TEHNICA EXAMINĂRII ORGANELOR EXAMINAREA PIELII Pielea se examinează prin inspecție din apropiere și prin palpație, pe întreaga suprafață corporală, cu mai multă atenție pielea cu păr mai rar și mai scurt din regiunea abdominală ventrală, axilară, de pe fețele interne ale coapselor, pielea pernițelor palmare și plantare. La examinarea pielii se vor urmări: mirosul, culoarea, umiditatea, elasticitatea, grosimea, eventualele formațiuni patologice, erupții, cruste, depozite sau pierderi de țesut. La examinarea urechii se vor urmări aspectele pavilionului auricular și ale conductului auditiv extern. Glandele mamare se vor examina prin inspecție și palpație urmărindu-se mărimea, forma și consistența. La femelele în lactație se va efectua și proba mulgerii și se vor consemna caracteristicile organoleptice ale laptelui. EXAMINAREA PARULUI Examinarea părului se realizează în principal prin inspecție și palpație. Se vor urmări: distribuția, integritatea, uniformitatea, lungimea, luciul, direcția și abundența firelor. Aspectele părului pot avea valoare generală sau specifică. Unele aspecte ale părului sunt proprii, altele însoțesc modificări ale pielii. Examinarea fanerelor La carnivorele domestice se vor nota aspectele unghiilor și ale ghearelor. EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE Mucoasele aparente: conjunctivală, nazală, bucală, vestibulovaginală la femele și prepuțială la masculi pot oferi modificări datorate unor leziuni locale sau pot reflecta stări de boală generale, situații în care pot să orienteze prosectorul în diagnosticul nosologic. La carnivore, la examenul exterior mucoasele nazală și bucală pot fi observate parțial, examinarea lor completă putând fi efectuată mai târziu, după deschiderea cavităților nazale și respectiv extragerea organelor din cavitatea bucală. Se vor urmări modificările de culoare (culoarea normală a mucoaselor este roz-pal), de vascularizație, secrețiile în exces, apariția unor depozite sau formațiuni patologice . .JUPUIREA SI EXAMINAREA TESUTULUI CONJUNCTIV SUBCUTANAT SI A LIMFONODURILOR SUPERFICIALE Jupuirea cadavrului se face în vederea decelării leziunilor cutanate profunde, ale țesutului conjunctiv subcutanat și ale limfonodurilor externe. In același timp această operațiune ce încheie examenul exterior, permite debutul examenului interior, mai precis deschiderea marilor cavități naturale seroase. Jupuirea feței ventrale a cadavrului se execută pe cadavrul așezat în poziție dorsală, cu prosectorul plasat, cel puțin la începutul necropsiei, în partea posterioară a cadavrului. Pielea se secționează pe linia mediană a părții ventrale a cadavrului, din spațiul intermandibular până la orificiul anal. Această secțiune principală se poate efectua în doi timpi: după ce se face o butonieră cutanată pe suportul sternului, se secționează pielea în sens caudal cu foarfecele, ocolindu-se, în felie de pepene, cicatricea ombilicală sau orificiul prepuțial, apoi de la butoniera sternală secțiunea

se face anterior, până la corpul mandibulei. Secțiunea mediană principală se completează cu alte patru incizii secundare, pe fețele interne ale membrelor, până la articulațiile carpiene și tarsiene (Fig. 1).

