Vezica urinara hipertona

Efectuat : Stan Cristina

Vezica hiperactivă reprezintă un sindrom caracterizat printr-o nevoie frecventă de a urina, atât ziua cât şi noaptea. Această imperiozitate micţională poate fi sau nu însoţită de pierdere de urină. 

Vezica hiperactivă nu pune în pericol viaţa persoanei cu acest sindrom, însă cauzează disconfort.

Pacientul are polachiurie, adică urinează foarte des ziua, are şi nocturie, adică urinează foarte des noaptea, toate acestea însă în contextul în care pacientul nu are o infecţie urinară sau o altă patologie urologică care să determine aceste simptome.

Deci este un sindrom complex, dar nu este în cadrul unei patologii cunoscute urologice

Fiziopatologie

Vezica hiperactiva se datoreaza in principal contractiilor spastice involuntare ale muschiului detrusor al vezicii urinare (muschiul neted ce inconjoara colul). In mod normal, detrusorul se contracta doar cand vezica este plina (300-350 ml de urina) ca urmare a impulsurilor primite de la presoreceptorii din peretele ei, insa in cazul existentei unei vezici hiperactive, contractiile sunt declansate chiar si de prezenta a 100 ml de urina. Din acest motiv, pacientul va urina foarte frecvent, de multe ori senzatia de mictiune aparand in momente nepotrivite.

Din momentul in care mictiunea a fost initiata (in mod voit sau involuntar, uneori), actul in sine devine reflex si nu mai poate fi controlat de pacient. Sistemul nervos preia controlul acestuia si va trimite detrusorului impulsuri ce ii vor intensifica de fapt contractiile. Presiunea intravezicala creste, urina se va evacua, iar muschiul se va mentine contractat pana la golirea completa. Acest proces apare si se desfasoara in cateva secunde, iar uneori pacientul nu are timp sa ajunga la toaleta. In aceasta situatie apare incontinenta urinara  prin vezica hiperactiva. Din acest motiv vezica hiperactiva este o conditie ce interfera in mod constant cu activitatile zilnice ale pacientului, creiandu-i o stare permanenta de disconfort si alterandu-i calitatea vietii sociale si activitatea sexuala.

Cauze :

Cauza principala de aparitie a vezicii hiperactive o constituie functionarea defectuoasa a detrusorului. Aceasta poate, la randul ei sa fie determinata de:- leziuni nervoase asociate unor traumatisme abdominale sau pelvine, sau unor interventii chirurgicale - litiaze vezicale- reactii adverse ale unor medicamente, in special diuretice si produse ce contin cafeina- boli neurologice (boala Parkinson, scleroza multipla, accidente vasculare cerebrale, leziuni de maduva spinala)- infectii de tract urinar- tumori vezicale maligne si benigne, malformatii congenitale- obstructie de col vezical prin bride si aderente aparute in urma unor interventii anterioare pentru corectarea incontinentei

Simptome :

Specialistii considera ca exista o triada simptomatica ce sugereaza prezenta vezicii hiperactive: - mictiuni frecvente- imperiozitate de urinare- incontinenta urinara (cu golirea partiala sau totala).

Forme clinice: In vezica neurogena spastica completa (reflexa centrala sau

automata) apar contractii involuntare ale detrusorului, ceea ce duce la reducerea capacitatii vezicale, cu cresterea presiunii intravezicale;

Aceasta va determina hipertrofia detrusorului si a trigonului, cu instalarea unui pseudo sindrom obstructiv urinar.

Si sensibilitatea vezicala va fi afectata, cu perceptia senzatiilor de a urina si de plenitudine vezicala diminuate sau abolite.

