Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞIMEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
FACULTATEA DE HORTICULTURA
SPECIALIZAREA: PROTECIA PLANTELOR
PROIECT VIROLOGIE SIPROIECT VIROLOGIE SI BACTERIOLOGIEBACTERIOLOGIE
ÎNDRUMĂTOR:
Dr. FLORIN DANIEL LIPSA
STUDENT:
GRANCEA CRISTIAN
2013
TEMA PROIECTULUI TEMA PROIECTULUI
VIRUSURILE SI BACTERIOZELEVIRUSURILE SI BACTERIOZELE
VITEI DE VIEVITEI DE VIE
2
Clasificarea bolilor
Plantele agricole sunt afectate în dezvoltarea lor de la sămânţă până la recoltare, precum şi în perioada de păstrare, de numeroşi factori biotici (microorganisme) şi abiotici, care pot influenţa sănătatea lor luată individual şi a culturii privită din punct de vedere populaţional.
În funcţie de natura factorilor care produc îrnbolnăviri, bolile plantelor se clasifică astfel :Boli neparazitare, produse de acţiunea nefavorabilă a unor factori externi (temperatură, umiditate, lumină, substanţe poluante etc.) sau interni, proprii plantei (respiraţie, metabolism dereglat în general etc). Din punct de vedere populaţional al culturii agricole, există adesea o multitudine de manifestări de acest tip induse de tasare (strat de sol mai dens ce apare la arături repetate la aceeaşi adâncime), zone cu exces de apă, exces de săruri, zone cu reziduuri fitotoxice de erbicide etc. Boli parazitare, provocate de diferiţi patogeni : -virusuri, -microorganisme, -alge, -plante superioare parazite (antofite). Aceste boli se clasifică, în funcţie de cauza lor, astfel: -viroze -boli produse devirusuri; -micoplasmoze- boli produse de microorganisme asemănătoare micoplasmelor ; -bacterioze - boli produse de bacterii ; -rickettioze- boli produse de ricketsii ; -micoze- boli produse de ciuperci ; -antofitoze- boli produse de plante superioare (antofite) ; -lichenoze- boli produse de licheni; -ficoze- boli produse de alge ; -flageloze - boli produse de flagelate.
Bolile parazitare ale plantelor agricole sunt produse de : virusuri, micoplasme, bacterii, ciuperci, plante parazite superioare (antofite) etc. In mod corespunzător, bolile produse de aceşti patogeni se numesc: viroze, micoplasmoze, bacterioze, micoze şi antofitoze.
Bolile produse de virusuri sunt cunoscute de mult, cum sunt de exemplu pătarea lalelelor (1576) şi mozaicul tutunului (1859), dar natura lor virotică a fost stabilită mult mai târziu. Numărul de boli produse de virusuri este ridicat şi continuă să crească. În ultimele sale lucrări, Pop (1986, 1988) descrie peste 372 virusuri ce produc viroze ale plantelor agricole. Virusurile sunt foarte mici, nu se pot vedea decât cu microscopul electronic, sunt patogene şi nu pot exista decât în organismele vii, pe baza cărora se înmulţesc. Prin purificare s-a reuşit obţinerea virusului mozaicului tutunului sub formă de paracristale (Stanley, 1935), virusul piticirii şi îndesirii tomatelor sub formă de cristale (Bowden şi Pirie, 1939) etc., forme care sunt infecţioase şi transmit boala. Studiul biochimic al virusurilor a arătat că acestea pot fi considerate cu greu organisme. Pe de altă parte, ele
3
nu pot fi considerate nici simple molecule. Ele sunt constituite dintr-un acid nuclear şi o proteină. Fiecare virus este alcătuit fie din ARN (acid ribonucleic), fie din ADN (acid dezoxiribonucleic) şi un anumit tip de proteină. Virusurile nu se înmulţesc prin diviziune, ci au un mecanism propriu de multiplicare numai în celula plantei gazdă. În acest fel, virusul nu consumă ca ceilalţi patogeni conţinutul celulei, nici nu acţionează prin toxine, ci prin modificarea celulei care începe să funcţioneze anormal. Simptome şi diagnoză. Acţiunea virusurilor asupra plantelor, ca urmare a perturbării metabolismului, începe adesea cu schimbări mai greu de detectat, pentru ca în final să se înregistreze numeroase simptome caracteristice. Cel mai frecvent se poate observa o reducere a vitezei de creştere a plantelor afectate, ceea ce determină o talie mai mică a acestora sau chiar piticirea lor. Durata de viaţă a plantelor afectate este mai mică şi se înregistrează pierderi de recoltă. De regulă, simptomele apar pe frunze, dar şi pe alte organe se pot observa uneori numeroase schimbări morfo-anatomice. Există şi virusuri care pot infecta plantele fără să producă simptome vizibile, acestea fiind denumite virusuri latente. Alteori, simptomele apar şi evoluează foarte repede şi se poate observa, în curând după infecţie, moartea plantei. Evoluţia simptomelor la cele mai multe boli virotice este lentă şi intensitatea lor creşte progresiv. Leziunile locale apar mai frecvent la infecţiile artificiale şi se manifestă prin pete clorotice sau necrotice. Mozaicurile de diferite tipuri se manifestă prin pete pe frunze, de formă şi mărime variabile, de culoare galbenă sau galbenă verzuie. Pătările inelare se exteriorizează prin pete de formă neclară, clorotice sau necrotice, pe frunze, dar şi pe fructe sau tulpini. Adesea aceste simptome tind să dispară, deşi virusul nu dispare. Cloroza se manifestă sub formă de îngălbeniri de diferite nuanţe pe frunze, mai ales la virozele ce afectează sistemul vascular.
CAP 2. VIRUSURI SI VIROZE IN CULTURA VITEI DE VIE
Virozele sunt boli cu caracter infecţios şi contagios, provocate de agenţi patogeni
numiţi virusuri, care sunt entităţi de dimensiuni submicroscopice, vizibile numai la
microscopul electronic, constituie în esenţa dintr-un singur nucleic şi proteină, fără
metabolism propriu, capabile să se înmulţească numai în celula vie.
2.1. Scurt-nodarea viţei de vie Grapevine fan leaf virus
Răspândire, importanţă, istoric. Referiri despre existenţa simptomelor
caracteristice scurt-nodării în podgoriile din Franţa, Italia, Germania şi Austria se găsesc
în literatura apărută la sfârşitul secolului trecut. Originar din ţările de pe coasta estică a
Mediteranei, şi din Asia de est virusul a fost introdus cu materialul de înmulţire,
împreună cu nematodul vector, în majoritatea ţărilor cultivatoare de viţă de vie de pe
glob. În prezent fiind cunoscut în toate ţările cultivatoare de viţă de vie din Europa,
4
California, America, Africa de Sud şi Australia. El nu a fost izolat din plantele de Vitis
labrusca cultivate în nord-estul S.U.A. şi Canada, nici din speciile de Vitis crescute
spontan în America de Nord.
Împortanţa economică a bolilor produse de virusul scurt-nodării este apreciabilă,
butucii infectaţi cu tulpinile grave a acestuia realizând numai aproximativ 20% din
producţia butucilor sănătoşi. Deşi în condiţii climatice favorabile bolii, viţele bolnave pot
fii complet distruse, frecvent ele vegetează timp îndelungat, însă capacitatea lor de
producţie este redusă progresiv. Valoarea comercială a strugurilor soiurilor de masă este
grav depreciată datorită prezenţei fenomenelor de meiere şi mărgeluire. Virusul reduce,
de asemenea, capacitatea de prindere la altoire, precum şi dezvoltarea sistemului
radicular şi a lăstarului viţelor altoite.
Simptomele scurt-nodării tipice au fost observate frecvent la unele soiuri (Aligote,
Grasă de Cotnari, Italia, Riesling italian) virusul fiind izolat, de asemenea, pe plante test.
(Pop, 1979).
Simptome. În cazul scurt-nodării tipice (grapevine fan leaf), simptomele primare
ale fazei acute a bolii constau în apariţia de inele, desene liniare sau pete cu aspect uleios
pe unele frunze, urmate la scurt timp de un mozaic verde puţin evident, asociate cu
diferite grade de deformare a limbului. În funcţie de tulpina virusului şi soi simptomele
de mozaic şi deformările pot fi mai mult sau mai puţin evidente sau complet absente.
Internodiile viţelor bolnave sunt mai scurte şi neregulate, iar lăstarii secundari mai
abundenţi ceea ce dă plantelor unaspect pufos. Lăstarii şi corzile prezintă adesea creşteri
în zig-zag, noduri duble şi fasciaţii. Înălţimea plantelor bolnave este mai mult sau mai
puţin redusă faţă de normal, în cazuri grave, reprezentând sub ¼ din cea a viţelor
sănătoase. Meierea, mărgeluirea şi reducerea numărului şi mărimii strugurilor sunt
simptome caracteristice scurt-nodării, ele apărând uneori chiar la viţe infectate cu creştere
mai mult sau mai puţin normală şi fără simptome foliare specifice. Caracteristic este
faptul că, în cazul unui atac negeneralizat, butucii bolnavi sunt grupaţi în vetre având
dimensiuni diferite şi o formă eliptică.
Spre deosebire de mozaicul galben al viţei de vie, butuci afectaţi de scurtnodarea
tipică nu sunt complect distruşi ci vegetează îndelungat, producţia lor fiind însă redusă
progresiv.
5
Mozaicul galben al viţei de vie ( grapevine yellow mosaic), produs de tulpinile
cromogene ale virusului scurt-nodării, se caracterizează printr-o îngălbenire evidentă, ce
apare primăvara de timpuriu,afectând frunzele, lăstarii,cârcei şi inflorescenţele. La frunze
acesta poate apare sub forma îngălbenirii reţelei nervurilor, ca benzi galbene situate în
lungul unor porţiuni ale nervurilor, îngălbenirea unor sectoare ale suprafeţei limbului sau
a frunzelor în întregime. In anumite cazuri,frunzele atacate au culoare galbenă sau
alburie, iar unele porţiuni ale suprafeţei limbului se necrozează. De asemenea, viţele
bolnave prezintă mai rar noduri duble, fasciaţii şi creşteri în zig zag, însă struguri sunt în
număr mic, de dimensiuni reduse şi cu boabe normale puţine,producţia butucilor afectaţi
fiind practic compromisă. Vigoarea plantelor bolnave este redusă progresiv butuci fiind
complect distruşi la câţiva ani de la apariţia primelor simptome.
