CARTE NUMITA VEDERE DUHOVNICEASCA CONTINAND:

CARTE NUMITA VEDERE DUHOVNICEASCA CONTINAND:

Douzeci de cuvinte ale unui clugr aghiorit anonim, care se numeste Dezndjduit, n care descrie cu acrivie, din cele cte prin experient a aflat si a ptimit, felul nceperii si ndru marea pentru naintare si desvrsire fr rtcire a lucrrii nesfrsite a mintii, dat de sus Cuviosilor Printi bineplcuti lui Dumnezeu si numit RUGACIUNEA MINTII Ca s-o aib la ndemn cei ce doresc s inceap aceast sfnt lupt a grabnicei intrri (prin lupte) n mprtia cereasc a lui Hristos Dumnezeu. Anul mntuirii 1851. n Sfntul Munte al Atosului. Prolog Sfntul Nicodim Aghioritul, n cartea sa Slujba Sfintilor Printi Aghioriti, aduce laude nu numai sfintilor cunoscuti, care s-au sfintit n mnstirile, n schiturile, n chiliile sihastrilor si-n crpturile pmntului, pe care i numeste cu numele lor, ci aminteste si multimea cuviosilor necunoscuti, a celor fr de nume, pe care numai Dumnezeu i-a cinstit cu sfintirea, deoarece s-au rugat s rmn necunoscuti si s fie uitati de oameni. Smerenia lor i-a condus la aceasta. Intr-adevr, n pmntul binecuvntat al pustiurilor Sfntului Munte au fost nmormntate trupuri sfinte, si nchintorul care trece pe acolo fr s ia seama este surprins de adieri pline de bun mireasm. Este vorba de Cuviosi care au trit si au adormit n Domnul necunoscuti. Am fcut personal experienta acestor sfinti nevzuti cnd, n tmeretea mea, scriam: "Existente cu fata ca de cear' livide si nobile, care au jertfit totul si, pentru a-L cstiga pe Hristos, au sfintit tot ce era nefolositor si de aruncat si au ars cu flacra lor nsile, linistit, cu pace, care respirau n genunchi n colturie ntunecoase si umede ale cuiburilor lor, suflete curate, de care lumea nu era vrednic". Au venit necunoscuti n mijlocul necunoscutilor, strini si exilati, trecnd n cealalt parte a luminii dumnezeiesti, de la moarte la viat, fr zgomot, cu mult cuviosie, singuri, smeriti si necunoscuti, nvrednicindu-se s fie vii chiar dac vor si muri (Intre cer si pmnt). Trupurile acestor cuviosi sfinti rspndesc mireasm de bun miros de sub pmnt. ntr-adevr, "fior sfnt l cuprinde pe cel care strbate crrile acestea sfinte care duc spre chilia vreunui sihastru atunci cnd se gndeste c acestea au fost deschise de pasii cuviosi ai sfintilor care binevestesc pacea si bunttile mprtiei lui Dumnezeu. Locurile acestea nendnate sunt nscute din minuni, iar cel curat cu sufletul, cruia i se ofer rarul prilej de a umbla pe aceste locuri sfinte, primeste minunndu-se adieri de bun mireasm din sfintele moaste ale martirilor nesngerosi ai sfintei noastre credinte care s-au nevoit n acest pustiu..." (Monahul Theoklit Dionisiatul, Sfntul Nicodim Aghioritul). Trebuia s-l pregtesc cu cele de mai sus pe iubitul cititor frate n Hristos, ca s prezint cartea de fat ca lucrare a unui necunoscut sfnt ieromonah aghiorit, a unui cuvios anonim care se descoper pe sine n cele scrise, cu toate dovezile duhovnicesti, ca fiind prieten al lui Iisus si ca avnd din belsug Harul Lui. si nu numai att, ci si adevereste cu propria mrturie c aceast carte a fost scris sub nrurirea Harului Sfntului Duh si c abia acum a venit plinirea vremii s fie cunoscut poporului nostru ortodox si mai ales monahilor. Este vorba de un manuscris cu numrul 202 din biblioteca Mnstirii Xenofont din Sfntul Munte, scris la anul 1851, care a trezit interesul bibliotecarului mnstirii si, n urma citirii acestuia, s-a hotrt publicarea lui. Staretul mnstirii, Printele Arhimandrit Alexios, dup ce l-a fotografiat, l-a ncredintat mai nti ieromonahului Athanasie Konstamonitul, pentru diortosirea textului, si apoi Domnului Stelian Kementzetzidis spre publicare la Editura Orthodoxos Kypseli. Subsemnatului i-a fost ncredintat scrierea unui prolog cu cteva comentarii. Din insemnrile fcute pe marginea paginilor reiese c acest manuscris a fost proprietatea unui monah grigoriat, care se nevoia n Schitul Mnstirii Xenofont, iar dup moartea acestuia a ajuns n proprietatea mnstirii, n anul 1877 - dup cum scrie bibliotecarul de atunci. Sunt indicii c este scris de mna cunoscutului sihastru papa Hariton, care se nevoia mpreun cu obstea lui n cunoscuta pester a Sfntului Athanasie Atonitul. Un serios obiectiv al cercetrii stiintifice l constituie precizarea persoanei care a scris aceast carte si cum a ajuns ea din pustiul prtii de rsrit n partea de apus a Sfntului Munte. Trecnd peste acest demers stiintific care ar avea totusi n vedere lucruri secundare, dm slav Domnului c, ntre alte multe mrturii contemporane despre sfintii Si, ne-a descoperit acum, cnd a binevoit, aceast comoar ascuns. Intr-adevr, a fost n preanteleapta iconomie a lui Dumnezeu s se descopere n zilele noastre aceast carte, scris cu energia necreat a Harului Sfntuiui Duh si prin mna unui foarte putin cunosctor de carte, dar sfintit ieromonah necunoscut. El nsusi, n vedenia pe care ne-o relateaz, ne nstiinteaz ntre altele si urmtoarele: La ntrebarea ieromonahului adresat preadulcelui Iisus, care i Se artase: "Doamne, deoarece din toate acestea am fost ncredintat c cele nsemnate n aceast smerit carte a mea sunt de la Harul Tu, Te rog primeste s Ti-o nchin Tie, ca fiind a Ta, si ce vei dori Tu, aceea s faci cu ea", Domnul i-a rspuns: "Mi-a spus atunci Mntuitorul: Nu te ngriji tu de aceasta, adic acum ascunde-o si, cnd voi dori Eu, o voi trimite din Muntele acesta". si iubitorul de suflete Iisus ne-o arat acum, ca pe un puternic medicament, ntr-o epoc foarte bolnav de pcat. Tema central si coloana vertebral a acestei crti pline de har este rugciunea mintii si a inimii, chemarea nencetat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m". Deoarece se refer si la alte teme duhovnicesti, anonimul si sfntul ieromonah si-a numit cartea "Vedere duhovniceasc". Este mprtit n douzeci de cuvinte, care constituie rodul experientei personale n Duhul - deoarece, asa cum scrie si el nsusi, n cuvintele acestea descrie "cu acrivie din cele cte prin experient a aflat si a ptimit", adic "a ptimit cele dumnezeiesti". Impreun cu transmiterea experientei sale duhovnicesti, descoper cu naturalete si fr laud, ci cu dulceata sufletului, care a fost coplesit de Har, artrile lui Hristos, ale Preasfintei Fecioare si ale ngerilor si convorbirile cu ei, descriind cu o simplitate inexprimabil frumusetea si strlucirea lor, atunci cnd el nsusi se afla ntr-o betie extatic datorat bucuriei de neimaginat pe care o simtea inima lui atunci cnd lucra n el Duhul. aa Asa cum am spus, ieromonahul autor stia putin carte, dar datorit luminrii Harului dumnezeiesc si cercetrii lucrrilor Sfintilor Printi, precum si datorit experientei sale duhovnicesti, reuseste s exprime n termeni patristici si duhovnicesti tririle sale. De asemenea, o autentic trire a Duhului Sfnt este si sentimentul c este gol de orice virtute, nevrednic ieromonah, vrednic de osnd si, dac avea ceva bun, aceasta se datora milei lui Dumnezeu. Tocmai din aceste motive si alege o denumire gritoare pentru adnca lui smerenie: "Dezndjduit". Asadar, cartea aceasta este scris de un aghiorit necunoscut Dezndjduit. Pentru cei care au un simt duhovnicesc, acest calificativ arat sfintenia sufletului si nu are nici o legtur cu simtmntul satanic al dezndejdii care l conduce n cele din urm pe om la sinucidere. Starea Dezndjduitului este plin de dor dumnezeiesc, bucurie, sperant si lacrimi de iubire si evlavie. Crtile liturgice ale Bisericii sunt pline de asemenea experiente si exprimri. Ele amintesc, de asemenea, cuvntul lui Hristos ctre Sfntul Siluan: "Tine-ti mintea n iad si nu dezndjdui". Este aceeasi trire, cu o expresie diferit, care ne aduce n minte cu vinte ale Sfntului Apostol Pavel si ale tuturor sfintilor, din tririle lor comune. Despre rugciunea mintii si a inimii au scris multi Printii filocalici ntr-un limbaj teologic, cu referiri la premisele hristologice si antropologice ale acesteia, cu analiza naturii sufletului, a relatiei dintre minte si inim, descriind transmiterea lucrrilor Harului n trupul ome nesc, vedeniile si vederile mintii, adunarea puterilor su fletului, refacerea unittii lucrrilor sufletesti si multe alte aspecte si probleme ale sufletului si ale vietii n Duhul Sfnt. Si toate acestea ntr-un limbaj de o finete plastic extraordinar, cu cuvinte expresive pentru adevrurile nalte la care avea acces mintea luminat de Harul lui Dumnezeu si cu o ntemeiere teologic si dogmaric. Acesti Sfinti Printi au fost nvttori plini de har, reusind s asocieze calitatea extraordinar a puterilor naturale, cultura teologic si cea neteologic si iluminarea bogat datorat energiilor necreate si s se adreseze Bisericii, nluntrul creia exist totdeauna minti teoretice care, prin natura lor, caut analiza si argumentarea teologic. Ieromonahul aghiorit "Dezndjduitul plin de ndejdi dumnezeiesti" care a scris aceast carte a fost un crestin de mijloc din punct de vedere al aptitudinilor naturale, cu o educatie si pregtire teologic minimale, un monah preacuvios si apoi preot, aflat sub ndrumarea duhovnicului su la fel de cuvios, cu strdaniile sale duhovnicesti n vederea curtirii sufletului, cu asceza sa (post, priveghere, rugciune) si cu rugciunea nencetat a mintii si a inimii. Acesta a ajuns, prin lucrarea Duhului Sfnt, un nvttor practic. si, deoarece el nsusi cunostea din experient si "fericit ptimire" tainele Imprtiei lui Dumnezeu, lucrnd nencetat si cu mult silire rugciunea inimii, din iubire pentru fratii si a pus n scris ceea ce a trit cu ajutorul Duhului Sfnt. Astfel trebuie s vedem si s primim cartea Dezndjduitului: o carte care rspndeste buna mireasm a Harului lui Dumnezeu, o carte plin de limbile de foc ale Mngietorului, o carte care seamn cu un permanent semnal de alarm pentru lupt, care nu vorbeste despre teorii, care nu se joac cu cuvintele si nici nu naste fantezii, ci, cu simplitate si prin participare la cele dumnezeiesti, descrie cte a "aflat si a ptimit" si cu durere n suflet i roag pe fratii si s urmeze calea lui, care este calea raiului. Dac cineva nu are puterea Dezndjduitului, disponibilitatea lui pentru lupt si jertfire de sine, are totusi de cstigat ceva pe masura puterilor lui. Ieromonahul anonim, Sfntul necunoscut nou, ne ndeamn cu putere, ne recomand silint evanghelic, ne ajut cu rugciunile lui s ne angajm n lupta mpotriva lui satana, care n chip nevzut stpneste sufletul nostru, pentru a reusi s ne eliberm de robia diavolului si a pcatului si s ajungem s-L vedem tainic, nc de aici, pe Domnul n inimile noastre. De aceea si repet cu atta trie recomandarea pentru o rugciune puternic: "Vrei, o, monahule, s vezi ct de frumos este Hristos...? Roag-te cu mintea nencetat ctre Hristosul tu, din adncul inimii, pn la durere...." S-L rugm pe Domnul s ne deschid ochii sufletului ca s vedem necesitatea rugciunii inimii nencetate si s ncepem lupta cu ajutorul Sfntului Duh. n felul acesta vom ndjdui pentru mntuirea noastr, dnd slav Domnului nostru Iisus Hristos, n Tatl si Duhul, si artnd recunostint fratelui nostru, necunoscutului Dezndjduit, care, ca organ al Duhului Sfnt, ne ndeamn la lucrarea mntuitoare si ndumnezeitoare a rugciunii mintii si a inimii. Amin. Monahul Theoklitos Dionysiatis Sfntul Munte, Sfintii Arhangheli, 1978. Cas Tie s m fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte, d-mi dup dorul meu, Mntuitorule, n inima mea vino s locuiesti si din aceasta toat rutatea s stergi. Dumnezeiasca Ta iubire s sdesti n ea si Harul Tu cel sfnt peste ea s-l reversi. Vederea mintii mele, Hristoase, s-o luminezi si ochii cugetului meu, Mntuitorule s curtesti Ca s m vd biseric Duhului Sfnt si, dup moarte, mpreun locuitor cu cetele ceresti. Amin.

