88
Testul 1 Subiect I:Notiunea si caracteris tica gene. a dr. comert. international. 1.1 definitia Dreptul comerţului internaţional reprezintă un ansamblu de norme care reglementează relaţiile comerciale internaţionale. Raporturile juridice ale comerţului internaţional se stabilesc între state, persoane juridice şi persoane fizice. În organizarea şi desfăşurarea relaţiilor comerciale internaţionale, statul are o dublă calitate: de subiect de drept internaţional şi subiect de drept civil. 1.2 explicati criteriile de definire a carac. international al rap. jur., care consti. obiectul dr. comer. international.  oţiunea de interna ţionalitate se defineş te prin prezenţa elem entului de e!traneitate şi specificul operaţiunii. "aracterul internaţional este dat de e!istenţa anumitor criterii în conformitate cu specificul operaţiunii. În conte!tul reglementării din sistemul nostru de drept, noţiunea de internaţionalitate are o accepţiune te#nico$juridică. În acest sens, un raport commercial va fi internaţional, dacă elementul de e!traneitate pe care îl cuprinde este de natură a$l face susceptibil de a veni în contact cu mai multe sisteme de drept. %ceastă condiţie este îndeplinită dacă părţile îşi au domiciliul sau sediul ori reşedinţa lor obişnuită în altă ţară, dacă actele referitoare la înc#eierea ori e!ecutarea contractului prezintă puncte de legătură cu mai multe legislaţii sau obiectul obligaţiei se localizează pe teritoriul unor state diferite. &nele convenţii internaţionale consacră un singur criteriu. %stfel, în material contractului de v'nzare de mărfuri, caracterul internaţional este dat de domiciliul sau sediul  părţilor, iar în a bsenţa aces tuia reşedinţa lor obişnu ită. În acest sen s dispune art. ( a l "onvenţiei aţiunilor &nite de la )i ena asupra contractului de v'nzare internaţională de mărfuri din (*+ şi art. - al "onvenţiei de la e /o r0 asupra prescripţiei în materie de v'nzare internaţională de mărfuri din (*12. Î n material transporturilor, elementul internaţional constă în e!ecutarea prestaţiei pe teritoriul mai multor state. În acest sens, dispun prevederile "onvenţiei de la ) a rşovia pentru unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internaţional din (*-* şi dispoziţiile "onvenţiei de la 3eneva referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele din (*45. %lte convenţii internaţionale adoptă pentru identificarea internaţionalităţii două criterii, adică un criteriu  principal, care este dublat de un crite riu secundar . În "onve nţia de la 6aga referitoare la v'nzarea internaţională de bunuri mobile corporale din (*52 sunt stipulate două criterii ce trebuie îndeplinite cumulativ: sediul sau reşedinţa părţilor în state diferite, precum şi mişcarea obiectelor v'ndute, locul înc#eierii contractului sau locul predării lucrului v'ndut. 1.3Argumentati autonomia dr. comer. international D"7 reglementeaza un ansam. de rap. jur. ce apar in cadrul comertului international si cooperarii economic$internationale .D"7 adopta anumite reguli de natura a favoriza desfasurarea rapida si$n conditiile de fle!ibilitate a raporturilor comerciale international8 e!emplu: inc#eierea contractelor pe baza uzantelor comerciale uniforme standartizate9 regulile incoterms. D"7 promoveaza unele reglementari ce pot avea o riguorizitate superioara celor din dreptul comun pt a asigura securitatea circuitului commercial. ;roblemele dreptului comertului international sunt deosebit decomple!e, avand in vedere obiectul reglementarii, precum sie!igentele promovarii unor solutii juridice care sa reflecte atatinteresele tarilor dezvoltate, cat si pe cele ale tarilor in tr anzitie laeconomia de  piata.Dreptul comertului international este o m aterie pluridisciplinara,un domeniu de cone!iuni si interferente intre institutii si conceptecare apartin mai multor componente ale dreptului privat

Testele DCI

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Dreptul Comertului International

Citation preview

Page 1: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 1/88

Testul 1

Subiect I:Notiunea si caracteristica gene. a dr. comert. international.1.1 definitiaDreptul comerţului internaţional reprezintă un ansamblu de norme care reglementeazărelaţiile comerciale internaţionale. Raporturile juridice ale comerţului internaţional se

stabilesc între state, persoane juridice şi persoane fizice. În organizarea şi desfăşurarearelaţiilor comerciale internaţionale, statul are o dublă calitate: de subiect de dreptinternaţional şi subiect de drept civil.1.2 explicati criteriile de definire a carac. international al rap. jur., care consti. obiectuldr. comer. international.

 oţiunea de internaţionalitate se defineşte prin prezenţa elementului de e!traneitate şispecificul operaţiunii. "aracterul internaţional este dat de e!istenţa anumitor criterii înconformitate cu specificul operaţiunii. În conte!tul reglementării din sistemul nostru dedrept, noţiunea de internaţionalitate are o accepţiune te#nico$juridică. În acest sens, unraport commercial va fi internaţional, dacă elementul de e!traneitate pe care îl cuprinde estede natură a$l face susceptibil de a veni în contact cu mai multe sisteme de drept. %ceastă

condiţie este îndeplinită dacă părţile îşi au domiciliul sau sediul ori reşedinţa lor obişnuită înaltă ţară, dacă actele referitoare la înc#eierea ori e!ecutarea contractului prezintă puncte delegătură cu mai multe legislaţii sau obiectul obligaţiei se localizează pe teritoriul unor statediferite.

&nele convenţii internaţionale consacră un singur criteriu. %stfel, în materialcontractului de v'nzare de mărfuri, caracterul internaţional este dat de domiciliul sau sediul

 părţilor, iar în absenţa acestuia reşedinţa lor obişnuită. În acest sens dispune art. ( al"onvenţiei aţiunilor &nite de la )iena asupra contractului de v'nzare internaţională demărfuri din (*+ şi art. - al "onvenţiei de la e /or0 asupra prescripţiei în materie dev'nzare internaţională de mărfuri din (*12. În material transporturilor, elementulinternaţional constă în e!ecutarea prestaţiei pe teritoriul mai multor state. În acest sens,

dispun prevederile "onvenţiei de la )arşovia pentru unificarea unor reguli privitoare latransportul aerian internaţional din (*-* şi dispoziţiile "onvenţiei de la 3eneva referitoare lacontractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele din (*45. %lte convenţiiinternaţionale adoptă pentru identificarea internaţionalităţii două criterii, adică un criteriu

 principal, care este dublat de un criteriu secundar. În "onvenţia de la 6aga referitoare lav'nzarea internaţională de bunuri mobile corporale din (*52 sunt stipulate două criterii cetrebuie îndeplinite cumulativ: sediul sau reşedinţa părţilor în state diferite, precum şimişcarea obiectelor v'ndute, locul înc#eierii contractului sau locul predării lucrului v'ndut.1.3Argumentati autonomia dr. comer. internationalD"7 reglementeaza un ansam. de rap. jur. ce apar in cadrul comertului international sicooperarii economic$internationale.D"7 adopta anumite reguli de natura a favorizadesfasurarea rapida si$n conditiile de fle!ibilitate a raporturilor comercialeinternational8 e!emplu: inc#eierea contractelor pe baza uzantelor comerciale uniformestandartizate9 regulile incoterms. D"7 promoveaza unele reglementari ce pot avea origuorizitate superioara celor din dreptul comun pt a asigura securitatea circuituluicommercial.

;roblemele dreptului comertului international sunt deosebit decomple!e, avand invedere obiectul reglementarii, precum sie!igentele promovarii unor solutii juridice care sareflecte atatinteresele tarilor dezvoltate, cat si pe cele ale tarilor in tranzitie laeconomia de

 piata.Dreptul comertului international este o materie pluridisciplinara,un domeniu decone!iuni si interferente intre institutii si conceptecare apartin mai multor componente ale

dreptului privat

Page 2: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 2/88

  Subiectul II: Contractul de transoport international auto de marfuri 

2.1.Descrieti regimurile amale special !sub acoperire a carnetelor A"A si "I# $ pttransportul interntional de marfuri pe sosele

"onventia vamala referitoare la transportul international sub acoperirea carnetelor <7R

elimina operatiunile de desc#idere la punctele vamale ale tarilor de tranzit pentru controlulvamal, ceea ce determina reducerea duratei de transport. De asemenea, carnetul <7R scutestetransportorii de depunerea unor garantii vamale, proportionale cu valoarea marfurilortransportate.

%arnetul A"A reprezintă un document vamal internaţional cu valoare de declaraţie vamalăutilizat pentru admiterea temporară a mărfurilor, cu e!cepţia mijloacelor de transport, carecuprinde o garanţie valabilă la nivel internaţional în vederea acoperirii drepturilor şi ta!elorde import.&n carnet înlocuieste=tine locul unor documente vamale din tara de e!porttemporar si usureaza vamuirea. În plus, carnetul anuleaza necesitatea de constituire a uneigarantii sau a unor depuneri materiale la oficiile vamale.

2.2.&xpuneli obligaliile partilor in contractul internalional auto de marfuri.

' bligatiile e!peditorului:

$ >a ac#ite ta!a de transport pina la transportarea incarcaturii.$ >a predea incarcatura in vederea transportarii in locul, timpul si in cantitatea

 prevazuta de contract.$ >a predea incarcatura in ambalajul corespunzator.$ >a marc#eze in prealabil marfurile ambulate$ Daca contractual nu prevede altfel, sa incarce marfurile in mijlocul de transport sis a

asigure fi!area, consolidarea si acoperirea lor, folosind instalatii proprii.$ 7n cazul transmiterii spre transportare a marfurilor perisabile clientul este obligat saane!eze la scrisoarea de trasura certificatul de conformitate, de calitate, igienic, fito$sanitar.

?bligatiile carausului:

$ >a puna la sipozitia clientului mijlocul de transport corespunzator in stare buna.$ >a primeasca incarcatura spre transportare.$ >a verifice corespunderea datelor din scrisoarea de trasura, aspectul e!terior al

incarcaturii si modul de incarcare si aranjare.

$ >a transporte incarcatura in termenele stabilite. >i pe calea cea mai scurta$ >a pastreze marfurile.

?bligatiile destinatarului:

$ >a preia incarcatura sosita sis a o verifice sub aspect calitativ si cantitativ$ >a ac#ite ta!ele de transport si alte plati daca o astfel de conditie este prevazuta de

contract$ >a ac#ite ta!ele de transport restante sis a restituie carausului c#eltuielile suportate

 pe parcursul transportarii$ >a descarce marfa daca aceasta obligatie este stipulate in contract

$ >aelibereze mijlocul de transport de ramasitele incarcaturii

Page 3: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 3/88

2.3.(ormulati o scrisoare de trasura internationala>crisoarea de trasura trebuie sa contina urmatoarele date:a$ locul si data intocmirii sale9

 bnumele si adresa e!peditorului9c$ numele si adresa transportatorului9d$ locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia.

e$ numele si adresa destinatarului9f$ denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile periculoase,denumirea lor general recunoscuta9g$ numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor9)$ greutatea bruta sau cantitatea altfel e!rpimata a marfii9i$ c#eltuielile aferente transportului8prt de transport, c#eltuieli accesorii, ta!e de vama sialte c#eltuieli survenite de la inc#eierea contractului si pina la eliberare9

 j$ instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele9*$ indicatia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta conventie si nici uneialte clauze contrare.2. Daca este cazul, scrisoarea de trasura trebuie sa contina si indicatiile urmatoare:

a$ interzicerea transbordarii9b$ c#eltuielile pe care e!peditorul le ia asupra sa9c$ totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii9d$ valoarea declarata a marfii si suma care reprezinta interesul special la eliberare9e$ instructiunile e!peditorului catre transportator cu privire la asigurarea marfii9f$ termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat9g$ lista documentelor remise transportatorului.3. ;artile pot insera in scrisoarea de trasura orice alta indicatie pe care ele o considerautila.

Scrisoarea de trasura (contractul de transport CMR)

Scrisoarea de trasura (contractul de transport CMR)

- mod de intocmire si continut -

 

Documentul de transport ce este reglementat prin Conventia CMR (Conventia referitoare la

contractul de transport international de marfuri pe sosele, incheiata la Geneva la 19 mai1956) poarta denumirea de Scrisoare de trasura.  cest document se intocmeste in 3 exemplare, toate avand aceeasi valoare. !e

regula, scrisoarea de trasura este intocmita de catre expeditor  personal, insa aceasta mai poate

fi intocmita de e"peditor si prin repre#entant. $oate e"emplarele tre%uie, dupa completare, semnateatat de e"peditor cat si de transportator. &emnaturile e"peditorului si transportatorului putind sa fieimprimate sau inlocuite prin stampilele acestora. '"emplarele scrisorii de trasura au destinatieprecisa primul e"emplar revine e"peditorului, al doilea insoteste marfa pe toata durata transportului,

iar al treilea revine transportatorului. n ca#ul in care marfa de transportat tre%uie sa fie incarcata de vehicule diferite sau daca este vor%ade diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, atat e"peditorul cat si transportatorul are dreptul sa

solicite intocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfaori lot de marfuri. *entru intocmirea corecta si completa a scrisorii de trasura in mod u#ual se foloseste formularul

ela%orat de +niunea nternationala a $ransportatorilor Rutieri. +ltimul model propus este din anul--. 

Page 4: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 4/88

Scrisoarea de trasura cuprinde trei categorii de informatii, unele sunt obligatorii, altele

sunt aditionale iar altele suntfacultative. 

Informatiile obligatorii ale unei scrisori de trasura sunt urmatoarele  a) locul si data intocmirii sale/

  %) numele si adresa e"peditorului/  c) numele si adresa transportatorului/

  d) locul si data primirii marfii si locul preva#ut pentru eli%erarea acesteia/  e) numele si adresa destinatarului/  f) denumirea curenta a naturii marfii si felul am%ala0ului, iar pentru marfurile periculoase,

denumirea lor general recunoscuta/  g) numarul coletelor, marca0ele speciale si numerele lor/  h) greutatea %ruta sau cantitatea astfel e"primata a marfii/  i) cheltuielile aferente transportului (pret de transport, cheltuieli accesorii, ta"e de vama si alte

cheltuieli survenite de la incheierea contractului si pana la eli%erare)/  0) instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele/  ) indicatia ca transportul este supus regimului sta%ilit prin pre#enta conventie si nici unei alteclau#e contrare.

 

Informatiile aditionale, necesare insa nu o%ligatorii sunt urmatoarele  a) inter#icerea trans%ordarii/  %) cheltuielile pe care e"peditorul le ia asupra sa/

  c) totalul sumelor ram%urs de perceput la eli%erarea marfii/  d) valoarea declarata a marfii si suma care repre#inta interesul special la eli%erare/  e) instructiunile e"peditorului catre transportator cu privire la asigurarea marfii/  f) termenul convenit in care transportul tre%uie sa fie efectuat/  g) lista documentelor remise transportatorului.

 n ceea ce priveste categoria informatiilor facultative, conventia prevede ca partile pot insera inscrisoarea de trasura orice alta indicatie pe care ele o considera utila. !in aceasta categorie putemmentiona claue privind penalitatile de intariere la incarcare!descarcare, penalitati de

intariere la plata facturii de transport, claue privind solutionarea litigiilor pe caleaarbitra"ului comercial, etc.

 

#roba contractului de transport de face prin scrisoarea de trasura$  %senta, neregularitatea sau

pierderea scrisorii de trasura nu afectea#a nici e"istenta, nici vala%ilitatea contractului de transport.&crisoarea de trasura face dovada, pana la pro%a contrarie, a conditiilor contractului si a primiriimarfii de catre transportator. *ractic, desi este util sa e"iste un singur document 2 scrisoarea detrasura CMR, partile pot avea doua inscrisuri, unul simplificat (scrisoarea de trasura CMR) si unulmai amplu care sa cuprinda toate aspectele pe care acestea au inteles sa le sta%ileasca referitor la

acel transport. 

Testul 2

Subiectul 1.Subiectele dr. comertului international

1.1Identifcati categoriile subiectilor dreptului comertului international

Subiectii ce apartin ordinii juridice nationale si internationale:

1. Ordinii juridice internationale sînt statele si organismele internationalecare participă la activitatea de cooperare economică si tehnico-stiintifce

internationale.2. Ordinii juridice interne: persoanele fzice/ persoanele juridice ce apartin

ordinii nationale.

Page 5: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 5/88

3. Societătile transnationale acestea din urmă sînt concepute încît să eviteincidenta legii nationale, cît si jurisdictiei internationale.

1.2Determinati elementele specifce societătii transnationale

n doctrina juridică societătile transnationale sau multinationale au !ost defniteca societăti comerciale, care chiar de la constituirea lor se !undează peelemente !ără caracter national cum sunt: capitalul ce provine de la sociati dindi!erite tări. Stabilirea uneori a mai multor sedii principale în tări di!erite etc. sicare sînt lipsite de o legătură juridică cu un anumit stat, ast!el că în privinta lornu primeste vocatie nici una din legile nationale, iar litigiile izvorîte dininterpretarea si aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase "total sau partial#din componenta instantelor nationale, pentru a f date spre solutionare unorinstante speciale. Sub aspect economic societătile transnationale sint entitătieconmice !ormate din unitati legate intre ele prin relatii de proprietate sau dealtă natura, care operează in doua sau mai multe state, dupa un sistem de luarea deciziilor, permitind elaborarea unor politici coerente si a unei strategiicomune, in cadrul carora una sau mai multe dintre respectivele unitati e$ercitao in%uenta importanta asupra activitatii celorlalte. Societatile transotionale isides!asoara activitatea pe mari spatii, intensifcind procesul de internationalizarea capitalurilot si sporind gradul de concentrare si centralizare a acestora.Societatile transnationale e$ercita o in%uenta deosebita asupra sistemuluieconomic, social, politic si juridic atit in tarile de origine, cit si in cele in careopereaza. &n cazul unor societati transnationale legea nationala a unuia dintreparticipanti se aplica numai in subsidiar. 'zista societati transnationale în alecaror acte constituitive se evită orice re!erire la vreun sistem national de drept,in privinta lor primind aplicare numai normele stabilite prin statute proprii "(&)*,

S+&, &*#. nele societati transnationale convin sa-si intregeasca normeleconsfntite prin actele lor constitutive apelind la principiile comune alesistemelor de drept statelor participante. *upa cum s-a remarcat in doctrina

 juridica e$istenta societatilor transnationale invedereaza doua aspectecontradictorii: unul pozitiv si altul negativ. spectul negativ consta insustragerea acestor societăti de sub incidenta legislatiilor nationale ale statelorsemnatare ale conventiei de constituire a lor, iar aspectul pozitiv decurge dinconsecintele determinate de aceasta imprejurare, concretizat in instituireanormelor si principiilor acceptate de statele contractante, care ar putea servidrept premise pentru elaborarea unor legi uni!orme cu aplicabilitate mai larga la

anumite categorii de raporturi la care dă nastere comertul international.

1.3.Analizati modurile în care statul actionează în raporturile de

comert international

onceptul de stat are ca elemnt defnitoriu calitatea de titular de suveranitate siin aceasta calitate el se mani!esta ca subiect de drept international. Statul nupoate f asimilat cu nici o alta grupare de persoane juridice, deoarece in toatecazurile el s-a constituit prin vointa proprie si tot ast!el si-a sumat calitatea desubiect de drept. &n virtutea atributului de legi!erare, statul stabileste statutul

 juridic al subiectilor de drept national, iar ca titular de suveranitate, statulparticipa la realizarea unor conventii internationale prin care se creazăorganizatii interguvernamentale ca subiecti de drept internatioanal. neori

Page 6: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 6/88

statul particpa la raporturile de cooperare economică si tehnico-stiintifcăinternationala. n cadrul acestor raporturi statul apare in dubla sa calitate detitular de suveranitate si de subiect de drept civil. Statul nu are calitatea decomerciant si nici nu isi revindica o ast!el de calitate, deoarece avind capacitate

 juridica el poate sa se implice in orice operatiuni economice cu strainatatea.alitatea de titular de suveranitate con!era statului un loc aparte intre ceilalti

subiecti de drept international. +iind o entitate sui generis este incon!undabilacu vreo alta categorie de participanti la rporturile juridice de comertinternational. Statuls este o persoana juridica. )aporturile de comertinternational sint compatibile cu participarea statului ca titular de drepturi siobligatii. ersonalitatea juridica a statului nu este supusa regulilor privinddobindirea sau pierderea ei, stabilite de dreptul comun cu re!erire la celelatepersoane juridice. *eoarece personalitatea juridica a statului are un caractercomple$, raporturile juridice internationale in care se implica statul sin di!eriteca natura: atunci cind statul stabileste asemenea raporturi in calitate de titularde suveranitate, acestea sint de drept international public. )aporturile la care

statul participa in calitate de titular al propriului patrimoniu si in e$ercitareagestiunii acestui patrimoniu sint de drept al comertului international.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ %'-&#%IA D& AN/A#&0%+-A#A#&IN"&#NA"I'NAA.

2.1. #elatati despre obiectul contractului de anare0cumparare internationala.?biectul contractuli de vanzare$cumparare internationala poate fi doar un bun mobil

corporal sau incorporal, iar bunurile imobile nu pot constitui obiectul contractului devanzare$cumparare internationala.

;entru a fi considerat obiect al contractului de vanzare$cumparare internationala, bunul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

1. sa fie determinat sau determinabil 92. sa fie posibil 93. sa e!iste in momentul inc#eierii contractului sau sa poata e!ista in viitor 9. sa fie in circuitul civil 94. sa fie proprietatea vanzatorului 95. sa fie licit si moral 96. obiectul contractului sa constea intr$o fapta personala a vanzatorului deoarece o

 persoana poate fi obligata doar prin fapta sa.

2.2. Stabiliti etapele de desfasurare a licitatiei.@icitatia se desfasoara conform urmatoarelor etape :7. ;&A@7"7<%<B% C se da publicitatii locul si data organizarii licitatiei 977. B@%A?R%RB% "%7B<&@&7 DB >%R"77 C prezentarea conditilor te#nice alicitatiei, conditiilor comerciale si a conditiilor generale.

"onditiile te#nice cuprind diferite date cu privire la parametrii te#nici, principalelecomponente ale instalatiei, piesele de sc#imb etc.

"onditiile comerciale C data si locul e!pedierii ofertelor, optiunile cumparatorilor privind plata si eventualele preferinte pentru anumite facilitati de plata, conditiile detransport, conditiile de asigurare etc.

"onditiile generale sunt regulule de procedura referitoare la :(. conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca firmele acceptate la licitatie 9-. data si locul desc#iderii plicurilor 9. garantiile de participare 9

Page 7: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 7/88

2. modul de solutionare a litigiilor etc.777. BE;BD7BRB% ?FBR<B@?R.7). ;@%<% DB "%<RB ?FBR<%< % 3%R%<7B7 DB ;%R<7"7;%RB.

2.3. &xpuneti raspunderea contractula a anatorului si cumparatorului conformpreederilor %onentiei de la iena asupra contractelor de anare internationala de

marfuri din 11 aprilie 1789 si %odul %iil al #epublicii -oldoa."onform "onventiei de la )iena din (( aprilie (*+, daca vanzatorul incalca obligatia deconformitate a marfii, cumparatorul este in drept :

(. sa ceara vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire, daca lipsa deconformitate constituie o contraventie esentiala la contract si daca aceasta

 predare este ceruta in momentul denuntarii de catre cumparator a lipsei deconformitate sau intr$un termen rezonabil calculat de la momentul denuntarii 9

-. sa ceara vanzatorului sa repare lipsa de conformitate cu e!ceptia cazului in careaceasta ar fi rezonabil, tinand seama de toate imprejurarile 9

. cumparatorul poate reduce pretul proportional cu diferenta intre valoarea pe caremarfurile efectiv livrate o aveau in momentul predarii si valoarea pe care

marfurile conforme ar fi avut in acel moment."onventia de la )iena din (( aprilie (*+ ofera vanzatorului posibilitaea ca dupa

data predarii sa repare pe contul sau orice lipsa a obligatiilor sale, cu conditia ca aceasta sanu atraga o intirziere nerezonabila a e!ecutarii, sa nu cauzeze cumparatorului inconvenientenerezonabile sau incertitudini in ceea ce priveste rambursarea de catre vanzator ac#eltuielilor facute de cumparator si cu conditia ca sa nu fi fost declarata rezolutiuneacontractului de catre cumparator.

7n cazul in care cumparatorul nu$si onoreaza oricare din obligatiile sale, vanzatoruleste in drept sa ceara e!ecutarea contractului, sa recurga la masuri intermediare, sa cearadaune interese sis a declare contractual rezolvit.

"onform "onventiei de la )iena din (( aprilie (*+, daune interese pentru ocontraventie la contract savarsita de o parte sunt egale cu pierderea suportata si castigulnerealizat din cauza contraventiei.

Daune interese nu pot fi superioare pierderii suferite si castigului nerealizt pe care o parte in culpa le$a prevazut sau a trebuir sa le prevada in momentul inc#eierii contractului inconsiderarea faptelor de care avea cunostinta ca ar fi posibile.

"onventia de la )iena din (( aprilie (*+, stabileste - modalitati de calculare adaunei interese in cazul rezolutiunii contractului :

a$ cand contractul e rezolvit, iar cumparatorul intr$o maniera rezonabila si untermen rezonabil dupa rezolvire a procedat la o cumparare de inlocuire sau

vanzatorul la o vanzare compensatorie partea care cere daune interese poateobtine diferenta dintre pretul din contract si pretul cumpararii de inlocuire saual vanzarii compensatorii 9

b$ cand contractul e rezolvit, iar parte nu a procedat la o cumparare de inlocuiresau la o vanzare compensatorie si marfurile au pret curent, ea poate ceredaune interese ec#ivalente cu diferenta dintre pretul stabilit prin contract si

 pretul curent din momentul rezolvirii.;artea care invoca contraventie la contract trebuie sa ia masuri rezonabile tinand seama deimprejurari pentru a limita pierderile, inclusiv castigul nerealizat rezultat al contraventiei.Daca ea neglijeaza sa o faca, partea in culpa poate cere o reducere a dauneiinterese egala cu marimea pierderilor care ar fi trebuit evitate.

TEST 3

Subiect I: Ioarele D%I

Page 8: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 8/88

1.1 Identificati categoriile ioarelor D%I7zvoarele dreptului comertului international pot fi clasificate in : 7zvoare interne si izvoareinternationale7zvoarele interne pot fi clasificate in doua mari categorii:7zvoare specific , care contin norme destinate reglementarii raporturilor din comertulinternational, si izvoare nespecifice , constituite din actele normative care intereseaza in

 primul rind alte ramuri de drept, dar care contin si norme de drept ale comertuluiinternational.7zvoarele internat. ale dr. comertului internat. sunt formate din conventiile si uzantelecomerciale.7n dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina1.2 Stabiliti particularitatile uantelor comerciale internationale ca ior al D%I &zantele comerciale C reprezinta practice sociale prin natura lor nescrise care prezinta unanumit grad de vec#ime repetabilitate si stabilitate aplicate intre un numar nedefinit de

 parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr$un domeniu de activitatecomerciala si care pot prezenta sau nu C izvoare de drept."aracteristicile uzantelor comerciale internationale:

$contin un element obiectiv si anume constituie o practica sociala$se aplica mai multor parteneri comerciali$sunt opera participantilor la raporturile juridice de comert international$sunt recunoscute ca utile si necesare de parti$ au un rol essential in facilitarea desfasurarii raporturilor juridice de comert international1.3 %omparati categoriile ioarelor internationale ale D%I

 Izvoarele internat . ale dr. comertului internat. sunt formate din conventiile si uzantele comerciale.7n dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina."onventiile comerciale internationale reprezinta intelegeri scrise intre doua sau mai multe state

 privind reglementarea problemelor de comert e!terior.7n dezvoltarea sc#imburilor internationaleconventiile comerciale au o pondere si un rol foarte important. 7n cuprinsul acestora sunt precizate dr 

si obligatiile partilor si prin aceasta se asigura corecta lor indeplinire, precum si stabilitatearaporturilor juridice.Conventiile multilaterale

"onventiile comerciale multilaterale nu sunt foarte numeroase dar ele au un rol deosebit prin aceeaca ele au o sfera larga de reglementare. Ble au un dublu rol in sensul ca ele contribuie la unificareanormeleor de drept material si conflictual privind comertul international:"onv. asupra contr. de vinz. internat. de marfuri9"onv. pt recun. si e!ecut. sentin. arbitrale straine9"onv. pt unificarea anumitor reguli relative la trans. aerian internation.Conventiile bilateral .%cestea constituie o modalitate juridica importanta si eficienta. 7n relatiilecomerciale conventiile bilaterale sunt foarte numeroase.7n practica internationala conventiile

 bilaterale sunt utilizate sub forma tratatelor si acordurilor:

%c. comerciale si=sau de coop. econo. internat. inc#e. intre 3uv. RG si 3uv. altor tari9%c. pr. promovarea si protejarea reciproca a investitiilor H..9%c. pr. evitarea dublei impuneri9<ratate de asis.j. in material civila, familial, penala si vamala.Uz. comerciale internatio. C practice sociale prin nat. lor nescrise ce prezinta un anumit grad devec#ime, repetabilitate si stabilitate apli. intre un nr. nedefinit de parteneri comerciali, de regula pe ozona geografica sau intr$un dom. de activ. comer. si care pot prezenta sau nu C izv. de dr.Uz. comerciale uniforme internationale $ reguli conturate prin folosirea repetata a unor clauzecontractuale, in armonie cu obiceiurile practicate in diverse centre comerciale sip e care practicacomer. internat. le$a pus in valoare operind o anumita standardizare si unificare a lor real. prindiverse met. ca: adoptarea de cond. uniforme cu cara. gene.9 elabo. de contr. model cu pr. la grupurispecial de marfuri9 includerea intr$un anumit contract de "7 a unor cond. generale. "aracteristicile:

(. contin un elem. obiectiv si anume consti. o practica sociala-. se apli. m. multor parteneri comerciali. sunt opera particip. la rap.j. de "7

Page 9: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 9/88

2. sunt recunoscute ca utile si nece. de parti4. au un rol essential in facilitarea desfasurarea rap.j. de "7

 Felurile uzantelor 

%plicand sau folosind diferite criterii putem desprinde mai multe feluri de uzante.>unt uzante locale, cele determinate dupa un criteriu geografic, in sensul ca se aplica la o anumita

 piata comerciala, localitate, port sau regiune,etc.&zantele speciale sunt acelea al caror criteriu il formeaza ob. contr. respective ori ramurile de

activitate, cum ar fi uzantele de cereale, sau cele ale unei profesiuni 8ca de e!.agentii de bursa.&zante generale sunt acelea care se aplicala intregului ansamblu de relatii comerciale, independentde obiectul contractului, ramura de activitate, profesiunea partilor sau alte asemenea criterii.? distictie importanta cu consecinte juridice deosebite se face intre uzantele normative si uzanteleconventionale.%.&zantele normative $ >unt acele uzante care au valoare de norma de drept, deoarece nu$si auizvorul in vointa partilor ca uzantele conventionale, nu fac parte din domeniul autonomiei de vointa,ci isi trag forta dintr$o practica sau jurisprudenta bine stabilita, care le acorda o autoritate proprie.A. &zantele conventionale sunt cele care$si au originea in vointa contractantilor, care au deplinalibertate, in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor, continutul contr.pecare inc#eie. %cest gen de uzante se formeaza de regula spontan, la initiativa unui partenercontractual.

Subiectul 2: Intermedierea in comertul international.

2.1 Determinai contractele de intermediere in dreptul comertului international

Contractul de mandat international  Iacel c prin care o persoana mandatar se obliga insc#imbul unei sume de bani sa trateze pe seama altei persoane numita mandatanto afaceredeterminata ce reprezinta un act de comert in ceea ce priveste pe mandant.

Comisionul  e contactul prin care o parte numita comisionar se obliga fata de cealalta parte,numita comitent,sa inc#eie acte juridice in nume propriu,dar in contul comitentului,insc#imbul unei remuneratii calculata procentual la cifra de afaceri si numita comision.

Contractul international de curtaj$un contract prin care o persoana numita curier se obligaca in sc#imbul unei sume de bani numita curaj sa procure celeilalte parti numita client uncocontractant.

Contractul international de agentie$este un contract inc#eiat intre o parte,numita agent,careobliga,in sc#imbul unui comision,sa trateze afaceri in numele si pe seama altei parti,numita

 principal.Contractul int de consignatie$e un contract in baza caruia o persoana numitaconsignant,incredinteaza altei persoane,numita consignator,anumite bunuri mobile pt a fivindute la un anumit pret,intr$un termen determinat platindui pt acesta activitate o sumastabilita sub forma de cota procentuala din pretul vinzarii numita comision.

Contractul de concesiune comerciala e!clusiva un comerciant independent,numitconcesionar,primeste dreptul de a fi aprovizionat cu anumite marfuri ale unui producatornumit concedent,pe care le comercializeaza in nume si in cont propriu.

CI franchising e un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre ;F=;J,independent din p.d.v fin pe baza unui contr de franc#iza, prin care o pers 8francizor acordaunei alte pers dr de a e!ploata un serviciu, o te#nologie.

Page 10: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 10/88

2.2 Analiai obligaiile agentului n contractual internaional de agenie

?bligatiile agentului commercial:

(. >a se conformeze instructiunilor comitentului 8principalului supraveg#ind ca un buncommercial

-. >a asigure promovarea produselor comitentului pe teritoriul unde actioneaza. %gentul are obligatia de a$l inform pe comitent asupra conditiilor pietii, situatiei

concurentei in teritoriu si obtinerii unei informatii utile acestuia2. %gentul commercial va prospecta piata pentru a obtine comenzi pentru comitent care

este liber sa le accepte sau sa nu le accepte. %gentul utilizeaza marcile, numelecommercial si alte semen distinctive ale comitentului in interesul e!clusive alacestuia in scopul de a permite identificarea si publicitatea produsului. %gentulcommercial nu poate primi comenzi de la client rezindenti pe unn alt teritoriu 8din

afara zonei de e!clusivitate teritoriala fara avizul e!pres al comitentului.4. Daca negociaza cu clientii agentul trebuie sa ofere produse cu respectarea stricta aconditiilor de vinzare communicate de catre comitent.

5. %gentul trebuie sa organizeze un sKstem de vinzare a produselor comitentului siservisul acestor produse pe teritorul pe care el actioneaza

1. %gentul commercial nu este autorizat sa primeasca plati fara o autorizare scrisa si prealabila a comitentului.

+. <reb sa organizeze un sist de vinz a a produselor si serviciul acestora pe teritoriulsau9

*. u este autorizat sa primeasca plati fara o autorizare scrisa si prealabila a emit.

