Pareau doua personalitati incompatibile- intelectual si critic el, ignoranta si ingenua ea- se aratau gradual (incet, incet ) ca doua suflete gemene si intim legate.Sunt de fapt fata in fata, in timp ce la radio se transmite o cronica a zilei triumfale, doua creaturi (persoane) in exil, constranse la marginile unei societati care sarbatoreste eroismul si forta barbateasca.Doi diversi: o femeie careia mitul maternitatii si aroganta masculina au stins orice gratie feminina si un barbat timid si condamnat la exil de catre regim intr-un indepartat colt din Sardinia deoarece purtatorul unui viciu dezgustator.Intuitia ii apropie imediat, dar realitatea in care traiesc nu le usureaza intelegerea dintre ei.Anuntata de catre custode, in ciuda simpatiei Antonietta nu are incredere in acea propagandasi Gabriele, dezamagit de atatea semne de devotament(atasament) fata de fascism de care e plina casa ei, nu-si poate retine iritarea si un pic de sarcasm. De aceea, vorbesc, isi schimba amabilitati, dar apoi fiecare se reintoarce la propriul apartament. Antonietta pleaca sa puna casa la punct(sa faca curat) cu inima care-i bate f. tare, Gabriele se duce sa faca valiza pentru plecarea imediata. Dar, peste putin , este Gabriele care cu un pretext se intoarce si bate la usa. Acum, Antonietta il alunga pt. ca mai mult decat orice nu tolereaza sa aiba relatii cu un antifascist care-i vorbeste cu DVS. Si pt. putin ar fi preferat (avrebbe preferito) sa nu se fi intalnit niciodata:dar iata-i din nou impreuna pe terasa, sa se impace cu o imbratisare neasteptata si furioasa. Si iata, Gabriele jignind-o cu suparare (cu furie) : ai gresit, sunt un divers(un homosexual) ar fi fost mai bine (sarebbe stato meglio) sa-ti fi spus imediat adevarul asa m-ai fi lasat (mi avresti lasciato)in pace, tu si stupidul moralism fascist.Confuza, neumiliata, Antonietta iarta imediat insultele. Il ajunge din urma inca o data pe Gabriele, mananca cu el, asculta povestea lui. Si el, cum nu i se mai intamplase niciodata sa gaseasca o femeie care sa-l asculte si sa-i ramana alaturi fara a-l dispretui, are curajul sa se destainuiasca. Gheata era sparta deja si cei doi incep un joc de secrete (intimitati) si confesiuni care-i va duce la o confruntare pe cat de intensa, pe atat de dramatica, dar mai ales ii fac sa se reflecte reciproc in marginalizarea nefericita a celuilalt.Deziluzia comuna, acceptarea reciproca lipsita de false prejudecati, ii uneste intr-un moment de dragoste autentic. Sigur, cei doi ar fi dorit (avrebbero voluto) ca acel moment de unire intima sa se fi terminat acolo si sa fi trecut peste spatiul minuscul al unei zile asa de unice, dar tocmai de aceea iripetibila. O zi fatala, ar spune sotul Antoniettei intorcandu-se la adunarea fascista sigrabindu-se sa o supuna inca o data pe sotia sa. Noi nu vom sti niciodata daca Antonietta in noaptea asta se va nega, cum spune. In acelasi moment, in timp ce politia il aduce pe Gabriele, Antonietta se uita la el de la fereastra, rasfoieste cartea pe care el i-a daruit-o, stinge lumina. Radioul deja inceteaza, maine totul va fi o memorie indepartata.O zi deosebita si o mica bijuterie: un contribut patrunzator al analizei istorice si sociologice al epocii actuale printr-o reconstruire (reproducere) a anilor in care consimtamantul fascismului era la maxim (la apogeu).Multe carti au fost deja scrise despre fascism, dar putine sau niciunul sunt filmele ca acesta care, fara sa fie un film de politica militanta, au exprimat prin imagini minciuna continuta in farsa musoliniana, constrangerea impusa si in familiile italienilor de mitul isteric al comportamentului exagerat invadent masculin (misoginismului) ale carui femeile au fost si sunt primele victime. De o calitate rara si o tinuta dramatica este la randul sau contrapunctul dintre cele doua personaje si dintre ele si ambient.Antonietta si Gabriele sunt in acelasi timp simboluri si persoane in carne si oase, care intr-o zi inselatoare cauta propriul adevar cu o suferinta emotionanta si ne invata sa vedem in tragedia de ieri radacinile intolerantei de azi versus toti marginalizatii si al exploatarii femeii dintotdeauna. Nu are importanta daca ei erau un cuplu care conventiile ar fi spus (avrebbero detto) ca sunt nepotriviti si fara viitor. Si poate spectatorii obisnuiti la un gen de film mai traditional ar fi preferat (avrebbero preferito) ca povestea dintre cei doi sa fi avut tonuri mai putin sfumate si macar si un final diferit, mai putin trist si mai consolatoriu.Metafora este insa transparenta: cum fascismul a luat unei tari dreptul de a se distinge publicul de privat, asa si democratia se realizeaza prin a-i lasa fiecaruia spatiul sau pentru a fi el insusi. Ce parte au Sophia Loren si Marcello Mastroianni a 12-a oara impreuna, in aceasta reusita? Dupa parerea noastra, o parte mareata (mare) si cu atat mai mult le suntem recunoscatori, cu cat mai des, in ultimii ani ei par a fi condamnati sa perpetueze cliseul superdivei si amantul latin.