Turismul rural în Subcarpaţii Buzăului - Laurenţiu DINU Carte

UNIUNEA EUROPEANĂ G U V E R N U L R O M Ă N I E I MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

F o n d u l S o c i a l E u r o p e a n POS DRU 2007-2013

I n s t r u m e n t e S t r u c t u r a l e 2007 - 2013

OIPOSDRU Universitatea din Bucureşti

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii

economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5 – „Programe doctorale şi postdoctorale în

sprijinul cercetării”

Numărul de identificare al contractului: POSDRU /88/1.5/S/ 61150

Titlul proiectului: „Studii doctorale în domeniul ştiinţelor vieţii şi pământului”

TURISMUL RURAL ÎN

SUBCARPAŢII BUZĂULUI

Laurenţiu-Marius DINU

Editura Estfalia

Bucureşti

2012

Laurenţiu- Marius DINU

2

Editura EstFalia este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

din Învăţământul Superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi

Tineretului pentru editare de carte ştiinţifică.

- Editura este acreditată CNCSIS începând cu ianuarie 2007.

- Acreditarea este actualizată pâna în 31 decembrie 2012;

Cod C.N.C.S.I.S. 294. nr. crt. 130/35

© 2012 Editura EstFalia Bucureşti

Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate editurii. Folosirea

integrală sau parţială a conţinutului fără trimiterea la sursă constituie

contrafacere şi este interzisă.

ISBN 978-606-8284-40-8

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DINU, LAURENŢIU MARIUS Turismul rural în Subcarpaţii Buzăului / Laurenţiu-Marius Dinu. -

Bucureşti : Estfalia, 2012

ISBN 978-606-8284-40-8

338.48(498)(23 Subcarpaţii Buzăului)

796.5(498)(23 Subcarpaţii Buzăului)

Turismul rural în Subcarpaţii Buzăului

3

„Nimic nu est mai folositor decât studiul geografiei spre a deştepta

sănătoasa judecată a omului”

Immanuel Kant (1724-1804)


4


5

CUPRINS

1. Introducere.............................................................................................................. 4

2. Probleme teoretice şi metodologice privind turismul rural şi agroturismul... 5

3. Obiectivele şi structura studiului......................................................................... 17

4. Factori şi resurse naturale în dezvoltarea turismului rural............................. 24

5. Factori şi resurse antropice în dezvoltarea turismului rural........................... 35

6. Infrastructura turistică, tipuri de turism şi circulaţie turistică....................... 49

7. Analiza SWOT şi prognoza dezvoltării turismului rural................................. 66

8. Evaluarea potenţialului turistic sub formă de punctaj..................................... 72

9. Studiu de caz......................................................................................................... 79

10. Concluzii................................................................................................................ 88

Bibliografie

CONTENT

1. Introduction............................................................................................................ 4

2. Theoretical and methodological issues concerning rural agrotourism........... 5

3. Objectives and study............................................................................................. 17

4. Factors and natural resources in rural tourism development.......................... 24

5. Factors and human resources in rural tourism................................................. 35

6. Tourism infrastructure, types of tourism and touristic movement.................. 49

7. SWOT analysis and forecast of rural tourism development............................ 66

8. Potential tourism assessment in the form of score............................................ 72

9. Case study.............................................................................................................. 79

10. Conclusions........................................................................................................... 88

Bibliography


6


7

1. INTRODUCERE

Înzestrată cu un potenţial turistic de excepţie, bucurându-se de o climă

favorabilă practicării turismului cu o floră şi o faună bogată, cu numeroase

monumente istorice, de artă şi arhitectură, zonă subcarpatică buzoiană poate

satisface prin turismul balnear, cultural etc, cerinţele unor segmente

importante ale cererii turistice interne şi internaţionale. Varietatea şi bogăţia

resurselor turistice naturale şi antropice conferă acestei zone mari

disponibilităţi pentru turism. Prezenţa unor fenomene unice în ţară - Vulcanii

Noroioşi, fenomenele de endocarst din Platoul Meledic, - prezenţa apelor

minerale care constituie baza dezvoltării staţiunii balneo-climaterice Sărata

Monteoru, bogată în locuri istorice - situri şi cetăţi dacice, biserici şi

mănăstiri, zona subcarpatică buzoiană se înscrie printre cele mai atractive

zone ale ţării noastre. Dacă la acestea se mai adaugă multe din realizările

economice şi sociale de mare interes pentru orice vizitator precum şi bogăţia

sufletească a oamenilor acestor locuri recunoscuţi pentru ospitalitatea lor,

putem afirma că zona Subcarpaţilor Buzăului îşi poate croi cu succes un

drum spre un loc de frunte printre zonele turistice româneşti.

O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici şi

modernizarea bazei tehnico - materiale care face posibilă exploatarea acestor

resurse, sunt factori importanţi pentru relansarea turismului în această zonă.

Tocmai de aceea, lucrarea de faţă îşi propune să realizeze în mod obiectiv o

evaluare a potenţialului turistic din această zonă analizând şi modalităţile de

valorificare ale acestui potenţial.


8


9

2. PROBLEME TEORETICE ŞI METODOLOGICE PRIVIND

TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

Din ce în ce mai agreat şi solicitat pe piaţa turistică, turismul rural este

tratat ca o formă aparte de turism, ce se deosebeşte fundamental de turismul

clasic, care se desfăşoară de regulă în mediul urban şi are la bază hotelul şi

restaurantul.

O mare majoritate a teoreticienilor din sfera turismului, acceptă o

împărţire a activităţilor turistice după locul în care acesta se desfăşoară. În

conformitate cu aceasta turismul din afara sferei oraşelor poate fi şi este

considerat turism rural, el practicându-se în lumea satului. Deşi se desfăşoară

în spaţiul rural, turismul rural şi agroturismul sunt două concepte care pentru

unii autori reprezintă acelaşi lucru iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite

(tabelul 1).

Tabelul 1. Definiţiile conceptelor de: turism, turism rural si agroturism

Autor Hunziker

W., 1940

Cândea

Melinda, 2001 Alecu I. N., 2006

D

efin

iţia

,,Turismul

reprezintă

ansamblul relaţiilor

si fenomenelor ce

rezultă din

deplasarea si

sejurul persoanelor,

în afara locului de

resedinţă, atât timp

cât sejurul si

deplasarea nu sunt

motivate pe o

stabilire

permanentă sau o

activitate oarecare.”

,,Agroturismul

reprezintă acţiunea de

deplasare a unei

persoane într-o

localitate rurală

nepoluată, pitorească,

având un specific

agrar, finalizată prin

sederea pentru o

perioadă de cel puţin

24 de ore într-o

gospodărie ţărănească,

consu-mul de produse

locale ali-mentare si

nealimentare si

coabitarea, observaţia,

asisten-ţa şi

coparticiparea în co-

munitatea socială

locală, prin respectarea

normelor ce fac

posibilă întreaga

acţiune.”

,,Turismul rural

este o formă particulară

de turism, cuprinzând

atât activitatea turistică

propriu-zisă (cazare,

pensiune, circulaţie

turistică, derularea

programelor, prestarea

serviciilor de bază si

suplimentare), cât si

activitatea economică,

de regulă agricolă,

practicată de gazdele

turistilor (activităţi

productive de pre-

lucrare a produselor

agricole în gospodărie si

de comercializare a

acestora către turisti sau

prin reţele comerciale),

precum si modul de

petrecere a timpului

liber.”


10

Agroturismul şi turismul rural sunt activităţi economice complexe cu o

largă sferă de cuprindere care pun în evidenţă printr-un mecanism propriu

circulaţia turistică.

Fie că este numit turism rural sau agroturism acest tip de turism trebuie

înţeles ca un pachet de servicii socio-culturale, sportive şi activităţi specifice

mediului geografic puse la dispoziţia turistului, având în vedere ca aceasta să

se desfăşoare în condiţiile unor investiţii individuale şi de conservare a

naturii.

Definiţia fundamentală a agroturismului trebuie să pornească de la

necesitatea găsirii de soluţii pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii

veniturilor prin valorificarea potenţialului economic al acestora, dezvoltând

servicii de găzduire şi de valorificarea produselor proprii şi locale. Din punct

de vedere al spaţiului de cazare, al asigurării bazei materiale agroturismul

poate fi văzut ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare

existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat special pentru primirea

de oaspeţi, care poate deveni o ofertă fermă pentru dezvoltarea turismului.

Din punct de vedere al activităţii care gravitează în jurul activităţilor

ţărăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii

oferite de gospodăria ţărănească spre consumul persoanelor care pe o

perioadă determinată vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă, agrement. Turismul rural este o îmbinare a activităţilor agricole cu serviciile

turistice în interiorul unei gospodării agricole sau ferme, ce constituie o

soluţie complementară de suplimentare a veniturilor din agricultură, cu

efecte pozitive atât de natură economică cât şi socială, ce presupune

contactul turistului cu activităţile gospodăreşti, şi asigurarea parţială a hranei

din produse locale.

Turismul rural îşi desfăşoară activitatea de asemenea în mediul rural,

dar are o sferă de cuprindere mult mai mare decât a agroturismului,

dispunând de o structură funcţională de servicii şi cazare eterogenă. Turismul

rural acoperă activităţi turistice apărute şi conduse de către locuitorii

autohtoni, aceste activităţi având un caracter permanent, şi sunt bazate pe

trăsăturile mediului natural şi uman specifice zonei respective.

Înţelegând turismul rural şi agroturismul în aceşti termeni, provoacă

orăşeanului tendinţa de reîntoarcere spre natură, autentic, spre realitatea pură

a vieţii şi în acelaşi timp definim diferenţele ce separă net turismul rural de

turismul clasic.


11

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format odată cu

evoluţia sa iar aspectele fiind considerate a fi definitorii au variat în funcţie

de optica profesională a celor care îşi exprimau opiniile. Aceste puncte de

vedere caracterizează semnificativ turismul ca fiind deopotrivă, fenomen

economic cu implicaţii asupra oamenilor, dându-le senzaţia de libertate în

timpul vacanţelor, într-un spaţiu în care relieful şi clima sunt favorabile.

Definiţia dată de Academia de Turism în 1953 porneşte de la valoarea

lingvistică a cuvântului: ”turismul este termenul care se aplică la călătoria de

agrement, ansamblul activităţilor umane, puse în funcţiune pentru realizarea

acestor categorii de călătorii, industrie care contribuie la satisfacerea

necesităţilor turistului ...” ,turismul se diferenţiază de simpla călătorie, prin

faptul că persoana care călătoreşte pe de o parte are alegerea liberă a

destinaţiei şi pe de altă parte scopul ei este de a-şi satisface o plăcere.

Aceste elemente definesc turismul clasic, dar regăsim aici şi atribute

specifice turismului rural. Cu toate acestea între cele două forme de turism

există diferenţe notabile. Esenţială este aceea care denumeşte agroturismul

un „turism diferit” (tourisme differente-L.A. Devoi) şi pe care îl defineşte ca

un gen de turism în care clientul este “ găzduit în casa gazdei “ sale sau în

vecinătate şi beneficiază eventual şi de alte servicii şi instalaţii oferite în

cadrul exploataţiei.

Se pare că în epoca contemporană asistăm la un fenomen de ,,retro” în

aproape toate domeniile de activitate. În turism se face simţit un astfel de

fenomen. Retromania în turismul mondial dar şi în cel românesc, îmbracă

forma reîntoarcerii la natură, la lumea satului şi la alimentele cât mai puţin

elaborate, la valorile culturale ale ruralului, la viaţa sa tihnită, la liniştea

nopţii, limpezimea izvorului, parfumul florilor din fânul proaspăt cosit şi

multe alte care par, mai ales pentru omul modern, mai ales citadin scoase din

cartea de poveşti a copilăriei.

Toate acestea poartă numele de turism rural, agroturism, ecoturism,

turism verde etc. Sub o denumire sau alta această formă de turism a cunoscut

un interes crescând din partea clientului, ducând totodată la o creştere a

cererii turistice, ceea ce este determinant pentru prestatorii de servicii

turistice, pentru administraţia locală, pentru colectivităţile locale şi nu în

ultimul rând pentru locuitorii satului deschizându-le acestora o nouă

perspectivă economică şi socială.


12

Turismul rural şi agroturismul sunt considerate activităţi alternative ce

au avut impact şi care vor continua să se dezvolte în spaţiul rural românesc

datorită frumuseţii peisajelor, a unei părţi substanţiale a teritoriului rural ce

se pastrează în stare seminaturală şi a păstrării unor importante tradiţii şi

obiceiuri.

Evoluţia turismului rural este diferenţiată şi în funcţie de aria

geografică unde se desfăşoară această activitate, şi anume: câmpie, deal,

munte. Spaţiul rural deţine un potenţial ridicat în ceea ce priveşte practicarea

activităţilor turistice ce au la bază tradiţiile şi biodiversitatea care au fost bine

conservate în timp. De asemenea, putem valorifica în scop turistic

practicarea agriculturii ecologice care deserveste atât activitatea de turism

rural şi agroturism, cât şi protecţia mediului.

Problemele cel mai des intâlnite în mediul rural sunt cele legate de

slaba dezvoltare a infrastructurii în general şi cea de acces la zonele turistice,

în special. Alte probleme sunt legate de faptul ca există un numar redus de

trasee turistice, de locuri de popas, de campare sau refugii amenajate, un

numar mic de centre de informare turistică, de locuri de recreere,

divertisment, de practicare a diverselor sporturi în mediul rural.

Actorii implicaţi în acest moment în domeniul turismului rural, de

altfel într-un numar destul de mic, nu pot realiza o campanie intensă de

promovare a serviciilor pe care le pot pune la dispoziţia turiştilor. Iar la nivel

naţional s-a realizat o slabă mediatizare a patrimoniului cultural, peisagistic,

a diverselor trasee turistice etc.

Prin această măsură vor fi sprijinite activităţi turistice şi agroturistice

care au ca scop creşterea atractivităţii zonei, crearea de noi locuri de muncă,

dezvoltarea, marketingul serviciilor şi al infrastructurii turistice la scară

mică.

Satul turistic redă specificitatea şi originalitatea etno-folclorică locală

sau zonală a ţării şi de aceea trebuie sã fie promovat ca produs turistic global.

Este corect ca promovarea satelor turistice să fie făcută menţionând peisajul

etnografic sau zona etnografică şi nu judeţul.

Turismul rural constituie o şansă pentru zonele defavorizate, prin

crearea unui sistem de servicii care includ şi oferta de produse autohtone ce

duc la noi surse de venituri, (fig. 1). Prin dezvoltarea acestuia, se stopează

exodul populaţiei săteşti spre oraş, se va îmbunătăţi infrastructura

(drumurile, comunicaţiile etc.), va creşte confortul la cazare şi se vor


13

valorifica pe plan local produsele autohtone (artizanat, legume, fructe,

lactate, vinuri, preparate din carne etc.).

Un rol important în practicarea unui turism rural durabil îl constituie

formarea şi pregătirea ţăranului, care să desfăşoare activităţi turistice dar în

acelaşi timp să protejeze patrimoniul etnografic:

- protejarea şi conservarea specificului etnografic. Ţăranul trebuie

instruit să-şi amenajeze cel puţin o cameră în mod tradiţional, fără să

folosească elemente din alte peisaje sau zone etnografice. Meşterii locali

trebuiesc încurajaţi să-şi deschidă centre meşteşugăreşti în care să-şi vândă o

parte din produsele lor şi să ofere posibilitatea turistului să vadă şi să

cunoască tehnica de realizare a produselor.

- modalităţi de valorificare turistică a potenţialului etnografic. Turistul,

în funcţie de sejurul pentru care a optat, trebuie să viziteze şi să cunoască

toate obiectivele importatnte ale zonei.

Figura 1. Sursele potenţiale de venit ale gospodăriilor din mediul rural

În acest caz, ţăranului îi revine rolul de-ai oferi un itinerariu care să

cuprindă pe lângă vizitarea unor muzee, elemente ale cadrului natural, situri

arheologice ş.a. şi elemente ale patrimoniului etnografic: gospodăriile având

o arhitectură tradiţională, centre meşteşugăreşti ş.a. Benefică este implicarea

şi participarea turistului la diferite sărbători şi obiceiuri, nedei, târguri ş.a.

- crearea unor obiective turistice: muzee etnografice săteşti, care să

intre în administraţia primăriei. Ele vor reda specificul etnografic al satului

respectiv. Va trebui realizată o broşură care să conţină o caracterizare

geografică şi etnografică a acestuia, realizată de către intelectualii satului. Pe


14

cât posibil această broşură va trebui să fie însoţită de casete audio, video şi

CD care să conţină muzică populară locală, anumite obiceiuri şi sărbători,

meşteşuguri locale ş.a.

Cursurile de formarea a ţăranilor trebuiesc făcute de către specialişti

din domeniul economiei, geografiei, etnografiei ş.a., dar trebuiesc implicaţi

şi intelectuali locali pentru o mai bună informare a populaţiei rurale.

Crearea unui cadru legislativ şi instituţional (consultând specialiştii)

care să protejeze patrimoniul etnografic. Va trebui revizuită Ordonanţa

Guvernului din 24 august 1994 în care termenii de pensiune turistică şi fermă

agroturistică să fie corect definiţi: să apară termenul de gospodărie, nu

locuinţă, să apară sursa alimentelor (din surse proprii şi locale), să figureze

un număr rezonabil de camere (maxim 10 camere).

De asemenea, va trebui să apară obligativitatea ca ţăranul să-şi

amenajeze în mod tradiţional (să fie în conformitate cu specificul local, nu să

folosească kitchuri) cel puţin o cameră iar turişti să fie informaţi despre

specificul etnografic (să cunoască nu numai bucătăria tradiţională locală, ci

şi anumite obiceiuri, ocupaţii şi meşteşuguri ş.a.).

Inevitabil, după modul cum au evoluat aşezările rurale în ultimul secol,

satul tradiţional va dispare în scurt timp. Sarcina noastră este să încercăm să

“artificializăm” acest patrimoniu etnografic, prin crearea acestor muzee

etnografice săteşti. Rămâne de văzut dacă aceste sate turistice vor mai fi

peste 20 de ani aşezări rurale sau vor deveni mici orăşele şi dacă vom şti să-i

învăţăm şi pe ţărani cât de important este să protejăm acestă bogăţie a

noastră (cultura populară).

Nu există nici o îndoială că turismul rural sau agroturismul este mult

mai convenabil şi mult mai acceptabil pentru o mare parte a populaţiei care

beneficiază de venituri mai reduse, faţă de turismul clasic care presupune o

cheltuială mai mare.

Climatul şi peisajele, etnografia şi folclorul, ceramica, artizanatul,

fondul cinegetic şi piscicol alături de alte elemente specifice mediului rural

face ca aşezările rurale să dispună de multe posibilităţi de dezvoltare a

turismului rural.

Principalele obiective strategice în dezvoltarea acestei forme de turism

sunt:


15

stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural spre oraşele din

apropierea zonei montane şi stimularea revenirii, pentru a nu

descentraliza astfel fondul etnografic şi local;

asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural pentru

localnici şi turişti;

conservarea şi protecţia mediului rural şi a tradiţiilor, obiceiurilor ca

factor de atracţie al populaţiei autohtone şi turiştilor străini spre satele

din zona montană sau depresionară;

Este destul de important să amintim aici şi motivaţiile individului, care

îl determină să prefere această formă de turism. Printre acestea se numără:

reîntoarcerea la natura nemodificată – motivaţie valabilă pentru toate

categoriile de indivizi, ce demonstrează că, omul modern nu se poate

rupe de cadrul originar de viaţă;

cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă

specifice zonelor rurale – dintre care se desprind familia de tip

patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric

etc.;

cunoaşterea, înţelegerea, inventarea şi elaborarea contactului

nemijlocit cu piese ale tezaurului istoric, ale folclorului, ocupaţiilor

tradiţionale şi obiceiurilor populare;

motivaţii estetice – ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate,

armonie, naturaleţe etc.;

curiozitate – satisfăcută prin informaţii asupra ospitalităţii populare,

obiceiurilor gastronomice, artizanatului, ritualurilor săteşti;

odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi

terapia ocupaţională;

sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile.

De-a lungul anilor, elementele folclorice şi etnografice prin

originalitatea şi varietatea lor au trezit un interes deosebit turiştilor străini şi

români. Satul românesc recunoaşte specificitatea turismului rural şi

agroturismului în funcţie de interesele care se manifestă la un moment dat.

În România odată cu procesele de descentralizare, rolul statului a fost

preluat de administraţia locală şi regională. În politicile de dezvoltare rurală

rămân de determinat direcţiile strategiei de dezvoltare turistică, activitate ce

ar urma să aducă beneficii atât întreprinzătorilor cât şi comunităţilor rurale,

locale şi regionale.


16

Fiecare zonă geografică a României se prezintă ca un sistem teritorial

de activitate socio-economică care defineşte un spaţiu culturalizat şi care se

diferenţiază corespunzător fizionomiei şi funcţionalităţii specifice, fiecărei

zone reprezentând cadrul optim de valorificare a condiţiilor naturale prin

activităţi desfăşurate în cadrul acestuia.

Turismul rural integrat în strategiile de dezvoltare rurală ar rezolva

probleme economico-sociale vizând:

reducerea migraţiei populaţiei din zona de munte sau din alte regiuni

geografice unde există condiţii pentru practicarea turismului rural şi /

sau agroturismului;

asigurarea unei dezvoltări durabile capabilă să ofere un nivel de viaţă

comparabil cu cel din zona de şes;

valorificarea complexă a resurselor naturale, producerea unor bunuri

specifice cu marcă locală;

diversificarea ocupaţională a populaţiei rurale, îndeosebi cea tânără;

păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradiţiilor populare şi

a arhitecturii locale;

conservarea şi protecţia patrimoniului natural şi cel cultural-istoric al

zonei de interes;

protecţia mediului şi combaterea tuturor factorilor de poluare.

În decursul timpului, spaţiul rural a fost delimitat şi clasificat în funcţie

de criterii diferite, precum: densitatea populaţiei, mărimea demografică a

aşezărilor umane, structura socio-profesională, orientarea producţiei,

coeziunea generală a comunităţilor rurale, gradul de instituţionalizare a

funcţiilor lor, distanţa faţă de oraş şi caracterul funcţiilor pe care le

îndeplineşte faţă de alte comunităţi. (dupa: Mitrache, S Dezvoltarea

economiei rurale în zona colinară pe exemplul Depresiunii Pătârlagele,

Bucureşti 2007)

Spaţiul rural poate fi caracterizat printr-o serie de elemente care îi

conferă individualitate, autenticitate, specificitate şi care îl diferenţiază de cel

urban prin câteva caracteristici esenţiale: activităţile agricole ocupă de regulă

cele mai întinse zone, este preponderent un spaţiu de producţie, în care

activităţile sectorului primar au o pondere destul de ridicată din punct de

vedere economic.

Introducerea conceptului de dezvoltare a spaţiului rural este strâns

legată de programele şi proiectele Uniunii Europene. Analiza politicii de


17

dezvoltare rurală evidenţiază faptul că, până în 1997 acest concept a fost

utilizat în special în cercetarea ştiinţifică. Preocupările legate de dezvoltarea

rurală s-au accentuat după 1998, fiind datorate, pe de o parte necesităţii de

aliniere la cadrul legislativ, cunoscut sub numele de "acquis communautaire"

şi pe de alta, eforturilor organizaţiilor internaţionale.

Dezvoltarea durabilă este rezultatul unui îndelungat proces de reflecţii,

apărute în urma negocierilor purtate în cadrul ONU. Pas cu pas s-a desprins o

definiţie comun acceptată. Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării a

definit dezvoltarea durabilă ca fiind:" un proces de schimbări prin care

exploatarea resurselor, orientarea investiţiilor, schimbările tehnice şi

instituţionale sunt în armonie şi întăresc potenţialul actual şi viitor al

satisfaceri nevoilor oamenilor". (**** Comisia Mondială asupra Mediului si

Dezvoltarii, 1988, pag. 10)

Punctul de plecare în formularea conceptului de dezvoltare durabilă îl

constituie Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a ONU,

cunoscut sub numele de Raportul Brundtland, în care se consemnează ideea

potrivit căreia "umanitatea are capacitatea de a realiza o dezvoltare

durabilă, de a garanta satisfacerea necesitaţilor actuale, fără a compromite

capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile

necesităţi".(***Declaraţia de la Johannerburg privind Dezvoltarea

Durabilă, 2002)

Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural este un concept relativ nou care a

fost supus atenţiei specialiştilor şi politicienilor din întreaga lume, generat de

necesitatea rezolvării multiplelor probleme globale ale omenirii, provocate

printre alte cauze şi de utilizarea unui mod tehnic şi tehnologic de producţie

perimat, bazat pe consumul iraţional de resurse, poluare şi dezechilibre

profunde în ecosisteme. (dupa: Sachs Ignacz, op. cit, 1994).

Aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă în spaţiul rural nu

înseamnă numai o realiniere a forţelor economice şi politice la nivel naţional

şi internaţional, ci şi o schimbare fundamentală a relaţiilor omului cu mediul

său natural, (fig. 2).

Conceptul de dezvoltare rurală durabilă este intim legat de cel al

calităţii vieţii oamenilor din mediul rural şi include realizarea celor trei

deziderate necesare: bunăstare economică, stabilitate socială şi protecţia

mediului. De asemenea, calitatea vieţii nu poate fi dată de nici una dintre

cele trei componente luate separat. În practica dezvoltarea rurală înseamnă


18

acel model de evoluţie care aduce beneficii majore generaţiilor actuale fără

însă a prejudicia calitatea vieţii generaţiilor viitoare.

Figura 2. Conceptul de dezvoltare în spaţiul rural

Conceptul de dezvoltare rurală durabilă este intim legat de cel al

calităţii vieţii oamenilor din mediul rural şi include realizarea celor trei

deziderate necesare: bunăstare economică, stabilitate socială şi protecţia

mediului. De asemenea, calitatea vieţii nu poate fi dată de nici una dintre

cele trei componente luate separat. În practica dezvoltarea rurală înseamnă

acel model de evoluţie care aduce beneficii majore generaţiilor actuale fără

însă a prejudicia calitatea vieţii generaţiilor viitoare.

Turismul rural, în ţara noastră, s-a practicat din totdeauna dar spontan,

sporadic, întâmplător si mai ales neorganizat. Forma sa cea mai frecvent

întâlnită începând din anii 1920-1930 o reprezintă cazarea la cetăteni a

vizitatorilor ocazionali ai unei asezări rurale.

Primele încercări de turism rural organizat s-au realizat în anii 1967-

1968 pentru grupuri deturisti aflati pe litoralul românesc al Mării Negre. Se

pare că a fost un început promitător pentru că în anul 1972 Ministerul

Turismului a trecut la identificarea si selectarea unor localităti rurale

reprezentative pentru satele românesti, ce urmau a fi lansate în turism. În

urma acestor studii s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern si

international cca. 118 localităti rurale. Din 1973 s-au declarat experimental

sate de interes turistic următoarele 14 localităti rurale: Leresti (Arges), Rucăr

(Arges), Fundata şi Sirmea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj),

Murighiol şi Crişan (Tulcea), Racos (Timis), Sfântu Gheorghe (Tulcea),


19

Bogdan Vodă (Maramures), Vatra Moldovei (Suceava), Poiana Sărată

(Bacău) si Vaideeni (Vâlcea).

În anul 1974 a fost interzisă cazarea turistilor străini în locuinţele

particulare. O bresă s-a creat totusi, printr-o notă care permitea acest lucru

numai în satele Leresti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan. Scurta perioadă

de oficializare a agroturismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de

turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. După anul 1990

interesul pentru turismul rural a renăscut.

Iau naştere o serie de asociaţii şi organisme care-şi propun dezvoltarea

turismului rural. Între acestea cităm: Federaţia Română pentru Dezvoltare

Montană (1990), Agenţia Română pentru Agroturism (1995) şi Asociaţia

Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural (1994) care mai este

cunoscută şi sub denumirea de ANTREC. Preocupări din ce în ce mai

concrete au manifestat şi Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi

Sporturilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi însuşi Guvernul

României. Ca urmare a acestor preocupări, a apărut Legea nr. 145/1994

privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural din zona

montană, Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre. Prin Ordonanţa nr. 62/1994

şi Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 s-au stabilit normele şi

criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice.

Deşi eforturi au fost făcute, totuşi turismul rural se dezvoltă greu, fără

a reuşi nici pe departe să pună în valoare întregul potenţial pe care îl are ţara

noastră. În perspectivă se impune o strategie diferenţiată, identificând

capacităţi şi structuri de primire tradiţionale şi moderne pentru turismul

naţional şi internaţional.

Considerăm că trebuie pus accent mai mare pe:

- Etalarea produselor gastronomice populare;

- Agrement şi animaţie specifice zonelor săteşti;

- Transport cu mijloace tradiţionale;

- Pelerinaje către lăcaşuri de cult consacrate ;

- Vizitarea atelierelor meşteşugăreşti artizanale.

Turismul rural este unul din segmentele în continuă dezvoltare în

România. Agenţiile de turism au început să vândă din ce în ce mai mult

pensiunile rurale. Din păcate, deşi colaborarea dintre ANAT şi ANTREC

(Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural) este bună,

colaborarea dintre agenţiile de turism şi pensiuni lasă încă de dorit. Motivele


20

invocate de touroperatori: pensiunile «fură» clienţii, chemându-i să vină apoi

direct, uitând că o agenţie poate asigura un flux permanent de turişti, lipsa de

fiscalizare a unor pensiuni.

Acestea emit greu facturi, care sunt absolut necesare agenţiilor de

turism. În plus, pensiunile nu oferă tarife speciale agenţiilor, care să poată

pune şi un comision şi apoi să vândă pensiunea sub preţul de recepţie, aşa

cum este normal. În ultimii ani, au fost ridicate numeroase agropensiuni.

Multe dintre ele aşteaptă ca un turist să le treacă pragul, măcar din când în

când. Totuşi, lucrurile ar putea merge mai bine şi pentru proprietari şi pentru

agenţiile de turism dacă ar reuşi să colaboreze.

În România, turismul rural rămâne încă o activitate aflată la început de

drum. Nici agenţiile de turism nu se străduiesc foarte mult să promoveze

turismul rural, dar nici proprietarii de agropensiuni nu sunt dispuşi să

investească în promovare. Cei care o fac, aleg să plătească pentru crearea şi

dezvoltarea unui site. Dacă li se cere însă să furnizeze materiale prin

intermediul poştei electronice, răspund sincer că nu ştiu să folosească acest

serviciu, aşa cum am constatat si noi pe teren . La fel, mulţi dintre ei nu au

fax, aşa că materiale informative pot fi trimise doar prin faxul unei unităţi

poştale, aflată la câţiva kilometri distanţă.

Mulţi dintre proprietarii de agropensiuni se aşteaptă ca, deveniţi

membri ai unei asociaţii şi plătitori ai unei contribuţii, să beneficieze de o

avalanşă de clienţi. Dificultatea nu este să construieşti o pensiune, ci să o faci

să fie profitabilă pe termen lung. Credem că mulţi, pur şi simplu au nimerit

în turism, pentru că au avut acces la finanţări şi au făcut o pensiune.

Construcţia de agropensiuni era până nu demult un sport naţional.

Contribuţia anuală pe care o plătesc proprietarii de pensiuni pentru a fi

membru ANTREC este de aproximativ 350 de lei. Dar, dincolo de

promovarea pe care o pot face agenţiile şi ANTREC prin intermediul unor

programe ca „Vacanţe la ţară”, de aspectul caselor şi de frumuseţea locurilor,

cel mai important lucru în turismul rural este omul. În turismul rural nu

contează luciul de pe balustradă. Sunt turişti care revin an de an în aceleaşi

locuri şi spun că nu îşi schimbă destinaţia pentru că, deşi nu aveau baie în

cameră, au dat peste oameni primitori.

Administratorii nu înţeleg că un turist are nevoie de un pachet de

servicii, care să includă activităţi diverse, şi nu doar de cazare şi mâncare. În

turismul rural, oamenii contează.


21

3. OBIECTIVELE ŞI STRUCTURA STUDIULUI

De ce este nevoie de un studiu geografic detaliat al potenţialului

turisitic din mediul rural al zonei subcarpatice buzoiene ? În vederea

valorificării potenţialului turistic natural şi antropic, printr-o serie de măsuri

care să crească gradul de atractivitate pentru investiţiile publice, private sau

mixte în dezvoltarea sectorului agroturistic.

Promovarea agroturimului în zona aferentă Subcarpaţilor Buzăului

poate oferi premise de dezvoltare a mediului rural, sub toate aspectele sale:

investiţiile în infrastructura de transport şi turistică creează noi locuri de

muncă conferind vitalitatea economiei locale.

Prin caracteristicile şi formele variate de relief ce conferă unicitate

spaţiului şi topoclimatul specific, propice unei stări de sanogeneză optime,

Subcarpaţii Buzăului constituie un obiectiv turistic deosebit pentru turişti şi o

prioritate în procesul de relansare a turismului românesc atat pe plan intern

cât mai ales pe plan internaţional.

Obiectivul, îl constituie cercetarea geografică în evaluarea potenţialului

turistic, posibilităţile de valorificare a zonei subcarpatice buzoiene în

perspectiva anumitor antreprenori din zonă sau din afară, dornici de a investi

din punct de vedere agroturistic în Subcarpaţii Buzăului şi nu în ultimul rând

elaborarea unei strategii de dezvoltare a zonei respective şi un model de

dezvoltare a turismului rural (fig. 3).

În urma întâlnirii cu reprezentanţii instituţiilor judeţene şi ai

principalilor actori implicaţi în dezvoltarea locală a rezultat posibilitatea

realizării în bune condiţii a turismului rural în Subcarpaţii Buzăului,

reprezentând şi o strategie de dezvoltare durabilă.

Figura 3. Obiectivul privind dezvoltarea turismului rural


22

Referitor la „localizarea arealului turistic studiat”, au fost incluse

rezultatele referitoare la poziţia geografică (fig. 4, 5), suprafaţă, limita,

împartirea administrativă bazate pe surse bibliografice, materiale cartografice

şi cercetarea din teren.Teritoriul analizat, schiţat în harta de mai jos, este

situat în Regiunea Sud-Est, în partea de N a judeţului Buzău. Din punct de

vedere geografic se află în zona de curbură a Carpaţilor Orientali, la

intersecţia drumurilor istorice ce leagă Muntenia, Transilvania şi Moldova.

Figura 4. Pozitia zonei de studiu în cadrul României

(Sursa datelor: Harta topografică a României,

scara 1:25.000, Ediţia a II-a, DTM, 1982)

Figura 5. Împărţirea administrativ-teritorială a arealului studiat


23

Ca elemente naturale, în cea mai mare parte a sa, zona studiată este

situată în unitatea Subcarpaţilor, subdiviziunea Subcarpaţilor Curburii, mai

exact în zona centrală a acestora numită Subcarpaţii Buzăului, după numele

arterei hidrografice principale. Pe o arie mai restrînsă, în partea nord-estică

este o zonă de contact cu Munţii Buzăului.

Din punct de vedere a geodiversităţii zona este foarte cunoscută pentru

Vulcanii noroioşi, chihlimbarul de la Colţi, sarea de la Meledic, Focul Viu,

izvoarele de petrol, relieful spectaculos cu “ziduri ale uriaşilor” sau “colţi de

piatră”, pentru peşterile în sare, alunecările de teren şi, nu în ultimul rând,

pentru peisajele domoale şi izvoarele sărate. Nu trebuie să fii specialist

pentru a putea admira spectacolul oferit de natură. Aceste fenomene fac parte

din geodiversitatea teritoriului şi constituie o mare bogăţie a zonei.

Ele vor fi punctul forte în activităţile de promovare, de educaţie,

cercetare şi de dezvoltare a turismului şi în construcţia infrastructurii

necesare: centre de vizitare, puncte de informare, locuri de popas, poteci de

descoperire, pensiuni, puncte de vânzare, centre de inchiriere echipamente şi

altele.

Geodiversitatea reprezintă totalitatea elementelor geologice şi

geomorfologice dintr-o zonă: rocile şi istoria formării lor, resturile fosile,

elementele structurale (falii, cutele sinclinale şi anticlinale), resursele

minerale, miscările tectonice (puse în evidenţă prin care rocile au fost

deformate), relieful şi solurile rezultate din interacţiunea elementelor

petrografice, structurale, erozionale şi biologice. Teritoriul are o structură

geologică extrem de complexă, spectaculoasă atât pentru specialişti cât şi

pentru nespecialişti. Rocile sedimentare întâlnite la suprafaţă acoperă o

istorie ce incepe acum mai bine de 70 de milioane de ani şi sunt o calăuză

foarte bună pentru evoluţia lanţului carpatic.

Cadrul administrativ al judeţului Buzău include în zona sa deluroasă

cea mai mare parte a Subcarpaţilor Buzăului încadraţi între Munţii Buzăului

la nord şi Câmpia Buzăului la sud, precum şi o parte din Subcarpaţii

Râmnicului şi ai Putnei respectiv Dealurile Budei şi parţial Dealul Căpăţâna.

În legătură cu poziţia lor la exteriorul curburii carpatice apar unele

caracteristicii de bază ale regiunii. Astfel, accentuarea pantei generale a

reliefului datorită mişcărilor tectonice valahice pe lângă structura diferită

litologia foarte variată pe suprafeţe restrânse a avut puternice implicaţii în


24

morfologia Subcarpaţilor Curburii, cu urmări în numeroase aspecte ale

peisajului fizico-geografic.

Poziţia sa în spaţiul foarte îngust dintre Carpaţi şi Dunăre a făcut ca, în

trecut, unele popoare migratoare să pătrundă pe văi în această regiune bine

locuită unde economia mixtă le oferea variate posibilităţi de trai, ceea ce

contribuie la explicarea existenţei a numeroase sate vechi la contactul

dealuri-munţi. Apropierea dintre cotul Carpaţilor şi al Dunării reduce mult

distanţa dintre Transilvania şi porturile dunărene, iar drumurile de pe văile

râurilor care traversează Carpaţii şi Subcarpaţii Curburii înlesnesc legăturile

dintre regiunile de dincolo de munţi şi cele de dincolo de Dunăre. De aceea,

acastă regiune a constituit secole de-a rândul şi locul de trecere sau de

stabilire a oierilor transilvăneni.

Factorul economic evidenţiază avantajele aşezării sale între regiuni cu

produse diferite, ceea ce contribuie la crearea şi stimularea schimburilor

îndeosebi pe direcţia NV-SE. Acest fapt se reflectă în traversarea ei de către

căile de comunicaţie Braşov-Buzău, precum şi prin cele de la sudul ei care

leagă Muntenia cu Moldova. Sectorul subcarpatic de pe teritorul Judeţului

Buzău identificat în mare parte cu Subcarpaţii Buzăului înglobează întregul

bazin subcarpatic al Buzăului; de aceea limitele acestuia se identifică pe tot

traseul lor cu cele ale bazinului râului. Limita dinspre munte.

Pătrunderea în zona subcarpatică a pintenului montan paleogen

Ivăneţu-Văleni către sud-vest şi a depresiunii sinclinale miocene Drajna-

Nehoiu din zona subcarpatică spre nord-est, crează o zonă de întrepătrundere

carpato-subcarpatică, făcând ca limita nordică să fie neclară. La vest de râul

Buzău, poziţia şi caracterul structural al depresiunii Drajna-Nehoiu nu lasă

nici o îndoială asupra delimitării subcarpaţilor. Toate lucrările consemnează

traseul limitei, care - pe teritoriul Judeţului Buzău urmăreşte aliniamentul

localităţilor – Starchiojd; Chiojdu şi Cătiaşu.

Pe măsura înălţării reliefului însă, a îngustării depresiunii Drajna-

Nehoiu şi a compartimentării ei în mici bazinete, (Cătinaşu, Nehoiu) limita

devine mai puţin clară, iar interpretările încep să difere. În această privinţă,

cercetătorii au emis două opinii. Prima, bazată mai ales pe considerente

geomorfologice şi structurale, admite că limita se afla la sud de culmea

Ivăneţu (1191 m), urmărind îndeaproape contractul dintre flişul paleogen şi

formaţiunile miocene, care este pus în evidenţă atât de o denivelare clară, cât

şi de ulucul depresionar de contact Sibciu-Brăineşti-Lopătari.


25

La vest de râul Buzău s-ar continua (V. şi L. Badea, Gh.Niculescu,

1964; V.Tufescu, 1966) pe Valea Curmătura sau pe Valea Muscelului, acestă

nesiguranţă datorându-se faptului că dealurile Cătiaşu şi Pătârlagele prezintă

diferenţiat - şi în măsură mai redusă - caracterele montane ale culmii

Ivăneţului. Cea de-a doua opinie care are în consideraţie întregul complex al

peisajului geografic umanizat, fixează limita dintre munţi şi dealuri pe

traseul Chiojdu, Nehoiu şi apoi pe Bâsca Rozilii până la Varlaam, după care

traversează interfluviul Bâsca Mare-Slănic, la estul căruia contactul foarte

clar munţi-delauri se prezintă sub forma unei denivelări de 300-400m.

Sectorul cuprins între această limită geografică şi cea morfo-structurală

a fost considerat de Vintilă Mihăilescu (1966) ca o zonă de tranziţie, datorită

îmbinării caracterelor geografice carpatice şi subcarpatice. Culmile mai

înalte, mai masive şi energia de relief mai pronunţată la nord decât la sud de

această limită, brusca lărgire a văilor traversale (Bâsca Chiojdului, Buzău,

Slănic) şi rupturile de pantă din profilul lor longitudinal, pădurile parţial

înlocuite cu păşuni de dealuri şi fâneţe, sate mai numeroase, densitatea mai

mare a locuitorilor şi utilizare mai complexă a terenurilor din partea de sud

îndreptăţesc adoptarea acestei limite dintre munţi şi dealuri.

Limita dinspre câmpie este – la vest de râul Buzău – foarte clară,

contactul brusc dintre masivul Istriţei (750m) şi câmpie (120-150m) fiind

marcat de o evidentă ruptură de pantă înregistrată de profilul longitudinal al

păraielor Budureasa, Tohăneanca, Năeanca şi Groasei. Deosebirea de peisaj

de la nord şi sud de această limită, precum şi între partea de est şi de vest a

Masivului Dealul Mare, este evidentă; pantele sudice ale acestui masiv sunt

acoperite de o podgorie, care încetează brusc pe linia de contact morfologic

la sudul căreia îşi fac loc ogoarele câmpiei. La vest de Vârful Istriţa, urcarea

satelor a împins către creastă limita pădurilor, locul lor luându-l viţa de vie şi

în mică măsură livezile de pomi fructiferi. La est de acest vârf, înălţimile mai

mari decât în rest şi înaintarea mai redusă a satelor către creastă au făcut ca şi

zona viticolă să fie mai îngustă. La est de valea Buzăului, câmpia subcolinară

cuaternară cu care se continuă către sud piemontul Blăjanilor (dintre Slănic

şi Câlnău), se prezintă sub forma unui taluz prelung ce coboară în pantă lină

şi relativ uniformă, terminându-se în terasele de pe stânga Buzăului.

Culturile de cereale se îmbină cu cele de viţă de vie şi pomi fructiferi,

făcând ca pâlcurile de păduri să se retragă spre nord până dincolo de Soreşti.

Adâncimea mare a nivelului freatic (peste 30m) n-a favorizat aşezarea


26

satelor pe interfluviile cu direcţie nord-sud, ci a contribuit la coborârea lor pe

văi.

Aşadar, între subcarpaţi şi câmpie există aici un contact morfologic şi

biogeografic imprecis, convenţional stabilit. Limita Subcarpaţilor Buzăului

către Subcarpaţii Râmnicului şi ai Putnei. În dreptul interfluviului Slănic-

Câlnău, regiunea subcarpaţilor se îngustează brusc (până la 8-10km) datorită

lăţirii regiunii montane şi mai ales a piemontului Blăjanilor, pe care Slănicul

îl străbate în cursul său inferior.

Extinderea acestui piemont până la vest de valea Slănicului face ca

limita de est a Subcarpaţilor Buzăului să fie mai puţin clară. Considerat sub

raport geomorfologic, contactul dintre Subcarpaţi şi piemontul Blăjanilor

este definit de dealurile care mărginesc spre est depresiunea Pâclele (L.

Badea şi Gh. Niculescu, 1964). Dar, pentru că interesează în primul rând

funcţia geografică a acestor dealuri şi unitatea de ansamblu,vom considera ca

limită linia cumpenei apelor dintre văile Slănicului şi Câlnăului, care trece

prin vârfurile Ulmuşor (943 m), Cărătnău (633 m), Licoi (522 m) şi Blăjani

(483 m).

De menţionat faptul că teritoriul judeţului Buzău cuprinde şi o parte

din Subcarpaţii Râmnicului şi Putnei şi anume Dealurile Budei şi Vf.

Căpăţânei. Limita vestică a Subcarpaţilor Buzăului o constituie valea

Teleajenului potrivit lui Vintilă Mihăilescu (1966, p 226-231) iar N. Popp

(1971, p 57) stabileşte limita dintre Subcarpaţii Buzăului şi ai Teleajănului

pe Bâsca Chiojdului şi Cricovului Sărat. Date fiind limitele naturale

considerate de prestigioşi autori care au studiat Subcarpaţii Buzăului,

amintesc faptul că lucrarea de faţă va analiza zona subcarpatică încadrată în

limitele administrative ale judeţului Buzău.

Prin complexitatea reliefului, prin bogăţia resurselor sale, prin

frumuseţea şi varietatea peisajelor – cu care a fost înzestrată - însufleţite de

oamenii harnici şi primitori ai acestor meleaguri, zona subcarpatică buzoiană

a atras atenţia unui mare număr de geografi care, în decursul timpului au

studiat aceste locuri, dedicându-le o mare parte din opera lor.

Un mare interes pentru problemele regiunii – legate mai ales de

aspectele reliefului şi ale peisajului geografic l-a manifestat în lucrările sale

cunoscutul geograf Ion Petrescu Burloiu(1977) – autor buzoian, ataşat

locurilor pe care le-a străbătut din copilărie. Tânăr student, autorul începe să

cerceteze ca geograf pentru ca mai târziu, materialul adunat să facă obiectul


27

unei teze de doctorat. Asupra limitelor subcarpaţilor Buzăului s-au pronunţat

în decursul timpului atât geografi cât şi geologi, fiecare încercând să-i

delimiteze conform argumentelor luate în calcul sub aspect geografic sau

geologic.

De menţionat în acest sens Vintilă Mihăilescu (1966, p. 226-231) care

stabileşte limita vestică a Subcarpaţilor Buzăului pe Valea Teleajenului şi

Nicolae Popp (1971, p. 57) care stabileşte această limită pe Bârsa Chiojdului

şi Cricovul Sărat. În domeniul geografiei umane se remarcă lucrările unor

prestigioşi geografi care au studiat această zonă: Melinda Cândea (1986),

Valeria Alexandrescu (1986), Violeta Nancu (2000) şi Ioana Stefănescu.

Cu valoroase lucrări despre turismul în această zonă se detaşează

cunoscuţii geografi Mihai Ielenicz şi Grigore Posea (1974). “Zona geografică

Buzău” este studiată de Olga Horşia (1979). De asemenea, este important de

menţionat şi "Centrul pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului" - Buzău

(1999) care prin "Ghidul Turistic al judeţului Buzău" şi "Albumul

monografic" al judeţului Buzău (1997) s-a încercat o relansare a turismului

în această zonă. La studierea acestei zone şi-au adus aportul şi anumiţi non-

geografi printre care Ion Ionescu (1990) şi Ion Istrate (1992).


28


29

4. FACTORI ŞI RESURSE NATURALE ÎN DEZVOLTAREA

TURISMULUI RURAL

Potenţialul turistic natural (fond turistic natural ; ofertă turistică

primară) este alcătuit din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziţie de

cadrul natural al unui spaţiu : unităţi, tipuri şi forme de relief ; tipuri şi

subtipuri climatice ; ape de suprafaţă şi subterane ; etaje de vegetaţie sau

asociaţii vegetale - incluzând şi modificările produse de intervenţiile

antropice - care prin valoarea şi atractivitatea lor justifică deplasări de

populaţie pentru vizitare şi care conduc la amenajări de ordin turistic.

Potenţialul turistic (P) rezultă - în opinia lui P. Cocean (1999), din

asocierea spaţială a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă şi

sintetic, el se poate exprima prin formula:

P = F + Bm

unde P - potenţial turistic, F - fond turistic, Bm - baza tehnico-materială.

