CREDINTA CREŞTINĂ NORMALĂ

WATCHMAN NEE

Living Stream Ministry Anaheim, California USA Copyright 2000 Living Stream Ministry

Ediţia a Il-a, august 2000ISBN: 0-7363-0980-2Traducere din limba engleză Titlul original: Normal Christian Faith (Romanian translation)în România: S.C. Curentul Vieţii IMPEX S.R.L. C.R 79-57 BucureştiEditura: Living Stream Ministry 2431 La Palma Ave., Anaheim, CA 92801 USA P. O. Box 2121, Anaheim, CA 92814 USA

CUPRINS

Titlul Pagina

Prefaţă V

Partea I; Cristos şi Dumnezeii 1

1 în căutarea lui Dumnezeu 3

2 Cuvântul lui Dumnezeu 19

3 Dumnezeu devine om (1) 31

4 Dumnezeu devine om (2) 43

Partea a Il-a: Cristos şi creştinismul 55

5 Cristos în contrast cu doctrinele 57

6 Cristos — baza doctrinei noastre 71

7 Cei doi oameni corporativi 85

8 Cristos ca viaţă a noastră 93

Partea a IlI-as Cristos şi viaţa cea nouă 103

9 Iertarea păcatelor 105

10 Răstignirea păcătoşilor împreună cu Cristos 119

11 Cristos ca viaţă în Duhul 127

12 Viaţa prin credinţă 139

Partea a IV-a: Cristos şi creştinii 147

13 înţelesul credinţei 149

14 O viaţă a credinţei 161

15 Faţă de lume 173

Apendice 185

1 Către biserică 187

2 Există un Dumnezeu 195

PREFAŢĂAceastă carte este alcătuită din mesajele evanghelice ţinute de fratele WatchmanNeeînTientsinîn 1936. Primul apendice, intitulat „Către biserică," era inclus într-o ediţie englezească mai veche a cărţii Credinţa creştină normală, fiind considerat capitolul al şaisprezecelea. Cu toate acestea, el nu a făcut parte din Conferinţa de la Tientsin, din 1936. El a fost inclus în acest volum ca apendice împreună cu al doilea apendice „Există un Dumnezeu," care a fost publicat pentru prima oară în ianuarie 1936 în revista Vestea bună (publicată de Shanghai Gospel Book Room). Ambele mesaje au fost ţinute de fratele Nee şi publicate de Shanghai Gospel Book Room în aceeaşi perioadă.Capitolele din Credinţa creştină normală au fost alcătuite din notele luate în timpul întâlnirilor; ele nu au fost editate de către vorbitor. întreaga serie este împărţită în patru părţi, conţinând subiecte despre credinţă, care variază de la cunoaşterea lui Dumnezeu, a lui Cristos şi a Bibliei până la doctrinele despre mântuire, viaţă şi Duhul.

PARTEA I CRISTOS ŞI DUMNEZEUCAPITOLUL 1

ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEUPRIMA ÎNTREBAREVom analiza credinţa creştină chiar de la temelia ei. Primul subiect pe care îl abordăm este Dumnezeu.Să citim câteva versete din Biblie. Psalmul 14:1 din Vechiul Testament spune: „Nebunul zice în inima lui: ,Nu este Dumnezeu.' " Această propoziţie ar mai putea fi tradusă astfel: „Nebunul nu-L vrea pe Dumnezeu în inima lui." Rezultatul acestei afirmaţii poate fi găsit în a doua propoziţie a aceluiaşi verset: „S-au stricat oamenii; fac fapte urâte."Să citim şi un pasaj din Noul Testament. Evrei 11:6 spune: „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este."TREI FELURI DE OAMENIOrice ai susţine, că eşti creştin, necredincios sau căutător al adevărului, noi vom începe cu analizarea subiectului „Dumnezeu." Având în vedere acest subiect, lumea se împarte în trei categorii. Prima este cea a ateilor, care nu cred în Dumnezeu. A doua constă din agnostici. Ei nu au o cunoaştere exactă în legătură cu divinitatea. Pe de o parte ei nu îndrăznesc să afirme că Dumnezeu nu există, dar pe de altă parte lor nu le este clar faptul dacă Dumnezeu există. Noi aparţinem celei de-atreia categorii, acelor care credîn Dumnezeu.RECHIZITORIUExistă Dumnezeu? Nu voi încerca să răspund cu da sau nu la această întrebare. Insă voi face din acest loc un tribunal. Vă voi cere să fiţi judecătorul, iar eu voi fi procurorul.Rolul judecătorului este acela de a lua decizii, de a aproba sau a dezaproba afirmaţiile; rolul procurorului este acela de a prezenta toate dovezile şi argumentele pe care le poate aduna.4CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ

înainte de a începe, trebuie să ne fie foarte clar următorul fapt: nici un procuror nu este martor ocular al delictelor. El nu este poliţist. Poliţistul poate asista personal la un incident, dar procurorul obţine informaţiile numai în mod indirect. El prezintă înaintea judecătorului toate acuzaţiile, dovezile şi argumentele pe care le-a adunat. în acelaşi mod, eu voi prezenta în faţa voastră tot ce am putut să adun. La întrebarea dacă L-am văzut sau nu pe Dumnezeu, eu voi răspunde „nu." Eu citesc sau demonstrez ceea ce am adunat. Slujba mea este să cercetez faptele şi să chem martorii. Trebuie ca voi înşivă să ajungeţi Ia o concluzie.CALIFICĂRILEMulţi oameni afirmă că nu există Dumnezeu. Ca procuror, vă cer ca întâi să verificaţi calificarea acestor oameni. Oare ei sunt calificaţi să facă asemenea afirmaţii? Oare cei care afirmă că nu există Dumnezeu sunt morali sau imorali? Nu primiţi argumentele lor fără nici un discernământ. Chiar hoţii şi escrocii au argumentele lor. Desigur, ca hoţi şi escroci, argumentele sunt în favoarea lor. Subiectele argumentelor lor pot fi foarte nobile: ei pot vorbi despre starea naţiunilor şi bunăstarea societăţii, dar opiniile lor nu pot fi luate în serios. Ei nu sunt vrednici să emită asemenea judecăţi. Dacă un om este integru în conduita şi în judecata sa morală, noi putem acorda credit cuvintelor sale; dar dacă nu este astfel, cuvintele sale îşi pierd credibilitatea. Acest lucru este valabil în special când este vorba de problema divinităţii. Este interesant de remarcat faptul că standardele morale ale oamenilor sunt legate în mod direct de concepţia lor despre Dumnezeu. Cei care îşi admit ignoranţa au un standard mulţumitor, în timp ce ateii insistenţi au în mod invariabil un nivel scăzut al responsabilităţii morale. Nu pretind că-i cunosc pe toţi ateii, dar dintre cele câteva mii pe care-i cunosc, nici unul nu este de o moralitate remarcabilă. Poate îmi veţi spune că odată a existat un ateu moral. Dar dacă într-adevăr a existat, el este mort. Sau poate îmi veţi spune că va exista un ateu moral, dar oricine ar putea fi acela, el încă nu este aici. Cel puţin putem spune că pentru moment nu cunoaştem nici un ateu moral.ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU3NICI UN ATEU NU ESTE MORAL Odată, la o întrunire de la Universitatea din Nanking, am făcut următoarea remarcă: Nu există nici un ateu moral. Erau acolo mulţi studenţi care nu credeau în Dumnezeu. Ei s-au simţit foarte ofensaţi de aceste cuvinte. A doua zi, în timp ce vorbeam, ei au intrat târându-şi picioarele, încercând să distragă atât atenţia mea, cât şi pe cea a audienţei, în ziua următoare, când au intrat din nou, au făcut gesturi caraghioase şi s-au strâmbat în faţa mea, continuând în felul acesta tot timpul vorbirii. în ziua a patra, vice-preşedintele universităţii, domnul Williams, a venit şi mi-a spus: „Ar fi mai bine să schimbăm locul întâlnirii. Studenţii aceştia sunt înfuriaţi din cauza afirmaţiei pe care aţi făcut-o în prima zi, şi anume că nici un ateu nu este moral. Astăzi nu se vor mai mulţumi să-şi folosească numai picioarele şi buzele; ei au de gând să-şi folosească pumnii. Am auzit că vor aştepta la intrarea din hol şi vor sări la dumneavoastră când veţi intra înăuntru." Am fost de acord cu aranjamentul său şi am ţinut întrunirea într-un alt loc. în drum spre locul întrunirii am trecut pe lângă mulţi studenţi şi le-am ascultat conversaţiile. Deşi mulţi nu erau de acord cu mine şi se simţeau incomodaţi de predica mea, totuşi voiau să se întoarcă. Unul dintre ei a remarcat: „Domnul Nee a spus că oamenii care nu au nici un Dumnezeu nu au nici un simţ al responsabilităţii morale. Acest lucru este perfect adevărat. Cum poate un om cu decenţă morală să-şi târască picioarele şi să facă glume în timp ce alţii vorbesc? Ieri au făcut o agitaţie atât de mare în întrunire, iar astăzi vor veni sa se bată. Cu certitudine un om integru nu ar face aşa ceva. Nu există nici o îndoială că cei care nu cred în Dumnezeu nu au nici o decenţă morală. Haideţi să mergem la întrunire, indiferent ce au de gând ei să facă."Odată, un tânăr i-a spus unui predicator: „Când eram tânăr, credeam în mod serios în Dumnezeu. Dar acum, de când sunt la colegiu, nu mai pot să cred în El." Predicatorul, care era în vârstă de cincizeci de ani, 1-a bătut prieteneşte pe umăr şi i-a spus: „Fiule, tu nu mai crezi în Dumnezeu! Permite-mi să-ţi pun o întrebare: De când ai fost convertit la ateism, ai avansat din punct de vedere moral? Te-a ajutat ateismul să devii mai bun? Ţi-a făcut gândurile mai curate şi inima mai pură? Sau ateismul a făcut din tine tocmai contrariul?" Tânărul s-a simţit ruşinat. El a recunoscut că, de când3CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ

îl negase pe Dumnezeu, decăzuse din punct de vedere moral. Predicatorul a continuat: „Mi-e teamă că în realitate tu nu spui că crezi că nu există nici un Dumnezeu; tu doar speri că nu există Dumnezeu."NU JUDECAŢI DUPĂ SPERANŢEMulţi oameni nu sunt cu adevărat convinşi că nu există Dumnezeu; ei doar nădăjduiesc să fie astfel. Ei ar prefera să nu existe un Dumnezeu în univers. Pentru ei, din multe puncte de vedere, ar fi mult mai convenabil să fie astfel.Eu însumi am fost astfel. Când eram student afirmam că nu există Dumnezeu. Deşi eram extrem de puternic în afirmaţia mea, ceva dinăuntrul meu părea să protesteze şi să spună: „Există Dumnezeu." în adâncul inimii ştiam că Dumnezeu există. Dar buzele mele refuzau să recunoască acest lucru, ca astfel să am o scuză pentru păcatele mele. Declarând inexistenţa lui Dumnezeu, frecventarea locurilor păcătoase era justificată pentru mine. Dacă nu exista nici un Dumnezeu, deveneam îndrăzneţ în a păcătui. Atunci când crezi în Dumnezeu, nu îndrăzneşti să faci anumite lucruri. Dar când îl înlături pe Dumnezeu, te simţi liber să comiţi cele mai grele păcate, fără absolut nici o teamă. Dacă speri în mod sincer să-ţi ridici standardul moral afirmând că nu există Dumnezeu, atunci argumentele tale încă sunt plauzibile. Totuşi, singurul motiv pentru care oamenii afirmă că nu există Dumnezeu este acela de a avea o scuză pentru nelegiuirea, imoralitatea, desfrâul şi indecenţa lor. Din acest motiv, nici unul dintre argumentele lor nu sunt vrednice de luat în seamă. Se pune următoarea întrebare: Eşti calificat să afirmi că nu există Dumnezeu? Dacă doar speri să scapi de justiţie, deja ţi-ai pierdut terenul.OARE OMUL ESTE CEL MAI MARE?într-o zi a venit la mine un tânăr care mi-a spus: „Eu nu cred într-un aşa-numit Dumnezeu. Omul este cel mai mare. El este cea mai nobilă dintre toate creaturile. Nu există nici un Dumnezeu în acest univers; omul este totul." Stăteam unul în faţa celuilalt. După ce am auzit ce a spus, m-am ridicat, m-am dus într-un colţ al camerei, m-am înclinat şi l-am fixat cu privirea în mod intenţionat. „Eşti cu adevăratÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU7mare!", i-am spus. Apoi, m-am îndreptat către celălalt colţ al camerei şi l-am privit dintr-un alt unghi. „Aşa este," am spus în mod deliberat, „eşti mare! în provincia Kiangsu există treizeci de milioane care sunt ca tine. în China există cel puţin patru sute de milioane la fel ca tine. Lumea conţine numai două miliarde care sunt la fel ca tine. Ştii tu că în ultimele câteva zile în sud a avut loc o inundaţie? Digurile aflate de-a lungul râului sunt în primejdie. întreaga populaţie din Hsing Hwa, mai mult de două sute de mii de oameni, a fost recrutată şi trimisă urgent la diguri. Ei cară pământ pentru a consolida malurile. Lucrarea de reparaţie continuă încă."„Să presupunem că întreaga omenire este convocată să golească soarele. în suprafaţa lui este făcută o gaură şi fiecare trebuie să scoată o anumită cantitate dinăuntru. Presupunând că nici un om nu va fi transformat în cenuşă, crezi că ei pot să termine această lucrare? Chiar dacă toţi oamenii s-ar afla înăuntru, ei nu vor reuşi niciodată să umple soarele. Şi asta nu este totul. Dacă ai pune câteva sute de planete de mărimea Pământului înăuntrul soarelui şi ai începe să-1 agiţi, vei vedea că totuşi soarele a rămas foarte gol pe dinăuntru. Câţi sori există în univers? Ştii tu că numărul sistemelor solare este de ordinul sutelor de milioane?"CÂT DE MARE ESTE UNIVERSUL? Atunci i-am spus tânărului: „Şi iată-te acum pe tine! Nici măcar nu ai străbătut întregul pământ şi totuşi te consideri mai mare decât întregul univers. Permite-mi să te întreb: Ştii tu cât de mare este universul? Ia lumina ca exemplu. Lumina călătoreşte cu viteza de 186.000 de mile pe secundă. încearcă să calculezi cât de departe călătoreşte lumina într-un minut sau într-o oră sau într-o zi sau într-un an. Există stele a căror lumină călătoreşte trei mii de ani pentru a ajunge la noi. Du-te şi calculează cât de departe sunt de noi! Şi tu crezi că eşti atât de mare! Eu i-aş sfătui pe toţi ateii şi pe tinerii asemenea lor să recunoască incompetenţa omului nu numai pe plan moral, ci şi pe plan intelectual şi academic."POATE OMUL SĂ SE EXTINDĂ DINCOLO DE GRANIŢELE TIMPULUI ŞI SPAŢIULUI?Altă dată, în timp ce mă aflam în Kaifeng, am întâlnit un altCREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂtânăr ateu convins. M-am îndreptat către el şi l-am bătut pe umăr spunându-i: „Astăzi L-am văzut pe Dumnezeu!" Ochii i s-au făcut mari de curiozitate şi mi-a cerut să-i explic.

