UNITAŢILE MAJORE

DE RELIEF ALE

BAZINELOR

OCEANICE SI

CONTINENTELOR

RELIEFUL

BAZINELOR

OCEANICE

Relieful oceanelor este opera acţiunii apelor mării şi a

agenţilor morfogenetici interni.

Coborând sub nivelul apei, descoperim variate forme de

relief. Aceste forme de relief sunt:

platforma continentală;

versantul (abruptul) sau povârnişul continental;

fundul oceanului (câmpia abisală);

gropile abisale (fosele oceanice);

dorsalele oceanice.

Platforma continentală este o prelungire a continentului sub apă şi coboară până la 200 m adâncime, care apare ca o câmpie netedă şi foarte uşor înclinată. Are un rol deosebit, pentru că aici se desfăşoară majoritatea activităţilor omului legate de mare (pescuitul, extracţia de petrol şi gaze naturale etc.).

Versantul (abruptul) sau povârnişul continental coboară brusc până la 3.000 –4.000 m adâncime. El face legătura între platforma continentală şi fundul oceanului.

Fundul oceanului (câmpia abisală) se întinde până la 6.000 m adâncime, reprezentând cea mai mare parte din suprafaţa bazinului oceanic. Este alcătuit numai din scoarţă oceanică.

• Gropile abisale (fosele oceanice) sunt porţiunile cele mai adânci din ocean. Sunt prezente acolo unde are loc procesul de subducţie. Cea mai adâncă groapă abisală este Groapa Marianelor (- 11.033 m) din Oceanul Pacific.

• Dorsalele oceanice sunt lanţuri de munţi submarini situate de o parte şi de alta a rifturilor. Vârfurile lor cele mai înalte pot apărea deasupra nivelului mării sub formă de insule vulcanice.

RELIEFUL CONTINENTELOR

Formele de relief major ale continentelor sunt:

munţii

dealurile

podişurile

câmpiile

1. MUNŢII

• Sunt cele mai înalte forme de relief ale continentelor, având altitudini ce depă-şesc, de obicei, 1.000 m.• Părţile componente ale unui munte sunt:

- poalele- versanţii- culmile- vârfurile

Caracteristice munţilor sunt şi depresiunile (zone joase şi netede ca nişte câmpii, înconjurate din toate părţile de munte), văile (care sunt foarte adânci) şi pasurile (locuri mai coborâte, prin care se poate face trecerea dintr-o parte în alta a muntelui).

Părţile componente ale unui munte

Formarea munţilor

Munţii se pot forma :

prin încreţire (datorită dinamicii plăcilor tectonice). Ex.: Carpaţii, Alpii, Anzii, Himalaya, etc.

prin erupţii vulcanice. Pot fi izolaţi (Vezu-viu) sau sub forma unor lanţuri vulcanice (Oaş-Gutâi-Ţibleş-Călimani-Gurghiu-Harghita)

Răspândirea munţilor

• Există munţi izolaţi, care poartă denumirea de masive muntoase (ex.: Masivul Central Francez).• De obicei, munţii nu sunt izolaţi, ci formează lanţuri muntoase (Carpaţii, Alpii, Himalaya, Uralii, etc.)• Unele lanţuri pot fi unite, alcătuind sisteme muntoase (ex.: Cordilierii, cel mai mare sistem montan de pe Glob, din America de Nord şi America de Sud).

2. PODIŞURILE Sunt forme de relief cu altitudini de peste 300 m.

Caracteristica principală a podişurilor este netezimea.

S-au format prin:

tocirea munţilor vechi (ex. Masivul Dobrogei de Nord, Podişul Boemiei, etc.);

umplerea cu sedimente a unor mări sau lacuri (ex. Podişul Moldovei, Podişul Transilvaniei, etc.).

Ca altitudine, podişurile pot atinge altitudini de peste 5.000 m (ex. Podişul Tibet).

3. DEALURILE Sunt forme de relief cu altitudini între 300 şi 1.000 m.

Au pante mai puţin abrupte decât munţii şi culmi rotunjite.

Formarea dealurilor. Dealurile se formează pe mai multe căi:

prin cutarea stratelor (iau naştere odată cu munţii);

prin fragmentarea unor podişuri de către apele curgătoare;

prin depunerea materialelor transportate de râuri sau de vânt.

4. CÂMPIILE Este cea mai joasă formă de relief a uscatului.

Au altitudini între 0 şi 300 m.

Câmpia are suprafeţe netede, întinse, fiind asemănătoare podişurilor.

Văile au adâncimi reduse.

Formarea câmpiilor. Câmpiile au luat naştere prin:

erodarea îndelungată a unor munţi sau podişuri vechi;

depunerea de sedimente aduse de râuri la poalele muntelui sau într-un lac;

retragerea apei mării, în cazul mişcărilor de ridicare a uscatului.