Virgil Madgearu

CAPITOLUL V

LĂUDATA PERIOADĂ INTERBELICĂ

5.1 EPOLEŢI PENALI(ASASINAREA LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

ŞI A CELORLALŢI 13 LEGIONARI) (29/30 noiembrie 1938)

,,Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi, să mulţumim Providenţei că putem scăpa de el’’. (Ion I.C. BRĂTIANU despre viitorul rege Carol al II-lea, 1925)1

MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI POLIŢIA

e fondul politicianismului, hoţiei, corupţiei, ignoranţei, pericolului comunist, lipsei de patriotism – şi înşiruirea ar putea continua, pentru că perioada interbelică e plină şi de asemenea realităţi – în primăvara anului 1919, în

pădurea Dobrina de lângă Huşi, se înfiripa o frăţie studenţească anticomunistă, iniţiator fiind un tânăr de doar 20 de ani - Corneliu Zelea Codreanu2.

PAstăzi constatăm aceeaşi dezinformare din vremea lui Carol al II-lea,

Mişcarea Legionară fiind apreciată după manifestările din ultimii ani ai perioadei interbelice, când ajunge o organizaţie vădit teroristă. Ea nu a fost creaţie a fascismului3 şi este o gravă eroare să culpabilizezi elita interbelică a unei ţări, care a fost implicată în legionarism, pentru acţiunile câtorva exaltaţi. În activitatea mea de documentare pentru întocmirea monografiei comunei natale, am avut surpriza să constat cum unii oameni se fereau să discute despre preoteasa Flora Crăcea,

1 F.Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, p. 315; Sunt cuvintele preşedintelui Consiliului de

Miniştri, adresate lui Gheorghe Tătărăscu, înaintea Consiliului de Coroană din 31 decembrie 1925, prin care se lua act de renunţarea la tron a prinţului Carol2 Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Iaşi, în casa unor părinţi de condiţie modestă dar cinstiţi, tatăl său fiind pădurar, se pare, cu numele Zelinschi. De aceea, opozanţii au spus că nu era român, în timp ce Codreanu declara că acesta era numele dat de ocupanţii austrieci. În martie 1920 rupe steagul comunist arborat la Nicolina Iaşi, arborând în locul acestuia tricolorul. A fost elev la Liceul Militar de la Dealu, absolvent al Facultăţii de Drept. Când profesorii universităţii hotărăsc începerea cursurilor fără cuvenita slujbă, care se făcea până atunci, el se opune şi împreună cu el o parte a colegilor. Având un program naţionalist şi o veritabilă carismă de lider, este ales deputat de Neamţ (cu 11.300 de voturi!). În 24 iunie 1927 înfiinţează Legiunea Arhanghelului Mihail. Ia apărarea muncitorilor de la Griviţa (16 februarie 1933), înfiinţează partidul Totul Pentru Ţară (5 iunie 1935)3 N.Djuvara, O istorie a românilor povestită celor tineri, p.209

307

Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române

pentru simplul fapt că preotul – un om de o indiscutabilă probitate morală – a fost legionar.

Au activat ca membrii activi sau simpatizanţi personalităţi precum: Nicolae

C. Paulescu (1869-1931)4, mare savant, descoperitorul insulinei (1921), Lucian Blaga, g-ral Platon Chirnoagă, Petre P. Panaitescu, Constantin Gane, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Nea Ionescu, Simion Mehedinţi, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Mihail Sadoveanu5 - şi atâţia alţii nu au fost nicidecum nişte demenţi. E vorba de o pleiadă de intelectuali cum România nu cred că va mai avea prea curând sau nu va mai avea niciodată. Şi ce-am făcut noi cu ea? Am stigmatizat-o în bloc! Ei remarcau starea de degradare a fiinţei naţionale, trădarea, afacerile oneroase, pericolul comunist, pe care alţii nu le vedeau ori le ignorau. S-a vorbit de antisemitismul ei, dar până la venirea la putere în 1940, ei nu omorâseră nici un evreu6.

Exacerbarea naţionalismului a fost o caracteristică europeană a anilor ’30, iar antisemitismul o constantă a vremii, în condiţiile în care comuniştii de pe la noi luptau pe frontul din Spania7. În aceeaşi măsură, trebuie menţionat că în România nu s-au înregistrat fenomene grave, precum în Germania, Ungaria, U.R.S.S. Dimpotrivă, la noi şi-a găsit refugiul o mulţime de evrei discriminaţi în alte ţări8.

Este regretabil că anumite cercuri interne şi internaţionale încearcă să culpabilizeze o întreagă naţiune. Pe de altă parte, anii interbelici au însemnat

4 Savantul Nicolae Paulescu a locuit pe str. Radu Calomfirescu nr.15, nu departe de sediul Secţiei 10 Poliţie din Bucureşti, azi monument istoric. A descoperit insulina după îndelungi cercetări la Paris, însă a fost efectiv furat de invenţia sa. Primindu-şi împărtăşania, a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat fără fast, într-un sicriu de brad, iar la cap să i se pună tricolorul! O mică reparaţie s-a făcut în 2001, când pe b-dul Eroilor Sanitari, lângă Facultatea de Medicină ,,Carol Davilla’’ din Bucureşti, a fost amplasată o statuie, mâzgălită uneori (la fel ca şi cea a lui Ion C. Brătianu) cu ,,grafitti’’ de viitorii stegari ai democraţiei integrale5 Simpatizant legionar, eşuat lamentabil în comunism6 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.1387 La 13 ianuarie 1937, legionarii Ioan Moţa şi Vasile Marin erau ucişi pe frontul de la Majadahonda. ,,Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Cristos şi am mers fericit la moarte pentru el [pentru că] se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Cristos, se clătina aşezarea creştină a lumii’’. (I.Moţa); Cum să fie acest popor antisemit, măcar că avurăm pe tronul Moldovei un evreu (Aron Vodă zis ,,Tiranul’’, 1591-1592; 1592-1595) şi un ţigan, Ştefan Răzvan (1595)?8 Pentru a înţelege ,,chestiunea evreiască’’, ar trebui să amintim de tratatul de la Adrianopol, care aduce

o veritabilă explozie a comerţului cu Occidentul. Dacă până acum, cel puţin în ceea ce priveşte cerealele, turcii deţineau păgubitorul monopol, care ne adusese în starea de cruntă înapoiere şi mizerie atâta amar de ani, după semnarea tratatului începe să se înfiripeze şi la noi o pătură burgheză, care, în unele regiuni era majoritar evreiască. Reversul l-a constituit exploatarea tot mai apăsătoare a ţăranilor şi stabilirea masivă a evreilor, în special în Moldova. Ostracizaţi de veacuri, mulţi au găsit refugiul în ce era la modă - masoneria. N.Djuvara, O istorie a românilor povestită celor tineri, p.163. De asemenea, trebuie menţionat că problemele au apărut în Ucraina, România, Rusia, Polonia şi atunci când, rezistenţi la asimilare, ,,corp străin’’ în aşteptarea întemeierii propriului stat în Palestina, datorită opoziţiei Marii Britanii (care avea interese în lumea arabă), nu li s-a mai permis acest lucru. A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, I, p.433; Rapoartele Poliţiei Române din zonele locuite de evrei evidenţiază întotdeauna aşteptarea momentului în care să plece pentru a-şi constitui propriul stat.

Chiar cancelarul german Otto von Bismarck va condiţiona recunoaşterea independenţei de naturalizarea evreilor. Ion C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu nu au acceptat decât încetăţenirea individuală, considerând pe evrei încă neasimilaţi de autohtoni. N.Djuvara, O istorie a românilor povestită celor tineri, p.182; Deşi în timpul celui de-al doilea război mondial, Ungaria a predat peste 150.000 de evrei pentru gazare Germaniei, un paradox este acela că evreimea mondială simpatizează mai degrabă cu ungurii decât cu românii. Iar campania prin care se prezintă în ţară şi străinătate poporul român ca antisemit este regretabilă.

308


manifestarea inconsecvenţei autorităţilor române, care au tolerat unele activităţi extremiste. ,,Organele Ministerului de Interne au rămas adesea inactive atunci când legionarii sau cuziştii ardeau presa democratică (socotită evreiască). Sub ochii

organelor defilau formaţiuni paramilitare cu însemnele Partidului Naţional-Socialist din Germania, se ţineau adunări cu caracter horthyst la care cetăţenii de etnie maghiară erau incitaţi împotriva statului român’’9. Relevând schimbarea bruscă a planului editorial, într-o şedinţă a redacţiei ,,Revistei Fundaţiilor Regale’’ din 18 septembrie 1944, Constantin Rădulescu Motru avea să noteze în jurnalul său: ,,Evreii care ştiu rusă sunt la mare preţ. Până mai ieri, asemenea evrei erau închişi şi bătuţi la Poliţie, astăzi sunt îmbrăţişaţi şi invitaţi să scrie cât mai des’’10.

Promovarea cultului jertfei pentru patrie nu va fi detestabilă niciodată. Unii le-au spus fanatici, dar era moarte în numele unui ideal, ceea ce e rar. Şi acum, mai mult ca oricând, nu strică românilor patriotism, demnitate, cinste, altruism! A lucra benevol la un drum, un zid, o biserică o troiţă, nu e ruşine.

Din păcate pentru istoria noastră, ceea ce iniţial a fost un fenomen românesc curat, având un caracter autohton, naţionalist, patriotic, studenţesc, altruist, dezinteresat, va sfârşi în teroare şi asasinat. Reprimată adeseori nedrept, beneficiind de complicităţi11 inclusiv din rândul politicienilor şi al Poliţiei, infiltrată cu infractori notorii12, de comunişti şi de informatori ai Siguranţei, într-un permanent război cu Poliţia, Jandarmeria, politicienii, regele, camarila, Mişcarea Legionară ajunge la crimă!

România anului 2006 înregistrează multe din simptomele grave ale perioadei interbelice, are nevoie de adevăr istoric şi de moralitate în politică. În condiţiile de azi însă, Mişcarea Legionară ar fi o gravă anomalie. Doar dacă amintim că l-au ucis pe savantul Nicolae Iorga, un mare român şi una dintre cele mai mari personalităţi ale Europei, am spune totul.

A EXISTAT ŞI PROVOCARE

,,Cu-o simplă măsură de poliţie [guvernul, n.n.] a lovit în pătura cea mai onestă în năzuinţele ei, într-o vreme când atâţia nebuni sunt îngăduiţi să urle pe la toate răspântiile şi atâţia amnistiaţi ai Curţilor Marţiale îşi plimbă slobozi zgomotoasa lor impertinenţă…’’

(Octavian GOGA)13

Când în 1933 legionarii pleacă la Târgu Jiu cu o camionetă, pentru a face campanie electorală, fără a încălca vreo normă, sunt permanent urmăriţi de agenţii Poliţiei, care operează arestări la Oraviţa şi care primiseră ordin să le spargă

9 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în sec. XX, p.4610 C.Diac, La vremuri noi, tot noi, în ,,Jurnalul naţional’’, marţi, 11 aprilie 200611 Este îndeajuns să amintim un caz uimitor: la 19 mai 1940 Poliţia reuşea să-l aresteze pe Horia Sima în comuna Comorişte, judeţul Caraş Severin. Eliberat din arestul Siguranţei Generale la 13 iunie 1940 este numit ministru al Cultelor şi Artelor la 4 iulie acelaşi an! 12 De pildă, au existat şi numeroşi infractori ai vremii care comiteau furturi şi tâlhării îmbrăcaţi în cămăşi verzi, fiind apoi arestaţi şi catalogaţi în mod generic de către Poliţie şi presă drept ,,legionari’’13 O.Goga, Mustul care fierbe, p.62

309


pneurile! După o zi la beci, procurorul îi eliberează. Având planul tehnic aprobat, la 10 iulie 1933, elevi cu vârste cuprinse între 12-16 ani, sub îndrumarea unor legionari, construiau benevol un baraj în satul buzoian Vişani, afectat de inundaţii.

Sunt bătuţi de jandarmii locali, ordinul fiind dat de subsecretarul de stat la Interne Armand Călinescu, fără informarea ministrului Vaida-Voevod. Vă daţi seama? E vorba de Poliţia Statului Român, nu de o societate privată de pază.

Când se organizau conferinţe şi dezbateri, Prefectura Poliţiei Capitalei trimitea câte o duzină de poliţişti şi comisari la intrările Fundaţiei ,,Regele Carol I’’. După nenorocitul Diktat de la Viena, când suveranul, alături de o serie de militari şi politicieni şi-au dovedit laşitatea, la 31 august 1940 legionarii şi patrioţii români organizează o demonstraţie de protest în zona statuii lui Mihai Viteazul de la Universitate. Cine intervenea, împiedicându-i să ajungă la Palatul Regal, pentru a-i striga în faţă regelui nedemnitatea, lipsa curajului? Tot Poliţia Română.

Numit de ministrul de Interne, liberalul Gh.Mârzescu, în importanta funcţie de prefect al Poliţiei Iaşi, în septembrie 1923, Constantin Manciu se dedă la violenţe nejustificate, torturi, arestări arbitrare ale tinerilor… În aprilie 1924, Codreanu este atacat de o echipă de poliţişti, lovit cu vâna de bou. La 8 mai episodul se repetă, echipa fiind condusă de comisarul Eugen Clos. Din unele surse, Codreanu ar fi fost bătut în asemenea hal, încât şi-a pierdut ,,bărbăţia’’. La 31 mai 1924, el şi alţi aprox. 50 de tineri sunt arestaţi la Iaşi, bătuţi de comisarul Manciu, subcomisarul Văsăiu şi de subordonaţi14. Eliberaţi, la 3 şi 5 iunie vor ţine întruniri, protestând faţă de violenţa poliţistului.

În tabăra de muncă voluntară de la Ungheni, legionarii sunt loviţi de poliţişti la ordinul aceluiaşi Manciu, ameninţaţi cu armele, legaţi, conduşi la Prefectura Poliţiei15. Studentele care mergeau spre mitropolie sunt de asemenea lovite cu bastoanele de către poliţişti. Studentul Gh.Manoliu va muri în scurt timp la spital, din pricina loviturilor primite. Informat despre violenţele cms.Manciu, ministrul de Interne Arthur Văitoianu a ordonat o anchetă urgentă, din care rezulta că poliţistul trebuia destituit, el fiind autorul stării de conflict şi cel care-o întreţinea. Contrar aşteptărilor, este decorat cu titlul de ,,Comandor al Coroanei’’, iar poliţiştii din subordine sunt fie decoraţi, fie avansaţi!16

Ca urmare, legionarii contraatacă. La 28 iunie 1924, Serviciul Special de Siguranţă Iaşi informa ministrul de Interne despre existenţa unui plan de asasinare a prefectului Poliţiei, pe baza unei hotărâri a studenţilor, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu. Hotărârea va fi pusă în aplicare la 25 octombrie 1924, atunci când Manciu compărea într-un proces la Judecătoria Ocolului II Iaşi, intentat de studentul Comârzan, al cărui avocat era Codreanu. Acesta îl împuşcă mortal pe Manciu, cms.Huşanu şi cms.Clos fiind răniţi. Ca urmare, peste doar câteva zile guvernul Ionel Brătianu venea cu proiectul legii privind reprimarea unor infracţiuni contrare liniştii publice (legea Mârzescu).

La congresul Tineretului Universitar de la Târgu-Mureş (3-5 aprilie 1936), studentul Virgil Rădulescu arăta cum ,,Guvernul, Siguranţa Generală şi Poliţia Capitalei lucrează la îndemnul ocultei’’. Poliţia i-ar fi pus în vedere acestuia să plece din ţară, în caz contrar urmând a fi împuşcat sub un oarecare motiv. O campanie împotriva lor o ducea ziarul ,,Străjerul’’ al lui Tăzlăoanu, ,,omul de încredere al

14 D.C.Giurescu, Istoria României în date, pp.385-38615 N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, I, p.2016 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.157

310


prefectului Poliţiei Capitalei’’, în vizorul lor fiind şi chestorul Vasile Parizianu ,,o extraordinară canalie’’, pentru care legionarii hotărăsc să instituie echipe ale morţii17. În drumul spre Târgu-Mureş, studenţii demontează placa comemorativă a

lui Duca, din gara Sinaia, o sfărâmă şi urinează pe fragmente18. Trenul era pus la dispoziţie de chiar ministrul de Interne Ion Inculeţ, care ,,garantase pentru cuminţenia studenţilor’’. Potrivit lui Argetoianu, la Sinaia ordinul autorităţilor era acela ca trenul să nu oprească, dar fusese tras semnalul de alarmă19. Poliţia gării a alarmat jandarmii din Sinaia şi ,,fără să se fi arestat nici unul’’ (turbulent, n.n.), sunt îmbarcaţi, trenul se pune în mişcare, dar studenţii decuplează ultimul vagon, în care se aflau jandarmii, îşi continuă drumul după ce imobilizaseră pe mecanicul act de anarhie fără precedent, pentru care nu s-au luat măsuri! După acest incident, în semn de protest, Gh.Duca, membru al P.N.L. Lăpuşna, organizaţie al cărui preşedinte era Ion Inculeţ, a demisionat şi, pe bună dreptate, Argetoianu avea să se întrebe: ,,Mai suntem guvernaţi?’’ La 9 aprilie, subsecretarul de stat de la Interne, Eugen Titeanu demisiona, ,,pentru prostiile lui Inculeţ’’20.

Ar mai trebui menţionată isteria antilegionară care cuprinsese instituţiile statului. Aşa s-a ajuns ca într-o notă din 18 iulie 1938 să se menţioneze: Constantin Samson din Comuna Tanacu, judeţul Vaslui, şi-a botezat un copil Corneliu. ,,Se crede că intenţionat i-a dat acest nume, pentru a ţine trează ideea fostei organizaţii legionare. S-au luat măsuri pentru a se verifica dacă se mai repetă acest caz’’21. Sau: Gheorghe Gh. Mureşanu din comuna Independenţa, jud.Constanţa, s-a prezentat la primărie pentru a declara naşterea unui copil, cerând să i se dea numele Codreanu Ioan, ceea ce notarul a refuzat22; la primăria Rădăuţi s-a primit material de la cariera de piatră Burdujeni, constatându-se că ,,unele pietre aveau gravate pe ele svastica’’; la cabana Dochia, Gh.V.Hanganu din Piatra Neamţ a scris în registru ,,Cu aceiaşi credinţă în Căpitan, trăiască Corneliu Codreanu!’’23.

În însemnările sale, regele Carol al II-lea avea să amintească de un anume Haiduc de la Siguranţă, care-l ţinea la curent, în mod neoficial, cu anumite informaţii. Astfel, joi, 19 martie 1937, scria: ,,Am primit o informaţie de la Haiduc, care-mi spune că dacă până la sfârşitul lunei nu se va produce lovitura de stat a Gărzii de Fier, vor începe asasinate, prima pe listă fiind Duduia. Haiduc recomandă ca Duduia să plece pentru câtva timp în străinătate, lucru care, desigur, ea nu va voi. […] Spre seară, l-am chemat pe Gavrilă Marinescu pe chestiunea ştirilor de la Haiduc; dă asigurări că este cu ochii în patru, îi lipsesc însă banii necesari de la Ordine Publică; voi interveni. Are vreo 200 de oameni gata la nevoie’’24.

Despre cel ce-i va urma lui Codreanu – vorbim aici de Horia Sima - potrivit unor cercetători, poate fi vorba de o atragere în colaborare de către Siguranţă, aşa cum a fost ,,cazul Cristescu’’. La 3 decembrie 1938 Poliţia descoperă tipografia Mişcării Legionare din cartierul Colentina, la locuinţa bătrânului prof. Vasile Cristescu. Aflând că imobilul din str.cpt.Aviator Iliescu nr.15 este supravegheat de

17 Pe marginea prăpastiei, II, p.5818 C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I, p.26719 Ibidem, p.27020 C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I, p.27521 A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 15/1938, f.1822 Ibidem, f.4123 Ibidem, f.6324 Carol al II-lea, Însemnări zilnice, vol.1, pp.17, 20

311


agenţii Siguranţei, îi cere unui prieten (Dragomir) să-l roage pe Sima să-i găsească o altă locuinţă. La întâlnire în locul lui Dragomir vin poliţişti. La 29 ianuarie 1939 prof. Vasile Cristescu avea să fie ucis de Poliţie într-un schimb de focuri cu Poliţia.

Un agent este rănit, iar un altul, Otto Reiner îl va împuşca mortal pe profesor25;

Câteva date cronologice din confruntarea Poliţie - legionari

- Cartierul bucureştean Văcăreşti este scena unor confruntări între legionari şi evrei, în cursul anului 1922. Jandarmii trag focuri de armă, se înregistrează răniţi. Poliţia Capitalei va efectua cu acest prilej numeroase arestări.

- La 21 iulie 1930, un grup de patru studenţi s-a prezentat în audienţă la subsecretarul de stat C.Angelescu (preşedinte al organizaţiei P.N.Ţ. Caliacra). În timp ce acesta le citea memoriul, Gh.Beza trage mai multe focuri de revolver, rănindu-l. Acţiunea lor era determinată de considerarea lui Angelescu ca unul dintre iniţiatorii legii pentru reglementarea proprietăţii în Dobrogea, prin care se lovea în interesele noilor veniţi, români macedoneni. Asociată cu Garda de Fier (deşi tinerii nu erau legionari), acţiunea lor se va solda şi cu arestarea lui Codreanu, care va fi eliberat de la Văcăreşti, după o lună26.

- În 1930, C.Dumitrescu, un licean ieşean, intră în sediul redacţiei ,,Adevărul’’ şi apasă pe trăgaci, dar fără rezultat, întrucât revolverul era defect. Este imobilizat de poliţişti, iar la faţa locului vine chiar ministrul de Interne. Chestionat, adolescentul îşi motivează gestul prin gestul directorului, (evreul Emil Socor, director şi la ,,Dimineaţa’’), de a publica mai multe articole defăimătoare la adresa românilor27.

- În martie 1932, Consiliul de Miniştri autoriza Ministerul de Interne să interzică Garda de Fier;

- La 17 ianuarie 1933, profesorul Gh.Forţu organiza o întrunire, în discursul său ofensându-l pe rege şi avânt cuvinte elogioase la adresa principesei Elena. Poliţia intervine şi-l arestează sub acuzaţia de provocare de agitaţie antidinastică.

- Ziua Unirii (1933) este prilej pentru un grup de studenţi legionari pentru a aşeza o cruce pe mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. Poliţia intervine în forţă, ajungându-se la încăierări sângeroase.

- 22 noiembrie 1933. Studentul Virgil Teodorescu este împuşcat la Constanţa, fiind surprins de poliţişti în timp ce lipea afişe legionare.

- În decembrie 1933 este arestat în miez de noapte Sterie Ciumetti, secretar general al Gărzii de Fier. Casa îi este devastată de poliţişti, arhiva ridicată,

25 Otto Reiner va fi şi el asasinat la Jilava, de către legionari26 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.23127 La Borşa, un preot ortodox şi unul unit au adresat mai multe memorii autorităţilor, toate rămase fără rezultat. În ele deplângeau soarta românilor maramureşeni, aflaţi la mâna evreilor. Preoţii sunt atacaţi cu pietre de cei vizaţi, câteva case sunt incendiate. Preoţii şi patru studenţi sunt închişi la Sighet; I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, pp.45, 231

312


iar el este escortat doar în cămaşă la Poliţia Capitalei. După interogatorii şi torturi, este împuşcat de comisarul Panova şi aruncat în lacul Fundeni28.

- La 12 ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat de Poliţie29;

- În aprilie 1938 Poliţia face descinderi la sediile legionare din toată ţara; se fac arestări, se confiscă jurnale, fotografii, documente şi cărţi;

- La 7/8 mai 1938 profesorul, filozoful şi directorul ziarului ,,Cuvântul’’ Nae Ionescu este ridicat de Poliţia Capitalei din locuinţa sa, acuzat de agitaţii legionare30;

- Din exces de zel ori ca urmare a unei ,,comenzi’’, comisarul Vulpescu scoate din închisoare pe avocatul Nicolae Făgădău, (fost apărător al studenţilor legionari în procesul împuşcării la 28 noiembrie 1938 a rectorului Ştefănescu Goangă)31, pe Bică Anania, şoferul acestuia şi un muncitor, Petre Andrei. Sunt anchetaţi şi torturaţi, pentru smulgerea cu orice preţ a mărturisirilor avocatului fiindu-i ,,sparte’’ testiculele. În noaptea de 3 decembrie 1938 toţi trei sunt duşi la marginea Clujului şi împuşcaţi de poliţistul Vulpescu32.

- 19-24 decembrie 1938. Au loc mari razii poliţieneşti la reşedinţele cunoscute ale legionarilor. Poliţia înăspreşte normele referitoare la ţinerea cărţilor de imobil, în scopul descoperirii persoanelor care găzduiesc legionari;

- Acuzaţi de organizarea unei lovituri de stat, prin asasinarea premierului şi a regelui de Boboteaza anului 1939, în noaptea de 4 ianuarie, Poliţia arestează un grup de legionari bănăţeni - Iosif Grama, Virgil Noaghea, Anton Barbu, Dorca Afilon, Petre Fleschin, Gheorghe Clement, Ion Pop, Ion Mităr, Aurel Nunţiu. Ulterior aceştia vor fi ucişi în arestul Poliţiei Capitalei33.

- La 25 ianuarie 1939 în arestul Poliţiei Capitalei este spânzurat lt.Nicolae Dumitrescu, legionar, inventatorul unor aruncătoare de flăcări.

- La 29 ianuarie 1939, tânăra Lucia Grecu, anchetată la Poliţia Capitalei, se sinucide, sărind de la etaj; potrivit legionarilor, ar fi fost aruncată;

- 10 iulie 1939 – asasinarea de către poliţiştii bucureşteni, în clădirea Poliţiei Capitalei, a legionarei Nicoleta Nicolescu34;

- În primăvara anului 1941 este arestat de Poliţie preotul Vasile Boldeanu. Un legionar din provincie fusese surprins în Capitală având asupra sa un pistol, iar pentru a scăpa de condamnare, acesta promite poliţiştilor că-l va preda el însuşi pe şeful organizaţiei legionare. Aşa încât îi solicită preotului o întâlnire, la care vine… Poliţia35.

- La sfârşitul anului 1942, legionarii aflaţi în exilul german (apreciaţi la aproape 400), descoperă un plan de asasinare a lui Horia Sima şi a altor

28 N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, I, p.16229 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.2230 Nae Ionescu mai fusese arestat la 2 ianuarie 1934, ţinut până la 7 februarie, eliberat, arestat din nou în seara aceleiaşi zile (!). Aflat în arest, la 15 martie 1940 este asasinat de poliţistul care-l păzea, prin schimbarea medicamentelor pentru afecţiuni cardiace cu otravă, substituirea făcându-se la farmacia Chihăiescu; Şt.Palaghiţă, op.cit., p.12631 Legionarii l-au agresat la viaţa rectorului după ce, la 26 februarie 1937 se desfiinţează cantinele şi se închid căminele studenţeşti din centrele universitare, la cererea lui Gabriel Marinescu şi a lui Ştefănescu-Goangă, iar la 2 martie guvernul Tătărescu închide toate universităţile32 Traian Popescu, Masacrul, Ed.Carpaţi, Madrid, 1982, p.8733 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.11934 Ibidem, p.3335 N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, V, p.7

313


fruntaşi legionari, de către un ,,comando’’ instruit de Siguranţă şi trimis de directorul Eugen Cristescu36.

ASASINAREA LUI CORNELUI ZELEA CODREANU

n condiţiile erodării accentuate a încrederii populaţiei în marile partide politice, orchestrate din umbră de rege şi de camarilă, la mijlocul lunii februarie 1937 are loc o întrevedere Carol al II-lea – Corneliu Zelea Codreanu, suveranul exprimându-

şi simpatia pentru Mişcarea Legionară, intenţia de a instaura un guvern legionar, dorinţa de înlăturare a guvernului Tătărescu şi de numire a sa în fruntea executivului, cerându-i în schimb lui Codreanu să-l proclame ,,căpitanul mişcării’’. Codreanu refuză şi acum se produce ruptura definitivă între cei doi.

Î

Despre cel ajuns căpitan al Legiunii Arhanghelul Mihail, fostul diplomat Ivor Porter spunea că, în timp ce se afla la Şcoala de Arte şi Meserii din capitala Moldovei, ,,a căzut sub influenţa Gărzii Creştineşti Naţionale, condusă de un agent provocator al Poliţiei, având la activ un trecut antisemit şi anticomunist’’37.

Cum se ajunge la asasinarea istoricului şi consilierului regal Nicolae Iorga? Acuzat de Codreanu de ,,necinste sufletească’’38, Iorga s-a consultat cu Armand Călinescu, apoi la 30 martie 1939, fiind consilier regal, s-a adresat Parchetului Militar, solicitând deschiderea unei acţiuni în justiţie39. Arestat la 17 aprilie 1938, în noaptea de 26/27 mai 1938 ora 03.30 se pronunţă condamnarea la 10 ani de muncă silnică, deşi Iorga ceruse achitarea.

Transferaţi de la Jilava la Doftana (19 iunie 1938), Codreanu şi camarazii săi ajung în cele din urmă la închisoarea din Râmnicu Sărat.

