362
Traian Bădulescu - Şuţeanu CĂDEREA PISICII roman Semănătorul – Editura online DORNA TISMANAMartie 2012

Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

  • Upload
    others

  • View
    11

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Traian Bădulescu - Şuţeanu

CĂDEREA PISICII

roman

Semănătorul – Editura online “DORNA TISMANA”

Martie 2012

Page 2: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Dedic această carte prietenilor din Canada şi de pretutindeni

Cartea întâia

“E... pentru cin’ se pregăteşte”

FOC ŞI JOC AMEŢITOR

REVOLUŢIE ŞI CONTRAREVOLUŢIE

2

Page 3: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

REVOLUŢIE

Revelaţia sinelui

1.

În sufrageria apartamentului stas de la etajul şapte, (două dormitoare, o sufragerie, două holuri şi o bucătărie plus baia dintre dormitoare), se insinua tensiunea de seară: pe ecranul televizorului licărea jocul de culori în bâzâitul spectacolului mamut ultra omagial – de data aceasta filmat în piaţa centrală a Craiovei. Prin transfocare portretul uriaş al preşedintelui, (secretar general, comandant suprem şi doctor în ştiinţe economice), acoperea clădirea consiliului popular (cum i se zicea primăriei), în timp ce prin crăpătura uşii dinspre baie se infiltra în aţe subţiri aburul care se prefira în sufragerie. Uşa dinspre holul mic, fiind întredeschisă, permitea fâsâitului de la duş să acopere bâzâiala din televizor având sonorul dat foarte mic. Zgomotele monotone măreau starea de surescitare a celor doi locatari – Radu si Florica Pavelescu – care stăteau ca pe ghimpi în fotoliul fiecăruia într-o atitudine de încordare rece. Radu apăsa braţele pe rezemătoarele fotoliului gata să se ridicpe în vreme ce Florica, înfăşurată într-un pled, îşi ţinea mâinile sub barbă privind dincolo de ecranul televizorului, cum se priveşte în gol. Cei doi bătrânei aşteptau să iasă fata de la baie, să pună masa de seară, să mănânce şi să se culce, (adică să se liniştească după ziua aceea de sfârşit de decembrie doborâţi: unul de tracasarea şi mai drăcească de la serviciu – fiindcă şefii şi cei de la partid intraseră în d\rdur[ – alta - ea – de certurile trase cu ţigăncile pe la cozi). Aşteptarea se prelungea şi nerăbdarea le dădea nişte furnicături prin mâini deoarece se vedeau obligaţi să vadă şi să asculte aceleaşi şi aceleaşi imagini şi cuvinte de ani şi ani. La bâzâit şi fâsâit se adăuga lălăiala Cristinei, obicei luat din copilărie să cânte în baie când făcea duş. Acum fredona un cântec în engleză, o imitaţie afonă a Dianei Ross. Mama a fost aceea care a dat sonorul televizorului şi mai încet dar apa şi fata nu puteau fi estompate. De altfel “zicăreala “ Cristinei – a ultimului copil rămas

3

Page 4: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

acasă – era suportată chiar cu plăcere. Surescitarea venea de la televizor dar şi de la ţăcănitul ceasului de masă aflat pe bufetul dintre fotolii, adică aproape de urechile lor care, după reducerea intensităţii sonorului, devenise obsedant. Era ora opt şi jumătate seara când, după “telejurnicu” (telejurnalul în care se arătaseră cu pompă “treburile” din ziua aceea ale preşedintelui secretar general), se “da” obişnuitul spectacol omagial uriaş cu pionieri, utecişti, mineri şi militari, îmbrăcaţi de operetă, aliniaţi în fel şi chip să zică versuri şi cântece de slavă omului care a dus la “apogeu” partidul şi pe “noi culmi de progres şi civilizaţie” ţara. După ce au fost panoramaţi destul cei masaţi în mijlocul Craiovei a bubuit vocea de stentor a actorului Mircea Albulescu iar chipul lui a umplut ecranul până la amănuntul sprâncenelor lungi şi stufoase, zbârlite dinadins pentru a crea senzaţia de apotează în preamărirea fără perdea a ”marelui bărbat de la Carpaţi“. Chiar aşa tuna gura actorului mare cât ecranul: “marele bărbat care“… ditirambă care nu s-a mai auzit pentru că Radu Pavelescu s-a şi ridicat în mâini întrebând contrariat, retoric :

- Cum dracu “mare”, domnule, când de-abia trece de un metru şi cincizeci şi cinci!?

Era de acum în picioare, oprit în rama uşii holului ce ducea la bucătărie .

- A dracu’, a aruncat Florica o mână cu dispreţ spre ecran. Iar a apărut cuca asta lângă el! Savanta lu’ peşte… care nu ştie nici o farfurie cum se spală !…

Din cauza agitaţiei cei doi n-au simţit când s-a oprit apa la duş iar Cristina a încetat să mai cânte, semn că terminase. Dar nici actorul lăudator n-a mai fost auzit deoarece Radu a zis repede, cu iritare:

- Florico, nu te supăra, opreşte naibi panarama aia de televizor că eu unul nu mai suport. Mă duc până jos la maşină să văd dacă am închis bine portbagajul .

- Du-te, Radule, l-a aprobat femeia ridicându-se greoi, că şi io o să intru în bucătărie, să văd ce face fasolea aia. Fierbe? Că-i pusă la foc de trei ceasuri, fi-i-ar bobu’ al dracului, că-i proastă glonţ !

- Să zici mersi că am apucat-o şi p-asta, a ţinut el să-i amintească, puţin lezat, că nu i se apreciază efortul statului pe la cozi. Cinci ore am încremenit la rând la Obor până am apucat-o.

4

Page 5: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Erau de acum amândoi în picioare în holul îngust de la intrare şi s-au ferit unul de altul, să nu se atingă, jenaţi de faptul că la aproape şaizeci de ani se simţeau bătrâni şi plictisiţi, hârşiţi de viaţa dusă fără rost. Tata s-a întors în sufragerie şi a scos televizorul din priză (o modalitate de a prelungi viaţa întrerupătorului din aparat), iar mama a strigat de acolo fetei :

- Cristina, când ieşi dă uşa de perete la baie şi fă curent cu geamurile deschise de la dormitoare .

Mama s-a pierdut în bucătărie, înfăşurată în pled iar tata a mai zăbovit să vadă dacă fata a auzit ce i s-a spus. În clipa următoare uşa de la baie s-a deschis violent şi tata a îngheţat când de acolo a ieşit Cristina înaltă, ca el, înfăşurată într-un imens prosop de baie şi părul strâns într-un fel de turban făcut dintr-un prosop mai mic.

- Ce-aveţi, dragă, le-a imputat ea “tonul de comandă“. Sigur c-am să aerisesc. Doar nu mai sunt o puştoaică neştiutoare!…

- Bine, tată, bine… a îngânat tatăl încurcat şi vinovat că fusese surprins de fată uitându-se spre baie cu insisitenţă. Eu nu, s-a desculpat el stângaci arătând spre bucătărie; maică-ta ! O ştii cum e cu aerisitul…

Tata a dispărut repede la liftul de pe holul scării de unde i s-a văzut capul mare, leonin, cu păr sur şi ondulat. Cristina a căpătat putere din puterea lui, a deschis repede uşile dormitoarelor; mai întâi uşa dinspre balcon a dormitorului mare după care s-a întors în dormitorul mic unde, după deschiderea ferestrei de aici, a rămas în faţa oglinzii de la toaletă să se şteargă mai bine, să-şi usuce mai ales părul, să se pieptene, ca apoi să se îmbrace “deosebit” şi să se machieze pentru că pleca la “cineva” la o aniversare.

5

Page 6: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

2 .

În câteva minute de confruntare cu sine însuşi în oglindă Cristina a descoperit că devenise alta: mai înaltă, mai puternică şi chiar mai dură. Îşi ştergea umerii şi braţele rotunde şi lungi, ca de sportivă, apostrofând aerul şi pe cineva care-i stăteau pe suflet: “Fir-ar mama lor, îşi zicea. Le dau moarte!“ Cu o continuare în subconştient pe care n-o rostea: “La grătar; în sânge!!!” Adică “ea” – cu trupul acela deosebit – se războia cu toţi aceia care o scârbiseră în primii douăzeci de ani ai vieţii. Către aceştia se repezea cu îndârjirea din lăuntru. “Pe nici unul n-am să-l iert !” Şi s-a înfipt cu sânii proeminenţi în apa oglinzii, într-o încordare “artistică”, de culturism. Asta însemna că hotărâse să-i facă praf pe duşmanii săi cu trupul acela viguros, de o feminitate aparte, din care voinţa din străfunduri – a unei dispreţuite şi hulite – ridica o răzvrătită. Privirea de acvilă i-a fost atrasă de peria de pieptănat roşie în care era înfipt un pieptene mare, albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt în roşul violenţei !”… Hm ! a exclamat sonor rămânând multe clipe nemişcată, să se contemple. Se afla în faţa unei mari hotărâri, în acea atitudune de pregătire pentru ceva capital şi definitiv: o respingere categorică – scurtă, tăioasă şi brutală – sau o aprobare pe loc, împotriva voinţei sau mai degrabă a sentimentelor, sau poate dintr-un sentiment puternic, unic, oprit până atunci de prejudecăţi şi o frică incertă, ţinut ascuns din cauza convenienţelor sau a neclarităţii şi eliberat acum într-o explozie florală.

- Da ! a zis înalt, cu o vibraţie din piept aproape dureroasă, apăsând dreapta peste pieptene, înfigându-l şi mai mult în perie. Cu o smucitură scurtă a capului şi-a ridicat privirea, apropiindu-şi faţa încet dar neiertător de oglindă, căutându-şi lumina ochilor, adâncul… “Mă duc! s-a ameninţat cu o hotărâre capitală. Imediat !… Că nu se mai poate !” Şi cu voce tare, provocatoare:

- În definitiv pentru ce mai exist?! Mai existăm ?!?Întrebarea s-a învârtit prin camera în formă de bici, ca un

harapnic. Sunetele “x” şi “s” au şuierat ca din văzduh. Întreaga ei

Page 7: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

fiinţă era învăluită într-un aer de provocare, dens şi rebarbativ. Aruncase de pe ea prosoapele şi rămăsese aşa cum o născuse mama ei, mărunţica şi adunată în ea “coana Florica”, cum îi zicea liniar, pe care o iubea, deşi nu-i arăta niciodată. Cu mâna tot mai apăsată în pieptene începuse să se analizeze, (nu să se judece!), pornind de la fruntea înaltă, bine boltită, albă şi luminoasă din care se ridica – prin sprâncene – un mare semn de întrebare către zări, prin arcuirea, acum, invoaltă a sprâncenelor dese, subţiri şi lungi, ca de egipteancă. A lăsat pieptrenele şi şi-a ridicat palmele să-şi cuprindă obrajii, apoi şi-a dus palmele mai sus, către tâmple să lase vederii trandafirii apăruţi în pomeţi după baie. A trecut tangenţial peste cerceii de aur în formă de margaretă, (primii la care se uita când se afla în faţa oglinzii). Acum n-au mai interesat-o deloc cerceii: ci ea, fiinţa ei, EA CEA ÎNTREAGĂ. Când s-a liniştit, a îngheţat “simţind” cât s-a f[cut de frumoasă. Era în punctul cel mai de sus al dezvoltări ei fizice. La douăzeci de ani trupul îi trecuse bine de un metru şaptezeci şi, strălucind de sănătate, umpluse camera. Mai ales cu părul. Cum îi erau obrajii aşa-i devenise pielea de pe braţe, de pe umeri, de pe piept, de pe şoldurile rotunde, şi de pe coapsele lungi, toate trandafirii, de marmură rozalie, vie şi toate rotunde ca modelate de-o mână măiastră. Parcă pentru a mări şi mai mult senzaţia de grandios, şi-a desfăcut părul din agrafe, a scuturat capul şi întreaga cameră a fost învăluită într-o horbotă de păr lung, răsfirat şi roşcat, ca o flacără rece şi metafizică. La oprirea valului de lumină trandafirie, dat de păr, şi-a strâns buzele de petale de bujor, până la sângeriu, apăsându-şi braţele, umerii, sânii proieminenţi într-o tristeţe inimaginabilă, ca în faţa sfârşitului inevitabil. Vedea, trăia, “simţea” frumuseţea ei, această valoare reală pe care o socotea inutilă. Dintr-un alt punct de vedere decât cel filozofic, al trecerii imanente, simţit doar la bătrâneţe. Pe ea o durea că se iroseşte într-un timp şi într-un loc unde omul, individul, nu are nici o valoare. Toţi erau socotiţi la fel. “Pentru ce? a întrebat ea rece trupul din oglindă. Şi pentru cine ?”…

La ultima întrebare i-a apărut într-o fracţiune de secundă Cristi, prietenul ei, dar imediat imaginea a fost acoperită de chipul

Page 8: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

strâmb al şefei serviciului personal care şi în dimineaţa aceea a chemat-o iarăşi la ea să-i atragă atenţia că are comportări care “nu cadrează cu calitatea de utecist”. C[ acum când “duşmanul a scos iarăşi capul” ea umbla prin oraş prin locuri “dubioase” în loc să-şi “revizuiască atentudinea”… şi să treacă alături de tovarăşele ei din plutonul sanitar de la gărzi. “Nenorocita”! a apostrofat-o acum Cristina pentru că îndrăznise să-i apară în apele clare ale oglinzii în faţa căreia se afla. Şi a revăzut-o grasă, bătrână, pungită de răutate, ochi puchinoşi, apoşi, de rusoaiacă, ochi de gheaţă, spionând-o din adâncul oglinzii. ”Şefa personalului, şi-a amintit ea acid, e aia de la cadre, pe deasupra şi tovarăşa din comitetul de partid, cu organizatoricu’… S-a legat şi azi de cerceii mei şi de unghiile care sunt „prea roşii”, pentru a nu-şi arăta faţiş ura faţă de înfăţişarea mea. Nu mă poate suferi, nenorocita, dar nici eu pe ea! Niciodată!… În vecii vecilor !” Pentru a scăpa de starea aceea de revoltă, de inutilitate şi silă, Cristina şi-a mai învârtit odata horbota de păr prin camera, să se usuce mai bine lăsând să plutească în aer un val de aur cu miros de crizanteme venit de la şamponul folosit, primit de la o prietenă deja fugită în Franţa. Pentru inviorare şi-a apăsat palmele pe şoldurile superbe, le-a tras apăsat peste mijlocul nefiresc de subţire, continuând pe linia fină a torsului, rotunjindu-şi-le peste sâni, pe care i-a şi apăsat câteva secunde, urcând uşor pe gâtul de lebădă până a ajuns în păr pe care l-a ridicat spre tavan să se prefire pentru o mai grabnică uscare mărind în acest fel superbia trupului marmorean.

Mama – care venise încet, s-o cheme la masă – a rămas în rama uşii interzisă. Când fata s-a rotit să-şi ia rochia de pe scaun, flăcările părului i-au venit bătrânicii pe faţă, ameţind-o:

- Doamne, mamă, Cristino, că frumoasă te-ai mai făcut!… Parcă mă văd pe mine „colo” la douazeci de ai… Ei, cui dracii măsii… Cum mai trece timpul!… a oftat femeia ducându-şi mâna la gură să nu plângă.

- Ei… a facut Cristina scurt în efortul punerii rochiei. Frumoasă… Şi la ce?… Cui foloseşte? Şi cu o mişcare febrilă a tras fermoarul în talia rochiei de-un verde veronez, primăvăratec rămânând în faţa mamei şi a oglinzii într-o poză statică. Prezenţa

Page 9: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mamei i-a dat o nouă pornire, aceea de reproş. Se simţea vinovată că exista, dar arunca acum vinovăţia şi mai mult pe cei care i-au dat viaţă.

“De ce nu le-o fi fost lor deajuns două fete? Se tot întreba cu cât înainta în vârstă. Ce le-am mai trebuit şi eu, a treia ?!”

- Îmbracă-te bine, mamă, să nu răceşti, s-a pomenit mama spunându-i ca atunci când era mică. Nu-i vreme de admiraţie goală pe „praful” ăsta. Şi, cu mişcările ei aplecate şi întinse, mama a şi ajuns la caloriferul din camera fetei pe care a pus dosul palmei spunând: Ia uite – caloriferele-s gheaţă!… De-am scăpa şi de iarna asta. Că de „ăl” nici vorbă !

- Iarna asta nici n-a început, măi mamă, tu nu observi? i-a răspuns Cristina liniar trăgându-şi cu eleganţă pe un picior ciorapul de la dres. Întârzie dinadins… Parcă aşteapta şi ea ceva.

- Aşteaptă pe naiba, a dat mama din cap negativ, sătulă de tot şi de toate, trecând tot aşa cu mişcări aplecate în holul mic. Ce s-aştepte? a întrebat trăgând cu violenţă un prosop de pe sârma din holul de la baie. N-aşteaptă nimic, i s-a mai auzit gura prin sufragerie. Cu ”ăştia”-n cârcă ne mâncăm amarul. Şi apoi de cincizeci şi opt de ani tot aşa vine „alba” şi „vâju”; pe nepregătite. Te culci într-o seară cu toamnă liniştită, prelungă şi cheală şi te scoli a doua zi cu pământul îmbrăcat în plapuma albă a iernii… Fie că-i în decembrie, fie că-i în ianuarie. De „alba” şi de frig, ca şi de „ăştia”, nu scăpăm în veci.

- Nu se ştie ca pământul, i-a răspuns fata de pe scăunelul de unde-şi trăgea ciorapul dresului pe al doilea picior… de pe unde bate vântu’, zicea biata mamaia, ţi-aminteşti?.

- Mai bine hai la masă că simt că pic de foame, i-a răspuns mama. Şi lasă „vântu’”. Că nu bate nici un fel de vânt care să aducă a niscai speranţă.

- Nu-l simţi matale, dar el este: „bate”, mamă, „bate”!- O fi da’ nu-ş cum naiba se face, doamne iartă-mă, că atunci

când e sărăcie, atunci ai mânca şi mai mult. Nu te uiţi: alergăm cu toţii după mâncare, ca besmeticii. De nimic altceva nu mai avem timp. Şi când te uiţi în frigider, tot gol… Hai la masă.

Page 10: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Mamă, ţi-am spus, a repetat Cristina un răspuns de mai devreme, eu nu mănânc…

- Ei da… s-a oprit mama în uşa sufrageriei ofensată. Am uitat: tu mănânci la „soacră”. La mama nu mai e bună mâncarea. Apoi pe un ton de jelanie: Uite aşa se rup copii de părinţi !… Îi faci…– în ce chinuri, Doamne! – te munceşti să-i creşti şi când se fac mari, când sunt scoşi din necaz, pun coada pe spinare şi te lasă mofluz, cu buza umflată şi ochii înecaţi în lacrimi… Din treie am rămas doar cu tine… Şi acum şi tu…

- Aşa o fi, măi mamă, s-a ridicat Cristina în picioare să-şi apese laba piciorului într-un pantof cu tocul înalt. Dar nu pentru asta mă duc acolo… Nu mănânc fiindcă pur şi simplu nu mi-e foame. Ai uitat că am mâncat mai adineaori, când am venit de la servici? Dând dovadă de mai multă întelegere mama a venit în uşa camerei să-şi privească ultima fiică până la capăt cum se pregăteşte să se ducă în lume, aşa cum le-a privit şi le-a urmărit şi pe celelalte. Simţindu-se asistată Cristina a ţinut să continuie: În ceea ce priveşte chestia cu „soacra” mai bună, află că mama lui Cristi găteşte impecabil şi pregăteşte nişte mese… Nu ştiu, domnule, de unde şi cum face rost că – pe lipsurile astea cumplite – ea ne pune pe masă până şi icre negre şi foarte des salam de Sibiu… Nu mai vorbesc de piftia ei care este albă şi transparentă ca sticla iar dulciurile… o nebunie! Face, măi mamă, nişte alea aşa supraetajate, din cocă de pandişpan şi crème roz, galbene, verzi şi roşii, mă rog, o încântare a ochiului şi-o topire în gură de mănânci de mori…

- Ei da, a aprobat mama ironic, aici la mine nu mai e nimic bun…

- Auzi mamă, s-a oprit Cristina cu mâinile în păr, pentru înfigerea unei agrafe, de ce mânii pe Dumnezeu?… Eu cred că mâncare mai bună ca mama mea nu face nimeni pe lumea asta… Aşa cred toţi copii. Eu spuneam acum, aci, că mama lui Cristi se pricepe la chestii de-astea de petrecere şi mai ales că „are cu ce”. Asta vream să scot eu în evidenţă: că „are”, ceea ce alţii n-au mai văzut ăhăt de când !

Page 11: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Bine, mamă, a admis bătrânica neconvinsă, dacă tu zici că nu-ţi mai e foame, eu cu taică-tu mâncăm.

- Da, foarte bine, a aprobat Cristina mulţumită că mama o lasă să-şi continuie în linişte pregătirea de plecare la „petrecere”.

Pe când îşi contura ochii cu creionul dermatograf o nouă strângere de inima – venind din sentimentul inutilităţii – a făcut-o să se întoarcă la întrebările despre sine, întrebări existenţiale care nu-i mai dădeau pace. “Bine domnule, după zece ani de la venirea pe lume a Vioricăi, de ce a mai fost nevoie şi de mine? A… Cică „n-au avut încotro”, apăruse tâmpitul decret al întreruperilor de sarcină. Mă rog, dar femeile găsesc ele remediu repede la chestia asta. Chiar mama mi-a spus că pentru ca să nu mai rămână, femeile foloseau bicarbonat, vitamina C şi alte şiretlicuri. Să fim însă serioşi şi să recunoaştem că această „încercare” după zece ani a fost ceva deliberat. Tata a ţinut cu tot dinadinsul să aibe şi un băiat. Băiat!… Hm!… Nu i-au ajuns cele două “prune călcate”, cum le zicea tataia celor două. Şi – hodoronc tronc – a treia tot “o prună”.Aşa dar eu n-am fost nici un pic dorită: sunt un accident! „Decreţel”, cum ni se zice în derâdere dar şi cu mânie. Ei las’ să vadă ei pe dracu de la decreţei! Pentru că n-am fost băiat de aceea n-au insistat să merg şi la facultate. De aceea, după amărâtul ăla de liceu, hai, fata, la fabrică să te facem frezoriţă! Că e meserie mai de… fete. Sanchi… Deşi am ieşit mai înaltă şi mai frumoasă decât celelalte, mama tot lor le-a dat mai mult; de-a golit casa…Ce fac eu pe lumea asta?… De ce mai exist?… Dimineţile – pierdere de vreme la fabrică, (cică “fac socialismul”), după amiezele… lălăială cu… ”gaşca”… (fetele de pe scară)… noaptea – somn chinuit – niciodată cât mi-ar trebui… A doua zi, iar de la capăt: fuga nebu-neşte prin autobuze şi tramvaie – ticsite de alde ăştia ca mine – până intrăm cu turma în… fabrici şi uzine… Aici… ”păru’ strâns în băsmăluţa, to’a’ăşa!” Trupul înfăşurat în halatul ăla soios, şlapi în picioare şi… taie, fată, la sliţuri şi degajări în şuruburi şi piuli-ţe… Frezoriţa!... Muncitoare, deh... Om de bază… Stâlpul societăţii… Sta-le-ar stâlpul la cap! vorba mamaiei. Clasa conducă-toare. Eu sunt proprietar, eu producător şi tot eu… benefici-ar!…Vorba ţiganului dat afară, ce se întreba cu foaia de

Page 12: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lichidare în mână: “Dacă io îs astea trei, cine benga-i al patrulea care mi-a desfăcut contractu’ dă muncă?!”…„Daţi-o dracului de fasole!” vorba lui tataia, cine o fi născocit şi minciuna asta?… Proprietar, auzi… Eu?!… Aici unde directorul şi secretarul de partid taie şi spânzură!… Da’… pân’aici!!!… Bine zice Dragoş că Europa de est se clatină… S-a tras firul ţesăturii mincinoase de către Solidari-tatea din Polonia… Care s-a deşirat până-n Ungaria şi Ceahoslova-cia… Curând ajunge şi se rupe nodul şi la noi… Staţi numai”…La sfârşitul acestor gânduri Cristina şi-a mai pus un plovăr uşor pe ea, şi-a tras mantoul pe mâini apoi şi-a aşezat pălăriuţa pe-o sprânce-ană, pălăriuţa ei violetă ca şi fularul de mătase. Se grăbea să ajungă acolo unde se punea primul pas în organizarea tineretului pentru a ieşi în stradă. La trecerea prin holul de la ieşire le-a zis părinţilor, “închişi” în bucătărie la cina de seară:

- Pa… mamă… La revedere, tată… Am zburat!… Vin pe la… Când o fi, atunci oi veni… Nu vă faceţi griji; ştie fata voastră ce-are de făcut!

Mama şi tata au ieşit repede în uşa bucătăriei să vadă cum arată fata lor îmbrăcată de petrecere. Era ziua de naştere a prietenului ei şi se ducea să o serbeze.

- La revedere, mamă, drum bun, i-a urat mama cu dumicatul de pâine şi fasole încă neînghiţit.

- Petrecere frumoasă, tată… a adaugat tata, ştergându-se de zor la gură de zeama de fasole…

… La întoarcerea în bucătăriei cei doi locatari bătrâiori din apartamentul l48 au văzut căzând de la etajele superioare ceva roşu, care se învârtea în aer. Mama a dat fuga la geam să vadă ce cade jos, în iarba spaţiului verde.

- O pisică, Radule…şi-a “informat” coana Florica bărbatul. Cred că-i aia roşie, a lui Tudorancea – securistul de la nouă.… A dracului – a căzut în picioare şi… uite… a luat-o la fugă…

- Dă-o dracului, a aruncat tata mâna în aer s-o alunge din ochii lui. Aşa cad ele – numai în picioare.!

Mama s-a aşezat greoi la locul ei pe scaun, făcându-şi semnul crucii, zicând cu lingura în mână:

Page 13: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Io crez, Radule, că ăsta-i un semn de la Dumnezeu…- O fi, Florico… Fiindcă tare mai avem nevoie şi de semne…

LA UN DISCO – CEAI DANSANT

Când liftul şi-a oprit huruitul, cu acea deconectare brutală în motor – bum! – Cristi a şi deschis uşa apartamentului 67 s-o întâmpine pe Cristina, semn că o aştepta cu nerăbdarea îndrăgos-titului, dar a primit-o cu prudenţa conspiratorului.

- Bună: bine-ai venit, a sărutat-o el pe gură precipitat, făcându-i semn să intre fără zgomot. E cineva la mine care… s-ar putea să nu-ţi placă… E o vecină de a mea cu un tip care… Deci, a mai sărutat-o el odată din mers, nici o vorbă despre…

- ‘nţăles, to’a’ăşu… a întins Cristina încă odata boticul spre prieten… O dăm prin disco-ceai dansant, e bine…?

- Perfect… Avanti… a poftit-o el în sufragerie intrând cu stânga întinsă înainte şi cu dreapta în sus, ca în marile dirijări de circulaţie.

Cristina a intrat pe vârfuri, ca o balerină – fuga, fuguţa – oprindu-se în poziţie de drepţi la un pas în sufragerie cu un salut lung:

- Bunăă searaaaa… Şi bine v-am găsit… Să vă trăiască, s-a întors imediat spre doamna Dida, care i-a venit din spate din bucătărie; să ne trăiască, s-a adresat apoi celor aflaţi deja “instalaţi” la locurile lor din sufragerie. A îmbrăţisat-o pe mama sărbătoritu-lui, sărutându-i obrajii bucălai de femeie blondă şi grăsuţă, aflată dincolo de cincizeci de ani, când femeia este la apogeu.

- O, o… s-a mirat plăcut gazda, când a primit şi un bucheţel de flori, scos de Cristina din geantă, tot mişcându-se “artistic” în blugii ei pe fese cam dolofane şi din bluza ei roz-bombon cu volănaşe pe care o purta laibără pe afară, să mai estompeze din “volum”. Mulţumesc, mamă, mulţumesc, păsărica mea… Apoi a îndepărtat-o puţin s-o admire. Ce şarmantă suntem! i-a făcut un compliment din uşoară invidie a femeilor trecute de a doua

Page 14: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tinereţe, admirând în mod deosebit pălăriuţa. Ia zi-mi, drăguţa mea, de când o posezi, că nu te-am văzut niciodata cu ea?

- Ei… a ridicat Cristina dintr-un umăr, grozăvindu-se, pentru a abate, persiflând, atenţia de la acest obiect-subiect, scoţându-şi pălăriuţa cu grijă faţă de coafura să n-o deranjeze. Am achiziţionat-o şi noi prin acele unelte de… “lăcătuşerie”…

- Pila!… a exclamat doamna Dida, ridicând un deget complice. Pila, pila… a încercat ea o glumă, dând tonul ca la repetiţii. Cine n-o are, să şi-o procure!…

“Pila, pila… Cu ea să nu te pui. Pila, pila… Că-i data dracului…” au recitat în cor vorbit cei patru băieţi care jucau poker la o măsuţă joasă sub lampadarul mare de lângă masa telefonului.

- Cine-o are, să-i trăiască, cine nu, să şi-o dorească, a replicat doamna Dida cu acelaşi deget de atenţionare majoră către băieţi, luând pardesiul Cristinei să-l ducă-n dormitorul mic la … “haine”.

În sufrageria gazdei lumina mare de la lustră era stinsă. Într-un colţ televizorul Sport bâzâia ceva sportiveşte, adică da un meci de rugby parcă, cu sonorul în surdină iar magnetofonul “Maiak” zicea nu prea tare – şi deloc convingător – un rock pe englezeşte.

La întoarcerea din dormitor doamna Dida a trecut pe la băieţi să ia tava cu ceşti goale. Când a întins mâna spre obiect, Dinu Pătruşcă – cel cu ţăcălie şi chelie – i-a prins braţul, trăgânu-i-l la piept, apoi i-a pupat languros mâna, întrebând-o cu ochii, căci se uita în sus:

- Am zisără rafrenu’ bine, to’a’ăşa enstructoare?- Aproximativ; aproxematev, s-a jucat doamna Dida cu

vorbele cu plăcerea “profesională” care-i devenise obişnuinţă. Dar Dinu nu da drumul mâinii de la pipt, făcând-o pe gazda să se dea puţin pe spate şi să-l privească superior, din acea atitudine de punere la punct pe îndrăsneţi. “Ce vrea ăsta? îşi zicea. Doar nu s-o fi îmbătat?”

Page 15: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Mulţam de apreciere apreciată, i-a aruncat Dinu mâinile femeii, nu prea elegant, cu o deslipire a buzelor violentă către ceilalţi aflaţi în joc: Pas!

- Şi… i-a urmat cu glas slab H.B. zis şi Glosa, cel de alături, pe care îl chema de fapt Horia Bertea, un ins de un metru nouăzeci şi opt, părul castaniu, lins pe ţeastă şi terminat într-o codiţă legată cu un zgârci, frunte perfect rotundă şi înaltă, ochi şi sprâncene castanii, gene lungi ca de fată, buze groase, răsfrânte şi mereu trandafirii, gura senzuală, tot aşa, ca de fată, nas drept cu nări fremetătoare, tot ca de fată, dar de o fată dornică de viaţă şi de iubit care ştie să mascheze, să-şi frâneze şi să-şi ascundă pornirile. La Horia se părea că aceste porniri nici nu existau. Rămânea mereu tăcut, tern, liniar. Nările îi fremătau uşor numai când îi intra carte. Ai fi zis că nu dă şi nu cere nimic de la viaţă. Totul îi era perfect egal. Nu merită nimic, dar pentru nimic, să faci efort, să speri sau să ai teamă. Fapt pentru care năzdrăvanul de Dinu Pătruşcă l-a poreclit Glosă. Horia avea într-adevar o comportare exact ca în glosa lui Eminescu: “Nu spera şi nu ai teamă… De te-ndeamnă, de te cheamă tu rămâi la toate rece”. (Cu toată “moliciunea” lui afişată, doamna Dida îl întâlnea mereu în visurile ei erotice).

- Cum poţi, mă, să zici aşa de repede “şi”??! s-a supărat pe el al treilea jucător, nimeni altul decât Bebe Rădoi, vecin de apartament cu gazda, în schimb anul patru la electrotehnică, în acelaşi an cu Horia şi Dragoş dar aceştia erau la filologie – “filo-ologi”, cum îi tachina Bebe. Bebe umbla mereu tuns proaspăt, numărul doi, părând un soldat veşnic în permisie, dar care nu are timp să se bărbierească decât la lună, apărând ca un fel de arici năpârlit, albicios, cu ochii roşii în jurul pleoapelor, ca la porumbei. Nu-i lipsea puloverul pe gât, de culoarea prafului, blugii mereu roşi de frecare, mai ales în genunchi şi la fese, încolo… O ardere interioră care dogorea ca un aparat electric cu rezistenţe ascunse. Un fel de a fi complet opus lui Horia, dar şi lui Dragoş.

- Păi de “şi” avem noi, acum, nevoie? a întrebat Bebe clocotind. Acest “şi” al tău se traduce cu “ei şi”! Ce dacă mie mi-a intrat carte şi am… ce am! Iar vărului nepot de soacră, de aci, din

Page 16: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

coasta noastră, i-a intrat ceva şi mai şi?… Zicând acestea Bebe a sucit capul să-l “spioneze” pe Dragoş Ionescu, cel de lângă cotul lui stâng, care era total vârât în carte, filând încet, calm, “la meserie”.

- Hm! a făcut într-un târziu Dragoş, (simţindu-se privit, de sub mustăţoiul de haiduc din care nu i se mai vedea gura, motiv pentru care Bebe – deşi nu filolog – i-a zis “ăla fără gură”). Pletele creţe, negre şi strălucitoare ca la zlătari, îi veneau peste urechi, pe lângă obraji, odihnindu-i-se pe umeri, părând un bulibaşă pletos aşezat boiereşte să joace stos. Sprâncenele stufoase (de Mircea Albulescu) erau împreunate la rădăcina nasului, fapt pentru care Bebe n-a catadixit să-i dea şi apelativul “sprânceană” de la sintagma “ăla c-o sprânceană”. Noul nume-poreclă complet era “sprânceană fără gură”. Dar sintagma fiind cam lungă, de obicei i se spunea “sprânceană” sau numai “fără gură”.

- Ce “hm”? Care “hm”? La pocăr nu cunoaştem termenul ăsta! s-a răţoit Bebe rămânând cu evantaiul de cărţi la nivelul de “privire drept în faţă”, obligându-l pe Dragoş să se pronunţe. Îl ştia tare în cacialmale, dar nici el nu se lăsa mai prejos. Acum avea carte şi se străduia să dea de înţeles că ar încerca o cacialma.

- Mă gândesc… a oftat Dragoş operetistic, făcând parcă şi mai încet filajul. Câteodată ca şi niciodată. Să nu mai zic altădată, că l-am supăra pe bietul Nichita din mauzoleu… Pas-parol! A explodat pe loc de sub mustăţoi cuvântul fatidic, punând cărţile pe masă cu faţa în jos, păstrându-se, fără nici o clintire a feţei sau a trupui lui masiv,netulburat.

- Ha! a strigat Bebe-n cărţi, dându-le un bobârnac. Venirăţi şi voi tomnai când n-am cu cine să mă confrunt… Dar, să nu rămână potul pe masă, zic aşa – de-un pamplezir – cinci lei.

H.B.-ul de Horia, zis Glosă, şi Dinu Pătruşcă au aruncat cărţile “la baie” iar “sprânceană fără gură” a introdus cărţile sale între celelalte, tainic, mormăind din pădurea neagră ce-i acoperea gura, (de-l făcea pe Bebe să se tot întrebe: “mă, cum o avea ăsta gura”?):

Page 17: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ia-ţi, mă, banii şi strânge cărticelele… Nu vezi c-a venit Brigitte Bardot şi noi o lălăim aci la… un leu, părinte? le-a adus astfel Dragoş aminte că sosise şi Cristina.

- Da, mă… a recunoscut Bebe, vârând repede banii în buzunar, rotind mare privirea prin sufragerie. Fruntea sus şi la… dans înainate, tinerime română!… a comandat el ca un plutonier de spate, adică din administraţie care n-a comandat în viaţa lui nici măcar o grupă. Şi-a săltat de pe şolduri cureaua lată ca un chimir, şi-a tras nasul scurt, ridicându-se la umărul lui Cristi-gazda căruia i-a şoptit din mers cu discreţie:

- Ce facem, bătrâne? Venirăm aci pentru… sindrofeală?La care Cristi – care se întreţinea în colţul dinspre baie cu

Geta, noul ei prieten şi Cristina – a tresărit, luat prin surprindere, simţindu-se obligat să arunce o privire rece prietenului Getei şi să zică:

- A, a… Mă scuzaţi, a ridicat palmele spre cei doi a înţelege. Vă prezint: Geta Georgescu, vecina noastră şi fosta mea colegă de clasă la elementară şi… tovarăşul Zoltan Pişta, prietenul dânsei, adică al ei. Îmi pare: student la hidrotehnică, nu?

- Da…s-a fâstâcit Pişta; la hidrotehnică dar la Toulouse – Franţa…

- A… s-a înclinat Bebe arlechineşte; etranger din… etrangerie… E…

- O-o… încântat, i-a strâns şi Dragoş acestuia mâna cu capul puţin într-o parte şi o strâmbătură a gurii care nu s-a văzut din horbota neagră. Gestul s-a simţit din mişcarea într-o parte a bărbiei şi mai ales din încruntarea frunţii, a cutelor tăiate vertical în V între sprâncenele unite. Marcaj al efortului de-a nu-şi trăda nemulţumirea că printre ei a apărut un intrus care le-ncurca ploile.

Căci în ciuda înfâţişării lui boeme de dandy, oarecum de fecior de bani gata, Dragoş o ducea, în realitate, greu. Fiu de învăţător de ţară, ajuns în Bucureşti la o facultate nu la modă în vreme – la filologie!? – locuia la cămin, cu încă doi “provinciali” în cameră - Horia şi unul Mirel (trei pături de campanie, trei scaune de bucătărie şi-o singură masă). Se “hrănea” la cantina studenţească (nelipsita ciorbă lungă, felul doi cartoafe în iahnie şi

Page 18: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

gogoaşă ca „deşert”), fuma ţigări “străine” (adică de la alţii) şi dispunea numai de lucrurile care erau pe el. (“Ce-i pe mine şi pe mărăcinea”, zicea ca în satul cu salcâmi de unde provenea). De fapt era vorba de puloverul din lână seină, un dolman negru de dimie, (ţesut în casă de “coana Elvira-Turturica” maică-sa, ţărancă get-beget dar făcută învăţătoare din ambiţia ălui bătrân – învăţătorul octogenar Manolescu), pantaloni într-adevar din doc gros – renumiţii blugi –, bocanci militari, cam grosolani, căciula neagră tricotată din penea, ca de copil, mănuşi de lână cu trei degete, (ca la vânătorii de munte), împletite de aceiaşi “coana Turturica” cu care semăna fiul ei “sleit”! Taică-său – dom’ George Ionescu, învăţător de ţară, hârşit de viaţă şi de timpuri, de-abia dacă avea bani pentru cele strict necesare ale casei, plus că nu-i lipseau cei doi litri de vin pe zi “porţia” (din bozie, din surcele, din cucută, vorba lui, a alcool să miroasă). “Ca ăsta-i intelectualul de sat, zicea el. Ori se apucă de băutură, ori înnebuneşte. Altă alternativă n-are”… La care un ţăran bătrân şi hâtru i-ar fi replicat odată: “Cică ar mai fi o cale, dom’George: a bisericii”… Bătrânul învăţător i-ar fi replicat: “Paştele ei! Nu trec în fiecare zi pe lângă ea în drum spre MAT?” Unchiul soţiei sale, învăţătorul octogenar Manolescu, (căruia i-a luat locul domnul George la catedră), maestru al ştiinţei predării la clasă, (căruia i se zicea cu respect “domnul”), i-a mai oferit o şansă înainte de a muri: studiul! “Studiul vieţii animalelor, plantelor şi mai ales al oamenilor”. În special al albinelor, pe baza observaţiilor personale, spunea bătrânul învăţător cu barbă mare de patriarh. Luând de bună şi experienţa altora, adunată în cărţi. Aşa îţi poti asigura un trai îndestulat, chiar şi un câştig bănesc, substanţial. Fiindcă leafa de învăţător… niciodată n-o să ajungă. Experienţa ta poate constitui şi substanţa unei cărţi şi aşa îţi poţi face un nume în lumea intelectualităţii legată de educaţia şi binele neamului”. Dar lui George fiindu-i mai aproape paharul decât grebla şi condeiul, acestea îi apăreau noului învăţător “treburi ale îmbrobodiţilor de neveste, loviţi de patima miciurinistă”. “N-am, dom’le, nebunia ăluia care vrea să crească în pom roşia cât bostanul şi mărul cât pepenele. Lasă-le, dom’le, pe toate aşa cum le-a făcut ’mnezeu…

Page 19: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Eu, da: am ce am cu pruna şi cu strugurele. Adicătelea cu zeama lor… Adevărul e că-mi place băutura!… Păi nu se zice colo – filozoficeşte – că „in vino veritas”?… Şi în ţuică! De ce s-o năpăstuim? C-asta-i hoaţa de viaţă, mai nea Bligore: bea şi mănâncă, iubeşte şi te culcă. Munca a fost şi este pentru proşti. Geaba zic domnii comunişti c-ar fi baza tuturor lucrurilor. Aiurea! Prepagandă!… Baza pentru alţii că ei… Cu mapa şi cu… hapa-hapa! Cu gura şi cu degetul: tu o faci p-aia, tu p-ailaltă, iar tu – care mănânci borş şi zici că nu-ţi place – fă-mi pantofii, dacă vrei să nu-mi faci alt canal la Marea Neagră. Ce, parcă nu ştim c-ai simpatizat cu ţăraniştii, iar frate-tău Gheorghe a fost legionar? Aşa că… zicea el în cârciuma satului, ia mai dă-mi, măi Costele, bufetierule, încă o puleaşcă de-aia de rachiu să mă dreg după praştina aia pe care mi-ai servit-o aseară”. Ăsta era dom’ George Ionescu-Zăvoi, care provenea din comuna Zăvoaia din Bărăgan. Îi ziceau aşa să-l diferenţieze la şedinţele de la inspectorat de celălalt învăţător din judeţ – Pavel Ionescu-Zăvod, devenit repede inspector şcolar sub porecla de “Zăvod” adică zis “câine rău, păzitor al regimului”. “Un zăvod! Zicea cu obidă domnul Ionescu-Zăvoi despre Pavel Ionescu-Zăvod. Un zăvod ordinar!... De-al dracului ce e, de-asta l-au pus comuniştii staroste peste noi!”

Toate acestea i-au trecut fulgerător prin minte lui Dragoş după ce s-a uitat lung în ecranul televizorului Sport unde se derula tern o altă piesă de teatru cu un primar comunist dintr-un sat care “rezolva” el toate problemele sufleteşti ale ţăranului colectivist. “Aiurea, şi-a zis el precum taică-său, descoperind că cel care-l juca pe primar era un actor care semăna foarte mult cu acel Ionescu-Zăvod din judeţ. ’Te-ai dracului! l-a apostrofat sagace. I-a tunat şi i-a adunat! Parcă-i caută cu lumânarea, special, să fie toţi secături, neamuri proaste şi suficienţi”, a aruncat el spre piesa din televizor o aserţiune dintre acelea pe care le lansa taică-său în mijlocul bufetului din sat în gura mare. Fiindcă nici unul, nici altul nu puteau ierta nedreptatea şi nu puteau trece peste evidenţe. Îi scotea din sărite suficienţa şi impostura. Şi pentru că timpul apăsa acum asupra lui într-un fel implacabil Dragoş n-a mai vrut să amâne momenul ajungerii la adevăr. El venise aici, în această casă,

Page 20: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

pentru o treabă extrem de importantă. Venise să se informeze, să se organizeze, să ştie cum trebuie să acţioneze. Să iasă din inerţie. Adică să facă ceva! “Nu se mai poate să aşteptăm! Am ajuns la sufocare!” Cele ce se petrecuseră – şi se petreceau – în Polonia, în Ungaria şi în Cehoslovacia – cunoscute din emisiunile de noapte ale postului Europa Liberă – îi arătau limpede că… gata: s-a rupt gheaţa! “Gorbaciov a făcut ceea ce n-a îndrăznit nici un comunist din lume, gândea el. A recunoscut lipsurile sistemului… Comunismul nu trăieşte decât prin gonflarea lui, îi explica lui Horia, cel mai apropiat al lui, prin prezentarea lui ca pe un balon uriaş, frumos colorat, care creşte şi tot creşte, – precum prezice dialectica – de la simplu la complex, de la socialism la comunism, în mod implacabil, strălucitor şi fără greş. Dacă se mai greşeşte câte ceva, aceasta este greşeala unui om, (fie el Stalin sau Brejnev) şi nu a sistemului! Omul se dă la o parte (sau se lichidează, după caz) ca sistemul să rămână neclintit. El se menţine prin frâiele neîndurătoare ale dictaturii, prin funiile groase care-l leagă pe om de pâine, pe care o pierzi imediat dacă încerci să te dezlegi din chingi. Cum se slăbeşte frâul – şi se recunoaşte slaba calitate a balonului – aerul fals iese ca un duhnet, gogoaşa se desumflă şi sistemul se năruie. “Ca un castel de cuburi de carton lovit de vântul adevărului”. Până şi Mirel, al treilea coleg de cameră, era conştient de aceasta numai că nimeni nu se grăbea să recunoască adevărul că şi în România sistemul are carenţe şi că s-au făcut mari greşeli pe vremea lui Gheorghiu-Dej, de pildă. “Dar nu! Se zbârlea Dragoş. Aici se menţine frâul strâns, se organizează contracararea, tot felul de patrule din civili şi miliţieni care se plimbă noaptea pe străzi. În fabrici şi la sate gărzile patriotice se organizează şi fac exerciţii mai abitir ca niciodată: adunări pe plutoane şi companii în curţile atelierelor şi la ceapeuri. Într-o pregătire nebună pentru o bătălie cu cineva. Cu cine?… A, cu noi!” a admis Dragoş teoretic, practic nefiindu-i clar cum or să se lupte ei studenţii cu gărzile muncitoreşti şi cu armata formată tot din tineri. Căci şi armata era in consemn, adică în stare de alarmă. “Domnule, îşi netezea Dragoş barba gândind, ceva este! Nebunul, ca şi şobolanul de pe corabia în derivă, simte primejdia. I se

Page 21: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

clatină pământul sub picioare”… Asta pentru că auzea tot mai des cuvântul de ordine printre activişti: “să asigurăm, cu orice chip, securitatea preşedintelui”!

În semîntunericul în care invitaţii începuseră să danseze, sub lumina slabă de la o veioză pusă sub un scaun, Dragoş s-a văzut singur, fără parteneră de dans. Doamna Dida se întoarcea de la baie şi pe când încerca să se strecoare printre perechile ce se mişcau lent Dragoş i s-a postat în faţă, împingând braţele lateral şi cu o plecăciune elegantă a invitat-o la dans.

- O, o… nu, mamă, s-a fâstâcit doamna Dida, îmbujorându-se. Drăguţ din partea ta dar… doar un pic, pentru că am pus apa în ibric pentru încă un rând de cafele. Deşi numai aniversare nu era aceea, deoarece nu se vedeau bucate pe nici o masă, Dragoş a trecut să demonstreze celui necunoscut că, de fapt, ei acolo la o aniversare veniseră. Totuşi nu ăsta era mobilul prezenţei lor acolo. De aceea i-a răspuns gazdei cu:

- Desigur, doamna Dida, nu vă faceţi griji. V-am oprit să vă întreb: ce facem?!

- În ce sens? s-a interesat femeia la 55 de ani, dându-se pe spate să-l privească, cum avea obiceiul, fiind scundă, clipind des, des, din pleoape. Era o femeie bărbătoasă, stăpână pe ea, bună cunoscătoare a tinerilor, nu pentru că avea băiatul de vârsta lor, ci pentru că lucra cu ei de câţiva ani buni ca instructor de formaţii artistice de amatori. La început a admis să fie instructor de dans modern apoi a trecut la teatrul bulevardier, (un soi de comedia dell arte sau teatru scurt de revistă) foarte căutat în epocă de comunişti, fiindcă prin acest gen de spectacol - ziceau ei – se împuşcau doi iepuri dintr-odată: se criticau racilele rămăşiţelor burgheze şi se dădea prostimii iluzia că se distrează. Reuşise câteva improvizaţii bune în acest gen de teatru scurt, numit brigadă artistică, dar nu până a fi socotită de notorietate, precum erau vreo patru atunci în capitală, (cărora Dragoş le-a găsit alte nume, anagramându-le pe cele reale, din dorinţa lui de demitizare, fără blasfemie). Unul era un evreiaş de culoarea prafului, foarte mişcător, cu părul sârmos, subţire dar vâlvoi, căruia nebunatecul de Dragoş îi zicea Piperiu Teka, altul era un grecotei puriu, mărunţel şi abil, (precum Silviu

Page 22: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Brucan, primul şef al televiziunii) numit de Dragoş - Cocdan Baus. Acesta era mereu în dispută “artistică” cu un alt evreu înalt şi dărâmat, destul de în vârstă, adus de spate şi bolnăvicios căruia i-a zis Kerban Artis, grup de “instructori-textieri” încheiat de cel care le era “naş” la consiliul culturii al capitalei, o matahală care se legăna ca o femeie obeză, având peste 120 de kilograme, cu un cap nefiresc de mare, ca la hidrocefali, căruia Dragoş i-a zis Purcil Vuicea. (Dragoş auzise pe la concursuri, unde venea şi el cu studenţii săi, tot ca instructor-textier, ca şi “matahala” de “consculturnic” era un pic de ovrei). Insăşi doamnei Dida îi spunea, pe numele ei de instructoare, Drida Dingard. De ce Dingard? Pentru că, cică fiind odată confundată cu o interpretă tânără, care dăduse marelui fustangiu Piperiu Teka speranţa unei “întâlniri”, a alergat după ea şi a înghesuit-o într-un gard la Apaca. Când i-a văzut faţa, şmecherul a făcut: “Pardon. Scuzaţi… Credeam ca sânteţi mai tânără, doamnă colegă. E o eroare din greşeală”, a întors-o el, mare meşter la întors şi răsucit vorbele.

Prietenii lui Cristi o respectau pe doamna Dida ca pe o mamă. Mai întâi pentru că era mama lui Cristi, colegul lor de facultate, care nu-l mai avea pe taică-său, apoi pentru vorba aceea a ei de încurajare: “Hai, mamă… Hai, mămică… Hai, copii… Mânca-v-ar mama…” Desigur au fost printre ei îndrăzneţi care, – trecând peste diferenţa de vârstă şi de poziţie –, au cam pus mâna pe fesele proeminente ale domniei sale, i-au făcut propuneri deochiate ori pur şi simplu au invitat-o la ei acasă, mai ales cei care ştiau că nu are bărbat. Adică de ce n-ar veni, de vreme ce instructorii bărbaţi invitau interprete din formaţii la ei acasă, iar Piperiu Teka, necăsătorit nici la peste 55 de ani, avea la dânsu-n pat în fiecare seară altă interpretă, căreia îi promitea titlul de vedetă, de ce n-ar promite şi dânsa acest titlu băieţilor„!… Ea n-a dat niciodată curs acestor porniri “fireşti” pentru mândria personală, ştiind că dacă va admite măcar o dată, nu va mai putea să aibă nici o autoritate asupra băieţilor care, şi aşa, erau destul de obraznici cu fetele, dar şi pentru că vedea în ei pe propriul ei fiu. Apoi avea bărbaţii ei de 50 de ani cu care rezolva “spinoasa problemă a actului sexual”. Da, nu mai avea soţ. Nu că ar fi murit,

Page 23: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ci pur şi simplu pentru că divorţase. La plusul ei de personalitate n-a putut suporta lângă ea un bărbat robit de pasiuni minore şi hachiţe meschine. Ce-i trebuia ei un tehnician oarecare, devenit activist, înnebunit de fotbal, de puştoaice de prin fabrici şi de bere? Când îi era lumea mai dragă, domnul-tovarăş Ilie Oprişan era la Esplanada cu “gaşca” sau pe “23” la cine ştie ce meci. Acasă ajungea seara târziu, zicea câteva vorba bolmojite şi se arunca în pat. După câteva clipe începea să sforăie şi să horcăie ca un porc cu jungherul în gât. “Ia mai du-te, măi băiete, la domnu’ dracu’ şi scuteşte-mă de aşteptări”, a zis calmă doamna Dida, hotărând divorţul. Bineînţeles că la mijloc au fost şi lucruri mai grave, care nu sunt întotdeauna de crezut, femeile obişnuind să arunce totul şi pe o anumită impotenţă. O fi făcând-o oare numai aşa să se disculpe de purtările lor uneori insolente? Cristi se întreba şi el, ajuns la vârsta majoratului, fiind între ciocan şi nicovală. Dar adevărul era prea evident şi n-a putut să nu fie de partea mamei care, după cum vom vedea, era de-o luciditate şi de-un bun simţ cum numai mamele adevărate sunt.

Acum Dragoş acesta, ce se afla în braţele ei, trecut bine de 24 de ani, devenit un bărbat adevărat în formă pură, ca un fel de pădurar cast, o strângea discret în braţe şi-o întreba “ce facem”. Adică ce-ar vrea el să facă? Să facem?… Oricum, mirosul lui, puterea, căldura lui o cam tulburaseră. Îi trecuse, ca oricărui om, „trăsnaia prin minte”. Clipele treceau, dansul devenise ameţitor, ea era gata să zică ceva care să amâne, dar să şi dea speranţe.

- Adică te referi la… a ridicat ea privirea să-i surprindă intenţia intimă.

- Mi se pare că seara asta este hotărâtoare, i-a strâns el ambele mâini, trimiţând astfel spre ea puterea unei hotărâri ferme. Chiar dacă, de data aceasta se află printre noi o pereche necunoscută…

- A, a… a dat doamna Dida din cap, de mai multe ori, dumirindu-se. Păi… au zis că nu stau mult. Au trecut aşa… să-l prezinte pe el… Ea, Geta… Să-i ceară mâine părerea fostului ei coleg şi vecin; lui Cristi al meu.

Page 24: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ca ce chilipir? a întrebat Dragoş ca la Mălurenii natali, punând o întrebare verde, căutând nemulţumit în tavan.

- N-am înţeles expresia… a scuturat doamna Dida scurt din cap.

- Mda, a admis Dragoş cu un zâmbet rece. E un… provincialism. Se foloseşte în satele Brăilei noastre controversate.

- Şi ce vrea să însemne? s-a interesat gazda, care prinsese gust pentru problemele “artei” scrisului, din „tainele” filologiei.

- Adică zis: “cu ce scop”. Sau mai bine zis: “ce caută ăsta aici”, acum, când avem o treabă atât de importantă şi atât de capitală pentru viaţa noastră?

- Întâmplarea a făcut să vină… tocmai acum, s-a scuzat doamna Dida în felul ei împăciuitor şi plin de răbdare. Nu cred să fie ceva “organizat”. Aici doamna Dida s-a oprit din dans câteva clipe să se poată uita mai bine la “individ”, să-l înţeleagă până în adânc, adică să-l “cumpere”. Da, cred că da, s-a aprobat ea, reluând dansul. E un tânăr liber, ca şi voi. Aş vrea să nu mă înşel…

- Ştiu eu? a întrebat Dragoş tavanul. Nu ne-ar strica puţină prudenţă.

- Evident, l-a aprobat gazda desfăcându-şi mâinile din convenienţa dansului, desprinzându-se de Dragoş pentru a se retrage spre bucătărie, zicând din mers: Geta, eşti drăguţă să vii puţin până la bucătărie?

- Da, tanti, a aprobat Geta, apăsând mâinile pe mâinile lui Pişta în acel gest firesc de plecare: scuză-mă o clipă. Mă cheamă doamna gazdă.

- Da, drago… da… a încuviinţat Pişta cu braţele întinse ca în “cale liberă”.

Ieşind celelalte femei din scenă, Cristina s-a simţit dintr-o dată singură şi stingheră. Mai ales că şi magnetofonul a fost oprit printr-o apăsare scurtă a butonului de către Cristi la un semn discret făcut de Dragoş care i-a şoptit: “Închide, bătrâne, panarama aia: avem cuvinte de vorbit…”

Starea de stinghereală şi jenă a devenit acaparatoare aşa încât cel mai apăsat s-a simţit Pişta, rămas un fel de tulpină de stuf,

Page 25: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

coaptă, adică albicioasă, îmbrăcată însă în nişte frunze verzulii, geacă şi blugi din doc străin. Mâinile lui subţiri, cu degete lungi, au prins a se mişca nefiresc pe mijlocul trupului, pe care şi le-a prins şi să şi le frece apoi ca de frig. A căutat binevoitor pe la fiecare şi neîntâlnind nici o privire încurajatoare a zis dintr-odată nefiresc de agitat, cu un glas de tenor căruia vocea i s-a ridicat aproape de falset:

- Moi băieţii. Io mi-s on tânăr ca şi voi şi nu ştiu ce vo spus Geta despre mine, dar eu însumi spun că aşa nu se mai poate. Trebuie făcut ceva. Urmăresc şi io evenimentele din Europa şi ştiu ce urmează.

Dragoş, care se afla cel mai aproape de el, l-a privit franc în faţă, mângâindu-şi barba de schivnic, trecând încet să-l ia de spate, prieteneşte, întrebându-l liniştit:

- De ce, bătrâne, zici ce zici?… Ai simţit ceva, cumva, că am avea ceva cu tine?

Pişta a tras aer adânc, a rămas câteva clipe nemişcat căutând cuvintele cu care să răspundă. Ele întârziau, ceea ce l-a determinat pe Dinu Pătruşcă să se aplece spre urechea lui H.B. cu: ”S-a prins spelbul: bozgorel… Nu-i prost: îmi place…”

- Aiurea, i-a răspuns Horia liniar, preocupat de adunarea cărţilor de joc pe care le aşeza cu grijă în cutia lor de carton, fiind ale lui. Să nu dramatizăm… s-a adresat el tuturor. Băiatul vrea să ne intre-n grup: şi mi se pare firesc.

- Ştiu eu… s-a îndoit Dinu, ridicând un umăr ca un copil ce nu vrea să spună poezia, căutând un aliat sau un suport îndoielii sale. În grup, da… dar în…? Şi negăsind altă soluţie bănuielii sale a încercat să se retragă la bucătărie după doamna Dida s-o întrebe cine-i “insul” şi care-i rostul venirii lui “tocmai acum”. Dar Dragoş l-a apucat de mână şi l-a oprit pe loc; să stea, să aştepte. Ştie el cum trebuie procedat.

- Trebuie să ştiţi că mă simt într-o situaţie foarte… neconvenabilă, a coborât Pişta vocea, aşezându-se atent pe un taburet aflat lângă picioarele lui. Aşezat, s-a simţit stabil şi a devenit mai sigur pe el, pentru că s-a îmbujorat la faţă, părând chiar frumuşel. Părul albicios i-a venit pe frunte şi cărarea într-o

Page 26: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

parte mergea către creştet unde un smoc alb sta în sus ca un semn de întrebare… Obrazul îi era neted, ca la orice tânăr, iar dinţii albi şi perfect aliniaţi arătau îngrijire şi un zâmbet deschis, dezvelind o forţă interioară, dacă nu fizică, neapărat morală, arătând tărie de caracter, venind din convingeri ferme, din cinste şi curăţenie sufletească.

- Vă rog să-mi iertaţi limbajul cu accent specific, s-a scuzat Pişta târziu, dar de emoţie am vorbit ca unul dintre părinţii mei. Tata ungur, într-adevăr, mama însă româncă de la Gurahonţul Aradului… În cazul ăsta eu ce sunt?… Cine sunt?

- Ei, da… a lungit Dragoş cuvintele, aşezându-se şi el pe un scaun.. Dacă mama – care-i baza, nu? – e ce zici, se mai pune oare problema lui “ce eşti”? Rămâne cealaltă latură: “cine eşti”?

- Păi, măi băieţi, şi-a dat Pişta părul alburiu de pe frunte să-i vadă mai bine. Am făcut liceul, într-adevăr, între copiii ăstora, la Mihail Sadoveanu, de la şosea: ăla de lângă piaţa 1 mai, îl ştiţi. Pe urmă… datorită faptului că tata este administratorul gospodăriei de partid, care-i aprovizionează acasă pe tovaraşii care locuiesc în vilele din cartierul Primăverii (şi noi locuim aici, într-o vilă), natural că… am putut ajunge la o facultate în Franţa. (Ăştia “ai noştrii” au mari legături cu comuniştii francezi). Sunt anul doi la hidrotehnică în oraşul Toulouse. Acum mă aflu în vacanţa de Crăciun, – cum se spune acolo – şi nu “vacanţa sărbătorilor de iarnă”, – cum se zice aici, la noi. Ce-am trăit şi ce-am văzut eu acolo… Daţi-mi voie să vă spun că acolo lumea aşteaptă ca şi în România să se întâmple acum ceea ce s-a întâmplat deja în Polonia, în Ungaria şi în Cehoslovacia.

În sufrageria modestă a doamnei Dida Damian, fostă Oprişan, toţi au rămas în poziţia în care se aflau, ca într-un stop cadru, cum se zice opririi timpului în loc.

- Pha! a explodat Dragoş într-un târziu, dându-şi părul mare de pe frunte. Dacă asta nu-i o provocare, înseamnă că pronia cerească ne-a mai trimis un om… Voi ce ziceţi? S-a întors el scurt către ceilalţi băieţi.

Cristi a desfăcut braţele în dilemă, Horia s-a uitat la Bebe, Bebe la Horia, apoi amândoi lung, lung la Pişta, cam într-o parte şi

Page 27: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cam peste umăr, întorcându-se la unghiile de la degetele mâinilor, Horia să şi le “cureţe” tacticos, după cum îi era felul, iar Bebe să bată cu arătătorul de la dreapta în fiecare unghie a degetelor de la stânga de parcă le număra sau cerea de la ele sfat, dezlegare.

- E un moment dificil, recunosc, a mai desfăcut Cristi încă odată mâinile, a degajare şi întrebare, ca să şi le împreune deodată – pumn în palmă – şi să ridice din umeri cu capul aplecat spre uşa dinspre bucătărie, aşteptând să vie maică-sa de acolo şi să-l scoată şi din “această încurcătură”. Geta este colega, vecina şi prietena mea din copilărie, a continuat el, ea vine cu dânsul la mine acum pentru prima dată. Aci a ridicat palma dreaptă în sus, cu degetele răsfirate, cerând aerului răspuns neputinţei sale de decizie.

- Îm?… a întrebat privirea lui Dragoş pe Cristi cu horbota bărbii în pumni.

- Bătrâne, s-a adresat Horia către Dragoş, îndreptându-se pe scaunul pe care tocmai se aşezase, apăsându-şi ambele palme mari şi frumoase peste fruntea leonină, ducându-le apoi peste părul lins şi rămânând cu ele undeva dincolo de creştet ca în figura de gimnastică pentru mişcarea omoplaţilor şi a cefei. Eu zic să… avem încredere în tot ce-i tânăr. Mai ales în “decreţei”. Nu ştiu, şi-a desfăcut el mâinile din creştet pentru a-şi susţine mai bine punctul de vedere, am senzaţia că aci e ceva predestinat. Cei care au fost aduşi pe lume cu forţa, – fără să li se creeze condiţiile necesare, – se răzbună. Pentru mine Pişta este unul de al nostru, de-al generaţiei noastre pentru care eu îi întind mâna şi i-o strâng pe-a lui frăţeşte. Pişta, care se afla lângă el, s-a ridicat şi i-a întins şi el mâna pe care zdrahonul de Horia i-a cuprins-o în ambele palme, zicându-i cu un zâmbet: Să-mi trăieşti, bătrâne, şi să nu mă faci de ruşine…

- Dragilor, li s-a adresat Pişta din picioare, înroşit de emoţie până-n vârful urechilor. Este pentru prima dată când nişte băieţi, români, au această atitudine faţă de mine. Ce să fac: arăt ca un bozgor şi am şi numele. Dar sunt român în sufletul meu, măi oameni buni, şi ştiu de la amărâta de bunică de la Gurahonţ că aşa nu se mai poate. “Cât mai stă nesănătosu’ ăsta-n capu’ trebii,

Page 28: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

maică, că io, cât mi-s de bătrână nu îl mai suport!?” mă înreaba draga de ea, de câte ori mă duceam pe acolo.

- Îmda… a plescăit Dragoş din buzele ascunse sub pamătuful negru al bărbii şi mustăţii. E aproape clar… Dar daţi-mi voie să… În sfârşit… Mă duc până la bucătărie.

Şi el, ca şi Cristi, avea nevoie de confirmarea “fetelor” asupra acestui nou membru al grupului lor.

Uşa bucătăriei era deschisă aşa încât Dragoş a auzit foarte limpede cum Geta tocmai încheia o fraza cu: “dă-i cu flit, dă-i cu flit…”

- Cui şi… de ce? a întebat Dragoş bătrâneşte, ducându-şi o mână la piept. Sper că nu-i vorba de “intrusul” de mine…

- A, nu: nici într-un caz, s-a ridicat doamna Dida de pe scaunul ei, oferindu-i-l lui Dragoş. Poftim, Dragoş dragă, ia un loc ici, între noi “caţaveicile”. Eram tocmai la capitolul “forfecare”. Forfecam pe un… anumit tovarăş.

- Da-a? a întrebat Dragoş condescendent, prefăcându-se curios. Pe un tovarăş aşa la general sau pe un anumit tovarăş?

- P-ăla, dă-l dracului, că nici bancurile nu-l mai suportă! a zis doamna Dida despre preşedintele-secretar general-comandant suprem. E vorba de un alt speciment. Care-i primar acum la Braşov şi-a fost şi p-aci, la noi, în capitală mare sculă de basculă – Gheorghe Pană… Cică acum e aci, la Bucureşti. Venit să ceară sprijin tovărăşesc, mort de frică pentru ce-i pe la Braşov…

- Şi ce-i pe la Braşov? a întrebat Dragoş, netezindu-şi barba calm, să afle ce se întamplă prin ţară.

- Jale… a dus doamna Dida mâna la gură. De când s-a ridicat Timişoara şi la Braşov au început “mişcări”…

- Da, a revenit Geta la povestire, la ceea ce le spusese “fetelor” până atunci. Am fost aseară la Peter Zoltan, – prietenul meu – şi la un moment dat ne pomenim că sună la uşă ăsta – Gheorghe Pană. Eu nu l-am cunoscut până atunci, dar mi-a spus Pişta despre el că-i un jeg de om. N-are casă în Bucureşti, n-are nevastă, n-are nimic. S-a dus numai acolo unde l-a trimis partidu’. Când vine în Bucureşti, vine la tata lui Peter; sunt prieteni pentru că-l ştie pe acesta că-i ăla cu haleala şi potolu’ după cum şi zice, şi

Page 29: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

vine deci să mai ciugulească câte ceva. A venit la Zoltan, cică, pentru că nu l-a găsit acasă p-ăla marele şi tarele, la care vine mereu să mai primească, cică, “o gură de aer”. Adică de la Dăscălescu, prim ministru. Când mă vede, nesimţitu’, întinde un deget nesuferit spre mine şi face: “Aca!… Cine-i bambeana?” Peter m-a recomandat “prietena mea” la care el se miră de tot: “Ce vorbeşti, Franţ?! Ai verificat-o?… Cine-i tac-su; măsa; famelia!” Peter îi spune că tata-i funcţionar la sectorul trei, la primărie. El face: “Zât!… Nu ţine!… Nu-i de-al nostru. Trebuie să fie cel puţin cineva de pe la comitetul orăşenesc. Ce, prin cece nu mai are nimeni fete?… Dă-i cu flit, dă-i cu flit!, i-a şoptit lui Peter pe hol. C-altfel îţi strici dosarul!” zicea tot băgând în el salam de Sibiu şi icre de Manciuria.

- Şi domnul Peter ăsta ce-a zis ? a întrebat Dragoş de pe scaunul pus de- a - ndoaselea, ca să-şi ţină coatele rezemate de spătar.

- N-a zis nimic, a făcut Geta ochii ei negri mari, parcă şi mai mari acum în strălucirea lor tinerească. Pentru că la ei nu se poate spune nimic sincer, adevărat, de la inimă…Acolo, în viaţa lor, e un de-ăsta – cum îi zic ei – consens.Nu se vorbeşte decât “ca la partid”, adică…pe linie ! Cum ai părerea ta personală şi…”ciripeşti”, cum trebuie să-ţi părăseşti vila şi să-ţi cauţi de lucru prin vreo fabrică, dacă nu chiar îţi găsesc ei un loc la Rahova….Viaţa între ei e dură rău, zău! ..Nu mi-ar trebui…

- Da-ha; ha-ha-ha…a facut în felul lui “brăilenesc” Dragoş. Iote cum apar ele amănuntele “semnificative”!…Câteva clipe şi-a tot netezit barbonul, mustăcind ceva.; ca dintr-odată să se întoarcă spre fată cu o întrebare suliţă: “ Domnişoară…Băiatul ăsta te iubeşte?…Îl iubeşti; adică vă iubiţi?…Aveţi încredere unul în celălalt ?!...

- Da, domnule…dragă…Noi…cum să spun…aşa, în principiu…suntem la început, adică…Ne cunoaştem nu de prea mult timp; aşa încât…I-a zis lui Dragoş “domule dragă” pentru că nu-i reţinuse numele la recomandările de rigoare, amănunt care nu i-a scăpat “vulpoiului” de Dragoş, simţindu-se obligat să facă următoarea precizare:

Page 30: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Mie-mi zice Dragoş Ionescu – Bărboi, domnişoară; aşa…Şi dă-mi voie să-ţi sărut mânuţele pentru sinceritate şi…curaj. Fiindcă tocmai curajul este ceea ce ne trebuie nouă acum; nouă – tineretului ! Zicând acestea i-a şi luat fetei mâinile pe care i le-a sărutat pe rând cu afecţiunea unui frate mai mare.Din clipa aceasta contăm pe seriozitatea şi maturitatea voastră şi vă declarăm “de-ai noştri”.Vă rog să poftiţi cu toatele în sufragerie să dăm drumul la programul pe care-l avem în astă seară; bine ?

- Bi-ine, au aprobat cele trei de-odată ridicându-se pe loc şi urmându-l pe Dragoş în grup. Dar el s-a oprit, s-a ferit chiar din faţa uşii bucătăriei, oferindu-le lor întâietatea, cu o atenţie formală, de evu mediu timpuriu, (dar şi din tradiţie naţională), zicându-le cu plecăciune:

- După domniile voastre, domniţelor…În marile întâmplări istorice femeile noastre au avut un mare rol, le-a vorbit el din mers, urmându-le cu deosebită atenţie. Ecaterina Teodoroiu, Ana meşterului Manole, Ana Ipătescu…

- Să nu uităm şi rolul nefast jucat de cealaltă Ană – Ana Pauker – a ţinut să adauge Georgeta, din postura ei de student anul trei la istorie…

- Pentru noi ANA rămâne simbolul jertfei pe altarul artei, a desfăcut Dragoş braţele larg la ajungerea în sufragerie. Ana meşterului Manole…zidire în pereţii celei mai frumoase mănăstiri din România, cea de la Curtea de Argeş…

- Să nu le uităm nici pe aceste alte Ane ale compromisului şi nimicniciei, n-a vrut să se lase mai prejos doamna Dida dintr-o ciudă personală atât pe Ana Pauker, - pe care “a apucat-o” pe când era copil – cât mai ales pe cea contemporană dânsei. Mă refer la bezmetica de Ana Mureşan, pe care am avut-o în subordine la filatură, (când doamna Dida era un simplu maistru de atelier). O dobitoacă băgăcioasă, care “s-a dat cu aştia” şi-a ajuns ministru comerţului pentru că a ştiut să păstreze “consensul” de care spunea domnişoara adineaori…Pentru asta…hai să vedem şi să auzim ce ne mai spune Europa liberă…

Era trecut de ora zece noaptea când “fetele” şi Dragoş au intrat în sufragerie şi n-au fost văzuţi fiindcă toţi băieţii erau

Page 31: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

adunaţi în jurul radioului şi ascultau emisiunea “Realitatea românească” în care tocmai făcea un scurt rezumat al evenimentelor de la Timişoara Neculai Constantin Munteanu.

MORCOV MARE LA LOCUL DE MUNCĂ După ieşirea greoaie din gura metroului, Cristina a alergat în

dimineaţa aceea aproape jumatate din lungimea şoselei Iancului. Era singura care se mai afla pe afară în acele momente. La intrarea în cabina ceasului de pontaj nu se mai afla nimeni, deşi ceasul arăta că trecuse demult acea ora fatidică şapte. Şi – culmea! – Dodică Parpalac, secretarul comitetului de partid, devenit vătaful fabricii, nu se mai afla acolo, să-i ia legiţimatia, (că iar întârziase) şi nu mai avea cine s-o facă albie de porci şi apoi s-o trimită şi acasă, să rămână lipsă nemotivată şi pe ziua aceea. (Nu exista pentru ea frică mai mare decât aceea de-a întârzia la servici. Şi nu numai pentru ea. Acesta era semnul terorii psihologice, a stapânirii fiinţei tale de către alţii ajunşi- dintr-un joc nefast al istoriei – din secături şi suficienţi să comande lumea). Nici portăriţa nu se mai afla în camăruţa ei; sta în uşa ce da în curte şi se uita la lumea aceea care umpluse tot spaţiul dintre ateliere. Erau acolo aproape toţi salariaţii acelei făbricuţe, cărora directorul, deputat în marea adunare naţională, le zicea “oamenii muncii”. (Nu s-a ştiut niciodată dacă din convingere sau la mişto)…Cristina a îngheţat pomenindu-se în faţa unei adevărate armate. Colegele ei de echipă erau în plutonul sanitar condus de Dobriţa Butucescu, Diţa, cum îi ziceau fetele din echipa de lucru condusă tocmai de această femeie aflată la aproape patruzeci de ani, frumoasă precum Claudia Cardinale, dar tare necăjită, având barbatul bolnav de paralizie de zece ani. Aflând unii tovarasi” dornici de placerile vieţii” “care-i situaţia” au făcut în aşa fel ca cea mai frumoasă şi cea mai cuminte femeie din fabrică să fie aleasă în comitetul de partid, pentru a o avea “acoalea” când unii tovaraşi mai din frunte vor avea şi unele “nevoi fiziologice”… Socrul ei - un bătrânel miop, vechi membru de partid, care a lucrat cu Ceauşescu în armată, ştia

Page 32: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

– încă din vremea lui Gheorghiu - Dej - ce înseamna să ai “sarcină de răspundere în partid” şi era mândru că nora lui, (pe care- de altfel- n-o suferea), făcuse bine că “intrase în mişcare”. Soţia lui însă – (femeie adusă de la ţară) – nu ! …Avea o altă parere. Că soacra bănuia -şi intuia - ca “asta nu sta ea cu orele pentru sarcinile alea ale voastre p-acolo…Mi-e să nu-mi vie într-o zi cu o altfel de sarcină, de-aia de adevărat! Că atunci te duci dracului cu ea si cu partid tău cu tot !” Deşi-i cunoştea toată povestea şefei ei de echipă, Cristina ştia că o scutise mult de privirile şerpeşti ale multora de când a venit ea în fabrică şi a trecut-o pe Diţa pe un loc ce nu mai reprezenta vreun pericol. Vedea în ea femeia căznită, cinstită, devotată unicului ei fiu, pentru care făcea toate acele eforturi, uneori supraomeneşti. Acasă cu doi socri răutacioşi şi bănuitori, la servici cu toate operaţiile grele, plus ducerea mărfii la magazie, aducerea de materie primă şi materiale, apoi pe la şedinţele din fabrică şi din afara fabricii, pe linie de partid, pe linie de UFDR, pe linie de gărzi, de nu mai ştia nici ea pe ce linie mai era chemată. O iubea pentru ca şi Diţa o venera. Despre care spunea tuturor “tânăra noastră impecabilă”. De câte ori o vedea exclama: “ Ia uite-o pe Cristinel a noastra!” De această exclamaţie se ferea Cristina acum ca de foc, de aceea a fugit până la uşa primei intrări pe casa scărilor. Dar dacă Diţa n-a văzut-o, fiind cu spatele, unde primea “tema de luptă” de la comandantul companiei, în schimb a văzut-o imediat directorul. Acesta – îmbrăcat şi el într-un costum kaki, dar cu o stea mare pe mâneca stângă – semn de comandant “suprem” al batalionului, în care-şi transformase fabrica în ultimele zile, - i-a făcut semn cu cotul lui Dodică Parpalac, acum în postura de comandant adjunct “politic’, (funcîţie echivalentă cu a locţiitorului politic din armată),că uite Pavelescu Cristina iar a întârziat. Luat prin surprindere navrapul a sărit ca ars, urlând:

- …Alou…To’a’asa ! Dar întâlnind faţa deosebit de frumoasă şi de mândră a Cristinei – la care n-a putut să se uite niciodată “ochi în ochi”-, si-a ridicat privirea în cer, spunând Diţei cu răutate stinsă: To’a’aşa Butucescu…O vezi?…Pe azi o treci absenta…Şi lasă că avem noi ac şi pentru asemenea cojoace…

Page 33: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- “Cojocele”…E-he-he…a râs “persiflastic” Lae Teremia, şeful controlului tehnic al “calităţurilor”, cum zicea ironic, caruia tehnicienii tineri îi ziceau “lingineriul punctat” sau “ ling-ginaru pă puncti”, fiindcă Teremia făcuse facultatea la seral, cu o frecvenţă o data la săptăluna, trăind din acele scutiri din “sarcină de partid” sau chiar medicale. El care – deşi era membru de partid, (condiţie fără de care nu putea să fie şeful unui serviciu) – n-a vrut niciodată să-şi radă bărbuţa şi mustaţa, sau să îmbrace costumul de gărzi, folosind mereu acea “scutire medicală” din timpul facultăţii, controversata “cardiopatie ischemică dureroasă” ( ce dispărea “a dracu” când îl uita Dumnezeu prin cârciumile din zonă), era acum şi el îmbrăcat într-un asemenea costum kaki, cu o tunică ce nu se putea încheia pe pântecele acela guguieţ care se împingea obraznic înainte. “E de jale, a sunat un glas “vesel” în Cristina. Dacă şi ăsta s-a îmbrăcat în cămaşa morţii, le-a intrat morcovul…E morcov mare la locul de munca… Scăpată de sub apăsarea celor “doi mari”, Cristina a urcat fuga – fuguţa scările până în atelierul “ei” cu maşini de găurit şi de frezat unde o adusese taică-sau –prin transfer – de la uriaşa hardughie numită “uzinele 23 august”. Aici erau ateliere mici, cu maşini mici, discrete, oameni puşini – mai mult femei - pentru că era “industrie uşoară”. Când a intrat acum i s-a părut că a nimerit într-un loc mort. Cele cinsprezece maşini de găurit stăteau cu nasurile în jos, fără nici un şpiral prins în mandrină.. Doar la două freze bolmojeau ceva doua femei care nu s-au distins cine-s de sub băsmăloaiele care le acopereau capul. Apropiindu-se Cristina le-a recunoscut, compătimindu-le: “babele…saracele…Doar ele au mai ramas…Să facă socialismul cu o jumatate de ora mai devreme”. În clipa urmatoare Cristina s-a oprit lângă Veta Turtoi, cea din Bolintinu din Vale, care la 53 de ani era înfăşurată într-un halat ponosit şi vechi, pe care nu mai vrea să-l schimbe pâna la pensie. Femeia tăia şliţuri într-o piesă de la întrerupatorul 4KC, absentă, dusă de pe astă lume. Mai avea un an până la pensie şi făcea orice să nu fie clintită de acolo până la “soroc”. La freza Cristinei trecuse, (sau fusese trecută) însăşi nesuferita de Mariţa Caloianca, din cartierul Căţelu, cea care, deşi avea numai 50 de

Page 34: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ani, purta l6 dioptri la ochelari şi mergea schioapă, de la un reumatism care-i “înţepenise oasele”.

- Hei, brei…a tresărit Cristina apropiindu-se de ea, văzând cât de periculos lucra neisprăvita bătrână la freza ei. Ce faci matale aci?!…Nu vezi că-ţi apuci mâneca la halat?…Acum stai liniştită, c-am venit eu; nu mai lucra…Să nu te accidentezi, dracului, să mai dăm şi de vreo belea. Ridică-te şi du-te la bancul matale..Sau…gata cu lucru! Fiindca într-o zi, doua…s-alege !…

- Ha-ai…?! s-au întors femeile mărunte cu o întrebare de spaima. Ele ştiau că cei de jos se adunaseră să facă zid în jurul conducerii de azi.

- Cristina…a ridicat ochelarii spre ea ţaţa Mariţa, s-o vadă mai bine.Ce zici tu acolu…?

- Ce-ati auzit ! le-a “provocat” ea pe amândouă., vorbindu-le cu mişcări iuţi, descuind dulapul metalic de unde şi-a scos halatul şi băsmăluţa…Ştiu din sursă sigură că s-alege praful şi cenuşa de alde Zăpăcilă Parpalac ! Şi-a tras halatul pe mâini din mers a încercat să-şi pună şi băsmăluţa, părându-li-se celor două batrâne un fel de Ileana Cosânzeana sau Rodica lui Alecsandri ducând cofiţa cu apă vie – tinereţea. Dar nereuşind să-şi lege băsmăluţa din cauza agitaţiei pentru cele ce a putut spune, a aruncat-o cât colo, blestemând-o:

- Da’ mai du-te dracului si tu!… Ete… Echipament! Să-l poarte Dodică şi Claicu… Uite aşa: azi stau toată ziua cu părul nelegat: e bine?

Batrânele au urmărit-o încremenite. Se temeau de ele, nu de ea. Situaţia lor era în joc, nu a ăsteia mici şi fără minte. Dacă află zănatecul de Zăpăcilă-Parpalac ce-a zis asta mică şi ele nu au luat atentudine? Că-s membre de partid cu… vechime. Ca şef de atelier nu le desface contractul de munca?!

- Da’ ce-ţi veni, mămică, ce-i cu tine? şi-a tras nasul şi şi-a legat băsmăluţa şi mai bine sub barbie Daveta. Or te-ai cam ciondănit cu iubiţelul?!…

- Iaca na! i-a retezat-o Cristina. Alta nu mai ştiţi… i-a răspuns adunându-şi băsmăluţa de pe jos, că numai asta ar fi necaz

Page 35: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

în viaţa unui om… Necazul ăl mare parcă n-ar mai fi, l-am uitat…

- Care nacaz? a întrebat Mariţa şerpeşte, tot ştergându-şi lupele alea de ochelari cu poala şorţului, care nu-i lipsea niciodată de dinainte.

- Taman aşa…şi-a tras şi Daveta nasul. Care necaz ?Întreba să afle poate de vreun necaz păţit – doamne fereşte – de părinţii ei.

- Brei…le-a privit Cristina pe sub sprâncene venind mai lângă ele cu mâinile în şolduri. Alde matale pe ce lume trăiţi ?…A?!…Alde matale n-aţi auzit ce se petrece acum în ţară, la Timişoara ?

- N-am auzit, dădică, de unde s-auzim noi de-aci, de la locul de muncă?a facut Daveta pe Nisnai.

- Davetoo!…i s-a aplecat nebunateca de Cristina spre obraz. S-a ridicat lumea; se răscoală ţara, Daveto, şi noi stăm aci să dăm găuri în ciuperci.

- Doamne fereşte, s-a închinat mărunţel la piept şi pe ascuns bătrânica. Da’ ce-ai vrea să facem ? s-a scuturat şi s-a retras din faţa ei Daveta. Atât i-ar trebui lui Parpalac: s-audă că vorbim ce nu trebuie. Pă ce că nu ne-a luat la gărzi, noi mai vorbim şi prostii.

- Crez că l-ar şi chema p-ăla…cum îi zice, a răsucit ţaţa Mariţa degetele butucănoase prin aer venind cu o ameninţare: Căpălău...Securistu...

- Iouleu, dădică!…şi-a scuipat Daveta în sân, auzind vorbindu-se despre ăla care o chemase de atâtea ori acolo sus “în pod” la BDS, să dea declaraţii despre o fată din atelier care fugise în Australia şi apoi despre un vecin de casă tânăr care fugise şi ăsta tocmai în Canada aia,” pe unde, ciorilor,or mai fi şi astea?!” Din cauza asta ajunsese de-l visa pe securist aproape în fiecare noapte, cu ochii lui de burghiu negru, de-i venea să fugă din pat şi de acasă de frică. Il vedea cum belea ochii ăia de tăciune la ea şi bătea cu pumnul în birou, strigându-i ca o fiară: “De ce n-ai, tovarăşa, curajul răspunderii de partid, că doar eşti membră, şi nu ne spui nimic despre ce discută izmenitele alea tinere în atelier după fuga ăleia?!”…De câte ori n-a fost chemată acolo şi amărâta de ţaţa Mariţa Caloianca. “Acolu…sus “în pod” cum zicea ea

Page 36: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ultimului etaj de la pavilionul administrativ aflat chiar în stradă, unde a chemat-o “ăl cu ochii de satana” şi a luat-o la întrebări că ce ştie despre Bebe Ţurloi care a scris manifeste antipartinice şi duşmănoase?…” Io?..s-a zgârcit şi s-a adunat în ea bătrâna nevăzătoare; nu ştiu io nimica, mamică, ce-i aia antipartinicu ăla şi de duşmănie…Nu ierea, mămică, un băiat duşmănos…Da…Venea în atelier la noi, că ierea dispecer şi ne aducea piese turnate de la turnătoria Berzei, da’ ce-a scris şi ce-a făcut el în afara serviciului…io de unde să ştiu, tovarăşe securist…” “Cum ai zis?!? A sărit ăla în picioare la ea ca ars, de i s-a părut femeii că-i blocul Carlton care se prăbuşeşte peste ea. Ia mai zi-i o dată?!”… a ameninţat-o acela chiar cu arestarea. Femeia s-a ferit şi a întrebat cinstit: “Păi ce, tovarăşe, nu vă zice aşa?”…”Fă-ă…! s-a repezit locotenentul încă o dată asupra Mariţei cu un pumn cât căpăţâna de miel cu care era gata s-o lovească în cap. Când ţi-oi trăsni un pumn de-ăsta între ochi, te învăţ io pe loc cum să vorbeşti…Cine te-a învăţat pe tine să-mi zici aşa?…Eu sunt ca şi tine – toanto – muncitor de la Vulcan şi duc acum această sarcină de partid să vă apărăm pe voi, muncitorii, de toţi derbedeii şi de toţi duşmanii de clasă, care n-au murit., - mototoalo – şi voi ne faceţi “securişti”. “Sărăcuţ de mama care m-a făcut, s-a bătut femeia peste gură. Te rog să mă ierţi, tovarăşe, da’ io n-am ştiut că nu-i voie să vi se zică aşa!…De acum a dracului să fie aia care o să mai zică cuvântul ăsta ! Şi mă angajez, tovarăşe, să nu mai las pe nici una din echipa noastră să vă zică aşa…” “Bine, a admis Stăniloaie acrit. Du-te şi vezi-ţi de treabă…Dar să ştii că sântem cu ochii pă voi…Care cum mişcă şi măraie, e ordin să…” Femeia s-a ridicat greoi şi, plină de spaimă, a zis la plecare ca la un preot: “Săru’ mâna, tovarăşe…Şi să fii sigur că şi io sunt o tovarăşă de nădejde!”Hai, du-te, du-te…a împins-o el silnic afară din birou, şi lasă…” De atunci i-a intrat Mariţei frica în oase ca un argint viu. Când auzea pe cineva vorbind “ce nu trebuie”, se ridica şi fugea de acolo să nu mai fie vreodată pusă martoră.. De aceea din ce zicea zănateca asta de Cristina ei nu- i era frică decât că o să fie iar chemată acolo sus şi acum – gata: nu mai scăpa nepriponită. Zdupul ştie de ea!…Că a auzit, că a admis şi că n-a spus unde trebuia! Imediat…Căpătase o

Page 37: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

frică imensă faţă de Nilă, al doilea din cei trei fraţi Piticu aflaţi în fabrica şi “băgaţi până-n gât” în treburile astea de partid. ( Nilă ăsta fusese coleg de liceu cu cel mai hăplău şi mai gălăgios băiat din Barca de Argeş, devenit cel mai zgomotos poet al Romaniei socialiste. „Un lacum di mâncăruri cum nu s-a mai văzut, zicea Nilă. Mânca în clasă o pâine întreagă plină la mijloc cu jumări din porc…De-asta scrie el poiemile alea lungi, să i le plătească la…metru. Şi de-asta face cenaclurile alea la televizor, că-i dă zece mii pe săptămână…Da’…Gura!…N-aţi auzit nimica di la mine”… De mutulacul de Nilă se ferea şi Daveta pân’la Dumnezeu! Când apărea tam nesam prin atelier şi se mişca ca mormolocu’, niciodată nu se ştia pe cine avea să mai cheme acolo sus, că iar a venit “tovarăşu”…adică Stăniloaie. “Hai că iar a vinit”…sâsâia Nilă, aşteptând să se spele omul pe mâini şi să-l însoţească de la spate, cum făceau portăreii altădată.

Daveta începuse să dea semne că deja a început s-o doară iar capul. Se temea din rărunchi să nu se audă până jos la Zăpăcilă; se mai temea şi de Mariţa Caloianca, pe care o ştia cam secăturoasă şi pârâtoare. Cristina îi spunea ceva de zor Mariţei şi Daveta se şi vedea dată afară şi cu pensia pierdută pe vecie.

- Cristina, mamă…i s-a adresat fetei de departe, cu mâinile a rugă. Taci din gură şi lasă-mă s-apuc şi io amărâta aia de pensie…

- Nu tac; nu!…s-a întors Cristina spre ea, albă de încordare. Până când să tăcem, bre dadă Veta, a?!…De ce a mai trebuit să viu şi eu pe lume, bre dadă Vetă, a?!…De ce – la sărăcia în care ne-a adus - a mai obligat lumea să facă copii, bre dadă Vetă, a?!…Zi-i matale: îi mai trebuia mamei încă o fată la bătrâneţe,încă o “pruna călcată”cum bine ne zicea bietul tataie, a?!…Pentru cine arăt eu cum arăt?…Şi pentru ce mă chinui eu în amărâtul ăsta de atelier, când aş fi putut fi şi eu o fată – colo – între fete; la facultate; să mă bucur de libertate şi de tinereţe?… Nu, domnule; nu!!!…Eu una nu mai tac şi nu mai stau aici, ca la puşcărie, la cheremul lui Zăpăcilă şi a lui Bluto. De mâine ies în stradă…Mă împuşcă?…Foarte bine!… Şi aşa fac umbra pământului degeaba…M-am săturat! A început ea să strige şi să se învârtă prin atelier. Striga şi bătea cu pumnii fini în carcasa maşinii ei de frezat. Să se

Page 38: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ducă dracului cu industria lor cu tot; şi cu toată clasa lor muncitoare! “Fericită şi…înţelegătoare a sarcinilor momentului actual”…Eu maine ies în stradă; aţi înţeles? Chiar dacă am să fiu singură.

- Ioileu, fetişoarei ăsteia i s-a urât cu viaţa, şi-a plesnit biata dada Veta palmele.peste frunte. Zăluda asta ne bagă în bucluc şi prin ale puşcării…Apoi rugător către colega ei de suferinţă: Zi-i, bre, ţaţă Mariţo, şi matale să se potolească.

- Io ştiu…Nu ştiu…făcea Mariţa, uitându-se lung la ele prin lupele ochelarilor ăia cu l6 dioptri..Ştiu io…Nu ştiu…Dar deodată are o străluminare în ochii ei de plumb, acum nefiresc de măriţi, ridicându-se greoi şi îndreptându-se hotărâtă spre atelierul cel mare de alături. Io, Daveto, mă duc la montaj să-i spui Balenei ce se petrece aci…

- Ioileu, că bine zici…s-a ridicat şi Daveta, legăndu-şi mai bine basmaua sub bărbie. Trăi-te-ar Dumnezeu, că bună idee ai avut. Mi-ai luat o piatră de pe inimă… Şi a urmat-o lipa, lipa cu papucii lor de plastic, mergând la o treabă serioasă. Căci, diferit de Mariţa, ea era membră de partid, în aceeaşi organizaţie de bază cu Balena, spaima prostească a unora care nu o cunoşteau. Da; Balena – pe numele ei adevărat Stancu Didina - a fost activistă de partid, (făcută din prostituată în Crucea de piatră), era acum un omoi trecută de cincizeci de ani, grea de o sută de kilograme, înaltă cât directorul Claicu şi tot ca el cu capul mai mic decât gâtul, tunsă mereu “a la garcon”, ca “biata tovarăşa Ana…(Pauker)…căreia burghezo-moşierimea i-a tăiat o ureche”, după cum spunea adesea. Ea venea din rândul “fetelor scoase la lumină” din casele de raport de către “societatea cea mai dreaptă de pe lume – aia socialistă – “, zicea ea cu schepsis, care nu era deloc proastă…Ea nu putea să uite niciodată cum au fost luate în noaptea aia din pat de nişte haidamaci de miliţieni, care le plesneau cu zgârbaciul peste buci, numai prin cămăşuţele de noapte de le usturau să facă pipi pe ele, suite în dube, ca pe vaci, şi vărsate în dormitoarele de la turnătoria Basarab, aduse să se califice la miezuit, miezuitoare. La început mârâia şi cârtea dar când a priceput ca dacă “te dai cu ăştia”, iei cuvântul şi devii

Page 39: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

combativă, înfierând duşmanul de clasă, curând n-o să mai stai cu melasa şi cu pământul ars în nas, ci vei fi promovată în “‘munci de partid”, fiindcă este nevoie de mii de cadre, acum când “se schimbă societatea” – “cea capitalistă, muribundă şi putredă, se înlocuieşte cu cea socialistă, tânără şi pentru popor”…zicea ea ca la carte, cele spuse de “tovarăşul nostru Stalin, părintele iubit al popoarelor, care bine a spus că acum “cadrele hotărăsc totul”, adică după luarea puterii complete de către partid. Pentru această “intuiţie” a ei, de femeie care venea foarte de jos, cu o origine socială “cea mai sănătoasă” (taică-său fusese încărcător de lemne la un depozit iar maică-sa spălătoreasă şi servitoare-n casă la un jidan), de unde “burghezia o împinsese la prostituţie” acum a fost numită şefa serviciului de cadre la una din marile uzine ale capitalei. Din “târfa aia de la miezuit”, ajunsese “tovarăşa Stancu”, de care tremura o fabrică…Acum era dusă şi adusă de acasă la servici – şi prin treburile de partid – de către o Pobeda nou-nouţă. Şi n-o mai luau din poarta căminului de nefamilişti, ci direct dintr-o vilă de prin Cotroceni. La servici – ca şi acasă – nu-i lipseau cafeluţa şi ţigăruica, şunculiţa de Praga şi sălămelul de Sibiu; “trai, nineacă, spunea cu nostalgie; cum să nu se puie carnea pe tine cu lopata?”…”Şi asta a durat până a venit “bâlbâitul” ăsta de la Scorniceşti, care a scornit una şi alta despre bunul nostru tovarăş Gheorghiu-Dej, - “închisu’ şi chinuitu’ de la Griviţa” – şi ne-a scos pe noi, - “oamenii de bază ai partidului” din “muncile noastre de răspundere” şi ne-a trimis la “munca de jos”, nemernicu’…Şi lovi-l-ar un glonţ!” Cică pentru…”abuz de putere”…Haida de…Dar cu ce “abuz de neputere” a făcut el colectivizarea ţinând puşca în ceafa ţăranului în locul muncii de lămurire, a uitat!?.”…Las’ că vine ea dreapta judecată de partid!… Iată că acum începea să se cam limpezească lucrurile şi lumea să-şi dea seama că “el – ăsta – “bâlbâitu” şi ţoapa aia de Leana de lângă el, au dus partidu’şi ţara de râpă. Deşi pentru cele patru clase ale ei, (care în realitate erau trei), Balena n-a putut ocupa aici decât funcţia de şefă de echipă, dar aştepta ca “partidul să facă dreptate şi în cazul ei”, ceea ce apoape nici n-o mai interesa deoarece mai avea doar doi-trei ani până la pensie şi…pa! “Vă las

Page 40: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cu partidu’ şi cu minciunile voastre cu tot! Pensia – pensioara, nenică! Visul de aur al oricărui român!”mai zicea în ultimul timp.Că ce făcea aici? Sta opt ore pe un scăunel metalic cu şurub, - “pe care să-l poţi urca şi coborî, după cum de lungi ai cracii”, şi stai aici într-o “muncă de pleoşniţă”; zaci pe scăunel şi faci “cranţ” cu cleştişoru’ să strângi lănţuguri şi anouri de aluminiu, date apoi prin băi de cupru şi crom, să pară de aur sau de argint, să ia ochii proastelor de la ţară c-au ajuns şi ele să poarte bijuterii…Putrezeşte, dracului, carnea pe tine de atâta stătut de nu se mai uită nici un grăjdar la tine”.

Când Daveta şi Mariţa Caloianca au ajuns în atelierul de montaj, l-au găsit complet pustiu.. Cu greu au descoperit-o pe Balenă singură, într-un colţ, stând lată pe scăunelul ei, în ciorapi de lână şi papuci de pânză, ţinând picioarele pe ţeava de jos a bancului metalic, ( că suferea foarte de reumatism la “picere”), sta nemişcată şi parcă fluierând ceva cu buzele ei cărnoase şi răsfrânte de “negresă blondă” cum îi plăcea să spună că ierea ea la tinereţuri. Se uita aiurea şi prindea agale câte un anou cu cleştişorul. Văzând-o singură cuc în hănia atelierului ăla cu cincizeci de bancuri de lucru goale, cele două s-au îndreptat hotărâte spre ea, lipăind din papucii lor de plastic, zicând – ca un făcut – amândouă odată:

- Baleno, e de jale…- Hai?…a întrebat ea, fără să întoarcă privirea din starea ei

de neclintire. Auzise totul şi le simţea cum vin. - Didino, a încercat Daveta o adresare mai omenească, ca

imediat s-o dea prin cele oficiale: Tovarăşa Stancu, io trebuie să raportez organizaţiei ceva, să nu se zică, doamne fereşte, - vorba marxistului - că am văzut, am auzit şi-am tăinuit.

Balena însă se părea că habar n-are; n-aude, nu vede…Ce, vorbeşte cu ea cineva?…No…Fluiera din buzele ei nefiresc de mari ceva imperceptibil şi continua să se uite în bălării… “Ce dracu-i facem?” întrebau ochii puchinoşi ai Davetei holbăturile de ochi ai Mariţei Caloianca. Astea îşi dădeau ghionţi şi începuseră să se şuşotească, dând în dârdură.

Page 41: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ce-aveţi, fă…? le-a întrebat Didina moale, neîntorcând nici acum capul spre ele.

- Asta tânără şi frumoasă-n draci – Pavelescu Cristina de la Diţa din echipă – a început Daveta grăbită raportul către organizaţia de bază; (Didina era chiar secretara acestei organizaţii de ”cinşpe muieri” ). A înnebunit! A venit cu prostii de afară…

- Să-i fie de bine, a săltat Balena umerii uşor, ca o tresărire. Cele două i s-au uitat în ceafă şi i-au văzut puzderia de fire albe de la tâmple, mai ales că se tunsese de curând. ”S-a cipilit şi arată ca dracu-n cânepă, a urât-o Daveta, să nu i se vadă bătrâneţea, ramoleala”…

- Nu-i aşa, tovarăşa Stancu, s-a oficializat şi mai caraghios Daveta Turtoi.De aici se poate lăsa cu chemare la comitet sau chiar acolo, în pod, la BDS. Şi io una n-am nici un chef să-mi pierd “calitatea” tocmai acum când aştept decizia de pensionare; de unde aş primi şi io un procent mai mare, ca membră, nu?

- Nu…a dezaprobat-o Didina scurt. Ce are membria ta cu…pensia…E ca…sula şi cu prefectura…

Când a văzut că” spurcata la gură”de Didina o ia la mişto s-a necăjit şi mai tare, repezindu-se cu:

- Păi, măi Didino şi tovarăşa Stancu – că nici nu ştiu, dracului cum să-ţi mai zic – a venit turbata asta de fată şi zice că la…Timişoara, una alta…s-ar fi ridicat lumea…

- Şi?…a întrebat Balena peretele din faţă unde se vedea portretul “bâlbâitului”, zicându-şi poate în gând:”Doamne, dac- ar fi aşa”…

- Că s-a ridicat – ce s-o fi ridicat acolo ; treaba lor; răspund în faţa partidului – dar că s-a ridicat şi aci la noi tâmpita asta de fată, dă-mi voie, să-ţi spun că nu întelegi “importanţa faptului”…

- Haida…de!…s-a şters Didina la gură într-un gest de meditaţie. Ce vorbeşti, Franţ? Adică vii tu să-mi dai mie lecţie de “atitudine politică faţă de un fenomen social?” Făi, peizano…Du-te-n treaba ta şi dă-mi pace…Sunt eu destul de cătrănită de ale mele…Amărâtu’ ăla de acasă, plin de reumatisme, dârdâie în apartament, ca un deţinut la Gherla; că-s caloriferele reci ca gheaţa…La tine acasă cum îi, fă ?…

Page 42: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Tovarăşa Stancu…a mai putut zice Daveta bâlbâit, asta umplând cu totul paharul, dându-se înapoi să se uite după Mariţa ca nu cumva zăluda să se şi fi apucat să coboare să se ducă să spună mai sus, dacă asta a surzit. Inseamnă că dacă şi dumneatale vezi lucrurile aşa…eu una – nu ştiu…Să nu zici că nu ţi-am spus; nu te-am informat.

- ‘Te, fă, de-aci, a expediat-o Balena imediat cu degetele de la stânga răsucite-n sus spre ea. Da’ cum vrei să văd realitatea?…Ce dracu…Doar ne chinuim toţi în ţara asta şi-i zicem ca tâmpiţii că-i bine. Crezi că de-asta a pierit tovarăşul Dej?…Făi…Pe vremea ăluia aveam mâncare, aveam şi căldură dar n-aveam doi geniali de paie-n frunte.

- Ioileu, sărăcuţ de Paştele mamei mele, şi-a dus Daveta ambele mâini la gură, jeluindu-se. In ce m-ai băgat, mămulică maică. Am venit la Naiba şi am dat peste Dracu…Ţaţă Mariţo, a strigat-o deodată pe cealaltă cu disperare. Dacă se aude ceva, să dea dracu’, matale eşti aia care a …”cântat”.

- Io?…şi-a apăsat Mariţa palmele pe piept. Voi, fetică…a aruncat ea mâinele spre cele două, ca de alungarea lui Ucigă-l toaca. .Că voi sânteţi membre de-alea, care-i un fel de …aia calului…Dacă-i vorba; io n-am văzut, n-am auzit…Staţi liniştite, c-am priceput io cum îi treaba…

- Făi proastele alea…s-a întors pentru prima dată Didina spre ele, făcându-le semn să se apropie. Staţi colea jos pe scăunele; liniştiţi-vă şi ascultaţi colea la mine: n-o să mai aibe cine să vă tragă la răspundere…Că…s-alege prafu’…Dacă fata asta zice - ce ziceţi c-a zis – brava ei ! Fata e deşteaptă; ştie ea ceva sigur! A dat scurt din cap Didina aruncând pentru prima dată cleştişorul din mână pe banc plină de scârbă pentru acea mică unealtă.. S-a aşezat mai bine în scaun şi a continuat cu privirea în zare: In ea mă văd pe mine, cea de la tinereţe…Eh, ce mai sâni şi ce mai şolduri.!…Tremurau generalii şi miniştrii când mă atingeau…Nu fleşcăielile de-acum…Ce mai vise şi ce mai posibilităţi de a se realiza !..

Cele două femei în vârstă au încremenit şi mai mult…Ia te uită unde au ajuns ele!…Se uitau la Didina ca la o vrăjitoare de-

Page 43: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

aia care-ţi zice lucruri de te bagă în răcori… S-au uitat una la alta, cu mâinile în poală, şi s-au foit şi ele, să se aşeze mai bine să asculte vorbele Balenei care pe ele mereu le-a încântat. “Că Didina asta Stancu era dată dracului de deşteaptă şi de văzut frumos lucrurile !” De-asta au mătrăşit-o aia din politică, fiindcă le-o zicea şi ţinea cu amărâtul de jos, nu cu…tovarăşii de sus. Le-o zicea cum le-a zis-o şi aici ăstora de la noi. Când Claicu se lăuda la unele analize ale planului că s-a făcut şi s-a dres, cu atât la sută peste, ea se ridica şi-l întreba:” Dar factorii, tovarăşe director, factorii care realizează planul, cine-i are în vedere?. Ori ce-ar fi şi orice-am face…să nu uităm factorii”… Acum sta cu cele două la taclale şi le spunea ceea ce spusese multora dintre cele tinere, în momente de taină şi destindere.„Factorii” erau ele, muncitoartele; clasa muncitoare in”ansamblul ei global”.

- Căci, făi proastelor…şi-a întins ea botul de negresă albă spre ele,voi ştiţi cum ierea pe-atunci? Habar n-aveţi ce a putut să însemne burghezia aia putredă, spurcată şi compradoră, cum ne zicea lectorii la învăţământul de partid. Erau de toate; aveau oamenii bani…Veneau acolo la noi – la destindere şi plăcerile vieţii – numai oameni unu’ şi unu’…Da, fă, ce vă strâmbaţi ca toantele si vă zgâiţi la mine ca sălbatecile din pădure... Oameni cu dare de mână: colonei; miniştri; actori…(Acolo l-am cunoscut pe Stroe şi pe Beligan); diretori generali; patroni…Barim ăştia – negustorii patroni – veneau încărcaţi ciorchine…Făi…voi aţi mâncat vreodată banane;smochine;curmale – care veneau în tabanuri?... Eh, doamne! Barim ciocolăţi şi bigi-bigi, sarailii şi baclavale, şi pere negre, şi moşmoane, şi bănuţi de ciocolată; câte şi mai câte, că…când mi-aduc aminte – şi văd ce dezastru e azi în patria noastră socialistă – mă apucă plânsul şi-mi vine să bocesc la zori…Dacă vreţi să mă credeti, fetelor, că vă spun ca la nişte surori; că eu fraţi şi surori n-am avut. Una am crezut noi atunci – la început – c-o să fie socialismul, şi iată, dragele mele ce porcărie a ieşit !…Fu…Barim parfumuri; săpunuri; rujuri şi de-astea de-mbrăcăminte: chiloţăraie; sutienării…Până şi niste cizme albe mi-a adus un grecotei, care ţinea simigerie colţ în colţ la Traian cu Mântuleasa….Apoi venea tineretul…”Boboceii”…Neiniţiaţii, care

Page 44: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nu mai fuseseră la femei…Elevi; studenţi…o frumuseţe!…Aveau oamenii bani şi iereau liberi să-şi trăiască viaţa după pofta inimii…Da’ eram curate, să nu-ţi închipui…Nu se exista: higiena pe primul plan! Că ne spunea patroana- “codoaşa”, cum li se mai zicea prin unele cartiere - <fetelor…care nu se spală după fiecare şedinţă şi contactează gonococul, zboară de la mine! Aici higiena pe primul plan!>…Condicuţa şi la doctor săptămânal! N-am pomenit bolile care sunt acum şi merg ascunse. No!…De-asta era atunci încredere mare în noi; eram stabiliment oficial, controlat şi supravegheat de stat! Câte fete de-ale noastre n-au devenit doamne , când câte un colonel sau patron se îndrăgosteau de ele…Pe unele le-au dat la liceu; altele au făcut chiar şi facultatea, pi cum?…Ce ştie prostimea noastră azi de prin fabrici şi de prin ogoare?…Nimic…Ca boii colea cu capul în jug şi tragi fără nici o perspectivă . Făi…voi ştiţi ce înseamnă să trăiască omul fără perspectivă…? Eu de-asta o înţeleg pe Cristina Pavelescu…Vai de mine! Păi dacă apuca ea vremurile alea…actriţă de cinema ar fi fost…Una a şi ajuns, luată de un regizor de la noi din Cruce. Şi n-ar fi fost Cristina actriţă aci la noi la trei lulele, ci tocmai ă-hat…la Hoolywoodul ăla din California ! …Da’ degeaba stric eu orzul pe gâşte că voi…ciuciu ! – vă uitaţi la mine ca la felul paişpe…Că nu pricepeţi nimic. ..Vedeţi, fă…Ăsta-i comunismul…Societate de dobitoci…

Auzind ultimele cuvinte Daveta s-a ridicat ca arsă, ca trezită din transă. S-a închinat ferit şi a prins a se învârti capie prin atelier, făcând-o pe Balena să râdă cu lacrimi, arătând-o Mariţei Caloianca ca pe o rătăcită:

- Ia uite, Mariţă…Omul nou !…De frică se-nvârte ca un ou…Ca un coi într-o căldare…Vai de mama ei.. Cred că asta ori o să înebunească, ori o să iasă mâine pe stradă să strige că au venit hoţii şi teroriştii…după cum ne-a spus ieri la şedinţa de partid tovarăşu’ ăla venit “special” de sus să “informeze organizaţiile de bază ale partidului” despre cele ce se pretrec la Timişoara. Daveta s-a dus capie la maşinuţa ei plângând cu vorbe. Că ce se face ea…EA…Ce se face?…Ca frate-său Gicu e ofiţer, dracului, taman la securitate, fi-su Ninel e în miliţie, văr-său Costică Belevacă –

Page 45: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Tăntălău – e activist bugetar la judeteana Călăraşi, însuşi ea şi omul ei sunt – dracului; (că numai dracu i-a pus!) – membri de partid…In cazul ăsta – dacă vin ăilalţi – ea…CE FACE EA ?…

Văzând-o în halul care era Mariţa Caloianca a venit lângă ea, i-a frecat mâinile, ca de aplecate şi i-a tot vorbit:

- Vetă, fată…Stai liniştită…N-o să afle nimerica niciodată ce-a fostără acilea…Am vorbit cu Balena şi nimeni n-a văzut, n-a auzit nimic. Acuma sântem acilea amândouă; nu ne-aude nimerica... Tu crezi că io una nu ştiu ce se petrece acum în lume şi mai ales la noi la Timişoara?…Copiii ăştia ai noştri ştiu tot; văd; aud şi vin de ne spun totul. O să se-ntâmple ceva, ai să vezi.

- Ştiu, fetică…a respirat Daveta odată mare, ca după un junghi care i-a trecut…Că şi fata mea e la liceu şi vine de ne spune ce aude la copii…A mea – încaltelea – e pornită rău; ca şi Cristina. Ii zic: stai,mă, mamă liniştită; nu te amesteca în politică. Ştii ce-mi răspunde? “Da tu cu tata de ce v-aţi făcut membri de partid?”…Mai zi ceva…Că pe mine asta mă roade: ce fac io dacă vin ăia?…

- Care…ăia ? a pus Mariţa o întrebare foarte adâncă. Ai să vezi tu că n-o sa fie nici un ăia… Tot dintre pricepuţii şi meşterii ăştia în politică or să se repeadă la os şi la scaune cu o grabă care-o să te ia ameţeala…Ascultă colea la mine, că Balena nu-i proastă. Ştii ce mi-a zis: “Mariţo…Nouă doar boii de la bicicletă ni-i poate lua; dar de tras la răspundere n-o să aibe cine, pentru că partidu’ şi-a pregătit cadre de înlocuire la nevoie a oricărui înfumurat şi bezmetic ca Ceauşescu ăsta “bâlbâitu’.”Şi ne-om apuca noi acum să ne facem proces nouă”?…

In timp ce cele două vorbeau lângă o maşina de găurit ca două conspiratoare, Cristina a ieşit de la vestiar îmbracată de oraş.…

- Hei; şei…a strigat ţaţa Mariţa la ea pe ţigăneşte. Şostar…Ce faci?

- Mă duc acasă, le-a vestit Cristina franc şi rece…Ce sens are să stau aici să ard gazu…Şi aşa Parpalac i-a zis Diţei să mă treacă absentă….De mâine nu mai viu deloc…Cât prieveşte cele ce-am vorbit aci…aci rămâne !. ..De mine să nu vă temeţi că nu sunt

Page 46: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nebună să dau în gât două amărâte care şi-au chinuit viaţa cincizeci de ani fără să ştie de ce…Hai, pa !

Uşa din tablă şi geam mat s-a închis in urma ei cu un pocnet metalic şi cele două au rămas cu privirile legate de cea care – prin disperarea ei – le luase împonvoiala de pe ochi cu o limpezime şi siguranţă care le-a încălzit trupurile. Ele n-au fost decât nişte victime pe care nu le judecă nici Dumnezeu ; ci le apără.

