DORU MUNTEANU

VIATADE IMPRUMUT

-tfreditura rao

Dorcrhrm CIPr Blbllotrell Nrflonrlr I RomlablMUNTEANU, DORT]

Viafi de imprumut / Doru Munteanu. - l]ucureqti: llditura I{AO, 201(r

ISBN 978-606-77 6-129-0

82 t. I 35.1-3 I

Editura RAOStr. Bdrgiului nr. 9*11, Bucuregti, Rom6nia

www.raobooks.comwww.rao.ro

DORU MUNTEANUWald de tmprumut

@ Editura RAO, 2016Toate dreptur 7le r ezerv ate

2016

ISBN 978-606-77 6-129-0

[)umneavoastri, domnule Krech, nici nu existati.

llcniamin il privi descumpinit pe pastorul Pelger.

Cum adici nu exist? bdigui el nedumerit.

Pii, nu existali in evidenfele noastre. Priviti, am in fafi regis-

I rtrl de na$teri gi botezuri al bisericii evanghelice gi in 5 aprilie 1944

nu cste consemnati nicio nagtere. Ba mai mult, fohann gi Renate

Krcch n-au a\ut copii.

- Dar in certificatul meu de nagtere scrie clar: ,,Beniamin, nis-t ut in Lunca, din pirinlii |ohann qi Renate Krech, in 5 aprilie 1944".

Pastorul Pelger privi cu atenfie documentul.

- Este eliberat de statul german, un an mai tArziu qi consemneazi

r'xact ceea ce spunefi dumneavoastri. Daci nu e o gregeali de re-

thctare, s-ar putea si fi1i altcineva.

- Cum, domnule pastor, insinuafi cI eu nu sunt eu?

- Nu insinuez nimic, dar in scriptele noastre nu exista(i gi vi rog

sa mi credeli ci dupi anul 1200, cind s-a durat biserica asta de citreprimii colonigti germani, totul este consemnat cu griji qi mare

cxactitate. Nemfii au fost mereu recunoscufi pentru meticulozita-

tea inscrierii evenimentelor in documentele comunitifii, iar bise-

rica era principala institufie a existenfei acestei etnii. Daci vrefi sivi convingeli, risfoili paginile acestui registru.

6 DORUMUNTEANU

- Nu, mullumesc, domnule Pelger, qtiu gi eu asta, dar mi con-

trariazdsituafia in care mi aflu.

igi mai privi o dati certificatul de nagtere qi cu gesturi descum-

pinite se ridici de pe scaun, dind si plece.

- Domnule Krech, incercafi gi la biserica romano-catolici nem-

{easci, dar din cAte gtiu, dupi rizboi, cdnd au inceput deportirilesagilor in Rusia, aproape toate actele au fost distruse, ca si se gteargi,

de frici, orice urmi a nafionaliti]ii. insi, zise el, conducindu-l

spre ugi, avdndu-vi familia in evidenli, era evanghelici, aga ci ar

fi fost nefiresc s[ se inregistreze cu un asemenea eveniment la cei-

lal1i. Recunosc cd au existat animozitS[i intre comunitatea evan-

ghelici gi cea catolici, dar nu cred'cl un protestant gi-ar anunla

naqterea copilului in alti parte decit aici. Pentru a vi limuri, in-cercafi la primiria din Lunca, daci documentele de stare civili nu

au fost predate la arhivele nafionale de la centrul jude{ean. Pute[i fisigur ci registrele bisericilor, care consemnau naqterile, botezurile,

cisitoriile gi decesele, se pistreazi la ele. O vreme indelungati,pini in jurul anului 1900, in aceasti far[, bisericile, de orice con-

fesiune, inlocuiau cu brio serviciile de stare civil6, inexistente ca

organ institufional.

- Mulpmesc, pdrinte, pentru amabilitate. Am si vi urmez sfa-

tul, spuse Ben, cum il numeau tofi prietenii, retrigindu-se goviiel-

nic spre ieqire.

- Fiti tare, domnule Krech, dumneavoastri existafi, suntefi o Pre-zen[6 vie gi n-are importanfi ce identitate ave[i: suntefi un om care

de 72 de ani fiinfeazi pe acest pimAnt, ceea ce e o victorie a viefii.

Poate am fost cam tran$ant spunindu-vi ci s-ar putea si fi1i altci-

neva, dar oricine a[i fi, sunte[i tot dumneavoastri. Starea civili qi

numele sunt doarlucruri convenfionale, de identificare, importantie fiinfa, omul care-gi implinegte destinul pe acest pimAnt. Succes,

domnule Krech, in cercetarea dumneavoastri qi vi rog si vi rein-

toarcefi la mine gi si-mi spunefi ce afi aflat.

