CuprinsGeneralităţi şi etiologie ......................................................................................................................1

Examinarea pacientului.....................................................................................................................1

Poziţii de examinare ale pacientului.................................................................................................1

Forme clinice de traumatisme dento-parodontale...........................................................................3

LEZIUNI TRAUMATICE PARODONTALE.................................................................................3

Intruzia dentară.............................................................................................................................3

Luxaţia laterală..............................................................................................................................5

Extruzia.........................................................................................................................................6

Luxaţia totală (avulsia, exarticularea)...........................................................................................6

Contuzia........................................................................................................................................7

Subluxaţia......................................................................................................................................8

LEZIUNI TRAUMATICE DENTARE............................................................................................9

Fractura coronară a smalţului........................................................................................................9

Fractura radiculară........................................................................................................................9

Tratamentul traumatismelor dento-parodontale..........................................................................10

LEZIUNI TRAUMATICE PARODONTALE...............................................................................10

Intruzia dentară...........................................................................................................................10

Luxaţia laterală............................................................................................................................12

Extruzia.......................................................................................................................................13

Luxaţia totală (avulsia, exarticularea).........................................................................................14

Contuzia......................................................................................................................................14

Subluxaţia....................................................................................................................................15

LEZIUNI TRAUMATICE DENTARE..........................................................................................15

Fractura coronară a smalţului......................................................................................................15

Fractura radiculară......................................................................................................................16

Bibliografie........................................................................................................................................20

Generalităţi şi etiologieFrecvenţă: traumatismele dento-parodontale ocupă al doilea loc la copii şi adolescenţi, după caria

dentară. Un vârf de frecvenţă la DT se înregistrează la vârsta de 1,5-2,5 ani. Până la vârsta de 5 ani, aprox. 30% din copii au suferit un traumatism al DT, în special luxaţii (axul de implantare al DT este mai vertical, osul alveolar este spongios, protecţia oferită de buze este mai redusă faţă de DP). Traumatismele survin cu aceeaşi frecvenţă la ambele sexe.

Dinţii pot fi afectaţi în orice stadiu al dezvoltării lor, determinând anomalii de formă şi structură dentară (dilacerări, hipoplazii de smalţ, hipomineralizari).

Zona cea mai frecvent traumatizată este cea frontală (cel mai afectat dinte: incisivul central superior).

Traumatismele dento-parodontale sunt generate de:- Lovirea de diferite obstacole (mobilierul din cameră) când copilul învaţă să meargă- Accidentele de joacă produse în spaţiile special amenajate prevăzute cu leagăne, tobogane- Accidente sportive- Accidente de maşină (legislaţia rutieră prevede aşezarea copilului pe bancheta din spate,

ancorat în scaun special)- Abuzul fizic (bătaia)Factori favorizanţi generali: crize comiţiale, supraponderabilitate, defecte de vedere.Factori favorizanţi locali: proalveolodonţia superioară, hipoplazii, hipomineralizări.Deoarece pot da complicaţii de diferite gravităţi, traumatismele dento-parodontale necesită

instituirea tratamentului de urgenţă.

Examinarea pacientuluiLa copilul foarte mic, examinarea trebuie efectuată cu rapiditate. Trebuie să se cunoască ceea ce

trebuie observat cu prioritate. Anamneza se va concentra pe urmatoarele întrebări “când?”, “cum?”, “unde?”, zona interesată, principalele acuze locale şi generale, dacă copilul a fost adus direct în serviciul respectiv sau a mai fost într-un serviciu de specialitate, dacă s-a instituit vreun tratament.

Nu trebuie neglijat examenul general al pacientului, deoarece în urma impactului pot fi lezate şi alte regiuni, uneori cu importanţă mai mare. Medicul trebuie să recunoască semnele de afectare SNC: tulburări de echilibru, pupile inegale, fixe, nistagmus, scurgere de lichid cefalorahidian prin ureche/nas, vertij, redoarea cefei, vomă, dezorientare, pierderea cunoştintei. Prezenţa acestor semne are ca indicaţie trimiterea de urgenţă a pacientului într-un serviciu de neurologie.

În cazul traumatismelor produse în mediul exterior, prin intrarea în contact direct cu solul, trebuie instituită profilaxia antitetanică.