Fig. 1 – Secțiunile cutanate în vederea jupuirii cadavrului Jupuirea se face apoi cu un bisturiu sau un cuțit bine ascuțit, cât mai superficial, pentru a nu angaja la pielea decolată eventualele formațiuni patologice subcutanate, până în apropierea vertebrelor. Pentru a facilita poziția dorsală a cadavrului, imediat după jupuire se secționează musculatura pectorală cu inserție pe fețele interne ale spetelor și se deschid articula]iile coxofemurale. Se interzice jupuirea cadavrului în cazul suspicionării antraxului. Dacă boala este confirmată prin examenul bacterioscopic efectuat pe sânge periferic, cadavrul se va distruge conform legislației sanitare veterinare, fără a mai efectua nici o altă opera]iune. La examinarea țesutului conjunctiv subcutanat se vor nota: gradul de reprezentare a țesutului adipos, culoarea, vascularizația, eventualele infiltrații, plăgi sau formațiuni patologice. Limfonodurile superficiale care se pot examina cu ușurință la carnivore sunt cele retrofaringiene, cervicale superficiale, parotidiene, poplitee. Acestea se evidențiază mai ușor la animalele slabe sau în cazul modificărilor patologice. Limfonodurile se examinează prin inspecție, palpație și secționare longitudinală, iar leziunile relevate vor fi puse în legătură întotdeauna cu cele ale țesuturilor plasate “ în amonte” de limfonodul sau limfocentrul cercetat. A. EXAMENUL INTERIOR Mai amplu și mai laborios decât examenul exterior, examenul interior al cadavrului aduce date importante, cel mai adesea decisive, pentru elucidarea bolii sau cauzei morții animalului. În această etapă a necropsiei pot fi observate în primul rând organele “cardinale” din punct de vedere anatomopatologic, adică organele principale, mari, ușor de abordat la necropsie și cu tablou lezional macroscopic bine marcat și important pentru diagnostic ( pulmonul, cordul, ficatul, splina, rinichiul, stomacul, intestinul, uterul, etc.) Coroborate cu datele de examen exterior, observațiile obținute în urma examinării interne, permit de cele mai multe ori sau orientează prosectorul către diagnosticul final corect. DESCHIDEREA SI EXAMINAREA CAVITATII ABDOMINALE Pentru deschiderea cavității abdominale se execută o butonieră în peretele abdominal ventral înapoia apendicelui xifoidian al sternului și, sub control digital sau sub protecția unei sonde canelate, se secționează peretele ventral al cavității, pe linia mediană, până la simfiza pubiană. Prima secțiune se completează cu alte două incizii care urmăresc marginile hipocondrului și ajung până la procesele transverse lombare. Peretele ventro-lateral al cavității abdominale va fi astfel segmentat în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral. Examinarea cavității abdominale (de fapt a cavității peritoneale) vizează modificări generale ale

acesteia și nu pe cele ale organelor interne. Se urmăresc, așadar: mirosuri particulare degajate la deschiderea cavității, topografia organelor din cavitate, aspectul seroaselor, colecțiile lichide și depozitele patologice, formațiuni patologice situate pe pereții cavității sau pe seroasele interne, inclusiv pe capsulele organelor mari. DESCHIDEREA SI EXAMINAREA CAVITATII TORACICE Înainte de a deschide cavitatea toracică se va examina cu atenție diafragmul și se va nota integritatea acestuia, elasticitatea, forma convexă sau pronunțat concavă a acestuia. Cavitatea toracică și cavitățile pleurale se deschid cu două secțiuni laterale, simetrice, ușor oblice spre înainte și în sus; acestea au ca puncte de plecare procesele transverse lombare (punctele declive ale ultimelor două secțiuni abdominale) și ajung la jumătatea primei perechi de coaste. Secțiunile se trasează inițial cu bisturiul sau cuțitul în musculatura de pe fețele externe ale cutiei toracice, apoi se execută, funcție de talia și vârsta animalului, cu foarfecele, costotomul sau cu fierăstrăul. După secționarea diafragmului cu o incizie în semicerc, aproape de arcul hipocondral și a inserției sterno-pericardice, se va ridica și se va examina plastronul sternocostal. Ligamentul sterno-pericardic se va secționa cu grijă, pentru a nu deschide prematur cavitatea pericardică. Se face inițial un examen al mediastinului și al topografiei organelor din cavitatea toracică, apoi se vor examina cavitățile pleurale, vizând eventualele acumulări de aer, lichide sau depozite patologice, formațiuni patologice sau aderențe interpleurale. DESCHIDEREA SI EXAMINAREA CAVITATII PERICARDICE Se prinde vârful sacului pericardic cu o pensă chirurgicală și se trage ușor spre examinator (spre înapoi). Cu foarfecele se face o breșă mică înaintea pensei și apoi două incizii sub forma literei “V” cu deschiderea către baza cordului (Fig. 2). Se răsfrânge spre înainte lamboul pericardic superior, întotdeauna mai mic, și se examinează eventualele colecții de transsudat, sânge sau lichide patologice, depozitele patologice, aderențele interpericardice, formațiunile patologice neoformate.

