Temă 3:Contabilitatea operaţiilor din asigurarea direct

3.1. Componenţa şi clasificarea veniturilor şi cheltuielilor privind activitatea de asigurări

Componenţa şi clasificarea veniturilor din activitatea de asigurări. Veniturile reprezintă afluxuri  globale de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă  de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea   capitalului   propriu,   cu  excepţia   sporurilor   de   la contribuţiile proprietarilor întreprinderii.Prin afluxuri globale de avantaje economice în activitatea organizaţiilor de asigurări se înţeleg  încasările primelor de asigurare sau care urmează să fie primite din prestarea serviciilor de asigurare, coasigurare şi reasigurare şi din alte operaţiuni efectuate în procesul desfăşurării activităţii economico–financiare conform legislaţiei în vigoare referitoare la activitatea organizaţiilor de asigurări.Serviciile de asigurare de către organizaţiile de asigurări se prestează în baza condiţiilor de asigurare, care sunt elaborate de asigurător şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurare benevolă şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii. În baza condiţiilor de asigurare sau legii cu acordul părţilor, în scris se întocmeşte contractul de asigurare. Contractul de asigurare intră în vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condiţiile de asigurare nu prevăd altfel.Încheierea contractului de asigurare este confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit în condiţiile asigurării, a unui certificat, numit poliţă de asigurare.  Poliţa de asigurare în toate cazurile este dovada intrării contractului de asigurare în vigoare.În componenţa veniturilor organizaţiilor de asigurări nu sunt incluse sumele colectate în numele terţelor, de exemplu, încasările globale obţinute de la realizarea poliţelor de asigurare ce aparţin altor  organizaţii de asigurări, în cazurile când se practică activitatea de intermediar în asigurări. În aceste cazuri veniturile societăţii de asigurări cuprind numai comisioanele obţinute ce se calculează din suma primei de asigurare brută pe poliţele realizate în mărimea stabilită în contractul de mandat.În funcţie de surse de intrare, veniturile organizaţiilor de asigurări se clasifică în două grupe:

1. Venituri din activitatea operaţională care cuprind sumele încasate sau de încasat din activitatea de bază a organizaţiilor de asigurări;

2. Veniturile din activitatea neoperaţională care includ sumele primite sau de primit din alte activităţi a organizaţiilor de asigurări.

Veniturile din activitatea operaţională ale organizaţiilor de asigurări includ:1.1.  Venituri din activitatea de asigurare:

primele de asigurare pe asigurarea directă; primele de asigurare şi portofoliul de prime încasate pe riscurile primite în reasigurare; recompensa de comision şi broker, tantieme, taxe încasate;

1

recompensa procentuală a pagubelor pe riscurile transmise în reasigurare şi retrocesiune încasată;

veniturile din modificarea mărimii rezervelor de asigurare; alte venituri din activitatea de asigurare.

1.2.  Alte venituri operaţionale: venituri de la realizarea altor active curente; venituri din arenda curentă; venituri în formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri; venituri din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; alte venituri operaţionale.

Veniturile din activitatea neoperaţională ale organizaţiilor de asigurări includ:2.1.  venituri din activitatea de investiţii;2.2.  venituri din activitatea financiară;Structura veniturilor organizaţiilor de asigurare este prezentată în următoarea figură:Fig. 1. Structura veniturilor societăţilor de asigurăriVeniturile se determină la valoarea (venală) justă care reprezintă suma la care activul poate fi schimbat în procesul operaţiunii comerciale între părţile independente, informate şi interesate, care au consimţit tranzacţia.Valoarea serviciilor de asigurare se stabileşte de contractul de asigurare sub formă de primă de asigurare.Prima de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului, la eliberarea poliţei de asigurare, în modul şi în termenul prevăzut de contractul de asigurare, în schimbul preluării de către asigurător a riscului asigurat.Plata primei de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în contract conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al reprezentanţilor săi dacă în contractul de asigurare nu se prevede altfel.Prima de asigurare (prima brută) este formată din cota de bază (prima netă), care formează fondul pentru plata sumelor asigurate sau despăgubirilor de asigurare şi adaosul la cota de bază din care se acoperă cheltuielile de gestiune ale asigurătorului.Veniturile în activitatea de asigurare se constată la respectarea unor criterii anumite de surse de obţinere a acestora: prestarea serviciilor de asigurare, acordarea în folosinţă altor persoane a activelor proprii. Criteriile generale de constatare a tuturor felurilor de venituri sunt:

existenţa unei certitudini întemeiate că avantajele economice aferente tranzacţiei vor fi obţinute de societăţile de asigurări;

existenţa posibilităţii reale de a determina cu certitudine suma venitului.Constatarea veniturilor în societăţile de asigurări are particularităţi specifice  acestei activităţi, care depind de momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare şi de răspunderea asumată de asigurător conform condiţiilor asigurării.Criteriile specifice de constatare a veniturilor din activitatea de asigurări sunt următoarele:

2

1.      Momentul intrării în vigoare a contractului de asigurare:1.1. Contractul de asigurare, întră în vigoare la data la care este plătită prima de asigurare, dacă condiţiile de asigurare nu prevăd altfel.1.2. Contractul de asigurare, întră în vigoare la data semnării de către părţi, conform condiţiilor asigurării.2.      Răspunderea asumată de asigurător conform condiţiilor asigurării:2.1.           În caz, când condiţiile contractului de asigurare prevăd, că asigurătorul poartă răspundere proporţional mărimii primei de asigurare achitate, atunci venitul calculat se egalează cu mărimea  primei încasate, deoarece contractul de asigurare este în vigoare doar pentru mărimea primei de asigurare plătite de asigurat;2.2. În caz, când răspunderea asigurătorului conform condiţiilor contractului de asigurare este deplină,  venitul se calculează în mărimea totală a primei de asigurare, indiferent de valoarea ei încasată.În afară de venitul rezultat din prestarea serviciilor de asigurare, organizaţiile de asigurări obţin venituri sub formă de dobânzi, redevente şi dividende.Dobânzile reprezintă venitul obţinut din acordarea în folosinţă a mijloacelor băneşti altor persoane prin procurarea titlurilor de valoare.Redeventele reprezintă sumele primite pentru acordarea în folosinţă altor persoane juridice şi fizice a activelor nemateriale.Dividendele reprezintă sumele calculate în urma repartizării venitului net după impozitare, între acţionari (participanţi), în conformitate cu cota de paticipaţie în capitalul statutar.Componenţa şi clasificarea cheltuielilor privind activitatea de asigurări.  Cheltuielile se reflectă în contabilitate şi situațiile financiare în baza metodei calculării din perioada în care s-au produs şi cuprind cheltuielile activităţilor operaţionale, de investiţii, financiare, precum şi pierderile excepţionale.În funcţie de direcţiile efectuării, cheltuielile se subivizionează în trei grupe:

1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale.2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale.3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile activităţii de asigurări cuprind următoarele:1. Cheltuielile activităţii operaţionale - cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii de bază ale societăţilor de asigurări ce cuprind:1.1.  Cheltuieli ale activităţii de asigurare:

despăgubirele de asigurare pe asigurarea directă; recompensa procentuală a pagubelor pe riscurile primite în reasigurare şi retrocesiune; primele de asigurare plătite pe riscurile transmise în reasigurare şi retrocesiune; recompensa de comision şi broker, tantieme, taxe plătite; cheltuieli din modificarea mărimii rezervelor de asigurare; alte cheltuieli ale activităţii de asigurare.

1.2.  Cheltuieli comerciale:

3

cheltuieli privind operaţiile de marketing; cheltuieli de transport privind desfacerea; cheltuieli privind reclama; alte cheltuieli comerciale.