În cazul îngălbenirii nervuriene (grapevine vein banding ), simptomele constau
într-o pătare galbenă arămie ce apare la sfârşitul primăverii sau la începutul verii, în
lungul nervurilor principale ale frunzelor mature, afectând într-o mică măsură şi ţesuturile
din apropierea nervurilor. De regulă, simptomele apar pe un număr mic de frunze,
persistând pe acestea până la sfârşitul perioadei de vegetaţie. Forma frunzelor este
normală sau puţin afectată. Lăstarii prezintă rar noduri duble sau fasciaţii. Simptomele
sunt însă deosebit de grave la struguri, care sunt în numar mic, de dimensiuni reduse şi cu
un număr neânsemnat de boabe normal dezvoltate, în cazul unor butuci producţia fiind
total compromisă.
6
Foto 12: Grapevine fan-leaf
Plante gazdă. Toate soiurile de Vitis vinifera precum şi speciile de viţă americană
introduse în Europa şi formele hibride obţinute cu V. Lambrusca, V. Riparia, V rupestris,
V berlandieri, V aestivalis şi V candicans s-au dovedit susceptibile la virusul scurt-
nodării atât în condiţii de infecţii naturale cât şi la inoculările artificiale. Susceptibile la
infecţiile artificiale cu acest virus s-au dovedit de asemenea speciile ornamentale asiatice
V. davidi, V. piasezkii, V. insicarii şi specia fructiferă V amurensis.
Variabilitate, tulpini. Izolatele virusului scurt-nodării diferă mult între ele în ceea
ce priveşte tipul şi gravioditatea simptomelor apărute la plantele de viţă şi la gazdele
ierboase.După
reacţia plantelor de viţă de vie acestea sunt clasate în următoarele grupe de
tulpini :
- Tulpina scurt-nodări tipice (fan leaf strain ) produce diferite grade de marmorare
şi deformarea suprafeţei limbului, deschiderea sinusurilor peţiolare şi a celor marginale,
dinţarea marginei limbului, creşterea excesivă a lăstarilor laterali, internodii scurte
creşteri în zigzag şi noduri duble.
- Tulpina mozaicului galben (yellow mosaic strain) produce colorarea în galben
sau galben verzui a frunzelor, lăstarilor şi inflorescenţelor în cursul lunilor de primăvară,
frunzele manifestând în continuare diferite tipuri de îngălbeniri, deformarea lăstarilor
lăstarilor şi coardelor fiind mai rar întâlnită.
7
- Tulpina îngălbenirii nervuriene ( vein banding strain ) se caracterizează prin
producerea unor benzi galbene proieminente în lungul nervurilor de ordinul 1-3, ale unor
frunze mature.
Transmitere, epidemiologie. Experimental virusul se transmite la toate soiurile şi
speciile de viţă de vie prin mai multe tehnici de altoire, simptomele apărând în câteva luni
de la inoculare.
Virusul scurt-nodării poate fi transmis de la plantele de viţă de vie bolnave la cele
sănătoase prin nematozii Xiphinema index şi X italiae. În condiţii experimentale
nematodul X index a chiziţionat virusul scurt-nodării printr-o hrănire scurtă pe rădăcinile
viţelor infectate, reţinându-l apoi timp de 3 luni în cazul hrănirii lui în continuare pe
plante libere de virus şi timp de până la 8 luni în absenţa plantelor gazdă (Martelli, 1986).
Experienţele efectuate în ţara noastră (Pop, 1985) şi în alte ţări arată că în plantaţii
răspândirea virusului scurt-nodării prin intermediul nematozilor are loc cu o viteză
redusă, care nu depăşeşte 1,3-1,5 m/an. Datorită deplasării active la distanţe mici a
nematozilor în sol şi transportării lor la distanţe mai mari de către maşinile utilizate în
lucrările de întreţinere, atacul în câmp al virusurilor transmisibile prin nematozi vectori
constituie o sursă de infecţie în intervalul dintre defrişarea plantaţiilor vechi şi înfinţarea
altora noi.
În aceste condiţii, rezultă clar că răspândirea la distanţe mari a virusului scurt-
nodării este asigurată, în principal, prin multiplicarea, comercializarea, şi plantarea
materialului de îmulţire infectat, diseminarea lui la scară mondială s-a realizat după
invazia filoxerei, care făcând necesară producerea viţelor altoite în pepiniere speciale a
dus la efectuarea unui schib larg de material de îmulţire între diferite localităţi, ţări şi
zone geografice.
Serologie. Virusul scurt-nodării este un antigen moderat şi poate fi obţinut relativ
uşor liber de proteinele normale. În ţesuturile de difuzie în gel, formează o singură linie
de precipitare. Antiserurile cu titlul de 1:512-1:1028 reacţionează până la o diluţie de
1:16 cu virusul mozaicului, arabisului iar antiserul acestuia până la o diluţie de 1:125 cu
virusul scurt-nodării (Vuittenez, 1970).
Mai recent tehnica imunoenzimatică (ELISA) s-a dovedit deosebit de avantajoasă
pentrun diagnosticarea virusului, permiţând identificarea acestuia din sucul extras din
8
viţele infectate diluat până la 1:50000. testul poate fi aplicat din iunie până în octombrie
însă concentraţia maximă a virusului se înregistrează la sfârşitul lunii iunie, în frunzele de
la vârful lăstarilor (Bovey şi colab.1980).
Prevenire şi combatere. Ţinând cont că în ţara noastră starea sanitară a plantaţiilor
viticole în ceea ce priveşte atacul virusului scurt-nodării este mult mai bună decât în
anumite zone puternic afectate din unele ţări europene, iar condiţiile pedo-climatice sunt
mai puţin favorabile înmulţirii şi activităţii nematozilor vectori, considerăm că prevenirea
răspândirii lui în podgoriile noastre poate fi asigurată prin aplicatea următoarelor măsuri:
Aprovizionarea sectorului de producţie cu material săditor sănătos liber de
virusuri (Oşlobeanu, Pop, 1988).
O stare sanitară corespunzătoare poate fi obţinută prin recoltarea corzilor de
portaltoi din plantaţiile în care s-au eliminat toţi butucii cu simptome de vizoze şi cu
dezvoltare vegetativă slabă. Corzile de altoi vor fi recoltate numai de la butucii fără
simptome virale şi cu o dezvoltare vegetativă foarte bună.
Înfiinţarea noilor plantaţii viticole cu material săditor liber de viroze se va face
numai pe terenuri care nu au mai fost cultivate în ultimii ani cu viţă de vie sau pe
suprafeţe de pe care viţa de vie a fost defrişată în urmă cu 3-5 ani, interval în care acestea
au fost cultivate cu plante prăşitoare şi menţinute libere de buruieni.
Pentru obţinerea de plante libere de virus din soiurile sau clonele total infectate se
pot aplica termoterapia, microgrefarea pe portaltoi liber de virusuri şi cultivarea în vitro a
meristemelor şi a vârfurilor de creştere (Barlass, 1982).
În cazul necesităţii înfiinţării unor suprafeţe viticole pe terenuri cultivate anterior
cu viţă de vie fără un repaus corespunzător al solului după defrişarea culturii, este necesar
ca pe suprafeţele respective să se aplice tratamente speciale contra nematozilor vectori.
(Raski şi colab. 1983).
Pentru viitor sunt în curs de desfăşurare cercetări privind obţinerea de soiuri de
portaltoi în care să fie înglobaţi factorii care condiţionează toleranţa faţă de virusul scurt-
nodării prezenţi în unele soiuri de Vitis vinifera, factor care determină rezistenţa faţă de
nematodul Xiphinema index identificaţi în unele specii de Vitis şi factori care controlează
rezistenţa la filoxeră.
9
2.2. Mozaicul arămiu al viţei de vie Grapevine Chrome Mosaic Virus
Răspândire, importanţă, istoric. Boala este frecventă în viile de pe coasta nordică
al lacului Balaton (Ungaria), unde este cunoscută încă din 1932, fiind confundată cu
deficienţa de fier, frecventă în zona respectivă. Deşi are o răspândire limitată, virusul
prezintă un pericol potenţial pentru podgorii, ducând la compromiterea recoltei şii
distrugerea butucilor infectaţi (Lehoczky, 1966; Sarospataki,1965).
Simptome. Boala se manifestă prin simpotome foarte evidente. Ele se
caracterizează printr-o decolorare accentuată a frunzelor, care, primăvara de timpuriu,
devin de culoare galbenă-arămie sau alburie. Îngălbenirea poate cuprinde suprafaţa
frunzelor în întregime sau este limitată la unele sectoare ale limbului sau la ţesuturile din
lungul nervurilor. În funcţie de stadiul de dezvoltare a bolii, simptomele apar pe tot
foliajul butucului sau numai pe unele frunze. Corzile şi lăstarii prezintă bifurcaţii, noduri
duble şi internodii scurte. Butucii bolnavi au o vigurozitate redusă şi producţie
neînsemnată. Pe măsură ce boala progresează ei przintă simptome de declin, fiind
complet distruşi după 5-6 ani de la apriţia simptomelor. Boala apare la diferite soiuri de
Vitis vinifera, hibrizi şi specii de Vitis, fără a se observat deosebiri în ceea ce priveşte
tipul şi intensitatea simptomelor. O caracteristică importantă a bolii constă în apariţia
butucilor bolnavi grupaţii în vetre de formă eliptică.
Plante gazdă. Infecţii naturale cu acest virus s-au găsit la 33 de soiuri de viţă
roditoare, precum şi la Vitis berlandierii X V .riparia Kober 5 BB, Vitis riparia Portalis,
V. vinifera Aramon X V. rupestris Gl, V. labrusca X V. riparia X V. vinifera Othello şi
V. rupestris Du Lot. În codiţii artificiale, virusul a fost transmis la mai multe specii
ierboase.
