Uniunea economică și monetară și moneda euro

Uniunea Economică și Monetară și moneda euro

S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E

U N I U N I I E U R O P E N E

Pentru a menț ine în Europa un mediu favorabi l creșter i i ș i locur i lor de muncă, este esenț ia l să avem o Uniune Economică ș i Monetară funcț ională ș i o monedă euro puternică ș i stabi lă .

Pentru un climat de

stabilitate, creștere

economică și prosperitate

în Europa

SĂ ÎNȚELEGEM POLITICILE

UNIUNII EUROPENE

Termenii tehnici marcați cu asterisc (*) sunt explicați într‑un scurt glosar inclus la sfârșitul acestei publicații.

CUPRINSSecțiunea 1: De ce avem nevoie de o Uniune Economică și Monetară și de moneda euro?O politică comună pentru o monedă comună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Secțiunea 2: Cum funcționează Uniunea Economică și Monetară în practică?Principii comune pentru stabilitate și creștere . . . . . . . . . . 7

Secțiunea 3: Ce face UE pentru a stimula creșterea?Criza ne poate face mai puternici . . . . . 11

PerspectiveCalea de urmat: către o UEM aprofundată și mai corectă . . . . . . . . . . 17

Mic glosar de termeni tehnici . . . . . . 18

Informații suplimentare . . . . . . . . . . . 20

Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Uniunea Economică și Monetară și moneda euro

Comisia Europeană Direcția Generală Comunicare Informarea cetățenilor 1049 Bruxelles BELGIA

Manuscris actualizat în noiembrie 2014

Ilustrația copertei și a paginii 2: © ccvision.de

20 p. — 21 × 29,7 cm ISBN 978-92-79-41648-4 doi:10.2775/20221

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2015

© Uniunea Europeană, 2015 Reproducerea este autorizată. Pentru orice utilizare sau reproducere a fiecărei fotografii în parte, trebuie să se solicite direct permisiunea deținătorilor drepturilor de autor.

Broșura face parte din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene”. Aceasta explică modul în care acționează UE în

diverse domenii de competență, din ce motive și cu ce rezultate.

Publicațiile sunt disponibile online: http://europa.eu/pol/index_ro.htm

http://europa.eu/!gX78yg

Cum funcționează Uniunea Europeană12 lecții despre Europa

Europa 2020: Strategia de creștere economică a EuropeiPărinții fondatori ai UE

Afaceri externe și securitateAfaceri maritime și pescuit

Agenda digitalăAgricultură

Ajutor umanitar și protecție civilăBuget

Cercetare și inovareCombaterea fraudei

Combaterea schimbărilor climaticeComerț

ConcurențăConsumatori

Cooperare internațională și dezvoltareCultură și audiovizual

Educație, formare, tineret și sportEnergie

ExtindereImpozitare

ÎntreprinderiJustiție, drepturi fundamentale și egalitate

MediuMigrație și azil

Ocuparea forței de muncă și afaceri socialePiața internă

Politica regionalăSănătatea publică

Sectorul bancar și financiarSecuritatea la frontiere

Siguranța alimentarăTransporturi

Uniunea Economică și Monetară și moneda euroVamă

3U N I U N E A E C O N O M I C Ă Ș I M O N E T A R Ă Ș I M O N E D A E U R O

Moneda euro: un punct de cotitură în integrarea europeană

Moneda euro face parte din viața de zi cu zi a cetățenilor din 19 ( 1) state membre ale Uniunii Europene (UE). A intrat în circulație în 2002, iar numărul celor care o utilizează pentru a-și acoperi cheltuielile cotidiene, pentru economii sau investiții se ridică la peste 337 de milioane. În prezent, euro este cea mai importantă monedă, după dolarul american. Existența sa demonstrează cât de departe poate ajunge cooperarea monetară dintre țări suverane.

Euro este o realizare majoră a integrării europene, un punct de cotitură pentru țări care, de-a lungul istoriei, s-au înfruntat pe câmpul de luptă. O integrare economică și o solidaritate de acest tip erau de neconceput în trecut. Până în 2020, vom avea o întreagă generație de tineri adulți care nu vor fi cunoscut altă monedă națională, în afară de euro.

Ce împrejurări au dus la adoptarea monedei euro?

Deși face parte din realitatea zilelor noastre, euro nu a apărut peste noapte. Lansarea monedei unice a fost un eveniment major, relativ recent, în povestea integrării europene – o poveste începută după cel de Al Doilea Război Mondial, în care obiectivele economice și politice au fost întotdeauna interconectate. Totul a început imediat după război, când prioritatea era asigurarea unei păci de durată și reconstrucția economiei europene, prin consolidarea cooperării dintre țări, în special în domeniul liberului schimb.

Dincolo de dimensiunea economică, euro este un simbol puternic și tangibil al unității, identității și cooperării europene. Tratatul de la Maastricht a lansat Uniunea Economică și Monetară (UEM) și, în același timp, a reafirmat angajamentul UE de „a continua procesul creării unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei”. UEM a necesitat o integrare mai mare a politicilor și, prin urmare, o integrare politică mai accentuată. Deși Uniunea Economică și Monetară vizează toate țările din UE, celor din zona euro, care au o monedă comună, li se aplică o serie de norme specifice.

Secțiunea 1: De ce avem nevoie de o Uniune Economică și Monetară și de moneda euro?

O politică comună pentru o monedă comună

Aproape 340 de milioane de europeni utilizează euro în viața de zi cu zi.

© Reuters/BSIP

(1) Lituania este ultima țară care a aderat la zona euro, la 1 ianuarie 2015.

4S Ă Î N Ț E L E G E M P O L I T I C I L E U N I U N I I E U R O P E N E

Euro: o scurtă istoriela o țară la alta și pentru a reduce creșterea prețurilor (inflația). Prin această decizie radicală, atribuțiile în materie de politică monetară au fost transferate la nivel european.

— Uniunea Economică și Monetară: Prin adoptarea în 1992 a Tratatului privind Uniunea Europeană (cunoscut mai ales sub denumirea de Tratatul de la Maastricht), guvernele UE s‑au pronunțat în favoarea lansării UEM. Aceasta își propunea un triplu obiectiv: finalizarea pieței unice, înființarea Băncii Centrale Europene (BCE) și introducerea unei monede unice stabile, până la sfârșitul secolului.

— Cu euro în buzunar: Bancnotele și monedele euro au fost introduse în 2002, înlocuind monedele naționale (francul francez, marca germană, peseta spaniolă etc.) din 12 țări. Astăzi, numărul țărilor UE care fac parte din zona euro se ridică la 19 (a se vedea harta de mai jos).

IE

UK

FR

SE

FI

EE

LV

LT

PL

CZ

ATHU

HR

SK

RO

BG

EL

CYMT

DE

IT

LUBE

NL

PTES

DK

SI

GuyanaFranceză

(FR)

Insulele Canare (ES)

Madeira (PT)

Azore (PT)Data aderării la zona euro:

1 ianuarie 1999: Belgia (BE), Germania (DE), Irlanda (IE), Spania (ES), Franța (FR), Italia (IT), Luxemburg (LU), Țările de Jos (NL), Austria (AT), Portugalia (PT), Finlanda (FI)1 ianuarie 2001: Grecia (EL)1 ianuarie 2007: Slovenia (SL)1 ianuarie 2008: Cipru (CY), Malta (MT)1 ianuarie 2009: Slovacia (SK)1 ianuarie 2011: Estonia (EE)1 ianuarie 2014: Letonia (LV)1 ianuarie 2015: Lituania (LT)

Țările UE care nu folosesc euro:

Bulgaria (BG), Republica Cehă (CZ), Danemarca (DK), Croația (HR), Ungaria (HU), Polonia (PL), România (RO), Suedia (SE), Regatul Unit (UK)

Martinica (FR)

Réunion (FR)

Mayotte (FR)

Guadelupa (FR)

(FR)

CE ȚĂRI FAC PARTE DIN ZONA EURO?

