Profilul acestui fermier face parte dintr-o campanie de sporire a înţelegerii rolului pe care îl joacă anumiţi fermieri şi anumite sisteme agricole în păstrarea unei zone rurale vii, în conservarea unei biodiversităţi bogate şi în menţinerea unei producţii de alimente cu adevărat gustoase şi sănătoase.

Publicat în decembrie 2008 de WWF Programul Dunăre Carpaţi, Viena/Bucureşti.Text de Alexandra Puşcaş, cu aportul următorilor: Raluca Dan, Raluca Barbu şi Edit Pop.Fotografii de Emil Pop şi Koen De RijckDesign/Print: Twist Advertising

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi-ne la office@wwfdcp.ro sau vizitaţi website-ul nostru la http://www.panda.org/romania.

Campania este finanţată de Comisia Europeană,DG Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Responsabilitatea publicării revine exclusiv editorului.Comisia nu este responsabilă pentru felul în care vor fi folosite informaţiile prezentate aici.

Tradiții și natură, o afacere de succes!

Vraja Gavrilă (27 ani) din satul Ocna Şugatag, Maramureş a început să lu-creze la fermă încă de când era copil. Acum, el administrează cu succes o fermă de 500 oi, la gospodărirea căreia iau parte toţi membrii familiei Vraja: soţia sa, cei doi copii (de 7 şi, respectiv, 4 ani), socrul şi soacra şi bunica. Astfel, patru generaţii parti-cipă la păstrarea tradiţiei păstoritului în regiunea Maramureşului.

Natura, cultura, tradiţiile, oamenii şi biodiversitatea… Maramureşul este laboratorul perfect pentru demonstrarea relaţiei organice dintre peisaj, om şi animale. Aşa începe povestea fermierului Vraja Gavrilă şi a familiei sale din satul Ocna Şugatag, judeţul Maramureş.

Vraja Gavrilă s-a ocupat de creşterea oilor încă din copilărie, dar atunci îşi ajuta doar familia. De când s-a căsătorit, cu 9 ani în urmă, cu fiica lui Petru Pop, un cioban foarte respectat din Şugatag, el a început să se ocupe cu succes de fermă, cu ajutorul întregii familii. Acum are o fermă de 500 de oi (anul de referinţă – 2008), dintre care 250 aparţin direct familiei Vraja, iar restul îi sunt date de săteni pentru a le întreţine pe timpul perioadei estivale de păşunat. Întreaga familie participă la această activitate: soţia sa, cei doi copii, socrul, soacra şi bunica.

Patru generaţii - aceeaşi preocupare: păstoritul şi cultivarea pământului. Familia se împarte între diversele munci pe care le realizează la fermă. De exemplu, vara, socrul şi uneori bunica, copiii şi Gavrilă însuşi stau pe Platoul Tătaru cu turma de oi. De obicei, soţia şi mama sa rămân acasă, în vale, pentru a se ocupa de gospodărie. În general, Gavrilă este într-o alergătură continuă, pentru a asigura hrana familiei sale - coseşte fânul pe platou, merge la piaţă pentru a-şi vinde produsele etc.

Viaţa la stânăTradiții și natură, o afacere de succes!

Pentru păstoritul oilor vara (mai-septembrie), familia Vraja închiriază un lot de 5 ha de la primăria Ocna Şugatag; de asemenea, ei au şi terenuri proprietate personală în satul Şugatag, unde deţin o gospodărie de 7 ha. Lotul pe care îl închiriază pe Platoul Tătaru este bine plasat şi are o vedere frumoasă asupra întregului platou, câteva păduri în apropiere şi iarbă de calitate superioară unde oile pot păşuna. Având în vedere aceste caracteristici ale păşunii, familia Vraja închiriază mereu acelaşi pământ, oile (majoritatea din rasa ţurcană şi câteva merinos) fiind urcate an de an pe platoul Tătaru, la o altitudine de 900 – 1000 m, departe de satul Şugatag. Cele 7 ha din satul Şugatag cuprind o livadă de meri şi pruni, o grădină de legume şi o parcelă de teren arabil cultivat cu porumb, sfeclă şi cartofi. Pentru a administra cu succes activităţile de pe ambele loturi, vara, unii membri ai familiei parcurg zilnic distanţa dintre ele.