DISPERAREA MOARE IN IUBIRE

( Adevarata viata începe în doi)Demult nu s-a mai văzut o zi atât de liniştită şi atât de calmă

ca acel l7 decembrie din anul de graţie 1989… După ce imensa armată a gărzilor muncitoreşti de la Bunuri

casnice a dispărut din faţa atelierelor de pe şoseaua Iancului, (încărcată iar în câteva autobuze trimise de partid de la ITB), pe şosea se părea că…murise lumea. Dacă până în ziua aceea salariaţii de la cooperativa Metalica, de la filatura de lână pieptănată şi de aici de la „Bunuri casnice” forfăiau pe trotuare la ora pauzei de masă, ieşiţi pe la alimentara să-şi ia ceva de înfulecat, acum nu se mai simţea ţipenie de om. “Pesemne că pe toţi i-a mobilizat la gărzi, îşi zicea Cristina aflată în aceasta linişte suspectă de dinaintea furtunii. Pesemne că Parpalac şi-a pus în gând să ne oprească milioanele care ne vom ridica, cu puşcoacele care tremură în mâinile fetelor, săracele…Proprietare, producătoare şi beneficiare…Eu…?! Ele…?! ’Rar mama voastră de şmecherii împuţite! Nici celui mai viclean dintre ei – care a fost Lenin – nu i-a trăsnit aşa ceva în tărtăguţa aia cheală… Auzi ai dracului, auzi ai dracului! îşi tot zicea, - probabil că şi inteligibil -, de un bătrânel, care a trecut ca singura fiinţă pe lângă ea, s-a oprit în loc şi s-a uitat lung după ea. In acest mers al ei de confruntare l-a revăzut pe Parpalac iar la poartă, dar de care nu se mai temea din clipa când a zis: “Nu”…revenindu-i dârzenia. “La toate proastele le e frică de el şi mai ales de Bluto, directorele umflat cu ţeava… Mie – nu!…Când m-a chemat atunci la el în birou şi m-a poftit pe fotoliul acela roşu, numai zâmbete şi numai ochi sticliţi ca de

Page 47: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cotoi, nu mi-a fost frică deloc. Ba chiar mi s-a ridicat atunci în mine o forţă că dacă ar fi îndrăznit să pună mâna, aşa mi-l pocneam peste ochi de nu se vedea; cât e el de malac şi de lacom la toate… Nesimţitul mânca prin cabanele de la munte, - când îl luam în excursiile noastre tinereşti, (câte dracu au fost p-acolo, vreo două, trei), mânca gratis o pâine partea lui, trei ciorbe şi-o slănină, vorba lui tataia, săracu. Şi-mi zice – parcă-l aud: “Tovarăşa Pavelescu, te-am chemat fiindcă cunoaştem bine comportarea ta bună la locul de muncă, ştim că ai absolvit liceul la seral şi – având în vedere că arăţi cum arăţi – (aici coboară tonul a taină şoptită) oricâtă oprelişte avem din cauza eticii şi echităţii socialiste, trebuie să recunosc că m-ai cucerit). ( “Zât ! i-am zis în gând; stai la locul tău că nu ţine!”) De aceea dacă vei fi fată bu-ună şi în-ţe-le-gă-toare, ne-am gândit să te luăm din atelierul zgomotos şi să te trecem vânzătoare la magazinul nostru propriu de pe Smârdan….Ce zici?”…”Ştiu eu…Eu ştiu…Nu ştiu…”i-am răspuns cu vorbele ţaţei Mariţa Caloianca. “Dar cine trebuie să…ştie?” a întins el gâtul gros spre mine, nemulţumit de un asemenea răspuns. M-am gândit la mama, la tata…Dar mi-a venit ideea de inspiraţie majoră, cum zice Dragoş, şi– ştiind că babalâcilor cu funcţii le e frică de cei tineri care-şi apără iubitele- m-am gândit la Cristi. “Am şi eu un prieten; un iubit, pe care îl consult la ori ce fac. Nu pot a mă pronunţa fără părerea lui, căci ne iubim!” La un asemenea răspuns Bluto şi-a dat seama că a dat greş. Şi a făcut: “M-da…E normal…E firesc…Mi se pare just…Ei, în cazul ăsta, a mai zis dezumflat, refuzul mi se pare că a şi venit. Mergi tu frumos înapoi la locul tău de muncă, fiindcă sunt atâtea fete cu liceul care..” “Da…sunt! i-am replicat eu ca în cărţi. Sunt destule şi de-astea!” Când a ajuns în piaţa Iancului pe Cristina a apucat-o iar o furie: nu putea scăpa de chipurile celor doi. Deşi se arătase a nu le şti de frică, ceva însă o neliniştea; era chiar frica din subconştient. Se şi vedea în confruntare cu colegele în mijlocul oraşului, fiindcă, îşi spunea ea: “Parpalac şi Ceauşescu o să tragă în noi.” S-a gândit şi la Pană acela care i-a spus lui Dăscălescu: ”Punem securitatea pă ei, ta’a’aşu… Parcă aşa s-a zis azi în comitetul executiv. ”Cu această frică ce se ţinea de ea ca o aţă

Page 48: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lungă de ciorap de lână Cristina a avut o străluminare: să dea un telefon acasă la Cristi. El era pentru ea ultima şi marea nădejde. A intrat în cofetăria Iris şi a format un număr de telefon. ”Alo…doamna Dida?… Cristi e acasă?… Nu?… E la facultate?… Dar bine e vacanţă şi… A-a… Am înţeles… Cum?… Să vin la dumneavoastră?… Acum?… V-a dat telefon şi a spus că se întorce repede?… Bine; am zburat!…” A pus receptorul greşit în furcă, de-o asemenea emoţie şi a fost- nu şi-a da seama când - în primul metrou care mergea spre piaţa Victoriei. In acest timp era numai cu Cristi în ochi şi-l tot mustra că… ”Nu este şi el mai bărbat aşa… Mai hotărât!… Numai maică-sa aia l-a creat aşa…”puiul mamii”… Ce-aş bate eu mamale astea prea mămoase cu băieţii: „N-o face p-aia, dragu mamii, nu pune tu mâna, lasă; face mama”… Pe când pe noi fetele mamele noastre ne hingheresc ca pe dracu… <Fă-o p-aia; du-te şi fă-o p-ailaltă… învaţă c-o să-ţi prindă bine la casa ta>… ”Casa mea?!” i-a sărit o întrebare nebună Cristinei…Casa mea s-ar putea să fie la…??” Când gândea astfel s-a lovit şold în şold cu o altă fată care se grăbea să coboare în staţia Obor. “Ce-ai, fată, i-a zis aia cu imputare, împingând-o să-şi facă loc. Dormi pe stradă sau visezi cai verzi pe pereţi?”… ”Poate tu…dă-te naibii! a scos Cristina limba în urma ei. Ete-o şi p-asta, a blagoslovit-o ea când fata era de-acum jos. N-o fi mulţumită de cum i-a făcut ăla”… Mai încolo, amintindu-şi de colegele ei hingherite săracele, în zilele acelea mai mult pe la gărzi, s-a gândit că a fost nedreaptă cu fata aceea. Ea trebuia să-i facă loc, nu să se “şifoneze”. “Hai, dă-mă dracului c-am fost nedreaptă cu ea! s-a apostrofat ea singură… Pe asta se bazează câinii ăştia de la conducere: pe nesolidaritatea noastră!… Pe când polonezii… Dintr-odată zeci de mii în Solidaritatea de la Gdansk… Noi… mergem în gărzile muncitoreşti să-i apărăm; apăra-i-ar scaraoschi…! Că acolo ajung – staţi liniştiţi !” a dat ea cu mâna în jos, cum se face în vis. “Aţi zis ceva?” s-a aplecat spre ea tânărul care se ţinea de bară chiar în dreapta ei. “Eu?…s-a mirat Cristina, arătându-se în piept. Doamne fereşte!”…”Scuzaţi…a dat tânărul din cap ca în faţa unui caz psihic. Mi s-a părut c-aţi gândit ceva cu glas tare”…”Nu... nu… s-a analizat Cristina gata să

Page 49: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

recunoască. Nu, tovarăşe”…a negat ea neconvingător. “Scuzaţi, s-a dat tânărul de lângă ea încă o jumătate de pas, dar eu nu sunt tovarăş!’…”Nici eu!” s-a arătat Cristina cu bucurie chiar, gata să continuie dialogul. ”In cazul ăsta daţi-mi voie să vă spun că nu mi s-a părut că aţi zis ceva, că aţi zis ! s-a uitat tânărul la ea direct, cu ochi rotunzi de fată, “ascunşi” după nişte lentile de ochelari uşor fumurii.şi cu rame de metal aurit. Ceva nu vă convine”. Cristina s-a şters la gură instinctual şi a recunoscut: “Chiar dacă n-am zis, zic acu: aşa nu se mai poate!” “Fiţi sigură că la mijloc e chestie de câteva zile, i-a răspuns el liniar ca şi cum monologa. Apoi s-a dat mai către urechea ei: Ascultati Europa liberă, nu?” “Evident! s-a apropiat Cristina să şteargă acel jumătate de pas ce-i despărţea. N-aţi vrea să…s-a uitat ea bănuitor în jur cu coada ochiului; să veniţi în seara asta într-un loc unde să ne mărim numărul şi forţa? …Suntem acolo mai mulţi studenţi care”…”Sunt deja într-un asemenea grup, a strâns tânărul buzele roşii de fată, scuturând pletele mari de păr castaniu, bogat şi invoalt, tot ca de fată…” “ Aveţi în consemn o parolă? l-a întrebat ea direct, milităreşte. ”Fireşte”…i-a răspuns băiatul cu zâmbetul lui fermecător. ”Deşi sunt aproape sigură că nu sunteţi de la secu…îndrăznesc să vă cer parola”…”Speranţa vie”, a deslipit tânărul buzele de unde parcă i-a ieşit un porumbel alb…”Extraordinar… s-a ridicat Cristina spre obrazul lui, gata să-l sărute. In grupul ăsta sunt şi eu, în jurul lui Dragoş Ionescu, este?” ”Sărut mâinile, domniţă, s-a aplecat tânărul cel bine de lângă ea, sărutându-i într-adevăr dreapta. Sper că deseară să ne vedem acolo unde s-a stabilit, bine?” “Sper… a înclinat Cristina capul nemaiştiind cele ce s-au stabilit între timp, deoarece ea cam fusese pe la fabrică. Spuneţi-mi, n-a putut ea să-şi învingă curiozitatea: cu cine am onoarea?” ”Mirel Dragu,, a înclinat tânărul capul şi a închis ochii apăsat, încântat de cum suna numele lui. Cinci la medicină”…”S-a văzu-ut…a lungit ea vorbele; bine. Speranţa vie!” “Speranţa vie”, i-a răspuns tânărul şi a coborat imediat în staţia Dorobanţi, unde s-a întâlnit jos cu alţi tineri cărora le-a strâns mâinile, dispărând repede cu toţii în mulţime. “Iacătă, deci…a meditat ea la plecarea vagonului. Rândurile se îngroaşă… N-om fi noi chiar ultimii ultimilor şi n-o

Page 50: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

fi frica mai mare decât disperarea Alergarea pe mai departe a trenului electric subpământean, numit metrou, îi da o stare de avânt şi teamă, de nesiguranţă şi zbor, de spaimă şi bucurie în care dominantă rămânea speranţa! Disperarea ei, până atunci una mocnită, a explodat în ziua aceea în faţa a două femei cuprinse total de frica introdusă în oasele lor metodic vreme de 45 de ani, apoi s-a readunat în convorbirea cu acest tânăr, trimis în faţa ei parcă de providenţă, ceea ce deschidea pericolul care devenise de acum real, pentru că ea se manifestase, adică îşi dăduse în vileag gândurile, ceea ce o făcea foarte vulnerabilă. Intrase – aşa dar – în bătălia directă cu cei care se lupta în gând de când ajunsese să înţeleagă lumea, din adolescenţă. De câteva ori însă bătălia începuse să capete forme organizate, ei multe treburi fiindu-i încă tulburi. Nu vedea unde vor duce toate acestea. Şi parcă nici n-o interesa. Principalul era să acţioneze! Frica, - sentiment devastator când intră în femeie, - n-o stăpânea total dar îi sta ca o capră în spinare. De aceea avea nevoie de un braţ sigur, de un suport material, dar mai ales moral, de care să se lege pe viaţă. Din cauza acestor gânduri şi întâmplări tulburatoare cu un student aflat deja în grupul lor Cristina a uitat unde trebuia să coboare. Auzind la difuzor că urmează staţia Piaţa Victoriei odată s-a trezit şi a dat năvală la uşa de ieşire, exact ca fata de care se ciocnise. Ea trebuia să coboare la staţia Ştefan cel Mare, care se afla mult mai aproape de Calea Dorobanţilor unde locuia Cristi. A trebuit să ia metroul o staţie invers iar când a ajuns în bloc liftul tocmai urca. Nemaiavând răbdare să aştepte a luat-o pe scări în forţă, cum făcea la antrenamentele de baschet din elementară. Când a ajuns în faţa apartamentului familiei Oprişan-Damian Cristi tocmai introducea cheia în yale, având la picioare o geantă mare de voiaj plină cu ceva..

- O, scumpi; ce întâmplare, a exclamat el reţinut – cum făcea totul – aplecându-se imediat să-i ofere sărutul de rigoare. La intrarea în holul apartamentului ea i s-a lăsat moale în braţe, spunându-i spăşită:

- Iubitule…eu nu mai pot…Trebuie să facem ceva…

Page 51: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Linişteşte-te, dragă, i-a cerut el tandru, mângâindu-i părul . In clipa aceea geanta s-a desfăcut şi Cristina a văzut acolo teancuri de hârtii, spre care a rămas cu mâna întinsă întrebând:

- Ce-i cu ele? - A trebuit să concepem nişte manifeste, i-a răspuns el evaziv

fiind furat de superbia părului ei strâns acum într-un coc deosebit ce s-a lăsat vederii după luarea acelei băsmăluţe flu ce i-l acoperise. Vai, Doamne, Cristinel, a prins-o el de braţe s-o privească mai bine. Ce superbă eşti cu coc!…Numai marile doamne ale antichităţii mai purtau asemenea podoabe… Iubirea sufletului meu… i-a spus de-acum la ureche, fiindu-i toată în braţe.

- Stai tu, l-a rugat ea din instict; să nu iasă maică-ta…- Nu-i nimic… a asigurat-o el de tăria sentimentelor lor

pentru cea care le va deveni a treia persoană a casei. Ar fi mai mult decât încântată să te vadă cu coc. Ai văzut ce spune: “ O femeie fără părul mare şi bine îngrijit, aceea nu-i femeie”….Şi imediat a strigat anunţul lui de venire: Sărut mâna, mamă…Am sosit…Dar nerăspunzându-i nimeni şi-a dat seama că urmează varianta doua: să vadă ce scrie pe biletul inevitabil de pe masă. Şi într-adevar: pe masă, rezemată de o cană, se află o cartelă de calculator pe care scria mare: “Mami, sunt la tanti Tea în Pantelimon.. Aveţi tot ce vă trebuie în bufet şi în frigider. Vin mai pe seară….Simţiţi-vă bine…” “Hopa!”, a strigat în el un glas de mare încurajare. Dându-şi seama că s-ar putea ca mesajul lor încifrat să fie imediat tradus de Cristina a ascuns cartonaşul sub teşlaifărul de pe frigider, deschizând imediat această magazie de bunuri la care Cristina s-a uitat cu o vădită curiozitate, întrebând:

- Ce zice? Unde e?…- A…La sora dânsei…In Pantelimon…Şi n-a mai continuat

gândul cu: “dacă se duce acolo…o uită Dumnezeu să mai vină”, trecând repede s-o întrebe ce vrea să mănânce, folosind limbajul “glumeţ” de prin textele mamei sale:

- Ce-ţi doreşte inimioara, bucuria mea? Visichi…vermolt…persifla el de dragul ei; ţuică bătrânicească ori molan de vin de ţară?

Page 52: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ţuică…a şoptit ea, puţin speriată; neştiind de ce. Sifon aveţi?

- Cinci butilci, i-a arătat el cele cinci sifoane pline de sub chiuvetă.

- Foarte bine…şi-a frecat ea palmele ca o gospodină care se va apuca acum de treabă. Să facem mai întâi o gustărică: sălămuţ…caşcavălean…măslinoaie, - că astea nu mai sunt măsline, Cristi -; de unde naiba le-a vânat mama asta a ta?…E teribilă, domnule!…Când o ţară fluieră-n drâmbă de foame, aici la voi…laptele de cuc mai lipseşte…

- Ce vrei…a zis Cristi tot aducând farfurii şi tacâmuri; asta-i mama…Dar să nu-ţi închipui că pe chestii femeieşti, - ochiade; pat; desfrâie – nu! Pur şi simplu totul prin efortul şi inteligenţa ei. I-a priceput pe tovarăşii că le place munca asta culturală de mase şi le cânta-n strună; le face gustul…ideologic…Ei cred că aşa ţin lumea-n mână; o ameţeşte şi uită de neghiobia restului…Săracii…i-a compătimit Cristi ironic, aducând pahare şi păhărele pentru tuică. Ce să le facem: ăsta-i cancerul care i-a tocat!…Ca…să vezi: mama – grup de dans modern la “Vinalcool” (de unde vine băuturicuţa), brigadă artistică “de agitaţie” la “Antefrig” (de unde vin punguţele cu macră- măcrişoară), orchestră de muzică populară cu balaoacheşi la sălămăria de la Popeşti (de unde vin cantalupurile şi cârnăţăria), iar caşcavleanul şi măslinoaiele, uneori şi icruţe de-alea negricioase, de la OCL Alimentara, care are şi ea un grup vocal de vreo cinşpe muieruţe vânzătoare, tare-n glasuri şi-n părinţi activitori pe la raioane…Ai pricipit ?…

- Dar cum face faţă, dragă, la atâtea?! s-a mirat şi a întrebat Cristina exact precum mama ei care te lua la întrebări de cum te prindea cu ceva în neregulă.

- Păi nu-i singura…a ţinut Cristi să adaoge. Tanti Tea – şi ea mare dansatoare la viaţa ei – o ajută la coregrafie, Gelu, fiu-său (şi vărul meu: pe care încă nu ţi l-am prezentat, fiindcă nu prea vine pe la noi că… n-are timp! învaţă ca apucatul să intre la teatru. A dat de patru ori şi…cucu! Dar a zis că dă până-i creşte barba albă; deşi se zice că limita de vârstă e doar treizeci de ani…Apropo: una de la Galaţi – tot aşa lovită de mania asta – a dat anul ăsta a şaptea

Page 53: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

oară şi ce crezi?…A in-trat!…Perseverare…diabolicum; dă rezultate, te joci!…Şi când i s-a întâmplat asta? Tocmai când împlinea treizeci de ani…Le-a făcut-o boşilor din lumea teatrului?Că le-a făcut-o! …Var-miu o ajuta la regie.

Cristina a luat din bunătăţi, după ce a băut primul păhărel de ţuică tot din viaţa ei şi n-a putut să treacă peste o întâmplare asemănătoare şi-n familia ei. După ce a oftat, a povestit cu lux de amănunte prin ce furci caudine a trecut verişoara ei Lucica Basarab, care a dat de două ori la teatru şi de fiecare dată a fost altfel dar cu acelaşi rezultat: nu a apărut pe lista admişilor. Când a dat prima dată s-a nimerit în anul când au dat năvală copiii lui Beligan, Amza Pelea, Ştefan Bănică şi o Ruxandra…(Săraru? a întrebat Cristi, care-i urmărea pe nomenclaturişti din umbră). Cristina i-a spus că aceasta e mult mai bătrână şi că e aranjată în altă parte, ca absolventă a jurnalisticii, dacă nu chiar a filologiei. Era vorba de o Ruxandră – singura la părinţi – maică-sa farmacistă, taică-său medic – hotărâţi cu toţii să dea suta de mii să devină fiica lor artistă. Şi asta a intrat. Verişoara însă… La prima probă de limba si literatura română le-a căzut subiectul “Romanul citadin în proza românească”… A fost ca o lovitură de măciucă. Ca si cum ai spune: ”Maica Precista din Volovăţ”, subiect pentru nişte candidaţi musulmani la ASE. Lucica – tobă de literatură; fiind absolventă cu medie mare a liceului de filologie şi istorie Iulia Hajdeu (ăla fost Olga Bancic), cunoscând bine subiectul s-a şi apucat de scris, spre stupoarea odraslelor potentaţilor vremii. “Tu…aia mică, cică ar fi întrebat o îndrăzneaţă cu tata mare activist, ce scrii tu acolo?” Văzând că nici un profesor nu se mai află în sală, asta mică a noastră le-a răspuns că ştie subiectul. “Ce-i aia citadin?” a întrebat îndrăzneaţa pentru toţi care rămăseseră cu pixul la gură. “Cum, nu ştiţi? s-a mirat verişoara. Orăşenesc! Viaţa oraşului…” “Şi cine a scris asemenea romane, dragă?” a întrebat aia maliţioasă. “Eu vă spun titlurile romanelor şi voi vă amintiţi imediat autorii. Fiţi atenţi: “Maidanul cu dragoste”…”Calea Victoriei”…”Concert de muzică de Bach”… ”Fecioarele despletite”… ”Patul lui Procust”… Şi…” “Hai zi-ne acum şi autorii, dă-te naibii… a îndrăznit şi mai mult îndrăzneaţa. “Hai,

Page 54: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dă-vă naibii!” s-a supărat Cristina şi a scris şi a dat singura lucrarea completă. Se înţelege că a trecut prima proba cu brio. Din peste două mii de candidaţi la prima probă, la a patra mai erau douăzeci. Se înţelege că toţi fii celor “care trebuiau să intre”. La ultima probă – o poezie, un fragment de teatru la alegere – biata Lucica s-a storcoflit în faţa lor, a interpretat ca marile tragediene ceva din “Nora” lui Ibsen, dar când s-a uitat la ei, cei din comisie, râdeau la un banc spus de Dem Rădulescu-Bibanu. Până şi Sfinxul de Olga Tudorache zâmbea “sardonic”, zice şi acum Lucica cu obidă. Şi-a dat imediat seama ca totul fusese în zadar. Când s-a prezentat în anul următor – recunoscând-o – au picat-o de la prima probă. Intr-un an de zile uitase toată literatura română de care este şi acum tobă?...

- Ia mai dă-i încolo, a aruncat Cristina o mână, ciocnind al doilea păhărel de ţuică bătrânicioasă. Ia uite ce ne-am apucat noi să vorbim… Mânca încet, bea cumpătat dar o nelinişte o răscolea şi o încerca din toate părţile. Se simţea în aer, privind situaţia ei de la servici, apoi faptul că tot venea la ei şi mama o tot certa că i-a părăsit şi “nu face odată la un fel cu băiatul ăsta: te ia, nu te ia; să ştim o socoteală!”

- Cristi… a suspinat ea într-un târziu… Să ştii că eu de mâine nu mă mai duc acolo…

- De ce?… a clipit el des,oprindu-se din mâncat.- Am făcut ceva care…Precis o să mă cheme securistul

mâine la BDS…- Aide?… a întrebat el mirat de formă, mai mult ironic. Da’

ce-ai putut face, dragă?…- Am întârziat la program, am refuzat să mă duc la gărzi şi

am avut o ieşire periculoasă în atelier. Mai ales pe ultima o socotesc o mare greşală!… Precis dobitoacele alea două – nişte babe din atelier cu care am avut o “răfuială” pe chestie de regim,- s-au dus şi m-au cântat la Balena - comunista, cum îi spunem noi la o fostă activistă de pe vremea lui Dej şi Ana Pauker, acum mare mahăr prin organizaţia de bază şi prin COM-ul ăla. Asta mă sperie cum mă speria Bluto din desenele alea animate cu marinarul Poppey, când eram mică…

Page 55: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Cristi a urmărit-o cu tot interesul oprit din mâncare, uitându-i-se în ochi, de unde un fluid nedefinit, inefabil îl pătrundea şi-i încălzea sângele. Buzele acelea pline şi măiestrit conturate, care-şi spunea durerea fiinţei dragi îl atrăgeau cu o forţă irezistibilă, obrajii alb-lăptoşi – acum îmbujoraţi, de povestire şi alcool, şi gâtul lung şi fin, puternic reliefat de părul auriu strâns în coc, l-au chemat spre ea imediat. In clipa următoare îi şi săruta gâtul acela, apoi obrazul, spunând şoptit: ”Doamne, ce frumos este gâtul femeii privit din lateral-stânga”. Indată i-a mângâiat umerii, apoi sânii proieminenţi, pe care i-a ţinut în mâinile sale ca pe nişte porumbei de aur.

- Adică…cum?…s-a uitat fata la el, cuprinsă de plăcerile noi, dar nevrând să lase subiectul neîncheiat. Eu îţi spun ceva grav şi tu…?

- Iubito… a strâns-o el şi mai mult la piept, oprindu-se din sărutări: atâta timp cât mă ai pe mine,- care te iubesc cu cerul şi pământul,- n-ai de ce şi de cine să te mai temi !… Dacă n-o să reuşim să-i dăm jos nici acum – plecăm din ţară !…Hotărârea cu care a rostit băiatul pe care-l iubea această frază, modul cum o strângea, i-a dat o nouă revelaţie: se afla în faţa unui bărbat adevărat de care ea acum şi pentru totdeauna îşi va lega destinul. Iată că îndoiala ce o tot răscolea cedase acum şi murea în faţa marii iubiri declarate şi simţite. I-a cuprins şi ea faţa în mâini, l-a sărutat apăsat şi a zis aproape tare:

- Cristi!… Nu se poate… dragule!… şi o ploaie de săruturi a făcut să nu se mai vadă şi să nu se mai audă nimic. Incărcat de o putere aproape dumnezeiască Cristi a ridicat-o în braţe, a legănat-o şi sub imperiul unor săruturi fierbinţi a purtat-o pe sus până-n dormitorul lui unde a aşezat-o uşor pe patul copilăriei şi – din domnişoara care se păstrase până atunci,- a făcut-o femeie…

Afară…pe balcon…se “fugăreau” nişte vrabii într-o joacă de împerechere. Deşi era decembrie spre sfârşit, aerul era cald şi păsările cerului se reproduceau în instinctualitatea lor milenară, fără să le pese de istorie şi de necazurile oamenilor venind din viaţa lor complicată, măcinată de tot felul de idei, doruri, dorinţi şi ambiţii deşarte.

Page 56: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

MIŞCAREA MIŞCĂRILOR OCULTE

Oamenii mergeau pe stradă tot mai subţiri, adică tot mai adunaţi în ei, cu o grabă în care nu se mai grăbeau, ca într-un mers din inerţie, dar în care trebuie să intervină ceva care să schimbe direcţia sau chiar să vină oprirea. Se simţea în fiinţa multora ceva nou, - un altceva, -care adusese o îndreptare a umerilor şi o privire peste umăr, dacă nu la fel de temătoare ca până atunci, dar prudentă şi iscoditoare. Se întâlneau doi câte doi, se întrebau ceva, fără glas…Cel întrebat da din cap în sensul că ştie, a auzit şi mai ales crede, fiindcă altfel nu se mai poate.Cel ce întreba se închina scurt şi se uita la cer cu şoapta: ”Doamne, dacă ar fi cum se-aude!”…Cei care se întâlneau după un amar de vreme se luau pe după spate cu invitaţia: “Hai până la mine; am să-ţi spun ceva care n-o să-ţi vină să crezi”… Astfel oamenii se readunau şi se regăseau. Erau însă printre ei foarte mulţi care primeau de-abia acum în ei frica – după ce ani şi ani o vârâseră în oasele oamenilor. Era frica celor care aveau ceva pe conştiinţă, care făcuseră atâta rău neamului lor… Aici se “adunau” cei din aparatul de partid şi de stat, rudele lor, pensionarii proveniţi din acest sector precum şi prostimea care socotea că-l apucase pe Dumnezeu de picior primind butelie sau apartament la bloc, pentru că se dăduse cu partidul şi pârâse pe atâţia la partid şi la securitate. Incepuseră să aibe serioase probleme cei din ofiţerime, mai ales ofiţerii politici, din armată sau din securitate şi trupele MAI. Aceştia îşi ţineau gurile cusute; le pierise cheful să mai fie combativi şi mai ales să mai ia atitudine “revoluţionară” faţă de “duşmanul de clasă.” Mai ales că se cam uitase de ani buni sloganul ăsta… Acum deveneau arici şi vineţi la faţă când auzeau pe câte un tânăr manifestându-şi nemulţumirea sau pe câte un ţigan beat care zicea, scuipând în drum: ”Se ‘uce dracului şandramauaaa… A ajons fonia la steajăr, vericole… S-aleji prafu dă cenuşă!… Mor ăia la Timişoara, da’ nu pă dijaba… Staţi numa”… Cei care tremurau de frica “tragerii la răspundere” se aflau într-un mare gol: nu mai ştiau cui să-i spună p-asta;

Page 57: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

turnătorii erau într-o dublă derută - să tacă şi să se dea complet la fund sau să “sufle” pe neobservate. Dintr-odată unii au venit cu ideea-spaimă: “iată, foştii legionari scot capul!”

Unul din fraţii Piticu de la “Bunuri casnice”, secretar şi vicepreşedinte la sindicat, (acel “mişcător pe un picior”, fost activist cultural din păpuşar, pe numele lui Gicu) a şi adus la comitetul de partid vestea că “la o şedinţă literară muncitorească, ţinută la fabrica de ciorapi Adezgo, al cărui club are intrarea direct din stradă, cică ar fi intrat un necunoscut –( care s-a dovedit a fi un mare legionar) – ar fi scos din buzunar o hârtie şi ar fi citit poezia “Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane” a cică unui mare legionar numit Radu Gyr. După ce-a citit-o “şerpeşte”, cică a dispărut afară ca înghiţit de aer…”N-am fost eu acolo, mama lui, că nu mai fugea el!” se grozăvea “combativul si ultradevotatul” Gicu Piticu, ins care se temea şi de umbra lui, din care cauză sărea pe loc când în dreapta, când în stânga, să nu fie lovit de cineva pe la spate. Avea în el frica. Cea mai teribilă: aceea de oameni… El i-a speriat cumplit pe Dodică Parpalac şi pe Anea Muică – “secretarele” şi “preşedintele” partidului şi sindicatului. Barim Anea Muică – acest oltenaş ajuns prin munca de partid maistru şi şef de atelier, ca şi Dodică, de când cu “evenimentele de la Timişoara” nici nu se mai ducea acasă: sta tot pe lângă secretar şi pe la comitetul de partid “de gardă”! Auzind această “cumplită veste”, adică a reapariţiei reale a legionarilor, (singurii care ar fi putut să-i“belească” pe comunişti pentru câte făcuse) Anea Muică a rămas cu kentul între degete, ţinând ţigarea stângaci – ca un nefumător ce era – când Gicu a mai venit cu o bombă: “tovarăşii profesionişti de la securitate au descoperit un cuib de legionari deja constituit în Moldova”…”Ce vorbeşti,măi Gicule?! a tras Muică din ţigare cu emoţie de s-a şi-necat. Păi ăştia, fraţilor, a putut zice el greu, prin-tre tuse, belesc, nu se-ncurcă!” “Ai?!”…a întrebat paranoicul de Dodică cu privirea dusă în tavan. Şi i-a prins?”…”Nu ştiu: s-a re-tras Gicu, cum îi era felul să fugă de răspundere. Nu cunosc… Atât am prins dintr-o discuţie la sector, când am fost de gardă… Ziceau acolo tovarăşii că ne putem aştepta şi la alte…”provocări”… Tova--răşu’ ăla zicea că toate

Page 58: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

astea s-ar putea să ni se tragă de la… Mă rog, a arătat el cu degetul gros spre răsărit. Ăla zicea; nu eu!…”De la…unde, tovarăşe…? s-a interesat fără interes Dodică încuindu-şi instinctual sertarul biroului, apoi trecând să-şi încuie şi fişetul cu dosarele de partid. “Zi-i,mă…de la unde? l-a luat Muică din scurt pe adjunctul său mişcător. Nu umbla aici cu panicile!… Dacă tovarăşul secretar te întreabă, tu trebuie să răspunzi, nu? Ca un membru de partid disciplinat!…Sau n-ai încredere nici în noi?…” “A,a… Da, s-a oprit Gicu din mişcarea lui browniană. De la…tovarăşii cu linia în miscarea noastră mondială… Vecineii de la răsărit.”

Aici Muică a rămas cu ochii pironiţi spre fereastră iar Parpalac şi-a muşcat ambele degete mari de unghii şi a făcut: “Hm!”…ca un mârâit şi s-a şi ridicat să plece la director, unde se făceau şi se desfăceau toate ”treburile de interes local sau republican”…

- Haide; ieşiţi afară …le-a comandat celor doi cu lipsa de respect în care trăise. Şi…staţi p-aci, că s-ar putea să primim şi alte sarcini mai deosebite…Tovarăşu’ director o fi în birou?…

- Care?…s-a interesat Gicu, fiindcă el ştia permanent, unde se afla fiecare din conducere, după cum primise instrucţiunile, ca al doilea informator al securităţii după frate-său Nilă.

- Ăla mar,i s-a uitat Dodică urât în creştetul capului-Claicu!- Dânsu’ nu-i…l-a informat Gicu precis. Cică ar fi plecat

undeva sus; sus de tot!… Să afle prin sora dânsului, tovarăşa Ileana Abdomăneanu, prim secretar la Vâlcea, zicea el cu “mândrie proletară”, arătând ce mare, ce gaie era această Abdomăneanu (nume metamorfozat din Burtică) . Să afle de la dânsa ce se întreprinde sus de tot, la cece…Dar e aci tovarăşul director adjunct Muru …care –ştiţi – are pe fratele dânsului mare colonel la securitate, care –aţi văzut – vine câteodată şi pe aci pe la noi cu…sarcini deoasebite. Văzându-l pe Dodică rău abătut Gicu nu s-a lăsat cu încurajarea: Domnia sa s-ar puea – şi poate! – să vă furnizeze mai multe date…Mai e în birou la dânsul şi tovarăşul contabil şef Căpuşe, îmi pare într-o întreţinere cu un foarte bun prieten, maior în securitatea operativă, aia care are antene şi în

Page 59: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

străinătate… Amândoi tovarăşii sunt membrii de bază în comitetul de partid şi vă puteţi baza perfect pe dânşii.

- Bine, bine,mă… a trecut Dodică pe lângă el ca pe lângă nimic, gata să-l răstoarne. Staţi p-aci şi ţineţi legătura cu organizaţiile de bază din ateliere şi cu membrii comitetului sindicatului, fiindcă…să ştiti : RĂSPUNDEŢI !

Gicu s-a înclinat uşor şi a rămas neclintit în holul mare care ducea la birourile directorilor şi al inginerului şef, despre care nu se ştia atunci nimic, în timp ce Muică a mai pufăit odată fals din ţigarea oferita de Dodică, a aruncat fumul din gură odată cu ţigarea fumată pe jumătate, stropşindu-se iar la Gicu, aşezându-se încet pe canapeaua de pluş pe care avea să doarmă câteva nopţi bune fiind iar de gardă:

- De unde dracu scoţi tu, mă Gicule, toate astea?… L-ai băgat în sperieţi pe Dodică !…

- Cum, to’a’răşu preşedinte!… şi- a dus Gicu mâna la piept pentru o mai puternică convingere. Sunt date certe !…Primite de la tovarăşi care…cunosc !…N-a vrut să-i mai spună fricosului de Muică despre faptul că şi ieri şi alaltăieri, el şi frate-său Nilă, au primit date noi de la locotenentul Stanculoaie, care-i “avea în grijă”, adică de care “răspundea”… Că la Timişoara nu era vorba de nişte vagabonzi şi haimanale, care au spart vitrine şi au aruncat cu pietre în “organe”; la mijloc era ceva mult mai serios: agenturilii străine infiltrase oameni pentru a provoca şi la noi ceea ce “tovarăşii nostri sovietici reuşiseră deja în celelalte ţări surori din estul Europei”. Acolo, la Timişoara, zicea Gicu acasă, a început o bătălie pe viaţă şi pe moarte între noi şi agenturili destabilizatoare, căci niciodată n-au fost la noi ca acuma atâţia turişti străini; majoritatea lor sovietici. Ăştia ar fi luat legătura deja cu agenţii unguri. Nu-i exclus să nu-şi fi vârât coada aici şi Mosadul jidănesc, cea mai a dracului securitate din câte există pe lume! I-a tăiat şi pă sovietici, le-ar fi spus lor “textual” Stănculoaie. “Mă-ă…! s-ar fi întors ăsta mare către cei doi fraţi îngheţaţi de cele auzite. Să dea dracu… dacă transpiră ceva… v-am belit !… Spuneţi-i tăntălăului ăsta de secretar al vostru să nu-i mai tremure vâna aşa şi să ia măsurile care s-au stabilit în

Page 60: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

comitetul executiv ! Se dublează paza la toate porţile atelierelor cu câte trei membri din gărzi, cu arma cu înarcătură de război. Intărirea disciplinei şi plesnire peste bot imediat a ăluia care încearca să zică ceva sau să creieze panică. Faceţi în aşa fel ca în toate cele trei schimburi să fie un număr egal de oameni la lucru; să-i avem aci şi să-i putem îmbarca imediat să-i ducem acolo unde se va ivi necesitatea. Căci e “stare de necesitate”! Mărunţel şi cu burticică, cu capul mic şi părul lins, dat pe spate, cu ochi mici, verzi-căprui şi şireţi Gicu a tot dansat de pe un picior pe altul, ducându-se şi întorcându-se din pod jos, adică de la biroul BDS, (al documentelor secrete), uitându-se tot mai mult cu o frică nouă la frate-său Nilă care parcă dormita, cu ochii semideschişi, ca şi cum cele ce auzea nu-l privea deloc. Nilă se mişca iavaş-iavaş; vorbea greoi şi nu schiţa nici un sentiment pe faţa aceea plată, de lună plină construită din praf, încremenită în acelaşi loc pe cer, ca un cap fără trup pus într-un par gros, burdihănos şi inert.

- S-a-nţeles ?! a strigat la ei locotenentul Stănculoaie de l-a făcut pe Nilă să ia poziţia de drepţi şi să bolmojească ceva mai coerent:

- Da, tovarăşu…căpitan; la mai mare… Păi cum: noi – la datorie !Sarcina!!! Dacă-i sarcină…cu plăcere, zicea el gluma aceea scornită tot de activisti.

- Desigur, tovarăşe căpitan, a sărit şi Gicu în apărarea fratelui. Că bine zice frăţicu aci: căpitan! Că meritaţi cu prisosinţă. Noi… dacă aveţi nevoie de recomandare… cu cea mai mare plăcere… Noi – ca-ntotdeauna: cu tot neamul nostru la dispoziţia partidului…

- Hai, mă… lasă lozincăraia, l-a luat Stănculoaie din scurt. Şi vedeţi ce face ăla… vine?… Nilă l-a asigurat cu vorba lui aproape şoptită şi de taină că e cineva care “se ocupă” de acele “atenţii neînsemnate” pentru “tovarăşii cu munci”. Până să intervină şi Gicu pentru a afla cine-i ăla care trebuia să facă gestul, cineva a si bătut în uşă ca în clipa următoare un vlăjgan să-şi vâre capul mare de hidrocefal şi să întrebe: “ E voie?”

- A!…a exclamat placut surprins Gicu… Ăla micu!… Hai, mă, frăţicule, că tovarăşul căpitan se cam grabeşte. ”Ăla micu” din

Page 61: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

familia Piticu avea aproape doi metri si tragea dupa el un sac enorm încărcat cu produse ale intreprinderii – lustre cu cinci braţe, oale de aluminiu, câteva lămpi de birou şi tigăi din teflon. Strâmb de un sold, cu capul mare şi părul lui Nila, negru corb, venindu-i pe ochi, “prostul familiei”, a râs într-un dinte şi a zis: “’Nă ziua”la intrare, a pus sacul la picioarele tovaraşului şi a zis iar “’Nă ziua” şi a ieşit la fel de soldiu de cum intrase.

- Acum ce fac eu cu astea, a aratat Stanculoaie spre sac… Doar n-oţi vrea ca eu să…

- A, nu… Cum?! s-a repezit Gicu la sac şi l-a şi săltat în spinare. Eu!… s-a arătat în piept. Eu, tovaraşe capitan; ce, e o problema?!

Au coborât scările pe rand: întâi marele tovaraş “care le purta de grijă”, apoi Gicu cu sacu şi la urmă Nilă, ca un garant că totul e în regulă.

De cum i-a văzut portarul Paraschiv (o bucaţică de ţăran de pe linia Olteniţa) şi-a săltat chipiul de la uniformă, (uniforma pe care o purta de-abia acum), şi s-a oferit să-l ajute pe tovaraşul Gicusor” să-şi ducă sarcina până la capăt. ”Da’ ce ciorili a trebuit sa mai urce Pepica sacul sus, tovaraşe Nelă? s-a pomenit Paraschiv întrebând. Îl lasa acilica la noi şi…” “Lasă… nea… Paraschive, i-a răspuns Nilă cu “inţelepciune”; că-i mai bine aşa… Pe aci mai trecea unul şi altul şi…”

În timp ce oamenii de bază in securitate duceau sacul la maşina securistului, aflată pe o straduţă apropiată, Parpalac a intrat în biroul lui “Burundi”, cum i se zicea directorului comercial Muru Ghiorleanu, (nume dat de fostul secretar al comitetului de partid sub Dej, un ţigan înalt numit Măntăilă, cu voce de Ştefanescu Goangă in mizerie, scos din “înalta funcţie de partid” de către Capuşe şi Ghiorleanu, pentru că ţiganul prea le ţinea cont la toate şi-i critica în picaj pentru “abuzuri” şi “favoritisme”. Numele de Burundi îi venea ăstuia de la o”ieşire în afară” pentru piaţă de desfacere la”fraţii noştri africani”, (cu care Muru semăna bine: brunet, cu părul creţ şi mereu vâlvoi, buze groase şi răsfrânte iar nesimţirea fiindu-i trăsătura de bază). Se zice că din ţara ceea Burundi şi-ar fi cumpărat şi carnetul de conducere auto, acolo –

Page 62: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cică – astea s-ar vinde la chioşcul de ţigări ca şi brichetele.( În realitate carnetul de şofer i-a fost adus de fratele său într-un plic, în semn de cadou de ziua lui, când împlinea 55 de ani).

Burundi stătea în scaunul lui fotoliu la biroul de director – gras, masiv, cu haina veşnic descheiată, fiindcă nu-l mai cuprindea, burtos şi cu picioare scurte, tuciuriu la faţă, cu părul creţ, vâlvoi, acum grizonat puternic pe la tâmple. Căci “fiul mahalalei giuleştene”, (cum îi plăcea să se dea), ca unic băiat al unui ceferist “înscris printre primii în rândurile partidului comunist”, se apropia de al şaizecilea an al lui de bine şi huzur cum neam de neamul lui n-a visat. Acum – cu ceşcoiul de cafea aburindu-i lângă mâna stângă şi cu kentul fumegându-i între degetele butucănoase de la dreapta, sta răsturnat în scaunul lui fotoliu, trăgea tacticos din ţigare şi mai sorbea din când în când şi din cafea, cu un ochi închis de plăcere, făcând adesea part-part din buzele groase. “Aiurea, făcea el către Dodică, ascultându-l cu noutăţile aduse de Gicu. Stai liniştit, tovaraşu secretar… Treizeci şi cinci de mii de cadre – unu’ şi unu’ – îl apără pe tovarăşul secretar general şi presedinte al republicii. Dotaţi cu armament ultra! Cu aparatura electronică cea mai sofisticată, cu…aha!…Stai liniştit…

- Da’ dar noi…s-a acuzat şi l-a acuzat ca secretar cu organizatoricu’, încă n-am trecut la anihilarea opozanţilor posibili…

- Pârţ-pârţ… Opozanţi la noi… Care?… E un “ăla” pe la protecţia muncii – exclus în ’56 pentru… pactizare cu contrarevoluţia din Ungaria… L-am trimis, dracului, la liceul patronat de noi, că tot se lăuda că are facultate şi-l ţinem pe un post de tehnician…Mai e ăsta, inginerul Sântion de la tehnologic… Pârţ-pârţ… Ca fost în tineretul ţărănist. E terminat încă din puşcărie. Are acum inima-n pionieze şi mâine- poimâine dă ortu’… Ar mai fi zănatecul ăla de la proiectări, Boieriu… Un gură spartă care spune în fiecare zi în birou ce-a mai auzit el aseară la Europa aia liberă. Pârţ-pârţ…un mic cotei care latră…Mari opozanţi!…Stai liniştit, tovarăşule secretar…Pe noi nici americanii – cu toată tehnica lor – nu ne clintesc. Suntem zid în

Page 63: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

jurul tovarăşului secretar general; să fie clar! Ăştia uită – în prostia şi naivitatea lor politică - că uniunea sovietică n-a murit iar miliardul ăla de furnici chinezeşti… cu care nu te joci, nenică! I-a scos afară din Vietnam şi din Coreea?… Aud !?… a dus el mâna pâlnie la ureche să-i arate lui Dodică cum stă treaba “pe plan mondial” şi ce beton sunt toate în România lor socialistă, adică a lor, cei ridicaţi din clasa muncitoare!

- Şi nu numai asta ! s-a impieptoşat în sprijinul prietenului său piticul de contabil şef, Căpuşe, om de-un leat cu Burundi, numai că mult mai îngrijit, părând mai tânăr, ca un distins şi rafinat intelectual, deşi nici unul nici altul nu aveau decât liceul la seral sau la fără frecvenţă, fiind numiţi şi menţinuţi pe funcţii administrative de considerentul că întotdeauna au avut câte o funcţie de răspundere şi în comitetul de partid. Ori asta nu trebuie s-o uite nici un anglo-american sau neamţo-frantuz…Cu noi vor avea de luptat, tovarăşe !..Aici la noi e munca unei întregi clase muncitoare şi să nu-mi vii tu, burghezo-moşierule,- fugit de greu din ţară – să-ţi iei fabrica şi moşia înapoi, ca te trasnesc!

Parpalac îi asculta pe aceşti “îmbuibaţi ai regimului”, cum el însuşi îi numea, şi nu-i aproba deloc. Deşi nu era decât un biet copil fugit din Moldova în anii marii secete ’46 – ’47, simţea acum că ceva vine peste el ca un tăvălug. Peste el şi nu peste ăştia… Căci nu ăştia reprezentau partidul, ci el! Dacă va fi ceva pe EL îl vor lua la întrebări şi EL va trebui să dea socoteală de ce lumea o duce atât de greu! Plecase din sat când încă nu împlinise şaisprezece ani spre Bucureşti unde auzise el că „dacă intri în utece şi apoi în partid poţi s-ajungi orice”. Dar în Gara de Nord s-a pomenit singur, pustiu şi mort de foame. Cu ceva căpătat de la călători s-a suit în alt tren care l-a vărsat tocmai la Arad. Ştia că are aici un frate ofiţer la şcoala de ofiţeri politici de la Ineu şi acolo s-a oprit. Când s-a pomenit fratele cu el la uşa cazărmii-şcoală a încremenit: “Ci cauţi aici, mă zăpăcilă?… Ştie mama, ştie tata unde eşti?” “Da-a…” a minţit el, cum avea să mintă de atunci toată viaţa. “Du-te,mă, acasă şi învaţă carti!” “Nu trebe, a aruncat el mâna spre frate, uitându-se în bălării, neavând tăria să dea ochi în ochi cu fratele lui mai mare cu zece ani. Andriuşa Pavalciuc, di

Page 64: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

la noi din cotun zici că ştii di la ruşi şi di la ocrainienii lui că dacă te-nscrii în utece şi-n partid…”Carti multă nu si ceri, si shii prost să ai puterii; sau să shii nembru di partid”. Întrucât şi fratele lui era atins bine de filoxera politicului s-a gândit să-i dea şi fratelui o şansă trimiţându-l înapoi la Bucureşti unde aveau ei un unchi forjor pe la uzina 23 august. Ăsta – neavând copii – l-a înfiat chiar şi văzându-l atât de firav a rugat un vecin să-l ajute a se angaja la cooperativa “Drum nou” de pe şoseaua Iancului unde ăsta era şlefuitor. Având nevoie de un uncenic l-a luat pe Dodică Parpalac în acest atelier. (Numele porecla i-au fost date de unchiu-său care i-a zis”Dodică”, cum i se zicea acasă şi “Parpalac”, după parpalacul lung şi lălâu cu care venise pe o ploaie putredă). Cu ajutorul unchiului şi-a terminat cele opt clase apoi cu ajutorul organizaţiei de utece – în care s-a înscris la câteva zile de la angajare – a terminat şi liceul la seral. Curând a fost ales secretar al organizaţiei de bază pe secţie apoi chiar secretar al comitetului utece pe fabrică. A făcut armata la securitate de unde s-a întors cu lauda că el a luat parte la luptele din munţii Făgăraş cu cei mai înrăiţi terorişti şi bandiţi, fraţii Arnăutoiu. El însuşi ar fi înfipt mâna în ceafa unuia pe care l-a pus jos dintr-o neme, el căruia-i era frică şi de umbra lui. Motiv pentru care n-a vrut să rămână în armată ca ofiţer. Întors în fabrică a fost angajat pe un post de dispecer şi s-a căsătorit cu acea colegă de la seral, venită tot din Moldova, numai că ea era “recomandată” de organizaţia de la FRB. Fiind cunoscut ca “un mare luător de cuvânt”, sectorul a intervenit să refie angajat la acelaşi loc de muncă de unde accesiunea a fost spectaculară: din secretarul comitetului utece a ajuns chiar secretar al comitetului de partid, înlocuindu-l pe ţiganul Mândrilă, socotit “om al lui Gheorghiu-Dej”. De când era dispecer băiatul ieşea zilnic din fabrică şi când vrea era prin Cişmigiu, prin grădina Botanică sau la câte un matineu să vadă un film chiar în timpul programului. Vorbind mereu şi vorbind cu mulţi, ajunsese să nu mai aibe nici un fel de accent de şoldovean; ba chiar atrăgea atenţia copiilor săi – băiat şi fată – asupra unor exprimări greşite. Atenţionarea lui era însă de alt ordin. Când fata s-a făcut mare şi era de acum elevă de liceu iar băiatul chiar

Page 65: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

student, auzind de comportările lui scelerate de la servici, (când ajungea primul la poarta atelierelor şi le lua legitimaţia “cu mâna lui” celor care întârziau), fata l-a întrebat: ”Dar, tată, dacă aş fi eu aia care întârzie,ce-ai face?” “Acasă!… La mă-ta! Care n-a ştiut să te educe în spiritul disciplinei muncii!…” “Ai, tată, ca-i întrecut orice măsură!” a făcut fata şi s-a întors scârbită de la el ducându-se în bucătărie să-şi ajute mama. Băiatul însă nu-l provoca şi nu-l contrazicea, dar “îl analiza”… Acasă ca şi la servici, (unde băiatul venea în vacanţa de vară să facă bani pentru la mare), Dodică îi striga: ”Să te descurci şi singur, fiindcă aşa s-a călit oţelu’! Ai văzut Alexandru Matrosov ăla cum i-a pus pe nemţi cu botu’pe labe în “Aşa s-a călit oţelul”, că băiatul era călit; trecuse prin greutăţi”. La plecarea lui de lângă freza la care lucra fiul sau, acesta a zis către colegi:” Generaţie fanatizată… N-ai ce să le faci: sârba ştiu, sârba o ţiu”…A doua zi tatăl a venit iar pe la freza băiatului, nu la el, şi i-a atras atenţia că nu e bine să vorbească ce nu trebuie pentru că partidul are antene peste tot şi totul ajunge la el, apostrofându-l iîn plină lume: “Îţi dau eu ţie „generaţie fanatică”!” iar acasă s-a repezit şi mai tare la băiat: “De mine tremură o fabrică şi tu-ţi baţi joc?!… Te mut la şlaif, să vezi şi tu unde mi-am început eu munca”… Băiatul s-a uitat lung la el şi pentru prima dată i-a răspuns: “De ce nu mă trimiţi în mină. Cel puţin acolo aş avea şansa să ajung preşedintele republicii populare… malgaşe”. Dodică s-a făcut foc, a lovit un scaun de parchet, l-a potolit soţia care-i făcea semn fiului să tacă, nu-l vede cât este de limitat? Că numai ea ştie, săraca, cum s-a descurcat până acum cu nebunul. Că a fost şi ea o fată simplă de la ţară şi, fiindu-i coleg de clasă, s-a apropiat de el şi… A făcut pasul ăla greşit din care a venit el – băiatul – pe lume. Şi ce mai putea să facă? Iar el a trebuit s-o ia pentru că şi-ar fi şifonat rău dosarul de partid, fiind undeva cu o tovarăşă “de care a profitat” şi acum dă înapoi?... Si apoi iubirea…ce-i asta? Moft burghez. “Te-am văzut, te-am plăcut, ce rămâne de făcut?” după cum suna un cântec de muzică uşoară atunci la modă, ca răspuns la „comanda socială” pe care o dă partidul. Pentru el şi pentru alde Ghiorleanu şi Căpuşă importantă era numai “calitatea de membru”, pusă înaintea

Page 66: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

familiei şi a rudelor. Nu calitatea de om conta, (care presupune şi slăbiciuni omeneşti) ci aceea de “membru militant al partidului”, care era cu mult mai mult decât aceia de “simplu membru cotizant”, cum au fost peste trei milioane de românaşi forţaţi de istorie la convertire. Dintre toţi băiatul îl cunoştea cel mai bine şi-l lua ca atare, căutând în cursurile sale adevărul adevărurilor.

Acum Dodica – pe numele lui din buletin Costică Simirac – sta şi el răsturnat în fotoliul pentru oaspeţi din biroul directorului adjunct Ghiorleanu, cu capul sprijinit în podul palmei, cum îşi luase obiceiul să stea când primea pe cineva “în audienţă” la partid, căutând cu privirea în tavan. Îl asculta pe micul “machidon” Capuse, (căci ăsta era aromân macedonean din Topraisar, ajuns contabil în Bucureşti şi contabil şef, înlocuind un moşulică ce avusese răbdare să –şi termine academia aia comercială din burghezie, ajuns acum necorespunzător pe post deoarece originea lui socială era de burghez, taica-sau fost negustor pe Selari. Despre toţi conducătorii întreprinderii ştia totul din dosarele lor de cadre, pe care le studia când rămânea singur în birou, gândindu-se cum să facă să ajungă şi el director la o altă făbricuţă din sector, unde era văzut ca un “adevărat revoluţionar de profesie” cum numai tovarăşul Ceauşescu a fost – şi este – încă din tinereţea lui de utecist. Se şi vedea ales în marea adunare naţională, poate chiar ministru, de ce nu? “Ce, Marin ăsta Enache ce-a fost la 23 august? Turnător, apoi şef de echipă, maistru; a făcut facultatea la seral şi uite-l acum ministru industiei şi construcţiilor de maşini”. Ce, el n-ar putea?… Da, dar facultatea… El nu mai poate să fie coleg cu fiul lui. Şi mai ales acum… În situaţia asta tulbure… Cam astea îi dădeau prin “devlă”, cum îşi numea el capul, lui Dodică pe când se făcea că-l asculta pe dominatorul Căpuşe. Ăl care era cu banii şi în faţa căruia se înclina şi diretorul. Contabilul şef şi Dodică beau acum coniac iar Muru trecuse de la cafea la pepsi, că-l încerca iar inima şi ficatul, cam făcute praf de trai prea bun, motiv pentru care admisese “în principiu”propunerea doctoriţei de la cabinetul medical de a se pensiona pe caz de boală, mai ales că şi vârsta atinsese limita. Făcând grimasa specifică de durere din criză Muru a zis greu:

Page 67: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Însă mă gândesc că… a respirat adânc, de supraponderal aflat în criză… Deşi am călcat bine pe anul şaizeci, întreprinderea – şi partidul ! – tocmai acum are cea mai mare nevoie de mine. Plecarea ar fi ca un act de… Dar dacă nu s-o mai putea…

Dodică n-a zis nici da nici nu. Ştia că de decizia lui conta şi aceea a lui Muru. Când a vrut să zică totuşi ceva, a băgat capul pe uşă misteriosul şi insistentul de Mişu Mantaila, tehnicianul de la mecanicul şef de care depindea întreaga formă scrisă a nevoilor acestui atelier cheie în întreprindere, fără de a cărui intervenţie fabrica ar fi stat demult.

- Ce, mă, ce?! s-a ridicat la el drastic Gheorleanu. Ce intri aşa ca…spionu?!… Mai dă-te dracului cu sistemul tău! … Unde-i Stanca: secretara?… Cum de te-a lăsat să intri fără să te fi anunţat?

- Păi… şi-a supt acesta buzele, să nu supere sau mai degrabă să potolească. Nu-i… acum aci şi… întrucât este urgenţa mare, tovarăşe director, a căzut iar presa de 60 de tone şi dacă presa asta stă, întreaga producţie de vase e…

- Bine, mă, bine… a mârâit Ghiorleanu, ştiind că ăsta iar are dreptate, al dracului, luând bonul de materiale cu sila, semnându-l şi dându-i-l şi contabilului şef să facă si el acelaşi gest. Pune şi tu, Gheghe, mâzgălitura ta de contabil şef. (Ii zicea lui Căpuşe Gheghe, venind de la numele lui de Gheorghe şi de la faptul că pentru el “ţâşt-bâştul” ăsta de machidon nu-i decât un Gheghe, acolo, vai de mama lui!) Dispreţul era în cazul lui Mişu transformat in ura din partea lui Gheorleanu, care l-a privit tot timpul pe sub sprâncene, iar când slujbasul a fost dincolo de uşă, l-a arătat celor doi confidenţi:

- Il vedeţi p-ăsta?!… Mâine l-aş da afară!… Nenorocitul… Fiu de negustor de pe Pantelimon… Duşman!… L-aş arunca ca pe o măsea stricată dacă am avea altul mai bun. Dar n-avem… E periculos, nenorocitul…Umblă cu zvonuri şi minciuni…

- Păi da, psi-hi-hi… s-a hlizit Dodică din nemişcarea lui în care-i plăcea să stea, amintindu-şi de ce “zvon” era vorba că ar fi lansat Mişu, cel care, venind odată tot aşa să i se semneze un bon l-a găsit pe Muru cu pantalonii daţi jos muncind de zor la fundul grăsanei de Dorina de la servicul vânzări cu care “se potrivea

Page 68: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sexual”. Se înţelege că “vestea” a făcut repede înconjurul fabricii de-a trebuit ca bietul Mişu să jure pe ce are mai scump că el despre aşa ceva n-a vorbit cu nimeni. Să nu se uite că Mariţa, femeia de serviciu, a intrat şi ea atunci în acel loc şi… Le vede, nenorocitul, a admis în felul lui ironic Dodică. Le cam vede, a mai zis ridicându-se cu ochii la ceas Dodică, nemai auzind bine cele ripostate de Muru pentru că era de acum ora l2 şi el trebuia să fie în birou să primească “ultimul cuvânt de ordine” de la tovarăşul Ţuţuianu, al doilea secretar de partid al sectorului doi..

- Vede pe paştele mamei lui! l-a înjurat Ghiorleanu să auda bine şi Dodică. Imaginaţie!… Scorneli… Şi oameni fără nivel; care-l crede… Adică cum, tovarăşe secretar, s-a îmbăţoşat Ghiorleanu, şi mai negru, vânăt de mânie. Dumneatale îţi imaginezi că eu, om de bază al partidului, - care mă ştie un întreg partid ce munci am dus-, aş putea fi în stare de-o asemenea atitudine neconformă cu morala partidului?

- Dom’e… cum să zic, s-a ridicat Dodică-n capul oaselor, devenind tam nesam mai om. Oameni suntem şi… Vorba ăluia: de ce să scap ocazia când… serviciu-i lung şi viaţa-i scurtă. Uite… eu însumi… Dacă mi s-ar ivi ocazia… (De câte ori nu i se ivise, şi de câte ori nu s-a dus în delegaţie de partid cu Steluţa de la montaj!) Şi uite cum vin la un moment dat nişte răsturnări de-astea…

- Adică cum, tovarăşe secretar, s-a formalizat cumplit Căpuşe, sărind în apărarea prietenului său… Dumneatale crezi că la Timişoara s-au ridicat ăia… una, alta… şi acum dăm înapoi?!?… Te îndoieşti de forţa partidului, tovarăşe secretar?! L-a întrebat ăsta ameninţător amintindu-i că ei au făcut în aşa fel ca el să fie reales a cincia oară şi că ei au fost ăia care i-au tăiat macaroana ţiganului Mândrilă care şi-o luase în cap!

- Vai de mine! a venit Dodică cu o altă expresie omenească, tăind aerul scurt. Asta nici prin gând. Ziceam numai că… ar cam trebui să fim cu toţii p-aci şi să ne ţinem în jurul tovarăşului director Claicu care, nu ştiu unde este acum – şi asta nu e bine – totuşi este cel dintre noi care-i deputat în marea adunare naţională şi are datele cele mai la zi.. Să stăm la locurile noastre de muncă

Page 69: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

fiindcă sunt probleme…Şi a ieşit cam forţat amintindu-şi că trebuie să dea telefon la sector, dacă de acolo nu l-a sunat încă nimeni. Pe hol i-a venit în întâmpinare nea Andrei, controlorul de la atelierul mecanic şef şi armurierul de la gărzi care, livid la faţă, i se adresează speriat:

- Tovarăşe secretar şi comandant adjunct, raportez: îmi lipseşte un pistol automat, marca Cugir, şi încărcătorul aferent… Nu-ş cum dracu’ – nu-mi mai iese la număr după aplicaţia de ieri.

- Coom?!?… a urlat Dodică uitându-se acuzator la Muică şi Gicu Piticu. Nea Andrei… răspunzi! Cu capul şi cu calitatea de membru!… Îţi dai seama ce poate ieşi de aici? Şi l-a şi prins un frig de frica unuia ca Boieriu care la prima ocazie s-a lăudat că… la o adică… el cu mâna lui trage direct în Dodică, pentru că prea a belit ani de zile o fabrică întreagă. Nu ştiu! Din pământ din iarbă verde trebuie să iasă arma! Şi s-a repezit să descuie la partid şi să dea telefon. În urma lui bietul nea Andrei făcea ca un alienat mintal:

- Cu nebunu’ nu te pui… Nu te pui cu nebunu… tot zicea şi-şi freca mâinile. Ăsta-i în stare să te trimită la tribunal imediat… De unde să scot io arma asta nenorocită?! Hai?… Cine mama dracului m-a pus să iau asupra mea o aşa de mare belea?!

Muică şi Gicu se uitau la om cu priviri duse, strângând din buze şi ridicând din umeri în semn că ei nu ştiu, n-au văzut, n-au auzit, nici p-acolo n-au trecut, ducându-se să se reaşeze pe canapeaua de pluş unde le “indicase” tovarăşul secretar să stea, de când situaţia începuse să fie tot mai groasă. Ei sunt acolea, la datorie...Nea Andrei...sa se descurce!

2.Când Gicu şi Muică s-au reaşezat pe canapea, ceasul cel

mare cu pendulă din biroul secretarei directorului plin bătea ora l3, moment în care pe aeroportul Otopeni ateriza cursa TAROM Moscova – Bucureşti. Era l9 decembrie l989 când Radu Pavelescu, tatăl Cristinei, venise cu Dacia lui roşie s-o întâmpine şi să o aducă acasă pe Sanda Mălai, fiica lui cea mare, pivotul echipei de handbal feminin a României ce se întorcea dintr-un

Page 70: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

turneu în ţările nordice. În sala de aşteptare s-a întâlnit cu un inginer cunoscut de la institutul de proiectări TCM venit şi el să aştepte un consilier al institutului plecat la Moscova pentru nişte “tratative pe profil cu sovieticii”, cum se zicea ducerilor “de punere de acord” cu noile indicăţii de la centru. După ce schimbă mai multe vorbe cu tovarăşul Radu Pavelescu, fost coleg în serviciul proiectări la 23 august, acesta îi apucă braţul şi-l roagă din mişcare: “scuză-mă o clipă; văd pe cineva cunoscut”. Avionul aterizase deja şi majoritatea pasagerilor erau de acum împreună cu cei care-i aşteptau .Consilierul, care era penultimul, a mai stăruit în punctul de control, - căci avea ceva bagaje, - timp în care pe lângă el a trecut ultimul pasager, un moşulică scund, îmbrăcat în palton bogat,din stofă neagră, cu căciula neagră, rusească, fular de mohair roşu care ţinea mai lângă picior o geantă diplomat neagră, format îngust. Inginerul Tică Popescu, (aşa îl chema pe cel cu care se întâlnise Radu Pavelescu), i-a ieşit ăstuia în întâmpinare cu un salut-rugăminte:

- Vă salutăm cu respect, tovarăşu’ Iliescu… Sunteţi singur; vă aşteaptă cineva?… Am locuri suficiente în maşina mea, aşa încât…

Moşulică cel încliftat s-a uitat la el contrariat: “Cum de mă cunoaşte ăsta? Cine-i?” răspunzându-i rece şi categoric:

- Nu, tovarăşe…Multumesc. Are cine…Cât a mai zăbovit consilierul în punctul de vamă inginerul a

fost tare curios să afle cine totuşi îl aşteaptă pe acest mare singuratec misterios, despre care nu se mai vorbea de ani de zile. Il cunoştea de la colaborările institutului cu editura tehnică unde-şi publica rezultatele muncii sale de ani de zile. El insuşi – acest inginer – publicase la această editură ceva despre “sudura sub flux şi arc de carbon”, pentru care a trebuit să lucreze direct cu acest moşulică, director al editurii, omul prin care treceau toate aprobările de tipărire. Ceea ce a văzut în clipele următoare nu l-a mirat, de parcă se şi aştepta la aşa ceva: ştia că acest om studiase la Moscova şi stăpânea limba rusă ca pe propria lui limbă. Moşulică s-a oprit lângă o Ladă neagră, tipul de protocol, căruia i s-a deschis portiera iar şoferul, un rusnac bloc, cu nasul roşu,

Page 71: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

specific slavilor, i-a zis doar trei cuvinte: “Tavarasciu Eliescu, davai”. Portiera s-a închis brusc şi enigmaticul a dispărut într-o clipită, maşina plecând în trombă. Radu Pavelescu se şi afla lângă fostul lui coleg în faţa căruia s-a mirat, văzând şi el întreaga scenă:

- Ce-o fi căutat ăsta acum la Moscova?… E Iliescu, nu? Directorul editurii tehnice, căruia i-am dus acum două luni ultimul manuscris pentru o carte semnată de Mircea Drăgulin, săracul, fostul nostru director care s-a prăpădit.

Celălalt a ridicat simplu din umeri, spunând din fuga de întâmpinare a “tovarăşului sau consilier”A doua zi, - pe 20 decembrie,- doi bărbaţi mai în vârstă, mărunţel şi neimportanţi şi unul mai tinerel dar şi mai înalt; primii doi în paltoane şi căciuli ruseşti iar cel de al treilea în pantaloni şi geacă de plugi, pe scăfârlie cu o şepcuţă de blugi ca o farfurioară trasă pe ochi, intrau pe una din străzile cartierului bucureştean mărginaş Dămăroaia. Ei s-au întâlnit încă de la colţul străzii din spatele şcolii cu un moşulică de talia celor doi, care nu le-a strâns mâna dar le-a făcut semn, ca la circulaţie, pe unde s-o ia. Cei trei au intrat într-o curte de pe la numărul 20, unde poarta era deschisă deja, şi au intrat într-o căsuţă de paiantă. Primul fiind cel care coborâse cu o zi înainte din acel avion, urmat de cel cu nasul de răţoi Donalt, gura cusută şi bărbie obraznică, împinsă pătrat înainte, ultimul fiind cel mai înalt, roşu în obraz, cu ochii mijiţi, mustăcioară, bărbuţă şi păr deja puternic grizonate, de parcă se machiase spre a părea mai bătrân decât vârsta. Cel care i-a primit la colţ a intrat în urma lor, după ce a încuiat poarta. Era spre seară când încă luminile nu se aprinseseră, aşa încât totul s-a produs într-o atmosferă de semiîntunerec. Ultimul – gazda adică – şi-a pus băscuta ponosită pe cuierul din holul mic de la intrare, lângă căciulile şi şapca celorlalţi, şi-a frecat uşor mâinile şi i-a poftit să ia loc pe scaunele pregătite la o masă pusă în mijlocul primei camere de la stânga, ce era de fapt antreul dintre celelalte două camere, cum sunt casele româneşti de cartier. El a strâns de-abia acum mâinile celorlalţi, şters, protocolar, într-o hlizeală mută, din care se vedeau numai creţurile din jurul ochilor şi strungăreaţa dintre dinţii din faţă, care ţinea loc de salut. Primul i-a răspuns în

Page 72: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

aceeaşi tăcere, cu un zâmbet larg, - cât faţa -, (zâmbet care avea să devină celebru), urmat de înclinarea scurtă a calului celui cu gura cusută şi nas de răţoi, într-o schiţare vagă, impenetrantă de zâmbet, ca ultimul să se ridice chiar în picioare, reliefându-şi bărbuţa de bidinea aspră şi scurtă, recomandându-se cu ceva care suna a trei nume, desluşindu-se greu ceva cu …”Elu Oican Oiculescu”… Ultimul şi-a împreunat mâinile pe masă, s-a uitat lung înainte, pe peretele din faţă, unde se afla chipul cuiva care semăna a rabin, zicând acea sintagmă devenită celebră:

- “Nu-i aşa… Suntem acum, aci pentru a stabili – nu-i aşa – soarta ţării “…

In clipa următoare o băbuţă alburie, cu păr puţin şi capod neglijent, ca mai toate evreicile la bătrâneţe, a sosit cu tava cu cafele pe care a pus-o mută pe masă, aruncându-le fiecăruia câte un zâmbet protocolar. (Cel cu zâmbetul îngheţat pe faţă a privit-o lung şi contrariat: “Aşa a ajuns tovarăşa Sidorovici care, ca judecător al tribunalului poporului, l-a condamnat pe Antonescu la moarte?!?”…)

Afară se însera puternic, într-o linişte tulbure, care face un cartier mărginaş al Bucureştiului să fie mort, pustiu, pierdut sub apăsarea implacabilă a timpului şi a vremii stătute parcă între anotimpuri: nici toamnă cu vânt şi ploi şi nici iarnă cu zăpadă şi viscole. Era totul ceva stătut, oprit pe loc, rece si sui...

Când s-au aprins becurile chioare din capul străzii cei trei au început să iasă pe rând din curtea a cărei casa nu-şi sălta ferestrele peste gard, unul câte unul, aşa cum fată căţeaua trei căţei, din cinci în cinci minute cate unul, pierzându-se pe strada mai luminată care ducea la tramvai, niste umbre care aveau sa faca o lumina de explozie apoi o stingere naucitoare...

Moment în care în apartamentul doamnei Dida Damian de la etajul şapte Cristi primea alţi tineri formând grupul celor zece care au alcătuit atunci conducerea grupării anticomuniste, numită de Dragoş Ionescu şi Horia Bertea “Solidaritatea studenţească”.

MITINGUL FATAL

Page 73: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Cristina Pavelescu n-a mai fost la lucru patru zile, (după trecerea ei în rândul femeilor) şi întâmplarea ar fi trecut neobservată dacă Dobriţa Butucescu, şefa ei de echipă, n-ar fi zis către vecina ei Stancu Didina – Balena pe când făcea pontajul pe acea săptămână: “Ce-o fi cu fata asta Pavelescu Cristina de n-a venit la lucru patru zile?” La care Balena ar fi fluierat răspunsul din buzele ei de negresă blondă: “o fi şi ea bolnăvioară”… In ziua de 21 decembrie într-adevăr Cristina se întorcea la fabrică în gean-tă cu un cerificat medical “procurat” de către acel student de la medicină pe care l-a întâlnit în metrou. Venea să-şi depună docu-mentul să nu fie pusă absentă nemotivată şi să nu se dea de bănuit că ar fi lipsit “pentru altceva” . Când a ajuns pe la ora şapte şi ju-mătate în faţa atelierelor de pe şoseaua Iancului era lume de pe lu-me şi-o vânzoleală “organizată”. “Oamenii de bază”, - membrii şi nemembrii de partid “verificaţi”, care demonstraseră loialitate, ie-şeau în grupuri, pe ateliere şi suiau în patru autobuze trimise iar de acelaşi ITB la indicaţia comitetului orăşenesc de partid al capitalei. Lumea urca comod în autobuze în vreme ce fraţii Piticu – Nilă, Gi-cu si Pepică – se umereau cu nişte pancarde şi steaguri pe care le dădeau unul altuia să le suie într-un camion. Totul se făcea acum sub directa dirijare a şefei serviciului organizarea producţiei şi a muncii – celebrul OPM prin care se ultra planifica şi urmărea totul,-o socioloagă subţiratecă cu un cap de lup alsacian,agitată şi dominatoare,acum în exercitarea şi a funcţiei de secretar cu propa-ganda al comitetului de partid. Când Pavelescu Cristina a ajuns în faţa alimentarei de vizavi Dobriţa a văzut-o dintr-o ochire şi-a şi exclamat exclamaţia ei clasică: “Ia uite-o pe Cristinel a noastră!” la care Mazileasca - zis “Oliv” - i-a dat un cot să-şi vadă de treabă, să primească în continuare drapelele sus, fiindcă ea era aceea care lucra cu fraţii Piticu, fiind membră de bază în comitetul de partid. Timpul le înghesuia fiindcă într-o jumătate de oră trebuia să fie totul desfăşurat în piaţa Unirii la marele miting de înfierare a teroriştilor de la Timişoara. Cristina le urmărea mişcările de pe trotuarul de vizavi şi se mira de starea proastă a lui Dodică şi a lui Bluto, directorul, care stăteau morcoviţi lângă gărduţul din faţa pavilionului administrativ, într-o

Page 74: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

muţenie periculoasă. “Nu mai au nasul pe sus, a observat Cristina. Le-a căzut rău coada”…Unii dintre colegi au recunoscut-o şi-i făceau semne pe geam să meargă cu ei. Pe ea însă o interesau “cei patru mari” – Muru Ghiorleanu, directorul comercial, (ăl care din punct de vedere politic era condu-cătorul absolut), contabilul şef Gheorghe Căpuşe, directorul plin Varol Claicu şi inginerul şef Talpos Haurel, un bărbat înalt, cu capul destul de mic, dar tăcut şi mereu îndatorat celorlalţi trei, pe care-i ştia de “nenea”, adică de stăpâni. Cei trei au venit şi i-au strâns mâna inginerului şef, care rămânea să conducă fabrica singur, asigurându-i prin gesturi să meargă liniştiţi, fiindcă el e la post. Fiecare “ţine calul” era la uşa câte unui autobuz aşteptând pe acel conducător din cei patru mari să intre în maşina de care răspundeau. Anea Muică l-a primit pe însuşi directorul Claicu, Mitu Murdărea, maistru de la lustre, care era şi secretar organi-zatoric la partid, l-a primit pe Muru Ghiorleanu iar mişcătorul de Gicu Piticu pe piticul de Gheghe Căpuşe. Dodică s-a aruncat şi el în primul autobuz în care era şi directorul Claicu şi-a spus milită-reşte: "Gata...Dă-i drumul!".

In urma lor Cristina s-a pomenit intr-un mare gol şi-o linişte nefirească. A intrat veselă în punctul de control de la poarta atelierelor zicând tare portăresei salutul acela glumă:

- Hai să trăieşti, coana Tudoriţo… Cum ai dormit azi noapte?La care femeia durdulie, pocită, blondă şi cu gura mică, ca o

cireaşă, s-a uitat la ea lung şi n-a mai dat răspunsul ei tipic: “Cu aia bine-nfiptă-n…c”, ci a ridicat din umeri mută şi i-a arătat drumul, să intre repede fiindcă…” a dat strechea-n ei…Intră repede şi taci că s-ar putea să pice acum căţelele alea rele de la personal” “Care-s alea?” s-a uitat Cristina în spatele ei să le vadă ea, să mi ţi le ia şi pe astea puţin la zbârnog!…”Tovarăşele”, le-a numit postăreasa generic: Jana Pârgău, cu…”informaţiile” şi noua ei şefă… Mazileasca.” “Aha”, a făcut Cristina fără să-i pese de astea, întinzând mâna să ia receptorul s-o sune pe intima ei Steluţa, să vadă dacă măcar ea rămăsese în atelier...”Ia mâna di pă reciptor! a oprit-o coana Tudoriţa Hortopan pe fată, drastic, trăgându-i receptorul din mână..De ieri s-a interzis să se mai dea

Page 75: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

telefon de la poartă. Orden!…Ce, vrei să-mi pierz pâinea?!…Hai, du-te-n treaba ta şi lasă poarta liberă. Huşchi!!”

Cristina a urcat aproape râzând de sperietura care a putut să intre până şi-n cea mai degajată ţărancă ajunsă, - prin pile de partid -, portareasă. Bărbat-său era şofer la unul din secretarii de partid de la sector şi unde s-o bage şi pe ea:” aci la Bunuri casnice, că-s numai muieri”. Cristina a urcat sus, dar nu s-a mai dezbrăcat; avea cu cine să stea de vorbă fiindcă pe foarte multe dintre fete nu le luaseră, fiind socotite “nesigure”. Dar de lucrat nu mai lucra nimeni. Stăteau de vorbă în găşculiţe adunate la câte una ciorchine şi toate au sărit în sus de bucurie văzând-o pe Cristina. Multe aflaseră de acum cele ce-a putut spune ea în ziua aceea celor două “babe”. Fata devenise de atunci un fel de lieder intim al lor, fiindcă prin ce făcuse, le exprimase tocmai gândirea şi starea lor. De lucrat nu se mai lucra fiindcă nu mai era nimic de făcut. Lipsa de comenzi arăta de fapt sfârşitul sistemului aberant al centralizării economiei planificate. Atacaseră multe comenzi planificate pe luna ianuarie, care şi acestea era demult terminate. A vorbit ceva în fugă cu fetele dar negăsind-o pe Steluţa, (care fusese luată la miting ca “sigură”) Cristina a intrat în mica despărţitură a halei din colţul de miază-noapte unde se afla aşa zisul “atelier de creaţie”. Aici lucra “cel mai bogat muncitor” pe care l-a avut vreodată o societate socialistă. Matriţerul Iuiu Clapon, cel căruia la treizeci şi opt de ani îi fugise părul de pe cap în mustaţă şi bărbuţă – “Lenin în mizerie” – cum îl botezase ponositorul de Lae Teremia, (fiindu-i rival la cioc şi barbă) dispunea de cantităţi cu kilogramele de aur şi bani lichizi cu sutele de mii, când salariul unui director nu depăşea 6.000 lei. Intr-o lume a “tunşilor” şi “raşilor” numai Iuiu Clapon şi Lae Teremia îşi permiteau să “sfideze clasa muncitoare” cu mustăţile şi bărbile lor.

- O-o-o… s-a “ooit” Iuiu la vederea Cristinei, ridicându-se în picioare, părând de fapt că stă tot pe scăunel, findcă era scund şi gras. Ne ridicăm cu toată plecăciunea de pe scăunelul nostru barbar, - moştenire de la înaintaşul nostru poeticesc Păun Pincio, poetul clasei noastre muncitoare, care a cântat, - anticipat, - cizmarul, şi sărutăm dreapta celei mai frumoase dintre roze, vorba

Page 76: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Macedoschiului… Doamne, şi-a încrucişat el degetele scurte pe piept, într-o rugă păgână: ce nestemată a nestematelor ne-ai trimis acum pe uşe!… S-a aplecat apoi în stil orientalic, cu dreapta până la pământ şi cu stânga dusă la spate, schimbând tonul: Să ştii, domnisoară a inimii mele, că nu e nici un mişto la mijloc, ci o pură, nedemnă şi nesperată confesiune de credinţă a sufletului meu… Mă crezi?…

- A câta sută sunt; căreia i se adresează această… tiradă?… a venit Cristina la el cu mâna întinsă să i-o dea să i-o sărute.

- O,o-o… s-a ooit el acum altfel, strâmbându-se în semn că s-a prins către ceilalţi din încăpere. Ce crunt mă loveşti!… I-a sărutat mâna pe care a dus-o apoi la inimă, coborând vocea: Este pentru prima dată în viaţă-mi când fac o asemenea declaraţie unei fem… pardon; unei domnişoare… Căci tu pentru mine… Cristinel scump… scumpiţo… eşti simbolul fecioarei, al castităţii, al curăţeniei, eşti domnişoara pură, însuşi domnişoara Pogani a marelui Brâncuşi…

- Eu aş vrea să ştiu a câta sunt în carneţel; acel celebru carneţel…?

- O-o-o… Dar îmi ceri un lucru nedemn şi imposibil. Acolo nu sunt trecute cele care “n-au fost”. Carneţelul este ceva care coboară existenţa noastră la ceva terifiant; tern; comun; gregar aş zice… Acolo sunt “consemnate” fe-me-i-le… Nici într-un caz domnişoarele la prima –nfăţişare. Acesta ar fi fost un act ce mi-ar fi atras acea tragere la răspundere pentru profanarea minorelor. In ruptul capului n-aş fi putut trece acolo numele unei domnişoare ca tine…

- Păi dacă-i în carneţel, a mai rămas aia domnişoară, s-a insinuat în discuţie şi doamna Puşa Smilovici, cea care – cu douăzeci de ani în urmă – fusese cea mai frumoasă din “Drum nou”, adusă aici de Muru Ghiorleanu, după ce trecuse pe la el prin pat. Ea sta acum “bine, merci” la birouaşul ei din atelierul de creaţie în faţa unui dulap-vitrină cu bijuterii, produsul anilor de muncă a celor care migăleau aici matriţele ce făceau din metal mici opere de artă., hibernând de atunci în” funcţia de desfacere şi comercializare a gablonţurilor”.

Page 77: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- “Domnişoara” Puşa…Pardon; s-a întors Iuiu spre colega lui de “viaţă aparte”, cum socotea el viaţa protejaţilor regimului. Ne aflăm acum într-un număr excelent; de excelenţă, aş zice, cu a mai frumoasă domnişoară din colectiva noastră cooperativescă, social- socialistă; sociologistă; socioloagă, de când ne conduce spiritualiceşte o…

- …socio-oloagă… da; ăsta-i termenul just, a intervenit nea Tebe, de la bancul lui de lucru de vizavi; nimeni altul decât vlăjganul cu picioare de lut, Tiberiu Vlase, fost artist argintar, fost soţul cântăreţei în vogă pe litoral Elena Moise – Velişoreanu; rămasă pururi la malul mării iar el a venit aici, după accidentul dramatic la picioare, să-şi încerce norocul în arta metalului “scrijelat”, cum numea el meseria de sculer-matriţer. Că treaba în ţară a sociologit rău de tot!… a încheiat el intervenţia veninoasă, trăgându-şi la ochi bentiţa metalică în ea având încastrată o lupă.

- Bine… aşa-i, a dat Iuiu cu mana a lehamite spre adversarul său de idei, nea Tebe, care acum lovea scurt cu un ciocănel fin într-o dăltiţă cât o andrea ce disloca span de-un milimetru din bucata aceea de oţel rotund din care urma să iasă o matriţă… Dânsul aşa-i… Cu politichia… Pe noi subiectul nu ne-a prins şi – deci – nu ne interesează… Sunt pe lume atâtea frumuseţi care trebuie… penetrate… adică cunoscute până în… profunzimea lor. Ceea ce m-a interesat puternic în viaţa mea - şi mă interesează până la pasiune – a fost şi este…femeia !… Ah, doamne, de ce ai făcut aşa ca trei în lume omul să nu poată?! “Să trăiască-n libertate; să le iubească pe toate şi…să scape el de moarte”?… Apoi brusc şi categoric; ameţitor chiar; către Cristina: Cristinel!… Dacă ai avea curajul să mergi cu gabrioleta mea de maşină măcar odată până la Snagov… să fiu al dracului dacă mă uit la două de mii de lei pe praful ăsta când lumea schiancănă de bani… Îm?… Ce zici?…

Cristina s-a uitat lung la doamna Puşa şi a puhnit pe nas:- Dacă bagi în foc acel carneţel…- Cum de nu!… Acum chiar!… a admis Iuiu căutând febril în

sertar. Îl aruncăm în primul foc întâlnit în cale. Uite, mergem jos

Page 78: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

la lipit cu cositor storcătorul de roşii… Acolo arde focul permanent…

- Vai de mine… s-a formalizat Cristina, împreunându-şi palmele. Domnule Iuiu, îţi dai seama de ce sacrilegiu poţi să comiţi? Iţi dai seama că un al doilea în ţară, (poate şi în lume) care să aibe un asemenea carneţel nu mai există?… Cu el ai toate şansele să ajungi în acea faimoasă carte a recordurilor, celebra “Guinnes record book”.

Iuiu a rămas cu carneţelul ridicat în aer. Nu se aştepta la un asemenea răspuns.

- Ne-am dat dracului!… s-a desumflat el, lăsând mâna moale în jos, aruncând carneţelul cu dispreţ în sertar… Cunoaştem şi cele englezeşti… a zis aparte, apoi către Cristina: Păi, măi fată, a coborât adresarea la “românismele de azi”, n-a existat femeie care – dacă mi-am pus eu în gând să o am - să-mi reziste !… Uite carneţelul: două sute şaizeci şi patru de… avute, ca să ne exprimăm aşa. Dintre care, - ce-i drept – şapte mi-au dat gonococul… Am în dreptul numelor lor făcute câte o cruciuliţă – cruciuliţa mămicilor lor care nu le-a învăţat igiena intimă… Astea nu mi-au mai trebuit în viaţa mea… A… Pe una am şi chelfănit-o. Fă… Spurcata dracu-lui, i-am spus, dacă ştii că eşti putredă pe dinăuntru, de ce nu te duci la doctor?!

- Da… s-a aşezat Cristina mai bine pe picioare să-i pună întrebarea capitală: soţia dumitale ce zice de cele doua sute şi câte mai sunt, domnule Iuiu ?…

- A, a, a… s-a aşezat el pe scaunul lui, punându-şi iar bentiţa de metal pe cap în chip de aureolă păgână. Păi cum, domnişoară, astea-s treburi pe care să le afle nevestele ?...Care ar mai fi respetul meu pentru ea: fiinţă unici!?

- Şi dacă una dintre ele-i spune? Iuiu s-a apucat imediat de dăltiţă şi ciocan şi a şi dat câteva

mici lovituri scurte, concentrându-se asupra lucrului de parcă nu ar fi fost vorba de nici o Cristina în viaţa lui. Avea o capacitate uimitoare de a trece de la una la alta. La el totul era lucrul mo-mentului, a întâmplării de acum, de aci, pentru satisfacţia clipei. Restul – nu mai exista; dispărea subit. Dacă nu mai avea nici un

Page 79: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

inters, te abandona pe loc. Obicei luat de toţi cei care aveau atunci putere de decizie într-un domeniu. (Mă refer cu precădere la promovarea în literatură şi artă). Ceea ce facea cu femeile: (“Hai, păpuşo, ia bijuterile, banii şi… stai aşa… Acum… Şi gata!…De maine să nu te mai prind p-aici!”), la fel proceda şi în celelalte feluri de relaţii…toţi cei care ajungeau pe sus.

Deşi tânără -şi aparent fără multă experientă de viaţă - Cristina intuise toate acestea. Cunoştea acest sistem şi de aceea pe cei din conducerea intreprinderii îi vrea acum umiliţi (şi chiar pedepsiţi). Pentru Iuiu avea un alt fel de a-l sancţiona, (ca om al ăstora, socotit unul dintre beneficiarii scârboşi ai sistemului). De aceea s-a apropiat de el, i s-a lipit cu coapsa de spate şi l-a întrebat aproape languros:

- Ce faci şi ce mai faci, domnule Iuiu?…Te-ai supărat cumva vreun pic?… Era gata să-i mângâie “la mişto”chelia albă şi de aproape i s-a părut un prichinduţă care se da marele bărbat, pri-vindu-l acum ca pe unul din piticii care roiau în jurul Albei ca Zăpada.

El s-a prins şi a răspuns totuşi decent:- Deşi – recunosc – mi-a plăcut întotdeauna să iau pe cineva

la mişto, nu-mi convine de loc – dar de loc! – când eu însumi sunt luat…

- A,a…i-a făcut fata cu ochiul doamnei Puşa. Venim la vorba Bibliei: “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i”…

În atelierul de creaţie a matriţelor pentru ambutizarea bijuteriilor s-a lăsat o linişte jenantă. Toţi se solidarizau cu Iuiu – şeful lor – când acesta intra în tăcere şi se apuca de lucru, ignorând complet musafirul..

- Să lăsăm glumele, a sucit-o Cristina din intuiţia ei şi mai ales că Iuiu trebuia să-i facă un inel dintr-un ban de aur dat de bunica. Cum stăm cu…”lucrarea”mea?. Iuiu a scos din sertar o punguţă pe care i-a dat-o, sărutându-i mâna ca celui care-i spui: “ia de colea şi du-te”. Cristina însă a mai zăbovit, uitându-se atentă la lucrul lui din clipa aceea, întrebându-l liniar: eşti drăguţ să-mi spui şi mie la ce lucrezi acum?

Page 80: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Da…Cu plăcere, şi-a îndreptat el spatele, explicând : am aci în lucru verighetele pentru domnul şi doamna Beligan: se recăsătoreşte cu asta de acum – franţuzoaica… Dincoace… patal-amalele astea – aur pur; l8 carate – pentru domnul-tovarăş cântăto-rele poeticesc Adrianele Păunescului. Altă căsătorie cu noua lui ne-vastă, care-i vine cu vârstă pe la jumătate… Aci Iuiu a avut o izbucnire revindicativă: „Ăsta de ce poate ce vrea şi altul nici oase roade?!” În sfârşit… asta aşa: ca să te informez. Sunt în curs şi alte lucrări care… Unele chiar pentru vârful vârfului,- la copii,- dacă nu li s-o tăia acum moţul…

- Apăi neică… sara bună, a salutat ea ardeleneşte, vrând de fapt să spună lucruri dure despre aceşti beneficiari ai socialismului. Face fiecare ce poate şi se descurcă fiecare cum ştie. Eu una o să cam zbor definitiv de pe aici…La revedere.

- Zbor uşor, i-a urat Iuiu, aruncând spre uşă doar un ochi. Fiindcă s-ar putea să ţi-o iau înainte. Am şi perfectat ieşirea: Uniunea Sud-africană… Să fiu al naibii dacă te mint!… Acolo aur, domnule, nu glumă!

Page 81: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Cristina a dispărut ca o părere dar s-a gândit că Iuiu a spus ce-a spus la urmă ca un fel de răzbunare faţă de cele petrecute cu câteva luni în urmă când un “binevoitor” din preajmă “ciripise” despre el că ar avea aur căcălău şi bani cu căciula – a fost chiar “priponit”. La descinderea de la faţa locului au găsit asupra lui, (în sertar şi în dulap) un kil şi opt sute de grame de aur şi şaizeci de mii de lei bani lichizi, başca ce mai găsiseră şi acasă. A fost luat din atelier şi reţinut o zi dar la intervenţia directorului Claicu, a lui Păunescu şi a lui Beligan, (care “aveau nevoie de omul ăsta; fiindcă lucra ceva pentru ei”) a doua zi lumea s-a pomenit cu Iuiu venit la lucru, tot aşa cam pe la ora zece, cum venea el de obicei. Nimeni nu l-a întrebat de atunci nimic:“Usturoi nu mâncase şi gura nu-i mirosea!” La reintrarea în marea hală de montaj Cristina s-a pomenit cu un val de oameni care urcau gâfâind pe scări.” Ce-o fi?” a” întrebat doamna Puşa, care de câteva zile sta ca iepurele pe culcus, gata s-o tulească afară. “S-au intors mitingistii; v-o spun eu, a remarcat Iuiu, care cunoştea jocurile astea de-a-n politica. Şi l-aţi intrebat pe cel care intrase gâfâint, unul din tinerii învăţăcei ai meseriei lui, care fusese luat acolo:”Ce-i, Bebe, gata? I-aţi facut praf pe “teloristi”?”” Gata, nea Iuiule…Nu s-a mai ţinut…Dracu stie de ce?...Ne-a trimis înpoi la lucru”...

In atelier femeile plecate începuseră să se reaşeze pe la locurile lor. Era ora aproape zece şi ziua de lucru încă mai era destul de lungă.. Dar pe când Dobriţa Butucescu înregistra certificatul medical al Cristinei în scriptele ei, primeşte un telefon de la comitetul de partid că…”aceiaşi oameni în aceeaşi formaţie să coboare jos fiindcă mitingul se reia peste o oră”. Steluţa nu se mai putea sătura de stat de vorbă cu Cristina, de aceea când a auzit vestea i-a zis:’ Hai tu,mergi şi tu…Că nu ştie nici dracu că mergi şi tu… Să mai stăm şi noi acolo de vorbă”. Cristina a primit chiar cu bucurie, fiindcă şi aşa ea nu-şi mai vedea nici un rost în atelierul ăla nenorocit. De data aceasta oamenii de la „Bunuri metalice” au fost aduşi doar până-n piaţa Romană şi de aici au luat-o pe jos, fiindcă acum mitingul avea să se desfăşoare chiar în

Page 82: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

faţa comitetului central din piaţa palatului. Oamenii afluiau aici din toate părţile; turma care se duce de ani de zile fără să ştie unde şi mai ales de ce. Totul era acum o mişcare mecanică; de uzură.

Nimeni nu bănuia ce avea să urmeze.

CINCI MINUTE CARE AU ZGUDUIT ROMÂNIA Cristina, umăr la umăr cu prietena ei intimă Steluţa, străbătuseră toată strada Oneşti şi ajunseseră în faţa căsuţei de pe colţ care făcea unghi cu cealaltă străduţă Boteanu care ducea la biserica cu acest nume. Venise până aici să-i povestească intimei ei cum a început ea viaţa sexuală. Cohorta lor se oprise aici şi fetele nu şi-au dat deloc seama ce se petrece în jur deoarece ele erau în lumea lor unde Cristina nu mai contenea cu preamărirea minunatului act al iubirii împlinite. “ Tu…zicea ea, plescăind uşor ca de-o plăcere fizică, a fost ceva aşa… ca o apă călduţă şi parfumată care te ia şi te duce, te duce… Extraordinar!… E aşa: o durere împletită cu plăcere ce nu se poate descrie; ai să vezi… Cert este că de atunci mă simt aşa… mai matură, mai femeie; cu putere şi fără teamă de nimic”. Steluţa tot întorcea capul şi-şi tot ascuţea auzul la cele din jur, motiv pentru care Cristina a chemat-o cu faţa spre ea, cu: “Dă-i dracului p-ăştia cu mitingul lor… Ce, n-ai mai văzut?… Vorbe-n vânt. Tu ascultă colea la mine: e nemaipomenit să fii femeie!… Nu ştiu… scapi aşa dintr-odată de oprelişti şi convenienţe stupide; zău, Steluţo. De atunci îmi vine să cânt întruna “Crâşmăriţă din Buzău, ptiu bătu-te-ar Dumnezeu, c-ai turnat farmece-n vin şi dor în pelin”… Că de la vinul şi vermultul ăla mi se trage… Tu, era nenorocitul aşa de dulce şi de parfumat de te ameţea, că uite, când mi-aduc aminte îmi vine să dau fuga până la Cristi, să-l iau, să-l pup şi să…”Aici Cristina s-a oprit şi şi-a dat de-abia acum seama unde se află. S-a uitat mare peste mulţimea aceea adusă acolo cu băţul de la spate şi a întrebat aerul: “ Unde o fi el acum?”… Şi-a amintit toate cele convenite; ce trebuia să facă ea în următoarele zile. Nici prin cap nu-i trăsnea că acel ceva urma să se întâmple chiar acum; aici; sub ochii ei…”Lasă, i-a prins ea o mâna intimei sale, amintindu-şi de grupul băieţilor aceia deosebiţi. O să-ţi fac cunoştinţă cu unul dintre băieţii – student – care… Intelectalii-s

Page 83: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

intelectuali, ce mai! Şi zicând acestea s-a uitat la căsuţa din spatele lor care i-a plăcut. Era o căsuţă veche, clădită în stil brâncovenesc, cu cărămidă netencuită, locuinţă particulară cu un singur etaj, de prin evul mediu, locuită pare-se de Mavrocordaţi, (despre care neseriosul “citit” de Iuiu Clapon le zicea alde Mavru Codatu sau Mavro Corditu, ceva din sfera preocupărilor lui de posedat sexual). Când în difuzoare s-a auzit primul cuvânt cu care începeau adunările la comunişti “tovarăşi”, Cristinei i-a fugit gândul la Iuiu, care şi de această dată era ţinut de sistem “la naftalină”, motiv pentru care s-a apropiat şi mai mult de prietena ei, a strâns-o lângă ea de brat şi s-a pornit pe o altă confidenţă: “Tu… am intrat azi la “creaţie”, la secăturosul şi mitomanul de Iuiu. I-am servit-o aşa de tare în privinţa carneţelului ăla al lui cu “avute” încât l-am redus la tăcere…Hai, tu, că nu-i chiar aşa de Casanova şide Don Juan cum i s-a dus vâlva. E un prichinduţă acolo, vai de mama lui. N-a dat el peste câteva femei ca lumea, că-i ieşeau demult fumurile astea din cap. Să vezi cum a fost…”Aici a rugat-o Steluţa să tacă puţin pentru că la difuzoare se spunea de ceva interesant. “Zilele trecute, zicea vocea aceea tunătoare de activist municipal de partid, la Timişoara un grup de huligani, de terorişti destabilizatori au devastat magazinele, au agresat populaţia şi organele locale de ordine…” zicea glasul acela al unui anonim care de obicei citea totul de pe o hârtie. Steluţa s-a agăţat ea acum de braţul Cristinei, fiindcă un tremur de frig arăta că o frică începea să intre în oasele sale. Cristina s-a dat puţin într-o parte s-o privească mai bine, ca pe o soră mai mică şi i-a văzut ochii albaştri, ca albastrul unui cer senin de vară, după ploaie, sprâncenele subţiri şi fine, care se adunau la rădăcina nasului de emoţie, smocul de păr blond-auriu, de culoarea paiului de secară, îi venea tot mai pe o sprânceană, gura micuţă, cu buze petale de trandafir roz, se strângea, degetele subţiri şi fine se încleştau pe braţul ei ca în faţa unei mari primejdii pe care o intuia. “Ei, i-a împins Cristina cotul în coaste. Ce-i cu tine?... Stai liniştită, soro, că nu-i decât o gălăgie pe degeaba. Ce e să se întâmple, o să se-ntâmple... Ai să vezi."…”Tu… zicea Steluţa tot încruntându-şi sprâncenele de aripă de rândunică… Mie tare mi-e frică… Nu de

Page 84: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ceea ce o să auzim aici, ci că totul o să fie iar în zadar… Ca atunci la Braşov… Când am auzit de la tanti Didina Stancu – Balena - că la Timişoara lumea s-a ridicat, cu mic cu mare, că nu-i mai suportă “p-ăştia”, nu mai am linişte… Mă tem că o să urmeze iar ca atunci: închişi… batjocoriţi… strămutaţi… Iar noi tot aşa vom rămâne”…”Ai să vezi că n-o să mai fie aşa… Mai ales că nu mai este aşa nici la ţările din jur…” îi spunea cu gândul la ceea ce le spusese Dragoş Ionescu despre hotărârea facultăţilor din Bucureşti că în ziua de Crăciun – ziua Naşterii Domnului – zecile de mii de tineri şi studenţi, se vor aduna în jurul tuturor bisericilor din capitală şi de acolo, după slujbă, grupuri imense vor aflui şi se vor întâlni în faţa comitetului central să ceară demisia lui Ceauşescu şi guvern necomunist. Conducătorii grupurilor aveau de acum un text unic pe care aveau să-l transmită prin difuzoare portabile . El suna aşa: “Stimaţi credincioşi şi fraţi români… S-a umplut paharul cu venin şi cu minciună până a dat pe afară! Aşa nu se mai poate!… În clipa aceasta sfântă, a naşterii Domnului nostru Isus Cristos, - adică a credinţei şi a speranţei pe pământ – studenţimea română vă cheamă să ne ridicăm cu toţii şi cu credinţă în Neam, Dumnezeu, Lege şi Rege să ne încolonăm şi să pornim spre locul ruşinii ateiste numit comitetul central şi să strigăm: Jos dictatura! Jos comunismul!… Cu Dumnezeu înainte, oameni buni… Veniţi cu noi!”… Ea şi Cristi urmau să fie în fruntea grupului de la biserica Elefterie din Cotroceni. Erau repartizaţi studenţi din solidaritatea lor la marea biserică din bariera Vergului, la biserica Băleanu, la mănăstirea Caşin şi la toate celelalte din cartierele centrale. Dragoş şi Horia rămăsaseră să conducă marele grup de la Patriarhie. Dacă evenimentele aveau să se precipite, urma să intre în acţiune planul doi, cel de infiltrare în mitingul pe care precis Ceauşescu îl va face să înfiereze explozia de la Timişoara. Cristina nu avea de unde să ştie că mai erau şi alţii care – ca şi ei – acţionau organizat. Şi iată… după ce i s-a dat cuvântul “marelui bărbat de la Carpaţi”, (apărut acum ca un biet moşulică ce de-abia se mai mişca în paltonoiul acela şi sub căciuloiul acela) şi acesta a apucat să zică doar patru cinci cuvinte dintr-odată s-a auzit un huiet şi s-a produs o distorsionare a

Page 85: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sunetului în difuzoare care a făcut femeiele să se agaţe una de alta, fiindcă a urmat un duduit de motoare şi un uruit infernal de şenile de tancuri care parcă veneau spre tine, iar când de pe acoperişul acestei căsuţe modeste din evul mediu s-a aruncat peste femei un manechin de om în flăcări, femeile au început să ţipe şi să se împingă, reuşind curând să se îndrepte în fugă pe străduţele Boteanu şi Oneşti, aruncând pancardele şi steagurile peste care călcau, uneori călcau chiar şi peste cele care cădeau una peste alta. Toată lumea urmărea să ajungă cât mai repede în bulevardul Magheru iar de acolo să se furişeze pe străduţele de vizavi până li s-o pierde urma. În spatele lor, dincolo de uruitul ameninţător, se auzea, ca dincolo de lume glasul tot mai stins al lui Ceauşescu: "To-ovarăşi…To-ovarăşi…Staţi la locurile voastre”…

În cinci minute piaţa palatului – plină ochi de lume – a trăit o zguduire ce nu s-a mai cunoscut în istorie. În cinci minute s-a rupt un lanţ de aporoape cincizeci de ani de asuprire roşie, botezată meschin “eliberare de sub jugul exploatării burghezo-moşiereşti”. În cinci minute întreaga Românie a fost zguduită de s-a simţit în întreaga lume. În cinci minute s-a deschis o nouă pagină de istorie. Care avea să fie una dintre cele mai dureroase şi mai greu de limpezit, deoarece această ieşire din infern s-a făcut cu diavoli-n spinare.

Din toată această apocalipsă spontană Cristinei i-a rămas imaginea lui Pepică Piticu – Bulă – care, cât era de mare şi de şoldiu, ramasese singurul în lumea aceea dată peste cap aplecat să-şi adune steagurile de pe jos, peste care lumea calca cu nepăsarea celui care face orice să-şi apere pielea. Pe când se aflau de acum prin Grădina Icoanei şi se îndreptau spre troleibuzul 79 s-o ducă pe Steluţa acasă, deşi părea straniu şi absurd că la ieşirea din valul mulţimii care fugea de un cataclism să spui bancuri şi glume, Cristina, ca orice tânăr care trece prin lucruri grave fluierând, îi zice Steluţei; “Blondişor…ştii bancul ăla cu familiuţa şi controlul de la cece?”…”Nu”… a eliberat Steluţa din ea ultimul tremur. “Să vezi, zice Cristina, mergând la braţ cu intima ei, ţinând-o adică de braţ. Cică la uzina Timpuri noi, de pildă, la conducerea unei secţii se instalase o întreagă familie…familiuţa!”

Page 86: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Aici Cristina s-a oprit şi i-a făcut Steluţei următoarea precizare: ” Îţi spun bancul pentru că se potriveşte teribil cu familiuţa Piticu de la noi şi mai ales după ce l-am văzut pe Bulă de Pepică ce făcea acolo în lumea aia… Aşa… Şi se apucă unii să reclame cazul ăsta la cece, mai ales după ce fusese adus acolo şi ultimul prost al familiei, un gângav de vreo l8 ani care vrea şi el” salar”. Ceceul a hotărât trimiterea unei comisii de control la faţa locului, dar cum familiuţele urcaseră şi până acolo, unul prinde pontul şi-i vesteşte: ”Fiţi atenţi, îşi cheamă şeful secţiei şefii de ateliere, maiştri şi pe Bulă al familiei. Vine o comisie să ne controleze. Fiecare să fie găsit bine la locul lui de muncă; să fie în activitate” .“Şi io? Io ca fac?” a întrebat Bulă, care nu avea nimic de făcut pe acolo. “Tu… i-a zis unchiul şef de secţie, dacă vezi nişte tovarăşi străini prin ateliere, te duci şi te faci că ai ceva de luat dintr-o ladă. Stai acolo cu capul în ea până trec ăia”. Bulă a înţeles. A venit comisia; a controlat “de-a rupt”- sanchi: s-a făcut numai- şi găseşte totul în regulă. Dar când să plece vede tânărul acela intrat aproape tot într-o ladă de unde nu mai ieşea. Curiozitatea i-a dus la ins să vadă ce face.”Hei, zice unul de la cece, ce faci tu aici; care-i misiunea ta?” Bulă iese cu ochii gogonaţi şi zice repede: “Io…io mă fac că cat în ladă”…Cât era ea de înfricoşată Steluţa a râs în reprize. Intâi pentru că parcă-l şi vedea pe ăla cum gogonează ochii, prins cu şoalda, apoi pentru expresie pe care o gusta tot mai mult şi râdea din cauza asta şi mai tare… Pe lângă ele au trecut două doamne bine care, după ce le-au depăşit în râsul lor, s-au întors şi se uitau uimite la ele. ”Dragă, zice una dintre ele, mai înţepată şi cu un nas în vânt. In centru se întamplă ceva teribil şi fetelor ăstora le arde de râs!”…”De, dragă, i-a răspuns cealaltă. Intotdeauna omenirea se desparte de rele râzând. „Ridendo castigat mores”, nu se spune aşa”? Simţind că sunt comentate, Cristina şi Steluţa s-au întors să privească şi ele la cele două. Şi li s-a părut că una era actriţa Ileana-Stana Ionescu şi cealaltă Stela Popescu. Când urcau ele în troleibuzul aşteptat într-o staţie mărginaşă, pe la Piaţa Galaţi, de jos, din piaţa Unirii urca grupul celor două mii de tineri de la uzina 23 august rămaşi aici de la mitingul programat la ora nouă şi, în frunte cu inginerul acela “nebun” Nica Leon, strigau “Jos

Page 87: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Ceauşescu! Jos Ceauşescu!” In dreptul universităţii li s-a alipit marele grup al lui Dragoş Ionescu de unde a început să se strige altceva:” Jos Comunismul!” Lor li s-au adăugat tinerii şi vârsnicii cu originea la Timişoara, alăturaţi celor peste o mie de timişoreni veniţi noapte cu trenul în capitală. Toţi aceştia au intrat pe strada Oneşti şi au dat peste cap mitingul organizat de partid la cerinta lui Ceausescu. Fratii Piticu au fost acei care au restabilit cel mai repede „ordinea” in Piata Palatului, reuşind să fie cei mai promţi în a aduna „materialele de propagandă: lozincile şi steagurile,reaşezându-se cu toate cadrele de baza ale intreprinderilor, aliniate milităreşte in faţa camerelor de luat vederi. De altfel versiunea lui Gicu Piticu, imaginatorul de situaţii „periculoase” antipartinice şi duşmănoase, cu acel mane-chin aruncat în făcări de pe clădirea de la intrarea în strada Bote-anu, a rămas unicat, până acum prnytu că n-a mai fost un alt martor ocular care să-l confirme, dar actul în sine pare perfect plauzibil, deoarece el a provocat spaima în femei şi stricarea mitingului, fiindcă tot ce s-a întâmplat atunci şi după, arătat un scenariu, dacă nu iniţiat de securitate,dar oricum, cu aprobarea ei tacită. Aci s-ar putea să fie mâna inteligentă a celui care a intrat imediat în umbră, tăcutul şi discretul general Vlad Iulian. (După ani intervenţia agen-ţilor kgb,cu agenţi recrutaţi dintre tineri ofiţeri băsărăbenii, buni vorbitoride limbă română, a apărut ca document istoric indubitabil)

TERIBILA CONFRUNTARE SÂNGEROASĂ DE LA INTER l. După sperietura teribila trăită de mitingiştii, oameni simpli,

care au fugit ca puii de potârniche, activiştii, deveniţi încruntai şi câini turbaţi, agenţii de securitate loiali lui Ceauşescu, care mişunau besmetici printre oameni, nemaiştiind nici ei ce să creadă, miliţienii de ordine, rămaşi ca hipnotizaţi, secretarii de partid şi directorii fabricilor şi instituţiilor bugetare nu au fugit. Ei au fost readunaţi de activiştii comitetului central şi primii secretari ai sectoarelor şi înghesuiţi în partea din dreapta platoului din faţa comitetului central cu clădirea Romarta în spate, acolo unde jos se

Page 88: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

aflau garajele MAI, cu autoturismele ştabilor din acest minister. Conducătorii fabricilor, şcolilor şi instituţiilor statului au fost ameninţaţi că a doua zi vor fi daţi cu toţii afară dacă părăsesc şi ei mitingul. Aşa încât – ceea ce nu mai făcuseră ei, cu mainile lor de ani de zile – a trebuit să facă acum: să adune steaguri şi panouri şi să le ţina ţeapane pe lângă ei. Această imagine a reapărut pe ecranele televizoarelor, dând mari speranţe de revenire celora carora le şi sărise inima că vor fi daţi jos de la ciolan, sau chiar vor fi arestaţi. În timpul ăsta miliţia şi tinerii de la USLA au reuşit să scoată din piaţa palatului pe cei care contramanifestau, ţinându-i bine in frâu în strada Oneşti. Dar treaba asta n-a durat decât câteva minute fiindcă strigătele tinerilor de aici ajungeau până la urechile lui Ceauşescu şi ale Ceauşeasca. De aceea ea a venit cu propune-rea: “Zi-le că le mai dai ceva”, pe care el a preluat-o tot zicând cu câte sute de lei va creşte pensiile şi cu câte sute alocaţia pentru copii, promisiuni care s-au dus în aer deoarece miliţienii şi uslaşii au cedat şi lumea s-a năpustit peste şefii incremeniţi acolo. Operatorul televiziunii a părăsit camera de luat vederi, pe imaginea din ecrane era acum cerul liber, vocea lui Ceauşescu se ducea în eter şi înapoi, intrând în istorie precum glasul unui muribund, care se sufoca: “To-o-varăşi…To-o-o-o-va-ră-şi.” Îndată cei din garda personală l-au tras pe bătrânelul terminat înăuntru, au închis uşile iar armata a trecut să-şi "facă“datoria". Tancuri şi TAB-uri au inundat centrul capitalei împingând mulţimea dincolo de bule-vardul Magheru şi Bălcescu, aliniindu-se aici în spatele cărora s-a produs o invazie de infanterişti cu “arma în trăgători.. Într-un sfert de oră “ordinea din jurul comitetului central a fost restabilită”, cum avea să-i raporteze lui Ceauşescu generalul Milea, ministru apărării naţionale.

Dar odată gardul psihologic al fricii rupt, în întreaga ţară s-a născut dorinţa şi îndrăsneala de a ieşi în stradă şi de a striga: “Jos!” Peste tot se născuse imboldul lăuntric de a se duce la primării, la conducerile fabricilor şi instituţiilor să le strige celor de acolo: “Plecaţi!…Gata!…Până aci v-a fost!”… După revenirea în centrul oraşului Timişoara aproape a întregii populaţii majore, (după zilele de 20 şi 21, când securitatea şi miliţia aproape că

Page 89: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

repusese integral mâna pe oraş), oamenii din oraşele Arad, Caransebeş, Braşov, Constanţa, Brăila şi Sibiu au afluit către comitetele judeţene de partid strigând ca la Bucureşti: “Jos dictatorul!… Jos comunismul!”. Dacă despre cele petrecute la Timişoara ţara aflase puţin doar de la postul de radio Europa libera – şi aceste ştiri ajunse numai în oraşe – acum cele ce se petreceau la Bucureşti erau văzute de întreaga ţară, deşi ecranul televizorului şi postul naţional de radio prezenta ştirile trunchiat şi în favoarea puterii care se mai ţinea de un fir de aţă.. Acum postul de radio Europa liberă transmitea pentru România şi din România ştiri 24 de ore din 24… Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu şi Ioana Măgura-Bernard transmiteau ştiri din oră-n oră iar marii oameni de cultură Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca făceau comentarii asupra felului cum se ridica ţara când regimul comunist mai avea de trăit nu zile, ci ore.

La intervenţia brutală a armatei tinerii s-au retras cu grosul lor spre bulevardul Magheru dar şi spre Cişmigiu sau Universitate, prin străzile Academiei, Sarindar si Brezoianu… Din gură în gură ei au aflat că locul de readunare era piaţa Rosetti şi străzile Batiştei, Colţea, Tudor Arghezi şi Dionisie Lupu, acolo unde miliţia şi armata se opriseră făcând baraj pe întreaga arteră de nord – sud în partea ei centrală… În câteva minute tinerii s-au readunat aici cu zecile de mii, veniţi din facultăţi, (unii chiar cu profesorii lor mai tineri, din licee, tot aşa în jurul profesorilor revoluţionari dar şi tineri fugiţi pe răspunderea lor din fabrici, fiindcă aici se şi instituise starea de asediu. Întreaga conducere a fabricilor, şcolilor şi instituţiilor statului a rămas în noaptea aceea la servici, urmând “să doarmă” în birouri sau chiar prin ateliere şi clase cei din gărzile muncitoreşti. Deşi şi aici se luaseră măsuri drastice de organizare şi de ripostă, starea era de confuzie, de iritare şi de nesiguranţă. Nici cei mai zeloşi din gărzile muncitoreşti nu mai erau convinşi că ei vor fi puşi să tragă în mulţimea de fraţi, surori, taţi şi copii care ieşiseră acum în stradă şi pe care nu-i mai putea ţine nimeni să stea acasă. Cristina venea… mânca ceva… se lungea în pat câteva minute şi apoi se ridica şi, cu Cristi de mână, alerga iar să-i schimbe pe cei de la Inter şi de la Colţea care

Page 90: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

obosiseră strigând: ”Jos!” şi împingând mereu cu trupurile lor spre cordonul de miliţieni care şi aceştia erau din ce în ce mai nehotărâţi în misiunea lor. Astfel pe la ora nouă seara erau deja cu toţii reajunşi la trotuarul din dreapta al marilor bulevarde, unde rămăseseră aliniate trupele regimentului de securitate, cu sediul la Băneasa, şi trupele speciale de desant paraşutişti, pregătiţi în luptele de stradă. Foarte mulţi tineri şi mai ales profesori veniseră cu radiouri portabile şi ascultau ştiri tocmai despre ce făceau ei acolo, acest post de radio fiindu-le ca un stat major ce le indica cum să nu lase ţara încă odată înăbuşită de forţa oarbă a comuniştilor îmbuibaţi la putere, care duseseră economia şi modul de viaţă românesc de râpă. Atunci unii tineri au scris cu vopsea pentru eternitate pe zidurile vechilor clădiri ale capitalei “Jos cizmarul”… ”Vrem guvern fără comunişti!” ”Jos dictatorul” punând şi data sub aceste înscrisuri care stăruie ca un document viu şi astăzi pe aceşti pereţi, neuitata dată de 21 decembrie l989. Era o stare de revoltă spirituală cum poate numai în anul l848 să mai fi fost aşa, mai ales în momentul când Ana Ipătescu, cu cele două pistoale în mână, a intrat în clădirea guvernului şi i-a forţat pe asupritori să demisioneze, dusă acolo de valul de tineri intelectuali răsculaţi. Odată ajunşi aici tinerimea capitalei nu se mai putea opri; ţinta lor era să recucerească străzile din jurul comitetului central, să intre în acea clădire pentru a-i scoate de acolo, la judecată publică, pe cei vinovaţi de starea jalnică în care au adus ţara.

*În acest timp cei trecuţi prin misterul din cartierul

Dămăroaia erau la posturile lor, “dormind” în birourile confortabile, să nu se simtă nici un fel de clintire din partea lor faţă de îndatorirea de a apăra până la capăt – cu preţul vieţii chiar – cuceririle revoluţionare ale clasei muncitoare. În Casa Scânteii toţi directorii de ziare, reviste şi edituri erau în păr la datorie. Ion Iliescu, de la etajul trei comunica cu Vasile Văcaru de la etajul şase – ca directori ai editurilor tehnică şi ştiinţifică, “informându-se” ceas cu ceas asupra “mersului evenimentelor”. Când cei de la

Page 91: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

gărzi şi secretarii organizaţiilor proprii de partid erau prin preajma, aceştia comunicau prin “agentul” lor de legătură, activistul cultural Florin Velicu, care urca şi cobora ori de câte ori era nevoie. Această vanzoleală tainică s-a înteţit după ora zece de a doua zi care a dus la…

*

După ce a dus-o pe Steluţa la ea acasă, (care era sleită de puteri şi “udă până-n chiloţi de frică”, cum zicea puternica Cristina despre intima ei prietenă), Cristina Pavelescu – după cum am văzut – s-a întors la ea acasă, s-a spălat, a mâncat în fugă, le-a răspuns părinţilor la întrebarea “ ce se întâmplă în centru” cu câteva mormăieli: “Este ce aţi văzut la televizor”… O să fie bine… Cum vrem noi – tineretul!… Mă duc acolo unde sunt toţi din generaţia mea!… Staţi liniştiţi că ştie fata ce are de făcut!”-şi cu starea aceea de agitaţie bine strunită a plecat să se reîntâlnească cu Cristi. Curios lucru; tramvaiele, autobuzele şi metroul îşi urmau mersul fără nici o stingherire, ceea ce a permis tinerilor şi celor care li s-au alăturat să circule în voie de la periferii spre centrul capitalei. Mulţi veneau în grupuri formate încă de pe Calea Moşilor, de pe la Schitu Măgureanu, Lipscani şi Sărindar, Nicolae Bălcescu şi Călăraşi, Dudeşti şi Pantelimon, îngroşa rândurile celor de la piaţa Rosetti, ticsind străzile Tudor Arghezi, Colţea dar mai ales Batiştei, fiind ca un torent de ape în puhoi gata să rupă aici zăgazul. Şi l-a rupt. Fetele, cu câte o garoafă în mână, au intrat printre soldaţi, (căci miliţienii nu erau în această zonă, ei apărau partea de vizavi de spitalul Colţea, pe unde tinerii ar fi putut rupe frontul să ajungă la sediul miliţiei capitalei să-i elibereze de acolo pe cei care era deja luaţi şi schingiuiţi în beciurile mizerabile de aici). Întâi ofiţerii s-au făcut că nu observă fenomenul dar au apărut ţipând ofiţerii politici şi oamenii comitetului central, acei activişti bugetari ce au ameninţat cu trimiterea în faţa curţii marţiale pentru neexecutare de ordin superior. Soldaţii au refuzat, dar întrucât ofiţerii au început să împingă fetele înapoi brutal, unele căzând şi călcându-se între ele, una din fete a scos o sticlă incendiară şi a aruncat-o într-un tanc. În clipa următoare două

Page 92: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tancuri uriaşe T34 au ţâşnit din loc peste tineret ducând sub şenile 36 de morţi şi răniţi grav, moment în care a început războiul civil. A fost atunci în mijlocul capitalei un urlet şi un vuiet cum poate numai la atacurile lui Mihai Viteazu să mai fi cunoscut românii. Îndată armele automate au început a scuipa plumb şi foc mai întâi în aer apoi, văzându-se că aceasta a întărâtat şi mai mult tineretul, indârjindu-l şi în nepăsarea fatţă de moarte, au coborât ţevile armelor la picioare fiind în asfaltul bulevardelor un joc diabolic de gloanţe care scânteiau, şi atingeau picioarele, apoi abdomenul, apoi inimile. „Atunci au căzut sub propriile noastre gloanţe acea aproape o mie de tineri, în floarea vârstei, care nu-şi cereau decât dreptul la o existenţă normală în ţara lor schimbată într-un imens lagăr al prostiei şi idealismului păgubos, bazat pe egalitatea în sărăcie şi lipsa dreptului de a vorbi”…cum avea să spună viiorul profesor Dragoş Ionescu peste ani.

