Unknown Parameter Value Holdevici .Consiliere

8/6/2019 Unknown Parameter Value Holdevici .Consiliere

http://slidepdf.com/reader/full/unknown-parameter-value-holdevici-consiliere 1/40

Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLO

• aceste semnificaţii trebuie descoperite de către client mai curând furnizate de-a gata de către terapeut (Weishaav, 1993).

Pentru a putea înţelege unele tulburări emoţionale este necesară înţelefactorilor cognitivi prin intermediul cărora individul interpretează un evensau situaţie stresantă. Obiectivul terapiei constă în identificarea şi înlocgândurilor negative automate şi accesarea, prin intermediul acestora a schedisfuncţionale de bază care sunt, în ultimă instanţă, responsabile de produtulburărilor psihopatologice.

În cursul terapiei, clienţii vor fi învăţaţi să adune dovezi împotriva gândnegative şi a convingerilor disfuncţionale şi apoi să le înlocuiască cu unelerealiste, cu caracter adaptativ.

Studiile clinice au evidenţiat faptul că acest demers terapeutic şi-a doutilitatea în tratamentul depresiei, anxietăţii (Beck, 1991b), fobiilor, tulbur

psihosomatice, tulburărilor conduitei alimentare, iritabilităţii, atacurilor de (Dattilio şi Salas-Auvert, 1998), abuzului de substanţe (Beck, Wright, NewmLiese, 1993), durerilor cronice (Beck, 1987), fiind utilizat cu succes şi în cintervenţiei în situaţiile de criză (Dattilio şi Freeman, 1994).

Principiile terapiei cognitiveBeck, iniţial terapeut de orientare psihanalitică, a fost interesat de

numitele „gânduri automate" ale clienţilor săi, declanşate de anumiţi stimuli eşi care conduceau la apariţia unor reacţii emoţionale. Autorul a constatat fapt persoanele care suferă de tulburări emoţionale au tendinţa de a comite mai erori de logică menite să deformeze realitatea în sens negativ, generând depsau anxietate.

Simptomele psihopatologice sunt generate de gândirea distorsionată, infearbitrare, informaţii incorecte sau arbitrare precum şi de incapacitatea subiecde a face distincţia între realitate şi ficţiune. Cele mai frecvent întâlnite erologică ce conduc la afirmaţii false şi concepţii greşite au fost denumite de Becolaboratorii săi „distorsionări cognitive" (Beck et all, 1979; Beck şi Weis1995; Dattilio şi Freeman, 1992):

• Inferenţele arbitrare, care constau în aceea că subiectul trage o sericoncluzii fără a avea argumente relevante.

Aici putem include tendinţa spre „catastrofalizare" care îl determină individ să prevadă cele mai dezastruoase consecinţe pentru majoritatea situaţii

Astfel, un terapeut începător îşi poate începe activitatea nutrind convingcă nu îl vor agrea nici clienţii, nici colegii.

• Abstragerea selectivă se referă la desprinderea unei concluzii pe baza element izolat, ignorându-se celelalte informaţii, precum şi contextul general.

Un student care a căzut la un examen, dar a trecut cu note mari la tocelelalte, îşi va aprecia întreaga activitate şcolară în termeni negativi, pornind dacest fapt singular.

Suprageneralizarea reprezintă un proces asemănător care constă înformarea unor convingeri cu caracter absolutist sau extrem, pornind de la un

66



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLOG

eveniment izolat. Astfel, dacă un psiholog are dificultăţi să lucreze cu un copilva concluziona că nu va putea lucra cu nici un copil şi chiar cu nici un fel de cli

• Amplificarea şi minimalizarea implică exagerarea sau dimpotrireducerea importanţei unui eveniment. Un profesor care comite o ero pedagogică poate considera că aceasta va conduce la distrugerea întregii carie

elevului, sau, dimpotrivă, obţinerea unei medalii la o olimpiadă este privită cîntâmplare lipsită de importanţă.• Personalizarea reprezintă tendinţa subiectivă a unor indivizi de a rapo

evenimentele externe la propria lor persoană, fără a avea vreun temei pentru proceda astfel. Dacă un client nu mai revine la terapie după o primă şediterapeutul va considera că acest lucru se datorează performanţelor sale slabe.

• Etichetarea se referă la faptul că o persoană îşi ataşează o etichetă negat prin care se defineşte ca persoană, pornind de la o greşeală particulară. De pildămedic care a dat un diagnostic eronat îşi poate spune în gând: „sunt un prost, un ra

• Gândirea de tip dihotomic presupune evaluarea tuturor situaţiilor în cuextreme: „alb-negru, totul sau nimic".

Un student care gândeşte în acest mod nu se va considera o persoană obişncare greşeşte uneori, ci va dori fie să se comporte ca un student perfect, fie considera că „nu este bun de nimic".

Strategiile terapeutice specifice terapiei cognitive îşi propun, aşa cum am msubliniat, să cerceteze emoţiile şi comportamentele disfuncţionale prin intermemodificării modului distorsionat de gândire.

Terapeutul cognitivist îl va învăţa pe client să identifice distorsionărcognitive care îi produc tulburări emoţionale şi comportamente dezadaptative.asemenea acesta va fi ajutat să facă distincţie între propriile gânduri şi convingedatele realităţii.

În continuare acesta va învăţa să-şi monitorizeze gândurile şi convingernegative. După ce clientul a realizat un „insight" (iluminare) în legătură cu mosău iraţional de a gândi, terapeutul îl va ajuta să testeze gradul de veridicitatgândurilor şi convingerilor sale disfuncţionale, examinând dovezile care vinsprijinul sau sunt împotriva acestora. Strategiile terapeutice includ tehndialogului socratic realizat împreună cu terapeutul, verificări prin intermedrealizării unor sarcini în plan comportamental, strângerea de dovezi şi găsirea uexplicaţii alternative pentru anumite fenomene.

Clienţii îşi vor formula anumite ipoteze referitoare la comportamentul lorîşi vor însuşi strategii de a face faţă cerinţelor vieţii şi de rezolvare de p

Prin intermediul procesului descoperirii dirijate, clienţii vor înţelege legătdintre maniera de a gândi şi modul de a simţi şi acţiona.

Terapia cognitivă este scurtă, limitată în timp şi focalizată în special evenimentele prezente, deşi anumite aspecte din cadrul istoriei vieţii clientului

fi abordate în cursul terapiei în anumite situaţii:atunci când clientul manifestă o nevoie imperioasă de a vorbi despre tr

atunci când terapeutul consideră că datele din trecut sunt esenţiale pentru



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLOG

evidenţia modul în care au fost formate şi structurate convingerile disfuncţional bază - schemele cognitive - care generează gânduri negative cu caracter situaţion

Obiectivele demersului terapeutic presupun reducerea simptomelrezolvarea problemelor clientului şi prevenirea recăderilor.

Relaţia terapeutică din cadrul terapiei cognitive este caldă, empatică, nevaluativă şi se bazează pe încredere.

Relaţia terapeutică caldă, empatică, non-evaluativă, specifică terapiumaniste este considerată de cognitivişti necesară, dar nu suficientă pentru bmers al terapiei.

Terapeutul trebuie să realizeze şi o conceptualizare a cazului, să fie activcreativ, să poată ghida clientul în timpul dialogului socratic şi de autodescoperirsă stăpânească bine tehnicile cognitive şi comportamentale de rezolvare

probleme. Rolul terapeutului cognitivist este unul de catalizator care îl ajutclient să înţeleagă modul în care gândurile, atitudinile şi convingerile influenţează modul de gândire şi acţiune.

Acesta va acţiona corectând cogniţiile clienţilor, fapt ce va facilita demersulschimbare şi îl va ajuta pe acesta să-şi formeze noi deprinderi de viaţă (Beck e1979; Beck şi Weishaar, 1995).

Clientul va juca, la rândul său, un rol activ în timpul demersului terapeutic, ac prezentând problemele asupra cărora doreşte să lucreze, identificând şi modifidistorsionările cognitive, rezumând elementele esenţiale din cadrul terapiei şi ducânîndeplinire temele pentru acasă.

Terapeutul şi clientul vor colabora pentru formularea ipotezelor care vorapoi testate pentru a li se confirma sau infirma veridicitatea. Aşa cum am msubliniat, Beck (1992, 1995) este de părere că este mai eficient ca pacientul descopere singur modalităţi alternative de gândire decât să-i fie sugerate terapeut. În cele din urmă clienţii învaţă să devină proprii lor terapeuţi, capabili srestructureze stilul disfuncţional de gândire, să-şi rezolve problemele şi să prev posibilele recăderi.

Temele pentru acasă sunt structurate în funcţie de problematica specificăfiecărui client, obiectivul acestora fiind de a-i învăţa pe clienţi noi deprinderi rezolvare de probleme şi de a-şi testa convingerile în noile situaţii de viaţă.

Psihoterapia cognitivă şi-a dovedit iniţial utilitatea în tratamentul depresiilor,dar studiile viitoare au demonstrat eficienţa acestuia şi în alte tipuri de tulburări(Dattilio şi Freeman, 1994; Granwold, 1994), cum ar fi:

- tulburarea anxioasă generalizată;- atacurile de panică;- anxietatea de performanţă;- fobia socială;- fobiile specifice;- tulburarea posttraumatică de stres;- durerile cronice; ^- tulburările de adaptare;- comportamentul suicidar;

68



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIH

- tulburările de personalitate;- ameliorarea comportamentului unor clienţi psihotici aflaţi în remisiuIndiferent de problematica abordată, terapeutul îl va ajuta pe client să

la interpretări cu caracter alternativ a situaţiilor de viaţă care îl tulbură. Astudentă care prezintă dispoziţie depresivă, poate evalua astfel situaţia asistentul nu îi cere să ia cuvântul la seminar. „ El crede despre mine că sun

proastă şi că nu am nimic interesant de spus; desigur el are dreptate pentru colegii sunt mai inteligenţi şi mai bine pregătiţi decât mine: totdeauna m-aminferioară celorlalţi. "

Sub îndrumarea terapeutului clienta va găsi şi alte explicaţii posibilecomportamentul asistentului: acesta se grăbeşte; el cunoaşte deja punctul dal studentei în cauză; el doreşte să testeze nivelul de pregătire al altor studTerapeutul îl va ajuta pe client să identifice distorsionările cognitive dingândurilor negative automate declanşate de o anumită situaţie stresantă. Pse de la aceste gânduri negative situaţionale, se va ajunge la convdisfunc ţiona le de bază, for mate în c opilăr ie, în urma inter ac ţiunii c u per soanesemnific ative şi care reprezintă reguli de viaţă prin intermediulc ărora subiectul evaluează pe sine însuşi, pe ceilalţi şi lumea înconjurătoare. Gânduco nvingerile disfuncţionale vor fi combătute şi în cele din urmă înlocuite alternative, realiste.

Rolul terapiei cognitive în depresiiBeck (1963, 1988) consideră că modul negativ şi distorsionat de a gân baza instalării tulburării depresive.

În 1987 autorul scria despre aşa-numita triadă cognitivă care conddepr esie. Pr imul element al tr iadei r espective ser efer ă la faptul că subiectul ar e oimagine negativă faţă de pr opr ia per soană. Acesta îşi minimalizează calităţile şaccentu ează defectele, consider ând că deficienţele sale îl împiedică să fie fer icit. Adoilea element al triadei constă în tendinţa subiectului de a interpreta în

negativ evenimentele vieţii, extrăgând selectiv doar acele elemente care vconfirme concluziile (procesul de abstrager e se le ctivă). Al tr e ile a element ser efer ăla viziunea pesimistă a depr esivului asupr a viitor ului. Acesta consider ă că problemele şi dificultăţile sale vor continua la nesfârşit, anticipând doar nenor

şi eşecur i pentr u viitor.

Persoanele depr esive îşi fixează, der egulă, obiectiver igide, per fecţionisteimposibil de atins. Expectaţiile lor negative sunt atât de puter nice încât şi atuncând înregistr ează vr eun succes se aşteaptă la eşecur i în acţiunile asemănătoare care le vor întreprinde în viitor.

Gândurile negative ale per soanelor depr esive se centr ea ză în jur ul unor

dezastre, pierderi ireversibile şi eşecuri, fapt ce le produce triste ţe, dezam ăgire şi

stări de apatie. Abordarea terapeutic ă se focalizeaz ă asupra ariei problematice



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHO

ceva, că se vor simţi şi mai rău dacă vor încerca şi că vor eşua indiferentface.

Terapeutul va utiliza dialogul socratic, adresându-le întrebări de tipul u„Ce se va întâmpla dacă veţi încerca să faceţi acest lucru?"„De unde ştiţi că este inutil să încercaţi?" etc.Strategia terapeutică va consta în stabilirea unui program care va c

sarcini gradate care trebuie îndeplinite de client. La început se trasează facile care au mari şanse să fie încununate de succes şi care vor contrformarea unei atitudini mai optimiste.

Terapeutul va trebui să-l convingă pe client că dacă va întreprinde cevsimţi mai bine decât dacă nu face nimic.

Unii clienţi depresivi nutresc idei cu conţinut suicidar.În astfel de cazuri, terapeutul îi va ajuta să găsească alternative pentru

în care se află (în afară de a renunţa la viaţă) şi să reducă problemele comunele de dimensiuni mai reduse, posibil de soluţionat. De pildă, i se poaclientului să alcătuiască liste cu motivele pentru a trăi şi cele pentru a mcontinuare se pot identifica moduri alternative de a vedea problemele şi soluţiona în mod constructiv.

O trăsătură caracteristică a depresivului este reprezentată de înclinaţia autocritică. La baza autodevalorizătii persoanei se află atitudini de inadslăbiciune şi lipsă de responsabilitate etc.

Terapeutul îi va adresa clientului întrebări de tipul următor:„Oare dacă eu aş face o astfel de greşeală m-ai dispreţui tot atât de mu

te dispreţuieşti pe tine însuţi?"Va fi evidenţiată şi examinată şi tirania imperativelor categorice

generează depresie şi imagine de sine negativă. Subiecţii depresivi afirasemenea, faptul că se simt o puternică durere morală şi că nimic nu îi poasă se simtă mai bine.