Poziţii de examinare la pacientul foarte mic:- “genunchi la genunchi”: medicul şi părintele stau faţă în faţă pe scaune, cu genunchii

apropiaţi, cu copilul aşezat în poziţie orizontală, cu capul orientat către medic şi cu picioarele către mamă. Mama imobilizează mâinile şi picioarele copilului, medicul îi imobilizează capul şi îl poate examina. Fig. 1.1

- copilul aşezat în poziţie orizontală pe fotoliul dentar, imobilizat într-un cearceaf prevăzut cu arici (poziţia “copilului înfăşat”). Fig. 1.2

- Mama în poziţie şezândă pe fotoliul dentar, cu copilul în braţe, imobilizând cu o mână mâinile copilului, cu cealaltă mână fruntea, iar cu membrele inferioare picioarele copilului

Tehnica “genunchi la genunchi” (fig. 1.1)

Poziţia “copilului înfăşat” (fig. 1.2)

Examenul clinic al cavităţii bucale:- examen exobucal: existenţa leziunilor traumatice ale părţilor moi (echimoze, escoriaţii, plăgi

tăiate, tumefacţii), deformări ale contururilor osoase;- examen endobucal: se observă dacă deschiderea gurii se face în limite normale, dacă sunt

prezente leziuni ale părţilor moi (pe versantul intern al buzelor, în vestibulul bucal, pe mucoasa gingivală).Se examinează:

- continuitatea arcadelor dentare- prezenţa/absenţa dintelui din zona afectată (diagnostic diferenţial între intruzia totală şi

avulsie – examen radiologic, eventual prezentarea dintelui expulzat)- deplasări dentare cu denivelarea planului de ocluzie- lipsă de substanţă dură dentară- mobilitatea dentară- prezenţa sângerării gingivale

Teste de vitalitate fără răspuns concludent.Examenul radiologic poate oferi informaţii cu privire la traseul liniei de fractură, modificarea

spaţiului periodontal, existenţa unor eventuale fracturi ale procesului alveolar, vârsta dentară.

Forme cliniceÎn dentiţia temporară se pot întâlni oricare dintre formele clinice de traumatisme (fracturi

coronare, radiculare, corono-radiculare, luxaţii parţiale/totale). Mai frecvente sunt luxaţiile, în special intruziile dentare (înfundarea în grade diferite a dintelui în alveolă).

Cauze:- axul de implantare mai vertical al incisivilor temporari maxilari în comparaţie cu axul de

implantare al omologilor permanenţi- structura imatură, mai elastică a osului alveolar- protecţia mai slabă oferită de părţile moi (buze)

LEZIUNI TRAUMATICE PARODONTALELUXAŢIILE

- luxaţiile parţiale: intruzia dentară, luxaţiile laterale, extruzia- luxaţiile totale (avulsia, exarticularea)- contuzia- subluxaţia

Intruzia dentară reprezintă, după unii autori, forma cea mai frecventă de traumatism în dentiţia temporară, cu localizare de cele mai multe ori în zona incisivă. Din totalul luxatiilor dinţilor temporari anteriori, intruziile reprezintă 8,4 până la 21,6%.

În funcţie de impactul traumatic, înfundarea dintelui în alveolă poate fi parţială sau totală. În intruzia parţială, coroana clinică este mai mică decât în mod normal (mai mică decât coroana dintelui omolog, dacă, anterior traumatismului, dinţii erupsesra complet). În intruzia totală dintele dispare complet în alveolă. În această situaţie, se pune problema diagnosticului diferenţial cu avulsia sau cu fractura radiculară în care fragmentul coronar s-a desprins complet. Pentru elucidarea problemei, anamneza, examenul Rx din incidenţa ocluzală şi/sau aducerea dintelui sau a fragmentului dentar desprins sunt probe edificatoare. În unele intruzii totale,

dintele poate pătrunde în fosa nazală, pacientul prezentând sângerare nazală. În acest caz, o radiografie extraorală laterală poate preciza diagnosticul.

Intruzie dentară 51 cu afectarea ţesuturilor moi – aspect clinic

Intruzie dentară 51 – aspect clinic şi radiologic

Deplasarea dintelui în alveolă se poate face în direcţii diferite, rădăcina putând fi deplasată, în special, spre vestibular sau spre oral. În această ultimă situaţie, apexul dintelui temporar intruzat poate intercepta cripta dintelui permanent de înlocuire, ducând la apariţia unor defecte dentare de dezvoltare. Conform statisticilor, în cele mai multe cazuri de intruzie, rădăcina este deplasată spre vestibular, la distanţă de dintele permanent de înlocuire şi doar în mai puţin de 1/5 din cazuri rădăcina este deplasată spre dintele permanent în formare.