La ora şase în după amiaza zilei de 21 decembrie Cristina ajunsese alături de Cristi şi un mare grup de tineri şi studenţi în rândul din faţă la biserica Colţea şi începuseră să împingă în miliţienii care-i ameninţau cu bastoanele de cauciuc. Cei din rândul doi aveau automatele îndreptate spre ei, la care băieţii şi-au desfăcut hainele, lăsându-şi piepturile goale, fetele şi-au ridicat puloverele, lăsându-şi sânii în sutiene oferiţi gloanţelor, strigând fără încetare: ”Na, câinilor!…Trage, tovarăşe fanatizat de comunism!…Trage în fiica ta, în sora ta, în soţia ta!” “Noi cerem: jos dictatorul! Jos comunismul!” Când au început pârâiturile la Intercontinental ele s-au întins, ca într-un ecou încoace, în jos, până-n piaţa Unirii, moment când miliţienii au tras în grupul de la Colţea.Primul care a căzut a fost tocmai Cristi Oprişan aflat lângă umărul Cristinei. “Fetiţă, m-au împuşcat…” a putut zice şi s-a aplecat într-un genunchi. Fata s-a aplecat să-şi ţină sus bărbatul iubit strigând într-un răcnet al disperării: “Criminalii! Asainii!” Strigătul a devenit generalizat. Când fata s-a uitat în jur după ajutor a văzut cu uimire că lânga ea ajunseseră destui tineri de la ea de la „Bunuri casnice”. “Strigaţi, Vasile! Strigă Nicule! Hai şi tu Milică, şi voi Nelule şi Paulică: Jos comuniştii!… Jos comuniştii!” Ajutaţi-mă… Prietenul meu e împuşcat la un picior.

Page 93: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Băieţii l-au luat repede pe Crisit şi s-au retras cu el spre poarta de intrare în spital. În urma lor a venit fugind puternic Horia Bertea care s-a aşezat înaintea tinerilor la poarta spitalului spunându-le să-l ducă pe Cristi acasă, cu maşina de colo, a arătat el maşina unuia dintre colegi. "Securiştii sunt prin spitale şi arestează s-au îi împuşcă pe loc pe cei bănuiţi a fi capii răscoalei. Şi cum Cristi este… acasă cu el!… Noi rămânem aici să ne ducem misiunea până la capăt”… În urma lor la punctul din faţa bisericii Colţea s-au efectuat zeci de arestări. Tinerii căzuţi erau luaţi de miliţieni şi aruncaţi în dube. Lor li s-a pierdut urma fiind duşi în puşcăriile capitalei şi-n cazarma MAI de la Măgurele.

- Fraţilo-or! a tunat vocea de leu a lui Dragoş… Ne retragem… Dar mâine-n zori vom fi aici!!!… Strigătul lui a fost preluat de toţi conducătorii pe facultăţi şi în cateva minute centrul oraşului a intrat într-o linişte sinistră, ca aceea după marile bătălii, când armatele se retrag şi lasă în urma lor dezastrul unei confruntări umane de neîntâlnit în lumea animală, unde niciodată grupurile nu se războiesc cu alte grupuri din aceeaşi specie.Acum toţi s-au adunat pentru salvarea lui Cristi.

2.

La ora unu din noapte în centrul capitalei era o linişte de mormânt. Trupurile morţilor şi celor grav răniţi zăceau precum cocenii retezaţi cu secera şi lăsaţi locului să se mai pălească. Uneori se mai vedea mişcându-se câte o mână sau câte un picior… Soldaţii erau deja doar câţiva, aliniaţi acum pe trotuarul din stânga. Tancurile şi TAB-urile dispăruseră ca intrate în pământ… Soldaţii care mai rămăseseră erau din regimentul de securitate, cel cu misiunea de a apăra guvernul. Ei se uitau unul la altul fără să înţeleagă ce se întâmplase şi de ce se întâmplase aşa…

La ora trei din creierul nopţii – când dorm şi apele – ofiţerul de serviciu informaţional, aflat într-o cămăruţă specială de la ultimul etaj al hotelului Intercontinental, a văzut “cu ochiul liber”,( fără să folosească şi binoclul, adică) un ARO militar intrând

Page 94: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

prudent în bulevard, venind prin strada Ion Câmpineanu. Din el au coborat mai întâi doi moşnegi ţepeni şi băţoşi, care se agitau, dădeau din mâini şi-i arătau militarului, tot în vârstă, care a coborât după ei, dar mai ales unuia mai tânăr şi mai înalt care stătea drepţi în faţa lor. Lucrând multă vreme printre ei ofiţerul l-a recunoscut în cel care făcea tapajul cel mai mare pe Ion Dincă, (celebrul “Ion Teleagă”), secretarul cu organizatoricul al comitetului central, omul numărul doi după Ceauşescu, celălalt care prelua gesturile şi acuzele ca un ecou era Tudor Postelnicu, ministru de interne, iar militarul era însuşi generalul Milea, ministrul apărării naţionale… Ultimul – dar aici părând cel mai important, căruia i se adresau indicaţiile – era Diaconescu, nepotul dictatorului şi primarul capitalei. Acestuia îi spunea Dincă să ia “gunoaiele” alea de acolo şi – în doi timpi şi trei mişcări - să vadă acolo lună… Şi într-adevăr, după ce Diaconescu a vorbit ceva la un telefon portabil, (care pe atunci numai armata avea), foarte repede au venit acolo două Fadrome şi două Basculante, Fadromele au luat trupurile în cupele lor uriaşe ca pe nişte lemne şi le-a aruncat în basculante. În urma lor au apărut pe bulevarde trei maşini de pompieri care au spălat asfaltul de l-au făcut înt-adevăr lună. “Aha… a înţeles graba curăţirii locului ofiţerul observator. Să nu vadă presa şi televiziunea străină”… El ştiind că alături de el, şi chiar în alte camere de sub el, dormeau duşi corespondenţii străini ai marilor cotidiane ale lumii.

3.

Aflat în patul lui dintr-o casă apropiată de centru, ( undeva în

Aleea Armaşului nr.8) – în care se aruncase îmbrăcat să se liniştească după o noapte de groază trecută pe sub ochii lui, că singurul martor ocular din “observatorul din cer”, cum i se zicea postului lor de acolo – locotenentul Sandu Tărâţă împlinea atunci 27 de ani şi n-a putut să doarmă multă vreme. Nu-şi putea şterge din retina ochilor imaginea celor care au ordonat să tragă şi au venit apoi să şteargă urma isprăvii lor. Stăruia însă cel mai mult

Page 95: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

imaginea de final în care generalul Milea făcea semne cu mâinile împinse înainte, către morţi, că el aşa ceva n-o să mai facă, el se degajează, el iese din joc! Vina acestora şi-o atrăgea asupra lui zicându-şi că greşise enorm trecând în raport numele lui Emil Bobu, (al doilea mare secretar executiv al ceceului) când în realitate era chiar Tudor Postelnicu, ministrul de interne. Dar confuzia era scuzabilă fiindcă aceştia semănau iar el nu-l văzuse niciodată pe Postelnicu cum arăta, ministrul lor, al securitatii, fiind generalul Vlad Iulian, cu care lucrau acum direct… Insomnia îi venea şi de la cuvântul de ordine primit de la generalul lor pe care i l-a comunicat ofiţerul care l-a înlocuit, locotenentul major Ilie Şogodel, spunându-i, ca răspuns la cele povestite, cam agitat şi afectat: “Stai liniştit, Tărâţă… îi tot suna în urechi vorbele acestuia. Noi nu ne mai implicăm… La semnalul specific, ne pierdem în mulţime”… ”Ne pierdem, ne pierdem, îşi zicea el, dar ce facem noi după aceea? Dacă cei care vor prelua puterea ne vor lua tare la întrebări?!”… De-abia acum începea să regrete că acceptase să intre în “securitatea operativă”. El se vedea acum în situaţia unui simplu băiat venit de la ţară, cu un liceu chinuit pe la Vaslui, după care, auzind pe unul şi pe altul “că-i ghini rău, mă, al dracului la securitate. N-ai decât a urmări pi unu şi pi altu şi gata dzeci miare lunar la buzunare, când un derector cu facultate dacă atinje şase”. Că şi la el a fost musai să fie membru de partid, nu l-a deranjat: taică-su era în biroul organizaţiei de bază pe comună şi-n două zile a avut carnetu’ roşu în buzunar. Ăsta era un mare suport la avansare. Mai avea şi originea socială de partea lui: sănătoasă; tun !Era al optulea copchil în famelia unui ţăran sărac. (Aci sta şi să râdea: ”dar care ţăran mai e bogat în ceape?”) Mai ales că taică-său – ca membru în biroul organizaţiei de bază cu “organizatoricu” – îl venera pe Ceauşescu pentru că le “adusese asfalt până-n poartă”, fără să ştie că şoseaua se făcuse pentru cei de la combinatul de porcine de la Tuluceşti pe unde se ajungea trecând şi prin “cotunul” lor Tărtăşeşti, ce aparţinea de comuna Oasele. Alor lor – tărtăşenilor – le mergea “tari ghini” fiindcă furau de la combinat dar şi de la “baza de ameliorare a taurinelor” de la Puturoasa unde tari şi mari erau maică-sa şi o soră de-a lui,

Page 96: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

rămasă acasă, să care seara găleţile cu lapte, din care să facă brânza-brânzică pe care o “comercializa” un frate şi o altă soră aciuaţi pe la Huşi şi Vaslui, prin însurătoare, măi…Fraţii lui rămaşi în sat erau căruţaşi la ceape, (celebrii “conductori de vehicul hipo”) care “munceau din greu”: trei căruţe cu grâu la bază, iar a patra -acasă la mine, nenică!…Păi ce… io bat animalu’ di pomană?!” Iar dacă “ şăfii” mioroseau mişmacu – juma’ juma’ cu preşidintili şi brigaderu… Aşa cum făceau şi cu purceii cu care umpleau sacii încă de la fătare. Lăsau pentru trecut în registru doar” ragoacili celi zaranciti, bre, ci ti joci”, zicea tovarăşu Tache Tărâţă “ăl de la parted şî…cu partedu”care credea – ca şi majoritatea copleşitoare a tătărăştenilor – că Ceauşescu e veşnic. “Ce, nu l-am votat preşidinti pi viaţî?!!”… La derularea vieţii lui, locotenentul Tărâţă s-a încălzit şi a reuşit să adoarmă într-un târziu. S-a trezit însă repede într-un vuiet cumplit, ameţit şi cutremurat de întamplare. Cum de se auzea până la el zarva de pe străzile principale? Afară oamenii strigau de pe la ferestre să se ducă acasă derbedeii iar derbedeii de pe străzi strigau: “Jos… Jos… Jos…” Lui Tărâţă nu-i era clar cine să fie jos? Curând a desluşit cuvântul fatidic Ceauşescu şi a şi sărit să plece la unitate, fiindcă toată capitala era în stradă.

GREOIUL ZBOR SPRE CERUL INTERZIS

Când locotenetul Sandu Tărâţă a văzut întreaga capitală lăsată liberă, fără nici un fel de vehicol militar în calea demonstranţilor, trădarea era evidentă. De aceea “observatorii din cer” – numiţi “stâlpi” – erau tot mai puţin activi şi comunicau între ei ambiguu. (Frânturi neînsemnate şi derizorii au fost prinse de către nişte radio-amatori şi puse pe hârtie în “primul ziar liber” Libertatea, cum avea să se numească de acum înainte “Informaţia Bucureştiului,” celebrul organ de presă al comitetului municipal de partid al capitalei). Când a ajuns la post locotenentul Tărâţă l-a auzit pe colegul lui Ilie Şogodel, codificat “stâlpul unu”, cum se storcoflea să identifice afluirea maselor, de unde vedeau, cine

Page 97: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

păreau că sunt. El a plecat de aici şi s-a îndreptat direct spre comitetul central, deşi era liber în ziua aceea, situaţia impunea să fie la curent cu totul şi să ţină legatură cu ceilalţi din subunitatea lor, fiindcă organizarea era tot pe sistem militar. Peste tot lume, peste tot aceleaşi strigăte până a ajuns în piaţa palatului . Aici mai erau câteva TAB-uri, parcă vreo trei, în faţa comitetului central, soldaţii poate unei singure companii din regimentul “nostru” de la Băneasa şi în faţa lor uslaşii cei raşi în cap, îmbrăcaţi în salopete combinezon negre, cu scuturile cât ei din plastic şi în dreapta cu bastoanele de cauciuc. Ora era trecută de unsprezece şi jumătate iar aproape de douăsprezece nişte helicoptere albe bâzâiau deasupra capitalei, aruncând hârtiuţe pe care era scris strâmb şi neconvingător cuvinte care îndemnau lumea să se ducă acasă dacă nu vor să piară de pomană. Către ora douăsprezece soldaţii de la “securitate” au primit ordin de încolonare, uslaşilor li s-a comandat “la stânga” şi…”înainte marş” adică afară din dispozitiv. Pe deasupra unul din elicoptere s-a lăsat ca un pescăruş uriaş exact pe acoperişul comitetului central când tinerii din primele rânduri au sărit peste cele trei TAB-uri ca iepurii pătrunzând cu grămada înăuntru. Lângă maşinile de luptă se afla şi o maşină mare neagră, cu patru difuzoare negre în formă de pâlnie, cum erau altădată gramofoanele. De cum au ajuns prin birouri tinerii au început să arunce de acolo mape, dosare, hârtii, apoi tabloul Ceauşeascăi, mare şi colorat, după care a căzut în iarbă şi al lui Ceauşescu. Treisprezece dintre ei au ajuns pe acoperiş în clipa când ultimii din nucleul de conducere a ţării urcau în elicopter. Tinerii i-ar fi luat şi aruncat de pe acoperiş jos în mulţime, dar cei patru ofiţeri din garda personală au îndreptat automatele spre ei să stea pe loc, fiindcă ei or să tragă fără milă. Tinerii au încremenit şi au privit neputincioşi la hărăbaia de elicopter care se ridica greu deoarece avea suprasarcină. ( Autorul acestor rânduri a strigat tinerilor să nu mai arunce hârtii deoarece acelea sunt documente importante), strigăt preluat de mulţime şi înţeles de tineri. Tinerii au apucat să vadă că în elicopter intraseră Ceauşeştii amândoi, Manea Mănescu, Ion Postelnicu şi Ion Dincă. “Stâlpii” din “posturile din cer” au asistat cu amuzament (poate)

Page 98: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cum se desfăşoară o trădare; ce simplu şi cât de fără responsabilitate. La consemnul cuvenit ei au intrat în mulţime şi au strigat primii; “Jos dictatura! Jos dictatorii”… Strigăte pe care aveau să le schimbe după cum se lucra acum puternic în culise.

S-a aflat apoi mai pe seară - prin jocul început la televizi-une, după focul tras cu o seară în urmă în capitală şi cel de la Timişoara - că elicopterul cu “fugarii” a făcut un scurt popas la Snagov, ( de unde Ceauşeştii cica şi-ar fi luat nişte CEC-uri şi bunuri personale), că de acolo au continuat zborul numai ei doi insotiti doar de cei patru ofiţeri din garda personală, ceilalţi topindu-se ca untura la soare. Se zicea că elicopterul ar fi terminat combustibilul, fiind obligat să aterizeze dincolo de Titu, pe câmp. Apoi a urmat derularea acelui scenariu slăbuţ al unui amator în domeniu, care s-a chemat imediat Teodor Brateş, (un “nimenea” ieşit din culisele televiziunii, despre care avea să se afle mult mai târziu că era ginerele primului comandant al securităţii, “celebrul” „câine roşu” pe numele lui de Nicolschi, rămas şef al redacţiei “ştiri” încă de pe când director general era aici Silviu Brucan, - despre care avea să se vorbească apoi foarte mult, după douazeci de ani de absenţă). Brateş se canonea să facă lumea atentă şi curiosă, urmărind aruncarea întregii răspunderi numai pe umerii a doi bătrânei sfertodocţi, puşi în frunte ca marionete uşor de manevrat şi foarte uşor de distrus, dacă ..."cauza" o va cere. Şi zicea scenaristul că …”fugarii” au luat cu ei numai doi dintre ofiţerii din gardă, ceilalţi doi s-ar fi dus cu mecanicul-pilot să alimenteze. Aceşti ofiţeri şi-au scos protejaţii la şosea unde ei ar fi oprit o Dacie roşie care i-a dus până la o încrucişare de drumuri şi cum şi astei maşini i s-a terminat tocmai aici combustibilul, ofiţerii au fost obligaţi să oprească o altă Dacie, de data asta una albă, care i-a dus “la loc sigur”, într-o cazarmă militară din Târgovişte. Aici s-a repetat istoria altui oltean îndrăsneţ, numit Tudor Vladimirescu, care – tot aşa: cu largul “aport” al ruşilor – a sfârşit lamentabil.

Cine au fost acei oameni cu Daciile lor roşie şi albă… nu ştim dacă ei şi istoria ne vor spune vreodată...

Page 99: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Ştim totul doar despre un simulacru de proces, desfăşurat într-un loc obscur, - ca într-un beci – în care un procuror amator, nervos şi înrăit, a pus întrebări acuze ca un băieţan înfierbântat în lupta de stradă din seara de pomină a lui 21 decembrie, totul desfăşurat în văzul unor nume precise rămase în istorie: generalul Victor Atanasie Stănculescu, necunoscutul Virgil Măgureanu, cioflingarul Gelu Voican Voiculescu şi amatorul în ale dreptului Mugurel Florescu. Ei au jucat rolul Eteriei lui Ipsilanti, numai că prin inversarea rolurilor: Eteria ne-a omorât un revoluţionar, pe când “Conspiraţia tainică”, a unui mic nucleu desprins din partidul comunist, a lichidat un opozant personal al aceluia care i-a luat imediat locul. Procesul s-a desfăşurat într-o procedură juridică rudimentară, specifică securităţii socialiste, cu un deznodământ care n-a dat satisfacţie nici măcar marilor adversari politici ai comunismului.

DIN HAOS S-A NĂSCUT VICLEANUL

„ După zborul spre neant al helicopterului misterios, nimeni nu întrebat a cui a fost decizia de a scoate din viaţa politică cuplul cel mai adulat din istoria României. Aceasta a reieşit din ceea ce povesti Dragoş Ionescu părinţilor în luna februarie, venit în vacanţă, din ultima lui sesiune de iarnă a examenelor.„ Comuniştii au folosit un helicopter să-i ducă afară din existenţa pe cei doi bătrâni de care s-au folosit 25 de ani, cum îşi duc popoarele primitive nordice – eschimoşii şi laponii – bătrânii pe moarte afară din aşezările lor şi-i lasa pe câmpul acoperit cu zăpadă pradă sălbăticiunilor”.

„Cum aţi făcut, mă taică, de-aţi dat atât de uşor puterea din mână tot unor comunişti notorii?! s-a burzuluit bătrânul învăţător George Ionescu – Zăvoi în faţa băiatului pe care de-abia îl aştepta să-l ia la rost pentru această imensă greşală.

Aşezat la gura sobei pe scăunelul pe care sta, copil fiind, să asculte poveşti la gura sobei de la mama lui, coana “Turturica”, Dragoş n-a răspuns. Se uita lung la grămăjoara de lemne din faţa

Page 100: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sobei cu plită şi se gândea. Tata aştepta răspuns iar mama era în cămăruţa de alături să facă nişte floricele pe aragaz.

„Greu… foarte greu de răspuns la o asemenea întrebare”, i-a spus fiul, aplecându-se să bage în foc două lemne., cum îi plăcea să facă la întoarcerea acasă, iarna. Văzând-o pe maică-sa venind deja cu ciurul plin de floricele albe s-a ridicat şi a venit la masă pentru a se înfrupta din a doua plăcere a lui la venirea acasă “floricelele de porumb” alb.

„Fu-u… a oftat el prelung,dupa multe clipe de tacere… Ceea ce am trăit eu în ultima lună şi jumătate este ceva uluitor. Am trecut printr-un foc dintr-un joc atât de ameţitor că nici acum nu mi-am revenit. A fost ca într-un vârtej, ca într-un uragan pe care-l vedem prin filme: o luare cu vântul drăcească, o învălmăşire într-un foc de arme dintr-un abil joc politic, coordonat de nişte minţi foarte lucide, care nu s-au clintit de la locul lor, au ştiut precis ce au de făcut şi de aceea au reuşit atât de uşor. Au ştiut pe cine să folosească şi de cine să se folosească… La un moment dat s-au folosit teribil tocmai de noi”… Aici Dragoş s-a oprit şi a arătat cu mâna lung spre sud unde capitala rămăsese în urmă la peste două sute de kilometri faţă de Malurenii lor. „Acolo, în capitală, măi tăicuţule şi draga mea măicuţă, s-a jucat o carte teribilă unde – intrând şi eu în joc, simplu amator pasional dar neavizat – se întelege că am fost aproape imediat scos din competiţie, după ce-am reuşit să declanşez acel joc şi să ajut la eliminarea din joc tocmai a acelora care trebuiau eliminaţi din start. Noi studenţii şi foarte mulţi tineri muncitori cu liceul terminat, liceenii şi o parte din profesorii noştri şi ai lor, ajutaţi de o imensă puştime înebunită de acest uriaş spectacol, ne-am expus trupurile să-l dăm jos pe Ceauşescu, fără să ne gândim nici o clipă că el era doar micul vârf al aisbergului uriaş de dedesubt, care a rămas neclintit. Nu mi-aş fi putut da seama nici acum dacă acolo pe holurile comitetului central – când mă dădeam cu capul de toţi pereţii că nu mai puteam să intru în biroul de decizie, din care am fost dat foarte repede afară – nu mă prindea de braţ un domn bătrânel, - cam ca dumneata, tată – care s-a recomandat profesorul Ian Dulescu. Om integru şi cunoscător. M-a tras de o parte şi mi-a şoptit:

Page 101: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

“Linişteşte-te, tinere, şi stai pe lângă mine. Aici – acum – se joacă o carte foarte mare. Cei doi care ne-au dat afară – pe mine şi pe dumneata cu ai dumitale – sunt cei mai pregătiţi marxişti din România ! Unul are legături la Moscova iar celălalt la Washington. Îi cunosc de patruzeci de ani. Am fost cu ei la utece şi în presă. Suntem de-o vârstă şi le cunosc foarte bine stiul şi puterea de maşinaţiune. Am ştiut de ani de zile că băţosul şi încăpăţânatul de Iliescu îi va lua într-o zi locul lui Ceauşescu. O vreme i-am scăpat urma lui Brucan. Era dat la fund. Şi iată-l ! Ăla cu părul puţin şi cu strungăreaţă… Iată-i !… Au apărut şi au pus mâna pe putere. Au în spatele lor armata şi chiar securitatea...” În clipele acelea de enormă tensiune n-am înţeles aproape nimic din ce-mi spunea domnul acela. Erau lucruri absolut noi pentru mine şi tot ce-i nou nu poţi să asimilezi fără repetiţie, ştii doar…„Repetitio mater studiorum”… M-am smucit din mâna lui şi m-am repezit iar besmetic la luptă să intru în acel birou de unde a condus Ceauşescu. Dar la uşa aceaa – pe lângă patru soldaţi înarmaţi, coordonaţi de un ofiţer, a apărut zdrahonul de Dan Iosif, un bişniţar, cunoascut ca agent al miliţiei, care a îndreptat automatul către noi strigând; “Măi…! Care nu se potoleşte-l ciurui!… Aici se hotărăşte soarta ţării!… Afară cu cine nu-nţelege despre ce-i vorba!… Să fie clar!… Aici, în hol nu mai rămâne nimeni!… Afarăă!”… Şi ne-am pomenit împinşi şi de alti derbedei, printre care Nicolae Dide, Dumitru Dincă şi Bebe Ivanovici, ăia care au făcut gălăgia aceea pe mesele din faţa restaurantului Pescăruş, din spatele Universităţii, înţelegând de-abia acum de ce n-au fost ei arestaţi acolo unde era deja masată miliţia… Stau acum şi compar efortul nostru cu al unor pescari care au avut curajul să pescuiască în furtună iar când au ajuns la mal şi au vărsat peştii în butoaie, vin nişte şmecheri care i-au aşteptat ascunşi după stânci, îi ameninţă cu suliţele, le ia peştele, fug şi-i lasă cu buza umflată…”

- Exact… îl aproba tata cu durere. Şi ştii de ce? Că n-aţi avut cu voi, de la început, bătrâni care să vă spună ce şi cum e cu pericolul repezirii altora la ciolan.

- Era printre noi un tânăr inginer care intuind treaba asta spunea mereu: ”Măi băieţi, fiţi atenţi la mine, eu bag cuţitul în

Page 102: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

primul care se instalează la putere; asta va fi precis tot unul de al lor!” În nebunia de acolo cine era să ia in seamă o asemenea afirmaţie?… Şi s-a dovedit că şi ăsta a avut o mare dreptate.

- Şi de fapt cum a fost, măi taică, cum s-a desfăşurat toată tamja asta? a întrebat tata franc, având paharul în mână şi făcându-i semn fiului să şi-l ridice şi el pe al lui pentru prima ciocnire voiasă că sunt cu toţii iar acasă,intregi, teferi si de neclintit..

- Cum să fie, tăicuţă şi măicuţă… Ca la balamuc… Fiindcă după “fuga” aia a lui Ceauşescu cei care strigaserăm şi împinseserăm cu trupurile noastre în forţele oarbe ale dictaturii ne-am amestecat cu cei care o apărase până atunci. “Eveniment unic în istoria omenirii”, după cum a remarcat chiar atunci domnul profesor Dulescu, omul care nu s-a mai despărţit de mine dar nici eu de el. Dacă l-am fi cunoscut mai de dinainte - poate că acum alta ar fi fost situaţia…

- No… l-a dezaprobat tatăl. Poate dacă am fi avut un guvern în exil la Londra - cum au avut polonezii în cel de al doilea război mondial. Şi poate nici aşa, deoarece ai văzut, tată, că acel guvern a reuşit declanşarea revoltei în Varşovia dar ruşii – în loc să accelereze înaintarea – s-au oprit pe Vistula aşteptând să-i decimeze nemţii pe răsculaţi, fiindcă guvernul acela era de dreapta, al burghezo-moşierimii şi lor aşa ceva nu le convenea.. Vă v-a fi foarte greu să mai scoateţi prostimii din cap ura faţă de capitalism şi să-i reobişnuiţi pe oameni cu proprietatea şi răspunderea personală faţă de bunurile şi afacerile tale… Ehei, văd că te uiţi la mine ca la felul paişpe fiindcă nici ţie nu ţi-e-n clar ce înseamnă toate acestea. Noi le-am trăit şi le ştim. Eu mi-am dat seama imediat când v-am văzut zbătându-vă cu vicleanul ăsta de Iliescu pe 8 ianuarie; atunci s-a redeschis pe faţă lupta de clasă… Întorceţi-vă, copii, la istoria ultimilor 50 de ani şi studiaţi perioada crâncenă a luptei de clasă. Dacă n-o să pricepeţi ce este aceasta, sunteţi sortiţi eşecului încă de pe acum. Căci dumnealor, comuniştii, au o mare experienţă în acest domeniu şi ştiu că prinde la prostime din ghiu!

Page 103: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Aşa-i, tăicuţule, l-a aprobat Dragoş de formă pe taică-său, el vrând de fapt să continue a relata cum a fost de fapt situaţia şi cum au intrat ei în comitetul central. Militarii s-au retras ca printr-o minune, la aflarea veştii că nu mai au comandant – generalul Milea se împuşcase, (sau a fost împuşcat), nu se ştie precis, mulţi ofiţeri s-au îmbrăcat în civil şi au venit între noi. Doi dintre ei însă s-au reîmbrecat militari şi au venit lângă noul conducător – ţi-i aminteşti pe căpitanul Lupoi şi contraamiralul Cico Dumitrescu. Ca după câteva zile să apară însuşi generalul Militaru, îmbrăcat în hainele lui cu linie sovietică. Dar până aici a fost un drum de câteva ore destul de drăcesc. Jos în mulţime a coborât Constantin Dăscălescu, ultimul prim ministru al lui Ceauşescu şi a cerut tinerilor să vină lângă el să formeze cu ei un alt guvern, pentru că “ţara nu poate fi lăsată aşa; ea trebuie condusă de cineva”. Bineînţeles că domnul Dulescu ne-a spus cine-i şi l-am izgonit, porcăindu-l chiar. Mai încolo a apărut un alt fost prim ministru de-al lui Ceauşescu – ăla dat jos de mineri prin 77 – Ilie Verdeţ, care şi ăsta la fel: ”Că… măi copii, ţara are nevoie de o administraţie: ea nu-şi poate opri activităţile. Eu… având experienţa care se ştie”… La semnele domnului Dulescu l-am luat şi pe acesta la goană. Mai apăruse un doctoraş tânăr, cu bărbuţă, îmi pare, care adunase în jurul lui un grup de ţâşti-bâşti şi doctoraşul – de altfel destul de coerent – zicea că ei sunt deja constituiţi într-un comitet de conducere provizorie dar băieţelul n-avea decât un metru şi jumătate şi se repezea ca murgu-n hamul unui vagon cât ţara pe care nu l-ar fi clintit din loc nici un centimetru. Am aflat apoi că la televiziune era deja constituit un grup extrem de eterogen în frunte cu mai cunoscuţii actorul Ion Caramitru şi poetul zănatec Mircea Dinescu. Dar ăştia… nu-ş cum dracu s-a făcut, măi tăicuţă, că…”nu intrau în cadru”… Când să se transmită ştirea pe post, Ilie Ciurăscu, acum în postura de regizor, le zicea să se dea mai la strânga, apoi mai la dreapta, şi iată Dinescu deschide gura lui ştirbă şi dă să urle ceva, dar nu se auzea nimic. “Hai, dă-vă dracului, se pare că ar fi zis acel Teodor Brateş din umbră, că nu voi trebuie să fiţi”… Şi au dispărut din imagine ca peste un timp să vie “echipa adevărată” pe care a anunţat-o cum a anunţat-o…

Page 104: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Până atunci însă să vedeţi, dragii mei părinţi, ce s-a întâmplat în biroul lui Ceauşescu. Noi am aflat mai târziu de cele ce se întâmplau în afara acelui birou, adică toate ăstea ce v-am spus. Atunci noi, în zăpăceala aia, când unul intra şi altul ieşea, când la microfonul din balcon vorbea cine vrea şi cine se trezea vorbind, ne-am tot uitat unul la altul şi domnul Dulescu ne-a spus: „Copii… avem oameni care pot prelua conducerea: avem dezidenţii noştri reali”. Şi ne-a spus de Dumitru Mazilu, pe care l-a cunoscut şi ştia şi unde locuieşte, cu domiciliu forţat. Atunci noi l-am trimis pe Dinu Pătruşcă şi pe Bebe Rădoi, colegii noştri din conducerea solidarităţii, la el acasă. Locuia într-un bloc din spatele bisericii italiene, undeva destul de apropape de comitetul central. Aceştia se întorc cu un pişpirică de om, cu părul cam în dezordine, mititel şi destul de dezorientat; speriat parcă… El se uită la mine, îi strânge mâna domnului Dulescu, căruia îi tot mulţumea zâmbindu-i , acesta îi spune repede despre ce era vorba, timp când s-a făcut linişte în acel birou, toţi simţind că am găsit omul care ştie ce are de făcut. Şi într-adevăr parcă-l aud: “În cazul ăsta, dragii mei, a început el lapidar, mai mult decât didacticist, chiar inervant de pedant, treaba trebuie luată în serios. Rog pe distinşii studenţi care m-au însoţit în drumul meu de acasă şi până aici să meargă din nou la locuinţa mea şi s-o roage pe soţie să ia o hârtie mototolită, aruncată după sobă, şi să le-o dea domniilor lor să ne-a aducă aici. Acolo eu am conceput, încă de multă vreme în urmă “Programul unei conduceri noi, democrate”. Dinu şi Bebe au zburat la indicaţia mea şi au fost repede cu hârtia-n dinţi.

- Cine-i Mazilu ăsta? A întrebat tata, căruia acest amănunt îi scăpase parcă din urmăririle lui cu sufletul la gură a evenimentelor la televizor.

- Cum? Nu ştii?… A fost cel mai cunoscut dezident din România, deoarece a fost delegatul nostru la ONU şi acolo fusese ales preşedintele problemelor pentru tineret al acestui for. Şi după ce a prezentat situaţia reală a tineretului din România, Ceauşescu l-a adus acasă şi i-a dat domiciliu forţat, să nu mai vorbească “ce nu trebuie” cât o trăi! El era binecunoscut ambasadelor europene de la noi, sub protecţia cărora se afla, altfel Ceauşescu îl trimitea

Page 105: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

una două la puşcărie. El era deci acum cel mai indicat să preia conducerea provizorie. Aşa încât ne-am şi aşezat la masă să trecem pe curat cele cuprinse în hârtia aceea mototolită. De unde să ştim noi că în acelaşi timp – undeva departe de învălmăşeala de aici, vreo câţiva, bine cunoscuţi între ei şi bine cunoscuţi cu cei care deţineau comanda armatei şi a organismelor ministerului de interne, adică miliţia şi securitatea, se adunau şi stabileau – cu mare precizie şi într-o perfectă unitate de comunişti cu experienţă – stabiliseră de acum cine va prelua din mers conducerea şi cine vor fi cei care vor apărea în faţă ca “oameni noi”, veniţi din valurile revoluţiei noastre, “emanaţi” de ea !… Am păţit ca în zicala populară: “Unde dai şi unde crapă!”

- Aci se potriveşte aialaltă, măi tată, a intervenit bătrânul învăţător, care nu se lăsa la zis zicale: “Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”.

- Nu, nu…Nu te supăra, dar până acum ne este clar: a venit tocmai cel care era pregătit! A ţinut Dragoş să precizeze cele spuse încă mai de dimineaţă de profesorul Ian Dulescu….Şi să vedeţi ce-a urmat – că asta mă face să afirm că totul era pregătit încă dinainte. Când Proclamaţia – Program era scrisă frumos de mână de către Horia – cu scrisul lui mare şi caligrafic – şi domnul Mazilu aproape că terminase să ne citească conţinutul ei punct cu punct, se produce ceva miraculos, jumătate din biblioteca din faţa noastră se desface şi de acolo – pe o uşă secretă – apar doi vlăjgani care trăgeau după ei doi bătrânei pirpirii, dar destul de hotărâţi. Unul dintre vlăjgani se repede la Dumitru Mazilu şi-l întreabă cu degetul arătător întins spre el ca un pistol: “Cine ţi-a dat ţie dreptul să vii să te instalezi aci?!”… (Mi-aduc acum aminte de pistoalele Anei Ipătescu şi-mi vine râsu-plânsu lui Nichita Stănescu). Dar atunci mititelul a clipit des şi a încremenit pe scaun, fără să scoată nici o vorbă… Adevărul e că eu atunci – nu-ş cum dracu; să fi fost şi asta premeditat – eram singur la balcon şi vorbeam oamenilor despre faptul că acum se perfectează Declaraţia – Program şi că în curând vom vesti lumea cine va prelua conducerea şi cu ce program. Ce vă spun acum sunt relatările colegilor mei; căci eu din momentul acela n-am mai putut intra niciodată în acel birou…

Page 106: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Şi-mi spunde Horia, ( care şi el fusese scos foarte brutal afară, fiind singurul care a încercat un protest, respingând intervenţia acestor necunoscuţi) că lunganul acela negricios l-a tras de mână pe bătrânelul cu chelie deasă şi strungăreaţă în faţă, întrebându-l, după ce i-a smuls din mână hartia lui Mazilu: “Ia vedeţi, tovarăşu Brucan, zice bine ăsta aici?” La care hlizitul, acum încruntat, citeşte şi face cu degetul mare prin aer: “Nu… Nu…. Nu se iese din Tratatul de la Varşovia… Supărăm Uniunea Sovietică”… Celălat lungan mai bătrân îl trage pe celălalt pişpiriu la masă şi-i dă şi lui hârtia, să citească, spunându-i tot aşa de poruncitor: “Ia vedeţi, tovarăşul Iliescu, zice bine ăştia aici în privinţa proprietăţii?”…Cel cu zâmbetul cât faţa, acum într-unul rece, îşi pune tacticos ochelarii, citeşte, dă hârtia, aproape politicos lui Mazilu înapoi, îşi strânge ochelarii, îi rebagă în buzunarul de sus, clipeşte şi zice: “ Nicidecum, dragii mei… Păi… măi dragă… aci se pune problema unui provizorat în administraţie care să pregătească alegerile libere. Ori în cazul ăsta… se poate da doar o mică parte, în folosinţă pământ ţăranilor, nu cum sună ciorna dumneavoastră că: “Se va reda pământul ţăranilor”… Trecerea de la o economie la alta nu se poate face brusc. Aşa încât…” In atmosfera aceea de confuzie şi incetitudine apăruse o idee mai clară. Mazilu s-a ridicat şi ar fi spus, oferind loc pe scaunul lui celor doi: “ În cazul ăsta… treceţi dumneavaostră aci şi”… ”Nu, nu… l-a oprit Iliescu, trecând repede cu un scaun alături, în dreapta lui. Vom trece lângă domnia ta şi vom conlucra împreună. Acelaşi gest l-a făcut şi Silviu Brucan, luând alt scaun şi aşezându-se în stânga acelui mititel şi speriat de Dumitru Mazilu, care i-a recunoscut şi cărora le-a strâns mâna ca unor vechi prieteni. În clipa următoare Dan Iosif, cât o cumpănă de fântână, cu un automat după gât, Dumitru Dincă, Nicolae Dide şi Bebe Ivanovici, toţi cu automate după gât au poftit pe ceilalţi afară. Mazilu l-a reţinut, apucându-l de mână pe Bebe Rădoi, (ca mulţumire că l-a adus de acasă) spunând: “Dansul nu. E nepotul meu, student, care mă însoţeşte, întrucât am probleme cu deplasarea, de la un lumbago acut”. Afară la balcon a venit lângă mine un moşuleţ destul de înalt şi subţiratic şi mi-a cerut microfonul să anunţe şi el

Page 107: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ceva de inimă: “Oameni buni, a început acesta cu o voce spartă. Sunt scriitorul Ion Papuc şi vă garantez că dacă admiteţi să preiau conducerea în acest moment istoric eu”… Jos s-a produs o rumoare şi cineva, adică mai multe glasuri, au strigat: “Mănescu… Mănescu”… Adică să fie adus Corneliu Mănescu, cel înalt, fost ministru de externe o vreme sub Ceauşescu, după care se insinuează greu printr-un grup destul de numeros şi agitat venit pe balcon însuşi Petre Roamn, care se recomandă profesor universitar şi vesteşte lumea că de acum “s-a şi constituit primul Consiliu Provizoriu şi că din acel moment armata a preluat şi atribuţiile ministerului de interne şi… armata e cu noi !” La ridicarea tonului acestui anunţ mulţimea a izbucnit în urale şi în strigăte de bucurie: “Armata e cu noi!… Armata e cu noi!” Petre Roman a mai consultat mulţimea:. “Trebuie să hotărâm acum – aci – cu toţii cine va face parte din acest consiliu provizoriu de conducere a ţării până la alegeri. Că-i vom zice Forum, cum i s-a zis la Timişoara, că-i vom zice altcumva, vom vedea”. Eu i-am cerut microfonul şi am ţinut să accentuiez apăsat: “Este deja constituit înăuntru Consiliul de conducere al Forumului Civic. Oamenii sunt înăuntru şi lucrează la Proclamaţia-Program pe ţară. Dar să nu uităm scopul revoluţiei noastre: guvern fără comunişti ! De jos mi s-a răspuns destul de puternic: “Guvern fără comunişti…Guvern fără comunişti”… Ăsta a fost momentul când pentru cei ce se şi instalaseră la putere am devenit indezirabil. De aceea n-am mai fost primit înăuntru şi-mi spune Bebe Rădoi că din primul Consiliu provizoriu care s-a constituit într-o listă de 41 de persoane – între care figuram noi cei patru – adică eu, Horia, Bebe şi Dinu – când s-a dat citire listei la Televiziune lista cuprindea numai 37 de persoane, exact noi patru fiind radiaţi de tătucu Iliescu… După plecarea acestora spre televiziune, (cu acele celebre TAB-uri pe care numai armata le dirija), a început să se tragă în jurul comitetului central… Cineva infiltrat între noi, cei care încă mai eram în clădirea comitetului central, a strigat puternic: “Adăpostiţi-vă!… Trag teroriştii lui Ceauşescu!” Din clipa aceea frica, care ne ieşise din oase, a reapărut şi fiecare căuta să se ascundă, să nu fie lovit, căci nu s-a ştiut deloc, niciodată cine a

Page 108: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tras după 22 decembrie şi de ce s-a mai tras. Adevărul este că şi după aceea au căzut victime prin oraş dar nimeni n-a fost atins la comitetul central, la radio sau la televiziune, unde s-a făcut câteva zile mare vâlvă că “se trage”. În 21 ne-am bătut cu miliţia şi armata, atunci îi vedeam, erau faţă-n faţă cu noi, acum duşmanul era ascuns în întuneric şi nu puteai şti unde se află. Putea să fie chiar lângă tine. Din acea zi am mers numai aplecaţi şi răsfiraţi pe sub balcoane, gata să intrăm în prima uşă sau poartă dacă se trăgea chair asupra noastră… În noaptea ceea a venit printre noi celebrul Petre Roman însoţit de un personaj brunet şi foarte sprâncenat, cu o voce baritonală dar gâjâită care ni s-a recomandat inginerul Cazimir Ionescu. Acesta ne-a rugat să ne organizăm în grupe, pe facultăţi să începem “apărarea populaţiei de terorişti”, trecând chiar să facem cu entuziasm controlul tuturor persoanelor suspecte, apoi chiar a întregii populaţii care se afla în jurul comitetului central sau la televiziune, având posturi permanente la gurile de intrare şi iesire de la metrou. Opream lumea şi le ceream buletinele, de parcă în buletine scria terorist sau om cumsecade. Apăruse atunci zvonul cu femei care aveau pistoale ascunse în sutiene, babe care duceau pistoale ascunse în colivă, ceva demenţial. Cică ar fi fost terorişti travestiţi şi în preoţi. Televiziunea ne alimenta cu “cazuri concrete”. Frica reintrase în români, până-n oase.. În blocurile de unde se ştia că ies mulţi tineri să plece iar în centru la” revoluţia neîncheiată”, apăreau indivizi necunoscuţi care creeau panică, făceau zgomote suspecte, loveau puternic table sau chiar spărgeau violent câte un geam la casa scărilor.

- Şi-aţi prins vreun terorist din ăştia ? s-a uitat tata lung la fiul său naiv.

- De unde, tăicuţule… Dacă au fost reţinuţi unii suspecţi – sau chiar prinşi asupra faptului – unii îi arestau şi alţii le dadeau drumul pe uşa cealaltă din “lipsă de probe”. Se zice că erau ofiţeri de securitate care aveau pe ei câte trei costume de haine, pe care le dezbrăcau după cum era cazul. Deşi se zicea pe de altă parte că circulă teroriştii cu miile, de reţinut şi arătat lumii n-a fost nici unul. Pentru a apăra şi mai bine noua conducere, armata a adus 20

Page 109: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de tancuri grele în piaţa palatului care aveau tunurile şi mitralierele îndreptate spre palatul regal, biblioteca universitară şi căsuţa aceea din colţ, de pe acoperişul căreia s-a aruncat – cică – cu o zi în urmă acel manechin care a creat panică şi i-a stricat lui Ceauşescu mitingul. Servanţii acestor tancuri au început să tragă cu mitralierele în aceste trei edificii enumerate mai sus iar când i-am întrebat pe soldaţi de ce trag, ei au răspuns că “aşa este ordinul”. Trăgeau câte cinci minute în draci, apoi stăteau câte un sfert de oră... Şi iar reluau tirurile care au ţinut până în 25 decembrie când s-a anunţat “pronunţarea” în procesul de la Târgovişte şi executarea “dictatorilor”… Să nu crezi, taică dragă, că noi ne-am lăsat şi le-am dat ăstora puterea atât de uşor, cum zici. Ne-am ţinut scai de ei şi, cu datele despre ei de la domnul Ian Dulescu am început să-i încolţim. Când au văzut că încă mai au nevoie de noi, să ne folosească la controalele alea, dându-ne şi câte un soldat înarmat cu noi, ne-au tot dus cu zăhărelul că ei “nu urmăresc preluarea puterii; ei fac treaba aceasta de liniştire a populaţiei şi pentru a se putea pregăti alegerile libere. Ei nici nu vor candida. În ianuarie însă, când au văzut că totul s-a liniştit şi în fabrici erau deja constituite acele regrupări a foştilor în FSN, (care era partidul, sindicatul şi uteceul la un loc), atunci domnii au început să ne spună că: “tot ce se vede în construcţiile acestei ţări – blocurile, fabricile, canalul Dunăre – Marea Neagră, Casa poporului, Casa Scânteii este munca lor. Că nimeni n-are voie să distrugă o economie făurită cu atâta greutate, că poporul nu admite să i se ia dreptul sacru la proprietatea sa şi la decizie! Voi? Ne întrebau provocator, ce-aţi făcut până acum de ridicaţi pretenţia de a veni la decizie. Când noi trudeam din greu prin fabrici şi şantiere, voi – prin ăştia ai voştri, veniţi acum de peste graniţă, să vă luaţi fabricile şi moşiile înapoi. Noi am stat aci şi am mâncat salam cu soia iar ai voştri au mâncat salam de Sibiu prin străinătate. Noi am lucrat şi sâmbetele şi duminicile fiindcă Ceauşescu a fost un tâmpit, s-a luat după negheoaba aia de Ceauşeasca, căci ea e cuiul care a stricat totul în ţara asta!. Când unii dintre noi ne-am apropiat bătrânilor aceştia care au revenit în ţară – Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu – au început să ne arate cu

Page 110: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

degetul că ne-am vândut moşierilor şi bogătaşilor şi că mentorul nostru – preşedintele ligii studenţilor Marian Munteanu, este dintr-o familie de legionari, el însuşi cu asemenea concepţii criminale. Nu vedem că deja moşierii au şi introdus în ţară droguri, dolari, hoţia şi curvăsăria, că însuşi Radu ăsta Câmpeanu a avut la Paris casă de randez- vous, a ţinut zece neveste dintre care pe vreo patru le-a omorât cu mâna lui… Acuze brutale şi mincinoase luate din recuzita luptei de clasă pe care ştiu cum s-o ducă domnii comunişti pentru a atrage iar de partea lor mulţimea mahalaleor şi prostimea satelor.

- Ai dracului,mă… Drăceşte-au mai lucrat, a ridicat bătrânul învăţător sprâncenele, înţelegând de-abia acum prin ce a trecut – şi poate va mai trece – fiul său intrat în această horă a bătăliei românilor cu românii.

- Cum îţi explici dumneata că în revoluţia asta n-a murit nimeni dintre cei împotriva cărora s-a răsculat poporul, ca să zic aşa, în schimb au căzut morţi peste o mie dintre noi, fără să mai punem la socoteală şi grav răniţii sau morţii de mai târziu, ca urmare a rănilor primite.În toate revoluţiile lumii poporul a omorât zeci şi sute de indivizi aflaţi atunci la conducere, şi la noi - ca dracu – au căzut numai revoluţionarii şi – culmea ! – nimeni nu este vinovat.

- Ba da, i-a prins tata mâna fiului să-i amintească “adevărul” inventat de noii stăpânitori. Ceauşescu şi Ceauşeasca … Ţapii ispăşitori… Asta ca toţi comuniştii să-şi apere pielea şi cei care au preluat puterea legitimitatea !.

- Ai perfectă dreptate… Aceeaşi teză o susţine şi domnul Ian Dulescu, a recunoscut Dragoş, adăugând: Ştim aşadar cu cine avem de dus o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Căci nu se poate ca această revoluţie să ne fie furată, cum a avut curajul micuţul de Dumitru Mazilu să afirme verbal, scriind în acest sens şi o carte cu acest titlu. Asta i-a spus el lui Bebe, care se duce pe la el de atunci mereu Din momentul acela băiatul le-a spus părinţilor că-i roagă să nu-l mai întrebe nimic despre cele întâmplate. El a venit să se relaxeze; să uite chiar. Si că, în acest sens el, după ce vor lua

Page 111: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

masa, el îşi va lua câinele, - pe zdrahonul de Nero – şi se va duce cu prietenul lui cel mai fidel să vadă ce face via sub zăpadă

„DIVIDA ET IMPERA” REDIVIVUS

În momentul acela câinele a început să latre, acel lătrat specific de vestire că vine cineva, că a intrat cineva în curte.În clipa următoare s-a şi văzut prin perdea o umbră, o bătaie cu degetul în rama uşii şi întrebarea specific brăileană: “Acasă… acasă ?” Doamna Turturica s-a şi ridicat de pe scaun, a deschis uşa şi a răspuns tot ca pe la Brăila:

- Acasă, Mitele… Acasă, fine… Acasă…Unde naiba-n altă parte la orele astea…Hai, pofteşte înăuntru…

În bucătărie şi-a făcut apariţia, intrând agitat, un bărbat scundac, la vreo patruzeci de ani, cu căciula rusească pe cap, dar de culoarea iepurelui, geacă scurtă de vinilin, blugi pe picioare şi bocanci cu talpa groasă.

- Hai, săru’ mâna, năşică, şi săru’ dreapta, naşule. Ce faceţi, domnilor… Văzându-l cam târzior şi pe Dragoş “acoalea”, din cauza stângului lui cam chiompan, venitul nepoftit s-a mirat foarte, plăcut surprins: O,o,o… Ia uite-ţi-ţi-l şi pe năşicu Drăgoşel; când ai venit, domnule? (Asta era tot aşa o întrebare de stil brăilenesc de care nu scăpa nimeni când se întorcea în sat). Posibil să nu te mai cunosc, căci …nu m-aşteptam să…

- Ieri seară; cu rata… i-a răspuns Dragoş întrebării care ar fi urmat inevitabil: “da’cu ce-ai venit, că io nu te-am văzut în gară şi nici în rată”.

- Ia uite, domnule, ce întâmplare: să fie şi naş Drăgoşel acasă…Şi…complectamente schimbat; altul…Parcă mai aşa…mai…

Dragoş a ridicat din umeri că n-are ce să-i facă: uite e şi el acasă. Îi strânge mâna ăstuia şi-l întreabă şi el cu întrebarea glumă brăileană: “Ce dracu, mă fine, tot la standardul de unu şi cinci ai rămas: nu mai creşti şi tu?

- Păi nu, naşule, că… gata: vârsta!… Plafonarea… Atâta mi-a fost dat să fiu; asta mi-e limita de sus, vorba aia: ciuperci semeni, doar n-o să iasă castraveţi, nu? Ha, ha, ha, ha, ha…

Page 112: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ehei…i-a întins naşul bătrân două degete să i le strângă aşa. Dacă numai limita fizicului ţi-ar fi…Ţi-ai luat, mă, servici ?

Luat prin surprindere vecinul –“fin” a clipit des şi a răspuns zăpăcit:

- Servici…? Şi-a ridicat el căciuloiul care-i căzuse până pe nas. Incă nu, năşicule, te rog să mă ierţi şi să mă înţelegi, da… sunt perspective… Majore… Am făcut unele investigaţii care demonstrează reale posibilităţi… Nu prea mari şi importante, dar… însă… totuşi… foarte enorme speranţe.

- Am dat-o dracului, a râs bătrânul dascăl sâsâit. Zi-i: foarte enorme şi… extraordinar de imposibile…Măi fine, măi, pe ce lume trăieşti şi cu cine vorbeşti?… Ăsta-i regele pleonasmelor, taică; uită-te, Dragoşe, bine la el şi… fotografiază-l… E unic în sat. Poate şi-n judeţ. Văzându-l pe-ăsta strâmtorat, cu căciula luată repede din cap să nu fie tuflit de învăţător că nici acum n-a învăţat că atunci când intră într-o casă trebuie să-şi ia căciula din cap, bătrânul l-a atins numai omeneşte pe spate, zicându-i mai cald: Mă, Ameţeală, mă… da’ o femeie cam când aduci noră amărâtului ăla bătrân de taică-tu, care- i pe ducă?… Vă mănâncă hara fără o femeie, păduchii şi pelagra…

- Femeie? S-a uita el cu ochiul acela chiomp într-un colţ al bucătăriei. Ha… a râs Mitel Cuculearcă, cum era el poreclit în sat, exact ca unul Zbenghea, mongoloid cu mintea jumătate dusă. Vine…Vine şi ăsta… Ne aflăm într-o perspectivă… nu prea îndepărtată cu cineva care… Femeie mare şi de caracter grozav!… O personalitate în materie… Ca să nu mai fie contrazis el şi-a luat o măsură de apărare: Se va vedea, naşule… Când va fi aci la faţa locului. N-am făcut eu evaluarea; ea vine de la nişte somităţi în materie. Unul ar putea fi domn’ Biju Scarlatină, de la CEC-ul poştal… Altul… însuşi Tică-al moaşei, băiat cu liceu şi trei ani de pârnaie la bază…

- V-a tunat şi v-a adunat, a dat bătrânul învăţător din mână, luându-l din scurt, cum avea obiceiul, fiindcă de râia asta nu mai scăpai dacă te aşezai cu el la taclale. Spune: de ce-ai venit; ce vrei?

- A… s-a uitat el după naşa bătrână, e o problemă de ordin organizatoric, ca să zic aşa...Una gospodărească. Da’, în sfârşit, va

Page 113: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

veni şi momentul ei, acum, naşule, ţin să te asigur că… gata! Mă întorc la Bucureşti… Să fiu al dracului ! Îmi iau servici tot la sere, unde am mai fost, fie la Leordeni fie la… ăsta, cum îi zice, la Popeşti, da. Da cum!… Îmi iau servici că nu se mai poate. Cheltuieli, bani lipsă, una alta, da…ia spune-mi, naşule Dragoşel, ce mai e, domnule, prin capitală?… Chiar… Sunt curios… Ce-or mai fi făcând ăştia cu care am fost pe 21 la Inter şi pe 22 la cece…? Ăştia: Bebe Ivanovici… Nicolae Nicuşor… ţiganu’ăla inelat Traian Dudaş… Am fost la revoluţie cu ei… NOI AM FĂCUT REVOLUŢIA…

Pe Dragoş l-a luat imediat o tuse seacă, s-a înroşit la faţă şi a ieşit afară să tragă aer, că simţea că acolo se sufocă. Dându-şi seama de gafă, sau tocmai pentru că nu o socotea o gafă, Mitel Cuculearcă s-a adresat imediat naşei cu:

- Naşă, nu vă supăraţi, pentru o cănuţă de ulei… Vrea ăla bătrânu să-i fac niscai gogoşi şi… Până poimâine când ia ăsta bătrânu pensia… Coana Turturica i-a adus lui “încurcă lume’ repede cana aceea plină de untdelemn şi l-a condus afară, cu mâna pe spate, grăbită să vadă ce-i face băiatul. Cuculearcă a plecat mergând mai mult cu spatele să tot mulţumească şi să fie scuzat de deranjul pe care, se pare, că l-a produs.

- Vă rog să mă scuzaţi de incompetenţă şi impacientare, dar eu..însă…totuşi…o să mă recompensez cu o surpriză de proporţii când voi apărea cu mult aşteptata fină la domniile voastre să v-o prezint pentru facere de cunoştinţă… Săru’ mâna… Şi încă o dată mii de răsmulţumiri mulţumitoare şi călduroase.

Zdrahonul de Nero l-a lătrat acum pe Cuculearcă rău, ca pe un duşman, simţind parcă deranjul care l-a adus stăpânilor săi. Dragoş şi-a luat puţintica de mamă de după umăr şi a intrat cu ea în casă, exclamând de-abia acum:

- Uitaţi, tăicuţă şi dragă măicuţă, cine pretinde că a făcut revoluţia?!

- A..hac! a aruncat bătrânul măna după cel care plecase. Mi-a împuiat capul… Vine aci şi-mi spune cu lux de amănunte că el a ajuns până la trei metri de Ceauşescu, pe care era gata să-l ia de guler şi să-l arunce de pe clădirea ceceului, dacă nemernicii ăia de

Page 114: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

securişti nu şi-ar fi îndreptat automatele spre el. Şi El ce si-a zis: “Mă, dă-l dracului! Nu-mi risc io viaţa pentru un dictator. Lasă-l dracului, să plece că n-are unde să se ducă, fiindcă ruşii – niet! – i-a închis graniţa… Ce… era să-mi pui io mintea cu un amărât de boşorog dărâmat; că era vai de mama lui cum arăta, naşule, să-mi sară ochii… P-ormă m-am dus cu ăsta… cu Bebe Ivanovici şi l-am adus pe Iliescu de acasă. Noi doi!… Pe crucea mea. Că zicea ăsta care a mai fost cu noi, Dan ăsta Iosif: “Mă…ăsta-i tătucu ăl mai nimerit pentru momentu’ăsta. Ţine cu el şi armata, şi muncitorimea noastră; golanimea mahalalei, toată lumea!...

- E… Aici e buba, taică dragă… a ridicat Dragoş arătătorul în sus pe care l-a coborât repede jos ca la apăsarea declanşatorului pentru închiderea curentului electric. Domnul profesor Teofil Bratescu a observat încă din 8 ianuarie l990 că revoluţia a căpătat trăsăturile celeilalte revoluţii, cea socialistă din octombrie 1917, că a fost făcută de muncitori şi de ţărani şi că Ion Iliescu pe ei îi reprezintă, fiindcă de ei şi-a bătut joc Ceauşescu care “ a întinat măreţele idealuri ale socialismului ştiinţific” şi nu de poporul şi neamul nostru românesc, după cum a afirmat în gura mare în clipa când s-a autonumit noul preşedinte, după ce l-a mazilit, prin împuşcare, ca în evu mediu, plătindu-i ăluia o poliţă fiindcă-l scosese din toate funcţiile politice, tocmai de frica sa nu-i ia locul..

- Da’ ce a fost pe 8 ianuarie ăla ? a întrebat bătrânul învăţător căruia-i scăpase acest amănunt.

- În ziua de opt ianuarie din anul ăsta l990, noi studenţii – constituiţi deja în Liga studenţilor şi cu Marian Munteanu numit de noi preşedinte – am intrat în sala de şedinţe de la senat, aflată vizavi de Cişmigiu, tocmai când era sedinţă de definitivare a Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi noi am cerut – la sugestia domnului profesor Teofil Bratescu – să ne spună fiecare din acest consiliu cine este, ce politică a făcut şi ce are de gând să facă de aici încolo. Când am ajuns la Ion Iliescu ăsta a minţit că a fost student la TCM, că a lucrat în domeniul apelor dar că din punct de vedere politic “ a fost şi este un socialist”…A căzut tavanul pe noi!…Ceea ce auzisem, acum se confirma. Şi modul

Page 115: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sfidător cum a făcut acea declaraţie ne-a înfierbântat şi am ieşit afară să spunem tineretului cine-i acest Ion Iliescu. După ce ştiam că pe l9 decembrie a venit de la Moscova de la Gorbaciov în ziua aceea am mai aflat că avea două prenume Ion – românesc – dar şi Ilici – rusesc; ca pe Lenin. Atunci s-a strigat din piepturile tinerilor răniţi a doua oară sufleteşte teribila stigare: “JOS ILIESCU ! “Pe când cutreieram bulevardul Magheru cu acest strigăt, ne-am pomenit cu zeci de basculante pline cu muncitori, scoşi din schimburile I si II de la IMGB, la indicaţia directorului de acolo, fost activist de utece şi prieten apropiat lui Iliescu si cu sprijinul lui Bebe Ivanovici, inginer angajat acolo. Muncitorii aveau bâte strunjite pe care ni le arătau şi urlau ca apucaţii: “IMGB face ordine!… Din momentul acela ţara s-a împărţit în două şi contrarevoluţia a început să intre în mişcare.

În toate satele şi în toate întreprinderile, în şcoli şi în administraţia de stat se înjghebaseră bine acele nucleie noi de conducere “colectivă” numite FSN, ce adunaseră aici pe cei mai “necompromişi” muncitori, ţărani şi tineri ce cunoşteau bine modul de lucru cu masele, fiind mereu pe lângă foştii din partid, utece şi din sindicate, unde foştii directori şi preşedinţi de ceapeuri intrasera“de facto” în acest consiliu, (la indicaţia expresă a noului prim ministru, care semnase prima ordonanţă a interzicerii făcutului de”politică” la locul de muncă), noua grupare era socotită una“administrativă”, in realitate devenise brusc un puternic nucleu politic readunat din cioburile fostelor forme ale dictaturii: partid, utece, sindicat.

CONTRAREVOLUŢIA

Page 116: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ASPRA REVELAŢIE DIN TRENUL TIMPULUI

La întoarcerea din vacanţa de iarnă Dragoş a găsit un loc bun în vagonul acela de clasa doua al acceleratului Galaţi – Bucureşti unde încă se mai simţea în afara timpului şi a spaţiului, cum s-a simţit în acea săptămână de odihnă la părinţi. Alerga prin Bărăganul alb şi inert, neştiutor a celor ce se întâmplau cu oamenii în acea felie de istorie. Dar de cum se apropia de capitală şi marile aglomerări ale oraşelor se vedeau el n-a mai putut sta impasibil. O nelinişte nouă îl tot încerca. Pentru a scăpa de ea, închidea ochii şi vrea să adoarmă chiar, ştiind că “somnul este cel mai bun sfetnic”. Dar de cum închidea ochii pe retină îi apărea, din întunericul istoriei, în diverse atitudini şi ipostaze, unul şi acelaşi chip al lui Silviu Brucan, - unul dintre “boşorogii roşii”, - cum i-a denumit Horia – care-i râdea mereu în nas, cu râsul acela hlizit şi superior, din puterea lui nesimţită venită de unde ? îi ţiuia în urechi o întrebare nebună., umilindu-l şi făcându-l dintr-un mare anonim şi mai anonim decum fusese. Acest personaj real îl sâcâia poate şi pentru rechizitoriul aspru pe care i l-a făcut tatăl său, unul din puţinii dascăli români căruia nu i-a fost frică de comuniştii locali, socotindu-i efemeri ca pe toţi politicienii şi partidele pe care le-a cunoscut în viaţa lui de septuagenar. Bătrânul învăţător pensionar George Ionescu-Zăvoi s-a bătut chiar cu acei activişti de partid sfertodocţi fiindcă ştia că n-au ce să-i facă.El se lega de om, nu de partid. Când îl reclamau la “tovarăşu’ prim” de la judeţeană, ăsta ridica din umeri zicând: “lăsaţi-l mă, dracului în pace; e bătrân, senilizat. Ne învaţă loazele carte şi nu ridica nici un fel de pretenţie politică, să vorbească ce-o vrea. Noi suntem atât de puternici şi avem atâtea alte treburi că numai de-un moş învăţător de la Mălureni nu stăm acum în loc. Vorbeşte?… Ei şi?! Să vorbească până i s-o suci gura la ceafă!…Atenţie însă să nu zică ceva de partid sau să instige oamenii la nesupunere. Când Dragoş i-a povestit cum a legitimat el lumea la gurile metroului să găsească terorişti şi cum, din cauza asta, Iliescu şi Brucan au interzis orice adunare publică, bătrânul învăţător s-a deslănţuit într-o tiradă de-aia de a lui – la care-i dădea drumul în cârciuma

Page 117: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lui Ionică Maraloiu, (acum devenită MAT), unde oamenii satului ascultau şi “râdeau în ei” pe dinăuntru, cum povesteau apoi acasă. “Ştiu totul, cu o mare durere-n oase, măi taicule, a bătut el cu muchia palmei în masă, şi am văzut tribil de exact ce-aţi făcut voi acolo, gogonându-mă zi şi noapte în geamul ăsta al televizorului şi ţinând urechea aţintită la cutia asta vorbitoare de radio… Văd jocul diabolic, ameţitor, în care “marele mişcător pe un călcâi” – bucuros foc că a reuşit ceea ce nici în mă-sa nu mai spera; datorită vouă! – se învârte prin ecrane, zâmbind cu un obraz către mulţimea şi cu o încruntare câinească către cei care-i văd jocul şi i se împotrivesc, făcând semn discret celor din umbră “să-i aibă în grijă p-ăştia”, cum făcea şi când era prim secretar pe la cele două cele mai mari judeţe ale ţării. Acum a apărut în faţă şi ni s-a dat omul providenţial, care este în stare să facă tot ce-i cere muncitorimea şi cooperatorii, cum zice mai recent clasei muncitoate şi ţărănimii cooperativizate, în timp ce vulpoiul de isdraelit stă în umbră şi dirijează… Ăsta a devenit peste noapte profesor. Unde, când şi ce-a predat? Poţi să-mi spui?!?… Acum îşi zice şi… politolog. Ce, dracului, meserie mai e şi asta ?… Ce calificare poate fi asta şi cine ţi-o conferă?!… Te întreb pe tine – mâine, poimâine profesor de limba română. Ce le spui tu elevilor la clasă despre acest soi de oameni care – nu numai că s-au repezit cu de la ei putere la cârma ţării – dar şi-au arogat şi titluri despre care n-a fost vorba niciodată în “comunismul nostru rural”; căci el la sate s-a infiltrat adanc, baiete, nu uita. Aici a convenit de minune sărăntocilor, cioflingarilor şi ălora care le pute munca. Eu ţie – pentru neglijenţa asta în politică – ţi-aş zice Dragoş Ionescu – Trişatul, şi nu Bărboi, cum îţi zic colegii. Păi bine, măi, voi n-aţi observat că ăsta – Brucan Belican ăsta - a deveit un “guru” care le ştie el pe toate şi are el soluţii la tot?!?… Părintele Ghenadie, de-aci din sat, mă întreaba pe la gard, înmărmurit: “Cum, domnule învăţător, să ne conducă iarăşi tot un ovreu?… N-a fost deajuns că atunci ne-au stricat neamul cu Ana Pauker?”… Când a mai aflat popa că şi Teodor Brateş ăla – care a mâncat atâta căcat la revoluţie – este tot evreu (şi încă ginerele nemernicului ăla de evreu-rus Nicolschi!) era să arunce cădelniţa-n fântână. Cocoşat –

Page 118: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

un dop de om şi cu diaree la gură, cum le e neamul – Brateş ăsta ar trebui băgat într-un schit şi ţinut acolo cu pâine şi apă – post negru ! – până o crăpa. Şi a mai apărut şi ălălaltul – tânăr, freş şi zâmbitor, luând ochii la proaste – al cărui tată, alături de Nicolschi, a înfiinţat securitatea la noi, celebrul Valter Roman… Păi ce… istoria noastră doarme, măi taicule?… No… Ai răbdare… Ce surlă mi-e şi Petrică ăsta Roman!… despre care “finu” Cululearcă zice: “Om făcut; făr’obraz şi fără gât”…”Pâi bine, mă, tot ei, tot ei?’… vorba sărmanului ăla de Toma Caragiu care le-a zis-o fin comuniştilor – el acolo şi eu aici – da’ nu s-au prins că erau tâmpiţi şi prea siguri pe ei în limitele lor politice şi istorice. Tot ei, măi tată, tot ei?!?… Să aveţi voi puterea în mână şi să… Im?!?…”

Întrebarea aceasta îi revenea lui Dragoş obsedant în creier, foarte des în somn, populându-i visele. Acum l-a făcut să se răsucească agitat pe banca aceea acoperită cu vinilin sfâşiat de cuţite neghioabe şi să se uite lung la frumuseţea de ninsoare ce acoperea Bărăganul fiinţei sale. Văzându-l atât de agitat, bătrânica de pe banca de vizavi, a ridicat bărbia spre el, din broboada ei imensă şi l-a întrebat, împungându-l cu un deget în genunchi, cum fac femeile din satele brăilene: “Hei… tinerelule… Se vede treaba, maică, a avea un mare necaz… Oar te-ai certat cu… iubiţica ?”… ”Nu… mamaie… s-a întors Dragoş la lumea din compartiment. Sunt lucruri mult mai grave… Dumneata nu vezi ce-i în ţară?”… Bătrâna s-a retras pe scaunul ei, s-a uitat pe la lume întrebătoare, - să-l “cumpere” pe fiecare – şi a răspuns ca pentru toţi: “Văz, mamă… văz…Că doar n-oi fi chioară… Ce trebuia să-i ia viaţa ăluaia; a?… Întrebarea era adresată lui Dragoş dar şi celorlalţi. Nimeni însă nu i-a răspuns. Că suntem creştini, mămică, şi asta nu se cădea să se fi făcut chiar în ziua de Crăciun – Naşterea Domnului nostru Iisus Christos”… Doamna grăsulie de vizavi, de lângă Dragoş, - blondă şi cu obrazul bucălai, la vreo 50 de ani, încotoşmănată într-o scurtă verde de fâş matlasată, cu un căciuloi de blană dintr-o vulpe întreagă pe cap, cu blugi traşi pe picioarele groase şi încălţată cu cizme îmblănite, s-a mişcat arţăgoasă în ţoalele ei, semn că nu împărtăşea necazul babei… Ţiganul de

Page 119: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lângă ea, aflat pe locul de la uşă, a aruncat cojile de seminţe de pe buzele groase, de om bătrân, ştirb şi nesimţit, urduros şi duhnind a tutun ca un turc, a scuipat vorbele cu ultima coajă de sămânţă: “Dă-l dracului să-l ia…Ne mâncase sufletu’, cu… matracuca aia a lui… Bine le-a făcut!”… Bătrâna s-a întors cu tot şalul ei ăla mare, din păr de cămilă, “şal di pă vremuri” şi a dat mustrător spre el cu evlavie de creştină convinsă: “Da,mamă… da’ chiar în ziua de Crăciun?” “Ei, asta-i acum… a scuipat ţiganul alte coji pe jos. Ce “ăla” credea în Dumnezeu ?!?…”s-a ridicat ţiganul în picioare cu o întrebare bâtă. S-o luam şi aşa, nu?” Bătrâna a dat din cap compătimitor şi s-a uitat afară zicând destul de inteligibil, ca pentru ea: “Nu credea el, dar noi…? Care din moşi strămoşi am cunoscut mila dată de Dumnezeu, îngăduinţa şi iertarea?… Erau şi ei doi bătrâni; români de-ai noştri, nu?”…”Nu !… n-a îngăduit ţiganul nimic, aruncând seminţele din mână jos cu năduf, ieşind imediat pe culuar. Ia uite, vericule… s-a găsit baba aia să-l plângă pă Ceauşescu”… Dragoş s-a uitat mare şi cu toată înţelegerea spre bătrână. “Iată o întrebare… şi-a zis. Iată un adevăr. ”Baba chioară”, cum le zicea el bătrânelor, are dreptate… Ce să-i ceri unui ţigan cu naţia lui rătăcită în istorie, oameni care nu învaţă carte şi nu ştiu în ce timp şi în ce lume trăiesc! Spiţa asta de oameni ne va da mari probleme; fiindcă a fost lăsată în afara civilizaţiei. Ei au lumea lor… o gândire, nu animalică – fiindcă animalele au legi fixe, cine se abate, dispare – ci o existenţă lăbărţată, haotică, a bunului plac, al lui “numa’ ci vrea muşchii mei!” şi” noi – ăştia de-acilea – gaşca!”. Astfel Dragoş a ajuns încă o dată la convingerea că pe 25 decembrie l989 comuniştii s-au răfuit cu unul de- al lor, care le-a şifonat rău de tot imaginea, de au fost obligaţi să renunţe complet la denumirea de partid comunist. In realitate – ştia el – nu de un om trebuia să se scape, ci de un sistem. Ori sistemul…”Deci sistemul reprezintă oameni”- oamenii care l-au creat!, i-a sclipit o idee. Oameni care sunt – iată – tot în frunte. Cum să schimbi astfel sistemul?… Cum să-l accept eu pe Sergiu Nicolaescu – actorul-regizor – (factotum in cinematografia comunistă), care m-a dat afară cu celebra expresie: “ Du-te, domnule, de aici, că ne încurci revoluţia”! aflat în spatele

Page 120: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lui Dan Iosif care m-a ameninţat cu pistolul automat.”Şi cum sa ma impac vreodata cu”fantele de Plătăreşti” sau “Terciu Stricolaescu”, cum l-a mai denumit Horia,care a trecut la regizarea şi punerea în scenă a contrarevoluţiei”?....

- Mortul de la groapă nu se mai întoarce, a zis Dragoş, cu faţa şi adresarea către ţigan, care lăsase uşa deschisă şi auzea cele ce se spuneau în urma lui. Necazul e că cel care i-a luat locul e la fel: n-are nimic de aface cu Dumnezeu…

- Ce, s-a pomenit şi doamna încotoşmănată izbucnind. Tot unul din vârful partidului comunist trebuia să ia puterea ?!?… Aici e buba !…

Dragoş a tresărit, gata s-o pupe pe acea femeie pe care, până atunci, nu o putuse suferi . Ţiganul a băgat capul pe uşă, mestecând nervos miejii de seminţe:

- Ce bubă, doamnă, nici o bubă ! s-a burzuluit el. Cine vreaţi să vie, frun boier de moşier?… Omu’ ăsta-i de-al nostru…Îl ştim di la Oltenita di undi sunt şî io… Tat-so a fost puşcat di boieri… Lăsaţi-l că-i bun. E un caştoc… Om di gaşcă… Lăsaţi boierismili… Boierii… aho… la cemitir di mult!”… Lângă bătrână stăteau încă doi ţărani, tăcuţi, care numai roteau ochii gogonaţi când la unul, când la altul. Amândoi erau îmbrăcaţi în scurte de dimie, din lână seina, neagră, ca după oaie, căciuli din câte-un miel negru şi cu cizme de piele, cum rar cine mai avea aşa ceva la ţară. Între ei şi babă mai era un tânăr de la ţară, dar îmbrăcat ca la oraş cu blugi şi geacă, cu o şapcă de blugi pe cap, ţinea între picioare o sacoşă mare, plină cu mălai, câteva ouă şi patru ştiuleţi de porumb,sacosa ţinută mereu cu mâna de frica ţiganului care se putea să i-o ia. Acesta a ţinut mai tot timpul privirea aţintită spre Dragoş, pe care-l “probăluia” cu unul din profesorii lui de geografie şi istorie. Îl interesa, aşadar, numai ce spunea şi avea să spună acesta.

- Dumneata nu şti nimic, lasă-mă-n pace, a dat doamna din mâna spre ţigan, fără să-l privească. Doamna se uita spre bătrână şi ei urma să-i spună cele ce trebuiau spuse. O fi omul ăsta din Oltenita cum zici, dar el este în Bucureşti din adolescenţă, adică de-o viaţă. Eu am lucrat cu el în Casa Scânteii şi-l ştiu cum îi ştiu

Page 121: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

şi pe ceilalţi colegi ai lui care s-au repezit să-l sprijine… Află de la mine că nu-i deloc aşa cum zici; e cu totul şi cu totul altfel, altceva…i-a batut ea degetul tiganului.

- Da’ cum îi, doamnă, s-a răţoit la ea ţiganul, dac-o faci pă dişteapta şi zici că-l ştii?

- Te rog să fii cuviincios şi să nu te mai bagi în vorbă, l-a apostrofat doamna liniar. Eu vreau să-i spun ceva femeii de vizavi; mamaiei…”Mamaie, omul ăsta a încălcat preceptele creştine pentru că el nu crede în Dumnezeu; nu e creştin!” Şi unui păgân… ce să-i ceri?…

- Aşa-i, maică?… s-a inchinat bătrâna edificată. Am zis noi… s-a închinat iar, mărunt, sub barbă, între caşmir şi şal. Că altminteri nu întina sfânta zi a Naşterii…

Pe Dragoş l-a prins momentul total. El simţea că avea să afle, de la sursă sigură şi directă, amanunte în legătură cu cel despre care ştia câte ceva doar de la profesorul Ian Dulescu.. De aceea s-a întors mare şi cu tot respectul spre vecina de alături, s-a tras în colţul de la geam s-o vadă bine şi să-i dea loc de desfăşurare, căci bănuia o “întreagă poveste”, văzând în ea un om de cultură, un intelectual, o “doamnă” care stia, cunostea, era informata!

- Cum e, doamnă, omul ăsta, zău…? Că m-aţi făcut tare curios, a luat-o Dragoş ţărăneşte.

- Ce să spună, domne’, că n-are ce, a scuipat ţiganul ultimele coji, reaşezându-se la locul lui. Dom’ Liescu e al nostru şi ăla cari ne trebuie…

- Araşal… a întins Dragoş o mână spre ţigan, să-l pună la punct, vorbindu-i în limba lui, metoda de a-i anihila în violenţa lor necontrolată. Aşuntar mui… Las-o pă doamnă să ne găvărească… O să vezi ceva interesant, auzi ceva baro, mişto…Ai dreptate în felul tău: Iliescu e de-al vostru. Mama lui Mariţa – nu?… că parcă aşa a chemat-o – a fost ţigancă bulgăroaică…

- Aşa a chemat-o, să n-am parte, a venit ţiganul şi i-a strâns mâna ca unuia de-al lor. De unde ştii?… Ia uite, vere, face cu mândrie către cei doi ţărani; ştie !

- E… mai ştim şi noi câte cava, i-a făcut iar Dragoş semn ţiganului să stea jos în banca lui că de nu…are de aface cu el, care

Page 122: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nu-i doamna îndată-i lipeşte una peste gură !… Dacă ajungi mare, în capul trebii… vorbeşte lumea, nu?… Aşa au scris ziarele… Şi… taci şi-ascultă… Zicând acestea a întins bărbia spre vecina lui de canapea şi i-a făcut semn să vorbească. Ţiganul însă nu s-a potolit; a mai avut ceva de zis:

- Aşa-i, mânca-ţi-aş… Domnu’ ăsta “cititu” are dreptate. Tac mă chiamă…a făcut el semn către cei doi ţărani.

- Aşa, doamnă, şi…? a întins iar Dragoş gâtul spre femeie. Fără să-şi ia ochii de la bătrână – semn că ei avea să-i spună

ce va spune - doamna a început să vorbească cu nişte buze extraordinar de frumoase, care parcă au fost ascunse vederii de-abia atunci. Erau bine conturate şi de-un trandafiriu viu, seducător… Era elementul cel mai distins din înfăţişarea ei de fiinţă supraponderală, unde totul se denaturase din pricina dezvoltării anarhice a celulelor dintr-o viaţă prea sedentară. Gura îi rămăsese tânără, modernă, senzuală chiar, încât Dragoş a făcut efort să depăşească vraja lor feminină. Pentru a se detaşa s-a dus cu gândul la altă gură, aceea a iubitei lui Steluţa, gură inegalabilă, de care era tare îndrăgostit. Ori într-o inimă nu poate intra niciodată două iubiri în acelaşi timp. Steluţa precis îl aştepta cu dorul pe care-l retrăia el acum.

- Eu am lucrat în editura ştiinţifică, mamaie, s-a adresat doamna bătrânei, ceva la birou în Casa Scânteii, dacă ai auzit matale de ea. Bătrâna a ridicat din umeri în semn că nu, femeia i-a zis: Nu-i nimic. Asta-i o cladire mare aflată la marginea Bucureştiului, unde se tipăresc ziare, reviste dar şi cărţi. Cea care face cărţile se numeşte editură. “O hi, maică,” a aprobat bătrâna’, stergandu-se cu vinovatie la gura,

- Acolu… la parcu lu’ Stalin… La Kisilevu ăla, ştiu; cunosc… s-a pomenit ţiganul aprobând.

- Vere !… a ridicat Dragoş o mână lungă spre el. Arasal!… Ce-am vorbit?… Ţiganul şi-a acoperit gura cu mâna şi a ieşit pentru multă vreme afară.

- Acolo; da… a dat doamna cu mana spre ţigan; să-l alunge; s-o lase în pace. Ei, aici, mamaie, eu l-am avut director pe unul Vasile Văcaru, (băgat şi asta tare acum prin politicile de azi), unu

Page 123: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mic aşa, cu părul alb ca dat cu var şi băţos, să dea dracu-n el că toate pocitaniile astea sunt îmburicate la fel: şi Ceauşescu era aşa, şi Iliescu este; nu mai vorbim de” tov ‘ Vasile”, cum îi ziceam noi Văcarului ăsta.

- Pi cum… a îndrăznit bătrâna o nedumerire existenţială: director cu numele ăsta ?!… Do-a-amne… şi-a făcut ea iar semnul crucii mărunt la piept.

- Da’ ce?! A vârât iar ţiganul capul pe uşă să dea şi babei răspunsul peste nas. Văcarii nu-s şi ei oameni?… Frate-miu Cogâlţă, a fost la vaci la ceapeu; el nu-i om?…

- Nea… Gheorghiţă… Stancu…Marin…cum te-o chema, s-a dus Dragoş la el la uşa, ieşind puţin amândoi afară… Noi ne-am înţeles ceva, nu?…Las-o dracului, că… Ia vezi… Stai frumos unde vrei şi ascultă. Felul cum l-a strâns Dragoş de cot l-a făcut pe ţigan să înţeleagă că…”cu rumânu ăsta “cititu” nu-i de glumit; are o mână, vere…!”Ţiganul şi-a aruncat, pe lângă Dragoş, căciuloiul ponosit pe bancă, să nu-i ia cineva locul, şi s-a dus la veceu. Dragoş a reintrat şi spiritele s-au liniştit.

- Profit de faptul că ăla a ieşit, şi-a reluat doamna discursul, devenind mult mai volubilă. Dar, domnilor. Şi matale, mamaie…trebuie să înţelegeţi, oameni buni, că aci, la noi, în România, n-a fost vorba de nici o schimbare care să-i fi scos pe comunişti de la conducere…Staţi liniştiţi şi nu vă faceţi iluzii… I-a apucat ea mâna uşor lui Dragoş mai ales, fraza adresandu-i-se lui în special. În ziua de 21 decembrie, domnule dragă, a apăsat ea mâna şi mai mult pe a lui Dragoş, vă spun pe Dumnezeul meu, toţi eram mobilizaţi la locul de muncă în Casa Scânteii. Nimeni n-a avut voie să părăsească serviciul!…Cei care erau în gărzile muncitoreşti erau echipaţi şi deja înarmaţi. După amiază, târziu, noi salariaţii mici am plecat acasă, şefii şi cei de la gărzi au rămas să doarmă acolo. Aşa a dormit aici şi directorul meu Vasile Văcaru şi Ion Iliescu, pe atunci directorul editurii tehnice, aflată la două etaje mai jos. Ei ne-au adunat pe 21 şi ne-au spus că toată lumea trebuie să se socotească mobilizată pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale clasei muncitoare. Toţi şefii noştri erau foşti activişti, care s-au autointitulat “revoluţionari de profesie”. Eu –

Page 124: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

noi de acolo,- salariaţii obişnuiţi, eram oameni de cultură şi trebuie să înţelegeţi că noi ştiam - şi ştim! - multe… Pe noi nu ne poate duce nimeni cu zăhărelul şi cu… biografii inventate!… A doua zi, când am venit la servici, cei de la gărzi nu s-au mai văzut. Noi am rămas fiecare pe la biroul lui dar şefii au început să se vânzolească – când în birou la unu’ când pe hol la altul… Ion Iliescu ăsta tot intra la Vasile Văcaru, ăsta îi tot şoptea ceva unuia mai tânăr, un fel de activist cultural, unul Florin Velicu. Ion Iliescu avea după el mereu pe unul înalt şi bătrân, pe care noi îl ştiam de” nea Fănică Voiculescu”, şef şi ăsta de secţie la editura tehnică (nimeni altul, domnule dragă, decât tatăl “celebrului” Gelu Voican Voiculescu – cel care-şi duce existenţa între “filozofie şi clitoris”, cred c-aţi citit sintagma asta celebră, aşa)… Ei… aici doamna s-a oprit puţin să-şi şteargă broboanele de sudoare care-i apăruseră în barbă, sub buzele ei superbe, cu un şerveţel de hârtie, continuând imediat cu o nouă dezinvoltură. Aşa încât cele relatate de presă că acest Ion Iliescu nu a vrut să se implice cu nimic în rezolvarea crizei în care intrase partidul său comunist, nu are nici un suport. El nu a căutat tot timpul să nu se implice ci chiar să acţioneze ca pion principal pentru a salva o întreagă armată de activişti, securişti şi profitori ai regimului. Este adevărat însă că el a condiţionat totul de un singur lucru: “el nu se va implica decât atunci când se vor ridica masele”, adică mai întâi să-şi expună poporul voinţa, prin fiii săi cei mai curajoşi – aşa după cum s-a şi întâmplat, cu destul tribut de sânge şi vieţi tinereşti – şi apoi să vină ‘mnealor plocon în capul trebii… Şi cum a fost!… În 22 decembrie, pe la ora 12 şi jumătate, au început să treacă pe lângă Casa Scânteii coloane de manifestanţi aduse de pe platforma industrială Pipera. Când i-a auzit pe aceştia strigând tocmai ce trebuia: ”Jos Ceauşescu, jos dictatorul”, Ion Iliescu şi-a încuiat sertarul de la birou, a încuiat dulapul fişet, şi-a pus paltonul şi căciula şi le-a spus celor de faţă: “Acuma plec eu”… (Fapt confirmat mai zilele trecute de domnul Sergiu Celac, acum ambasador la Londra, atunci de faţă, ca adjunct al domnului cu pricina)… Florin Velicu îl aştepta la uşă. L-a luat cu maşina lui personală şi l-a dus la… Dracu-n praznic, fiindcă noi n-am mai avut de unde să aflăm şi asta… Dar se-nţelege că s-a dus acolo

Page 125: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

unde s-a întâlnit cu toţi ceilalţi cu care a apărut după amiază la comitetul central şi seara la televiziune. Ce-a urmat de aici încolo… toată lumea ştie că este un balamuc curat, pe care eu una nu-l mai înţeleg…Femeia a ridicat din umeri, şi-a şters poala ca de nişte fărămituri şi s-a aşezat la locul ei arătând tuturor cu mâinile grăsuţe că… iată… asta-i situaţia… dacă credeţi bine, dacă nu… Ea s-a descărcat în faţa unor oameni care trebuia să ştie şi ei asta… Cei doi ţărani s-au uitat lung unul la altul.

- Ai văzut, Costică? Îl întreabă unul pe celălalt în urma celor auzite.

- Ce ţi-am spus io, Fănică?… şi-a dezmorţit celălalt mâinile care-i înţepeniseră de atâta nemişcare în ascultare.

La care cel tânăr de lângă ei s-a uitat lung la doamna aceea şi a îndrăsnit o întrebare copilărească:

- Nu-i aşa, doamnă, că Iliescu ăsta-i un mare mincinos?- Desigur, dragă, l-a aprobat femeia. Unul dintre cei mai mari

pe care i-a înregistrat politica românească. Eu ce-am spus până acum aici? El zice că este “emanat al Revoluţiei”, ca şi cum ai zice despre ou că este “emanat” acum de o găină, până atunci nefiind decăt în trupul bietei găini. Dar el e cineva bine cunoscut; iacă om la şaizeci de ani – şi nu-i căzut din lună, pur şi acum născut din…spuma revoluţiei… El vine din sistemul comunist, până în clipa aceea cadru de bază al ţării socialiste, director de editură ! Comuniştii nu puneau director undeva pe unul care nu le era mare membru al partidului!.

Dragoş a rămas multă vreme cu bărbia-n pumni, privind dintr-o parte ninsoarea de afară care nu-l mai interesa.. Se simţea un învins, obosit şi neputincios. Întreaga lui fiinţă rămăsese la capitolul “ălora care au pregătit dinainte totul”…Pe când doamna a scos să mănânce nişte sendviciuri, din foamea supraponderabililor care nu rezistă mai mult de o oră fără să mănânce ceva, Dragoş i-a vorbit cu privirea în şalul bătrânei:

- Dacă aţi şti, doamnă, cine sunt eu… Şi ce am făcut eu… Şi ce n-am făcut eu… mi-aţi da zeci de palme !

Femeia s-a sesizat neplăcut, rămasă cu sendviciul între dinţi, abţinându-se să mai muşte.

Page 126: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- De ce, domnule? A întrebat ea uluită. Şi - chiar – cine sunteţi de vă simţiţi atât de vinovat?… Şi vinovat de ce ?

- De ceea ce este acum în ţară… a recunoscut Dragoş bosumflat.

- N-am înţeles, l-a dezaprobat femeia; vinovat de ceea ce este acum în ţară nu poate să fie decât acest Iliescu !

- Şi da şi nu…a bătut Dragoş palmă peste palmă, dreapta având degetele invers. Da - pentru că a admis – şi după câte înţeleg eu de la domnia voastră a vrut – repezindu-se acolo unde nu-i mai fierbea oala şi pentru că l-am lăsat! Nouă şi celor care i-au deschis drumul spre putere, neamul nostru românesc – şi istoria – trebuie să ne dea cele mai neiertătoare şi usturătoare palme.!

Femeia şi-a reîmpachetat sendviciul şi n-a mai putut să mănânce. Devenise de zeci de ori mai curioasă de cum fusese Dragoş până atunci.

- Da’ cum, domnule?… De ce??? Cine sunteţi?… Doamne, ce mi-aud urechile!… Că aci nu poate fi vorba de ceva banal, bănuiesc a fi un om care ştie forte multe, fiindcă sunteţi… ce ?

- Student, doamnă… a lăsat Dragoş nasul în jos. Preşedintele “Solidarităţii studenţeşti”, care a ajutat declanşarea revoltei de la Bucureşti… Cei care am avut victoria în mână, domnă, înţelegeţi…? Între timp ţiganul intrase tiptil şi se aşezase liniştit în banca lui.; auzise şi el totul.

Când trenul şi-a încetinit viteza şi derula uşor în Gara de Nord, toţi cei din compartiment s-au ridicat în picioare, în frunte cu ţiganul acela dărâmat, dar băţos, şi i-au dat voie să iasă primul, cum se dă marilor personalităţi. Dragoş a oferit întâietatea asta bătrânei apoi doamnei şi a ieşit şi el din compartiment după ce le-a strâns fiecăruia mâna cu gura pungită în semn că… asta-i situaţia: dacă ei vor fi în stare să-l ierte bine, dacă nu… Nu.

PRIMUL BILANŢ AMAR ŞI CONTROVERSAT

Page 127: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Prima mare dorinţă a lui Dragoş la reîntoarcerea în Bucureşti a fost să se vadă cât mai repede cu ai lui, unde un loc aparte îl ocupa Steluţa, de care - realmente – se îndrăgostise. Îi vorbise mamei despre ea – ceva vag, s-o liniştească pe bătrână în privinţa apropierii fiului ei “ursuz şi rece” de o fiinţă omenească, de o fată, de o femeie -, dar acum – după răscolirea aceea venită de la buzele doamnei, (care-i dezvăluise un adevăr cutremurător despre adversarii lui direcţi) nevoia de a fi cât mai repede lângă Steluţa, devenise acută. De aceea a sunat la doamna Dida de cum a ajuns în cămin rugând-o ca – prin Cristi, (acum încă imobilizat în casă după rana aceea de la picior) – să-i convoace pe ceilalţi pentru mâine seară, deoarece s-au întors acum cu toţii din vacanţă şi…”e multă treabă de făcut în ţara asta”… Chiar aşa s-a exprimat la telefonul public din holul căminului în care intrase ca într-o hrubă. Semîintunericul şi frigul de acolo i-au adus aminte cum au înţeles “domnii-tovarăşi” să asigure condiţiile de formare a viitorilor intelectuali ai ţării, de care mereu s-au temut şi nu dădeau pe ei nici doi bani, fiindcă” nu primeau sarcini de partid şi nu-l preamăreau pe tovarăşu” . A dat cu bocancul în nişte gunoaie adunate prin colţuri – ca în întregul regim ! – şi si-a zis că…”ăla n-a fost destul. O să vedem ce-o să urmeze de acum, când “noii veniţi” sunt mult mai meşteri la minciuni decât alde Dincă şi Postelnicu, (ce s-au dovedit nişte îngrămădiţi serviţi frumos de intelectualitatea de partid, care i-a poleit în vorbe meşteşugite), după cum îi amintise tatăl: <fiindcă sunt intelectuali, nenorociţi, şi nu învârtesc vorbele, cum învârte porcul dovleacul, ci… cum se dă vulpea pe lângă câine, îi ridică chiar şi coada pentru împerechere, c-a s-ajungă mai repede şi mai uşor la găini>… Pomenindu-se singur în camera de două paturi suprapuse – “ca-n armată, mama lor!” – Dragoş şi-a aruncat gentoiul de fâş, plin cu ţoale spălate şi mâncare) lângă masă şi – fiindcă de acum se şi înserase (iarna la ora l6 începe înserarea) s-a lungit pe pat îmbrăcat, privind relaxat în tavanul numai pete de la scurgerile de apă de la etajul superior. De acolo ochii minţii - imaginaţia lui mare – l-a

Page 128: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

întors să vadă “cu ochii deschişi” cele trăite de el în vacanţa de iarnă şi în jurul sărbătorilor creştine de la sfârşitul anului. Deşi se străduia din răsputeri s-o facă din ochi pe Steluţa, (căreia să-i sărute guriţa şi să-i zică două vorbe de drag de la mama lui, - poate viitoare soacră), n-a putut fiindcă din tavan s-a conturat iarăsi faţa prelungă şi dârză de muntean a tatălui său, judecătorul aprig de care nu putea să scape nici el şi nici cei din lumea băgăcioşilor în care nimerise.”Nu te supăra, Dragoşe tată, da’ tare nepregătiţi istoric şi politic aţi mai fost voi, ditamai studenţii la filologie, şi tare au mai intrat vulpoii ăştia de comunişti în voi ca-n brânză! Aţi ştiut voi ce le-a spus ciracilor lui pocitania aia de Lenin când pregătea revoluţia? <Ca să combaţi adversarul, trebuie să-l cunoşti>... Vouă v-a fost silă de marxism şi iată unde aţi ajuns. Citeşte <Materialism şi empiriocriticism> şi ai să te lămureşti. Citeşte-i, dacă vrei să te baţi cu ei!... Până nu faci asta, să nu te-amesteci în politică, auzi?…O ţii morţis că…voi nu faceţi politică, voi vreţi numai adevărul şi dreptatea… Haida-de…! Orice manifestare publică e politică!… Ei ştiu asta şi se comportă numai politic: adică zic ce s-ar cuveni să zică, fac ce se vede că e în favoarea celor care-i privesc şi duc lucrurile spre ţinta pe care şi-au propus-o… Asta-i politica, mă taică... Păi îmi veniţi voi să luaţi puterea cu o băbuţă ca Doina Cornea, - care are meritul ei în a avea curajul să spună, ce n-aţi spus nici unul dintre voi cu voce tare pe atunci, (afară doar de mine, aci, în bârlogul meu, unde mă auzeau doar alde nea Ghiţă, care râdeau şi ziceau că-i “caragaţă”, din glumele muşcătoare ale lu’domn’ ‘ţător) încolo… Femeie în vârstă, cu un fizic care o defavorizează, care pare neajutorată, fără o linie politică limpede şi hotărâtă, apariţia ei l-a suit pe Iliescu – prin comparaţie – pe un imens piedestal ! Şi apoi cealaltă superîncetinită şi cu o exprimare extrem de greoaie… Poeta, a cărei unealtă este cuvântul! Păi dădeam cu forţa cuvântului în capetele lui Iliescu şi Bârlădeanu până le ieşea secera şi ciocanul prin ochi şi-i vedea lumea în mărime naturală, şi da poporul de asvârlita cu ei!”… Dragoş scăpa câte puţin de

Page 129: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

întrebările sarcastice ale tatălui, doar cât bea puţină apă, dar când se reaşeza în pat îl auzea iar: “S-a tras, domnule, la televiziunea aia s-au nu s-a tras?!” “Tată… îşi auzea el răspunsul scâncit parcă: împuşcături s-au auzit, dar urme de gloanţe în pereţi sau geamuri sparte… eu n-am văzut. Şi nici morţi şi nici răniţi”…”Îmi vând mie castraveţi la grădinar şmecherii ăştia de Iliescu şi Roman şi Sergiu Nicolaescu, (făcătorul de scenarii!), Voiculescu ăla şi Brucan că ei s-au târât pe burtă pe holurile televiziunii până au ajuns în biroul ăla celebru de la etajul 11, fiindcă gloanţele zburau pe lângă ei ca la război, fără să-i atingă vreo schijă de la vreun geam, dacă glonţul ăla, al dracului, i-a ocolit atât, în coborârea lor la TAB-urile alea cu care s-au ascuns la ministerul de război, unde eu am fost de trei ori în timpul războiului să iau nişte ordine speciale, acolo lângă Cişmigiu… Şi, măi tată, dă-o-ncolo de armată! Laşi tu ditamai televiziunea neapărată, în timp ce în faţa comitetului central trimiţi 25 de tancuri, după cum mi-ai zis, fără să le atace nimeni pe ele şi sediul. Generalul ăsta Stănculescu putea trimite la televiziune zece tancuri şi un batalion de infanterie, nu un amărât de pluton de paraşutişti aduşi de la Alexandria sau de la Măgurele, de unde naiba i-o fi adus, nepregătiţi şi fricoşi ca nişte iepuri…Să nu ne vândă nouă gogoşi, că doar atât impunea situaţia, nouă care am fost ofiţeri în armata română regală şi am făcut războiul de la Reni la Stalingrad, apoi înapoi până la Viena!… Aici a fost mânărie… lucrătură jidăovească… clocită de Iuda ăsta de Brucan. El a vrut să-l scoată cu orice chip pe Iliescu erou. Pentru că el nu se putea pune moţ în frunte pentru două motive: întâi că-i ovrei şi apoi că a fost “omul de bază” al lui Gheorghiu-Dej. Şi apoi este – dă-l la domnul dracu – destul de bătrân şi de hârşit, nu se vede?!. Şi apoi Brateş ăsta – piticul bătăios şi îmburicat – şi Petre Roman, ăl cu priza la ferebiste, ajutaţi de “cocoşatul cu diaree la gură”, cum îl văd eu pe Emanoil Valeriu ăsta, “marele comentator sportiv” de pe la Flacăra”…

Page 130: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Ca să scape de ăl bătrân – şi de pornirile lui evident antisemite, - Dragoş s-a întors la colegi. Şi fiind vorba de extremism naţionalist, gândul l-a dus la Pişta Zoltan. “Chiar, şi-a zis: ce-o fi cu băiatul ăsta?… Ştiu că la biserica Colţea încă mai era cu noi – spune Bebe – că ar fi luat-o printre TAB-uri de unde l-ar fi arestat miliţienii care l-ar fi dus în beciurile capitalei. E posibil să fi fost omorât acolo – ca ungur răsculat – sau să-i fi dat drumul, aflându-se că era fiul unui tovarăş important care hrănea ceceul…În orice caz, remarca Dragoş, de atunci nu l-a mai văzut nimeni iar Geta şi-a şi luat gândul de la el fiindcă atunci – la ultima confruntare cu gloanţe – ea s-a apropiat foarte mult de Horia, venindu-i chiar în braţe la o busculadă… De la Georgeta a trecut la Steluţa, amintindu-şi cum a ajuns s-o ţină pe această fată fragilă şi caldă de mână pe strada Oneşti, sub acel balcon de casă veche, unde a sărutat-o prima dată pe obraz, ascultând pârâitul armelor automate, acoperite de vocea lui Emil Hurezeanu din aparatul de radio scos de-o mână nevăzută pe pervazul acelei ferestre deschise… Lângă ei Geta se aninase de Horia, tremurând de dublă emoţie, aceea a stării de război dar şi pentru că se afla la pieptul celui mai frumos dintre studenţii aceia “nebuni şi înaripaţi”. <Dragul meu, a şoptit ea, ridicând uşor privirea spre ochii lui căprui, strălucitori şi puternici; mă tem că m-am îndrăgostit cumplit”…”De cine?” a întrebat el, simţind din strânsoarea ei de cine. “De cine mă ţine în braţe şi mă apără”… a mai şoptind ea întinzând boticul cu buze roşii-vinete fierbinţi. “O-o-o”… a respirat el adânc, pregătindu-se să pună primul sărut pe acele buze de foc… Dragoş a clipit des-des, a dat cu măna prin aer după o muscă, vrând să se întoarcă la “Steluţa lui”, dar tatăl iar i s-a interpus, apărându-i în înfăţişarea lui de patriarh cu păr bogat,ondulat şi alb ca lâna de pe oaie, mereu bine ras şi cu o mare grijă să nu i se lungească prea mult unele fire din sprâncene care dădeau ţăranilor bătrâni înfăţişare de schivnici.Vocea lui puternică şi cu ritm sacadat, măsurat, apăsat şi nuanţat – ca la catedră – încheia ceea ce a avut să-i spună neapărat fiului său: “Crezi că eu n-am prins – de-aci, din cuibuşorul meu şi-al maică-ti – din unele ziare şi benoclându-mă zi şi noapte în oglinda asta parşivă a

Page 131: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

televizorului care-i treaba şi mişculaţia în capitală?…Vedeam şi-mi venea să strig la tine să vezi şi tu ce vedeam eu”…

Da, tată…a răspuns el bătrânului de-abia acum, ridicându-se de pe acel pat de campanie, unde-şi chinuise oasele patru ani, aşa este; ai observat bine; lucrurile aşa s-au petrecut, dar dă-mi şi mie voie să ies şi eu acum afară şi… Luându-şi scurta de piele a plecat fluierând spre casa Steluţei care se afla în cartierul 23 august – fost Malaxa -, acolo unde – precis – îl aştepta iubita lui şi mama ei, în căsuţa lor joasă şi tare primitoare, de pe Lujerului la numărul 20.

Pe drumul acela lung, cu metroul apoi pe jos încă un kilometru pe lângă uzina Republica, Dragoş a avut timp să şi-l mai amintească vag pe Dumitru Mazilu dar foarte bine pe acea doamnă din tren, (care pe peron s-a recomandat Ileana Mocanu, revăzând-o cu ochi aprinşi, ţinându-l puţin de braţ să-i spună ceea ce în tren nu apucase: “ V-am spus, domnu’, că cei doi – Iliescu şi Văcaru – se întâlneau mereu pe holuri şi dădeau mereu telefon nu ştiu cui. Dar în jurul orei l2 l-am auzit pe Iliescu zicând: ”Să încercăm şi la cabinetul doi”. De acolo le-a răspuns o voce tare care s-a auzit până la noi, care eram numai ochi şi urechi: “Au plecat… Veniţi!”… ”O-o… şi-a zis Dragoş, dacă- i mai spun şi asta domnului profesor Teofil Bratescu !”… Îl auzea cum acuza pe socialiştii vest europeni care au avut un rol nefast în revoluţiile anticomuniste din est. “Numai aşa a fost posibil ca Alexandru Drăghici, după dispariţia lui ca înghiţit de aer din biroul lui Ceauşescu, după ce i-a instalat pe Brucan şi Iliescu la conducere, să apară tocmai în Ungaria, la rudele soţiei; ţara “ostilă” comuniştilor români… Şi faptul că la conducerea Franţei se află această mumie a lui Miterand “socialistul”, ne încurcă enorm iţele…Să nu uităm că americanii sunt departe; nu numai teritorial, ci şi cu interesele… Pentru ei priorităţi rămân Rusia şi China. Ochii lor acolo rămân aţintiţi; să vadă care sunt reacţiile ăstora la cele ce se întâmplă acu, aci, la noi. Fiindcă acum fiind răscolit tot viesparul comunist, muştele ar putea-o lua razna, cum fac lăcustele primăvara sub acea mare intensitate a razelor solare. Francezii rămân pentru noi o ambiguitate periculoasă, italienii – aceşti “fratelo” cu mafii şi puterea din mahalale, îi doare-n cot de

Page 132: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

revoluţia noastră; grecii se leagănă şi ei în iluzii socialiste iar turcii – deşi au şi dat primii năvală cu negoţul ambulant – sunt zero în politica europeană….În acest climat foştii s-au reînşurubat, s-au privatizat primii – dându-şi aprobările uşor între ei – iar noi care de-abia putem să ne luăm de la turci un săpun Duru care-ţi spală…gura, dăm cu gura ca Moise în pustiu, că nici dracu’ nu ne-aude. Pentru că ăi care au fost sunt încă, o duc mai bine ca înainte (fiindcă au scăpat de frica lui Ceauşescu, care-i…”monitoriza permanent”) şi ne râd în nas. “Da, mă, ne zic, aşa e: şi?” Iar primul care o face este însuşi Iliescu. L-ai văzut cum vă răspunde la acuze? <Ei,şi ce-i cu asta?!>

Cu aceste cuvinte ale mentorului său Dragoş a deschis poarta de la numărul 20 a străzii Lujerului intrând ca la el acasă, cu întrebarea brăileană: ”acasa, acasa?

REFULĂRI ŞI DEFULĂRI LA LOCUL DE MUNCĂ1.

Bucuria fără margini traită de cei tineri dar şi de ceilalţi oameni dornici să scape de tiran şi de sistemul care l-a creat, rămăsese undeva departe.

Cristina nu putea uita atmosfera din după amiaza zilei de 22 decembrie când, după”fuga dictatorilor în cer”, mii de tineri alergau slobozi, pe jos sau în mari camioane, făcând din bulevardul Magheru loc de carnaval sui generis în care se cânta ca-ntr-un delir: “Ole, ole… Ceuşescu nu mai e!”… Îi venea să râdă şi să plângă de ideea originală a unui bărbat de vreo patruzeci de ani care prinsese de portbagajul automobilului Skoda 100 portretul lui Ceauşescu dar şi o cizmă legată cu o sârmă, care se rostogolea în fel şi chip pe asfalt în cursele lui regulate de la Piaţa Unirii la Casa Scânteii. Omul de la volan era grav, conducea maşina atent, să nu atingă vreun puştan, (care umpluseră centrul capitalei, alergând şi chiuind ca la nuntă), făcându-şi cursele simbolice cu o răbdare de militar pus să execute un ordin divin. Totul era o defulare a sufletului unuia taciturn care-şi manifesta astfel satisfacţia că a ajuns să trăiască ceva la care nimeni nu mai spera.

Page 133: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

La 20 ianuarie 1990 momentul bucuriei generale rămăsese aşa de departe că parcă nici nu ar fi fost.

În acestă zi de iarnă incertă Cristina mergea singură pe bulevardul Magheru şi încerca să-şi amintească cele trăite atunci, dar nu reuşea. Se gândea numai la cele spuse de colegul ei de fabrică, fostul profesor Ian Dulescu, de ani de zile “responsabil” cu protecţia muncii în făbricuţa lor, (trimis aici pentru că se dezisese de partid şi UTC la “contrarevoluţia” din Ungaria), că între oameni s-a readus dihonia anilor de după cel de al doilea război mondial când “între oameni s-au infiltrat cei aproape o mie de fanatici comunişti, au lărgit extraordinar de repede partidul, împingând în afara istoriei milioane de români pregătiţi la şcoala naţională a libertăţii democratice, când monarhia constituţională a tutelat şi încurajat dezvoltarea industriei şi a comerţului, modernizând agricultura, devenită bază a industriei şi a comerţului, făcând din România celebrul <grânar al Europei>”. Mergea prin locul unde se desfăşurase liber libertatea şi se gândea cum în ziua de 23 decembrie, numai a doua zi, când a reintrat în curtea atelierelor a dat tot peste cei care, doar cu câteva zile înainte conduseseră gărzile în acele ieşiri de demonstraţie de forţă. În curte, adunaţi în faţa atelierului de întreţinere, în jurul directorului Claicu stăteau zgribuliţi, palizi dar nu şi cu frica în oase, Anea Muică, fostul preşedinte al sindicatelor până în acea clipa, nea Ion Andrei, armurierul şi “răspunzătorul” de inventarul gărzilor, fraţii Piticu – Gicu şi Nilă - Mazileasca – adică tovarăşa Fani Mazilescu, şefa OPM-ului, acum şi a serviciului personal-învăţământ( căreia năzdrăvanul de tehnolog Boieriu zis Sile Dudeasca i-a zis maliţios: “to’a’aşa şefuţă-n pu…ţa-rancă”, după ce mai întâi a poreclit-o Oliv iar pe director Bluto). Aceasta era acum cea mai volubilă şi cea mai activă. Când a trecut Cristina pe lângă ei tocmai le zicea mustrător acestora: “Da’ ce-aveţi, dragă, ce-aţi luat mutrele astea de împuşcaţi?!… Slavă domnului, suntem aci cu toţi – bine, mersi – nu? Tovarăşul director e aci cu noi şi… atâta timp cât dânsul este prezent la datorie, nu văd de ce ne-am crea singuri probleme… A… Că acolo în centru se trage şi se urlă… treaba lor!… Ce-avem noi cu ce fac alţii… Aci la noi toată

Page 134: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lumea e la locul ei, fiecare la locul său de muncă, oamenii lucrează liniştiţi în ateliere. Nimeni nu a îndrăsnit să ceară să iasă să se ducă în nebunia aia de acolo… a arătat ea cu mâna dispreţuitor spre centrul capitalei. Nu văd de ce această stare de panică… Nu, tovarăşul director; nu zic bine?”

Acesta nu i-a răspuns… Se uita la ea ca la omul care avusese până atunci toată puterea de decizie asupra “oamenilor muncii”, cum le spunea el salariaţilor, nu numai ca şefă a OPM, (căreia Dudeasca îi zicea peiorativiceşte “oprirea puterii de muncă”) ci fiind şi secretar cu problemele de propagandă şi învăţământ în comitetul de partid, cu studii superioare, chiar de sociologie, care – în comunism – era una şi aceeaşi cu “munca de partid”, adică “ştiinţa conducerii maselor”. Bluto nu era un ins căzut din lună. Ca inginer cunoştea taina conducerii oamenilor în industrie, putere pe care i-o da şi faptul că toată familia lui numeroasă era intrată în “munci de partid”. Acum… acolo sus…se petrecuse ceva! Ceauşescu fusese înlăturat, (unde aveau ei “relaţii directe”), acum venise în locul lui altcineva pe care – deocamdată – nu-l cunoştea personal, de aceea nu se pronunţa. “Sociologie? Întrebă socioloaga în faţa directorului ei – de aceeaşi “structură politică” ca şi ea. Mai face cineva azi sociologie în afara sarcinilor de partid?…Ar fi un nonsens!”

La trecerea Cristinei pe lângă grupul care încă mai conducea întreprinderea, Oliv (căreia fetele din atelier îi ziceau şi “Gură de lup”, fiindcă avea o gură nefiresc de rău tăiată pentru o femeie, de care te înfricoşai, toca, toca la cuvinte, străduindu-se să repună pe picioare, la aceeaşi băţoşenie de care dăduse dovadă în ultimele săptămâni cei din conducerea celei mai comunizate întreprinderi din sector, (care făcuse din aproape toţi salariaţii luptători foarte pregătiţi în gărzile muncitoreşti), despre care se credea că toţi sunt gata să lupte şi să moară pentru apărarea tovarăşului preşedinte şi comandant suprem. Numai că… socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg. Oamenii respirau uşuraţi fiindcă n-a fost nevoie să “ia arma-n mână”, deşi un “puşt” dintre ei s-a grozăvit şi s-a dus el cu automatul în mână să vadă cine trage în piaţa Iancului. Cel de la etajul opt, ascuns după geam, a

Page 135: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ochit şi l-a împuşcat mortal. Se zice că ucigaşul era unul din marii activişti ai partidului care locuia în acel celebru bloc potcoavă din care s-a tras trei zile, până la moartea Ceauşeştilor. Anea Muică se făcuse mic, “cureaua”, cum îi ziceau în derâdere tehnicienii tineri, sta cu capul tras în gulerul de blana de oaie neagră al scurtei de postav, (luată gratis de la magazia întreprinderii ilegal, deoarece acest echipament era prevăzut numai pentru paznici şi cei care lucrau în afara clădirilor încălzite), scurta pe care o purtau aproape toţi conducătorii întreprinderilor, ai atelierelor şi unii maiştri, de se umpluse Bucureştiul cu ele, devenite echipament de stradă, având-o acum pe ei aproape toţi cei de faţă, chiar şi directorul Claicu. Era “moda scurtelor muncitoreşti”, făcute din postav din lâna seina, ca după oaie, din resturile de sub maşina de dărăcit...Dodică Parpalac barim, în îmbrăcămintea de acum, era cu faţa ca de şobolan opărit, făcută mică, mică, ascuns sub o bearcă de căciula, dintr-o piele de oaie bătrână, scorojită, cu care nu mai fusese văzut cu ea pe cap niciodată, tremura în noul lui “parpalac”, un fel de hanorac kaki, cu glugă (de unde i s-a tras şi porecla) şi nu-şi putea stăpâni clănţănitul dinţilor, venit de la un frig interior, fiindcă afară continua să fie încă destul de cald şi frumos, deşi cerul era tot mai închis. Se uita cu ochi apoşi la directorul Bluto care se străduia să se menţină umflat în gâtul gros şi “scump la vorbă” ca în totdeauna. Deşi şi el părea obosit şi nemâncat, (era a treia zi de când niciunul dintre ei nu mai fusese pe acasă, dormiseră ultimele două seri prin birouri şi chiar pe mese în ateliere), i-a prins mâna tovarăşei vioaie (care ea – ca femeie – a avut voie să meargă acasă, să doarmă pe perna ei) şi a temperat-o cu: “ Să vedem ce şi cum. Nu ne pronunţăm.” Cristina n-a observat că în urma ei, în grupul de muncitori care veneau la lucru, se afla şi profesorul Ian Dulescu, acum trimis forţat profesor de lucru la liceul sportiv de la Bariera Vergului, fost liceul Emil Racoviţă. Omului acesta i se zicea şi până atunci (din partea unora cu respect, din a altora în derâdere) “profesorul” pentru că - deşi era profesor, cu facultate – după excluderea din partid în 1956 n-a mai avut dreptul să profeseze, (devenit “periculos” în educarea tinerei generaţii) şi a venit în fabrică mai întâi muncitor, apoi tehnician, post pe care l-a

Page 136: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

prins revoluţia, dar nu în funcţia de “tehnician cu protecţia muncii”, ci aceea de profesor-instructor în “atelierul şcoală”, cum se numea acea clasă din liceu unde în locul băncilor se montaseră bancuri de lucru, exact ca în atelierul unde lucra Cristina Pavelescu. Bancurile aveau câte două menghine iar în dreapta şi în stânga catedrei erau montate o maşină de găurit şi un polizor, pentru efectuarea operaţiilor de polizat şi găurit a pieselor mici pe care le executau elevii, să se obişnuiască cu “munca practică”, la o indicaţie mai veche a lui Hruşciov. Deşi rămăsese pe acel post de tehnician plătit de întreprindere, care tutela liceul, (cum toate liceele erau astfel supraveghiate politic de fabrici), el nu mai avea dreptul să apară printre muncitori, acolo unde era zilnic, în calitatea sa de inspector pentru respectarea normelor de protecţia muncii la faţa locului, deoarece le şoptise securitatea directorului şi secretarului de partid că cei excluşi din partid să fie îndepărtaţi, deoarece ar putea “influenţa negativ oamenii muncii”, fiindcă sunt “probleme grave”, în ţările surori burghezia a rescos capul şi, încurajată de americani, au produs “mari tulburări sistemului”, aducând chiar destabilizare. De ce s-au temut n-au scăpat. Primul care “a fugit” în centru printre tinerii răsculaţi în 21 decembrie, la Inter, a fost tocmai profesorul Dulescu, care a răguşit strigând: Jos şi… moarte tiranului; apoi jos comunismul”. Acum la întoarcerea în curtea atelierelor a venit direct cu degetul întins către Dodică căruia i-a spus drastic:

- Te duci înapoi la şlaif, tovarăşule!… Că aia ţi-e calificarea… Destul de cât ţi-ai bătut ani de zile joc de o fabrică!…De sute de oameni!

- N-am înţeles… i-a luat apărarea băţosul de Bluto… Cine a hotărât asta?… Şi ce rău a făcut omul ăsta?… Totul se judecă şi se va judeca după legi… După ce lege trebuie să treacă el unde zici dumneata?

- În orice caz nu după cele pe care le-ai făcut dumneata ca deputat permanet în marea adunare naţionala, unde dânsul era chemat ca “invitat de onoare’… i-a retezat-o profesorul, care se vedea de-abia acum cât era de bătrân, dar ce viguros rămăsese, deoarece el nu şi-a înclinat coloana vertebrală niciodată în faţa

Page 137: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nimănui. Trecerea lui în învăţământ cu câteva luni înainte de pensionare venea ca o pură şi obraznică bătaie de joc… Însuşi domnia ta va trebui să treci inginer la atelierul mecanicului şef, de unde v-au “recrutat” în funcţii de “răspundere”… Fiindcă în asta v-a calificat facultatea, nu în aceea de director pe viaţă.

- Ei da… s-a uitat pentru prima dată Bluto urât la cineva. El avea permanent o faţă distinsă, jovială, de om care nu ia dar nici nu dă; ceea ce face este un exerciţiu de “bunăvoinţă”, pentru orice “om al muncii” care are dreptul să-şi spună păsurile, eu – drept conducător unic – am datoria să-l ascult şi să zic:”da,da… sigur că nu”… Da, desigur… Legile acelea… au fost totuşi legi. Ce legi vor veni…vom vedea, a căutat el un răspuns ştiind că revoluţia de acum nu era una ca aia din Octombrie; nici măcar nu mai semăna cu aia când părinţii şi fraţii lui mai mari l-au legat pe Maniu şi pe Brătianu şi au terminat “pentru totdeauna” cu burghezo-moşierimea. Căci fără legi şi legalitate – vine haosul…

- Vom vedea ce legi mai rămân valabile acum, în câteva zile… a răspuns din mers profesorul, întorcându-se pe loc la Nilă şi Gicu, încremeniţi în spatele lui Muică, zicându-le ca unor elevi prinşi fumând la veceu: Şi voi?!… a strigat fostul “şef”al protecţiei muncii la ei. Marş la locurile voastre de muncă; trepăduşilor !