1.3.  Cheltuieli generale şi administrative: cheltuieli privind uzura mijloacelor fixe; cheltuieli privind amortizarea activelor nemateriale; cheltuieli de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere; cheltuieli pentru impozite, taxe şi plăţi cu excepţia impozitului pe venit; cheltuieli privind protecţia muncii; cheltuieli de reprezentare; cheltuieli de deplasare; cheltuieli privind recompensa de comision agenţilor de asigurare, intermediarilor,

brokerilor; cheltuieli privind plăţile pentru atragerea experţilor, surveierilor, comisarilor de avarie,

juriştilor, avocaţilor; alte cheltuieli generale şi administrative.

1.4.  Alte cheltuieli operaţionale: cheltuieli din vânzarea altor active curente; cheltuieli privind arenda curentă; cheltuieli sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri; cheltuieli din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; cheltuieli privind dobânzile pentru credite şi împrumuturi; alte cheltuieli operaţionale.

2. Cheltuielile activităţii neoperaţionale ale societăţilor  de asigurări - cheltuielile suportate de acestea la desfăşurarea altor feluri de activităţi ce cuprind:2.1. Cheltuielile activităţii de investiţii:2.2. Cheltuielile din activitatea financiară:Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie, terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung, sumele reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate.Cheltuielile activităţii financiare ale societăţilor de asigurări  rezultă din modificarea mărimii şi structurii capitalului propriu ale acestora, împrumuturilor şi creditelor ce cuprind cheltuielile privind operaţiunile aferente plăţii redevenţelor, arendei finanţate a activelor materiale pe termen lung, diferenţele nefavorabile de curs valutar etc.            3. Cheltuielile  privind impozitul pe venit cuprind:3.1.  Cheltuieli curente (economii) privind impozitul pe venit;

4

3.2.  Cheltuieli (economii) amânate privind impozitul pe venit aferent apariţiei şi inversării diferenţelor temporare.Cheltuielile se includ în costul serviciilor prestate, se reflectă în Situația de profit și pierdere a societății de asigurări şi se scad din venituri la determinarea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune.

3.2. Contabilizarea primelor subscrise și decontărilor pe contractele de asigurare directă și coasigurare

 Contractele de asigurare directă.Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condiţiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislaţiei în vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii.Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare.Tratamentul contabil al contractelor de asigurare actualmente este prevăzut în SIRF 4 „Contracte de asigurare”. Standardul dat nu se limitează la societăţile de asigurări, ci se aplică tuturor emitenţilor de contracte de asigurare şi, prin urmare, poate avea impact şi asupra altor entităţi care emit contracte ce întrunesc definiţia contractelor de asigurări.Trebuie menționat faptul, că SIRF 4 „Contracte de asigurare” este un standard provizoriu, în aşteptarea finalizării etapei a II-a a proiectului Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) privind contractele de asigurări. SIRF 4 a fost elaborat în scopul reducerii schimbărilor de sisteme pe termen scurt. În acest sens, acesta permite entităţilor să continue să îşi utilizeze politicile contabile existente pentru datoriile ce decurg din contractele de asigurări în perioada cît politicile existente îndeplinesc anumite cerinţe prevăzute în SIRF 4 și actelor normative în vigoare.Alte elemente semnificative din situaţiile financiare ale unei societăţi de asigurări, în afară de activele şi pasivele aferente asigurării, pot fi reprezentate de investiţii (de exemplu: instrumente financiare, investiţii imobiliare), împrumuturi, creanţe comerciale etc.Încadrarea în cadrul contractelor de asigurare conform prevederilor SIRF nu este condiţionată de forma juridică a contractului, ci de esența economică a acestuia. SIRF 4 defineşte contractul de asigurare ca fiind un contract conform căruia o parte (asigurătorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părţi (asiguratului - titularul poliţei) prin faptul că este de acord să îl despăgubească pe cel din urmă în cazul în care acesta este afectat de un viitor eveniment incert (evenimentul asigurat).Standardul consideră orice entitate emitentă a unui contract de asigurări drept „asigurător“, indiferent dacă entitatea este sau nu privită ca o societate de asigurare în scopuri legale şi de reglementare. De asemenea, acoperă instrumentele financiare emise de orice entitate şi care au o caracteristică de participare discreţionară. Nu se aplică activelor şi pasivelor unei entităţi ce nu decurg din contractele de asigurări sau instrumentele financiare cu caracteristici