La examenul clinic, la inspecţie, după efectuarea toaletei blânde a zonei traumatizate cu soluţii antiseptice, se observă zona traumatizată, gradul de înfundare dentară (parţială sau totală)

şi aspectul ţesuturilor moi din vecinătate. Examinarea tăbliei osoase vestibulare poate ajuta la precizarea direcţiei de deplasare a dintelui intruzat. Examinarea se face prin palparea digitală a vestibulului sau prin palpare peste buza superioară, când tumefacţia nu permite examenul intraoral.

Când rădăcina este deplasată spre vestibular se constată:- tumefacţia buzei superioare;- hematom subcutanat în vecinătatea narinelor şi în vestibulul superior din zona incisivilor;- proeminenţa tăbliei osoase vestibulare.Examenul radiologic este important pentru precizarea poziţiei rădăcinii dintelui intruzat faţă

de cripta dintelui de înlocuire. De cele mai multe ori se obţin date utile cu Rx periapicale şi, în anumite situaţii, cu Rx extraorale laterale. De altfel, se consideră că datele oferite de examenul clinic şi Rx periapicale sunt suficiente pentru a confirma diagnosticul de deplasare a rădăcinii spre vestibular.

Pe Rx periapicală, în cazul deplasării rădăcinii spre vestibular, incisivul intrudat apare mai scurt şi mai radioopac decât dintele omolog neintruzat, cu zona apicală vizibilă (spaţiul între apexul incisivului temporar şi coroana dintelui permanent de înlocuire), iar coroana dintelui permanent de înlocuire are poziţie identică cu cea a dintelui omolog. În schimb, când deplasarea este spre cripta dintelui de înlocuire, rădăcina apare alungită şi zona apicală nu este vizibilă.

Rx extraorală laterală se indică în cazul intruziei unui singur incisiv central când nu se detectează proeminenţa tăbliei osoase vestibulare, iar Rx periapicală nu evidenţiază modificări în alinierea dintelui permanent de înlocuire. Se indică, de asemenea, la copilul cu vârstă mai mică de 20 de luni, când datorită imaturităţii dezvoltării structurilor dure dentare, compararea radioopacităţii dintelui intruzat cu a dinţilor vecini neafectaţi nu este posibilă.

Luxaţia laterală constă în deplasarea spre vestibular/oral sau spre mezial/distal a dintelui traumatizat. Ea se poate asocia şi cu fractura tăbliei vestibulare sau orale a procesului alveolar (constatată radiologic şi la palpare). În cazul fracturii tăbliei vestibulare, apexul dintelui luxat poate rămâne blocat pe linia de fractură, ceea ce face ca dintele respectiv să nu aibă mobilitate. La percuţia dintelui luxat se obţine un sunet metalic.

Luxaţie laterală – aspect clinic. Observăm interferenţele ocluzale

Examenul radiologic din incidenţa ocluzală evidenţiază mărirea spaţiului periodontal apical şi, uneori, relaţia dintelui deplasat cu dintele permanent de înlocuire.

În funcţie de direcţia deplasării, dintele luxat poate determina o serie de consecinţe de vecinătate:

- prin deplasarea spre palatinal a coroanei unui incisiv superior, la pacienţii cu ocluzie psalidodonta, se produc interferenţe ocluzale cu apariţia contactelor premature;

- prin deplasarea coroanei spre vestibular poate fi interceptată cripta dintelui permanent de înlocuire.

Extruzia este rezultatul deplasării axiale a dintelui şi constă în ieşirea parţială a dintelui din alveolă. În urmă impactului traumatic se produce o deteriorare importantă a ligamentelor periodontale care pot fi secţionate parţial sau total. Totodată, are loc şi o lezare a pachetului vasculo-nervos apical, dar osul alveolar nu este afectat.

Ca urmare a acestor fenomene, dintele apare mai alungit (coroana clinică este mai lungă decât coroana dintelui vecin), este foarte mobil şi dureros la percuţie.

