1

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: DREPT

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ

Bucureşti 2011

2

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: DREPT

AUTORI:

Prof.univ.dr. Boroi Alexandru Prof.univ.dr. Stoica Veronica

Au mai colaborat la realizarea lucrării: Prof.univ.dr. Amza Tudor Conf.univ.dr. Ioan Mara

Lector univ.dr. Zidaru Petrache

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ

- sesiunea iunie/iulie 2011 -

Editura Victor Bucureşti 2011

3

CUPRINS - TESTE GRILĂ

PARTEA I - DREPT CIVIL……………………………… 4 A. Act juridic civil. Raport juridic civil……….. 4 Rezolvare teste grilă....................................... 18 B. Drepturi reale. Teoria generală a obligaţiilor... 19 Rezolvare teste grilă....................................... 35 C. Contracte. Succesiuni...................................... 36 Rezolvare teste grilă....................................... 51 PARTEA A II - A - DREPT PENAL........................................ 52 A. Partea generală.................................................... 52 Rezolvare teste grilă............................................ 76 B. Partea specială..................................................... 77 Rezolvare teste grilă........................................... 102 BIBLIOGRAFIE....................................................................... 103

4

PARTEA I

TESTE GRILĂ - DREPT CIVIL

A. Act juridic civil. Raport juridic civil

1. Intră în categoria incapacităţilor civile speciale: a) interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator; b) interzicerea drepturilor părinteşti; c) dobândirea de către tutore a unor bunuri din patrimoniul celui aflat sub

tutelă.

2. Nu au capacitatea de a primi donaţii: a) persoana fizică neconcepută şi organizaţiile care au dobândit personalitate

juridică; b) medicii şi farmaciştii şi persoanele care practică ilegal profesia de medic

sau farmacist, care au tratat o persoană în boala de care a decedat; c) minorii şi persoanele puse sub interdicţie.

3. Constituie eroare obstacol situaţia în care: a) înstrăinătorul a făcut dovada că a dorit să încheie un contract de întreţinere

şi nu de vânzare – cumpărare; b) o persoană dobândeşte prin cumpărare o bijuterie crezând că este din aur,

dar în realitate este din bronz; c) o parte crede că a cumpărat un imobil care se află situat în Bucureşti, iar

cealaltă parte crede că a vândut imobilul situat în Cluj.

4. Constituie „error in substantiam” situaţia când: a) o persoană se obligă să plătească o datorie care nu există; b) o parte vinde un pian cu placă de fier, iar cealaltă parte este convinsă că a

cumpărat pianul cu placă de bronz; c) o parte crede că a cumpărat autoturismul proprietarului, marca „Opel”, iar

proprietarul a înţeles că este vorba despre autoturismul „Ford”. 5. Dolul:

a) e o eroare provocată; b) poate interveni în momentul încheierii actului; c) e o eroare spontană.

6. Dolul se manifestă sub forma: a) interceptării corespondenţei; b) îndepărtării unei persoane prin izolare, de către rudele sale;

5

c) calomnii la adresa rudelor cu vocaţie succesorală.

7. Dolul: a) este sancţionat şi cu nulitate relativă; b) dă dreptul la o acţiune în despăgubiri în condiţiile răspunderii civile

delictuale; c) poate îmbrăca şi forma unei inacţiuni.

8. Există dol prin reticenţă în situaţia: a) necomunicării stării de graviditate, cu rea-credinţă, în momentul încheierii

căsătoriei; b) necomunicării bolii grave care ar împiedica încheierea căsătoriei, dacă ar

fi cunoscută de cealaltă parte; c) folosirii de către o persoană a unor mijloace viclene, prin care influenţează

o altă persoană de a dispune cu titlu gratuit în favoarea sa.

9. Nu există dol atunci când: a) eroarea a fost provocată din simplă neglijenţă; b) cocontractantul cunoaşte împrejurarea pretins ascunsă; c) este vorba de atenţii interesate.

10. Violenţa: a) poate proveni şi de la un terţ; b) priveşte integritatea fizică sau bunurile persoanei; c) are un domeniu restrâns de aplicare în ceea ce priveşte persoanele care o

pot invoca.

11. Violenţa: a) constă în ameninţarea cu un rău care poate fi numai de natură fizică sau

morală; b) poate fi probată prin orice mijloc de probă admis de lege; c) nu cuprinde şi situaţiile în care ameninţarea rezultă din împrejurări ce

constituie „stare de necesitate”.

12. Violenţa: a) are caracterul unui fapt juridic; b) se sancţionează cu nulitate relativă; c) în cazul actelor bilaterale trebuie să provină de la cealaltă parte

contractantă.

13. Leziunea, ca viciu de consimţământ, se aplică în cazul: a) persoanelor puse sub interdicţie; b) persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă; c) persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu.

6

14. Leziunea: a) se sancţionează cu nulitate relativă; b) se sancţionează cu reducerea sau mărirea uneia dintre prestaţii; c) se aplică şi în cazul actelor de conservare.

15. Dolul, spre deosebire de leziune: a) e o împrejurare de fapt care împiedică darea unui consimţământ liber şi în

deplină cunoştinţă de cauză; b) este aplicabil atât actelor unilaterale cât şi celor bilaterale; c) poate atrage, în principiu, atât anularea actului juridic civil, cât şi

micşorarea unei prestaţii sau mărirea acesteia. 16. Cauza:

a) se probează prin mijloc de probă admis de lege; b) se prezumă ca fiind existentă şi valabilă; c) trebuie să fie prevăzută expres în înscrisul constatator al actului juridic

civil.

17. Forma cerută „ad validitatem”: a) este un element constitutiv al actului juridic civil; b) se confundă cu forma autentică; c) are ca izvor legea şi convenţia părţilor.

18. Forma cerută „ad validitatem” este necesară în cazul: a) adopţiei; b) recunoaşterii unui copil din afara căsătoriei; c) contractului de închiriere a suprafeţelor locative.

19. Nerespectarea formei cerute „ad probationem” se sancţionează cu: a) nulitatea relativă a actului juridic civil; b) imposibilitatea dovedirii actului juridic civil cu alt mijloc de probă; c) imposibilitatea cunoaşterii de către terţi a existenţei şi valabilităţii actului

juridic civil.

20. Aplicaţii ale formei cerute „ad probationem” sunt: a) ipoteca convenţională; b) tranzacţia; c) contractul de asigurare.

21. Decăderea din beneficiul termenului intervine: a) când debitorul ajunge în stare de insolvabilitate, indiferent dacă este

vinovat sau nu de producerea ei;

7

b) când debitorul ajunge în stare de insolvabilitate, dacă este vinovat de producerea ei;

c) când debitorul refuză garanţiile asumate faţă de creditor.

22. Dacă termenul este stipulat în favoarea ambelor părţi: a) ele nu pot renunţa la beneficiul termenului decât împreună; b) se prezumă renunţarea debitorului la beneficiul termenului; c) numai creditorul poate renunţa la beneficiul termenului.

23. În cazul unui contract de vânzare-cumpărare afectat de o condiţie suspensivă: a) în cazul neîndeplinirii condiţiei, cumpărătorul nu poate solicita restituirea

preţului plătit; b) înainte de îndeplinirea condiţiei, dacă s-a transmis posesia bunului către

cumpărător, vânzătorul este în măsură să ceară plata preţului; c) în cazul neîndeplinirii condiţiei, contractul de vânzare-cumpărare se

desfiinţează cu efect retroactiv.

24. În cazul condiţiei suspensive „pendente conditione”: a) obligaţia se poate stinge prin plată; b) creditorul nu poate cere executarea obligaţiei; c) creditorul este îndreptăţit să solicite şi să obţină garanţii pentru creanţa sa.

25. Lipsa de discernământ: a) constituie o excepţie de la principiul forţei obligatorii a actului juridic

civil; b) atrage nulitatea relativă a actului juridic civil; c) nu poate fi invocată în cazul actelor juridice unilaterale.

26. Dacă termenul este stabilit în favoarea creditorului, atunci: a) debitorul nu-l poate obliga pe creditor să primească plata înainte de

scadenţă; b) creditorul poate solicita executarea obligaţiei; c) creditorul poate oricând să renunţe la beneficiul termenului.

27. Constituie excepţie de la principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”, menţinerea:

a) actelor subsecvente cu executare succesivă; b) actelor de dispoziţie cu titlu oneros având ca obiect un imobil înscris în

cartea funciară; c) actelor de conservare şi de administrare cu privire la bunul care formează

obiectul actului nul.

8

28. De la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii există următoarele excepţii: a) menţinerea efectelor în cazul actelor cu executare succesivă; b) menţinerea efectelor căsătoriei declarate nulă în privinţa copiilor rezultaţi

din acea căsătorie; c) menţinerea actului de înstrăinare lovit de nulitate, dar valabil ca revocare a

legatului care are ca obiect bunul ce formează obiect şi al actului de înstrăinare anulat.

29. Conversiunea actului juridic civil nu operează în cazul:

a) validării actului prin confirmare; b) îndeplinirii ulterioare a cerinţei legale care nu s-a respectat la încheierea

actului juridic civil; c) actului nul care trebuie să se convertească într-un act juridic diferit.

30. Sunt aplicaţii ale principiului validităţii aparenţei în drept: a) oficierea în mod public a căsătoriei de către un funcţionar al primăriei care

nu are calitatea de ofiţer de stare civilă ; b) cazul mandatarului aparent; c) cazul minorului care declară că e major.

31. Sunt aplicaţii ale principiului răspunderii civile delictuale: a) anularea unui act juridic civil încheiat de minorul fără capacitate de

exerciţiu, fără a fi reprezentat; b) falsificarea de către minor a actului de identitate pentru a induce în eroare

pe cocontractant, care îl consideră major; c) comiterea de către un minor a unor delicte civile.

32. Actul juridic civil încheiat cu nerespectarea legii, în care o parte este de bună-credinţă, va produce efecte juridice în cazul:

a) căsătoriei putative; b) dobândirii fructelor de către posesorul de bună-credinţă; c) înstrăinării bunului de către hoţ sau găsitor.

33. Creditorii chirografari: a) au împotriva debitorului lor o garanţie reală care să le asigure realizarea

creanţei; b) au un drept de gaj general numai asupra bunurilor prezente ale debitorilor

lor; c) sunt acei creditori cărora le sunt opozabile actele încheiate de debitorii lor

şi terţe persoane.

34. Sunt cauze de nulitatea absolută:

9

a) lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil; b) lipsa consimţământului datorată erorii – obstacol; c) lipsa autorizaţiei administrative sau eliberarea ei cu încălcarea legii.

35. Reprezintă cauze de nulitate relativă: a) încheierea actului juridic civil de o persoană lipsită de capacitatea de

exerciţiu; b) încheierea actului juridic civil fără încuviinţarea autorităţii tutelare; c) lipsa preţului în contractul de vânzare-cumpărare.

36. Nulitatea absolută: a) poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie; b) poate fi invocată numai de persoana ocrotită şi al cărei interes a fost

nesocotit la încheierea actului juridic civil; c) poate fi invocată şi înlăuntrul termenului de prescripţie.

37. Prin excepţie, nulitatea absolută poate fi confirmată: a) în cazul căsătoriei încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privitore la

vârstă; b) în cazul autentificării donaţiilor de către moştenitori sau reprezentanţii

donatorului, după moartea sa, consimţite anterior de către autorul lor, fără respectarea formalităţilor cerute de lege;

c) în cazul ratificării actelor juridice civile încheiate de către mandatar cu depăşirea puterilor conferite prin contractul de mandat.

38. Nulitatea relativă poate fi invocată:

a) de persoana ocrotită şi al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului;

b) de creditorii chirografari ai părţii ocrotite; c) de procuror.

39. Confirmarea expresă a nulităţii relative are loc dacă: a) autorul confirmării actului anulabil este persoana care ar putea invoca

nulitatea; b) autorul confirmării actului renunţă la dreptul său de a invoca nulitatea

relativă; c) autorul confirmării este şi o persoană cu capacitate restrânsă de exerciţiu.

40. După modul de formare, actele juridice civile se clasifică în: a) solemne, consensuale şi aleatorii; b) reale, solemne şi consensuale; c) consensuale, autentice şi reale.

10

41. După numărul părţilor, actele juridice civile se grupează în: a) acte unilaterale şi contracte bilaterale; b) contracte unilaterale şi bilaterale; c) acte unilaterale, bilaterale şi multilaterale.

42. După scopul urmărit de părţi, actele juridice civile se clasifică în: a) liberalităţi şi acte dezinteresate; b) oneroase şi comutative; c) oneroase şi gratuite.

43. După efectele produse, actele juridice civile se clasifică în: a) constitutive, confirmative şi de dispoziţie; b) constitutive, declarative şi translative; c) constitutive, de ratificare şi de administrare.

44. Sarcina: a) operează de drept; b) este admisibilă şi în cazul liberalităţilor; c) afectează eficacitatea actului juridic civil.

45. Sarcina: a) este o modalitate legală a actului juridic civil; b) este o obligaţie impusă gratificatului de către dispunător numai în actele

cu titlu gratuit; c) afectează valabilitatea actului în caz de neexecutare a ei.

46. Persoana care dobândeşte sau poate dobândi un anumit drept, privit individual, iar nu ca element al unui patrimoniu, este:

a) succesor cu titlu universal; b) succesor cu titlu particular; c) creditor chirografar.

47. Persoana care, deşi nu este parte la încheierea actului juridic civil, este ţinută, după caz, să profite sau să suporte efectele actului încheiat de autorul lui, este:

a) având - cauză; b) donatar; c) terţ.

48. Persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu se numeşte: a) legatar cu titlu universal; b) succesor cu titlu universal; c) moştenitor cu titlu universal;

11

49. Este lovit de nulitate absolută actul juridic civil în care:

a) obiectul este ilicit, imoral sau nedeterminat; b) lipseşte discernământul părţilor; c) lipseşte consimţământul în cazul erorii obstacol.

50. Nulitatea relativă şi absolută se deosebesc prin: a) sfera persoanelor care o pot invoca; b) natura normelor juridice care le reglementează; c) efectele produse prin declararea lor.

51. Actele de administrare încheiate de minorul cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani: a) sunt valabile fără a fi nevoie de încuviinţarea prealabilă a autorităţii

tutelare; b) pot fi anulate pentru leziune dacă minorul a suferit un prejudiciu major; c) sunt valabile dacă sunt încuviinţate numai de ocrotitorul legal.

52. Spre deosebire de nulitatea actului juridic, inopozabilitatea: a) intervine întotdeauna pentru cauze ulterioare încheierii actului; b) se aplică numai actului juridic civil cu titlu oneros; c) presupune un act juridic valabil încheiat.

53. Pendente conditione, condiţia suspensivă produce următoarele efecte: a) creditorul nu poate ceda dreptul său pe calea cesiunii de creanţă; b) creditorul poate cere executarea obligaţiei; c) creditorul poate lua măsuri de conservare a bunului.

54. Eveniente conditione, condiţia rezolutorie produce următoarele efecte: a) drepturile constituite de dobânditor în favoarea altor persoane se

desfiinţează; b) debitorul trebuie să-şi execute obligaţiile; c) părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile efectuate.

55. Avândul-cauză este: a) persoana care încheie actul juridic civil şi dobândeşte drepturi şi obligaţii; b) şi persoana care dobândeşte de la autorul ei o fracţiune dintr-un

patrimoniu; c) persoana străină de actul juridic civil, care nu a participat nici personal,

nici prin reprezentant la încheierea lui.

56. Nulitatea actului juridic civil: a) priveşte atât actele juridice cât şi faptele juridice stricto-sensu; b) se aplică numai contractelor sinalagmatice; c) nu priveşte neapărat actul în întregime, ci doar clauzele nelegale.

12

57. Nulitatea absolută intervine când: a) a lipsit încuviinţarea autorităţii tutelare, dacă aceasta era obligatorie

potrivit legii; b) lipseşte consimţământul datorită unei erori obstacol; c) actul juridic civil s-a încheiat cu depăşirea capacităţii de folosinţă a

persoanei juridice.

58. Cauza imediată în contractul de donaţie constă în: a) transmiterea cu titlu gratuit a unui drept real sau de creanţă; b) predarea bunului care formează obiectul contractului în momentul

autentificării actului; c) intenţia de a gratifica.

59. Obiectul actului juridic civil este licit şi moral atunci când: a) o persoană şi-a asumat obligaţia de a parcurge înot Marea Neagră în

schimbul unei sume de bani; b) o persoană acordă consultaţii juridice fără a avea profesia de jurist, în

schimbul unei remuneraţii; c) o persoană dobândeşte o casă pentru a locui în ea împreună cu familia.

60. Obiectul actului juridic civil reprezintă: a) obiectul raportului juridic născut din acel act juridic; b) motivaţia care a stat la baza încheierii actului juridic; c) modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă.

61. Forma actului juridic civil constă în: a) mijlocul sau modul de exteriorizare a voinţei interne; b) exteriorizarea hotărârii luate privind aducerea la cunoştinţa altor subiecte

de drept; c) voinţa exteriorizată a autorului actului.

62. Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi: a) se fundamentează pe ideea de protecţie a terţilor faţă de eventualele efecte

prejudiciabile ale unor acte juridice; b) are ca scop ocrotirea drepturilor sau intereselor persoanelor care nu au

participat la încheierea actului juridic; c) constă în întocmirea unui înscris în vederea publicităţii actului juridic

încheiat de părţi.

63. Revocarea, spre deosebire de nulitatea actului juridic civil: a) presupune cauze contemporane şi ulterioare încheierii actului juridic civil; b) se aplică, în principiu, liberalităţilor; c) presupune un act valabil încheiat.

64. Capacitatea de a încheia acte juridice:

13

a) e o parte a capacităţii de folosinţă; b) se dobândeşte la naştere; c) e o stare de drept.

65. Incapacitatea de exerciţiu: a) constă în inaptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii; b) constă în lipsa posibilităţii juridice de a exercita personal şi singur

drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile; c) constă în lipsirea unei persoane de dreptul de a încheia un act de

dispoziţie.

66. Tăcerea valorează consimţământ când: a) legea prevede în mod expres acest lucru; b) potrivit obiceiului locului, tăcerii i se atribuie valoare juridică; c) este exprimată în aşa fel încât terţii să o înţeleagă ca fiind una

producătoare de efecte juridice.

67. Eroarea obstacol este: a) falsa reprezentare a realităţii care împiedică formarea actului juridic civil; b) falsa reprezentare a realităţii ce cade asupra persoanei contractante; c) falsa reprezentare a unor împrejurări care sunt mai puţin importante la

încheierea actului juridic civil.

68. În contractul de vânzare-cumpărare, scopul imediat constă în: a) reprezentarea mentală a contraprestaţiei; b) prefigurarea remiterii bunului; c) intenţia de a gratifica.

69. Cauza falsă: a) apare când există o eroare asupra acelor elemente care constituie motivul

determinant al consimţământului; b) atrage nulitatea relativă; c) apare atunci când vine în contradicţie cu normele imperative ale legii.

70. Aplicaţii ale formei cerute pentru opozabilitatea faţă de terţi sunt: a) darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată; b) notificarea cesiunii de creanţă; c) contractul de locaţiune.

14

71. Termenul de graţie este:

a) stabilit de către o parte sau părţi prin actul juridic civil; b) acel termen a cărui dată de împlinire nu este cunoscută în momentul

încheierii actului juridic civil; c) acordat debitorului de instanţa de fond, în considerarea situaţiei sale

patrimoniale.

72. Termenul suspensiv: a) afectează existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative; b) amână începutul exercitării dreptului subiectiv civil, respectiv executării

obligaţiei corelative; c) este stabilit întotdeauna de legiuitor.

73. Condiţia potestativă pură: a) depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi; b) depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi, cât şi de un eveniment

exterior acesteia; c) depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi, cât şi de voinţa unei

persoane determinate.

74. Spre deosebire de termen, condiţia: a) este un eveniment viitor şi sigur ca realizare, care produce efecte

retroactive; b) afectează existenţa obligaţiilor şi a drepturilor corelative; c) afectează existenţa obligaţiilor şi drepturilor şi produce efecte pentru

viitor.

75. Sarcina, spre deosebire de condiţie: a) afectează numai actele cu titlu gratuit; b) afectează şi actele cu titlu gratuit, alături de cele cu titlu oneros; c) nu creează nicio incertitudine cu privire la existenţa valabilă sau la

executarea actului juridic civil.

76. Excepţiile de la irevocabilitatea actelor juridice bilaterale sunt: a) revocarea donaţiei între soţi; b) retractarea renunţării la moştenire; c) revocarea contractului de mandat de oricare dintre părţi.

77. Constituie excepţii de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile: a) stipulaţia pentru altul; b) sevocarea testamentului; c) revocarea contractului de mandat de către mandant.

15

78. Nulitatea, spre deosebire de rezoluţiune:

a) e o cauză de ineficacitate a actului juridic civil; b) presupune un act juridic civil nevalabil încheiat; c) priveşte doar contractele sinalagmatice.

79. Nulitatea relativă este atrasă de următoarele cauze: a) lipsa discernământului în momentul încheierii actului; b) încălcarea ordinii publice; c) fraudarea legii.

80. Violenţa: a) poate proveni şi de la un terţ; b) poate fi invocată de minorii între 14 şi 18 ani pe calea acţiunii în

resciziune; c) poate fi probată prin orice mijloc de probă admis de lege, întrucât are

caracterul unui fapt juridic.

