Narcisa Ilieş

Ciprian Ilieş

Viaţa continuă în eternitate

In Memoriam

Editura Mesagerul Bistriţa, 2010

Editare: Mihai Cabău Simona Mereu Copertă şi tehnoredactare: Vio Pop Tipărit la Revox International Bistriţa, 0263-231341 www.revoxbn.ro

2

Cuprins ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI

PRIMII PAŞI ............................................................... 8

FAMILIA.................................................................... 13

BISERICA.................................................................. 21

UN OM PENTRU OAMENI

ŞCOALA ŞI VIAŢA PUBLICĂ................................. 31

ÎNCEPUTUL UNEI NOI CĂLĂTORII

DRUMUL SPRE ETERNITATE................................ 40

REMEMBER CIPRIAN ILIEŞ.............................................. 45

MESAJE DE ÎNCURAJARE................................................. 71

O SCURTĂ BIOGRAFIE ........................................ 121

CURRICULUM VITAE .......................................... 122

POZE ........................................................................ 127

3

4

Mulţumiri speciale

- Fiicelor mele, Dorothea şi Iudita: vă mulţumesc pentru că aţi fost atât de liniştite şi pentru că am găsit în voi, alături de credinţă în Dumnezeu, puterea de a merge mai departe, dobandind astfel pace şi linişte sufletească – acea pace despre care Scriptura zice că întrece orice pricepere.

- Unchiului meu, Ilieş Sabin: îţi mulţumesc pentru că m-ai asigurat de tot suportul material de care am avut nevoie şi pentru că m-ai susţinut în scrierea acestei cărţi.

- Părinţilor mei: vă multumesc pentru că aţi rămas puternici şi nu v-aţi pierdut cumpătul nici o clipă, fiindu-mi alături în cele mai cumplite momente ale vieţii.

- Bunicilor, socrilor şi cumnatului meu: vă mulţumesc pentru suportul moral şi spiritual de care aţi dat dovadă şi pentru susţinerea neîntreruptă în rugăciune, atât de necesară în acele momente.

- Sorei mele, Crina: mi-ai umplut inima de bucurie atunci când ai ales, în ciuda presiunilor şi împotrivirilor, să faci o călătorie atât de lungă pentru a-mi fi alături în acele zile de grea încercare.

- Pastorului Marcel Bota: îţi mulţumesc pentru că ai dat dovadă de o credinţă autentică şi pentru că împreună am fost o bună mărturie, dovedind că avem un Dumnezeu mare, care nu ne-a lăsat să ne prăbuşim.

- Pastorului Mihai Cabău: îţi mulţumesc pentru tot efortul depus în realizarea acestei cărţi.

- lui Vio Pop: a fost o plăcere să colaborez impreună cu tine, făcând astfel posibilă transmiterea celor mai frumoase mesaje de încurajare, care mi-au dovedit că nu trec singură prin această sfâşietoare experienţă.

- Verişorilor mei, Cornel şi Ştefan Buhai: vă mulţumesc pentru că aţi facilitat transmiterea on-line a serviciilor funerare, acordând astfel cât mai multor persoane şansa de a fi alături de noi.

5

- Roxanei Seserman: îţi mulţumesc pentru că m-ai încurajat să scriu această carte şi m-ai însoţit de-a lungul fiecărei pagini; tu m-ai susţinut! - Profesorului Petru Murza: îţi mulţumesc pentru că vei continua proiectele începute de Cipri, fiindcă “ai promis”. - Tuturor celor care m-au purtat în rugăciune: dacă nu v-aş fi simţit sprijinul, nu as fi putut depăşi cu capul sus momentul trecerii în veşnicie a şotului meu.

6

Cuvânt Înainte Cartea aceasta este un efort colectiv al celor care într-un fel sau altul l-au cunoscut pe Ciprian Ilieş şi au îndrăznit să aşeze aici căteva gânduri, amintiri sau emoţii trăite. Pornind de la cei mai apropiaţi până la oamenii care poate l-au cunoscut cel mai puţin, îl vom regăsi pe Cipri în diferitele ipostaze ale vieţii, de la primii paşi până la cele mai importante decizii. Acestea sunt apoi dublate de mărturii, mesaje de speranţă şi încurajare în momente de grea încercare. Privind la omul, economistul, profesorul, politicianul şi creştinul Ciprian Ilieş putem redescoperi valoarea pe Cel PreaÎnalt o aşează în fiecare din noi. Înţelegând că viaţa este scurtă oricât am trăi, suntem îndemnaţi la o profundă reflecţie în ceea ce priveşte propria noastră existenţă. Putem risipi ceea ce ni s-a încredinţat sau putem aduna valori care nu pier nicodată. Nădăjduiesc că toţi cei ce vor citi această carte, vor păstra în inima lor memoria vie, a celui ce a fost Ciprian Ilieş şi nu vor uita că viaţa continuă în eternitate.

Mihai Cabău

7

ÎNCEPUTUL CĂLĂTORIEI

PRIMII PAŞI

Medena Ilieş

Glasul mamei

Ciprian s-a născut la 30 noiembrie 1976, fiind primul băiat în familia noastră. Lucrul acesta a fost un prilej de mare bucurie mai ales în rândul bunicilor unde a crescut şi a copilărit, pentru că atât eu cât si tatăl lui aveam servicii în localităţi diferite şi făceam naveta. Eu lucram ca învăţătoare la Sângeorz-Băi iar tatăl la Năsăud fiind tehnician veterinar. În casa bunicilor, Ciprian s-a bucurat de armonia şi înţelegerea ce caracteriza casa în care a crescut ca şi copil. Aici a deprins cele mai elementare reguli de viaţă. Mi-ar trebui mult spaţiu să descriu amintirile, din copilăria lui Ciprian, dar durerea sufletească de care mi-a facut parte plecarea lui la Domnul nu-mi permite să fac acest lucru. A frecventat grădiniţa, fiind prima etapă de şcolarizare apoi a urmat ciclul primar şi gimnazial la Şcoala Generală ,,Gavril Istrate” din Nepos. De mic a demonstrat că Dumnezeu îl dotase cu instrumente fizice si intelectuale de care avea nevoie pentru a se impune în viaţa care a fost atât de scurtă pentru el. Împreună cu bunicii mergea la munca câmpului, unde lucra cu multă plăcere cu uneltele făcute de bunicul, potrivit cu vîrsta lui (sapă, greblă, coasă) pe care le mânuia cu multă îndemânare. La şcoală a învăţat bine. Temele şi le făcea singur, deprinzindu-se de mic cu munca independentă. Îi plăcea mult să lucreze la matematică, dar nu neglija nici celelalte materii. Era curios să cunoască toate lucrurile şi manifesta interes pentru a duce la bun sfârşit orice activitate la care era antrenat. Bunicii lui fiind creştini, l-au dus şi pe Ciprian la Casa Domnului faţă de care a rămas fidel până la moarte. Credinţa

8

neprefăcută care s-a sălăşluit în el de copil şi-a pus amprenta peste întreaga lui viaţă, scurtă dar plină de afecţiune faţă de Cel căruia I-a slujit. Pentru că era atât de flămînd după Dumnezeu, Domnul l-a luat la el pentru a-i satisface ultima curiozitate, cea cu privire la veşnicie. Ciprian dragă, te-am iubit atât de mult încât cred că am depăşit standardul trasat de Biblie şi vreau să-i cer iertare Domnului pentru lucrul acesta. Domnul a hotărît să fim despărţiţi pentru o vreme dar aştept clipa când iarăşi vom fi împreună pentru totdeauna. Narcisa Ilieş Personalitatea cea mai marcantă din copilăria lui Cipri a fost cea a bunicului său, Popiţan Ioan. Ciprian a crescut în casa bunicilor până la vârsta de 16 ani, ei fiind cei care l-au influenţat cel mai mult până la plecarea la liceu. Nu a avut cu cine să împartă jucăriile pentru că Nelu s-a născut când Cipri intra în clasa I. Dar nu a dus lipsa de “fraţi” deoarece copiii lui “ceşu Simi” locuiau chiar lângă casa bunicilor – şi nu erau puţini, zece la număr. Niciodată nu l-am auzit plângându-se că ar fi dus lipsă de tovarăşi de joacă, fiindcă aceştia i-au devenit fraţi şi mergeau împreună chiar şi la biserică. Aici, unchiul Simion Pop a fost primul care l-a consiliat pe Cipri în problemele de religie. Ştiu că mergea la dânsul cu tot felul de întrebări din Scriptură. Încă din primele clase, Cipri a arătat un interes deosebit pentru scoală. Îi plăcea să înveţe şi întotdeauna a fost premiant. Deşi am fost colegi de şcoală, eu nu l-am cunoscut până când nu s-a dus vestea că cineva a luat un 10 la teza de la matematică. Aceasta se întâmpla în gimnaziu, când notele de 10 erau o raritate. Îmi amintesc că îl plimbau colegii de clasă pe coridoarele şcolii ca să ne arate cine era elevul acela atât de eminent.

9

Pasiunea pentru matematică l-a determinat să aleagă un liceu de profil matematică-fizică. Însă, avea aici colegi care îl eclipsau atât la matematică, cât şi la fizică, intrând astfel pe tărâmul concurenţei. Tot aici a început şi duelul pe teme religioase. Fiind un copil de la ţară şi pe deasupra foarte credincios, odată, după o sărbătoare de Paste, şi-a salutat colegii cu “HRISTOS A INVIAT!” S-au adunat toţi în jurul lui, batjocoritori, şi l-au întrebat: „Cipri, L-ai văzut tu? Cum justifici acest salut?” Cipri a rămas blocat pentru moment, dar de atunci încolo discuţiile pe teme religioase au devenit tot mai frecvente. Răsfoind albumul lui Cipri cu poze din liceu şi citind mesajele de rămas bun de acolo, am descoperit că multe dintre ele făceau referire la credinţa lui. De exemplu: 1. “Păşeşte cu credinţă pe drumul pe care ai pornit, fiindcă cineva acolo sus te va ajuta cu siguranţă. Ai fost şi rămâi unul dintre oamenii – poate chiar unicul – la care ţin foarte mult. De cate ori vei citi aceste rânduri, sună-mă. Cu prietenie, Sabin Toderic.” 2. ”Eu întotdeauna ţi-am ţinut partea cu Domnul Dumnezeul tău şi al nostru. Continuă tot aşa. Oancea” 3. ”Doresc ca tot ce e mai frumos şi mai drag să te călăuzească pas cu pas, iar idealul dorit să-l atingi aşa cum îţi şopteşte inima. Visul să-ţi devină realitate, să ajungi un mare predicator, sau poate chiar păstor, dar să ai grijă cum păstoreşti. Cu simpatie, Reghinuţa.” 4. ”Fratele meu întru Domnul, cuvine-se să vărsăm o lacrimă în prag de despărţire, fie şi una de crocodil! Domnul cu tine acum şi în veac.”

10

5. ”Am fost colegi 12 ani şi a fost frumos, chiar dacă ne-am jignit uneori, totuşi toate trec. Îţi doresc ca tot ce faci să fie conform voinţei lui Dumnezeu. Sinceritatea e cel mai fin arcuş pentru coardele de aur ale prieteniei. Cu prietenie, Viorica.” 6. Pentru Viorica de la Ciprian: ”Doisprezece ani (sau 14 inclusiv cei de grădiniţă) au făcut din noi să ne cunoaştem toate moravurile. Să ramâi la fel de credincioasă cum eşti. Să ne întâlnim la Poarta lui Beniamin. Succes la bac şi la geografie şi început bun pe calea Domnului. Ciprian Ilies. ” 7. ”Eşti un băiat drăguţ şi foarte credincios. Doar aşa vei ajunge departe. Îţi urez succes la bacalaureat şi la facultate. Dumnezeu te ajută cu siguranţă dacă te rogi. Roagă-te şi pentru mine. Cu drag, a ta colega, Cristina.” 8. ”Bilă scumpule, să-ti dea Dumnezeu mai multă înţelepciune şi putere de a învinge ispitele vieţii. Oricum, îţi recomand să-ti trăieşti viaţa cât mai din plin. Cu Dumnezeu ‘nainte / Şi-napoi / C-aşa-i jocu pe la noi. David” 9. ”Îţi urez numai bine şi foarte mult succes în viată. Isus le-a mai zis: ‚Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor.’ Pentru Ciprian (Bilută) din partea lui Florin.” 10. ”Ciprianule, tu mi-ai fost un prieten de suflet şi mă bucuram nespus de mult când te vedeam bine dispus. Eu te cunosc mereu vesel, cu glume în program, dar şi visător. Apucă-te de culturism sau de altceva ca să te mai “îngraşi” şi vei fi un bărbat super. Înainte de toate, nu uita de Dumnezeu. P. S. Să ştii că ţin foarte mult la tine. Emil” 11. ”Iubeşte-l pe Dumnezeu, Bilă, căci aşa o să-ţi găseşti liniştea sufletească. Ai fost cel mai simpatic coleg şi faptele

11

tale n-o să le uit. Dacă odată vin pe la tine prin sat, să mă duci şi pe mine la pocăiţi (la Adunare). Bogdan” 12. ”Oamenii se disting prin ceea ce arată şi se aseamănă prin ceea ce ascund. Să nu-ti uiţi colega care te-a adorat. Îţi urez să-ţi iei bac-ul şi să intri la facultate. Geta - pentru fratele întru Domnul.” 13. ”Dragă frate intru Domnul, îţi doresc tot ce-i mai bun în viată şi Domnul să-ţi lumineze calea. Cu dragoste, Lidia.” O parte din aceste mesaje sunt ironice, legându-se de Domnul Dumnezeul lui Cipri; totuşi, el s-a distins de ceilalţi în liceu prin faptul că nu înceta să-şi facă cunoscută apartenenţa religioasă, chiar cu riscul de a fi ridiculizat. Uneori e mai simplu să trăieşti ca un credincios izolat, decât să te afli în mijlocul unor adolescenţi care te provoacă la întrebări despre Dumnezeu, creatie sau chiar despre înviere. Pavel s-a confruntat cu lucrul acesta cu mulţi ani în urmă: ”Ce ne pasă? Fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit”. Chiar dacă întrebările se ridicau „din pizmă şi din duh de ceartă”, Domnul Isus era mereu adus în discuţie în clasă şi cuvântul Lui a fost proclamat. Dacă Florin a scris în mesajul de final un verset din Biblie, cu siguranţă că a pus cel puţin o dată mâna pe ea în liceu, fie chiar şi numai atunci când l-a scris şi aceasta spune mult despre Cipri cel credincios care nu şi-a ascuns adevărata identitate.

12

FAMILIA

“Acolo la râul Ahava am vestit un post ca să vestim o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce este al

nostru”. Ezra 8:21 O călătorie care a durat 9 ani. Acum s-a terminat. Nu de tot, ci doar prima parte, cea terestră. Partea a doua va urma în veşnicie, nu se va sfârşi niciodată şi va fi mai frumoasă, deoarece Cel care a iniţiat călătoria şi a înfiinţat căsătoria va fi acolo cu noi şi EL va fi mire, iar noi vom fi mireasa. Doar atunci va fi deplină bucuria şi împlinirea noastră. Prietenia noastră a început în ultimii ani de liceu, când ne făceam planuri să plecăm din satul natal pentru a începe studiile universitare. Localitatea natală ne-a rămas, însă, întotdeauna în suflet; Cipri a reuşit să-mi inspire dragostea lui faţă de satul nostru chiar dacă eu nu am fost iniţial atât de pasionată de meleagurile acestea. El era îndrăgostit de săteni, de împrejurimi, de biserică, de fraţi; nu se putea despărţi de bunici, de părinţi. Varianta de a pleca în străinătate pentru mai mult de o lună – doar în vacanţă – era exclusă. Nu s-a gândit niciodată să-şi părăsească ţara, prefera să-şi ia „gura de aer proaspăt” de la Nepos. Ne aflam la o răscruce de drumuri: urma admiterea la facultate, hotărârea de a ne întoarce la Domnul, planurile de căsătorie. Erau vise mari şi toate păreau să se ruineze deoarece eram “prea tineri”. În afară de a ne continua studiile şi de a rămâne credincioşi, nu îndrăzneam să visăm prea multe, deoarece mai apăruse un ingredient în contextul religios al vremii – unul care, ţinând cont de istoricul bisericii săteşti, părea să ne despartă pentru totdeauna: noi eram unul baptist şi altul penticostal. Începuse o luptă de idei şi fiecare încerca să-şi apere teritoriul cât mai bine. Până la urmă, Cipri a câştigat: ”dacă vrei să fim împreună, trebuie să mă urmezi”. Nu pot să

13

uit nici acum lungile discuţii interminabile pe teme de religie, care îşi mutaseră acum locaţia de la scoală, din mijlocul colegilor, între noi doi. Nu mai exista zona gri, dar părinţii tot nu reuşiseră să se acomodeze cu ideea. Văzând însă că nimic nu ne putea sta în cale, în cele din urmă au cedat. Fraţii din comunităţile noastre ştiu foarte bine la ce fac referire şi doresc să mulţumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe care au primit-o în ultimii ani, lumina care ne-a ajutat să înlăturam diferenţele dintre noi şi să conştientizăm că sigla şi numele pe care-l purtăm – frontispiciul prin care vrem să ne deosebim – nu are nici o relevanţă în faţa Stăpânului Universului care Şi-a dat Fiul pentru toţi, indiferent ce nume omeneşti ne dăm. La finalul istoriei, nu acesta va fi criteriul în funcţie de care vom fi chemaţi în faţa Judecătorului, ci dacă am crezut sau nu în Fiul lui Dumnezeu, ”pentru că oricine crede în El va fi mântuit, iar cine nu, va fi osândit”. O parte din visuri au început să se spulbere încă din faşă deoarece Cipri nu a intrat „din prima” la facultate. Însă, mai târziu şi-a dat seama că anul în care a rămas acasă a fost o adevărată binecuvântare. Versetul din Romani – “Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu” – începea să prindă contur în viaţa lui Cipri, pentru că a ales să facă cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face un tânăr: să studieze Biblia. A început „la picioarele lui Gamaliel”, acesta fiind, în cazul sau, Marcel Bota. Pas cu pas, a ajuns să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu; studia cu atâta pasiune încât acel timp s-a dovedit a fi debutul creşterii sale spirituale, care a continuat ulterior prin studiile biblice de luni seara, prezentate de fratele Beniamin Fărăgau. Pentru patosul studenţilor faţă de studiul de luni de la biserica Mănăştur – studiu care continua şi astăzi – a început să ne meargă vorba că am suferi de “benism”. Boală sau nu, anii studenţiei au fost cei mai fructuoşi din punct de vedere spiritual şi îi mulţumesc fratelui Beni pentru perseverenţă şi continuitate.

14

Anii studenţiei ne-au oferit multe oportunităţi, între care şi aceea de a cunoaşte oameni noi, tineri creştini şi grupuri cu care ieşeam în diverse excursii, misiuni, vizite la bolnavi – ne făcusem obiceiul ca în fiecare duminică să vizitam bolnavii de la Spitalul de Oncologie din Cluj. Tot atunci ne-am integrat în biserica din Iris. În tot acest timp, am învăţat, am slujit, am studiat, am crescut spiritual şi în ciuda faptului că eram încă “prea tineri” – eram încă studenţi – şi fără posibilitatea de a ne întreţine singuri, în toamna anului 2000 am hotărât să ne căsătorim. A fost un act de iubire, dar şi un act de credinţă. Călătoria începuse şi, odată cu ea, şi trezirea la realitate. Spun „trezire” deoarece a pleca în luna de miere cu o “ocazie” şi cu două sacose mari în spate, având toate şansele să rămai în strada şi să nu ajungi la destinaţie, înseamnă cu adevărat o deşteptare. Plecasem la Băile Felix, unde şi ajunsesem într-un final. La întoarcere, am apelat tot la o “ocazie”, aşteptând o maşină salvatoare în faţa Universităţii „Emanuel” din Oradea, nu ştiam pe atunci că după ani şi ani, soţul meu va face parte din cadrele didactice de la Catedra de Management a acestei universităţi. Priveam impresionanta clădire şi n-aş fi visat niciodată că îmi voi însoţi soţul îmbrăcat în robă pentru a sărbători împreună cu absolvenţii promoţiei 2008-2009 finalizarea studiilor şi încununarea muncii lor.

Punând în antiteza cele două imagini, doi studenţi cu două genţi mari la marginea şoselei şi profesorul în roba din capela universităţii, putem spune încă o dată, fără nici o umbră de îndoială în suflet, că împreună cu Dumnezeu suntem capabili să îndrăznim lucruri mari. Mă bucur că lucrurile au decurs astfel deoarece prima tentativă a lui Cipri, odată ajunşi în Bistriţa, a fost să plece la gara: ”Eu plec la Cluj, mă întorc! Nu cunosc pe nimeni în acest oraş. Mă deprimă oraşul asta. Nu-mi oferă nici o perspectivă.” Îmi vorbea mereu despre gară şi tren ca despre o salvare care l-ar fi putut scoate din “oraşul fără viitor”.

15

Însă primele seminarii la facultate i-au schimbat opinia despre ce i-ar putea oferi oraşul, implicarea în viaţa profesională oferindu-i elan şi multe satisfacţii chiar dacă insăşi examenul său de admitere risca să se transforme într-un eşec. Examenul la facultate a fost intr-adevăr o experienţă de viaţă şi a fi admis, în anii ’90, la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj necesita un efort susţinut şi o munca asiduă. Nici unul dintre noi nu am reuşit să intrăm la facultate din prima încercare, iar munca depusă pentru a obţine un loc în rândul studenţilor de la ISE era pe măsură. Acesta cred că a fost şi motivul pentru care Cipri, în momentul în care i-am propus să lucreze alături de unchiul său la facultate, nu a acceptat decât după multă muncă de convingere şi încurajare. ” Eu nu am fost un student de nota 10, nu pot să predau, nu sunt capabil, nu am terminat şef de promoţie, nu sunt competent, NU!” spunea el iniţial, însă, în timp, munca şi perseverenţa au dovedit contrariul. Nu cred că trebuie să ascultăm şoapta Diavolului când ne transmite astfel de mesaje, deşi avem tendinţa să le credem şi să le îmbrăţişăm. Nici nu trebuie să trăim cu falsa impresie că suntem mici şi incompetenţi şi să nu ne acordăm şansa ridicării din pulbere şi să ne lăsăm împovăraţi cu tot felul de resentimente şi false mediocrităţi astfel încât să nu ne putem ridica niciodată la adevărata valoare pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Merită să ne schimbăm opiniile despre noi înşine şi să ne privim din perspectiva din care ne priveşte cerul, şi anume că putem!” A doua trezire la realitate a fost şi mai cruntă: simţeam că-mi pierd soţul din cauza unei boli ne-diagnosticate. În toamna anului 2001, Cipri s-a îmbolnăvit foarte grav şi l-am internat în Spitalul de Recuperare din Cluj, la secţia de boli infecţioase. A fost prima dată când soţul meu mi-a solicitat să ne rugăm împreună ca familie; deşi până atunci eu insistasem în repetate rânduri să facem acest lucru, abia acum mi se împlinea dorinţa. După trei săptămâni de spitalizare în care ora 5 după-masă era un calvar. De fiecare dată, cu câteva

16

minute înainte de ora 5, Ciprian devenea atât de stresat încât atunci când i se lua temperatura, termometrul indica febră 37,5°C, lucru care îl reţinea în spital. Medicul ne-a dat permisiunea externării, sub pretextul că spitalul poate să-i înrăutăţească starea. Am plecat de acolo, parcă văd şi acum cum coboram treptele spitalului, cu un om care nu-şi putea umple plămânii cu aer şi care transpira în continuu. Spitalizarea fără nici un rezultat la Cluj, spitalizarea, două săptămâni mai târziu, la Bistriţa, tot fără nici un rezultat şi cinci luni de iarnă petrecute între dealurile de pe Valea Caselor, respirând ca printr-un fir de aţă, au reuşit să clădească în Cipri un caracter puternic. Abia razele calde ale soarelui de primăvară i-au dat curaj soţului meu să se ridice şi să ia din nou viaţa în piept, deşi mulţi l-au catalogat atunci un “bolnav închipuit”, un ipohondru. După această experienţă traumatizantă pentru amândoi, a trebuit să ne mobilizam din nou. Eu terminasem facultatea şi trebuia să plec la Bistriţa, unde îmi găsisem serviciu, iar Cipri trebuia să-şi termine studiile şi a plecat din nou la Cluj. Urma să fim despărţiţi un an, până la finalizarea studiilor soţului meu, care nu reuşea să accepte ideea de a locui în oraşul imnului naţional. Perspectiva localităţii natale i se părea mai uşor de îmbrăţişat dar aceasta nu oferea posibilitatea dezvoltării profesionale. Am hotărât, într-un final, să locuim la Bistriţa, bineînţeles cu chirie la început, în apartamentul unei verişoare, iar mai apoi am locuit cu chirie într-un bloc ANL, unde am rămas până astăzi. Ştim cât de greu se construieşte o casă astăzi iar achiziţionarea uneia a ieşit de la început din calcul cel puţin pentru noi, care am obţinut cu greu chiar şi o locuinţă cu chirie. Pentru că nu aveam copii – chiar dacă Dorothea bătea la uşa şi nu o puteam “justifica” la dosar cu certificat de naştere – iar părinţii nu aveau domiciliul în Bistriţa, eram parcă, condamnaţi să rămânem “fără perspective”. Am primit un răspuns care m-a blocat: ”Dacă sunteţi din Nepos, întoarceţi-vă la Nepos!” Până la urmă, s-a găsit o locuinţă mică – minusculă

17

pentru trei persoane – însă eu întotdeauna am fost plină de mulţumire pentru ea considerând-o ca o rampă de lansare pentru ceea ce visăm de mult: ”să locuim la oraş”. ....O clipă că strigă Iudita… O dorinţă fierbinte: ”Mami, dă-mi un leu să-mi cumpăr gumă!” Îmi explică că o să-i cumpere şi Dorotheei, că una este doar cincizeci de bani. Mă convinge. Cred că va fi o bună economistă...

Cel mai frumos dar: fiicele noastre. “N-o să putem avea copii” – aud şi acum în urechi cuvintele lui Cipri, care m-au lovit ca un bumerang. Aceasta este cea mai cumplită “ştire” pe care o poate auzi o femeie, chiar dacă nu vine din gura unui “specialist”. Nu am avut copii în primii ani ai căsniciei noastre, aşa că am început să fac ceea ce ştiam mai bine: să mă rog. Crescând în biserica penticostală, mă îndeletniceam cu rugăciunea: aceasta făcea parte din viaţa mea de zi cu zi, devenind un obicei care mai târziu s-a dovedit a fi cea mai bună armă pentru a rămâne tare şi pentru a înfrunta umbrele necredinţei. Mergând la biserica baptistă – în urma căsătoriei – am început să citesc în Cuvânt, ceea ce mi-a facilitat şi mai mult creşterea spirituală. Chiar dacă suntem copii Domnului, nu cred că este o lipsă de modestie să ne lăudăm cu ce face Dumnezeu pentru noi. Numindu-ne copiii Lui, ne cheamă să arătăm şi altora ce a pus El în noi. Rugăciunea mea este însă, aceia de-a ne păstrăm credincioşia cu care ne lăudăm. Naşterea primului copil ne-a schimbat viaţa şi, într-o oarecare măsură, şi perspectiva asupra ei. Cine renunţă acum la carieră pentru a creşte copilul? (Noi doream să investim în creşterea lui, mai ales că ne-am dorit foarte mult să avem copii şi să nu-i plasăm în braţele bunicilor sau ale unei bone, pe care, oricum, nu ne-o permiteam.) Conform principiilor pe care le aveam, mama trebuia să facă acest sacrificiu, iar pentru mine a fost cea mai mare bucurie.

18

Nu am apucat să mă îndeletnicesc prea mult cu creşterea Dorotheei, pentru că, la scurt timp, s-a născut Iudita. Venirea ei pe lume a fost un alt act de credinţă. Vestea că eram însărcinată cu cel de-al doilea copil a fost urmată, la câteva secunde, de propunerea medicilor de a avorta. Motivele erau multiple şi credibile din punct de vedere medical: mama nu este refăcută complet, hemoragia nu se opreşte, copilul nu se oxigenează corect, spaţiu mic pentru încă un copil etc. Hotărârea de a avorta sau nu căzuse, în cea mai mare parte, în seama mea; Cipri înclina să creadă “sfinte” argumentele medicilor şi se gândea ce vom face dacă se va naşte un copil cu handicap. Răspunsul meu a fost un NU categoric şi, din acel moment, am şi început să fac tratament pentru menţinerea sarcinii. Păpuşica care a venit pe lume nu era nici pe departe “copilul cu handicap” promis. Măiestria Artistului Ceresc şi-a dovedit, şi de această dată, perfecţiunea, iar Psalmul 139 îmi răsuna acum şi mai puternic în urechi: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură aşa de minunată... Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta... Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut într-un chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite.” Responsabilităţile s-au dublat la scurt timp. Odată cu naşterea Iuditei, pusesem capăt carierei de economist, pe care de altfel, nici nu apucasem bine s-o încep iar creşterea fetelor şi satisfacţia pe care mi-o dădea această “meserie” m-au determinat să-mi schimb specializarea profesională. Nu-mi mai găseam împlinirea în faţa unui calculator rece şi inert iar în faţa teancurilor de dosare am priceput că nimic nu poate fi comparat cu pofta de viaţă pe care mi-o inspira inocenţa şi zâmbetul copiilor. Împlinirea pe care am avut-o pe când fetele noastre erau mici şi mă dedicam full-time creşterii lor nu se poate compara cu vreo alta.

19

Pentru că am luat pe umerii mei, toată responsabilitatea casei şi a fetelor, Cipri a reuşit să echilibreze ceea ce-mi lipsea mai mult – profesia – şi a făcut lucrul acesta atât de bine încât m-am simţit şi eu parte din viaţa lui profesională. Am reuşit astfel să compensez ceea ce eu numeam „eşec profesional”, deşi eram de părere că timp pentru o relansare profesională avea să fie posibil şi mai târziu dar cu timpul pe care trebuie să-l investeşti în copii nu te mai întâlneşti niciodată. Ceea ce poţi cultiva în ei la vârsta copilăriei nu poţi cultiva ani mai târziu.