Toate țările UE participă, într‑o anumită măsură, la Uniunea Economică și Monetară, dar nu toate folosesc euro. Când s‑a semnat Tratatul de la Maastricht, două țări (Danemarca și Regatul Unit) au ales să rămână în afara zonei euro. Altele nu pot adopta deocamdată moneda unică pentru că nu îndeplinesc criteriile impuse de Tratatul de la Maastricht în ceea ce privește, de exemplu, stabilitatea prețurilor și ratele de schimb.

— Începutul: Tratatul de la Roma din 1957 prevedea că reconstrucția Europei trebuie să se bazeze pe dezvoltarea treptată a unei piețe comune fără frontiere, care să permită libera circulație a bunurilor, serviciilor, indivizilor și capitalului între țările participante.

— O ambiție pe termen lung: Între anii ′60 și ′70, a apărut ideea creării unei Uniuni Economice și Monetare, altfel spus a unei piețe unice (*) profund integrate, cu o singură politică monetară (*) și cu o monedă unică. Această nouă ambiție europeană s‑a conturat într‑o perioadă dificilă marcată, la nivel internațional, de instabilitate monetară, de deprecierea dolarului american și de crize ale petrolului.

— Armonizarea: Sistemul monetar european, precursor al Uniunii Economice și Monetare, s‑a lansat în 1979 pentru a stabiliza ratele de schimb, pentru a limita fluctuațiile monedelor de


Care sunt avantajele Uniunii Economice și Monetare și ale monedei euro?

• Uniunea Economică și Monetară stă la baza monedei euro: Vizează politica monetară (*) (stabilitatea prețurilor și ratele dobânzilor), politica economică (*) și diverse aspecte ale politicii bugetare (*) (pentru a limita datoriile și deficitele anuale ale guvernelor – a se vedea secțiunea 2). Scopul său este să ofere un mediu economic stabil și favorabil creșterii pentru zona euro și piața unică, una dintre priorități fiind menținerea unei monede puternice și stabile.

• Uniunea Economică și Monetară asigură stabilitatea prețurilor: Banca Centrală Europeană (BCE), organism independent, răspunde de politica monetară pentru zona euro, inclusiv de tipărirea banilor. Obiectivul său principal este să mențină stabilitatea prețurilor de consum și să protejeze valoarea euro prin stabilirea și ajustarea ratei dobânzilor la împrumuturile acordate de BCE. În acest scop, urmărește să mențină inflația sub 2 % pe termen mediu, nivel considerat suficient de scăzut pentru ca cetățenii să beneficieze pe deplin de stabilitatea prețurilor. (În anii ′70 și ′80, multe țări din UE înregistrau niveluri foarte ridicate ale inflației, chiar de 20 % în unele cazuri. Pe măsură ce aceste țări au început să se pregătească pentru aderarea la zona euro, inflația a scăzut, iar după introducerea monedei unice s-a menținut la aproximativ 2 % în zona euro.)

• Uniunea Economică și Monetară sprijină creșterea: Coordonarea economiilor și a piețelor la nivel european aduce toate beneficiile asociate unui spațiu de mari dimensiuni, precum și un cadru comun pentru îmbunătățirea eficienței interne, a competitivității și robusteții economiei UE în general și a economiilor individuale ale statelor membre. Astfel, se creează condițiile pentru o mai mare stabilitate economică, pentru creștere economică și pentru crearea de locuri de muncă.

• Moneda euro este practică pentru cetățeni: Avantajele unei monede unice sunt evidente pentru oricine călătorește în cele 19 țări ale zonei euro. De exemplu, adoptarea euro a dus la eliminarea costurilor legate de schimbul valutar la frontiere. A facilitat cumpărăturile transfrontaliere și compararea prețurilor (inclusiv pentru achizițiile on-line) și le-a făcut mai transparente, ceea ce a avut ca efect stimularea concurenței și menținerea prețurilor la un nivel scăzut, în beneficiul celor 500 de milioane de cetățeni ai UE. Nu în ultimul rând, Banca Centrală Europeană a asigurat în mod consecvent stabilitatea prețurilor în zona euro, protejând astfel mai bine puterea de cumpărare a consumatorilor.

-1

0

1

2

3

4

5

%

1996 2000 2004 2008 2012 2016

Introducerea monedei euro

Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC; rata anuală)

Inflația medie (din 1999 până în prezent; rata anuală)

Sursa: Comisia Europeană

Datele anterioare anului 1996 sunt estimate pe baza prețurilor naționale de consum nearmonizate.

Previziune

Banca Centrală Europeană se asigură că inflația în zona euro nu depășește 2 %.

INFLAȚIA S-A MENȚINUT LA CIRCA 2 % ÎN ZONA EURO


• Euro este bun pentru întreprinderi: Moneda euro le aduce avantaje semnificative și întreprinderilor europene. De exemplu, ratele stabile ale dobânzilor, promovate de Uniunea Economică și Monetară, ajută companiile să investească mai mult în crearea de locuri de muncă și de prosperitate. Adoptarea euro a pus capăt și concurenței dintre politicile monetare naționale și a eliminat costurile asociate schimburilor valutare, reducând riscurile și permițând direcționarea capitalului către investiții mai productive. Stabilitatea prețurilor le oferă întreprinderilor și siguranța de care au nevoie pentru a face planuri și investiții pe termen lung, ceea ce contribuie la îmbunătățirea competitivității (*). Acest lucru este deosebit de important într-o lume globalizată, în care companiile din Europa trebuie să concureze cu întreprinderi din lumea întreagă.

• Euro ca actor global: Euro este benefic pentru toată Uniunea, conferindu-i o influență mai mare pe scena internațională. Este o monedă stabilă, susținută de un bloc economic important, rezistent la șocurile globale, respectiv zona euro. O monedă atât de puternică și de stabilă este în măsură să îi asigure Europei o poziție solidă în cadrul economiei mondiale. Alături de dolarul american, euro este moneda preferată pentru tranzacțiile comerciale derulate la nivel internațional. Este a doua monedă ca prezență pe piețele valutare străine, fiind implicată în aproximativ 40 % din tranzacțiile desfășurate zilnic în lume. În prezent, se află în circulație peste 980 de miliarde de euro și peste 100 de milioane de persoane din afara Europei folosesc monede care se raportează la euro. De la lansarea sa, în 1999, zona euro a continuat să atragă investiții străine directe din multe țări ale lumii.

Pe durata crizei financiare (a se vedea secțiunea 2), euro și‑a menținut în general valoarea comparativ cu alte monede, cum ar fi dolarul, paritatea euro‑dolar fiind de aproximativ 1,3 dolari la 1 euro.

Toate monedele euro au o față comună și una națională. Monedele emise într‑o țară pot fi folosite în toate celelalte țări ale zonei euro.

© S

hutt

erst

ock/

Gen

a96


Care sunt regulile de bază ale Uniunii Economice și Monetare?

Uniunea Economică și Monetară este un termen generic care face referire la mai multe politici diferite menite să promoveze creșterea în UE și să mențină puterea și stabilitatea euro. Uniunea Economică și Monetară acoperă politica monetară („uniunea monetară”), politica bugetară și procesul de luare a deciziilor economice („uniunea economică”). Pentru o sinteză generală a se vedea mai jos tabelul „Prezentarea Uniunii Economice și Monetare”.

Aceste politici sunt gestionate fie de autoritățile naționale sau europene, fie de o combinație a celor două. Politica monetară este gestionată exclusiv de un organism independent, respectiv Banca Centrală Europeană (a se vedea secțiunea 1). Politica bugetară (impozitarea și finanțele publice) intră în responsabilitatea guvernelor naționale. Totuși, deciziile referitoare la finanțele publice pe care le ia fiecare țară din UE pot afecta Uniunea în ansamblu. Prin urmare, Uniunea Economică și Monetară include o serie de norme esențiale privind finanțele publice, elaborate în comun și adoptate de toate țările UE. Aceste norme sunt puse în aplicare de către Comisia Europeană, cu scopul de a menține stabilitatea economică. Principalul instrument pentru orientarea și coordonarea procesului de luare a deciziilor în țările UE este Pactul de stabilitate și creștere. Pactul a fost lansat în 1999 și consolidat începând cu 2011 (a se vedea secțiunea 3).