În astfel de situaţii o strategie eficientă poate fi utilizarea simţului umTerapeutul va trebui însă să fie foarte atent să nu-1 ironizeze pe client ca pe

ci doar unele din trăirile sau comportamentele sale particulare.În cazul în care clientul reuşeşte să se amuze puţin, acest lucru reprezenta un antidot împotriva stării de tristeţe.

O altă trăsătură caracteristică a depresivului constă în faptul că acesta vtendinţa de a exagera importanţa problemelor, solicitărilor şi presiunilor eSubiectul se simte depăşit de câte lucruri are de realizat şi pe care crede că nniciodată capabil să le ducă la bun sfârşit.

Terapeutul îl va ajuta pe client să stabilească liste de priorităţi, să vmodul de îndeplinire a sarcinilor şi să fragmenteze problemele complexe îcomponente.

După discutarea problemelor care îi frământă, clienţii încep să conştienfaptul că au tendinţa de a-şi amplifica dificultăţile personale. în urma proterapeutice clienţii dobândesc o altă perspectivă asupra existenţei lor şi a sar



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHO

Împreună cu terapeutul, aceştia realizează o listă a responsabilistabilesc priorităţi şi elaborează planuri realiste de acţiune. Deoarece pun practică a acestor planuri de acţiune este adesea inhibată de gânduri nautoperturbatoare, terapeutul îi va ajuta pe clienţi să le identifice şi să le m prin intermediul unor strategii cognitive. După ce au învăţat să lupte îmîndoielilor lor, combătându-le în timpul şedinţei de psihoterapie, clienţii ajutaţi să aplice noile deprinderi cognitive şi comportament^ale în situaţii rviaţă.

Modelul terapiei cognitive modificate al lui Meichenbaum (1977) CBMEsenţa acestui demers terapeutic constă în modificările realizate la

vorbirii interioare a clientului. Autorul este de părere că afirmaţiile făcindivid în limbaj interior afectează în aceeaşi măsură comportamentul persoşi remarcile celorlalţi. Acest demers terapeutic are în comun cu terapia cognraţional-emotivă convingerea că stările emoţionale negative şi autoperturreprezintă rezultatul modului disfuncţional de a gândi al subiectului.

Elementul specific al acestui sistem de psihoterapie constă în acesubiectul va fi ajutat să conştientizeze vorbirea interioară şi apoi să mautocomenzile prin intermediul cărora îşi reglează comportamentul. O deosebită este acordată achiziţionării unor deprinderi practice de a facdiverselor probleme de viaţă, deprinderi care îi vor permite clientului să ren

comportamente de tip agresiv, la teama de evaluare sau de a vorbi în Elementul central al terapiei îl reprezintă restructurarea cognitivă prin care înţelege conştientizarea momentului potrivit în care fluxul gândirii trebcontinue, să fie stopat sau modificat.

Schimbările în plan comportamental se vor realiza în mod mediatrestructurarea vorbirii interioare, proces care are loc în trei etape:

1. Etapa autoobservaţieiÎntr-o prima fază clientul este învăţat să-şi autoobserve comportamentul

La începutul terapiei limbajul său interior abundă în afirmaţii şi imagconţinut negativ, un element de vulnerabilitate reprezentându-1 tendinţa clde a crede în aceste afirmaţii.

În cazul în care clientul doreşte să realizeze un progres el trebuconştientizeze faptul că nu este o victimă a gândurilor şi stărilor sale anegative, ci dimpotrivă că acesta contribuie la propria sa tulburare dafirmaţiilor pe care le face în limbaj interior.

2. Deezvoltarea unui nou tip de dialog interior

Sub îndrumarea terapeutului, clientul începe să conştientizeze caradezadaptativ al comportamentelor sale şi întrevede posibilitatea construirii u

modele de conduită, declanşate de un alt tip de dialog interior. Acesta va conducel difi t t l i l â d l ă i t iti



Irina Holdevici, Vaientina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

3. Achiziţionarea unor noi deprinderi de viaţăClientul îşi va însuşi noi deprinderi de a face faţă problemelor vieţ

deprinderi pe care le va aplica în situaţii reale. Acesta va continua să-şi spunăgând anumite afirmaţii cu conţinut pozitiv şi să observe consecinţele. Pe măsursubiectul se comportă în mod diferit în anumite situaţii, acesta va constata readiferite din partea celorlalţi.

Achiziţionarea deprinderilor de viaţă se realizează respectându-se următo paşi:

• se investighează situaţiile generatoare de anxietate prin intermediul untehnici de imaginaţie dirijată şi role-playing;

• i se solicită clientului să-şi evalueze nivelul anxietăţii;• învăţarea acestuia să conştientizeze prezenţa cogniţiilor generatoare

anxietate care apar în situaţiile stresante;

• reevaluarea conţinutului afirmaţiilor realizate în limbaj interior şi înlocuiacestora;• notarea nivelului anxietăţii după reevaluare.Aceste programe de dezvoltare a deprinderilor de viaţă s-au dovedit utile

tratamentul fobiilor specifice, al fobiei sociale (teamă de a vorbi în public),tracului de examene, în terapia comportamentelor adictive, disfuncţiilor sexu psihogene, precum şi în tratarea comportamentului de evitare la c(Meichenbaum, 1977, 1986).

O variantă a programului de dezvoltare a deprinderilor de viaţă o reprezin

tehnica de management a stresului, realizată prin intermediul strategiei denum„inocularea stresului". (SIT) (Meichenbaum, 1985), strategie oarecuasemănătoare eu imunizarea care se realizează la nivel fiziologic.

Subiecţii sunt confruntaţi cu situaţii stresante de nivel mai redus şi treptat dezvoltă o toleranţă mai ridicată faţă de agenţi stresanţi de intensitate mai mare.

Antrenamentul are la bază ipoteza conf'orm căreia capacitatea de a face fastresului se amplifică în urma modificării convingerilor şi afirmaţiilor referitoaremodul în care individul face faţă situaţiei stresante.

Tehnica inoculării stresului reprezintă o combinaţie de metode cum ar ffurnizarea de informaţii, dialogul socratic, restructurarea cognitivă, rezolvarea

probleme, relaxare, repetare în plan comportamental, precum şi modificarea unsituaţii din ambianţă.

Antrenamentul de inoculare a stresului se realizează în trei etape (Meichenbaum1985):

• etapa conceptuală;• etapa achiziţionării deprinderilor şi a repetării;• etapa aplicaţiilor şi etapa de evaluare.În timpul etapei de conceptualizare se va crea şi consolida relaţia terapeutic

vor fi discutate principalele probleme ale clientului, care va fi ajutat să observmodul cum reacţionează în situaţii de stres. Se va discuta rolul cogniţiilor şi stărilafective în generarea şi menţinerea stresului.




Vor fi aplicate tehnicile prezentării didactice a informaţiilor, cea a diasocratic, precum şi aceea a descoperirii dirijate. Clienţii se prezintă de cmulte ori la psihoterapie considerându-se victime ale împrejurărilor extgândurilor, stărilor afective şi comportamentelor asupra cărora consideră cănici o posibilitate de control.

Terapeutul îi va ajuta să înţeleagă rolul pe care ei îl joacă, în genstresului la care sunt supuşi, învăţând să observe afirmaţiile realizate îninterior şi să monitorizeze comportamentele dezadaptative. Aceste automoncontinuă şi pe parcursul celorlalte etape ale terapiei.

În cadrul celei de-a doua etape, de achiziţionare a deprinderilor şi de redemersul terapeutic este focalizat pe achiziţionarea unor tehnici de a face faţă sstresante („coping skills").

Clienţii sunt ajutaţi să înţeleagă faptul că atât comportamentele disfunccât şi cele cu caracter adaptativ sunt direct legate de conţinutul dialogului În continuare aceştia descoperă şi repetă noi întrebări şi afirmaţii la

limbajului interior pentru a face faţă mai bine stresului, ca în exemplele urm„Cum pot să mă pregătesc pentru a face faţa stresului? (Ce anume treb

fac?)";„Trebuie să elaborez un plan pentru a face faţă situaţiei stresante?" etc.„Cum pot face faţă emoţiilor care mă copleşesc? (Ce trebuie să

momentul acesta?"; „Cum pot să-mi controlez temerile?");„Ce trebuie să-mi spun în gând pentru a mă simţi mai bine?"În cadrul programului de management al stresului clienţii sunt supuşi

strategii de tip comportamental cum ar fi: relaxarea, meditaţia, respiraţia conantrenarea unor deprinderi de comunicare socială, de planificarea a timpulustabilire a unor priorităţi. Este încurajată, de asemenea, şi practicarea unor efizice (plimbări în aer liber, înot, joging etc).

Etapa aplicării şi evaluării este dedicată implementării în practică a

învăţate.Clienţii vor exersa practicarea vorbirii interioare cu conţinut pozitiv aplica deprinderile de a face faţă stresului în cadrul unor sarcini pentru acasă

Modalitatea de îndeplinire a acestora este discutată în cadrul viitoşedinţe de psihoterapie.

Evaluările de amploare mai mare au loc la 3, 6 şi 12 luni de la înch programului de psihoterapie.

Antrenamentul de management al stresului are o serie de aplicaţii prac

controlul anxietăţii şi ostilităţii, în dezvoltarea comportamentului aserdezvoltarea unor disponibilităţi creative ale subiectului, în terapia tulbudepresive, a unor afecţiuni somatice, precum şi în cazul tulburărilor posttrau

de stres.




Costin a fost trimis la cabinetul de psihoterapie de fratele său mai mare dupce poliţia 1-a prins conducând maşina sub influenţa alcoolului. Clientul are 27 ani, lucrează într-un bar şi este student la sociologie la I.D.D. (învăţământ deschla distanţă).

Din interviul clinic rezultă faptul că subiectul este un singuratic, avânddificultăţi în stabilirea contactelor sociale. Acesta afirmă că obişnuieşte să bea prmult pentru că îi este teamă de oameni, considerând că aceştia îl vor evalunegativ.

El este de părere că şi-a irosit viaţa nereuşind să deprindă o meserie până la aceavârstă. Îşi doreşte să termine facultatea şi să se ocupe de studii sociologice în problemtineretului.

Costin locuieşte singur şi are puţini prieteni. În adolescenţă a obişnuit sconsume droguri dar în prezent consumă alcool de unul singur. La început băutuîl face să se simtă mai bine, mai plin de curaj, dar apoi devine depresiv. Clientul simte blocat mai ales în prezenţa femeilor tinere şi atrăgătoare (este încordat, rigise înroşeşte şi transpiră abundent), fiind de părere că acestea îşi vor da seama dfaptul că nu este „suficient de bărbat". în timpul relaţiilor sexuale sporadice a foîncordat şi a manifestat adesea tulburări de erecţie sau ejaculare precoce.

Anxietatea subiectului este mai accentuată noaptea, când apar uneori şi atacuri panică.

În cursul reveriilor diurne îşi imaginează uneori că se sinucide şi că familiesale nu îi pasă de acest lucru.

Se evidenţiază puternice sentimente de culpabilitate pentru că nu şi-aîntemeiat o familie, nu a realizat o carieră, este un „ratat" care nu va reuşi să sschimbe niciodată. Costin afirmă, de asemenea, că nu s-a simţit niciodată iubit sadorit de cineva. El susţine că doreşte din tot sufletul să se schimbe pentru că s-săturat de eşecurile repetate pe care le-a înregistrat până acum.

Timp de aproape un an Costin a avut o prietenă studentă la A.S.E. Aceasta ero femeie dominatoare care îi repeta tot timpul că nu valorează nimic. Cei doi aavut doar câteva contacte sexuale, clientul manifestând, în majoritatea cazurilotulburări de erecţie. În cele din urmă relaţia s-a întrerupt din dorinţa partenerei. îfamilia de origine au fost în permanenţă certuri violente, dar cu toate acestea părinţii nu au divorţat niciodată.

Pacientul era mereu criticat şi comparat cu fraţii mai mari care erau premianţiAcesta îşi aminteşte cum tatăl său îl eticheta drept „prost" şi se întreba de ce nuface nimic bine sau de ce nu seamănă cu fraţii săi.

La rândul său, mama îi spunea că naşterea lui a fost o greşeală şi că ar fi preferat să nu aibă un asemenea fiu. Ca obiective pentru viitor, Costin şi-ar dori s

se lase de băutură şi să se simtă bine, să scape de complexul de inferioritate şi să ficapabil să se apropie de oameni, mai ales de femei. De asemenea, el ar dori să seelibereze de anxietate şi culpabilitate („să nu se mai scuze permanent pentru faptucă există"). Sub aspect profesional i-ar plăcea să devină cercetător sociolog, poatesă urmeze chiar un stagiu de masterat sau doctorat




va realiza o evaluare pornind de la componentele modelului BASICID (L1995, 1997a):

Comportament:

• este defensiv, evită contactul vizual, se exprimă ezitant;• consumă alcool în exces;• prezintă tulburări de somn;• declanşează o serie de comportamente de tip evitant.Viaţă afectivă:

• anxietate;• atacuri de panică (mai ales în timpul nopţii când încearcă să doarmă)• dispoziţie depresivă;

• se teme de critică şi respingere;• se simte „prost" şi lipsit de valoare;• se simte izolat.

Sensibilitate:• ameţeli;• tulburări de dinamică sexuală (dificultăţi de erecţie, ejaculare precoc• palpitaţii;• cefalee.

Imagini (Reprezentări):• amintiri intruzive referitoare la criticile formulate de părinţi;• imagine de sine (inclusiv corporală) scăzută;• fantezii legate de faptul că este respins de ceilalţi, mai ales de femei.Cogniţii:• gânduri care îi produc îngrijorare (legate de moarte);• gânduri şi convingeri negative legate de performanţele sale slabe şi dede valoare personală;

• imperative categorice („trebuie neapărat");• comparaţii negative ale propriei persoane cu ceilalţi;• gândire de tip fatalist;• preocupări legate de noi sisteme de valori. Relaţii interpersonale:• se comportă într-o manieră neasertivă;• are relaţii tensionate cu părinţii;• are puţini prieteni;• se teme de contactele cu femei şi de intimitate;• se simte inferior în plan social. Aspectefiziologice. Consum de substanţe:




• nu se evidenţiază nici o patologie de tip organic.După încheierea demersului de evaluare, terapeutul îl va ajuta pe client să

definească acele zone în care îşi doreşte schimbarea.Clientului i se explică maniera în care se vor desfăşura şedinţele de

psihoterapie, mecanismele schimbării şi necesitatea realizaţii unor teme pentracasă.