20

BISERICA

O altfel de calătorie

Ciprian şi-a dorit mult să facă o călătorie în Ţara Sfântă şi ocazia s-a ivit în martie 2007. Nu voi uita niciodată luna martie a anului 2007 şi asta nu din cauză că este luna pe care majoritatea femeilor o aşteaptă, ci pentru că a adus foarte multă durere în familia noastră. Viaţa soţului meu, a bunicilor lui şi a soacrei mele a fost marcată de trecerea în veşnicie a mătuşii, fiicei şi singurei surori pe care soacra mea o avea. Cipri încerca să-şi mângâie mama cum ştia mai bine şi a făcut o remarcă de genul: ”Lasă, mamă, că toţi vom pleca pe rând. Nu ştiu însă care va fi următorul”, fără a bănui că el avea să fie acela. Anul 2007 a avut un dublu impact în viaţa lui. Au fost evenimente care ar încălzi şi inima cea mai de gheaţă şi care îţi provoacă întrebări existenţiale. Călătoria în Israel l-a frapat în modul cel mai profund posibil. Faptul că a ajuns să calce pe urmele Domnului Isus i-a provocat emoţii care-i făceau inima să bata cu putere. Dacă cu trei zile înainte de plecare nu l-am putut convinge nici să mănânce de frica zborului cu avionul, trei săptămâni după ce s-a întors nu l-am mai putut opri din a-mi povesti cât este de minunat să ştii că ai umblat în aceleaşi locuri în care, în urma cu 2000 de ani, a fost şi Domnul Isus. Chiar dacă Cipri era un om foarte credincios, pe care nu-l puteai clinti din credinţa lui, această călătorie şi decesul atât de rapid al mătuşii l-au marcat profund şi l-au făcut să se apropie şi mai mult de Domnul. Uitându-mă în urmă, constat că de atunci a început pregătirea lui pentru întâlnirea cu Domnul său. Timp de un an şi jumătate, a fost şlefuit şi mai mult, a fost modelat şi a crescut în credinţa cu avânt, iar ani de creştere au culminat cu deschiderea bisericii baptiste din Nepos. Era atât de fericit pentru noul locaş de închinare încât nu mai conta

21

că maşina, pe care o cruţase atât de mult până atunci, transporta acum, plină până la refuz, scaune şi baxuri de carne. Aşteptasem mult acel moment, iar pentru Cipri se încheia un capitol mare: construirea unei biserici. A fost ca şi cum, odată cu finalizarea şi deschiderea bisericii, şi-a încheiat şi misiunea în lumea aceasta. Mulţumesc Domnului că i-a dat şansa şi bucuria de a participa la grandiosul eveniment şi pentru că a avut harul să se bucure de el. Deschiderea bisericii baptiste din Nepos a fost apogeul şi culmea fericirii lui Ciprian şi a întregii comunităţi. După cinci ani de muncă asiduă, în care fiecare avusese responsabilităţi bine definite, inaugurarea clădirii avea să aducă sentimentul împlinirii şi al lucrului bine făcut, aşa cum se spune şi în Psalmul 1: “Tot ce începe duce la bun sfârşit.” A fost o muncă titanică de câţiva ani şi tot nu înţelegeam cum de reuşisem o mână de oameni să finalizam o clădire atât de impresionantă. Duminica inaugurării ne-a adus în culmea fericirii. Cipri urma să ţină cuvântarea de bun venit şi să se ocupe de primirea invitaţilor. Îi simţeam bucuria în voce şi simţeam, totodată, cum încerca să stăpânească valul de emoţii ce-l copleşeau. Pentru prima dată, comunitatea baptistă din Nepos se confrunta cu un val de mulţime şi lucrul acesta ne copleşea. Aşa cum am mai spus, aşteptasem mult acel moment, iar o dată cu el, se încheia un capitol mare din viaţa lui Cipri. Evenimentul a trecut şi am rămas iarăşi doar noi, o mâna de oameni, dar Cipri era convins că biserica se va umple şi a promis fraţilor că el va fi responsabil cu invitaţii. Având mulţi prieteni creştini care puteau răspunde nevoilor – atunci nu ştia câţi vor putea veni – şi-a propus să-i invite şi într-adevăr toţi prietenii lui de la biserică au venit, dar de data aceasta, toţi împreună. Cum promisiunea făcută trebuia îndeplinită, duminica în care Ciprian a plecat la Bucureşti a fost şi prima în care am avut musafiri: fraţii de la Bistriţa ne-au onorat invitaţia. Aceea

22

a fost, de altfel şi ultima duminică a lui Ciprian la biserica şi totodată ultima dată când am servit masa împreună. La masă, ne-am împărtăşit unii altora bucuria, am râs şi am povestit. Singurul care a fost agitat era Cipri. Trebuia să plece şi ori de câte ori avea de făcut un drum lung, nu se putea relaxa până nu se vedea la volan şi gata de plecare. De dată aceasta, nu a mai stat la tort şi la cafea. Şi-a luat rămas bun, am făcut rugăciunea de plecare şi i-am urat drum bun. Chiar când îl conduceam spre maşină, i-am spus că Tea nu e în forma maximă. M-a marcat atitudinea fetitei, care era tristă şi neliniştită, de parcă anticipa ea ceva. Cipri s-a despărţit de ea spunându-i că “vine tati acasă şi te duce la Winmarkt”. A plecat cu bine din Nepos, dar din Bistriţa nu reuşea să plece, parcă totul îi spunea: rămâi! Din relatările prietenilor, am aflat că proprietarul maşinii pe care trebuia să o conducă nu era acasă în duminica aceea şi Cipri nu putea intra în posesia cheilor. Casa era încuiată şi yala pusă; un geam întredeschis, însă, le-a oferit “salvarea”. Părea că se deschid toate uşile înspre mai bine, dar Dumnezeu a hotărât să se deschidă doar una singură: uşa cerului.

Marcel Bota, pastor şi confident

A FOST UN OM Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: ” întoarceţi-vă fii oamenilor,,! Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut, şi ca o strajă din noapte. Îi mături, ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi, înfloreşte dimineaţa, şi creşte iar seara este tăiată şi se usucă (Psalmul 90:3- 6). Aşa descrie Moise viaţa şi finalul unui călător prin viaţa aceasta extrem de vulnerabilă şi temporară. Pascal spunea, că pentru a înţelege viata, trebuie să privim înapoi şi pentru a o putea trăi, trebuie să privim înainte. Această privire înapoi şi mai ales vorbirea la trecut despre

23

Cipri, căci despre el vreau să scriu câteva cuvinte, m-a pus în mare dificultate. Nu sunt convins încă de lecţia pe care am învăţat-o privind înapoi, cel puţin din evenimentul care ne obligă acum să vorbim la trecut despre Cipri, aşa-i spuneam noi, dar am învăţat să accept voia Lui Dumnezeu. Mulţi oameni şi prieteni ar putea vorbi despre Cipri omul politic, profesorul, economistul, eu însă sunt mai interesat de lucrurile şi momentele care au stat la temelia politicianului, profesorului, economistului dar mai ales a creştinului Ilieş Ciprian. Dacă stau bine şi mă gândesc, m-aş putea întoarce până în zorii frăgeziei lui, a copilului născut în casa verişoarei mele primare şi deci mama lui, Medena Ilieş dar aş prefera să încep cu adolescentul curios, frământat de zeci de întrebări cauzate mai ales de orele de filozofie în anii de liceu. Pe fondul acestor frământări şi nu numai s-a produs apropierea noastră în termeni mai reali şi mai pragmatici.

Exploratorul debutant Dacă ar fi să definesc perioada aceia din viaţa lui, aş putea spune fără nici o rezervă, că ea a fost debutul unui explorator în căutarea de adevăruri fundamentale pentru viată. Peste toate acestea s-a suprapus inevitabilul anilor de liceu, Narcisa. Parcă numai ieri se străduia să mi-o descrie într-o aureolă angelică. Câte vise, câte planuri, câte dorinţe emanau atunci din mintea şi inima unui adolescent la care priveam şi încercam să-i modelez elanul acesta într-o direcţie sănătoasă. Fiind o personalitate puternică dorea argumente de nezdruncinat pentru frământările lui. Era uşor de învăţat pentru că mă respecta, uneori avea o părere despre mine mult mai înaltă decât se cuvenea. Atunci când a plecat la liceu a plecat cu un bagaj minim de cunoştinţe teologice ce ţineau mai degrabă de existenţa lui Dumnezeu. Era prin anii 94-95, dacă nu mă înşeală cumva memoria, şi el nu era încă botezat în vreo biserică dar era aparţinător în biserica penticostală din Nepos.

24

Căutarea adevărului bine structurat l-a determinat să vina din când în când la Biserica Baptistă unde eu slujeam şi unde era un studiu biblic duminical pe cărţi conceput de Beniamin Farăgău. Cu timpul s-a îndrăgostit de aceasta formă de abordare a Scripturilor căreia i-a rămas fidel toată viaţa. Nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că merită să investesc în el ca mai apoi potenţialul să fie pus la dispoziţia Celui ce face toate lucrurile. Au început zeci de ore de discuţii pe săptamânâ de la cele mai elementare probleme la cele mai complicate şi acest lucru nu o zi, ci ani. Primul eveniment determinat în economia vieţii lui Cipri a fost data de 11.08.1996 anul în care a făcut cea mai importantă alegere a vieţii lui şi care i-a marcat într-un mod dramatic toate celelalte alegeri, alegerea lui Cristos ca Mântuitor şi mărturisirea Lui în apa botezului. Era încântat de alegerea lui de care nu s-a ruşinat niciodată, indiferent de compania şi conjunctura în care a fost. Devenise membru al bisericii baptiste şi la orizont întrevedeam primul discipol în care aş putea să torn din ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Apostolul Pavel într-o scrisoare pe care i-o adresează lui Timotei îl sfătuieşte să încredinţeze Evanghelia la oameni de încredere şi în stare să înveţe pe alţii (2 Timotei 2:2). Se conturase în biserica Baptistă din Nepos materializarea acestui verset care a cerut timp şi răbdare cu un tânăr ce promitea dar care era un tânăr cu acel elan al tinerilor ce-i scoate uneori în decor. Când se întâmplau mici derapaje venea ruşinat şi întreba: eşti supărat? Toată viaţa amintea ceva din ce i-am sădit în minte şi suflet, seriozitatea şi respectul pentru biserică care mai târziu s-a materializat intr-o slujire în biserică ce presupunea un preţ prea mare pentru unii dar nu şi pentru el.

Slujitorul debutant Nu după mult timp, i-am propus într-o zi să încerce să

se pregătească să slujească în biserică la timpul de rugăciune. S-a eschivat în prima fază dar mai apoi a acceptat oferta.

25

Textul citit de Cipri atunci a fost din Psalmul 24 dar nu mi-aduc aminte ce a vorbit. Începuturile au fost firave ca orice început, dar creşterea şi înaintarea lui au fost văzute de toţi. La noi în biserică nu era foarte uşor şi deloc comod să accepţi o asemenea provocare din cauza crizei de oameni care să slujească. Odată ce ai intrat în luptă, duminică de duminică trebuia să faci o slujbă. Faptul acesta l-a incomodat la început şi uneori nu putea face faţă unui asemenea program extrem de riguros pe care îl impunea condiţiile din biserică. Încet a câştigat teren, şi-a restructurat priorităţile integrându-se în biserica din care nu a mai plecat niciodată chiar dacă şi-a schimbat domiciliul la Bistriţa. El ştia ce nu ştiau bunicii lui, părinţii lui şi poate chiar Narcisa, care este secretul venirii lui la Nepos, atunci când i s-a reproşat ,,excesul de zel” cu care se încăpăţâna să vină duminică de duminică, an de an.

Debutantul în slujire se maturizase şi încet a devenit slujitorul pe care mă puteam baza în desele mele plecări din biserică la diferite evenimente în ţară. Nu totdeauna i-a plăcut când a rămas singur dar întotdeauna a fost dispus să slujească după măsura de credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu. Când a venit vremea studenţiei şi a trebuit să stea la Cluj, am avut două pretenţii de la el ce ţineau de maturizarea şi formarea lui. Primul sfat a fost să meargă în biserica din Iris, unde se studia Biblia în adevăratul sens al cuvântului şi mi-a promis că nu va bate drumurile Clujului ci va merge să vadă despre ce fel de studiu este vorba . Al doilea sfat a fost cu privire la relaţia de prietenie cu Narcisa şi termenii în care aceasta relaţie se împacă cu statutul de copil al Domnului. Narcisa era şi ea studentă la Cluj cu un an înaintea lui, pentru că el avusese un semi eşec în primul an. În anul patru de facultate mi-a spus că vrea să se căsătorească şi asta era cea de-a doua alegere extrem de serioasă, după alegerea pocăinţei, care s-a concretizat prin anul 2000, căsătorindu-se cu Narcisa. După căsătorie au plecat la Bistriţa şi inevitabil întâlnirile noastre s-au rărit dar nu s-au răcit relaţiile. În primă faza mă

26

suna să-mi spună că a cunoscut pe cineva şi daca pot să-i dau relaţii despre persoana respectivă. Apoi, şi-a luat zborul. Nu-i plăcea să-mi vorbească despre politică. Nu cred că am discutat vreodată pe această temă în termeni foarte serioşi. Ştia foarte bine că nu eram încântat de implicarea lui în politică şi îmi respecta poziţia mea vizavi de subiectul acesta.

Ciprian - învăţătorul la studiu biblic Prin anul 2004 sau 2005 era deja bărbatul matur în Scriptură şi dorul meu a fost să formăm o echipă de slujitori cu care să acoperim fiecare compartiment de slujire. Cel mai greu compartiment care trebuia acoperit şi nu oricum era cel de studiu al Scripturilor. Acolo ne trebuia un om mandatat de Dumnezeu mai întâi, capabil, consecvent şi care să facă cu plăcere lucrarea de învăţare a bisericii, lucrare pe care o făceam eu de vreo zece ani. După ani de zile de investiţie, de observare m-am gândit că el ar fi omul potrivit pentru lucrarea aceasta dar erau multe obstacole, cel mai mare fiind faptul că erau deja mutaţi la Bistriţa şi nu ştiam cât o să poată să facă efortul acesta. Cu toate barierele într-o duminică i-am spus la ce mă gândesc şi dacă ar fi de acord. S-a uitat la mine şi mi-a pus următoarea întrebare: tu crezi că aş putea să fac faţă unei asemenea provocări? Sunt convins şi sunt aici lângă tine, i-am răspuns. A început să radieze de bucurie şi mi-a cerut un timp de gândire. După o săptămână a preluat ştafeta pe care a dus-o până la capăt. Fraţii începuse să-l iubească şi el iubea mult biserica pe care o slujea uneori cu o transparenţă exagerată. Era pe tărâmul lui, învăţarea, care devenise obiectul muncii lui şi în viaţa de fiecare zi. Nici o altă vreme nu a fost mai rodnică spiritual şi nu numai, pentru el, ca anii în care a slujit la studiu biblic. Ca unul care am văzut mai multe faze ale vieţii lui, nu doar pe Ciprian dispus a ajuta pe toată lumea, cum l-au cunoscut cei mai mulţi, aş îndrăzni să spun că acest caracter frumos s-a cizelat în aceşti ultimi ani în care el slujea la studiu

27

biblic. În timpul acesta a experimentat acea coacere a omului care umbla cu Dumnezeu. Sunt şi alte elemente ce au dăltuit în el transparenţa şi onestitatea cu care ne obişnuisem, dar pot afirma cu tărie că cea ce a contat cel mai mult în formarea politicianului, profesorului, economistului şi omului Ciprian Ilieş, a fost Sfânta Scriptură. Departe de mine gândul să susţin că nu a avut defecte. Unul dintre ele care l-a împovărat peste măsură de mult, a fost acela de a nu putea să spună nu, celor ce aveau nevoie de el. Frumuseţea caracterului la care, chiar cu riscul de a fi acuzat de lipsa de modestie, am avut şi eu o mică contribuţie, stă în faptul că el recunoştea carenţele din viaţa lui şi ducea o luptă susţinută de dorinţa de schimbare. În anul 2004 am demarat proiectul de construcţie al unui nou locaş de închinare la Nepos, ceea ce a presupus mult mai multă jertfă decât mi-am imaginat la început. Cipri fiind economist, l-am rugat să se ocupe de partea financiară în bănci, alături de casierul bisericii noastre. Sigur că a fost de acord şi asta m-a ajutat enorm în anii aceia. Implicarea lui a fost mai mult pe partea aceasta el fiind la Bistriţa peste săptamână dar indiferent cu ce problemă apelam pe linia construcţiei făcea tot posibilul să o rezolve favorabil. Când venea acasă mă întreba dacă mai pot. Presiunea şi volumul de lucrări era foarte mare şi nevoia de bani la fel iar el observa epuizarea mea. Uneori mă suna spunându-mi că ar avea liber finalul de săptămâna şi ar face ceva la biserică. În ultimul an, emoţia şi dorinţa de a termina lucrarea de construcţie care a durat cinci ani, şi-au spus cuvântul. Nu mai trebuia să-l sun eu pentru diverse chestiuni ce ţineau de finanţe sau secretariat, într-un păienjeniş birocratic greu de suportat în cei cinci ani, pentru că mă suna el. De fiecare dată când intra în noua construcţie la diferite faze de lucrări mă întreba: crezi ca ne încadrăm în timp? Pe 13.09.2009, a venit ziua cea mare când am avut deschiderea aşa cum ne-am propus. Cu o săptămână înainte am oprit biserica şi am împărţit slujirea pe toate compartimentele. Eram interesaţi să iasă totul bine şi Dumnezeu să primească

28

lauda şi onoarea pe care doar El o merita pentru tot ce se realizase. ”Cipri, tu o sa conduci timpul de rugăciune”, i-am spus la un moment dat. Era încântat. Mai târziu am discutat detaliile cu privire la timpul şi conţinutul slujirii lui cum de altfel am făcut şi cu ceilalţi şi i-am împărtăşit cum intenţionez să conduc programul. Voi sta în sala după timpul de rugăciune şi-ţi voi trimite noutăţile care apar, mi-a spus plin de bucurie. Am proaspăt în minte emoţia lui în dimineaţa deschiderii de care nu am fost scutiţi nici unul. Era încântat de cum au decurs lucrurile şi de emoţii, mi-aduc aminte ca noi doi nici nu am putut sta la masă. Am stat cu el în sala bisericii, discutând ca doi copii ce se lauda cu ceia ce le-a adus tata. Chiar avem o poză pe care ne-a făcut-o unul din colegii mei în ipostaza aceia. Apoi am început să ne bucurăm în fiecare duminică în noul sanctuar mânaţi de dorul de a umple noua casă cu oameni ce se vor mântui. Dorinţa lui a fost să-şi aducă prietenii cărora le-a vorbit despre biserica din care face parte. Începuse să vină cu ei duminică de duminică mai ales că eu plecam în diferite misiuni iar el era încântat să arate unde se închină el duminica. În fiecare duminică seara, după deschidere, timp de o lună, am hotărât să avem seri de evanghelizare cu invitaţi speciali la cântare şi predicare. În duminica din 18 octombrie 2009, eu am fost plecat şi l-am rugat să mă înlocuiască dimineaţa, urmând ca seara să mă întorc pentru evangelizare. Mi-a spus despre unul din prietenii lui, pe care şi eu îl ştiam destul de bine, dacă-l poate invita şi pe el. A venit în dimineaţa aceia cu fratele Petru Murza şi m-am bucurat să ştiu că lucrarea va merge bine la biserică. Când m-am întors soţia mi-a spus că totul a fost bine la biserică şi Cipri a plecat la Bucureşti imediat după programul de dimineaţă. Nimeni nu a putut şti că va pleca pentru totdeauna din biserică. În 20 octombrie 2009, era marţi dimineaţa, citeam liniştit în fotoliu când a sunat telefonul şi am primit vestea care mi-a tăiat elanul cu care porniserăm amândoi după cei cinci ani

29

grei în care am construit. Pentru mine a fost greu de crezut aşa că m-am urcat într-o maşină şi m-am dus la Rupea, la locul accidentului, cu speranţa că nu-i vorba de el. Se mai fac încurcături îmi spuneam, dar de data aceasta totul se confirmase. Zborul care începuse cu ani în urmă în viaţa unui adolescent ce s-a maturizat sub ochii mei a fost frânt şi planurile mele s-au prăbuşit. Bucuria a fost înlocuită cu durerea ce parcă nu se mai vindecă. Ca să poţi înţelege viaţa trebuie să priveşti înapoi, aşa am început depănarea acestor trăiri dar ca s-o poţi trăi trebuie sa priveşti înainte. Când mă gândesc la Cipri privesc înainte aşa cum a privit el, dornic de afirmare pe toate nivelele şi totuşi atent să rămână smerit cu Dumnezeul lui. Dacă ar fi să-L citez pe Dumnezeu din cartea Iov, în dreptul lui Cipri aş spune: ,,era un om”. E o chestiune de timp până când ne vom revedea.

30

UN OM PENTRU OAMENI

Şcoala şi viaţa publică Rampa de lansare ca persoană publică a fost profesia. Funcţia de asistent universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, competenţa şi pasiunea cu care-şi făcea meseria, modul în care se apropia de studenţi şi se făcea plăcut, faptul ca era o persoană foarte comunicativă şi ştia să socializeze corect, l-a făcut să ajungă din ce în ce mai cunoscut, mai întâi în rândul studenţilor, iar apoi, în mijlocul comunităţii baptiste şi penticostale. Încă din timpul studenţiei devine membru liberal iar în anul 2006 este ales în funcţia de preşedinte al Tinerilor Liberali Bistriţeni. Ca lider, întreprinde numeroase acţiuni în cadrul comunităţii, se pregăteşte la şcolile de vară liberale, învaţă arta comunicării eficiente, ţine discursuri, acordă interviuri, participă la conferinţe de presă şi alte activităţi. Una dintre acţiunile pe care mi le amintesc din aceşti ani este aceea în care am plecat la plantat de puieţi şi eram foarte încântaţi că ne-am întâlnit cu Ministrul Agriculturii, pe atunci, domnul Flutur Gheorghe. În ciuda ascensiunii sale pe plan politic, în 2007 are parte de o mare dezamăgire, când, o parte din politicienii liberali decid să fuzioneze cu democraţii. S-a frământat mult ca să ia o decizie corectă şi în cele din urmă renunţă la funcţia de lider al Tinerilor Liberali şi hotărăşte să iasă definitiv din politică. Pentru mine, această decizie a fost mai mult decât o încântare. Văzând pasiunea lui pentru Domnul, pentru biserică şi mai ales talentul său oratoric aveam alte “planuri” pentru el: să devină pastor. Planurile erau însă ale mele, nu şi ale lui, până când, într-o seară la o discuţie mai “acidă” decât de obicei, mi-a spus clar: ”eu nu o să fiu pastor, învăţător, da! dar chiar pastor, nu!” Lucrul acesta îl pot confirma şi fraţii cu care se întâlnea la studiul biblic în fiecare miercuri seara. Ei înşişi

31

pot mărturisi despre modul în care Cipri expunea şi prezenta învăţătura. Implicarea lui în biserica şi în politică în acelaşi timp i-a determinat pe fraţi să-l propună în funcţia de consilier local al Primăriei Bistriţa, asigurându-l de toată susţinerea lor. Pe Cipri l-a încântat această propunere, a acceptat şi a fost ales. Pe măsura implicării lui în toate aceste proiecte şi job-uri, i-au crescut mult şi responsabilităţile şi exigenţa lui cu el însuşi. El era un om foarte natural şi transparent şi nu ducea o viaţa duplicitară, dar încerca tot timpul să nu-şi dezamăgească electorii şi a ridicat foarte mult standardele.

Era foarte exigent atât cu sine cât şi cu cei din jur, era foarte organizat şi pretindea performanţă. Uneori era prea exigent iar rubrica “timp liber” era aproape inexistentă. Aceasta s-a întâmplat în ultimii ani, altfel nu am fi ajuns să ne cunoaştem atât de bine. În rest a avut o viaţă normală. Acum...strigă Tea. Ea are dorinţe mai elevate: vrea să mergem undeva. Nu-mi da o destinaţie clară, dar să mergem. Aşa am scris întreaga carte: în “strigatele” fetelor: ”mami mi-e sete”, ” mami...Iulia nu mă lasă să sar elastic”, ”mami...David a zis că…” Uneori glumeam seara şi râzând îi spuneam să mă mai treacă şi pe mine în agendă. Ca o paranteză, unchiul Sabin Ilieşi, a lăsat agenda lui deschisă pe birou cu pixul pe ea, mult timp după plecarea lui Cipri la Domnul, exact ca în ziua plecării lui la Bucureşti. Faci în viaţă performanţe şi ajungi să realizezi ceea ce ţi-ai propus, dar trebuie obligatoriu să dai atenţie şi rubricii “timp liber”. Cred că aceasta a vrut Dumnezeu să ne înveţe o dată cu criza globală, să ne oprim şi să ne întrebăm: ”Ce fac eu cu viaţa mea?” Ne întrebăm de ce-şi ia Domnul acasă oamenii care au o influenţă pozitivă şi încurajatoare pentru cei din jur, care prin simpla lor prezenţă te încarcă cu optimism şi spiritualitate, iţi

32

îndreaptă privirea spre Dumnezeu, şi care pot fi un far şi un reper spre cer. De ce lasă Dumnezeu copii orfani şi inimi frânte, de ce desparte Dumnezeu familii, oameni care se iubesc atât de mult, de ce lasă Dumnezeu părinţi îndureraţi şi fraţi în lacrimi, bunici a căror poveri sunt prea grele de dus şi care se sting sub ele. Pentru bunicul lui Ciprian lovitura aceasta a fost fatală - a murit la 3 luni după el - nu a putut rezista durerii. Întrebarea corectă ar fi “Ce vrei Doamne acum de la noi?” şi nu “De ce?” Suntem atât de limitaţi încât nu ne putem răspunde la întrebările cele mai simple, cu atât mai puţin la cele care necesită răspunsuri atât de profunde, răspunsuri pe care doar în cer le vom afla. Mulţumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul Lui care este cu adevărat o mângâiere, un far, o lumină, o candelă pe cărare şi în care dacă vom fi ancoraţi puternic, nu vom bâjbâi în întuneric niciodată. Chiar dacă dispar “reperele” dintre noi - oricum e vorba doar de o despărţire temporară - nu vom fi în criză de ele, deoarece Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său care rămâne veşnic.

Discursul lui Cipri la absolvirea studenţilor din promoţia 2007-2008

Distins prezidiu, stimaţi invitaţi, dragi absolvenţi. Este pentru mine un privilegiu ca-n aceste momente fericite, încărcate de emoţie, când o noua promoţie de economişti absolvenţi îşi ia zborul, să vă adresez un mesaj. Sunt onorat ca după 6 ani de activitate la seminarii să debutez la curs într-un cadru festiv. Vă mulţumesc că m-aţi ales decanul vostru de suflet şi astăzi meritaţi, dragi absolvenţi, din partea noastră a tuturor un gând bun şi vrem să vi-l adresăm pentru eforturile voastre în devenirea academică. Fiţi mândri că sunteţi absolvenţi ai Universităţii de Vest Vasile Goldiş - instituţie de învăţământ superior cu tradiţie, apreciată şi cu recunoaştere naţională cât şi internaţională.