Pentru a ajunge la Bucureşti, maşinile cu deţinuţi au pornit de la Râmnicu Sărat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, orele cinci dimineaţa40. Grupul de jandarmi însărcinat cu escortarea şi implicit cu asasinarea legionarilor, era condus de maiorii Dinulescu şi Macoveanu. Înainte de comiterea faptelor, jandarmii au fost instruiţi de maiorul Dinulescu în ceea ce priveşte folosirea ştreangului, maiorul folosind pe post de cobai chiar pe unul dintre şoferii celor două dube (într-una se aflau C.Z.Codreanu şi alţi 9 inşi, în cea de-a doua restul de 4 legionari).

Primii executaţi au fost cei din maşina escortată de mr.Macoveanu. Plutonierul Sârbu este cel care-l ucide pe C.Z.Codreanu.

Jandarmii şi-au continuat drumul spre Capitală, iar la Jilava sunt aşteptaţi de col. Ştefan Gherovici41 (comandantul închisorii), mr.magistrat Dan Pascu, medicul legist lt.col.Ionescu şi preotul militar col.Vasile Zeciu. Groapa comună era deja săpată şi acesta un semn al premeditării. Simulacrul însă merge până la ridicol, mr.Dinulescu pocneşte din călcâie şi spune: ,,Am onoarea să raportez că am avut

36 Ibidem, pp.30-3237 I.Porter, op.cit., p.3338 La cunoscuta librărie ,,Cartea Românescă’’ exista un stand cu carte legionară, foarte bine vândută, închis de guvern, la fel ca şi cantinele legionare; deşi se pronunţase pentru sprijinirea comerţului naţional, Iorga a socotit oportună închiderea cantinelor39 Preot Şt.Palaghiţă, Istoria mişcării legionare, p.2940 N.Cosma ş.a., Fapte din umbră, III, p.14141 Este vorba de acelaşi Ştefan Gherovici, fost şef de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe care-l găsim semnând buletine informative, în 1938; va fi asasinat de legionari la Închisoarea Jilava

314


ordinul să transport 14 condamnaţi de la închisoarea Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava Bucureşti. Deoarece la kilometrul 30 de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti prizonierii i-au atacat pe jandarmi cu scopul să evadeze, ei au fost împuşcaţi’’42.

Grupa va îndeplini şi formalităţile semnării unui act. Legionarii sunt aruncaţi în groapă împreună cu valizele personale, iar col.Gherovici le porunceşte subofiţerilor să uite tot ce-au văzut, fiind secret de stat.

Pretextând existenţa unor informaţii potrivit cărora legionarii urmau să deshumeze cadavrele camarazilor lor, col.Gherovici ordonă jandarmilor să-i dezgroape, iar peste cadavre sunt turnate 15 damigene de vitriol (acid sulfuric). Pentru a descuraja o eventuală deshumare, câţiva puşcăriaşi vor turna apoi o placă de beton peste groapa comună.

Îmbrăcaţi în uniforma ţării, ucigaşii îşi vor primi apoi simbria: comandantul Jandarmeriei, g-ral Ioan Bengliu este premiat cu 4 mil., col.Gherovici cu 1 mil., iar plt.Sârbu cu 20 de mii şi un concediu.

La aflarea veştii, în Cluj legionarii organizează manifestaţii de protest. Au loc violente ciocniri cu Poliţia. Ca urmare, Armand Călinescu desemnează pe comisarul Vulpescu pentru a executa represiunea, trimiţând totodată în oraş Brigada Mobilă, o formaţiune recunoscută pentru competenţa în materie. Se fac sute de arestări, mulţi studenţi fiind bătuţi şi închişi în lagărul de la Miercurea Ciuc.

5.2 POLIŢIE LEGIONARĂ ŞI ASASINAT

ASASINATELE DE LA ÎNCHISOAREA JILAVA, STREJNIC, SNAGOV, BALOTA-VLĂSIA ŞI PREFECTURA POLIŢIEI

CAPITALEI

,,Uniforma mi-e dată la curăţat. M-am pişat pe ea, când am aflat cum a cedat guvernul nostru la Viena’’. (un ofiţer de Armată după Diktatul de la Viena – 30 august 1940)

1.POLIŢIA LEGIONARĂ42 Ioana Damaschin, Pasiuni regale, Ed.Junimea Română, Târgovişte, 1998, pp.34-35

315


La 9 iulie 1941, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub

preşedinţia prim-preşedintelui, colonel-magistrat Vasile Gelep43, începea dezbaterile în procesul privind asasinatele săvârşite la Închisoarea Militară Jilava, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940 44 .

În cadrul aceluiaşi proces, au compărut şi acuzaţii pentru crimele din aceeaşi noapte de la Prefectura Poliţiei Capitalei, de la Strejnic (jud.Prahova) şi din pădurea Balota-Vlăsia (situată pe drumul spre Ploieşti, km 40+100), învinuiţi de sechestrarea şi de asasinarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu şi a unor poliţişti. De o mare amploare şi complexitate, cercetările au durat din martie până la 21 iunie 1941.

Să vorbim puţin despre ceea ce putem considera germenii poliţiei legionare. Potrivit unui fost legionar, Ştefan Logigan, în cursul anului 1937, organizaţia studenţească bucureşteană a înfiinţat o ,,Gardă Legionară’’, care, în opinia lor, ,,pentru păstrarea ordinii interne nu se mai poate pune bază pe actuala Poliţie şi Jandarmerie’’45.

De asemenea, la puţin timp după instalarea ca ministru de Interne a generalului Petrovicescu, la sugestia lui Horia Sima, în cadrul ministerului s-a decis constituirea unui corp de poliţie auxiliar - ,,Poliţia legionară’’. Poliţia legionară a avut girul conducătorului statului: ,,Aveţi toată latitudinea, dublaţi toate elementele de la Siguranţă, de la Poliţie, dublaţi cu legionari, să poarte cămaşă albastră, verde, n-am nimic de spus, dar să facă parte din aparatul oficial’’46. Aşadar, încadrare după toate regulile vremii.

Ocupat cu guvernarea unei ţări în derivă, generalul nu avea cum să controleze acest proces care se declanşase. Infiltrarea legionară nu a reuşit în cazul Serviciului Special de Informaţii, aşa cum intenţiona Horia Sima, datorită fermităţii generalului Antonescu şi opoziţiei Armatei. Poliţia legionară reprezintă unul dintre cele mai grave aspecte ale istoriei noastre, o realitate care demonstrează derapajul unui regim ce se voia de ordine şi legalitate.

Intrarea în acţiune a acestei pseudo-poliţii – care se va face cu consultanţa SD-ului47 german - va declanşa încă de la începutul lui octombrie 1940 un val de violenţe şi abuzuri. Indivizi fără nici o pregătire poliţienească ori juridică, fără urmă de umanitate, dominaţi de impulsuri primare, de răzbunare, anarhişti şi pe alocuri comunişti (pe unii îi vom găsi aciuaţi în noile structuri constituite la venirea comuniştilor la putere), au reuşit să se infiltreze într-o instituţie fundamentală a statului român, au comis crime, au atras complicităţi, au creat dezorganizare, au săvârşit infracţiuni de drept comun, s-au substituit unei autorităţi publice, determinând o gravă carenţă a acesteia.

43 Completul de judecată a fost compus din lt.col. magistrat dr. Alexandru Petretrescu, cpt.magistrat (rez.) Cezar Popescu şi cpt. Ion Căproiu din cadrul Jandarmeriei44 Comandamentul Militar al Capitalei, Asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul, 26-27 noiembrie 1940, Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Bucureşti, 1941, p.1; în continuare se va cita Asasinatele45 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.35846 A.N.I.C., Stenogramele Consiliului de Miniştri, vol.1, p.10347 SD - Sicherheit Dienst; A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.367

316


Dacă fişele de personal ale celor de la Prefectura Poliţiei Capitalei au fost întocmite chiar de Horia Sima48, nu trebuie să ne iluzionăm că infiltrarea ideilor legionare în Poliţie s-a produs abia în 1940. Campaniile electorale (în special cea

din 1937), starea de degradare morală din ţară, pe care poliţiştii şi agenţii de Siguranţă o remarcau foarte bine, pe care o menţionau în rapoarte şi note-sinteză, a contribuit la căpătarea unui capital de simpatie. Este evident că legionarii au observat amestecul aparatului administrativ-poliţienesc în alegeri, ,,circa 300.000 [de voturi] fiind escamotate de Ministerul de Interne’’. Mărturia vine la procesul lui Eugen Cristescu şi-l viza în special pe prefectul Gabriel Marinescu şi pe Armand Călinescu49.

,,Ambiţiile conducătorilor Gărzii erau fără limite – considera Keith Hitchins, un istoric străin, care a avut printre preocupări şi istoria noastră50. În culise, ei au căutat să câştige controlul asupra Poliţiei şi asupra Armatei, instituţii care se dovediseră impermeabile la influenţa Gărzii. În Bucureşti şi în alte oraşe, forţele de poliţie erau de-acum infiltrate cu legionari’’. Scopul poliţiei legionare era acela de a fi folosită împotriva adversarilor regimului. ,,Membrii acesteia fuseseră recrutaţi dintre elementele cele mai puţin dezirabile ale societăţii şi nu aveau nici o pregătire profesională’’.

Sub un ministru de Interne şi un prefect de poliţie legionari, Garda de Fier ,,şi-a format propriile sale forţe de poliţie, care au acţionat ca factori de represiune şi anchetă, de justiţie şi execuţie’’51, căutând ,,să transforme instituţia Poliţiei de stat într-o anexă a Mişcării Legionare’’52. Astfel, potrivit mărturiilor fostului spion britanic Ivor Porter, în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1940, la orele 9, ,,doi legionari tineri, exibând legitimaţii de poliţişti, au ridicat un chimist englez din laboratorul său’’. De fapt, mai mulţi petrolişti din Ploieşti sunt arestaţi sub acuzaţia de sabotarea cisternelor de petrol. Englezii sunt bătuţi, loviţi cu revolverele53. La 1 octombrie pătrund în locuinţa unei jurnaliste britanice, Clare Hollingworth, aceasta scăpând datorită unei stratageme: se dezbracă, cerând să fie luată aşa. Un alt englez, funcţionar la Astra Română – Compania Shell, este ridicat de poliţia legionară de pe un teren de sport din Snagov, dus la sediul legionar din Ploieşti, apoi transportat la Siguranţa din Bucureşti, unde este interogat. ,,Problema agentului (de Siguranţă, n.n.) era cum să scape de caz fără să-şi atragă răzbunarea legionarilor’’ – avea să consemneze acelaşi diplomat britanic. Ce anume căutau, nu s-a aflat.

La 23 noiembrie 1940, în intervalul 9-18, poliţia legionară efectua o percheziţie chiar în palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia. ,,A fost ceva dezgustător – o lungă silnicie, nişte indivizi siniştri (însoţiţi din fericire de membrii ai vechii poliţii, oameni care-mi mai intraseră în casă, cu prilejul unor serbări filantropice…’’54 La ora 11 sosea însuşi Alexandru Ghica şi sub îndrumarea sa

48 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.14549 C.Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916-1944), Bucureşti, Ed.Roza Vânturilor, 1994, p.31750 K.Hitchins, România (1866-1947), p.49251 I.Porter, Operaţiunea ,,Autonomous’’, Bucureşti, Ed.Humanitas, 1991, p.8252 Pe marginea prăpastiei, II, p.8353 I.Porter, op.cit., p.8254 M.Bibescu, Jurnal politic, pp.255-256

317


legionarii verificau inclusiv pereţii, în căutarea unor ascunzători secrete. I-au luat manuscrise, corespondenţa domnitorului Gheorghe Bibescu, a lui Constantin Brâncoveanu… Într-una din camere, poliţia legionară chestiona până şi pe

servitoare. De vigilenţa acestora nu scapă nici casa bucureşteană a lui George Bibescu, de pe str.Robert de Flers. Căutau o femeie, iar la opoziţia categorică a Marthei – soţul său era grav bolnav şi va răposa la 2 iulie 1941 – unul dintre legionari a cerut la telefon Siguranţa Generală – raportând că ,,Nu mai este nici o femeie aici!’’

,,Actele exponenţiale ale degradării sale naţionaliste – după cercetătorul Alex Maihai Stoenescu – au fost: desconsiderarea legilor ţării, încercarea de a se substitui Poliţiei, conflictul violent cu Armata. Or, se cunoaşte că orice formaţiune politică sau civică de dreapta se constituie doctrinar pe principiul ordinii, prin respectarea legii, prin sprijinirea Poliţiei şi Armatei’’55.

Tinerei cu mustaţa abia mijită au fost numiţi comisari de poliţie, cu alte cuvinte funcţionari superiori, ofiţeri de poliţie, au ocupat funcţii de comisari-ajutori, agenţi secreţi ori agenţi informatori. Poliţia legionară ,,era un organism de partid, compus din oameni care ignorau legile şi regulamentele de ordine’’56.

Subsecretarul de la Interne, Alexandru Rioşanu57 sublinia, la 4 octombrie 1940, că poliţia legionară nu poate face arestări şi descinderi. Semnalându-se tot mai multe abuzuri, generalul Ion Antonescu, după ce-i numea pe aceştia ,,piraţi’’, emitea a doua zi un comunicat în care reafirma: ,,Cercetarea de orice natură, într-un stat de ordine cum este acela naţional-legionar, pe care îl voim, nu o pot face decât organele create de lege şi pedeapsa, pentru orice faptă, nu o poate aplica decât justiţia’’58. Deosebit de importante pentru noi sunt aprecierile situaţiei făcute de W.Fabricius, ambasadorul german la Bucureşti. După ce poliţia legionară va face mai multe percheziţii domiciliare, în telegrama din 7 ianuarie 1941, acesta comunica ministrului său de externe: ,,…generalul Antonescu a cerut lui Sima să se supună întru-totul ordinului său în ceea ce priveşte liniştea şi ordinea publică. […] Malaxa a dat din nou arme poliţiei legionare, care fusese dezarmată. Ieri (6 ianuarie 1941, n.n.), în timp ce la Preşedinţia Consiliului de Miniştri s-a petrecut scena dintre general şi Sima (Ion Antonescu i-a cerut să înceteze abuzurile, n.n.), poliţia legionară a ocupat Prefectura de Poliţiei’’59. Despre abuzurile comise, chiar doi dintre foştii comisari legionari de la Prefectura Poliţiei Capitalei, Ernest Crăciun şi Dumitrescu, ar fi spus în timp ce se aflau în penitenciarul de la Aiud: ,,…elemente dubioase sau neverificate se prezentau la domiciliul diverşilor cetăţeni’’ cu revolverul în mână, în uniformă, dedându-se la acte reprobabile60.

Făcând referire la atribuţiile şi competenţele poliţiei legionare, la 30 octombrie Sima emitea şi el un comunicat, în care preciza: sediul este în Splaiul Independenţei nr.7561, carnetele şi legitimaţiile trebuie să conţină datele de

55 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.37856 Pe marginea prăpastiei, II, p.8357 Alexandru Rioşanu, colonel de cavalerie în rezervă, un apropiat al lui Antonescu, după rebeliune este numit un fel de administrator al Bucovinei, face o infecţie renală şi moare tânăr, în 194158 Pe marginea prăpastiei, II, p.10659 Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române, ediţie îngrijită de R.D.Vlad, Bucureşti, Ed.Majadahonda, 1998, p.4860 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.14561 Sediul Poliţiei Capitalei este precizat pe Calea Victoriei, iar al Siguranţei Generale pe B-dul Carol nr.46

318


identificare, să aibă fotografie şi timbru sec aplicat, chiar şi aşa participarea la percheziţii fiind exclusă în lipsa Poliţiei de stat, în caz contrar riscând să fie denunţaţi. Prin ordinul nr.67343/ 23 noiembrie 1940, directorul general al Poliţiilor,

Al.Ghica, ordonă celor din subordine obligativitatea colaborării cu conducătorii Mişcării Legionare. Două zile mai târziu, acelaşi director emitea un ordin, în care amintea că ,,legionarii servesc ca auxiliari ai Poliţiei de stat, dacă sunt împuterniciţi cu acte în regulă, emanate de la organele Ministerului de Interne sau de la prefecţii de judeţ’’, iar ,,Poliţia de stat poate face apel la cadrele legionare oricând va fi necesar’’62.

Poliţiştii legionari aveau birouri în clădirea Prefecturii Poliţiei Capitalei, li s-au amenajat dormitoare pentru 140 de persoane, aveau acces la documente secrete, participau la acţiuni poliţieneşti, puneau în executare măsuri specifice, beneficiau de baza logistică şi, în general, de tot ceea ce ţine de o unitate de amploarea Poliţiei Bucureştilor. Membrii Poliţiei legionare erau cazaţi în chiar sediul Poliţiei Capitalei, un etaj fiindu-le destinat pentru locuire63. Aveau în Ştefan Zăvoianu înainte-stătătorul, un veritabil ,,guru’’ şi, se înţelege că întotdeauna, între cuvântul unui ,,poliţist legionar’’ şi cel al unui poliţist de carieră, prefectul s-a oprit asupra primului. Arestat în noaptea de 5/6 septembrie 1940 şi deţinut în arestul Prefecturii Poliţiei Capitalei, Mihail Moruzov adresa o plângere, acuzând regimul greu de arest. Când la 2 octombrie 1940, însuşi procurorul general al Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie vizita arestul, constatând starea ,,bună’’, el nu era însoţit în primul rând de un poliţist de carieră, ci de unul din partea poliţiei legionare, Eremia Socariciu64.

Potrivit bunului lor plac, anchetau şi arestau, în beciurile Poliţie Sociale sau ale Siguranţei. Abuzurile se ţineau lanţ. Familiile celor arestaţi din dispoziţie Comisiei Speciale de Anchetă Criminală65 nu puteau vorbi cu aceştia fără aprobarea Biroului II al poliţiei legionare.

La 2 noiembrie 1940, nu au ezitat să-l aresteze pe un minor de 15 ani, sub pretextul că a fost surprins în timp ce lipea afişe comuniste. Bătut în arestul Poliţiei Capitalei, nefericitul îşi dădu obştescul sfârşit în zorii zilei următoare. Pentru a-şi acoperi mârşăvia, cadavrul este aruncat de la etajul cinci într-un camion, dus la Spitalul Gardienilor Publici (şos. Bonaparte nr.5, azi b-dul Iancu de Hunedoara, lângă Palatul Victoria), unde li se refuză eliberarea certificatului de deces. Prin urmare, îl duc la I.M.L., declarând descoperirea acestuia pe str.Izvor66.

Primeau îmbrăcăminte şi erau dotaţi cu cel puţin un revolver, nemaivorbind de cele obţinute ilegal. De câte ori se executa un mandat de arestare sau de aducere pentru anchetare, ,,legionarii nu-mi îngăduiau ca dispoziţiile să fie executate numai de agenţii mei, ci eram obligat să anunţ Biroul II ca să delege câţiva legionari ce însoţeau pe agentul trimis de mine’’- avea să spună la audieri chestorul Eugen Clonţa67.

62 Pe marginea prăpastiei, II, p.8363 Se pare că era vorba de etajul III64 F.Pintilie, Serviciul Special de Informaţii, II, p.4565 Comisia Specială de Anchetă Criminală a fost înfiinţată prin Înaltul Decret Regal nr. 3253/23 septembrie 1940, funcţiona prin jurnal al Consiliului de Miniştri şi era prezidată de Eugen Bănescu, consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie66 Unul dintre cei care l-au ridicat pe L.R., elev de liceu, a fost poliţistul legionar Constantin Gavrilescu; Asasinatele, pp.168-16967 Din declaraţia dată anchetatorilor de martorul Eugen Clonţa, chestor de poliţie, 12 iulie 1941; Asasinatele, pp.270, 273

319


La 17 ianuarie 1941, însuşi directorul S.S.I. Eugen Cristescu adresa o notă generalului Ion Antonescu, în care denunţa presiunile poliţiei legionare şi-i aducea la cunoştinţă faptul că locuinţa sa şi a subsecretarului de stat de la Interne,

Al.Rioşanu erau ,,supravegheate de agenţi ai Siguranţei Generale’’. Făcând verificări, Cristescu descoperea uimit că cei doi agenţi (Aurelian Brânzei şi Gavril Danciu), pretextând că supraveghează un alt imobil, ,,în realitate făceau supravegherea casei mele’’, totul culminând cu venirea cu o seară în urmă a 9 indivizi, care au ameninţat agenţii de pază şi gardianul public cu revolverele. Din informaţii rezulta că aceştia ,,fac parte din grupul de poliţişti basarabeni ai domnului Maimuca’’68.

,,Poliţia legionară’’ constituie una din marile sincope ale istoriei Poliţiei Române. Un pseudo-organism de aplicare a legii, în condiţiile în care conducătorul statului nu mai avea încredere în poliţia naţională, coruptă, lipsită de probitate, măcinată de grave disfuncţionalităţi chiar la vârf.

În ceea ce priveşte Poliţia Capitalei, o întrebare rămâne cu răspunsuri parţiale: în ce măsură au cunoscut poliţiştii de carieră abuzurile celor care-i secondau şi ce măsuri au adoptat, cât au acoperit din ceea ce au ştiut?

Este neîndoielnică complicitatea la asasinate şi la comiterea altor infracţiuni deosebit de grave a unora dintre cei căzuţi sub gloanţele legionarilor la Jilava, demnitari ori purtători de uniformă. În fond erau exponenţii tipici ai unui regim mafiot, care dusese ţara la dezastru, iar temerea de tragere la răspundere era probabil ultima care le trecea prin cap. În vreme ce i se semnalau abuzuri ale subordonaţilor, şeful Poliţiei Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, membru de vază al veroasei camarile regale, inaugura cazinouri şi petrecea nopţile la jocuri de noroc. Unii erau veritabili infractori şi ocupau funcţii în care demnitatea ar fi trebuit să fie lucru de căpătâi. Şi nu era.

Justiţia privată trebuie însă combătută întotdeauna fără jumătăţi de măsură, iar episodul ,,Poliţia legionară’’ este unul care nu trebuie uitat.

În arestul Poliţiei Capitalei au fost omorâţi poliţişti ,,cu un trecut de muncă şi de recunoscută activitate profesională’’69. Este un fapt de o gravitate extremă, fără precedent în istoria Poliţiei: să fi umilit, să fi ucis în mod samavolnic în chiar incinta instituţiei unde ai muncit o mare parte a vieţii şi căreia i te-ai dedicat.

,,Anumite organe ale Mişcării Legionare au înfiinţat un corp de poliţie alcătuit din oameni fără pregătire avuabilă, care s-a suprapus organelor de poliţie legal instituite în stat şi a provocat carenţa autorităţii publice’’ - se preciza în preambulul cercetării efectuate cu privire la acest caz zguduitor.

Pe lângă poliţia legionară de la Prefectura Poliţiei Capitalei, a existat şi o organizaţie de poliţie legionară care ţinea de Ministerul de Interne. Sediul acesteia

68 F.Pintilie, Serviciul Special de Informaţii, II, p.6369 Asasinatele, p.211

320


era în Splaiul Independenţei70. Poliţia legionară colabora cu Corpul Muncitoresc Legionar, în cadrul căruia se infiltraseră o mulţime de comunişti.

Cât priveşte Poliţia Capitalei, încadrările şi numirile în funcţii s-au făcut de

către prefectul legionar Ştefan Zăvoianu, ,,ca o dublură pe lângă poliţiştii de carieră’’71. Este lipsit de orice dubiu că influenţa sa a fost hotărâtoare, iar asasinatele de la Închisoarea Militară Jilava, Prefectura Poliţiei Capitalei, Snagov, Strejnic şi pădurea Balota-Vlăsia au fost rezultatul unei concepţii unitare.

tefan Zăvoianu a întreprins încă de la preluarea funcţiei (5 octombrie 1940) o acţiune concertată, pentru a-şi infiltra oamenii de încredere în cele mai importante funcţii, ,,a determinat înscăunarea unor tineri nepricepuţi […] pe

care i-a intitulat ofiţeri de poliţie judiciară şi socială’’. I-a încadrat într-un corp - ,,Poliţia auxiliară’’ – şi i-a înarmat. A făcut aceasta în virtutea unei decizii ministeriale de la sfârşitul lui octombrie 194072. Zăvoianu a făcut parte din Comisia care a făcut numirile de poliţişti legionari, prin care practic s-au dublat posturile din Prefectura Poliţiei, a conferit acestora puteri nemărginite, arestarea fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, doar pe bază de denunţ ori simple bănuieli devenind regula, iar nu excepţia.

Ş

Condusă cu o mână de fier, acţiunea a început însă anterior preluării funcţiei. Încă de la 24 septembrie 1940, în timpul prefectoriatului generalului Constantin Dona, au fost predate comandantului legionar Romulus Opriş (care va fi numit chestor în Poliţia Capitalei), zece pistoale automate ,,Mauser’’, cal. 7,63 mm şi muniţia aferentă. A doua zi după instalarea în fruntea Poliţiei Capitalei a lui Zăvoianu, s-au mai predat comandantului legionar şi ,,poliţistului’’ E.Şocariciu, încă zece pistoale, care aparţinuseră Poliţiei Judiciare.

În realizarea scopurilor sale, Ştefan Zăvoianu s-a folosit şi de un subterfugiu. La 27 septembrie, la Prefectura Poliţiei Capitalei, poliţia legionară a început întocmirea de liste cuprinzând pe cei care participaseră la prigoana legionară, care erau predate de către secretarul Prefecturii de Poliţie (C.Orăşeanu) subsecretarului de la Interne, Rioşanu, care urma să le soluţioneze, în sensul că, unele persoane, urmau să fie chemate în judecată. Nu se ţinea cont de dispoziţiile acestuia, de a se întocmi documentele pentru începerea cercetării penale, ci se trecea la arestări abuzive, executate de ,,poliţişti legionari’’, cei în cauză fiind reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei sau încarceraţi la Închisoarea Militară Jilava. Printre cercetaţii abuziv se aflau şi unii dintre cei arestaţi pentru a fi cercetaţi de Comisia Specială de Anchetă Criminală. Deşi comisia emisese mandate de arestare, cu dispoziţie de încarcerare la Văcăreşti, care trebuiau aduse la îndeplinire de către Poliţia Capitalei, prefectul Zăvoianu le restituia la 19 octombrie 1940, ceea ce a determinat intervenţia preşedintelui Comisiei, pentru pedepsire a acestuia73.

La 16 octombrie 1940, Comisiunea de Anchetă Criminală emitea mandate de arestare pentru g-ral Gabriel Marinescu, g-ral I.Bengliu74 (implicat în torturarea legionarilor), col. magistrat Vasile Zeciu, mr.Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu,

70 Adresa sediului era Spl.Independenţei nr.75; clădirea nu mai există astăzi, ea fiind demolată în anii ’80, laolaltă cu întreg ansamblul, pentru a face loc parcului ,,Izvor’’, situat pe latura de est a Palatului Parlamentului (Casa Poporului) 71 Asasinatele, p.3072 Ibidem, p.3073 Motivul invocat a fost acela că, la două zile după primirea mandatelor, a intrat în vigoare decretul prin care se prevedea că închisorile militare pot primi în arest preventiv şi persoanele cercetate de Comisie74 General de divizie Ioan Bengliu (1881-1940), inspector general al Jandarmeriei

321


locul de depunere fiind clar precizat: Penitenciarul Văcăreşti. De asemenea, mai erau destituiţi g-ral Argeşeanu (asasinul legionarilor, în 1939), g-ral Gheorghe Mihail (iniţiatorul complotului privind asasinarea lui Ion Antonescu). Era o firească

operaţiune de curăţenie în instituţii care-l serviseră până atunci pe Carol. Întrucât la Văcăreşti nu putem vorbi de prezenţă legionară, adevăratul scop al ,,deturnării’’ la Jilava era acela al existenţei gărzii legionare şi deci un posibil control legionar asupra deţinuţilor. Nu este exclusă nici o influenţă sovietică în actele de la Jilava. Din totalul de 65, un număr de 28 de arestaţi se aflau la Jilava cu mandat75 şi 37 fără, aduşi de poliţia legionară. Cererile de punere în libertate adresate Poliţiei Capitalei, precum şi notele telefonice, au rămas fără rezultat. Cei în cauză vor rămâne încă o săptămână şi vor cădea sub gloanţe, la 26/27 noiembrie 1940.

Legionarii au premeditat crimele, cu câteva zile înainte de trecerea la fapte ei trecând la torturarea psihică a deţinuţilor de la Jilava, făcând zgomote insuportabile, lovind ferestrele, trăgând focuri de armă, pentru a deruta garda militară. De altfel, ei au avut cunoştinţă şi de dispoziţiile Ministerului de Interne. Începând cu 27 noiembrie 1940, adică chiar în ziua ce a urmat măcelului, din ordinul lui Rioşanu, paza deţinuţilor de la Jilava urma să se facă exclusiv de către militari. O variantă deloc de neglijat ar fi şi aceea a existenţei unor zvonuri, potrivit cărora, conducătorul statului şi Alexandru Rioşanu intenţionau să-i pună în libertate pe cei arestaţi şi astfel le scăpau legionarilor printre degete76. Sau poate că sfârşitul deţinuţilor le-a fost grăbit tocmai de răspândirea voită a unui asemenea zvon printre legionari.

Un caz elocvent, care demonstrează arbitrariul, este cel al plutonierului de jandarmi Petre Tudor, arestat pentru simpla coincidenţă de nume cu unul dintre asasinii lui C.Z.Codreanu. Va sfârşi asasinat nevinovat! Totodată, alături de şeful său de cabinet, Stelian Stănicel, Zăvoianu a interzis familiilor celor închişi la Jilava să primească vizite, cu toate că permisele de vizită erau semnate de Rioşanu, ierarhic superior acestuia.

