146
TURISM LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI 1. Introducere Materia de studiu şi încadrarea temei în materia respectivă 1.1. Importanţa turismului în Romania 1.2. Mănăstirile ca obiective turistice (potenţialul lor turistic din diferite puncte de vedere: 1. istoric - ca părţi din istoria Romaniei 2. cultural - monumente ale artei romanesti - arhitectura, pictura, obiecte de valoare 3. spiritual - oaze ale linistii sufletesti, locasuri de regasire a echilibrului interior si de intalnire cu Dumnezeu 1

Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

TURISM LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI

1. Introducere

Materia de studiu şi încadrarea temei în materia respectivă

1.1. Importanţa turismului în Romania

1.2. Mănăstirile ca obiective turistice

(potenţialul lor turistic din diferite puncte de vedere:

1. istoric - ca părţi din istoria Romaniei

2. cultural - monumente ale artei romanesti - arhitectura,

pictura, obiecte de valoare

3. spiritual - oaze ale linistii sufletesti, locasuri de regasire a

echilibrului interior si de intalnire cu Dumnezeu

-(slujbele, cantarile, linistea, bunatatea si pacea

calugarilor, simplitatea in toate-imbracaminte, hrana, purtare, etc)

2. Manastirile din nordul Olteniei si potentialul lor turistic

2.1. Prezentare generala a mediului turistic din nordul Olteniei

(poziţionare geografica, flora, fauna, clima, obiective

turistice -nu numai manastiri-, etc)

2.2. Prezentare de ansamblu a manastirilor din nordul Olteniei

(poziţionare-munte, deal, campie;

încadrare istorică – cât de noi sau de vechi

sunt;

1

Page 2: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

cât sunt de populate – număr de vieţuitori;

posibilităţi de cazare şi de hrănire a turiştilor.

3. Principalele manastiri din nordul Olteniei

4. Concluzii

1. INTRODUCERE

Turismul religios există de secole sub forma pelerinajului şi mai

păstrează unele trăsături ale acestuia, deşi a evoluat enorm.

Astăzi turismul religios implică din partea turiştilor un nivel de instruire şi

un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-

religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcţiei, valorii,

semnificaţiilor spirituale şi conţinutului de obiecte de artă. Se păstrează

încă pelerinajele determinate de tradiţiile religioase din diferite ţări

(pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente şi

manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă

transformare şi diversificare, păstrându-si însă elementul de bază care l-a

consacrat: religia.

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei

turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului

mediu timpuriu si mijlociu pâna în epoca renaşterii. Pelerinajele religioase

se îndreptau spre Roma si Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în

2

Page 3: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Arabia Saudita pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India si

Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea

edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual.

Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor turiştilor.

Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia

religioasă a turiştilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

-vizite la lăcaşurile sfinte;

-pelerinaje religioase;

-tabere religioase pentru tineret.

Taberele religioase pentru tineret se desfăşoară în toată lumea, în

perioada de vară. În cazul României, conform strategiei propuse prin

programul „Orizont 2025”, autorităţile vor sprijini bisericile de diferite

culte, în special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale. El poate fi

individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele si taberele religioase.

Se practică de catre o anumită categorie de persoane şi vizează atât

promovarea valorilor culturale, cât şi a celor spirituale. De aceea nu se

poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea

edificiilor religioase, si turismul religios.

Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din

nevoia de a cunoaşte locuri si lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă,

prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti, dar şi prin viaţa

deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu

3

Page 4: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

lăcaşul de cult, ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia,

aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el.

Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul

descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la noţiunea de turism cultural religios se poate vorbi de

două mari tendinţe de călătorii:

- Călătorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă. Un

exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate

la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea

Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de calatorie este

strictpelerinul.

- Călătorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei

cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de

obiective turistice. Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află

într-un monument sau alta formă a patrimoniului cultural de factură

religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a

petrece un sejur în apropierea unor lacaşe de cult renumite.

Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi

în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate

anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii

monahale. Între turism si religie există nenumărate interacţiuni si

combinaţii pe baza relaţiei dintre locul sacru si motivaţia turistului.

Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a

4

Page 5: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

spiritualităţii şi culturii în contextul ecumenic local si internaţional.

Acestea au rolul de a dirija, coordona si controla procesul de organizare al

pelerinajelor. Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi:

-excursii pentru creştini din ţară şi străinătate;

- pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa

Occidentală;

- tururi de oraşe;

- expediţii şi tabere de studii;

- cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale bisericii, în România;

-consiliere pelerinaje;

-servicii de informare pentru turismul religios.

Se consideră că pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului

l-a încheiat cu religia. Cei care susţin diferenţe fundamentale dintre turism

şi pelerinajul religios punctează disensiunile majore. Pelerinajul este văzut

ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios.

După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului

prin instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală, ci consideră că o cale

de atingere a acestei stări este biciuirea fizicului. Călătoria în sine, la

locurile sfinte, ar trebui sa fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru

atingerea unui anumit nivel spiritual. Ca urmare confortul, relaxarea,

distracţia şi alte forme de distragere nu ar avea ce cauta în pelerinaj. Văzut

în felul acesta, pelerinajul are prea puţine puncte comune cu turismul.

Turismul având la bază o motivaţie religioasă este mult promovat de

agenţiile de turism, însă ne întrebăm dacă se poate desfăşura acest tip de

5

Page 6: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

turism fără participarea reală a celor din „destinaţiile” vizate. De cele mai

multe ori, Biserica preferă să organizeze ea singură aceste pelerinaje,

grupul să fie însoţit de preot, care pe parcursul deplasării sa desfăşoare

activităţi specifice: rugăciuni, discuţii pe teme spirituale etc. În finalul unui

tur, făcut după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un certificat ce

atestă acest lucru. În acest caz, activităţile colaterale sunt reduse la minim

iar noi ne întrebăm în ce măsură acest demers este turism.

Pe de altă parte însă, dintotdeauna turismul a fost considerat o formă de

călătorie sacră sau spirituală. Trebuie să pleci, să ieşi din mediul tău

obişnuit pentru a te regăsi. Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere,

o experimentare care influenţează şi de multe ori schimba.

Mănăstirile reprezintă cea mai importantă categorie a

monumentelor ce au suprevieţuit intemperiilor vremurilor, multe dintre ele

fiind adevărate oglinzi ale epocilor trecute. În jurul mănăstirilor s-a

dezvoltat atât viaţa religioasă a comunităţii cât şi cultura naţiunii. Ele mai

pot ilustra şi o dimensiune militară, multe dintre ele fiind adevărate cetăţi şi

jucând un rol activ în sistemul defensiv al ţării având în vedere restricţiile

impuse de dominaţia otomană mai ales după mijlocul secolului al XVI-lea.

Mănăstirile şi schiturile construite şi întreţinute de voievozi şi boieri,

înzestrate cu un bogat patrimoniu şi importante privilegii, sunt depozitare

ale unui bogat tezaur de cultură şi civilizaţie românească, o parte dintre

acestea conservându-l de-a lungul veacurilor. Mesajul istoric transpare din

picturile murale, din pomelnicele străvechi păstrate, obiectele de cult,

cărţile tipărite, monumentele funerare şi inscripţiile în piatră conservate,

6

Page 7: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

dar şi din glorificarea victoriilor voievozilor care le-au clădit, o parte a

acestor monumente reprezentând un gest de mulţumire adus lui Dumnezeu

pentru ajutorul în lupte. Cunoaşterea şi valorificarea acestui important

patrimoniu naţional este necesară oricărui cercetător al istoriei şi culturii

acestei ţări.

1.2. Mănăstirile ca obiective turistice - potenţialul lor turistic din diferite puncte de vedere:

1. Istoric - ca părţi din istoria României

Aşa cum milenara Columnă a lui Traian, căreia i se alătură toate

marile descoperiri arheologice, constituie netăgăduite mărturii istorice sau

atestă geneza, vechimea şi permanenţa noastră pe locurile în care s-a

născut, s-a dezvoltat şi trăieşte poporul român, tot astfel urmele unor

biserici şi multe din mănăstirile noastre, întregesc străbunele dovezi care au

supravieţuit epocilor de cotropire şi pîrjoluri. Aceste mărturii au fost la

început din lemn, apoi (pe măsură ce furtunile venite din afară s-au mai

domolitşi românii au putut să le construiască mai temeinic),din lut ars şi

piatră, ele dobândind trăinicie odată cu rosturi mai compleze şi funcţii mai

creatoare .

Nici unul dintre istoricii de bună credinţă şi adevăraţii oameni de ştiinţă nu

mai contestă, între altele, faptul că începând cu primele secole ale

mileniului care se încheie unele din aşezările religioase, cele mînăstireşti

îndeosebi, şi-au înjghebat înăuntrul şi în preajma lor, largi vetre de trăire şi

creaţie, centre spirituale în devenire. În mînăstiri îşi ascut penele întâiii

7

Page 8: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

caligrafi şi apar primele manuscrise şi podoabe grafice în aur sau xilografii

migălos gravate. Acolo între zidurile lor, la lumina soarelui sau la lumina

opaiţelor, se traduc şi ies de sub teascuri primele cărţi. Se ivesc nenumăraţi

zugravi şi iconari, precum şi o seamă de începători, dar pricepuţi,

constructori şi arhitecţi băştinaşi ale căror opere, în cea mai mare parte

refăcute, dăinuiesc până în zilele noastre. Pe bună dreptate, s-a putut atfel

spune că arta românească veche s-a concentrat în primul rând în arhitectură

şi în formele care o întregesc, construcţiile religioase depăşind de cele mai

multe ori pe cele de ordin militar – atât ca durată, cât şi ca valoare în sine.

Cât priveşte pe constructorii lor, aceste lăcaşuri din piatră şi cărămidă, au

fost – în marea lor majoritate – datorate unor voievozi sau domnitori, mai

puţin unor inşi înstăriţi, aria geografică în care monumentul este înălţat

fiind totdeauna legată de scaunul domnesc respectiv şi, uneori, chiar de

cealaltă parte a munţilor, tocmai din raţiunile păstrării acestei unităţi

româneşti, pururi trează în conştiinţa voievozilor noştri.

2. MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI ŞI POTENŢIALUL LOR

TURISTIC

2.1. Prezentare generală a mediului turistic din nordul Olteniei

(pozitionare geografica, flora, fauna, clima, obiective

turistice -nu numai manastiri-, etc)

Oltenia este străjuită în nord de Carpaţii Meridionali, iar în vest, sud şi

est de ape curgătoare: Dunăre, respectiv Oltul. Râul Jiu străbate regiunea în

direcţia nord-sud şi o împarte în două părţi aproape egale, în care relieful

8

Page 9: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

uneia apre să se oglindească în cealaltă. Nordul Olteniei este muntos, fiind

prezente aici două masive: Parâng (la est de râul Jiu) şi Retezat-Godeanu

(la vest de râul Jiu). La sud de Carpaţi se află zona subcarpatică,

reprezentată printr-un şir de dealuri (Dealul Bran, Măgura Slătioarei,

Dealurile Gorjului, Dealul Bârzei) şi depresiuni (Novaci, Tismana, Târgu

Jiu). În nord-vest se află Podişul Mehedinţi, dealurile Coşuştei şi

depresiunea Severin. La sud de Subcarpaţi se află Podişul Getic, acesta

fiind divizat în Platformele: Strehaiei (la vest de râul Jiu; se subîmparte în

platformele Huşniţei şi Bălăciţa), Jiului (străbătută de Jiu) şi Olteţului(la

est de Jiu). În sudul Olteniei de află Câmpia Olteniei, care este de altfel cel

mai vestic sector al Câmpiei Române. Câmpia Olteniei este alcătuită de

Câmpiile Blahniţei şi Băileştilor (la vest de Jiu) şi Romanaţilor (la est de

Jiu). Cele mai importante râuri sunt: Olt (împreună cu afluenţii Lotru şi

Olteţ) , Jiu (împreună cu afluenţii Tismana, Motru, Amaradia şi Gilort),

Desnăţui, Drincea şi Cerna. Clima Olteniei este temperat-continentală, dar

cu influenţe mediteraneene.

Suprafaţa Olteniei este de 24.095 km². Cele mai importante oraşe

sunt: Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea.

Oltenia este o zonă ideală pentru turism cultural şi religios, şi putem

aminti în primul rând Târgu Jiu, unde celebrul sculptor Constantin

Brâncuşi a realizat opere de artă cunoscute în întreaga lume: Coloana

Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

9

Page 10: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Între principalele obiective religioase trebuie să amintim: Biserica

Horezu, construită de domnitorul Constantin Brâncoveanu, supranumit

"domnitorul aurului", la care se adaugă mănăstirile: Govora, Arnota,

Mănăstirea Dintr-un Lemn (construită dintr-un singur trunchi de stejar),

Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Cozia unde a fost înmormântat renumitul

domnitor Mircea Cel Batran, şi exemplele pot continua!.. Pe şoseaua de la

Târgu Jiu spre Drobeta-Turnu Severin merită a fi vizitate: frumoasa

mănăstire Tismana, grupul de peşteri de la Cloşani, ruinele vestitului pod

de peste Dunăre, construit de Apolodor din Damasc în anii 103-105 d.Hr.

din apropierea oraşului Drobeta-Turnu Severin, castrul si termele romane

din aceeaşi zonă de pe timpul domniei împăratului Hadrian şi complexul

hidroenergetic Porţile de Fier I de la graniţa cu Serbia. Din punct de vedere

balnear, zona este importantă pentru că aici se află staţiunile: Olăneşti,

Călimăneşti-Căciulata şi Govora, unde se fac multiple tratamente balneo-

climaterice, oferind în acelasi timp o şedere relaxantă şi confortabilă

turiştilor interesaţi.

Monumentele istorice din nordul Olteniei, obiectiv de interes national (poza 1)

Zona de nord a Olteniei a dat ţãrii, mari personalitãţi ale ştiinţei,

culturii; eroi ai neamului precum: Constantin Brâncuşi, Tudor

Vladimirescu, Tudor Arghezi, Nicolae Bãlcescu, Gheorghe Magheru,

Cristian Tell, Gheorghe Titeica, Constantin Odobleja, Ecaterina Teodoroiu,

Gheorghe Tãtãrãscu, Bibescu, Stirbei, Dincã Schileru, Grigore Damian.

Este o zonã cu un relief incantatory, cu peisaje mirifice. Ţinut binecuvântat

10

Page 11: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

de Dumnezeu cu haruri si daruri deosebite care oferã bune şi mari

posibilitãţi pentru dezvoltarea turismului cultural, istoric, ecumenic,

ştiinţific.

Patrimoniul cultural imobil al zonei de nord a Olteniei, cuprinzândPatrimoniul cultural imobil al zonei de nord a Olteniei, cuprinzând

judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, include, dupã criteriile de clasarejudeţele: Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, include, dupã criteriile de clasare

stabilite prin legea nr.422/2001, situri si monumente arheologice,stabilite prin legea nr.422/2001, situri si monumente arheologice,

monumente istorice, monumente de for public şi monumentemonumente istorice, monumente de for public şi monumente

comemorative. În lista monumentelor istorice din nordul Olteniei suntcomemorative. În lista monumentelor istorice din nordul Olteniei sunt

înscrise peste 1500 de monumente şi situri arheologice, acoperindînscrise peste 1500 de monumente şi situri arheologice, acoperind

paleoliticul inferior, neoliticul, epoca bronzului, a fierului, cultura dacicã şipaleoliticul inferior, neoliticul, epoca bronzului, a fierului, cultura dacicã şi

romanã, succedatã de cultura naţionalã. romanã, succedatã de cultura naţionalã.

Cele mai numeroase sunt monumente istorice de importanţã regionalã,Cele mai numeroase sunt monumente istorice de importanţã regionalã,

naţionalã şi universalã. naţionalã şi universalã.

Cea mai mare pondere o deţin obiectivele de cult care cuprind:Cea mai mare pondere o deţin obiectivele de cult care cuprind:

- Marile ansambluri monastice: Hurezi, Cozia, Arnota, Tismana, Bistriţa,- Marile ansambluri monastice: Hurezi, Cozia, Arnota, Tismana, Bistriţa,

Polovragi, Govora, Dintr-un Lemn, Frăsinei, Lainici, Strâmba, Turnu,Polovragi, Govora, Dintr-un Lemn, Frăsinei, Lainici, Strâmba, Turnu,

Surpatele, Gura Motrului.Surpatele, Gura Motrului.

- Alte mãnãstiri şi schituri: Crasna, Icoana, Logreşti, Cãrbuneşti, Dealu- Alte mãnãstiri şi schituri: Crasna, Icoana, Logreşti, Cãrbuneşti, Dealu

Mare, Ostrov, Cornetu, Dobrusca, Stânisoara, Brãdetu, Iezer, Pahomie,Mare, Ostrov, Cornetu, Dobrusca, Stânisoara, Brãdetu, Iezer, Pahomie,

Pãtrunsa, Schitul Topolniţei, Strehaia.Pãtrunsa, Schitul Topolniţei, Strehaia.

- Biserici de zid, ctitorii boiereşti, ale ierarhilor bisericii ortodoxe romane- Biserici de zid, ctitorii boiereşti, ale ierarhilor bisericii ortodoxe romane

(egumeni, mitropoliţi) sau ale comunitãţilor locale.(egumeni, mitropoliţi) sau ale comunitãţilor locale.

- Biserici din lemn, ctitorii episcopale sau egumeneşti, dar în principal ale- Biserici din lemn, ctitorii episcopale sau egumeneşti, dar în principal ale

comunitãţilor locale.comunitãţilor locale.