33

V-aţi propus şi aţi reuşit cu verticalitate, cu tenacitate şi curaj să faceţi primii paşi, cei mai importanţi ai urcuşului vostru continuu pe spinosul drum profesional şi social care vă stă în faţă, drum care a presupus până acum efort şi renunţări şi care va însemna şi de acum înainte desigur pe alt palier al spiralei împlinirii voastre cu îndrăzneală şi muncă dar vă asigur, şi mari satisfacţii. Iată aveţi acum primele rezultate palpabile şi unanim recunoscute ale strădaniilor voastre. Vă felicit din toată inima pentru acest mare succes! A venit momentul, dragi absolvenţi, ca să porniţi pe un alt itinerar al căii devenirii voastre. Dar cum să alegi şi să fixezi un itinerar pe drumul găsirii unui rost când sunteţi din nou boboci, de data asta, în meseria de economişti. După un efort lung şi istovitor după disperări şi căderi, vă simţiţi singuri, derutaţi, descumpăniţi si uşor dezamăgiţi. E umbra viitorului care vă apasă, a necunoscutului, a imprecisului, a tatonărilor, a vieţii adevărate, de care toţi ne speriem. Ne temem că nu vom fi fericiţi, ne speriem de cenuşiu, de rutină, de mediocritate, de meschinării sau de tiranie, de ignoranţă, de agresivitate, de lovituri nemeritate, de nedreptate, de sărăcie. Nu vă impacientaţi! Sunteţi sub scutul cunoştinţelor economice pe care le-aţi dobândit în această universitate, deprinderea de a lua iniţiative, capacitatea de a gestiona şi soluţiona contradicţii inerente perioadei de mari schimbări sociale şi economice pe care le străbatem. Universitatea are un raport privilegiat cu adevărul, cu binele, cunoaşterea şi pe plan practic progresul intelectual şi moral al societăţii. În acest sens, ea ocupa o poziţie cheie, deoarece toate celelalte instituţii sunt evaluate după criterii produse pe baza gândirii dezvoltate a universităţii. În universitate se produc cunoştinţe noi şi tot aici, prin critică analitică, teoriile ştiinţifice sunt evaluate şi schimbate. Etica societăţii se modifică în timp iar sub influenţa ideilor renunţate în amfiteatre, legile devin mai puţin represive, mai stimulative, mai formative. Pe această dimensiune, valorile centrale ale

34

universităţii sunt libertatea, dreptul, demnitatea dar şi înnoirea, creativitatea şi reinterpretarea. Astăzi, autorităţile ne cer tot mai multă calitate şi responsabilitate pentru a gestiona o reformă. În istoria societăţii, problema calităţii a revenit ciclic în discuţie în urma detectării şi dotării afacerilor într-un domeniu iar dezvoltarea conceptului de calitate s-a exersat mereu prin proiectarea unor standarde. Dar acum, problema calităţii devine mai complexă fiindcă trebuie să răspundem provocărilor impuse de globalizare, iar voi vă veţi confrunta cu efectele ei. Promovarea globalizării concepute ca o reuniune armonizată a diversităţilor locale, educaţia este considerată a fi în acelaşi timp factor şi efect. Cum este de prevăzut, educaţia şi în particular, învăţământul, sunt chemate nu numai să reacţioneze faţă de tendinţa de globalizare ci dimpotrivă să joace un rol în dezvoltarea unor societăţi viitoare dezirabile, imputând transformări calitative de natură să conserve identitatea diversă a comunităţilor, dar şi toleranţa bazată pe comunicare, recunoaştere şi înţelegere a intereselor fiecărui participant la acest proces. Viitorul imediat va conduce la formarea iniţială la învăţarea permanentă, iar universitatea pregăteşte pentru a învăţa într-o măsură mai mare decât învaţă -adică- te învaţă pentru a învăţa. În şcoală, cuvântul cheie este cu siguranţă cuvântul perspectivă, care invocă implicit viitorul, dar dacă înţelegem exigenţele realităţii la ceea ce spunea Paul Valerie - astăzi nici viitorul nu mai este ce a fost odată - Nu trebuie să groşăm pe această temă dar putem să înţelegem că viitorul trebuie pregătit în fiecare an altfel. Vă doresc să gândiţi viitorul. A vă menţine în pas cu viitorul presupune un efort permanent de căutare a noului, de profesionalism dar şi de corectitudine şi onoare. Uneori a gândi viitorul înseamnă a naviga împotriva curentului, înseamnă a ne păstra propriile idei, chiar dacă toţi se schimba în funcţie de modă, înseamnă a căuta frumuseţea chiar dacă

35

mulţi o dispreţuiesc trebuie să învăţăm să ascultăm chiar dacă unii numai ştiu să vorbească trebuie să ne bucurăm de tăcere când în jur mulţi fac zgomot. Sigur, avem păreri personale şi rătăcim printre aproximaţii dar trebuie să vedem în timpul care vine un înţelept solitar care ne întinde mâna pentru a ne ajuta singuri. Sper, sincer, că toţi veţi reuşi să găsiţi ceea ce vi se potriveşte. Cu convingerea aceasta a reuşitei că ceea ce aţi acumulat în şcoală şi în viaţă, tinereţea voastră, inteligenţa, puterea de muncă şi voinţa sunt garanţii cu care veţi reuşi. Veţi cunoaşte alţi oameni, alte locuri, vă veţi face noi prieteni şi destui duşmani. Contaţi întotdeauna pe inamici pentru că ura lor păstrează o tensiune care stimulează spiritual, te îndeamnă la lucru, la autodepăşire. Învingători fiind, nu uitaţi însă că biruinţele omeneşti nu sunt decât parţiale şi vremelnice. Fiţi cutezători dar modeşti, fiţi statornici în acţiunile voastre, nu fiţi grăbiţi. Averi şi renume făcute la repezeală dispar tot atât de repede. Pe acest drum nou pe care porniţi astăzi, cu greutăţi şi obstacole, dar frumos, amintiţi-vă şi de o fabulă,- de fabula în care un şoricel care a căzut într-o găleată plină cu lapte de unde nu mai putea ieşi s-a zbătut la început fără nici un rezultat dar care când puterile lui erau pe sfârşite, şi când laptele s-a transformat în unt s-a putut salva. Aşa se întâmplă şi în viaţă - perseverând pe drumul dificil al inovaţiei veţi avea în final o surpriză ce nu aţi intuit-o întotdeauna şi care vă va răsplăti eforturile. Singura condiţie e să munciţi cu pasiune şi dăruire, să credeţi în ceea ce faceţi, să credeţi într-o divinitate a noastră, a tuturor. Când noi ca specie vom renunţa să credem într-o putere mai mare decât cea a noastră vom renunţa şi la simţul responsabilităţii. Credinţa ne aminteşte mereu că mai e ceva ce nu înţelegem ceva faţă de care suntem răspunzători. Având credinţă, suntem responsabili faţă de ceilalţi, faţă de noi înşine şi faţă de un Adevăr mai înalt decât noi. În fond, acestea sunt singurele secrete ale vieţii. Aici la Facultate de Ştiinţe Economice a universităţii noastre, noi care v-am fost dascăli vom rămâne din nou

36

repetenţi, la toamnă reluându-ne activitatea, fiecare din noi în anul în care am rămas - 1, 2 sau 3 până când la un moment dat timpul sau Atotputernicul nostru al tuturor va hotărî exmatricularea noastră a tuturor. Până atunci rămânem aici, aşteptând alte şi alte generaţii, aşteptându-vă pe voi atunci când veţi crede că vă vom putea fi de folos sau de ce nu, aşteptându-vă la cursurile de masterat sau la studii aprofundate ale UVVG. Sunteţi a doua generaţie de euro-absolvenţi. Generaţie căreia i se deschide o mare şansă pe care condiţiile vitrege ale istoriei au refuzat-o bunicilor si părinţilor noştri. Aveţi obligaţia să vă implicaţi mai mult în organizarea vieţii economice şi sociale din România şi în concordanţă cu valoarea voastră profesională, direcţiile şi ritmurile de dezvoltare a economiei noastre. Vă îndemn dragi tineri economişti să rămâneţi cu picioarele pe pământ. Astăzi este o sărbătoare a tinereţii - o stare de spirit - o victorie a voinţei împotriva delăsării şi pesimismului, a dorinţei de autodepăşire. Dar semnificaţia acestui moment trăit acum mă duce şi la îndemnul de a nu vă uita părinţii, prietenii, apropiaţii, care astăzi se bucură împreună cu voi şi să le răsplătiţi gândurile frumoase pe care vi le-au purtat şi vi le poartă în suflet. Vă doresc sănătate, succes în noua voastră profesie şi ceea ce aţi visat să puteţi transforma în fapte. Să trăiţi bucuria vieţii, a muncii să aveţi sănătate şi prosperitate şi să fiţi iubiţi! Unchiul Sabin Ilieşi

Este greu să fii obiectiv cu cineva care ţi-e rudă de sânge. Voi încerca să-l descriu pe Ciprian aşa cum l-am cunoscut. A fost un colaborator pe linie universitară şi economică mai mult de 8 ani. Am lucrat împreună în toţi aceşti ani fără să fi fost vreodată supăraţi unul pe celălalt deşi au fost situaţii când inevitabil au apărut şi discuţii în contra-dictoriu.

37

Am avut o relaţie specială cu Cipri. A fost asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Vasile Goldiş, extensia Bistriţa. În scurt timp urma să-şi susţină teza de doctorat dar viaţa i-a fost întreruptă brusc de acest nefericit şi nedorit accident. Comportamentul lui, pe tot parcursul acestor ani la Facultate a fost exemplar. Ca un bun profesionist, a fost foarte devotat în lucrul încredinţat lui. A împărtăşit cu studenţii toate cunoştinţele sale. Ciprian ne-a determinat să avem o altă abordare în faţa studenţilor prin cursuri redate pe videoproiector, cu foarte multe informaţii, scheme, dezvoltări pe care nu le poţi face decât printr-o metodologie modernă. Poate că şi din această cauză era un apropiat al studenţilor care l-au apreciat foarte mult, dovada fiind în numărul mare de studenţi care l-au condus pe ultimul lui drum. Venea în fata studenţilor cu o ţinută impecabila îi respecta şi le vorbea adecvat, niciodată cu răutate sau ironie. Iubea foarte mult această muncă chiar dacă era retribuit destul de modest. Era întotdeauna cu mare devotament în faţa studenţilor. Pe plan politic s-a afirmat datorită marii simpatii populare şi a fost împins de prieteni şi cunoscuţi să activeze deşi de multe ori era dezamăgit de felul în care erau priviţi cei ce se implicau în faţa cetăţenilor. Era considerat un reprezentant al neoprotestanţilor în Consiliul Local Bistriţa şi a încercat să le apere interesele. Nu ştiu cât a reuşit în scurta perioadă de consilier local dar la toate proiectele pe care trebuia să le voteze se consulta cu reprezentanţii bisericilor neoprotestante. Relaţia mea personală cu Cipri a fost mai mult decât o relaţie de rudenie, pentru că după absolvirea facultăţii, Ciprian mi-a devenit coleg şi am fost împreună aproape zilnic. Atunci când nu ne vedeam faţă în faţa, vorbeam la telefon. A fost mai mult decât un prieten. Cu el discutam politică, probleme de şcoală, religie, despre viaţă şi eternitate.

38

Era un om foarte informat. Îi plăcea să cunoască lumea. Numai în ultimii ani a călătorit în multe ţări din Europa chiar şi în Ţara Sfântă, parcă avea o presimţire că pleacă prematur din această viaţă. Povestea mereu cu lux de amănunte locurile pe unde a călătorit. A trecut un an de când Ciprian a plecat într-o altă călătorie. De-atunci nu mai povestesc nimic cu Ciprian. A fost foarte greu pentru mine, va fi foarte greu pentru mine. Nu pot să mă gândesc că nu mai vine niciodată. Şi acum îl tot aştept. Parcă a plecat undeva şi trebuie să se întoarcă. Sper ca acolo unde este să fie aşa cum şi-a dorit, mântuit în cer.

39

ÎNCEPUTUL UNEI NOI CĂLĂTORII

Drumul spre eternitate Este cumplit să deschizi televizorul şi să afli în direct că ţi-a murit soţul. În acelaşi timp, este un har în plus, deoarece eşti scutit de lipsa unei pregătiri prealabile şi de şocul venirii unui prieten la uşă, care să-ti spună: ”Ţi-a murit soţul.” Într-o dimineaţă banală de marţi, aflu cumplita ştire. Circumstanţele şi vestea morţii lui Cipri le-am aflat pe rând şi din aproape în aproape, deoarece nici pe posturile de televiziune lucrurile nu erau clare. Cert este că pe toate canalele era aceeaşi ştire, care nu putea fi contestată. Nu m-ar fi trecut fiorii la aflarea acestei informaţii din mass-media dacă nu mi-aş fi sunat soţul înainte. Nu s-ar fi întâmplat ca el să nu-mi răspundă la telefon, şi dacă se întâmpla era foarte rar, aproape niciodată. La celalalt receptor nu mai răspundea nimeni, în ciuda insistenţelor mele, şi ceea ce a fost şi mai dureros a fost că nu mai răspundea nici unul dintre prietenii lui, la nici un telefon, indiferent de reţea. După vreo oră, răspunde totuşi cineva. „Domnul pe care-l căutaţi este cu buletinul pe piept în urma unui grav accident”, se aude o voce din receptorul telefonului unuia dintre prietenii lui Cipri. Am primit confirmarea, aşa că lucrurile încep să prindă contur şi, ca într-un joc de puzzle în care pui piesele cap la cap, imaginea era aproape completă. Mai rămânea o ultima speranţă: poate că, totuşi, Cipri era foarte obosit şi dormea pe bancheta din spate. Dar nu, el nu dormea nici la volan, nici pe bancheta din spate, el conducea spre CASĂ. Şi cum casa de sus este mai importantă, s-a dus să ne aştepte acolo. Mulţumim lui Dumnezeu pentru nădejdea revederii şi pentru minunatele cuvinte din 1 Tesaloniceni care ridica speranţa la cote inimaginabile: ”Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit

40

şi a înviat, credem că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. În momente că acestea, credinţa reală şi spune cuvântul. Dacă are doar o educaţie religioasă sau crede în false amăgiri, omul nu poate rezista durerii. Dar pe cât de real este Dumnezeu, pe atât de adevărat este şi cuvântul care spune că ”lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice”. Acest cuvânt incontestabil m-a făcut să rezist trei zile lângă catafalc şi să spun doar atât: ”Doamne, Tu eşti atât de mare şi atât de sfânt!” Nu puteam gândi nimic mai mult. Acestui Dumnezeu mă rog şi acum să adune cioburile vieţii noastre, şi ştiu sigur că o va face. Dacă am reuşit cu ajutorul credinţei şi încrederii în El să depăşim primul şoc, cu siguranţă vom putea depăşi şi groaza singurătăţii şi dorul cumplit care ne încearcă, lăsând locul amintirilor calde şi anticipării ZILEI REÎNTÂLNIRII. Fiind de formaţie economistă, nu m-am putut abţine să nu fac un calcul simplu: dacă Domnul ne va îngădui să trăim 30 ani, 40 ani, 50 ani, oricum ar fi, ne vom întâlni din nou, şi parcă-l vad cum mă va întâmpina cu zâmbetul său dulce, inconfundabil. Modul în care le-am transmis vestea fiicelor noastre a fost de inspiraţie divină. Mă specializez în a lucra cu copiii mici şi cunosc puţin psihologia copilului, dar nu eram pregătită pentru a transmite un astfel de mesaj unor fetiţe de 5 şi 6 ani, care alergau în braţele tatălui ori de cate ori se ivea ocazia. Cum am încercat amândoi să le transmitem cunoştinţe din Biblie încă de mici, pe măsura vârstei lor, bineînţeles, m-am văzut nevoită şi de această dată să uzez de acelaşi lucru. Am luat-o pe Dorothea pe genunchi, ne-am retras numai noi două într-o încăpere şi i-am pus o întrebare: ”Spune-mi, te rog, unde se duc oamenii când mor?” Răspunsul ei m-a şocat. Eram pregătită pentru oricare altul, dar nu pentru acesta: ”Credincioşii se duc în cer, iar ceilalţi în iad.” Noi le vorbisem despre rai şi iad, dar nu am împărţit niciodată oamenii pe

41

categorii. Era răspunsul sincer al unui copil de 6 ani, care conţinea un mare adevăr. Am profitat de răspunsul ei şi am continuat (încercând să-mi potolesc plânsul), chiar dacă îmi era foarte greu şi-mi venea să mă opresc aici: ”Tati este acum în cer.” ”A murit?” ”DA!” Nasturii de la cămaşa m-au salvat. I-au tras cu ochiul Dorotheei, care a început să se joace cu ei, iar eu am răsuflat uşurată, fiind scutită pe moment de alte întrebări la care nu ştiu cum aş fi răspuns. M-am felicitat pentru faptul că am purtat bluza cu nasturi în acea zi. Iudita a aflat vestea de la sora ei: în minutul următor, uitând de nasturii mei, Doroteea a plecat la sora ei să o informeze. Iudita, fiind foarte comunicativă şi sociabilă din fire, a pus mâna pe telefon şi a format toate numerele pe care le ştia, crezând că ea va fi prima care va comunica un astfel de eveniment (cumplit, zic eu). Mi-am dat seama că fetiţele mele, comunicându-şi şi împărtăşind cu alţii durerea, o pot depăşi mai uşor. Pentru mine, ele au fost un exemplu şi nişte deschizători de drumuri: datorită lor, am ales să nu mă izolez, să caut părtăşia şi comunicarea şi să cer ajutorul. Era cel mai înţelept lucru pe care toate trei am ales să-l facem chiar dacă fiecare îl înţelegea diferit. Înainte, însă, de a avea o confruntare directă cu fetele, am sunat persoane competente care mă puteau sfătui la ce evenimente să participe şi la care nu. Primul la care am apelat a fost profesorul meu de psihologie din facultate, domnul Viorel Mih, care m-a pus în faţa unei alegeri: tu hotărăşti ce anume vrei să le comunici fetelor şi cum, dar este mai de dorit un şoc de moment şi să le confrunţi cu adevărul (dânsul pleda pentru asta) decât o depresie de lungă durată, dureroasă şi sfâşietoare, marcată de întrebări interminabile şi de o căutare continuă. Mi-a sugerat să le las să participe la toate serviciile funerare, inclusiv la înmormântare, pentru că, altfel, o să-l caute mereu şi o să-l tot aştepte. Am optat, bineînţeles, pentru această variantă, după ce am mai sunat şi un specialist în consiliere, pe

42

un frate pastor care a consiliat la cabinetul dânsului inclusiv copii şi care mi-a sugerat acelaşi lucru. Peste toate acestea, însă, am simţit mâna cea bună a Domnului şi mila Lui, fiindcă nu mi-am văzut fetele agitate sau angoasate şi anxioase, chiar dacă şi pentru ele acele zile au fost mai mult decât grele. Am început să le recit psalmi seara, înainte de culcare, ca să adoarmă legănate de susurul cald şi liniştitor al Cuvântului lui Dumnezeu: ”Cel ce stă sub ocrotirea celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este Locul meu de adăpost” şi face din Cel PreaÎnalt turnul său de scăpare” Psalmii noştri favoriţi sunt: 91, 15, 1, 23.

O durere inexplicabilă

Când te confrunţi cu o astfel de pierdere, n-ai cum să explici şi să descrii durerea. Sentimentele sunt confuze, iar stările afective controversate. Mi-am dat seama că la un moment dat, voi rămâne din nou singură şi că dacă mă voi lăsa pradă deznădejdii şi depresiei, va trebui să treacă mult timp ca viaţa să intre în normalitate, dacă se mai poate vorbi vreodată de aşa ceva. Am învăţat că nu mă pot obişnui cu toate lucrurile noi deodată şi că trebuie să-mi ofer mie însămi timpul necesar pentru a mă adapta emoţiilor noi. Elisabeth Kubler-Ross a spus că există cinci etape prin care trec oamenii când se confruntă fie cu apropierea propriei morţi, fie cu moartea unei persoane dragi. Acestea sunt: negarea, mânia, negocierea, depresia şi acceptarea. Ele nu sunt experimentate întotdeauna în această ordine şi nu toţi trec prin toate etapele, dar ele ne învaţă că este nevoie de timp pentru adaptarea la o situaţie traumatică. Credinţa în Dumnezeu te ajuta să depăşeşti o suferinţă inexplicabilă dar chiar dacă nu reuşeşti să faci asta, ea cu siguranţă te ajută să treci peste fiecare zi. Creştinii au şi un alt mod de a privi provenienţa suferinţei. De exemplu, putem mări povara vinovăţiei: ”Nu te-ai rugat suficient? Nu ai fost credincios?”; sau: “Poate că

43

Dumnezeu te-a ales special ca să fii un exemplu pentru alţii!” M-am confruntat şi cu afirmaţii de genul: ”Cred că Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe Cipri încât a dorit să-l ia acasă mai repede” şi am fost ispitită să spun că aş fi dorit ca Dumnezeu să nu-l fi iubit atât de mult; sau: ”Dumnezeu nu dă o povara pe care să nu o putem purta, ci El dă fiecăruia o povară pe măsură credinţei lui”, dorindu-mi, la un moment dat, să am o credinţă mai slaba, pentru ca să port o povara mai mică. Oricât de mult aş încerca să-mi răspund la anumite întrebări, sunt convinsă că nu voi reuşi, iar căutarea sensului suferinţei va fi întotdeauna una lungă şi dureroasă. Jolin Donne a asemănat suferinţa cu o “comoară din lingouri”. Nefiind transformat în monede, lingoul nu ne ajută întotdeauna să ne acoperim cheltuielile aici pe pământ. Însă, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de casa cerească, comoara “care se afla în interiorul” omului, aidoma aurului dintr-o mină, primeşte o valoare eternă şi o glorie tot mai mare. Dacă ne întoarcem spre Dumnezeu cu încredere, suferinţele pot fi răscumpărate, ajutându-ne să ne formam un caracter asemănător lui Cristos. M-am întâlnit cu o prietena care a terminat facultatea de psihologie şi m-a marcat explicaţia ei vizavi de suferinţă! Încerca să-mi explice că sunt prea aspră cu mine, prea dură, că ar trebui să las să mi se vadă durerea şi să o împart cu cei din jur. Totuşi, nu-mi pot “permite” să fiu slabă în această perioadă şi să mă las copleşită de suferinţă, chiar dacă durerea mă covârşeşte uneori până acolo încât simt că nu o să mai ies din ea niciodată. Barbara Johnson spune: ”Oamenilor nu le pasă cât de mult ştii. Ei ar dori să ştie că îţi pasă.” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a pus lângă mine oameni cărora le pasă într-adevăr de suferinţa celor din jur şi chiar dacă le este greu să vorbească uneori, nu stau muţi în faţa durerii.

44

REMEMBER CIPRIAN ILIEŞ

Mihai Cabău, pastor şi prieten

Prientenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un

frate (Prov.17:17)

Au trecut zile şi luni de când Ciprian Ilieş a plecat în veşnicie şi viaţa îşi urmează nestăvilit drumul spre mai departe. Pentru mine însă, a vorbi despre Cipri la trecut e şi acum un efort pe care-l realizez cu greu. Vorbeam adesea cu el despre viaţă şi veşnicia ce va să vină, neştiind că atât de repede îi va trece pragul. Încercam de-atâtea ori să adulmecăm sensuri noi şi profunde legate de adevărurile şi valorile pe care le împărtăşeam împreună. Mă îndemna câteodată să încep să scriu despre ceea ce cred. Cochetam cu ideea dar nciodată nu mi-a trecut prin minte că atât de curând voi ajunge să scriu nu despre propriile convingeri ci despre Ciprian Ilieş la timpul trecut. Şi cum aş putea face acest lucru? Ce-aş puteau eu să spun despre el? Cum aş putea să-l prezint? Sunt atâţia alţii care l-au cunoscut destul de bine. Probabil că răspunsul la aceste întrebări ar fi simplu: aşa cum l-am cunoscut eu, cu riscul asumat de-a fi socotit prea subiectiv. Ciprian a fost pentru mine un prieten dar nu orice prieten ci unul adevărat. Unul care în scurtă vreme mi-a ajuns ca un frate.

Antoine de Saint-Exupery spunea: ”A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lăuda”. Prieteni poţi avea mulţi dar prietenul adevărat nu-l găseşti uşor. Cuvintele nu pot exprima îndeajuns acest fapt. Ce rămâne e doar amintirea experinţelor trecute dublată de frânturi de gânduri şi emoţii. Dacă însă, am socoti cuvintele ca pe nişte întrupări ale gândurilor noastre aş încerca atunci să las aici câteva gânduri sub forma unor cuvinte.

45

L-am cunoscut ca pe un om cu o imensă poftă de viaţă. Îl trăda zâmbetul lui inconfundabil şi mai apoi dinamismul lui extraordinar. Micul tablou pe care-l am în camera de zi îl dă de gol şi azi. I-am admirat întodeauna forţa aceasta şi l-am invidiat pentru această calitate. Ca orice om avea temerile lui, însă familia, biserica şi şcoala l-au dinamizat enorm. Ciprian a fost o personalitatea complexă nu doar cu orientări spre economie şi teologie ci şi înspre politică, istorie şi chiar şi spre sport. Îmi amintesc şi acum primele noastre întâlniri la Cluj şi apoi la Bistriţa. Era înzestrat cu o dorinţă de-a cunoaşte, de-a studia şi de-a transmite mai departe. Aveam o pasiune comună: oamenii şi cărţile. El, era profesorul iar eu, pastorul. Adunam laolaltă cumva catedra cu ecclesia. Aveam ca etalon, Cartea Cărţilor şi apoi cărţile din jurul nostru. La un moment dat ne lăudam cu noile achiziţii în materie de cărţi. Ne formatam propriile noastre opinii şi încercam mai departe să cultivăm valori perene în vieţile celor cu care ne intersectam. Nu pot relata prea multe despre activitatea lui ca economist şi nici despre experienţa lui de la catedră însă ştiu cu certitudine că a fost apreciat şi iubit de cei cu care a lucrat şi în special de studenţii lui de la Goldiş. Ştiu din propria lui mărturisire, ce bucurie a trăit în momentul în care a fost chemat de Universitatea Emanuel din Oradea să devină profesor asociat. Lucrul despre care pot vorbi cel mai bine constă în experienţa prieteniei noastre. A fost omul care iubea Scriptura. Nutrea o pasiune adâncă pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi ţin bine minte că în toate discuţiile şi întâlnirile noastre, Biblia constituia fundamentul pe care clădeam.

Nu cu multă vreme în urmă, Petru Murza ne invitase să facem o emisiune la AS-TV. Am acceptat învitaţia neştiind atunci, că va fi prima şi ultima. Nu mai fusesem împreună la o emisiune televizată. Parcă îi văd şi acum emoţiile care-l copleşeau. Ne tot frământam şi ne întrebam oare ce vom spune şi cum va ieşi emisiunea aceia pe post. Preţ de-o oră am vorbit

46

despre suveranitatea lui Dumnezeu chiar şi în momente de criză economică. Am văzut încă o dată pe chipul lui convingerea şi patosul cu care vorbea. Cred şi astăzi că a fost o emisiune reuşită. A fost un om al valorilor şi de asemenea un om de valoare. Avea o inimă mare şi nu cred că exagerez. Era în stare să renunţe la el însuşi de dragul celorlalţi. Lucrul aceasta l-a făcut nu de puţine ori. Sunt convins că cei care l-au cunoscut mai îndeaproape pot susţine cu tărie ceea ce afirm aici. A fost o inspiraţie pentru mine în ceea ce priveşte studiul biblic. Experienţa lui de la catedră combinată cu dorinţa de-a cunoaşte Căile Domnului devenea de-a dreptul captivantă pe măsură ce petreceam timp împreună. Când vorbea despre Istoria Binecuvântării şi Beni Fărăgau, importanţa cunoaşterii Scripturilor devenea extrem de motivatoare. A acceptat întodeauna invitaţia pe care i-am făcut-o de ţine studiu biblic în biserica unde păstoream. M-am bucurat să-l am cu mine acolo chiar şi pentru o scurtă vreme. Ani la rând s-a ocupat de departamentul de studiu biblic la biserica baptistă din Nepos şi nu trecea un an fără să mă invite la conferinţa de vară organizată de Beni Fărăgău. Am avut acest har să pot participa împreună cu Ciprian şi împreună cu familiile noastre la câteva din aceste conferinţe de vară. Am călătorit diferite locuri împreună: în slujire şi nu numai. Oridecâte ori călătoream cu Ciprian tot timpul acela mi se părea scurt chiar şi atunci când călătoream ore în şir. Deveniserăm pentru o clipă doi adolescenţi în faţa unei lumi parcă neexplorate suficient. Având de partea noastră tinereţea şi încrezători în propriile noastre resurse porneam la drum înaintea unei lumi ce aştepta să fie redescoperită. Ne-am întâlnit de nenumărate ori ca familii şi copii noştri s-au jucat împreună. Am petrecut împreună momente frumoase. Chiar cu câteva zile înainte de tragicul accident, Ciprian, Narcisa şi fetele au fost la noi la cină. Am stat şi-am povestit, ne-am rugat pentru bucate luând din ele şi apoi ne-am

47

despărţit. Ne-am despărţit însă, în seara aceia fără să mă gândesc, că prietenia noastră se încheia aici, pe-acest pământ, aşa cum începuse: la o masă. Privind retrospectiv, pot spune că prietenia noastră a fost scurtă dar a fost una adevărată. Ciprian a fost pentru mine un prieten adevărat, unul, vorba înţeleptului Solomon, care iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate. Am călătorit împreună, am impărtăşit gânduri şi idealuri împreună şi am visat frumos. Cineva spunea că nu putem vedea bine decât cu inima. Ce bine e să ştii şi să vezi că nu se termină totul aici. Se spune că viaţa merge mai departe, dar într-o bună zi totul se va sfârşi. La sfârşitul alergării noastre, se încheie doar o primă parte a existenţei. Cea de-a doua continuă în veşnicia ce ne aşteaptă, acolo unde este şi Ciprian.

Gil, prieten apropiat Domnul Dumnezeul tău este în

mijlocul tău, ca un viteaz care poate aju-ta; se va bucura de tine cu mare bucurie,

va tăcea in dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

(Ţefania 3:17)

Părea să fie o seară ca ori care alta. Era pe la ora 19:30, telefonul începu să sune… era Cipri. Oare o să mă invite undeva, o să mă certe ca nu am făcut ceva bine, sau o sa fie vre-o surpriza pregătită de el!? Gil, sunt în Bucureşti, aproape de Casa Poporului, cum ajung în Gara de Nord? După o scurtă discuţie ne-am urat noapte bună! Era grăbit şi agitat, ca de obicei dorea să le facă pe toate şi nu oricum, să le facă bine. A fost ultima seară în care ne-am auzit. A doua zi s-a întamplat ce ştim cu toţii, dar cel mai tragic a fost ca pentru cei dragi care l-am iubit a urmat noaptea sufletului. Aşa a hotarat Dumnezeu în viaţa lui Cipri şi nimeni nu mai poate schimba această hotărâre. Dumnezeu oferă

48

oamenilor o şingura şansă, viaţa de pe acest pământ cu scopul de a ne pregăti caracterul pentru viaţa eternă. Cred că ceea ce contează cu adevărat este nu cât trăim ci cum trăim. Mă şimt oarecum dator să scriu câte ceva despre Cipri deoarece am petrecut mult timp cu el şi ne cunoşteam foarte bine, atât punctele tari cât şi cele slabe. Am început să ne cunoaştem la o vârstă destul de fragedă şi toate evenimentele pe care le-am trăit împreună ne-au ajutat să consolidăm relaţia noastră destul de puternic. Îmi aduc cu drag aminte primele discuţii dintre noi. El a fost acela care a luat iniţiative de a ne cunoaşte mai bine şi a duce lucrurile pe un tărâm spiritual. El râdea de mine că nu ştiu nimic din cele spirituale, eu de el ca nu ştie să-şi trăiască viaţa aşa cum o percepeam eu. Eu îl doream pentru anturajul meu, el mă dorea pentru anturajul lui şi de aici tot felul de polemici fără prea mare rezultat de moment. Ciprian, era spontan, plin de viaţă, îi plăcea să facă surprize şi să fie surprins, dar ce îi dădea un farmec aparte era şi faptul că mereu era pus pe glume. Într-o dimineaţă plictişitoare din viaţa mea mă trezesc cu el la uşa, era cu o puscă în spate şi mă provoacă la tragere în grădina din spatele casei. Era pentru prima oară în viaţa mea când l-am auzit că îi pare rău că nu a făcut armata. Nu prea le avea cu ochirea şi lovirea ţintei. Am fost plăcut impreşionat, nu neapărat de eveniment în şine, ci de faptul că de la o stare aşa de neplăcută din viaţa mea am reuşit să mă şimt aşa de bine făcând câteva jocuri banale. Parcă îl văd şi acum cu zâmbetul lui până la urechi şi optimismul cu care trecea prin viaţă. Cred ca ceea ce ne-a unit cel mai mult a fost decizia pe care a luat-o împreună cu Narcisa - aceea de a se ruga pentru mine. Probabil vedea ceea ce nu vedeam eu şi anume faptul că trec anii pe lângă mine şi nu pot trai viaţa la adevarata ei valoare. Prima dată când mi-a zis că indiferent de ce cred eu sau fac, el o să se roage pentru mine, a fost într-o seară când i-am dat curs invitaţiei de al însoţi la biserică.

