Deşi formele de identificare etnică, culturală şi religioasă sunt foarte vechi în Africa,

autodeterminarea popoarelor de pe acest continent este o realitate subsumabilă dinamicii politicii

şi relaţiilor internaţionale din secolul al XX-lea. Mai precis, se circumscrie acţiunilor legate de

fenomenul decolonizării. Autodeterminarea popoarelor ar trebui să conducă - în principiu, cel

puţin – la pacificarea relaţiilor internaţionale şi la crearea unui climat de echilibru, de încredere şi

de securitate, în conformitate cu principiile dreptului international.

Sfârşitul anilor ‘50 şi începutul anilor ‘60 au marcat, pe de o parte, debutul decolonizării

şi, în consecinţă, naşterea unor state-naţiuni, dar, pe de altă parte, au favorizat apariţia

revendicărilor teritoriale de către vechile triburi, a disensiunilor etnice ce au atins apogeul sub

forma războaielor civile. Resimţind pericolele pe care le antrena noua configuraţie politică,

socială şi economică, liderii a treizeci şi două de state africane au decis, la 25 mai 1963, unirea

eforturilor de emancipare sub egida Organizaţiei Unităţii Africane.

Ideea constituirii unei structuri continentale apăruse încă din 1957, când Kwame

Nkrumah, luptând pentru eliberarea Ghanei, a reuşit să ofere independenţa primului stat al

Africii negre şi, implicit, un exemplu altor teritorii ce îşi propuseseră acelaşi ideal. Acelaşi lider

african teoretizase esenţa panafricanismului într-un text-manifest, intitulat ,,I Speak of Freedom”.

În opinia sa, panafricanismul trebuia să-şi găsească expresia politică sub forma unităţii tuturor

statelor africane independente. Tot el a convocat, în decembrie, prima conferinţă a tuturor

popoarelor africane, precursoarea OUA. Pe temelia Organizaţiei Unităţii Africane va apărea, în

2002, Uniunea Africană.

Uniunea Africana este o grupare de 54 de state africane, singurul stat din Africa ce nu

face parte din aceasta organizatie fiind Maroc (pentru că nu recunoaște Republica Arabă

Democrată Saharawi. (Sahara Occidentală). ). In 9 iulie 2002, aceasta uniune a luat locul

Organizatiei Uniunii Africane. Creată după modelul Uniunii Europene, scopurile sale sunt

promovarea democrației, drepturile omului și dezvoltarea pe continentul african, în special

pentru mărirea nivelului investițiilor străine prin intermediul programului numit- Noul

Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD).

Viziunea Uniunii Africane este : "O Africă integrată, prosperă și pașnică, condusă de

către cetățenii săi proprii, reprezintă o forță dinamică pe arena mondială."

 Organizaţia poate suspenda exercitarea drepturilor unor state, din motive ce ţin de

politica internă (lovituri de stat, proces electoral incorect) sau externă (subminarea demersurilor

UA în planul securităţii regionale). Cele patru state cărora, în urma loviturilor de stat, le-au fost

suspendate drepturile sunt Guineea (2008), Madagascar (2009), Eritreea (2009) şi Niger (2010).

Dacă este remediată situaţia politică, statele pot cere oricând reintrarea în drepturi.

Cele 14 obiective, menţionate în articolul 3 din Carta Uniunii Africane, actul constitutiv al

organizaţiei, sunt următoarele: a) realizarea unei mai mari unităţi şi solidarităţi între ţările

africane şi între popoarele Africii; b) apărarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi

independenţei statelor membre; c) accelerarea integrării politice şi socio-economice a

continentului; d) promovarea şi apărarea poziţiei ţărilor africane în privinţa chestiunilor de

interes pentru continent şi pentru popoarele sale; e) favorizarea cooperării internaţionale, ţinând

cont de Carta Naţiunilor Unite şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; f) promovarea

păcii, securităţii şi stabilităţii pe continent; g) promovarea principiilor şi instituţiilor democratice,

a participării poporului şi a unei guvernări eficiente; h) promovarea şi protejarea drepturilor

omului şi ale popoarelor, conform textului Cartei Africane a Drepturilor Omului şi a