şi pentru cea a animalelor, pentru cea a familiei şi a celor care te ajută la stână”. Iar acest lucru le dă putere. De aceea, fiecare membru al familiei îşi cunoaşte locul şi sarcinile: soţia şi mama acesteia se ocupă de sarcinile gospodăreşti în sat şi lucrează pământul; Gavrilă se împarte între munca în gospodăria din sat şi stâna de la munte; în timpul vacanţelor de vară, cei doi băieţi se trezesc odată cu părinţii şi îi ajută la mânatul şi la mulsul oilor, sau fac alte treburi potrivite vârstei lor fragede; bunica este mereu gata să dea o mână de ajutor oriunde este nevoie; de pildă, ea se îngrijeşte chiar şi de su-prave- gherea oilor pe timpul lunilor de iarnă, în gospodăria ei aflată undeva între satul Şugatag şi platoul Tătaru. “Sprijinul familiei este de bază, dacă vrem ca activitatea de creştere a oilor să fie continuată pe cale tradiţională. Dacă ai oameni angajaţi la fermă, nu poţi păstra practicile tradiţionale obişnuite pe care le aplicăm noi, iar peisa-jul va fi modificat de utilizarea tehnicilor moderne” confirmă Vraja Gavrilă.

Familia este alcătuită preponderent din bărbaţi; de fapt, acest lucru este esenţial şi prielnic pentru a duce turmele de oi dintr-un loc în altul şi pentru a face faţă condiţiilor vitrege de la stână. În general, familia este dinamică, mobilă şi flexibilă. După cum spune Gavrilă, „păstoritul este o meserie grea; devii răspunzător nu numai pentru viaţa ta, ci

Tradiții și natură, o afacere de succes!

Oieritu-i treabă grea

Aceste activităţi de creştere a animalelor reprezintă principala sursă de venit pentru familia Vraja de patru generaţii încoace. Ei au învăţat tot ce se poate face pentru a-şi dezvolta afacerea. I-au implicat pe copii în creşterea animalelor, considerând că, într-o zi, ei vor fi stăpânii acelor pământuri, iar copiilor a început să le placă să stea cu oile în aer liber şi să le vegheze, au început deja să se simtă stăpânii fermei.Familia Vraja îşi vinde produsele, caşul şi urda, la piaţa din Ocna Şugatag sau Sighetu-Marmaţiei. Datorită faptului că nu apelează la un abator, vând mieii vii la piaţă, iar pentru consumul propriu, îi sacrifică în propria gospodărie. Unii clienţi le cunosc deja produsele (în special caşul şi urda tradiţională), ştiu zilele când ciobanul coboară la piaţă şi cumpără mereu de la el.

Când a fost întrebat dacă oieritul s-a schimbat de când îl practică, fermierul ne-a spus că ei, ciobanii maramureşeni, încă respectă modul tradiţional de a creşte oile şi ne-a explicat şi cum o fac: “Ciobănitul nu s-a schimbat prea mult în decursul anilor. Da, poate acum folosim tehnol-ogie modernă cum este cositul fâneţelor cu co-sitori mecanice, dar oieritul tradiţional a rămas la fel; încă mulgem oile manual, urmăm schim-bările anotimpurilor şi le respectăm mutând an-imalele în locuri unde pot paşte, la altitudini mai joase sau mai înalte, în funcţie de dezvoltarea sezonieră a vegetaţiei.” Creşterea oilor este încă des întâlnită în zilele noastre, dar numărul mediu de animale pe fermă rar depăşeşte 40-50 capete. Pendularea, o transhumanţă la scară mai mică, este metoda tradiţională de oierit, practicată de secole. În fiecare primăvară, oile din sate se reunesc în turme, care urmează a fi păstorite de ciobani angajaţi pe perioada verii pe păşuni comunale din zonele muntoase mai îndepărtate. Când sunt pe păşunile înalte, ciobanii mulg oile de două sau trei ori pe zi şi prepară două feluri de brânză – caş şi urdă – pe care le dau proprietarilor oilor. Aceste păşuni naturale se folosesc până toamna, când turmele revin în sat. Oile şi caprele îşi petrec iarna în micile grajduri de lemn ale stăpânilor, hrănite cu fânul cosit pe pajiştile de pe platou.Abandonarea terenurilor a devenit o problemă în regiune, fiind, pe de o parte, rezultatul condiţiilor socio-economice cu care se confruntă agricultorii (venituri mici, condiţii grele de muncă şi lipsa serviciilor sociale în multe zone fac agricul-tura o opţiune mai puţin atractivă pentru tineri) şi, pe de altă parte, consecinţa fragmentării terenurilor, ajungându-se astfel la pierderea semnificativă a biodiversităţii habitatelor semi-naturale, mai ales în cazul pajiştilor alpine, din cauza abandonării păşunatului.