Fig. 2 – Secționarea sacului pericardic. (deschiderea cavității pericardice).

EVISCERAREA SI EXAMINAREA ORGANELOR BUCO-CERVICO TORACICE Eviscerarea organelor interne începe cu extragerea acestui prim bloc de organe la câinii de talie medie și mare. La rasele de talie mică, la căței și la pisicile de toate rasele și vârstele se aplică metoda holoptică (a lui Kitt) ce va fi descrisă la sfârșitul capitolului. Organele buco-cervico-toracice (limba, faringele, laringele, esofagul, traheea, aorta descendentă,

vena cavă caudală, cordul și pulmonul) se extrag într-un singur bloc. Obițnuit în acest bloc sunt prinse și timusul, tiroida și paratiroidele, dar acestea pot fi examinate în situ, imediat după jupuirea regiunii cervicale. Pentru eviscerare, se fac inițial două secțiuni profunde în planșeul cavității bucale, pe fața internă a ramurilor mandibulei. Cu degetele mâinii stângi (de la mâna opusă celei cu care se lucrează) se prinde limba și se extrage printre brațele mandibulei. Prin tracționarea spre înapoi a limbii și secționarea aparatului hioidian și a țesuturilor conjunctive se ridică faringele, laringele, esofagul și traheea până la intrarea în cavitatea toracică. Se ridică în continuare pulmonii, cordul, limfonodurile cavitare, esofagul, aorta descendentă și cava caudală până la nivelul diafragmului, unde organele tubulare (neapărat esofagul) se secționează între două fire. Întregul bloc de organe se depune într-o tavă alăturată. Ordinea examinării organelor primului bloc nu este strictă, dar se va urmări o succesiune cranio-caudală, de la suprafață în profunzime și se va evita murdărirea organelor cu sânge. De aceea cordul este de preferat să se extragă și să se examineze în final, deoarece în cazul cadavrelor proaspete sau a celor foarte vechi (cu sânge hemolizat), prin secționarea originii marilor vase, sângele va murdări pulmonii. 1. Timusul, tiroida și paratiroidele se examinează prin inspecție, palpație și secționare. Dacă timusul poate prezenta modificări macroscopice, leziunile tiroidelor și paratiroidelor sunt mai ales de ordinul histologicului. 2. Cavitatea bucală. La examenul exterior, din mucoasa bucală se poate examina doar șanțul gingivo-labial. După extragerea limbii, mucoasa bucală poate fi examinată în întregime și în detaliu, prin inspecție din apropiere. 3. Limba se examinează prin inspecție, palpație și secționarea longitudinală, pe aproape toată lungimea organului. 4. Glandele salivare Mai ușor de urmărit sunt mandibularele și parotidele, care se examinează prin inspecție, palpație și secționare longitudinală. 5. Faringele, esofagul, laringele și traheea se examinează după deschidere longitudinală cu foarfecele. Se va aprecia chiar în timpul secționării grosimea peretelui, apoi aspectul de culoare al mucoasei, conținutul intern, depozite sau formațiuni fixate la suprafața mucoasei. Esofagul poate fi examinat până la locul de pătrundere în diafragm, unde a fost secționat transversal în vederea eviscerării blocului de organe. Deschiderea traheei poate fi continuată cu aceea a bronhiilor principale. Modificările porțiunii distale a traheei ca și cele ale bronhiilor vor fi interpretate ca o continuare la acest nivel a unor leziuni pulmonare. 6. Pulmonii Cei doi pulmoni se așează într-o poziție cât mai aproape de aceea din cavitatea toracică, cu lobii apicali spre înainte și se examinează inițial prin inspecție, care va urmări: forma, volumul, culoarea, lobulația, localizarea pe organ și aspectele eventualelor modificări superficiale. Se vor palpa zonele modificate prin comparație cu cele sănătoase care au o consistență elastică, buretoasă. Se vor executa secțiunile de rutină, câte una în cei doi pulmoni, pe marginea dorso-laterală și apoi câte una în lungul fiecăruia dintre lobi (Fig. 3A).