(. @a semnarea contractului el se declara solemn ca l ca reprez, distribui, produce,direct=indirect, produsele comit prev in ane!a contractului. %g nu este in drept safaca reclama, sa produca marfuri pe care le$ar concura pe cele ale comitentului9

2.3 Decidei asupra clauelor ce trebuie inserate in contractual de franc)ising

"7 de franc#ising este un instrument juridic care imprumuta caracte unui contract de vinzarecu monopol, a unui contract de licenta, de no$#a, de reprez, cu un intins drept de controldin p concedentului asupra activitatii comisionului. "7 franc#ising e un sistem decomercializare bazat pe o colaborare continua intre ;F=;J, independent din p.d.v fin pe baza

unui contr de franc#iza, prin care o pers 8francizor acorda unei alte pers dr de a e!ploata unserviciu, o te#nologie.

"7 de franc#ising trebuie sa cuprinda cl:

(. partile

-. denumirea, domeniul, tipul afacerii9

. ob. contractului C produc=comuc produs, prest serviciilor efectuate de beneficiarconformstandardelor si cerintelor de calitate stabilite de franc#isor.

2. cuantumul si termenul efectuarii platii:

$ plata initiala unica9

Page 11: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 11/88

$ plati permanente9

$ ta!a p=t reclama.

4. drepturile si obligatiile partilor9

5. angajarea franc#isorului de a acorda asistenta te#nica partii beneficiarului9

1. responsabilitatea partilor p=t nee!ecutarea contractului9

+. modul de solutionare a litigiilor terit. pe care va fi folos. marca franc#isului9

*. term. de varabilit a contractului si conditiile de modificare, reziliere, prelungire acontractului9

(. sediile , datele bancare, semnaturile partilor9

((. alte clauze.

  TEST!" #

 Subiect I. Notiunea si caracteristica generala a dr. comer. international1.1 #elatati despre obiectul D%IDreptul comerţului internaţional are ca obiect de reglementare rapoarte juridice de comerţinternaţional şi de cooperare economică şi te#nico$ştiinţifică internaţională stabilite între

 particulari, persoane fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică .%ceste raporturi sunt raporturi patrimoniale ce se stabilesc între participanţii la circuitul

mondial de valori, aflaţi pe poziţie de egalitate juridică.Relaţiile sau raporturile sociale, ce fac obiectul de reglementare pentru dreptul comerţuluiinternaţional, prezintă trei particularităţi coe!istente, ce le diferenţiază de alte raporturisociale, şi anume :(. prezintă caracter patrimonial9-. prezintă caracter comercial9. prezintă caracter internaţional.1.2 Determinati asemanarile si deosebirile intre D%I si alte ramuri de drept

%orelatia dreptului comertului international cu dreptul comercial internRaporturile juridice de drept ale comertului international se aseamana in mod esential cu

cele de drept comercial 8intern prin faptul ca amandoua aceste categorii de raporturi juridice prezinta caracter patrimonial si comereial. "omercialitatea ca trasatura comuna, este data defaptul ca amandoua izvorasc din acte si fapte de comert, iar subiectele lor sunt persoanefizice si juridice care prezinta calitatea de comerciant.%sa cum s$a remarcat in literatura de specialitate unitatea de esenta a celor doua raporturi

 juridice este data de faptul ca ele sunt guvernate, in parte de aceleasi acte normative interne.%stfel mai multe acte normative, care reglementeaza deopotriva raporturi comerciale internesi de comert international, supun, fara distinctie, aceste raporturi, acelorasi legi, in principalcodului comereial si codului civil.%sadar dreptul comertului international, ca materie pluridisciplinara preia o parte dinnormele care, ca esenta apartin dreptului comercial, aparand astfel, ca un drept special fatade acesta din urma, care ramane dreptul comun in domeniul raporturilor de comert.

Page 12: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 12/88

;e de alta parte, raporturile comerciale internationale se deosebesc de cele interne mai ales prin faptul ca in cuprinsul lor apar elementele de e!traneitate specifice, care fac ca ele sadevina susceptibile de a fi supuse la doua sau mai multe sisteme de drept diferite."a urmare, cu privire la raporturile de comert international apare un conflict de legi careface ca ele sa fie supuse dreptului intern roman numai daca acesta este le! causae, in temeiulnormei conflictuale aplicabile in speta. Dar, cel mai frecvent, raporturile juridice la care ne

referim sunt guvernate de conventii internationale sau alte reglementari uniforme, care aparca izvoare specifice, ale dreptului comertului international, nu insa si ale dreptului comercialintern. De asemenea, in materia comertului international se aplica, cu titlu de izvoarespecifice, uzantele comerciale internationale.

%orelatia dreptului comertului international cu dreptul ciil si dreptulprocesual ciilDr. comertului internat. prezinta importante elemente comune cu dr.civil si dr.procesualcivil.%stfel in primul rand, asa cum am aratat dreptul comertului international este o disciplina

 pluridisciplinara, normele sale fiind, in afara celor comerciale 8interne, in buna parte norme

de drept civil si procesual civil. %ceasta identitate $in esenta$ de continut se manifesta si prinmetoda de reglementare comuna, constand in pozitia de egalitate juridica a partilor atatdreptul civil si procesual civil, cat si dreptul comertului international facand parte, asadar,din domeniul dreptului privat.Dreptul civil si dreptul procesual civil constituie dreptul comun fata de dr.comertuluiinternat., asa incat prevederile lor sunt aplicabile ori de cate ori reglementarile speciale inmateria comertului internat. nu sunt indestulatoare si nu e!ista reglementare specifica nici lanivelul dr. comercial intern, care constituie, asa cum am aratat dr. comun pentru raporturilecomerciale.7ntre dreptul comertului international si dreptul civil e!ista insa importante deosebiri, sub cel

 putin urmatoarele aspecte:a in timp ce subiectele dreptului civil $ persoane fizice sau persoane juridice $ nu

 prezinta o calitate speciala, subiectele de drept al comertului international sunt persoanefizice care au capacitatea speciala de a efectua operatiuni de comert e!terior9

 b raporturile de drept civil sunt patrimoniale si personal$nepatrimoniale, in timp ceraporturile de drept al comertului international, sunt in principiu patrimoniale9c raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international intrunesccaracterele specifice de comercialitate si internationalitate.

  %orelatia dreptului comertului international cu dreptul international priat"a si raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international, cele de dreptinternational privat prezinta caracter de internationalitate, desi in unele cazuri sfera notiuniide internationalitate este mai restransa pentru cea dintai categorie de raporturi.%mbele materii juridice fac parte din dreptul privat, raporturile juridice care constituieobiectul lor de reglementare caracterizandu$se prin pozitia de egaliate a partilor.;rincipala deosebire dintre dreptul comertului international si Dreptul international privatrezida in natura normelor juridice care intra in continutul lor. %stel in timp ce normele dedrept al comertului international sunt materiale, cele care intra in continutul dreptulinternational privat sunt in marea lor majoritate, norme conflictuale. ?biectul lor dereglementare este de asemenea, diferit in cazul dreptului international privat, el fiind mailarg. 7ntr$adevar daca dreptul comertului international are ca obiect raporturi juridice careapar in domeniul comertului si cooperarii economice internationale, dreptul international

 privat reglementeaza raporturi juridice cu element de e!traneitate din toate domeniiledreptului privat si anume, al dreptului civil propriu$zis, dreptului familiei, anumitor institutiiale dreptului muncii 8de e!emplu contractul de munca si dreptul de proprietate intelectuala,

Page 13: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 13/88

cele din domeniul dreptului procesual civil, etc. De asemenea, dupa parearea noastra dreptulinternational privat $ si anume un domeniu al sau, dreptul internat. privat comercial $reglement. si aspectele conflictuale in materia comertului internat.

  %orelatia dreptului comertului international cu dreptul international public;rincipala deosebire dintre dreptul comertului international si dreptul international public

consta in natura si pozitia juridica a subiectelor. %stfel dreptul comertului internationalreglementeaza, in principal asa cum am mai aratat raporturile dintre persoanele fizice sau juridice aflate pe picior de egalitate juridica. 7ntra de semneea in obiectul dreptuluicomertului international raporturile juridice comerciale la care una din parti este statulcealalta fiind o persoana fizica sau juridica apartinind altui stat. >i in acest caz conditiaesentiala pentru a fi vorba de raporturi de drept al comertului international este ca partile sase afle pe pozitie de egaliatte juridica, deci statul parte la raport sa actioneze ca subiect dedrept civil 8dejure gestionis.Raporturile juridice dintre state actionand ca puteri suverane 8de jure imperil, dintre acesteasi organizatii internationale guvernamentale, precum si dintre asemnea organizatii intra insfera de reglementare a dreptul international public si mai precis, a dreptul international

economic si dreptului international al dezvoltarii ca ramuri ale dreptului international public,atunci cand aceste raporturi juridice privesc domeniul cooperarii economice internationale.7ntre dreptul comertului international si dreptul international public e!ista si importante

 puncte de convergenta, izvorate, in primul rand, din elementul de internationalitate carecaracterizeaza deopotriva, raporturile juridice, care fac obiectul lor de reglementare. %stfel

 principiile fundamentale ale dreptul international public se aplica si in cadrul raporturilor dedrept al comertului international si, a fortiori, in cele la care participa statul. "orelatia dintreaceste doua materii juridice apare mai evident in anumite situatii ca, de e!emplu, in ceea ce

 privesc consecintele pe care acordurile econiomice interstatale le produc asupra contractelordin comertul international.

1.3 rincipiile D%I;rincipiul este regula de baza, idee fundamentala in procesul elaborarii normelor juridice sial aplicarii acestora in raporturile comerciale si de cooperare economico$stiintificainternationala.1. Principiul libertatii comertului. %ceasta inseamna libertatea de a vinde pentru a castiga,deoarece nimeni nu se angajeaza intr$o afacere comerciala fara interesul de a castiga.Respectarea acestui principiu presupune dezvoltarea capacitatii economice a fiecarui stat

 printr$o industrie proprie care sa poata vinde nu numai materii prime ci mai ales produsefinite. ;resupune de asemenea o balanta ec#ilibrata din punct de vedere economic in sensul

ca e!porturile sa depaseasca importurile iar imprumuturile e!terne sa fie utilizate in vederea productiei si nu pentru consum.>tatul intervine pentru respectarea acestui principiu printr$un control utilizand mijloacefinanciar bancare, cum ar fi ta!e, impozite, licente de import$e!port. ;oliticile monopolistecontravin principiului libertatii comertului.2. Principiul concurentei loiale."onform acestui principiu concurenta are urmatoarelefunctii :$ 3arantarea desfasurarii raporturilor comerciale de piata$ Facilitarea liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor si serviciilor $ >timularea initiativei participantilor la sc#imburile comerciale internationale"oncurenta loiala are rolul de a fi!a un pret just al marfurilor.

%ctul de concurenta neloiala este orice act in materie comerciala contrar uzantelor cinstite prin folosirea unor mijloace frauduloase in vederea atragerii si mentinerii clientelei.

Page 14: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 14/88

7n cazul importurilor unor produse comercializate la un pret inferior pe piata interna sevorbeste despre pretul de dumping.3. Principiul egalitatii juridice a partilor.Fiecare parte contractanta are libertatea saactioneze potrivit vointei sale convenind asupra modului in care sa se deruleze operatiuneacomerciala.%ctele si faptele de comert se caracterizeaza prin initiative in urma carora se iau decizii.

7ntervine astfel vointa partilor si avandu$se in vedere riscul pe care il presupune oricecontract, partile ar trebui sa cunoasca sistemul de drept din care face parte contractantul pentru a$si limita riscurile.7n orice contract comercial, trebuie sa e!iste un tratament egal pentru toate partile, astfelincat daca una dintre acestea se bucura de anumite privilegii sau drepturi subiective, sicealalta are dreptul sa i se aplice acelasi tratament in virtutea aceluiasi principiu. B!. "lauzanatiunii celei mai favorizate4. Principiul libertatii conventiilor (contract)"onform principiului, conventiile legalinc#eiate au putere de lege intre parti9 este inscris inclusiv in "odul "ivil roman, iar incomertul international regula se numeste L@BE )?@&<%<7>M.Fiecare subiect de drept seobliga numai la ceea ce accepta ca fiind in interesul sau, dar este supus uzantelor comerciale

internationale 8normele legale aflate in vigoare si bunele moravuri aplicabile la nivelinternational.Bfectele acestui principiu sunt :$ %legerea partenerului comercial$ ;osibilitatea de a negocia termenii contrcatului si de a insera acele clauzecontractuale care sa protejeze interesele partilor si sa le garanteze realizarea scopului propus5. Principiul bunei credinte. "onventiile trebuie respectate cu buna credinta. ;rincipiul esteintalnit si in dreptul intern si reglementat inscris si in "odul "ivil roman.Auna credinta in afacerile comerciale obliga atat pe comerciant cat si pe industrias sa secomporte in limita normalitatii pe parcursul derularii tranzactiei si pana la finalizareaacesteia. Daca se recurge la actiuni de natura a frauda partenerul, rezultatele pot fi vizibile,

 palpabile, pe termen scurt dar pierderii sunt certe pe termen lung deoarece e!ista riscul de ase pierde nu numai partenerul ci si de a fi eliminat de pe intreaga piata de desfacere a

 produsului. 

Subiect 2: %ontracte -oderne si %omplexe.

2.1 #elatati despre caracterul complex al conrtractului international de leasing financiar

  ontractual de leasing reprezinta un contract in a acarui baza o parte "locator# se

oblige la cererea unei alte păr0i "locatar# sa-i asigure posesiunea si !olosinta temporara

a unu bun achizi0ionat sau produs de locator, contra unei plati periodice, iar la e$pirare

sa respecte dreptul de preemtiune a locatarului de a cumpara bunul, de a prelungicontractual de leasing ori de a !ace sa inceteze raporturile contractual.

&n realitatea operatiunea de leasing avind un character comple$ pesupune

realizarea a doua contracte independente: contractual de locatiune si contractual de

1inzare cumparare. &nterdependent acestora genereaza raspunderea vînzătorului !ata

de locatar. &ntre aceste contracte e$ista o cone$itate deoarece locatorul nu va procura

bunul decit daca va avea certitudinea ca-l va da in leasing locatarului si invers,

contractual de leasing va f incheiat numai după fnalizarea tratativelor de procurare a

bunului dintre vinzator si locator. &n opinia mea, contractual de lesing se re!era la

contractile comple$e de prestari servii, aceasta reprezentind instrumental juridic princare se in!aptuieste prestarea unui serviciu de ordin fnanciar "creditare#, prin

intermediul mecanismului de locatiune.

Page 15: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 15/88

2.2 %omparai ariet;ile contractului international de leasing financiar

 Dupa tipul de finantare al contractului e!ista:

 I  Leasing cu autofinanfarea locatorului, situatie in care locatorul dispune de intreagasuma necesara producerii sau cumpararii activului.

 Leasing multiplicat sau tip levier (leveraged. Bste un leasing financiar in care locatorul

imprumuta cu o parte din banii necesari N cumpararii activului sau c#iar toata suma,folosind contractul de lea$sing ca o garantie pentru un imprumut.

 Dupa, tipul de service asigurat, avem:

 I  Leasing full!service (brut, in cadrul caruia locatorul se angajeaza sa intretinaactivul, sa$l asigure si sa plateasca orice ta!e derivate din proprietatea asupraactivului, prevazute de lege.

 I  Leasing!net in care locatarul isi asuma obligatiile specificate mai sus. Gajoritatealeasing$urilor financiare sint de tipul net.

 Dupa originea activului"

 I  Leasing direct. Gajoritatea contractelor de leasing se inc#eie pentru ec#ipamentenoi. &tilizatorul inc#iriaza direct activul de la producatorul original. I  Leasing indirect. &tilizatorul 8viitorul locatar alege un anumit ec#ipament, indica

locatorului sa$l cumpere de la producator si apoi inc#eie contractul de leasing culocatorul. @ocatorul este cel care cumpara ec#ipamentul de la producator.

 Dupa durata contractului e#ista"

 I  Leasing pe termen lung" + ani si mai mult9 I  Leasing pe termen mediu" intre si + ani9

 I  Leasing pe termen scurt" bazat pe contracte consecutive, cu perioade de -$ ani.

 Forme speciale"

 I  Leasing time sharing" bunurile se inc#iriaza simultan mai multor beneficiari, pe perioadedistincte, in scopul folosirii integrale a capacitatii lor 8calculatoare, mijloace detransport etc..

 I  $aster leasing" forma speciala practicata pentru inc#irierea containerelor:a %erm leasing I pe termen.

 b %rip leasing I pe calatorie. I  &#perimental" folosit in scopul promovarii vanzarilor de maOini si utimaje.

 Contractul de lease!bac' este o operatie comple!a, in cadrul careia vanzatorul Oiutilizatorul este una si aceeasi persoana. &tilizatorul, proprietar al bunului, vinde

finantatorului, o instalatie, un utilaj, cu obligatia acestuia de a i$l inc#iria Oi de a i$l revindela finele perioadei de locatie la un pret rezidual. Rolul operatiei de lease!bac' esteconsiderabil22-: fiind un mijloc de finantare foarte ingenios, el permite unui industriaP, saobtina capitalul necesar activitatii sale prezente Oi viitoare, fara ca economi$ceOte sa piardaec#ipamentul necesar pentru realizarea comenzilor pe care le are sau este pe cale sa le aiba.

Dupa obiectul sau concret 8bunul dat in locatie leasing$ul poate fi mobiliar sauimobiliar. Dar pentru comertul international prezinta interes leasing$ul mobiliar, deoarecese refera la ceea ce se numeste ec#ipament industrial.

B!ista leasing financiar (financialcapitalfull!pa)out lease sj lea!sing operational 

*operating lease. Leasing!ul operational se deosebeste de cel financiar in primul rand prinfaptul, ca locatorul (lessor este un fabricant. Daca in cazul leasing$ului financiar localarealizeaza intreaga valoare a bunului, la leasing$ul operational bunul este inc#iriat pentru o

 perioada mai scurta decat durata vietii sale economice sj, deci a amortizarii. ;rin urmare,

Page 16: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 16/88

 bunul poate fi dat in locatie la mai multi utilizatori, in mod succesiv, iar valoarea reziduala a bunului este, la e!pirarea contractului, inca importanta. 7n fine, incazul leasing$uluioperational nu se prevede posibilitatea transmiterii proprietarii bunului catre locatar.

2.3 Stabiliti drepturile si obligatiile partilor in contractul international de leasing

 Locatorul are dreptul"

a# să cesioneze sau să dispună în alt mod de drepturile sale asupra bunului saude drepturile care rezultă din contractul de leasing. esiunea sau dispunerea înalt modnu-l degrevează pe locator de obliga2iile ce rezultă din contract 3i nici nuschimbănatura sau regimul juridic al contractului4b# să !olosească bunul în calitate de gaj în obliga2iile sale !a2ă de ter2i dacăcontractul de leasing nu prevede alt!el4c# să ceară achitarea integrală 3i înainte de termen a ratelor de leasing ori sărezilieze contractul, cu repara2ia pagubelor 3i/sau cu restituirea bunului, în cazul

 în carelocatarul încalcă în mod esen2ial clauzele contractului4 d# să îmbine calitatea delocator cu cea de vînzător "!urnizor# dacă acest !apt esteprevăzut în contractul de leasing4e# să solicite locatarului documentele ce re%ectă starea lui fnanciară.

 Locatorul este obligat"

a# să nu intervină în alegerea bunului 3i/sau a vînzătorului "!urnizorului# !ăcutădelocatar dacă contractul de leasing nu prevede alt!el4b# să coordoneze cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare

"!urnizare# a bunului4c# să nu opereze modifcări în contractul de vînzare-cumpărare "!urnizare# !ărăacordul locatarului4d# să dea locatarului contra plată bunul său în posesiune 3i !olosin2ă temporară4e# să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare"!urnizare# cu vînzătorul "!urnizorul#, să plătească pre2ul bunului 3i să

 încredin2ezelocatarului e$ecutarea obliga2iilor sale privind recep2ionarea bunului, !ormulareacerin2elor care izvorăsc din acest contract dacă contractul de leasing nuprevede alt!el4!# să primească bunul la e$pirarea contractului de leasing dacă locatarul nu-3ie$ercită dreptul de a achizi2iona bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi

contractulcon!orm prevederilor prezentei legi4g# să garanteze locatarului !olosin2a lini3tită a bunului4h# să respecte dreptul locatarului de a opta pentru achizi2ionarea bunului,prelungirea contractului ori restituirea bunului.

 Locatarul are dreptul"

a# să aleagă independent bunul 3i/sau vînzătorul "!urnizorul# ori să încredin2ezelocatorului această alegere4b# să !ormuleze vînzătorului "!urnizorului# cerin2e ce rezultă din contractul de

vînzare-cumpărare "!urnizare#4c# să re!uze recep2ionarea bunului ce nu corespunde condi2iilor din contractul deleasing 3i să suspende plata către locator a ratei de leasing pînă cînd va feliminată

Page 17: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 17/88

 încălcarea clauzelor contractuale4d# să e$ecute înainte de termen obliga2ia plă2ii ratei de leasing 3i să cumperebunul dacă contractul de leasing nu prevede alt!el4e# să achizi2ioneze, la e$pirarea contractului de leasing, bunul cu titlu deproprietate, să prelungească contractul de leasing ori să restituie bunul dacăcontractulnu prevede alt!el.

 Locatarul este obligat" 

a# să prezinte locatorului in!orma2ii re!eritoare la bun 3i/sau la vînzătorul"!urnizorul# lui în vederea încheierii unui contract de vînzare-cumpărare"!urnizare# dacăcontractul de leasing nu prevede alt!el4b# să e$ecute obliga2iile de recep2ionare a bunului 3i de !ormulare a cerin2elor cerezultă din contractul de vînzare-cumpărare "!urnizare# dacă contractul deleasing nuprevede alt!el4

c# să in!ormeze locatorul despre corespunderea bunului clauzelor din contractuldevînzare-cumpărare "!urnizare#4d# să asigure, pe durata contractului de leasing, integritatea bunului,men2inerea înstare de !unc2ionare 3i !olosirea lui numai în con!ormitate cu clauzelecontractuale4e# să suporte toate cheltuielile de transport, recep2ie, montare, demontare,e$ploatare, între2inere, păstrare, deservire tehnică, repara2ie, asigurare abunului,precum 3i alte cheltuieli a!erente, dacă contractul de leasing nu prevede alt!el4!# să plătească ratele de leasing în modul 3i în termenele stabilite în contractul

deleasing4g# să permită locatorului verifcarea periodică a stării bunului 3i a modului dee$ploatare a bunului obiect al contractului de leasing4h# să îl in!ormeze pe locator în timp util despre orice tulburare a dreptului deproprietate venită din partea unui ter24i# să restituie, la e$pirarea contractului de leasing, locatorului bunul în stareastipulată de contract, luîndu-se în considerare uzura normală, în cazul în carenu-3i vae$ercita dreptul, prevăzut de prezenta lege, de a achizi2iona bunul cu titlu deproprietate

sau de a prelungi contractul.

TEST $

 Subiect I. Inc)eierea contractelor comerciale internationale1.1 Definiti oferta de a contracta"onv. de la )iena$ oferta$ o propunere de inc#eiere a unui contract,adresate uneia sau maimultor persoane determinate este o oferta daca este sufficient de precisa si complete sidenota vointa autorului ei de a se angaja in caz de acceptare.

;rincipiile &7DR?7< C oferta $ o propunere de inc#eiere a unui contract constituie ofertadaca e sufficient de clara si daca indica intentia ofertantului de a se fi tinut de aceasta incazul acceptarii.

Page 18: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 18/88

1.2 Argumentati conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca oferta de a contracta;t a fi considerate oferta, propunerea trebuie sa fie:$ferma,adica sa fie facuta cu intentie de a se angaja din punct de vedere juridic9$precisa si complete,adica sa cuprinda toti termenii si toate elementele contractului, astfel ca

 printr$o simpla acceptare sa se poata inc#eia contractual.$neec#ivoca,adica sa rezulte ca este vorba de o oferta.

$adresata uneia sau mai multor persoane determinate. "onform "onventiei de la )iena o propunere adresata unei persoane nedeterminate e considerate numai o invitatie de a oferta,cu e!ceptia cazului cind persoana ce a facut propunerea nu a indicat contrariul1.3 Decideti asupra oportunitatii sau inoportunitatii reocarii ofertei?portunitatea sau inoportunitatea revocarii ofertei necesita distinctia intre situatia in careoferta a ajuns la destinatar si situatia cind n$a ajuns."onform "onvetiei de la )iena o oferta

 produce efecte cind ajunge la destinatar. ? oferta c#iar daca e irevocabila poate fi retractatadaca retractarea ajunge la destinatar inainte sau in acelasi moment cu oferta."onform "onventiei de la )iena oferta nu poate fi revocata:$daca prevede prin fi!area unui termen determinat pt acceptare sau un alt mod caeirevocabila,sau

$daca era rezonabil pt destinatar sa considere oferta ca irevocabila si daca a actionat inconsecinta.

Subiectul 2:Arbitrajul %omercial International.

2.1Definii conentia de arbitraj"onventia de arbitraj este un acord intre partile contractului de comert international de asupune litigiile aparute intre ele in legatura cu e!ecutarea contractului spre solutionareaunui tribunal arbitral. "onvenţia de arbitraj e!primă voinţa părţilor de a se adresaarbitrajului pentru soluţionarea litigiului lor.

2.2Detrminai categoriile arbitrajului commercial internaional

rbitrajul comercial international poate f clasifcat in !unctie de mai multecriterii. tilizand aceste criterii,doctrina juridica a clasifcat arbitrajul dupa cumurmeaza:

a% In &unctie de competenta materiala a arbitra'ului se disting(

 I arbitraje ce au competenta generala, in materie de comert international.ceste arbitraje au o s!era generala de activitate jurisdictionala si suntcompetente sa judece orice reclamatie care rezulta din litigiulcomercial, indi!erent de natura contractului comercial international. u

titlu de e$emplu mentionam: urtea de rbitraj de pe langa amera deomert &nternationala de la aris, sociatia mericana de rbitraj,urtea de rbitraj de la 5ondra, &nstitutul Olandez de rbitraj etc.678

 I arbitraje ce au competenta speciala in domeniul comertuluiinternational. *in aceasta categorie !ac parte arbitrajele specializatepentru comertul cu anumite produse. utem mentiona: amerarbitrala de bumbac din 5e 9avre si ribunalul de rbitraj al (ursei de(umbac din (remen, care sunt specializate in solutionarea litigiilor dindomeniul comertului international cu te$tile4 London Corn Trade

 Association, sociatia *istribuitorilor de produse alimentare din ;e< =or>, specializate in litigii din domeniul comertului cu produse agricolealimentare.

b% In &unctie de competenta teritoriala a instantei de arbitra' sedisting(

Page 19: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 19/88

 I  arbitraje de tip bilateral, care sunt create prin conventii internationalebilaterale si isi au sediul in fecare dintre tarile participante. rbitrajele detip bilateral sunt competente sa solutio-neze litigiile aparute dinraporturile de comert international dintre subiectii de drept ce apartinordinii juridice nationale a statelor-paiti la acele conventii. sa sunt, dee$emplu: amera rbitrala +ranco-?ermana pentru produsele solului,Canadian-American Com-mercial Arbitration Commission etc.

 I  arbitraje de tip regional, constituite printr-o conventie multi-lateralaper!ectata intre statele dintr-o anumita zona geografca si suntcompetente sa solutioneze litigii de comert international ce apar intresubiectii de drept care apartin ordinii juridice nationale din statelesemnatare ale conventiei. *in aceasta categorie !ac parte: omisiaScandinava de rbitraj pentru piei, competenta sa solutio-neze litigiiledintre comerciantii din Suedia, ;orvegia, +inlanda, *anemarca4 omisia&nteramericana de rbitraj omercial, a carei competenta include pepartenerii comerciali din cadrul Organizatiei Statelor mericane.

 I  arbitraje cu vocatie universala, a caror competenta teritoriala se e$tindela scara planetara. ceste arbitraje sunt abilitate sa solutioneze litigiidintre subiectii raporturilor de comert international din toate tarile lumii,indi!erent de zona geografca in care acestea sunt situate. @entionam in

acest sens urtea de rbitraj de pe langa amera de omert&nternationala de la aris.

c%in &unctie de structura organizatorica) e$ista:

 I  arbitraje ad-hoc sau ocazionale, care sunt constituite de parti in vedereasolutionarii unui anumit litigiu. ceste arbitraje au o durata e!emera,e$istenta lor incetand odata cu pronuntarea hotararii sau cu e$pirareatermenului in care trebuiau sa decida si

 I  arbitraje institutionalizate, care au caracter permanent, iar e$istenta lornu depinde de durata unui litigiu determinat. 'le isi e$ercita atributiile

 jurisdictionale neintrerupt si cu caracter de continuitate de cate ori estesesizat. rbitrajul institutionalizat este organizat sub !orma unor centrepermanente de arbitraj care !unctioneaza in cadrul unor organizatiipro!esionale, sau pe langa o camera de comert nationala oriinternationala.

d%in &unctie de atributiile con&erite arbitrilor) e$ista:

A arbitraj de drept strict sau de jure. cest arbitraj se caracterizeaza prinaceea ca arbitrii statueaza potrivit normelor de drept incidente in cazul dat incare ei sunt obligati sa le respecte. rbitrajul de drept strict constituie regula,find arbitrajul de drept comun in materia raporturilor de comert international.tunci cand partile nu !ac nici o mentiune speciala privind arbitrajul, acesta va fun arbitraj ad-hoc, iar puterile con!erite arbitrilor sunt acelea ale unui arbitraj de

drept strict.

A arbitraj de echitate (ex aequo et bono sau amiable composition. cestuiarbitraj ii este specifc !aptul, ca se realizeaza dupa principiile de echitate si nupotrivit normelor de drept. 'ste, deci,un arbitraj de !acto, arbitrii neavandobligatia sa aplice normele legale de drept material si nici pe cele de procedura.

2.3(ormulai o claua compromisorieQ?rice litigiu decurg'nd din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea,interpretarea, e!ecutarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitraj comercial organizatde "amera de "omerţ si 7ndustrie în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale

acestei "amere. 6otăr'rea arbitrală este definitivă şi obligatorieQ.;ărţile mai pot adăuga, laopţiunea lor, următoarele menţiuni:tribunalul arbitral va fi compus, conform reglementărilor "%GBRB7 din membri9 c'te un

Page 20: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 20/88

arbitru ales de fiecare dintre părţi şi un supraarbitru ales de cei doi arbitri.Q<ribunalularbitral va judeca litigiul în drept, cu aplicarea legiiQ.

"est 5Subiect I. Inc)eierea contractelor comerciale internationale1.1 Descrieti conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca acceptarea pt a produceefectele care ii sunt specifice;t a produce efectele specifice acceptarea trebuie sa intruneasca conditiile urmatoare:$sa corespunda intrutotul ofertei$sa provina de la persoana careia i$a fost adresata sau de la reprezentatul ei autorizat9$sa fie neindoielnica 8 mai ales acceptarea tacita$sa intervina inainte ca oferta sa devina caduca ori sa fie revocata.1.2 Determinati efectele acceptarii tardie%cceptarea e!presa care ajunge la ofertant dupa e!pirarea termenului prestabilit de el sau in

lipsa unui asemenea termen intr$o perioada de timp rezonabila ca durata, calculate de la datae!pedierii ofertei se numeste acceptare tardiva.De regula, acceptarea tardiva nu produce efecte juridice.7nsa potrivit "onventiei de la )iena C o acceptare tardiva produce efecte ca acceptare dacaofertantul fara intirziere il informeaza pe destinatar fie verbal ,fie printr$un aviz e!pediat inacest scop. Daca scrisoarea sau alt inscris continind o acceptare tardiva denota ca a foste!pediata in astfel de conditii incit daca transmiterea ar fi fost regulate ar fi parvenit la timpofertantului, acceptarea tardiva produce efecte ca o acceptare cu e!ceptia cazului cindofertantul fara intirziere il informeaza verbal pe destinatarul ofertei ca el considera ca ofertasa a devenit caduca sau daca ii adreseaza un aviz in acest scop.1.3 Decideti asupra momentului inc)eierii contractelor comerciale internationale inter

absentesDintre contractele inc#eiate in cadrul relatiilor internationale numai acelea care se inc#eie princorespondenta, dau nastere la probleme deosebite. %ceasta pt ca, pe de o parte legislatiile nureglementeaza contractele intre absenti,lasand in sarcina codurilor comerciale, iar pe de alta partereglementarea nu priveste contactele cu caracter international ci numai contractele interne.7n cazulcontractelor prin corespondenta sau inter absentes sunt contracte in care acceptarea nu intervineimediat dupa manifestarea ofertei, ci dupa o oarecare perioada de timp. 7n acest interval pot intervenievenimente care pot influenta inc#eierea contractului.Gomentul inc#eierii contractului poate aveaefecte cu privire la:$ capacitatea partilor 9$ e!istenta viciilor de consintamant, care se apreciaza lamomentul formarii contractului9 $ moartea sau incapaciatatea uneia din partile contractante, poateimpiedica formarea contractului9 $momentul inc#eierii contractului constituie punctul de plecare altuturor efectelor pe care acesta urmeaza sa le produca.

;t determinarea momentului inc#eierii contractului inter absentes in doctrina au fost formulate 2teorii in baza solutiilor legislative din sistemele de drept national :+.sistemul emisiunii acceptarii sau declaratiunii C contractual se considera inc#eiat in momentul cinddestinatarul accepta oferta indifferent dcac a comunicat sau nu acceptarea sa ofertantului 8Japonia,unele tari anglo$sa!one.. sistemul e#pedierii acceptarii C contractual se considera inc#eiat in momentul cind acceptantul ae!pediat raspunsul sau printr$o scrisoare, telegram sau oricare mijloc de comunicare,indifferent dacaacest raspuns a ajuns la cunostinta ofertantului8>&%,Arazilia,Garea Aritanie s.a.-.sistemul receptiei acceptarii de ofertant  C contractual se considera inc#eiat in momentul cindofertantul primeste raspunsul de acceptare indifferent daca a luat sau nu cunostinta cu acest raspuns8RG, 3ermania, %ustria, Rominia..sistemul informarii C contractual se considera inc#eiat in momentul cind ofertantul ia cunostinta curaspunsul de acceptare.

Subiect 2: %ontractul International de Asigurare.

Page 21: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 21/88

2.1Definiti contractul internaional de asigurare.

;rin contract de asigurare se intelege ca asiguratul se obliga sa plateasca asiguratorului

 prima de asigurare iar acesta se obliga sa plateasca la producerea riscului asigurat

asiguratorului sau unui tert care este beneficiatul asigurarii suma asigurata ori despagubirea

in limitele si in termenele convenite.