11

Page 12: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

- O altã categorie este constituitã din construcţii civile grupate în cule,- O altã categorie este constituitã din construcţii civile grupate în cule,

conace, case boiereşti.conace, case boiereşti.

Construcţiile ce reprezintã arhitectura tradiţionalã a lemnului din Construcţiile ce reprezintã arhitectura tradiţionalã a lemnului din

nordul Olteniei sunt în mare mãsurã valorificate ştiinţific si expoziţional înnordul Olteniei sunt în mare mãsurã valorificate ştiinţific si expoziţional în

muzee ale satului (Curtişoara – Gorj şi Bujoreni – Vâlcea)muzee ale satului (Curtişoara – Gorj şi Bujoreni – Vâlcea)

Ca situri arheologice reprezentative pentru preistoria si istoria Ca situri arheologice reprezentative pentru preistoria si istoria

naţionale sunt de remarcat:naţionale sunt de remarcat:

-Peştera Cioarei – Borosteni – Peştisani – Gorj – cel mai vechi nivel -Peştera Cioarei – Borosteni – Peştisani – Gorj – cel mai vechi nivel

musterian;musterian;

- Peştera muierilor – Baia de Fier – Gorj – paleolitic superior- Peştera muierilor – Baia de Fier – Gorj – paleolitic superior

- Ruinele castrelor romane de la Bumbeşti – Jiu, ruinele Podului lui Traian,- Ruinele castrelor romane de la Bumbeşti – Jiu, ruinele Podului lui Traian,

Castrul Roman, Turnu din Tr. Severin, rezervaţiile de la Ocniţa (BuridavãCastrul Roman, Turnu din Tr. Severin, rezervaţiile de la Ocniţa (Buridavã

Dacicã), Stolniceni (Buridavã Romanã), Vâlcea etc.Dacicã), Stolniceni (Buridavã Romanã), Vâlcea etc.

- Siturile arheologice de la Svinita, Devesel, Simian – Mehedinti.- Siturile arheologice de la Svinita, Devesel, Simian – Mehedinti.

În zona de nord a Olteniei sunt zeci de monumente de for public În zona de nord a Olteniei sunt zeci de monumente de for public

protejate prin Legea monumentelor istorice între care este de remarcatprotejate prin Legea monumentelor istorice între care este de remarcat

Ansamblul monumental Calea Eroilor cu piesele sale componente: ColoanaAnsamblul monumental Calea Eroilor cu piesele sale componente: Coloana

recunoştiinţei fãrã sfârsit, Poarta sãrutului, Masa tãcerii şi Aleea scaunelor.recunoştiinţei fãrã sfârsit, Poarta sãrutului, Masa tãcerii şi Aleea scaunelor.

Numeroase obiective (monumente) se încadreazã în capitolul “case Numeroase obiective (monumente) se încadreazã în capitolul “case

memoriale şi monumente funerare”. Mai cunoscute sunt: Casa Memorialãmemoriale şi monumente funerare”. Mai cunoscute sunt: Casa Memorialã

Constantin Brâncuşi de la Hobiţa – Peştişani Gorj, Casa memorialãConstantin Brâncuşi de la Hobiţa – Peştişani Gorj, Casa memorialã

Ecaterina Teodoroiu din Tg. Jiu, Casa memorialã Tudor Vladimirescu –Ecaterina Teodoroiu din Tg. Jiu, Casa memorialã Tudor Vladimirescu –

Vladimir Gorj, Casa memorialã Gh. Anghel – 1895 – Drobeta Tr. Severin,Vladimir Gorj, Casa memorialã Gh. Anghel – 1895 – Drobeta Tr. Severin,

Conacul Bãlceştilor şi Memorialul Nicolae Bãlcescu – comuna N. BãlcescuConacul Bãlceştilor şi Memorialul Nicolae Bãlcescu – comuna N. Bãlcescu

12

Page 13: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

– Vâlcea.– Vâlcea.

În nordul Olteniei îşi dorm somnul de veci mari fãuritori de istorie a În nordul Olteniei îşi dorm somnul de veci mari fãuritori de istorie a

neamului românesc, mari ctitori de ţarã: Mircea cel Bãtrân, Matei Basarab,neamului românesc, mari ctitori de ţarã: Mircea cel Bãtrân, Matei Basarab,

Constantin Brâncoveanu, Ecaterina Teodoroiu etc.Constantin Brâncoveanu, Ecaterina Teodoroiu etc.

2.2. Prezentare de ansamblu a mănăstirilor din nordul Olteniei

MĂNĂSTIREA LAINICI – JUDEŢUL GORJ –

„un sfânt lăcaş zidit cu dragoste şi jertfe, plin de har

duhovnicesc, unde veacuri de-a rândul a fost cinstită şi

apărată Dreapta Credinţă!”- (poza 2)

Mănăstirea Lainici este aşezată pe mirificul Defileu al Văii Jiului la

32Km depărtare de Târgu-jiu şi 25Km de Petroşani. Este liantul

credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal şi face parte jurisdicţional, din

Arhiepiscopia Craiovei, fiind cea mai nare mânăstire de călugări din acestă

eparhie.

În marea sa milă faţă de poporul român, Dumnezeu l-a trimis în

secolul al XIV-lea în Ţara Românească pe Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la

Tismana, pentru a da un suflu nou Bisericii, a o reînvia şi organiza. Astfel

Sfântul Nicodim a ctitorit o mulţime de mânăstiri la poalele Carpaţilor, ce

au constituit adevăraţi piloni de susţinere ai Ortodoxiei şi românismului,

deoarece din secolul al XIII-lea începuse deja invazia de catolicizare a

Ardealului de către Biserica Catolică.

13

Page 14: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Cronica rimată de la Mânăstirea Prislop arată că Sfântul Nicodim s-

a aşezat într-o peşteră pe Valea Jiului ”la Surduc”lângă mânăstirea Lainici.

(poza 3 si 4)

Marea prigoană împotriva ortodoxiei româneşti, declanşată peste

toată Transilvania între 1750-1765,de apocaliptica împărăteasă a imperiului

austro-ungar, Maria Tereza a ajuns până la Mânăstirea Lainici. Aşa cum

dovedesc documentele vremii, generalul Bukow a distrus peste 300 de

biserici şi mânăstiri ortodoxe, printre care şi Mânăstirea Lainici, care era

situată la câţiva kilometri de graniţa cu Imperiul Austro-Ungar.

În 1784, Schimonahul Atanasie este trimis de la Tismana pentru a

reînvia Mânăstirea Lainici, unde adună din nou o obşte de 30 de monahi.

După moartea sa, între 1810-1817, câţiva boieri din Târgu-jiu: Nicolae

Brăiloiu, Răducanu Mărdănescu, Stanca Măldărescu şi Iosif Fărcăşescu,

din Fărcăşeştii Gorjului, au construit actuala biserică din zid a Mânăstirii

Lainici, care a fost sfinţită de către Episcopul Galaction al Râmnicului cu

hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

În Mânăstirea Lainici a stat ascuns Tudor Vladimirescu deghizat în

călugăr, deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în

războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812. de aceea, în 1817 Mânăstirea a

avut de suferit, fiind devastată de turci, călugării au fost alungaţi, iar lui

Maxim monahul i s-a tăiat capul.

După mai-sus numitul Schimnic Atanasie care a fost stareţ la

Lainici, este vrednic de amintit marele stareţ-„Luceafărul Lainiciului”-cum

14

Page 15: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

este numit de Sfântul Calinic de la Cernica, Cuviosul Irodion Ionescu,

stareţ în Mânăstirea Lainici între 1854-1900, cu intermitenţe.

Primul război mondial, între 1916-1918, a fost nemilos faţă de

Mânăstirea Lainici, distrugând-o complet; trupele germane au au intrat cu

caii chiar şi în biserică, făcând focul în ea şi profanând-o peste măsură.

Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereţii din altarnumele unor soldaţi şi

ofiţeri care au dormitacolo şi au profanat biserica. Au fost furate de către

soldaţii germani toate odoarele de preţ, inclusiv clopotele. Arhiva

mânăstirii, care era de 16 metrii liniari, a fost arsă, precum dovedesc

documentele vremii. Cimitirul a fosr devastat şi profanat, toate crucile fiind

smulse şi călcate în picioare. După război nu se mai cunoşteau mormintele,

ce au rămas neidentificate până astăzi.

În 1929 a fost trimis de la mânăstirea Frăsinei un grup de 6 monahi,

avându-l stareţ pe Cuviosul Visarion Toia, care au ridicat din ruine

Mânăstirea, construind clădirile necesare şi introducând viaţa de obşte cu

un regim ascetic sever, întocmai ca la Mânăstirea Frăsinei. Datorită

seriozităţii, disciplinei duhovniceşti şi slujbelor care se săvârşeau aici,

Mânăstirea devine tot mai căutată de numeroşi credincioşi din împrejurimi.

După 1947, când vine la conducere regimul comunist, Mânăstirea Lainici

este lovită iarăşi fără milă. În această perioadă începe construirea căii ferate

Bumbeşti-Livezeni, precum şi modernizarea Drumului Naţional, pe aceeaşi

distanţă. Muncitorii care au executat aceste lucrări au devastat şi au afectat

viaţa bisericească din mânăstire asemenea unor invadatori păgâni, ocupând

toate terenurile mânăstirii şi amplasând aici barăci. Prin astfel de cruzimi a

15

Page 16: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

trecut mânăstirea Lainici până in 1957, când toţi aceia care au ocupat

abuziv cea mai mare parte a spaţiilor mânăstirii au părăsit, cu mare greutate

acest loc.

În 1961 Mânăstirea Lainici este desfiinţată ca mânăstire

independentă, rămânând cu titlul de „casă de oaspeţi”. Până în 1970 uşile

bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermiţându-se să se facă slujbe

decât numai în unele Duminici şi sărbători religioase. În 1975 a venit ca

stareţ P.C. Arhim. Caliopie Georgescu, care a început să mai facă unele

îmbunătăţiri în viaţa mânăstirii,favorizat fiind şi de politica vremii, care

părea să fie mai blândă şi mai omenoasă. Astfel, după 1983, datorită

novicilor care au început să se înmulţească, introduce din nou rânduielile

ascetice monahiceşti, respectiv slujbele de la miezul nopţii şi nemâncarea

de carne în obşte, lucru ce a dus la o viaţă duhovnicească mai bună.

În iulie 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-

catedrală, de către Înalt Prea Sfinţitul Nestor al Olteniei. Biserica a fost

începută, proiectată schematic şi construită până la stadiul structurii de

rezistenţă de către Ing. Ioan Selejan, actulmente Prea Sfinţitul Episcop al

Covasnei şi Harghitei. (poza 5)

Noua biserică-catedrală din Mânăstirea Lainici este inedită prin

planul său arhitectonic, cuprinzând două biserici suprapuse. Acest lucru a

fost impus pe de o parte de planul fizic al terenului, în pantă, acesta creând

necesitatea unui subsol. Pe de altă parte, precum se cunoaşte, Istoria

Bisericii Creştine până în zilele noastre a cunoscut două perioade

fundamentale: prima perioadă de la anul 1 până la anul 313, respectiv până

16

Page 17: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

la Edictul de la Milano al Împăratului Constantin cel Mare, perioada

bisericii din Catacombe, în care s-a vărsat cel mai mult sânge şi au murit

milioane de mucenici pentru Hristos, acesta fiind fundamentul şi temelia

Bisericii Creştine; şi a doua perioadă, de la anul 313 până în zilele noastre.

(poza 6)

Asemeni împărţirii Istoriei creştine în aceste două perioade

fundamentale, tot astfel s-a împărţit şi planul arhitectonic al Noii Biserici.

Însă aspectul cel mai inedit al acestei biserici este tematica iconografică,

care se intenţionează, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se realizeze. Astfel,

biserica de la subsol va fii destinată Bisericii din Catacombe, pictându-se

viaţa creştinilor de la anul 1 până la anul 313, reprezentându-se majoritatea

Sfinţilor şi martirajelor cunoscute din istoria Bisericii şi din Sfânta

Tradiţie. În pictura bisericii de deasupra, se vor marca cele mai importante

momente din istoria bisericii creştine, cu cei mai peprezentativi Sfinţi din

toată lumea şi din toate timpurile. În prezent, în Mânăstirea Lainici sunt 35

de supravieţuitori.

În biserica cea nou construită se află încă din vara anului trecut

icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare", unicat în ţara noastră,

adusă tocmai de la Muntele Athos. Icoana este neobişnuită prin

dimensiunile sale, fiind pictată pe lemn de şantal şi acoperită cu o mantie

grea de argint aurit. Icoana este făcătoare de minuni. (poza 7)

Pentru clopotniţa mânăstirii, vieţuitorii au achiziţionat cinci clopote

acţionate electric. (poza 8)

17

Page 18: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În faţa altarului, o casetă aurită revarsă puterea multor sfinţi ai Răsăritului,

cu prezenţa unică în România, printre care: Sfinţii Ignatie Briancianinov,

Serafim de Sarov ori Dimitrie al Rostovului. Loc de pelerinaj al românilor

din toată ţara, Mănăstirea Lainici este supranumită "mireasa din defileu" -

defileul Jiului. Mănăstirea Lainici a primit această denumire datorită

faţadei sale de un alb puternic. (poza 9)

Hramul bisericii mari este Izvorul Tămăduirii, iar de Mânăstirea Lainici

aparţine şi Schitul Locurele, ce se află la o distanţă de aproximativ cinci

kilometri de Mănăstirea Lainici, iar aici se poate ajunge doar pe un drum

forestier. Aflat într-o poiană largă, la o altitudine de aproape 800 de metri,

a luat fiinţă în 1852.

MĂNĂSTIREA TISMANA – JUDEŢUL GORJ

(Poza 10)

Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara

Românească, având un rol primordial în mentinerea credinţei ortodoxe de-a

lungul a peste şase sute de ani. Ea reprezintă un monument de reculegere şi

închinăciune, de cinstire a credinţei noastre strămoşeşti, un edificiu de prea

frumoasă artă străveche, dar şi de apărare al Olteniei, de înalt patriotism.

La Mănăstirea Tismana se poate ajunge pe mai multe drumuri: ori

dinspre Dunăre, din Drobeta Turnu-Severin prin Poarta Motrului, pe DN

67 până la Apa Neagră şi 67D până la Tismana; ori dinspre Craiova: pe

Valea Motrului până la Motru pe DN 67A şi 67 până la Târgu Jiu sau pe

18

Page 19: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Valea Jiului până la Târgu Jiu pe DN 66 şi apoi pe 67 D până la Tismana,

circa 40 kilometri.

Venind spre Tismana, pe oricare din aceste drumuri se poate vizita

o serie întreagă de valori spirituale din această zonă a ţării.

Pe traseul Drobeta Turnu-Severin –Motru –Apa Neagră – Tismana

se pot admira câteva localităţi mehedinţene de o rară frumuseţe: Halânga,

Malovăţ, Cocorova, Ciovârnăşani, Broşteni, Motru, Glogova, Negoieşti,

Apa Neagră. De aici, abătându-ne puţin din drum, putem ajunge prin Baia

de Aramă la Ponoare, sat în vecinătatea căruia se află monumente ale

naturii de mare importanţă turistică: Podul lui Dumnezeu, Peştera

Ponoarelor, Cheile Bulba, Peştera Bulba şi rezervaţia naturală de liliac

sălbatic ( Syringa vulgaris). Tot din Apa Neagră se poate ajunge la Padeş,

unde este monumentul lui Tudor Vladimirescu şi al Proclamaţiei, la Cheile

Sohodolului, Peşterile Sohodolului, Muierii şi Topliţei. În spre Tismana

întâlnim localităţile Celei şi Isvarna – zonă de carst calcaros cu puternice

izbucuri, cu izvoare vaucluziene.

De la Târgu Jiu îndreptându-se spre Tismana putem poposi în

localitatea Bârseşti, în apropierea căreia, înspre nord, la 15 km şi respectiv

18 km se aflăsatele Vălari şi Vaidei, cu valori etnice deosebite în domeniul

sculpturii şi arhitecturii populare, cât şi frumuseţi peisagistice aparte:

Cascada Vai de Ei şi Cheile Şuşiţei.

Localitatea Arcani (vechea Arquina) este socotită “ satul celor o

mie de pive de bătut dimia” menţionată în acte străvechi de Sigismund al

19

Page 20: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Ungariei şi Iancu de Hunedoara; azi este un centru folcloric cu un inedit

muzeu etnografic.

Runcu – alt centru etnografic distinct, loc de nedeie tradiţională,

zonă de castani comestibili( Castanea sativa) este şi poarta spre Cheile

Runcului şi Sohodolului.

Peştişani, altă localitate, de unde se formează în stânga drumul

spre Hobiţa – care a zămislit geniul Brâncuşi, maestrul sculpturii moderne,

autorul Căii Eroilor din Târgu Jiu ( Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta

Sărutului, Coloana Infinitului), iar în dreapta localitatea Broşteni, unde se

găseşte o staţiune arheologică având aşezări omeneşti din paleoliticul

mijlociu şi neolitic.(poza 11, 12 şi 13)

Străbătând Comuna Tismana, în capătul ei, ni se înfăţişează într-

un peisaj fermecător - Mănăstirea Tismana - , asemenea unui castel

medieval cu bastioane la colţuri. Ea este aşezată pe vârf de stâncă pe

muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lânga gura

întunecată a Peşterii Sfântului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte

apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de circa 40 m în râul Tismana.

(poza 14)

În străbuna cetate a Mănăstirii Tismana se putea intra numai în partea de

vest, ăn rest era fortificată natural cu râpe destul de înalte şi inaccesibile.

De jur-mprejur incinta era înconjurată de ziduri groase de piatră. Ori de

căte ori cetatea era atacată, era deteriorat zidul de la intrare.