5

de participare discreţionară. Prevederile standardului dat nu se aplică contabilizării contractelor de asigurări de către deţinătorii poliţelor.Principiul fundamental al definiţiei contractului de asigurare este acela că ar trebui să existe un risc de asigurare semnificativ decurgând dintr-un eveniment viitor incert care îl afectează pe asigurat - deţinătorul poliţei de asigurare. Pentru a respecta acest principiu este necesar ca:-          să existe un eveniment viitor incert specificat care îl afectează pe deţinătorul poliţei de asigurare;-          evenimentul rezultă dintr-o situaţie cu conţinut comercial şi dintr-un risc preexistent; şi-          beneficiile suplimentare datorate în cazul producerii evenimentului asigurat sunt semnificative comparativ cu toate celelalte situaţii.Riscul constituie esenţa unui contract de asigurare. Cel puţin unul dintre următoarele aspecte este incert la începutul unui contract de asigurare: dacă evenimentul asigurat se va produce sau nu; cînd se va produce; sau cît de mult va trebui să plătească asigurătorul dacă evenimentul se produce.Pentru a corespunde definiţiei detaliate mai sus, un contract trebuie să acopere un risc de asigurare. Riscul de asigurare este definit de SIRF 4 „Contracte de asigurare” ca fiind orice alt risc decît cel financiar. Riscul financiar se defineşte ca fiind riscul unei posibile viitoare schimbări a uneia sau mai multor rate de dobîndă, preţuri de instrumente financiare, indici de preţuri sau rate, rating al creditului sau indici ai creditului sau a altor variabile numai dacă, atîta timp cît în cazul unei variabile nonfinanciare, aceasta nu este specifică unei părţi din contract.Conform definiţiilor prezentate, un contract este necesar să prevadă plata către deţinătorul poliţei de asigurare (asigurat), dacă se produce un eveniment incert specificat de condițiile acestuia. Cu toate acestea, contractul nu este unul de asigurare decît dacă evenimentul decurge dintr-o variabilă nonfinanciară specifică deţinătorului poliţei de asigurare şi dacă respectivul eveniment îl afectează în mod negativ pe acesta. Un exemplu de astfel de eveniment este decesul sau accidentul rutier.Contractele ce conţin atât riscuri financiare cît şi de asigurare nu sunt excluse din definiţia contractelor de asigurări cîtă vreme riscul de asigurare este semnificativ. Contractele cu primă unică ce conţin un element de asigurare de viaţă şi o sumă acumulată pe un anumit termen, inclusiv cota de profit, sunt un exemplu de astfel de caz care trebuie analizat cu atenţie. SIRF 4 face distincţia între contractele emise de societăţile de asigurări care nu conţin un risc de asigurare semnificativ şi se referă la ele ca fiind „contracte de investiţii“.Contractele de investiţii sunt contabilizate în baza IAS 39, „Instrumente financiare: Recunoaştere şi evaluare”, şi IAS 18, „Venituri“, și nu în baza SIRF 4 „Contracte de asigurare”, chiar dacă din punct de vedere juridic sau în scopuri de reglementare, ele sunt numite contracte de asigurări.Asigurătorilor li se permite să îşi modifice politicile contabile existente pentru contractele de asigurări conform cerințelor SIRF numai dacă modificările conduc la prezentarea unor