Deşi direcţia de deplasare este, în principal, axială, ea se poate asocia şi cu o deplasare spre vestibular (protruzie) sau spre oral (retruzie). În extruziile severe, aceste deplasări în alt ax decât cel axial sunt foarte pronunţate decât deplasarea extruziva propriu-zisă.

Datorită coroanei clinice alungite şi mobile se face diagnostic diferenţial cu fractură radiculară cu deplasare.

Examenul radiologic evidenţiază mărimea spaţiului periodontal periapical. Se recomandă Rx în incidenţa ocluzală pentru a evalua dimensiunea deplasării şi pentru a exclude existenţa fracturii radiculare.

Luxaţia totală (avulsia, exarticularea) constă în ieşirea completă a dintelui din alveolă. Examenul clinic evidenţiază absenţa dintelui. În cazul în care pacientul sau aparţinătorul nu

Luxaţie extruzivă 21 – aspect radiologic

Extruzie 51 – aspect clinic

aduc dintele expulzat şi nici nu pot preciza dacă l-au văzut căzând din alveolă, se face diagnostic diferenţial cu intruzia totală sau cu fractura radiculară cu pierderea fragmentului coronar.

Examenul radiologic din incidenţa ocluzală precizează diagnosticul. Dacă s-a stabilit că este avulsie şi dintele nu a fost găsit, trebuie să se suspecteze o eventuală aspirare a acestuia şi copilul trebuie trimis la medicul pediatru pentru a se face controlul necesar.

Contuzia apare în urma unui traumatism uşor şi este expresia unei inflamaţii strict localizate a fibrelor ligamentare. Singurul semn clinic este durerea la atingere, un semn pasager care dispare la câteva zile după traumatism.

Contuzie 51, 61 – aspect clinic

Contuzie 51, 61 – aspect radiologic

Examenul radiologic nu evidenţiază modificări ale spaţiului periodontal. Se indică radiografia din incidenţa ocluzală pentru a observă posibile semne de deplasare sau existenţa unei fracturi radiculare.

Subluxaţia este consecinţa unui traumatism ceva mai important care produce o deteriorare mai extinsă ligamentară decât în cazul contuziei şi, uneori, o oarecare afectare a pachetului vasculo-nervos apical. în afară de durerea la atingere, dintele prezintăgrade diferite de mobilitate. 

Subluxaţie 51, 52 – aspect clinic

FRACTURILE DENTAREFractura coronară a smalţului este rară datorită formei coroanei dinţilor temporari (coroana

mai scurtă şi globuloasă) şi datorită grosimii reduse a smalţului. De regulă, fracturile coronare sunt penetrante.

Fracturile radiculare sunt rare la dinţii temporari şi, de obicei, sunt localizate în 1/3 medie sau în 1/3 apicală. De cele mai multe ori, fragmentul coronar este mobil şi poate prezenta deplasare. Când fragmentul coronar este deplasat, fractura radiculară poate fi confundată cu extruzia (diagnostic diferenţial radiologic cu ajutorul Rx în incidenţa ocluzală sau periapicală). Coroana poate prezenta o modificare de culoare trecătoare (roşu sau gri) iar dintele poate fi dureros la percuţie.

Fractură radiculară 21 – aspect clinic

Fracturi radiculare în treimea medie 51, 61 – aspect radiologic

Fractură radiculară în treimea apicală 51 – aspect radiologic

Fractură radiculară în treimea medie 81 – aspect radiologic

TratamentLEZIUNI TRAUMATICE PARODONTALEIntruzia dentarăConduita terapeutică se stabileşte în funcţie de: vârsta pacientului/vârsta dentară, gradul de

intruzie şi direcţia de deplasare a dintelui în alveolă, gradul de cooperare al copilului şi aparţinătorului.

Tratamentul constă fie în expectativă, fie în extracţie. Se optează pentru expectativă sau pentru extracţie în funcţie de raportul dintelui intruzat cu cripta dintelui de înlocuire. Dacă nu e interceptată cripta dintelui de înlocuire (rădăcina este deplasată spre vestibular), tratamentul constă în expectativă, deoarece dintele permanent de înlocuire nu este în pericol. Reerupţia dintelui temporar se poate produce într-o perioadă variabilă de timp, care depinde de gradul de intruzie precum şi de gradul de imaturitate dentară în zona apicală. Reerupţia poate avea loc într-o perioadă de 2 saptămâni până la 2-6 luni. Prognosticul este mai bun în cazul dinţilor cu apexul deschis.