Viali de lmprumut 7

o

-,,Altcineva"?!Cuvintul ll lovi in cre$tet ca un fulger, se nipusti asupra intregii

fiinfe cu o forfl devastatoare. ii sfredeli trupul qi se instali ca o du-rere acuti in minte, ca o masivi congestie cerebrald, invadindu-icreierul, incefogindu-i privirea, gindurile. Mai mult, ii paralizi sim-

furile inundate de un lichid nicliios, confuz, insinuant, asemeni

unei pete care se intinde pargiv imbdlogandu-i meningele. Parci in-treaga cutie craniani se umpluse cu o mitzgit opaci. Devenise grea

ca o banili burdugiti peste misuri, in care nu mai era loc pentrunimic. Senzorii, ca nigte microorganisme nevolnice, erau captivilntr-o picli liptoasl, inecafi gi mu[i, neputindu-gi fipa avertismen-

tele. Simfea ci trebuia si se opreasci. Nu mai putea face niciunpas. Se agezi pe banca din pircule[ul bisericii gi-qi prinse capul inpalme. Era ca un bolovan greu, ca o bili uriaqi din metal, qi toto-dati goali, inconsistenti. Nimic nu exista inliuntrul lui, doar un sin-gur cuvdnt, pe care nu-l putea rosti: ,,Altcineva". Scris cu majuscule,

ca un enorm semn de exclamafie pe'o tiblip de amenin{are, ii stI-tea infipt in creier. Cuvintele pastorului Pelger il loviri in moalele

capului. Era riviqit, dezorientat. ,,Eu nu sunt eu? Sunt, oare, altul,altcineva?" Ar fi wut si se priveasci intr-o oglindl, si se pipiie, sise confrunte cu imaginea lui exterioari. Poate n-ar fi fost suficient.

Ceva se rupsese in el. lgi pierduse brusc siguranla gi increderea insine. El, Beniamin Krech, era altul? ,Cine sunt eu?", se pomeniaproape murmurind. Se ridici anevoie gi pleci fhrl finti. Se urciln maqini qi ajunse repede la Lunca. Parci vehiculul in centru.

Stribitea pe jos ulilele satului ardelean, cu gospodiriile aqezate,

avAnd in fafi casele mari, cu doui odii la stradi qi porfi uriage

pentru care, cirufe qi animale, Ei portifele incadrate in construc-

fia lemnoasi, care se deschideau independent. Oamenii erau lalucru, doar cifiva copii gi citeva bitrine agezate pe ,,gan1" il priviricurioase. il saluti pe fiecare, dupi obiceiul locului, gi trecu mai

8 DORU MUNTEANU

departe. Unde? Oriunde, numai si meargi, si se migte, si-gi lim-pezeasci gindurile.

Dupi ce se niscuse aici, nu mai avusese ocazia s[ se intoarci insatul natal. Tot ce gtia despre el aflase din povegtile p[rinfilor. Ei

erau singura familie de sagi, dar nu se mutaseri, pentru ci Johann,tatil lui, avea meseria de tehnician veterinar qi localitatea nu voia sise desparti de el. Priceput gi harnic, devenise indispensabil tuturor.

il stimau gi-l iubeau luncanii, care hAtri, in umorul lor inglduitor,dar la obiect, il botezaseri ,,taurul comunal". Supraveghea monta

la iepe gi vaci, le ajuta si fete gi ei il chemau mereu gi la porci, 9i la

galile, la tot ce aveau in ogradi, iar Renate, impreuni cu moaga, le

ajuta pe femei s[ nasci. Batjocoros, Mircea Maftei, gura spurcati a

luncanilor, il tachina pe |ohann la un rachiu de trevere: ,,Mi, Ioane,

ii zicea el, romdnizdndu-l cu drag, egti tu taurul nostru comunal,

dd la tine in casi incl n-ai prisit nimic'1 ,,Lasi, Mitici, mai e timpgi poate n-a venit vremea, insi nu mi las pind nu vid pe cineva inurmi." Trecuse prin fafa casei unde locuiseri ei, intre timp ocupatide familia CAmpeanu. Era tentat si intre, si o vadi pe diniuntru,dar amAnase dintr-un sentiment ciudat de instri.'inare. CAmpeanu,

din ce aflase, era tot tehnician veterinar, aga ci mogtenise, intr-un fel,

ciudat, peste timp, meseria lui fohann. Firi si vrea, pagii il condu-

seri spre biserica romineasci, ortodoxl. Urci dealul Rogteadului,

cum il numeau sitenii, qi se opri mai intii la biserica veche, dinlemn, construiti pe la 1700. MicI, innegriti de vreme, cu bdrne