2.2Analiai caracterele juridice ale contractului internaional de asigurare

;otrivit "" al RG. "7 de asigurare are caracter international daca se inc#eie intre asigurat siasigurator care are sediul ori resedinta in tari diferite. "ontractual de asigurare are urmatcaractere juridice:

$ "onsensual$ accord de vointa$ >inalagmatic C partile se oblige reciproc

$ "u e!ecutare succesiva deoarece e!ecutarea nu are loc dintr$o singura data printr$o singura prestatie ci asiguratul e obligat sa plateasca primele in termenelestabilite, iar asiguratorul sa acorde continuu protective prin asigurarea riscului

$ ?neros C deoarece un anumit avantaj este urmarit$ %leatoriu C efectele depend de un eveniment incert$ De adeziune C clauzele sint stabilite numai de una din parti

2.3Argumentati drepturile si obligatiile p;rilor pn; la iirea eenimentului asigurat si

dup; producerea eenimentului asigurat.

?bligatiile asiguratorului:

$ sa aduca la cunostinta asiguratului intr$o forma adecvata conditiile asigurarii

$ >a efectueze plata la aparitia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurariide a incasa suma asigurata sau despagubirea de asigurare in termenele si coditiilestabilite

$ sa compenseze asioguratului c#eltuielile aferente eveitarii prodducerii cazuului

sua limitarii opportune a prejudiciilor pasibile de despagubire

$ >a pastreze confidenta informatiei despre asigurat de care aluat cunostinta in procesul asigrarrii

$ De a elibere la cererea asiguratului certificate de confirmare a asigurarii in cazulasigurarii de raspundere a carausului pt bagajele si marfurile transportate, precumsi fata de terti cu indicarea sumelor asigurate

Dupa producerea evenimentului asigurat asiguratorul este obligat in ac#itarea indemnizatieicatre asigurat. Bl va proceda la constatarea producerii evenimentului asigurat si la evaluarea

 pagubelor , precum si la plata indemnizatiilor asiguratului art ((4 ""

'bligatii asiguratului:

Page 22: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 22/88

$ >a informeze asiguratorul la inc#eierea "% despre toate circumstantele esentialereferitoare la marimea riscurilor ce se asigura

$ >a ia toate masurile pt a salva si conserva bunuri$ >a informeze asiguratorul despre alte contracte de asigurare inc#eiate la obiectul

respective$ >a plateasca la timp primele de asigurare

$ >a intreprinda actiuni dependente de elpt a evita producerea cazului asigurat sau prt a limita pagubele cauzate de producerea lui

$ >a informeze asiguratorul despre producerea evenimentului asigurat indata ce aaflat despre aceasta

$ >a rezerveze dreptul de regres asupora partii vinovate in producerea daunei$ >a se adreseze unei autoritati abilitate in confirmarea faptului producerii riscului

si=sau detreminarii pagubei pricinuite

 eindeplinirea obligatiilor de catre asigurat poate e!onera asiguratorul depre platadespagubirilor, iar daca aceasta a fost djS efectuata poate acorda dreptul de a cere

suma ac#itata.

Test *

Subiect I. Inc)eierea contractelor comerciale international

1.1 Distingeti diferite conceptii referitoare la momentul inc)eierii contractelorcomerciale internationale inter absentes

;t determinarea momentului inc#eierii contractului inter absentes in doctrina au fost formulate 2teorii in baza solutiilor legislative din sistemele de drept national :+.sistemul emisiunii acceptarii sau declaratiunii C contractual se considera inc#eiat in momentul cinddestinatarul accepta oferta indifferent dcac a comunicat sau nu acceptarea sa ofertantului 8Japonia,unele tari anglo$sa!one.. sistemul e#pedierii acceptarii C contractual se considera inc#eiat in momentul cind acceptantul ae!pediat raspunsul sau printr$o scrisoare, telegram sau oricare mijloc de comunicare,indifferent dacaacest raspuns a ajuns la cunostinta ofertantului8>&%,Arazilia,Garea Aritanie s.a.-.sistemul receptiei acceptarii de ofertant  C contractual se considera inc#eiat in momentul cindofertantul primeste raspunsul de acceptare indifferent daca a luat sau nu cunostinta cu acest raspuns8RG, 3ermania, %ustria, Rominia..sistemul informarii C contractual se considera inc#eiat in momentul cind ofertantul ia cunostinta cu

raspunsul de acceptare.1.2 Determinati locul inc)eierii contractelor comerciale internationale inter absentes@ocul inc#eierii contractului $ este important pentru localizarea contactului in spatiu, care la randulsau este important pt determinarea competentei teritorial, precum si pt determinarea dreptuluiaplicabil fondului litigiului9 influenteaza aplicarea uzurilor locale aplicabile contractului in speta,

 precum si pt interpretarea cuvintelor si termenilor utilizati care trebuie sa fie intelesi in sensulsemnificatiei lor dela locul inc#eierii contractului."ind contractual se inc#eie intre persoane absente, determinarea locului inc#eierii contractului diferain functie de conceptia adoptata cu privire la momentul inc#eierii contractului, astfel in sistemulemisiunii si al e!pedierii acceptarii, locul inc#eierii conractului este sediul sau resedintaacceptantului.7n sistemul receptiei si al informarii , contractual se considera inc#eiat la sediul sau

resedinta ofertantului. 7n cazul acceptarii tardive locul inc#eierii contractului e sediul sau resedintaacceptantului, deoarece aici se receptioneaza comunicarea facuta de ofertant referitoare lavalabilitatea acceptarii tardive.

Page 23: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 23/88

1.3Argumentati importanta determinarii momentului si locului inc)eierii contractuluicomercial internationalDeterminarea momentului inc#eierii contractului comercial international prezinta importantasub mai multe aspecte:

• la momentul dat se stabileste daca partile erau ori nu capabile de a inc#eiacontractual.

• cauzele de nulitate absoluta si nulitate relative, se determina in raport de momentulinc#eierii contractului fiecare parte isi poate revoca oferta sau acceptarea

• momentul inc#eierii contractului prezinta importanta pt determinarea pretului incontractual unde se stipuleaza ca acesta e cel current din ziua inc#eierii contractului

• in functie de momentul inc#eierii contractului se determina locul inc#eieriicontractului

• in cazul conflictelor de legi in timp, momentul inc#eierii contractului determinalegea aplicabila

Determinarea locului inc#eierii contractului prezinta importantasunb urmatoarele aspecte:• daca partile nu au determinat legea aplicabila contractului, legea competent se

guverneze contractual este legea in vigoare la locul inc#eierii contractului inmomentul inc#eierii contractului.• dca partile n$au prevazut in contract instanta competent sa solutioneze eventualele

litigii ce pot parea intre ele in legatura cu e!ecutarea contractului, instantacompetenta va fi determinate in raport cu prevederile legii in vigoare la loculinc#eierii contractului.

•  pt interpretarea contractului se vor lua in considerare uzantele e!istente la loculinc#eierii contractului.

Subiect 2: %ontractul International de Asigurare.

2.1 #elatai despre elementele principale ale contractului internaional de asigurare

"lementele principale ale contractului de asigurare sint urmatoarele#• interesul asigurarii,

• riscul asigurarii,

• suma asigurata

•  prima de asigurare.

Interesul asigurarii prezinta particularitati in raport cu formele concrete ale asigurarii: de bunuri, de persoane si de raspunder civila. 7nteresul asigurabil este interesul ce se naste din

raporturile unei persoane cu privire la un anumit bun ce poate fi asigurat. ;entru a fi asigurabil uninteres trebuie să fie economic si evaluabil in bani. atura juridica a interesului asigurarii seapreciaza in raport cu caracterul subiectiv sau obiectiv al acestuia. ;otrivit teoriei interesului deasigurare subiectiv, prin contract se asigura numai interesul asiguratului, nu si interesul celorlate

 persoane cu privire la bunul asigurat si care nu au inc#eiat contract de asigurare. <eoria interesului deasigurare obiectiv consider ca interesul fiind obiectiv este incorporate bunului asigurat si esteindependent de titularul interesului. 

#iscurile asigurate reprezinta insasi cauza asigurarii fiind anumite evenimente care pot surveni in procedura de producer, comercializa sit ran a marf si au ca urmare avariereatotala sau partial a acestora. ;artile vor conveni e!pres asupra riscurilor care urmeaza a fiasigurate si in urma carora vor fi ac#itate despagubiri sau in care e rational se va allege o

Page 24: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 24/88

clauza contractual care prevede asigurarea riscurilor necesare. "ompaniile de asigurariclasifica riscurile in:

$ Riscuri e!cluse$ evenimente ce pot surveni in viitor si pot cauza daunecomerciantilor care sint asigurate nu prin intermediul "%, ci prin alte mijloaceaplicate de comercianti cum ar fit a!e vamale imprevizibile, dolul asiguratului,

interzicerea in livrare etc.$ Riscuri asigurabile car pot fi$ ?bisnuite se datoreaza unor intimplari fortuite cum ar naufragiu , jaf, incendiu$ >pecial sint datorate de caracteristicile fizico$c#imice ale marfurilor, fie sint

datorate ltor cause deosebite ivite in perioada asigurata cum ar fi scurgerealic#idelor, o!idare metalelor, spargerea sticlei etc.

  Suma asigurata este suma pina la concurenta careia asiguratorul raspunde fata deasigurat in cazul producerii evenimentului acoperit prin asigurare. Ba serveste ca baza si

 pentru calcularea primei de asigurare. )aloare bunului se stabileste reiesind din valoarea

indicate a marfurilor in facturile comerciale la care poate fi adaugat costul transporturilor,ta!elor vamale si beneficial de pina la ( T din costulindicat in facture. >uma asigurata

 poate fi mai mica sau cel mult egala cu valoarea de asigurare evintindu$se supraasigurareanici subasigurarea. >% poate fi modificata prin maj sau reducere

  rima de asigurare constituie suma de bani care este ec#ivalentul serviciuluiasiguratorului si care se plateste anticipat de catre asigurat. ;rima este pretul pentru caasiguratorul sa ia asupra sa riscul. "riteriul essential de stabilire a marimii primei deasigurare constituie volumul riscurilor asigurate care se determina pe baza de date statistice.7n calculul primei de asigurare sint luate in considerare durata si suma asigurata. Dacaasiguratorul in baza unei clause contractual privind actualizarea primei de asigurare marestecuantumul acesteia, asiguratul poate rezilia contractual cu respectarea termenului de preavizcare e de o luna, iar majorarile neinsemnate nu indreptatesc reziliere.;ractica asigurarilor aelaborate mai multe tipuri de polite de asigurare in dependent de tipul asigurarii. %stfeldeosebim polite maritime, fluvial, terestre sau aeriene care se stabilesc in dependent de tipulde transport utilizat. ;olite "%R3?,"%>"? in dependeta d ebunul asigurat, polita de navlucare asigura, de port care sigura riscurile in timpul unei stationarK mai indelungate in port,

 polita de constructii se asigura nava in perioada de constructii, polita de reasigurare in cazulasigurarii asiguratoprului contra survenirii riscului djS asigurat. 7n dependent de polita de

asigurare se stabilesc drepturile si oblig partilor, suma asigur, prima de asigurare etc.

2.2 Specificai categoriile riscurilor si modul de asigurare a lor in cadrul asigurarii

%AS%' +i %A#<'

%sigurarea de bunuri este obiectul cel mai des intilnit in "7% si este asigurare

"%R3? C asigurarea marfurilor pe perioada transportarii

"%>"? =  asigurararea mijl d transport utilizate in special in transportul maritime si aerian.

"%>"? e o varietate a "7% avind ca obiect navele comerciale, navele de pescuit oceanic saunavle au!iliare ce deserves porturile cum ar fi macaralele plutitoare , salupele si altele aflate

Page 25: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 25/88

in proprietatea societatilor de navigatie ca si navele primate spre folosinta pastrare sauremorcare cu titlu de inc#iriere. "ontractual se inc#eie pt pagubele cauzate bunurilorasigurate de accidentele, intimplarile si pericolele navigatiei si e!ploatarii acestor bunuri. @a

 perfectarea acestui contract se ia in considerarea valoarea bunurilor asigurate8nave, masini,instalatii sau alte parti component putind fi inclus nalvul sau c#eltuielile legate de

e!ploatarea navelor. ;ractica internationala a elaborate uzante in domeniul asigurarilorastfel incit intreasigurator si asigurat sa fie suficienta indicarea termenului special pt care senegociaza asigurararea. %stfel prin contract pot fi stipulate urmatoarele coditii de asigurare:

$ U;% sau U% cu raspundere pt avarii si pierdere. %siguratorul se oblige sa plateascadespagubiri pt daunele acuzate de pierderea totala a navei 8efectiva sau constructiva, pt

 pierderea unui obiect facind parte dininventarul fi! al navei ca si din avariile datoratecalamitatilor natural cum ar fi naufragii, esuare, coleziuni cu alte nave, eroare de navigatie,incendii si e!plozii, precum si de disparitie a navei, avariile pricinuite acesteia de masurilede salvare, avariile provocate de alte nave, provocate de nava instalatiilor portuare.

%siguratorului ii revine totodata obligatia sa acorde despagubiri si pt contributia navei laaaria comuna, despagubirile in vederea salvarii si conservarii navei pt aducerea acesteiaintr$un port de refugiu, c#eltuielile de judecata sau arbitraj faute de asigurat cu acordulasiguratorului in scopul respingerii sau reducerii pretentiilor formulte de terti fata deasigurat, ori in vederea punerea in valoare a pretentiilor formulte de asigurator fata de terti.

$ F;% fara raspundere pt avarii cu e!ceptia cazurilor de naufragiu, esuare, incendiu, e!plozie pe bord si ciocnire. %siguratorul isi asuma obligatia sa despagubeasca limitative pierdereatotatla a navei

$ <@> cu raspundere numai pt pierderea totala a anavei inclusive c#eltuielile de salvare,obligatia asiguratorului se rasfringe la acordarea de despagubiri pt pagubele generate prin pierderea totala sau disparitia navei, precum si c#eltuielile necesare si rezonabile pt salvareanavei fiind irrelevant rezu0tatul acestora

Asigurarea %A#<'$ varietatea a "7%, care are ca ob marfuril aflate in transport intl. incazul marfuri de e!port pot fi incluse in asigurarea, cu observ reglementarilor vamalee!istente in st de destinatie si ta!ele vamale la e!port. Durata asig "%R3? este de laVmagazine la magazieM si acopera intervalul de timp scurs din mom in care marfa parasestemagazia si pina la intrarea acestora in magazine destin$ului, sau la destinatia indicate in "7%.7n transp international se utilizeaza urmatoarele clauze:$F;% C fara avarie particulara WX presupune asigurarea de catre % a obligatiile de a platidespagubirile asiguratului p=t daunele suportate de acestea, ca um a avariei commune sau

 particulare, interbuintat in transport maritim.7n baza acestui termen comp de asig va acorda despagub asiguratului numai cind, in urmaunui accident sau catastrop#e, bunul a fost pierdut sau avariat. 7n caz contrar, asiguratul nuva putea pretinde despagubirile. 7n acest caz prima de asig este mai mica fata de cazul cindsi include riscurile sus mentionate.$;% WX cu rasp pt avarie particulara WX prevede despagubirea asiguratului si in cazul surveunor daune ce nu au nimic comun cu avaria=catastrofa. @a cererea asiguratului, in s0imbulunei prime, in contr pot fi stipulate urmat riscuri: furt, jaf, nelivrare, ruginire, o!idare,

spargere, scurgere ordinara a lic#idului, recipientelor, asudare si aburire a navei, umezire prin umed atmosferica= contaminare.$%R C toate riscurile WX se acopera toate daunele cauzate bunuri de orice risc l=a care acesteaar fi e!puse, cu e!ceptia riscurilor e!pres e!cluse, cum ar fi razboi, avarii provocate de

Page 26: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 26/88

mine, bombi, piraterie. ;=t a fi asigurat si aceste riscuri, partile treb sa specific in contr pefiecare din ele. B!: %RY celelalte riscuri.Distrugerea bunurilor in urma survenirii riscurilor pot fi provocate de citeva avarii: totale,

 partiale, comune, particulare :<otala WX duce la pierderea intreaga a bunurilor asigurate sau deteriorarea= proprietatilor lui,incit devine imposibil utilize lui=dupa destin. "osturile de salvare depasesc costul bunului.

;artial WX duce la disparitia, distrugerea partial a bun si este constatata imediat dupa avariede un comisar de avarie. %siguratul va primi despagubirile in proportia bunurilor deteriorate."omuna WX distrugerea bunurilor asigurate in mod constient pe nava. >e va consideraasemenea avarii, daca au fost intreprinse rational si in situatii e!ceptionale. Daunele survsunt impartite intre propriet marfi si transportator.;articulara WX daunele au survenit ca urmare a cazurilor fortuite.

2.3 Analiai etapele inc)eierii %IA

? prima etapa este declaratia 8cererea de asigurare care consta in completarea de catre

asigurat a unui formular special al asiguratorului prin care se manifesta vointa de a inc#eiacontractual. Declaratia de asigurare permite asiguratorului sa$si faca o opinie asupra riscului

 pe baza raspunsurilor asiguratului la intrebarile din formular. Fiind un act unilateral devointa declaratia de asigurare produce efecte juridice specific asigurarii numai dup ace a fostaccepatat de asigurator.

? alta etapa o constituie analiza declaratiei de risc. Riscul prezinta pentru asigurator oimportanta deosebita. 7n functie de acest element se apreciaza daca se poate accepta riscul simarimea primei de asigurare aferenta. %siguratul trebuie sa faca declaratii complete c#iar siatunci cind pe parcurs imprejurarile esentiale privind riscul s$au sc#imbat. 7n caz contrar

asiguratorul isi rezerva dreptul fie de a modifica contractual, fie de a refuza despagubireasolicitata de asigurat. De regula contractual de asigurare se considera inc#eiat prin plata

 primelor de asigurare si emiterea documentului de asigurare.

Testul ,

Subiect I. &fectele contractelor comerciale internationale1.1 #elatati despre principiul fortei obligatorii a contractelor comerciale internationale

;rincipiul forţei obligatorii, e!primat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă dedrept potrivit căreia actul juridic civil legal înc#eiat se impune părţilor întocmai ca legea. "ualte cuvinte, e!ecutarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. 7naplicarea principiului pacta sunt servanda, s$a decis că o parte contractantă nu poate sămodifice, în mod unilateral, preţul convenit în momentul înc#eierii contractului.

1.2 Determinati conditii in care deine operanta exceptia de neexecutare a contractelorB!cepţia de e!ecutare a contractului sinalagmatic este un mijloc de apărare specific, care

 poate fi folosit de partea căreia i se pretinde e!ecutarea obligaţiei ce$i revine, fără ca parteacare pretinde această e!ecutare să$şi fi e!ecutat propria obligaţie. ;artea care invocă e!cepţia în discuţie obţine, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o

suspendare a e!ecutării propriilor obligaţii p'nă c'nd cealaltă parte îşi va îndepliniobligaţiile ce$i revin. Bfectul suspensiv al e!cepţiei de nee!ecutare încetează în momentul încare se vor îndeplini aceste obligaţii.

Page 27: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 27/88

Condi/ii pentru invocarea e#cep/iei de e#ecutare a contractului

( obligaţiile reciproce ale părţilor să$şi aibă temeiul în acelaşi contract. În principiu suntreciproce şi interdependente numai obligaţiile care izvorăsc din acelaşi contract. ? parte nu

 poate invoca e!cepţia nee!ecutării pe motiv că cealaltă parte nu şi$a îndeplinit o obligaţie pecare şi$o asumase într$un alt contract. %stfel, deşii aceleaşi părţi pot stabili raporturi juridiceîn baza mai multor contracte, e!cepţia de nee!ecutare va putea fi invocată numai în legătură

cu obligaţia corelativă asumată prin acelaşi contract.- să e!iste o nee!ecutare a obligaţiei suficient de importantă din partea celuilalt contractat,c#iar dacă aceasta ar fi parţială.

 u are relevanţă cauza acestei nee!ecutări. Ba poate fi culpa debitorului sau c#iar forţamajoră care îl impiedică pentru moment să e!ecute obligaţia. <otuşi, dacă nee!ecutareadatorată forţei majore este definitivă, contractul încetează pentru imposibilitate fortuită dee!ecutare. nee!ecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă e!cepţia, faptă care să$l fiîmpiedicat pe celălalt să$şi e!ecute obligaţia92 părţile să nu fi convenit un termen de e!ecutare a uneia din obligaţiile reciproce.>tipularea unui asemenea termen ec#ivalează cu o renunţare la simultaneitatea de e!ecutare

a obligaţiei şi ca urmare invocarea acesteia este lipsită de temei. <ermenul se considerăstipulat tacit c'nd rezultă din uzuri94 natura obligaţiilor sau legea să nu facă imposibilă simultaneitatea de e!ecutare aobligaţiilor ceea ce ar atrage şi imposibilitatea invocării e!cepţiei de nee!ecutare9De asemenea, e!cepţia de nee!ecutare a contractului poate fi invocată şi în instanţă, camijloc de apărare al p'r'tului. În acest caz, instanţa, fie va respinge acţiunea în e!ecutareintrodusă de reclamant, fie va dispune, după caz, obligarea acestuia la e!ecutarea obligaţiei

 propriii, stabilind un termen în acest scop.

1.3 Determinati momentul si locul executarii obligatiei ce reulta din contractelecomerciale internationale prin prisma preederilor rincipiilor +NID#'I"asupra contractelor comerciale internationale

? parte este ţinută să îşi e!ecute obligaţiile:8adacă este fi!at un termen pentru e!ecutarea acelei obligaţii ori acesta poate fi determinatdin contract, la acel termen98bdacă este fi!ată o perioadă de timp sau această perioadă rezultă din contract, oric'nd pedurata perioadei respective cu e!cepţia situaţiei în care circumstanţele indică faptul cămomentul e!ecutării obligaţiei este la latitudinea celeilalte părţi98cîn orice altă situaţie, în cadrul unei perioade rezonabile de timp după înc#eierea contractului."reditorul poate s3 resping3 o ofert3 de e!ecutare par 4ial3 a contractului la momentul scaden4ei, fie c3 aceast3 ofert3 este înso4it3 ori nu de asigurarea e!ecut3rii integrale a obliga4iilor,e!cept'nd situa4ia în care creditorul nu justific3 nici un interes legitim pentru aceasta."#eltuielile suplimentare cauzate creditorului de e!ecutarea par 4ial3trebuiesuportate de c3tre debitor, aceasta neacoperind alte eventuale prejudicii. (0rdinea e#ecut 3rii

În m3sura în care obliga4iile pot fi e!ecutate simultan, p3r 4ile sunt obligate s3 le e!ecute astfel, cue!cep4ia cazului în care din împrejur 3ri rezult3 contrariul.În m3sura în care e!ecutarea obliga4iei unei p3r 4i necesit3 o perioad3 de timp,acea parte esteobligat3 s3 e!ecute contractul prima, cu e!cep4ia cazului în care circumstan4ele indic3 altfel. (&#ecutarea 1nainte de termen

8( "reditorul poate refuza e!ecutarea înainte de termen cu e!cep4ia cazului în care nu poate justificaun interes legitim pentru aceasta.

8- %cceptarea e!ecut3rii înainte de termen nu afecteaz3 momentul e!ecut3rii propriilor obliga4ii,dac3 acel termen a fost fi!at distinct de e!ecutarea obliga4iilor celeilalte p3r 4i.8 "#eltuielile suplimentare cauzate creditorului de o e!ecutare înainte determen trebuie suportatedec3tre debitor, f 3r 3 a e!clude posibilitatea altor sanc4iuni.

Page 28: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 28/88

 (Locul e#ecut 3 rii

8( Dac3 locul e!ecut3rii nu este fi!at i nu este determinabil din contract,e!ecutarea obliga4iile seface astfel:8a obliga4ia de a pl3ti o sum3 de bani, la sediul creditorului98b orice alt3 obliga4ie, la sediul debitorului.8- ;artea care îi sc#imb3 sediul dup3 înc#eierea contractului trebuie s3 suporte c#eltuielilorsuplimentare pentru e!ecutare pe care o astfel de sc#imbare le$ar putea genera.

Subiect 2.Arbitrajul %omercial International.

2.1 Definii arbitrajul comercial internaional

"onceptul de arbitaj commercial interna0ional este susceptibil de mai multe acceptiuni. 7ntr$o prima acceptiune arbitrajul commercial interna0ional este o institutie juridical pentrusolutionarea litigiilor ce se ivesc in cadrul relatiilor comerciale internatioanale si de catre

 persoanele investite cu aceasta sarcina, c#iar de partile aflate in litigiu. ;otrivit altei opiniiarbitrajul interna0ional este mijlocul prin care un litigiu sau mai multe litigii ce vor aparea in

viitor pot fi solutionate definit de o persoana neinteresata. %lti autori analizeaza arbitrajulcommercial interna0ional ca jurisdcitie speciala si derogatorie de la dreptul comun

 procesual, menita sa asigure rezolvarea litigiilor izvorite din raporturile comercialeinterna0ionale.

2.2 %omparati diferite conceptii priind natura juridical a arbitrajuluicommercial internaional

 otiunea juridical a arbitrajului commercial interna0ional nu a primit o rezovare unitara indoctrina. Ba a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturindu$se trei conceptii

diferite in aceasta privinta: contractual, jurisdictional si mi!ta.

"onform conceptiei contractuale arbitrajul commercial international este un ansamblu deacte juridice avind o natura contractual. %ceasta natura juridical rezulta din faptul casolutionarea litigiului aparut intre partile contractante este organizata de catrea acestea prinacordul lor in limitele satbilite de lege, astfel incit sa fie realizata de persoane care le inspiraincredere. ;rin urmare puterile arbitrilor si competent lor de a statua isi au sorgintea invointa partilor litigante. >entinta arbitrala este declarata irevocabila tot prin vointa partilor,forta juridical a acestei sentinte rezulta din vointa partilor litigante de a o adduce laindeplinire.

%onceptia jurisdictional se fundeaza pe premise ca statul este detinatorul puterii legislativesi judecatoresti. %deptii acestei conceptii invoca asemanarile care e!ista intre instantele

 judecatoresti si cele arbitrale dintre care retiem urmatoarele:

$ >i judecatorul si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru partilein litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de reclamant

$ 6otarirea pronuntata stabileste drepturile si obligatiile partilor aflate in lititgiu, careeste susceptibila de e!ecutare silita in eventualitatea ca nu este e!ecutata voluntarK

$ %numite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sint de competent e!clusive de

solutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil#otarirea arbitrala de #otarirea judecatoreasca.

Page 29: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 29/88

%onceptia mixta sau eclectic considera ca cele doua conceptii mentionate C contractual si jurisdictional se refera la arbitraj in mod unilateral, luin din considerare fie punctual de plecare al activitatii ce o desfasoara, fie specificul acelei activitati.

7n doctrina juridical s$a mentionat ca in activitatea sa arbitrajul este conditionat atit deoriginea sa contractual, e!primata prin conventia de arbitraj, precum si de finalitatea sa

 jurisdictional e!primata in sentinta pe care o pronunta si care este definitive si e!ecutorie.

2.3. >ntocmii o )ot;rire arbitrala.

BBB9otărîrea se emite în scris 3i se semnează de to2i membrii completului de arbitraj sau, dupăcaz, de arbitrul unic, indicîndu-se motivul lipsei uneia dintre semnături. "C# 9otărîrea arbitralătrebuie să cuprindă: a# componen2a arbitrajului, data 3i locul pronun2ării sale4 b# numele 3idomiciliul, pentru persoanele fzice, denumirea 3i sediul, pentru persoanele juridice, sau re3edin2apăr2ilor4 c# re!erin2a la conven2ia de arbitraj în al cărei temei s-a procedat la arbitraj4 d# obiectullitigiului4 e# motivele de !apt 3i de drept ale hotărîrii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele

care stau la baza solu2iei4 !# semnăturile arbitrilor4 g# alte prevederi. *upa aceste date daca ceva!acem hotarirea

Test -

Subiect 1 . Raspunderea contractuala in C 

1.1 #elatati despre conditiile de fond, necesare pt interentia raspunderii contractual in

raport de %I

;entru survenirea raspunderii contractuale este necesara intrunirea urmatoarelor conditii:a. fapta ilicita 8actiune=inactiune

 b. prejudiciul suportat

c. legatura cauzala

d. vinovatia

7 cadrul raspunderii contractuale debitorul raspunde numai pentru daunele previzibile la momentulinc#eierii contractul comercial international.

1.2 Descrieti principiile coform carora se face ealuarea judiciara a despagubirilor

Bvaluarea despagubirilor se face prin modalitati :evaluarea judiciala, legala si conventionala.

Bvaluarea judiciara se face :

• ;e baza principiului repararii integrale a prejudiciului suportat• Debitorul raspunde doar pentru daunele previzivile la momentul inc#eierii contractul

comercial international, cu e!ceptia in care vina debitorului in e!ecutarea obligatieiimbraca forma dolului

• ;rejudiciul trebuie sa fie cert indiferent daca este viitor sau actual• Debitorul raspunde doar pt daunele directe dar nu si pt cele indirect

1.3 Argumentati functiile clauei penale

Page 30: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 30/88

"lauza penala.

"od civil art.5-2: Dispoziţii generale cu privire la clauza penală  8( "lauza penală 8penalitatea este o prevedere contractuală prin care părţileevaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul nee!ecutăriiobligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

  8- ;rin clauză penală se poate garanta numai o creanţă valabilă.  8 "lauza penală poate fi stipulată în mărime fi!ă sau sub forma unei cote dinvaloarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii nee!ecutate.  82 ;ărţile pot conveni asupra unei clauze penale mai mari decît prejudiciul.  84 Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care nee!ecutareanu se datorează vinovăţiei sale

 Functiile clauzei penale"

•  De compensare : stabilind anticipat cuantumul daunelor datorate de debitor in cazul

nee!ecutarii sau e!ecutarii cu intirziere a obligatiei•  De sanctionare: rolul sau de a prestabili raspunderea contractuala a debitorului care

nu si$a indeplinit obligatia•  De evaluare: modalitatea de evaluare conventionaa anticipata a prejudiciului care

 poate fi e!ecutat creditorului•  De stimulare a debitorului la o conduita corecta•  Limitativade raspundere " este stabilit, de regula, nivelul ma!im de despagubire

 Subiect II. %ontractul de transport aerian de marfuri

2.1. Definitia contractului de trans. Aerian de marfuri

%ontractul de transport aerian de marfuri0 acord prin care carausul se obliga cu titluoeors sa transporte cu ajutorul unei aeronave , marfa predata de e!peditor ,sa o conserve sisa o predea destinatarului intr$un anumit termen , pe teritoriul unui anumit stat sau peteritoriul aceluaisi stat in cazul in care s$a facut o escala in strainatate.

2.2. Analiati obligatiile partilor in contractual interntinal aerian de marfuri prinprisma preederilor conentiei -ontreal 1777

?bligatiile partilor in "ontractul de transport aerian international de marfuri.

B!peditorul are urm obligatii:

• De predare a marfii in modul corespunzator.• De furnizare a informatiilor si documentelor necesare pt indeplinirea formalitatilor vamale.• ;lata pretului de transport si alte preturi• este obligat sa intocmeasca correct scrisoarea de transport interna ional, sa procureț

carausului toate celelate documente necesare pentru marfa in vederea indepliniriiformalitatilor vamale sau de politie, sa aduca marfa la aeronava in stare buna siambalata corespunzator 

<Ranspotratorul are urmatoarele obligatii:

Page 31: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 31/88

• De a transporta marfa in termenul prevazut in "ontractul de transport aerian internationalde marfuri

• De indeplinire a formalitatilor vamale• De conservare a marfii• De livrare a marfii in modul corepunzator prevazut in "ontractul de transport aerian

international de marfuri.

Doar e!peditorul poate dispune de marfuri nu si destinatarul

"onventia d e la Gontreal (*** limiteaza raspunderea transporttaorului la (1 drepturi de tragere.

2.3. (ormulati mentiunile care trebuie inserate in scrisoare de transport aerian

>crisoarea de transport aerian se intocmeste in e!eplare:

a. 7 e!eplar contine mentiuni pt transportator si este semnat de e!peditor  b. 77 e!emplar$ mentiui pt destinatar semnat de e!peditor si transportator 

c. 777 e!emplar$ transporatorul semneaza si este inminat e!peditorului dupa acceptarea marfiiGeniuni obligatorii.

"onventia d e la Gontreal (*** prevede urm mentiuni obligatorii:

•  umele si adresele partilor si destinatarului• 7ndicarea punctelor de plecare si destinatie sau escala• Demensiuni= ambalaj marfurilor. umarul de colete• "antitatea= volumul = starea marfii• Documentele accesorii ane!ate la scrisoarea de trasura necesare indeplinirii

formalitatilor vamale, fiscal, fito$sanitare

Test 1

Subiect I. &fectele contractului comercial international

1.1.#elatati despre categoriile de daune interese.

lata de daune interese$ despagubirile banesti pe care debitorul trebuie sa le plateasca creditorului pentru

 prejudiciul suportat de cel din urma datorita nee!ecutarii, e!ecutarii intirziate sau necorespunzatoare a

obligatiei de catre debitor .

"ategoriile de daune interese:

a. Compensatorii$ despagubirile acordate pentru nee!ecutarea totala sau partiala saunecorespunzatoare a obligatiei de catre debitor 

 b.  $oratorii$ despagubirile banesi pe care debitorul afllat in intirziere trebuie sa le plateascacreditorului pentru nee!ecutare.

1.2.Determinati modalitatile de stabilire a daunelor interese in caul

reolutinunii?

Page 32: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 32/88

;entru evaluarea despagubirilor pot fi mentionate mai multe modalitati, si anume: pe cale judicialra. @egala sau conventionala 8clauza penala.

;otrivit "onventiei de la )iena , daunele interese pentru o contraventie la contract savirsita de o parte sunt egale cu dauna suportata si cistigul nerealizat de cealalta parte din cauza contraventiei.

Daunele interese nu pot fi superioare pierderilor si venitului nerealizat pe care partea in culpa le$a prevazut sau trebuia sa le prevada in momentul inc#eierii contractului.

"onventia de la )iena stabilete doua modalitati de calculare a daunelor interese:

a. "ind contractul este rezolvit iar cumparatorul intr$o maniera rezonabila si intr$un termenrezonabil ldupa rezolvire a procedat la un act de inlocuire sau la vinzare compensatorie

 partea care cere daunele poate cere diferenta dintre pretul din contract si pretul de inlocuiresau a vinzarii compensatorii.

 b. "ind contractul este rezolvit iar partea nu a procedat la o vinzare de inlocuire sau la ovinzare compensatorie si marfurile au un pret curent ea poate cere daune interese ec#ivalentecu diferenta dintre pretul stabilit in contract si pretul curent din momentul rezolvirii.

"onventia de la )iena deasemenea stabiliste faptul ca partea care invoca contraventia de lacontract trebuie sa i$a masurile rezonabile tinind seama de imprejurari pt a limita pierderileinclusiv cistigul nerealizat ca rezultat al contraventiei. Daca neglijeaza sa faca acest lucru parteain culpapoate cere o reducere a daunelor interese cu marimea pierderilor care ar fi trebuit evitata.

1.3.Argumentati caracterul essential al neexecutarii obligatiei.

 ;rincipiile &7DR?7< prevad faptul ca o parte poate considera ccontractul incetat atunci cindnee!e!utarea obligatiei de o parte este o nee!ecutare esentiala.