20

Page 21: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Marele savant al neamului, Nicolae Iorga, colindând patru ani ţara

în lung şi-n lat (1902-1906), scrie despre Mănăstirea Tismana, în „Sate şi

mânăstiri”, fascinat de frumuseţea şi imensitatea pădurilor înconjurătoare:

”...e însăşi mai înecată, în păduri uriaşe decât orice altă mânăstire a

noastră” şi că „...a venit în ţară acest călugăr sârbesc ca să întemeieze

după normele de bună rânduială din Athos viaţa călugărească a

românilor...şi aşa...clădi el, în acest colţ de raiu, unde vara e strălucită şi

iarna foarte blândă, cea dintâiu mânăstire mare pe pământul românesc,

cea dintâiu durată în zid: Tismana”.

Păşind pe poarta mânăstirii eşti cuprins de respect şi admiraţie

pentru gloria strămoşilor noştri evlavioşi. Sufletul îţi este copleşit de

amintiri istorice şi păşeşti cu vie emoţie pământul, pe care de-a lungul a

peste şase secole l-au călcat străbunii: Sfântul Nicodim, voievozii,

doamnele şi domniţele, înalte feţe bisericeşti, cuvioşi părinţi, boieri, regele

României, mari scriitori, istorici şi multele milioane de credincioşi ce şi-au

plecat genunchiiîn această veche lavră, monument de cinstire superlativă a

credinţei şi patriotismului înaintaşilor noştri, socotită ca o inimă de taină a

Olteniei. Îmbogăţiţi cu atâtea repere sufleteşti şi turistice ne umplem inima

de umilinţă şi se deşteaptă în noi sentimentul că aparţinem şirului unui

pelerinaj adânc românesc, nesfârşit şi veşnic.

„Iată cea mai veche şi cea mai măreaţă din toate

mănăstirile de peste Olt” Grigore Alexandrescu

„...măreţ cuib al Basarabilor”

George Coşbuc

21

Page 22: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Mănăstirea Tismana a fost un loc de apărare, fortificat, din cele mai vechi

timpuri. Vechimea mânăstirii este atestată documentar printr-un hrisov din

anul 1385, octombrie 3, prin care domnitorul Dan I Basarab întăreşte

stăpânirea mănăstirii peste mai multe sate, între care şi Tismana. Locuitorii

satului Tismana erau scutiţi „de bir, de galeată, de dijmă, de groştină, de

haiduci, de dorobanţi, de cătane, pentru că au fost iertat satul Tismana de

mai dinainte vreme de Radu Vodă” şi aceasta cu obligaţia de a face pază

acestei mănăstiri.

Poziţia strategică a mănăstirii, cât şi o serie de documente vechi

ce o mărturisesc, ne îndreptăţeşte să afirmăm de existenţa Tismanei ca

oraş, scaun de judecată, reşedinţă a banilor de Jiu, cetate şi mare târg.

În anul 1970 a început la Mănăstirea Tismana o serie de lucrări

arheologice, în mai multe etape, rezultatul cel mai preţios fiind: aflarea, la

cca 4m spre nord de absida laterală a bisericii mari, unei temelii de locaş de

cult, în plan trilobat, construit din bolovani de râu şi cărămidă română

smălţuită, la adâncimea de 1,4m.

Toponimul geto-dacic „tismena” înseamnă „cetate, loc fortificat cu ziduri”.

Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de istorie, artă şi sfinţenie, a

apărut pe teritoriul ţării noastre cam in acelas timp cu întemeierea

Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori români

Basarabi, după îndemnul şi străduinţa Cuviosului Nicodim.

La mănăstirea Tismana s-au păstrat cele mai vechi documente,

începând cu secolul al XIV – lea, de mare importanţă, care au pus temelie

sigură istoriografiei române, atât pentru începuturile ei, cât şi pentru şirul

22

Page 23: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

domnitorilor. Aici a fost cea dintâi şcoală din ţară de călugări învăţaţi, din

care se recrutau viitorii episcopi şi mitropoliţi, diacii pentru cancelariile

domneşti şi boiereşti; aici se formau caligrafii şi traducătorii de cărţi şi

manuscrise, şcoală după modelul celor din muntele Athos.

La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat vestita

şcoală de caligrafi şă copisti de cărţi bisericeşti, în diverse limbi, prima

şcoală de acest fel din ţară. El însuşi a caligrafiat şi miniat un

Tetraevanghel, pe pergament, în limba slavonă, pe care l-a terminat în anul

1405 şi pe care l-a ferecat cu coperţi de argint auriu măiestrit lucrate, o

capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească,

cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din

Bucureşti.

Mănăstirea Tismana fiind una din cele mai vechi şi mai mari

ctitorii domneşti, încă de la început a fost înzestrată cu 4 sate, bălţi, livezi

de nuci, etc, iar domeniile mănăstirii se bucurau de privilegiul imunităţii,

acordat de domnitor. La fiecareschimbare de domn, mănăstirea obţinea o

nouă confirmare a stăpînirilor sale, cît şi privilegiul imunităţii.

De la înfiinţarea primei mănăstiri în Ţara Românească din zid, de

către Cuviosul Nicodim, Vodiţa, şi până la sfârşitul secolului al XIV-lea,

pe tot cuprinsul ţării se aflau peste 20 de mănăstiri de piatră, înzestrate cu

orânduieli bine stabilite şi cu daruri mari de la Domni, boieri şi credincioşi,

fapte arătate în hrisoavele şi documentele vremii.s-a spus că această

uimitoare înflorire a monahismului a contribuit la impulsul creator ce l-a

dat Sfântul Nicodim cu ucenicii săi.

23

Page 24: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Călugării, urmaşii Sfântului Nicodom au scris adevărata istorie a

Mănăstirii Tismana, cea nevăzută, care a fost scrisă cu lacrimile şi

nevoinţele lor, numai de ei ştiute.

Biserica mare a Mănăstirii Tismana, cu hramul „Adormirea

Maicii Domnului” este ctitorie a Sfântului Nicodim şi a lui Radu I

Voievod, care a murit înainte de a se desăvârşii lucrarea şi mănăstirea a

fost terminată de fiii acestuia, Dan I şi Mircea cel Bătrân.

Biserica, zidită direct pe stâncă, susţinută de contraforţi şi de

pridvorul ce ănconjoară pronaosul şi o parte din din naos, precum şi

tencuiala grooasă de 3 cm, de o duritate rar întâlnită, au asigurat bisericii

sprijin şi rezistenţă. Ea este construită în stil bizantin, plan triconic, cu trei

turle pe naos, pronaos şi pridvor. Pridvorul avea câte o cameră închisă la

nord şi la sud, cu ferestre înguste, crenelate, ceea ce demonstrează că avem

de a face cu un plan destul de complicat, nemaiîntâlnit în Ţara

Românească.

Tezaurul Mănăstirii Tismana fost neasemuit de mare, dar

stricăciunile aduse mănăstirii de-a lungul veacurilor a făcut să se piardă.

Renumele acestei mănăstiri, vistieria şi intensele domenii din Ţara

Românească şi Ardeal, de peste munţi şi Dunăre (10 sate în Serbia), odoare

de aur şi argint, pietre preţioase, veşminte din stofe scumpe, 80 de sate, vii,

moară, vămi, eleşteu, păduri cu tisă şi castani comestibili, bibliotecă,

ateliere de caligrafie renumite, cât şi pelerinajele credincioşilor la moaştele

Sfântului Nicodim, au făcut din Mănăstirea Tismana un centru religios

foarte căutat din ţară şi din străinătate.

24

Page 25: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Mănăstirea Tismana, veche aşezare monahală şi de mare

importanşă strategică în istoria neamului, a fost locul de organizare a luptei

pentru întronarea „legii dreptăţii” în Ţara Românească- Revoluţia de le

1821, condusă de Tudor Vladimirescu.

Începând cu anul 1949, a fost transformată în chinovie de maici,

care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se

săvârşesc după tipicul tradiţional bisericesc: Sfânta Liturghie în fiecare zi,

Vecernia seara şi Miezonoptica şă Utrenia la miezul nopţii; slujbele

Sfântului Maslu se oficiază vinerea.

În prezent mănăstirea are 60 de vieţuitoare, dintre care şase stau la

schiturile mănăstirii. Stareţă de peste 40 de ani este Stavrofora Ierusalima

Gligor, sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe şi

importante înnoiri.

Pe muntele din faţa mănăstirii, numit Cioclovina (în limba turcă

înseamnă: cioc-mult şi lovin- vânat), într-un frumos peisaj subcarpatic se

află cele două schituri: Cioclovina de Sus şi Cioclovina de Sus. Avântându-

ne cale de 5 km de urcuş prin pădure, pe cărări de munte încântătoare,

ajungem la prima Sihăstrie a Tismanei – Scitul Cioclovina de Jos, amintită

documentar încă din anul 1715 de doi egumeni din obştea Tismanei:

Nicodim şi atanasie, ajutaşi material de Stanca Glogoveanu, după cum

menţionează pisania. Schitul cu hramul „Sfinşii Voievozi” s-a bucurat de

daruri din partea domnitorului Brăncoveanu şi a lui Radu Ştirbei. După

încă 3 km de urcuş, pe cărări marcate prin păduri de fag, castani

comestibili şi brazi, până la Schitul Cioclovina de Sus, cu hramul

25

Page 26: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

„Schimbarea la Faţă”, efortul ne este răsplătit de frumuseţea peisajului şi a

acestei ctitorii. Pusă direct pe stâncă, în vârf de munte, biserica fiinţează

din anul 1714, ctitor fiind acelaşi egumen Nicodim, ajutat de jupân Pătru

Obedeanu, mare serdar.

Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de

cultură, un uriaş muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi

umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.

MĂNĂSTIREA POLOVRAGI - JUDEŢUL GORJ

(Poza 15)

   Sfânta Mănăstire Polovragi este aşezată într-un cadru pitoresc la

poalele muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor Olteţului, pe

raza comunei Polovragi din judeţul Gorj, localitate de la care şi.a luat şi

numele, la această vecge vatră de spiritualitate ortodoxă românească se

ajunge din drumul naţional ce face legătura între oraşele Târgu Jiu şi

Râmnicu Vâlcea.

Vechimea mănăstirii a fost stabilită, în urma cercetărilor istorice,

în jurul anului 1505, fiind ctitoria lui Radu şi Pătru, fii lui Danciu Zamona.

Al doilea ctitor al Mănăstirii Polovragi este Danciu Pârâianul care

a zidit actuala biserică pe vechile temelii. Aşa se face că prima atestare

documentară a mănăstirii datează dintr-un hrisov din 6 iulie 1648, emis de

domnitorul Matei Basarab, prin care se confirmă aşezământului monahal

satul satul cu acelaşi nume dăruit de ctitor. Fiind închinată de acesta

26

Page 27: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Sfântului Mormânt, mănăstirea cunoaşte o perioadă de degradare până în

vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu care o răscumpără şi o

restaurează în anul 1703, el devenind astfel cel de-al treilea ctitor. La

Polovragi se află una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate picturi

din perioada brâncovenească.

Accesul în mănăstire se face printr-o poartă monumentală

realizată în lemn de stejar în anii 80 ai secolului trecut, iar aleea cu brazi te

conduce în chip liniştitor către întâlnirea cu Dumnezeu şi istoria neamului.

Complexul mănăstiresc de la Polovragi are formă de cetate în

centru aflându-se biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Aceasta este zidită în stil bizantin, având formă trilobată realizată

într-o simetrie proporţionată.

În incinta cetăţii se pătrunde printr-o poartă masivă deasupra

căreia se înalţă o clopotniţă ridicată în timpul lui Constantin Brâncoveanu.

O încântare a privirii pelerinilor o reprezintă latura de vest

datorită arhitecturii sale ci iz brâncovenesc, cu foişoare şi cerdace

împodobite cu flori de o frumuseţe rară, precumşi cismeaua cu foişor de pe

latura de nord.

Tot pe latura de nord se află biserica bolniţă a mănăstirii cu hramul Sfântul

Ierarh Nicolae, construită în 1732 de egumenul Lavrentie. Biserica are

formă de corabie fiind formată din două spaţii cu destinaţii precise, unul

fiind biserica propriu-zisă, iar celălalt fiind folosit la începuturi pentru

adăpostirea celor bolnavi.

27

Page 28: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Mănăstirea Polovragi deţine o bogată colecţie de obiecte bisericeşti

expuse într-un muzeu ce poate fi vizitat de pelerini. Aici se află icoane şi

cărţi de o inestimabilă valoare pentru istoria şi cultura poporului nostru.

De la începuturile sale şi pănă în 1968 în Mănăstirea Polovragi au

vieţuit călugări. Începând din acest an aici s-a aşezat o obşte de maici fiind

organizate pe principiul „roagă-te şi munceşte”. Reuşind în scurt timp, dar

cu eforturi deosebite să restaureze întregul complex mănăstiresc, maicile de

la Polovragi sunt cunoscute pentru evlavia, hărnicia, seriozitatea şi

ospitalitatea lor creştinească. Sub conducerea maicii stavrofore Evghenia

Vaida, stareţa mănăstirii, maicile săvârşesc slulbee după pravila monahală,

iar munca o desfăşoară în atelierele şi gospodăria mănăstirii.

Pentru vechimea ei seculară, dar mai ales pentru importanţa sa

actuală în păstrarea credinţei ortodoxe a neamului nostru, Mănăstirea

Polovragi constituie un loc privilegiat pentru căutătorii de istorie, cultură,

linişte sufletească şi meditaţie religioasă.

MĂNĂSTIREA SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL -

CĂMĂRĂŞEASCA

Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Cămărăşeasca este aşezată pe

malul drpt al răului Gilort şi este situatăla 1,4 km N-E de oraşul Tg.

Cărbuneşti. Biserica Mănăstirii este ridicată în 1780 de către Polcovnicul

Mihail Colţescu în timpul voievodului Alexandru Ipsilanti, după cum ne

spune pisania ce este aşezată deasupra uşii de intrare, din pridvorul

bisericii. Cu ajutorul Sfintei şi de viaşă făsătoare Treimi, ziditus-a din

28

Page 29: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

temelie, cu toată cheltuiala şi osărdia dumnealui, această Sfântă şi

Dumnezeiască Biserică, unde se prăznuieşte hramul Sf. Ioan Botezătorul şi

a Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtor de mir.

Fiul dumnealui, Mihalache Colţescu, cu soţia lui Luxa, maica

CATRINA Colţescu şi cumnata dumnealui Roxandra, în zilele înaltului

Impărat Nicolae Polcovnici, leat 1831, zugrăvit-au pe Polcovnicul Mihail

Colţescu cu soţia dumnealui (Matei zugrav şi Gheorghe calfă).

Masivitatea construcţiei (zidurile având o grosime de un metru),

cămăruţele din turla de lângă clopotniţă, din care una pentru locuit (cu

cuptor şi vatră de gătit), iar cealaltă pentru păstrat proviziile, crenelurile

pentru tragere şi scara din zidul nordic al pronaosului, fac din

aceastăbiserică o mică fortăreaţă, care exprimă viaţa zbuciumată a acelor

vremuri.

Biserica este construită în formă de corabie, din zid masiv de

cărămidă, având pronaosul despărţit de naos, pridvorul fiind aşezat pe

stâlpi ornamentali din piatră, în stil brâncovenesc, cu arcade în formă de

semicerc. Are o singură turlă aşezată deasupra pronaosului, fiind o

caracteristică a sfârşitului de secol al XVII-lea.

Biserica este împrejmuită cu ziduri de apărare făcute cu piatră de râu.

A fost înzestrată de către boieri cu cărţi şi obiecte de cult, dar furate de-a

lungul timpului. Ea a servit întotdeauna ca loc de refugiu al boierilor atunci

când erau atacaţi de turci şi haiduci. Slujitori ai bisericii nu se cunosc.

29

Page 30: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În anul 1920 este vizitată de marele istoric Nicolae Iorga şi datorită

deosebitului tezaur artistic (care-i dă frumuseţea şi importanţa pe plan

naţional), a fost declarată monument istoric.

Toma Cămărăşescu (fiul ultimului urmaş al ctitorului, Anica

Colţescu, născută în 1850, căsătorită cu Iorgu Cămărăşescu), om de mare

cultură, prefect al judeţului Gorj între anii 1880-1916, face reparaţii

bisericii şi o înzestrează cu obiecte de cult de mare valoare. Toma moare în

1916, urmaşii lui fiind Ana şi Nissa Cămarăşescu.

Nissa Cămărăşescu, sef al străjerilor din România în timpul Regelui

Carol al II-lea, se străduieşte, în 1929, să acopere din nou cu şită biserica şi

reface zidurile de împrejmuire.

Decoraţia exterioară a bisericii se compune din două registre: cel

inferior, simplu tencuit şi cel superior, din panouri dreptunghiulare, unele

rotunjite în partea superioară. Pictura bisericii, făcută în frescă în stil

neobizantin, reprezintă scene biblice de o rară frumuseţe. Portretele

ctitorilor se află în interiorul bisericii, la intrare, în pronaos, având

îmbrăcămintea timpului respectiv. Totul evidenţiază seriozitatea şi munca

cu care a fost lucrată această biserică.

Faptul că în biserică s-a slujit foarte rar, a făcut ca pictura să nu fie

afectată de fum, rămânând şi astăzi foarte vie.

Preotul Solomon Mtocuface între anii 1967-1969 o altă restaurare,

acoperind din nou biserica cu tablă şi reparând zidurile de împrejmuire. De

30

Page 31: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

la această dată rămâne în părăsire până în septembrie 1994, când prin

încuviinţarea Sf. Sinod, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Dr.