groase, incheiate cu icuri din lemn, se indlfa cu modestie in ci-

mitirul strivechi, clrora oamenii ii ziceau ,,progadie". Mormintelemici, ca niqte movilife cu flori de cimp, ascundeau in pim6nt viefiqi destine demult apuse. Luncanii il botezaseri ,grldina morfilor",

dintr-un sentiment familiar pentru cei plecafi in cele vegnice. Era

pirisitl qi fusese inchisl, oficiindu-se aici doar slujba de inviere. La

ci4ivazeci de metri, in vdrful dealului, se construise, pe la 1900, o

biserici nou[, din piatri gi cirdmidi, cu o turll inalti, ce sulila

cerul. Astfel, proverbialul deal, Rogtead, devenise mai inalt. $tia de

Viali de imprumut 9

la tatil lui, din povestirile zgdrcite ale lui |ohann, o pifanie plinide umor. invifitorul Nicolae Ridoi il intrebi, intr-o zi, pe unuldintre copiii ce se codeau sI intre la clasl. ,,Mi] copile, in ce clasieqti, ci nu te-am preavdzut anul ista?" Rispunsul elevului il lnsn

Itrri cuvinte. ,,in aia de citri Rogtead, domnu'invilItor." Aga ceva

nu mai auzise niciodati dascilul iubit al satului, care alituri de

tloamna Norica, sopa lui, ii inv[]au pe copiii luncanilor literele,

scrierea, citirea qi aritmetica. Se plimbi printre mormintele noi, cu

lrorduri din ciment sau acoperite cu pllci, citi numele celor rlposafisau ,,repauza[i", cum se gravase pe unele. Clopotul bisericii il trezirlin reveria amintirilor care nu erau ale lui, ci ale pirinfilor gi unsentiment ciudat ii generi in minte niEte imagini pe care le visa

tuneori sau, pur qi simplu, ii reveneau pe memoria retinei, ca pe un

ccran vilurit. PrM bisericile, cimitirul gi constati ci le pictase exact

il$a cum erau in acel moment, fbri si le fi vizut weodati. Devenise

un artist plastic cunoscut qi criticii gi privitorii erau frapafi de

temele tablourilor lui, in care motivele romineqti gi sisegti transil-

vane impresionau printr-un abur de legendl gi poveste. $tia, invelase

s[ puni lumina din culoare, ca gi cAnd obiectele, peisajele gi oamenii

ar fi fost iluminafi de un spirit invizibil, dar il atrigeau clarobscurul,

diafanul fantastic, care ascundea in spatele lui un mister nedescifrat.

l)e unde veneau toate astea? Cine ii alimenta memoria gi imagina(ia? Avea qase luni cdnd plecaserl in Germania, dar parcd pe

toate le vizuse. Era imposibil gi totugi imaginile din Lunca ii re-

veReau cu pregnanti in minte, pe retini. ,Ciudat, igi zise el, cum<genius loci> iqi pune amprenta pe sufletul unui om." Degi trecuseripeste 70 de ani de cind nu mai respirase acest aer, spiritul locului,ca un combustibil misterios, ii alimenta creafia. Se agezi pe mar-

ginea unui mormdnt gi se descilli. Ficu ci{iva pagi, in picioarele

goale, pe iarba mlrunt[ gi se simfi bine. O senzafie de proaspit, de

revigorant ii puse singele in migcare, de parci avea o comuniune

secreti cu glia. Se uiti imprejur qi nu era nimeni, qi-i piru bine.

Cine l-ar fi vizut imbricat in costum gi cu picioarele goale l-ar fi

10 DORU MUNTEANU

crezutnebun. Cu pantofii in mA.ni, se apropie de fintini gi biu dinciugul palmei apa rece. ,,Doamne, ce gust are!" O senzafie de bine,

de relaxare ii inund[ trupul, mintea, dupi gocul discufiei cu pasto-

rul Pelger. ,$i ce dacl sunt altcineva? Sunt tot eu." Trebuia si dez-

lege misterul, sI afle cine este, ca si poati merge mai departe. De

fapt, doar pentru el erau importante toate astea. Pentru ceilalli, era

Beniamin Krech, pictorul celebru. Adeviratul Ben era el in carne gi

oase. $i totugi, de-a lungul vefii il incercaseri indoieli stranii, pe

care doar in acele clipe gi le putea explica intr-un fel.