Pellegrini N. (l987), recomandă efectuarea secțiunilor în lobii pulmonari, perpendicular (transversal) pe planul mediosagital (Fig. 3B). Bineînțeles că se vor examina prin secționare, ca în cazul tuturor organelor, zonele stabilit modificate prin inspecție. Examinarea pulmonului se încheie obligatoriu cu proba plutirii (docimazia) care va permite cel puțin încadrarea leziunilor în două categorii: cu compactizare pulmonară (grave) și fără condensare pulmonară ( mai puțin grave). Fragmentul de pulmon se recoltează numai din leziuni, cu grijă pentru a nu fi strivit și se lasă să cadă într-un vas transparent cu apă. Rezultatele probei plutirii pulmonului (Fig. 3C):

Fig. 3 - Examinarea pulmonului A - Pisică (clasic); B - Câine (după Pellegrini N., 1987); C – Proba plutirii pulmonului (docimazia)

a) Fragmentul de pulmon plutește (docimazia negativă) în: - congestia pulmonară activă; - emfizemul pulmonar; - pulmonul sănătos. b) Fragmentul de pulmon cade la fundul vasului (docimazia pozitivă) în: - atelectazia pulmonară; - toate bronhopneumoniile; - tumori pulmonare; - congestia pulmonară pasivă tardivă. c) Fragmentul de pulmon plutește greu, ca atârnat de suprafața apei sau cade foarte încet la

fundul vasului (plutire “între două ape”) în edemul pulmonar. 7. Cordul Cordul se examinează după detașarea lui de la blocul de organe, prin tracționarea în sus și secționarea unică a originii marilor vase. Examinarea de suprafață, făcută din apropiere, uneori cu lupa, poate să aducă date suplimentare celei a cavității pericardice, putând fi observate modificări discrete ale epicardului sau leziuni subepicardice. Manualele de tehnică necropsică descriu diverse metode de secționare (deschidere) a cordului. A. Recomandăm o tehnică ce permite secționarea miocardului pe o suprafață totală cât mai mare, examinarea cavităților cordului (endocardului) precum și examinarea originii marilor vase (aorta primitivă și trunchiul pulmonar). Se plasează cordul în palma stângă, cu apexul spre examinator și cu cordul stâng spre dreapta. O primă secțiune interesează ventriculul și atriul stâng: se pătrunde cu brațul ascuțit al foarfecelui în ventriculul stâng puțin deasupra apexului și se secționează întreg cordul stâng, pe zona lui cea mai convexă, pătrunzând în atriul stâng. Se întoarce cordul cu fața sa dreaptă spre examinator și se deschid în aceeași manieră ventriculul și atriul drept. Se repune cordul în poziția inițială și se execută două incizii paralele, de o parte și de alta a șanțului longitudinal stâng ( a septului interventricular) la o distanță între ele de 1-2 centimetri. Secțiunea ce pornește din ventriculul stâng va conduce la originea aortei primitive, iar cea care pleacă din ventriculul drept va evidenția originea trunchiului pulmonar (Fig. 4A). După îndepărtarea coagulilor cadaverici sau a sângelui hemolizat, cordul se spală la jet ușor de apă rece. Se examinează atent suprafața de secțiune a miocardului, endocardul, cu mai mare atenție endocardul valvular (valvulele atrioventriculare) și valvulele sigmoide de la originea vaselor mari.