Cu o seară înainte de asasinate, Zăvoianu a rămas la Jilava până la ora 19.00. În seara crimelor, la orele 21, gardianul public Ioan Laslău l-a remarcat sosind la Prefectura Poliţiei Capitalei pe Zăvoianu, însoţit secretarul general Orăşeanu. Cei doi au plecat din sediu cu automobilul Prefecturii la ora 22.40, când Zăvoianu i-a ordonat şoferului: ,,Dă-i drumul la Jilava!’’ Aflat de pază la casa prefectului, gardianul public Nicolae Delibaş a declarat că acesta a revenit la domiciliu în jurul orei unu77.

Din depoziţia inculpatului Gheorghe Creţu, a rezultat faptul că schimbarea gărzii Închisorii Militare Jilava, comandate de legionarul Romulus Opriş, se efectua în fiecare seară pe platoul Poliţiei Capitalei, la ora 21.00, de aici fiind transportaţi ,,cu un brec’’ la Jilava78. În seara asasinatelor, garda legionară –

75 Arestaţi cu mandat: G.Marinescu, I.Bengliu, Gh.Argeşeanu, V.Zeciu, Şt.Gherovici, A.Panaitescu, I.Dinulescu, A.Macoveanu, Al.Popescu, R.Pascu, N.Ştefănescu, P.Patriciu, C.Popescu, I.Iordache, N.Găman, M.Ştefan, C.Sârbu, V.Taşcă, N.Zăinescu, V.Moisescu, Gh.Oancea, N.Crăciun, Gh.Niculescu, I.Stănciuc, N.Bularda, P.Gheorghiu. Asasinatele, p.6376 Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române, p.9577 Asasinatele, p.3678 Asasinatele, p.266; Declaraţiile sunt întărite de cele ale şefului lui Ioan Laslău, Ioan Simion şi de gardianul public Florea Ciucă, aflat la post în zona intersecţiei str.Berzei – str.g-ral Berthelot, aproape de locuinţa lui Zăvoianu

322


compusă din legionari studenţi şi din Corpul Muncitoresc Legionar, în special de la S.T.B79. - era prezentă pe ,,planşeul’’ Poliţiei Capitalei, la ora 20.00, urmând a schimba garda de la Jilava, în tura de 24 de ore.

Au plecat de aici în automobilul Poliţiei Capitalei, sub comanda comisarului legionar Gheorghe Creţu, care avusese grijă să ia şi ultimele patru pistoale ,,Mauser’’ aflate la Prefectură. Tot de pe platoul Poliţiei Capitalei au plecat cu un alt ,,brec’’ Dimitrie Grozea (comandantul Corpului Muncitoresc Legionar), chestorul legionar Romulus Opriş şi comisarul Pavel Grimalski.

La ora 21.00 s-a efectuat schimbarea gărzii la Jilava. Dumitru Grozea ţine o cuvântare legionarilor adunaţi în corpul de gardă, în care le spune că a sosit momentul răzbunării Căpitanului şi celorlalţi camarazi. Tot el este cel care repartizează ,,echipele morţii’’ la fiecare celulă, după o listă pregătită din timp şi instruieşte membrii gărzii cu privire la momentul scoaterii lacătelor de la uşile celulelor. La semnalul unui foc de pistol, au intrat în celule unde au împuşcat deţinuţii aflaţi în picioare ori aşezaţi. Fiecăruia dintre cei căzuţi i s-a mai tras câte un glonţ în cap, pentru a fi siguri de reuşită. Execuţiile au început la ora 00.30, legionarii folosindu-se de revolvere automate ,,Mauser’’, adică cele aflate curent în folosinţa gărzii închisorii. Ca un gest reflex, unii au apucat să-şi pună păturile în cap.

În total, la Jilava au fost ucise 64 de persoane. Din examinarea cadavrelor, s-a constatat că fiecare dintre cei căzuţi avea între 4 şi 38 de găuri (cele mai multe în fostul şef al Siguranţei, Niky Ştefănescu). În Gabriel Marinescu au descărcat 3 gloanţe în cap şi 7 în corp80. După asasinate, au interpretat cântece legionare în corpul de gardă, au mers la mormântul lui Codreanu, apoi s-au risipit.

Iată care au fost inculpaţii în procesul de care aduceam aminte la început:1. Gheorghe Bădulescu; doctorand în medicină, fost comisar în P.P.C.,

condamnat în contumacie, întrucât a dispărut; 2. Gheorghe Creţu; a fost condamnat la 9 luni de închisoare în anii ’30,

pentru ,,activitate subversivă şi dăunătoare intereselor statului’’. Absolvent de liceu, fără a fi îndeplinit stagiul militar, este numit comisar în P.P.C. la doar 22 de ani. Creţu este cel care a ucis un număr de 17 persoane. În timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 a rămas la sediul P.P.C., ,,având misiunea de a controla posturile de pază fixate’’(!). La 23 ianuarie ora 06.45, a primit ordin scris de la legionarul Nicolae Pătraşcu (secretar general la Ministerul de Interne) de a părăsi poziţiile ocupate. A plecat în str.Roma, unde nu a reuşit să intre, din cauza prezenţei Armatei. Revenit la Poliţia Capitalei, legionarul nu a izbutit să pătrundă datorită ,,rafalelor de mitralieră ce se trăgeau din localul Regimentului de Jandarmi Pedeştri’’81. Existentă şi astăzi, clădirea se află pe str.Eforiei nr.7-9, Sector 5, în dreptul cinematecii ,,Eforie’’, pe partea opusă şi puţin mai sus de Pasajul Eforiei (intrarea la Primăria Sectorului 5). Astăzi este sediu al unor formaţiuni din structura I.G.P.R.

3. Tudor Dacu; agent informator al poliţiei legionare din judeţul Prahova;4. Theodor Djonat; licenţiat în drept, fost comisar în Poliţie;

79 Societatea Comunală de Transport Bucureşti80 Asasinatele, p.12481 Asasinatele, p.268

323


5. Nicolae Dragomir; fost mecanic; numit şef al garajului Prefecturii Poliţiei Capitalei;

6. Dimitrie Grozea, fost desenator tehnic, legionar cunoscut cu simpatii

comuniste;7. Pavel Grimalschi, numit comisar-şef la P.P.C. în octombrie 1940, fără să fi

fost poliţist de carieră; 8. Chircor Garabet Malcasian; cum o arată şi numele, era etnic armean,

comisar în Poliţia Capitalei, condamnat pentru rebeliune;9. Romulus Opriş; fără să fi fost poliţist de carieră, a fost numit în octombrie

1940 chestor legionar la Prefectura Poliţiei Capitalei;10. Constantin Orăşanu; Considerat ,,mâna dreaptă’’ a prefectului Zăvoianu,

avea atunci 47 de ani, ocupând a doua funcţie în ierarhia Prefecturii de Poliţie a Capitalei, anume aceea de. Despre el se ştia că fusese maior de armată. Este unul dintre cei care l-au însoţit pe Ştefan Zăvoianu la Jilava în noaptea asasinatelor, în rechizitoriul procurorului militar căpitan magistrat I.N.Vlădescu arătându-se că, în 1939, Orăşanu era foarte credincios prefectului de Poliţie, fiind însărcinat cu paza premierului Armand Călinescu, când ,,se arăta extrem de devotat, manifestând un servilism exagerat’’82. La venirea la putere a Mişcării, în mod brusc Orăşanu trece brusc de partea legionarilor83.

11. Octavian Marcu; fără ocupaţie, serviciu militar neîndeplinit, numit ofiţer de poliţie în Prefectura Poliţiei Capitalei la 24 de ani;

12. Alexandru Pană; numit comisar în Prefectura Poliţiei Capitalei, la Serviciul Social, în 1940;

13. Constantin Savu; 29 de ani, fost boxer, numit comisar-ajutor în Prefectura Poliţiei Capitalei, având însărcinarea de a însoţi deţinuţii politici la instrucţie;

14. Stelian Stănicel; fost director de cabinet al prefectului Poliţiei, Ştefan Zăvoianu; condamnat în lipsă;

15. Ilie Stângă; 31 de ani, licenţiat în drept, numit chestor la Poliţia Capitalei în timpul regimului legionar, implicat în ,,vasta escrocherie cu devize, săvârşită cu complicitatea unor evrei, în urma căreia a realizat milioane de lei’’;

16. Ion Tănăsescu; 27 de ani, fost lucrător C.F.R., condamnat la 3 luni de închisoare corecţională, ,,împărtăşea ideologia comunistă’’, numit ofiţer de poliţie la 28 septembrie 1940, când i se încredinţează arestul Poliţiei Sociale;

17. Nicolae Topliceanu; 29 de ani, funcţionar C.F.R., absolvent al Academiei Comerciale, intrat în Poliţia Legionară la 6 septembrie 1940, comisar-şef în Prefectura Poliţiei Capitalei;

18. Nicolae Tudor; de meserie mecanic, numit ,,agent secret’’ în Prefectura Poliţiei Capitalei, la 30 octombrie 1940, la intervenţia prof. Ion Dobre;

19. Ştefan Zăvoianu ; vechi membru al Mişcării Legionare, colonel (retr.), avocat în Baroul Ilfov, numit prefect al Poliţie Capitalei la 5 octombrie 1940, fost condamnat pentru activitate subversivă, participant la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. A făcut parte din cadrele Armatei, ,,fără să se ilustreze’’, pretins gazetar, ,,fără să ştie să scrie’’. Zăvoianu avea 58 de ani atunci când a fost însărcinat cu comanda Poliţiei Capitalei şi domicilia pe str.G-ral

82 Ibidem, p.20583 Fiul de comerciant Virgil Diculescu a fost arestat pentru că a cerut lui Orăşeanu să plătească sticlele de şampanie luate pentru nunta fiicei sale

324


Berthelot nr.100. În sarcina sa, anchetatorii au reţinut infracţiunea de instigare la asasinate, cu mobil politic, comisă de un funcţionar care, prin profesia sa, trebuia să le împiedice, existând şi circumstanţe agravante.

Mai menţionăm pe: Eremia Şocariciu (chestor, şef al poliţiei legionare), Ovidiu Găină şi Gheorghe Stoica (şefi de cabinet ai ministrului de Interne, generalul Constantin Petrovicescu).

Victimele legionarilor: Mihail Moruzov84 (fost director al S.S.I.), Victor Iamandi (fost ministru al Justiţiei), col. Ştefan Gherovici (fost comandant al Jandarmeriei), g-ral Gabriel Marinescu (fost prefect de Poliţie al Capitalei, fost ministru al Ordinii Publice), general Gheorghe Argeşeanu (fost prim-ministru), mr.Iosif Dinulescu (din Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa), g-ral Ion Bengliu (fost inspector general al Jandarmeriei), Niky Ştefănescu (subdirector al S.S.I.).

În celula nr.11, au căzut sub gloanţele legionarilor, foşti agenţi de poliţie 85 : Gavrilă Ichim, Eugeniu Zugravu, Coman Paraschiv, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Miah Radu, Nicolau Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Marin Dumitru. În celula nr.10, au fost ucişi 10 foşti jandarmi: I.Stănciuc, Ctin Sorbu, V.Taşcă, N.Zăinescu, Şt.Niţu, V.Moisescu, N.Bularda, Gh.Niculescu, C.Popescu, Gh.Oancea, N.Crăciun, P.Gheorghiu. Plutonierul de jandarmi N.Ciurea a scăpat cu viaţă.

Alţi poliţişti asasinaţi: Ion Panova (chestor), N.Bonea, Otto Reiner, Constantin Laurenţiu, P.Malinschi, N.Găman, I.I.Iordache, I.Horwath, V.Horwath, Constantin Bouleţ, P.Patriciu, N.Lescenco, M.Boţu, T.Miron, Dumitru Bilea, Constantin Culeţcu, Spiridon Dumitrescu, N.Bălănuţă – foşti agenţi de poliţie. Mărturie a sadismului lor, legionarii nu s-au mulţumit doar cu împuşcarea celor din celule. În urma cercetărilor medico-legale, la deţinuţii din celula 17 (poliţiştii) s-a constatat şi ,,despicături profunde ale capului, produse de corpuri tăioase grele, cum ar fi topoarele’’. Cu alte cuvinte, le-au crăpat capul!

a patru zile după reînhumarea osemintelor lui Codreanu, la cererea lui Ion Antonescu, Sima a emis un ordin de dizolvare a temutei poliţii legionare. La 9 decembrie 1940 Ion Antonescu desfiinţa ceea ce nu ar fi trebuit înfiinţat

niciodată. În aceeaşi zi, g-ral Petrovicescu emitea ordinul nr.4766 de desfiinţare a poliţiei legionare, cu începere de la 1 decembrie 1940. El mulţumea legionarilor pentru activitatea depusă şi ordona rămânerea în Poliţia de stat doar a acelor ,,legionari care au fost încadraţi funcţionari bugetari normali’’. Până şi cel care-i va urma în funcţia de prefect lui Ştefan Zăvoianu, Radu Mironovici, a fost nevoit să intervină după ordinul de desfiinţare, în decembrie 1940, informându-l apoi pe ministrul de Interne despre faptul că ,,de la primirea ordinului de mai sus (de desfiinţare a poliţiei legionare, n.n.) nu s-a mai comis nici o violare de domiciliu’’, luând totodată măsuri pentru ca legionarii să nu mai poarte arme, ,,afară de cei încadraţi în Poliţie’’. Prin urmare, încadrarea unor legionari ca funcţionari în Poliţie este un fapt de domeniul evidenţei.

L

84 După ce a fost deţinut în arestul P.P.C., el cerea în octombrie 1940 nepoatei sale să-i trimită alimente şi haine călduroase, cereri care au provocat o adevărată agitaţie în rândul membrilor poliţiei legionare, care fabulau pe tema uşurinţei cu care acesta stabileşte legături în afara închisorii; F.Pintilie, Serviciul Secret de Informaţii, I, p.298 85 Asasinatele, p.11

325


Faţă de desfiinţarea poliţiei legionare, o notă a S.S.I. din 4 decembrie 1940 evidenţia comentariile favorabile ale ţărăniştilor – care considerau că decizia reprezintă ,,un început fericit pentru reîtronarea ordinii atât de necesară în aceste

momente’’ – şi ale liberalilor, care considerau dificilă problema dizolvării de facto, ,,pe teren’’86.

Existenţa unor informaţii cu privire la o nouă recrudescenţă a activităţilor legionare şi evitarea unor infiltrări în rândul funcţionarilor, au determinat factorii de decizie ai statului să înfiinţeze la nivelul Prefecturii Poliţiei Capitalei o brigadă mixtă, condusă de comisarul Nae Georgescu, având rolul de culegere şi analiză a acestor informaţii, urmând a supraveghe şi aresta legionarii activi87. Brigada era alcătuită din 10 agenţi transferaţi de la Secţia a II-a Contrainformaţii a S.S.I., 10 de la D.G.P. şi alţi 10 de la Prefectura Poliţiei Capitalei.

,,Bucureştii păreau mai calmi după desfiinţarea poliţiei legionare’’, va nota spionul englez Ivor Porter88. Conducătorul statului cerea oamenilor politici, personalităţilor, liderilor comunităţii evreieşti, tuturor celor care avuseseră de suferit de pe seama poliţiei legionare, să solicite despăgubiri. Dovedind cu toţii o crasă laşitate, au refuzat, lăsându-l pe general singur şi expus răzbunărilor89, cum se va vedea.

ASASINATELE DE LA PREFECTURA POLIŢIEI CAPITALEI ŞI DIN PĂDUREA BALOTA-VLĂSIA

n aceeaşi noapte (26-27 noiembrie 1940), informat telefonic despre cele petrecute, comisarul de serviciu la Prefectura Poliţiei Capitalei, Ioan Tofan a raportat şefului Poliţiei Judiciare (chestorul Clonţa), secretarului general Orăşeanu

şi, de parcă ar mai fi fost nevoie, lui Zăvoianu. Orăşeanu a ordonat lui Tofan să nu anunţe pe nimeni. Sosit între timp la birou, Zăvoianu a făcut acelaşi lucru.

ÎDupă comiterea asasinatelor de la Jilava, la Poliţia Capitalei au revenit

legionarii Opriş, Grimalski, Creţu şi Marcu (ora 01.30). Aici se aflau arestaţi 5 comisari de carieră: Paul Voinescu, Nicolae Suciu, Nicolae Gh. Ralet, Alexandru Davidescu şi Ionel Dumitrescu. S-au prezentat la legionarul Ion Tănăsescu, şeful Arestului Social, pe care l-au chestionat în legătură cu locul în care se află arestaţii politici. Comisarul Ralet (arestat, se pare, ilegal) a fost ucis cu focuri de pistol90 de Creţu şi Grimalski. Apoi au fost conduşi la celula comisarului Suciu. Chestionat, acesta ar fi mărturisit împuşcarea unui legionar. Cade la rândul său sub gloanţe91.

Potrivit uzanţelor poliţieneşti, comisarul de serviciu Ioan Tofan îl informează despre cele petrecute pe Zăvoianu, menţionând intenţia de a informa Parchetul.

86 F.Pintilie, Serviciul Special de Informaţii, II, p.5087 Ibidem, I, p.30088 I.Porter, op.cit., p.8689 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.39690 Gloanţele i-au perforat capul, plămânii, ficatul şi inima91 Examinarea ulterioară a cadavrului a evidenţiat şi faptul că, pe lângă rănile provocate de gloanţe, cms. Suciu avea craniul zdrobit cu un corp dur, ceea ce arată cruzimea asasinilor. După aceste crime, a avut loc următorul dialog: Gh.Creţu - ,,Am terminat la Jilava’’; I.Tănăsescu - ,,Mai am şi eu’’; Asasinatele, p.41

326


Agasat de insistenţa comisarului, Zăvoianu spune: ,,Bine domnule, n-ai decât să-i anunţi’’92.

Cele trei cadavre sunt scoase din arest pe platoul dinspre str. Eforiei, de

unde urmau să fie îmbarcate într-un camion. Informat însă despre sosirea unui procuror militar, Orăşeanu ordonă scoaterea acestora prin gangul ce dă spre Calea Victoriei, lângă actualul magazin Victoria. Ele au fost duse de legionari în pădurea Băneasa. Pentru acoperirea crimelor, sângele arestului Poliţiei este spălat. În aceeaşi noapte, sosesc la Poliţia Capitalei ministrul de Interne, subsecretarul de stat Rioşanu şi reprezentanţii Parchetului, care încep cercetările93. Fireşte, legionarii în frunte cu Zăvoianu, au negat ceea ce era de domeniul evidenţei şi au încercat atât cât au putut să tergiverseze cercetările.

Ce patru (Opriş, Creţu, Marcu şi Grimalski) au plecat apoi în căutarea comisarului Alexandru Davidescu, pe care nu l-au găsit, întrucât, împreună cu comisarul Ionel Dumitrescu, fuseseră duşi în pădurea Balota-Vlăsia şi împuşcaţi. Aflat în arestul Poliţiei Sociale94 şi păzit de agentul de poliţie Emil Palade, comisarul Davidescu a fost ridicat de către trei legionari, printre care s-a aflat şi comisarul legionar Nicolae Topliceanu, în jurul orei trei.

Duşi cu un automobil în pădurea Balota-Vlăsia (km 40+100), şi împuşcaţi în grabă, după ce ,,i-au trecut şanţul şoselei’’, întrucât, aflaţi în apropierea drumului naţional, legionarii se temeau că vor fi descoperiţi.

Sunt descoperiţi de trecători şi transportaţi la Ploieşti. Internat la Spitalul Schuller, Davidescu decedează după câteva zile, nu înainte de a fi vizitat de un grup de legionari în frunte cu Chircor Garabet Malcasian, care veniseră pentru a-l suprima, întrucât aflaseră că acesta nu a murit şi se află sub îngrijiri în unitatea sanitară. Dumitrescu ajunge la Bucureşti şi este internat sub nume fals la Sanatoriul Francez.

n alt caz de omor este cel petrecut la Prefectura Poliţiei Capitalei, cu puţin timp înainte de asasinatele de la Jilava. După ce este arestat ilegal de către poliţia legionară95, detectivul G.I.Tălăngescu este dus în biroul comisarului

legionar Theodor Djonat, dezbrăcat de haine, imobilizat de mâini şi picioare, trântit la podea şi lovit cu picioarele de către Djonat, Malcasian şi Alexandru Pană, până ce ajunge să verse sânge. Grav rănit, este menţinut în arest, dar fiind păzit numai de un gardian reuşeşte să scape de aici la 26 noiembrie 194096.

UCazul este similar cu al plutonierului de jandarmi Ghiţă Gheorghe. Din

păcate, acesta nu va avea aceeaşi soartă. Torturat în arestul Poliţiei Sociale, în primele zile ale lui decembrie 1940, va muri, fiind transportat de legionari cu o maşină şi aruncat în pădurea Râioasa. Cadavrul său nu va fi găsit niciodată. Invocându-se un conflict de competenţă, cercetările vor fi tergiversate. În final, după investigaţiile Poliţiei, vinovaţii vor fi reţinuţi abia la 6 martie 1941, ascunşi la domiciliul avocatului Cezar Ionescu, din cartierul bucureştean Tei.

92 Pentru aceasta, Tofan va fi introdus în arest în aceeaşi noapte. Va fi apoi scos şi i se va pune în vedere să nu raporteze Parchetului despre acest incident. Întrebat de Rioşanu dacă a fost arestat, neagă aceasta, întrucât fusese ameninţat de Orăşeanu că-l ,,va costa capul’’. Asasinatele, pp.43-4493 S-a constatat că, la 27 noiembrie, prefectul Zăvoianu a ordonat lui Clonţa, şeful Poliţiei Legionare, să predea legionarului Marcu 5.000 de cartuşe aferente pistoalelor ,,Mauser’’94 Comisar de serviciu al Poliţiei Sociale era comisarul Nicolae Veluda95 Comisia de Anchetă Criminală l-a găsit nevinovat96 Asasinatele, p.57

327


ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA ŞI A LUI VIRGIL MADGEARU

,,Şezi, dragă, şezi şi nu te emoţiona! La cur suntem egali, la cap e diferenţa’’. (Nicolae IORGA)97

La 13 aprilie 1935, un tânăr încearcă să-l asasineze pe Nicolae Iorga. Interogat de Siguranţă, răspunde că Garda de Fier i-a pus acestuia ,,capul la preţ’’98. În însemnările sale, savantul va nota şi temeri legate de intenţiile legionarilor: ,,sentinţele de moarte plouă la mine’’ (16 februarie 1936), ,,mi s-a pregătit un parastas’’ (21 februarie 1936). Tot în această zi, îi trimitea o scrisoare ministrului de Interne Armand Călinescu, în care-l informa despre închegarea unei mici oştiri legionare la Vălenii de Munte, unde se retrăsese pentru a lucra la ,,Istoria românilor’’99 .

Asasinarea lui Iorga a fost una premeditată. După cutremur, având reşedinţa de la Vălenii de Munte avariată, se retrăsese la Sinaia, pentru a se consacra cercetărilor istorice.

În dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1940, plutonierul de jandarmi Aurel Stoicescu a fost informat de gardianul public Petre Zamfir, aflat în serviciu la Chestura oraşului Ploieşti, despre descoperirea unui cadavru ,,pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, cam la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselii, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea’’100.

La faţa locului s-au găsit 9 tuburi de cal. 9,7 mm şi 6,35 mm, precum şi un cartuş cal.9 mm. Bruma îl cuprinsese în întregime pe marele român… S-a constatat că Iorga decedase înainte de ora 3 noaptea.

Cercetările au stabilit că Nicolae Iorga a fost ridicat din reşedinţa sa de la Sinaia101 în după-amiaza zilei de 27 noiembrie 1940, pretextul folosit fiind acela al

97 După scriitorul şi jurnalistul Tudor Octavian, savantul i-ar fi adresat aceste cuvinte unui confrate

academician, care se aşezase din greşeală pe scaunul său, din aula Academiei Române. Considerat de unii cea mai strălucitoare minte a românilor din sec. XX, creator al unui neasemuit centru cultural la Vălenii de Munte, Iorga a făcut şi numeroase greşeli şi s-a dovedit un slab politician, guvernul său nerezistînd decât un an (18 aprilie 1931 – 31 mai 1932).98 T.Georgescu, Nicolae Iorga împotriva hitlerismului, p.10099 Ibidem, p.101100 Din declaraţia plt. de jandarmi Aurel Stoicescu; Asasinatele, p.299101 Există informaţii potrivit cărora, înainte de a fi dus la Strejnic, Iorga a fost dus în satul Teişani, în casa lui Victor Enăchescu şi a lui Gheorghe Dinescu, fost primar legionar din Vălenii de Munte. Aici a fost schingiuit, batjocorit şi judecat. Pentru cine cunoaşte distanţele Sinaia – Ploieşti – Vălenii de Munte – Ploieşti – Strejnic, este evident vorba de o eroare

328


dării unei declaraţii la Prefectura Poliţiei Capitalei102. Ca o prevestire sumbră, nu cu mult înainte, profesorul scrisese o poezie intitulată ,,Bradul’’ - ,,Au fost tăiat un brad bătrân/ Fiindcă făcea prea multă umbră’’. Autorii lucrării mai sus citate fac o

paralelă între asasinarea cronicarului Miron Costin (1691) şi cea a lui Iorga, ,,rezultatul unei acţiuni criminale mai dinainte concertate, între osebiţi instigatori, complici şi agenţi executori, înscrişi în Mişcarea Legionară’’103.

Autoturismul cu care a fost transportat avea numărul de înmatriculare 6211 B.R., iar din verificările efectuate de poliţie a rezultat că era proprietatea Institutului Naţional al Cooperaţiei. Faptul sechestrării şi asasinării marelui istoric este oarecum paradoxal, dat fiind faptul că, prefectul Marin Stănescu, deşi legionar, a dat dispoziţii Poliţiei şi Jandarmeriei să intensifice ,,măsurile de pază a tuturor drumurilor şi barierelor care intrau şi ieşeau din Ploieşti’’. Paza însă fusese instituită la ora 19, deci la două ore de la asasinare! Mai trebuie menţionat că, încă din după-amiaza zilei de 27 noiembrie, chestorul de Poliţie Paul Cojocaru a primit la Ploieşti pe 4 din cei 7 legionari, printre care se afla şi fratele său, Ştefan, care i-a comunicat că ,,au dezlegare de la Horia Sima’’104. Chestorul va declara la interogatoriul de după asasinat că, în seara zilei de 27 noiembrie, după ora 23, a fost chemat la sediul legionar din Ploieşti, unde se afla şi H.Sima, care l-a anunţat săvârşirea asasinării lui Iorga. Totodată, potrivit fostului prefect de Poliţie, venit la Câmpina, Sima şi alţi legionari ,,erau cu toţii indignaţi de asasinarea lui Iorga şi Madgearu’’105. Sima însă anticipa, întrucât, despre asasinat nu s-a aflat decât a doua zi dimineaţă!

Aşadar, şi Sima şi prefectul au ştiut de asasinat, mai mult, poliţistul având un frate printre asasini. La cercetări, procurorul prahovean preciza într-un raport faptul că măsura de pază a drumurilor era o formalitate ,,în primul rând fiindcă era târziu (orele 19.00), iar în al doilea rând, poliţiştii şi jandarmii îşi făceau serviciul cu teamă, deoarece se aflase de masacrul de la Jilava. Era suficient ca cineva dintr-o maşină să spună <<Poliţia Legionară!>> pentru ca drumul să fie imediat liber şi fără controlul prelabil’’106. Este o situaţie extrem de gravă, când două organisme de o fundamentală importanţă pentru ţară erau pur şi simplu paralizate de ingerinţele legionarilor. De altfel, paza Ploieştilor era inutilă, întrucât, în drumul lor de la Sinaia, legionarii au trecut pe Valea Prahovei, Breaza, Câmpina, pentru ca, în cele din urmă să ajungă la Strejnic, fără a fi nevoie să intre în capitala judeţului.

Din declaraţia comisarului S.Stanciu, reiese că, la aflarea cumplitei veşti, chestorul ploieştean ,,după ce a luat la cunoştinţă cu foarte mult calm, a spus <<Bine>>, ca şi când ar fi fost vorba de un fapt banal’’.

Până la 23 ianuarie 1941 nu s-a putut face nimic contra învinuiţilor, întrucât informatorii erau stăpâniţi de teamă. Un alt motiv vizează Siguranţa şi Poliţia locală (ca şi D.G.P.), care s-au dovedit incapabile să adune documente, date şi informaţii, să identifice martori, care să conducă la aflarea asasinilor, ,,dar mai mult, nici pe cele pe care le-am cerut noi nu le-au adus la îndeplinire’’ – după cum se menţiona într-un document al Parchetului Curţii de Apel.

102 Asasinatele, p.14103 Asasinatele, p.17104 T.Georgescu, op.cit., p.110 105 Ibidem, p.111; A.N.I.C., Fond Parchetul Curţii de Apel, Dosar Iorga, f.17106 T.Georgescu, op.cit., p.111

329


Dacă în cazul lui Iorga s-au comportat în acest mod, ce să mai spunem dacă ar fi fost un om de rând? Era vorba de inacţiune, paralizie, incompetenţă, lipsă de autoritate.

Abia prin aprilie 1941 se vorbea de cercetări, dar la două săptămâni, judecătorul de instrucţie de pe lângă Tribunalul Prahova se plângea procurorului general că nu-şi poate desfăşura acţiunea, deoarece Siguranţa nu-i acordă sprijin, iar intervenţiile sale repetate au rămas ,,fără nici un rezultat până în prezent’’107.