Pactul de stabilitate și creștere: finanțe publice solide

Pentru ca Uniunea Economică și Monetară să funcționeze eficient, este nevoie ca toate țările din UE, în special cele din zona euro, să respecte normele asupra cărora s‑a convenit de comun acord. Este vorba mai ales despre asigurarea stabilității finanțelor publice, altfel spus despre găsirea unui echilibru adecvat între cheltuieli și venituri la nivelul bugetelor naționale.

Vorbim despre deficit bugetar atunci când cheltuielile depășesc veniturile obținute de un guvern pe durata unui an. Pactul de stabilitate și creștere le impune guvernelor naționale să se asigure că deficitele lor anuale nu depășesc 3 % din producția anuală totală (sau produsul intern brut, PIB). Țările Uniunii Europene transmit Comisiei proiectele lor bugetare; acestea sunt evaluate anual în contextul „semestrului european” (a se vedea secțiunea 3).

Datoria publică este suma deficitelor guvernamentale acumulate. Când cheltuielile publice depășesc veniturile guvernamentale (conducând la un deficit anual), guvernul în cauză trebuie să împrumute bani sau să mărească taxele pentru a acoperi diferența. Așadar, datoria publică este suma totală pe care un guvern o datorează pe o perioadă de mai mulți ani. Pactul de stabilitate și creștere le impune guvernelor să se asigure că datoriile lor nu depășesc 60 % din PIB (sau să ia măsuri pentru ca acestea să scadă sub acest nivel).

Deficitele anuale sau datoria globală, care pot obliga guvernele să genereze venituri suplimentare, nu constituie o problemă în sine și pot reprezenta o sursă de investiții în viitoarea creștere economică. Scopul Pactului de stabilitate și creștere este să prevină împrumuturile excesive și datoriile publice nesustenabile, care pun piedici dezvoltării economice.

Secțiunea 2: Cum funcționează Uniunea Economică și Monetară în practică?

Principii comune pentru stabilitate și creștere


Ce se întâmplă când nu se respectă regulile?

Dacă o țară din UE încalcă normele în materie de deficite și datorii prevăzute de Pactul de stabilitate și creștere, Comisia Europeană poate iniția proceduri pentru redresarea situației. Dacă încălcările nu sunt de natură temporară sau excepțională, Comisia recomandă ca miniștrii de finanțe din UE să ia măsuri împotriva țării în cauză utilizând procedura aplicabilă deficitelor excesive (*). În cazul în care recomandarea nu este respinsă de majoritatea miniștrilor de finanțe din UE, țara vizată trebuie să înainteze un plan detaliat privind aducerea deficitului sau a nivelurilor datoriei în limitele stabilite de pact, până la o dată convenită. (Pentru informații suplimentare, a se vedea secțiunea 3.)

Aceste norme, aprobate de toate țările și instituțiile UE, demonstrează că procesul de luare a deciziilor economice este o preocupare și o responsabilitate comună, în special în zona euro. Deși aspectele legate de monitorizarea punerii în aplicare a pactului se aplică tuturor țărilor din UE, amenzi pentru nerespectarea regulilor pot fi impuse doar țărilor din zona euro. În general, toate țările din UE, în special cele din zona euro, trebuie să fie conștiente de faptul că politicile sunt elaborate cu prudență, că există diverse mecanisme pentru identificarea și corectarea divergențelor și că buna gestionare economică a unei țări nu poate fi pusă în pericol de un comportament mai înclinat spre cheltuieli al altor țări.

PREZENTAREA UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE

Uniunea monetară Uniunea economică

Politica monetară Politica bugetară Luarea deciziilor economice

Cu ce se ocupă?

Stabilitatea prețurilor: fixarea ratelor dobânzilor pentru zona euro, astfel

încât inflația să se mențină sub 2 %

–––Circulația bancnotelor

și monedelor euro

Finanțele publice (nivelul cheltuielilor

și al îndatorării guvernelor naționale)

Impozitarea (veniturile

guvernelor)

Decizii privind sistemele de educație, piețele muncii, pensiile etc.

Cine răspunde? Banca Centrală Europeană (BCE) stabilește ratele dobânzilor și tipărește

bancnotele euro.–––

Guvernele naționale emit monede euro în cantități

aprobate de BCE.

Guvernele naționale–––

UE stabilește norme comune privind

deficitele/datoriile naționale.

Guvernele naționale Guvernele naționale–––

UE coordonează și face recomandări în cadrul semestrului european.

Informații suplimentare?

A se vedea secțiunea 1 A se vedea secțiunea 2 A se vedea secțiunea 3


Cine gestionează Uniunea Economică și Monetară? O responsabilitate comună

Uniunea Economică și Monetară este gestionată de câteva instituții europene și naționale, fiecare având propriul rol. Acest proces de gestionare este cunoscut sub denumirea de „guvernanță economică” și implică următorii actori.

COMISIA EUROPEANĂ – Elaborează previziunile economice și monitorizează o serie de indicatori economici pentru toate țările membre, pentru a se asigura că acestea respectă normele prevăzute de Pactul de stabilitate și creștere. Comisia evaluează situația economică și adresează recomandări periodice Consiliului de miniștri, care reprezintă guvernele naționale [(miniștrii de finanțe iau decizii în cadrul Consiliului Ecofin (*)].

CONSILIUL EUROPEAN – Șefii de stat și de guvern ai țărilor UE stabilesc principalele orientări politice.

SUMMITUL ZONEI EURO – De cel puțin două ori pe an, șefii de stat sau de guvern ai țărilor din zona euro se reunesc pentru a coordona guvernanța euro.

CONSILIUL DE MINIȘTRI AL UE („CONSILIUL ECOFIN”) – Reunește miniștri din toate statele membre, componența sa depinzând de domeniul politic abordat. Consiliul Ecofin este format din miniștrii de finanțe din toate țările UE care au responsabilități de coordonare și legiferare în mai multe domenii ale politicii financiare, printre care se numără: coordonarea politicii economice, supravegherea economică, monitorizarea politicilor bugetare și a finanțelor publice ale țărilor UE, moneda euro (aspecte juridice, practice și internaționale), piețele financiare, mișcările de capital și relațiile economice cu țări din afara UE. Pe baza propunerilor Comisiei, Consiliul Ecofin ia decizii cu caracter obligatoriu pentru țările UE.

EUROGRUPUL – Miniștrii de finanțe din toate țările zonei euro se reunesc pentru a discuta aspecte legate de moneda unică, în special înaintea Consiliului Ecofin, în cadrul căruia se adoptă deciziile în mod oficial (a se vedea mai sus).

PARLAMENTUL EUROPEAN – Împarte responsabilitatea elaborării legislației cu miniștrii de finanțe (Consiliul Ecofin) și exercită supravegherea democratică a gestionării Uniunii Economice și Monetare.

GUVERNELE NAȚIONALE – Își planifică bugetele în limitele convenite pentru deficite și datorii și pun în aplicare deciziile luate de Consiliul de miniștri al UE. Ele răspund de politica economică și socială, precum și de politicile în materie de educație, muncă, pensii etc.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ – Gestionează în mod independent politica monetară în zona euro: stabilizează prețurile prin fixarea ratelor dobânzii, pentru a controla inflația pe termen mediu.

Banca Centrală Europeană și Eurosistemul în 3 minute.

Pentru a urmări materialul video, accesați:https://www.youtube.com/watch?v=TAlcFwGIQBg

https://www.youtube.com/embed/TAlcFwGIQBg?autoplay=1&rel=0

https://www.youtube.com/watch?v=TAlcFwGIQBg


Cum a apărut criza economică și financiară?

