1

Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi

Facultatea de Litere

Școala Doctorală de Studii Filologice

Vasile Arvinte. Monografie

Teză de doctorat

Rezumat

Conducător ştiinţific,

Prof. univ. dr. ALEXANDRU GAFTON

Doctorand,

Maria-Teodora Vargan

Iaşi, 2016

2

1. Cuprinsul lucrării

Introducere .......................................................................... 4

I. Monografia: structură și conținut ..................................... 9

II. Vasile Arvinte. Omul .................................................... 13

III. Profesorul .................................................................... 27

IV. Redactorul și publicistul ............................................. 43

V. Cercetătorul şi domeniile de cercetare ......................... 53

V.1. Germanistica .................................................... 58

V.2. Dialectologia .................................................... 78

V.3. Lexicologia și lexicografia ............................. 104

V.4. Toponimia ....................................................... 118

V.5. Istoria limbii române ...................................... 132

V.6. Istoria limbii române literare .......................... 148

VI. Concluzii ................................................................... 173

VII. Sigle și bibliografie .................................................. 175

VIII. Anexe ...................................................................... 187

3

2. Introducere

Literatura monografică referitoare la personalitățile

lingvisticii românești ieșene este destul de săracă, iar activitățile

dedicate memoriei corifeilor care și-au influențat urmașii prin ideile

lor necesită cinstire, căci nimic cu adevărat măreț nu se poate realiza

fără oameni de seamă. Alături de A. Philippide şi de G. Ivănescu,

printre marii filologi şi lingvişti ai Universității ,,Alexandru Ioan

Cuza” din Iaşi se află la loc de cinste imaginea celui care timp de

peste o jumătate de veac a desfășurat o muncă asiduă pe tărâmul

lingvisticii românești, prof. univ. dr. Vasile Arvinte.

Studiul monografic asupra vieții și activității profesorului

ieșean este rezultatul unei activități de cercetare și sistematizare

operate asupra unui bogat material informativ, preluat de la:

Arhivele Naționale Iași, Arhiva Universității ,,Alexandru Ioan

Cuza”, Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” din Iași,

Biblioteca Facultății de Litere, Biblioteca Institutului de Filologie

,,A. Philippide” din Iași, Seminarul Teologic ,,Vasile cel Mare” din

Iași, arhiva personală a familiei Arvinte, precum și din opera

științifică a autorului.

Dorind să prezint cât mai veridic și cu obiectivitate

aspectele privitoare la viața și activitatea lingvistului ieșean, am

folosit atât surse scrise, documente personale oficiale (acte de

studii), genograma familiei Arvinte, autobiografia, epistole,

literatura de specialitate, opera științifică a lingvistului, cât și orale

(anchete, interviuri), ambele categorii de surse fiind utile în

zugrăvirea portretului moral al omului și al profesorului. De

asemenea, pentru a putea observa dimensiunile personalităţii

lingvistului, am folosit metode de cercetare diverse: chestionarul,

analiza deductivă, demonstraţia, metoda comparativă.

Sub anumite aspecte, decurgând în mod inerent dintr-o

astfel de cercetare, prezenta lucrare este și o retrospectivă a unei

părți a lingvisticii ieșene, mai ales în măsura în care se referă la

4

ramuri ale lingvisticii, precum: germanistica, dialectologia,

lexicologia și lexicografia, toponimia, istoria limbii române, istoria

limbii române literare, adică zonele de care s-a ocupat cu predilecție

lingvistul Vasile Arvinte, dar care, dincolo de vitalitatea gândirii,

acribia științifică, dăruirea cercetătorului ieșean, indică și

continuitatea de preocupări din cadrul școlii ieșene de lingvistică şi

racordarea lingvisticii ieșene la cea națională și europeană.

3. Structura tezei

3.1. Monografia: structură şi conţinut

Pentru a înțelege mai bine problematica abordată, mi s-a

părut necesar ca, în primul capitol Monografia: structură şi

conţinut, să examinez modul în care se realizează o astfel de scriere,

apelând la texte de acest gen din diferite domenii: lingvistică,

literatură, sculptură, filosofie etc.

Fără a avea pretenţia epuizării subiectului, am abordat

elementele esenţiale necesare elaborării unei lucrări monografice

dedicate unei personalităţi, etapele care trebuie parcurse: stabilirea

temei, planului și a bibliografiei, apoi documentarea propriu-zisă şi,

în final, redactarea textului, respectând următoarea structură:

introducere (motivaţia alegerii personalităţii, metodele de lucru),

date biografice (prezentate cronologic), universul tematic (structura

şi conţinutul operelor, contribuţia personalităţii la dezvoltarea

domeniului în care activează), concluzii, bibliografie şi anexe

(imagini, tabele, scheme).

Rezultatul unei munci individuale [de cele mai multe ori],

monografia se doreşte a fi un material elocvent ce surprinde, în mod

obiectiv, contribuţia personalităţii cercetate în domeniul în care a

activat, căpătând, în acelaşi timp, şi un caracter de document al

vremii, o oglindă a epocii. Plecând de la materialul studiat, am

respectat cerințele de redactare ale unei monografii, ilustrând viața și

5

activitatea lingvistului Vasile Arvinte, spre a extrage concluzii

privind contribuţia acestuia la dezvoltarea Şcolii lingvistice ieşene.

Lucrarea de față prezintă o structură unitară, având capitole

cu titluri care reflectă dimensiunile personalității şi activităţii celui

care a fost Omul, Profesorul, Redactorul și publicistul, Cercetătorul

Vasile Arvinte.