Academician Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, cu aprobarea

autorităţilor oraşului Tr. Cărbuneşti şi alr Jud. Gorj, a luat fiinţă Mănăstirea

Sf. Ioan Botezătorul- Cămărăşeasca.

Actualmente este mănăstire de maici şi se fac zilnic cele şapte laude.

MĂNĂSTIREA CRASNA- judeţul Gorj

Este situată pe şoseaua Tg. Jiu-Novaci la 30 km NE de Tg. Jiu şi la

aproximativ 15 km vest de Novaci. Mănăstirea Crasna a luat fiinţă la

sfârşitul secolului al XV-lea. Poziţia ei deosebit de liniştită şi singuratică a

atras călugari rugători încă de pe timpul Cuviosului Nicodim de la

Tismana. În secolul al XVI-lea exista in raza satului Crasna o mică

sihastrie cu biserica de lemn, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, unde se

nevoiau câţiva călugări retraşi de lume. În anul 1636, Dumitru Filisteanu

din Filiaşi, mare sluger, construieşte, la Crasna, noi chilii si biserica  din

piatră de râu şi cărămidă în locul celei de lemn şi introduce viaţa de obşte

în mănăstire. Biserica fost terminată la 24 septembrie 1637 după cum reise

din pisania bisericii: "Cu vrerea Părintelui, a Fiului şi a Sfântului Duh, eu,

robul lui Iisus Hristos, jupânul Dumitru cel mare cu feciorii lui i-au dat lui

Dumnezeu şi n-am cruţat avuţia ce au zidit această Sfântă mănăstire în

31

Page 32: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

zilele bunului voievod Matei Basarab Valeat (7145) 1637 luna septembrie

ziua 24". (poza 16)

Ctitorul bisericii şi proprietarul satului, Dumitru Filisteanu era nepotul

marelui ban al Craiovei, Dobromir, şi văr cu doamna Stanca, soţia lui

Mihai Viteazul. La ctitorirea sfântului locaş  au mai contribuit: jupâniţa

Ilinca Filisean, Grigore Socoteanul, Mihai Filisean, jupân Mihai Crasnaru,

Barbu Tundrea, Maria Tundrea, Ion Tundrea, Andronache Tundrea,

Dumitru Ursache, Galaction, Episcopul Râmnicului, Constantin Drăgoescu

şi alţii. După un secol de la întemeiere a decăzut la treapta de schit şi apoi

la 12 noiembrie 1752 a devenit metoc al Episcopiei de Râmnic. În 1936-

1938, Comisia Monumentelor Istorice cu ajutorul substanţial al lui

Gheorghe Tattarescu, face importante reparaţii şi restaurări schitului. Pe o

placă memorială a clădirii de chilii se scrie: "Ridicatu-s-au din temelie

aceste chilii şi refăcutu-s-a Sfânta biserică precum şi celelalte clădiri

aflatoare prin gândul şi cu ajutorul dumnealor Gheorghe Tattarescu,

consilier regal şi al soţiei Aurelia, în zilele Majestăţii sale Carol al Il-lea,

1938."  După 1990, în timpul stăreţiei Protosinghelului Ilie Bentoiu, prin

grija nemijlocită a Mitropoliei Olteniei şi a IPS Mitropolit acad. dr. Nestor

Vornicescu, s-a renovat în întregime mănăstirea, căreia i s-a adăugat un

plus de frumuseţe, păstrându-i originalitatea si particularităţile ei. (poza 17)

Biserica de tip bizantin, are pereţi puţin înalţi decoraţi cu un brâu de

cărămidă sub streaşină şi cu arcuri ce par a se rezema pe o bogată colonadă

ce înconjoară biserica, cu o singură turlă octogonală aşezată pe o bază

32

Page 33: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

pătrată deasupra naosului. Catapeteasma, printre cele mai frumoase din ţară

- înaltă până la boltă - este de lemn, cu o sculptura ornamentală, poleită cu

foi de aur. Naosul si pronaosul sunt cam la fel de spaţioase, despărţite de

un zid înalt pâna la boltă, cu o deschidere cât o uşă obişnuită. Pridvorul

este închis cu ziduri la fel de groase. Este pictat în totalitate (pereţi şi

boltă). Are două deschideri pentru intrarea credincioşilor: una în partea de

apus cât o uşă obişnuită, alta la intrarea din sud de 1,80 m înălţime şi de 50

cm lăţime. Lumina provine în altar de la o fereastră aşezată la răsărit, în

naos, de la câte o fereastră pe fiecare parte a zidurilor, iar în pronaos de la o

singură fereastră pe peretele din sud. Toate ferestrele sunt simple şi fără

grilaj metalic. Pridvorul n-are ferestre, fiind luminat prin cele două

deschideri de intrare. (poza 18)

Turla este pe naos de formă octogonală, cu opt ferestre înalte si

înguste. Pardoseala este de scândura - în naos, plăci mari de beton - în

pronaos, şi piatră mică, cioplită cu şase feţe - în pridvor. În partea stângă a

pridvorului (nord) este o piatră funerară a unuia dintre ctitori, cu inscripţia:

"Supt această piatră se odihnesc oasele răposatului, robul lui Dumnezeu,

dumnealui jupân Ion Tundrea fiul răposatului, robul lui Dumnezeu, Ion

Tundrea şi s-au păstorit în zilele prea luminatului domn, Io Grigore Ghica

Voievod la luna lui iunie. Leat." (poza 19 )

Potrivit unui vechi obicei (influenţa bizantină), biserica a fost sfinţită fără

pictură, ci împodobită numai cu icoane. S-a pictat în anii 1756-1757 de

Grigore Zograf şi de fiul său, Ion. Sub crucea de la răstignire, pictorul a

33

Page 34: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

scos în relief portretul lui Matei Basarab Voievod şi al lui Ştefan,

Mitropolitul Tării Româneşti. (poza 20)

Viaţa monahală a fost susţinută totdeauna de călugări îmbunătăţiţi şi buni

lucrători ai rugăciunii lui Iisus. Câţiva sihaştrii de la Crasna întemeiază în

sec. al XVII- lea Sihăstria Dumbraviţa, la Novaci, dispărută în sec. al XIX-

lea. În prezent aşezământul se află în curs de restaurare: s-a consolidat şi

restaurat clădirea principală şi s-a schimbat acoperişul tuturor clădirilor.

Mănăstirea “Sfânta Treime”

Această mănăstire, cu hramul “Sfânta Treime” – prăznuit a doua zi

de cincizecime – este cunoscută din vechime sub denumirea de “Schitul

Strâmba”, de care ne vorbeşte inscripţia zugravită deasupra intrării în

pronaos, conform căreia aceasta exista deja la 1519.

În anul 1603 se fac mari reparaţii la acest schit, avându-l dept ctitor

pe Stoichiţă Râioşeanu. Acesta făcea parte din pătura micii boierimi pe

care s-a sprijinit Mihai Viteazul în realizarea politicii sale externe,

ridicând-o la ranguri şi favorizându-i acumularea de proprietăţi.

De-a lungul anilor mănăstirea a servit ca lăcaş de închinăciune şi

păstrare a credinţei noastre ortodoxe, iar în vremuri de prigoană ca cetate

de apărare fiind înconjurată de incintă cu chilii şi ziduri ăuternice. Totuşi

evenimentele tragice din timpul Războiului de Independenţă şi Primul

34

Page 35: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

război mondial, au adus lăcaşul în paragină, rămânând numai biserica în

picioare.

La 5 noiembrie 1923, ieromonahul Veniamin Pestrea venit în satul

natal de la muntele Athos, a consfinţit actul de reînfiinţare a Schitului

Strâmba, contribuind la refacerea şi consolidarea bisericii şi a casei-

stăreţiei pe vechile ruini. În 1927 Comisia Monumentelor Istorice, condusa

de Nicolae Iorga a trecut-o în lista monumenteloristorice.

Din 1956 devine mănăstire de maici, având ca stareţă pe Monahia

Ermionia Cârdea, care timp de 27 de ani, cu multă dragoste şi destoinicie a

condus nevoinţele acestei mănăstiri, fiind urmată de vrednicul stareţ Paisie

Uleşean (1984-1991) care s-a ostenit mult în organizarea gospodăriei.

Prin purtarea de grijă a Sf. Arhiepiscopii a Craiovei, sub îndrumarea

vrednicului de pomenire Mitropolit al Olteniei, Acad. Dr. Nestor

vornicescu, în anul 1990 au început lucrările de reconstrucţie a corpului de

chilii.

Începând cu 1 ianuarie 1991 Schitul Strâmba a devenit mănăstire autonomă

cu hramul “Sfânta Treime”.

De la 1 octombrie 1991, Soborul de maici şi surori, sub conducerea

maicii stareţe monahia Marina Gligor, au continuat lucrările la noul

ansamblu de chilii cu clopotniţă şi Paraclisul cu hramul “Acoperământul

Maicii Domnului” (1 octombrie).

După cum reiese din pisania bisericii, pictura a fost executată în

frescă de velarmaşul Constantin Râioşeanu şi jupâneasa Păuna care ăn

1793 semnează actul terminării picturii la interior şi exteriorul bisericii.

35

Page 36: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În pridvor un registru pornit din stânga prezintă într-o succesiune de

imagini “Facerea Lumii”, prezentându-se crearea Evei din coasta lui Adam

într-o manieră necanonică: Eva se naşte suv privirile uimite ale lui Adam,

nu în timpul somnului acestuia, cum precizează Biblia.

Un alt element care atrage atenţia este acela că în scena Judecăţii de

Apoi, “Fetele înţelepte” au în mâini suluri pe care este scris în slavonă, nu

caractere chirilice, aşa cum am fi aşteptat. Un alt argument al restaurării

picturii la sfârşitul secolului al XVIII-lea este adus de reprezentarea “Gurii

iadului” într-un mod specific acestei perioade.

Pronaosul este dominat de tabloul votiv care ocupă pereţii de Nord,

Sud şi Vest, în care apar într-un frumos grupe de familie ctitorul Stoichiţă

Râioşanu cu jupâneasa Dochia (în dreptul intrării), ţinând macheta bisericii

cu strănepotul său Constantin cu jupâneasa Păuna şi cu cei doi copii Barbu

şi Ion (în stânga intrării).

Alături de tabloul votiv, pronaosul este completat cu scene biblice,

dispuse pe trei registre, din care ne atrage atenţia în mod deosebit

Apostolii, care ţin în mână suluri de hârtie, dar aici cu caractere chirilice.

În naos, pictura este desfăşurată pe 4 registre cuprinzând: Fuga din

Egipt, o minune a lui Iisus, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana; Sfinţii: Eliazar,

Cosma şi Daniil.

Sf. Împăraţi Constantin şi Elena sunt bogat ornamentaţi, dar nu în stil

bizantin, ci voievodal românesc.

36

Page 37: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

De ademenea, Sf. Mihail îmbină elementele de pictură tradiţională cu

elementele de epocă medievală: spadă lungă, ca apărător al creştinătăţii,

ochi pătrunzători, aripi grele.

Inscripţiile sunt caracteristice secolului XVIII în scrierea chirilică.

În altar, Maica Domnului cu Pruncul, străjuită de Sf. Arhanghel

Mihail şi Gavriil împreună cu Sf. Nicolae şi Chiriil decorează semicalota.

Spatele catapeteasmei este ornamentat cu “Fuga din Egipt” şi

“Răstignirea”.

Mănstirea are toate părţile componente specifice bisericilor ortodoxe;

altar (spre răsărit), naos, pronaos şi pridvor deschis.

Altarul semicircular este flancat de două nişe, fiind acoperit cu calotă

semisferică. Naosul, dispus pe un plan pătrat, este lărgit lateral de două

abside circulare, tronate de un turn octogonal.

Trecerea dintre naos şi pronaos se face printr-o deschizătură centrală

a zidului ce le desparte, amintind de arhitectura specifică a secolului al

XVI-lea. Prin arhitectura sa, biserica relevă legături structurale cu

mănăstirile: Clocociov, Dealu, Biserica Episcopală de Argeş.

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA- judeţul Vâlcea

Mănăstirea Bistriţa, străveche vatră monahală, a avut un rol important

în istoria şi cultura secolelor trecute. Numele de Bistriţa l-a primit de la

râul pe malul căruia se află („bistro” în limba slavonă însemnând

„repede”).A fost ridicată în jurul anului 1490 de familia boierilor

37

Page 38: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Craioveşti. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din 16 martie

1494 şi este un hrisov prin care Vlad Călugăru întăreşte stăpânirea

mănăstirii Bistriţa asupra unui număr de sate (hrisov păstrat în copie în

biserică). Ctitorul principal este banul Craiovescu, care spre sfârşitul vieţii,

s-a călugărit în mănăstire sub numele de Pahomie. El a adus aici, în 1497,

moaştele Sfântului Grigorie Decapolitulde la Constantinopol. Sfântul

grigorie este originar din Asia Mică şi a trăit între anii 780-842 d, Hr. A

fost un mare apărător al dreptei credinţe împotriva ereziei iconoclaste.

Această primă ctitorie a fost puternic avariată de Mihnea cel Rău în 1509,

ca urmare a unui conflict între domnitor şi familia Craioveştilor. Pisania

care relatează acest eveniment se află sub clopotniţă şi datează din 1683.

După înlăturarea lui Mihnea, Barbu Craiovescu, cu sprijinul lui Neagoe

Basarab rudă cu familia Craioveştilor reface mănăstirea, pe care o termină

în 1519. Pictura bisericii a fost realizată de Dumitru Dobromir, care a mai

pictat în 1515 Mănăstirea Dealu şi în 1526, Mănăstirea Curtea de Argeş. La

puţin timp de la fondarea sa, Bistriţa a devenit un adevărat focar de

cultură. Aici s-a tipărit, după opinia unor cercetători, în 1508

„Liturghierul”, călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ

românesc. Călugării bistriţeni s-au îndeletnicit atât cu traducerea, cât şi cu

scrierea de cărţi şi pictura, caligrafia şi sculptura. Astfel, au existat mai

multe şcoli în care tinerii deprindeau de la vârstnici, arta şi cultura. Neagoe

Basarab, care ne-a lăsat monumentala operă de pedagogie creştină

„Învăţăturile lui Neagoe Basarab cître fiul său Teodosie”, s-a format la

şcoala slavonă bistriţeană.ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii este

38

Page 39: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

cel mai de seamă cărturar al şcolii slavone. De la el se păstrează primul act

mănăstiresc redactat în bimba română şi cunoscut sub numele de ”Zapisul

lui Eftimie”(1573).

Un alt reprezentant al şcolii slavo-romane este ieromonahuk Mihail

Moxa care a scris în 1620 prima „Istorie Universală în limba română” şi a

tipărit în 1640 „ Pravila de la Govora”.

Importante reparaţii la ctitoria Craioveştilor au fost făcute de Constantin

Brâncoveanu în 1683. El a donat mănăstirii numeroase obiecte de cult,

printre care menţionăm: candelabrul mare din biserică, lucrat la Viena şi

asemănător celui aflat la Mănăstirea Horezu, şi clopotul mare din

clopotniţă, care cântăreşte 800 kg. Vastele clădiri ale ctitoriei Craioveştilor

au fost grav avariate în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821,

iar cutremurul din 1838 le-a degradat şi mai mult.

În anul 1846, domnitorul Gheorghe Bibescu a hotărât demolarea vechilor

construcţii şi construirea celor de astăzi. Lucrările au fost întrerupte de

Revoluţia de la 1848 şi continuate în 1852 de Barbu Ştirbei. Sfinţirea noii

ctitorii a fost oficiată de mitropolitul Nifon la 15 august 1855, de hramul

bisericii („Adormirea Maicii Domnului”).

Planurile mănăstirii au fost realizate de arhitecţii Ioan Schatter şi Scarlat

Beniş care au făcut şi planurile Mănăstirii Arnota. Spre deosebire de

Arnota, care este de proporţii reduse, Mănăstirea Bistriţa are un aspect

impunător. Biserica este asemănătoare unei catedrale, iar întregul ansamblu

39

Page 40: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

redă imaginea unui castel medieval.pictura noii biserici a fost realizată de

Gheorghe Tăttătescu, iar catapeteasma a fost lucrată la Viena în lemn de

tei. Din ctitoria Craioveştilor nu mai există astăzi decât o biserică mică

numită „Bolniţă”(1520).

La puţin timp de la sfinţirea ctitoriei Bibescu-Stirbei, vremurile potrivnice

au determinat micşorarea numărului de călugări din mănăstire. Podoabele

mănăstirii au fost ridicate, averile mănăstirii secularizate, iar în mănăstire

au funcţionat diferite instituţiicare au degradat clădirile şi au dăunat

scopului duhovnicesc al mănăstirii (1883-1903 Şcoala de subofiţeri, 1903-

1908 Orfelinatul Corpului Didactic; 1908-1911 Seminarul Teologic „Sf.

Ierarh Nicolae” de la Râmnicu Vâlcea). Din 1948, prin hotărârea

Sinodului, mănăstirea a devenit de maici. Desfiinţându-se şcolile, în 1948,

prin reforma învăţământului, maicile au organizat până în 1959 o

cooperativă meşteşugărească cu secţii de ceramică, covoare, confecţii,

atelier de strungărie în lemn.

Prin decretul 410/1959, mănăstirea a fost desfiinţată. În 1960 a fost adusă o

şcoală profesională specială a Ministerului Sănătăţii, care a funcţionat aici

până în 1982.

Din 1984, mănăstirea a revenit în posesia Episcopiei Râmnicului într-o

stare avansată de degradare. Episcopia a dispus în 1986 deschiderea

şantierului de restaurare a mănăstirii.