Ziua accidentului 2 săptămâni de la accident

2 luni după accident 3 luni după accident 1 an după accident

Dacă rădăcina este deplasată spre cripta dintelui de înlocuire, se recomandă extracţia. Aceasta trebuie realizată prin mişcări blânde, fără a traumatiza suplimentar dintele permanent de înlocuire. Andreasen consideră că deteriorarea dintelui de înlocuire are loc numai în momentul impactului şi nu şi după aceea.

În funcţie de gradul de înfundare a dintelui, Snawder recomandă expectativa, cu posibilitatea reerupţiei, când este intruzată mai puţin de ½ din înălţimea coroanei şi extracţie, când este intruzată mai mult de ½ din înălţimea acesteia. Recomandarea certă de extracţie se impune când rădăcina dintelui intruzat este deplasată spre cripta dintelui de înlocuire. De asemenea, se recomandă extracţia în situaţia în care pacientul nu poate fi urmărit în timp.

Acelaşi caz de intruzie dentară, la intervale de timp diferite. În imaginea din stânga, se observă modificarea liniei ocluzale, cauzată de intruzia 61 şi rotarea uşoară a mugurelui

dentar 21. În cea din dreapta, mugurele dentar revine la poziţia normală de erupţie

Dispensarizare: se recomandă consumul de alimente moi pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni şi menţinerea unei bune igiene orale (periaj după fiecare masă cu o periuţă moale şi aplicaţii locale de clorhexidină 0,1 %, de două ori pe zi, timp de o săptămână).

În perioada de expectativă se fac controale periodice pentru a se observa stadiul reerupţiei şi pentru a surprinde eventualele complicaţii (în special mortificarea pulpară) şi a se interveni în timp util. Uneori, pentru a evita deplasările frecvente la medic, părintele este instruit în legătură cu posibilele modificări care pot să apară şi despre care trebuie să informeze medicul.

Prognosticul este mai favorabil în cazul dinţilor cu zonă apicală deschisă când reerupţia se poate produce fără să apară vreo complicaţie. Sunt însă şi situaţii când, în perioada de reerupţie sau după ce acest fenomen a avut loc, apar complicaţii.

În mortificarea pulpară, survenită în general în absenţa simptomatologiei subiective, coroana dintelui intruzat capătă o tentă mai închisă la culoare (gri-negricios, albăstrui), cu apariţia unei fistule în cazul complicaţiilor parodontale apicale. Tratamentul mortificării pulpare, atunci când se decide păstrarea dintelui, constă în trepanarea dintelui la locul de elecţie, tratament endodontic şi obturaţie de canal cu material resorbabil. Important este ca, în noua situaţie clinică, atitudinea

terapeutică să nu influenţeze negativ dezvoltarea dintelui de înlocuire. Dacă se consideră că există pericol din acest punct de vedere, se va face extracţia dintelui respectiv.

Modificare coloristică a coroanei 61 – aspect clinic şi radiologic.Radiotransparenţă periapicală 61

Luxaţia lateralăConduita terapeutică se alege în funcţie de severitatea luxaţiei, de direcţia deplasării, de tipul

relaţiilor de ocluzie, de consecinţele de vecinătate produse, de vârsta dentară.În cazul în care nu este interesat dintele de înlocuire (coroana deplasată spre palatinal, lipsa

interferenţelor ocluzale) se aşteaptă repoziţionarea spontană a dintelui. Dacă sunt interferenţe ocluzale, interferenţele minime se rezolvă prin şlefuire selectivă. În interferenţele ocluzale mai mari, dintele se repoziţionează manual prin mişcări blânde, contenţia fiind asigurată de arcada dentară inferioară când relaţiile de ocluzie sunt psalidodonte, în celelalte situaţii realizându-se imobilizare pe o perioadă de 1-2 săptămâni.

Dacă coroana este deplasată spre vestibular şi este interceptat dintele permanent de înlocuire, se recomandă extracţia. Extracţia este indicată şi când dintele este aproape de perioada de exfoliere.

Prognosticul este mai favorabil la dinţii a căror repoziţionare s-a realizat spontan decât la cei repoziţionati manual, la care riscul de necroză pulpară este crescut. În timp, pot să apară şi calcificări pulpare (coroana capată o tentă galben-brună). În cazul calcificărilor, nu este nevoie să se intervină, ci doar să se urmărească evoluţia pentru a se asigura exfolierea dintelui la momentul potrivit.