3.2. Vasile Arvinte. Omul Pe baza surselor orale și a celor scrise, am zugrăvit aspecte

mai puțin cunoscute ale vieții omului Arvinte (n. 26 decembrie

1927, Voineşti, judeţul Iaşi – d. 11 decembrie 2011, Iaşi): copilăria

de la Voinești, jud. Iași, familia şi persoanele care i-au marcat

destinul (Zoiţa şi Toader Arvinte, învăţătoarea Olaru, profesorul de

istorie Corlăţeanu, prof. univ. G. Ivănescu, prof. univ. Iorgu Iordan).

De asemenea, am ilustrat traseul educațional (cursurile primare în

satul natal, liceale, în Iași, la Seminarul ,,Veniamin”, şi Liceul nr. 1

de Băieți, cursurile Facultății de Filologie ale Universității

,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doctoratul la Berlin) îmbinat cu cel

profesional.

Cu ajutorul surselor orale (membrii familiei, colaboratori,

doctoranzi), am reconstituit portretul moral al omului, scoţând în

evidenţă trăsăturile celui care ştia să fie aproape de oameni, aşa cum

el însuşi declara: ,,Eu, întotdeauna am crezut şi am preţuit oamenii.

Fiecărui om îi acord credit, în virtutea a ceea ce este şi a ceea ce va

deveni. Trebuie să vezi în fiecare natura bună, să i-o stimulezi, asta

dincolo de capacitatea intelectuală, diferită de la unul la altul” (în

Tatulici, Fiecărui om, p. 16).

Comunicativ, discuta cu oamenii, indiferent de pregătirea

lor, pentru a observa cum gândesc, apreciindu-le mai ales

independenţa spirituală şi profesională: „Mie îmi plac oamenii care

gîndesc singuri”. Corect din fire, nu accepta să-i fie atribuite merite

decât pe măsura muncii depuse. Extrem de modest, deși era „perfect

6

conștient de propria valoare intrinsecă, lipsit de pretenții de mărire”

(Munteanu, Arvinte, p. 270), niciodată nu se lăuda cu munca sa. Nu

era ranchiunos, accepta observațiile critice, opiniile și soluțiile

diferite de cele ale sale, fiind receptiv la toate sugestiile primite.

Adept al sincerității în relațiile umane, V. Arvinte a legat o

frumoasă prietenie cu foştii studenţi, deveniţi colegi şi colaboratori

ai săi, prof. univ. dr. I. Caproșu şi, mai târziu, prof. univ. dr. Al.

Gafton, depănând amintiri, aducând în prezent momente trecute:

,,Serile acelea au valorat enorm. Se discuta lingvistică, istorie și

viață, iar temperamentalul și impetuosul Caproșu, alături de sobrul

și strălucitorul Arvinte erau cea mai bună sursă de învățătură și de

energie” (prof. univ. dr. Al. Gafton). În cadrul întâlnirilor de la

Institut, cele două calităţi ale omului Arvinte, talentul de narator și

simțul umorului, se materializau în plăcerea de a spune poveşti şi de

a-i „stârni” pe oameni să istorisească.

Pentru o mai bună zugrăvire a portretului moral, am

considerat necesar să relatez fapte, întâmplări, povestiri ,,adunate”

de la sursele orale: istoria numelui Arvinte, arborele genealogic,

povestea lui Costică Neamţu, prima călătorie la Freiburg întreprinsă

de prof. univ. dr. I. Caproşu, grupul ,,Apostolii Petru, Pavel şi

Iacob’’ etc.

Perceput diferit de către contemporani, Vasile Arvinte

rămâne pentru posteritate întruchiparea omului (soțul, tatăl,

prietenul) onest, altruist, loial, adept al adevărului și al dreptății, un

OM ,,care, trăind ca un bărbat adevărat, a predat ca un adevărat

profesor, a cercetat ca un adevărat savant și i-a susținut pe cei

apropiați și merituoși ca un adevărat Mecena” (Bîrleanu, Un om, p.

12).

7

3.3. Profesorul

În capitolul intitulat Profesorul am prezentat paşii pe care

V. Arvinte i-a urmat în cariera universitară: asistent, lector,

conferențiar, profesor universitar, dar și în cea managerială: șef de

catedră, prodecan, decan al Facultății de Litere, prorector al

universității ieșene.

Pe baza mărturiilor orale (profesorii univ. dr.: I.-H.

Bîrleanu, I. Caproșu, M. Ciubotaru, Al. Gafton, E. Munteanu ș.a.),

am realizat portretul ,,Domnului Profesor”, reconstituind sistemul de

lucru, metoda folosită, relațiile cu studenții, doctoranzii, colegii de

la Catedra de Limbă română şi de la Institutul de Lingvistică ,,A.

Philippide” din Iași.

Adept al pregătirii multilaterale a filologului, Profesorul

citea enorm, cu patima omului însetat de cunoaștere, gata să își

ostoiască setea de a ști cu informaţiile din paginile vechii sale

prietene, cartea. Fie în biroul din Copou, fie în cel din a doua sa

casă, Universitatea, lectura şi lucrul se desfășurau sub forma unui

adevărat ceremonial.