Obiectivele generale („aş vrea să mă simt mai bine în pielea mea" ) vor fidefalcate în obiective concrete şi măsurabile. Astfel, atunci când clientul va afirmcă doreşte să se elibereze de complexele de inferioritate, terapeutul îi va adresaîntrebări de tipul următor:

" Care sunt situaţiile în care te simţi inferior? " ; „Cum te comporţi astfel încât ajungi să crezi că eşti o persoană inferioară?"etc.

Unul dintre obiectivele concrete ale lui Costin este reprezentat de dorinţa lui dea funcţiona eficient fără alcool sau droguri. Pentru a-1 ajuta să atingă acest obiectiterapeutul îi va cere să noteze într-un jurnal situaţiile în care consumă alcool şi carsunt evenimentele care îl determină să bea.

Va fi utilizată hipnoza cu sugestii ţintite pentru a-i produce aversiune faţă de băuturile alcoolice şi tehnica imaginaţiei dirijate. în stare de relaxare pentru a-motiva pe client să renunţe la alcool (va vizualiza avantajele unui comportamenabstinent). Un alt obiectiv dezirabil pentru Costin îl constituie faptul că acesta numai doreşte să se simtă obligat să se scuze pentru că există.

Terapeutul îi propune un program de terapie asertivă în cadrul căruia acestaînvaţă să-şi spună punctul de vedere cu fermitate faţă de şeful şi colegii de serviciu

Tehnica implică modelare (terapeutul va exemplifica modul asertiv deexprimare), jocul de rol şi repetarea în plan imaginativ. Aceleaşi metode seutilizează pentru a depăşi anxietatea clientului faţă de sexul opus (terapeutul va

juca rolul unei femei căreia Costin doreşte să-i ceară o întâlnire).Clientul va repeta la nivel de joc de rol şi antrenament mental maniera în care

doreşte să se comporte în timpul întâlnirii.Tehnica desensibilizării sistematice este utilizată pentru a lucra asupra fricii

de eşec în plan sexual.Clientul învaţă o tehnică de relaxare pe care apoi o practică zilnic acasă. Se

stabileşte apoi, împreună cu terapeutul, lista situaţiilor anxiogene. Situaţia cea maianxiogenă o reprezintă intimitatea cu o femeie atrăgătoare şi incapacitatea de astabili performanţe sexuale, în timp ce situaţia cea mai puţin anxiogenă este să steade vorbă cu o colegă de facultate care nu îl atrage.

Clientul se relaxează, îşi imaginează o scenă agreabilă şi apoi pe cea mai puţinanxiogenă, continuând treptat până la situaţia care îl sperie cel mai multProcesarea terapeutică a sentimentelor de culpabilitate şi anxietate se realizează prin intermediul identificării şi înlocuirii gândurilor şi convingerilor disfuncţionalede bază. Terapeutul nu va acorda o atenţie prea mare experienţelor timpurii aleclientului, ci îl va înarma cu strategii cognitive (modificarea cogniţiilor negative) şicomportamentale (metode de rezolvare a unor probleme de viaţă). Terapeutul îl vaajuta să-şi examineze conţinutul gândurilor negative automate din cadrul vorbirii



Irina Holdevici, Vaientina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHO

sale interioare, precum şi convingerile disfuncţionale care stau la baza acesto r a:„Trebuie să fiu totdeauna puternic, perfect, st ă pân pe mine." „Nu sunt un

bărbat adevărat dacă manifest cel mai mic semn de slăbiciune. " „Dacă ceilalţi numă iubesc şi nu mă aprobă, seva produce o catastrofă." „ Dacă o femeie mă

respingc, înseamnă că nu sunt bun de nimic. " „Dacă am un eşec într-un domeniu,înseamnă că sunt un ratat. " „Am tendinţa de a mă scuza mereu pentru faptele mele pentru că mă simt inferior celorlalţi. "

Te r apeutul îl va ajuta pe Costin să obse r ve modul în ca r e funcţioneazăvo r bi r ea sa inte r ioa r ă cu conţinut negativ.

În continua r e aceste afirmaţii sunt combătute p r in inte r mediul uno r înt r ebă r ide genul următor:

„ C e dovezi ai că părinţii tăi au avut dreptate când au afirmat acel e lucruri despretine? "

„ Tu spui că eşti un ratat şi că te simţi inferior celorlalţi, dar oare evoluţia taactuală confirmă acest lucru?" „Faptul că aifost un fel de ţap ispăşitor al familieireprezintă un motiv să-ţi asumi acest rol şi în viaţă? " etc.

Costin va fi astfel dirijat încât să considere gândurile şi convingerile salenegative ca pe nişte ipoteze care trebuie verificate.

Clientul va învăţa să renunţe la dorinţele sale absolutiste, spunându-şi, de pildă,că deşi preferă să fie acceptat şi nu refuzat de femei, va fi totuşi capabil să suporte oeventuală respingere. în continuare acesta va fi ghidat să exerseze la nivelul vorbiriinter ioar e afirmaţii cu conţinut pozitiv:

„ Pot să fiu o persoană acceptată şi iubită. " „Pot să reuşe sc sau să e şuez uneori. " „Nu trebuie să compar toate femeile cu mama mea. " „Nu trebuie să mă autopedepsesc pentru greşelile din tr ecut, pentru că nu

este necesar să fiu totdeaunaperfect. " În cadrul demersului te r apeutic este inclusă şi achiziţiona r ea uno r dep r inde r i

de comunicare interpersonale şi de antrenament asertiv.După un num ăr de 16 şedinţe de psihoterapie clientul ar elatat faptul că a

obţinut p r og r ese sem nificative în ceea ce p r iveşte am elio r a r ea dispoziţiei, a

renunţat la alcool, şi-amodificat st ilul de viaţă şi se află în et apa de consolidare aunei relaţii afect ive cu o colegă de facult at e.

2. (Terapia s-a realizat după un model propus de Corey,2001)Rodica, pacient ă în vârst ă de 43 de ani, casnică, mamă a doi copii (Jeny de 18

ani şi Alin, 16 ani), st udii medii. Locuieşt e împreună cu soţul (46 de ani) şi copiii.Clienta se prezint ă la t erapie pentru o stare de insatisfacţie generală, afirmândfaptul că viaţa ei este plicticoasă şi previzibilă.

La împlinirea vârstei de 40 de ani a simţit o stare de anxietate întrebându-se

cum au t r ecut anii pe lângă ea. De doi ani clienta p r ezintă tulbu r ă r i de somn,anxietate, ameţeli, palpitaţii şi du r e r i de cap.Aceasta afirmă că plânge foarte uşo r din luc r u r i mărunte, se simte deprimată,

îi este greu să iasă din casă şi are probleme cu greutatea corporală.




Istoricul problemelor prezenteClienta a fost casnică până în momentul în care copiii au crescut şi au dev

adolescenţi, moment în care a decis să-şi continue studiile pentru a deveni asimedical.

În urma contactului cu colegii de şcoală ea şi-a dat seama că şi-a limexistenţa, i-a făcut pe ceilalţi membrii ai familiei dependenţi de ea, precum faptul că se teme să-şi asume orice alt rol decât cel de soţie sau mamă. Clientîi este clar cine este ea de fapt şi ce doreşte în continuare de la viaţă. Medicufamilie i-a recomandat, în urma investigaţiilor realizate, să urmeze un progra psihoterapie.

Rodica îşi descrie problemele astfel: „Uneori intru în panică, mai ales noa

când încerc să dorm. Alteori mă trezesc din somn cu o senzaţie de sufoc palpitaţii şi cu o transpiraţie rece. Mă răsucesc în pat încercând să mă destindnu reuşesc deloc şi prin minte îmi trec gânduri legate de îngrijorări pentru tot de lucruri mărunte. Nu pot scăpa de aceste gânduri.

În timpul zilei mă simt atât de obosită încât abia mă mişc. Plâng din orchiar din lucruri fără importanţă." Rodica e conştientă de faptul că a dus o exisfoarte clar structurată în jurul familiei, singura preocupare fiind să aibă grijă dşi de copii. Deşi ea şi-a dorit să facă şi altceva în viaţă, se teme de schimbare întreabă dacă nu ar da dovadă de egoism dacă se va ocupa de ea însăşi, neglijân

familia. De asemenea, ea este îngrijorată şi de faptul că ar putea să nu facă faţăactivităţi profesionale. Copiii îşi petrec tot mai mult timp în afara familiei şi clare sentimentul că îi pierde. Cele mai multe probleme i le creează fiica ei, careun comportament rebel şi cu care ea nu ştie cum să procedeze.

În ceea ce priveşte viitorul, acesta nu este prea clar pentru clientă. Ea şi-ar să se simtă ea însăşi şi nu doar să facă pe plac celorlalţi. Nici relaţia cu soţul nusatisfăcătoare. Acesta nu este de acord cu iniţiativele ei şi preferă ca lucrurilrămână neschimbate, fapt ce o determină pe clientă să ezite să-l provoace de teamnu fie părăsită. Clienta este preocupată şi de faptul că îmbătrâneşte şi nu mai arafel ca înainte (a luat 10 kg în greutate). Toate aceste probleme o determină sămotivată să urmeze un program de psihoterapie, simptomele cele mai deranjfiind anxietatea şi acuzele somatice.

Istoria vieţii clienteiRodica este cea mai mare din cadrul unei familii formate din trei copii. Tată

fost preot, iar mama, casnică. Clienta îşi descrie tatăl ca fiind o persoană redistantă, autoritară şi rigidă care îi impunea un set de reguli pe care trebuia să

urmeze întocmai, fără să pună întrebări. Mama o critica frecvent şi clienta nuconvingerea că nu va fi niciodată în stare să-i facă pe plac. Existau şi unmomente când mama avea o atitudine suportivă. În cadrul familiei nu se exprimsentimente de afecţiune.

Cli t i t l l d i î iji f ţii i i i î ă â d




sau să se bucure de ceva, se confrunta cu dezaprobarea şi supărarea tatălui. Acmodel de comportament orientat spre grija faţă de ceilalţi s-a permanentizat şi marcat întreaga viaţă.

Un incident critic a survenit atunci când Rodica avea vârsta de 5 ani, iar tată

prins-o jucându-se „de-a doctorul" cu un băieţel de 7 ani. Acesta a certat-o şrefuzat să-i vorbească mai multe săptămâni la rând, obligând-o să postească şi săroage. „M-am simţit foarte ruşinată şi vinovată" , relata clienta. Se pare că aceastaa atras după sine sentimente de culpabilitate şi în adolescenţă, ea reprimândutendinţele sexuale.

Rodica avea probleme şi în domeniul relaţiilor sociale, ei fiindu-i greu săfacă prieteni sau să menţină prietenii. (A fost crescută la ţară şi nu i s-a dat voiese joace cu copiii din sat.)

Ea se simţea izolată de cei de vârsta ei, nutrind convingerea că aceştia

considerau „ciudată". Deşi ar fi dorit aprobarea celorlalţi, clienta nu voia să renula principiile ei morale de teama consecinţelor. Rodica nu a avut voie să întâlnească cu nici un băiat şi la 18 ani s-a căsătorit cu prima persoană de smasculin, care i-a ieşit în cale. Tatăl a fost foarte supărat de faptul că ea nucontinuat studiile. Mama ei i-a servit drept model în asumarea rolului gospodină.

În urma interviului de evaluare a rezultat că printre problemele care o tulbucel mai mult pe clientă se află supraîncordarea şi atacurile de panică, precumfaptul că ea nu este capabilă să-şi impună punctul de vedere şi din acest mo

acceptă să se angajeze în proiecte propuse de alţii, pe care ea nu doreşte să le dla îndeplinire. Ţinând seama de aceste elemente, obiectivele iniţiale ale terapieifost:

• învăţarea unei tehnici de relaxare pe care clienta a primit sarcina să o practzilnic;

• însuşirea unor tehnici de management al stresului;• antrenamentul asertiv.Terapeutul a solicitat-o pe clientă să-şi monitorizeze zilnic trăirile şi modul

care se comportă şi să ducă la îndeplinire sarcinile pentru acasă.În timpul şedinţelor de terapie i s-a cerut clientei să întocmească o listă

situaţiile în care se simte stresată şi să observe în ce măsură aşteptările ei vorbirea interioară cu conţinut negativ contribuie la apariţia şi menţinerea stăriistres. A fost aplicat apoi un program de management al stresului.

Redăm, în cele ce urmează, un fragment din cadrul dialogului desfăşurat timpul şedinţelor de psihoterapie.

Rodica: M-aţi întrebat ce anume mă stresează. Ei bine, sunt foarte multelucruri. Mă grăbese tot timpul şi niciodată nu termin ceea ce am de făcut. Mă simîn permanenţă presată de timp.

Terapeutul: Enumeră câteva situaţii specifice în care te simţi stresată. Vom găsi apoi nişte metode de a lefacefaţă.




mine. Încerc să răspund aşteptărilor lui Nelu şi, în acelaşi timp, să fac şi ceea vreau eu să fac. M-am angafat şi într-o serie de activităţi sociale pe care nu atimp să le realizez... Joc prea multe roluri şi asta mă sperie. Mă simt presată

gândul că trebuie să-mi termin studiile şi sunt îngrijorată de faptul că nu voi gun serviciu potrivii ca asisteniă medicală. Nu este suficieni pentru începui?

T: Da, este o listă destul de lungă. Imi dau seama de faptul că te simcopleşită. Nu vom putea să le abordăm pe toate odată. Aş dori să-mi descrii simţi atunci când te afli într-o situaţie de stres, ce senzaţii ai, la ce te gândeşticum te comporţi.