49

Ciprian a fost prima persoana cu care am împărtăşit gândul de a-mi schimba viaţa chinuitoare pe care o trăiam . Eram în armată şi i-am trimis o scrisoare despre intenţia mea de a mă converti la adevăr, cu adevărat. Bucuros de intenţia mea a şi venit răspunsul din partea lui, erau primii mei paşi în viaţa spirituală. Când am revenit din armata am început sa frecventez împreună cu el Biserica Baptistă din Nepos. Trăirile din acele momente pentru mine au fost unice şi şimţeam realmente un colţ de rai in viata mea. Eram fericit cu adevărat pentru prima oară în viaţa mea şi asta în mare parte datorită lui Cipri. Eram bucuros de predicile pe care trebuia să le susţină duminica de duminica la biserică. Am rămas frumos impreşionat de implicarea lui pentru Biserica Baptistă de la Nepos. Lucrările cu studiu biblic îi reveneau lui, contabilitatea şi un aport mare a avut la construcţia bisericii. Ciprian era ancorat în multe evenimente şi îi plăceau provocările frumoase. Avea multe iniţiative şi le ducea la bun sfârşit. Îmi aduc cu drag aminte când m-a provocat să facem la biserică un grup de laudă şi închinare aşa cum a văzut la Cluj. Zis şi făcut, doar că ceea ce văzuse el era departe de ce reuşeam noi o mână de tineri să facem, dar încercam şi uneori ne şi reuşea. El era acela care ne îndemna şi vorbea despre cântările care trebuie să le cântăm, apoi se retrăgea în spatele grupului şi doar îngângura după noi dezamăgit ca nu i-a dat Domnul darul de a cânta mai bine. A iubit mult biserica din Nepos şi s-a dedicat trup şi suflet pentru ea. Golul pe care l-a lăsat la plecarea lui este impoşibil de refăcut. Aproape în fiecare duminică mergea la Biserica din Nepos pentru a susţine atmosfera din casa lui Dumnezeu. Am apreciat foarte mult la el faptul că era tot timpul proaspăt şi că a păstrat vie credinţa în Dumnezeu. Hobiurile lui Cipri erau fotbalul şi jocurile relaxante. Era într-o duminică după masa şi ne-am hotărât să mergem să facem puţină mişcare. Cipri juca pe postul de fundaş stânga deoarece era stângaci. Era o fază care nu anunţa mare lucru,

50

mingea se indrepta spre poarta noastra şi a sarit la cap impreuna cu un adversar după care am văzut că se asează încet jos. Dupa 5 minute am văzut că începe să îi crească un cucui foarte mare. Îngrijorat de starea lui, am renunţat la fotbal şi am plecat acasă distrându-ne pe seama cucuiului. Una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit împreună cu el a fost plecarea la Şinaia la schi împreună cu un grup din Cluj. Acolo am aflat ca prietenii din Cluj îi spuneau Biluţă, nume cu care, am aflat mai târziu, îl răsfăţau colegii de liceu. Şi-a dorit multe lucruri şi a avut multe proiecte de viitor. Probabil doar ne-a vorbit despre ele pentru a le duce noi la bun sfârşit. A dorit sa fie o bibliotecă creştină pentru tinerii din judeţul Bistriţa. Un cor frumos în care să fie angrenaţi mulţi tineri. Şi-a dorit să schimbe multe lucruri şi în localitatea natală - Nepos. O altă dorinţă arzătoare a fost aceea de a se infiinţa in Bistriţa un liceu creştin pentru tinerii care doresc să cunoască mai multe despre Dumnezeu. Proiecte pe care le-a lansat şi rămân o provocare pentru noi.

Vio Pop, verişor

Un history maker

Mă sună Cipri într-o zi să mă întrebe dacă îl pot caza pentru o noapte. Nu l-am mai văzut niciodată aşa de speriat. A sosit la apartament, s-a aşezat în pat şi mi-a arătat. Avea mai multe aparate puse pe corp pentru ai măsura mişcările inimii. Îmi spunea că s-ar putea să fie ceva complicaţii şi să nu mai trăiască mult. Atunci mi-am imaginat tot ce a devenit realitate după vreo doi ani. Dar nu din cauza inimii. Am încercat atunci să îl încurajez făcând puţin „haz de necaz”. I-am făcut poze şi i-am zis că arată ca un terorist sinucigaş, datorită aparatelor lipite de corp. Rezultatele au ieşit bine atunci şi nu avea nici o “gaură”, cum zicea el, la inimă.

51

Am o listă cu persoane care mi-au influenţat pozitiv viaţa. Una din aceste persoane, care a fost în copilărie, în adolescenţă şi tinereţe a fost Cipri. Felul în care vedea el lucrurile, perspectiva lui despre lume, era altfel decât la majoritatea. Ca şi creştini avem tendiţa de a ne izola în biserică sau în cercurile noastre închise, Cipri a ştiut să fie o lumină acolo unde este nevoie de lumină. L-am urmărit în mai multe discursuri pe care le-a ţinut în public. Nu uita niciodată să amintească despre credinţa şi principiile lui. Indiferent dacă audienţa erau oameni politici, studenţi, telespectatori, avea un stil deosebit de a introduce în scenă pe Dumnezeu. Am stat o seară până târziu cu el, lucrând la site-ul lui, un site de business, şi m-a uimit faptul că pe lângă tot ce ţinea de business, a avut dorinţa să mai punem două meniuri care poate par că nu îşi au locul pe un astfel de site: Familia şi „Pentru suflet”, unde dorea să pună principii ale lui Dumnezeu, pentru lumea afacerilor şi pentru studenţi. Cred că am fost verişorul lui preferat. Prin modul în care a avut grijă de mine în toate domeniile. Când am fost adolescent mi-a cumpărat o Biblie. A venit şi mi-a adus-o personal şi aşa m-a făcut de fericit când mi-a zis ca e mai faină ca şi a lui. Mi-a acordat încredere şi m-a învăţat lucruri practice, cum ar fi să conduc, vreau să amintesc el mi-a ţinut prima lecţie de şoferie. În multe lucruri a fost primul care m-a iniţiat şi m-a promovat. A ştiut să aprecieze, să vădă valoare şi potenţial în oameni. Îmi amintesc când m-a invitat la o masă, într-o zi când am trecut prin Bistriţa. Cred că m-a dus la cea mai frumoasă terasă. Era foarte popular, toţi care treceau pe acolo îl salutau. Am avut discuţii constructive, ca de obicei, m-a făcut să mă simt foarte bine. L-aş numi un history maker (făuritor de istorie). Un om care, deşi a trăit puţin pentru noi, avea mintea şi inima deschisă. Fiecare scriem în dreptul nostru o istorie, dar nu toţi îşi iau în serios mandatul pe care îl avem de a face istorie, de a

52

influenţa istoria pe care o lăsăm la cei care ne urmează. Cipri a lăsat ceva, a lasat un model de urmat, pentru toţi. Când a plecat, pentru prima dată am simţit că am pierdut ceva cu adevărat. Mi-a fost aşa de ciudă pe el. Ştiam că a mers la Tata, îmi imaginam cum se bucură. Îmi imaginam cum ai vrea să îmi povestească ce trăieşte el acolo, în stilul care o făcea de multe ori. Ştiu că la mulţi le este dor de Cipri. Numele lui, în acest an, a fost cel mai căutat numele în spaţiu evanghelic din Bistriţa pe internet. Dragilor, nu îl veţi mai găsi pe Cipri printre noi, aici pe pământ. Cred ca viaţa e mai mult decât un strop de apă, care în cădere, durează câteva secunde, până se pierde în marea uitării! Speranţa mea e că viaţa continuă în eternitate.

Alina Rusu, verişoară

Chiar dacă tristeţea şi dorul îmi copleşesc inima şi sufletul, am bucuria imensă de a aşterne pe hârtie câteva rânduri despre cel care a fost verişorul meu drag de la Nepos şi totodată mi-a devenit profesor la facultate – despre Ciprian Ilieş, pentru care Dumnezeu a avut un cu totul alt plan decât am fi crezut oricare dintre noi. Dumnezeu a hotărât că alergarea lui pe acest pământ să se termine mult prea timpuriu şi să lase în inimile noastre un gol imens, pe care numai El cu puterea Lui ne poate ajuta să-l umplem. Eu, una, sunt mandră că am avut un verişor deosebit ca el, sunt mandră că l-am avut în preajmă: a fost un om de la care întotdeauna am avut ce învăţa, ca profesor, ca om, ca şi caracter. Abia aşteptam să vină la ore. Cu vocea lui blândă ne ducea pe tărâmul ştiinţei. Era o adevărată plăcere să-l asculţi. Se spune că timpul le şterge pe toate, dar chiar dacă timpul a trecut, durerea din inima mea e tot mai mare, amintirea lui îmi rămâne veşnic vie. Nădăjduiesc însă în Dumnezeu că ne vom revedea odată în Patria Cerească, locul pe care L-a pregătit pentru toţi aleşii lui. De aceea, sunt

53

bucuroasă pentru Cipri că a fost un copil credincios al lui Dumnezeu: chiar dacă a avut funcţii înalte, Cipri nu a uitat de Dumnezeu, ci s-a încrezut deplin în El. Despre Ciprian sunt multe de spus: a fost un om activ, gata oricând să înveţe ceva nou, gata oricând să sară în ajutorul cuiva cu un sfat sau cu o vorba buna. Ciprian a fost iubit şi stimat de toţi studenţii din facultate; toţi îi ducem dorul şi ni-l închipuim stând la catedră şi predându-ne materiile care îl fascinau de-a dreptul şi care, datorita lui, ne fascinau şi pe noi. Ciprian a fost unic, la fel cum fiecare dintre noi suntem unici în felul nostru, prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a gândit, prin tot ceea ce a înfăptuit. Îmi amintesc cu drag de clipele când ne întâlneam împreună cu familiile noastre, ne bucuram împreună, împărtăşeam gânduri, primeam sfaturi de la Cipri, iar copiii noştri se jucau împreună. Tot ceea ce este frumos trece repede – la fel s-a întâmplat şi cu Cipri: a plecat dintre noi ca şi cum n-ar fi fost. Dar, în sufletul meu şi în inima mea, el va rămâne acelaşi neschimbat verişor, care venea la Bistriţa bucuros să ne întâlnim şi să povestim. Tot ceea ce a fost Ciprian Ilieş, tot ceea ce a fost investit în el, se datorează bunului Dumnezeu, care l-a înzestrat cu înţelepciune şi pricepere, dar şi “omului din umbra”, care niciodată nu se vede – Narcisei, soţiei lui dragi care l-a susţinut şi l-a sprijinit cum a putut ea mai bine, din toate punctele de vedere. La revedere, Ciprian Ilieş, îţi spunem încă o dată! Dumnezeu să ne ajute să ne putem întâlni toţi la El în slava! Am scris aceste rânduri cu tot dragul în memoria celui care a fost verişorul meu drag, Ciprian Ilieş.

54

Petru Murza, profesor

Memorii ce nu pot fi uitate

L-am cunoscut personal, cu ocazia slujbei de inaugurare a casei de rugăciune, a bisericii penticostale din Negrileşti. Primele gânduri exprimate în scurta prezentare m-a determinat să-l invit la grupul de studiu al bărbaţilor. A rămas foarte încântat. Era o persoană sociabilă, doritoare să cunoască şi alţi oameni. Îmi spunea că la Bistriţa nu are prieteni mulţi, şi duminicile este plecat la Nepos. Neposul pentru el era locul revigorării şi relaxării. Sfârşitul de săptămână la Nepos era cel mai frecvent loc de încărcare spirituală şi refacere pentru o nouă săptămână. A iubit comunitatea din Nepos foarte mult. Partcipând la studiul cu bărbaţii, am avut ocazia să-l descopăr şi mai mult. Avea un gol pe care mulţi bărbaţi îl poartă. Lipsa unei relaţii profunde cu tatăl. El era tătic şi dorea să fie un soţ bun şi un tată - prieten al fiicelor lui, Tea şi Dita. Într-o zi mi-a povestit cum şi-a petrecut copilăria mai mult cu bunicul. Nu am vrut să intru în mai multe detalii, aşa că l-am provocat să-i ofere soţiei lui un week-end plăcut, participând la o conferinţă cu tema “ Voia lui Dumnezeu in familie”. Mi-a zis din start că nu poate să vină. L-am asigurat că va fi sponsorizat. Aşa a aprobat participarea. Am călătorit cu Monica, soţia mea, Narcisa şi Cipri împreună. A fost un timp binecuvântat de toamnă. Mi-a promis că va face tot posibilul pentru a participa cu soţia lui la aceste conferinţe. Prima vizită a familiei lui la noi acasă, a fost primită cu aplauze de către fiicele noastre Abi şi Timeea. Acum aveau şi ele posibilitatea împrietenirii cu Tea şi Dita. Am avut un timp binecuvântat. Cipri m-a provocat să mă înscriu la Facultate, unde preda el. Am acceptat iar după un an a acceptat şi Monica. Datorita lui, am finalizat cu ajutorul lui Dumnezeu un master şi studiile economice. Ciprian avea un spirit de convingere foarte mare.

55

În primăvara anului 2008, am participat la o conferinţă a liderilor, la Sovata. Conferinţa era organizată de BIG Impact. El împreună cu Mihai şi cu Gilu, veneau din altă parte. Pentru prima dată am aflat ce însemnă pentru el, “o feciorească”. La întoarcere spre Bistriţa i-am spus în mod sincer că Dumnezeu vrea să-l folosească în viaţa publică. El mi-a zis că a terminat-o cu politica. În acel an erau alegeri locale. A acceptat provocar-ea de a candida pentru funcţia de consilier municipal. A ajuns consilier al municipiului Bistriţa, poziţie dorită de mulţi. De acum în faţa lui se deschideau noi orizonturi. Participarea la studiul biblic, după programa “Istoria binecuvântării” era un moment de oaza spirituală. Uneori venea de la şedinţele de consiliu direct la studiu. La studiul biblic găsea relaxare. Anul 2009 ne-a provocat să avem un timp de relaţionare mai profundă. În luna iulie am fost împreună cu familia lui în concediu la Mamaia. Cele opt zile de concediu ne-au apropiat şi mai mult. Drumul spre casă l-am făcut pe la Bicaz. Ajunşi acasă ne-au invitat la ei. Garsoniera lor mică şi strâmtă primea cu căldură pe oricine. Am mâncat cârnaţi de casă. Narcisa era îngrijorată că nu ne ajung. Probabil, în acea vizită ne-a invitat oficial să fim prezenţi la deschiderea bisericii baptiste din Nepos. Printre primii invitaţi la slujbele de duminica dimineaţa ne-a avut pe noi. Am fost cu Monica, cu Mihai, fratele meu, cu Emanuel Boca. Am auzit lecţia din Exod, prezentată de Cipri, despre Mielul de Paşte, un miel pentru fiecare casă. Eu am predicat despre “Asigurări oferite de Cristos celor ce trec prin furtună”, neştiind că biserica şi familia lui Cipri va trece prin furtună. Aş dori să amintesc o asigurare pentru cei care vor citi această carte. Când se îngâna noaptea cu ziua, Isus venea la ei plutind pe ape. Isus vine la noi ,atunci când suntem la capătul puterilor. El vine pentru a ne da speranţă şi pentru a aduce zorii unei noi zile . El a spus “ cu nici un chip n-am sa te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. În drum spre casa părintească a Narcisei, Ciprian fredona o cântare. Şi acum parca îi aud glasul:”...Eu nu sunt de

56

pe pământ, / Eu nu sunt de-aici de jos, / Ţara mea-i acolo sus, / Eu mă duc după Isus”. L-am rugat să-mi arate unde e casa lui părintească. Atunci şi-a adus aminte că e ziua bunicu. Nu cred ca l-a sunat să-i spună “La mulţi ani”. Era foarte grăbit să plece spre Bucureşti. Ultima dată l-am văzut în Bistriţa pe strada Eroilor la volanul maşinii pe care a închiriat-o. I-am dorit binecuvântarea lui Dumnezeu şi a rămas să ne auzim la telefon. Duminică seara am vorbit la telefon. Printre altele mi-a mulţumit pentru vizita de la Nepos şi mi-a spus că ne vom vedea marţi la amiază. Marţi dimineaţa eram în piaţa Decebal. Vestea că Ciprian a avut accident am primit-o de la un prieten. Apoi am aflat despre plecarea în veşnicie a mult preaiubitului şi preţiosului meu prieten Ciprian Ilieş. Ne vom vedea la Prânz în acea dimineaţă când Isus ne va servi pe toţi cu cele mai gustoase bucate. Petru, Monica, Abigail şi Timeea nu te vom uita niciodată. Narcisa, Dorothea şi Iudita, fiţi sigure că şi noi rămânem lângă voi şi cu voi în drumul spre împlinirea voastră materială şi spirituală. Acum la un an de la plecarea lui Ciprian, vă dorim multă mângâiere şi putere. Dumnezeu să vă mângâie. Mulţumesc Narcisa, pentru provocarea care mi-ai făcut-o.

Mariana Bozbici şi Dina Doci

Ciprian Ilieş a fost un tânăr care şi-a pus viaţa la dispoziţia Domnului. Era un om dedicat lucrării lui Dumnezeu şi a încercat să facă tot ce poate pentru a propăşi lucrarea în biserica din Nepos. Inima lui a bătut, la propriu, pentru mântuirea oamenilor din satul lui: se bucura nespus de mult când auzea că oamenii din Nepos îl primesc pe Dumnezeu în viaţa lor. El a fost primul tânăr care s-a botezat în biserica noastră. În toţi acei ani, a studiat mult Biblia şi a crescut în cunoaşterea lui Dumnezeu. Când m-am întors eu la Dumnezeu,

57

în biserica baptistă din Nepos erau trei tineri: Ciprian Ilieş, soţia lui, Narcisa, şi Radu Dumitru. M-am alăturat şi eu lor. În acea perioadă, biserica avea mare nevoie de tineri şi ne rugam ca Dumnezeu să aducă tineri în biserică. După câţiva ani am primit răspuns la rugăciuni. Noi slujeam în biserică prin laudă şi închinare. Ne întâlneam în fiecare sâmbătă seara la repetiţii, iar Ciprian deşi nu avea o voce foarte bună, asculta cântecele noastre şi ne dădea indicaţii cum să cântăm. În perioada aceea, visul grupului nostru era să scoatem o casetă spre slava Domnului. Ciprian era un perfecţionist, îi plăcea foarte mult să facă lu-crurile foarte bine şi mereu avea de completat şi de şlefuit câte ceva în noi. Iubea foarte mult tinerii şi de aceea şi-a ales să lucreze cu ei. După ce s-a căsătorit, a plecat la Bistriţa, dar a continuat să slujească în biserica noastră. Venea în fiecare vineri şi făcea studiu cu tinerii. Vroia să ne vadă crescând spiritual şi ne încuraja mereu să-L căutăm tot mai mult pe Dumnezeu. Am studiat diferite teme interesante despre Dumnezeu şi despre cum trebuie să-L reprezentam în societate ca tineri creştini. Cipri era un băiat foarte serios în tot ceea ce făcea, dar şi foarte glumeţ. Îmi sunt vii în memorie unele glume de-ale lui de când ieşeam la iarbă verde – împreună cu Cipri, am făcut şi câteva ieşiri, după ce şi-a cumpărat Dacia. Prima ieşire care îmi vine în minte este cea din Moldova, când am mers în misiune la Rădăuţi. O alta a fost cea de la Fiad – am mers împreună cu Cipri, Alin şi Dora la iarbă verde la Fiad. Înainte de a pleca de acasă, Ciprian ne-a împărţit responsabilităţile. Alin trebuia să aducă discul pentru prăjit peştele. După ce am plecat din localitate, Ciprian l-a întrebat pe Alin dacă a luat discul, iar acesta i-a spus că l-a luat şi i-a arătat un CD. De atunci, Cipri făcea mereu glume şi ne amintea, în întâlnirile noastre, întâmplarea cu CD-ul. La întâlnirile de studiu biblic cu tinerii, lui Cipri îi plăcea să schiţeze pe hârtie tot ce ne explica şi ne-a făcut cadou

58

o tablă de scris, pe care ne explica mereu tot ce vroia să ne înveţe. Ne-a iubit mult şi punea foarte mult suflet în tot ceea ce făcea. Pentru el, lucrarea lui Dumnezeu era o pasiune. El a fost pentru noi ca biserică, şi în special pentru cei mai tineri, un model demn de urmat. Modul în care vorbea, dar şi cel în care îşi conducea viaţa, demonstrau o puternică credinţă în lucrurile care nu se văd. Era conştient de scopul său pe pământ şi nu vroia mai mult decât să-l poată atinge cu succes. Ca orice fiinţă pământeană, avea visuri, însă cel mare vis al lui era acela de a-L cunoaşte şi de a-L vedea pe Dumnezeu în fiecare zi. Dragostea lui pentru Dumnezeu era vizibilă în tot ceea ce făcea, deoarece pentru el statutul de „creştin” era o onoare. L-am cunoscut ca fiind o persoană ce iubea adevăratele valori, care par a fi mai mult absente în societatea postmodernă. Dragostea pentru adevăr, corectitudinea şi dreptatea şi-au pus amprenta asupra întregii sale vieţi. Încrederea în capacităţile sale, uluitoarea lui fermitate, dar şi puterea lui de convingere n-au făcut decât să-i confere statul de om bine ancorat în ceea ce crede. Fiind o persoană pasionată de semenii săi, le oferea mereu ajutorul. Preocuparea lui pentru facerea binelui şi implicarea în problemele celor din jurul său l-au făcut o persoană iubită şi respectată de toţi. Alegerea de a-L sluji pe Dumnezeu încă din tinereţe i-a fost răsplătită cu multe binecuvântări. Cea mai mare dintre acestea a fost pentru el familia minunată pe care i-a dăruit-o Dumnezeu. Având viaţa încredinţată în mâna Dumnezeului celui viu, Ciprian a căutat să înveţe şi să sfătuiască biserica şi tinerii în lumina Sfintei Scripturi. Felul în care prezenta studiul în faţa întregii biserici îi trăda pasiunea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Am apreciat foarte mult la el seriozitatea cu care făcea lucrarea lui Dumnezeu şi pasiunea pe care o punea în re-alizarea oricărui lucru. Trăsătura cea mai vizibilă la Cipri era onestitatea lui. A încercat să lucreze corect în toate domeniile din viaţa lui şi să aducă onoare lui Dumnezeu prin tot ce făcea.

59

L-am apreciat mult pentru tot ce a făcut pentru tinerii din Nepos şi va rămâne mereu în amintirea noastră ca un om care ne-a ajutat să ne înălţăm mai sus spre Dumnezeu.

Mereu ne vom aduce aminte cu drag de Cipri – omul care a semănat cu drag Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre. Ne va rămâne mereu viu în memorie!

Irina Laar, contabilă

Parcă a fost ieri ziua în care l-am întâlnit pentru prima dată pe Cipri. A venit la Valea Românească, avea nevoie de evidenţa contabilă a unei firme ca studiu de caz pentru lucrarea de licenţă. Am vrut să-i dau o evidenţă gata făcută, numai să preia datele. Nu a fost de acord. Am rămas plăcut surprinsă de acest fapt. Avea el nişte date pregătite şi dorea neapărat să se folosească de ele. I-am creat o firmă nouă cu sume precedente, i-am arătat cum se lucrează în program. A făcut singur totul şi a sărit în sus de bucurie când a ieşit bine ceea ce făcuse el. Mi-a plăcut foarte mult din prima clipa când l-am văzut. Era ca un copil neastâmpărat, pus mereu pe şotii, dar în acelaşi timp şi inocent. După vreo doi-trei ani, am devenit colegi de birou. Am împărţit împreună şi bune şi rele. Îmi este foarte greu să vorbesc despre Cipri la trecut, dar asta este viaţa, trebuie să acceptam tot ceea ce ne este dat. Cipri era foarte comunicativ, hazliu, plin de viaţă şi ...antiprostie. Ura prostia indiferent sub ce formă se manifesta ea. Aveam o colegă, inginer proiectant, care era foarte superstiţioasă. Ţin minte că, într-o zi, vine fe-meia de serviciu din curte şi intră plângând la noi în birou. Cipri, cum nu se putea abţine să nu întrebe pe fiecare ce face, o întreabă şi pe doamna. Aceasta îi răspunde că s-a întâlnit cu inginera în curte, când venea de la vestiarele muncitorilor, şi inginera a certat-o că i-a ieşit în faţă cu găleata goala. La auzul acestor cuvinte, Cipri a pufnit instantaneu în râs spunând: “Nici tata Ion nu mai crede aşa ceva!” Nu s-a putut abţine până nu a purtat o discuţie pe această tema cu doamna inginer, discuţie

60

din care, bineînţeles, Cipri nu a ieşit deloc şifonat şi, de atunci, tot timpul a găsit ocazia să o ironizeze cate un pic, sub forma de glumiţe, cu tot felul de presupuse superstiţii. Nu era ironic în sensul de a-şi bate joc de cineva, ci aşa considera el că este mai bine, mai blând, să corectezi nişte greşeli de comportament sau ieşiri neadecvate. Încă din primele săptămâni după ce am devenit colegi de birou, a găsit pe internet o caricatura, parcă era Baba-cloanţa. A tipărit imaginea şi a scris pe ea: ”IRINA LA 80 DE ANI”. Mi-a arătat-o şi, normal, nici eu nu m-am putut abţine şi am izbucnit instantaneu în râs, chiar dacă era vorba despre mine. M-a întrebat cu un aer nevinovat: “Aşa-i, IRA, că nu te superi?” I-am răspuns: “Nu mă supăr, cu o singură condiţie: să o afişezi acolo lângă mine, pe perete.” Peretele era chiar vizavi de uşă, iar cine deschidea uşă dădea cu ochii, fără să vrea, de caricatura respectivă. Să fi văzut cu câtă bucurie a afişat caricatura aceea şi mai mult, cât l-a certat domnul Sabin pentru ea! Mă năpădesc lacrimile când scriu aceste rânduri, mi-e foarte dor de Cipri şi nu pot să uit niciodată zilele petrecute împreună. De multe ori îmi spunea că el stă mai mult cu mine decât cu Narcisa. ”Noroc că ai putea să-mi fii mamă, că altfel Narci ar fi geloasă”, îmi spunea mereu. Vine Cipri într-o dimineaţă de acasă cu diplomatul şi cu o geanta plină de referate. Deschide uşa biroului meu şi zice: “No, vezi tu, Iră, dacă n-ai în cap, porţi în geanta,” şi ridica geanta plină cu referate. A doua zi, vine cu o geanta plină de referate şi cu o plasă la fel de burduşită, deschide uşa biroului meu şi zice: “Şi dacă nu-ti ajunge geanta, îţi mai iei şi o plasa!” Sunt foarte multe de spus despre Cipri. Eu nu pot să spun nimic rău despre el, nu am ce. Singurul lucru aşa-zis rău ar fi faptul că nu a reuşit să se maturizeze: era ca un copil haios şi neastâmpărat, privea lucrurile cu uşurinţă. Avea o dăruire puternică, orice începea să facă ducea foarte uşor la bun sfârşit. Felul lui copilăresc de-a fi îl făcea să rezolve multe probleme

61

în joaca, fără să simtă apăsarea greutăţilor din îndeplinirea unei sarcini. Se zbătea să facă cât mai mult şi cât mai bine. Era direct, poate mult prea direct. Dacă îşi formase o părere despre cineva, bună sau rea, nu ezita să i-o împărtăşească persoanei respective, neţinând cont dacă-i place sau nu. De multe ori, îi spuneam: “Vezi că nu-i toată lumea-i Irina, să nu te bage în seama sau să nu pună la suflet ce zici tu!” Eu nu am putut să mă supăr pe el niciodată, indiferent ce mi-a spus, indiferent cum mi-a spus. Pentru mine, a fost cel mai bun prieten, copil şi frate. Râdeam toată ziua cu gura până la urechi de tot ceea ce îi putea debita mintea. Îmi cerea sfatul în unele probleme în care simţea că nu stăpâneşte prea bine lucrurile, dar erau momente, şi nu puţine, în care şi eu la rândul meu îi ceream sfatul. Ne povesteam toate bucuriile şi necazurile, împlinirile şi eşecurile. Datorită faptului că am fost aşa deschişi unul cu celalalt, am putut să discutam despre orice subiect, chiar şi despre lucruri delicate din vieţile noastre.