Întotdeauna punctual, politicos, impunea respect şi

admiraţie, întruchipând imaginea tipică a sobrietății universitare de

formație germană, un fel de Herr Professor, model de dascăl –

chintesenţă a unor însușiri fizice (prezență agreabilă, integritate

fizică, ținută decentă), intelectuale (inteligență, memorie foarte

bună, imaginație bogată), morale (modestie, cinste, corectitudine),

volitive (consecvență, răbdare) și afective (pasiune pentru munca

depusă).

Atât la catedră, cât şi în munca de îndrumare a

doctoranzilor aplica un învățământ de tip democratic în care

magistrocentrismul se afla în echilibru cu pedocentrismul, pentru că

ştia cum să predea, cum să evalueze, ştia cum să fie, în acelaşi timp,

profesor şi om, deschizând calea spre afirmare a celor merituoşi. De

asemenea, dă dovadă de responsabilitate şi seriozitate şi în

8

activitatea managerială, contribuind la afirmarea universităţii ieşene

atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

3.4. Redactorul şi publicistul

În afara carierei didactice, am prezentat și activitatea lui

Vasile Arvinte în domeniul jurnalistic, de la timida încercare a

studentului, jurnalist la ziarul ,,Lupta Moldovei”, până la redactorul-

șef, de mai târziu, al publicațiilor universitare: ,,Anuarul de

lingvistică și istorie literară” (1976-1987), ,,Analele Universității

˂˂ Alexandru Ioan Cuza ˃˃” / ,,Publicaţii” (1980-1988).

Cele peste 70 de articole, scrise într-un stil sobru, abordând

diverse domenii ale lingvisticii (germanistică, istoria limbii române,

etimologie, toponimie, dialectologie), sunt publicate atât în reviste

(româneşti şi străine), cât şi în volume, în trei perioade distincte:

1950-1955, 1956-1963, 1964-2011. Dintre aceste articole, unele

sunt dedicate unor personalităţi ale lumii lingvistice ieşene (acad. E.

Petrovici, G. Ivănescu) sau sunt recenzii (Gramatica comparată a

limbilor indoeuropene a lui Th. Simenschy și G. Ivănescu), iar altele

tratează teme lingvistice insuficient analizate.

Activitatea de publicist a fost, la un moment dat, dublată

de cea de redactor-șef al publicațiilor universitare ieșene, prin

intermediul cărora a contribuit la promovarea evenimentelor

desfăşurate în cadrul instituţiei ieşene (activitatea Senatului, oaspeţi

ai Universităţii, raporturi ştiinţifice interuniversitare, schimburi de

experienţă, lectorate, activitatea studenţilor, a Clubului Sportiv

,,Universitatea’’ etc.).

Cercetarea mea s-a oprit şi asupra ,,Publicaţiilor’’ deoarece

acestea oferă informații despre bogata activitate desfășurată de către

V. Arvinte, concretizată în participarea la diverse manifestări

științifice şi în realizarea unor lucrări fundamentale (Dicţionarul

român-german al lui Tiktin, ediţia a doua, şi NARL. Moldova şi

9

Bucovina), studiile de documentare şi de cercetare întreprinse la

Freiburg etc.

3.5. Cercetătorul şi domeniile de cercetare

Unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai direcției

Philippide în filologia românească, V. Arvinte a creat o punte de

legătură între generațiile de cercetători, ghidându-se după preceptul

conform căruia un cadru universitar trebuie să fie, înainte de toate,

un cercetător înzestrat cu trei calităţi esenţiale: temeinicie,

responsabilitate, muncă asiduă.

Paralel cu activitatea didactică, a desfășurat, aproape toată

viața, și o productivă muncă de cercetare, în calitate fie de

colaborator, fie director al Institutului de Filologie Română „A.

Philippide” din Iași.

Cea mai mare parte a lucrării tratează opera științifică a

reprezentantului Școlii lingvistice ieșene, cu prezentarea succintă a

domeniilor de cercetare (germanistică, dialectologie, lexicologie și

lexicografie, toponimie, istoria limbii române, istoria limbii române

literare). Cu ajutorul surselor orale (interviuri luate colaboratorilor

și foştilor studenţi), am încercat să ,,pătrund” în biroul

cercetătorului, stând alături de el la masa de lucru, în locuinţa din

Copou sau de la universitate, efectuând anchete dialectale,

împărtășind ,,emoții intelectuale”, devenind astfel beneficiara

actului creației.

În ilustrarea muncii cercetătorului, ordinea prezentării

domeniilor s-a realizat în funcție de preferințele prof. univ. dr.

Vasile Arvinte și, pe cât posibil, respectând criteriul cronologic al

aparițiilor editoriale ale lucrărilor.

3.5.a. Germanistica

Germanistica, domeniul de suflet al cercetătorului, face

obiectul primului subcapitol, marcând pasiunea pentru cultura

10

germană, izvorâtă încă din perioada studiilor universitare,

aprofundată pe parcursul vieții și concretizată în elaborarea lucrării

de doctorat (Împrumuturi germane în graiurile populare româneşti

pe baza Atlasului lingvistic român, susținută la Berlin, în anul

1962, la Universitatea ,,Humboldt”), publicarea unor studii

referitoare la influența germană asupra limbii române (Criterii de

determinare a împrumuturilor săseşti în limba română, 1965, Cu

privire la elementele vechi germanice ale limbii române, 1967,

Raporturile lingvistice germano-române, 1968) şi colaborarea cu

specialiști germani (înfrăţirea ştiinţifică a universităţii ieşene cu

Universitatea ,,Albert Ludwig” din Freiburg, concretizată în

efectuarea unor vizite ştiinţifice în ambele ţări, participarea la

manifestări ştiinţifice organizate de Societatea ,,M. Eminescu” de

pe lângă Seminarul de romanistică al Universităţii din Freiburg şi

elaborarea unor opere notabile: Dicţionarul român-german al lui H.