A fost nevoie ca judecătorul să insiste prin note telefonice în cererea adresată Siguranţei locale de a fi aduşi la proces doi indivizi care trăiseră în preajma lui Iorga. Şeful Siguranţei s-a mărginit să se lamenteze, afirmând că a adus cazul la cunoştinţa unui inspector de Poliţie, care ar fi luat notă. Întrucât, la nivelul Ministerului Internelor existau informaţii că o parte a asasinilor se ascunde în Munţii Bucegi, s-au dat ordine către Poliţie, însă fără nici un rezultat, concursul acestora fiind ,,destul de redus’’.

Cruda realitate reiese şi dintr-o notă a prim-procurorului D.M.Sichitiu, care aprecia că poliţiştii, jandarmii şi agenţii de Siguranţă, auxiliari indispensabili judecătorului de instrucţie şi procurorului, ,,nu au procurat nici un fel de informaţie sau probă care să ajute la identificarea asasinilor’’, manifestând lipsă de capacitate profesională şi ,,sentimente de teamă’’ 108 .

Autorii asasinatului au fost identificaţi în cele din urmă a fi: Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la I.N.C.), Traian Baicu (director la I.N.C.), Ştefan Iacobete (şofer I.N.C.) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare).

semenea lui Iorga, profesorul Virgil Madgearu a fost ridicat de la locuinţa sa din Bucureşti, transportat în pădurea Snagov, la locul numit ,,Coada Lungă’’, unde a fost împuşcat mortal. A

Potrivit însemnărilor lui Corneliu Coposu, la 27 noiembrie 1940, în timp ce se afla la domiciliu (str.Vodă Caragea nr.27, Bucureşti), primea apelul disperat al soţiei prof. Virgil Madgearu, prin care i se spunea că, la ora 14.04, una dintre bande, fluturând legitimaţii pe care scria ,,Poliţia Legionară’’, l-a ridicat de la domiciliu, cu un automobil având numărul de înmatriculare B-6211 (acelaşi cu care a fost răpit şi N.Iorga)109. Este anunţat şi Iuliu Maniu, care telefonează la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde îi răspunde un individ, care, fără a-şi declina identitatea, afirmă că este ,,ajutor de comandant de poliţie legionară’’, dar că nu are cunoştinţă de acest fapt. Ajuns la M.I., C.Coposu va fi informat de subsecretarul de stat Rioşanu că, potrivit datelor Biroului Evidenţei Autovehiculelor, acest autoturism aparţine Institutului Naţional al Cooperaţiei. Echipa asasină a inclus pe Traian Boeru, Tudor Dacu, Ioan Tucan şi Ştefan Iacobuţă.

Tot Rioşanu va fi cel care va lua rapid legătura cu Serviciul Secret al Jandarmeriei, cu Siguranţa şi Prefectura Poliţiei Capitalei, ordonându-le oprirea maşinii şi arestarea ocupanţilor, apoi le va înmâna două revolvere ,,Browning’’, împreună cu cartuşele aferente. Pentru autoapărare, în caz de nevoie, ,,trageţi în ei ca în câini, pe răspunderea mea’’, i-a sfătuit demnitarul de la Interne110.

107 T.Georgescu, op.cit.,, p.113108 Ibidem, pp.118-119109 Profesorul Virgil Madgearu locuia pe str.Vasile Conta nr.5; C.T.Zarojanu, op.cit., p.17110 C.T.Zarojanu, op.cit., p.20

330


Reperat la ora 15.00 pe şos.Bucureşti- Ploieşti, în zona Potigrafu, potrivit raportului Chesturii din Ploieşti, automobilul nu intrase în oraş. Trei ore mai târziu la minister soseau informaţii din care rezulta moartea profesorului. Un anume Chirilă,

paznic al pădurii Snagov, auzise împuşcături lângă lac, la liziera pădurii, în punctul zis ,,Coada Lungă’’, de pe raza Ocolului Silvic Ţigăneşti şi anunţase postul fix de jandarmi de la km.33.

ALTE TENTATIVE DE ASASINAT

În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1940 au fost ridicaţi de la domiciliu şi aduşi într-o cameră a Prefecturii Poliţiei următorii: g-ral Ilasievici, Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu, Mihail Ghelmegeanu111, g-ral dr. Marinescu, col. Victor Marinescu. Ordinul fusese dat de Zăvoianu chestorului legionar Ilie Stângă, cei mai sus menţionaţi fiind acuzaţi în cercurile legionare de participarea la prigoana legionară în timpul regelui Carol al II-lea.

La ora 08.30, comisarul legionar Malcasian şi Nicolae Dragomir (şeful garajului Poliţiei Capitalei) s-au prezentat la locuinţa lui Constantin Argetoianu şi l-au invitat la Poliţia Capitalei, pretextând că… acasă nu era în siguranţă, datorită celor întâmplate la Jilava112.

Fostul demnitar acceptă să-i însoţească la Prefectura Poliţiei, cu condiţia de a fi însoţit de doi prieteni, August Filip şi Gheorghe Alimănescu. Când constată că acesta din urmă îndrepta automobilul spre locuinţa lui Rioşanu din Calea Dorobanţilor, legionarii îi pun pistolul în ceafă, obligându-l să meargă la Poliţia Capitalei. Aici fostul demnitar avea să declare că a găsit mult zgomot şi o mare vânzoleală de legionari şi persoane aduse aici. Într-un birou, descoperă pe Ilassievici, Ghelmegeanu, dr.Marinescu (fost ministru al Sănătăţii). Este adus ulterior şi Tătărescu, alături de Ghelmegeanu, de către comisarul Theodor Djonat şi agenţii de poliţie (şoferi) Gheorghe Mihalache şi Emil Palade. Legionarul Victor Biriş, secretarul general al Ministerului de Interne, îi conduce într-un birou în care se afla Horia Sima, care, cu o voce ezitantă, le spune lui Argetoianu, Tătărescu şi Ghelmegeanu să ,,părăsească ţara pentru câtva timp’’. Probabil voiau să se folosească un presupus motiv al plecării frauduloase, pentru a fi asasinaţi113.

Un rol hotărâtor în salvarea lor l-a avut soţia lui Constantin Argetoianu, care, dând dovadă de acea stăpânire de sine de care uneori bărbaţii nu se învrednicesc, l-a sunat pe subsecretarul de stat la Interne, Rioşanu. A fost nevoie de chiar prezenţa demnitarului în clădirea prefecturii114, pentru a-i prelua pe aceştia (se aflau închişi în birouri separate) şi pentru a-i duce în clădirea ministerului, pentru a li se putea asigura protecţia.

În noaptea următoare, la 27/28 noiembrie 1940, au fost supuşi unui atac, legionarii reuşind să intre în clădirea ministerului, cu unor membri ai corpului de pază. Astfel, profitând de calităţile lor, chestorul de poliţie Eremia Şocariciu, împreună cu Ovidiu Găină şi Gheorghe Stoia, ataşaţi la cabinetul ministrului

111 Fost ministru de Interne (1939-1940)112 Din declaraţia dată anchetatorilor de fostul ministru Constantin Argetoianu; Asasinatele, pp.280-284113 Un alt aspect ar fi acela al existenţei unei dispute între Zăvoianu şi Sima, prefectul Poliţiei dorind eliminarea foştilor demnitari 114 Asasinatele, p.220

331


Constantin Petrovicescu, pătrund în clădirea Ministerului de Interne având revolvere asupra lor şi cer deschiderea camerei unde erau adăpostiţi foştii demnitari. Chestorul Clonţa, însărcinat cu protecţia acestora, telefonează şi în urma dispoziţiei

lt.col. Rioşanu, intervine un detaşament motorizat, care reuşeşte să preia situaţia sub control. La 4 dimineaţa legionarii apucaseră să tragă câteva focuri, dar uşa de stejar masiv nu a cedat.

Foştii demnitari au rămas în adăpostiţi în sediul Ministerului de Interne până la 2 decembrie.

Referindu-se la episodul arestării sale, Mihail Ghelmegeanu, fost ministru de Interne în 1940, declara câteva luni mai târziu115: ,,În ziua de 27 noiembrie 1940, la ora 8 ½ dimineaţa au pătruns în casa mea din Piaţa Gh.Cantacuzino […] câţiva indivizi, care intrând direct în apartament, s-au prezentat ca făcând parte din poliţia legionară. […] Mi s-a cerut să merg de urgenţă la Prefectura Poliţiei Capitalei, pe motivul că în noaptea precedentă au fost omorâţi deţinuţii de la Jilava de către legionari insubordonaţi şi că, în aceste condiţiuni, viaţa mea este în primejdie. […] Am răspuns că nu merg decât la invitaţia unui reprezentant al autorităţii constituite în stat, justiţie sau poliţie. […] Cu toată întîmpinarea mea am fost somat să urmez pe cei de faţă la Prefectura Poliţiei, aceştia limitându-se a se pretinde identificaţi cu carnete de membrii ai poliţiei legionare. Am refuzat. Am încercat să telefonez la Ministerul de Interne. Abia începusem convorbirea şi mi-a întreruptă, smulgându-mi-se din mână receptorul, sub cuvânt că nu am dreptul să telefonez. Între timp casa a fost invadată şi de alţi legionari. […] Am început să mă îmbrac, fiind străjuit la uşa apartamentului unde mă aflam de un agent legionar îmbrăcat în manta de piele ca agenţii şi gardiştii de poliţie din Capitală, […] am urcat în apartamentul de sus, unde am găsit încăperile pline cu legionari. Or fi fost 10-15 la număr.

Puţin timp după ce am urcat în biroul meu a venit un domn ofiţer, cu gradul de maior, spunând că este trimis de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi că mă aflam sub protecţia sa.

Atunci, unul din legionarii de faţă a telefonat la Prefectura Poliţiei Capitalei, cerând instrucţiuni. S-a răspuns ca să fiu adus imediat la Prefectură pe sus şi chiar legat dacă mă opun. […] Ofiţerul a părăsit casa pentru a raporta situaţia. […] Între timp am căutat să arăt celor de faţă că insist să rămân acasă şi că-mi asum riscurile. Un moment mi s-a cerut, în faţa soţiei mele, ca să dau o scrisoare în acest sens. Au revenit însă imediat, cerând pe un ton cominatoriu, ca să-i urmez la Prefectura [Poliţiei] Capitalei.

Am cerut apoi să mi se dea voie de a-mi lua rămas bun de la copilul meu. Mi s-a interzis şi am fost împins spre ieşirea casei. […] Am fost îmbrâncit în automobil şi aşezat la mijloc între doi legionari, un altul luând loc lângă şofer. Ceilalţi legionari s-au urcat în maşinile următoare, îndreptându-se spre Prefectura Poliţiei Capitalei’’.

Sentinţe pronunţate la 22 iulie 1941. Din totalul celor urmăriţi, doar 17 au compărut în faţa instanţei militare, fiind sub arest preventiv. Un număr de 21 a fost judecat în contumacie (dintre care 20 dispăruţi şi unul mobilizat).

- condamnaţi la moarte – 20;- muncă silnică pe viaţă – 5;- 10 ani închisoare – 6;

115 A.Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1976, pp.105-107

332


- achitaţi – 5.Cererile de graţiere au fost respinse de regele Mihai, condamnaţii la moarte

fiind spovediţi şi împărtăşiţi de preotul maior Gh.Gheorghe. Execuţia s-a făcut prin

împuşcare, la 28 iulie 1941, la sud-est de închisoarea Jilava, în locul numit Valea Piersicilor.

5.3 REGELE NU IARTĂ (CAZUL PREMIERULUI ION GH. DUCA)

(SINAIA, 29 DECEMBRIE 1933)

,,Sceptrul [lui Carol al II-lea]este stropit cu sângele a doi dintre marii sfetnici ai tronului: Ion Duca [şi Armand] Călinescu’’. (Martha Bibescu, Mogoşoaia, 1 ctombrie 1939)116

Cel care, la 29 decembrie 1933, avea să cadă victimă a legionarilor pe peronul gării din Sinaia, s-a născut la 20 decembrie 1879, tatăl său fiind coborâtor dintr-o familie răzeşească din judeţul Tutova, iar mama descendentă a neamului Ghiculeştilor.

Absolvent de studii juridice, membru P.N.L. din 1907, deputat la 28 de ani, ministru la 35, preşedinte al partidului la 51 (după moartea lui Vintilă Brătianu, în 1930), Duca a fost un apropiat al marelui bărbat de stat Ionel Brătianu.

Om fără de agoniseală – în tinereţe locuia cu chirie într-un modest apartament, călătorea la clasa a III-a - a sfârşit pe peronul gării din Sinaia, urât şi ,,vândut’’ de regele-payboy.

,,Vina nu-i numai a lui, ci mai mult a partidului liberal care a înţeles să strivească personalităţile. Ori, în vremurile de astăzi, tocmai personalităţile aduc la liman barca statului’’ – scria în 1935 Sterie Diamandi117, iar Dan Zamfirescu îl considera victima scoaterii Mişcării Legionare în afara legii şi acceptării emigraţiei evreieşti din Germania118.

Înainte de a vedea cum s-a petrecut tragicul eveniment, aş face câteva consideraţii prin care – departe de mine gândul de justifica abominabila faptă – încerc să explic aversiunea legionarilor şi a regelui.

După cum se ştie, în calitatea sa de ministru de Interne, la 20 august 1927, Duca emitea Dispoziţia nr.48500 adresată structurilor din subordine, care cuprindea ,,Instrucţiuni permanente în vederea unei eventuale reîntoarceri clandestine în ţară a fostului principe Carol’’119. În aceste instrucţiuni se preciza că, în eventualitatea unei reveniri a lui Carol în ţară, persoanele care-l însoţeau trebuiau să fie lăsate, după care urmau să fie arestate şi trimise la Direcţia Siguranţei Generale, iar Carol trebuia arestat la frontieră, iar dacă opunea rezistenţă, ,,se va face uz de armă până la sfărâmarea completă a rezistenţei’’120.

116 M.Bibescu, Jurnal politic, p.105117 S.Diamandi, Galeria oamenilor politici, Bucureşti, Ed.Gesa, 1991, p.157118 Dan Zamfirescu, Prefaţa, în Şt.Palaghiţă, Istoria mişcării legionare, p.8119 N.Cosma ş.a., Fapte din umbră, III, p.57 120 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.180

333


Aşadar un ordin clar, vizând chiar împuşcarea uzurpatorului tronului fiului său! Ordinul ar fi rămas secret, dacă, după ajungerea ,,fiului risipitor’’ pe tron, persoane ,,binevoitoare’’ nu i-ar fi adus la cunoştinţă cele cuprinse aici. Iar Carol nu

va uita niciodată! Duca se va pronunţa categoric împotriva restauraţiei şi în şedinţa

consacrată analizării acestei noi situaţii, desfăşurată de P.N.L. la 7 iunie 1930, afirmând că ,,preferă să i se taie mâna decât să o întindă aventurierului’’, iar după lovitura de stat carlistă, va considera că ,,fapta de astă-noapte este cea mai primejdioasă aventură care s-a putut face’’. Din ecuaţia asasinatului, n-ar trebui uitat faptul că Duca a fost avocatul reginei Elena, în procesul de divorţ cu Carol al II-lea.

Un alt eveniment este cel care a inflamat tabăra legionară. Desfăşurat la Oradea, în perioada 4-6 decembrie 1927, Congresul Asociaţiei Naţionale a Studenţilor Creştini a prilejuit săvârşirea de acte de vandalism în centrul oraşului, mai multe magazine fiind devastate. Cauza a constituit-o refuzul unui patron evreu de a caza pe studenţi în hotelul său. Conjugându-şi eforturile, Poliţia, Jandarmeria şi Pompierii restabilesc ordinea, peste 20 de studenţi fiind arestaţi, 9 dintre aceştia fiind condamnaţi de Consiliul de Război pentru ,,devastări constituite în bandă’’. Folosindu-se de prilej, deşi amploarea evenimentului a fost redusă, ministrul de Interne Ion G. Duca s-a pronunţat pentru pedepsirea vinovaţilor fără a asocia pe tulburători cu întreaga studenţime121.

Chemat să formeze cabinetul, Duca a fost de fapt atras de rege într-o cursă care-i va aduce pieirea. Dornică de noi comisioane, veroasa camarilă cerea scoaterea în afara legii a Gărzii de Fier. Perfid, regele va evita aceasta, dizolvarea făcându-se la 9/10 decembrie 1933, prin hotărâre de guvern, pentru a atrage ura legionarilor faţă de Duca. Poliţia face numeroase descinderi la domicilii şi sedii ale legionarilor, operând arestări. La 9 decembrie, legionarul Nicolae Bălăianu este ucis de poliţişti în timpul anchetei122. Sub ministeriatul lui Duca, legionarii sunt torturaţi, li se devastează sediile, li se confiscă publicaţiile şi se execută aproximativ 2000 de arestări, multe dintre ele fără mandat!

În campania electorală, Duca a încercat să împiedice Garda de Fier să participe la alegeri. La 25 noiembrie, Poliţia intervenea la o manifestaţie legionară desfăşurată la Iaşi, în urma schimbului de focuri fiind ucişi trei legionari şi un subofiţer. Ciocniri similare s-au înregistrat şi în judeţele Tulcea şi Dâmboviţa123. Opinez că era vorba de exagerări din partea lui Duca. Mai realist se va dovedi Argetoianu, care, după ce titularul de la Interne i-a mărturisit decizia dizolvării Gărzii a spus: ,,Ce sau cine s-ar prăpădi dacă câţiva gardişti – fie şi 10 sau 20 – ar intra în Cameră? Sunt toţi submediocri şi în Parlament se vor curăţa prin propria lor prostie’’124. Duca îi va mărturisi lui Argetoianu că este conştient de faptul că îşi riscă viaţa, însă dizolvarea i s-a impus. Era vorba de masoneria franceză, deranjată de afirmaţiile legionare (neîncrederea în alianţe, ineficienţa Societăţii Naţiunilor, o apropiere a României de Germania ar fi mai benefică etc.).

121 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.183122 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.21123 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.278124 C.Argetoianu, Pentru cei de mâine, X, p.258

334


Cum s-a întâmplat atentatul? Când ţara era în vremea sărbătorilor de iarnă, vineri, 29 decembrie 1933, regele îl cheamă pe Duca la castelul Peleş, pentru un motiv închipuit – destituirea guvernatorului Băncii Naţionale.

Aflând despre vizita la Sinaia a preşedintelui Consiliului de Miniştrii – şi aici e locul să ne întrebăm, de unde? - cei trei ,,Nicadori’’ (Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace), sunt remarcaţi în Gara de Nord de agenţii Siguranţei. Ultimul dintre legionari se va posta în partea de sud a staţiei, adică acolo unde era garat vagonul ministerial. De altfel, ei vor călători la Sinaia în acelaşi tren cu Duca şi au intenţionat să-l ucidă chiar la sosire!

Rămân în aşteptare pe peronul gării Sinaia, neştiind când se va întoarce premierul la Bucureşti125. Cu excepţia perioadei în care iau masa la un local în oraş, asasinii stau pe bancă între orele 11-20126. Iarăşi, nici un poliţist să-i remarce! Nicu Crăcea, un legionar care fără îndoială că a luat cunoştinţă de circumstanţele producerii atentatului avea să noteze că asasinii rămân în gara din Sinaia în intervalul 11-20 ,,fără ca nimeni să nu-i întrebe de sănătate’’127.

O altă circumstanţă care denotă premeditarea este lăsarea gării din Sinaia în semiobscuritate. Trenul avea întârziere şi, anunţat, premierul soseşte în gară la orele 21.55. Automobilul care-l adusese opreşte la distanţă, iar Duca se îndreaptă spre vagonul ministerial fără a fi însoţit de cei 8 poliţişti din gardă, pe care-i avea la Bucureşti 128 . Amintim că, la cerea regelui, Gara Sinaia era trecută sub ,,autoritatea’’ Casei Regale, prin aceasta, terorizat de indiscreţii, de ideea că este spionat, suveranul dorind să limiteze clar accesul poliţiştilor şi agenţilor de Siguranţă.

În Istoria P.N.L., Amedeu Brădescu va descrie astfel momentul asasinării: ,,În mulţimea pestriţă de oameni de pe peronul gării Sinaia, victima păşea gînditoare, făcându-şi cu greu drum prin mulţime, iar asasinii urmărindu-l pas cu pas, cu revolverele în mână, pregătindu-se ca, în momentul favorabil, s-o prindă pe victimă, prin surprindere, s-o imobilizeze şi apoi s-o împuşte în ceafă. În jurul primului ministru nici un om al ordinei publice, decât doar, la o distanţă de aproape o sută de metri, un agent de Poliţie beat şi inconştient’’129. ,,În întunecata gară de provincie Siguranţa era ca şi inexistentă’’ – scria Ivor Porter130.

Constantinescu, cel care trage 5 focuri, lasă pistolul pe peron, aşteptând să fie arestat. Cine să o facă? Gara se golise de poliţişti, de agenţi, de detectivi, de călători… de apărători ai legii! De menţionat că, atât înainte, cât şi după consumarea atentatului, legionarii au făcut uz de petarde fumigene.

A existat o notă informativă deosebit de importantă, prin care Gabriel Marinescu era informat despre plecarea din Gara de Nord spre Sinaia a echipei de atentatori131. Aşadar, Marinescu şi regele au avut cunoştinţă despre punerea la cale a atentatului contra primului-ministru! Alexandru Tale, un român macedonean, aflase în Gara de Nord despre scopul călătoriei vărului său, Doru Belimace. Pentru

125 P.Ştefănescu, Asasinatele politice în istoria românilor, Bucureşti, Ed.Vestala, 2000, p.118126 N.Cosma ş.a., Fapte din umbră, III, p.98127 N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, I, p.20128 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.102129 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, I, p.282130 I.Porter, op.cit., p.42131 Ş.Milcoveanu, Corneliu Zelea Codreanu, altceva decât Horia Sima, I, Bucureşti, Biblioteca ,,Învierea’’, 1996, p.147

335


că era informator al Poliţiei, întocmeşte o notă, care ajunge rapid la prefectul Poliţiei.

Între timp, trenul plecase spre Sinaia. O serie de autori, probabil

necunoscători ai legii, comit o eroare, afirmând că Poliţia Capitalei nu mai avea competenţă teritorială. Fals! Aşa cum a fost mereu, cum este şi astăzi, niciodată o unitate de poliţie nu se va putea prevala de încălcarea regulilor referitoare la competenţa teritorială, pentru a nu urmări un infractor, mai ales când informaţia existentă era de importanţa celei de mai sus! Şi iată de ce:

Potrivit Secţiunii a doua a Legii Poliţiei, paragraful 2 -,,Competinţa teritorială’’, art.60, alin.1, poliţiştii ,,au dreptul de a instrumenta, fără prealabilă autorizaţiune, pe toată raza municipiului, ca şi în comunele suburbane dependinte de acest municipiu; iar în caz de confirmarea unei urmăriri, pot trece peste raza municipiului, avizând pe şefii lor ierarhici, cât şi poliţia locului unde face cercetarea’’.

Deşi trenul putea fi oricând oprit de Poliţie sau Jandarmerie, Marinescu îl întreabă pe… rege cum să procedeze! ,,Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe’’ - a spus regele asasin!132

Armand Călinescu va nota în ,,Însemnările’’ sale faptul că Eugen Cristescu i-a mărturisit că Siguranţa cunoştea intenţiile de asasinat ale legionarilor, iar renumitul chestor Vasile Parizianu - colaborator de nădejde al lui Marinescu, arestat de comunişti în 1950 şi închis pe viaţă, deci unul care nu avea motive să mintă - a mărturisit că nota informativă a lui Alexandru Tale a existat! 133 O altă mărturie vine de la Nichifor Crainic, care afirma că Duca a fost ,,părăsit’’ de ministrul de Interne Ion Inculeţ. Informaţia o avea de la fostul său subsecretar de stat la Interne, Victor Iamandi, care i-ar fi dezvăluit contribuţia titularului de la Interne la asasinat134.

Dacă l-au abandonat pe şeful guvernului, nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre poliţişti în legătură cu Duduia. ,,Persoană importantă’’, aceasta avea în permanenţă un poliţist la somptuosul domiciliul din Aleea Vulpache. În acelaşi an al asasinării lui Duca, atacată în faţa casei de un legionar, se găseşte un poliţist să o protejeze135. Pe Duca n-a mai vrut nimeni să-l salveze. De altfel, mărturie a batjocurii felului în care s-a asigurat protecţia primului ministru stă declaraţia soţiei sale: ,,Nu cred ca regele Carol al II-lea să fi fost străin de cele puse la cale împotriva primului ministru al ţării. […] Casei noastre îi dădeau târcoale tot felul de suspecţi şi ciudat… paza care trebuia să fie asigurată de Ministerul de Interne, era ca şi inexistentă. Oficial, au fost repartizaţi doi sergenţi pentru securitatea casei primului ministru din str.Cometei. Nu ştiu cum se făcea, dar niciodată nu se aflau la posturile lor. […] Nu cu mult timp înainte de asasinat, urma să mergem la o recepţie trecând pe la şosea. Autorităţile ştiau ora precisă. Deoarece Jean a vrut să ne abatem câteva minute, pentru o scurtă convorbire cu o familie prietenă, trecerea pe la şosea s-a făcut puţin mai târziu. Între timp a avut loc o puternică explozie a unei bombe care, atinsă de automobil, urma să ducă la uciderea primului ministru’’136.

132 Gh.Buzatu, C.Ciucanu, C.Sandache, Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), Bucureşti, Ed.FF Press, 1996, p.370133 A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.105134 N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, I, p.165135 J.V.Kürenberg, Carol al II-lea şi Doamna Lupescu, Bucureşti, Ed.Ştiinţifică, 2000, p.147136 Gh.Matei, Cum a fost asasinat Duca, în ,,Magazin istoric’’, nr.3/ iunie 1967, pp.17-18

336


Om fără de agoniseală, a sfârşit pe peronul gării din Sinaia, victimă a greşelilor sale, a răzbunării regale şi conflictului pentru putere în interiorul odioasei

camarile. Când l-au dezbrăcat pentru cele creştineşti, au constatat stupefiaţi că avea cămaşa cusută şi şosetele cârpite!

Înconjurat de lachei, în castelul Peleş Carol al II-lea îşi freca mâinile mulţumit. Mai scăpase de încă un incomod. Fostul premier va fi ţinut la castel într-o… cameră-anexă. Suveranul nu va adresa condoleanţe familiei, nu va participa la funeralii. A mers cu antipatia până la capăt.

După asasinarea lui Duca, criticile la adresa legionarilor s-au înteţit. Se fac peste 2000 de arestări, printre care Nichifor Crainic şi Nae Ionescu. Cei trei asasini sunt condamnaţi la pedepse pe viaţă (5 aprilie 1934). Doar ei! Nu mai târziu de 24 aprilie 1934, în faţa Palatului Regal, se desfăşura o manifestaţie ,,studenţească’’. În frunte chiar fanfara Poliţiei Capitalei!

Asemănător cazului lui Armand Călinescu, la asasinarea lui Ion G. Duca suntem în prezenţa unei subdimensionări a dispozitivului de protecţie! De fapt, este impropriu spus ,,dispozitiv’’, din moment ce avem un singur agent al Siguranţei şi acela turmentat.

Apoi, la Duca avem un caz de o gravitate extremă – întâlnit poate în atentatul asupra preşedintelui Consiliului de Miniştrii Barbu Catargiu – de terorism de stat.

Pe bună dreptate, într-o dezbatere parlamentară din 1934, Nicolae Iorga acuza Poliţia de lipsa măsurilor de protecţie: ,,Preşedinţii de Consiliu, în astfel de timpuri, nu merg singuri pe peroanele gărilor şi avem o Poliţie pentru altceva decât a purta o uniformă şi o Siguranţă pentru altceva decât numai a primi o leafă!’’

5.4 ASASINAREA PREMIERULUI ARMAND CĂLINESCU(BUCUREŞTI, 21 SEPTEMBRIE 1939)

La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele, să trimită la urmă propagandiştii şi agitatorii. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate. La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri ,,pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt’’, însă Vaida-Voevod a amânat semnarea137.

Folosit din plin de rege, Călinescu era ironizat de acesta cu apelativul ,,chiorul acela’’, iar de alţii ,,Monocles’’. Cele două restaurante aparţinând Comerţului Legionar, de la Obor şi Liceul Lazăr, au fost închise din ordinul lui Armand Călinescu, iar potrivit preotului Ştefan Palaghiţă, la 8 februarie 1939 grupul legionar care pregătise un asasinat împotriva sa este descoperit de

137 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.265

337


Poliţie. Legionarii sunt ucişi şi arşi imediat la crematoriu, se pare, chiar în prezenţa sa138.

Acţiunea despre care vom vorbi s-a petrecut la podul Elefterie, în ziua de 21

septembrie 1939. Atentatorii erau din judeţul Prahova, echipa numindu-se ,,a răzbunătorilor’’: Miti Dumitrescu, Gigi Paraschivescu, Marin Stănciulescu, Nelu Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ovidiu Isaia, Jean Ionescu (în privinţa profesiilor, avem 1 avocat, 1 desenator, 2 studenţi la drept, 1 student la politehnică şi unul la medicină)139.

Anterior datei trecerii la acţiune, legionarii au avut mai multe tentative de asasinare a lui Călinescu: la o conferinţă ţinută la Ateneu, când au fost descurajaţi de prezenţa în sală a numeroşi poliţişti; la grădina restaurantului Continental, unde Călinescu cina cu un grup de prieteni; sub podul peste Dâmboviţa, pe unde era traseul regulat al premierului, Poliţia dejucându-le încercarea140.