Oieritul tradiţional a rămas la fel de la străbuni încoaTradiții și natură, o afacere de succes!

Oamenii şi naturaTradiții și natură, o afacere de succes!

Natura locurilorTradiții și natură, o afacere de succes!

Agricultura este o muncă grea şi are nevoie de multă dedicaţie din partea celor care doresc să păstreze tradiţiile şi să rămână aproape de natură: “Creşterea oilor e o muncă grea. Câteodată, nu apuci să-ţi tragi sufletul cât e ziua de lungă; eşti într-o continuă alergătură după un lucru sau altul, pentru ca treaba să meargă bine. Dar îţi oferă şi satisfacţii, suntem în aer liber, ne bucurăm de natură şi linişte, dormim bine, ne luăm puterile de la natură. Avem o legătură strânsă cu natura şi cu animalele şi ferma noastră are succes fiindcă ştim cum să le apreciem şi să le respectăm.”Dar Gavrilă este foarte activ şi implicat nu doar în activităţile care privesc munca zilnică la fermă, ci şi în dezvoltarea de parteneriate la nivel local. În 2007, fermierii din regiune au pus bazele unui grup local de crescători, de fapt o asociaţie a crescătorilor de oi numită CIOLBAN, al cărei preşedinte este Gavrilă. Au avut mai multe întâlniri în care au discutat despre tot ceea ce înseamnă oieritul.Mai mult, asociaţia este membra Grupului de Acţiune Locală Mara-Gutâi, demarat prin Programul LEADER în 2008, care este încă în stadiul de proces de selecţie la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Urmându-şi dezvoltarea personală, Gavrila Vraja a luat parte la cursuri de creştere a animalelor iniţiate şi organizate de către WWF Programul Dunăre-Carpaţi, în parteneriat cu autorităţile locale, cursuri focalizate pe integrarea oierilor în cadrul serviciilor agro-turistice.

Pajiştile de pe Platoul Tătaru sunt de tip „secundar”, rezultate din intervenţia antropică pe termen lung: mai întâi pădurea a fost defrişată, lăsând loc pajiştilor, care apoi au fost administrate de către fermieri. Aceste spaţii prezintă însă tendinţa de a reveni la pădure, în cazul în care pajiştile sunt abandonate. Formele „primare” de pajişti sunt prezente pe suprafeţe

mai mici, situate în poienile iniţiale ale pădurilor. Cele mai frecvente asociaţii de plante întâlnite în compoziţia floristică a pajiştilor sunt Festuca rubra – Agrostis tenius şi Nardus stricta - Festuca rubra. Producţia de furaje se încadrează în limitele potenţialului natural de 5000 – 14000 kg/ha. Acest peisaj, profund modificat de acţiunea omului, este caracteristic pentru zonele înalte din Maramureş. Defrişarea pădurilor a continuat până cu 50 de ani în urmă, iar ruinele căii ferate folosite în trecut pentru transportul de cherestea stau mărturie. Este uşor să presupunem că înlăturarea covorului for-estier a produs mari distrugeri ale mediului înconjurător. Dar, de fapt, înlăturând copacii, primii fermieri au scos la iveală ceea ce avem astăzi – un peisaj deschis fasci-nant şi divers cu pajişti frumoase, bogate în specii şi copaci solitari sau petice de pădure. Păşunatul practicat cu densităţi reduse de animale este un factor crucial pentru păstrarea acestei moşteniri.