Tiktin [ediţia a doua] şi Monumenta Linguae Dacoromanorum).

Urmărind evoluţia influenţei limbii germane asupra

dialectelor limbii române din sec. al III-lea până în sec. al XX-lea,

Arvinte este preocupat mai ales de elementele săseşti / germane care

se referă mai puţin la viaţa spirituală, şi mai mult la cea materială.

Deoarece numărul termenilor analizaţi de către lingvist este foarte

mare, am selectat doar câţiva dintre aceştia, grupându-i pe diferite

domenii: agricultură (ciuhă), pomicultură (perjă), viticultură

(vinars), creșterea animalelor (cîrlan), gastronomie (hóbos),

vestimentar (șerpar), forestier și plutărit (grainer) etc.

Interesat cu deosebire de relațiile dintre limba română și

cea germană, preocuparea lingvistului ieșean s-a concretizat în

publicarea unor lucrări ce tratează influențele limbii germane asupra

limbii noastre, dar și în fructuoasa colaborare cu instituțiile germane

de învățământ superior.

11

3.5.b. Dialectologia

În subcapitolul Dialectologia, am prezentat activitatea

desfășurată de Vasile Arvinte, modul de lucru – atât în calitate de

coordonator, colaborator, cât și de coautor – la ALE, NALR.

Moldova și Bucovina, Glosarul regional, dar şi contribuţia sa la

cunoaşterea etapelor dezvoltării geografiei lingvistice româneşti:

Atlasul lingvistic al teritoriului dacoromân (WALD) al lui G.

Weigand, Atlasul lingvistic român (ALR) al lui S. Puşcariu

(colaboratori S. Pop şi E. Petrovici), Atlasele regionale (NALR) şi

Atlasul limbilor Europei.

După o prezentare succintă a tuturor atlaselor, cea mai

mare parte din acest subcapitol a fost dedicată lucrării NALR.

Moldova şi Bucovina, ilustrând totodată şi modul de lucru al

anchetatorilor, calităţile unui bun anchetator, dar şi ale unui bun

informator, Chestionarul NALR, rezultatele anchetelor, date despre

localităţi şi informatori, permiţând astfel o bună cunoaştere a

locului sub raport istoric, etnografic şi cultural. NALR oferă o

imagine de ansamblu asupra graiurilor din Moldova, atât la nivel

fonetic, morfologic, sintactic, cât și stilistic, fiind un bun instrument

de lucru pentru tânărul cercetător.

Mai cuprinzător decât atlasele anterioare în privința

punctelor anchetate (210 puncte), NALR. Moldova şi Bucovina

depăşea cu 48 de puncte ALR I și cu 10 puncte ALR II, incluzând

atât localitățile cercetate de S. Pop, E. Petrovici, G. Weigand, cât și

unele noi (104 puncte). Sunt supuse anchetei orașe mari şi mici

(Săveni, Negrești), sate (Humulești, Argestru) şi cartiere (Ciurchi

din oraşul Iaşi).

Dialectologul V. Arvinte întruchipează imaginea eruditului,

permanent pregătit să străbată drumul sinuos al cunoașterii în tainele

disciplinei. Activitatea sa în acest domeniu a fost prolifică, marcând

momente esențiale în dialectologia românească și europeană.

12

3.5.c. Lexicologia şi lexicografia

Deşi contribuţiile din domeniul lexicologiei sunt

numeroase, în analiza întreprinsă m-am oprit doar asupra unor

termeni din subdomeniile: etimologie (brúdiu, -ie), semantică (a

trage checocuri apilpisite) și onomasiologie (rîpă, ţărmure, mal,

margine). Dacă munca asiduă a etimologului s-a reflectat în noile

soluții propuse în analiza atât a termenilor inexistenți în dicționarele

româneşti (agiagós, colejnă, cólaci), cât şi a celor cu etimologii

controversate (hăt, hătălău), munca lexicografului s-a concretizat în

activitatea la DLR (tomurile: IV, Litera L – lherzolită, V. Litera L. Li

– Luzulă, X. partea 4, litera S: SLAB – SPONGIOS, X. partea 5,

XII, partea 1, litera Ț) şi la Dicționarul român-german al lui Tiktin

(ediţia a doua, refăcută şi completată).

Activitatea de lexicolog, lexicograf, onomasiolog, etimolog

şi semasiolog arată complexitatea pregătirii ştiinţifice a

cercetătorului V. Arvinte, fineţea instinctului de istoric al limbii,

capacitate de a pune în sinergie cunoştinţele sale de fonetică istorică,

dialectologie, istorie a culturii şi a etosului, de antropologie, pe

lângă explicaţiile, clarificările şi soluţiile argumentate pe care le

găseşte, oferind cercetării în domeniu modelul exemplar al unei

metode suple şi riguroase, totodată, al atenţiei la detaliu, în

conjuncţie cu acea capacitate de a privi ansamblul, în lumina

potrivită.

3.5.d. Toponimia

Fără a căpăta ponderea dialectologiei sau a istoriei limbii,

toponimia a constituit un subdomeniu pe care, mai ales tangenţial,

Arvinte l-a cercetat temeinic. Pasiunea sa pentru toponimie se manifestă încă din anul

1956, când realizează recenzia lucrării lui Iorgu Iordan (Nume de

locuri româneşti în Republica Populară Română), dezvoltându-se

13

apoi prin susținerea unui curs de toponimie (1970) şi prin publicarea

unor studii.