Cei şase atentatori desemnaţi să treacă la execuţie, cu toţii prahoveni, au cumpărat un taxi de la Breaza şi pentru a nu fi urmăriţi, nu s-au întâlnit decât la Bucureşti. În ziua de 21 septembrie, la ora 13, aceştia s-au postat în zona străzilor Făgăraş şi Vergiliu, azi aproape de Societatea Română de Radio. La orele 13.35, premierul îşi face apariţia în drum spre Cotroceni. Se afla într-un Cadillac cu nr.221 B. Fapt deloc de neglijat, Lincolnul blindat pe care-l avusese până în urmă cu câteva luni fusese cedat regelui, la sugestia lui Gabriel Marinescu141.

Ajunsă în zona podului Eroilor, atentatorii tamponează automobilul în care se afla premierul, tocmai în acel moment apărând şi o căruţă, pe care şoferul demnitarului o loveşte. Agentul de Siguranţă Radu Androne coboară, nu are timp să tragă, fiind împuşcat, la fel ca şi Armand Călinescu. Şoferul încearcă să scape cu fuga în direcţia Arenele Venus, dar este şi el împuşcat. ,,Pe splaiul Dâmboviţei forfotea zăpăcită o lume care îşi pierduse cu desăvârşire capul: ofiţeri, poliţişti, femei şi bărbaţi din apropiere’’, avea să scrie Grigore Gafencu142.

După săvârşirea abominabilei fapte, ei merg la Radio, forţează intrarea şi comunică asasinarea premierului.

Poliţia îi arestează, sunt torturaţi timp de 8 ore în arestul Prefecturii Poliţiei Capitalei, pentru a li se smulge declaraţii şi împuşcaţi în chiar locul atentatului, unde vor rămâne, spre groaza trecătorilor, având o pancartă pe care era scris: ,,Aşa vor plăti trădătorii de ţară’’. Neştiind despre cine e vorba, două bătrâne miloase sunt podidite de lacrimi. Drept pedeapsă, sunt imediat arestate de agenţii Poliţiei143.

Numit pentru o categorică represiune şi exterminare a Mişcării, în noaptea de 21/22 septembrie, g-ral Argeşeanu, împreună cu omniprezentul g-ral Gabriel Marinescu vor trece la executarea, în mod arbitrar, a nu mai puţin de 252 de legionari; 44 în lagărul de la Miercurea Ciuc, 31 în cel de la Vaslui, 10 în Capitală, 7 la Spitalul Militar Braşov, 13 la Penitenciarul Râmnicu Sărat, 147 în restul ţării… Ce vremuri! În aceeaşi zi cu asasinarea lui Armand Călinescu, la Prefectura Poliţiei

138 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.32139 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.355140 P.Ignat, Gh.Matei, Asasinarea lui Armand Călinescu, în ,,Magazin istoric’’, nr.7/ octombrie 1967, p.72141 P.Ignat, Gh.Matei, op.cit., p.74142 D.Lungu, Ultima zi a lui Armand Călinescu, în ,,Magazin istoric’’, nr.100/ iulie 1975, p.45143 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.123

338


Capitalei sunt omorâţi în bătaie trei legionari144. Cadavrele legionarilor ucişi sunt expuse pe cheiul Dâmboviţei, ceea ce l-a determinat pe ambasadorul britanic la Bucureşti, sir Reginald Hoare, să se întrebe ,,la ce bun spectacolul acela urât?’’145

Contemporan al evenimentelor, preotul Ştefan Palaghiţă este arestat în noaptea de 21/22 septembrie de agentul de Poliţie Gheorghiu şi plutonierul de jandarmi Tudor, dus la Mărcuţa, unde urma să fie împuşcat sub cunoscutul pretext al fugii de sub escortă. După o târguială, popa le dă 10.000 de lei, funcţionarii statului întocmind un proces-verbal în care consemnau că nu l-au găsit la domiciliu146.

Măsurile represive împotriva legionarilor se accentuează. Temându-se pentru viaţa regelui, ministrul de Interne Nicolae Ottescu concentrează la Sinaia forţe sporite de Poliţie, iar măsurile poliţieneşti se vor intensifica. Aflată în vizită la proaspătul şi efemerul premier Constantin Argetoianu (23 septembrie – 28 noiembrie 1939), la 1 octombrie 1939, Martha Bibescu găsea agenţi ai Siguranţei Generale cu două-trei automobile şi sergenţi de stradă până şi pe drumul spre mănăstire, în dreptul vilei unchiului său, Jaques Lahovary, în timp ce ,,în sinistra vilă’’ a lui Argetoianu constată că ,,înfloresc poliţiştii’’147.

În parcul bucureştean Eroilor, spre intersecţia bulevardelor Eroilor cu Eroilor Sanitari, se află o placă de piatră, simplă şi pitică de doar 1 m, înfiptă în pământ. O inscripţie mâzgălită din când în când de adolescenţi cu creierele spălate ai generaţiei pro… şi coca-cola, aminteşte prea puţinilor pe care-i mai interesează, că aici a fost asasinat un premier. Sunt cuvintele lui Iorga publicate în ,,Neamul Românesc’’: ,,Un om s-a jertfit pentru liniştea ţării sale înăuntru şi pentru independenţa ei politică în afară’’.

5.5 ,,BIRJARII NU AU VOIE SĂ DOARMĂ PE CAPRĂ ŞI SĂ FIE ÎN STARE DE BEŢIE’’ 148

(CIRCULAŢIA RUTIERĂ BUCUREŞTEANĂ)

O primă menţiune documentară a existenţei unei reglementări a circulaţiei pe uliţele Bucureştiului o avem din vremea domniei lui Ioan Caragea (1812-1818),

144 M.Preda, Delirul, p.145145 M.Bibescu, Jurnal politic, p.134146 Şt.Palaghiţă, op.cit., p.125147 M.Bibescu, Jurnal politic, pp.111-112148 Ordonanţa Prefecturii Poliţiei Capitalei nr.195/ 10 aprilie 1904

339


când domnitorul porunceşte marelui spătar: ,,Cinstite şi credincios boierule al Domniei mele, dumneata vel spătar, fiincă acum uliţele din mahalalele ce cad împrejurul Podului Mogoşoaiei sunt drese, poruncim domniei tale ca să i se dea

straşnică poruncă căpitanului străjii din Capul Podului Mogoşoaiei149, ca de acum înainte până la viitoarea toamnă, când încep ploile şi noroaiele, să nu mai lase a intra pe pod care cu lemne, cherestea, fânuri, buţi şi orice alte poveri; ci să le abată a intra pe uliţele acelor mahalale şi osebit de aceasta să publicariseşti către toţi locuitorii prăvăliaşi şi ceilalţi ce au case pe lângă linia Podului Mogoşoaiei, ca nimeni de acum înainte să nu îndrăznească a mai arunca pe pod lături ori gunoaie; iar polcovnicul de poduri să aibă îngrijire când va vedea pe cinevaşi urmând împotrivă, să vie să-l arate la Spătărie’’150.

Un alt pitac este cel dat de Alexandru Moruzzi (1793-1796 şi 1799-1801), către vel aga şi vel spătar. Constatând ,,înmulţirea butcelor şi a caretelor, care aleargă şi umblă fără socoteală’’, ajungându-se astfel ca ,,nu numai podurile se strică şi se sfarmă mai înainte de vremea lor, care se fac cu atâta osteneală şi grea cheltuială, dar şi primejdie, în adevăr, se poate întâmpla de a sfărâma şi a se scatefisi oameni şi muieri la drum; care această netrebnicie a vizitiilor nefiind suferită’’, domnitorul le cere să dea un ,,nizam’’ (ordonanţă) către toţii vizitii, pentru a le aduce la cunoştinţă porunca, cei găsiţi în neregulă urmând a fi bătuţi straşnic sau chiar trimişi la ocnă151.

În 1861 ia fiinţă ,,Serviciul Fiacărelor’’152, cu însărcinarea de a îndruma circulaţia în Capitală (birje, caleşti, şarete, braşovence, căruţe de povară ş.a.), pentru ca în 1867 să avem un regulament de circulaţie, care va fi menţinut în vigoare până la începutul sec. al XX-lea153.

În vremea războiului de independenţă, bucureştenii care nu aveau trăsuri proprii, puteau închiria una dintre cele 505 droşti cu doi cai. Acestea aveau ca principale locuri de staţionare Teatrul Nnaţional, pe strada învecinată Grădinii Episcopiei (unde-i acum Ateneul Român), lângă Prefectura Poliţiei Capitalei (la biserica Zlătari) şi la poalele Dealului Mitropoliei. Pe străziţe şi uliţele bucureştene, circulau în 1872, un număr de 250 de căruţe sau birji, folosite pentru plimbare chiar şi în afara oraşului. De asemenea, mai puteau fi văzute 7 omnibuze (trăsuri cu o capacitate de 10 persoane), în acelaşi an intrând în exploatare prima linie de tramvai, pe traseul Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de azi) – Podul Mogoşoaiei – Teatrul Naţional – str. Biserica Enei – str. Academiei – Pţa Sf.Gheorghe – Moşi154.

Prin ordonanţe, Prefectura Poliţiei Capitalei reglementa multiplele situaţii intervenite în circulaţia bucureşteană, potrivit uzanţelor vremii. Astfel, prin Ordonanţa nr.72/ 18 septembrie 1886, ,,niciuna din trăsurile de piaţă nu va mai primi şi transporta cadavre la cimitir’’155. Conductorii trăsurilor care contraveneau

149 Azi Piaţa Victoriei150 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.200151 Ibidem, p.203152 Trăsurilor şi birjelor de piaţă li se mai spunea şi ,,fiacăre’’ sau ,,fiacre’’153 În 1871 se înfiinţează ,,Societatea Română de Tramvaiuri’’, tramvaiele fiind trase de cai, iar în 1894 se dă în folosinţă prima linie electrică pentru tramvaie, pe traseul Cotroceni-Obor. La 1929 se scot din circulaţie tramvaiele trase de cai, iar două decenii mai târziu apare prima linie de troleibuz, pe linia Piaţa Victoriei – Hipodromul Băneasa. Din 1990, fosta Întreprindere de Transport Bucureşti se transformă în Regia Autonomă de Transport Bucureşti154 B.Marinescu, A.Duţu, Ş.Rădulescu-Zoner, Bucureştiul şi epopeea independenţei, 1877-1878, pp.17-18155 I.Perieţeanu, I.Dumitrescu, Manual teoretico-practic de poliţie judiciară, p.270

340


acestei ordonanţe ,,erau daţi judecăţei’’, iar trăsura supusă ,,unui regim serios de desinfecţiune, oprindu-se de a mai circula pe timp de 15 zile’’. Cunoscut pentru ieşirile la promenade, publicul bucureştean era invitat ,,să circule pe Calea Victoriei

şi pe bulevarde numai pe trotuare şi numai pe partea dreaptă, luând ca punct de orientare direcţiunea în care fiecare merge. Strada va rămâne absolut liberă pentru circulaţia trăsurilor’’. (Ordonanţa P.P.C. 110/9 mai 1893). ,,Orice atrupament, staţionare în masă, manifestaţiune în ceată sau procesiune de orice natură’’ era interzisă prin Ordonanţa P.P.C. 152/1 martie 1900. Era oprit ,,a trece pe trotuare călare ori cu trăsura, cu velocipedul, cu căruţa […] sau a lega caii şi alte animale dinaintea caselor, ori a prăvăliilor’’ (Ordonanţa P.P.C. 142/8 iunie 1899).

Întrucât legislaţia era depăşită de realităţile vremii, ,,vehiculele, [fiind] necunoscute la epoca redactării Codului penal’’156, începând cu 1904, cărăuşii, chirigii, birjarii erau obligaţi prin Ordonanţa P.P.C. nr.165/ 10 aprilie, să aibă număr la trăsură, ,,să-şi păzească rândul, să nu alerge prea iute, să nu plece de lângă animale’’; proprietarii de trăsuri nu puteau angaja conductori care nu aveau ,,permis din partea P.P.C. pentru libera practică a meseriei’’; birjarul era obligat să predea Poliţiei orice obiect uitat în trăsură, trebuia să fie cuviincios, curat îmbrăcat, să nu doarmă pe capră când au trăsura în circulaţie, să nu fie ,,în stare de beţie’’, să nu se întreacă, să nu refuze muşterii, să nu primească amaneturi pentru plata birjei; întrebuinţarea de cai nărăvaşi sau de animale bolnave (1900), mânarea cailor ,,mai repede decât trapul mic’’ (1899), etc.

Regulamentul de poliţie comunală reglementa ,,căruţele care transportă băligar, pământ, gunoiu’’ care trebuiau să aibă loitrele bine încheiate şi să fie bine înfundate în forma de ladă, ca să nu se risipească conţinutul pe stradă’’. De asemenea prin art.11, ,,toţi cei care transportă prin oraşe obiecte cu miros greu, scârboase sau cu un aspect urât, precum şi cenuşe, piei şi coarne de vite tăete, sunt obligaţi a avea aceste obiecte învelite cu pânză sau muşama pusă deasupra căruţei’’157.

Prin Regulamentul pentru transporturile publice din 1900, pentru contravenţii, conductorul ,,nu se va opri din circulaţie în momentul comiterii, ci se va lua numai numărul şi se va raporta Prefecturii – Biroul de Servi şi Birji’’. Bicicliştii erau obligaţi să posede ,,un aparat sunător sau clopoţel’’ (trompeta era interzisă!). Conductorii de automobile trebuiau să aibă autorizaţie eliberată de prefectura Poliţiei (erau acceptate şi permisele din Franţa, Germania şi Elveţia). În partea din spate trebuiau să aibă ,,o tăbliţă fixă, aşezată în mod vizibil’’, numărul fiind dat de Prefectura Poliţiei Capitalei, iar noaptea trebuia luminat; şoferul era obligat să aibă certificat de capacitate eliberat tot de Prefectură, era interzis să conducă cu ,,iuţeală’’ mai mare de 15 km/h; conductorii tramvaielor trase de cai nu li se permitea să mâne ,,mai repede decât trapul mic’’, să ia mai mulţi pasageri decât numărul locurilor de care se dispune, să maltrateze dobitoacele în public. (Ordonanţa nr.154/ 27 aprilie 1900).

Constatându-se că, în special după primul război mondial, numărul de vehicule existent în Capitală a cunoscut o creştere, conducătorii auto erau slab pregătiţi, iar ,,circulaţia pe străzile Capitalei ajunsese o adevărată primejdie, din

156 Ibidem, p.297157 I.Perieţeanu, I.Dumitrescu, Manual teoretico-practic de poliţie judiciară, p.633

341


cauza accidentelor care se ţineau lanţ’’, în 1932 s-a luat hotărârea să se înfiinţeze ,,ŞCOALA PREGĂTITOARE DE ŞOFEURI’’.

Instituţia a fost subordonată Ministerului Instrucţiunii Publice, beneficia de

aportul unor profesori, instructori, maiştrii, ingineri, având şi ,,cabinet psihotehnic’’, cabinet medical şi ,,o comisiune de revizuire’’158.

Oglindind importanţa pe care o avea la 1933, în condiţiile sporirii vertiginoase a numărului de vehicule, Serviciul circulaţiei din cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare din Prefectura de Poliţie a Capitalei avea următoarea structură: şef serviciu (chestor); adjunct şef serviciu; secretariat (un comisar şef şi un secretar); dactilografie (2 agenţi permanenţi); registratura (un comisar ajutor, doi agenţi administrativi, un detectiv şi un agent permanent); centrala telefonică (3 gardieni şi 2 camerişti (1b şi 1f); Biroul eliberării foilor de circulaţie şi permiselor de conducere (şef birou – comisar şef clasa I; comisar ajutor – 2; agent – 2; agent permanent – 1b şi 3f; impiegată - 1; detectiv – 1f şi 1b; gardian p.c. – 2; Arhiva (agent; agent permanent – 2; gardian p.c. – 2); Biroul contravenţiilor şi fişelor (comisar ajutor; agent judiciar; impiegată – 1f; gardian p.c. – 2), Biroul asigurării vehiculelor (agent administrativ); Biroul anchete (comisar ajutor – 5b); Garajul (gardian p.c. – 12); Brigada de teren (comisar şef clasa I – 2; comisar ajutor clasa I – 1; comisar ajutor – 5; gardian p.c. – 4; detectiv – 1)159.

Serviciul Circulaţie din Poliţia Capitalei supunea la o ,,revizuire periodică’’ toate vehiculele înscrise în circulaţie. Anual se constatau în medie 3000 de contravenţii, însă ,,dreptul poliţistului, însărcinat cu supravegherea circulaţiei, de a pedepsi pe loc pe contravenient, nu a intrat încă în obiceiurile societăţii noastre, de aceea nici o lege nu s-a făcut până acum’’. Serviciul dispunea de o ,,Brigadă de urmărire’’, alcătuită din 11 motociclişti şi 8 biciclişti, cu misiunea de supraveghere a circulaţiei, controlul aparaturii de semnalizare, constatarea contravenţiilor, controlul ,,carnetului de bord’’ al fiecărui automobil, participarea la buna desfăşurare a unor manifestări publice ş.a.

La nivelul anului 1936, în Bucureşti existau următoarele ,,faruri cu manipulare electrică, în punctele de mare trafic rutier’’: Calea Victoriei - b-dul Regina Elisabeta, b-dul Regina Elisabeta – B-dul Schitu Măgureanu, b-dul Regina Elisabeta – str.Brezoianu, Calea Victoriei – str.Ştirbei Vodă, b-dul Academiei – str. Carpaţi, b-dul Brătianu – str.Rosetti, b-dul Brătianu – str.Dimitrie Sturdza (Muzeul Simu), Calea Văcăreşti – str.Labirint şi Calea Griviţei – str.Buzeşti160. Toate farurile de semnalizare optică erau dotate cu telefoane, aflate în legătură directă cu Poliţia Capitalei.

Pentru a avea o imagine a circulaţiei rutiere din Capitala anului 1936, redăm în continuare câteva cifre:

Vehicule cu tracţiune mecanică

Înscrise Desfiinţate(radiate)

Asigurate

Autoturisme particularede piaţă

1040467

281161

-2037

Autobuze pentru transportul public

251 72 518

158 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, pp.210-211159 G.Marinescu, Trei ani de prefectorat, Anuarul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, Tipografia Oltenia, (str.Imperială 2), 1933, p.17160 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.215

342


Autocamioane particulare 342 65 24Autocamioane pentru autorităţi

11 2 -

Biciclete 717 - -Motociclete 75 8 -

Vehicule cu tracţiune animală Înscrise DesfiinţateTrăsuri de casă 9 2Trăsuri de piaţă 500 10Camioane cu un cal 1850 7Camioane cu doi cai 3700 17Căruţe cu un cal 2100 6Căruţe cu doi cai 3450 9faetoane 2800 45

Numărul permiselor de conducere eliberate era de 170 pentru amatori şi 200 pentru profesionişti; numărul accidentelor mortale de 106, ,,cu răniri’’ 1097, iar simple 2116. Aproximativ 14.000 de contravenţii se constatau anual, iar cuantumul taxelor percepute pentru înscrierea în circulaţie a vehiculelor era de 1,2 mil. (încasaţi de Ministerul de Interne) şi 2,3 mil. (de Casa Autonomă a Drumurilor).

Anual, un număr de 5650 de conducători auto erau supuşi revizuirii (testării). Dintre aceştia, 1770 erau puşi sub observaţie medicală, iar 1400 sub cea poliţienească.

Un veritabil experiment a fost instalarea în 1935, la intersecţia Calea Victoriei – str. Ştirbei Vodă şi str.Luterană – str.Ştirbei Vodă, a câte unei ,,cabine cu pereţii de sticlă’’, pentru gardianul însărcinat cu dirijarea circulaţiei.

De asemenea, pentru a se evita aglomeraţia, haosul, furturile de bagaje, în apropiere de Gara de Nord, pe b-dul Dinicu Golescu, Prefectura Poliţiei Capitalei a înfiinţat o staţie de 60 de taxiuri, ,,cu şofeuri aleşi dintre cei mai ordonaţi, având maşinile cele mai luxoase’’, pentru fiecare Poliţia eliberând un tichet special de ordine cu iniţialele ,,G.N.’’, care se afişa pe ,,pare-brise’’. Totodată, în str. Wilson, se amenajează o staţie – model cu 15 taxiuri de lux, şoferii având ,,fişe care nu marchează nici o contravenţie la legea circulaţiei’’. Pe atunci, parcări păzite nu existau decât în faţa Cercului Militar, a Teatrului Naţional, la Palatul Rio şi la Piaţa Universităţii. Pentru fiecare maşină se achita câte 5 lei pe zi.

Cât priveşte legislaţia aferentă domeniului, reglementările mai importante au fost: Legea nr.213/1929 privind circulaţia pe drumurile publice, Decretul 296/1949 şi cunoscutul Decret 328/1966, cu regulamentul de aplicare, care, cu unele modificări, rămâne în vigoare până azi, când avem Codul rutier.

Actualmente, în cadrul I.G.P.R. există Direcţia Poliţiei Rutiere (având patru servicii: Siguranţa Circulaţiei; Sistematizare, stare tehnică şi legalitate transporturi; Implementare concepte, norme şi practici europene; Însoţiri coloane oficiale, transporturi agabaritice şi speciale), la nivelul municipiului Bucureşti avem Brigada Poliţiei Rutiere, la Inspectorate de Poliţie Judeţene avem Serviciul Poliţiei Rutiere, la municipii şi oraşe sunt birouri, iar în restul unităţilor poliţişti desemnaţi pe linei de poliţie rutieră.

5.6 DE LA GARDIŞTI LA GARDIENI PUBLICI

343


,,Vrednicia poliţistului nu depinde de mărimea gradului său, ci de

capacitatea sa profesională’’. (Eugen BIANU, Ordinea obştească, 1938)

n timpul Regulamentului Organic, paza Capitalei este încredinţată lui vel aga, în subordinea căruia se aflau cei 40 de dorobanţi şi 400 de străjeri, aceştia din urmă aflaţi sub oblăduirea epistaţilor de mahalale, ,,spre poprirea cugetărilor de rele’’.

Tot atunci, barierele Bucureştiului erau păzite de câte patru dorobanţi, aflaţi sub ascultarea unui căpitan de barieră, cu toţii aflaţi sub ascultarea agăi.

ÎRevoluţia de la 1848 găsea în Capitală un serviciu de pază asigurat de un

tist (comandant) de dorobanţi, 11 căpitani de bariere, 46 de dorobanţi agieşti (călări şi pedeştri), 320 de vătăşei de mahala, cu toţii împărţiţi în echipe de zi şi de noapte161. După revoluţie, la 1850 dorobanţii agieşti ajung la un număr de 100, iar guarzii la 480. Un moment de cotitură şi în acest domeniu este domnia lui Alexandru Ioan Cuza, când dorobanţii încetează a mai avea atribuţii poliţieneşti; corpul celor detaşaţi la Agie capătă denumirea de sorginte franţuzească de jandarmi.

La 17/29 martie 1866, Locotenenţa Domnească înfiinţează o Gardă Orăşenească, ,,pentru a priveghea la paza ordinei’’ în oraşe162, care va exista până în 1881. Ea includea cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani, care nu ieşiseră la tragerea la sorţi pentru armata permanentă sau pentru dorobanţi. În 1881 Garda Orăşenească se desfiinţează şi în locul ei avem gardiştii, în număr de 560. Trăiau ,,răzleţiţi prin funduri de mahalale, în condiţiuni de higienă mizerabile’’, cum aflăm dintr-o scriere contemporană.

Cu o periferie de 28 de km, Bucureştiul anului 1902 avea 424 de guarzi comunali; Craiova 14, Galaţi 13, Iaşi 30. În total, în Vechiul Regat, la periferie, erau 861 de guarzi comunali. ,,Este posibil ca doi oameni să păzească 1 km timp de 12 ore, de la 8 seara până la 8 dimineaţa, pe ploaie, pe viscol, pe vreme rea, ca şi pe vreme bună?’’ Este întrebarea unuia care s-a preocupat de soarta gardienilor – ca şi a poliţiştilor – fostul ministru de Interne Vasile Lascăr. Şi tot el va da răspunsul: ,,Este absolut imposibil!’’163

Legea Poliţiei din 1929 considera gardienii publici ca agenţi de Poliţie, printre condiţiile de admisibilitate fiind absolvirea şcolii de poliţie sau a învăţământului primar. Cât priveşte organizarea, avem Serviciul Gardienilor Publici, serviciu central în cadrul Prefecturii de Poliţie a Municipiului Bucureşti, un detaşament la fiecare chestură, o secţie de gardieni publici la fiecare circumscripţie din Bucureşti, iar în plan teritorial, un detaşament şi un controlor de gardieni publici la fiecare I.R.P.. Corpul Gardienilor Publici era ,,organizat milităreşte’’, mai ales că mulţi dintre comandanţi erau foşti ofiţeri în rezervă. Unităţile de gardieni publici erau: posturile de pază (conform necesităţilor), secţiile, detaşamentele, grupul de detaşamente (numai în Capitală, unde au fost găzduite în clădirea Prefecturii Poliţiei Capitalei, până la construirea sediului de pe şos. Bonaparte, cel ocupat de legionari în ianuarie 1941). C.G.P. era condus de un inspector al gardienilor publici.

161 V.Daşkevici, Istoricul Poliţiei Capitalei, p.94162 D.C.Giurescu, Istoria României în date, p.219163 I.Bulei, Lumea românească la 1900, p.104

344


Din existenţa acestor gardieni nu au lipsit nici fapte de o savoare specifică doar acelor vremuri interbelice. Zoe Bagration, o damă ,,întreţinută’’, care locuia pe Calea Victoriei, ,,nu pierdea nici un prilej de a cheltui fără chibzuială, subvenţiona

generos gardienii publici care reglementau circulaţia, cu bacşişuri grase, ca ei să silească vizitiii, surugiii şi căruţaşii să-şi ţie gura la răscrucea cu strada Verde164 şi ca să vegheze să nu se facă cumva larmă pe uliţe care să le tulbure conversaţia’’165.

Apogeul acestui corp profesional îl socotim atins sub prefectoratul lui Gabriel Marinescu. La nivelul anului 1936, gardienii publici răspundeau imperativului existenţei în Capitală a unei ,,forţe organizate, însufleţite de spiritul disciplinei şi gata să se opună cu succes oricăror încercări de a se tulbura liniştea şi ordinea publică’’166.

Cu prilejul sărbătoririi restauraţiei, la 8 iunie 1932 gardienii publici participau pentru prima oară, cu un detaşament de 300 de agenţi. Manifestaţia s-a desfăşurat pe stadionul O.N.E.F., a inclus demonstraţii de lupte greco-romane, jiu-jitsu, box, ciclism, maraton şi… dansuri naţionale, însă ea nu a fost singulară. În septembrie 1932, la Arenele Romane, gardienii publici participau la un mare concert, ,,unic în Europa’’, susţinut de mai multe formaţii de fanfare, totalizând 500 de instrumentişti.

În 1933, comandantul Gardienilor Publici era col. Ştefan Mladin, participant la campania din 1913 în Bulgaria, instructor la Şcoala de Infanterie din Dealul Spirii (pentru cei cu termen redus), decorat cu ,,Steaua României’’ şi ,,Mihai Viteazul’’, fost comandant al Grupului V Vânători de munte şi în mod evident, bun camarad al lui Gabriel Marinescu. Adjunctul său era col. Dimiu, iar întreaga structură destul de stufoasă din subordinea lor era condusă de şase şefi de detaşamente.

Dacă la sfârşitul anilor ’20 gardienii erau în număr de 1225, în 1933 ajung la 2063, iar în 1936 la 2080. La nivelul anului 1936, circa 10% din personal avea absolvite cel puţin patru clase primare. Doar aproximativ 1200 dintre ei erau destinaţi posturilor de pază, restul de 800 fiind detaşaţi pentru paza unor instituţii (legaţii, percepţii fiscale şi comunale etc.), ori afectaţi secţiilor speciale (de antigaze, de motociclişti, de ciclişti, birouri). Încadrarea acestora nu se mai făcea ca în trecut, ,,la voia întâmplării sau pe recomandaţiuni adesea interesate’’. După verificarea actelor, candidaţii susţineau o probă scrisă şi una orală, luându-se în considerare cunoştinţele de limba română, geografie, istorie, cultură generală, educaţie fizică, caligrafie, ,,dar mai ales un spirit propriu de iniţiativă şi hotărâre neşovăitoare în diversele situaţiuni ce li se prezintă’’.

Gardienii Capitalei dispuneau de 4 autocare cu o capacitate de 25 de locuri, 60 de motociclete ,,de ultimă perfecţiune’’, două secţii a câte 150 de ciclişti, 2 autocisterne blindate167, o grupă de moto-mitraliere. ,,Batalionul de carabinieri’’ era alcătuit ,,din cei mai destoinici, solizi şi bine pregătiţi gardieni, urmărind o cât mai eficace străjuire a ordinii publice’’. Pentru a executa patrularea pe străzile Bucureştiului, unde ,,paza se face cu multă greutate, pe alocurea lipsind cu

164 Devenită mai târziu str.Lemnea, apoi Gh.Manu165 P.E.Miclescu, Din Bucureştii trăsurilor cu cai. Povestiri desuete, Bucureşti, Ed.Litera, 1985, pp.100-101, în Gh.Parusi, Cronica Bucureştilor, p.252166 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.121167 Acestea erau în măsură ,,să bată cu apă manifestanţii pe o rază de 100 de metri şi cu o presiune căreia nu îi poate rezista nimeni’’; Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.188

345


desăvârşire’’, patrulele înarmate şi dotate cu biciclete erau repartizate pe comisariate.