81. Conversiunea actului juridic civil: a) este o excepţie de la principiul forţei obligatorii a efectelor actului juridic

civil; b) poate fi înlăturată prin acordul de voinţă al părţilor; c) presupune ca unul dintre acte să fie anulat total.

82. Sancţiunea nerespectării formei cerute ad probationem constă în: a) nevalabilitatea actului juridic negotium iuris; b) inopozabilitatea actului juridic civil; c) imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de probă. 83. În cazul termenului suspensiv, dacă:

a) debitorul execută obligaţia sa înainte de împlinirea termenului, el face o plată valabilă, renunţând la beneficiul termenului; b) până la împlinirea termenului, creditorul poate cere plata de la debitor; c) după împlinirea termenului, creditorul nu poate opune debitorului compensaţia.

84. Condiţia rezolutorie este: a) eveniment viitor şi sigur de a cărui realizare depinde naşterea actului juridic; b) eveniment viitor şi nesigur care, până la realizarea lui, nu suspendă existenţa drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative; c) o modalitate a actului juridic care constă în a da, a face ori a nu face ceva, numai în cuprinsul actului juridic cu titlu gratuit.

16

85. Pendente conditione, condiţia suspensivă produce următoarele efecte: a) începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune;

b) creditorul poate cere executarea obligaţiei, debitorul fiind ţinut de aceasta; c) obligaţia nu se poate stinge prin compensaţie.

86. Dreptul absolut: a) e opozabil tuturor (erga omnes);

b) are determinat atât subiectul activ, cât şi pasiv; c) este acel drept subiectiv în temeiul căruia titularul său este nedeterminat.

87. În funcţie de criteriul corelaţiei dintre ele, drepturile subiective civile se grupează:

a) drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi; b) principale şi accesorii; c) principale şi reale.

88. Intră în categoria drepturilor reale principale: a) dreptul de proprietate personală; b) drepturile reale corespunzătoare diferitelor forme ale dreptului de proprietate; c) dreptul de ipotecă.

89. În funcţie de obiectul lor obligaţiile se clasifică în: a) obligaţii naturale; b) obligaţii obişnuite şi reale; c) obligaţii pozitive şi negative.

90. Dreptul real: a) e un drept patrimonial; b) are cunoscut subiectul pasiv; c) e un drept personal.

91. Dreptul de creanţă: a) are cunoscut numai titularul său; b) este opozabil tuturor; c) are cunoscuţi titularul, ca subiect activ, precum şi titularul obligaţiei corelative.

92. Intră în categoria drepturilor reale principale: a) dreptul de proprietate publică; b) dreptul de concesiune; c) dreptul de retenţie.

17

93. Intră în categoria drepturilor personale nepatrimoniale:

a) dreptul la nume; b) dreptul la sănătate; c) dreptul de preempţiune.

94. Intră în categoria drepturilor reale accesorii: a) dreptul de administrare al regulilor autonome şi instituţiilor publice; b) privilegiile; c) dreptul de ipotecă.

95 Obligaţia de „a face” constă în: a) îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat; b) îndatorirea debitorului de a executa o lucrare; c) îndatorirea de a transmite un drept real.

96. Este bun fungibil, acel bun care: a) produce periodic fructe, fără consumarea substanţei; b) poate fi înlocuit cu altul, fără să afecteze valabilitatea plăţii; c) nu poate fi înlocuit în executarea unei obligaţii.

97. Este un bun corporal, acel bun care: a) este destinat să servească la întrebuinţarea unui alt bun; b) are o existenţă materială; c) nu poate fi urmărit silit pentru plată.

98. Sunt bunuri imobile prin destinaţie: a) servituţile; b) stupii cu roi; c) mori de vânt.

99. Fructele civile se dobândesc: a) prin simpla scurgere a timpului; b) prin culegere; c) prin cultură.

100. După criteriul sancţiunii, obligaţiile se clasifică în: a) obligaţie civilă perfectă şi opozabilă terţilor; b) obligaţie civilă perfectă şi naturală; c) obligaţie civilă obişnuită şi opozabilă şi terţilor.

18

REZOLVARE TESTE GRILĂ - DREPT CIVIL

ACT JURIDIC CIVIL. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. c 31. b 61. a 91. c 2. b 32. a 62. a,b 92. a,b

3. a,c 33. c 63. b,c 93. a,b 4. b 34. b,c 64. a,c 94. b,c

5. a,b 35. a,b 65. b 95. b 6. a,b 36. a 66. a,b 96. b 7. c 37. a 67. a 97. b

8. a,b 38. a 68. a 98. b 9. a,b 39. a,b 69. a,b 99. a

10. a,b 40. b 70. a,b 100. b 11. b,c 41. c 71. c 12. a,b 42. c 72. b 13. b 43. b 73. a

14. a,b 44. c 74. b 15. b 45. b 75. a,c

16. a,b 46. b 76. a,c 17. a 47. a 77. a

18. a,b 48. b 78. b 19. b 49. c 79. a

20. b,c 50. a,b 80. a,c 21. a,c 51. b 81. b,c 22. a 52. a,c 82. c 23. b 53. c 83. a

24. b,c 54. a,c 84. b 25. b 55. b 85. c

26. b,c 56. c 86. a 27. c 57. b,c 87. b

28. a,b 58. a,c 88. a,b 29. a,b 59. c 89. c 30. a,b 60. a 90. a

19

TESTE GRILĂ - DREPT CIVIL

B. Drepturi reale. Teoria generală a obligaţiilor 1. Bunurile domeniale sunt bunurile:

a) imobile sau mobile care aparţin numai statului; b) imobile sau mobile asupra cărora se exercită fie un drept de proprietate

publică, fie un drept de proprietate privată; c) care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

2. Intră în categoria bunurilor de uz public: a) bibliotecile publice locale; b) echipamente şi instalaţii în domeniul apărării naţionale; c) drumurile naţionale sau locale.

3. Intră în categoria bunurilor de interes public: a) operele de artă; b) bogăţiile subsolului; c) bibliotecile publice naţionale.

4.Spre deosebire de dreptul de proprietate privată, dreptul de proprietate publică: a) este absolut, exclusiv şi perpetuu; b) este imprescriptibil, absolut şi exclusiv; c) este imprescriptibil, inalienabil şi insesizabil.

5.Dreptul de proprietate publică: a) nu poate fi înstrăinat şi dobândit prin fapte juridice în sens restrâns şi prin

acte juridice de drept privat; b) conferă titularului său, atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra

unui bun, care numai prin natura sa este de uz sau utilitate publică; c) constituie expresia juridică a aproprierii comunitare a bunurilor.

6.Acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul de proprietate publică: a) poate fi introdusă oricând, dar numai dacă a trecut un an de la deposedarea

titularului dreptului; b) dacă are ca obiect bunuri mobile, pârâtul nu poate să opună posesia de bună-

credinţă în condiţiile art. 1909 şi 1910 Cod civil; c) este imprescriptibilă, pârâtul neputând să opună reclamantului nici prescripţia

achizitivă. 7. Posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către cetăţeni străini şi apatrizi asupra terenurilor prin moştenire este recunoscută:

20

a) numai dacă dobândirea se realizează prin moştenirea legală; b) de la intrarea în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei; c) de la data Aderării României la Uniunea Europeană.

8. Criteriile avute în vedere de legiuitor în aplicarea incapacităţii străinilor şi apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor vizează:

a) cetăţenia; b) domiciliul; c) şi pe cetăţeni români cu domiciliul în străinătate sau care mai au o altă

cetăţenie.

9. Interdicţia înstrăinării terenurilor cu privire la titlul cărora există un litigiu la instanţele judecătoreşti este;

a) o inalienabilitate legală; b) o inalienabilitate „propter rem”, specială, parţială şi temporară; c) o incapacitate legală de a înstrăina.

10. Forma autentică impusă de legiuitor la înstrăinarea şi dobândirea terenului se referă la:

a) actele de înstrăinare inter vivos; b) actele juridice mortis causa; c) actele de înstrăinare a nudei proprietăţi, când proprietarul păstrează un

dezmembrământ.

11. Proprietatea comună pe cote-părţi presupune că: a) niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra unei părţi

materiale determinate din bunul dobândit în coproprietate; b) fiecare coproprietar are un drept exclusiv şi asupra unei cote părţi ideale şi

abstracte din dreptul de proprietate asupra acelui bun; c) actele de folosinţă materiale a bunului pot fi exercitate de fiecare coproprietar

şi dacă schimbă destinaţia şi modul de utilizare a bunului.

12. În cazul proprietăţii comune pe cote-părţi: a) un coproprietar va putea, fără acordul celorlalţi, să execute lucrări de

transformare sau renovare a bunului; b) productele bunului revin fiecărui coproprietar proporţional cu cota parte

din dreptul de proprietate asupra bunului comun; c) oricare coproprietar poate solicita remedierea degradărilor cauzate bunului

comun sau despăgubiri de la autorul lor în condiţiile răspunderii civile delictuale.

13. Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuinta încetează prin: a) exproprierea bunului;

21

b) uzucapiune, de către coproprietarul care a intervertit posesia echivocă într-o posesie utilă ca urmare a actelor de rezistenţă faţă de ceilalţi coproprietari;

c) constituirea unei ipoteci asupra unei părţi indivize.

14.În cazul admiterii acţiunii în revendicare posesorul pârât este obligat: a) să restituie bunul liber de orice sarcini cu care ar fi fost grevat cu

consimţământul posesorului neproprietar; b) să restituie bunul în natură; c) să restituie indemnizaţia de asigurare, dacă bunul pierit a fost asigurat.

15.În cazul acţiunii în revendicare, dacă posesorul pârât a fost de bună credinţă, este obligat:

a) să restituie toate fructele lucrului; b) să restituie fructele pe care le-a încasat sau perceput pentru perioada

intentării acţiunii; c) să restituie fructele pe care le-a încasat sau perceput până la data intentării

acţiunii.

16.În cazul admiterii acţiunii în revendicare posesorul pârât are dreptul să ceară restituirea:

a) cheltuielilor făcute pentru conservarea lucrului; b) cheltuielilor care au sporit valoarea bunului, dar numai în măsura sporului

de valoare pe care aceste cheltuieli le-a adus lucrului; c) cheltuielilor din simpla plăcere.

17.Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare, posesorul pârât e obligat să restituie: a) bunul, doar în măsura în care există în materialitatea lui; b) bunul în natură sau prin echivalent, la alegerea pârâtului; c) bunul, în toate situaţiile.

18.Termenul de trei ani pentru revendicarea bunului furat sau pierdut este un termen: a) de decădere; b) de prescripţie achizitivă; c) de prescripţie extinctivă.

19.Acţiunea în revendicare este: a) o acţiune prescriptibilă achizitiv; b) o acţiune petitorie reală; c) o acţiune care în anumite situaţii este prescriptibilă extinctiv.

20.În acţiunea în revendicare: a) reclamantul trebuie să fie proprietar exclusiv al bunului revendicat; b) reclamantul poate să fie şi un proprietar aflat în indiviziune;

22

c) titularul îşi apără dreptul său real asupra bunului şi pretinde restituirea lui de la cel care-l stăpâneşte fără temei.

21.În acţiunea în revendicare, care are ca obiect bunurile din domeniul public:

a) pârâtul se va putea apăra prin invocarea uzucapiunii; b) statul va trebui să facă dovada dreptului de proprietate potrivit principiilor

dreptului comun; c) niciodată pârâtul nu se va putea apăra prin invocarea dobândirii

proprietăţii bunurilor mobile corporale prin posesia de bună credinţă.

22. Domeniul de aplicare al acţiunii în revendicare conform dispoziţiilor art. 1909 Cod civil are în vedere:

a) bunurile corporale; b) bunurile incorporale; c) titlurile la purtător.

23.Revendicarea bunurilor mobile de la posesorul de bună credinţă atunci când adevăratul proprietar s-a desesizat voluntar de bunurile sale, presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) proprietarul bunului să fi încredinţat voluntar bunul său unui detentor precar; b) detentorul precar să înstrăineze bunul unui terţ fără acordul proprietarului; c) terţul să dobândească bunul mobil cu bună-credinţă de la adevăratul

proprietar.

24.Acţiunea în revendicare a bunurilor mobile în situaţia în care adevăratul proprietar s-a desesizat involuntar de bunurile sale este îndreptată împotriva:

a) hoţului; b) găsitorului; c)terţului de bună-credinţă care a dobândit bunul de la hoţ sau găsitor.

25.Acţiunea în revendicare are ca scop:

a) naşterea unui nou drept de proprietate; b) recunoaşterea dreptului de proprietate existent; c) readucerea bunului în patrimoniul reclamantului.

26.Ca efect al acţiunii în revendicare, proprietarul este obligat să-l despăgubească pe posesor:

a) numai de cheltuielile utile; b) şi de cheltuielile necesare; c) şi de cheltuielile voluptorii.

27. Dreptul de proprietate publică se caracterizează prin faptul că: a) nu poate fi înstrăinat şi dobândit prin mijloace de drept privat; b) bunurile care fac parte din domeniul public sunt apropriabile;

23

c) bunurile care fac parte din domeniul public al statului pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor.

28. Proprietatea comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă încetează prin:

a) dispariţia imobilului; b) la cererea oricărui coproprietar, prin partaj; c) exproprierea imobilului, obiect al coproprietăţii.

29. În cazul proprietăţii comune pe cote-părţi: a) fructele civile se cuvin coproprietarului care le-a perceput; b) posesia exercitată de unul dintre coproprietari este, în principiu, echivocă; c) actele juridice de conservare pot fi efectuate numai cu consimţământul

expres al tuturor coproprietarilor.

30. Coproprietatea temporară încetează: a) prin partaj; b) prin vânzare de către unul dintre copărtaşi; c) prin donaţie, dacă unul dintre copărtaşi devine titular al tuturor cotelor-

părţi.

31. Spre deosebire de proprietatea comună în devălmăşie, coproprietatea comună pe cote-părţi:

a) se poate naşte din contract, lege, uzucapiune, etc.; b) reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate; c) încetează prin împărţeală.

32. Poate servi ca bază a uzucapiunii de 10-20 ani: a) contractul de locaţiune; b) hotărârea judecătorească declarativă; c) hotărârea judecătorească de adjudecare a unui bun.

33. Indiferent de felul uzucapiunii, termenul se calculează astfel: a) ziua în care începe prescripţia nu se ia în calcul; b) dies a quo intră în calculul prescripţiei; c) dies a quem intră în calculul prescripţiei.

34. Întreruperea naturală a prescripţiei achizitive are loc: a) când posesorul este şi rămâne lipsit, în decurs de cel puţin 1 an, de folosinţa

lucrului; b) când lucrul este declarat imprescriptibil prin lege; c) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul

căruia curge prescripţia.

24

35. În cazul uzucapiunii de 10-20 de ani: a) buna-credinţă trebuie să existe în momentul intrării în posesie; b) este suficient şi un titlu putativ; c) nu se poate recurge la joncţiunea posesiilor.

36. Termenul uzucapiunii scurte este de 10 ani dacă adevăratul proprietar a locuit: a) în raza teritorială a tribunalului unde se află imobilul; b) în raza teritorială a judecătoriei unde se află imobilul; c) în aceiaşi localitate cu uzucapantul.

37. Joncţiunea posesiilor este posibilă dacă: a) detenţia precară este unită cu posesia; b) cel care invocă joncţiunea este un succesor în drepturi al autorului; c) transmiterea posesiei de la posesorul precedent la cel actual are loc în

temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută.

38. Posesorul actual va putea invoca joncţiunea dacă: a) posesia dobânditorului este de aceeaşi natură cu aceea a autorului, ambele

posesii fiind de bună-credinţă; b) dobânditorul şi autorul sunt de rea-credinţă, dobânditorul nu va putea

uzucapa decât prin posesia de 30 de ani; c) dobânditorul este de rea credinţă şi are just titlu, iar autorul este şi el de

rea-credinţă.

39. Uzucapiunea: a) se poate invoca din oficiu; b) poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie; c) produce efecte retroactive.

40. În situaţia în care dobânditorul unui bun imobil are just titlu şi este de bună-credinţă, iar autorul este de rea-credinţă:

a) dobânditorul poate beneficia de posesia autorului său în cadrul uzucapiunii de 30 de ani;

b) dobânditorul începe o nouă prescripţie de 10-20 de ani, putându-se prevala şi de posesia autorului său;

c) dobânditorul începe o nouă prescripţie de 10-20 de ani, fără să se prevaleze de posesia autorului său.

41. Termenul pentru uzucapiune, în cazul în care adevăratul proprietar a locuit 7 ani în circumscripţia aceluiaşi tribunal judeţean în care este situat imobilul, după care se mută în raza altui tribunal judeţean, este:

a) 10 ani; b) 13 ani; c) 17 ani.

25

42. Nu constituie just titlu: a) hotărârile judecătoreşti declarative; b) hotărârile judecătoreşti care constată o convenţie translativă dintre părţile

unui proces; c) convenţiile de împărţeală.

43. Joncţiunea posesiilor reprezintă: a) adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât bunul a

fost posedat de un terţ; b) adăugarea la termenul posesiei actuale a timpului cât bunul a fost posedat

de către proprietarul său; c) adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului, a timpului cât bunul

a fost posedat de autorul său.

44. Uzucapiunea prescurtată: a) se invocă numai pentru a dobândi proprietatea asupra bunurilor imobile; b) se invocă pentru a dobândi proprietatea asupra unei universalităţi de

bunuri; c) se întemeiază pe un titlu ce emană de la adevăratul proprietar.

45. Acţiunea în revendicare imobiliară este o acţiune: a) petitorie; b) posesorie; c) reală.

46. Acţiunea în revendicare poate fi exercitată: a) de un proprietar aflat în indiviziune; b) de titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat; c) de posesorul neproprietar.

47. Dacă acţiunea în revendicare imobiliară este admisă atunci: a) pârâtul are dreptul la restituirea cheltuielilor voluptorii numai dacă au fost

făcute cu bună-credinţă; b) se restituie imobilul liber de orice sarcini cu care a fost grevat de pârât; c) pârâtul culege toate fructele până la rămânerea definitivă a hotărârii de

admitere, dacă a fost de bună-credinţă. 48. Exercitarea acţiunii în revendicare de către proprietarul bunului mobil furat sau pierdut are loc:

a) în termen, de cel mult trei ani calculat de la data pierderii sau furtului, indiferent de cel care stăpâneşte bunul;

b) în termen de cel mult trei ani, calculat de la data pierderii sau furtului, dacă posesorul bunului este de bună-credinţă;

c) în termen de cel puţin trei ani calculat de la data pierderii sau furtului, dacă posesorul bunului este de rea-credinţă.

26

49. În cadrul acţiunii în revendicare, proba dreptului de proprietate:

a) presupune întotdeauna existenţa unui înscris doveditor al transmisiunii dreptului de proprietate;

b) are caracter absolut numai dacă se face dovada unui mod originar de dobândire a dreptului de proprietate;

c) se realizează şi printr-un titlu putativ.

50. Acţiunea în revendicare: a) poate fi admisă numai dacă are ca obiect bunuri mobile; b) poate fi exercitată şi de creditorii chirografari ai proprietarului; c) poate fi exercitată şi împotriva detentorului precar, dar numai după

împlinirea termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii personale.

51. Acţiunea în rezoluţiunea contractului se invocă: a) numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul;

b) numai de către partea care se află în imposibilitate fortuită de a-şi executa obligaţia; c) numai dacă debitorul obligaţiei imposibil de executat a fost pus în întârziere.

52. Riscul contractului sinalagmatic: a) în contractele translative de proprietate îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietar al bunului în momentul pieirii fortuite a acestuia; b) în contractele translative care au ca obiect bunuri de gen, de debitorul obligaţiei imposibil de executat; c) în contractele netranslative de proprietate, de creditorul obligaţiei imposibil de executat.

53. Spre deosebire de rezoluţiune, rezilierea: a) face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor; b) în toate cazurile, are caracter judiciar;

c) are întotdeauna cauze contemporane sau concomitente cu momentul încheierii contractului.

54. Dacă printr-un contract cu executare instantanee, părţile au prevăzut o clauză că „în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat”:

a) rezoluţiunea va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite; b) rezoluţiunea va opera dacă partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia a fost pusă în întârziere, în formele prevăzute de lege; c) rezoluţiunea va opera, de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligaţia să fi fost adusă la îndeplinire.

27

55. Într-un contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată, dacă este prevăzut un pact comisoriu, atunci:

a) se înlătură posibilitatea creditorului care şi-a executat sau se declară gata să-şi execute obligaţia, de a cere executarea silită; b) poate fi invocat de debitorul care nu şi-a executat obligaţia în cazul pactului comisoriu de gradul IV; c) nu mai e nevoie de intervenţia instanţei de judecată, excepţie făcând pactul comisoriu de gradul I;

56. Dacă în contractul sinalagmatic este stipulat un pact comisoriu de gradul II, atunci instanţa de judecată: a) nu poate acorda termen de graţie; b) poate constata că rezoluţiunea a avut loc;

c) are posibilitatea aprecierii cu privire la oportunitatea pronunţării rezoluţiunii.

57. Excepţia de neexecutare a contractului este admisibilă: a) dacă există o neexecutare, chiar parţială a obligaţiilor din partea cocontractantului; b) numai dacă debitorul a fost pus în întârziere; c) chiar dacă părţile au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce.