2010-2012: criza datoriei suverane

La sfârșitul anului 2009, câteva dintre economiile cele mai expuse din zona euro (de exemplu, Grecia, Irlanda și Portugalia) nu au mai putut să susțină nivelul foarte ridicat al datoriei și, în același timp, să facă față crizei financiare. Acest lucru a dus la apariția crizei datoriilor suverane. Investitorii de pe piața financiară și‑au pierdut încrederea în capacitatea acestor țări de a‑și plăti datoriile și în competitivitatea lor generală. Dobânzile pe care investitorii le cereau pentru a achiziționa obligațiuni guvernamentale (*) ajunseseră la un nivel atât de ridicat, încât aceste țări nu s‑au mai putut împrumuta pe piețele financiare prin vânzarea de titluri. Și, întrucât o parte din obligațiuni erau deținute de investitori (de exemplu, bănci) din alte țări ale zonei euro, criza s‑a agravat. Băncile au încetat să mai acorde împrumuturi întreprinderilor și cetățenilor, ceea ce a dus la apariția crizei creditelor.

Pentru a depăși această situație, era nevoie de stabilizarea finanțelor publice și de reforme structurale care să stimuleze competitivitatea. Țările din zona euro au creat Mecanismul european de stabilitate, prin care s‑au oferit împrumuturi semnificative țărilor care aveau cea mai mare nevoie de ele (a se vedea secțiunea 3). O redresare economică timidă s‑a făcut simțită în 2011, urmată însă de o nouă recesiune ușoară în 2012.

2013-2014: revenirea din criză

În 2013, economia europeană a început să iasă treptat din lunga recesiune. Uniunea și‑a centrat politicile pe creștere durabilă și crearea de locuri de muncă și le‑a permis statelor membre să continue consolidarea finanțelor publice într‑un ritm mai lent și adaptat la situația lor specifică. În același timp, țările UE au înțeles că este nevoie de intensificarea reformelor structurale pentru a debloca potențialul de creștere.

Principala provocare rămâne crearea de locuri de muncă, în special în Spania și Grecia, unde ratele șomajului au depășit 25 %. Comisia și țările membre au inițiat o serie de măsuri care să le permită șomerilor să ia parte la programe de educație și formare și care să promoveze o creștere economică puternică și durabilă.

Pentru informații suplimentare despre strategia UE privind creșterea economică („Strategia Europa 2020”), consultați secțiunea 3 dedicată semestrului european sau site‑ul http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm

Criza economică și financiară care, începând din 2009, a afectat profund numeroase țări din interiorul și din afara UE a fost de fapt rezultatul cumulării mai multor crize și factori. A fost o criză financiară (sau bancară), o criză economică și o criză a datoriei suverane (*) care a adus într‑o situație dificilă mulți cetățeni europeni.

Începând din anul 2000: datorii și divergențe

economice…

De‑a lungul anilor, multe țări din UE au acumulat deficite și datorii semnificative. Pactul de stabilitate și creștere își atingea limitele; până în 2004, mai multe țări încălcaseră normele prevăzute de acesta, iar punerea lor în aplicare se dovedea dificilă. O monedă comună le cere actorilor economici din țările participante să fie suficient de flexibili pentru a se adapta la schimbări. Totuși, divergențele dintre statele membre, referitoare la aspecte precum productivitatea muncii și salariile, nu încetau să se accentueze. În plus, unele țări nu mai erau competitive din punct de vedere economic. Aceste dezechilibre acumulate de‑a lungul mai multor ani nu au fost corectate în unele țări; în același timp, UE nu avea instrumentele necesare pentru a interveni. De fapt, ea dispunea de o uniune monetară deplină, dar nu și de o uniune economică în sprijinul acesteia.

2007-2008: o criză financiară globală

În 2007 și 2008, mai multe bănci americane, inclusiv Lehman Brothers, a patra bancă de investiții din SUA, au intrat în faliment ca urmare a acordării de împrumuturi riscante pe piața creditelor ipotecare. Pentru că într‑o lume globalizată economiile sunt interconectate, contagiunea financiară s‑a extins la bănci din toată lumea. Acestea au încetat să își mai acorde reciproc împrumuturi și a apărut criza creditelor. Pentru a preveni intrarea în colaps a întregului sistem bancar, între 2008 și 2011, țările din UE, atât din zona euro, cât și din afara acesteia, au răspuns injectând aproximativ 1 600 de miliarde de euro în băncile proprii, sub formă de garanții și capital direct (aproximativ 13 % din PIB‑ul UE), sporind astfel deficitele și datoria existentă.

2009: criza economică

Economia UE a intrat într‑o recesiune adâncă în 2009. Țările europene au elaborat politici de stimulare economică, menite să contracareze criza.

http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm


Secțiunea 3: Ce face UE pentru a stimula creșterea?

Criza ne poate face mai puternici

Lecții învățate: intensificarea cooperării

Criza a arătat clar că țările din UE, în special cele din zona euro, sunt atât de interconectate încât nu pot progresa decât împreună. Dacă una este prosperă și celelalte beneficiază de pe urma acestei prosperități; dacă una eșuează și celelalte suferă. Aplicând principiul solidaritate în schimbul solidității, țările din zona euro au oferit Greciei, Irlandei, Portugaliei și Ciprului asistență financiară condiționată, ajutându-le, în special, să evite acumularea de datorii excesive și să reintre pe calea către prosperitate economică și noi locuri de muncă (a se vedea ilustrația de mai jos). Între timp, Spania a primit ajutor financiar pentru a-și redresa sectorul bancar.

Irlanda, Spania și Portugalia au finalizat cu succes programele de asistență, în decembrie 2013, ianuarie 2014 și iunie 2014, ceea ce a avut ca efect revenirea încrederii pe piețe, îmbunătățirea perspectivelor economice și scăderea ratei șomajului.

Principiul de bază este că o solidaritate mai mare nu se poate oferi decât în schimbul asumării unei responsabilități mai mari, iar aceasta, la rândul său, nu poate rezulta decât dintr-un proces profund democratic.

O altă lecție importantă ne învață că țările aflate într-un sistem economic interdependent, cum este zona euro, nu pot permite acumularea la nesfârșit a deficitelor și datoriei. În mod similar, divergențele economice dintre țările UE cu privire la creștere și competitivitate nu pot fi lăsate necorectate. Uniunea monetară nu poate funcționa în absența unei uniuni economice mai profunde, care necesită o mai mare integrare politică. De aceea, începând din 2010, guvernele naționale au decis să își consolideze cooperarea la nivelul UE, introducând o serie de măsuri noi, prezentate mai jos. Scopul acestora este să pună la dispoziția Uniunii mijloacele de care are nevoie pentru a acționa eficient, atât pentru a preveni apariția unor crize similare, cât și pentru a impulsiona creșterea și crearea de locuri de muncă peste tot în UE. Măsurile implică o consolidare semnificativă a cooperării economice și politice, în special între țările din zona euro, acum și în viitor.

Material video realizat de Comisia Europeană pe tema crizei economice și financiare: ce face UE pentru a găsi soluții, pentru a‑și consolida Uniunea Economică și Monetară și

pentru a avansa către o uniune politică reală.

Pentru a urmări materialul video, accesați: https://www.youtube.com/watch?v=0B3zNcFYqj0

https://www.youtube.com/watch?v=0B3zNcFYqj0

https://www.youtube.com/watch?v=0B3zNcFYqj0


Asistență financiară pentru Grecia

La sfârșitul lui 2009, guvernul grec a admis că deficitul său public este mult mai mare decât se raportase anterior. La originea acestei situații s‑au aflat cheltuielile mult prea mari (de exemplu, cu un sector public ineficient și supradimensionat), evaziunea fiscală și politicile economice inadecvate care au favorizat apariția unor structuri de piață rigide, dominate adesea de grupuri de interese organizate și puternice.