Cum o arată şi denumirea, ,,Serviciul de antigaze’’ fusese înfiinţat ,,pentru

apărarea populaţiei contra gazelor toxice’’. Avea în componenţă următoarele echipe: de alarmă şi transmisiuni, de detectare (descoperire) şi dezinfecţie, de camuflaj şi protecţie, şi sanitară.

La reşedinţa Corpului Gardienilor Publici a luat fiinţă în anul 1935 o ,,şcoală pregătitoare’’ – Şcoala Poliţiei Ştiinţifice 168 . Aici se predau noţiuni de drept procesual penal, medicină legală, poliţie socială, poliţie rutieră, apărare contra gazelor, cunoaşterea legilor specifice ordinii publice şi siguranţei statului, ceea ce reprezenta o noutate în domeniu.

esfiinţat de autorităţile comuniste în contextul radicalelor schimbări în Poliţie, Corpul Gardienilor Publici va fi reînfiinţat după 1989. Constituiţi în detaşamente la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, aveau

uniformă specifică, echipe de intervenţie, logistica aferentă şi se aflau în structura autorităţilor publice locale – primăriile orăşeneşti, de sector, municipale.

DDin păcate, unii dintre ei fără prea multă carte169, subfinanţaţi, dar mai ales

neatent selecţionaţi şi greşit conduşi, de cele mai multe ori de atârnători din Armată şi Poliţie, gardienii erau buni la păzi gherete, maşinile grangurilor din prefectură şi la a se înclina până la pământ şi a slobozi un obedient ,,Să trăiiiiţi!’’ atunci când în zare se profila augusta persoană a primarului ori prefectului. Aşa încât, am înregistrat cazuri de abuzuri, de sinucideri, abateri grave de la normele legale şi un prestigiu vizibil şifonat. Stă în puterea lor să-l refacă.

5.7 ORGANIZAREA POLIŢIEI ROMÂNE POTRIVIT LEGII ORGANICE DIN 1929

168 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.138169 În 2004, când s-a pus problema rămânerii numai a celor cu liceul, s-au înregistrat adevărate demonstraţii de forţă ale acelora care nu reuşiseră să îndeplinească această elementară cerinţă

346


,,Jur să fiu credincios Regelui şi intereselor ţării mele, de a observa în totul Constituţia şi legile ţării, de a executa cu onoare şi conştiinţă funcţiunile ce-

mi sunt încredinţate, de a nu face nimic ce ar fi de natură a periclita ordinea publică şi de a păstra secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!’’ (Jurământul poliţistului, 1929)

părută în vremea ministrului de Interne George Grigore Cantacuzino, legea din 1905 a modificat în sens negativ prevederile legii din 1903, cu privire la admisibilitatea şi stabilitatea funcţionarilor poliţieneşti. Până la votarea legii

din 1929, cele 71 de judeţe includeau 355 unităţi de poliţie. În 31 de oraşe funcţionau în mod nejustificat două până la patru ,,oficii de poliţie, de cele mai adeseori, refuzându-şi concursul şi scăzând prestigiul autorităţii’’170. În Giurgiu – pentru a da numai un exemplu – existau 3 poliţii, în Constanţa 5, în Reni 3. Aveam în total 71 poliţii ale capitalelor de judeţ, 94 poliţii orăşeneşti, 105 poliţii în gări, frontiere şi porturi şi 85 de servicii şi brigăzi.

A

Poliţia Română avea 15.942 de funcţionari, 3607 fiind ofiţeri şi agenţi, 1503 personal de birou, tehnic şi de specialitate, 10.942 sergenţi de oraş. Un procent pe care fostul director al Siguranţei Eugen Bianu îl aprecia la 80-90% nu avea calificarea necesară. Din 1184 ofiţeri de poliţie judiciară existau numai 40 de licenţiaţi în drept, iar din 364 ofiţeri de poliţie, doar câţiva erau licenţiaţi în drept.

Deşi în România nu existau decât 17 municipii, aveam 22 de prefecţi de poliţie, 99 de directori de poliţie, 38 inspectori, 71 şefi de serviciu de Siguranţă şi 175 de comandanţi şi ofiţeri de sergenţi, ,,un adevărat potop de demnitari fără atribuţiuni precise’’. Revenind, principalul artizan al acestui act normativ a fost patriotul transilvănean Alexandru Vaida-Voevod, alături de el aducându-şi contribuţia subsecretarul de stat D.R.Ioaniţescu, cadre din Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei Statului, jurişti de seamă ai ţării.

După veritabilul punct de hotar – reprezentat de legea ministrului de Interne Vasile Lascăr din 1903 - aceasta este cea mai bună lege organică a Poliţiei Române de până atunci. Potrivit juristului Iuliu Pascu171, legea ,,înscrie pe răbojul Poliţiei Române o nouă istorică etapă, ridicând Poliţia de la starea de fapt a unei instituţii desconsiderate, la starea de drept a unui serviciu public primordial, funcţionând nu după bunul plac al politicienilor, ci pe baza unor principii de drept de cea mai bună valoare morală. Noua lege a Poliţiei pune în mod definitiv bazele unui drept poliţienesc, a unei proceduri poliţieneşti române’’.

Interesant considerăm faptul că anteproiectul, împreună cu un chestionar anexat, s-a trimis tuturor inspectoratelor, prefecturilor de judeţ, apoi s-au format două comisii, care au dezbătut propunerile făcute. Aşadar, erau luate în considerare şi propunerile celor din provincie. În componenţa acestor comisii au făcut parte: I.Gr.Perieţeanu, g-ral Eracle Nicoleanu, Stan Emanuel, Victor Deleu, Eugen Bianu, N.Graur, N.Milozi172.

În expunerea de motive din Adunarea Deputaţilor, D.R.Ioaniţescu spunea la 29 iulie 1929: ,,Poliţistul să ştie că nu are şi nu trebuie să aibă alt judecător

170 E.Bianu, Ordinea obştească, p.73171 E.Bianu, Ordinea obştească, p.64; apud I.Paşcu, Drept poliţienesc român, vol. I, Bucureşti, 1929, p.6 172 E.Bianu, Ordinea obştească, p.65

347


decât legea şi conştiinţa lui… Prefectul va ordona, dar execuţia aparţine numai organelor poliţieneşti, cari vor lucra pe a lor răspundere. Repet – zice legiuitorul – prefectul nu va avea nici un alt drept şi nici o atribuţiune poliţienească… Vreau ca

să înceteze abuzul ordinelor verbale şi telefonice şi să se dea ordine scrise şi chiar atunci încă, poliţistul să nu fie obligat să execute un ordin scris, când el ar constitui un atentat la libertăţile cetăţeneşti’’173.

Potrivit legii pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului din 21 iulie 1929174, act normativ care, de-a lungul vremii, a suferit mai multe modificări, ,,Poliţia Generală a Statului se exercită pe întreg teritoriul ţării, sub autoritatea şi controlul ministrului de Interne’’, organul tutelar fiind Direcţiunea Generală a Poliţiei, ceea ce ar corespunde astăzi Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În art.2 al sus-citatei legi, atribuţiile Poliţiei erau precizate după cum era vorba de cele trei ramuri:

- Poliţia administrativă : apără libertatea, proprietatea şi siguranţa persoanei, drepturile constituţionale; previne infracţiunile; execută măsurile de poliţie impuse de legi, regulamente, ordonanţe; execută măsurile de asistenţă socială; menţine ordinea publică;

- Poliţia judiciară : constată şi urmăreşte orice infracţiune şi orice contravenţie; execută măsurile dispuse de justiţie;

- Poliţia de siguranţă sau informativă : culege, instrumentează şi aduce la cunoştinţă autorităţii superioare informaţiile referitoare la ordinea publică şi siguranţa statului.Dispoziţiile legii privitoare la poliţişti se completau cu cele ale statutului

funcţionarilor publici, D.G.P. fiind condusă de un director general, ajutat de un subdirector general. În structura sa de la nivel central intrau:

- Direcţiunea Poliţiei Administrative, care avea la rândul său în subordine: a)Serviciul Poliţiei Administrative şi Poliţiei de Frontieră, cu următoarea structură: Biroul Poliţiei Administrative şi Asistenţei Sociale; Biroul Populaţiei; Biroul Fruntariilor şi Paşapoartelor; Biroul Poliţiei de Moravuri; b)Serviciul Personalului şi Controlului: Biroul Personalului; Biroul Controlului;

- Direcţiunea Poliţiei Judiciare : Serviciul Poliţiei Judiciare (Biroul Poliţiei Judiciare şi al Cercetărilor, Biroul Cazierului Poliţiei, al Controlului Recidiviştilor şi al Statisticii); Serviciul Poliţiei Tehnice (Biroul Central al Urmăririlor Internaţionale, Biroul Poliţiei Tehnice şi al Şcoalelor, Laboratorul Central de Poliţie Tehnică);

- Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă : Serviciul de Informaţiuni (Biroul Siguranţei Generale al Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor; Biroul Secretariatului şi Cifrului; Biroul Studii Presă şi al Buletinului Poliţiei; Biroul Evidenţelor Statisticii Arhivei şi Registraturii)175; Serviciul Controlului Străinilor: Biroul Controlului Străinilor; Biroul Extrădărilor şi Expulzărilor;La nivel teritorial, D.G.P. avea Inspectoratele Regionale de Poliţie (la

Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Alba-Iulia, Timişoara şi Craiova)176. Fiecare inspectorat avea în frunte un inspector, ajutat de un subinspector. De asemenea, D.G.P. avea în subordine Prefectura de Poliţie a

173 Ibidem, p.72174 Colecţia legilor României, sub îngrijirea prof.G.Alexianu, Bucureşti, Ed.Socec § Co. 175 Din 1931, în locul acestor birouri a luat fiinţă cunoscutul Corp al Detectivilor

348


Municipiului Bucureşti, chesturi de poliţie (în municipii), poliţiile orăşeneşti (din oraşe reşedinţă de judeţ), comisariatele sau detaşamentele de poliţie.

PREFECTURA DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

ată fiind întinderea teritorială şi complexitatea problemelor pe care le avea de soluţionat, numărul populaţiei, existenţa instituţiilor fundamentale ale statului şi altele, în structura D.G.P., Prefectura

Capitalei avea partea leului. Ajutat de un secretar de prefectură, prefectul Capitalei avea dreptul de a ordona intervenţia în caz de rebeliune, tulburări, adunări zgomotoase, împotrivire la îndeplinirea măsurilor legale. Toate serviciile erau conduse de ofiţeri, cu excepţia Serviciului Poliţiei Judiciare, care avea în frunte un chestor.

D

Iată structura P.P.C.:- Serviciul Poliţiei Administrative : Biroul Poliţiei Administrative, Biroul

Personalului, Biroul Paşapoartelor, Biroul arhivei şi Registraturii Generale, Biroul Intendenţei şi Arestului;

- Serviciul Poliţiei Judiciare : Biroul Cercetări şi Urmăriri, Biroul de Identificare, Biroul Fişelor şi Cazierelor, Biroul Arhivei;

- Serviciul Poliţiei Sociale, al Moravurilor şi Informaţiunilor : Biroul Ordinii Publice, Asistenţei şi Poliţiei Sociale, Biroul Poliţiei de Moravuri, Biroul Populaţiei, Biroul Arhivei şi Evidenţelor, Biroul Secretariatului, Cifrului şi Transmisiunilor.

- Serviciul controlului străinilor, hotelurilor, hanurilor şi camerelor mobilate : Biroul controlului străinilor, Biroul controlului hotelurilor, hanurilor şi camerelor mobilate, Biroul arhivei şi fişelor;

- Serviciul Circulaţiei : Biroul înregistrării şi clasării vehiculelor, Biroul centralizării infracţiunilor la legea circulaţiei;

- Serviciul Medical ;- Serviciul Contabilităţii şi Casieriei; - Serviciul Gardienilor Publici. Cele patru sectoare de poliţie (chesturi), corespunzătoare împărţirii

administrative a Capitalei, erau împărţite în circumscripţii de poliţie, numite şi comisariate de poliţie. De asemenea, pe lângă anumite instituţii statale se organizau comisariate de poliţie, în care erau încadraţi agenţi şi impiegaţi, aflaţi în subordinea unui comisar sau comisar ajutor. Fiecare dintre cele patru sectoare de poliţie era condus de un chestor, ajutat de un secretar.

La fiecare chestură funcţionau birouri: administrativ; al populaţiei; al servitorilor; al ordinii publice şi asistenţei sociale; la acestea se adăuga Detaşamentul de Gardieni Publici.

La fiecare comisariat (circumscripţie) de poliţie existau: un oficiu al arhivei şi registraturii, impiegaţi şi agenţi de poliţie, agenţi de siguranţă, o secţie de gardieni.

176 În 1944, Inspectoratele Regionale de Poliţie erau următoarele: I (Ploieşti), II (Constanţa), III (Galaţi), IV (Chişinău), V (Iaşi), VI (Cernăuţi), VII (Alba Iulia), VIII (Timişoara) şi IX (Craiova); Dare de seamă, Societatea Generală a Funcţionarilor Poliţieneşti, p.4

349


iecare I.R.P. ţinea legătura cu Jandarmeria şi avea în structură: Serviciul Poliţiei Administrative, Serviciul Poliţiei Judiciare, Serviciul Poliţiei de Siguranţă şi un controlor de gardieni publici. Serviciile erau conduse de comisari-şefi, având

încadrat personalul poliţienesc şi ,,birocratic’’ necesar. În oraşele reşedinţă de judeţ aveam de asemenea chesturi (cu birouri de poliţie administrativă, judiciară şi se siguranţă), iar în restul oraşelor existau poliţii, conduse de un şef de poliţie, ajutat de un secretar. Avea de asemenea un laborator de poliţie tehnică, aflat la dispoziţia organelor judecătoreşti.

F

În comunele urbane, puncte de frontieră, porturi, gări şi staţiuni balneo-climaterice existau comisariate sau detaşamente de poliţie. Poliţia rurală era exercitată de inspectoratele, legiunile, secţiile şi posturile de jandarmi, organizate prin legea jandarmeriei rurale. Gardienii publici erau consideraţi agenţi de poliţie.

Personalul tehnic şi de specialitate cuprindea specialişti criminalişti, medici, cartografi, electricieni, translatori, fotografi, telefonişti, instalatori şi mecanici.

Potrivit ar.68, prefecţii judeţeni aveau o serie de ,,atribuţiuni de poliţie’’: de a emite ordonanţe de poliţie prin care să impună anumite acte pentru paza ordinii publice şi siguranţei statului; de a ordona în scris luarea măsurilor poliţieneşti pentru paza ordinii publice şi siguranţei statului; punerea în mişcare a forţei publice, în caz de rebeliune, tulburări ş.a. Tot aşa, pretorul de plasă şi notarul comunal aveau dreptul de a dispune luarea măsurilor poliţieneşti pentru asigurarea ordinii publice şi siguranţei statului, măsuri care se vor executa de către jandarmi.

O serie de alineate conţineau prevederi referitoare la studii, destul de permisive, în opinia noastră. Astfel, pentru gradul de comisar şi superior acestuia era nevoie de doctorat sau licenţă în drept, excepţie făcând prefectul, care putea proveni şi din rândul generalilor sau coloneilor în rezervă (aşa a fost posibil ca Gabriel Marinescu să fie numit prefect); pentru comisari autori diploma de absolvire a şcolii de poliţie ştiinţifică sau diploma de liceu; pentru agenţi şi detectivi diploma de şcoală de poliţie sau cea de gimnaziu; pentru gardieni publici diploma de absolvire a şcolii de poliţie sau certificatul de absolvire a învăţământului primar. Pentru admitere era nevoie obligatorie de îndeplinirea stagiului militar şi de trecerea unui examen psiho-fizic.

Prefectul Poliţiei Capitalei, secretarul general, inspectorii şi subinspectorii de poliţie, chestorii şi şefii de poliţii se numeau prin decret regal, ceilalţi funcţionari prin decizie ministerială.

Legea conţinea şi o serie de formulări ambigue, consacra amestecul prefectului de judeţ în activitatea poliţienească (şi se ştie cum erau numiţi prefecţii!), existau atribuţii vag prezentate, condiţiile de admisibilitate în sistem erau detaliat precizate pentru gardienii publici, nu însă şi pentru agenţii şi ofiţerii de poliţie, Corpul Gardienilor Publici era ,,organizat milităreşte’’, dar în structura D.G.P. ş.a.

5.8 ,,ÎNTRE DOUA ANCHETE SAU BĂTĂI RUPTE DIN RAI’’

Concepută ca un omagiu adus colonelului Gabriel Marinescu şi având portretul său la începutul lucrării, aşezat după al ,,Majestăţii Sale Regele Carol al II-

350


lea’’ şi ,,Marelui Voevod Mihai’’, aşa cum ctitorul este zugrăvit în interiorul zidirii sale, în lucrarea ,,Trei ani de prefectorat’’177 trebuie să vedem totuşi şi partea bună: este redată organigrama Poliţiei Capitalei, inclusiv tot Corpul Gardienilor Publici şi

aceasta, în cea mai mare parte, în mod nominal.Ce reiese din această lucrare? Totalul poliţiştilor Capitalei este de 943 (fără a

include Corpul Gardienilor Publici). Analizând datele, rezultă un număr de 778 de bărbaţi (reprezentând 82,5%) şi 165 de femei (17,5%). Din totalul cadrelor, avem un număr de 569 (60,3%) în structura centrală a Prefecturii Poliţiei Capitalei şi 374 (39,7%) la cele 4 chesturi de poliţie şi comisariatele speciale. Dacă în privinţa numărului putem considera femeile bine reprezentate, ţinând seama şi de perioada istorică în care ne situăm - avem 108 (65,5%) femei în structura centrală şi 57 (34,5%) la chesturi - situaţia negativă o găsim în privinţa ierarhiei: în structuri de conducere nu avem absolut nici o femeie. Ele ocupă doar funcţii de mai mică importanţă: impiegată, telefonistă, cameristă, gardian. Câteva zeci de fotografii ne prezintă funcţionarii cu funcţii de conducere (în uniformă sau civil, după caz). Nici una nu este a unei femei, cum nici o femeie nu întâlnim în organigrama Corpului Gardienilor Publici.

Pentru că tot este în consens cu mult-trâmbiţatele cerinţe ale Uniunii Europene, voi face o succintă referire la modul în care erau reprezentate persoanele aparţinând minorităţilor etnice, fie şi pentru că n-a trecut multă vreme de când, citeam despre o mare strategie ce prevedea încadrarea în Poliţie a unor asemenea persoane. Sigur, cel care l-a conceput trăieşte în altă ţară, ori ,,trebuia dat un semnal Europei’’, că mai mult de frica acesteia mai facem câte ceva. Minoritarii au avut întotdeauna acces la asemenea demnităţi şi aşa e normal să fie. Nu avem noi chinezi în Poliţia Română (deocamdată!), dar în privinţa celorlalţi niciodată nu au existat oprelişti; aşadar atunci aveam sârbi, ruşi, evrei, italieni, ţigani, germani, unguri. Documentele de arhivă dezvăluie - referindu-ne doar în Bucureştiul anilor 1930 - câteva nume edificatoare: Fişer, Ciotti, Kofcinski, Leterner, Palefka, Panaitova, Mingopol, Frantz, Zabloschi, Klain, Albrecht, Critico, Bruner, Rubieski, Stab, Varady, Simici, Cusen, Kiropol, Plati, Le Pagé, Dietrich, Jlobniţchi ş.a.m.d.

Din cei 2063 gardieni ai Capitalei, aproximativ 100 erau absolvenţi ai cursurilor liceale (doar 11 absolvenţi a 8 clase), ceea ce era socotit ca ,,un miracol’’. Cu toate ,,bubele’’ care au făcut epocă, în fruntea cărora se situa însăşi prefectul, corupţia se considera eradicată. ,,În locul sticleţilor de pe vremea lui Caragiale, pitoreşti poate, dar perimaţi, avem plăcerea astăzi să găsim la principalele răspântii ale oraşului tineri chipeşi, viguroşi, adevăraţi sportmani ca înfăţişare şi ceea ce e mai agreabili încă, civilizaţi, culţi, capabili să răsfoiască o cărţulie, să dea informaţii precise străinului sau trecătorului nedumerit şi să refuze cu graţie faimoasele bacşişuri care intraseră aşa de adânc în moravurile poliţieneşti şi naţionale’’178. Ei bine, ,,frumoasele bacşişuri’’ nu numai că n-au ieşit din obişnuinţă, ci mai mult s-au consolidat.

Anomaliile nu încetează să ne uimească. Dacă în fruntea Poliţiei Capitalei se află colonelul Gabriel Marinescu, binecunoscut nouă pentru potlogăriile sale, următorul în ierarhie este secretarul general Anibal Stoenescu, încadrat în

177 Trei ani de prefectorat (12 iunie 1930 – 12 iunie 1933), pp.96178 Trei ani de prefectorat, p.79

351


perioada primului război mondial şi care a scris ,,Din vremea ocupaţiei’’. El este ,,un fost socialist’’ (!), amator de teatru, care citeşte pe Horaţiu şi pe Leopardi ,,între două anchete sau bătăi rupte din rai’’ 179 (!). Îmbină ,,calităţile poliţistului de rasă cu

scepticismul intelectualului’’. Părăsise avocatura ,,din motive de ordin material’’ (ei bine, azi se întâmplă contrariul!), debutând ,,ca poliţai al oraşului Vaslui’’. Însă vajnicul nostru secretar ,,se satură curând de viaţa provincială cu intrigile, bârfele şi meschinăriile ei’’. Vine în Bucureşti, ajunge director în Prefectura Poliţiei, dar în perioada războiului abandonează cariera pentru avocatură, se ocupă apoi ,,cu afaceri comerciale’’, până în 1927 când reintră în Poliţie, şi iată-l în 1933 nr. 2 în Poliţia Bucureştilor. Te cuprinde mila pentru o instituţie care reprimea pe toţi cei care, într-un anumit moment, se deziseseră de ea!

Căpitanul D.M. Constantinescu, şeful de cabinet al prefectului, este şi mai şi: ,,amabil cu solicitatorii, prudent în introducerea nedoriţilor’’, iar maiorul Gheorghe Bunescu din Cabinetul prefectului provine - de unde se putea altfel? - dintre vânătorii de munte, fiind trimis la Paris pentru a studia ,,toate mijloacele prin care se poate duce mai occidental lupta împotriva tulburătorilor ordinii publice’’. S-a văzut: cu tunurile de apă!

Poliţia nu ducea lipsă nici de… dramaturgi. Chestorul sectorului 2, Radomir Călătorescu era autor al piesei ,,Sarmiza’’, jucată pe scena Teatrului Naţional. Despre chestorul Călătorescu va scrie în memoriile sale Constantin Argetoianu. Ziarele publicau la 18 iulie 1936 destituirea poliţistului, ,,amestecat în escrocheria lui Vasilescu cu devizele unei societăţi belgiene’’180. Condamnat prin sentinţă judecătorească definitivă la 3 iunie, a fost destituit la… 14 iulie prin decret regal, motivat abia la 23 iulie!

Intrat în poliţie în anul răscoalei din 1907, chestorul George Botez, şeful Poliţiei Sectorului 3 fusese trimis la Paris, cu misiunea de a supraveghea mişcarea revoluţionară românească ,,mutată aici’’, fiind ataşat pe lângă Prefectura Poliţiei Paris şi Direcţiunea Siguranţei Generale Franceze. Întors în ţară în 1911 este numit la conducerea Secţiunii Siguranţă Generală din Ministerul de Interne, iar trei ani mai târziu poliţai al punctului de frontieră Predeal; pune bazele primei şcoli de poliţie şi editează ,,Buletinul de Poliţie’’. Ajuns şef al Serviciului Siguranţă de pe lângă regele Ferdinand (1917), rămâne până în 1921, când se retrage, înfiinţându-şi o societate proprie - ,,Paza de noapte’’ – caracterizată ca o firmă modernă, ,,rivalizând cu cele mai bune instituţiuni de poliţie particulară din străinătate’’. Dar, cum era indispensabil nevoie-mare, în 1927 este… chemat la Prefectura Poliţiei Capitalei. Ce să mai spunem? Numai personalităţi...

Un alt funcţionar de conducere era Vintilă V. Paraschivescu, şeful Serviciului Contencios; avocat, în barou din 1913, un an mai târziu numit avocat în Contenciosul Prefecturii, fost publicist. Cunoscutul Vasile Parisianu, şeful Poliţiei Sociale, fusese o vreme inspector în Siguranţa Generală a Statului, apoi inspector regional în Basarabia, unde a reuşit în aceeaşi măsură ,,să combată curentele de extremă dreaptă şi extremă stângă’’, cu toate că ,,personalul subaltern nu e întotdeauna la înălţime şi mijloacele băneşti lipsesc adesea’’. După ajungerea frauduloasă la putere, comuniştii se vor îngriji să-l bage la beci!

Şeful Poliţiei Administrative, chestorul C.Georgescu era ,,intrat în poliţie de la treptele cele mai umile’’, Gheorghe Moţăţeanu, şeful Sectorului galben este un

179 Ibidem, p.12180 C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I (1935-1936), p.411

352


fost avocat, cel care a primit de la prefect însărcinarea de a reface uniformele poliţiştilor. Dar, semănându-i mai-marelui Poliţiei Capitalei, ,,marea bucurie a vieţii D-sale a fost reîntoarcerea pe tron a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea’’181. Te

apucă plânsul! Ne mai mirăm cum au ajuns Gheorghiu-Dej, Nicolae şi Elena Nicolae Ceauşescu atât de slăviţi?

Doar nu vă imaginaţi că tămâierea jupânilor, hiperbolizarea vătafilor Poliţiei şi – în condiţiile în care ataşamentul faţă de instituţie ar fi trebuit apreciat - revenirea în Poliţie a celor care s-au dezis de ea, au dispărut.