58. Spre deosebire de antecontract, oferta de a contracta: a) atrage după sine responsabilitatea contractuală a debitorului promitent în caz de nerespectare; b) este o manifestare de voinţă reală, neviciată fără intenţia de a angaja din punct de vedere juridic; c) poate fi revocată de ofertant în mod liber şi fără vreo consecinţă atâta timp cât nu a ajuns la destinatar.

59. În cazul stipulaţiei pentru altul: a) terţul beneficiar este îndreptăţit să-l acţioneze în instanţă pe promitent pentru ca acesta să execute prestaţia în condiţiile stabilite în contractul încheiat cu stipulantul; b) numai promitentul şi stipulantul sunt părţile contractului; c) dacă terţul beneficiar decedează înainte de a accepta dreptul, acesta nu se va transmite succsesorilor săi.

60. Acţiunea în simulaţie: a) are ca efect principal încetarea caracterului ocult al contraînscrisului;

b) de regulă, este introdusă de terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază; c) are ca scop evitarea aplicării unor legi sau ocolirea prevederilor prohibitive la anumite contracte.

28

61. În materia acţiunii în simulaţie: a) creditorul trebuie să probeze existenţa complicităţii la fraudă a celui cu care debitorul său a contractat; b) insolvabilitatea debitorului nu reprezintă o condiţie pentru admiterea acţiunii; c) urmăreşte desfiinţarea actului juridic care corespunde voinţei reale a părţilor.

62. Pentru valabilitatea contractului în folosul unei terţe persoane: a) trebuie ca voinţa de a stipula să fie neîndoielnică, certă;

b) este necesar ca beneficiarul stipulaţiei să fie determinat sau cel puţin determinabil;

c) trebuie ca obiectul stipulaţiei să-l constituie propria faptă a debitorului. 63. În cazul simulaţiei:

a) admiterea acţiunii în simulaţie, nu validează contractul secret dacă, la încheierea acestuia, nu au fost respectate condiţiile de validitate; b) terţii de bună-credinţă sunt îndreptăţiţi să invoce, în beneficiul lor şi împotriva părţilor, efectele actului secret; c) în situaţia existenţei unui conflict între terţi, câştig de cauză vor avea acei terţi care invocă actul secret.

64. Sunt terţi în materia simulaţiei: a) creditorii chirografari ai părţilor simulaţiei;

b) succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor simulaţiei, exceptând situaţia când prin actul ocult li se încalcă drepturi proprii; c) succesorii cu titlu particular ai părţilor simulaţiei.

65. Răspunderea părinţilor pentru fapta ilicită şi prejudiciabilă a copilului lor minor:

a) revine adoptatorilor, în cazul copilului care a fost adoptat cu efecte restrânse, şi nu părinţilor fireşti; b) trebuie să fie întemeiată nu numai pe neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de supraveghere ci şi de asigurare a educaţiei copilului minor; c) se aplică şi dacă, potrivit legii, copilul a devenit major, înainte de împlinirea vârstei, prin căsătorie.

66. Dacă, la momentul săvârşirii faptei ilicite, minorul a avut discernământ, victima are latitudinea de a trage la răspundere: a) numai pe minor, singur; b) fie pe părinţi, singuri; c) fie deopotrivă pe minor şi pe părinţi. 67. Se angajează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului pentru:

a) pagubele cauzate de prepus prin fapte care nu au legătură cu funcţia încredinţată, dar care au fost săvârşite în timpul exercitării acesteia;

29

b) tot ceea ce prepusul săvârşeşte în cadrul normal al funcţiei, când a lucrat pentru comitent, în limitele scopului în vederea căruia i-au fost conferite funcţiile; c) daunele cauzate de prepus când acesta îşi îndeplineşte atribuţiile care derivă din funcţia încredinţată, în limitele funcţiei şi în interesul comitentului.

68. Dacă mai mulţi prepuşi, subordonaţi unor comitenţi diferiţi, au săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu unuia dintre comitenţi:

a) prepuşii vor fi ţinuţi solidar faţă de victima prejudiciului, pentru întregul prejudiciu; b) comitenţii vor fi ţinuţi solidar faţă de victima prejudiciului, pentru întregul prejudiciu; c) fiecare comitent este solidar cu propriul său prepus doar în limitele părţii de prejudiciu pe care a produs-o acest prepus.

69. În ipoteza părinţilor minorului din afara căsătoriei, pentru fapta ilicită a minorului cauzatoare de prejudicii:

a) va răspunde părintele căruia minoruli-a fost încredinţat, fie prin hotărâre judecătorească, fie, după caz, prin simpla învoială a părinţilor;

b) va răspunde părintele la care copilul locuia în fapt; c) va răspunde părintele căruia minorul i-a fost încredinţat, numai prin învoiala acestora încuviinţată de instanţa judecătorească.

70. Pentru ca răspunderea comitentului pentru fapta prepusului să fie angajată: a) trebuie ca raportul de prepuşenie să existe la momentul săvârşirii faptei ilicite; b) trebuie ca prepusul să fi lucrat pentru comitent în limitele scopului în vederea căruia i-au fost conferite funcţiile; c) trebuie ca fapta cauzatoare de prejudicii să fi fost săvârşită, fie în timpul serviciului, fie în timpul concediului de odihnă, fie în timp ce venea spre serviciu.

71. Cel care are paza juridică a animalului se poate exonera de răspundere, numai dacă face dovada că producerea, de către animal, a prejudiciului s-a datorat: a) cazului fortuit;

b) faptei unei terţe persoane pentru care cel care are paza juridică a animalului este ţinut să răspundă;

c) faptei victimei înseşi. 72. Răspunderea în temeiul art.1001 C. civ. poate fi angajată: a) pentru animalele aflate în grădini zoologice;

b) pentru animalele sălbatice aflate în rezervaţii ori parcuri de vânătoare închise; c) pentru animalele sălbatice care trăiesc în stare de libertate.

30

73. Se poate angaja răspunderea pentru ruina edificiului dacă: a) ruina edificiului a fost determinată de un cutremur de pământ;

b) ruina edificiului este urmarea lipsei de întreţinere ori a unui viciu de construcţie;

c) ruina edificiului este urmarea unui incendiu. 74. Prezumţiile privind răspunderea prevăzută în art.1000 alin.2 C. civ. se aplică: a)persoanelor fizice cărora le-au fost încredinţaţi minorii; b)părinţilor, dacă filiaţia este din căsătorie; c)adoptatorului. 75. Potrivit art.1002 C. civ. răspunde pentru ruina edificiului: a)proprietarul edificiului; b)locatarul edificiului; c)constructorul sau, după caz, arhitectul. 76. Paza juridică a bunului:

a)presupune în mod neîndoielnic contactul nemijlocit cu bunul; b)este subordonată pazei materiale; c)se constituie într-un raport juridic care presupune obligaţia de a preîntâmpina producerea vreunui prejudiciu, prin mijlocirea lucrului.

77. Sunt cauze exoneratoare de răspundere în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate se de lucruri, în general: a)cazul fortuit; b)forţa majoră;

c)fapta unei terţe persoane, pentru care paznicul juridic al lucrului nu este ţinut a răspunde.

78. Victima prejudiciului în cazul răspunderii instituite de art.1000 alin.1 C.civ. este îndreptăţită să obţină despăgubiri de la: a)cel care are paza juridică a lucrului; b)cel care are paza materială a lucrului; c)terţul participant la producerea prejudiciului. 79. Răspunderea delictuală se deosebeşte de răspunderea contractuală:

a)prin faptul că are ca scop repararea prejudiciului patrimonial produs prin fapta ilicită şi culpabilă a unei persoane; b)prin faptul că acela care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere; c)prin caracterul divizibil al obligaţiei de plată a daunelor.

80. În materia răspunderii civile delictuale: a)gravitatea vinovăţiei este, exclusiv, un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor;

31

b)despăgubirea se stabileşte în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit; c)autorul răspunde atât pentru prejudiciile previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile.

81. Caracterul ilicit al faptei prejudiciabile este înlăturat prin: a)starea de necesitate; b)abuzul de drept; c)consimţământul dat de victimă la producerea prejudiciului. 82. Pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului:

a)trebuie ca raportul de prepuşenie să existe la momentul săvârşirii faptei ilicite; b)fapta ilicită să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau să existe cel puţin aparenţa că este săvârşită în interesul comitentului; c)trebuie ca fapta ilicită să fi fost săvârşită în timpul exercitării funcţiei încredinţate chiar dacă nu are legătură cu aceasta.

83. Părinţii răspund pentru fapta ilicită şi prejudiciabilă a copilului lor minor: a)numai dacă minorul nu a acţionat cu discernământ; b)şi atunci când, la data săvârşirii faptei, minorul se afla temporar la rude;

c)şi dacă, copilul a devenit major înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, prin căsătorie.

84. Dacă fapta ilicită producătoare de prejudicii a fost săvârşită de prepuşii unor comitenţi diferiţi:

a)obligaţia fiecărui prepus şi a comitentului său este conjunctă; b)acţiunea în regres a prepusului care a plătit se va diviza corespunzător vinovăţiei celorlalţi prepuşi; c)victima poate urmări numai în subsidiar pe fiecare dintre comitenţi.

85. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, se aplică numai pentru: a)lucrurile care prezintă o anumită periculozitate; b)lucrurile aflate în staţionare;

c)bunurile pentru care nu este reglementată o formă distinctă de răspundere civilă delictuală.

86. Răspunderea institutorului pentru fapta elevului, în temeiul art.1000 alin.4 C.civ.: a)este o răspundere obiectivă; b)se angajează doar pentru cel care are calitatea de elev;

c)se fundamentează pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către institutor a obligaţiei de supraveghere a elevului.

32

87. Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale: a)înlătură în totalitate efectele faptei ilicite;

b)constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare faţă de prejudiciul suferit; c)constă în obligarea autorului prejudiciului numai la acoperirea prejudiciului efectiv.

88. Repararea prin echivalent a prejudiciului: a)se asigură numai prin acordarea unei sume globale;

b)se asigură numai prin stabilirea unor prestaţii periodice, succesive cu caracter viager sau temporar; c)se face ţinându-se seama de interesele părţilor care reclamă despăgubirea dar şi de posibilităţile autorului prejudiciului.

89. În cazul răspunderii civile delictuale, se acoperă: a)numai prejudiciul previzibil; b)şi prejudiciul imprevizibil; c)atât paguba efectivă cât şi câştigul nerealizat, numai dacă au fost previzibile.

90. Răspunderea pentru fapta proprie se angajează dacă fapta a fost săvârşită: a)numai cu intenţie directă sau indirectă; b)din imprudenţă; c)din neglijenţă. 91. Răspunderea părinţilor pentru copilul minor poate fi angajată: a)concomitent cu cea a profesorului;

b)numai subsidiar, în măsura în care profesorul va reuşi să facă dovadă că nu a putut împiedica faptul prejudiciabil;

c)solidar cu profesorul. 92. Excepţia pentru neexecutarea contractului presupune:

a) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract; b) ca părţile să fi stabilit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile

reciproce; c) ca debitorul să fi fost pus în întârziere.

93. Rezoluţiunea contractului: a) operează de drept; b) e o sancţiune a neexecutării culpabile a tuturor contractelor

sinalagmatice; c) are ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului.

33

94. Partea care cere instanţei de judecată rezoluţiunea contractului are posibilitatea: a) să execute prestaţiile datorate în tot cursul procesului; b) să renunţe la dreptul de a cere rezoluţiunea şi să solicite executarea

contractului; c) de a-l obliga pe debitor la executarea contractului, într-un anumit termen.

95.Excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată numai dacă: a) cocontractantul a fost pus în întârziere; b) este sesizată instanţa de judecată; c) din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare, chiar parţială, dar

destul de importantă a contractului.

96. Excepţia pentru neexecutarea contractului: a) un mijloc de apărare pus la dispoziţia părţilor din contractul

sinalagmatic; b) presupune intervenţia instanţei de judecată; c) presupune o suspendare a executării propriilor obligaţii a părţii care o

invocă până la executarea obligaţiilor celeilalte părţi.

97. Pactul comisoriu de gradul IV presupune: a) desfiinţarea necondiţionată a contractului din momentul în care a expirat

termenul de executare a contractului fără ca obligaţia să fi fost îndeplinită;

b) ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fi fost pusă în întârziere prin formele prevăzute de lege;

c) că în caz de neexecutare, contractul se consideră desfiinţat de drept, fără punere în întârziere şi fără alte formalităţi.

98. Prin rezoluţiunea contractului:

a) părţile îşi restituie una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului;

b) se desfiinţează şi titlul prin care terţii au dobândit bunurile care formează obiectul contractului, ei fiind îndatoraţi a le restitui;

c) partea care s-a declarat gata să-şi execute obligaţia nu este îndreptăţită a obţine despăgubiri.

99. Riscul pieirii fortuite a lucrului în contractul de antrepriză:

a) e suportat, în toate cazurile, de antreprenor; b) este suportat de client dacă materialele au fost procurate de acesta în

calitate de proprietar. c) este suportat de antreprenor dacă materialele se găsesc în detenţia sa.

34

100. Excepţia de neexecutare a contractului: a) se aplică contractelor sinalagmatice; b) nu poate fi invocată decât de partea care şi-a executat obligaţia; c) e o sancţiune a neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice.

35

REZOLVARE

TESTE GRILĂ - DREPT CIVIL DREPTURI REALE. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

1. b 31. a 61. b 91. b

2. a,c 32. c 62. a,b 92. a 3. a,b 33. a,c 63. a,b 93. c 4. c 34. b 64. a,c 94. b

5. a,c 35. a 65. a,b 95. c 6. b,c 36. a 66. b,c 96. a,c 7. a 37. b 67. b,c 97. a,c 8. a 38. a 68. a 98. a,b

9. a,b 39. b,c 69. a 99. b 10. a,c 40. a 70. a,b 100. a 11. a 41. b 71. c 12. b 42. a,c 72. a,b

13. a,b 43. c 73. b 14. a,c 44. a 74. c 15. b 45. a,c 75. a

16. a,b 46. b 76. c 17. a 47. b 77. b,c 18. a 48. b 78. a

19. b,c 49. b 79. b 20. a,c 50. b 80. b,c 21. b,c 51. a,c 81. a 22. a,c 52. a,b 82. a,b 23. a,b 53. a 83. b 24. c 54. a 84. b

25. b,c 55. c 85. c 26. b 56. a 86. c

27. a,b 57. a 87. a 28. a,c 58. c 88. c 29. b 59. a,b 89. b

30. a,c 60. a,b 90. b,c

36

TESTE GRILĂ - DREPT CIVIL

C. Contracte. Succesiuni 1. Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract prin care, în schimbul unui preţ, se transmite:

a)numai dreptul de proprietate, întrucât transmiterea proprietăţii este de esenţa contractului; b)şi un alt drept real decât dreptul de proprietate; c)numai drepturi asupra unei universalităţi.

2. Nu pot forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare: a)drepturile personale patrimoniale; b)dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor; c)dreptul real de uz.

3. Prin efectul realizării acordului de voinţă (solo consensu), în contractul de vânzare-cumpărare se produce: a)numai încheierea contractului; b)numai transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător;

c)încheierea valabilă a contractului, dar operează şi transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

4. Dacă obiectul vânzării îl constituie un lucru dintre două sau mai multe bunuri individual determinate, dar numai alternativ, atunci proprietatea se transmite: a)din momentul individualizării, care se face, de regulă, prin predare; b)în momentul alegerii, pentru că prin alegere se individualizează bunul; c)din momentul acordului de voinţă. 5. Pactul de preferinţă este o variantă a promisiunii de vânzare, afectată de o condiţie: a)simplă potestativă; b)pură potestativă; c)suspensivă. 6. Vânzarea-cumpărarea este un act de dispoziţie:

a)numai raportat la lucrul vândut şi preţul care formează obiectul contractului; b)numai raportat la patrimoniul părţii contractante. c)numai pentru vânzător, întrucât el transferă dreptul de proprietate. 7. Vânzarea între soţi este lovită de nulitate relativă, putând fi cerută: a)numai de către oricare dintre soţi;

b)şi de moştenitorii ocrotiţi ai soţilor, fără să fie obligaţi să dovedească fraudarea drepturilor;

37

c)de creditori, cu obligaţia de a face dovada fraudării drepturilor lor. 8. Judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenţa: a)tribunalului în care-şi exercită funcţia sau profesia; b)curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia; c)Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 9. Preţul, obiectul prestaţiei cumpărătorului care corespunde valorii lucrului vândut, trebuie să fie: a)fixat în bani, întrucât ţine de natura contractului;

b)un preţ real, pe care părţile să nu-l fi stabilit în mod fictiv, ci cu scopul de a fi cerut şi plătit în realitate; c)determinabil, când cuantumul lui este hotărât de părţi în momentul încheierii contractului.

10. Garanţia vânzătorului împotriva evicţiunii: a)priveşte tulburările de drept sau de fapt; b)intervine când evicţiunea are o cauză anterioară vânzării;

c)presupune necunoaşterea, de către cumpărător, a cauzei evicţiunii la încheierea contractului.

11. Acţiunea redhibitorie: a)este imprescriptibilă extinctiv;

b)este admisibilă numai dacă natura viciului face lucrul absolut impropriu destinaţiei sale normale;

c)poate fi exercitată atât de cumpărător cât şi de subdobânditori. 12. Cumpărătorul este obligat să plătească dobânda până la achitarea efectivă a preţului:

a)dacă lucrul vândut şi predat nu e producător de fructe; b)dacă cumpărătorul a fost pus în întârziere printr-o notificare; c)dacă există convenţie în acest sens.

13. Dacă în contractul de vânzare-cumpărare este prevăzut un termen suspensiv, atunci termenul afectează:

a) transferul dreptului de proprietate până la împlinirea termenului; b) numai executarea obligaţiilor din contract; c) transferul dreptului de proprietate numai dacă părţile au prevăzut expres

acest lucru.

14. Dacă doar unul dintre concubini este parte în contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect un bun imobil, atunci şi celălalt concubin devine:

a) proprietar al bunului achiziţionat în timpul concubinajului;

38

b) eventual creditor, ca titular al unui drept de creanţă, dacă a contribuit la achiziţionarea bunului;

c) codevălmaş, prin aplicarea regimului comunităţii de bunuri.

15. Contractul încheiat între părţi în februarie 1990 care avea ca obiect înstrăinarea unei suprafaţe de teren semnifică:

a) promisiune de vânzare-cumpărare; b) un contract de vânzare-cumpărare; c) o convenţie scrisă de vânzare-cumpărare a terenului.

16. Promisiunea unilaterală de vânzare-cumpărare reprezintă: a)ofertă de vânzare, întrucât reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi; b)un contract unilateral care creează obligaţii numai pentru promitent; c)un antecontract dacă este închieiată numai pentru un anumit termen.

17. Promisiunea unilaterală de vânzare: a) naşte obligaţia de a face în sarcina promitentului; b) are caracter translativ de proprietate; c) se probează potrivit regulilor generale în materie de probă.

18. În cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare: a) ambele părţi pot cere încheierea contractului; b) dacă promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţia stabilită, beneficiarul

cumpărător poate cere predarea bunului; c) nerespectarea din culpă a obligaţiei de încheiere a contractului de

vânzare-cumpărare nu dă dreptul celeilalte părţi de a solicita rezoluţiunea.

19. Pactul de preferinţă:

a) are drept consecinţe transmiterea dreptului de proprietate; b) e o promisiune unilaterală de vânzare; c) dă naştere, în caz de nerespectare a lui din partea promitentului, unei

obligaţii de dezdăunare faţă de cel prejudiciat.

20. Convenţia intervenită între părţi cu privire la vânzarea-cumpărarea unei construcţii, în temeiul căreia, cumpărătorii au intrat în posesia bunului, iar vânzătorul a primit un avans, urmând ca diferenţa de preţ să fie plătită odată cu încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare:

a) e o promisiune de vânzare-cumpărare; b) are efectul transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător la

cumpărător; c) îl obligă numai pe vânzător să încheie în viitor contractul de vânzare-

cumpărare.

39

21. În cazul introducerii unei acţiuni în anularea contractului de vânzare întrucât preţul stabilit de părţi nu este serios:

a) instanţa poate respinge acţiunea fără să se fi administrat probe concludente prin care să se stabilească caracterul de preţ serios;

b) instanţa are obligaţia să constate prin probe administrate elementele necesare pentru stabilirea caracterului de preţ serios;

c) instanţa poate admite acţiunea dacă din contractul încheiat de părţi rezultă existenţa unei proporţii între cuantumul preţului stabilit de părţi şi valoarea bunului, fără a se mai administra probe.

22. Acţiunea redhibitorie trebuie intentată în termen de:

a) 6 luni, dacă vânzătorul a fost de bună-credinţă; b) 1 an, dar numai dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie; c) 3 ani, dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă.

23. Evicţiunea reprezintă: a) pierderea proprietăţii lucrului de către cumpărător; b) tulburarea proprietarului în exercitarea prerogativelor sale; c) tulburarea folosinţei liniştite a deţinătorului legal.

24. Vânzarea între soţi este interzisă pentru că: a) nu-şi pot vinde reciproc bunuri proprii; b) donaţia între soţi este revocabilă; c) se apără interesele creditorilor chirografari şi ipotecari.

25. Vânzarea unei moşteniri are ca obiect: a) dreptul asupra unei universalităţi; b) dreptul dobândit de legatarul cu titlu particular; c) dreptul asupra unor bunuri determinate.