40

Page 41: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Mănăstirea este restaurată cu scopul de a se continua tradiţia

duhovnicească şi culturală a Bistriţei de ltă dată. Î n apropierea mănăstirii

se pot vizita: Defileul Bistriţei, peştera Sfântului Grigorie Decapolitul,

Schitul Păpuşa şi Mănăstirea Arnota ( la cca. 4 km).

MĂNĂSTIREA ARNOTA

(poza 21 si 22)

Mănăstirea Arnota este ctitorită de Matei Basarab in 1633-

1634, cu hramul ”Sfiţii Arhangheli Mihail si Gavriil”, pe temelia unei

biserici mai vechi, fiind situată la 37 km de Rm. Vâlcea, aproape de

Mănăstirea Bistriţa. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit

mănăstirea aici,deoarece, înainte de a fi domn, găsise scăpare în aceste

locuri, ascunzându-se în nişte stufărişuri, fiind urmărit de turci.

Cercetările din anul 1974, efectuate sub egida Direcţiei Monumentelor

Istorice, au permis să se constate că la temelia actualei biserici se găsesc

urmele altor biserici incă nedatate, care vor fi existat aici.

Pridvorul cu turla i-a fost adăugat de către Constantin Brâncoveanu, la

începutul domniei lui, odată cu reparaţiile, în anii 1705-1706. Tot el îi

reconstruieşte catapeteasma, o adevărată operă de artă sculpturală, în stil

brâncovenesc (din 1913 se află la muzeul din Bucureşti) şi renovează

41

Page 42: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală.

Uşa bisericii, sculptată în lemn de castan, are o inscripţie în limba

slavonă, în care se spune astfel: ”Aceste uşi le-a făcut Constantin

Brâncoveanu vel-logofăt”. Ele păstrează pictura originală ”dreasă” sub

evlaviosul domn, când s-a zugrăvit şi pridvorul, pe care tot el îl adăugase,

pictură care nu a rezistat până astăzi. Pictura iniţială are o mare valoare

artistico-documentară, foarte valoros fiind şi portretul lui Matei Basarab,

realizat în 1644 de zugravul Stroe din Târgovişte.

Biserica mănăstirii este o construcţie mică, cu o linie simplă şi

sobră, fiind realizată după un plan trilobat, cu abside poligonale şi

pridvor deschis. Deasupra naosului este aşezată o turlă înaltă, iar pe

pridvor este o altă turlă mai mică, cea din timpul lui Brâncoveanu.

Faţadele au fost împărţite cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă în

două registre: cel inferior, în care se observă frumoase firide rotunjite şi

cel superior, în care s-au realizat ocnite adâncite. Pereţii şi turlele sunt

înfrumuseţate cu ornamente din cărămidă aparentă.

Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852-1856, de către domnitorul

Barbu Ştirbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei

Basarab, deja ruinate şi ridică aici alte clădiri, după planul unor arhitecţi

străini.

În anul 1934 s-au mai zidit unele chilii care există şi astăzi, într-una fiind

42

Page 43: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

amenajat un mic muzeu în care au fost expuse odoarele mănăstirii, iar

între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul aşezământ monahal şi s-au

introdus instalaţii de apa şi încălzire.

În pronaosul bisericii actuale se află două morminte: mormântul lui

Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai intai la Târgovişte

şi adus apoi la Arnota, după răscoala Seimenilor, şi mormântul lui

Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai

Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania, duse alături de eroul

de la Turda, înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşiţele lui

pământeşti fiind aduse la Arnota în 1648. Această frumoasă mănăstire,

prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre

cele mai reprezentative monumente istorice si de artă religioasă din ţară.

După 1999 Arnota a devenit mănăstire de maici.

SFÂNTA MĂNĂSTIRE TURNU – Judeţul Vâlcea

(poza 23)

Mănăstirea Turnu este una dintre vetrele monahale de mare

spiritualitate creştină, din Eparhia Râmnicului, aşezată într-un loc retras pe

malul stâng al Oltului, sub muntele Cozia, la 2 km de ctitoria voievodului

Mirces cel Bătrân, Mănăstirea Cozia. Accesul spre ea a fost deosebit de

greu, timp de secole. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea,

iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungulrâului; spre nord,

43

Page 44: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui şi coborau în

satele Loviştei. Chiar şi marele geograf George Laovari menţiona, în

secolul al XIX-lea, că numai „piciorul şi calul pot pătrunde acolo”.

Astăzi, posibilităţile de a ajunge aici sunt multiple şi comode; cei ce

doresc o plimbare pe jos, merg din staţiunea Căciulata peste digul ce uneşte

cele două maluri ale râului, alţii cu trenul, ce opreşte în staţia din apropiere,

sau cu maşina, până în curtea Sfântului Locaş.

Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită

„Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din

Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de

actuala hidrocentrală. La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi

„Schitul Turnu”, iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu”.

Istoria ne relatează că prin veacurile al XV- lea şi al XVI –lea s-au

retras aici câţiva călugări de la Mănăstirea Cozia, trăind la început într-

desăvârşită sărăcie, adăpostiţi în colibe şi în case de lemn. Dintre sihaştri

retraşi aici cei mai renumiţi au fost pustnicii Daniil şi Misail, ale căror

chilii (săpate în stâncă) se văd şi astăzi.

Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, adunându-se mai mulţi sihaştri,

ierochimonahul Misail a ridicat aici o mică biserică de lemn cu hramul

”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, întemeind astfel „Schitul Turnu”.

În anul 1676, după ce egumenul cozian Varlaam a fost promovat

episcop al Râmnicului, acordă o grijă deosebită pustnicilor de la Turnu;

ajungând apoi mitropolit al Ţării Româneşti, construieşte o bisericuţă din

piatră şi cărămidă pe vechea temelie, a bisericii de lemn, aşezând sub ea

44

Page 45: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail. De atunci, ea fiind o aşezare monahală

cu viaţă statornică, sub oblăduirea Mănăstirii Cozia.

Între anii 1891-1896 s-a construit calea ferată Râmnicu- Vâlcea –

Râul Vadului, iar în anul 1902 a fost racordată cu legătura la Sibiu; în

preajma Schitului amenajându-se o staţie C.F.R., legată de şoseau

Călimăneşti – Sibiu printr-un pod plutitor peste Olt, deschizând noi

perspective faţă de lumea exterioară.

Datorită acestor avantaje, episcopul Gherasim Timuş al Argeşului

decide construirea unei reşedinţe de vară la Turnu între anii 1893-1901; ea

va consta dintr-o clădire cu dublă funcţionalitate: o Biserică spaţioasă,

trapeză şi camere de locuit. Biserica a fost construită la etaj cu hramul

„Schimbarea la Faţă” (6 August), devenit hramul principal al mănăstirii.

Planurile acestui edificiu au fost întocmite de arhitectul Anton Grigorievici

Lapinski, un polonez stabilit în şara noastră, fapt pentru care acest corp de

case a fost executat într-un chip cu totul străin de stilul bisericii româneşti.

Tot el a pictat biserica într-un stil modern. La 28 octombrie 1901,

cu acazia sfinţirii noilor edificii, Schitul Turnu este ridicat la rangul de

mănăstire canonică.

O catastrofă de neînchipuit pune însă capăt acestui avânt nemai

întâlnit la Turnu: un incendiu izbucnit dintr-o sobă de la arhondaric, în

noaptea de 6-7 februarie 1932 distruge, într-o singură oră, 5 corpuri de case

cu 26 camere, 2 şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserica

mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară o

degradează împreună cu tencuiala; luase foc şi casa nouă, dar printr-un

45

Page 46: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

efort deosebit este localizat şi stins. Prin străduinţa episcopului Nichita

Duma şi daniile credincioşilor s-au refăcut biserica, clopotniţa şi două case.

Pictura s-a realizat în frescă de către pictorul Belizarie, întreaga lucrare

fiind terminată în 1935-1936, stareţ fiind ieromonhul Calist Barbu.

Ca urmare a decretului 410/1959, mănăstirea a fost desfiinţată în

1961 şi transformată în Casă de odihnă pentru personalul Episcopiei

Râmnicului şi Argeşului. Această situaţie absurdă a durat până în anul

1975 când a fost numit ca soperior, ieromonahul Teoctist Dobrin

(19751990), iar Casa de odihnă a fost evacuată şi Turnu devine schit în

subordinea Coziei. Cuvios, blând şi harnic, egumenul reuşeşte, mai ales din

anul 1982, să adune în jurul său un grup de tineri, începând aici o nouă

viaţă monahală, cu slujbe zilnice, după rânduiala mănăstirească. Tot în acel

an, s-a amenajat primul drum de acces, prin construirea podului de peste

Olt, la Lotrişor. Cea mai mare realizare a sa constă în readucerea Schitului

la statutul de Mănăstire, eveniment petrecut în anul 1988. pentru meritele

sale, atât duhovniceşti, cât şi gospodăreşti, episcopul l-a distins cu rangul

de protosinghel.

După retragerea stareţului Teoctist, în 1990 a fost numit monahul

Ioanichie Trifa hirotonit ieromonah ăn 1992 care conduce destinele

Mănăstirii şi în prezent. Originar din judeţul Alba, devotat vieţii monahale

şi bun gospodar, s-a impus printr-o serie de realizări, ca restaurarea

clădirilor şi construirea unui gater, precum şi prin procurarea maşinilor de

tâmplărie, a utilajelor agricole şi a numeroase autovehicule, care contribuie

la prosperitatea economică a aşezământului.

46

Page 47: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

După incendiul din 1932, sfântul lăcaş a beneficiat de o restaurare

solidă, aşa cum arată în prezent. Deteriorările suferite în cutremurele din

anii 1977, 1986 şi 1990, au impus restaurarea construcţiei; atunci s-au

refăcut şi acoperişul, aducându-l mai aproape de arhitectura românească,

mai ales că tipul original, precum şi pictura lui Lapinski, au constituit

permanent motive de critică din partea specialiştilor. Trapeza de la parter s-

a amenajta într-o biserică spaţioasă pentru mulţimea credincioşilor care

frecventeazâ mănăstirea, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Între anii 1994-

1996 s-a restaurat partea vestică a clădirii.

O atracţie deosebită pentru vizitatori sunt Chiliile săpate în piatră,

considerate ca spaţii unde au locuit primii pustnici turneni.

În prezent la Mănăstirea Turnu vieţuiesc peste 25 de monahi şi

fraţi, în muncă şi rugăciune. Prin viaţa de obşte exemplară şi slujbe

bisericeşti, săvârşite cu evlavie şi smerenie, au reuşit să ridice prestigiul

acestui aşezământ călugăresc la nivelul celor mai renumite din ţară, unde

pelerinii află mângâiere sufletească, ori de cîte ori poposesc în acest loc

binecuvântat de Dumnezeu şi ocroti de Maica Domnului.

MĂNĂSTIREA STĂNIŞOARA – JUDEŢUL VÂLCEA (poza 24)

În jurul anului 1671 călugării sihaştri Meletie, Neofit, Isaia şi alţii,

veniţi aici de la Mănăstirea Cozia, au format un schit numit Nucet.

În timpul domniei lui Mihail Racoviţă, în anul 1747, pe când mănăstirea

Cozia era condusă de Arhimandritul Ghenadie, prin osârdia lui Gheorghe

47

Page 48: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Cluceru şi a altor boieri din Piteşti s-a făcut Biserica cea veche cu hramul

Sfântul Gheorghe şi chilii mănăstireşti.

În anul 1788 războiul austro-ruso-turc pe Valea Oltului, cu luptele lângă

mânăstirea Cozia, a atins prin armatele turceşti şi Schitul Nucet.

Biserica distrusă şi chiliile transformate în ruine au adăpostit timp de 20 ani

păstori munteni, după care a apărut sub denumirea de Stânişoara (stână

mică de oi).

În anul 1807 doi călugări de la Sfântul Munte Athos, unul sârb – Sava

şi celălalt român – Teodesie, au venit în Ţara Românească, aducând cu ei şi

cărţi de ritual ce se păstrează şi astăzi în Mănăstire şi au înfiinţat din nou

schitul, zidind o altă biserică în locul celei din 1747.

Întreg complexul mânăstiresc a fost mistuit de flăcări în anul 1850.

Din această epocă se păstrează şi câteva icoane care poartă semnătura

pictorului Belzoire I. Pascu din Piteşti.

Înmulţindu-se numărul călugărilor, în anul 1903, în timpul Episcopului

de Argeş Gheorghe Timiş, Stareţul Mânăstirii Stânişoara – Arhimandritul

Micandru Manu, ajutat de soborul mânăstirii, pune bazele Bisericii pe care

o vedem astăzi.

Este, deci, a patra biserică argumentată istoric în Sfânta Mânăstire

Stânişoara, care a fost terminată şi sfinţită în anul 1907. Arhitectul Bisericii

de astăzi este italianul Debona Apolino.

Tot el a creat, în jurul anului 1901, terasa dinspre miază-noapte pe care s-a

clădit un frumos pavilion, în stil românesc folosit drept chilii pentru

călugări.

48

Page 49: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În anul 1917, din cauza unui incendiu, s-au distrus toate chiliile.

În locul lor, între anii 1936-1940, a fost ridicat frumosul paraclis în formă

de navă, care stă la dispoziţia monahilor din mânăstire pentru slujbele de

iarnă.

Cu râvna Prea Cuviosului Stareţ Ilarion Dumitrache şi binecuvântarea

Episcopilor Emilian Grigore şi Iosif Galton, Biserica s-a pictat în anul 1948

de către maistrul pictor Dumitru Belizan şi elevul său.

În prezen, cu truda obştei de acolo se execută o serie de lucrări de reparaşii

şi modernizări a întregului complex mânăstiresc Stânişoara.

Din 1998 din porunca PS Gherasim, Episcopul Râmnicului şi din ctitorului

ing. Ion Mihăilă, Schitul Cozia Veche (Sf. Ioan de la Piatră) trece sub

administraţia Mânăstirii Stânişoara, care are aceeaşi rânduială de obşte.

Rânduiala slujbelor se oficiază după tipicul vechilor tradiţii mânăstireşti

aşezate de-a lungul veacurilor creştine de Sfinţii Părinţi, cu predilecţie de

Sfântul Sava – cel sfinţit de trei ori pe zi.

MĂNĂSTIREA HUREZI

Sfânta Mănăstire Hurezi (1690-1697) se află într-o zonă deosebit de

pitorească, încărcată de istorie şi spiritualitate. Nu departe de Râmnicu

Vâlcea (40 de km), lângă oraşul Horezu, Sfânta Mânăstire se ridică

impunătoare ca o cetate sobră, darîn acelaşi timp primitoare, dăruindu-ţio

rază de lumină şi simţ românesc.

Din orice parte a ţării, de departe sau din apropiere, turistul curios

sau pelerinul smerit vor găsi aici răsplata drumului parcurs, sfântul lăcaş

49

Page 50: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

oferind oricui îi trece pragul atât pacea şi liniştea mânăstirilor noastre, cât

şi adevărate valori de artă şi istorie veche românească.

O vizită la Sfânta Mânăstire Hurezi este, înainte de toate, un prilej de a-ţi

pleca genunchiul, apoi o clipă de bucurie, în care sufletul gustă din

dulceaţa rugăciunii şi a slujbelor ce se înalţă necontenit către Bunul

Dumnezeu. Dar, în acelaşi timp, este şi o clipă de istorie retrăită, o

fereastră către timpurile tulburi ce frământau Ţara Românească acum 300

de ani, atunci când Domnul ţării, Constantin Brâncoveanu (1688-17149,

văzând „bunătăţile vremelnice ale acestui veac trufaş şi nestatornic”, a

hotărât ridicarea Sfintei Mânăstiri Hurezi, ce „dă măsura dărniciei şi râvnei

sale de care a fost mistuit pentru înfrumuseţarea Casei lui Dumnezeu,

Sfânta Biserică, pentru care niciodată nu a socotit a fi ceva prea scump.

Neasemuita ei frumuseţe şi armonie ne îndeamnă a cânta cu glas de

prăznuire lui Dumnezeu: Aliluia!” Istoria Sfintei Mânăstiri Hurezi este o

pagină reprezentativă din cartea neamului, în care, dincolo de binele şi răul

ce s-au abătut peste oamenii şi peste locurile de aici, au străbptut până

astăzi ecourile lucrării lor.

Arhitectura, pictura, muzeul, icoanele şi sfintele moaşte, toate laolaltă sunt

mărturia unui sfânt lăcaş făcut să dureze şi să poarte cu el prin timp semnul

biruinţei.

Locul central îl ocupă Biserica Mare, sau altfel spus axul în jurul căruia

pulsează toată viaţa mânăstirii, un element de o frumuseţe unică îl

constituie, dincolo de pictura deosebită, de arhitectura armonios

proporţionată, catapeteasma, sculptată îm lemn de tei aurit.

50

Page 51: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Spre apus, se ridică impunător Paraclisul, ce pare a fi imaginea în ziduri, în

piatră şi în picturi, a privirii noastre ce se ridică de aici, de pe pământ, către

Dumnezeu, către cer.

Spre răsărit, la doar o sută de metri, se ridică printre crucile amintind de

nevoitorii de altădată, Biserica bolniţei, micuţă şi riguros alcătuită, ctitorită

de soţia domnitorului, Doamna Maria.