5.9 STRUCTURA POLIŢIEI CAPITALEI ÎN 1933

Conducerea:

- prefect – colonel Gabriel Marinescu;- secretar general – Anibal Stoenescu; - şeful de cabinet al prefectului – D.M.Constantinescu; - detaşaţi la Cabinetul prefectului: chestor Clasa I Vasile Daşkevici,

subinspector clasa I Gheorghe Bunescu, comisar Haralambie Popescu, comisar ajutor clasa I Matei C. Alexandrescu, şef de poliţie clasa I Gheorghe Anghelescu.

a) SERVICIUL POLIŢIEI ADMINISTRATIVE

- şef serviciu – chestor clasa I C.Georgescu; - şef serviciu personal – Petre Tomescu; - Biroul Personalului: şef birou, arhivar (1b)182, impiegat (6f), gardian p.c. (1f); - Biroul Administrativ: şef Birou; impiegat (2f şi 1b); agent clasa a II-a (1f);

gardian p.c. (4f); - Biroul Paşapoartelor: şef Birou – comisar clasa I; impiegat (4f); telefonistă

(if); camerist (1b); - Biroul Registraturii Generale: şef Birou; impiegat (4b şi 5f); agent

administrativ (1b), gardian p.c. (3f); curier (3b); - Oficiul Telefonic Central: şef oficiu; telefonişti (6b şi 1f); gardian p.c. (3b);

camerist (1b); - Biroul Intendenţei: intendent (1b); gardian p.c. (1b); camerist (3b şi 1f); - Tipografia poliţiei: gardian p.c. (3b); - Biroul Central de Proceduri: şef serviciu; comisar ajutor I (1b); agent

administrativ (1b şi 1f); agent judiciar (1b); detectiv (3b); agent clasa a II-a (1b); impiegat (4b şi 3f); telefonist (1b); gardian p.c. (5b şi 5f); camerist (1b);

181 Trei ani de prefectorat, p.45182 b – funcţionar bărbat; f-funcţionar femeie; în unele cazuri, când nu se prezintă sexul funcţionarului, acesta se presupune a fi bărbat; unde nu se precizează numărul cadrelor din structură, acesta se prezumă a fi unul singur

353


- Serviciul Contabilităţii şi Casieriei: şef serviciu clasa I; casier; şef birou; detectiv (2b); impiegat (1b şi 2f); agent clasa a II-a (1b); camerist (2b);

- Direcţiunea Recensământului General: impiegat (1f); gardian p.c. (2b şi 4f);

cameristă (1f);- Serviciul Contencios: şef serviciu (avocat); avocat Vasile N. Ionescu; comisar

ajutor clasa a II-a Ioan Gh. Dumitru;- Cabinetul Medical: dr.Ioan Gh. Ştefănescu; dr.Ştefan Teodoru-Galaţi;

dr.Angela Simionescu; cameristă (1f);- Societatea de salvare: 1 detectiv.

b) SERVICIUL POLIŢIEI SOCIALE

- şef serviciu;- Brigada I Informaţiuni: şef brigadă; comisar ajutor (3); agent judiciar (5);

agent administrativ (1); detectiv (1); agent clasa a II-a (2b şi 1f); impiegat (1b şi 1f); telefonistă (1f); gardian p.c. (7b şi 2f); camerist (1b);

- Brigada II Socială: şef brigadă; comisar ajutor (2); agent administrativ (2); detectiv (3); impiegat (2); gardian p.c. (7b); telefonistă (1f);

- Biroul Moravurilor: comisar (2); gardian p.c. (3b);- Comisariatul Triajul Vagabonzilor: comisar şef clasa I; comisar ajutor (2);

agent administrativ;- Serviciul controlul hanurilor, hotelurilor şi camerelor mobilate: secretar de

chestură clasa a III-a; comisar şef clasa I; comisar şef clasa a II-a; comisar; agent judiciar; detectiv (2); agent de urmărire (2); impiegat (3b şi 1f); gardian p.c. (1b şi 4f);

- Biroul Central de Populaţie: comisar şef clasa I; impiegată (3f); cameristă (1f);

- Biroul central de control al personalului din serviciul particular: şef birou (maior); comisar ajutor (2); agent administrativ (1); agent judiciar (1); detectiv (4b); agentă (1f); impiegat (10f şi 2b); telefonist (3); gardian p.c. (3b şi 1f); cameristă (1f);

c) SERVICIUL POLIŢIEI JUDICIARE

- şef serviciu – subinspector general clasa I;- secretar – comisar clasa a III-a;- secretar – comisar ajutor clasa I;- Brigada I: şef brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (4);

agent administrativ (1); detectiv (1); agent urmărire clasa a II-a (1); gardian p.c. (3);

- Brigada II: şef brigadă (comisar clasa I); secretar (1); agent administrativ (1); agent judiciar (1); agent de urmărire clasa a II-a (2); gardian p.c. (5);

- Brigada III: şef brigadă (comisar clasa I); secretar; agent judiciar (3); agent administrativ (2); detectiv (1); agent urmărire II (1); agent poliţie II; gardian p.c.;

- Brigada IV: şef brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (38; agent administrativ (1); agent de urmărire (1); agent poliţie II (1); gardian p.c. (5);

354


- Brigada V: şef brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (3); impiegat (1); agent de urmărire II; gardian p.c.;

- Brigada VI: şef de brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (3);

impiegat 81); detectiv (3); telefonist (1); gardian p.c. (3);- Brigada VII: şef de brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (6);

detectiv (3); agent de urmărire II (1); gardian p.c. (2);- Brigada VIII: şef de brigadă (comisar clasa I); secretar; agent judiciar (7);

agent administrativ; gardian p.c.;- Brigada Tramvaie (pentru hoţii de buzunare): şef de brigadă (comisar clasa

II); secretar; agent judiciar (4); agent administrativ (1); detectiv (1); agent clasa a II-a (1); agent de urmărire clasa a II-a (2); gardian p.c. (5);

- Brigada mandatelor de arestare: şef de brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (2); agent de urmărire clasa a II-a; gardian p.c. (6); detectiv (1); impiegată (1f); şef serviciu gardieni (1);

- Biroul verificarea actelor penale: şef birou (comisar şef clasa I); comisar şef clas I (2); comisar clasa I (2); agent judiciar; agent administrativ; detectiv (1); impiegată (3f); agent de urmărire II (1f); gardian public civil (1b şi 3 f);

- Biroul fişelor, cazierelor şi arhiva Poliţiei Judiciare: şef birou 8comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (3); impiegat (3); agent administrativ (2); agent de urmărire clasa a II-a (3b şi 1f); detectiv (2); gardian p.c. (2b şi 6b);

- Biroul de şomaj: şef birou (comisar şef clasa a II-a); secretar;- Biroul intendenţei şi arestului: agent judiciar; gardian p.c. (2);- Biroul de poliţie ştiinţifică: şef birou; ajutor;- Personal cu serviciul ordonat în oraş: agent administrativ (2); agent judiciar

(4); gardian p.c. (14); agent de urmărire clasa a II-a (1); detectiv (4); impiegat (1);

- Serviciul circulaţiei: şef serviciu (chestor); adjunct şef serviciu; secretariat (comisar şef; secretar); dactilografie (agent permanent – 2); registratura (comisar ajutor; agent administrativ – 2; detectiv; agent permanent); centrala telefonică (gardian p.c.- 3; camerist (1b şi 1f); Biroul eliberării foilor de circulaţie şi permiselor de conducere (şef birou – comisar şef clasa I; comisar ajutor – 2; agent – 2; agent permanent – 1b şi 3f; impiegată - 1; detectiv – 1f şi 1b; gardian p.c. – 2; Arhiva (agent; agent permanent – 2; gardian p.c. – 2); Biroul contravenţiilor şi fişelor (comisar ajutor; agent judiciar; impiegată – 1f; gardian p.c. – 2), Biroul asigurării vehiculelor (agent administrativ); Biroul anchete (comisar ajutor – 5b); Garajul (gardian p.c. – 12); Brigada de teren (comisar şef clasa I – 2; comisar ajutor clasa I – 1; comisar ajutor – 5; gardian p.c. – 4; detectiv – 1);

- Serviciul controlul streinilor: şef serviciu; secretariat (comisar clasa a II-a; comisar ajutor; impiegat clasa I –f; gardian civil – 3, Registratura (comisar ajutor II; detectiv; impiegat; agent de urmărire II – 2); Biroul 1 (comisar clasa I; impiegată – 1f; agent judiciar; agent administrativ); Biroul 2 (comisar clasa a II-a; gardian p.c. – 1f; agent administrativ; agent de urmărire II); Biroul 3 (comisar ajutor I; agent de urmărire II; gardian civil – 3b şi 1f; detectiv – 2; Biroul 4 (comisar clasa I; agent administrativ; gardian civil – 1b şi 1f; detectiv – 2b; Echipe de teren (comisar clasa I; comisar ajutor I; gardian civil; Arhiva (agent judiciar; detectiv – 3; dactilografă – 1f; gardian de zi; gardian de noapte; cameristă – 1f; curier);

355


d) CHESTURA SECTOR I GALBEN

- şef chestură – chestor clasa I; - secretar de chestură; comisar ajutor; impiegată (1f); gardian p.c. (1b şi 1f);

telefonistă – 1f; curier – 1; camerist – 1;- Circumscripţia 1183: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I

(4); comisar ajutor clasa a II-a (4); impiegată (1f); camerist (1);- Circumscripţia 2: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor

clasa a II-a; agent administrativ; impiegată; camerist;- Circumscripţia 3: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar

ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ; impiegată (1f); cameristă;- Circumscripţia 4: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor

clasa a II-a (2); comisar ajutor clasa a III-a; impiegată; camerist;- Circumscripţia 5: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor

clasa a II-a; gardian p.c. (1f); camerist;- Circumscripţia 6: comisar şef clasa I; comisar ajutor (3); agent administrativ;

impiegată (1f);- Circumscripţia 7: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor

clasa a II-a (3); impiegată; cameristă;- Circumscripţia 8: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (4); agent

administrativ (2); impiegată (1f); cameristă (1f);- Circumscripţia 9: comisar clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (2); comisar

ajutor clasa a III-a; agent administrativ; impiegată; cameristă;- Comisariate speciale: Preşedinţia Consiliului de Miniştri (comisar şef clasa I);

Comitetul Casa Meseriilor (comisar adjunct clasa a II-a (2); Primăria Municipiului Bucureşti (comisar clasa I);

e) CHESTURA SECTORULUI II NEGRU

- chestor clasa I;- secretarul chesturei (comisar clasa II-a); comisar ajutor clasa a II-a; agent

clasa a II-a (1b şi 1f); impiegată (1f); telefonistă (1f);- Circumscripţia 11: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar

ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ; gardian p.c. (1f); camerist;- Circumscripţia 12: comisar ajutor clasa I (5); comisar ajutor clasa a II-a;

comisar ajutor clasa a III-a; impiegată; agentă II (1f); gardian p.c. (1b şi 1f); camerist;

- Circumscripţia 13: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3), comisar ajutor clasa a II-a (2); comisar ajutor clasa a III-a; impiegată (1f); camerist;

- Circumscripţia 14: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (3); agent administrativ; impiegată (1f); cameristă (1f);

- Circumscripţia 15: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa a III-a; agent clasa a II-a; impiegată 81f); camerist;

183 Circumscripţiile erau similare secţiilor de poliţie de astăzi, de aici obişnuinţa oamenilor de a spune ,,circă’’ şi nu ,,secţie’’

356


- Circumscripţia 16: comisar clasa I, comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa a II-a; agent administrativ; impiegată (1f); camerist;

- Circumscripţia 17: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (3); comisar

ajutor (2); impiegată (1f); cameristă;- Circumscripţia 18: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar

ajutor clasa a II-a 82); agent administrativ (2); impiegată (1f); cameristă (1f);- Circumscripţia 19: comisar clasa a III-a; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor

clasa a II-a; agent administrativ; camerist;- Circumscripţia 18 (post secundar) – comisar clasa I;- Comisariate speciale: Hala Obor şi Tîrgul de vite Obor (comisar clasa I); Gara

de Est – Obor (comisar clasa a II-a);

f) CHESTURA SECTORULUI III ALBASTRU

- chestor (subinspector clasa I Gheorghe Botez);- secretar de chestură; comisar clasa I; detectiv; gardian p.c. (2b şi 1f); curier;

camerist;- Circumscripţia 21: comisar ajutor clasa I (7); comisar ajutor clasa a II-a (2);

agent administrativ (2); impiegată (1f); camerist (1);- Circumscripţia 22: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor

clasa a II-a; agent administrativ (2); impiegată; camerist;- Circumscripţia 23: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); impiegată;

cameristă;- Circumscripţia 24: (lipsesc date referitoare la aceasta);- Circumscripţia 25: comisar; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a

II (3); agent administrativ; impiegată; cameristă;- Circumscripţia 26: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I

(3); comisar ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ (2); impiegată; cameristă;

- Circumscripţia 27: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a; comisar ajutor clasa a III-a; agent administrativ; impiegată; cameristă;

- Circumscripţia 28: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ; impiegată; camerist;

- Circumscripţia 29: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (3); agent administrativ (3); impiegată; gardian p.c.; camerist;

- Comisariate speciale: Comisariatul Palatul Poştelor (comisar clasa I; comisar ajutor); Comisariatul Palatul Justiţiei (comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa a II-a); Comisariatul Banca Naţională (comisar clasa I); Comisariatul Bursei (comisar clasa a III-a); Comisariatul Gara Filaret (comisar clasa I); Comisariatul Abatorului (comisar clasa I; comisar ajutor clasa I).

g) CHESTURA SECTORULUI IV VERDE

- chestor;- secretarul chesturii (comisar clasa a II-a); impiegată; agent clasa a II-a;

agent de urmărire clasa a II-a; gardian p.c. (2); telefonist; detectiv; cameristă;

357


- Circumscripţia 31: comisar clasa I (2); comisar ajutor (4); comisar ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ; impiegată; camerist;

- Circumscripţia 32: comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (3);

impiegată; cameristă;- Circumscripţia 33: (lipsesc date);- Circumscripţia 34: comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a; comisar

ajutor clasa a III-a; comisar ajutor; agent administrativ; impiegată; cameristă,

- Circumscripţia 35: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (4); impiegată; cameristă;

- Circumscripţia 36: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa a II-a; comisar ajutor; agent administrativ; impiegată; cameristă (1f);

- Circumscripţia 37: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a II-a; comisar ajutor clasa a III-a; impiegată;

- Circumscripţia 37 (post secundar): comisar clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ;

- Comisariate speciale: Comisariatul Gara de Nord (comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa a II-a – 2; comisar ajutor clasa a III-a; agent administrativ; gardian p.c.; camerist); Comisariatul Societăţii de Radiodifuziune (comisar clasa I – 2; comisar ajutor); Comisariatul Gara Chitila (comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a – 2); Comisariatul Poliţiei Olteniţa (comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I – 2; agent administrativ; impiegată; gardian p.c. – 2); Detaşamentul de Poliţie Olteniţa (comisar ajutor).

ALTE DATE DESPRE POLIŢIA CAPITALEI (1929-1936)

Analizând numărul de poliţişti al Prefecturii Poliţiei Capitalei se constată un vârf la nivelul anului 1929, în timp ce, doar trei ani mai târziu cunoaşte o scădere accentuată, datorită crizei şi bugetului insuficient. De altfel, numărul a crescut în raport cu populaţia Bucureştiului. Dacă în 1905 aceasta era cu puţin peste 300.000, iar numărul poliţiştilor era de doar 260.

În 1934 avem 1 mil. populaţie şi doar 702 poliţişti. Comparativ cu alte capitale, situaţia se prezenta după cum urmează: Bucureşti (1 poliţist la 500 de locuitori), Paris (300), Londra (213), Berlin (230), Viena (218), Budapesta (121)184. În 1936 Poliţia Capitalei număra 3.015 persoane (322 ofiţeri de Poliţie).

Anul Ofiţeri AgenţiOfiţeri de gardieni publici

Gardieni publici Total

1905 223 37 18 1225 15031915 234 40 28 1807 21091923 245 243 28 1920 24361929 344 284 109 2532 32691932 313 228 85 2063 26891934 317 385 67 2063 2832

184 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.322

358


La nivelul anului 1936, Poliţia Capitalei avea în structură185:- Cabinetul Prefectului;- Secretariatul General;

- Serviciul Poliţiei Administrative;- Serviciul Poliţiei Judiciare;- Serviciul Poliţiei Sociale;

CRIMINALITATEA

Autorii lucrării ,,Din vieaţa Poliţiei Capitalei’’ constatau în anul 1936 că ,,la noi, în special contravenţiile au ajuns un adevărat sport’’, uneori Poliţia fiind găsită ,,ţap al tuturor ispăşirilor’’, deşi ,,ce ar putea face Poliţia mai mult decât să încheie actele legale, când ea nu este investită cu dreptul de a aplica şi sancţiuni pe loc?’’186.

Numărul mandatelor de arestare a fost de 13.097 (în anul 1932), mai mic faţă de cele 15.190 (1933) şi 8.344 (1934), iar cel al mandatelor de aducere de 103.968 (în 1932), 94.321 (1933) şi 99.436 (1934).

În anul 1934 fuseseră înregistrate un număr de 1.066.770 ,,lucrări’’, din care: paşapoarte eliberate 7.017, permise de armă 662, autorizaţii pentru camere mobilate 1790, autorizaţii pentru localuri publice 31, autorizaţii pentru paznici de noapte 92, bilete le liberă trecere pentru străini 22.780, popriri 4.103, sechestre 1.726, evacuări 435, dărâmări de clădiri insalubre 617, citaţii înmânate (503.948 penale, 63.646 civile, 300.380 de la judecătorii, 240.169 de la tribunale, 26.045 de la curţi), asistenţa perceptorilor 2.561, a portăreilor 1.884, a autorităţilor militare 527, a autorităţilor şcolare 180 ş.a.

CRIME (OMORURI)Anul Săvârşite Descoperite În cercetare1932 297 280 171933 308 273 351934 207 190 17

DELICTE1932 20.322 17.424 2.9081933 22.460 18.950 3.5101934 21.720 20.126 1.594

CONTRAVENŢII1932 14.9171933 12.7601934 26.240

185 Ibidem, p.291186 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.329

359


5.10 DARE DE SEAMĂ A POLIŢIEI ROMÂNE (TRIMESTRUL I, 1937)

Situaţia pe care o vom reda în cele ce urmează cuprinde aproape în întregime activitatea Direcţiunii Generale a Poliţiei în intervalul 1 ianuarie – 1 august 1937.

Astfel, din punct de vedere al numărului de documente, la Registratura Generală s-au înregistrat la capitolul intrări un număr de 77.489 documente, în timp ce la ieşiri doar 4738187. Secretariatul (înfiinţat la 7 aprilie 1937), înregistrase: 5395 note informative, 766 ordine de Cabinet, 1326 referate, 146 denunţuri, 3379 corespondenţe confidenţiale şi 2085 radiotelegrame şi telegrame. Serviciul Personalului: 10.173 documente intrate şi 17.670 ieşite. Serviciul Paşapoartelor: 7340 doc. intrate, 3043 ieşite, un număr de 571 de paşapoarte de emigrare eliberate, la care s-au adăugat 860 de paşapoarte generale. Serviciul Contabilităţii: 28.425 documente intrate şi 18.610 ieşite. Direcţiunea Poliţiei Judiciare: doc. intrate 9490, ieşite 2374, la care se adăugau 727 buletine primite de la autorităţi, 1582 ,,hârtii’’ trimise în străinătate, 28.218 de indivizi cercetaţi la Controlul Străinilor, 7399 cercetaţi la Biroul Paşapoartelor, 14.825 fotografii de deţinuţi şi documente, 19 scrieri cu cerneală simpatică reliefate, 17 cercetări la faţa locului în cazuri de spargeri, crime, incendii, 2 ,,maşini infernale demontate’’, 60.600 dosare individuale de cazier, 55.592 dosare individuale de cazier, 1.053 dosare generale de arhivă, 144 de expertize dactiloscopice, 9 expertize grafice, 14 tehnice şi doar 2 chimice. Serviciul Arhivelor avea 20.191 jurnale înregistrate, Serviciul Controlul Străinilor avea la cele două secţiuni un număr de 28.218 documente intrate şi 25.552 ieşite188.

Corpul Detectivilor – Secţiunea I-a

Această secţiune a executat diverse acţiuni de culegere a informaţiilor şi de monitorizare a unor organizaţii care interesau siguranţa statului, după cum urmează189:

Mişcarea extremistă de dreapta: Partidul Naţional Creştin, Tineretul Naţional Creştin (Lăncierii), Svastica de Foc, Partidul Totul pentru Ţară, Cruciada Românismului, Blocul Cetăţenesc (prof.Forţu), Gruparea Frontul Naţional Român,

187 A.N.I.C., Fond Direcţiunea Generală a Poliţiei (D.G.P.), Dosar 256/1937, f.1-5188 Ibidem, f.8189 Ibidem, f.11

360


Gruparea Muncitorească creştină (prof.Nichifor Crainic), Liga Naţională Corporatistă (Mihail Manoilescu).

Mişcarea studenţească: Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini Români,

Centrul Studenţesc Bucureşti, Centrul Studenţesc Legionar Bucureşti (Totul pentru Ţară), Gruparea Lăncierilor Universitari (Partidul Naţional Creştin), Federaţia Studenţilor Democraţi, Tineretul Universitar din Cruciada Românismului, cercurile studenţeşti legionare, asociaţii studenţeşti din facultăţi, cercuri, cămine, adică un total de 89 de organizaţii având 19.000 de membrii.

Asociaţiuni cu caracter patriotic: Cultul Patriei, Liga Culturală, Tinerimea Română, Straja Regelui, Liga Sacră Naţională, Acţiunea Patriotică.

Organizaţii de combatanţi, foşti luptători şi I.O.V.: Uniunea Ofiţerilor în Rezervă, Cercul Subofiţerilor în Rezervă, Asociaţia Voluntarilor de Război, Societatea Mărăşeşti a gradelor inferioare, Asociaţia Foştilor Cercetaşi (1916-1919), Uniunea Naţională a Foştilor Luptători (Căştile de Oţel), Societatea Apărătorii Patriei, Legiunea Română a Foştilor Luptători, Asociaţia Izbânda, Asociaţia Mucenicii Neamului ş.a.

Organizaţii de salariaţi publici: Federaţia Generală a Salariaţilor Publici, Societatea Salariaţilor PTT, Societatea Generală a Funcţionarilor Publici, Corpul Didactic, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România.

Clerul: Asociaţia Generală a Clerului Român, Asociaţia Ajutorul a Clerului Ortodox Român ş.a.

Intelectuali liber-profesionişti: Asociaţia Generală a Medicilor, Asociaţia Generală a Inginerilor; similar pentru avocaţi, arhitecţi, licenţiaţi, ingineri diplomaţi.

Organizaţii economice: industriaşi şi mici industriaşi, Sfatul Negustoresc, Cercul Comercial, Uniunea Generală a Sindicatelor Agricole, Liga Agrară, Frontul Economic ş.a.

Organizaţii feminine 190 : Gruparea femeilor române, Societatea Ortodoxă a femeilor române, Societatea Dreptul mamei, Aşezămintele Spitaliceşti M.S.Elena.

Diverse organizaţii profesionale: ziarişti, farmacişti etc.Asociaţii cu caracter politic: Reacţiunea, Frontul Orăşenesc Naţional, Frăţia

Română.Loji masonice ş.a.De asemenea, la Secţiunea I din Corpul Detectivilor s-au întocmit 2200 de

rapoarte informative, dări de seamă amănunţite despre dezbaterile unor procese, 2092 de rapoarte informative ale Serviciului de Informaţii, 170 de delegaţiuni ordonate de Serviciul Cercetări, 21 de rapoarte de filaj ordonate de Serviciul Filaj, precum şi acţiuni de pază şi siguranţă a familiei regale.

Corpul Detectivilor – Secţiunea a II-a

În perioada menţionată un număr de 12.638 de străini ne-au vizitat ţara, cei mai mulţi fiind germani (1992), cehoslovaci (1413), polonezi (1027), austrieci (894), francezi (882), unguri (774), americani (671) ş.a. ,,Parte din aceşti străini au fost ţinuţi în observaţie, cei suspecţi supravegheaţi, raportându-se la timp constatările făcute’’191.

190 Probabil au vrut să spună feministe191 A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 256/1937, f.22

361


Iridenta maghiară: s-a urmărit activitatea coloniei maghiare din Bucureşti din punct de vedere al siguranţei statului: presa, trupe de artişti, asociaţiile cultural-sportive, biserica, şcoala, funcţionarii, legaţia, propaganda prin viu grai.

Iridenta bulgară: Braststovo, Otetz Paisie, Uniunea Naţională Studenţească Bulgară.

Organizaţii, asociaţii, instituţii ruse: Legaţia Sovietică, Consulatul, Reprezentanţa Comercială, Inturist, Reprezentanţa filmelor sovietice (Rex Film), Reprezentanţa editurii fotografice (Soiuz Photo), V.O.K.S., Reprezentanţa vânzare publicaţii, propaganda, Comitetul Dr.Nansen, Partidul Monarhist Rus (col.Vasile Stroev), Mişcarea Monarhistă Marele Duce Kiril (reprezentată în Bucureşti de Nicolai Sablin); Uniunea Moldo-Ruşilor (Nicolae Gorbacevski), Organizaţia Rusia Ţărănistă (Vladimir Dvoicenko), Mişcarea Studenţească (Liubov Gluskova), Uniunea Naţională a Generaţiei Noi (Donat Stroev), Liga Anticomunistă Aubert (col.Mihail Dox), Mişcarea Naţional Socialistă (Efrem Pivnik), Mişcarea Naţional Fascistă (Al.Mihailov şi Al.Liven), Fraternitatea Dreptăţii Ruse (Vladimir Cotreciko), Liga Militară (col.Alex.Heroys), Uniunea Navală Militară (comandor Nicolai Sablin), Uniunea Invalizilor de Război (g-ral Alex.Heroys), Mişcarea Ucrainiană Hatmanistă (N.Iarosch), Mişcarea Uniunea Potliuristă Republicană (V.Trepke), Organizaţia Uniunea Minoritară (Mayer Mihalski), Organizaţia Naţională Bielorusă (Serghie Iatino), Organizaţia Cazacii Liberi (Serghie Margusin), Uniunea Cazacilor (Alex.Sedov), Uniunea Vosvascenţilor (repatriaţilor) – Filip Raminski, Uniunea Odesenilor (Vladimir Grodski), Societatea evreilor refugiaţi din U.R.S.S. (Gutnik Serghie). Altele: refugiaţii ruşi, legaţia rusă, Reprezentanţa Comericală, Asociaţia Telegrafică Sovietică T.A.S.S., ,,Soiuz Photo’’, Inturist, asociaţiile evreieşti-ruse, Serviciul Informativ al Secţiei Ruse, alte servicii, ,,întrucât au venit în atingere cu emigraţia rusă’’, secţia rusă a Intelligent Service, localuri de întruniri, biblioteci, trupe firme comerciale, minoritarii, presa, suspecţii, presa evreilor ruşi, totalizând 44 de categorii.

Mişcarea evreiască din Capitală (85 de organizaţii): Uniunea Evreilor Români (preş.dr.W.Filderman, str.Apolodor nr.23), U.E.R. – Organizaţia Capitalei (Leiba Mihail), Tineretul U.E.R. (dr.Arthur Mayersohn), Tineretul U.E.R. – Organizaţia Capitalei (avocat Iacob Bacalu), Consiliul Central al Evreilor din România (dr.I.Niemower, dr.W.Filderman, dr.Th.Fischer şa.), Uniunea Femeilor Evreice (preş.Selma Margulies, str.Sfinţii Apostoli nr.14); Partide: Partidul Naţional Evreiesc (preş.avocat Th.Fischer-Cluj, Organizaţia Capitalei – preş.Philippe Rosenstein), Tineretul Partidului Evreiesc (avocat Mişu Venvenisti), Cercul de Studii etc. Organizaţii sioniste: Executiva Organizaţiei Sioniste din România (preş.dr.I.Niemover, b-dul Domniţei nr.48; Organizaţia Capitalei - Avram Osias), Consiliul Central Sionist (Mişu Weisman), Organizaţia Sionistă Centristă, Tineretul Sionist Centrist ,,Poale Zion’’ (preş.Dr.I.Beider), Organizaţia ,,Dror’’, ,,Ber-Borchov’’, ,,Bariazi’’, Organizaţia sionistă ,,Zerei Zion’’, Organizaţia sionistă ,,Inden’’ (str.Olteni nr.9), Organizaţia sionistă religioasă ,,Mizrachi’’ (rabin N.Gutman), Organizaţia Tineretului Sionist ,,Hamdinati’’ şi ,,Hokanaim’’ (pionierii credincioşi şi uniunea fanaticilor, str.Domniţei nr.48 şi Calea Dudeşti), Organizaţia Sionistă Radicală, Asociaţia Femeilor Sioniste Renascentiste (Mela Iancu), Noua Organizaţie Sionistă Revizionistă (avocat Ed.Kanner, str.Sf.Vineri nr.20), Organizaţia Feminină ,,Veref’’, Organizaţia ,,Karen-Tel-Hai’’ (dir.M.Schapire), Organizaţia Oficiului Palestinian (Iţic Sigler); Asociaţii studenţeşti: Asociaţia Studenţească Sionistă ,,Hasmoneea’’ (Pascal Blumfeld), Asociaţia ,,Kadimah’’ (Înainte), Asociaţia

362


Generală a Studenţilor Evrei (B.Herscovici, str.Sf.Ioan Nou nr.43), Căminul ,,Mina şi Aron Schuller’’, Federaţia Societăţilor Studenţilor Sionişti (Beni Linderstein), Cămine (str.Mircea Vodă nr.20, Cal.Şerban Vodă nr.7), Asociaţia Studenţilor Sionişti

Revizionişti (preş.Boris Fischman); Comunitatea evreiască: C.E.Bucureşti (peş.Sigmund Birman, Cal.Dudeşti nr.24), Comitetul de doamne (Paulina Zentler), Institutul Cultural Templul Coral (preş.dr.A.Halevy), C.C.pentru ajutorarea evreilor refugiaţi din Germania, str.Spătarului nr.15, str.Negru Vodă nr.3; Organizaţii de cultură ebraică: Tarbuth (peş.Nachum Zelevinschy), Biblioteca Tineretului Evreiesc, Tarbuth Leumit; Grupări sioniste de stânga: Hasomer Haţiar, Gordonia, Halaut Mercaz, Haoved, Oved Leumit, Hrista Druth Haovdin Leumit, Arodah. Lojile: Marea Lojă Zion B’nei B’rith (preşed.dr.I.Niemover), Loja I.O.B.B.(Noua Fraternitate, preş.avocat Aureliu Weiss). Alte organizaţii: Orth, Libertatea (Calman Blumfeld-Scrutator, st.Rosetti nr.7), Serdaf (evrei spanioli, str.Călăraşi nr.22), str.Mircea Vodă nr.40, Hias Emigdirect (str.Căuzaşi nr.14), Macabi (str.Şelari nr.9), Boicotul anti-german (preş.Mişu Benvenisti), str.Traian nr.16, Asociaţia Evreilor Băştinaşi (preşed. Fostul senator Finklestein şi ziaristul Isac Pettz), Jewish Colonisation. Presa evreiască: Caurierul israelit (str.Apolodor nr.23), Renaşterea noastră, Ştiri din lumea evreiască (sioniştii radicali), Cuvântul evreiesc, Egalitatea (preş.M.Schwartzfeld, str.Mircea Vodă n.30), Drumuri noi, Hasmoneea, Dna Woche; Corespondenţi ai ziarelor evreieşti străine: M.Cotic (reprezintă ,,Das Neua Worth’’ – Varşovia, Iosif Bercovici (Zorile, str.Dr.Istrate nr.10), Boris Wisman (str.Vultur nr.115).

Chestiunea germană: emisari naţional-ţărănişti, legaţia, propaganda;Armeni: Organizaţia prosovietică ,,H.O.G.’’, Societatea Social-

Democrată ,,Hanaciak’’.

Corpul Detectivilor – Secţiunea a III-a

Curente de stânga (un total de 2233 note informative): P.C.R. (s-au primit 450 de informaţii), P.S. (130), P.S.D. (132), P.S.Unitar (60), Tineretul Socialist (60), Confederaţia Generală a Muncii (30), M.O.P.R. (10), Colegiul presei comuniste (43), Comitetele de patronaj populare (45), Comitetul Pro-Spania (30), Apărarea deţinuţilor politici (35), Cercul de Studii Marxiste ,,Ştefan Gheorghiu’’ (27), Asociaţia Românească Culturală şi Artistică (ARCA - 3), Mişcarea Antifascistă (28), Frontul Plugarilor (21), Frontul Feminin (23), Frontul Studenţilor Democraţi (15), Uniunea Universală pentru Pace (RUP, 32), Institutul Muncitoresc de Sport şi Educaţie (9), Uniunea Sovietică (16), Gruparea Trotzkistă (19), Blocul democrat pentru alegeri (14), Mişcarea Evreiască din România (9), Comitetul Cetăţenesc pentru Pace – Dem.Dobrescu (21), Mişcarea Muncitorească (50), activitate fabrici (45), sindicate din domeniul textile, tipografi, cismari (64), Federaţia Asociaţiilor Funcţionarilor Particulari (38), C.F.R. (245), Sindicatul Griviţa C.F.R. – Secţia a II-a Vagoane (202), sindicate C.F.R. (46), Sindicatul Griviţa C.F.R. – Secţia Locomotive (137), Asociaţia C.F.R. Reacţiunea (20), Asociaţia Femeilor Muncitoare Social Democrate (15).