26. Viciul lucrului vândut trebuie: a) să fie, de regulă, ascuns, şi numai ca excepţie aparent; b) să fie ascuns şi grav; c) să fie descoperit cel mai târziu într-un termen de 6 luni de la cumpărare.

27. Sunt condiţii ale retractului litigios: a) să existe un proces început sau cel puţin preconizat; b) cesiunea să aibă un preţ; c) procesul trebuie să fie asupra fondului dreptului.

28. Prin acţiunea redhibitorie cumpărătorul cere: a) rezoluţiunea vânzării;

40

b) rezoluţiunea vânzării, dar numai dacă lucrul a devenit absolut impropriu destinaţiei; c) rezilierea cu daune interese.

29. În caz de neplată a preţului, vânzătorul este îndreptăţit să ceară: a) executarea în natură; b) rezoluţiunea contractului; c) rezilierea cu daune-interese.

30. Contractul de vânzare-cumpărare e un contract: a) în principiu, consensual; b) solemn; c) real.

31. Vânzarea după număr, greutate, măsură este valabilă în momentul: a) individualizării bunului; b) acordului de voinţă al părţilor; c) transmiterii dreptului de proprietate.

32. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine: a) este o acţiune personală; b) se poate exercita şi de creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice; c) se poate exercita şi de moştenitorii donatorului, dacă acesta a decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată. 33. Dacă donaţia se încheie prin acte separate (între absenţi), donatorul trebuie să fie capabil: a) numai în momentul manifestării de voinţă;

b) în momentul acceptării de către donatar a ofertei de a dona; c) în momentul facerii ofertei, al acceptării ei de către donatar şi al primirii comunicării actului de acceptare.

34. Donaţia este lovită de nulitate dacă: a) s-a stipulat expres reîntoarcerea bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înaintea donatorului; b) există clauză în contract prin care donatarul este obligat la plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor;

c) este prevăzută o condiţie care depinde exclusiv de voinţa donatarului. 35. Pot forma obiectul darului manual: a) biletele la bancă; b) drepturile de creanţă; c) fondul de comerţ.

41

36. Donatorul datorează garanţie contra evicţiunii: a) dacă evicţiunea provine din fapta unui terţ; b) dacă donaţia este cu sarcină, răspunzând în limita valorii sarcinii; c) în caz de dol. 37. Donaţia între soţi se revocă: a) printr-un legat cu titlu particular care are ca obiect bunul donat; b) numai printr-o acţiune în justiţie;

c) printr-un act notarial din care rezultă voinţa soţului donator de a revoca donaţia.

38. Donaţia cu sarcină în favoarea donatarului este: a) un contract sinalagmatic, în limita sarcinii; b) un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie pur potestativă;

c) lovită de nulitate, întrucât contravine principiului irevocabilităţii donaţiilor.

39. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii poate fi intentată: a) de creditorii chirografari, pe calea acţiunii revocatorii; b) de donator; c) de moştenitorii legali sau testamentari ai donatorului. 40. Revocarea donaţiei pentru survenienţa de copil: a) operează ope legis;

b) operează şi în situaţia în care donatorul, după închirierea contractului de donaţie, adoptă unui copil; c) intervine numai dacă în momentul facerii donaţiei, donatorul nu avea copii, şi ulterior i s-a născut un copil.

41. Donaţia este: a) o liberalitate; b) un act dezinteresat; c) act juridic bilateral, sub aspectul numarului de vointe exprimate. 42. Pot forma obiect al donaţiei : a) bunurile aflate în comerţ ; b) bunurile altuia ; c) bunurile viitoare. 43. Pentru ca donaţia, nulă pentru vicii de formă, să fie producătoare de efecte juridice, este necesar : a) să fie refacută în întregime ; b) să fie validată printr-un act confirmativ al donatorului ;

42

c) ca moştenitorii donatorului să o confirme, să o ratifice sau să o execute voluntar. 44. Pentru validitatea donaţiei în tre absenţi, este necesar ca: a) oferta de donaţie şi acceptarea să imbrace forma autentică; b) acceptarea ofertei să fie facută în timpul vieţii donatorului ; c) oferta de donaţie să-l oblige pe donator în ainte de acceptarea sa de catre donatari. 45. Dacă donatarul decedeaza înainte de acceptarea ofertei de donaţie, atunci : a) moştenitorii donatarului nu pot accepta donaţia ; b) creditorii donatarului pot accepta donaţia pe calea acţiunii oblice ; c) creditorii donatarului pot ataca refuzul acceptării donaţiei pe calea acţiunii pauliene. 46. Pentru ca donaţia acceptata prin înscris separat să producă efecte este necesar ca: a) actul de acceptare să fie comunicat donatorului înainte de a fi devenit în capabil ; b) notificarea acceptării să fie facută numai de către donatar în timpul vieţii lui ; c) notificarea să fie facută de către succesorii sau creditorii donatarului, după decesul acestuia. 47. Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, atunci: a) se impune ca obiectele mobile să fie trecute într-un stat estimativ, semnat de donator şi donatar. b) statul estimativ trebuie să fie întocmit în formă autentică. c) inexistenţa statului estimativ atrage nulitatea contractului. 48. În favoarea tutorelui : a) minorul nu poate dispune prin donaţie b) majorul poate dispune chiar dacă nu a avut loc descărcarea de gestiune. c) minorul poate dispune prin curator. 49. Sunt incapabili de a primi o donaţie medicii care : a) au tratat o persoana în boala din care moare, donaţia fiind remuneratorie şi potrivită cu starea materială a bolnavului; b) primesc donaţia de la o persoană pe care au asistat-o medical în cursul ultimei boli; c) acordă periodic consultaţie unei persoane.

43

50. Minorii şi în interzişii judiciari: a) pot primi o donaţie, dar nu au exerciţiul acestui drept b) pot accepta o donaţie numai prin reprezentanţii lor legali c) pot accepta o donaţie prin ascendenţii lor de orice grad. 51. Donaţia făcută unei persoane fizice născută la mai mult de 300 de zile de la momentul încheierii actului este : a) un act valabil ; b) un act valabil, dacă a fost confirmat de reprezentantul său legal ; c) un act nul absolut. 52. Medicii şi farmaciştii : a) nu pot primi o donaţie de persoana pe care au asistat-o în cursul ultimei boli ; b) pot primi donaţii, dacă sunt rude pana la gradul al IV-lea cu donatorul defunct, chiar dacă acesta are rude directe; c) pot primii donaţii remuneratorii ţinând cont de starea materială a donatorului şi serviciile primite de la medic sau farmacist. 53. Donaţiile făcute surdo-mutului care nu ştie să scrie : a) nu pot fi acceptate de către acesta b) pot fi acceptate prin în termediul unui mandatar c) pot fi acceptate de către un curator special, care are rolul de interpret. 54. Substituţia fidiecomisară : a) este o clauză permisă în contractul de donaţie b) este interzisă, deoarece restrânge dreptul de a dispune al donatarului c) este interzisă, deoarece indisponibilizează bunul donat prin voinţa donatorului până la moartea donatarului. 55. Sunt în compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor clauzele : a) care fac actul revocabil prin voinţa donatorului b) care obligă pe donatar la plata datoriilor pe care donatorul le va contracta în viitor c) prin care donatorul îşi rezervă dreptul de a dispune în continuare de bunul donat, dar numai dacă donatorul a uzat de acel drept în timpul vieţii sale. 56. Clauza de reîntoarcere convenţională a bunului donat este valabilă: a) în caz de predeces al donatarului sau atât al donatarului cât şi al descendenţilor săi ; b) dacă lucrul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului c) chiar dacă este stipulată în favoarea descendenţilor donatorului.

44

57. Pot constitui obiect al darului manual: a) numai bunurile mobile corporale b) titlurile la purtător c) conosamentele. 58. Darul manual este: a) un act strict personal b) valabil şi dacă se face prin mandatar c) un act revocabil. 59. Darul manual este : a) un act juridic b) un fapt juridic c) un fapt material. 60. Donaţia indirectă presupune : a) gratificarea unei persoane pe calea altui act juridic decât donaţia directă b) transferul de drepturi de la donator la donatar, în mod în direct c) ca actul de donaţie în directă să fie şi mulat 61. Dacă, lucrul care formează obiectul contractului de locaţiune nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei atunci: a) contractul este desfăcut de drept; b) locatarul va fi obligat la refacerea sau înlocuirea lucrului; c) locatarul va fi obligat la plata daunelor interese. 62. Dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul:

a) va respecta locaţiunea făcută înainte de vânzare, numai dacă s-a obligat în acest sens;

b) va respecta locaţiunea făcută înainte de vânzare cu condiţia să fi fost încheiată prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată cu dată certă; c) este obligat să aducă la cunoştinţa locatarului concediul, prin respectarea termenului de preaviz, pentru a obţine desfacerea contractului. 63. Locaţiunea încheiată verbal va putea fi probată cu: a) orice mijloace de probe admise de lege;

b) martori, dacă nu s-a început derularea contractului şi exista un început de dovadă scris; c) martori sau prezumţii, atunci când contractul este în curs de executare şi există un început de dovadă scrisă.

45

64. Chiria trebuie să fie: a) determinată sau cel puţin determinabilă; b) în bani sau alte prestaţii; c) numai în bani, pentru că ţine de esenţa contractului. 65. Sublocaţiunea: a) este permisă, dacă este încheiată printr-un act autentic şi nu contravine clauzelor din contractul principal; b) reprezintă un alt contract de locaţiune; c) este permisă, numai dacă există clauză expresă în contractul principal. 66. Termenul de preaviz în cazul denunţării unilaterale a locaţiunii: a) este stabilit de lege; b) poate fi stabilit convenţional de părţi; c) nu există criterii de stabilire a acestuia. 67. Locatarul este obligat să suporte tulburarea provocată de reparaţia lucrului dacă: a) are caracter urgent şi nu depăşeşte o lună; b) nu depăşeşte 40 de zile; c) are caracter urgent şi nu poate fi amânată. 68. Dreptul de folosinţă asupra bunului închiriat al locatarului: a) este un drept de creanţă; b) este un drept de creanţă, numai dacă locaţiunea este sub 5 ani; c) este un drept de creanţă, numai dacă locaţiunea este sub 3 ani. 69. Locaţiunea încetează prin denunţare unilaterală:

a) dacă este încheiată pe durată nedeterminată; b) dacă s-a respectat termenul de preaviz; c) numai dacă denunţarea unilaterală este prevăzută în contract.

70. Locatarul nu răspunde pentru incendiu datorită: a) unui caz fortuit; b) unui caz de forţă majoră; c) comunicării focului de la alt imobil.

71. Reciprocitatea vocaţiei succesorale există: a) între parinţi şi copii; b) între ginere ori noră şi socrii săi; c) între copilul aflat în plasament la o familie şi membrii acelei familii.

46

72. Sunt chemate la moştenire rudele defunctului: a) în linie ascendentă; b) în linie colaterală, fără limită în grad de rudenie; c) în linie colaterală până la gradul al IV-lea, inclusiv. 73. Principiul priorităţii clasei de moştenitori presupune că: a) rudele defunctului vor veni la moştenire în ordinea claselor de moştenitori stabilite de lege; b) dacă există moştenitori din clase diferite, pentru chemarea la moştenire, esenţial este criteriul gradului de rudenie şi nu al clasei; c) nu pot fi chemate la moştenire două clase de moştenitori în acelaşi timp. 74. Venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase diferite: a) nu este posibilă; b) este posibilă numai în caz de exeheredare a moştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceştia sunt rezervatari; c) conferă moştenitorilor rezervatari exheredaţi dreptul la rezerva succesorală stabilită de lege. 75. Conform principiului proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă: a) copiii defunctului înlatură de la moştenire pe nepoţii acestuia; b) părinţii defunctului înlatură de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora; c) verii primari înlatură de la moştenirea defunctului pe fraţii şi surorile bunicilor defuntului. 76. În cazul principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie: a) dacă lipsesc moştenitori din clasa I şi la moştenire vin doi fraţi buni ai defunctului, aceştia împart în mod egal moştenirea; b) moştenirea se împarte în cote egale şi atunci când la moştenire vin doi sau mai mulţi fraţi şi surori ai defunctului, care provin din părinţi diferiţi; c) nu se aplică în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi şi surori, pe de altă parte, întrucat nu sunt rude de acelaşi grad, părinţii culegând o cota fixă stabilită de lege, indiferent de numarul colateralilor privilegiaţi cu care concurează. 77. Reprezentarea succesorală este admisă în cazul: a) descendenţilor în linie directă ai defunctului;

47

b) descendenţilor colateralilor defunctului; c) ascendenţilor privilegiaţi. 78. Reprezentarea succesorală: a) nu derogă de la principiile devoluţiuni legale a moştenirii; b) derogă de la principiul proximităţii gradului de rudenie între rudele din aceeaşi clasă; c) derogă de la principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă. 79. Descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentare: a) numai dacă nu există frate în viaţă al defunctului; b) şi dacă există fraţi în viaţă ai defunctului; c) şi dacă vin la moştenire numai nepoţi de frate si soră. 80. Prin regula instituită de Codul civil, conform căreia reprezentarea succesorală operează la infinit, înţelegem că: a) în linie directa descendentă operează, indiferent de gradul de rudenie; b) operează la infinit şi în privinţa descendenţilor colateralilor privilegiaţi; c) este limitată în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi, până la gradul al IV-lea, exclusiv. 81. Pot fi reprezentate persoanele fizice: a) decedate înainte de data deschiderii succesiunii; b) dispărute; c) dispărute, dacă prin hotărârea declarativă de moarte, s-a stabilit ca moment al morţii dispărutului o dată anterioară deschiderii succesiunii. 82. Reprezentarea succesorală operează dacă reprezentatul: a) are vocaţie succesorală proprie la moştenirea defunctului; b) este un frate sau o soră a defunctului care a fost exheredat; c) este un moştenitor rezervatar exheredat. 83. Reprezentantul poate moşteni prin reprezentare : a) dacă nu este nedemn faăa de reprezentat; b) chiar dacă a renunţat la moştenirea reprezentatului; c) chiar dacă reprezentatul nerezervatar este exheredat de către defunct. 84. În cazul reprezentării succesorale, reprezentantul : a) trebuie să aibă aptitudinea de a culege moştenirea defunctului, nu şi a reprezentatului; b) dobândeşte succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu; c) dobândeşte moştenirea ca pe un drept care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-a fost transmis de către acesta pe cale succesorală.

48

85. Ca efect al reprezentării, reprezentantul : a) va fi plasat în locul reprezentatului şi va culege partea ce ar fi revenit acestuia, dacă ar fi fost in viaţă; b) moşteneste pentru reprezentat; c) moşteneste pentru sine. 86. Moştenitorii care vin la moştenire prin reprezentare : a) dobândesc numai drepturi; b) răspund pentru pasivul moştenirii în limita activului, dacă au acceptat-o sub beneficiu de inventar şi peste această limită, dacă au acceptat-o pur si simplu; c) dobândesc şi drepturi şi obligaţii, indiferent dacă au acceptat sau au renunţat la moştenirea reprezentatului. 87. Ca efect al admiterii reprezentării succesorale moştenirea se împarte: a) pe capete; b) pe tulpini; c) pe linii. 88. Dacă sunt îndeplinite condiţiile reprezentării, atunci : a) reprezentarea operează de drept; b) este necesar şi consimţământul reprezentantului; c) reprezentanţii pot stabili alte cote decât cele rezultând din regulile reprezentării. 89. Reprezentarea succesorală, operând de drept, înseamnă ca: a) reprezentantul nu este obligat să accepte moştenirea defunctului; b) reprezentantul este obligat să accepte moştenirea defunctului; c) în caz de pluralitate de reprezentanţi, este irelevant dacă moştenirea a fost sau nu acceptată de către aceştia. 90. Dacă există obligaţia de raport, în cazul reprezentării succesorale, atunci : a) reprezentantul obligat la raport, va raporta donaţiile primite de el de la defunct fără scutire de raport; b) reprezentantul va fi obligat să restituie şi donaţiile nescutite de raport primite de reprezentat de la defunct; c) reprezentantul nu este obligat la raportul donaţiilor primite de reprezentat de la defunct, dacă a renunţat la moştenirea reprezentatului. 91. Persoanele care pretind drepturi prin retransmitere trebuie să probeze: a) existenţa moştenitorului legal sau testamentar în momentul deschiderii primei moşteniri;

49

b) existenţa lor la momentul deschiderii primei moşteniri; c) propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate de moştenitorul legal sau testamentar. 92. În cazul moştenirii prin retransmitere există: a) o singură moştenire; b) două sau mai multe moşteniri; c) reciprocitate a vocaţiei succesorale între primul defunct şi beneficiarul celei de-a doua moşteniri. 93. Nedemnitatea succesorală: a) funcţionează atât în cazul moştenirii legale cât şi testamentare; b) produce efecte identice cu exeheredarea, confundându-se cu aceasta; c) este o pedeapasă civilă. 94. Nedemnitatea succesorală: a) operează de drept; b) poate fi înlaturată, dacă înainte de deces, de cujus l-a iertat pe nedemn; c) conduce atât la pierderea calităţii de moştenitor legal cât şi la revocarea liberalităţilor consimţite în favoarea nedemnului. 95. Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea atrage nedemnitatea succesorală dacă moştenitorul: a) a fost condamnat pentru omor sau tentativă la această infracţiune; b) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului; c) a fost condamnat prin hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă, chiar dacă ulterior, intervine amnistierea sau graţierea. 96. Nedenunţarea omorului de către moştenitorul major atrage nedemnitatea succesorală dacă: a) moştenitorul major a cunoscut atât omorul cât şi pe cel care a comis fapta de omor; b) moştenitorul major nu a denunţat omorul; c) nedenunţarea omorului nu este scuzabilă. 97. Efectul relativ al nedemnităţii presupune că nedemnul: a) este înlăturat de la orice moştenire; b) faţă de un frate, poate veni la moştenirea unui alt frate; c) faţă de un părinte, poate veni la moştenirea bunicului. 98. Ca efect al nedemnităţii: a) nedemnul este decăzut din dreptul de a moşteni în puterea legii; b) desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din momentul săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea;

50

c) desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii succesiunii. 99. Nedemnul este obligat : a) să restituie toate fructele şi veniturile moştenirii de la data deschiderii acesteia; b) să plătească dobânzi pentru sumele încasate de la debitorii moştenirii, din ziua chemării în judecată; c) să restituie bunurile moştenirii dacă a intrat în posesia lor inainte de constatarea nedemnităţii. 100. Restituirea bunurilor de către nedemn : a) se face, în principiu, în natură; b) dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, nedemnul va plăti despăgubiri, numai după punerea sa în întârziere; c) se face fără punerea în întârziere, întrucât nedemnul este posesor de rea-credinţă şi este de drept pus în întârziere de la data intrării în folosinţa bunurilor.

51

REZOLVARE TESTE GRILĂGRILĂ - DREPT CIVIL

CONTRACTE. SUCCESIUNI

1. b 31. b 61. a 91. a,c 2. b,c 32. a,c 62. b 92. b 3. c 33. c 63. c 93. c 4. b 34. b 64. a,b 94. a 5. a 35. a 65. b 95. a 6. a 36. b,c 66. b,c 96. b 7. b 37. a,c 67. c 97. b,c 8. b 38. a 68. a 98. a,c 9. b 39. b 69. a,b 99. a,c

10. b,c 40. a,c 70. b,c 100. a,c 11. c 41. a,c 71. a

12. b,c 42. a 72. a,c 13. b,c 43. a,c 73. a 14. b 44. a,b 74. b,c 15. a 45. a 75. a 16. b 46. a,c 76. a

17. a,c 47. a,c 77. a 18. a 48. a 78. b

19. b,c 49. b 79. b,c 20. a 50. a,c 80. a 21. b 51. c 81. a,c

22. a,c 52. a,c 82. a,b 23. a,b 53. a,c 83. b 24. b 54. b,c 84. a,b 25. a 55. a,b 85. a,c 26. b 56. a,b 86. b,c

27. b,c 57. b,c 87. b 28. a 58. b 88. a

29. a,b 59. a 89. b 30. a 60. a,b 90. a,b

52

PARTEA A II - A TESTE GRILĂ - DREPT PENAL

A. Partea generală 1. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt următoarele: a. latura obiectivă si latura subiectivă; b. vinovăţia, răspunderea penală si pedeapsa; c. fapta care prezintă pericol social săvârşită cu vinovăţie si prevăzută de legea penală. 2. Faptele care constituie infracţiuni si pedepsele ce se aplică infractorilor sunt prevăzute: a. în legi penale si hotărâri ale guvernului; b. în legi speciale, hotărâri ale guvernului si decrete ale preşedintelui României; c. numai în legi penale. 3. O faptă care prezintă pericol social, pentru a constitui infracţiune, trebuie: a. să fie o acţiune sau o inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile menţionate în art. 1 C.p.; b. sa fie o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile mentionate în art. 1 C.p. si pentru sanctionarea carora este necesara aplicarea unei pedepse; c. sa fie o actiune prin care se aduce atingere uneia din valorile mentionate în art. 1 C.p. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. 4. Evaluarea concreta a gradului de pericol social al unei infractiuni este realizată de către: a. instanta de judecata atunci când solutioneaza cauza penala; b. legiuitorul, atunci când a încriminat-o în legea penala; c. administratia locului de detinere, atunci când cel condamnat este liberat conditionat. 5. Factorii care compun vinovătia sunt: a. numai factorul intelectiv sub forma prevederii sau a posibilitatii prevederii de catre subiect a urmarilor socialmente periculoase; b. numai factorul volitiv care consta în vointa subiectului de a savârsi fapta si dorinta de a produce în realitate urmarile socialmente periculoase; c. doi factori, unul intelectiv si unul volitiv. 6. Există vinovătie în cazul unei actiuni sau inactiuni care prezintă pericol social: a. când actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savârsita cu intentie sau din culpa; b. când actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savârsita numai cu intentie;

53

c. când actiunea sau inactiunea care prezinta pericol social este savârsita cu intentie directa si praeterintentie. 7. Există intentie directă ca formă a vinovătiei: a. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta, socotind fara temei, ca el nu se va produce; b. în cazul în care faptuitorul, prevede rezultatul faptei sale, doreste si urmareste producerea lui, prin savârsirea acelei fapte; c. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta producerea lui. 8. Exista intentie indirectă ca formă a vinovătiei: a. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce; b. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta producerea lui; c. în cazul în care nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. 9. Exista culpa cu prevedere ca forma a vinovatiei: a. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste accepta producerea lui; b. în cazul în care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sal prevada; c. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmareste producerea lui si crede fara temei, ca acest rezultat nu se va produce. 10. Exista culpa simpla sau neglijenţa ca formă a vinovăţiei: a. în cazul în care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada; b. în cazul în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste accepta producerea lui; c. în cazul în care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale si nici nu putea sa-l prevada. 11. Există praeterintentia ca forma a vinovatiei: a. în situatia în care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada; b. în situatia în care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta producerea lui; c. în situatia în care faptuitorul doreste si accepta producerea unor urmari periculoase, însa în realitate se produc din culpa urmari mai grave (pe care fie ca le-a prevazut, dar a socotit fara temei ca nu se vor produce ori nu le-a prevazut, desi putea si trebuia sa le prevada).