Biodiversitatea este fascinantă în egală măsură de toate vieţuitoarele,

indiferent dacă sunt “frumoase” sau “urâte” “folositoare” sau “dăunătoare”.

Totuşi, ce ar fi interesant în Subcarpaţii Buzăului? Răspunsul nu este

uşor de dat, fiindcă numărul de subiecte este surprinzător de mare:

gărdurariţa, colilia, fluturii şi, bineinţeles, scorpionul, ar fi doar câteva

exemple.

Biodiversitatea şi bogăţia patrimoniului natural permit dezvoltarea

turismului legat de pădure, vânătoare, pescuit şi alte activităţi ce pot fi

incurajate şi care pot crea condiţii pentru dezvoltarea iniţiativei private în

acest domeniu. Partea nordică şi nord-estică a teritoriului se află în zona

pădurilor montane, de fag şi molid, în timp ce în zona central-sudică, în

arealul vulcanilor, există elemente de tip stepic precum colilia dintre ierburi

şi popândăul dintre animale.

Cea mai mare parte a teritoriului este însă un mozaic haotic de petice

de pădure, tufişuri, pajişti şi terenuri arabile, rezultat al activităţii omului.

Rămăşiţele de pădure matură, sau fâneţele în care există sute de specii de

plante la hectar, sunt fiecare în parte zone de refugiu pentru floră şi faună,

fiecare reprezentând o posibilă arie de interes pentru conservare şi de atracţie


30

pentru turismul specializat sau pentru specialişti. Ele constituie în acelaşi

timp elemente importante în atragerea de fonduri europene pentru refacere,

conservare, compensaţii, continuarea unor practici agricole tradiţionale.

Toate componentele cadrului naţional se pot individualiza pe baza unor

parametri cantitativi şi calitativi, care ne dau valoarea turistică a

respectivelor componente. Această parte cuprinde elemente de originalitate.

Subcarpaţii Buzăului se remarcă din punct de vedere turistic printr-o

multitudine de obiective turistice naturale ce caracterizează relieful acestei

zone deluroase. Astfel, activitatea turistică a acestui areal este dată atât de

specificul zonelor de deal în general cât şi prin existenţa unor elemente

naturale unice, specifice numai subcarpaţilor Buzăului - ex. Vulcanii

Noroioşi.

În aceste condiţii, valenţele turistice ale zonei deluroase sunt date de :

-alternanţa evidentă a unităţilor deluroase cu zone depresionare şi

culoarele de vale importante - Buzăul, Slănicul, Nişcovul etc. ;

-expoziţia sudică a versanţilor care a favorizat apariţia unor zone

viticole de mare interes turistic în subcarpaţii Buzăului - Pietroasele,

podgoria Dealul Mare;

-prezenţa unor locuri cu fenomene geologice bizare sau structuri

geologice curioase transformă zonele în care sunt amplasate în veritabile

areale de polarizare a fluxurilor de turişti. Prin acestea amintim:

"Vulcanii noroioşi" de la Pâclele Mari şi Mici din Depresiunea

Policiori care oferă o imagine selenară deosebit de atractivă;

"Focul viu" de la Lopătari;

Martorul de eroziune de la Grunj;

Fenomenele carstice din platoul Meledic.

Acestea sunt unele dintre obiectivele de mare atracţie turistică întâlnite

în aria subcarpatică buzoiană.

Priviţi în ansamblul lor, subcarpaţii de pe teritoriul judeţului Buzău pot

fi împărţiţi în patru grupe, (fig. 6):

Grupa centrală (Dealurile Botanului) este cuprinsă între Văile

Buzăului şi Slănic, având un contur sub formă de inimă. Altitudinile maxime

sunt în Dealul Blidişel (821 m), vârful Piţigoiului (806 m), vârful Docu (824

m) ; în partea centrală, vârful Botanul are 799 m. Aceste înălţimi constituie

importante ţinte pentru turiştii care efectuează drumeţii în acest areal

subcarpatic.


31

Dealurile Muscelului, situate între văile Bălăneasa, Sibiciu şi Buzău,

grupează la rândul lor dealurile Blidişel, Muchea şi Ursoaia. Blidişelul (821

m) se continuă spre sud prin culmea Muchea (746 m) care dezvoltă un abrupt

puternic către sud, spre satele Tulburea, Pietrosu şi Valea Roatei. Dealul

Ursoaia are altitudinea maximă în vârful cu acelaşi nume (669 m ) şi se

dezvoltă pe o structură complexă. Acest masiv deluros este fragmentat de

câteva bazinete, cum sunt Muscelul (bazinet de contact, situat în partea

superioară a văii Ruşăvăţului), Pietrosul - Valea Roatei (dezvoltat pe un

afluent al Bălănesei, Sibiciu - Pănătău (apendice al Depresiunii Pătârlagele).

Dealurile Dâlma sunt cuprinse între văile Sărăţel şi Bălăneasa. În

partea centrală se află vârful Botanului (799 m) , alcătuit din conglomerate şi

gresii. Spre sud-est dealurile au o altitudine mai coborâtă şi formează o

subunitate aparte - dealurile Târcovului. În partea văii Murătoarea (afluent al

Bălănesei), cu dealul Posobeşti (707 m).

Între ele, pe valea Murătoarei se află bazinetul Piatra Albă, continuat,

peste o înşeuare, cu bazinetul Odăile.

Dealurile Bocului cuprind partea de nord - est a grupei centrale,

având înălţimi ce urcă la peste 800 m, cum sunt, de exemplu, vârful Bocului

(825 m), dealul Glodului (807 m), vârful Piţigoiului (806 m). Aceste dealuri

sunt fragmentate de văile Slănicelul şi Grabicinei în câteva subunităţi. Partea

centrală este ocupată de Dealul Bocului propriu-zis, situat între văile

Slănicelului şi Grabicinei. În partea de sud a acestui deal s-a dezvoltat

bazinetul Păcurile. În partea de răsărit, dealurile Bocului au o structură

monoclinală în care valea Grabicinei a dezvoltat o depresiune de flanc,

Depresiunea Grabicina. În nord, de află dealul Piţigoiu - Glodul. Acesta din

urmă se continuă spre răsărit cu dealul Budineasa (663 m).

Împreaună formează o culme transversală înaltă care merge paralel cu

Slănicul, între localităţile Lopătari şi Vintilă-Vodă ; extremităţile acesteia

sunt formate din vârfurile Piţigoiu (806 m) şi Bădineşti (591 m). Spre răsărit

culmea formează trei ramnificaţii şi anume : culmea Bădineasa, culmea Coca

Plină şi dealul Coca Seacă.

Din dealul Piţigoiului pornesc, spre sud, o serie de culmi joase, care se

extind spre văile Slănicelului şi Sărăţelului, trecând şi pe la sud de acestea

din urmă. Este vorba de culmea Siliştea şi dealurile Trestioarei, denumite

după micul bazinet de contact în care se cuibăreşte satul cu acelaşi nume ; ele


32

se caracterizează printr-o altitudine mult mai joasă decât cele din jur (circa

500 m) apărând în ansamblu ca o zonă înaltă depresionară.

Culoarul depresionar Răteşti - Scorţoasa - Vintilă Vodă se axează pe

un sinclinal larg, faliat din loc în loc şi urmărit îndeaproape de valea

Băligoasa şi de partea inferioară a Sărăţelului. Depresiunea porneşte din

valea Buzăului din dreptul satului Răteşti şi se termină pe teritoriul comunei

Vintilă Vodă (în lungul văii Peceneaga afluent pe stânga al Slănicului).

Dealurile Pâclelor sunt delimitate de Slănic şi pâraiele Sărăţel -

Băligoasa. Au o direcţie aproape nord - sud şi prezintă două culmi paralele,

ce se unesc la nord, în dealul Tocilei (598 m). Altitudinile lor oscilează între

300 şi 550 m. Despăduririle şi paşunatul iraţional au dus la amplificarea

degradărilor de teren, zona fiind cunoscută sub numele de "Pământurile rele

Buzoiene". Vulcanii noroioşi de aici, unici în ţara noastră, completează acest

peisaj, dar îl şi înfrumuseţează în acelaşi timp, dându-i un aspect straniu,

selenar.

Cei mai de seamă vulcani sunt grupaţi în două platouri : Pâclele Mici

(care sunt şi cei mai atractivi) şi Pâclele Mari. Prin frumuseţea şi unicitatea

fenomenelor de aici, zona a fost declarată rezervaţie geologică şi botanică

fiind înscrisă în lista rezervaţiilor din România din anul 1955. Rezervaţia are

suprafaţa de 5 ha şi cuprinde cele două fenomene rare - vulcanii noroioşi şi

arbustul gârdurariţa. Luând în consierare întreg peisajul care se remarcă din

punct de vedere floristic, geobotanic şi geomorfologic, această rezervaţie

face parte din categoria rezervaţiilor complexe. Vulcanii Noroioşi ocupă o

suprafaţă apreciabilă şi sunt cunoscuţi de peste un secol, (foto 1).

Foto 1. Vulcanii Noroioşi (Foto: Dinu L., 2010)


33

Au atras atenţia specialiştilor prin legăturile pe care le au cu

zăcămintele de petrol din zonă şi modul de manifestare original. Ei au luat

naştere datorită erupţiei gazelor naturale (metanului) care însoţesc

zăcămintele de petrol pe linii de falie ale anticlinalului Berca - Arbănaşi.

Vulcanii Noroioşi sunt grupaţi sub numele "La Fierbători", "Pâclele Mari",

Pâclele Mici" şi "Beciu". Apar sub formă de conuri ce ajung la 304 m

înălţime şi fierbători de noroi (excaraţii de formă cirulară, care degajă noroi

fluid cu urme de petrol, agitat de gaze, dând impresia de fierbere) - V. Sencu,

1985. Noroiul se scurge lent din vulcanii Noroioşi şi se usucă peste cel

anterior favorizând acumularea în decursul timpului a unui strat de grosimea

de circa 20 m (M. Bleahu şi Calab, 1976).

Grupa sudică: (Istriţa - Ciolanu) are caractere locale specifice şi

anume : contact brusc cu câmpia, masivitate, altitudini mari, forme de relief

impuse net de structură şi petrografie, zone depresionare tipic subcarpatice.

Pe ansamblu se subdivide în trei unităţi:

Dealul Istriţa cu o direcţie vest - est impresionează prin masivitatea

dată de formaţiunile grezoase şi calcaroase şi prin prezenţa bazinetelor

depresionare. Atinge altitudinea maximă în vârful Istriţa 750 m şi poate fi

divizat în mai multe subunităţi - Dealurile Nicşovului, masivul Istriţa, creasta

Năienilor şi dealurile Năienilor.

De remarcat că unul dintre bazinele depresionare ce fragmentează

dealul Istriţa adăposteşte staţiunea balno - climaterică Sărata Monteoru.

Dealul Ciolanu este, de asemenea, unul dintre cele mai masive din

cadrul Subcarpaţilor buzoieni şi se dezvoltă aproape în paralel cu dealul

Istriţa. Spre sud este delimitat de Depresiunea Nişcovului, iar spre nord de

izvoarele văii Cricovului şi de valea Buzăului. Înălţimile cele mai mari se

întâlnesc la Poiana Hoţilor 737 m, la Poiana Braşov (641 m), vârful Bradului

către Măgura până la vârful Cetăţuia (632 m). Interesantă din punct de

vedere turistic este tabăra de sculptură de la Măgura.

Depresiunea Nişcovului este o depresiune tipic subcarpatică ce se

continuă către vest peste o largă înşeauare de (340-400 m) în Depresiunea

Sânger Lapoş.

Grupa estică: (Dealurile Câlnăului) situată la răsărit de valea

Slănicului, este drenată central de pârâul Câlnău. Ea este delimitată de văile

Slănic şi Râmnic. Pe teritoriul judeţului intră şi o porţiune situată la est de

Râmnic -Dealul Căpăţâna.


34

Grupa cuprinde dealurile Bisocii, ce se prezintă sub forma unui pătrat

deliminat de văile Slănic şi Râmnic. Altitudinile maxime se ating în dealurile

Bisoca (970 m), Ulmuşorul (943 m), Şindrila (900 m), iar spre sud Bădicul

(814 m). Delimitarea faţă de munţi se face printr-un culoar depresionar care

trece prin localităţile : Lopătari, Brebu, Cireşul, Lopătăreasa, Şindrila, Pleşi,

Jitia, Neculele.

De un deosebit interes turistic se bucură localitatea Lopătari prin

prezenţa în perimetrul său a fenomenului numit "Focul viu", (foto 2).

Suprafaţa pe care o desfăşoară fenomenul însumează circa 25 mp . Existenţa

fenomenului se datorează emanaţiilor de gaze din sud - vestul Munţilor

Vrancei în locul cunoscut sub numele de Dealul Smolenului.

Foto 2. Focul Viu (Foto: Dinu L., 2010)

De menţionat faptul că focurile vii se întâlnesc şi în estul dealului

Ciolanu pe interfluviul de pe dreapta văii Ojasca. Tot sub aspect turistic se

pot remarca fenomenele de endocarst din platoul Meledic şi peştera de la

Mânzăleşti. Platoul Meledic, cu altitudinea de aproximativ 600 m, se afla în

dreapta văii Jgheabului şi este mărginit la est de această vale, la nord de

pârâul Meledic (afluent al Jgheabului), la vest de Izvorul Sărat şi pârâul

Sării, iar la sud de răul Slănic. Pe sub un strat de argilă şi marne sărăturoase

apare sarea. Pe suprafaţa platoului s-au format câteva doline în care sunt

lacuri cu apă dulce, (foto 3).

În nordul acestui platou se găseşte peştera 6S de la Mânzăleşti cu

intrarea în fundul unei doline, ce face parte dintr-o uvală, în care au mai fost

identificate alte patru peşteri.


35

Foto 3. Lac cu apa dulce –Platoul Meledic (Foto: Dinu L., 2009)

Peştera 6S are reţeaua de galerii etajată pe 3 nivele. In interior s-au

format în sare diferite tipuri de formaţiuni : stalacticte, care apar într-o gamă

variată de culori : alb imaculat, roz, gălbui, roşu aprins, cenuşiu şi maroniu.

În număr mai redus se găsesc şi stalagmite având înălţimi de câţiva zeci de

centimetri şi grosimi de 5-8 m. Pe stalactite sau pe crusta de pe pereţi apar

excentrice formaţiuni aciculare ca şi cruste de sare şi puf de sare. Peştera de

la Mânzăleşti în sare are o lungime de 1.220 m, fiind cea mai lungă peşteră

în sare pe plan mondial (I. Giurgiu, G. Solvasanu, T.Vadeanu, 1980).

Carstul pe sare se dezvoltă pe suprafaţa de nivelare fragmentată de

către mai multe văi scurte, afluente ale Slănicului, Jgheabului şi Meledicului.

Regiunea se găseşte în imediata vecinătate a contactului între munte şi

subcarpaţi şi corespunde sectorului de dezvoltare a formaţiunilor miocene

inferioare (aquitanian - tortonian).

Ele sunt reprezentate prin argile, marne şi sâmburi de sare. Sarea se

găseşte la suprafaţă sau la mică adâncime. Blocuri de câţiva zeci de metri de

sare pură se găsesc infiltrate într-o brecie a sării de culoare maronie - vânătă.

Ca urmare a acestei alcătuiri petrogrfice, eroziunea şi dizolvarea au dus la

crearea unui relief cu totul inedit pentru această regiune. Pe de o parte au

rezultat ogaşe, ravene adânci (pe versanţii pe care se produc alunecări şi

curgeri noroioase), iar pe de altă parte, forme de relief carstic şi

preudocarstic. Acestea din urmă sunt reprezentate prin următoarele:

lapiezurile dezvoltate pe sare, cu lungimi de la câţiva cm până la câţiva

decimetri şi care au forma liniară şi tubulară ; doline circulare cu diametre de

la 2-3 cm până la 10-15 m.


36

Uvalele sunt depresiunile cele mai mari, dezvoltate pe interfluviul

dintre valea Izvorul Sărat şi Meledic. Au rezultat din îmbinarea dolinelor şi

au diametre de 40-120 m şi adâncimi de la 10 până la 30-40 m. Ele au fundul

drept sau fragmentat de o generaţie nouă de doline şi văi.

Ating lungimi de 50-100 m. Se remarcă printr-un bazin superior cu mai

multe aliniamente de doline care converg, un sector mijlociu format dintr-un

şir de doline adânci de 3-5 m, cu pereţi verticali şi la care se pot vedea

sorburi şi chiar mici poduri şi un sector inferior unde cursul de apă apare la

zi.

Peşterile sunt numeroase, cele mai multe dintre ele apărând pe

interfluviul carstic dintre valea Izvorului Sărat şi Valea Sării. Ele se găsesc

pe fundul dolinelor mari şi au lungimi de la câţiva metri până la 1,2 km şi

chiar mai mult. În peşteră se găsesc numeroase stalactite cu lungimi până la

1,5 m şi grosimi de până la 25-30 m care adesea îşi schimbă poziţia verticală

luând forma unei linii frânte spre vârf (stalactite aberante).

Modul de formare şi configuraţia lor n-a fost explicată până în prezent

se întâlnesc de asemenea stalagmite, cristale de sare etc.

Pe contactul dintre sare şi brecia sării se dezvoltă de asemenea

avenenise de dizolvare. Prin precipitarea sării din soluţii au rezultat şi

formaţiuni de tipul perlelor.

Regiunea este propusă ca rezervaţie pentru bogăţia reliefului carstic

dezvoltat pe sare, pentru frumuseţea şi complexitatea formelor pe care

aceasta le îmbracă. Prezintă interes şi asociaţiile vegetale care se dezvoltă pe

formaţiunile saraturoase de aici, vegetaţie dominată de Salicornia şi Suaeda.

Are importanţă ştiinţifică deoarece constituie o regiune în care pot fi

urmărite în detaliu o serie de procese carstice dezvoltate la nivelul sării şi

breciei sării precum şi evoluţia rapidă a formelor specifice reliefului carstic.

Tot în vecinătatea Slănicului de Buzău şi respectiv a Platoului Meledic

se află şi alte obiective turistice care aparţin cadrului natural. Printre acestea

amintim "Stânca de la Grunju" sau "Piatra Albă", (foto 4). Se află în bazinul

mijlociu al Slănicului de Buzău, la confluenţa acestuia cu pârâul Jgheabului,

în apropierea localităţii Mânzăleşti la o altitudine de aproximativ 400 m. Are

o suprafaţă de 25 mp şi aparţine de comuna Mânzăleşti. Stânca de la Grunju

este un martor de eroziune prezent în lunca Slănicului. Este alcătuit din tuf

dacitic aparţinând formaţiunii miocene.


37

Foto 4. Piatra Alba (Foto: Dinu L., 2010)

Eroziunea diferenţială, exercitată de către Slănic şi valea Jgheabului a

dus la scoaterea în evidenţă a acestui martor mult mai dur în raport cu

argilele şi nisipurile aparţinând acestor formaţiuni. Are aspect conic în bază

şi o înălţime de aproximativ 20 m. Ea este puternic afectată la creşterea de

nivel al Slănicului. În acest sens la viiturile din 1969, 1970 şi 1975, o parte

din stâncă, în special către latura nordica, a fost erodată.

Are importanţa ştiinţifică deoarece constituie un loc ideal pentru

explicarea procesului de eroziune diferenţială, un loc unde se poate

demonstra cum constituţia petrografică (în cazul de aici tuful dacitic) a

contribuit la creearea aspectului deosebit pe care l-a căpătat stânca, se poate

crea o imagine concretă a faptului în care eroziunea fluvială la ape mari,

poate exercita, prin crearea de surplombe la baza stâncii, rolul sau distructiv.

Importanţa sa turistică derivă din ineditul poziţiei sale în albia râului

Buzău şi a formei sale deosebite. Accesul la aceste obiective este lesnicios,

iar abordarea lor nu implică eforturi deosebite sau risc, starea traseelor fiind

în general bună.

Culmea Blăjani situată între Călnău şi Slănic, se extinde pe direcţie

nord-sud, începând cu dealul Cărătnăului (633 m) şi trecând prin înălţimi de

circa 500 m, ajunge în partea sudică în dreptul localităţii Blăjani, la 483 m

(vârful Blăjani) şi 486 m (Vârful Mare). Dealurile Budei se alungesc între

Râmnic şi Câlnău şi ating altitudinea maximă în Piatra Mare (637 m).

Dealul Căpăţânei (591 m) face parte dintr-o culme ce se extinde între

Râmnic şi Râmna şi care are multe similitudini cu dealurile Budei cum ar fi

menţinerea în alcătuirea lor a pietrişurilor de Cândeşti.


38

Grupa vestică (Dealurile Priporului) este constituită dintr-o serie de

dealuri relativ înalte şi înşeuări largi.

Dealul Corneţel (Cornetul) se întinde între Buzău şi Bâsca Chioajdului

(până la Cătina). Altitudinile maxime se află în dealurile Cornetu 827 m şi

Cetăţuia 713 m).

Dealul Priporului este situat între valea Zeletinului şi Bâsca Chiojdului

şi atinge altitudinea maximă în vârful Priporului 823 m.

Culmea Salcia include dealul Salcia 717m în centru, înşeuarea Cislău -

Cricov către sud (între vârful Salcia şi Dealul Ciolanu) cu altitudine 400 -

500 m şi podurile Frăsinetului - câmpuri extinse la altitudinea de 400 - 500 m

care fac trecerea între Valea Buzăului şi afluenţii Cricovului (Loptana şi

Chiojdeanca).

Valea Buzăului, în zona subcarpatică are forma unui „S” şi e compusă

din câteva depresiuni şi îngustări. Depresiunea Pătârlagele se dezvoltă la

contactul dintre munte şi subcarpaţi. Depresiunea Cislău formată la trecerea

Buzăului peste un sinclinal are lăţimea maximă către înşeuarea Cislău -

Cricov.

Îngustarea de la Ciuta este zona cea mai strâmtă pe care o prezintă

valea Buzăului pe tot parcursul subcarpaţilor. Ea este impusă de masivitatea

dealulului Ciolanu. Chiar şoseaua în această parte, părăseşte valea propriu-

zisă şi urcă în serpentine prin cunoscuta pădure de la Ciuta - loc de agrement

pentru o bună parte din buzoieni la sfârşit de săptămână.

Depresiunea Pârscov începe aproximativ de la localitatea cu acelaşi

nume (gura de vărsare a pârâului Bălăneasa) şi continuă până la Berca unde

valea schiţează o uşoară îngustare. În cadrul acestei depresiuni, Buzăul are

cele mai frumoase terase. În curpinsul acestei depresiuni, pe teritoriul

comunei Pârscov, la 2 km sud - vest de localitatea Bădila se află rezervaţia

"Blocurile de la Bădila". Ele reprezintă imense olistolite - bucăţi de faleză

desprinse şi rostogolite sau alunecate pe pantă. Unele dintre ele păstrează şi

zgârieturile din timpul alunecării.

Pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha există circa 40 blocuri, apariţii

izolate în această zonă. În blocurile de calcar au fost identificate resturi de

corali, gasteropode, amoniţi, radiolari, calpionel. Majoritatea stâncilor sunt

puternic fisurate orizontal şi oblic.

Aceste blocuri au o importanţă ştiinţifică, întrucât oferă posibilitatea de

explicare mai precisă a evoluţiei paleo - geografice a subcarpaţilor de


39

curbură, dar conferă şi o notă aparte peisajului de luncă, ceea ce le

transformă într-un obiectiv turistic atraciv.

La nord şi nord vest de blocurile de calcar datorită existenţei unor

izvoare sărate se dezvoltă pe o suprafaţă nu prea mare o vegetaţie halofilă.

Atât existenţa acestui tip de vegetaţie cât şi prezenţa blocurilor de calcar de

la Bădila constituie rezervaţia "Sarea lui Buzău" numită astfel deoarece se

află lângă un afloriment de sare din albia Buzăului.

Trecerea spre sud către câmpie a zonei colinare buzoiene se face

diferit la vest şi est de râul Buzău. La vest, subcarpaţii Istriţei iau contact cu

câmpia de subsidenţă prin linii de falii. Pe această zonă de contact eroziunea

a grefat o fâşie de glacis cu caracter net de eroziune în partea superioară şi de

acumulare în cea inferioară - glacisul Istriţei.