Se inci\i qi cobori panta cimitirului. Pe ulila mare intdlni un bi-trin cu plete albe, sprijinit in baston, stind pe banci in fafa casei. 1l

salutd respectuos, dar mogul avea chef de vorbi.

- Domnule dragi, bag-sami ci nu suntefi de pe-aici.

- Se poate spune gi aqa, bade, zise Ben, insi sigur nu am maifost aici.

- Apii, tifi suntem de oriunde qi de niciieri, dd de undeva am

plecat. Agd cred io gi aq6 am invifat de la ai mei. Da', nu-i bai. Acolounde te sdmli bine, acolo-i acasi.

Ar fi wut sI mai continue discufia, numai ci moqul iqi proptiprivirea in pimint.

- Buni ziua, bade, zise el gi didu si plece.

- Apii, meri sinitos, domnule, gi Dumneziu si-fi arate calea.

Ci noi umblim de colo colo, ca pigatu porcului, dd drumu'pe care iimusai si merem ii scris demult gi numa'Domnu il qtie.

Repeti in gind ultimele cuvinte ale bitrinului. inlelepciuneasimpli, firineasci, are greutatea experienlei de viafi a sute de ge-

nerafii. Trecuseri 72 de ani de viafi ca destinul si-gi urmeze calea.

De ce finuse morfiq si vini la Lunca, exact la sirbitoarea ,,Fiilorsatului'? Ceva liuntric il impinsese la acest gest. Venise gi cu o expo-

zifie personali de pictur6, ca si onoreze evenimentul, dar, maimult, un resort interior il propulsase inainte. ,,Daci ista este des-

tinul care dicteaz| gi hotitrigte, firI si intrebe, f[ri si ne consulte,

ca o ursiti, inseamni c6 totul e scris in celula f,ecirei fiinfe, iar dupi

Via{i de imprumut ll

ultimele cercetiri genetice, e chiar amprentati evolu{ia individului',chibzui el. Il fascinase povestea bitrinei bulgiroaice Vanga, oarbi,

care ii spunea omului din fafa ei totul despre trecutul gi viitorul lui.

Fir[ s6-l vade, flre si-l pipiie, auzindu-i doar vocea, didea sentin]e

uluitoare. Fusese tentat si oiziteze, insi nu se hotirALse niciodati.

Aflase o poveste de la un cunoscut, un profesor universitar romincare se aqezase la coada de mii de persoane, ca si-i asculte verdic-

tul, de fapt, predicfia. Era uluitor ce-i spusese acestuia. ,,Peste cdtva

timp, nu mult, te vei intilni cu fratele dumitale, dar nu vefi rimAne

impreuni." Intimplarea lui incepea prin 1945, cind, in Sibiu Ei intoati Transilvania, rugii imbarcau in camioane familii intregi de

saqi gi le deportau in Urali sau Siberia. Fratele lui, cu cifiva ani mai

mare, fusese luat de pe stradi, deqi replicase ci nu era neam1. 1l

urcaseri intr-un camion gi familia ii pierduse urma. Fusese dus inRusia. Il considerau mort sau dispirut. Peste patruzeci de ani, nicio

veste. Profesorul universitar romdn, plecat si predea in Tirnisia sau

Algeria (nu mai gtia exact), se hotlrise si nu se mai lntoarci in farlgi ceruse azil in Germania. Foarte bine pregitit, cu o carte de vizitiimpresionanti, fusese incadrat la Facultatea tehnici din Miinchen.

Dupi o weme, primise o invitafie de la legalia Rominiei la recepfia

oferiti cu ocazia zilei nafionale. Diplomati, notabilitlli, persoane

influente populau sala spafioasi unde se oferise dineul. La un mo-

ment dat,la microfonul pentru invitafi lgi frcu aparifia general-co-

lonelul rus, care iqi suslinu speach-ul. Profesorul nostru inmirmuri.Dupi patruzeci de ani igi recunoscu fratele. Inainti cu fereali gi-i

spuse in rominegte: ,,Sunt fratele tiu mai mic". Dupi un moment

de ticere qi o oarecare stinghereali, generalul il imbrifiqi. ,,$tiu,

frate, gtiu de mult ci tu egti gi am venit aici inten{ionat ca si telntilnesc." in urma unei disculii scurte, afli ci fusese recrutat de

serviciul de spionaj sovietic din taigaua siberiani gi urcase scirile

ierarhiei militare ale NKVD-ului. Finalul intilnirii se consumi

rapid, trangant gi surprinzitor. ,,Daci o si accepfi, te duc in Uniune

gi te vei bucura de toate drepturile qi ocrotirea mea." ,,Invers nu se