CorupțieDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii.[1]

Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este foarte frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzac ț ii  prin eludarea normelor morale și legale.

Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme deconstrângere, ș antaj , înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.

Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și: slăbirea autorității statului datorită ineficienței institu ț iilor  acestuia, degradarea nivelului de trai alindivizilor, lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

În Republica Moldova, Legea Nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției definește corupția ca orice folosire ilegală de către o persoană cu statut public a funcției sale pentru primirea unor foloase materiale sau a unui avantaj necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană contrar intereselor legitime ale societății și ale statului ori acordare ilegală a unor foloase materiale sau avantaje necuvenite unei alte persoane.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Mica corupție 2 Marea corupție 3 Limitarea fenomenului

4 Corupția în România

5 Legislația europeană

6 Vezi și

7 Note

8 Lectură suplimentară

9 Legături externe

Mica corupție[modificare | modificare sursă]

Prin mica corupție se înțelege acel sector din corupție care nu aduce atingere intereselor majorității indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă corupția unui cadru medical, a unui

funcționar, etc care prin deciziile lor favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de nedreptateeste limitată în timp și spa ț iu .

Marea corupție[modificare | modificare sursă]

Prin marea corupție se înțelege corupția la nivel înalt a unui funcționar, demnitar, etc. Acest gen de corupție are ca și carecteristică principală efectul asupra întregului stat și a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de corupție se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-un final de toțicontribuabilii.

Limitarea fenomenului[modificare | modificare sursă]

Fenomenul corupție nu poate fi definit ca fiind propriu doar anumitor forme de guvernare. Corupția este întâlnită atât în societățile democratice cât și în celetotalitare. Deși există o oarecare tendință de a considera un regim autoritar ca fiind capabil să elimine corupția, realitatea este că într-un astfel de regim corupția este parțial limitată, ea regăsindu-se în anumite cercuri privilegiate, fiind accesibilă anumitor grupuri de indivizi.[1]

Limitarea fenomenului corupției, stoparea totală a fenomenului este considerată utopică, poate fi obținută prin mecanismul costurilor. Aceste costuri pot fi pecuniare sau sub forma recluziunii și au ca idee centrală indezirabilitatea efectuării unor fapte reprobabile datorită costurilor mari pe care trebuie să lă plătească un individ sau grup de indivizi atunci când faptele acestora sunt descoperite. Accentuând această idee, legiuitorul, din dorința de a descuraja un astfel de comportament, a definit corupția printr-o serie de fapte cu caracter penal.

Corupția în România[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Corup ț ia în România .

Manifestaţie împotriva corupţiei din Justiţie în anul 2009

Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție menționează trei categorii de infracțiuni, anume:

a) infracțiuni de corupție: luarea și darea de mită, traficul de influență, primirea de foloase necuvenite;

b) infracțiuni asimilate celor de corupție: stabilirea unei valori diminuate a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă inclusiv în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare sau lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; folosirea unei funcții de conducere într-un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pentru a obține foloase necuvenite etc.;

c) infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție: tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau asimilate; spălarea banilor; abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; traficul de persoane ș.a.

Legislația europeană[modificare | modificare sursă]

Conform legislatiei comunitare, statele membre iau măsurile necesare pentru ca actele menționate în continuare, săvârșite cu intenție în cadrul activităților profesionale, să fie considerate infracțiuni:[2]

(a) faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau prin intermediul unui terț, unei

persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel pentru o entitate din

sectorul privat, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru o terță

persoană, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea

unui act, cu încălcarea obligațiilor sale;

(b) faptul că o persoană, în exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, sub orice

formă, pentru o entitate din sectorul privat, solicită sau primește, direct sau prin intermediarul

unui terț, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru o terță persoană,

sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se

abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Anticorup ț ie

Mită

Justi ț ie

Scandaluri publice în România

Note[modificare | modificare sursă]

1. ̂  Larousse - Dominique Colas: Dicționar de gândire politică. Univers enciclopedic 2003,

p. 71, ISBN 973-637-011-9

1. ̂  Glosar de termeni utiliza ț i în materia controlului financiar

2. ̂  Corup ț ia activă ș i pasivă din sectorul privat