„Tu eşti Dumnezeu!" i-am răspuns eu. „Dacă eşti aşa de sigur că nu există Dumnezeu, atunci înseamnă că tu eşti Dumnezeu." El mi-a cerut o explicaţie. „Din moment ce eşti convins că nu există nici un Dumnezeu, atunci înseamnă că ai călătorit pe întreg pământul. Dacă Dumnezeu nu este în Shanghai, este posibil ca El să fie în Nanking. înseamnă că ai fost în ambele locuri. Şi asta nu este totul. Dacă Dumnezeu nu este în Nanking, este posibil ca El să fie în Tientsin. înseamnă că ai fost şi în Tientsin. Dar nu poţi desprinde această concluzie fiind numai în China; Dumnezeu ar putea fi într-o altă ţară. Deci înseamnă că tu ai fost în toate ţările de pe acest pământ. Dacă Dumnezeu nu este într-un loc, El poate fi într-un altul. Aşadar, înseamnă că tu ai călătorit în toată lumea. Nu poţi şti niciodată dacă Dumnezeu nu Se ascunde la Polul Nord sau la Polul Sud, în păduri sau undeva în deşert. Deci înseamnă că tu ai fost în toate aceste regiuni. Iar dacă Dumnezeu nu poate fi găsit pe pământ, atunci probabil EI poate fi găsit pe lună. Prin urmare, înseamnă că ai fost şi pe lună. De asemenea, Dumnezeu ar putea fî pe alte planete sau în alte spaţii. Asta înseamnă că tu ai călătorit prin spaţiu şi de asemenea prin toate galaxiile. Dacă poţi spune că nu există nici un Dumnezeu, atunci înseamnă că ai călătorit în întregul univers. Dacă este aşa, atunci înseamnă că tu însuţi eşti Dumnezeu."„Şi asta nu este tot. Chiar dacă ştii că Dumnezeu nu există astăzi în Shanghai, cum rămâne cu ziua de ieri? Sau poate că Dumnezeu va veni mâine. Tu spui că ştii că nu există nici un Dumnezeu astăzi, dar cum rămâne cu anul trecut? Şi de unde ştii că Dumnezeu nu va veni anul viitor? Tu spui că anul acesta nu există nici un Dumnezeu, dar cu o mie de ani în urmă? Foarte bine, atunci înseamnă că eşti o persoană veşnică, una care ştie totul despre trecut şi despre viitor, înseamnă că eşti o fiinţă dincolo de timp şi spaţiu. înseamnă că eşti în Tientsin şi în acelaşi timp în altă ţară; înseamnă că eşti omni-prezent de la est până la vest şi de la Polul Nord până la Polul Sud. Cine altul în afară de tine ar putea fi Dumnezeu? Dacă tu nu eşti Dumnezeu, atunci niciodată nu poţi fi calificat să spui că nu există nici un Dumnezeu.'-ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU5DOVADAUnii vor da înapoi imediat şi vor spune: „Dar eu nu am spus niciodată că ştiu că nu există Dumnezeu. Nimeni nu poate spune dacă există sau nu Dumnezeu." Ei bine, dacă nu puteţi desprinde o concluzie, le voi cere martorilor pe care eu îi consider demni de încredere să vă prezinte argumentele şi să vă dovedească existenţa lui Dumnezeu. Permiteţi-mi să vă amintesc: eu sunt procurorul, iar voi sunteţi judecătorul. Eu nu fac nimic altceva decât să vă prezint dovezile. Decideţi pentru voi înşivă dacă există Dumnezeu.UNIVERSULPriviţi întâi natura, lumea care este în faţa ochilor voştri şi fenomenele care au loc în ea. Noi toţi ştim că ştiinţa explică în mod raţional fenomenele naturale. De exemplu, să presupunem că temperatura unui pacient scade evident. Scăderea temperaturii este un fenomen, iar ştiinţa ni-1 explică. Când un măr cade din pom, acesta este de asemenea un fenomen. De ce un măr nu zboară prin aer? Explicaţiile date acestui fenomen constituie cunoaşterea. Un om care are cunoştinţă este un om care deţine explicaţiile corecte.NUMAI DOUĂ EXPLICAŢIIIn univers au loc nenumărate fenomene, de diverse forme, culori, mărimi şi naturi. Nu putem să nu observăm aceste fenomene care se petrec sub ochii noştri. Explicaţia tuturor acestor fenomene este cunoscută ca fiind cunoaşterea (cunoştinţa). Toţi gânditorii au doar două explicaţii pentru originea universului; nu există o a treia expli-caţie. Trebuie să acceptaţi una dintre cele două.Care sunt aceste explicaţii? Prima spune că universul a venit în fiinţă prin evoluţie naturală şi autointeracţiune; a doua explicaţie pune originea universului pe seama unei Fiinţe personificate, dotată cu intelect şi scop. Acestea sunt singurele două explicaţii prezentate de către toţi filozofii lumii. Nu există o a treia.Toate lucrurile întâmplătoare au anumite caracteristici. V-aş sugera să faceţi o listă detaliată a acestora — cu cât va fi mai detaliată cu atât va fi mai bine — iar apoi comparaţi toate fenomenele universului cu lista voastră. Pe lângă această listă, alcătuiţi o alta, alcătuită din caracteristicile care, în opinia voastră, ar fi proeminente dacă5

CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂuniversul ar fi creat de o Fiinţă inteligentă. Ei bine, prin simpla comparaţie a naturii celor două liste veţi desprinde cu uşurinţă o concluzie rezonabilă.EVENIMENTELE ÎNTÂMPLĂTOARECare sunt caracteristicile lucrurilor ce se petrec întâmplător? In primul rând ştim că ele sunt lipsite de organizare. Cel mult ele pot fi integrate parţial. Ele nu pot fi complet organizate niciodată. Un scop specific poate fi atins din întâmplare numai o singură dată, dar nimeni nu poate atinge un scop specific din întâmplare tot timpul. Orice lucru care se petrece la întâmplare poate fi integrat numai parţial şi niciodată total. De exemplu, dacă arunc acest scaun în cealaltă parte a camerei, este posibil ca din întâmplare el să cadă pe picioarele sale într-un unghi perfect. Dacă fac acelaşi lucru cu un al doilea scaun, se poate întâmpla ca acesta să cadă frumos lângă primul. Dar nu se va întâmpla la fel şi cu al treilea şi al patrulea, şi aşa mai departe. întâmplarea poate asigura numai o organizare parţială. Ea nu garantează o integrare totală. Mai mult, toate interacţiunile întâmplătoare sunt lipsite de ţintă, sunt dezorganizate şi fără scop. Ele nu sunt caracterizate de ordine şi structură; sunt dezlegate, lipsite de formă, dezordonate şi nu se îndreaptă spre un scop semnificativ. Pe scurt, putem spune că toate evenimentele întâmplătoare au drept caracteristici discordanţa, neregulari-tatea, inconsecvenţa, lipsa de sens şi lipsa de însemnătate. Vom scrie aceste patru caracteristici de pe lista noastră.CONSECVENTA ŞI ORGANIZAREAAcum să comparăm caracteristicile lucrurilor din univers cu cele menţionate mai sus. De exemplu, să analizăm fiinţa umană. Ea este purtată în uterul mamei sale timp de nouă luni şi apoi se naşte; ea creşte şi în cele din urmă moare. Acest ciclu se repetă cu fiecare individ. Se poate observa stabilitatea (consecvenţa). Nu este un joc necontrolat al întâmplării. Sau de exemplu priveşte soarele de deasupra capului tău. El nu există fără scop. Dimpotrivă, el are scopul şi importanţa lui. Priveşte prin telescop luna, stelele şi miriadele de galaxii. Unele stele au propriile lor planete. Şi toate urmează traiectorii şi modele precise. Toate sunt organizate. FelulÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU11în care se mişcă ele poate fi calculat şi prevăzut. Calendarul din mâna ta este derivat din ele. Fiecare calendar poate fi tipărit înainte ca anul anterior să se fi încheiat. Toate acestea arată că universul este organizat, consecvent şi plin de scop.MICROORGANISMELE Să ne referim la microcosmos. Luaţi o aşchie subţire de lemn. Puneţi-o la microscop şi observaţi-i particulele şi structura, toate sunt minuţios proiectate şi calculate (ritmice). Chiar şi un fir de iarbă şi petala unei flori sunt formate cu rafinament. Nimic nu este dezorganizat sau confuz. Totul este ordonat şi funcţional. Toate acestea dau mărturie despre un singur fapt: universul, cu aspectele sale macroscopice şi microscopice, are un scop şi un sens. Oare puteţi spune că toate acestea au venit în existenţă din întâmplare? Cu siguranţă nu puteţi.LOCUIEŞTE CINEVA AICI?Odată predicam evanghelia într-un sat împreună cu un colaborator al meu. La întoarcere ni s-a făcut extrem de sete. Prin apropiere nu exista nici o ceainărie şi nici un pârâu din care să putem lua apă. De fapt, întreaga zonă era nelocuită. După ce am mers un timp, am ajuns la o colibă acoperită cu paie. Ne-am îndreptat repede spre uşă şi am bătut. Deşi am aşteptat mult, nu am primit nici un răspuns. Am crezut că acolo nu locuia nimeni. Când am deschis uşa şi am intrat, am descoperit că podeaua era proaspăt măturată, într-una dintre camere se afla un pat cu cearşafuri frumos împăturite. Pe masă se afla un ceainic, iar ceaiul din el era încă cald. „Cu siguranţă aici locuieşte cineva," am spus eu. „Toate aceste lucruri arată, dincolo de orice îndoială, că această casă este locuită de cineva. Nu ar trebui să bem din acest ceai. Trebuie să ieşim repede, căci altfel oamenii vor crede că suntem hoţi." Am ieşit afară şi am aşteptat să se întoarcă proprietarul.Observând aranjamentele din casă, am dedus că acolo locuia o persoană, chiar fără s-o fi văzut. Tot astfel, din aranjamentul fiecărui lucru din univers noi ştim că Dumnezeu există, deşi nu-L putem vedea. Fiecare fenomen al naturii este atât de echilibrat, organizat, plin de înţeles şi funcţional. Ai putea spune că ele sunt12CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ

întâmplătoare, dar mie îmi este imposibil să cred că întâmplarea este unica lor origine. Biblia spune: „Nebunul zice în inima lui, / Nu este Dumnezeu." Numai oamenii nechibzuiţi pot spune în inima lor că nu există Dumnezeu.ÎNTÂMPLARE SAU PLANUniversul trebuie să fie creat de Cineva dotat cu o înţelepciune profundă, care are o cunoştinţă vastă şi un plan complicat. Dacă nu poţi accepta ideea că universul a apărut la întâmplare, trebuie să recunoşti faptul că el a fost creat de un asemenea Dumnezeu. Nu poate exista o a treia explicaţie. Tu alegi varianta. Trebuie să decizi dacă universul a venit din întâmplare sau a fost creat de Dumnezeu.O NEVOIE ŞI OBIECTUL EIS-ar putea ca un singur martor să nu fie suficient. Voi chema un altul. De data aceasta vom analiza inima omului. înainte de a o face, ar trebui de asemenea să observăm un singur fapt: ori de câte ori există o dorinţă, trebuie să existe şi un obiect pentru acea dorinţă. De exemplu, un orfan care nu şi-a văzut niciodată tatăl simte o dorinţă naturală după o anumită dragoste paternă. I-am întrebat despre acest lucru pe mulţi oameni care erau orfani, şi toţi mi-au mărturisit că au simţit acest dor de nestăpânit. Deci, fiecare dorinţă a inimii are ca bază un obiect din lume existent deja.Ca fiinţe umane, noi avem nevoie de o apartenenţă socială. Avem nevoie de tovărăşie şi reciprocitate. Dacă laşi un băiat pe o insulă izolată şi el creşte singur, el tot va simţi un dor după tovarăşi, după fiinţe ca el însuşi, chiar dacă nu a văzut niciodată vreo fiinţă umană. Această năzuinţă sau dorinţă este însăşi dovada faptului că undeva în lume există ceva cunoscut sub numele de „om." De la o anumită vârstă omul începe să se gândească la posteritate; el începe să-şi dorească copii şi nepoţi. Aceasta nu este numai o fantezie. Dorinţa izvorăşte din existenţa şi posibilitatea rodirii. Deci, acolo unde există dorinţă, există şi un obiect care să satisfacă acea dorinţă.EXISTĂ DUMNEZEU ÎN INIMĂAvem vreo altă dorinţă în afară de identitatea socială şi auto-propagarea? Ce alte dorinţe fierbinţi mai avem? în adâncul fiecăruiÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU7om există o dorinţă puternică după Dumnezeu. Fie că este vorba de rase foarte civilizate, cum sunt caucazienii sau civilizaţiile antice, ca de exemplu civilizaţia chinezească, fie că este vorba de indigenii africani nativi şi necultivaţi, toţi au un dor comun — Dumnezeu. Din moment ce sunt oameni, ei au un dor după Dumnezeu, indiferent de rasă şi naţionalitate. Acesta este un fapt. Nu poţi aduce argumente împotriva lui. Toţi îl caută pe Dumnezeu. Fiecare om are o dorinţă după Dumnezeu. Acest lucru este foarte clar. Aplicând principiul pe care tocmai l-am menţionat, din moment ce inima noastră simte nevoia după un Dumnezeu, trebuie să existe un Dumnezeu în univers. Dacă Dumnezeu nu există, noi nu am avea niciodată un astfel de dor în inima noastră.Noi toţi avem apetit pentru mâncare. Tot astfel, noi toţi avem apetit pentru Dumnezeu. Dacă ar exista doar apetitul pentru hrană dar nu ar exista hrană, ar fi imposibil să trăim. Tot astfel, ar fi imposibil să trăim dacă ar exista o capacitate pentru Dumnezeu, dar nu ar exista Dumnezeu.NU TE-AI GÂNDIT NICIODATĂ LA DUMNEZEU?Odată, un ateu mi-a reproşat pe un ton dur şi cu voce tare: „Tu spui că omul are o nevoie psihologică de Dumnezeu. Dar nu există un astfel de lucru şi eu nu cred în el." I-am spus: „Ei bine, vrei să spui că nu te gândeşti niciodată la Dumnezeu? De fapt, chiar când ai vorbit, tu te-ai gândit la El. Aceasta indică făptui că ai o capacitate pentru Dumnezeu. Nu există nimeni care să nu se fi gândit niciodată la Dumnezeu. Poate cineva încearcă să nu se gândească prea mult la El. Din moment ce în tine se află acest gând, înseamnă că în afara ta există un asemenea obiect care să-ţi satisfacă nevoia."CUVINTELE ŞI INIMAOdată a venit la mine un tânăr pentru a avea o dispută despre Dumnezeu. El era vehement împotriva existenţei lui Dumnezeu. El mi-a prezentat argument după argument pentru a dovedi că nu există Dumnezeu. în timp ce îmi enumera variatele motive pentru care nu există Dumnezeu, eu îl ascultam în tăcere, fără să spun nici un cuvânt, Apoi i-am spus: „Deşi insişti că nu există Dumnezeu şi te bazezi pe atâtea argumente, ţi-ai pierdut deja cauza." El a spus:14

CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ„Ce vrei să spui?" Am continuat explicându-i: „Gura ta poate să vorbească oricât ar vrea despre faptul că nu există Dumnezeu, dar inima ta este de partea mea." A fost nevoit să fie de acord cu mine. Deşi cineva poate să aibă tot felul de argumente în mintea sa, în inimă există o credinţă pe care nici un argument nu o poate învinge. O persoană încăpăţânată poate să prezinte o mie şi unul de motive, dar tu poţi avea îndrăzneala de a-i spune: „în inima ta ştii foarte bine că există Dumnezeu. De ce să te mai complici să cauţi evidenţe în afara ta?"CHEMAREA LUI DUMNEZEU ÎN TIMPURI DE PRIMEJDIEOdată, un misionar din America de Sud a văzut un om predicând în faţa unei mulţimi într-un loc deschis dintr-o pădure. Omul nega cu putere şi vehemenţă existenţa lui Dumnezeu. Cu entuziasm, el a prezentat mai mult de zece argumente, unul după altul, pentru a dovedi inexistenţa lui Dumnezeu. După ce a terminat de vorbit, el a întrebat: „Este cineva care are de obiectat? Vă rog veniţi aici."Pentru un timp a fost tăcere. Misionarul a decis că ar trebui să spună ceva. El s-a ridicat în picioare şi s-a adresat mulţimii spunând: „Prieteni, eu nu pot aduce multe argumente. Nu pot să vă prezint decât fapte şi am să vă spun o istorisire. Ieri mă plimbam de-a lungul malului unui mare râu care, aşa cum ştiţi toţi, este foarte rapid şi duce la o cascadă periculoasă. Eram pe mal şi am auzit un om strigând după ajutor. El striga foarte clar: ,0 Dumnezeule! Salvea-ză-mă!' Am alergat spre locul de unde se auzea glasul şi am descoperit că în mijlocul râului era un om care era purtat de curent spre cascadă. Fără să ezit şi fără să mă gândesc la pericol, am sărit în râu. Torentul era iute şi m-am luptat din greu pentru a nu fi tras sub apă. Din fericire, am fost foarte puternic. Cu o mână în jurul lui şi cu cealaltă înotând, am reuşit să-1 trag până la mal. După ce am făcut aceasta, m-am simţit foarte fericit. Ştiţi cine este omul care striga la Dumnezeu pentru ajutor? Permiteţi-mi să vi-1 prezint." Spunând aceste cuvinte, el a arătat spre omul care tocmai vorbise. „Cel care L-a chemat pe Dumnezeu ieri," a încheiat el, „este cel care îl neagă pe Dumnezeu astăzi. Aceasta este ceea ce voi numiţi ateu!"Toate problemele vin din interior. Când omul se află la hotarul dintre viaţă şi moarte, el îl cheamă pe Dumnezeu. Când pericolulÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU8a trecut, el aduce argumente pentru a-L nega pe Dumnezeu. In inima noastră noi toţi ştim că există Dumnezeu; nu este nici o îndoială în legătură cu acest lucru. Ştim deoarece avem o capacitate pentru Dumnezeu. Capacitatea pentru Dumnezeu dovedeşte că există Dumnezeu.RUGĂCIUNEA PRIMEŞTE RĂSPUNS?Ar trebui să luăm în considerare nu doar fenomenele obiective, ci şi propria noastră experienţă subiectivă. Noi ştim că Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Odată i-am vorbit unui om care nega cu hotărâre existenţa lui Dumnezeu. I-am spus să nu fie prea îndrăzneţ şi încrezut. Omenirea are o istorie de aproximativ cinci sau şase mii de ani. în acest timp, nenumăraţi oameni din creştinism şi din afara lui s-au rugat lui Dumnezeu. Poţi tu să dovedeşti că nici măcar una dintre aceste numeroase rugăciuni, făcute de-a lungul multor ani şi de către numeroşi oameni, nu a primit răspuns? Eşti tu atât de îndrăzneţ încât printr-o singură mişcare să înlături validitatea tuturor răspunsurilor la rugăciuni? Aceşti oameni s-au rugat cerului. Poţi să afirmi că nici una dintre rugăciunile lor nu a primit răspuns? Permite-mi să depun mărturie că nu au existat numai unul sau două răspunsuri; au existat nenumărate răspunsuri. Dar chiar şi un singur răspuns ar fi suficient pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Prieteni, credeţi că nu a existat niciodată răspuns la rugăciuni? Vreţi să spuneţi că toate răspunsurile la rugăciuni sunt false? Eu personal am avut cel puţin două sau trei mii de răspunsuri la rugăciuni. Oare este posibil să le soctim ca fiind simple coincidenţe? Mulţi alţi oameni au primit răspuns la rugăciunile lor. Oare toate acestea sunt coincidenţe?Odată, în timp ce un predicator traversa Atlanticul, o ceaţă groasă a înconjurat brusc vasul. Vasul nu a putut să meargă mai departe şi a trebuit să fie ancorat în mijlocul oceanului. Omul a mers la căpitan şi i-a spus: „Trebuie să ridici din nou pânzele; sunt programat să predic marţi în Quebec." Căpitanul a replicat: ,Vezi cât de groasă este ceaţa? Este imposibil ca vasul să pornească. Dacă poţi să te rogi pentru împrăştierea ceţei, Iii sigur că eu îmi voi ridica ancora." Predicatorul a răspuns: „Mergi drept înainte.