6

informaţii care sunt mai relevante şi nu mai puţin viabile sau mai viabile şi nu mai puţin relevante decât anterior.Paragraful 14 din SIRF 4 „Contracte de asigurare” prevede cerinţele minime ce trebuie îndeplinite de societăţile de asigurări cu privire la impactul paragrafelor 10-12 din IAS 8 „Segmente de activitate” conform cărora entitatea trebuie să determine ce set de componente constituie segmentele de activitate, în funcţie de principiul de bază și anume:a)      nu vor recunoaşte ca datorie nici un provizion pentru posibilele cereri de despăgubiri viitoare dacă acestea decurg din contracte de asigurări ce nu sunt în vigoare la sfîrşitul perioadei de raportare;b)      vor efectua testul privind adecvarea datoriilor;c)      vor elimina o datorie asociată contractelor de asigurare (sau o parte din aceasta) din situaţia financiară numai atunci cînd aceasta este stinsă (adică atunci cînd obligaţia specificată în contract este plătită sau anulată sau expiră);d)     nu vor compensa: active de reasigurare cu datoriile aferente asigurării; sau venituri sau cheltuieli din contracte de reasigurare cu cheltuieli sau venituri din contractele de asigurare aferente; vor lua în calcul dacă activele de reasigurare sunt depreciate.Testul de adecvare a datoriilor presupune ca asigurătorul să evalueze la sfârşitul fiecărei perioade de raportare dacă datoriile sale aferente asigurării şi recunoscute sunt adecvate, folosind estimările curente ale fluxurilor de trezorerie aferente contractelor sale de asigurare. Dacă acea evaluare indică faptul că valoarea contabilă a datoriilor sale aferente asigurării (minus costurile de achiziţie amânate şi activele necorporale aferente cum ar fi cele înregistrate în cazul unui transfer de portofoliu) este inadecvată din perspectiva viitoarelor fluxuri de numerar estimate, întregul deficit va fi recunoscut în profit sau pierdere (prevederile SIRF 4, p.15).Testul privind adecvarea datoriilor presupune următoarele două etape:În prima etapă, se stabileşte dacă entităţile au deja în practicile lor contabile un test de adecvare similar care să satisfacă următoarele cerinţe minime:-          testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale şi ale fluxurilor de trezorerie aferente, cum ar fi costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire, precum şi cele rezultate din opţiunile şi garanţiile încorporate;-          dacă testul relevă faptul că datoria nu este adecvată, întregul deficit este recunoscut în profit sau pierdere.Cea de-a doua etapă se aplică atunci cînd nu sunt îndeplinite cerinţele minime menționate mai sus. Aceasta necesită recunoaşterea unei pierderi pentru contractele de asigurare în conformitate cu IAS 37 - „Provizioane, datorii contingente şi active contingente“. În anumite situaţii, testul descris în IAS 37 include marje de risc şi incertitudine, precum şi luarea în calcul a valorii-timp a banilor (adică actualizare) care, în anumite situaţii, ar putea conduce la o pierdere recunoscută conform IAS 37 mai mare decît cifra ce ar fi fost acceptabilă în conformitate cu SIRF 4.