Pentru a salva Grecia de la faliment și pentru a‑i permite să plătească prestațiile sociale și salariile angajaților din sectorul public, țările din zona euro și Fondul Monetar Internațional (FMI) i‑au acordat, începând din 2010, împrumuturi în valoare de aproximativ 240 de miliarde de euro, cu o perioadă lungă de scadență.

În schimbul acestui sprijin, autoritățile elene s‑au angajat să remedieze deficiențele printr‑o serie de măsuri. Scopul acestora este să crească sustenabilitatea finanțelor publice, protejând totodată categoriile cele mai vulnerabile, să creeze un sistem fiscal mai corect și mai eficient, să modernizeze administrația publică pentru a o ajuta să răspundă mai bine la nevoile populației, să redreseze băncile pentru ca acestea să ofere din nou împrumuturi cetățenilor și întreprinderilor și să schimbe legislația care pune obstacole în calea concurenței, investițiilor și creării de locuri de muncă.

Implementarea acestor măsuri este monitorizată de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI, care prezintă rapoarte periodice membrilor lor (Comisia Europeană raportează țărilor din zona euro). Grecia primește împrumuturile în tranșe, după ce oferă asigurări că își onorează angajamentele în materie de reformă.

Implicarea activă a Greciei în elaborarea acestor măsuri și echitatea socială sunt esențiale pentru garantarea succesului programelor de reformă.

Cu sprijinul țărilor membre și al grupului operativ care oferă asistență tehnică pentru Grecia, se abordează o gamă largă de reforme. Ele vizează, printre altele, raționalizarea fondurilor de securitate socială, sprijinirea strategiei naționale anticorupție, creșterea eficienței sistemului de colectare a taxelor și crearea unei administrații publice mai simple și mai eficiente.

Ieșirea din criză, relansarea creșterii

UE a luat măsuri decisive pentru a preveni apariția unor crize similare în viitor și pentru a relansa creșterea, printr-o mai bună coordonare a procesului decizional.

1. SEMESTRUL EUROPEAN: O NOUĂ ABORDARE A COOPERĂRII ECONOMICE

Europa 2020 (*) este strategia actuală a UE pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă. Elementul său esențial este „semestrul european”, lansat în 2010, ca ciclu anual de coordonare a politicilor economice și de dialog între instituțiile europene, guvernele statelor membre și parlamentele naționale. Ca parte a acestui exercițiu, Comisia verifică starea economiei și finanțelor statelor membre, în cadrul așa-numitei Analize anuale a creșterii (AAC). Rezultatele sale sunt publicate în noiembrie și ulterior discutate în detaliu de autoritățile naționale și europene. În perioada mai-iunie a anului următor, Comisia formulează recomandări de politică economică și bugetară, adaptate la contextul național („recomandări de țară”). Acestea sunt discutate și adoptate de toți liderii și miniștrii de finanțe din UE. Recomandările își propun, printre altele: să contribuie la relansarea creșterii, să stimuleze crearea de locuri de muncă, să îmbunătățească oportunitățile de formare, educație și ucenicie, să faciliteze accesul IMM-urilor la finanțare, să stimuleze creșterea prin încurajarea cercetării și inovării.

Semestrul european consolidează Uniunea Economică și Monetară în ansamblu. Prin colaborare pot fi puse în aplicare soluții pe termen lung, mult mai eficiente decât remediile rapide menite să faciliteze atingerea unor obiective pe termen scurt. De asemenea, semestrul european oferă un cadru și un calendar anual obligatoriu pentru gestionarea noilor măsuri menite să contracareze criza și să promoveze creșterea, care au fost adoptate de la începutul crizei și până în prezent (a se vedea punctele 2‑4 de mai jos).

20

16

12

8

4

0

’09 ’10 ’12 ’15’11 ’13 ’14

%

Germania Franța Portugalia Spania Irlanda Italia

Randamentul obligațiunilor suverane pe 10 ani

Sursa: Comisia Europeană.

COSTURILE ÎNDATORĂRII PUBLICE PENTRU 6 ȚĂRI DIN UE


2. O STRATEGIE COMPLETĂ PENTRU GARANTAREA STABILITĂȚII FINANCIARE

O mai bună prevenire a deficitelor și datoriilor excesive...

Pentru a se evita acumularea de datorii și deficite excesive, în decembrie 2011 a fost consolidat Pactul de stabilitate și creștere (a se vedea secțiunea 2), prin intrarea în vigoare a unui nou pachet legislativ al UE. Este vorba despre un pachet format din șase acte legislative („six-pack”) destinate să consolideze guvernanța economică în UE.

CREȘTEREA ANUALĂ A PIB ÎN CELE 28 DE STATE MEMBRE ALE UE

-5

-4

-3

-2

-1

0

1

2

3

4

5

96 98 00 02 04 06 08 10 12 1614

% Creșterea PIB-ului real, UE-28

Previziune

Intensificarea crizei a condus la stoparea creșterii economice și la pierderea a câteva milioane de locuri de muncă din cele

create în UE până în 2008. Scopul semestrului european, noul cadru de guvernanță economică, este să promoveze creșterea,

să creeze locuri de muncă și să prevină crizele viitoare.

Semestrul european urmărește consolidarea guvernanţei economice

printr‑o coordonare mai strictă a elaborării politicilor economice în UE.

AAC = Analiza anuală a creșterii (priorități economice generale pentru UE)RMA = Raport privind mecanismul de alertă (sistem de identificare a riscurilor economice)RST = recomandări specifice fiecărei țăriPDE = procedură aplicabilă deficitelor excesive BA = bilanț aprofundatProgram de parteneriat economic = prezentare succintă a principalelor reforme structurale necesare pentru corectarea durabilă a deficitului

NO

IEM

BRI

E

DEC

EMB

RIE

IAN

UAR

IE

FEB

RUAR

IE

MAR

TIE

APRI

LIE

MAI

IUN

IE

IULI

E

AUG

UST

SEPT

EMB

RIE

OCT

OM

BRI

E

COM

ISIA

EU

ROPE

ANĂ

CON

SILI

UL

EURO

PEAN

/CO

NSI

LIU

STAT

E M

EMBR

EPA

RLAM

ENTU

L EU

ROPE

AN

PUNERE ÎN APLICAREStatele membre înaintează programele de stabilitate sau de convergență (privind politicile bugetare) și programele naționale de reformă (privind politicile economice)

ANALIZĂ DETALIATĂComisia publică bilanțuri aprofundate cu privire la țările care prezintă riscuri de dezechilibre macroeconomice

BA

CONSILIERE ADAPTATĂComisia propune recomandări specifice fiecărei țări privind politicile bugetare, economice și sociale

RST

Dialog economic privind Consiliul European/AAC

AAC Dialog economic

privind RST RSTDialog economic

privind AAC + RMA

AAC

RMA

PRIORITĂȚI GENERALEComisia publică analiza anuală a creșterii și Raportul privind mecanismul de alertă (*)

AAC

RMA

BUGETEAvizul Comisiei

privind proiectele de plan bugetar

ZONA EURO

CONSILIUMiniștrii discută RST

CONSILIUL EUROPEANLiderii UE adoptă prioritățile economice pe baza AAC

AAC CONSILIUL

EUROPEANLiderii UE aprobă textul final al RST

RSTCONSILIU

Miniștrii adoptă concluzii privind AAC + RMA

AAC

RMA

EUROGRUPMiniștrii de finanțe

discută avizele CE privind proiectele de plan bugetar

ZONA EURO

PUNERE ÎN APLICAREStatele membre

adoptă bugetele

ZONA EURO

PUNERE ÎN APLICAREStatele membre înaintează proiectele de plan bugetar +

programele de parteneriat economic (țările care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive — PDE)

ZONA EURO

Eurostat publică date preliminare privind datoria/deficitul

Eurostat publică date validate privind datoria/deficitul

Previziuni economice de iarnă

Previziuni economice de toamnă

Previziuni economice de primăvară


Datorită acestei reforme, PSC a devenit mai transparent și obligatoriu, dar și mai flexibil. Pe de o parte, a fost consolidată aplicarea normelor. Dacă o țară UE încalcă limitele convenite de comun acord cu privire la deficite/datorie, trebuie să demonstreze că ia măsurile adecvate pentru a remedia situația, respectând un calendar clar stabilit. Recomandările adresate de Comisie fiecărei țări sunt acum mai bine implementate. În cazul țărilor din zona euro care nu reușesc să își țină conturile în echilibru, se pot aplica mai devreme sancțiuni financiare, inclusiv amenzi, care pot fi mărite progresiv. Pe de altă parte, reforma a influențat pozitiv flexibilitatea PSC. Concret, a oferit mai multe posibilități de a ține cont de condițiile economice specifice din fiecare țară în diverse etape ale procesului, în detrimentul utilizării unei abordări standard în aplicarea normelor.