B. O altă tehnică de lucru, recomandată de Hurtrel M. (1985) presupune executarea a trei secțiuni (Fig. 4B): 1. cu cordul stâng spre dreapta, se face o secțiune de la baza arterei pulmonare, în lungul

septului interventricular până la atriul drept și vena cavă, deschizând astfel ventriculul și atriul drept;

2. se deschide atriul stâng cu o secțiune transversală; 3. se deschide parțial atriul stâng și tot ventriculul stâng cu o secțiune ce pleacă de la venele

pulmonare pe convexitatea ventriculului, se continuă de-a lungul septului interventricular și se prelungește în aorta primitivă.

C. Pellegrini N. (1987) și Guarda F. (1989) recomandă tehnica de examinare a cordului propusă de

Virchow și modificată de Leinati. După această metodă, cordul se așează cu fața sa stângă spre examinator și se ridică două

“capace”, ale cordului stâng și cordului drept, putând fi astfel examinate toate cele patru cavități ale organului, ca și originea marilor vase (Fig. 4C).

Fig. 4 - Examinarea cordului. Câine A - Clasic; B - După Hurtrel M. (1985); C - După Pellegrini N. (1987). EVISCERAREA SI EXAMINAREA SPLINEI

Splina se detașează de pe fața stângă a stomacului secționând toate structurile de ancorare de pe

fața sa viscerală cât mai aproape de hil. Organul se secționează longitudinal, de la un capăt la altul, pe fața parietală. Secțiunea poate să străbată splina de pe o față pe cealaltă (Fig. 5A). Pellegrini N. (1987) recomandă, pentru obținerea unei suprafețe totale de secțiune mai mare, două secțiuni suplimentare perpendiculare pe cea longitudinală, la capetele acesteia (Fig. 5B).

Fig. 5 – Examinarea splinei. Câine A - Clasic; B - După Pellegrini N. (1987)

EVISCERAREA TUBULUI GASTROINTESTINAL SI A PANCREASULUI Stomacul și intestinul se eviscerează întotdeauna după aplicarea dublelor ligaturi și se examinează, ca de altfel la toate speciile, la sfârșitul necropsiei.

În raport cu talia animalului necropsiat, tubul digestiv postdiafragmatic se poate eviscera în bloc unic sau în două segmente. În primul caz, în afara ligaturii pe cardia, care a fost aplicată deja pentru eviscerarea blocului de organe buco-cervico-toracice, se mai pune una pe rect; pentru eviscerarea în două segmente se mai pune o dublă ligatură la ieșirea din duoden (aproximativ la 10 centimetri de la pilor). După secționarea între firele duble și deșirarea sau secționarea epiploonului, stomacul, duodenul și pancreasul și apoi tot restul intestinului se detașează de la cadavru și se depune într-o tavă alăturată. EVISCERAREA SI EXAMINAREA FICATULUI După detașarea ficatului din cavitatea peritoneală, acesta se așează într-o tavă, de preferat cu fața diafragmatică spre examinator, aceasta conservând mai bine la cadavrele vechi eventualele leziuni. Inspecția va urmări culoarea ficatului, volumul, forma, proporția între lobi, depozitele patologice, formațiunile de suprafață, evidențierea lobulației; la carnivore ficatul are suprafața omogenă, evidențierea macroscopică a lobulației semnalând o modificare patologică. Secțiunile obligatorii pentru ficat sunt câte una, cât mai profunde, în lungul fiecăruia dintre lobi (Fig. 6).

Fig. 6 - Examinarea ficatului Fața viscerală. Câine.