7

Creanţele din prime constau, în principiu, în soldurile scadente ale primelor care sunt datorate de deţinătorii poliţelor de asigurare.Dacă există probe obiective că aceste creanţe sunt depreciate, entitatea trebuie să reducă în consecinţă valoarea contabilă a creanţelor din asigurare şi să recunoască respectiva pierdere din depreciere în contul de profit şi pierdere. O posibilă abordare ce poate fi utilizată în colectarea probelor obiective conform cărora o creanţă din asigurare este depreciată ar fi utilizarea aceluiaşi proces adoptat în cazul împrumuturilor şi al creanţelor (adică în conformitate cu IAS 39). Într-o astfel de situaţie, pierderea din depreciere se poate calcula cu aceeaşi metodă folosită în cazul instrumentelor financiare. SIRF recomandă să se facă o analiză pe vechime a soldurilor conturilor de creanţe cel puţin trimestrial, pe baza datei scadente a creanţelor.În practică, provizioanele sunt constituite pentru creanţele cu o restanţă mai mare de un anumit număr de zile de la data scadentă, cum este specificat în contractul de asigurare. Cea mai bună estimare a provizioanelor pentru prime trebuie să se bazeze pe proiecţiile tuturor fluxurilor de trezorerie relevante. Metodele statistice pot fi, de asemenea, utilizate pe baza informaţiilor istorice. O dată ce este considerat neîncasabil, soldul creanţei din prime va fi trecut pe cheltuială, sub forma cheltuielilor cu clienţi incerţi, presupunând că încă nu a fost constituit un provizion. Dacă a fost constituit un provizion, cheltuiala suplimentară va fi egală cu diferenţa dintre creanţă şi suma provizioanelor.Operațiile de bază cu privire la primele subscrise și decontările pe contractele de asigurare directă sunt următoarele:1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise de către asigurător pe contractele de asigurare directă: Debit 2211 Credit 6111 2.    Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă  prin intermediarii în asigurări: Debit 2221 Credit 6111 3. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă: Debit  6117 Credit 525 (operaț. 1+ operaț. 2)4.    Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la asigurați:Debet 2511 sau Debet 2521 sau Debet 2531 Credit 2211 5.    Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari, în caz când prima de asigurare la încheierea contractului a fost achitată acestuia de către asigurat:  Debet 2511 sau Debet 2521 sau Debet 2531 Credit 2221 6.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor și onorărilor calculate intermediarilor în asigurări:  Debit 7121 Credit 5241 7.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de vînzări:

8

Debit 7122 Credit 53118.    Achitarea comisioanelor și onorărilor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare achitate asigurătorului conform condițiilor contractului de mandat:  Debit 5241 Credit 2511  sau Credit 2521 sauCredit 2531 9.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de asistenţă medicală la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzăriDebit 7123 Credit 5331 Credit 5332 10.  Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările calculate angajaților asigurătoruluiDebit 5311 Credit 5342 Credit 5331 Credit 5332 11.   Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurătorDebit 5311Credit 2511  sau Credit 2521

3.3. Noţiuni despre plăţile de asigurare şi contabilitatea cheltuielilor privind aceste plăţiDocumentul juridic ce reglementează baza normativă între asigurător şi asigurat este contractul de asigurare. Conform SIRF 4 „Contracte de asigurare”, un contract de asigurare este un contract conform căruia o parte (asigurătorul) accepta un risc de asigurare semnificativ de la cealaltă parte (asiguratul), convenind să despăgubească deţinătorul poliţei de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare. Înţelegerea SIRF cu privire la activitatea de asigurare nu este dependentă de forma juridică a contractului, ci mai degrabă de conţinutul acestuia.De aici apar urmatoarele condiţii necesare:-  un anumit eveniment viitor incert care afectează în mod negativ asiguratul;- evenimentul viitor apare dintr-o situație cu conţinut comercial şi dintr-un risc inevitabil, precum şi- beneficiile suplimentare datorate cazului în care evenimentul asigurat se va produce sunt semnificative în comparaţie cu toate celelalte evenimente.La încheierea contractului de asigurare asigurătorul selectează circumstanţele riscurilor în baza cărora are posibilitate de a evalua probabilitatea apariţiei evenimentului asigurat.Plățile de asigurare se achită de către asigurător în conformitate cu contractul de asigurare sau conform legii, în baza cererii asiguratului şi conform deciziei societăţii de asigurări, după cercetările proprii privind cauzele şi circumstanţele producerii cazului asigurat.Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.

9

Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor, ce condiţionează corelaţia dintre suma de asigurare a bunurilor asigurate şi paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute.Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare și formarea rezervei de daune se înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii asiguratului referitor la producerea evenimentului asigurat:Debit 7114 Credit 543 2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării dosarului de daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):Debit 7111 Credit 5411 3. Înregistrarea modificării (micșorării) rezervei de daune nesoluționate la suma despăgubirii de asigurare spre plată:Debet 543 Credit 7114 La finele fiecărei perioade de raportare asigurătorul verifică rezerva de daune nesoluționate și sumele ce vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni se trec la datorii asociate contractelor de asigurare pe termen lung.4. Înregistrarea datoriei pe termen lung aferente rezervei de daune declarate, dar nesoluționate:Debet 543 Credit 4331 5. Achitarea plăţilor de asigurare asiguraţilor de către asigurător:  Debet 5411Credit 2511 sau Credit 2521 sau Credit 253