"aracterul esential de nee!ecutare a obligatiei intr$un contractul comercial international poate fideterminat luindu$se in considerere 8&7DR?7< :

•  ee!ecutare lipseste creditorul de ceia ce a fost indreptatit sa obtina din e!ecutare

contractul comercial international cu e!cetia in care debitorul nu a prevazut sau nu puteasa prevada un astefl de rezultat.

• >tricta respectare a obligatiei care nu a fost e!ecutata este de esenta contractul comercial

international.•  ee!ecutarea a fost intentionata sau di nneglijenta•  ee!ecutarea da motive creditorului sa creada ca nu se poate baza pe e!ecutarea

contractul comercial international in viitor.• "reditorul va suferi in caz de rezolutiune pierdere dispropportionate ca rezultat a

 pregatirii sau e!ecutarii contractul comercial international"odul "ivil RG stabileste la art.14.rezolutiunea in cazul nee!ectutarii esentiale:8( ? parte poate rezolvi contractul dacă e!istă o nee!ecutare esenţială din parteaceleilalte părţi.  8- ;entru determinarea nee!ecutării esenţiale, în special se iau în considerareurmătoarele circumstanţe:  a nee!ecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta dela e!ecutarea contractului, cu e!cepţia cazului cînd debitorul demonstrează că nu

a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat9  b e!ecutarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului9  c nee!ecutarea este intenţionată sau din culpă gravă9

Page 33: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 33/88

  d nee!ecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pee!ecutarea în viitor a contractului..

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ D& NA'SI#&.

2.1. Definiti contractul de nalosire."ontractul de navlosire este acordul in baza caruia armatorul se obliga sa puna la dispozitianavlositorului un vas in stare buna de navigare in sc#imbul unui pret denumit navlu. Bsteintocmit, de obicei, de bro0erul navlositorului pe baza termenilor agreati intre armator sinavlositor. "ontractul de navlosire este semnat de armatori si navlositori sau de bro0eriiarmatorilor si navlositorilor in numele acestora. "ontine de regula un set de clauze standardtiparite pe diverse formulare, urmate in cele mai multe cazuri de un set de clauze aditionalecunoscute sub numele de VaddendumM sau VriderM, clauze ce evidentiaza mai bine cerintele

 partilor contractante.;e langa armatori si navlositori, la derularea contractului de navlosire participa, fara

a fi parti contractante, incarcatorul 8s#ipper si primitorul 8consignee marfurilor.

2.2. Determinati categoriile contractului de nalosire."ontractul de navlosire cunoaste urmatoarele modalitati :  (.navlosire pe timp 8time c#arter 9

-.navlosirea navei nude 9.navlosirea pe calatorie.

 avlosirea pe timp presupune scindarea gestiunii comerciale atribuite navlositoruluide cea nautica, care$i revine armatorului, astfel in aceasta forma, armatorul e obligat saec#ipeze nava, sa plateasca salariile ec#ipajului, sa mentina nava in stare buna de

navigabilitate.Bc#ipajul si comandantul se supun armatorului. avlositorul fi!eaza destinatia siruta calatoriei, aprovizioneaza nava cu combustibil, plateste ta!ele de pilotaj, de remorcare,de trecere prin canale navigabile, portuare etc. 7n aceasta forma a contractului de navlosire,caraus este navlositorul.

 avlosirea navei nude presupune gestiunea navei atat nautice cat si comerciale decatre navlositor. %rmatorul este obligat numai sa transmita nava navlositorului in stare bunade navigabilitate.

 avlositorul este obligat sa ec#ipeze nava, sa plateasca salariile ec#ipajului, saaprovizioneze nava cu combustibil, sa plateasca ta!ele portuare precum si ta!ele de trecere

 prin canale navigabile.

Bc#ipajul si comandantul navei se vor subordona navlositorului.%cest contract poarta si forma de c#arter bK demise in care proprietarul armator isi pastreaza dreptul sa numeasca comandantul navei. Demise "#arter se foloseşte în special încazul tancurilor petroliere, cînd navlositorul devine armator$c#iriaş, dobîndind pe perioadade valabilitate a contractului posesia şi controlul deplin al navei.

 avlosirea pe calatorie se înc#eie pentru o singură călătorie de la un port la altul, pentru o călătorie în ambele sensuri, pentru călătorii circulare şi pentru voiaje consecutive.;resupune ca intreaga gestiune a navei revine armatorului. %rmatorul organizeaza siefectueaza transportul catre portul de destinatie convenit cu navlositorul.

2.3. Analiati obligatiile partilor in contractul de nalosire.

;artile in contractual de navlosire sunt:(. navlosantul 8 o companie de transport maritim -. navlositorul 8 e!peditorul marfii .

Page 34: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 34/88

"ontractul de navlosire da nastere unor drerpturi si obligatii pentru fiecare din parti.7n primul rand, din contract rezulta urmatoarele obligatii pentru navlosant:(. obligatia de a pune la dispozitia navlositorului nava stabilita.-. obligatia de a pune la dispozitia navlositorului nava in buna stare de navigabilitate. "eeace inseamna ca aceasta trebuie sa reziste la navigatia si riscurile pe care ruta le presupune,dintre portul de incarcare si cel de destinatie.

. obligatia de a intreprinde masuri pregatitorii cu privire la nava si la incarcatura. Ginimumde zile in care trebuie facuta avizarea, inaintea sosirii navei in portul de incarcare este oc#estiune stabilita pentru fiecare port de autoritatile portuare competente.  eavizarea in termenul stabilit de autoritatile portuare ale portului de incarcare,atrage neincluderea sosirii navei respective in programul de lucru al portului. "eea ce ducela concluzia ca avizarea sosirii navei in portul de incarcare este o problema de interes pentruambele parti ale contractului de navlosire. %vizarea duce la includerea navei in programul delucru al portului de incarcare, evitandu$se astfel stationarea navei ce este costisitoare.  ;entru incarcator, avizarea are importanta de a$i acorda ragazul necesar pregatiriimarfii si depozitarii ei in vederea inceperii imediate a incarcarii. De altfel, principiulaplicabil este marfa asteapta nava si nu invers.

  ;e durata incarcarii, comandantul navei este obligat sa se ingrijeasca desupraveg#erea stivuirii corespunzatoare a incarcaturii pentru a se asigura utilizarea intregiicapacitati de transport a navei si a se evita punerea in pericol a navei si a ec#ipajului.  ?data incarcata marfa, navlosantul are obligatia de a transporta marfa la destinatie in

 buna stare si la termenul stabilit in contract. <ransportul va fi e!ecutat pe ruta cea maidirecta, respectandu$se itinerariul stabilit prin contract. ? alta obligatie esta aceea de ae!ecuta transportul pe calea cea mai directa, orice abatere neputandu$se face decat cuautorizatia prealabila a navlositorului cu e!ceptia cazului cand e!ista un pericol pentru nava,incarcatura sau ec#ipaj.  avlositorului ii revin urmatoarele obligatii:(. pregatirea marfurilor in vederea predarii lor la transport, imediat ce a primit instiintarea canava a plecat spre portul de incarcare, respectandu$se principiul: marfa asteapta nava-. inceperea incarcarii marfii in momentul de la care curge timpul de incarcare si terminareaacestei operatiuni in timpul prevazut in contract.

7n ceea ce$l priveste pe destinatar, el este tinut de urmatoarele obligatii: (. sa se prezinte la data si ora ce i$au fost notificate pentru a prelua marfa. -. sa verifice starea transportului si in cazul in care constata lipsuri cantitative sau calitativesa intocmeasca protestul in care se vor consemna aceste lipsuri si pe care il va inaintaarmatorului . sa se incadreze cu descarcarea marfii in timpul liber tarifar, in caz contrar calculandu$i$secontrastalii si supercontrastalii. 2. sa ac#ite sumele ce cad in sarcina sa si care sunt consemnate in contractul de transport.

TEST 11

 Subiect I.%ontractele comerciale internationale1.1 Definiti contractual comercial international"ontractul comercial international poate fi definit ca acordul de vointa realizat intre doi saumai multi participanti la comertul international, subiecti de drept apartinand ordinii juridiceinternationale, sau subiecte de drept apartinand ordinii juridice nationale din state diferite in

scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice de comert international.1.2 %lasificati contractile comerciale internationale dupa criteriile specifice D%I"riterii specifice:

Page 35: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 35/88

+.dupa subiectii de drept ce participa la incheierea contractelor"

! contracte incheiate intre subiecti de drept apartinind ordinii juridice nationale din diferite

 state.

! contracte incheiate intre subiecte de drept apartinind ordinii juridice internationale si

 subiecti de drept apartinid ordinii juridice nationale din diferite state.

.in functie de obiect"

! contracte translative de drepturi!c. de prestari servicii

!c. de e#ecutare de lucrari

c. de cooperare economica si tehnico!stiintifica international 

-.in dependent de comple#itatea contractelor"

!unitare

!comple#e

.dupa durata pt care se incheie"

!c. incheiate pe scurta durata

!c. de durata medie

!c. de lunga durata

1.3 &identiati particularitatile priind conditiile de aliditate ale contractelorcomerciale internationale"onditiile de validitate sunt urmatoarele: capacitatea, consimtamintul, obiectul si cauza.;rincipiile &7DR?7< prevad particularitatile pt conditiile de validitate ale contractelorcomerciale internationale:BR?%RB: ? parte poate invoca nulitatea contractului pentru eroare dacă, la momentulînc#eierii contractului, eroarea era de o asemenea importanţă înc't o persoană aflată înaceeaşi situaţie ar fi înc#eiat contractul doar în termeni complet diferiţi sau nu l$ar fi înc#eiatdeloc dacă adevărata situaţie de fapt sau de drept ar fi fost cunoscută,şi dacă:8a cealaltă parte a făcut aceeaşi eroare, ori s$a aflat la originea acelei erori,sau a cunoscut oriar fi trebuit să cunoască e!istenţa erorii acţion'nd astfel împotriva principiilor bunei credinţeîn materie comercială prin lăsarea în eroare a cocontractantului9 sau8b cealaltă parte nu a acţionat în baza contractului, p'nă la data invocării nulităţiicontractului."u toate acestea, o parte nu poate invoca nulitatea contractului dacă:8a partea care o invocăa fost deosebit de neglijentă c'nd a comis eroarea9sau8beroarea se referă la o c#estiune în legătură cu care riscul de a greşi era asumat, sau, av'ndîn vedere circumstanţele, ar fi trebuit să fie suportat de partea care s$a aflat în eroare.D?@&@: ? parte poate invoca nulitatea contractului atunci c'nd a fost determinat3 s3 înc#eiecontractul prin manopere dolosive ale celeilalte p3r 4i, inclusiv limbaj sau practici, sau datorit3nedezv3luirii frauduloase a unor circumstan4e care, conform standardelor bunei credin4e în materiecomercial3, ar fi trebuit dezv3luite.

)7?@B<%: ? parte poate invoca nulitatea contractului atunci c'nd a fost obligat3 s3 îl înc#eie printr$o amenin4are nejustificat3 cu un r 3u din partea celeilalte p3r 4i care, av'nd în vederecircumstan4ele, este at't de iminent3 i serioas3 înc't nu ofer 3 primei p3r 4i nici o alternativ3rezonabil3. ? amenin4are este nelegitim3, mai ales, dac3 ac4iunea sau omisiunea care a formatobiectul amenin43rii este ilegal3 în sine ori este ilegal3 utilizarea acesteia ca mijloc de înc#eiere a contractului.@BZ7&B%: ? parte poate invoca nulitatea contractului sau a unei clauze dac3, la momentulînc#eierii contractului, contractul ori clauza respectiv3 îi d3dea celeilalte p3r 4i, în mod nejustificat,un avantaj e!cesiv. <rebuie avute în vedere urm3toarele:8a faptul c3 cealalt3 parte a profitat în mod neloial de dependen4a primei p3r 4i, de dezavantajuleconomic sau de nevoile urgente ale acesteia, ori de faptul c3 aceasta este neprev3z3toare,

ignorant3, lipsit3 de e!perien43 sau lipsit3 de capacit34i de negociere i8b natura i scopul contractului.

Page 36: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 36/88

?A7B"<&@: >implul fapt ca in momentul inc#eierii contractului e!ecutarea obligatiei era imposibilanu afecteaza valabilitatea contractului.>implul fapt ca in momentul inc#eierii contractului o parte nuera indreptatita de bunul la care se refera, nu afecteaza valabilitatea contractului.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ %'-&#%IA D& AN/A#&0%+-A#A#&IN"&#NA"I'NAA.2.1. #elatati caracteristicile esentiale ale bursei de marfuri.Aursa de marfuri are urmatoarele caracteristici esentiale :1.  bursa este o piata selectiva$ obiectul tranzactiilor la bursa le constituie marfurile, valorile

mobiliare, asigurarile etc. 92.  bursa este o piata simbolica 93.  bursa este o piata reprezentativa de referinta in proces continuu 9. marfa negociata la bursa trebuie sa fie fungibila si standartizata 94. inscrisul contractual este un document tipizat usor de completat 95. comertul la bursele de marfuri se caracterizeaza printr$o buna informare a oamenilor de

afaceri 96. la bursele de marfuri vanzatorul prezinta numai documentele ce atesta dreptul de

 proprietate asupra marfii oferite spr vanzare, nu e necesar ca marfa sa fie vazuta decumparator deoarece aceasta este standartizata 9

8. unitatea de masura la bursa este lotul sau contractul de bursa a carui marime depinde denatura marfii si e fi!at in regulamentul de functionare si in statut.

2.2. %aracteriati IN%'"&#-S 2919. ;entru a ţine pasul cu dezvoltarea rapidă a comerţului internaţional şi cu

globalizarea, regulile 7"?<BRG> sunt revizuite o data la ( ani.  "amera de "omert 7nternaţională întrunită la ;aris în septembrie -( a lansat

 publicaţia I2C0%&3$4 5+5, ce stabileşte un g#id practic pentru a ajuta utilizatorii înalegerea mai uşoară a celor mai potrivite reguli pentru tranzacţile lor.

 oii termeni 7"?<BRG> au fost elaboraţi cu scopul delimitării drepturilor şiobligaţiilor părţilor participante în comerţul internaţional de mărfuri şi au intrat în vigoare la( ianuarie -((.

;rima sc#imbare pe care o aduce 7"?<BRG> -( constă în reducerea termenilorde la ( în 7"?<BRG> - la (( în 7"?<BRG> -(, termeni de livrare ce definescîn mod clar obligaţiile părţilor şi reduc riscul apariţiilor unor complicaţii juridice.

? a doua sc#imbare structurală apare la grupa D, care a suferit cele mai marisc#imbări, referitoare la faptul că termenul de livrare DB[ a fost înlocuit cu D%< 8livrare la

terminal şi că termenii de livrare D%F, DB> şi DD& au fost inlocuiţi cu D%; 8livrare la unloc numit.? altă sc#imbare se referă la ajustarea termenilor de comerţ la necesităţile progresuluite#nologic, astfel sunt recunoscute semnăturile electronice care pot servi drept dovezi înreglemetarea litigiilor şi se ia în calcul şi comerţul electronic şi sistemul electronic defacturare şi transfer de date.

? altă s#imbare constă în împărţirea pe grupe a clauzelor 7"?<BRG>, astfel în7"?<BRG> - clauzele erau împărţite în patru grupe: grupa B, grupa F, grupa ", grupaD, iar în 7"?<BRG> -(, în funcţie de modalitatea de transport, noile clauze7"?<BRG> sunt structurate în - mari categorii: 1. %laue aplicabile tuturormodalit;@ilor de transport 2. %laue ce se aplic; doar transportului maritim

Bi celui efectuat pe apele interioare naigabile.În plus faţă de cele (( reguli, 7"?<BRG> -( mai cuprinde: note e!plicative caresă$i ajute pe utilizatori să aleagă regula potrivită pentru fiecare tranzacţie, clasificări noi care

Page 37: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 37/88

să ajute la alegerea celei mai potrivite reguli pentru categoria de transport avută în vedere,sfaturi pentru folosirea procedurilor electronice, informaţii despre regulile de securitate

 privind autorizaţia de plecare a unei nave, sfaturi privind aplicarea 7"?<BRG -(comerţului intern.2.3. Analiati preederile %onentiei de la iena asupra contractelor de anareinternationala de marfuri din 11 aprilie 1789 si %odul %iil al #epublicii -oldoa

referitoare la obligatiile partilor contractante.

7n baza contractului de vanzare$cumparare internationala vanzatorul are urmatoareleobligatii :

(. predarea marfii 9-. transmiterea proprietatii asupra marfii 9. remiterea documentelor referitoare la marfa 92. conformitatea marfii cu stipulatiile contractuale.7n legatura cu obligatia de predare a marfii "onventia de la )iena reglementeaza

aspecte : 7. @ocul predarii marfii 9  77. anumite obligatii adiacente predarii 9

  777. momentul predarii marfurilor.

7n legatura cu locul predarii marfii$vanzatorul este obligat sa predea marfurile lalocul prevazut in contract. Daca in contract nu este stabilit locul predarii marfurilorvanzatorul e obligat sa predea marfa in unul din urmatoarele locuri :

a$ cand contractul de vanzare$cumparare implica transportul marfii, vanzatorulva remite marfa primului transportator 9

b$ cand contractul de vanzare$cumparare nu implica transportul marfii sicontractul se refera la un bun individual determinat sau la un bun determinat

 prin caractere generice care trebuie prelevat dintr$o masa determinata saucare trebuie fabricat sau produs si cand in momentul inc#eierii contractului

 partile stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau fabricate intr$un anumit loc,vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului in acelloc 9

c$ in toate celelalte cazuri vanzatorul e obligat sa puna marfurile la dispozitiacumparatorului in locul in care vanzatorul avea sediul sau in momentulinc#eierii contractului.

;otrivit "onventiei de la )iena obligatia de predare a marfii este insotita in functie deimprejurari de unele obligatii adiacente ale vanzatorului si anume :

1. daca conform contractului sau cu "onventia de la )iena vanzatorul remitemarfurile unui transportator si daca marfurile nu sunt clar identificate

conform contractului, vanzatorul trebuie sa trimita cumparatorului un aviz dee!peditie care specifica marfurile 92. daca vanzatorul e obligat sa ia masuri pentru transportul marfurilor, el trebuie

sa inc#eie contractele necesare pentru ca transportul sa fie efectuat pana lalocul prevazut cu mijloacele de transport adecvat imprejurarilor si inconditiile obisnuite pentru un astfel de transport 9

3. daca vanzatorul nu e tinut sa subscrie el insusi o asigurare pe timpultransportului, el trebuie sa furnizeze cumparatorului la cererea acestuia toateinformatiile de care dispune si care sunt necesare inc#eierii acestei asigurari.

Referitor la momentul predarii marfii vanzatorul trebuie sa predea marfurile la data

stabilita in contract, sau in perioada de timp prevazuta in contract.7n toate celelalte cazuri vanzatorul e obligat sa predea marfa intr$un termen rezonabilcalculat de la data inc#eierii contractului.

Page 38: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 38/88

"onform "onventiei de la )iena daca vanzatorul e obligat sa remita documentelecare se refera la marfuri el trebuie sa e!ecute aceasta obligatie la momentul, in locul si informa prevazuta de contract.

;otrivit "onventiei de la )iena obligatia de conformitate are ca obiect cantitatea,calitatea si tipul marfii precum si ambalajul cau conditionarea acestuia. ?bligatia de

conformitate o include si pe cea de garantii pentru vicii.;otrivit prevederilor "onventiei de la )iena obligatia de conformitate a marfurilor seconsidera indeplinita de catre vanzator dupa urmatoarele distinctii :

(. in cazul in care cantitatea , calitatea si tipul marfii, ambalajul si conditionareasunt prevazute in contract atunci cand aceste elemente corespund prevederilor contractuale 9

-. in lipsa unor asemenea stipulatii, marfurile sunt conforme cu contractualdaca:

a sunt adecvate intrebuintarii la care servesc in mod obisnuit marfuri de acelasitip9

 b sunt adecvate oricarei intrebuintari special care a fost adusa e!pres sau tacit la

cunostinta vanzatorului in momentul inc#eierii contractului9c poseda calitatile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat$o cumparatorului

ca esantion sau model9d sunt ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile de acelasi

tip sau in lipsa unui mod obisnuit intr$o maniera adecvata pentru a leconserva si proteja.

<ransmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor opereaza in conditiile prevazutein contract.

"onventia de la )iena garanteaza obligatia de garantie pentru evictiune. )anzatorultrebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a uni tert cu e!ceptia cazului incare cumparatorul accepta sa preia marfurile in asemenea conditii.

"and cumparatorul intarzie sa preia marfurile sau nu plateste pretul in cazul in care plata si predarea marfii trebuie sa se faca concomitent, vanzatorul daca are marfurile in posesie sau sub controlul sau trebuie sa ia masuri rezonabile pentru a le asigura conservareatinand sema de imprejurari. )anzatorul este in drept sa le retina pina cand va obtine de lacumparator rambursarea c#eltuielilor rezonabile.

7n baza contractului de vanzare$cumparare internationala cumparatorul are - obligatii principale :

(. >a plateasca pretul marfii 9

-. >a preia marfurile predate.;otrivit "onventiei de la )iena obligatia cumparatorului de a plati pretul o cuprinde pe aceea de a lua masurile si de a indeplini formalitatile destinate sa permita plata pretului.

;retul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :(. >a fie fi!at in bani 9-. >a fie determinat sau determinabil 9. >a fie sincer si serios.

"umparatorul e obligat sa efectuieze plata pretului la locul si data prevazuta incontract."onventia de la )iena prevede ca in cazul in care locul platii nu este prevazut in

contract el este cel de la sediul vanzatorului, iar daca plata trebuie sa se efectuieze in

sc#imbul transferului documentelor plata se va efectua la locul acestor livrari.Daca in contract nu e stabilit momentul platii atunci conform "onventiei de la )iena pretul va fi platit in momentul in care conform prevederilor contractului sau "onventiei de la

Page 39: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 39/88

)iena vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului marfurile sau documentelereprezentative ale acesteia.

;otrivit "onventiei de la )iena obligatia cumparatorului de a prelua marfa consta inindeplinirea oricarui act care se poate astepta in mod rezonabil.

7n cazul in care cumparatorul a primit marfurile si intentioneaza sa$si e!ercite dreptul

de a le refuza in baza prevederilor contractuale sau conventiei el trebuie sa ia masurirezonabile in raport cu imprejurarile pentru a le asigura conservarea.

Test 12

Subiect I. %ontinutul %ontractului %omercial International

1.1. #elatati despre claua primului refu

"lauza primului refuz este frecventa in practica comerciala alnglo$sa!ona , denumirea ei englezafiind first refusal clause.Doctrina a remarcatca , in baza clauzei primului refuz o parte contractanta

% se obliga fata de cealata Cbeneficiar$A, de ai propune sa realizeze in viitor o anumita operatieimpreuna cu preferinta fata de orice alt client9 iar in cazul in care refuza beneficiarul A, cealalta

 parte % este libera sa trateze cu orice alt client.Aeneficiarul va avea optiunea d e a participa laaceasta operatiune , cu preferinta fata de oricare client, iar in cazul unui refuz din partea sa 8primulrefuz, cealalata parte va putea sa contracteze cu oricare alt client.7n doctrina s$a conturat douaoprinii diferite cu referire la calificarea juridica a clauzei primului refuz. %stfel, unii autoriconsidera ca acesta este o clauza de adaptare a contractului la noile imprejurari , iar alti autoriincadreaza clauzei primului refuz in grupa clauzelor privind continuarea raporturilorcontractuale.Doctrina juridica a mentionat ca aceasta clauza e!prima un antecontract unilateral ,

afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.7n doctrina juridica s$aincercat o clasificare a modalitatilor mai frecvent utilizate pe baza posibilitatilor de succesiune ntimp a ofertelor facute e un partener celuilat si tertului, astfel s$au distins - situatii :

a. ;romitentul trebuie sa propuna operatiunea comerciala respectiva beneficiaruluiclauzei inaintea oricarui nagocieri cu tertul

 b. ;romitentul poate solicita mai intii ofertele tertului cu conditia , insa, de a nu acceptavreuna din ele inainte de a propune in prealabil beneficiarului inc#eierea contractuluiin aceleasi conditii cu cele prevazute in oferta tertului..

;rincipile propuse de doctrina :

$ %ngajarea raspunderii contractuale a promitentului , daca acesta ar cauta sa lipseascade continut dreptul de preferinta al beneficiarului, propunindu$7 conditii vaditinacceptabile

$ 7n cazul in care beneficiarul refuza conditiile normal oferite, promitentul nu este inmod necesar obligat sa propune conditii identice tertului. Dar daca negocierea cutertul tinde sa conduca l a acordarea unor conditii in mod net favorabile , prmotentulva trebui , inainte de a contracta cu tertul , s a faca o noua oferta beneficiarului, pe

 baza acestor conditii modificate.

1.2. Analiati clauele asiguratorii impotria riscurilor nealutare

"lauzele asiguratorii importiva riscurilor nevalutare:

Page 40: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 40/88

a. clauza de revizuire a pretului, care poate fi:• cu inde!are unica$ in aceasta varianta pretul este e!primat intr$o unitate de

masura uzuala 8e!: o tona de carbune,• de revizuire a pretului cu inde!are cumulativa$ se utilizeaza pt varianta cind

 pretul contractuli depinde de valoarea unei pluritati de elemente de referinta

 privite cumulativ 8e!: matria prima, materiale, forta de munca Cnecesare ptrealizarea obiectului contractului • cu inde!are generala$ aceasta varianta presupune raportarea pretului

contractual la valoarea tututror bunurilor si serviciilor care pot fi procuratecu cantitatea de moneda in care este e!primat acest pret intr$o zonageografica determinata.

 b. clauza de post calculare a pretului :piermite creditorului sa stabileasca pretul sisa$l dfinitiveasca dupa e!ecutare depplina a obligatiilor sau la termeniintermediari stabilite de parti pt a se lua in calcul modificarile economiceinternevite in timp

c. clauza ofertei concurente : o parte contractanta 8beneficiarul clauzei dobindestedreptul ca in cazul in care pe parcursul e!ecutarii contractului un tert ii face ooferta de contractare in conditii mai favoravile decit cele din contract in curs dee!ecutare sa obtina\\\\\\\, in conditiile ofertei tertuluisau daca celalata parteaccepta contractul sa se suspende sau sa fie reziliat direct.

d. "lauza clientului cel mai favorizat $prin care proitentul 8furnizor de bun seobliga sa ofere celuilat precontractant 8beneficiar cele mai favorabile conditii

 pe care le$ar acorda ulterior unui tert cu privire la contractele avind acelasiobiect.

e. "lauza de #ards#ip 8 de impreviziune$creatie a practicii anglosa!one .

"odul civil RG art. 5-m: 8( Dacă împrejurările care au stat la baza înc#eieriicontractului s$au sc#imbat în mod considerabil după înc#eierea acestuia, iar

 părţile, prevăzînd această sc#imbare, nu ar fi înc#eiat contractul sau l$ar fiînc#eiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în care nuse poate pretinde unei părţi, luînd în considerare toate împrejurările acelui caz, înspecial repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea nesc#imbată acontractului.&7DR?7D: e!ista o clauza de #ards#ip atunci cind aparitia unor evenimentesc#imba fundamental ec#ilibrul e!ecutiei unei a dintre parti , fie datorita ca

valoarea contraprestatiei s$a diminuat si s$au indeplinit urmatoarele conditii :•  Bvenimentele apar sau devin cunoscute partii dezavantajate dup a

inc#eierea contractuui• Bvenimentele nu ar fi putut lua in consideratie , in mod rezonabil de

 partea dezavantajata la momentul incjeierii contractului• Bvenimentele sunt inafara controluilui partii dezavantajate• Riscul nu a fost asumat de partea dezavantajata

1.3. (ormulati asemanari si deosebiri dintre claua )ards)ip si forta majora si claua)ards)ip si leiune

Page 41: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 41/88

"lauza #ards#ip si forta majora:

• %mbee au un caracter de imprevizibilitate• 7n cazul survenirii #ards#ip e!ecutarea contractului est eposibilia dar in conditii mult

 prea oneorase pt debitor dar in cazul fortei majore e!ecutarea este imposibila• >copu l urmarit de parti la inserarea clauzei in contract :6rads#ip$ de adaptare a

contractului la noile imprejurari9 Forta majora : suspendarea sau incetareacontractului

• . În comerţul internaţional, forţa majoră are mai mult un caracter convenţional, nu

legal, şi în consecinţă, părţile dau semnificaţie noţiunii şi efectelor pe care le va produce. "lauza de forţă majoră poate fi invocată de oricare dintre părţi.

"lauza de #ards#ip si leziune:

• %mbele produc disporportii intre avantajele unei parti care genereaza dezavantajemari pt alta

• Gomentul aparitiei : 6rads#ip: dupa inc#eierea contractului9 @eziune :e!ista lamomentul inc#eierii contractului

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ IN"&#NA"I'NA D& "#ANS'#"(&#'IA# D& -A#(+#I

2.1. Definiti contractul international de transport feroiar de marfuri."ontractul international de transport feroviar se perfecteaza intre o persoana juridica

specializata 8operator de transport feroviar si o alta persoana fizica=juridica, care estee!peditorul. ;e langa aceste doua parti contractuale e!ista si o a treia parte, persoana

 beneficiara a transportului, adica destinatarul. ;rin contract international de transport

feroviar, transportatorul se obliga sa transporte marfa cu titlu oneros la locul de destinatie sisa o predea destinatarului. "ontractul international de transport feroviar trebuie sa fieconstatat printr$o scrisoare de trasura potrivit unui model uniform, totusi conform"onventiei de la Aerna din *.4.(*+ privind transporturile internationale feroviare,ine!actitatea sau lipsa scrisorii nu afecteaza e!istenta contractului care e supus regulilor.

2.2. &xpuneti obligatiile partilor in contractul international de transportferoiar de marfuri.

'bligatii de predareCprimire de marfuri ale transportatorului:$ de a pune la dispozitia e!peditorului vagoane de transport intermodal si rec#izitele deincarcare in buna stare de functiune, curate, corespunzatoare naturii marfii ce urmeaza a fiincarcate 9$ avizarea=instiintarea e!peditorului despre punerea la dispozitie a mijloacelor de transport 9$ primirea efectiva a marfii 8strans legata de posibilitatea=dreptul conferite de legetransportatorului de a face o verificare daca mentiunile din scrisoarea de trasura corespundcu marfa predata C daca nu corespund transportatorul este indreptatit sa pretindae!peditorului refacerea mentiunilor necorespunzatoare, sa recalculeze ta!a de transport, etc.$ aplicarea de sigilii asupra mijlocului de transport daca apreciaza ca este in favoarea sa.

'bligatii de predareCprimire de marfuri ale expeditorului :$ sa verifice mijloacele de transport si rec#izitele aferente acestora pentru a constata daca ele

sunt corespunzatoare naturii marfii pentru a se realiza transportul in bune conditii8e!peditorul e obligat de a refuze mijlocul de transport necorepsunzator

Page 42: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 42/88

$ predarea marfii ce face obiectul transportului, partile putand conveni cine o va e!ecuta 9 predarea marfii implica o ambalare corespunzatoare a acestora, tratata uneori ca o obligatiedistincta 8conform legii, ambalarea trebuie sa fie suficienta pentru ca marfa sa poata fitransportata in conditii de siguranta, iar daca ambalajul prezinta deteriorari sau semnevizibile de degradare, transportatorul poate pretinde e!peditorului sa ia asupra sa

raspunderea, facand mentiune in scrisoarea de trasura$ sa aplice sigilii, care sa fie admise de catre lege 8la toate mijloacele=sisteme de inc#idere$desc#idere, ce permit accesul in vagoane acoperite in unitati de tranport intermodal sau mijl.acoperite cu prelate, trebuie aplicat sigiliu de catre e!peditor$ plata ta!ei de transport, care daca partile nu convin altfel, se ac#ita de catre e!peditor 8dacase ac#ita de catre e!peditor se face pe scrisoarea de trasura mentiunea de FR%"%<, iar daca plata se face la destinatie C mentiunea <R%>G7>.

'bligatiile transportatorului priind executarea contractului:$ de a respecta ordinea e!peditiei 9

$ de a conserva si a asigura integritatea marfii pe timpul deplasarii acestora $ aceasta oblig senaste din momentul primirii marfii si aplicarii stampilei pe scrisoarea de trasura si inceteazain momentul predarii marfii la statia de destintie 9$ de a respecta ruta stabilita in contract 9$ de a respecta termenul de e!ecutare a contractului $ intervalul de timp stabilit de lege sau

 parti in cadrul caruia transportatorul trebuie sa e!ecute transportul de la statia de e!pedierela cea de destinatie 9

<ermenul de e!ecut. a contr. poate fi prelungit cu durata stationarii, ce poate interveniin urmatoarele situatii: $ pentru verificarea e!peditiei 9

 $ pentru indeplinirea formalitatilor cerute de organele vamale sau administrative 9 $ modificarea contractului privind prelungirea termenului9 $ tratamente speciale acordate marfurilor : igienizare, tratamente c#imice., etc. 9  $ orice intrerupere a traficului care impiedica in mod temporar inapoierea sau

continuarea transp.: forta majora, calamitati naturale, greve, etc.$ termenul de transport se suspenda in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale, dacatransportatorul nu lucreaza in aceste zile si a adus la cunostinta clientului aceastaimprejurare.

'bligatiile transportatorului legate de eliberarea marfii:$ identificarea si avizarea destinatarului 8pe baza datelor din scrisoarea de trasura inmomentul in care marfa ajunge in statia de destinatie$ eliberarea marfii 8e!peditiei, care se face prin indeplinirea cumulativa a urmatoarelor obligatii: predarea marfii incarcate in mijlocul de transp sau ve#iculul feroviar care circula

 pe roti proprii Y plata eventualelor creante ce decurg din contractul de transport Y remitereascrisorii de trasura catre destinatar 

Godalitatile in care se realizeaza primirea=predarea marfii este stabilita in conventia,de catre transportator impreuna cu destinatar. Determinarea momentului in care se pune ladispozitia destinatarului mijlocul de transport este #otarator din punct de vedere al efectelor 

 juridice pe care le produce 8din acest moment curge termenul pentru descarcarea marfii, etc.&n element obligatoriu de predare=primire a marfii este verificarea continutului

e!peditiei ce a facut obiectul transportului. >copul acestei verificari este de a constata starea

Page 43: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 43/88

marfii, eventualele lipsuri cantitative=calitative, urme de viol la marcaje=sigilii, avarierea,degradarea, alterarea marfii.

2.3. Analiati scrisorea de trasura internationala."ontractul international de transport feroviar se inc#eie prin intermediul scrisorii de

trasura, care potrivit legii are forma scrisa. @a origine acest document era o simpla scrisoare pe care e!peditorul o adresa destinatarului, prin intermediul celui care realiza transportul.