Un aghiorit necunoscut si dezndjduit Cuvntul nti Despre rugciunea mintii si a inimii si despre cum aceast rugciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde nentrziat. Binecuvinteaz, printe! Domnul nostru Iisus Hristos spune n sfnta si dumnezeiasca Sa Evan ghelie: "Cel care crede n Mine, ruri de ap vie vor curge din pntecele lui". Oricine doreste, asadar, s ias din inima lui ca dintr-un izvor nesecat aceast ap vie a Sfntului Duh, s se nevoiasc s dobndeasc n inima sa rugciunea mintii si a inimii, adic aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", pe care s o spun o dat cu fiecare respiratie. Cel care doreste s aib totdeauna n inima sa aceast rugciune s asculte mai nti despre pregtirea de care este nevoie nainte de a o spune, apoi s asculte si felul n care trebuie s o spun. Deoarece mpratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus dect orice curtenie, nu intr la ntmplare n inima murdar, nesocotit si nepregtit, pentru c se spune: "In inima nesocotit Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi". Ci intr n inima socotit, pregtit si curat. Ascultati pe proorocul David, care zice despre aceast pregtire a inimii astfel: "S-a pregtit inima mea", apoi "Voi slvi si voi cnta n slava mea", ceea ce arat c mai nti trebuie s ne pregtim inima curat pentru primirea lui Hristos si, dup ce l primim n inim pe Hristos, putem s spunem rugciunea si s o avem fr ncetare n inima noastr, bucurndu-ne si veselindu-ne, dup cum spune Apostolul: "Strignd si cntnd n inima noastr Domnului". Iar pregtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fr msur a trupului, umilirea excesiv. Pentru c, pe de o parte, postul nencetat curteste trupul postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de alt parte ostenirea trupului mordfic zvcnirile necuviincioase ale crnii, iar umilirea exagerat aduce rugciunea si devine, ntr-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeat ne arat si ne vesteste c peste putin timp va rsri soarele strlucitor, care odat rsrit va lumina cu razele sale lu mea ntreag, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se pregteste vestea cea bun a mngierii si-i aduce la cunostint c din clip n clip rugciunea va sosi n inima lui. Odat venit rugciunea, aceasta va lumina sufletul si inima si mintea cu razele luminoase si strlucitoare, care izvorsc n chip sensibil din numele lui Hristos. Iar dac mintea este luminat, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de ceea ce este vtmtor. Si precum cel care merge noaptea avnd cu sine o lumin vede drumul si nu rtceste, tot asa si cel care si lumineaz mintea cu lumina adevrat a lui Hristos distinge drumul adevrat si drept care-l duce la Hristos de drumul cel amgitor si rtcitor care-l duce la pieire si la diavol. Asadar, dup ce se pregteste cineva dup cum am spus sau chiar si mai mult dect att, adic cu si mai mult osteneal, omorndu-si patimile prin nevoint, s-si adune mintea sa de la risipirile spre lucrurile exterioare si, aplecndu-si capul pn la nivelul pieptului, s ncerce s gseasc locul care se afl la mijlocul pieptului si acolo, nluntru, cu toat atentia, ca un pzitor sau ca o santinel, s nceap a spune rugciunea cu putin sfortare si cu putin zdrobire de inim, fr s o rosteasc si fr ssi miste limba, ci s o spun din adncul inimii, dup cum se spune: "Din adncuri am strigat ctre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu". De asemenea, atunci cnd spune rugciunea n felul acesta s-si tin putin respiratia. In plus, n acele momente, mintea lui trebuie s nu se desprind nicidecum de locul unde se spune rugciunea. Si dac ncepe s se nclzeasc locul unde se spune rugciunea, atunci s spun rugciunea din ce n ce mai tare, dup cum se spune: "Vor merge din putere n putere". si, spunnd astfel de multe ori rugciunea, ncepe s doar nluntrul pieptului, acolo unde se spune rugciunea cu zdrobire de inim, iar rugciunea ncepe de la sine s fiarb n inim, adic n adncul fiintei, iar ntelesuri dumnezeiesti si duhovnicesti izvorsc ca dintr-un izvor nesecat; Din acest moment este clar c Hristos a venit si a slsluit n acea inim, dup cum a spus Hristos nsusi n dumnezeiasca si sfnta Sa Evanghelie: "Unde sunt doi sau trei adunati n numele Meu acolo voi fi si Eu n mijlocul lor", adic acolo unde sunt inima, mintea si atentia adu nate toate la un loc si cerceteaz n comun si cu evlavie numele Meu, acolo, voi fi si Eu. Si iarsi spune Mntuitorul: "Eu si Tatl Meu vom veni la el si Ne vom face slas ntru el". De acum nainte rugciunea se va spune cu usurint deoarece, precum fierul nrosit bine n foc este prelucrat cu usurint, si precum un om care doreste s ard un cuptor nu poate s-1 aprind si s-l ard dintr-o dat, ci putin cte putin, pn cnd se va arde pe dinuntru, si abia atunci, aseznd lemnele n gura cup torului, focul le cuprinde deodat si le nghite, tot asa se ntmpl si n inima omului. Dup ce inima este aprins de focul Sfntului Duh, atunci spune rugciunea cu mult cldur si cu mult usurint. Dup ncetarea rugciunii silite si cu zdrobire de inim, omul si vine n fire si si cunoaste foarte bine propria fiint, adic ia aminte si mediteaz la gndurile si amintirile pe care le avea nainte de a-si zdrobi inima cu rugciunea si le afl pe toate ca fiind capcane, buruieni, centre si inventii ale diavolului. Acest lucru l ntelege si mai bine din ceea ce urmeaz. Deoarece, de ndat ce ncepe s-si zdrobeasc inima sa cu rugciunea struitoare, dispar mprstiindu-se ca fumul ntelesurile acelea necurate si ngmfate care l fceau mai nainte s se ndreptteasc pe sine si s se cread mare si tare pentru nimic. Atunci se mplineste n acesta cuvntul care spune: "Vzut-am pe cel necredincios flindu-se si nltndu-se ca cedrii Libanului. Si am trecut si iat nu era si l-am cutat pe el si nu s-a aflat la locul lui". Si dac se va duce si va pieri definitiv din inima lui acea amgitoare ndrepttire de sine, atunci se va vede pe sine nu numai gol de orice virtute, ci si pctos si srman ca un vames. Acest lucru este artat si de parabola Mntuitorului Hristos despre fariseu si vames. Atta timp ct inima o mului nu se zdrobeste cu rugciunea, omul se ndrep tteste pe sine si se socoteste drept si sfnt, precum fcea fariseul. Dar dac si va zdrobi inima nluntrul su cu suspinul rugciunii, inima se smereste si se socoteste pe sine asemenea vamesului. Atta timp ct omul are o inim netiat mprejur, care se ndreptteste pe sine necontenit, dac intr n biseric, nu-i va veni nici un fel de gnd pios, nici vreo evlavie adevrat pentru Dumnezeu sau pentru cele sfinte, nici vreun dor ceresc, ci st n biseric numai cu trupul, ca un pom uscat, care fiind neroditor trebuie s fie tiat si arun cat n foc, dup spusele: "Acum securea st la rdcina pomilor; deci orice pom care nu face road bun se taie si se arunc n foc". Pentru c rugciunea unui astfel de om nu are cldura inimii, ci se face numai cu cuvntul uscat si cu gndul rece. Rugciunea lui i va fi spre judecat si spre osnd, cum s-a ntmplat cu fariseul. Pe cel care, ns, are inima lui smerit si zdrobit de struinta rugciunii, de ndat ce vrea s intre n biseric l cuprinde o adevrat si vie evlavie pentru Dumnezeu si pentru cele sfinte. Si l cuprinde att de mult acea evlavie dumnezeiasc, nct si el nsusi ntelege lucrarea ei, de oarece i se pare si este convins c nu se afl n aceast biseric pmnteasc, ci c se afl n Ierusalimul cel de sus, n slava aceea dumnezeiasc, unde mpratul tuturor este slvit si prealudat de miriade si miriade de ngeri dumnezeiesti. Atunci, de bucurie si de evlavie, curg si alearg din ochii lui ruri de lacrimi calde, care l curtesc de tot pcatul, dup cum se spune: "Spla-m-voi si mai alb dect zpada m voi albi". Pe lng aceast evlavie l nconjoar si l cerceteaz si un alt har, adic o dat cu lacrimile vine la acesta si o alt mngiere dumnezeiasc, care nu se vede cu ochii trupesti, dar se vede foarte clar cu ochii mintii cum coboar lin din cer, ca roua peste capul lui, precum roua profetului Ghedeon. Si de pe cap se revars peste tot trupul si rspndeste mireasm, sfintindu-l. De aceea spune Scriptura: "Binecuvntat este Dumnezeu Cel ce vars Harul Su peste preotii Si, ca mirul ce se coboar pe cap, pe marginea vesmintelor lui". Din pricina aceasta trupul lui devine usor si se umple de toat mngierea si dulceata duhovniceasc. Prin urmare, primeste o nstiintare de la acest har c s-a mpcat cu Dumnezeu si spune mpreun cu profetul: "Auzului meu vei da bucurie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite", adic "multumesc, Doamne, c m-ai nstiintat si mi-ai dat s nteleg prin acest semn al Harului Tu c m-ai iertat pe deplin de toate pcatele mele si am fost mngiat eu, netrebnicul robul Tu, pentru c att de mult m umilise pcatul meu, nct alergam ntotdeauna n ascunztoare si oasele mele tremurau de frica iadului." Inc si alte multe cuvinte ale Sfintei Scripturi vin n gura lui n ceasul acela, care arat c Dumnezeu a primit pocinta lui si rugciunea lui, precum se spune: "Duhul umilit, inima nfrnt si smerit, Dumnezeu nu o va urgisi". Dar nu numai acestea sunt cele de care se bucur un astfel de credincios, ci nc si multe alte ntelesuri ceresti si dumnezeiesti ies din inima lui. Deoarece a fost dezlegat si risipit norul ntunecos al pcatului de ctre luminarea rugciunii mintii si cuget armonia cuvntului sfnt care spune: "Le-a deschis lor mintea ca s nteleag Scripturile" si "Cel ce crede n Mine, ruri de ap vie vor curge din pntecele lui" (Ioan 7, 38); deoarece inima omului clocoteste de ntelesuri dumnezeiesti, iar gura lui vorbeste n parabole, precum se spune: "Deschide-voi n pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru nceput" (Psalm 77, 2). In clipa aceea inima este n ntregime foc, pentru c s-a aprins n inima lui focul, despre care spune Hristos: "Foc am venit s arunc pe pmnt, si ct as vrea s fie acum aprins!" (Luca 12, 49). Atunci, n ceasul acela, omul acesta ceresc, care este aprins de lucrarea Sfntului Duh, hotrste n sine ca de acum nainte s pzeasc nestricate toate poruncile lui Hristos, dup cum spune si profetul David: "Juratu-m-am si m-am hotrt s pzesc judectile drepttii Tale" (Psalm 118, 106). Acest har fierbinte si izvortor de viat al iubirii dumnezeiesti s-a dat acestuia pe msura strdaniilor pe care le-a depus n timpul rugciunii. Cci, dac se va ruga cineva dup cum am spus timp de o jumtate de or, si lucrarea harului rugciunii inimii rmne aproape o jumtate de or n ziua aceea, sau cel mult o zi ntreag, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, cnd este scos de ctre fierar din foc, este nrosit si arde asemenea focului, dar dac st mai mult timp n afara focului, ncepe putin cte putin s-si piard puterea de ardere, ajungnd iarsi la rceala si aspectul lui dinainte, tot asa si omul, cnd spune rugciunea cu silint si zdrobire de inim, se aprinde de lucrarea Duhului Sfnt si face s izvorasc din inim apa cea vie a ntelesurilor dumnezeiesti; dar de ndat ce nceteaz rugciunea, nceteaz si izvorul ntelesurilor dumnezeiesti. Aceasta se svrseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul s nu neglijeze rugciunea, gndind c, o dat ajuns acolo, nu mai trebuie s se roage asa cum am spus la nceput, si pentru ca s nu mai cad iarsi n patimile cele dinainte ale pcatului sau n altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si cnd duhul necurat a iesit din om, umbl prin locuri fr ap, cutnd odihn si nu gseste. Atunci zice: M voi ntoarce la casa de unde am iesit; si venind, o afl golit, mturat si mpodobit. Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele dect el si, intrnd, slsluiesc aici si se fac cele de pe urm ale omului aceluia mai rele dect cele dinti (Matei 12, 43-45). De aceea este nevoie ca s se roage mereu omul si rugciunea lui s se fac nentrerupt, dup cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunnd: "Rugati-v nencetat" (1 Tes. 5, 17), "ca s nu cdeti ntru ispit" (Matei 26, 41). S se roage cineva nencetat, dar nu totdeauna cu silint si zdrobire de inim, dup felul n care am spus, deoarece acest lucru este aproape cu neputint. S se roage ns nencetat, dar si n alt fel. Adic, dup ce se roag cu silire si cu zdrobire de inim si ncepe a-l durea pieptul nluntru, n locul unde s-a lucrat rugciunea struitoare, si nu mai primeste locul acesta mai mult silire, atunci s se roage fr silire si fr zdrobire de inim, ci ntr-un fel mai linistit, msurat si odihnitor, pn cnd se va vindeca si se va odihni locul acela rnit din piept. Dup ce se va odihni si vindeca, s nceap din nou strdania rugciunii celei zdrobitoare de inim ca mai nainte, cu silire. Iar mintea s fie treaz si s pzeasc nencetat inima de atacurile diavolului. Si cnd diavolul vrea s nvleasc, de ndat mintea s trezeasc si s zdrobeasc inima cu rugciunea din ce n ce mai puternic, pn cnd l va durea inima; atunci fr ntrziere atacul diavolului va disprea ca norul purtat de vnt. Pentru om este lucru cu neputint s alunge si s nimiceasc atacurile diavoluiui n alt fel din inima lui dect prin rugciunea aceasta struitoare a inimii, pe care, dac o neglijeaz, este n pericol de a ajunge la moartea sufleteasc, dup cum am spus mai nainte. Acest lucru l arat si cntarea sfintei Biserici a lui Hristos cnd spune: "Dac dreptul cu greu se mntuieste, pctosul unde se va arta?" Deci, precum diavolul, vrjmasul nostru cel fr de mil si nempcat, lupt mpotriva noastr n multe chipuri pn n ceasul mortii, la fel si noi s-i stm mpotriv cu numele lui Hristos, pn la ultima noastr suflare. Cum c acest fel de rugciune alung din inima noastr si nimiceste patimile si diavolii care ne rzboiesc prin mijlocirea patimilor noastre, ascult, o, frate, si o vedenie a Printilor: Un frate oarecare, rugndu-se odat n chilia lui cu zdrobire de inim si mult silint, suspinnd la fiecare rugciune, a avut o vedenie si a vzut multimi nenumrate de demoni, dintre care unii erau ca niste cini, altii ca zebrele, altii ca niste capre, altii ca vulpile si ca alte fiare (spuneam c patimile oamenilor sunt numeroase si diferite). Acesti demoni acopereau o mare suprafat cu numrul lor, deoarece fiecare tagm era mare la numr. Iar fratele, vzndu-i, nu s-a tulburat, ci cu tot curajul si mult ndejde n Stpnul Hristos, deoarece n ceasul acela clocotea nluntrul lui rugciunea si inima lui era ca para de foc, s-a npustit asupra demonilor ca un leu furios, pentru a-i birui nu cu arme sensibile si vzute, ci cu arme nevzute si invincibile, cu numele lui Hristos adic. Pentu c, ajuns n fata lor, a nceput s spun din adncul inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m". Si att de tare si silea si zdrobea inima cu numele lui Hristos, nct cu putin inima nu a plesnit si nu a iesit din locul ei. Cum spunea o dat n felul acesta "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", vedea cum prindea cte un diavol si-l arunca foarte departe de locul unde era. Si iarsi spunnd rugciunea cu putere, arunca un altul... Si fcnd asa a reusit s-i alunge pe cei mai multi cu numele lui Hristos; (spunem c s-a eliberat de cele mai multe patimi prin Harul lui Hristos). Ins, ctiva dintre acei diavoli, ndrtnici si ri, nu au plecat din locul acela, ci privindu-l pe frate cu ur si slbticie i spuneau: "Noi nu plecm nicidecum din acest loc, deoarece acest loc este locuint a noastr veche", adic sunt cteva patimi care, pentru c s-au nvechit, cu mult greutate pot fi alungate. Atunci fratele, auzind cuvntul acesta, s-a suprat tare si din multa lui suprare a aflat un fel de rugciune a mintii mult mai nalt, foarte rar si nespus de grea. Voind s-si sileasc si mai mult inima cu "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", ntr-un anume fel inima lui se fcea n ntregime rugciune, una cu rugciunea; dup aceast mai presus de fiint nfrngere a inimii scotea din adncul su un fel de suspin greu, dup cum spunea profetul David: "Din suspinul inimii mele" si din prea multa silint si din nemsurata suprare, fratele era aproape s-si dea sufletul. Dar cnd sfrsea acel suspin adnc si greu, demonii care mai nainte erau slbatici si de nebiruit fugeau de la fata fratelui, ca si cnd i-ar fi urmrit o sabie de foc. Si, cum mi se pare, fratele voia s spun cuvntul acela al Scripturii, care spune: "Si cu suspinurile din adnc ai fcut s rodeasc nsutit durerile". Deoarece cu ct mai din adnc scotea suspinul din fiinta sa cu durerea inimii, cu att nimicea, pe acei demoni stpnitori, si cu ct i nimicea, cu att rodea rod nsutit. Dup ce a curtat fratele tot locul acela de demoni, si-a ridicat capul si a vzut la deprtare de sine ca la o arunctur de piatr si chiar mai putin pe diavolii alungati, care stteau si se uitau napoi cutnd s afle timp potrivit pentru a se ntoarce la locul de unde fuseser alungati. (Spunem c atunci cnd patimile vor fi dezrdcinate din inim cu silirea cea mai presus de fire a rugciunii inimii, atunci se va pstra numai n minte amintirea lor; si dac se ntmpl s lipseasc pentru o clip frica de Dumnezeu si rugciunea din om, atunci patimile nviaz din nou si se nnoiesc). Iar fratele, voind s-i alunge si de acolo, s-a asezat ca pe un scunel si, aplecndu-si capul pn la genunchi, se ruga precum se ruga oarecnd vztorul-de-Dumnezeu Moise, cnd L-a auzit pe Dumnezeu spunndu-i: "Moise, Moise, de ce strigi ctre Mine?" Rugdu-se deci si fratele cu mintea n acelasi fel, iat c iesea din gura lui cnd foc, ce ajungea pn la locul unde erau demonii, cnd ca un fel de gloante, ce ieseau din gura fratelui ca dintr-o pusc, cu atta vitez mpotriva demonilor, nct pe multi i-au nimicit. Iar cnd fratele spunea rugciunea, si cu mai mult putere, se fcea c ies din gura lui ca niste ghiulele de tun care ucideau dintr-o dat mai multi demoni, chiar pe cei mai puternici dintre ei. Cnd spunea rugciunea fr mult silint, ieseau si acestea mai mici, dar puternice, si loveau pe demonii mai mici. Vznd acestea, fratele si-a venit n fire si, iat, a nteles c rugciunea clocotea n inima lui precum fierbe si clocoteste apa n cazanul pus pe foc. La fel si un alt frate, rugndu-se odat cu mintea, a ajuns la aceast vedere duhovniceasc: a vzut demoni multi ca nisipul mrii cu chip de soldati, care se npusteau asupra fratelui cu mult ur, ca s-l nimiceasc de pe fata pmntului. Atunci acesta s-a nfricosat de asaltul npraznic al demonilor si a fugit ntr-o biseric, cernd ajutor Mntuitorului Hristos si Maicii Domnului. Si cum a intrat n biseric, iat, vede pe Mntuitorul si pe Maica Domnului ca vii n icoanele mprtesti, seznd amndoi ca doi mprafi preaslviti pe tronurile slavei. Si ndreptndu-si de ndat privirea spre Domnul Hristos, l vzu pe Acesta plin de bucurie si de frumusete, precum se spune: "Frumos cu frumusetea cea de la fiii oamenilor". Pe lng acea frumusete de negrit si minunat a fetei Sale dumnezeiesti preacurate, mai era mbrcat si cu alt slav si de o lumin mai curat si mai strlucitoare dect lumina soarelui, precum spune: "Intru strlucire si n mare podoab Te-ai mbrcat. Cel ce Te mbraci cu lumina ca si cu o hain". (Psalmul 103, 2). Fratele nu putu s mai priveasc la Hristos, precum nu mai poate cineva s priveasc a doua oar la soare, pentru c ochii lui erau orbiti, ci numai I se nchina si sruta preacurata Lui mn dreapt, cu cutremur si cu bucurie, precum spune: "Se bucur cu sufletul si se cutremur cu mna". Se ndrept apoi fratele si spre Preasfnta Fecioar, i se nchin, srut mna sa feciorelnic si preacurat, ndrznind s-si ridice ochii si s priveasc preasfnta ei fat. Lumina si slava Domnului Hristos semnau cu lumina si slava Preasfintei Fecioare ct seamn lumina fulgerului cu cea a soarelui. Adic slava Preasfintei Fecioare era putin mai blnd privirii, asa nct fratele, ndreptndu-si pentru a doua oar privirea spre preacinstita ei fat, ochii lui nu au orbit, asa cum nu orbesc atunci cnd se uit putin la un fulger. Domnul nostru Iisus Hristos sttea ca pruncul odihnindu-Se pe bratul sfnt al Preacuratei ca pe un tron de heruvimi, iar Preasfnta Fecioar l privea pe fratele cu privire milostivitoare si preadulce. Preadulcele Iisus era att de frumos si plcut la vedere ntru toate, si atta slav mprumuta Preasfintei Fecioare cu mprteasca Lui asezare n bratele ei, si att de mult se potrivea Cel preacurat cu cea preacurat, Cel neptat cu cea neptat, Domnul si Stpnul cu Doamna si Stpna, Cel prealudat cu cea preludat, Cel preacinstit cu cea preacinstit, Cel preafeciorelnic cu cea preafeciorelnic, adic Iisus cu Fecioara Maria, cum se potriveste mireasma trandafirului cu frumusetea acestuia. Domnul Iisus privea la fratele cu mult dulceat si cu negrit iubire. Si iarsi, asa cum este cu neputint ca cel care tine n mn un trandafir si l miroase, s nu se bucure de frumusetea lui si s nu se mprtseasc de mireasma lui, tot asa si fratele, privind pe Mntuitorul Hristos si pe Maica Domnului si privit fiind de Acestia, era cu neputint s nu se mprtseasc de Harul Lor si s nu se bucure de mngierea Lor. Atunci, lund curaj de la privirea cea blnd a Preasfintei, fratele a strigat ctre ea: "Preasfnt Fecioar, Preacurat, Maica Domnului meu, Stpna mea preadulce, cum s scap de demonii care m urmresc?" Iar Preasfnta Nsctoare de Dumnezeu, izbvitoare celor ce scap ctre ea, rspunznd fratelui, i-a zis: "Cu numele Fiului meu si cu numele meu sunt biruiti si nimiciti demonii cei ce s-au lepdat". De ndat, fratele a fcut nchinciune, a iesit din biseric si a nceput s spun din inim: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m" si "Preasfnt Nsctoare de Dumnezeu, bucur-te ceea ce esti plin de har, Marie". Iar demonii, fr ntrziere, au fugit neputinciosi si au pierit din fata fratelui. La fel si alt frate, lucrtor si acesta al rugciunii mintii si a inimii, a ajuns la aceast vedere. I s-a artat c s-ar fi aflat sub tartar, acolo unde este locuinta tuturor demonilor. Acolo a vzut o cetate foarte puternic. Pe dinluntru acea cetate era plin de un ntuneric gros si aproape pipibil, despre care spune si Mntuitorul: "Acolo va fi ntunericul cel din afar", deoarece nici o raz de lumin nu ptrunde acolo, pentru c se afl n inima pmntului, unde Domnul Atottiitorul a hotrt s locuiasc demonii n veacuri nesfrsite. De aceea si cuvntul profetului spune: "Intra-vor n cele mai de jos ale pmntului". Iar portile cettii aceleia erau mari si puternice, fiind pzite de ctiva demoni nfricostor de urti. Inuntrul cettii locuiau demoni fr de numr, toti avnd aripi. Unii dintre ei ieseau din cetate zburnd ca vrbiile, altii intrau n cetate ca albinele n stup. Fratele sttea ntr-un loc, lng drum. Era aplecat, fruntea lui sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit ca un pod, iar pieptul lui adncit ca o bolt. Asa fiind asezat, fratele spunea din inim cu durere si cu mult silint "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m". Si spunnd astfel rugciunea, la fiecare rugciune iesea din gura lui ca o flacr aprins care se ndrepta ctre un demon si-i ardea aripile, picioarele, minile si prul, nct demonul respectiv rmnea nemiscat ntr-un loc ca un bustean sau ca un purice prlit. Deoarece, atunci cnd este prlit, puricele nu se mai poate misca. Spunnd nc o dat rugciunea fratele, un alt demon era ars, dintre cei care erau ajunsi de flacra rugciunii, pentru c demonii ieseau si intrau cu mare vitez, precum vntul. Rugndu-se fratele astfel mult timp, a reusit s ard multi demoni, care alctuiau n fata portilor iadului o grmad mare. Demonii care erau nluntru vedeau c dispar demonii aceia, vedeau si sabia de foc a rugciunii inimii care i nimicea, dar de unde venea aceasta nu puteau vedea, pentru c numele lui Dumnezeu i ametea precum ameteste fumul albinele. Atunci au mers si au spus cele ntmplate diavolului care era mai mare peste ei, cel numit satana, care, aflnd de nenorocire, s-a tulburat foarte tare, dar se temea s ias din cetate pentru a nu pti si el la fel. Si-a scos ns capul lui necurat pentru a vedea din ce loc vine sabia de foc. Aplecndu-se astfel, flacra de foc a rugciunii inimii l-a atins n fat, arzndu-l. Acesta s-a tras repede nuntru, nchiznd si portile iadului. Iar fratele, venindu-si n fire si cugetnd la cele ntmplate, se bucura de nimicirea demonilor, slvind si multumind Domnului nostru Iisus Hristos, Care a dat atta har si putere celor care l iubesc din tot sufletul si l cheam din adncul inimii. Acestuia se cuvine slava si puterea n vecii vecilor. Amin. Cuvntul al doilea Despre trebuinta de a gsi un adevrat lucrtor al rugciunii mintii, de la care s nvtm felurile si semnele acestei rugciuni, si despre aceea c cel care are nencetat rugciunea nluntrul su si o lucreaz din adncul inimii, cu mult evlavie si atentie, ntelege uneori din anumite semne duhovnicesti c sufletul lui se mprtseste n chip nevzut cu Iisus Cel chemat cu struint. Inc si despre rodul acestei rugciuni. Binecuvinteaz, printe! Pentru ca s se elibereze omul de patimi si s le dezrdcineze din inima lui este nevoie s dobndeasc n inim rugciunea mintii. Deoarece, dac nu va locui, rugciunea mintii n acel loc de unde izvorsc patimile, acestea nu pot fi ndeprtate. Iar dac nu sunt ndeprtate de la om patimile, nu pleac de la acesta nici demonii. Deoarece demonii au obiceiul de a se aduna acolo unde sunt patimi, precum se adun si mustele acolo unde este vreo ran urt si ru mirositoare. Si precum ciorile si celelalte psri carnivore, acolo unde vd sau simt vreun miros urt de animal mort, se adun de unde ar fi si l mnnc, tot asa si demonii, acolo unde vd vreun om trupesc si robit de patimi, si fac cuib si nu se las pn nu mnnc pe dinuntru trupul acela carnal cu plcerile cele de rusine. De aceea spunea si proorocul: Cnd se vor apropia de mine cei ce mi fac ru, ca s mnnce trupul meu" (Psalm 26, 3). Dar pentru ca s se elibereze cineva de patimi, asa cum s-a spus mai nainte, este nevoie s dobndeasc rugciunea mintii n inima sa. Si iarsi, pentru a dobndi cineva n inima sa rugciunea mintii, lucru necesar este s roage pe Dumnezeu pentru aceasta de multe ori cu smerenie, chinuindu-si trupul su cu postul, cu metaniile si cu alte osteneli trupesti, pentru ca Dumnezeu s se milostiveasc vznd ostenelile sale si s-i arate un ndrumtor nertcit, care lucreaz aceast rugciune a mintii si a inimii nestiut de nimeni, de la care s o nvete si el cu precizie. Iar dac nu se gseste un astfel de ndrumtor n locul acela, s roage pe Dumnezeu s fac El ce stie pentru aceasta. Adic s-i arate Dumnezeu ce trebuie s fac. Dac afl un astfel de lucrtor al rugciunii si nvat de la acesta, dar totusi nu poate s o nteleag ntru-totul, atunci, spun, s-l roage pentru aceast rugciune a mintii pe Dumnezeu s-l ndrume prin vreun alt semn cum s o lucreze si cum s o dobndeasc. Odat, un frate, auzind pe cineva vorbind despre rugciunea mintii, s-a rnit n inima sa, strduindu-se cum s fac s o dobndeasc si el. Dar pentru c nu reusea s o dobndeasc, nici s o nteleag, pentru c rugciunea mintii este greu de nteles si greu de lucrat, fratele acela a nceput s se roage lui Dumnezeu, cerndu-I nencetat s-i arate cum s lucreze si cum s spun rugciunea fr s rtceasc. Deoarece cei care urmeaz gndul lor n aceast rugciune, fr s aib vreo nstiintare dumnezeiasc, este cu neputint s nu aib vreo rtcire de la diavol, n afar de cazul n care este cineva att de smerit nct ocoleste uneltirile diavolului cu luminarea sa dumnezeiasc. De aceea, spun, fratele acela l ruga pe Dumnezeu pentru rugciunea mintii cu mult smerenie, pentru c din clipa n care a auzit vorbindu-se despre aceast rugciune, si-a dorit mult s o dobndeasc. Cu toate acestea, nu avea nici o nstiintare de sus: Cci fr Mine spune Mntuitorul - nu puteti face nimic". Vznd, deci, Dumnezeu setea fratelui, i-a trimis n somn pe ngerul Su n chipul unui clugr pe care fratele l cunostea ca fiind desvrsit n aceast rugciune. Si ngerul i-a explicat rugciunea mintii si a inimii n felul urmtor. Avnd numai pieptul su descoperit si spunnd din tot sufletul su rugciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", arta fratelui cu mult claritate toate punctele rugciunii mintii si a inimii. Cnd spunea ngerul rugciunea, fratele vedea toat silinta acestuia, cum din cauza sfortrii sale luntrice ngerul transpira si scuipa snge, cum si chinuia peste msur inima si cum avea mult atentie la rugciune. Si cnd fata lui se vedea slvit, strlucitoare si plin de Harul lui Dumnezeu, din pricina bucuriei pe care o primeste inima prin rugciune, precum se spune: Inima vesel mbujoreaz fata omului", cnd iarsi vederea fetei sale era trist si chinuit de oftaturi adnci, dup cum spune ntristat este sufletul meu", si iarsi se vedea cum ngerul, cu puterea si lucrarea rugciunii, mblnzea fata sa furioas si slbatic. Uneori, prea c st s cad pe pmnt din fortarea sa peste msur la care ajungea rugciunea inimii, din cauza slbirii puterilor, iar alteori se vedea, ca ntr-o oglind, inima lui c este gata s crape sau s sar de la locul ei din pricina muncii la care o supunea rugciunea. Alteori, ntregul su trup arta ca un trup mort. Si spunea ngerul fratelui: Asa cum m-ai vzut spunnd rugciunea, asa spune-o si tu, si va afla odihn sufletul tu". Acest lucru l-a vzut fratele de dou, de trei si de mai multe ori, si fcnd asa s-a linistit cugetul su. Asemenea si un alt frate, rugndu-se odat cu rugciunea mintii, cu mult rbdare, a fost ridicat la ve derea cea duhovniceasc. Si a vzut n fata sa doi ngeri, care tineau n mini o carte deschis, care se cheam Filo calia, si artau fratelui cu degetul partea aceea din Filo calie unde se vorbeste despre rugciunea mintii si se spune c: Este dator monahul ca la fiecare respiratie a sa s spun o rugciune, rar si ct se poate de clar". Si cnd citea fratele acest lucru, si-a venit iarsi n sine. Dar felul acesta de rugciune, cu ct este mai nalt si mai de cinste, cu att are nevoie de mai mult pregtire a celui care l foloseste, dup cum spune Avva Isaac ntr-un loc din cuvntul su despre aceasta: In sudoare a binevoit nteleptul Stpn s dea pinea aceasta celor ce o caut. Si aceasta spre binele nostru, pentru ca nu cumva, mprtsindu-ne nainte de vreme din aceasta, nepregtiti, s ptim indigestie si s murim". Adic, a binevoit preanteleptul Dumnezeu ca darul acesta al rugciunii mintii si al vederii duhovnicesti s-l primeasc acei oameni care transpir si se lupt peste msur din dragoste pentru aceast rugciune a mintii, dup cum a spus unul din printi, cum c mult snge a scuipat din cauza fortrii n timpul rugciunii pn cnd a dobndit-o nluntrul su. Aceasta, adic faptul c Dumnezeu a binevoit s ne luptm pentru rugciune, arat iconomia, pogormntul lui Dumnezeu fat de noi, pentru binele nostru, pentru ca s lum aminte si s nu ne apropiem de aceast rugciune oricum. Deoarece, dac se ntmpl s ne apropiem de aceast rugciune la ntmplare si gustm din ea fr pregtirea trebuincioas, se poate ntmpla s murim de moarte sufleteasc sau chiar de moarte trupeasc, dup cum au ptit multi si vedem c mai ptesc si astzi, deoarece se ntmpl s nu putem digera aceast hran si s murim, pentru c hrana cea tare este pentru cei desvrsiti, dup cum spune dumnezeiescul Apostol, si nu pentru pruncii care nc se mai hrnesc cu lapte. Acest lucru ni se ntmpl deoarece cel care lucreaz aceast rugciune a mintii cu pregtirea de cuviint, acela, spun, se mprtseste n chip nevzut cu nsusi Iisus Hristos ori de cte ori o spune din adncul sinelui su cu evlavie peste msur si cu nemsurat atentie. Si aceasta o cunoaste din linistea si pacea luntric care vine n ceasul acela. Spunnd acesta Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m" din adncul inimii de multe ori si cu credint fierbinte, cu nemsurat smerenie, cu cea mai mare evlavie, cu inim curat, cu ndejde vie si multe asemenea acestora, deodat ncepe s izvorasc pacea dumnezeiasc n inima sa din numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca dintr-un izvor preadulce. si cu ct este coplesit de dumnezeiescul nume al lui Hristos si cu ct bea si se rcoreste sufletul lui din aceast butur dumnezeieasc a lui Hristos, cu att doreste si mai mult cel ce se roag si este cuprins de pacea dumnezeiasc s cerceteze din inim si mai mult si cu mai mult cldur numele lui Hristos. Deoarece, cnd acesta ajunge la aceast msur a rugciunii mintii, atunci nu numai trupul si afl pace de patimi, ci si inima sa, n fata gndurilor rusinoase, si duce o viat linistit ca si cnd ar fi fr de trup, asemenea celui care se mprtseste cu vrednicie de preacuratele Taine si care petrece ziua aceea n pace si liniste, cugetnd si avndu-L n fata ochilor mintii numai pe Hristos, si nu vrea s mai stie de lume si de lucrurile lumii, deoarece este stapnit de dragostea Mielului neprihnit din care a gustat sufletul su, iar Mielul este Hristos. Cei care ns ndrznesc si lucreaz acest fel de rugciune a mintii fr s aib nici o pregtire si fr s cear sfatul despre aceasta vreunui printe care lucreaz rugciunea, acestia se aseamn cu cei care ndrznesc s se mprtseasc nespovediti si fr vrednicie cu preacu ratele Taine ale Domnului. De aceea si Domnul nostru Iisus Hristos, Cel cutat de acesta, neplcndu-I si fcndu-I-Se sil de starea lor de nepregtire, de mndria si de aroganta lor, li se face ca o hran nedigerabil si mor. Deoarece, precum Sfnta Imprtsanie pe cei ce se mprtsesc cu vrednicie i sfinteste, i lumineaz si i rcoreste, iar pe cei ce se mprtsesc cu nevrednicie i arde, i ntunec si i d mortii, tot asa si rugciunea mintii, celor care'postesc, se nfrneaz si se smeresc le d pace trupeste si sufleteste si i ntreste n lucrarea Domnului, iar celor lacomi, nenfrnati si mndri le ncetoseaz mintea, le ntunec sufletul, le orbeste inima si i pred mintii nencercate. si dac devin, astfel, fr msur la cuget, adic limitati la mintea lor, orbi la inim si ntunecati la suflet, li se pare rul bine si amarul dulce. Unii ca acestia nu mai primesc s asculte sau s primeasc sfat de la cineva. Deoarece satana, care a slsluit ntru ei din pricina nltrii de sine, i nvat cele ale sale si i nstiinteaz n mintea lor rtcit c numai ei au gsit adevrul si calea ea