Imobilizare cu sârmă de Wiplă în luxaţia 21 – aspect clinic şi radiologic

ExtruziaTratamentul se individualizează în funcţie de mărimea deplasării, de gradul de mobilitate, de

vârsta dentară şi de capacitatea copilului de a colabora în situaţii de urgenţă.La dinţii imaturi cu extruzie mai mică de 3 mm se recomandă repoziţionare, fie lăsând

dintele să se redreseze spontan, fie prin redresare manuală. Repoziţionarea manuală se face prin presiune blândă, dar fermă, pe marginea incizală.

Indicaţii de extracţie:- extruzie severă la dintele temporar matur- extruzie severă sau cu mobilitate mare- dinte aproape de perioada de exfoliere- copil incapabil să facă faţă situaţiei de urgenţă

Anumiţi autori recomandă extracţia dinţilor extruzaţi la copilul mic, pentru a reduce riscul aspirării lor şi datorită potenţialului de deteriorare ulterioară a mugurilor dinţilor permanenţi de înlocuire.

Imobilizare cu sârmă de Wiplă în luxaţia extruzivă 11, 21 – aspect clinic şi radiologic

Luxaţia totală (avulsia, exarticularea)Nu se recomandă replantarea, considerându-se că nu este nici practică, nici necesară. Prin

replantare există riscul deteriorării ulterioare a germenului dintelui permanent de înlocuire. Părinţii vor fi instruiţi asupra necesităţii menţinerii corecte a igienei orale. De asemenea, sunt informaţi că este posibil că în timpul avulsiei să se fi produs deteriorări ale germenului dintelui permanent de înlocuire şi că sunt necesare controale periodice până la erupţia acestuia.

În cazul pierderii unui dinte temporar frontal nu se pune în mod imperios problema menţinerii spaţiului în perioada de vârstă 3-7 ani deoarece, în acest interval de timp, nu se produce o creştere laterală importantă a maxilarelor. Chiar dacă pierderea se produce înaintea erupţiei caninului temporar, există un risc redus de micşorare a spaţiului în regiunea anterioară maxilară. Totuşi, aplicarea menţinătoarelor de spaţiu este necesară din alte considerente decât acela al păstrării spaţiului pe arcadă. Ele sunt necesare pentru refacerea aspectului fizionomic, împiedicarea tulburărilor de fonaţie, evitarea obiceiurilor de interpoziţie (a buzei superioare, a limbii).

ContuziaAtitudine terapeutică: păstrarea igienei orale (periuţe cu peri moi, aplicaţii locale de soluţie

clorhexidină 0,1% de două ori pe zi timp de o saptamână).

SubluxaţiaAtitudine terapeutică asemănătoare cu cea recomandată în contuzie.

Imobilizare cu sârmă de Wiplă în subluxaţia 11, 21 – aspect clinic şi radiologic

LEZIUNI TRAUMATICE DENTAREFractura coronară a smalţuluiTratament: se netezesc marginile anfractuoase şi se aplică preparate fluorurate. În fracturile

penetrante se recomandă pulpotomia (îndepărtarea pulpei coronare), aplicarea unui preparat medicamentos peste plaga pulpară şi refacerea distrucţiei coronare cu material compozit, atunci când distrucţia nu este mare sau protecţie cu coroane prefabricate în cazul distrucţiilor mari.

Fracturi discale ale marginilor incizale 51, 61 – aspect clinic

Fractura radicularăDacă fragmentul coronar nu este deplasat, nu este necesar tratamentul.Dacă fragmentul prezintă o deplasare moderată, se face repoziţionare. În cazul deplasării

marcate a fragmentului coronar, se face extracţie. Extracţia se realizează cu mişcări blânde. În situaţia în care fragmentul radicular nu poate fi îndepărtat cu uşurinţă, pentru a se evita mişcările intempestive, cu consecinţe asupra dintelui de înlocuire, fragmentul se lasă pe loc, deoarece fie se elimină spontan, fie se resoarbe.