  >crisoarea de trasura contine categorii de mentiuni : obligatorii,circumstantiale8dar nu in cazul oricarui contract de transport ci numai atunci cand suntindeplinite ipotezele la care aceste mentiuni se refera si facultative8pot fi inserate inscrisoarea de trasura daca partile considera ca sunt utile, de e! : mentiunea ca destinatarul nuare sa modifice unilateral contractul de transport 9 mentiunii ca marfa urmeaza sa fierestituita e!peditorului in cazul piedicii la livrare. Gentiunile obligatorii trebuie sa figurezein scrisoarea de trasura in cazul oricarui transport international de marfuri pe calea ferata sise refera la :

 $ data si locul intocmirii scrisorii de trasura 9 $ numele si adresa partilor si a destinatarului 9  $ denumirea statiilor de e!peditie=destinatie, in conformitate cu omenclatorul

statiilor de cale ferata 9 $ numarul si seria sigiliilor aplicate 9 $ denumirea marfii si modul de ambalare al acesteia, iar pt. marfurile periculoase se

 prevede si denumirea prevazuta in regulamentul privind transp. international feroviar demarfuri periculoase 9

  $ enumerarea detaliata a ane!elor la scrisoarea de trasura, daca aceste acte suntnecesare pentru indeplinirea unor formalitati pe parcurs 9

  $ numarul mijlocului de transport si, daca este cazul, a unitatii de transportintermodal 9

 $ mentiunea cu privire la modul in care s$a efectuat plata transportului 8francat=ta!at

 C suportat de catre e!peditor sau transmis C plata la destinatar 9  $ masa bruta a marfii Y alte elemente de calcul care sa permita determinareacantitatii de marfa 9

  ;entru fiecare e!peditie se intocmeste o singura scrisoare de trasura, e!ceptiefacand obiectele indivizibile si de dimensiuni e!ceptionale care necesita pentru incarcaremai mult de ( vagon.

 >crisoarea de trasura contine 4 file : e!emplarul de serviciu 8insoteste marfa pe parcurs, e!emplarul ce ramane in ar#iva statiei de predare, e!emplarul duplicat ce se predae!peditorului, avizul=adeverinta de primire 8raman in ar#iva statiei de destinatie, e!emplarulunicat care insoteste marfa si se preda destinatarului cand primeste marfa si e!emplarul demarfa centralizat.

Functiile scrisorii de trasura: a document probator $ actul care probeaza perfectarea contractului de transport,fiind forma scrisa a acestui document tipizat, ceruta ad probationem 9

 b face dovada drepturilor si obligatilor nascuta din contract atat pentru operatorulde transport feroviar, cat si pentru e!peditor, si in mod atipic pentru destinatar 9

 c functia de legitimare $ cel care detine documentul este indreptatit sa valorificedrepturile rezultate din contract9 pentru e!peditor C drepturile care se sting in momentulajungerii marfii la destinatie, iar pentru destinatar C drepturi care pot fi valorificate dinmomentul ajungerii marfii la destinatie.

Test 13

Subiectul I. %ontinutul %ontractului %omercial International

Page 44: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 44/88

1.1.#elatati despre principiul liberattii contractual si limitele acestui principiu

"ontractul comercial internaţional este acordul de voinţă realizat între doi sau mai mulţisubiecţi ai dreptului comerţului internaţional din state diferite în scopul de a crea, modificasau stinge raporturi juridice de comerţ internaţional.

  3ela/ia le#voluntatis I libertatea contractual6. ;rincipiul libertăţii contractuale îşi găseşteaplicare at't în domeniul contractelor interne, c't şi a celor internaţionale, dar elfuncţionează în domeniul normelor supletive, nu şi a celor imperative. Le# voluntatis,

c#air dacă este un refle! al principiului libertăţii contractuale, are o natură juridicădeosebită: principiul libertăţii contractuale este un principiu de drept civil intern în timp cele# voluntatis este o normă de drept internaţional privat. ;rin urmare, în rezolvarea

 problemelor juridice ale contractului comercial internaţional se determină mai înt'i careeste limba contractului I în care scop apelăm la le# voluntatis ca normă conflictuală Işi numai apoi stabilim domeniul normelor imperative şi cel al normelor supletive din

legea aplicabilă, apel'nd la principiul libertăţii contractuale

1.2.Analiati clauele asiguratorii impotria riscurilor alutare

 prevenirea riscurilor valutare are loc prin inserararea de catre parti in contractulcomercial interntional a unor clauze asiguratorii specifice: clauza aur, clauzele valutare,clauza de orptiune a monedei liberatorii etc.

a. "lauzele valutare.$se caracterizeaza prin faptul ca partile stablesc doua monede$una de plata iar alta de cont .

B!ista categorii de clauz. )alut. :• Gonovalutare$ presupune luarea in considerare de catre parti a doua

monede diferite :un a de plata si alta de cont. Goneda de plata este mai putin stabila , mai e!pusa fluctuatiei si deprecierii , iar moneda de conteste mai puternica, stabila. Goneda de cont desemneaza moneda aleasade parti iar cea de plata est e intrumentul utilizat de debtor pt asi onoraobligatia de plata

• "lauza multivaalutara bazata pe un cos stabilit de parti. >tabilirea poate

fi facuta de catre parti printr$o clauza contractuala Ba presupune alegereavalutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar si determina

 ponederea pentru fiecare valuta in cosul valutar • "lauza multivalutara bazata pe un cos insitutionalizat.sunt stabilite de un

 prgan interntional specializat, formind o unitate de cont institutionalizata.D>< 8drepturi speciale de tragere a fost introduse in practica relatiilorvalutare de catre Fondul Gonetar 7nternational , incepind cu (*5* D><este un ban de cont ce nu are acoperire reala.marimea D>< este calculatasi publicata zilnic.

 b. "lauza de aur.$ debitorul are obligatia sa determine volumul datoriei in functiede peritatea metalica in aur a monedei de plata sau sa$si ac#ite datoriile in aur.7mbraca - forme :clauza valoare$aur8pretul contractului este e!primat intr$ovaluta, iar aurul este etalonul valorii acestei valute"lauza moneda aur8pretul est e e!orimat direct in aur

Page 45: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 45/88

c. "lauza de optiune a locului de plata$ creditorul are dreptul de a incasa lascadenta valoarea creantei sale, calculata pe baza unei valute de cont, prestabilita

 prin contract in locul aales de acesta dintre cele covenite.d. "lauza de optoiue a monedei liberatorii$ partile e!orima pretul convenit in doua

sau mai multe monede de plata , avind in vedere paritetea e!istenta intre acestea

la data contractarii si prin care se autorizeaza creditorul , ca la scadenta sa aleagaintre acele monede pe cea liberatorie si sa pretinda debitorului sa efectueze platain moneda astfel aleasa.

1.3. #ecomandati clauele neceare in contractile comerciale internationale

Doctrina juridica a remarcat ca arealul alcuzelor necesare cuprinde atit stipulatii contractualenecesare pt valabilitatea contractului , cit si clauze prin care se e!prima continututl economic

al tranzactiei , materializat pe plan juridic in contracat. "lauze generale:

• ;rivind partile contrcatente 8cod bancar, nr. 7dentificarii comerciale, sediul etc.• ?bictul contrcatului8descrere a marfii• "lauzele referitoare la cantitatea marfii8cod civil stab ca daca nu este prev cantitatea

contractul este nul• "lauza privind raspunderea pt calitatea marfii• "lauzele referitoare la reclamatii de cantitate=calitate• %mbalajul si marcarea marfii• "lauza privind termelene de livrare• "onditiile pribind incarcarea=descarcarea in transport si asigurarea marfii• "lauza privind oblig de preluare a marfii• "lauza referitoare la pret, conditiile de plata 8 nu se utillizeaz a c#es$in cazul in care

nu este stabilit "onv. De la )iena$ la pretul practicat la moment in domeniulcommercial

Subiectul 2: %ontracte moderne si complexe.

2.1#elatati despre caracterul complex al contractului internationala de factoringprin prisma conentiei de la 'ttaa din 1788 si preederilor %% al #-

 ;rin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii 8aderent, se obligă

să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring 8factor, creanţele apărute saucare vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare delucrări către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin - din următoarele obligaţii:a finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans9

 b ţinerea contabilităţii creanţelor9c asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţelor9d asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate 8delcredere."ontractul de factoring se înc#eie în scris. "esiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor.;ărţile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanţelor care

fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată. Faţă decontractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în caredispoziţiile prezentului capitol nu prevăd sau din esenţa factoringului nu reiese altfel.

Page 46: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 46/88

Bl este un contract comple!, incluzind elemente specific creditului, prestarii serviciilor financiare sicesiunii de creanta. Relatiile de factoring au un caracter mai complicat decit o cesiune de creantaobisnuita, imbinindu$se nu doar cu relatiile de imprumut si credit, dar si cu posibilitatea prestariialtor servicii financiare, cum ar fi evident contabila, asigurarea efectuarilor procedurilor de somare siincasare a creantelor.

2.2Stabiliti criteriile de clasificare si arietatile contactului international de factoring

În practică se înt'lnesc mai multe tipuri de factoring.

• $in punctul de vedere al momentului achit%rii crean&elor cump%rate de la

aderent 'i a serviciilor suplimentare o!erite acestuia exist%#

-!actoring tradi&ional, clasic (old line !actoring

- plata crean&elor cesionate de aderent se !ace de c%tre !actor n momentul

accept%rii acestora, n momentul n care !actorul intr% n posesia lor) ast!el, 'i

asum% *nan&area 'i gestionarea crean&elor preluate, precum 'i asumareariscului de neplat%)

- !actoring la scaden2ă "maturitD !actoring#- !actorul plăte3te !acturile lamomentul scaden2ei acestora, asumEndu-3i gestionarea !acturilor 3i riscul deneplată a acestora de către debitorii ceda2i4

 -!actoring de agent "agencD !actoring# F !actorul cumpără crean2ele aderentului,după ce le acceptă le plăte3te anticipat, preia riscul de neplată din parteadebitorilor4 gestiunea crean2elor rămEne însă în sarcina aderentului. cesta vaurmări plata !acturilor 3i o va încasa de la debitori, în nume propriu, remi2End-o

de îndată !actorului. derentul de comportă ca un intermediar, agent, al!actorului.

• Din punctul de vedere al confidenţialităţii operaţiunii e!istă:

$factoring înc#is 8scontare confidenţială a facturilor C acest tip de factoring oferă clientului posibilitatea de a păstra confidenţialitatea cu privire la faptul că a apelat la un factor9

$factoring desc#is prin intermediul căruia aderentul cedeazăfactorului toate creanţele,notific'nd debitorii în acest sens.

• Din punctul de vedere al dreptului de regres pe care banca îl poate e!ercita asupraaderentului, e!istă:

$factoring cu regres 8factoring it# recourse $ în caz de neplată, factorul îşi va recuperasumele neîncasate de la aderent prin e!ercitarea dreptului de regres, prin debitarea contuluicurent al aderentului sau prin valorificarea garanţiei9

$factoring fără regres 8non$recourse factoring $ factorul plăteşte aderentului contravaloareaacceptată a facturii sau facturilor, o parte imediat după emitere şi restul în termen de unanumit număr de zile de la data scadenţei facturii, c#iar dacă nu încasează 8total sau parţial

una sau mai multe dintre facturi. În intervalul respectiv de zile de la scadenţa facturii8lor, banca încearcă sărecupereze sumele de la debitor sau, eventual, de la societatea de asigurare$reasigurare la care s$a asigurat împotriva riscului de neîncasare. Factorul nu se îndreaptă

Page 47: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 47/88

către aderent în vederea recuperării contravalorii facturilor, neav'nd drept de regres asupraacestuia.

• Din punctul de vedere al participanţilor la operaţiunea de factoring, putem deosebi

între:

$factoring intern C în acest caz, nu putem vorbi despre un contract comercial internaţional9acesta se desfăşoară pe teritoriul aceleiaşi ţări, în cadrul acestei operaţiuni intervenind unsingur factor9

$factoring internaţional C acest tip de factoring presupune e!istenţa unui contract comercialinternaţional, în cadrul operaţiunii intervenind doi factori 8factorul de e!port şi cel deimport. Factorul de e!port ac#iziţionează creanţele e!portatorului 8numit şi aderentasupra importatorului, ced'ndu$le apoi factorului de import.

$ factoring de tip bac0$to$bac09 aceasta constituie o formă specifică companiilor careîşi derulează operaţiunile de e!port prin intermediul unor subsidiare al căror capitalşi resurse administrative sunt reduse pentru că acestea se bazează e!clusiv pesuportul financiar şi administrativ al companiei mamă=e!portatorului.

2.3Argumentati oportunitatea selectarii tipului contractului international de factoringin functie de olume prestatiei si de raspunderea factorului

 Factoringul evită primirea plăţii la diferenţă de c'teva săptăm'ni sau c#iar luni după livrare.%ceastă te#nică bancară are avantajul că determină creşterea v'nzărilor pe pieţele străine

 prin oferirea unor termeni competitivi de v'nzare. De asemenea, ea oferă un nivel de protecţie adecvat în vederea diminuării beneficiului nerealizat pentru clienţii din străinătate."omisioanele plătite factorului se bazează pe volumul de v'nzări, astfel înc't costulfluctuează în funcţie de v'nzări, scăz'nd costurile de operare în timpul perioadelor dev'nzări reduse. ;rin intermediul factoringului, se asigură lic#idităţi pentru mărireacapitalului rulant, importatorii nu trebuie să desc#idă o scrisoare de credit şi se oferă o

 putere mărită de cumpărare fără blocarea liniilor de credit e!istente.

Bfectele între părţi. Dreptul de creanţă se transferă din patrimoniul aderentului în patrimoniul factorului păstr'ndu$şi natura, aderentul av'nd obligaţia de a remite factorului la

intervalele convenite facturile din perioadele respective, garanţiile şi documentele justificative, precum şi declaraţia prin care aderentul transmite factorului în plină proprietate creanţele reprezent'nd preţul mărfurilor sau prestaţiilor, furnizate şi acceptate declienţi, cu dispoziţia ca plata să se facă direct factorului. Data cesiunii creanţelor diferă înfuncţie de operaţiunea de factoring: în cazul factoringului clasic factorul dob'ndeşte

 proprietatea creanţelor transmise de aderent împreună cu toate drepturile şi garanţiileaferente, de la data naşterii creanţei 8sau la c'teva zile după aceasta, în timp ce în situaţiafactoringului la scadenţă dob'ndirea dreptului de proprietate coincide cu data e!igibilităţiicreanţei. Factorul are dreptul de a percepe comisionul de factoring şi, în anumitecazuri,comisionul de finanţare. De asemenea, factorul este însărcinat cu păstrarea evidenţei

operaţiunilor de factoring. &lterior subrogării, factorul devine singurul creditor, în aceastăcalitate put'nd intenta acţiunile în plată contra debitorului şi fiindu$i opozabile toate

Page 48: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 48/88

e!cepţiile inerente creanţelor născute anterior subrogării. Factorul dob'ndeşte concomitentcu proprietatea creanţelor toate drepturile aderentului faţă de debitorii săi, pierz'nd însăacţiunea în regres împotriva aderentului plătit, cu e!cepţia acţiunii în repetiţiune a plăţiinedatorate pentru ine!istenţa totală sau parţială a creanţei.

Bfectele faţă de debitorul cedat se produc doar în situaţia în care debitorul cedat este

notificat în acest sens. otificarea subrogării se face de către aderent debitorului său pentrua$l înştiinţa că plata trebuie efectuată doar către factor. ;e această cale a notificării se evită o

 plată cu bună credinţă către alte persoane.

Test 1#

Subiect I.%ontinutul %ontractului %omercial International

1.1. #elatati despre forta juridical a cluaelor prestabilite"lauzele contractuale standart."od civil art. 1(-: 8( "lauze contractuale standard sînt toate clauzele formulate anticipat

 pentru o multitudine de contracte, pe care o parte contractantă 8utilizator le prezintăceleilalte părţi la înc#eierea contractului. Bste indiferent dacă prevederile formează undocument separat sau sînt parte a documentului ce reprezintă contractul, de asemenea nuimportă numărul condiţiilor şi forma contractului.  8- u e!istă clauze contractuale standard în măsura în care condiţiile contractului au fostnegociate în particular între părţi.

8 "ondiţiile contractuale standard devin numai atunci parte a contractului cînd partea

care le propune le aduce, în momentul înc#eierii contractului, în mod e!pres la cunoştinţaceleilalte părţi sau îi asigură în alt mod posibilitatea, luînd în considerare şi #andicapulacesteia, să ia cunoştinţă de conţinutul lor şi, cînd cealaltă parte este de acord, să le accepte.

%rticolul 1(2. ;rioritatea clauzelor contractuale negociate  "lauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale standard

1.2 %omparati categoriile clauelor prestabilite

"ategoriile clauzelor prestabilite :

• Regulile , uzantele, uniforme intocmite de organizatii profesionale ori de insitituiiinterntionale neutre. B!emple: 7ncoterms, contractul model al "amerei de comert dela paris pt franc#ising etc

• "ontractele Ctip Cformulare redactate in forma contractuale ce cuprind clauze uzuale

 pt tipul dat de contractprecum si spatii albe corespunzatoare elemenelro specificeacelor operatiuni. e!emplu : conditii generale de lvrare de produse metalice

• "ontractele cadru si cele de adeziune

1.3(ormulati aantajele pe care le implica clauele prestabilite:

• simplifica procesul de negociere favorizind inc#ierea rapida a contractelor, realizare principiului celeritatii

Page 49: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 49/88

• fiind elaborate de specialisti in materie reduc riscul unor emisiuni esentiale sau a

unor formulari inadefiind elaborate de specialisti in materie reduc riscul unoremisiuni esentiale sau a unor formulari inadevcate si implicit alaparitiei unor litigiiulterior intre parti privind interpretarea clauzelor 

• contribuie la uniformizarea practicii contractuale fapt ce faciliteaza e!pansiunea

sc#imburilor "7Subiect II.Arbitrajul %omercial international.

2.1Identificati conceptiile priind natura juridical a arbitrajului commercialinternaional

 otiunea juridical a arbitrajului commercial interna0ional nu a primit o rezovare unitara indoctrina. Ba a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturindu$se trei conceptiidiferite in aceasta privinta: contractual, jurisdictional si mi!ta.

"onform conceptiei contrcatuale arbitrajul commercial international este un ansamblu de

acte juridice avind o natura contractual. %ceasta natura juridical rezulta din faptul casolutionarea litigiului aparut intre partile contractante este organizata de catrea acestea prinacordul lor in limitele satbilite de lege, astfel incit sa fie realizata de persoane care le inspiraincredere. ;rin urmare puterile arbitrilor si competent lor de a statua isi au sorgintea invointa partilor litigante. >entinta arbitrala este declarata irevocabila tot prin vointa partilor,forta juridical a acestei sentinte rezulta din vointa partilor litigante de a o adduce laindeplinire.

"onceptia jurisdictionala se fundeaza pe premise ca statul este detinatorul puterii legislativesi judecatoresti. %deptii acestei conceptii invoca asemanarile care e!ista intre instantele

 judecatoresti si cele arbitrale dintre care retiem urmatoarele:

$ >i judecatorul si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru partilein litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de reclamant

$ 6otarirea pronuntata stabileste drepturile si obligatiile partilor aflate in lititgiu, careeste susceptibila de e!ecutare silita in eventualitatea ca nu este e!ecutata voluntarK

$ %numite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sint de competent e!clusive desolutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil#otarirea arbitrala de #otarirea judecatoreasca.

"onceptia mi!ta considera ca cele doua conceptii mentionate C contractual si jurisdictionalse refera la arbitraj in mod unilateral, luin din considerare fie punctual de plecare alactivitatii ce o desfasoara, fie specificul acelei activitati.

2.2.Stabiliti procedura de constituire a tribunalului arbitral.

ăr2ile sînt libere să stabilească numărul de arbitri. *acă păr2ile nu austabilit numărul de arbitri, vor f desemna2i G arbitri.

;ici o persoană nu poate f privată de dreptul de a f desemnată arbitru dincauza cetă2eniei sale, cu e$cep2ia cazului cînd păr2ile au convenit alt!el.

  5a constituirea tribunalului arbitral din G arbitri, fecare parte desemneazăcîte un arbitru, iar cei doi arbitri ast!el desemna2i numesc un al treilea arbitru.*acă o parte nu desemnează arbitrul în termen de GH de zile de la primirea

Page 50: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 50/88

solicitării celeilalte păr2i de a-l numi sau dacă cei doi arbitri desemna2i nu vorputea numi în termen de GH de zile din data numirii lor un al treilea arbitru,acesta este numit, la cererea oricărei păr2i, de autoritatea competenta îndecursul a I8 zile din data primirii cererii4  &n cazul constituirii unui tribunal arbitral dintr-un singur arbitru, dacă păr2ilenu au reu3it să convină asupra arbitrului, acesta va f numit, la cererea oricărei

păr2i, de autoritatea competenta în decursul a I8 zile din data primirii cererii.  emeiurile de recuzare a arbitrului :  "I# n cazul în care este notifcată despre o eventuală numire a ei în calitatede arbitru, persoana trebuie să in!ormeze asupra tuturor circumstan2elor denatură a genera îndoieli justifcate cu privire la impar2ialitatea sau independen2asa. rbitrul, din momentul desemnării sale 3i pe toată durata proceduriiarbitrale, este obligat să in!ormeze păr2ile despre aceste circumstan2e dacă nule-a in!ormat anterior.  "C# rbitrul poate f recuzat doar dacă e$istă circumstan2e de natură a ridica

 îndoieli justifcate asupra independen2ei sau impar2ialită2ii lui sau dacă el nu

posedă califcarea convenită de păr2i. artea este în drept să recuzeze arbitrulpe care l-a desemnat sau la a cărui desemnare a participat doar pentru motivede care a luat cuno3tin2ă după desemnare.  rocedura de recuzare a arbitrului :  "I# ăr2ile sînt libere să convină asupra procedurii de recuzare a arbitrului.  "C# n lipsa în2elegerii, partea care inten2ionează să declare recuzareaarbitrului trebuie să in!ormeze în scris tribunalul arbitral în termen de I8 zile dindata la care a luat cuno3tin2ă de constituirea acestuia sau din data surveniriicircumstan2elor, notifcînd în scris tribunalul arbitral despre motivele recuzării.*acă arbitrul căruia îi este înaintată recuzarea nu se retrage singur sau dacă

cealaltă parte nu este de acord cu recuzarea lui, asupra cererii de recuzare sepronun2ă tribunalul arbitral.  "G# *acă recuzarea nu poate f ob2inută con!orm procedurii stabilite de păr2isau procedurii stabilite , partea interesată poate, în termen de GH de zile dindata respingerii cererii de recuzare, să solicite autorită2ii competente adoptareaunei decizii privind recuzarea, care nu poate f atacată. înă la luarea deciziei decătre aceste autorită2i, tribunalul arbitral, inclusiv arbitrul căruia îi este înaintatărecuzarea, poate continua procedura arbitrală 3i poate pronun2a hotărîreaarbitrală.

  @andatul de arbitru încetează dacă arbitrul a devenit incapabil de !apt ori dedrept de a-3i e$ercita !unc2iile sau dacă, din motive neîntemeiate, tergiverseazăe$ercitarea lor, sau dacă se retrage, sau dacă păr2ile convin asupra încetăriimandatului său. n caz contrar, dacă apare vreo controversă cu privire la oricaredin motivele enumerate, orice parte poate cere autorită2ii să emită o decizie,care nu poate f atacată, re!eritor la încetarea mandatului de arbitru.

*acă mandatul unui arbitru încetează ori în urma retragerii arbitrului dinorice alt motiv, ori din cauza revocării de către păr2i, ori în orice alt caz, noularbitru va f desemnat potrivit regulilor aplicate în cazul numirii arbitrului care sesubstituie.

2.3.>ntocmii o cerere de arbitraj

% E " # &

Page 51: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 51/88

%+#"&A D& A#FI"#AG %'-&#%IA IN"&#NAHI'NA

D& & N<E %A-&#&I D& %'-&#H JI IND+S"#I& A #-

S.%. A"#I-&K AL"+A S.#.., cu sediul în Aucureşti, >tr. Drumul <aberei nr. *, bl.

"+, sc. D, etaj , ap. ((, sector 5, înmatriculată la ?.R.".G. Aucureşti sub nr. J2=--21=(**, "odfiscal R$214215, cont bancar nr. 21-+2+5 desc#is la A"R $ >ector , reprezentată legal deDirector 3#eorg#e %tanasiu,

solicită arbitrarea "urţii, în litigiul cu:

S.%. %A#D&I S%I- #'D. %'- S.#.. cu sediul în Aistriţa, >tr. <oamnei nr. -, JudeţAistriţa$ăsăud, înmatriculată la ?.R.". Aistriţa$ăsăud sub nr. J5=242=(**, "od fiscal R$44-41(, cont bancar nr. 21-(( desc#is la A"R Aistriţa, reprezentată legal de Director 3eneral"ardei 7leana.

'biectul cererii de arbitrare îl constituie suma de 231.858.365 &I reprezent'nd :

$ 74.999.999 lei $ avans acordat în contul mărfii, fără ca aceasta să fie livrată9

$ 135.858.365  lei $ daune interese calculate pe perioada (.(.- $ -4.4.-- conformdob'nzii oficiale a AR, solicit'nd şi curgerea în continuare a dob'nzii, p'nă la ac#itarea efectivă asumei datorate.

"emeiul  juridic al competenţei "urţii îl constituie clauza arbitrală prevăzută în "ontractulde comision nr. (**+(=-2.(.(**+ în care este stabilită competenţa "urţii.

>n fapt, între cele două părţi a fost înc#eiat un contract de comision pentru operaţiuni dee!port nr. (**+(=-2.(.(**+, prelungit prin %ddendumuri p'nă la (.(-.(*** 8%ne!a nr. (.

;rin contract, în calitate de comisionar, >.". %<R7GBE %]<&%@ >.R.@. se obliga săînc#eie în nume propriu dar pe seama şi în contul comitentului >.". "%RDB7 >"7G ;R?D. "?G>.R.@., contracte e!terne pentru livrări de buşteni, plata mărfii urm'nd a se efectua +T la

 prezentarea documentelor încărcării, factura e!ternă, specificaţia, duplicatul frac#tului, diferenţaurm'nd a fi ac#itată după încasare.

"omisionarul, în cursul anilor (**+ şi (*** a efectuat o serie de e!porturi, ac#it'nd marfa livrată.

@a cererea comitentului, comisionarul a acordat acestuia două avansuri, în contul mărfii ce urma a fi

livrată pentru e!port, în sumă de 54.. lei la data de --.(-.(**+ cu ?.;. nr. (*=--.(-.(**+ şi.. lei la (.5.(*** cu ?.;. nr. -=(.5.(*** 8%ne!a nr. -.

;'nă la e!pirarea contractului de comision, respectiv (.(-.(***, comitentul nu a pus la dispoziţiacomisionarului mărfuri pentru e!port care să acopere suma de *4.. lei acordată ca avans încontul mărfii, nee!ecut'ndu$şi, din culpă, obligaţiile contractuale.

;otrivit art. (1 şi urm. "od civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea e!actă a obligaţiilor şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, daunele interese, prevăzute de art. (+2 "od civil,reprezent'nd pierderea suferită de creditor prin nee!ecutarea de către debitor a obligaţiei, urm'nd a fistabilite pe baza dob'nzii oficiale a AR pe perioada (.(.- C -4.4.--.

>olicităm obligarea p'r'tei la plata c#eltuielilor de judecată reprezent'nd ta!a de arbitrare şionorariul de avocat.

Page 52: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 52/88

>n drept, ne întemeiem pretenţiile pe art. (1 şi urm. "od civ. şi ale contractului decomision pentru operaţiuni de e!port înc#eiat între părţi.

În susţinerea cauzei, înţelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri, pe care le ane!ăm lacerere.

%rbitrul ales de noi este Dl "onstantin "unescu, supleantul său fiind Dna. Ro!anaGunteanu.

<a!a de arbitrare, în valoare de \\\\\\\\\\\\\\\\ lei s$a ac#itat cu ?; nr. \\\\\\\\\\\\\\\\\\ 

"#isinau

-.4.-2

TEST 1$

Subiectul I.Subiectele D%I1.1 Determinati subiectele de drept national,participante la raporturile juridice decomert international.;articipantii cel mai des intilniti la raporturile juridice de comert international sunt subiectiide drept national C persoane fizice si persoane juridice, adica subiecte ale raporturilor

 juridice nu pot fi decit oamenii, fie individual, fie grupati in forme organizate.;t desemnareacalitatii de comerciant legislatia RG utilizeaza notiunea de antreprenor. 7n RG activitatea de

antreprenor poate fi practicata sub una din urmatoarele forme juridice: intreprinzatorindividual, >". >", >%, >R@, cooperative de productie etc.1.2%aracteriati subiectele de drept international, participante la raporturile juridicede comert international.>ubiectii de drept internatinonal pot fi clasificati in - grupe: (.statele - organizatiile de statecu caracter interguvernamental>tatul: fiecare stat are dreptul de a participa la comertul international si la alte forme decooperare economica si te#nico$stiintifica, fiind liber sa aleaga modalitatea de organizare arelatiilor sale economice e!terne. >tatul e un subiect cu o pozitie deosebita in raporturile

 juridice de comert international, deoarece pe de o parte actioneaza ca putere suverana, iar pede alta parte ca persoana juridical putind inc#eia acte de comert international, desi nu are

calitate de comerciant.;ozitia specifica a statului in raporturile juridice de comert international rezulta dinatributiile pe care le are ca titular de suveranitate, calitate in care legifireaza statutul juridical celorlalte subiecte de drept, negociaza acordurile si conventiile international cu celelaltestate. "a putere suverana , statul actioneaza ca subiect de drept administrative, financiar,elaboreaza politicile comerciale pe care le considera necesare sau instituind un regim vamalde natura sa garanteze o balanta comerciala active printr$o ec#ilibrare a importurilor sie!porturilor in raport cu cerintele fiecarei etape de dezvoltare.%stfel statul actioneaza in - moduri:$ in raporturile pe care le inc#eie cu persoanele fiz.=jur. straine, statul actioneaza ca puteresuverana 8e!emplu: inc#eierea acordurilor de imprumuturi sau finantari ori de colaborare

financiara cu alte state sau cu institutii financiare monetare international.$ in unele raporturi juridice statul actioneaza ca subiect de drept privat de iure gestiones, pe

 pozitie de egalitate juridical cu cealalta parte care e o persoana fiz.=jur. nerezidenta 8contr. de

Page 53: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 53/88

concesiune sau de asistenta te#nica, acordurile de investitii industrial sau contr. de inc#irierede bunuri sau servicii ale proprietatii publice.

?rganizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelorinteresate. ?rganizatiile interguvernamentale sunt subiecti de drept derivati ai ordinii

 juridice international. "#iar de la constituire ele au un statut juridic propriu, care le stabilestecompetent si genurile de activitate ce urmeaza sa le desfasoare pt atingerea scopurilor

 propuse de catre statele fondatoare ale acestora.?rganizatiile interguvernamentale suntentitati international lipsite de suveraniate, de teritoriu propriu si de o populatie asupra careiasa se e!ercite atributii de putere."apacitatea juridica a organizatiilor interguvernamentale este determinate prin conventiainternational de constituire a lor. u e!ista o norma juridica care sa stabileasca limiteleacestei capacitate. 7nsa nu se poate de afirmat ca diferite organizatii interguvernamentale aucapacitate juridica identical.

>ocietatile transnationale C soceitatile comerciale care c#iar de la constituirea lor sefondeaza pe elemente fara caracter national cum sunt capacitatea ce provine de la asociatidin diferite state9 stabilirea uneori a mai multor sedii principale in state diferite si care suntlipsite de o legatura juridica cu anumit stat, astfel ca in privinta lor nu primeste vocative nici

una din legile nationale , iar litigiile izvorite din interpretarea si aplicarea actelor lorconstitutive sunt scoase din competent instituiilor nationale, pt a fi date spre solutionare unor instante speciale.Blementele specific ale societatilor transnationale:$ societati cu capitaluri mari si foarte mari ce provin de la asociati din mai mult state.$pot avea mai multe sedii in tari diferite$au o structura organizatorica international, dar beneficiaza de un centru unic de decizie sicontrol, precum si de gestiune globala.$desfasoara activitati de productie, comert si presteaza servicii pe mai multe piete, dar pe

 baza unei strategii economice si financiare comune.$litigiile dintre asociati sunt diferite spre solutionare de regula unor instante arbitrale sautribunale internationale fiind astfel scoase de sub jurisdictia altui stat.1.3(ormulati deosebirile intre statutul jur. al subiectelor ce apartin ordinii jur.international si statutul subiectelor ce apartin ordinii juridice nationale.7n general , subiectii raporturilor juridice de comert international pot fi clasificati dupaordinea juridica careia ii apartin in - grupe:$subiecti de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diferitor state$subiecti de drept ce apartin ordinii juridice internationale.Din categoria subiectilor de drept ce apartin ordinii juridice nationale fac parte agentiieconomici si uniunile economice internationale fara caracter gurvernamental. >ubiectiiacestei grupe formeaza categoria traditional de participant. Bi sunt prezenti in majoritatearaporturilor de comert international, iar calitatea lor juridica le este data de dreptul national

al tarii de origine."ei care alcatuiesc a doua grupa sunt statele si organizatiilee internationale. 7mplicarea lor inraporturile de comert international este recenta, fiind determinate de e!tinderea arealuluicomertului international si la activitatile de cooperare economica si te#nico$ stiintifica dintrestate si natiuni.

B!tinderea sferei participantilor la raporturile de comert international dincolo delimitele ei traditionale, in cadrul carora erau cuprinsi numai subiecti de drept national, s$afacut cu depasirea ariei conceptului de comerciant.Subiectul 2( /ontractul comercial de 0inzarecumparare

internationala.

2.1.Defnitia contractului de 0inzarecumparare internationala.

Page 54: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 54/88

/ontractul de 0inzare internationala este o varietate a contractului decomertinternational, acesta din urma reprezentind una din cele mai importanteinstitutii juridice aledreptului comercial international.1& reprezinta acordul de vointaprin care una din parti, cu sediul intr-o anumita tara seobliga sa trans!ereceleilalte parti, cu sediul in alta tara, proprietatea asupra unui bun alsau,determinat cantitativ si calitativ, in conditii convenite, contra unui pret.

 2.2.Identifcati modalitatile de stabilire a daunelor interese in cazul

rezolutiunii contractului de 0inzare cumparare internationala

pre0azute de /on0entia de la iena din 11.#.1-,

'$ista C modalitati de calculare a daunelor interese in cazul rezolutiuniicontractului  :

1.&n cazul in care cumparatorul intr-un termen rezonabil dupa rezolvire aprecedat la o cumparatura de inlocuire sau daca vinzatorul a precedat la ovinzare compensatorie , partea care cere plata daunelor-interese poate obtine

di!erenta dintre pretul contractului si pretul cumpararii de inlocuire sau vinzariicompensatorie.