- Ce “meserie” şi loc de muncă? A întrebat retoric nea Andrei, care ştia tot ce se mişca în fabrica aceea. Că ei n-au nici un fel de meserie; erau plătiţi “controlori” da’ ce control făceau şi ştiau ei să facă… sufletu”…

- Controlorii de ce?… s-a auzit vocea înaltă şi batjocoritoare a lui Dudeasca, aflat la gazeta de perete din curte unde punea fotografia acelui tânăr “bleg”, care fusese împuşcat în piaţa Iancului – cică – de soţia unui activist şi nu chiar de activistul în cauză. (Dar cine au fost ăştia…nimeni nu avea să afle vreodată!) Poate “controlori de bilete la ITB”, s-a mai auzit şfichiul verbal al lui Dudeasca. Ăştia trebuie trimişi la şcoala de corecţie de la… Jilava. După ce a afişat fotografia primului “erou al revoluţiei” dat de cea mai comunistă întreprindere, Dudeasca s-a apropiat de grupul celor care se aşezaseră acolo să-i vadă muncitorii şi să nu care cumva să îndrăznească a ieşi din fabrică să se ducă şi ei la

Page 138: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

revoluţie, ca atâtea mii de tineri lucizi de prin fabrici.şi le-a spus cu degetul tras prin aer în melc celor aflaţi acolo să apere trecutul: Lipsa de calitate, măi tovarăşi…şi minciuna! A dus la distrugerea acestui sistem…De-asta a căzut sfertodoctu’ şi “savanta”!… Ce, n-aţi ştiut?… Încă n-aţi aflat?… Şi de-asta mulţi dintre cei de pe aci se vor duce de pe unde au venit, la…”sfânta munculiţă de jos”, tovarăşi… E bine?!… Ce să vă facem: alde dumneavoastră aţi numit-o aşa…Iată că acum şi alde dumneavoastră cădeţi în groapa pe care singuri v-aţi săpat-o…

Încurajată de această “întorsătură a lucrurilor”, Cristina s-a oprit după primul perete de geam şi sticlă al casei scărilor să vadă şi să mai audă ce se va întâmpla.Căci dacă pe profesor puteau să-l “învingă”, fiind un om prea fin, care nu intra în gâlcevi mahalageşti, cu Dudeasca o încurcaseră, fraţilor! Asta te trăzneşte cu vorba fie, tu – cine-ai fi!

- Va trebui schimbată întreaga conducere, nu s-a lăsat profesorul, adresându-se lui Dudeasca şi lui nea Andrei. Fiindcă are cine să-i înlocuiască. Există şi la noi oameni cu studii care au suferit pe considerente politice şi n-au fost promovaţi.

- Îl vrem director pe domnul inginer Victor Santion, de la noi de la proiectări, a aruncat Dudeasca propunerea rămânând cu pumnul strans către cei aflaţi în jurul lui Bluto şi cu bărbia întinsă provocator tocmai către acesta… Câtă puşcărie a făcut omul ăsta pe când era student… să nu mă-ntrebaţi, că fac explozie !

Întrucât toţi amuţiseră şi directorul Bluto tăcea cu privirea dusă în geamurile atelierului mecanic, spre care era trimis, tot Oliv a fost acea care – “subţirică, neagră şi a dracului”, cum o caracterizase Dudeasca, şi-a intrat şi în noua funcţie de şefă a serviciului personal-administrativ, răţoindu-se la cel ce-i pusese pe ceilalţi la punct:

- Ascultă, to…i…domnu! A răsucit ea vorbele precum le cerea momentul “conjunctural”, (ştiut din sociologie)… Nu ţi se pare că eşti prea îndrăzneţ?… Cum îţi permiţi ca la ora asta să nu fii în birou, la datorie. La lucru şi nu la pus fotomontaje la panou!…A trecut vremea aia!…

Page 139: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Ei taci!… s-a dat Dudeasca doi paşi înapoi şi cu trupul mai pe spate s-o vadă bine – în mărime naturală – pe tovarăşa factotum în fabrica aceea în ultima vreme. Ia uite, domnule, cum se schimbă vremurile şi noi habar n-avem… De vreme ce eu vin din centru, de la Revoluţie, tovarăşa, cred că am tot dreptul să vă întrebăm – eu şi domnul profesor Dulescu – ce clociţi aci?!?… Unde sunt domnii din Frontul salvării de nu se văd?

- Păi noi suntem Frontu’… Cei de-aci, s-a ivit din spatele directorului maistru Marian Zlotea – “Grăsănele”, cum îi zicea Dudeasca, acelui maistru gras, niciodată bărbierit, cu părul creţ şi hălăciugos, niciodată pieptănat, care nu avea “în gât” decât ironie sarcastică, mişto şi neangajare; un dabalat din toate punctele de vedere. Şi eu sunt preşedintele acetui nou comitet pe fabrică, dacă vrei să ştii… Spune-mi mie ce doreşti?

- O-o-o… Strângu-ti dreapta, s-a şi intins Dudeasca să-i strângă mâna acestuia. Nici că se putea alegere mai “potrivită” ca asta. Te compătimesc… s-a lansat Dudeasca într-un nou număr de ironie cum se întâmpla ori de câte ori se întâlneau aceştia. Erau în domneiu satirei două pietre tari din care, la atingere, ieşeau scântei. Şi mai cine; adică… şi cu mai cine ai onoarea să fii în acest grozav comitet, sau consiliu; cum se zice acum, tovarăşa secretară cu propagandisticele, câţi din fostul grup central de conducere al COM, aflat acolo, s-au desprins sau mai sunt la corent, de când cu… schimbările astea miraculoase.

- Te rog! A ridicat Oliv spre el o mână uscată să-l pună la punct. Odată un consiliu ales – căci “consiliu” se numeşte noul colectiv de conducere, după toate noile indicaţii – nimeni nu mai are căderea să facă mişto de ceva atât de serios cum este Revoluţia.!…

- Ori dumneata te îndoieşti şi de mine care – după cum bine ştii – n-am fost niciodată membru de partid? S-a înfipt la Dudeasca cu un umăr de ameninţare Grăsanele, zicându-i pentru prima dată lui Dudeasca “dumneata”…

- Mulţi am fost membri de partid de paie, nu s-a lăsat Dudeasca. Află că subsemnatul şi-a ars carnetul încă din l7 decembrie, după ce a “văzut cu mintea şi cu inima lui” ce se

Page 140: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

petrece la Timişoara; dacă vrei – tot aşa – o informaţie de ultimă oră …Nu ştiu ce-o fi făcut cu dânsul domnul-tovarăş director…Cu carnetul de partid, adică…?

- Domnule Boieriu, i s-a adresat Bluto oficial, pe numele din buletin şi din ştat, folosind acelaşi glas liniar de şnapan absolut. Atâta timp când fiecare suntem pe posturile pe care încă suntem, cred că e bine să mergem cu toţii în birouri, la locurile noastre de muncă şi să vedem ce avem de făcut pe ziua de azi. Căci – nu te supăra – noi suntem cei care semnăm la bancă pentru ca să vă puteţi lua dumneavoastră salariile. De ceeea propun ca noi să ne retragem în biroul afectat acum Frontului să vedem, sau să ne vedem de treabă…

- Desigur… Desigur… a admis şi s-a aprobat Maxileasca – Oliv cu gura ei de lup care părea acum, din cauza încordării, ca tăiată de-o bardă nebună până aproape de urechi, dându-i acea urâtenie hidoasă, motiv pentru care nu se apropia de ea nici un bărbat. Nici chiar jegosul de Grăsanele nu era prea încântat de ea, deşi ea se legase de el şi şi-l dorea “bărbat cu acte”… Cred că aveţi perfectă dreptate, domnule director, s-a adresat ea direct lui Bluto. Fabrica nu trebuie să stea nici o clipă !… Acesta este- de-altfel – rolul principal al Frontului…

- Mda… au făcut explozie buzele lui Dudeasca către profesor. Părul lui scurt şi tuns aric se părea că se sculase şi mai rău în picioare. E clar… Pentru mine este mai mult decât clar: Frontul ăsta a preluat – cu de la sine putere – sarcinile comitetului de partid, ale sindicatului şi ale direcţiei… Clar ca lumina zilei… Clar şi… ilegal!…

Din micul grup de conducere al fostului COM s-au desprins să meargă la şedinta noului consiliu de conducere al FSN doar patru, dintre cei care nu fuseseră membri în fostul COM, nea Andrei – “armurierul” gărzilor, maistrul Zlotea – “Grăsanele”, Maxileasca “gură de lup”, Trandafir – un tânăr supus, fost prin biroul comitetului UTC şi…directorul Bluto, fost – până atunci – chiar preşedinte al COM-eului.

După ce a văzut scena complet şi până la căpat, Cristina s-a suit în atelier unde a aflat foarte repede ceea ce s-a întâmplat cât a

Page 141: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lipsit ea iar încă trei zile. Într-adevăr Zlotea – “jegosu” – era acum preşedinte al acestui Front al salvării… cui? “A foştilor mari şi tari până atunci, a salvării lor de răspundere în faţa neamului românesc de ceea ce făcuseră din ţară în cei 45 de ani de conducere despotică.”, avea să-i spună chiar în acea zi profesorul Teofil Bratescu. Zlotea preluase atribuţiile lui Muică – “cureaua” supusă de transmisie (între mase şi partid), ale lui Dodică – “secătura de partid” dar nu şi pe ale lui Bluto, care-i rămăseseră integral aceleaşi.Din acest “consiliu” mai facea parte si Maxileasca, (acum şi şefă a serviciului personal- administrativ), “Beţivanca”, cum îi zicea Boieriu lui Cristi Vlad, juristul intreprinderii, (care nu era niciodată treaz), Bluto (cooptat “obligatoriu” din indicaţie “superioară”; adică de la Iliescu prin Petre Roman; care – ca nou prim ministru – a şi trimis o ordonanţă, acum afişată peste tot, care atrăgea atenţia asupra “sarcinilor Frontului şi obligaţia salariaţilor de a i se supune”, nea Andrei – ca din partea muncitorilor – şi doi tineri, foşti buni executanţi pe linie de utece, în afara unuia, matriţer, mut şi “foarte citit.”, (care avea să devină primul preşedinte al sindicatului liber, pe numele lui greu de reţinut Emanoil Controverseanu, căruia prietenii-i spuneau simplu “Emi”. (“Vezi, Emi, îi spuneau ei, fii atent acolo, că ăştia-s tot ăia!”) Aceşti tineri din noul consiliu al Frontului încă mai purtau uniforma de la gărzi şi erau mai mereu ei la poartă, căpătând noua legitimitate, “fiindcă ei făcuseră revoluţia” şi erau în post cu Miu Marian, care căzuse împuşcat “la revoluţie” în piaţa Iancului. Maxileasca “prinsese şpilul” şi da într-una cu… ”tinerii revoluţionari pentru care trebuie să avem un respect deosebit, pentru că şi-au dat viata pentru noi, ca noi să fim aci în linişte, la locurile noastre de lucru, (nu mai spunea „munca”) în afara oricarui pericol major, ce-i pândeşte pe cei care încă mai aleargă şi mai strigă pe străzi prin centru...Ati vazut:teroristii”… Deşi această femeie antifemeie credea că în ateliere “merge producţia”, în realitate Cristina a întâlnit “la locul de muncă” o lume încremenită, ca nişte oi înghesuite într-un colţ al staulului fiindcă lupii intraseră şi curând aveau să se repeadă şi să sfâşie pe acelea dintre ele care vor fi mai la marginea turmei, ori vor behăi.

Page 142: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Ochii tuturor erau către uşa mare de intrare, să vadă cine vine şi ce veşti mai aduce de jos, ce s-a mai întâmplat în curte, dar în oraş şi unde merge ţara… Se vedea că foarte mulţi lipseau de la locurile lor, multe scaune fiind libere iar în atelierul maşinilor – unde lucrau de obicei mai mult băieţii – acum nu mai era nimeni. Dintre cei cu care s-a întâlnit Cristina în sângeroasa seară de 21 decembrie nu erau la lucru nici unul.

Cristina a intrat ca Mihai Viteazu la Călugăreni, cu geanta fluturându-i la spate, strigând tare, către Didina Stancu, despre a cărei “opinie personală” era deja edificată, din cele relatate ei de intima sa Steluţa.:

- Bună ziua, fetelor, şi aflaţi că trebuie să facem urgent alegerea unui nou consiliu-comitet care să ne conducă altfel intreprinderea; tanti Didina, nu găseşti? A venit ea întins la acea “masă de carne gânditoare”, singura care vedea “exact” jocul politic în care intrase ţara. Femeia trecuse prin multe la viaţa ei dar nu se aştepta ca la ieşirea la pensie “s-o trăiască şi p-asta”… Intuind – încă de la incidentul cu cele două babe,care veniseră “s-o pârască la partid” pe Cristina), că această fată este “omul tânăr care va da peste cap orice joc politic murdar”, văzând-o venind aşa cum şi-a imaginat-o, Stancu Didina a avut o tresărire cu o lacrimă şi o mare revelaţie. Deşi nu avusese copii, simţea în spatele ei pe însăşi fiica dragă venind să i se destăinuie. După clipe bune de tăcere, - cum avea obiceiul să asculte, să tacă, să mediteze şi după aceea să se pronunţe – bătrânica a pus o întrebare cu faţa înainte, către biroul şefilor, fără să-i arunce Cristinei nici o privire:

- De unde vine cererea asta?… Ideea?… De la tine?…- De la mine şi de la tineretul aflat acum în stradă, care l-a

izgonit pe Ceauşescu şi are acum cel mai mare drept la cuvânt… Zicând acestea Cristina a şi ajuns lângă trupul acela masiv, de care şi-a lipit coapsa, aplecându-se să-i sărute obrazul gras şi bătrân.

- Frumoaso, a prins-o bătrânica de mână şi şi-a apropiat-o să o sărute şi ea pe săturate… Frumoasa mamii, a lăcrimat ea bogat, clipind din acele gene mici, ca retezate cu forfecuţa, făcând mari ochii ei mici, măslinii. Jocurile politice sunt aşa de murdare încât

Page 143: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

adesea întrec orice curvăsăraie…Dacă asta ziceţi voi tinerii că e o revoluţie anticomunistă, apoi astia trebuia să ia acum puterea?…

Cristina a îngheţat… Nu se aştepta la un asemenea răspuns… S-a repezit şi a îmbrăţişat maldărul acela de carne şi i-a sărutat obrajii ei graşi, rămaşi destul de netezi la 55 de ani.

- Tanti Didina… i-a vorbit cu buzele aproape de obraz – şi iar mai dă-i un sărut. Am ştiut mereu, am simţit, că în dumneata este un OM… Vezi lucrurile exact ca noi, tinerii…

Stancu Didina – “Balena bună” – cum îi ziceau lucrătoarele tinere, şi-a tras nasul, după acel obicei când o încerca un mare sentiment, i-a prin fetei mâinile ei fine, şi le-a dus puică la piept, unde le-a apăsat acolo, pe inimă, cu lacrimi de neoprit, reuşind într-un târziu să mai vorbească:

- Mamă… zicea cu noduri în gât. Fetiţa mamii… Mie nu mi-a dat Dumnezeu copii. M-am chinuit pe lumea asta de po-ma-năă!… M-am pomenit pe lume sin-gu-ră, abandonată de o mamă rusoaică, - fugită din Rusia cică “să se scalde în rivoluţii”. Cică aş fi fost făcută cu un căruţaş, sau un grăjdar, care-ar fi crăpat prin şanturile din Dudeşti, lângă o cârciumă, în care era văzut zi şi noapte… M-a crescut o babă – lipoveancă – şi când m-am făcut mai mare a luat-o Dumnezeu şi p-asta, de alcoolul şi tutunul turnate în ea… La cincisprezece ani – fiind foarte dezvoltată; la l3 ani am avut ciclu prima dată -, mă ia altă hoarcă de mână şi mă “fericeşte” ducându-mă la un loc cald, la bordel; în Crucea de piatră… Ce era acolo… nu era doar plăcere, ci destulă umilinţă; mai ales din partea “codoaşelor” care te dădeau pe mâna unuia şi altuia, tânăr sau bătrân, spălat sau jegos, plăcut şi mai ales neplăcut… Hai vin comuniştii şi “ne eliberează” din ghiarele matroanelor şi ne bagă-ntr-una şi mai a dracului: în fum şi-n praful turnătoriei, în bătaia de joc a şefilor care te “chemau” la veceu şi te răscrăcănau să stai cum îţi ziceau ei, (aruncau borala lor în tine) ameninţându-te că dacă nu, te dau afară şi te ia miliţia de pe stradă că ai încălcat legea, adică “ai fugit de la locul de muncă”. Hai – când mi-am dat seama de “marea curvăsărie în politică” am intrat în “munca de partid” cu tovarăşa Ana, cu tovarăşul Gheorghiu-Dej, (de care eram îndrăgostită; ca unele proaste acum de pe la

Page 144: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Apaca de Iliescu) cu…Bodnăraş şi cine dracu mai era p-atunci… Da’… în fine; nu-i momentul să-mi fac toată autobiografia acum. Pentru că n-am putut să mă prostituiez pe mai departe, le-am zis-o mereu în faţă, de la obraz, că nimeni nu murea de “grija clasei muncitoarte” şi a omului necăjit, m-au trimis aici, la…”munca de jos”… Aici am dat peste adevăraţii oameni… Ca tine, ca ele… (a arătat ea cu mâna larg spre celelalte care ascultau “ca la şedinţă”). Şi am devenit şi eu OM ca fiecare… Viaţa; greutăţile; experienţa dură, acea teribilă “şcoală a vieţii” m-au făcut să văd lucrurile exact aşa cum sunt ele… Când mi-am dat seama că nu mai pot trăi singură – în haosul care s-a creat în <noua societate>, m-am apropiat şi eu de un suflet de om, de un bărbat. Când l-am luat eu… era deja un om terminat… Acum e acasă… Singur cu… pisica…. Zace… Phua!… a respirat femeia greu, cu tensiunea ridicată, făcându-şi vânt cu un carton în dreptul pieptului desfăcut. Fu-u-u… a aruncat aerul fierbinte din ea… Numai el ştie cum de mai traieşte… Paisprezece ani la Gherla… La întuneric… Doi la Râmnicu Sărat şi unul l-a canal… Dacă ai şti cine a fost… Cât a vorbit multe tinere au venit mai aproape, iar Daveta era de acum chiar în spatele ei, pe un scăunel şi asculta, tot stergându-şi lacrimile, fiindcă ea “ştia mai demult” de necazurile Didinei… General… a explodat gura cu buze groase a femeii, ca un strigăt! În armata regală!… Aici că aproape a strigat, să ştie lumea despre cel de care ţara şi-a bătut joc, (prin nemernicii de membri de partid care au luat în serios ordinele Moscovei), explică ea oamenilor. Armata ţării; armata regelui Mihai intâi… Asta-i realitatea dură şi dreaptă, de care nu avem unde să fugim… Omul acela ca o statuie… acum de-abia se mai mişcă de la pat la baie… L-am luat din piaţă; de pe stradă…Da, da… De la coada la lapte. Imi permiteam să stau la coadă în timpul programului pentru că, deşi eram activist extrabugetar la sectorul şase, n-aveam acces la “bufetul special” de la sector decât după ora douăsprezece, când în galantare nu mai rămânea decât brânza fleşcăită şi salam uscat,celebrul salam cu soia… „Ce-ai, omule, l-am întrebat, simţind în el bărbatul bărbat; fineţea. De ce mergi şchiop şi te sprijini în bastonul ăla?”… ”Eh, doamnă… a făcut el cu un mare

Page 145: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

oftat, uitându-se în jur, mereu temător să nu fie auzit că… ”vorbeşte”… sprijinindu-se puternic de mine să se aşeze pe o piatră, în aşteptarea laptelui. Doisprezece ani am dormit pe jos; pe piatră,( şi a bătut cu bastonul în piatra de sub el), ca asta… Şi numai pe piciorul acesta stâng. Fiindcă – de ce?… Când mi-am pierdut toţi dinţii, doctorul dentis m-a învăţat să nu-mi pierd şi picioarele. “Dormiţi numai pe un picior, domnule general, mi-a zis dentistul ăla omenos, să vă rămână teafăr celălalt, să-l mai puteţi folosi, dacă dă bunul Dumnezeu să vă mai eliberaţi”… ”Da’ ce-ai făcut; de ce te-au închis?” l-am luat la întrebări ca una care ştia ce duşmani de clasă au fost aceşti oameni… ”Ei… a oftat el, mai nimic: am fost moşier”… mi-a spus tainic. “Ei şi? L-am întrebat mirată fiindcă ştiam că tovarăşul Gheorghiu nu dăduse nici un ordin de arestare a tuturor moşierilor. Au fost în ţară atâţia moşieri care n-au fost cu toţii închişi”. “Numai dacă au putut fugi din ţară, a zâmbit el amar, cu gura goală, fără nici un dinte. Eu însă am şi făcut politică… Din neam în neam am fost liberali”… “Asta nu spune nimic; m-am “dat” eu la el. Sunt atâţia liberali care n-au fost închişi numai pentru asta”… ”Da… da… până s-a aflat”, a mai zâmbit el strâmb, într-un colţ de gură. Eu am şi luptat, doamnă, în munţii Făgăraş, s-a aplecat mai spre urechea mea să nu care cumva să fie auzit şi de altcineva, deoarece era vremea când ai tăi, până şi pionierii, au fost puşi să-i scuipe şi să-i huiduie. Crezând atunci că mai putem salva ţara de bolşevism”… ”A, a… m-am mirat eu de-a dracului ce încă mai eram. Aţi fost terorist… Bandit… Duşman al poporului; vândut imperialiştilor anglo-americani!”… ”Vai de capul meu, a oftat bietul, lăcrimând. Cum se poate să se spună aşa ceva despre noi care n-am omorât nici un pui de găina, care am trăit în frig, în foame, în teroare; anchetaţi zi si noapte, bătuti şi schingiuiţi cum nici caii şi nici câinii nu se bat, într-un permanent chin psihologic, într-o adevarată tortură, cum poate numai domnul nostru Isus Cristos să mai fi fost. Cum se poate să ni se atribuie nouă acele rele de care au dat dovadă tocmai securiştii, anchetatorii şi torţionarii noştri”… L-am lăsat să se mai mişte pe acel pietroi şi apoi l-am întrebat direct: “Unde stai şi cu… cine?” El s-a uitat la mine cu ochi de câine care se fereşte

Page 146: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de băţ. ”Într-un subsol, îmi răspunde încercând greu să se ridice. La una din vilele care au fost ale neamului nostru”…”Singur?” l-am întrebat strângându-i mâinile să-l ajut să se ridice.”Singur cuc, doamna mea dragă, absolut singurul care am mai rămas… Am venit aci să-mi iau şi eu amărâtul ăsta de kil de lapte care-mi ţine patru zile… Cu ceva pâinică şi ceva cartofi… O duc… O mai duc… De azi pe mâine… Cât oi mai duce-o… Că bani… Ne-a făcut asta, (a arătat cu bărbia spre centrul capitalei) un fel de pensie, după ce ne-a dat drumul de acolo, (aici a arătat departe, spre Gherla)… Ne-a scos, fiindcă nu mai prezentam nici un fel de pericol şi mai ales ca să fie văzut “altfel” de Apus… Da’ degeaba; năravul din fire n-are mântuire”…Când m-am uitat mai bine la el… l-am recunoscut: era generalul Pelticarie, barbatul sdravan care, pe când eram acolo – în Cruce – l-am avut cel mai distins client. Ce cadouri!… Venea pentru că avea o soţie paralizată şi el atât a ţinut la ea că nu o putea părăsi să facă mariaj cu alta…

Aci Didina “Balena” s-a oprit o vreme din povestit şi i-a mângâiat Cristinei creştetul, atrăgând atenţia întregului atelier, pentru că ea niciodată n-a fost văzută făcând un asemenea gest. Simţindu-se în centrul atenţiei Didina Stancu n-a mai făcut mişcarea aceea de îndepărtare a tuturor să nu care cumva să se audă la comitet şi să fie chemată “la ordine” pentru lucruri neconforme cu “linia partidului”. Acum era chiar bucuroasă că este privită de toţi şi stăruia cu mâna pe creştetul fetei, fiindcă de un lucru era sigură: Se dusese dracului partidul !… De aici încolo nu mai avea cine să execute “dictatura clasei muncitoare”. Urma ceva care nu-i era nici ei limpede; dar că nici un comunist nu mai putea să readucă dictatura, era ferm convinsă.

- Doamne, ce bărbat bine şi sănătos era!… a continuat ea să-i spună Cristinei, şi celorlalte numai ochi şi urechi, totul despre bărbatul ei de acasă. Acum… şi femeia a lăcrimat, lăsând în jos mâinile de pe fată, trăgându-şi nasul de mai multe ori. Se scapă pe el… Nu-şi mai poate ţine udul… Uneori chiar şi partea cealaltă… Doamne, ce-am putut face noi din noi românii!… După ce şi-a şters nasul şi ochii şi a tras aer adânc Didina a avut câteva clipe de privire în gol; reluând greu, pe un alt ton. De fapt ăsta a fost

Page 147: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

motivul pentru care am dat dracului munca de partid şi am cerut eu, singură, să fiu trecută în producţie… Aşa am venit aici… Aici… teatru!… De… marionete…I-am tras iar cu clasa muncitoare să nu se prindă nici o clipa că mi i-am scos definitiv pe domnii comunişti de la suflet… Aşa s-a făcut că am acceptat să fiu mereu membră prin atâtea comitete şi comisii, dracu să le pieptene, şi chiar membră de ani şi ani în COM… Reprezentam clasa muncitoare, omul de jos, din “producţie”… ”Conştient”… Cu “nivel politic”… ”Conştient de… ROL!”… Panaramă! Circ… Joc de paie… Cred că m-ai auzit şi tu cum mâncam borş prin şedinţele acelea ţinute aci, la “locul de muncă”. Ceream întruna domnilor de la conducere să aibă grijă de noi, cei din producţie, căci noi eram “factorii principali în procesul muncii”.. .„Factorii, ziceam, factorii, tovarăşe director. Fără ei… cine duce la bun sfârşit realizarea sarcinilor de plan, care acum ăsta e pe primul plan !?”… Ei îmi dădeau dreptate pentru că adevăraţii factori se socoteau ei, cadrele, deoarece le spusese demult tovarăşul Stalin că numai “cadrele hotărăsc totul”. Având în vedere aici cadrele de bază din partid. Am tot zis ca năuca ani de zile, să se aibe în vedere şi amărâtul de la bancul de lucru… De-gea-ba… Eu ziceam, eu auzeam… Ei se făceau că ne ascultă, îşi dădeau coate cu… ”asta iar a luat-o cu „factorii”, altceva nu mai ştie; fiecare are placa lui”… Se mai şi făceau că notează ceea ce spun, de-mi venea să-i scuip în ochi… Aici a prins-o iar pe Cristina de-o mână şi s-a uitat la ea cu condescendenţă şi chiar cu oarecare milă, continuând altă idee: Când îl văd pe ăsta, care s-a cocoţat singur în capul trebii, că se face că ascultă pe unul şi pe altul şi că tot notează buchisit acolo în hârtiile alea, îmi zic: „Didino, maică…geaba şi-au dat băieţii şi fetele alea duhul acolo la universitate; geaba speră amărâţii noştri de muncitori şi de ţărani că se va schimba ceva… Degeaba!… P-ăsta aruncat acolo-n frunte moţ… îl ştiu de pe când era un puţoi pe la uteceu… Nu ştiam că şi tat-su a fost ilegalist… Aflam de-abia acum şi cu uimire, făcând din asta chiar un merit; când ar trebui să fie o ruşine! Păi pentru scoaterea în faţă a unor asemenea merite s-au dus tinerii ăia acolo şi şi-au dat viaţa; pentru

Page 148: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

asta te-ai dus tu în bătaia gloanţelor, fetică?!” A întrebat-o Didina pe neocolite, frust, pe Cristina, ca la ţară.

- A… nici într-un caz, a dat Cristina puternic din cap. Şi nici să mai rămână Bluto în biroul ăla somptuos, unde bea şi mănâncă mai bine ca acasă, nu se mai poate. De aceea trebuie să alegem o altă conducere; aşa sună şi ordinul ăstuia, fără gât, acum prim ministru…

- Treaba asta-i drăcească, măi mamă… Pe Bluto, cum îi ziceţi voi tinerii directorului, căruia eu îi zic Caracalaicu, nu-l puteţi da jos că s-a şi lipit de ăsta care l-a înlocuit pe “bâlbâit”… Pe nemernicul ăsta cocoţat acum în capul trebii l-a pregătit partidul de câţiva ani…Că în partid au fost mereu curente subterane, prin care comunicam între noi… Păi ce, crezi că toţi eram aşa cum se zicea – trup şi suflet în jurul tovarăşului Bâlbâiescu?… Te înşeli…Vă înşelaţi, a dat ea cu mâna roată pe la toate femeile, venite s-o asculte ca la clacă. Erau între noi trei curente: unul, al coscadarilor – bătrânii ilegalişti, care o ţineau p-a lor: cu Gheorghiu-Dej şi ăla Gheorghe Cristescu, tot aşa un cizmar care cică ăla ar fi înfiinţat partidul în ’21. Apoi erau ăştia mai tineri – şi la putere - îmbuibaţi şi cu burţi – celebrele burţi ale “ceauşiştilor”, urmam noi ăştia, de alde noi – scoşi din munci – care stăteam şi-i suspectam de pe margine, căutând ziua şi momentul să le-o dăm ceauşiştilor la cap. Ce, noi nu ştiam cine-i Ceauşescu? Cine-i toanta de lângă el?… Oho…şi-ncăcât! Da… Da’ ce se putea face?… A încercat sclerozatul ăla de Constantin Pârvulescu la congresul ăla- parcă al treisprezecilea- şi ce rahat a făcut?… Şi-a grăbit moartea… Au încercat apoi şi ăştia cu…”scrisoarea celor şase”… Rahat cu perje!… Barim generalul ăla Militaru nici n-a gândit o apropiere de ruşi ca să-l schimbe că l-au şi schimbat ei pe el în doi timpi şi trei mişcari… A fost mârâiala noastră, a celor nemulţumiţi de starea din ţară şi… atât… După câteva oftaturi mari şi lungi, Stancu Didina a prins-o pe Cristina iar de-o mână, a privit-o de jos în sus, de parcă era o marfă pe care trebuia s-o cumpere sau să o respingă, spunându-i franc în faţă:

Page 149: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Drept să-ţi spun, fata mamii, şi-ţi mărturisesc ca la copilul meu, că nu mă aşteptam în ruptul capului ca voi, tinerii, care nu aţi cunoscut deloc dedesubturile astea politice, să aveţi ideea şi curajul să ieşiţi în stradă şi să-i daţi dracului pe toţi peste cap… Nu mă aşteptam!… Femeia, îmbătrânită atunci parcă şi mai mult, s-a sprijinit de mâna Crsitinei şi s-a ridicat greoi, cerând să fie scuzată că se duce până la toaletă – Mă scuzi, mamă, a cerut ea, da’ asta-i nenorocita de viaţă…

- Vai, tanti Didina, se poate, a ajutat-o Cristina cu plăcere să se ridice de pe scaunul acela pe care “zăcuse” douăzeci şi cinci de ani, făcându-se că munceşte la construirea socialismului “cu o jumătate de oră mai devreme”, după cum spunea în derâdere după fiecare şedinţă de… producţie.

- Urmează zile grele, mamă… i-a mai spus ea fetei din mers. Acolo unde-şi vâră politicienii comunişti coada, iese belea mare… Pot fi şi alte vărsări de sânge… Ei nu se dau încolo de la nici un fel de mijloace pentru a-şi atinge scopul… Cât poţi să te fereşti şi să nu intri în locurile unde îi aduc împotriva voastră p-ăi bezmetici, beţivi şi fără pic de cultură. Şi au din ăştia mii.

Cristina a condus femeia până la uşa veceului apoi s-a dus la bancul ei de lucru şi i-a prins mâinile intimei ei Steluţa, rămânând aşa multă vreme, neştiind ce să-şi mai spună şi ce să-şi mai vorbească. Steluţa stătea pe scaunelul ei destul de călduţ şi operaţia ei era ceva ca o joacă: trebuia să dea cu puţină vopsea, folosind o pensulă mică, de pictură, pe nişte figurine care se chemau “mărţişoare.” Acum sta, căci nu mai era nimic de lucru şi se uitau fără pic de satisfacţie la aceste “gulgute” ce ieşeau din mâna lor, nişte nimicuri fără importanţă, măcar estetică, fiind imitaţii de bijuterii proaste, făcute pentru “prostimea de la ţară”. În ţară nu astea lipseau. Lipseau produsele de bază de pe piaţă şi mai ales lipsea coeziunea, unitatea şi apropierea oamenilor, deşi se minţea că toată lumea era egală şi mulţumită..Mai ales că se încetăţenise un mod greşit, anormal, de apreciere şi promovare. Faptul că cei mai dobitoci (de genul lui Dodică Parpalac), erau încurajaţi să acceadă la conducerea treburilor locale şi cele generale, venea, după părerea ei, de la aflarea în fruntea ţării a

Page 150: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

celor mai dobitoci dintre dobitoci – Ceauşeştii – ăi cu idei puţine şi fixe, cum le-a zis magistral studentul la filologie Dragoş Ionescu – Bărboi, (devenit dintr-odată Trişatul). Cristina se uita la colega ei cu o strângere de inimă, socotindu-se produsul gândirii smintite a acestora, făcând parte din generaţia de decreţei, - copii născuţi cu forţa -, fiindcă la sărăcirea generală a ţării, ăştia veniseră cu pretenţia ca lumea săracă să se înmulţească şi mai mult, la comanda lor, pentru ca ţara să fie mai puternică – prin numar şi nu prin calitatea oamenilor – cu o populaţie şi mai mare cu care să le dea cu tifla ungurilor şi bulgarilor din jur care nu reuşeau să treacă de pragul celor zece milioane suflete în vreme ce România “bâlbâitului” trecuse bine de douăzeci şi trei de milioane. Deşi această putere numerică nu a folosit-o niciodată pentru a zice un singur cuvânt despre “teritoriile smulse” Basarabia, nordul Bucovinei şi Cadrilaterul., “părţi istorice, inalienabile ţărişoarei noastre România”, cum bine spunea “domnul”, adică bătrânul învăţător de ţară George Ionescu – Zăvoi…Toate acestea i-au devenit clare Cristinei de când intrase în grupul studenţilor revoluţionari, care aveau un punct în programul lor privitor la “reîntregirea geografică a ţării”. Cu aşa ceva se ocupa “actorul nejucat”, (cum îi zicea zgubiliticul de Bebe Rădoi colegului lui la facultatea de electrotehnică şi electronică” Horia Bertea, celebrul H.B… Cristina, ca şi Steluţa, stătea degeaba…Cu coatele pe măsuţa ei banc de lucru şi-şi privea prietena lung, în tăcere.La un moment dat a început să-şi frece mâinile ca de frig, revenind la tensiunea interioară pe care o are omul aflat în luptă. Era şi mai superbă în costumul ei de “vivandieră”, ca un fel de membră a “gherilelor active” şi neîmblânzite pentru schimbare a vieţii ce devenise de nesuportat. Celelalte au observat de-abia acum că şi Steluţa avea aceeaşi “costumaţie”: pantaloni oliv de casă, mulaţi pe pulpe şi băgaţi în cizme tot oliv, geacă din acelaşi material, şi aceeasi culoare, închisă până-n gât iar pe cap purtau câte o beretă oliv, cu rejansa din vinilin negru, prelungită cu două panglici din acelaşi material, care le ajungeau elegant până pe umeri. Îşi freca acum palmele privind în gol, apoi către locul de unde avea să se întoarcă bătrâna Balena, pe care o aştepta având atâtea să-i

Page 151: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

spună…Dar înaintea ei şi-a făcut apariţia pe uşa cea mare Vaxuleasca, pitica, care se întorcea de la şedinţa consiliului Frontului, cu sarcini noi. Ea o înlocuise la conducerea echipei pe Dobriţa Butucescu, fiindcă asta nu mai avea voie să conducă, deoarece a fost până-n revoluţie membră în comitetul de partid şi aşa ceva… nu mai e voie!… Nici Didina Stancu nu mai era şefă de echipă. În locul ei fusese numită o nepoată a Maxileascăi de la cadre, devenită, cum am văzut şi şefa serviciului personal administrativ; denumire nouă a fostului servici de cadre din vremea Didinei Stancu. Asta – nici una nici două-, întărâtată rău de ăia la şedinţă, care i-au dat puteri depline, văzând-o pe Cristina nas în nas cu Steluţa, s-a dus direct la ele şi le-a luat din scurt:

- Alou… s-a adresat direct Crsitinei cu ochii ei rotunzi, de mărgică neagră şi cu gura mică, precum o cireaşă putredă. Ce-mi faci?… Ai venit aici pentru poză?… Dacă vrei să pozezi, du-te-n piaţă la derbedeii tăi, că revoluţia gata: s-a terminat. La lucru, fetică!… De azi aici se munceşte; nu se face politică. Poate n-ai citit ordinul noului prim ministru, care interzice să se facă politică la locul de muncă.

Cristina s-a întors uşor la ea, pe scaunul rotativ, cu şurub, cu amândouă mâinile adunate în faţă, gata să-i dea una piticei ăleia care se îmburica, tremurând lăuntric de îndrăzneala prostească a aceleia. Când s-a ridicat la ea mare, s-o înfrunte bărbăteşte, piept în piept – sau mai degrabă piept în cap, căci aia-i venea cu capul de-abia până la piept – între ele s-a interpus Didina Stancu, tocmai întoarsă de la toaletă. “O-ho… Ho!” le-a oprit ea, dar mitica, (ca fostă iubită a lui Bluto-, “de curiozitate” să vadă cum e şi cu o pocitanie pe care o treci printre picioare) s-a repezit supraîndrăzneaţă la bătaie strigând: Ce, te dai după tanti-ta Didina, care a luat-o şi ea zilele astea razna.?! Lasă că o să răspundă ea în faţa conducerii pentru agitaţia nelegală pe care o face ea pe aci de două zile… Că tu de la mine din echipă o să iei banii…s-a tot auzit glasul piţigăiat al aceleia căreia-i intrase-n cap şefia.

- Hai sictir! I-a făcut vânt cât colo Stancu Didina puchinoasei de Bazilescu Florica, venită din Ferentari, unde avea

Page 152: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

casă proprie pe strada Bacovia, fiind soţia unui ofiţer de miliţie, acum ridicat în grad de nouă conducere, care-i dădea zănatecei şi mai mult curaj. Şi dă-te dracului de-aci… Lasă fetele în pace! Ce-ai cu ele? Ai înebunit?!… Venise momentul să i-o zică piticei ăsteia care-i luase încet, încet toate funcţiile de prin comitete de când Bluto o remarcase “femeie mignonă şi păpuşoasă”, cum dorea el una, sătul de zdrahoancă de acasă, mare cât o putină şi grosolană ca un sac ţesut din câlţi, dar de nedat la o parte, fiind fata unui mare tovarăş de partid. I-au plăcut mai ales ochii ei de mărgele maronii şi aluniţa cât un punct, ca o boabă de piper păroasă crescută lângă gura ei mică şi pungită “ ca un cur de păsărică”, după cum îi zicea tanti Didina în caracterizările ei excelente, ( remarcase Cristina). – Proastă ai fost şi îngrămădită o să mori, a desfiinţat-o Balena cu un alt “hai sictir de-aci că te şi plesnesc, cât eşti tu de mare “şefă-n puţă”. Nimic n-ai priceput din cele trăite şi nimic nu pricepi din ce se întâmplă în prezent! Să nu-i treci fetei ăsteia pe dinainte şi nici întregului tineret, pentru care ai ajuns tu acum să fii şefă… Ai fost şi ai rămas executant docil şi fără orizont… Nu degeaba ţi-au zis fetele astea Vaxuleasca… Un vax ! asta eşti…

Pe Steluţa a bufnit-o râsul şi s-a întors cu spatele să n-o vadă Vaxuleasca că-şi râde de ea. Cristinei însă nu-i ardea de aşa ceva. Ceea ce spunea tanti Didina era un adevăr atât de puternic încât pe ea chiar o cutremura. Era gata să-şi descarce şi ea întreaga “muniţie” adunată împotriva sistemului, care a asuprit-o – şi a asuprit o lume – prin acest “pion de bază” al regimului – şeful de echipă, sergentul tâmpit şi limitat dintr-o armată vetustă, anacronică, dintr-un sistem social care preluase spiritul cazon, nemernicii care executau până jos ordinele tâmpite ale generalului Nicolae Ceauşescu, comandantul suprem şi presedintele republicii. Ajuns aici prin acel joc de culise când, după moartea lui Gheorghiu-Dej greoiul şi indiferentul la soarta românilor a “neamţului’ de Ion Gheorghe Maurer a hotărât să-l pună pe Ceauşescu secretar general, ştiind că de aici veneau şi celelalte funcţii supreme în stat, cum era sistemul în întregul lagăr socialist, cel care şi după revoluţie a fost lăsat să trăiască în aceeaşi vilă, ca

Page 153: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

un baronet.. N-a putut s-o facă deoarece tanti Didina a înţeles că nu e necesar; strică orzu pe gâşte de pomană. De aceea bătrânica a prins-o iar de mână şi a rugat-o:

- Cristinica, mamă… Stai frumos la locul tău de muncă fiindcă de… doamna mă ocup eu. Şi a şi luat-o pe aceea de mână şi a tras-o la bancul ei, zicându-i categorică: Ia vino, fă, încoace; să stăm şi noi puţin de vorbă; ca femeile în toată firea. Acum, când mai am doar o săptămână până încetez definitiv lucru, fiindcă mi-au ieşit deja formele să ies la pensie. Vino încoace…

Şi aşa, cu Vaxileasca de mână, cum se ia un elev să fie dus la cancelarie fiindcă a spart geamul şcolii, Didina – Balena a mers cu rivala ei prin tot atelierul şi a intrat cu ea în “camera de chibzuinţă”, cum se zicea magaziei de produse finite, unde se întâmplau toate “minunăţiile” (Aici te chema maistrul, şeful de atelier sau secretarul de partid al organizaţiei de bază să te ia la refec, aici se produceau şi acele “posedări” de tovarăşe femei şi fete, care doreau avansări sau să nu fie date afară. Aici o chemase directorul Bluto,- într-o după amiază discretă, când nu mai era nimeni nici din schimbul doi – când “doamna de porţelan pitic”, cum îi zicea Iuiu Clapon, (mijlocitorul “perfectării” acelei întâlniri, prin care puchinoasa a văzut cum e când faci amor cu un zdrahon de bărbat, care a fost cu totul altceva decât molfăiala aia cu “flinticu” ei de bărbat”, doar cu trei centimetri mai răsărit decât ea, care nici nu atingea un metru şi jumătate)… În vreme ce cele două şefe de echipă - care se duşmăniseră o viaţă – se “explicau” în magazie, Dobriţa Butucescu n-a putut să mai reziste fricii de Vaxuleasca şi a venit la masa-banc a Cristinei, aplecându-se cu trupul ei aplecat şi cu vorba şoptită:

- Fetelor, vă sarut. Dar… nu te supăra pe mine, Cristinel, dar cred că nu faci bine ce faci… Acum, aci, se petrec nişte lucruri care mâine s-ar putea să te coste foarte mult.

- Tu vorbeşti?! A respins-o Cristina prima dată pe aceea care o adula… Ca cine îmi vorbeşti; ca tovarăşa membră a comitetului de partid, care “ne cânta” pe toate la Parpalac sau ca… ce?

- Vai… s-a retras biata Dobriţa rănită. Eu n-am cântat pe nimeni niciodată, fetică, şi să mi se aducă o asemenea acuză…

Page 154: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Tocmai de la tine, Cristinel, a înclinat ea capul, de Claudia Cardinale în decădere… Nu uita, a ţinut ea neapărat să-i atragă atenţia asupra pericolului central, nu uita, zic – a repetat începutul – că cel care este acum în fruntea ţării este tot un… tovarăş… Mă înţelegi?… A fost ma-are în partid… El nu ne lasă să… Mă întelegi?..

- Tomnai de-asta! I-a replicat Cristina cu o scâlciere de cuvinte din vocabularul lui Ceauşescu. Şi, înfuriată “viandiera” a sărit în picioare, şi-a aranjat geaca pe lângă corp, a smuls geanta de pe spătarul scaunului, spunând categoric:

- Din clipa asta eu nu mai am ce căuta aici!… Intreprinderea asta a fost şi rămâne un viespar de comunişti… Şi eu… m-am rupt complet şi definitiv de clasa muncitoare!… Bună ziua! Şi… adioo…! A prelungit salutul cu voce înaltă, fluturând mâna prin aer ca la despărţirea definitivă de la aeroport, ca o mare eroină de prin filme care se duce hotărâtă spre bărbatul pe care şi l-a ales, adică într-o altă lume şi-o altă viaţă..

În urma ei uşa metalică a atelierului a făcut un poc semnificativ, ca o împuşcătură, făcând-o pe Steluţa să tresară şi să lăcrimeze iar pe celelalte să se uite lung după cea care le părăsea acum – se vedea treaba, că într-adevăr şi definitiv, judecând-o fiecare în felul ei: unele – condamnând-o că dezertează de la datorie, altele – cele mai multe – aplaudând-o pentru curajul extraordinar de a spune adevărul pe faţă.

Auzindu-i vocea “Casanova fără păr” de Iuiu Clapon a ieşit din “turnul său de fildeş”, cum îi zicea în derâdere micului său atelier de creaţie, şi a rămas cu sprâncenele ridicate şi cu degetul arătător ridicat în sus, aplaudând, pocnetul uşii:

- Minunat!… a zis precum Fory Eterle pe scenă… Mi-a plăcut figura… Bravo, Cristinel!… Eşti ceea ce nimeni dintre noi nu este şi n-a fost să fie în stare…! Apoi a luat-o uşor, cum făcea mereu venind în pauza de masă printre fete, a mers o vreme tăcut, dând din cap a automustrare, cu paşii lui măsuraţi, făcând aproape tot rândul liber dintre mesele-banc, spunându-le din mers celor ce l-au ascultat o viaţă: - Aş urma-o… a tras mâna prin aer cu hotărâre… Pe Dumnezeul meu!… Dar nu pot s-o fac… Sunt aşa

Page 155: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de legat de acest regim infect încât… totul ar fi o sinucidere… Sunt legat de regim până-n măduvă, cu toate firele… Sunt creaţia lui, de care n-am cum să scap… aşa cum nu poţi scăpa niciodată de tata şi de mama… Poate dacă reuşesc să fug în uniunea aia sudafricană…spre care mă bate gândul de-o viaţă… Acolo – aur!… Aur, nu glumă… Şi voi ştiţi că eu… unde este aur… acolo-s!… Mi se pare însă că acum e prea târziu… Bună ziua!… Comunist am fost - deşi doar un căcat de simplu membru cotizant – dar intrat total în rahatul lor rămân … S-a oprit câteva clipe pentru a se gândi dacă e bine sau nu să le spună şi lor ce legături drăceşti sunt între el şi directorul Bluto – drăceşti şi dubioase – dar s-a oprit la timp.”De omul ăsta de-abia de acum vei avea cea mai mare nevoie, pentru imensele lui relaţii. – Iuiule, şi-a comandat ironic, luând drumul invers, treci la locul tău de “munci” şi sapă cu dăltiţa în metal până dă dracu’ peste tine”… Pa, fetelor, pa, drăguţele mele…Şi…ca de-obicei : n-aţi văzut şi n-aţi auzit nimic. Vă sărut guriţele… În clipa aceea Steluţa, care era cea mai aproape de el, a văzut cum din ochii rotunzi şi inteligenţi, de Caragiale, ai lui Iuiu s-au prelins două lacrimi ale sincerităţii. Căci Iuiu – pe numele lui adevărat de Ioniţă Pavalache – era un poet sui generis, care scrisese destule poezii simţite şi avea prieteni scriitori şi poeţi de renume în ţară, cu care se întâlnea noaptea pe la “Mărul de aur” şi alte bombe unde venea mai mereu unul mai trăznit ca el, renumitul trubadur cioflingar Ahoe. (Ăstuia i se zicea astfel pentru felul cum saluta el când intra şi vedea pe la mesele lor gaşca: “AHOEE”…”Ahoee” răspundeau ceilalţi înveseliţi, căci le venise “omul”…) Ei îl primeau pe Iuiu cu atenţie, dar ca pe un meseriaş de excepţie, care le făcea bijuuri, privindu-i scrierile cu condescendenţă, spunându-i că…”nu e rău, dar e bine să mai încerce”… Multora dintre oamenii de cultură ai vremii le era cunoscut pentru modul original cum le lucra bijuteriile şi podoabele, mai ales inelele şi vereghetele pentru căsătorie, recăsătorie şi răscăsătorie, lor fiindu-le permis, celorlalţi nu, căci…”frizau morala proletară”. Acum a reintrat abătut în atelier şi s-a simţit pustiu – ştiind că cea mai frumoasă nu-i mai dedea deloc prilejul măcar s-o privească de la distanţă. S-a aşezat pe

Page 156: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

scăunelul lui “barbar” pentru prima dată cu înfăţişarea unui om învins. Deşi se credea “un Lenin reuşit” – semănându-i foarte mult acelui “boiernaş ruso-evreu”, cum îl caracterizase, s-a simţit acum inutil… O idee mai înalt decât Lenin şi mult mai grăsuţ, el însă era permanent îmbrăcat ultramodern, cu nelipsiţii blugi şi acea vestuţă din acelaşi material,(ca mai târziu un ziaris numit Cristoiu), ţinând-o pe el neîncheiată să i se vadă cămăşile înflorate, cum numai el avea de la shop, într-adevăr cu chelie şi bărbuţă “exact ca cel care, prin viclenie şi abilitate,a reuşit să răstoarne cel mai mare imperiu din lume folosind o minciună gogonată, spunându-le muncitorilor şi ţăranilor că ei conduc revoluţia, ei sunt aceia care au declanşat-o, ei sunt acuma stăpânii şi că ei conduc în prezent ţara, când toate acestea li se datorau lui şi lui Stalin et compania, spunea el adesea prin plimbările lui prin atelierul fetelor. El le vârâse în cap şi ideea “revoluţiei mondiale” după care mujicul rus va conduce întreaga omenire… Prinsese toate acestea din discuţiile acelor intelectuali care “disecau firul în patru fără perdea”, când juca cu ei bridge sau canastă, de unde a aflat şi secretul pe care i l-a transmis Lenin lui Stalin: “Bazează-te pe muncitori şi pe ţărani – căci sunt număr – forţă – şi fiind proşti cred când le spui că ei conduc şi au cuvântul hotărâtor, nu noi”!… Iuiu s-a dus mai întâi printre aceşti oameni fiindcă îi spusese careva că...dacă nu se află în cercul lor niciodată nu-şi va vedea versurile acelea într-o carte, apoi o făcea din snobism, aşteptând ca unul dintre ei să observe că şi el a “comis” de-alungul “veacurilor” nişte “versuleţe” care ar putea să fie publicate. Vreo câteva i-au fost într-adevăr incluse în acele pagini întregi când se publicau cu duiumu “tineri poeţi în devenire”.

Sila aceea trăită la prima arestare din viaţa lui l-a inundat acum total. Nu ştia de ce se simţea golit de tot şi toate. Parcă-i venea să şi vomite… Nu mai avea tăria să pună mâna pe ciocănel şi pe dăltiţă. Le-ar fi aruncat pe geam până-n lacul Pantelimon, pe care-l bănuia în zare. Revedea obsedant mutra acelui colonel de securitate, însoţit de doi ofiţeri de miliţie, care au intrat la el în atelier ca-n filmele americane, unul i-a făcut semn discret să stea nemişcat în vreme ce celălalt dintre ofiţerii miliţieni i-au sigilat

Page 157: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sertarul bancului şi dulapul metalic personal.. S-au dus cu el acasă unde şi acolo i-au sigilat dulapurile, şifonierele şi sertarele unde se bănuia a fi aur şi bani lichizi sau CEC-uri. ”Ce e; ce s-a-ntâmplat?” a întrebat el calm, dar profund mirat că…”oamenii lui” îi putuseră face o asemenea “figură”.”Avem un denunţ de la cineva din atelier şi nu ne facem decât datoria. Este un control de rutină”… ”Denunţ?? s-a întrebat atunci cum se reîntreba acum, cu aceeaşi cerbicie… Din partea cui???… Toate fetele cu care lucra de peste zece ani de zile nici prin gând să fi făcut aşa ceva…”Aha…şi-a zis acum, târziu… A fost… slăbiciunea aia a mea: Antoaneta Vilău… Acea silfidă bruneţică şi dată dracului de parşivă… M-a tras la ea acasă; la ea în pat… Ea m-a racolat pe mine şi nu invers, cum s-a produs cu celelalte… Paştele ei de paciaură!… Antoaneta Vilău… securistă… A venit, m-a filat, m-a dat în gât şi… după o săptămână şi-a încetat contractul de muncă, cică ducându-se la “undeva mai bine; prin…trasfer”…Fir-aţi ai dracului cu regimul vostru! A explodat el, ridicându-şi capul pe care l-a ţinut multă vreme pe bancul de lucru.- Copii, s-a adresat el cu durere colegilor de atelier, vă anunţ o veste foarte tristă: Acea pasăre rară – o rara avis – care este Cristina Pavelescu, ne-a părăsit… Şi-a luat zborul ca o adevarată vivandieră, - o măreaţă şi reală revoluţionară – care este şi o mândrie a noastră. Dacă aş avea tăria necesară ar trebui s-o urmez sau să-i scriu un poem de douăzeci de strofe…

Page 158: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

A,a… s-a lamentat nea Tebe, “rivalul”lui în cele “culturaliceşti”, ce-şi avea bancul pe partea cealaltă, mai la uşă. Se vede că ai început să vii de-acasă…Dar nu te impacineta… Ce, le văităm noi pe ele?… La fizicul şi la vârsta lor nu trebuie decât un capoţel, nişte papuci şi…un telefon. `Alo;alo..Hai că-i calul roz-maro> şi gata… Vine miuţa, vin dolarii… Că de acum…ţi-ne-te, nenică: dolarii vor curge spre noi ca apa Dâmboviţei… Ai văzut în câte locuri a fost imediat angajată Neti Vilău?… Cea care a trecut şi pe-aci pe la noi aşa “ca o boare”. Acum câteva săptămâni era fata angajată, unde credeţi? La uniunea scriitorilor… Dactilografă, îmi pare, sau aşa ceva. Era fata acolo unde locul era socotit cel mai periculos după ce cehul ăla scritor Vaclav Havel a făcut ce a făcut- revoluţia de la Praga, de acum Cehoslovacia este a doua tara liberă după Polonia… S-o fi dus să vadă “ce face” zurbagiul ăsta haotic de Mircea Dinescu… Sau poate alţii, fiindcă ăsta era deja “asigurat”la “sovrompripon”… Poate o urmărea pe galeşa şi molateca de Blandiana, care a devenit tare cuminţică după ce Ceauşescu i-a aprobat – “uitând” supărarea pentru Arpagicul ăla pe care i l-ar fi băgat în… - călătoria aceea în America “ogarului cenuşiu”, care a dus-o prin State, împreună cu Usturoiaşul de bărbatu-său, şi el tot scritore…Hei, Iuiule dragă, oi fi tu‘oţ, dar multe amănunte semnificative ţi-au scăpat…

Nea Tiberiu Vlase cunoştea bine lumea aceasta, fiindcă mai întâi el le lucrase scriitorilor, pictorilor şi artiştilor bijuterii, ajuns printre ei prin prima soţie, renumita cântăreaţă de muzică populară de pe malul mării, apoi prin a doua, balerină la teatrul muzical Fantazio din Constanţa, femei care-l “doreau”, pentru că le făcea “zdrăngănele”, cum le zicea el bijuteriilor, dar mai ales pentru vâlva care-i mergea că “poseda un organ de procreaţie supra dimensionat” din care cauză trebuia să-l ţină legat cu o jartea aproape de genunchi. Când particularii au fost iarăşi” strânşi de gât”, după experimentul ceauşist cu “mandatariatul acela aberant”, şi după ce ambele femei l-au părăsit, suferind acel accident vascular care i-a înmuiat labele picioarelor – deci i-a luat din puterea bărbătească -, nea Tebe a fost obligat să-şi şteargă orice

Page 159: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

urmă din Constanţa şi să vină în Bucureşti – unde nici dracu nu te mai cunoaşte. Toată treaba s-a petrecut cu ajutorul tovarăşului Ioniţă Pavalache, adică a lui Iuiu, pe care l-a întâlnit întâmplător pe plajă la Mamaia, unde venea protipendada comunistă, adică oamenii de cultură ai vremii şi ai regimului. El i-a vândut lui Iuiu pontul de a se introduce în lumea artiştilor, singurii care mai aveau bani şi foloseau bijuterii scumpe cu condiţia să-i găsească şi lui “un hogeac” în capitală. Lui Iuiu i-a plăcut – fiindcă era genul lui – “om liber şi de culturale”, amândoi socotind meseria lor echivalentă cu aceea a pictorilor şi mai ales a sculptorilor. I-a mai plăcut de acest om care, prin inventivitatea lui lingvistică, l-a scăpat de numele lui mârlănesc de Ioniţă (văcarul satului) şi mai ales de cel de Pavalache, care suna moldovineşte, ca un fel de “cuţulache”, “Ianache”, ori chiar “Cacanache”… zicându-i Iuiu, apoi adaugându-i şi prenumele de Clapon, care – deşi suna a curcan pe varză, dar i-a devenit pseudonim cu care şi-a semnat acele câteva poeziele prin reviste, ca un dar făcut de acei redactori săraci care s-au pricopsit şi ei cu câte un inel de aur…fără piatră scumpa la mijloc… Idea acestor nume i-a dat-o chiar Iuiu care, la lucru fredona mereu căntecul acela atunci la modă: “Hai iuiu iuiu, iuiu… ai spart geamul şi-ai rupt cuiu, mândruliţa mea, ha, ha… ”Al doilea nume i-a venit tot de la posesor fiindcă venea lunea şi le povestea că în duminica aceea iar i-a făcut soţia “clapon pe varză”… Şi de-atunci Clapon i-a rămas numele… Ducându-li-se vestea în lumea de sus a regimului, curând au început să aibe clienţi chiar dintre securişti şi nu pe oricare, pe pidosnicul şi inimosul de general Stan, care-i aducea materiale de prelucrat şi de la “tovarăşul”… Fie că ăsta era Ceauşescu sau chir şeful lui direct, tăcutul şi discretul general Vlad Iulian.. Dar pe ei nu-i interesau politica. Iuiu era “membrache” de ochii lumii, ca să poată fi numit şeful acelui mic atelier, dar pe nea Tebe nici atât. El chiar nici nu vrea s-audă de aşa ceva, socotind politica o”infectă şi de nedisciplinat curvă”; ei lucrau pentru bani, ştiindu-se că “banii n-au miros şi nici culoare politică”.Nea Tebe trăia fără femeie dar Iuiu fusese “tras pe sfoară” de o căpităneasă de miliţie, care s-a lăsat “să-i facă felul” după care i-a pus pistolul în piept:”Băiete,

Page 160: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mă iei.!… Io am rămas gravidă şi nu vreau să-mi pierd pâinea, ca organ, să se afle c-am făcut un copil cu podul Grand. Copilul ăsta trebuie să aibe un nume şi un tată; alfel trag!”… A-mbulinat-o Iuiu!… Ce-a mai râs de el nea Tebe pe chestia asta: “Zi-i miliţionista ţi-a-nchis pista… Pân’la ea! La altele… stop, că trag!” Un maior de securitate – cu care “colaborase tovarăşa capitan pe toate liniile” s-a oferit pe loc şi le-a devenit naş… S-a cam supărat el atunci, că…” mariajul a fost fortuit de împrejurări”, după cum spunea, dar cine l-a scos pe el în doi timpi şi trei mişcări din căcănăria în care-l băgase şmechera aia de Neti Vilău?… A doua zi, când s-a întors tot aşa fluierând cu gentoiul lui greu pe un umăr, tanti Didina – Balena – cu care aveau dese “schimburi inteligente de cuvinte”, i-a făcut semn să treacă pe la ea. El a venit şi a primit din partea femeii întrebarea inevitabilă: “Ce s-a-ntâmplat, Iuiule dragă”? El a răspuns cu ochi-n infinit, trecând foarte repede la locul lui de muncă: “Nimic, tanti Didina. Absolut nimic… A fost o mică eroare din… greşală…”

Dar ajuns în birou şi-a derulat ultimele zile ale vieţii să vadă de unde pornise totul. Atunci nu –şi dădea seama că totul fusese “lucrul fin al futăcioasei de Neti Vilău”, cum înţelegea acum, când sistemul se clătinase rău dar nu să se prăbuşească. “Eu vin cu ideile, s-a lăudat el către acea Neti, care părea deloc interesată de ce face el la servici, iar bosu… le aproba, zicea despre Bluto, care era stăpânul absolut al acelei făbricuţe de “cioace şi boncioage”, cum le zicea el marafeturilor fabricate acolo din plastic, aluminiu şi tablă neagră, care le aducea câştiguri fabuloase, chiar într-un sistem când dirijismul câştigului personal era drăcesc. Greşise el cu Neti, căreia-i destăinuise câteva din tainele lui cu directorul, dar de omul acesta rămânea puternic legat, aşa încât, imdeiat după “zdruncinarea aia din centru”, cum îi spunea el revoluţiei, el a trecut “total de partea domnului director”, fiind primul care a îndrăznit să i se adreseze cu domnul în loc de tovarăş, spunând tuturor că este “un om minunat, inginer de marcă, o somitate în lumea tehnicii şi chiar a menegementului, cum se zice acum americăneşte celui cu fler în afaceri şi administraţie. Un om absolut indispensabil!… De oricare ne putem lipsi dar de dânsul…

Page 161: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

niciodată!… Imaginaţi-vă ce-ar mai fi fabrica fără dânsul?… Zero… Putem să-i punem lacăt pe uşa de a doua zi!” Aşa le-a vorbit celor din nucleul de bază al fostului pecere care s-au întâlnit în curte pe 23 decembrie, influienţând enorm componenţa noului consiliu de conducere. Deşi acest nou consiliu era condus formal de către maistrul Zlotea - “Grăsanele puţin spălat”- cum îi zicea inginerul Lae Teremia, şi el intrat aici ca nou şef al controlului intern de calitate, serviciu despre care spusese până atunci că e “cea mai oficială funcţie de ars gazul de pomană din câte s-au cunoscut până acum în România”… ”Împuţit”… ”nespălat”… admitea Maxileasca – (şi ea vârâtă în noul consiliu) când era vorba de Zlotea, (cu care avea deja relaţii intime; ei murindu-i soţul, cică “datorită otravei din ea”), dar absolut necesar etapei, perioadei, îi replica ea lui nea Tebe cu care începuse să aibe serioase controverse după schimbarea aceea din 22 decembrie, acestuia părându-i-se pe drept că de fapt nu era vorba de nici o schimbare. “Ce fel de schimbare, întreba acest filozof care tăcuse până atunci, dacă dumneata eşti tot acolo, directorul este una şi aceeaşi persoană iar în plan social...totu-i cum a fost: n-au apărut patroni, nu se văd proprietari, sistemul de guvernare este tot un fel de republică socialistă, fiindcă proprietatea este aproape integrala tot a statului.” Maxileasca era una dintre femeile care aveau să încurce din nou treburile ţării intrată – voluntar sau involuntar – în noua formă a luptei de clasă pe care a declanşat-o Ion Iliescu în ziua de 8 ianuarie l990.

CU PRIMELE AJUTOARE ÎN CARE S-A VĂZUT AŞA CUM ESTE ŢARA

1.

La următoarea întâlnire cu profesorul Ian Dulescu, Dragoş a aflat de la acesta următoarele: “Prins în vârtejul evenimentelor, obligat să stea zi şi noapte în legătură directă cu “tovarăşii rămaşi în toate organele de stat”, Ion Iliescu nu a avut timp să “analizeze”

Page 162: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cele ce s-au întâmplat între timp în fostele ţări surori. Câteva zile n-a comunicat deloc oficial cu noile conduceri din Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Cehoslovacia, în schimb a primit semne încurajatoare de la Belgrad şi unele “vagi” ecouri de la Moscova, de unde prietenul său, (despre care şi transpirase că-i fusese coleg de facultate şi la care fusese “personal” în zilele de l8 şi l9 decembrie ) îl şi asigurase de “întregul sprijin tovărăşesc”. În schimb ţările din Europa de vest au şi dat năvală cu “ajutoare materiale” şi o largă “asistenţă medicală”. Presiunile externe erau acum din două părţi; analiza bătrânul profesor situaţia ţării la zi. Mai întâi”afirmarea pe faţă”, dar nu prea concretă, a ţărilor surori de gintă latină – Franţa, Italia, Spania şi Portugalia, dar cei care-şi făcuseră apariţia imediat în ianuarie au fost nemţii, belgienii şi mai ales olandezii, (cei care “ne cunoşteau” de când exportaseră la noi masiv vaca Holstein). Aceştia organizaseră rapid adevărate caravane cu ajutoare materiale, medicamente dar mai ale îmbrăcăminte. Apoi au venit pe furiş chinezii, vietnamezii şi nord-coreenii, care tot căutau să între la “noul tovarăş conducător”… Cât i-a primit sau nu, cine poate şti? Cert este că după aceea ţara a fost inundată de chinezi, care au umplut pieţele cu produse de îmbrăcăminte şi mai ales încălţăminte”ieftine”, “negustori” care n-au mai plecat şi al cărui număr creşte alarmant, fără să bage nimeni de seamă că aşteptam negustori occidentali şi ne-am pomenit cu chinezi, turci şi mai ales arabi. Cine poate şti acum cine este simplu om de afaceri şi cine spion?… Se ştie acum că cei care au venit cu un sprijin “moral, de o covârşitoare importanţă strategică” au fost vecinii de la sud-vest “tovarăşii iugoslavi”. Ei ţin noua conducere la curent cu “mişcarea socialistă mondială”, care – după căderea spectaculară a regimurilor comuniste – s-a “delimitat” de extremismul de stânga, s-a revigorat şi s-a reactivat, devenind social-democraţi unde, zic acum cu neruşinare că “democraţia este forma politică pe care au propovăduit-o, pentru care chiar au militat; democraţie care permite tuturor curentelor de opinie să se afirme în viaţa socială, aşa încât nimeni nu poate contesta dreptul unor comunişti reformatori să se regrupeze în partide socialiste sau social-democrate… Aci s-a luat în

Page 163: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

consideraţie cerinţa lui Lenin cu acel “pas înainte şi doi înapoi”, pentru ca mişcarea muncitorească să nu fie complet scoasă din scenă”. Datorită imploziei sistemului – care s-a prăbuşit prin sine însuşi – a apărut şi autodesfiinţarea partidelor comuniste, de care s-a folosit imediat gruparea Iliescu admiţând scoaterea în afara legii a partidului, partidul ca noţiune abstractă şi nu oamenii. Oamenii… aceiaşi până le-o suna ultimul ceas; că n-ai ce să le faci…FSN-ul, această găselniţă “magistrală” de moment, (care – aparent – adunaseră în el oameni de toate orientările şi convingerile politice) trebuia să se clarifice politic şi mai ales ideologic; CINE ESTE, CE ESTE ŞI MAI ALES CE VREA! Lucru pe care cei ce preluaseră puterea din mers nu aveau nici un interes ca limpezirea să se facă acum, când fierberea revoluţionară nu se stinsese, deoarece s-ar fi dat pe faţă prea repede şi prea evident cine este şi unde bate FSN-ul: menţinerea structurilor statului socialist sau restructurarea totală, totul învârtindu-se în jurul miezului concepţiilor politice: atitudinea faţă de proprietate! Deoarece cele trei partide istorice, reînviaseră, (ce-i drept destul de firav), simţindu-le suflul în ceafă şi posibilitatea să li se ia frâiele din mână, gruparea Iliescu, (la “şoaptele” lui Brucan şi Bârlădeanu; cele două relicve ale sistemului din timpul lui Gheorghiu-Dej) pregăteau terenul cu asiduitate pentru ca FSN-ul să devină partid de concepţie social-democrată, ferindu-se ca dracul de tămâie de termenii socialism sau comunism reformator. Partid care încă nu se pronunţa asupra chestiunii capitale – proprietatea – dar care are misiunea să menţină echilibrul, adică structurile productive, “funcţionarea vieţii productive şi economice”, adică funcţiile statului, cum pretindea că face Iliescu. Pentru ca să aibe imediat sprijin popular şi cât mai deplin, ăştia au hotărât trecerea imediată la săptămâna de lucru de numai cinci zile şi restituirea cât mai grabnică, prin bănci, a contribuţiei băneşti la fondul de salarii, măsură impusă cică abuziv de Ceauşescu. Încorsetaţi de realitatea de pe teren, au “admis” desfiinţarea ceapeurilor la sate – care erau deja distruse aproape vandalic de tinerii satelor care au înţeles că asta-i revoluţia – distrugere! Fără a da pământul înapoi celor care, cu patruzeci de ani în urmă fuseseră

Page 164: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

obligaţi să-l pună la grămadă şi să-l dea pe mâna comuniştilor, “a ălora care n-au dat cu sapa-n viaţa lor şi habar n-aveau de munca plugarului român”…Pentru că se ridicaseră şi ţăranii şi începuseră cu pretenţii asupra pământului, aducând “pericolul reînvierii sentimentului naţional de dragoste mare faţă de pământ”, ca proprietate a fiecăruia, - lucru început a fi discutat de gruparea naţional ţărănistă şi cea liberală – a determinat gruparea dirijată de Bârlădeanu să treacă la transformarea – oficială –a partidului-stat în partid partid cu denumirea ‘oaţă de Frontul democratic al salvării naţionale, partid care nu trebuia să mai amintească nimic de fostul PCR, începând de la denumire şi conducătorul lui, adică de la băţosenia, rigiditatea şi megalomania lui Ceauşescu la “largheţea” şi “omenia debordantă”, afişată într-un zâmbet permanent de “proastă-n târg când vinde linguri”, schimbând simbolul rigid al secerei şi ciocanului cu floarea cea mai frumoasă şi mai nobilă din lume – trandafirul – (ducând imediat această floare în derizoriu apoi în ura şi nesuferirea ei, mai ales de femeile anticomuniste, care aveau părinţi, fraţi şi surori morţi în închisorile lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu). Dar nu şi-au pus la butonieră un trandafir roşu, ci unul alb, tocmai simbolul purităţii, curăţeniei şi frumuseţii cele bune şi încântătoare… Lupul s-a îmbrăcat în piele de miel şi a început să ţupţure şi să behăie inocent şi atrăgător, vorbind de “libertatea absolută, a tuturor, (adică şi a foştilor comunişti), într-o bunăvoinţă exagerată, care a dus la acel frâu liber al indisciplinei în producţie, la sustragerea de la efort, în mod organizat şi deliberat şi a creat în masa oamenilor simpli iluzia că venise vremea să li se dea, acum, fiindcă prea multă vreme au fost minţiţi că li se va da după muncă şi nevoi, când societatea socialistă multilateral dezvoltată va deveni societatea comunistă. Acum munca se făcea pe spongi, apăruseră expedientele, sustragerile tot mai masive din avutul comun, luarea cu japca a ceea ce era mai valoros mai întâi de către conducătorii unităţilor productive, în general rămaşi aceiaşi. Banii redaţi din acele reţineri “abuzive” s-au consumat rapid iar alţii veneau din fondurile acumulate de regim, care, încet încet au fost subţiate şi consumate aproape integral în prima campanie electorală “liberă”,

Page 165: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

când toate resursele statului au fost folosite pentru noul partid-stat iar celorlalţi nu le-a rămas decât încercarea de a face ceva, cât de cât, cu nişte mijloace materiale aproape inexistente. La toate acestea s-a adăugat şi faptul că întregul aparat de stat – rămas acelaşi care a fost până-n decembrie l989 – a sărit în sprijinul noilor conducători, pentru ei alegerile fiind un act formal - ca şi în vremea lui Ceauşescu – prin care se aducea procentul maxim celui care deja era în fruntea ţării, autonumindu-se atunci, ca ultimul de pe acea prima listă a ruşinii. (Aşa se va explica acel 82 % obţinut de Ion Ilici Iliescu la primele alegeri din mai l990). La toate acestea – continua să-i relateze bătrânul profesor Dulescu lui Dragoş – s-a adăugat şi faptul că Franţa, “ţara soră”, care în loc să ne ajute să ne eliberăm de structurile socialiste, a venit cu un sprijin logistic tocmai către aceştia. Deşi se părea că o face pentru a scăpa ţara de comunism, în realitate a legitimizat socialismul cu faţă umană a noului conducător“. “Da, recunoştea Dragoş, au venit cu acel car de reportaj chiar în mijlocul capitalei, postându-l chiar în faţa comitetului central…Cum şi cine a aprobat intrarea lui în ţară?… Este adevărat că acel ziarist îndrăzneţ Jean Louis Calderon şi-a dat viaţa, fiind împuşcat mortal de un securist, în rest…” “Neşansa noastră a fost că atunci la conducerea Franţei erau socialiştii, a continuat bătrânul profesor, care… de ce să nu recunoaştem “corb la corb nu-şi scoate ochii”. Socialiştii francezi, fiind nişte comunişti mai “democratici”, adică admit şi proprietatea particulară, dar baza, grosul, locurile decizionare să rămână ale statului., adică minciunii aceleia care denumeşte proprietatea statului a întregului popor. Deşi admit pluralismul politic, dar numai în cadrul republicii parlamentare (nici o vorbă despre monarhie!), ei nu renunţă la ideea luptei de clasă în care “solidartitatea proletară” i-a făcut pe domnii politicieni francezi să sară în sprijinul “tovarăşilor muncitori şi ţărani din România, care au scăpat de “tirania lui Ceauşescu”, să fie apăraţi de pericolul dreptei burgheze, cu tendinţe imperialiste şi monarhiste “perimate istoric”(sic!) şi dăunătoare ideii de egalitate, fraternitate şi dreptate socială, pe care ne bazăm noi socialiştii şi întreaga social-democraţie europeană”.

Page 166: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Dragoş şi-a amintit acum că datorita acţiunilor hotărâte şi neîntrerupte, ale studenţilor şi a tineretului organizat în” Tineretul liber”, cărora li se alăturaseră tot mai mulţi vârstnici apropiaţii partidelor istorice sau clarvăzători, între l2 şi 28 ianuarie a acelui”an de groază 1990”, echipa de foşti activişti ai partidului comunist se afla în corzi. Zi şi noapte tinerii le strigau – şi spuneau lumii întregi – că sunt “aceeaşi Mărie cu altă pălărie “ care, nu numai că fuseseră chiar membri ai fostului comitet central – ca Bârlădeanu şi Iliescu - dar tot comportamentul începuse să le fie pe faţă al unor comunişti aflaţi iarăşi în marea bătălie a luptei de clasă. Nu admiteau, în ruptul capului, să dea pământul înapoi ţăranilor, să restructureze şi să privatizeze întreprinderile, să reformeze şi să restructureze urgent armata, miliţia, şcoala şi mai ales securitatea, despre care se minţea că a fost desfiinţată, când ea lucra şi aţâţa mulţimea împotriva celor care cereau reforma, cu o violenţă cum numai în anii ’45 – ’47 s-a mai cunoscut. Singurul loc unde au admis să se dea libertate a fost comerţul… Aici s-au repezit foarte mulţi tineri, simţind că a venit momentul să treacă de la contestaţia din stradă la organizarea pe noi baze a vieţii sociale şi mai ales economice. Deşi aici s-au lovit de birocraţii fostului regim şi mai ales de concurenţa foştilor care, simţind treaba, au sărit ca ei să se privatizeze mai întâi, luând caimacul, grosu, marile magazine şi unele spaţii din intreprinderile mici ”unde şi-au deschis ateliere”. Tineretul trecuse la o altfel de treabă, dar nu renunţa să strige în stradă adevărul în timp ce francezii făceau declaraţii de încurajare a “noului regim democratic”, dar nu veneau cu nimic concret, nemţii se abţineau “să se amestece statal”, adică odată cu organizarea aducerii de ajutoare materiale de strictă necesitate să fi venit şi cu investitori. Primele firme care au apărut au fost ale unor români curajoşi, dar ele erau firave, pentru că nu aveau capital şi mai ales experienţa apusului. Nemţii, belgienii şi olandezii au creat asociaţii şi fundaţii de ajutorare a României, prin care trimiteau masiv, săptămânal, ajutoare în îmbrăcămite, medicamente şi chiar unele alimente nealterabile.

Cu o asemena fundaţie lucra şi Dragoş.

Page 167: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

2.

În ziua de 24 ianuarie 1990 – ziua unirii principatelor – Dragoş se afla pentru o zi în mijlocul satului său natal, la Mălureni, ajuns aici cu un camion special, uriaş, al fundaţiei “Apărarea drepturilor omului”şi asista, cu mâinile adunate în cruce la piept, mai de la distanţă si sta rezemat de “munament”,( cum i se zicea acelui obelisc de piatră pe care erau săpate numele eroilor satului căzuţi în primul război mondial, obelisc terminat la vârf cu un vultur în zbor făcut din bronz, altădată, acum luat de acolo de învăţătorul scelerat Vasilică Ursuleanu, social democrat la viaţa lui, unificat cu peceriştii, care n-a putut să sufere „cioara aia regală„ în vârful unui monument “muncitoresc- ţărănesc”). Se uita cum “vivandierele” Geta şi Cristina, ajutate de Cristi şi sub directa conducere a lui Traian Calomfir “românul-neamţ”care-i adusese pe nemţi până aici, distribuiau mălurenilor nevoiaşi bunurile colectate din Germania. Marele sat din nordul Bărăganului, Mălurenii, îşi scosese de prin casele cele mai mărunte, de pe la margine, pe cei mai săraci şi-i aliniase pe un rând în faţa bisericii. Fiecare om nevoiaş, - moş, babă, femei schilavnice cu droaia de copii după ele, zărănciţi şi prost hrăniţi, îmbrăcaţi în zdrenţe peticite, semnau într-un registru şi-şi luau pacheţoaiele în spinare sau pe cărucioare de aragaz ori chiar în roabe. Fiind un sat cu mulţi ţigani, cu ei s-a organizat alt rând în faţa primăriei, cu cei doi miliţieni ai satului acolo, aici bunurile le distribuia însuşi Dichi, profesor de limba română, consătean, numit imediat după răsturnarea lui Ceauşescu directorul şcolii.

Ideea că o asemenea maşină cu ajutoare să ajungă până aici, la peste două sute de kilometrii de capitală, a avut-o Cristina.

Într-o noapte, - din nopţile acelea fierbinţi şi nebune a bătăliei surde cu foştii care scoseseră serios iar capul, - Cristina se pomeneşte cu un telefon de la verişoara ei Duţi Calomfir din Duseldorf. “Alo?”…”Alo”…”ROMÂNIA?”… ”Da… România,” a răspuns Cristina tare mirată că cineva caută România la ea acasă. ”Cheutam familia Pavelescu”… ”Cheutaţi sau…căutaţi?”…

Page 168: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

”Tu… Cristina, s-a auzit apoi clar vocea verişoarei ei din Germania. Tu eşti, nu-i aşa?”… ”Da… Aşa este… Cu cine vorbesc?” “Duţi sunt, tu… Duţi, verişoara ta… a lu’ Paulina”… Paulina era una dintre surorile mamei ei, una mai mică, mama a două fete şi un băiat.”A… s-a bucurat Cristina enorm. Tu eşti, Duţi?… Ia uite, domnule, şi noi – luaţi cu evenimentele astea – am şi uitat că avem şi noi neamuri… afară… Ia zi-mi, care-i chestia; de ce suni?”… Tu… vorbea aceea precipitat şi cu vocea în tremolo. Ce-i acolo la… noi… La voi, adică?… Că noi aici nu mai avem linişte… Au pus comuniştii iar gabja pe voi, că nouă aici nu ni se arată decât cum ieşiţi zilnic în stradă şi strigaţi întruna: “Jos Iliescu!’ Cine-i Iliescu ăsta, că ne-au înebunit cu el. Ne vine să venim să-i dăm una in cap!… Ni-l arată zâmbitor şi încăpăţânat, apoi gunoaie, câini vagabonzi, cerşetori, copii dezbrăcaţi care vagabondează pe străzi, oameni murdari, slabiţi şi jerpeliţi. Nemţălăii de aici au înţeles dezastrul şi ne invită să venim în ţară să însoţim convoaie cu ajutoare… Avem deja pregătite două dube şi soţul meu Traian v-a însoţi un convoi cu care vrea să meargă la el în sat, la Mălurenii de Brăila… Se poate?… Îl ajuţi?…” “Cum să nu… a sărit Cristina în sus de bucurie, că pe lângă lupta politică i se ivise ocazia să facă ceva concret pentru oamenii amărâţi pentru care ieşise în stradă. Să vină, dragă, imediat, fiindcă – întâmplător – conducătorul grupului de studenţi, în care sunt şi eu cu prietenul meu, unul Dragoş Ionescu, este tocmai din Mălureni. I-a povesteşte-i soţului tău de el. ” După ce Duţi a mai întrebat odată cum îl cheamă pe Dragoş, să-i noteze numele, Cristina a rugat-o pe verişoara ei să-i dea un telefon când soseşte convoiul că ea va fi prezentă în locul, ziua şi ora care se va stabili de către soţul ei şi Dragoş acesta Ionescu.

Ziua, locul şi ora întâlnirii corespunseseră bine iar acum Dragoş era chiar acolo unde avea să vadă ceea ce nu-şi putuse închipui.Oamenii care veneau la ajutoare erau într-adevăr o ruină… N-a vrut să fie văzut lăcrimând, de cum arată consătenii lui, pe care nu-i mai văzuse de peste cinci ani, aşa, în amănunţime ca acum. Traian Calomfir, colegul lui de şcoală, - fost unul dintre elevii eminenţi ai lui “tătitu”, (cum îi spunea el tatălui în lume), a

Page 169: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ajuns inginer metalurgist şi era “fugit”(mai degrabă rămas), de câţiva ani buni în Germania. A venit lângă el, l-a îmbrăţişat şi au plâns amândoi bărbăteşte. “Ia uite, fratele meu, satul… a zis Traian, alăturându-se celuilalt spirit superior pe care-l născuse acest sat. Văzând că Dragoş amuţise, ca un mare vinovat de starea aceea a oamenilor, Traian a făcut: Mda… săltându-şi şapca de jocheu, scuturându-se în scurta lui de fâş bleomarin căptuşită cu fulgi de pinguin, în care puteai să dormi chiar şi la polul nord, părând o statuie la înălţimea lui de aproape doi metri, cu ceva mai răsărit chiar şi de către Dragoş – şi el om atingând acea cotă a lui unu’şi nouăzeci. “Oameni mari şi la propriu şi la figurat”, avea să remarce Cristina, în clipele când îi mai privea câteodată din treaba ei concretă de împărţire a pachetelor şi de mângâiere a capetelor de copii şi de bătrâni neajutoraţi. Traian, ca şi Dragoş, purta blugi, dar dintr-un material ca pielea şi adidaşi cu talpa groasă, legaţi cu şireturi foarte late, nu bocanci ca Dragoş. Semăna izbitor cu Dragoş, numai că el era bărbierit proaspăt şi obrazul lui avea fineţea şi semnul traiaului bun, bine desenat în jovialitate. Dentiţia albă şi perfectă, mâna de om odihnit şi mai ales întreaga înfăţişare era de “om spălat”,cum apar toţi apusenii… El ajunsese în Germania cercetător ştiinţific şi avea atunci 7.000 de mărci pe lună… Ochii lui căprui, puţin alungiţi, străluceau de încercarea plânsului, dar tăria dinlăuntru era mai mare decât a lui Dragoş, trecut în ultima lună printr-un stres personal la care nu s-a gândit niciodată. Zilele revoluţiei au fost “floare la ureche” faţă de cele care au urmat, când studenţii, în necunoştinţă de cauză, s-au pomenit într-un război în care inamicul era colosal, ca număr, ca logistică şi mai ales ca viclenie. Le folosea limbajul, le luase până şi scopul acestui efort. De cum îi auzea pe studenţi cerând ceva, aceştia cereau de două ori mai apăsat. Şi ei erau de acord cu “scoaterea ceauşişitilor” din toate funcţiile cheie. Şi ei doreau democraţie şi dreptul la cuvânt şi chiar la proprietate. Şi ei vestejeau regimul nefast “al lui Ceauşescu”, dar nici un cuvânt despre societatea socialistă, proprietatea socialistă, concepţia socialistă faţă de valori şi istorie, faţă de adevăr şi dreptate, faţă de noua necesitate a schimbării radicale “a tot şi toate”, după cum

Page 170: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cereau tot mai insistent studenţii. Dar cum urma să se facă această schimbare el, Dragoş, nu ştia, pentru că îi lipseau cele două modele: cel care a fost înainte de l947 şi cel existent azi în lumea liberă, numită de comunişti, lumea capitalistă. Organizaţia lor studenţească nu era alcătuită pe structurile de partid, entuziasmul şi dorinţa de înlăturare a lui Iliescu – pe care-l dibuise că este un comunist cu faţă umană - deveniseră insuficiente. El personal se afla într-o fierbere permanentă, într-o stare de alertare zilnică, mai ales de când apăruse fracţiunea lui Marian Munteanu, alt student de la filologie dar dintr-un an mai mic. El trebuia să nu abandoneze cursurile; profesorii nu trebuiau să ştie “chiar tot”, ceea ce făceau ei în afara facultăţii. Profesorii pro Iliescui îi ţineau sub observaţie şi-i ameninţau cu note mici la examenele din iarnă care şi începuseră. Datorită faptului că se afla în ultimul an şi că după examenul din vară şi după susţinerea proiectului de diplomă el urma să părăsească pentru totdeauna facultatea, Dragoş admisese propunerea unor profesori chiar de a-i da lui Marian Munteanu conducerea Ligii studenţilor, cum s-a numait de atunci organizaţia lor până atunci clandestină “Solidaritatea studenţească”. Această Ligă a studenţilor a devenit oficială, înscrisă la tribunal cu puţin după ce FSN-ul a devenit partid, înscris la tribunal sub denumirea de FDSN, (acel front democratic al salvării naţionale în care s-au adunat rapid cei mai doctrinari membri ai partidului comunist laolaltă cu nişte fripturişti ce s-au aciuat pe lângă un mare fost membru al partidului-stat, căruia i-a devenit “ţine calul” sau secretar personal (cazurile lui Dan Iosif şi Gelu Voican Voiculescu, deveniţi unul body-guard iar celălalt secretar tehnic, transmiţătorul tuturor deciziilor personale ale noului conducător către toţi generalii şi coloneii care au trecut şi au făcut drepţi în faţa lor, toţi foşti membri marcanţi ai partidului comunist.

Toate acestea avea să le afle Traian Calomfir de la Dragoş. Acesta a mai aflat că Dragoş nu intenţiona deloc să intre în politică, pentru că tot timpul tatăl său l-a avertizat că “ politica este o mare curvă; aci te ridică, aci te coboară şi, intrând în vârtejul ei, nu mai ai timp de tine şi de liniştea ta sufletească.

Page 171: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Când ai iluzia că ai ajuns pe culme; atunci poate să-ţi ia şi mai uşor viaţa. Uită-te tu la numai trei cazuri la noi: mareşalul Antonescu, Gheorghiu-Dej (mâncat copt de ruşi) şi nemernicul ăsta ultim care a murit împuşcat ca un câine tocmai de ai lui – Ceauşescu”… Din cauza timpului pe care i-l lua pregătirea examenelor, a examenului ultim, acela de diplomă, erau zile când nu mai apărea printre studenţi, care se adunau foarte des la universitate şi plănuiau unde să mai meargă, ce să mai strige şi ce să mai facă, deoarece prea se refăcuse la loc tot sistemul care fusese şi până atunci. Din cauza aceasta el nu putea vedea ceva în perspectivă, dându-i tot girul său lui Marian Munteanu şi celor din jurul lui, el şi băieţii lui fiind cu toţii ultimul an, credeau că predau ştafeta bine şi folositor. Lumea îşi primea pachetele sub ochii miraţi, întrebători şi uneori încruntaţi ai aducătorului. Traian însă îl asculta pe Dragoş devenind un mare cercetător antropolog ajuns la faţa locului să studieze pe viu viaţa unui trib Hutu, aflaţi şi acum în comuna primitivă. Cu un an în urmă fusese într-o călătorie de schimb ştiinţific în Rusia, ca cetăţean german, unde trecuse prin pieţele Moscovei, unde veneau ţărănci şi femei de la periferii. “Nici o deosebire între acelea şi acestea ale noastre”, avea să-i spună el lui Dragoş. Numai că alea erau grase, fiindcă Rusia încă mai trăgea atunci bunuri din toată Europa de est”, zicea el având în vedere mai ales femeile, căci pe ele se vedea starea unei naţiuni. Printre femeile din sat venite la ajutoare a zărit şi o rudă apropiată. “Ia uite-o şi pe ţaţa Miţa –“Vitanca”; verişoara mamei, a spus cu espiere către Dragoş… Doamne, cum a ajuns…! Parcă-i un cadavru viu… A ajuns la înălţimea unui copil de zece ani şi poartă lupe în loc de ochelari… Îi ţine legaţi de după cap cu o aţă… Se uită la mine şi… Ori nu mă vede, ori nu mă recunoaşte”..

Femeia aceea ca o umbră, acum adunată în ea, din cauza braţului plin de pachete, care o cocoşaseră, s-a apropiat de ei să le mulţumească, fiind o fire vorbăreaţă şi cu destulă îndrăzneală; îndrăzneala disperatului. Vedea în ei nişte “tovarăşi de la Bucureşti”, care le-a adus pomană, trimisă de ăsta care i-a luat

Page 172: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

locul lui Ceauşescu şi-i… om!… ”S-a gândit şi la amărâţii satelor”…

- Bună ziua, tovarăşi, le-a zis ea din buza şantului, uitându-se spre ei ca gaina mioapă…Trăi-v-ar bunul Dumnezeu, maică şi să-i dea Dumnezeu sănătate tovarăşului ăsta Eliescu care ne-a scăpat de nebunu’ ăla şi ne dă şi nouă, nevoiaşilor, pomană… Să fie primită pe aici ca şi în ceruri.

- Aoleu…şi-a dus Dragoş ambele palme pe faţă să şi-o acopere, să nu vadă şi să nu mai audă aşa ceva…Priveşte, Traiane, unde au adus comuniştii neamul nostru…

Ţaţa Miţa era de acum în faţa lui Traian, trecuse şantul şi-i şi apucase o mână să i-o sărute. Acesta şi-a tras-o ruşinat, fapt pentru care bătrâna s-a uitat urât la el zicându-i cu imputare:

- Oar eşti din ăia care-i împotriva lu’ domnu’ Eliescu ?!…- Ţaţă Miţă…i-a zis Traian pe nume, făcând femeia să

roşească şi să se oprească uimită: „de unde-mi ştie ăsta numele?” Cel plecat de acasă “peste ţări şi mări”, cum ştia ea, i-a prins un umăr uscat şi i-a spus cu glas de mălurean adevărat: Sunt un nepot de-al matale, bre. Traian a lu’ Constandina; verişoara-ta; după mamele surori…

Bătrânica descărnată a scăpat pachetele jos şi-a făcut cruce ca în faţa lui Dumnezeu:

Traiene, mamă… Tu eşti…? Îndepărtatu’ şi înstrăinatu’nostru… Ce tovarăş de-al mare te-ai mai făcut! A plesnit-o iar ţaţa Miţa, cu viziunea ei tulbure asupra vieţii, datorită ochelarilor dar şi pustiului în care trăise o viaţă în minciună şi dirijare ”de către ăi de la partid şi de la primărie”. Găsesc că… dacă ar hi mai trăit dada Nira, maică-ta mare; sora mamei; Doamne, ce lacrimi ar hi mai lăcrimat şi ce s-ar mai hi bucurat !… Că nici mă-ta, - ţaţa Costandina- nu mai e, maică, a luat-o Dumnezeu de cele îndurate după fuga baiatului ăla al ei care ajunsese inginer pe la Bucureşti şi a fugit, maică, din ţară de i-a pus femeii focu’ la inimă şi securitatea în casă… Că vorbesc şi io, că acum cică-i voie…După aia s-a prăpădit şi nenica Dragomir, taică-su fugitului, de…

Page 173: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Păi, ăla-s io, ţaţă Miţă…s-a aplecat Traian să-i ajute mătuşei lui să-şi adune lucrurile de pe jos. Dar bătrâna continua să vorbească despre cel care-i fusese tată.

- Cine ştie ce i-o hi făcut ăia p-acolo, unde era mereu chemat şi întrebat unde şi de ce i-a plecat băiatu’, şi-l tot punea să dea la “diclarăţii” de-alea…Unde-o hi băiatu ăla acum; frate-tu…fugitu…Mai ştiţi ceva de el? A întrebat femeia aplecându-se să desfacă un sac de palstic în care-şi vârî încet pachetele într-un mare hal de degradare şi rătăcire.

- Ăsta-s eu, ăla, ţaţă Miţă; eu… Traian…- Haaaii…? S-a mirat bătrâna foarte, ridicându-se pe vârfuri

şi apropiindu-se să-l vadă mai bine. Nu crez… a făcut, dând din cap către Dragoş, pe care l-a recunoscut şi l-a întrebat: Aşa-i, domnule Dragoş al domnului ?… Că parcă dumneatale ăla eşti…

- Da, ţaţă Miţă, Traian a lu’ Dragomir Calomfir… El îi ăla “fugitu” la americani.

Văzând că un “tovarăş aşa mare” pune mâna s-o ajute, bătrâna i-a apucat braţul lui Traian şi l-a întrebat cu rugăminte:

- Trăienele maică, tu eşti ?… Când acesta i-a dat sacul unui tânăr s-o ajute pe bătrână să-l ducă acasă, ţaţa Miţa s-a agăţat de nepot şi nu-l mai lăsa din mână. Manca-l-ar ţaţa pe el, plângea ea cu vorbe, că el nu ne-a uitat şi… uite… vine aci la neamurile lui când a dat focu’ ăsta peste noi, cu revoluţia ălora, vine, nepotu’mamii, şi ne dă şi nouă ce ne trebuie… Uitându-se mioapă, dar cu grijă la băiatul din sat care-i ţinea sacul în spate, să-l vadă cine-i, ea a ţinut să se destăinuie la unul de-al ei: Că nu mai aveam de nici unele, maică… Nu mai e ce ştiai tu…Când plecai încărcat de la maică-ta şi de la taică-tu, copil fiind, şi te duceai colo pe la şcoli… Nu mai e maică, şi nu mai avem nimică, nimicuţă… Totu’ la ceapeu… Ne-a luat zănatecu’ăla şi cenuşa din vatră…

Privită de aproape mătuşa semăna aidoma bătrânelor din triburile pieilor roşii cu faţa brăzdată de zeci de cute de culoarea pământului.

- Eu sunt, ţaţă Miţă, nepotul matale, bre… Azi o să trecem pe la matale să-ţi mai dăm ceva în plus din partea mea şi a soţiei

Page 174: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mele, Dita… O ştii…E de-aici din sat; de-alde Didis… Eşti mai după masă aşa, acasă ?

- Acasă, mamă… Unde ciorilor să mă mai duc… Doar la cimitir, în dosu’ morii.

Bătrâna s-a îndreptat de spate şi a luat-o pâş, pâş, spre casă, cu băiatul ăla cu sacul după ea, ducându-se ameţită de ce putuse ea trăi acolo, unde i s-a părut că este un vis, o nebunie, nu se poate să se petreacă în viaţa ei aşa ceva.! Nu mai ştia ce să zică şi ce să facă. Se uita pe la toată lumea şi zicea: “Au venit; aţi văzut: au venit americanii”…

Cristina, Geta şi Cristi, ajutati de două eleve de liceu din sat, aflate în vacanţă, scoteau pachetele din dubă şi le dădeau celor ce se auzeau strigaţi de către un elev de liceu al satului (un verişor de-al lui Traian şi vecin de casă cu Dragoş), care-i punea pe fiecare să semneze într-un registru. Cristina şi Geta, îmbrăcate în “vivandiere”, erau sufletul acelei activităţi, stârnind admiraţia femeilor care se uitau la ele ca la soare. Le zâmbeau cu dragoste, se apropiau uşor, uşor de ele, le pipăiau apoi le mângâiau. Fetele lucrând încordate şi tăcut, femeile au crezut că nu-s românce şi vorbeau între ele:

- Frumoase mai sunt, fetică, a zis o bătrână către alta, da’ dacă nu ştiu şi ele româneşte.

- Cum de nu, ţaţă, i s-a adresat Cristina, zâmbindu-i în faţă. Suntem românce, mamaie, de la Bucureşti…

- Ioileu, fată… s-a speriat femeia… Iartă-mă… da’ juram că sunteţi nemţoaice sau franţozoaice de-alea… că tare semănaţi… Ia uite, fă Paraschivă, s-a întors bătrâna către cea de lângă ea. Că şi româncele noastre de la Bucureşti sunt “colea”, ca nişte prinţese…

În estimp Traian şi Dragoş vorbeau la monument cu câţiva oameni din sat despre treburile lor; dacă li s-a dat pământ, cum or să muncească de acum pământul, dacă vor face treaba asta în mod individual, ca înainte de al doilea război mondial sau s-au gândit la alte forme, de pildă să se într-ajutoreze în familie şi cu neamurile… Cât vorbeau ei “acoalea” s-au ivit într-o coastă a lor alde Ticu lu’ Turtoi, cu trei veri, broneţi, graşi şi întunecaţi, daţi

Page 175: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dracului de răi de colţ, cu burţile dând peste curele, - celebrele burţi ale ceauşiştilor, care au mârâit de la distanţă:

- Ce, dom’e…Aţi venit aci cu ciurucurile alea aruncate de nemţi să faceţi prepagandă-n satu’ nostru?…a îndrăznit primul Panait al lui Turtoi, adică a’lu’ Petrache zis văcaru’…care încă mai era gestionarul magazinului alimentar al cooperativei.

- Noi ‘icem ca…să vă cam luaţi tălpăşiţa că…nu se ştie ce s-o alege dacă mai contenoaţi… a venit cu o ameninţare directă Lae Turtoi, ăl mai tânăr dintre ei căruia copii-i spuneau “Turtoias”, devenit “ăl mai tare-n sat” de când conducea “acoalea”, local, FSN-ul.

- Ştim prea bine cine au fost alde Calomfir aci la noi, când cu boierii şi fonful ăla de rege, care au luat şapte piei după noi… s-a amestecat în vorbă şi Bănica, zis “Gealatu’”, pentru înfăţişarea lui de turc ienicer, negru solzos, cu mâinile groase ca nişte castraveţi umpluţi.

- “Ispluatatori”, asta au fost ‘mnealor… ce s-a uitat?! A venit Năiţa Lucean, din neamul lor, ăl care era “conductor” la ceape şi “omu’ secretarului”, ăla care-i chema pe oameni la secretar, adică la unchiu-său Pandele, acum acasă, fiind că-l cam încerca un dedeochi, îl durea capul de vreo trei zile de nici nu mai vedea… Aciişa încă alde noi avem “covântu”, fiindcă alde noi am făcut tot ce se vede în satu’ ăsta, c-am fost tâmplari şi constructori… a adăugat el…Şi nu permitem acum unuia şi altuia să vie aci şi să… comande…

- Îl ştim noi bine şi pe chir George Ionescu, învăţătoru’, venit aci la noi de la Zăvoaia, “disciupliunar”, fiindcă a înjurat şi acolo partidu, a venit Panait cu o adăogire drăcească...Acum iar veniţi să ne minţiţi poporu’ şi să-l înşelaţi cu vechituri capitaliste?… Ăstuia i se mai zicea în sat şi “ţandără”, pentru că-i sărea ţandăra din te miri ce, mai ales când nu era p-a lui şi nu se făcea ca el…El pornise şi acum să sară “la acţiune”, dar a fost prins îndată de braţ de văru-său

Costică “Pierdevară”,- gras şi ăsta şi mătăhălos – devenit din brigadier la cultura mare în câmp direct preşedintele” asociaţiei mari”, cum se numea de câteva zile ceapeul… Ăl din spatele lui

Page 176: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Lae şi Năiţă era Gică, frate-său, ăl mai tânăr Turtoi, care – ca şi Lae – era tractorist la SMA, (devenită rapid AGROMEC), care ştia şi el foarte bine că ei – tractoriştii – erau forţa şi puterea în sat, de care trebuia să se teamă oricine. Ei erau acum cu domnu’ Iliescu, ascultau de conducător şi lege şi nu dă nimanui voie să mişte-n front sau să le sufle-n borş.” Scurt!… săreau ei când câte unul se ridica să-i contrazică. O iei razna; la loc, nenică…! Altfel te pleznim peste ochi de nu te vezi, auzi?!?…” Totul se făcea acum în sat după indicaţiile de trib pe care le dădea Pandele, ăl de cincizeci de ani, “tovarăş cu experienţă”, căruia i se zicea acum “omu’”care…”la experienţa lui”… Păi a fost omu’ în munci…”c-are Ştefan Gheorghiu la bază”… primar la Fundata, secretar comunal la Râioasa… Cunoaşte… Şi…”ştie lumea”! Pe unu’, pe altu’… Are relaţii, ce să mai vorbim! El îi cu treburile astea, relaţiile cu SMA-ul, organizările de munci la asociaţie, fiindcă lucrează direct cu inginerul ăsta Urdoaie, fost agronomu’ ceapeului, fugit el o perioadă scurtă la el în Moldova, când cu “stricările” astea făcute de revoluţie, dar întors la timp, să conducă măcar lucrările agricole de primăvară, care băteau la uşă şi – de ce nu – să preia conducerea “asociaţiei mari”, că altcineva cine? Cine are“experienţa” dumnealui ?

Iată o găselniţă exptraordinară ! Ea pornea de la “ideea” care i-a venit lui Iliescu, după acel 8 ianuarie în care era gata să capituleze, când a aflat de-abia atunci că întregul aparat de stat e la dispoziţia lui, el a zis: “Da?… Atunci nimeni nu se mai schimbă din posturile pe care sunt!…Toată lumea la treabă, fiindcă nu ne putem lipsi de nişte “specialişti” în problemele tehnice, financiare şi mai ales în ştiinţa conducerii, cum încă îi mai spunea, până a aflat de cuvântul “manager-management”. “De aici încolo, avea să-i spună Dragoş lui Traian, în drumul de întoarcere spre Bucureşti, am început donchijotiada… Lupta noastră s-a transformat în aceea cu morile de vânt. Te uiţi aci în sat?… ”Specialiştii” neclintiţi de la locurile lor sunt şi mai agresivi ca niciodată… Specialistu’ numărul unul – Panait Turtoi, căruia i se zice “Bălăcică”, nume venit din copilărie, când, numai într-o cămăşuţă ca o rochie, “Panaite”al dadei Leanca Turtoioasa, de

Page 177: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cum găsea o băltoacă de apă, după ploaie, se arunca cu fundul gol în ea şi zicea…”bălăcică… bălăcică… Mă bălăcică, mamă”… Şi Bălăcică i-a rămas numele. Dar dacă îndrăznea acum cineva să-l numească aşa… Lae, Gică, Năiţă şi ăilalţi te plesneau peste bot cât ai zice peşte!… Cum zici tu aşa ceva de un “om cu experienţă”, de un “specialist”? Dar diferit de ceilalţi Turtoi, - oameni sanchii şi întunecaţi -, Bălăcică avea năravul să stea mereu cu gura-ntinsă într-un zâmbet tâmp, de parcă se aştepta să audă de la tine “prostii”, cu aia femeii şi ailalta bărbatului, gata să se pună pe un râs de-ăla dinăuntru, ca dintr-un butoi: “Ha,ha,hau… da o zisei, mă!… Dată dracului de bună poanta ta; pontosule!” Râsul ăsta i-a devenit şi mai larg, şi mai deschis după ce “nebunii ăia de la Timişoara şi de la Bucureşti l-au dat jos pe nea Nicu Piticu”, cum îi zicea el pe ascuns în sat lui Ceauşescu. De atunci venea printre oameni, încet, pe nebăgate de seamă, tăcut; asculta şi râdea întruna fără râs, adică fără să se audă râsul prostesc (sau poate viclean), din el. Dar copii care, - dracu gol: observă toate alea -, când l-au văzut hlizindu-se mereu aşa, l-au arătat unul altuia cu degetul: “Mă… ia uite-l pă Iliescu”… La care altul a venit cu noua poreclă completă: “Bălăcică-Iliescu”.

Copii erau acum cu droaia în mijlocul satului şi se învârteau în jurul maşinoiului cu “daruri di la americani”, aşa cum sunt ei la toate marile evenimente ale satului sau a colectivităţii respective; aşa cum au fost cu zecile de mii în mijlocul Bucureştiului la revoluţie. Printre ei se afla şi “Bocică”, fiul lui Bălăcică, ăl de paisprezece ani care, când a văzut ce-i în sat, la “munament” şi la “plimărie”, a dat fuga acasă şi l-a vestit pe taică-su de întâmplare. Aflând vestea Bălăcică-Iliescu (care-şi luase de la sine puterea în sat; cum în Bucureşti şi-o luase şi Iliescu), a dat gura către ai lui şi iată-i acum pe lângă Traian şi Dragoş, mârâind ca dulaii care, văzând că nenea e mare şi poate avea şi pistol, au stat cam de-o parte, mulţumindu-se să se uite chiondorâş şi cu venin în suflet. Bălăcică venise şi el şi era “acoalea”, dar cum era să se ia el în beţe cu nişte oameni “subţiri”, veniţi din capitală… Şi mai ales că treaba nu era chiar aşa, “au făcut-o ăştia de capul lor”, nu… Totul era organizat. Era “acoalea”, şi domn’ Stănescu, secretarul de la

Page 178: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

primărie, lângă fiu-său Tudorel care ţinea registrul cu semnături, lângă el unul din miliţieni înarmat supraveghea liniştit, celălalt era dincolo, la primărie unde însuşi noul domn director al şcolii, Dichi Lupeanu făcea împărţelile la ţigănime. De aceea Panaite l-a oprit pe văru-său Lae din pornirile lui nebune, apucându-l de braţ şi stropşindu-se la el scrâşnit: “Lae, nu… Stai cuminte… Aci e tamja mare… Trebuie să-l vestim pe nenea”…”Da’ nenea-i bolnav! S-a răsucit Lae la el. Şi nu poate să se scoale…” ”Nenea” era Tudur Turtoi, un mutălău de vreo sută de kile, la fel de negru precum le era neamul, dar mai puţin întunecat, care făcea pe cunoscătorul şi înţelegătorul fiindcă făcuse şi el “şcoli de partid”, mai întâi la Făurei apoi chiar la Brăila, “scos din producţie”, motiv pentru care era mereu ales secretar al comitetului de partid pe comună şi, automat, numit primar. Pe el îl prinsese revoluţia în funcţie şi în casa lui au aruncat nişte draci de copii cu bolovani şi ouă clocite în zilele acelea când copii ca şi ei zburdau năvalnic pe bulevardele centrale ale Bucureştiului,”mai ceva ca-n filme”, după cum ziceau copiii râzându-i ăstuia în nas şi poftindu-l “să se ducă dracului el şi cu tot neamul lui”… După răsturnarea de la Bucureşti nu l-a mai văzut nimeni pe Tudur – “Mălai mare” şi “Tonaj greu”, cum i se zicea curent, fiindcă pleca din zori în comuna vecină, la Ianca unde fusese angajat tehnician agronon, adică “specialist”, cum secretarul de partid din Ianca plecase la Viziru contabil la primărie. Aici, în Mălureni venise, tot aşa – prin schimb de posturi – un mare necunoscut, Stănică Brandaburu, pe post de agent fiscal, despre care încă nu se ştia bine ce fusese prin comuna Boldu, dinspre Râmnicu Sărat, preşedinte al ceapeului sau chiar primar-secretar de partid. Stănică ăsta era acum, aci în Mălureni, foarte activ. Fugea de la o maşină cu daruri la alta, jovial, bucuros nevoie mare, zicând mereu: “Gata, fraţilor… Au venit… Mama lor… De-o jumătate de veac îi aşteptam…Au venit americanii, vericule, şi ne scoate sărăcia afară din casă”… Dragoş l-a văzut şi l-a auzit şi nu putea să facă distincţie dacă era sub imperiul unei bucurii reale sau într-un mişto de tip brăilean, în care cei din partea locului erau “specialişti” în luatul peste picior. Gică, ăl mai mic dintre Turtoieni, de cum a auzit numele lui nen-su Tudur a şi

Page 179: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dat fuga la el să-l întrebe ce şi cum îi facem “în cazu’ăsta”?… Dar Tudur ori nu era acasă, ori n-a vrut să răspundă, - că era bolnav -, ori era plecat deja la Ianca, la “servici”… Mulţi îşi pierduseră serviciul, după zdruncinarea din decembrie, ăi cu funcţii de partid, nu… Fuseseră doar uşor clintiţi prin mutarea dintr-un loc în altul. “Că a dracului revoluţie a mai fost şi asta!”, se mira Florin, fiul secretarului comunal, vestitul domn Costică Stănescu, ăl cu litruţa de ţuiculiţă pe zi,”aliment” cu care a rezistat pe post sub două dictaturi şi la un început de democraţie, cum zicea mereu în bufet, sub nasul lui Panaite Turtoi, “gestionarele”, care sta şi acum după tejghea şi se uita la ei pândit, de după sprâncene, ca un securist. (De aceea “băutorii domneşti”, adică beţivii i-au şi zis “securistu’”…) Văzând că la “nenea” nu răspunde nimeni Gică a dat fuga dincolo, la ălălalt mare şi tare din sat, la Iancu lu’ Tripa, cum i se zicea unuia dintre rudele lor apropiate, (alde Tripa venind tot din neamul lui Turtoi, după mame). Ăsta ajunsese “cel mai bogat om din comunism”, cum i se zicea de către nebunii de elevi de liceu, care vedeau totul până în strafund. Om trecut de şaptezeci de ani, trecut adică “şi prin ciur şi prin darmon” şi “uns cu toate alifiile”, avea o casă “de se-ntorcea după soare”, cu opt camere, curte cât un arman boieresc, două “fâşii” de vie- viţă nobilă -, în care se clătinau vreo treizeci de corcoduşi, plus prunii din grădina de lângă casă, din care făcea, - în cazanul propriu -, ţuică “a la Tripa”, tare de trăznea, cu care alimenta câteva cârciumi din Brăila, ţuica pe care o cerea, seară de seară, clasa muncitoare, care ieşea cu stolul de la uzinele “Progresu”, care fabrica escavatoare. La el, în camerele mobilate ca la oraş, veneau şi dormeau mai ceva ca la hotel tovarăşii de la raion, dar mai ales cei de la judeţeană, când veneau “pe teren” în “munca de control” a activităţilor pe linie de partid sau de stat, că era tot una. Dar cei mai mari de la Bucureşti – “găile”- pur şi simplu veneau la vânătoare, ca boierii altădată în jurul regelui Mihai, acum îi însoţeau pe tovarăşii de la “forurile superioare”, cum i se zicea comitetului central şi guvernului. (Aici, în casa lui Iancu lu’ Tripa au dormit, după vânătoare, actorii Mircea Albulescu, Amza Pelea împreună cu “nesătulul ăla de ţuică”, cum îi zicea gazda actorului

Page 180: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

George Cozorici. Vânătorile erau organizate de obicei de tovarăşul Jean Tărchilă, avocat, preşedinte al tribunalului raional dar şi al AVGSAP-ului, ceva cu vânătorii şi pescarii “amatori”… Acum, aici, la vechiul “bârlog” – după “răsturnarea din decembrie”, cum numeau toţi activiştii revoluţia, foştii veneau în taină, deoarece nu se mai puteau aduna ca altădată în acele chiolhanuri care ţineau până a doua zi la douasprezece, când trebuia să se întoarcă, să-şi facă rapoartele din care reieşea mereu că “ La Mălureni e bine: “a crescut conştiinţa de clasă şi tot omu’ e cu partidu’… ”Cel care trecuse în ultimul timp cel mai mult pe la nea “Iancu-Iancuşoru-Puicuşoru’…” Era tocmai tovarăşul maior Mânzatu, cel care se ascunsese aci trei zile, adică din 22 la 24 decembrie, şi nenea Iancu-Puicuşoru îl ştia că “răspunde şi de Mălureni din punct de vedere al securităţii şi ordinei publice”. Îi plăcea la Mălureni, unde venea cu “dimigenele “ goale şi pleca cu ele doldora, fiindcă aici după preluarea de către IAS şi a viei fostului moşier Mălureanu – celebra vie a lui Vangu,(denumire dată viei boiereşti după numele agronomului viticulor Victor Vangu, care o îngrijea şi adusese aici numai soiuri alese din ţară şi din străinătate), IAS-ul plantase, prin nea Iancu, douăzeci de hectare de vie, soi nobil, luate ciocârlii din via lu’ Vangu şi înfipte în pământul de pe malul Buzăului, spre Custureni, unde se dovedise a fi un pământ perfect pentru cultivarea viţei de vie, datorită expunerii sale la soare dintre cele mai “propice”, după cum le-a dat ideea tocmai bătrânul agronom Vangu, înainte de a-şi fi dat duhul. Şi după “răsturnare”toate aceste bogăţii viticole rămăseseră tot pe mâna acestui bătrân roşu în obraz ca ardeiul iute şi viguros ca un tătar la patruzeci de ani, care se uita “mare” la om, îl cumpăra şi vorbea cu el “numai ce trebuie”, adică ce simţea el că-i convine aceluia. “Surlă mare, zicea despre el bătrânul înăţător George Ionescu – Zăvoi, cu care era cam de-un leat. De la Iancu să vinzi nu să cumperi!” Iancu lu’ Tripa fusese şi de astă dată socotit “specialist” şi lăsat “pe funcţie”, adică să gestionaze pe mai departe sectorul viticol, după o hotărâre stabilită la Bucureşti de domnul- tovarăş Iliescu care a interzis să se mai schimbe din funcţie undeva un “specialist”. “Ţara nu mai poate fi condusă fără

Page 181: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

specialişti în domeniu”, îi auzea şi acum Dragos vorbele tocate, (motiv pentru care ţara s-a oprit pe loc încă şapte ani), după cum avea să constate apoi Dragoş. Aşa s-a făcut că directorii – toţi mari membri ai pcr – au rămas pe post ca “specialişti” de neînlocuit! Atunci s-au scos din neant titluri deosebite; activiştii nu mai erau “secretar doi cu propaganda” sau “secretar trei cu organizatoricu”, ci deveniseră “domnul profesor, domnul jurist, cercetător, doctor-docent, politolog dar mai ales academician, precum Dan Marţian –“profesor” din activist de utece şi Alexandru Bârlădeanu “academician” din fost secretar “cu economicu’ “sub Gherghiu-Dej. Dragoş se întreba: profesor? Dar de ce specialitate? Cucu!… Saşa Bârlădeanu academician? Pentru care lucrări şi pentru care merite?… Tot cucu!… Ceea ce nu se reuşiseră în congresle al treisprezecilae şi al paisprezecilea se reuşise acum printr-o mişcare de condei, căci totul rămăsese în mâna celor care, când îi vedeau “tovarăşii de jos, de la locul de muncă”se ridicau în picioare, stăteau drepţi şi puneau secretarele să facă” hârtia aia” prin care “domnul” îşi atesta pregătirea şi de care n-a făcut uz fiindcă nu… fusese cazul… Căci acum omul era “ce scrie negru pe alb pe hârtie” şi nu ce tot mănâncă borş tineretul ăsta şi unii gazetarii, oameni căui şi scăpaţi din mâna care-i face boşorogi de comunişti, bolşevici şi cozi de topor ale lui Ceauşescu. Ion Iliescu radia în sinea sa: unul din punctele principale fusese atins: intelectualizarea cadrelor de bază ale noului stat.

Toate acestea au fost “tocate şi zdrumicate” de Dragoş în faţa lui Traian, care venea dintr-o lume în care se ştiau lucruri puţine şi foarte vagi despre România în drum spre mătuşa şi “naşa” lui Traian Calomfir.

Până la plecarea lor alde Turtoi se retresaseseră “strategic”, fiindcă Gică nu a găsit “înţelegere” la moş Iancu lu’ Tripa, care l-a luat la goană de la uşa lui zicându-i că el nu se bagă să strice nişte treburi hotărâte la Bucureşti.