Fractură corono-radiculară necomplicată – aspect clinic şi radiologic

Imobilizare cu sârmă de Wiplă în cadrul tratamentului fracturii radiculare 11 – aspect clinic şi radiologic

Consecinţele traumatismelor dinţilor temporariLa nivelul dinţilor traumatizaţi:

- inflamaţii pulpare (pulpite reversibile/ireversibile)- infecţii ale ligamentelor periodontale- mortificări pulpare, complicaţii periapicale de tip osteitic ± parulis/fistulă- modificări de culoare ale coroanei- calcificări pulpare (modificare de culoare galben-brună)- resorbţii radiculare de tip inflamator (externe, interne)- resorbţii radiculare de înlocuire

Prevenire: controale periodice repetate. Examenele radiologice trebuie efectuate la 1 şi 2 luni după tratament, deoarece s-a constatat că după aproximativ 3 săptămâni de la traumatism se pot detecta radiotransparenţele datorită mortificărilor pulpare şi devin evidente resorbţiile radiculare de tip inflamator, iar după 6-7 săptămâni se pot observa resorbţiile de înlocuire.

În absenţa semnelor clinice (durere, culoare coronară normală, absenţa motilităţii, absenţa fistulei) se recomandă control radiologic după 6 luni de la traumatism.

Asupra dinţilor permanenţi de înlocuire:- anomalii de dezvoltare:

anomalii de structură (hipomineralizări, hipoplazii, dinte Turner)anomalii de formă (dilacerări coronare/radiculare)asocieri între dilacerare şi defecte de structurădeplasări ale mugurilor dinţilor permanenţiodontoame

Dinte Turner – aspect clinic

- perturbări ale erupţiei dinţilor permanenţi de înlocuire:devierea traseului eruptivîntârzieri ale erupţiei (1-2 ani) în cazul dinţilor temporari pierduţi devreme, datorită

organizării unui capac osteofibroserupţii accelerate în cazul extracţiilor recente

Este mai uşor să prevenim decât să tratăm! De aceea, este de datoria medicului stomatolog să informeze părintele cu privire la modul în care poate diminua riscul accidentelor dentare:

- evitarea căderilor prin încălţăminte şi covoare antiderapante- evitarea rănirii copilului mic în casă prin mobilă cu colţuri rotunjite- părintele să încuie sertarele (copilul să nu se lovească la deschiderea lor bruscă)- oferirea unui sprijin pentru menţinerea echilibrului (ţinere de mână, premergător) în cazul

copiilor mici (1-2 ani)- educarea copilului astfel încât să evite împingerile şi alte violenţe cu colegii de joacă- supravegherea permanentă a copilului când iese afară pentru a evita căderile/lovirile cu

diferite obiecte- scaun de maşină plasat pe bancheta din spate a autoturismului, centură de siguranţă- supravegherea copilului în timpul mesei pentru suprimarea tendinţei de a muşca din tacâmuri- interzicerea deschiderii capacelor sticlelor cu dinţii- interzicerea căţărării pe scaune, scări, în pomi, leagăne fără supraveghere- interzicerea să mănânce sau să bea în mers/alte locuri decât aşezat la masă, pe scaun- interzicerea consumului de alimente foarte tari (floricele, pâine prajită foarte tare)- interzicerea muşcării pe obiecte dure (creioane, pixuri)- bruxism – gutiere- purtarea unei măşti dentare, faciale şi cască de protecţie când practică sporturi periculoase- tratament ortodontic pentru alinierea dinţilor protruzaţi

Bibliografie

1. Luca R – Pedodonţie, vol. 3, Editura Cermaprint Bucureşti 2013: 10-262. Mc Donald, Avery, Dean – Dentistry for the Child and Adolescent, 8th edition3. Andreasen JO, Andreasen F, Andersson L. – Textbook and color atlas of traumatic injuries

to the teeth, 4th edition4. Ingle JI, L K Bakland LK. – Endodontics, 5th edition5. Flores et al. – Guidelines for the management of traumatic dental injuries. I. Fractures and

luxations of permanent teeth. Dental Traumatology 2007: 66–716. Flores et al. – Guidelines for the management of traumatic dental injuries. II. Avulsion of

permanent teeth. Dental Traumatology 2007: 130–1367. Flores et al. – Guidelines for the management of traumatic dental injuries. III. Primary teeth.

Dental Traumatology 2007: 196–2028. Kapil L et al. – A proposal for classification of tooth fractures based on treatment need,

Journal of Oral Science 2010, Vol. 52, No. 4 (571-529)