2.ind contractul e rezolvit , si daca cumparatorul nu a precedat la o cumpararede inlocuire,sau daca vinzatorul nu a precedat la o vinzare compensatorie,sidaca mar!urile au pretul curent,partea poate cere plata daunelor-intereseechivalente cu di!erenta dintre pretul de contract si pretul curent la momentulrezolvirii.

  artea care invoca contraventii la contract trebuie sa ia masurile rezonabiletinind seama de imprejurari,pentru a limita pierderile,inclusiv cistigurilenerealizate.*ca ea neglijeaza sa o !aca,partea in culpa poate cere o reducere adaunelor-interese egala cu marimea pierderilor care ar f trebuit evitate.

2.3.Analiai preederile %oneniei de la iena asupra contractelor de inareinternational de marfuri din 11.9.1789 si %% al #- referitoare la obligatiileinatorului. 0bligatiile vinzatorului sint reglementate de art. -5 Conv si art. 78- CC3$, sunt"  (.;redarea marf9 -. <ransmiterea propriet9 . Remiterea documentatiei referitoare la marfa.

"onv. folos. o enumer. diferita, astfel ca nu folos. si nu contine nici o dispozitie cu privire la

transferul de propriet., pe care ea nicci nu$l reglementeaza in sc#imb, obligatia de remitere adocumentatiei care constituie un accesoriu propriu$zis al livrarii, este reglementat in primasectiune, art. ($2, prin care se considera necesar o analiza a cf marf si a drepturilor siobligatiilor tertilor.

Referitor la oblig de predare a marfii WX din intregu spectrul "onv )iena rezulta ca ob saude reglem il constituie vinza de bunuri mobile corporale. 7n situatia in care ""7 are caobiect predarea unui bun, individual determinat., vinzatorul trebuie sa predea bunul in stareain care se gasea cind s$a inc#eiat ""7, raminind responsabil p=t deteriorarile intervenite,astfel decit ca urmare a cazului fotuit sau a fortei majore.

)inzarea poate avea ca ob si un bun determinat prin caractere generice 8cintarire, msaurare,cantitate, calitate9 pentru astfel de vinzari , transmit. riscurilor se produce in momentul

Page 55: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 55/88

individualizarii bunului , indifferent de efectele predarii. @a fel "onv )iena consfinteste caob ")"7 pot sa$l form si bunurile viitoare 8art. 8(. <otusi cu privire la aceste ""7, "onv)iena considera ca acestea nu fac ob reglem ei daca partea care le comanda furnizeaza o

 parte esentiala din elemtele necesare fabricarii=producerii lor.

7n legatura cu oblig de predare a marfii, "onv )iena reglem aspecte: (. @ocul predarii

marf9 -. %numite obligat ale vinzatorului, adiacente vinz9 . Goment predarii.

Dispozitia "onv )iena cu privire la data , locul predarii au u rol subsidiar. Rolul important ilocupa vointa partilor care se poate materialize fie printr$o clasa speciala, fie prin referire laun contract$tip= o cl. Ctip.

@ocul predarii marfurilor, precum sic el al transmiterii riscurilor in com intl coincide cu celin care marfa vinduta este si individualizata9 acolo unde marfurile scapa efectiv de subcontrolul direct al vinzarii lui.

%rt. ( "onv )iena reitereaza aspectul referitor la intelegerea dintre parti cu privire la locul predarii marfurilor. 7n lipsa acestei intelegeri, "onv )iena formuleaza reguli: Dacavinzatorul nu este tinut sa predea consta in: (. Remiterea marfii primului transportator pentrua le remite cumparatorului, atunci cind ")"7 implica transportarea marfii. -. ;unerea marfiila dispozitia cumparatorului in acel loc in care marfa este individualizata, cind contr serefera la un bun individual determinat9 la un bun determinat prin caractere generice9 caretrebuie determinat=prelevat dintr$o masa determinate sau care trebuie produs ori fabricat sicin, in mom inc#e contr , partile stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau fabricate=produseintr$un loc special9 . 7n punerea marfii la dispozitia cumparatorului in locul in carevinzatorul avea la moment inc#e ""7.

"onform "onv )iena oblig de predare a marfii este insotita , in fie de imprejurari, deanumite obligatii adiacente ale vinzator:

$ daca , in cf cu ""7="onv, vinzatorul remite marf unui transport, si daca marf nu sunt claridentificate potrivit ""7, prin aplicarea unui semn distinctive pe marfuri, prin documente detransport= alte mijloace , vinzatorul terbuiesa remita cumparatorului un aviz de e!peditiecare specifica aceste marfuri9

$daca vinzatorul este tinut sa i$a masuri p=t transporta marfii , el trebuie sa inc#eie ""7

necesare p=t ca transportul sa transporte marfurile pina la locul prevazut, cu mijloace detransport adecvate imprejur. si conditiile obisnuite p=t un astfel de tip de transport9

$ daca vinzatorul nu este tinut sa subscribe insusi o asigurare pe timpul transportarii, eltrebuie sa furnizeze cumparatorului, la cerea acestuia , toate informatiile de care dispune sicare sunt necesare inc# contr de asigurare.

Page 56: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 56/88

TEST 14

I. Notiunea si caracteristica generala a contractelor comerciale internationale1.1 Descrieti caracterele juridice ale contractelor comerciale internationale"ontractele comerciale internationale au urmatoarele caractere:!sunt contracte cu titlu oneros C deoarece principalul scop este obtinerea de profit.<oate

contractele comerciale internationale urmaresc ca finalitate obinerea profitului.!sunt contracte sinalagmatice C adica creaza obligatii reciproce si interdependente, fiecare parte avind si drepturi si obligatii.$ sunt comutative C deoarece e!istenta si intiderea prestatiilor asumate de parti suntcunoascute si determinate sau determinabile c#iar din momentul inc#eierii contractului.!sunt contracte consensuale C fiindca se considera valabil inc#eiate doar prin simplu acordde vointa al partilor 1.2 %lasificati contractile comerciale internationale dupa criteria nespecifice, de naturaciila"riteriile nespecifice:+.dupa efectele juridice care le genereaza contracetele sunt"

!constitutive C creaza anumite drepturi subiective 8contr. de mandat, comision, depozit,transport.$translative C transmit drepturi reale de la un titular la altul 8contr. de v$c$declarative $ 8contr. de tranzactie..modul de e#ecutare pot fi "

$contr. cu e#ecutare instantanee C au ca obiect una sau mai mult prestatii care se indeplinescimediat$contr. cu e#ecutare succesiva C obligatia comporta o e!ecutare in timp printr$o serie de

 prestatii de acelasi fel, repetate la interval de timp regulate sau neregulate8 contr. de leasing$contr. cu e#ecutare continua C debitorul desfasoara o activitate neintrerupta pe tot termenulcontractului8contr. international de furnizare a energiei electrice sau gaze natural.-.dupa corelatia e#istenta intre ele"!principale C nu depend de vre$un alt contract. Gajoritatea contractelor comercialeinternationale sunt principale.!accesorii C nu au e!istenta si o valoare juridica desinestatatoare, ci depind de e!istenta unuicontract principal 8gajul, ipoteca, fidejusiunea bancara..dupa obiectul obligatiei pe care le genereaza"

!contracte ce dau nastere la obligatii " de a da9 de a face9 de a nu face

!contracte ce dau nastere la obligatii de rezultat 

!contracte ce dau nastere la obligatii de mijloace

1.3 (ormulati regulile de interpretare a contractelor comerciale internationaleReguli de interpretare:$ contractual se interpreteaza in conformitate cu intentia comuna a partilor la momentulinc#eierii, si nu dupa sensul literal al termenilor.$ contrectul se interpreteaza conform principiului bunei$credinte.$ se interpreteaza pe baza de obicei,ec#itate si lege.$ clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice si nu in sensulde anu produce.$ e!presiile ce pot primi - intelesuri, ambele susceptibile de a produce efecte juridice seinterpreteaza in intelesul ce se potriveste cel mai mult naturii contractului.$ clauzele contractual se interpreteaza unele prin altele dindu$se fiecareia intelesul ce rezultadin intregul act.

$ cind este indoiala contractual se interpreteaza in favoarea celui ce se oblige.$ la interpretarea contractului comercial international se va tine seama de caracterulinternational.

Page 57: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 57/88

$ daca apare un conflict intre o uzanta comerciala si o clauza contractual stipulate e!pres incontract, prevaleaza clauza contractual.$ daca e!ista uzante codificate la nivel international, ele prevaleaza in principiu ca reguli deinterpretare asupra uzantelor locale.$ daca in contract suma de plata e scrisa in cifre si litere, in caz de neconcordanta prevaleazaliterele.Daca in contract suma e scrisa de mai mult ori, fie in cifre sau litere, in caz de

neconcordanta se va tine seama de sumac ea mai mica.$ conditiile generale se considera incorporate in contract numai cind una din parti le$a propus, iar cealalta parte le$a acceptat in mod e!pres.$ acele conditii generale la care cealalta parte nu se putea astepta in mod rezonabil pot fiincorporate in contract.

II . %ontractul de transoport international de marfuri

2.1Definiti % I de marfuri pe sosele prin prisma conentiei %-# 1745

Contractul interna/ional de transport auto de m6rfuri este un contract înc#eiat între e!peditor şi

cărăuş, prin care cărăuşul se obligă faţă de e!peditor ca în sc#imbul unei ta!e de transport sătransporte anumite mărfuri şi să le elibereze la destinaţia stabilită

"onventia de la 3eneva : ;rezenta conventie se aplica oricarui contract de transport demarfuri pe sosele, cu titlu oneros, cu ve#icule, cind locul primirii marfii si locul prevazut

 pentru eliberare, asa cum sint indicate in contract, sint situate in doua tari diferite, dintre carecel putin una este tara contractanta, independent de domiciliul si de nationalitatea

 participantilor la contract.2.2Determinati continutul scrisorii de trasura innternationala;roba contractului de transport se face prin scrisoare de trasura. %bsenta, neregularitatea

sau pierderea scrisorii de trasura nu afecteaza nici e!istenta, nici valabilitatea contractuluide transport, care ramane supus dispozitiile prezentei conventii.

>crisoarea de trasura este intocmita in trei e!emplare originale, semnate de e!peditor side transportator, aceste semnaturi putind sa fie imprimate sau inlocuite prin stampilelee!peditorului si transportatorului, daca legislatia tarii in care este intocmita scrisoarea detrasura o permite. ;rimul e!emplar se remite e!peditorului, al doilea insoteste marfa, iar latreilea se retine de transportator.

7n cazul in care marfa de transport trebuie sa fie incarcata in ve#icule diferite sau dacaeste vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, e!peditorul sau transportatorulare dreptul sa ceara intocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare ve#icul folosit sau

 pentru fiecare fel de marfa ori lot de marfuri.

>crisoarea de trasura trebuie sa contina urmatoarele date:

a$ locul si data intocmirii sale9 bnumele si adresa e!peditorului9c$ numele si adresa transportatorului9d$ locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia.e$ numele si adresa destinatarului9f$ denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile periculoase,denumirea lor general recunoscuta9

Page 58: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 58/88

g$ numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor9)$ greutatea bruta sau cantitatea altfel e!rpimata a marfii9i$ c#eltuielile aferente transportului8prt de transport, c#eltuieli accesorii, ta!e de vama sialte c#eltuieli survenite de la inc#eierea contractului si pina la eliberare9

 j$ instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele9

*$ indicatia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta conventie si nici uneialte clauze contrare.2. Daca este cazul, scrisoarea de trasura trebuie sa contina si indicatiile urmatoare:a$ interzicerea transbordarii9b$ c#eltuielile pe care e!peditorul le ia asupra sa9c$ totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii9d$ valoarea declarata a marfii si suma care reprezinta interesul special la eliberare9e$ instructiunile e!peditorului catre transportator cu privire la asigurarea marfii9f$ termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat9g$ lista documentelor remise transportatorului.

2.3Argumentati formele raspunderii carausului.#apunderea transportatorului.1. <ransportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avarie,

 produse intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cit si pentru intirzierea ineliberare.2. <rasportatorul este e!onerat de aceasta raspundere daca pierderea, avaria sau intirziereaa avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa, un ordin alacesteia nerezultind dintr$o culpa a transportatorului, un viciu propriu al marfii saucircumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea

 preveni.3. <ransportatorul nu poate invoca, pentru a fi e!onerat de raspundere, nici defectiuneave#iculului pe care$l foloseste pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de lacare a inc#iriat ve#iculul sau a prepusilor acesteia.. <inind cont de articolul (+ paragrafele - pana la 4, transportatorul este e!onerat deraspundere daca pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare inerente uneia sau maimultora dintre urmatoarele fapte:a$ folosirea de ve#icule descoperite, fara prelate, daca aceasta folosire a fost convenitaintr$un mod e!pres si mentionata in scrisoarea detrasura9b$ lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru marfurile e!puse prin felul lor la stricaciunisau avarie, cind aceste marfuri nu sint ambalate sau sint rau ambalate9

c$ manipularea, incarcarea, stivuirea sau descarcarea marfii de catre e!peditor saudestinatar sau de catre persoane care actioneaza in contul e!peditorului sau aldestinatarului9d$ natura unor marfuri e!puse, datorita cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la pierdereatotala sau partiala, fie la avarie in special prin spargere, reugina, deteriorare interna sispontana, uscare, curgere, pierdere normala sau prin actiunea insectelor sau arozatoarelor9e$ insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor9f$ transportul de animale vii.4. Daca in baza prezentului articol, transportatorul nu raspunde de unii factori care aucauzat dauna, raspunderea sa nu este angajata decit in masura in care factorii de care el

raspunde, in baza prezentului articol, au contribuit la dauna.Art. 181. >arcina probei ca pierderea, avaria sau intirzierea eliberarii a avut drept cauza unul dintre

Page 59: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 59/88

factorii prevazuti in articolul (1 paragraful - incumba transportatorului.2. "ind transportatorul stabileste ca, tinind seama de circumstantele de fapt, pierderea sauavaria a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevazute in articolul (1

 paragraful 2, e!ista prezumtia ca ea a rezultat din aceasta cauza. "el in drept poate totusisa faca dovada ca dauna nu a avut drept cauza in intregime sau partial unul dintre acesteriscuri.

3. ;rezumtia aratata mai sus nu este aplicabila in cazul prevazut de articolul (1 paragraful 2a, daca este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.. Daca transportul este efectuat cu ajutorul unui ve#icul amenajat in vederea protejariimarfurilor impotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor de temperatura sau aumiditatii aerului, transportatorul nu poate inova beneficiul prevederilor articolului (1

 paragraful 2 d decit daca face dovada ca toate masurile care ii incumba, tinind cont decircumstante, au fost luate in ceea ce priveste alegerea, intretinerea si folosirea acestor amenajari si ca el s$a conformat instructiunilor speciale care i$au fost date.4. <ransportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului (1 paragraful 2 f decitdaca face dovada ca toate masurile careii incumba in mod normal, tinind cont decircumstante, au fost luate si ca el s$a conformat instructiunilor speciale care i$au fost date.

Art. 17>e considera intirziere la eliberare atunci cind marfa nu a fost eliberata in termenulconvenit sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci cind durata efectiva atransportatorului depaseste timpul care in mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, tinindu$se cont de circumstante si, printre altele, in cazul unei incarcari partiale, detimpul necesar pentru ambalarea unei incarcaturi complete in conditii normale.Art. 291. "el in drept poate sa considere marfa pierduta, fara a prezenta alte dovezi, cind aceastanu a fost eliberata in termen de de zile de la e!pirarea teremnului convenit sau, daca nua fost convenit un asemena termen, in termen de 5 zile de la primirea marfii de catretransportator.-."el in drept poate, primind despagubirea pentru marfa pierduta, sa ceara, in scris, safie incunostintat imediat, in cazul in care marfa ar fi gasit in cursul anului care urmeaza

 platii despagubirii. "onfirmarea primirii unei astfel de cereri se comunica in scris..7n termen de zile de la primirea unei atari incunostintari cel in drept poate cere camarfa sa$i fie predata contra platii creantelor rezultind din scrisoarea de trasura si contrarestituirii despagubirii primite, deducindu$se eventual c#eltuielile care ar fi fost cuprinse inaceasta despagubire si sub rezerva tuturor drepturilor la despagubire pentru intirzierea laelibarare prevazuta in articolul - si, dupa caz, in articolul -5.. 7n cazul lipsei fie a cererii prevazute in paragraful -, fie a instructiunilro date in termenulde de zile prevazut in paragraful , sau daca marfa a fost gasita dupa un an de la plata

despagubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, confrom legislatiei locului unde segaseste marfa.Art. 21Daca marfa este eliberata destinatarului fara incasarea sumei ramburs care ar fi trebuit safie perceputa de catre transportator in virtutea dispozitiilor contractului de transport,transportatorul este obligat sa despagubeasca pe e!peditor cu suma ramburs, fara a fi

 prejudiciat in dreptul sau in regres impotriva destinatarului.Art. 221. Daca e!peditorul preda transportatorului marfuri periculoase, el ii semnaleaza acestuianatura e!acta a pericolului pe care marfurile il prezinta si ii indica eventual precautiile caretrebuie luate. 7n cazul cind aceasta semnalare nu a fost consemnata in scrisoarea detrasura,

sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunostinta de naturae!acta a pericolului pe care il prezenta transportul marfurilor sus$emntionate revinee!peditorului sau destinatarului.

Page 60: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 60/88

2. Garfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de catre transportator inconditiile prevazute de paragraful ( al prezentului articol pot fi, in orice moment si in oriceloc, descarcate, distruse sau facute inofensive de catre transportator, fara nici odespagubire9 e!peditorul este in plus raspunzator pentru toate c#eltuielile si daunelerezultind din predarea la transport a acestor marfuri sau pentru transportul lor.Art. 23

1. "ind, in conformitate cu dispozitiile prezentei conventii, este pusa in sarcinatransportatorului o despagubire pentru pierderea totala sau partiala a marfii, aceastadespagubire este calculata dupa valoarea marfii la locul si in momentul primirii acesteia

 pentru transport.2. )aloarea marfii este determinata pe baza cursului bursei sau , in lipsa acestuia, pe baza

 pretului curent a pietei, sau, in lipsa amindurora, pe baza valorii uzuale a marfurilor deacelasi fel si de aceeasi calitate.3. <otusi, cuantumul despagubirii nu poate depasi -4 franci per 0ilogram de greutate brutalipsa. ;rin franc se intelege francul$aur, cu greutatea de (=( grame si continut de finetede ,*.3. <otusi, despagubirea nu poate depasi +,unitati de cont pe 0g de greutate bruta lipsa.

. 7n plus, se restituie ta!a de transport, ta!ele vamale si alte c#eltuieli ivite cu ocaziatransportului marfii, in totalitate in caz de pierdere totala si proportional in caz de pierdere

 partiala9 alte daune$interese pentru pierdere nu sint datorate.4. 7n caz de intirziere, daca cel in drept face dovada ca din aceasta intirziere a rezultat un

 prejudiciu, transportatorul este tinut sa plateasca daune care nu pot depasi pretultransportului.5. ? despagubire mai mare nu poate fi pretinsa decit in caz de declarare a valorii marfii saude declarare de interes special la predare, conform articolelor -2 si -5.6. &nitatea de cont mentionata in prezenta conventie este Dreptul special de tragere8D.>.<., asa cum este definit de Fondul Gonetar 7nternational. >uma mentionata in

;aragraful al prezentului articol se converteste in moneda nationala a statului al caruitribunal e!amineaza litigiul, pe baza valorii acestei monede la data judecarii sau la dataadoptata de comun acord de catre parti. )aloarea in Dreptul special de tragere a monedeinationale a unui stat care este membru al Fondului Gonetar 7nternational se calculeazaconform metodei de evaluare folosita de Fondul Gonetar 7nternational la data respectiva

 pentru propriile sale operatii si tranzacti.)aloarea in dreptul special de tragere a monedeinationale a unui stat care nu este membru al Fondului Gonetar 7nternational se calculeazadupa modul stabilit de acest stat.8. <otusi, un stat care nu este membru al Fondului Gonetar 7nternational si a carui legislatienu permite aplicarea prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol poate, in momentulratificarii sau al aderarii la ;rotocolul la ".G.R.,sau in oricare moment ulterior, sa declare calimita responsabilitatii prevazute la paragraful al prezentului articol si aplicabila peteritoriul sau este fi!ata la -4 unitati monetare. &nitatea monetara la care se refera

 prezentul paragraf corespunde cu (=( grame aur fin, co titlul de * miimi. "onvertirea inmoneda nationala a sumei indicate in prezentul paragraf se efectueaza conformlegislatieistatului in cauza.7. "alculul mentionat in ultima fraza a paragrafului 1 si convertirea mentionata in paragraful+ ale prezentului articol trebuie facute astfel incit sa e!prime in moneda nationala a statului,

 pe cit posibil, aceeasi valoare reala ca aceea e!primata in unitati de cont la paragraful al prezentului articol. @a depunerea instrumentului mentionat la art. al ;rotocolului la ".G.R.si de fiecare data cind intervine o sc#imbare in metoda lor de calcul sau in valoarea

monedei lor nationale in raport cu unitatea de cont sau cu unitatea monetara, statelecomunica secretarului general al ?rganizatiei atiunilor &nite metoda lor de calcul,conform

Page 61: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 61/88

 paragrafului 1, sau rezultatele convertirii, conform paragrafului + ale prezentului articol,dupa caz.(la data 8!$ar!+:;+ Capitol I<, art. -, punctul =. completat de Capitol I, art. , alin. (+,

 punctul .

din Protocol din 1!"# 

Art. 2

B!peditorul poate sa declare in scrisoarea de trasura, contra platii unui supliment de pretconvenit, o valoare a marfii care depaseste limita mentionata in paragraful al articolului- si, in acest caz, valoarea declarata inlocuieste aceasta limita.Art. 241. 7n caz de avarie, transportatorul plateste contravaloarea deprecierii marfii, calculata pe

 baza valorii stabilite in conformitate cu articolul - paragraful (,( si 2.2. <otusi, despagubirea nu poate sa depaseasca:a$ daca totalul e!ecutiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit platita in caz de

 pierdere totala9 bdaca numai o parte a e!peditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui platita in caz de pierdere a partii depreciate.

Art. 251. B!peditorul poate fi!a, facind mentiunea respectiva in scrisoarea de trasura si contra

 platii unui supliment de pret stabilit convenit, suma care reprezinta un interes special laeliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii si pentru cazul depasirii termenului convenit.2. Daca a fost facuta o declaratie de interes special la eliberare, poate fi ceruta $independent de despagubirile prevazute in articolele -,-2 si -4 si pina la concurentacontravalorii interesului declarat$ o despagubire egala cu paguba suplimentara pentru cares$a facut dovada.

Art. 261. "el in drept poate sa pretinda pentru pagubele suferite dobinzi. %ceste dobinzi, calculate

la 4T pe an, curg din ziua reclamatiei adresate in scris transportatorului, sau, daca nu ae!istat o reclamatie, din ziua introducerii actiunii in justitie.2. Daca elementele care servesc ca baza de calcul al despagubirii nu sint e!primate inmoneda tarii in care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul zilei si locului platiidespagubirii.Art. 281. 7n cazurile in care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau intirzierea survenita incursul unui transport supus prezentei conventii, pot da loc unei reclamatiie!tracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispozitiile prezentei conventii caree!clud raspunderea sa sau care determina ori limiteaza despagubirile datorate.2. 7n cazul cind, pentru pierdere, avarie sau intirziere intervine raspundereae!tracontractuala a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul raspunde potrivit

 prevederilor articolului , aceasta persoana poate, de asemenea, sa se prevaleze dedispozitiile prezentei conventii care e!clud raspunderea transportatorului sau caredetermina ori limiteaza despagubirile datorate.Art. 271. <ransportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispozitiile prezentului capitol caree!clud sau limiteaza raspunderea sa sau care rastoarna sarcina probei, daca paguba a fost

 provocata din dolul sau sau dintr$o culpa care ii este imputabila si care, in conformitate culegea tarii careia ii apartine organul de jurisdictie sesizat, este considerata ec#ivalenta cuun dol.

2. %celasi lucru este valabil si daca faptele savirsite cu dol sau culpa sint ale prepusilor transportatorului sau ale oricarei alte persoane la serviciile carora el recurge pentrue!ecutarea transportului, daca acesti prepusi sau persoane lucreaza in e!ercitiul functiunii

Page 62: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 62/88

lor. 7n acest caz, prepusii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prvala, in ceea ce priveste raspunderea lor, de dispozitiile din prezentul capitol, mentionate in paragraful (.

Test 1*

Subiectul I. &fectele contractului comercial international

1.1.#elatati despre efectele specific ale %%I 

Bfectele specifice ale contractul comercial international:

  Dreptul creditoruli de a refuza e!ecutarea proprie a obligatiei daca debitorul nu isie!ecuta prestatia la care s$a obligat.

 

"reditorul care si$a e!ecutat la timp prestatia la care s$a obligat are dreptul de a cere

si obtine pe cale judiciara sau arbitrala rezolutiunea contractul comercial internationalca sanctiune pt nee!ecutarea contractul comercial international de catre cocontractantul sau

 

Distribuirea intre debitor si creditor in armonie cu anumite reguli specifice a sarcinii riscului

care decurge din nee!ecuarea fortuita a obliatiei e!ecutate in contractul comercialinternational.

1.2Stabiliti caurile pre de +NID#'I" in care creditorul nu poate cere executareasilita in natura a obligatiei , alta decit a plati o suma de bani.

?rice creditor are dreptul sa ceara debitorului e!ecutarea obligatiei in forma sa specifica inmod:

$ voluntar 

 $ silit

&7DR7?<:

%tunci cind un debitor care datoreaza o obligatie diferita de aceea de a plati o suma de baninu e!ecuta obligatia, creditorul poate cere e!ecutarea u e!ceptia :

• B!ecutarea este imposibila in drept sau in fapt

• B!ecutarea obligatiei sau atunci cind este relevanta e!ecutarea silita este nerezonabilde oneroasa=scumpa.

• ;oate obtine in mod rezonabil e!ecutarea din alta sursa• B!ecutarea are un caracter e!clusiv personal• "reditorul nu cere e!ecutarea intr$un termen rezonabil , dupa ce a luat cunostinta sau

trebuia sa i$a o asemenea cunostinta de nee!ecutare.

1.3.Argumentati efectele neececutarii %%I

 "ondiţiile generale ale răspunderii contractuale în raporturile de comerţ internaţional.

;otrivit unei opinii, pentru intervenţia răspunderii contractuale în raporturile de comerţinternaţional, sunt necesare trei condiţii cumulative şi anume: culpa debitorului, prejudiciulsuportat de creditor şi legătura de cauzalitate dintre nee!ecutare şi paguba respectivă. %lţi

Page 63: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 63/88

autori subliniază, că angajarea acestei răspunderi este subordonată e!istenţei cumulative a patru condiţii, adăug'nd la cele trei menţionate în prima opinie şi e!istenţa unei fapte ilicite,care constă în nerespectarea obligaţiei asumate prin contract.

Rezilierea consta in desfiintarea retroactive a contractului commercial international cu titlude sanctiune, la cererea partii care si$a e!ecutat prestatia pe moticul ca cealalta parte nu si$a

e!ecutat culpabil obligatiile ce ii revin. În rela iile comerciale interna ionale rezolutiunea areț țun domeniu mai restrins de aplicare decit in circuitul civil lipsit de elemente dee!traneitate.reducerea se e!plica prin ponderea masiva a contractelor de lunga durata care

 presupun in mod necesar prestatii successive. Desfacere contractului commercialinternational prin rezolutiune constituie o sanctiune e!trema, prin aplicarea careia finalitatileurmarite de parti la inc#eierea contractului sint compromise definitive. Rezolutiuneadesfiinteaza efectele contractului nu numai pentru viitor dar si pentru trecut,partile sintrepuse in situatia anterioara. "ontractantul care si$a e!ecutat prestatia asumata ori s$adeclarat gata sa o e!ecute si poate proba aceasta imprejurare, este indreptatit sa pretinda sis aobtina despagubiri de la cealalta parte. Rezilierea contractului constituie sanctiuneaconcretizata in desfiintarea cu efecte numai pentru viitor a contractelor sinalagmatice cue!ecutare succesiva, care se aplica in caz de nee!ecutare culpabila a obligatiei de catre unadintre parti. >pre deosebire de rezolutiune, rezilierea e!clude efectul retroactive.În dreptul RG, răspunderea este prevăzută la art. $%2 alin.1 C Ldacă nu se e!ecută obligaţia,debitorul este ţinut să despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat, astfel, dacă nudovedeşte că nee!ecutarea obligaţiei nu este imputabilăM. În dreptul francez, dauneleinterese, art. ((2* "" francez, dispune Ldebitorul care a cauzat prin nee!ecutareacontractului un prejudiciu cocontractantului său, este ţinut să repare pierderile suportate şic'ştigul de care acesta a fost lipsit. Daunele interese, pot fi să înlocuiască cu titlu principal

 prestaţia nee!ecutată, fie să completeze alte sancţiuni, cum ar fi rezoluţiunea, e!cepţia de

nee!ecutare, e!ecutarea silită în natură ş.a. În common$la acordarea daunelor interese esteremediul obişnuit în cazul încălcării contractului. Dreputl la daune interese al părţii lezatee!istă indiferent de faptul dacă contractul a fost sau nu rezolvit. %cţiunea pentru daune$interese se află de plin drept la îndem'na părţii lezate spre deosebire de acţiunea pentrue!ecutarea silită sau cea pentru restituire care poartă mai mult un caracter restricţionar şi

 poate fi e!ecutată doar în anumite condiţii. "onvenţia de la )inea, principiile dreptuluieuropean al contractelor şi &7DR?7< stabilesc ca principiu general că creditorul trebuie săfie pus pe c't este posibil în situaţia în care el s$ar fi aflat dacă contractul ar fi fost e!ecutatîn modul cuvenit. %ceastă condiţie presupune că creditorul are dreptul la repararea integralăa prejudiciului pe care l$a suportat din cauza nee!ecutării. ^i acest prejudiciu cuprinde:

 prejudiciul efectiv şi venitul ratat. %rt. 12 "onv )iena

? abordare tradiţională a condiţiilor de aplicare a sancţiunii sub formă de daune interese ţinede analiza următoarelor elemente:

(. ee!ecutarea contractului

-. ;rejudiciul

. @egătura cauzală între nee!ecutarea contractului şi prejuciul

2. )inovatia

Page 64: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 64/88

Subiectul 2./ontractul international de transport maritime de

mar&uri

2.1.Defniti contractul de transport internalional maritim de mar&uri

prin prisma /on0entiei de la 5amburg din 1-*,.

ontract de transport pe mare înseamnJ orice contract prin care cJrJu3ul seobliga, contra plJ2ii unui navlu, sa transporte mJr!uri pe mare de la un port laaltul4 în orice caz, un contract care implica, pe lîngJ transportul pe mare, 3itransportul cu alte mijloace, este considerat contract de transport pe mare însensul prezentei conven2ii numai în mJsura în care are legatura cu transportulpe mare.

2.2.Enumerati si caracterizati &ormele contractului de transport

international maritim de mar&uri.

&n intreaga lume, marile companii de transport naval isi organizeaza e$ploatarea

navelor comerciale, de care dispun, in doua mari categorii de transport sianume:. transportul cu nave de linie4. transportul cu nave de tramp.

 ransportul mar!urilor cu navele de linie este preponderent in transportulmar!urilor generale si aproape in e$clusivitate in transportul mar!urilorcontainerizate. re un caracter regulat si de permanenta, intre anumite porturide e$pediere si de destinatie, dupa un grafc cunoscut.

 ransportul cu nave de linie este mai bine organizat decit cel tramp, liniilerespective avind reprezentanti in fecare port de escala si dane proprii sau

inchiriate. ;ava soseste si pleaca indi!erent daca este incarcata la capacitate.*eaceia costurile de e$ploatare sunt mai mari si deci navlurile sunt ridicate.orespunzator celor doua !orme de transport "de linie si tramp#, contractul detransport maritim de mar!uri poate f incheiat in urmatoarele !orme:&. O prima !orma este aceea a contractului de transport naval propriu-zis, adicapentru transporturile e$ecutate cu navele de linie.&n acest caz contractul se incheie pentru transportul mar!urilor determinate cubucata, pentru transportul de colete, in containere si palete.Sunt asimilate transporturilor cu vasele de linie acele transporturi e!ectuate cuvase, care desi nu servesc cu regularitate anumite porturi, e$ecuta totusi

transporturi de mar%iri pe baza de conosament, in care sunt mentionateconditiile vaselor de linie.&&. O alta !orma a contractului de transport naval este aceea a contractului denavlosire, prin care se pune la dispozitia navlositorului pentru transport o nava,parti din ea sau o incapere de catre navlosant. cest contract se incheie in cazulnavigatiei tramp, care nu are un itinerar f$ si un orar precis. ;avele circula incautarea de mar!a si se opresc in acele porturi unde se gasesc incarcaturi. &ntemeiul acestui contract se transporta cu precadere mar!uri de masa, in vrac, cuocuparea spatiului de transport al navei in intregime sau in parte, partilestabilind portul de incarcare si cel de destinatie.

tunci cand contractul prevede transportul unei incarcaturi complete saupunerea la dispozitie a unei nave in acest scop, contractul de navlosire esteincorporat intr-un document numit charter-partD.