Traian şi Dragoş s-au uitat lung după ăia şi au luat-o şi ei către marginea satului către casa celei mai amărâte femei pe care o văzuse Traian în viaţa lui, mătuşa-sa si“naşa” sa Miţa.

Page 182: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

3. Când s-a apropiat de poartă i s-a făcut inima cât un purice. Din ce gospodărie lăsase el aici n-a găsit decât o dărăpănătură de gard, din câteva scânduri agăţate sau legate cu sârmă; în locul scândurilor lipsă bătrâna pusese mărăcini, crăci uscate, beţe de floarea soarelui putrede şi chiar araci. Zăpada nu reuşise să acopere toată mizeria din faţa grajdului, altădată mare şi falnic, acum aplecat într-o rână, în care, în locul celor doi bucefali, - cum erau caii naşului său Traian Gheorghiţă, tatăl Miţei (care-l botezase şi căruia-i purta numele), a scos de acolo capul, după o crinta veche pusă drept uşă, o tărcătură de capră slabă, care behăia stins din pricina nehrănirii. Belitura scosese capul printr-o scândură lipsă a crintei şi se uita la ei cu ochii bolbocaţi, ca deţinuţii printre gratii. Din podul grajdului, unde altădată guruiau zeci de porumbei, a ţâşnit o pisică jigărită, neagră ca păcatul care s-a stropşit urât simţind lume străină. Din lanţul lui scurt, legat de privată, (o îngrădire elementară din câteva beţe şi doi baloţi de paie), se zbătea, scâncind firav, ca un smiorcăit-plânset de deznădejde, o cotârgea de câine florean, flocos, năpârlit şi numai oase. Pe prispa casei – care nu mai avea închiderea săliţei de altădată, ci rămăsese doar un tepşan lipit cu pământ galben, dar şi acesta coşcovit şi lipsa pe alocuri, stăteau ciucite vreo cinci amărâte de găinuşe, de-un alb murdar,”găini de la ceape”, fiind o parodie în locul curţii aceleia plină de găini mari porumbace, albe ca laptele sau roşii ca focul, de-un roşu strălucitor care-ţi luau ochii, mai ales când priveai un cocoş nadol, care în cântec aveau o măreţie imperială la care naşa Aneta, mama Miţei, gospodină tare dichisită, arunca boabe din poala şortului ei mereu alb şi curat, cu o plăcere care te făcea să simţi că trăieşti. Traian vedea cu ochii minţii sutele de pui mişunand prin troscotul din faţa casei, vietăţi ce umpleau viaţa omului, a satului şi a ţării. Când au intrat în casă au găsit mai nimic. Daca învârteai pisica de coadă nu avea de ce să se agaţe!...”Unde or fi scoarţele acelea şi covoarele de pe pereţi; aşternuturile de lână, pufoase, ţesute în casă, în culori dungate, pernele cu feţele cusute cu arnici, peritarele din bucătărie,

Page 183: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

preşurile bogate de pe jos, paturile înalte cu tăblii de scândură natur sau din table frumos vopsite de prin odăile din faţă, celebra cameră “de tinare”, unde intrau numai fetele şi mama… Din ce fusese altădată numai pălăriile de tablă vopsite verde pe spate şi albe pe faţă, sub care se înşuruba becul mai rămăseseră, dar şi acestea jupuite şi murdare de rahat de muscă. Atârnau strâmb şi jalnic în antreu ca şi în cele două camere. În tinda de intrare în locul preşurilor de altădată stăteau searbede şi mototolite nişte ziare vechi, din care se distingea denumirea “Scânteia”, o cofă cu apă, pe ea cu un capac de scândură înegrită, obiect care l-a făcut pe Traian să remarce către Dragoş: ”Cofă… Ca pe vremuri”… ”Cred că e singura care a mai rămas în sat”, a observat şi Dragoş. După uşă, la intrare se mai vedea o mătură tocită şi un “făraş” dintr-o tablă îndoită, în colţul celălalt sta inert un sac, în care se bănuia a mai fi o baniţă de mălai, la uşa ce da în odaia de la faţă zăcea un braţ de crăci tăiate scurt dar neuniform, aruncate cum a dat Dumnezeu, dincolo de care se zărea greu o putină în care se vedea că mai are varză fiindcă mirosea de te trăznea. Tot în tinda de intrare, în colţul din dreapta-fund Traian a descoperit “baniţa naşului”!, pe care o împrumuta la tot satul la vândutul cerealelor unor negustori ambulanţi… Acum avea în ea cam jumătate fasole de anul trecut, spre care Traian i-a făcut iar semn lui Dragoş: ”Fii atent: baniţa naşului !” “Şi coşuleţul cu ouă” l-a completat Dragoş arătându-i coşuletul din papură împletită în care luminau frumos vreo zece ouă iar în camera din stânga, cu uşa dată larg de perete, se vedea o singură laviţă şi vreo patru-cinci coşuri de porumb ştiuleţi pus grămadă la perete.

- Ete, mamă… a arătat bătrâna cu măna spre camera aproape goală,- unde-şi oprise nepotu-său fin privirea, - asta-i “averea mea”, după munculiţa de o vară… Câteva coşuri de porumb, dat de la ceape de-abia prin decembrie, de mi-au ghiorlănit şobolanii casa, arde-i-ar focu’ de spurcăciuni !…

- Pe cine ? a întrebat Dragoş, în stil domnul George Ionescu – Zăvoi. Pe şobolani sau p-ăi de la ceape…?

- Ioileu, arză-i-ar focu’… Şi pă unii şi pă alţii… Că ne-au mâncat viaţa şi tinereţile… I-aţi văzut ? a pus bătrâna o întrebare

Page 184: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mare către amândoi să-i vadă dacă s-au prins de ce s-a întâmplat în centru, la “munament”.

- Ei, cum de nu, a asigurat-o Dragoş, care era mai din sat decât Traian, plecat de acasă de peste cincisprezece ani.

- Veniseră să se ia-n beţe cu unii ca alde dumneavoastră, s-a mirat bătrâna în felul ei, tot adunând când una, când alta să le facă loc domnilor ăstora deosebiţi şi domniţelor lor să stea jos, adică pe scaune şi pe paturi… Hai luaţi loc şi şedeţi colea pe patul şi pe scaunele noastre… Păi cu alde dumneavoastră se pun ei, secăturile şi prostănacii dracului?… Păi alde tata şi alde dumneavoastră aţi făcut ţara asta mare, de se dusese vestea despre ea că despre ăla, cum îi zicea bietu’tata – “gârnaru’ Europii”…

- “Grânarul Europei”, ţaţă Miţă, da… a corectat-o Dragoş, deloc didactic. Apoi către cele două fete care-i însoţeau şi spre Cristi: Tatăl dânsei a fost vestitul gospodar aci în sat la nou, marele Traian Gheorghiţă, şef la liberali şi, bineînţeles, de două ori primar…

- Staţi aci, mămică, a invitat ea fetele, mângâindu-le mâinile, apoi umerii şi punându-le cu grijă pe patul care încă mai avea un aşternut ţesut de biata “naşa Anica”, la care venea Traian de zile mari ca la un spectacol. Şi domniile voastre staţi pe scaune, le-a zis ea băieţilor, staţi – să ne stea şi nouă cloştile, cum se zice aci la noi…

Page 185: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Da… În odaia din Austru – lângă cea “de la faţă” sau “de tinare” – aveau pe ce să stea. Rămăsese de la ăi bătrâni un pat cu tăblii de fier, vopsite albastru ca cerul pe care aproape că guruiau doi porumbei albi, cu un trandafir roz între ei, simbol al dragostei perechii şi a frumuseţii curate ca cerul. Pe pat odihnea un aşternut de lână ţesut în dungi late de diferite culori, dominând maroul, bordoul, verdele şi roşu, toate închise la culoare, cum se obişnuia în Bărăgan în ultima sută de ani. Pe perete, cât lungimea patului, era prinsă în cuişoare o foaie de aşternut din acelaşi material şi cam în aceleaşi culori; la capul patului, puse una peste alta, două perne dolofane din sifon alb pe care de-abia se mai distingeau floricelele şi păsăruicile cusute cu arnici, (probabil de pe când fusese ea şi sora ei eleve şi cususerăfeţele de pernă în clasă, la orele de lucru manual, obicei completdispărut în comunism), avea să le explice fetelor viitorul profesor Dragoş Ionescu – “Prohod”, supranume ce i-a venit acum, gândindu-se că ar fi bine să scrie o carte ca un prohod “ăstora de ieri care care conduc şi azi”…

Page 186: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

N-are mama ce să vă puie pe masă, copii, da’ staţi aşa că am dat vorbă printr-un copil să vie aci soru-mea Marica şi frate-miu Lisandru, care stau acia, lângă-alde Mătrăgună, la colţ, domn’ Dragoş, că dumneatale ştii; cunoşti, adică satu’… S-a dus fuguţa Tite a lu’ Găleată, de-aci, din vecini să le spuie marea bucurie pe care ne-aţi făcut-o deschizându-ne şi nouă uşa… Ei, că dacă ar hi trăit acum biata mamica, bietu’tăticu, săracii… Ce s-ar mai hi bucurat că… uite… finul lor ăl bun, Traian, a venit să-i vadă… Că… cât şi-au mai dorit, săracii, să vie odată americanii să-i scape de spurcăciunile de ruşi… Vorbim acia între noi… Da’ n-au avut baftă şi noroc… Barim tătica… ce să vă mai spui, a lăcrimat femeia, căutându-şi poalele şorţului să-şi ia lacrimile… Chinu’ şi canunu de pe lume!… Oof, Doamne, dac-aţi şti… Doi ani de zile a trăit într-o groapă… un fel de bordei săpat ascuns în pădurea Camniţa; a mai bătrână şi mai întunecată pădure de pe malul Buzăului… Ne duceam cu mâncare la el, la săptămână, noi copii, că eram mici şi nu ne vedeau, ştiam să mergem ferit. Până când într-o primăvară nu s-a mai putut. Se zvonise că-i leagă şi-i ridică pe loc p-ăi care-i ajută pă legionari, pă ţărănişti şi pă liberali care au fugit de acasă de frică… legii. N-am mai putut să-i ducem mâncare câteva săptămâni, fiindcă miliţianul nou, venit să-l ajute p-ăl vechi, scârbosu’ de Mangău, ne controla de trei ori pe zi, adesea chiar şi noaptea să vadă dacă suntem acasă. Când venea noaptea ne bătea în geam şi ne întreba; “Sunteţi acasă? Răspundeţi pe rând!” Şi trebuia să ne audă glasul fiecăruia, pe care ne învăţase cum vorbim. N-am putut să ne ducem aproape o lună şi când s-a dus fratele Lisandru, riscându-şi viaţa, l-a găsit pă bietu tătica fără suflare, căzut la gura gropii. Noroc că era iarnă şi nu se stricase. L-a îngropat acolo unde l-a găsit moartea… Acuma… cu răsturnarea asta… s-o putea să ne ducem acolo, să-i ridicăm un stâlp de cruce şi să-i aducem oasele în cimitir lângă ale bietei mămica…?

Traian s-a uitat la Dragoş pentru răspuns, apoi la fete şi n-a ştiut ce să răspundă fiindcă în curte se produsese o mică larmă: veneau celelalte neamuri.

Page 187: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

În clipa aceea Cristina şi Geta au luat-o repede cu ele pe ţaţa Miţa, au tras în camera de la faţă, de “de tinare”, cutioaiele cu lucruri, punând la cale o surpriză, pentru a trece şi la cele vesele, fiindcă de urât şi sărăcie li se acrise. Traian şi Dragoş au înţeles “figura” şi au rămas să întâmpine neamurile.

- Hei, Miţa… i s-a auzit vocea înaltă a soru-sei Marica… Unde eşti, dădică? Întrebă cea care fusese cea mai frumoasă fată din sat la vremea “fetiei “ei … cea care ieşise de atâtea ori “regina balului”, când se făceau şi la Mălureni baluri adevărate, când “era lumea lume”, după cum aveau să-şi aducă aminte.

Fiind la soru-sa ca la ea acasă (deoarece aici se născuse şi aici copilărise până la măritiş) Marica a intrat în casă prima urmată de Codina, cumnată-sa, nevasta lui Lisandru, care venea şi el în urmă iavaş-iavaş, ca un schivnic ce nu ieşise de zile-ntregi din chilie.

- Hai, bună ziua, a urat Marica surprinsă că în casa părinteascî în locul soru-sei da de doi nemţi sau americani iar soru-sa… nicăieri… Da’ soru-mea… Miţa, unde-i ? Unde ciorilor o fi plecat durnaca asta taman acum…?

- P-aci… Prin vecinii… i-a răspuns Dragoş în limbaj local. Vine acum… Pregăteşte şi ea ceva că… de! … i-au venit neamurile…

- ‘Nă ziua, a făcut scurt grasa şi încotoşmănata de Codina, trăgând repede un scaun sub ea, să nu obosească.

- Hai să vă salute taica, domnilor, a venit cu o mână uscată şi neagră spre ei nea Lisandru, strângând-o p-a fiecăruia cu destulă zdreveneală… Da’ soru-mea Miţa unde-i?… a căutat el prin jur, cum se face când intri într-o casă, unde trebuie mai întâi să te adresezi gazdei; ăleia care te-a chemat; şi ea nu-i…

- E… e… Vine acum, l-a asigurat Dragoş şi pe el, făcându-i loc pe scaunul de alături, la masa de sub fereastră…

În timpul ăsta, ţaţa Marica, destul de încotoşmănată şi ea, că era iarnă, şi-a dat jos “şalu’ mămichii’ (şal din păr de cămilă luat naşei Anica de naş Traian de un Crăciun, când trebuia să-l serbeze cu alţi liberali, creştineşte, pe la Dragoslavele, unde trăia un poet numit Vlahuţă, îşi amintea Traian ca prin vis) şi-a slăbit uşor

Page 188: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

caşmirul negru şi a scos dintr-o sacoşă două sticle cu vin negru “puterea ursului”, una cu ţuică, “praştină de care-ţi ia gura foc”, ouă fierte şi o gâină întreagă friptă la cuptor. Auzise că venise-n sat finul lor din Germania şi s-au pregătit “ca fiecare, nu”? când ne vine neamurile, le-a tot spus ea, luând farfurii, furculiţe şi pahare de vin de unde ştia ea că le ţine soru-sa de-o viaţă.

- Da’ zău, a făcut, când era aproape gata, pe unde-o umbla femioara asta taman acum când are mosafiri?… Zău dacă asta e zdravănă… Unde focului o fi plecat?

- Ţaţă Mariţă, gata… a lungit Dragoş vorba s-o neliniştească şi mai mult pe sora, punându-şi el căciuliţa de copil pe pat. Pe ţaţa Miţa – gata: am măritat-o…

- Ha-a-a-iii?! S-a ridicat femeia din şale, uluită. Ce vorbă-i asta ?…

- Oari n-ai minte ?!… a făcut în barbă şi Codina, înfofolita, fofoloanca de cumnată-sa. S-a scrântit acum la bătrâneţi…?

- Domnule… a desfăcut Dragoş larg mâinile ca în faţa unei mari realizări, aplecându-se ca în faţa unui mare fapt împlinit. Dacă ăsta o fi fost norocul ei, noi n-avem decât să o felicităm şi să luăm faptul ca atare…

Bietul nea Lisandru clipea din ochi rar, rar… Se uita când la unul, când la altul şi nu pricepea deloc, dar deloc!, ce să creadă. Era asta o realitate?… Se putea aşa ceva acum, în prag de terminare a vieţii?… Mai ştii… Multe trăsnăi s-au întâmplat pe lumea asta tocmai când nu te gandeai!

Timpul trecea, întebările huiau prin fiecare, furculiţele fuseseră şi ele puse pe masă, se turnase şi în pahare (treabă făcută de nea Lisandru, că la Mălureni asta-i “treaba bărbatului”), şi Miţa nu se mai ivea… Ele, rudele, nu ştiau că băieţii ăşita – domnii – veniseră şi cu nişte fete, că s-ar fi prins ele de ceva.

- Hai, daţi-o ciorilor, zău… a mai zis ţaţa Marica, căutând afară spre poartă. S-o fi dus prin vecini să ceară ceva… da’ e vreme de când am picat noi aci şi trebuia de-acum să se întoarcă de când !…

- Phi… a făcut şi Codina, admiţând că aşa stau lucrurile, dându-şi pe rând după ea broboada, că se-ncinsese, apoi un batic

Page 189: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de lână, la urmă şi caşmirul de a rămas doar în tulpanul alb pe care-l purtau pe vremuri femeile măritate prin casă. Hai… a făcut ea ochii ei puchinoşi mai mari, aţi măritat-o, aţi măritat-o dar… cu cine?

- Cu un neamţ, a răspuns Dragoş simplu, liniar ca şi când ar fi spus “pâine”, apucându-l pe Traian de cot să nu râd

- Haaaaii!?… s-au mirat cele două femei peste poate, ducându-şi mâinile la gură şi rămânând ca prostite.

- Păi, măi taică… şi-a ieşit şi nea Lisandru din calmul lui. Ca-acum… ca vorba ăluia: a făcut-o, a făcut-o da’ treaba asta trebuia s-o fi ştiut-o şi s-o fi cunoscut-o şi noi, nu?… Bun; admitem cazul, i-a pus el măna pe braţ lui Dragoş, semn ca lui i se adresa, - că multe se întâmplă în lumea asta mare a lui Dumnezeu – treaba asta trebuia s-o fi ştiut-o mai întâi eu!… Eu de ce, dracului, Doamne iartă-mă, mai sunt singurul frate şi mai mare şi cap de familie, cum se zice, i ?!…

- Bre… i… i-a răspuns Dragoş cu acelaşi gest, punându-i mâna pe acelaşi braţ cu care îl ţinea nea Lisandru. Acuma… În virtutea faptului că te cunosc – îl cunosc şi p-ălă bătrânu’, cum se zice – uite admit şi… dau perdeaua la o parte. Ia aduceţi-o, fetelor, pe… mireasă… a întors el capul şi a cerut privire spre uşa camerei din faţă.

De acolo a ieşit mai întâi Cristina, zicând larg şi cu plecaciune: buunaa ziiuua, urmată de Georgeta care ţinea de mână o altă ţaţă Miţa, o femeie bătrânică, ce-i drept, dar îmbrăcată, nene, ca la Duselforf.

- Doamne, maică Precistă! S-a închinat mare ţaţa Marica şi cumnată-sa Codina după ea. Miţa!… Sor-meo… Te-ai zarghit?!… Ce-s paraţoalele aste pe oasele tale, fetică; ai?!…

- Aec!… s-a fandosit soru-sa Miţa, rotindu-se uşor prin faţa lor ca o cocoană adevărată, simţindu-se în culmea bucuriei vieţii sale. De copilă şi-a dorit să fie şi ea împopoţonată, cu rochii de marchizetă, cu panglici şi pălăriuţe, cu pantofi cu tocul tusmandru, să se simtă cocoţată ca barza pe catalige. N-a putut o viaţă şi uite-o acum ca una cum nu mai era alta-n sat. Ete… na-te… se dă ea

Page 190: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

pe la nasul sorei şi al cumnatei, arătându-şi de aproape faţa, care nu mai era aia: părul ei, rămas destul de bogat, (care se vedea doar când se spăla la cap şi aştepta să i se usuce), era acum pieptănat cu cărare la mijloc şi răsucit la spate în coc bando, cum le ceruse ea fetelor, faţa îi strălucea de vaseline fine şi pudră discretă, sprâncenele albe erau acum trase uşor de un creion dermatograf, obrajii rujaţi iar gura ei pungită şi cu râuri de riduri era acum trandafirie şi părea ca de tânără la petrecere. (Cristina şi Geta s-au abţinut cu greu să nu râdă la machiaj când le spunea bătrâna: ”ioileu, maică… asta nu arde obrajii?… Nu mă spurcaţi, maică, cu scârboşeniile astea că nu mă mai primeşte sfântu părinte duminică la biserică”). Dar pe fete le-a uimit cât de uşor şi-a intrat bătrâna apoi în rol. Iat-o acum învârtindu-se în faţa alor ei să i se vadă bluza roz de mătase grea, cu broderii cusute la mâneci şi la manşete, (cum nu mai poartă nemţoaicele tinere azi), apoi vesta vişinie din piele de căprioară, cordonul lat din material plastic, o curea de fapt de culoarea vestei, trasă peste o fustă tot aşa vişinie ca şi vesta, ciorapi de mătase mai închişi la culoare, din cei grosuţi, să-i fie şi cald iar în picioare, pantofi vişinii cu toc de… opt!. Pe umăr o geantă destul de mare, neagră, iar în mâini ţinând mănuşi de culoarea genţii, netrase pe degete..

- Miţă, sor-meo… a pus Marica o întrebare, tot trecându-şi degetele pe la gură, scoasă din ea de ce-i vedeau ochii. Ai tu coraju să te duci duminică la biserică în… forma asta?…

- Da, sor-meo…ce? I-a răspuns sora mai mică încrezătoare. C-adică dacă le am… de ce să nu le port?… Da hai… apropiaţi-vă de sfânta masă şi să ciocnim un păhărel că… cu-i morţii mă-si… merită să ne mai bucurăm şi noi puţin de viaţa!…

Traian râdea cu gura până la urechi, în felul lui discret, adică fără sunete bubuitoare, cele două bucureştence îşi admirau “opera”, râzând şi ele de-abia acum de caraghiozlacul draguţ pe care-l realizaseră, Dragoş făcea numai “hma, hmaa”, admirând opera fetelor mai mult cu sprâncenele care se mişcau în fel şi chip iar nea Lisandru, dintr-un zâmbet neconvis s-a ridicat în picioare şi a ridicat primul păhărelul de ţuică, zicând:

Page 191: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Pe chestia asta – care mi-a plăcut, de ce să nu recunosc – să dăm şi noi aci o porneală, cum se zice, că ne făcură domnişoarele astea să râdem ca-n vremurile ale bune, când traia tăticu, săracu… Că ce petreceri se dădeau aci la noi de lăsata secului, de Florii, de Paşti… Petreceri, oameni buni, nu glumă!… Că de ce traieşte omul pe pământ ?!…

- Hai noroc, nea Lisandre, şi sărutu-vă mâinile, bre ţaţa Miţă şi ţaţa Marica, le-a urat Dragoş din picioare, ca unul de-ai satului, şi să ştiţi alde matale că noi românii nu vom pieri niciodata. Avem puterea asta extraordinară de a face haz de necaz, mai ales atunci când unii îşi închipuie că ne-au pus la pământ şi ne-au desfiinţat…Uite colea mostra…V-a plăcut de ţaţa Miţa ?…

- Da-a… au râs cei trei. Păi cum… a continuat nea Lisandru, încurajat de spusa domnului Dragoş al domnului… Încă bietu tăticu, când mă duceam cu mâncare la el în pădure, l-auzeam câteodată cântând cântece patriotice şi spunând glume pe seama Anei Pauker şi a lu ‘ ăla… unul Zaroni, un prost de ţărănoi trecut la comunişti, făcut de ăştia ministru agriculturii. Zicea tăticu: “Ce mai face, măi taicule, deşteptul ăla de Zaroni cu stiloul lui, şi l-a mai spălat?” Stiloul era destu’. El când semna, ca ministru al agriculturii, cică punea deştul ca ţiganii, ca analfabeţii. Iar eu îi răspundeam, de cum auzeam şi eu bancul prin sat: ”Nu mai foloseşte deştu, tăticule, că i-au dat ruşii carandas”, adică zis creion.

Alt râs pe nebunatecile de “vivandiere”, altă hlizeală a Codinei care mârâia cu gura plină, deşi nimeni nu începuseră a mânca, ea îşi luase un hartan de găină şi trăgea de el cu cei căţiva dinţi care-i mai rămăse, întunecând vederea cu negreala lor.

- Făi!… i-a dat nea Lisandru un cot în coaste hapliţei. Ce te-ai înfipt la copane?!… Lasă-i să guste băieţii şi fetele astea găină românaească, crescută-n curte, cu mâncare naturala… Ia luaţi, dragilor, din sfânta masă, să fie de pomenire celora care ne-au dat viaţa şi s-au dus la locul de hodină, unde nu este nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, cum se zice la sfânta scriptură. Nea Lisandru devenise paraclisier la biserică şi nu lipsea din strana lui în nici o duminică. “Multe au scos comuniştii din

Page 192: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

oamenii noştrii, dar credinţa n-au reuşit decât la câteva secături şi beţivani, îi explica Dragoş lui Traian. Credinţa şi obiceiurile, datinile de bază, au rămas… De aici trebuie să începem întoarcerea noastră la ceea ce am fost…”

- Aşa-i… au aprobat ţaţa Marica şi nea Lisandru de-ndată. Dar Codina, după ce s-a bosumflat de observaţie şi-a pus copanul la loc, pe marginea unei farfurii, s-a întors cu spatele, zicând ca pentru sine: “iaca-aşa… Nu mai pociu io di popa Barliba; jegosu”…

- Fă… s-a întors nea Lisandru ameninţător spre femeia lui. Ce-ţi iese din gură, Flocioaio?!…

Unica fată a lui Stan M Stan, cum i se zicea piticului îmburicat, văcar pe moşia boierească, poreclit “Stan Flocea”, pentru mustăţoiul lui care-i acoperea gura ca nişte floci de cânepă, şi-a lăsat mâinile-n poală şi s-a întors şi mai mult cu spatele la toţi, ca un copil supărat pe mustrarea dreaptă.

- Noi am venit colea să facem faţă bucuriei pe care o are soru-mea şi noi, că ne-au călcat pragul casei părinteşti nişte oameni cu şcoli, plecaţi de aci, de colea, de la noi şi-au ajuns în lume oameni!… Adă încoa coşuleţu’ ăla adus de noi să arătăm că, din toată sărăcia, avem şi noi ceva de pus aci pe masă… Şi zicând acestea a şi luat coşuleţul din mâna grăsanei lui nesimţite din care a scos o bucată de brânză proaspătă, o pâine cladă şi o sticlă cu ţuică, pe care, când a pus-o pe masă, bătrănul a şi spus:

- …Di la buturoagă, ceea ce însemnă că-şi termină un gând. Şi n-am venit cu mâna goală, cum se zice, şi cum şi-o fi închipuit alde Turtoi, neamurile alea proaste ale tale… a dat el cu mâna a lehamite către femeie. Când am auzit că nepotul nostru din străinătăţi a venit aci acasă, la noi, păi se putea să stăm aşa ?!…

Ţaţa Miţa a trecut ea acum să umple paharelele şi cu ce-a adus fratele – “nenea” – iar Dragoş n-a pierdut prilejul să-şi manifeste pornirea interioară el, taciturnul, care aici se simţea exact în mediul naţional pe care-l ştia şi şi-l vrea frust, real, autentic. S-a săltat iar în picioare şi a mai zis cu pahărelul sus:

- Eu zic, dragii mei, oameni apropiaţi şi românaşi de baştină, că, înainte de a înghiţi şi licoarea asta, să facem o închinăciune

Page 193: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Atotputernicului din ceruri şi să zicem: Doamne, iartă-ne, că eram gata să ne uităm ca neam şi ca neamuri…

Surorile Gheorghiţă, fetele celui mai deosebit ţăran pe care l-a avut satul, au lăcrimat, nea Lisandru a oftat lung: fu-u-u… după care au zis cu toţii: Doamne iartă-ne… şi au vărsat câte un strop de ţuică pe câte o felie de pâine ducând cu pioşenie paharelele la gură, spre mulţumire că primul strop l-au dat părinţilor. Cristina şi Geta le-au urmat gestul pe tăcute iar Traian a tuşit într-un fel ciudat, s-a scuzat şi a ieşit repede afară. Cristina l-a observat din zbor cum avea ochii scăldaţi în lacrimi.

- E…? A întrebat cel care adusese ţuica, cum vă place ?- Bu-ună… a lăudat Dragoş licoarea iute. Matale întotdeauna

ai făcut ţuică “ca lumea”!… Mai ai cazanul ăla ?- Phi cum?… a făcut scurt nea Lisandru; tot ce-a fost valoros

de la ţăţica, se afla bine conservat la subsemnatu’.După ce au băut cu toţii şi au luat din brânză şi din carnea de

pui, nea Lisandru se uita cu bucurie la orăşenii care mâncau liniştiţi şi-odata i-a venit un oftata, dintr-o “tulbureală”:

- Of, că nu mă gândeam că la bătrâneţe s-o trăim şi p-asta… Ceilalţi au tăcut preocupaţi de furculiţe însă el a revenit crezând că n-a fost auzit sau că n-a fost înteles ce vrea să spună. De aceea a continuat ca o meditaţie proprie: Bulibăşeala asta căreia-i zice revoluţie… Nu ştiu… a dat bătrânul tare îndoit din cap. Mie nu-mi miroase a bine… Tare mă tem că de la asta să nu dea iar rusu peste noi. Muscalul!… Că ăştia ne-au adus necazul ăl mare în ţară. Eu îi ştiu. Îi cuno-sc!… Am fost acolo la ei până-n Stalingrad şi-i cunosc până-n măduva… Poporul – mojicul adică – ca şi noi: bou de tras la jug; da’ şmecheriile, politrucii şi cozile lor de topor de prin fabrici… să te ferească Dumnezeu şi Maica Precistă!… N-au tată,n-au mamă, n-au fraţi şi n-au surori; nu au nici un Dumnezeu! Numai ce zicea Stalin era sfânt!… După ce bătută le-am tras noi ăstora… ăştia nu ne iartă o mie de ani!… Om trăi şi-om vedea… Parcă le văd colhozurile alea… Armane cât câmpul, tot adunat acolo şi la om acasă – vraişte !… Şi noi ce draci am făcut cu ceapeul dacă ne-am luat după ei…

Page 194: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Lisandre… a zis greu, din molfăit copanul ei, Codina. Ia seama ce vorbeşti!… Ştii că… De atâtea ori te-au chemat acolo şi… numai bine nu ţi-a fost… Vorbeşti acoalea ca un… vândut boierilor… Că dacă nu ierea ceapeu… ne mânca câinii colarezii… Aşa cum ierea el, de bine de rău, noi sărăcimea şi prostimea de-acolo am tras, şi de-acolo am muls, şi de-acolo am trăit… Io îs supărată foc pă domnu’ ăsta ‘Liescu, cum dracu-i zice, că ne-a clătinat de la trebşoara noastră şi l-a desfiinţat… Mă duceam şi io colo la găini, faceam ceva p-acolo, adică-mi făceam norma, până m-a luat Sanda contabela, la berou; să mătur şi să le cumpăr de mâncare. “Fleoaşcă, îmi zicea – parc-o aud pe Maricica, contabela a mică, fata lu’ Fănica Barac, preşedintele. Fuga la bufet şi să nu te întorci fără două sute de grame de cafea, trei de pariler şi două ciucălăţi mari, de zece lei… Ia banii de colea şi… huschi!”… Mă duceam; luam; viaşa!… Da’ acuma…

În cameră s-a lăsat o linişte pe care Dragoş a socotit-o absolut necesară, oprindu-le pe cele două surori să intervină, fiindcă ce auzea îl interesa în modul cel mai deosebit… Era “un punct de vedere”, un fel de a fi şi de a vedea a unui om pe care “l-a prins comunismul”… În această ţărancă budulacă, venind de jos de tot, din incultură, vedeau miile de muncitori sălbatici, aduşi de la IMGB să-i bată pe ei studenţii şi să-i trimită acasă pentru totdeauna.

Ţaţa Marica socotea cele spuse de cumnata ei Codina nişte bazaconii mai mari decât ea, de aceea n-a putut să tacă, mai ales că Dragoş s-a sucit spre ea şi a întrebat-o din ochi: “Matale ce zici de toate astea ?”

- Codina… s-a şters femeia la gură să poată vorbi coerent. Codina “noastră”,că ne-a dat-o Dumnezeu; cum ne-a dat-o… aşa – am primit-o-n neam, că… aşa a fost să fie… Ce să mai vorbim! S-a sucit femeia în loc şi-a aruncat un ochi spre fratele Lisandru să-l vadă el ce zice. Întrucât ăsta tăcea cu nasul în jos, lăsat judecăţii surorii celei mari, Marica a continuat încurajată de Dragoş, care o privea mare şi tare curios s-o audă până la capăt. Sufocată parcă de cele auzite, femeia odată a răbufnit din ea nemulţumirea: P-a

Page 195: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lu’ Stan Flocea trebuia s-o fi lat-o mândreţe de flăcău care a fost frate-miu?!…

În cameră s-a auzit ţiuitul liniştii, pe care l-a întrerupt Traian, venind cam înfrigurat de afară. Marica l-a aşteptat să se aşeze şi şi-a continuat oful de soră: - Fiindcă…după atâţia ani de puşcărie, - de care ‘mnealui de coplea se face c-a uitat – după atâtea bătăi şi schingiuiri, - (pentru că se aflase că el fusese ăla care i-a dus ani de zile mâncare amărâtului ăla din pădure, cum îi zicem noi lui tătica, -Dumnezeu să ne ierte-, ia-l şi pe fiu-su şi buşeşte-l cu capul de toţi pereii, de s-a întors de acolo oase… Îmbătrânit… Fără dinţi în gură, vai de lumea lui Dumnezeu; uitaţi-vă la el cum arată… Păi ce: aşa era? Ia zi-i, sor-meo Miţa, cum era Lisandru nostru, ă?…

- Ce să mai vorbim, a lăcrimat Miţa, smiorcăindu-şi nasul… Se întorcea un bal când intra el colo, înalt şi fălos; că-i luase tăticu costum bleomarin de la Galaţi, de la jidanii lui pe care-i cunoştea, că le era client vechi… Miţa n-a mai putut de lacrimi, de-a trebuit să continuie Marica:

- Stofa era lână-n lână… Şi pantofi de lac… Şi ciorapi noi, şi pălărie… Eh, mămica şi tătica, unde sunteţi?…Vom mai apuca vremurile alea vreodata, Doamne?

Iarăşi linişte şi iarăşi Dragoş în situaţia de a trece cuvântul spre altcineva. De data aceasta vrea să-l audă pe nea Lisandru însuşi. Dar în locul lui sare nătăntoala de Codina cu o altă respingere, cu indignare proletară chiar:

- Iote!… Vremuri… s-a strâmbat nătâng, văzându-i-se acum şi mai bine capul mic despănuşat de vraful de basmale şi broboade. Ochii ei mici de viezure, (ochii lui Stan Flocea! Cum le zicea Marica), de-un verde şerpesc, se “armonizau” cu gura ascuţită de rozătoare, cu fire de păr alburiu, lungi şi rare în jurul buzelor subţiri, cu fălcile ridicate, ca la herciogi, mâini scurte şi plinuţe, cu care-şi ţinea parcă burţoiul să nu se reverse, a continuat apostrofarea cu o întrebare: Vremuri…?… Mai vremuri bune sub tovarăşu’ nostru scump di la Scorniceşti nu mai pupăm noi… Astă care a venit acum şi i-a luat viaţa, ce credeţi că e altfel; o să

Page 196: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

păţească altcumva?… ”Ia uite-o pe Codina…s-a mirat Dragoş superior. Şi noi credeam că e o proastă!”…

- Păi… tocmai asta e… că... nu-i! I-a răspuns nea Lisandru, după ce s-a uitat lu-ung la ea s-o vadă şi s-o audă ce-i iese din gură; el nu o auzise până atunci niciodată “susţinând asemenea idei”…

Văzându-se între ai lui şi simşind că, oricum, ce a fost n-o să mai fie, nea Lisandru s-a întors spre consoarta lui – dată de-o istorie nedreaptă – şi i-a zis direct, că în faţa lui Dumnezeu: Codina… Îmi fac semnul crucii în sfânta zi de azi, care-i vineri, şi-ţi spun ca la o soară; eu dacă a fi fost ăla, de dinainte de puşcărie, nu intrăm în neamul vostru, la alde Ţurori, de mă pică cineva cu ceară!… Da… a desfăcut el braţele şi s-a aplecat în faţă…Dumnezeu ne-a dus unde ne-a dus… ne-am impreunat… avem şi noi doi copii, cum ni i-a dat Dumnezeu şi de-acum… Ce să mai vorbim: ne ducem crucea până la capăt! I-a declarat el acum direct lui Dragoş. Acesta l-a aprobat din ochi şi se gândea că pe drum să-i spună lui Traian povestea celor doi copii ai lui nea Lisandru ieşiţi “nereuşiţi”, dintr-o mamă care a tras spre ea, spre neamul ei progeniturile. Băiatul era mongoloid, la 25 de ani semăna cu unul de zece, cu cap turtit, ochi mici şi gură băloasă, mereu cu limboiul afară; pronunţa doar câteva cuvinte şi pe alea stricat, fără să lege propoziţiuni, şi umbla toată ziua prin sat. Când ş-au adus ajutoarele a stârmocit la maşina de la primărie de unde a venit în două rânduri cu câte un pachet. Fata era mai normală, dar nu prea departe de mintea mamei. Se măritase cu un tractorist dintr-un cătun apropiat care o bătea la trei coaste şi-i făcea câte un copil pe an, de umpluse curtea cu o spujină de mucoşi, fomfi şi chiompi, la treizeci de ani fiica lor avea zece copii!, dintre care şapte fete şi trei băieţi. “Ferice de tractorist, se “lăuda” bărbatu-său pe la bufet, că are şapte poliţe! ”Didina – “amărâta”-, cum îi zicea nea Lisandru, venea mereu la “mămica”, să-i ceară ceapă, usturoi, cartofi şi roşii, că la ei, cică, nu se făceau! Iar “Berbea”, cum îi ziceau copii băiatului lor, aducea toată ziua colivă, străchini cu pomană, şi căni cu vin, pe care le căpăta de pe la pomeni. Venea cu cocarde-n piept de pe la nunţi; ducea crucile la morţi de unde

Page 197: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

primea ştergarul legat la cruce. Nu mai ştia Codina câte ştergare îi adusese, dar pe toate le da fiică-sei “să-i şteargă p-ăia mici de muci” sau când îi spăla din an în Paşti. La ei se potrivea de minune gluma cu ţiganii care se întrebau în faţa copilului murdar: “Îl spălăm sau… facem altu’?”

- Adică cum… io ?! s-a arătat Codina în pieptul mare cu sânii cât doi săculeţi cu nisip, uitându-se lung şi duşmănos la bărbatu-său, să vadă el îi, ori e altul?! Adus de domnii ăştia de la Bucureşti, din nebunia aia unde toată ziua tineretu’ iese în stradă şi strigă jos domnu’ăsta – “tăvarăşu’ Liescu”… Io… ce?! S-a întors malaca înfuriată la bărbatu-său . Oi fi fost fro… de-aia!…

Cu capul lui ţuguiat, tuns chilug, cu părul sur pe o tivga osoasă, nea Lisandru avea obrazul scofâlcit, năpădit de-o barbă şi ea sură, de parcă mereu era “murdar de funingine pe ochi”, cu ochii lui căprui, luminoşi şi inteligenţi, (“ochii lu’ tătica”, ziceau fetele), duşi acum în fundul capului, părea un ascet budist, rătăcit prin România care acum se uita “cu alţi ochi” la femeia cu care-şi mâncase amarul o viaţă.

- Tu ai fost cum ai fost şi esti cum esti; nu se mai pune problema, i-a mărturisit nea Lisandru. Vorba-i: cine am fost şi cine sunt eu!… Asta-i problema… De ce am trăit eu pe faţa pământului?

- De pomană… i-a răspuns obraznic şi provocator Codina lui Stan M Stan văcarul... Chiar că de pomană… s-a aprobat şi a bolmojit femeia aruncând repede două bucăţoaie de brânză în fălci pe care le-a mâncat cu plescăituri. Că dacă nu ieream io, să te adun di pă drumuri, şi dacă nu mă duceam io zi de zi la ceape, să fac zile muncă, te mâncau câinii… Că tu la ceape te-ai făcut numai că faci, că tragere de inimă… neam de-afurisenie !…

Bucureştenii ascultau în mare linişte şi nu făceau nici un gest, nici o mişcare care să-i facă pe cei doi să se ruşineze şi să tacă. Era ca un moment de viaţă, luat pe viu, cum obişnuiau unii reporteri să zică. Ceva ce nu mai auziseră niciodată “în direct’, şi-i făcuse foarte curioşi, aşa cum suntem când vedem câteodată prezentat pe ecran viaţa dintr-un trib din Africa. Nici cele două surori nu au intervenit, pentru că ele de-abia aşteptau ca, odată şi

Page 198: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

odată fratele lor să-şi revina şi să le dea dreptate, fiindcă ele acum patruzeci de ani aşa i-au spus: ”fratele nostru, frăticule, nu intra în neamul lui Stan Flocea c-o să fie vai şi-amar de tine toată viaţa”…

-Şi a fosta aşa? A pus Marica o întrebare “retorică”, semn că-şi scotea afară continuarea unui gând. C-a foost… Şi mai e ceva: ce zice acum, aci, Codina, nu-i de la ea… Juma de sat, dacă nu şi mai bine, gândeşte aşa… Nu mai e lumea aia pe care-o ştiţi, s-a întors ea spre fetele de la Bucureşti. Nu mai e, mamă… omu’nostru s-a schimbat mult la gândire… Ceapeul a învăţat oamenii puturoşi, coltoşi, mincinoşi şi mai ales hoţi. Le-a băgat alora săraci în cap că ei sânt mari şi ei sânt tari; dacă te dai cu partidu… ajungi!… Te face şef de echipă, brigadier, te trimite la şcoli de-alea de partid, pe banii statului; sau la şcolile alea de agronomie, după care vii şef, nenică, şi repede te punem preşedinte; cum este ăsta acum, trecut în locul unuia dintre Turtoi, Mangalache, fostul inginer la ceape: e preşedintele asociaţiei ăsteaia “mari”. Dragoş o ascultă şi se străduia să-şi amintească acei câţiva ani când Marica Gheorghiţa a fost şi ea elevă de liceu, câteva clase parcă tocmai la “Santa Maria” de la Brăila, sau de la Galaţi… Totul era într-o lume dusă, lume de roman englezesc. Dacă tat-su unuia se da cu partidu, a continuat Marica “observaţiile ei personale”, cum ajungea fi-su miliţian, activist pe la raion sau judeţeană, unii chiar securişti. Ehei, câţi de la noi nu sânt ofiţeri pe la miliţie, pe la securitate; nu-i mai punem p-ăi din armată, care nu erau recrutaţi acolo dacă tat-su şi măsa nu erau membri în sat sau daţi cu partidu”. Unii au ajuns ingineri, profesori chiar, directori de fabrici; tot asa: prin politică. Da’ nici un doctor n-a ieşit de-aci de la noi din sat şi mai ales nici un preot !… Aici-i buba…

- Ete…popă! S-a strâmbat iar Codina cu gura de viezure, cam într-o parte, către cumnata-sa Marica de care se cam temea, şi o ţinea “de ţaţă”. Că de popă ducem noi lipsă acuşica!… Ce: n-avem ?… Nu ne e deajuns ăsta?… Lacumu’ ăsta? Şi... curvaru ăsta?… Că popă nebun ca ăsta de la noi…

- Chiar, s-a facut Dragoş că face complet abstracţie de cele ce zisese Codina, punând intrebarea către ţaţa Marica. Ce este, ce

Page 199: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

s-a întâmplat cu preotul de aici; cu părintele Bârliba?… Aud că s-a…

- S-a zărghit rău, maică… a răspuns ţaţa Miţa în locul sorei sale.

- Cum aşa ? n-a lăsat Dragoş amănuntul neelucidat.- A îmbătrânit, dragul mamii şi domnule Dragoş, a revenit

ţaţa Marica cu felul ei doct de a explica. Nu mai poate! Optzeci şi nouă de ani, nu-s nimic…

- Aşa este, a recunoscut şi nea Lisandru, care lucra direct cu preotul ca paraclisier şi membru în consiliul parohial. Vorbeşte urât cu femeile, le da afară din biserică şi mai ales a ajuns să puie copii să citească din Sfânta Evanghelie în locul lui. Nu mai vede nici cu ochelarii ăştia pe care i-a schimbat acum de sfintele sărbători de iarnă. Da bărbaţii afară şi-i făce comunişti criminali… El nu-i demult aici la noi; a venit după ce ni s-a prăpădit nouă mândreţe de preot, părintele Ion Moldoveanu… Se zice că ăsta-i basarabean, c-ar fi fost legionar, prin puşcării şi de-acolo i se trage.

Traian, care ieşise iar afară între timp, să vadă singur curtea naşilor lui cei buni, s-a întors cu o scuturare din umeri de frigul care se lăsase afară şi a zis ca un oftat:

- Eii… Se zbârleşte vremea… Ar cam trebui să ne întoarcem la maşini şi să… Cred că s-o fi plictisit colegul vostru Cristi lăsat cu nemţii să nu se sperie de neamul nostru cojenesc. Privirea i-a fost atrasă de-abia acum de fotografia mare, gen tablou înrămat, de pe peretele din spatele celor de pe pat… Era întreaga familie a naşilor lui, atunci când ea este cea mai adevărată, la maturitatea părinţilor şi la săltarea copiilor peste vârsta de zece ani. Pe scaun sta “domnu’ Traian Gheorghiţă”, cum îi ziceau sătenii cu respect, care ţinea pe picioare o fetiţă de vreo şase ani care era Miţa. Pe scaunul de alături, din stânga bărbatului, sta ţanţosă naşa Anica, tânără, cu capul descoperit, cu părul pieptănat cu cărare la mijloc şi coc bando, (cum era acum Miţa pieptănată aşa de “ frumoasele de la Bucureşti”, care s-au inspirat din această poză). În spatele tatălui stătea Marica, domnişoara cu pieptul înapoiat, cu două coade legate coroniţă pe cap şi în rochie înflorată de mătase iar în

Page 200: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

spatele mamei Alexandru, fiul ei cel mai drag, “măndreţea aceea de flăcău înalt ca bradu’ şi frumos ca Eminescu”, cum se lăuda mama cu el pe la femei. Traian s-a uitat la această fotografie tot mai de aproape şi din mai multe părţi, exclamând într-un târziu:

- Ce imagine-document… Extraordinar!… Iată familia românească… Vremuri apuse… Eh, cum este el bietul om mereu sub vremi… Ce complicat… s-a tot uitat el prin casă şi la cei trei naşi ai săi… Şi ce grav… Am auzit de afară despre cele trăite aici, aşa, ca din nişte poveşti… Dar ce dramă a trăit – şi trăieşte – neamul nostru!… Noi cei de afară am văzut – şi vedem – lucrurile extrem de simplist. Ce-am zis: cade Ceauşescu… gata! Se năruie automat sistemul… Mă tem că n-o să fie deloc aşa…Ca beleaua asta va atrna ani de zile de gatul bietului nostru neam...

- Ai intuit perfect fenomenul, l-a aprobat Dragoş... Până acum, în istoria noastră, nu a existat sistem de guvernare mai bine pus la punct ca acesta, din punct de vedere propagandistic, dar mai ales administrativ. Au tras de partea lor o întreagă cohortă de trepăduşi care au dus până-n fibra de jos, la sate, ideea puterii lor populare. La ignoranţă generală – mai ales după lichidarea intelectualităţii “opozante”, ca şi a aceleia formată între cele două războaie, de cultura europeană – s-a aruncat către mulţime câteva noţiuni simple şi fixe, care veneau din ură “faţă de ceea ce a fost”, a prins de minune… Se ştie că binele prinde mai greu; răul, ura – dintr-odată!… Cu cât omul este mai jos pe scara cunoştinţelor generale, cu atât e mai uşor de manevrat. Şi apoi s-a făcut în aşa fel încât întregul timp să şi-l ocupe omul pentru obţinerea hranei minime, pentru supravieţuire, precum animalele, care altceva nu ştiu decât hrană şi… odată pe an… reproducerea… Li s-a vorbit mereu despre fericirea de mâine, care va fi în comunism, lăsându-i să mănânce ghiare de pasăre, găsindu-le greu şi pe acestea… Dar… hai să mergem că am înaintat în timp iar până la Bucureşti avem trei ore de mers întins.

Când au ieşit afară din casă nea Lisandru s-a vârât între cei doi şi i-a făcut femeii lui semn să se ducă-n colo, la femei, ce trage cu urechea, adresându-se celor doi din mers uşor:

Page 201: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Auziţi, dragilor… le-a strâns el braţele celor doi. Să nu credeţi că nu v-am priceput… Aşa e; aveţi dreptate… Dar pe mine cine poate să mă priceapă?

- În ce privinţă? S-a arătat mai întâi Traian interesat să-i audă păsul.

- La ce te referi… a răsucit şi Dragoş degetele care cereau lămuriri.

- Nu ştiu dacă ştiţi, a continuat el, sugându-şi obrajii uscaţi: da’… am şi eu câteva clase de liceu, - că m-a dat tătica, săracu – şi ştiu destule din şcoala vieţii, dragii mei. A venit tăvălugul ăsta peste noi şi m-a scos afară din şcoală ca fiu de chiabur, apoi… aţi auzit cum mi-a fost povestea. Spuneţi-mi mie aci, cu mâna pe inimă: s-a dus dracului comunismul ăsta sau…? Cei doi s-au uitat unul la altul oftând, dându-i şi lui nea Lisandru ofurile lui, pentru care a şi zis: două ofuri am avut la viaţa mea: o nevastă care… aţi văzut-o… - ce să vă mai spun! - şi un regim pe care l-am simţit toată viaţa ca o pacopste, ca un nod amar în gât. Întrebarea e: am scăpat eu, măcar acum, de această belea ?!?…

- Naşule Lisandru, a încercat Traian să-l liniştească, de acolo de unde vin eu – aşa se pare… Adică… aşa se vede… Nu ştiu cum o să fie aici, în interior, în ţară… La întrebarea asta cred că poate să-ţi răspundă mai bine Dragoş al domnului. Nea Lisandru nu s-a deslipit de ei, a ridicat doar privirea spre Dragoş care mergea agale, agale, căutând răspuns în îndepărtarea unde privea peste vârfurile golaşe ale salcâmilor.

- Întrebarea asta mă bântuie şi pe mine, a evitat el răspunsul. Un lucru însă este cert: s-a rupt lanţul!… Ceea ce a fost, n-o să mai fie… Depinde de noi ca lanţul ăsta să cadă definitiv şi să se ducă la fiare vechi; sau să se mai reînnoade ici şi colo… El a rămas însă întreg în Iugoslavia… De una sunt sigur, nene Lisandre: nimeni n-o să te mai aresteze şi să te mai trimită la canal!… O vreme stai în banca matale, nu ieşi să strigi spre răzbunare, că nu te aude nimeni; din contră, poate să se găsească unii să-ţi mai dea şi una că… îndrăsneşti. Când te afli la ananghie, dă o fugă până la tata şi spune-i şi lui… Că el te-a sfătuit de atâtea ori pe tăcute şi nu ţi-a prins rău..Cât priveşte chestia cu ţaţa

Page 202: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Codina… Eu zic că nu e bine deloc să răscoleşti într-o rană şi să zgândări într-o durere… Ca om de carte, - ca om care voi încerca să scriu despre oameni,- îţi înţeleg perfect drama sufletească. Dar asta e… Du-ţi crucea până la capăt, ca Domnul nostru Isus Cristos şi n-o să-ţi fie rău… Dacă poţi să-ţi mai ajuţi fata, -aflată într-o situaţie imposibilă -, fă-o!… Cu Bercea… n-ai ce mai face… El nu va trece de treizeci de ani; atât le e dat ăstora s-o ducă… Ocupă-te de fată şi de… nepoţi… Ar fi o treabă minunată dacă ţi-ai atrage un nepot aci, lângă coasta dumitale…

- Fata?… a întrebat bătrânul pe Dumnezeu şi depărtările… La ea ţine tata, pe ea o iubesc, sărăcuţa, da’ nu mă înţeleg cu stricăciunea aia de bărbatu-su, giner-miu. Gogorilă, nemernicul… Nu mă poate suferi… Din pui de căţea legionară nu mă scoate, din ghiabur care aşteaptă boierii şi pa regele, nu mă slăbeşte… Ţipă la mine că ce-o să facă el acum cu zece copii dacă o să i se ia tractorul de la ceape?… Cine-i mai dă lui alocaţia pentru copii şi el de unde o să mai ia bani să bea?… Cică el ia tractorul şi se duce peste ei acolo la Bucureşti, peste Căposu ăla şi peste Câmpineanu ălălat din consiliul ăla de miniştri, care au venit să-şi ia moşiile înapoi şi să-l readucă pe rege…

- Ha, ha, ha… a râs Dragoş sarcastic şi amar. Zi-i… revoluţionar rău!… Zmeu!… Zmeul zmeilor… Dragoş i-a prins mâinile bătrânului să-i insufle din curajul lui, încheind:

- Rămâi pe loc… În casa matale… Nu te amesteca în nimic… În ochii lor încă eşti “oaia neagră”… Du-ţi viaţa de până acum şi-n vacanţa de primăvară, caută-mă… Ti-am spus: dacă e ceva grav – dă o fugă până la tata… I-ai face o mare bucurie dacă te-ai duce şi fără ceva grav, aşa…să mai staţi de vorbă. Hai… la revedere. Şi să dea Dumnezeu să ne revedem la fel de bine ca acum. Căci ce a fost nu mai este şi nu va mai fi niciodată. Leul rănit este mâncat de ceilalţi… 4.

Traian Calomfir - “finul din străinătăţi “ – a fost foarte atent la tot ce a spus naşul lui, rămas să ducă pe mai departe crucea mândră la alde Gheorghiţă, (după dispariţia de sihastru a ălui

Page 203: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

bătrân, care nu împlinise 55 de ani când a fost găsit mort în pădure). Traian ieşise profesor de fizică şi matematică şi ”a plecat” din ţară printr-o stratagemă: fiind chemat la o conferinţă internaţională pe profil de electronică nucleară de către un fost coleg de facultate, ajuns la un mare institut francez de fizică aplicată, regimul i-a dat paşaport şi viză, deoarece prezenta încredere, fiind fiu de ţărani săraci şi membru al partidului comunist încă din primii ani de facultate, (ştiind el că asta era condiţia sine qua non pentru a fi admis să lucreze într-un centru de fizică nucleară, care-l pasiona). Bineînţeles că odată ajuns acolo, la Paris, nu s-a mai întors. Luând legatura cu alţi români, veniţi la conferinţă, unul i-a facilitat ajungerea în Germania unde s-a stabilit pe un post de cercetător ştiinţific, ceea ce în ţară i-ar fi fost foarte greu să ajungă. El s-a declarat imediat dezident anticomunist, ceea ce l-a obligat să se pună la punct cu problemele politice dar şi cu cele de securitate personală, ştiind că securitatea îi vâna pe aceştia, şi în gaură de şarpe, mai ales dac fceau declaraţii publice anticomuniste. Aceasta pentru că s-a pomenit într-o “lupta de opinii” şi de idei cu totul liberă, care, iniţial, l-a surprins, în ţară nefiind vorba de aşa ceva. Această controversă se ducea frecvent între sutele de mii de români aflaţi demult în Germania; cu unii dintre ei întâlnindu-se la unele ocazii aniversare sau ştiinţifice. Aici el a constatat că între românii germanizaţi nu era deloc o unitate de vederi, auzind aici pentru prima dată butada – “acolo unde sunt doi români, sunt trei opinii”- pornind de la faptul că erau destui dintre ei care “apărau” conducerea comunistă din ţară. Aşa a aflat că printre cei “plecaţi” erau foarte mulţi “trimişi” cu sarcini speciale, având, evident, legături cu securitatea română. Fenomenul dispersiei “gândirii politice” din pluripartidismul democraţiei germane era folosit abil, sau chiar brutal, (prin sistemul ameninţărilor anonime), de unde apăruse o teama endemică la mulţi români, unii faţă de alţii, care-i făcea pe mulţi să se retragă de la apariţii publice şi să fie tot mai circumspecţi, ajungându-se să se suspecteze unii pe alţii, evitând mai ales apariţiile publice în întâlnirile cu caracter politic. De aceea a fost imposibil să se fi alcătuit un nucleu politic românesc

Page 204: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

omogent si coerent anticomunist în apus, sau poate chiar un guvern în exil, care să fi venit acum şi să rezolve pe loc, în 22 decembrie problema preluării puterii. De aceea nici un român nu s-a făcut cunoscut în lumea liberă ca politician, cum de pildă au reuşit ungurii şi polonezii. “Aşa dar, îşi spunea el acum, să audă bine Dragoş de alături, aşezându-se la volanul “maşinoiului”, care-i uluise pe copiii satului cu mărimea lui şi mai ales că oblonul de la spate ce se dădea în jos până la verticală şi de aici cobară până la pământ, urcând pe el ca pe un podeţ. Fenomenul “dispersiei gândirii politice la români” este unul general… Aici îşi poate face loc rapid orice partid de stânga specializat în manevrarea maselor… Iată că şi aici, într-un sat, - jos de tot, la baza societăţii, - dăm peste aceiaşi situaţie: unii pentru, alţi contra”. Fetele se hârjoneau în toată libertatea, pe băncile şi-n spaţiul mare din spate, în magazia unde fuseseră pachetele, iar băieţii – Dragoş, Cristi şi Traian – stăteau ţepeni în cabina din faţă şi se uitau fix înainte, de fapt retrăind scene din cele petrecute – fulgerător şi original - în satul care i-a întors pe dos, prin cum îl ştiau şi cum l-au găsit. Pentru Dragoş era nou doar viaţa reală a celui care a reprezentat rezistenţa categorică la comunism, cum numai la români s-a cunoscut atât de puternică şi până la capăt şi atât de generalizat fenomenul. Poate de aceea şi regimul a fost cel mai aspru din toate celelalte tări comunistizate fortat, nascând “fenomenul Piteşti” şi cel de la Gherla şi apoi de la canal . Încolo satul era acelaşi pe care-l părăise în urmă cu cateva luni când s-a întors în capitală să-şi termine ultimul an de studii, din care şi trecuse primul semestru, aflându-se acum în preajma examenelor din sesiunea de iarnă… Pentru Cristi satul era o lume despre care auzise ca ar fi aşa şi pe dincolo, cu ceapeul lor şi cu “zilele alea muncă”, cum or fi fost ele, cu care era exasperat la economia politică şi socialismul ştiintific, în rest… lume ca peste tot, oameni deverşi, aşa cum îi vedea el prin pieţe pe ţărani când veneau cu ce brumă mai puteau ei să mai vândă. Traian era de a dreptul bulversat, dat peste cap. Auzise multe; citise destule; asculta “Europa liberă”, unde totul i se părea gazetărie, jurnalistica; literatura. Venit la faţa locului a avut şocul lui Fat Frumos întors de pe tărâmul celălalt în realitatea de

Page 205: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

“acasă”… De aceea n-a mai avut tăria să se ducă să mai vadă casa părintească fiindcă nici nu mai avea ce să vadă. După moartea prematură a părinţilor săi, (după dispariţia lui misterioasă, a “unui tovarăş în care partidul a avut încredere”, ai lui n-au rezistat totrurilor şi au murit amândoi de inimă; de “inimă rea”, ziceau bătrânele). A găsit – realmente – o lume străină, de nerecunoscut.

- Pfuuu… a făcut la ieşirea din sat, după trecerea zonei unde erau altadată viile şi pe lângă casa lor, unde un ţigan îsi făcuse un fel de colibă… Unde a ajuns satul; oamenii…

- Îm… a ridicat Dragoş sprâncenele filozofic… Trecere iminentă… Istorie… Mersul ei implacabil… Timpul…! Care măsoară totul…

- În situaţia asta, noi cei de afară, a mai zis Traian când maşinoiul alerga nebun spre Ianca, grăbindu-se să ajungă căt mai repede în şoseaua naţională, asfaltată Brăila – Bucureşti, n-o să putem face mare lucru. E ca şi cum ai face din când în când gestul să dărui unui cerşetor lucruri şi hrană, pe care acesta le consumă imediat şi cere altele...Va fi nevoie de un efort extraordinar al politicienilor să reinveţe oamenii cum să-şi asigure singuri îmbrăcămintea, hrana, viaţa personală şi de familie…Văd că s-au şi constituit unele partide…

- Ideea de partid pentru mine pare definitiv compromisă. Am avut un partid unic, care ne-a distrus complectamente, şi-a netezit Dragoş barba privind scrutător mult în faţă… De-asta noi studenţii n-am aderat la nici un partid…

- Foarte rău… a smucit Traian capul a respingere. Asta-i meteahna noastră, a recunoscut, a românilor intelectuali, a tot dus Traian buza de sus la nas, suflând şi aspirând aerul, gest pe care-l făcea în momentele de mare încercare. Sunt atâtea partide politice în Germania la care eu nici nu mă gândesc; şi drept să vă spun: nici nu le ştiu ce şi cum gândesc şi ce vor, de fapt… Deşi, ca cetăţean german, am tot dreptul s-o fac… Votez cu un anumit partid, desigur, dar politică nu am făcut şi nu fac. Sau poate pentru că simt că nu are nimeni nevoie de mine în acest domeniu… Ce-i drept că nici eu nu am nevoie de o anumită grupare pe care să mă sprijin, deşi fără oameni care să te cunoască, să te aprecieze şi să

Page 206: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

te promoveze nimic nu se poate… Sunt ce sunt şi cu asta totul se încheie; pentru ca neamul apreciază extraordinar de bine omul de valoare în domeniul care-i este lui foarte necesar. Eu răspund la asta şi… câştig mai mult decât multumitor ; câştig bine. În cercetare salariile sunt mai mult decât mari; sunt aşa pentru a te ajuta să avansezi şi mai mult, cu mijloacele tale personale, într-un domeniu care este încă destul de concurenţial…În ţară însă…simt că este cu totul şi cu totul altceva. Trebuie să se facă politică!… Nici un tânăr valid şi conştient, nici un intelectual adevarat nu are voie să stea acum deoparte… Trebuie o politică nouă, de apostolat… Cu dăruire şi pasiune. Cum am făcut noi acum; mergând pe jos, până la oameni, să-i cunoaştem şi să-i ajutăm; să le redăm încrederea!… Căci oamenii sunt complet debusolaţi, în afara istoriei pe care o trăiesc şi n-o pricep… V-aţi uitat la Codina?… Noi aducem ajutoare materiale pe care am vrea să le folosească strategic partidele anticomuniste. Lucrul acesta trebuie să se spună explicit, jos, oamenilor care le primesc, pentru a nu se da de înţeles că toate acestea vin prin “grija noii guvernări” alcătuită, după cum vedem, din foştii domni-tovarăşi de partid.

Multă vreme Dragoş n-a mai răspuns. Cristi s-a uita semnificativ la el arătându-i că “străinul” are dreptate; asta e, n-ai ce-i face.

După ce au făcut la dreapta în mijlocul marii comune Ianca, rulând cu viteză sporită pe şoseaua de asfalt, Dragoş s-a uitat spre urâtul orăşel Făurei, care fusese centrul raional de tip sovietic de unde s-au dirijat dirijarile şi arestările în perioada lui Gheorghiu-Dej, deslegându-şi de-abia acum gura cusută sub bărboi.

- Ştiu eu… Nu ştiu… În ceea ce mă priveşte… m-a prins tocmai când am cea mai mare treabă din viaţa mea: terminarea facultăţii… Îmi dau seama perfect de bine că trebuie făcut ceva; cineva trebuie să ia taurul de coarne şi să intre puternic în arenă, să strige sus şi tare: comuniştii iar s-au reînşurubat la conducere!… Fiindcă diavolii care au pus foarte repede mâna pe putere acţionează atât de ameţitor şi de “profesionist” că mă uluiesc. Au mare experienţă politică mai ales în manevrarea mulţimii. După ce şi-a câştigat rapid masele – minţând că ele au făcut revoluţia şi

Page 207: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dându-le apoi oamenilor imediat două zile libere pe săptămănă şi mai ales acei bani înapoi, pe cere-i oprise Ceauşescu de la oameni, abuziv, cică să fie o contribuţie la fondul de salarii; pe care nu le mai putea acoperi din producţia slabă, proastă şi nevandabilă – Iliescu a oprit pe loc schimbarea marilor comunişti din posturile de conducere ale statului încă de structura socialistă, făcând din aceştia imediat “specialist” de care ţara nu se poate lipsi, mai ales acum în plină iarnă şi când se pregăteşte campania agricolă de primăvară.

- Ţărăniştii ce fac? A pus Traian o întrebare scurtă şi rea, apăsând şi mai tare pe acceleraţie… Liberalii…? Social democraţii…? Este imposibil să nu mai existe supravieţuitori din aceste mari partide româneşti, tradiţionale…

- Au şi apărut, desigur, a intervenit şi Cristi, care, de obicei, nu vorbea neîntrebat. De-abia sunt în curs de reorganizare… Mama este de-acum la liberali. Dar aceştia sunt nişte oameni bătrâni şi aproape dărâmaţi fizic. Se alătură lor acum copiii, nepoţii lor şi alţii care-şi mai amintesc de vremurile acelea. Noi studenţii am vrut să ne apropiem de unele dintre ele, dar când am văzut că până la vârf s-au repezit unii dintre foştii colaboratori ai sistemului, le-am semnalat faptul conducătorilor dar aceştia s-au uitat peste umăr la noi şi ne-au spus că… ”să stăm în banca noastră deoarece nu avem experienţă politică”, că ei primesc pe “oricine se oferă de bună voie şi acţionează conform doctrinei partidului”… Ia duceţi-vă, neică, le-am zis şi ne-am văzut numai de Liga noastră, a studenţilor.

Dragoş l-a arătat pe Cristi lui Traian în sensul de: “ai văzut? Asta-i atitudinea studenţilor”.

- E o situaţie cu totul şi cu totul nouă, a reflectata Traian cu o tot mai mare atenţie la condus, pentru că se apropiau Urzicenii. Aici se va vedea talentul şi forţa de persuasiune a intelectualităţii din aceste partide, şi a intelectualităţii în general. Ei trebuie să atragă lângă sine acele valori care vor putea relumina neamul, poporul, cum se zice.

- “Unde ne sunt visătorii?” te întrebi şi tu, Traiane, ca Heliade Rădulescu altădată… Eu când am văzut că aceiaşi oameni

Page 208: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

s-au regrupat atât de repede în jurul altui conducător “unic” – am înţeles totul: trecerea mea în… rezervă!… Efortul meu acum mi se pare a fi un donchijotism anapoda şi fără nici o relevanţă… Atâta timp când Zambilici a reuşit să prindă ţara, schimbând doar stilul de la cel rigid, băţos şi autoritar al lui Ceauşescu la unul “elastic’, plind de zâmbete şi “bunăvoinţă” debordantă, trecând la un limbaj aproape familiar. Către noi ne-o zice p-a dreaptă: “ domnilor, este ea democraţie, am trecut la separarea puterilor în stat, dar nu uitaţi că aceste puteri îmi sunt subordonate şi nimeni să nu încerce să…” adică să facem cu el ce-am făcut şi cu Ceauşescu, fiindcă nu ţine! El are în spate cu adevărat armata şi securitatea”. Aşa i-a adus peste noi pe cei de la IMGB apoi chiar mineri din Valea Jiului, bine pregătiţi pentru asta! “După mine aceasta este o nouă formă – mai elastică – a dictaturii proletariatului… Şi eu în aşa ceva n-am ce să caut; nu de frică, ci pentru că nu mai am timp de aşa ceva.

- Şi ce dacă stau minerii cu bâtele în mâini în sala consiliului de miniştri? A întrebat Traian, care văzuse această imagine la jurnalul de actualităţi al televiziunii CNN… Asta e lupta politică!… Ea trebuie dusă chiar şi în asemenea condiţii…

- Dacă ar fi numai asta… a dat Cristi tare răvăşit din cap, care ştia ce măgărie politică se face începând din memorabila zi de l2 ianuarie l990. Presa este încă în mâna lor… Ziariştii – şcoliţi la Ştefan Gheorghiu,- au trecut la un atac frontal asupra celor care nu au părerile noului conducător. Securitatea a reactivat direcţia de zvonuri prin care suntem denigraţi noi studenţii şi toţi cei care se pronunţă pentru o adevărată democraţie fără comunişti. Ridică în slăvi calităţile deosebite,- de adevărat om de omenie, - ale lui Iliescu şi aruncă cu noroi şi zoi în toţi ceilalţi care au alt punct de vedere privind întocmirea legilor şi începerea reformei totale a vieţii noastre sociale… Este, Dragoş, că tocmai asta te-a scârbit?

- Nu numai… şi-a frecat Dragoş mâinile ca de frig, privindu-şi apoi analitic unghiile. Naţionalismul – spre care m-am îndreptat, (şi de care s-a agăţat Marian Munteanu cu disperare) – este încă arma lor, pe care o folosesc, ca şi în vremea lui Ceauşescu, într-un scop de derută şi provocare. Aci îl blamează – ca fiind de sorginte

Page 209: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

legionară – aci îl preamăresc, când e vorba de ei care “apără valorile naţionale, create cu atâta trudă de poporul muncitor”. Cum te arăţi împotriva lor, şi-i arăţi cu degetul cine sunt, cum îti întorc degetul şi te arată poporului ca trădător de neam şi ţară, contrarevoluţionar, destabilizator şi ins care n-a muncit în viaţa lui şi n-are ce să caute în politică. Mie Iliescu mi-a spus în faţă, personal: “dumneata n-ai ce să cauţi în politică; oi fi rănit în revoluţie dar esti un extremist de tip legionar!”… Asta n-am s-o uit cât oi trăi…! Şi am s-o spun în gura mare la moartea acestui personaj de trei ori mai periculos decât sfertodoctul de Ceauşescu. Foloseşte puţina cultură pe care o are într-un scop care a şi stopat revoluţia, adică reforma.

Ceea ce auzea Traian Calomfir erau adevăruri întrucâtva ştiute, dar nu în acest mod direct, profund şi relevant. Presa dă lucruri de suprafaţă, chipuri şi cuvinte în secvenţe fugare din care omul nu prea poate să înţeleagă mare lucru. Ea dă ce-i convine şi în folosul cui crede şeful acelui ziar că trebuie s-o facă. Presa de imparţialitate totală nu există !

- Da, da… s-a aprobat Traian cu ochii în oglinda retrovizoare să le vadă feţele celor doi . Ăsta a adus comunismul în lume; ura… Denigrarea şi blasfemia asupra oamenilor de valoare tocmai pentru răsturnarea valorilor sistemului economic mondial liber, productiv şi de calitate, opus celui limitat şi constrângător de tip sovietic… Să vă aşteptaţi la o întreagă campanie în acest sens… Deşi se pare că au căzut, comuniştii nu se lasă… Ştiu că mai au puternice puncte de sprijin în Iugoslavia, în Cuba, în Vietnam şi Coreea de Nord, dar mai ales în China…Au deja un aparat format în această direcţie; fiţi atenţi… Remarc acum un lucru dezastruos: tărănimea a fost foarte mult prinsă de sistem!… Deşi văd că naş Lisandru a rămas neclintit în crezul său, chiar lângă el este cineva care-l toacă… Apropo… a mutat Traian discuţia în altă parte: de ce omul ăsta a fost închis şi tocat de vreme ce naşul Traian nu mai există?

- E o întreagă poveste… şi-a împreunat Dragoş mâinile a rugă… Un român… Pe care s-ar putea să-l scriu cândva… Iată cum a fost: “Domnul Traian”, cum îi zicea lumea-n sat cu respect, a fost “primar de profesie”. N-a fost nici ţărănist, nici liberal, ci un

Page 210: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

fel de independent, care l-a avut ca model pe profesorul Nicolae Iorga, dar nu a intrat nici în partidul acestuia. Fiind un om cu carismă – bărbat înalt, spătos, fără mustaţă şi barbă, (modern adică, nu ca “suspinatu”), calm, înţelept şi sfătos, făcea parte dintre cei mai buni gospodari ai satului, - prin ordinea şi curăţenia de la el; că doar ştii – cu o mare cheltuilă de timp pentru sat, alergând pentru alţii, din care cauză n-a avut cum să agonisească pentru el decât ce i-a rămas ţaţei Miţei, ai văzut, fata cea mai mică, căruia – conform unui obicei de pe la noi; ălui mai mic îi rămâne casa bătrânească… Spunea tata că “Domn’ Traian” era primar de când se ştie, de pe vremea lui Carol al doilea, apoi şi sub Antonescu, când a rămas mobilizat pe loc, deoarece trecea de cincizeci de ani, pe care l-a prins primar şi Petru Groza care, cand au venit la putere alde Mitrea Cocor şi Mitru Moţ, “reeducaţi” de locţiitorii politici din diviziile de români rusificaţi, l-au pus pe fugă, ameninţându-l cu arestarea, ca “ultim element periculos al burgheziei la sate – chiabur!”… Ştiind că atâţia de prin satele din jur o şi păţiseră, omul a dispărut de acasă… Finalul l-am aflat de la ai lui…

- Deci naşul n-a apucat colectivizarea, a concluzionat Traian din cele auzite.

- Stai să vezi… şi-a mai scuturat Dragoş umerii ca ăla care se tot mişcă să nu înţepenească. Malurenii rămăseseră singurul sat necolectivizat din judeţul nostru de isteţi… Venise anul 1950 când Gheorghiu-Dej trebuia să raporteze Moscovei că şi România a încheiat colectivizarea agriculturii şi Malurenii nici gând să atingă măcar cifra de un sfert din oamenii care să fi depus cerere de înscriere. Atunci partidul, - prin securitate, bineînţeles -, a început presiunea asupra oamenilor, trecând direct la ameninţări. Văzând că nici aşa nu merge au trecut să caute “cauza”. Şi au găsit că fostul primar burghezo-moşieresc, chiaburul Traian Gheorghiţă, instiga oamenii la nesupunere. În noaptea când s-a plănuit să vie cu maşina, (ca maşina neagră de la ruşi), să vie să-l ia din plapumă, omul nu mai era acasă… Intuiţia, inteligenţa, flerul, Dumnezeu l-au ajutat să se ascundă la timp… Ce-a păţit după aceea Lisandru, fiu-său… este de acum subiectul altui roman de

Page 211: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

groază. Luni de zile a fost mobilizat cu căruţă să sape şi să care pământ la digul de lângă Dunăre, de la Zahna-Vădeni, unde, sub ploi şi vânturi şi nemâncare l-a văzut pierind pe al doilea om de vază al satului, blândul si intreprinzătorul Iorgu Vlad, cârciumarul, socotit şi el chiabur şi distrus conform planului Anei Pauker şi Vasile Luca. Atunci, după înjurăturile trase comuniştilor de nea Lisandru, când i-a murit nea Iorgu în braţe, a fost arestat şi condamnat zece ani muncă silnică, că a înjurat partidul şi a dus acţiune de ajutorare a unui bandit criminal care a fost tatăl lui.

- Va trebui ca cineva să scrie acest calvar al unui neam, a oftat Traian arătând cu mâna spre dreapta la placa indicatoare pe care scria BUCUREŞTI.

- De cum au trecut podul de la Voluntari în faţa intreprinderii de tevi sudate zeci de muncitori se adunau în jurul unei pancarde albe pe care scria acum cu albastru în loc de rosu: “Jos vânduţii şi duşmanii revoluţiei!”

- Ai văzut, fratele meu? l-a întrebat Traian pe Dragoş cu imputare şi mirare. Începe dihonia…

- Mă tem că da… s-a întors Dragoş spre Cristi cu o întrebare lungă: ”Ce-i facem, bătrâne; încotro o luăm?”

- Ar trebui să ne repezim până la universitate… a găsit de cuviinţă Cristi… Ce-or face băieţii fără noi?… Că ăştia împotriva noastră sunt scoşi acum din fabrici de prietenii lui Iliescu.

- Traiane, a cerut Dragoş calm, du-ne şi “depune-ne” undeva cât mai aproape de universitate.

Trecuse bine de ora ieşirii de la servici şi capitala era iar în mare fierbere. După ce au trecut de grupul bătrânilor înrăiţi de la tevi sudate au întâlnit dincoilo de Calea Moşilor tineri care veneau de pe străzile laterale şi afluiau pe şoseaua Colentina cu direcţia spre centru. Deja aceştia strigau de acum: ”Jos Iliescu”... Bătrânii îmbrăcaţi prost şi femeile îmbrobodite ca la ţară le strigau slab de pe margine: “Huo, zănatecilor, i-a scuipat o babă ştirbă. Ce-aveţi; draci pă voi?!… De ce nu lăsaţi omu’ ăsta să conducă ţara?” Un moş verde, cu obrazul gras şi reumen, probabil un fost ofiţer pensionar, a rostogolit o cutie de gunoi spre ei, strigându-le milităreşte: “Marş la muncă, secăturilor!” Lui i s-au alăturat vreo

Page 212: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

doi foşti activişti care au început să urle, ca în ”vremurile bune”, când în ’47 i-a pus la punct pe tărănisti şi pe liberali cu: “Huoa… Vanduţii lu’ Raţiu şi Câmpeanu… Drogaţilor şi plătiţilor cu dolari americani!… La muncăă!… ”Tinerii se făceau către ei şi strigau şi mai tare:” Jos comuniştii!… Jos Iliescu!”…

Dubiţa n-a mai putut înainta pe bulevard la ieşirea din calea Moşilor. Traian s-a oprit aici, tulburat că intrase chiar în vacarmul Bucureştiului, văzut numai la televizor. A coborât odată cu cei patru studenţi din conducerea Ligii şi i-a rugat să-i indice un telefon de la care să sune la rudele din Balta Albă, la care era cazat. Ar trebui să dea şi ei un telefon celor de la facultate să-i averizeze.

Nu-i nevoie de nici un telefon, i-a zis Dragoş strângându-i mâna drept salut. Ai noştri sunt deja acolo, afară, organizaţi în coloană. Haideţi şi noi, copii…

Traian s-a suit în dubă şi a întors foarte încet să nu atingă vreun tânăr revoluţionar văzut de el într-o manifestare “în direct”.

PRIMUL SUCCES AL CONTRAREVOLUŢIEI – MINERIADA ÎNTÂIA

Coloana de tineri, amestecaţi bine cu oameni în vârstă şi chiar bătrâni, a străbătut repede bulevardul Republicii, sub un vânt care începuse să spulbere hârtiile şi gunoaiele de pe asfalt la intrarea în bulevardul Magheru .La intersecţia cu strada Maria Rosetii, mai mulţi foşti, femei crâncene şi bătrâni viniţi de ură i-au întâmpinat ostil, aruncând spre ei, stângaci şi cu neputinţă, beţe, hârtii şi cartoane dar mai ales injurii greu de redat din acel vocabular periferic neîntâlnit nici la ţigani. Dragoş se uita lung către ei şi i-a făcut semn Cristinei să se apropie. Aceasta a venit în cadenţă viguroasă în care înaintau tinerii spre piaţa Romană, s-a aplecat cu urechea către barba lui Dragoş, a dat din cap că a înţeles şi imediat a ridicat mâinile din mers, şi ea şi Geta, strigând către tineri:

Fraţilor, nu vă lăsaţi provocaţi… Nu răspundeţi la provocări… Să mergem demn înainte la consiliul de miniştri.

Page 213: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Acolo se adună toţi tinerii capitalei… Jos Iliescu! Jos comunismul!...

Din piepturile tinere au zburat strigăte înalte: “Jos Iliescu!… Jos comunismul”…

Când coloana a ajuns în piaţa Romană câteva fete erau deja în genunchi lângă troiţa improvizată aici în memoria celor căzuţi pe 21 decembrie, unde s-au aplecat şi Cristina şi Georgeta, făcându-şi larg semnul crucii. Pe soclul de beton brut al unei virtuale statui ridicat în mijlocul acestei pieţe de mare trafic auto scria cu vopsea neagră”. De Crăciun ne-am luat porţia de lacrimi… Jos comunismul!”. Citind fiecare din coloană aceste cuvinte tinerii deveneau şi mai înverşunaţi strigând tot mai des pe bulevardul Ana Ipătescu, trăgându-se instinctual tot mai pe partea dreaptă fiindcă pe stânga treceau pe lângă ei aceleaşi camioane care i-a mai adus odată pe muncitorii de la IMBG din schimburile unu şi doi. Aceştia, unsuroşi şi întărâtaţi, agitau bâte de lemn, drugi şi lanţuri, strigând din goana camioanelor besmetic: “IMGB… face ordine!” Unul dintre ei s-a aplecat din mers să lovească în manifestanţi. O fată a căzut jos, lovită, dar tinerii i-au smuls ăluia băta şi au sărit repede să dea fetei ajutor. În piaţa Victoriei camioanele s-au oprit şi din ele au coborât sute de muncitori, ca un detaşant de infanterie marină în plin atac să împrăştie mulţimea care scanda ritmic ”Jos Iliescu! Jos comunismul!”Ajunşi jos muncitorii s-au speriat de numărul impresionant de tineri găsiţi acolo şi întâlniţi pe drum, pierzând curajul pe care li-l dăduse maşinile puternice şi mari. S-au adunat unul în altul şi n-au mai ascultat îndemnurile unora mai spălaţi care îi tot îndemna: ”Daţi în ei; tovarăşi! Loviţi-i pe vandali!” Fetele s-au dus mai în faţă şi s-au apropiat de muncitori cărora le-a spus că sunt manipulaţi şi minţiţi de foştii activişti care i-au adus să lovească în proprii lor copii şi nepoţi, fraţi şi surori. Ele nu au nimic cu nici un muncitor, dar nu-i pot lăsa pe foştii comunişti să se reinstaleze iar la putere. Dragoş era de acum alături de “bărbuţa mică şi roşcată”, cum i se zicea celebrului student Marian Munteanu, să se diferenţieze de el, supranumit Ionescu – Bărbosu, pe care l-a apărat cu trupul sau când unul din capii hoardei adusă

Page 214: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de la IMGB s-a repezit la el cerându-le muncitorilor să-l lovească. Dragoş şi Cristi, cu alţi studenţi l-au dus pe Marian Munteanu până la gura metroului din piaţa Victoriei, strigând ceea ce conducătorul studenţilor striga întruna, ca apucat, cu ochii înroşiţi: “Nu răspundeţi la provocări… Nu loviţi dacă sunteţi loviţi… Să ne împrăştiem pe străzile laterale… Nimeni nu fuge… Să devenim pietoni paşnici”… În câteva secunde taberele n-au mai fost două. Lumea de pe trotuare privea paşnic, acolo unde mulţi tineri şi studenţi s-au oprit să vadă ce fac muncitorii. Cei de la IMGB văzându-se singuri în piaţa aceea imensă s-au foit pe loc ca bondarii întărâtaţi de lumină. Ei n-aveau de unde să ştie că erau aduşi acolo “în mod organizat” de aceiaşi maiştri, şefi de ateliere şi de secţii care-i aducea şi la mitingurile lui Ceauşescu, la ordinul directorului care era acum altul, “ales” de către cei care “stiau pe cine să aleagă”, acesta fiind un fost activist de utece care a lucrat cu Iliescu, pe când acesta le era secretar general şi a acţionat la “rugămintea” noului preşedinte să-l ajute “să facă ordine în capitală”. Studenţii şi tinerii s-au împrăştiat şi muncitorii au rămas să apere palatul Victoria care se afla înăuntru în acea teribilă încleştare între foştii activişti ai partidului şi reprezentanţii celor trei partide istorice, reînfiinţate încă din decembrie trecut, acum fiind în număr şi organizare tot mai mulţi şi mai puternic, şi cereau reprezentare egală în noul for de conducere al ţării – celebrul CFSN – dar foştii nu renunţau cu nimic la ideea că ei să reprezinte majoritatea, pentru a putea conduce şi – implicit – să menţină oameni din fosta putere. Atunci lansează Ion Iliescu minciuna că “cei care au fost la Paris şi au mâncat icre negre, vin acum să-i dea jos pe noii conducători care au stat aici şi au suferit chinurile lui Ceauşescu, (nu ale regimului), mâncând salam cu soia”. Cei care-i consiliau pe tineri le-a spus că Iliescu, - ca fiu de ilegalist – încă mai era aprovizionat de la gospodaria de partid, de unde luau săptămânal absolut tot ce le trebuia, adesea produse din apus, pe nişte preţuri care echivalau cu pomana. Plus că în Casa Scânteii erau câteva bufete cu circuit închis, unde se găseau tot felul de produse străine, tot aşa la nişte preţuri modice. Şi apoi de directori, (care unul era şi Ion Iliescu), se ocupau oameni speciali

Page 215: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

din instituţie să-i aprovizioneze” cum se cuvine”, oameni care numai cu asta se ocupau în serviciul administrativ. Aşa că a vorbi de salam cu soia în casă la Iliescu este cum a-i vorbi de icre negre în casă la un muncitor de la forjă… Convins că fostul său adversar politic – Ceauşescu – era acum pe veci pus sub pământ, văzâdu-şi aproape împlinit visul din tinereţe de a ajunge preşedintele republicii, (fenomen care s-ar fi putut desfăşura “firesc” în sistemul de dinastie roşie, când secretarul general al uteceului îi lua locul “firesc” secretarului general al partidului, (vedeţi cazul Malencov la ruşi şi Mladenov la bulgari), Ion Iliescu şi-a concentrat întrega imaginaţie pentru a ţine la colţ opozanţii care s-au ivit tocmai când nu se aştepta. Era chiar intrigat că “revoluţia întregului popor”se dovedise a-i fi ostilă, deoarece a fost catalogat de inteligenţaa politică românească reinviată – prin glasul cel mai avizat care era Corneliu Coposu, (fostul secretar personal al marelui politician român Iuliu Maniu; suprevieţuitor teribilelor unde închisori comuniste în care a rezistat peste l7 ani!) de “neocomunist şi criptocomunist”. Scos din sărite de această catalogare precisă şi reală, mare meşter în răsturnarea evidenţelor, cum li se spune elegant mincinoşilor, calificat încă din comunism în a prezenta negrul alb şi albul negru, Iliescu s-a îmbăţoşat în zămbete, declarând ca “de când se ştie a fost un democrat”… La care un liberal tânăr, ridicat din răndul profesorilor de la arhitectură i-a replicat: “admitem numai dacă se admite de cineva că larga democraţie socialistă a lui Ceauşescu a fost democraţie”. Tot acesta i-a amintit noului conducător al ţarii că a ajuns aici ajutat de revolta populară a unei părţi a populaţiei – şi nu a întregului popor – la care domnia sa a adăugat asasinatul politic, deoarece comuniştii bătrâni (recte ilegaliştii) n-au putut să-l înlăture pe dictator prin congrese, (vedeţi cazul Pârvulescu) şi nici prin maşinaţiuni intrenaţionaliste, (vedeţi încercările infructuoase ale lui Gorbaciov). “Aşa că… să nu ne vindeţi nouă gogoşi şi castraveţi la grădinari”… a încheiat acesta cu binecunoscuta-i ironie acidă.

Toate acestea îi treceau prin gând (a câta oara?) lui Dragoş în timp ce tinerii lui se retrăsesera pe bulevardul Ana Ipătescu încă

Page 216: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mai strigau “Jos Iliescu”. Acolo Dragoş aflase că în partea cealaltă de piaţă, din spre Gara de Nord veneau mii de mineri aduşi cu trenurile de la prânz din valea Jiului. Era de acum în casa unui coleg aflată chiar pe acest bulevard distins al capitalei, care poartă numele marii revoluţionare prin al cărui curaj ţara a făcut pasul următor spre civilizaţie adus de revoluţia de la l848. La radio s-a auzit, apoi şi-n ecranul televizorului s-au văzut mineri în costumele lor de subteran mărşăluind sălbatec pe bulevardul l Mai. Li se auzea huruitul strigătelor de fiare sălbatice, întărâtate şi dezlănţuite. Oamneii aceştia adunaţi din sărăcimea satelor, veneau aliniaţi, în pas alergător, ca militarii, cu lămpaşele aprinse, să impresioneze. Din strigătele lor se înţelegea că au venit să “apere revoluţia” de vânduţii străinătăţii, în frunte cu Ion Raţiu. Se desluşea tot mai bine strigătul: “Moarte lu’ Raţiu, moarte vânduţilor… Moarte!”… Conducătorii lor erau de acum înăuntru sălii mari a consiliului de miniştri şi se constituiseră în a treia putere care lua parte la discuţii. Întrucât cei din gruparea lui Iliescu îşi epuizaseră argumentele şi “tratativele” intraseră în impas, un oarecare tânăr inginer, cu părul creţ întors ca la răţoi la spate, sub casca de miner de operetă, devenit“celebrul” Miron Cozma, s-a ridicat năbădăios şi a vorbit pe un ton ultimativ, ameninţător. În spatele lui se afla un alt “spălat” pe numele lui Cămărăşescu, (despre care Dragoş avea să afle nu peste mult timp, chiar din presă, că era celebrul “îmblânzitor de fiare” Cămărăşescu, ofiţer de scuritate trimis să supravegheze valea Jiului:. Cozma striga cu pumnul ridicat “muncitoreşte”: “Dacă cei veniţi din afară nu se potolesc, toţi minerii noştri de afară vor fi aici şi nu se ştie dacă mai rămâne teafăr vreun cârcotaş de ţărănist sau liberal, vânduţi apusului!”…

Dragoş urmărea aceste imagini transmise în direct cu ambele mâini duse la gură, mut şi încordat ca un arc gata de destindere. Deodată şi-a împreunat palmele sub bărbie unde le-a strâns puternic zicând către părinţii colegului, (liberali din tată-n fiu; supravieţuitori printr-o minune) :

- Dragii mei… se pare că revoluţia a fost complet deturnată… Contrarevoluţia este pe punctul să învingă… Ne

Page 217: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

aşteaptă zile extraordinar de grele fiindcă nu ştim ce trebuie făcut în această situaţie… Ştiu că nu avem voie să cedăm… Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a demasca, până la ultima consecinţă, măgăria care are loc acum la noi în ţară… Dinule dragă, zi-mi – aci de faţă cu părinţii tăi – dacă te prinzi în această conjuctură.

Era, aşadar în casa lui Dinu Pătruşcă supranumit “ţăcălie cheală”, unul din apropiaţii lui în tot ce făcuseră din 21 decembrie l989 şi până acum când au înţeles până unde poate să meargă perversitatea în politică: o contrarevoluşie clară care-şi zicea cu ostentaţie revoluţie. Era primul gest prin care Dragoş trecuse dincolo de calmul său superior, tremura de nervi.

- Cum pot, măi tată, a intervenit greu bătrânul uscăţiv şi complet chel Barbu Pătruşcă fost profesor universitar până-n ’48, apoi simplu contabil în turnătoria de fontă a uzinei 23 august, ca membrii marcanţi ai partidului comunist să facă o revoluţie anticomunistă… E ceva absurd s[ li se ceară asta… Staţi liniştiţi… Ăştia-s mai periculoşi decât ceilalţi fiindcă sunt mult mai şcoliţi… Cu inteligenţa lor diabolică trebuie să vă luptaţi… Aveţi de partea voastră atuul tinereţii; timpul…

- Da, dragă tată… a admis Dinu formal; aşa este. Vedem şi ne dăm seama… Tocmai de aceea noi n-o să facem ce-aţi făcut domniile voastre: admiterea situaţiei de fapt şi vârârea gâtului în jug fără crâcnire… Nu!…Tata se uita mare şi calm la Dragoş.

- Dragoşe dragă, a ridicat el privirea de porumbel speriat către mentorul grupului, tu pe mine să te bazezi că pe fratele tău. Nici tu nici eu nu avem fraţi… Eu din ţar nu plec; precum a făcut-o “Ariciul sârg”, ajuns acum prin Olanda, mi se pare. Într-un fel a avut dreptate când ne-a spus: “E clar; comuniştii au pus iar mâna pe putere. Merg înainte aceiaşi oameni în virtutea inerţiei. Sunt mai deştepţi… Le merge mintea la rele. Eu aici nu mai am nici un sens”…N-a avut el, dar noi?… Eu cred că, din contră, acum este şi mai multă nevoie de noi; pentru că noi am pornit revoluţia anticomunistă şi nu anticeauşistă, cum ne dă acest viclean de Iliescu de înţeles… Ceea ce mă miră, - şi chiar mă indignează, - este expectativă în care stau acele mii de chinuiţi la canal, la

Page 218: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Piteşti şi la Gherla, despre care tata îmi povesteşte de mi se ridică părul pe spinare de ce-au putut îndura atunci de la comunişti. Tata este un supravieţuitor trecut prin toate aceste furci caudine, cărora le zic “cângi de iad”. De ce nu-i vedem venind acum grămadă lângă noi să-şi împlinească visul tinereţii şi chiar să-şi răzbune inteligent viaţa care le-a fost furată?...Şi nu sunt unu’-doi: sunt sute de mii!…

Auzind şi acestea bătrânul uscăţiv, în picioare a lăcrimat şi le-a prins mâinile cu mâini tremurătoare, făcând gestul pe care-l mai putea face şi el la optzeci de ani, să le strângă mâinile tinere şi să le ureze:

Dumnezeu să vă ajute, măi copii… Că noi… gata… Afară din istoria vie… În amintiri…

După care Dinu, Dragoş şi Cristi, (martor mut peste tot), au ieşit afară spre o altă viitoare bătălie.

„STRICAREA”STRUCTURILOR ABERANTE

Steluţa Nicolau, - blondă naturală şi cu ochii albaştri de copil inocent, subţirică, firavă şi înaltă ca un fir de in – a sunat la uşa familiei Pavelescu de la etajul şapte şi aştepta încordată privind afară pe fereastra scării la frumuseţea ninsorii de februarie. Ningea calm, bogat, cu fulgi cât fulgii de găină albă. Ochii ei rotunzi s-au uitat întrebători către lumea al cărui aer ameţitor îi îmbujorase obrajii. Era frumoasă ca un heruvim şi simplă ca o floare de pădure, ca o albăstrea. (De cum a văzut-o Dragoş a şi botezat-o “Albăstriţa”). Clipele treceau şi dinăuntru nu se simţea nici o mişcare. De aceea, cu măna tremurându-i de emoţie, a mai apăsat odată pe buton. Era pentru prima dată când venea la prietena ei intimă Cristina şi nu cunoştea obiceiurile casei, deşi o ameninţase de atâtea ori că “într-o zi tot o să-ţi fac eu o vizită, fiindcă tare frumos mai vorbeşti despre părinţii tăi”… Acum venise împinsă de “o necesitate stringentă”, cum obişnuia să zică intima ei Cristina, cea” mai citită” dintre ele. Acum a fost musai să vină pentru că nu se mai putea să stea acasă. Ea şi mama ei nu mai ştiau nimic de ei, adică de Cristina şi prietenii lor, studenţii,

Page 219: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

deoarece, după interzicerea tinerilor să se mai adune prin centru, din cauza teroriştilor care trăgeau peste tot şi din toate părţile, ea şi mama ei nu mai aveau curajul să mai iasă seara din casă. Şi ziua ieşeau puţin şi mergeau ferit, căci nu se ştia de unde putea să vină glonţul fatal. Mergea vorba pe la ele prin cartier că unii umblă besmetici şi înarmaţi şi cum prind câte o femeie sau domnişoară – grămadă pe ele!... Dacă nu stau – le împuşcă !!… Se ştia că ăştia sunt drogaţi şi plătiţi de partidele astea care s-au înfiinţat de către foştii boieri care au adus din străinătate tot felul de drăcii şi drăcovenii care să zăpăcească şi să ameţească lumea. Şi ele – “două matracuce singuratice”, cum singure îşi ziceau -, ce puteau să facă?!… Mai ales că mergea vorba că cei care au fost la revoluţie şi acum nu-şi ţin gura, vor fi scoşi imediat în şomaj. Deja cei care se ştiau că sunt încă revoluţionari şi l-au înfruntat pe director şi pe secretarul de partid, Maxileasca de la personal i-a şi trecut în şomaj, făcând cu ei saftea, spre avizarea celorlalţi care nu se potolesc . “Cum dracu o fi făcut Bluto ăsta cu gâtul ca un trunchi de plop de tot pe el l-am ales”? se tot întreba Steluţa, cu gândul la directorul făbricuţii lor unde ea încă mai rămâsese fiindcă Cristina… o-ho! Ea a fost prima căreia i s-a desfăcut contractul de muncă cu litera “e”, pentru ”abateri grave de la disciplină şi lipsă de la servici.” Venea să-i spună Cristinei despre beţivul de jurist, care a condus alegerile locale ale noilor conducători, care… cum dracu o fi numărat voturile că ei, muncitorii, nu l-au mai votat pe Bluto şi nici pe ceilalţi?!… Ceilalţi da: fuseseră schimbaţi – contabilul şef, inginerul şef şi directorul comercial, dar Bluto?… El de ce nu? Că doar el a fost “cel mai legat de regimul comunist”?! Fraţi şi surori activişti, el – mereu reales membru al marii adunări naţionale. Ăilalţi nealeşi; ăsta – Bluto… cu 51 la sută; la mustaţă, adică… Aci e lucrătura!… Toate acestea avea să le discute cu intima ei Cristina, cea care fusese la revoluţie din prima zi, o pregătise dinainte cu studenţii, adusese revoluţia în fabrică, (dând curaj atâtor tineri să fugă de la locul de muncă şi să vină alături de ea în centru), după care plecase în toată lumea, când şi-a dat seama că revoluţia n-a fost decât “o mică schimbare la vârf”… pe când jos – în fabrici şi la

Page 220: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ţară – nici o clintire… Venise la Cristina ca la ultima nădejde, deoarece se ştia că sunt prietene şi devenise şi ea una care putea să fie deja pe listă în zilele următoare, pentru că prea nu zicea nimic de bine de noul nostru conducător, cum făcea Diţa Butucescu şi mai ales Vaxuleasca. Pe când ofta de nereuşită şi-şi strângea gentuţa la subraţ cu ochii spre lift, pregătită să plece, s-a deschis uşa apartamentului dintr-odată, chiar foarte larg şi în rama uşii s-a arătat o femeiuşcă plinuţă şi zâmbitoare care a întrebat mirată: “Cine a sunat?” Văzând-o pe Steluţa, pe care n-o cunoştea, a întrebat-o mirată:

- Pe cine căutaţi ?- Sărut mâna, doamnă, a venit Steluţa spre ea sfiosă, cum îi

era felul. Sunt o colegă de serviciu a Cristinei. Cristina e acasă?…- Nu, mamă… Încă n-a venit de prin oraş… Dar… hai –

intră; că trebuie să pice. A dat telefon şi m-a anunţat că într-o juma de ora e acasă..

- O, ce păcat, a dat Steluţa din mână scurt de necaz. Am venit să-i comunic ceva foarte important. Ştiţi, la noi în fabrică, unde a lucrat şi ea, se da înapoi contribuţia la fondul de salarii. Şi are şi ea de luat o sumă frumuşică… Şi mai vream să-i spun că…

- Da, mamă… a luat-o bătrâna de spate introducând-o în apartament. Ai să-i spui; hai în casă…

În hol, pe când Steluţa îsi dezbrăca pardesiul ei vişiniu şi a rămas numai într-un plovăr gri, mama Cristinei a prins-o de umeri, i s-a uita în ochi şi a întrebat-o cu bunătate:

- Tu esti… Steluţa, mamă, nu?… Steluţa Nicolau…- Da, tanti… a recunoscut Steluţa, dându-şi zuluful de păr de

pe unul din ochi.- Va – ai… dacă a-i şti câte mi-a povestit Cristina despre

tine… şi-a dat “coana Florica drumul la gură”, după cum observa Cristina şi-o ţinea mereu de rău să “nu mai facă”. Dar ea, mamă, care vorbea foarte rar,- căci de la plecarea fetelor alelalte la casa lor nu prea mai avea cu cine, - cum prindea pe cineva îsi da drumul la “moara neferecată” şi până nu spunea tot ce ştia despre omul acela – sau subiectul acela – nu se oprea. Aşa încât acum, odată pornită,(şi mai ales că nu era nici Cristina acasă), pune-te şi

Page 221: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

zi-i tot ce ştia despre Steluţa. – Ştiu, mamă, că eşti tare supărată; că nu mai ai tată… Să nu te fereşti de mine că ştiu de ce a plecat nemernicul de acasă şi mai ştiu şi ce ţi-a făcut nemernicul ăla de Bubi, băiatul directorului, care te-a minţit că te ia de soţie şi după ce…s-a întâmplat ce s-a întâmplat, te-a alungat şi te-a mai făcut şi neserioasă, că n-ai fi fost fată, fiindcă ai umblat, cică, înainte cu unu’ şi cu altu’, mai ales cu arabii… Ştiu… Nu mai vorbim de ce-ai păţit cu secătura aia de Iuiu Clapon, care te-a luat la mare, şi-a bătut joc de tine pe acolo, apoi, la întoarcere s-a făcut că nici nu te cunoaşte… Cunosc, mamă, şi te rog să stai frumos aci pe fotoliu în sufragerie că fata mea trebuie să pice acum, din moment în moment. M-a sunat de la prietenul ei Cristi şi – ţi-am mai zis – a spus că vine într-o juma de ora. Acum cât să fie ceasu’, că de atunci cred c-au trecut vreo douăzeci de minute. Acum îi aud cheia în uşă…

Steluţa s-a aşezat în fotoliu ca pe un scaun de ghimpi şi a rămas aproape suspendată spre fiinţa care spusese despre ea nişte monstruozităţi de care-i venea să ţipe şi s[ fugă imediat înapoi în cartierul ei dosnic, să se încuie în odaia de la faţă, şi să plângă până la leşin cu faţa în pernă.

- Dar, doamnă… a încercat ea de câteva ori să întrerupă tirada şnur a doamnei Pavelescu. Doamnă… a spus respirând mai uşurată de pe fotoliu. Doamnă Pavelescu, trebuie să ştiţi că la mijloc este o confuzie: eu niciodată n-am fost nicăieri cu acel Bubi şi nici decum cu neseriosul de Iuiu Clapon… La mijloc nu poate să fie vorba decât de o confuzie… Da… A fost la noi una Gianina care…până şi cu portarii s-a prostit… Eu însă, dacă vreţi să mă credeţi, în faţă lui Dumnezeu jur, că şi acum sunt domnişoară…

Femeia a pălit; şi-a dat seama de gafă. S-a aşezat greoi pe celălat fotoliu şi şi-a dus mâna la gură:

- Vai, ce-am putut face… a privit speriată spre faţa musafirei cu ochii ei mari, castanii şi luminoşi – ochii Cristinei – te pomeneşti c-oi fi spus vreo prostie… De mă află Cristina!… Mă iarta, mama, a dus bătrânica mâinile spre musafirul ei. Nu-ş cum dracu’ am înteles eu că… Aoleu: aşa-i, a încercat ea să dreagă busuiocul. De aia era vorba!… Jealina sau Gealina… dracu’ s-o

Page 222: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

pieptene! De ce, ciorilor, mi-o fi rămas mine-n cap asta că… unei prietene de-a ei i s-au întămplat astea… Doaa-mne… Femeie bătrână şi slobodă la gură!… Dacă mă află fata… Sărăcuţa de mine; mi-am dat foc la valiză!…

- A, nu… i-a prins Steluţa mâinile; staţi liniştită.Eu n-am să fac din asta un caz… E o eroare şi gata… Principalul e că nu mie mi s-au întâmplat alea şi nu eu sunt aia… S-ar putea să fie vorba şi de o altă colegă de a noastră, care a cam păţit aşa ceva. E vorba de una Vetuţa Pârvu… Şi întrucât Vetuţa seamănă la pronunţie cu… Steluţa, de aici confuzia care v-a făcut să credeţi că eu sunt aia “deochiată”…

- Dracu ştie, a oftat ca “proasta care o ia alături de drum”, stai câteva clipe aci, mamă, că mă duc să pui de-o cafea…

Cât a lipsit bătrânica să pregătească inevitabila cafeluţă Steluţa a cercetat uşor sufrageria, cum se face când intri într-o casa în care n-ai mai fost. Mai întâi s-a oprit asupra perdelei bogate care îmbrăca întregul geam, cât peretele, perdea din dantelă grea. De aici a urcat la lustră cu patru braţe din bronz turnat, - pe care a recunoscut-o, căci aşa ceva se lucra în fabrica lor, a coborât apoi la bufetul vitrină din faţa ei unde străluceau de curăţenie pahare şi ceşti de toate felurile. În mijlocul vitrinei, vârâtă după geam, o fotografie carte poştală care i-a atras imediat atenţia. Aşa încât când a primit farfurioara cu ceaşca de cafea ia cerut imediat gazdei voie să se uite la fotografia aceea. Bătrânica a scos fotografia cu îndatorare şi i-a oferit-o cu mare plăcere.

- Va-ai… şi-a deschis Steluţa guriţa de piersică în partea ei din mijloc, cu sâmbure. Doamne, aici suntem noi! A exclamat ea înţepenită de ce vedea. Iat-o pe Cristina… Uite-mă şi pe mine…

- Da, mamă… a aprobat-o gazda, punându-şi ochelarii, luaţi de pe masă, să se mai uite şi ea odată la fata ei. E faimoasa voastră echipă de la podoabe, condusă acum de nesimţita aia de Jeni Bazilescu – Vaxuleasca, cum îi ziceţi…

- Vai, doamnă Pavelescu, a coborat Steluţa fotografia să se poata uita la gazdă, dac-aţi şti câte am îndurat – şi câte îndurăm noi – datorită acestei vipere zâmbitoare şi fără inimă… Acum – când ăştia şi-au revenit din spaimă şi s-au reînscăunat – stăm cu

Page 223: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

frica de ea mai ceva de cum ne era de nenorocitul ăla de Dodică Parpalac, secretarul de partid. Cum nu-i facem pe plac, sau ne simte că nu suntem cu ăştia, imediat ne propune la somaj… Şi ca să n-ai salariu acum, când totul se clatină, nu-s cum să vă spun… Mama şi aşa nu mai lucrează, decând a bătut-o în cap neomul ăla care mi-a fost tată, înainte de a bea spirt metilic, (pentru care a şi murit acolo la “Vinalcool”)… Dacă n-ar fi fost “atât de bine” cu secretarul de partid de acolo, tot o secătură de la el din sat, poate ar mai fi trăit şi astăzi. Dar îl lua peste tot: la mitinguri, la manifestaţii, la gărzi, la lozinci şi steaguri, era un fel de slugă pe la comitet… În afară de o amărâtă de butelie, nu i-au dat nimic… Căci apartament nu a cerut că avea mama amărâta asta de casă din paianţă în care ne amărâm acum amândouă… Aici Steluţa s-a oprit ca într-un gol, ca în faţa unui hau. Ochii i s-au umplut de lacrimi, de-au devenit dintr-o dată de cristal. Un cristal albastru, pur, într-un joc de ape…Pentru că nu mai vedea de lacrimi şi-a scos batista din geantă pe care a pus-o peste ochi să nu i se mai vadă plânsul. Şi-a suflat nasul uşor apoi a rămas cu batista într-o mână şi cu fotografia în celalată., întorcându-se iar la imaginea aceea din carton strălucitor şi colorat.

- Mi-aduc aminte ca acum, a zis şi a bătut cu un deget în fotografie. Era la un întâi mai… Trecusem de tribună, în faţa căreia am fluturat florile alea artificiale pe care ni le-a pus Vaxuleasca în mână, fără să vedem şi fâră să ne pese în faţa cui le mişcam. De-abia aşteptam să trecem de acel loc, fiindcă ne dureau picioarele şi nu mai puteam să ne stăpânim nervii de oboseală. Ne adusese pe străzile din apropierea tribunei de la ora cinci dimineaţa şi de-abia pe la şapte se punea coloana în mişcare. Înaintam câţiva metri apoi rămâneam pe loc câte zece şi douăzeci de minute. De multe ori nici nu ştiam pe ce străzi suntem şi cât mai avem până acolo, la tribună. Trebuia să aşteptăm până se sculau Ceauşescu şi Ceauşeasca. Când vedeam tribuna, ne înseninam: unii de bucurie că-l revedeau pe el şi pe ea, iar noi – mulţimea adusă cu silă – pentru că vedeam capătul drumului unde aveam să scăpăm de chin. Când eram de acum departe de tribună şi intrasem deja în parcul Stalin, cum i se zicea parcului Herăstrău,

Page 224: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

secăturosul ăla de Iuiu Clapon scoate din sân aparatul de fotografiat, (că nu era voie să vii acolo cu asemenea aparate!), se postează în genunchi în faţa noastră şi zice: “Fetelor, staţi aşa… Faceţi-mi nemaipomenita plăcere de a vă grupa, numai voi, frumoaselor, cum vă zic eu vouă, cele din echipa Vaxuleascăi. Vreau să vă trag… pe toate-n p…oză. Aci, în faţa boscheţilor din parcul tătucului Stalin. La mijloc cu şefa cea mai… cea!… Aşa s-a făcut fotografia asta… O fotografie care pare veselă, a unor oameni fericiţi… Dar dacă aţi şti ce era în sufletul nostru… Cristina, fata dumneavoastră, era dintre noi cea mai nemulţumită. Parcă o aud: “De ce, tu, a mai trebuit să venim şi noi pe lume, de vreme ce viaţa a devenit o prostie mecanică, o mişcare de maşini dobitoace, toţi o turmă mânată de la spate de văcari şi văcăroi aduşi de prin sate să ne biciuie, să facem piese şi copii precum oile… Eu una ori o să-mi iau lumea-n cap, ori o să-mi găsiţi pălăriuţa plutind pe lacul ăsta Herăstrău ca un salut către nimeni al nimanui… Era tare supărată că făcea parte din generaţia “decreţeilor”, asta a noastra, care am venit pe lume la dorinţa sorpiei ăleia de Ceauşeasca şi a îmburicatului ăla de bărbatu-său care vrea români mulţi, proşti şi supuşi pentru a avea un cuvânt mai mare în faţa alora de afara înaintea cărora se împieptoşa ca un cocoş castrat… Nu ştiu cât v-aţi dat dumneavoastră seama dar viaţa noastră, de la început şi până acum, - după cum bine zice Cristina - n-a fost decât o bătaie de joc. De micuţe, când încă nu am apucat să gustăm din viaţa de familie, am fost duse la cămin, apoi la grădiniţă, unde ne-au făcut “şoimii partiei”, îmbrăcaţi deja în uniformă. Noi ne scăpam pe noi în chiloţei şi ei ziceau că noi suntem aceia care facem socialismul cu… o juma de ora mai devreme. Apoi la şcoala noi n-am fost elevi, ci “pionieri”; schimbul de nădejde de mâine al uteciştilor şi apoi al comuniştilor. Ne ocupaseră astfel tot timpul cu activităţi extraşcolare, din care cauză, mulţi dintre noi, la absolvire a opt clase de-abia dacă ştiu să facă o cerere iar de matematică, fizică, geografie sau mai ales istorie... ce să mai vorbim! Atât ne-a rămas: ura faţă de rege, de regi, şi de cei bogaţi! Faţă de capitaliştii putrezi din apusul Europei şi din America, dându-ne mereu cu “patria socialistă”

Page 225: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

şi…”măreaţă uniune sovietică”… bastionul păcii şi securităţii popoarelor care în realitate pregătea războiul atomic, pentru trecerea forţată a lumii la comunism, ori dacă nu…să piară !

Steluţa se îmbujorase de tensiune şi glasul ei de fetiţă mare – dulce şi cristalin – de-abia se mai auzea datorită notelor înalte la care ajunsese de indignarea cu care-şi vărsa focul unei alte mame. Pentru a se linişti s-a ridicat şi a pus fotografia la loc, s-a reaşezat pe fotoliu, punându-şi maşinal batista în geantă, trăgând aer adânc şi liniştindu-se cu un oftat;

- O-of, Doamne, doamnă Pavelescu dragă… Că tare ne mai chinuim pe pământul ăsta… Eu cu mama… am zis că dacă a venit revoluţia asta… se va schimba ceva… Mai rău, tanti Pavelescu!… Am început să nu mai avem de lucru şi dacă nu-i de lucru, bani… de unde?…

În clipa următoare soneria de la intrare a sunat scurt, ca de-o atingere greşită şi îndată s-a auzit cheia în yale şi pocnetul uşii care s-a închis. Mama-i cunoştea obiceiul şi s-a ridicat s-o întâmpine zicând:

- Asta-i ea… Cristina… Aşa face; când vine sună scurt, să ne dea de veste şi apoi intră, i-a explicat Steluţei ducându-se s-o întâmpine cu: Mânca-o-ar mama de fată… Cristinel mamă… ştii tu cine este la noi?… Dac-ai şti cine te caută…

Cristina şi-a aruncat din mers scurta din fâş matlasat în cuierul din hol şi a venit în rama uşii unde s-a oprit cu braţele deschise făcând lung:

- Va-ai… Nu se poate… Scumpi!… Iubita mea… îi tot zicea Steluţei îmbrăţişând-o şi învârtindu-se cu ea prin cameră… Steluţonţa mea… tu erai? O sărută mult pe obraji şi rămâne cu ea aşa – să se sature de ea. Bătrâna se retrage la bucătărie să nu i se vadă lacrimile iar fetele chiar plăng, fiecare în felul ei şi din motivele ei, apoi se despart şi se uită una la alta studiat, să vadă bine cum mai arată cealaltă sau să se convingă dacă este adevărat că sunt iarăşi împreună.

- Cristinuţa, spune Steluţa, căutând ameţită fotoliul pe care încă nu se aşeaza; din picioare continua să-i spună motivul venirii ei aici. Cristinuţa, draga mea… să ştii că aşa nu se mai poate!…

Page 226: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Nu se mai poate ! a repetat ea durerea ei… Cred că o să-mi fac felul…

- Doamne fereşte! S-a sesizat Cristina neplăcut. De ce?… De fapt… ce s-a întâmplat?

- Fata… Vaxuleasca prin Bluto, ne terorizează, a scăpat ea oful cel mare, aşezându-se pe fotoliu la apăsarea făcută de Cristina rugându-o să se aşeze şi să fie calmă…

- N-am înţeles… a tras Cristina repede un scaun lângă ea s-o privească de aproape şi să o asculte. Cum, adică… De ce ?

- Tu ai fost o mare inspirată când ai plecat… Şi-a suflat un pic nasul în batistă şi s-a scuturat să redevină la ceea ce ştia Cristina că este: o fată care, contrar aparenţelor, ştia ce vrea şi gândea foarte bine.

- Ia zi-i, fată, ce-i acolo?… Că de-acolo cred că vine totul…- Nu mai e nici ce era, i-a mângâiat ea mâinile prietenei

intime, stând genunchi la genunchi, ca altădată, când aveau să-şi spună ceva “de taină”… Nu mai e de lucru şi din cauza restrângerii activităţilor se dau afară pe rupte tocmai cei care nu convin “noii” conduceri. Tu eşti prima care ai fost trecută în şomaj şi trebuie să vii să-ţi faci lichidarea şi să-ţi iei partea de contribuţie la fondul de salarii. După tine au desfăcut contractul lui nea Nedelcu, şeful acela de echipă cam…”îndrăzneţ”, care-i înjura şi înainte. Toţi băieţii care au fost cu tine în noaptea de 21 la Intercontinental sunt acum şomeri. Domnul Ion Dulescu – domnul acela deosebit de la protecţia muncii -, de când l-au trecut profesor la liceul 21 nu mai are voie să intre în ateliere. Patruzeci de ani n-a avut voie în învăţământ şi acum nu mai are voie în fabrică… Ce zici de asta? Pe Dodică Parpalac l-a numit Bluto şef adjunct la biroul vânzări iar pe Anea Muica l-a pus şef pe atelierul nostru… Colac peste pupăză: nu mai avem materie primă, nu mai avem scule, - fiindcă toate au fost duse de Mitriţă, controlorul ăla care o făcea şi pe fotograful, în Turcia, pe dolari, cu ştirea directorului, care şi-a luat partea. Ăsta face trei drumuri pe lună în Turcia unde duce burghie şi tarozi şi se întoarce cu blugi şi cămăşi pe care le vinde în Talcioc. Totul se face prin Lae Teremia, noul şef al serviciului de control tehnic de caliate, CTCul ăla… Care face

Page 227: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

juma juma cu Bluto şi-i dau şi ăluia de la magazie nu ştiu cât acum Teremia îşi ia şi mai mult: l-au numit de ieri inginer şef… Dintr-odată a devenit mai al dracului şi decât Parpalac. Stă la poartă şi care cum întârzie este notat şi apare printre primii pe lista la şomaj. Până în decembrie anul trecut te dădeau afară dacă ziceai ceva de Ceauşescu, acum te trimit în şomaj, frumos, “elegant”, dacă zici ceva de Iliescu. Sau dacă te declari nemulţumit de faptul că tot Bluto a rămas director. Mulţi nu mai pot suporta măgăria asta ştiind de câte ori a depus ăsta jurământ de credinţă pentru Ceauşescu, atunci în fiecare an în ianuarie când se făcea “confirmarea pe post pe încă un an a cadrelor de conducere”. Se zice că atelierul de la Obor o să-l închidă, urmează ăla din Dudeşti iar de aici, din Iancului se zice că în curând etajul nostru se va “dezafecta”, termen nou pentru desfiinţare, fiindcă aici va veni sora lui Bluto, fosta secretară de partid pe judeţul Vâlcea, care va deschide aici un atelier de croitorie. A şi venit printre noi şi ne-a întrebat care dintre noi vrem să ne recalificăm în croitorese… Am venit la tine să te întreb: ce e bine să fac, să accept, să merg cu tine în altă parte?… Tu ce faci; cu ce te ocupi?…

- O să afli imediat; dară i-a spune-mi: tanti Didina – Balena – ce face?

