Tipologia gesturilorUna dintre cele mai cunoscute clasificari ale repertoriului gestual este cea elaborata de Ekman & Friesen (in prelungirea teoriei gestualitatii a lui D. Efron):i) emblemele ca gesturi conventionale specifice unei anumite culturi sau epoci (de pilda, sinuciderea este reprezentata de harakiri in Japonia si aratator la tampla in Occident);ii) ilustratorii care ritmeaza, accentueaza discursul prin miscari ale mainii, ale capului; care concretizeaza 'cursul gandirii', naratiunea - ideografele; cei care evoca actiuni concrete: a merge, a dormi - kinetografele; care sugereaza forma si marimea obiectului - pictografele;iii) expresiile afective (bucurie, spaima, enervare) cu semnificatii transculturale identice. Ekman a evidentiat universalitate emotiilor. Exista insa situatii in care acelasi gest poate fi si transcultural si socio-cultural marcat (de pilda a scoate limba cu semnificatie transculturala 'sete' are si diverse semnificatii sociale);iv) regulatorii ca gesturi ale functiei fatice, de mentinere a controlului; miscarile capului, ale corpului, ca si orientarea acestuia indica dorinta vorbitorului de a obtine consensul, de a lua cuvantul, precum si dorinta interlocutorului de a-si afirma adeziunea la cele prezentate;v) body manipulators - miscari de atingere a propriului corp sau a obiectelor, interpretate ca eforturi adaptive de gestionare a emotiilor. Rasul, surasul, bucuria apar cu aceleasi expresii faciale si la copiii nascuti orbi. Diferentele rezida intr-o mai redusa extensie musculara determinata de absenta intaririi vizuale a mecanismelor innascute (J. Corraze, 1988: 119).Daca din punctul de vedere al relatiei semn-obiect se poate vorbi despre gesturi iconice, indiciale si simbolice (cf. Wundt), din punctul de vedere al intentiei de comunicare exista gesturi afective (centrifuge - conotand euforia si centripete - conotand disforia), gesturi modale (semnificand negatia, interogatia, dubiul) si mai cu seama gesturi fatice (de intampinare sau de respingere) apte sa transforme comunicarea in comuniune inter-subiectiva (Greimas-Courts, 1979: 165).Parametrii gestuali sunt: durata, intensitatea, amplitudinea (etalarea gestului in spatiu, independent de durata) si 'forma'-Gestalt (gesturile rectilinii sunt mai brutale - un ordin imperios, de pilda, cele curbilinii mai atenuate - un ordin politicos).In istoria teatrului gesturile s-au situat pe doua coordonate: gesturile ca expresie (exterioara) a unui continut psihic interior (emotie, sentiment, reactie psihica) si gesturile ca producere (Grotowski, de pilda, refuza separarea neta dintre gandire si expresie corporala; pentru el gestul este o producere - descifrare de ideograme, hieroglifa fiind emblema gestului teatral intraductibil, in timp ce pentru Meyerhold gestul hieroglific este 'descifrabil').