R: Simt că joc prea multe roluri şi că nu am timp să îndeplinesc ceea ce mi-a propus. Deseori stau trează toată noaptea şi mă gândesc la toate lucrurile pe catrebuie să le fac. Îmi vine foarte greu să adorm şi dacă dorm totuşi, somnul esagitat, visez urât şi mă trezesc foarte obosită. Din cauza asta mi-e şi mai greu să iau de la capăt a doua zi.

T: Mai devreme mi-ai spus că suferi de atacuri de panică, mai ales noaptea Aş dori să te învăţ o tehnică de relaxare pe care s-o aplici înainte ca atacul d panică să se instaleze. Va trebui să identifici semnele premergătoare apariţiei unatac de panică. În loc să stai întinsă şi să te chinuieşti să adormi, mai bine foci uexerciţiu de relaxare. Este bine să practici acest exerciţiu zilnic, timp de 20 dminute.

R: 20 de minute pe zi eând sunt atât de ocupată! Cred că acest lucru mă v stresa şi mai mult.

T: Depinde cum vei aborda această strategie.Terapeutul discută cu clienta pentru că se teme că aceasta va conside

relaxarea o corvoadă şi nu ceva agreabil. Ea a înţeles în cele din urmă că ntrebuie să facă exerciţiul în mod perfect şi că acesta are rolul de a-ifoce existenmai uşoară.

În continuare, terapeutul o învaţă o tehnică de control respirator şi deimaginaţie dirijată (îi cere să-şi imagineze scene liniştitoare). Apoi clienta însuşeşte tehnica.

Redăm, în cele ce urmează, fragmente din cadrul şedinţei de psihoterapie:T: Alege un loc liniştit, aşază-te într-un fotoliu şi adoptă o atitudine pasivă. Î

loc să te străduieşti să realizezi exerciţiul cât mai bine, lasă-te în voia gândurilorînchide ochii şi relaxează progresiv fiecare grupă musculară începând de la cap

spre picioare. Expiră şi relaxează-te. După o săptămână clienta a relatat că i-a fost foarte greu să se relaxeze.

R: Ei bine, nu am realizat exerciţiul cum trebuie. Am lucrat în fiecare zi şi nua fost chiar atât de rău cât am crezut, deşi mi-a fost greu să găsesc un loc liniştit Am fost chemată de mai multe ori la telefon, copiii m-au rugat să le spăl ceva.-

aşa mai departe. Chiar şi atunci când nu am fost deranjată, mi-au zburat gândurileîn toate părţile şi mi-a fost greu să simt relaxarea în diverse zone ale corpului.T: Aş dori să nu fi prea exigentă cu tine însăţi. Relaxarea este o deprindere şi

ca orice deprindere este necesar un anumit timp pentru a o învăţa. Trebuie însă să-ţii l 20 d i t t t î t l li i tit




Clienta i-a spus terapeutului cât de greu îi este să-şi acorde acest timp pentru ea. Terapeutul a subliniat faptul că acesta este şi un prilej foarte înveţe să le ceară celorlalţi să-i respecte dorinţele.

Al doilea obiectiv al terapiei a constat în formarea unor deprindecomportament asertiv. (Clienta trebuie să înveţe să spună „nu".) Rodica a faptul ca ea a fost obişnuită să dăruiască totul, fiindu-i greu să ceară ceva sine. Ea nu poate să refuze şi din acest motiv se lasă antrenată în acţiuni pe cdoreşte să le realizeze. Clienta s-a referit la tatăl ei şi la modul în care considacesta a contribuit la conduita ei lipsită de asertivitate. Terapeutul i-a ceruamintească o scenă mai recentă când i-a fost greu să spună nu şi să o descdetaliu.

R:Săptămâna trecută fiul meu Alin s-a întors târziu acasă şi mi-a cerut să-i b

calculator lucrarea de semestru. Nu aveam chef să o fac pentru că am avut o zi grmă simţeam obosită şi pentru că era aproape miezul nopţii. L-am refuzat, el s-a ena început să bombănească şi, în cele din urmă, am cedat. Ce pot să fac?

T: Ai fi putut proceda în multe feluri. Poţi să găseşti câteva variante?După ce clienta a identificat câteva variante de răspuns, terapeutul i-a p

jocul de rol. La început, acesta a jucat rolul fiului, clienta încercând să adopmodalităţi de reacţie decât să-i tipărească lucrarea.

Deoarece ea nu a părut prea convingătoare, i s-a sugerat să joace ea rolAlin, terapeutul demonstrând o manieră mai asertivă de a refuza.

În continuare terapeutul şi clienta au aplicat deprinderile de antrenaasertiv în situaţii reale de viaţă. Au fost exersate şi deprinderile de comuverbale şi nonverbale: tonul vocii, accentele, termenii utilizaţi, mimi pantomimica etc, în aşa fel încât clienta să poată refuza în mod convingător nu doreşte să facă, fără a trăi sentimente de culpabilitate.

Partea a doua a terapiei este dedicată identificării şi modificării gândurconvingerilor iraţionale generatoare de simptome psihopatologicecomportamente dezadaptative.

Interviul clinic a evidenţiat şi faptul că Rodica şi-a interiorizat şi a accepmod necritic anumite norme şi valori care au condus la faptul că sentimentculpabilitate au devenit principala sursă motivaţională care îi diricomportamentul. Una dintre convingerile disfuncţionale de bază este aceea trebuie să realizeze totul perfect. Clienta se autoevaluează negativ din standardelor prea ridicate pe care şi le impune.

Ea se comportă ca şi cum ar avea un fel de şef imaginar care o judecă

spune ce trebuie să facă. Terapeutul o va ajuta să modifice vorbirea interioconţinut negativ care îi blochează acţiunile şi îi creează stări afective negativeClienta se va familiariza cu modelul ABC din cadrul terapiei raţional-em

unde A este evenimentul activator extern care nu generează consecinţele C î




vorbească deschis cu soţul ei şi să-i spună cum ar dori să continue căsnicichiar cu riscul de a-l supăra. Metoda descoperirii dirijate o va ajuta să seslegătura dintre modul ei de a gândi şi felul în care se simte şi acţionează.

În continuare, prin intermediul tehnicii întrebărilor deschise şi al dialosocratic, clienta va fi ghidată să identifice distorsionările cognitive care stau lasupoziţiilor şi convingerilor sale şi să le înlocuiască cu unele alternative,realiste. Elementele învăţate în timpul şedinţelor de psihoterapie vor fi exerscadrul unor sarcini pentru acasă şi aplicate la situaţii reale.

Pentru a o ajuta pe clientă să-şi însuşească un sistem de convingeri cu camai constructiv terapeutul i-a cerut să identifice vocea interioară care o democriticând-o permanent şi să modifice conţinutul acesteia astfel încât să cupautoîncurajări şi afirmaţii cu conţinut mobilizator.

Terapeutul i-a recomandat şi exerciţii care să o ajute să se debarasezsentimentele de jenă şi de teamă de ridicol care o împiedicau să realizeze mlucruri. Astfel, pentru a-şi învinge teama de a lua cuvântul în clasă, terapeutcerut să se relaxeze şi apoi să-şi imagineze că cel mai rău lucru de care se tem produce.

Odată identificate expectaţiile sale cu caracter catastrofic, terapeutul a ajusă demonteze fiecare astfel de expectaţii, demonstrându-i faptul că şi dacă aeşec, va fi capabilă să-l suporte.

Clienta nutrea şi puternice sentimente de culpabilitate legate de faptul căei avea probleme la şcoală, ea spunându-şi că ar fi trebuit să fie o mamă mai (Jeny a rămas corijentă la matematică şi avea absenţe nemotivate).

Prezentăm, în cele ce urmează, câteva fragmente din cadrul dialogterapeutic.

R: Nu vreau ca fiica mea să sufere aşa cum am suferit eu. Ştiu că de cele mmulte ori am fost aspră şi critică faţă de ea aşa cum a procedat şi mama mea mine.

T: Ce îţi spui în gând atunci când te gândeşti la asta?

R: Mă simt vinovată la faptul că nu am ajutat-o suficient la lecţii pe Jeny. spun că nu am fost o mamă bună. l-am redus şansele de a-şi face un rost în viaţă, ldistrus viaţa!

T: Nu ţi se pare că modul tău absolutist de a gândi este lipsit de logică? Cacrezi că este rolul lui Jeny în crearea propriilor sale probleme?

R: Da, aveţi dreptate, dar am făcut atât de multe greşeli pe care mă străduiesc săîndrept.

T: Sunt de acord că este posibil să fi făcut multe greşeli în educaţia ei, dasta nu înseamnă că i-ai distrus viaţa. Nu-ţi dai seama că dacă faci atât de mulucruri pentru ea şi îţi asumi întreaga responsabilitate în locul ei, fiicei tale numai rămâne nimic de făcut?

R: încerc să gândesc diferit, dar revin mereu la vechile mele gânduri. Ce trebui să-mi spun în gând?




T: Dar atunci când face un lucru bun, cine merită laudele? R: Nu eu, desigur. Oricum sunt atât de preocupată de greşelile ei încât nici

mai văd dacă face un lucru bun.

T: Constat că eşti totdeauna gata să te blamezi pentru greşelile ei şi săignori realizătile sau succesele. R: Mă preocupă ceea ce nu merge şi nu pot scăpa de gândul că nu am fost

mamă bună, că ar fi trebuit să am o influenţă pozitivă asupra ei.T: Cred că a sosit momentul să fii ceva mai îngăduitoare cu tine însăţi. Ce

fi dacă ţi-ai spune în gând: „Chiar dacă am făcut unele greşeli în trecut şi poatevoi mai face în continuare, aceasta nu înseamnă că i-am distrus viaţa fiicei m

Nu înseamnă nici că am fost acelaşi tip de mamă cum a fost mama mea pemine. Voi fi mai înţelegătoare cu mine, pentru că astfel îmi voi crea sing

probleme. " R: Sună destul de bine... Numai de aş fi în stare să-mi spun aceste lucruri,

cred în ele şi să le simt cu adevărat.T: Dacă vei continua să exersezi tehnica de combatere a gândurilor

convingerilor negative şi de înlocuire a lor cu unele mai realiste, vei fi capabilăcrezi în aceste afirmaţii şi evident, te vei simţi mai bine. "

Aplicaţiile terapiei cognitiv-comportamentale în abordarea psihoterapeutică a familiilor

Abordarea cognitiv-comportamentală porneşte de la premisa că cogniemoţiile şi comportamentele membrilor familiei se influenţează reciproc în cinteracţiunilor familiale. Astfel, o convingere exprimată poate conduce la apunor stări emoţionale şi a unor comportamente, acestea din urmă influenţând mde a gândi al subiecţilor în cadrul unui proces de interacţiune reciprocă, proccontribuie la menţinerea unor modele de comportament disfuncţional în c

familiei.Terapia cognitivă pune un accent deosebit pe schemele cognitive sauconvingerile disfuncţionale de bază (De Rubeis şi Beck, 1988), punctul „chedemersului terapeutic fiind reprezentat de modificarea acestor convindisfuncţionale de bază (scheme cognitive), proces ce are drept rezultat schimcomportamentelor dezadaptative.

În psihoterapia de familie a fost introdus conceptul de schemă fami(Dattilio, 1993, 1998) care reprezintă un sistem de convingeri referitoarfuncţionarea familiei şi care s-a format în urma interacţiunilor repetate dmembrii sistemului familial. Acelaşi autor subliniază că un individ opereazdouă astfel de scheme familiale, schema familiei de origine şi schema referitofuncţionarea familiei în general. Experienţele şi convingerile provenite din fade origine stau la baza formării schemei familiale în general precum şi la apli




Obiectivul demersului terapeutic îl reprezintă identificarea şi restructuacestor scheme familiale în vederea formării unor modalităţi de interacţiunesănătoase şi mai eficiente.

Tehnicile cognitiv-comportamentale se pot îmbina în mod eficient şi custrategii utilizate în cadrul psihoterapiei de familie, cum ar fi, de pildă, cele structuralist.

Orientarea structurală în psihoterapia de familie a luat naştere în 1960, Minuchin a început să lucreze cu băieţi delincvenţi provenind din fadefavorizate din New York, studiile sale fiind finalizate în lucrarea „Familiterapia de familie" (Minuchin, 1974).

Autorul acordă o atenţie deosebită interacţiunilor dintre membrii familieiexplică structura acesteia, important fiind cum, când şi cu cine relaţion

membrii familiei. Conform acestei orientări, majoritatea simptomelor reprerezultatul unor deficienţe de natură structurală apărute în cadrul organizfamiliale (Guerin şi Chabot, 1992). Schimbarea terapeutică constă în a ajuta fsă-şi modifice modelele stereotipe de interacţionare şi să-şi redefineintervenţiile (Colapinto, 2000).

Ideea centrală este că simptomele individuale sunt mai uşor de explica perspectiva modelelor interacţionale ale membrilor familiei, schimbările structrebuind să fie realizate înainte ca simptomele unui anumit subiect să fie reduseliminate.

Conceptele „cheie" ale psihoterapiei structurale de familie sunurmătoarele (Corey, 2001, p. 416):1. Structura fami lieiÎn concepţia lui Minuchin (1974), structura familiei reprezintă un set inv

de cerinţe şi reguli care organizează modul în care membrii familiei se raporunii la alţii.

Această structură care dirijează tranzacţiile din cadrul familiei poaexplicată în urma observării membrilor familiei în interacţiune în timpul şedin

de psihoterapie.Este important să se acorde atenţie secvenţei: cine, cui şi cum se adreseacare este rezultatul interacţiunii, în felul acesta terapeutul putând detinteracţiunile cu caracter disfuncţional.

Secvenţele repetitive care se manifestă în timpul şedinţelor de teraevidenţiază modelele structurale după care se conduce familia. De pildă, dacfiecare dată soţia se plânge de faptul că soţul dă din cap şi nu spune nimic, schde funcţionare este „evitarea conflictului".