Transmiterea, epidemiologie. Experimental, virusul poate fii transmis prin
inoculare de suc şi prin altoire. În natură, este diseminat la distanţă prin mutiplicarea şi
comercializarea materialului infectat. În plantaţii, virusul este transmis de la plantele
infectate la cele sănătoase prin nematozi, însă specia vectoare nu a fost încă identificată. .
Prevenire şi combatere. Pentru prevenirea răspândirii virusului mozaicului arămiu
al viţei de vie se aplică aceleaşi măsuri ca în cazul virusului scurt-nodării. În ţara noastră
10
virusul nefiind încă semnalat la viţa de vie, apariţia şi rîspândirea lui în podgorii poate fii
prevenită prin introducerea materialului săditor liber de virusuri, recoltând corzile de altoi
şi portaltoi din surse care au dat rezultate negative la testarea lor pe specii de
Chenopodium şi pe indicatorul Vitis rupestris soiul Sf. Gheorghe.(Pop, 1988).
2.3. Mozaicul arabisului la viţa de vie Arabis mosaic virus in grapevine
Răspândire, importanţă, istoric. Identificat pentru prima dată la viţa de vie în 8
localităţi din R.F.Germania (Berks şi Stellmach, 1996), virusul a fost semnalat ulterior la
această plantă în Franţa, Elveţia, Bulgaria, Iugoslavia şi Japonia, apărând singur sau în
combinaţie cu virusul scurt-nodăriisau cu alte virusuri transmisibile prin nematozi.
Simptome. Virusul a fost identificat în plante de Vitis vinifera manifestând
simptome de scurt-nodare şi îngălbenire, precum şi în plante de portaltoi cu dezvoltare
vegetativă slabă. Astfel, el a fost izolat de la plante aparţinând soiului Chasselas cu
internoduri scurte, noduri duble, frunze de dimensiuni reduse, foarte decupate şi
clorotice, de la viţe din acelaşi soi cu grad înaintat de meiere şi mărgeluire, din plante de
viţă Risling italian ce manifestă îngălbenirea totală a frunzelor şi înroşirea lăstarilor şi de
la viţe de Vitis riparia x V. berlandieri cu creşteri reduse şi frunze mici clorotice (Bovey
şi colab.1980).
Plante gazdă. În cadrul genului Vitis, virusul a fost identificat la mai multe specii.
Transmitere, epidemiologie. Experimental, virusul poate fi transmis prin inoculare
de suc, altoire şi cu ajutorul nematodului Xiphinema diversicaudatum.
Diseminarea în natură are loc prin multiplicarea materialului infectat şi
transmiterea lui de la plantele bolnave la cele sănătoase prin nematodul vector.
Prevenire, combatere. Principala măsură de prevenire constă în recoltarea corzilor
pentru altoi şi portaltoi din plantaţii mamă înfiinţate cu material care a dat reacţie
negativă la testarea lui pe specii de Chenopodium şi pe indicatorul Vitis rupestris soiul St.
George (Pop, 1988).
11
2.4. Virusul bulgarian al viţei de vie Grapevine bulgarian latent virus
Răspândire, importanţă, istoric. Izolat pentru prima dată de la diferite soiuri de
viţă de vie în
Bulgaria (Martelli şi colab., 1977), virusul a fost identificat ulterior în Iugoslavia,
Ungaria şi Portugalia (virusul CM 112), precum şi de la Vitis labrusca soiul Concord, în
statul New York, S.U.A..
Deşi relativ fecvent în plantaţiile viticole, importanţa economică a acestui virus
este relativ redusă, infecţia nemanifestându-se prin simptome grave.
Izolate asemănătoare cu virusul bulgarian latent al viţei de vie s-au obţinut şi în
ţara noastră, cu ocazia testării diferitelor soiuri de viţă prin transmiteri pe plante de
Chenopodium quinoa.
Simptome. Virusul bulgarian latent al viţei de vie a fost izolat din unele soiuri de
Vitis vinifera, cum este Rcatzitelli, fără simptome externe, iar la inocularea mecanică cu
izolatele bulgăreşti ale acestui virus.
În condiţiile din Statul New York (S.U.A.) la viţele soiului Concord (V. labrusca )
infectate cu acest virus s-au observat întârzierea pornirii în vegetaţie, creşterea neregulată
a lăstarilor, foliaj verde-deschis şi neuniformitatea strugurilor.
Plante gazdă. În cadrul genului Vitis, virusul a fost identificat la soiuri de V.
vinifera şi V. labrusca . Prin inoculări artificiale a fost transmis la 10 specii aparţinând la
4 familii dicotiledonate (Martelli şi colab.1986).
Variabilitate, tulpini. Atât în Bulgaria cât şi S.U.A. s-au obţinut unele izolate care
manifestă unele deosebiri în ceea ce priveşte reacţiile serologice.
Transmitere, epidemiologie. Experimental, virusul se transmite prin inoculare de
suc şi altoire, iar în natură se răspândeşte prin multiplicarea materialului infectat.
Se presupune că răspândirea virusului în plantaţii are loc prin intermediul
nematozilor, însă specia vectoare nu a fost identificată.
Prevenire şi combatere. Răspândirea virusului bulgarian latent al viţei de vie în
podgoriile din ţara noastră poate fi prevenită prin producerea materialului săditor folosind
corzi de altoi şi portaltoi din surse care au dat rezultate negative la testarea lor pe plante
de C. quinoa (Pop, 1988).
12
2.5. Răsucirea frunzelor viţei de vie Grapevine Leafroll
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Etiologia răsucirii frunzelor viţei de vie nu este
însă complet lămurită, datele obţinute mai recent idicând faptul că în producerea ei ar fi
implicate mai multe virusuri.
Astfel, în Israel, Tane şi Givony (1985) izolează din planelele de viţă de vie cu
simptome de răsucire, aparţinând soiurilor locale şi din import, un potyvirus cu particule
lungi de 790 nm. În Elveţia, Italia, Israel, Tunisia şi Algeria, răsucirea frunzelor viţei de
vie s-a dovedit asociată specific cu un closterovirus având particule lungi de 800
nm(grapevine virus A), un clostreovirus cu particule de 2200 nm (grapevine virus B) şi
mai multe closterovirusuri cu particule cuprinse între 1000 şi 1800 nm (Conti şi Milne,
1985). De asemenea, în floemul plantelor de viţă de vie afectate de răsucire s-a pus în
evidenţă un virus sferic de 30 nm în diametru (Conti şi Milne, 1985).
Deoarece în infecţii naturale răsucirea frunzelor este frecvent asociată cu unele
afecţiuni, cum sunt stem pitting, corky bark şi fleck, este greu de făcut o legătură
etiologică precisă între virusurile izolate menţionate mai sus şi răsucirea frunzelor însăşi.
Răspândire, importanţă, istoric. Răsucirea frunzelor este cunoscută din timpuri
îndepărtate în Italia, Franţa şi Germania, natura ei infecţioasă fiind demonstrată de G.
Scheu în 1936. În 1946, Harmon şi Snyder desoperă natura infecţioasă a bolii “White
Emperor”, cunoscută de mult timp în California, iar A. C. Goheen demonstrează că
aceasta este etiologic identică cu răsucirea frunzelor.
Boala prezintă importanţă economică ridicată, reducând producţia cu 10-70 % şi
micşorând în mod esenţial conţinutul strugurilor în zahăr. În cazul unor soiuri roşii de
masă, strugurii recoltaţi de la butucii bolnavi nu pot fi comercializaţi, datorită reducerii
intensităţii culorii acestora. De asemenea, boala scade capacitatea de prindere la altoire şi
de înrădacinare a corzilor şi măreşte susceptibilitatea acestora la îngheţ.
Frecvenţa răsucirii în plantaţii este ridicată , în Franţa, proporţia portaltoilor
americani ifectaţi latent într-o plantaţie mamă selectată vizual fiind de 54 %.
În ţara nostră, boala a fost infectă pe cale experimentală la soiurile Merlot ,
Fetească Neagră, Chasselas d’ore şi la unii hibrizi producători direcţi.
13
Simptome. În condiţiile ţării noastre, boala se manifestă la soiurile roşii începând
cu luna iulie, prin apariţia de pete roşietice difuze între nervurile principale ale frunzelor
inferioare. Mai târziu, petele se măresc treptat, confluează, dând frunzelor o culoare
roşietică uniforma, cu excepţia unor benzi verzi, late de câtiva milimetri, situate în lungul
nervurilor principale şi secundare. Paralel cu avansarea înroşirii, frunzele se răsucesc spre
faţa inferioară, în general în jurul celor 3 axe, limbul privit de sus având uneori o formă
triunghiulară. Simptomele sunt deosebit de evidente în lunile august septembrie. În
ultimul stadiu, la marginea limbului şi în spaţiile internervuriene, apar necroze, iar
benzile din lungul nervurilor devin de culoare gălbuie.
La soiurile albe, simptomele sunt similare cu ale celor roşii, cu deosebirea că, în
loc de înroşire, apare o clorozare uşoară a spaţiilor internervuriene.
În cazul unor soiuri, cum sunt Thomson Seedless şi Perlette, între nervurile
principale apar zone sub formă de arsuri, răsucirea frunzelor apărând târziu şi cu
intensitate redusă.
În California, hibridul Bacco 22 A este foarte sensibil la răsucirea frunzelor,
reacţionând în anul infecţiei prin piticire severă, reducerea suprafeţei limbului şi apariţia
de cloroze internervuriene la frunzele tinere.
Boala reduce vigurozitatea plantelor, numărul şi mărimea strugurilor şi conţinutul
acestora în zahăr, cu efecte negative însemnate asupra cantităţii şi calităţii producţiei.
Culoarea strugurilor soiurilor negre este mai puţin afectată. În cazul soiurilor roşii
(Cardinal, Emperor, Mission, Queen, Red Malaga şi Tokay), strugurii nu se colorează
normal până în momentul recoltării. În cazul unor soiuri albe (Melon, Riesling, Sylvaner,
Thomson Seedless), strugurii nu au, de asemenea, culoarea normală alb-verzuie ci una
alb-gălbuie.
Plantele din soiurile de Vitis vinifera infectate cu formele slabe ale agebtului
patogen nu manifestă simptome externe evidente. De asemenea, agentul patogen al
răsucirii frunzelor este latent în soiurile şi tipurile de portaltoi americani.