adevrat care duce la mntuire, iar ceilalti le par rtciti. si pe bun dreptate li se ntmpl aceasta, din cauza mndriei lor, pentru c acesta, n loc s culeag rod copt si strugure dulce din rugciunea lor, culeg rod necopt prin necunoasterea lor si agurid pentru nalta prere de sine. Cei care lucreaz ns rugciunea aceasta a mintii cu ascultare si ascez, cu smerenie, cu post si cu sfatul sfintilor printi duhovnicesti purttori de Dumnezeu, acestia culeg din rugciunea mintii roade de mntuire, roade coapte, bune, duhovnicesti, dulci si bi neplcute. Acest rod care se naste din rugciunea mintii se cunoaste bine din cuvntul care urmeaz. Omul este alctuit din trup si suflet. Trupul este vzut si material, precum spune Scriptura: Si a fcut Dumnezeu pe om, lund trn din pmnt", iar sufletul este nematerial si nevzut, dup cum spune n continuare Scriptura: Si a suflat Dumnezeu n fata lui suflare de viat, si s-a fcut omul suflet viu". De aceea trupul, ntruct este din pmnt, iubeste cele pmntesti, iar sufletul, ntruct este de la Dumnezeul Cel ceresc, iubeste cele ceresti si nemateriale. Dar, pentru c sufletul locuieste nluntrul trupului material si vzut, este mpiedicat de lucrarea poftelor trupesti si nu poate cerceta cele ceresti asa cum doreste si asa cum merit. Mai mult chiar, aceasta se ntmpl sufletului din momentul n care omul face ceva ru n fata lui Dumnezeu, ndeprtnd si exilnd sufletul de la dragostea lui Dumnezeu si a celor ceresti si de la ndejdea bucuriei dumnezeiesti ce va s vin. Iar dac pleac de la acesta iubirea lui Dumnezeu, a celor ceresti si ndejdea Raiului, atunci va mprti n el dorinta lumii, plcerea trupeasc si rtcirea diavolului, aceasta nsemnnd c de atunci nainte el va petrece n desfrnare si n nepurtare de grij fat de cele duhovnicesti, avnd adormit constiinta sa, iar vederea sufletului fiind ntunecat si orbit. Fiind n aceast situatie, adic deprtat cu duhul de cele ceresri, pentru a putea dup aceea s se deprteze de relele de care este biruit si pentru a putea sufletul s-si aminteasc cele ceresti cu care are asemnare, si pentru a se ridica cugetul omului de la cele sensibile la cele tainice, de la cele vzute la cele nevzute, de la cele materiale la cele nemateriale, de la cele striccioase la cele nestriccioase, de la cele pmntesti la cele ceresti, pentru a se ntmpla, spun, aceasta, este nevoie ca inima s fie zdrobit cu rugciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m". Si, ntr-un anume fel, s se frmnte si s se uneasc inima cu numele Domnului, precum se uneste fina cu apa si devine pine, prin lucrarea focului (adic prin lucrarea Harului). Deoarece, atunci cnd spune cineva Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", din adncul inimii, atunci inima lui se umple de ntelesuri ceresti si de gnduri duhovnicesti. si cnd se umple inima de astfel de ntelesuri duhovnicesti (venite de la Duhul Sfnt), atunci din inim se transmite acea lucrare dumnezeiasc n toate mdularele si simtirile sale. De aceea, fiind omul atunci ntru totul unit cu harul rugciunii, orice vedere sensibil ar avea cu simturile sale materiale, de la aceast vedere sensibil mintea lui se urc de ndat la vederea cea nematerial si tainic, fr ca s simt plcerea trupeasc si fr s fie biruit inima lui de frumusetea si plcerea vederii sensibile. De exemplu, cel ce lucreaz rugciunea mintii, oricnd ar vedea vreun om frumos sau alt fptur frumoas a lui Dumnezeu, din aceasta d motiv sufletului su s-si imagineze si s cugete la frumusetea fpturilor ceresti si nemateriale ale lui Dumnezeu. Deoarece un astfel de om ti spune, sau mai bine si mai corect este s spun c sufletul spune omului aceluia astfel: Omule, dac aceste fpturi materiale, care astzi sunt si mine nu mai sunt, le-a fcut Dumnezeu att de frumoase si minunate si fac atta bucurie celor care le vd, oare cu ct mai frumoase si mai minunate trebuie s fie bunttile ceresti si vesnice ale Raiului, "cele pe care ochiul nu le-a vzut, si urechea nu le-a auzit,si la inima omului nu au ajuns", pe care Dumnezeu le-a pregtit pentru robii Si de la facerea lumii?" Iar de aici l urc la o si mai nalt ve dere, deoarece i aduce aminte de Dumnezeu nsusi, spunndu-i astfel: Dac acelea care sunt fpturi ale lui Dumnezeu sunt att de minunate si negrite, oare Dum nezeu nsusi, fctorul si ziditoml acestora, ct trebuie s fie de strlucitor, de minunat?" La fel se ntmpl cnd lucrtorul rugciunii mintii doreste s vad cu ochii trupesti stelele cerului si luna, fulgerul si soarele strlucind atunci se ridic de ndat cu mintea la frumusetea Raiului si la negrita strlucire a lui Dumnezeu, fctorul si ziditorul tuturor acestora. Deoarece, iarsi spune sufletul tainic omului: Oare, omule smerit si cel din urm, dac cele vzute au o att de mare frumusete si strludre, dar Dumnezeu, fctorul soarelui, ziditorul cerului, creatorul stelelor, cu ct strluceste mai mult dect soarele?" Despre aceast strlucire dumnezeiasc unul din printi a spus urmtoarele: Vedenie Un oarecare clugr L-a rugat odat pe Dunmezeu s-i arate slava si strludrea sfinfilor, si s-a nvrednidt de ceea ce rvnea, n felul acesta. A venit un nger dumnezeiesc si i-a spus: Cel care cere primeste, cel care caut afl si ce lui ce bate i se deschide", si de ndat a deschis ochiul cel drept duhovnicesc al sufletului fratelui si a vzut slava aceea dumnezeiasc si bucuria de negrit a tuturor sfintilor, de care se bucur acestia n cer. Spunea fratele acela c a vzut pe toti sfintii n slava si fericirea aceea dumnezeiasc, n care fiecare sfnt strlucea la fel ca soarele, si strlucind fiecare ca soarele, ieseau din ei attea raze, cte are si soarele, si toti sfintii cntau cu glas preadulce: Aliluia". Asadar, dac aici soarele lumineaz lumea ntreag, fi ind numai un singur corp luminos, oare n cer, unde sunt mii si miriade de sfinti, strludnd fiecare precum soarele, cum trebuie oare s fie acea strludre, acele raze, acea revrsare de lumin, slava,: aceea?, Si iarsi spunea clugrul acela c toti sfintii, care strluceau atta, pri meau strlucirea lor din strlucirea si lumina lui Dum nezeu, si c o raz a lui Dumnezeu era asemenea soarelui ntreg. Acum, gndeste tu singur, cititorule, att ct poate gndi si ct poate ajunge mintea ta, ct de mare si ce fel de lumin este lumina dumnezeirii si slava aceea de negrit si de necuprins a Dumnezeului Celui nevzut, a Ziditorului si Fctorului nostru? La fel atunci cnd cel care lucreaz rugciunea mintii va mirosi un trandafir sau alt floare frumos mirositoare, sau cnd va privi o floare dintre florile cmpului, mintea lui se va duce ca fulgerul la parfumul acela de negrit pe care l raspndesc florile Raiului, de care amintindu-si si va uda fata sa cu lacrimi de bucurie sfnt. Si cu ct va ofta mai din adncul inimii sale, cu att se va nlta mai mult, deprtndu-se de cele pmntesti. Ofteaz din adncul sufletului su deoarece nu numai c doreste s se mprtseasc de bunttile ceresti ale Paradisului, ci si pentru c si aminteste ct de cumplit este iadul celor care sunt lipsiti de toate acestea, ntruct, n mod inevitabil, omul se afl ori cu Dumnezeu n Rai, ori cu diavolul n cele de dedesubt ale pmntului. Mai spunea acel clugr c, dup ce a vzut slava aceea minunat a sfintilor, a vzut si nfricostorul chin al celor din iad. Spunea c, dup ce a ncetat vederea aceea cereasc a slavei dumnezeiesti, nchizndu-se ochiul cel drept al sufletului, s-a deschis de ndat ochiul cel stng al sufletului, cu care a vzut iadul ca o mare ntins, care era att de adnc, ca de la pmnt la cer. Mai era marea aceea a iadului ntunecoas si ncins, iar n ea erau amestecati cei ce se aflau n ea precum sunt amestecate semintele puse la fiert n cazan. Fierbea iadul acela precum fierb apele termale; pe unii i scotea apa la suprafat, pe altii i afunda, unuia i se vedea numai mna, altuia numai capul, iar altuia piciorul. Unul striga vai mie, vai mie" cu glas sfsietor, altul blestema pe cel care a fost cauza trimiterii lui n iad. Att de mult se urau si se dusmneau unii pe altii, nct, dac ar fi fost posibil s ajung unii la altii, s-ar fi sfsiat cu dintii, precum cinii. Deoarece acolo desfrnatul se mnia si blestema mpotriva desfrnatei, pentru c din cauza ei ajunsese n iad. Printii se ndreptau cu ur mpotriva copiilor, deoarece, dorind s le fac acestora bogtii pentru o viat usoar, au ajuns ei n iad. Iar copiii se mniau mpotriva printilor, deoarece i-au lsat la voia lor si nu i-au condus la frica de Dumnezeu. Pe scurt, a spus, acolo era o mare nernduial si un miros insuportabil. Toate acestea si multe asemenea vznd, lupttorul cel bun ofteaz din adncul inimii, si cu ct ofteaz mai din adnc, cu att este ridicat mai mult de la cele pmntesti la cele ceresti. De aceea, nu numai c nu se prinde de pietrele n care este diavolul, ci devine si mai fierbinte doritor al celor duhovnicesti si ceresti, ajungnd la desptimire, pentru c atunci, ntr-adevr, niciun fel de patim diavoleasc nu mai este n el. Dar cel care nu lucreaz lucrarea duhovniceasc a rugciunii mintii cu inima zdrobit nu poate ajunge la aceast stare. De ndat ce vede o fat frumoas sau un alt lucru scump si frumos de pe pmnt, inima lui este cuprins de plcere si este robit si se prinde de lucrul acela gndul lui precum se prinde pestele de undit, si alearg la acea plcere precum alearg cinele la mcelrie, zbtndu-se cum s mnnce pe sturate, precum se spune: si dorea s-si umple pntecele su cu roscovele din care mncau porcii". A cror parte s nu o avem, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. A Lui fie slava si puterea n vecii vecilor. Amin.Cuvntul al treilea Cum poate cineva s ajung la calea (metoda) cea mai desvarsit a rugciunii mintii si cum poate s alunge din cugetul lui demonii temerii, care l nfricoseaz foarte tare in timpul noptii, cnd vrea s se roage sau cnd doreste s mearg singur n vreo pester sau n vreun loc pustiu pentru a se ruga n liniste. Binecuvinteaz, printe! Adevratule lucrtor al rugciunii mintii, dac doresti s ajungi la msura cea adevrat si nalt a rugciunii acesteia, ascult cu atentie ceea ce vreau s-ti spun n continuare. Uneori, n timpul noptii, mergi singur n locuri neumblate, n locuri slbatice, nfricostoare, n astfel de locuri n care ai crede c este cuibul si locuinta demonilor. Dar nainte de a merge n astfel de locuri s te pregtesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tu. Constiinta ta s fie linistit si mpcat, s nu te chi nuiasc pentru vreun pcat ascuns al tu. S fii spovedit. S te fi mprtsit cu Trupul si Sngele Stpnului si s te fi narmat cu armele Duhului Sfnt. Astfel fiind pregtit, atunci cnd pornesti la drum, mergnd singur n noaptea ntunecat, ct mai des nsemneaz-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, avnd n mintea ta c mergi (acesta este de fapt adevrul) la un rzboi mare, un astfel de rzboi n urma cruia nu vei mai apuca S vezi lumina soarelui, gndind c n noaptea aceea urmeaz s mori o dat pentru totdeauna, luptnd cu demonii cei slbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie i vei birui cu puterea nebi ruit a numelui Domnului si i vei alunga din locumta lor, si n felul acesta te vei ntoarce biruitor, fie, mai degrab,' vei cdea pe cmpul de lupt al acestui rzboi nevzut, dect s te ntorci nvins. Asadar, frate, dup ce te pregtesti asa cum am spus, mergi la acest rzboi nevzut cu gndul de mai sus. Cci demonii, ntelegnd c vrei s mergi mpotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grbi