În 2012, toate țările din UE, cu excepția Regatului Unit și a Republicii Cehe, și-au intensificat angajamentul față de Pact, semnând un acord internațional intitulat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare, cunoscut și sub denumirea de „Pactul bugetar”. El demonstrează voința țărilor europene de a integra în legislația lor cultura stabilității financiare, care le impune fie să mențină un buget echilibrat, fie să înregistreze un surplus. Tratatul sporește caracterul automat al măsurilor corective, prin extinderea prevederilor referitoare la vot și impune asumarea de angajamente mai ferme de către țările din zona euro.

În mai 2013, au intrat în vigoare alte două acte legislative („two-pack”). Acestea întăresc cooperarea economică și bugetară (prin urmare și PSC) între țările din zona euro. Se consolidează, în special, coordonarea și monitorizarea politicilor bugetare naționale. De acum înainte, semestrul european include o ultimă etapă importantă: Comisia analizează proiectele anuale de planuri bugetare ale țărilor din zona euro (care trebuie transmise Comisiei până cel

târziu la data de 15 octombrie) și face recomandări înaintea adoptării bugetelor de către parlamentele naționale. Comisia evaluează aceste planuri, precum și perspectivele zonei euro în ansamblu, ceea ce asigură o mai bună coordonare generală a politicilor bugetare. Ea își bazează evaluarea pe cerințele Pactului de stabilitate și creștere (PSC) și monitorizează atent cum sunt implementate „recomandările de țară”. Comisia își emite avizul cel târziu la data de 30 noiembrie. În cazul în care constată încălcări grave ale obligațiilor prevăzute de Pact, poate solicita revizuirea unui proiect de plan bugetar până la o anumită dată.

De asemenea, noile acte legislative intensifică monitorizarea de către Comisie a țărilor din zona euro care se confruntă cu dificultăți financiare severe și conferă caracter obligatoriu unor secțiuni din Pactul bugetar. Scopul este să se asigure un echilibru la nivelul bugetelor naționale și să se împiedice acumularea de datorii și deficite excesive în special în zona euro, pentru a se evita astfel apariția altor crize economice.

... și sprijin financiar pentru cei care au cea mai mare nevoie de el

În toamna anului 2012, țările din zona euro au creat Mecanismul european de stabilitate, un nou fond de urgență cu caracter permanent care se dorește a fi o barieră de protecție [„firewall” (*)]. Dispunând de o capacitate totală de creditare de 500 de miliarde de euro, se numără printre cele mai importante instrumente de acest tip din lume. Poate acorda împrumuturi țărilor din zona euro care nu se mai pot împrumuta pe piețele financiare din cauza îngrijorărilor suscitate de nivelurile ridicate ale datoriilor. Acordarea împrumuturilor este supusă unor condiții stricte care includ, printre altele, readucerea finanțelor publice la niveluri sustenabile, în conformitate cu prevederile Pactului de stabilitate și creștere, și continuarea reformelor structurale. Astfel se consolidează încrederea piețelor financiare în capacitatea acestor țări de a-și plăti datoriile și de a-și spori competitivitatea în timp. Per total, contribuie la garantarea stabilității financiare a zonei euro în ansamblu.

În 2009 și 2010, s‑au creat două fonduri temporare de urgență („firewalls”) menite să sprijine țările care se confruntă cu datorii: Fondul european de stabilitate financiară (*) și Mecanismul european de stabilizare financiară (*). La sfârșitul anului 2012, a fost creat un nou fond permanent, respectiv Mecanismul european de stabilitate (*), care, de atunci, a acordat împrumuturi semnificative țărilor din zona euro aflate în dificultate.

Mecanismul european de stabilitate (MES), cu o capacitate totală de împrumut de 500 de miliarde de euro, este destinat utilizării de către țările din zona euro care întâmpină dificultăți temporare în a împrumuta bani de pe piețele financiare.

© iS

tock

phot

o/Le

ontu

ra


Fondul european de ajustare la globalizare este un alt instrument utilizat pentru a atenua efectele negative ale crizei. El vine în sprijinul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă din cauza efectelor globalizării (de exemplu, atunci când companiile își delocalizează activitățile în afara UE) sau ca urmare a crizelor economice și financiare majore. Fondul sprijină acțiunile de formare, mentorat și orientare profesională destinate lucrătorilor și persoanelor care desfășoară activități independente. În perioada 2014-2020, Fondul va dispune de un buget de 1 miliard de euro.

Obiectiv Țările vizate

Țările din zona euro Toate țările UE

Semestrul european (începând din 2010)

Coor

dona

rea

polit

icilo

r ec

onom

ice

Coordonarea anuală a politicilor economice între UE și guvernele naționale

✔Comisia poate formula recomandări suplimentare pentru țările din zona euro

✔

Pactul de stabilitate și creștere (consolidat prin pachete de măsuri suplimentare: „six-pack” în 2011 și „two-pack” în 2013)

Prev

enir

ea d

efic

itel

or/d

ator

iei

Coordonare și supraveghere economică și bugetară pentru a se evita deficitele/datoriile excesive în țările UE

✔ ✔Control european asupra bugetelor naționale și, în cazul zonei euro, amenzi pentru încălcarea pactului

Pactul bugetar (Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în Uniunea Economică și Monetară, 2012)

Consolidare suplimentară a Pactului de stabilitate și creștere: țările membre se angajează să își mențină bugetele în echilibru

✔Semnat de toate țările UE, cu excepția Croației și a Regatului Unit. Danemarca și România s-au angajat să respecte prevederile tuturor articolelor din tratat.

Mecanismul european de stabilitate (2012)

Mec

anis

me

de s

priji

n

Fond european de urgență care dispune de 500 de miliarde de euro pentru a sprijini țările care, din cauza datoriilor ridicate, nu pot contracta împrumuturi de pe piețele financiare.

✔Pot beneficia doar țările care au semnat Pactul bugetar.

✗

Fondul european de ajustare la globalizare (creat în 2006)

Cu un buget anual de 150 de milioane de euro, ajută persoanele care și-au pierdut locul de muncă din cauza globalizării sau a unei crize economice și financiare majore.

✔ ✔

Prezentare a măsurilor pe care instituțiile UE și statele membre le‑au adoptat începând din 2010 pentru a asigura o mai bună coordonare a politicilor economice, pentru a preveni crizele datoriilor/deficitelor și pentru a oferi asistență financiară țărilor aflate în dificultate.

Nu în ultimul rând, ca răspuns la situația de criză, s-a accelerat finanțarea destinată proiectelor de investiții regionale, în special finanțarea destinată țărilor din UE care beneficiau de pachete de asistență economică. În plus, pentru a reduce presiunea cu care se confruntă bugetele naționale într-o perioadă în care se reduc masiv cheltuielile, contribuția UE la proiectele regionale a crescut, iar cea națională s-a redus.


UE a luat măsuri pentru a‑și reforma și consolida sectorul financiar, acordând o atenție suplimentară supravegherii băncilor și restructurării celor care se află în dificultate („uniunea bancară”).