3.4. Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurăriConform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova, articolul 1329, asigurătorul, care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.Legea nr. 414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, art. 29 „Acțiunea de regres” prevede cazurile cînd asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor și anume:a) accidentul a fost produs cu intenţie;b) în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus în stare de ebrietate sau sub influenţa stupefiantelor;c) persoana răspunzătoare de producerea accidentului care conducea autovehiculul fără permis de conducere sau cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere;

10

d) persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.8 alin.(2) lit.b) a legii date, care prevede încheierea contractului fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori);e) contrar prevederilor legale care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile naţionale şi cele locale, persoana răspunzătoare de producerea accidentului a părăsit locul lui;f) utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului;g) accidentul a avut loc din vina autorului unei infracţiuni, care încearcă să fugă de urmărire.Acestea sunt cazurile cînd asigurătorul are dreptul la înaintarea pretenției de regres la persoana vinovată în cadrul asigurării obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. În practică pot fi întîlnite diferite situații și pe alte tipuri de asigurări.Operaţiile de circulaţie a sumelor privind pretenţiile de regres în contabilitatea societății de asigurări se înregistrează în modul  următor:1. Înregistrarea sumelor pe pretenţiile de regres înaintate de către societăţile de asigurări persoanelor vinovate ce au dat acord la restituire sau în caz când, instanța de judecată primește hotărîre cu privire la restituirea sumelor de daune achitate persoanelor păgubite de către persoana vinovată asigurătorului:Debit 2212  Credit 6131 2. Încasarea sumelor privind pretenţiile de regres de către asigurător:Debet 2511 sau Debet 2521 sau Debet 2531 Credit 2212  Asigurătorul verifică (reclasifică) sumele pe pritențiile de regres înaintate la data de raportare și cele ce vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni conform graficelor stabilite sau hotărârii de judecată se trec la alte creanțe pe termen lung aferente contractelor de asigurare.3. Înregistrarea creanței pe termen lung aferente contractelor de asigurare conform reclasificării creanțelor aferente operațiilor de subrogare și regres la data de raportare:Debet 1712   Credit 2212 

3.5. Contabilitatea decontarilor pe contractele de asigurare încetateConform prevederilor Legii nr. 407-XVI din 21.12.2006 „cu privire la asigurări”, art.18 „Încetarea contractului de asigurare”, contractul de asigurare poate fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului, doar în cazul în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute de contract sau încalcă legislaţia, cu excepţia cazului înstrăinării bunurilor asigurate (art.15, alin.9 al legii), conform căruia, dobînditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea contractului de asigurare sau de a-l rezilia.La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de

11

asigurare pentru lunile complete pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare.După înregistrarea cererii de reziliere a contractului de asigurare, asigurătorul efectuiază calculele necesare conform prevederilor legale și restituie asiguratului, reasiguratului sau altei persoane ce s-a adresat prima de asigurare rămasă.Decontările pe contractele de asigurare reziliate până la expirarea termenului de valabilitate se înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:Debit 6114Credit 542– subcontul este selectat în dependență de persoana ce are dreptul la solicitatea primei rămase după rezilierea contractului de asigurare.2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapele neachitate, în caz dacă prima de asigurare conform condițiilor contractului de asigurare se achită în rate:Debet 542 Credit 22113. Înregistrarea veniturilor din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare, cînd asigurătorul prevede aceste plăți suplimentare în condițiile de asigurare în caz de rezeliere a contractului:Debet 2213 Credit 61224. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:Debet 542 Credit 2511sau Credit 252 1sau Credit 253 Restituirea primelor de asigurare prevăzute de lege se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri de asigurare pe contract.

12