Subliniem faptul că diagnosticul de congestie hepatică se pune atunci când apare sânge spontan pe suprafața de secțiune ( nu la presiuni ușoare ca în cazul altor organe), aceasta datorită faptului că ficatul este în mod normal un organ bogat în sânge. Vezica biliară se examinează prin inspecție și deschidere longitudinală. Se vor aprecia volumul, forma, grosimea peretelui, caracterele conținutului. EVISCERAREA SI EXAMINAREA GLANDELOR SUPRARENALE Glandele suprarenale, plasate la polul cranio-medial al rinichilor ca două formațiuni alungite și încurbate, de culoare cenușie-vișinie, se eviscerează prin decolare și secționarea legăturilor vasculare. Se vor urmări: volumul, culoarea, consistența și raportul corticală/medulară pe suprafața de secțiune. EVISCERAREA SI EXAMINAREA RINICHILOR În cazul în care anamneza nu sugerează modificări ale întregului aparat urinar, rinichii se vor extrage izolat. După o examinare prin inspecție in situ, rinichii se eviscerează prin secționarea fasciilor de susținere, a peritoneului parietal și a legăturilor vasculare și urinare. Este de remarcat faptul că, la carnivore, ambele fețe ale rinichilor pot fi acoperite de peritoneu. Prin eviscerare, pot fi angajate și resturi de țesut adipos din loja renală, ale căror aspecte vor fi apreciate. Examinarea suprafeței rinichilor se face obligatoriu după decapsulare. Pentru aceasta, cu rinichiul prins în mâna stânga se face o secțiune pe marea curbură a organului, de la un pol la celălalt, care va interesa corticala, medulara și bazinetul (Fig. 7).

Fig.7–Examinarea rinichiului.Pisică

Capsula se va detașa lateral, cu vârful degetelor sau cu pensa. În mod normal, aceasta se desprinde ușor. In cazul în care capsula se detașează greu sau chiar rupe fragmente din corticală, prosectorul se poate deja orienta spre diagnosticul unei leziuni renale. La inspecția rinichiului decapsulat se va ține seama de faptul că, la pisicile și motanii bătrâni, apare o supraîncărcare trigliceridică parafiziologică a rinichilor ce conferă acestora un fals aspect de steatoză renală. Pe suprafața de secțiune se vor aprecia raportul dintre corticală și medulară, culoarea, eventualele colecții bazinetale. În situația unor leziuni ale întregului aparat urinar, acesta se eviscerează în întregime, după deschiderea cavității pelvine. DESCHIDEREA CAVITATII PELVINE Se recurge la această operațiune în cazul eviscerării aparatului urinar sau chiar a unui bloc urogenital. Se vor secționa ischiul și pubisul de-o parte și de alta a simfizei ischiopubiene și se va ridica planșeul cavității pelvine sub forma unui fragment osos dreptunghiular. EVISCERAREA SI EXAMINAREA VEZICII URINARE Vezica urinară se poate eviscera în blocul urinar sau urogenital sau izolat, după aplicarea unei duble ligaturi pe gâtul organului. După aprecierea volumului, vezica urinară se va deschide longitudinal și se va nota: grosimea peretelui, aspectele urinii, caracterele mucoasei, eventualele depozite sau formațiuni patologice. EVISCERAREA SI EXAMINAREA APARATULUI GENITAL La animalele adulte și atunci când anamneza o impune, se va eviscera aparatul genital, după deschiderea cavității pelvine, prin tehnica descrisă anterior. La ambele sexe, aparatul genital se va examina prin inspecție, palpație, deschiderea segmentelor tubulare și examinarea suprafețelor interioare. DESCHIDEREA CAVITATII CRANIENE, EVISCERAREA SI EXAMINAREA ENCEFALULUI Deschiderea cavității craniene se poate face pe capul detașat de la cadavru prin secționarea cu fierăstrăul a regiunii cervicale superioare, la nivelul articulației occipito-atloidiene și fixarea capului într-o menghină.