La est de Buzău contactul este deosebit de lin, trecerea de la subcarpaţi

la câmpoie făcându-se pe nesimţite, mai întâi printr-un piemont de

acumulare (piemontul Râmnicului) şi apoi printr-un glacis care îmbracă

adesea caracter de eroziune şi parţial de acumulare. Piemontul urcă până la

înălţimi de 300 - 400 m, îmbinându-se cu culmile subcarpatice, pe când

glacisul începe aproximativ de la altitudinea de 250 m în jos.

Figura 6. Subunităţile de relief ale Subcarpaţilor Buzăului


40

5. FACTORI ŞI RESURSE ANTROPICE ÎN DEZVOLTAREA

TURISMULUI RURAL

Potenţialul turistic antropic al subcarpaţilor Buzăului s-a conturat în

timp istoric, îmbogăţindu-se treptat în urma ascensiunii creative a oamenilor

acestor meleaguri care au produs mereu valori noi în concordanţă cu

creşterea pretenţiilor sale de cultură şi civilizaţie.

Deşi mare parte a obiectivelor turistice antropice, existente în prezent,

au fost ridicate de oameni în alte scopuri (ex. complexul de aşezări rupestre

de la Aluniş) ele au ajuns în această ipostază de "potenţial turistic" treptat

atrăgând în prezent un mare număr de turişti.

Zona subcarpaţilor Buzăului este deţinătoarea unui tezaur remarcabil

de vestigii arheologice, monumente istorice de arhitectură şi de artă care

atestă evoluţia şi continuitatea pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii şi a

artei poporului român.

Fondul turistic antropic din subcarpaţii Buzăului reuneşte o gamă

foarte largă şi variată de componente, care pot fi grupate în :

-obiective cultural – istorice ;

-obiective etnoculturale şi etnofolclorice.

Viata social-economica din zona Subcarpatilor Buzăului, este o zonă

rurală, cu o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei şi de migrare, mai ales în

străinătate. Locuitorii comunelor din zona de studiu sunt distribuiţi inegal,

comuna Berca fiind, de departe, cea mai numeroasă şi cu ponderea

economică cea mai mare.

Principalele surse de venituri provin, în ordinea importanţei, din:

agricultură, creşterea animalelor, prelucrarea lemnului, industrie, comerţ şi

activităţi de turism. Excepţie face comuna Berca unde peste 2900 locuitori

lucrează în industrie, mai ales exctractivă.

Bogăţia şi diversitatea peisajelor cu care natura a înzestrat zona

subcarpatică buzoiană, măiestria şi hărnicia oamenilor de pe aceste

meleaguri, numeroasele resurse ale solului şi subsolului existente în acest

spaţiu, fac din zona colinară a judeţului Buzău, un areal cu un remarcabil

potenţial turistic socio-economic valorificat în bună măsură, dar cu multiple

posibilităţi pentru o şi mai bună valorificare a lui.

Astfel, expoziţia sudică şi sud-estică a dealurilor a permis apariţia

aşezărilor omeneşti care în timp au evoluat atât ca suprafaţă, cât şi sub aspect

demografic conducând la formarea de sate şi comune mari.


41

Condiţiile oferite de această orientare a culmilor deluroase au favorizat

cultura viţei de vie şi a pomilor fructiferi, zona fiind recunoscută pentru

podgoriile ei întinse cu o mare productivitate, care au dat naştere vinurilor

superioare din subcarpaţii Buzăului - ex. podgoria Dealul Mare.

De asemenea, topoclimatul de adăpost al depresiunilor din subcarpaţii

Buzăului a permis apariţia satelor mari, cu gospodăriile grupate pentru o

utilizare cât mai eficientă a terenurilor. La contactul dintre dealuri şi câmpie

apar tot sate grupate, care beneficiază în economia lor atât de bogăţiile zonei

deluroase - cu vii şi livezi, cât şi de bogăţiile zonei de câmpie - întinse

terenuri agricole, dar şi de importante resurse de subsol - ţiţeiul.

Satele de la contactul cu muntele se caracterizează prin prezenţa în

teritoriul lor a unor întinse areale forestiere la care se adaugă principala

bogăţie a subsolului subcarpaţilor Buzăului - sarea - cu rezerve

impresionante.

Aşadar, atât prin originalitatea şi bogăţia resurselor proprii spaţiului

geografic aferent, cât şi prin specificul etnocultural şi etnografic, satul din

subcarpaţii Buzăului poate să se constituie o gamă largă de motivaţii în

turismul organizat şi pe cont propriu.

De asemenea, un număr mare de sate din această zonă, constituie

destinaţii pentru turismul de sejur, turismul de cunoaştere, balneoturism etc.

Aşezările rurale, de interes turistic sunt grupate pe baza specificului în

câteva tipuri majore :

- satele peisagistice şi climaterice se caracterizează prin prezenţa unui

cadru natural atractiv, cu elemente de potenţial turistic numeroase şi variate,

care favorizează petrecerea timpului liber. Aşezările turistice de acest tip

sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilităţi de plimbare în aer liber,

băi de aer, helioterapie, drumeţie - Vintilă Vodă, Berca, Măgura etc.

- satele balneare din zonă susţin turismul balnear de importanţă locală,

bazându-se pe resurse turistice şi valorificate, cum ar fi apele minerale.

Astfel, pe lângă cele de la Sărata Monteoru, ape minerale mai apar şi la

Fişici, Nehoiu, Nifon, Lopătari - fiind mai puţin valorificate, având doar

importanţa locală.

- sate cu monumente istorice, de artă şi arhitectură cu valoare de

excepţie - Răteşti - prin mănăstirea de aici, Cislău, Grăjdana, Măgura -

Mănăstirea Ciolanu etc.


42

- sate cu obiective de interes ştiinţific dispun de diferite tipuri de

rezervaţii naturale care prin inedit, unicitate, frumuseţe, atrag spre vizitare

numeroşi turişti - Cernăteşti, Bădila, Mânzăleşti, Lopătari etc.

Satele de interes cultural - istoric atrag prin faptul că în aceste sate au

trăit şi au creat mari oameni de cultură : Vasile Cârlova (1809-1831) la

Niscov, Vasile Voiculescu (m. 1963) la Parscov, Constantin Giuraşcu (1875-

1918) la Chiojdu, istoric şi membru al Academiei Române, la Cândeşti a

locuit şi a creat : pictorul N. Grigorescu (în 1902, 1903), scriitorii Al.

Vlahuţă şi Barbu Delavrancea.

Sate de interes etno-folcloric - din această categorie fac parte satele de

la limita subcarpaţilor cu munţii, în care portul popular, arhitectura,

mobilarea şi decorarea interioarelor, în sil rustic, muzica şi coregrafia

populară predomină impunându-se totodată şi ca însuşiri esenţiale ale satului

respectiv (Chiojdu, Lopătari, Mânzăleşti, împrejurimile Nehoiului etc.).

Sate pomi – viticole, (foto 5) răspândite îndeosebi pe povârnişurile

sudice şi sud-estice ale Dealurilor Istriţei, aceste sate asigură posibilitatea

desfăşurării activităţilor turistice pe toată durata anului, atât în perioada

recoltării cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a

preparatelor pe baza lor. În aceste sate (Greceanca, Pietroasa, Verneşti,

Cândeşti etc.) o atracţie deosebită şi în acelaşi timp o sursă de venituri, poate

să o constituie băuturile răcoritoare şi reconfortante preparate din fructe.

Foto 5. Sate viticole (sursa: www.antrec.ro)


43

În această zonă există şi componente de interes turistic, ca de exemplu

Centrul de Cercetări Sericicole Cislău, Staţiunea de Cercetări Geografice a

Institutului de Geografie Bucureşti, de cunoaştere globală a mediului de la

Pătârlagele; Staţiunea de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii, de

ameliorare a terenurilor degradate, a Institutului Agronomic Bucureşti de la

Aldeni; Staţiunea de Cercetări Viticole, înfiinţată în 1893, de la Pietroasa ;

Staţiunea de Cercetări şi Producţie Pomicolă, de la Cândeşti şi de la Verneşti.

Toate aceste staţiuni de cercetare sunt legate de valorificarea superioară a

resurselor agricole.

Unele din obiectivele industriale de aici (cariera de diatomită de la

Pătârlagele, sonda-mină de petrol de la Sărata Monteoru, zona de extracţie a

petrolului de la Berca - Arbănaşi) constituie şi ele puncte de interes turistic,

sonda-mină de la Sărata Monteoru fiind singurul loc din ţara noastră unde

ţiţeiul se extrage prin galerii.

Un alt argument pentru dezvoltarea turismului rural de aici îl constituie

resursele de sare cu importanţă în dezvoltarea economică locală la care se

adaugă şi calităţile terapeutice ale acestora asupra stării de sănătate a

oamenilor.

În zona Buzăului rezervele de sare sunt enorme, fiind amplasate la

suprafaţă. Aceste rezerve nu au fost niciodată exploatate organizat, s-a făcut

o exploatare populară care reprezintă forma cea mai veche a exploatării sării

la noi, anterioară exploatării domneşti, înainte chiar de formarea statului

feudal când producţia era în mâna obştilor ţărăneşti. Maluri cu sare şi ape

sărate din această zonă sunt în comunele: Pătârlagele, Cozieni, Vipereşti,

Lopătari, Colţi, Chilii, Căneşti, Scorţoasa, Mânzăleşti, Monteoru.

Diversitatea culturala a spaţiului, aflat la interferenţa dintre trei

provincii (Muntenia, Transilvania şi Moldova), Subcarpatii Buzăului au câte

ceva din toate dar, în acelaşi timp, şi propria identitate, datorată predominării

spaţiului rural, aşezării satelor în lungul văilor, existenţei unor puternice şi

vechi centre religioase şi monahale, existenţei unor cătune izolate unde

vechile tradiţii au fost mult timp transmise din generaţie în generaţie.

Se poate observa în portul tradiţional, zona Bisoca fiind bine cunoscută

şi în alte elemente precum: arhitectură tradiţională, calendarul sărbătorilor de

peste an şi calendarul târgurilor, obiceiurile de naştere, nuntă, moarte,

reţetele tradiţionale, rânduiala vieţii rurale, legendele şi poveştile despre

comori şi boieri, crucile de hotar, fântânile, troiţele şi istorisirile despre


44

puterile supranaturale ale unor locuri.

Toponimele si hidronimele sunt cea mai puternică dovadă a legăturii

pe care oamenii locului o au cu resursele pământului sau cu lumea

animalelor şi plantelor. Nume precum Slănic, Sărăţel, Căneşti, Păcuri, Nucu,

Colţi sunt doar câteva exemple. Diversitatea culturală, completată de

geodiversitate şi biodiversitate reprezintă baza dezvoltării socio-economice a

zonei de studiu. Dezvoltarea eco / agro / geo-turismului, revigorarea

activităţilor tradiţionale (prelucrarea lemnului, ţesături, olărit), stoparea

migraţiei, îmbunătăţirea calităţii vieţii au la bază păstrarea şi valorizarea

acestor tradiţii.

Întărirea identităţii locale este cheia şi soluţia pentru atragerea

locuitorilor în proiecte, în dezvoltarea iniţiativelor locale, în crearea de IMM-

uri, în formarea de asociaţii şi parteneriate.

Inventarierea preliminară a permis identificarea elementelor de

patrimoniu cultural local, a persoanelor resursă, a activităţilor tradiţionale, a

punctelor muzeale existente, a monografiilor şi publicaţiilor dedicate zonei,

toate constituind o bază pentru evaluări viitoare. Direcţiile de dezvoltare

identificate, integrează elementele de geodiversitate, biodiversitate şi

diversitate culturală.

În rândul obiectivelor turistice antropice din zona subcarpaţilor

Buzăului se înscriu obiective istorice, artă şi tradiţie populară, instituţii şi

manifestări culturale şi construcţii contemporane (muzee, case memoriale).

Străveche vatră de istorie şi civilizaţie, teritoriul subcarpaţilor Buzăului a

păstrat peste vreme numeroase mărturii care atestă existenţa şi continuitatea

de locuire a populaţiei pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri.

Săpăturile arheologice efectuate până în prezent demonstrează faptul

că sunt rare cazurile când într-o arie geografică atât de restrânsă s-au

concentrat atât de multe aşezări omeneşti aparţinând tuturor epocilor

cunoscute în istorie. La contactul dintre deal şi câmpie au fost descoperite

vestigiile unor aşezări puternice din epocile bronzului şi a fierului.

Importanta uniune de triburi tracice a creeat una dintre cele mai interesante

culturi ale bronzului carpatic - cultura Monteoru. Primele vestigii ale acesteia

au fost identificate în 1895 pe pantele dealului Cetăţuia de la Sărata

Monteoru.

Epoca fierului se remarcă prin numeroase descoperiri arheologice, iar

cea mai interesantă dintre ele este statuia zeiţei Anaithis găsită întâmplător în


45

1893 la Fântânele – Năieni sub culmea dealului Colarea. Tot aici au fost

descoperite în 1978 primele vase din ceramică lucrate la roata olarului,

datând din secolul al V-lea I.Hr. Din perioada geto-dacă datează singura

"davă" din zonă -cetatea de la Gruiul Dării - Pietroasele - apărată de un val

de piatră de dimensiuni impresionabile, precum şi un mare depozit de

statuiete, cea mai importantă dintre acestea fiind cunoscută sub numele de

"Lupul de la Cârlomăneşti".

În perioada stăpânirii romane (306-337 d.Hr.) se construiesc la

Pietroasele castrul şi termele, în preajma cărora a fost descoperit mai târziu

celebrul tezaur "Cloşca cu puii de aur".

Din perioada orânduirii feudale s-au păstrat numeroase vestigii sub

forma ruinelor unor ziduri de apărare sau cetăţi ca la Vintilă-Vodă şi obârşia

Cricovului Sărat, ruinele cetăţii de la Tisău, Berca etc. Complexul aşezărilor

rupestre se află în aria localităţilor Nucu - Bozioru, Aluniş - Colţi, Ruginoasa

- Brăieşti şi sunt săpate în gresie de Tarcău. Dintre acestea cea mai

importantă este Peştera lui Iosif datată din secolul al IV-lea e.n. În peştera

naturală Fundul Peşterii se află incizii valoroase, nedeplin elucidate, din

epoca bronzului, Hallstatt-ului târziu şi feudalism. Toate acestea sunt

mărturii revelatorii ale unei istorii care se pierde în negura veacurilor,

contactul cu acest adevărat tezaur spiritual dovedindu-se prin intermediul

turismului individual sau în grup deosebit de atractiv şi de instructiv.

La nivelul teritoriului subcarpaţilor Buzăului numărul cel mai mare de

monumente de arhitectură este reprezentat de cele de cult, fie ansambluri

monahale, fie biserici, schituri şi mânăstiri, (fig. 7). Există o serie de astfel de

monumente de artă feudală din secolele XVI-XVII, care constituie obiective

turistice uşor de atins.

Dintre acestea, din zona sudică a subcarpaţilor fac parte Mânăstirea

Ciolanu, fondată de Doamna Neaga la 1568 ; Biserica Cislău (ridicată la

1569); Biserica Gavanu (1707) ; Schitul Cârnul (construit la începutul

secolului al XVI-lea) ; Biserica Barbu (1668) ; Schitu Bradu (1619) ; Schitu

Grăjdana, Schitu Răteşti (ridicat din lemn înainte de 1634 şi refăcut din

zid în 1844), (foto 6;7;8;9).


46

Foto 6. Schitu Ratesti Foto 7. Biserica Cozieni

Foto 8. Biserica din Ruginoasa Foto 9. Biserica Gavanu

La Ciolanu există un complex de obiective turistice alcătuit din

Mânăstirea Ciolanu, Biserica din imediata vecinătate (ridicată la 1828), cu

picturi de N. Teodorescu, N. Solescu şi trei icoane de pe catapeteasmă ce

aparţin lui Gh. Tăttărescu) poiana cu cele 16 sculpturi ale taberei organizate

în 1970, la care se adaugă altele din tabere ulterioare, ruinele Castelului

Doamna Neaga şi Schitu Nifon. Pe Valea Sibiciului, în satul Aluniş există un

schit săpat în stâncă, (foto 10), din a doua jumătate a secolului al XII-lea, iar

pe Valea Slănicului, la Vintilă-Vodă, se află o biserică ridicată la 1532.

Monumente şi ansambluri de arhitectură de factură civilă, în această

categorie se înscriu toate clădirile care au multiple funcţionalităţi - locuinţe,

sedii ale administraţiei publice orăşeneşti şi comunale, sedii de instituţii de

stat sau private, muzee şi colecţii diverse.

Alături de acestea se înscriu şi elemente de factură populară: case,

anexe gospodăreşti construite de meşteri populari cu elemente de stil

specifice zonei buzoiene a subcarpaţilor - ex. Casa din Chiojd.

Muzeele reprezintă instituţii de cultură intens vizitate, importante prin

anexele lor ştiinţifice, artistice şi culturale. În Subcarpaţii Buzăului


47

remarcabile sunt : Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, (foto 11) şi Muzeul

Pietrei - muzeul în aer liber în punctul Fântâna Rece de la Măgura.

Figura 7. Harta aşezărilor monahale în Subcarpaţii Buzăului

Foto 10. Chiliile de la Aluniş (Foto: Dinu L., 2010)

Cladiri si case memoriale, aici se includ clădirile şi casele memoriale

care au aparţinut unor valorişi artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, medici etc.


48

În acest sens se pot menţiona: casa memorială Vasile Cârlova de la

Cârloveşti, casa memorială V. Voiculescu de la Pârscov unde a locuit şi a

creeat marele poet şi prozator buzoian, precum şi faptul că la Cândeşti au

locuit şi au creeat la începutul secolului nostru Al. Vlahuţă, B. Şt.

Delavrancea şi marele pictor N. Grigorescu.

Foto 11. Muzeul Chihlimbarului de la Colţi (Foto: Dinu L., 2009)

Arta populară şi manifestări etnofolclorice-elemente de potenţial

turistic, în aria Subcarpaţii Buzăului, cultura populară românească prezintă

câteva trăsături distincte date de:

-vechimea locuirii acestor meleaguri;

-existenţa unui procent ridicat de populaţie rurală, cu ocupaţii

meşteşugăreşti specifice;

-predominanţa credinţei ortodoxe;

-adaptarea noilor tendinţe şi a noilor tehnici contemporane la

îmbogăţirea şi înobilarea artei populare.

Arta populară se poate defini ca fiind creaţia unei comunităţi,

întemeiată pe o lungă tradiţie, împletind funcţionalul cu esteticul în opere de

artă, în care formele şi ornamentele sunt gândite ca întreguri destinate să

îndeplinescă trebuinţele materiale şi spirituale ale indivizilor şi a

colectivităţilor în materie de arhitectură, organizarea interiorului, ţesături,

ceramică, unelte, podoabe, prelucrarea materialelor, pictură pe sticlă etc.


49

În satele din Subcarpaţii Buzăului elementele de artă populară se

întâlnesc frecvent constituind atracţii turistice atât fiecare în parte cât şi

privite ca un tot unitar.

Zona etnografică buzăiană, satele de aici ocupă străvechi vetre de

locuire atestate arheologic din paleolitic şi confirmate prin comunitatea

elementelor de etnografie şi folclor. Privite în ansamblu, satele

impresionează prin măreţia gospodăriilor cu faţa spre soare şi zone deschise,

pentru ca vederea din fereastră să fie amplă şi plină de verdeaţă. Integrate cu

mare grijă în cadrul natural, gospodăriile sunt aşezate după teren, după soare,

după vale, după direcţia vântului şi a ploii.

Punctul central al satului îl reprezintă bătrâna biserică cu arhitectură ce

aminteşte de casele tradiţionale, (fig. 8). Cum satele buzoiene au fost în

majoritate batrâneşti, acestea oferă prin mărime, arhitectură şi tematica

picturală, date socio-economice despre viaţa şi trăirile sătenilor.

Viaţa modestă, dar plină de mândrie a locuitorilor se citeşte în pictura

interioară a lăcaşelor de cult. În afara scenelor religioase, la cererea

enoriaşilor, pereţii bisericilor erau acoperiţi cu imagini din viaţa sfinţilor

ocrotitori ai copiilor, vădanelor şi familiei.

Un exemplu de necontestat în reprezintă biserica din Jeţu – Nehoiu,

arsă din păcate dar reconstituită după planurile iniţiale. Pictura exterioară din

pridvorul bisericii, cu Raiul în stânga şi Iadul în dreapta, încântă prin decor,

prin duioşie, simplitate şi modul direct, oarecum satirizant, de prezentare a

personajelor din lumea satului.

Interiorul locuinţelor săteşti, comod prin mobilier şi încântător pentru

ochi prin decor, este dominant de cromatica deschisă dată de albul pereţilor,

al perdelelor, ştergarelor şi cearceafurilor de perete. În trecut era nelipsit

ştergarul legat în formă de fluture şi pus desupra icoanei pe peretele de

răsărit.

Un element demn de remarcat pentru ştergarele ornamentale şi uzuale

din Subcarpaţii Buzoieni este terminaţia acestora – o margine ajurată

obţinută prin înodare şi încheiată cu ciucuri. Pereţii din casa mare – camera

de oaspeţii – erau acoperiţi cu covoare de lână, având ca ornament

predominant roata – simbolul soarelui, al cerului şi devenit, mai târziu,

simbolul divinităţii.

Pentru zona Buzăului, în mod deosebit la Lopătari şi Mânzăleşti, între

decoraţiunile de interior se remarcă ţesăturile din păr de capră folosite ca


50

preşuri (cele ţesute în două iţe în război orizontal) şi păretare (cele ţesute în

război vertical). Vestita creatoare populară Adela Petre a căpătat renume

mondial cu aceste ţesături, adevărate tapiserii ale epocii noastre.

Mobilierul simplu, realizat din lemn de brad sau stejar, era făcut să

satisfacă toate necesităţile interne ale gospodăriei, iar ornamentul fin şi

discret, din elemente geometrice de veche tradiţie, încântau ochiul,

transmiteau “mesaje” şi erau considerate purtătoare de noroc şi sănătate.

Figura 8. Harta caselor tradiţionale

Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei.

Costumul, în ansamblul său se înscrie în tipul carpatic a cărui origine se

găseşte în portul populaţiei dacice, (foto 12).

Costumul popular femeiesc, reprezentat mai bine datorită deosebirilor

de la o zonă la alta, se compune din: iie cu decor în “broci” sau “muşte”, fotă

de lână cu fond negru şi decor în “vergi” roşii şi albe, purtată peste un fustar

alb; pe cap se purta maramă, tulpan sau batic şi în picioare opinci sau pantofi

traşi peste ciorapi albi din lână şi bunbac. Cu totul deosebit pentru zona

Subcarpaţilor Buzăului este portul androcului (fustă creaţă din lână de

culoare brună sau verde).

Portul bărbătesc este mult mai simplu şi mai comun, asemănânduse cu

toate regiunile subcarpatice munteneşti. Este compus din cămaşă (din croiuri

drepte sau “nemţească” cu platcă), pantaloni din pânză (maron) şi pantaloni


51

din dimie (iarna), ciorapi albi (iarna), brâu lat, vestă din dimie brună

sau neagră, opinci iar pentru cap pălării maron şi căciulă, iarna. Costumele

pentru copii sunt asemănătoare celor maturi.

De asemenea, locuitorii zonelor bogate în calcar, buzoienii, s-au

remarcat în mod deosebit ca meşteri pricepuţi în prelucrarea pietrei.

Foto 12. Portul popular specific zonei (Foto: Zamora V., 2009)

Crucerii de la Năeni, Pietroasele şi Ciuta – comuna Măgura au realizat

adevărate dantelării de piatră. Dacă la aceasta adăugăm şi faptul că la fiecare

răspântie străjuieşte câte o cruce care uimeşte nu numai prin decorul feţei, ci

mai ales prin decorul naturalist de pe spate, braţe sau căciulă, putem spune

fără tăgadă că măiestria lucrului în piatră a sălăşuit la Buzău.

Dintre elementele de ednografie şi folclor care stau drept mărturie a

civilizaţiei şi culturii populare fac parte: arhitectura şi tehnica populară

(Chiojdu, Calvin, Catina, Brăneşti, Colţi, Buda); creaţie artistică populară:

produse meşteşugăreşti, artizanat, ceramică, port popular, folclor literar,

muzical şi coregrafic (Bisoca, Lopătari, Nehoiu, Cislău etc.); manifestări

populare tradiţionale (târguri, festivaluri – Gura Teghii, Plaiul Nucului-

Lopătari, Lacuri-Bisoca).