În cazul în care exprimarea deschisă a ostilităţii tatălui produce un ataastm bronşic la copil, secvenţa este una de tip complementar (schimb reciprocomportamente opuse) şi evidenţiază o problemă în ceea ce priveşte raportuforţe în cadrul structurii de putere dintre părinţi şi copii.

În familiile violente, terapeutul va identifica, de regulă, o secvenţă sime




conflictului, ca în exemplul de mai jos (Corey, 2001, p. 417): Soţul: Unde te duci? Soţia: În oraş. Soţul: Ţi-am dat eu voie să pleci?

Soţia: Nu îmi comanzi tu ce trebuie să fac! Soţul (strigând):Ba îţi comand, fir-ar să fie! Soţia (strigând):Îmi comanzi pe naiba!

Subsistemele familialeFamilia este considerată un sistem compus din mai multe subsisteme: ma

(soţ-soţie), parental (mamă-tată), fratern (copii) şi extins (bunici, rude şi chiar persoane cum ar fi învăţătorul sau preotul).

Membrii familiei interacţionează pentru a duce la îndeplinire sarcini care

absolut necesare pentru buna funcţionare a unui anumit subsistem, precum sistemului familial în ansamblu.Fiecare membru al familiei joacă roluri diferite în cadrul unor subgrup

Astfel, George este tată în sistemul parental, soţ în cadrul celui marital şi al trmembru al unei frăţii din cadrul familiei sale de origine. Subsistemele famisunt determinate de o serie de factori cum ar fi vârsta, sexul, interesele comunatribuţiile de rol. Ele sunt de asemenea definite de sisteme de reguli şi interrelaţ

Terapia structurată de familie postulează faptul că subsistemele îndeplindiferite sarcini şi funcţii.

Atunci când membrii unui subsistem pătrund în cadrul altui subsistem căruiaîi aparţin, apar, de regulă, situaţii problematice. De pildă, viaţa sexuală aparsubsistemului marital. Atunci când copiilor le este permis să devină martoricerceteze sau să investigheze viaţa sexuală a părinţilor, aceştia pătrund în mnejustificat în cadrul subsistemului marital. Este lesne de înţeles faptul că părtrebuie să le permită copiilor să-şi formeze propriul sistem de relaţii interpersonal

Limitele (barierele)Reprezintă barierele emoţionale care protejează şi menţin integrita

indivizilor, subsistemelor şi familiilor în ansamblu. Limitele reglează nivcontactelor pe care un anumit individ le are cu ceilalţi şi se situează pe o lcontinuă de la limite foarte stricte până Ia unele cu caracter difuz.

Limitele rigide conduc la apariţia unor bariere de nedepăşit între subsistemfamiliale, precum şi între acestea şi lumea externă. Astfel, datorită barierelor dgeneraţii, părinţii şi copiii pot să nu se înţeleagă unii cu alţii. Aceste limite riconduc la izolarea şi lipsa de comunicare dintre indivizi şi subsisteme, interreladeteriorându-se, cum se întâmplă în cazul în care un adolescent a lipsit mult d

Şcoală, iar părinţii, contactaţi de dirigintă, nici nu au remarcat acest lucru.La celălalt pol se situează barierele difuze care permit o imixtiunejustificată a membrilor familiilor unii în viaţa celorlalţi, cum se întâmplă




Între cele două extreme se situează barierele adecvate care îi permit individ să-şi găsească propria identitate păstrând şi sentimentul de apartenensistemul familial. Familiile sănătoase au capacitatea de a face faţă stresului cotidiene, menţinând unitatea sistemului, fiind, în acelaşi timp, suficienflexibile pentru a accepta restructurări şi pentru a veni în întâmpinarea nevoidorinţelor membrilor familiei. Obiectivele terapiei de familie structurate (Corey, 2001):

• reducerea simptomelor şi disfuncţiilor individuale;• realizarea unor modificări structurale la nivelul sistemului familial, me

să modifice regulile de funcţionare ale familiei şi să construiască bariere dadecvat.

Colapinto (2000) consideră că prin eliberarea membrilor familiei de tirrolurilor şi funcţiilor cu caracter stereotip, sistemul familial îşi va mobresursele şi va contribui la optimizarea capacităţii indivizilor de a face stresului.

Mai precis, obiectivul demersului terapeutic constă în construirea ustructuri ierarhice eficiente în cadrul familiei, astfel încât părinţii să aibă grijcopii şi să le acorde libertate şi independenţă pe măsură ce aceştia se maturizea

Sarcina terapeutului constă în a determina familia ca un tot unitar săangajeze activ în demersul de restructurare a modului său de funcţionare.

Se stabilesc limite clare, interacţiunile dintre membrii familiei trebuiedevină mai flexibile, iar structura disfuncţională se modifică.

Demersul terapeutic oscilează între acordarea de sprijin şi adresarea provocări, între adoptarea strategiilor la nevoile familiei şi negocieri realizamembrii acesteia.

Aşa cum am mai subliniat, terapeutul va juca un rol activ în cadrul terapie

familie, ceea ce îi va permite să intervină în modificarea structurii acesteia şdoar în soluţionarea problemelor de moment. În cadrul alianţei terapeutice tresă se ţină seama de particularităţile şi nevoile membrilor familiei, lucrându-sfiecare şi în avantajul fiecăruia dintre aceştia.

Strategiile terapeutice au un caracter activ, directiv, sunt riguros planificatau un caracter eclectic.

Cele mai frecvent utilizate sunt următoarele (Corey, 2001, p. 421):• Elaborarea diagramei familiei Presupune identificarea barierelor sau limitelor, rigide, difuze sau c

precizate, a stilurilor de interacţiune (tranzacţionare) care pot fi de tip imixtiunedezangajare.

Pe parcursul terapiei pot fi elaborate mai multe astfel de diagrame care voutilizate în cadrul procesării terapeutice




conflictuale între şedinţele de psihoterapie. Acest lucru îi permite să observe mode interacţiune între membrii familiei şi să tragă concluzii referitoare la structura fam

De asemenea, terapeutul va bloca funcţionarea anumitor modele interacţiuni, va evalua capacitatea familiei de a se supune unor reguli diferite va încuraja pe membrii acesteia să experimenteze reguli mai eficiente.

Schimbarea terapiei va avea loc mai curând în urma acestor acţiuni concrdecât a discutării problemelor familiei (Colapinto, 2000).

• ReetichetareaSe referă la realizarea unei interpretări diferite a problemelor familiei, care

fi examinate într-o lumină nouă şi din perspective diferite.În felul acesta devine posibilă înţelegerea structurii familiale, care a condu

apariţia problemei unui anumit individ, care nu mai poartă întreaga răspund pentru situaţia creată.




credinţe şi convingeri referitoare la A (unde rB reprezintă credinţele raţionalecredinţele iraţionale) iar C, consecinţele în plan emoţional, cogniticomportamental.

Deşi în cadrul acestui sistem terapeutic accentul cade pe factorii cogncomponentele emoţională, cognitivă şi comportamentală sunt priviteinterdependenţă şi interacţiune. Ellis (1979) consideră că oamenii se perturbăînşişi mai mult decât îi perturbă împrejurările exterioare datorită unei puttendinţe de a gândi iraţional, transformându-şi dorinţele şi preferinţele în cabsolutiste pe care le impun propriei persoane, celorlalţi şi mediului înconjură

Autorul aduce următoarele argumente în favoarea bazelor biologiceiraţionalităţii umane (Ellis, 1976a, 1979a) (apud Dryden şi Ellis, 2003, p. 300

1. În mod virtual toţi oamenii, chiar şi cei mai competenţi şi mai inteli

dau dovadă de iraţionalitate în evaluările pe care le fac.2. Virtual, toate tendinţele iraţionale (necesităţile absolute de tipul „trneapărat") care se găsesc în cultura anglo-saxonă se regăsesc practic în grupurile sociale şi culturale studiate de istorici şi antropologi.

3. Multe dintre comportamentele iraţionale puse în acţiune de oameni, cufi tendinţele de amânare sau lipsa autodisciplinei, vin în contradicţie cuînvăţate de la părinţi, şcoală sau mass-media.

4. Oamenii (chiar şi cei mai inteligenţi şi mai competenţi) adoptă alte coniraţionale după ce au renunţat la unele.

5. Persoanele care se opun cu tărie acestor comportamente iraţionale leadesea pradă. Astfel, ateii şi agnosticii susţin sisteme filosofice absolutiste, înce persoanele religioase comit acte imorale.

6. Conştientizarea gândurilor şi comportamentelor iraţionale nu contrdecât parţial la modificarea acestora.

7. Oamenii revin adesea la deprinderi şi modele iraţionale de comportamchiar şi atunci când s-au străduit foarte mult să le depăşească.

8. Comportamentele autoselective şi de autosabotare se achiziţionează ma pede (astfel, cineva mănâncă mai curând în exces, decât să urmeze un raţional).

9. Psihoterapeuţii, care ar trebui să reprezinte modelele de raţionalitacţionează de cele mai multe ori iraţional în viata lor personală şi profesională

10. Oamenii se autoamăgesc considerând că anumite experienţe nega(divorţ, stres, catastrofe) nu li se vor întâmpla lor.

Analizând aceste argumente, s-ar părea că Ellis are o concepţie pesimist privire la natura umană, ceea ce nu este adevărat, pentru că autorul consideoamenii nu sunt robii tendinţelor iraţionale, ci le pot depăşi, măcar parţial, pe

unor eforturi susţinute de modificare a stilului de gândire prin intermestrategiilor terapiei comportamentale raţional-emotive.Originea tulburărilor psihopatologice, conform terapiei comportamen

raţional-emotive, constă în tendinţa oamenilor de a formula cerinţe absolutiste




Aceste convingeri au un caracter iraţional şi dogmatic, sunt rigneconforme cu realitatea, lipsite de logică şi îi împiedică pe oameni să-şi aobiectivele personale.

Aceste imperative categorice nu conduc în mod automat la tulbu psihopatologice deoarece un individ care crede că trebuie să reuşească neapătot ce întreprinde poate chiar să aibă succes până la un anumit punct. Cu acestea, persoana rămâne vulnerabilă pentru că există posibilitatea să eşueviitor.

Situându-se pe o poziţie antiabsolutistă, Ellis consideră că o filosofie de viatip absolutist poate conduce în mod frecvent la astfel de tulburări, descriind-o un fel de „masturbare intelectuală". Particularităţile acestui stil de gândire(Dryden şi Ellis, 2003):

1. Tendinţa spre „catastrofizare".Aceasta presupune exagerarea unor evenimente negative, subiectul util

termeni ca „îngrozitor", „teribil", „oribil" etc.2. Rezistenţa scăzută la frustraţieconform căreia individul nu poate fi feric

niciodată dacă un eveniment indezirabil se petrece sau dacă acesta se ameninţat de producerea lui.

3. Tendinţa spre deprecierecare îi determină pe oameni să se considere pe înşişi sau pe ceilalţi în totalitate răi sau lipsiţi de valoare dacă au făcut ceva

trebuia făcut sau, dimpotrivă, dacă nu au făcut ceea ce trebuia făcut.Tendinţa de depreciere se aplică şi unor situaţii, sau existenţei în general. este de acord cu faptul că persoanele perturbate comit o serie de erori de logicare psihoterapeuţii cognitivişti le denumesc distorsionări cognitive.

Deşi terapeuţii specializaţi în psihoterapie comportamentală raţional-emidentifică aceste distorsionări cognitive, accentul este pus pe imperatcategorice („trebuie neapărat") care reprezintă baza filosofică a convingiraţionale care generează tulburări psihopatologice.

Dacă filosofia imperativelor categorice stă la baza tulburărilor emoţional pune problema care este filosofia caracteristică persoanelor sănătoase mintal.

Specialiştii în psihoterapie comportamentală raţional emotivă consideraceasta are la bază caracterul relativ al dorinţelor umane. Oamenii au o serdorinţe, tendinţe, preferinţe şi aspiraţii pe care, dacă nu le transformă în cabsolutiste, nu vor fi perturbaţi psihic. Aceştia vor trăi stări afective negativcaracter adecvat (tristeţe, în loc de disperare, îngrijorare în loc de panică etadaptativ, emoţii care vor juca un rol motivator ajutându-i să depăşeobstacolele care le stau în cale.

Individul nu va mai avea tentativa de a catastrofiza evenimentele, iar în cazuîn care dorinţele sale nu vor fi satisfăcute, va aprecia situaţia ca fiind dezagreadar nu dezastroasă.

Aşa cum am mai subliniat, terapia comportamentală raţional-emotivă a




Pentru a se obţine modificări durabile în sfera personalităţii este necesarrestructurare la nivelul filosofiei de viaţă în sensul renunţării la cerinţele absolu(„trebuie neapărat") şi înlocuirea lor cu unele mai realiste, clientul trebuindîntreprindă următoarele acţiuni (Dryden şi Ellis, 2003, p. 311):

- să conştientizeze faptul că el însuşi îşi creează într-o măsură foarte mtulburările psihopatologice, împrejurările externe reprezentând doar condiţii şcauze ale acestor tulburări;

- să conştientizeze faptul că are capacitatea de a modifica în mod substanaceste perturbări;

- să înţeleagă faptul că tulburările emoţionale şi comportamentale au la bcredinţe iraţionale, absolutiste, dogmatice;

- să identifice credinţele iraţionale proprii şi să realizeze diferenţa dinacestea şi alternativele lor mai raţionale;

- să combată aceste credinţe iraţionale prin metoda contraargumentării logi- să interiorizeze noile convingeri mai realiste utilizând strategii cognitemoţionale şi comportamentale;

- să continue procesul de combatere a credinţelor iraţionale pe parcurîntregii existenţe.

Atunci când oamenii reuşesc să producă modificări la nivelul filosofieiviată (B din cadrul modelului ABC), aceştia vor reuşi de cele mai multe oricorecteze în mod spontan, distorsionările cognitive (suprageneralizarea, falatribuiri etc.) (Wessler şi Wessler, 1980).