Dacă i-am cerut vreodată ajutorul, m-a ajutat fără să ezite, şi la fel făceam şi eu, atunci când el avea nevoie de ceva. Când fiica mea a luat anafura, la vârsta de 14 ani, l-am întrebat dacă poate să vină cu un aparat de filmat să filmeze toată ceremonia. Fără să-i mai amintesc vreodată, a împrumutat de la un prieten un aparat, a venit la biserica reformată şi a filmat toată ceremonia. Trebuie să precizez că nu am îmbrăţişat aceleaşi convingeri religioase. Cipri era baptist, iar eu sunt protestantă (reformată). Pot să afirm cu toată sinceritatea că niciodată nu am avut discuţii aprinse pe teme religioase, nu a încercat să mă convingă de faptul că religia pe care o îmbrăţişează el este mai bună decât a mea. În schimb, avea o credinţă solidă, de neclintit, în Dumnezeu şi nu îi era ruşine să o afirme cu tărie în orice împrejurare. Ştia să te convingă că a face bine este ceva deosebit, că să-ti ajuţi aproapele este un punct pe ordinea de zi a fiecăruia dintre noi, care trebuie realizat cu sfinţenie. N-am să uit niciodată faptul că în vara anului 2008, fiica mea s-a îmbolnăvit, a făcut puroi la

62

amigdale, peste noapte. Era la Şintereag, iar medicul de familie a trimis-o la ORL; avea febră mare, nu putea să stea în picioare, nu aveam cu ce s-o aduc în oraş. L-am sunat pe Cipri, nu aveam la cine altcineva să apelez. Cipri nu a putut să vină, pentru că avea alte probleme, dar a vorbit cu un prieten de-al lui, un preot baptist, care a mers cu maşina în Şintereag, a luat-o pe fiica mea şi a adus-o în oraş. Am vrut să-i plătesc drumul, iar el nu a vrut să-mi ia nici un ban – îi mulţumesc şi pe acesta cale acelui om minunat. Sunt foarte multe de spus despre Cipri: a fost unic în felul lui de a fi; cred că nu mai exista o persoană ca el. Sunt lucruri, evenimente, întâmplări pe care nici nu ştiu cum să le redau. Nu încap în câteva pagini. Sunt întâmplări şi evenimente amuzante, care au lăsat o amprentă pozitivă asupra vieţii mele şi au influenţat pozitiv evoluţia fiicei mele. În puţinele momente în care s-au întâlnit, Cipri a reuşit să-i inoculeze voinţa de a face ceva folositor şi de a nu-şi irosi viaţa cu lucruri efemere. A reuşit să-i insufle încredere în forţele proprii şi în cunoştinţele pe care le-a dobândit – şi pentru asta nici măcar nu mai pot să-i mulţumesc, dat fiind că a plecat dintre noi. Dar amintirea lui va trăi veşnic în mine. Chipul lui mi-a rămas întipărit în memorie – nu am nici măcar o poză cu Cipri, dar el rămâne în amintirea mea prin ceea ce a reuşit să realizeze moralmente. Nu pot să spun despre Cipri lucruri rele, pentru că nu a făcut nimic rău; chiar dacă a fost stângaci uneori sau prea repezit în exprimare, sau nu a fost inţeles corect, totuşi, intenţiile sale erau bune. Dorea o schimbare în bine a tuturor persoanelor cu care venea în contact în orice împrejurare a vieţii şi atrăgea atenţia asupra greşelilor pe care el le observa la fiecare din ei. Eu nu am putut să mă supăr pe el nici când mă critica pentru ceva sau când vorbea puţin ironic despre unele din defectele pe care le observa la mine. Nu îmi vine să cred nici acum că nu mai este printre noi şi parcă aştept să mă sune sau să mă caute. Primul lucru pe care

63

l-am făcut atunci când am auzit că a avut accident de maşină a fost să îl sun: nu a mai răspuns nimeni. Nu pot să şterg numărul lui de mobil din telefon, mă simt bine când îi vad numele; nici adresa de mail nu am putut s-o şterg din calculator: mă agăţ de ceva palpabil, care să mă facă să cred că mai este printre noi. Dar el există acum doar în sufletul şi în amintirile noastre. Cipri, nu te voi uita niciodată! Să te odihneşti în pace!

Cristiana Sabău, jurnalist

Un politician onest le vorbeşte acum îngerilor

Cu omul politic Ciprian Ilieş am avut de-a face prea puţin. Şi nu din vina mea, care aştept la cotitură orice vorbă aruncată aiurea, orice afirmaţie fără suport, ci mai degrabă din „vina” lui, un om care nu s-a jucat nici cu vorbele, nici cu promisiunile. A preferat, de cele mai multe ori, să nu spună nimic dacă nu putea face nimic. Despre cariera lui politică am aflat mai multe de la alţii, impresionaţi că nu vota ce îi cerea partidul dacă considera că încalcă vreun principiu. Şi-a asumat consecinţele şi nici măcar nu a ascuns acest lucru. Chiar mi-a relatat cineva că la un moment dat a vrut să afle toate detaliile juridice pentru ca să voteze un proiect aşa cum îi dicta conştiinţa.

Câteva lucruri m-au impresionat de-a lungul puţinilor ani în care ne-am intersectat, eu, ca jurnalist, cu Ciprian Ilieş, omul politic: modestia, discreţia şi politeţea. Deşi aveam vârste apropiate şi am încercat de multe ori să-l determin să renunţe la persoana a doua plural când vorbeşte cu mine, nu am reuşit. A continuat să mi se adreseze cu „dumneavoastră”, iar eu am crezut că e vorba de o răceală şi m-am conformat, salutându-l cu „Bună ziua”. Am aflat ulterior că i-a spus cuiva că i s-ar părea lipsit de politeţe să-mi spună pe nume fiindcă mă respectă, ca om, ca jurnalist.

64

De regulă, politicienii uită foarte repede de respectul faţă de presă. Ciprian Ilieş nu a uitat niciodată să trateze cu bun simţ, cu politeţe şi cu modestie fiecare om cu care a avut de-a face, fie el din politică, din presă sau de oriunde altundeva. Cu greu i-am făcut o fotografie la masa de Consiliu Local Bistriţa, una în care se întoarce la un moment dat şi zâmbeşte. Am văzut-o, ulterior, postată pe multe site-uri deschise în memoria sa. Şi m-am bucurat că am fost inspirată să apăs pe butonul aparatului de fotografiat. Eu cred că aşa ni-l vom aminti cu toţii, chiar şi noi, jurnaliştii, cei care uităm mult prea repede de „subiectele” ştirilor noastre, nu din alt motiv decât acela că mereu avem altele noi. Ni-l vom aminti însă zâmbind, modest şi deloc dornic să apară în prim-planuri. Ciprian Ilieş ne-a provocat, cred, să fim vigilenţi şi să-l taxăm dacă greşeşte. Mult prea atenţi la cei care s-au împins să apară în primul rând, noi nu am avut puterea să observăm omul falnic din ultimul rând, fără de care tabloul nu ar fi fost acelaşi, şi nici lumea. Dacă ar fi să scriu acum o ştire despre Ciprian Ilieş, i-aş da următorul titlu: „Un politician onest le vorbeşte acum îngerilor”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Silviu Hangea

Portret Ciprian Ilieş

Când îmi revine în memorie imaginea lui Cipri, înaintea mea se înfăţisează tabloul omului complet, dezvoltat în mod armonios şi echilibrat pe toate planurile vietii. De aceea, as dori să creionez în câteva cuvinte imaginea mea asupra lui Cipri în trei dintre cele mai importante domenii ale vieţii:

„Ciprian psihologul” sau el în relaţie cu sine însuşi:

Când mă gândesc la Cipri, vad fata lui mereu zâmbitoare, fiinţa lui plină de voioşie, cu tolba încurajărilor adesea plină pentru a împărţi cu generozitate tuturor celor care

65

aveau nevoie de ridicare şi îmbărbătare. Plin de vigoare şi vitalitate, cu un simt clar al identităţii şi al scopului pentru care trăieşte, copleşit de pace şi seninătate, Cipri străbătea ca un cârmaci iscusit valurile acestei vieţi. Gândindu-mă la resortul care-l împingea mereu înainte, mi-am dat seama la ce sursă era cuplat şi de unde îşi extrăgea energia pentru viaţă: de la Dătătorul vieţii, de la Creatorul sau, care în fiecare zi pompa o nouă porţie de viaţă în Ciprian pentru a-l fortifica în misiunea încredinţată lui.

”Ciprian socialul” sau el în relaţie cu cei din jurul său: Implicat la şcoală, plin de pasiune pentru studenţii săi, implicat în problemele urbei şi ale comunităţii, Cipri era o fiinţa neobosita, care lupta pentru binele celor din jurul sau. Încerca să ajute, să ajute pe cât mai mulţi, era animat, chiar stăpânit de dorinţa de a face bine semenilor şi de a reda încrederea celor care aveau nevoie de sprijinul său. De aceea, cred, lupta ca un adevărat combatant pe toate fronturile vieţii – şi o făcea întotdeauna în prima linie. Dorea, cu fiecare suflare a fiinţei sale, să schimbe lumea sau măcar pe cei din jurul sau – şi a reuşit, atât prin viaţa sa, cât şi prin moarte. Astfel, scopul vieţii sau raţiunea pentru care a trăit, s-a isprăvit.

„Ciprian spiritualul” sau el în relaţie cu Dumnezeu: Până la urma, cred că aici, în domeniul spiritual al vieţii, a stat secretul trăirii lui Cipri; aici a fost robinetul principal din care curgea viaţa ce uda şi pe cei de lângă el. Relaţia lui cu Dumnezeu a fost, de fapt, prioritatea vieţii lui, tânjirea lui cea mai adâncă. Felul în care şi-a trăit viaţa trădează valorile care le avea şi Dumnezeul căruia îi slujea. Credinţa lui în Dumnezeu a fost cartea lui de vizita în relaţiile lui, în profesia lui, în slujirea lui şi în orice moment în care l-ai fi surprins. Puteai vedea cu ochiul liber dorinţa lui de a-l cunoaşte pe Dumnezeu: alerga la biserică, la conferinţe biblice, la grupul

66

de studiu – unde poate am petrecut cel mai mult timp împreună – lăsa tot şi miercuri la ora 7 era nelipsit de la întâlnire. Îmi aduc aminte ultima întâlnire la care am fost impreună: studiam Ioan capitolul 10 şi discutam despre ce înseamnă să ai viaţă din belşug. El părea nemulţumit de explicaţiile oferite, dorea mai mult din Dumnezeu, din viaţa Lui îmbelşugată, din viaţa veşnică care-i era pregătită. Nu ştiam pe atunci că la numai câteva zile avea să experimenteze plenar şi nemijlocit această viaţă, trecând graniţa pe tărâmul veşniciei, ca să fie o eternitate împreună cu Dumnezeul Lui. Pentru mine, Cipri a fost, este şi va fi o oaza de viaţă, la care mă întorc din când în când, mă adap şi prind putere ca să merg înainte.

Studenţii de la Goldiş

Se spune că învăţătorul, profesorul, este al doilea părinte. Cred că cel care a afirmat aceasta se referea la modelul pe care aceştia ţi-l oferă. Timp de 2 ani şi jumătate, noi, studenţii din promoţia 2007-2010, am avut în faţa noastră un exemplu şi un om de necontestat: pe Ciprian Ilieş. În primul an de studenţie, am fost câţiva colegi care din cauza serviciului nu puteam ajunge la una dintre materii: microeconomie. După două săptămâni de şcoală, se auzea printre studenţi: ”Haideţi miercurea la cursuri că avem un prof. super!” Împinşi de curiozitate, ne-am făcut timp şi am mers. Ne-am aşezat în ultimele bănci, dar, de la un curs la altul, am ajuns în rândul din faţă. Într-adevăr, profesorul era super: preda cu atât pasiune şi dedicare, se identifica cu noi, ne explica pe limba noastră, ne punea întrebări şi ne solicita să ne punem “rotiţele” în mişcare.

Imaginea profesorului cu laptop şi videoproiector şi a omului energic şi „enervant” prin întrebările lui bune (enervant în sensul bun), ne va rămâne veşnic în amintire.

67

Pasiunea lui pentru ştiinţele economice se vedea nu numai în modul prin care ni le prezenta, dar şi din glumele lui: ”Când eram în clasa a XI-a, am mâncat cartea de economie; o ştiu pe-de-rost! Staţi să v-o spun!” –şi chiar începea (bine, uita ediţia şi anul inscripţionat pe copertă), – “Până o să vă curgă şi vouă economia în loc de sânge prin vene, ca mie, mai aveţi mult, economiştii mei!” Era un om şcolit: pe lângă materiile pe care ni le preda, ne solicita să continuăm versuri, să învăţăm citate, în pauze ne arata jocuri de cultură generală, de strategie etc. Tot ceea ce făcea şi spunea se învârtea în jurul frazei: ”Trebuie să fiţi oameni învăţaţi; concurenţa e mare, dar dacă voi sunteţi citiţi, o să reuşiţi!”. De multe ori, ne dojenea prieteneşte când vedea că nu ştim anumite lucruri: “Întrebaţi ce nu ştiţi acum! Profitaţi din plin că mă aveţi, că veţi termina şcoala şi mă veţi căuta ca să mă întrebaţi una sau alta şi atunci vă cer taxă! Acum e pe gratis!” Cu toate că se jertfea pentru studenţi şi pentru şcolirea lor, familia şi biserica au fost întotdeauna o parte din el. Fetiţele, Tea şi Dita (“iubitele lui tati”, cum le alinta el), şi soţia, Narcisa, care-l susţinea în tot ce făcea (cum ne spunea de multe ori), erau motivele care-i insuflau energie chiar şi seara la orele 20, când ne preda plictisitoarea materie (plictisitoare pentru noi, studenţii). Faptul că se încredea în Dumnezeu şi era “pocăit” nu a fost pentru el un motiv de ruşine; dimpotrivă, ori de cate ori avea ocazia, ne spunea despre credinţa lui şi despre biserica din Nepos. Studenţii creştini am avut ocazia să-l vedem şi în biserică, iar o parte din noi, la solicitarea lui, am participat la diferite activităţi extraşcolare. Oricare ar fi fost circumstanţele, profesorul Ciprian Ilieş se detaşa uşor de ceilalţi prin vorbele lui, prin modul lui de a acţiona, prin credinţa şi prin felul său de a fi: simplu şi transparent.

68

Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el, ca studenţi, au fost tot de sacrificiu pentru noi: ”Voi merge la Bucureşti pentru concurs, dar mă voi întoarce să fiu marţi la şcoală, pentru că nu vă pot lăsa aşa: aveţi nevoie de mine” – toate acestea ni le-a spus cu un zâmbet molipsitor pe chip, care ne-a atras, ne-a marcat şi ne-a bine-dispus de fiecare dată. Trecerea lui Cipri (aşa cum ne permitea să-i spunem) la cele veşnice a fost un şoc pentru toţi. Telefoanele sunau necontenit în speranţa că se va auzi: ”A fost o farsă!” O dată cu plecarea lui, numărul studenţilor prezenţi la cursuri s-a micşorat, spiritul de viaţă şi buna dispoziţie au dispărut… Steaua care lumina anii studenţiei s-a stins… dar o aşa strălucire îţi rămâne în inimă şi-n gând şi tinzi şi tu să luminezi ca ea. Cel puţin, noi, promoţia 2010, asta ne-am propus: să facem tot ce ne sta în putinţă să ajungem ca cel care ne-a fost profesor, mentor, prieten şi, nu în ultimul rând, un model de OM – Ciprian Ilieş.

69

Cuvânt de încheiere Decizia de a scrie această carte a pornit de la citatul lui La Rochefoucauld: ”Vom câştiga mai mult dacă ne vom lăsa văzuţi aşa cum suntem decât dacă am încerca să părem ceea ce nu suntem”. Am avut acest model de viaţă şi de gândire timp de 9 ani. Aşa a fost şi Ciprian Ilieş. El a lăsat să fie văzut aşa cum era, fiind un om foarte sincer şi transparent. Şi-a câştigat astfel simpatia celor din jur şi şi-a făcut foarte mulţi prieteni – un cerc concentric, care în ultimii ani s-a lărgit atât de mult – încât nu mai reuşea să gestioneze relaţiile aşa cum ar fi vrut. Sper, însă, că influenţa pozitivă pe care a avut-o asupra celor ce l-au cunoscut să aducă roade pentru viaţa veşnică, iar pentru cele mai puţin bune, să fie iertat. Doresc pe această cale să transmit sentimentele mele de adâncă durere şi sincere condoleanţe familiilor care au suferit pierderi la fel de mari ca şi a noastră, poate chiar mai mari si mă refer în acest sens la familia Găzdac, dorind ca Dumnezeu să-o binecuvinteze şi să-l mângâie pe fiul lor şi familiilor Vlaşin şi Cherecheş, şi chiar dacă golul nu va putea fi umplut niciodată, să aveţi parte de pace şi liniste sufletească. Cipri a trecut, eu voi trece, cerul şi pământul vor trece, însă ceea ce va rămâne în picioare este Cuvântul lui Dumnezeu. Ancorează-te în El şi chiar dacă prăbuşirea pare iminentă şi o poţi simţi, ea nu va veni. Încredeţi-vă în Domnul şi transmiteţi valori! ”Ziua de ieri a trecut

Ziua de mâine nu a sosit încă Nu avem la dispoziţie decât ziua de azi. HAI SĂ INCEPEM!” Maica Tereza

Narcisa Ilieş

70

MESAJE DE ÎNCURAJARE Stimată doamnă Ilieş, Ne exprimăm tristeţea profundă pentru pierderea soţului dumnevoastră, Ciprian Ilieş, bunul nostru coleg, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Bistriţa. Vestea cutremurătoare şi de necrezut ne-a întristat, pe toţi, peste măsură. Plecarea timpurie, dintre noi, a lui Ciprian, lasă un mare gol în inimile noastre. Soţul dumneavoastră, doamnă, ne-a fost un colaborator distins şi preocupat, pe care l-am preţuit pentru numeroasele sale calităţi. Prin dispariţia sa prematură, Consiliu Local al municipiului Bistriţa a pierdut un membru important, întotdeauna conştient de rolul pe care l-a avut pentru urbea din care, cu atâta cinste, a făcut parte. De asemenea, colectivul redacţional al publicaţiei “Primăria Bistriţa” va fi incomplet fără prezenţa lui Ciprian Ilieş, lipsindu-ne optimismul şi forţa lui mobilizatoare. Stimată doamnă, Consiliul local al municipiului Bistriţa, alături de Primarul municipiului Bistriţa îşi arată susţinerea şi solidaritatea, fiind alături, sufleteşte, de dumneavoastră şi de familia dumneavoastră, oferindu-vă sprijinul nostru, necondiţionat, pentru a depăşi aceste mo-mente dificile. În speranţa că suportul nostru moral se va concretiza într-un real ajutor, primiţi, stimată doamnă sentimentul nostru de solidaritate.

Cu deosebită stimă,

71

Scrisoare de la păstorul Marius Cruceru, decan al Universităţii Emanuel, Oradea Dragă soră Narcisa, Ai stat în picioare trei zile până la epuizare. Mii de chipuri ţi s-au perindat prin faţă, ochi înlăcrimaţi, care ţi-au scurs şi mai multe lacrimi din izvorul deja secat. Nopţile le-ai dormit cu tresăriri, dar ziua ţi-ai întărit braţele ca să le mai ridici încă o dată pe Dorotea şi Iudita peste sicriu. Există o putere care vine de dincolo de tine şi care te ţine în picioare acum, există o linişte care vine de dincolo de perdeaua sufletului tău şi care te ajută să stai în pace lângă catafalc. Acum sânt fraţii şi surorile, verişorii, apropiaţii, prietenii, mamele. Toţi sânt lângă tine, înaintea ta, în mulţime şi alături, însă când vei apuca să citeşti această scrisoare vei fi deja singură, în tăcere, veghindu-ţi copilele care vor recupera somnul pierdut printre oftaturi prelungi, după ce vor fi pus deja întrebările acelea care trec precum cuţitele prin inima văduvei. Pentru acele momente îţi scriu acum rândurile care urmează. Iată ce ne spun Sfintele Scripturi astăzi pentru mâine şi pentru restul zilelor tale de văduvă. Psalm 68:5 – El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel Sfânt. Vei trăi minuni zi după zi, atunci când până şi biserica îşi va aduce aminte mai greu de văduvele ei, atunci când în liniştea casei ţi se va părea că auzi glasul lui Ciprian, El, Apărătorul, îţi va şopti prin Cuvânt despre Dragostea Lui. Atunci când fiicele tale vor fi privite de către colegii lor de şcoală ciudat şi cu o milă crudă, de copii neînţelepţi, Îl vei vedea pe Tatăl orfanilor luându-le, înfuriat, apărarea. Atunci când toţi se vor lăuda cu taţii lor şi fiicele tale vor sta în cumpănă tăcută, din inima lor rănită va ţâşni pacea, o pace care întrece orice pricepere şi pe care lumea nu poate să o dea.

72

S-a zis: “de ăştia nu mai iese nimic.” Şi mama a auzit şi a plâns pe genunchi. S-a spus: “eh, cine ştie ce-a greşit sărmana de-a lăsat-o Dumnezeu aşa.” Vei auzi vorbe care te vor răni, venind chiar şi din partea oamenilor de la care aştepţi mângâiere. Atunci, mângâierile din Cuvânt şi Adevăratul Trup al lui Cristos, fraţii şi surorile, vor veni spre tine dându-ţi puteri neaşteptate, minuni fără de şir. Am trăit toate acestea, scumpă soră în Cristos. Mama a rămas văduvă la 27 de ani, vârstă la care unele fete nici nu s-au căsătorit încă. A rămas cu doi copii, unul de 5 ani şi altul de 3 ani. Recent, o soră mi-a povestit cum plângea mama peste sicriu, dar şi eu îmi aduc aminte perfect fiecare detaliu. Şi eu am fost ridicat peste chipul marmorat al tatălui, aşa cum au fost ridicate fiicele tale. Mi-a povestit cum ofta neajutorată şi cu ochii secaţi de lacrimi până i-a spus: “Lenuţo, ai doi copii de crescut, gândeşte-te la ei. Dumnezeu te va ajuta!” Aşa a fost! Din momentul acela, mi-a spus bătrâna, mama a căpătat o putere, o lucire în ochi, o dârzenie şi o determinare pe care i-am re-cunoscut-o mai târziu. Am trecut pe acolo şi acum privesc în urmă la cei 34 de ani de aventură fascinantă cu un Dumnezeu care s-a dovedit Răsplata noastră cea foarte mare, un Apărător puternic, un Tată cum nu poate fi înlocuit de nici un alt tată. Cea mai mare bucurie şi răsplată pe care o are văduva de atunci? Copiii, nepoţi, o bunicie şi bătrâneţe fericită. Se pare că prin compensaţie, în mijlocul tuturor necazurilor, Dumnezeu ne-a dăruit credinţa. Nici în cele mai rebele stadii ale vieţii mele nu m-am putut îndoi de existenţa lui Dumnezeu. Mi-a fost imposibil să nu cred, tocmai din pricina statutului meu de orfan apărat de Tată, din pricina minunilor nesfârşite pe care le vedeam sub ochii mei în fiecare zi, în viaţa mamei mele.

73

Unui orfan crescut de o văduvă credincioasă îi este aproape imposibilă necredinţa, dacă are simţ de observaţie. Nu ştiu dacă pentru oricine altcineva ar fi fost un “schimb” bun (pierdut tată – găsit credinţă), dar …în dreptul meu, mă uit în sus şi îi spun Tatălui ceresc: a meritat. Pierdut tată – găsit Tată şi, aşa nădăjduiesc eu, …regăsit tată. Nu ştiu cum de te-a găsit Dumnezeu vrednică de o asemenea viaţă, atât de grea, dar atât de frumoasă, nu ştiu ce vrea şi cum vrea să cioplească în copiii tăi, dar acum, după 34 de ani …îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru planurile Lui desăvârşite. Poate că nici acum nu sună bine în gura mea cele scrise de Apostolul, dar încerc să le potrivesc cumva, pentru că am trecut pe acolo, an după an, şi până în adolescenţă am mai văzut-o pe mama plângând pe furiş şi ascunzând pozele. Cu toate acestea, merită spus: Romani 8:28 – De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Scumpă soră în Cristos, urcuşul pe care ai pornit este greu şi grea va fi calea. Nu-i întâmplare că Pavel îi scrie lui Timotei despre văduve şi Iacov, ruda Domnului, se gândeşte tot la orfani şi văduve. Iacov 1:27 – Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. Sunteţi preţioşi în ochii Domnului. Acesta este mesajul suferinţei de acum, aceasta am înţeles eu după 34 de ani, acest lucru l-a priceput mama când a căpătat sclipirea în ochi, acest lucru l-a rostit printre lacrimi tatăl Nataliei, atunci când şi-a privit soţia, mamă a zece copii, întinsă pe catafalc. A şoptit printre buzele tremurânde, dar l-am auzit cu toţii ca un sunet de trâmbiţă şi ca zgomotul unei cascade: AM AVUT PREŢ ÎN OCHII DOMNULUI!

74

Am preferat, dragă soră, să scriu aceste lucruri astfel pentru că ştiu că nu le voi putea spune înşiruite aşa fără emoţie. Le-am scris pentru toţi ceilalţi ca răspuns la întrebarea DE CE! Acum am răspuns şi la întrebarea DE CE, dar mai ales, am răspunsul la întrebarea PENTRU CE? În economia lui Dumnezeu nu se opreşte aici timpul, Acelaşi este Cel care ne-a dat un viitor şi o nădejde. Viitorul meu de atunci a devenit o parte de trecut şi e minunat. M-au întrebat mulţi de ce sânt atât de binecuvântat. Este parte din răspunsul la întrebarea PENTRU CE? Există o lege a compensaţiei în lumea lui Dumnezeu? Nu ştiu, un lucru însă ştiu sigur: nădejdea de atunci a devenit lucru împlinit acum. Ce minunate sânt lucrările Domnului! Neînţelese căi, dar frumoase atunci când umblăm cu El, apărătorul văduvelor, Tatăl orfanilor. Mă rog împreună cu Natalia, Neriah şi Naum pentru dumneavoastră, Dorotea şi Iudita. În serile negre şi lungi de iarnă care alunecă spre noi, undeva la ora 19.00, vom deschide Scripturile şi apoi, pe genunchi, vom trimite un gând către Dumnezeu despre dumneavoastră şi un gând către dumneavoastră despre Dumnezeu, în aceeaşi rugăciune.

Cu deosebit respect, Marius Cruceru,

fiul Lenuţei, rămasă văduvă la 27 de ani.

75

Soţia şi fetiţele Am avut experienţe dureroase în viaţă, dar împreună cu Dumnezeu am dobândit multă credinţă şi putere, încât uneori te mirai şi tu: de unde atâta pace? Ca aceasta nu a fost niciuna, însă sper ca pacea şi credinţa să rămână, ştiind că m-ai lăsat pe Mâini Puternice şi că te-ai dus în Mâini Puternice. Dacă reuşesc să le transmit şi fetelor liniştea sufletească, am trecut testul. Te iubim!

Narcisa, Dorotea şi Iudita

Gândurile bunicilor Ai răscolit sufletele noastre la numai un an şi jumătate

de la pierderea fiicei noastre, Gina. Dumnezeu a hotărât să ne aşteptaţi acolo, pentru că vârsta înaintată ne îndreaptă paşii înspre voi. Echilibrul sufletesc nu mai poate fi restabilit, dar ştim că avem un Tată puternic.

Bunicii Ion şi Mărioara şi mătuşa Marina

Un gând al cumnaţilor A fost omul cu care era o bucurie să vorbeşti. Venind

de la Cluj sau Mediaş, ne întâlneam “pe vale” şi aveam discuţii constructive, inspiratoare şi provocatoare. De departe, însă, se putea observa la el dragostea pe care o avea pentru M-a inspirat dragostea lui, nu pot să nu-i urmez exemplul.

Dani şi Lidia Pop

De la socri Isaia 35:10 – „Şi vor veni în Sion în chiote de bucurie şi

veselia cea veşnică vă va încununa capul lor. Lauda şi bucuria şi veselia îi vor ajunge pe aceştia şi vor fugi durerea, întristarea şi suspinarea.”

Grigore şi Livia Pop

76

Pastorul şi soţia Ne doare după tine, frate Cipri! „Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să

mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se îndoiesc în fiecare dimineaţă şi credincioşia Ta este atât de mare!” Ne vom întâlni într-o altă dimineaţă.

Marcel şi Marcela Bota

Sabin Ilieşi Cipri dragă, Pentru mine ai fost mai mult decât un nepot – ai fost cel mai bun prieten, ai fost “fratele mai mic”, confidentul meu, colegul meu, omul cu care în ultimii 10 ani am avut o relaţie mai mult decât perfectă. Dacă ţi-am greşit, iartă-mă… Nu te voi uita niciodată, vei rămâne veşnic în sufletul meu… Iar acolo în Ceruri , să ai parte numai de bucurii… Ai fost un profesor de nota 10, un coleg de nota 10, un tată de nota 10 şi un prieten de nota 10… Pierderea, pentru mine, este enormă… – la fel pentru fetiţe, soţie, colegi, prieteni, pentru comunitatea baptistă şi penticostală, pentru oraşul Bistriţa, pentru toţi cei care te-au cunoscut… Studenţii tăi îţi vor duce dorul… Te vor aştepta la şcoală, dar aşteptarea va fi lungă, pentru că tu nu vei mai intra în sală cu zâmbetul pe buze, plin de viaţă… Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul, să-ţi binecuvânteze familia! Dumnezeu să ne ajute să putem îndura această imensă pierdere şi durere!