Popoarelor şi altor instrumente pertinente relative la drepturile omului; i) crearea de condiţii

propice pentru dezvoltarea continentului, astfel încât Africa să joace un rol propriu în economia

mondială şi în negocierile internaţionale; j) promovarea unei dezvoltări durabile în plan

economic, social şi cultural, cât şi integrarea economiilor africane; k) promovarea cooperării şi

dezvoltarea în toate domeniile activităţii umane, în vederea ridicării nivelului de viaţă al

popoarelor africane; l) coordonarea şi armonizarea politicilor între Comunităţile economice

regionale existente şi viitoare, pentru realizarea graduală a obiectivelor Uniunii; m) accelerarea

dezvoltării continentului prin promovarea cercetării în toate domeniile, în special în înalta

tehnologie; n) colaborarea cu partenerii internaţionali, în vederea eradicării maladiilor şi pentru

promovarea sănătăţii pe continent (art. 3. Carta UA).

Principiile pe baza cărora funcţionează Uniunea Africană, trebuind să orienteze organizaţia în

îndeplinirea obiectivelor propuse şi în desfăşurarea activităţilor sale, sunt menţionate în articolul

4 alCartei. Acestea sunt: a) Egalitatea suverană şi interdependenţa tuturor statelor membre ale

Uniunii; b) Respectarea frontierelor existente în contextul accesului la independenţă; c)

Participarea popoarelor africane la activităţile Uniunii; d) Punerea în practică a unei puteri

comune de apărare pentru continentul African; e) Reglementarea paşnică a diferendelor între

statele membre ale Uniunii, prin mijloace adecvate ce pot fi decise prin conferinţe ale Uniunii; f)

Interzicerea recurgerii sau a ameninţării cu recurgerea la forţă între statele membre ale Uniunii;

g) Neintervenţia unui stat membru în afacerile interne ale unui alt stat membru; h) Dreptul

Uniunii de a interveni într-un stat membru, la decizia Conferinţei, în anumite circumstanţe grave:

crime de război, genocid şi crime împotriva umanităţii; i) coexistenţa paşnică a statelor

membre ale Uniunii şi dreptul lor de a trăi în pace şi securitate; j) Dreptul statelor membre de a

solicita intervenţia Uniunii pentru a restaura pacea şi securitatea; k) Promovarea autodependenţei

colective în cadrul Uniunii; l) Promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei; m) Respectarea

principiilor democratice, a drepturilor omului, a statului de drept şi a guvernării eficiente; n)

Promovarea justiţiei sociale pentru asigurarea unei dezvoltări economice echilibrate; o)

Respectarea caracterului sacrosanct al vieţii umane şi respingerea asasinatelor politice, a actelor

de terorism şi a activităţilor subversive; p) condamnarea şi respingerea schimbării

neconstituţionale de guvern (art. 4, Carta UA).

Structura instituţională a Uniunii Africane, realizată în conformitate cu prevederile

actului constitunv, este asemănătoare modelului classic al organizaţiilor internaţionale

interguvernamentale. Totuşi, Adunarea Uniunii, Consiliul Executiv, Parlamentul Panafrican,

Curtea de Justiţie, Comisia, Comitetul reprezentanţilor permanenţi, Comitetele tehnice

specializate, Consiliul economic, social şi cultural, instituţiile financiare, prin însăşi denumirea

pe care o poartă, par să aibă drept model instituţiile Uniunii Europene. Africană a preluat câteva

dintre trăsăturile instituţionale ale antecesoarei sale, Organizaţia Unităţii Africane, pe care le-a

completat şi reformat

Uniunea Africana (UA) si-a ales un nou lider: Nkosazana Dlamini-Zuma devendind

astfel prima femeie sud-africana din lume care detine o astfel de functie.Nkosazana Dlamini-

Zuma, , in varsta de 63 de ani, a fost ministru de Externe si fosta sotie a presedintelui Jacob

Zuma. Ea o obtinut 37 de voturi, cu trei mai mult decat majoritatea ceruta.