În acest subcapitol, am precizat soluţiile etimologice date

de către cercetător unor oiconime (Hangu, Humulești), hidronime

(Ozana), dar şi regionimului România, ţinând cont şi de explicaţiile

oferite de către specialişti. Pornind de la analiza apelativului

românia, V. Arvinte demonstrează că numele ţării noastre este o

creaţie autohtonă, întâlnit şi în operele literare ale sec. al XIX-lea, în

special în Cîntarea României, prilej pentru lingvist de a demonstra

paternitatea acestui poem.

3.5.e. Istoria limbii române

Unul dintre domeniile importante pentru cercetătorul

Arvinte, Istoria limbii române, devine obiectul subcapitolului al V-

lea în care prezint concepția lingvistului privind formarea poporului

român și a limbii române, etapele evoluției limbii române.

Enumerând și părerile predecesorilor care l-au influențat, V. Arvinte

îmbină în demersul său aspectul istoric cu cel lingvistic pentru o

ilustrare cât mai clară atât a influențelor străine (bizantină,

maghiară, retoromană) asupra limbii române din unele etape ale

evoluției sale, cât și fenomenele specifice existenţei, pe teritoriul

ţării noastre, a unor grupuri de vorbitori străini (ruși, sași etc.).

Lingvistul a realizat o periodizare a limbii române de la

începuturi până în epoca modernă, lucru ce reiese atât din studierea

tuturor articolelor dedicate istoriei limbii române, cât și din felul în

care își preda cursul de Istorie a limbii române, unde avea o oră

special alocată prezentării periodizării, insistând asupra perioadei

cuprinsă între secolele al XIV-lea – al XX-lea.

14

3.5.f. Istoria limbii române literare

Cercetătorul Vasile Arvinte a fost preocupat de norma

literară românească în contextul studiilor sale de istorie a limbii şi al

ediţiilor şi studiilor lingvistice întocmite pentru Biblia de la 1688 şi

Palia de la Orăştie. În acest context, analizând nivelul lingvistic al

acestor texte, din perspectivă diacronică, el observă nu doar felul în

care evoluează limba română dar, în mod inerent, şi modalităţile de

constituire a aspectului literar al acesteia. În acest fel, realizează o

imagine în mişcare a limbii române, aşa cum este reflectată de

aceste texte, oferind ilustraţii şi explicaţii acurate.

În ceea ce priveşte scrierile referitoate la norma literară

modernă, probabil că acestea nu au apărut din preocuparea lui V.

Arvinte pentru norma literară în sine, ele fiind efectul admiraţiei sale

pentru cei trei mari autori români, M. Eminescu, I. Creangă, I.L.

Caragiale, şi pentru opera acestora.

4. Concluzii

Prin intermediul acestei lucrări, am încercat să aduc un omagiu

omului, profesorului și cercetătorului Vasile Arvinte, lingvist și

filolog, care prin întinderea şi profunzimea subdomeniilor abordate,

prin amploarea şi acurateţea cercetărilor sale, prin importanţa

contribuţiilor aduse şi prin influenţa exercitată asupra mai multor

generaţii de lingvişti, se înscrie în galeria personalităților științei și

culturii române.

Îmbinând studiul sincronic cu cel diacronic, al limbii, al

normei şi al vorbirii, examinând toate compartimentele limbii, cu

deosebire cel fonetico-fonologic şi cel lexical-semantic, V. Arvinte

oferă modelul exemplar al cercetătorului capabil să analizeze

detaliile în amănunţime, apoi să cuprindă întregul, având ambele

perspective necesare înţelegerii corecte a realităţii cercetate.

15

Ghidându-se după principiul Cercetarea înseamnă organizare

riguroasă a muncii, cooperare, solidaritate, efort și dăruire,

cursurile şi seminariile sale, studiile, monografiile, atlasele şi ediţiile

pe care le-a elaborat singur sau împreună cu cei pe care şi i-a ales să

colaboreze, lucrul în echipă (în cadrul cercetărilor şi anchetelor de

teren sau al elaborării ediţiilor) au constituit rezultate şi acţiuni cu

caracter exemplar, atât ca produse puse la dispoziţia lingvisticii

româneşti, cât şi ca procese prin care s-a străduit să asigure existenţa

unor noi generaţii de lingvişti. De aceea, multe dintre lucrările

elaborate de către V. Arvinte, singur sau în colaborare, au intrat în

categoria lucrărilor de referinţă ale românisticii şi ale romanisticii,

iar mulţi dintre elevii săi deţin capacitatea de a elabora astfel de

scrieri, continuând cu cinste învăţătura primită de la maestrul lor.

Lucrarea Vasile Arvinte. Monografie poate avea darul de a

înlesni cunoașterea aspectelor concepției savantului şi a caracterului

său, Profesorul devenind un punct de referință în lingvistică: Nu poți

să scrii un text de istoria limbii sau de dialectologie, fără să nu iei

în considerare ceea ce a scris Vasile Arvinte! (I.-H. Bîrleanu).

5. Bibliografie selectivă

A. Publicaţii periodice

Cr = ,,Cronica’’, 1970.

Cu = ,,Curentul”, 2005.

F = ,,Forum”, 1984.

IL = ,,Iașul literar” , 1961.