Deşi terapeuţii specializaţi în terapie comportamentală raţional-emotivă sde părere că este mai util să se obţină la client o modificare profundă a filosofieviaţă, aceştia nu insistă în mod dogmatic ca pacienţii lor să facă neapărat astfelschimbări. În cazul în care aceştia nu au capacitatea de a le realiza, terapeuţii îi ajuta să facă modificări la nivelul A din cadrul modelului ABC (să evite situstresantă sau să-şi modifice comportamentul).

Astfel, de exemplu, o persoană stresată de şef, poate schimba serviciul s poate practica exerciţii de relaxare pentru a face faţă mai bine stresului.

Psihoterapia comportamentală raţional-emotivă individuală. Relaţia dintreclient şi terapeut

Multe sisteme terapeutice consideră că relaţia psihoterapeutică reprezintă element major al schimbării.

Specialiştii în terapie comportamentală raţional-emotivă sunt de părere relaţia terapeutică reprezintă un element important, fără a fi o componentă procesului terapeutic.

Ellis (1979) afirma că o terapie eficientă trebuie realizată într-o manieafectiv-directivă, deşi uneori se pot obţine succese şi adoptând un stil terapeuceva mai pasiv. Pentru a-1 învăţa pe client să gândească mai raţional şi apoi săaplice cele învăţate în mod individual, terapeutul se va comporta ca un educator şiva contribui la crearea unui climat favorabil învăţării.




De asemenea, terapeutul îl va accepta pe client necondiţionat ca persoană făaprecia la nivel global. Acesta îi va arăta clientului că îl înţelege, indiferent ciraţional şi autodestructiv se comportă în timpul terapiei sau în afara acesteiafără a-l lăsa să înţeleagă că este de acord cu el.

Terapeutul specializat în terapie comportamentală raţional-emotivă nu trsă adopte o atitudine prea apropiată şi caldă, pentru a nu încuraja nevoiaprobare şi dragoste, atitudine despre care clientul crede în mod iraţional căabsolut necesară pentru ca el să fie fericit.

Clienţii care au lucrat cu terapeuţi apropiaţi şi calzi se simt bine, oameliorări mai rapide pentru că se simt valorizaţi de terapeut, dar, în acelaşi rămân dependenţi de evaluări externe fără a-şi modifica filosofia de viaţă caaflă la baza autoacceptării.

Marea majoritate a terapeuţilor specializaţi în REBT interacţioneazăclienţii într-o manieră deschisă şi nu ezită să ofere clienţilor informaţii despdacă aceştia îi solicită, excepţie făcând situaţiile în care clienţii ar putea uaceste informaţii împotriva lor. Adesea aceştia nu se sfiesc să facă dezvclienţilor, mai ales dacă au trecut prin experienţe similare cărora le-au făcut faajutorul metodelor terapiei comportamentale raţional-emotive. în felul acterapeutul va putea servi drept model clientului insufiându-i speranţa că problemoţionale şi comportamentale pot fi depăşite.

În acelaşi timp, terapeuţii specializaţi în terapie comportamentală raţio

emotivă sunt de acord cu experienţialişti în ceea ce priveşte rolul empatiei în cdemersului terapeutic.Aceştia vor oferi clienţilor empatie nu numai la nivel emoţional (arătân

că ştiu ceea ce simt aceştia), ci şi intelectualul (arătându-le că înţeleg filosofviaţă care se află în spatele stărilor lor emoţionale).

Modalitatea de interacţiune are un caracter informai, terapeutul utilizadesea umorul, datorită opiniei conform căreia tulburările emoţionale sunt cade faptului că subiectul ia viaţa prea în serios. Clientul trebuie învăţat să se a pe seama gândirii sale disfuncţionale şi a comportamentelor dezadaptative

însă a fi ironizat ca persoană.Terapeutul REBT va utiliza umorul şi ironia şi împotriva propriilor convi

iraţionale, arătându-i astfel clientului că nu se ia prea tare în serios. (Ellis, 198Deşi terapeutul tinde să prefere stilul informai plin de umor activ şi dire

acesta trebuie să se comporte flexibil, răspunzând la întrebarea: „Ce stil terapeste mai potrivit pentru un anumit client?" (Eschenroeder, 1979, p. 5).

Procesarea terapeutică

Ellis şi alţi specialişti în REBT sunt de părere că, deşi metodele tradiţionaleevaluare pot fi uneori utile, cea mai eficientă formă de evaluare constă în a reacâteva şedinţe de psihoterapie cu clientul. Avantajele acestui tip de evalua

următoarele:Cli ţii î ă l bl l l i di t bţi â d b




2. Se poate alege mai uşor strategia terapeutică potrivită fiecărui client intermediul experimentării directe.

3. Aplicarea unei baterii clasice de teste poate avea un caracter iatrogen peunii clienţi (le poate induce simptome), aceştia începând să-şi imagineze tot

de lucruri îngrozitoare despre ei înşişi.4. Testele proiective pot conduce la o evaluare eronată a problemîndepărtându-l pe terapeut de esenţa acesteia.

5. Unii clienţi consideră explicaţiile furnizate în urma unei psihodiagncomplexe ca pe nişte adevăruri absolute, crezând că aceste explicaţii chiar îi să se vindece.

Evaluarea realizată prin intermediul demersului terapeutic este focalizatăideea că subiectul trebuie să se schimbe şi nu pe diagnostice sofisticate şi aelaborate.

În momentul în care solicită sprijin din partea terapeutului, cunoştinţele cliencu privire la specificul terapiilor cognitiv-comportamentale în general şi al REBmod special sunt foarte diferite.

Din acest motiv este inutil pentru terapeut să analizeze expectaţiile clientfaţă de psihoterapie. Clienţii care au expectaţii realiste, vor avea nevoie de puţine detalii referitoare la mecanismele şi strategiile terapeutice.

În cadrul interviului iniţial, terapeutul îi va preciza clientului că teracomportamentală raţional-emotivă reprezintă un demers activ, directiv şi struct

orientat asupra discutării problemelor prezente şi viitoare şi care presupuneacesta din urmă să joace un rol activ în cadrul procesului de schimbare (Dry1999).

Terapeutul va acorda relativ puţin timp culegerii unor informaţii din istovieţii pacientului, cerându-i în schimb să-şi descrie problemele, după care trec prezentarea modelului ABC pornind de la acestea. în cazul în care clientul deevenimentul activator A, terapeutul îi va cere să descrie componenta (consecinţele în plan emoţional şi comportamental).

Dacă clientul îşi începe relatarea cu componenta C (reacţii emoţionalecomportamente), terapeutul va solicita o descriere succintă a componentei A.

Atunci când componenta A este evaluată, unii terapeuţi vor investiinferenţele pe care le realizează clientul în vederea identificării componenteiAcest demers poartă denumirea de lanţ inferenţial (Moore, 1983) şi se preziastfel:

Terapeutul: Care a fost trăirea ta afectivă cea mai puternică în acea situaţie ? Marina: Cred că am fost furioasă.Terapeutul:Furioasă în legătură cu ce anume? (terapeutul a obţinut date

referitoare la C şi acum investighează componenta A) Marina: Am fost furioasă pentru că Dan nu m-a sunat să mă felicite de ziuamea (informaţii referitoare la A).

Terapeutul:Şi ce anume te-a făcut să te înfurii? (terapeutul verifică daca Ai tă l t l l i i t t î d l l ţ l i i f ţi l)




Terapeutul: Şi dacă nu şi-a respectat promisiunea (verifică însemnătateevenimentului A 3).

Marina: Cred că lui nici nu-i pasă de mine (A3).Terapeutul: Să presupunem că aşa stau lucrurile. De ce te-ar deranja atât de

mult aceasta? (verifică relevanta evenimentului A3) Marina: S-ar putea ca el să mă părăsească (A4).Terapeutul: Şi dacă ar face-o? (verifică relevanţa evenimentului A4)

Marina: Voi rămâne singură (A 5).Terapeutul: Şi dacă vei rămâne singură? (verifică A5).

Marina: Nu aş putea suporta acest lucru (credinţa iraţională iB).Terapeutul: Să analizăm puţin cele discutate până acum. Ce ar fi ma

neplăcut pentru tine: faptul că nu ţi-a telefonat de ziua ta, faptul că nu s-a ţinut cuvânt, faptul că nu-i pasă de tine, că te va părăsi sau că vei rămâne singură?

Marina: Că voi rămâne pentru totdeauna singură.Din exemplu de mai sus rezultă faptul că nu numai inferenţele sunt conect

între ele, ci şi stările emoţionale. Astfel reacţia de furie a clientului este strânslegată de teama de singurătate.

Un terapeut experimentat va reuşi să identifice ceea ce ascunde în spa problemei prezentate de client.

Deşi consecinţele (C) sunt, de regulă, evaluate prin intermediul relatărverbale ale clienţilor, unii dintre aceştia pot avea dificultăţi în descrie

problemelor lor emoţionale şi comportamentale.În aceste cazuri, terapeutul va utiliza strategii emoţionale (jocul de rol, tehscaunului gol din terapia gestaltistă), imaginative sau de monitorizare a trăirilcomportamentelor (Dryden, 1999).

În cazul în care interviul de evaluare a evidenţiat stări active dezadaptativcomportamente disfuncţionale, terapeutul va proceda la evidenţierea convingeiraţionale (iB). Un pas important îl reprezintă sesizarea de către client a legădintre aceste credinţe iraţionale şi consecinţele în plan emoţional comportamental.

Unii terapeuţi aleg să prezinte sub forma unui dialog rolul imperativcategorice în generarea tulburărilor emoţionale, realizând distincţia dintre acest preferinţele unei persoane.

Prezentăm mai jos un fragment din cadrul dialogului terapeutic punctatEllis cu un client (Dryden şi Ellis, 2003, p. 322, 323).

Ellis: Imaginează-ţi că ai prefera să ai în buzunar 1100 de dolari şi descopercă nu ai decât 1000. Nu este esenţial, dar este de dorit să ai 1100. Cum te-ai simţi?

Clientul:Frustrat. Ellis: Poate te-ai simţi îngrijorat sau întristat dar nu te-ai sinucide pentru

asta, nu-i aşa?Clientul:Evident.

Ellis:Ei bine, imaginează-ţi acum că trebuie neapărat cu orice preţ să aid î b i i 1100 d d l i T b i ă ă i i




necesitate. Trebuie cu orice preţ, cu orice preţ să-i ai şi nu ai decât 1000 de dolCum te-ai simţi?

Clientul: Foarte îngrijorat. Ellis: Sau deprimat. Aminteşte-ti acum că este vorba de aceeaşi sumă, dar

convingeri diferite. Acum nutreşti aceeaşi convingere că este obligatoriu, trebuie neapărat, cu orice preţ să ai 1100 de dolari în permanentă şi constaţi că1200. Cum te-ai simţi?

Clientul: Mulţumit, liniştit. Ellis: Nutrind aceeaşi convingere că trebuie neapărat să ai minimum 1100

dolari asupra ta tot timpul, s-ar putea întâmpla ceva care te-ar face să rede foarte speriat. Ce crezi că s-ar putea întâmpla?

Clientul: Să pierd 200 de dolari. Ellis: Ai putea pierde, cheltui sau ţi s-ar putea fura 200 de dolari. Mora

acestui exemplu este următoarea: toţi oamenii bogaţi sau săraci, albi sau negbărbaţi sau femei, tineri sau vârstnici, acum şi întotdeauna devin perturbaţi atucând nu obţin ceea ce cred neapărat că trebuie să obţină şi se panichează când obţinut acel lucru, din cauza convingerii „trebuie neapărat, cu orice preţ ..

pentru că, deşi deţin acel lucru, se tem că îl pot pierde.Clientul: Nu am nici o şansă să fiu mulţumit atunci când nu am ceea ce cr

neapărat că trebuie să am şi nici să rămân liniştit atunci când am acel lucru. Ellis: Evident. Tendinţa de „masturbare intelectuală" nu-ţi va produce dec

depresie şi panică.Un aspect important al evaluării din cadrul REBT constă în a-l ajuta pe clierealizeze distincţia între problemele primare (depresie, anxietate, adicţie etc problemele secundare sau metaproblemele (este deprimat pentru că este depanxios pentru că trăieşte o stare de anxietate etc.).

Adesea terapeuţii REBT identifică mai întâi metaproblemele şi abia ulte problemele de bază, deoarece acestea îi atrag atenţia în cadrul interv preliminar.

Astfel, un client nu se poate focaliza uşor asupra anxietăţii sale deoarecculpabilizează pentru că este anxios.

După ce problemele primare şi secundare au fost identificate şi evaluconform modelului ABC, clienţii sesizând legătura dintre acestea şi crediniraţionale, terapeutul va trece la etapa contraargumentării. Obiectivul iniţiaacesteia constă în a-1 ajuta pe client să obţină „insight"-ul (iluminarea) intelecasupra faptului că nu există niciun temei logic pentru susţinerea cerinţelorcaracter absolutist. În cazul în care clienţii au dorinţe realiste, dacă acestea nu vorîndeplinite se vor simţi rău (nu îngrozitor), iar dacă vor fi îndeplinite îşi vor at

obiectivele.„Insight"-ul intelectual presupune conştientizarea faptului că cerinţabsolutiste şi credinţele iraţionale conduc la tulburări emoţionale şi lacomportamente cu caracter disfuncţional, în timp ce credinţele raţionale stau b ă ă ă ii l




Dacă însă oamenii au doar uneori credinţe raţionale, aceştia au obţinu„insight" intelectual care, însă, nu-i ajută în suficientă măsură să se modifice (1963, 1985a, 1985b, 1994b). Din acest motiv demersul terapeutic trebuie con

până la obţinerea unui „insight" de natură emoţională. Acesta pres

convingerea puternică, fermă şi permanentă că cerinţele şi credinţele iraţionaun caracter disfuncţional, în timp ce cerinţele raţionale sunt utile (Ellis, 1Atunci când o persoană a realizat „insight"-ul emoţional, ea va gândi, va simţi acţiona conform unor convingeri raţionale.