- O, o… I-au făcut vânt încă de la începutul anului… Au trecut-o la pensie cu trei luni înainte de termen…

- Şi ea a acceptat aşa… cu uşurinţă?…- Stai să vezi: Când s-a dus în birou la Bluto, să-i semneze

hârtia de lichidare şi să-şi ia la revedere de la el, că se cunoşteau bine, doar au fost ani de zile membrii în prosteala aia de COM, - unde îl tachina mereu cu…”factorii, tovarăşe director; factorii”, i-a “servit-o”. Când a intrat la el cu foaia de lichidare pentru pensionare şi Bluto s-a făcut că nu ştie că a fost propusă înainte de termen, dar că el este de acord cu ce-a făcut personalul: “foarte bine, tovarăşa Stancu; foarte bine v-aţi gândit. Toţi avem dreptul la pensie, nu?… După o muncă de o viaţă… Chiar şi înainte de termen; aprobăm…Chiar dacă asupra unora dintre noi ne-am cam înşelat… socotindu-i tovarăşi de concepţie, când în realitate s-au dovedit a fi un fel de şarpe feminin…” Tanti Didina cică s-ar fi

Page 228: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

strâmbat din buzoaiele ei şi i-a replicat aşa: “Dha!… Aşa-i când berbecul mieros al revoluţiei s-a dovedit a fi un lup sadic vrut să insinuiezi?” “Nici o insinuare, l-a prins ea de braţ “tovărăşeşte”, cum îl lua după fiecare şedinţă de COM. Locul nostru este acum afară, la pensie… Ne-am trăit traiul şi ne-am mâncat frumos de tot mălaiul Să fim drepţi şi să recunoaştem…Nu se mai poate ca tot noi să mai fim şi stâlpii noului regim!… Căci una când aveam patruzeci de ani, când eram “membri” în toate comitetele şi daputaţi prin marile adunări naţionale şi alta-i acum la şaizeci de ani când şi a fi doar director “interima!”… Bluto a rămas perplex; ce-a vrut să spună malaca asta?… ”Adică?” cică ar mai fi întrebat ceafa groasă ăla. Ce-ai r” este o injustiţie… Alte vremuri – alţi oameni!… Bonjur şi… hai acasă, i-a mai strâns ea şi mai tare cotul, aproape trăgându-l după ea afară. În rest… să auzim numai de mişto!… i-a mai spus din mers, terminând la uşă cu…Hai pa…şi la Belu.

- Bravo ei, a bătut Cristina scurt din palme. Merită şi scuipat în ochi, nemernicul… Dar Vaxuleasca?

- E dată dracului… De când e membră a FSN-ului a devenit şi mai rea şi mai câinoasă. Aşa cum se ducea cu flori la Ceauşescu aşa e acum cu Iliescu. Îi ie frică de scaun ce nu s-a pomenit… Mie îmi spune mereu: “Fetiţo, fii atentă ce faci, ce zici şi cum te comporţi. Dacă nu-ţi convine, s-ar putea să te trimitem după intima ta Cristina Pavelescu – umfla-o-ai! – că mori în fundul ei…Vezi că ni s-a cerut de la personal încă o listă cu disponibilităţi.

- Imda… a făcut Cristina edificată, sugându-şi neplăcut obrazul. S-ar putea să cam ai nevoie de ajutorul nostru…

- Tu ce faci?… a revenit Steluţa la întrebarea de mai înainte. Cu ce te ocupi…?

- A… Sunt un fel de dispecer sorei mele cea mare, care este printre primii oameni din ţară care s-a privatizat… Lucrăm în construcţii. Pentru tine e greu; aici se cer munci mai brute, de bărbaţi. Şantier – ploaie, viscol, frig, ştii cum e..Dar – dacă va fi nevoie – vom găsi ceva de făcut şi pentru tine… Însă nu sufli o vorbă… Poartă-te acolo normal şi nu spune nici uneia că ai trecut pe la mine.

Page 229: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Vai de mine! Şi-a dus Steluţa mâna la piept asigurându-şi prietena de discreŢie. Atât i-ar trebui Vaxuleascăi!… Mai ales că acum şi-a făcut iar apariţia murătura ăla de securist, locotenentul major acum Stăniloaie. Nu mai cheama lumea sus “în pod”; a coborât el printre noi “să-l vedem”. La câteva zile ne pomenim cu el prin atelier, trecând aşa, ca şi cum s-ar uita pe pereţi. Nu are curajul să se mai uite atăt de rău în ochii oamenilor. Se opreşte câte odată şi se uită la câte cineva lung şi încruntat, mai ales la băieţii pe care-i bănuie că ar fi fost prin piaţă, la revoluşie.

- Aşa-i…Telefoanele soră-mei au şi început a fi ascultate. Ea e membră în PNL, la liberali, adică şi-i acolo om de bază…

- Aoleu, s-a speriat Steluţa, rămânând ca fără aer… Face politică ?!…

- Ce te miri, a mângâiat-o Cristina pe creştet, ridicându-se pentru a merge la bucătărie să vadă ce pregăteşte mama pentru ele “ceva bun”. Şi mai ales: de ce te sperii?… Ar trebui ca toţi să facem politică!… Să căutăm şi să ne înscriem în partidele istorice ale ţării. Numai prin ele putem realiza ce-am vrut încă din decembrie… Altfel… totul rămâne vorbe-n vânt…

- Cum, tu?… Că la noi s-a şi afişat peste tot un ordin al primului ministru ăsta Petre Roman: că în fabrici nu se face politică!… Prin ordinul ăstuia Bluto poate să ne dea pe oricine afară dacă află că facem politică ţărănistă sau liberală, că de-aia fesenistă este voie, chiar încurajată!… Dacă-l lauzi pe Iliescu – asta nu-i politică, cum îl înjuri sau te dovedeşti a nu-l agreia – gata şomajul: că… faci politică !…

- Aşa este; ştim… a căzut Cristina câteva clipe pe gânduri. Dar a reluat mai vioi. Vin acum de la prietenul meu – Cristi Oprişan, îl ştii – unde ne întâlnim în continuare cei care am pornit revoluţia. Acolo ne-am întâlnit cu o soră de-a mamei lui, una Stana Mândrilă, n-are importanţă numele, care vine dintr-un sat din apropiere de Olteniţa… Ce ne-a spus femeia asta ce se petrece acum în sat – te cutremuri… După ce au dărâmat o bună parte din clădirile ceapeului, mai ales grajdurile, acum îşi dau foc unii altora. Numai pe considerente politice… A reizbucnit ura din faimoasa luptă de clasă, ne-a spus femeia că ştie de la ăi bătrâni ce

Page 230: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ravagii a făcut “lupta” asta în România după anul l947, după ce l-au izgonit pe rege. Dacă te află că simpatizezi cu ţărăniştii sau liberalii, foştii propagandişti de partid aţâţă pe cei demenţi. Nu trece o zi şi te pomeneşti că într-o noapte îţi ia şurile de paie foc… Unora le-a ars şi casa… “Să vedem ce-or să facă în primavară cu împărţitul pământului, zicea femeia, că “ăsta”, adică Iliescu, a zis că anul asta nu se da decât un singur pogon de familie, dar numai “în folosinţă”, până la apariţia noii legi a “fundului ăsta funciar”, cum ciorilor cică se cheamă treaba asta cu datul pământului înapoi”…

- Să lăsăm asta, a cerut Steluţa mutarea subiectului în altă parte. Tu o ştii pe Stănica Duduleac?

- Da… a răspuns Cristina scurt şi nesurprinsă. Ce-i cu ea?- S-a căsătorit, tu…Şi ştii cu cine?- Nu…- Cu ăla… de la aia… cum îi zice… Ştii tu că venea în curtea

atelierelor cu un TIR, unul înalt şi cam ţigănos el… Venea din Italia şi lua poliţe lucrate la noi…

- A,a,a… Giusepe!… Mascalţone… De la firma Comodor… Şi?

- Cu ăsta, tu… Şi… nici un “şi”… A luat-o şi a plecat cu ea în Italia mio… Cică acolo e bine, mersi… A nimerit-o… Mă gândesc… că dacă mi-ar cădea şi mie o asemenea ocazie…

- Nu te supăra, fată, a oprit-o Cristina din avânt. Dar mie italienii ăştia nu-mi inspiră nici un pic de încredere. Nu te uiţi: cei care au venit să ne dea un ajutor real au fost mai întâi nemţii federali; apoi englejii, belgienii şi mai ales olandezii. “Fraţii noştri”, francezii şi italienii, ne-au ajutat de ne-au rupt. Barim francezii i-a ajutat p-ai de au furat puterea, să se consolideze, fiind “socialişti”, ca şi guvernul lor de acum. Ceilalţi – italienii – nu au venit absolut cu nimic, şti tu ce-i ala nimic? Să nu-i uitam pe alde mascalţone că ei au fost ăia care au colaborat copios cu … Ceauşescu.

- Da, tu… a lasat Steluţa dorinţa mai jos… Văd că tu te-ai pus serios la punct cu domeniul asta politic, da’ ce-am eu cu politica; eu mă gândesc la mine…

Page 231: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Aşa şi trebuie… Bine zici… Dar dacă Vaxuleasca face ce face, nu e politică?… Deşi ea o face prosteşte – din frică… Tremură şi-acum pe ea chiloţii ăia de babă cu crac când îl vede prin atelier pe Stăniloaie, este?… Să ştii tu, Steluţa, ca majoritatea celor care “ţin” cu ăştia o fac numai din frică.”Dacă se-ntorc lucrurile… Dacă reapare partidul şi sindicatul la loc?”… ”Dacă se reînfiinţează comitetul de partid?!?”… Frica este elementul pe care Iliescu a reuşit să-l rebage în oameni… Pentru asta trebuie trăsnit peste bot! Mereu…!

- Ai şi n-ai dreptate, a avut Steluţa pentru prima dată o altfel de opinie decât cea care era numită în fabrică “revoluţionara”. Ştii cinea-au fost “Burundi” şi “Căpuşa”…Aia care ajunseseră boierii fabrici, doar cu un liceu la seral – “pe puncte”, cum se zicea… Daţi de noi – prin vot – afară… Acum Bluto i-a adus înapoi pe posturi de… ”consilieri tehnici”… „specialişti”… Na!… Mai zi ceva…

- O ştim şi p-asta… Că se sprijină iar pe… ”clasa muncitoare”, pe care a recucerit-o imediat când s-a dat înapoi contribuţia la fondul de salarii. Adică ne-a recumpărat cu banii noştri… Apropo… La noi o fi început să se redea?

- Pai de-asta am venit eu la tine, nu ţi-am spus… Nicoleta – casieriţa nouă -, care-a fost funcţionară la noi în atelier, m-a rugat discret să te anunţ să vii să-ţi iei şi tu banii. Zicea să treci mâinie după ora douăsprezece, că te aşteaptă… Ea a rămas tot drăguţă, săraca…

- Minunat!… s-a bucurat Cristina ca oricare care are de primit ceva. Dar ia hai puţintel pe la bucătărie să vedem ce ne-a pregătit bun, buna asta de maică-mea. În drum spre bucătărie o tot întreba duios, la ureche: o cafea; un nes; o ţuiculiţă, bei?… Apropo, se mai spun bancuri prin atelier?

- Da’ de unde… a răspuns Steluţa reîntunecată. Cui îi mai arde de aşa ceva?… Stăm ca pe mărăcini – ca iepurii şi ne suspectăm pe după gard – ca vulpile… Lumea aşteaptă altceva… Căci nu la aşa ceva ne aşteptam în decembrie după glonţuirea alor doi… În primul rând a apărut nesiguranţa serviciului… Toate

Page 232: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

astea de-ale gurii se scumpesc din zi în zi… Şi devin din ce în ce iar mai puţine…

Fetele s-au aşezat pe scăunele din bucătărie, făcând complet abstracţie de mama, care meşterea ceva pe la aragaz, continuând ce-aveau ele în discutie. Cristina zice:

- Prin asta mă faci să-ţi amintesc bancul ăla cu doi ardeleni flămânzi care se opresc în faţa unui magazin general, supermarchetul de azi. Şi zice unul către ălălat cu mare bucurie: “mă Gheo, ni, mă, ni… S-o ieftinit tăte helea de-ale gurii!” “Oare? Se mira îndoielnic celalat. Care-s prodoselea alea, tu?” “Păi uite colo; fluiere; muzicuţe; trompeturi şi tromboane, tu”…Mama şi fetele au izbucnit într-un râs din ala leşinator şi s-au aşezat toate trei la o cafea a păcii şi liniştii familiale…

- Şi ăsta-i numai începutul, soro, a vestito din râs Cristina care ştia bine ce va urma; deşi îi era neclar cum se vor desfăsura concret evenimentele. Pentru ea scopul era clar, după cum vorbiseră cu Traian Calomfir din Germania: revenirea la proprietatea privată şi dominarea iniţiativei particulare, statul retrăgându-se cât mai mult din industrie, agricultură şi comert. Pentru Steluţa totul era tulbure; de aceea simţea nevoia unui alticineva cu care să se confeseze şi chiar să se alieze pe vecie. Poate de aceea a întrebat-o pe Cristina când s-au potolit din râs:

- Tu… Ce mai ştii de Dragoş Ionescu – Barbone?…Cristina i-a făcut semn să aştepte până înghite prima gură de

cafea după care i-a spus în modul cel mai simplu şi banal: Mi-a făcut o destăinuire foarte importantă pentru tine: te

iubeşte…

ISTORIA NU SE POATE RELUA DE UNDE A RĂMAS

În fosta clădire a senatului, aflată vizavi de Cişmigiu, la parter, s-a insinuat unul dintre primele partide “noi”, înfiinţat încă de la începutul lunii ianuarie l990. El avea un nume destul de potrivit momentului şi aşteptărilor celor cunoscători ai vieţii social-politice. I s-a zis Partidul Liber Democrat care, prin denumire, acoperea toate aşteptările şi încuraja toate speranţele.

Page 233: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Acest partid îl avea ca lieder pe înfiinţatorul sau “celebrul” Nica Leon, tânăr inginer ridicat din rândul contestatarilor lui Ceauşescu tocmai din fieful acestuia – uzina 23 august. El era acela care a venit – cică – împreună cu două mii de tineri din fabrică în piaţa Unirii, unde se credea că o să aibe loc mitingul la ora opt dimineaţa, dar securitatea”mirosindu-i” a contramandat ora şi a mutat şi locul desfăşurării către ora douăsprezece. Ăştia - cică – n-ar mai fi plecat din piaţa Unirii şi, aflând că deja în piaţa palatului a şi început mitingul atât de aşteptat de ei, au dat fuga acolo, intrând prin strada Oneşti şi strigând – cică – primii “jos Ceauşescu”, dar nu şi “jos comunismul”. Cu acest slogan au venit studenţii în acelaşi loc şi la aceiaşi oră. Aceste două răuri, cu albii diferite, s-au unit –cică- la intrarea în strada Oneşti şi de aici s-au strigat concomitent cele două slogane… Aşa o fi fost, dar omul ăsta, - deşi inginer -, era de o prolixitate jenantă şi de-o ambiguitate politică înspăimântătoare. “Un buchis – buchinist – şi-un bucher al riglei de calcul, după cum l-a caracterizat H.B. “ponositorul”, care vrea un socialism tehnicist, ba mai mult, migălit de un artizan al cioplitului în varză”. Prin programul partidului său, expus cu mare risipă de timp oferit de televiziune, el vrea o nouă ordine socială, bazată pe aceleaşi structuri ale statului totalitar – deja exsitente! – cu o filozofie a imposibilului, gravitând tot în jurul clasei muncitoare cu care credea că va putea scoate ţara din necaz. Nici o vorbă şi nici un cuvânt despre proprietate şi iniţiativa inteligenţei, cea privată. Adică el vrea o “modernizare” şi o “tehnologizare” a socialismului de “tip românesc”, (altul cu…”democraţia origională”), care să “fructifice” realizările de până atunci, ceea ce ar însemna “continuarea construirii socialismului” după alte baze mai practice, folosind “în mod real”ştiinţa şi tehnica, nu< în vorbe ca sfertodoctul de Ceauşescu care în ştiinţă şi tehnică era zero>, îşi denigra el predecesorul.

La această aberaţie s-au adăugat graba şi superficialitatea celor care s-au repezit din mai multe părţi să refacă – în doi timpi şi trei mişcări – fostele partide istorice. Ele de-abia se înjghebaseră în fragmente incoerente şi dubioase, mai mulţi revendicându-şi

Page 234: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

întâietatea la şefie, fapt pentru care de la capul locului s-a început cu fracţiuni a ceea ce trebuia să fie întreg, coerent şi puternic. Fragmentaţi şi fără o strategie comună, s-au repezit ca berbecii cu capete moi în zidul foştilor comunişti “de concepţie” adunaţi în jurul lui Ion Ilici Iliescu, om cu mare perversitate politică, personaj care – după ce a fost desemnat din umbră de “ilegalişti” ca succesor al lui Ceauşescu “în caz de criză majoră în partid şi a partidului”-, s-a gândit şapte ani ce va avea de făcut când momentul va veni… Momentul a venit ; “masele s-au ridicat”, şi el s-a cocoţat, urcât de valul revoltei până-n frunte, scornind pe loc, (într-o inspiraţie diabolică) termenul de “emanat al revoluţiei”… El a ieşit ca Diana din spuma mării, din masa mulţimii, din anonimat, un necunoscut, un nimeni, adus de pronia cerească să-i fericească “de-abia acum” pe muncitori şi pe ţărani cu săptămâna de lucru de cinci zile şi cu sume uriaşe de bani daţi înapoi pentru a da iluzia îndestulării milioanelor care au flămânzit, au suferit de frig şi mai ales de frică. Ei nu mai aveau acum de cine să se teamă: Ceauşescu nu mai era, dictatura personală fusese dărâmată, democraţia da frâu liber muncitorului şi ţăranului să facă absolut ce vrea. Frâu liber dat torţionarilor din închisori, frâu liber dat hoţilor şi animalismului gregar, frâu liber dat ţiganilor fără carte şi fără Dumnezeu, frâu liber dat activiştilor, miliţienilor şi securiştilor de a se manifesta de-abia acum şi mai liber în a ponegri, trăsni, aresta şi condamna. Frâu liber dat justiţiei să te condamne la ani grei pentru o găină şi pe marii jecmănitori să-i elibereze “din lipsă de probe” nedate “special” de anchetatorii, aceiaşi membri ai partidului desfiinţat formal dar rămas în felul de comportament a sute de mii de “tovarăşi” care se cunosc de pe la şedinţe.şi din sistemul de relaţii anterioare. Cei mai îndrăsneţi şi mai lipsiţi de scrupule au revenit în jurul “tovarăşului de idei” formând repede din ei – şi alţi oportunişti, veniţi din aceiaşi parte a societăţii; rude, prieteni şi colegi ai foştilor cu “munci de răspundere”- au format repede alt partid, din aceiaşi oameni, cu o denumire ameţitoare, venită să dea iluzia salvării în general a ţării – celebrul FSN – Frontul Salvării Naţionale… Ehei…

Page 235: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Iată ce dezbătea şi povestea Dragoş lui Traian Calomfir, şi altor câţiva studenţi aflaţi la locul lor de întâlnire, casa doamnei Dida Damian, mama lui Cristi Oprişan, acum student în penultimul an la filologie, coleg apropiat lui Marian Munteanu, pe care l-a propus la conducerea Ligii studenţilor în locul lui Dragoş. Dragoş ajunsese la punctul prin care, - constrâns de realitate -, Iliescu a admis ca CFSN-ul, (adică Consiliul frontului, care conducea provizoriu ţara) să se lărgească şi să capete denumirea de CPUN, adică de Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale, care însemna unirea victimelor cu călăii, oprirea cercetării vinovaţilor şi vinovăţiei, (totul oprindu-se doar la doi vinovaţi – soţii Ceauşescu; deja împuşcaţi din ordinul noului conducător) şi… trecerea la treabă împreună pentru… a salva ţara. Aşa – în general, adică pe toţi: hai pe victime dar şi pe călăi.. Dragoş i-a reamintit lui Traian că în acest nou consiliu au fost cooptaţi Radu Câmpeanu, Cornel Coposu şi Sergiu Cunescu, supravieţuitori ai partidelor liberal, ţărănist şi social democrat. Printre ei a fost admis şi liderul noului partid înfiinţat atunci Nica Leon. Dintre aceştia cei mai bătăioşi s-au dovedit a fi Radu Câmpeanu şi Nica Leon. Primul contesta vehement legitimitatea FSN-ului, celălat se erijase în “adevăratul apărător” al intereselor clasei muncitoare care ea îl înlăturase pe Ceauşescu de la conducere şi tot ea trebuia să aibe – prin el – cuvântul hotărâtor.

În faţa acestei încâlciri periculoase desigur, abilul de Iliescu a trebuit să acţioneze prompt şi categoric, îi explica Dragoş lui Traian. Dacă până atunci Ion Iliescu, cu înfăţisare împăciuitoristă, cerea mereu calm, linişte şi ordine, fiindcă el n-a venit acolo – riscându-şi viaţa – cu gândul de-a prelua puterea, nu… El nici nu va mai face politică vreodată!… Rostul venirii lui este că… a fost rugat (de către cine?) să preia interimatul până la alegeri. După aceea… atingând vârsta pensionării chiar în acel an, peste doar o lună…el o să se retragă. Aşa a ţinut-o până în cealaltă zi memorabilă de l2 ianuarie când – noi studenţii - am reluat întrebarea din 8 ianuarie asupra identităţii politice a fiecăruia. Dacă atunci s-a eschivat şi a spus doar că el “dintotdeauna a fost un democrat” acum a cerut să avem răbdare, deoarece are şi el

Page 236: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nevoie până afară, ca omul, pentru necesităţi fireşti. După ce s-a întors era altul. El cel jovial şi mişcător pe un călcâi, gata de hartă.. .(Cineva a observat că pe hol după un colţ, s-a şuşotit cu cineva necunoscut). De la şusotirea aceea a trecut la carneţelul lui de note, s-a aşezat zdravăn în scaun şi ne-a dat următorul răspuns: “Referitor la cine suntem, ce am fost şi care-mi este poziţia politică, trebuie să se ştie că am fost da… membru al partidului comunist şi… ca gândire… rămân un socialist… moderat, dar… socialist de nuanţă social democrată. Asta este concepţia mea despre lume şi sociatate”… Zadarnic am explodat a doua oară, am ieşit afară şi am strigat spre ai noştri ca neocomuniştii au pus mâna pe putere. Ei s-au regăsit repede, au rechemat hoardele de la IMGB care au venit iar în centru peste noi cu bâtele, la chemarea partidului nou ce se bănuia ar fi fost plămădit de Alexandru Bârlădeanu şi Silviu Brucan.

- Când am văzut asta în Germania, peste noi, cei de acolo, a căzut iar doliul… Brusc s-a schimbat şi atitudinea nemţilor faţă de noi… Am venit de două ori până acum cu ajutoare dar cred că un a treia oară n-o să mai existe.

- Şi asta…- după cum am observat noi studenţii – a ţinut Cristi să-şi aducă şi el contribuţia cu ceva la explicaţii, cu toată “nepriceperea”noatră în politică, de care ne acuză cei din partidele istorice, ei s-au repezit asupra foştilor fără să-şi asigure “baza de mase”, cum zic domnii comunişti, baza pe care ei n-au pierdut-o cu nimic. Din contră, în fabrici şi la sate s-au readunat cu o repeziciune înspăimântătoare. Dacă până pe la 8 – 10 ianuarie activiştii, securiştii şi unii miliţieni torţionari ca şi unii cu “munci de răspundere” erau ascunşi prin sate, pe la rude, văzând cine este la putere, şi mai ales la chemarea lui Petre Roman, - care avea nevoie de “specialişti” cu care să lucreze la guvern, numit deja de Iliescu prim minitru –aceştia au revenit în “noile structuri de stat”, care erau exact aceleaşi… Uite aci… Un vecin de-al nostru a fost rechemat tot ca ofiţer… informator. Un cumnat de al Cristinei a fost readus dintr-un sat de munte din Oltenia inapoi in corpul de control al noului prim ministru, fugit de frică fiindcă fusese până

Page 237: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

în decembrie şeful corpului de control al lui Ceauşescu. Şi aşa mai departe…

- Natural, nu ? a aprobat jumatete ironic Traian… Ca om de ştiinţă recunosc un singur adevăr: în orice domeniu de interes general dar mai ales ştiinţific, trebuie să lucreze specialişti, oameni cu pregătire teoretică şi mai ales cu experienţă practică, altfel…

- Aşa este, l-a aprobat Dragoş, ducându-şi mâna să facă numărătoare pe degete. Dar criteriul a fost tot cel politic. Iată de cine s-a înconjurat noul conducător autonumit. Întâi: Alexandru Bârlădeanu, secretar cu problemele economice în ceceul vechi, în dreapta lui Gheorghiu-Dej în tablouri, Dan Marţian, secretar adjunct al UTC-ului, din dreapta lui Iliescu, când era secretar general al organizaţiei comuniste a tineretului, Victor Surdu, secretar cu “agraru” în comitetul de partid al judeţului Iaşi, fost adjunct al lui Iliescu, când acesta era prim secretar al partidului acolo… Şi lista poate continua că te şi sperii dacă o auzi, cu o pleiadă de activişti utece, cu oameni din economie şi justiţie dornici să parvină repede, care n-au aruncat carnetul de partid din buzunarul de la piept.

- Mda, a mormăit în Traian omul de ştiinţă care se descurca greu în politică… Se vede treaba că ieşirea din socialism se va face foarte greu, pentru că nu s-a rupt de la început pisica... Necazul e că… apusul, în frunte cu americanii, după ce au reuşit să rupă lanţul totalitarismului, dominat de sovietici, stau acum în espectativă şi se uită doar cu coada ochiului cum se iau de gât român cu român şi,- ca şi în ’45- lasă aceste ţări să se descurce singure…

- Dacă ne-ar lăsa, n-ar fi nimic, a remarcat şi H.B. cel căruia-i plăcea să asculte, căci ce auzea aici avea să discute la partid, fiind singurul care intrase în PNL-aripa tânără. Dar intervin invers, nefast. Uitaţi-vă ce ne face Franţa. Pentru că Petre Roman este vorbitor de limbă franceză, cu studiile făcute la Toulous, facultatea de “apă chioară”, pe care a făcut-o şi şeful lui la Moscova, îi trage cu francofonia şi nu ne ajută cu nimic să revenim la capitalismul de tip francez care făcuse din România grânarul Europei.

Page 238: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Hidrotehniştii noştri de “marcă”, s-a amestecat şi Dinu Pătruşcă, cel din mereu dreapta lui Dragoş, autorii nefastului canal Dunăre – Marea Neagră, simbolul chinuirii şi batjocoririi nemului nostru românesc şi distrugerii clasei politice naţionale. Cine poate uita amănuntul că la plângerea lui Gheorghiu-Dej către Stalin cum că în România burghezia are o presă puternică subterană, face bancuri dărâmătoare la adresa lor şi că Ana Pauker şi Vasile Luca au luat puterea în partid şi vor să-l înlăture, Stalin a făcut o linie cu creionul roşu de la Cerna Vodă la Năvodari pe hartă, spunând molcom, cu luleaua în dinţi: “Fosta burghezie critică? Face bancuri?… Ocin haraso… Fă un canal de aici şi până aici şi pune-i să-l sape la casma…Să-i vedem dacă le mai dă mâna să critice… Cât priveşte cazul Ana Pauker şi Vasile Luca… faci adunări generale fulger în organizaţiile de bază ale partidului şi demască-i ca revizionişti, vânduţi capitalismului; şi astfel potoleşti ţara, Gheorghi- Gheorghievici.” Ăştia-s “hidrotehniştii” de partid; n-au cum să vadă lucrurile altfel…

- Evident, a ţinut Traian să întărească opinia lui, dar uite, în direct, în ecranul televizorului, vedem şedinţa de lucru a CPUN… Ea seamănă cu cele de prin parlamentele europene…

- Seamănă dar nu răsare, a glumit amar Cristi Oprişan… De zis se zic multe, dar de făcut nu se face decât ce vrea majoritatea formată tot din foştii comunişti. Aparent forţele sunt egale; foştii au 50 la suta şi democraţii noştri 50, numai că vicleanul a mai găsit o modalitate formală de manevră: el are vot nomial, aparte. El reprezintă singur un procent…Şi apoi în noile partide sunt foşti utecişti cu grămada, ăştia n-or vota împotriva ăluia care le-a fost lider părinţilor şi lor “baci”. În felul asta majoritatea este mereu de partea lor…a lăsat Cristi mâinile pe piciorul care-l durea, aproape învins.

- Iată, copii, cum se descurcă partidul comunist în noua situaţie creată, n-a putut fără să se amestece şi ea doamna Dida în această mare concluzie istorică. A prins şpilul majorităţii… Aceiaşi metodă din ’47-’48… Vreţi democraţie? Foarte bine… Partide… câte vrei –vreo sută, mai ieri, ca la balamuc; – presă… nu mai vorbim!104… De te sperii câte ziare şi reviste au mai

Page 239: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

apărut. Zice fiecare ce vrea; ce-i vine la gură, dar structurile statului sunt aceleaşi iar majoritatea în forul de conducere le aparţine… Ei, şi aşa ne pot duce de nas ani şi ani, - poate chiar douăzeci -, cum a zis şmecherul de Silviu Brucan, făcându-ne în faţa lumii “popor de proşti”- „stupide peuple”…

- Da, domnule… a bătut Traian palmă pe palmă, încălzit de subiect, cerând amănunte despre cel despre care nu ştia mai nimic .Cine-i ăsta; ce-i cu el ?

- “Ăsta”…? S-a oprit doamna Dida să-l revadă pe unde l-a văzut la tinereţe. L-am cunoscut ca redactor şef la ziarul Scânteia, venit de la Moscova cu lotul Anei Pauker. Apoi, când televiziunea a fost gata, l-a pus partidul primul ei director. De acolo devine consilier al lui Gheorghiu-Dej pentru probleme cu lumea estului, el fiind bun vorbitor de limbă rusă. Drept mulţumire “tovarăşu’ Ghiţă” îl trimite ambasadorul României la ONU unde a zăcut acolo degeaba zece ani. Când a luat Ceauşescu puterea a scos toţi evreii din toate posturile de partid şi de stat, aducându-l astfel şi pe chiar Silvică acasă… unde l-a pus la… păstrare: domiciliu forţat în Dămăroaia; că… prea ştia multe…

Din jarul lui interior, fiindcă tatăl său suferise rău în comunism (şi despre asta nu se scotea încă nici un cuvânt), Dinu Pătruşcă a ţinut să se repeadă spre cei care se înfipseseră la cuvânt nepoftiţi, manipulând cum doreau opinia publică.

- El - Brucan adică - şi surla asta de Emanoil Valeriu joacă pe degete ţara şi străinătatea cu gargara lor verbală, iar noi nu ne vedem pe nicăieri. Vin cu “justificări politice absolut necesare perioadei pe care o străbatem în această tranziţie”… Vorbesc de o tranziţie aşa… abstractă…virtuală şi prezumtivă, dar niciodată nu spun de la ce tranzităm spre ce… Se feresc permanent să spună că trebuie să ieşim din socialism şi să reconstruim capitalismul, ca să-i spunem pe nume acestei “economii de piaţă,” a intervenit Dragoş cu o completare a modului lor de a face propagandă. Ei au iarăşi internele, armata şi justiţia, care sunt baza puterii în stat. Pe deasupra au acaparat total televiziunea numindu-l nou director pe cel “ cap de ou roz”, cum îi zic lui Horia, rârâitului ăsta de evreiaş botezat numit istoricul Răzvan Teodorescu…

Page 240: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Dar şi ziarele… a apăsat Cristi pe acest aspect. Prin “Adevărul” şi “Libertatea”, nume furate adevărului şi libertăţii neamului românesc, de a se spune prin ele acum adevărul celor 45 de ani de dictatură barbară, manipulează pe mai departe masele obişnuite să citească Scâteia şi Informatia, cum se numeau până mai ieri aceste oficine de partid scrise de aceiaşi ziarisşti rămaşi aici, formaţi la şcoala de gândire marxistă „Stefan Gheorghiu”. Ziare care omit din start să spună ceva de ce-au făcut acei noi-vechi conducatori când erau ieri în fruntea unor organe politice şi administrative ale ţării. Căci a fi profesor universitar, şi decan chiar la Caiova, ca acest “ăă-it” de Gol-liviu Herman sau directorul singurei edituri tehnice din ţară, nu era totuna cu a ieşi de la Gherla sau de la Aiud pentru idei naţionaliste româneşti. Ca să fi fost numit în acele posturi trebuia să fii mare membrache al partidului, ilegalist sau fiu de ilegalist. Amândoi “conducătorii” ajunşi azi în fruntea ţării asta sunt: fii de mari ilegalişti, numiţi ei Alexandru Iliescu şi Valter Roman, dar zice despre asta ceva Scânteia – „Adevărul sau Informaţia- „Libertatea?… Nu scoate un cuvânt… Cine însă conduce din umbră aceste ziare, eu?…Să aşteptăm de la ei revenirea la capitalism?... Mult şi bine!… ”Vicleanul de Brucan nu a aruncat în vânt douaă cifre – idei – program: despărţirea de Ceauşescu ca de un mare criminal, care a tras în popor şi a făcut peste 60.000 de victime, (minţind premeditat, prin exagerarea numărului victimelor) şi pronosticul celor 20 de ani de zbatere în perioada de tranziţie. Cel puţin cel mai tânăr, şi parcă mai cu bun simţ, Roman, nu o face pe dezidentul, (asta ar mai fi trebuit!), în schimb şmecherul ăsta bătrânul nu mai pridideşte să spună prin ziare că a fost ”marginalizat” de Ceauşescu, din acel diferend avut privind construcţiile hidrotehnice aberante, (precum inutilitatea canalului Dunăre – Bucureşti) şi opoziţia faţă de introducerea “revoluţiei culturale” de tip Maoist în sarcinile de propagandă ale partidului, pe atunci el fiind chiar secretar cu propaganda al comitetului central. Că – pentru asta avea un fel de domiciliu forţat, unde doi securişti erau permanent pe urmele lui. (Cum s-o fi făcut oare de a putut să plece pe l8 decembrie cu avionul, în cursa regulată la

Page 241: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Moscova iar pe l9 să vie înapoi cu aceiaşi cursă? Şi “cam de ce” a fost acolo? Ca director general al celei mai importante edituri, după cea a partidului, prin care se materializă concepţia politică a partidului, pus acolo tocmai să vegheze la asta, era socotit demnitar şi de aceea i se asigura paza personală. Că asta însemna şi urmărirea lor, n-a “păţit-o “ numai el; fiecare ministru era urmărit în mod special să vadă ce zice, cu cine vorbeşte, mai ales în afara ministerului. Şi asta presupunea urmărire 24 din 24 de ore… Că a fost în acele zile premergătoare la Moscova este om care l-a văzut şi a povestit în gura mare în piaţa Iancului la coadă la benzină… Să fi închis securitatea ochii tocmai acum?”… a închis Dragoş un ochi către Traian…„ Hai, fraţilor, să fim serioşi că asta nu crede nici ultimul fanatizat de “dulceaţa ceapeului” de la Gheboaia!… Se vede cât suntem de jucaţi în foi de viţă, mai ceva ca la Yalta”…

- La noi românii, mamă, cine pune mâna pe putere, greu o mai lasă, a venit doamna Dida cu un adevăr din bucătărie odată cu tava pe care abureau ceştile de cafea. Doar moartea naturală şi glonţul îi mai desparte… Aşa că… Să ne aşteptăm la o luptă îndelungată – pe viaţă şi pe moarte – între voi tinerii lucizi, alături de adevarata intelectualitate a neamului, - câtă mai există – cu boşorogii cărora comunismul le-a intrat în sânge ca un morb… Va trebui să înfiinţaţi ziare, să intraţi în partidele politice chiar făţis de dreapta, că acolo este gândirea mare a neamului nostru, să ştiţi…

Au urmat multe secunde de tăcere în care fiecare şi-a sorbit cafeaua “iute’, adică în tensiune, cu toţii aflaţi la ceas de mare cumpănă şi cumpănire. Ce spusese doamna Dida era o mică parte din crudul adevăr, relevat de cineva care a fost în sistem – prin fostul soţ, care era activist – apoi prin propria ei experienţă, devenită un fel de propagandist sui generis prin înfiinţarea şi conducerea acelor formaţii artistice de amatori, ele însele elemente bine gândite pentru a fi folosite în propaganda de partid. Prin această activitatea a avut prilejul să intre în atâtea fabrici şi să asiste la atâtea şedinţe locale sau centrale pentru a şti ce date să culeagă şi cum să le transforme în texte pentru teatru scurt. A fost

Page 242: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

în sistem, l-a trăit şi l-a privit din interior, cu o minuţie şi o răbdare de apostol, ca Mircea Eliade afundat în budism, de pildă, pentru a-l înţelege din interiorul lui, prin cei trei ani trăiţi în India. Ea a trăit toţi cei 45 de ani, de la zece ani ca pionieră până în clipele acelea când făcuse 55 de ani şi intrase la pensie, (odată cu o altă minte lucidă şi analitică, fosta activistă din prostituată, Didina Stancu – „Balena”).

Dragoş se uita lung la această femeie şi o compara cu “oportuniştii şi mincinoşii din prezent”, cum le spunea ziariştilor – Cristoiu, Tinu, Stănescu, (Costel) Constantinescu, (C.R.C.), Andronic, Emanoil Valeriu, Tia Şerbănescu, (cu tata prim director comunist la uzina 23 august), Nistorescu, Tudor Octavian, Răpeanu, (Valeriu), Florescu, (Eugen),Sergiu (Andon), (apariţia surprinzătoare aproape imediat a unor ilieşti în presă: Şerban Iliescu - cu rubrică permanentă la radio despre vorbirea corectă a limbii române; cum de-o fi fost ales tocmai ăsta din zecile de mii de profesori de limba română? Cristina şi Denis Iliescu, toată ziua cu ştiri, şi chiar ceva comentarii pe la radio şi noi?… Cucu!… Nu suntem? Nu existăm; n-am făcut nimic pentru ţara asta; cum m-a întrebat obraznic Ziliescu în plină şedinţă de CPUN. ”Ce-aţi făcut, domnilor, dumneavoastră pentru ţară de veniţi aici cu pretenţii?” La care desigur că i-am răspuns din sală tot cu o întrebarea: “Dar dumneta, în afară de socialism, ce-ai făcut?”… A auzit cineva întrebarea asta pe care i-o pun mereu? Se consemnează ea prin presă, se dă la radio sau la televiziune…? Nuu… Şi atunci?… ”Noi studenţii învăţăm, ne pregătim să creiem alte generaţii de români în lumina adevărului istoric şi a necesităţilor noastre naţionale, dumneata ce-ai făcut cu acel concept al “educaţiei ateiste a tinerei generaţii; ai făcut ceva folositor neamului sau ceva de-a dreptul nociv?”… Nici acest adevăr nu s-a înregistrat, nu s-a auzit şi nu se aude… De ce? Fiindcă domnii ziarişti, reporteri şi realizatori de emisiuni TV, cronicari, analişti politici şi mai noii politologi, (în rândul cărora s-a vârât şi Brucan, cu umbra sa perfectă „ardeleanul”Iosif Boda), istoricii şi scriitori nu se apropie de noi fiindcă le este enorm de frică de adevăr. Adevărul de azi şi

Page 243: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mai ales adevărul de ieri, în care au pactizat cu diavolul şi l-au servit copios, închinându-i ditirambe”…

Traian a ascultat pe unul şi pe altul, uitându-se lung şi cu interes la fiecare vorbitor, care veneau şi-l “bombardau” cu date şi fapte din ţară, ca într-un târziu să zică şi el:

- Trăiesc de ani de zile într-o lume în care sistemul demo-cratic a făcut din fenomenul politic ceva firesc, aproape banal… Şi acolo se dă o… luptă de idei, ca să-i zic aşa, o controversă politică e şi acolo… Reţin însă caracterul organizat şi mai ales civilizat al acestui sistem şi posibilitatea tuturor să-şi spună cuvântul, să-şi împărtăşească opinia. Partidele au o ideologie clară, nu escamo-tează nimic. Oamenii lor ne vorbesc într-o limpezime de cristal, unii cu mare putere de persuasiune care te face să zici: domnule, aşa-i cum spune ăsta. Când îi auzi pe ceilalţi, opozanţi de pildă, eşti înclinat să zici la fel; pentru tine rămâne însă barometrul tău personal, dorinţa ta, viziunea ta, concepţia ta, interesele tale, nu?… Şi acolo, dar mai ales aici, socialiştii, - de fapt partea mai modernă şi mai îngăduitoare a comuniştilor – sunt mari meşteri în a-i promite omului cel mai de jos exact ce-şi doreşte: salarii mai mari, impozite mai mici, protecţie împotriva patronilor, gratuităţi şi facilităţi pentru cei defavorizaţi etc. Numai că, - conform celor trăite; mai ales aici la noi,- s-a demonstrat dincolo de evenimente că toate au fost şi sunt vorbe goale. Aci ele rămân destul de periculoase pentru că omul nu a apucat să iasă din plasa aceea roşie şi prea deasă ce i s-a şi aruncat una mai rară, acum albastră, sau chiar albă, dar din acelaşi material de propagandă marxistă ţesută… Ei vin şi acum cu acelaşi slogan: totul pentru omul sărac, pentru sărăcime, ştiind că numărul acestora este impresionant, oameni aduşi tocmai de ei în această stare. Îi aud şi eu cum urlă: “vom face şi vom drege pentru categoriile defavorizate”. Când pun mâna pe putere, fac din toată ţara aproape o singură categorie socială – sărăcimea… Am fost cu ajutoare până acum în două sate şi-am văzut unde au dus ei satul românesc, pe ţăranul nostru… Îmi vine să plâng, -cât sunt eu de raţional şi de “tare” – revăzând imaginea de azi a naşilor mei. Ieri – gospodăria cea mai înfloritoare din sat, azi…o ruină…Singurul lucru care le-a mai

Page 244: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

rămas a fost umorul, nu ştiu cât l-aţi “gustat”voi, Cristi şi Dragoş…şi fetele, auzind-o pe naşa Miţa povestindu-şi pe scurt viaţa.La intrebarea mea, unde-i este barbatul şi de ce ea nu are copii, mi-a răspuns, adica ne-a răspuns:”Pe omul meu l-am dat în pantrecolar… L-am avut la fără frecvenţie… Era de-alde “Răgăţână”… Un budulac slăbănog şi cu ţuica-n nas, de când deschidea ochii în zori şi-i închidea la miezul nopţi. Când era flăcău… a fost om în curte la “Ciuşcă” – ghiaburu… A făcut armata la secoretate, soldat prost care ducea lădiţa cu gloanţe pentru puşca mitralieră. Se îmbăţosa că el i-a scos p-ăia din munţi, fapt pentru care a fost luat la ceape, un fel de conductor al şaretei preşedintelui. Toată ziua se ţinea după curu ăstuia, şi-şi petrecea timpul mai mult pe la bufet, pe unde şi-l cam petrecea şi preşedintele, cu ăi de la partid şi de la primărie. Omul meu n-a fost bun ca cocoş: n-a avut sămânţă… Şi dacă nu-i de-asta, mamă, de unde copchii?… El de fapt a fost aşa un teleleu Tănase, care-şi aducea aminte de casă doar când cădea în şanţ şi-l lua acolo frigu. Pe el l-a chemat Stan Cucuţa şi lumea-n sat îi zicea “Stănică Pitpalac”, fiindcă el pe unde era, şi avea şnapţ în nas, începea să facă ca pitpalacul. Făcea, al dracului cu gura aia a lui de moş scofâlcit şi nebărbierit, un fel de pitpalac de ziceai că-i chiar ăla de adevărat deasupra ta, p-o cracă. Parcă-l văd şi parcă-l aud, ierte-l şi pe el Dumnezeu, pe-acolo pe unde o fi pe cărările Sale – cum ridica amărâta aia de sticlă aproape goală şi striga: “Pitpalac… Pitpalac… şi o da, zănatecul, prin poezie, că se precepea: Pitpalac într-un copac, mie-mi vine să mă ca…lule mănânci ovăz? Mie-mi vine să mă bă… Stănică nu fi prost, calul trage, are-un rost… Pe când tu cu Miţa ta, doar un bou şi o belea”… Am râs atunci, cel mai amar râs din viaţa mea… Felul cum arăta femeia şi casa ei… erau imagini dezolante, cutremurătoare… Cine-i face pe oamenii aceştia să refie gospodarii satelor de altădată?… Când îţi cânta Miţa şi naşul Lisandru la o petrecere, apoi alea erau cântece! Autentice; româneşti… Căci casa lor era CASĂ, pământul lor PĂMâNT, hora lor HORĂ, nunta lor NUNTĂ, botezul lor BOTEZ, înmormântarea lor ÎNMORMÂTARE… Totul adevărat, venind din tradiţia

Page 245: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

străbună, din riturile şi obiceiurile noastre de veacuri… Dacă intraţi în partide, asta să vă fie prima intenţie - întoarcerea neamului la el însuşi”…

Tinerii studenţi aflaţi acolo de câteva ore, veniţi pentru prima dată să asculte şi “o voce din afară”, s-au uitat la Dragoş multă vreme şi unul a propus ceva istoric:

- Fraţilor… Eu merg de aici, cu voi, la universitate şi-i cer domnului profesor Emil Constantinescu, care are cheia de la balconul facultăţii noastre de geologie, să ne-o dea; să deschidem acest balcon, aflat pe colţul din spre Teatrul National, şi de acolo, să ne adresăm “zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de mase”, vorba lui Lenin, care tremura de noi şi în mormânt, mulţimi; ţării…Spunând mereu aceste adevăruri discutate de noi aici. Trebuie să-l găsim repede pe “Barbuţa mic㔺i să-i cerem să îmbrăţişeze ideea asta. Ce zici, Dragoşe?… - Măi taică, a început el cu noua lui formulă de adresare a “unui

bunic” nepoţilor pe care-i lăsa în urmă în universitate… Maica Domnului şi Isus Cristos ţi-a scos porumbelul ăsta alb din gură… Copii… Haidaţi la treabă… s-a ridicat el cu un gest greoi, deşi era de o vigoare în care se adunase în sine toată forţa unui neam. L-au lăsat pe Traian să iasă primul şi l-au urmat în şir indian, la distanţă egală, cum făceau predecesorii săi studenţii naţionalişti când părăseau facultăţile şi au luat calea munţilor, a bejeniei pentru a nu lăsa speranţa ţării să moară, atunci la intrarea ruşilor în ţară.

ŞI ÎN POLITICĂ ÎNVINGE DRAGOSTEA

(Dulcea-amara viaţă în doi)

Page 246: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

“Grupul celor cinci”, cum le plăcea să se autointituleze studenţii din nucleul care constituise “solidaritatea studenţească”,(în contrapondre „grupului celor şase”, în care se constituise nuc leul dur al partidului comunist,chiar sub Ceauşescu, au torii „scrisorii celor şase”) rămăseseră patru - prin plecarea “ariciului şarg” Bebe Rădoi în Olanda, (după o “spălăcitură“ impecabilă de olandeză)- iar acum au redevenit cinci, prin cooptarea lângă sufletul lor a acestui tânăr viitor geolog Mitriţă Bărbulescu din anul doi, nepot şi fiu de mari oameni de cultură, exterminaţi încă din 52 de comu-nişti, pentru crezul lor românesc şi liberal. Horia Bertea era tot mai rar printer ei, dar ţinea legătura strâns cu Cristi şi doamna Dida. Bebe însă suna foarte rar de la Haga, unde - pentru că ştia limba germană din familie, mama fiindu-i săsoaică, era redactor la una din publicaţiile de limba germană, mai ţinea legătura cu ei prin scrisori. Haşbeul a trecu direct la politică încă din zilele lui ianuarie întâlnindu-se cu un “năbădăios” de inginer de la Galaţi, cu nasul turtit de boxeur care a primit destule-n el până la treizeci de ani, (şi direct şi indirect prin şicanele politice ce i se făcea la servici fiindcă nu vrea să se înscrie în partid şi nici în utece nu fusese), când l-a văzut pe Ion Iliescu aşezat cu de la sine putere pe scaunul preşidenţial, a luat primul tren şi a dat fuga la Bucureşti strigănd întruna: ”Liberalii…Unde sunt liberalii…? Vreau să mă înscriu la ei, să luptăm chiar de acum, din faşă împotriva neocomuniştilor băgăcioşi”. Astfel a ajuns la marele om de cultură Dan Ameneo Lăzăresu, unde erau deja acolo caţiva studenţi printre care şi Horia Bertea, H.B.ul. El a ajuns la acest om pentru că pe unde a fost cu articolul “Demolarea stâlpilor”, la ziarele Adevărul, Libertatea, România liberă, Expres şi Tineretul liber, a fost respins cu acelaşi “argument”: “Fugi,domnule, de-aci cu aşa ceva; acum când ungurii au scos capul şi fac ravagii în Ardeal, dumneata vii cu destabilizarea în interior ? Aceştia sunt “specialiştii” noştri şi cu ei trebuie să mergem mai departe”. Horia cerea în articolul său ca toţi cei care conduseseră o cât de mică activitate să fie înlocuiţi, căci ei au fost stâlpii pe care s-a bazat sistemul

Page 247: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

comunist, de la şeful de echipă din fabrică şi de la ceape la directorii de fermă si directorii generali din intreprinderi, instituti, şcolişsi ministere. Fără aşa ceva nimic nu se va putea schimba, reforma va rămâne doar un dezi-derat pentru „altă dată”. Haşbeul a intrat in redacţia ziarului “ Viitorul liberal”, după ce prietenul sau de la Timişoara, George Şerban a gândit punctul 8 al “Proclamaţiei de la Timişoara”. Prin textul acestui articol cerea cel mai firesc, - si cel mai necesar lucru: nici un fost membru al partidului comunist, pe care revoluţia l-a răsturnat de la putere, să nu mai aibe acces la nici un post de conducere şi să fie exclus de la viaţa politică cel putin pentru zece ani. Stipularea acestui punct era tocmai conţinutul articolului sau in extenzo, adică pe cele două pagini dactilografiate. Bâlbosâsâitul de fost redactor şef la Scânteia Tineretului, un molduvian, cu plete slinoase şi gecuţâ di american, în nelipsiţii blugi cutaţi şi neglijent incheiaţi la prohap, i-a sâsâit răspunsul său “catigoric”: “Nu şî poati, domnu’… cum vă zsici, că nu v-am reţinut numili… Numili nu mi se pari cunoscut, în sfârşit, dacî vreţi sî scrieţi sceva, apoi mergiţi in Ardeal şi scrieţi despre obrazniscia ungurilor şi vă publicăm imidiat?”… Uimirea lui a fost fără margini când “noua” pamfletară de la “România liberă” - Pia Togulescu -,(cu infăţişare tipică de tovarăşă de la FRB), i-a servit acelaşi argument: “Acum cel mai grav lucru este problema Ardealului”… Spunând această “pătăranie” in grupul lor, Haşbeul a aflat de la Steluţa că Pia Togulescu a copilarit in cartierul ei, pe o strada apropiată, şi că era fiica adoptivă a unuia Gogu Togulescu, lăcătuş la uzinele Malaxa, pus de partidul comunist primul director muncitor peste o imensă fabrică capitalistă. Pia a juns ziaristă prin relaţiile tatălui său – cică – “fost ilegalist”,zicea Steluţa despre ceea ce se vorbea lumea in cartier. Horia a lipsit de la mai multe intruniri ale tinerilor studenţi, mai ales că avea o privire dintr-o parte şi cu mare îndoială asupra noului lieder, “Barbută mică şi… roşcata”, pus tocmai de ei preşedintele Ligii studenţilor pe ţară, dar în ziua aceea teribilă de primăvară, când iarna s-a întors

Page 248: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

pentru cateva zile, - cu vânt şi viscol de ianuarie în martie -, a ţinut cu tot dinadinsul să fie de faţă când s-a răsucit cheia în broasca ruginită a uşii de la balconul etajului întâi al facultăţii de geologie. El era acela care adusese într-o sticluţă de ulei de maşină să ungă acea broască ce nu fusese descuiată poate de o sută de ani, de pe vremea domnitorului Cuza, când s-a construit de fapt universitatea din mijlocul Bucurestiului... A fost un eveniment asemănător deschiderii pira-midei lui Keops, când s-a descoperiut că marile ridicături piramidale erau de fapt morminte ale faraonilor, împăraţii egipteni găsindu-se aici “intacţi” după milenii. Acum ei, studenţii, deschiseseră uşa adevărul prin care se arăta că sistemul comunist este neclintit în structurile sale iar “noul condu-cător” al ţării, -(pe care l-au botezat “preşedintele roşu”, şi l-au “pictat” ca-ricatural pe un mare panou în forma de diavol făcut din sânge, cu coarne şi un zâmbet larg, incitant, dar diabolic) era un mare comunist de concepţie, un “ideolog” al partidului. Ei au deschis acest balcon, ca pe o cutie a Pandorei, din care a sărit,- ca un ciuciurici – chipul real al celui şcolit şi pregătit la Moscova. Asta era scopul mitingului maraton care a inceput atunci si pentru asta studentii aveau sa ramana aici – zi si noapte, 52 de zile – până când întreaga ţară va afla cine îi era în realitate noul conducator. Pictorul sui generis i-a facut conducătorului - diavol o codiţă îmbârligată pentru a sugera că prin ea a reintrodus în sufletul poporului ura de clasă, aducand dezbinar-ea şi dihonia pe care o bagă între oameni de acelaşi neam lupta de clasă. Acel panou a stat pe peretele din spre bulevardul Magheru al univarsităţii vreme de trei lumi… Zadarnic: până la ultimul muncitor de fabrică şi până la ultimul ţăran de la marginea satului acest chip n-a ajuns. In locul lui a fost strecurată uşor poza zâmbitoare a lui Ilici Iliescu, făcută color(la Paris) şi pusă pe peretele celor mai săraci din ţară, în locul icoanei cu Dumnezeu, Isus Cristos sau Maica Domnului.

Datorită bărbii lui nefireşti, crescută parcă şi mai mult, şi a chipului său de schivnic răzvrătit, (de care mulţimea simplă avea oroare fiindcă, în comunism cei cu barbă fuseseră prezentaţi ca

Page 249: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

“bezmeteci capitalişti”) Dragoş s-a menţinut şi de această dată tot în umbră, mult în spatele celor care veneau să vorbească la microfonul montat de un student electronist chiar pe balustrada de beton a balconului. Cel care i-a facut “inaugurarea tehnică” a fost tocmai H.B.-ul de Horia Bertea. Chipul său impozant, de bărbat “bine”, trecut de un metru şi nouăzeci, lat în spate şi cu acel cap de Apollo, cu părul lung adunat la spate într-o coadă prinsă de un zgârci, cap mare devenit perfect rotund cu părul lins, fiind fără barbă şi fără mustaţă, a atras din prima clipă femeile tinere care au şi huit de plăcerea şi nebunia libertăţii. “Spicherul” deschiderii (ca şi apoi a inchiderii) “balconiadei” a fost Marian Munteanu, “Bărbuţă mică”, căruia i se spunea aşa nu numai pentru barba lui tunsă mereu scurt ci pentru felul “mic” - titirit - şi calm cu care pornea orice acţiune şi începea orice demers. Când el a spus că “studenţimea română, observând deturnarea evidenta a sensului şi a scopului Revoluţiei de către comuniştii rămaşi în toate structurile statului, care au acaparat acum din nou puterea centrală, deschide acest balcon-tribună pentru toţi cetăţenii României care au ceva de spus în sprijinul Revoluţiei care trebuie urmată de Reformă, ce trebuie să înceapă cu restructurarea întregului aparat administrativ al statului. Cei care sunt acum la conducere nu vor asta… Trebuie sa-i convingem; trebuie sa-i obligam!” In clipa aceea tineretul, prin marea forţă a fetelor, au vuit în primul strigăt înalt: “Jos comuniştii!… Jos Iliescu, agentul Moscovei”…

Cristina, Steluţa şi Georgeta erau în primele rânduri jos, aproape sub balcon, strigau şi săreau în sus ca fetiţele când îşi vărsa nemulţumirea şi cer ceva… Atunci Dragoş s-a arătat la un colţ al balconului şi le-a făcut semn de salut şi de încurajare, că e foarte bine că ele dau tonul acestui nou fel de manifestare. Cand l-a vazut, Steluta i-a prins cotul Cristinei, întrebând-o discret: “Tu…Ala nu-i Dragoş Ioneascu… Barbone?”… ”El îi…” i-a răspuns Cristina repede, prinsă în febra bucuriei că, în sfârşit, tinerii au posibilitatea să “le-o zică” nemernicilor de comunişti care nu se clintesc de pe scaunele lor, oricât de mare a fost seismul Revolutiei. “Hai tu… i-a strâns Steluţa braţul Cristinei să-i

Page 250: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

destăinuie “constatarea” ei, căutând cu ochi strălucitori spre cel din balcon, că Dragoş e un bărbat tare bine”… ”Este… a aprobat Cristina sincer, fără să iasă din satrea ei de exaltare. Dacă vrei iti fac cunoştinţă… Ţi-am spus doar ce am observat la el: te iubeşte”… In loc de alt răspuns Steluţa a ramas cu privirea acolo sus, în acel colţ de unde şi Dragoş se uita fix la ea, prinşi amândoi în fluidul inexorabil şi de neoprit dintre sexe. In clipele acelea, a strigării bucuriei şi speranţei de eliberare totală, s-a aprins în amandoi flacăra dragostei. Ea mocnea, trăia în fiecare tulbure şi de la distanţa, dar acum a venit declanşarea. Când Dragoş şi-a zis atunci că se duce acasă la Steluţa, în acel cartier ştiut de el vag, n-a făcut-o pentru că lucrurile s-au precipitat, au venit ajutoarele nemţeşti, liga era intr-o mare fierbere de constituire cu un nou lieder la vedere, în sfârşit, nici Cristina n-a avut timp “sa-l ia de mână” şi să-l ducă până la acea căsuţă, care avea să-i devină, (nu peste multă vreme) cuib de retragere şi de începere a unui altfel de viaţă.

Ascuns bine după trupurile celor care veneau să ia cuvantul, Dragoş nu şi-a mai luat ochii de la Steluţa. In strigătele ei exuberante era o aprobare din suflet a ceea ce facea el, fiindcă ea ştia că totul pornea de la el, că el era acolo, cel mai mare şi mai deosebit decât toţi, cum vede femeia bărbatul de care-şi leagă întreaga viaţă. In mişcările ei unduitoare Dragoş vedea o floare de in, o albăstriţă a câmpului unduind vesel în soarele şi vântul rece de primăvară…”Ce frumoasă e, Doamne…O adevărată floare a câmpului Mălurenilor… O “albastriţă”. In sufletul lui i-a şi dat numele pentru eternitate – Albastriţa… i-a şi soptit numele în taină, sărutand-o prin eter, simţind o teribilă nevoie de a o ocroti, de a o mângâia, de a o feri de jocul perfid şi periculos în care trăgea Iliescu şi ai lui tinerimea, ţara. Datorită încrâncenării ce-l tot încerca de când comuniţtii le-a smuls încă din 22 decembrie din mână puterea, Dragoş nu mai avea în suflet nici o femeie. Mai ales decând aflase că muncitoarele, care tremurau de bucurie şi plăcere când le vizita prin fabrici tovarăşul lor “ăl mai drag” şi ameţeau de emoţie când asta le intindea acea garoafă falsă, ţipau acum şi urlau în sprijinul domnului Petre Roman mai micul decât

Page 251: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

domnul Iliescu, să nu mai fi văzut in ochii lui femeie. Dar în clipele acelea, prin spicul aducător de nosatalgii al zefirului de primăvară, dragostea îi patrundea în suflet şi în întreaga fiinţă ca un fluid de întărire şi îmbărbătare şi o chemare nebună spre femeie. Căci Steluţa nu era ca celelalte: era femeia inimii lui. Dincolo de răscolirile şi pasiunile politice şi chiar morale, omul are în interiorul lui cămăruţa sa intimă unde nu primeşte decât ce-i curat, sfânt şi frumos. Lumea, oamenii te fac să urăşti dar să şi iubeşti. Cât părea el de fioros cu barba aceea, (motiv pentru care Iliescu l-a scos din prima clipă de pe lista primului consiliu provizoriu de conducere, temându-se de el ca de un “legionar”) Dragos avea în el înţelegerea, calmitatea şi duioşia mamei sale, ţărancă la origine, bunătatea şi iubirea tatălui, pentru care nu putea să aibe în el ura şi nici duşmanie, dar nici să ierte fărădelegea şi mai ales impostura. Impostura; impostorii făceau să sară orice barieră a civilizaţiei şi să se repeadă la luptă… Pentru că nu putea să trăiscă într-o permanentă încrâncenare, n-a admis să intre în politică. Ce făcea acum era ultima încercare prin care avea să-şi verse întregul pahar cu venit turnat pe gât lui şi neamului românesc aproape o jumatate de secol de silnicii şi lupta fratricidă... Ruşii au venit cu tancurile lor, i-a speriat pe români şi i-a pus să se bată între ei. Când şi-au dat seama că încăierarea era de acum generală, şi-au luat tancurile şi s-au dus la ei acasă să râdă de nişte prosti care au intrat în plasa numită "construirea socialismului", ştiind ei – de la ei de acasă – ce înseamnă de fapt asta. Dragoş văzând în Steluţa femeia lui posibilă, a şi simţit nevoia retragerii spre el însuşi, spre ei amândoi, amintindu-şi vorbele mamei sale: “Mamă, omu-n viaţa trebuie să-şi dorească trei lucruri: perechea, casa şi urmaşii… Altfel… degeaba a venit pe lume”… ”Politica, îi zicea şi tatăl său, este mărul şarpelui; un măr otrăvit, din care, dacă muşti vârtos, urci pe culmi de unde cazi repede ca de pe o stâncă direct în prăpastie… Este un miraj ameţitor… Uită-te la Antonescu, uită-te la Ceauşescu; observă-l bine şi p-asta ce se îmburică acum…Dacă nu ştie să se oprească la timp… glonţul îl pândeşte”…Venise aici,- şi iniţiase această nouă forma a răzvrătirii – pentru că nu putea să admită crearea unui

Page 252: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nou “om-mit” al vulgului, care să întoarcă ţara l-a prostia de a crede că un om este în stare să facă el totul, să rezolve el problemele tuturor. Acum trebuia, după părerea lui, ca oamenii, adica OMUL, să iasă de sub tutela cuiva, să revină la el însuşi, să aibe curajul să-şi ia viaşa pe cont propriu, eliberat de frica şi comoditate, să facă ce vrea cu sine şi proprietatea lui, pe care o are, o poate redobândi, prin moştenire sau să şi-o făurească prin efort…”Iliescu pentru asta trebuie contestat, îşi spunea, că nu lasă oamenilor posibiltatea să se bucure de libertatea câştigată în revoluţie de a redeveni proprietari. Nu vrea în ruptul capului să renunţe la colectivism, la proprietatea întregului popor, adică a statului asupra pământului şi mai ales a fabricilor. Se opune revenirii ţării la ceea ce a fost ea între cele două războaie - grânarul Europei, ţara cu cel mai mare venit pe cap de locuitor pe care a putut să-l atingă ea vreodată. “O revoluţie, draga mea, îi spunea el în gând acum Steluţei, (cum avea să-i spună şi aevea ei şi mamei ei), nu schimb numai câţiva oameni la vârf, în conducerea centrala, de pildă, ci vine cu schimbarea oamenilor care conduc până jos. In locul acestora revoluţia îşi pune oamenii ei, de regulă mai tineri, şi mai şcoliţi, care să elibereze imediat oamenii de frică, pe care le-a insuflat-o de-a lungul anilor tocmai acei oameni care le-a introdus frica-n oase. Oamenii noi de la conducere trebuie să facă legi noi, care să garanteze proprietatea, să le dea inlesniri celor care se apucă să facă ceva pe cont propriu, - chiar bani de la bănci, cu imprumut – pentru a face ceva bun şi folositor lor, dar şi generalului, adică să indestuleze piaţa, care va duce la scăderea preţurilor şi la o îndestulare a familiilor prin legea firească a cererii şi ofertei ca şi a concurenţei, care naşte competiţie şi nevoia de a face mai mult dar mai ales mai bine şi mai frumos.” Aşa îi vorbea el fetei pentru care Dumnezeu i-a dat pornirea firească a bărbatului tânăr care, la obţinerea diplomei după examenul din vară, să se retargă la viaţa de profesor, - chiar in cartierul acelea; de ce nu – şi la cea de familie, fără de care nu se mai putea – venise vremea… Valul de ură aruncat asupra lui, asupra lor, a studenţilor şi a tinerimii române, - care-l contesta în bloc pe Iliescu - l-au făcut să mai zăbovescă

Page 253: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lângă ceilalţi, fiindcă nu numai ei erau in pericol ci intreaga ţară obligată la stagnare, care însemna neapărat ruinare, ca orice organism viu care stă pe loc şi nu mai mişca, moare. Mai ales că ştia ca intreaga Europă vedea cum aluneca ţara înapoi spre ce a fost, cuprinsă în prezent de haos.

Ion Iliescu, aflat în şedinţa perpetuă în sala fostului senat, sta cu nasul în hârtii, tot scriind acolo care legi să le mai perie şi care să rămână şi când Nica Leon şi Nicolae Dide, - deveniţi agenţi de legătură ai partidului cu masele - l-au vestit că afară studenţii s-au adunat în piaţa universităţii şi strigă “jos Iliescu”, a făcut semn de respingere cu mâna în care avea pixul, pentru a face din nimic un eveniment, cerandu-le acestora scurt: “Vedeţi ce e acolo… Trebuie sa fie vorba de nişte golani care n-au altă treabă”… Cum era de aşteptat, vestea a ajuns prin studenţii care asistau mereu la aceste şedinţe ale CPUN, la Dragoş şi Marian Munteanu şi la alţi tineri inventivi de la filologie carte au şi compus cântecul “Goloaniadei”,cu acele celebre versuri: “Mai bine golan decât securist, mai bine mort decât comunist!” Din clipa aceea Golu Gotcan Golcurescu, (cum i-a zis Horia “celebrului”nimeni Gelu Voican Voiculescu -“ţine calu’ şi ţucalu’lu’ Iliescu”, care şi-a luat misiunea de bodiguard a noului şef de republică, nu s-a mai deslipit din spatele scaunului acestuia. Dintr-un certat cu legea, (prin falsificarea delegaţilor cu care pleca pe teren ca geolog; pentru care a şi făcut puşcărie), ajunsese să preia conducerea securităţii, dar nu a securităţiii ţării ci a preşedintelui, căutand – şi găsind repede – forme de contracarare verbală a cererilor fireşti ale tinerilor din strada, reactivând imediat direcţia cincia “de zvonuri” a securităţii care tocmai cu asta s-a ocupat dintotdeauna, de unde s-a şi născut sloganul “vânduţilor şi vânzătorilor de ţară”, manipulaţi de “banii murdari ai lui Raţiu, venit din afara să destabilizeze ţara,care a zăpăcit o parte a tineretului, fiindcă cei muncitori şi harnici sunt la locurile lor de muncă şi produc pentru binele ţării care are nevoie de linişte ca să se refacă după distrugerea economiei făcută de incapacitatea lui Ceauşescu, care s-a luat după proasta aia de nevastă-sa, care a dat un intreg partid şi stat peste cap”. Acestea erau şi cuvintele pe care le scotea mereu

Page 254: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Golu Gotcan, la care le adăoga şi pe celelalte scoase “de la naftalină” de băieţii cu ochi albaştri de la secu”. “Nişte drogaţi şi handicapaţi care primesc bani falşi făcuţi de Coposu şi Câmpeanu la calculatoare”- “maşinile alea infernale” aduse din apus. Indată s-a umplut presa scoasă de aceiaşi absolvenţi ai academiei de partid, cu ştiri care arătau “cazuri concrete” din sediiile partidelor tărănist şi liberal unde s-au adus arme şi maşini de făcut bani, care lucrează zi şi noapte. Televiziunea a primit indicaţia să prezinte partea rea a marelui miting în care chiar în prima zi s-au adunat peste o sută de mii de oameni. Dar nu aceştia erau daţi în direct şi nici cei care spuneau oful ţării acolo sus la balcon, ci părţile mărginase unde se adunaseră ţigănci cu flori şi tot felul de floricele şi sucuri, tineri dezaxaţi, cărora le dăduseră drumul de prin ospicii şi puşcării,care se învârteau capii în afara mulţimii de tineri normali şi intelectuali ce depăşeau seara o sută de mii de suflete care-şi manifestau indignarea că foştii comunişti rămân surzi şi muţi, ţinându-se de scaune cu ghiarele şi cu dinţii. (Incă Tudur Bolocan, fost activist şi devenit şef al serviciului personal în locul Maxileascăi, trecută iar sus la OPM, sta pe scaunul lui, mereu învârtid hârtii şi spunând:”Aci sânt; pe baricadă!” şi iar mai rezolva “un dosar” cu încă un trimis în somaj fiindcă a mişcat în front, depăşind legea, care interzicea să se facă politică la locul de muncă). Cei de la balcon, care aveau curajul să vină chiar şi de la Sighetul Marmaţi să vorbească, erau arătaţi de departe, fără să li se audă vocea,ci doar a reporterului care-i prezenta pe aceşti “oameni iresponsabili”, care “vor puterea” pentru interese personale, alergând după celebru ciolan, pe care il ţineau bine foştii în “pumni muncitoreşti”, ţinut cu strasnicie să nu li-l ia alţii, mai ales trebuia ferit totul ca cei ce au suferit prin puşcării să nu ajungă ei la conducere, de unde să treacă la „răzbunare”. Toate acestea i-a îndârjit şi mai mult pe oamenii lucizi din ţară care veneau să povestească cum se face la ei în fabrică şi la ei în sat acelaşi joc murdar de la Bucureşti, făcut de aceiaşi oameni care conduceau şi sub Ceausescu.Oamenii contestau noul guvern dar mai ales pe cel care se instalase cu de la sine putere în fruntea ţării. S-au trăit atunci seri extraordinare în care mulţimea se aduna în

Page 255: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mijlocul capitalei, de la kilometrul zero până în piaţa Romană să asculte dezvăluiri cutremuratoare privind practicile comuniştilor înainte de Revoluşie dar mai ales cele de acum, care nu mai erau de admis, dacă a avut cu adevărat loc o Revoluţie. Era o descărcare generală de năduf a celor care 45 de ani au simţit apăsarea dictaturii proletariatului si depersonalizarea adusă de comunism, nu însă până acolo să se fi încercat un adevărat proces al comunismului, prin cei care au fost în închisori zeci de ani, care încă n-au venit aici şi n-au vorbit. Unul din fraţii lui Radu Pavelescu, tatăl Cristinei, pe numele lui Dică Pavelescu, fost activit mai la tinereţe, le spunea tinerilor nepoţi: “Dragii mei, mi-e scarbă şi mi-e silă de mine de cât cacat am mâncat eu ca activist, minţind o lume”… Deşi zicea aşa acesta, neavând cultura istorică şi politică necesară, nu şi-a dat seama când l-a prins în mrejele sale fanatismul pentru Iliescu, socotindu-l că “asta e altfel, decât tâmpitul ăla de Ceauşescu: vede lucrurile altfel”…”Altfel şi în acelaşi fel, îi replica Cristina unchiului cam tralala. De câte ori l-ai auzit pe Ceauşescu spunând că vrea răul cuiva? El numai pentru binele nostru se omora, al intreghurului pophor…Ăsta zice altceva; face altfel?” Acestea erau şi contraargumentele lui Horia, când intervenea dupî câte un vorbitor confuz, suplinindu-l adesea pe Marian Munteanu. Dar după ce a fost de mai multe ori buşit de către necunoscuşi din mulţime şi după ameninţările directe şi la telefon, Horia a fost sfătuit de Dragoş să nu mai apară în balcon, mai ales că de acum se şi aflase că era membru al partidului liberal, şi reapărând nu avea decât să aducă prejudicii partidului său care şi aşa era socotit că stă la baza acestei manifestătii “ilegale”. “Bătrâne, i–a spus Dragoş, vezi că ai intrat în colimatorul securităţii… Dă-te la o parte fiindcă este mare nevoie de tine şi mâine, când ţara se va limpezi”. În locul lui a inceput să apară tot mai des “omul lor”, studentul Mitriţă Bărbulescu, cel cu cheia balconului, fiind şi el anul doi la geologie şi apropiat profesorului Constantinescu, devenit decan şi un mare sprijinitor al studenţilor în lupta pentru limpezire. Odată cu spunerea adevărului seară de seară la miting mulţi studenţi au început să caute redacţiile ziarelor, să patrundă în ele, să scrie şi să publice

Page 256: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

adevărul. Cu ajutorul lor s-au creat noile cotidiene “Evenimentul zilei”, apoi, Revista 22,Flacara,(restucturată radical, de către poetul George Arion,antipăunescian ), România liberă, (rămasă numai cu vechiul titlu, în rest trecută total într-o atitudine de frondă faţă de noua conducere neocomunistă). Deoarece la televiziune nu se putea patrunde nici măcar cu o ştire, au declanşat un protest de stradă, cerând înfiinţarea unui post de televiziune privat, unde să apară şi un alt punct de vedere decât cel “oficial”. Mulţi studenţi erau de acum în redacţiile posturilor particulare de radio FUN şi apoi CONTACT, dar imediat puterea venea şi contaînfiinţa şi ea posturi care să anihileze cele spuse ţării de aceste noi voci prin eter. Cu mare greutate s-a putut înjgheba prima echipă care să emită şi pe un post de televiziune particular al celebrului dar cu viaţă scurtă, post SOTI, reuşindu-se astfel o primă fisură în monopolul informa-ţional, prin care a luat Iliescu puterea şi a condus apoi încă şapte ani ţara, din declin în declin. În ziua aceea Dragoş a coborât între fete, moment în care Cristina a luat-o pe Steluţa de mână, ducându-i-o în faţă ca pe o ofrandă, prezentand-o: “Domnişoara Steluţa Nicolau şi domnul Dragoş Io-nescu… Ţi-o încredintez, domnule, spre păstrare vesnică…” Atunci s-a produs acea invitaţie “la noi, poimâne… de ziua mea” a zis Steluţa în culmea emoţiei, pentru care a trebuit să se ţină de braţul Cristinei să nu facă pocinogul acela - să cadă, sau să leşine.

Invitaţia a fost acceptată cu mare plăcere de Dragoş şi alţi câţiva din grup aşa că în sâmbăta viitoare s-au pomenint primiţi cu mare căldură de două femei puţintele într-o curte mică şi-o casă de cartier din marginea de răsărit a Bucureştiului, sub o linişte ca o plasă caldă de azur.

POVESTIND LA PRIMA PETRECERE LIBERĂ

Era într-adevar luna lui martie, luna declanşării marilor iubiri, când Dragoş, cu Horia, Mitriţă, Cristi şi Dinu, ca băieţi şi

Page 257: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Cristina cu Georgeta, ca fete, se aflau în casa acelora cu care avea să-şi împartă toate zilele care vor urma. Intrucât încă era frig, masa îi aştepta pusă în camera cea mare de la faţă, din spre stradă, dominată de portretul fotografie mare înrămat al unui bărbat care semăna foarte mult Steluţei. Lui Dragoş i-a atras atenţia de cum a intrat, fiind tentat tot timpul să întrebe cine-i acolo, tata? Dar n-a facut-o, deoarece nici nu avea pe cine să întrebe, deoarece femeile, după ce i-a aşezat la masă, a trebuit să se ocupe de o veriţoară a Steluţei care venise cu soţul ei, oameni trecuţi de treizeci şi cinci de ani, cu copii mari pe care nu i-a adus. Aceştia au intrat cam timid in camera sufragerie unde erau nişte domni studenţi de care, mai ales el, avea şi frică şi respect, decând tot auzise despre studenţi în fel şi chip. Dar soţia l-a luat de mână şi l-a introdus cu ”hai,dragă, nu te mai prosti; studenţii sunt oameni inteligenţi şi n-or să stea ascum să te întrebe pe tine ce-ai fost acolo unde ai fost. Ai fost membru de partid şi maistru de fabrică şi atât tot. Aşa cum a fost o lume. Dar tu n-ai făcut rău nimănui şi n-ai fost implicat în prostiile ălora politice. Mergi acolo, zi buna ziua, stai pe un scaun si mai ales de vorba cu băieţi ca… bărbaţi, ce dracului…” Aşa a şi fost; studenţii l-au primit cu atenţie şi chiar curioşi să stea de vorbă cu un om cu originea la ţară şi cu munca şi acum la oras; chiar într-o fabrica, unde comunismul şi-a avut fieful, baza de mase. Parcă îşi spuneau: ia să vedem noi ce este cu viaţa socială din fabrica de azi? Omul - maistru - s-a nimerit a fi aşezat chiar lângă Dragoş, care – nu se stie de ce – Steluţa a ţinut morţiş să îl aşeze în capul mesei, partea de la geamul ce da spre stradă, iar pe nen-su Ticu,(cum îi spunea eacumnatului de verişoară), în stanga lui, în partea din spre perete, unde fusese aşezată “perechea” Horia şi Dorina, mai încoace, spre usă. Lângă ei a doua pereche Cristi si Cristina,ca, eventual, Cristina să poată ieşi să se mai ducă pe la femei,să ajute la bucatarie. In faţa lor era Dinu, adică cum venea în dreapta lui Dragoş, el, nelipsit de “la dreapta tatălui” şi mai noul Mitriţă Bărbulescu. Restul locurilor erau ale “femeilor de serviciu”, cum se socoteau gazdele, adică Steluţa, mama ei şi verişoara ei Marina. Sticlele de ţuică şi de vin erau deja pe masă, paharelele de asemenea la locul lor, aşa încât când au venit fata si

Page 258: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

mama şi Steluţa l-a prezentat băieţilor pe cumnatul ei de veriţoară şi pe verişoara-sa, aceasta le-a strâns mâna mare băieţilor, îmbujorată toată, cu bucuţele obrajilor ei ricidicaţi în vânt, dându-i un svânc în umăr bărbatului, când a ajuns la el:

- Hei, cumetre!… Toarnă ân pahare, că eţti bărbat şi gazdă; ce stai?

- Aoleu, da… Aşa-i, s-a ridicat Ticu în picioare, fiind de statură medie ca marea masă a poporului muncitor, tuns scurt, cu un smoc de păr într-o parte, grăsut şi el şi la fel de rozaliu în obraz precum consoarta sa, luând repede sticla de ţuică şi turnând cu mare grijă - şi destulă îndemanare- ţuica albă în paharele cele mici „de ţuică”. Când a fost gata, s-a simţit obligat printr-un semn discret al soţiei, să ridice primul paharul şi să îndemne lumea:

- Ei, hai noroc şi bine aţi venit la nou. Să ne trăiască sărbătorita…

- Traiască! au răspuns băieţii, obişnuiţi cu treburi de-astea de ale petreceri tinereşti, ridicându-se toţi în picioare, cu ochi la Horia care şi-a şi dres glasul ţi a început, cântând:

- Mulţi ani trăiască… versul doi preluat de toţi, de se născuse un cor puternic în tăcuta şi nemişcata casă a coanei Lisaveta. Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, laa… muulţii… ani.

Lumea care, întâmplător, trecea pe stradă, se oprea şi se mira: ce s-o fi întamplat de cântau unii aţa de tare “mulţi ani triască ” la vecina Save-ta?… Ce, nu stii? răspuneau unii altora: a împlinit Steluţa douazeci de ani… Azi, de “Buna vestire”…

Primul paharel de ţuică - de-aia „fiartă a doua oră” de nea Gheorghe, cumnatul gazdei de la Plătăreşti – a dezlegat rapid limbile. Si zice Horia:

- Domnule… Ticu...Parcă asa am inteles ca vi se spune: ia ziceţi-ne şi noua două vorbuliţe despre cum îi şi ce mai face clasa noastră muncitoare?

- A… s-a fâstâcit Ticu, grăsanele cu sticla spre umplerea celui de al doilea paharel. Mai nimic... De nimic am fost şi... înainte,- a arata el cu umarul peste pragul anilor '89 -’90 – şi mai de nimic sântem şi-acum… Mai ales acum!…

Page 259: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Cum, domnule, că… Noul conducator… Aici îşi are nădejdea şi de aici îşi trage seva puterii şi pentru partea asta de lume… luptă?, s-a întrebat Horia, cu o strâmbare semnificativă a gurii frumoase către colegi.

- Noul asta conducator trebuia să cam mai fi stat şi pe acasă, răspunse franct şi cu oarecare năduf domn Ticu. Nu de un unul ca el era nevoie acum...

Studenţii au intrat intr-o mirare mare, care i-a făcut să înalţe umerii: “Hopa!… Ia-te, vere, opinie!”

- Interesant…a făcut Dragoş, întinzând păhărelul să-i fie completat cu ţuicî, fiindcă în el mai avea şi nu obişnuia decât un păhărel. Aşa ştia el că e bine să se înceapă o petrecere ca să se sfârşească cu bine.Deci…întamplarea din seara de 22 decembrie a fost o eroare istorică sau… o forţare a notei; dumneata ce zici?

- Şi una şi alta… i-a dat răspuns pe loc Ticu, tocmai turnându-i lui în paharel ţuica şi răspunsul.

- Şi cine a… greşit atunci? a ridicat Dragoş păhărelul spre el,cu care îl întreba, luat drept martor.

- Studenţii… i-a răspuns, tot aşa de rece si liniar omul. Studenţii si oamenii noştri cu scaun la cap şi multă şcoală, care n-au ieşit în faţă şi n-au spus adevărul atunci, pe loc… După aceea... a fost deja prea târziu…

- Ei, poftim!… i-a servit-o Horia lui Dragoş. Mai zii ceva, bătrâne…

Dragoş a dat paharelul peste cap, cum văzuse el că fac tăranii când se aşează cu hotărâre la povestit, grăbindu-se adică, fiindcă aci erau ceva vorbe grele de vorbit.

- Deci… Faptele au şi intrat în istorie… Lumea, oamenii de la noi, aşa le-au consemnat… a zis el învârtind între degete păhărelul gol… Iartă-mă că pun o întrebare de cadre: dumneata aşa… personal… cam ce-ai făcut în viaţă, cum te-ai descurcat până acum, că noi,- ăştia aci de faţă -, suntem încă în stadiul ăluia care ascultă, notează şi învaţă. Si exemplul dumitale, perso-nal, ne poate fi în viaţă de mare ajutor… l-a luat Dragos pe om pe ocolite dar cinstit. Ceilalţi credeau în ceea ce spune colegul lor, aflat în

Page 260: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ultimul an al unei facultăţi de „românism”, cum era socotită filologia.

- Eu?… s-a aşezat mărunţelul, şi nu prea, după ce şi-a golit şi el al doilea păhărel, ca să-şi revină la “normal”, adică el cel de după două păhăre. Eu,dragii mei, slavă Domnului, văd totul cu ochii mei. A ţine şi acum la niste utilaje de prin ‘914 si de care nimeni nu se leagă, fiindcă ar sta pro-ducţia. Nu mai eşti tu – ce rost mai au ei, ceilalţi... M-am descurcat; şi cu ăia şi cu ăştia… Se zicea atunci “carte multă nu se cere, să fii prost, să ai pute-re”, adică să dai cu sapa într-un loc sterp, ca bolocanu. Da’ eu am prins a doua vorbă de la unii mai isteţi, care ziceau: ”ceva carte se cam cere, să ştii să te descurci în orice împrejurare din viaţa, care nu-i vejnică, şi ca să poţi învăţa ultimele documente de partid, care în ultimul timp se redusese doar la conţinutul ultimului discurs al tovarăşului.” Eu… am fost lăcătuş de întreţinere - meserie intre meserii, de care mereu este nevoie… De-asta nici n-am fost membru de partid, decât atunci când s-a pus problema să merg şi eu la o şcoală de maiştri, că nu puteam rămâne acolo doar un budulac de strâns şi ştemuit şuruburi şi piuliţe… I-am dat ăluia – secretarului organizaţei de bază – “partea”,el mi-a dat carnetul în câteva zile, şi hai, nenică, pe Zborului, la şcoala aia de maiştri… Dintre noi,ăia care am ajuns maiştri, majoritatea au intrat în politică şi au devenit activişti. Aproape toţi au devenit se-cretarii de partid prin fabrici, marii activişti ceauşişti veneau din rândul maiştrilor tineri. Ăstora eu le-am spus că pe mine – personal – asta nu mă priveşte…(Nimeni nu ştia că un frate de al lui tata a murit în munţi, luptînd cu arma-n mână împotriva securităţii înfiinţată de ruşi)... Mi-am întors apoi grija către copii… Să-i fac mari, să-i menţin sănă-toşi şi să-i dau la şcoală “până la capăt!”, adică până la studenţie… Iacătă băiatul acum este a dousprezecea iar fata trece din toamnă la liceu că este acum a opta… N-am trăit, până acum, degeaba… Aşa socotesc eu, nu ştiu cum vad alţi…

Marina, soţia sa, cât a vorbit bărbatul ei, a rămas în rama uşii nemiş-cată, iar când a terminat a venit si l-a sărutat - ţoc! chiar pe gură şi s-a întors la locul ei, spunând de acolo, ca pe o poezie de şcolariţă:

Page 261: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Brava, Ciocule… Mi-ai placut… Te propun la premiul Nobel…

- Păi cum, dargă, s-a dezmeticit el repede… Intrebarea e… cum văd dumnealor situaţia asta nasoală din ţara de azi. Că… nu se poate să nu ştie, sau să nu fi fost şi dânşii pe acolo, pe la universitate şi pe la cece când cu … ”evenimentele”…

Pe Dragoş l-a năpădit un râs al “jocului inteligenţei”, s-a tot învârtit în scaun şi a căutat pe la băieţi, cu o privire pe sub mână, să vadă cine răspun-de unei asemnea frumoase “provocări”… Dinu s-a uitat la Mitriţă, pe care-l ştia mare meşter la poveşit,” un cozeur desăvârşit”, student într-un an destul de “mic” dar suficient să fi făcut şi destulă istorie, fiindcă geologia are cu-rsuri de istorie generală, căci istoria pământului nu se poate dezlipi de cea a oamenilor. Mitriţă, care rămăsese cu privirea fixă în nea Ticu, era deja fascinat de logica simplă şi reală a acestuia, de aceea de-abia a aşteptat să-i spună ceea ce nu s-a văzut, nu se vede şi poate nu se va vedea decât în cărţi din viitor: jocul de culise. Dar timpul acela va fi deja destul de lung si al dracului de încâlcit, se gândea cu ce să înceapă. Toţi aşteptau de la el să demareze, dar n-o făcea. Ca un profesor sui generis, dintr-o intuiţie tot aşa a inteligenţei, numitul Ticu i-a pus o întrebare ajutatoare:

- Ce ziceţi domniile voastre, domnilor, de ăştia doi, care m-au uluit, domnule, cât de meşter şi al dracului au lucrat: Ilescu si Roman?

Page 262: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- E… a scăpat Mitriţă primul cavânt exclamaţie… Aţi pus punctul exact pe i… Intrucat avem de-a face cu cineva care “cunoşte problema” şi mai ales ne demonstrează că nu este cu nimic prins de patima partizanatului, hai să vedem aşa - sine ira in studio, cum se zice cand n-ai ură şi părtinire – cine sunt personajele şi ce rol au jucat şi joacă. Facem o trecere sumară şi liniară, că noi- studenţii- am şi obosit de când iî tot analizăm şi-i tot pre-zentăm în mărime naturală lumii. Deci… Ion Iliescu, şi cu numele lui de Ilici, pe care i l-a pus tatica-lui-şi nu naşul de botez,- fiindcă un asemenea naş n-a existat,şi dacă ar fi existat, de unde să fi ştiut el de numele de Ilici, pe care l-a avut Lenin ? Tatăl ăstei pacopste a fost fiul unui evreu-rus, fugit în România,el însuşi unul dintre comuniştii ilegalişti, dintre cei până într-o sută care erau prin anul ‘3O. Trecutul comunist al părinţilor l-a ajutat la ascensiunea grabnică,până la cea de secretar cu propaganda in comitetul central dar, din cauza lui Nicu Ceausescu, care trebuia sa-i ia locul tatălui la marea şefie, Iliescu n-a intrat în dizgraţia lui Ceausescu,cum minte el, ci pentru că începuse să-l cam înfrunte perfid, vizându-i locul. Din cauza asta l-a împins mai in jos, lăsat însă în rândul nomenclaturiştilor, hrănit tot de la gospodaria de partid şi cu un post de dendy - director la singura editură tehnică din ţară!…Belfăr!…Dar în aşteptare. Studiile la Moscova, (vizitat- rar şi tainic -de câte un invizibil cagebist, pentru că era demult in solda lor, chiar de pe când a fost student acolo)…Sta la pândă şi aşteapta momentul să facă ceea ce i-au pregătit “ilegaliştii” bătrâni din partid, (după scandalul pe faţă cu Pârvulescu), ca în caz când Ceauşescu devine indezirabil, deoarece a băgat partidul într-o criză insurmontabilă,să-l pună -pac!- pe Ionică Ilici, moţ-popândău, în locu-i, zicea acesta într-un limbaj pe care-l auzise pe la bunicii lui, mari viticultori din zona Râmnicu sărat.

- Bine; de ăsta mai ştiam şi noi câte ceva, a intervenit nea Ticu, cum aveau să-i zică băietii. Dar ălălatul -Roman- ce-i cu ele? De unde şi până unde alături de ăstălaltu’, dracului, că mi s-a şi acrit să-i tot pronunţăm nu-mele…

Page 263: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Aci povestea e mai lungă, a ridicat Horia mâna spre Mitriţă să-l lase şi pe el, că se documentase, şi chiar scrisese despre acest “caz”.

- Al doilea ăsta, a început Mitriţă să se desfăşoar, al doilea ăsta este tot inginer hidrotehnist ca primul, dar, paradoxal,ei nu se cunoşteau din apropierile lor profesionale, cum că ar fi lucrat cândva amandoi în acelaşi loc sau pentru că s-ar fi întâlnit cu vreo problemă în domeniu: nu! Unul - mereu prin partid: secretar pe la judeţene, ocupat, până peste cap cu propaganda, direct din comitetul central, pe când era secretar tocmai pe acest domeniu, decăzut până la director de editură,după cum am văzut- ăstălaltu’: profesor într-adevar la politehnică, exact la facultatea de hidro-tehnică. Dar de unde vine si provine el?...Unde şi când s-au cunoscut? Taic-su, un evreu rus,care a luptat în Spania împotriva lui Franco. Arăta a luptat ăsta p-acolo până s-a căsătorit cu o evreică spaniolă şi-l fac pe el. Având rude în România, în zona Roman din Moldova, îşi iau numele acestui judet şi, după venirea lui Valter Roman cu lotul Anei Pauker in Romania, “îl botează” pe fiu-său Petre, nume pur românesc; nume totusi cam universal: Peter, Pedro, Pitar, Piotr. Valter Roman ăsta lucrează cu rusul Nicolschi la înfiinţarea securităţii în România, ajungând până la gradul de colonel, când Nicolski ăla a fost făcut direct general. Când erau ei acolo pe sus, prin securitatea care lucra direct cu comitetul central, domnul-tovarăş ruso-evreu Valter îl cunoaşte pe domnul-tovarăş Ion Ilici Iliescu şi se imprietenesc. Prin chemarea de sânge: amândoi ruso-evrei, sau evrei-ruşi, cum se mai spune. Iliescu îi vizitează pe acasă şi, neavând copii, se juca cu Petrică, căruia - cică - la un moment dat i-ar fi cumpărat o biclicletă sofisticată, una chiar de curse; probabil având în vedere marea cursă de “hidrotehnişti” puşi să spele de toate relele şi de toate păcatele un regim atât de odios cum a fost cel comunist. Petrică a învăţat de mic spaniola “in casă”, franceza -la şcoală, dar şi cu profesor particular, fapt pentru care este trimis, după absolvirea liceului Mihai Sadoveanu de la şosea, al fiilor nomenclaturiştilor, la Toulos, la facultatea de… hidrotehnică; care i-a plăcut de atunci când a aflat că şi „tovaruşu Eliescu” făcuse această facultate, căci

Page 264: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

el tare l-a mai iubit pe tovaruşu, pentru bicicleta aceea… Natural… Când a aflat cine-i acum in locul lui Ceauşescu, a dat o fugă imensă şi i-a apărut alături aşa… ca dintr-o mare întâmplare istorică. “Petrica, tu?” a întrebat Zâmbi-Ilici, şi ia-l şi, îmbrăţişează-l, şi aşează-l alături lângă el. Aşa s-a întâmplat şi cu cel de al doilea mare ajutor al lui Ilici Iliescu- Golu Gotcan Golcurescu, cum îi spun studenţii, că altfel nu pot, mă ierte fetele. Fetele care erau de acum toate trei în rama uşii din spre bucătărie ascultând nemişcate, de fapt aşteptând să se termine ce se povestea ca să vină cu sarmalele, căci aperitivele erau acolo şi oamenii, cât vorbeau, mai şi mâncau, c-aşa-i la romani… Ăsta cine-i? întreabă Mitriţă asistenţa… Unicul fiu al lui “nea Fanică”, cum era denumit Ştefan Voiculescu, şef de secţie în editura tehnică. Natural… Gelu -„Geliţă” - venea pe la editură la tăticu, (în acest timp era trecut la sevici „prezent” pe teren, adică în munţi, să sape, în funcţia lui de geolog. Cum făcea? Işi scria o delegaţie, punea pe ea data plecării, lua bilet de tren, pentru decontare,se ducea două-trei zile pe la Poiana Braşov cu pipiţe, se petrecea „între filozofie şi clitoris”cum avea să spună pentru posteritate. Venea apoi în Bucureşti, se plim-ba prin cele baruri,câte mai erau pe atunci, şi când venea ziua de întoarcere, precută în delegaţie, se ducea în gara de nord şi cerea biletul de la unul care venea de la Braşov pe care-l punea martor şi document pentru decontare. Până a fost găbuit. Şi atunci a venit şi condamnarea aceea penală, pe care el a dat-o că ar fi fost pentru că „s-ar fi pronunţat împotriva lui Ceauşescu.”..Gândiţi-vă ce minte diabolică!...Iată cui i-a dat Zâmbi-Ilici încrederea” de a ”răspunde” de securitate: adică de a o dirija numai în folosul lor.). La editură l-a cunoscut pe tovarăşul director, s-au plăcut şi chiar s-au vizitat reciproc, înjurându-l în taină pe „bâlbâitu”,cum îi spuneau ei lui Ceauşescu… Limpede?… a intrebat Horia pe nea Ticu apoi către fete: V-a plăcut?… Mulţumite?… Asta-i “povestea” domnilor-tovarăşi cocoţaţi cu de la ruşi şi chiar de la francezi putere, în cârca noastră… Noi ne chinuim, ne storcoflim sa-i inlăturăm, sa le diminuăm puterea şi influienţa în neamul ăsta românesc, dar deocamdat- cam fără mari sorţi de izbândă. A dracului pecingine, cânt te năpădeşte, se ia şi

Page 265: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

la alţii şi...doar ne scărpinăm împreună. Simţim că nu avem sprijin din afară, aşa cum nu l-am avut nici in l947…

- Extraordinar, s-a scuturat de cele ce auzise mama Steluţei, putem s-aducem sarmalele? Asta pentru ca să nu se apuce ea de povestit, ce păţise ea şi cât suferiseră ai ei...

- Adu tanti aici la băieţi de toate, că m-au răcorit prin ce ne-au spus acilea, i-a cerut Ticu, făcând semn mare cu mâna peste masă de parcă aduna tot ce era pe acolo în bucătarie. Fiindcă eu de-abia acum mi-am cam venit de acasă… Nu complet, pentru că mie nu mi-e clar deloc, dragii mei, de ce nu ne-ajută acum ăştia din apus?… Nu zic eu de alţii dar de la fraţii noştri de „geantă latenă” am mari pretenţii. Să nu vii tu franţuz, să nu vii tu italian, să nu vii tu spaniol, să nu vii tu portughez să ne dai o mână de ajutor acum, când suntem la ananghie?… De ce ? … Ii las de-o parte pe englezi şi ameri-cani; ăştia… au acum interesele lor care nu se lovesc nici acum cu ale noastre, să zicem,dar ăştilalţi…?Uite, au venit nemţii...Au adus la săraci atâtea ţoale. Numai desluşirea noastră istorică nu, că n-au de unde, nu ne ştiu povestea...

- Ăştilalţi… a cerut Mitriţă asentimentul lui Horia să continuie el, deoarece Horia chiar trecuse să consume din aperitiv, care era excelent: perişoare, ouă umplute, cu maioneză pe deasupra, o feliutaţă de brânzică, puse pe o foaie mare de salată verde, un fir de usturoi şi unul de ceapă, verzi toate şi fragede. Ăştilalţi, a continuat Mitriţă, ştergându-şi degetele cu şerveţelul de hârtie, după ce avusese între ele firele de zarzavat încă cu apă pe ele. Ăştilalţi… sunt foarte ameţiţi. La ei mişcarea de stânga este încă prea puternică, răscoalele anticomuniste i-a speriat. Ei privesc aici ca spre un fel de dezastru. De Italia nu vorbesc, fiindcă guvernul de acum are in compo-nenţa sa preponderent comunişti, dar mă întorc la Franţa… Franţa de azi nu mai este Franţa marii aristocraţii şi a supremaţiei culturale pe continent, fiin-dcă marxismul a invadat-o şi a degradat-o, readucât - anacronic - spiritul revoluţiei franceze a lui Robespier, Danton şi Marat, din care cauză şi aici socialiştii şi comuniştii au devenit majoritari, facând Moscova să spere că în anul 2000 va face un salt de la

Page 266: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Mediterana la Atlantic, râzându-le în nas englezilor şi americanilor. In aceste ţări mulţimea începuse să creadă că egalitarismul comunist a scos masele din mizerie în Rusia şi în tările din estul Europei. Intelectualitatea franceză, in special cea de stînga, şi oarecum şi cea italiană fusese cuprinsă de “poezia socială” care era leninismul, socotit “marxism aplicat cu succes”, ceea ce făcuse ca însuşi marele actor şi cântareţ Yves Montand să devină membru al partidului comunist, alaturi de Louis Aragon si Elsa Triolet, poeţi „de marcă”, până când un regizor isteţ i-a cerut lui Montand să joace rolul principal al unui demnitar comunist dintr-o ţară din est, intrat în dizgraâia lui Stalin, şi, fiindcă nu l-a mai ascultat şi s-a abătut de la linia cominternistă, a fost dat pe mâna securitaţii ruse, care l-a făcut harcea-parcea. Ce-a pâţit Yves Montand ca actor, jucând acest rol, l-a edificat pe loc, rupând imediat ori ce legătură cu marxismul şi cu aberanta teorie marxist-leninistă care are la bază dictatura proletariatului, adică „ura de clasă”. Ura endemică dintre oameni, fraţi de acelaşi sânge... Deşi comuniştii s-au dat complet la fund acolo, după prabuşirea sistemului socialist din est, socialiştii au rezistat, arătând că teoria lor este încă valabilă, nu ca extremismul comunist, care nu admite şi proprietatea privată şi pluripartidismul, cum admit ei socialiştii şi social-democraţia din Europa. Aflându-se la putere în Franţa şi Italia, socialiştii şi comuniştii “moderaţi” fac tot ce le stă în putere ca în est masele să nu fie pierdute din mână, comuniştii să dea un pas înapoi şi să devină socialişti, sau chiar şi mai mult, chiar social-democraţi, să preia puterea, admiţând şi proprietatea privată, cât de cât, baza însă să rămână marea proprietate de stat, unde ei încă au o mare influienţă. Se ştie că politicienii francezi văd în Petre Roman „omul lor”, om de cultură franceză,(cu nici o legatură cu comunismul românesc al lui Ceauşescu – Do-amne fereste!) care este credibil intelectualităţii din ţară dar poate fi ţi celor din diaspora românească, unde în Franţa erau deja mari personalităţi cu nume sonore – Brancuşi, Enescu, Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca… Socialistul coclit Francois Mitterand vedea în Petre Roman (şi chiar şi in Iliescu), inşi care vor putea reabilita noţiunea de

Page 267: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

„socialism cu faţă umană”, cum era cel francez. Din cauza aceasta noul prim ministru “francofon” este ba la Paris, ba la Madrid şi în alte ţări latine din America de sud... El explică pe acolo că ceea ce s-a întamplat în România…”este o reală rupere de comunism, dar că nu se poate, deocamdată, să se treacă la privatizare, deoarece nu mai există nimeni din fostele clase avute care să-şi mai poată prelua averea.Din cauza aceasta statul îşi menţine încă preogativele de patron, atât al intreprinderilor cât şi al pământului, fiindcă ţărănimea “este îmbătrânită” iar oamenii de la ţară nu mai au nici un fel de utilaje cu care să-şi lucreze pământul. Am găsit soluţia de moment ca fostele ceapeuri „să devină asociaţii ale oamenilor prin care să-şi lucreze pământul prin intr-ajutorare”...Când i s-a relatat celebrul caz al bătrânului ţăran, care a fost întrebat de un reporter de la BBC dacă vrea pământul înapoi şi ce-o să facă cu el dacă-l obţine. “Să mi-l dea ei, i-a răspuns batranul, şi de lucru…asta-i treaba mea!.. Măcar că-l zgârmăn cu bastonul şi ne lucrat nu-l las”. La care noul prim ministru a zâmbit “superior”,spunând că bătrânul nu ştie ce vorbeşte. Ştie el - că pe calea Victoriei numai agricultură a făcut o “viaţă”. „Guvernul va da câte un pogon fiecărui om de la sate”- socotind că acesta se poate lucra şi cu bastonul bătrânlui, a continuat el ironic, cea ce a gândit domnul preşedinte Iliescu, care are o experienţă vastă în domeniu, conducând în viaţă două dintre cele mai mari şi mai importante judeţe cu agricultură, urmând ca, în raport cu cerinţele, să se redea o cotă din cît au avut oamenii, dar nu mai mult de 10 hectare, cu condiţia ca acest pământ să nu se vândă. Referitor la cazul bătrânului cu bastonul, Ion Iliescu- Zambilici, cum îi zicem noi studenşii,- a zâmbit tot aşa superior,- adică larg şi aiurea-, cu grimasa de dispreţ a atoateştiutorului zicând vorbe aruncate: “Ce poate să ştie un biet bătrân dintr-un sat uitat de lume, cei aceea agricultura intensivă, bazată pe ştiinţă şi tehnologie mo-dernă. Pe bucăţi mici, prin firimiţarea loturilor, niciodată maşinile nu pot fi folosite la randamentul lor”… Aşa dar ceea ce este de ştiut şi ceea ce este de făcut azi aci la noi numai doi oameni ştiu: primul ministru şi presedintele autonumit al republicii,şi nu al României. Cine cere si pretinde altceva este “ un om care habar n-are de

Page 268: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

realitatea românească a momentului actual, un nerealist care ne cere să ducem ţara la aventură şi destabilizare”, declară şi acum acest Iago Ilici, bâţâindu-se de pe un picior pe altul, într-un joc ameţitor, însoţit de zâmbete largi,în dreata şi în stânga, - de trebuie de nu trebuie - şi către prieten dar şi către duşman, arătând că el este altceva de ceea ce a fost Ceauşescu; ascultă şi întelege pe fiecare, dar de putut nu poate face decât ce stabileşte el cu majoritatea lui din CPUN. El ca “om de ştiinţă” şi de… ”cultură”- de ce nu? întreaba Mitriţă neîntrerupt spre cei de faţă, ştiind că asta nu îşi poate permite să aibe soluţie la toate - cum făcuse antecesorul –“ fiindcă acum începe separarea puterilor in stat şi nimeni nu mai poate aduce un singur punct de vedere… Ceea ce cer domnii din partidele istorice, reprezintă un punct de vedere dictatorial, abuziv, pentru ca domniile lor nu urmaresc decât să-şi recapete niste privilegii cu care poporul nu mai poate fi de acord, fiindcă realitatea româneasca astăzi este cu totul alta, pe care n-o mai cunosc, fiindcă domniile lor de aproape o jumatate de secol n-au mai participat la efortul colectiv de…muncă şi de menţinere – cât de cât – la nivelul de supravieţuire în regimul totalitar”. Analizânt acest spici al lui, pe care-l repetă ca şi Ceauşescu pe celălat cu societatea socialistă multilateral dezvoltată observăm cât de abil aruncă dictatura lui abuzivă pe adversar şi cât de perfid minte că cei din opoziţie vin din afară şi nu din puşcăriile cele mai crâncene din interior şi că, uşor uşor, construirea socialismului este şi munca lui, adică a poporului şi că el, care a fost mereu alături de popor, a contribuit al dracului la ridicarea digurilor din balta Brăilei şi a canalului Dunare-Marea Neagră, punând mâna pe lopată, lucrând în vânt, ploi şi sub zgârbaci de miliţian-câine… Uitaţi-l cum învârte vorbele şi noţiunile ocolind, uneori foarte inabil, a spune deschis că are de gând să menţină vechile structuri ani şi ani, adică atât cât va trăi el şi Brucan, care şi-au dat singuri încă 20 de ani… Să traiască cât or vrea dar în afara politicii româneşti. Noi studenţii asta cerem zi de zi în piaţa universităţii...

Dintr-o simplă petrecere liberă la o aniversare, unde un student venise să cunoască în propria ei casă fata de care se

Page 269: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

indragostise subit, adunarea catorva oameni s-a transformat într-un colocviu despre cele ce trăia ţara de câteva luni. Dar acest fenomen nu era doar unul izolat; peste tot, la servici, în tramvai chiar, în întrunirile publice dar mai ales în familii disputa politică, începută în 8 ianuarie 1990, a căpătat o tot mai mare afirmare a beligeranţei, devenind un război fratricid, ca cel de o sută de ani la francezi, din care nimeni nu ieşea mai luminat, mai întelept şi gata să cedeze pentru înţelegere. Aci era un alt aspect, care şi acesta era unul la fel de frecvent: se întalneau cei cu o viziune asemănătoare, cum de-altfel se întalneau destul de des, şi in mod de acum organizat, cei din cealaltă tabara a foştilor, care-l preamăreau pe Iliescu şi se agăţaseră de pulpana lui ca de paiul salvator. Aceştia – graşi, pusi pe trai pe vătrai, râgâiau, beau şi mâncau şi plangeau poporul sărăcit “pe care boierii şi moşierii încercau să-l ducă iar sub jug, să-i pună iar botniţă la gură şi ei să se plimbe iar pe la Casablanca aia şi pe la cine ştie ce mama dracului de cazinouri de-alea americăneşti, că ne-au înebunit cu kenturile şi cu drogurile lor de când cu răsturnarea aia tâmpită din decembrie”... Erau destui si de-aştia pe care se baza puternic Iliescu, rechemându-i să-i fie scut şi tovaraşi de drum... Numai tovaraşi de drum fiindcă, in sinea lorîncă îl plângeau pe cel pe care el tocmai Iliescu l-a mazilit şi că, pe undeva,îi purtau pică. Dar mai bine cu aştia decât cu cei care mă contestă şi mă fac direct criptocomunist şi “aceiaşi Marie cu altă pălărie”. Intr-o asemenea situaţie, după nişte sarmale care ţi se topeau în gu-ră au venit si paharele alea de vin şi Dinu s-a simţit obligat să continuie pâ-nă la capăt cele pornite de colegii lui de a face prezentarea generală, chiar exhaustivă a ceea ce trăiu de o bună bucată de vreme. El a zis, punând paharul pe masă, după sorbirea lentă a licoarei galbene de “căpşunică” de Olteniţa:

- Schimbarea din ianuarie n-a fost decât un simulacru pentru că toate structurile statului socialist au rămas intacte. Şi nu mă refer aci la sistemul de organizare ca scheme, ci la oameni. Cu aceiasi oameni nu poţi face niciodată altceva decât ştiu şi vor ei să facă. Ceea ce a fost simptomatic este faptul că aceştia nu au ripostat cu nimic la decapitarea conducerii centrale. Stateau ca motanii şi aşteptau să vadă cine le deschide de acum uşa sus şi le

Page 270: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

zice: „Bună ziua, băieţi, noi suntem alde noi nenea pentru voi, staţi acolo pe scăunelul vostru şi vedeţi-vă de treburile ce vi se vor spune cum să le faceţi prin directivele noi ale noastre… Aşa se face că tot cei care au fost au devenit primii membri de nadejde ai FSN si au preluat băieţii imediat atribuţiile partidului, ale sindicatului şi bineinţeles menţinându-le cu străjnicie pe cele ale administraţiei. Mai fă Reformă, Gheorghe, de aici încolo dacă mai poţi, adică, dacă ai cu cine?! Da… Pentru a da impresia de altceva, de demo-craţie reală adică, s-au făcut acele alegeri fulger prin făbrici şi la sate, să se puna repede câte un baci tot de-al lor pe la fiecare loc de muncă. Mulţimea a reuşit însă să schimbe pe mulţi, mai ales la vârful colectivităţilor locale, dar când cei doi hidrotehnişti au observat că apele, adică oamenii, au început să sape şi mai in adânc, cu tendinţa de a aplica prevederile punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, cu pericolul de a se ajunge cu inlocuirea şi a domnilor hidrotehnişti, aceştia au strigat "Help!"… Adică pe româneste “stop!” “Nimeni nu se mai schimbă! Avem nevoie de specialişti la conducere… Altfel se prăbuseşte economia naţională!”… Astfel marii comunişti au devenit peste noapte specialişti de neînlocuit.A fost primul gest de oprire a Revoluţiei, a fost primul pas de îngrădire a Reformei…Totul a continuat să funcţioneze de atunci neclintit, în virtutea inerţiei; cu acelaşi “sistem de relaţii”, care a resuscitat corupţia şi nepotismul iar când Petre Roman a reuşit să capete dreptul legal să înceapă privati-zarea, a dat drumul mai întai comerţului cu amănuntul, îndemnându-şi pri-etenii să se înfigă primii, să ia ce-i mai gras, pentru că ei vor fi primii care se vor constitui într-un partid - după model vesteuropean - unde partidul va avea nevoie de bani, ce vor veni - oficial - prin cotizaţii grase de la membri, care, dacă vor avea din comereţ,vor da mai mult la partid, cu care să facă faţă astora din fostele partide istorice,care au reînviat - “fir-ar mama lor a dracului, de unde or mai fi ieşit, că noi îi ştiam demult lichidaţi fizic prin închisori?!”… Aceleaşi comenzi slabe, aceiaşi beneficiari, tot mai anemici, în industrie, aceiaşi tehnicieni agronomi şi aceleaşi planificări ale arăturilor şi semănăturilor; aceiaşi oameni de decizie a treburilor curente, aceiaşi în

Page 271: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

administraţia locală, cu mici treceri dintr-un loc în altul a unor primari şi miliţieni, prea deochiaţi în comunism,care au reprezentat elementul concret de coerciţie si de guvernare în totalitarism… Căzând piaţa CAER-ului produsele de proastă calitate nu şi-au mai găsit piaţă de desfacere, numiţii be-neficiari…Ia spuneţi, domnişoară Steluţa, ce face producţia marfă la domnia voastră în fabrică, fiindcă ştim că lucraţi la “Bunuri casnice”parcă, nu?

- A… a făcut Steluţa surprinsă cu platoul de prajituri pe care tocmai vrea să-l pună pe masă. Facem cutii de scule pentru maşini cu miile, care au umplut doua ateliere până sus la tavan. Zac aici că nu mai avem beneficiari. Sunt mari, grele, din talbă groasă, de pe care se ia vopseaua repede şi foştii beneficiari s-au îndreptat către nişte firme ungureşti sau poloneze care fac niste cutii mai mici, uşoare, îmi para chiar din material plastic… Asta-i marfa noastră azi-o facem pe degeaba.

- Vedeţi, a arătat Dinu cu ambele mâini spre Steluţa, adresându-se în principal celui care se dovedise extrem de interesant să-i asculte pe studenţi “cu urechile lui” si nu cele ce se spuneau de catre duşmanii lor prin fabrică. Plus de asta… materia primă care venea de acolo, din fostele ţări CAER, n-a mai venit şi nu mai vine; furturile din intreprinderi - furturi organizate de către foştii conducători, care simt,- nu sunt proşti,- că ce-a fost n-o să mai poată fi. De aceea aceste “furturi” au golit magaziile, nu numai depozitele de materia primă dar şi de scule…Ce, dacă suntem la facultate, nu ştim ce-i într-o fabrică sau într-un sat? Oho… Să fie domnii comunişti sănătoşi că noi ştim bine ce şi cum. Şi nu numai noi- întreaga ţară lucidă! Şi ştim că foştii directori,- foarte mulţi realeşi,- sunt acum mari oameni de afaceri, intraţi cu unii ofiţeri de securitate, şi ei „scoşi”, ca „ceauşişti”, cu care au rămas în cârdăşie, cu care au deschis afaceri chiar cu exteriorul, primid repede aprobările de care au nevoie, fiindcă ştiu la cine să se ducă să le pună ştampila. Unii şi-au şi deschis deja „ateliere particulare”, paralele cu intreprinderea pe care au condus-o, sau încă o conduc, făcând să apară acele „intreprinderi căpuşă”;ati auzit de ele, nu?

Page 272: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Cum de nu, a zâmbit pe sub mustaţă nea Ticu. Păi într-una de-asta lucrez eu acum… Sântem în relaţii cu nişte italieni; tamjă mare, vă poves-tesc eu acum. Aşa domnul… cum vă zice? (Dinu Pătruşcă,s-a recomandat,repede şi direct Dinu). – Aşa, domnule Dinu, dragă, şi... mai departe? Ce este si ce-o sa fie mai departe?

- Ei… şi-a ieşti Dragoş din muţenie… O să fie ce-o să fie, şi-o mai mare porcărie, vorba evreului înţelept...Uite...s-a devoalat şomajul… care a lovit tocmai în revoluţionarii noştri… O să urmeze o tot mai accentuată izolare a noastră… Şi vom fi tot mai accentuat arătaţi cu degetul că din cauza noastră, a celora care “nu lasăm guvernul să lucreze” stă ţara pe loc… Metodele din anii de “educare forţată” se vor prelua; educatorii care trebuie să ia pânza de pe ochi neamului nostru vor fi reduşi iarăşi la tăcere, şi vor urla iar alde Păunescu şi Jana Gheorghiu de la Scânteia tineretului, care pune la punct pe orice tânăr care încearcă să scoată capul şi să arate neschimbările din atâtea şi atâtea locuri de producţie, împreună cu „omul minerilor” şi cântăreţul lor acerb, urlătorul Vadim Tudor. Curând vor reînvia cenaclul “Flacăra”, scriitorii de partid vor reveni la radio si la posturile de televiziune, bineînţeles cu alte sloganuri, alte versuri şi alte argumente care să facă a nu se vorbi nimic despre ce a păţit neamul nostru 45 de ani de bătaie de joc a fiinţei si de distrugere a economiei şi mai ales a sufletului nostru de creştini şi de oameni paşnici, crescuţi în frica lui Dumnezeu…

Intervenţia aceasta a lui Dragoş a readus femeile în usşă. Mama Steluţei a ascultat cu respiraţia reţinută, lăcrimând chiar, auzindu-se vorbind de suferinţa celor duşi şi mai ales de bunul Dumnezeu. Mai era şi mândria celei care vedea în Dragoş viitorul ei hginere, de o asemenea cultură şi cu o aşa de frumoasă înfăţişare. Dragoş a simţit ceva şi a ridicat mâna în sus, arătând la tabloul din spatele lui şi întrebând: “Cine-i omul din tabloul acesta?” Răspunsul a fost unul neaşteptat. Nu era cine presupunea el - tatal iubitei lui, spre care se uita zâmbindu-i, aşteptând răspuns. El a venit însă de la mamă. Coana Lisaveta,- cum îi ziceau vecinele,- a trecut uşor pe lângă scaunele băieţilor şi s-a

Page 273: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

apropiat de tablou, pe care l-a şters frumos cu poala şorţului, lăcrimând şi reuşind greu să se abţină, zicând, cu un oftat lung:

- Aici-i chipul fratelui meu Laurenţiu… Om de carte… Profesor universitar la Cluj… Dac-aţi şti unde a pierit fratele meu… Si in ce chinuri… Că eu nu le-am spus nimic, până acum la ai mei despre fratele meu. Au ştiut că este fratele meu şi atât...Dar acum îndrăsnesc şi vă spun domiilor voastre că fratele asta al meu şi-a chinuit oasele l5 ani prin puşcăriile comu-niste pentru că vorbise frumos studenţilor de spre Iorga, despre Lovinescu, despre Nichifor Crainic şi unul Radu Gyr, pe care i-a cunoscut personal,ca pe nişte oameni de mare valoare… El s-a prăpădit în Balta Brăilei… N-a mai putut suporta să doarmă într-un saivan de oi din stuf, direct pe pământul gol şi să care pîmânt la făcut diguri cu doua scânduri duse cu un preot romano-catolic de prin Ardeal. Pe o ploaie, clefăind în noroi,cu „urma” de bocanci pe care-i mai avea in picioare, numai ramele, a căzut pe-o pantă a digului unde s-a rostogolit într-o groapă, de unde se luase pamant, plină cu apă şi n-a mai putut ieşi de acolo… Mi-a povestit om care l-a vazut, care a venit la mine, după douazeci de ani, să-mi povesteasă… Cică ar fi zis, săracul, când se ducea la vale: “Doamne, în mâinile tale-mi dau duhul”…

Steluţa, Dorina şi Georgeta plângeau. Cristina numai clipea cu ochii ei mari si se uita mare, mare de tot la omul din tabblou. Dragoş s-a ridicat în picioare, cu paharul plin, şi-a zis cu voce tremurată de emotie:

- Domnule profesor, ai, după ani, omagiile şi condoleanţele noastre, ale unor studenţi care ne-am ridicat să vă eliberam spiritele... Dumnezeu să vă ierte şi să vă aibe în pază, în vecii vecilor, amin...