• Ianuarie - februarie: crengile pomilor din livadă sunt tăiate pentru a permite coroanei să crească în primăvară.• Februarie - martie: gunoiul de grajd sau „bălegarul” este „spart” şi, împreună cu cenuşa, răspândit pe terenul arabil sau pe păşune. După ploaie, gospodarii cu venituri mai mari, care au tractor în gospodărie, leagă o grapă cu spini la tractor şi împrăştie gunoiul, distrugând şi muşuroaiele formate de cârtiţe peste toamnă şi iarnă. Fiindcă bălegarul de la animalele din propria gospodărie nu este suficient, el se aplică pe loturi alternativ de la un an la altul, pentru a aco-peri toate terenurile. Peste iarnă, pământul este lăsat să se „revenească”.• Martie - aprilie: pământul se curăţă de frunze şi crengi căzute, mai ales păşunile de sub livezi sau cele pe care se întâl-nesc răzleţ anini negri, aluni sau cireşi. Pomii fructiferi sunt din nou curăţaţi de crengi uscate, pentru a fi pregătiţi de rod.• Aprilie - mai: pământul se ară şi se pregăteşte pentru recoltele de cartofi şi ale altor prăşitoare, până cel târziu la 15 mai. Pe terenurile cu o pantă mai mare de 12%, lucrările solului se realizează numai de-a lungul curbelor de nivel. Pajiştile per-manente nu se ară niciodată.• Mai: pământul se prăşeşte cu sapa sau cu tractorul, iar recoltele se cultivă prin rotaţie (de ex. pe terenul unde anul trecut s-au cultivat cartofi, acum se cultivă ovăz). De la 1 mai până în octombrie, terenul se foloseşte pentru păşunat.• Iunie - august: începe cositul fânului – „prima coasă”. Efectul practicilor tradiţio-nale este evident în numărul de căpiţe de fân de pe câmp.• August: se treieră recoltele de cereale, se culeg fructele din livezi (pere, mere, prune). Se prepară gemuri şi conserve de fructe şi de legume pentru iarnă şi se pregătesc cazanele pentru „horinca” din toamnă.• Septembrie - octombrie: se strânge „otava” rezultată din „a doua coasă” şi se recoltează cartofii şi sfecla.

Ciobanii şi crescătorii de oi vin să încheie calendarul. Astfel:

• Septembrie - octombrie: ciobanii se întorc în sate. Este vremea când oile sosite în sat după vară se „împre-unează”. Fiecare proprietar îşi duce apoi oile acasă, unde rămân până în aprilie. Începând din ianuarie, apar primii miei, tocmai la timp pentru a fi sacrificaţi de Sarbătoarea Paştelui (aprilie).

Fiindcă familia Vraja are mult pământ, împărţit în loturi situate în locuri diferite, ea se împarte între activităţile agricole şi oierit. Iată activităţile pe care le desfăşoară familia, un calendar real, care se aplică tuturor fermierilor din Maramureş:

Tradiții și natură, o afacere de succes!

Calendarul moroşanului

Mai multe informaţii le puteţi avea direct de la Vraja Gavrilă:sat Şugatag, nr. 221, judeţ Maramureş, telefon: 0262 374 820 şi 0747 401 790.

Tradiții și natură, o afacere de succes!

Sprijin pentru gospodari

Orânduială de viitorTradiții și natură, o afacere de succes!

Vraja Gavrilă este într-o căutare continuă de subvenţii care să-l ajute să îşi administreze mai bine ferma şi să continue activitatea de creştere a oilor în mod tradiţional. Soţia sa, care se pricepe foarte bine la completarea documentelor, îl ajută să pregătească şi să depună documentaţia pentru schemele de subvenţii. În anul 2008, Gavrilă a solicitat subvenţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a primit aprobare, iar acum aşteaptă să aibă loc transferul banilor. Prin pachetul de măsuri de agro-mediu, el va primi plăţi compensatorii pentru a-şi administra în mod corespunzător pajiştile cu valoare naturală ridicată. Conform contractului încheiat pentru plăţile de agro-mediu el trebuie să se conformeze cerinţelor de managment: să nu utilizeze fertilizatori chimici, să nu are sau să discuiască pajiştile, de asemenea nu sunt permise însămânţările de suprafaţă sau supraînsămânţările. Gavrilă a solicitat şi plăţi de agro-mediu prin pachetul de practici agricole tradiţionale şi va primi subvenţii pentru că nu foloseşte utilaje mecanice pentru întreţinerea pajiştilor sale pentru care a încheiat angajamentul. În total, sprijinul prin măsurile de agro-mediu se ridică la 182 euro/ha (respectiv 124 şi 58 euro/ha), pe care Gavrilă îi va primi pentru a conserva şi a îmbunătăţi valoarea pajiştilor pe care le foloseste (în total 5 ha de teren închiriat).

În ceea ce priveşte planurile de viitor, ei se gân-desc să se implice mai mult în activităţi ecotur-istice; de exemplu, vara, când oile sunt pe Pla-toul Tătaru, ei ar putea să ofere în continuare (poate chiar să extindă) posibilitatea de a degus-ta brânza şi de a servi ciorbă de miel tradiţională turiştilor care vizitează împrejurimile, mai ales acum, când a fost deja marcat un traseu ecotur-istic – Greenway – al cărui itinerariu inter-sectează şi ferma familiei Vraja. Concentrându-se mai mult pe acest aspect turistic, prezenţa turiştilor i-ar ajuta să îşi promoveze modul tradiţional de a creşte oi pe păşunile sub-alpine.