Unele din obiectivele industriale ale judeţului (cariera de diatomită de

la Pătârlagele, sonda- mina de petrol de la Sarata Monteoru, zona de extracţie

a petrolului de la Berca – Arbanasi) constitue şi ele puncte de interes turistic.

Spre exemplu, sonda- mina de la Sarata Monteoru este singurul loc în ţara

noastră unde ţiţeiul se extrage prin galerii.

Manifestările cultural artistice din Subcarpaţii Buzăului caracterizate

printr-un bogat şi variat program au un caracter ocazional şi treptat au

pierdut din legăturile cu vechile ritualuri devenind evenimente artistice,

distractive şi de spectacol.


52

Derularea unor programe turistice care includ astfel de manifestări

constitue o posibilitate de mărire a importanţei lor. Manifestările populare

autentice se prezintă ca un factor de atracţie deosebit, fiind pentru turişti un

element de cunoaştere culturală şi îmbogăţire a propriului orizont spiritual.

În cadrul manifestărilor culturale din Subcarpaţii Buzăului un loc aparte îl

are cea dedicată marelui poet şi prozator buzoian Vasile Voiculescu.

“Zilele Vasile Voiculescu” constitue o manifestare culturală ce se

desfăşoară în fiecare an în luna octombrie, când Inspectoratul pentru Cultură

al Judeţului Buzău, Biblioteca Judeţeană “Vasile Voiculescu” şi Primăria

comunei Pârscov, organizează în colaborare cu Uniunea Scriitorilor,

Concursul Naţional de Creaţie Literară “Vasile Voiculescu”. Concursul, care

se finalizează la Casa memorială “Vasile Voiculescu” din Pârscov, reprezintă

o încununare a manifestărilor dedicate cunoaşterii vieţii şi operei marelui

scriitor născut în această localitate buzoiană. Cu acest prilej, au loc expoziţii

şi lansări de carte, dar mai ales interesante dialoguri între creatorii şi

consumatorii de literatură.

Festivalul concurs de interpretare a cântecului popular “Toamna

Buzoiană” reprezintă o manifestare populară autentică desfăşurată pe

meleagurile subcarpatice buzoiene. Când toamna coboară peste Valea

Buzăului, aduce nu numai farmecul său, ci şi o sărbătoare mult aşteptată:

Festivalul concurs de interpretare a cântecului popular “TOAMNA

BUZOIANĂ”, care are loc în fiecare an la Nehoiu, la sfârşitul primei

săptămâni a lunii octombrie. Ocupând locul întâi între alte manifestări

cultural artistice din Nehoiu, festivalul, a cărui vârstă a ajuns la 29 de ani,

reuneşte solişti vocali şi instrumentişti din toate zonele ţării, care se întrec

pentru a deveni nume de rezonanţă în muzica populară românească. Ei aduc

astfel la rampă numeroase nestemate ale folclorului nostru. Specialişti de

marcă în folclor apreciază că, în permanenta sa aspiraţie către mai bun, mai

valoros, “TOAMNA BUZOIANĂ” a devenit o adevărată instituţie de

valorificare a bogatei zone folclorice a Buzăului. Ei reprezintă o importantă

contribuţie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroţi interpreţi de

muzică populară.

În fiecare an, în Subcarpaţii Buzăului se organizează manifestări

cultural-artistice, cele folcloirice ocupând un loc aparte prin meritul de a

conserva valori tradiţionale de port şi cântec. Periodic se organizează, (fig.

9):


53

“PE URME DE BALADĂ”la Gura Teghii, în ultima duminică

din luna mai;

“TARGUL CUCULUI” la Pătârlagele, în prima duminică după

Paşte;

“FESTIVALUL SLĂNICULUI” la Meledic-Mânzăleşti, în a

treia duminică din luna iunie;

“FLOARE DE COLTI” la Colţi, în a doua duminică din luna

iulie;

“TARGUL TRADITIONAL DE SFÂNTA MARIA” la

Cozieni, pe data de 15 august, de Sfânta Maria;

“PE PLAIURI BISOCENE” la Bisoca, a treia duminică din

luna august.

“COLECTIA PERMANENTĂ DE ARTĂ POPULARĂ

CONTEMPORANĂ DE PE VALEA SLĂNICULUI” la

Mânzăleşti-Grunj.

Importanţa mare pentru turism a acestor manifestări constă şi în faptul

că ele se organizează în zone care deţin şi numeroase alte obiective turistice

importante, constituind pentru turişti posibilitatea vizitării a cât mai multor

puncte de atracţie (ex. “Festivalul Slănicului” de la Meledic-Mânzăleşti).

Figura 9. Manifestări cultural-artistice în arealul de studiu


54


55

6. INFRASTRUCTURA TURISTICĂ, TIPURI DE TURISM ŞI

CIRCULAŢIE TURISTICĂ

Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei

turistice; el asigură, în principal, deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă

la locul de petrecere a vacanţei, asigură mobilitatea turiştilor în teritoriul de

sejur şi contribuie la împlinirea actului turistic. Căile de comunicaţie -

feroviare, rutiere - despre care se poate vorbi în zonă, nu constituie elemente

de potenţial turistic, dar polarizează, orientează şi canalizează fluxurile

turistice spre obiectivele ce constituie patrimoniul turistic, având o dublă

funcţie- transportul turiştilor, dar şi transportul de bunuri care au menirea de

a satisface diferite trebuinţe ale turiştilor, (fig. 10).

A. Transporturile feroviare - situate pe primul loc în privinţa siguranţei

de circulaţie şi a certitudinii de funcţionare (mai puţin influenţate de

condiţiile meteorologice şi de stările anotimpuale) este preferat de turişti şi

pentru preţurile practicate susţinând turismul social şi printr-o serie de

facilităţi financiare.

În regiunea subcarpatică buzoiană transporturile feroviare au şi câteva

neajunsuri care se referă la neacoperirea unor regiuni cu linii ferate,

accesibilitatea limitată în teritoriu,orarul fix dezavantajos în unele situaţii.

Astfel, zona este străbătută de calea ferată ce însoţeşte cursul râului Buzău -

Buzău - Nehoiaşu - care trece pe la Berca, Pârscov, Cislău, Pătârlagele,

Nehoiu şi Nehoiaşu -localităţi deinteres turistic. Partea sudică, estică şi sud-

estică, este traversată de magistrala feroviară care vine de la Bucureşti,

merge spre Iaşi şi Suceava trecând prin localităţile Săhăteni, pe la sud de

Pietroasele, Merei şi apoi spre nord.

B. Transporturile rutiere sunt bine reprezentate în zonă în special prin

căi rutiere locale ce se desprind în cea mai mare partea lor din drumul

european E 85 şi pătrund în zona subcarpatică şi apoi spre zona montană. Ele

uşurează accesul către obiectivele turistice mai greu de vizitat din cauza

izolării şi includ chiar şi drumurile forestiere care în general urmăresc văile,

facilitând penetraţia spre obiective turistice greu accesibile.

Cea mai importantă şosea care traversează zona subcarpatică este

şoseaua Buzău - Braşov ce trece paralel cu calea ferată Buzău - Neioaşu

trecând prin aceleaşi localităţi - Berca, Pârscov, Cislău, Pătârlagele etc.

Acesta este DN10 din care se desprind o sumedenie de ramificaţii spre

obiectivele turistice din judeţ - spre "Tabără de Sculptură şi Mânăstirea


56

Ciolanu", spre Colţi pe DC 69. O altă şosea care traversează zona este DN

1B care după comuna Ulmeni se ramifică spre Monteoru pe DC 47. Pe

Valea Slănicului trece şoseaua ce porneşte de la Buzău spre Săpoca -

Cernăteşti - Vintilă Vodă - Mânzăleşti. Din ea, se desprind drumuri spre

Bisoca şi Săruleşti.

Figura 10. Harta căilor de comunicaţii

Aspecte ale turismului rural, zona subcarpatică buzoiană este foarte

pitorească şi impresionează prin existenţa unor obiective unice în Europa

(peştera în sare de la Meledic, vulcanii noroioşi, vestigiile rupestre, sonda-

mină de petrol de la Sarata Monteoru). Turismul rural cu valenţe culturale,

ecologice şi odihnă în cadrul naturii, departe de aglomeraţiile urbane câştigă

tot mai mulţi adepţi. În reţeaua turismului rural din această zonă subcarpatică

intră pensiuni amplasate în locuri nepoluate, cu peisaje caracteristice zonelor

colinare, turiştii având ocazia unor excursii relaxante.

În această zonă, gospodăriile care practică turismul rural sunt :

- 10 pensiuni la Monteoru ;

- 2 pensiuni la Haleş ;

- 4 pensiuni la Sasenii Noi ;


57

- 6 pensiuni la Colţi şi Pătârlagele ;

- 4 pensiuni la Gura Teghii ;

- 6 pensiuni la Nehoiu ;

- 2 pensiuni la Tisău ;

- 1 pensiune la Meledic ;

- 20 posibilităţi de cazare la Mănăstirea Ciolanu.

Importanţa este creşterea confortului din case şi diversificarea

programelor tematice propuse turiştilor. Turismul rural reprezintă o soluţie

pentru forţa de muncă, pentru dezvoltarea locală, întreţine meşteşugurile,

susţine producţia agricolă, deschide spiritele şi face să evolueze mentalităţile.

De asemenea, acesta reprezintă o modalitate de dezvoltare echilibrată,

de protecţie şi valorificare a patrimoniului respectiv. Urmează a fi

identificate şi alte gospodării din judeţ şi sprijinite în vederea omologării

pentru practicarea turismului rural, (fig. 11).

Figura 11. Pensiuni ANTREC


58

Figura 12. Harta turistică

Turismul cultural itinerant, datorită faptului că pe teritoriul judeţului se

dezvoltă o vastă reţea rutieră DN 10 (Buzău – Braşov), E 85 (Buzău –

Rm.Sărat), DN 22 (Rm.Sărat – Balta Albă), E 20 (Buzău – Bucureşti) –

mulţi turişti tranzitează zona spre destinaţii turistice mai îndepărtate. Prin

realizarea unor programe de punere în valoare a potenţialului turistic de care

dispune judeţul Buzău, (fig. 12), se poate realiza deturnarea fluxurilor

turistice şi transformarea turismului de tranzit în turism itinerant. Judeţul

Buzău dispune de un număr mare de valori culturale, din care doar o parte au

fost atrase în circuitul turistic – monumente arhitecturale dn secolele XVI,

XVII din municipiul Buzău, Complexul Brâncovenesc, Palatul Comunal,

monumente de artă contemporană, muzee, case memoriale.

Pentru înscrierea acestora în circuitul turistic o problemă de maximă

importanţă o constituie conservarea şi restaurarea acestor valori. O bază

materială a cazării complexă, diversificată (hoteluri în Buzău, hanuri,

moteluri şi camping-uri) amplasate de-a lungul traseelor turistice, o amplă

reţea de unităţi de alimentaţie, diversificarea formelor de cazare

extrahotelieră în sistem privat vor constitui elemente benefice pentru

turismul cultural – itinerant. Toate acestea trebuie completate de


59

modernizarea căilor de acces care facilitează accesul către zonele sau

punctele de interes turistic. Programele de promovare a acestei forme de

turism trebuie să aibă în vedere şi latura de divertisment ce trebuie să

însoţească activitatea turistică, iar pe de altă parte, elemente şocante,

programe tematice, introducerea unor elemente folclorice şi organizarea unor

excursii de scurtă durată.

În circuitul turistic pot fi atrase şi numeroase festivaluri de muzică

populară desfăşurate în aria subcarpatică buzoiană, printre care se numără

cel de la Bisoca, Cozieni, Colţi, Meledic, Pătârlagele.

Bisoca “Pe plaiuri bisocene”, în a treia duminică din luna august

Traseu: Buzău – Săpoca – Cernăteşti – Vintilă Vodă - Bisoca.

• Măteşti (11 km); o biserică de la 1692;

• Cernăteşti (19 km): urme arheologice ale unor vechi aşezări

omeneşti (cetăţuie din epoca bronzului);

- ramificaţie (din zona Cernăteşti – Aldeni) către rezervaţia “Dealu cu

liliac” şi spre Vulcanii Noroioşi;

• Vintilă Vodă (42 km): ruinele cetăţii Vintilă Vodă din sec. al XV-

lea, case ţărăneşti din sec. al XX-lea; în apropiere de Vintilă Vodă se

află şi ruinele cetăţii Menedic (sau Meledic); din Vintilă Vodă se

poate ajunge la Mânzăleşti, Lopătari şi mai departe la Terca (zonă în

care se află “Focul viu”);

• Bisoca: unde se află Pădurea Lacuri şi Pădurea Bisocăi.

Cozieni “Târgul tradiţional de Sfânta Maria”, pe data de 15 august,

de Sfânta Maria

Traseu: Buzău – Verneşti – Cândeşti – Măgura – Pârscov – Cozieni.

Auto: pe DN 10 Buzău – Braşov până la Măgura, apoi pe drum local

(la dreapta) peste râul Buzău până la Cozieni pe valea Bălănesei.

• Verneşti (10 km): loc de plecare în excursii pe valea Nişcovului

(putând fi vizitată mănăstirea Barbu în satul Leicuieşti – comuna

Tislău) şi mai departe pe dealul Ciolanu spre mănăstiria Ciolanu şi

Tabăra de sculptură Măgura;

• Cândeşti (17 km): biserica din 1660, cu pictuiri de Nicolae

Grigorescu;

• Sătuc (20 km): ramificaţie spre dreapta (peste râul Buzău) către

Berca şi Vulcanii Noroioşi;

• Unguriu (22 km): mănăstire din sec. al XVII-lea;


60

• Măgura (30 km): punct de plecare spre Muzeul Pietrei (în aer liber),

Tabăra de sculptură în aer liber Măgura şi Mănăstirea Ciolanu unde

se păstrează picturi de Gheorghe Tătărescu şi Nicolae Teodorescu;

• Pârscov: se poate vizita Casa memorială Vasile Voiculescu; în

apropiere se află: “Sarea lui Buzău”, “Blocurile de calcar” şi “Stânca

conglomerat” (situate în valea Buzăului, în zona satelor Bădila şi

Ruşavăţ) şi care împreună formează o rezervaţie paleontologică -

geologică;

• Din Cozieni se poate ajunge la Bozioru (şi de aici la Fişici – unde se

găsesc izvoare minerale - şi la aşezările rupestre din zona Nucu).

Colţi “Floare de colţi’’, în adoua duminică din luna iulie

Traseu: Buzău – Verneşti - Cândeşti – Măgura – Cislău – Pătârlagele – Colţi.

Auto: DN 10 Buzău până la Pătârlagele, apoi spre drepta peste râul

Buzău spre Colţi (pe valea Sibiciului).C.F.R.: linia Buzău – Nehoiaşu

până la Pătârlagele.

• CANDEŞTI – biserica din 1660, cu picturi de Nicolae Grigorescu şi

locul probabil al naşterii celebrului tablou “Carul cu boi”;

• SĂTUC – ramificaţie dreapta către Berca şi Vulcanii Noroioşii;

• MĂGURA – ramificaţie dreapta către Pârscov (Casa memorială

Vasile Voiculescu);

- Sarea lui Buzău – rezervaţie geologică;

- Bozioru – biserica din lemn (secolul al XVIII-lea);

- Nucu – aşezările rupestre;

• CISLĂU (48 km) – herghelia de cai de rasă;

• PĂTARLAGELE (56 km) – din Pătârlagele se poate ajunge (în

continuare pe DN10)la Nehoiu şi mai departe spre Siriu, unde se află

un lac de acumulare.

• COLŢI (70 km) – se poate vizita Muzeul Chihlimbarului; de la

Colţi se poate ajunge pe jos la Aluniş (5 km de Colţi) unde se pot

vizita o parte din vestigiile rupestre buzoiene.

Meledic – Mănzăleşti “Festvalul Slănicului”, în a treia

duminicădin luna iulie

Traseu: Buzău – Săpoca – Cernăteşti – Vintilă Vodă - Mânzăleşti.

• Măteşti (11 km): o biserică de la 1692:

• Cernăteşti (19 km): urme arheologice ale unor vechi aşezări

omeneşti (cetăţuie din epoca bronzului);


61

- ramificaţie (din zona Cernăteşti – Aldeni) către rezervaţia “Dealul

cu liliac” şi spre Vulcanii Noroioşi;

• Vintilă Vodă (42 km): ruinele cetăţii Vintilă Vodă din sec. al XV-

lea, case ţărăneşti din sec. al XX-lea; în apropiere de Vintilă Vodă se

află ruinele cetăţii Menedic (sau Meledic);

- ramificaţie spre Bisoca de unde se poate ajunge la Pădurea Lacuri şi

Pădurea Bisocăi.

În apropiere de Mânzăleşti se află “Piatra albă” (Grunj), un martor de

eroziune din sare, aflat în albia Slănicului, la confluenţa cu pârâul

Jghiab.

La Mânzăleşti pot fi văzute case cu arhitectură tradiţională din sec. al

XX-lea, iar în apropiere se află muntele de sare şi Platoul Meledic

(unde se desfăşoară Festivalul Slănicului), precum şi peştera

Mânzăleşti (momentan cu intrarea blocată).

Pătârlagele „Targul Cucului”, în prima duminică Paştele ortodox

Traseul: Buzău – Verneşti – Măgura – Cislău – Pătârlagele.

Auto: DN 10 Buzău – Braşov.C.F.R.: linia Buzău – Nehoiaşu.

• Verneşti (9 km): ramificaţie stânga pe valea Nişcovului, spre

Mănăstirea Bradu, spre Dealul Ciolanu (Tabăra de sculptură Măgura,

Mănăstirea Ciolanu);

• Cândeşti (15 km): biserica de la 1660 cu picturi de Nicolae

Grigorescu;

• Sătuc: ramificaţie dreapta spre Berca, Vulcanii Noroioşi, Mănăstirea

Răteşti;

• Unguriu (22 km): mănăstirea din sec. al XVII- lea;

• Măgura: ramificaţie dreapta spre Pârscov (Casa memorială Vasile

Voiculescu), Bozioru (zona Vestigiilor Rupestre) şi spre “Sarea lui

Buzău”; în dreptul basoreliefului ridicat în memoria oştilor lui Mihai

Viteazul, ramificaţie stânga căte Muzeul Pietrei, Tabăra de sculptură

Măgura, Mănăstirea Ciolanu;

• Cislău (48 km): bisericva fostei mănăstiri Cislău (1569), herghelia

de cai de rasă.

Resursele turistice prezentate, deosebit de variate şi atractive pot fi

valorificate şi prin includerea lor în intinerariul unor trasee turistice, ( fig.

13).


62

Figura 13. Trasee turistice

În zona subcarpatică buzoiană se pot desfăşura trasee atât pe Valea

Buzăului spre Nehoiu cât şi pe Valea Slănicului spre Mănzăleşti şi Lopătari

cât şi în zona subcarpatică de contact spre Pietroasele şi la nord de oraşul

Buzău.

Urmărind Valea Buzăului se pot recomanda următoarele trasee: Cislău

Traseu: Buzău - Cândeşti (17 km) – Măgura (30km) – Cislău (50 km).

- Itinerar auto pe DN 10

- CFR linia Buzău – Nehioiaşu

Traseul are urmatoarele componente:

• CÂNDEŞTI – biserica din 1660, cu picturi de Nicolae Grigorescu şi




Vasile Voiculescu);





63

Localitatea este şi punct de plecare în excursiile din zonă şi drumeţiile

montane:

Ex: Cislău - Pătârlagele - Nehoiu - Siriu (45 km) sau Cislău – Bâsceni

- Cătina – Corbu – Chiojd – Bâsca Chiojd (27 km).

După O.G.Lecca – autorul Dicţionarului istoric, arheologic şi

geografic, comuna datează din Evul Mediu timpuriu iar numele şi-l trage de

la “Cislo” care înseamnă loc de strângere a dărilor.

Cislăul a aparţinut în primele decenii ale sec. al XVI-lea, clucerilor

Vlaicu Tătăranu şi Mitrea Vornicul, oameni de încredere ai lui Mircea al II-

lea iar mai târziu domnului Mihnea Turcitul care s-a căsătorit cu Doamna

Neaga în 1582. Din comuna Cislău mai fac parte satele Buda, format în 1580

când Doamna Neaga a construit aici o biserică pentru călugări, apoi Bărăşti

(nume luat de la pârâul Bărasca) şi Gura Bâscei (la confluenţa râului Buzău

cu Bâsca).

Datorită faptului că pământurile au aparţinut pe rând atât domnilor ţării

cât şi mânăstirilor, viaţa localnicilora fost deosebit de aspră, ceea ce a dus la

răzvrătirea în nenumărate rânduri ale acestora, precum şi la “haiducirea”

multora dintre ei. Acesta a fost ca folclorul local să aibă o mulţime de doine

şi balade care desfătarea iubitorilor de folclor.

Ca obiective istorice menţionăm Schitul de la Aninoasa din sec. al

XIV-lea precum şi ruinele curţilor întărite ale castelului ce a aparţinut

Doamnei Neaga – sec. al XVI-lea. Localitatea este deosebit de pitorească,

aşezată într-un cadru natural de o rară frumuseţe.

Tot aici, în anul 1894, a luat fiinţă o herghelie de cai care este în

activitate şi astăzi şi care de-a lungul anilor a furnizat o întreagă pleiadă de

campioni naţionali şi internaţionali:1951 – Budapesta, 1952 – Praga, 1953 –

Varşovia, 1958 – Budapesta, 1968 în Iugoslavia etc., iar şirul campionilor

continuă şi astăzi.

Tot pe Valea Buzăului până la nord de Pătârlagele şi apoi pe o

ramificaţie spre colţi se poate ajunge la aşezările rupestre de la Aluniş.

Asezările Rupestre

Traseu: pe DN 10 Buzău – Măgura (30km) – Pătârlagele (60 km)

ramificaţie spre Colţi DC 69 (70 km) – Aluniş (75 km) – Nucu (cărare de

munte 6 km) – Bozioru – Pârscov - Măgura DJ 203 L – Buzău.


64

Intinerar auto pe DN 10 din Buzău până la Pătârlagele, apoi ramificaţie

dreaptă pe DC 69 până la Colţi, apoi cărare montană 6 km greu accesibilă

iarna până la Nucu, drum spre Bozioru, apoi traseu pe DJ 203 L până la

Măgura în DN 10. Traseul este recomandabil să se facă în două etape: Buzău

– Colţi – Aluniş şi Buzău – Măgura – Buzioru – Fişici – Nucu.


• CÂNDEŞTI – biserica din 1660, cu picturi de Nicolae

Grigorescu şi locul probabil al naşterii celebrului tablou “Carul

cu boi”;

• SĂTUC – ramificaţie dreapta către Berca şi Vulcanii

Noroioşii;

• MĂGURA – ramificaţie dreapta către Pârscov (Casa

memorială Vasile Voiculescu);

- Ramificaţie spre rezervaţia geologică “Sarea lui Buzău”;

- Basorelief “Fântâna lui Mihai”, cu ramificaţie spre Tabăra de

Sculptură şi Mănăstirea Ciolanu (sec.XVI);

• CISLĂU: herghelia de cai de rasă;

• COLŢI –Muzeul Chihlimbarului;

În zona subcarpatică a judeţului Buzău se află unul din cele mai

interesante ansambluri de vestigii rupestre, constituit din chilii şi biserici,

galerii şi cruci de piatră, prezenţe ale creştinismului pe aceste meleaguri

dintr-o perioadă greu de fixat pe baza materialelor de datare ce le-a furnizat

cercetarea până acum.

În triunghiul greu accesibil cuprins între Nucu (Bozioru), Aluniş

(Colţi) şi Pinul (Brăieşti) se află un complex de aşezări săpate în piatră,

înconjurate dintodeauna de o aură de legendă şi mister. Cine le-a săpat aici,

în locuri cânva izolate, cu răbdare şi tenacitate ce nu suferă comparaţie?

Aşezate pe culmile Crucii Spătarului şi Martirei, aşezările rupestre au

trezit interesul cercetătorilor de foarte multă vreme, dar unele din misterele

lor continuă şi astăzi să nu se lase dezlegate.