Am să mă rog chiar aici, în timp ce ridici ancora. Nu este nici o clipă de pierdut." El a început să se roage.9CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂCăpitanul a început să se ocupe de ancoră în timp ce predicatorul se ruga. Când ancora a fost sus, ceaţa dispăruse deja. Vasul a sosit la timp. Oare aceasta a fost o coincidenţă?ADEVĂRATUL DUMNEZEU RĂSPUNDE RUGĂCIUNILOROdată am mers împreună cu câţiva fraţi într-un sat pentru a predica. Mulţi oameni de acolo au spus: „Dumnezeul nostru este foarte puternic; numele lui este Dah-wang (adică Marele împărat). O dată pe an noi ţinem o procesiune pentru el şi de mulţi ani în acea zi întotdeauna predomină vremea bună. Vremea nu a fost niciodată rea în ziua aceea." îndemnat de Dumnezeu, unul dintre noi a spus: „Mâine, în timp ce se va desfăşura procesiunea, va ploua cu siguranţă." A doua zi, parada era programată pentru ora zece. Dar începând cu ora nouă dimineaţa a plouat torenţial; Marele împărat nu a fost capabil să iasă şi parada programată a fost amânată, în urma unei lungi dezbateri s-a anunţat că, în urma unui calcul atent, ziua fusese aleasă greşit; ea ar fi trebuit să fie ziua a paisprezecea în loc de a unsprezecea. Am declarat cu îndrăzneală că în mod sigur în ziua a paisprezecea va ploua din nou. A venit ziua şi într-adevăr a plouat din nou. Neavând altă şansă, oamenii au scos afară statuia lui Dah-wang pentru procesiune. Cei care îl purtau au alunecat pe drum de mai multe ori, iar Dah-wang a căzut şi s-a spart în bucăţi. Oare aceasta a fost o coincidenţă? Există nenumărate incidente de aceeaşi natură. Ele nu sunt decât o foarte mică parte a experienţei creştine. Dacă ar fi enumerate toate răspunsurile la rugăciuni, cine ştie cât de mare ar fi cartea care s-ar putea scrie. Aceste răspunsuri la rugăciuni constituie o dovadă puternică a existenţei lui Dumnezeu.COLET DIN STATELE UNITECând eram tânăr aveam o mentalitate neîmblânzită şi încăpăţânată. Nu numai că refuzam să cred în Dumnezeu, dar refuzam chiar să cred în Statele Unite ale Americii. După ce am văzut harta acestei ţări, tot nu credeam că exista un asemenea loc. într-o zi, în timp ce tatăl meu comanda câteva lucruri de acolo, am inclus şi eu o comandă pentru o pereche de pantofi şi o barcă de jucărie. Mai târziu, când el a adus coletul de la poştă şi mi-a dat pantofii şiÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU17barca de jucărie, am început să cred în realitatea Statelor Unite, deoarece am văzut cu ochii mei coletul din America. Câţiva ani mai târziu, când am mers în Chicago, am vizitat intenţionat magazinul universal de unde îmi primisem jucăria. Arătând cu degetul către clădire, mi-am spus că aceasta m-a făcut să cred în America.Nu-ţi pot da o dovadă directă sau un răspuns direct la întrebarea ta în legătură cu existenţa lui Dumnezeu. Dar îţi prezint toate aceste mărturii ale răspunsurilor Ia rugăciuni. Nu ar trebui să fii atât de îndrăzneţ încât să-L negi vehement pe Dumnezeu şi să respingi categoric credibilitatea rugăciunilor.CONTACTAREA LUI DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE Odată am întâlnit un student la Universitatea Yenching. El mi-a mărturisit: „Când eram în liceu, atât capelanul cât şi profesorii m-au învăţat că există un Dumnezeu şi eu credeam în El. Mai târziu am mers la colegiu şi acolo toţi spuneau că nu există nici un Dumnezeu. Lumea, spuneau ei, a venit în existenţă prin evoluţie naturală, iar universul s-a format din întâmplare. După ce atât de mulţi oameni au spus acelaşi lucru, am devenit confuz. Luni în şir am fost tulburat de această problemă. Trebuia să aleg una dintre cele două posibilităţi. Există un Dumnezeu, sau nu există nici un Dumnezeu? întâi am reflectat la teoria întâmplării. Oare este posibil ca nişte lucruri care sunt adunate împreună, agitate şi amestecate unele cu altele, să poată rezulta într-o fiinţă umană vie? Oare este posibil ca întreaga lume şi chiar întregul univers să fi fost constituite în felul acesta? Pornind de la această ipoteză nu puteam ajunge la o concluzie. In cele din urmă, nu am putut să fac altceva decât să mă plec pe genunchi şi să spun: ,0 Dumnezeule, nu ştiu dacă exişti cu adevărat. Cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru, cu atât sunt mai confuz. Te rog arată-mi-Te.' După două săptămâni de la această rugăciune am respins teoria întâmplării şi am crezut că există un Creator. Nu-ţi pot spune de ce am luat această decizie. Dar cred că Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune şi m-a condus să cred în El." Acesta este un alt caz de primire a unui răspuns la rugăciune. Eu îl cunosc pe Dumnezeu prea bine. Am avut de a face cu El