77

Daniel Pop, cumnatul Moartea întotdeauna a fost hidoasă, urâtă de toată lumea şi nedorita de nimeni – chiar şi în Biblie, ea e văzută ca ceva nedorit. Toţi oameni s-au înspăimântat de ea şi, într-un fel sau altul, au fugit de ea. Îmi aduc aminte de Ezechia, care a plâns în fata morţi dorindu-şi să mai trăiască. El a avut harul să mai trăiască încă 15 ani, dar cine şi-ar dori să trăiască cu certitudinea că după exact 15 ani va muri? Nici Isus nu a iubit moartea, şi El ar fi vrut să nu o cunoască („Îndepărtează de la Mine paharul acesta!”) … Niciodată nu am perceput hidoşenia ei, niciodată nu am simţit durerea pe care o aduce (mi-au murit bunici, dar parcă atunci nu a fost aşa hidoasă) – până acum: moartea este o fiară ce nu are mila, fură vieţi, produce durere, aduce lacrimi şi deznădejde. Uneori, vrea să fure până şi ultima fărâmă de speranţă şi încearcă să-i fure chiar şi pe cei ramaşi cu toată durerea. Şi totuşi, cu toată hidoşenia ei, ea nu-i mai puternică decât speranţa care vine din El! Îmi aduc aminte de cei trei prieteni ai lui Daniel, cum mergeau cu fruntea sus spre moarte, de Avraam cum, cu lacrimi în ochi, îşi ducea fiul spre ea, de Petru, care s-a întors în Roma să o întâlnească, sau de Pavel, care o “dorea” pentru că ea îl ducea mai aproape de Isus. Chiar şi El, după o lupta crâncenă dusă în rugăciune, merge cu fruntea sus spre Cruce. E durere la plecarea lui Cipri… Am plâns. Am simţit hidoşenia morţii, i-am simţit colţii, i-am simţit veninul… Şi totuşi, e ceva dincolo de ea, ceva care ne dă avânt să mergem mai departe. Este ceea ce cânta Cipri în ultimul timp: “Eu nu sunt de pe pământ/Eu nu sunt de-aici de jos/Ţara mea-i acolo sus/Eu mă duc după Isus”. Ultima dată când am vorbit cu el, m-a întrebat dacă ştiu cântarea şi dacă pot să fac rost de ea să o asculte. Nu am ascultat-o împreună, dar cred o vom cânta odată împreună.

78

E grea durerea. E grea despărţirea. Dar avem gândul la Înviere. Ea este ceea ce ne dă speranţă, ceea ce ne ajută să învingem moartea, să privim dincolo de hidoşenia ei, de colţii ei, de veninul ei. Unde îţi e biruiţa moarte? Unde îţi e boldul moarte? Ai fost biruită, şi chiar dacă încă aduci durere, nu aduci deznădejde… Şi chiar dacă aduci plâns şi lacrimi, nu aduci despărţire veşnică. Ştiu, Cipri, că eşti într-un loc de unde ne aştepţi, şi ştiu că într-o zi ne vom revedea. “Ştiu că va învia în ziua de apoi” – Ioan 11:24.

Vio Pop L-am cunoscut pe Cipri de când eram copil mic. Sunt multe momentele în care mă făcea să mă simt bine. Îmi aduc aminte când aveam vreo 3-4 anişori şi eram cel mai fericit când venea Cipri la noi. Cel mai mult îmi plăcea cum ne lua pe doi pe genunchi şi se juca cu noi, sau când mă arunca în sus. De mic copil, l-am luat ca model de viaţă. El m-a inspirat foarte mult să învăţ, să fac şcoală, să fiu mai diferit, să iau viaţa în serios. Când a trebuit să iau decizii importante, cu liceul şi facultatea, el a fost mentorul meu. M-a influenţat şi m-a ajutat când am avut probleme. M-am bazat pe sfaturile şi înţelepciunea lui. Mi-a dat nişte idei foarte practice despre relaţii, şi sunt fericit că am ascultat de el. M-a provocat să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu. Sâmbătă, m-a sunat să-i spun cum să plătească o factura online pentru site-ul pe care l-am făcut pentru el, şi îmi spunea că o să-mi trimită informaţii pentru site. Seara, m-a sunat încă odată, dar mi-a spus că, de fapt, vroia să o sune pe soţia sa. După două minute, m-a sunat din nou. L-am întrebat: „Ce se întâmplă?” A spus că numărul meu seamănă cu numărul la care vroia să sune. Am simţit că ceva nu e în regula cu tine, Cipri, tu nu ai făcut niciodată aşa ceva. Aşa ti-ai luat rămas bun de la mine?

79

Sunt foarte multe experienţele care le-am avut cu Cipri. În toate, el s-a dovedit a fi un creştin matur, care îl iubea pe Dumnezeu şi avea principii care m-au influenţat mult. Cred că Dumnezeu are multe de povestit cu Cipri şi l-a chemat mai repede. Ce este viaţa? Azi m-am enervat, am strigat, am zis că nu e drept ce se întâmplă, mi-am zis: „Ce rost au toate?”, am plâns... Doar speranţa reîntâlnirii din cer îmi dă putere!

Gil De ce aşa repede? Doar bunul Dumnezeu ştie. Am copilărit cu Cipri, am crescut cu el, stilul lui şi modul lui de a fi rămân în viaţa mea pentru totdeauna. Luni seara, am vorbit cu el la telefon: m-a întrebat cum ajunge în Gara de Nord. După o mica discuţie, i-am zis că dacă mai are nevoie de informaţii, să mă mai sune. După ce am primit vestea, a doua zi dimineaţa, nu-mi venea să cred, dar în acelaşi timp eram foarte fericit pentru tot timpul petrecut cu el aici pe pământ. Experienţele pe care le-am avut împreună în cursul vieţii au fost aşa de vii în ultimele două zile în viaţa mea, încât am crezut că Cipri este lângă mine tot timpul. Datorita lui, Îl cunosc într-un mod real pe Dumnezeu. A fost un om de legătură şi de relaţii. L-a iubit pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lui. Şi-a încheiat misiunea pe pământ ca un adevărat erou. Unul dintre versetele lui preferate era Ţefania 3:17. Dumnezeu să te odihnească, dragul meu prieten!

Adi Pomana Luni am vorbit de două ori la telefon. Mai întâi, de dimineaţa, m-a sunat el să mă întrebe care e cea mai veche cale ferata din România, că vrea să participe la un concurs de la radio. Aşa e Cipri, vrea să le facă pe toate. După câteva ore, l-am sunat eu, amintindu-mi de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată de săptămâna trecută. “Sunt la Bucureşti acum, dar

80

mâine sunt acasă şi o rezolvam”, mi-a zis el. M-a minţit, prima dată de când îl ştiu... Cipri vrea să le facă pe toate, vrea să rezolve problemele tuturor, vrea să le ştie pe toate. Chiar şi în zilele lui tihnite, tot la prea multele lui angajamente îi sta capul. Luna trecută, am fost cu el la Paris şi, în cele cinci zile şi nopţi în care am împărţit cu el totul, inclusiv camera, baia şi crema de ras, mi-a împuiat capul cu problemele pe care le are de rezolvat când se întoarce. Îşi iubeşte familia, soţia şi fetele, pe care, deşi nu le-am văzut niciodată, le cunosc perfect din poveştile lui. Îşi iubeşte biserica, pe care am ajuns să o cunosc şi să o respect pentru că el o iubeşte. Îşi iubeşte studenţii, îşi iubeşte prietenii, îşi iubeşte satul… Dar ce nu iubeşte Cipri? Am străbătut cu el zeci de mii de kilometri cu maşina prin toată Europa, în urmărirea unei pasiuni comune (fotbalul), şi nu pot uita cum mă cuprindea disperarea când mai ratam cate o ieşire de pe autostrada sau vreo intersecţie prin vreun mare oraş. Iar el, liniştit şi calm, îmi spunea că vom găsi drumul cel bun, cu sigurănţă. Mă enervează liniştea lui, calmul lui, credinţa lui că Dumnezeu le rezolva pe toate. Mă enervează pentru că eu nu i le pot împărtăşi cu aceeaşi putere. Nici pe departe… Bine, Cipri, să fie aşa cum vrei tu – ştiu că ai vrut întotdeauna ce-a vrut Dumnezeu. Deşi familia te-ar vrea cu ea, deşi studenţii te-ar vrea cu ei, deşi fraţii tăi intru credinţă te-ar vrea cu ei, deşi prietenii te-ar vrea cu ei, deşi noi, gaşca, te-am vrea cu noi… Ai obosit ostenindu-te pentru toţi, deşi ai obosit atât de repede. Să fie cum vrei tu, care vrei ce vrea Dumnezeu: odihneşte-te. Somn uşor!

Mihai Cabău „Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este pentru că el crede în ceva”, spunea cândva marele Tolstoi. Cred că avea mare dreptate. Cipri a crezut că viaţa e mult mai mult decât ceea ce se vede şi acest lucru i-a dat forţa de a trăi. El nu

81

a murit, ci a făcut doar un pas mai departe spre ţinuturi line şi senine pe care noi încă nu le putem zări. I-a plăcut mult să călătorească şi împreună, am fost în atâtea locuri frumoase. Astăzi însă, Ciprian a plecat spre ţara pe care a iubit-o cel mai mult: ţara în care locuieşte Isus. El plecat fără noi, dar sunt convins că ne vom revedea. Credinţa este forţa care ne dă putere să biruim, inclusiv moartea. A iubit viaţa, şi-a iubit soţia şi fetiţele lui dragi, dar cred că a iubit mult mai mult viaţa din veşnicia cu Isus. De aceea, nu cred că Ciprian a murit. Da... el a plecat, nu ştiu de ce acum şi nu ştiu de ce aşa. Mă uit în urmă şi mi-e inima împovărată şi nu-mi pot stăvili lacrimile. E bine să laşi lacrimile să curgă în astfel de momente. Pentru mine, Cipri a fost mai mult decât un prieten: el a fost un frate apropiat şi drag sufletului meu. Cred că într-o zi, în ziua aceea binecuvântată, îi vom cânta lui Isus cântările cerului împreună cu Ciprian, pentru toată veşnicia. Până atunci, ne rămâne cântarea care-i plăcea mult: „Eu nu sunt de pe pământ/ Eu nu sunt de-aici de jos/ Ţara mea i-acolo sus/ Eu mă duc după Isus!”

Nicu Dumitru din Australia - verişor Cuvintele sunt de prisos ca să exprime regretul şi durerea mea. Ai plecat prea devreme dintre noi Cipri, visul nostru de a ne bucura împreună pe meleagurile Australiei va rămane neîmplinit Nu am cunoscut un alt om cu o aşa bunătate şi voie bună. Oriunde am fost m-am simţit aşa de bine cu Cipri, am petrecut clipe de neuitat îmreună. Cât am stat în ţară m-a sunat în fiecare zi să vadă cum sunt şi ce fac sau ca să mă invite la vreo întâlnire cu prietenii. Ne-am despărţit pe data de 01/10/2009 seara la Beclean, ne-am îmbrăţisat cu dorinţa de-a ne revedea în Australia peste un an. Nu a fost să fie aşa. Domnul ştie de ce, dar ştiu că îl vom revedea pe Cipri în ţara eternă unde nu vom mai fi despărţiţi o veşnicie. Voi păstra în amintirea mea clipele frumoase dar puţine petrecute împreună:

82

la deschiderea bisericii Elim din Nepos, la tenis cu Claudiu şi Marian, la ziua de naştere a lui Marcel Bota, la Nelu Bălan la dinner, la iarbă verde şi grătar cu fr. Beni Fărăgau, Nelu Balan, Lotzi, fr.John, la restaurant cu Bogdan Marcu, de mamaliga cu brânză şi cârnat făcută de Narcisa şi la Mitică Roşu la pizzerie. Pentru Narcisa, Dorotea şi Iudita mă rog ca golul lăsat în viaţa voastră să îl umple bunul Dumnezeu. El e singurul care o poate face şi El să vă aline durerea. Aş fi vrut să fiu alături de voi în aceste clipe grele dar timpul e prea scurt şi distanţa prea mare. Urmăresc transmisia pe internet şi plang împreună cu voi. Chiar dacă ne desparte o aşa de mare distanţă nu vă vom uita şi vă vom întinde o mână de ajutor la vreme de nevoie. Vă imbrăţişăm cu multă dragoste! Cei dragi din Australia: Famila Dumitru Nicu, Adriana, Abel, Adela şi Jeremy; la fel şi familia Lucuţ Samy, Nina, Diana, Eliza,Andreea, David, Ionatan şi Cristina.

Silviu Hangea Dimineaţa, la auzirea vestii morţii lui Ciprian, parcă timpul s-a oprit şi viaţa s-a spulberat. Acum două săptămâni, la grupul nostru de studiu, Cipri a condus discuţia şi ne spunea despre frământările care le are, despre goana vieţii. Ne cerea sprijin pentru deciziile pe care urma să le ia. Nu am ştiut exact ce să-i spunem, dar Dumnezeu a hotărât ca Ciprian să-I fie alături şi să se bucure de tihna vieţii în eternitate, alături de Cel pe care l-a iubit, l-a preţuit şi l-a slujit cu atâta dăruire. Era prea flămând după Dumnezeu ca să mai stea pe pământ şi lui Dumnezeu îi era prea drag ca să-l mai ţină departe de El – aşa că şi-au dat întâlnire în răcoarea dimineţii, dincolo de viaţă, pe tărâmul veşniciei. Mâine trebuia să discutam, în grupul nostru de studiu, capitolul 11 din Evanghelia după Ioan, despre învierea lui Lazăr. Cipri ,,a înviat” pentru o alta viaţă, pentru adevărata viaţă, cea alături de Tatăl ceresc. CIPRI nu a murit, ci doar a ajuns la destinaţia finala, pentru că Isus a spus:”Eu sunt

83

învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”. O vreme o să fim despărţiţi, dar curând vom fi iarăşi împreună – şi asta pentru că aşa a hotărât Cel Prea Înalt şi El nu greşeşte niciodată. Şi Ciprian ar fi spus la fel.

Marius M. În momente ca acestea te întrebi, oare nu cumva e Dumnezeu nedrept? De ce a îngăduit să se întâmple aşa ceva? De ce l-a chemat acasă pe Ciprian aşa de repede? De ce a lăsat atâta durere în inima familiei şi a prietenilor? De ce a ales să separe viaţa Narcisei şi a fetitelor lui de el? DE CE? Dumnezeu e de neînţeles, de multe ori, însă El este suveran şi în situaţiile acestea. El să fie Acela care, în aceste momente, să mângâie fa-milia îndurerată, să dea alinare durerii din suflete şi să facă timpul acesta greu să treacă mai uşor… Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să vă întărească în această mare încercare!

Lavi Cifor Când am primit telefon azi dimineaţa şi am auzit vestea de la mama mea, prima imagine care mi-a venit în minte a fost zâmbetul Narcisei, întotdeauna atât de vesela, atât de optimista. Narcisa, în primul rând vreau să-ţi trimit ţie cele mai sincere condoleanţe – ne doare pentru durerea ta şi, chiar dacă simţi că ai rămas singură, Dumnezeu te-a înconjurat de o mare de prieteni care vă iubesc şi vă apreciază. Ştiu că nici un cuvânt nu-ti poate şterge lacrimile şi lua măcar o parte din durere, dar voia Lui este de multe ori de neînţeles şi doar Dumnezeu ştie de ce trebuie să treci acum pe aici. Îţi doresc multă putere pentru tine şi fetiţele tale şi din partea familiei Cifor, sincere condoleanţe!

Cici Holbură Te-a ridicat Tata la cer. E grea despărţirea aleşilor Lui, dar cea mai scumpa e revederea în văzduhul Slavei!

84

Vei rămâne un om deosebit în inimile noastre Cipri, şi acum nu ne-a mai rămas decât să mulţumim Domnului că am avut parte de tine şi să ne încredem în promisiunea Tatălui că ne vom întâlni în curând…

Adina şi Paul Narcisa, ne pare nespus de rău că ai ajuns să treci pe aici şi să guşti atâta durere! Eşti în gândurile şi în rugăciunile noastre, iar Domnul Isus să-ti dea liniştea şi mîngâierea de care ai nevoie!

Cosmin Chiciudean Se spune că Dumnezeu are nevoie de oameni buni, şi se pare că Şi-a îndreptat privirea şi spre domnul profesor Ciprian Ilieş, din păcate mult prea devreme… Odihnească-se în pace!

Ersek Delia Condoleanţe familiei! Vei rămâne în sufletul nostru pentru totdeauna! Cel mai bun profesor, îndrumător, om! Cu stima şi respect, vei rămâne mereu în amintirea noastră!

Odihnească-se în pace!

Fam. Pop Dana şi Iosif Adrian, Luminiţa şi Ciprian Dumnezeu şi îngerii să te aibă în paza lor!

Darius Buda

L-am cunoscut pe Cipri la întâlnirile de studiu biblic. Am fost marcat de sinceritatea şi dragostea lui fata de Dumnezeu. Cipri a fost un om de valoare în trupul lui Hristos aici pe pământ şi este preţios pentru Dumnezeu acolo sus în ceruri. Sincere condoleanţe familiei!

85

Marius Cruceru „…Nu mai este!” Aşa am primit vestea despre moartea unui nou, foarte nou prieten şi drag frate în Cristos: prin SMS. Este a doua oară când primesc vestea morţii cuiva în acest fel, pe ecranul telefonului, fără faţă, fără voce, în tăcere deplină, cu un bip scurt, sec. Sâmbăta trecută am stat de vorbă la o masă, am glumit, am râs, mi-a spus că vrea să fie mai aproape de Fabrica de bărbaţi. Asculta cu nesaţ muzica lăutei şi a harfei, pe care le adusesem cu mine, parcă în tânjirea şi căutarea cerului. A venit şi s-a uitat de aproape la ambele instrumente (sunt sigur că deja a început şcoala de acordaj acum pentru lăutele lui Dumnezeu şi harfele dinaintea Tronului…). Am stat la ospăţ, prefigurând ospăţul la care ne vom reîntâlni. Cine ar fi bănuit, printre glumele noastre, printre hohotele de râs sănătos, că astăzi vom plânge? Mi-am sunat prietenii care ne-au înconjurat masa atunci. Bărbaţi în toată firea, cu noduri în gât şi pauze lungi, în care îşi căutau vocea, mi-au spus acelaşi lucru… NU MAI ESTE… Nu-i adevărat, fraţilor! În urmă cu trei ani, când mama soţiei a trecut spre Domnul, acelaşi strigăt l-am auzit în casă: „MAMA NU MAI ESTE!” „Ba este, draga mea”, i-am spus atunci soţiei, „ESTE, mama noastră există, numai că s-a mutat în altă parte!” Prietenul nostru, dragi prieteni, foşti şi viitori comeseni, foşti şi viitori simposionişti (în sensul etimologic al cuvântului), ESTE, el EXISTĂ, numai că s-a aşezat deja la Masă cu El, Prietenul nostru, Cel care ne-a spus: “căci nu vă mai numesc robi, ci vă numesc prieteni” şi.”Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Cu noduri în gât, încercând să păstrăm aparenţele de bărbaţi… să ne rugăm pentru soţia prietenului nostru şi pentru

86

fetiţele lui. Domnul să le mângâie până la următoarea întâlnire la alăută şi harfă. Ce a rămas în urmă de această parte a lumii? Uitându-mă la albumul foto din care ne privesc soţia şi fetiţele lui Cipri, îmi vine în minte versetul din Iacov 1:27, care spune: „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” Mama a rămas văduvă la 27 de ani… Ştiu cum este. Îmi aduc aminte. Atunci, este toată lumea pe lângă tine. Dragi creştini, dragi prieteni, cel mai greu este după două săptămâni, când copiii întreabă: “Tati mai vine acasă? Când vine tătuţu înapoi?” Atunci, şi în anii care urmează, Trupul lui Cristos trebuie să dea viaţă şi mângâiere şi sarcinile trebuie purtate şi lacrimile înmulţite cu cei care ştiu să plângă cu cei care plâng. Să nu-i uităm pe orfani şi pe văduve, pe ei îi mai avem încă de această parte a cerului pentru a primi dragostea pe care Hristos ne-a arătat-o!

Studenţii “Onestitatea este răsplătită, iar lipsa onestităţii este pedepsita.” Acesta este motto-ul cu care domnul profesor Ilieş Ciprian şi-a deschis un site. Unui om nu-i ajunge o viaţă să termine ceea ce a început pe pământ, însă tocmai de aceea Dumnezeu i-a lăsat viaţa veşnică. Domnul profesor Ilieş Ciprian a fost mai întâi Om şi apoi fiu, soţ, tata, om politic şi, nu în ultimul rând, dascăl. Nu era nevoie de nici o catedra ca să spună ce ştie celor din jur. Totuşi, Dumnezeu i-a dat ocazia să stea în fata noastră, a studenţilor, şi să ne fie profesor, o binecuvântare pentru sutele de studenţi care au avut acest prilej. “Doi ani de zile m-am străduit să vă învăţ. Şi voi?” – parcă şi acum ne răsună în urechi apostrofarea lui când nu îi

87

răspundeam după aşteptări… Mai mult decât un profesor, el a fost pentru noi îndrumător, sfătuitor, ajutor, prieten. Înainte de toate, ne-a învăţat să fim oameni. Dacă fiecare student sau fost student ar fi rugat să spună pe scurt cate ceva despre activitatea domnului profesor, nu ne-ar ajunge zile-ntregi să descriem lucrurile frumoase pe care le-am învăţat de la el, fără să ne repetam. L-am preţuit pentru modestia lui, pentru zâmbetul lui. Am aşteptat fiecare ora în care urma să ne întâlnim. Despre ştiinţa afacerilor o să mai învăţam şi de la alţi profesori, dar despre ştiinţa de a fi om, am învăţat numai de la el. De acum încolo, îi rămâne obligaţia domnului profesor Ilieşi Sabin să-l înlocuiască în tot ce a fost pentru noi pe nepotul său, Ciprian Ilieş. În aceste momente grele, gândul nostru, al tuturor celor care l-am cunoscut ca profesor, se îndreaptă spre familia lui Ciprian Ilieş. Le mulţumim că au înţeles când, uneori, noi, studenţii, am fost pe primul loc în viaţa lui. Le mulţumim că au contribuit la starea lui bună de spirit, că l-au înţeles şi l-au preţuit. Suntem mândri că l-am avut dascăl şi nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ligia şi Buţu Popiţan Condoleanţe pentru scumpa mea verisoară, Narcisa! Durerea şi tristeţea ne-a ajuns şi pe noi, cei din depărtare, şi plânsul ne-a scăldat fetele de lacrimi fierbinţi la tragica veste a trecerii din viaţă a lui Cipri. Viaţa e un mister, începe şi se termina fără a ne întreba pe noi, dar ce bine că avem un Suveran care ştie totul! Narcisa, vreau să ştii că suntem alături de voi în această durere, şi doresc ca Dumnezeu să te întărească ca să treci biruitoare prin ea. Cipri a plecat la Domnul, zicem noi prea devreme, dar pentru Dumnezeu poate acesta a fost timpul potrivit. Întrebările noastre nu îşi vor găsi răspunsul aici, dar trăim cu speranţa că odată cu toţii ne vom

88

revedea. Aceasta este partea sublimă a vieţii creştine – revederea în ceruri. Narcisa, încă o dată mă rog ca Bunul Dumnezeu să te întărească şi să vă poarte El pe braţul Lui biruitor. Cu multă dragoste, Ligia şi Buţu Popiţan

Ciurea Valentin Nici acum nu îmi vine să cred că este adevărat. Dimineaţa, când am aflat, mi se părea că mă aflu într-un vis urat, de unde aşteptam să mă trezesc şi totul să fie ok, dar din păcate nu a fost aşa. Sincer, îmi pare atât de rău pentru omul asta. A ştiut ce înseamnă să-ti iubeşti aproapele. A ştiut ce înseamnă să fii OM. Anul acesta am avut două înmormântări în familie: în februarie a murit tata, iar în martie bunicul meu. Nu ştiu de ce a vrut Dumnezeu să fie aşa… Dar ştiu că toate sunt lăsate de EL spre binele nostru… Cipri a ajuns cu sigurănţa acolo unde a vrut, adică sus în ceruri, lângă Acela pe care L-a slujit cu atâta dragoste.

Claudia Pop În momente tăcute, când durerea nu mai poate fi suportata, fie ca dragostea să devina adăpostul tău şi frumuseţea clipelor trecute să-ti fie confortul! Eşti în gândurile şi rugăciunile mele.

Emilian Cifor Viaţa e scurtă şi dacă nu o trăieşti astfel încât atunci când vine moartea să ai de câştigat, nu de pierdut, este o problema! Pavel spunea: ”Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig!” Sunt convins că Cipri a câştigat prin moarte. Ceea ce a lăsat în urmă, durerea sfâşietoare şi plânsul amar, sunt cu măsura. Şocul încă nu s-a terminat şi parcă mi-e tot mai scârbă de pământul acesta. Simt cum diavolul se zbate tot mai tare şi simt că sfârşitul este tot mai aproape…

89

Narci, nu ştiu dacă există vreun cuvânt de încurajare, dar ceea ce ştiu este că există Dumnezeu şi că El e singurul care te poate încuraja.

Aurel Măluţan Fiind vecini, l-am cunoscut personal. O caracterizare în câteva cuvinte: un model demn de urmat în viaţă. Ultima oră când l-am văzut a fost în urma cu aproape şapte ani, când am plecat din tara. Condoleanţe şotiei Narcisa şi părinţilor!

Lavinia Roşu Primul lucru la care m-am gândit dimineaţa, când am văzut trecerea dinspre noapte spre zi, a fost: acest răsărit, această noua zi, nu-l mai are pe Cipri. L-am cunoscut pe acest om deosebit în martie 2008 şi, de atunci, am avut ocazia să vad în el un creştin cum putini sunt, un om care vorbea despre Dumnezeu cu toată dragostea unui fiu, un om care abia aşteptă întâlnirea personala cu Creatorul şi Tatăl lui. Această întâlnire a avut loc extrem de repede, mai repede decât am fi vrut noi, cei ramaşi încă pe pământ, dar Cipri, alături de alţi oameni dragi plecaţi acasă, ne-a motivat şi mai mult, prin moartea sa, să tânjim după Cer, să dorim mai mult să ajungem acolo, să visam la veşnicie şi să trăim până atunci pe placul lui Dumnezeu pentru ca, atunci când vom părăsi pământul, să lăsăm o mărturie în urma noastră cel puţin la fel de frumoasă ca cea lăsată de prietenul nostru drag, Ciprian Ilieş. Acum, abia aştept ziua revederii… Mă rog ca Dumnezeu să umple inima Narcisei, a fetitelor şi a familiei, cu pacea Sa şi să le dea puterea să înţeleagă de ce-i aşa.

Dora E prea greu de acceptat! Realitatea aceasta este prea dureroasa, este prea greu să te împaci cu gândul că un suflet scump a plecat dintre noi.

90

Privind în urma, îmi amintesc multe momente alături de Cipri; îmi amintesc zâmbetul lui, umorul şi optimismul care te ajută să mergi mai departe. O să te păstrez mereu în gând ca pe o persoană care m-a apropiat mai mult de Domnul. Tu ai fost cel care m-a învăţat să mă rog – şi nu o să uit niciodată asta,mi-ai oferit un lucru valoros… Aveai atâtea planuri. În ultimul timp, aveam impresia că vrei să iei viaţa de la început şi erai plin de energie, dar acum îmi dau seama că fiecare moment te apropia mai mult de întâlnirea cu El. În momente ca acestea, este greu să-l înţelegi pe Dumnezeu, dar ca o persoană care ştiu ce bine e lângă Domnul, ştiu că tu eşti cel mai fericit acum, pentru că eşti acolo unde tânjeai să fii, lângă Cel pe care L-ai slujit. Cuvintele sunt în zadar, încurajările sunt, poate, fără rost într-o asemenea situaţie, dar acum vom trăi cu nădejdea că ne vom vedea odată acolo sus, unde nu vor mai fi nici lacrimi, nici durere. Eu o să aştept ziua aceea şi ne vom bucura împreună. Narcisa, Domnul să te întărească şi să-ti dea putere şi nu uita că, şi în clipele cele mai grele, D-zeu rămâne lângă tine şi îţi alina durerea inimii tale! Mulţumim, Cipri, pentru tot ceea ce ai fost – ai fost un om minunat! Dumnezeu să te odihnească în pace!! Viorel Grosu Este, într-adevăr, o mare pierdere pentru noi toţi dispariţia atât de prematură a lui Ciprian. Cuvintele sunt uneori prea puţine pentru a-l caracteriza, acum când a plecat la ceruri, însă sunt sigur toţi cei ce l-au cunoscut au putut constata singuri că a fost UN OM DEOSEBIT. Nimeni şi nimic nu ar putea înlocui prezenţa lui în mijlocul celor dragi: a ştiut întotdeauna să te sfătuiască la nevoie, a avut pentru fiecare un cuvânt de bine şi cred că niciodată nu a supărat pe nimeni, ceea ce este cu adevărat un lucru mare în zilele de astăzi. E trist, e foarte trist că trebuie să ne luăm rămas bun de la Ciprian, noi cei ce l-am cunoscut şi l-am apreciat. Cu sigurănţă însă, Cel

91

Mare şi Sfânt va avea grijă ca sufletul lui atât de generos să ajungă în marea şi minunata împărăţie a lui Dumnezeu, iar familia lui rămasă împietrită de durere să aibă parte de mângâiere divină, să poată oferi din plin toată dragostea celor două păpuşele ale lui Ciprian şi Narcisei. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Anonim Îmi pare sincer rău că nu am ajuns lunea trecuta la orele lui. Eu eram cea care avea ceva de spus şi Cipri făcea glume pe seama mea. Iar când un coleg comenta, el era cel care le închidea gura. De acum încolo, îmi voi aduce totdeauna aminte de el ca de un prof. Zâmbăreţ, plin de viaţă şi totdeauna cu ceva de povestit. Era o persoană cu care puteai dezbate orice subiect. Îmi pare rău că nu-l mai avem langă noi să ne sfătuiască. Oare de ce Dumnezeu e aşa de nedrept şi îi iubeşte atât de mult pe cei buni, încât îi ia la El? De ce nu-i mai lăsa pe pământ? As mai avea multe de spus despre profu’ care a fost un exemplu pentru toţi studenţii din Goldiş. Sincere condoleanţe familiei! Să fie tari şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, suferinţa lor, care ştiu că este foarte mare, o să-şi găsească alinare. Să-i fie ţărâna uşoară! O studentă Sunt o studentă a acestei fiinţe plăpânde, totdeauna cu zâmbetul pe buze, care tocmai a plecat dintre noi… Ce trist! 20 octombrie, ziua mea de naştere… De ce tocmai acum? Am fost surprinsa când am auzit: “Ciprian Ilieş a decedat!” Nu-mi vine să cred. Plâng, mă întreb: „de ce?”, dar Dumnezeu le ştie pe toate, El este suveran. Noi putem doar să comentam şi să concluzionam, dar, atenţie, nu trebuie să aducem învinuire lui Dumnezeu. El ştie de ce a ales să se întâmple aşa. El face rana şi tot El o leagă. Este un moment de trezire pentru toţi creştinii. Sfârşitul este aproape şi nu ştii când

92

vine şi ceasul tău, de aceea întoarce-ţi inima la Dumnezeu. Eu cred că şi Ciprian şi-a dorit acest lucru, prieten al lui, poate s-a şi rugat pentru tine. Meditează doar! Ciprian a plecat la Dumnezeu pentru că şi-a trăit viaţa cu El. Când l-a chemat, el a plecat. Dar întreabă-te: Eu unde voi merge când mă va chema? Fie ca Dumnezeu să-ţi trezească dorinţa de a te întoarce la El. Tu, cel care citeşti acest mesaj, întoarce-te până nu-i târziu! Dumnezeu este tatăl văduvei şi al orfanilor. Soţiei lui, Narcisa, şi fetitelor lor, Dorothea şi Iudita, Dumnezeu le va purta de grijă, aşa încât să nu ducă lipsa de nimic – Psalmul 23. Fie ca Domnul să mângâie întreaga familie… Este grea, foarte grea, despărţirea, dar Domnul face să fie totul uşor, chiar şi în suferinţă, El nu ne lasă. Dumnezeu să binecuvânteze şi să mângâie această familie şi să se bucure de ce a lăsat Ciprian în urma sa. Smaranda Dumnezeu să-l odihnească şi condoleanţe familiei! Tocmai pentru faptul că mi-a fost profesor, l-am admirat foarte mult din toate punctele de vedere. Era un profesor pe care toţi studenţii îl idolatrizau. Îmi pare aşa de rău… Simona Gherasim Da, ai fost omul care ai apărut în viaţa mea atunci când aveam nevoie de un ajutor, şi Dumnezeu a ales să te cunosc la momentul potrivit. Acum regret că nu am reuşit să-ti mulţumesc îndeajuns pentru tot ce ai făcut pentru mine, dar sunt convinsă că Dumnezeu îţi va spune despre recunoştinţa pe care o aveam şi o am. Îmi pare rău că te-ai dus şi nu am mai apucat să-ti confirm încă odată că sunt fericită şi că iubirea mea fata de Daniel încă nu s-a stins – dar şi despre asta tot de la Dumnezeu vei afla… Vei rămânea în memoria mea şi a lui Daniel şi nu te vom uita!