Unul dintre ogranele principale ale UA este Adunarea.

Conferinţa/Adunarea Uniunii Africane, compusă din şefii statelor şi guvernelor statelor

membre sau reprezentanţii acestora şi prezidată, anual, de către un şef de stat ales, constituie

organismul suprem al Uniunii (a se vedea art. 6, Carta UA). Asemenea conferinţelor altor

organizaţii, se reuneşte o dată pe an în sesiune ordinară şi, la cererea unui stat, sub aprobarea a

două treimi, se poate reuni în sesiune extraordinară. Printre atribuţiile Conferinţei, ale cărei

decizii sunt luate prin consens sau conform unei majorităţi de două treimi (art. 7.1, Carta UA), se

numără: a) definirea politicilor comune ale Uniunii; b) primirea, examinarea şi luarea deciziilor

în privinţa rapoartelor şi a recomandărilor altor organisme ale Uniunii şi luarea deciziilor în

această privinţă; c) examinarea cererilor de adeziune la Uniune; d) crearea oricărui organism al

Uniunii; e) asigurarea controlului asupra punerii în practică a politicilor şi deciziilor Uniunii şi

supravegherea aplicării lor de către toate statele member; f) adoptarea bugetului Uniunii; g)

formularea directivelor Consiliului executiv în privinţa gestiunii conflictelor, a situaţiilor de

război şi a altor situaţii de urgenţă, cât şi în ceea ce priveşte restaurarea păcii; h) numirea şi

înlăturarea din funcţie a judecătorilor Curţii de Justiţie; i) numirea preşedintelui sau a

vicepreşedinţilor şi a comisarilor Comisiei, precum şi determinarea funcţiilor, a mandatelor

acestora (art. 9.1, Carta UA).

Ales în martie 2004, Parlamentul Panafrican (Parliamentary Parliament) s-a constituit

în martie 2004 inițial având sediul la Addis Abeba în Etiopia. Acum are sediul la Midrand,

Johannesburg, în Africa de Sud. Din 2004, această instituţie primeşte un spor de prerogative,

înlocuind rolul pur consultativ pe care l-a avut timp de doi ani (2002-2004). Constituirea acestui

Parlament a fost inspirat de o viziune de a oferi o platformă comună pentru popoarele africane și

ca aceștea să fie mai implicați în discuții și la procesul de luare a deciziilor cu privire la

problemele și provocările cu care se confruntă continentul. Parlamentul Panafrican este

considerată instituţia ce asigură participarea popoarelor africane la procesul decizional al

Uniunii . Parlamentul este compus din 235 de reprezentanţi aleşi de legislativele celor 47 de state

ce au fost de acord cu existenţa sa şi nu aleşi, în mod direct, de către populaţia statelor membre.

Parlamentul Panafrican este actualmente prezidat de Bethel Nnaemeka Amadi. Funcţionarea sa

este asigurată de zece comitete permanente specializate, biroul Parlamentului și secretariatul.

Biroul este compus din președinte patru vicepreşedinţi (din câte un stat pentru fiecare parte a

continentului - nord, vest, sud şi est. Președintele actual al Parlamentului este de Hon. Bethel

Nnaemeka Amadi, deputat, din Nigeria, care reprezintă regiunea de Vest Africane. Hon. Roger

Nkodo Dang, MP, Prim-vicepreședinte, din Camerun care reprezintă regiunea Africii Centrale.

Hon. Moustafa El Gendy, MP, al doilea vice-președinte, din Egipt, care reprezintă Regiunea de

Nord din Africa. Hon. Loide L. Kasingo, MP, Vice-președinte al treilea, din Namibia, care

reprezintă regiunea Africii de Sud. Hon. Juliana Kantengwa, MP, Vice-președinte al patrulea, din

Ruanda, care reprezintă regiunea de Est Africa. Comitetele permanente, specializate în domeniile

agricol, financiar, comercial, de cooperare şi relaţii internaţionale, transport şi industrie, social,

educaţional şi cultural, familie, justiţie şi drepturile omului şi în domeniul procedurilor instituţiei,

prezintă o structură tripartită – preşedinte, vicepreşedinte şi un raportor ce asigură coordonarea

fiecăruia. În îndeplinirea funcțiilor sale, Parlamentul UA este asistat de Secretariatul.