Page 65: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 65/88

5a transporturile de mar!uri cu navele de tramp, charter-partD este intotdeaunainsotit de un conosament, la transporturile cu navele de linie este obligatorieinsotirea mar!urilor de un conosament, charter-partD nefind obligatoriu.ontractul de navlosire "charter-partD # se incheie in mai multe !orme, dintrecare cele mai importante si !olosite sunt urmatoarele:. ime charter presupune obligatia armatorului de a pune la dispozitia

navlositorului nava cu echipaj, pentru a transporta intr-o anumita perioada detimp o anumita mar!a sau calatori, sa suporte cheltuielile cu intretinereaechipajului, a navei "combustibil, asigurarea navei #4)aspunderea pentru e$ploatarea tehnica a navei revine armatorului"navlosantului#, iar cea pentru e$ploatarea comerciala, navlositorului.1oDage charter se incheie pentru o singura calatorie de la un port la altul,pentru o calatorie in ambele sensuri, pentru calatorii circulare si pentru voiajeconsecutive.rmatorul suporta toate cheltuielile pentru intretinerea navei si aechipajului si celelalte au$iliare "ta$e de canal, portuare etc.#, iar navlositorul seobliga sa plateasca navlul convenit.)aspunderea pentru e$ploatarea tehnica si

comerciala a navei revine armatorului.. *emise harter se !oloseste in special in cazul tancurilor petroliere, cindnavlositorul devine armator-chirias, dobindind pe perioada de valabilitate acontractului posesia si controlul deplin al navei. rmatorul pune la dispozitianavlositorului nava !ara echipaj, in buna stare de !unctionare. ;avlositorulechipeaza nava si plateste anticipat navlul, suportind cheltuielile cu echipajul sicombustibilul, precum si ta$ele de canal, portuare etc.4;avlositorul este raspunzator pentru consecintele care rezulta din e$ploatareatehnica si comerciala a navei. 'l nu poate utiliza nava in a!ara porturilor stabilitein contract si. nu o poate incarca cu alte mar!uri decit cele stabilite prin acordul

partilor.&n practica internationala mai e$ista si alte tipuri de charter cum:. charter general - contractul prin care armatorul se obliga sa transporte ocantitate determinata de mar!a intr-o perioada de timp determinata4. bareboat charter - inchirierea navei !ara echipaj - se utilizeaza pentruprocurarea navelor cu plata m rate. 5a e$pirarea termenului de chirie navadevine proprietate a navlositorului.. dailD - inchirierea navei pentru deplasarea pe rute necunoscute4&n contractul de transport cu navele de linie nu se pune la dispozitiae$peditorului nava, ca in contractul de navlosire, ci se realizeaza numai

e!ectuarea transportului lotului de mar!a contractat "coletelor, containerelor,paletelor etc.#.&n ambele !orme de contract se elibereaza de catre compania de transport navalun document de transport denumit conosament sau polita de incarcare, ceconstituie un titlu reprezentativ al marfi.'liberind conosamentul, transportatorul recunoaste in persoana posesorului sauca find proprietarul marfi ce se transporta si care poate pretinde eliberareamarfi.&ncheierea contractului de transport maritimmbele contracte de transport naval "de navlosire si cu navele de linie#, se

incheie in !orma scrisa, !olosindu-se !ormulare tipizate, care di!era in raport de!elul navlosirii, de !elul marfi transportate, etc.)aporturile dintre navlosant si navlositor sunt concretizate in contractul de

Page 66: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 66/88

navlosire, cele dintre e$peditor si compania de transport cu navele de linie, incontractul de transport, precum si, in ambele cazuri, in conosament. ontractulsub cele doua !orme si conosamentul !ac dovada incheierii contractului detransport si a conditiilor de e$ecutare a transportului, dar acestea pot fdovedite si cu oricare alt mijloc legal de proba.

2.3. Argumentaf rationamentul e6isten&ei &ormelor distincte alecontractului de transport interntional maritim de mar&uri &unctie

de tipul na0igatiei maritime.

Din cele e6puse mai sus se &ace o concluzie

'ste importanta e$istent !ormelor distinct de transport international maritime demar!uri in !unctie de tipul navigatiei deoarece in contractul de transport cunavele de linie nu se pune la dispozitia e$peditorului nava, ca in contractul denavlosire, ci se realizeaza numai e!ectuarea transportului lotului de mar!acontractat "coletelor, containerelor, paletelor etc.#, pe cind in contractual de

nalvasire se pune la dispozitie nava,o parte din ea sau o incapere.

 Test 1,

Subiectul I.%ontinutul %ontractului %omercial International.

1.1. Indentificati clauele ce ieaa aspectul juridic al %%I

7n aceasta categorie docrtina a inclus clauzele referitoare la raspunderea contractantilor,legea aplicabila contractului , la jurisdictia competenta sa solutioneze litigiile intre parti.?miterea acestro clauze din continutul contractului nu duc la nulitatea contractului, dar pot

determina anumite dificultati in stabilirea raspunderiii sau in determinarea legii aplicabile.

• "lauz a privind raspunderea contractantilor$ trebuie sa contina precizari referitoare lasanctiunile aplicabilepartilor car e nu$si e!ecuta obligatiile contractuale.

• "lauza referitaore la legea aplicabila contractului$ partile stipuleaza in contract o

clauza prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil contractului cu referire laaspectele de fond si efectele acetuia.

• "lauze privind solutionarea litigiilor. &zual partile stipuleaza o clauza de arbitraj,

 prin care e!prima vointa comuna apartilor de a solutiona litigiul eventual in leg cu

e!ecutarea contract. , sa fie solutionate pe calea arbitrajului..deasemenea partile potstabili o clauza de preintimpinare a litigiilor.• %lte clauze stabilite in contract: de e!. :clauza care sa interica transmiterea catre terti

 persoane de ctre partiel contractante , a bunurilor ce formeaza obicetul contractului,fara consentamintul celeilalte parti9 clauza V best efforteM

1.2.caracteriati clauele cu pri la sanctiunile aplicabile partilor pt neexecutarea

sau executarea necorespunatoare a obligatiilor

"lauz a privind raspunderea contractantilor$ trebuie sa contina precizari referitoare la

sanctiunile aplicabilepartilor car e nu$si e!ecuta obligatiile contractuale. >anctiunile se prezinta sub forma de penalitati , despagubiri.

Page 67: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 67/88

Clauza penala. "od civil :8( "lauza penală 8penalitatea este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazulnee!ecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

"aracterele acesteia:

• Determina aticipat cuantumul prejudiciilorin caz de nee!ecutare a obligatiei darnu creaza pt debitor posibilitatea de a se elibera printr$o alta prestatie decit cea

 principala.• >e fi!eaza anticipat valoarea prejudicilui cauzat creditorului prin nee!ecutare• "uamtumul daunelor evaluate de parti poate fi modificat de instanta in anumite

situatii.

Clazua privind plata daunelor interese.lata de daune interese$ despagubirile banesti pe caredebitorul trebuie sa le plateasca creditorului pentru prejudiciul suportat de cel din urma datoritanee!ecutarii, e!ecutarii intirziate sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor .

"ategoriile de daune interese:

a. "ompensatorii$ despagubirile acordate pentru nee!ecutarea totala sau partiala saunecorespunzatoare a obligatiei de catre debitor 

 b. Goratorii$ despagubirile banesi pe care debitorul afllat in intirziere trebuie sa le plateascacreditorului pentru nee!ecutare.

>>>>>Clauzele limitative. ;artile pot sa diminueze sau sa agraveze situatia debitorului, dar pt cao asemenea conventie sa fie valabila ea trebuie perfectata anterior suportarii prejudiclui decreditor.

1.3.eidentiati in ce conditii pot fi solicitate si primate daune interese

lata de daune interese$ despagubirile banesti pe care debitorul trebuie sa le plateascacreditorului pentru prejudiciul suportat de cel din urma datorita nee!ecutarii, e!ecutarii intirziatesau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor.

"onditiile pt acordarea daunelor interese :

• 7n cazul nee!ecutarii totala sau partiala sau necorespunzatoare a obligatiei de catre

debitor 8daune compensatorii

• 7n cazul in care debitorl se afla in intirziere de e!ecutare a obligatiei.

;otrivit "onventiei de la )iena , daunele interese pentru o contraventie la contract savirsita de o partesunt egale cu dauna suportata si cistigul nerealizat de cealalta parte din cauza contraventiei.

Daunele interese nu pot fi superioare pierderilor si venitului nerealizat pe care partea in culpa le$a prevazut sau trebuia sa le prevada in momentul inc#eierii contractului.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ D& "#ANS'#" IN"&#NA"I'NA -+"I-'DAD& -A#(+#I.2.1. Definiti caracterele juridice a contractului de transport international multimodal

de marfuri prin prisma %onentiei de la <enea din 1789."ontractul de transport international multimodal de marfuri prezinta urmatoarele caractere

 juridice :

Page 68: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 68/88

a este un contract bilateral 8sinalagmatic, c#iar de la înc#eierea lui valabilă, d'nd naştere laobligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor contractante: cărăuşul se obligă sătransporte dintr$un loc în altul încărcătura, iar e!peditorul se obligă să plătească preţultransportului9

 b este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un folos, un

ec#ivalent, o contraprestaţie în sc#imbul obligaţiei asumate. B!peditorul urmăreştedeplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract, iar cărăuşul doreşte să primească preţul convenit 8tariful de transport9c este un contract comutativ, părţile cunosc'nd întinderea obligaţiilor reciproce pe care şi leasumă c#iar din momentul înc#eierii contractului şi pot aprecia ec#ivalenţa acestor prestaţiireciproce9d contractul de transport multimodal de mărfuri, are un caracter real, pentru înc#eiereavalabilă a contractului consimţăm'ntul părţilor trebuie să se materializeze în predarea8remiterea efectivă a mărfurilor care urmează să fie transportate de către cărăuş.e este un contract consensual, asfel contractul se considera inc#eiat prin simplu acord de

vointa al partilor.

2.2%aracteriati regimul juridic a documentului de transport multimodal."onventia de la 3eneva din (*+ prevede că documentul de transport multimodal emis decărăuş poate fi negociabil sau nonnegociabil, după opţiunea predătorului mărfurilor.

Documentul negociabil poate fi emis Qla ordinQ sau Qla purtătorQ9 în primul cazdocumentul poate fi transmis prin gir iar în cel de al doilea caz transferul are loc fără oasemenea formalitate.

În situaţia în care se emit mai multe e!emplare originale, documentul trebuie săcuprindă o menţiune în acest sens.

"ărăuşul sau cel care acţionează în numele său are obligaţia să predea încărcăturacelui care îi remite documentul de transport, girat in mod valabil, atunci c'nd a fost emis QlaordinQ.

7n situaţia in care au fost emise mai multe originale ale unui document de transportmultimodal, cărăuşul nu poate fi obligat să elibereze încărcătura dacă nu i se remit toatee!emplarele, c#iar dacă operaţiunea s$a realizat cu bună credinţă.

În cazul documentului de transport multimodal nonnegociabil, cărăuşul emitenttrebuie să insereze în conţinutul acestuia numele destinatarului.

@a destinaţie, marfa va fi predată persoanei nominalizată în documentul de transportsau altei persoane conform instrucţiunilor primite, care de regulă se fac în scris.

2.3. Analiati obligatiile partilor in contractul de transport internationalmultimodal de marfuri prin prisma %onentiei de la <enea din 1789."onform "onventiei de la 3eneva din (*+, e!peditorului ii revin urmatoarele

obligatii :(. sa efectuieze plata pretului de transport 9-. sa sa marc#eze marfurile periculoase 9. sa$l garanteze pe antreprenor de transport multimodal pentru indicatiile inscrise indocumentul de transport multimodal.

?bligatiile antreprenorului de transport multimodal sunt :(. sa transporte marfurile la locul de destinatie in termenul stabilit 9-. obligatia de conservare a marfurilor 9

. sa predea marfa destinatartului.?bligatiile destinatarului in contractul de transport international multimodal demarfuri sunt :

Page 69: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 69/88

(. sa preia marfa de la antreprenorul de transport multimodal de marfuri 9-. sa plateasca pretul transportului daca este mentionata astfel de obligatie in documentul detransport multimodal ca fiind in sarcina destinatarului.

Test 1-

Subiectul 1.Inc7eierea contractelor comerciale international.

1.1.Descrieti conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca accepatarea

pentru a produce e&ecte 'uridice.

cceptarea reprezinta o mani!estare de vointa a destinatarului o!ertei de aincheia un contract in conditiile prevazute de o!erta. entru a constitui oacceptare ea trebuie sa e$prime neindoielnic vointa destinatarului de a seangaja juridic in conditiile prevazute de o!erta publica. cceptarea poate fe$presa "scrisa, verbal, prin actiuni concludente#, tacita cind se materializeazaprintr-un !apt juridic sau prin alt comportament a destinatarului care e$primavointa sa de a accepta o!erta. &ndiKerent de tipul de acceptare e$presa sautacita acceptarea o!ertei are valoare juridical egala. entru a produce e!ecte

 juridice acceptarea trebuie sa intruneasca următoarele conditii:

$ >a emane de la destinatarul ofertei sau de la reprezentantul sau legal

$ <rebuie sa fie conforma cu oferta$ >a ajunga la cunostinta ofertantului înauntrul termenului de acceptare, ceea ce

inseamna ca acceptarea sa fie facuta inainte ca oferta sa fi fost revocata sau sa devinacaduca.

1.2.Determinati e&ectele acceptarii tardi0e

cceptarea este tardiva in aceea situatie in care a ajuns la o!ertant dupae$pirarea termenului de acceptare a o!ertei sau in lipsa acetui termen intr-operioada de timp rezonabila calculate de la data e$pirarii o!ertei. n principiu

acceptarea tardiva este lipsita de e!ecte juridice. otusi, ea poate f luata inconsiderare drept acceptare in urmatoarele situatii:

$ ?fertantul fara intirziere il informeaza verbal sau prin aviz pe acceptant despreaceasta.

$ %cceptarea a fost e!pediata inauntrul termenului dar a ajuns la cunostintaofertantului dupa e!pirarea acestui termen indifferent de cauzele care au generataceasta intirziere.

1.3.Decideti asupra momentului inc7eierii //I inter absents

5a incheierea contractului prin tele!on momentul incheierii contractului estemomentul convorbirii tele!onice, iar locul incheierii contrcului se determina in!elul urmator:

Page 70: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 70/88

$ ;entru sistemul de drept continental este locul celui care are initiative telefonica$ 7n common la este considerat locul celui apelat telep#onic.

&n vederea determinării momentului incheierii contractului prin corespondentasint cunoscute 6 sisteme:

(. >istemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii C contractual se considera inc#eiat inmomentul in care destinatarul ofertei s$a declarat de accord de a inc#eia contractul.-. >istemul e!pedierii acceptarii C destinatarul acceptarii e!pediaza acceptarea catre

ofertant.. >istemul receptiei acceptarii C potrivit caruia momentul inc#eierii contractului este

momentul in care acceptarea a ajuns la ofertant. 7nconvenient consta in aceea ca practica a demonstrate ca nu toata corespondenta este luata la cunostinta imediat ceaceasta ajunge la sediul oferatntului. 7n acest sKstem promovat de tarile europene maiales de 3ermania riscul caii postale este suportat de acceptant.

2. >istemul informatiei C contractual se considera inc#eiat in momentul in care

ofertantul ia efctiv cunostinta cu continutul acceptarii.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ IN"&#NA"I'NA D& "#ANS'#" -A#I"I- D&-A#(+#I.

2.1. Definiti contractul de transport international maritim de marfuri prin prisma%onentiei de la Mamburg din 1768.;rin prisma "onventiei de la 6amburg din (*1+ contract de transport international maritimînseamn_ orice contract prin care c_r_uşul se obliga, contra pl_ţii unui navlu, sa transportem_rfuri pe mare de la un port la altul. "onosamentul este documentul care face dovada unuicontract de transport pe mare şi a prelu_rii sau înc_rc_rii m_rfurilor de c_tre c_r_uş, prin carec_r_uşul se obliga sa livreze m_rfurile contra prezent_rii acestui document. ? astfel deobligaţie se realizeaz_ prin prevederea e!pres_ din document ca m_rfurile sa fie livrate laordinul unei persoane nominalizate, la ordin, sau la purt_tor.2.2. &numerati si caracteriati formele contractului de transport international maritimde marfuri.

"ontractul de transport international maritim de mărfuri este acel contract prin care una din părţi $ o companie de transport naval 8navlosantul se obligă să transporte mărfuri dintr$un port în altul pe mare, iar cealaltă parte $ navlositorul 8e!peditorul $ să plăteasca preţul

stabilit, denumit navlu."unoastem doua forme ale contractului de transport international maritim de marfuri şianume:

(. contractul de navlosire C adică înc#irierea navei în intregime, sau a unei parti dinea cu înc#irierea anumitor spaţii pentru transportul de marfuri 8c#arterul9

-. fără înc#irierea navei ."orespunzător celor două forme de transport 8de linie şi tramp, contractul de transport

maritim de mărfuri poate fi înc#eiat în următoarele forme:I. ? primă formă este aceea a contractului de transport naal  propriu$zis, adică

 pentru transporturile e!ecutate cu naele de linie.

În acest caz contractul se înc#eie pentru transportul mărfurilor determinate cu bucata, pentru transportul de colete, în containere şi palete.

>unt asimilate transporturilor cu vasele de linie acele transporturi efectuate cu vase,

Page 71: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 71/88

care deşi nu servesc cu regularitate anumite porturi, e!ecută totuşi transporturi de mărfliri pe bază de conosament, în care sunt menţionate condiţiile vaselor de linie.

II. ? altă formă a contractului de transport naval este aceea a contractului denalosire, prin care se pune la dispoziţia navlositorului pentru transport o navă, părţi din easau o încăpere de către navlosant. %cest contract se înc#eie în cazul navigaţiei tramp, care

nu are un itinerar fi! şi un orar precis. avele circulă în căutarea de marfă şi se opresc înacele porturi unde se găsesc încărcături. În temeiul acestui contract se transportă cu precădere mărfuri de masă, în vrac, cu ocuparea spaţiului de transport al navei în întregimesau în parte, părţile stabilind portul de încărcare şi cel de destinaţie.

%tunci cand contractul prevede transportul unei încărcături complete sau punerea ladispoziţie a unei nave în acest scop, contractul de navlosire este încorporat într$undocument numit c)arter0part.

În contractul de transport cu naele de linie nu se pune la dispoziţia e!peditoruluinava, ca în contractul de navlosire, ci se realizează numai efectuarea transportului lotului demarfa contractat 8coletelor, containerelor, paletelor etc..

În ambele forme de contract se eliberează de către compania de transport naval undocument de transport denumit conosament sau poli@; de nc;rcare, ce constituie un titlureprezentativ al mărfii.2.3. Argumentati rationamentul existentei formelor distincte ale contractului detransport international maritim de marfuri functie de tipul naigatiei maritime.7n intreaga lume, marile companii de transport naval isi organizeaza e!ploatarea navelorcomerciale, de care dispun, in doua mari categorii de transport si anume:

N transportul cu nave de linie9 N transportul cu nave de tramp.

 <ransportul marfurilor cu navele de linie este preponderent in transportul marfurilorgenerale si aproape in e!clusivitate in transportul marfurilor containerizate. %re un caracterregulat si de permanenta, intre anumite porturi de e!pediere si de destinatie, dupa un graficcunoscut.

 <ransportul cu nave de linie este mai bine organizat decit cel tramp, liniilerespective avind reprezentanti in fiecare port de escala si dane proprii sau inc#iriate. avasoseste si pleaca indiferent daca este incarcata la capacitate. Deaceia costurile de e!ploataresunt mai mari si deci navlurile sunt ridicate.

 Desi in principiu obiectul transportului cu nave de linie il fac marfurile generale, in

 partide mici si containerizate, in ultima perioada a inceput sa fie transportate in acest sistemsi marfurile in partide mari 8inclusiv minereuri, fosfati, c#erestea si cereale. "ompaniile de navigatie de linie sunt putine la numar comparativ cu numarul

firmelor din sistemul de transport tramp, si formeza asa zisele VconferinteM, Vacorduri cu privire la tarife M pe o anumita zona sau relatie. %dica armatorii respectivi stabilesc in comunnivelul tarifelor practicate, conditiile de e!ecutare a transporturilor, nivelul compensatiilor8reducerilor la zonele mai indepartate de port etc.

 avele de linie sunt de tip universal, perfectionate din punct de vedere te#nic si cuviteze mari de deplasare, capabile sa transporte si marfuri in containere, marfuri paletizate si

 pac#etizate.

 avele de linie nu asteapta randul la port, avind prioritate si beneficiaza de ta!e portuare mai mici.

Page 72: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 72/88

 avigatia tramp 8tramp $ inseamna nava vagabond este neregulata, ea nu se referala o anumita zona geografica sau la porturi de e!peditii si de destinatie cunoscute dinainte,nu au un itinerar si un orar precis.

 avele sint angajate pentru transport fara sa e!iste un orar de intrare sau iesire dintr$un port. De obicei, aceste nave se inc#iriaza pentru a fi incarcate la intreaga capacitate si

transporta, de regula, materii prime si semifabricate unde un lot de marfa 8o e!peditie estedestul de mare si unde nu e!ista o anumita frecventa de livrare pe aceeasi relatie."ele mai multe nave care se angajeaza la transport in sistemul VtrampM sint tancurile

 petroliere, mineralierele, navele specializate pentru transportul: c#erestele, fosfatilor siingrasamintelor, cerealelor si produselor metalurgice. ;retul la transportul in sistemul VtramMeste mai mic in comparatie cu sistemul de linie deoarece nava se angajeaza la intreagacapacitate, armatorii dispunind in acest scop de nave de capacitati diferite.

TEST 2

Subiectul I. Subiectele D%I

1.1 Identificati categoriile subiectilor dreptului comertului international7n general , subiectii raporturilor juridice de comert international pot fi clasificati dupa ordinea

 juridica careia ii apartin in - grupe:

$subiecti de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diferitor state$subiecti de drept ce apartin ordinii juridice internationale.;articipantii cel mai des intilniti la raporturile juridice de comert international sunt subiectiide drept national C persoane fizice si persoane juridice, adica subiecte ale raporturilor

 juridice nu pot fi decit oamenii, fie individual, fie grupati in forme organizate.

>ubiectii de drept internatinonal pot fi clasificati in - grupe: (.statele - organizatiile de statecu caracter interguvernamental1.2 Determinati elementele specific societatilor trasnationale>ocietatile transnationale C soceitatile comerciale care c#iar de la constituirea lor sefondeaza pe elemente fara caracter national cum sunt capacitatea ce provine de la asociatidin diferite state9 stabilirea uneori a mai multor sedii principale in state diferite si care suntlipsite de o legatura juridica cu anumit stat, astfel ca in privinta lor nu primeste vocative niciuna din legile nationale , iar litigiile izvorite din interpretarea si aplicarea actelor lorconstitutive sunt scoase din competent instituiilor nationale, pt a fi date spre solutionare unor instante speciale.Blementele specific ale societatilor transnationale:$ societati cu capitaluri mari si foarte mari ce provin de la asociati din mai mult state.$pot avea mai multe sedii in tari diferite$au o structura organizatorica international, dar beneficiaza de un centru unic de decizie sicontrol, precum si de gestiune globala.$desfasoara activitati de productie, comert si presteaza servicii pe mai multe piete, dar pe

 baza unei strategii economice si financiare comune.$litigiile dintre asociati sunt diferite spre solutionare de regula unor instante arbitrale sautribunale internationale fiind astfel scoase de sub jurisdictia altui stat.1.3 Analiati modurile in care statul actioneaa in raporturile juridice de comertinternational>tatul: fiecare stat are dreptul de a participa la comertul international si la alte forme de

cooperare economica si te#nico$stiintifica, fiind liber sa aleaga modalitatea de organizare arelatiilor sale economice e!terne. >tatul e un subiect cu o pozitie deosebita in raporturile juridice de comert international, deoarece pe de o parte actioneaza ca putere suverana, iar pe

Page 73: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 73/88

de alta parte ca persoana juridical putind inc#eia acte de comert international, desi nu arecalitate de comerciant.

;ozitia specifica a statului in raporturile juridice de comert international rezulta dinatributiile pe care le are ca titular de suveranitate, calitate in care legifireaza statutul juridical celorlalte subiecte de drept, negociaza acordurile si conventiile international cu celelaltestate. "a putere suverana , statul actioneaza ca subiect de drept administrative, financiar,

elaboreaza politicile comerciale pe care le considera necesare sau instituind un regim vamalde natura sa garanteze o balanta comerciala active printr$o ec#ilibrare a importurilor sie!porturilor in raport cu cerintele fiecarei etape de dezvoltare.%stfel statul actioneaza in - moduri:$ in raporturile pe care le inc#eie cu persoanele fiz.=jur. straine, statul actioneaza ca puteresuverana 8e!emplu: inc#eierea acordurilor de imprumuturi sau finantari ori de colaborarefinanciara cu alte state sau cu institutii financiare monetare international.$ in unele raporturi juridice statul actioneaza ca subiect de drept privat de iure gestiones, pe

 pozitie de egalitate juridical cu cealalta parte care e o persoana fiz.=jur. nerezidenta 8contr. deconcesiune sau de asistenta te#nica, acordurile de investitii industrial sau contr. de inc#irierede bunuri sau servicii ale proprietatii publice.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ IN"&#NA"I'NA D& "#ANS'#" -A#I"I- D&-A#(+#I.

2.1. #elatati particularitatile conosamentului ca forma a contractului detransport international maritim de marfuri."onosamentul constituie principalul document care confirmă e!istenţa contractului detransport maritim.Dupa receptionarea marfurilor spre transportare, armatorul , la cererea navlositorului îielibereaza un "??>%GB<, care constituie actul probatoriu al receptionarii marfurilor."onosamentul este o adeverinta semnata de cărăuş sau de o persoana imputernicita de

aceasta de regula, comandantul navei, prin care se dovedeste ca marfurile descrise calitatativsi cantitativ in acest document au fost incarcate sau preluate pentru a fi transportate dintr$un port in altul in scopul de a fi predate persoanei nominalizate sau posesorului acestuidocument.

;otrivit "onventiei de la 6amburg din (*1+, privind transportul pe mareconosamentul este un document care face dovada unui contract de transport pe mare siconsta in prelucrarea= incarcarea marfurilor pe nava de catre caraus, precum si obligatiaacestuia de a livra marfuri contra prezentarii documentelor.

B!peditorul este in drept sa ceara transportatorului eliberarea, in loc de conosament,a unui bon maritim de livrare sau a unui alt act probatoriu al primirii marfurilor spretransportare.

2.2. Determinati tipurile conosamentelor conform criteriilor de clasificare ale acestora.7. Dupa scop, conosamentele se clasifica astfel :

a$ %onosament de preluare a marfii C are functie provizorie si se emite atunci candconform contractului de vanzare$cumparare riscul pieirii marfii se transmite de lavanzator la cumparator anterior incarcaturii marfii pe vas. Dupa incarcarea marfii,conosamentul de preluare a marfii va fi inlocuit cu unul de incarcare sau peconosament se va aplica mentiunea MimbarcatM.

b$ %onosament de incarcare a marfii.  77. Dupa modul de circulare a marfii sint conosamente:a$ $nominatie $ care contin numele posesorului si pot fi vindute numai prin

intermediul cesiunii de creanta notariale 9b$ 0la ordin $ poate fi transmis liber prin gir 9

Page 74: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 74/88

c$ 0 la purtator $ nu contine numele destinatarului si cine detine conosamentul acela esi posesorul marfii.

2.3. Argumentati functiile principale ale conosamentului.

  "onosamentul are urmatoarele functii:

$ este un titlu de proprietate, adica dovedeste ca posesorul acestuia este proprietarulmarfii 9$ este un titlu probator, adica confirma ca marfa a fost incarcata pe nava în buna

regula. %sa tip de consonament se numeste clean bill of leading ! consonament curat.Daca capitanul depisteaza ca marfa nu corespunde ambalajului sau calitatii, atunci elface o însemnare despre aceasta in consonament care se numeste $ unclean bill

ofleading (conosament murdar9

$ este un titlu de valoare negociabil $ poate sa fie instrainat 8vindut, donat,etc liber,circulind prin intermediul girului 8andosamentului. 3irul este o operaţiune deinstrainare a titlurilor de valoare si a instrumentelor de plata prin care posesorul lor letransmite altei persoane facind o inscriere pe dosul 8andosament documentului

indicind numele noului psesor si punindu$si semnatura.Reieşind din aceasta conosamentul poate fi un instrument de credit, adică pe bazalui se desc#ide prin intermediul bancilor creditul necesar finantarii contractului devanzare$cumparare 9

$ este unica dovada de e!istenta a contractului de navlosire 8 de transport maritimintre armator si navlositor la transportarea mărfurilor cu nave de linie.

Testul 21

Subiectul 1.8otiunea si caracteristica generala a dreptului comertului

international

1.1.Defniti dreptul comertului international ca ramura de drept.

*& este o materie juridică pluridisciplinară reunind norme con%ictuale, norme dedrept civil, comercial,

precum si norme de drept material uni!orm, iar într-o anumită limită si normele dedrept international

public prin care se reglementează raporturi de comert international si de cooperareeconomică si tehnico

stiintifcă stabilite între participantii la circuitul mondial de valori si cunostinte.

 udor opescu defneste *& ca un ansamblu de norme care cîrmuiesc relatiilecomerciale ce depăsesc

cadrul intern sau national a unui stat si au aderente internationale cu C sau mai multesisteme de drept

national.

1. 1aduh si ?h. (ivol: *& este stiinta care cuprinde si cercetează normele de drept si

uzantele ce

Page 75: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 75/88

reglementează institutiile si raporturile juridice care iau nastere în s!era relatiilor deschimb si economice

internationale.

n lumina acestei analize putem defni *& ca find ansamblu de norme juridice carereglementează relatiile

comerciale si de cooperare economică si tehnico-stiintifcă internationale.

1.2E6plicati criteriile de defnire a caracterului international al raporturilor

 'uridice) care constituie

obiectul dreptului comertului international

aracterul de internationalitate al )L este determinat de prezenta în cadrulacestor raporturi a unuia sau mai multor elemente de e$traneitate. onventiileinternationale stipulează pentru defnirea caracterului intern al raportului C

criterii:

a# n criteriu subiectiv F în sensul că părtile persoanele fzice/ persoanele juridice sa aibă sediu sau domiciliu în state di!erite. onventia de la 1ienadin IMNH privind vînzarea internatională de măr!uri, conventia de la ;e<

 =or> IM76.

b# riteriul obiectiv F în sensul că mar!a, lucrarea, serviciul, bunul care !aceobiectul )L să se a%e într-un tranzit international ceea ce presupune că înprocesul derulării raportului juridic bunul să treacă cel putin o !rontieră.cest criteriu este stipulat de regulă în conventiile privind transportulinternational "conventia de la (erna IM8, conventia de la 1arsovia deunifcare a unor reguli la transportul aerian international de măr!uri#.

n literatura de specialitate s-a arătat că cele C criterii sînt în principiualternative, find sufcient doar unul din ele pentru a constata esenta unui raportde comert international. n practică însă !oarte !recvent sînt întîlnite în acelasitimp ambele criterii. *e asemnea sînt întîlnite si alte cerinte aleinternationalitătii în situatiile în care încheierea, modifcarea, e$ecutarea L areloc în state di!erite. restatia caracteristică care !ace parte din obiectulcontractului se des!ăsoară în străinătate, locul a%ării bunului, locul predării

bunului, locul încheierii contractului.

1.3Argumentati autonomia dreptului comertului international

n doctrina juridică e$istă denumirea de drept comercial international sau de*&rivat comercial. ;&&)5 F comisie specializată a O; la momentul

 înfintării sale în IM a adoptat denumirea de *rept comercial international si apropus defnitia acestuia ca find un ansamblu de reguli care reglementeazărelatiile comerciale de drept privat punînd în cauza mai multe tări. ceastădefnitie a !ost ofcializată deoarece rezultă că raporturile de drept internationalpublic care sînt într-o legătură strînsă cu raporturile comerciale internationale

rămîn în a!ara domeniului de actiune a *&. u toate că unii autori consideră că*& este o notiune mult mai descriptivă, majoritatea ajung la concluzia că estetotusi cea mai potrivită deoarece ea constată e$istenta unui !enomen F

Page 76: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 76/88

comertul international, si realitatea inevitabilă a unui drept adecvat. e cînddenumirea *&rivat comercial indică o restrîngere a obiectului de reglementare,obiectul disciplinei reducîndu-se numai la relatiile de drept international privat.

n lumina acestei analize putem defni *& ca find ansamblu de norme juridicecare reglementează relatiile comerciale si de cooperare economică si tehnico-

stiintifcă internationale.

st!el, conchidem:

(. ormele D"7 se situează în limita ordinii juridice nationale cu ordinea juridicăinternatională, ceea ce înseamnă că devenind o materie interdisciplinară carecuprinde mai multe norme ale mai multor ramuri de drept, ponderea avînd$o normelede drept privat.

-. ormele D"7 reglementează atît relatii de comert, cît si relatii economice si te#nico$stiintifice.

. ormele D"7 sînt atît norme de drept material care pot fi atît de drept uniform, cît side drept national, cît si norme procesuale vizînd ca e!emplu arbitrajul comercialinternational, precum si normele conflictuale care au rolul de a identifica, de a stabilicare este sistemul de drept aplicabil sau legea aplicabilă unui raport juridic de comertinternational. ?dată stabilit sistemul de drept aplicabil raportului juridic acesta vareglementa în principiu:

$ "onditiile de fond ale contractului$ Bfectele obligationale ale contractului.

e lîngă norme con%ictuale mai e$istă si norme materiale de drept uni!orm caresînt adoptate de către state fe pe cale de conventie internatională, fe pe cale

de lege uni!ormă, pentru a cîrmui anumite raporturi juridice si a lichida sauconstrînge con%ictele de legi "ca e$emplu, în domeniul vînzării internationale,transportului internationale, titlurilor de credit#. ceste norme de drept materialuni!orm nu le înlocuiesc întotdeauna pe cele de drept national, ci doar coe$istăcu acestea si au s!eră de aplicare di!erită.

+iecare ramură de drept se caracterizează si prin anumite procedee saumodalităti de reglementare a raporturilor juridice ceea ce constituie metoda dereglementare a unor atare raporturi juridice. st!el:

$ În raporturile comerciale internationale este caracteristică pozitia de egalitate juridicăa părtilor una fata de alta.

$ Bste de subliniat că în aceste raporturi statul actionează ca subiect de drept privat 8deiure gestionis, adică el este pe pozitia de egalitate juridică cu cealaltă parte care

 poate fi atît persoană fizică, cît si persoană juridică ce apartine unui alt stat. În cazlraporturilor juridice financiar$bancare, vamale etc. care vizează realizarea politiciisale comerciale, statul actionează ca subiect de drept public.

Subiect 2 .%ontracte moderne si complexe.

2.1. Definiti si descrieti caracterul complex al %I de engineering prin prisma

contractelor model al %%I

Bngineering$ul este un comple! de operaţiuni, prealabile sau concomitente,

Page 77: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 77/88

de concepţie şi elaborare, precum şi de coordonare şi e!ecutare a proiectelor şilucrărilor pentru realizarea unui obiectiv.?peraţiunile de engineering se îndeplinesc în cadrul a două faze principale:

$ faza de studii, ce include cercetările în baza cărora se elaborează un proiect, şi$ faza de e!ecutare, ce cuprinde realizarea sau punerea în stare de serviciu a unui

obiectiv.

În raport de natura prestaţiilor, activitatea de engineering implică următoareleoperaţiuni: engineering economic, care urmăreşte stabilirea ştiinţifică, pe baza unor  principii economice, a soluţiei optime pentru realizarea unui obiectiv industrial9engineering de proiectare, care cuprinde lucrările de proiectare, necesare pentru realizareafizică a obiectivului industrial9 engineering industrial, care se ocupă cuorganizarea şi coordonarea activităţii oamenilor, utilajelor şi materialelor, cuorganizarea conducerii obiectivului industrial.

2.2. definiti contractul de reengineering ca foma specifica a contractului deengineering, caracteriati esenta si arietatile acestuia.

Recent, pe piaţa internaţională un nou tip de serviciu $ serviciu de re$engineering, care aureproiectarea o firmă străină lui.

Reengineering 8engleză 3e!engineering ! servicii de inginerie de consultanta pentru

restructurarea sistemelor de organizare şi de gestionare a proceselor de producţie şi

comerciale şi de investiţii ale entităţii, în scopul de a îmbunătăţi competitivitatea şi

stabilitatea financiară.