de multe ori, iar între mine şi El au fost încheiate multe tranzacţii. Ştiu ce vorbesc. Dacă L-ai atins vreodată pe Dumnezeu, vei şti şi tu ce vreau să spun.18CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂO JUDECATĂ FĂCUTĂ CU GRIJĂ Acum ce aveţi de spus? După ce aţi privit la natură şi la univers, după ce v-aţi controlat, simţământul lăuntric şi după ce aţi ascultat mărturiile atâtor martori, urmează ca voi să decideţi dacă există sau nu Dumnezeu. Dar nu ar trebui să fiţi iresponsabili; atitudinea voastră trebuie să fie echilibrată, deoarece în curând fiecare va trebui să-L întâlnească pe Dumnezeu. într-o zi toţi veţi sta înaintea Lui. Toate lucrurile în legătură cu voi înşivă vor fi descoperite. Dar acum este timpul să vă pregătiţi. Noi toţi ar trebui să fim gata să-L întâlnim pe Dumnezeul nostru.CAPITOLUL 2. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEUVoi începe considerând că problema existenţei lui Dumnezeu este rezolvată. Noi toţi credem că există Dumnezeu. Ca unii care dorim să cunoaştem adevărul, trebuie să facem încă un pas pentru a afla ce fel de Dumnezeu este El. Dumnezeu este cel mai mare Necunoscut. Trebuie să petrecem timp pentru a afla ceva despre această Persoană necunoscută. Acum următorul pas este acela de a cunoaşte ce fel de Dumnezeu este El.NAŞTEREA RELIGIEIîn ultimele câteva mii de ani, omul şi-a pus întrebări în legătură cu natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este bun sau drept? Este indiferent faţă de noi sau este extrem de interesat de treburile omeneşti? Asemenea întrebări sunt cauza directă a tuturor religiilor omeneşti. Ce este religia? Religia reprezintă interesul omului faţă de Dumnezeu şi cuprinde explicaţiile pe care el le-a găsit cu privire la El. Prin. aceste explicaţii, diferiţi oameni au ajuns la concepţii diferite despre Dumnezeu. Ce fel de Dumnezeu este El? Aceasta este o mare întrebare. De asemenea este o întrebare foarte serioasă. Noi toţi ne-am gândit la acest subiect la un moment dat. Poate că această întrebare s-a pus în mica noastră minte când aveam cinci ani. Toţi oamenii, educaţi sau ignoranţi, au fost intrigaţi de această întrebare. Ea se naşte în mod natural după o oarecare contemplare şi observaţie.PRESUPUNEREA OMULUI DESPRE DUMNEZEUDar o persoană care încearcă să speculeze despre Dumnezeu este ca o furnică ce încearcă să înţeleagă o fiinţă umană. Pentru mica creatură este extrem de dificil să înţeleagă viaţa, natura şi mintea noastră. în acelaşi mod, este imposibil ca noi să-L înţelegem pe Dumnezeu. Din acest motiv, în ultimele câteva mii de ani, tot felul de20CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂoameni, teologi şi filozofi deopotrivă, au meditat mult in legătură cu El. Ce a făcut Dumnezeu în tot acest timp? A fost indiferent faţă de noi, sau aîncercat să ni Se reveleze? Care este atitudinea lui Dumnezeu? Crezi că El va spune: „Eu sunt Dumnezeu şi nu am nimic de-a face cu fiinţele umane. Nu-Mi pasă ce gândiţi voi despre Mine. Voi sta în ceruri ca Dumnezeu. Muritorii să fie ignoranţi!"? Sau crezi că El are dorinţa de a Se revela pe Sine omului şi de a-1 vizita?Când am fost în India, am văzut câţiva oameni care stăteau dezbrăcaţi pe paturi de cuie. Unii umblau desculţi pe cărbuni aprinşi. Aceşti oameni şi-au devotat o mare cantitate de energie pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Ce le-a făcut Dumnezeu? Oare S-a ascuns El şi nu i-a băgat în seamă deloc? Oare El S-a învăluit într-un mister absolut? Iată o mare întrebare. Trebuie s-o analizăm din punct de vedere ştiinţific şi obiectiv, pentru a afla cum este Dumnezeu.DUMNEZEU ESTE VIAŢĂCu câţiva ani în urmă am vorbit despre un subiect similar unor studenţi la medicină într-un amfiteatru al universităţii Cheloo. Am spus că omul este un organism care are o viaţă. Dumnezeu este şi El o viaţă. Viaţa omului este superioară vieţii animalelor, iar viaţa lui Dumnezeu este mai înaltă chiar decât cea a omului. I-am întrebat pe studenţi: „Deoarece realizăm că toate organismele vii au legi şi caracteristici comune, puteţi să le enumeraţi?" Diferiţi studenţi au început să menţioneze diferite aspecte. La sfârşit am rezumat discuţia în felul următor: toate organismele vii au două caracteristici comune. Puteţi numi aceste caracteristici — expresiile lor comune sau legile lor comune. In primul rând, fiecare viaţă vrea să se conserve pe sine. Ea tinde să se auto-reproducă. In ea

există capacitatea de a produce urmaşi, de a-şi continua propria viaţă. In al doilea rând, fiecare viaţă vrea să aibă părtăşie cu alte vieţi. Ea nu poate rezista de una singură. Când un om nu poate avea părtăşie cu alte fiinţe umane, el merge la câini, pisici, peşti sau păsări, şi îşi face prieteni dintre animale. Toate creaturile vii doresc părtăşie.Pe baza acestor două caracteristici ale vieţii, şi anume conservarea de sine şi părtaşi a cu alţii, sunt instituite legile guvernării omeneşti. De exemplu, pedeapsa cu moartea reflectă dorinţa condamnatului de a-şi conserva propria viaţă; pedeapsa este în formă deCUVÂNTUL LUI DUMNEZEU11înlăturare şi terminare a unei asemenea vieţi. Aceasta este calea de a provoca suferinţă unei vieţi. întemniţarea, ca o pedeapsă mai puţin gravă, îl lipseşte pe om de părtăşia cu alţii. Acest revers al principiului vieţii devine atunci o suferinţă pentru el. Deci pedeapsa este aplicată conform principiilor vieţii.Având aceste două caracteristici principale în minte, să ne întoarcem spre viaţa lui Dumnezeu. Dumnezeu este un organism de un ordin mai înalt decât fiinţele umane. El este guvernat în mod natural de către această lege a vieţii. Pe Dumnezeu îl putem cunoaşte prin caracteristicile şi trăsăturile distinctive ale vieţii Sale. Astfel putem deduce dacă Dumnezeu, vrea sau nu vrea să aibă părtăşie cu omul.RELIGIA NATURALĂ ÎN CONTRAST CU RELIGIA REVELATĂExistă două feluri de religie: religia bazată pe concepţiile naturale şi religia bazată pe revelaţie. Religia naturală începe având omul ca centru. El este cel care îl caută pe Dumnezeu şi studiază despre El. Atunci ce este religia revelată? Religia revelată vine direct de la Dumnezeu. El este Cel care vine să ne reveleze lucrurile. Gândurile omului sunt adesea fantezii inutile. Numai revelaţia lui Dumnezeu este vrednică de încredere. Creştinismul este diferit de toate celelalte religii naturale prin aceea că este o religie care vine din revelaţie. Creştinismul. începe din Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care vine să-1 caute pe om, şi nu omul este cel care-L caută pe Dumnezeu.Nu voi încerca să vă conving să credeţi în Dumnezeu sau să citiţi Biblia. Voi face numai câteva presupuneri. Vom trata subiectul în acelaşi mod în care am rezolva o problemă de geometrie. Vom începe de la presupuneri şi apoi ne vom deduce argumentele pas cu pas. Vom examina raţionamentele noastre pentru a vedea dacă sunt sănătoase şi dacă concluziile noastre sunt logice. Ca şi în matematică, unele probleme le rezolvăm inductiv, în timp ce altele le rezolvăm deductiv. în orice caz, la sfârşit ar trebui să fim capabili să spunem dacă o presupunere este sau nu justificată.CÂTEVA PRESUPUNERITrebuie să facem câteva presupuneri. Prima este aceea că Dumnezeu există. Deja am tratat acest fapt. Am căzut de acord că Dumnezeu există. El este o Fiinţă care are un scop.11CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂîn al doilea rând, noi recunoaştem faptul că Dumnezeu are dorinţa de a Se revela pe Sine omului. Dacă Dumnezeu vrea să Se reveleze pe Sine omului şi dacă El vrea ca noi să-L cunoaştem, cum realizează El acest lucru? în ce mod ni Se poate face cunoscut? Dacă El ne vorbeşte prin tunete sau ne scrie prin fulgere, noi nu vom fi capabili să-I înţelegem mesajul. Atunci cum ni Se face cunoscut Dumnezeu?MODUL ÎN CARE DUMNEZEU SE REVELEAZĂ PE SINEDacă este vorba ca El să Se reveleze pe Sine şi dacă El vrea ca noi să-L cunoaştem, El trebuie s-o facă neapărat folosind mijloace omeneşti. Atunci care sunt mijloacele obişnuite prin care oamenii comunică unii cu alţii? în primul rând, ei comunică prin vorbire, şi în al doilea rând, prin scriere. Toate mijloacele de comunicare, fie că este vorba de telegraf, telefon, semne sau simboluri, sunt incluse în aceste două categorii. Dacă este vorba ca Dumnezeu să Se manifeste pe Sine, acestea sunt singurele două mijloace prin care El poate face acest lucru. Pentru moment, lăsăm la o parte aspectul vorbirii; vom vedea cum anume Dumnezeu comunică cu noi prin scriere.Dacă Dumnezeu Se revelează pe Sine prin scriere, dintre toate volumele scrise de diferiţi oameni de-a lungul secolelor, trebuie să existe o singură carte care să fie inspirată în mod divin. Acesta este un test crucial. Dacă o asemenea carte există, nu numai că ea dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, dar de asemenea conţine şi revelaţia Sa scrisă pentru noi. Deci, există o asemenea carte scrisă în mod divin?