54

12. O infractiune are un continut agravat sau calificat: a. când cuprinde numai conditiile pentru existenta ei în forma tipica; b. când pe lânga conditiile necesare pentru existenta ei în configuratia tipica, cuprinde si alte circumstante de agravare; c. când este savârsita de un infractor recidivist. 13. Obiectul juridic al unei infractiuni este reprezentat de: a. bunul sustras sau distrus prin savârsirea faptei; b. relatiile sociale vatamate sau periclitate prin savârsirea faptei; c. obiectivul urmarit de infractor prin savârsirea faptei. 14. Conditiile pentru ca o persoana fizica să fie subiect activ al unei infractiuni sunt următoarele: a. sa aiba vârsta minima ceruta de lege si sa fie responsabila din punct de vedere penal; b. sa aiba libertate de vointa si actiune si sa fie responsabila din punct de vedere penal; c. sa aiba vârsta minima ceruta de lege, sa fie responsabila si sa aiba posibilitatea de a decide libera si neconstrânsa asupra savârsirii infractiunii. 15. Subiect pasiv general al unei infractiuni este: a. statul; b. persoana fizica sau juridica care a suferit raul produs prin infractiune; c. numai persoana juridica care a suferit un rau produs prin infractiune. 16. Latura obiectiva a infractiunii cuprinde: a. elementul material, vinovatia si raportul de cauzalitate; b. elementul material, urmarea imediata si raportul de cauzalitate; c. actiunea sau inactiunea, urmarea imediata si vinovatia. 17. Urmarea imediata ce se produce prin savârsirea unei infractiuni se poate materializa: a. fie într-un rezultat, fie într-o stare de pericol; b. numai într-un rezultat palpabil; c. în consecintele subsecvente ale infractiunii. 18. Dovedirea raportului de cauzalitate se impune în cazul: a. infractiunilor formale; b. infractiunilor formale de atitudine; c. infractiunilor de rezultat. 19. Mobilul unei infractiuni: a. desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) care conduce la nasterea în mintea faptuitorului a ideii savârsirii unei infractiuni; b. desemneaza finalitatea urmarita de faptuitor prin savârsirea infractiunii; c. desemneaza atitudinea psihica a faptuitorului ce precede si însoteste fapta infractionala si urmarile ei.

55

20. Scopul savârsirii unei infractiuni: a. desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) ce conduce la nasterea în mintea faptuitorului a ideii savârsirii unei anumite infractiuni; b. desemneaza finalitatea urmarita prin savârsirea faptei; c. desemneaza atitudinea psihica a faptuitorului ce precede si însoteste fapta infractionala si urmarile ei. 21. Tentativa este posibilă la: a. infracţiunile omisive; b. infracţiunile intenţionate; c. infracţiunile praerteintenţionate. 22. În legatura cu regimul actelor preparatorii, Codul penal român a adoptat: a. teza incriminarii actelor preparatorii; b. teza neincriminarii actelor preparatorii; c. teza incriminarii doar a unor acte preparatorii. 23. Exista tentativa perfecta: a. atunci când faptuitorul executa în întregime elementul material al laturii obiective a infractiunii si cu toate acestea rezultatul urmarit nu se produce; b. atunci când faptuitorul începe executarea elementului material al laturii obiective a infractiunii, însa pe parcursul desfasurarii executarea este întrerupta si nu poate fi dusă pâna la capat; c. atunci când faptuitorul dispune de toate conditiile necesare sub aspectul mijloacelor ce vor fi folosite si al obiectului material al infractiunii pentru ca infractiunea proiectata sa se consume, totusi aceasta nu se consuma datorita modului defectuos în care au fost folosite mijloacele de catre faptuitor sau altor cauze. 24. Exista tentativa neterminată: a. atunci când faptuitorul executa în întregime elementul material al laturii obiective a infractiunii si cu toate acestea rezultatul urmarit nu se produce; b. atunci când faptuitorul începe executarea elementului material al laturii obiective a infractiunii, însa pe parcursul desfasurarii executarea este întrerupta si nu poate fi dusa pâna la capat; c. atunci când faptuitorul desi dispune de toate conditiile necesare sub aspectul mijloacelor ce vor fi folosite si al obiectului material pentru ca infractiunea proiectata sa se consume, totusi infractiunea nu se consuma, datorita modului defectuos în care au fost folosite mijloacele de catre faptuitor sau altor cauze. 25. La infracţiunile de obicei: a. un singur act are relevanţă penală; b. tentativa este posibilă; c. un singur act nu are relevanţă penală.

56

26. Exista tentativa relativ improprie: a. atunci când prin natura lui mijlocul folosit de faptuitor pentru savârsirea infractiunii este apt sa produca rezultatul, dar în cazul concret, în raport de conditiile existente, s-a dovedit a fi insuficient sau defectuos, ori în situatia când obiectul material al infractiunii lipsea în mod accidental din locul unde acesta stia ca se afla; b. atunci când faptuitorul dispune de toate conditiile necesare sub aspectul mijloacelor ce vor fi folosite si al obiectului material al infractiunii pentru ca acesta sa se consume, si totusi infractiunea nu se consuma datorita modului defectuos în care au fost folosite mijloacele de catre faptuitor sau altor cauze; c. atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorata mijlocului folosit care prin natura lui nu era apt în nici o împrejurare sa produca rezultatul urmarit de faptuitor. 27. Exista tentativa absolut improprie: a. atunci când prin natura lui, mijlocul folosit este apt sa produca rezultatul, dar în cazul concret, în raport de conditiile existente, s-a dovedit a fi insuficient sau defectuos, sau în situatia când obiectul material lipsea în mod accidental din locul unde faptuitorul credea ca se afla; b. atunci când mijlocul folosit prin natura lui nu era apt în nici o împrejurare sa produca rezultatul urmarit de faptuitor; c. atunci când faptuitorul executa în întregime elementul material al laturii obiective a infractiunii si cu toate acestea rezultatul urmarit nu se produce. 28. Tentativa nu este posibila: a. la infractiunile savârsite cu intentie indirecta; b. la infractiunile continuate; c. la infractiunile savârsite din culpa. 29. Tentativa nu se pedepseste: a. numai atunci când faptuitorul s-a desistat de la savârsirea faptei pusa în executare, mai înainte ca organul de urmarire penala sa o descopere; b. atunci când faptuitorul a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului; c. atunci când faptuitorul fie ca s-a desistat fie ca a împiedicat producerea rezultatului mai înainte de descoperirea faptei. 30. Nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni: a. fapta prin care se aduce o atingere minima valorii sociale împotriva careia a fost îndreptata; b. fapta savârsita care este în mod vadit lipsita de importanta; c. fapta savârsita prin care se produce o atingere minima valorii sociale împotriva careia a fost îndreptata, este lipsita în mod vadit de importanta iar prin continutul ei concret este lipsita de pericol social.

57

31. Sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de legea penala sunt următoarele: a. observarea, mustrarea, amenda; b. mustrarea, mustrarea cu avertisment si amenda; c. munca în folosul comunitatii, mustrarea cu avertisment si amenda. 32. Formele unitatii naturale de infractiune sunt următoarele: a. infractiunea simpla, infractiunea continuata si infractiunea deviata; b. infractiunea simpla, infractiunea continuata si infractiunea continua; c. infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviată. 33. Data savârsirii unei infractiuni continue este: a. momentul când se comite actiunea/inactiunea care dureaza suficient pentru a avea o semnificatie penala; b. momentul la care a încetat actiunea/inactiunea infractionala; c. momentul în care s-a produs rezultatul. 34. O infractiune continua se epuizează: a. în momentul producerii rezultatului; b. în momentul încetarii actiunii/inactiunii infractionale; c. coincide cu momentul consumarii infractiunii. 35. Momentul în raport cu care se aplica beneficiul gratierii în cazul savârsirii unei infractiuni continue este: a. momentul consumarii infractiunii; b. momentul epuizarii activitatii infractionale; c. momentul producerii rezultatului. 36. Formele unitatii legale de infractiune sunt: a. infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata; b. infractiunea complexa, infractiunea continua, infractiunea progresiva si infractiunea de obicei; c. infractiunea complexa, infractiunea continuata, infractiunea progresiva si infractiunea de obicei. 37. O infractiune este continuata: a. atunci cand actiunea/inactiunea ce formeaza elementul material al laturii obiective se prelungeste în timp, in chip natural, chiar dupa momentul consumarii; b. atunci cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul unei infractiuni, inainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna din ele;

58

c. atunci cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. 38. Data la care se considera savârsita infractiunea continuata este: a. aceea a comiterii primei actiuni sau inactiuni; b. aceea a efectuarii celei de a doua actiuni sau inactiuni din componenta infractiunii continuate; c. aceea a comiterii ultimei actiuni sau inactiuni din componenta infractiunii continuate. 39. Momentul în raport cu care se aplica beneficiul amnistiei în cazul savârsirii unei infractiuni continuate este: a. momentul consumarii infractiunii; b. data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni; c. momentul producerii rezultatului. 40. O infractiune este complexa: a. numai atunci când în continutul sau intra ca element constitutiv o actiune sau inactiune care constituie prin ea însasi o fapta prevazuta de legea penala; b. când în continutul sau intra ca element constitutiv sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie ea însasi o fapta prevazuta de legea penala; c. când elementul material al laturii obiective se repeta de mai multe ori în aceeasi împrejurare. 41. Formele pluralitatii de infractiuni sunt următoarele: a. participatia penala, concursul de infractiuni si recidiva; b. concursul de infractiuni, recidiva si pluralitatea intermediara; c. concursul de infractiuni, recidiva si pluralitatea naturala. 42. Exista concurs de infractiuni: a. numai atunci când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite printr-o unica actiune, de aceeasi persoana; b. numai atunci când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite prin actiuni sau inactiuni distincte de aceeasi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele. c. atunci când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite printr-o unica manifestare sau prin actiuni sau inactiuni distincte, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. 43. Exista concurs real de infractiuni: a. atunci când o actiune sau o inactiune savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele constitutive ale aceleiasi infractiuni;

59

b. atunci când o actiune sau o inactiune savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele constitutive ale unor infractiuni diferite; c. atunci când mai multe infractiuni au fost savârsite de aceeasi persoana prin tot atâtea actiuni ori inactiuni distincte înainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna din ele. 44. Exista concurs ideal de infractiuni: a. atunci când mai multe infractiuni au fost savârsite de aceeasi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele; b. atunci când o actiune sau inactiune savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs întruneste elementele constitutive a mai multor infractiuni; c. atunci când o actiune sau inactiune savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele constitutive ale aceleiasi infractiuni. 45. Există recidiva postcondamnatorie: a. atunci când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de sase luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia, sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este închisoarea mai mare de un an; b. atunci când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa amenzii sau închisorii mai mare de sase luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia, sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este închisoarea mai mare de un an; c. atunci când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia, sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este închisoarea mai mare de sase luni. 46. În situaţia în care o persoana a fost condamnata la pedeapsa închisorii mai mare de sase luni pentru savârsirea unei infractiuni intentionate, dar cu suspendarea conditionata a executarii, iar în termenul de încercare savârseste o infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an: a. exista recidiva postcondamnatorie; b. nu exista stare de recidiva; c. exista recidiva postexecutorie;

60

47. În cazul în care dupa condamnarea definitiva la detentiunea pe viata, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii ori în stare de evadare, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede o pedeapsa cu închisoarea mai mare de un an sau detentiunea pe viata: a. exista recidiva postcondamnatorie; b. nu exista recidiva, deoarece a fost condamnat la pedeapsa maxima; c. legea nu prevede o asemenea situatie. 48. Conditiile pentru a exista primul termen al recidivei postcondamnatorii sunt următoarele: a. sa existe o hotarâre de condamnare pentru savârsirea unei infractiuni intentionate la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau detentiunea pe viata; b. sa existe o hotarâre de condamnare definitiva pentru savârsirea unei infractiuni intentionate, la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau detentiunea pe viata; c. sa existe o hotarâre de condamnare definitiva pentru savârsirea unei infractiuni intentionate la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau detentiunea pe viata. 49. Exista recidiva postexecutorie: a. dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an; b. dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 3 luni; c. dupa executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. 50. Daca în privinta primului termen al recidivei mari postexecutorii, constând în executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni pentru savârsirea unei infractiuni intentionate, s-a împlinit termenul de reabilitare, instanţa va reţine: a. că această condamnare nu mai poate constitui primul termen al recidivei; b. că această condamnare poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii; c. că această condamnare poate constitui primul termen al pluralitătii intermediare de infractiuni. 51. Primul termen în cazul micii recidive postcondamnatorii este compus: a. din trei condamnari la pedeapsa închisorii de pâna la un an, pentru savârsirea unor infractiuni intentionate; b. din trei condamnari la pedeapsa închisorii de pâna la sase luni, pentru savârsirea unor infractiuni intentionate; c. din trei condamnari ramase definitive la pedeapsa închisorii de pâna la sase luni, pentru savârsirea unor infractiuni intentionate.

61

52. Temeiul răspunderii penale este: a. săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală; b. săvârsirea unei infractiuni; c. numai gradul de pericol social al unei fapte. 53. Contributia directa si nemijlocita la savârsirea faptei prevazuta de legea penala este specifică: a. instigatorului; b. coautorilor; c. complicelui. 54. Din punctul de vedere al participatiei penale persoana care promite înainte de savârsirea infractiunii ca va tainui bunurile provenite din aceasta, dar dupa savârsirea ei, nu-si mai tine promisiunea este: a. complice; b. coautor; c. tăinutor. 55. Fapta persoanei care înainte de savârsirea infractiunii, promite faptuitorului ca îl va favoriza: a. constituie infractiunea de favorizare a infractorului; b. nu are semnificatie penala; c. reprezintă un act de complicitate. 56. Atacul în cazul legitimei apărări trebuie să fie: a. material, direct, imediat, injust si proportional; b. material, direct, imediat si injust; c. material, direct si injust. 57. Atacul în cazul legitimei aparari trebuie să fie îndreptat împotriva: a. celui care se apara sau altei persoane; b. celui care se apara sau altei persoane, unui interes obstesc sau unui bun important; c. celui care se apara, altei persoane sau împotriva unui interes obstesc. 58. În cazul legitimei apărări: a. persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc sunt în pericol; b. este pusă în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc; c. este pusă în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, bunurile acestuia ori interesul obstesc. 59. Persoana care după dezarmarea agresorului continuă riposta lovind victima cu cutitul cauzându-i moartea: a. va beneficia de legitima aparare, în conditiile prevazute de art. 44 alin. 2 C.p.; b. va beneficia de legitima aparare, în conditiile prevazute de art. 44 alin. 3 C.p.;

62

c. nu va beneficia de dispozitiile art. 44 C.pen., ci cel mult se va putea pune în discutie, aplicarea circumstantei legale atenuante a provocarii. 60. Împrejurarea mai grava pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul savârsii faptei: a. nu poate constitui o circumstanta agravanta; b. poate constitui o circumstanta agravanta; c. ramâne la aprecierea instantei daca s-o socoteasca o circumstanta agravanta. 61. În cazul participatiei penale, circumstantele personale ale unuia dintre participanti: a. se rasfrâng asupra celorlalti participanti; b. nu se rasfrâng asupra celorlalti participanti; c. se răsfrâng asupra tuturor participantilor chiar dacă nu au stiut de circumstantele personale ale unui participant. 62. În cazul participatiei penale, circumstantele reale: a. nu se rasfrâng asupra tuturor participantilor; b. se rasfrâng asupra tuturor participantilor; c. se rasfrâng asupra participantilor numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut. 63. Cel condamnat la o pedeapsa de 8 ani inchisoare pentru o infractiune intentionata poate fi liberat conditionat: a. dupa ce a executat fractia din pedeapsa prevazuta de lege; b. dupa ce comisia de propuneri a analizat indeplinirea tuturor conditiilor; c. dupa ce a executat partea din pedeapsa aratata de lege, a fost staruitor in munca, disciplinat si a dat dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale. 64. Sunt sanctiuni de drept penal: a. pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta; b. numai pedepsele si masurile educative; c. pedepsele, masurile educative, masurile de siguranta si sanctiunile disciplinare; 65. Termenul de încercare în cazul în care pedeapsa a carei executare a fost suspendata este închisoarea este compus din: a. cuantumul pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de un an; b. cuantumul pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de doi ani; c. cuantumul pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de trei ani. 66. Sunt pedepse principale: a. inchisoarea pe viata; b. inchisoarea de la 30 de zile la 25 ani;

63

c. inchisoare de la 15 zile la 30 ani. 67. Executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe: a. dupa pronuntarea sentintei; b. dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare; c. dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori după prescriptia executarii pedepsei. 68. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei: a. nu atrage si suspendarea masurilor de siguranta dispuse fata de inculpat; b. atrage numai masura de siguranta a internarii medicale; c. atrage suspendarea tuturor masurilor de siguranta cu exceptia expulzarii. 69. Dacă minorii cu vârsta cuprinsă între 14 si 16 ani săvârsesc fapte prevăzute de legea penală: a. nu răspund niciodată din punct de vedere penal; b. fată de ei se iau numai măsuri de ocrotire prevăzute de legislatia în vigoare; c. răspund penal, dacă se dovedeste că au săvârsit fapte penale cu discernământ. 70. Excesul scuzabil este: a. cauza care înlătură caracterul penal al faptei; b. cauza care înlătură răspunderea penală; c. circumstanta atenuantă. 71. Cauza care generează starea de pericol datorită căreia se dispune măsura de sigurantă a interzicerii unei functii sau profesii este: a. lipsa atitudinii de care a dat dovadă persoana care a săvârsit o faptă prevăzută de legea penală de a efectua potrivit exigentelor cuvenite activitatea în exercitarea căreia a săvârsit fapta; b. exercitarea functiei sau profesiei în mod abuziv; c. gravitatea faptei săvârsite. 72. Masura de siguranta a expulzarii se poate aplica: a. persoanei condamnate pentru infractiuni la siguranta nationala; b. persoanei condamnate pentru infractiuni de trafic de persoane si de stupefiante; c. cetateanului strain si persoanei fara cetatenie care nu are domiciliul in tara, care au savarsit o infractiune. 73. Pedepsele ce se pot aplica minorilor care săvarsesc infractiuni sunt: a. detentia pe viata si inchisoarea, caz in care limitele se reduc la jumatate; b. inchisoarea; c. inchisoarea si amenda ale caror limite prevazute de lege se reduc la jumatate.

64

74. În cazul in care cel condamnat la detentie pe viata a împlinit varsta de 60 de ani în timpul executarii pedepsei: a. se deduce partea de pedeapsa executată si execută în continuare pedeapsa închisorii de 30 de ani; b. se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. c. detentia pe viata se înlocuieste cu închisoarea pe timp de 25 de ani 75. Individualizarea judiciară a pedepsei se realizează: a. de către legiuitor în faza de elaborare a legii penale incriminatorie; b. de către instanta de judecată în momentul solutionării cauzei cu care a fost investită; c. de către administratia locului de detinere a condamnatului. 76. Instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere în cazul unei pedepse rezultante de 3 ani decurgand din contopirea a trei pedepse pentru trei infractiuni concurente savarsite in anul 2005, daca anterior in anul 2004 acesta mai suferise o condamnare de 1 an închisoare pentru infractiunea de ucidere din culpă: a. daca apreciaza ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru condamnat si ca acesta nu va mai savarsi infractiuni chiar si fara executarea pedepsei; b. poate, dar numai dacă se reţin circumstanţe agravante; c. poate, dar numai daca se retin circumstante atenuante. 77. În cazul retinerii circumstantelor agravante în ipoteza inculpatului persoana fizica: a. instanta majoreaza pedeapsa pana la maximul special; b. instanta aplica un spor in cazul inchisorii de pana la 5 ani, iar in cazul amenzii se aplica un spor de cel mult o treime din maximul special; c. instanta poate aplica o pedeapsa pana la maximul special, iar daca acest maxim este neindestulator, in cazul inchisorii se poate adauga un spor de pana la 5 ani care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. 78. În situaţiile în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul tentativei la aceste infracţiuni pedeapsa este:

a. închisoarea de la 5 la 10 ani; b. amenda; c. închisoarea de la 10 la 25 de ani. 79. În cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu: a. o amendă cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, reduse la jumătate; b. o amendă cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată; c. mustrare scrisă.