Li = ,,Literatorul”, 1996.

Lu = ,,Luceafărul’’, 1990.

M = „Monitorul”, 1993.

MMS = ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”, 1988.

SCL = ,,Studii și cercetări lingvistice’’, 1963.

16

B. Dicţionare şi lucrări teoretice

Ciubotaru et. al. 2002 = Mircea Ciubotaru, Vlad Cojocaru, Gabriela

Haja, Institutul de Filologie Română ,,Al. Philippide” 1927-2002,

Tipografia Mitropolitană Trinitas Mănăstirea Golia, Iași.

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a,

Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1998.

DNFR = Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești,

Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.

DOR = N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc,

Editura Academiei R.P.R., 1963, p. XXXIX-XL.

DRG = H. Tiktin, Dicționar român-german (Rumӓnisch-deutsches

Wörterbuch), vol. I, A-C, Bucuresci, Imprimeria Statului, 1903, p. I-

XV.

Dumistrăcel et al. 1997 = Stelian Dumistrăcel, Doina Hreapcă, Ion-

Horia Bîrleanu, Ancheta dialectală ca formă de comunicare, Editura

Academiei Române, Iași.

Gafton, Elemente = Alexandru Gafton, Elemente de istoria limbii

române, Editura Restitutio, Iași, 2001.

Gheție 1982 = Ion Gheție, Introducere în studiul limbii române

literare, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Graur 1972 = Al. Graur, Introducere în lingvistică, ediția a III-a

revizuită și adăugită, Editura Științifică, București.

Joseph 2012 = John E. Joseph, Saussure, Oxford University Press

United Kindom.

OLR = Ortografia limbii române – trecut, prezent și viitor, Institutul

European Iași, 1992.

TRDW = H. Tiktin, Rumӓnisch-deutsches Wörterbuch. 2.

überarbeitete und ergӓnzte Auflage von Paul Miron, Lieferung 2,

1985, Otto Harrassowitz, Wisbaden, ediția a doua (Introducere de

Paul Miron, p. 11-15).

17

C. Documente – Arhivă

Arhivele Naţionale, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’,

Facultatea de Filologie. Arhiva, Dosar nr. 4. Cand. Arvinte Vasile.

Examenul de Stat. Sesiunea iulie 1950, Secţia Limba română,

Inventar nr. 81/1950.

Arhivele Universității ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Dosar nr II pentru

acordarea gradului didactic superior de conferențiar tovarășului

Arvinte Vasile, Inventar nr. 817/1966.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Arhiva, Inventar nr.

1115/1930, Corespondență şi procese verbale privind Consiliile

profesorale Facultate şi Anuar 1968-1969.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Arhiva, Inventar nr.

1176/1968, Corespondență privind activitatea Senatului universitar

1968-1972, Consilii profesorale 1969-1972.

D. Bibliografie generală

Act reparatoriu = Act reparatoriu pentru cultura română sau

dorință de recuperare a trecutului? Academia Română a votat ieri

revenirea parțială la ortografia interbelică, în M, nr. 39, 18

februarie 1993, p. 1.

Anghelescu, Tiktin = Mircea Anghelescu, Dicționarul lui Tiktin, (ed.

de Paul Miron, vol. I-II, Otto Harrassowitz, Wiesbaden, 1985-1989),

în Lu. , nr. 39, 1990, p. 4.

Arvinte, Limba română = Vasile Arvinte, Consfătuirea de la Iași cu

cititorii revistei „Limba română”, în LR, nr. 5, septembrie-

octombrie 1964, p. 5.

Arvinte, O colaborare științifică = Vasile Arvinte, O colaborare

științifică interuniversitară exemplară, în ST. Supliment, nr. 41, 7

octombrie 1984, p. 5.

Bîrleanu, NALR. Mold. și Bucov. = Ion-Horia Bîrleanu, Vasile

Arvinte, Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță, Adrian

Turculeț, Noul Atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina,

18

vol. I, București, 1987, în MMS, anul LXIV, nr. 3, mai-iunie 1988,

p. 121-123.

Bîrleanu, Un om = Ion-Horia Bîrleanu, Un om între oameni: Vasile

Arvinte, în AUI, secțiunea a III-a, Lingvistică, tomul LVIII / 2012,

p. 9-12.

Chestionar NALR = Chestionarul NALR, în FD, vol. V, București,

1963, p. 159-165 .

Ciubotaru, Humuleștii = Mircea Ciubotaru, Humuleștii – un model

derivativ popular, în AUI, secț. III, e., Lingvistică, tomul LI, 2005,

p. 69-71.

Ciubotaru, Lecția = Mircea Ciubotaru, Lecția profesorului Vasile

Arvinte, în AUI, secțiunea a III-a, Lingvistică, tomul LVIII, 2012, p.

13–17.

Coman, Interviu = Al. Coman, Interviu cu conf. dr. Vasile Arvinte,

decanul Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan

Cuza” Iași, în C, nr. 22, 31 mai 1969, p.11.

Gafton et. al., Monumenta = Aurelia Merlan, Alexandru Gafton,

Monumenta linguae Dacoromanorum, Pars V. Deuteronomium,

Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997, în Volum

Omagial Vasile Arvinte, AUL, t. XLIII, Secț. III.e, Lingvistică,

1997, p. 273-273.

Gafton, In memoriam = Alexandru Gafton, In memoriam Vasile

Arvinte, în AUI, secțiunea a III-a. Lingvistică, tomul LLVIII/2012,

p. 7-8.