Recomandăm decalotarea fără decapitare, intervenția fiind mai operativă; în plus menținerea legăturilor cu regiunea cervicală asigură parțial imobilizarea capului. După jupuirea suprafeței dorsale a craniului, deschiderea cavității craniene se face prin executarea cu fierăstrăul a următoarelor secțiuni în peretele său osos, în ordinea: - o secțiune transversală anterioară, pe linia care unește marginile posterioare ale apofizelor zigomatice ale oaselor frontale;

- două secțiuni laterale, paralele sau ușor convergente spre înapoi, de la apofizele zigomatice (capetele primei secțiuni) la marginile laterale ale protuberanței occipitale externe; - secțiune transversală posterioară, imediat în fața protuberanței occipitale externe (Fig. 8).

Fig. 8 - Deschiderea cavită]ii craniene Examinarea encefalului. Fig. 9 – Evidențierea cornului lui Ammon. Cu ajutorul dălții, folosită ca o pârghie, cu mânerul - cârlig al ciocanului sau cu un depărtător, se detașează calota craniană trasată prin secțiunile descrise anterior, începând din partea anterioară și continuând până în zona occipitală. După ridicarea acesteia se vor examina foițele meningeale și apoi acestea se vor secționa pe linia mediană și anterior și posterior prin două incizii perpendiculare pe prima; lambourile meningeale se răsfrâng lateral. Encefalul se examinează in situ și apoi se eviscerează începând din porțiunea sa cranială: se secționează cu foarfecele curb ( la animalele mari se introduc degetele mâinii stângi sub lobii frontali [i bulbii olfactivi) nervii optici, pediculul hipofizar și originile aparente ale nervilor cranieni. Se ridică apoi emisferele cerebrale și cerebelul. Encefalul se examinează imediat sau după fixare în formol 10-20%, timp de câteva ore. Secțiunile pot fi doar două, în lungul emisferelor cerebrale la căței și pisoi sau cât mai multe, longitudinale și transversale, la câinii mari. Pentru recoltarea cornului lui Ammon, la animalele suspecte de turbare, se secționează transversal emisferele cerebrale, la limita dintre treimea mediană și cea posterioară și apoi câte o secțiune antero-posterioară. Se vor deschide astfel ventriculii laterali, pe planșeul cărora se evidențiază cornul lui Ammon pereche (Fig. 9). DESCHIDEREA CANALULUI RAHIDIAN, EVISCERAREA SI EXAMINAREA MADUVEI RAHIDIENE Manopera este foarte laborioasă și necesită un instrumentar special, de aceea ea este executată obișnuit atunci când anamneza o impune sau când trebuie recoltate probe de măduvă rahidiană pentru examene ulterioare. Se poate lucra in situ sau se detașează coloana vertebrală după secționarea ei transversală înaintea primei vertebre cervicale și la nivelul articulației sacrolombare. Cu ajutorul rahiotomului (fierăstrău circular acționat electric) se vor secționa arcurile vertebrale de-o parte și de alta a epifizelor spinoase și se descoperă măduva spinării (Fig. 10).

Fig. 10 – Deschiderea canalului rahidian După secționarea tranversală a măduvei și a rădăcinilor nervilor rahidieni, se pot preleva fragmente din regiunile care ne interesează. Examinarea măduvei rahidiene se poate face pe loc sau după o prefixare în formol. DESCHIDEREA SI EXAMINAREA CAVITATILOR NAZALE Indiferent de metoda de lucru, efectuarea secțiunilor va fi precedată de înlăturarea țesuturilor moi ce acoperă suportul osos al regiunii nazale. Cavitățile nazale pot fi deschise după următoarele tehnici: a. Se secționează craniul în plan sagital, de-o parte sau de alta a liniei mediane la aproximativ 0,5

centimetri. După examinarea cavității nazale deja deschise, se îndepărtează septul nazal de la cealaltă jumătate a craniului, prin secționarea lamei cartilaginoase și se examinează cavitatea nazală pereche.