Tabloul clinic va fi dominat de simptomatologie neurologica, caracterizata prin paralizie spastica, cu hiper-reflexie, si modificari ale sensibilitatii, si urinara, in care bolnavul urineaza involuntar, frecvent, deseori cu dificultate, tonusul sfincterian fiind normal (reflex bulbo-cavernos normal sau hiperactiv). Vezica are capacitate diminuata, dar umplerea ei poate determina reflexe vegetative severe, cu hipertensiune arteriala, bradicardie, cefalee, piloerectie si transpiratii (disreflexie autonoma), iar pentru golire necesita stimularea unor zone reflexogene (pielea abdomenului, coapsei, organelor genitale).

Vezica neurogena spastica incompleta (hipereflexa sau neinhibata) asociaza perceptia normala a senzatiei de umplere a vezicii si eliminarea normala a urinei; deseori insa, mictiunea are un caracter precipitat, uneori involuntar (incontinenta cu imperiozitate mictionala). Examenul neurologic va evidentia leziunea de fond a sistemului nervos central, cu simptomele neurologice, ce predomina, cu reflexe periferice anormale, hiperreflexe etc. si, uneori, cu deficite ale sensibilitatii.

Diagnostic : Pentru diagnosticarea vezicii hiperactive este nevoie de o

anamneză corectă a pacientului, dar şi de utilizarea unui calendar micţional.

Pacientul trebuie să completeze timp de trei zile orele la care a urinat şi cantităţile de urină la fiecare urinare. De asemenea trebuie notat în calendar dacă au existat pierderi de urină prin imperiozitate urinară, dar şi aportul lichidian pe care l-a avut în acea perioadă.

Acest calendar micţional este foarte important pentru punerea unui diagnostic corect devezică hiperactivă.

De asemena se face o ecografie care decelează altă patologie a vezicii urinare, litiază, tumoră sau un adenom de prostată la bărbaţi sau un cancer de prostată.

 

Diagnosticul unei afectari neurologice vezicale depinde de o anamneza si un examen fizic (inclusiv neurologic) complete, ca si de folosirea investigatiilor radiologice (UIV, cistouretrografie mictionala, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara), urologice (ultrasonografie, cistoscopie), urodinamice (uroflowmetrie, cistometrie, profilul presiunii uretrale) si neurologice (electromiografie, potentiale evocate).

Vezica urinara neurogena este diagnosticata prin inregistrarea cu atentie a aportului de fluide si prin masurarea cantitatii de urina ramasa in vezica urinara, dupa urinare (volumul de urina reziduala). Aceasta masurare se face prin drenarea vezicii urinare cu un tub de cauciuc mic (cateter), dupa ce persoana a urinat. Functia renala, de asemenea, este evaluata prin teste de laborator regulate de sange si urina. Aceste masuratori pot ajuta la determinarea modificarilor in conformitate cu vezica urinara, pentru a evalua eficacitatea tratamentului. Doctorii pot privi in interiorul vezicii urinare si in tuburile care duc de la aceasta de la rinichi (uretere). Metoda poate fi utilizata pentru a evalua pierderea de fibre musculare si tesuturi elastice si pot fi extrase unele bucati pentru biopsie.

Tratament :

Tratamentul pentru vezica neurogenă include intervenţii chirurgicale sau nonchirurgicale. Există câteva dispozitive folosite pentru tratamentul vezicii neurogene printre care: 

1. absorbantele (măsură temporară de menţinere uscată a pielii pacientului care suferă de incontinenţă urinară), 

2. dispozitivele uretrale ocluzive (acestea se pot plasa fie în uretră, fie deasupra meatului uretral pentru a împiedica scurgerea de urină)

3. cateterele urinare (dispozitive care trebuie schimbate lunar, pentru că altfel ele devin colonizate de bacterii).

4. catetere suprapubiene indicate mai ales pacienţilor care suferă de leziuni ale măduvei spinale sau a căror vezică nu funcţionează. 

În cazul folosirii cateterelor pot apărea complicaţii de tipul infecţiilor, înfundării sau formării de pietre vezicale.

Intervenţia chirurgicală are drept scop creşterea rezistenţei externe ureterale. Operaţiile includsuspensia gâtului vezical, sfincterul urinar artificial.