În timpul procesării terapeutice vor apărea obstacole frecvente în c progresului terapeutic (Dryden şi Ellis, 2003, p. 324). Aceste obstacole ţrelaţia terapeutică dintre client şi terapeut.

Obstacolele ce ţin de relaţia terapeutică se referă la faptul că terapeutuclientul nu se potrivesc sau, dimpotrivă, empatizează prea mult, terapia deveniacest din urmă caz o experienţă agreabilă care ar putea fi întreruptă în cazul înclientul s-ar ameliora.

Obstacolele ce ţin de terapeut se referă - pe de o parte - la insufici pregătire a terapeutului, iar - pe de altă parte - la propriile sale nevoi de aprosucces şi confort în cadrul relaţiei terapeutice. Din acest motiv, este indicaterapeutul să urmeze el însuşi un program de psihoterapie comportameraţional-emotivă.

În ceea ce priveşte clientul, Ellis afirma, referindu-se la persoanele rezisla terapie, că cei care beneficiază cel mai mult de pe urma acesteia ar avea puţină nevoie de ea, adică cei mai puţin perturbaţi.

Pentru aceşti clienţi care manifestă rezistenţă faţă de terapie este necesademers flexibil, creativ, care să deschidă posibilităţi de experimentare a unostrategii terapeutice.

Încheierea terapiei se realizează atunci când clienţii:- conştientizează faptul că trăiesc emoţii negative şi declanşează compo

mente dezadaptative;

- detectează convingerile iraţionale;- realizează distincţia din credinţele iraţionale şi alternativele raţionaleacestora;

- combat aceste credinţe iraţionale prin intermediul unor strategii cogniemoţionale şi comportamentale.

Strategiile psihoterapiei comportamentale raţional-emotive1. Strategii cognitive

- detectarea credinţelor iraţionale;



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOL

următor: „Ce dovadă ai că trebuie neapărat să obţii acel lucru?"; „De unde faptul că dacă doreşti un lucru trebuie să-l obţii?".

Clienţii vor primi ca sarcină pentru acasă să combată în scris crediiraţionale şi dorinţele cu caracter absolutist.

În cazul clienţilor care consideră contraargumentarea un proces prea difirealizează strategia repetării metale a unor afirmaţii care reprezintă dorinconvingeri realiste:

„Aş dori ca soţul meu să revină la mine, dar voi supravieţui dacă nu o faPrintre strategiile cognitive se numără şi lecturarea unor mate

bibliografice sau ascultarea unor casete referitoare la principiile REBT, precaplicarea strategiilor terapiei comportamentale raţional-emotive pentru a ajut prieteni sau cunoscuţi în vederea exersării contraargumentării raţionale.

Sunt utilizate, de asemenea, metode semantice prin intermediul cărora clînvaţă să utilizeze un limbaj mai puţin încărcat afectiv. Astfel, în loc de tercategorici şi absolutişti („este îngrozitor"; „este oribil"; „este teribil" etc.) utiliza unii cu caracter mai ponderat („ este neplăcut; „este dezagreabil" etc.)

În cazul unor deprinderi greşite (fumat, consum de substanţe psihotropese aplică o tehnică asemănătoare analizei beneficiilor şi costurilor, clienţii îndrumaţi să sesizeze avantajele şi dezavantajele menţinerii unui anumit ticomportament.

2. Strategiile imaginativeStrategiile imaginative ocupă, la rândul lor, un loc important în cad

demersului terapeutic comportamental raţional-emotiv.Astfel, tehnica imaginaţiei emotive (Ellis, 1993c; Maultsby şi Ellis, 1974)

utilizată pentru transformarea emoţiilor negative în emoţii cu caracter adaptatitimp ce clientul îşi reprezintă în plan mental evenimentul activator A.

Strategia deplasării imaginare în viitor (Lazarus, 1984) constă în a-i cclientului să-şi imagineze cum va arăta existenţa sa după ce evenimentul

„îngrozitor" s-a produs deja. În felul acesta, clientul va fi ajutat să-şi modicredinţele iraţionale pentru că va constata faptul că viaţa va continua, el depăsituaţia şi continuând să-şi urmărească obiectivele.

Un număr însemnat de terapeuţi dintre care îi menţionăm pe Boutin, T(1983) şi Golden (1983) combină strategiile raţional-emotive cu hipnoza clinic

3. Strategii emoţionalePsihoterapia comportamentală raţional-emotivă a fost criticată adesea în mod ju

pentru neglijarea aspectelor emoţionale ale psihoterapiei. Printre tehnicile emoţiose numără:- ironia şi umorul, care sunt menite să-i ajute pe clienţi să nu se ia prea tare

serios;d ăl i il li d ă i i di l ă îi




- utilizarea unor metafore, parabole, povestiri, aforisme menite să sporeforţa argumentării împotriva credinţelor iraţionale (Wessler şi Wesler, 1980);

- exerciţii de provocare a unor sentimente de jenă pentru a-i învăţa pe clisă se accepte pe sine şi să tolereze un anumit nivel de disconfort (i se

clientului să se îmbrace nepotrivit, să strige într-un loc aglomerat, să coîncălcări minore ale regulilor sociale etc.).În aceeaşi categorie se înscriu şi exerciţiile de asumare a unor riscuri

intensitate redusă cum ar fi, de pildă, solicitarea unui client eu fobie socială cuvântul în public.

Aceste exerciţii au rolul de a-i demonstra clientului faptul că nu se prodnimic dezastruos.

4. Strategii comportamentaleSpecialiştii în REBT au utilizat strategii comportamentale începând din

1955, deoarece au realizat faptul că modificările în plan cognitiv sunt facilitatcele realizate în plan comportamental (Emmelkamp, Kuipers şi Eggeraat, 1978

Strategiile comportamentale mai frecvent utilizate sunt:- desensibilizarea sistematicăîn plan real („in vivo") după principiul

imersiunii (flooding). Spre deosebire de desensibilizarea care are loc confruntarea graduală cu stimuli progresiv tot mai anxiogeni, acest tip desensibilizare solicită o confruntare dură şi directă cu situaţia fobică. Astfelexemplu, unui client cu fobie de ascensor i se va cere să-l utilizeze de 200 de pe zi.

Deoarece unii clienţi refuză să ducă la îndeplinire astfel de sarcini, terapeva recurge la o soluţie de compromis, trasându-le sarcini suficient de dificilecare nu le depăşesc posibilităţile actuale (Dryden, 1985).

- strategia rămânerii în situaţie(Grieger şi Boyd, 1980): clientul este solicitasă stea cât mai mult într-o situaţie dezagreabilă, pentru a se obişnui să toledisconfortul;

- exerciţiul antiamănare„presupune solicitarea clientului" căruia i se cere s

execute sarcinile cât mai repede pentru a lupta împotriva tendinţei de a tergivlucrurile;- acordarea unor recompense şi sancţiuni ;-jocul de rol „ca şi cum"propus de Kelly (1955): clientul este ghidat să s

comporte ca şi cum ar gândi raţional pentru a analiza faptul că schimbarea posibilă;

- antrenarea unor deprinderi de viaţă deficitare.

Strategiile care trebuie evitate în cadrul REBTAceste strategii nu sunt indicate, dar ele nu trebuie evitate în mod absolutist,fiind aplicate în scop pragmatic pentru unii clienţi (Ellis, 1985 b).•Strategiile care îi determină pe clienţi să devină mai dependenţi, datoratecăldurii excesiveşi întăririlor acordate de terapeut şi care generează nevroza de tran



Irina Holdevici, Valentina Neacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOL

• Cultiv area exagerată a gândirii pozitive care accentuează sugestclienţilor.

• Tehnici de lungă durată care s-au dovedit ineficiente (tehnica psihaasociaţiilor libere sau realizarea de descrieri excesiv de ample ale evenactivator A).

• Metode care îl determină pe client să se simtă bine pe termen scurt, pe termen lung, cum ar fi unele strategii experienţiale de exprimare a sen prin joc dramatic sau metode de catharsis, cât şi unele tehnici specificterapiei.

• Tehnic i care îl distrag pe client de la lucrul asupr a convingerilor itehnici de relaxare, Yoga sau alte strategii de distragere cognitivă; aceste pot fi aplicate în combinaţie cu cele de combatere a convingerilor iraţiometoda contraargumentării.

• Me to de care încuraj eaz ă rezistenţa scăzu tă la frustra ţie (desensi

gradată).• Strategii care încu ra jea ză o filosofie neş tiinţ ifică : misti cismul, vi prin intermediul credinţei (Ellis. 1985 b; Ellis şi Yeage, 1989).

• Tehnici care pun accent pe modificarea evenimentului activator Asau fără a ajuta clienţii să-şi modifice credinţele iraţionale (B). Din categorie fac parte unele tehnici ale psihoterapiei strategice.

• Tehnici a căror validitate nu a fost suficient verificată ca în cazul programare neurolingvistică.

Studii de cazAlexandra , o traducătoare în vârstă de 42 de ani, mama unei adole

de 16 ani s-a prezentat la cabinetul de psihoterapie pentru fobia de a maşina. Alexandra a suferit în urmă cu un an un accident auto minor în ca pasager. Teama ei de a şofa s-a instalat imediat şi se manifesta mai ales lângă ea treceau autovehicule mari. În momentul în care se simţea speriată, intra în panică pentru că trăia starea de anxietate. Demersul terapeutic direc ţiona t iniţial asupra metaproblemei, gândurile ei iraţionale îmbrăcând forma

„nu trebuie să fiu speriată, este îngrozitor atunci când simt teamă". Clienta a foajutată să combată acest gând negativşi să-l înlocuiască cu un gând mai raţio „anxietatea este neplăcută, dar nu este periculoasă".

Ulterior a fost abordată anxietatea primară. Metoda lanţului infer(Moore,1983) a eviden ţi at faptul că Alexandra se temea de faptul că va muriînainte de termenu l firesc, cât şi de ceea ce va face fiica ei, Andreea , în cazuldecesului mamei.

Terapeutul a ajutat -o să conşt ient izeze fap tul că nu există nici lege unive

care să po st ul ez e că ea nu va muri înt r-un accident şi că ar trebui să trăiască maimul t decât îi este scris. De aseme ne a, cli ent a a fos t între bat ă care ar fi cel mai răulucru care crede că i s-ar putea întâmpla fiicei ei. Clienta a afirmat că Andre

putea să nu intre la facultate. În continuare, terapeutul i-a explicat că ar fi un lu



Ir ina Holdevici, ValentinaNea cşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

foarte neplăcut, dar că nu ar fi o catastrofă, multe femei fiind fericite şi dacă nu studii superioare.

Clienta a fost încurajată să şofeze chiar dacă simţea teamă, catalogându-experienţa ca fiind neplăcută, dar nu îngrijorătoare, expunându-se conducerii şosele aglomerate pe unde treceau adesea camioane.

Terapeutul a ajutat-o să conştientizeze faptul că gândurile Sale iraţionale B condus-o la supraestimarea probabilităţii unor evenimente: va muri şi fiica ei nu va ila facultate, acestea reprezentând consecinţele cognitive ale unor credinţe iraţionale.

După 10 şedinţe de psihoterapie clienta a reuşit să şofeze normal, deşi msimte încă un oarecare disconfort atunci când este prinsă între camioane de tip TI

Matei , un inginer în vârstă de 47 de ani, a fost trimis, la cabinetul dpsihoterapie după ce şi-a pierdut locul de muncă în urma unor restructurări ş

început să aibă probleme de dinamică sexuală. La interviul clinic, clientul

prezentat idei cu conţinut suicidar.Acesta a afirmat că se simţea lipsit de speranţă în ceea ce priveşte viitorul considera că este „terminat ca bărbat".

Terapeutul l-a ajutat să se accepte ca bărbat chiar dacă a suferit două pierdetemporare: serviciul şi funcţia erectilă.

În timpul celei de-a doua şedinţe de psihoterapie, Matei a afi rmat faptul că simte ruşinat că este depresiv şi că a apelat la ajutorul psihologului.

Acesta a fost dirijat să lupte împotriva gândului iraţional: „trebuie să fiu stare să-mi rezolv singur problemele". De asemenea, el a fost sfătuit să discudespre problema sa cu un prie ten apropia t pentru a-şi depăş i sent imente le de jenAcest demers l-a ajutat pe Matei să-şi modifice priorităţile, considerând c prietenia reprezintă o valoare care poate defini pe cineva ca om.

Tulburarea de dinamică sexuală a fost abordată prin metoda antrenamentulmental în stare de transă hipnotică (clientul a fost dirijat să-şi imagineze un sexual reuşit împreună cu soţia). De asemenea, gândul iraţional „trebuie cu o preţ să obţin o erecţie perfectă" a fost înlocuit cu unul mai raţional: „pot să bucur de dragoste şi intimitate chiar în absenţa unei erecţii perfe cte."

Dispoziţia lui Matei s-a ameliorat simţitor şi acesta a început să se ocupe c plăcere de treburile gospodăreşti pe care nu le mai considera „obligaţii femininÎn acelaşi timp, el a accep tat să ţină câteva seminarii la Inst itutul Poli tehnic dBucureşti şi s-a înscris la un curs de „Aikido".

După 18 şedinţe de psihoterapie, dispoziţia clientului s-a ameliorat simţitor,acestarenunţând total la medicaţi a antidepresivă (de altfel minimală). Deasemenea, performanţele sexuale s-au normal izat.

O

O OCorina , o profesoară de matematică în vârstă de 36 ani, mama unei fetiţe

de 14 ani, Andreea, se afl ă în confli ct cu soţul ei Traian, de pro fesie ingine r.




Clienta prezintă depresie, anxietate generalizată, atacuri de panică (tahicsenzaţie de sufocare, transpiraţii reci), mâncat compulsiv cu creştere pondscăderea randamentului util şi insomnii.

Corina este fiica unică a unui preot ortodox şi a unei învăţătoare. A părinţi au fost hiperautoritari şi au crescut-o în conformitate cu un sistem rinorme şi valori morale. Aceştia au obligat-o să se căsătorească cu primul băcare a fost prietenă deoarece a întreţinut relaţii sexuale cu acesta iar actualnu sunt de acord cu tendinţele spre independenţă ale Corinei.