Plante gazdă. Cercul de plante gazdă cuprinde reprezentanţi ai genului Vitis. Mai
recent, virusul A al viţei de vie a fost transmis la specii prin intermediul a trei specii de
acarieni.
14
Transmitere, epidemiologie. Experimental, agentul patogen poate fi transmis prin
grefare de scoarţă sau altoire. În Australia, s-au obţinut rezultate pozitive la transmiterea
agentului patogen de la viţă la viţă prin Cuscuta campestris.
Potvirusul izolat de Tanne şi Givonz (1985) şi virusul A al viţei de vie (Milne şi
colab. 1984) sunt transmisibile prin inoculare de suc.
Virusul A a fost, de asemenea, achiziţionat de la viţă şi transmis la specii ierboase
prin speciile de coccide Planococcus Ficus, P. Citri, şi Pseudococcus longispinus
(Rosciglione şi Castellano, 1985).
În natură, diseminarea bolii are loc mai ales prin multiplicarea, comercializarea şi
plantarea materialului infectat.
Observaţiile efectuate în ceea ce priveşte diseminarea bolii pe cale naturală arată
că aceasta are loc cu o viteză foarte redusă în California şi în mai rapid în unele ţări ca
Franţa de Sud, s-a observat, de asemenea, răspândirea răsucirii frunzelor pe cale naturală,
asociată cu păduchele ţestos Plancoccus ficus (Engelbrecht şi Kasdorf, 1985).
Prevenire şi combatere. Simptomele răsucirii frunzelor fiind evidente la mai multe
soiuri de Vitis vinifera, în special la cele roşii, o măsură imprtantă de prevenire constă în
recoltarea corzilor altoi numia din plantaţiile mamă din care s-au eliminat de la înmulţire
toţi butucii infectaţi, pe baza observaţiilor vizuale efectuate în toamnă de către un
personal calificat. Deoarece portaltoii de viţă americană pot fi infectaţi făfă a manifesta
simptome externe, recoltarea corzilor altoi de la viţă roditoare fără a manifesta simptome
de răsucire nu elimină total posibilitatea obţinerii de viţe infectate în pepinieră. De aceea,
se recomandă ca, în cazul soiurilor care manifestă simptome de răsucirea frunzelor să se
elimine şi să se înlocuiască butucii bolnavi din plantaţiile tinere, pe baza observaţiilor
vizuale efectuate toamna de tehnicieni calificaţi, în primii 2-3 ani de la plantare.
Deoarece tipurile de portaltoi şi numeroase soiuri de viţă roditoare nu manifestă
simptome clare de răsucirea frunzelor, o măsură sigură de prevenire constă în recoltarea
corzilor pentru portaltoi şi altoi din plantaţiile mamă înfiinţate cu material obţinut de la
viţe la care absenţa răsucirii frunzelor a fost verificată prin testare pe soirile indicatoare.
Plante libere de răsucirea frunzelor din clonele total infetate pot fi obţinute prin
menţinerea plantelor infectate timp de 60-120 zile la 380C, urmată de detaşarea şi
înrădăcinarea separată a vârfurilor de creştere. Rezultate bune se pot obţine prin tratarea
15
termică a mugurilor inectaţi altoiţi în stare de repaos pe portaltoi sănătoşi prin folosirea
microgrefării (Bass şi Legin, 1981), sau prin utilizarea metodei culturilor meristematice
(Barlass şi colab. 1982).
2.6. Strierea lemnului viţei de vie Grapevine Stem Pitting
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Cu toate că etilogia bolii nu este complt
lămurită, se presupune că ea este produsă de un virus transmisibil pri altoire.
În Italia, Conti şi colab. (1980) izolează dintr-o viţă de vie cu simptome de striere
lemnului virusul A al viţei de vie (grapevine virus A), însă Milne şi colab. (1984)
apreciază că aceasta ar fi mai degrabă asociat cu răsucirea frunzelor decât cu strierea
lemnului. Presupunerea că strierea lemnului ar putea fi produsă de virusul scurt- nodării
nu este susţinută de datele experimentale.
Unele date obţinute în California şi Mexic arată că strierea lemnului (stem pitting)
şi spongiozitatea scoarţei (corky bark) ale viţei de vie ar reprezenta aceeaşi boală, ele
neputând fi diferenţiate prin reacţiile produse la indicatorul LN 33. Boala descrisă în
Italia sub denumirea de legno riccio ar fi, de asemenea, mai asemănătoare cu grapevine
corky bark decât cu grapevine stem pitting.
Răspândire, importanţă, istoric. Cu toate că simptomele bolii erau cunoscute în
Franţa de mai multă timp, strierea lemnului viţei de vie a fost descrisă ca o viroză, sub
denumirea de “legno riccio”, în sudul Italei, abia la mijlocul secolului nostru, natura
infecţioasă a acesteia fiind demonstrată de A. Graniti şi G.P. Martelli (1966).
Boala apare în majoritatea zonelor viticole de pe Glob, fiind frecventă şi
păgubitoare în numerose ţări europene, precum şi în cele din Orientul Mijlociu, Africa,
Venezuela şi S.U.A. Simptome caracteristice bolii au fost descrise şi în ţara noastră
(Zinca, 1979).
Strierea lemnului viţei de vie este foarte importantă din punct de vedere
economic, ducând la diminuarea progresivă a creşterii şi producţiei butucilor bolnavi şi,
în final, la moartea acestora, mai ales în cazul unor combinaţii de altoi şi portaltoi.
Simptome. Viţele afectate de strierea lemnului sunt mai slab dezvoltate, dau
producţii mai mici şi de regulă, pornesc mai târziu în vegetaţie decât cele sănătoase. Unii
16
butuci manifestă un declin progresivă, fiind complet distruşi în decurs de câţiva ani de la
plantare.
Un simptom relativ frecvent al strierii lemnului constă în îngroşarea altoiului în
porţiunea situată imediat deasupra punctului de altoire, diametrul acestuia fiind mult mai
mare decât cel al portaltoiului. În cazul unor soiuri, cum este Italia, scoarţa altoiului din
apropierea punctului de altoire este mult mai îngroşată, de consistenţă spongioasă şi cu
aspect rugos.
Simptomele caracteristice bolii se observă însă după separarea unor porţiuni ale
scoarţei de cilindrul lemnos. Ele constau în prezenţa unor depresiuni alungite, late de 1-6
mm şi lungi de 1-6 cm, la suprafaţa cilindrului lemnos. Depresiunile din lemn, corespund
unor protuberanţe de mărimi şi forme asemănătoare, prezente pe faţa internă (cambială) a
scoarţei.
În majoritatea cazurilor, tranformările în lemn şi scoarţa apar numai la portaltoii
de viţă americană. Majoritatea soiurilor de viţă roditoare, printre care Pans Precoce şi
Cardinal, prezintă o toleranţă ridicată la agentul patogen al acestei boli, fiind adesea
infectate fără a manifesta simptome. Alte soiuri de Vitis vinifera, ca Ohanez, Italia şi
Regina, sunt foarte sensibile, prezentând simptome caracteristice.
Plante gazdă. Testarea plantelor de viţă de vie cu privire la prezenţa agentului
patogen al acestei boli poate fi efectuată folosind ca indicatori Vitis rupestris, V. riparia X
V. berlandieri Kober 5 BB, sau hibridul LN 33, la care simptomele caracteristice apar la
1-3 ani de la inocularea lor prin altoire.
Transmitere, epidemiologie. Experimental, agentul patogen poate fi transmis prin
altoire, iar în natură este diseminat prin multiplicarea materialului infectat. În Europa nu
s-a observat răspândirea bolii pe cale naturală însă date în acest sens au fost obţinute în
Mexic (Teliz şi colab. 1982).
Prevenire şi combatere. Agentul patogen fiind latent în soiurile şi speciile de
Vitis, măsura de prevenire constă în recoltarea altoilor şi portaltoilor din plantaţii mamă
înfiinţate cu material din surse care au dat rezultate negative la testarea lor pe soiurile
indicatoare specifice acestei boli (Pop, 1988).
17
2.7. Spongiozitatea scoarţei viţei de vie Grapevine corky bark
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Spongizitaea scoarţei viţei de vie se consideraă
o afecţiune de natură virală cu toate că etiologia ei nu este încă complet lămurită. Corbett
şi Viid (1985) identifică în viţele cu simptome de corky bark cutivate în California şi
Africa de Sud un closterovirus cu particule lungi de 1500 nm, dar rolul etiologic al
acestiua nu af ost însă stabilit.
În California şi Mexic se consideră că strierea lemnului (stem pitting) şi
spongiozitatea viţei de vie reprezintă aceeaşi boala, probabilitatea ca ambele tipuri de
simptome să apară la aceleaşi plante fiind de peste 70 % (Teliz şi colab., 1982). În Italia
şi restul europei mediteraniene, proporţia viţelor care prezintă atât simptome de strierea
lemnului căt şi de spongiozitaea scoarţei este mai mic (Martelli, 1986).
Răspândire, importanţă, istoric. Descrisă pentru prima dată în 1954 de
W.B.Hewitt în California, boala a fost identificată ulterior în exic, Brazilia, Franţa,
Spania, Elveţia, Italia, Iugoslavia, Bulgaria, Africa de Sud şi Japonia, de regulă cu ocazia
testării clonelor în cadrul sistemelor de producere a materialului săditor viticol liber de
virusuri. Boala este puţin răspândită în Italia şi în alte ţări ale bazinului mediteranean şi
nu a fost identificată până acum în partea sudică a acestuia (Martelli, 1986).
Boala are importanţă economică ridicată, ducând la scăderea producţiei şi
micşorarea duratei plantaţiilor.
În ţara noastră, la testarea unui soi de Vitis vinifera cu privire la prezenţa
infecţilor virale, s-au obţinut simptome asemănătoare acestei boli pe indicatorul LN 33.
Simptome. Cea mai mare parte a soiurilor de V. vinifera nu manifestă simptome
caracteristice acestei boli, plantele infectate exteriorizând numai o reducere a
vigurozităţii. În portaltoi americani, infecţia este, de asemenea, latentă.