Reengineering este de două tipuri:

$ criza de re$engineering şi

$ reengineering.

Reproiectarea "riza are drept scop rezolvarea problemelor de criză ale unei entităţi

economice. %cesta este utilizat în cazurile în care impactul activităţilor financiare şi

comerciale şi industriale şi comerciale ale unei entităţi economice în continuă scădere,

competitivitatea acesteia care intră brusc tendinţa ban0rotstvai nuz#en0omple0s măsuri

 pentru a soluţiona această criză.

%stăzi, în criză trebuie să reorganizeze multe entităţi de producţie ale Federaţiei Ruse.

%cest lucru se datorează în următoarele motive:

$ în structura actuală de organizare şi de gestionare a întreprinderilor industriale şi de

afaceri, e!istă încă multe lacune lăsate de vec#iul regim, ceea ce conduce la costuri

inutile de muncă, resurse financiare şi materiale9

$ noi elemente ale procesului de afaceri sunt încă în faşă şi slab dezvoltate.

Page 78: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 78/88

Reengineering de dezvoltare este utilizat în cazurile în care dinamica redusă şi structura de

e!ecuţie de organizare şi gestionare a procesului de producţie şi de comerţ şi de investiţii a

atins deja nivelul ma!im de profit.

Firme de inginerie implicate în re$inginerie pot fi împărţite în patru tipuri.

 ?rimul tip ! este de firme străine şi consultanţi. %cestea sunt, în principal, servicii de audit şi

servicii de gestionare a informaţiilor cu ajutorul computerelor şi a softare$ul lor.

 @l doilea tip ! o firmă de consultanţă, care lucrează ca integratori de sisteme. %ceste firme

 pot funcţiona numai la cel mai înalt nivel de management al agenţilor economici şi sunt

departe de proceduri contabile şi te#nologii pentru punerea lor în aplicare. >arcina lor

 principală este de a construi cele mai bune modele cu ajutorul unor programe străine şi

introducerea sistemelor de management al documentelor. %stfel de firme nu au e!perienţă în

managementul financiar. Bi lucrează pe bază de proiect şi nu sunt capabili de decizii de larg

consum.

 @l treilea tip ! o firmă de design care va proiecta compania perfectă, adică problema de

afaceri de design optim. "u toate acestea, aceste firme s$au nu poate pune în practică acest

 proiect şi să facă recomandări pentru punerea sa în aplicare.

 @l patrulea tip ! o companie implicată în punerea în practică a reengineering. >copul lor

 principal $ punerea în aplicare rapidă a rezultatelor de re$inginerie entitate de afaceri demanagement de proiect, în scopul de a elimina criza, doar pentru a oferi un sistem de control

mai optim.

2.3.Argumentati oportunitatea selectarii tipurilor contractului de engineering infunctie de finaliatea urmarita de beneficiar si nielul de raspundere a companiei deengineering?biectul contractului de consulting$engineering îl formează operaţiunile

 prestate, de la simple consultaţii p'nă la realizarea unor proiecte sau obiective.

;restaţiile de engineering necesare pentru e!ecutarea unui obiectiv industrial cuprindurmătoarele operaţiuni: cercetări şi studii preliminare9 elaborarea planurilor9asigurarea materiilor prime şi utilităţilor9 realizarea construcţiilor civile9 furnizarea deec#ipamente, utilaje, materiale sau piese de sc#imb9 livrarea documentaţiei te#nice9asigurarea asistenţei te#nice.

>ocietatea sau prestatorul de engineering trebuie să$şi realizeze misiunea potrivit prevederilor menţionate în contract. În raport de specificul contractului, prestatorul de engineering poate avea următoarele obligaţii: efectuarea de studii9conducerea realizării obiectivului industrial9 prestarea de asistenţă te#nică9coordonarea activităţii antreprenorilor9 verificarea lucrărilor de montaj9 predarea

documentaţiei obiectivului9 garantarea funcţionării şi capacităţii obiectivului9 păstrarea secretului informaţiilor şi realizărilor.?bligaţiile clientului sau beneficiarului sunt de a plăti preţul şi de a preda

Page 79: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 79/88

toate datele şi informaţiile cerute. "lientul mai poate fi obligat să presteze uneleservicii, să furnizeze anumite bunuri sau să obţină autorizaţiile necesare.În determinarea obligaţiei principale a clientului, plata preţului, se aplicăurmătoarele principii: plata se face numai de către client9 valoarea retribuţiei includeşi c#eltuielile cu caracter permanent, întreprinse de societate pentru sporirea

 potenţialului te#nico$ştiinţific9 modul şi condiţiile de efectuare a plăţii sunt stabilite

de catre parti.

Teste 22

Subiectul 1.Inceierea contractelor comerciale international

1.1.Distingeti di&erite conceptii re&eritoare la momentul inc7eierii

contractelor comerciale internatioanale inter absentes

5a incheierea contractului prin tele!on momentul incheierii contractului estemomentul convorbirii tele!onice, iar locul incheierii contrcului se determina in!elul urmator:

$ ;entru sistemul de drept continental este locul celui care are initiative telefonica$ 7n common la este considerat locul celui apelat telep#onic.

&n vederea determinării momentului incheierii contractului prin corespondentasint cunoscute 6 sisteme:

4. >istemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii C contractual se considera inc#eiat inmomentul in care destinatarul ofertei s$a declarat de accord de a inc#eia contractul.

5. >istemul e!pedierii acceptarii C destinatarul acceptarii e!pediaza acceptarea catreofertant.

1. >istemul receptiei acceptarii C potrivit caruia momentul inc#eierii contractului estemomentul in care acceptarea a ajuns la ofertant. 7nconvenient consta in aceea ca

 practica a demonstrate ca nu toata corespondenta este luata la cunostinta imediat ceaceasta ajunge la sediul oferatntului. 7n acest sKstem promovat de tarile europene maiales de 3ermania riscul caii postale este suportat de acceptant.

+. >istemul informatiei C contractual se considera inc#eiat in momentul in careofertantul ia efctiv cunostinta cu continutul acceptarii.

1.2.Determinati locul înc7eierii contractelor comerciale international

inter absentes

%tunci cind contractual se inc#eie intre persoane prezenta locul perfectarii lui este acelaunde are loc semnarea contractului. 7n cazul perfectarii contractului prin telefon,determinarea locului inc#eierii acestuia difera in functi de conceptia adoptata:$ 7n sistemul emisiunii sic el al e!pedierii acceptarii, ""i se considera inc#eiat la locul

unde vorbeste acceptantul.$ 7n sistemul receptiei acceptarii si cel al informarii, contractual se considera inc#eiat

la locul unde vorbeste ofertantul.7n cazul contractelor inc#eiate inter absentes, determinarea locului inc#eierii acestora

difera in functie de conceptia adoptata cu privire la stabilirea momentului inc#eierii lor.%stfel in sistemul emisiunii sic el al e!pedierii acceptarii, locul inc#eierii contractuluieste sediul sau resedinta acceptantului. 7n sistemul receptiei acceptarii si cel al informarii

Page 80: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 80/88

contractual se considera inc#eiat la locul unde se gaseste ofertantul. 7n cazurile in carecontractual se inc#eie fara a fi necesara comunicarea acceptarii, contractual se cosniderainc#eiat la locul unde se află acceptantul. 7n situatia acceptarii tardive, locul inc#eieriicontractului este la sediul sau dupa caz resedinta acceptantului, deoarece aici sereceptioneaza comunicare facuta de ofertant privind valabilitatea acceptarii tardive.

1.3.Argumentati importanta determinarii momentului si loculuiinc7eierii //I

$ Gomentul perfectarii contractului marc#eaza limita in timp pina la care se poaterevoca oferta si acceptare.

$ Goartea sau incapacitatea ofertantului sau acceptantului survenita ulterior perfectariicontractului nu produc consecinte cu privire la e!istent si efectele cotractului.

$ Goarte sau incapacitatea ofertantului sau acceptantului survenita anterior perfectariicontractului impiedica fomarea acestuia.

$ Garc#eaza inceputul curgerii termenelor de prescriptive, a efectelor acestora afara de

cazul in care legea sau partile nu au fi!at o alta data in acest sens.$ "onflictul legilor in timp se rezolva in raport cu data inc#eierii contractului.$ )alabilitatea consimtamintului si deci e!istent viciilor de consimtamint se apreciaza

la momentul inc#eirii contractului$ 7n fncti de moment se determina locul inc#eierii contractului.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ D& "#ANS'#" IN"&#NA"I'NA (+IA D&

-A#(+#I.

2.1. Definiti contractul de transport international fluial de marfuri prin prisma %onentiei

de la Fudapesta din 2991.;rin prisma "onventiei de la Audapesta din -(contractul de transport international

fluvial de marfuri se inc#eie printr$o scrisoare de trasura fluviala, obiectul sau fiindtransportul de marfuri pe fluviile internationale. De cele mai multe ori, cadrul juridic alefectuarii unui asemenea transport este configurat prin acorduri bilaterale de comert sinavigatie, perfectate intre statele riverane, sau prin intelegeri bi$ si multilaterale, interveniteintre armatorii din statele riverane.

2.2. %aracteriati regimul juridic a scrisorii de trasura fluiale.Documentele folosite in e!peditia internationala de marfuri in transportul fluvial sunt

scrisoarea de trasura fluviala intocmita de e!peditorul international si conosamentul intocmitde agentul companiei de navigatie fluviala pe baza ordinului de incarcare intocmit si semnatde e!peditorul international. >crisoarea de trasura face dovada contractului de transport siinsoteste marfurile pana la destinatie9 aceasta scrisoare stampilata de compania de navigatiefluviala constituie inscrisul doveditor al contractului pentru e!ecutarea transportului.

B!peditorul international raspunde fata de transportator, navlositor si alte terte persoane pentru daunele survenite din cauza datelor eronate sau incomplete inscrise inscrisoarea de trasura.

;entru intocmirea acestui document e!ista formulare unice ce cuprind conditii de

e!ecutare a transportului obligatorii atat pentru transportator cat si pentru navlositor sie!peditorul international. Ble se tiparesc in limba tarii transportatorului precum si in limbilerusa si germana.

Page 81: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 81/88

>crisoarea de trasura contine date cu privire la e!peditor 8navlositor si adresa sa,destinatar si adresa sa, numele navei, portul de incarcare si portul de descarcare, marcajulcoletelor ce se incarca, denumirea marfii si felul ambalajului, greutatea marfii. <oate acestedate sunt completate de catre e!peditorul international in scrisoarea de trasura fluviala pe

 baza datelor si instructiunilor primite in prealabil de la navlositor, precum si date privitoare

la navlu.>crisoarea de trasura fluviala se intocmeste de regula in mai multe e!emplare cucontinut identic. ?riginalul scrisorii de trasura, insoteste marfa si in portul de descarcaretrebuie predat destinatarului marfii. B!peditorul international remite navlositoruluiduplicatul scrisorii de trasura, dupa ce in prealabil si$a oprit o copie a acestui document.<otusi la cererea navlositorului se pot intocmi si elibera una sau mai multe copii de peduplicatul scrisorii de trasura, iar la cea a destinatarului una sau mai multe copii de pescrisoarea de trasura.2.3. Argumentati raspunderea partilor in contractul de transport international fluialde marfuri.

 Daca proprietarul marfii sau navlositorul nu pune la dispozitie marfa destinatatransportului sau o prezinta in cantitati mai mici decat cele convenite, atunci ac#itatransportatorului o penalitate egala cu 4T din ta!ele de transport cuvenite pentru cantitateade marfa suspendata pentru incarcare.

  Daca transportatorul refuza primirea cantitatii convenite de marfa sau nu pune ladispozitie nava pentru transportul marfii, el ac#ita e!peditorului marfii sau navlositorului o

 penalitate egala cu 4T din navlu calculata asupra cantitatii de marfa refuzata.;entru prezentarea cu intarziere a marfurilor, fata de termenul convenit, e!peditorul

sau navlositorul plateste transportatorului, in cursul primelor + zile, o penalitate pentru

stationarea efectiva a navei calculata pe tona de capacitate de incarcare a navei pe zi sau pentru cota parte din zi, daca intarzierea nu depaseste + zile de la termenul convenit. "andintarzierea depaseste + zile fata de termenul convenit transportatorul are dreptul sa refuzee!ecutarea transportului respectiv si sa perceapa de la e!peditor sau navlositor o penalitateegala cu 4T din navlu, calculat asupra cantitatii de marfa convenita la care se adauga sisuma penalitatii cuvenita transportatorului pentru prezentarea cu intarziere a marfii.

<ransportatorul poarta raspunderea pentru asezarea marfurilor in spatiile de incarcareale navei, care sa asigure pastrarea marfii si incarcarea justa a navei. B!peditorul este obligatsa indeplineasca toate indicatiile comandantului 8carmaciului navei, care se refera laincarcarea si stivuirea marfurilor in spatiile de incarcare si pe punte.

B!peditorul si navlositorul poarta raspunderea pentru e!acta declarare a denumiriimarfii iar navlositorul si pentru cantitatea ambalajului interior necesar acestei marfi.

<ransportatorul raspunde de pierderea sau avarierea marfii.

Testul 23

Subiectul 1.E&ectele contractelor commercial international.

1.1.9elatati despre principiul &ortei obligatorii a contractelor

comerciale intenationale

Page 82: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 82/88

  -l !or2ei obligatorii a contractelor "pacta sund servanda# 3i-a găsit !ormulaclasică în art. IIG6 !rancez Pconven2iile legal !ormate 2in locul legii pentrucei care l-au încheiatQ. +iind un principiu universal î3i găse3te re%ectare în toatesistemele de drept na2ional, în legisla2ia noastră el rezultă din alin.I art.N )@. -le ;&*)O& art. I.G Pcontractul valabil încheiat are caracter obligatoriu

 între păr2ile contractante. ontractul nu poate f 3i nu poate înceta decEt în

condi2iile stipulate în clauzele sale, prin acordul păr2ilor 3i în orice mod prevăzutde principii.Q *in aceste considerente se poate estima că !or2a obligatorie a &are următoarele consecin2e:

I. păr2ile contractante sunt întocmai 2inute să e$ecute presta2iile la cares-au obligat. '$ecutarea obliga2iilor trebuie să aibă loc în condi2iile stabilite depăr2i în contract. tunci cEnd e$ecutarea în natură nu mai este posibilă,obliga2ia debitorului de a e$ecuta presta2iile sale contractuale se trans!ormă înobliga2ia de dezdăunare a creditorului con!orm regulilor privind răspundereacontractuală.

C. Obliga2iile contractuale trebuie e$ecutate cu bună credin2ă. -le$ecutării cu bună credin2ă este re%ectat în pct. I.7 ;&*)O&, care spuneP păr2ile sunt 2inute să se con!ormeze e$igen2elor bunei-credin2e în comer2ulinterna2ional. 'le nu pot e$clude sau limita această obliga2ie. cest principiu seconcertizează în două obliga2ii principale păr2ilor: obliga:ia de loialitate

"impune păr2ilor contractante ab2inerea de al săvEr3irea oricăror ac2iuni dolosivesau culpabile în e$ecutarea presta2iilor. st!el obliga2ia de loilaitate interzicecreditorului să abuzeze de situa2ia sa. *e e$: să profte de o încălcareneînsemnată pentru a ob2ine o reziliere proftabilă a contractului sau să-l punăpe debitor într-o stare mai grea decEt cea normală# 3i obliga:ia de colaborare

"constă în îndatorirea păr2ilor de a !acilita reciproc e$ecutarea contractului învederea men2inerii echilibrului presta2iilor. +iecare parte trebuie să se comporte

 în a3a mod încEt să evite e!ectuarea unor cheltuieli inutile din parteacocontractantului. *e e$: transportatorul trebuie să aleagă calea cea mai pu2incostisitoare pentru clientul său. Obliga2ia de colaborare o regăsim mai mult încontractele de societate civilă, cEnd to2i asocia2ii trebuie să colaboreze laactivitatea societă2ii în vederea realizării scopului propus.

G. ontractul nu poate f desfin2at sau modifcat din dorin2a unilaterală a uneipăr2i. @odifcarea sau desfin2area se poate realiza cEnd prevede legea sau cEnd

convin păr2ile. +or2a obligatorie a contractului se impune nu doar păr2ilorcontractante, dar 3i instan2ei de judecată sau de arbitraj. n cazul în caredebitorul nu-3i e$ecută de buna voi obliga2ia asumată creditorul este îndreptă2itsă se adreseze instan2ei de judecată care la rEndul ei este obligată să respectecon2inutul contractului.

1.2.Determinati conditiile in care de0ine operanta e6ceptia de

nee6ecutare

'$ceptia de nee$ecutare a contractului constituie un mijloc de apărare, carepoate f !olosit atit de vinzator, cit si de cumparator. *octrina analizeaza

e$ceptia de nee$ecutare ca find un mijloc juridic cu valenta dubla. st!el, pe deo parte ea reprezinta un mod de sanctionare a contractantului care nu si-ae$ecutat prestatia asumata, iar pe de alta parte aceasta constituie un mijloc de

Page 83: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 83/88

apărare de care se poate prevala contractantul caruia i se pretinde e$ecutareaprestatiei ce si-a asumat-o de catre partenerul sau contractual intr-un momentcind nici acesta nu-si e$ecutase propria lui prestatie. '$ceptia de nee$ecutare isiproduce e!ectele in prezenta urmatoarelor conditii cumulative:

$ >a e!iste o nee!ecutare, fie c#iar partiala, dar importanta a obligatiilor asumate prin

contract.$ ee!ecutarea obligatiilor să nu se datoreze faptei celui care invoca e!ceptia de

nee!ecutare, dar sa fie determinata de o alta imprejurare 8de e!emplu forta majoracare nu Ci este imputabila lui.

$ ;rin natura sa raportul contractul sa comporte aplicarea regulii e!ecutarii simultane aobligatiilor celor doua parti.

*esi legislatiile statelor nu au o conceptie unitara cu privire la aceasta e$ceptie,ea este consacrata unanim in practica si doctrina. &nvocarea e$ceptiei denee$ecutare are ca e!ect suspendarea e$ecutării contractului. Suspendarea

ramîne operantă pina cind partea care pretinde e$ecutarea obligatiei de catrepartenerul sau contractual, !ara sa-si f e$ecutat proria sa obligatie, isi modifcaatitudinea, trecind la e$ecutarea prestatiei ce ii revine.

1.3.Determinati momentul si locul e6ecutarii obligatiei ce rezulta din

//I prin prisma pre0ederilor principiilor !8ID9;IT asupra //I editia

21

? parte este ţinută să îşi e!ecute obligaţiile:( 8a dacă este fi!at un termen pentru e!ecutarea acelei obligaţii ori acesta

 poate determinat din contract, la acel termen9

- 8b dacă este fi!ată o perioadă de timp sau această perioadă rezultă dincontract, fie oric'nd pe durata perioadei respective cu e!cepţia situaţiei în carecircumstanţele indică faptul că momentul e!ecutării obligaţiei este la latitudinea celeilalte

 părţi9 8c în orice altă situaţie, în cadrul unei perioade rezonabile de timp după

înc#eierea contractului.8( Dacă locul e!ecutării nu este fi!at şi nu este determinabil din contract, e!ecutarea

obligaţiile se face astfel:( 8a obligaţia de a plăti o sumă de bani, la sediul creditorului9- 8b orice altă obligaţie, la sediul debitorului.

"C# artea care î3i schimbă sediul după încheierea contractului trebuie săsuporte cheltuielilor suplimentare pentru e$ecutare pe care o ast!el deschimbare le-ar putea genera.

Subiectul 2 : %'N"#A%"+ IN"&#NA"I'NA D& "#ANS'#" (&#'IA# D& -A#(+#I

2.1. Definiti contractul international de transport feroiar de marfuri prin prismaAcordului din 1741 referitor la transporturile internationale feroiare de marfuri si%onentia %'"I( !%I-$ din 1789.

;rin prisma %cordului privind transportul internaţional feroviar de mărfuri din (*4(si a "onventiei "?<7F 8"7G din (*+ contractul international de transport international de

marfuri se considera inc#eiat in momentul in care calea ferata de predare a primit marfainsotita de scrisoarea de trasura 8scrisoarea "7G. "onfirmarea de primire este data destampilarea de catre statia de predare a scrisorii de transport si a fiecarei file complementare.

Page 84: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 84/88

De asemenea, se va specifica si data primirii. %ceste operatiuni trebuie sa aiba loc imediatdupa predarea la transport in totalitate a marfii mentionata in scrisoarea "7G 8si daca instatia de predare se prevede ca plata ta!elor sau a unei parti din acestea sa fie facuta dee!peditor, dupa plata acestora sau dupa depunerea unei garantii. Data stampilei esteconsiderata ca fiind data e!pedierii marfii.

2.2. %aracteriati regimul juridic a scrisorii de trasura feroiara."ontractul international de transport feroviar se inc#eie prin intermediul scrisorii detrasura, care potrivit legii are forma scrisa. @a origine acest document era o simpla scrisoare

 pe care e!peditorul o adresa destinatarului, prin intermediul celui care realiza transportul.  >crisoarea de trasura contine categorii de mentiuni : obligatorii,

circumstantiale8dar nu in cazul oricarui contract de transport ci numai atunci cand suntindeplinite ipotezele la care aceste mentiuni se refera si facultative8pot fi inserate inscrisoarea de trasura daca partile considera ca sunt utile, de e! : mentiunea ca destinatarul nuare sa modifice unilateral contractul de transport 9 mentiunii ca marfa urmeaza sa fierestituita e!peditorului in cazul piedicii la livrare. Gentiunile obligatorii trebuie sa figurezein scrisoarea de trasura in cazul oricarui transport international de marfuri pe calea ferata si

se refera la : $ data si locul intocmirii scrisorii de trasura 9 $ numele si adresa partilor si a destinatarului 9  $ denumirea statiilor de e!peditie=destinatie, in conformitate cu omenclatorul

statiilor de cale ferata 9 $ numarul si seria sigiliilor aplicate 9 $ denumirea marfii si modul de ambalare al acesteia, iar pt. marfurile periculoase se

 prevede si denumirea prevazuta in regulamentul privind transp. international feroviar demarfuri periculoase 9

  $ enumerarea detaliata a ane!elor la scrisoarea de trasura, daca aceste acte suntnecesare pentru indeplinirea unor formalitati pe parcurs 9

  $ numarul mijlocului de transport si, daca este cazul, a unitatii de transportintermodal 9

 $ mentiunea cu privire la modul in care s$a efectuat plata transportului 8francat=ta!at C suportat de catre e!peditor sau transmis C plata la destinatar 9

  $ masa bruta a marfii Y alte elemente de calcul care sa permita determinareacantitatii de marfa 9

  ;entru fiecare e!peditie se intocmeste o singura scrisoare de trasura, e!ceptiefacand obiectele indivizibile si de dimensiuni e!ceptionale care necesita pentru incarcaremai mult de ( vagon.

 >crisoarea de trasura contine 4 file : e!emplarul de serviciu 8insoteste marfa pe

 parcurs, e!emplarul ce ramane in ar#iva statiei de predare, e!emplarul duplicat ce se predae!peditorului, avizul=adeverinta de primire 8raman in ar#iva statiei de destinatie, e!emplarulunicat care insoteste marfa si se preda destinatarului cand primeste marfa si e!emplarul demarfa centralizat.

Functiile scrisorii de trasura: a document probator $ actul care probeaza perfectarea contractului de transport,

fiind forma scrisa a acestui document tipizat, ceruta ad probationem 9 b face dovada drepturilor si obligatilor nascuta din contract atat pentru operatorul

de transport feroviar, cat si pentru e!peditor, si in mod atipic pentru destinatar 9 c functia de legitimare $ cel care detine documentul este indreptatit sa valorifice

drepturile rezultate din contract9 pentru e!peditor C drepturile care se sting in momentul

ajungerii marfii la destinatie, iar pentru destinatar C drepturi care pot fi valorificate dinmomentul ajungerii marfii la destinatie.

Page 85: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 85/88

2.3. &xplicati si argumentati principiul raspunderii solidare a cailor ferate catrasatura distinctia a raspunderii carausului in contractul de transport internationalferoiar de marfuri.

Reclamatiile privind contractul de transport trebuie sa fie adresate in scris caii ferate.@a reclamatia scrisa se va ane!a duplicatul scrisorii de transport si in lipsa acestuia, eltrebuie sa aiba autorizatia destinatarului sau o dovada a acestuia ca a refuzat marfa 8daca

e!peditorul este reclamant sau unicatul scrisorii de trasura 8daca destinatarul este reclamantsi daca i$a fost remis acest document. De asemenea, aceste acte pot fi insotite de procesul$verbal comercial si de alte documente pe care cei interesati considera util sa le ane!eze.

%ctiunile judecatoresti bazate pe regulile uniforme "7G nu pot fi intentate decat infata judecatorului competent al statului de care depinde calea ferata actionata in judecata 8cue!ceptia cazului in care e!ista intelegeri intre state care prevad altfel.

?rice cale ferata care a incasat fie la predare, fie la destinatie, ta!ele 8sau altecreante care rezulta din contractul de transport trebuie sa plateasca cailor ferate interesate

 partea care le revine acestora, iar modalitatile de plata se stabilesc prin intelegeri inc#eiateintre caile ferate.

"alea ferata de e!pediere este raspunzatoare fata de celelalte cai ferate de tariful de

transport si de celelalte ta!e pe care trebuia sa le incaseze de la e!peditor si nu le$a incasat,cu rezerva de a avea dreptul de regres impotriva predatorului.

"and calea ferata de destinatie elibereaza marfa destinatarului, fara sa incaseze ta!elesi celelalte creante ce rezulta din contractul de transport, ea raspunde in fata celorlalte caiferate care au participat la transport si fata de ceilalti interesati.

"alea ferata care a platit o despagubire pentru pierdere totala=partiala sau pentruavariere, are drept de actiune in regres impotriva cailor ferate care au participat la transport,astfel:

` calea ferata care a cauzat paguba este singura raspunzatoare9` cand paguba rezulta din vina mai multor cai ferate, fiecare din acestea raspunde

de paguba pe care a cauzat$o9` daca nu se poate dovedi ca paguba a fost cauzata din vina uneia=mai multor cai

ferate, despagubirea se repartizeaza intre toate caile ferate care au participat la transport, cue!ceptia acelora care dovedesc ca paguba nu s$a produs pe liniile lor9 repartizarea se face

 proportional cu distantele 0ilometrice de aplicare a tarifelor9` in caz de insolvabilitate a uneia din caile ferate, partea de despagubire ce ii

revine acesteia si nu este platita de aceasta se repartizeaza intre toate celelalte cai ferate careau participat la transport, proportional cu distanta de aplicare a tarifului.

@a fel se procedeaza si in cazul in care se plateste de catre o cale ferata o despagubire pentru depasirea termenului de e!ecutare a contractului de transport. Daca intarzierea are la baza vina mai multor cai ferate, despagubirea este repartizata intre aceste cai ferate,

 proportional cu durata intarzierii pe liniile respective.

Test 2#

Subiectul 1.Inc7eierea contractelor comerciale international

1.1.Defniti o&erta de a contracta

n con!ormitate cu art. NI alin "I# al )@ O!ertă de a contracta este propunerea,adresată unei sau mai

Page 86: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 86/88

multor persoane, care con2ine toate elementele esen2iale ale viitorului contract 3i carere%ectă voin2a

o!ertantului de a f legat prin acceptarea o!ertei.

1.2.Argumentati conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o&erta de a

contracta

O!erta trebuie să fe:

(. Fermă C trebuie sa e!prime neindoielnic vointa ofertantului de a se oblige juridic incaz de acceptare.

-. ;recisă si complete C sa precizeze toate elementele contractului incit sa faciliteze perfectarea acestuia printr$o simpla acceptare.

. &nivoca C nu va fi univocă atunci cind oferta este făcuta cu reserve, fie e!primate deautorul ei, fie care rezulta din natura contractului.

2. %dresata unei sau mai multor persoane determinate, in caz contrar este considerate

numai o invitatie de a contracta

)e!eritor la o!erta publica legea prevede e$pres ca e$punerea bunurilor cuetichete, publicitatea bunului, descrierea bunului in cataloage, la e$pozitie, s.a.propuneri adresate persoanelor nedeterminate se considera o!erta publicaindiKerent daca se indica pretul bunului si alte clause esentiale "art.N8H #.distinctia dintre o!erta publica si invitatia la negocieri se mani!esta prin aceeaca invitatia la negociere nu creaza obligatia juridical in sarcina initiatorului, chiardaca a !ost acceptata de cel careia i-a !ost adresata, pe cind o!erta de acontracta find acceptata duce la per!ectarea contractului si e$ecutarea

acestuia.1.3.Decideti asupra oportunitatii sau inoportunitatii re0ocarii o&ertei

)evocarea o!ertei tine doar de o!ertele !acute persoanelor absente, situatieintilnita des in *&. st!el, legislatia si practica admite doua situatii posibile cindare loc revocarea o!ertei:

(. %tita timp cit oferta nu a ajuns la destinatar ofertantul o poate revoca in mod liberfara a suporta careva consecinte cu conditia ca revocarea sa ajunga cel tirziu odata cuoferta.

-. În cazul in care oferta a ajuns la destinatar aceasta poate fi revocata daca revocareaajunge la persoana careia i se face oferta inainte ca aceasta sa fi e!pediat acceptarea.

*e la aceste consitii se admit e$ceptii cind o!erta devine irevocabila:

(. 7n situatia in care oferta este cu termen pentru acceptare ea devine irevocabila pina lae!pirarea termenului

-. ?ferta fara termen ramine irevocabila o perioada de timp care in conformitate cuuzantele comerciale in domeniu este apreciata ca rezonabila pentru ca destinatarulofertei sa$si poata e!prima vointa de a contracta, iar ofertantul sa poata lua cunostintadespre aceasta vointa.

n ceea ce priveste revocarea o!ertei precizam ca un asemenea demers producee!ecte juridice numai daca a !ost !acuta inainte incheierii contractului, ulterior

Page 87: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 87/88

va f lipsita de e!ecte juridice. *e asemenea revocarea o!ertei nu este de naturaa produce e!ecte juridice atunci cind intervine dup ace propunerea decontractare !acuta de o!ertant a devenit caduca.

Subiectul 2: %'N"#A%"+ D& "#ANS'#" IN"&#NA"I'NA A&#IAN D& -A#(+#I

2.1. Descrieti caracterele juridice ale contractului de transport international aerian demarfuri prin prisma %onentiei de la -ontreal pentru unificarea anumitor regulireferitoare la transportul aerian international din 28.94.1777.

"ontractul de transport aerian prezintă următoarele caractere juridice:a este un contract bilateral 8sinalagmatic, c#iar de la înc#eierea lui valabilă, d'nd naştere laobligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor contractante: cărăuşul se obligă sătransporte dintr$un loc în altul încărcătura, iar e!peditorul se obligă să plătească preţultransportului9

 b este un contract consensual, asfel contractul se considera inc#eiat prin simplu acord devointa al partilor.c este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un folos, unec#ivalent, o contraprestaţie în sc#imbul obligaţiei asumate. B!peditorul urmăreştedeplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract, iar cărăuşul doreşte să

 primească preţul convenit 8tariful de transport9

d este un contract comutativ, părţile cunosc'nd întinderea obligaţiilor reciproce pe care şi leasumă c#iar din momentul înc#eierii contractului şi pot aprecia ec#ivalenţa acestor prestaţiireciproce9e contractul de transport aerian de mărfuri, are un caracter real, pentru înc#eierea valabilă acontractului consimţăm'ntul părţilor trebuie să se materializeze în predarea 8remitereaefectivă a mărfurilor care urmează să fie transportate de către cărăuş.f contractul de transport înc#eiat între agenţi economici este un contract cu conţinuteconomic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum şilegislaţia de drept comun în vigoare în această materie.

2.2. %aracteriati regimul juridic a scrisorii de trasura aeriene.

;entru transportul de mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian.>crisoarea de transport aerian sau c#itanţa de primire a mărfii va conţine:

a indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie9 b dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat

 parte şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat,indicarea a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală9 şi

c indicarea greutăţii e!pediţiei.>crisoarea de transport aerian este întocmită de e!peditor în e!emplare originale.

;rimul e!emplar poartă menţiunea Qpentru transportatorQ şi este semnat de e!peditor. %ldoilea e!emplar poartă menţiunea Qpentru destinatarQ şi este semnat de e!peditor şi

Page 88: Testele DCI

7/17/2019 Testele DCI

http://slidepdf.com/reader/full/testele-dci 88/88

transportator. %l treilea e!emplar este semnat de transportator şi este înm'nat de acestae!peditorului, după acceptarea mărfii.>emnătura transportatorului şi cea a e!peditorului pot fi tipărite sau înlocuite de o ştampilă.Dacă, la cererea e!peditorului, transportatorul întocmeşte >crisoarea de transport aerian, se vaconsidera, p'nă la proba contrară, că transportatorul a acţionat în numele e!peditorului.În cazul e!istenţei mai multor colete transportatorul mărfii are dreptul să solicite

e!peditorului întocmirea unor scrisori de transport aerian separate.

2.3. &identiati cauele exoneratoare de raspundere ale transportatorului, stabilite de%onentia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerianinternational de la -ontreal din 28.94.1777.

"onform "onventiei de la Gontreal pentru unificarea anumitor reguli referitoare latransportul aerian de marfuri din -+.4.(***, transportatorul nu este răspunzător dedistrugerea, pierderea sau deteriorarea marfii dacă se dovedeşte şi în măsura în caredovedeşte că distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii s$a datorat:

a unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia9 b ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de către o altă persoană dec't

transportatorul, prepuşii sau mandatarii acestuia9c unei stări de război sau conflict armat9d unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau

tranzitul mărfii.În cazul în care transportatorul dovedeşte că dauna a fost provocata sau favorizată de

neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă despăgubirea oria persoanei de la care derivă drepturile acesteia, transportatorul este e!onerat în întregimesau în parte de răspundere faţă de reclamant, în măsura in care o astfel de neglijenţă sauorice altă acţiune greşită sau omisiune a provocat dauna sau a contribuit la provocareaacesteia. "'nd despăgubirea este reclamată de o altă persoană dec't pasagerul, datoritădecesului sau vătămării suferite de pasager, transportatorul este în acelaşi mod e!onerat, înîntregime sau în parte, de răspundere, in măsura in care dovedeşte că neglijenţa sau oricealtă acţiune greşită sau omisiune a respectivului pasager a provocat dauna ori a contribuit la

 provocarea acesteia.<ransportatorul este răspunzător pentru dauna survenită datorită înt'rzierii în

transportul aerian de pasageri, bagaje sau mărfuri. "u toate acestea transportatorul nu esterăspunzător pentru daunele survenite datorită înt'rzierii dacă dovedeşte că el, prepuşii şimandatarii săi au luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru a evita dauna saucă 7e$a fost imposibil să ia respectivele măsuri.