Gafton, Necrolog V. A. = Alexandru Gafton, Necrolog Vasile

Arvinte (26 decembrie 1927, Voineşti, Iaşi – 11 decembrie 2011,

Iaşi), în LR, LXI (2012), nr. 2, aprilie-iunie, p. 285.

Giosu, NALR. Mold. și Bucov. = Ștefan Giosu, Vasile Arvinte,

Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță, Adrian Turculeț, Noul

Atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina, vol. I, Editura

Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987, XXXIV

+ 243 p. Date despre localități și informatori, Editura Academiei

19

Republicii Socialiste România, București, 1987, 4240 p., în ALIL,

tomul XXXI, 1986-1987, A. Lingvistică, p. 399-402.

Munteanu, Arvinte = Eugen Munteanu, Vasile Arvinte (1927-2011).

In memoriam, în ALIL, t. LII, 2012, București, p. 269-270.

Obreja, NALR. Mold. și Bucov. = Dorin Obreja, NALR, în C, XXIII,

1988, nr. 2 (8 ianuarie 1988), p. 6.

Tatulici, Fiecărui om = Mihai Tatulici, Fiecărui om îi acord un

credit în virtutea a ceea ce este și a ceea ce va deveni. De la

magistru la discipol. Convorbire cu prof. dr. Vasile Arvinte, decanul

Facultății de Filologie din Iași, în VS, nr. 28-29, 19 august 1970, p.

16.

Ursu, Cîntarea României = N. A. Ursu, Cîntarea României – opera

lui N. Bălcescu, în IL, XII, 1961, nr. 12, p. 52-70.

Vierick, ALE = Vierick, ALE, în FF, an XXII-XIII, 2003-2004, p.

326-327.

Freiburg = Al. Zub, Freiburg – o fereastră mereu deschisă, în C, nr.

26, an XXVI, 16-30 septembrie 1991, p. 12.

E. Bibliografie specială

ALMB = Vasile Arvinte, Atlasul lingvistic al Moldovei şi Bucovinei

(ALMB), în ALIL, XXI, Iaşi, 1970, p. 5-13.

Arvinte 2002 = Vasile Arvinte, Raporturi lingvistice româno-

germane. Contribuții etimologice, Editura ,,Egal”, Bacău.

Arvinte, forestier = Elemente retoromane în terminologia forestieră

românească, în Arvinte, Studii, p. 164-179.

Arvinte, ALRR = Vasile Arvinte, Atlasele lingvistice regionale

românești. Pe marginea Noului Atlas lingvistic român pe regiuni.

Banat, I, în Arvinte, Studii, p. 331-342.

Arvinte, Biblia 1688, Norm. = Vasile Arvinte, Normele limbii

literare în Biblia de la București (1688), Editura Universității

,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004.

20

Arvinte, bilingvism = Vasile Arvinte, Un caz de bilingvism slavo-

român. În legătură cu elementele românești din graiul lipovenilor

din Dumasca, în Arvinte, Studii, p. 118-139.

Arvinte, Cîntarea României = Vasile Arvinte, Termenul România și

paternitatea Cîntării României, în Arvinte, Studii, p. 255-260.

Arvinte, checocuri = Vasile Arvinte, Expresia ,,a-i trage checocuri

apilpisite” (I. L. Caragiale, Antologie), în Arvinte, Studii, p. 469-

471.

Arvinte, Conceptul = Vasile Arvinte, Conceptul de ,,română

primitivă” în Istoria limbii române de G. Ivănescu, în Arvinte,

Studii, p. 89-95.

Arvinte, Contemporanul = Vasile Arvinte, Preocupări lingvistice la

,,Contemporanul” (1881-1891), în Arvinte, Studii, p. 497-511.

Arvinte, DDPh = Vasile Arvinte, Dimitrie Daniel Philippide et la

dénomination România, în Arvinte, Studii, p. 278-285.

Arvinte, Fondul = Vasile Arvinte, Fondul lexical latin al limbii

române în comparație cu celelalte limbi romanice, în Arvinte,

Studii, p. 363-373.

Arvinte, grainer = Vasile Arvinte, Din terminologia exploatării

forestiere și a plutăritului (grainer, german, neamț, ștronț etc.), în

Arvinte 2002, p. 200-218.

Arvinte, Hamzoaia = Note etimologice (I): Hamzoaia, ciuhă, în

Arvinte 2002, p. 156-161.

Arvinte, hangu = Vasile Arvinte, Note etimologice. Hangu, în

Arvinte, Studii, p. 489-494.

Arvinte, hăt = Vasile Arvinte, Etimologia adverbelor hăt și a

substantivului hătălău, în Arvinte, Studii, p. 416-425.

Arvinte, Influența greacă = Vasile Arvinte, Influența greacă asupra

limbii române (pe baza ALR). Împrumuturi directe din greaca

bizantină, în Arvinte, Studii, p. 96-117.

Arvinte, Istoria externă = Vasile Arvinte, Istoria externă a limbii

române (sec. al XIV-lea – al XX-lea), în Arvinte, Studii, p. 27-51.

21

Arvinte, Ivănescu 75.= Vasile Arvinte, Profesorul G. Ivănescu la 75

de ani, în Arvinte, Studii, p. 552-557.

Arvinte, Ivănescu.= Vasile Arvinte, G. Ivănescu (1912-1987), în

Arvinte, Studii, p. 545-551.