Secretariatul este compus din: Grefier, Doi Grefieri adjuncți și personalul de sprijin și alți

functionari. Funcții ale Grefier: În calitate de șef al Secretariatului, Grefierul:

organizează alegerile președintelui și vicepreședinților;

este responsabil în fața Parlamentului pentru problemele de contabilitate;

supraveghează personalul Secretariatului;

reușește zi cu zi sa realizeze afacerile administrative ale Parlamentului. Etc.

Limbi de lucru sunt: arabă, engleză, franceză, Kiswahili, portugheză și spaniolă.

Votarea în Parlament vor fi guvernate de următoarele principii:

1. fiecare membru dispune de un vot;

2. deciziile se va face prin consens; în cazul în care nu există un consens, deciziile se fac

cu o majoritate de două treimi a membrilor prezenți;

4. în cazul în care există un număr egal de voturi președintele secției de votare va avea un

vot decisiv.

Funcții ale Parlamentului Pan-African:

Acționeze în vederea armonizării sau coordonarea legislațiilor statelor membre;

Să facă recomandări menite să contribuie la realizarea procesului de integrare în

Africa;

Încurajeze buna guvernare, transparența și responsabilitatea în interiorul statele

membre;

Familiarizați popoarele din Africa, cu obiectivele și politicile care vizează

integrarea continentul african, în cadrul stabilirii și dezvoltării Uniunii Africane;

Promovarea coordonarea și armonizarea politicilor, măsurilor, programelor și

activităților de forum parlamentar din Africa

Membrii

1.People’s Democratic Republic of Algeria

2. Republic of Angola

3. Republic of Benin

4. Republic of Botswana

5. Burkina Faso

6. Republic of Burundi

7. Republic of Cameroon

8. Republic of Cape Verde

9. Central African Republic

10. Republic of Chad

11. Islamic Federal Republic of the Comoros

12. Republic of the Congo

13. Republic of Côte d’Ivoire

14. Democratic Republic of Congo

15. Republic of Djibouti

16. Arab Republic of Egypt

17. State of Eritrea

18. Federal Democratic Republic of Ethiopia

19. Republic of Equatorial Guinea

20. Republic of Gabon

21. Republic of The Gambia

22. Republic of Ghana

23. Republic of Guinea

24. Republic of Guinea Bissau

25. Republic of Kenya

26. Kingdom of Lesotho

27. Republic of LiberiaConstitutif Act of African Union

28. Great Socialist People’s Libyan Arab Jamahiriya

29. Republic of Madagascar

30. Republic of Malawi

31. Republic of Mali

32. Islamic Republic of Mauritania

33. Republic of Mauritius

34. Republic of Mozambique

35. Republic of Namibia

36. Republic of Niger

37. Federal Republic of Nigeria

38. Republic of Rwanda

39. Sahrawi Arab Democratic Republic

40. Republic of Sao Tome and Principe

41. Republic of Senegal

42. Republic of Seychelles

43. Republic of Sierra Leone

44. Republic of Somalia

45. Republic of South Africa

46. Republic of Sudan

47. Kingdom of Swaziland

48. United Republic of Tanzania

49. Republic of Togo

50. Republic of Tunisia

51. Republic of Uganda

52. Republic of Zambia

53. Republic of Zimbabwe

53. Republic of ZimbabweКонец формы

Bibliografie:

African Union http://www.au.int/en/

Pan-African Parliament http://www.au.int/en/organs/pap

The Assembly http://www.au.int/en/organs/assembly

http://www.pan-african-parliament.org/

African Union chooses first female leader

http://www.guardian.co.uk/world/2012/jul/16/african-union-first-female-leader

African Union http://www.guardian.co.uk/world/africanunion