b. Se poate secționa transversal maxilarul, în planul primului molar. Indiferent de tehnica utilizată,se va examina atent septul nazal, apoi corneții nazali,

particularitățile mucoasei pe toată suprafața sa, eventualele colecții, depozite sau formațiuni patologice. ENUCLEAREA SI EXAMINAREA GLOBILOR OCULARI Se examinează inițial in situ structurile oculare ce apar în fanta palpebrală. Se secționează structurile profunde ale pleoapei superioare, pentru a elibera globul ocular, apoi, cu un foarfece mic, conjunctiva, capsula lui Tenon, mușchii globului ocular, nervii optici și țesutul conjunctivo-adipos retroocular. Pentru coagularea umorilor oculare și imobilizarea diverselor componente structurale se recomandă prefixarea globului ocular în formol 10%, sau acid acetic 4% timp de câteva ore. Globul ocular se examinează prin secționarea sa longitudinală sau în plan ecuatorial, cu un bisturiu fin și foarte bine ascuțit. EXAMINAREA APARATULUI LOCOMOTOR Examinarea necropsică a aparatului locomotor se efectuează spre finalul necropsiei, pe cadavrul liber de toate organele interne. Musculatura somatică se examinează prin secțiuni multiple, longitudinale și transversale, fără repere anatomice anume; se vor secționa obligatoriu zonele musculare stabilite ca modificate prin inspecție. La mușchi, se apreciază gradul de dezvoltare, culoarea, consistența, toate caracteristicile suprafeței de secțiune. La articulații se apreciază mobilitatea, aspectul țesutului conjunctiv periarticular, volumul articulației. După secționarea capsulei se apreciază grosimea acesteia, aspectele lichidului sinovial, ale membranei sinoviale și ale cartilajelor articulare. Oasele detașate de la cadavru se curăță de țesuturile moi, se prind în menghină și se secționează

longitudinal. Dacă se urmărește doar recoltarea de măduvă osoasă pentru examenele microbiologice, este suficientă și chiar recomandabilă secționarea transversală a osului (Fig. 11). Se vor nota: deformările exterioare, raportul epifiză/diafiză, dintre componenta osoasă și canalul medular, aspectele măduvei osoase. Nu se va pierde din vedere faptul că la tineret măduva osoasă are o culoare roșiatică, pe când la adulte, datorită supraîncărcării cu grăsimi (involuția adipoasă), culoarea măduvei este gălbui-cenușie.

Fig. 11 – Secționarea osului lung.

EXAMINAREA PANCREASULUI La pancreas se apreciază prin inspecție dimensiunile și culoarea, apoi consistența și în final, aspectele suprafaței de secțiune. EXAMINAREA STOMACULUI După aprecierea prin inspecție a volumului și a seroasei gastrice, stomacul se deschide pe mica sa curbură, între cardia și pilor, dar nu chiar pe linia care le unește ci puțin lateral, pe o față sau cealaltă a stomacului (Fig. 12).

Fig. 12 - Deschiderea stomacului. Câine.

Recomandăm această manieră de deschidere a stomacului pentru conservarea regiunii fundice în care apar cele mai frecvente leziuni ale organului- gastritele. Se vor urmări grosimea peretelui, caracterele conținutului gastric, ale mucoasei gastrice cu cele două zone ale sale, eventualele depozite sau alte leziuni ale mucoasei. Se va ține seama de faptul că, la animalele moarte imediat după hrănire, mucoasa este hiperemiată.

EXAMINAREA INTESTINULUI Printr-o examinare inițială exterioară se vor urmări raportul dintre segmentele intestinale vecine, modificările de volum, diferențe de calibru, aspectele seroasei intestinale. Intestinul se deschide cu foarfecele sau cu enterotomul pe mica sa curbură (cât mai aproape de linia de inserție a mezenterului) (Fig. 13).

Fig. 13 - Deschiderea intestinului

Se vor aprecia grosimea peretelui, conținutul intestinal, aspectele mucoasei