Descoperiri: Numărul de rapoarte privitoare la diverse arestări, verificări şi cercetări a fost de 370. La data de 2 februarie 1937 a fost descoperită Organizaţia Partidului Comunist – Biroul Politic, din Bucureşti, str.Bruxelles nr.3, aflată în legătură cu Fabry Rudolf, curier comunist venit de la Praga, asupra căruia s-au găsit două geamantane cu pereţi dublii, în care urma să se transporte peste graniţă rapoarte, dări de seamă, informaţii şi corespondenţa tuturor organizaţiilor

363


comuniste din România către Komintern, prin intermediul resortului politic din Praga192.

Organizaţii comuniste ilegale: Partidul Comunist, Biroul Juridic al Partidului

Comunist, Ajutorul Roşu Internaţional (M.O.P.R.), Consiliul General al Sindicatelor Unitare, Comitetul de Apărare a Deţinuţilor Politici, Comitetul de Patronaje Populare, Comitetul Pro-Spania, Sindicatele Unitare, Organizaţia Tineretului Comunist, Colegiul Presei Partidului Comunist. Au fost descoperite o serie de publicaţii editate cu copertă falsă, cum ar fi: ,,Numai frontul păcii al tuturor popoarelor va împiedica războiul’’ (având coperta ,,Cum trebuie înţeles antirevizionismul’’; ,,Raportul lui Stalin la al VIII-lea congres’’ (,,Istoria Constituţiei în ţările răsăritene’’); ,,Pentru pâine, pace, pământ şi libertate’’ (,,Din tainele radiofoniei’’); ,,Procesul centrului terorist trotzkist zinovievist unificat’’ (,,Crime mărturisite’’, Rădulescu Niger – Spania 1937’’). Au fost confiscate ziarele comuniste Scânteia şi Steagul Roşu, precum şi manifestele: Pentru unitatea sindicală a proletariatului şi funcţionărimii, Popor trudit naţionalităţi asuprite, Ajutor pentru Spania. Asociaţii camuflate: Frontul Feminin, Uniunea Muncitorilor şi Ţăranilor Maghiari (M.A.D.O.S.Z.), Acţiunea Evreiască. Sindicate: Uniunea Sindicală C.F.R.-istă, Publicaţii: Lumea Nouă, Fanul Ceferiştilor, Săptămâna Socială, Glasul Nostru, Reporter, Valea Tighinei, Frontul Ţărănesc, Tribuna; Broşuri: Înfăptuirea unui guvern de front popular, Socialism şi naţionalism, Rolul delegaţilor în ateliere, Criza şi clasa muncitoare, Chemarea tineretului, Un an de la moartea lui Maxim Gorki, Cuvinte către femei, Buletinul tineretului social-democrat. S-a mai constatat o mişcare antimonarhistă desfăşurată de tineretul comunist în rândurile muncitorimii şi o ,,acţiune de penetraţie a elementelor comuniste în partidele politice democratice, organizaţiile profesionale, asociaţiile sportive, conform tacticei adoptate la congresul al VII-lea al Kominternului ţinut la Moscova în august 1935’’.

Corpul Detectivilor – Secţiunea a IV-a

Efectivul Secţiunii era de 8 ofiţeri de poliţie, 26 de detectivi şi agenţi de poliţie şi 24 de gardieni publici. Misiunile sale au constat în: paza şi siguranţa membrilor guvernului, a preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de Miniştrii, a ministrului Cultelor şi Artelor, a ministrului Justiţiei, ministrului Comunicaţiilor şi a subsecretarilor de stat de la Justiţie şi Educaţie.

Măsurile de pază şi siguranţă s-au executat la domicilii, sediul ministerelor şi cu prilejul deplasărilor în Capitală (festivităţi, ceremonii, spectacole, banchete) şi în provincie, plecări-sosiri la/de la Gara de Nord, în colaborare cu membrii familiei regale, cu autorităţile locale. Au fost adoptate măsuri specifice de pază şi siguranţă în cazul a 18 Consilii de Miniştrii, 21 delegaţii economice, 5 consfătuiri ministeriale, 18 banchete şi recepţii, întocmindu-se un număr de 208 ,,note de informaţiuni’’193.

Brigada Mobilă

Informaţii generale privind siguranţa statului culese în ţară şi pe C.F.R.: acţiunea subversivă (98 de informaţii), spionaj (29), atentate (11), mişcări

192 A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 256/1937, f.40193 A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 256/1937, f.46

364


studenţeşti (71), diverse mişcări (150), secte religioase (5), chestia evreiască (158), supravegheri (23).

Acţiunea preventivă a furturilor pe C.F.R.: arestări preventive de pungaşi în

trenuri şi bâlciuri (46).Descoperiri de crime şi delicte în ţară: asasinate (3), tâlhării (3), furturi (8),

falsuri (12), escrocherii (6), contrabande (2), executare mandate de arestare (24), alte fapte cu caracter judiciar (524), cercetări şi supravegheri (306), indivizi cercetaţi (146).

Supravegherea caselor de joc, câmpuri de curse etc.Măsuri de pază şi siguranţă în jurul membrilor familiei regale: în ţară (8), în

Capitală (67).Măsuri de pază şi siguranţă în jurul şefilor de stat, înalţi demnitari străini: în

ţară (4), în Capitală (17).

Corpul Detectivilor – Secretariat

În perioada analizată, au fost deţinuţi 311 indivizi, care au fost înaintaţi către: Corpul Detectivilor, chesturi, comisariate, comisariate de Poliţie de frontieră, cercuri de recrutare, detaşamente de Poliţie, inspectorate regionale de Poliţie, închisori militare, I.G.J.R., legiuni de jandarmi, poliţii din oraşe, Prefectura Poliţiei Capitalei, preturi etc.

Pe categorii, cei mai mulţi sunt din rândul celor fără ocupaţie (57), funcţionari particulari (30), muncitori manuali (56), comercianţi (16), dar şi călugări (2), cofetari (1), artişti (1), elevi (3), medici (2), preoţi (1), pictori (3), studenţi (18), ziarişti (4).

Pe naţionalităţi: români (142), turci (79), unguri (27), ţigani (24). Faptele pentru care au fost cercetaţi: falsuri (26), intrare frauduloasă în ţară (16), vagabondaj (21), contravenţii la legea pentru controlul străinilor (15), furt (6), înşelăciune (14), fraude (2), arestări (26), trafic de bilete (14), ultraj (1), uneltiri contra ordinii sociale (3), încălcări ale liniştii publice (71)194.

5.11 DESPRE POLIŢISTUL INTERBELIC, PROFESIA SA ŞI ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ

ACTIVITATEA

,,Cariera poliţistului presupune în primul rând un superior temei de moralitate’’.

(Ion AGÂRBICEANU, 1939)

În cele ce urmează nu mi-am propus să realizez o abordare exhaustivă a diverselor noţiuni din domeniu – poliţie, drept poliţienesc, poliţist ş.a.m.d. – pe de o parte pentru că nu-mi stă în putinţă, având în vedere stadiul actual al documentării, iar pe de alta nu e locul acum - ci doar voi menţiona câteva consideraţii cu privire la

194 A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 256/1937, f.49

365


unele scrieri din această sferă. În general, vorbim de unele formulări ambigue, care ar fi şi amuzante, dacă nu ar viza un domeniu atât de important.

,,S-a zis că poliţia judiciară e <<ochiul justiţiei>>’’, scriau acum un secol

comisarii I.Gr.Periţeanu şi I.A.Dumitrescu, autorii cărţii ,,Manual teoretico-practic de poliţie judiciară’’195. Fără îndoială că ofiţerii se aflau sub influenţa importantei legi a lui Vasile Lascăr, ei definind Poliţia astfel: ,,acea instituţiune care are de scop de a menţine ordinea şi liniştea publică, de a garanta fiecărui cetăţean siguranţa persoanei şi a averii sale, de a urmări pe aceia care tulbură ordinea şi siguranţa socială, stabilind şi aducând probele vinovăţiei lor şi trimiţându-i înaintea justiţiei’’.

Împreună cu Armata, Poliţia constituia ,,forţa publică a Statului’’, iar ,,pentru admisibilitatea în funcţiunile poliţieneşti’’, erau necesare unele ,,aptitudini şi calităţi profesionale fără de cari nu este cu putinţă să se susţină cu succes anevoioasele întâmpinări profesionale’’196: cunoaşterea temeinică a principiilor de drept; redactarea documentelor într-un limbaj clar, concis; ,,cei care se devotează Poliţiei, instituţiune menită să cenzureze moravurile, trebuie să se conducă în aşa chip, încât să nu aducă nici o atingere demnităţii şi disciplinei profesionale’’; sunt excluse frecventarea femeilor publice, a cluburilor, cârciumilor, cafenelelor, relaţiile cu oameni fără căpătâi, împrumutul de bani, intimidarea cetăţenilor ş.a.

,,Toţi ofiţerii şi agenţii de Poliţie – considerau mai sus citaţii autori – se vor abţine de la orice act de violenţă şi vor primi publicul fără ceremonie şi fără a face să se simtă propria lor autoritate, exprimându-se în termeni convenabili şi demni. Ei trebuie să fie indulgenţi pentru ceilalţi, să suporte cu răbdare reaua lor dispoziţiune, slăbiciunile lor, defectele lor; să nu contrazică fără motiv serios; să menajeze opiniunea şi credinţa altuia; să evite discuţiunile iritante care nu servesc la nimic; să fie folositori, văzând şi ascultând totul fără a blama, iubind pe cei amabili şi având totdeauna o dispoziţiune egală. De altfel, blândeţea, această politeţă a bunătăţei, condescendenţa, urbanitatea, bunăvoinţa, dulceaţa caracterului, răbdarea, sunt apanajul omului bine crescut, calităţi cari vor face să fie onorată şi chiar iubită administraţia Poliţiei’’197.

,,Dreptul de poliţie – considera în 1938 dr.Eugen Bianu, director al Siguranţei – îl putem denumi disciplina regulelor de supraveghere şi apărare a statului şi a individului, în cadrul ordinei şi a organizaţiunii publice’’, iar dreptul poliţienesc, care face parte din dreptul administrativ, ,,este dreptul suveran al statului, de apărare a existenţei sale legale şi materiale şi de salvgardare a ordinei publice şi a ordinii intereselor private, prin mijlocul acţiunii poliţieneşti preventive şi represive’’198. Cunoscutul director al Poliţiei de Siguranţă împărţea dreptul poliţienesc în cinci părţi: administrativ, judiciar, de siguranţă, al contravenţiunilor şi delictelor speciale şi de procedură poliţienească.

În ,,Ordinea obştească – îndreptar profesional în ştiinţa poliţienească’’, Ion Bianu cita o serie de autori germani concluzionând că poliţia modernă este ,,o ştiinţă’’, iar o cerinţă de bază pentru poliţişti este aceea a ,,înarmării’’ cu noţiuni

195 I.Gr.Perieţeanu – licenţiat în drept, I.A.Dumitrescu – licenţiat în drept, comisari pe lângă Prefectura Poliţiei Capitalei, Manual practic de poliţie judiciară, Bucureşti, Stabilimentul de Arte Grafice ,,Universala’’, 1904, p.VII196 Ibidem, p.12197 I.Gr.Perieţeanu, I.A.Dumitrescu, Manual practic de poliţie judiciară, Bucureşti, p.13198 Enciclopedia României, vol.I, ediţie anastatică a celei din 1938, Iaşi, Ed.Alfa, 2000, pp.231

366


juridice ,,suficiente’’ (incluzând aici şi norme specifice muncii de poliţie), alături de o bogată experienţă profesională şi de multiple cunoştinţe din domeniul ştiinţelor auxiliare (psihologie, logică, matematică, geografie, sociologie, tehnică) , iar

poliţistul trebuia să fie ,,lipsit de porniri, ai cărui ochi să fie paragraful, braţul să-i fie legea şi bătaia inimii să-i fie datoria’’199. Acelaşi autor enumera ca fiind necesare inteligenţa, cultura, destoinicia, dreptatea, spiritul de ordine, sănătatea, curajul, energia, incoruptibilitatea, credinţa, dragostea de adevăr, memoria foarte bună, capacitatea de reacţie, un poliţist trebuind să fie dotat şi cu ,,un dram de vocaţiune şi cu o bogată educaţiune profesională’’200.

,,Să nu se creadă că organizarea, legile şi regulamentele hotărăsc singure de calitatea poliţistului – considera în 1939, referindu-se la imperativul moralităţii în Poliţia română, cunoscutul autor ale ,,Fefeleagăi’’, Ion Agârbiceanu. Hotărăşte în primul rând el însuşi. Pentru că cel lipsit de responsabilitate internă ştie eluda şi legile şi regulamentele. Toate mizeriile ce se atribuie unei părţi din personalul poliţiei noastre rezultă din această lipsă de moralitate, de caracter, de calitate sufletească. […] Şi într-adevăr, la recrutarea personalului poliţiei e nevoe de o îngrijită selecţie. Nu indivizi care nu se pot căpătui în alte cariere sunt cei potriviţi în poliţie; nu rămăşiţele unor prăbuşiri sociale, economice sau de examene, ci elemente tari ca spirit şi ca moralitate’’201.

La rândul său, Iosif Horvat, chestorul Poliţiei Cluj, scria: ,,Poliţistul de azi a înţeles pe deplin că prin funcţia lui îndeplineşte un adevărat apostolat social. […] Poliţiştii au fost animaţi în toată activitatea lor de cel mai puternic sentiment naţional şi monarhic. De aceea, în vâltoarea oricăror situaţiuni, statul se poate baza cu toată încrederea pe poliţiştii şi pe conducătorii poliţiilor de azi’’202.

Ion Stîngaciu, general de divizie (rez), fost director general al Poliţiei şi Siguranţei Statului, consacra prefaţa volumului ,,Manual de poliţie urbană’’, reliefării importanţei pe care instituţia poliţienească o avea la începutul deceniului al V-lea al secolului trecut. ,,Din experienţa personală ştiu că una din pârghiile principale, prin mânuirea căreia conducătorii păstrează echilibrul social este poliţia generală a statului’’203. Autorii constatau la nivelul anului 1940, lipsa unui regulament de aplicare a măsurilor poliţieneşti generale, serviciul executându-se ,,după regulamentul Legii Poliţiei din 1904 şi după instrucţiunile de serviciu ce s-au dat la timp, de către conducerea Direcţiunii Generale a Poliţiei’’. O poliţie instruită în variatele ei specialităţi, o poliţie harnică, energică, onestă şi activă, este fără îndoială ,,un factor de căpetenie în vremurile de astăzi’’.

În dezbaterile parlamentare consacrate Legii Poliţiei din 1903, liberalul Vasile Lascăr, ,,constatând răul, căuta să înalţe Poliţia la rangul unei magistraturi, elaborând şi făcând să se voteze legea din 1 aprilie 1903’’ – consemna în 1929

199 I.Bianu, Ordinea obştească, pp.22-25, 85200 Ibidem, p.91201 I.Agârbiceanu, Imperativul moralităţii în poliţie, în ,,Poliţia’’, nr.2, XX, aprilie-iunie 1939; pe frontispiciul era menţionat: ,,Fiecare ofiţer de poliţie are nu numai dreptul dar şi datoria de a colabora’’202 I.Horvat, Poliţistul, în ,,Poliţia’’, nr.2, XX, aprilie-iunie 1939203 Col.A.Călătorescu, Lt.col.N.Bucur, Manual practic de poliţie urbană, Bucureşti, Tipografia Valuna, 1940, p.3; Autori: col.Alexandru Călătorescu, fost comandant al Regimentului de Jandarmi Pedeştri Bucureşti şi lt.col. Nicolae Bucur, licenţiat în Drept, comandant al Şcolii de Jandarmi Oradea

367


deputatul PNŢ de Ilfov Ioan G. Perieţeanu, raportor al legii asupra organizării Poliţiei204. În cadrul luărilor de cuvânt, deputatul liberal Richard Franasovici, viitor ministru de Interne, revendica nici mai mult nici mai puţin decât… opera lui Vasile

Lascăr. Contracarând, adversarii politici îi reproşau însă - şi pe bună dreptate - existenţa unei opoziţii, a unei adevărate cenzuri faţă de iniţiativele lui Lascăr în chiar sânul liberalilor. Iar dacă proprii camarazi se comportau de aşa manieră lamentabilă, cum ar fi putut adversarii conservatori să o facă altfel? Aşa încât legea ajunge să nu mai fie ,,expresiunea completă a vederilor şi dorinţelor lui’’. Ea va fi compromisă prin Legea pentru modificarea organizării Poliţiei generale a statului din iunie 1905. Totodată, PNL, prin ministrul de Interne Ionel Brătianu, va da legea suspendării stabilităţii funcţionarilor poliţieneşti, din 15 martie 1907, ,,cu scopul bine determinat ca politica să-i întrebuinţeze iarăşi după dorinţele şi capriciul ei, transformându-i astfel în instrumente ale nelegiuirii şi abuzului’’205. Cât despre Partidul Social Democrat, acesta şi-a manifestat fără nici o reţinere ,,dezgustul sau mai bine zis oprobiul pentru poliţie’’, sau, după cum afirma deputatul I.I.Mirescu, ,,repulsiune, căci am mâncat acolo bătaie continuu’’. În statul socialist poate exista poliţie ,,însă aşa cum o înţelegem noi’’206.

,,Poliţia de Siguranţă, dacă veţi urmări-o în timp şi în spaţiu – continua acelaşi Perieţeanu – veţi vedea că a fost întotdeauna oglinda fidelă a stării sociale, a moravurilor. Proteică şi vicleană, această poliţie s-a pitulat sub mantia dogală şi chiar sub anumite sutane, a purtat costumul tuturor epocilor, s-a deghizat în toate chipurile, instigatoare, urzitoare de comploturi, sfredelitoare de conştiinţe, veritabil instrument de prigonire şi intimidare în mâinile atotputernicilor zilei’’207. După doctorul I.Pistiner, Poliţia trebuia să nu aibă dreptul de a culege informaţii, ci numai pe acela de a ,,supraveghea infracţiunile politice’’. Datul cu părerea – atât de înrădăcinat pe la noi - mergea mai departe: el cerea nici mai mult nici mai puţin decât ca uzul de armă să se facă de către poliţişti doar în caz de legitimă apărare!

Nicolae Fleva vorbea de ,,regimul de adevărat banditism ce domnea la Poliţia Capitalei’’ - în vremea când Dimitrie Moruzi teroriza Capitala - de ,,a patra putere Poliţia’’ şi de cazul unui sergent care, după ce trage în hoţi, tot el e pedepsit 208.

Dar poliţia nu este numai victimă, ci, la rândul său, face victime. ,,Poliţia are în mâna ei pe toţi; era să zic chiar pe domnii miniştrii; şi cam aşa şi este’’. Pentru a ilustra această afirmaţie, Fleva expune cazul unui procuror general, care pleacă la drum în trăsură. La un moment dat, caii se împotmolesc, procurorul ocărăşte pe vizitiu. ,,Lasă-mă-n pace, nu mă supăra, că mă dau jos după capră şi te las aici în noroi!’’209 Bietul procuror a tăcut, întrucât nu-şi putea permite să rămână gătit de vizită, în mijlocul noroiului. ,,Aşa se întâmplă şi acestui guvern cu poliţia. Lăsaţi-mă în pace căci vă las aici! Iată ce zice ea guvernului. Şi trebuie să tacă, căci numai ea

204 I.G.Perieţeanu, Organizarea Poliţiei. Discurs rostit în şedinţa Adunării Deputaţilor de la 26 iunie 1929, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, 1930, p.7205 I.G.Periţeanu, Organizarea poliţiei, p.9206 Ibidem, p.19207 Ibidem, p.21208 N.Fleva, Misterele Poliţiei Capitalei sub Kneazul Dimitrie Moruzi, pp.1, 17209 Ibidem, p.37

368


ştie caii nărăvaşi, ce meşteşug au ca să meargă înainte! De aceea, dlor nu s-a urmărit poliţia. De aceea am văzut la Galaţi agenţi de poliţie stigmatizaţi de întregul public şi pe guvernanţi, în loc de a-i urmări, permutându-i în altă parte. Şi

apoi, dacă s-ar putea zgândări răul în părţile cele de jos s-ar putea să urce şi să meargă departe şi atunci cine nu ştie ce s-ar putea întâmpla? Atunci agentul inferior dacă ar fi dat în judecată, ar da pe faţă pe superiorul său şi acesta la rândul său asemenea pe cel mai sus şi mai încolo, atunci s-ar întâmpla un adevărat cataclism, atunci ar cădea regimul întreg, bazat pe arbitrari şi corupţiune’’.

Poliţia Română – considera pe bună dreptate la 1838, fostul director al Siguranţei Generale a Statului Eugen Bianu – contribuie la ,,asigurarea echilibrului social naţional’’210. Funcţiunea poliţienească are un ,,caracter social’’, care reiese din îndatorirea generală de a menţine ordinea publică şi siguranţa, de a apăra ,,interesul particular îndreptăţit’’, existenţa şi rostul funcţiunii poliţieneşti fiind ,,impuse de necesitatea socială şi naţională a principiului de ordine’’ – continua acelaşi autor. Funcţia poliţienească mai este ,,regulatoare şi coercitivă’’, apoi ,,auxiliară şi proteguitoare’’, cetăţeanul român preferând ,,ordinea tradiţională’’, dacă o ştie călăuzită de ,,un scop salutar obştesc’’.

Spre deosebire de alte profesii, în cea de poliţist ,,omul se oferă riscului’’211. Este una din profesiile care ,,se identifică în totul cu interesul general’’, neavând corespondenţă în altele.

Poliţistul ,,exercită un mandat’’; el trebuie ,,să dea socoteală totdeauna de ceea ce face sau nu face’’, fiind uneori ,,obiect al unor decepţiuni iritante, umilitoare, deseori dureroase’’. Autorii constatau că ,,viaţa zilelor actuale pare un adevărat infern’’. Există o ,,desordine morală’’, o răsturnare a scării valorilor; oamenii ,,nu-şi mai dau seama că educaţiunea temeinică’’ şi munca sunt importante; ,,generaţii după generaţii se nasc şi cresc văduvite de acele idealuri spirituale de altădată […] respectul cuvântului dat a ajuns obiect de batjocură’’.

,,Camaraderia în poliţie se naşte din permanenta conlucrare împotriva răufăcătorilor’’. Poliţistul trebuie să arate dragoste şi supunere faţă de superiori, ,,fără a cădea în acte de servilism, degradante şi deci dăunătoare ideii de camaraderie […] Din nefericire, spiritul de camaraderie în acest înalt înţeles nu este prea mult dezvoltat în poliţia noastră’’ – socotea cu amărăciune în 1939 George Chendi212.

Nu lipsită de semnificaţie era şi supraîncărcarea personalului poliţienesc cu însărcinări care nu ar fi trebuit să intre în sfera sa de activitate: înmânarea citaţiilor, a proceselor-verbale de contravenţie, punerea în executare a mandatelor de aducere, asistarea portăreilor şi a altor autorităţi ş.a. O altă problemă atinsă este cea referitoare la instabilitatea legislativă, mai actuală ca oricând. ,,Respectul din ce în ce mai slăbit faţă de legile cari ne cârmuesc a impus o adevărată cascadă de noi legiferări’’. Însă cele noi iau locul celor vechi fără a le lăsa răgazul de a-şi putea verifica utilitatea!

Criminalitatea a crescut; beţia, lenea (!), mizeria fiziologică, cerşetoria, prostituţia, vagabondajul sunt tot mai prezente, rândurile puşcăriaşilor îngroşându-se pe zi ce trece. Literatura pornografică, presa ce prezintă în detaliu crimele, fotografiile imorale, coruperea tineretului, criminalitatea infantilă, toate cunoşteau

210 Enciclopedia României, I, p.317211 Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.31212 G.Chendi, în ,,Poliţia – revista poliţienească ilustrată’’, nr.1, an XX, ianuarie-februarie 1939

369


nivele fără precedent. În plin centrul Capitalei, trei elevi de liceu omoară pe deputatul Eusebiu Popovici213.

Misiunea atât de ingrată a apărării vieţii şi avutului persoanelor, ,,rolul

acesta, atât de delicat, adeseori periculos, revine aproape în întregime poliţistului, solicitat pretutindeni şi în toate împrejurările să salveze vieţi ameninţate, să restabilească drepturi încălcate sau nesocotite, să aducă liniştea celor năpăstuiţi şi uneori, cu riscul propriei sale vieţi, să garanteze tihna şi vieaţa semenilor lui’’214. Poliţistului i se cere tenacitate, trudă, râvnă, încordare, inteligenţă, ingeniozitate, cultură de specialitate, ,,vigoarea braţului, agilitatea în mişcări, cunoaşterea celor mai perfecţionate metode de luptă’’, pentru a combate ,,drojdia turbulentă a mahalalelor’’ şi ,,lumea interlopă a localurilor de viciu’’. El se aventurează în mediile criminale ,,adesea deghizat’’, efectua pânde, supraveghea şi era atent ,,pentru a nu se pomeni cu lovitura de pumnal asvârlită din umbră, sau străpuns de glonţul ucigător’’.

Nimeni nu-i întinde mâna. Nu are parte de încurajare, cade victimă a bolilor şi ,,de multe ori este găsit ţapul ispăşitor’’.

,,În îndeplinirea atribuţiilor sale – opina în 1939 prof.univ.dr. Nicolae Ghiulea – Poliţia trebuie ca ea [însăşi] să-şi respecte întâi deviza. Un ofiţer de poliţie vicios este tot atât dedăunător pentru ordinea publică, cât este un preot vicios pentru morală şi credinţă. Un ofiţer de poliţie necinstit este tot atât de primejdios pentru siguranţa tuturor, cât este un militar pentru ţară. Un ofiţer de poliţie nerespectuos de legi este tot atât de vinovat ca un magistrat, care ar împărţi după interes dreptatea. Ofiţerul de poliţie deci, trebuie să fie cumpătat ca un preot bun, cinstit ca un militar viteaz şi drept ca un judecător integru’’215.

În anul 1943, prefect al Poliţiei Capitalei era generalul de divizie Nicolae Pălănceanu, iar director general al Poliţiei era generalul Diaconescu, care, abordând problema tradiţiilor şi a carenţelor în activitatea din trecut a Poliţiei române, scria în revista ,,Poliţia’’: ,,Ca şi alegătorii, Poliţia era împărţită în grupa partizanilor fostului regim şi aceea a regimului de la conducere. Aceasta fiind situaţia, uşor ne putem explica rolul de atunci al Poliţiei: asigurarea reuşitei în alegeri, menţinerea regimului de la cârma statului prin iscodirea continuă a celor de altă culoare politică, cum şi prin închiderea ochilor la tot ceea ce era contrar ordinii, dar care se referea la elemente din partidul de la conducere… Poliţia era sinonimă cu grupurile de alegători în slujba unuia sau alteia dintre partide. Promovarea sau retrogradarea elementelor componente ale acestei instituţii constituia norma în funcţie de abilitatea cu care unii reuşeau să se grupeze în jurul elementelor proeminente din fiecare partid şi în acest fel să urmeze evoluţia de grandoare şi decadenţă… Jocul partidelor crease în mijlocul acestei instituţii suspiciunea dureroasă, acea dorinţă drăcească de frânare a lucrului celor cu avânt, acea tendinţă de defăimare, care constituiau forţe de dezagregare, în loc de cimentare a instituţiei’’.

Menirea principală a Poliţiei ,,este de a îndruma şi reglementa stările lucrurilor şi comportamentul oamenilor’’216. Meseria poliţiştilor este ,,adesea plină de vicisitudini şi greutăţi, mai ales când misiunea lor îi duce pe la răscrucile

213 Aspecte din in vieaţa Poliţiei Capitalei, p.45214 Ibidem, p.46215 N.Ghiulea, Poliţistul, în ,,Poliţia’’, revista de poliţie ilustrată, Nr.2, Anul XX, aprilie-iunie 1939216 E.Bianu, Ştiinţa veghei şi pazei publice, p.5

370


necazurilor şi mizeriei, a patimilor şi păcatelor de toate soiurile, prin mlaştinile răutăţii omeneşti’’. Aşa încât, este imperios necesar să aibă ,,o pregătire cât mai desăvârşită în domeniul tacticei şi tehnicei, a veghei şi pazei publice’’217,

perspicacitate şi destoinicie.

Ar fi fost mulţumitor ca la toate consideraţiile care evidenţiau răul să zâmbim cu detaşare, iar ele să ni se pară acum sinistre chestiuni de domeniul trecutului. Din păcate însă, dacă zâmbim, o facem cu o mare amărăciune, pentru că nu putem să nu observăm cum, prea multe îşi menţin o dureroasă actualitate.

217 Ibidem, p.7

371


Documents

Virgil Madgearu