La unele soiuri de viţă europeană, cum sunt Palomino, Petite Sirah, Mondeuse,
Cabernet Franc, Gamay şi LN 33, boala se manifestă prin întârzâierea desfacerii
mugurilor în primăvară, maturarea neregulată a lemnului, formarea de lăstari cu
flexibilitate pronunţată şi apariţia unor crăpături longitudinale în scoarţă, situate mai ales
in partea bazală a acestora. În condiţiile din California, se observă, de asemenea,
distrugerea unor vârfuri ale lăstarilor.Frunzele plantelor infectate sunt mai mici decât
18
normal. În cursul verii, suprafaţa frunzelor soiurilor roşii se înroşeşte uniform şi se
răsuceşte spre faţa inferioară. În această fază, boala poate fi deosebită de răsucirea
frunzelor viţei de vie, la care înroşirea suprafeţei limbului nu este uniformă, ţesuturile din
apropiera nervurilor frunzelor răsucite rămânând verzi. Toamna, frunzele de pe plantele
bolnave cad mai târziu decât în cazul viţelor sănătoase.
În cazul hibridului LN 33, se observă, în diferite puncte din lungul lăstarilor, o
hipertrofie a scoarţei , cu formarea de ţesuturi spongioase şi prezenţa unor crăpături
longitudinale caracteristice. În dreptul acestor „umflături”, la suprafaţa cilindrului
lemnos, se observă depresiuni alungite caracteristice pentru strierea lemnului viţei de vie
(stem pitting).
Plante gazdă. Agentul patogen al acestei boli a fost identificat în natură şi
transmis experimental numai la soiuri şi specii de Vitis.
Transmitere, epidemiologie.Experimental, agentul patogen poate fi transmis prin
altoire. În natură boala este deseminată prin multiplicarea materialului infectat. Spre
deosebire de California şi Eurpoa, unde nu sunt citate cazuri de extindere a boli în
podgorii, în unele plantaţii din Mexic, Teliz şi colab (1982 ) au observat răspândirea ei pe
cale naturală.
Prevenire şi combatere. Principala măsură de prevenire constă în recoltarea
corzilor pentru altoi şi portaltoi numai de la plante mamă care au dat reacţie negativă la
testarea lor pe indicatorul LN 33.
Plantele sănătoase din clonele total infectate pot fi obţinute prin aplicarea unui
tratament termic îndelungat (90 zile la 380C), urmat de altoirea mugurilor pe portaltoi
sănătoşi, sau de detaşarea şi înrădăcinarea separată a vârfurilor de creştere (Pop, 1988).
2.8. Cloroza infecţioasă şi înroşirea frunzelor viţei de vie Grapevine infectious
chlorosis and leaf reeding
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Boala se consideră de natură virală, însă agentul
ei cauzal nu a fost încă stabilit. În floemul plantelor infectate, s-au pus în evidenţă grupe
de elemente vasculare de formă eliptică sau tubulară, asemănătoare cu cele descrise în
cazul plantelor de Abutilon infectate de variegarea infecţioasă (Vuittenez şi Stocky,
19
1980). Simptomatologic, boala prezintă unele asemănări cu răsucirea frunzelor şi
spongiozitatea scoarţei (corky bark) ale viţei de vie.
Răspândire, importanţă, istoric. Până în prezent, boala a fost identificată numai în
Franţa, unde infecţii naturale s-au pus în evidenţă la soiurile Cinsaut droit şi Riesling de
Rin (Vuittenenez şi Stocky,1980).
Simptome. Agentul patogen al acestei boli s-a dovedit latent în unele soiuri de
viţă infectate pe cale naturală, simptomele caracteristice apărând la soiul Pinot Noir.
Plantele acestui soi infectate prin altoire au talia mai redusă decât exemplarele sănătoase.
În cursul verii, frunzele acestora devin uşor clorotice, iar spre toamnă se colorează în roşu
violet. Spre deosebire de răsucirea frunzelor, înroşirea cuprinde toată suprafaţa limbului,
inclusiv ţesuturile din apropiereanervurilor. Din acest punct de vedere, boala se aseamănă
cu corky bark, de care se deosebeşte prin faptul că frunzele înroşite cad toamna timpuriu.
Pe elementele mai vechi de 2 ani, apar bombări şi crăpături caracteristice, ducând la
exfolierea lineară a scoarţei, care devine foarte casantă. Strugurii se maturează mai
devreme decât în cazul butucilor sănătoşi, însă producţia viţelor bolnave este mult redusă.
Plante gazdă. Până în prezent, agentul patogen al acestei boli a fost identificat
numai la unele soiuride Vitis vinifera.
Transmitere, epidemiologie. Experimental, boala a fost reprodusă prin altoir.
Unele soiuri infectate nemanifestând simptome externe, agentul patogen este
diseminatuşor prin multiplicarea materialului infectat.
Prevenire şi combatere. Prevenirea răspândirii boliipoate fi asigurată prin
recoltarea corzilor de altoi şi portaltoi de la plante mamă care au dat rezultate negativela
testarea pe soiul Pinot Noir. Agentul patogen al acestei boli fiind termostabil, nu a putut
fi eliminat din viţele infectate prin aplicarea termoterapiei (Pop, 1988).
2.9. Clorozarea nervurilor indicatorului St. George Grapevine Fleck
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Agentul patogen al acestei boli nu a fost încă
izolat şi caracterizat. Se consideră că boala este de natură virală, dată fiind posibilitatea
reproducerii ei prin altoire.
20
În plantele infectate s-au pus în evidenţă particule izometrice asemănătoare
virusurilor, însă rolul lor etiologic nu a fost stabilit (Verderevskaja şi colab., 1983). Conti
şi Milne (1985) pun în evidenţă în floemul plantelor de viţă de vie afectate de răsucirea
frunzelor şi fleck un virus sferic de 30 nm în diametru, dar rolul acestuia în producerea
bolilor respective nu a fost stabilit pa cale experimentală.
Răspândire, imporatanţă, istoric. Simptomele caracteristice acestei boli au fost
considerate mulţi ani ca făcând parte din sindromul scurt-nodării viţei de vie, ulterior
demonstrându-se că ele aparţin unei boli de sine stătătoare (Vuittenez, 1966; Hewitt şi
colab., 1972). Boala apare peste tot unde unde se cultivă din bazinul sudic al Mării
Mediterane şi în S.U.A.
În ţara noastră, aproximativ jumătate din viţele testate aparţinând soiurilor de V.
vinifera şi unor tipuri, s-au dovedit infecatate cu agentul patogen al acestei boli.(Pop,
1977; Pop, 1987)
Simptome. Agentul patogen este latent în toate soiurile de V. vinifera precum şi în
toţi portaltoii de viţă americană, excepţie făcând Vitis rupestris. La aceasta, simptomele
caracteristice constau în clorozarea unor porţiuni ale nervurilor de ordin infeior, vizibilă
mai ales pe frunzele din jumătatea superioară a lăstarilor. Datorită frânării creşterii
ţesuturilor afectate, suprafaţa limbului este mai redusă, slab gofrată sau încreţită,
asimetrică, ceva mai puţin dinţată şi cu marginile uşor curbate spre faţa superioară.
Dezvoltarea vegetativă a plantelor infetate este mai redusă decât la martor.
Plante gazdă. Boala este cunoscută numai la genul Vitis .
Plante indicatoare. Ca indicaotor se foloseşte V. rupestris soiul St. Gorge. La
altoirea acestuia în verde pe plantele de testat, simptomele apar după 1-2 luni, iar altoirea
în uscat după 4-5 luni. (Pop, 1973).
Transmitere, epidemiologie. Experimental, agentul patogen poate fi transmis prin
altoire. De asemenea, s-au obţinut rezultate pozititve la transmiterea lui de la viţă la viţă
prin cuscută.În natură, este diseminat prin propagarea materialului săditor infectat,
neexistând dovezi privind transmiterea lui prin alte mecanisme.
Prevenire şi combatere. Date fiind latenţa şi frecvenţa ridicată a bolii, precum şi
existenţa de clone libere de agentul patogen în materialul culivat în ţara noastră, este
necesară prevenirea răspândirii ei prin recoltarea corzilor de altoi şi portaltoi numai de la
21
plante mamă care au dat rezultate negative la testarea lor pe indicatorul V. rupestris soiul
St. Gorge. Clone de viţă lebere de agentul patogen al nacestei boli din cele total infectate
pot fi obţinute prin termopatie sau prin cultivarea in vitro a vârfurilor de creştere (Savino
şi colab., 1985).
2.10. Mozaicul nervurian al viţei de vie Grapevine vein mosaic
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Boala se consideră de natură virală, datorită
specificului simptomelor şi transmiterii prin altoire, însă agentul cauzal nu afost stabilit
pa cale experimenntală.
Prin cercetări de microscopie electronică, în celulele mezofilului plantelor
infectate, s-au pus în evidenţă mănunchiuri de basonaşe flexuoase, aparţinând unui
closterovirus al căror rol etiologic nu a fost încă stabilit (Vuittenez şi Stocky, 1980).
Diferite boli de tip mozaical descrise de viţa de vie în mai multe ţări europene par
să fie identice cu mozaicul nervurian. Afecţiunea descrisă în Australia sub denumirea de
summer mottle prezintă, de asemenea, asemănări cu această boală.
Răspândire, importanţă, istoric. Descris ca o boală de sine stătătoare la ănceput în
Franţa (Legin şi Vuittenez, 1973) şi studiat aprofundat în ţara noastră (Pop, 1973),
mozaicul nervurian al viţei de vie este mult răspândit, boli similare fiind descrise şi în
R.F.Germania, Elveţia, Ungaria şi U.R.S.S..
În urma testelor efectuate de noi, s-a conststat că numeroase soiuri de Vitis
vinifera, în special cele ce se găsesc de mulţi ani în cultură, sunt puternic sau total
infectate cu agentul patogen al acestei boli, aceasta apărând, de asemenea, la portaltoii de
viţă americană (Pop, 1977). Clonele de viţă obţinute prin selecţie clonală din soiurile
vechi sunt, de asemenea, practic total infectate, în timp ce selecţiile noi obţinutes-au
dovedit deloc s-au slab contaminate (Pop şi colab. 1987).