93

Şi acum, îmi îndrept gândul spre Narcisa: îmi pare rău pentru pierderea pe care a lăsat-o Dumnezeu în viaţa ta, dar mă bucur că ai nădejdea că într-o zi te vei întâlni cu Cipri şi veţi fi din nou fericiţi. Narcisa, vei fi în rugăciunile mele şi ştiu că Dumnezeu nu te va lăsa singură şi va fi de parte ta. Caută mângâierea la Dumnezeu şi El te va mângâia cum nu va putea nimeni să o facă. Dumnezeu să întărească întreaga familie! Crazyale Imensa pierdere Încă sunt în stare de soc. Cum se poate ca viaţa să te surprindă când te aştepţi mai puţin şi cu o veste atât de tragica şi dureroasa?! Cipri era un model pentru mine, un om deosebit, glumeţ, unic. În el vedeam ambiţia şi perseverenta: a tras tare până să ajungă unde era. Competent şi inteligent, ştia să se facă plăcut tuturor. Sunt convinsă că toţi cunoscuţii îl îndrăgeau şi îl simpatizau. Acum, ne face pe toţi să plângem. Suferim pentru că a plecat dintre noi. A lăsat durere şi lacrimi în urma. Condoleanţe familiei! Sunt momente foarte grele pentru apropiaţi. Nu o să-l uitam niciodată! Pentru mine, a însemnat enorm să-l am ca profesor şi prieten totodată. Îmi va rămâne veşnic în suflet! Aşa a vrut Dumnezeu: să-l ia prea devreme la El. Dar, deşi o viaţă s-a dus, acum va trăi veşnic în inimile noastre. O să ne amintim cu drag de el, pentru că a fost un om bun şi generos. Dumnezeu să-l Ierte şi să-l odihnească în pace! Alături de îngeri, va veghea asupra tuturor. Nu te voi uita niciodată, Cip! Alexandra Mi-ai fost profesor. La aflarea acestei vesti, nu mi-a venit să cred, şi nici acum nu-mi vine să cred, ca un om atât de respectat şi iubit, apreciat de foarte mulţi studenţi şi de oameni,

94

un om care mereu ne ajuta, ne îndruma... s-a stins. Nu-mi vine să cred şi parcă totul este un vis urât. Eşti şi vei rămâne în inimile noastre! De acolo de sus, veghează-ne. Îmi pare foarte rău că nu pot să-ti aduc un ultim omagiu, dar vei rămâne mereu în gândurile noastre ca un om model pentru mulţi dintre noi, un om bun, corect, ca cel mai iubit profesor – Cel mai bun model de urmat în viaţă. Te vom iubi şi te vom purta în inimile noastre mereu. Condoleanţe familiei! I. A. R O întrebare de azi înainte va fi auzită de Narcisa. Fetiţele o vor întreba „Mami, unde-i tati?” Colindul străbun aminteşte că: „Mamă, casa noastră-i goala,/ Numai scaunul acela pe care şedea tata/ Este totdeauna gol,/ De tata ni-e tare dor,/ Spune-ne, măicuţa, acum unde-şi face el Crăciun.” Dacă nu ar fi credinţa în Hristos Domnul, aceste întrebări ne-ar termina şi mulţi s-ar sinucide. Oare ne putem împotrivi Domnului? Dacă Hristos Domnul a fost ispitit de diavol şi a trecut prin greutăţile Gheţimanilor şi ale Crucii pe care a fost răstignit, crezând în Tatăl şi rugându-I-Se Lui, aşa trebuie să facem şi noi. Familia lui Viorel Ilieş îşi pierde fiul, cea a lui Grigore Pop, ginerele, dar Narcisa nu-şi pierde numai soţul, ci şi iubirea lui, mângâierile lui, sfaturile lui, jertfelnicia lui pentru fetitele ce le adora şi aproape le diviniza. Toate, însă, se petrec cu voia şi ştirea Bunului Dumnezeu. Cipri nu va mai vorbi în adunarea din Nepos, dar se va ruga în cea din ceruri. De acolo, îşi va veghea îngeraşii ce-i rămân orfani de astăzi – şi toate cu voia Domnului. Deşi suntem tentaţi să judecam lucrarea Domnului, se cuvine să zicem „Aliluia!”. Tristă este despărţirea, dulce va fi reîntâlnirea pe norii cerului în Slava. Amin! Fam. Buia Duţu şi Anuţa În inimile noastre, Cipri, ai avut un loc special. Ai ştiut să te laşi iubit şi respectat şi te-am preţuit ca pe un prieten

95

scump. Suntem copleşiţi de durere! Am vrea să ne fii încă alături, însă Dumnezeu a hotărât altceva. Ştiu că, într-o zi, ne vom revedea – şi asta ne dă putere să mergem mai departe. Vom fi alături de familia ta! Ea ne va aminti mereu de tine, de zâmbetul şi de optimismul tău. Le vom povesti fetiţelor tale despre tine şi despre dragostea ta pentru cer. Te-am iubit şi te vom iubi mereu! Ne vom revedea în ceruri! Eunice Rusu Chiar dacă uneori e prea greu de înţeles, ştiu că nimic nu se întâmplă fără voia Lui – cea buna, plăcută şi desăvârşită. Mă rog din suflet ca Dumnezeu să întărească familia rămasă aici şi să vă fie ajutor şi sprijin în momentele acestea şi în cele ce vor urma. Să nu uitaţi că Cipri trăieşte, este alături de Tatăl lui ceresc şi într-o zi îl veţi revedea! Florinel Tatăl Ceresc să întărească pe cei din familie… Iar tu, Cipri, ai fost un om bun, păstrează-ne câte un loc acolo în ceruri! Cipri Roşu Am avut imensa bucurie să îl întâlnesc pe Cipri cât mai era printre noi. Chiar dacă au fost puţine momentele, dar nu pot să uit niciodată zâmbetul întipărit mereu pe chipul său. Domnul să mângâie familia îndurerată şi pe toţi cei apropiaţi ai lui! Cipri, ne-ai mai dat un motiv să ne uitam spre cer şi să strigam: „Vino Doamne cât mai curând, te rugăm!” Dumitru B. Nu mi-a venit să cred când am auzit şi nu m-am mai putut mişca timp de câteva secunde. Am rămas înmărmurit. Un profesor bun, glumeţ, cu care puteai să stai de vorba orice. Îmi pare sincer rău. Condoleanţe familiei!

96

Petru, Monica, Abi şi Timeea. Am cântat duminică ultimul refren “El rămâne în veci ca şi ieri, ca şi azi,/ Braţul său printre noi săvârşeşte minuni./ Dumnezeu neschimbat pe pământ va lucra/ Îndoială să n-ai, el nu te va lăsa.” Am slujit împreună în ultima duminică a călătoriei tale pe pământ şi am auzit cum Isus i-a silit pe ucenicii săi “să treacă de partea cealaltă” şi am vorbit despre atitudinea creştinului în furtună. Aşa am fost călăuzit de Dumnezeu, neştiind că biserica din Nepos, Narcisa, Iudita, Dorotea, Mica, mama, tata, fraţii, prietenii vom gusta spaimele, tristeţea, groaza, plânsul şi întreaga teroare a furtunii, iar tu, dragul meu prieten Ciprian, vei pleca în partea cealaltă. Când am plecat de la adunare, mi-ai zis: „Vino cu mine în maşină!” în timp ce mergeam spre casa socrilor tăi, fredonai: “Ţara mea-i acolo sus, eu mă duc după Isus.” Trecând pe lângă casa părinţilor tăi, ai zis: „Aici am crescut, aici locuieşte Mica şi Ticu şi fratele mai mic.” Am rostit o ultimă rugăciune la masă, ne-am ospătat cu miel fript. Tu te-ai ridicat şi ai zis: ”Eu trebuie să plec.” Ne-am luat rămas bun şi te-am încredinţat în braţul Domnului. Ai fost luat ca un rod la cules. Aşa cum toamna cocorii sunt gata de zbor, tu ai zburat spre-o altă ţară. Nu ştim de ce ne treci adesea prin fiere şi oţet şi fier, dar ştim că tot ce nu ştim astăzi vom şti odată-acolo-n cer. Cu multă iubire, compătimire şi mângâiere, Nagy Cristi, Claudia şi Emanuel Atât de multă tristeţe a adus această pierdere în familia noastră, dar nădejdea care nu înşală, dată de Dumnezeu, că într-o zi ne vom revedea, ne dă puterea să trecem peste această tragedie. Cipri a fost pentru noi mai mult decât un prieten, un suflet cald în familia noastră, un sprijin în orice ceas din zi, un bun sfătuitor – chiar şi mustrarea era binevenită de la el – şi un exemplu în slujire.

97

Ideea de viaţă fără durere este foarte plăcută, dar am găsit scris în Cuvânt: “în lume veţi avea necazuri dar, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Pentru Narcisa, mângâierea rămâne Domnul şi cele două daruri preţioase: Dorothea şi Iudita. Suntem alături de familie, cât ne stă în putinţă, oricând este nevoie. Dumnezeu să întărească această familie! Florin şi Rodica Marieş Şiroaiele de lacrimi parcă nu se mai opresc. Încă nu ne vine să credem că prietenul nostru Cipri a plecat la Domnul. Narcisa, ştim că eşti o femeie puternică – întotdeauna ai fost. Domnul să-ti dea putere să mergi mai departe! Nu putem spune că înţelegem ce simţi, pentru că n-am trecut pe-acolo; îţi spunem doar că Tatăl ceresc vă iubeşte şi El va purta de grijă. Domnul să vă mângâie, familie îndoliată! Cu tine, Cipri, ne vom revedea şi vom fi veşnic împreună cu Mirele nostru drag, Isus Hristos. Liviuţ Condoleanţe familiei Ilieş! Este greu să găseşti cuvinte potrivite în astfel de momente... Cipri, vei rămâne mereu în amintirea prietenilor, în amintirea mea… Dumnezeu să-l odihnească în pace! Claudiu şi Mihaela Pop Buia În ultima discuţie pe care am avut-o cu Cipri sâmbătă, 17/10/2009, ultimele lui cuvinte au fost:,,Voi fi prietenul tău pentru totdeauna.”Chiar dacă Dumnezeu a hotărât să ne despartă pentru o scurtă perioadă de timp, prietenia noastră va continua în cer o veşnicie. Dar până atunci vei fi în inimile noastre şi nu te vom putea uita. Bucură-te de Dumnezeul nostru al tuturor, pentru că I-ai slujit cu bucurie!

98

Gelu şi Cristina Pop Ce le-am putea spune Narcisei şi fetelor, părinţilor şi celor ce plâng astăzi de dorul lui Cipri? Cuvintele noastre sunt mult prea limitate şi nu pot aduce prea multă alinare. Dar avem sus un Tata care poate dă alinare şi mângâiere. În El ne încredem şi prin rugăciunile noastre vă încredinţăm în braţul Lui. El rămâne lângă voi şi ştim că El vă dă putere să treceţi prin această grea încercare. Bogdan Şteţ E aşa de mare durerea dispariţiei lui Cipri încât mi-e tare greu să-mi găsesc cuvintele. A fost un om care tot timpul emana bună dispoziţie şi de o bunătate sufleteasca aparte – un om special şi un copil, în adâncul sufletului. Mă doare când ştiu că nu mai e şi că viaţa e, totuşi, nedreapta. Dormi în pace! Adriana Cipri mi-a fost profesor şi prieten. Am aflat despre moartea lui de la o prietenă şi nu mi-a venit să cred… Este greu să găseşti cuvinte potrivite în astfel de momente. Pot să spun că sunt onorată că am cunoscut un om deosebit cum era el. A fost că o rază de soare în viaţa noastră... Chiar dacă sunt departe de tara, as vrea să transmit familiei sincere condoleanţe. Ligia Cabău E greu să înţelegem de ce pe acest pământ momentele frumoase din viaţă se sfârşesc aşa repede, iar cele de durere parcă ţin o veşnicie. Ştim doar că într-o zi nu vor fi decât clipe fericite care vor tine o veşnicie. Dar această veşnicie trebuie să ne-o pregătim de aici, de pe pământ, şi cred că Cipri a fost pregătit să meargă acolo. Cipri, aşteaptă-ne, căci vom veni şi noi! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru momentele frumoase, pe care le-am petrecut împreună ca familii.

99

Cipri, te-am iubit! Iar pe voi, Narci, Tea şi Dita, o să vă iubesc şi mai mult de acum încolo! Domnul să fie cu voi! Claudia Petri Condoleanţe pentru scumpul meu verişor, Neluţu! Dumnezeu să-ţi aline suferinţa şi durerea din suflet! Nu mai găsesc cuvinte. Era un verişor glumeţ, un tata model pentru fetiţe, un fiu deosebit şi nepotul preferat – şi avea dumnezeu de ce să-l ia la el. L-a iubit mult, aşa cum şi el a iubit calea lui! Nu te vom uita niciodată! Vei rămâne în amintirile noaste, Tuţu Rămas bun, Cipri! Pentru câteva minute, nu mi-a venit să cred. Nu am realizat, nu puteam crede că Ciprian s-a dus dintre noi. E tânăr, am zis, e sănătos, are familie, are tot drumul în fata. Dar nu a fost aşa – Domnul l-a luat la El, poate prea devreme. A luat un om bun şi credincios, un suflet cald şi iubitor, un băiat de nota 10, un frate. Asta a fost voia Lui, iar noi nu putem decât să ne conformăm şi să conştientizăm faptul că nu suntem decât un pumn de ţărână… Rămas bun îţi zic acum, Cipriane! O să ne lipseşti! Cristina G “Vine o zi când dureri nu vor mai fi!” Îmi pare aşa de rău… Ciprian mi-a fost profesor la facultate timp de 4 ani şi, în tot acest timp, a ştiut să dea dovada de caracter, mereu un sprijin şi un ajutor pentru noi toţi, colegii… Dumnezeu să mângâie şi să întărească familia, pe domnul profesor Sabin Ilieşi, pe Narcisa şi pe cele 2 fetiţe!

100

Iuliana Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar familiei rămase, îi doresc multă putere ca să treacă peste aceste clipe extrem de dureroase. Eu cred că de undeva din cer Cipri ne priveşte pe toţi şi ar vrea să ne spună să nu mai fim atât de trişti, că lui îi este bine acolo unde este. Când am aflat că nu mai este cu noi, mi s-a umplut inima de durere, deoarece am pierdut un prieten de nădejde cu care puteam discuta vrute şi nevrute, un om valoros pentru societatea bistriţeană şi, nu în ultimul rând, un profesor extraordinar. Lui Cipri îi plăceau aceste cuvinte: “Ce aud uit. Ce aud şi văd, îmi amintesc puţin. Ce aud, văd şi întreb sau discut cu cineva, încep să înţeleg. Ce aud, văd, discut şi fac, îmi însuşesc şi mă deprind. Ce predau altcuiva învăţ. Ceea ce pun în practica mă schimbă.” ...Şi pe noi ne-a schimbat omul extraordinar care a fost Ciprian Ilieş! Surorile Cifor Dumnezeu spune: ,,Mergeţi înainte deci cântând. E greu să urcaţi Calvarul, dar nu uitaţi că, în curând, se va sfârşi amarul… Atâtea încercări în rând, ne-au vestejit culoarea, dar nădăjduim sosirea primăverii, unde sunt toţi cei care s-au dus înaintea noastră. Acolo vom avea comori minunate, ce ochiul nicicând n-a văzut…” Ioana Vă îmbrăţisăm, vă purtăm în rugăciunile noastre şi plângem împreună cu voi, Narcisa,Dorotea şi Iudita… Această despărţire ne leagă mai mult de cer. Dumnezeu să vă poarte în braţul sau ocrotitor!

101

Medina şi Dan Bunculeţ “Piere cel neprihănit şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.” Isaia 57:1 “Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.” Psalmul 12:1 Cu drag ne aducem aminte de Ciprian, ne sunt inundate fetele de lacrimi şi, cu sufletele îndurerate, privim neputincioşi la această pierdere. Dar trăim cu nădejdea că în curând ne vom revedea! Narcisa, Dumnezeu să te întărescă, să te mângâie şi să rămâne aproape de tine şi de fetiţe! Anonim În asemenea momente, cuvintele sunt de prisos! Durerea, pe care cred că o simte fiecare din cei ce l-au cunoscut pe Ciprian, nu se poate descrie, e mai presus de cuvinte. O să ne lipseşti. Dumnezeu te-a luat mult prea repede dintre noi, dar numai EL ştie de ce! Niciodată nu o să-ţi uit zâmbetul! Ştiu că Dumnezeu o să aibă grija de şotia şi de fetitele lui, am încredere deplină. Ne vom revedea curând în cer! Flavia Pentru Cipri şi familia lui: Cipri, ai fost un om deosebit şi, cum spuneau versurile unei cântări, “o, de-as avea eu limbi o mie şi mii de buze să cuvânt”, tot n-as reuşi să vorbesc îndeajuns despre tine. Mi-ai captat atenţia încă din primele ore de curs de la facultate, prin inteligenţa, dăruirea şi pasiunea cu care predai. Apoi, împrejurările vieţii au făcut să devii pentru mine un prieten adevărat, un ajutor, un model în credinţă, în viaţa de zi cu zi. M-ai învăţat să ştiu să dăruiesc din mine şi din timpul meu pentru a-i ajuta pe alţii. M-ai învăţat să fiu om. M-ai învăţat să-i iubesc pe cei din jur şi să-L iubesc pe Dumnezeu.

102

Mi-ai spus de atâtea ori: “Flavia, nu uita că Dumnezeu e sus şi, indiferent ce facem şi prin ce trecem, într-o zi Îl vom vedea. Să fim pregătiţi!” Tu ai fost pregătit şi ai plecat... Tu deja Îl vezi. Nu pot să uit dragostea şi drăgălăşenia cu care vorbeai despre Narcisa şi fetiţe – erau viaţa ta şi erai gata să faci orice pentru ele. Prin exemplul tău, am învăţat să iubesc. M-ai învăţat cum să trec peste greutăţi şi ştiu că, dacă ai fi aici, m-ai certa pentru că nu ştiu să trec prin această durere. Dar mă voi strădui să nu te dezamăgesc. Vei fi mereu în inima mea şi eşti modelul pe care vreau să-l urmez. Nu te voi uita! Narcisa, ai avut lângă tine un om care te-a iubit mult şi se vedea că avea pentru tine şi fetiţe dragostea AGAPE, dragostea care se jertfeşte. Vorbea despre tine şi fetiţe cu atâta pasiune încât am văzut în el modelul ideal de tată şi soţ, un model pe care orice bărbat sau băiat trebuie să-l urmeze. Aşa că poţi să fii mândră. Pierderea nu se poate compara. Dar speranţa revederii te va ajuta să treci prin fiecare moment greu şi aripile dragostei pe care v-aţi purtat-o şi amintirile frumoase te vor ajuta să zbori înspre patria cerească. Dumnezeu să te întărească şi să ştii că veţi fi, tu şi fetitele, în inimile şi rugăciunile noastre. Hristos în noi, nădejdea slavei! Anonim E în cer! Duminica dimineaţa, un frate a cântat la biserica din Decebal cântarea pe care Cipri mi-a trimis-o în prima conversaţie pe care am avut-o pe Ymessenger cu el. Mi-a zis atunci că e o cântare care-l urmăreşte şi pe care o iubeşte. Când am auzit-o la biserică, l-am sunat după program şi i-am zis de ea, iar el a confirmat că e încă vie în inima lui.

103

”Eram copil, şi-atâta bucurie Mă însoţea pe cale spre Hristos, Aveam fiorul sfânt de nostalgie Când mici poveri mă apăsau în jos. În primăveri treceam prin lungi zăvoaie Şi canturi ascultam de ciocârlii, Vedeam seninul cald chiar şi pe ploaie, Cântam pătruns de sfinte melodii. Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume, Am fost atras de amăgiri mereu; Crezând că au şi slava şi renume Mi-au stins căutarea după Dumnezeu. Căutam mâhnit, adesea, fericirea Şi, când mi se părea că o găseam, Eram mai trist, era nefericirea, Dezamăgit şi frânt eu rămâneam. Târziu, am întâlnit un sfânt pe cale Şi eu i-am spus ce-n suflet am avut. M-a ascultat şi-apoi mi-a zis cu jale: ’Întoarce-te de unde ai căzut!’ Azi m-am întors, îmi pare rău de anii Ce i-am pierdut şi nu i-am folosit. Îmi plâng trecutul, Doamne-Ţi cer iertare Primeşte-mă din drumul rătăcit! Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec Ce mă-nsoţea când eu eram umil! Mai dă-mi seninul anilor de fraged Ca şi atunci când eu eram copil!”

Vreau să ajung să am măcar credinţa lui... Şi mă voi strădui să urc pe calea spre cer, pentru că vreau să-l vad pe Isus şi pe Cipri! Nu te voi uita! Cu durere în suflet, dar şi cu speranţa revederii...

104

Fam. Blaga Nelu, Claudia şi copiii Pentru că Dumnezeu a hotărât să ia acasă oameni valoroşi, care au o greutate mare atât pe plan spiritual, cât şi în viaţa de zi cu zi – şi unul dintre ei e şi Cipri – ne-a lovit şi întristat mult plecarea lui dintre noi. De ce aşa... o ştie EL. Nouă ne rămâne să împlinim un verset din Biblie care spune că “Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe văduve şi orfani, în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” Iacov 1:27. Narcisa, suntem alături de tine şi de cele două fetiţe ale voastre şi vă purtam în rugăciunile noastre. Suntem alături şi de familia Ilieş: Dumnezeu să completeze golul familiei şi să vă mângâie pe toţi! „Va fi o zi când vom vedea faţa-n faţă şi vom primi răspuns la mii de întrebări.” Rămâneţi sub paza şi privirile Domnului! Corina Fratele meu drag, De sus, dintre îngeri, să urmăreşti clipa în care eu mă voi preda Domnului. Ştiu că ai să savurezi clipa aceea, căci mult îţi doreai tu să fac acest pas! Zâmbetul tău... . cuvintele tale... îmi vor lipsi... Adela Mureşan De atâtea ori, nu înţelegem care este voia lui Dumnezeu, de ce îngăduie El astfel de momente în viaţa noastră. Deşi l-am cunoscut de puţină vreme şi am interacţionat cu el doar un semestru, fratele Ciprian m-a impresionat. M-a marcat pasiunea pe care o avea în tot ceea ce făcea. Ştia să se coboare la nivelul studenţilor, să se facă plăcut. Ştia cum să îmbine cursurile cu partea practica, cu umorul. A fost un model pentru mine, din toate punctele de vedere, atât profesional, dar mai ales spiritual. A fost o persoană întotdeauna deschisă, săritor. Nu oboseai niciodată ascultându-l! Nu îmi ajung

105

cuvintele şi nu îi pot mulţumi îndeajuns. Domnul le ştie pe toate. El este Suveran! Mă rog că Domnul să binecuvânteze familia fratelui Ciprian; să vă întărească, să vă mângâie inimile. Sora Narcisa, sunteţi în rugăciunile noastre! Domnul păcii să fie cu voi toţi!

Mihai Bozai O persoană care m-a învăţat ce înseamnă o viaţă trăită pentru Domnul, chiar dacă eşti în lumea afacerilor. Acesta este fratele Ciprian. Mary şi Adi Schiop În aceste momente cumplit de grele, provocate de trecerea din viaţă a lui Cipri, NARCISA, să ştii că şi noi suntem alături şi plângem împreună cu tine. Ne rugăm ca Dumnezeu să te întărească şi să te mângâie pe tine, fetitele tale şi întreaga familie. Cipri, vei rămâne mereu în amintirile noastre de „pe vale”! Bianca Vlasin Când am auzit vestea că „Cipri e mort” nu-mi venea să cred. Ne-a anunţat că luni nu facem cursuri pentru că pleacă la Bucureşti, dar nu m-am gândit că era ultima data când ne zicea ceva. Îl aşteptam cu toţii să se întoarcă să continuam cursurile, dar nu ne-am gândit că nu se va mai întoarce niciodată. A fost un foarte bun profesor, un bun sfătuitor şi un bun prieten. Ai lăsat un gol imens în facultate şi în inimile tuturor studenţilor! Nu te vom uita niciodată! Sincere condoleanţe familiei! Domnul să vă întărească! ”Ne vom vedea acolo sus pe nori de slava Ne-om întâlni când trâmbiţa va răsuna Ne vom vedea pe-acele plaiuri minunate În Paradis în cerul sfânt ne vom vedea!”

106

David Szucs Profesorului nostru iubit... Fratele nostru, Ciprian, a ales să investească din timpul lui şi în studenţii de la Universitatea Emanuel din Oradea. El a fost profesorul nostru pentru un semestru şi ne-a predat Managementul Strategic. Ce m-a marcat a fost succesul lui pe plan profesional şi pe plan spiritual. Ne-a povestit de biserica din Nepos şi despre duminicile frumoase petrecute acolo. A fost foarte interesat de cuvântul lui Dumnezeu şi mereu a căutat să înţeleagă cât mai bine Biblia. Obişnuia să ne citească un pasaj la începutul orei şi apoi dezbăteam anumite teme pe baza versetelor. Pe lângă Dumnezeu, îşi iubea foarte mult familia. De multe ori a povestit despre fetiţele lui minunate şi despre soţia lui. Pentru studenţii de la Management anul III, a fost mai mult decât un profesor – a fost un prieten, un exemplu de urmat. Ne-a arătat cum să trăim după scopul creştinilor, acela de a fi sare şi lumina în acesta lume, atât din punct de vedere spiritual cât şi profesional. Ştim că acum este împreună cu Mântuitorul lui şi continuam să ne rugăm pentru familia lui. Dumnezeu să dea mângâiere şi pace familiei. David, Universitatea Emanuel, Oradea Ionuţ Mulţumim! Mulţumim pentru înţelegerea profundă a lui Isus Cristos. Fratele Ciprian L-a interes perfect pe Mântuitorul nostru când Acesta a spus : „Voi sunteţi lumina lumii!” Mulţumim pentru lumina dumneavoastră!