- AMIN… au zis cu toţii, vărsând câte o picatură de vin jos…

Dragoş s-a ridicat de la masă, a cuprins-o pe viitoarea lui soacră de după umeri şi, cu ea a pornit spre bucătărie; din uşă prelund-o şi pe Steluţa, cu cealaltă mână, cărara le-a spus din mersul către afară, la aer si lumină:

Page 274: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Dumnezeu să-l ierte pe domn profesor Laurenţiu… A fost un martir al neamului… Iar voi să aveţi încredere în mine fiindcă vă iubesc cu toată dăruirea... Afară şi-a sărutat noua lui mamă,pe obraz. atent şi protocolar, iar pe Steluţa direct pe gură,ca pe propria lui iubire, zicându-i dulce: “Albastriţa mea albastră..Tu vei fi, vei fii a... noastră”…

DRAGOSTE ŞI URĂ ÎN MITINGUL MARATON1.

In seara zilei de l9 aprilie 1990 – exact la patru luni de la întoarcerea lui Ion Ilici Iliescu de la Moscova - în mijlocul capitalei se adunase atâta lume pe marile bulevarde Magheru şi Bălcescu, cum poate doar la moartea reginei Maria să se fi adunat. De jos, din piaţa Unirii şi până aproape de piaţa Ro-mană, s-a zis că tot tineretul studios al capitalei - elevi, studenţi,chiar şi copii sub şapte ani - veniseră aici să se amestece cu marile personalităţi ale ştiintei şi culturii, profesori,medici, ingineri,tehnicieni, tineri muncitori, oameni din comerţ, actori, scriitori şi ziarişti români adevaraţi şi cei de la toate agenţiile de presă ale lumii,la care s-au adaogat oameni de ştiinţă şi cultură veniţi din ţară şi din Basarabia. Ei stăteau cu urechile şi inima deschise să asculte cele relatate de la faţa locului de către muncitori şi mineri, ingineri şi medici, agronomi şi scriitori, actori şi ziarişti, studenţi şi elevi, foşti deţinuţi politici şi unii foşti activişti de partid, dezisi complet de ideologia marxist-leninistă, ca şi de „porcăriile neocomuniştilor din prezent”, după cum a declarat inginerul Sergiu Cunescu, dezident de la uzina 23 august. Fiecare povestea ce-a avut de patimit sub regimul Ceauşe-scu şi cese păţea acum, sub regimul Iliescu... Toţi îşi arătau, în final, indignarea pentru oprirea şi deturnarea Revoluţiei şi neinceperea Reformei necesară după fiecare revoluţie. Toţi cereau, cu vehemenţă să fie daţi jos – sau la o parte – cei care se insinuaseră diabolic iarăşi la conducere. Desigur că în masa de sute de mii de oameni mişunau şi cei care nu vedeau cu ochi buni acestă contestare colectivă de o uriaşă amploare. Erau veniţi aici şi destui foşti activişti înrăiţi, care-şi pierduseră „dreptul” de a pune la punct pe oricine zicea ceva de

Page 275: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

rău despre partid, care-l cunoscuseră “personal” pe tovarăşul Iliescu ca pe un “om de mare omenie”, (nu mai ziceau ca pe “un adevărat tovarăş”, fiindcă nu se mai purta cuvântul). Veneau aici şi foşti securişti, scoşi din funcţii, dar şi dintre cei rămaşi activi, trimişi special “să vadă” şi “să audă” cine şi ce se zicea, pentru a “studia fenomenul” în vederea găsirii soluţiilor de „ contracare” a unui asemenea fenomen de mase, cu care comuniştii nu se mai confruntaseră nici măcar în anii 46-47, fenoment social nemaiîntâlnit în România… După „reuşita” de la Târgu Mureş - unde se pusese faţă-n faţă o masă de “români” înrăiţi şi una de maghiari speriaţi, fiecare de zvon diferit aruncat de securitate că unii vor să-i expulzeze pe ceilalti,(ungurii pe activiştii aduşi aici de Ceauşescu şi românii pe ungurii care cereau iar Ardealul), ciocnirea a dvenit violetă, care s-a soldat cu caţiva morţi din partea maghiară şi doar cu o bătaie cruntă a unui activist numit Mihăilă Cofariu, român pârât, (motiv folosit de Iliescu şi consilierul lui “special” Virgil Magureanu să anunţe reînfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, celebrul SRI, dat în grija acestui propunător, fost ofiţer de securitate chiar sub Ceauşescu, scos de acesta pentru că „ar fi fost prins”în ceva întâlniri de taină cu Iliescu). Acuma acesta îşi trimitea seară de seară oamenii săi „speciali” aici să vadă care ar fi modalitatea de rupere a acestui lanţ uman care blocase complet circulaţia în mijlocul capitalei pe artera nord-sud. Ştiind că tot forţa oarbă a românilor chemaţi de prin satele din jurul Târgului Mureş a rezolvat cazul, la o astfel de forţă se gândeau s-o folosească, dar ea trebuia să nu apară a fi organizată, ci ca venind singura, ca o nevoie a poporului care sare in apararea tocmai a Revoluţiei pe care nişte golani şi chivuţe din capitală au pus-o în primejdie. Era cazul cel mai greu de relevat, al hoţului care după ce a furat, da unuia din gaşca sacul cu bani să strige hoţii, arătând după un biet tânăr care fuge să prindă tramvaiul. Deci nu neocomuniştii erau în primejdia de a fi demascaţi şi daţi jos de către neamul românesc, ci poporul era in pericol sa fie iar subjugat, (de cine, Doamne?) şi abătut iar de la calea cea bună a revoluţiei, acea revoluţie “a întregului popor”, dar împotriva, iar : “a cui, Doamne?” Le-a trebuit 52 de zile să caute

Page 276: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

alte modalităţi de incitare, de divizare şi de împrăştiere a acestei uriaşe mase de oameni de o intelgenţă rară, coerenţi şi foarte „periculoşi” în a convinge ţara şi străinătatea că în România într-adevăr comuniştii n-au fost clintiţi din scaune. Văzând că zadarnic au încercat prin ziarele lor şi prin telejurnalele incitatoare de la televiziune să arate “pericolul naţional”al unei asemenea manifestări „iresponsabile” şi mai ales neautorizată şi că efectul era invers,noii conducători au trecut la răstutnarea adevărului. Acolo unde tinerii veneau şi strigau pentru schimbe,zi de zi,iar noaptea dormeau aici în corturile amenajate in spatiul verde din faţa teatrului naţional, să apere şi noaptea cu trupurile lor “zona libera de neocomunism”, cum scria pe fâşia aceea albă şi lată, lunga de la universitate şi către colţul teatrului din spre bulevardul republicii, ziarele şi televiziunea îi prezenta ca pe nişte drogaţi care fac „orgii sexuale” în mijlocul capitalei... Tineri reaminteau zilnic scopul venirii lor acolo, strigând de mai multe ori pe zi: “Noi de-aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până cand n-om câştiga libertatea noastră!” Toate luările de cuvant aveau în conţinut cererea expresă ca în fruntea ţării sa nu mai fie tot un om atat de compromis, prin trecutul lui de mare activist al partidului comunist, fiindcă, uitaţi: el are „altfel de vederi” despre proprietate şi „altfel vede” democraţia, o democraţie a lui,una “originală”, cum a declarat de atâtea ori. Ori demo-craţia este numai una: ori e, ori nu e..Altfel de democraţie, decât este ea în Europa de vest şi în Statele Unite, nu există… Din seara aceea s-au montat corturile, care au fost loc de odihnă iepurească a celor mai revoluţionari dintre tineri, studenţii adică, dar nu numai ei. Şi-au aşezat corturi aici “Asociaţia luptătorilor din decembrie”, “Liga studenţilor, “Asociaţia 21 decembrie” şi…”Tineretul naţional liberal”, sub directa oblăduire a lui Horia Bertea. Eşarfa cu emblema tineretului liberal n-a stat decât o zi, nu pentru că Radu Câmpeanu, liederul partidului, un „fricos” şi un „oportunist” condamnabil, n-a fost de acord cu un asemenea mod de manifestare, ci pentru că Dragoş iar i-a atras atenţia lui Horia: “Bătrâne, ce-am vorbit?… Securitatea n-a murit… Comuniştii pregătesc o răzbunare teribilă... Fi prudent; ascultă-ţi şeful de partid. O fi el cum o fi, dar simte ceva,

Page 277: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

sau chiar ştie ceva”… Horia i-a răspuns cu dinţii strânşi, ascultându-i totuşi, sfatul: “Mda… Domnul Campeanu crede că poate determina nişte comunişti înrăiţi să cedeze prin… lupta parlamentară”…”S-o creadă el! i-a replicat Dragoş, bătând un ţăruş chiar lângă rigola de intrare în teatru. Şi acum şi-n ’47 au luat puterea cu japca, prin violenţă şi viclenie. Cu aceleaşi mijloace trebuie să-i scoatem noi acum pe ei din viaţa politică…Va trebui să stăm aici zi şi noapte, până fenomenul şi glasul nostru va înconjura lumea civilizată, va cuprinde oraşele şi va trece treptat şi la sate. In cazul ăsta n-or să mai aibe ce să facă: vor ceda!… Dar… noi atenţi… să nu fim prinşi nepregătiţi, sau pe picior greşit, căci de noi depinde totul. Dacă pe noi ne-a scos din luptă, partida este caştigată de ei. De aceea... să nu ne expunem”… Pe lângă el se mişca în forma de umbră divină Steluţa Nicolau, care-i da sfoara, cleşte sau ciocan, lucrând grav şi în tăcere ca la construirea propriei lor case. Ea sărea dintr-un loc în altul, după cum se mişca Dragoş sau era nevoie de ajutorul ei. Din seara aceea, de la onomastica ei, Steluţa nu s-a mai despărţit de Dragoş. După plecarea celorlalţi colegi şi a familiei Pălămidă, adică a lui nea Ticu şi a Dorinei, mama Steluţei a venit la el cu mainile a ruga la piept, zicându-i că… dacă locuieşte la cămin – şi asta este departe – el este rugat să rămână le ele, căci are camere – slava domnului – patru. Dragoş a mulţu-mit şi a spus că el se află în pregătirile pentru examenul cel mare, cel de diplomă. Mulţumeşte pentru invitaţie dar mama lui i-a spus că nu se cade a rămâne la o fată chia din ziua când o vizitezi, chiar dacă o iubeşti cu cerul şi pământul, cum mărturiseşte el c-o iubeşte pe Steluţa lui albastră. Şi n-ar fi numai asta, dar el – realmente – are stilul lui de viaţă, modul lui de a se pregăti, ştie “bleascul” lui de la cămin, unde s-a obişnuit cu cei doi din cameră. Poate… cu alta ocazie… Când tensiunile vor mai slabi – şi faculta-tea şi manifestaţia anticomunistă – îi răpesc timp enorm, şi n-ar vrea să mai deranjeze cu asta şi pe alticinea; recte – pe ele. Ştia, simţea că nu peste mult timp el va fi aici, - al lor – fiindcă fata, dar şi mama, i-au plăcut, extraordi-nar; ce mai – s-a indrăgostit de ele “lulea”, ceea ce el credea că n-o să se întâmple niciodată… Era de acum noapte şi

Page 278: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Steluţa s-a oferit să-l conducă până la tramvai, fiindcă ceilalţi erau demult acolo. Aşa s-a făcut că au mers lipiţi unul de altul până la tramvai, mai cu vorbe, mai cu pupături. Ajunşi acolo el a zis că nu poate s-o lase pe ea singură pe întunerecul ăla şi a con-dus-o el pe ea înapoi, până în poartă. Acolo, după alte îmbrăţişări şi pupături ea a zis că el nu poate pleca aşa, neînsoţit şi iar au bătut calea invers. Au făcut drumul ăsta de câteva ori, timp în care şi-au povestit viaţa, până când, când era de-acum mult trecut de miezul nopţii, el n-a mai lasat-o să se mai mişte din poarta. I-a prins uşor mâinile, s-au apropiat până la ochi în ochi; ea s-a rezemat de gard, a închis ochii cu o dulce abandonare, i-a stras şi ea mâinile lui, cu o chemare oftat adânc. Ameţit de această chemare i-a lăsat mâinile libere şi le-a suit pe ale lui in părul ei moale şi parfumat, cu miros de albăstrele adică de viorele, i-a ferit bereta de împletitură manuală şi i-a mângaiat obrajii care ardeau de dor. Gura ei era atunci un boboc de migdal întredeschis şi chema cu vraja unui joc de ape pe care numai un lac adânc îl dă, sub clar de lună. “Sufletul meu drag, s-a pomenit Dragoş spunându-i. Te iubesc”. Buzele lor s-au unit şi-n ele suna, trăia, un cântec ce nu se mai putea zice; doar simţi. După clipele de sărut, care parcă au durat o veşnicie, el s-a deslipit de ia, i-a prins iarăşi uşpor mâinile şi a rugat-o să se ducă în casă, fiindcă e târziu şi afară âncepuse să se lase frigul dimineţii.” Noapte buna şi la revedere. Voi venit cât de curând la tine”… In clipa aceea spre răsărit se lumina cerul. Steluţa şi-a dus mâinile la faţă a vinovăţie nevinova-tă exclamând: “Va-ai… se luminează”… ”Ne-au apucat zorile”… i-a răspuns el acum de la doi paşi departare… ”Zorile vieţii noastre”… a mai şoptit ea şi fiecare a prins a merge repede, repede parcă spre a grăbi spre ziua revederii, ea spre casă şi el în lungul strîzii într-o plutire între vis ţi realitate cum poate este drumul prin nori, dacă acesta ar fi posibil să se facă folosind picioarele.

2.

Când a ajuns în poarta uzinei de ţevi Republica, primul tramvai era deja în staţie, la capăt de linie şi astepta. In vagon nu

Page 279: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

era decât un singur tanăr care sta cu capul pe bratul stâng, să se odihnească, fiind sculat prea din zori, sau poate pentru că până atunci nici nu dormise: ar fi avu o„anume” treabă. Acesta parcă îl aştepta, uitându-se la el cu bunăvoinţă. De-abia aştepta să vie lângă el să stea de vorbă cu cineva, căci se plictisise singur. Dragoş i-a zis “bună dimineaţa” şi s-a aşezat pe scaunul din spatele lui, să poată schimba câteva cuvinte, deşi lui de aşa ceva nu-i ardea.

- Ce dimineaţă frumoasă… a zis tânărul, uitandu-se înapoi spre cartier, de unde se banuia soarele.

- Intr-adevăr, a recunoscut Dragoş, căutând şi el spre înapoi, spre locul de unde venise. Câteva clipe nu au mai scos nici o vorba. Intr-un târziu acela zice:

- Fuseşi pe la vreo… fetiţă?… Intrebarea i s-a părut şi lui apoi cam aşa…adică nepotrivită, încât părea că s-a simţit jenat. S-a ridicat în capul oaselor şi şi-a aşezat basca bleomarin mai bine şi şi-a tras în jos geaca de blugi…Intreb şi eu ca ăla…Că nu te-am mai văzut prin cartier până acum.

- Domnule… a lungit Dragoş răspunsul, spus ca între băiaeţi: cam aşa ceva…

- Iham… Foarte bine… s-a întors acesta spre el, pe partea din spre geam, cu spatele la restul vagonului. Mihai Avram imi zice, şi-i întinde lui Dragoş o mână peste scaun, pe care se aşezase la loc, mână cu care i-o şi strânge apoi cu caldură. Dragoş a evitat cateva clipe, zicând apoi convins, apăsat:

- Stelian Popescu… jurnalist. (I-a venit tam-nesam numele celui mai mare ziarist - se zice - pe care l-ar fi avut ţara).

- Domnule… a început tânărul o obişnuită destăinuire: am împlinit şi eu ieri douăzeci şi cinci de ani şi azi noapte… de!… Ziua mea, nu?… cu prietenii; rudele… Una, alta…dar mai ales EA... Dac-am dormit doua ore… Una peste alta… Nu-ş cum dracu rezist azi că…sânt de servici toată ziua. Aici ăla a căscat şi Dragoş s-a gândit instinctual să-l întrebe unde lucrează; şi chiar l-a între-bat. Ăsta, după ce a căscat iar şi s-a întins, a răspuns în modul cel mai firesc:

Page 280: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- În piaţa Universităţii… de parcă ar fi spus la Vulcan sau la Timpuri noi...

- Cum aşa ? s-a mirat Dragoş peste poate, dându-se pe spate, să-l privească mai bine, ca pe un trăsnit… Acolo… nu vine nimeni la servici… Aud că acolo vin ăştia,… revolutionarii, sau cum le zice… Acolo sunt chestii de-astea „politice”, nu prea mă pricep. şi nici nu mă interesează… Dacă nu-ţi face plăcere, de ce să mergi acolo?… Şi mai ales aşa… din zori…?

- Plăcere? a întrebat tânărul aerul de afară. De-abia acum îmi dau seama de marea greşală pe care am făcut-o… Trebuia să fi mers şi eu la o facultate, domnule, nu la… (ultimul cuvânt l-a spus ferit, mai către urechea lui Dragoş, nu înainte de-a trage cu ochiul prin vagon să vadă dacă a mai urcat cineva)…

- I-ham-ham… a făcut Dragoş ca un început de nechezat de mânz… când vede mama sau lupul. Deşi nu inţelesese bine ultimul cuvânt dar îl intuise. E o chestie…a admis continuarea dialogului obscur. Eu unul nu m-aş fi dus nici acolo dar nici prin piaţa asta a… Universităţii. Deşi, dacă ai reţinut, meseria asta de jurnalist, cam către acolo ar trebui să mă trimită zilnic, să văd: ce-i,domnule, în definitiv acolo? Ca să scriu şi eu într-o zi ceva… Insă sunt destui care o fac… In fel şi chip… Unii înjură fenomenul, alţii il ridică în slăvi… Eu sunt ziarist la partea economică: reclame, articole despre producţie; industre; adesea comerţ. Altă mâncare de peţte, cum se zice…

- Domnule… s-a întors mai bine spre el tânărul acela cu bască, cu o mână plimbată nesigură pe la gură… Dumneata ştii că tinerii ăştia nu-s proşti deloc şi că au dreptate?!…

- In ce… sens? a făcut-o Dragoş pe scepticul. (Fiindcă înţelesese de la profesorul Ian Dulescu că „acum, în România, în politică a început un teribil joc al inteligenţei. Fiecare parte îşi pune serios mintea la bătaie. Să vedem însă pe care o pricepe, până la urmă, neamul românesc; fiindcă de popor ne-am lămurit.) ”Oi fi tu şmecher, i-a zis Dragoş în gând, dar aci ai dat peste tata inteligenţelor”.

Page 281: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Că… alţii trebuiau să fie acum la vârf şi… altcumva trebuia să se petreac lucrurile după izgonirea - de fapt - lichidarea lui Ceauşescu…a apăsat el într-un anume fel pe cuvântul „lichidare”.

- Alţii… care?... Şi… altcumva… cum?- Poate cei care au suferit prin închisori şi sânt şi acum în

viaţă…Dragoş s-a uitat lung afară, căutând ori un răspuns ori o nouă

intrebare.A zis doar atât:- Dacă constatarea asta ai făcut-o ca pe un fapt serios, a unui

tânăr care gândeşte logic,-cu capul lui, cum se zice,- şi în mod drept, s-ar părea să ai dreptate, dar dacă o faci numai pentru că vrei şi tu să spui că aceia sunt acum nişte epave,oameni terminaţi fizic şi demult scoşi din realitatea României de azi, atunci… e altceva…

- Dar dumneata ce zici, l-a prins acela cu o intrebare cleşte, uitandu-i-se fix in ochi ?

- Eu nu zic nimic, nu s-a lăsat Dragoş intimidat. Dar de avut o părere,este imposibil să nu am şi eu… - că fiecare avem acum atâea păreri, după zicala „câte bordeie, atâtea oboceie”, că nu ne mai descurcăm între ele. Eu zic că… cei care şi-au luat “sarcina asta”, - ce-i drept; cam cu… de la sine putere, să fie lăsaţi să vedem unde ne duc…

- La balamuc, domnule, s-a deslănţuit tânărul, dar fără zgomot şi într-o anumită discreţie „profesională”. Asculta-mă pe mine… Dumneata nu vezi că nimeni nu-şi mai vede, şi nimănui nu-i mai arde de treabă?… Până nu se lămureşte chestia asta, tare mă tem de o nouă şi inutilă vărsare de sânge… Că lucrurile către acolo sânt împinse. Nu împinse - înghesuite chiar ! “Mă, al dracului, şi-a zis Dragoş… ăsta nu-i prost, dacă nu-i mai întâi viclean”…

- N-ar fi exclus… a admis el pe jumatea, dându-şi căciuliţa mai sus de pe frunte… Se pare că se află faţă-n faţă două pietre tari care prin ciocnire pot provoca - şi a şi provocat deja -, scântei.

- Presiuni există gârlă… Ţi-o spun eu!… „Zambilici” ăsta, cum îi spun studenţii lui Iliescu, nu mai are răbdare. Il impinge pe şefu’, cum îi zicem noi lui Măgureanu, să găseasc soluţii, să ia

Page 282: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

măsuri… Ce tot o amână atâta cu „ce va zice apusul”??!… Nu-şi dă seama că apusul stă cu ochii rânjiţi şi bunăvoinţa, pe care a câş-tigat-o până acum se poate duce repede dracului?..Domnule, s-a întors de-odata necunoscutul la el, cu vigoare de securist: una şi cu una face doua: ştiu cine eşti şi de aceea ţi-am spus deschis cele ce ai auzit!… Dar nu o fac pentru că sânt… ”pe urmele dumitale”… Nu… Poate să te aibe în colimator alt coleg, având în vedere că eşti „ziarist”, una alta…Mă rog. Te cred că aşa te chiamă şi ca eşti ziarist. Unui ziarist spun eu toate astea, înţelegi? Să afle şi să spună lumii cândva, dacă nu chiar mai devreme... Fii atent: eu, ăsta, din Moldova, venit să fiu ”securist”,cum se zice, în seara şi noaptea de 21 decembrie am fost de servici sus la cucurigu, în Intercontinental. Eram "stâlpul cinci"”şi vedeam de sus piaţa universităţii ca în palmă... Domnule... eu, cu ochii ăştia ai mei, am văzut, domnule,cum s-a tras in tineri ca în câini şi cum s-au mai repezit şi două tancuri peste ei, făcându-i varză sub senile, dom-nule...

Dragoş şi-a suflat prelung în mâinile, ca de-un val de frig, apoi s-a apucat de rezemătoarea scaunului celui din faţa sa şi se tot întreba dacă nu cumva ăsta, pe la bariera Vergului, zisă piaţa Muncii, va face semn tovarăşului lui de legătură,să urce şi să-l „predea” fain frumos pe el,„urmăritul” din noaptea aceea, ca într-o joacă de copii, de nimeni văzută, de nici un ochi ştiută. Tânărul care regreta, (se vedea că şi sincer), că nu se „făcuse” student, l-a intuit, adică l-a văzut că intrase într-o panică interioară, de cum pornise, pe neaşteptate, tramvaiul.,. I-a prins o mână din mersul vehicolului, şi, din cauza tensiunii amândurora, nici n-au băgat de seamă că tocmai răsărea soarele pentru o nouă zi, Auto -„securistul” i-a strâns mâna şi l-a rugat să fie liniştit. „Te rog să stai liniştit, i-a şi spus… Eu sânt de partea dumitale: aşa văd şi eu -personal - lucrurile, ca dumneata: să-i lăsăm p-ăştia să-şi ducă crucea,- stea roşie -, până la capăt. Tocmai de aceea îţi voi spune cele ce urmează… Şi a continuat relatarea filmului acelei nopţi de groază din centrul capitalei, punct culminant al regimului comunist din România. Dupa ce primeşte dezvăluirea, cu acelaşi lux de amanunte aflat de la altcineva, tot aşa într-un tramvai la

Page 283: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

intoarcerea de la Casa Scanteii: cu sute de morţi; venirea lui Dincă şi generalul Milea,în bulevard, curăţirea asfaltului de cadavre şi de sânge, se opreşte şi se uită în amintiri:

- Stau şi mă întreb… începuse el, cu mâna la gură, gânditor, după ce acela terminase filmul acelui crâmpei real de revoluţi...cum dracu’ de n-a relatat nimeni în presă, faptul ăsta, cu imagini concludente, reale…când in Intercontinental erau deja destui corespondenţi de presă ai agenţiilor străine? şi nimeni „n-a filmat”?…Sau nu erau?… Chiar dacă ai noştri, să zicem, - prin serviciul special de urmărire a ziariştilor, i-au prins şi le-au luat videocastofoanele sau reportofoanele, dar ei n-au murit, puteau să scrie tocmai despre această perchezitie şi această cenzură, dar nu…Nimeni şi...Nimic!… Întâmplarea a facut să nu fie documente concrete sau am fost noi, cu securitatea şi politicianiştii de la Ştefan Gheorghiu mai daţi dracului de cât se ştie că suntem?!… Nu ştiu… Mare mister…Nu am linişte până când adevărul ăsta nu va ieşi la iveală!

- Documente au fost, a încercat ceva Dragoş. Francezii le-au şi făcut publice...

- N-au fost… a dat acela, scurt şi drastic, din cap. Dacă ar fi fost, vorba dumnitale, - ţi-o spun ca om de urmărire tocmai din Intercontinental. Este imposibil ca până acum acest subiect să scape şi să nu transpire. Chiar şi peste o lună izbucnea, dar mi te acum când sunt patru trecute de atunci…Fiindcă aşa ceva este subiect de nota zece!… Oarcare ziarist ar fi făcut mare carieră cu un asemenea material extraordinar!…Câteva minute n-au mai vorbit, dearece începuse lumea să urce la staţiile următoare.

- Nu stiu ce să zic… s-a uitat tânărul la ceas, pe cand erau la stadionul 23 august… Sant mistere de-astea care rămân nedezlegate… Da’ o să aflu eu mai multe, fiindcă acum colegii au început să vorbească. Vorbim între noi şi ne spunem multe, nu ne mai ferim ca sub Ceausescu, unul de altul… Poate o să aflu chiar de la şeful meu, generalul Stan, care i-a parte la discuţiile directe cu Măgureanu şi chiar cu Zâmbilici…Il fac om pe ziaristul ăla care-mi va lua un ingterviu cu acoperire...Şi eu sunt român şi nu pot lăsa lucrurile aşa...în beznă...

Page 284: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Cât a mers tramvaiul, până la capăt, în piaţa Sfântul Gheorghe, tânărul ofişer de informaţii i-a făcut lui Dragoş un tablou a ceea ce se petrece la ei de când a apărut “fenomenul ăsta piaţa Universitatii”, cum l-au botezat şeful şefilor de şefi, cum îi spuneau ei lui Ion Iliescu. Când tânărul vorbea Dragoş îl şi vedea pe colegul lui cu rol de luptător antitero,printre ei, trecând băţos, ca un ciomag de codru ardelenesc, îmbrăcat în straite nemţeşti, ins cu maxilarul pătrat şi nas de lemn, enorm şi ameninţător în vânt ca o de-aia de taur încins, cum îţi ducea şi ăsta “sarcina supremă de partid”, - poate ultima-,cu mare greutate în cârcă. Trebuia să-şi rumege cuvintele şi pe cele care se obrăzniceau să iasă cu adevarul în faţă, le înghiţea, ca deţinuţii actul de condamnare, hârtiuţa primită discret de la un alt deţinut. La analiza situaţiei de pe teren,Măgureanu îi asculta pe aceşti tineri locotenenţi, fii ai Moldovei, Olteniei, sudului Munteniei şi Dobrogei,el stând cu cotul rezemant de sprijinitoarea de la scaun şi-şi juca imperceptibil dar apăsat maxilarele de capsalor, într-un ritm lent, de coacere a unei hotărâri care se afla doar în faza de pârguire… Sta in biroul său până noaptea târziu, cu urechea către telefonul direct cu Ion Iliescu, care şi acesta, la rândul lui, ciulea urechea la receptorul legat de Moscova cu acel “ fir roşu” neştiut şi “uitat” şi de cei care l-or fi ştiut. Comunicarea lor era numai şi numai cu ce se mai întampla în piaţa Universitatăţii. Intrucât se părea că soluţie nu prea era,pe momenmt, şi termenul de alegeri generale se apropia, alegeri pe care avea să le câştigate din start, deoarece semnalele din ţară le ereu mai mult decât favorabile, ce vor face apoi când cel aflat acum în cumpăna provizoratului va trebui să fie uns ca al doilea preşedinte al republicii pentru cel puţin doi ani? Cum vor face, unde şi când, fiindcă “nemernicii”de studenţi erau la câţiva paşi de “sala palatului” şi la alţi câţiva de sala Ateneului, unde se preconizase a fi soluţia optimă, deoarece sala palatului era de acum compromisă prin desele apariţii acolo ale lui Ceauşescu, şi chiar ale lui Iliescu, care i-a dat cuvântul aceluia la congresul al XII-lea, parcă. Generalii şi coloneii, rămaşi pe posturi ca “specialişti indispensabili momentului politic pe care-l traversăm”, reauzeau, a nu ştiu câta oară hotărârea “tovarăşului de

Page 285: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

conspiraţie”, (cum îi ziceau în spate lui Iliescu în relaţia lui cu Măgureanu) de a se aplica “metodele legale” pe care le folosesc aproape zilnic guver-nele democratice ale statelor occidentale împotriva demonstranţilor şi a demonstraţiilor ilegale”, adică dispersarea mulţimii cu tunurile de apă, pătrunderea uşoară cu maşini blindate urmate de linii de scutieri, după ce primul ministru declară public adunarea ilegală, care se face cu o seară înainte prin posturile de radio şi la cele de televiziune. El trebuie să spună că demonstraţia a devenit periculo-asă, încurcă circulaţia şi desfăşurarea normală a activităţilor pro-ductive şi comerciale, oamenii vin aici în loc să se ducă la lucru, producţia stagnează, în ţară şi în exterior se transmite o imagine “falsă” a unei ţării care nu mai poate fi guvernată. Se va arăta că toate acestea s-au întâmplat din “cauza unor derbedei iresponsa-bili, care fac gesturi cu caracter antinaţional, creind germenii unui război civil. "Se va avea în vedere, tot zicea ideologul mar-xist Brucan, şi caracterul antirevoluţionar al mitingului,căci vine să conteste tocmai “factorii principali emanaţi de revoluţie”, oameni de mare probitate cetăţenească, cu o pregătire şcolară mult superi-oară fostului dictator, oameni care şi-au expus viaţa fiindcă şi-au înţeles misiunea lor istorică; nu mai au zi, nu mai au noapte, zi şi noapte la datorie pentru ca ţara să nu se prăbuşească în haos… Nici vorbă şi nici urmă de comunism în convingerile acestor oameni! Cum poate fi bănuit de aşa ceva domnul Radu Câmpeanu, vice-preşedinte al CPUN? Generalul care conducea direcţia zvonuri găsea ideea excelentă dar nu suficientă. El recunoştea că “indecizia “lor din decembrie ’89 a fost benefică, fiindcă aşa dorea ţara dar acum întregul personal este gata pentru restabilirea ordinei, fiindcă avem logistică, dispunem de cadre cu mare experienţă şi de un mare sprijin al populaţiei de jos… ”Da, dar… ar fi zis uşor Măgureanu, mereu cu pumnul acela în barbă, nu avem experienţa luptei de stradă”…Ceea ce a fost în decembrie trecut era floare la ureche. Psihoza era alta… Retragerea “aparatului” din faţa comitetului central a venit ca o izbăvire. Cei care am preluat atunci puterea am căzut exact pe ceea ce vrea atunci mulţimea, ţara, Euro-pa, omenirea… Şi ceea ce nu spunea

Page 286: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cu glas tare: Acum când este iarăşi un strigăt de contestare a unui om, cum putem demonstra ţării şi lumii că manifestaţia este ilegală, de vreme ce tocmai cine nu trebuia a declarat public şi direct că “ a fost şi este socialist”, care se traduce la noi net a fi comunist… Erau gânduri- gloanţe care-l loveau în frunte pe noul şef al securităţii. Şi apoi mai era tarele din spate, a unei securităţi monstruoase, care arestase peste trei milioane de oameni şi a exterminat mai bine de trei sute de mii, chiar şi sub Ceauşescu… Se frământa dar nu cu insomnii. De una era sigur că nici o ţară nu-şi vârâse coada să-i încurce în acţiunule lor viitoare. Americanii dădeau semne că nu–i interesează deloc fenomenul. Ei erau siguri că odată un lanţ rupt el greu se va mai putea suda vreodată, ţinut fiind în tensiune. Nu ştia însă mai limpede cam ce fel vedeau cei din serviciile secrete ruseşti treaba asta. S-a gândit la asta nu să le ceară vreun sprijin, ci doar aşa… de curiozitate. El nu ştia însă că - prin vechea filieră - şeful lui, (adică şeful şefilor de şefi) şi luase “unele” legături care şi primise “unele sugestii”, ca de pildă folosirea “experimentului 66” - organizarea militară a minerilor. Când planurile lui ascunse, care s-au copt,a dat tocmai peste această soluţie, pe care şeful i-a aprobat-o cu acel '‘gând la gând cu bucurie”. Fiindcă numai printr-o intervenţie şoc se putea rezolva problema la români. “ Da,domnilor, răspundea purtătorul de cuvânt al şefului securităţii “celebrul scriitor” Ulieru, (un alter ego al şefului,un om încet şi sigur), “occidentalizat” la îmbrăcăminte).„ Românul, dacă s-a văzut liber, a luat-o razna; vrea până şi toaca din cer . Vrea pe ma-să, vrea pe tat-su, vorba e; e posibil? Aici e întrebarea. Şi aici e cheia; adică răspunsul... E posibil ca, în situaţia dată, să vină altcineva la conducere?… Şi dacă ar veni ce ar face, fără sprijinul nostru?!”… Hai, domnilor, să fim serioşi”, zicea ăsta aşa, pe şleaiu, cu vorbele rostogolite greu, trecute prin prunele alea din gură.…El continua să informeze presa că şeful ăl mare (al statului) nu era pentru nici un fel de intrevenţie momentan în “fenomenul piaţa Universităţi”. Ba, recomandase “să-i lase să se macine în propriul lor viespar, până vor obosi. Si de-abia atunci”… Cerea rabdare, aşteptare ca lucrurile sa se “erodeze”, (termen hidrotehnicist),” lumea să

Page 287: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

obosească şi să se plictisească de zgomotul unor derbedei, pentru că de dat satisfacţie - nici vorba!” le-a spus într-o seară, înainte de a se duce la culcare în acel loc “sigur”, ascuns şi bine păzit. Şi dormea noapte de noapte liniştit, când lumea vuia în centrul capitalei, el avea vise plăcute, fiind sigur că in ministerul de interne erau aceiaşi generali şi colonei cu care se cunoaştea personal de pe la şedinţele de la comitetul municipal sau chiar de la comitetul central, ca oamenii din securitate, - câţi mai rămăseseră, - erau suficienţi şi foarte siguri că “soluţia Iliescu”era a momentului, că armata asculta foarte bine de noul conducator iar justiţia era exact ceea ce fusese, gata cu urechea la glasul de sus, aşa încât ne spunea în fiecare seară: “somn uşor, mai dragă, somn uşor”…

3.

Dragoş, - ca unul din organizatorii acelui miting, (amănunt pe care tânărul ofiţer se arătase a nu-l cunoaşte) - studia şi el “fenomenul” dar de pe cealaltă poziţie, şi mai ales, sî mai mult din umbră. El era, într-un fel, adversarul principal cu care “se bătea” Măgureanu, pe acele căi oculte, conspiraţia; lucrul ascuns; taina; hotărârea din beci,(unde stăteau ascunşi atât Iliescu cât şi Măgureanu), pentru că în zilele acelea nu se arătau pe nicăieri şi nu făceau nici un fel de declaraţii. De altfel Iliescu se dovedise a fi şi mai înverşunat în a lucra la “revizuirea”legilor lui Ceauşescu, treabă de care se ocupa la conducerea CPUN de câteva luni bunicele, stând toată ziua cu nasul în hârtiile acelea, preocupat nevoie mare să lucreze pentru binele poporului la legi şi iar legi, care se revizuiau ale naibii, ca in Caragiale, fără să se schimbe nimic .Dar de la un timp nu se mai vedea nici în acele sedinţe “de lucru”. Dacă ei erau de acum ştiuţi de o ţară şi de o lume, Dragoş avea avantajul că nu era cunoscut nici măcar de studenţii din Ligă. Marele lui dezavantaj era că nu dispunea de o grupare organizată, cum fusese mişcarea legionară, la care “Bărbuţă mică” se cam gândea, diferit de ceilalţi doi din vârf cărora Ceauşescu le lăsase

Page 288: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

un aparat de stat bine organizat, cu ajutorul căruia îi luase atât de simplu locul. Dar nu recunoşteau în ruptul capului că venirea lor acolo era rezultatul unei reale “lovituri de stat”. Pretindeau în continuare că aceasta presupunea ca autorii loviturii să fi fost în conducerea statului, arătândlumii că ei erau nişte “simpli anonimi” demult marginalizaţi de cei care au fost răsturnaţi de la putere, făcând, cu bună şti-inţă, abstracţie de faptul că generalii Stanculescu şi Chiţac erau chiar gene-rali în armata condusă de Ceauşescu, cu funcţii chiar de ministru adjunct unu şi comandantul sectorului chimic pe armată, celălalt. Dacă acei generali şi colonei din securitate - aveau studii şi rutină în manevrarea maselor-, adică a întregii populaţii, marcată puternic de frica băgată omului în oase în 45 de ani de dictatură draconică, Dragoş nu avea de partea lui decât flerul personal şi câteva lecturi întâmplătoare din istoria spionajului sau cărţi de-a dreptul poliţiste. El ştia însă că de partea tineretului studios era mulâimea ce începea să se deştepte dându-şi seama că actualii comunişti nu mai pot aplica metoda din l977 de la Braşov şi nici măcar pe cele din decembrie ’89 la Timişoara şi Bucureşti. De aceea se hazardase să organizeze şi să menţi-na presiunea asupra celor care s-au cocoţat cu de la sine putere în fruntea statului, deşi era sigur că un Ion Iliescu - numit de el Ghidon Isteţescu -, nu va trece niciodată să zică: “Da, fraţi români… ca român recunosc rătăcirea mea de o viaţă. Am crezut în poezia socială, numită marxism, dar mi-am dat şi eu seama, ca milioane de români, că aşa ceva nu se poate aplica niciodată. Imi fac mea culpa şi mă retrag fain frumos la pensie că, uite, anul asta, pe 3 martie, am făcut şaizeci de ani, vârsta pensionării, când omului îi stă bine langă nevastă,copii şi nepoţi.” …De unde “nevast”, româncă adevarată, care trebuia să fi fost crescută în frica lui Dumnezeu, când şi ea era o “tovarăşă” de „nădejde”care a avut serioase sarcini de partid la nivel municipal, şi de unde nepoţi când, absorbit total de muncile de partid, “n-am avut timp” să ne mai gândim şi la asta?… ”Si… hai… şii tot zicea Dragos, ascultându-l pe ofiţerul acela care avea o viziune bunî asupra realităţii, care se descarcă de angoasele lui de, totuşi,tânăr român, care gândeşte şi-i cu picoarele pe pământ. Admitem cazul

Page 289: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

că ei, tinerii aştia prinşi în securitate, o să-l determine ei pe Iliescu să cedeze, pe cine punem în loc?… Intrebare nebună pe care nu şi-o pusese nimeni dintre ei şi mai ales nimeni dintre cei care luau cuvântul acolo, seară de seară, arătând răul existent dar nimeni nu venea cu soluţie la rău. Inţelegând că aici stă puterea de rezistentaţă a lui Iliescu a hotarât o mişcare categorică, în stare să-l pună la adăpost.

Primul lucru pe care l-a făcut, după despărţirea de tânărul ofiţer de “informaţii” a fost să se ducă la un frizer obscur, într-o periferie, să se tundă şi să-şi radă complet barba. A aruncat şi căciuliţa de acasî, punându-şi acea pălăriuţă de stofă cadrilată cumpărată de tatăl lui cadou pentru intrarea la facultate. In loc de blugi şi geacă s-a mbrăcat în costumul lui gri de stofă. Când a apărut între băieţi, la corturi, toti l-au privit cu suspiciune, bănuit a fi un nou agent care ăncearcă să se înfiltreze între ei. Singurul care l-a recu-noscut a fost Horia, colegul lui de camerî, care îl mai văzuse tuns. Dar şi acesta s-a uitat la început la el cam lung, până şi-a dat seama ce s-a iîntâm-plat. “Ce-ai păţit, bătrâne,ce s-a întamplat?” l-a întrebat „Horă” contrariat. Dragoş şi-a scos colegul din perimetrul cortului şi, mergând pe Batişte şi prin Alexandru Sahia i-a relatat ceea ce i-a destăinuit acel tânăr ofiţer „naiv”?, incheind cu o concluzie categorică: “Horică”… trebuie să ne punem în gardă… Isteţesu şi Văgăureanu ne-o coc !” Horia Bertea, în calitatea lui de om de legătură cu toşi, -pentru care era denumit cu noul apelativ„Horă”, de la slavonismul „hora„ care îneamnă mulţime,adunare,

Pregatirea psihologică a populaţiei manipulabilă contra fenomenului de respingere a comuniştilor de la conducere, continua cu o şi mai mare asiduitate. Se încurja cei care venisera să “dezvolte” comerţul stradal chiar în mijlocul capitalei, înmulţindu-se nefiresc numărul ţigăncilor cu ţigări, chiloţi de damă, reviste şi fotografii cu femei goale,în coşuri de papură cu seminţe de floarea soarelui şi floricele, unde miţunau copii nespălaţi şi vagabonzi eliberaţi de prin puşcării, ţigani beţi, agresivi şi gălăgioşi,care atrăgeau tot mai mult atenţia asupra lor. In comentarii crainicii preluau cele scrise de…”analiştii politici”

Page 290: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Sergiu Andon şi Dumitru Tinu de la Scânteia,poreclită acum „Adevărul”, caricaturistul Octavian Andronic de la Informaţia, devenită peste noapte tocmai „Libertatea”,oameni ai sistemului, meşteri în răstălmăciri, care apăsau pe ideea că acolo s-a adunat “jegul” şi “scursura” societăţii care se dedau la ”orgii şi curvăsărie” în corturile montate chiar în mijlocul capitalei unui stat european. Până şi un scriitor de „renume fotbalistic”,precum Fănuş Neagu, (alias Lăbuş Şargu, în “onomastica” lui Horia) scria cu insolenţă: “ Pe lângă faptul că aici, în minunata noastră piaţă a Universităţii, se adună seară de seară chivuţe, bişniţari, drogaţi şi certaţi cu legile statului, mai vin aici şi borfaşi şi vânzători de neam şi ţară, plătiţi cu dolari grei de Raţiu şi ai lui; aici se practică prostituţia în văzul lumii şi al copiilor -, asa zişii studenţi făcând amor, în plină zi, în corturile acelea soioase cu nespălatele alea care vin aici pentru o cafea şi o ţigare străină primite gratis de la domnii politicieni veniţi cu hârzobul de peste graniţă”… Cam aşa sunau textele puse cu largheţe in paginile “noilor” ziare “democratice”: Ţara, Timpul, Dimineaţa, Libertatea şi Adevărul, sub semnătura unor scriitori foarte legaţi de dictatura comunistă, fiindcă atunci s-au lansat şi atunci au mâncat cea mai bună şi cea mai albă pâine a regimului favorizant care cheltiuia imens cu propaganda, creatorul acelor faimoase “case de creaţie” de la munte şi de la mare, ca şi cea de la Mogoşoaia, prin curtea căruia „ţăranul colectivist” Fănuş a lu nea Costică Neagu di la Gadiştea di pă deal din judeţu Râmnicu sărat, cum avea să le explice Dragoş, despre ăl cu prune-n gură, secretar de partid la uniunea scriitorilor,alături de ardeleanul Pop Simion până-n ultima clipă. Dragoş îl cunoaştea personal, fiindcă pe undeva erau rude prin alianţă,- un văr de al lui ”ţinea” o verişoară de a lui Fane, cum i se zicea acasă lui Fănuş, satele lor fiind doar la 5 kilometri unul de altul. Cu ei a întocmit Dragoş o listă, ca răspuns la „lista ruşinii”, în care trecuse secătu-rosul de Vadim Tudor, numele celor mai de valaore oameni de ştiinţă şi cultură care nu s-au compromis în comunism şi care sprijineau democrati-zarea ţării. Împreună cu Horia au trecut pe hârtie, într-o seară în camera lor „celulă de cazarmă”de la căminul studenţesc, urmatoarele nume: Lăbuş

Page 291: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Largu, (s-a văzut cui), Simu Dăraru, (Dinu Săraru, fiu de colonel de securitate, căruia-i mai ziceau Minciună Agraru sau Făcătoriul de „altfel de ţărani” “socialis-tani’,”ceapistoloni”, O. Caterina!…(vedea-te-aş moartă cu dric la poartă şi cai bălţaţ), „omagiu acid”pentru Ecaterina Oproiu), Bere Durdescu, sau… Mutul vorbitoriu, (D.R.Popescu), Baldosin Cuzgura, (Augustin Buzura, caruia i-au mai zis apoi si “luptatoriul cu amicii securistologi”, de la aberaţia lui mincinoasă cum că tot ce a publicat în comunism a fost o „luptă dură cu securiatea pentru fiecare cuvânt din frază”, ştiut fiind că ceea ce nu convenea securităţii nu se publica neam de afurisenie; ( cum au păţit atâţia!) Sorin Morbescu sau Pămpălăul Singureaţă, (Marin Sorescu), Pavălu Pavaleac sau Satana Roşie, (Paul Everac), Veceu Cu Dor sau Goarna Spartă, Tulbură Zoaie ca şi Săracul moşier de Suliganu, (C.V.Tudor), de la care le-a venit ideea de bălăcăreală în viaţa publică, adusa de acesta. Palian Hăulescu ori Marx Pădureanu, (Adrian Păunescu, pentru barba şi chica sub care s-a ascuns de frica conştiinţei naţionale, după revoluţie, pentru care Dragoş mai avea si apelativele Ultimul socialistician, sau Cântătoriul dă preşedinţi şi mâncătoriul dă regi) după care venea Regizorele revoluţiei de palat sau Terciu Sicofantescu ori mai simplu Sicofantele, (Sergiu Nicolaescu), la care Mitriţă adaogase ulterior şi sintagma nume”Cel mai mare actor al celui mai mic regim”, depăşindu-l cu mult pe Barbu Retegan - Fomfizone, căruia i se mai zicea şi Milionerul comunist cu Franţozoaice de Palat, (Radu Beligan). Din sleatha foştilor, puşi rapid în slujba actualilor intra şi Seugen Poltron sau Greaţa rece, (Eugen Simion), până şi Biircea Mârzescu sau Pălitul cu leuca şi Răzvrătitul pe degeaba, (Mircea Dinescu). Dragoş recunoştea că ultimii doi, - care făcuseră tandem de paie la conducerea uniunii scriitorilor după Revoluţie – nu au denigrat fenomenul din piata Universitatii dar s-au pronunţat deschis în defavoarea lui, neînţelegându-i sensul, sau poate pentru că ştiau precis imposibilitatea de izbândă. „Istoria va decide”, tot zicea Horia către ceilalţi. Cel care s-a repezit primul întru blas-femie şi atac la persoană, înaintea lui Veceu Cu Dor, a fost cel mai “râzgâiat”publicit pe care l-a avut perioada comunista Vomitus

Page 292: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Rusescu, (Romulus Vulpescu;) omul cu cea mai lungă barbă din Romania, - cum se lăuda - dar şi cu “cea mai scurtă minte” dintre scriitori. Studenţii ştiau că acesta fusese singurul favorizat al editurilor, cu larg acces la traduceri, campion al ediţiilor, princeps chiar, “specializat” în poezia franceză dar doar în cea de ”stanga”. Acest Barbă Roşie avea acum curajul să răstoarne toate evidenţele, afirmând cu o nonşalanţă demnă de un dezechilibrat mental, declarând de la tribuna camerei deputaţilor, unde s-a vârât dus de securite, cum că “ultimul rege al Romaniei Mihai I a fost comunist”,şi că ”pentru trădarea ţării -Stalin l-a decorat cu “Steaua victoriei”, motiv pentru care “a admis” intrarea şi menţinerea trupelor sovietice in Romania”, până când mun citorul Gheorghiu-Dej de-abia a reuşit să-i scoată”...”Mai frate, a exclamat atunci Dragoş, chiar furios. Până în ce hal de degradare au putut să cadă unii orbiţi de comunism!” Despre acest redactor de carte al romanului propriei soţii “Arta conversaţiei” semnat de Nataşa Zaiţeva, (Ileana Vulpescu), (“zaiţa” însemnand vulpe în ruseşte) Dragoş avea cel mai mare dispreţ pentru că a dat tonul “polemicii bolsevice” şi i-a încurajat pe foştii scriitori de partid să scoată capul şi să contraatace violent. Astfel a apărut unul Bazil Porcaru, (Vasile Văcaru, fost director al editurii ştiintifice şi secretar al comitetului de partid pe centrala editurilor, prieten la catarama cu Ghidon Istetescu, altul Horghe Pumilaşcu -” Istorila” - (Gheorghe Dumitraşcu, apărut ca mare pamfletar istoric din lăzile cu mătrăgună ale magaziilor putrede din portul Constanţa, „un flencău şi-un scârbos la gură cum rar se vede in lumea celor cu carte!” zicea Horia). Apoi Ban Dalmaţian, Activistul redundant, (Dan Marţian, adjunct al lui Isteţescu pe când era secretar general la”puteveceu”-utece-, care acum avea mereu un “dar” in “discursurile” sale, care se oferise sa “explice” doct că… ”în comunism au fost şi unii care au făcut unele greşeli dar”… o lua apoi uşor şi voalat că… ”totuşi ceva ceva s-a făcut şi atunci şi că „socialismul “nu a fost chiar asa cum se zice”- o nenorocire socială - el are laturile lui “istorice”, care trebuie altfel “reevaluate” şi “înţelese” …Pentru Dragoş precum si pentru toţi studenţii, acestea erau semne vizibile de încercare de restauraţie,

Page 293: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

motiv pentru care mitingul trebuia continuat şi intesificată pre-siunea până la maxim.

Ce păcat însă că politicienii din partidele istorice n-au sesizat aceasta şi n-au ripostat în mod organizat, lăsându-i doar pe studenţii protestatari să se descurce singuri în bătălia inegală cu un întreg aparat de foşti care s-au regăsit, s-au regrupat şi au pornit uniţi şi în mod organizat la atac.

Dacă până la înc[ierarea provocată la Târgu Mureş securitatea acţiona şi funcţiona din umbră, adică “neoficial”, după succesul acestei manevre, Isteţescu a pus problema necesităţii “stringente”a înfiinţării unui serviciu român de informaţii, pentru “evitarea repetării unei asemenea greşeli”. Odată căpătând gir de organ oficial, noii securişti au năpădit ca agenţi “nevăzuţi” în zonă, îmbrăcându-se chiar în muncitori simpli care sunt complet de acord cu ceea ce se spunea acolo. Aşa s-a făcut că, de la un timp, când vorbea un mare om de cultură, aceştia il bruiau din diferite locuri strigând aiurea: “Jos Iliescu, Jos Iliescu”, sărind în sus şi fluturând mâinile ca lumea să-i urmeze. Culmea, lumea tăcea nemişcată, obligându-i astfel să înceteze, oamenii făcând un “şşiit” colectiv. “linişte! Cereau femeile. Să-l ascultăm pe domnul”… Când lumea şi-a dat seama că aceştia o făceau în mod deliberat, a inceput sa-i ia de mână şi să-i scoată din zona centrală, ducându-i spre periferie, înţelegând că erau niste oameni simpli care nu ştiau când trebuie să aplaude şi când nu. Văzând că nu ţine tactica, ei au schimbat cu lipsa de intelegere, ca n-au auzit bine. Ii auzeai: “Ce zice, domnule, n-am înţes?… Cine-i ăsta?” Ca apoi, către ziua de l1 şi după l2 iunie să înceapă a contesta ce se spunea sus. “Stai, domnule, că nu-i chiar aşa. Domnul ăsta ce-a făcut în viaţa lui de critică atâta? Nu cumva bea şi mănâncă cu domnii activişti pe la cramele şi restaurante partidului?...Ce, el n-a fost membru?”…

Pe la jumatatea lunii mai, poliţia apărea seara printre ţigăncile care vindeau acum şi prezervative,(de unde le-or fi procurat?), însoţind reporteri de la televiziune, cărora ţigăncile le spuneau cu gura lor spurcată că…”se vând al dracului astea, flututau în aer cate un prezervativ desfăcut, e hăndră- leală mare-n

Page 294: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

corturili alea, mânca-ţi-aş: mai ceva ca la ţigani noştrii”. Poliţiştii le ntărâta, dar nu le gonea: se făcea larmă şi scandal, să atragă atenţia lumii către această parte a “mitingului”, filmată copios din toate unghiurile. Cu o săptămână înainte de 2O mai - ziua alegerilor, supranumită „ Duminica Orbului”, fiindcă se întâmplase să fie chiar această zi în calen-dar, poliţia a venit pe seară între corturi să facă un „control de rutină” la buletine, sub pretextul că sunt în căutarea unor infractori care, cică, s-ar fi scuns aici unde, ştiau ei, că nu-i voie să vie poliţia. Tinerii şi-au arătat disponibilitatea aferind civilizat buletinele dar când au văzut că unii poliţiştile notau seria iar alţii au vrut să fotografieze corturile pe şest, au sărit pe ei şi le-au luat aparatul pe care li l-au dat inapoi, dupa ce au scos din el rolfilmul.

Campania electorală era în punctul ei de vârf; mai erau doar câteva zile până la alegeri şi foştii umblau din sat în sat, ca si la televiziune unde aruncau aceleaşi slogane. Totul s-a învârtit în jurul celor ce se spuneau în piaţa Univesităţii, pe care noii membri ai partidului stat FSN prezentau evenimentul de aici ca pe un dezastru naţional. Tăranilor li s-a spus că aici vin agenţii foştilor moşieri, care s-au întors de acolo unde au mîncat numai salam de Sibiu şi icre negre,iar acum vor să le ia pământul oamenilor, pe care de-abia li l-a dat domnul Iliescu, (o primă minciună, fiindcă pogonul acela nici nu apucase să fie dat tuturor celor de la sate). Că aceşti “obraznici de cozi de topor a mosierilor vor să-l readucă înapoi pe “fomful” de rege care ne-a vândut ţara la ruşi, că vor să aducă străini cărora sa le cuvândă ăbricile şi mai ales pământul. „Noi nu ne vindem ţara!” Au început a urla, pe bună dreptate fiindca ţara fusese până atunci a lor şi numai a lor,a activiştilor care hptîrau totul peste tot...„Ăştia vor ca tăranul să redevină rob pe moşia boierească, care să-i ia iar la bici şi să le dea să mănânce mămăligă uscată şi mucegăită, pe care le-au dat-o domnii ţărănişti şi liberali care, în l907 le-au dat şi gloante, când 11.000 de ţărani au fost împuşcaţi, la ordinul regelui neamţ Carol I”. De aceea „marea masă a oamenilor de bine”, ( dar despre cum a fost binele ăsta nu se spunea nimic) şi mai ales ei ”ţăranii inţelepţi” ştiau cine este pentru ei, rămânând strâns uniţi în jurul domnului Iliescu, om

Page 295: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de-al lor, de la Olteniţa, care le-a dat pământ şi i-a scăpat de nenorocitul îla de Ceauşescu şi de scorpia aia de nevastă-sa, din care cauză s-a dus dracului socialismul.Unii ţărani de-abia acum înţelegeau ce a fost de fapt socialismul ăsta despre care se tot vorbeşte, dar el n-a fost chiar aşa de rău,cum zic boierii; de bine de rău, copiii lor se înşurubaseră bine acolo la bloc, aveau un loc sigur şi călduţ în fabricî. Acum dacă vin înapoi moşierii ei ce-or să facă? Şi puneau iar, peste ani, întrebarea cu spaimă a lui Mitru Moţ din romanul„Stetea” lui Titus Popovici: “noi ce-o sa facem de-amu, ni? Să merem să culduim?” Apăruse, iarăşi anecdota aceea cu potcoava găsită şi cearta între tată şi fiul care-i cerea să nu-i dea bici calului pe care o să-l aibe”… Nimeni nu primise nici un fel de pământ dar mureau de frica mosierilor care li l-or lua înapoi. Ce? Această întrebare mare şi categorică nu s-a ştiut a fi pusă de partidele democratice care n-au ştiut deloc cum trebuie să se facă o campanie electorală într-o ţară în care comunismul a întervenit brutal în sufletul şi în mentalitatea oamenilor. Ei au avut o campanie “pozitivă”, spunând, elegant, ce vor face ei dacă…vor fi aleşi. Nici un cuvânt despre ce-au făcut comuniştii lui Iliescu cu neamul românesc chinuit în închisori, nici o vorbă despre minciunile cu care se prezintă aceiaşi comunişti în această campanie electorală, mai murdară şi mai mincinoasă ca aceea din l946 când acâştigat alegerile măsluite tocmai „moşierul” Petru Groza…”La vânătoare de lupi nu te duci cu mănuşi şi cu discursuri elevate; ei arma, nene, şi chiar şi parul. Cu un par dau ei, cu două dai tu, cât mai tare şi cu sete!” zicea Dragoş, scârbindu-se şi mai mult de politică şi de ideea de a intra într-un partid. Dragoş vedea ce se întâmplă şi auzea ce se face prin sate şi-i sângera sufletul că nu putea să facă ceva mai mult decât se făcuse de la acel balcon: spunerea adevărului în gura mare! Zadarnic încerca să le explice ţăranilor şi muncitorilor că încă n-au ieşit din capcana socialismului, că pensionarii, cu pensii foarte mari la foştii activişti, securişti, ofiteri politici şi şefi prin posturi cu salarii grase, la care se adăoga şi cei de prin sate, care primeau pentru prima data in viata lor de tarani pensi chiar dacă era de râs, câţiva lei acolo, noii veterani de război, admişi acum a fi

Page 296: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

socotiţi şi cei care luptaseră împotriva unuinii sovietice, foştii ţărani colectivişti, băgăcioşi prin treburile de partid, şi cei la fel de băgăcioşi in treburile astea prin fabrici, învăţătorii şi profesorii de prin fruntea şcoli-lor, rămaşi aceiaşi de sub Ceauşescu şi întregul aparat administrativ de stat, ofiţerimea din armata şi de la MAI, erau acum zid in jurul celui care reuşise, în doi timpi şi trei mişcări, să ocupe locul de “mit”lăsat vacant deCeauşescu. Acestora li se spunea că tot răul de acum din ţară este pentru că in mijlocul capitalei “golanii” au blocat circulaţia şi din cauza asta nu mai merg bine fabricile, din cauza asta atâta lume a fost trecută în şomaj şi, datoriă ăstora, se poate întâmpla iar ca în decembrie trecut când teroriştiilui Ceauşescu “au tras în soldaţi”, copii lor, ai celor de la ţară, de-au murit atâţia! Revenise frica bătrânelor mitomane de la ţară care… văzuseră ele “cu ochii lor” şi auziseră ele “cu urechile lor” mitralierele alea grele de pe tancuri, şi apoi cum “teloriştii” au împuşcat soldaţii - copii femiilor noastre amărâte de la ţară, plecaţi să-şi facă staju meletar, datoria către ţară… Că or să tragă iar în ăia din piaţa aia a Uneversetăţii – unde-o fi aia? – dă-i dracului! să-i ciuruiască pă toţi! Dar dacă şi ăştia or să tragă în copii lor, cum zice domn’ Liescu?… Şi dacă trasul ăsta ajunge şi al ele pă uliţă, şi la ele-n sat, ăă?!… ” Iată mentalitatea de sub Gheorghiu-Dej, când milioane dintre ei erau înpuşcării şi aceleaşi muieri oblojite la ochi spuneau despre ei în sat: “Dă-i dracului!…Să le putrezească oasele acolo, dacă nu şi-au ţinut gura şi-au mâncat borş despre partid!”… Această spaimă indusă creştea cu fiecare reportaj trasmis de “la faţa locului”de către singura televiziune încăpută total pe aceiaşi mână a foştilor, după scenariile aprobate de noul şef al televiziunii, omul cu sufletul de câine, care, ca şi securistii care ares-tau şi schingiuiau sute de mii de români prin inchisori, avea să strige dement că “au reînviat legionarii carei au sărit să tulbure liniştea şi ordinea publică în mijlocul capitalei”.

Când Dragoş a văzut că, în sfârşit intelectualitatea s-a gândit să se unească în acel for numit “Alianţa civică” pentru a contracara minciuna şi a spune ţării adevarul, s-a uitat spre ei peste umăr cu multă rezervă. Ştia că partidele istorice se refăcuser

Page 297: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dar din cirpici putrezi în care se amastecase cărămizile zdravene ale unor foşti activişti ori pur şi simplu intelectuali de stânga, vicleni, care urmăreau posturi, intraţi să strice din interior ceea ce trebuia sa fie ceva nou, proaspăt, puternic şi mai ales coerent. Că aşa a fost, s-a văzut la alegeri cand cel mai mare partid numeric PNŢ, care număra atunci peste un milion de membri, n-a câştigat în alegeri decât procentul ridicol de 2,6 la sută, când, dacă ar fi votat fiecare membru al partidului, fără soţii, ar fi votat pentru partid, procentul trebuia să fie de cel putin l5 la sută. Un fenoment diabolic menit să-l ducă pe Ion Iliescu la incredibilul scor de 82 la sută, cum numai Ceauşescu reuşea acel aberant 98 la suta, uneori chiar 99, prin „grija” aceloraşi organizatori de campanii.

Apăruse o voce printre intelectuali care spunea ceea ce parcă ieşea din gura lui Dragoş - Octavian Paler… Fiu de ţăran ardelean, el făcea parte din spiţa lui Cioran, fiind cam din aceiaşi zonă a Si-biului.. Om cu verbiaj limpede şi direct, dar cu profunde cunoş-tinţe filozofice, spunea ţării ce se întampla cu ea, prin artico-lele sale din ziarul România Liberă, pe care încă il conducea. Dar acest ziar rămânea în teancuri legate prin gări şi acolo putreze-au. Poşta nu-şi mai făcea datoria ei cu această publicaţie. In schimb Adevărul şi Libertatea ajunseseră şi prin cătune, deşi Liberatea era ziar doar de Bucureşti. In acest timp scriitorul şi filozoful ardelean protesta, încercând să ajungă a vorbi şi la televiziune, ca membru fondator al Alianţei Civice, dar demersurile sale au rămas neauzite. Cei din conducerea televiziunii erau exact cei care l-au slujit pe Ceausescu 25 de ani, plus ca noul director era un “cunoscut” de al noului preţedinte, adus de acesdta să prezinte rubrica permanentă de istorie în programul săptămânal numit Teleenciclopedia, cu aprobarea tovarasului secretar cu propaganda in cece de pe atunci, nimeni altul decât domn-tovarăş Ion Ilici Iliescu. Octavian Paler spunea răspicat cum că ziarele Libertatea şi Adevărul îşi clădesc toate ştirile şi comentariile pe minciuni, că acestor „condeieri de ieri” nu le este jenă de nimic iar de ruşine la marxişti nici nu poate fi vorba, fiindcă cine nu crede în Dumnezeu, nu are de cine a se teme, mai ales dacă puterea încă le este în mână! Că şi dânsul a fost ziarist şi înainte, şi chiar redactor

Page 298: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

şef la România libera, da… dar domnia sa nu şi-a pervertit niciodat înâuntrul, simţirea românaescă, speranţa de eliberare. El n-a preamărit niciodată regimul si n-a ridicat osanale unui sfertodoct precum Ceauşescu. Pe când ceilalţi se readunaseră şi urlau iar ca în haită... Octavian Paler însă era doar un singur glas…

Dragoş urmarea zilnic bătălia mediatică şi ştia bine toate acestea, dar nu mai putea intrerveni folositor pe nicăieri fiindcă nu mai avea timp. Examenele bteau la uţă, proiectul de diplomă trebuia redactat şi susţinut iar iubita i se lipise de suflet pentru totdeauna şi trebuia să-i poarte de grijă, mai mult decnmât de el, fiindcă aşa păţeşte fiece îndrăgostit al pământului.

In această stare nouă, Dragoş le-a făcut preietenilor din piaţă ultima vizită la corturi în seara de l2 iunie 1990, unde a mai găsit foarte puţini dintre cei din Ligă. Rămăseseră ceilalţi din asociaţiile revoluţionarilor. Dar şi dintre aceia rămăseseră mai mult băieţii. Fetele n-au mai venit, fie ne mai lăsate de mamele lor, fie, cele căsătorite, pentru a curma minciuna acelei “curvăsării”care s-ar fi produs acolo,de parcă oamenii nu aveau case unde să facă amor. Oboseala începuse să-şi spună cuvântul şi cele prevăzute de Iliescu şi Măgureanu se adevereau: oamenii obosiseră, mai ales că acţiunea scădea din intensitate, străinătatea nu dăduse nici un semn de susţinere şi rezultatul era nul; parcă invers. Când au vazut procentajele distribuite de po-pulaţie politicienilor dintr-odată s-a văzut eţecul total al unui chin tineresc de aproape două luni.

Dragoş aflase la timp, de la acel ofiţeras “deconspirator”, care ţinea mortiş să spună şi el unui ziarist „pe şest” ce vedea şi ce auzea, că în ziua de l1 iunie avusese loc o sedinţă secretă cu Roru Curinel Unsu, (alias Doru Viorel Ursu, ministru de interne) unde s-a stabilit “planul de acţiune” pentru curăţirea pieţii de ultimii “golani”, pentru ca pe l9 iunie, ( la exact şase luni de la venirea de la Moscova) “Unsu trebuia sa-l unga pe Zambilici preşedinte,zicea cu toată obida unui suflet nobil Horia către Dragoş”Iată,bătrâne, rezultatul zbaterii noastre de o jumatăte de an”…

- Cred că o să înceapă să ne hărţuiască… a zis Dragoş uitandu-se cât de înverşunaţi erau acei care au fost răniţi chiar la

Page 299: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Intercontinental şi se con-stituiseră în asociaţia 21 decembrie. Aştia or să-şi lase mâinile să lovească şi ele, dacă cumva vor veni cu echipe de şoc printre noi.

- Au şi început, i-a răspuns Cristi din uşa cortului lor unde nu mai era şi Cristina, ca până atunci. Care dintre noi vine de acasă dupa ora opt este legitimat la intrarea în zonă, iar dacă vreunul pleacă acasă după ora l2 noaptea este iar legitimat dar de data asta reţinut ţi dus..

- In cazul ăsta… cum procedaţi? i-a intrebat Drago cu Steluţa lipită de coasta lui, l-a care s-a uitat cu grija şi a hotărât să n-o mai ia deloc aici, la nici una din vizitele lui târzii, dar nici el să nu mai vină. Aveau să ţină legăt-ura prin Mitriţă Bărbulescu şi Dinu Pătruşcă, apropiaţii lui de nădejde.

- E bine aşa… Numai că s-ar putea să intre peste voi şi să vă aresteze.

- N-au cum, i-a asigurat unul din asociaţia 21 decembrie, care auzise ce vorbeau şi cu care studenţii ţineau bine legătura. Suntem aici peste o mie care facem permanenţă. Dacă simţim ceva, dăm alarma şi vin aici imediat mii. In cămine băiaţii sunt ca leii; gata de asalt. Acesta a spus că ar fi bine “să se mişte mitingul”, să iasă din static şi apărare: să meargă peste Roru Curinel Unsu şi peste Zâmbilici şi să-i forţeze să se pronunţe în privinţa doleanţelor lor. Văzând că Dragoş era gata de-o polemică cu acesta, Steluţa l-a tras de braţ, simţind că se apropie ora aceea când se încep legiti-mările la plecare, spunandu-i grijulie: “Hai,tu… Că ne aşteaptă mama”. Ei au plecat imediat uşor prin străduţa Ion Vidu, apoi pe Tudor Arghezii, trecând deja prin câteva cordoane de politişti care s-au uitat la ei mai de departe zicându-şi că “nu-s din ăia. Doi indrăgostiţi care se duc liniştiţi acasa”. Când în urmatoarea staţie de la piaţa Rosetti s-au suit în troleibuzul 70, în vagon Dragoş i-a spus Steluţei cu vădită emoţie: “Iţi multumesc, iubirea mea… Ce inspirată ai fost… Azi - mâine ăştia vor acţiona în forţă.”

Când s-a trezit in dimineata de l3 iunie în camera de la faţă a căsuţei coanei Lisaveta din cartierul Malaxa, acum 23 august, (unde admisese pentru prima dată să rămână peste noapte dintr-un

Page 300: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

instinct de conservare) la radioul mic din bucatărie “fetele” - cum le spunea el Steluţei şi mamei sale – ascultau ştirea, dată pe un ton de război civil, - cu spaimă comandată -, că… ”studenţii şi toţi derbedeii ăia din piaţa Universităţii, la încercarea organelor de a degaja piaţa şi a curăţa locul de mizerii şi depravări, au răspuns cu violenţă. Au atacat autobuzul cu care au fost aduse oarganele de ordine ale poliţiei, ieşind complet din legalitate, autobuz care arde acum în flăcpri, s-au dezlănţuit şi s-au îndreptat către ministerul de interne şi poliţia capitalei unde atacă cu pietre şi sticle incendiare. Preşedintele ţării, domnul inginer Ion Iliescu cere să se ia toate măsurile necesare pentru a se evita războiul civil…

- Ia uite ai dracului! a exclamat Dragoş exploziv în loc de bună dimineaşa, trecând repede să dreagă greşala cu: “sărut mainile; buna dimineaţa”… Ei poftim… a arătat spre aparat ca spre marele vinovat de-o asemenea întâmplare. De unde sticle incendiare?… Ia uitaţi stratage-mă!…Pentru prima dată îi spun lui Iliescu domnul inginer. Fetele n-au prea priceput ce tot spunea el, dar erau înmărmurite, aşteptând ca doi sau trei securişti să le bată la poartă, să intre peste ei şi să le ea ceea ce le daduseră Dumnezeu ca pe o izbăvire: omul drag; „bărbatul din casă”, aşa cum facuseră cu ani în urmă, luându-i coanei Lisaveta fratele care nu s-a mai întors niciodată.

- Staţi liniştite… le-a apasăt el mâinile. Dacă ma duc acum acolo o fac să-i scot pe ai mei din cauză: ei trebuie să se întoarcă la camine şi să iasa din această mârşavă provocare… Fiindcă este vorba de o mare provocare, pentru a avea motiv de intervenţie brutală şi de arestări “legale” pentru ochii occidentului.

După ce au luat împreuna gustarea de dimineaţă, într-o tacere tulbure, Dragoş, în camaşă albă fără mâneci, în blugi şi cu o şapcă de jokey trasă pe un ochi, a ieşit din curte şi s-a pierdut spre nebunia din oraş.

Page 301: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

CRÂNCERA SCUTURARE A BALAURULUI RĂNIT MAREA MINERIADĂ

1.

Deşi era în plină vară, dimineaţa aceea de iunie avea în ea ceva de ce-nuşă rarefiată care ţinea soarele dincolo de o perdea ce nu-i da putinţa să lu-mineze cerul capitalei. Încă din tramvai Dragoş a văzut o agitaţie nefirească între oameni, simţeau că pe aproape se întâmpla ceva drăcesc. Aceasta stare s-a observat şi mai puternic în troleibuzul care mergea chiar spre centrul capitalei. Tensiunea creştea cu cît autovehicolul se apropia de centru. Băt-rânii se uitau cu ură provocatoare la tineri, dându-si coate sa-i arate ca pe nişte răufăcători de rele pe care trebuie să se pună repede mâna, până nu-i prea târziu. Reînviase aceiaşi stare din ziua de 21 decembrie, când tinerii au declanşat şi la Bucureşti revolta. Numai că acum nu ei erau în starea aceea de atac disperat, ci ceilalţi, care au condamnat revolta,numită tot de ei revo-luţie. Aceştia căpătaseră curajul din timpul lui Ceauşescu şi ieşiseră din bârlog la chemarea unuia dintre ei care se dovedise extraordinar de abil când a preluat, în acel haosdin decembrie 1989, puterea. Acesta sta acum ascuns şi asita din umbră la aplicarea unui plan bine ticluit pentru anihilarea marei contestăii pe care i-o făcea inteligenţa românească. Aplica pentru a doua oară în viaţă politica struţului, îşi ascunzese capul, ca şi atunci când fusese “peronal” la canal să vadă “cu ochii lui” cum se comportau brigăzile de tineret, cerând cu străşnicie să se facă totul pentru “reeducarea” şi a acelora care încă mai erau tineri dar în straie vărgate de contestatari “înrăiţi” ai comunismului, duşman dintotdeauna a neamului romanesc. Atunci o făcuse pe “normatorul” la lucrările canalului, acum era tocmai ce visase o viaţă, - când neamul românesc suferea opresiunea ocupantului rus, care vrea să-l depersonalizeze şi să-l aducă în statutul de o altă provincie a Rusiei,- „gubernie”, cum se zice, în starea de cleşte pe vecie.

Page 302: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Grupuri mari de tineri coborau din troleibuze la staţia Ion Vidu, venind din partea de sud a capitalei şi la staţia Universitaăţii, care veneau din celelalte puncte cardinale. Dragoş n-a coborât aici şi tinerii s-au mirat, făcându-i semn să coboare cu ei, să vină cu ei: ţara ne cheamă! El a coborât la urmatoarea, adică exact la Universitate, de unde s-a dus aproape fuga la comandamentul de la facultatea de geologie. Dar Marian Munteanu nu mai era aici, fusese luat de poliţie şi ceilalţi nu ştiau unde putuse fi dus. Horia, Cristi, Mitriţă şi Dinu au fost repede lângă el, aşteptând să-l audă, spunând ceva:

- Trebuie să scoatem băieţii din cauză… Trebuie să-i avertizăm să nu se lase provocaţi. Duceţi-vă şi spuneţi-le tinerilor să nu atace poliţia, să nu intre la ministerul de interne şi nici măcar să ameninţe poliţia capitalei. Cei care o vor face, sunt precis oamenii lor, pregătitţi pentru aşa ceva. Vor să ne discrediteze total in fata tarii si partial in fata lumii civilizate.

Când s-a dus către corturi acolo era deja o încăierare cumplită: poliţaii loveau în cine nemerea cu bastoane de cauciuc iar tinerii începuseră să scoată ţăruşii de la corturi cu care se apărau. Tinerii care coborau din troleibuze în valuri au fost curând aici, copleşindu-i pe poliţişti cu numărul şi forţa fizică. Văzându-se înghesuiţi între mii de trupuri, poliţiştii au luat-o la fugă, regrupându-se greu pe nişte străzi laterale, tremurând de încordare şi de treabă murdară în care fuseseră băgaţi. Poliţiştii fugeau pe lângă acel autobuz în flăcări sub urmărirea regizată a celor care aveau camere de luat vederi. La televizor se arăta cum tinerii alungă poliţiştii iar comentatorul – parcă Tatulici sau celălat -Mihai Tatomir, care transmiseseră până nu demult ceva adevăruri despre revoluţie, acum condamnau tinerii numindu-i “contra-revoluţionari.” Le ţinea isonul şi unul care a ţinut cu tot dinadinsul să ajungă telereporter, un bocciu cu capul mare, care furase numele unui mare reporter mai bătrân, - zicându-şi Tudor Barbu – respundea indicaţiilor “profesionale” ale fostului comentator “sportiv” la Flacara Emanoil Valeriu, pe numele lui porecla Emana Oil Roşieriu,sef atunci al departamentului ştiri şi

Page 303: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

actualităţi. In încalcelile acelea televizate nu se înţelegea cine pe cine alunga.

- Ce-i aici? a întrebat Dragoş mare între tineri. Opriţi-vă!… Ne aflăm în faţa unei provocări… Nu vă lăsaţi provocaţi!…

- Nu va lăsaţi provocaţi, au strigat apoi toţi studenţii.Când a ajuns lângă autobuzul în flăcări, lui Dragoş i-a venit

în faţă un copilandru de vreo paisprezece ani, cu o piatră mare în mână, era foarte agitat şi i-a spus, suflând greu:”Am dat fuga aici si… Jos comuniştii! a strigat el disperat, subţire şi înalt. Ca io am fost şi la revoluţie şi nu-i las să fie iar peste noi”…

- Stai liniştit, l-a prins Dragoş de mână. Lasă piatra jos…- După ei! striga cineva cu voce gâjâită. La Ministerul de

interne… După ei!…- Nu-u…! a dus Dragoş mâna pâlnie la gură să fie auzit. Nu

vă lăsaţi provocaţi…Dar puştul şi prietenii lui s-au luat după aceia şi bramburela

a devenit generală.. Majoritatea celor de la corturi se reîntorseseră, unii nici nu

plecaseră, deşi noaptea se operaseră destule arestări dintre ei. Acum rebăteau tăruşii smulşi, pregătindu-se de o nouă confruntare cu “oficialităţile” care trecuseră la rezolvarea în fortţă a cazului. În câteva ore se restabilise liniştea, şi oare-care „ordine” în mijlocul capitalei. Circulaţia fusese iar oprită şi reapăruse marea eşarfă pe care scria ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM

Dându-şi seama că poate mulţi dintre studenţi nu-i auziseră chemarea,unii dintre ei erau de acum la ministerul de interne pentru care ei, cei cinci din conducerea ligii, au dat fuga până acolo, unde la fel au strigat către cei câţiva tineri rataciti ce doreu să intre înăuntru:

- Nu intraţi, copii… După fiecare uţă dinauntru este un poliţist cu automatul pregătit!, striga disperat Horia, convins că instituţia nu putea să devină dintr-odată goală, adică abandonată. Dar la poliţie unii copii deja intraseră în curte, poate şi prin birouri, deşi şi de acolo au fost opriţi de alţi studenţi şi chiar scoşi afară. Şi acolo, ca şi aici, nu se vedea nici un militar cu automatul indreptat spre ei. Să fi fugit de frică sau asta era stratagema: să-i

Page 304: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

lase să intre şi camarele de luat vederi să-i prinda spre a arăta lumii – iată ce se întâmplă în România “democraţiei studenţeşti” când nu mai exista lege; haosul cuprinzând totul. Cei care provocaseră aceasta erau siguri că nici trupele ruseşti nu vor interveni dar nici cele ONU, deoarece a avut grijă domnul Adrian Năstase să asigure ambasadele, ca ministru de exteren, că totul este bine ţinut în mână de “organele competente”, care - în ultima instanţă - vor apela la populaţia civilă, „care a votat cu noi într-o proporţie zdrobitoare şi noi nu avem voie să nu respectăm dorinţa majorităţii „conşti-ente” a electoratului. Atunci a început să iasă în fatţă şi acest învârtitor de vocabule, reuşind să se impună, încet - încet, suplinindu-l “magistral” pe Ion Iliescu, care dădea “semne” de oboseală. Dragoş a văzut ceva ciudat în clă-direa ministerului de interne, care n-are curte. Deşi tinerii stateau la caţiva metri de clădire, opriţi de strigătele de pericol ale studenţilor, undeva, de la o ferestră a început să iasă fum gros. Imediat camerele de luat vederi ale televiziunii au fost îndreptate cu transocatorul spre acolo. “Ce-or zice în comentariu?” se intreba Dragoş, mulţumit că nimeni nu intrase acolo să le facă jocul. Dar până atunci văzuse zeci de tineri cu figuri desfigurate, nişte anormali, care ţipau aiurea, înjurau bezmetic, aruncând cu pietre şi chiar cu sticle incendiare. De unde le aveau?se întrebau studenţii între ei. Până la ora zece din acea turbată zi de l3 iunie, un elicopter a survolat centrul capitalei, filmând în direct cele ce se vedeau acolo, rezultatul unei maşinaţiuni de mare murdărie. Întors în piaţa Universitaăţii Dragoş şi ai săi au găsit iarasăşi lumea liniştită, fiecare la locurile sale de mai înainte, dar cu o agitaţie interi-oară greu de stăpânit.

- Ar trebui să dezafectăm locul, a cerut el celor de la corturi. Vă rog frumos… Nemernicii pregătesc ceva incredibil; de mare amploare. Acesta este numai începutul. Tatonarea. Primii gtrebuie să plecăm nloi...Mulţi ne vor urma..

Aşa a şi fost. Văzând că prima parte a planului eşuase, Iliescu a ieşit seara din barlog, şi - filmat într-un loc obscur, parcă într-un buncăr, - s-a adresat ţării cu acea cuvântare şerpeasca, cu un discurs invers,spunănd că „bande iresponsabile atentează la

Page 305: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cuceririle revoluţiei şi vor să destabilizeze ţara, comiţând o adevărată contrarevoluţie. Cerem oamenilor de bine să vină în sprijinul noilor structuri administrative ale statului, fragile, de-abia încropite, să putem restabili ordinea de drept şi liniştea oamenilor, ca fiecare să poată munci pentru refacerea economiei şi aşa paralizată de aceste mani-festări iresponsabile”. Aceată chemare era rezultatul eşecului care readuse-se în piaţa Universităţii până seara iar acea sută de mii de oameni care cere-au din nou presă liberă, un post de telviziune particular, independent, scoaterea foştilor comunişti din posturile de conducere de prin fabrici şi de la sate, începerea Rreformei prin redarea imediată a pământului confiscat de comunisti la colectivizarea din “56-’58... Isteţescu a înţeles însă că numai prin reapariţia lui pe post mai poate schimba iar raportul de forţe în capitală, ştiind el că cei care vor veni vor rasturna definitiv dârzenia celor care i se opuneau cu străşnicie. El a apărut la fel ca Ceauşescu cu tricolorul în spate, imbracat la patru ace, să pară ultraintelectual şi suprainţelept, vestind, din această „înţelepciune matură” că ţara poate cădea într-un adevarat razboi civil.

Steluţa sta în faţa televizoraşului lor alb-negru, aninantă de braţul lui Dragoş, cu mare grijă pentru mama care tremura, rămasă cu privirea hipnotică în gura de lup a aceluia care striga lupii după ce a mursicat mii de oiţe din saia.. Gura aia spurcată spunea că ţara este în primejdie, nu el şi grupul de fosti tokvarăşi, acum regrupaţi în jurul lui, adică aceia pe care-i contesta cu atâta vehemenţă şi coerenţă studenţimea română.. Şi- din obi-ceiul lui ţigănesc, -a aruncat şi acum răspunderea pe alţii, spunând că cei din partidele istorice, în graba lor de a-şi relua averile înapoi, au comis această greşală, „incitând lumea la dezordine şi nesupunere”.

- Ham… a făcut Dragoş scurt dar înalt, strângându-i mâna Steluţei sărutându-i-o… Ham, ham şi iarăşi ham… Extraordinar… Dacă era vorba de aşa ceva, chiar azi lovitura de stat trebuia declarată ca a izbutit. Din moment ce nici un organ de ordine nu mai era la post, nici în ministerul de interne şi nici la

Page 306: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

poliţia capitalei… Ce să înţelegem din asta?… Dar radioul şi televiziunea de ce sunt păzite cu atâta străsnicie?

Fetele au ridicat din umeri; Steluţa s-a strâns şi mai mult lângă el, ca lângă marele braţ protector, iar biata mamă a şoptit:

- Ştiu eu, mamă… Eu ştiu- ce-o mai fi şi ce-m mai păţi… şi, cu aceste vorbe de spaimă greu reţinută, s-a dus să dea drumul pisicii care plângea la uşă. Din curte a intrat o pisica albă, curată şi foarte afectuoasă. Ea s-a urcat pe masă, gudurându-se pe lângă Dragoş, dar mama i-a facut vânt jos, unde a cazut in picioare.

- Hm… a zâmbit Dragoş mefistofelic… Căderea pisicii…Întotdeauna numai în picioare… In decembrie ’89 a căzut una roşie, pe la fereastra Cristinei, acum asta alb… E şi acesta un semn.

Minute în şir Dragoş s-a plimbat pe afară, prin curte, uitandu-se la stele… Era un cer senin sticlă, aerul era curat şi luna răsărea „Crai nou” de dincolo de salcâmii din vecini. S-a gândit şi s-a tot răzgâmdit la întreaga istorie a neamului acesta românesc, supus mereu la tot felul de încercări, care mai de care mai inedite şi de neaşteptat. „Tulbureala, dezbinarea, minciuina şi lăcomia unora după putere cu orice chip, ne-au ţinut pe loc, ne-a dat de multe ori pe mâna duşmanilor, dar retrezirea, prin înţelepţi, şi revenirea la unitate ne-a făcut să rezistăm la toate împingerile de din afară. Şi au fost din toate părţile. Când ne-a găsit uniţi, aceia s-au dus de cum au venit, ca sub Mircea cel Batran, Ştefan cel mare şi Mihai Viteazu. Mai ales sub acesta!… Care a reuşit împlinirea unui vis de veacuri - marea reunire! Dar când cei din interior s-au dat cu duşmanul, acesta ne-a cotropit si ne-a belit, vorba lui taica-meu… Secaturile însă,- care mereu s-au ivit de te miri unde,- s-au pus în slujba străinilor şi au cedat dar au crăpat, când a “explo-dat mămăliga”. Am mai păţit-o aşa sub Cuza care, - deşi militar şi pe undeva chiar de viţă domnească, venind chiar de prin neamul Muşatinilor-, el n-a mai putut apoi să gândească unitar, să ne ducă cu gândul la Basarabia şi la Ardeal,unde românaşii noştri aşteptau cu sufletul la gură un semn “de la ţară”. Stând “foarte bine” cu ruşii şi chiar si cu turcii, Cuza n-a mai văzut dorinţele celor de

Page 307: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dincolo de graniţă şi a intrat in jocul de interese al boierimii filoruse sau filoturce de-a fost nevoie de un domn-rege din afară care să ne înţeleagă şi să ne pătrundă sentimentele, să se contopească cu noi şi să ne aducă mai întâi marea victorie din războiul de la l877, prin recăpătat Dobrogea, dar mai ales independenţa definitivă faţă de Turci şi mari speran-ţe pentru Ardeal şi Basarabia. Totul sub unitatea de sub primul mare rege după eroul Decebal-„neamţul” perfect românizat, Carol I. Urmaşul acestuia -Ferdinand – deşi şi el un străin, a reuşit să ne readune şi să ne refacă ţara lui Decebal (şi nu pe aceea a lui Traian, cu doar 14 la sută din ce a fost mă-reaţa Dacie), recreind, după aproape două milenii, România Mare, care, de fapt, era Dacia, deşi nu cu hotarul de apus până la Tisa. Urmaşul lui şi politicienii vremii n-au mai ştiut cum să menţină ţara întreagă şi cum să ne ridice stâncă împotriva celor trei imperii care ne-au tot presat din cele patru zări. Politicienii şi-au lăsat părum spre Germania şi apoi capitularea rapidă în faţa Rusiei şi uite unde am ajuns! După o jumatate de veac suntem cu totul altceva decât neamul românesc dintotdeauna, suntem o adunătură care nu ne putem descurca decât dacă mergem ca turma în urma unui păstor ce ne ghidează după cum îi cântă lui şi alor lui interesele… Cum să faci să va-dă neamul tău şi să priceapă asta?!… Ăsta acum, străin până-n ultima fibră de neamul nostru,este convins că a repus mâna pe neamul românilope care-i ştie uşor de manevrat, fiindcă toată viaţa asta a făcut ca activist al partidului străinilor, va da o contralovitură uriaşă… Să vedem cum va proceda…Tocmai pentru asta băieţii mei trebuie avertizaţi… O, de-am avea un telefon prin preajmă,” şi-a bătut el palmele pe care le-a dus la faţă să caute o soluţie, masându-şi obrajii. Steluţa - care tot timpul l-a secondat din spate- l-a întrebat: ce este, ce vrea?…

- Prin vecini nu are nimeni telefon? a întrebat-o el cu mîinile a rugă.

- Ba da… a dat Steluţa bucuroasă din cap, în sensul că poate să-l ajute. Chiar aci, vizavi.Au vecinii noştri; alde Neamţu. El este şef de restau-rant iar dânsa - coafeză; au dispus şi şi-au tras telefon..

Page 308: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

- Vreau să dau un telefon lui Cristi: la doamna Dida, mama lui. De acolo să se transmită tuturor indicaţia ca mâine să nu apară niciunul în piaţă.

Cu inima bătându-i nefiresc de tare, se duc amândoi la vecini, unde sunt primiţi de o bătrînă, -mama ei, care le arată telefonul de după uşă. Dragoş formează numărul cu mâini tremurânde, aşteaptă cu emoţia imposibilului, crezând că deja telefoanele erau de acum blocate, dar iată că sună telefonul. Îi răspunde însăşi doamna Dida care vorbeste sacadat, ca dupa o alergatură. La întrebarea unde este Cristi, băieţii şi fetele, doamna Dida i-a răspuns aproape plângand: ”De ieri n-au mai fost pe-acasă… Am umblat peste tot să aflu ceva despre ei dar nimeni nu mai e de contactat… Georgeta şi Horia, Dinu şi Mitriţă au scăpat ca prin urechile acului; ai mei însă, având în vedere că băiatul meu Cristi nu prea poate merge fuga cu piciorul ăla… Bănuiesc că vor fi undeva printr-o închisoare…Măcar dacă ar fi şi Cristina cu el.. Am să mă duc chiar acum la generalul Dănescu, comandantul poliţiei capitalei, cu care mă cunosc personal, de pe când le-am fost instructor artistic la casa de cultură MAI… Sper să-şi mai aducă aminte de mine… Este obligat să mă ajute fiindcă ştiu multe despre domnia sa, elemente care-l pot compromite pe loc!” Apoi doamna Dida l-a intrebat pe Dragoş unde este şi dacă este asigurat acolo unde se află şi dacă are nevoie de ceva, fiindcă Horia şi Georgeta îl caută în disperare. Dragoş i-a spus unde se află, loc unde-l poate găsi Horia, Dină şi Mitriţă, “acolo unde au fost ei, la onomastica aia”, dar o roagă pe dânsa să transmită tuturor, celor care o sună, să nu se ducă nici unul în piaţă azi, adică mâine… El a mai aflat repede de la doamna Dida că în noaptea trecută Dinu era “de servici” în cortul cel mai din margine, aproape de gura de intrare la metrou şi când a văzut autobuzul cu poliţişti-miliţieni oprind în faţa teatrului a strigat: „Horia; fugiti!’ el sărind primul, ca iepurele, peste bulevard, într-o alergare fan- de suta de metri in zece secunde, intrand val vartej in cladirea universitatii tastică, dând alarma la băieţii care dormeu în sali si amfiteatrele universităţii…Dragoş a rugat-o pe bătrânica gazdă din vecini să-i permită să dea un telefon şi interurban,

Page 309: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

deoarece el va plăti costul convorbiri. Astfel a dat primul telefon în ţară prin care l-a pris repede tocmai pe profesorul Dichi Lupeanu, care avea telefon acasa, în sat, pe care l-a rugat să le transmită părinţilor că el „ e bine, sănătos, l-a ascultat pe “taica” şi nu s-a amestecat în tărâţă, fiindcă porci-s porci şi-n ziua de Paşti. Despre ce se petrece aici; o să vă relatez detaliat, domnule profesor, cand vin acasă. Pupaţi-o pe mama şi pe nemulţumitului pamântului - pe drept - de tata. La revedere. Pe curand.”

2. Fiind vară Dragoş nu mai purta bocancii lui clasici, plo-vărul gri de lana seină, împletit de coana Truturica, pantalonii grosi de dimie. Acum era încălţat în tenişi albi, pantaloni blugins şi o cămaţă din acelaşi material ca blugii, numai că mai subţire. Tuns scurt şi bărbierit “la maximum”, la două zile după nebunia din piaţă arăta a tânăr sportiv, nespus de viguros, gata să intre imediat pe teren la o partidă de rugby, sport pe care, de altfel, îl practicase în anul întai şi doi de facultate. Dându-şi seama că cei din condu-cerea de atunci habar n-aveau de sportul studenţesc, - pentru că pentru ei Steaua şi Dinamo erau tot -, şi mai văzând şi mişculaţia prin care Hagi, ajuns student şi deci jucător în echipa de fotbal a universitatăţii, l-a luat imediat armata,- fiindcă urma rotirea titlului de campioană, după “indică-ţiile superioare de partid”- s-a retras şi şi-a văzut de studiile lui, cu care cam rămăsese în urma şi de care aflase “taica” de unde şi primise un deget arătător de… atenţionare. Nu i-a fost uşor să iasă din echipa universităţii. Fiind socotit mai mult decât util, - ci absolut indispensabil! – el a trebuit să recurgă la o stratagemă la care l-a ajutat un medic s-o pună în practică: a căpătat un certificat de ulcer duodenal şi insuficienţă cardiacă. A fost nevoie să recurgă la aţa ceva fiindcă şi în sport apăruse acelaşi mod de chestionare securistă. Dacă te mirosea partidul că eşti bun şi te poate folosi pentru mareţia lui apoi se ţineau de tine. Dacă oscilai sau chiar refuzai, venea un “tovarăş necunoscut”, (cu ochii albaştri) care te întreba “cine te influienţează negativ”, de ce dai dovadă de “sustragere de la sarcini”, dacă nu spuneai pe nimeni, te lua cu…”de ce dai dovada de împăciuitorism, tovarăşe”, eşti element

Page 310: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tânăr, utecist ! de ce “ţi s-a tocit combativitatea”?. Cum se face că, tânăr fiind, te dai de o parte când tot tineretul ”este angajat in lupta de desăvârşire a socialismului şi de înaintare spre comunism “. Nu se poate; cineva ţi-a deturnat viziunea noastră asupra lumii şi a societăţii, căci tu este student, om al muncii cu cartea, ce dracu”!. “Viziunea voastră, poate, îi replica Dragoş în gând, ştiind de la “taica” cine sunt cei ce ne conduc azi. Eu însă am drumul meu care nu se interferează cu al vostru”. Dar de răspuns pe loc, răspundea invariabil: “Nu mai pot, tova-răşe, din moment ce, uite, medicii îmi interzic. Vreţi să fac un stop cardiac pe teren, să mai creiem şi panică în lume”… Când a aflat taică-său ce a păţit fiul său cu sportul la Bucuresti i-a răspuns el aluia, anchetatorului, acolo, în mijlocul cârciumii lui Ionică Maraloiu,acum devenit al doilea “sediu MAT”, cum îi zicea ironic”: “Înaintaţi, mă, fir-ar mama voastră a domnului dracu… da’ lasăţi-mi băiatul în pace!” Se adresa acum către Jean Bălărie, picat acoalea la ţanc, venit şi el la „o ţuiă ferită de nevastă”dar şi de “tovarăşili di la raion”,din condiţia lui de ţigan jazbandist ajuns secretarul comitetului de partid pe comună. “Şi faceţi socialismul ăla cu o juma de ceas mai devreme, să-l văd şi eu odată, că de patru decenii ne tot ameninţaţi cu pielea ursului din pădure,să vedem dac-o fi ceva de el că nimic nu se vede… Suntem a patra generatie de sacrificiu; câte vă mai trebuie?!… Am impresia ca o ”s-o sacrifici” doar pe Cotrocina, nepoata-ta aia de cincisprezece ani pe care ai pus ochii, spurcatule, că Dudumana nu-ţi mai „conrănspundi”, a îmbătrânit, s-a fleşcăit… Ţi-ai dracului!… Pe tine nu te vede partidu’ asta al vostru, mă spurcatule, cât de murdar te abaţi de la morala aia a voastra prolestatară?… Vă arde vouă de morală cum îmi arde mie să mă fac popă şi să mă las de paharel”. Cei de faţă râdeau cu gura până la urechi, dar în surdină ţi ferit, să nu-i vadă ţiganul cine-s, că-i ţi dădea pe mâna lu’ “gâdea”, securistul de la raion sau pe a lui Tărăcilă, instructorul de partid adus în sat cu “acest servici”, tocmai de prin Dobrogea. Râdeau cu toţii pe înfundate, adică, în sine,fiindcă singurul om căruia partidul n-avea ce să-i facă „i-o zicea”, nene, tare şi cu forţă, direct: de la obraz! iar lui Bălărie- secretarele-, denumire

Page 311: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

transformata de malureni în ”secatură”,îi arunca adevărul în faţă cu pumnul plin de vorbe adevărate, zise de „domnu”, rămas în conştiinţa satului „min-tea cea mai luminată” care ştia adevărurile vieţii mai bine decât oricine. Tot satul ştia că „domnu” fusese de atâtea ori chemat la judeţeană, chiar şi la securitate, dar n-a fost niciodata lovit fiindca imediat ridica mâna şi le spunea: “Pa’aici!… În mine să nu vă permiteţi să daţi că tocmai la comitetul central mă opresc, la tovarăşul Ion Dincă, care mi-e văr bun de mamă… Cred că ştiţi cine-i… Eu nu-i critic pe nemernicii din sat decât din punctul de vedere al comitetului central, care ne cere „exigenţă şi respon-sabilitate”. Cu mine nu încercaţi „muncă de lămurire” că sunt lamurit de mulţi fripturişti, care se dau mari şi tari, pe care-i ştiu eu bine „cât sunt de lămuriţi”: habar n-au de comunism şi linia partidului, fac ce le vine, inconştienţi de efectele ce urmează… Întrebarea e: îmi fac conştiincios treaba la clasă, dupa manualele făcute de… cine-s facute? Ce mai vreţi?… Că-s slobod la gură?... Da… Ăsta-i felul meu: nu pot să suport proştii, care nu prea mi-au venit pe la şcoală, nu înghit prostia, nepriceperea şi pe mincinoşi… Eu nu zic nimic de conducerea de azi şi nu uneltesc, deşii...ehei, câte se pot spune! N-am eu trabă cu asta. Dar educaţie prostului trebuie să-i fac, nu? Eu sunt ca tatal meu: ce mie-n guşă şi-n căpuşă.La mine totu-i o ”zicere” la momant. Şi-o fac ăluia pe care-l văd prost şi îngrămădit, s-a amestecat în treburile de conducere, de unde o face pe deşteptul şi-i prost putină de varză!.. Cum de v-a pus dracu să-l alegeţi la mine-n sat secretar pe Bălărie?…Eu cu el am ce am! Pai bine, măi tovarăşilor, la un sat atât de mare şi de important,- care a avut primar pe un Costache Mircea, domn şi înţelept al neamului, ce ne-a ridicat satul la 10.00o de suflete, din care au plecat sute de intelectuali,mi-aduci un ţigan primar?! Un asemenea semianalfabet trebuia pus staroste peste malurenii mei?… N-am eu treabă cu politica voastră marxelistist-leninoidă, dar nici aşa, măi, manca-v-aş, vorba lui Bălărie… Lăsaţi-mă aşa cum sunt, că vă învăţ frumos copii să ajungă oameni, că eu mult nu mai am a vă supăra: pică curând pensia apoi doamna cu cosita, care nu vă iartă nici pe alde

Page 312: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tovarăşia voastră: nu uitati asta!… Şi nu mai încercaţi voi acuma - cal bătrân al ambuiestru”

- Taman aşa… s-a pomenit vorbind de unul singur şi destul de tare Dragoş când se întorcea în curtea fetelor cu Steluţa lângă el. Hm, taman aşa, ţăţică…

- Poftim? s-a uitat Steluţa încruntată înapoi la el, crezând că „o luase razna” din încordarea aceea a “luptei de clasă”. Ce-ai zis, Drăgoşele?

- O…”zicere”…- Ce “zicere”… Care?… Si de ce?… Ce rost…?Dragoş a prins-o uşor de cot, cum facea când îi explica ceva,

răspunzându-i cu tandreţe:- Adică semnificaţia ei…vrei să afli?…- Exact…- Stai să vezi…a continuat el, cand de-acum erau ăn

bucătărie, unde-i aştepta “mama”, (căci de la mutarea lui aici “definitivă” coana Lisaveta devenise şi pentru el mama, cum rar se întâmplă ca ginerii să facă dintr-odată gestul ăsta). S-a aşezat pe scaun şi a povestit: E la noi în sat, la Mlureni, o femeie simplă, vecina noastră. Îi zicem „ţaţa Biţa lu’ Bălţatu’”… Ei, şi ţaţa Biţa asta are o vorbă, pe care o zice de câte ori aprobă ceva. Tu îi zici: bre, ţaţă Biţă, sapa asta se ţine aşa, ca sădaicu sete… Ea se uită la tine cu ochii ei puchinoşi şi-ţi răspunde de sub caşmiroiul ei, pe care nu-l leapădă nici vara: “Hm…Da: taman aşa, ţăţică; taman aşa”…Asta însemnând în limba curentă: exact, tocmai aşa!

- Şi ce legatură are asta cu cele ce-ai vorbit adineaori la telefon? a întrebat Steluţa încă neelucidată supra stării de şoc a iubitului ei, aflat într-un mare eşec existenţial alvieţii sale.

- Are… a bătut el mâna dreaptă în jos, ca şi când punea mingia “capac” la coş în meciul de baschet. Fiindcă, amintindu-mi de tata, - de modul lui extrem de liber si de frust, adică- drept şi fără echivoc,-de a vedea lucruril, privind la starea de acum din mijlocul capitalei, unde retragerea este acum singura soluţie, mi-am zis: “tama asa!”...N-am eu treabă cu „politichia şi ideologeala lor marxelist-leninoidă”, cum zice dânsul… În felul acesta încerc să iau distanţa lui superioară faţă de tot şi de toateTrebuie să mă

Page 313: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ridic foarte repede de-asupra locului comun şi a jocului grupurilor de interese. “Numai aşa omul se poate menţine lucid si clar-vazator în toate”, îmi zice întruna tata… Ştiu: locul meu ar fi trebuit să fie acum sus pe baricade, de unde să arăt ţării şi lumi la ce măgărie au recurs comuniştii ca să se menţină încă o vreme la putere. Au de partea lor forţa oarbă şi inconştienţa poporului care încă nu s-a trezit din comunism. A fi acum acolo, este un gest de sinucidere.

- Ar fi, au aprobt amandouă „fetele” de-dată… tare bucuroase că “omul lor”, începe să se lase de politică şi-o să se apuce de treabă, că tare multe mai erau de făcut în casa şi în curtea aceea pentru doi tineri care porniseră să-şi înjcheze o familie şi-o viaţă nouă… Steluţa s-a şi repezit şi i-a sărutat gura aceea cu buze pline, “senzuale’, cu le zicea. Mama s-a mirat iar înfiorată de cât de îndrazneaţă devenise fata ei care nu dadea voie băieţilor nici măcar să pună mâna pe ea, pentru care ăştia-i ziceau în ironie “sticla”: “Las-o, mă, zicea unul către celălălal, nu pune mâna pe ea, că-i de sticlă; se sparge”…

Era în memorabila seară a zilei de 13 iunie 1990 când statul neoco-munist a încercat, - printr-o provocare neizbutită, - să scoată tineretul con-testatar din mijlocul capitalei, încercare făcută dinadins cu forţe puţine ca tineretul să poată fi atras într-o cursă de imagine, prin care să se arate ţării şi lumii unde a dus acest gen de protest “antidemocratic” si periculos, “contravenind” tocmai ideii de democratie, avea să dea mereu cu gura Zambilici de acum înainte. În ziua aceea s-a învârtit de mai multe ori prin ecranele televizoarelor,când imaginea aceea cu autobuzul în flăcări şi politişti care fug de frica „golanilor” care aruncau cu pietre şi lemne. Văzând toate acestea, foştilor şi oamenilor lor le-a venit apa la moară şi urlau peste tot, pe străzi, în autovehicole şi mai ales la ţară: ”Dacă asta-i democraţie, ziceau muncitorii de fabrică, să se ducă dracului cu democraţia lor cu tot!… Mai bine era cu Ceauşescu; cel puţin atunci aveam linişte”… Şi astfel a apărut regretul colectiv şi pe faţă faţă de cel rasturnat, în subsidi-ar, faţă de regimul care acestora le-a convenit de minune. Milioanele de oameni simpli se uitau înmărmuriţi şi nu mai ştiau

Page 314: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

ce să creadă. Noii conducători de una erau siguri: frica le reintrase oamenilor în oase. Nu de cei care îndrăsniseră “să dea” în politişti, ci de aceştia şi de şefii lor din spate care vor veni iar peste ei, cum le-au stat în cârcă 45 de ani. Toată lumea ştia că ăştia la revoluţie se ascunseseră şi de atunci stăteau la pândă, gata să sară la momentul…”oportunist”, cum le-a zis alor lui celalat poet al clasei muncitoare şi mai ales al “tărănimii noi” Sorin Morbelescu. El venise întrucâtva şi se vedea că va veni iarăşi mare şi răzbunător. Nostalgia era numai aparent colectivă după un regim de restrişte, dar li s-a arătat pisica tuturor pentru a se trece iar uşor la un conducător unic, salvator, cum se arătase a fi Iliescu încă din decembrie’89.

- Ce repede se uită toate, a zis mama Steluţei cu mana la gură, legănându-se a jale, cum fac femeile când văd şi simt primejdia. Şi ce uşor se plânge după o secătură când apare alta parfumată şi zâmbitoare…

Auzind-o pe mama spunând asemenea cuvinte adânci Dragoş s-a bucurat că soacra lui nu era aşa, un fi te cine… Era o femeie care gândeşte bine şi se exprima extraordinar de plastic. O constata ca un viitor “specialist” în limba şi literatura română, înţelegând că venise momentul ca el să treacă de la lupta de stradă la aceea a ideilor, de la strigătul şi cuvântul rostit, la cuvântul scris, prin care să spună lumii adevărul. “Păi dacă trebuie să fiu specialist, specialist voi fi!” şi -a zis şi a intrat în camera lui de la faţă, unde Steluţa nu avea voie decât dupa “cununiile puse de popa pe cap”, după cum i-a spus ei mama ei şi lui mama lui. Acolo a scos un carnet bloc-notes in care si-a facut primele însemnări. Uitaţi ce cuprindea prima filă:

Trecutul n-a murit; viitorul de-abia s-a născut. Ele, aceste împărţiri a temporalităţii, se află într-o încleştare dramatică. Acum, ca şi dintotdeauna. Acum însă e un moment de vârf, un punct culminant. Netrecerea este o provocare lansată de om Eternităţii. Dezgustul este oprirea, renunţarea la vis este înfrângere; pofta de adevăr rămâne marele gust al vieţii. “Vasile Viorel a căzut la Revoluţie”… spune bunica lui de la ţara femeilor, plângând fiindcă nu ştie nimic despre Revoluţie. Ba - ce ştie este

Page 315: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

invers de ceea ce a fost, aşanumita Revolutie română, cum i se zice acum în lume. Inversul ei vine acum şi se răzbună… „Adu-ţi aminte dar nu te răzbuna!… Adu-ţi aminte şi nu uita!… Iertarea păcatelor numai prin aratarea adevărului se face ”, mi se pare că zice Sfânta scriptură…”Rara temporum felicitas”… O,ho,ho… Că rare mai sunt timpurile fericite!… Fiindcă ea, -nefericirea -vine repede peste fericire şi o copleşeşte. …Iubesc dar şi urăsc… Pe cine anu-me?… Neoprirea… pe care o iubesc, ca pe o femeie… Dar este o noţiune abstractă… De aceea mă aplec şi încep să iubesc ce a iubit bărbatul dintotdeauna: IUBESC FEMEIA… (de care am fugit, socotind-o incapabilă de sentimente mari şi statornice)… Urăsc impostura… Pofta nebună a unora de a fi, cu orice chip, în frunte!… Iubesc puterea naturii de reprimenire şi urăsc rezistenţa nebună a oamenilor la schimbare… Care înseamnă întoarcerea la ei înşişi de la poziţia în genunchi în faţa altora. Prin reprimenire - natura este veşnică; prin conservatorism- omul este efemer. Întrucât şi el OMUL - marele şi atotputernicul,- face parte din natură, nolens volens, vorba aia: vrea nu vrea - ciclul lui biologic se incheie implacabil “la soroc”, vin generaţiile viitoare care aduc, lent dar indubitabil, primenirea; reînvierea ; normalul… ”Ţi-ai luat primeneli?” mă tot întreaba la plecare ea, pornirea mea, doamna Turturica - mama. “Să nu stai pe acolo neprimenit!”… Când îmi pune întrebarea asta ea, un om al lui ieri, - o bătrână -, mă uit uimit cum, la oameni, noul este cuprins de vechi şi chiar înghiţit de acesta. Mulţi bătrâni au rămas tineri în gândire, pe când mulţi tineri se lasă încorporaţi în vetust şi băltesc în concepţii foarte bătrâne, anacronice… De aici vine stagnarea, resurecţia… Am intrat într-un hăţiş - băgaţi abil de cei îmbătrâniţi în rele - în care noi tinerii ne lovim de alţi tineri, o inteligenţă se confruntă cu altă, pentru că “experienţa” bătrânilor specializaţi în mânuirea minţilor, ne duce cu valul când în dreapta, când în stânga, după cum le dictează interesele de grup. Căci grupurile sunt acelea care l-au creat pe Hitler şi grupurile l-au lăsat pe Stalin să facă - prin ele - orgiile de nedescris; grupul din jurul lui Gheorghiu-Dej a dus ţara jumatate din partea ei matură şi inteligenţa la pieire în puşcării… Asta s-a uitat atât de repede?…

Page 316: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Pe cine reprezintă Ion Ilici Iliescu? … Prezentul?… Viitorul sau însăşi Trecutul!?!… S-a creat o încălcire care se pare că nici Dumnezeu nu poate să-i dea de cap… Până nu se taie nodul gordian, până nu se rupe rana de toată putreziciunea şi nu se curaţă până la sânge, limpezirea nu va apare în curând… Desigur: viaţa merge înainte, se zice foarte uşor de mii de ani. Ce este astăzi drama, cu multe petice de tragedie individuală sau colectivă, mâine devine amintire… Acele teribile subiecte care vor da mereu pâine serioasă romancierilor, dramaturgilor dar mai ales recilor şi impenetrabililor istorici…Dar numai celor adevăraţi!

Niciodată nu s-au acumulat - într-un timp atât de scurt - atâtea date şi evenimente ca în aceste ultime şase luni !…

Şi câte vor mai fi…Să mă ajute bunul Dumnezeu al mamei mele, (în care dânsa

crede până la contopire), să fiu mereu acolo unde se trăieşte şi se vede istoria vie, în marş”…

Însemnarea cu un pix odinar a fost făcută de Dragoş dintr-o răsuflare: de când a pus vârful pixului pe hartie nu l-a lăsat până la ultimele puncte de după ghilimele. Se înserase bine când a auzit pe cineva bătând la poarta. Fetele au îngheţat. Mama i-a spus lui Dragos să se ducă în fundul curţii după veceu, să se duce ea la poarta sa vada cine-i. Si cine era? Horia si Mitriţă… Agitaţi nevoie mare, nu de cele petrecute în centru ci de mersul pe jos de la tramvai şi până aici. Steluţa i-a poftit chiar în antreu, prin intrarea de la faţă, şi Dragoş a intrat la ei prin bucătărie şi camera de alături, unde dormeau fetele.

- Bătrâne… ce-i facem…? a pus Horia o întrebare joasă, chiar cu nasul în jos, spre faţa de masă înflorată cu broderii. Bărbuţă mica e la prizon, lumea s-a readunat cam la o suta de mii iarasi în centru şi ne strigă să redeschidem balconul. Dar ne-am pomenit cu un fel de nenica-tovarăş de vreo 25-30 de ani, cu geacă, blugi şi o bască neagră, cam ponosită, zicându-ne - mie şi lui Dinu - în mod discret că are date certe că a doua zi vor veni din ţară masive transporturi cu oameni cu bâte care se vor repezi la noi. A zis că el de fapt îl caută pe un ziarist cu barbă mare şi căciulită de schior,ne-a mai oferit şi alte amanunte despre ce face

Page 317: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

securitatea acum. Noi ne-am gândit că tu eşti ala, deaorece zicea că v-aţi văzut în tramvaiul 23 în staţia de la capătul de la Republica… Ce ne spui de asta?…

- Întradevăr eu sunt ăla şi vă rog să-i daţi crezare; asta este şi convin-gerea mea… Lumea ce face acolo în stradă?

- Ca deobicei: zăngăne cheile şi strigă : “Jos comuniştii provo-catori!… Jos Iliescu - omul Moscovei!… Jos generalii asasini de la politie!”

- Locotenetul de securitate unde-i acum?… Că ăsta-i un locotenent de la serviciul de informaţii al securităţii, cu care m-am întâlnit atunci în tramvai, v-am povestit, fapt pentru care a trebuit să-mi dau chica jos.

- A plecat… Nu însă înainte de a ne spune că el ştie astea de la cei mai tineri aflaţi în jurul lui Iliescu. Şi i-a numit pe cei care aveau să creieze cele mai grele momente din istoria ţării în urmatorii zece ani… Uite… ăsta-i lista cu ăia pe care ne-a lăsat-o, zicea: urmăriţi-le actrivitatea şi evoluţia în următorii ani. Dragoş a luat hârtia aceea de bloc notes pe care-şi notează ofiţerii informa-tori constatările lor şi a citit cu glas tare: Alexandru Sasu, Radu Berceanu, Viorel Hrebenciuc, Andrei Pleşu, (ăsta cică-i filozof), Adrian Severin, Victor Babiuc, Dan Matei Agaton, Traian Băsescu, Vasile Văcaru şi Nicolae Văcăroiu, (mă, fir-ar mama lor că bine li se mai potriveşte onomastic numele cu gândirea! a adăogat Dragoş “de la el”), Florin Georgescu, Traian Băsescu, Ioan Mircea Paşcu, Dan Mircea Popescu, Victor Surdu, Gheorghe Dumitraşcu, (uite şi femei) Hildegar Puvac, Veta Biriş, (cântăreaţa?)… s-a uitat Dragoş lung la băieţi, dar şi mirat: lătrători fără şir şi oprire... S-ar putea să găsesc şi actori şi scriitori, şi mari profesori sau oameni de cultură. Amintiţi-vă cu cine s-a pornit rusificarea prin ARLUS! Cu aceştia!.. Aşa… Mai departe:Floarea Calotă, (tot cântăreaţă), Ecaterina Oproiu, (scriitoare)… Păi cum altfel? Aici i-a fost şi aici îi este locul! Paula Iacob (avocata care l-a apărat pe Nicu Ceauşescu)… Ia uite, frate, câte ştie ăsta!… E bun, domnule, baiatul la informaţii… Rodica Stănoiu (avocată, fiică de director de IAS), cine dracu o mai fi şi asta?… Mai sunt aici nume, nu le mai citesc, dă-i

Page 318: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dracului, că întotdeauna s-au găsit la noi cozi de topor care să cadă la picioarele potentaţilor vremi… Că mi-e şi scârbă. Scrie ăsta dedesubt ultima fraza aşa: „Toţi foşti activişti de utece, acrivişti de partid sau fii acestora”. Totul subliniat cu o line de colo până colo… A…Uite şi pe verso… Aici sunt nume cunoscute: Văgăureanu, Colcan Golcurescu, le zicea el numele date de Horia, Picior Cellegase Stancurescu, Rete Polman, (Petre Roman), uite Roru Curinel Unsu, generalul Da-n el Scu! (Dănescu), generalul Chiţorac, şi unul necunoscut trecut de ăsta aici dar cred eu că nu degeaba. Il cheama Adrian Năstase (avocat şi diplomat?); asta chiar subliniat… Nu-i asta… ministrul lor de externe?(se află apoi că era chiar ginerele ultimului ministru al agriculturii sub Ceauşescu) … Asta-i… Adică, fraţilor, atenţie la asta… Uite că sunt şi printre tineri români care au conştiinţa neamului şi a necesităţii istorice. Tânărul ăsta trebuie să fie, în guvernele viitoare, şeful acestui serviciu de informaţii… Are conştiinţă! A riscat ştiind că noi nu ştim cine este dar şi pentru că este sigur că nişte români luminaţi ca noi au nevoie de aceste date - nume, nu pentru a-l demasca pe el ci pe ei – aceştia, puşi deja în slujba Moscovei şi a lui Iliescu. Este trecut aici şi numele “bişniţa-rului lung” Da-n-Io şi-n Fâ, “chinezul bodiguard”, (maidanagiul Dan Iosif),care ne-a scos din comitetul central, ameninţându-ne cu automatul… Nici ăsta n-o să moară acasă… Mai este trecut şi nu-mele ăluilat “revoluţionier” Nicolae Dide ( Cocalae Dinte), lipsesc însă numele lui Nicolae Dincă şi a lui Bebe Ivanovici… Ce de furcă o să mai aibe partidele politice cu ăştia!. Dacă n-or să-i cunoască şi n-o să le facă o demascare până la capăt, viaţa politică în următorii ani va fi un chin de nedescris… Noi - cel puţin eu, băieţi, - m-am decis să-mi văd numai de mine şi de ale mele. Vin examenele, numirea la post… viaţa casnică… Viaţa mea! Rămânem prieteni până la moarte; ne vom vizita… Şi ne vom ajuta… Dar… Până aici.. 3. Când colegii lui se întorceau spre camin cu tramvaiul apoi cu metroul - şi Dragoş se retrăsese în camera lui să mai lucreze ceva la proiectul de diplomă, pe Valea Jiului alergau doua garnituri de

Page 319: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tren a câte zece vagoane, toate pline rânză cu mineri îmbrăcaţi în costum de subteran, cu târnacopul mic la ei,- numit pikamer -,unde deau ţuică din ghiu, câtând şi chiuind ca doua hoarde tătare puse în vagoane în scopul de a năvăli în zori peste bucureşteni. Trenurile păreau ghiulele teleghidate trimse tocmai de către conducerea ţării spre capitala care se răsculase.