Nu departe de mânăstire, către apus, într-o poiană de dincolo de apă, s-a

construit în 1703, Schitul Sfântul Ştefan. În apropierea mânăstirii, către

nord, în mijlocul unei livezi de la poalele dealului, a fost aşezat Schitul

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicat în 1698, iar la sud se află Biserica

închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Foişorul lui Dionisie are o arhitectură de mare valoare artistică. Sculptura

barocă a balustradelor şi a celor cinci coloane este renumită. Decoraţia este

specifică stilului brâncovenesc, simbolizând bogăţie, armonieşi ritm. Pe

lângă frumoasele împletituri în piatră, găsim, ca o prefigurare a

rugăciunilor şi a dorului de unitate, stema combinată a Ţării Româneşti şi

Moldovei.

SFÂNTA MÂNĂSTIRE GOVORA – Judeţul Vâlcea

Printre podoabele de arhitectură bisericească autohtonă şi de simţire

românească din ţara noastă se numără şi Sfânta Mănăstire Govora, aşezată

la confluenţa pâraielor Govora şi Hinţa, la poalele dealului Coşul Mare.

Din punct de vedere teritorial ea se află pe raza comunei Mihăieşti şi pe

fosta moşie Hinţa din judeţul Vâlcea.

51

Page 52: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Legătura rutieră cu mănăstirea se face pe şoseaua naţională Rm. Vâlcea –

Tg. Jiu, la 18 km. Pe calea ferată, mănăstirea este situată la 18 km. Pe calea

ferată, mănăstirea este situată la 12 km de gara Govora.

Numele mănăstirii vine de la slavonescul ”găvariti” – a vorbi, a

spune - , sau izvor, sau murmur de izvor.

Zona Govorei, cu o climă continentală moderată, oferă resurse naturale

bogate, cum ar fi: vânatul, păşunile şi izvoarele de apă termală, precum şi

sarea, care au permis să apară şi aici urme de aşezări stabile ale omului, din

cele mai îndepărtate timpuri. Săpăturile arheologice au dat la lumină pe

aceste locuri dovezi de vieţuire a omului încă din perioada neolitică1.

Locuitorii, pe lângă vânat şi pescuit, au dezvoltat şi o agricultură incipientă

şi unele îndeletniciri practice, ca torsul şi ţesutul2.

În milenara sa existenţă, mănăstirea întregeşte mărturiile străbune, că pe

aceste locuri s-a născut, s-a dezvoltat, a trăit şi trăieşte poporul românesc.

Aşezarea ei pitorească, precum şi depărtarea de zbuciumul zilnic al lumii,

au creat cadrul natural pentru formarea, aici, a unor caligrafi, scriitori şi

împodobitori de manuscrise, atât de necesari pentru pravila bisericească,

cât şi pentru hrana sufletescă, Smerenia lor călugărească, de a nu consemna

ceea ce au făptuit, precum şi vitregia vremurilor, prin care a trecut

mănăstirea, au făcut însă ca multe din strădaniile lor culturale, social –

religioase şi de alinare a suferinţelor altora să se piardă, şi negândind că

posteritatea va cerceta sfintele lor osteneli. De altfel, ei nici nu lucrau

împlinirile evangelice spre a fii văzute şi lăudate de cineva. De aici vine

1 Gh.Petre – Govora, Dovezi de locuire neolitică în judeţul Vâlcea în “Revista Muzeelor”, nr. 2/1979, p. 157. 2 Gh. Petre – Govora, Contribuţii la cunoaşterea istoriei vechi a judeţului Vâlcea, în „Studii Vâlcea” III, 1985, p. 26.

52

Page 53: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

greutatea celor care doresc să cunoască azi trăirea şi lucrarea lor spirituală.

Curgerea oarecum liniştită a istoriei govorene a fost marcată, la un moment

dat, de un eveniment care avea să-i pună pe frunte o lumină neumbrită de

trecerea veacurilor. Era chemată să împlinească, măcar în parte, setea

poporului românesc de carte. Înfiinţarea unei şcoli de tipografi şi de cultură

generală şi mai ales aducerea tipografiei de la Câmpulung de către Matei

Basarab, aveau să înscrie Govora pentru totdeauna între mănăstirile – vatră

de cultură românească.

La tezaurul de valori al sfântului lăcaş se adaugă cărţile, icoanele şi

odoarele bisericeşti păstrate în micul muzeu mănăstiresc.

Turnul – clopotniţă înalt, cu ziduri groase şi uşi ţintuite cu fier, ne dă o

imagine vie despre încercările prin care a trecut chinovia.

În apropierea mănăstirii, în punctul Runcuri, s-a descoperit un mormânt de

incineraţie, având resturile depuse în urnă, modelată din lut ars, cu profil şi

ornamente specifice culturii Glina, cu o perforare rotundă la bază

„fereastra sufletului”3, obicei care se mai practică şi astăzi în unele regiuni

ale ţării.

În latura nordică a mănăstirii, s-a descoperit un depozit de vase cu motive

geometrice şi solare, care marchează amprenta olăritului tracic4.

Populaţia dacă din nordul Olteniei a cunoscut o perioadă de înflorire

în secolul I î.H.-I, d.H., caracterizată printr-o luptă tenace împotriva

expansiunii romane, mai ales în vremea lui Burebista şi a lui Decebal.

3 Gh. Petre – Govora, Aspecte ale începutului epocii bronzului în judeţul Vâlcea, în “Buridava” II, 1976, p. 30

4 gh. Petre – Govora, Descoperiri arheologice din epoca fierului în judeţul Vâlcea, în „Materiale şi cercetări arheologice” IX, 1970, p.480-481.

53

Page 54: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

După o rezistenţă eroică, încheiată cu înfrângerea dacilor, a urmat o epocă

de firească convieţuire între daci şi romani, fapt ce a constituit temelia

îndelungatului proces al formării poporului român. Mai jos de mănăstire, în

punctul „Şcoala Buleta”, pe terasa râului Govora, a existat o aşezare daco-

romană, din locuinţele ei recoltându-se un material arheologic daco-roman

bogat5.

După părăsirea Daciei de către administraţia romană, pe vremea

împăratului Aurelian (271 - 275), localnicii nu şi-au părăsit vetrele lor;

acest lucru se poate dovedi prin urmele şi aşezările arheologice

descoperite, caracterizate printr-o ceramică având aspectul cultural numit

„chilia militari”, din secolele III-IV d,H.6.

Continuitatea populaţiei în zona Govorei e dovedită şi de monedele găsite

aici, provenind din timpul împăratului Iustinian (527 - 567).

Data la care s-a înfipt crucea de sfinţire a acestui frumos aşezământ rămâne

încă tăinuită sub colbul vremurilor trecute. La 1485 mănăstireaîşi toarce

firul istoriei, având ca egumen pe Iosif Govoreanu.

În timpul domniei lui Vlad Ţepeş, mănăstirea a cunoscut o perioadă de

înflorire, însă ambiţiile deşarte de domnie ale unui boier Albul cel Mare

distruge clădirile şi omoară o parte din vieţuitorii mănăstirii, ctitoria

rămânând pustiită. Nu mult timp însă, Govora va intra din nou în atenţia

unor domnitori. La 1488 Vlad Călugărul o înzestrează cu moşii, iar fiul său

Radu cel Mare o „preînoieşte”, domnul devenind al doilea ctitor.

5 Gh. Petre – Govora, Aşezări din secolul II-IX, d.H. descoperite în judeţul Vâlcea, în „Acta Musei Napocensi”, Cluj-Napoca, XVI, 1987, P. 587.6 Fonts Historiae, Daco-Romanae II, Procopius din Cesareea, IV, 32, Bucureşti, 1980, p. 467

54

Page 55: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Veche ctitorie va avea zilele cele mai bune din întreagasa istorie în timpul

lui Matei Basarab. Deşi Ţara Româneascăcunoscuse prima tipografie la

începutul secolului al XVI-lea, lucrarea tipografică cea mai de seamă,

înaintea celei de la Râmnic, va fi la Govora. Aici între alte tipărituri în

limba română , va apare în 1640 Pravila cea Mică, ce va fi tipărită şi pentru

Transilvania, cu foaia de titlu schimbată. Concomitent va apare la Govora

şi o şcoală, atât pentru pregătirea de tipografi, dar şi pentru chemări mai

înalte în rânduiala Bisericii.

Un teren instabil, ca şi acele vremuri, precum şi desele cutremure, aduseră

ctitoria „preînoită” de Radu cel Mare într-o stare cu totul jalnică la

începutul secolului al XVIII-lea.

De aceea egumenul Paisie al Govorei ridică din temelie, cam pe acelaşi loc,

biserica mănăstirii de astăzi, fiind împodobită cu pictură în stil

brâncovenesc. Din veche ctitorie a rămas peste veacuri puternicul turn

clopotniţă şi pivniţa, cu parter pe latura de miazănoapte.

Mănăstirea a fost înzestrată de timpuriu atât cu cele materiale, cât şi cu o

bogată bibliotecă.

Cutremurele din anii 1940, 1977 şi 1986 au adus pierderi însemnate acestui

Sfânt Lăcaş. O ultimă reparaţie a mănăstirii s-a făcut între anii 1986-1988,

când s-a procedat la o amplă consolidare.

Vatra de cultură şi de adâncă trăire creştină, mănăstirea Govora a devenit

cu adevărat lauda acestor locuri sfinte pentru toţi localnicii din satele

apropiate, cât şi pentru mulţimea de vizitatori din ţară şi de peste hotare

care n-o ocolesc.

55

Page 56: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Din deceniul al cincilea al secolului nostru a devenit mănăstire de monahii,

fiind întreţinută ca o adevărată podoabă a Bisericii şi a neamului de aceste

vrednice şi cuvioase vieţuitoare.

La Govora, loc de rugăciune, de meditaţie şi de cultură, întâlneşti la fiecare

pas istoria patriei. Parcă vezi umbra vechilor voievozi, care cu spada au stat

de strajă apărând bătrânele hotare ale ţării şi dreapta credinţă.

Aici te simţi cu adevărat mândru faţă de vrednicii înaintaşi.

Govora, ca aproape toate mănăstirile din ţară, a fost nu numai un

izvor de lumină duhovnicească dar, prin construcţia ei, a constituit, în

acelaşi timp, şi o cetate de apărare, în vremuri de bejenie, de care neamul

românesc n-a dus lipsă.

Sfânta Mănăstire Cozia

Scăldându-şi zidurile încărcate de istorie în valurile tumultoase ale

înalturilor talazuri ale Oltului, care îşi adună apele risipite printre stâncile

abrupte ale trecătorii, Mănăstirea Cozia (asemeni surorii sale Tismana,

aflată mai departe şi asemeni mănăstirilor vecine Turnu şi Stânişoara), e

situată în unul din peisajele carpatine cele mai pitoreşti, care constituie una

din mândriile Olteniei. Decorul natural este asociat cu o diversitate

originală, atât arhitecturală cât şi decorativă cu una din cele mai bogate

colecţii de artă şi cărţi de specialitate şi în acelaşi timp cu o inegalabilă

mulţime de realizări culturale şi naţionale înălţate pe ambele părţi ale

Carpaţilor de mai bine de cinci secole.

56

Page 57: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Temelia mănăstirii a fost pusă de Mircea cel Bătrân între anii 1386 şi

1388, într-o regiune unde creşteau nuci, numele locului în sine derivând de

la termenul peceneg-cumanian “coz” adică nuc, care a devenit Cozia, adică

crângul cu nuci. Pe baza altor informaţii filologice, numele ar deriva de la

slavonul “Koz” adică capră. Oricum, la origine, ambele nume corespund

facilităţilor locale. Fără îndoială, Mircea cel Bătrân a zidit acest sanctuar în

aceste locuri nunumai datorită frumuseţii împrejurimilor, ci cu certitudine

şi din raţiuni militare şi strategice, mănăstirea fiind la început întărită

asemeni unei fortăreţe. În decizia alegerii acestui loc se poate foarte bine să

fi fost sfătuit de eruditul călugăr Nicodim de la Tismana, care chiar în faţa

Sfântului lăcaş aşezat deasupra unei cascade la poalele smirnei, a zidit

Vodiţa şi pe partea transilvăneană a Carpaţilor, mănăstirea Prislop.

Acelaşi Nicodim a fost de altfel şi confesorul voievodului încă de pe

vremea când Mircea era tânăr, dovada acestui fapt fiind dată de însăşi

imaginea voievodului pictată în nartexul mănăstirii Cozia, precum şi din

faptul că primul călugăr cu funcţie înaltă a fost unul dintre ucenicii săi.

Primele documente care atestă punerea temeliei mănăstirii Cozia de

către Mircea cel Bătrân datează din 1388: “după voia mea una se făcu cu

numele Sfintei şi Mântuitoarei Treimi în locaşul zis Nucet...” Portretul său,

pe panelul rezervat fondatorului, poate fi văzut în toată spendoarea sa, pe

peretele din dreapta nartexului din biserica cea mare, înveşmântat în

costum medieval, ţinând în mâna sa miniatura mănăstirii. Lângă el stă fiul

său pe care mai târziu l-a lăsat urmaş pe tron. Portretul acesta este pictat şi

57

Page 58: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

pe alte panouri votive în incinta mănăstirii: în capela de nord şi în

adăpostul mănăstirii (boltiţa).

Mircea a murit la începutul anului 1418 la reşedinţa sa din Argeş, a

fost adus la Cozia şi înmormântat într-o criptă asemănătoare celor din ţările

occidentale, iar o piatră funerară cu decoraţiuni a fost aşezată deasupra

mormântului. Această piatră funerară a fost distrusă în timpul ocupaţiei

străine din 1916-1918 şi prin grija Episcopiei Râmnicului a fost înlocuită

cu alta nouă pe are era gravată următoarea inscipţie: “Aici odihneşte

Mircea, prinţ al Valahiei, mort în anul 1418”.

Lângă mormântul marelui voievod se mai află un altul: acela al

mamei lui Mihai Viteazul, care s-a călugărit în 1601 la Cozia, sub numele

de maica Teofana. Ea a murit în 1605, şi pe mormântul ei a fost aşezată o

piatră funerară care poate fi văzută şi astăzi şi poartă următoarea inscripţie:

“Aici odihneşte maica Teofana, mama lui Vihai Voievod, mort şi el, a

cărui fiică prinţesa Florica şi fiul lui Mihai, Nicolae Voievod şi-au făcut o

datorie de suflet să-i graveze numele în timpul lui Radu Voievod 7114...”

În afara acestor dovezi mişcătoare care îl întâmpină pe vizitator chiar

de la intrarea în mănăstire, interiorul bisericii domneşti, asemeni tuturor

monumentelor măreţe de la acea dată, care este împărţită în trei: pronaos,

naos şi altar. În 1907, porticul deschis a fost adăugat faţadei. Pictura s-a

realizat în întregime în stilul secolului XIV. Marile tradiţii ale creştinătăţii

cu trăsăturile lor puternic ancorate în ascentism, sunt pictate în partea de

jos, mai sus sunt pictaţi cei şapte preoţi din Sinodul Ecumenic şi – pe

peretele dintre pronaos şi naos – o serie de imagini reprezentând sinaxarul

58

Page 59: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

şi imnul acatist al Fecioarei. Altarul cu imaginile sale completează

ansamblul valoros de icoane şi de lemn sculptat, dominat de sfeşnice mari

şi de obiecte sfinte de nepreţuit.

În afară, biserica e construită din blocuri masive de piatră, efectul

decorativ fiind sporit de cercevelele a şapte ferestre, fiecare decorată cu

motive sculpurale şi florale diferite, dar specifice acelor vremuri. Rozetele

care sunt situate la etaje, sunt de asemenea executate cu măiestrie, cu

decoraţiuni din cărămizi fine, care le înconjoară într-un armonios model

plastic.

Stilul clădirii, avântându-se spre înălţimi prin turnul său monumental,

îi impresionează atât pe vizitatori, cât şi pe specialişti, ca fiind un tot unitar

între linii şi forme specifice arhitecturii sârbe a acelor vremuri şi între

elementele bizantine şi locale o combinaţie care marchează tranziţia spre o

formulă de arhitectură bisericească particulară, deosebită: un viitor stil

autohton, al cărui prototip este Cozia.

La început, imensa biserică – cea mai importantă construită de

Mircea Voievod – era aşezată în mijlocul unui deptunghi şi era înconjurată,

ca de altfel şi alte clădiri, de pivniţe şi de un coridor lung cu ferestre ce

dădeau spre interiorul acestei curţi. Această fortăreaţă a fost ultima oara

folosită în 1821 de către Tudor Vladimirescu. Astăzi, întrgul ei aspect este

diferit, şi una din laturile dreptunghiului se deschide în drumul care leagă

Râmnicu Vâlcea de Sibiu, numai urmele despărţiturilor pivniţelor se mai

pot vedea încă înfundate. Neagoe Basarab (în 1517) şi Constantin

Brâncoveanu (în jurul anului 1707) i-au adăugat noi clădiri.

59

Page 60: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Acesşti doi domnitori, în memoria glorioşilor lor strămoşi, au

construit în interiorul incintelor mănăstirii două fântâni, spaţioasele

“încăperi princiare”, cele patru terase şi “vechea bucătărie” cu anexele sale,

în stilul creat de Constantin Brâncoveanu.

După ce Cozia a fost înfrumuseţată şi extinsă de aceşti noi fondatori,

ale căror portrete sunt pictate pe pereţii mănăstirii, alte reparaţii au fost

făcute în secolele următoare şi în primele decade ale secolului XX, sub

patronajul Comisiei pentru Monumente Istorice. Cu toate acestea, clădirile

au fost serios avariate şi unele chiar distruse ca urmare a luptelor duse pe

Valea Oltului în timpul Primului război mondial şi a ocupaţiilor străine

care au urmat.