În acelaşi timp, Corina, care a fost o studentă eminentă, nu este satisfăcuactivitatea ei de profesoară la o şcoală generală. Clienta şi-ar dori să se înscdoctorat şi să urmeze o carieră universitară.

Aşa cum am mai subliniat, psihoterapia cognitivă raţional-emotivă postu

faptul că oamenii nu sunt perturbaţi de împrejurările exterioare sau de standnerealiste pe care le-au impus persoanele semnificative asupra lor în copilărie,cerinţele absolutiste, dogmatice („trebuie neapărat") pe care le-au construit sicu privire la principiile învăţate şi la evenimentele externe.

Corina şi-a însuşit pe de-o parte regulile rigide ale moralei creştine decare crede neapărat că trebuie să le urmeze, dorindu-şi în acelaşi timp cu oriceindependenţa şi împlinirea în plan profesional.

Clienta trăieşte o stare conflictuală între cele două tipuri de impera

categorice cu caracter contradictoriu.Corina are o serie de dorinţe şi obiective de viaţă realiste: să aibă o căsnstabilă şi împlinită, să aibă grijă de soţ şi de copil, să slăbească şi să redeatrăgătoare, să obţină aprobarea soţului şi părinţilor, să fie independentă şi sînscrie la doctorat.

Deşi unele dintre acestea au un caracter contradictoriu, ele nu ar trebui saducă într-un impas psihologic dacă le-ar putea privi ca pe nişte simple dor putând realiza un compromis între acestea.

Astfel, ea s-ar putea devota în continuare familiei, ar menţine relaţii bune cu părinţii, înscriindu-se în acelaşi timp la doctorat.

Problema psihologică apare datorită faptului că aceste dorinţe capătă uncaracter dogmatic şi absolutist.

„Trebuie neapărat ca părinţii mei să aprobe tot ce fac eu"; „pentru că îmiiubesc copilul, trebuie să mă devotez total acestuia "; „ deoarece doresc să-mi daudoctoratul, trebuie neapărat să-mi consacru tot timpul studiului"; „pentru aşdori să arăt mai bine, trebuie neapărat să slăbesc ".

Acest stil perfecţionist o determină să devină depresivă, anxioasă, cu atacu

de panică, tulburări de somn şi mâncând în exces pentru a se linişti.Clienta îşi spune în gând: „nu trebuie să am stări de panică" sau „trebuieneapărat să devin independentă şi realizată profesional".

Terapeutul a îndrumat-o pe clientă să răspundă la următoarele întrebări:




„Cum pot să menţin o relaţie bună cu părinţii fără să merg prea des la bisşi urmând o carieră ştiinţifică?"

„Cum pot să fiu eu însumi fără a afecta viaţa de familie?"Clienta nutreşte o serie de convingeri iraţionale care conduc la depr

anxietate, indecizie, inerţie şi comportamente autodestructive:„Nu trebuie să fac nimic pentru mine pentru a nu-i supăra pe ceilalţi";„Dieta şi exerciţiile fizice sunt mult prea dificile şi nu âr trebui să fie aşa!"„Dacă soţul dezaprobă dorinţa mea de a mă înscrie la doctorat, acest lucr

fi îngrozitor!"„Nu pot suporta ca părinţii mei să mă critice!"„Nu trebuie să am dorinţe de tip egoist pentru că asta înseamnă că sunt o pers

rea".Alte convingeri iraţionale generează perturbări secundare (intră în pa

pentru că are atacuri de panică; este deprimată pentru că suferă de depresie).„Nu trebuie să am atacuri de panică"„Este îngrozitor să fiu deprimat"„Sunt o persoană lipsită de valoare pentru că nu pot lua o decizie"

Strategiile terapeutice utilizate în acest caz:1. Strategii cognitiveClienta va fi învăţată să realizeze distincţia dintre dorinţele raţionale, legi

şi cele absolutiste.Corina va fi dirijată să combată cu ajutorul argumentelor credinţele iraţio

şi să le înlocuiască cu unele realiste.Dialogul terapeutului va îmbrăca următoarea formă:Corina: Pentru că îmi iubesc fetiţa trebuie să îi dedic tot timpul meu.Terapeutul: Interesantă concluzie. De unde rezultă ea în urma afirmaţiei c

îţi iubeşti copilul?Corina: Nu este corect şi moral să te porţi frumos şi să-ţi ajuţi copiii?Terapeutul: Desigur că este. Ai adus un copil pe lume fără să-l întrebi dacă

dorit acest lucru şi este normal să-i dedici timp şi energie, dar unde scrie trebuie să-i dedici tot timpul?Corina: Legea mea interioară spune aşa şi presupun că şi a altor mame.Terapeutul: Să înţeleg că te conduci doar după legile tale interioare?Corina: Nu întotdeauna.Terapeutul: Şi ceilalţi oameni se conduc după legile lor interioare?Corina: Nu totdeauna.Terapeutul: Atunci dacă este moral şi dezirabil să dedici tot timpul copilulu

este absolut necesar să faci acest lucru?

Corina:Nu.Terapeutul:Să vedem dacă există vreo diferenţă între ceva care este de dorit

şi ceva care este absolut necesar.Corina: Sigur că există o diferenţă foarte mare




Terapeutul: Corect. Indiferent cât de mult îţi iubeşti copilul, trebuie să dedici tot timpul tău, dar cu soţul, părinţii şi cu tine cum rămâne?

Corina: Dacă dedic tot timpul copilului nu voi mai putea să mă ocup părinţi şi de soţ, cât despre mine nici nu poate fi vorba.

Terapeutul:Şi cât de realist ar fi modul în care în care te comporţi?Corina: Total nerealist. Am nevoie de timp şi pentru a face alte lucru

importante în viaţă.Terapeutul a ajutat-o pe clientă să-şi formeze un set de convingeri alternat

cu caracter realist cum ar fi: „Doresc să fiu o mamă şi o soţie grijulie, dar adreptul să mă ocup şi de viaţa mea ".

De asemenea, Corinei i s-a cerut să alcătuiască o listă a dezavantajmâncatului în exces, precum şi a avantajelor de a fi independentă şi de a av

preocupare profesională care să o absoarbă. Clienta a fost instruită să citeascmai multe ori pe zi aceste liste.

2. Strategiile emoţionale au fost următoarele:- Administrarea unor autosugestii care se referă la convingeri raţion

alternative„Nu am neapărat nevoie de aprobarea părinţilor mei, deşi mi-aş dori s

obţin".- Practicarea imageriei raţional-emotive: Clientei i se cere să-şi imagin

cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla (de pildă să fie părăsită de soţ),trăiască sentimentele de disperare şi anxietate şi apoi să transforme aceste safective negative extreme în stări afective adaptative: tristeţe, regret, îngrijorar

- Jocul de rol direct şi inversat: terapeutul va juca rolul soţului sau tatălui,Corina propriul rol sau terapeutul va juca rolul clientei susţinând convingabsurde şi rigide, aceasta din urmă aducând contraargumente împotriva lor.

- Utilizarea umorului pentru a ridiculiza credinţele şi convingerile iraţionaPrezentăm, mai jos, un fragment din cadrul dialogului terapeutic:Terapeutul : închide ochii, relaxează-te şi imaginează-ţi cel mai rău lucru pe

care l-ai putea face, de pildă, că ai fi atât de preocupată de teza de doctorat încâai neglija-o total pe Andreea. Soţul şi mama ta sunt foarte supăraţi şi îţi facnenumărate reproşuri. Poţi să-ţi imaginezi ce ţi-au cerut?

Corina: Da, am reuşit.Terapeutul: Cum te simţi acum?Corina: Foarte vinovată, deprimată, mă dispreţuiesc.Terapeutul: Bine. Intră în contact cu sentimentele tale, caută să le simţi c

mai puternic. 1

Corina: Da, parcă trăiesc cu adevărat aceste stări.Terapeutul: Bine. Menţine acum pe ecranul mintal aceeaşi imagine şiîncearcă să simţi doar părere de rău şi dezamăgire fără să te mai dispreţuieşti.

Corina: Îmi vine greu să mă simt astfel.




Corina: Cred că am reuşit. Simt acum doar părere de rău şi dezamăgire îloc de vinovăţie şi depresie.

Terapeutul: Cum ai reuşit să realizezi această modificare?Corina: Mi-am spus în gând că deşi este rău să-ţi neglijezi copilul, aces

reprezintă un punct slab pe care voi încerca să-l depăşesc şi nu înseamnă că sun persoană rea sub toate aspectele. Chiar dacă soţul şi mama mă critică, înseamnă că s-a sfârşit lumea.

3. Strategii comportamentale:- Formarea unor deprinderi de comunicare şi antrenament asertiv.Corina a fost apoi îndrumată să discute deschis cu soţul ei în legătură

intenţia de a se înscrie la doctorat.- Acordarea de întăriri

Terapeutul i-a cerut să-şi acorde recompense ori de câte ori a îndeplinisucces sarcinile pentru acasă (să asculte muzică, să iasă la cumpărături c prietenă etc.).

- Desensibilizarea sistematică faţă de situaţiile cu potenţial anxiogen pildă să-i telefoneze tatălui hipercritic sau să-l viziteze).

Prezentăm, în cele ce urmează, un alt fragment din cadrul dialoguterapeutic:

Corina: Ce ar trebui să fac pentru a scăpa de starea de teamă care măcuprinde la gândul că voi intra în panică.

Terapeutul: Este vorba de un simptom de ordinul doi: panică provocată d panică. Datorită acesteia eviţi unele situaţii care ţi-ar putea produce panică.

Corina: Da. Evit să vorbesc la telefon sau să mă întâlnesc cu tatăl meu caîmi ţine predici şi mă critică tot timpul. Dacă îmi telefonează el, o rog pe fiica să spună că nu sunt acasă.

Terapeutul: Ce îţi spui în gând atunci când eviţi discuţiile cu tatăl tău?Corina: Dacă mă critică voi intra în panică şi acest lucru ar fi îngrozitor.Terapeutul: Ori de câte ori, eviţi să vorbeşti cu tatăl tău nu faci decât să-ţ

întăreşti gândurile iraţionale şi să te temi tot mai mult de faptul că vei trăi o stade panică.Corina: Aveţi dreptate. Când mă gândesc că trebuie să vorbesc cu tata, intr

în panică.Terapeutul: Trebuie să-ţi spui în gând de mai multe ori „panica este o stare

neplăcută, dar nu este îngrozitoare ci doar dezagreabilă".Corina: Şi acest lucru mă va vindeca?Terapeutul:Nu chiar, dar te va ajuta. Mai mult, fă în aşa fel încât să vorbeşt

Corina: Dar nu voi intra şi mai tare în panică?Terapeutul: Poate la început, dar pe măsură ce te confrunţi cu situaţiile carete sperie şi iţi spui în gând că stările pe care le trăieşti sunt doar neplăcute nu



Ir ina Holdevici, ValentinaNeacşu - SISTEME DE PSIHOTERAPIE ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

Corina: O să mă eliberez şi de teama iniţială că tata o să mă critice.Terapeutul: Da, şi această teamă va dispărea la un moment dat Dacă ve

scăpa de simptomul secundar - teama că intri în panică - te vei elibera treptade cel primar - teama de a fi criticată. In cazul în care această teamă mai aparcaută argumente împotriva convingerii iraţionale că nu poţi să suporţi critica s

că dacă eşti criticată înseamnă că eşti o persoană în totalitate rea.După douăzeci de şedinţe de psihoterapie, atacurile de panică au dispdepresia şi somnul s-au ameliorat simţitor, clienta a negociat cu soţul înscrierdoctorat, iar relaţia de cuplu e şi ea ceva mai bună.



C A P I T O L U L VPSIHOTERAPII DE ORIENTARE

DINAMICĂ: PSIHANALIZA ŞI

PSIHOTERAPIILE DINAMICEPOST-FREUDIENE

Punctul de vedere dinamic în psihologie îşi are originea în fizică şi porneşde la ideea că orice fenomen psihic este rezultatul interacţiunii unor forţe. Confoacestei concepţii, fiinţa umană este o structură complexă, determinată de joc

agitaţiei turbulente a unor forţe intrapsihice aflate în conflict.Psihoterapia dinamică reprezintă o formă de tratament psihologic carabordează personalitatea din perspectiva psihodinamică, exemplul cel mai ilustrareprezentându-1 psihanaliza lui Freud.

Teoriile psihanalitice ale personalităţii se bazează pe acţiunea forţelor contradin fiecare individ (Sine, Eu, Supraeu). Aceste forţe contrare determină apariconflictelor interne. Dezvoltarea personalităţii se face sub auspiciul acestconflicte, culorile fundamentale ale portretului prezentat având însă o gamă nuanţe întunecate.

Copilăria timpurie cu bagajul propriu de impulsuri şi emoţii refulate îinconştient se poate materializa uneori într-o tulburare psihologică ce va marviaţa individului adult.

Freud a fost comparat de nenumărate ori cu Copernic sau cu Darwin. Î procesul" intentat acestor trei personaje se întâlnesc practic aceleaşi capete acuzare: subminarea staturii şi demnităţii umane. Astfel, Copernic a îndrăznit deplaseze Pămîntul din poziţia de centru al Universului la o simplă poziţie de plsecund, o poziţie specifică celorlalte planete care se roteau în jurul unei steDarwin, a îndrăznit şi mai mult: ierarhia a fost schimbată şi omul a devenit doar

simplu descendent al maimuţelor.Freud a făcut pasul următor, arătând în ce mod comportamentul uman es

determinat de forte care nu pot fi controlate.Teoria ambivalenţei, ce reflectă compromisul dintre dorinţele şi temerile

individului şi având ca scop final ideea "acolo unde se află şinele, să se instaurezeeul" (Feud,1933), teoria psihanalitică nu are egal. Ne simţim datori să explicăm pe cât ne este posibil acest scop: în primul rând conştientul ia locul inconştientului, iar Eul nu mai este sub influenţa Sinelui şi Supraeului. Principiul realităţii a

Documents

Unknown Parameter Value Holdevici .Consiliere