s ti-o ia nainte n chip nevzut, cu viclenia lor cunoscut. Mai nti, vor s te nfricoseze, s trezeasc n tine o astfel de fric nct s ncepi s transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si s tremuri de o astfel de groaz, pe care ti-o vor insufla n toate mdularele tale, nct s te pun pe fug napoi. Dac tu vei lupta ns n asa fel nct nu te lasi biruit de rzboiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba slbticia si felul lor nfricostor n laud si ntr-un fel de ndemn, doar-doar vor reusi n acest fel s te ntoarc napoi. ti vor trimite astfel de gnduri n cugetul tu, ca si cnd te-ar sftui, amgitorii, spunndu-ti: O, omule al lui Dumnezeu, te vedem c ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, c nu este bine s vii ntr-un astfel de loc n miezul noptii. Nu-ti este mil de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregtirii tale, s mergi n iad dac mori n clipa aceasta? Sau poate c nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti mpotriva noastr. Ascult-ne pe noi, o, omule, si ntoarce-te napoi ct poti de repede, nainte de a ne mnia mpotriva ta si nainte de a vedea n realitate puterea noastr cea mare. Stai linistit n chilia ta, strduieste-te acolo s placi lui Dumnezeu, svrsind tot felul de virtuti, pentru c, s mai stii si asta, dac mori acum n rzboiul cu noi, te vor mnca fiarele pdurii, fr s te nvrednicesti de nmormntare si fr s ti se cnte slujba de nmormntare. Acestea si multe asemenea lor ti vor pune n fat dup ce te vor nfricosa, ca si cnd ei ar dori s te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigur. Tu, ns, iubite rob al Domnului, s nu dai n nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunttii lor, deoarece scris este: Mila pctosului s nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, f-ti des semnul crucii si, spunnd nencetat n tain Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", mergi mpotriva lor, ca si cnd ai fi surd si mut, avnd gura pecetluit. Cci dac cumva le asculti sfatul" si te ntorci pe fug, s stii c vei fi n mare pericol. De ndat ce vei vrea s te ntorci si s fugi napoi, ti se vor arta demonii, n cuget, ca si cnd te-ar fugri nenumrati tlhari cu sbii sau ca si cnd ar sri asupra ta fiare slbatice ca s te nghit de viu. Asa nct pericolul va fi dublu, punndu-te n pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi n pericol deoarece, fugind prea tare de fric sau din lucrarea demonilor care alearg n urma ta, sau din cauza ntunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti s cazi si s-ti rupi vreunul din mdularele tale. Sufleteste vei fi n mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu artndu-le astfel c nu poti s le stai mpotriv; si stiind c de acum nainte ai s te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de rzboi nevzut, fii treaz si atent, ct poti de mult, pentru ca s nu te prind n capcanele lor amgitorii demoni cu nici un fel de momeal. Mergnd mpotriva lor, cnd ti vor iesi n cale astfel de atacuri, sprijin-ti nti inima ta n amintirea lui Dumnezeu, creznd cu tot sufletul c Dumnezeu vrea s fie prezent n chip nevzut n acest rzboi ca s vad lupta ta. Din aceast aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mngiere si bucurie n inima ta. Deoarece zice: Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino n ajutorul trupului tu nfricosat cu nemiscarea si, aplecndu-te putin spre pmnt, sileste-ti inima cu rugciunea, spunnd-o din adncul inimii tale de cinci-zece ori. Si dup aceea, ridic-te si iarsi ndreapt-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti c vin spre tine sgetile de foc ale demonilor, adic ispitele fricii, ca niste valuri nvolburate nesfrsite. Mergnd ntr-acolo, mpotriva lor, nsemneaz-te iarsi des cu semnul cinstitei si de viat fctoarei cruci si ia aminte ca nu cumva s deschizi gura si s scoti vreun strigt de fric, precum copiii, cernd ajutor cu glas tare. Ci, tinnd gura nchis si spunnd n tain si nentrerupt, cu mult atentie Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m", o dat ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fr fric mpotriva vrjmasilor ti, care, vznd c te ndrepti astfel spre ei, vor ncerca s-ti tulbure din nou cugetul cu nesfrsitele ispite ale gndurilor de tot felul. Si att de tare te vor lupta, nct vei simti aievea, pe fat, rzboiul nfricostor. Pentru c acesti de moni ai fricii se npustesc asupra ta ca niste tauri slbatici si ca niste bivoli nfricostori, ca si cnd te-ar mpunge cu coarnele din toate prtile si te-ar clca n picioare. Tu, ns, iubite frate, n clipele acelea, vino n sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunndu-ti: Acum viata mea se sfrseste, pentru c ori demonii m vor omor, ori c m voi sili cu rugciunea pn voi muri. Dac m vor birui demonii si m vor omor, Dumnezeu va avea grij de sufletul meu. Iar dac voi muri din silinta la rugciune, Dumnezeu cu att mai mult va odihni su fletul meu acolo unde strluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti aceast moarte a mea ca pe o moarte mar tiric. Astfel venindu-ti singur n ajutor, iubite frate, ncepe s spui: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-m", din adncul sufletului tu. Spunnd aceast rugciune din adncul inimii tale, vei cobor din adncul acesta al rugciunii inimii ntr-un si mai mare adnc al rugciunii inimii. Si cu ct vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu att te silesti mai mult n rugciune. Silindu-te, silindu-ti inima n rugciune, naintezi din adnc n adnc n rugciunea inimii, pn cnd vei ajunge la cea mai nalt si mai desvrsit form a rugciunii nencetate si, ntr-adevr, adevrat este cuvntul pe care l-a spus odat un printe, cnd a fost ntrebat cum a de prins rugciunea. Acela a rspuns c a nvtat-o de la de moni, si un altul, iarsi, a fost ntrebat despre aceasta si a spus c a nvtat-o de la copiii necuviinciosi, care par c spun cuvinte fr nteles, dar care nu sunt fr nteles. Primul, silindu-si inima la rugciune pentru a-i alunga pe demonii care l atacau nencetat, asa cum spuneam mai sus, att de mult a naintat n rugciune nct a ajuns la msura ei desvrsit. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus c a nvtat-o de la demoni. Iar cellalt, vznd copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva s se murdreasc inima lui de la vreo vorb rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugciune att de tare, nct a descoperit si acesta metoda desvrsit a rugciunii inimii. De aceea spun c amndoi au rspuns corect. Noi ns s ne ntoarcem la cuvntul nostru. Asadar, iubite frate, aflnd desvrsirea rugciunii mintii si a inimii n acest fel, sileste-ti din nou inima la aceast rugciune, pn cnd se va ntipri adnc n inima ta rugciunea ca pe o plac de bronz sau de piatr si pn cnd va fi alungat toat lucrarea demonilor fricii care te luptau att de tare. Atunci vei vedea pe fat puterea rugciunii, deoarece nu numai c vor disprea acele artri slbatice si nfricostoare si chipurile lor, care nu exist de fapt, dar va si strluci n sufletul tu raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, nct dup aceea vei fi plin de bucurie, plin de mngiere, plin de desftare duhovniceasc, lipsit de orice temere, ca si cnd ai fi nconjurat de prieteni dragi nenumrati si de pzitori credinciosi. Intr-adevr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo n chip nevzut spre mngierea ta ngeri dum nezeiesti, s te pzeasc si s te ncununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori s cnti mpreun cu profetul David, care spune: Domnul este luminarea mea si Mntuitorul meu, de cine m voi teme? Domnul este aprtorul vietii mele, de cine m voi nfricosa? Cnd se vor apropia de mine cei ce-mi fac ru, ca s mnnce trupul meu, cei ce m necjesc si vrjmasii mei, aceia au slbit si au czut. De s-ar rndui mpotriva mea ostire, nu se va nfricosa inima mea, de s-ar ridica mpotriva mea rzboi, eu n El ndjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cnta cu nemsurat bucurie a inimii tale. Deoarece cei care se ridicaser de jur mprejurul tu si voiau s te nghit sau s te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mrsave, aceia au slbit si au czut, nea jungndu-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugciunii inimii, precum piere ntunericul noptii o dat cu lumina zilei si a soarelui. De aceea, din clipa n care ai biruit pe vrjmasii ti cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi att de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai nainte, incat de acum nainte, cnd vei voi s-ti aduci aminte de el sau s-l cercetezi, va tresri nluntru inima ta de bucurie si sufletul tu va dori s mergi ct mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu. Despre aceasta a spus unul dintre printi urmtoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugciunea mintii pentru a ajunge la nltimea cea mai de sus si la desvrsirea ei. Dar nu putea, deoarece nltimea cea de sus a rugciunii mintii este cu neputint de aflat fr lupt mare si fr ispit nfricostoare. De aceea, de multe ori acest frate ncerca diferite lupte si strdanii n rugciunea mintii, de cele mai multe ori n timpul noptii, cnd ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur n timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecndu-si capul spre piept, se ruga tainic din adncul inimii, singur cu Dumnezeu. Fcnd acest lucru de multe ori si mergnd noaptea n adancul pustiului, s-au mniat odat demonii mpotriva lui si au vrut s-l sperie, ca s nu se mai roage n acel fel deoarece nu le plcea deloc ceea ce fcea fratele si l-au speriat dintr-o dat, att de tare nct fratele era s-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu ct treceau clipele, cu att frica crestea si punea stpnire pe el, pentru ca demonii fricii i apreau fratelui n imaginatie ca si cand se npusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca s-l curete de pe fata pmntului. Aflndu-se in aceast mare ncercare si neavnd nici un fel de ajutor omenesc la ndemn, si-a adunat mai cu trie mintea n inima sa, lucrnd rugciunea. Plecndu-si capul su pe piept, a nceput s spun: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m" att de tare, att de silit, att de adnc, att de atent, nct niciodat n toat viata sa nu reusise s-si sileasc astfel inima cu rugciunea. Deoarece atunci cnd facerile slbatice si nfricostoare ale demonilor fricii l copleseau cu frica n cugetul su, cu spaima n trup, cu nfricosarea n minte si cu un zgomot asurzitor n nchipuire, atunci si fratele si silea peste fire inima sa cu rugciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese pn atunci. Si ntr-adevr, era de admirat acest frate n rzboiul su nevzut si n lupta sa pe fat, deoarece si silea inima la rugciune pn la moarte. Atunci, deodat, puterea lui s-a pierdut n ntregime si a venit n el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele nchipuiri ale lor si apoi, la sfrsit, i s-a artat n chip minunat mngindu-l si bucurndu-l nespus. Deoarece, mai nti, cu silirea inimii la rugciune, fratele a aflat desvrsirea si captul de sus al rugciunii, iar n al doilea rnd, atta bucurie a primit, atta mngiere si atta curaj si ndejde, ca si cnd ar fi fost nconjurat de cete de ngeri dumnezeiesti. Si cu adevrat asa este, pentru c spune: Ingerul Domnului l va nconjura pe cel ce se teme de el...." Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si nchinciunea, n vecii vecilor. Amin. Cuvntul al patrulea Cel care doreste s se nvredniceasc de darul rugciunii inimii trebuie s o cear de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inim, avnd o vietuire nalt, curat, neprihnit si nevoitoare, struind n cererea sa la Dumnezeu dac nu se va nvrednici de dar prea repede, pn cnd se va bucura de ea de sus, de la printele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne d de ndat ceea ce cerem pentru a se arta struinta noastr pn la sfrsit, devenind astfel mai fierbinte n rugciune ca la nceput. Binecuvinteaz, printe! A spus Domnul: Strmt este poarta si ngust este calea care duce la mprtia cerurilor". Aceast cr ruie strmt si nevoitoare nu este alta dect viata obositoare si nevo itoare n Dumnezeu, spre care se ndreapt oricine doreste n aceast lume mprtia cereasc. Deoarece aceast viat nevoitoare si ascetic n Dumnezeu naste n om omorrea patimilor, iar omorrea patimilor naste nstrinarea mintii de lume si de vrjmsia diavolului. Dac reuseste careva s-si omoare patimile printr-o vietuire nevoitoare, n sufletul su va strluci o raz dumnezeiasc, care nstrineaz mintea sa de lumea aceasta si l mn spre mpotrivirea si lupta cu diavolul. Iar nstrinarea de lume si mpotrivirea si ura fat de diavol nasc ndejdea si ncrederea n Dumnezeu. Din clipa aceea, omul va cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a-l birui pe diavol. Si cere ajutorul lui Dumnezeu nencetat, deoarece diavolul nu nceteaz a purta rzboi mpotriva omului pn n ceasul mortii acestuia. De aceea si omul cere lui Dumnezeu s i se dea ajutorul si puterea pentru a se putea mpotrivi totdeauna la toate atacurile diavolului si s se pzeasc astfel nevtmat de sgetile ascunse si nfricostoare. Iar Dumnezeu i d mereu ajutorul la cererea sa, deoarece spune: "Cereti si vi se va da". Si ajutorul permanent pe care omul l cere de la Dumnezeu pentru a birui mereu pe neadormitul diavol, nu este altul dect cercetarea neadormit si nencetat a rugciunii mintii si a inimii, care dac se va da omului de ctre Tatl Atottiitorul, va prinde rdcini n inima curat asa cum prinde rdcin smnta care cade n pmnt bun si gras. Iar smnta rugciunii ndulceste mintea, nclzeste inima, d mngiere sufletului cu Harul ei dumnezeiesc. Asa nct, de acum, sufletul ncepe s dea roade din rugciunea mintii mai nti treizeci, apoi saizeci si la sfrsit o sut. Acest lucru se ntmpl astfel deoarece rugciunea mintii nu se d omului cu msura desvrsirii de la nceput, dup cum nici Apostolilor nu li s-a dat de la nceput Harul Duhului Sfnt, ci mai nti li s-a dat mai putin, atunci cnd le-a spus Hristos nainte de patima Sa: Iat v dau vou putere mpotriva duhurilor necurate, pentru ca s puteti scoate si vindeca orice boal si orice neputint". Apoi li s-a dat mai mult Har dup nviere, cnd a suflat asupra lor si a zis: Luati Duh Sfnt, crora veti ierta pcatele, li se vor ierta lor, crora le veti tine, tinute vor fi". Si abia a treia oar au primit Harul Sfntului Duh cu msura deplinttii, cnd Duhul Sfnt nsusi S-a cobort din cer n persoan peste capetele Apostolilor, n chip de limbi de foc, n ziua Cincizecimii. In acelasi fel daruieste si acum Dumnezeu harul rugciunii mintii omului. Mai nti, cu putin rugciune, omul se pregteste si se antreneaz pentru mai mult rugciune. La fel, iarsi, cu mai mult rugciune si mai puternic, se pregteste pentru darul desvrsit al rugciu nii mintii. Deoarece atunci cnd omul va ajunge la msura desvrsirii Evangheliei lui Iisus Hristos si va fi n msur s ntoarc lui Dumnezeu roade vrednice, pe msura darului dumnezeiesc, dup cum spune: Rodul su l va da n vremea aceea", atunci, spun, Dumnezeu i d msura deplin si darul desvrsit al rugciunii mintii. Dar acest dar desvrsit care coboar de la printele luminilor, pe ct este de nalt si de pretios, pe att are ne voie de vietuire nalt si cinstit, pentru c cel asemenea pe cel asemntor iubeste. Dar pentru a ne ncredinta de adevrul celor spuse, s aducem exemplul unui sfnt. Sfntul Maxim Kavsocalivitul avea mult sete de a de prinde rugciunea mintii si o ruga mereu pe Maica Dom nului s-i druiasc acest dar al rugciunii. Si i-a dat Dumnezeu dup inima lui si i-a mplinit dorinta dup cum cerea el, asa cum este scris: ti va da tie Dumnezeu dup inima ta, si toat voia ta o va mplini". Si iat cum s-a ntmplat. I s-a artat lui Maica Domnului si i-a spus: Maxime, urc n vrful Athosului pentru a primi darul rugciunii mintii". Si a urcat sfntul si a primit ceea ce dorea cu atta ardoare. A urcat. Dar cum a urcat? A urcat nsetat, a urcat nfometat, a urcat nedormit, nevoindu-si trupul, a urcat descult, cu credinta fierbinte, cu smerenie mult si cu netrmurit evlavie. A urcat avnd inima curat si mintea curtit. A urcat cu ndejde vie si cu cldur n inim. A urcat n vrf si a udat pmntul cu lacrimi fierbinti si multe. A urcat, dar nu a primit de ndat darul mult dorit. A cobort n biserica Maicii Domnului ntristat, dar nu dezndjduit, si iarsi a urcat cu mai mult credint, cu mai mult evlavie, cu mai mult smerenie, cu mai mult rugciune, cu mai mult cldur, cu mai mult foame si cu ndoit sete a sufletului si a trupului, cu mai multe lacrimi si cu hotrrea c de nu se va nvrednici de darul mult rvnit, s nu mai plece din vrful Athosului, nici s mnnce, nici s bea ap si nici s dea somn ochilor si, nici amorteal pleoapelor sale, dup cum scrie: Cuvioase printe, nu ai dat somn ochilor ti, nici amorteal pleoapeior tale, pn cnd n-ai eliberat de patimi sufletul si trupul tu; venind dar Hristos mpreun cu Tatl, si-a fcut n tine slas". Acestea erau nevointele cele vzute ale cuviosului. Luptele cele nevzute, pe care le ddea cu nevzutii demoni, cine s le povesteasc? Deoarece demonii, cum au luat seama c sfntul rvneste s primeasc darul rugciunii mintii, au ridicat aproape toate cetele diavolilor pentru a-l tulbura si a-l nfricosa pe sfnt, pentru ca, de fric, cuviosul s fug fr a primi rodul struintelor sale. Demonii preau c se npustesc asupra lui n numr nesfrsit, cu strigte si zgomote asurzitoare. Si alte nenumrate semne nfricostoare trimiteau demonii n mintea cuviosului, pentru a-l face s fug de fric, dar acesta a rmas neclintit, precum un stlp nemiscat, pn ce a primit n acest fel ceea ce rvnea. In vrful Atosului a cobort Prea Sfnta Nsctoare de Dumnezeu, tinnd n bratele sale pe Iisus Pruncul, nconjurat de nenumrati ngeri, iar vrful Atosului i prea sfntului mai cuprinztor dect cerul. Si pe bun dreptate prea astfel, deoarece coborse acolo Acoperitoarea cerurilor, mpreun cu Fiul su si Dumnezeu Cel nencput de ceruri. Iar sfntul, vznd cu ochii si pe Prea Sfnta Nsctoare de Dumnezeu, a czut la pmnt si i s-a nchinat de trei ori, spunnd de fiecare dat: "Nsctoare de Dumnezeu Fecioar, bucur-te ceea ce esti plin de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvntat esti tu ntre femei si binecuvntat este rodul pntecelui tu, pentru c ai nscut pe Mntuitorul sufletelor noas tre". Si atunci, Maica Domnului a dat cuviosului cu preacu ratele sale mini artos sfnt, pe care lundu-l cu evlavie cuviosul l-a mncat nmuiat n vin. Atunci Preasfnta Nasctoare de Dumnezeu s-a fcut deodat nevzut de la fata sfntului, Iar acesta, n timp ce mnca pinea sfnt, a simtit n inima sa fierberea si clocotirea rugciunii. Si din ceasul acela, si cnd era treaz, si cnd dormea, rugciunea clocotea n inima lui, ndulcindu-i sufletul, nclzindu-i inima si luminndu-i ochii mintii. Inct, ajungnd a fi lu minat astfel, vedea cu ochii lui n ntunericul noptii att de bine, ca si cnd ar fi strlucit soarele n plin zi Si de multe ori se ridica si era purtat prin aer cu trupul, ca un vultur. Acestea toate ns s-au ntmplat cu Sfntul Maxim Kavsocalivitul; noi s ne ntoarcem la cele despre care vorbeam. Iar cuvntul ne arat c darul rugciumi nencetate se da celui care urc n vrful Athosului, adic primeste de la Dumnezeu cu msura deplinttii darul rugciunii inimii acela care petrece o vietuire nalt, neprihnit si curat Aceasta este o vietuire chinuitoare pentru trup, dar odihnitoare si mngietoare pentru suflet, o vietuire care inalt mintea la cer, precum este nltat vrful Athosului intre nori. Aceast vietuire nalt si cereasc este dorit nu numai de ingerii neprihniti si de Protectoarea neprihnirii Stapna tuturor, Maica Domnului Iisus, ci si de cerescul Si neajunsul cu mintea Tat al Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea sdeste n inima celui ce are o astfel de vietuire pomul rugciunii mintii, care, udat de ruri nesfarsite de lacrimi, creste si se mreste ca cedrii Li banului si i rcoreste cu mireasma negrit a cuvintelor dumnezeiesti pe cei care sunt atinsi de focul pcatului. Si i hrneste cu dulcele si nmiresmatul su fruct pe cei care flmnzesc ndeletnicindu-se cu lucrarea dumnezeiasc. Durerile roadelor tale vei mnca, fericit vei fi si ti va fi tie bine", adic, prin suferinte, prin osteneli, prin strdanii si prin celelalte nevointe n care te pui la ncercare pe tine nsuti luptnd zi si noapte cu patimile tale, pn cnd le dezrdcinezi din inima ta, pentm a se sdi de sus n aceeasi inim pomul rugciunii duhovnicesti, al cugetrii duhovnicesti, al vederii mintii duhovnicesti. Prin toate acestea, spun, ti se pregteste n suflet rod ceresc, rod nestriccios, rod duhovnicesc, mai dulce dect mierea. Cine gust din acest rod este fericit cu adevrat si norocos, deoarece nu va mai flmnzi n veac, trind el n Hristos si n el trind Hristos. Cruia se cuvine slava si stpnirea n veci. Amin. Cuvntul al cincilea Despre silirea extrem si prelungit a rugciunii inimii, din care se naste nluntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugciunea Sfntului Duh n suflet. Inc si despre cum scuip cineva snge pn cnd va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale. Binecuvinteaz, printe! Monahule, care te ngrijesti de grija cea nepretuit si cereasc a mntuirii prin mijlocirea dumne zeiestilor si luminatelor lacrimi! Cnd esti lipsit de aceste lacrimi mntuitoare si sfinte si cugetul tu este trist si acoperit ca de o ceat groas a nesimtirii, care se revars asupra sufletului tu si ti tine mintea captiv si legat n ntunericul si n umbra mortii, cnd te afli ntr-o asemenea stare, spun, s nu cauti alt vindecare a sufletului tu, nici vreun alt mijloc prin care s alungi din cugetul tu acea ceat groas a nesimtirii si s eliberezi mintea ta de legturile orbirii sufletesti, ci s cauti, ct poti de repede, s afli lacrimile de care esti lipsit. Deoarece numai lucrarea lacrimilor este n msur s lumineze cugetul si sufletul, s trezeasc inima si s-o nclzeasc spre lucrare si s supun trupul voii sufletului. Aceste lacrimi provin si se nasc din nenumrate si diferite virtuti. Dar mai ales si n mod deosebit se nasc foarte repede si curg ca un suvoi nesfrsit din silirea fr msur a rugciunii inimii. Deoarece rugciunea inimii, atunci cnd se spune cu silire mult, nu ntrzie a naste lacrimile n trup si a le da si sufletului, pentru a se spla cu ele si pentru a se face mai alb dect zpada. Spla-m-vei, si mai alb dect zpada m voi albi", spune profetul. Dar poate c mi rspunzi si mi spui: eu am silit de multe ori inima mea cu rugciunea si niciodat n-am vzut lacrimi. Da! Te cred c ti-ai silit inima cu rugciunea, dar cum ti-ai silit-o nu-mi spui? Deoarece difer silire de silire, mestesug de mestesug, animal de animal si om de om. Cnd ti silesti inima cu rugciunea si nicidecum nu-ti vin lacrimi, s stii c nu ai ajuns cu silinta ta pn la durerea aceea a inimii si pn la rnirea aceea, nct s te doar locul acela al inimii unde se lucreaz rugciunea cu durere de negrit, ca si cnd ai fi tiat locul acela din pieptul tu cu un cutit ascutit. De aceea nu ai lacrimi. Deoarece ct deosebire este ntre un om care se roag din adncul inimii sale, si un altul, care nu se roag din adncul inimii sale, tot atta deosebire este ntre acela care se roag cu durere n inim si spune rugciunea n locul acela al durerii si acela care se roag cu inima din toat puterea lui, dar fr durere n inim, fr ran n inim si fr a simti ca un cutit nfipt n pieptul lui. (Cel ce citeste s nteleag ceea ce citeste, si cel care poate s cuprind acestea, s le cuprind; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor mi este ochiul lui Dumnezeu, cel care vede cele ascunse si cel care cerceteaz inimile si rrunchii, c nu mint.) Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extrem a rugciunii, care taie pieptul celui care se nevoieste ca n bucti cu cutitul ascutit. Acesta este care naste de ndat trezvia. Si uneori lacrimile se revars cu zgomot si ud nu numai fata omului, ci si mbrcmintea lui si pmntul unde st, alteori se ud de lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se rcoreste fata pmntului primvara de la rcoarea cerului n timpul noptii, la fel se rcoreste si cugetul si inima pe dinluntru. Dar, iarsi, dac nceteaz lacrimile, iar durerea rmne si rana nu se vindec si inima ta nu se revars n lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci cnd vrei. Deoarece rana din care izvorsc si se revars lacrimile este deschis. Izvo rul este deschis, nu a secat. Altdat le poti nnoi iarsi cu aceast rugciune dure roas, deoarece spunnd din nou rugciunea cu silint si cu durere si cu mult atentie, cunosti si tu singur c mpreun cu aceast rugciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugciunea. Deoarece, de ndat ce silesti inima cu rugciunea, se deschid nluntrul tu si inima si ochii ti. Altdat iarsi, cnd este nou durerea din inima ta, nnoieste trezvia prin contemplarea mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curat, luminat si nltat, se urc la frumusetea cereasc, la lucrurile cele nestriccioase, la cetele cele ntelegtoare, la slvirea lui Dumnezeu, la nchinarea Creatorului tu, la minunarea n fata fpturilor Sale, n fata mretiei Sale si la ntelegerea faptului c dumnezeirea este de necuprins cu mintea. Cercetnd cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea ntru totul curat si limpede se ndulceste nespus. Si ndulcindu-se, nnoieste trezvia n inima ta, iar ochii ti vars nencetat lacrimi, nu mai putine ca la nceput, deoarece atunci, cznd cu fata la pmnt, tu, cel care lucrezi la mntuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo pn cnd nu te saturi de plns si pn cnd nu te va scula ngerul nevzut al mngierii si al bucuriei duhovnicesti. Dup vrsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tu fuge, este alungat dezndejdea privitoare la mntuirea ta, este ndeprtat lipsa de evlavie a cuvntului, se pierde nepurtarea de grij, dispare putintatea credintei inimii tale. Si cugetul tu att de curat se vede (si este cu adevrat), precum este de curat cerul nsusi dup ncetarea ploii. Aceste lacrimi ti le-a druit Dumnezeu pentru mngierea ta, ca arvun a mprtiei ceresti, pentru c si tu I-ai adus jertf; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la tine, dup cum spune: Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta proprie, jertfa duhului tu: Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea cumplit pe care o simti nluntrul piep tului tu si sngele pe care l scoti afar din inima ta prin silirea rugciunii inimii, sunt socotite n fata lui Dumnezeu ca jertf bineprimit. Dar de ce a aprut durerea n mijlocul pieptului tu si nu n alt parte? Si de ce, acolo, prea c rugciunea ti face bucti-bucti pieptul tu, ca si cnd ar fi fost o sabie ascutit? Si de ce ajungi s scuipi snge, cnd negru si rece, cnd rosu si cald? Acestea ti s-au ntmplat, frate, deoarece n acel loc al pieptului s-a luptat si s-a rzboit rugciunea cu diavolul si cu slujitorii lui pentru izbvirea si pentru mntuirea sufletului tu. Deoarece sabia cu dou tisuri a numelui lui Hristos, aflndu-l pe diavolul mpreun cu toate cetele lui, odihnindu-se n acel loc, nu l-a njunghiat numai, ci l-a si ars, pentru c numele lui Dumnezeu este nu numai sabie cu dou tisuri mpotriva diavolului, mpotriva pcatului spun, ci este si foc mistuitor. Acolo mprtea satana cu sapte stpnitori, deoarece sapte sunt pcatele de moarte. Dar din momentul n care a ptruns sabia numelui lui Hristos si a ajuns pn ntr-acolo silirea rugciunii inimii, de ndat s-a nfricosat acel fricos si nfricostor tiran. Spunem c s-a nfricosat diavolul ca s nu fie njunghiat si s nu fie ars de nfricostorul si nebiruitul nume al lui Dumnezeu, si el si ostile lui. De aceea s-a ascuns n cele mai adnci unghere ale pieptului si a tras o perdea pentru a nu fi vzut c este ascuns acolo. Aceast perdea n spatele creia se ascunde diavolul se afl n cele mai adnci unghere ale pieptului nostru. Aceast perdea spun c este ceva vzut si ceva nevzut, dup cum si pomul cunostintei, din fructul cruia a mncat Adam, este nteles ca ceva vzut si ceva nevzut. Si dup cum omul este ceva vzut si ceva nevzut, la fel si Raiul este nteles ca ceva vzut si ceva nevzut, tot asa si aceast perdea este ceva vzut si ceva nevzut. Nevzut pentru c aceast perdea este toat puterea lui satana. Iti stpneste psunile inimii fr s-ti dai seama. Este si ceva sesizabil deoarece, cnd l atingi cu rugciunea luntric si cu silirea mintii, simti si tu singur c rugciunea a aflat nluntrul tu locul unde se ascunde diavolul, cuibul lui satan, locuinta lui Belzebul, tronul lui Lucifer si cetatea demonilor. Acest loc diavolul nu vrea ca omul s-l simt si s stie de el niciodat, pentru a nu cuta dup aceea rugciunea pentru a-l alunga de acolo, dup cum spune Grigorie Sinaitul si alti printi niptici. Dar dac nu este simtit acea perdea sau cortin a satanei, cum este posibil s simti c rugciunea ta a dat peste el, l-a aflat? Acest lu cru, pentru a fi spus ntr-un limbaj mai comun, este con siderat astfel: Cnd tu, omule, cercetezi adncurile sinelui tu cu puterea si cu ntelepciunea si cu judecata rugciunii i nimii, atunci descoperi c si omul cel dinluntrul sinelui tu, precum si cel din afar, este coplesit de patimi si nclin totdeauna spre a face voile diavolului, n afar de cazul n care l mpiedici cu frica lui Dumnezeu si nu-l lasi s se linisteasc, aducndu-i aminte de iadul cel nfricostor. Deoarece cu ct te apropii de Dumnezeu, prin lucrarea poruncilor Sale cele sfinte, cu att vezi mai bine c sinele tu este ndeprtat de Dumnezeu, si cu ct se curteste inima ta cu rugciunea si cugetul tu este luminat de lacrimi, cu att vezi mai bine c esti pctos si desfrnat. Dar de ce, nainte de a se curti inima ta si de a se lumina cugetul tu, nu vedeai astfel sinele tu? Inti, nu vedeai sinele tu astfel deoarece nu stiai ce nseamn ngerii si ce nseamn Dumnezeu si Raiul. Acum ns, cnd inima ta le-a vzut oarecum pe acestea, datorit curteniei ei, si cugetul tu le-a vzut, n timpul luminrii lui, te vezi pe tine nsuti att de netrebnic si desfrnat, deoarece ai vzut neprihnirea ngerilor si frumusetea si strlucirea de negrit si de necuprins cu mintea ale Domnului. De aceea spune, prin urmare, acel binecuvntat printe, mai curnd ceresc dect pmntesc, mai curnd fr de trup dect trupesc (despre Simeon Metafrastul vorbesc): Am fcut deja si n fapte desfrnare, preadesfrnare, mndrie, semetie, blasfemie, lenevire, rs peste msur, betie, lcomie a pntecelui, ur, ucidere, iubire de argint, iubire de sine, ambitie, nedreptate, rpire, cstig urt, prea mult vorbire,- frdelege, mi-am murdrit toate simturile si toate mdularele, le-am stricat, le-am fcut de nici o trebuint, m-am fcut cu totul labo rator al diavolului." Cine este cel care nu face din toate acestea mai mult sau mai putin? Toti le facem, ca unii care purtm trup si locuim n lume si ne lsm amgiti de diavol. De aceea spunem c acea perdea este vasul ruttii diavolului, este cmara lui, pentru c acolo satana si pstreaz adunate toate semintele ruttii. De acolo izvorste desfrnarea, de acolo izvorste nestpnirea de sine, de acolo izvorste risipa, de acolo izvorste iubirea de argint, de acolo izvorsc lcomia, dorinta de cstig urt, hotia, nedreptatea, de acolo ies iubirea de sine, mndria, semetia, slava desart, de acolo provin ura, dusmnia, invidia, judecata, de acolo abuzul, lauda, dorinta cea rea, blasfemia. Pe scurt, de acolo izvorsc toate ruttile, ca dintr-un izvor murdar si urt mirositor. Acest lucru reiese si din ceea ce spune Mntuitorul Hristos n Evanghelia Sa: Din inima omului ies desfrnrile, uciderile, hulele, si acestea sunt care spurc pe om", adic atunci cnd cineva nu se ngrijeste s-si curete pe dinluntru inima sa, adic omul cel dinluntru, atunci devine n ntregime slab si cas lui satana, de unde izvorsc si ies toate relele care murdresc pe om, care l duc pe acesta n iad. Ai vzut, iubite frate, c toate relele ies din inim, unde si-a fcut cuib si cas satana? Acolo si agonisise satana toate semintele ruttilor sale si toate nscocirile ucigtoare ale ruttii sale, deasupra crora se odihneste el nsusi, ca pe o pern moale si pretioas. Dar dac ajunge rugciunea pn la aceast locuint a diavolului si o zgltie cu putere, diavolul se tulbur si se sperie mpreun cu ngerii si ri, precum se tulbur si se mnie viespile, cnd le este deranjat cuibul. Dar tu, monahule, care cu Harul lui Dumnezeu ai ajuns si ai naintat n lucrarea rugciunii inimii pn aproape de acel punct, te rog, pentru dragostea sufletului tu, si te ndemn, pune-ti toat puterea n rugciune pentru a sfsia acea perdea a diavoluiui. Deoarece acea perdea este fcut de mna diavolului, este catastiful pcatelor, este mrturia scris a lui Lucifer, n care diavolul a scris toate pcatele. In momentul n care vei ajunge s sfsii acea perdea sensibil si nevzut a diavolului si a ta cu silirea rugciunii inimii, ti stergi dintr-o dat toate pcatele care sunt scrise pe acest catastif si zdrnicesti toate strdaniile diavolului, care s-a obosit pn a nscris acolo toate ruttile tale. Iar aceast perdea o sfsii cu rugciunea struitoare, cum am spus. Iar rugciunea struitoare, cnd ajunge acolo, vei cunoaste c ai ajuns la culcusul lupului, care st acolo la pnd pentru a rpi mieluseaua Domnului, adic sufletul tu, n ceasul mortii, si s nghit astfel toate lucrrile si faptele tale bune. De aceea, n clipa n care inima ta simte c acolo se ascunde sarpele cel vechi pentru a-ti otrvi sufletul, n chip minunat si nevzut se naste o dorint de a strica aceast perdea a diavolului cu toat puterea rugciunii inimii. De aceea, dac ai ajuns s ntelegi lucrrile diavolului, miscat de zelul dumnezeiesc, atunci hotrsti n sinea ta si spui: Ori eu voi muri n aceast clip de silirea prea mare a inimii la rugciune, ori diavolul va fi alungat din inima mea, mpreun cu toat rutatea lui." In felul acesta scuturi cu mult putere si lovesti acea cortin a diavolului pn cnd reusesti s o strpungi si s o sfsii de tot. Si dac rugciunea nebiruit si puternic ajunge n cele mai adnci unghere, alung de acolo pe diavol si pe slujitorii si. Arde n chip nevzut si minunat tot acel loc si toate acele seminte si cauze ale pcatului si ale patimilor, dup care vine de ndat mngierea lui Dumnezeu. De aceea spune si imnograful: Arde