© Reuters/BSIP

3. ANTICIPAREA ȘI CORECTAREA DEZECHILIBRELOR ECONOMICE MAJORE

Criza a scos la iveală amplele dezechilibre economice care există de la o țară a UE la alta, de exemplu în termeni de competitivitate și productivitate. Aceste dezechilibre sunt deosebit de problematice când afectează țările din zona euro, deoarece colaborarea în cadrul unui sistem comun presupune, de exemplu, că țările participante nu pot compensa temporar pierderea de competitivitate prin ajustarea ratelor de schimb în scopul devalorizării monedei. (Devalorizările de acest tip sunt de regulă urmate de inflație, fenomen care, în timp, anulează oricum efectele pozitive obținute.) Cu cât dezechilibrele economice sunt mai mici la nivelul țărilor UE, cu atât devine mai puternică și Uniunea în ansamblu, în special zona euro.

Prin urmare, UE a consolidat monitorizarea economiilor statelor membre, acordând o atenție specială țărilor din zona euro. Pachetul de șase acte legislative adoptat în 2011 a introdus Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (*), un nou sistem de alertă menit să identifice și să stopeze eventualele dezechilibre, mult mai repede ca înainte. Comisia monitorizează o serie de indicatori economici care pot afecta competitivitatea în ansamblu, cum ar fi prețurile la locuințe, costurile forței de muncă și exporturile în afara și în interiorul UE. Dezechilibrele ar putea include, de exemplu, majorările salariale care nu țin cont de nivelul productivității sau o creștere rapidă a prețurilor la locuințe care nu se raportează la cheltuielile totale ale gospodăriilor.

Dacă se identifică dezechilibre excesive, Comisia formulează recomandări pentru a redresa situația, iar Consiliul de miniștri le transmite țării vizate. Autoritățile din țara respectivă trebuie apoi să elaboreze un plan de măsuri corective. În cazul țărilor din zona euro care refuză sistematic să respecte recomandările Comisiei se pot aplica sancțiuni (a se vedea procedura aplicabilă

deficitelor excesive*), iar pentru restul țărilor, UE poate suspenda finanțările.

4. O SUPRAVEGHERE MAI STRICTĂ A BĂNCILOR: PROTEJAREA CONTRIBUABILILOR

Criza datoriilor suverane s-a intersectat cu criza financiară. În lipsa unui cadru european pentru supravegherea activităților din sectorul bancar, guvernele UE au fost nevoite să-și salveze băncile în mod individual și necoordonat, folosind în acest scop banii contribuabililor. Acest lucru a accentuat datoriile și recesiunea în unele țări și, în cele din urmă, a dus la prelungirea crizei financiare, economice și sociale.

Pentru o mai bună supraveghere a sectorului financiar, Consiliul European a recomandat în 2009 instituirea unui cadru unic de reglementare pentru toate instituțiile bancare prezente pe piața unică a UE. Începând din 2010, Comisia a propus aproape 30 de măsuri suplimentare pentru a garanta că toți actorii și toate produsele și piețele financiare din UE fac obiectul unei supravegheri adecvate. S-au înființat noi autorități paneuropene care au, printre altele, rolul de a evalua capacitatea băncilor din UE de a face față unor potențiale șocuri financiare. Scopul acestor măsuri este să garanteze că băncile se comportă responsabil, au suficientă capacitate de creditare și pot garanta depozitele cetățenilor.

Totuși, liderii europeni au recunoscut că, pentru a rupe cercul vicios dintre bănci și datoriile suverane, consolidarea sectorului financiar nu este suficientă, mai ales în zona euro unde se impune o abordare mai integrată. Prin urmare, în iunie 2012, liderii UE s-au pronunțat în favoarea creării unei uniuni bancare*. Pe baza propunerilor Comisiei vizând realizarea treptată a acestui obiectiv, Banca Centrală Europeană (BCE) a devenit, de exemplu, supraveghetorul șef al băncilor din zona euro. Alte propuneri prevăd crearea de instrumente europene pentru restructurarea băncilor falimentare, cum ar fi un fond de ajutor pentru băncile din zona euro(2), finanțat din taxe impuse băncilor la nivel național. În acest fel se va garanta că sistemul bancar plătește pentru propriile greșeli și că nu se recurge aproape deloc la banii contribuabililor.

(NB. Pentru mai multe informații cu privire la uniunea bancară, citiți broșura „Finanțe și bănci” din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene”.).

(2) La acest sistem pot participa și bănci din afara zonei euro, dacă se decid să îl adopte.


Noul sediu al Băncii Centrale Europene din Frankfurt

© E

urop

ean

Cent

ral B

ank

/ Rob

ert M

etsc

h

Perspective

Calea de urmat: către o UEM aprofundată și mai corectă

Crizele care s-au acumulat începând din 2008 în Europa și în lume s-au numărat printre cele mai grave de la Marea criză economică din anii ′30. Ele au reprezentat un test major pentru solidaritatea și integrarea europeană.

Printr-o colaborare strânsă, Uniunea Europeană și țările membre au reușit să facă față situației și să pună bazele relansării economice. Uniunea Economică și Monetară a fost reformată pentru a garanta stabilitatea financiară și creșterea în UE, prin consolidarea cooperării economice și a monitorizării la nivel european. Banca Centrală Europeană a jucat un rol-cheie prin intermediul politicii privind rata dobânzii, contribuind la reinstaurarea unui climat de încredere pe piețe. UE și-a consolidat capacitatea de gestionare a crizelor pe mai multe fronturi, pentru a se asigura în primul rând că țările din zona euro evită acumularea de datorii nesustenabile, caută soluții la problema dezechilibrelor economice și nu îi mai pun pe contribuabili în situația de a salva pe viitor băncile falimentare.

Deși s-au făcut progrese majore, Uniunea Economică și Monetară nu s-a finalizat încă. Pe fondul discuțiilor legate de viitorul UEM, Comisia a publicat în 2012 Proiectul pentru o Uniune Economică și Monetară profundă și veritabilă. Proiectul arată ce se poate face pentru a consolida Uniunea Economică și Monetară în anii următori și propune un calendar pentru realizarea de reforme. De asemenea, pledează pentru integrarea mai rapidă și mai profundă a țărilor din zona euro, lăsând totuși și altor state posibilitatea de a participa în viitor, dacă își doresc acest lucru. Concret, proiectul prevede pentru zona euro:

— o uniune bancară, cu supravegherea strictă a piețelor financiare și a băncilor (deja introdusă) și cu norme și fonduri comune pentru a ajuta băncile în dificultate, pentru a garanta că acestea se comportă responsabil și pentru a-i proteja pe contribuabili;

— o uniune economică mai profundă care să sprijine uniunea monetară, cu investiții direcționate către stimularea creșterii și a competitivității, dar și cu o puternică dimensiune socială;

— o uniune bugetară (*) care să garanteze soliditatea finanțelor publice și să sporească solidaritatea financiară dintre țări pe timp de criză.

Uniunea bancară este în prezent în curs de implementare în țările din zona euro însă, pentru realizarea unei uniuni economice și bugetare mai profunde, va fi nevoie de modificarea tratatelor UE. Cooperarea strânsă în materie de politici bancare, economice și bugetare trebuie însoțită de mecanisme mai solide, care să legitimeze deciziile luate în comun, să garanteze controlul democratic necesar al guvernelor europene și să faciliteze participarea cetățenilor la procesul decizional. Altfel spus, Comisia va depune toate eforturile pentru realizarea unei veritabile uniuni politice.

Etapele următoare

Echitatea socială este o condiție esențială pentru stabilitatea monedei euro și pentru soliditatea finanțelor publice:

— pe termen scurt: pentru a garanta stabilitatea financiară, Comisia va începe cu revizuirea legislației „2‑pack” și „6‑pack”, destinată evitării acumulării de deficite și datorii excesive în țările UE și va continua cu elaborarea de propuneri menite să consolideze dimensiunea socială a Uniunii Economice și Monetare.