Deoarece fiecare aşezare reprezintă un unicat atât ca arhitectură cât şi

ca poziţie, ele nu pot fi grupate decât după persupusa lor vechime, în 4

categorii:

• prima categorie o reprezintă aşezările rupestre care au fost săpate în

sec.VI-IV î.Chr. şi refolosite în Feudalism. Datarea ei s-a făcut după inciziile


65

găsite pe pereţii acestor peşterişi care reprezintă 12 pumnale tip Akinakes, 9

vârfuri de lănci şi 7 de săgeţi;

• a doua categorie o reprezintă aşezările săpate în perioada

paleocreştină, sec.III-IV e.n., pe ai căror pereţi s-au păstrat incizate semnul

peştelui şi crucea latină cu capetele braţelor lăţite. Acestea sunt Peştera lui

Iosif, Dionisie Torcătorul, Piatra Îngăurită (toate din satul Nucu), Gura

Tătarilor (Colţii de Sus) şi Aluniş ABC (sat Aluniş). Aceste peşeteri (toate

săpate de mâna omului) păstrează urme de locuire până la începutul secolului

al XIX-lea;

• în a treia categorie de locuinţe rupestre se înscriu cele a căror datare

nu poate fi coborâtă sub secolul al XIII-lea (din lipsa unor elemente sigure de

datare). Şi acestee peşteri au fost folosite, chiar dacă cu intermitenţe, până la

sfârşitul sec. al XVIII-lea sau începutul sec. al XIX-lea. Acestea sunt:

Agatonul Nou, Bucătăria, Fundătura (sat Nucu) şi peştera din Culmea Pietrei

(sat Ruginoasa – Brăieşti);

• din a patra categorie de aşezări rupestre fac parte cele ce nu pot fi

datate până în prezent, datorită absenţei unor elemente care să ajute la

determinare vechimii lor. Acest fapt se datorează atât factorilor externi care

au dus la degradarea acestora, cât şi datorită intervenţiei ulterioare a

oamenilor, care le-au lărgit şi amenajat pentru locuire sau rugăciune.

În concluzie, în perioada de săpare şi locuire a aşezărilor rupestre din

Munţii Buzăului se întinde pe o perioada a două milenii şi jumătate,

constituind în acest fel o extraordinară dovadă de continuitate a locuitorilor

acestei zone în aceeaşi vatră de locuire.

Dacă în perioada prefeudală aşezările rupestre au fost folosite ca loc de

refugiu şi de cult (fapt dovedit de numeroasele inscripţii şi chiar documente

medievale), în perioadele mai vechi, scopul săpării şi existenţei lor nu este

încă cunoscute. Cu atât mai neclar şi mai misterios pare acest fapt după

descoperirea în peştera de la Aluniş a unei inscripţii care nu a putut fi

descifrată încă, deşi a fost cercetată cu cele mai noi mijloace cunoscute.

O altă caracteristică a unora dintre aşezări este dimensiunea lor, uneori

incredibil de mare. De exemplu peştera din Vârful lui Dragomir (Gura

Tătarilor) străbate versantul dintr-o parte în alta. Nu a putut fi explorată decât

pe o lungime de 40 m, datorită prăbuşirii provocată de inundaţiile din 1975.


66

De existenţa unora din aceste aşezări se leagă şi unele fapte din istoria

neamului. În peştera de la Nenciuleşti (Casa Hoţilor) s-au ascuns semenii

după înfrângerea lor în bătălia de la Sărata (Monteoru) în 1656.

Dar oricare ar fi fost destinaţia lor iniţială, oricare a fost utilitatea lor

de-a lungul vremii, astăzi aşezările rupestre din Munţii Buzăului constitue o

chemare irezistibilă pentru turiştii îndrăgostiţi de mister, de istorie dar şi de

frumuseţile naturale ale zonei.

Pe un traseu asemănător cu cel precedent se poate ajunge la Colţi unde

se află vestitul Muzeu al Chihlimbarului.

Muzeul Chihlimbarului – Colţi

Traseu: Buzău – Cândeşti (17 km) – Măgura (30 km) – Cislău (50 km)-

Pătârlagele (60 km) – Colţi (70km).

Itinerar:

- auto pe DN 10 până la Pătârlagele, apoi pe DC 69 spre Colţi;

- CFR linia Buzăului – Nehoiaşu până la Pătârlagele sau Valea

Sibiciului, apoi auto sau pe jos până la Colţi.


• CÂNDEŞTI – biserica din 1660, cu picturi de Nicolae Grigorescu şi




Vasile Voiculescu);




• CISLĂU: herghelia de cai de rasă;

• COLŢI – ALUNIŞ (5 km): aşezările rupestre.

Turistul ajuns în Pătrlagele poate merge la Colţi, pe un drum spre

dreapta din DN 10, prin Valea Sibiciului, trecând prin localităţile Sibiciu de

Jos, Sibiciu de Sus, Valea Sibiciului. De la Colţi se poate ajunge la Aluniş

unde pot fi vizitate unele din vestitele aşezări rupestre din judeţul Buzău.

De asemenea, pe Valea Buzăului se poate ajunge la Măgura unde se

află Muzeul Pietrei – muzeu în aer liber - şi Mănăstirea Ciolanu într-un

itinerariu intitulat „Călătorie într-o lume a pietrei”.

Traseu: Buzău – Măgura (30km) – Fântâna lui Mihai (32 km) – Nifon (33

km) – Muzeul Pietrei – Tabăra de Sculptură (35 km) – Tisău (36 km) –


67

Grăjdana (40 km) – Cârlomăneşti (55 km) – Verneşti (60 km) – Buzău (70

km).

Itinerar auto pe DN 10 până la Fântâna lui Mihai după care ramificaţie la

stânga spre Tabăra de Sculptură şi Mănăstirea Ciolanu până la Haleş. Din

ramificaţie spre stânga până la Verneşti pe DJ 10 D, apoi drumul se continuă

spre Buzău pe DN 10.


• Fântâna lui Mihai – basorelief;

• Nifon – schit şi sanatoriu;

• Muzeul Pietrei – Fântâna Rece;

• Mănăstirea Ciolanu;

• Poiana Pinului – tabăra şcolară;

• Haleş – biserică sec. al XIX-lea;

• Grăjdana – ruine biserică sec. VII-lea;

• Cârlomăneşti – ruine cetate dacică sec. II – I î.Chr.

Din Buzău, urmând DN 10 Buzău – Braşov, turistul urmează Valea

Buzăului în amonte, până la Fântâna lui Mihai, basorelief din piatră ridicat

de pietrarii din Ciuta şi de sculptorul Gheorghe Comanân memoria oştilor

voievodului Mihai Viteazul.

De aici, spre stânga, un drum local urcă Dealul Ciolanului, trecând pe

la Nifon unde se află un schit cu hramul „Sf. Pantelimon”. Drumul trece apoi

pe la Muzeul Pietrei, un muzeu în aer liber înfiinţat în anul 1978 lângă o

fântână cioplită în piatră în formă de cupă de meşterii locali. Aici au fost

adunate unele din cele mai reprezentative sculpturi realizate de-a lungul

timpului de cioplitori anonimi de pe Valea Buzăului.

Ajungem apoi la Tabăra de Sculptură Măgura. Aici, în poienile

Cetăţile Tisăului, a avut loc în anul 1970 prima ediţie a taberei de scluptură,

urmărind continuarea unei vechi tradiţii locale; timp de 16 ani, au participat

anual la această manifestare câte 16 sculptori cu diferite stiluri de modelare a

pietrei. Datorită ineditului expunerii muzeistice în aer liber a sculpturilor şi

frumuseţii zonei, Tabăra de Sculptură reprezintă un loc unic, fiind cel mai

mare ansamblu naţional de sculptură în aer liber din ţară.

În imediata vecinătate a Taberei de Sculptură Măgura se află

Mănăstirea Ciolanu, o mănăstire cu o bogată istorie şi aşezată într-un cadru

natural de excepţie.


68

Mănăstirea se află pe versantul sud-vetic al Dealului Ciolanu, într-o

poiană, fiind alcătuită din două biserici, un muzeu, precum şi mai multe

chilii. Biserica mică (mai veche), având hramul „Sf. Gheorghe”, a fost

construită după tradiţie de Doamna Neaga (soţia Domnitorului Mihnea

Turcitul) la sfârşitul secolului al XVI-lea iar după alte izvoare scrise biserica

ar fi fost construită în anul 1568 de Dumitru Ciolanu (boier transilvănean)

împreună cu doi boieri din Verneşti (Radu şi Dragomir Sorescu).

Pictura bisericii datează din1860. Schitul s-a extins ulterior, episcopul

Chesarie construind în anul 1828 o biserică nouă, mai mare, cu hramul “Sf.

Apostoli”, pictată de Nicolae Teodorescu Pitarul (şeful şcolii de zugravi de la

Buzău). Biserica are de suferit de-a lungul timpului de pe urma incendiilor şi

a cutremurelor, fiind refăcută de fiecare dată.

Pictura a fost refăcută tot de către Nicolae Teodorescu şi de nepotul

său Gheorghe Tătărescu, precum şi de Nicolae Şolescu. Se mai păstrează şi

azi în biserica cea nouă o parte din pictura originală realizată de Gh.

Tătărescu şi N. Teodorescu (catapeteasma şi câteva icoane). Între 1970 şi

1984, s-au construit două părţi din careul de incintă care cuprinde mai multe

case.

Aripa de sud adăposteşte şi muzeul în care se găsesc obiecte de valoare

artistică şi documentară: unelte casnice legate de ocupaţiile localnicilor,

manuscrise din sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, găsite la Ciolanu, inclusiv

primele tipărituri ale Episcopiei Buzăului, icoane vechi, obiecte de cult. La

Ciolanu au fost îmormântaţi, în afară de vieţuitorii mănăstirii, şi unii episcopi

ai Buzăului: Filotei, Dionisie Romano, arhiereul Policarp, pictorul Nicolae

Teodorescu.

Urmărind zona de contact a Subcarpaţilor cu Câmpia Română şi apoi

pătrunzând mai mult în aria colinară, se poate desfăşura traseul Buzău –

Pietrosele – Sărata Monteoru – Buzău intitulat sugestiv “Drumuri în istorie”.

Buzău – Pietroasele – Sărata Monteoru

Traseu: auto pe DN 1 B (20 km), după comuna Ulmeni ramificaţie spre

Pietroasele pe DJ 203 L (5 km), apoi spre Izvorul Dulce – Gura Sărăţii pe DJ

203 C şi spre Monteoru pe DC 47 (14 km de Pietroasele). Din Monteoru se

poate ajunge în Buzău pe DJ 203 G până la Popasul Mierlei de unde drumul

continuă spre Buzău pe DN 1 B (22 km de Monteoru).


- Clondiru de Sus – necropolă sec.IX-X e.n;


69

- Pietroasa Mică - aşezare geto-dacică sec. IV-I î.e.n.;

- Izvorul Dulce – aşezare sec. IV-III î.e.n.;

- Pietroasele;

- Monteoru.

La 20 km de Buzău, pe DN 1 B, drumul se ramifică către una din cele

mai pitoreşti zone ale judeţului Buzău: comuna Pietroasele, arie geografică

încărcată de istorie, de legendă, de mister, dăruită de Dumnezeu cu oameni

harnici care au făcut din zonă o adevărată gură de rai.

Localitatea este aşezată la poalele dealului Istriţa, unde în 1837 a fost

descoperit celebrul tezaur “Cloşca cu puii de aur”, unde şi astăzi locuitorii

sunt încredinţaţi că zona mai ascunde numeroase comori dar care nu pot fi

căutate datorită blestemului de care localnicii sunt încredinţaţi că există şi le

apără. Descoperirea Cloştii cu puii de aur din 1837 a fost urmată de o

adevărată aventură.

Iniţial tezaurul cuprindea 26 piese din aur de cea mai bună calitate şi

avea încrustate în el o mulţime de pietre preţioase. Găsit de 4 ţărani ce lucrau

la exploatarea pietrei, tezaurul, atribuit după ultimele cercetări meşterilor

daci, dar şi cu piese de provenienţă vizigotă, a aparţinut probabil acestora din

urmă sau romanilor care au ridicat aici un castru după recuperarea Daciei în

perioada 306-337 e.n.

Ascuns de găsitori în podul unei case, a trebuit în scurt timp să fie

vândut unui antreprenor datorită faptului că acea casă unde era ascuns

trebuia să fie demolată. Dar şi cumpărătorul nou l-a ascuns în malul râului

Câlnău unde executa un pod, cu gândul de a-l scoate mai târziu din ţară. Dar

o viitură puternică a rupt malul râului unde era ascuns, ajungând astfel în

posesia statului. Dar epopeea acestuia nu se sfârşise. În 1917 este depozitat la

Moscova împreună cu tezaurul ţării unde a rămas până în 1956. Dar la

restituire, tezaurul mai cuprindea doar 12 piese, care se află acum la Muzeul

Naţional.

Al doilea “tezaur” al zonei este viţa de vie, din care se obţin renumite

vinuri de Pietroasele medaliate la mai multe târguri internaţionale. Aici se

află o staţiune de cercetări viticole înfiinţată în anul 1893, unde turiştii pot

face degustări de vinuri într-o cramă deosebit de frumoasă.

De la Pietroasele, pe un drum local se poate ajunge în staţiunea Sărata

Monteoru. Localitatea este aşezată la 86 m, altitudine pe pârâul Sărata; îşi


70

trage numele de la acesta, iar toponimicul “Monteoru” de la “montur” care

este echivalent cu “muntişor”, “muncel” deci un “munte mai mic”.

Apele minerale de la Sărata Monteoru, cunoscute în trecut “Izvoarele

sărate de la Monteoru”, au atras atenţia specialiştilor din lumea medicală

începând cu 1880, acestea fiind puse în evidenţă odată cu săparea sondelor

pentru exploatarea petrolului.

Din 1929 se aplică la Monteoru procedeul de exploatare a petrolului

prin galerii. De pe platforma şi pereţii galeriilor săpate în adâncime ca la o

mină de cărbuni picură ţiţeiul care se scurge într-un puţ colector adânc de

peste 250 m. Procedeul de exploatare este unic în Europa. Mina de petrol

aflată şi astăzi în funcţiune constitue una din principalele atracţii ale zonei.

Din 1880 Grigore Constantinescu Monteoru devine proprietarul moşiei

Sărata Ogrăzile şi continuă să cumpere şi alte puţuri devenind proprietar

exclusiv al exploatărilor de petrol din zona Monteoru.

În anul 1890 medicul francez Guyenot din Paris, studiind apele

minerale de le Monteoru, l-a îndemnat pe Grigore Constantinescu Monteoru

– proprietarul terenurilor – să facă un stabiliment de băi. Construcţia acestuia

a început în 1883 după planurile inginerului Eduard Honzik.

Cu ocazia săpăturilor pentru începerea lucrărilor de construcţii, acesta

descoperă unul din cele mai mari complexe arheologice cu aşezări şi cimitire

care atestă o locuire neântreruptă pe aceste locuri din Neolitic până în sec.

XII î.Chr.. Este denumită “Cultura Monteoru”.

Stabilimentul de băi construit era dotat modern cu hoteluri, parc şi

restaurant, asigurat cu apă potabilă şi electricitate. Se mai adaugă apoi un

spital, poştă şi se face drum de acces la şoseaua naţională. Construcţiile au

durat până la primul război mondial când au fost distruse aproape total, stare

care a persistat până în preajma celui de-al doilea război mondial când este

din nou distrusă. După 1955 se începe refacerea acesteia construindu-se

treptat actuala bază de agrement.

Staţiunea atrage mulţi turişti datorită factorilor naturali, dar şi datorită

altor atracţii. Factorii naturali terapeutici sunt reprezentaţi în principal de:

- Numeroasele izvoare cu ape minerale concentrate, clorurate, iodurate,

bromurate, sodice, calcice, magnezice, sulfuroase, hipertone;

- Nămolul mineral;

- Bioclimatul sedativ de cruţare.


71

În prezent, aici există un ştrand cu apă sărată, care împreună cu factorii

de climă sporesc atractivitatea zonei.

La Monteoru, la altitudinea de 200-275 m, se află Parcul dendrologic –

o pădure de cca. 2 ha., deosebită prin varietatea speciilor forestiere; se

întâlnesc aici specii exotice din China, Japonia şi America de Nord: ginkgo,

bujorul de mare, simbovina americană, castanul cu flori galbene precum şi

alte specii care dau zonei, prin coloritul florilor şi frunzelor, un aspect

deosebit.

Sărata Monteoru este o staţiune care dispune de numeroase facilităţi de

cazare, servire a mesei şi divertisment: hoteluri, camping, bungalow, unităţi

de cazare agroturistice, restaurante, baruri, teren de sport, precum şi bază de

tratament.


72


73

7. ANALIZA SWOT ŞI PROGNOZA DEZVOLTĂRII

TURISMULUI RURAL

Analiza detaliată a contextului social-economic, a resurselor,

potenţialului de dezvoltare au permis efectuarea unei analize SWOT.

SWOT = Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats;

Puncte tari, puncte slabe, oportunitaţi şi ameninţări.

ANALIZA SWOT PENTRU CONTEXTUL SOCIO ECONOMIC

PUNCTE TARI

Agricultura, turismul şi activităţile

conexe sunt privite atât de locuitori

cât şi de administraţia locală drept

principalele direcţii de dezvoltare;

Omogenitatea teritoriului. Nu există

mari discrepanţe între diferitele

localităţi ale zonei de studiu, cu

excepţia comunei Berca unde

predomină industria extractivă, în

toate celelalte agricultura are

ponderea cea mai mare;

Diversitatea naturală este privită ca o

potenţială resursă exploatabilă

durabil;

Marea majoritate a localităţilor au

acelaşi tip de probleme: alimentarea

cu apă, drumurile, deşeurile,

comunicaţiile. Aceasta permite

elaborarea unor planuri de acţiune

care să beneficieze de cointeresarea

majorităţii;

Cetăţenii şi administraţiile au

identificat problemele majore şi

propun soluţii viabile;

Există un potenţial uman pentru

activităţile de turism corelat cu

agricultura.

OPORTUNITĂŢI

Existenţa fondurilor europene;

Propunerea unui proiect de

strategie la nivel judeţean

(Proiect PHARE);

Existenţa interesului de

colaborare din partea

partenerilor;

Propunerea unor proiecte de

infrastructură, deşeuri, alimentări

cu apă, la nivel regional;

Strategia este în concordanţă cu

planurile naţionale de dezvoltare

din turism, educaţie etc.


74

PUNCTE SLABE

Lipsa unei viziuni pe termen lung.

Majoritatea proiectelor, existente,

sunt proiecte de infrastructură

rutieră şi de alimentare cu apă;

Lipsa de formare şi de exerciţiu în

realizarea unor planuri de

dezvoltare;

Lipsa parteneriatelor în cadrul

aceleiaşi comunităţi sau intre

comune pentru rezolvarea unor

nevoi comune, cu excepţia

Grupului de Acţiune Locală, iniţiat

în vederea creării unui teritoriu

LEADER;

Lipsa participării civice. Există

doar câteva organizaţii

neguvernamentale în toată zona;

Turismul este văzut ca un panaceu

dar nu există proiecte concrete în

domeniu;

Lipsa unor proiecte de anvergură;

Lipsa unei campanii de informare /

promovare / comunicare.

AMENINŢĂRI

Izolarea zonei în cadrul regiunii /

la nivel naţional;

Pierderea şansei de a accede la

fonduri comunitare;

Depopularea zonei şi pierderea

valorilor locale.

ANALIZA SWOT PENTRU SECTORUL TURISM

PUNCTE TARI

Potenţialul foarte mare oferit de

patrimoniul natural şi cultural

pentru ecoturism;

Lipsa poluării sau distrugerilor

datorate activităţilor umane. Cu

excepţia anumitor zone precum

Lopătari (unde sunt 30 de gatere)

şi Bisoca unde este un puternic

impact negativ al exploatărilor

forestiere;

Existenţa unei agriculturi

tradiţionale;

Buna poziţionare geografică: la

intersecţia rutelor de comunicare

între Muntenia, Moldova,

Transilvania;

Viaţa rurală relativ nealterată;

OPORTUNITĂŢI

Dezvoltarea interesului pentru

turismul rural / ecoturism;

Existenţa unor mari oportunităţi de

finanţare prin fondurile europene;

Patrimoniul cultural şi natural

poate fi pus în valoare, existenţa

unor activităţi tradiţionale bine

păstrate: reţete locale, produse

“curate”, lucuitorii ataşaţi valorilor

locale;

Memoria unei vieţi tradiţionale

este încă prezentă;

Poziţionare bună în Regiunea 2

Sud pentru dezvoltarea unor

circuite turistice majore: litoral,

deltă, zona Vrancea – Măcin.


75

Existenţa unei reţele de drumuri

comunale şi forestiere cu un mare

potenţial pentru dezvoltarea

drumeţiei, cicloturismului şi

turismului ecvestru, turismului de

descoperire, turismului de

aventură;

Deschiderea administrţiei judeţene

şi a administraţiilor locale pentru

realizarea unor proiecte de turism;

Potenţialul pe care il are zona

pentru a fi creat un geoparc

( Geoparcul Ţinutul Buzăului).

PUNCTE SLABE

Inexistenţa unui sistem coerent de

informare şi promovare a zonei;

Lipsa informaţiilor pentru a se

putea realiza un studiu de piaţă:

număr de vizitatori, interesul

localnicilor pentru turism, profilul

vizitatorilor etc;

Accesul dificil în teritoriu;

Lipsa unei infrastructuri de cazare,

restauraţie, ghidaj;

Sezon turistic limitat la 4 - 6 luni;

Lipsa unor finanţări la nivel local

pentru iniţierea unor proiecte pilot;

Lipsa unei strategii de dezvoltare

turistică, în condiţiile în care

majoritatea celor chestionaţi văd

turismul ca cea mai bună soluţie de

dezvoltare;

Slaba ofertă de produse locale

agricole;

Slaba ofertă de preparate culinare

locale în zonă, lipsa unui ghid al

reţetelor tradiţionale;

Lipsa de încredere şi iniţiativă în

iniţierea de proiecte bazate pe

utilizarea produselor locale;

Lipsa unei diagnoze teritoriale - ca

bază pentru aplicarea de proiecte

finanţabile din fondurile

structurale.

AMENINŢĂRI

Tergiversarea formării de structuri

asociative şi lipsa de corelare, la

nivel local, regional a diverselor

programe / proiecte;

Apariţia unor conflicte între

grupuri cu interese diferite:

asociaţii de vânătoare, promotori ai

ecoturismului;

Incapacitatea celor interesaţi de a

reacţiona într-un timp scurt pentru

realizarea unei strategii care să

asigure cadrul de aplicare a

proiectelor identificate.


76

Resursele zonei pentru turism, zona este rurală, cu o concentrare a

locuirii mai ales în lungul văilor, cu raporturi foarte diferite de utilizare a

terenurilor între comunele componente, aşa cum reiese din datele prezentate

şi cu multe resurse turistice insuficient exploatate. Elementele de atracţie

naturală sunt reprezentate de Vulcanii noroioşi, complexul de la Meledic,

Focul Viu (Lopătari), Zona Lacurile (Bisoca), siturile SCI (Natura 2000)

propuse pentru zona Bisoca – Mânzăleşti, Meledic, Vulcanii noroioşi, Lunca

Buzăului, diverse forme erozionale (Tronul lui Negru Vodă), lacurile,

chihlimbarul de la Colţi, fenomenele geologice ce apar în zona Vintilă Vodă,

Colţi, Bozioru. Biodiversitatea este şi ea foarte diversă, zona fiind situată la

confluenţa dintre trei zone biogeografice: stepică, alpină şi continentală.

Cu excepţia Vulcanilor noroioşi nici unul dintre situri nu are marcaje,

puncte de informare, pliante. Singurele informaţii putând fi obţinute din

pagini web, de la autorităţi şi de la localnici. Evenimentele specifice sunt

legate mai ales de târguri şi festivaluri: Pe plaiuri bisocene (Bisoca), Târgul

de Sfânta Marie (Cozieni), Târgul de Ziua Crucii (Vintilă Vodă), târgurile

săptămânale din lungul văii Slănicului.

Patrimoniul cultural şi istoric este inegal repartizat. Deşi urmele de

locuire sunt frecvent semnalate nu există situri arheologice amenajate. Cele

mai importante situri culturale protejate sunt mănăstirile (Răteşti, Găvanu,

Poiana Mărului) şi cele aproximativ 30 de chilii, locuinţe rupestre şi biserici

din zona Aluniş – Nucu.

Serviciile de informare şi documentare sunt oferite de monografiile

publicate de Consiliul Judeţean, Muzeul Judeţean, monografiile câtorva

comune şi siturile web de turism, majoritatea create şi întreţinute de amatori.