65

80.În raport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale, infracţiunea consumată: a. reprezintă forma tipică; b. reprezintă forma atipică; c. nu reprezintă o formă a infracţiunii. 81. Este o formă a unităţii legale de infracţiune: a. infracţiunea simplă; b. infracţiunea continuată; c. infracţiunea continuă. 82. Este o formă a unităţii naturale de infracţiune:

a. infracţiunea deviată; b. infracţiunea complexă; c. infracţiunea de obicei.

83. Pluralitatea de infracţiuni: a. se referă la situaţia când o infracţiune este săvârşită de mai multe persoane; b. nu există; c. se referă la situaţia în care aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.

84. Recidiva este:

a. o infracţiune de sine stătătoare; b. o formă a pluralităţii de infracţiuni; c. o condiţie pentru existenţa concursului de infracţiuni.

85. Printre condiţiile stării de necesitate se numără şi aceea potrivit căreia: a. trebuie să existe un pericol iminent; b. nu trebuie să existe un pericol iminent; c. trebuie să existe un pericol evitabil. 86. Complicitatea morală poate îmbrăca unul dintre următoarele aspecte: a. prezenţa complicelui la locul săvârşirii faptei pe baza înţelegerii prealabile cu autorul; b. prezenţa coautorului la locul săvârşirii faptei pe baza înţelegerii prealabile ci autorul; c. procurarea pentru autor a unor instrumente cu ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapta penală. 87. Complicitatea materială poate îmbrăca unul dintre următoarele aspecte: a. activitatea de întărire a rezoluţiei infracţionale luată de autorul infracţiunii; b. pânda la locul faptei în momentul comiterii de către autor a infracţiunii;

66

c. procurarea pentru autor a unor instrumente cu ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapta penală. 88. Complicitatea mijlocită se poate realiza în una dintre următoarele modalităţi distincte: a. complicitate la instigare; b. instigare la autorat; c. instigare la coautorat. 89. Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile: a. exclusiv infractorilor minori; b. exclusiv infractorilor majori; c. exclusiv infractorilor vârstnici. 90. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni: a. de drept civil; b. de drept penal; c. contravenţionale. 91. Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice este: a. amenda; b. mustrarea scrisă; c. închisoarea. 92. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate: a. este remunerată, fără nicio excepţie; b. este remunerată, cu excepţia muncii cu caracter gospodăresc; c. este neremunerată. 93. Amenda penală este o pedeapsă: a. principală; b. accesorie; c. complementară. 94. Degradarea militară constă: a. doar în pierderea gradului; b. doar în pierderea dreptului de a purta uniformă; c. în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă. 95. Internarea într-un institut medical educativ: a. poate fi revocată dacă minorul a comis o nouă infracţiune; b. nu poate fi revocată în nicio situaţie; c. încetează de drept la împlinirea vârstei de 15 ani de către minor.

67

96. Măsurile de siguranţă sunt: a. sancţiuni de drept penal; b. sancţiuni penale; c. sancţiuni de drept administrativ. 97. Măsura interzicerii de a se afla în anumite localităţi: a. are o durată nedeterminată; b. are o durată determinată; c. nu poate fi prelungită. 98. Expulzarea este o măsură de siguranţă care se dispune faţă de: a. un infractor cetăţean străin care nu are domiciliul în ţară; b. un infractor cetăţean străin care are domiciliul în ţară; c. un infractor apatrid care are domiciliul în ţară. 99. Constituie o circumstanţă atenuantă legală: a. excesul scuzabil; b. excesul justificat; c. eroarea de fapt. 100. Săvârşirea faptei de către trei sau mai multe persoane împreună reprezintă: a. o circumstanţă agravantă legală; b. o circumstanţă atenuantă legală; c. o circumstanţă atenuantă judiciară. 101. În cazul infracţiunilor continue permanente, întreruperea activităţii infracţionale: a. are valoarea unei epuizări a infracţiunii; b. nu afectează unitatea infracţiunii continue; c. nu are nici o relevanţă juridică.

102. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie: a. când legea prevede aceasta, indiferent de natura sau durata pedepsei principale stabilite; b. când pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 2 ani; c. niciuna din variantele de mai sus.

103. Termenul de reabilitare în cazul unei condamnări la o pedeapsă egală cu durata reţinerii şi arestării preventive se calculează: a. de la data când a luat sfârşit detenţia preventivă; b. de la data pronunţării în primă instanţă a hotărârii de aplicare a pedepsei; c. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

68

104. O nouă cerere de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere: a. trebuie respinsă, existând autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti de respingere a celei dintâi cereri; b. poate fi admisă, în condiţiile în care nerespectarea măsurilor de supraveghere continuă şi după respingerea celei dintâi cereri; c. trebuie respinsă ca inadmisibilă; 105. Participaţia penală este proprie atunci când: a. atât autorul, cât şi complicele acţionează cu intenţie; b. atât autorul, cât şi instigatorul acţionează din culpă; c. instigatorul acţionează cu intenţie, iar autorul din culpă;

106. În cazul tentativei relativ improprii, neproducerea rezultatului se datorează: a. întreruperii activităţii infracţionale; b. modului greşit de concepere a activităţii infracţionale; c. insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite; 107. În raport de elementul subiectiv, tentativa nu este posibilă: a. la infracţiunile săvârşite cu intenţie indirectă; b. la infracţiunile comise din culpă; c. la infracţiunile comise cu intenţie directă; 108. Pentru existenţa primului termen al recidivei mici, infractorul trebuie să fi fost condamnat: a. la cel puţin trei pedepse definitive cu închisoarea de cel mult 6 luni, pentru infracţiuni concurente; b. la cel puţin trei pedepse definitive cu închisoarea de cel mult 6 luni, succesive şi susceptibile de a fi executate separat; c. la cel puţin două pedepse cu închisoarea de cel mult 6 luni şi o pedeapsă cu amenda, pentru infracţiuni intenţionate;

109. În raport de specificul elementului material, tentativa nu este posibilă la următoarele categorii de infracţiuni: a. infracţiunile de obicei; b. infracţiunile complexe; c. infracţiunile continuate;

110. În cazul concursului de infracţiuni cu conexitate consecvenţională este necesar ca: a. ambele infracţiuni să fie săvârşite din culpă;

69

b. prima infracţiune să fie săvârşită cu intenţie, iar cea de-a doua din culpă; c. prima infracţiune să fie săvârşită cu intenţie sau din culpă, iar cea de-a doua cu intenţie; 111. La cazul fortuit, imposibilitatea de prevedere a forţei străine: a. depinde întotdeauna de sănătatea şi condiţia făptuitorului; b. are caracter obiectiv şi general; c. are caracter subiectiv şi personal;

112. Caracteristic pentru concursul ideal de infracţiuni este: a. identitatea obiectului juridic al infracţiunilor concurente; b. unitatea de infracţiune; c. pluralitatea de rezultate;

113. În cazul infracţiunilor continuate, participaţia la unitatea infracţională presupune: a. participaţia numai la unul dintre actele materiale; b. participaţia la toate actele materiale; c. participaţia la unele dintre actele materiale;

114. În cazul infracţiunilor praeterintenţionate participaţia este posibilă: a. când poziţia subiectivă a instigatorului sau complicelui faţă de rezultatul mai grav constă fie în culpă, fie în intenţie; b. când poziţia subiectivă a instigatorului sau complicelui faţă de rezultatul mai grav constă numai în culpă; c. când poziţia subiectivă a instigatorului sau complicelui faţă de rezultatul mai grav constă numai în intenţie; 115. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă: a. în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani; b. în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani; c. în cazul în care infractorul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, iar această condamnare nu face parte din cazurile prevăzute de art. 38 Cod penal;

70

116. Din punct de vedere subiectiv, participaţia este condiţionată de: a. o identitate de mobil sau de scop; b. o înţelegere expresă între participanţi; c. săvârşirea faptei cu intenţie de către cel puţin unul dintre participanţi;

117. Concursul de instigări poate fi realizat: a. numai succesiv; b. concomitent sau succesiv; c. numai concomitent;

118. Reprezintă acte de participaţie: a. actele de instigare urmate de săvârşirea de către autor a unei tentative nepedepsibile; b. actele de instigare neurmate de executare; c. actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului;

119. Pentru complicele care a acordat ajutor la comiterea unui singur act material al unei infracţiuni continuate, termenul de prescripţie a răspunderii penale curge: a. de la momentul săvârşirii acţiunii la care a cooperat; b. de la data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni de către autor; c. de la data consumării infracţiunii săvârşite de către autor;

120. În cadrul participaţiei penale, premeditarea este: a. exclusiv o circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra participanţilor; b. exclusiv o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o; c. o circumstanţă personală care se poate converti într-o circumstanţă reală;

121. Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale este: a. facultativă şi depinde de recunoaşterea ei de către organul judiciar; b. legală, obligatorie şi absolută; c. relativă şi poate să nu producă efecte asupra tuturor infracţiunilor pentru care răspunderea penală poate fi prescrisă; 122. Luarea măsurii educative a libertăţii supravegheate presupune: a. ca infractorul să fie minor la data luării măsurii; b. ca infractorul să fie minor la data săvârşirii faptei; c. ca infractorul să fie minor atât la data luării măsurii, cât şi la data când ia sfârşit

71

executarea acesteia;

123. În caz de recalculare a pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă, hotărârea de condamnare pentru parte din actele materiale care intră în compunerea infracţiunii continuate sau complexe: a. are autoritate de lucru judecat privind încadrarea juridică reţinută; b. are autoritate absolută de lucru judecat privind pedeapsa; c. are autoritate relativă de lucru judecat privind pedeapsa;

124. În cazul infracţiunii continuate, sporul de pedeapsă se aplică: a. obligatoriu, la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită; b. facultativ, la pedeapsa stabilită de către instanţa de judecată pentru infracţiunea săvârşită; c. facultativ, la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită;

125. Condamnarea la o pedeapsă cu executare la locul de muncă produce una din următoarele consecinţe privind interzicerea unor drepturi ca pedeapsă accesorie: a. atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a-c Cod penal; b. condamnatului i se interzice doar dreptul electoral de a fi ales; c. instanţa de judecată stabileşte în mod suveran dacă interzice şi care sunt drepturile al căror exerciţiu îl interzic. 126. Raspund penal pentru faptele savârsite: a. orice persoana, fizica sau juridica; b. orice persoana fizica si unele persoane juridice; c. unele persoane fizice si unele persoane juridice. 127. Responsabilitatea, ca o conditie generala pentru a fi subiect activ al infractiunii: a. se prezuma absolut începând cu vârsta de 14 ani; b. se prezuma relativ începând cu vârsta de 14 ani; c. se prezuma relativ începând cu vârsta de 16 ani. 128. La cazul fortuit, împrejurarea neprevizibila poate fi a.numai anterioara actiunii faptuitorului; b. numai anterioara sau concomitenta actiunii faptuitorului; c. anterioara, concomitenta sau subsecventa actiunii faptuitorului.

72

129. Eroarea de fapt: a.înlatura întotdeauna caracterul penal al faptei, atunci când priveste un element constitutiv al infractiunii, indiferent de forma de vinovatie; b.înlatura agravarea atunci când poarta asupra unor circumstante de agravare ale unei infractiuni, indiferent de forma de vinovatie; c.poate ramâne fara consecinte juridice în planul raspunderii penale. 130. Tentativa perfectă este posibila: a.în cazul tuturor infractiunilor intentionate; b.numai în cazul infractiunilor de rezultat; c.numai în cazul infractiunilor savârsite cu intentie directa. 131. Tentativa la o infractiune poate fi savârsita: a.numai cu intentie directa; b.cu intentie directa sau indirecta; c.cu intentie directa, indirecta sau cu praeterintentie. 132. În cazul infractiunii continue, daca activitatea infractionala începe înainte ca faptuitorul sa împlineasca vârsta de 14 ani: a.raspunderea penala nu va fi atrasa de activitatea continua savârsita înainte de împlinirea vârstei de 14 ani; b.raspunderea penala va fi atrasa de întreaga activitate infractionala, savârsita atât înainte, cât si dupa împlinirea vârstei de 14 ani; c.faptuitorul nu va raspunde penal. 133. Nu se pot savârsi în mod continuat: a.infractiunile de obicei; b.infractiunile complexe; c.infractiunile privitoare la viata sexuala. 134. În cazul pluralitatii constituite de infractori: a.fiecare participant va raspunde în calitate de autor la savârsirea infractiunii; b.fiecare persoana va raspunde penal în functie de contributia proprie – în calitate de autor, instigator sau complice; c.este necesara savârsirea infractiunii scop pentru a se putea angaja raspunderea penala a tuturor participantilor. 135. Comiterea de catre autor a unei infractiuni mai putin grave decât cea la care a fost instigat sau sprijinit: a.atrage raspunderea penala a instigatorului si complicelui la infractiunea realizata, numai în masura în care rezultatul mai putin grav a fost prevazut de acestia; b.atrage raspunderea penala a instigatorului si complicelui pentru infractiunea la care au instigat ori sprijinit; c.atrage raspunderea penala a instigatorului si complicelui pentru infractiunea realizata.

73

136. Beţia accidentală completă: a. poate constitui o circumstanţă atenuantă; b. are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite sub influenţa ei; c. poate constitui o circumstanţă agravantă. 137. În cazul condamnarilor succesive, reabilitarea de drept poate interveni: a.la data ramânerii definitive a ultimei hotarâri de condamnare; b.la data la care ultima pedeapsa se considera executata, indiferent de modul în care sunt executate sau sunt considerate ca executate pedepsele; c.în cazul în care între executarea pedepsei anterioare si savârsirea unei noi infractiuni au trecut 3 ani. 138. În cazul pluralitatii de condamnari definitive, daca ultima condamnare a fost pronuntata cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, termenul de reabilitare se socoteste: a.în functie de pedeapsa cea mai grea; b.de la data ramânerii definitive a ultimei hotarâri; c.în functie de pedeapsa aplicata prin ultima hotarâre. 139. În cazul în care se dispune executarea pedepsei închisorii la locul de munca, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor parintesti si a drepturilor de a fi tutore sau curator: a.este obligatorie; b.este lasata la aprecierea instantei; c.nu se aplica. 140. Masurile de siguranta, cu exceptia celei prevazute de art. 112 lit. d C.p.: a.nu se aplica celui care a savârsit o fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni; b.nu se aplica decât faptuitorului fata de care s-a aplicat o pedeapsa; c.se aplica indiferent daca faptuitorului i se aplica sau nu o pedeapsa. 141. Daca în timpul executarii masurii educative a libertatii supravegheate minorul savârseste o infractiune, instanta: a.revoca libertatea supravegheata; b.revoca libertatea supravegheata numai daca aplica o pedeapsa pentru noua infractiune; c.mentine libertatea supravegheata numai daca ia masura internarii pentru noua infractiune. 142. În cazul în care exista stari de atenuare a raspunderii penale: a.efectele lor se produc succesiv; b.produce efecte numai starea de atenuare cea mai favorabila;

74

c.acestea nu produc efecte în prezenta unor circumstante agravante. 143. Constituie circumstanta agravanta cu caracter personal: a.savârsirea infractiunii de catre un infractor major daca aceasta a fost comisa împreuna cu un minor; b.savârsirea infractiunii din motive josnice; c.savârsirea infractiunii prin acte de cruzime. 144. Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei este facultativa: a.daca se savârseste o infractiune intentionata în cursul termenului de încercare pentru care se aplica pedeapsa amenzii; b.daca în cursul termenului de încercare se savârseste o infractiune din culpa; c.daca infractiunea savârsita în cursul termenului de încercare este descoperita ulterior expirarii acestuia. 145. Daca termenul de încercare al suspendarii conditionate a executarii pedepsei se împlineste înaintea celui al gratierii conditionate, suspendarea conditionata: a.nu mai produce efecte; b.îsi produce efectele; c.produce efecte partial. 146. Masura de siguranta a interzicerii de a se afla în anumite localitati poate fi luata: a. oricare ar fi pedeapsa aplicata, durata sau cuantumul acesteia si chiar daca faptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni, în cazul infractiunii de viol; b. oricare ar fi pedeapsa aplicata, durata sau cuantumul acesteia si chiar daca faptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni, în cazul infractiunii de omor; c. oricare ar fi pedeapsa aplicata, durata sau cuantumul acesteia si chiar daca faptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni, în cazul infractiunii de proxenetism. 147. Liberarea conditionata poate fi mentinuta chiar daca pedeapsa pronuntata pentru noua infractiune este închisoarea ce urmeaza sa se execute într-un loc de detentie: a. în toate cazurile; b. daca faptuitorul a comis o infractiune de fals; c. numai daca noua infractiune este savârsita din culpa. 148. Recidiva mica postcondamnatorie se sanctioneza potrivit regimului aplicabil: a.recidivei mici post executorii; b.pluralitatii intermediare;

75

c.recidivei mari postcondamnatorii. 149 Concursul ideal: a.reprezinta o forma intermediara a pluralitatii de infractiuni; b.consta în comiterea prin mai multe acte materiale a aceleiasi infractiuni; c.consta în comiterea mai multor infractiuni prin aceeasi actiune sau inactiune. 150.Nu atrage starea de recidiva: a.condamnarea la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni a carei executare s-a prescris; b.condamnarea la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni gratiata; c.condamnarea la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni pentru savârsirea unei infractiuni din culpa.

76

RZOLVARE

TESTE GRILĂ - DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ

1. c 26. a 51. c 76. a 101. a 126. c 2. c 27. b 52. b 77. c 102. c 127. c 3. b 28. c 53. b 78. c 103. c 128. c 4. a 29. c 54. a 79. a 104. b 129. c 5. c 30. c 55. c 80. a 105. a 130. b 6. a 31. b 56. b 81. b 106. c 131. b 7. b 32. c 57. c 82. a 107. b 132. a 8. b 33. b 58. b 83. c 108. b 133. a 9. c 34. b 59. c 84. b 109. a 134. a

10. a 35. b 60. a 85. a 110. c 135. c 11. c 36. c 61. b 86. a 111. b 136. b 12. b 37. c 62. c 87. c 112. c 137. c 13. b 38. c 63. c 88. a 113. b 138. a 14. c 39. b 64. a 89. a 114. a 139. b 15. a 40. b 65. b 90. b 115. c 140. c 16. b 41. b 66. c 91. a 116. c 141. a 17. a 42. c 67. c 92. b 117. a 142. a 18. c 43. c 68. a 93. a 118. c 143. b 19. a 44. b 69. c 94. c 119. b 144. b 20. b 45. a 70. c 95. a 120. c 145. b 21. b 46. a 71. a 96. a 121. b 146. a 22. b 47. a 72. c 97. b 122. c 147. b 23. a 48. b 73. c 98. a 123. c 148. c 24. b 49. a 74. c 99. a 124. c 149. c 25. c 50. a 75. b 100. a 125. b 150. c

77

TESTE GRILĂ - DREPT PENAL

B. Partea specială 1. Uciderea unei persoane din interes material constituie:

a) infracţiunea de omor calificat; b) infracţiunea de omor; c) infracţiunea de omor deosebit de grav.

2. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie :

a) un concurs ideal între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal şi infracţiunea de tâlhărie (art. 211 alin. 21 lit. c) C.p. (într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia); b) un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal şi infracţiunea de tâlhărie (art. 211 alin. 21 lit. c) C.p. (într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia); c) infracţiunea de tâlhărie (art. 211 alin. 21 lit. c) C.p. (într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia).

3. Prin act sexual de orice natură, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol (art. 197 C.p.) se înţeleg :

a) actele de perversiune sexuală ; b) orice modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale ; c) orice modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului.

4. Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constituie :

a) infracţiunea de viol (art. 197 alin. 1 C. p. şi alin. 2 lit. b1) (dacă victima locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul), şi infracţiunea de incest (art. 203 C. p.), în concurs ideal ; b) infracţiunea de viol (art. 197 alin. 1 C. p. şi alin. 2 lit. b1) (dacă victima locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul) ; c) infracţiunea de incest (art. 203 C. p.).

5. Prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii cu privire la problema dacă sunt aplicabile dispoziţiile de agravare ale art. 75 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Codul penal, referitoare la săvârşirea infracţiunii "prin violenţe asupra

78

membrilor familiei",în cazul infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 175 alin. 1 lit. c) din Codul penal ( omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că :

a) nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. 1 lit. b) din Codul penal; b) sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. 1 lit. b) din Codul penal în toate cazurile; c) pot fi aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în funcţie de aprecierea instanţei de judecată.

6.Potrivit deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal ( omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane) actele de violenta cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejurare asupra a doua persoane, dintre care una a decedat, constituie :

a) atât infracţiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav - comisă asupra unei singure persoane, cat şi tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs, fără aplicarea agravantei prevăzute în art. 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal; b) o singură infracţiune de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal; c) o singură infracţiune de omor calificat, prevăzută în art. 175 alin.1 lit. e) din Codul penal, ( omorul săvârşit prin mijloace care pun în pericol viaţa mai multor persoane).

7. Prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii, cu privire la încadrarea juridică a faptei de ucidere din culpă, săvârşită cu ocazia conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, comisă de către un conducător având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, s-a stabilit că aceasta:

a) constituie o singură infracţiune, complexă, de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. 3 teza I din Codul penal, în care este absorbită infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) constituie un concurs ideal de infracţiuni între ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. 3 teza I din Codul penal şi infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) constituie un concurs real de infracţiuni între ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. 3 teza I din Codul penal şi infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

8. S-a reţinut faptul că inculpatul D.O. a reţinut la el în locuinţă o persoană care refuza să-i restituie o importantă sumă de bani împrumutată anterior. În vederea

79

obligării restituirii sumei, făptuitorul a încuiat victima într-o debara fără lumină timp de 4 zile. Datorită acestui tratament victima a suferit (înainte de eliberare) o paralizie a mâinii drepte care nu se mai poate vindeca. În speţă:

a) s-a săvârşit doar infracţiunea de vătămare corporală din culpă, deoarece inculpatul a urmărit un interes legal (restituirea sumei de bani); b) s-a săvârşit doar infracţiunea de lipsire de libertate în formă agravată; c) s-au săvârşit infracţiunile de lipsire de libertate în formă agravată în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală gravă.

9. Inculpatul, spărgând o sticlă, s-a folosit de partea rămasă în mână, cu care a aplicat victimei o lovitură puternică în zona gâtului, cauzându-i leziuni grave. Instanţa a reţinut că inculpatul M.D. a lovit în regiunea gâtului partea vătămată B.V. cu ciobul unei sticle, cauzându-i o plagă tăiată latero-cervicală dreapta şi stare de soc hemoragic, cu paralizie de nerv hipoglos şi pareză de nerv facial drept, actul medico-legal concluzionând că leziunile au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus viaţa în pericol. Fapta inculpatului constituie:

a) Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 C.pen. b) Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 C.pen. c) Tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

10. Urmare a injuriilor pe care i le-a adresat partea vătămată, inculpatul a îmbrâncit-o, aceasta a căzut în şanţ şi s-a lovit cu umărul de asfalt, fracturându-şi clavicula, cu leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale. Fapta inculpatului constituie:

a) Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art.180 alin.2 C.pen. b) Infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 C.pen. c) Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 C.pen.

11. Lovirea intenţionată a victimei care are ca urmare ruperea unui picior, necesitând pentru vindecare 60 zile de îngrijiri medicale constituie:

a) Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art.180 alin.2 C.pen. b) Infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 C.pen. c) Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 C.pen.

12. Lovirea victimei cu un băţ peste faţă ca urmare a unei injurii, pricinuind o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de 45 zile şi pierderea unui ochi constituie:

a) Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art.180 alin.2 C.pen. b) Infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 C.pen. c) Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 C.pen.

80

13. Altercaţia făptuitorului cu victima vizibil însărcinată, care a avut ca urmare lovirea acesteia, căderea şi pierderea sarcinii, constituie:

a) Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 C.pen. (fapta care a avut ca urmare avortul)

b) Infracţiunea de provocare ilegală a avortului, prevăzută de art.185 alin.3 C.pen. (fapta care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă)

c) Infracţiunea de lovire prevăzută de art.180 C.pen. în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 C.pen. (fapta care a avut ca urmare avortul)

14. În cazul lovirii care a produs o vătămare a integrităţii corporale care necesită pentru vindecare 18 zile de îngrijiri medicale îndreptată împotriva unui membru de familie:

a) Se aplică varianta agravată prevăzută în art.180 alin.11 C.pen. (atunci când fapta a fost săvârşită asupra unui membru de familie) b) Se aplică circumstanţa agravantă legală generală a săvârşirii faptei prin violenţe asupra membrilor familiei prevăzută în art.75 alin.1 lit b) C.pen. c) Acţiunea penală nu se poate pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

15. În cazul infracţiunii de provocare ilegală a avortului (art.185 C.pen.), dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni, când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale:

a. Este o cauză de nepedepsire, dacă fapta este săvârşită de medic b. Este o cauză de nepedepsire, indiferent de subiectul activ c. Este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dacă subiectul activ este un medic

16. În cazul infracţiunilor contra persoanei, pluralitatea subiecţilor pasivi determină pluralitatea de infracţiuni, cu excepţia:

a) omorului deosebit de grav săvârşit asupra a două su mai multe persoane ( art. 176 alin. 1, lit b. C. pen.) b) vătămării corporale grave ( art. 182 C. pen.) c) vătămării corporale din culpă ( art.184 C. pen.)

17. Infracţiunea de pruncucidere: a) are subiect activ unic; b) se poate săvârşi sub forma tentativei pedepsibile în temeiul art. 177 C.pen.; c) se poate săvârşi în timpul sau imediat după naştere

18. În cazul în care victima infracţiunii de omor este o femeie gravidă, iar făptuitorul nu cunoaştea starea de graviditate a acesteia, se va reţine:

a) infracţiunea de omor, în oricare dintre modalităţile sale (mai puţin a celei prevăzute în art. 176 alin 1 lit. e C. pen. - omorul săvârşit asupra unei femei

81

gravide), în concurs cu infracţiunea de provocare ilegală a avortului (art. 185 C.pen.); b) infracţiune de omor simplu, calificat sau deosebit de grav, după caz, cu excepţia circumstanţei prevăzute în art. 176 alin 1 lit. e C. pen. (omorul săvârşit asupra unei femei gravide); c) infracţiune de omor deosebit de grav, săvârşit asupra unei femei gravide, deoarece necunoaşterea circumstanţei nu are relevanţă.

19. Infracţiunea de omor: a) se caracterizează printr-o incriminare cu rezultat comprimat; b) se săvârşeşte numai prin inacţiune; c) nu poate avea tentativă perfectă.

20. În cazul infracţiunii de pruncucidere, starea de tulburare pricinuită de către naştere:

a) este o circumstanţă personală; b) este o circumstanţă reală;

c) poate fi probată prin orice mijloc de probă.

21. La infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută

în art. 247 C. pen.: a. existenţa mobilului constituie o cerinţă esenţială pentru existenţa

vinovăţiei făptuitorului; b. actele pregătitoare sunt incriminate; c. lezarea unui drept al unei persoane prin restrângerea folosinţei sau

exerciţiului acelui drept este numai morală; 22. Mărturia mincinoasă:

a. se poate săvârşi doar „in propria persona”, indiferent de modalitatea normativă;

b. are tentativă pedepsibilă; c. este o infracţiune de pericol;

23. Subiectul activ al infracţiunii de dare de mită (art. 255 C.pen.) poate fi: a. orice persoană care răspunde penal; b. funcţionarul care primeşte foloasele; c. numai funcţionarul public;

24. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în

art. 246 C. pen.: a. este săvârşită cu intenţie directă sau indirectă în modalitatea îndeplinirii

unui act în mod defectuos; b. poate fi săvârşită din culpă în modalitatea omisivă a neîndeplinirii unui

act, potrivit art. 19 alin. ultim C. pen.;

82

c. poate fi săvârşită din culpă, indiferent de modalitatea descrisă în norma de incriminare.

25. Constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite conform art. 256 C.pen.:

a. primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, înaintea îndeplinirii unui act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia;

b. primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani sau de alte foloase, înainte sau după îndeplinirea unui act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia;

c. primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia;

d. primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act contrar funcţiei sale, deşi era obligat să-l îndeplinească corespunzător în temeiul acesteia.

26. Uciderea unei femei însărcinate constituie:

a. infracţiunea de omor calificat; b. infracţiunea de omor deosebit de grav; c. infracţiunea de omor.

83

27. Subiectul pasiv al infracţiunii de pruncucidere este: a. un copil cu vârsta de 3 luni ; b. un copil nou-născut; c. un copil cu vârsta de 1 an.

28. Infracţiunea de luare de mită (art. 254 C. pen.):

a. se săvârşeşte doar cu intenţie directă; b. poate îmbrăca forma tentativei; c. cunoaşte o variantă atenuată dacă este săvârşită de către un funcţionar cu

atribuţii de control.

29. Fapta unui funcţionar care primeşte de la un om de afaceri o sumă de bani pentru a întârzia eliberarea unui certificat necesar unui concurent al acestuia la o licitaţie, act care se şi produce în concret şi duce la neprezentarea concurentului la licitaţie reprezintă:

a. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.); b. luare de mită (art. 254 C.pen.); c. luare de mită (art. 254 C.pen.) în concurs cu abuzul în serviciu contra

intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.).

30. Persoana care se face vinovată de dare de mită: a. nu este pedepsită dacă mituieşte un funcţionar cu atribuţii de constatare a

contravenţiilor; b. nu este pedepsită dacă denunţă fapta autorităţii mai înainte ca organul de

urmărire penală să fie sesizat pentru acea infracţiune, dacă aceasta a fost comisă faţă de un funcţionar cu atribuţii de constatare a contravenţiilor;

c. nu beneficiază de restituirea bunurilor supuse confiscării speciale în cazul denunţării faptei, dacă aceasta a fost comisă faţă de un funcţionar cu atribuţii de constatare a contravenţiilor.

31. Luarea de mită (art. 254 C.pen.):

a. intră în concurs ideal cu o infracţiune de abuz în serviciu (art. 246-2481 C.pen.);

b. există numai dacă banii sau foloasele au fost primite după îndeplinirea actului;

c. există numai dacă actul pentru care s-au primit foloasele face parte din atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.

32. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în

art. 246 C. pen.: a. nu are caracter subsidiar; b. nu are, de regulă, obiect material; c. poate fi săvârşită numai de către funcţionarul public; d. poate fi săvârşită numai de către un funcţionar.

84

33. Consumarea infracţiunii de primire de foloase necuvenite (art. 256 C.pen.)

are loc: a. în momentul primirii banilor sau foloaselor, înaintea îndeplinirii actului de

către funcţionar; b. în momentul primirii banilor sau foloaselor, înainte sau după îndeplinirea

actului de către funcţionar; c. în momentul primirii banilor sau foloaselor, după îndeplinirea actului de

către funcţionar.

34. Refuzul funcţionarului de a elibera un anumit act pe temei de orientare sexuală, fapt care a dus la neangajarea solicitantului într-un post constituie:

a. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.);

b. infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.);

c. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.).

35. Infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen.:

a. se săvârşeşte numai din culpă; b. poate fi săvârşită şi cu intenţie; c. prezintă varianta atenuată a producerii unor consecinţe deosebit de grave;

36. În cazul infracţiunii de luare de mită (art. 254 C.pen): a. se înregistrează o variantă atenuată când subiectul activ este un funcţionar

cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor; b. consumarea se face anticipat; c. este obligatoriu ca actul în considerarea căruia s-au primit foloasele

necuvenite să fie în competenţa sa exclusivă.

37. Infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută în art. 250 C. pen.: a. prezintă o variantă agravată care constă în vătămarea corporală din culpă a

unei persoane de către un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; b. are obiect material în oricare din variantele descrise în norma de

incriminare; c. se săvârşeşte cu intenţie.

38. În fapt s-a reţinut că numitul G. C. a promis lui I.V., pentru suma de 1000 de euro, intervenţia sa pe lângă un anume funcţionar M. S., care, conform susţinerilor lui G. C., era singurul în măsură să aprobe eliberarea în regim de urgenţă a unei autorizaţii de construcţie de care era interesat I.V. Din cercetări s-a stabilit că persoana pe lângă care s-a promis intervenţia nu

85

avea competenţa să elibereze un astfel de înscris. În speţă, s-a comis infracţiunea de:

a. trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 C. pen.; b. înşelăciune, prevăzută în art. 215 C. pen.; c. luare de mită, prevăzută în art. 254 C. pen.

39. La infracţiunea de pruncucidere: a. urmarea imediată constă în punerea în pericol a vieţii copilului nou-

născut; b. tentativa se pedepseşte; c. tentativa nu se pedepseşte.

40. Un funcţionar a acceptat promisiunea de a primi unele avantaje dacă eliberează în cadrul atribuţiilor de serviciu un document în termenul legal, dar banii nu au fost primiţi decât după eliberarea acestui document. Fapta sa constituie:

a. primire de foloase necuvenite (art. 256 C.pen.); b. luare de mită (art. 254 C.pen.); c. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.).

41. Numitul I. S. a cedat rugăminţilor prietenului său C.F., implicat într-o cauză penală şi a depus ca martor în favoarea acestuia, făcând afirmaţii neadevărate. Fapta numitului C.F. constituie:

a. încercarea de a determina mărturia mincinoasă; b. o faptă fără relevanţă penală nefiind săvârşită prin constrângere sau

corupere; c. instigare la mărturie mincinoasă.

42. Cumpărarea de influenţă: a. se pedepseşte ca formă a participaţiei penale (instigare) la infracţiunea de

trafic de influenţă; b. constituie infracţiune distinctă; c. nu este incriminată.

43. Constituie o cerinţă esenţială a infracţiunii de denunţare calomnioasă: a. învinuirea să se facă numai prin denunţ; b. învinuirea să privească săvârşirea unei infracţiuni; c. învinuirea să privească săvârşirea unei contravenţii.

86

44. Traficul de influenţă: a. poate fi săvârşit numai de către un funcţionar; b. este o infracţiune de serviciu; c. este o infracţiune în legătură cu serviciul.

45. Nu există infracţiunea de dare de mită (art. 255 C.pen.) în cazul în care: a. banii sau foloasele au fost date la iniţiativa funcţionarilor şi nu din proprie

iniţiativă; b. nu s-a realizat actul pentru care au fost daţi banii sau foloasele; c. mituitorul a fost constrâns să dea mita.

46. Subiectul activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen. poate fi:

a. o autoritate publică; b. o instituţie publică; c. un funcţionar.

47. Denunţarea calomnioasă prezintă : a. o cauză de nepedepsire; b. o cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei; c. o cauză de reducere a pedepsei.

48. Urmarea imediată la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.) poate fi reprezentată de:

a. o tulburare a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat; b. o pagubă patrimoniului unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C.

pen.; c. o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei unităţi din cele la care se

referă art. 145 C. pen. 49. Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile constituie: a) infracţiunea de vătămare corporală; b) infracţiunea de lovire sau alte violenţe; c) infracţiunea de vătămare corporală gravă; 50. Fapta unei femei de a-şi ucide soţul constituie: a) infracţiunea de omor (art. 174 C.pen.); b) infracţiunea de omor calificat (art. 175 C.pen.), cu aplicarea circumstanţei agravante relative la săvârşirea infracţiunii ,,prin violenţe asupra membrilor familiei” [art. 75 alin. (1) lit. b) C.pen.]; c) infracţiunea de omor calificat (art. 175 C.pen.), fără aplicarea circumstanţei agravante relative la săvârşirea infracţiunii ,,prin violenţe asupra membrilor familiei” [art. 75 alin. (1) lit. b) C.pen.].

87

51. Actele de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejurare

asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie: a) infracţiunea de omor deosebit de grav prevazută de art. 176 alin. (1) lit. b) C.pen.; b) tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevazută de art. 176 alin. (1) lit. b) C.pen.; c) infracţiunea de omor – simplu, calificat sau deosebit de grav şi tentativă la infracţiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav, aplicarea agravantei prevăzute la art. 176 alin. (1) lit. b) C.pen. fiind exclusă. 52. Uciderea unei persoane de către un conducător auto având o îmbibaţie alcoolică sub limita legală, dar căruia nu i s-a stabilit prin alt mijloc de probă starea de ebrietate constituie: a) infracţiunea de ucidere din culpă [art. 178 alin. (3) teza I C.pen.]; b) infracţiunea de ucidere din culpă [art. 178 alin. (3) teza a II-a C.pen.]; c) infracţiunea de ucidere din culpă [art. 178 alin. (2) C.pen.]. 53. La infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte: a) există cerinţe speciale cu privire la timpul săvârşirii faptei; b) forma de vinovăţie este praeterintenţia; c) există cerinţe speciale cu privire la locul săvârşirii faptei; 54. Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie: a) infracţiunea de tâlhărie (art. 211 C.pen.); b) infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C.pen.); c) infracţiunea de violare de domiciliu şi infracţiunea de tâlhărie, aflate în concurs real; 55. Fapta conducătorului de autovehicul, acesta fiind în stare de ebrietate şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, care a produs o vătămare corporală din culpă constituie: a) infracţiunea de vătămare corporală din culpă (art. 184 alin.41 C.pen.); b) infracţiunea prevăzută în art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; c) concurs real între infracţiunea de vătămare corporală din culpă (art. 184 alin. 41

C.pen.) şi infracţiunea prevăzută în art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 56. Făptuitorul I.V. a suprimat din proprie iniţiativă viaţa lui C.M., martor la un omor comis anterior de către M.H., prieten al său. Scopul omorului a fost ca C.M. să nu depună mărturie împotriva lui M.H. Ulterior, pentru această faptă, I.V. a primit de la M.H. o sumă de bani drept recompensă, dar cu privire la care cei doi se înţeleseseră anterior. Fapta lui M.H. constituie: a) complicitate la omor calificat;

88

b) instigare la omor calificat; c) instigare la omor deosebit de grav. 57. S-a reţinut că inculpatul a lovit victima aflată în spatele acestuia cu cotul din întoarcere fiind strigată de un prieten al său. Victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Fiind transportată la spital, cu toate eforturile medicale, a decedat după trei zile urmare a traumatismului suferit. În speţă s-a comis infracţiunea de: a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art.183 C.pen); b) omor cu intenţie indirectă (art.175 C.pen); c) ucidere din culpă (art.178 C.pen). 58. Infracţiunea denumită „lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte” (art.183 C.pen): a) nu poate fi o infracţiune progresivă; b) nu este o infracţiune complexă; c) este o infracţiune la care tentativa nu este posibilă. 59. Inculpata S.C. a fost ajutată de I. S., bărbatul cu care avea o relaţie extraconjugală la uciderea copilului său nou născut din căsătorie, săvârşită imediat după naştere. S-a reţinut că mama copilului se afla în momentul săvârşirii infracţiunii într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. În sarcina bărbatului: a) se poate reţine circumstanţa săvârşirii faptei asupra unei rude apropiate; b) se poate reţine circumstanţa săvârşirii faptei asupra unei rude apropiate; c) se va reţine complicitate la omor calificat. 60. Fapta de lovire a victimei: a) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, în orice condiţii privind gravitatea rezultatului; b) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este de zece zile sau mai mare; c) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este mai mare de zece zile. 61. Uciderea din culpă în aceeaşi împrejurare a trei persoane constituie: a) concurs de trei infracţiuni de ucidere din culpă; b) o singură infracţiune de ucidere din culpă, în variantă agravată; c) o singură infracţiune de ucidere din culpă, în variantă simplă sau agravată în funcţie de circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei.

62. Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, fără consimţământul persoanei care o foloseşte constituie infracţiunea de: a) violare de domiciliu; b) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti;

89

c) tulburare de posesie.