— pe termen mediu: Comisia va îmbunătăți modalitățile de acordare a ajutorului financiar condiționat țărilor din zona euro aflate în dificultate, consolidând legitimitatea democratică a structurilor sale de intervenție și luând mai mult în considerare impactul social al reformelor economice necesare în aceste țări

Cel mai bun mod de a garanta creșterea durabilă și de a crea locuri de muncă în toate statele membre este să colaborăm pentru a soluționa împreună problemele economice actuale

ale Europei.


Mic glosar de termeni tehnici

De ce avem nevoie de o Uniune Economică și Monetară și de moneda euro?

COMPETITIVITATE – Capacitatea unei țări de a-și vinde cu succes produsele și serviciile pe piața internă și externă, precum și capacitatea de a atrage investiții străine.

POLITICĂ ECONOMICĂ – La nivel european, coordonarea deciziilor și reformelor economice (de exemplu, în ceea ce privește educația, piața produselor, piața muncii și pensiile) pentru a garanta o creștere economică echilibrată, durabilă și favorabilă incluziunii. (A se vedea mai jos și „Strategia Europa 2020”.)

POLITICĂ BUGETARĂ – Echilibru între veniturile (obținute prin impozitare) și cheltuielile guvernamentale, precum și structura și conținutul taxelor și cheltuielilor.

POLITICA MONETARĂ – Sistem în care o autoritate monetară (la nivelul UE, Banca Centrală Europeană) controlează masa monetară, tipărind bancnote și autorizând cantitățile de monede care urmează a fi bătute de țările din zona euro și controlează inflația, ajustând ratele dobânzilor pentru a garanta stabilitatea prețurilor.

PIAȚA UNICĂ – Succesor al pieței comune din anii ′60-′70. Promovează libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului în cadrul unui bloc comercial unic.

Cum funcționează Uniunea Economică și Monetară în practică?

CONSILIUL ECOFIN – Reuniune la nivelul UE a miniștrilor de finanțe din toate țările membre. În colaborare cu Parlamentul European, elaborează legislația pe probleme economice și financiare de interes pentru întreaga Uniune.

EUROGRUP – Miniștrii de finanțe din țările membre ale zonei euro. Discută aspecte legate de moneda euro și de zona euro.

PROCEDURA APLICABILĂ DEFICITELOR EXCESIVE – Procedură lansată de Comisie împotriva țărilor din UE care nu respectă limitele în materie de deficit SAU datorie fixate de Pactul de stabilitate și creștere, cu scopul de a readuce deficitul/datoria țărilor respective în linie cu obiectivele comune.

OBLIGAȚIUNI GUVERNAMENTALE – Împrumuturi contractate de guvernele naționale, prin vânzarea de obligațiuni către investitori, pentru a obține finanțare și a-și achita datoriile. Aceste împrumuturi sunt însoțite de promisiunea rambursării valorii nominale la data scadenței, precum și de plata periodică a unor dobânzi.

MACROECONOMIE ȘI MICROECONOMIE – Macroeconomia se ocupă de studierea indicatorilor economici pe scară largă (venitul național, rata șomajului, rata inflației), cu scopul de a înțelege cum funcționează economia în ansamblu. Microeconomia se axează pe agenții economici de mai mică anvergură, cum ar fi companiile și consumatorii de pe piețe specifice, și analizează modul în care comportamentul acestora afectează cererea și oferta și, în ultimă instanță, prețurile.

CRIZA DATORIEI SUVERANE – Situație în care investitorii se tem de faptul că un guvern nu își va putea plăti datoria și, prin urmare, cer rate ale dobânzilor din ce în ce mai mari pentru a achiziționa obligațiuni guvernamentale, ceea ce duce la creșterea deficitelor și datoriilor țării respective.

Ce face UE pentru a stimula creșterea?

RAPORTUL PRIVIND MECANISMUL DE ALERTĂ – Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) este un mecanism de supraveghere care are rolul de a permite identificarea din timp a riscurilor potențiale, prevenirea apariției unor dezechilibre economice dăunătoare și corectarea celor existente. Punctul de plecare al procedurii este raportul anual privind mecanismul de alertă, bazat pe un tablou de indicatori.

UNIUNEA BANCARĂ – Un pas înainte către integrarea economică și financiară în UE și în zona euro, cu scopul de a consolida și extinde reglementarea și supravegherea sectorului bancar în Europa.


FONDUL EUROPEAN DE STABILITATE FINANCIARĂ (FESF)/MECANISMUL EUROPEAN DE STABILIZARE FINANCIARĂ (MESF) – Două bariere de protecție („firewalls”) sau sisteme temporare de sprijin financiar, menite să ajute țările UE aflate în dificultate. Au fost înlocuite de Mecanismul european de stabilitate, care se ocupă în prezent de cererile de sprijin financiar (a se vedea mai jos). Dispunând de o capacitate de creditare de 440 de miliarde de euro, FESF a fost creat pentru a oferi ajutor de urgență țărilor din zona euro. În prezent mai este responsabil pentru programele de ajutor convenite anterior cu Grecia, Irlanda și Portugalia. Banii au fost obținuți de pe piețele financiare, în baza garanțiilor oferite de țările din zona euro. Asistența se acordă în condiții stricte și pe baza unui program de ajustare economică. MESF îi permite Comisiei Europene să împrumute, în numele UE, până la 60 de miliarde de euro de pe piețele financiare și să le dea mai departe cu împrumut țărilor din UE care se confruntă cu dificultăți.

MECANISMUL EUROPEAN DE STABILITATE (MES) – A fost creat în 2012 ca mecanism permanent pentru soluționarea crizelor în zona euro și respectă principiile care au stat la baza FESF și MESF (a se vedea mai sus), concepute ca măsuri temporare de sprijin. Cu o capacitate de creditare de până la 500 de miliarde de euro, MES se bazează parțial pe capital vărsat pentru a emite instrumente de datorie cu scopul de a finanța împrumuturile și alte forme de asistență destinate țărilor din zona euro aflate în dificultate. Pentru a beneficia de finanțare MES, țările solicitante trebuie să fi semnat Pactul bugetar și ulterior să urmeze un program specific de ajustare. Au fost aprobate două programe de acest tip: pentru Cipru în 2013 (cu un program complet de ajustare economică) și pentru Spania în 2012 (cu un program de ajustare pentru sectorul financiar).

STRATEGIA EUROPA 2020 – Strategia UE pentru perioada 2010-2020, care pune accent pe o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. (Consultați site‑ul http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm sau broșura din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene” dedicată Strategiei.)

PROCEDURA APLICABILĂ DEFICITELOR EXCESIVE – Procedură lansată de Comisie când o țară din zona euro se confruntă cu dezechilibre economice grave (în termeni de creștere și competitivitate). Este componenta corectivă a Procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, sistemul de avertizare timpurie al UE care indică posibila apariție a unor dezechilibre.

FIREWALL (BARIERĂ DE PROTECȚIE) – Mecanism care contribuie, în condiții stricte, la finanțarea datoriilor țărilor care au dificultăți în a obține credite de pe piețele financiare. (A se vedea mai sus Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilizare financiară.)

UNIUNEA BUGETARĂ – Sistem care presupune existența unui buget comun și a unei autorități bugetare centrale, după modelul Statelor Unite. Ar putea permite finanțarea datoriei prin intermediul emiterii de obligațiuni comune, în locul obligațiunilor naționale. Reprezintă un obiectiv pe termen lung, deoarece implică o revizuire a tratatelor UE.


NA-01-14

-98

8-RO-C

Informații suplimentare

ISBN 978-92-79-41648-4doi:10.2775/20221

X Informații generale cu privire la afacerile economice și financiare ale UE: http://ec.europa.eu/economy_finance/index_ro.htm

X Informații despre Banca Centrală Europeană: http://www.ecb.int X Aveți întrebări despre Uniunea Europeană? „Europe Direct” vă stă la dispoziție: 00 800 6 7 8 9 10 11

http://europedirect.europa.eu

Documents

Uniunea economică și monetară și moneda euro