Nu există panouri de semnalizare, puncte de informare, pliante specifice.

Infrastructura rutieră şi căile de acces: accesul este asigurat pe calea

ferată Buzău – Pătârlagele şi rutier de DN 10 (Brasşov – Buzău – Râmnicu

Sărat) care strabate la sud o mică porţiune din teritoriu. Din aceasta, în

lungul văilor Slănicului, Bălăneasa, Sărăţel se desprind drumuri judeţene şi

comunale. Majoritatea au porţiuni greu practicabile din cauza alunecărilor de

teren şi inundaţiilor. Marea densitate de drumuri comunale sau forestiere

poate fi un element pozitiv pentru turismul de promenadă şi descoperire.

Nu există ghizi oficiali pentru teritoriu, activităţi de orientare şi ghidaj

pentru anumite grupuri de turişti fiind asigurate de proprietarii unor pensiuni

sau cluburi (Colţi, Blăjani) şi parţial de custodele de la Vulcanii noroioşi.


77

Serviciile financiare precum bănci, birouri de schimb sunt disponibile

în oraşe (Buzău, Patârlagele). Spaţiile sau serviciile de recreere sunt foarte

puţine. În afara siturilor menţionate şi a Muzeului de la Colţi nu există alte

facilităţi. Există excursii organizate ce apelează la ghizi locali dar toate sunt

din exterior sau sunt oferite de unii proprietari de pensiuni. Spaţiile de

campare sumar amenajate sunt în zonele Meledic, Bisoca, Berca.

Pe baza analizării situaţiei şi a analizei SWOT s-a elaborat punctul de

pornire ce este reprezentat de viziune, un turism sustenabil bazat pe

valorificarea obiectivelor turistice existente, turismul devenind un motor al

dezvoltării zonei subcarpatice buzoiene.

Punctele ce au determinat viziunea sunt, dezvotarea turistică

sustenabilă, trebuie sa se faca prin implementarea unor programe şi activităţi

ce trebuie dezvoltate pe termen lung şi mediu ţinându-se cont de viziunea

ecologică prin care mediul natural şi resursele locale să nu fie afectate sau

deteriorate.

Dezvoltarea economică a zonei de studiu, se poate realiza şi datorită

dezvoltării industriei turistice şi ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor prin:

creşterea veniturilor directe din turism, efectul multiplicator al turismului

prin dezvoltarea generală pe care o angrenează atât în celelalte ramuri ale

economiei, cât şi pe plan social.

Subcarpatii Buzăului se pot evidenţia în primul rând pe baza

obiectivelor turistice existente şi reprezintă un punct forte al analizei SWOT,

fără de care dezvoltarea turistică a unei zone nu se poate realiza. De

asemenea trebuie dezvoltate activităţi de marketing menite să promoveze

produsele şi serviciile turistice din Subcarpaţii Buzăului , dar şi tradiţiile şi

cultura buzoiană.

Programe ce stau la baza elaborării strategiei, pentru dezvoltarea şi

promovarea turismului din Subcarpaţii Buzăului, (fig. 14), trebuie dezvoltate

activităţi ce ţin cont atât de posibilităţile locale armonizate cu ideile de

dezvoltare naţională şi regională, pentru a uşura accesarea de fonduri

europene. De aceea se doreşte o strategie orientată spre o serie de acţiuni ce

vizează obiectivele, priorităţile şi domeniile de intervenţie prin crearea de

proiecte posibile.

Strategia trebuie elaborata astfel încât majoritatea domeniilor de

intervenţie, a priorităţilor şi a ideilor de dezvoltare propuse să fie

fundamentate, realizabile şi în acelasi timp eligibile spre finanţare în cadrul


78

programelor Uniunii Europene, astfel, un criteriu important în elaborarea

Programelor de Dezvoltare şi promovarea a turismului şi agroturismului îl

are corelarea sistemului de obiective a strategiei ce urmează a fi elaborată cu

documentele de programe în vigoare.

Figura 14. Realizarea de programe turistice a domeniilor de intervenţie

si a programelor rezultate


79

8. EVALUAREA POTENŢIALULUI TURISTIC

SUB FORMĂ DE PUNCTAJ

Pornind de la abordările teoretico–metodologice de până acum, cu

privire la principiile de realizare a zonării turistice a teritoriului, s-a realizat

evaluarea potenţialului turistic al unităţilor administrativ-teritoriale de bază

din zona de studiu. Pentru aceasta au fost stabilite elemente de analiză pentru

delimitarea teritoriului analizat precum resurse naturale, resurse antropice,

infrastructură specific turistică și infrastructura tehnică, fiecărei unităţi

administrativ-teritoriale acordândui-se un punctaj realizat conform

Institutului Naţional de Cercetare –Dezvoltare în Turism, (tabelul 2).

De asemenea, pentru o mai bună evidențiere a distribuției fiecărei

structuri turistice la nivelul fiecărei unități adminstrativ-teritoriale, a fost

realizată o reprezentare spaţială a punctajului, rezultând în final diferite hărți

ale potenţialului turistic, (fig. 15, 16, 17, 18, 19).

Utilizarea mijloacelor grafice în analiza spațială a structurilor turistice

din arealul analizat (resursele naturale, antropice, infrastructura turistică şi

tehnică, iar în final potenţialul turistic total rezultat din însumarea celor patru

componente) oferă o imagine de ansamblu a potențialului turistic existent,

parțial valorificat, remarcându-se astfel posibilităţi viabile de investiții

pentru antreprenorii din zonă sau din afara arealului de studiu, în vederea

valorificării durabile a zonei subcarpatice buzoiene.

Tabelul 2. Evaluarea potenţialului turistic sub formă de punctaj, pe tipuri de

structuri turistice existente la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale

Nr.

crt.

Unitatea

adm.

teritorială

Resurse

naturale

Resurse

antropice

Punctaj

total

resurse

turistice

Infrastr.

specific

turistică

Infrastr.

tehnică

Punctaj total

infratructură

1 Oras

Nehoiu

8.00 6.00 14.00 0.02 15.00 15.02

2 Oras

Patârlagele

10.00 7.00 17.00 0.00 15.00 15.00

3 Beceni 5.00 7.00 12.00 0.09 10.00 10.09

4 Berca 14.00 7.00 21.00 0.00 19.00 19.00


80

5 Bisoca 11.00 7.00 18.00 0.00 5.00 5.00

6 Blăjani 5.50 7.00 12.50 50 0 5.00 5.00

7 Bozioru 7.00 6.00 13.00 0.00 7.50 7.50

8 Brăesti 6.50 0. 00 6.50 0.00 7.50 7.50

9 Breaza 4.50 0.00 4.50 0.01 7.50 7.51

10 Calvini 5.50 7.00 12.50 0.01 7.58 7.59

11 Căneşti 5.00 0.00 5.00 0.00 7.50 7.50

12 Cătina 5.00 0.00 5.00 0.00 7.50 7.50

13 Cernăteşti 7.00 0.00 7.00 0.00 7.50 7.50

14 Chiliile 6.50 7.00 13.50 0.00 5.00 5.00

15 Chiojdu 10.00 8.00 18.00 0.02 2. 50 2.52

16 Cislău 7.00 8.00 15.00 0.32 15.00 15.32

17 Colţi 13.00 9.00 22.00 0.00 7.50 7.50

18 Cozieni 4.00 0.00 4.00 0.00 7.50 7.50

19 Gura

Teghii

9.50 8.00 17.5 0.02 5.00 5.02

20 Lopătari 12.50 8.00 20.50 0.00 5.00 5.00

21 Măgura 5.50 7.00 12.50 0.00 12.50 12.50

22 Mânzăleşti 12.50 8.00 20.50 0.01 2,50 2.51

23 Merei 11.50 6.00 17.50 1.52 19.00 20.52

24 Năeni 6.00 5.00 11.00 00 0 7.50 7.50

25 Odăile 5.50 0.00 5.50 0.00 7.50 7.50

26 Pănătău 6.50 8.00 14.50 0.00 7.50 7.50

27 Pârscov 6.50 1.00 7.50 0.00 12.50 12.50

28 Pietroasele 5.00 6.00 11.00 0.00 12.50 12.50

29 Săpoca 3.50 0.00 3.50 0.00 7.50 7.50

30 Scorţoasa 12.00 0.00 12.00 0.00 5.00 5.00

31 Siriu 9.00 0.00 9.00 0.09 7.50 7.59


81

Realizat după Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare în Turism

(Sursa: prelucrare date Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Turism)

Figura 15. Potenţial turistic - resurse naturale

32 Tisău 7.00 6.00 13.00 0.09 2.50 2.59

33 Verneşti 5.00 6.00 11.00 0.00 12.50 12.50

34 Vipereşti 11.00 8.00 19.00 0.00 10.00 10.00


82


Figura 16. Potenţial turistic - resurse antropice


83


Figura 17. Potenţial turistic - infrastructura turistică


84


Figura 18. Potenţial turistic - infrastructura tehnică


85


Figura 19. Potenţial turistic - total


86


87

9. STUDIU DE CAZ

În final s-a realizat un studiu cu privire la percepţia administraţiilor

locale şi a populaţiei privind disfuncţionalităţile şi obiectivele de dezvoltare

şi percepţia asupra turismului în cadrul economiei locale, realizat pe baza

chestionarelor completate, interviurilor şi documentării în teren, din care a

rezultat un studiu de caz.

Percepţia administraţiilor locale şi a populaţiei privind disfuncţionalităţile şi

obiectivele de dezvoltare

Comuna Problemele identificate

Administraţie şi

interviuri

Obiective de

dezvoltare

(propuneri ale

administraţiilor)

Obiective de

dezvoltare

(din interviuri)

Beceni

Nu au apă curentă în comună;

Slănicul sapă în drumul

judetean;

Deşeuri aruncate în râu;

Nu se colectează organizat

gunoiul din sate;

Tinerii, deşi atraşi să facă

liceul aici în loc să plece la

Buzău sau în alte oraşe,

pleacă pe şantiere în

Bucureşti.

Dezvoltarea sectorului

de confecţii;

Extinderea capacităţii

de prelucrare a

produselor animalelor,

inclusiv diversificarea

produselor;

Procesarea fructelor.

Cursuri de turism rural

în liceu şi elevii să

devină promotori în

turismul rural;

Uscatorie de fructe la

nivel mai mare;

Un târg cu specific;

Caiac-canoe pe râurile

de apă sărată;

Ciclism, motociclism

pe poteci de deal;

Deltaplanorism;

Festival de film pentru

elevii de liceu;

Turism ecologic, sală

de spectacole şi un

stadion.

Berca

Lipsa locurilor de muncă şi a

şcolilor. E o singură şcoală ce

are şi clase de liceu şi de

scoală primară, clase I-XII în

satul Berca;

Fabrica “Cristal Arting

Super” a fost închisă;

Reducerea activităţii de la

Schela Berca;

Animalele nu mai pot fi

hrănite, lipsă resurse;

Cojani - apa potabilă curentă,

gaze şi şcoală, lipsă;

Viforâta şi Beceni şi Valea

Nucului - apa curentă şi gaze.

O parte din gospodăriile din

Titirligu nu au apă şi nici

gaze;

În Pâclele drumul este prost.

Devoltarea turismului;

Extinderea reţelei de

apă şicanalizare;

Modernizare staţiei de

epurare existente şi

două staţii noi;

Depozite ecologice de

gunoi;

Spaţiu pentru târguri;

Repararea drumurilor

de acces către satele

componente;

Zona de recreere în

Berca;

Facilităţi pentru

agroturism;

Muzeu / Teatru.

Înfiinţarea de centre de

prelucrare a cărni şi

laptelui;

Înfiinţarea unor

societăţi de construcţii

civile;

Înfiinţarea unor

societăţi de tâmplărie

metalică;

Crearea unor unităţi

pentru exploatarea şi

prelucrarea lemnului;

Unitate de fabricare a

rachiului de fructe.


88

Bisoca

Starea drumurilor din

comună;

Alunecările de teren,

transportul către şi dinspre

alte localităţi;

Iluminatul public doar în

două sate din opt, Bisoca şi

Pleşi;

Alimentarea cu apă;

Pădurea Găvanu (pini) apare

menţionată ca fiind arie

protejată, dar a fost

retrocedată şi tăiată;

Clasele de liceu pot să fie

anulate lipsă de elevi;

Autorizarea şcolilor din satele

mărginaşe;

Migraţia, preponderent în

Italia.

Infiinţarea de

microferme specializate

pe creşterea animalelor;

Extinderea suprafeţelor

de pomi fructieri;

Secţie de prelucrare a

produselor animaliere;

Bichetarea

rumeguşului;

Prelucrarea fructelor;

Infiinţarea de pensiuni.

Pescuit în zona

Lacurile;

Plimbări către diferitele

obiective;

Ciclism, sporturi

offroad;

Practicarea escaladei

(faleze de gresie) şi a

boulderingului (grupări

de bolovani).

Bozioru

Problema drumurilor între

sate;

Clase simultane din cauza

numărului mic de elevi;

Populaţie îmbătrânită – „se

depopulează satele”;

Deşeurile;

Lipsa conectării la internet.

Constituirea unor

centre de colectare a

laptelui, lână, piei;

Exploatarea lemnului;

Eficientizarea

sectorului zootehnic.

Turism – trasee în

întregul complex de

aşezări rupestre,

plimbări pe cai;

Reabilitarea bazei de

tratament de la Fişici;

Reînfiinţarea distileriei;

Creşterea animalelor;

Valorificare plante

medicinale.

Brăieşti

Refacerea drumului Brăeşti-

Pinu, drumurile reprezintă un

obstacol important pentru

dezvoltare;

Captarea de apă de la Oale

până în Brăieşti a fost

dezafectată şi oamenii au

rămas fără apă (deşi era

mirositoare şi foarte dură);

Tinerii pleacă în alte părţi

deoarece nu sunt locuri de

muncă;

Lumea se ocupă în zonă de

creşterea animalelor (oierit),

dar mult mai puţini decât pe

vremuri;

Până la Buzău nu există nici

un punct de prelucrarea

laptelui.

Înfiinţarea unei

societăţi de transport;

Mici ateliere

(frizerie,cismărie,

tâmplărie);

Cabinete medicale

specializate;

Secţie de prelucrarea

fructelor de pădure;

Balastiere care să

valorifice pietrişul şi

nisipul;

Farmacii cu profil

uman, veterinar,

fitosanitar.

Modernizare

drumurilor comunale;

Aducţiune apă în satele

comunei;

Construcţia unei şcoli

noi;

Dezvoltarea micii

industrii.

Căneşti

Drumurile intracomunale;

drumul Şuchea – Odăile a

fost reabilitat, dar a suferit

deja o ruptură; celelalte sate

Secţii de prelucrare a

produselor animaliere;

Secţii de prelucrare a

fructelor de pădure;

Turism – satul Păcuri,

izvoarele sulfuroase,

legătură cu Valea

Sărăţelului prin Odăile;


89

sunt prost conectate la centrul

de comună;

Alimentarea cu apă s-a făcut

la Căneşti, Şuchea,Valea

Verzei; la Negoşina nu toate

uliţele au apă de la reţea;

funcţionează după un

program dimineaţa şi seara;

la Păcuri au apă de la fântână

(sunt vreo 20 de familii);

Deşi ţeava de gaze trece prin

comună, nu există alimentare

cu gaze;

Lipsa locurilor de muncă;

Lipsa internetului.

Exploatarea izvoarelor

minerale;

Reâmpădurirea

suprafeţelor defrişate;


cu pomi fructiferi;

Farmacie cu profil

uman, veterinar,

fitosanitar.

Creşterea animalelor,

înfiinţarea unui centru

de achiziţii, constituirea

unei reţele de

distribuţie a produselor;

Pomicultura.

Chiliile

Comuna suferă de depopulare

şi de lipsa locurilor de muncă

şi a infrastructurii;

Drumul judeţean are porţiuni

dificile. Legătura cu

Lopătariul se face mai ales

peste deal, dar există şi un

drum reabilitat;

Deşi există un dispensar

sătesc cu câteva paturi (însă

fără apă curentă), medic este

doar în comuna alăturată;

Autobuzele şi microbuzele

circulă bine vara, însă iarna

se întâmplă să nu poată

ajunge până aici;

Alunecările de teren care mai

distrug gospodării.

Industrializarea

fructelor;

Uscatoare de fructe;

Exploatarea şi


Industrializarea

produselor de origine

animală;


cultivate cu pomi;

Farmacie cu profil

uman, veterinar,

fitosanitar.

Comuna poate

reprezenta un bun punct

de legătură între văi,

datorită trecerilor spre

Valea Slănicului. În

ciuda existenţei Lacului

Mocearu, turismul nu

este deloc dezvoltat,

lipseşte infrastructura

de orice fel;

Se poate practica un

turism cu carele cu boi,

eventual cu caii.

Colţi

Drumurile proaste;

Alimentarea cu apă

defectuoasă;

În Muscelu nu e pânză

freatică, ci doar izvoare de

munte care seacă atunci când

e secetă;

Populaţia îmbătrânită,

plecarea tineretului.

Reabilitarea clădirii

muzeului

Chihlimbarului;

Reabilitarea şcolii.

Comună ce poate fi

legată de Bozioru şi de

acolo de Lopătari şi

Gura Teghii;

Trasee turistice în

munţi, la biserici.

Cozieni

Apa potabilă. In general,

fiecare gospodărie are fântână

în curte, dar de cele mai

multe ori apa nu este

potabilă;

Lipsa locurilor de muncă. În

general, lumea munceşte la

Pârscov la taiat pădurea sau

la fabrica de sticlă din Sătuc;

Cu 12 ani în urmă era o

fabrică de marmeladă în satul

Ateliere de frizerie,

coafură, croitorie,

tâmplărie;

Societăţi de transport în

comun pe ruta Buzău;

Cabinete medicale

specializate;

Centre de exploatare a

materialelor de

construcţie;

Unitate de

Oamenii au pământ în

zona de câmpie, în

comuna Padina şi ar

putea fi exploatat mai

eficient, există două

asociaţii în comună

care se ocupă de

exploatarea acestor

zone.


90

Trestia, o uscătorie de fructe,

dar acum s-au închis.

comercializare a

bunurilor de larg

consum.

Lopătari

Drumurile intracomunale;

Alimentarea cu apă există o

reţea de apă potabilă doar în

zona străzii principale, în

rest, alimentarea cu apă se

face de la fântână sau prin

captarea unui izvor;

Lipsa locurilor de muncă;

Accesul la informaţii –

informarea se face prin TV şi

radio. Lipsesc posturile legale

de radio în localitate sau pe

Valea Slănicului. Internet nu

există decît la şcoala din satul

Lopătari;

Marcarea obiectivelor

turistice - Focul viu este greu

de găsit;

Problema depozitării

gunoiului;

Poluarea produsă de

multiplele gatere şi ateliere

de prelucrare a lemnului care

nu respectă prevederile legate

de distanţa faţă de cursul de

apă şi de

depozitarea/transportul

deşeurilor.

Eficentizarea sectorului

zootehnic;

Înfiinţarea unui centru

de achiziţionare

animale şi produse

animaliere (lapte,lână);


de livezi şi exploatarea

acestora în sistem

intensiv;

Brichetarea

rumeguşului;

Dezvoltarea

agroturismului.

Posibil agroturism;

Pescuit – există şi o

păstrăvărie;

Creşterea animalelor,

înfiinţarea unui centru

de achiziţii, constituirea

unei reţele de

distribuţie a

produselor,pomicultura;

Brichetarea

rumeguşului;

In prezent, principala

resursă economică este

lemnul, ar fi posibilă

dezvoltarea industriei

de prelucrare;

Formaţiile de dansuri

populare din satele

Luncile, Lopătari şi

Ploştina, grup vocal;

Revigorarea

cinematografului de

vară din satul Lopătari

(ecranul a rămas, dar nu

mai este folosit).

Mânzăleşti

Principalele probleme apar în

urma distanţei relativ mare

faţă de centrele urbane.

Instalaţie pentru

brichetarea

rumeguşului;

Reactivarea atelierelor

de ceramică ;

Îmbutelierea apelor

minerale din zona;

Dezvoltarea

agroturismului.

Turismul, amenajarea

zonei Meledic;

Refacerea ruinelor de la

Meledic în scop

turistic;

Marcarea punctelor de

interes.

Odăile

Există puţine fântâni. Se

aduce apă potabilă cu butoaie

sau bidoane de la 500-600 m;

Drumuri proaste. Prin proiect

SAPARD s-a reabilitat, în

2004, drumul Lacu – Şuchea

(comuna Căneşti) – 4 km;

Clase simultane la şcoală şi

slaba dotare cu echipamente;

Dascălii sunt şi ei puţini;

Sediul căminului cultural este

în sala de şedinţe a fostului

CAP.

Atelier de frizerie,

tamplarie, croitorie;

Infiinţarea unei

farmacii cu caracter

uman, veterinar, fito-

sanitar.

Extindere reţelei

alimentare cu apă

potabilă;

Reabilitare drumuri;

Pod peste Slănic la

Apostari;

Realizarea canalizării;

Ecologizarea comunei;

Camin cultural.


91

Săruleşti

Drumurile, alimentarea cu

apă.

Infiinţarea unei secţii

de prelucrarea

legumelor şi fructelor şi

a unei distilării;

Înfiinţarea unor

plantaţii de pomi

fructiferi;

Înfiinţarea unei

farmacii cu specific

uman, veterinar şi fito-

sanitar.

Alimentare cu apă;

Refacere infrastructură;

Turism.

Scorţoasa

Drumurile sunt neîntreţinute

şi se prezintă într-o stare

avansată de degradare

întrerupând accesul normal în

comună;

Alimentarea cu apă se face

încă în unele gospodării din

fântâni; Există cazuri când

fântânile au fost pătrunse de

un strat de petrol afectându-

se astfel potabilitatea apei;

Reducerea locurilor de

muncă, mai les în petrol;

Deşeurile – groapa de gunoi

este lângă albia

rîului, pentru leşurile

animalelor există puţu

sec, o groapă de ciment unde

se duc animalele moarte,

peste care se aruncă var,

motorină şi se dă foc.

Turism.

Turism legat de

pensiunea de la

Vulcanii Noroioşi;

Există persoane care

sunt ghizi pentru turiştii

străini care bat zona cu

piciorul;

Creşterea animalelor –

există deja asociaţia

crescătorilor de oi din

Plopeasa şi Policiori,

există o fermă

particulară de capre;

Pomicultura.

Vintilă

Vodă

Principalele probleme apar în

urma distanţei relativ mare

faţă de centrele urbane

împreună cu lipsa unităţilor

economice mari care ar putea

absorbi forţa de muncă.

Astfel majoritatea tinerilor

sunt navetişti sau ocupaţi în

agricultură;

Lipsa dotărilor edilitare de

alimentare cu apă, gaze şi

canalizare. În acest moment

se desfăşoară proiecte pentru

ameliorarea acestei situaţii.

Înfiinţarea unei secţii

de prelucrarea laptelui;

Centre de prelucrarea

lânii;


culti-vate cu pomi

fructiferi;

Mici ateliere de

prelucrare primară a

lemnului.

Schema de investiţii

proiecte gestionare

deşeuri;

Alimentare cu apă;

Modernizarea

infrastructurii lo-cale şi

a reţelei de învăţământ;

Alimentare cu gaze.

Valea

Sălciei

Frecvente alunecări de teren,

dezafectarea locuinţelor unor

locuitori ai comunei şi

mutarea acestora;

Apa din primul strat freatic

folosită de loc. nu întruneşte

condiţiile de potabilitate.

Construcţia de drumuri

reprezintă o prioritate

pentru zonă.

Agricultură ecologică,

datorită izolării zonei;

Produse din mere

poame;

Turism – circuite

înspre/din Bisoca sau

Săruleşti.


92

Percepţia asupra turismului în cadrul economiei locale

Comuna

Ponderea diferitelor ramuri de

activitate în economia locală

Infrastructura turistică / elemente

de atracţie importante

Beceni

- Agricultura este activitatea dominantă:

cultivarea pamântului, pomicultura,

creşterea animalelor;

- Industria reprezintă 10% constând din

activităţi de croitorie , carmangerie,

morărit şi panificaţie;

- Activităţile comerciale sunt reprezentate

de o reţea de magazine, din care 90%

desfac produse alimentare, restul de 10%

produse nealimentare;

- Turismul nu are un aport

semnificativ.