Arvinte, Lingvistica = Vasile Arvinte, Lingvistica la Universitatea

din Iași, în Arvinte, Studii, p. 512-529.

Arvinte, Norm. Caragiale = Vasile Arvinte, Normele limbii române

literare în opera lui I. L. Caragiale, cuvânt înainte de Alexandru

Gafton, indice de Sorin Guia, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007.

Arvinte, Norm. Creangă = Vasile Arvinte, Normele limbii literare

în opera lui Ion Creangă, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008.

Arvinte, Norm. Eminescu = Vasile Arvinte, Normele limbii literare

în opera lui Mihai Eminescu, Casa Editorială Demiurg, indice de

Sorin Guia, Iași, 2008.

Arvinte, Numele 2002 = Vasile Arvinte, Numele poporului, al

limbii și al țării locuite de români în limba germană, în Arvinte

2002, p. 237-255.

Arvinte, Numele 2006 = Vasile Arvinte, Numele poporului, al

limbii și al țării locuite de români în limba franceză, în Arvinte,

Studii, p. 248-254.

Arvinte, O nouă istorie = Vasile Arvinte, O nouă istorie a limbii

române, în Arvinte, Studii, p. 75-88.

Arvinte, pădurărit = Vasile Arvinte, Elemente germane în

terminologia pădurăritului și a plutăritului, în Arvinte 2002, p. 219-

236.

Arvinte, Particularități = Vasile Arvinte, Particularitățile lexicale

ale limbii romanice timpurii din sud-estul Europei, în Arvinte,

Studii, p. 374-376.

Arvinte, perjă = Împrumuturi de origine germană (săsească) în

română. Etimologia cuvântului perjă, în Arvinte 2002, p. 60-100.

Arvinte, Petrovici = Vasile Arvinte, Academician Emil Petrovici

(1899-1969), în Arvinte, Studii, p. 542-544.

22

Arvinte, Philippide = Vasile Arvinte, Concepția lui S. Pușcariu

despre formarea limbii și a poporului român, în Arvinte, Studii, p.

63-69.

Arvinte, Român = Vasile Arvinte, Român, românesc, România,

Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008.

Arvinte, Simenschy, Ivănescu = Vasile Arvinte, recenzie la Th.

Simenschy și G. Ivănescu, Gramatica comparată a limbilor

indoeuropene, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, în

UAIC, septembrie-decembrie 1981, p. 45.

Arvinte, Studii = Studii de istorie a limbii române, Editura

Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006.

Arvinte, Studiul = Vasile Arvinte, Studiul limbii române la

Universitatea din Iași (între 1860-1950), în Arvinte, Studii, p. 529-

539.

Arvinte, Turcuş. = Vasile Arvinte, Ion Turcuș (1924-1981), în

Arvinte, Studii, p. 558.

Arvinte, Weigand = Vasile Arvinte, Contribuția lui Gustav Weigand

la dezvoltarea dialectologiei românești, în Arvinte, Studii, p. 343-

354.

NALR. Mold. și Bucov. (I) = Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel,

Ion A. Florea, Ion Nuță, Adrian Turculeț, Noul Atlas lingvistic al

României. Moldova și Bucovina, vol. I, Editura Academiei

Republicii Socialiste România, București, 1987.

NALR. Mold. și Bucov. = Vasile Arvinte, Noul Atlasul lingvistic al

Moldovei și Bucovinei, în Studii, p. 324-330.

NALR. Mold. și Bucov. Date = Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel,

Ion A. Florea, Ion Nuță, Adrian Turculeț, Noul Atlas al României.

Moldova și Bucovina. Date despre localități și informatori, Editura

Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987.

NALR. Mold. și Bucov. Tx. dial. = Stelian Dumistrăcel, Doina

Hreapcă, Ion-Horia Bîrleanu, NALR. Moldova și Bucovina. Texte

dialectale, partea 1, Editura Academiei Române, Iași, 1993.

23

PO = Palia de la Orăștie (1582). 1. Textul, volum întocmit de Vasile

Arvinte, Ioan Caproșu, Alexandru Gafton, Sorin Guia, text stabilit și

îngrijire editorială de Vasile Arvinte, Ioan Caproșu și Alexandru

Gafton, Introducere și Notă asupra ediției de Vasile Arvinte, Ioan

Caproșu, Alexandru Gafton, Editura Universității ,,Alexandru Ioan

Cuza”, Iași, 2005.

F. Surse de documentare orale / scrise

Interviu – prof. Alice Arvinte (20 noiembrie 2014, 17 august 2015).

Interviu – prof. Gabriela Bârsan (3 iulie 2015).

Interviu – prof. univ. dr. Ion-Horia Bîrleanu (18 august 2015).

Interviu – prof. univ. dr. Ioan Caproșu (28 iunie 2015).

Interviu – asist. univ. Zaharia Ceaușu (2 iulie 2015).

Interviu – prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru (24 august 2015).

Interviu – conf. univ. dr. Ioan Dănilă (14 noiembrie 2014).

Interviu – lect. univ. dr. Luminița Druga (10 noiembrie 2014).

Interviu – prof. univ. dr. Alexandru Gafton (30 martie 2015, 8

aprilie 2016).

Interviu – prof. Veronica Lupu (Arvinte), (19 august 2013).

Interviu – prof. univ. dr. Eugen Munteanu (11 iulie 2015).

Interviu – prof. univ. dr. Ioan Oprea (19 iulie 2015).

Interviu – lect. univ. Carmen Tudor (3 iulie 2015).