107

Marieta şi Adrian Abrudean Lacrimi şi dragoste! Fiecare încercare a vieţii e o probă de foc pe care bunul Dumnezeu o rânduieşte celor ce-l iubesc, poate tocmai ca să le “verifice” credinţa. Draga Narcisa, primul gând al nostru la aflarea tristei vesti s-a îndreptat spre tine şi spre Dorotea şi Iudita. Eşti o persoană minunată, foarte credincioasa, un adevărat model pentru noi în acest sens. Dumnezeu îţi va fi mereu alături, căci El nu-şi părăseşte nicicând aleşii. Durerea ta e şi durerea noastră. Cipri va rămâne mereu în inimile noastre. Îl plângem cu toţii: prietenii, cunoscuţii, toţi neposenii de pretutindeni. Cipri, Nepos-ul e în lacrimi! Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ti ocrotească familia ta draga! Radio 3Net - Florian Pittiş Cuvintele sunt aşa sărace în aceste clipe... Mulţumim pentru tot, Ciprian! Mulţumim pentru că ai fost un prieten bun, un ascultător fidel de muzica bună şi pentru că ne-ai primit cu căldură în frumoasa zonă Bistriţa / Colibiţa! Condoleanţe familiei şi Dumnezeu să aibă-n pază pe cei care au rămas îndureraţi în urma ta... Ne rugăm la Dumnezeu pentru ca ai tăi să aibă putere multă! Nemecsek Mă bucur că te-am cunoscut ... ... şi mă mai bucur că ai fost atât de mult implicat în lucrurile cu adevărat importante, cele spirituale (religioase). La Univ. “V. Goldiş”, prin 2003, nu m-aş fi gândit ca o să am ocazia să te pot asculta vorbind despre Isus cu mare înflăcărare (te-am ascultat anul acesta). După reîntâlnirea de la grupa de studiu (religios), nu m-aş fi gândit că îmi voi dori atât de mult să te revăd în Ceruri

108

(adică nu m-am putut gândi că viaţa poate fi atât de uşor întreruptă – mai exact mă puteam gândi, însă acum am şi simţit că viaţa e fragilă şi la cei tineri, nu numai la cei în vârstă). Îmi doresc mult “să-mi fac bilanţul în viaţă” ca în orice moment să fiu gata (pentru Ceruri), nu numai să “mă tot pregătesc”. Am o credinţa mare că ne vom reîntâlni acolo şi mă bucur mult că, citind comentariile de mai sus, ai fost un exemplu (un model) pentru cei din jurul tău. Dumnezeu ne ajuta pe toţi (şi vrea şi mai mult să ne ajute, în viitor) să fim cinstiţi şi sinceri (oneşti) şi să Îl reprezentam pe El pe Pământ (noi trebuie doar să-l alegem pe El). Cred că tu ai făcut acest lucru în viaţa această de pe Pământ şi mă rog ca Dumnezeu să dea (“să transfere”) la familia ta puterea pe care ai primit-o, să poată să “răzbească în această viaţă”. Anonim Sincere condoleanţe Cu toate că nu am reuşit să particip la foarte multe cursuri datorita programului încărcat, acest profesor a reuşit să mă facă să-l îndrăgesc şi să-l admir pentru cine era. L-am văzut ca pe un tânăr ambiţios, care era mereu în căutarea cunoaşterii şi avea o pofta de viaţă fenomenala, parcă nu obosea niciodată, mereu cu zâmbetul pe buze. M-aş bucura să am măcar jumătate din energia şi dragostea aceea nemărginită pentru oameni, pentru lume în general. Am pierdut un om valoros, un suflet bun, un profesor de excepţie, un tata exemplu şi un şot iubitor. Poate aşa am realizat că Cipri Ilieş a fost un om excepţional, păcat că doar aşa am reuşit să-i vedem adevărata valoare. Mă simt un om mic pe lângă ce a fost el, ce a reuşit el să facă până la această vârsta. O să-l am mereu în gând ca pe un exemplu de om care nu s-a pierdut în lumea asta grăbită, ci a ştiut să asculte, să înveţe, să iubească. Mă simt datoare să spun şi altora despre amprenta pe care a lăsat-o în sufletul meu şi al tuturor colegilor. Se pare că Dumnezeu l-a iubit mai mult decât noi, astfel încât l-a luat la

109

El. Ştiu că Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru fiecare şi Îi respect decizia, deşi îmi e foarte greu, mie şi tuturor celor care l-am cunoscut. Dumnezeu să-l aşeze într-un loc ferit de tristeţe şi supărare... Onigaş Alina Dumnezeu să vă mângâie, Narci! E greu ca inima noastră să poată să înţeleagă, să priceapă şi să accepte ceea ce s-a întâmplat, dar mă gândesc, Narci, la clipele de noapte din data de 17. 10. 09, când m-am trezit din visul în care Ciprian urma să aibă un accident mortal. M-am trezit din somn şi nu am mai putut să adorm. Un glas îmi tot spunea, Narci, să-ti spun ceea ce am visat, dar crede-mă că nu am avut puterea să-ti spun visul şi n-am putut să-ţi răspund nici măcar când m-ai întrebat la telefon dacă Ciprian e mort sau nu, cu toate că ştiam răspunsul. E greu de interes cum lucrează Dumnezeu, Narci, dar cel puţin mă rog ca El să te facă să înţelegi că aceasta a fost voia Lui. Dumnezeu să te întărească, dragă Narcisuca, El să-ti dea putere să treci cu bine prin această grea încercare! Dumnezeu să-ti trimită mângâiere şi pace în suflet, pentru ca mai apoi să poţi transmite şi tu acea pace fiicelor tale, Dorothea şi Iudita . George Dumnezeu nu face greşeli Sâmbătă, înainte de a merge la Bucureşti, m-am întâlnit cu Ciprian; la fel de zâmbitor, vesel şi liniştit ca de obicei, mi-a spus că merge la Bucureşti şi despre ce face acolo. Era foarte incantat. M-a întrebat şi despre operaţia pe care o suferisem recent, cum mă simt, după care ne-am despărţit. Nu m-am gândit nici o secundă că aceea avea să fie ultima întâlnire. Mi-a rămas în minte imaginea chipului lui inundat de linişte, pace şi zâmbet. Nu puteai să nu-l iubeşti. Era un om foarte deschis şi echilibrat.

110

Doresc ca Dumnezeu să dea putere Narcisei şi fetiţelor şi mă rog pentru asta. Nu ştiu de ce acum, dar ştiu că Dumnezeu nu face greşeli. Mai mult, modul cum ne vom implica în viaţa familiei rămase pentru a le dă o mână de ajutor la nevoie, şi nu numai, va demonstra cât de mult şi de adevărat i-am iubit pe Ciprian şi pe familia lui. Domnul să vă dea putere! Darius şi Mitică Roşu Noi credem în revedere... Când ti-am înmânat ultima dată cheia de la maşina, nu am ştiut că aceea va fi ultima oră. Totul parcă era împotriva plecării tale, dar nu am ştiut că Altcineva te aşteptă să-ti înmâneze o alta cheie (Cheia prin care tu ai intrat biruitor în Ceruri). Tu eşti acolo în splendoare, alături de Mântuitorul pe care l-ai iubit o viaţă întreagă. Regretăm enorm pierderea ta. Ne amintim mereu momentele frumoase petrecute împreună în Tara Sfântă (Israel), unde ne-am cunoscut mai bine şi unde ţi-ai dorit foarte mult să ajungi. Acum tu ai ajuns în adevărata Patrie Sfântă, iar noi aşteptam mai cu dor ziua când ne vom vedea faţă în faţă şi vom trăi o veşnicie împreună. Nu ne rămâne decât să-ţi spunem : La revedere, prieten scump! John şi Ana-Maria Luminare, SUA Domnul să îţi dea mângâiere, Narcisa! Ne lipsesc cuvintele în fata unei asemenea tragedii. Domnul va purta de grijă şi ţie şi fetitelor voastre. Mângâierea Domnului să fie şi cu tuşa Dena şi facă Domnul ca plecarea lui în veşnicie şi impactul pe care l-a avut în viaţa multora să lucreze la mântuirea sufletelor, spre slava Lui.

111

Rocsana “Ne-om întâlni într-o zi / Pe străzi de aur curat/ Şi vom cânta fericiţi/ Acelui ce ne-a salvat. Lacrima se va sfârşi/ Jalea de-acum a apus/ În slava şi bucurii/Ne-om întâlni cu Isus !” Fratele Ciprian Ilieş a fost un exemplu pentru noi toţi: în vorbire, în purtare... Ştiu că acum este Acasă, cu Cel pe care l-a slujit cu atâta dedicare. Şi mai cred că Mângâietorul suprem îi va mângâia şi îi va ocroti soţia şi fetitele! El ne-a promis tuturor că va fi cu noi până la sfârşitul zilelor noastre. Domnul să te binecuvânteze, Narcisa! Cătă Dragoste şi respect! Narcisa, îmi amintesc şi acum ziua în care v-am cunoscut pe tine şi pe Cipri. Mă uitam la voi şi vedeam dragoste, respect şi adorare. Eraţi un exemplu, deşi eraţi atât de tineri. După 10 ani te-am întâlnit din nou. Zâmbeai cu aceeaşi pasiune, iar fata ta radia, la fel ca în perioada liceului. Atunci am ştiut că alesul tău e Cipri. Şi el a fost. Ştiu că în viaţa voastră a tronat iubirea şi respectul! Greu e să găseşti cuvinte care ar putea alina suferinţa de acum, dar vreau să fii sigură că iubirea lui Cipri pentru tine va dura o eternitate. “Va fi ca vântul... nu o vei vedea, dar o vei simţi.” Rămâi încredinţată, Narcisa că Domnul e cu tine! Nicolae Grigore Un om adevărat şi un model de urmat. Un om vesel, cu un umor fin, un om respectuos, cu bun simţ, un om care a trăit pentru oameni. Un om cunoscut, iubit şi respectat de foarte multă lume. Un om care nu a trăit degeaba, a realizat foarte multe lucruri în viaţă – mai avea foarte multe proiecte de viitor, dar din păcate a trăit prea puţin. A fost un copil model, un frate bun şi drept, un soţ şi tată iubitor şi adevărat, un prieten adevărat, un om religios şi credincios. A fost mândru de religia şi de credinţa lui, a fost

112

mândru de Biserica Baptista din Nepos şi cu sigurănţa că şi Dumnezeu S-a mândrit cu el. Am auzit pe foarte multă lume punându-şi întrebarea: “De ce aşa de repede?” Poate că Dumnezeu l-a apreciat şi l-a iubit mai mult decât noi. Mi-e greu să cred că Cipri nu mai este, mi-e greu să cred că nu-l voi mai întâlni niciodată, mi-e greu să-mi şterg din memoria telefonului numărul lui, mi-e greu s-o spun, dar trebuie: Adio Cipri! Gina Pop Ne pare foarte rău! Vestea că Cipri a plecat la Domnul ne-a şocat, dar, în acelaşi timp, ne-a trezit la realitate. Cipri a fost un profesionalist şi un om foarte promiţător. Pe toţi ne impresiona, promitea multe într-o lume zbuciumata. Dar voia lui Dumnezeu era alta cu privire la el: îl dorea liniştit acasă. Este greu, foarte greu pentru noi, nu găsim cuvinte de mângâiere, dar ştiu că Dumnezeu se tine de promisiuni. El va avea grija de văduva şi va ocroti orfanul. Narci, te rog să crezi acest lucru, chiar dacă e greu. Vrem să fim alături de tine şi de fete. Vă iubim şi Domnul să vă întărească prin foc. Ne rugăm pentru voi. Dorina Este o veste tragica. Nu ne vine să credem că Ciprian, profesorul nostru, nu mai este printre noi. Nu mai avem cuvinte şi nu ne vine să credem că nu mai este, dar ne vom aminti mereu de el. El este şi va rămâne mereu în sufletele noastre. Păcat că a plecat aşa repede dintre noi, dar aşa a fost voia lui Dumnezeu: l-a luat la El, acolo unde este linişte şi pace. A plecat din această lume zbuciumata şi rea. Sunt sigură că de acolo de sus ne priveşte şi este alături de noi mereu. Putere multă familiei şi nouă, tuturor celor care îl cunoaştem, să trecem peste acest moment pe care nu îl vom uita niciodată! Dormi în pace, scumpul nostru profesor!

113

Fam. Toderic Viorel şi Marina Vei rămânea în inimile noastre pentru totdeauna Dorim să fim alături de voi în aceste momente grele, plângem împreună cu voi şi dorim ca Dumnezeu să vă dea putere să treceţi peste această grea încercare cu biruinţă. Cuvintele noastre sunt prea sărace pentru a aduce mângâiere, dar îl rugăm pe Dumnezeu să dea el alinare sufletelor voastre. Sincere condoleanţe pentru Narcisa, Doroteea, Iudita, familiei Ilieş şi familiei Pop. Vă îmbrăţişam cu multă dragoste! Anonim Dumnezeu să aibă grija de voi, cei ce l-aţi iubit, de tine, Narcisa, şi de fetitele tale, care pot fi mândre de tatăl lor. Şi nu vă faceţi griji, căci el e acolo unde a râvnit să ajungă: la dreapta Tatălui Ceresc. E acolo sus, unde vă aşteaptă... Ce e mai important decât viaţa veşnică? Ferice de el pentru că lupta nu i-a fost în zadar! Luminiţa Cu ochii în lacrimi, cu amintiri în suflet. Cu greu ne găsim cuvintele în aceste momente, lacrimile vorbesc în locul nostru... Ne pare rău că a plecat, dar ne bucurăm că l-am cunoscut. Suntem trişti că nu-l vom mai vedea, dar convinşi că el e fericit acolo unde este acum. Suntem cu ochii înlăcrimaţi de tristeţe, dar cu sufletul zâmbind la amintirea glumelor lui... Aşa era Cipri, ,,avea mereu cuvintele la el”... O să ne amintim mereu de tine. Rămas bun, Cipri! Nicolae Alexandra Cipri trăieşte în sufletul nostru! Iarna trecuta am primit de la Cipri o agenda – o agenda foarte frumoasă, cu dedicaţie. Mi-a zis, în gluma, să-i arăt la sfârşitul anului ce am notat de-a lungul vremii. Iarna aceasta

114

intenţionam să îi îndeplinesc mica dorinţă. Acum, din păcate, nu voi mai avea ocazia să împărtăşesc cu el cele scrise. Uitându-mă în agenda, am constatat că nu e o agenda oarecare. Fiecare luna are un citat şi evenimentele importante din lume. Pentru luna octombrie este un citat aparte: “Diferenţa dintre şcoală şi viaţă? În şcoala, înveţi o lecţie, apoi dai un test. În viaţă, ai de dat un test care te învaţă o lecţie” (Tom Bodett). Cipri a dat un test acum, testul vieţii, iar noi învăţăm cu toţii o lecţie, şi anume că trebuie să fim mereu precauţi, să avem grija de noi şi să nu uitam să fim buni cu noi şi cu cei din jur. E clar că Cipri a fost iubit de toţi, şi-a dat toată silinţa să mulţumească lumea din jurul lui, şi, ca urmare, iată câţi oameni sunt prezenţi pentru a-l conduce pe ultimul drum! A fost pregătit să meargă în Ceruri, alături de ingeraşi şi, de acolo, ne va veghea şi va avea grija de noi. El nu a murit. Şi nu va muri niciodată. El e nemuritor, trăieşte în inimile fiecăruia dintre noi. Atâta timp cât ne vom aminti cu dragoste de el şi-l vom păstra în suflete, va fi nemuritor. Aceasta este lecţia noastră. Trebuie să fim realişti. El nu ne vrea trişti. Şi el suferă când ne vede că plângem, de aceea trebuie să mergem înainte, să facem fapte bune, să ne facem remarcaţi în societate, astfel ca Cipri să fie mândru de noi. Îmi doresc ca ziua de 24 octombrie să fie o zi frumoasă: astfel Cipri ne va arata că ne priveşte de acolo de Sus. Va fi o zi speciala, fiind şi ziua mea de naştere. Cred cu tărie că toate lucrurile se întâmplă cu un scop, nu întâmplător. E ceva special şi de nedescris faptul că Domnul a ales ca Cipri să plece dintre noi chiar de ziua mea. El a murit pe 20, când eu împlinesc 20 de ani. E ceva special, aşa cred. Aşadar, tot ce ne rămâne de făcut este cu tărie să ne continuam viaţa şi să-l mulţumim pe Cipri prin împlinirea noastră sufleteasca şi profesionala. Un alt citat al lunii decembrie este: “Fiecare om aleargă spre şansa de a deveni primul nemuritor” (Jorge Luis Borges). Cipri este nemuritor. El a reuşit acest lucru. Va trăi veşnic în

115

inima mea, iar eu la rândul meu voi trăi luându-l ca model. Mi-a fost profesor de suflet. Ca el, rar găseşti. Dar cu toate acestea, voi lupta în viaţă pentru a-l face să zâmbească acolo sus. Mă doare tare pierderea lui, ca pe toţi de altfel, dar cu putere şi credinţa în Dumnezeu vom merge mai departe. Dumnezeu să mângâie familia, să o întărească şi să îi dea putere să lupte în continuare cu viaţa! Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de îngeri! Dumnezeu să binecuvânteze şi să întărească familia îndurerată! Anonim „Dincolo de cer / Dincolo de zare / Dincolo de tot ce există sub soare / Există speranţă / Există Dumnezeu / EL e mângâierea sufletului meu.” Fie Domnul mângâierea ta, Narcisa, în aceste momente de grea încercare! Vei fi mereu în rugăciunile noastre. Ne vom aduce cu drag aminte de tine, Cipri! Grig Dragă prietene, „Din codru rupi o rămurea Ce-i pasa codrului de ea, Ce-i pasa unei lumi întregi de moartea mea?” Când am aflat vestea trecerii tale la cele veşnice, as fi dorit să mă gândesc la momentele petrecute împreună, dar nu am putut. Ştiu că par egoist, dar singurul lucru la care m-am gândit timp de ore întregi a fost că următorul as putea fi EU şi că va trebui să stau în fata Judecătorului celui drept – şi atunci ce aş putea să-I răspund? El mi-a cerut să-l iubesc din toată inima, exprimând această iubire în relaţiile de zi cu zi, să-i iubesc pe oameni aşa cum sunt – şi eu ce-am făcut? El mi-a cerut să-I slujesc, iar eu am crezut că a veni la biserică şi a mă ruga este de ajuns. Uitând că Dumnezeu

116

doreşte ascultare, nu jertfe, mi-am ales din Biblie doar ce îmi convenea că să mă pot încadra. El mi-a cerut să merg să fac ucenici, iar eu m-am închis cu ceilalţi în biserică, crezând că spectacolele noastre Îl vor impresiona pe Dumnezeu. Am făcut atâtea lucruri despre care am crezut că-I plac lui Dumnezeu şi atât de puţin din ce mi-a cerut El să fac. Dragă cititorule, poate eşti în aceeaşi situaţie ca mine. Sunt convins că de acolo de sus Cipri îţi doreşte să te schimbi. Mâine poţi urma tu... Până când ne vom revedea acolo sus! Cornel şi Aura Hanet Plângem alături de tine, Narcisa! Nu există cuvinte să exprimi ce simţi când un prieten te anunţă că ,,Cipri s-a dus... Cipri al nostru nu mai este...” O lume de întrebări şi de lacrimi te inunda. Plângem cu tine, Narcisa, şi cu fetele şi suntem încredinţaţi că Dumnezeu nu face greşeli şi că vom câştiga o viaţă mai buna în cer. Un lucru e sigur: trebuie să învăţăm să-i preţuim pe cei de lângă noi cât trăiesc... Plângem alături de tine, Narcisa şi ne rugăm ca Tatăl nostru din ceruri să te mângâie cu marea lui dragoste! Daniel Parasca şi familia, Durere fără margini Când mă gândesc la Cipri, mă duc cu gândul în urma la anii frumoşi ai studenţiei petrecuţi în cămin, cu examene, studiul biblic de luni seara, misiunea la Spitalul de Oncologie, ieşiri la Răcătău şi Sinaia. Dar toate aceste au trecut şi viaţa ne-a despărţit pe două continente diferite. Deşi nu l-am văzut de aproape 10 ani, de când am plecat din tara, prietenia care ne-a legat mă face şi acum să plâng înlăuntrul meu gândindu-mă că Domnul l-a luat acasă aşa de timpuriu. Ştiu că această durere este mult mai

117

profunda în inima ta, Narcisa, şi a fetelor, dar mă rog împreună cu şotia mea şi cu cele două fetiţe ale noastre ca Dumnezeul Cel Atotputernic să umple golul lăsat în urma plecării lui Cipri. Ori de câte ori mă gândesc la modul în care Dumnezeu mi-a purtat mie şi celor doi fraţi ai mei de grija, după ce tata a plecat în veşnicie şi am rămas doar cu mama, la vârsta de 11 ani, nu pot să zic decât încă o dată că avem un Dumnezeu mare – care, cred din toată inima, vă va păzi şi ocroti şi pe voi. Mă bucur să aud de la voi, cei care aţi fost aproape de Cipri în ultimii ani, că el a rămas la fel de aproape de Domnul cum l-am ştiut. Fie ca trecea lui acasă la Domnul să ne aducă pe noi, cei rămaşi, mai aproape de El şi mai aproape unii de alţii, simţind unii cu alţii... Domnul Dumnezeu să vă mângâie, Narcisa şi fetitele şi întreaga familie îndoliată! Ne-am despărţit doar pentru o vreme, pentru ca nădăjduim în Domnul Isus şi că o dată vom fi împreună cu El, noi toţi copii Lui... Anonim Drum bun! Înainte de a fi economist, profesor, consilier local, director, a fost omul Ciprian Ilieş. Onest, inteligent, respectuos, vesel, riguros, aplecat spre învăţătură şi spre tot ce era nou în multe domenii, tindea spre perfecţiune şi trata totul cu mult profesionalism. A fost un model de viaţă pentru mulţi studenţi. Păcat că Bunul Dumnezeu l-a luat prea repede la El! Drum bun, stimate domnule profesor! Sincere condoleanţe familiei! Iulia şi Dan Dican Gândindu-mă la voi, la ceea ce am pierdut cu toţii când Cipri a fost chemat la Domnul, mi s-a confirmat din nou un mare adevăr: în spatele unui bărbat de valoare sta o femeie de valoare...

118

Narci dragă, te purtăm în rugăciune, atât în familia noastră cât şi în biserica. Felul în care Cipri şi-a trăit viaţa a atins multe suflete, şi cel puţin pe mine mă face să vreau să trăiesc mai aproape de Domnul. Domnul vă va mângâia aşa cum numai El ştie şi vă va păstra în dragostea Sa mereu – sunt sigură că nu l-a luat pe Cipri fără să îi promită mai întâi că va avea grija de voi. Şi pacea Lui care întrece orice pricepere vă va păzi inimile în Isus Cristos! Emilia Din păcate sau din fericire, Dumnezeu ne dă viaţa, dar nu ne întreabă când ne-o ia. Nu suntem întrebaţi dacă vrem să fim născuţi şi nici când să murim. Dar acest om cu sigurănţa are de rezolvat foarte multe şi acolo în ceruri, unde îi era locul. Era un om apreciat de toată lumea, un om iubit, un om cu suflet curat şi sincer, care avea multă credinţa şi multă iubire pe care o dăruia familiei, studenţilor, tuturor celor care îl înconjurau. Va trăi pentru totdeauna în sufletele şi inimile noastre. El are grija de toată lumea draga lui de acolo de sus şi o să le vegheze fiecare pas şi o să îi îndrume pe calea cea buna şi dreapta, aşa cum ar fi făcut şi dacă era în mijlocul lor. Durerea e tare mare şi cuvintele nu o să poată înlocui un om aşa de bun şi de iubit... Condoleanţe familiei lui! Anonim Fratele Ciprian Ilieş a fost unul dintre cei mai iubiţi profesori de la Universitatea Emanuel, la Facultatea de Management. Chiar şi azi îmi aduc aminte de cursurile pe care le aveam cu el, care de fiecare dată erau un deliciu. Avea un fel aparte de a pune afacerile în lumina Scripturii, pentru orice ne spunea, ne arata şi corelarea cu Biblia şi, de foarte multe ori, ne dădea exemple din propria experienţă. Era un om deosebit, care punea foarte mult suflet în ceea ce ne preda, făcea orele parcă

119

să nu mai conteze – nici măcar nu-ti dădeai seama cât de repede trecea timpul când eram împreună şi, de cele mai multe ori, am fi dorit să mai avem câteva ore în plus pentru a putea continua discuţiile. A rămas deschis fata de noi şi, dacă aveam nevoie de sfaturi, era omul la care puteam apela şi era gata să ne ajute în proiectele pe care le aveam. Am cântat de câteva ori cântarea lui favorită, “Eu nu sunt de pe pământ” – a fost melodia care a lucrat parcă cel mai mult la inimile celor ce au ascultat-o. Flavia Cine? Oare cine?? Citeam azi în presa bistriţeană: “X va depune jurământul de consilier local, X îl va înlocui pe Ciprian Ilieş, decedat în urma unui tragic accident de circulaţie...” În facultăţile în care a predat, deja se aude pe coridoare: “X l-a înlocuit pe profu Cipri.” Stau şi mă gândesc: oare în două inimioare de copil... într-o inimă de văduvă... cine-l va înlocui? Mă rog eu, şi vă rog şi pe voi, cei care mai citiţi acesta, înălţaţi câte o rugăciune pentru Narci, Tea şi Dita, că Dumnezeu să le întărească, să le ia în braţele Sale şi să le poarte, să le umple golul din inima, să le fie El şot şi tata... – să fie EL acel “cine”... Dumnezeu să le binecuvânteze şi să fie cu ele!

120

O SCURTĂ BIOGRAFIE

Ilieş Ciprian Viorel (1976-2009) Ilieş Ciprian Viorel a văzut lumina zilei în data de 30 noiembrie 1976, în satul Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud. S-a născut în familia Medenei şi a lui Viorel Ilieş, fiind primul lor fiu. A urmat ciclul primar şi gimnazial la Şcoala Generală ,,Gavril Istrate” din Nepos. Şi-a continuat studiile la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud iar pregătirea universitară a finalizat-o în anul 2002 la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune. După obţinerea licenţei, a continuat cu studii de masterat iar în 2005 a fost admis şi la un program de doctorat în cadrul aceleiaşi prestigioase universităţi. În data de 11.08.1996, se botează mărturisindu-şi credinţa în mod public, devenind astfel membru al Bisericii Baptiste din Nepos iar la 24.09.2000, se căsătoreşte cu Narcisa, fiind binecuvântaţi apoi cu două fiice: Dorothea şi Iudita. În dimineaţa zilei de 20 octombrie 2009, la doar 33 de ani neîmpliniţi Ciprian Ilieş îşi încheie alergarea pe acest pământ.

121

CURRICULUM VITAE

Studii: • Doctorand Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Disciplina Finanţe, admis in octombrie 2005. Titlul tezei de doctorat „Politici financiare ale Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în contextul integrării europene” • Masterand Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Specializarea „Administraţie publică în contextul legislaţiei actuale”, admis în octombrie 2008. • Master Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene, Specializarea Management Performant, 2003. • Economist licenţiat, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune, 2002. • Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, Profil Matematică-Fizică, 1995.

Experienţă profesională: • didactică Din 2005 – Asistent universitar titular la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice. 2004 – 2005 Preparator universitar titular la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice.

122

2002 – 2004 Preparator universitar asociat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice. • mediul de afaceri 2006 – Consultant în afaceri şi management 2002 – 2008 Economist angajat la S.C. Valea Românească S.R.L. Bistriţa Limbi străine: Engleză – fluent Franceză – conversaţional Starea civilă: căsătorit, doi copii. Referinţe: - Prof. univ. dr. Trenca Ioan, Universitatea Babeş – Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, - Conf. univ. dr. Dumescu Florin, Universitatea „Vasile Goldiş” Vasile Goldiş, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice. - Pastor Marcel Bota, Biserica Creştină Baptistă Nepos, Bistriţa – Năsăud. Activitate spirituală - 1996 – (data botezului – 11.08.1996) – Membru al Bisericii Creştine Baptiste Nepos, Bistriţa – Năsăud. - 2006 – secretarul bisericii - 2007 – responsabil cu studiul biblic în biserică Aptitudini şi competenţe personale -Aptitudini şi competenţe artistice: literatură. -Aptitudini şi competenţe sociale: implicare in activitati religioase si filantropice, fundraising. -Aptitudini şi competenţe organizatorice: responsabil proiecte. -Aptitudini şi competenţe tehnice: operare pe calculator in Microsft Word, Excel, Poverpoint.

123

Activitate de cercetare Lista de lucrari publicate :

¨La convergence regionale dans la cadre de l´Union Europenne¨. SCIENTIFIC BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara, Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 47 (61) 2002 Fascicola 1

¨Some remarks regarding the quality management¨, SCIENTIFIC BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara, Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 47 (61) 2002 Fascicola 1

¨L´adoption d´une strategie de de ciblage direct de l´inflation en Roumanie¨, SCIENTIFIC BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara, Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 1 (1) 2003 Fascicola 1-2

¨The financing activity in Romania¨ SCIENTIFIC BULETIN OF THE ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara, Transactions on ECONOMICS AND SOCIAL Tomul 1 (1) 2003 Fascicola 1-2 ¨Decision in risk conditions¨SCIENTIFIC BULETIN of the ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara , Transaction on ECONIMICS AND SOCIAL Tomul 2 (2) 2004 Fascicola 1

¨Decisions in uncertainty conditions¨ SCIENTIFIC BULETIN of the ¨POLITEHNICA¨ University of Timisoara , Transaction on ECONIMICS AND SOCIAL Tomul 2 (2) 2004 Fascicola 1

¨Strategii in procesul internationalizarii firmei¨ , revista STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS ¨ARAD , Seria Stiinte Economice 15 2005

¨Fluxurile de trezorerie – expresie a modalităţilor de finanţare a întreprinderii pe termen lung scurt şi foarte

124

¨The need of information systems implemenation and development within the smal and médium companies¨. revista STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS ¨ARAD , Seria Stiinte Economice Tomul 4 (4) 2006 Fascicola 1

¨Particularities regarding financial management in small and middle enterprises in Romania¨. INTERNATIONAL CONFERENCE COMPETITIVENESS AND EUROPEAN INTEGREATION. Universitatea Babes-Boylai,Cluj Napoca,2007

¨Atragerea fondurilor prin management de proiect ¨, revista STUDIA UNIVERSITATIS ¨VASILE GOLDIS ¨ARAD , Seria Ştiinte Economice 17 2007

Carti publicate :

¨ECONOMIE Teorie şi Practică, vol 1 şi 2, Editura Eurostampa, Timişoara 2005 (coautor ):

Granturi : Co-autor grant de cercetare - grant Tip A nr.780 din

16.05.2007. in derulare prin Universitatea de vest ¨Vasile Goldis¨, Arad : ¨Modalitati de perfecţionare a a managmentului trezoreriei în condiţiile sporirii competivităţii întreprinderilor româneşti pe piata europeană. Modele statistice de optimizare a trezoreriei¨- valoare 9.825 LEI (3 000 EURO )

125

Scrisoare de 8 martie

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

2 Timotei 4:8