Nu există infrastructură turistică;

Vulcanii noroioşi – Arbănaşi.

Aliniamentul cu vulcanii noroioşi

continua pâna în zona Arbănaşi.

Se poate face trecerea către Berca –

Scorțoasa, fără a mai coborî până pe

valea Buzăului; Tabara Arbanaşi este

aşezată pe Valea Slănicului (afluent al

râului Buzău), la o altit. de 670 m, în

mijlocul unor păduri de foioase şi

conifere. Se află în comuna Beceni, la

40 km de municipiul Buzău, pe şoseaua

Buzău- Lopătari.

Berca

- Industria reprezintă 70% din economia

locală: exploatarea petrolului şi gazelor

naturale, prlucrarea materialelor de

construcţie (caramidă) , prelucrarea cărnii

şi a produselor animaliere, producţia de

sticlărie şi confecţii metalice;

- Agricultura are un aport de 16% la

economia locală;

- Activitaţile comerciale au un aport de

10% la economia comunei (32 de

magazine, din care 80% comercializează

produse alimentare şi 20% produse şi

bunuri de larg consum, numeroase baruri

şi discoteci;

-Turismul furnizează 4% din veniturile

comunei.

Doua pensiuni agroturistice cu o

capacitate de 30 de locuri;

Principala atracţie o constituie

Rezervaţia Vulcanilor Noroioşi de la

Paclele-Berca, rezervaţia este luată în

custodie. Există marcaje şi un punct de

informare / mic punct comercial,

rezervaţia se întinde pe 26 de ha între

Scorţoasa şi Berca. A fost inclusă în

Lista Natională propusă pentru Siturile

Natura 2000, alaturi de Valea Buzăului;

Cârnaţii de Pleşcoi;

Muzeu amenajat la Mănăstirea Răteşti.

Bisoca

- Agricultura are pondere cea mai

însemnată: creştera animalelor (bovine şi

ovine) şi păşuni şi fâneţe precum şi livezi

de pomi fructiferi, păduri;

- Prelucrarea lemnului, mobilierului mic şi

a elementelor de tâmplărie pentru

construcţii;

- Activităţile comerciale sunt reprezentate

de 20 de magazine care vând produse

alimentare;


semnificativ.

Internatul şcolii;

Spaţii de campare (corturi) şi casuţe ;

Marcaje rudimentare;

Principala sursă de informare paginile

web;

Mănăstirea Poiana Mărului.

Bozioru

- Creştera animalelor şi pomicultura

reprezintă 85% din venitul localnicilor;

- În comună funcţionează 5 societăţi cu

capital privat şi 3 persoane fizice care sunt

autorizate să desfaşore activităţi

Complexul de aşezări rupestre;

Fostele băi de la Fisici;

Marcaje rudimentare;


93

economice;

- Reţeaua comercială este puţin dezvoltată,

formată din 9 magazine, comrcializând în

proporţie de 60% produse alimentare şi

40% produse nealimentare;


semnificativ.

Principala sursă de informare paginile

web;

O pensiune turistică, într-un spaţiu

retras, înconjurat de o pădure de pini ,

pe malul pârâului Bălăneasa.

Brăieşti

- Agricultura reprezintă 75% din econmia

comunei;

- Industria reprezintă 10% din venitul

economic al comunei. Principalele

ocupaţii industriale: extracţia petrolului

precum şi exploatarea şi prelucrarea

lemnului;

- Comerţul deţine o pondere de 10% din

veniturile comunei. În comuna

funcţionează 18 unităţi private care

comercializează în principal, produse

alimentare;

- În comuna funcţionează în total 24 de

societăţi cu capital privat şi 14 persoane

fizice autorizate să desfăşoare activităţi

economice;


semnificativ.

Sarea Pinului, masiv de sare situat în

apropiere de satul Pinu;

Izvoare sulfuroase şi feruginoase;

Stânci frumoase Pietrele Mirăului, La

Oale, Masa Scoicilor, Stâlpii Tainiței;

Grote în stâncă La Căsoaie, Piatra

Îngăurită, Policiori, Uşa Pietrei;

Cascada Săritoarea;

Vârful Ivănețu.

Căneşti

Agricultura principala ramură cu o

pondere de 70% din economia comunei.

Se cultivă porumb, grâu şi floarea-

soarelui. Creştera animalelor, ovine,

porcine, bovine;

- Industria reprezintă 25% din economia

locală şi se bazează pe extracţia petrolului

şi a gazelor naturale, exploatarea şi


- Comerţul deţine 5% din economia

locală, funcţionează 10 magazine care

comercializează, produse alimentare, în

prncipal;


semnificativ.

Satul Păcuri;

Ape minerale sulfuroase – unul dintre

izvoare a fost captat; izvoare de apă

sărată;

La Negoşina este un munte de sare, de

unde unii dintre oamenii de pe Valea

Sărățelului îşi procură sarea necesară în

gospodărie;

Buna conexiune, pentru trasee de

vizitare, cu toate comunele din jur:

Chilii, Odăile, Scorţoasa.

Chiliile

- Agricultura este principala ramură

economică. Aportul este de 95% din

venitul local. Cultura cerealelor, a

plantelor furajere, creşterea animalelor,

cultivarea pomilor fructiferi (pruni şi

meri);

- Industria este aproape inexistentă la

nivelul comunei

- Comerţul are o pondere de 5% din

venitul local. În comună funcţionează 4

magazine.


semnificativ.

Lacul Mociaru;

Nu există amenajări sau marcaje.


94

Colţi

- Agricultura este principala ramură

economică locală cu o pondere de 90%. Se

cultivă porumb, grâu, florea soarelui;

- Industria cuprinde doare 3% din pop.;

- Comerţul şi turismul nu au fost

cuantificate dar veniturile sunt sub

10% din economia locală.

Muzeul Chihlimbarului din Colţi. Nu

sunt puse în valoare toate exponatele

(colecţia de etnografie, colecţiile de

roci / fosile);

Marcajele sunt rudimentare;

Complexul rupestru de la Alunis 6 km;

O pensiune Turistică ( de 10 locuri).

Cozieni

Agricultura este principala ocupaţie a

localnicilor cu o pondere de 80 % din

economia locală;

- Comerţul deţine 20% din economia

locală, există 11 magazine particulare şi 6

persoane fizice autorizate să desfăşoare

activităţi comerciale;

- Industria este slab reprezentată, există

doar o moară de făină şi uruială;


semnificativ.

Biserica “Adormirea Maicii

Domnului”, 1836, din cătunul

Mărculeşti (sat Bălăneşti);

Clopotnița şi biserica din satul Pietraru,

secolele XVII-XVIII. Prezența

vulcanilor noroioşi în Tulburea şi

Gloduri, numite de localnici 'ochiuri'

sau 'fierbători';

Conacul boieresc al lui Trestianu (din

satul Trestia) a fost dărâmat de

comunişti în 1977.

Lopătari

- Agricultura este activitatea de bază a

localnicilor şi în special creşterea

animalelor;

- Industria este reprezentată de exploatarea

şi prelucrarea primară a lemnului (30 de

gatere);

- Reţeaua comercială este formată din 42

de magazine care desfac produse

alimentare , precum şi produse

nealimentare;

-Turismul are o pondere foarte mică.

Punctul major de atracţie “Focul Viu”

nu este amenajat, nu sunt marcaje, nu

este clar reglementat accesul în zona de

interes;

Muzeu scolar. Nu are program de

vizitare.

Mânzăleşti

- Agricultura este principala ramură a

economiei comunei reprezentând 80% din

venitul comunei;

-Industria aduce un aport de 5% din

venitul local;

- Comerţul reprezintă 6% din venitul

comunei;

-Turismul reprzintă 3% din venitul

local.

Funcţionează o pensiune de 2

margarete;

Complexul Meledic- lacuri cu apă

dulce pe un masiv de sare; izvoare de

ape minerale, peşteri de sare (între 25-

200 m), ruinele conacului de la

Meledic;

Rezervaţia Găvanu;

Tabăra de sculptură de la Mînzăleşti

(2001);

Piatra Albă "LA GRUNJ" (Tuful

vulcanic dacitic) Mînzăleşti;

Biserica Bustea şi “Sfinxul de la

Bustea” (forme de eroziune);

Mănăstirea Găvanu începută în anul

1707;

Situl Natura 2000 Bisoca – Meledic.

Odăile

-Agricultura deţine o pondere de 95% din

venitul local;

- Industria este slab reprezentată ;

- Comerţul furnizează 5% din venitul

local;

Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”,

Odăile, atestată 1820; Biserica „Sf.

Nicolae”, 1850, Valea Fântânii;

Lacul din satul Lacu;

Pădurea de tei din punctul Teiş;


95


semnificativ.

Lacul de la Odăile, situat la izvoarele

Murătoarei, lac carstosalin.

Săruleşti

- Agricultura reprezinta 96% din venitul

local;

- Industria are un aport scăzut;

- Comerţul reprezintă 2% din venituri.

Exista 10 magazine care vând produse

alimentare;


semnificativ.

Biserica din satul Goicelu.

Scorţoasa

- Agricultura reprezintă 68% din venitul

comunei şi este bazată pe zootehnie şi

pomicultură;

- Industria reprezintă 10% din venitul

comunei bazată pe extracţia de petrol şi

gaze;

- Comerţul este slab reprezentat. Există 5

magazine;


semnificativ.

Vulcanii Noroioşi, de la Pâclele Mari ,

reprezintă una dintre cele mai

interesante rezervații mixte

(geologică şi botanică) din țara noastră

situată pe o suprafață de 30 ha. Sit

propus Natura 2000 (SCI);

Lacurile de la Policiori, de pe Valea

Grabicina, formate ca urmare a

alunecărilor de teren.

Vintilă

Vodă

- Agricultura este principala activitate

economică cu o pondere de 79% din

venitul local

- Industria reprezintă 5% din venitul local;

- Comerţul are o pondere de 20% din

economia comunei. Există 23 de magazine

private;

- Turismul are un aport mic la

economia locală .

Există o singură pensiune agrotristică

de 2 margarete cu 7 camere;

Acces spre Vulcanii Noroioşi de la

Berca Arbănaşi şi muntele de sare de la

Mânzăleşti – Lopătari;

Bisericuţa din lemn Vintilă Vodă,

construită din bârnă de stejar, acoperită

cu trestie. Crucile din piatră au litere

chirilice. Are o vechime de peste 300

de ani;

Ruinele cetăţii lui Vlad Vintilă Vodă.

Valea

Sălciei

- Agricultura reprezentată prin creşterea

animalelor şi cultivarea pământului,

pomicultura;

- Industria constă din existenţa unui centru

de colectare şi prelucrare a laptelui;


semnificativ.

Obiective turistice : Zidul Uriaşilor;

Există un traseu turistic marcat ce trece

prin comună si leaga valea Buzăului de

Bisoca;

Nu există spaţii de cazare.

Total

Populaţie

Suprafaţă

Agricultura: pondere între 75% şi 95%, cu

excepţia comunei Berca unde este 16%

Industria: pondere de maxim 10%, cu

excepţia comunei Berca unde este 70%

Comerţul: 5 – 20%

Turismul: 0 – 4%

Şase puncte naturale cu o promovare

semnificativă: Vulcanii Noroioşi,

Complexul Meledic, Focul Viu, Zona

Lacurile, Colţi, Locuirile rupestre.

Aproximativ 50 de locuri de cazare.

Doua muzee cu programe de vizitare şi un

muzeu şcolar.


96


97

10. CONCLUZII

La nivelul întregii lucrări în care mi-am propus atât o evaluare a

potenţialului turistic al zonei subcarpatice buzoiene cât şi abordarea unor

modalităţi de valorificare a acestui potenţial, se impun câteva concluzii :

Referitor la potenţialul turistic natural se poate spune că zona este

înzestrată din plin cu resurse turistice, unele cu valoare unică în ţară -

Vulcanii Noroioşi, iar altele deosebit de interesante ca şi fenomene - "Focul

viu" de la Lopătari.

Nu lipsesc din această zonă nici resursele turistice precum cele

climatice, cele ale apelor prin izvoarele minerale, cele ale vegetaţiei şi faunei

prin asociaţiile vegetale care alcătuiesc "Parcul dendrologic" de la Monteoru

sau speciile de animale care alcătuiesc un bogat fond cinegetic.

Un asemenea potenţial turistic natural se impune a fi protejat atât

printr-un cadru legislativ cât şi prin educarea populaţiei din zonă care să

conştientizeze imensa valoare a acestor resurse turistice.

În ceea ce priveşte potenţialul turistic antropic, se poate spune aşa cum

am arătat că sunt rare cazurile când într-o arie geografică atât de restrânsă s-

au concentrat atâtea vestigii ale tuturor epocilor cunoscute în istorie.

De menţinut că strămoşii actualilor locuitori ai acestor meleaguri au

creat una dintre cele mai interesante culturi ale bronzului carpatic - cultura

Monteoru. Se detaşează ca o notă de originalitate complexul aşezărilor

rupestre de la Aluniş. Monumentele şi ansamblurile de arhitectură de

factură religioasă abundă şi ele în zonă.

Se impune pentru protejarea şi promovarea acestor obiective o

întreţinere cât mai bună a lor, restaurări ale clădirilor precum şi amenajarea

unor "muzee ale satului" pentru satele cu resurse etnografice deosebite.

În privinţa valorificării potenţialului turistic din zonă se poate spune că

acesta nu este valorificat în întregime, impunându-se măsuri pentru mai bună

promovare a lui prin pliante, documentare, ghiduri turistice, trasee turistice

etc. , dar şi prin modernizarea infrastructurii generale şi turistice a bazei

tehnico-materiale.

Posibilităţile şi direcţiile de valorificare a potenţialului turistic sunt

multiple, acest lucru realizându-se prin integrarea în circuitul turistic a

resurselor turistice nevalorificate şi prin promovarea unor noi forme de

turism.


98


99

BIBLIOGRAFIE

Alecu I., Constantin N., 2006, Agroturism şi marketing agroturistic, Editura

Ceres, Bucureşi.

Andreiaşi N., Mihăilescu I., Voiculescu N., 1992, Agromontanologia

spaţiului carpatic românesc, Editura Ex Pronto, Constanţa.

Benedek J., Dezsi Şt., 2000, Turismul rural în România – între deziderat şi

realitate (I), Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia, 1, Cluj-Napoca.

Benedek J., Dezsi Şt., 2000, Turismul rural în România – între deziderat şi

realitate (II), Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia, 2, Cluj-Napoca.

Benedek J., Dezsi Şt., 2003, Basic Features of the Rural Tourism in

Romania, in Wuerzburger Geographische Manuskripte, Heft 63,

editors: Benedek J., E. Schulz., Wuerzburg.

Beteille R., 1996, L'agritourisme dans les espaces ruraux européens, Annales

de Géographie, 592, Edit. Armand Colin, Paris.

Bodnár L., 2000, A turizmus földrajzi alapjai. Eger-Budapest, Nemzeti

Tankönyvkiadó.

Botez Gloria şi colab., 1998, Îndrumar pentru turismul rural, Rentrop &

Straton, Bucureşti.

Botez Gloria şi colab., 1993, Îndrumar pentru turismul rural, Editura

Ministerul Turismului şi programul PHARE al UE, Bucureşti.

Bran Florina, Istrate I., 1996, Amenajarea turistica si protectia mediului,

Tribuna Economica, nr. 95/1996, Bucuresti.

Bran Florina, Simion Tamara, Marin D., 1997, Turism rural, modelul

european, Editura Economică, Bucureşti.

Burlacu O. (coord.), 1979, Atlas geografic şi istoric al judeţului Buzău.

Butură V., 1978, Etnografia poporului roman, Editura Dacia, Bucureşti.

Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, Peptenatu D., 2003,

Potenţialul turistic al României şi Amenajarea turistică a spaţiului,

Editura Universitară, Bucureşti.

Cândea Melinda, Simon Tamara, Tătaru Alexandra, 2007, Spaţiul rural,

turismul rural şi agroturismul, Editura Transversal, Bucureşti.

Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, 2000, România - Potenţial

economic şi turism, Editura Universităţii, Bucureşti.

Ciangă N., 1998, Dimensiuni spaţial-geografice ale amenajărilor în turismul

rural din regiunea carpatică, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia,

2, Cluj-Napoca.


100

Ciangă N., 1998, Turismul rural, factor de conservare, valorificare şi

dezvoltare a habitatului uman, Studia Universitatis Babeş-Bolyai,

Geographia, XLIII, 2, Cluj-Napoca.

Ciangă N., 2001, România. Geografia turismului (partea I), Edit. Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Ciangă N., Dezsi Şt., 2001, Valorificarea potenţialului geografic natural şi

antropic prin turism rural în judeţul Bistriţa-Năsăud, Studii şi

cercetări, seria Geologie-Geografie, nr. 6, Bistriţa.

Ciangă N., Dezsi Şt., 2005, Turismul rural – aspecte teoretice şi conceptuale,

Studia Universitatis Babeş- Bolyai, seria Geographia, tom L, nr. 2,

Cluj-Napoca.

Clary D., 1995, Les ambiguité de la politique de tourisme dans l’espaces

rural français, în Bulletin de l’Association de Geographes français, nr.

1, vol. Le Tourisme Rural.

Cocean P., 1999, Geografia turismului, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca.

Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoescu B., 2002, Geografia generală a

turismului, Editura Meteor Press, Bucureşti.

Constantinescu E. M., Dumitra Drăghici, (coord.), 1997, Album

monografic al judeţului Buzău, Bucureşti

Deligniers V., 1995, Systemique et epoca touristique rural, in Bulletin de

l’Association de Geographe français, nr. 1, vol. Le Tourisme Rural.

Dicu G. (coord.), 1999, Ghid turistic - Judeţul Buzău, Editura Alpha, Buzău.

Dicu G. (coord.), 2000, Studiul de promovare a potenţialului turistic al

Judeţului Buzău, Editura Alpha, Buzău.

Dinu L., 2011, Romanian village, exponential tool for rural tourism

sustainable development and management, Journal of settlements and

spatial planning, vol. II, nr. 2, Cluj University Press.

Erdeli G., Istrate I., 1980, Amenajări teritoriale în România, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Erdeli G., Istrate I., 1996, Amenajări turistice, Edit. Universităţii Bucureşti.

Erdeli G. Gheorghilaş, A., 2006, Amenajări turistice, Editura Universitară

Bucureşti.

Glăvan V., 2000, Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti.

Minciu Rodica, 1995, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura

Universităţii Dimitrie Cantemir, Bucureşti.


101

Mitrache Şt. şi colab., 1996, Agroturism, turism rural, Editura Fax Press,

Bucureşti.

Mănescu Lucreţia,1999, Oraşul Buzău şi zona sa de influenţă, Editura

Universităţii, Bucureşti.

Nistoreanu P., 1999, Turismul rural – o afacere mică cu perspective mari,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Horşia O., 1979, Zona etnografică Buzău, Editura Sport Turism, Bucureşti.

Ianoş I., Tălângă C., 1994 – Oraşul şi sistemul urban românesc în condiţiile

economiei de piaţa, Editura Academiei Bucureşti.

Ianoş I., Tălângă C., 2005, Geografie urbană şi geografie rurală, Editura

Credis, Bucureşti.

Ielenicz M., 1992, Potenţialul turistic al României, Editura Terra, nr.34/1992,

Bucureşti.

Ielenicz M., 2002, Potenţialul turistic al României, Terra, 3-4, Bucureşti.

Ielenicz M., Posea Gr., 1974, Ghid turistic al judeţului Buzău, Editura Sport

Turism, Bucureşti.

Iordan Bonifaciu S., 1997, România - Ghid turistic, Editura Garamond,

Bucureşti.

Ion Florentina, Dinu L., Novăcescu Petronela, 2010, Current Trends in

Unlocking the Potential of Rural Tourism in Romania Case Study:

Snagov Area; Journal of Settlements and Spatial Planning, no. 1 (2010)

41-48, Presa Universitară Clujeană.

Ionescu I.,1999, Turismul fenomen special economic şi cultural, Editura

Oscar Print, Bucureşti.

Ionescu Gr., (1971), Arhitectura populară în România, Bucureşti.

Istrate I., Bran Florina, 1995, Amenajarea satelor turistice, în Tribuna

economică", nr. 20, 21.

Petrescu Burloiu I., 1977, Subcarpaţii Buzăului - relaţii geografice în natură

om-natură, Editura Lumii, Bucureşti.

Petrea Rodica, Petrea D., 2000, Turism rural, Presa Universitară Clujană,

Cluj Napoca.

Petrea Rodica, Pâle Luminiţa, 2003, Particularităţile turismului rural

bihorean, Analele Univ. din Oradea, seria Geografie, XIII, Edit.

Universităţii din Oradea.

Pop C., Banciu V., 1997, Vacanţa în nordul Munţilor Apuseni, Chrysopeea

Press, Cluj-Napoca.


102

Posea G., Ielenicz M., 1971, Geografia Buzăului şi a împrejurimilor, Editura

Academiei, Bucureşti.

Pricăjan A., 1972, Apele minerale şi termale din România, Editura Tehnică,

Bucureşti.

Pricăjan A., 1985, Substanţele minerale terapeutice din România, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Pricăjan A., Airinei Ş., 1981, Bogăţia hidrominerală balneară din România,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Rey R., 1985, Civilizaţie montană, Edit. Ştiiţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Snak, O., 1976, Economia şi organizarea turismului, Editura Sport – Tursim,

Bucureşti.

Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., 2001, Economia turismului, Editura Expert,

Bucureşti.

Snak, O., Neacşu N., Baron P., 2000, Economia turismului, Editura Expert,

Bucureşti.

Stanciulescu, G., Lupu, N., Tigu, G., 1998, Dictionar poliglot explicativ de

termeni utilizati in turism, Editura All, Bucuresti.

Stancu Al., 1995, Turismul de vânătoare, un produs turistic valoros pentru

România, Revista română de turism, nr.1, Bucureşti.

Stoian Maria, 2002, Marketingul pensiunii, ANTREC, Bucureşti.

Tacu Al. P., Glăvan, V. (coord.) , 1999, Turismul rural românesc.

Actualitate şi perspectivă, Edit. Pan Europe, Iaşi.

Tălângă C., 2000, Transporturile şi sistemele de aşezări din România,

Editura Tehnică, Bucureşti.

Tinordan M., 1995, Les gîtes ruraux en creuse et dans le Pay de Döme,

Bulletin de l’Association de Geographes français, nr. 1, vol. „Le

tourisme rural”.

Voicu, Mălina, Voicu, B. (coord.), 2006, Satul românesc pe drumul către

Europa, Editura Polirom, Bucureşti.

*** (1994), Planul strategic general de dezvoltare a turismului în România,

Ministerul Turismului, CE PHARE, Horwath Consulting.

*** (1994), Turismul rural, în Revista Carpaţii României, nr. 1, Bucureşti.

*** (1995), Strategia dezvoltării turismului rural, F.R.D.M., Bucureşti.

*** (1998), Catalog ANTREC. Turismul rural - un nou stil de viaţă,

ANTREC, Bucureşti.


103

*** (1998), Parlamentul României, Camera Deputaţilor. Legislaţie privind

Turismul, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti.

*** (1998), Strategia ANTREC până în anul 2000, ANTREC, Bucureşti.

*** (1999), Catalogul pensiunilor turistice şi agroturistice, ANTREC,

Bucureşti.

*** (1999), Guvernul României, Ordonanţa de Urgenţă nr. 2171994 pentru

modificarea şi completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe

profit, Monitorul Oficial al României nr. 650/XII.

*** (1999), Norme metodologice şi criterii privind clasificarea structurilor de

primire turistice, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 242.

*** (2002), Vacanţă la ţară, CD realizat de ANTREC cu ajutorul MI.

*** (2002, 2003), Catalog naţional al pensiunilor turistice şi agroturistice

ANTREC.

*** Ghid de legislaţie turistică, vol. II, Legislaţie actualizată, 2003, Editura

Lumina Lex, Bucureşti.

*** Cercetări geografice asupra mediului înconjurător in judeţul Buzău,

1986, Universitatea Bucureşti.


104

Investeşte în oameni!

Această lucrare a fost susţinută prin proiectul

POSDRU/88/1.5/S/61150, “Studii doctorale în domeniul ştiinţelor vieţii şi

pământului”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul

operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013".


105

Editura Estfalia


106

Documents

Turismul rural în Subcarpaţii Buzăului - Laurenţiu DINU Carte