Deşi nu se cunoaşte exact influenţa bolii asupra producţiei, aceasta prezintă
importanţă economică datorită frecvenţei ei ridicate.
Simptome. Forma de manifestare şi intensitatea simptomelor sunt mult influenţate
de faza de creştere şi de condiţiile climatice.
22
De regulă, boala apare în câmp în ultima decadă a lunii mai, simptomele fiind
evidente în iunie şi, parţial, în iulie, după care urmează o mascare mai mult sau mai puţin
accentuată. La Vitis vinifera, primele simptome constau, frercvent, în clorozarea
nervurilor fine şi a ţesuturilor alăturate, se formează zone cloritice extinse pe sau între
nervurile secundare, tabloul luând forma unui mozaic nervurian sau internervurian(Pl. 12,
d). Mai târziu, clorozarea reţelei nervurilor dispare, boala caracterizându-se prin apariţia
de zone, pete, sau benzi, verzi deschis sau gălbui, în lungul unor porţiuni ale nervurilor
princiapale, secundare şi terţiare.
În seră, simptomele sunt mai evidente decât în câmp, unele soiuri manifestând
pete gălbui, de dimensiuni apreciabile, asociate cu nervurile, altele numai o clorozare în
verde- deschis a unor porţiuni ale nervurilor.
Plante gazdă.Agentul patogen a fost identificat până acum la soiuri de Vitis
Vinifera şi unele tipuri de portaltoi de viţă americană.
Transmitere, epidemiologie. Experimental, boala poate fi transmisă prin altoire.
Diseminarea ei în natură este asigurată prin multiplicarea, comercializarea şi plantarea
materialului infectat. Procentul ridicat de infecţie existent la soiurile din cultură se
explică prin sintomele puţin evidente şi efectele patogene reduse ale bolii, care nu au
permis aplicarea unei selecţi conservative pe baza observaţiior vizuale şi nu au dus la
autoeliminarea plantelor bolnave în faza de pepinieră sau după plantarea lor la locul
definitiv.
Prin testare, boala a fost identificată la unele forme ameliorate obţinute relativ
recent din sămânţă şi încă nealtoite pe portaltoi vegetativi.
Prevenire şi combatere. Principala măsură de prevenire constă în obţinerea şi
plantarea materialului săditor liber de agentul patogen al acestei boli. În acest scop,
selecţile noi obţinute din sămânţă vor fi altoite pe portaltoi liberi de mozaic nervurian,
fiind trecute apoi în sistemul naţional de producere a materialului săditor liber de virusuri.
În pepinierele de producţie se vor planta numai viţe obţinute din corzi de altoi şi portaltoi
provenite de la plante mamă care au dat rezultate negative la testarea lor pe soiurile
indicatoare.
Agentul patogen al mozaicului nervurian find rezistent la tratamentul termic,
material liber de acesta din soiurile total infectate poate fi obţinut prin menţinerea
23
plantelor infectate la 38 ºC timp mai îndelungat urmată de înrădăcinarea separată a
vârfurilor de creştere, aplicarea microgrefări pe portaltoi sănătoşi, sau obţinerea de
plăntuţe din celulele meristematice (Bass şi Legin ,1981).
2.11. Necrozarea nervurilor viţei de vie Grapevine vein necrosis
Răspândire, importanţă, istoric. Boala a fost identificată în Franţa (Legin şi
Vuittenez, 1973) şi în câteva alte ţări, considerându-se însă că are o răspândire mai mult
sau mai puţin generală, importanţa ei economică nefiind cunoscută.
Simptome. Agentul patogen al necrozării nervurilor viţei de vie este latent in toate
soiurile de viţă europeană şi în toţi portaltoii de viţă americană, excepţie făcând Vitis
rupestris x V.berlandieri 110 R. Viţele infectate aparţinând acestui portaltoi au creşterile
mult reduse faţă de normal. Semnelecaracteristice bolii constau în apariţia unor necroze
negricioase în lungul nervurilor, mai ales acelor de ordinul doi şi trei, vizibile pe faţa
inferioară a limbului. La început acesta se observă la frunzele de la baza lăstarilor, iar mai
târziu şi pe cele din partea superioară a acestora. În unele cazuri, boala duce la necrozarea
şi distrugerea lăstarilor tineri sau a plantelor în întregime. În condiţii de seră, apar
primăvara, simptome de şoc. Ele se caracterizează prin necrozarea cârceilor şi a
majorităţii lăstarilor, în lungul lor obsernându-se dungi de culoare brună şi moartea
vârfurilor de creştere. Majoritatea plantelor sunt total distruse, unele manifestând însă
însănătoşire evidentă.
Plante gazdă. Vitis sp.
Transmitere, epidemiologie. Experimental agentul patogen poate fi transmis prin
altoire. În practică, este deseminat prin multiplicarea şi plantarea materialului infectat,
neexistând observaţii pe baza cărora să se presupună răspândirea lui pe cale naturală.
Prevenire şi combatere. Agentul patogen al necrozării nervurilor viţei de vie fiind
latent în speciile de Vitis, boala poate fi prevenită prin recoltarea corzilor altoi şi portaltoi
de la plante mamă care au dat rezultate negative la testarea lor pe indicatorul V.
rupestrisX V. berlandieri 110R. Din clonele total infectate agentul patogen poate fi
eliminat prin aplicarea unui tratament termic corespunzător (Saviro, 1985).
24
2.12. Enaţiunea viţei de vie Grapevine Enation
Agentul patogen, înrudiri, relaţii. Boala este considerată de natură virală,
reproducerea simptomelor prin transmiteri artificiale fiind demonstrată de G.P. Martelli
în 1966. Fiind adesea asociată cu virusul scurt-nodării, unii autori au considerat prezenţa
enaţiunilor simptome specifice unei tulpini aparţinând acestiu virus. În alte cazuri, viusul
scurt-nodării nu a putut fi izolat din viţele cu simptome caracteristice acestei boli, ceea ce
înseamnă că este produsă de o altă energie.
Răspândire, importanţă, istoric. Prezenţa enaţiunilor la viţa de vie a fost
menţionată de mult timp, boala fiind cunoscută în numeroase ţări europene (Italia, Franţa
Spania, Bulgaria) precum şi în California, Venezuela, Africa de Sud şi Australia,
simptome similare fiind menţionate şi în ţara noastră(Zinca şi colab., 1979).
Cu toate că are un efect negativ evident asupra producţiei şi longevităţii butucilor,
importanţa economică a bolii este redusă, datorită frecvenţei mici a butucilor infectaţi.
Simptome. În primăvară, dezmugurirea butucilor infectaţi este întârziată, lăstarii
se dezvoltă slab şi cu ramificaţii laterale plantele având un aspect tufos. Mai târziu,
creşterea şi aspectul general al plantelor sunt normale. Caracteristică este prezenţa
enaţiunilor, care apar mai ales pe frunzele de la baza lăstarilor. Acestea sunt perechi de
proliferări lamelare, paralele, înalte de 2- 3 mm şi lungi de 3-5 mm, drepte sau sinuoase,
ce apar pe faţa inferoară a limbului, majoritatea mergând paralel cu nervurile principale.
Uneori pot fi observate, de asemenea enaţiuni mai mici sub formă de cupă, în spaţiile
internervuriene. Datorită creşterilor neregulate, suprafaţa frunzelor cu enaţiuni poate fi
puternic deformată, distorsionată, lobată şi adânc crestată. Deşi caracteristice, enaţiunile
nu constituie un simptom constant al bolii, ele neapărând în toţi anii şi la toate soiurile. În
absenţa lor, frunzlele de la baza lăstarilor viţelor infectate sunt mici, rotunjite, îngroşate,
rugoase şi cu nervurile proeminente. Majoritatea frunzelor care prezintă enaţiuni
numerosae cad în cursul verii, cele mai puţin afectate având o dezvoltare normală. Poziţia
lăstarilor este aplecată în jos fără ca acestea să manifeste o flexibilitate pronunţată. Partea
bazală a lăstarilor este, de regulă, îngroşată, cu internodiile scurte, lăţite şi deformate,
prezentând depresiuni, creste şi protuberanţe longitudinale neregulate. La noduri, se poate
25
observa de asemenea proliferarea mugurilor, iar în lungul internodiilor se formează fisuri
adânci evoluând mai târziu în zone adâncite eliptice de culoare brună.
Plante gazdă. Simptomele bolii au fost observate atât la soiurile de Vitis vinifera
cât şi la tipurile de portaltoi de viţă americană.
Transmitere, epidemiologie . În condiţii experimentale, boala poate fi reprodusă
prin altoire, iar în natură este diseminată prin multiplicarea materialului infectat.
Prevenire şi combatere. Pentru prevenirea bolii, Martelli (1986) recomandă
obţinerea viţelor altoite folosind corzi de la plante mamă supuse termoterapiei.
5.13. Alte virusuri
Virusul ofilirii bobului la viţa de vie (broad bean wilt virus in grapevine)
Virusul pătării inelare negre a tomatelor la viţa de vie (tomato blank ring virus
grapevine)
Virusul pătării inelare a zmeurului la viţa de vie (raspberry ringspot virus in
grapevine)
Virusul latent al pătării inelare al căpşunului la viţa de vie (straberry latent
ringspot virus in grapevine)
Virusul italian latent al anghinarei la viţa de vie (artichoke Italian lstent virus in
grapevine )
Virusul mozaicului lucernei la viţa de vie (alfalfa mosaic virus in grapevine)
CAP 3. BACTERII - BACTERIOZE
Bacteriile sunt plante microscopice care pot fi parazite pe plantele de cultură. Bolile produse de bacterii (bacteriozele) au fost cunoscute încă din antichitate, fără însă să se cunoască adevărata lor cauză. Abia în 1881, Burrill studiază arsura merilor produsă de Erwinia amylovora, denumită iniţial Micrococcus amylovorus. Întemeietorul fitobacteriologiei este E. P. Smith, care din 1898 a efectuat cercetări sistematice asupra bacteriozelor. Ulterior, Appel, Burkholder, Izrailski au efectuat noi cercetări care au fundamentat noua disciplină - fitobacteriologia. Numărul de boli produse de bacterii este ridicat, multe dintre ele având o mare importanţă economică. În lucrarea lor recentă, Severin şi colab. (1985) descriu 69 de boli produse de bacterii la plante, dintre care două boli sunt produse de rickeţii. Simptome şi diagnoză. Plantele sau ţesuturile afectate de bacterii patogene au un metabolism dereglat care se reflectă adesea şi în modificări anatomo-morfologice.