La impactul cu solul Bucureştiului, ele au scos un sunet sinistru ce-a scuturat Europa, a uimit America si a pus mari semne de întrebare peste Asia şi Africa, până în Australia.: a căzut oare comunismul in Europa de est?!?… Explozia din inima ţării a umplut ziarele cu titluri cât şchioapa: ALTĂ MINERIADĂ ÎN ROMÂNIA.

4. În vagoanele de clasa doua lumina era obscură, să nu se vadă cine este înăuntru şi mai ales să poată dormii loazele care trebuiau sa fie bune “de treabă” a doua zi. Locomotivele goneau nebune, fără farurile aprinse şi fără oprire în vreo staţie, având macazele deschise de la Petroşani până-n gara Basarab din nordul capitalei. Deşi în vagoante se cânta şi se chiuia animalic, mai dihai ca-n zori la nunta: ”aşe be oamenii buni de sâmbătă până luni”, dându-şi unul altuia glaja de palincă sau vodcă, afară nu se auzeau decat uruitul rotilor, fiindcă la trecerea prin staţii, aceştia tăceau, doar pe câmp urlau. Cele două garnituri de tren aminteau de hoardele tătari care atacau noaptea: se năpusteau asupra campiilor romane. În loc de cai tatarii „moderni”erau aduşi în trenuri de fier şi moarte.

Încă nu se luminase când cei care se aflau întâmplător pe peroanele gării Basarab au văzut ceva incredibil, aproape în acelaşi timp au intrat două trenuri pe linii paralele şi din ele s-au revărsat, precum grâul şi porumbul din vagoanele la care se ridica brusc chepengul, mii de oameni îmbrăcaţi la fel, în salopete gris, cu cizme de cauciuc in picioare şi căştii negre de plas-tric pe cap. Fiecare avea în mână o bâtă, o rangă sau un târnacop, ce-i ziceu la mină pikamer. Când i-a văzut, un bătrân verde, a râs prosteşte, zicând de unul singur: “Au venit!… Brava!… Să-i puie pe

Page 320: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nenorociţi la punct”, iar o bătrână s-a tras de o parte, făcându-şi ferit semnul crucii mărunt la piept, grăbind afară de pe peron: ”Doamne Iisuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ce-o mai fi şi asta?!”… Curand armata aceea “străină” ochilor oamenilor s-a adunat pe grupe, pe brigăzi şi apoi pe adevarate batalioane, formând repede o divizie care s-a înşiruit pe calea Griviţei cu varful în bulevardul l mai şi coada încă la gară. Mulţimea această somnoroasă, cenuşie şi tăcută a afluit pe o straduţă care ducea la sala de expozitii de langa Casa Scânteii. Aici, un tânăr cu plete creţe ieşite la spate din aceiaşi casă ca a celorlalţi, care nu avea lampas cu cucui in frunte, i-a dirijat in sala mare a expozitiei unde Ceauşescu aducea, an de an, mai ales toamna, cele mai frumoase lucruri şi cele mai multe bunătăţi care nu ajungeau niciodată la oamenii. Ei au fost puşi jos aici, direct pe cimentul din rotonda, ca oile, stând în aşteptare. Majoritarea căscau şi se scărpinau la ceafă, frânţi, mahmuri,după o noapte de nesomn şi chefuială bezmetică… Erau încă bucuroţi că două zile nu vor mai intra în şut, adică sub pământ, vor sta şi se vor distra în cea mai mare voie prin bulevardele centrale ale capitalei, unde li se promisese mâncărică şi băuturică la cele mai mari restaurante. La vreo jumatate de oră îmburi-catul cu părul creş sub casca de împrumut şi aliură de erete în atac s-a suit la platforma de la primul etaj de unde le-a strigat, ca acasă, “drepti!”… Toţi obosiţii aceia de la drum s-au ridicat, dar nu ca soldaţii, ci cum dădea Dumnezeu, continunâd să caşte. Condu-cătorul lor, (despre care Horia avea să afle că-l chema Miron Cosma, era terhnician care nu intra în mină, fiindcă le era minerilor „lider sindical” schimbandu-i imediat numele printre studenţi în Tiran Casma) i-a vestit pe „ortaci” apoi că imediat va veni domnul prim ministru Petre Roman si insusi domnul preşedinte - “pe care l-am ales” - Ion Iliescu…

În locul primului ministru a intrat direct Iliescu, cu mersul lui bâţâit şi emfatic, moment în care agitatorii de la capetele de rând au şi strigat; “Iliescu!...Iliescu!’’ după cum erau obişnuit cu celălat conducător. Iliescu însă a făcut semn cu mâna de potolire, că nu e aici nici un miting, ci o treabă istorică foarte importantă. El îi cunoaşte pe mineri ca oameni ai muncii, oameni de nadejde,

Page 321: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

„cadre de bază”, cum i-a botezat partidul comunist.El, Ion Iuliescu, care este altceva, le mulţumeşte că au venit şi-i roagă să ajute ţara să curaţe mijlocul capitalei de un gunoi uman, care a făcut şi a dres, oprind circulaţia, încurcând producţia şi viaţa normală a cetăţenilor capitalei. Că în acele corturi se produc orgii de nedescris, făcându-ne ţara de râs în lume. Mergeţi şi faceţi curat în mijlocul capitalei! Auzind acestea, minerii, se trezeau din toropeală îşi strângeau mâinile negre pe bâte şi răngi iar un agitator de la capatul rândului a trimis cea mai lunga înjuratură anticreştină, ca un simbol a răbufnirii comunistului din el: “I -auzi.mă...mama-dumnezeirilor, parastasului catapetesmei altarului mamei lor!… Pe ei, pui de lei!” “Pe ei, pui de lei!” au urlat toţi agitatorii de rând şi coloana s-a şi pus ân mişcare… Când au intrat în bulevardul Ana Ipatescu au început a striga agitatorii cap de rand: “Moarte golanilor care au napadit capitala!… Moarte studenţilor şi drogatilor vânduţi lui Raţiu!… Moarte ţărăniştilor şi liberalilor care au venit de la Paris să ne vândă ţara!” Minerii răspundeau ca o haită întărâtată: “Moarte!… Moarte!… Moarte lor, drogaţilor!”…

Când au pătruns în piaţa Romană s-au şi repezit la primii oameni- bărbaţi sau femei - pe care-i vedeau cu ochelari sau imbracati mai bine şi au început să-i lovească. Unii erau chiar muncitori, tehnicieni şi funcţionari care se duceau la fabrici, fiindcă în realitatea toată lumea “şi-a văzut de treabă în cele 52 de zile de miting continuu in centru, ca semn că ei nu participă la jocul politic de acolo, uni privindu-l chiar cu mânie proletară. Acum erau loviţi tocmai ei, mai ales cei care nu fuseseră niciodată în piaţa Universităţii la acele adunări de seară. In mulţi a reintrat frica, înţelegând poate de-abia acum că neparticiparea, sau admiterea a încă o experinţă marxistă pe pielea noastră are să ne coste iarăşi scump. Iar când au ajuns în zona corturilor, la comenzile scurte ale “minerilor cu maini curate’, s-a petrecut acolo o încăierare şi o luptă corp la corp, cum poate doar in jurul corturilor lui Mihai Viteazu de pe câmpia Tisei să se mai fi întâmplat când ungurii au năvălit peste el şi i-au căsăpit pe români, omoraându-le condu-cătorul. De data aceasta Marian

Page 322: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Munteanu nu mai era acolo, fusese pus la”adapost?” în spitalul penitenciarului Jilava iar Dragoş Ionescu şi ai lui erau demult în afara acestui spaţiu. Unele fete reuşiseră să se apropie de mineri, să le sară de gât şi să-i sărute chiar, dezarmandu-i dar veneau din spate” minerii cu maini curate” care ţipau la aceştia: “Ce faci,ortace, te-am adus aici pentru gagicăreală?… Loveşte!”… Zadarnic strigau fetele că şi ei sunt tineri şi români ca ele, dar că numai comuniştii ne-a învrăjbit pe unii împotriva altora, fiindcă odată dezlănţuit animalitatea totul era exact ca un atac de leoace asupra unei turme de gazele: cine le mai poate opri?!… Oamenii acestia asmutiti asupra fratilor lor care gandesc, n-au avut nici o clipa sentimentul ca sunt vazuti acum de romani si de intreaga strainatate ca niste hoarde de huni, tatari, gepizi si avari, de slavi si cumani care trec capitala “prin foc si sabie”, cum nu a fost ea trecuta nici de acestia in istorie.In primele momente inclestarea a fost pe viata si pe moarte fiindca in decursul noptii au venit aici mii de tineri bucuresteni sa-si apere cucerirea revolutionara. Ei i-au avertizat pe mineri ca vor fi fotografiati si filmati si se poate sa apara in procese care le vor da zeci de ani puscarie. Dar agitatorii cap de rand, cu maini curate le strigau disperati sa loveasca, sa nu parlamenteze; “Loveste, ortace, că de-asta te-am adus aici. LOVEŞTE!… După smulgerea ţăruşilor şi adunarea corturilor în camioane ale poliţiei, tinerii mineri, treziţi din zăpăceala aceea, se retrageau mai pe marginea unui trotuar şi se uitau cum ceilalţi schingiuiau băieţi şi fete, îi trăgeau de mâini, îi imobilizau şi-i loveau în burtă cu rîngile, ei aveau totuşi câte o clipă în care spunea unul către celălat: “Mă, Costică…Aştia nu arată drogatţi… Iar fetele alea erau cu adevărat nişte domnişoare… Ce frumos miroseau a parfum şi ce mâini curate aveau… Mă, în ce belea ne-au băgat aştia?… Să ne ferim, dracului, barim să nu fim fotografiaţi şi filmaţi… Atâta ne-ar mai trebui, să mai afle şi nevestele!”… În clipa urmatoare a trecut pe langă ei unul cu mâinile curate şi i-a tras de cot, strigându-le: “După mine, ortaci! La sediile partidelor trădătoare, mama lor!” Şi întrucât sediile acestor partide erau foarte aproape - unul chiar pe bulevardul Magheru iar celălat mai la stânga în piaţa Rosetti, (în fostul

Page 323: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

cabinet de partid al capitalei), n-au găsit acolo decât vreo caţiva bătrânei care erau de gardă şi pasnicul. I-a dat repe-de la o parte cu lovituri scurte şi au început să lovească tablourile lui Maniu şi pe al lui Mihalache, spărgeau geamurile şi căutau năuciţi dolari, drogurile şi „maşinile de făcut bani”. Au găsit câteva maşini de scris, pe care le-au făcut praf cu pikamerele, iar la liberal au găsit şsi un computer-calculator, pe atunci apărut doar în unele facultaăţi, pe care l-au luat şi au strigat foarte bucuroşi că au găsit şi aici o „celebră maşină” model nou,american, de făcut bani… Ziarele şi televiziunea aservite nemernicilor care au deslănţuit acel pogrom zănatec, au arătat această maşină dintr-un unghi onscur şi au scris, fără pic de jenă profesională, una dintre cele mai mari minciuni din istoria neamului, arătând nişte pungi de detergent de pe la veceuri ca droguri . În ziarele Adevărul, Libertatea şi Dimine-aţa erau texte care susţineau că ziariştii au găsit în poduri şi la subsoluri arme, dar o asemenea imagine concretă nu a fost arătă niciodată. Vestea însă a ajuns până în ultimul sat, aşa încât cei de acolo se felicitau că l-au votat pe Iliescu, omul care avea să aducă „pacea” şi „liniştea” în ţară, (după ce el, sau tocmai din cauza lui a fost provocată întreaga dihonie din capitală).

Dragoş n-a mai putut sta acasă. S-a dus, pe căi directe, (fiindcă pe şoseaua Mihai Bravu şi pe strada Dorobanţi nu venisera minerii), într-o „fugă” până la Cristi acasă. Acolo - surpriză plăcută: doamna Dida dăduse peste Cristi şi Cristina în puşcăria ad hoc făcută în şcoala de subofiţeri de poliţie de la Măgurele. De aici, - la ordinul expres al domnului comandant general Danescu, - cei doi au fost eliberaţi pe loc. Acolo însă, ce-i doi nu s-au văzut şi n-au ştiut că erau amândoi în acelaşi loc, deoarece bărbaţii erau închişi în nişte magazii iar femeile, peste şaizeci, în sala de sport. Cristina le-a povestit cum lîngă ea se afla o tânără ingineră, blondă, cu ochi albaştri şi o guriţă mica prin care tot întreba: “Unde sunt?…Ce-i cu mine aici?… N-am murit?… Traiesc sau mi se pare; e ceva din vis?” “Traiesti, draga,” i-a zis o doamnă foarte bine de langă ea, care o tot masa pe tample. “Dar de ce sunt aici?”… ”Fiindcă te-au adus minerii”, i-a răspuns doamna sec. ”A,a,.. a făcut tânăra trezită după cateva ore bune de

Page 324: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

comă. Mi-amintesc… Când am coborât din troleibuz, să merg la servici, (ca am serviciul în centru, lângă spitalul Colţea), nişte mineri băteau un tânăr şi eu am ţipat: “Nu daţi in el; ce-a făcut; îl omorâţi!”… Inclipa următoare m-am pomenit cu o lovitură de fier în frunte, care mi s-a părut apoi caldă şi am cazut jos…De atunci – n-am mai ştiut de mine... Acum m-am trezit aici… Dumneavoastră de ce sunteţi aici? a întrebat-o şi ea pe doamna care o îngrijea. “Fiindcă sunt medic; şi eu mă duceam la servici, la spitalul Colţea, dar văzându-te jos, în balta de sânge, m-am aplecat să-ţi dau primul ajutor. Şi… m-au luat şi pe mine… Aşa că”… „La plecarea mea inginera şi doctoriţa mi-au dat discret numerele lor de telefon de acasă, să-i vestesc pe ai lor că trăiesc şi dacă pot face ceva să le scoată de acolo unde au căzut ca musca-n lapte. Uite am telefoanele lor aici şi am şi sunat. Când au fost amândouă la veceul din curte ă acolo unde femeile se duceau cate doua-trei ţinându-se de mână de frica minerilor,- minerii făceau culuar şi cu nişte nuiele de salcâm verde le croiau peste ochi şi mai ales peste fese, strigându-le:” La pişare, mama voastra de curve!… Aţi vrut să răsturnaţi voi puterea; pe domnul Iliescu, na!” si jap;jap;jap! Până intram în veceu. La ieşire aceleaşi nuiele în cap şi pe spinare”. Cristina avea să afle ca de-abia după patru zile au reuşit soţii acelor doamne, care amândoi erau avocaţi, să le scoată de acolo. Ele au relatat că în a treia zi a venit un procuror bătrân, cu mutră de activist, să le ancheteze. Intrebarea era invariabilă: “Cu cine aţi votatat?… Ce aveti cu domnul Iliescu?” La care amândouă au răspuns la fel : “Am votat cu cine am crezut de cuvinţă iar cu domnul Iliescu nu avem absolut nimic. Nu ştim ce are dânsul cu noi: intelectualii”… ”Ce căutaţi la ora aceea în piaţa Universităţii?” Iarăşi acelaşi răspuns: “Ne duceam la servici; verificaţi dacă nu lucrăm chiar acolo, în centru”… Ce-o fi simţit şi ce-o fi gândit procurorul acela?… Dar cei care au anchetat milioane de romani inchisi de Gheorghiu-Dej prin Nicolschi, Teoharii Georgescu si Alexandru Draghici?… Cine va răspunde vreodată în istorie? întreba Dragoş sufrageria doamnei Dida. El avea să afle apoi, prin telefoanele date de Cristina celor întoarse şi ele acasă, că tânăra inginer s-a dus într-o vizită cu soţul în

Page 325: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Germania şi nu s-a mai întors. Prezentând hârtia primită de la şcoala de poliţie Magurele,- prin care se confirma că în zilele acelea fusese „reţinută pentru cercetări”- act care jus-tifica absenţele de la locul de munca şi cerificatul medical dat de acea doctoriţă pentru lovituri grave, inginera a primit azil politic iar soul s-a întors singur în ţară. De inimă rea soţul, avocat, s-a înscris în Partidul Aliantei Civice,iar doctoriţa chiar în Partidul Naţional Liberal, spunând că “tineretul şi intelectualitatea trebuie să lupte uniţi şi organizat, să se scoată odată infecţia comunistă din ţaăa.”.

Neputând să stea acasă în acea fierbere extraordinară Dragoş s-a dus până la un coleg acasă, care l-a chemat la el într-un bloc vechi cu un etaj situat pe bulevardul Republicii în apropiere de strada Armenească, undeva vizavi de marele hotel Modern. Colegul era vecin usa-n usa cu actorul Ştefan Tapalagă. Când minerii mişunau pe jos,pe bulevardul Carol I, năpustiţi în sediul PNŢ-CD din apropiere, actorul, prietenul şi Dragoş au ieşit pe balconul acela mare şi s-au uitat jos în bulevard. “Iată, dragii mei, tărăşenia securisto-kaghebistă, comandată de Iliescu şi dirijată de Magureanu, le-a spus actorul, arătând cu ambele mâini căuş în stradă.… E un scenariu diabolic, - nu se vede?, a mai zis marele actor, poftindu-i pe cei doi să urmărească la el în apartament ce da televiziunea din mizeria aceeaa. Intr-adevăr: erau imagini tulburi de la sediile acestor două partide româneşti, istorice, atacate şi devastate. Acolo l-au văzut şi pe Petre Roman, în calitatea lui de prim ministru, care s-a dus cu un TAB să-l salveze pe domnul Coposu, a carui casă era inconjurată de mineri, arătând lumii că… însuşi prim ministru a intervenit pentru salvarea vieţii şefului opoziţiei de furia celor pe care tocmai guvernul îi adusese în mijlocul capitalei, ca ar mată de şoc împotriva populaţiei răsculate. ” Dar de cine sa fie salvat? a întrebat indignat Fănel Tapalagă. Cine a adus minerii şi cu ce scop?… întreba el ca in Hamlet. Adică, dupa ce îl loveşti pe adversar, în modul acesta viclean şi pervers şi-l pui la pamant… vii şi-l iei în braşe, spunând: „pardon; scuzaţi: a fost o eroare din greşală” Evreul Roman l-a salvat pe românul martir anticomunist Cornel

Page 326: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Coposu...Ce blasfemie istorică!” Câtă măgărie, cîtă nemernicie, câtă josnicie şi câtă jignire a neamului nostru românesc!… Doamne, de ce nu deschizi cerul să-i cuprinzi în genune!?” 5. La plecarea de la prieten - şi după despărţirea cea mai dulce de marele actor, căruia i-a promis ca va mai trece pe acolo – Dragoş s-a oprit la staţia troleibuzului, aflată chiar în faţa acelui blocuşor cărămiziu. Până a venit troleibuzul 70, - care vine foarte rar, - el a văzut acolo o scenă antologică: Un batrân, destul de verde, bine îmbrăcat, stătea în staţie nemişcat şi se uita la altul şi mai bătrân, dar şi ăsta destul de verde, care venea în staţie foarte agitat din spre piaţa Rosetti. Agitatul se tot ştergea pe mâini şi pe pantaloni, căutând ascuţit şi rău în calea troleibuzului. “Salut, tovarăşu Tatu Brătilă, l-a întîmpinat cel din staţie pe agitat. „Ce este? Ce s-a-ntîmplat?” a întrebat el pe cel pe care-l ştia cine-i. Celălat, după ce şi-a suflat de cateva ori nasul ghiorlaneşte încolo, un nas mare, borcanat şi mancat de vărsat, pentru care părea bubos, ca şi întrega fatţă roţie, îi răspunde cu respiraţia sacadată, făcând cu mainile gest de fituire: “I-am terminat, mama dumnezeilor care i-a creat!… Apoi către cel care a întrebat: De unde au răsărit iar spurcăciunile astea reacţionare, măi tovarăşe Parpală, ai?!”…”Ce să vă fac… a ridicat acesta din umeri ironic şi foarte zâmbitor, aproape sarcastic: De, dacă nu i-aţi lichidat pe toţi prin puşcării… Acuma - na!”… Ăsta, nefiind prost, s-a uitat în sus la celălat, să-l vadă „cine-i”, nu-i cumva vreun miştocar? Dar a trecut peste asta şi şi-a spus oful până la capăt: “Ce-or avea, măi tovarăşe, pardon, domnule profesor, cu omul ăsta, cu Ion Iliescu?… Păi… omul ăsta-i un “om”, domnule!… L-am cunoscut personal de pe cand era la UTC şi venea la mine la Republica după una şi după alta, pentru sarcinile tinere-tului… Ştiţi că am fost o viaţă preşedintele comitetului de sindicat acolo ani de zile şi am avut ocazia să ne întîlnim prin multe locuri. Peste tot s-a purtat ca un adevărat democrat… Ce-mi vine mie ăştia acum să mănânce borş, cum că-i securist, kaghebist şi prostii de-astea. N-aveam noi treabă cu astea! Noi aveam sarcinile noastre de partid precise şi de alea ne ocupam! El era cu tineretul!”… ”Cu… educaţia ateistă a

Page 327: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

tinerei generaţii,desigur,a ţinut să-i amintească profesorul, sfichiuindu-i inteligenţa. “Exact!, a sărit bucuros ăsta. A fost o treabă destul de importantă la momentul acela istoric..” “Si acum?”…l-a întreaba celălalt retoric şi dubios. ”Acum… ce?” răspunde şi cestălalt cu o alta întrebare. “Acum… Acum… La ceasul asta… ce facem cu ţara?… Încotro?” “Cum… încotro?… s-a fâstâcit ăsta, neavând răspuns, fiindcă, realmente nu mai ştia nimic de planuri de perspectivă, de strategii pe termen scurt, pe termen lung… Acum… Ştie domnul Iliescu mai bine decat oricine, fiindcă..trebuie să recunoaştem că este cel mai mare om politic azi la noi în ţarî… Altul numai avem!” ”Oare?”… a pus bonomul, calmul şi neclintitul profesor altă întrebare. ”Nici un… oare!… Daţi-mi domnia voastra alte nume!”… ”Eu pot da o listă nu numai un nume… s-a uitat celalat în calea troleibuzului. Vorba e că… pe cine au aceştia în spate…Cine îi lasă să se exprime?...Haosul ăsta de acum, tocmai de aici pleacă: nimeni n-are voie să spună şi să ceară altceva decât ce vrea DOMNUL

ACESTA TOVARĂŞ ILIESCU... Fără armată, poliţie, oamenii din teritoriu şi, desigur, fără sprijinul populaţiei, ca şi al străinătăţii… degeaba nume, degeaba liste…” “Păi nu?” se pare că i-a căzut bine ăluia constatarea pe ce ştia. “Pai da”… a desfăcut cestălalt mîinile puţin, spre demonstrare. Acesta văzând că-i vine celuilat trolebuzul, îi apucă o mână şi i-o strânge cu toată ironia pământului, zicându-i, pe când acesta chiar da să urce: „Te felicit cu tot veninul pământului că aţi reuţit să educaţi poporul într-un spirit străin neamului românesc… La revedere… Să auzim de... condoleanţe!”…

In acelaşi troleibuz s-a urcat şi Dragoş care asitase liber si atent la convorbirea epocala a celor doi. Acum l-a auzit pe cel cu nasul îmbuboşat înjurându-l birjăreşte pe celălat cu: „Ra-i al dracului, că nu te-am găbuit cine eşti. Nu mai mâncai acum borşul pe care l-ai mîncat!”... Întâmplarea a făcut ca Dragoş să fie în troleibuz foarte aproape de acesta, unul de altul, aproape lipiţi. Bătrânul cu faţa mâncată de vărsat dădea semne că se sufocă… Cauta fereastra şi aerul. Trecuse, - ca om, - prin marii emoţii. Luase parte la bătrâneţe cu echipele de asalt ale minerilor, intrând

Page 328: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

în clădirea sediului PNŢ-CD, (în care intrase de zeci de ori, până în l989, ca lector chiar la cabinetul de partid al municipiului Bucureşti şi ştia fiecare cameră de acolo, din clădirea care fusese casa unui mare industriaş. Acum a tras şi el de tablourile alea de pe pereţi,cu chipurile lui Maniu şi Mihalache, a rupt şi el hârtii şi a dat şi el cu piciorul în scaunele alea răsturnate acolo. Dragoş a cerut unei tinere să-i ofere locul pe scaun. Aceasta s-a ridicat destul de greu, pentru că, - printre altele, - alergarea aceasta nebună după satisfacerea dorinţelor tale imediate deveniseră un fel de a fi la români. Mai ales copii, şi in deosebi, tinerii, se repezeau primii la scaunele din autovehicole, să stea ei jos, să se uite ei afară, să se simtă doar ei bine că alergau cu un vehicol al tuturor, la care, de regulă, nu scoteau bilet. Bătrânul în rele Tatu Brătilă a primit să se aşeze cu suspiciune, deoarece locul li-l ofereau doi tineri pentru care avea nu numai dispreţ, dar şi ură, pentru ce făcuseră ei aproape doua luni acolo în mijlocul capitalei. El nu numai că era convins de cele auzite, dar mai adăoga şi de la el alte bazaconii, cum că toţi erau mână-n mână cu ambasadele occidentale, că „ de acolo le venea curajul şi…dolarii!.Toate acestea avea să le afle Dragoş direct de la el. ”Ce s-a intamplat?” s-a apropiat Dragoş, ferindu-l de mulţime, sprijinindu-se de spătarele celor două scaune. Văzând aceasta,celalată fată de pe scaunul de alături s-a ridicat şi ea, oferindu-i lui Dragoş locul. ”Auzi, domnule…a ridicat bătrânul activist ochii de sufocat spre Dragoş… Cică… „s-auzim de… condoleanţe”…Să-mi zică mie aşa ceva!... Om bătrân!” ”Cine? a făcut-o Dragoş pe nis-nai,ca unul ce nimerise acolea cu totul în-tâmplator… ”Unul… a arătat moşul cu faţa mâncată de gărgăriţe înapoi… Care-i cu… ăia!… A,a… a dat nemernicul crancen din cap, că nu mai sânt zilele alea, că mâine… acolo era!… Pe viaţa!”… ”Unde… adică? “ s-a aplecat Dragoş spre el, înghesu-indu-l, să nu mai primească aer. Vreţi să-mi spuneţi aşa… mai explicit?!”… ”Ce, dumneata nu ştii?… Acolo unde le era locul duşmanilor poporului!”… Dragoş s-a abţinut cu greu să nu-i servească „boţorogului o lecţie din cea mai usturătoare”; mulţu-mindu-se doar să zâmbeasca semnificativ către fata care l-a şi săgetat cu privirea pe bătrân. Încrâncenatul în

Page 329: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

criză de inimă a observat ceva şi-a ripostat, cum faceau ei atunci în afară, să audă toată lumea: “A-ha… Tineret… Imda”… Dragoş i-a strîns o mână atât de tare, că bătranul s-a strâmbat. “Impuneţi-vă să vă linistiţi, domnule, i-a cerut el cald dar şi ameninţător. Dacă stiţi că aveţi probleme cu inima, nu-i bine să mai intraţi, - la vârsta asta, - în asemenea emoţii.” “Inima?… s-a ridicat Tatu Brătilă, ca actorul acela comico- tâfnos Ştefan Mihailescu - Brăila, cu care semăna izbitor, numai ca acela nu avea faţa ciuruită de vărsat. Ce inimă?… De unde ştii dumneata de inima mea?” “A,nuu, a ridicat Dragos mâinile să-l potolească. N-am de unde să ştiu, Doamne fereşte, numai că, după toate semnele; şi vârsta”…”Iham… ham! a ăcut năvârliosul… A,aa… Că nu mai am io acum patruzeci sau măcar cincizeci de ani… Dracu îi lua pe toţi vânduţii aştia!…” “De, a ridicat Dragoş din umeri în atenţia celor din jur, care erau numai ochi şi urechi şi urmarea fiecare convorbirea de pe poziţia lui clară de adversar al lui Iliescu sau de adulator. Fiecare are numarul lui de ani pe care şi i-a trăit şi-o singură viaţă… O singura viaţă!…a repetat Dragoş ideea aplecându-se spre bătrân cu degetul, să-l împungă în obraz. Dacă ai trait-o frumos, - cinstit şi liniştit, fără să fi făcut rău cuiva -, poţi avea o bătrâneţe lungă şi fericită”… ”Şi omul poate sa mearga la Al de sus cu inima curată, că acolo i se vor deschide porţile Raiului”, a intervenit bătrânica de pe scaunul din spate, întorcandu-se uşor, să-i dea coşcadârului replica neamului. “Ce vorbeşti, franţ?! s-a zbârlit secăturosul, exact ca acel actor brăilean, făcut actor fără studii de specialitate,doar fiindcă „a stat foarte bine cu partidul”… Etete cine-mi dă mie lecţii… Io am dat lecţii şi pâine la atâtea femei,şi mă cunoaşte foarte bine o fabrică, un sector… si capitala…” “Se poate, a mai vorbit femeia către fereastră… Dar eu nu vă cunosc”… Dragoş n-a abandonat ideea, continuând tot aşa cu adresare directă, acum chiar sagace către “răzvrătit”: “Cine s-a implicat în marea agitaţie a vieţii, - care este politica, - apoi către final… îl cam lasă pompiţa”… arătând semnificativ la inima. Brătilă politicianistul, - fost până mai atunci “activist extrabugetar”, (ca atâţia îndoctrinaţi ajunşi la pensei), s-a scotocit prin buzunare de unde a scos o pastilă, probabil de

Page 330: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

nitroglicerina, pe care a pus-o sub limbă… Indată a dus instinctual mâna la inima şi i-a cerut lui Dragoş să-i descheie doi nasturi la camaşă… Atunci ciudosul a făcut ochii mari şi a văzut în Dragoş pe coana Tinca, nevasta-sa, cum îl aşezase ea pe scaun rezemat, să nu se mişte, înainte de-a plecat nebun de acasă, caruia-i zicea acum, in delir: “ Măi Tincuţo, tată… N-aş vrea să dau chiar acum ortu ăla al popii; vreu să mai apuc ceva ani, să le dau nenorociţilor ăstora satisfacţie. Io plec să lupt!…Mă cheamă partidu... Aş vrea s-o mai duc încă douazeci de ani, cât a ghicit jidanul de Brucan, c-o să-i mai ducem p-ăştia de nas cu isteţimea tovarăşului nostru Iliescu… Vreau s-ajung să-i mai strâng mâna într-o zi, cum i-am strâns-o p- a lui Gheorghiu-Dej şi p-a lui Ceauşescu, ca din partea clasei muncitoare, care m-a ridicat din laminorist în…tovarăş! de partid… Să-i punem încăodată la punct pe burghezo-moşierii aştia care au scos iar capul, paştele mamei lor!… Până atunci le vom stârpi complet sămânţa… Imi dă mare curaj tineretul nostru socia-list care s-a adunat în jurul ăstuia ce-i zice Petre Roman… Nu-l cunosc, nu l-am văzut pe la nici o plenară, da’ se vede clar ca-i de-al nostru… Aflu că-i fiul lui Valter Roman…Comunist adevărat, convins, taică-său… Om de bază!… Cadru de nădejde!… Să le arate el aci, şi să le rupem gura, că şi noi avem “intelectualitatea noastră muncitorească”,care, uite, ce bine vorbeşte franţuzeşte!”… Dragoş parcă auzea aceste cuvinte spuse inainte de plecare pentru că omul intrase acum in delir şi spunea stins, ca pentru sine…”Iată, zicea cu buze arse, sputnicii sovieticii… Creşte marea forţă a clasei muncitoare…Uite Cuba!… Se ridică!… Vietnamul unit şi… al nostru; cu noi… Şi uite, vere, marea China!… Ce, te joci?… Rusia?… Ţară de porci!…I-am cunoscut acasă, când am fost acolo cu războiul. Şi de astă dată ne-a trădat!… Blestemat fie Gorba-ciov! Trădătorul!”…”Dar Dumnezeu?!” s-a întors iar bâtrâna la el, ridicându-se acum în piciore, poate pentru că avea să coboare sau doar “să i-o zică rătăcitului”.”Care dumnezeu…s-a strâmbat cel într-o criză nu doar de respiraţie,ci de conştiinţă, mai mult decât cea de inimă. Fugi, Tincuţo, cu minciuna asta de-aici…Este ce se vede… Restul - vorbe!” Bătrâna a coborât la staţia urmatoare iar “cazul special” la

Page 331: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

staţia Vatra Luminoasă. Dragos l-a ajutat, ţinându-l bine de braţ, urându-i limpezirea minţii şi întoarcerea la strămoşi lui pieriţi şi primeniţi... “Să-ţi iei primeneli, când te vei duce dincolo… Ai mare nevoie de ele”… Delirantul n-a prea priceput ce i -a zis”ăla”, dar tot ridica din sprâncene, ca un rătăcit şi se întreba în gând, ducându-se încet şi cam într-o parte, spre casa lui tip vilă de pe Maior Coravu, pe care i-o pusese la dispozitie partidul. “Nu-i nimic inlăuntrul lui… a spus Dragoş ca pentru sine, în asistenţa unora, coborât odată cu el, oameni diferiţi care-l prive-au în două feluri: cu admiraţie şi aprobare - unii şi cu ură şi dor de răzbunare,-alţii. Un medic tânăr, care urmărise cazul, s-a apropiat de Dragoş, şi i-a şoptit „tangenţial”: „sunt semnele vizibile ale bolii Ansaimer. Cel în criză de inimă, nu mai vorbeşte...In omul ăsta nu mai este nimic, cum nimic nu-i într-o fântână săpată în Sahara”…

REFLEXII ZISE ŞI NEZISE

Pare de necrezut că cel care a riscat teribil şi şi-a asumat rolul de organizator al studentilor întru răsturnarea sechelelor regimului totalitar comunist să ajungă la un moment dat a privi totul senin, cum poate nici Napoleon n-a făcut-o în acei l2 ani cât a stat imobilizat pe insula Sfânta Elena. Când a văzut ce bine ieşise din toate, (exact ca Napoleon, fara nici o julitura fizică, dar cu o puternică lovitură sufletească),proapătul profesor Dragoş Ionescu zicea că aceasta se datorează felului lui de a fi asemănător cu al tatălui- de-a i-o zice omului verde-n fatţă! - dar mai ales semanandu-i şi mai bine - “bucăţică”-, mamei care în viaţa ei nu s-a fript nici niciodată măcar cu vreo fiertură clocotită, n-a fost niciodată muşcata de un câine sau înjurată de cineva. Avea un fel al ei uimitor de a trece ca un fulg printre oameni, dar unul foarte material, plăcut şi primit cu drag prin nonviolenţa şi bunatatea ei ieşită din comun. Când aparea undeva, cu pasul ei de răţuşcă mică şi pufoasă - lipa, lipa - cu încălţări care nu faceau zgomot prin praful uliţei sau prin iarba din curţile oamenilor, apărea ca o

Page 332: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

izbavire. Venea ca o frunză, ca o petală de trandafir, ca un vanticel de primăvară… Când întâlnea oameni pe uliţă, ridica sus o mână mica, de salut cu “Buunaa ziiuua”... …” “Sărutăm mânaa”, “Sănătate”, “Să ne trăiască doamna ‘ţatoare”, răspundeau oamenii în felul lor, după vârste, sex şi afinităţi.Poarta la cei care se ducea părea că se deschide de la sine, (ca mai târziu porţile cu celulă fotoelectrică), aducând înăuntru bucuria că “le-a deschis doamna uşa”… Când intra în clasă cu catalogul cât jumătate din trupul ei micuţ la subraţ, fetele se ridicau în picioare şi-i răspundeau la salutul ei lung la fel de lung: “Buunăă ziiuuaaa”… Şi îndată, primăvara, auzeai ieşind pe fereastra deschisă a cla-sei acelea de fete, (căci fetele învăţau separat de băieti, ca la religie, unde în biserică bărbaţii stăteau la dreapta şi femeile la stânga naosului ), cântecul care bucura satele României când “mărţişor’ bătea la uşă: “Înflortesc grădi-nile; ceru-i ca oglinda,/ prin livezi albinile /şi-au pornit colinda./ Cântă cio-cârliile, /cânt de bucurie,/ fluturii cu miile,/ zboară pe campie.//Joacă fete şi băieţi,/ hora-n bătătură; /ah, de ce n-am zece vieţi,/ să te cânt, natură?”…

Dragoş era mai mereu langa poala ei, mergand şi el tot aşa, printre fete aproape plutind, fără să scoată nici o vorbă. Gogona ochii la una şi la alta, parcă să se încarce de fiecare, fiindcă fiecare îi plăcea şi pe fiecare ar fi luat-o acasă, să aibe şi el o soră, dar mai ales un frate cu care să se joace, să strige, să baăa mingia, să se suie in pomi, de unde era bine chiar să şi cadă. Luase genetic dar mai ales din influienţa educaţională toate cele ale mamei, pe alocuri depăşind-o, (la intuiţie, profunzime şi perspicacitate ), probabil, - tot genetic, prin influienţa directă a băiatului care-şi imita tata .

Acum era bărbat în toată firea; ajuns la maturitate din toate punctele de vedere şi trecut prin ceva halucinant, la care nu s-a gândit niciodată că i se poate întâmpla aşa ceva. Ei, ca tineri studenţi, s-au entuziasmat de exemplul ţărilor din jur, unde, tot aşa, tinerii studioşi au fost cei care au ieşit în stradă, -cum se întâmplă în toate tările civilizate şi democrate acolo când apar abuzuri şi abateri de la drepturile şi libertaăţile tuturor – ajunseseră

Page 333: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

într-un joc politic străin lor, pentru care nu aveau nici un fel de pregătire, decât flerul personal sau de grup.

După şase luni de bătălie surdă cu forţele de ordine şi cu profesorii, - care nu trebuiau să-i “miroasă” cu nimic, mulţidintre ei erau de formaţie marxistă, greu de modificatg. De aceea trecuse la reflexie… Nu putea însă uita cele petrecute cu unul dintre profe-sori care rămăsese ancorat si încremenit în sistem, deoarece sistemul îl făcuse “personalitate”. Era vorba de “Boul Apis” cu frunte de “zimbru jugă-nit”, cum îi mai zicea Horia profesorului Alexandru Piru, specializat în literatura veche, cel care devenise deja un învechit. În urma prim-elor refexii, asupra a ceea ce trăise, hotărâse să se facă sociolog, facultatea de filologie dându-i “acest drept”, pe care şi-l luaseră unii singuri, aşa cum luaseră şi puterea; depindea - credea el, - de lucrarea de diplomă, adică de subiectul pe care şi-l alegea. S-a gândit ca lucrarea lui de diplomă să poarte titlul “Structura socio-politică în romanul românesc între cele doua războaie”, pentru a putea să studieze şi să analizeze, în şi mai în adânc, acea perioadă, - despre care ştia condamnabil de puţin -, pentru ca să o poată aduce exemplu de cum a fost când “a fost bine în România”. Dar… ţi-ai gasit!…Când a auzit de un asemenea subiect Boul Apis şi-a întunecat fruntea lui creaţă şi întunecată şi a mormăit: “Nu… nu… Alege dumneata din lista pe care am dat-o eu”… Neavând încotro, Dragoş a ales tema “Carpe diem în literatura română”, fiindcă a înţeles că omul trebuie să ştie să se bucure de ziua de azi, dar să nu o uite pe cea de ieri şi să nu dramatizeze suferinţele, dar nici să le escamoteze de dragul optimismului idiot. Mai era acolo, în temele întuneca-tului mut, o altă temă”incitantă” sub forma “Festina lente”, de care se va prevala în excursul său, ştiind că de acum asta va fi modalitatea de luptă continuă într-o „grabă lentă” pe care să n-o poată declara neocomuniştii “destabilizare” şi ”incitare la revoltă”. Încet şi sigur, picătură cu picătură să le demonteze mecanismul şi să le ia masca de pe faţă pentru a-i vedea şi tata. Când Dragos s-a fixat la tema “carpe diem”,profesorul n-a schiţat nici un gest, părând dus de pe lumea aceasta, indignat, dar mut, de cele ce faceau studenţii de la Revoluţie încoace. Dacă majoritatea profesorilor se arătaseră a fi

Page 334: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

de partea studenţilor, în multe cazuri chiar ajutându-i, (cum au făcut cei de la facultăţile de geologie şi de la istorie), bucurându-se şi ei de descătuşarea spirituală, Alexandru Piru devenise izolat, dar şi mai mut şi mai încruntat, vizibil nemulţumit şi chiar deranjat de zarva şi dezordinea aduse de “revolta tâmpească a studenţilor indisciplinaţi”… El era de acum un nume; era de acum bine cunoscut la cece; pe el il chemase Ceauşescu să-l consulte în câteva probleme de “moştenire literară”, adică ce-i bine “să se dea”spre ştiinţa poporului şi ce nu; instituind acea cenzură abilă, care n-a slăbit nici o clipă cât au fost comuniştii la conducere. Pentru el Revoluţia în-semna clătinare, stricare şi chiar prabuşire a unei “ordini prestabilite”. Venea la cursuri ca o umbră şi pleca precum o părere. Nu-l mai lua nimeni în seamă, dar era încă şef de catedră de care nu se putea lipsi facultatea bucureşteană, adică nu putea fi ocolit. Surpriza unora dintre colegii profesori a fost mare când, după prima victorie a contrarevoluţiei, adusă de „marea mineriadă”,(nume sub care a intrat în istorie atacul unui grup organizat de stat împotriva populaţiei capitalei), Comunistul Alexandru Piru a fost văzut în incinta Ateneului pe l9 iunie 1990, când, după “curăţarea” pieţii Universităţii şi a spaţiului din faţa Teatrului Naţional de “golani” Ion Iliescu a fost încoronat a doua oară preşedinte de republică de sorginte socialistă, ca al doilea preşedinte într-o ţară de regi şi voievozi, de la Buerebista la regele Mihai I. Pentru prima dată în viaţa lui a fost văzut acest om adunat în el zâmbind mefistofelic, cu o vădită satisfacţie personală, acolo în primul rând din sală, - ca invitat „special”- căutând cu ochi mici de viezure să-i surprindă privirea celui cu tricolorul naţional trecut peste piept, semnul distinct al imposturii, şi să-l felicite din gest. Deşi nu se putea linişti pe deplin, temându-se ca din clipă în clipă, “nesâbuiţii de studenţi” ar putea să dea şi acolo buzna şi să-i strige acestui om “jos”. Nu mult dupa aceea a înfiinţat ziarul “Dimi-neaţa”, care a devenit repede organul de presă al FDSN, organ chiar cotidian apoi al partidului lui Ion Iliescu, format în majoritatea zdrobitoare de redactori proveniţi din foştii activisti cu rang mic la partid dar din vârfuri la utece. Alexandru Piru era unul din profesorii universitari care se

Page 335: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

înscrisese în acest partid în modul cel mai tainic, dar care a fost repede deconspirat când s-a văzut numele său pe frontispiciul acestei publicaţii la funcţia de director. Cunoscand bine istoria presei, şmecheritul bătrân a furat titlul unui ziar independent în epocă, obedient şi anacronic, ba chiar contrarevoluţionar acum, îmbrăcând, cu totul în politica de atunci, haina falsei democraţii şi a unei deschideri declarative faţă de tot şi de toate, către toate punctele cardinale, chiar şi către Rusia şi China, mai ales catre acestea. Desi văzuse toate acestea “dintr-o ochire”, că toţi colegii lui acum hipersensibilizaţi la ieşirile procomuniste, Dragoş s-a făcut că nu vede nimic să-i dea de înţeles acestui om prins de morbul comunist că el personal, studentul Dragoş Ionescu, nu are nici o legatură cu cei care ies seară de seară pe balcon la geologie şi strigă “sloganuri politice antiputere”, cum le-a catalogat el chiar în ziarul său… Dar la susţinerea temei a făcut cum făcea în comunism un comic duplicitar numit Mircea Crişan în scheciul “Castravetele”. Orice subiect îi venea el îl întorcea şi-l răsucea până ajungea la castravete care era…”monocotiledonat, se înmulţeşte prin seminţe şi are nouăzeci şi nouă la sută apă”. A început, bineînţeles, cum cerea tema, cu… nevoia de a ne bucura permanent de ziua de azi, pe care ne-o dă Bunul Dumnezeu, dar nu putem uita niciodată ”întamplarea istorică” când, în urma unui razboi distrugator marile puteri învingatoare şi-au împărţit acele două mari zone de infuienţă… noi căzând în cea… estică… (Tot timpul trebuia să păstreze un ton “decent”, un limbaj imparţial, distant, să nu dea deloc de bănuit un oarecare “partizanat”, sau o atitudine ostilă faţă de “eliberatorii sovietici”). Să ne bucurăm de ziua de azi dar cum s-o facem pe deplin când… ”ţara nu mai are ţărani”, după cum a constatat scriitorul ţăran Marin Preda în scrierile sale de maturitate, (“ăla”, un clasic de al “lor” în viaţă, şi nu el studentul “analist”). Dragoş a mers până acolo încât era cât pe aci să pomenească numele lui Mircea Eliade şi al lui Cioran, despre care auzise tocmai în aceste ultime şase luni de “convulsii sociale”, cum a numit Iliescu perioada în care a dat iluzia schimbării şi a unei democraţi, ce-i drept “originale”, aşa cum a înţeles că este democraţia unul din marii comunişti doctrinari din

Page 336: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

partidul comunist român. S-a ferit de numele acestora dar ideile lor au fost încorporate în teza lucrării lui de diplomă, relevând cu putere nevoia unei democraţii reale în care cei care au fost asupriţi şi privaţi de drepturi să vie în “foru-mul ţării”- parlamentul, să-şi spună şi ei cuvântul. Boul Apis, (care a şi fost apoi ales senator), a ascultat şi nu l-a mai lăsat să continuie partea de încheiere, făcând de două ori: “Hm… hm… Şapte!” Pe când trecea nota în foaie, a ţinut să bolmojească în barbă: “Pentru tirada politică meritai şase; ţinand cont că mi-ai dat titlurile care trebuiau şi autorii care s-au apropiat de aceasta temă, poate meritai opt, dar nota aceasta este pentru cei care văd realitatea “aşa cum trebuie să fie”… Dragoş a îngheţat şi-i venea să-l “ia de beregăţi”, cum se zicea la el in sat, pentru că, involuntar, nemernicul bătrân îi trăgea cu “cerinţele realismului socialist” care impuneau creato-rului să prezinte “realitatea în devenire”, nu pe cea din prezent sau trecutul imediat, depăşit, fiindcă acesta este un mod de reflectare “naturalist”,a la Emil Zolla, cel care a făcut, prin asta, un aşa de mare deserviciu mişcării muncitoreşti, prezentând grotescul vieţii omeneşti şi nu lumina pe care ţi-o dă inţelegerea superioară a existenţei, aşa cum o cere estetica marxistă, ziceau întruna, de ani de zile, „hodorogul” de Alexandru Piru, slăbănogul de G.C.Nico-lescu, (pe atunci o uscătură de om, trecut total cu partidul, din care cauză ajunsese chiar decanul facultăţii de filologie)ţ Urmau mincinoşii de la istorie, alogenii Popper, Roller, dar şi un George Ivaşcu, aici la filologie, apoi evreiaşii care se “ridicaseră” absolut pe criterii politice şi năpădiseră catedrele de “literatura română comparată”- Crohmălniceanu, Iosifescu, Paul Cornea, Savin Bratu, terminând cu Alexandru Graur şi Iorgu Iordan care, în ultima parte a vieţii, vorbeau despre cai verzi pe peretii, fără să aibe habar că sub ei se zbăteau între viaţă şi moarte în beciurile puşcăriilor cei mai mari oameni de ştiinţă şi cultură din ţara, care îngroşase rândurile celor peste trei milioane de arestaţi pentru “altfel de convingeri politice” ostile comunismului. „Iţi dau un sfat, n-a uitat „marele profesor ”să rămână imparţial la catedră, trecând direct la o insolenta propagandă de partid: Fereşte-te de peroraţiile tărănisto-liberale despre neocomunism şi

Page 337: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

criptocomunism, fiindcă aşa ceva nu există; e propagandă!” Când s-a ridicat să plece, împingându-i cu dispreţ afişat lucrarea lui în copie, Dragoş s-a ridicat şi el şi i-a zis din ochi, în gândul cel mai adânc, o înjurătură neaoşă, ţărăneaşcă: “ Te-n p…da mătii de bolşevic!” şi a ieşit afară satisfăcut,aproape râzând. Când le-a povestit băieţilor despre “duielul său abscons” şi…”nejucat”, cu Boul Apis,- datorită “inegalităţii de forţe”- profesorul cu sabia şi studentul cu capul - aceştia au râs de s-au tăvălit, mai ales de necesitatea înjurăturii, care - după părerea unora; dacă era să aplice şi ei metodele barbare ale comuniştilor - trebuia chiar “scuipat în ochi”, pentru pretenţia “de partid” de a vedea realitatea “aşa cum trebuie să fie”, adică „aşa cum o văd ei şi acum”, deşi a avut loc o revoluţie.(O fi avut sau nu? Se tot întreba suprasensibilul social, noul profesor Dragoş Ionescu).

Page 338: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

Întâmplarea “fericită” de a ajunge chiar lângă trupul pe sfârşite al unui fost pătimaş activist al partidului comunist, l-a făcut să-şi dea seama că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, că în România nu erau numai oameni care vedeau lucrurile ca el, ca profesorul Ian Dulescu sau ca prietenii şi colegii lui. Poporul român nu mai era o masă uniformă. Ei au luptat şase luni dar ştie lumea împotriva cui şi de ce?… Fiindcă nu împotriva poliţiei sau a securităţii s-au ridicat ei, ci împotriva a aceea ce li s-a injectat şi acestora în vene - gândirea strâmbă, bazată pe ura de clasă, adică pe ura faţă de omul care are alt punct de vedere decât tine. Ei s-au ridicat împotriva noii puteri care descindea direct din cea răsturnată,putere care se lupta din răsputeri să-şi menţină formele de stat şi mai ales aceiaşi oameni în funcţiile cheie …Cu cât înainta în evenimente tânărul profesor, puţin filozof şi poate - cândva - scriitor, descoperea că “lupta” trebuia dusă cu oamenii de lângă el, cu cei din familie, cu prietenii chiar, cu vecinii şi cu toţi cu care se va întâlni în diverse ocazii, dus de viaţă. Nu mai vorbea de faptul că el la catedră “v-a spune adevarul adevărat”,care însemna a nu se mai ocoli temele „dificile” indiferent de ce va cuprinde programa analitică, făcută, în deobşte de conjunctura politică, adică de cei care se aflau atunci la guvernare. Pentru că - iată ! - sunt oameni care încă mai luptă, (şi vor lupta tot mai înver-şunat; deoarece li se deschisese cutia pandorei şi văzuseră cine conduce, dându-le astfel un curaj nebun de a ieşi iarăşi ân faţă la…”bătaie”) să arate că sistemul a fost bun, chiar dacaă el, - teoretic, - nu mai era!…”Horibile dictu!”, naivă credinţă… Sistemul “căzuse” în el, - prin implozie, (cum bine observase Monica Lovinescu la Paris), dar nu explodase. Işi trăsese numai vârful înauntru, (căruia doar coarnele i-au fost retezate), dar partea cealaltă a capului “pusă bine la păstrare”, (căci cei „închişi” de “colegii” lor, care “le-o făcuse”, luându-le neloial locul), îi trimisese la închisoare pentru a-i feri de mânia populară,să-i apere de furia străzi. Stăteau acolo bine-mersi, în camere tip staţiune, cu chiuvetă, WC separat, chiar şi baie, fără nelipsitul televizor, iar pe uşă le strecurau şi ziarele

Page 339: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

“lor”, ale celor care îi suplineau, să le arate că “merg pe acelaşi drum de altădată”, să stea liniştiti că nimeni n-o să-i tragă la răspundere,şi nimeni nu va îndrăzni să-i trimită şi pe ei în faţa plutonului de execuţie.„Gata! Partidul a dat destulă jertfă: doi - şi gata!) Numai „ăştia sunt de vină! Datorită lor s-a deteriorat situaţia! Ei au fost cei care au luat pâinea de la gura poporului. Mai ales ea - căţeaua! Că de când s-a amestecat ea în politică, partidul a luat-o razna!!

Curând avea să constate că, din punct de vedere al “bazei materiale” şi al mentalităţii, sistemul a fost doar uşor clătinat, şi după clătinarea din ianuarie, s-a reaşezat repede, după o foarte mică cosmetizare de la vârful intreprinderilor şi institutiilor, de unde fuseseră schimbaţi tocmai cei care se dovediseră a fi fost “prea ceauşisti”, sau care mârâiau pe faţa împotriva lui Iliescu. Nu numai acel Tatu Brătilă fanatizat fusese scos din joc, ci se dovediseră apoi că sute de mii, milioane de români vedeau realitatea aşa. Căci coborând în fabrici, trecând prin instituţile statului şi ajungând intr-un sat constatai cu stupoare şi...neputinţă că totul era ca şi până atunci, la fel lumea se umilea celor de care depindea decizia, la fel banul şi cadourile erau singurele care “deschideau porţile” şi “determinau semnăturile de aprobare”, la fel lumea se făcea că face, (ba acum chiar că se făcea, fiindcă nu mai avea ce să facă; nu mai erau comenzi, “nu mai era de lucru”, cum se plângeau tocmai cei care speraseră că, după mica zdrun-cinare, totul avea să cadă pe aceiaşi “cifră”). „Ei, n-a mai fost aşa; nu s-a mai putut să fie aşa, deoarece statul, care şi până atunci se dovedise un foarte prost manager,( din care cauză Revoluţia a venit datorită marii crize economice în care ajunsese sitemul), acum chiar că începuse să-şi ia mâna de pe intreprinderi şi de pe agricultură, nu pentru că aşa era în ţările capitaliste avansate, ci din comoditate. Stai, tată, spuneau noii conducatori: noi statul, nu ne mai amestecam în “manageriat”… Să facă fiecare cum crede de cuviinţă cu “unitatea sa economică”, (adică semn că le-o dăduse directorilor lor“în folosinţă”că în circul acela cu “mandatariatul”şi după modelul chinez al lui Siao Pin. “In folosinţă şi nu în propri-etate!” Dacă până acum cei care conduseseră se mai temeau de o

Page 340: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

eventuală intervenţie a partidului în ceea ce făceau ei cu oamenii muncii, acum cu salariaţii, ştiind că acest partid practic nu mai era, abuzurile lor au început să fie atât de categorice încât cel care îndrîsnea să zică ceva de ei, sau să aibe vreo propunere care să ducă la privatizare sau la schimbarea profilului unităţii economice, darea afară ajunsese o floare la ureche: se invoca imediat nevoia de “restrângere a activităţilor”, care era un fapt real şi iată şomerii, şomajul, ajungându-se repede ca aceştia să depăsească uşor un milion şi jumătate de oameni, majoritatea dintre cei care au crezut că vine schimbarea şi “cad” comuniştii. Uite însă că… cei care cădeau erau tocmai ei, oameni simpli şi acum fără nici un fel de putere de protest şi mai ales de convingere că mai sunt necesari. Cei care se ridicaseră în ani deasupra lor acum îi domina şi mai copios. Aceştia se bazau pe verbiajul lui Ion Iliescu, pe care l-au preluat din mers, în virtutea inerţiei de a fi cu urechea la ce zicea Ceauşescu, să ştie cum aplică imediat “ noua linie în partid”, să nu care cumva să cadă dacă, după prima analiză “la sânge” de la raioan, prin care tovarăşul X aplică în unitatea sa principii “perso-nale” de care patidul nu a avut şi nu are niciodată nevoie. Linia partidului, tovarăşi, este una: construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism, care presupune disciplină şi înţelegere „exactă”a ceea ce ne-a trasat la recenta plenară “marele nostru conducator”. Ei… Mai zi-i ceva”…Noul conducător primeaacestea „de la sine”, fără să mai fie nevoie ca sarcinile să fieretrasate: se cunoşteu din adâncul lor şi se executaudin reflexe.

Dragoş a început să- şi exteriorize constatările intime către prieteni şi apropiaţi, dar mai ales către fiinţa cea mai dragă, iubirea lui cea mare şi adevărată - Steluţa. Când era vorba de aceste constatări de ordin general, sociologic vorbind, Steluţa clipea des din genele ei superbe, negre si lungi la o blonda(?), încruntându-se şi dând din cap a ameţire: nu pricepea. Dar când Dragoş aducea totul către o concluzie, ea da din cap. „Da”…„ Aşa”… Sau „cam aşa”… Logosul lui Dragoş era pentru ea ca o recitare continuă, o… ”vrjă”, cum zic adesea fetele ameţite de cuvintele de dragoste. Dar tot ele - femeile românce - devenise de-

Page 341: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

un realism materialist cutremurător, din cauza brutalităţii materialismului vulgar, se defeminizase. Când un băiat sau barbat le faceau curte,cu vorbe mai alese, ele le arunca mâna cât colo, zicându-le brutal: “Hai lasă-te de vrajă!… Nu ţine!… Termină cu… burghezismele”… Lor li se spusese încă din şcoală că tot ce a fost înainte de ’47 era “o minciună burgheză”, de apăruse chiar şi un cântec în acestă privinţă care cânta minciuna: “Minciună… Minciună,/ tu dai iluzii dulci ca şi morfi-na,/ tu eşti durerea, eşti mângâierea,/ eşti tot ce am… /In noapte când apare luna; /în miez de noapte,/ sunt numai şoapte,/ atunci apare şi minciuna,/ far’ de care n-ar mai fi un paradis”. Şi refrenul se prelua în final, cu alta concluzie: “Minciună… Minciun,/ tu dai iluzii dulci ca şi morfina. /Tu eşti durerea,/ dar şi plăcerea;/ eşti viaţa mea! Bam, bam”… Femeia în socialism, cu instinctul ei, ştia că totul este acum şi mai multă minciună, devenise aşa de concretă şi atât de insensibilă încât i se zicea “toroipan”. Pe acestea bărbaţii le băteau, băieţii le bruscau iar tovarăşii cu “munci de răspundere”, le “lăsau”, divorţând, deoarece ele deveniseră“necorespunzătoare”: nivelului la care urcase tovarăşul, trecut prin atâtea şcoli ”de partid,”nu-i mai permitea să aibe lângă el o„ghiorlancă”. Majoritatea femeilor veniseră cu obiceiurile lor din satele moldovene, nu se mai îngrijeau, se îmbrăcau precum rusoaicele, cu moltoane şi tot felul de cârpe groase pe cap, se îngrăşaseră datorită vieţii sedentare, nu a hranei neapărat abundentă şi variată, băgau în ele la ceapă, cartofi şi fasole de se făceau bute, bucuroase foarte că scăpaseră de “nenorocita de sapă” şi de praful de acolo unde trebuia să bea la câmp numai apă caldă,din botă, br!… Acuma… trai pe vătrai, nineacă! După alea opt ore de „făcut că face” treabă, sus la bloc la cucurigu, etajul zece, aproape de ciori si vultani, sau în promis-cuitaea blocurilor cu patru etaje “confort patru”, adică o încăpere cu doar o uşă la intrare şi două despărţituri, care prima era “baia” iar a doua “bucataria”. In rest: jeg; guinoaie; cîini şi pisici cu loaţele în cădere, de nehrănire; copii cât cuprinde şi ţigani care dădeau tonul cu muzica lăutărească de nu mai ştiai dacă ai avut vreodata clipe de linişte în viaţa ta. Iată socialismul cu faţă um-ană!…„ Da, ziceau molduvencili… încaltea… venea, frate, seara

Page 342: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

şi gata: toţi ciotcă la televizor! că…”se da filmu”ăla…cu aia, care…îl împuşca p-ăla - pac! Până şi cu „d-alea”, care fac „de-ăla”… cu...„ curu gol”, să n-am parte dacă n-am văzutără io azi noapte, cu ochii mei”. Şi mai apăruseră şi „casetele alea” cu filme porno care zăpă-cise mai toate familiile tinere de muncitori, faţă de care partidul nu lua nici o atitudine; fiindcă “astea’ îi ţinea pe toţi în casă, cu capul la pământ şi în iluzia “deschiderii către lume” a lui Ceauşescu. Când se întâlneau mamele lor prin sate,” ale di pi la margini”, din marginime, no, zicea una căta alta: “Ai auzi tu,fa Firuţă, no, că Fiica me şi-o luat bloc, tu, colo-n buric la Turda, ni?” “D-apăi, răspundea Firuţa, trăgându-şi nasul. Măriuca me e dija, tu, cocoţată la al zecilea itaj în burta Clujului,ni”… Nu mai vorbim de regăţen-cele din Moldova, din Bărăgan şi din Oltenia, care se umflau în pene pe la ceape: “ Doamne… tare-s mulţumită aşa în inima mea… fiidcă Caterina (sau Măuţa) mea şi-a luat bloc, fată, la Brăilî, şi-o duce împărăteşte. Bărbatu-su la Progresu, ea la fabrica aia de confecţii Braiconf… n-au treaba!… Ţie-l Dumnezeu ani mulţi şi fericiţi pă tovarăşu nostru Ceauşescu, care-i cu tineretu’…” Marieta sau Mariuţa se îngrăşase peste masură, obosise psihic, fiindcă fusese băgate într-o morişcă de care nu-şi dădeau seama; erau şi duminica chemate la servici, iar casa se înglotase, fiindcă “făcând dragoste pe furate”, rămânea repede gravidă şi casa era deja plină cu cinci şi şase puradei şi mai fă, Măuţă, faţă la „sarcinile casei” şi la „sarcinile de plan”. Când Gheorghe al ei,- om tot din sat,- ajuns şi el aici din “nevoia de industrailizare”, ca bază materială a socialismului, care punea accentul mai intai pe indus-tria grea, mai vrea şi el să puie mâna pe ea, după serial şi după ce adormeau copii, asta îi da mâna la o parte, zicandu-i cu un căscat de hipopotan: ”Lasă-mă dracului,Gicule, că mâine trebuie să fiu din zori la muncă, în atelier. Ţi-arde de prostii şi noi poimâine trebuie să dăm gata comanda aia pentru Tanzania; altfel şefu’ ne dă la disponibilizaţi.”

Când Dragoş şi Steluţa au văzut la televizoraşul lor “Tonitza” acea mulţime de femei venite de prin fabrici, - de bună voie; (la indicaţia tacită a noilor şefi de la personal, care le”admiteau “să “iasă din program”), cum umpluseră centrul

Page 343: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

capitalei, stând ciotcă pe trotuare în ziua de l5 iunie 1990, aruncând cu pumnii în aer către tinerii pe care minerii îi loveau concret, cu bâte şi răngi, strigând către “tovarăţii lor ortaci”: “Daţi în ei, mama lor de drogaţi!… Loviţi-i, tovaraşi mineri!”Atunci cei din umbră şi-au dat seama că Ion Iliescu câştigase complet bătălia. Clasa muncito-are îşi reluase repede rolul ei de “clasă conducatoare” în care a crezut 45 de ani şi-şi pusese iar un tătuc în frunte, care să-i călău-zească iar spre cine ştie ce noi culmi de progres şi civiliza-ţie…capitalistă. Aici era clenciu; aici era schepsisul; asta era viclenia noului conducator: trăia, conducea ca în comunism şi vorbea de schimbare, de nevoia de privatizare, dar ocolea cu cea mai mare atenţie cele două cuvinte tabu - comunism şi capitalism. Dacă pe ultimul l-a mai admis de câteva opri în discuţii particulare, despre comunism nu vorbea nimic, aşa cum nu-i permis de biserică să se vorbească de “funie” în casa spânzuratului!

În ultima zi a mineriadei negre, Dragoş a avut impresia că a zărit-o printre “tovarăşele combative” şi pe aceea care i-a ieşit înainte şi i s-a oferit ca o farfurie cu ciorbă rece la acea staţiune unde s-a cazat “cu sportu” câteva zile. El n-avea cum să-i poves-tească Steluţei aşa ceva… Întâmplarea făcea parte din intimitatea lui. Dar “experienţa” proprie era foarte interesantă. Putea constitui tema şi subiect pentru o schiţă ce ar fi putut ieşi destul de reuşită. Desfăşurarea urma să fie aceasta:

Era vară; era cald..,Tânăr student sportiv la munte… In staţiune soarele iute ajuta plantele să exale clorofila “pipărată” a frunzelor de conifere. Când mergea spre cantină, lui Dragoş Ionescu, student la filologie şi sportiv de performanţă, îi iese în faţă,- dreaptă şi îndrăsneatţă, o tânără înaltaă, la un metru optezeci, aproape de înalţimea lui. Mergea câţiva paşi pe lângă el şi- hop: l-apucă de braş,ajungând să mearcă cu el „la braţetă” adică, zicându-i din mers: “Dac-ai şti, drago, de când te aştept… Aici… numai ciumeţi! Trei la kil, patro la metru… Oa!…Tu… nu faci pe nisnaiu că mis activisto de utece şi la mine nu-mi rezistă nici Alain Delaun… Am relaţii ca lumea aici şi-o să vezi cât de bine o să ne distrăm…” Dragos… n-a ţinut cont că-i

Page 344: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

unguro-aică:s-a dus cu ea; băiat, nu?… Cine refuză o asemenea pleaş-că!… Căci însă era, - după expresiile de atunci, - “material zdravăn de prelucrat”, nenică!” Aşa încât seara, într-o poiană de vis, el a încercat, sub clar de lună, să o mângâie şi să o sărute, la care ea se-mbăţoţează ăi-l ia de mână cu: “Da ce-mi faci, tovarăşe, mă alinţi ca pe copii? … Hai colea-n iarbă şi lasă burghezismele!”…Felul cum a stat în iarbă şi cum a mirosit în intimităţi fiinţa aceea l-a umplut de o mare silă, de scârbă chiar şi un dezgust funciar faţă de femeie. …De atunci nu i-a mai trebuit femeie „în viaţa lui”!… Toate cele de acolo, din ecran, erau o Erjica Tamaş, cum a spus nespălata aia că o cheamă. Ştiut fiind că unguroaicele sunt femei foarte curate fizic, el n-a crezut că o poate chema astfel. Ea a râs prosteşte apoi, mărturisindu-i că ea e de fapt Floarea Pădure de la Cotorca de Buzău, sora „tovarăşului Pădure” de la uzina 23 august, secretarul uteceului de acolo, că lor în sat li sezicea alde „Mocirlă” deoarece lume îl ştia pe taică-său văcarul satului drept„ Ilie Mocirlă” nume venit de la noroiul ce nu se usca niciodată în bătătura din faţa casei, de la o poaie la alta. Şi ca bătaia de joc la adresa lui,-că se lăsase sedus de o „mocirlă,- asta i-a mai spus pe drum către orăşelul staţiune că în sa eit i se zicea „Floaca lu Mocirlă”... Apropiindu-se foarte mult de Steluţa; dar nu însă până la capăt, (oprit de morala creştină a celor două mame, pe care le respecta şi le socotea singurele “femei adevărate”), să vadă că erau pe lume şi “femei înger, femei curăţenie, femei petală de floare şi dumnezeire”…Niciodată lumea nu trebuie privită globalist şi niciodată răul să nu fie socotit inevitabil şi dominator, fiindcă el niciodată nu a subjugat omul, decât prin exemplare puţine, de excepţie, care nu rezistau la proba timpului şi la viaţa viaţă adevarată a omului pe pământ, îi spunea mereu tata, în momente de cumpănă. El nu putea să uite imaginea aceea creată de Enescu asupra femeii pe care o compara cu o “vioară care poate să cânte dumnezeieşte sau să scârţâie : depinde în mâna cui se află”. Când stăteau la televizor, şi mama nu era prin preajmă, ea se lipea de pieptul lui, i se uita în ochi de jos şi zicea:” O, Doamne… Mă simt

Page 345: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

aşa ca deasupra unor pajişti necuprinse… Aud clinchetul stelelor şi cum lovesc în geam razele de lună, cum zici tu ca a zis Blaga”…”Primind asemenea cuvinte, ca reflex a ceea ce tot auzise de la el, Dragoş îi acoperea gura din petale de trandafir cu gura lui - piersică pârguită- şi totul era o plutire în doi, în partea pură a dra-gostei, fără actul sexual, care coboară totul la ligheanul concretului casnic… Din nefericire, cu activista aceea, tocmai cu acest lighean incepuse, care era pestilenţial si respingător pe o viaţă...

Toate acestea, prin care trecuse în ultimii ani, îl obosise.În după masa acelei zile, care va trebui notată cu negru gros

în calendar- l5 iunie 1990- soarele ardea cu violenţă deasupra cartierului şi strada era pustie. La intrarea în curte s-a împiedecat de cotoiul Vasilică spre care s-a aplecat să-l mângâie, dar coana Lisaveta i-a dat cu piciorul zicându-i: „Zât! Miorlaule… Şi treci din picioarele omului!”…Dragoş însă a cerut clemenţă şi i-a vorbit altfel: “Ia vin tu la mine, Vasilescule, să mi te jughin puţin”Cotoiul i-a sărit în braţe, fiindcă se obişnuise foarte bine cu el. Aşa, mă baiatule, i-a mângaiat el blana albă, zâmbind cu intelegere către mama Steluţei. Vin la nenica… şi las-o pe mamaia… că nu te mai bate… Noi suntem băieţii şi domnia sa iubeşte băieţii… Nu-i aşa, mamaie?”

Bătrânica s-a precipitat şi, într-o mişcare de zvârlugă, a pus masa sub umbrarul din viţa de vie care se întindea peste casă. Steluţa a adus şi ea repede oala cu ciorbă iar când şi linguriule cu pâinea au fost la locul lor, coana Lisaveta a pus întrebarea care-i umbla nebună prin fiinţă:

- Şi ce-i, mamă, acolo prin centru?… Nenorocire mare,nu?Dragoş a sorbit câteva linguri bune de ciorbă cu placerea cu

care mânca ciorba făcută de mama lui; poate cu o placere şi mai mare fiindcă femeia aceasta făcea o ciorbă de gaină exact cum o făceau ţărancile de la el din sat, care maica-sei nu-i ieşea niciodată aşa de bună ţi gustoasă.. Se uita in farfurie lung unde vedea imaginile dintr-un film cu gardienii ]n civil care reprimau o răscoală a unor deţinuţi. Asta era imaginea cu care venea din centrul oraşului capitală de ţară aflată în mijlocul Europei. Văzând

Page 346: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

că Dragoş tace Steluţa s-a simţit obligată să-şi liniştească mama,ştiind că suferă de inimă, din care cauză la orice şoc leşina:

- Ei, mama, a zis ştergându-se cu un prosop de pânză tesută în casă de bunica ei de la Plătăreştii de Olteniţa, nu e chiar aşa… A fost pe acolo Mihaela lu’ Tronaru, de la 24 de la noi de pe stradă prin oraş şi a spus că minerii s-au mai potolit, că şi tinerii s-au retras să-şi vadă de treabă… Minerii au fost aduşi să-i sperie pe cei de acolo şi mai ales sa-i scoată din această manifestaţie care durează de doua luni… parcă, nu-i aşa Dragoşel?

- Intr-un fel… aşa e, a admis el pe când mânca, dând din cap să întărească explicarea dată de Steluţa. Şi-a şters şi el gura cu un prosopel asemănător, continuand: La care noi, studenţii, nu ne-am amestecat…N-am făcut asta de frică; ci pentru că n-am vrut să dăm satisfacţie celor care ne acuză de violenţă şi tendinţă de destabilzare şi haos care poate duce la razboi civil, ca în Iugoslavia, de pildă…În realitate ei au fost aceia care au încălcat legea şi ordinea de drept. Noi n-am făcut acolo decât să spunem adevărul şi să cerem să se facă ceea ce trebuie să se facă după oricare Revoluţie - Reforma!…Dar cum toate pe lumea asta sunt trecătoare şi cele ce se petrec astăzi în Bucureşti mâine vor fi amintire…Din amintire însă totul trece în istorie care consemnează exact asa cum au fost evenimentele : desfăşurarea lor dar mai ales cauzele care le-au creat. Fiecare va fi trecut acolo în marime naturală. Fiindcă de acum s-a terminat cu minciunile…

- Ei, dacă-i aşa… a respirat uşurată coana Lisaveta, parcă mai m-am liniştit…şi a şi plecat repede repejos s-aducă felul doi.

Pe searî, când s-au reunit la aceiaşi masă de sub umbrar, - după micul somn de după amiază, - cineva a bătut discret la poartă, stârnind câinele vecinilor din faţa casei.

- Cine-o fi… Cine-o mai fi? a întrebat coana Lisaveta cu inima tresărindu-i de spaime permanente.. S-a dus repede la poartă şi n-a mai fost nevoie să întrebe cene-i, fiindcă Steluţa, care era mereu umbră în spatele ei, a şi exclamat cu bucurie:

- A,a,a… Horia!… Tu?…Şi Georgeta, vai!… Ce bucurie ne faceţi cu această vizită; poftiţi…le-a deschis ea poarta larg,

Page 347: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

trecând s-o imbraţişeze pe Georgeta şi să-l pupe pe Horia. Doamne, ce plăcere…

- O,o,o… Ce încântare, i-a întampinat şi Dragoş în uşa de intrare prin faţă a casei.Prietenii noştrii cei mai cei!… Dar Steluţa nu i-a mai dat timp de altă constatare lui Dragoş,fiindcă a continuat să le vorbească celor venişi cu bucuria sorei care-si vede fraţii după ani: Doamne, ce plăcere: Georgeta si Horia - perechea ideală. Hai, poftiţi, poftiţi, că tocmai stăteam la masa de sub umbrar şi ne gândeam la toţi: doamne, ce-or face ei, acum?…

- Deci, după cum se vede: teferi şi întregi… a constatat Dragoş în locul lor, strângându-le mainile; sărutand-o chiar pe a Georgetei, conducându-i atent către masa de sub umbrar.

- Teferi: întregi şi… întregitori, a arătat Horia la amândoi, cu un gest de ănvăpluire a trupurilor lor, de la înălţimea lui de aproape doi metri, dominând curtea, aplecandu-se sa nu ia viţa de vie în cap. Dacă eram fraieri, a glumit el, muream pe front, a preluat o zicere la modă după război.

- Şi ceilalţi? a întrebat Dragoş când de-acum toţi erau aşezaţi pe scaune şi se priveau cu bucuria revederii.

- Toţi ca noi… Nimeni nu s-a repezit cu fălcile în răngile adversarului… Aşa după cum am convenit, s-a aplecat Horia mai spre urechea lui Dragoş să-i de un fel de… raport.

- Cum a fost, totuşi, domnule cu “Bărbuţă”? n-a putut Dragoş pe moment să mai amane întrebarea care-l ardea. Cum de-a ajuns pe mâna lor?

- A fost greşala lor, a răsucit Horia un deget în aer. Liga nu a luat în consideraţie opinia asociaţiei noastre… Bărbuţă a fost cu o zi înainte la „viclean”, (alt apelativ dat lui Iliescu de studenţi) şi s-a lăsat înduplecat să scrie o declaraţie că renunţă la manifestaţie în schimbul acceptării unor revendicări cerute de studenţi. Dar nu cele esenţiale, ci doar cea privind înfiinţarea unui post independent de televiziune şi dreptul de grevă şi la manifestaţii paşnice, dar numai aprobate de primaria capitalei. Bineînţeles că astfel a devenit ţinta numărul unu’, cunoscut şi de ultimul miner, pentru că a fost dat pe post la televiziune şi…la momentul

Page 348: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

oportunist, pentru că n-a vrut să cedeze la cerinţele punctului opt, - ia-l !…

- Mie nu mi-a inspirat deloc încredere domnul ăsta “Bărbuţică”… a tras Dragoş aer adânc, răsucindu-e uşor în scaun, cătând pe sus. Acum e în spital la penitenciar,nu?… Adică trei zilele astea pus la adăpost de furia minerească?… Ciudataî “coincidenţă”… Dar băieţii lui?

- Uniţi, ce-i drept, a recunoscut Horia, însa şi ei… dezorientaţi: nu pricep deloc ceea ce se întâmplă acum…Unii deja acu căzut victime. Probabil pentru că au sperat ca lupul să devină caţel şi să admită a pleca de la stână, fie pentru pensionare, fie de a deveni potaie de casă care latră doar la lună ori în pustiu. Ţi-ai gasit!… Un comunist adevărat moare cu secera şi ciocanul în dinţi…”Bărbuţă roşie” dacă nu moare de la “loviturile” primite, va fi eliberat şi “sfătuit” s-o lase mai moale, fiindcă şanse… ce să mai vorbim!…Uitaţi-vă la şmecherul de Mircea Dinescu: dac-a lăsat-o mai moale, nen-su „Nelu”l-a pus baci la scriitori şi i-a şi dat drumul spre Germania să aducă de acolo o imprimantă specială pentru tipărituri... De aici încolo... Să lăsam timpul să lucreze, fiindcă partidele politice democrate sunt, deocamdată… în faza pre incipientă. Mă uit la liberalii mei: sunt complet dezorientaţi şi mai ales disipaţi… Fără unire a inteligenţei româneşti, care să limpezească creierul românului… nici o şansă de izbândă, ”Măi dragă”…

- Măi… Horică, a intrat şi Dragoş în plasa dragălăşeniilor şi diminutivelor, vrând să schimbe astfel direcţia discuţiei, cum îţi explici tu faptul ca armata nu a intervenit, de data asta, cu nici un deget de soldat?…

- Pare straniu, într-adevăr, s-a dat Horia într-o parte să-şi arate şi el nedumerirea.. Se ştie că militarul - de la sergent la general - nu face decât să execute ordinul dat de… executiv, adică chiar de preşedinte, care este şi comandant suprem al armatei… Mă îndoiesc acum că un Ion Iliescu să nu se fi prevalat de prerogativele sale…

- Se zice că ordinul ar fi fost dat, intervine şi studenta de la istorie Georgeta,dar că execuţia nu s-a mai făcut pe loc, promt şi

Page 349: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

orbeşte. In armată a apărut o grupare de ofiţeri tineri, care vor de-mocratizarea ei, grupaţi în ceva care se cheamă CADA,un fel de consiliu tocmai pentru democratizarea armatei, ce vizează, bineîn-ţeles, ofiţerimea. Ei nu mai vor ca armata să repete greşelile grave de la Timişoara şi de la Bucureşti, când armata chiar a tras în propriul ei popor… Intrucât poliţia este într-o evidentă degringo-ladă, asta l-a determinat pe “falcă pătrată” ăsta de Văgăureanu şi pe seful lui care râde-ntruna să apeleze la mineri.

- Ihâm… a clipit Dragoş des, înţelegând până la fund strategia ăstora. Astfel au reuşit domniile lor cea de a treia mineriadă şi cea mai mare,ca efect distructiv, prin câinoşenia ei, tăindu-şi complet craca de sub picioare în faţa taţării lucide, a lumii civilizate şi a istoriei… De asta n-or sa scape nici în mormant!…

Georgeta a fost chemata de Steluta până în casă, să-i arate la ce lucra ea şi mama ei: rochia ei de mireasă şi la o carpetă, pe care încă o mai cusea cu mâna. Cei doi, râmânând singuri s-au întors serios şi mai mult la “ale lor”…

- Măi Horică… a început Dragoş trăgându-şi scaunul mai aproape de masă, întinzându-se peste ea, către prieten să-i trimită direct întrebarea cheie: tu… ca “ziarist” şi “analist politic”… (căci de “politician” încă nu poate fi vorba), ai prins ceva din tot ce s-a petrecut în zilele astea?

- Tot… şi ceva în plus… Material suficient cu multe din măgăriile care s-au petrecut în capitală: şi nu numai... Deşi cu trupul asta al meu mi-a fost greu sa trec neobservat; dar mai pe după pomi, mai pe după case, mai din incinta unor instituţii, mai prin vitrina unor magazine sau restaurtante: materail suficient!... Că n-a fost doar ce a văzut lumea pe la televizor. Încăierarea adevărată s-a produs între mineri şi tinerii puşcăriaşi eliberaţi expre să facă dezordinea aceea provocatoare din l3, care ne-a surprins pe totţi… Cine dracu de la noi ar fi putut arunca cu coctailuri Molotov sau s-ar fi apucat să se ia de beregăţi cu poliţiştii?… A fost aci o manevră foarte dibace: puşcăriaşii, fiind numai tineri, foarte uşor puteau fi “identificaţi” drept studenţi. Răniţii şi chiar morţii au fost numai din rândul acestora, excepţie

Page 350: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

făcând intrarea aceea peste noi la Arhitectură şi chiar şi la Filologie, dar aici noi am fost mai hoţi: am cunoscut ieşirile şi am ieşit pe la geografie câte unul, pierzân-du-ne în mulţime. Îmi pare rău că nu am găsit cazuri de cei care, după acele lovituri violente în cap şi mai ales în stomac şi în ficat cu răngile, au murit după câteva ore prin locuri necunoscute. ...Câteva cadavre tot am fotografiat: a acelora morţi apoi prin spitale. Nu mai vorbesc de numărul răniţilor grav şi foarte grav… Cei eliberaţi din puşcării pe l3 au făcut şi mai mare rău în ziua doua şi chiar şi azi în l5 iunie,când nebunia s-a mai potolit, fiind „reprinşi” şi rebăgaţi în puşcărie tocmai cei eliberaţi pentru aceasta… Sunt curios dacă vreun poliţist “va vorbi” cândva, cum a făcut ofiţeraşul ăla de securitate, care trebuie cautat şi folosit apoi la maxim… Dacă s-o mai lăsa folosit… Ieri după masă, dar mai ales azi dimineaţă, minerii au dat năvală în cartierele ţigăneşti Ferentari şi prin Giuleşti. Profitând de faptul că mulţi ţigani erau prin centru, unde puteau să opereze spargeri serioase, la umbra mineriadei, minerii – purtaţi în basculante puse la dispoziţie de tovarăşi directori de intreprinderi de construcţii-, s-au răzbunat pe ţigani, pentru că ei au fost aceia care le-au opus rezistenţă poliţiştilor pe l3 şi s-au luat în beţe cu minerii pe l4 şi l5…In Ferentari minerii au făcut dezastru!… Deşi„ domnul” Iliescu “este cu ţiganii”, (el însuşi fiind descendent din mamă ţigancă), i-a trăsnit acum pe ţigani drept la mir, prin mâna lungă a partidului – minerii. Ăştia – salbăticiţi - au scos din casă ţigani bătrâni, copii şi femei şi i-au luat la lovituri de-au lăsat curţile amărâţilor ăstora pline cu răniţişi câţiva morţi… Minerilor li s-a alăturat şi un număr important de muncitori de prin fabrici, care s-au suit cu ei în basculante şi i-au purtat acolo unde trebuiau pacificaţi antiilies-cienii, cum dracului să le zicem ăstora… Dar ăştia erau fie din foştii secretari de partid şi oamenilor lor, fie foşti şefi pe linie administrativă şi înlăturaţi apoi, prin votul acela al alegerilor „locale” din sate şi intreprinderi, imediat după „fuga” lui Ceauşescu...Că şi „fuga” asta trebuie arătată odată ca formă cinică de diversiune.

- Ştim ce-au făcut şi la ce s-au dedat, a ridicat Dragoş mâna a concluzie, dar documente avem?… Fotografii; casete video;

Page 351: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

înregistrări pe bandă?… Să-i trăsnim pe chemătorii de mineri cu imagini şi mărturii ale oamenilor, să vadă ţara pe cine a reales?…

- Avem… a umblat Horia la geanta lui cu baieră, de care nu se lipsea niciodată, scoţând de acolo un plic cu fotografii de-abia developate. Că… de-asta am venit: să ţi le arăt… Cele mai multe fotografii le-a făcut nebunul de Dinu, care a fost de multe ori la câţiva metri de “inculpaţi” fiind îmbrăcat jerpelit, cu cenuşă pe faţă

Horia şi Georgeta au luat o masă copioasă la viitoarea familie a lui Dragoş şi au petrecut aici, ca doi logodnici, curioşi să vadă cum “merge treaba” cu ceilalţi doi aflaţi deja în „stadiul de logodiţi”, fiindcă şi ei aveau de gând să facă foarte curând gestul acesta, deoarece Pişta, după rănile acelea şi bătaia de la poliţie, a plecat înapoi la Târgu Mureş şi la Gurahonţ, să nu mai vadă şi să nu mai audă de capitală! Cei doi au rămas cu prietenii lor în acestă curte de rai până seara târziu când la televizor s-au reluat imaginile de prin centru unde minerii, - oamenii de altfel foarte “paşnici”acum - au fost prezentaîi ca eroi, (mai trebuia să se adaoge si sintagma veche “ai clasei muncitoare”), care au venit în capitală să aducă liniştea şi să sădească flori, acolo unde “golanii” călcaseră iarba şi „batătoriseră pământul cu corturile lor”… Având aparatul de fotografiat la îndemână Horia a făcut un set de clişee luate direct din ecranul televizorului, adunând noi argumente din propriile lor materiale propagandistice, în vederea colaborării la ziarele occidentale care deveniseră extraordinar de interesate de asemenea imaginii, mai puţin de a aduce investitori şi oameni de afacere care să deschidă activităţi productive aici sau politicieni care să vină cu încurajarea opoziţiei la un cuvânt mai ferm si mai eficient. El îşi întregea astfel materiale din care să se prezinte în mărime narturală şi adevărata cea mai brutală reprimare a unei manifestari pasnice, pentru care apusul fugea de noi ca de ciumă!

NOAPTEA ATEULUI ILIEU Horia le-a povestit celor la care venise în vizită în după

masa aceea o întâmplare cutremurătoare, păţită de o rudă de a lui. În alergarea lui fără odihnă de-a ajunge acolo unde studenţii

Page 352: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

puteau fi preveniţi şi opriţi să se mai arate, s-a lovit umăr în umăr, pe o străduţă dosnică,din mijlocul capitalei, tocmai cu neica Savu Di-mancea,unchiul său după mamă… „Bătrânelul era de nerecunos-cut, zicea Horia. Palid, cu puţinul par alb răvăşit, fără pălărie, cu sânge pe piepţii cămăşii lui albe, cu răni încă neănchise la cap, obosit şi speriat, mergea rătăcit printre oameni. “Neică Savule, îl întreb Horia, ce-i cu matale,bre?” Omul, cu o buză ruptă si cu limba uscată, se uită buimac la mine şi de-abia poate zice: “M-au nenorocit, neică… M-au terminat… Pă viaţă”… L-a luat de braţ şi l-am dus la el acasă, undeva sus, într-o mansardă, dintr-un bloc vechi situat pe strada Aristide Briant, în centrul capitalei. Aici am aflat cum el, un burlac liber, puţin întârziat mental, a ieşit ca de obicei să se vâzâie prin centru, fiindcă - i place tare mult să caşte gura la “bulibăşeala asta din Bucureşti”, cum zicea el marelui miting care se ţinea zilnic„ acoalea”, sub nasul lui. Ii plăcea că acoalea venea tare multă lume, se zicea ce se zicea, da’ lui îi plăcea cum cântau tinerii ăia cântecul ăla cu golanii. Că şi el era “un golan” la viaţa lui… Cât a fost in sat, a învăţat la şcoală acolo ceva: să se iscălească şi să socotească doi ori doi. Văr primar cu tatăl său, Savu lu’ Dimancea a plecat din Cotorca lor de Bărăgan încă de copil şi s-a aciuat la Bucuresti, la o mătuşă fără copii care ţinea un încărcător de mobilă care avea casa la cucurigu, sus, deasupra unui bloc, (unde se aflau ei acum). Ce-i drept erau aici două camere şi o bucătărioară, care, după moartea bătrânului şi mai ales a bătrânei mătuşă, soră cu taică-su, micul apartament i-a ramas lui. Prima data, pe când încă era copil, mătuşa l-a pus să vândă iaurt şi zarzavat pe care li-l aducea un oltean cu panerele; apoi când aşa ceva n-a mai fost îngăduit de comunişti - că apăruseră aprozarurile -, Savu s-a apucat singur să vândă ziare. Deoarece striga ce nu convenea: “Ia Scânteia, neamule, că te frige cu minciuni”, după cum auzea el pe unchiu-sau Costica zicând aşa despre acest ziar. Odată un nene bine îmbrăcat l-a prins de braţ şi i-a dat două palme peste ochi, luându-i şi ziarele cu: “Mă, dacă te mai prind că vinzi ziare, pe bag la zdup, înţelegi?!” Atunci nen-su Costică i-a făcut rost de un post de manipulant la OCL alimentara; de acum fiind şi mai mare şi mai

Page 353: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

puternic, având chiar drept de angajare, deoarece trecuse de 16 ani. De atunci aici a rămas o viaţă să care lăzi, saci, cartoane, scânduri, tot ce da magazinele de prin centru aparţinând de OCL sectorul doi. Treaba asta-i convenea de minune pentru că primea şi el un ban,- avea banul lui,- apoi pentru că după amiaza avea timp cât vrea să cutreiere oraşul. Cunoştea centrul ca pe pro-priile buzunare. A crescut mare, înalt şi solid; armata n-a făcut, fi-ind socotit „inapt serviciu militar”; nici o femeie nu s-a apropiat de el, - cică „pentru că nu i se dezvoltase organele genitale” şi aşa l-a apucat cincizeci şi patru de ani, vârsta împlinită cu cateva zile îna-inte pe 10 iunie… Pe l4,când a ieşit să vadă ce mai fac ăia cu “bu-buiala’ din centru, unde “s-a spart târgu”, după cum observa, şi sta după un stâlp de fier pe bulevard, să se ferească fiindcă nişte mine-ri alergau pe un băiat care tocmai reuşise să-i smulgă minerului ranga din mână, moment când pe el l-a buhnit un râs nebun şi prostesc. Întamplarea a făcut ca langă el să apară un miliţian gras şi neguros, care, când îl vede hohotind, îi arde una peste umeri la carotida cu pulanul de cauciuc de-l scoate din balamale. Îndată face semn la doi mineri să vie lângă el, arătându-li-l şi cerându-le să-l ajute, lui zicându-i câineşte: “Actele”! …Bietu Savu a îngheţat;că el n-avea niciodată buletinul la el. Actele tale, ma burjuiule! i-a cerut miliţianul, lovindu-l iar, ordonandu-le celor doi: umflaţi-l!”… Savu Dimancea este un bărbat înalt, în felul lui, bine făcut, cu camaşă albă mereu, cu nelipsita pălărie de paie vara, fără de care, zicea el, nu ieşea din casă fiindcă-l “ustura la creiere”. Minerii au dat şi ei cu răngile, (că aşa era ordenul) iar Savu s-a apărat cu mainile puse pe cap, cerându-le bolborosit: “Nu daţi la cap, că sânt îmbolnav lacreire… N-am făcutără nemica; n-am zisără nemica; io nu-s din “aia”…”Da’ ce cauti aici, la ora asta, ma burjuiule?” i-a mai trasnit miliţianul una cu bastonul. "Îeream aci-işa ăntămplător, a răspuns el ca la Cotorca… Mă uitam şi io…” “Intâmplător, ai? şi jap alta peste gură; atunci i s-a spart buza de jos. La circă cu el! a ordonat iar miliţianul ducându-l până acolo ţinut de mâini de mineri şi el lovind întruna ca înecatul într-un “golan” răsculat împotriva tovarăşului nostru Iliescu. Arestarea a fost “scaparea” lui cu viaţă. Altfel îl linşau minerii,

Page 354: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

căci se şi repeziseră spre el vreo opt, deoarece vedeau în el tocmai ceea ce li se spusese în sala de expozitţii cum arată un „golan răsculat” Era exact „bărbatul înalt, bine îmbrăcat, care are în jur de zincizeci de ani”: cum au fost descrişi a fi conducatorii golanilor, „ăi cu dolarii”. “Încâinoşaţi mai sânt; sărăcuţ de mama mea!”, avea să povestească bătrânelul despre mineri dar mai ales despre miliţienii care nu fuseseră lăsaţi “să-şi ducă sarcina de partid până la capăt” în noaptea de 21 decembrie şi apoi şi a doua zi,fiindcă venise trădarea Din pumni şi palme a ajuns la circa patru intr-o cameră încărcată ochi cu vreo patruzeci de tineri, lipiţi unul de altul, suflându-i unul altuia în cap, în ceafă, pe odraz sau chiar in gură… “Si tu vrei puterea, mă?”răcneau milişienii şi jap! scatoalca după ceafă şi-o împingere forţată până-n pieptul alora dinauntru, după care s-a închis uşa cu un zavor pe dinafară. “Scuzaţi-mă, mă băieţii lu’ nenea” le-a cerut el celor în braţele cărora s-a pomenit. Tinerii aceia erau toţi cu feţele umflate, obrajii tumefiaţi, plini de praf şi de sânge, cum au fost târâţi ţi tăvăliţi. Multora încă le mai curgea sângele din nas. Mulţi gemeau; alţii tuseau a sufocare, dar toţi respirau greu şi tremurau de ciudă şi de neputinţă… Din când în când se deschidea uşa şi se mai arunca înăuntru încă unul, ca pe un sac de cartofi… Mai pe seară au început să fie chemaţi la interoga-toriu câte unul. Începea trierea: cei care se dovediseră a fi fost la corturi, erau trimişis direct la Rahova, cei care intraseră în joc “din întamplare’, erau eliberaţi. Nea Savu are norocul să fie chemat printre primii. Un plutonier î-l duce la ciuveta de la veceu să se spele pe faţă şi pe mâini,fiincă arăta ca dracu…”Nu vreau să mă spăl; a zis nea Savu ca un iresponsabil de cum era; să mă vază şefu’ vostru ce ne faceţi nouă, nevinovaţilor”…”Ce e,mă?!!… i-a vârât plutonierul un pumn sub nas. Îmi dai tu mie lecţii?!!… Ce, tovarăşu comandant nu ştie ce dezastru legionar este acolo?!… Că au venit burjuii aia,mă, tâmpitule, să ia iar puterea… Mă, noi puterea noastră n-o mai dăm în veacu veacului, să-ţi intre şi ţie în capul ăla tâmpit. Tot ce-am construit in 45 de ani vii tu acum, burjuiule, să… Hai la şefu”! Savu Dimancea s-a pomenit în faţa unui tovarăţ pe care-l cunoaştea foarte bine, că era activist la sectorul doi si venea la

Page 355: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

alimentara unde şefa era nevastă-sa. Cum de era ăsta acuma colonel? “Ce-i cu tine aici, mă, omule? l-a luat acesta “la sentiment”. Cum de te-ai amestecat în porcăria aia din piaţă?”…”Io, tovarăşe, nu…” “Mă-m!… i-a atrâs atenţia colonelul. S-a zis cu tovarăşii!…Eu sânt aici domnul colonel.” “Domnule colonel, io am picat aci-işa ca musca-n lapte… Io ieşisem de la servici, ca locuiesc aci, pa Arestide Breant şi… am râs şi io ca prostu’când am văzut că un „mener” de-ala a scăpat ranga şi i-a luat-o unu tânăr care a fugit cu ea; io am râs şi… m-a luat tovaraşu’… ă… ăsta, domnu’ plotioner de-aci… Că io n-am ştiut că… nu-i voie… nici să râzi.” “Bine… l-a oprit colonelul şi i-a aratat să se aşeze la masa din faţa lui. Ia foaia asta şi scrie ce-ţi spun eu: subsemnatul, cum te chemă, locuiesc în strada, numărul, blocul, etajul, apartamentul şi datele din buletin. Aşa… Acum povesteşte în trei cuvinte cum a fost;, da pe scurt. Bun… Dă hârtia şi acum du-te la loc în cameră şi aşteaptă. Dacă se dovedeşte că e cum zici – eşti liber; dacă nu…dracu’ te-a luat!”…”Cum relătam noi cazul pare foarte simplu, a ţinut să adaoge Horia de la el, dar până când a reuşit bietul nea Savu să-l mai faca pe g şi f, pe ce şi ci, pe ghe şi ghi… a fost un dezastru; căci le uitase aproape cu desăvârşire. „Uf,făcea… că… capu’ prost: de ce n-oi hi învăţat şi io carte ca lumea, că nu mai eram acumu-şa, aici-işa”. În noaptea aceea nea Savu “a dormit” în picioare, între cei peste patruzeci de tineri, om de om, într-un miros insuportabil de urină şi materii fecale, fiindcă mulţi, după lovituri, n-au mai putut să se abţină şi şi-au dat drumul pe ei. Se pomenise laolată cu foarte mulţi de prin Moldova şi de prin Oltenia, cărora li se dăduse drumul din puşcărie pentru trei zile, îndeolaltă cu mulţi ţigani. Au fost printre ei vreo doi elevi de liceu din Bucureşti dar nici un student. Se zicea că pe aceştia i-ar fi dus la Măgurele, în beciurile poliţiei capitalei şi chiar în incinta regimentului unu’ securitate de la Baneasa. “N-am văzut în viaţa vieţişoarelor mele atâta tulburealî de jivinî ca în ochii miliţienilor aia”, i s-a destăinuit bietul om nepotului său.Parcă erau turba-ţi.oameni buni .Mă, Horică, nene, dacă-i vedeai…Ziceai că-s de-aia… huni de-aia, tătari… Balauri, nu alta… Oameni turbaţi… Io aşa am zis că ăştia-s

Page 356: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

turbaţi”…”Este ultima lor zvâcnire, nea Savule, i-am explicat eu, zicea Horia. Ultima zbatere a balaurului ranit de moarte… Ţi minte basmele alea ale noastre?… Ei, ăştia sunt ăia care au reprezentat câinii de pază ai sistemului; dictatura prin ei s-a materializat. In decembrie au avut doar doua zile, practic doar o zi si jumatate de luptă deschisă cu cei care se revoltase, aţa încât pofta lor de a lovi de-abia se deschisese i le-a fost oprită mâna în aer, de acela care acum a spus, „trageţi mâna în jos şi loviţi zdravan!”„Cine mama paştelui iconostasului măsi o fi zis atunci stop?!” se întrebau acum miliţienii deslăţuiţi, potrivindu-şi firma de politist, când aresta, lega, trăsnea şi trimetea la puşcărie sute şi mii de alţi oameni „vinovaţi” pentru opinia lor. Uite unde s-a ajuns dacă atunci şefii cei mari nu ne-au ascultat şi pe noi!Într-o juma de zi îi băgam pe toţi în casă şi făceam o lişte mormântală!” Dimineaţa nea Savu Dimancea a fost primul care a fost chemat la colonel. Când a trecut prin faţa unei oglinzi şi s-a văzut acolo cum arăta, s-a speriat: “Io sânt moşu’ ăsta jegos şi bărbos?” Albise complet şi pentru că faţa îi era vânătă de lovituri, părul şi mai alb. Şi-a dus palmele la gură şi când le-a văzut şi pe ele cât sunt de zdrelite a început să tremure şi să înjure în gând. Din clipa aceea l-au durut şi mai tare toate oasele. “Ia-n cristoşii măti cârpa asta udă şi dă-ţi cu ea pe faţă, i-a aruncat acelaşi plutonier o otreapă de culo-area pământului să se şteargă de sânge şi pământ. Că doar nu te-oi lăsa să te duci aşa mozgolit pe stradă.“ Colonelul nu l-a mai lăsat să se apropie, i-a zis de cum a apărut în rama uşii: “Eşti liber, mă jegule… Se confirmă cele ce-ai declarat… Dar să te-mpinga naiba să mai apari printre “aia”, că Jilava ştie de tine!… Ieşi de-aici!…”

Plutonierul mătăhalos l-a însoţit apoi până a fost afară din curtea circumscripţiei, urmărindu-l până a atins trotuarul de vizavi. De acolo neica Savu i-a trimis o injuratură de aceea zdravănă, românească. Plutonierul a înţeles şi a ţipat la el: “Ce zici,mă?” dar între ei s-a interpus un camion cu minerii care alerga într-o mică felie din marea hoardă ce hălăduia prin capitală. Când a trecut – nici urma de Savu lu’ Dimancea: omul se trăsese după blocuri şi după garduri dintr-o parte a capitalei pe care o cunoştea

Page 357: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

încă din copilărie. Şi a mers aşa până s-a lovit umăr în umăr cu nepotul lui student în Bucureşti la care - culmea! - toată noaptea s-a gândit la el.”Să ţii minte, nea Savule, că noaptea asta se numeşte NOAPTEA ATEULUI ILIEU, a aceluia care nu are familie, nu are copii, nu are sânge din neamul nostru, nu are Dumnezeu”, i-a dat omului de înţeles de unde i s-a tras beleaua aceea cumplită… Când a auzit cum îl cheamă”p-ala”, pe numele lui adevărat, a rămas aşa, întrebând cu privire străluminată: “Nu p-ăsta-l huiduiau copii ăia acolo?… Nu ăsta le-a zis lor că-s „golani”?

ÎN LUMEA NEBUNĂ A DEZBINĂRII

După ce au lovit atâţia oameni, (dintre care mulţi au murit apoi datorita loviturilor dure în părţile vitale ale bărbatului), minerii – hrăniţi boiereşte în marile restaurante ale capitalei de către şefii acestora, mari membrii de partid – puşi acolo de partid, - au fost aduşi, (în mod provocator, “simbolic”) să sape parcul din faţa Teatrului Naţional şi „să pună ” acolo flori… Reporterii televi-ziunii române “de stat”, - si ei foşti membri ai partidului comunist – au filmat evenimentul din mai multe unghiuri spre a arăta ţării, în ediţiile speciale, acele părţi care scoteau în evidenţă “umanis-mul” minerilor şi “sălbăticia” studenţilor, exact pe dos de cum s-au întâmplat faptele, (aşa cum a făcut totul o viaţă Ion Iliescu, specializat în răsturnarea evidenţelor), comentând cu acelaşi fel incitataor şi tendenţios că de 45 de ani, zicând: “iată, stimaţi teles-pectatori cum “oamenii adâncurilor” se dovedesc mai luminaţi şi mai patrioţi decât cei care-şi zic intelectuali. A trebuit să se rupă ei de la locul lor de muncă,- atât de greu-, să intrerupă producţia de cărbune,- atât de necesară ţării - şi să vină aici să ne aducă liniştea de care ţara are acum atâta nevoie”(Textele prezentării erau scrise şi de Cicerone Grigorescu - fost Gheorghe - unul din oamenii securităţii care lucrase tocmai la “controlul emisiunilori”. Gesturile minerilor erau prezentate ca în anii ’50 : acte de eliberare a poporu-lui de căpuşele care nu-l lăsau să se

Page 358: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

apuce de treabă în noua struc-tuă socio-politică a “democraţiei muncitoreşti” când întovărăşirile dau roade şi au şi început formele noi de muncă în colectiv în prima gospodarie agricolă colectivă înfiinţată în comuna Sântana din judeţul Arad.) De parcă auzeau aceste elogii, minerii apăsau casmalele şi mai spectacular, strigând sfidător în ecrane, cu feţe de gepizi puşi să zâmbească. “Noi muncim, nu gândim”! ”Nu ne vindem ţara; o înflorim!”…Aşa au strigat apoi până în aceiaşi sală rotundă a expoziţiilor, parcă făcută de Ceauşescu expre pentru aşa ceva, unde acelaşi mic - mare preşedinte de republică munci-torească le-a mulţumit, amintindu-le încăodată că au rămas “deta-şamentul de nădejde” al clasei muncitoare, adică oricând gata să mai vie dacă el şi ai lui vor mai fi vreodată puşi de neamul românesc în dificultate… Aşa au strigat apoi până la aceiaşi gară unde s-au dus încolonaţi pe căprării şi au urcat în aceleaşi două garnituri de tren care-i aşteptau, pe care “nu le-a organizat nimeni”, au venit ele singure,aşa din cer şi spre cer au dispărut ca nişte maşini cu extratereştri. “Să dea dracu’ să mai fie nevoie să mai venim odată!” a ameninţat tânărul acela cu înfăţişare de erete pe bucureşteni, care se credea vultur în capul coloanei, acel dubios “inginer” Tiran Casma. (Care s-a dovedit apoi că nu era inginer, nici măcar tehnician, ci “lucrător de securitate”, cum se numeau ofiţerii acelei direcţii a securităţii care se ocupă cu supravegherea internă a poporului).

Ajunşi acasă de prin prădaciunile lor, şi văzând ce-au putut face minerii cu ai lor şi din casele lor, ţiganii s-au readunat, au pus mâna pe pari şi răngi şi au dat fuga cu maşinile lor către gara Basarab. Dar poliţia, - care pe mineri” n-a avut cum să-i oprească”, i-a încurcat, oprindu-i din fuga lorgarii. Cei peste două mii de “fii alungaţi ai Indiei” s-au repezit pe peroane târziu: de acum garni-turile de tren ieşeau tot mai repede din capitală ca doi şerpi boua constrictor care, după ce au facut ravagii prin crescatoria de iepuri, cum s-a dovedit capitala in acele zile, se retrăgeau în văgăuna lor din Valea Jiului. In momentul acela, moment de mică iluminare până şi a celor mai întunecaţi oameni la minte, pe care i-a întunecat şi mai mult comunismul, ţiganii,

Page 359: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

dându-şi seama că au fost puternic păcăliţi de Iliescu, (pe care l-au votat în masă ca “fiind de-al lor”), l-au înjurat pe ţigăneşte şi au jurat să-i pună capăt zilelor lui şi lui Cosma- Cazma! Astfel a apărut “necesitatea stringentă” de a se crea SPP-ul, serviciu de mare importanta sub Ceauşescu, când peste 35.000 de asemenea oameni îl păzeau pe dictator în capitală şi în ţară. Acum au fost reactivaţi 30 de haidamaci de doi metri să facă zid, zi şi noapte, în jurul “marelui pitic”, cum aveau să-i spună de acum studenţii, cu a treia poreclă sccornită acestuia.

În dimineaţa zilei de l9 iunie, aceştia, împreună cu un batalion de jandarmi, (recrutaţi din fostele trupe de securitate) au făcut zid în faţa Ateneului român, (construit de regele Carol I “loc de mare simţire românească, simbol al neamului de regi şi voievozi, aflaţi pe frontispiciu,loc în care cei doi preşedinţi comunişti,- mărunţi la stat şi nuli la sfat-, se înfiltrau în istoria milenară a regatului României”, după cum explica Dragoş cele ce se vedeau în ecranul televizorului, mânjit puternic de această imagine dizgratioasă a imposturii, unde se producea ungerea celui de al doilea preşedinte de republică, amândoi mari membri la vârf ai partidului comunist. Dragoş, terminând şi examenul de stat,(aşa cum s-a văzut prin acea confruntare de inteligenţe cu un mare comunist din învăţământul românesc,s-a aşezat, cu pixul şi carneţelul în mână, să noteze modul cum se insinua restauraţia. Foştii “marginalizaţi” o jumătate de an - au început să iasă din ascunzişuri şi din tăcere. Primul care “a îndrăsnit” să urce dealul la Cotroceni şi să-i deschidă uşa aceluia cu care a lucrat “extraordinar de bine cand le era baci la cece cu propaganda”, care-l unsese în funcţii de mare importanţă, director al editurii “Eminescu” apoi preşedente al televiziunii române a fost rârâitul şi extraîndrasneţul Valeriu Rapeanu, cel care a început “cariera politică” tot ca Iliescu, primul secretar al comitetului utece pe liceul Caragiale din Ploieşti, când actualul preşedinte era primul secretar al comitetului utece pe liceul Spiru Haret din capitală. Diferenţa dintre ei era că unul pro-venea “chiar dintr-un ilegalist comunist”, iar celalalt doar dintr-un neam de simpatizanţi ai stângii.Noului preşedinte acesta i-a amintit de ultimul redactor sef

Page 360: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

al ziarului Scânteia, cel care venise cu ideea “Scînteii poporului”, pe care lumea a călcat-o în picioare, trecînd la aplicarea sugestiei acestuia de a i se zice„noului ziar”, de pildă, “Adevarul”… Şi de a treia zi – aşa i s-a zis! Dar Râpeanu a fost zburat, deoarece nu dăduse nici un semn de ploconire la noul şef al partidului-stat… Şi i-a mai amintit de acel “tovarăţ” băţos, ce venea îmbrăcat în frac, precum un arac, un hădărag care a deschis ultimul Festival “Cerbul de Aur” pe care a reuşit foarte bine să-l compromită. …El fusese ultimul director al editurii “Eminescu” a uniunii scriitorilor, adică uniune de stat, pe care redactorii antico-munişti nu l-au mai ales şi venea acum să ceară “de lucru” noului tătuc instaurat zdravăn şi tare-n şa în postul suprem. După acea “vizita” sfidătoare acesta i-a auzit iarăţi rârâriturile prin nişte emisiuni de radio. Dupa el a urmat “cel mai porc mistreţ” personaj pe care l-a cunoscut literatura romana în comunism, intrat până-n gît în “rahatul roşu”, fiul unui important colonel de securitate, el însuşi “mare membrache”, cum se lăuda, mai ales când a fost “ales” şi “reales” membru în marea adunare naţională, ca deputat de Vâlcea, secretar de redacţie la “Luceafarul” şi colaborator “de excepţie” la Flacăra lui Păunescu, având rubrică permanentă, cu „gânduri” din fotoliul unui deputat. Născut şi crescut la oraş, Slinu Dăraru, (pe numele-poreclă dat de Horia lui Dinu Săraru), se apucă să scrie un roman despre “nişte ţărani”, prezentându-i pe românii din sate din timpul comuismului ca pe nişte fiinţe larvare, aşa cum vedea el ţăranul colectivist, fără nici o lumină din credinţa creştin-ortodoxă, nimic din păstrătorul traditiilor naşionale, absolut nimic de suferinţele lui crunte prin puşcăriile comuniste.. De aici si titlul desuet si superfu: “Nişte ţărani” acolo… vai de mama lor; anexă a clasei muncitoare, vite bune de muncă, angrenaţi puternic în lupta pentru „construirea societăţii”, precum a înţeles unul din ţăranii lui Marin Preda, fratele marelui Moromete, taran roman neaoş, care aşa a murit: un constructor ameţit al „societăţii” Ca şi de celă-lalt”scriitor de partid”, lovit până-n calcaie de morbul comunist Sugagen Bardă (Eugen Barbu) – Dragoş avea un desgust fizic, precum de o bucată de osânză râncezită uitată în pod. După ei “a îndrăsnit” să deschidă uşa

Page 361: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

palatului de la Cotroceni “marele critic oficial” în viaţă al perioadei comuniste Seugen Ilion (Eugen Simi-on), încaurajându-i apoi pe toţi obedienţii regimului să se readune încet încet prin Baldovin Cuzgura, (Augustin Buzura), O Caterina (Ecaterina Oproiu), ultima şefă a revistei Cinema, (cea cu „paşa-port de lucru” permanent, cu mare rol în încrengăturile securităţii din exterior, după care au urmat “mototoii cu talent la vorbire” Fănuş Neagu şi Marin Sorescu,şi ei prinşi şi cuprinşi în relaţii “intime” cu foşti mari conducători centrali şi locali, de la George Macovescu, (“salvatorul” lui Ceausescu în congresul al l3-lea, scoţându-l din acuzele lui Pârvulescu) şi mulţi alţi, legaţi cu fire puternice de secţia de propagandă a comitetului central, precum Mihai Unghianu si Ecaterina Oproiu, care imediat sunt numiţi în funcţii de conducere a treburilor culturale ale statului, menţinând mentalitatea comunistă şi oprind pentru multă vreme revenirea la tradiţia culturală românească… Unii dintre ei, pentru o nouă obedi-enţă, primesc chiar titluri academice - cazurile Eugen Simion, Marin Sorescu şi chiar Fănuş Neagu mai apoi, alături de un comu-nist notoriu ca Alexandru Bârlădeanu şi Ion Gheorgeh Maurer; dar Maurer,- cu bunul simţ trezit de-abia la finalul veţii - refuză. Pe Dragoş l-a durut, până la senzaţia de pumn în ochi, în ziua când, după ce s-au întors de la Cotroceni, au dat năvală în palatul Victoria, intrând direct la primul ministru Petre Roman, cei mai obraznici şi mai fără scrupule comunişti care se înfiltraseră în cultură sub acest nou regim: Adrian Păunescu şi Eugen Barbu, (secondat de codiţa lui de topor, lingăul personal Corneliu Vadim Tudor, de unde au primit “aprobarea să iasă din umbra fricii de raspundere şi să primească chiar subvenţii pentru a scoate iarăşi reviste “de opinii” prin care s-au aruncat asupra tineretului şi a intelectualităţii cu un limbaj venit din “ascuţimea luptei de clasă”, apărând ce trebuia condamnat şi încurajând o întreagă categorie de profitori ai socialismului să scoată capul, să se reorganizeze şi să treacă la atac furibund tocmai împotriva acelora care au facut revoluţia şi nu s-au compromis cu nimic în timpul comunismului. Ei au venit şi aici cu termeni inverşi, din sistemul ţigănesc a lui “cine zice- ăla este”, atribuindu-le tinerilor - şi

Page 362: Traian Badulescu - Suteanu · Semănătorul – Editura online ... albastru. Peria roşie, pieptenele albastru… Culorile i-au răscolit imaginaţia: “Albastrul libertăţii înfipt

partidelor democrate – intenţia de “încercare de restauraţie”, adică de a aduce regimul de dinainte de decembrie l947, pentru a nu se mai putea acuza ei care au şi reuşit “restauraţia comunistă”. Dragoş observase bine manavra şi le spunea celor din jur: “A vorbi acum de aşa ceva, tocmai prin gura celor care s-au rerepezit la ciolan, despre viaţa din România de dinainte de 23 august nu este decât o diversiune pentru a abate atenţia de la ceea ce au şi făcut, punând în fruntea ţării doi dintre cei mai mari comunişti cunoscuti pe acest pământ batjocorit- Bârlădeanu şi Ileascu! Nici unul român... Dacă vrem să ne întoarcem la anii de democraţie adevărată, trebuie să vedem când a fost adevărata înflorire economică şi de civilizaţie, când tradiţia românească fusese ridicată la rang de lege; şi aceştia sunt anii 20 – 38… Ceea ce s-a clădit aşa de măreţ în România Mare a fost complet distrus de comunişti în 45 de ani… Când ne vom întoarce la forma de stat m ilenară – monarhia, la proprietatea privată, ca formă dominantă în stăpâniera pământului şi a bunu-rilor materiale şi ne vom întoarce la felul nostru de viaţă tradiţio-nal, cu toate obiceiurile de muncă şi de sărbătoare, atunci putem vorbi că ceea ce se întâmplă astăzi este un nou accident istoric pe care va trebui cu multă asiduitate să-l depăşim. Incitat, până la greaţă fizică de cele prin care a trecut şi mai ales de ce vedea în faţa ochilor, Dragoş “şi-a luat traista şi-a plecat la drum”, cum avea să spună tuturor, retrăgându-se pentru două luni de acolo de unde şi-a expus trupul, inteligenţa şi întreaga viaţă pentru eliberarea ţării de căpuşe iar ţara – “ca năuca” – se luase iarăşi după smecherii şi duşmanii ei dintotdeauna. De aceea a luat-o pe Steluţa de mână şi – cu consimţământul mamei ei – s-a suit în personalul de Galaţi pen-tru a ajunge la părinţi, unde se ducea să-şi prezinte logodnica. ------ + ------