În ciuda acestui fapt, Cozia şi-a recăpătat vechiul aspect, însă

dobândirea caracterului de mare monument istoric s-a produs de abia mai

târziu, când mănăstirea a fost în întregime restaurată. Colecţiile au fost

pregătite în beneficiul vizitatorului care poate astfel să-şi facă o imagine

concretă despre modul în care prezentul şi trecutul se întrepătrund în istoria

Coziei.

“Colecţia de obiecte religioase vechi” este expusă în muzeu, într-o

succesiune de şase încăperi, unde publicul vizitator poate să admire

documente originale, icoane valoroase datând din ultimele două secole

pictate pe lemn sau sticlă şi înrămate în argint, obiecte de cult lucrate cu

multă măiestrie, tipărituri din presa românească sau străină, manuscrise cu

caractere chirilice, slavone sau greceşti, evanghelii legate în metal preţios

şi bătute cu pietre preţioase (printre ele se află şi Psaltirea în versuri a lui

60

Page 61: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Dosoftei), fragmente de piese din secolul al XIV-lea, precum şi câteva

fragmente din piatra funerară a lui Mircea cel Bătrân. De asemenea, aici se

află documente de pe vremea marelui voievod privitoare la întemeiere,

precum şi documente care atestă donaţiile făcute.

În partea de est a clădirilor se mai află şi o galerie lungă ce se sprijină

pe coloane în stil brâncovenesc, cu ghivece de flori pe care le găsim în

toate pridvoarele şi care conferă locului o notă de veselie. Galeria aceasta

duce la cele două capete ale mănăstirii unul dintre ele se găseşte în unghiul

sud-estic şi pereţii ei coboară până aproape de malul Oltului, capela a fost

construită în 1583, sub domni lui Mihnea al II-lea ca biserică domnească,

unde se mai ţin slujbe şi astăzi.

Icoana reprezentând Hramul mănăstirii datează din secolul al XVI-

lea, iar unele picturi au fost realizate în secolul al XIX-lea de “Voicu,

pictor din Piteşti”. În cea de-a doua capelă se ajunge urcând o scară cu un

portic ornamental, ce a fost construită în partea de nord-est a pridvoarelor

şi este compusă din două încăperi cu boltă. A fost construită în 1707 de

duhovnicul lui Constantin Brâncoveanu.

Înăuntru, alături de portretul eruditului voievod, se poate vedea

portretul votiv al lui Mircea cel Bătrân precum, şi alte picturi din secolul al

XVIII-lea.

Prima fântână, admirată în 1657 de Paul de Alep, e un puţ de apă

sfinţită (de unde şi astăzi se ia şi se sfinţeşte apa pentru marile ceremonii

religioase). Fântâna e decorată cu sculpturi, iar în mijloc, din braţele unei

cruci, apa curge în bazinul fântânii.

61

Page 62: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Cea de-a doua fântână prezintă la fel de mult interes ca şi prima: ea se

numeşte Fântâna lui Neagoe Basarab şi datează din anul 1517. Este

acoperită de o boltă susţinută în partea din faţă de coloane unite la capăt şi

în partea din spate se sprijină pe două console, zidite în perete, pe care se

sprijină un leu în stil brâncovenesc. Afară, dreptunghiul format de clădirile

aparţinând pridvoarelor se deschide spre vest, la 1 km distanţă de drumul

care trece prin faţa mănăstirii. Ruinele vechi ale mănăstirii veghează asupra

vizitatorului: cu secole în urmă a fost o chilie în mijlocul unui amfiteatru

impunător, fiind descrisă şi de Paul de Alep ca un remarcabil monument

ecleziastic, denumită chilia Sfântului Ioan.

Apele care izvorăsc din munte au erodat-o cu timpul. Ea a fost

reconstruită ultima dată în 1670. Tot în partea exterioară pridvoarelor, dar

fostă parte din ea pe un deal care domină mănăstirea, se înalţă bolniţa. A

fost zidită între 1542 şi 1543 de Petru voievod (cunoscut şi sub numele de

Radu Paisie), pentru bolnavii şi bătrânii comunităţii. Pe bună dreptate,

specialiştii români şi străini au văzut bolniţa ca pe “nestemata Coziei din

secolul al XVI-lea”, aceasta datorită echilibrului arhitectural, alegerii

decoraţiunilor şi a frumuseţii deosebite a picturilor interioare. În imediata

apropiere a bolniţei se găseşte cimitirul şi clopotniţa. Clopotele sale, donate

în 1395 şi în 1413 de Mircea cel Bătrân, dar mai apoi mutate în 1879 la

Curtea de Argeş şi Râmnic, încă mai aşteaptă să răspândească vocea de

mult uitată a întemeietorului săi. “Eu din plin crezător în Hristos,

Dumnezeul nostru, iubindu-l şi onorându-l, unic stăpânitor, Io Mircea,

mare voievod şi prinţ, prin graţia şi îndurarea lui Dumnezeu posedând şi

62

Page 63: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

stăpânind întreaga Valahie şi ţinuturile de dincolo de munţi înspre ţara de

dincolo de munţi înspre ţara tătarilor, domn al Amlaşului şi Făgăraşului

prinţ al Banatului de Severin şi pe ambele părţi ale Dunării până la Marea

Neagră şi singurul domn al fortăreţei Dristorului...” (Document nr. 34 din

1406, lăsat de Mircea cel Bătrân mănăstirii Cozia, în care sunt specificate

titlurile voievodului român şi limitele posesiunilor sale).

Mănăstirea Dintr-un Lemn

Situată la aproximativ 25 km sud de Râmnicu Vâlcea şi la 10 km

nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frânceşti, separată prin

dealurile vecine de mănăstirile Surpatele şi Govora, pitoreasca Mănăstire

Dintr-un Lemn este o oază de pace şi de bucurie spirituală pentru toţi aceia

care zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.

Potrivit unei tradiţii locale, Mănăstirea Dintr-un Lemn ar fi luat fiinţă

în primele decenii ale secolului al XVI-lea , prin edificarea în acest loc a

unei bisericuţe de lemn din materialul unui singur stejar. Ea a fost ridicată

în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană ce se pastrează azi în biserica

de piatră în incinta de jos a mănăstirii. În baza acestei tradiţii aşezarea

monahală de aici poartă numele de Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris

de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei

în călătoriile acestuia prin Ţările Române, între anii 1653-1658.

63

Page 64: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Paul de Alep scrie că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii

Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o

voce care îl îndemna: “Dorinţa mea este ca tu să zideşti aici, pentru mine, o

mănăstire din acest copac”. Urmând îndemnul, pusnicul a ridicat pe acel

loc o bisericuţă folosind numai lemnul acestui falnic arbore.

Mitropolitul Ungrovlahiei Neofit Cretanul, cercetând Mănăstirea

Dintr-un Lemn la 29 iuliu 1745, scria la rându-i: “Un cioban cu numele de

Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icoana Maicii

Domnului, despre care aminteşte Paul de Alep, şi, tăind stejarul în care a

găsit icoana, a făcut din lemnul lui o bisericuţă, numită din această pricină

Mănăstirea Dintr-un Lemn”. Cam acelaşi lucru afirma în 1842 şi poetul

Grigore Alexandrescu.

După cum se vede, tradiţia cu privire la întemeierea primei aşezări

monahale la Mănăstirea Dintr-un Lemn nu are nici o legătură cu faimoasa

nuvelă istorică a lui Alex. Odobescu “Doamna Chiajna” în care autorul a

pus legenda Mănăstirii Dintr-un Lemn în legătură cu luptele pentru domni

dintre partida boierilor olteni din a doua jumătate a sec. XVI şi urmaşii lui

Mircea Ciobanul (+1559). “Doamne Chiajna” are meritul de a scoate în

evidenţă patriotismul nobililor pământeni, boierii Socoleşti care luptau

împotriva abuzurilor turcilor şi grecilor în ţările române.

Existenţa stejarilor seculari precum şi a Icoanei Maicii Domnului de

la Mănăstirea Dintr-un Lemn se constituie azi în probe de necontestat

pentru adevărurile consacrate în legendă. Întemeierea schitului este

datorată, aşadar, unui pustnic râvnitor a sluji pe Dumnezeu cu credinţă şi

64

Page 65: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

totală dăruire aşa cum numai marii dăruiţi au făcut-o totdeauna pentru

Biserică şi pentru neamul lor.

Viaţa monahală la români a avut şi are temeiuri sănătoase şi profund

religioase. Existenţa monahală are temeiuri biblice şi patristice milenare, şi,

prin urmare, călugării şi călugăriţele care se consacră acestei vieţi sunt

conştienţi de vocaţia lor şi se luptă cu ei înşişi şi cu toate încercările

căutând să răspundă, printr-o viaţă sfântă, sfatul Domnului din Evanghelie

(Matei 19, 27-29; Luca 18, 29-30) şi îndemnul Apostolului Pavel adresat

fecioarelor din Corint (I Cor. Cap. 7).

Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate

probabilităţile, pe la mijlocul sec. Al XVI-lea, bisericuţa de lemn este

lucrată din bârne groase încheiate în coadă de rândunică, are formă

dreptunghiulară, cu absida altarului decroşată, cu o lungime totală de 13 m,

pe o lăţime de 5,50 m şi e înaltă de aproximativ 4 m, este înconjurată la

exterior de un brâu în torsadă săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor

deschis, fără turlă.

Această mică biserică este o mărturie de necontestat a spiritului

religios propriu oamenilor din această zonă a Olteniei. Ea adaugă

pitorescului locului un element în plus: fără această bijuterie în lemn,

lucrată de meşterii ţărani, peisajul şi cei cinci stejari seculari de la

Mănăstirea Dintr-un Lemn ar fi, fără îndoială, lipsit se farmec.

Iconostasul sculptat în lemn de tei, în 1814, este o veritabilă operă de

artă ca şi multe din icoanele de elmn, adevărate giuvaeruri care

împodobesc bisericuţa în interior. Abia întrezărite la lumina străvezie a

65

Page 66: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

unei candele sau lumânări plăpânde ele conferă carate unice atmosferei de

linişte care domneşte aici. Rugăciunile se înalţă către cer în măreaţa lor

simplitate iat în suflet se naşte un sentiment de recunoştinţă, de veneraţie

pentru “Ctitorii, monahiile şi surorile sfânt locaşului acestuia, care

odihnesc aici şi pretutindenea, – dar şi pentru călugăriţele şi ostenitoarele

de azi din mănăstire, care asemenea fecioarelor înţelepte slujesc şi ele în

preajma Sfântului Altar cu întreaga lor fiinţă pentru înălţarea Neamului

Românesc şi pentru a-şi păstra viaţa lor curatp aşa cume flacăra candelelor

aprinse pentru întâmpinare Mirelui-Hristos” (Matei 25, 1-13)

ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI de

care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu

multă veneraţie în biserica mare din incinta principală. Ea reprezintă cel

mai de preţ obiect istoric şi de artă al Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Înaltă de 1,50 m, lată de 1,10 m şi având, aşadar, dimeniuni

impresionante şi o înfăţişare foarte veche, această icoană a trezit

curiozitatea unor renumiţi cercetători de artă bisericească.

În anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strabourg,

vizitând Mănăstirea Dintr-un Lemn, a studiat icoana şi a identificat-o ca

fiind pictată în sec. al IV-lea la mănăstirea Theothokos din Grecia după un

model despre care s-a spus că ar fi aparţinut Apostolului Luca. Tradiţia

spune că în lume se mai păstrează 3 exeplare asemănătoare celei de la

Mănăstirea Dintr-un Lemn. Profesorul I.D. Ştefănescu afirmă că icoana a

fost zugravită abia în a II-a jumătate a sec. al XVI-lea.

66

Page 67: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

După părerea altor specialişti mai apropiaţi de noi, ca A. M.

Muzicescu, icoana ar fi fost lucrată înainte de anul 1453, la Bizanţ sau

Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi.

Părerea din urmă pare a fi mai plauzibilă, dar modul în care icoana a

ajuns la noi rămâne încă în umbră. Dacă luăm în calcul strânsele legături

existente de-a lungul secolelor între Ţările Române şi Patriarhia de

Constantinopol sau Muntele Athos, putem imagina itinerarul acestei sfinte

icoane care a fost purtată în spaţiu şi timp spre a oferi ani în şir binefacerile

ei credincioşilor de la nord de Dunăre.

Icoana de la Mănăstirea Dintr-un Lemn ar fi putut fi adusă de un

călugăr sau de vreun credincios care, stabilindu-se în pădurile seculare de

aici, a ridicat şi primul dintre schiturile consemnate de legendă. Ea a fost

păstrată cu cinste pentru că aureola ei de obiect unic, miraculor şi sfânt a

fost continuu potenţată de evlavia pe care numai spiritul profund ortodox i-

o putea conferi. Şi, desigur, convingerea că este o copie a celei mai vechi

imagini a Maicii Domnului zugravită de Luca.

BISERICA DE PIATRĂ ŞI CHILIILE

Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, aşa cum am văzut,

de unele tradiţii sau legende care, fără îndoială, conferă o bună parte de

adevăr istoric.

Mănăstirea Dintr-un Lemn nu este amintită însă în cronicile

românesşti până în prima jumătate a sec. al XVI-lea.

67

Page 68: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Primul document în care apare numele aşezământului monahal de

aici poart’ă data de 20 aprilie 1635. (Arh. Florica Dumitriu: Mănăstirea

Dintr-un Lemn, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p.3).

Într-o altă mărturie, scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab

spune că a zidit mănăstirea “de iznoavă de întemei”. El o înşiră printre

mănăstirile pe care le-a ctitorit (Arnota, Căldăruşani, Brâncoveni etc.).

Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care

datează din anul 1715, scisă la pocunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-

1716), confirmă cele aflate în documentul din 1640 şi anume: faptul că

biserica de zid a fost construită de Matei Basarb şi restaurată de Ştefan

Cantacuzino (1715).

De fapt şi în Pomelnicul Mănăstirii, scris de Dionisie Eclesiarhul

Mitropoliei din Bucureşti la anul 1804, după cel din 1715, la fila nr. 6 arată

că “Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde se cinsteşte şi să prăznueşte hramul

prea sfintei noastre Născătoare de Dumnezeu şo pururea fecioarei Mrii,

iaste zidită şi înălţată din temelie de răposatul întru fericire, măria sa, bunul

creştinul domnu Io Matei Basarab Voievod...” (Pr. D. Bălaşa, Pomelnicul

Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn, în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 4-5, 1956,

p. 260).

Tot cu Matei basarab începe şi Pomelnicul mănăstirii din anul 1845,

scris de Gheorghe-Gherontie de la Hurezi (1863), document care se

păstrează în original în colecţia mănăstirii.

Cu toate acestea, Paul de Alep, care vizitează mănăstirea, după cum

am consemnat mai sus, în decursul anilor 1653-1658, deci la aproximativ

68

Page 69: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

20 de anu după întemeierea bisericii de piatră, adaugă la cele conservate de

tradiţia locală şi de documentele scrise până atunci, că Mănăstirea Dintr-un

Lemn este ctitoria unui mare boier şi spătar, contemporan cu Matei

Basarab.

“Un mare dregător, spune el, pasionat să clădească biserici şi

mănăstiri, dintre care (pe) unele le-a clădit el însuşi..., (pe) altele le are

moştenire de la strămoşii săi: cea dintâi mănăstire (a acestui dregător) este

Bistriţa, apoi Mănăstirea Dintr-un Lemn, de maici, mănăstirea Arnota,

Gura Motrului (zidită de el) şi mănăstirea Brâncoveni. Toate mănăstirile

care au fost zidite de Matei basarab le-a luat în seama sa, fiindu-i ruda cea

mai apropiată, el se ocupă acum de administrarea lor” (Vezi: “Călătoriile

Patriarhului Macarie în Ţările Române 1653-1658”, Bucureşti, 1990, p.

198).

La cele afirmate de Paul de Alep şi în baza unor documente mai

recente, Radu Creţeanu afirmă că “autorul celei de a doua etape

constructive a Mănăstirii Dintr-un Lemn (deci a complexului edificiilor din

piatră), din care face parte în primul rând biserica din zid, nu poate fi altul

decât însuşi Preda Brâncoveanu, fost mare spătar, mare clucer, mare

vornic, viitor mare ban, cel mai mare boier al vremii sale” (Vezi Radu

Creţeanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Ed “Meridiane”, 1966, p. 9).

Faptul că unele documente afirmă că Matei Basarab este ctitorul

bisericii de piatră, iar altele îl prezintă pe Preda Brâncoveanu, nu trebuie sa

îl deruteze pe cercetător. Este foarte probabil ca la construcţia acestei

mănăstiri să fi contribuit – ca şi în cazul altor edificii similare – atât

69

Page 70: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Voievodul câat şi ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu. Acest fapt era

confirmat şi de inscripţiile de pe tablourile ctitorilor din pronaosul bisericii

de piatră, care azi nu mai există, fiind înlăturate cu ocazia restaurării din

1926-1936. pe aceste portrete votive scria: “Fondator Matei Voevod-

Basarb şi soţia sa Doamna Elena, Preda cel vornic-Brâncoveanu cu

Doamna Păuna; Şerban Cantacuzino cu Doamna Maria; Constantin

Brâncoveanu, Papa postelnic; Elisabeta schimonahia Brâncoveanca”.

Biserica de zid, în forma ei actuală, prezintă, în linii generale,

arhitectura lui Matei Basarab. Privită sub acest aspect arhitectural, biserica

de zid este triconc de plan, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu

un pridvor de stâlpi. Un brâu de cărămidă în dinţi de fierestrău şi altul

simplu suprapus despart biserica, la exterior, în două registre succesive. În

timpanul acestor arcaturi se pot observa mici rozete, imitând probabil

frumoasele ormamente exterioare de la Cozia şi Curtea de Argeş. Cornişa

bisericii este de cărămidă, în culori galben, verde şi cărămiziu.