26
Dintre cele mai tipice pot fi semnalate următoarele : P ă t ă r i 1 e de pe frunze şi alte organe, care apar datorită reducerii numărului de cloroplaste, care pot evolua de la simple decolorări difuze până la necroze ale limbului. Hidrozele apar la începutul procesului de îmbolnăvire şi se datoresc îmbibării cu apă a locului de infecţie, ca de exemplu pătarea unghiulară a castraveţilor (Pseudomonas lacrymans). Pigmentarea ţesuturilor apare datorită excesului de antociani sub formă de pete de culoare roşie, a excesului de melanină sub formă de pete de culoare neagră etc. Necrozele sau arsurile sunt simptome grave ale multor boli bacteriene, cum sunt cele produse de : Xanthomonas campestris pv. phaseoli, Pseudomonus syringae pv. syringae, Pseudomonas syringae pv. tabaci ete. Putregaiurile moi apar în depozite, dar şi în perioada de vegetaţie şi se întâlnesc pe organele de rezervă, pe tulpini erbacee cărnoase Cercetările mai noi au permis elaborarea de metode de diagnoză a bacteriozelor şi pentru clasificarea şi identificarea bacteriilor ca de exemplu : RFLP (restriction fragment length polymorphism) a ADN cromosomal sau din plasmide, PCR (polymerase chain reaction), determinarea (profilul) proteinelor şi a acizilor graşi, spectrometria de masă pirolitică etc. De asemenea, metodele tradiţionale de identificare a bacteriilor, datorită truselor rapide, au fost revoluţionate (nutriţional profilling) (Stead, 1995). Morfologia şi structura bacteriilor. Bacteriile, au dimensiuni microscopice de ordinul micronilor şi sunt unicelulare. Aparatul vegetativ are dimensiuni de 0,6-4 µm X 0,3—0,4 µm, uneori până la 50 µm la bacteriile filamentoase. Bacteriile fitopatogene se prezintă sub mai multe forme : B a c i 1 i (Bacillus, Bacterium), de forma unor bastonaşe, izolate sau în lanţuri (Diplobacillus, Streptobacillus); Actinomicete (Actinomycetales), de forma unor filamente ramificate. . Celelalte forme morfologice ,cum ar fi coci, vibrioni, spirili şi spirochete , nu se întâlnesc în patologia vegetală. Structura celulei bacteriene este destul de simplă, cuprinzând : membrana, citoplasmă şi nucleoidul. Membrana este alcătuită dintr-un perete celular multistratificat la exterior şi o membrană citoplasmatică la interior. Peretele celular asigură rigiditatea învelişului bacteriei, aparatul vegetativ fiind un dermatoplast. . . Uneori, la exteriorul acesteia se formează o capsulă de natură polizaharidică. La exteriorul membranei, bacteriile cu forme alungite au cili (flageli), prelungiri citoplasmatice care ies prin porii membranei Citoplasma este un sistem coloidal omogen, este transparentă şi vâscoasă, iar în interior conţine pigmenţi (galbeni, roşii) şi vacuole, înconjurate de lipoproteine, formând tonoplastul. Nucleotidul, alcătuit din fibre fine de acid dezoxiribonucleic (ADN), formează o zonă mai densă şi apare ca o granulă sferică sau ovală, dispusă central. Constituţia chimică a bacteriilor este bine studiată şi cuprinde :apă 75-85% din greutatea totală, fiind atât în stare liberă cât şi legată ; substanţe minerale,23% din greutatea uscată, conţinând P, K, Na, Ca, S, CI, Fe ş.a. ; acizi nucleici, care sunt sub formă de ADN în nucleoid şi ARN în citoplasmă ; proteinele reprezintă 60% din greutatea uscată, având rol structural sau fiind, de fapt, enzime ; glucide ,12-18%; lipide – 10% din greutatea uscată. Metabolismul celulei bacteriene fitopatogene are caracter heterotrof, folosind ca sursă de hrană ţesuturile plantelor vii (parazite), dar şi moarte (saprofite). Cu ajutorul enzimelor şi
27
în special al hidrolazelor descompun substanţele organice, iar în urma activităţii metabolice pot secreta toxine şi antibiotice. Toxinele (endotoxine şi exotoxine) contribuie la procesul de patogeneză şi determină apariţia diferitelor simptome ale bolilor. În ciclul de viaţă al bacteriilor fitopatogene se întâlneşte, alături de stadiul parazit, şi cel saprofit. Din această cauză, ele pot fi cultivate pe medii nutritive de cultură, dar cu adăugarea frecventă a unor substanţe pe care nu le pot sintetiza , numite factori de creştere. Bacteriile fitopatogene au caracter aerob şi rar, facultativ anaerob. Înmulţirea bacteriilor. Capacitatea de înmulţire a bacteriilor este deosebit de mare, celula creşte, atinge mărimea proprie speciei, după care se divide transversal. Între două diviziuni trece o perioadă de circa 20 minute. Aceasta înseamnă o capacitate mare de a dăuna şi numai o serie de factori externi şi interni pot frâna procesul. Dacă se cultivă o bacterie fitopatogenă în mediu lichid, se pot distinge o serie de faze, care se regăsesc în mare măsură şi în evoluţia bacteriei în plantă : faza latentă (staţionară), în care bacteria se adaptează la mediu ; faza de creştere în volum, care se manifestă prin mărirea dimensiunilor bacteriei şi în care începe procesul diviziunii ; faza exponenţială (logaritmică), caracterizată prin diviziunea şi creşterea constantă a numărului de celule în progresie geometrică ; în funcţie de logaritmul numărului celulelor şi în funcţie de temperatură, creşterea este lineară ; faza de încetinire a ritmului de creştere a numărului de celule, datorate epuizării treptate a sursei de hrană şi acumulării produşilor de metabolism ; faza staţionară, în care multiplicarea şi moartea celulelor este în echilibru ; faza de declin, în care numărul celulelor care mor întrece pe cel al celulelor care se formează ; faza finală de declin în care cultura se autodistruge. În natură şi în planta gazdă bacteriile sunt supuse acţiunilor agenţilor fizici, chimici şi biotici, care au un rol deosebit de mare în frânarea capacităţii lor extraordinare de înmulţire. Dintre agenţii fizici pot fi amintiţi : presiunea osmotică a mediului, deshidratarea, temperaturile ridicate, radiaţia solară (în special cea ultravioletă). Factorii chimici cuprind : excesul de bioxid de carbon şi lipsa de oxigen, excesul de -NH4 în sol, toxinele proprii în exces, antibioticele etc. Factorii biotici au o importanţă deosebită şi reprezintă o sursă pentru eventualele mijloace biologice de prevenire şi combatere a bacteriozelor. La epidemii puternice apar bacteriofagii sau virusurile bacteriene care produc liza bacteriilor Multe plante sălbatice şi buruieni din culturi pot constitui o sursă de infecţie pentru multe bacterii fitopatogene polifage.
Transmiterea secundară a bacteriilor se poate realiza, de asemenea, prin diferite
căi, dintre care cele mai importante sunt : prin curenţii de aer (anemochoră), la unele
bacterii odată cu particulele de praf sau exsudatele bacteriene uscate ; prin picăturile de
apă (hidrochoră), de ploaie, cu apa de irigaţie, scurgeri de suprafaţă etc. ; prin diferite
animale (zoochoră), cum ar fi de exemplu prin albinele care vizitează florile de măr şi
răspândesc bacteria Erwinia amylovora sau păsările care pot vehicula, de asemenea, mulţi
agenţi patogeni bacterieni.
Un rol epidemiologie important îl au uneltele agricole, maşinile, ambalajele,
sforile şi sârma de spalier etc. pentru menţinerea şi transmiterea bacteriilor.
28
Cap4. Bacterii şi boli provocate de acestea în cultura viţei de vie
Bacteriozele plantelor, la fel cu cele de la animale, sunt boli produse de bacterii.
Bacterile care produc boli la plante sunt organisme unicelurale heterotrofe, parazite
facultative, cu lungimea de 0,6-4 microni şi înălţimea de 0,3-1,4 microni, ele se pot vedea
la microscop. Majoritatea au forma de bastonaşe cu excepţia actinomicetelor, care au
forma filamentoasă. O celula bacteriana este construită, în general din protoplasmă (care
cuprinde citoplasma, materialul celular, ribozomii şi diferite incluziuni şi vacuole),
membrana citoplasmatică, membrana celurală, cilii şi capsula. Bacteriile pot fi izolate
formând colonii.
4.1. Cancerul bacterian al viţei de vie Agrobacterium tumefaciens (E. F.
Smith et Towns.) Conn.
Cancerul bacterian la plante este cunoscut încă din antichitate , întâlnindu-se la un
număr foarte mare de plante, la care produc pagube importante. În tara noastră primele
relatări despre existenţa boli au fost făcute de Tr. Săvulescu în anul 1929
Boala este răspândită în toate podgoriile şi centrele viticole din tara noastră, fiind
semnalată la o serie de soiuri foarte valoroase, sensibile la atac, mai ales în zonele unde
se înregistrează frecvent temperaturi minime care depăşesc pragul de rezistenţă la ger a
acestora .Uni autori susţin că boala nu este periculoasă şi nu are urmări grave asupra
plantaţilor viticole şi producţiei iar alţi consideră că boala este foarte gravă, producând
pagube atât în pepiniere cât şi în plantaţii. În general se consideră că cele mai mari
pagube se întâlnesc în pepiniere si plantaţiile tinere ,în primi ani de la plantare, când
multe plante pier. În plantaţiile de peste 8-10 ani, pagubele sunt uneori numai in regiunile
cu temperaturi foarte scăzute în timpul iernii. În aceste zone, mai ales la formele înalte de
viţă de vie, care nu se îngroapă, gerul produce leziuni în care bacteria se instalează şi
determină moarte braţelor mai bătrâne, debilitarea şi chiar uscarea butucilor.