63. Infracţiunea de incest se săvârşeşte: a) cu praeterintenţie; b) din culpă; c) cu intenţie. 64. Constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă fapta persoanei care: a) aruncă un topor, de la 2 metri distanţă, în direcţia capului unei persoane care, parând lovitura cu braţul, suferă o fractură pentru a cărei vindecare este nevoie de 65 de zile de îngrijiri medicale; b) aplică o lovitură cu un topor în direcţia capului unei persoane, care însă, parând cu braţul deviază lovitura în zona pieptului şi suferă leziuni pentru a căror vindecare este nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale, fără ca acestea să îi pună viaţa în primejdie; c) aplică părţii vătămate o lovitură cu palma peste ureche, producându-i leziuni la nivelul timpanului şi pierderea parţială a auzului. 65. Infracţiunea de şantaj se comite atunci când: a) persoana vătămată înmânează făptuitorului, la cererea însoţită de ameninţări a acestuia, portofelul pe care îl are asupra sa; b) făptuitorul solicită unei rude a persoanei vătămate să-i aducă o sumă de bani pentru a-i permite acesteia din urmă să părăsească locuinţa în care o obligase să stea; c) făptuitorul, în vederea obţinerii unei sume importante de bani ameninţă repetat persoana că va aduce la cunoştinţa soţiei acestuia împrejurarea că a fost condamnată anterior pentru infracţiunea de viol, dar aceasta denunţă organelor de poliţie înainte de a da vreun ban. 66. Fapta aceluia care încearcă să ucidă o persoană ce l-a surprins în timp ce sustrăgea bunuri şi l-a ameninţat că îl va denunţa autorităţilor constituie: a) tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav în concurs cu tentativă la infracţiunea de tâlhărie; b) tentativă la infracţiunea de omor calificat; c) tentativă la infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei. 67. Uciderea de către autorul sustragerii unor bunuri, a unui poliţist care încerca să-l împiedice să rămână în posesia acestora constituie: a) infracţiunea de omor deosebit de grav în concurs cu infracţiunea de ultraj; b) infracţiunea de omor deosebit de grav în concurs cu infracţiunea de tâlhărie; c) infracţiunea de omor deosebit de grav în concurs cu infracţiunea de furt. 68. Persoana care, din neglijenţă, omite timp de două zile să administreze medicamentele necesare tratării astmului unui copil (cu ai cărui părinţi convenise să îl supravegheze şi îngrijească în perioada în care ei lipseau de la domiciliu) ceea ce a dus la agravarea bolii şi punerea în primejdie a vieţii acestuia, săvârşeşte:

90

a) infracţiunea de vătămare corporală gravă; b) infracţiunea de vătămare corporală din culpă; c) tentativă la infracţiunea de omor. 69. Infracţiunea de omor calificat este săvârşită în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei, atunci când: a) s-a comis doar în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; b) în timpul concediului de odihnă victima este omorâtă de către o persoană nemulţumită de modul în care aceasta şi-a îndeplinit faţă de el îndatoririle de serviciu; c) în afara programului de lucru, de către o persoană care cunoaşte calitatea victimei, fără legătură cu modul în care aceasta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. 70. Infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C.pen.: a) se reţine atunci când s-a cauzat o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de 60 de zile; b) se reţine atunci când s-a cauzat o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel puţin 61 de zile; c) se reţine atunci când s-a cauzat o vătămare care a pus în primejdie viaţa persoanei vătămate. 71. Inculpatul G.F. a lovit-o pe numita D. S., vizibil însărcinată, pe fondul unei altercaţii spontane izbucnită într-un club de noapte. Urmare a loviturii s-a produs avortul. Pentru vindecare au fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale. În speţă se va reţine: a) vătămare corporală (art.181 C.pen): b) vătămare corporală gravă (art.182 C.pen): c) vătămare corporală gravă în concurs cu provocarea ilegală a avortului. 72. În situaţia în care făptuitorul a lovit victima cu un cuţit în abdomen, cu consecinţa unei evisceraţii dar victima s-a apărat şi a reuşit să atenueze forţa loviturii, astfel că viaţa nu i-a fost pusă în pericol: a) se va reţine infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.pen.; b) se va reţine infracţiunea de tentativă de omor; c) se va reţine infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte. 73. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art.189 C.pen.) este mai gravă în cazul în care fapta este săvârşită: a) prin simulare de calităţi oficiale, b) prin ameninţare; c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. 74. Infracţiunea de şantaj, în condiţiile realizării celorlalte elemente constitutive: a) se comite în forma atipică a tentativei, atunci când făptuitorul urmăreşte obţinerea în mod injust a unui folos, dar victima nu îi satisface cererea;

91

b) se consumă atunci când făptuitorul urmăreşte obţinerea în mod injust a unui folos, chiar dacă această finalitate nu se realizează; c) se comite doar atunci când făptuitorul urmăreşte să obţină un folos material injust concomitent cu exercitarea constrângerii. 75. Obiectul material al infracţiunii de omor este reprezentat de: a. acţiunea ucigătoare; b. corpul persoanei în viaţă; c. corpul persoanei decedate. 76. Omorul săvârşit cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]: a. implică numai o simplă chibzuire anterioară asupra faptei; b. implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de pregătire a infracţiunii; c. implică existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii de a comite infracţiunea şi săvârşirea acesteia, chiar dacă făptuitorul nu a chibzuit asupra faptei si nu a pregătit-o. 77. Omorul săvârşit din interes material [art. 175 lit. b) C.pen.]: a. se poate retine indiferent dacă făptuitorul a obţinut sau nu satisfacerea interesului urmărit; b. se poate retine si când mobilul omorului a fost gelozia, dacă în urma infracţiunii făptuitorul realizează un avantaj material; c. nu se poate retine dacă interesul material urmărit este legitim. 78. Elementul material al infracţiunii de omor se poate realiza: a. numai prin acte comisive; b. prin acte comisive sau omisive; c. numai prin acte omisive. 79. Omorul este calificat dacă este săvârşit: a. în timpul nopţii; b. cu premeditare; c. de către o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă. 80. Omorul este deosebit de grav dacă este săvârşit: a. asupra soţului sau unei rude apropiate; b. de două sau mai multe persoane împreună; c. asupra unei femei gravide. 81. Fapta persoanei care a ucis în aceeaşi împrejurare, cu intenţie, două persoane constituie: a. două infracţiuni de omor simplu aflate în concurs; b. o infracţiune de omor; c. o infracţiune de omor deosebit de grav.

92

82. Infracţiunea de pruncucidere prevăzută în art. 177 C.pen.: a) reprezintă suprimarea vieţii unui nou-născut comisă de un părinte; b) se săvârşeşte imediat după naştere; c) are un subiect activ necircumstanţiat, putând fi orice femeie. 83. Forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea de pruncucidere este: a. culpa; b. intenţia; c. praeterintenţia. 84. Limita legală de îmbibaţie alcoolică a cărei depăşire antrenează răspunderea persoanelor care conducând neglijent autovehicule pe drumurile publice ucid o persoană este de: a. 1,00 g/l alcool pur în sânge; b. 0,80 g/l alcool pur în sânge; c. 0,60 g/l alcool pur în sânge. 85. Pentru ca o faptă concretă să constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă trebuie să se producă următoarea consecinţă: a) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale cel mult de 60 de zile; b) sluţirea; c) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale cel mult de 20 de zile. 86. Fapta persoanei care loveşte intenţionat cu aceeaşi ocazie două persoane constituie: a. o infracţiune de lovire sau alte violente; b. două infracţiuni de lovire sau alte violente aflate în concurs; c. o infracţiune de lovire sau alte violente în formă continuată. 87. La săvârşirea infracţiunii de viol participaţia penală este posibilă sub forma: a. coautoratului, instigării, complicităţii; b. instigării si complicităţii; c. coautoratului. 88. Violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei este comis cu: a. intenţia; b. culpa; c. praeterintenţia.

93

89. Infracţiunea de furt se consumă în momentul: a. deposedării victimei de bun; b. împosedării autorului cu acel bun; c. începerii executării actelor de sustragere. 90. Înţelegerea între făptuitori la infracţiunea de tăinuire intervine: a. posterior infracţiunii principale; b. concomitent infracţiunii principale; c. anterior infracţiunii principale. 91. O consecinţă pe care trebuie să o pricinuiască o faptă concretă pentru a fi încadrată ca infracţiune de vătămare corporală gravă este următoarea: a) pierderea unei proteze; b) pierderea cunoştinţei; c) pierderea unui simţ sau organ. 92. Tentativa este posibilă la una dintre următoarele infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale si sănătăţii: a. ucidere din culpă; b. lovituri cauzatoare de moarte; c. omor calificat. 93. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este mai gravă dacă este săvârşită: a) prin simulare de calităţi oficiale; b) în timpul nopţii; c) prin simulare de calităţi mincinoase. 94. Infracţiunea de furt poate avea ca obiect material: a) un bun mobil; b) un bun imobil; c) energia solară. 95. Împrejurările care agravează răspunderea în cazul infracţiunii de violare de domiciliu sunt următoarele: a) în timpul unei calamităţi; b) prin folosire de calităţi mincinoase; c) prin simulare de calităţi oficiale; 96. Raportul sexual la infracţiunea de incest se realizează între: a) rude apropiate; b) rude în linie directă; c) membrii de familie;

94

97. Forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea de hărţuire sexuală este: a. intenţia directă; b. intenţia indirectă; c. praeterintenţia. 98. Obiectul material al infracţiunii de furt este reprezentat de: a. orice energie care are o valoare economică; b. lucrurile ce nu aparţin cuiva (res nullius); c. lucrurile abandonate de posesorul lor (res derelictae). 99. Elementele circumstanţiale de agravare în cazul furtului calificat sunt următoarele: a. luarea unui bun mobil de două sau mai multe persoane şi sustragerea unor bunuri în timpul unei calamităţi; b. numai sustragerea unor bunuri în timpul unei calamităţi; c. numai sustragerea unui bun de la o persoană aflată în imposibilitate de a-si exprima voinţa sau de a se apăra. 100. Tâlhăria se săvârşeşte cu praeterintenţie în ipoteza în care: a) a avut ca urmare moartea victimei; b) a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei; c) a fost comisă prin întrebuinţare de ameninţări. 101. Elementul material al infracţiunii de tâlhărie, în varianta tip, este reprezentat de: a) furtul săvârşit prin întrebuinţare de insulte; b) furtul urmat de întrebuinţarea de ameninţări pentru păstrarea bunului furat; c) furtul săvârşit asupra victimei aflate în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. 102. Împrejurările agravante în cazul infracţiunii de tâlhărie apar în ipoteza în care infracţiunea: a) a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 C. pen; b) a fost săvârşită prin efracţie; c) a fost săvârşită într-un mijloc de transport. 103. Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, constituie infracţiunea de: a. furt; b. gestiune frauduloasă; c. abuz de încredere.

95

104. Forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea de abuz de încredere este: a. intenţie directă sau indirectă; b. praeterintenţie; c. intenţie sau culpă. 105. În cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă se retine varianta agravată în ipoteza în care: a. pagubele sunt pricinuite cu rea-credinţă; b. fapta este săvârşită cu ocazia administrării ori conservării bunurilor; c. fapta este săvârşită în scopul de a dobândi un folos material. 106. Obiectul material al infracţiunii de gestiune frauduloasă este reprezentat: a. doar de un bun mobil; b. doar de o sumă de bani; c. de o universalitate de bunuri mobile si/sau imobile. 107. Obiectul material al infracţiunii de înşelăciune este reprezentat: a. de un bun mobil sau imobil; b. doar de un bun mobil; c. doar de un bun imobil. 108. Elementul circumstanţial de agravare a infracţiunii de înşelăciune poate fi: a) comiterea infracţiunii în scopul de a obţine un folos material injust; b) pricinuirea unei pagube; c) săvârşirea prin folosire de nume sau calităţi mincinoase. 109. Modalităţile normative sub care se poate înfăţişa elementul material al infracţiunii de delapidare pot fi reprezentate de: a. însuşirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau administrate; b. însuşirea, distrugerea, folosirea bunurilor gestionate sau administrate; c. însuşirea, degradarea, folosirea bunurilor gestionate sau administrate. 110. Tentativa se pedepseşte la una dintre următoarele infracţiuni contra patrimoniului: a) abuz de încredere; b) gestiune frauduloasă; c) delapidare. 111. Obiectul material la infracţiunea de distrugere poate fi reprezentat: a. de un bun mobil sau imobil; b. doar de un bun mobil; c. doar de un bun imobil.

96

112. La infracţiunea de tulburare de posesie: a) elementul material este reprezentat de acţiunea de pătrundere fără drept într-un imobil; b) tentativa este posibilă, dar nu este incriminată; c) consumarea are loc instantaneu, la momentul intrării făptuitorului în imobil. 113. Obiectul material al infracţiunii de tulburare de posesie poate fi reprezentat de: a. un bun imobil; b. un bun mobil sau imobil; c. ocuparea fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia. 114. Elementul material al infracţiunii de tăinuire poate fi reprezentat de: a) transformarea unui bun cunoscând că acesta provine din săvârşirea unei fapte penale; b) sustragerea unui bun cunoscând că acesta provine din săvârşirea unei fapte penale; c) pretinderea unui bun cunoscând că acesta provine din săvârşirea unei fapte penale. 115. Limitarea specială fixată de legiuitor în cazul pedepsei aplicate tăinuitorului prin raportare la cea prevăzută pentru autorul faptei din care provine bunul constă în faptul că: a. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit; b. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât aceea care s-a aplicat autorului faptei din care provine bunul; c. pedeapsa aplicată tăinuitorului se reduce dacă pentru autorul faptei din care provine bunul s-au reţinut circumstanţe atenuante. 116. Forma de vinovăţie cu care se poate comite infracţiunea de tăinuire este: a. intentia directă sau indirectă; b. numai intenţia directă; c. numai intenţia indirectă. 117. Obiectul material al infracţiunii de ultraj în varianta tip: a. este reprezentat de corpul funcţionarului public ultragiat; b. este reprezentat de un bun mobil sau imobil; c. nu există. 118. Fapta de lovire a unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii dacă care şi-a depăşit atribuţiile de serviciu constituie infracţiunea de: a. ultraj; b. lovire sau alte violenţe; c. vătămare corporală din culpă.

97

119. Variantele agravate ale infracţiunii de ultraj sunt incidente: a. dacă împotriva victimei se exercită o lovire sau alte violente ori o vătămare corporală sau o vătămare corporală gravă; b. dacă funcţionarul public ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat se află în exerciţiul funcţiunii; c. dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. 120. Forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri este: a. doar intenţia; b. doar culpa; c. atât intenţia, cât şi culpa. 121. Urmarea imediată la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă: a) într-o stare de pericol; b) într-un rezultat şi acesta este în mod obligatoriu concretizat într-o pagubă; c) într-o tulburare însemnată bunului mers al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau într-o pagubă patrimoniului acesteia. 122. Forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu este: a. numai culpa; b. numai intenţia; c. numai praeterintenţia. 123. Elementul material al infracţiunii de luare de mită poate fi reprezentat de: a) darea de bani ori alte foloase; b) promisiunea sau oferirea de bani; c) acceptarea promisiunii unor foloase. 124. Infracţiunea de luare de mită se consumă: a. în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii incriminate; b. doar în momentul în care făptuitorul intră în posesia folosului necuvenit; c. în momentul producerii pagubei. 125. Constrângerea mituitorului de către cel care a luat mita constituie: a. o cauză de nepedepsire; b. o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei; c. o cauză de reducere a pedepsei. 126. Acţiunea caracteristică elementului material al infracţiunii de dare de mită raportată la efectuarea sau neefectuarea actului de serviciu de către cel mituit: a. se săvârşeşte doar anterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu; b. se săvârşeşte doar ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu;

98

c. se poate săvârşi fie anterior, fie ulterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu. 127. Denunţarea de către mituitor a faptei mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat constituie: a. o cauză specială de nepedepsire; b. o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei; c. o cauză de reducere a pedepsei. 128. În cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite: a. bunurile sunt primite de funcţionar după ce îndeplineşte un act, în baza unei înţelegeri anterioare; b. bunurile sunt primite de funcţionar înainte de îndeplinirea unui act la care este obligat în temeiul funcţiei sale; c. bunurile sunt primite de funcţionar după ce îndeplineşte un act în virtutea funcţiei sale. 129. Forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de trafic de influenţă este: a. intenţia indirectă; b. intenţia directă sau indirectă; c. intenţia directă calificată prin scop. 130. Învinuirea mincinoasă în cazul infracţiunii de denunţare calomnioasă se realizează prin: a) petiţie; b) memoriu; c) denunţ. 131. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte constituie infracţiunea de: a. mărturie mincinoasă; b. denunţare calomnioasă; c. nedenunţarea unor infracţiuni. 132. Retragerea mărturiei mincinoase înainte de arestarea inculpatului sau în toate cauzele înainte de pronunţarea unei hotărâri ori a unei alte soluţii ca urmare a mărturiei mincinoase reprezintă: a. o cauză specială de impunitate; b. o cauză de reducere a pedepsei conform art. 76 C. pen.; c. o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei; 133. Formele de participaţie penală la infracţiunea de mărturie mincinoasă pot fi: a. coautoratul, instigarea, complicitatea; b. doar autoratul;

99

c. numai instigarea şi a complicitatea. 134. Ajutorul dat făptuitorului, în urma înţelegerii avute cu acesta anterior săvârşirii faptei, pentru zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau a executării pedepsei constituie: a. infracţiunea de favorizarea infractorului; b. infracţiunea de tăinuire; c. complicitate la acea infracţiune. 135. Forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi favorizarea infractorului este: a. intenţia directă calificată prin scop; b. intenţia directă sau indirectă; c. culpa cu previziune. 136. Menţinerea intenţionată a stării de arest/deţinere după expirarea duratei mandatului de arestare preventivă/de executare a pedepsei constituie infracţiunea de: a. lipsire de libertate în mod ilegal; b. arestare nelegală; c. represiune nedreaptă. 137. Împrejurările care agravează răspunderea penală în cazul infracţiunii de evadare pot fi reprezentate de una din următoarele situaţii: a) fapta este săvârşită prin folosirea de calităţi mincinoase; b) fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună; c) fapta este săvârşită în timpul nopţii. 138. Furtul prin violenţă săvârşit într-un mijloc de transport constituie infracţiunea de: a. furt; b. furt calificat ; c. tălhărie. 139. Elementul material al infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori se poate realiza: a. doar prin contrafacere (plăsmuire); b. doar prin alterare (prefacere); c. fie prin contrafacere, fie prin alterare. 140. Elementul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale constă în: a. falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, prin consemnarea unor fapte sau împrejurări neadevărate, ori omisiunea consemnării unor date sau împrejurări;

100

b. falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod; c. folosirea unui înscris oficial în vederea producerii de consecinţe juridice. 141. Elementul material al infracţiunii de fals intelectual se poate realiza: a) numai prin comisiune; b) numai prin prin omisiune; c) atât prin omisiune, cât si prin comisiune. 142. Fapta de falsificare a unui înscris sub semnătură privată şi de folosire a sa de către autorul falsului constituie: a. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în concurs cu infracţiunea de uz de fals; b. infracţiunea de uz de fals; c. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 143. Subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune este: a) atât persoana fizică, cât şi persoana juridică; b) numai persoana fizică; c) numai persoana juridică. 144. Forma de vinovăţie cu care se poate comite infracţiunea de înşelăciune este: a. praeterintentia; b. culpa: c. intenţia directă. 145. Forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de delapidare este: a. culpa; b. intenţia; c. praeterintenţia. 146. Omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate se poate reţineîn cazul în care victima este: a. fiul fratelui tatălui făptuitorului; b. soţia fratelui făptuitorului; c. fosta soţie a făptuitorului. 147. Există agravanta prevăzută la art. 175 lit. h) C. pen. – omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni: a. dacă infracţiunea scop este o infracţiune de tâlhărie; b. dacă infracţiunea scop este o infracţiune de piraterie; c. dacă infracţiunea scop este o infracţiune de viol.

101

148. Atunci când vătămarea corporală are loc asupra unui membru de familie acţiunea penală se pune în mişcare: a. numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; b. şi din oficiu; c. numai din oficiu. 149. Infracţiunea de violare de domiciliu poate avea ca obiect material: a. celula unui deţinut; b. o sală de clasă; c. orice loc destinat uzului domestic al persoanei. 150. Neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească reprezintă infracţiunea de: a. abandon de familie; b. nerespectarea hotărârilor judecătoreşti; c. lăsare fără ajutor.

102

REZOLVARE

TESTE GRILĂ - DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ

1. a 31. c 61. b 91. c 121. c 2. b 32. b 62. a 92. c 122. a 3. c 33. c 63. c 93. a 123. c 4. a 34. b 64. c 94. a 124. a 5. a 35. a 65. c 95. b 125. b 6. a 36. b 66. a 96. b 126. a 7. a 37. c 67. b 97. a 127. a 8. c 38. b 68. b 98. a 128. c 9. c 39. c 69. b 99. a 129. c

10. b 40. b 70. a 100. a 130. c 11. b 41. c 71. b 101. b 131. b 12. c 42. b 72. b 102. c 132. a 13. a 43. b 73. a 103. c 133. c 14. a 44. c 74. b 104. a 134. c 15. a 45. c 75. b 105. c 135. b 16. a 46. c 76. b 106. c 136. b 17. a 47. c 77. a 107. a 137. b 18. b 48. b 78. b 108. c 138. c 19. a 49. a 79. b 109. a 139. c 20. a 50. c 80. c 110. c 140. b 21. a 51. c 81. c 111. a 141. c 22. c 52. c 82. b 112. b 142. c 23. a 53. b 83. b 113. a 143. a 24. a 54. c 84. b 114. a 144. c 25. c 55. c 85. b 115. a 145. b 26. b 56. a 86. b 116. a 146. a 27. b 57. c 87. a 117. c 147. c 28. a 58. c 88. c 118. b 148. b 29. c 59. c 89. b 119. a 149. c 30. c 60. c 90. a 120. c 150. a

103

Bibliografie:

DREPT CIVIL 1. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale ( editia a 4-a actualizata de Lucian Mihai si Romeo Popescu, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006; 2. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2002; 3. V. Stoica, Contracte speciale, vol 1. Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009; 4. V.Stoica, Dreptul la mostenire, Universul Juridic, Bucuresti, 2010; 5. V. Stoica, L. Dragu, C.Falcusan , Teste grila pt. admiterea in magistratura, avocatura si notariat, Ed. Universul Juridic, 2010; 6. V. Stoica, F. Magureanu, V. Lazar, V. Asadi, Teste grila pt. examenul de licenta, Ed. Universitara, Bucuresti, 2009; 7. G. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in drept civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005; 8. C. Barsan, Drept civil. Drepturile reale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001; 9. C. Statescu, C. Barsan, Teoria generala a obligatiilor, Ed.All Beck, Bucuresti, 2002; 10. V. Stoica, P. Trusca, N. Puscas, Institutii de drept civil. Curs selectiv pt. examenul de licenta, Ed. Universul Juridic, 2004

DREPT PENAL 1. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Editura C.H.Beck, 2009. 2. Alexandru Boroi, Drept penal şi Drept procesual penal, Curs pentru examenul de licenţă, Editura C.H. Beck, 2009. 3. Alexandru Boroi, Sorin Corlăţeanu, Drept penal. Partea generală, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Editura All Beck, 2003. 4. Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Editura Academiei Române, reeditare, 2000. 5. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, 2009, 2010. 6.Alexandru Boroi, Drept penal şi Drept procesual penal, Curs pentru licenţă, Editura C.H.Beck, 2008. 7. Alexandru Boroi, Norel Neagu, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Editura All Beck, 2004. 8. Tudorel Toader, Drept penal. Partea specială, Editura Hamangiu, 2008.