Pridvorul, cu coloanele de piatră, cu baze şi capitele simple “s-a

terminat (cum glăsuieşte o inscripţie aflată în latura de nord a pridvorului,

pe un stâlp) în luna octombrie...m în zilele prea luminatului io Şerban

Voevod, Constantinos Ioan, Ioan, zugravi, anul 1684”.

Din pictura originală şi cea din anul 1684 nu se mai păstrează decât

chipul Maicii domnului din timpanul intrării în pronaos, deasupra pisaniei.

Pictura actuală este cea din 1841.

Icoana Sfintei Fecioare de care este legat trecutul mănăstirii se

păstrează în catapeteasma bisericii de piatră. Ea a fost îmbrăcată cu argint

70

Page 71: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

de argintarul Blom în anul 1812, la dorinţa lui Radu Golescu care a

suportat şi cheltuiala pentru aceasta lucrare. Cu prilejul ultimei restaurări

icoana a fost scoasă de sub ferecătura de argint.

Cele două policandre de la Ştefan Cantacuzino şi doamna Marica

Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărăteşti, celelalte din catapeteasmă

şi alte 36 de icoane mai mici (praznice) zugrăvite în anii 1839-1840 de

Gheorghe-Gherontie de la Hurezi reprezintă în mare tezaurul de artă care

împodobeşte această biserică.

În anul 1715, Ştefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotniţa

mănăstirii, situată la intrare în incinta principală (asemănătoare cu cea de la

Hurezi) şi Casa Domnească (stăreţia) de la nord, cu frumosul foişor de

stâlpi de piatră în stil brâncovenesc şi pictură de tradiţie bizantină. Astăzi

Casa Domnească se află în plin proces de restaurare generală. Importante

sume de bani au fost puse la dispoziţie, în vederea finalizării lucrărilor de

instituţii guvernamentale.

La început chiliile înconjurau biserica din toate părţile. Cu timpul ele

s-au deteriorat şi s-au făcut multe modificări. După toate probabilităţile, cel

puţin temeliile locuinţelor actuale din incinta bisericii aparţin epocii lui

Mati Basarab şi Ştefan Cantacuzino.

Prin urmare, Matei Basarab, Şerban şi Ştefan Cantacuzino,

Arhimandritul Ioan, stareţul Hurezului şi omul de încredere al

Brâncovenilor, Stareţa Platonida, Arhim Hrizant de la Hurezi, Maica

Stareţă Paisia Vasilescu şi generalul Paul Teodorescu, fost ministru al

Aerului şi Marinei în 3 guverne de dinainte de 1940 (+1981), dar şi

71

Page 72: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

numeroşi ajutători anonimi, precum şi smeritele monahii şi surori adormite

întru Domnul, care s-au străduit în decursul istoriei să întreţină în bune

condiţiuni această sfântă aşezare monahală, pot fi socotiţi de drept cuvânt

“ctitori şi binefăcători ai sfânt locaşului acestuia”.

În comparaţie cu numeroasele edificii religioase ridicate de Ştefan cel

Mare şi Sfânt în Moldova, sau de Neagoe Basarab şi Constantin

Brâncoveanu cel Sfânt în Muntenia, bisericile şi mănăstirile rămase de la

Matei Basarab sunt mai simple. Stilul acestor aşezăminte este, poate,

medest, mai apropiat de cel popular şi de aceea mai uşor de înţeles. Se

urmărea îndeosebi utilul, şi nu grandiosul. Armonia proporţiilor şi decorul

îngrijit le conferă însă monumentalitate şi frumuseţe. Aceste caracteristici

le întâlnim, evident, şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Aşezarea a fost de la

început şi este până azi mănăstire de călugăriţe.

După restaurarea din 1938-1940 făcută de ministerul Aerului şi

Marinei, acest ansamblu monahal, consacrat Sărbătorii Naşterii Maicii

Domnului, a devenit în mod simbolic şi Altar de închinare pentru aviatori

şi marinari.

După marele eveniment istoric din viaţa Poporului Român ce a avut

loc în decembrie 1989, conducerea mănăstirii în frunte cu monahia

Emanuela Oprea stareţa acestui sfânt aşezământ, face eforturi mari pentru

prezentarea ctitoriei de la Dintr-un Lemn potrivit cu cerinţele actuale ale

credincioşilor care cercetează această mănăstire şi pentru a o transmite în

condiţii corespunzătoare generaţiilor viitoare.

72

Page 73: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În această activitate spirituală, dar îndeosebi administrativ-

organizatorică, care se continuă cu mult avânt şi generozitate, Conducerea

mănăstirii este încurajată şi susţinută pe toate planurile şi în primul rând pe

plan economic de P.S. Episcop Gherasim al Eparhiei Râmnicului precum şi

de generosul, patriotul şi devotatul român şi fiu al bisericii străbune d-l

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale Române, de d-l director

Constantin Dicu din Bucureşti, d-l director Leonard Popesu din Slatina, d-l

director Ion Horea Horăscu din com. Prudeni, jud. Vâlcea şi multă alţi

oameni de suflet care vor fi scrişi în cartea vieţii.

Prezentăm în continuare un fragment din pagina de cronică

consemnată de P.S. Episcop Gherasim cu ocazia resfinţirii Bisericii

Voievodale la 8 septembrie 2003.

“Cu vrerea lui Dumnezeu şi ajutorul Maicii Domnului s-a restaurat

Biserica mare în perioada aprilie 2001 – 2003 de către d-l arhitect Aurel

Botez şi domnii pictori restauratori: Şerban Angelescu, Elena Murariu şi

Viorel Grimalschi. Cu acest prilej s-a restaurat şi Sf. Icoană a Maicii

Domnului, Făcătoare de minuni, din tâmpla Bisericii, de către pictorul

restaurator Dorin Handrea. După ce a fost scoasă îmbrăcămintea de argint

de pe Sf. Icoană şi s-a curăţat de fumul depus de secole, s-a văzut că este

pictată şi pe verso, având ca reprezentare Dreapta Judecată. De asemenea

s-a luat act că Sf. Icoană este zugravită pe o singură blană lungă de 1,60 m,

lata de 1,20 m şi groasă de 5-6 cm. Catapeteasma a fost de asemenea

restaurată şi cu Sf. Icoane împodobită, împreună cu restaurarea picturii de

73

Page 74: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

pe pereţii Bisericii în interior şi exterior, Sf. Biserică este înveşmântată în

haină ctitoricească.

Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi ajutătorii şi ostenitorii”.

În toate îndeletnicirile şi eforturile depuse zilnic la altarul Sfânt de la

Mănăstirea Dintr-un Lemn, Maica Stareţă Emanuela Oprea este ajutată în

acelaşi timp de preoţii deserviţi (Protosinghel Gherontir Bălan şi Arhim.

Cherasie Gheorghescu) şi de toate monahiile şi surorile sfântului locaş care

şi-au închinat viaţa în slujba bisericii şi neamului românesc.

Mănăstirea Dintr-un Lemn este o mănăstire istorică şi de artă ce face

parte integrantădin tezaurul cultural al popurului nostru.

Veniţi deci cu toţii să ne închinăm la acest Altar, să-l preţuim şi, prin

ofranda noastră să-l păstrăm pentru generaţiile viitoare, aşa cum au făcut-o,

în veac şi străbunii noştri.

SFÂNTA MĂNĂSTIRE VODIŢA – Judeţul Mehedinţi

Mănăstire de călugări, reînfiinţată in 1991, la început cu 3 vieţuitori,

mânăstirea Vodiţa are hramul "Sfântul Antonie cel Mare" (17 ianuarie) şi

se află în satul Vârciorova - Municipiul Drobeta Tr. Severin, jud.

Mehedinţi, la circa 20 km NV de acest oraş. Se ajunge acolo pe drumul

modernizat Drobeta Tr. Severin - Orşova (25 km), 4 km N de apele

Dunării.

Mânăstirea Vodiţa reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală

atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră

74

Page 75: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

administrat autonom (samovlastie) după regulile bisericii orientale stabilite

de Sfântul Vasile cel Mare.

Ea a fost ridicată între anii 1370-1372 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala

voievodului Ţării Româneşti, Vladislav I. Încă de la înfiinţare a fost

înzestrată de domnitor cu valoroase odoare bisericeşti, bani şi alte venituri.

Toate daniile făcute Mănăstirii de Vladislav Voievod au fost întărite

ulterior de către urmaşii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea,

Vlad Dracul şi Radu cel Frumos. Chiar şi Sigismund de Luxemburg, regele

Ungariei (1387-1437) a recunoscut şi confirmat posesiunule acordate

Mânăstirii Vodiţa de domnitorii români, iar Ştefan Lazarovici, despotul

Serbiei îi dăruieşte în anul 1406, 10 sate sârbeşti ca metose.

Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârşitul secolului al XV-lea pentru

cucerirea popoarelor Europei a influenţat în mod nemijlocit existenţa

Mânăstirii Vodiţa. Astfel, după ocuparea cetăţii Severinului de către

armatele turceşti conduse de Baliberg în anul 1524, toate vechile moşii ale

ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate, rând pe rând, Mânăstirii

Tismana.

Mănăstirea Vodiţa va mai fi pomenită, din nou, abia într-un hrisov din 14

octombrie 1662 când stareţul acestei chinovii arhimandritul Nicodim a

primit un ajutor de 350 de ruble de la ţarul Rusiei, Alexei Mihailovici.

Mai târziu, într-un document din 15 iunie 1689, se precizează că Vodiţa ar

fi fost rezidită „din temelie” de Cornea Brăiloiu, pe vremea când era mare

agă. De asemenea ea este menţionată alături de celelalte mânăstiri din

75

Page 76: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Oltenia pe harta întocmită în anul 1700 de stolnicul Constantin

Cantacuzino.

Chiar şi domnitorul Constantin Brâncoveanu a acordat printr-un hrisov

amis la 10 martie 1705, scutiri „schitului ce iaste la Vodiţa care iaste la

Vodiţa care iaste lângă Dunăre acolo unde şi mai înainte scaun de

mânăstire mare au fostu făcută de Sfântul Nicodim”. Din acelaşi zapis se

pare că unele lucrări de refacere ale acestei mânăstiri ar fi fost executate şi

de Athanasie, egumenul de atunci al Tismanei.

În urma războiului austro-turc încheiat cu pacea de la Passarovitz din anul

1718, Mânăstirea Vodiţa va cunoaşte o nouă perioadă de decădere. Ea va fi

menţionată doar pe harta întocmită în anul 1720 de Samuelis Köleseri.

La data de 5 septemdrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului

efectuează o vizită canonică la Vodiţa, descriind ruinele mânăstirii. Din

biserica celei mai vechi ctitorii voievodale atestate documentar mai

rămăseseră doar câteva ziduri, iar din chiliile înconjurătoare se mai vedeau

doar temeliile.

În vederea reconstruirii acestei străvechi mânăstiri, în luna martie 1990 s-a

constituit, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Societatea „Vodiţa”,

având binecuvântarea vrednicului de pomenire Nestor Vornicescu,

Mitropolitul de atunci al Olteniei.

La propunerea acestei fundaţii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoze Române

a aprobat, în şedinţa din luna ianuarie 1991, reînfiinţarea Mânăstirii Vodiţa,

ca mânăstire de călugări cu viaţă de obşte.

76

Page 77: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

În perioada 1991-1995 s-a construit aici un impunător corp de chilii, în

care se mai află stăreţia şi trapeza mânăstirii.

De asemenea, în anul 1995 a început execuţia unei frumoase bisericide

lemn, la realizarea ăreia au fost preluate şi unele elemente din stilul

tradiţional maramureşan.

În prezent, noua biserică este terminată şi a fost sfinţită la data de 29 iulie

2001 de către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul.

Începând din anul 1997 stareţ al Mânăstirii Vodiţa este P.C. Protos.

Ioanichie Nicolaiescu. (poza 25 si 26)

Zonă turistică importantă, în apropierea mănăstirii se află lacul de

acumulare, hidrocentrala Porţile de Fier şi Defileul Dunării.

SFÂNTA MĂNĂSTIRE GURA MOTRULUI – judeţul Mehedinţi

(poza 27)

Mânăstirea Gura Motrului, una din marile mânăstiri ale Olteniei, a

cărei origine stă ascunsă în negura vremilor, este situată în extremitatea de

răsărit a judeţului Mehedinţi, 40°54’ latitudine nordică şi 23°45’ latitudine

estică, aproape de hotarul comun cu judeţele Dolj şi Gorj. Mânăstirea este

aşezată pe malul drept al Motrului, aproape de confluenţa lui cu Jiul, de

unde a luat şi  numele, la o distanţă de circa 1 km de drumul naţional DN6,

Bucureşti - Drobeta Turnu Severin – Timişoara (E70), pe tronsonul cuprins

între Filiaşi şi Strehaia. Mânăstirea se înalţă pe un deal de aproximativ 20

m deasupra Motrului, predominând pe o mare întindere atât valea Motrului

cât şi valea Jiului.

77

Page 78: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Aşezată într-o pitorească zonă colinară, la vărsarea Motrului în Jiu,

Sfânta Mânăstire Gura-Motrului beneficiază de un statut aparte printre

celelalte mânăstiri oltene, având un clar şi distins certificat de naştere

voievodal.

Ctitorie a familiei Brâncoveanu, aşezată în comuna cu acelaşi nume,

biserica a fost începută de Jupân Preda Brâncoveanu Vel Vornic (1653) şi

zugrăvită de Sf. Constantin Brâncoveanu (1705), după cum arată pisania

sculptată în piatră aflată deasupra uşii de la intrarea în biserică.

Dar biserica are rădăcini mai vechi, căci în cartea “Slujba şi

Paraclisul Sfântului Nicodim Sfinţitul” este atestată încă în timpul vieţii

Sfântului, fiind zidită după Sfânta Mânăstire Vodiţa.

Pe poarta de la intrare se află o inscripţie în care se spune că “Această

poartă s-a ferecat cu toată cheltuiala Cuviosului Kir Stefan” care era stareţ

al acestei Sfinte Mânăstiri în 1712.

Pe turlă este o altă inscripţie “1841. Eufrosin Arhimandritul Motreanul”.

După 147 de ani de la zugrăveala cea dintâi, mânăstirea a fost

reparată după cum scrie pisania de la intrarea în pridvor, de către Barbu D.

Ştirbei: “Prinţul stăpânitor a toată Ţara Românească” şi Cuvioşia Sa

Arhimandritul Eufrosin Poteca, egumenul mânăstirii (1852), zugrav fiind

Niţă Stoienescu.arhimandritul Eufrosin Poteca, egumenul acestei sfinte

mânăstiri între 1841-1858, a fost unul dintre cei mai luminaţi preoţi şi

cărturari ai vremii sale, înflăcărat luptător pentru şcoala şi biserica

românească.

78

Page 79: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Mănăstirea găzduieşte în prezent un muzeu cu obiecte religioase: colecţii

de icoane pe lemn, carte veche şi obiecte de cult cu valoare istorică şi

artistică, multe dintre ele fiind donate de Constantin Brâncoveanu.

Prin măreţia ei arhitecturală, dar şi prin discreţia şi smerenia aşezării ei, Sf.

Mânăstire Gura-Motrului impresionează vizitatorii.

În prezent, se fac lucrări de consolidare a bisericii şi a casei

brâncoveneşti.

Are posibilităşi de cazare doar pentru pelerini.

4. Concluzii

Sfintele monastiri şi schituri au fost pentru drumeţi şi cercetători locuri de odihnă şi reculegere sau locuri de refugiu în vremuri de grea cumpănă. Între zidurile lor s-au adăpostit cei rătăciţi de turmă, cei ce nu s-au mai împăcat cu viaţa lumească. Acolo, în umbra zidurilor, au crescut şi s-au format mitropoliţii, episcopii şi mai ales preoţii care au ştiut să păstreze în sufletele oamenilor credinţa în Dumnezeu, credinţa care a format temelia de nezdruncinat a Neamului românesc.

Acolo, între zidurile sfintelor monastiri, s-a pus temelia învăţăturii şi tot acolo au fost crescuţi, luminaţi şi formaţi sufleteşte prin Sfânta Învăţătură, feciorii de boieri şi chiar viitori Domni.

În teascurile tiparniţelor mânuite de călugări simpli ca viaţă, luminaţi la minte şi pătrunşi de credinţă şi dragoste de ţară s-a plămădit şi format limba unitară a singurului Neam din Europa cu aceeaşi limbă populară şi literară fără dialecte, dovadă că până în zilele noastre românii se înţeleg între ei cu toate că o soartă vitregă i-a ţinut răzleţiţi.

Sfintele schituri şi monastiri cu bisericuţele lor de lemn sau de zid, durate de ctitori cu gândul la cele sfinte, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, sunt mărturii nepieritoare păstrate cu evlavie până azi de cei hărăziţi să-şi treacă viaţa sub acoperământul lor.

79

Page 80: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Poza 1 poza 2

80

Page 81: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Poza 3 si 4

poza 5

poza 6 poza 14

81

Page 82: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

poza 7

poza 8

poza 9

poza 10

82

Page 83: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

Coloana Infinitului Masa Tăcerii Poarta Sărutului

poza 11 poza 12 poza 13

poza 15

poza 16

83

Page 84: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

poza 17

poza 18

poza 19

84

Page 85: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

poza 20

poza 22 poza 21

85

Page 86: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

poza 24

Vodiţa. Ruinele primei mânăstiri construite

de Nicodim în Ţara Românescă

86

Page 87: Turism La Manastirile Din Nordul Olteniei

poza 25 poza 26

poza 27

Biserica Mânăstirii Gura Motrului

87