Simptomatologia. La viţa de vie, cancerul bacterian se manifestă sub forma unor
tumori sau gale, de forme şi dimensiuni diferite. La viţele tinere, tumorile apar la baza
portaltoiului, la zona de calusare şi înrădăcinare şi la punctul de altoire. Mai târziu apar
29
pe butuc, pe care an de an se fac tăieri de toamnă sau primăvară. Tumorile la început sunt
mici, albicioase, spongioase, apoi cresc şi se întăresc, devenind brune sau brun–închis, cu
o consistenţă spongioasă dar întărită, cu aspect buretos.
Se pot întâlni două tipuri de simptome : cancerul popiu-zis, care se manifestă prin
tumori bine conturate, sferice sau ovoidale şi ariceala , care apare numai pe braţele mai
vechi de un an şi pe tulpina viţelor la formele înalte. Ariceala se prezintă sub formă de
proliferări continue pe lungimea braţului sau tulpinii, formate din aglomerări de gale
canceroase mai mici (tumorete), pe o lungime mai mare sau mai mică a coardei.
Majoritatea tumorilor putrezesc la sfârşitul fiecărui an şi cad, în anul viitor apărând altele
noi. Caracteristică pentru cancerul bacterian este apariţia de tumori secundare sau
metastaze succesive, la o distanţă oarecare de tumora primară. Celulele care alcătuiesc
ţesutul canceros sunt mult mărite, fipertrofiate ,alungite sau uneori foarte mici . Ele au
vacuole mici, sunt bogate în protoplasmă şi prezintă caracteristici ale celulelor
meristematice. Nucleii celulelor canceroase sunt mult măriţi sau mici, deformaţi si conţin
un număr de cromozomi. Dacă atacul se continuă mai mulţi ani consecutiv, planta piere
în întregime. Ariceala poate apărea frecvent pe coardele răsucite în timpul cercuitului sau
după vânturi puternice. Tumorile se formează pe toate părţile aeriene multianuale ale
butucului şi cu totul excepţional pe unele rădăcini mai groase, situate la mică adâncime în
sol. Viţele cancerate sunt debile, frunzele sunt slab colorate, lemnul se maturează
insuficient, iar la soiurile cu struguri roşi frunzele se colorează prematur în roşu .
30
Foto 11: Agrobacterium tumefaciens
Agentul patogen. Este reprezentat de bacteria Agrobacterium Tumefaciens
(E.F.Smith et Towns.) Conn., încreng. Bacteriophyta cl. Schizomycetes bacteriile se
găsesc în ce mai mare parte la exteriorul tumorii, printre celulele epidermice. Unele
tulpini virulente (Art) au un spectru mai larg de gazde, altele sunt specializate numai pe
anumite specii de plante. Există mai multe biotipuri de tulpini, în cadrul cărora există
tulpini virulente (Art) şi tulpini avirulente (Arr) . Bacteriile au cel mai frecvent formă
de bastonaşe izolate în lanţuri scurte. Pe mediu gelozat cresc sub formă de colonii
circulare, mici netede, strălucitoare transparente, mucilaginoase. Cultivate timp
îndelungat pe medii cu diferiţi aminoacizi, bacterile pot sa-şi piardă parţial sau total
virulenţa. Agentul patogen produce tumori canceroase prin emiterea unui principiu
cancerigen şi a unei substanţe stimulatoare de creştere (acidul α naftil acetic). În anul
1972 , New şi Kerr au descris o bacteriocină produsă de Arr tulpina 84 denumită
Agrocina 84 cu care s-au obtinut rezultate eficiente în combatere cancerului. La noi în
ţară N. Zinca obţine rezultate bune în combaterea cancerului bacterian folosind
biopreparatul Biozin pe bază de tulpina 12 Arr .
Din datele publicate reiese ca dezvoltarea tumorilor şi aricelei în ultimi ani a fost
influenţată de factori ecologici atingând o frecvenţă de 10-40 %la soiurile cele mai
sensibile, situate pe terenuri grele, umede şi reci cum sunt cele de la Valea
călugărească ,Lunca Oltului, Megidia, Cernavodă şi alte localităţi, pe când pe versanţi
bine expuşi la soare ai dealurilor de la Niculiţel, Dealu Mare, Ştefăneşti, Târnave
frecvenţa viţelor cu cancer sa menţinut sub 3 %
31
Agentul patogen se transmite prin sol, în special prin solurile nisipoase unde îşi
păstrează patogenitatea până la 3 ani. Bacteria fiind polifagă, se poate transmite prin
numeroase plante din cauza aceasta solurile plantaţilor defrişate trebuie menţinute curate
de buruieni. Monocultura în pepiniere face ca o mare masă de rădăcini infectate sa
perpetueze de la an la an atacul acestei bacterii. De asemenea bacteriile se pot transmite
uşor prin instalaţiile de forţare a viţelor, dacă acestea nu sunt dezinfectate odată cu butaşi.
Combatere. Deoarece agentul patogen este un parazit care pătrunde în interiorul
ţesuturilor plantei gazdă, odată cu infecţia produsă combaterea se face foarte greu. Se
recomandă o riguroasă selecţie fitosanitară, interzicând-se recoltarea materialului pentru
altoit din plantaţiile bolnave. Butuci izolaţi suspecţi de cancer se vor defrişa.Uneltele
folosite la tăiere vor fi dezinfectate prin îmbăiere intr-o soluţie de formalină 3-5 %.
Butaşi altoi şi portaltoi vor fi îmbăiaţi 15-30 minute in soluţie de Captan 0,2 % sau sulfat
de cupru 2 % .
Solul din pepinierele unde an de an se plantează viţe, neefectuându-se
asolamentul de 4-5 ani va fi dezinfectat cu sulfat de cupru 2-3 t la ha sau Captan 500 kg
la ha, plantarea făcându-se după 15-20 zile. La scoatere din biloane viţele atacate vor fi
arse. Viţele tinere plantate la loc definitiv, care prezintă simptome de atac vor fi scoase şi
arse, gropile dezinfectându-se cu 8-10 l de formalină în concentraţie de 2-3 %. În
plantaţiile bătrâne, viţele care prezintă tumori sau ariceală vor fi curăţite, uscăturile vor fi
arse pe loc. După curăţire, înaintea porniri în vegetaţie, coardele braţele şi în special
butuci vor fi stropiţi până la îmbăiere cu sulf de cupru 4-5 %. S-au obţinut rezultate foarte
bune ungând toate rănile făcute cu ocazia tăierilor, cu o pastă de lanolină adusă la
vâscozitatea dorită cu ulei de parafină la care se adaugă Criptodin 2%.
Prin îndepărtarea tumorilor, butucii nu sunt eliberaţi de infecţie în urma
tratamentelor anuale, totuşi plantele pornesc mai bine în vegetaţie, vigurozitatea viţelor
este îmbunătăţită şi producţia creste. Această lucrare trebuie însoţită întodeauna de
aplicarea unei agrotehnici superioare.
Se vor lua măsuri eficiente de protejare a plantaţilor împotriva gerurilor, care sunt
principalul factor de declanşare a atacului de cancer bacterian. Butaşi portaltoi şi coardele
altoi vor fi îmbăiate timp de 2-5 ore într-o soluţie de Chinosol în concentraţie de 0,5 %.
32
Tratamentele biologice cu biopreparatul Biozin dau rezultate bune in combaterea
cancerului bacterian al viţei de vie, această metodă, atunci când este aplicată împreună cu
celelalte metode şi cu o agrotehnică corespunzătoare, duce la reducerea simţitoare a
atacului şi la obţinerea unor producţii superioare (Mirică şi Afrodita Mirică, 1986).
4.2. Boala lui Pierce la viţa de vie Pierce’s disease
Boala este prezentă în sudul SUA, în unele zone fiind endemică, nici o viţă nu se
poate cultiva din această cauză. Plantele infectate uneori mor în câteva luni, alteori trăiesc
mai mulţi ani.
Simptome. Pe frunze, la început apare o uscare, arsură, a marginei, bine delimitată
de restul limbului care rămâne verde. Arsura ţesuturilor înaintează înspre centrul limbului
care, cu timpul se brunifică aproape în întregime, iar mai târziu frunzele afectate cad,
lăsând peţiolii ataşaţi de lăstari. Inflorescenţele plantelor atacate se opresc din creştere, se
veştejesc şi se usucă. Pe lăstari se dezvoltă pete brune. În anul următor, plantele infectate,
primăvara pornesc în vegetaţie mai târziu, cu creşteri slabe, ulterior pe frunze şi
inflorescenţe apar simptomele din primul an. Intern formaţiunile lemnoase anuale
prezintă striuri galbene sau brune care se văd uşor în secţiuni longitudinale sau
transversale. Aceste striuri sunt formate din vase xilemice umplute cu gomă şi tiloze.
Agentul patogen. Bacteria este de tipul richeţii, cu dimensiuni de 1,0-3,2 x 0,4-
0,5 um, având peretele celular încreţit tipic ca la richeţii. Bacteria se dezvoltă bogat în
vasele xilemice recent s-a reuşit cultivarea ei pe medii nutritive.
Epidemiologie. Patogenul este transmis prin altoire şi de cicade aparţinând mai
multor specii, mai comune fiind Carneocephala şi Draeculacephala. Cicadele
achiziţionează patogenul prin hrănire timp de circa 12 ore pe plantele infectate şi îl pot
transmite continuu plantelor sănătoase în tot restul vieţii lor. Prezenţa patogenului într-o
plantă este determinată prin simptomele bolii când acestea apar sau prin transmitere pe
plante indicator, fie prin altoire fie prin insecte vectoare. Soiurile de viţă folosite de
obicei ca indicatori sunt Carigane, Emperor şi Palomino (Mirică şi Afrodita Mirică,
1986).
33
BIBLIOGRAFIE
1. Baicu T., Tatiana Eugenia Seşan- Fitopatologie agricolă. Ed. CERES, Bucureşti, 1996.
2. EUGEN ULEA –FITOPATOLOGIE- ED. ION IONESCU DE LA BRAD IASI 2003
3. POP I.V. VIRUSURILE SI VIROZELE PLANTELOR – ED. CERES BUCURESTI 1975
4. www.facultateregielive.com
34