In căutarea unei asemenea cărţi, să menţionăm întâi câteva principii de bază. Să presupunem că eu vreau să comand o carte de la un editor. Dacă pot să-i spun numele şi autorul cărţii, nu voi întâmpina nici o problemă în obţinerea ei. Dacă totuşi uit numele şi autorul cărţii, pot să-i descriu editorului caracteristicile ei, cum ar fi conţinutul, mărimea, culoarea, modul în care este legată, etc. Apoi editorul va căuta printre toate cărţile sale şi va identifica volumul pe care-1 doresc. Dumnezeu are o singură carte în acest univers. Cum o găsim? Trebuie să-i cunoaştem caracteristicile. Dacă există o carte care a fost scrisă de către Dumnezeu, ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii sau să aibă anumite calificări înainte de a se putea spune despre ea că ea este de la Dumnezeu.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU23PATRU CALIFICĂRIPermiteţi-mi să enunţ câteva propoziţii. Dacă există o carte scrisă de Dumnezeu, înainte de toate ea trebuie să-L menţioneze pe Dumnezeu. Ea trebuie să-ţi spună că este de la Dumnezeu şi că autorul ei este Dumnezeu. Aceasta este prima calificare. în al doilea rând, ea trebuie să aibă un standard moral care să fie mai înalt decât ceea ce noi cunoaştem în mod obişnuit. Dacă nu este decât o invenţie, standardul poate să fie cel mult la acelaşi nivel cu omul. în al treilea rând, dacă există o asemenea carte divină, ea trebuie să ne spună despre trecutul şi viitorul acestei lumi. Numai Dumnezeu ştie clar ce s-a petrecut în trecut şi ce se va întâmpla în viitor. Numai spunându-ne aceste lucruri noi îl vom recunoaşte ca Dumnezeu, în al patrulea rând, această carte trebuie să fie simplă şi la îndemâna oricui, pentru ca toţi să fie capabili s-o procure şi s-o înţeleagă. Dacă ar exista numai o singură carte ca aceasta în lume, atunci numai foarte puţini oameni ar putea s-o vadă. Atât timp cât nu ar fi o carte la îndemâna oricui, ea nu ar trece testul. In Statele Unite există un grup de oameni care pretind că au o carte de la Dumnezeu. Ea este gravată în aur şi conţine numai douăsprezece pagini. O astfel de carte nu ar fi accesibilă chinezilor. Dumnezeu nu ne-ar scrie niciodată o carte pe care să n-o putem vedea.Acum problema s-a simplificat. Să recapitulăm aceste patru condiţii. (1) Dacă această carte există, ea trebuie să ne spună în mod explicit că autorul ei este Dumnezeu. (2) Ea trebuie să aibă un standard înalt de moralitate. (3) Ea trebuie să descrie în mod detaliat trecutul şi viitorul universului. (4) Ea trebuie să fie la îndemâna oricui. Să alegem câteva dintre cele mai importante scrieri din istoria civilizaţiei umane şi să le punem faţă în faţă cu aceste patru calificări, pentru a vedea dacă vreuna dintre ele îndeplineşte cerinţele noastre.CĂRŢI BUNEVom începe cu cărţile care în general sunt considerate ca fiind bune. De exemplu, să ne oprim la scrierile clasice chinezeşti ale lui Confucius. Ele sunt descalificate imediat de prima cerinţă, căci nici una dintre ele nu pretinde că este scrisă de către Dumnezeu, într-adevăr, ele au un standard înalt de moralitate, dar nu ne spun24CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcare este originea şi destinul lumii, a universului şi a omului. Aceasta nu înseamnă că ele sunt cărţi fără valoare; înseamnă numai că nu au calificările pe care le dorim noi. Ele nu sunt ceea ce noi căutăm.Să analizăm scrierile clasice ale altor culturi. Există numeroase volume de scrieri celebre, dar nici una dintre ele nu trece de primul test. Toate sunt în mod clar scrise de om. Ele pot fi capodopere ale filozofiei şi moralităţii, dar nu sunt scrise de Dumnezeu şi nici nu sunt inspirate în mod divin. Trebuie să le lăsăm la o parte.In India există o carte numită Rig-Veda. Odată ea a dominat hinduismul. Dar ea nu pretinde că este scrisă de Dumnezeu.O altă carte, Avesta, scrisă de un persan numit Zoroastru, este de asemenea extrem de influentă în Orientul Mijlociu. Nici ea nu pretinde că este de la Dumnezeu. Mai mult, standardul ei moral nu este deosebit de lăudabil.Să analizăm acum Coranul mahomedanismului. Aceasta este cartea care satisface cel mai mult cerinţele noastre. Ea ne spune că vine de la Dumnezeu; ea îndeplineşte prima cerinţă. Dar nu o îndeplineşte pe a doua, căci standardul ei moral este extrem de scăzut. Cerul pe care ea îl descrie este plin de pofte şi de carne. Dumnezeu nu ar scrie niciodată

o carte care să conţină atât de multă desfrânare şi imoralitate. Aşa că această carte nu trece testul moralităţii.SINGURA CARTE CARE ÎNDEPLINEŞTE TOATE CELE PATRU CONDIŢIIDacă aţi cercetat toate aceste cărţi, în final trebuie să ajungeţi la Biblie. Dacă Dumnezeu doreşte să comunice cu omul, şi dacă El o face prin scriere, atunci aceasta este singura carte care trece toate cele patru teste. De aceea, aceasta trebuie să fie cartea pe care Dumnezeu o are pentru om.Ce spune această carte? în cartea legii din Vechiul Testament se spune „aşa vorbeşte Domnul" de cel puţin cinci sute de ori. Alte cărţi din Vechiul Testament repetă expresia de aproximativ şapte sute de ori. Pe lângă referinţele din Noul Testament în legătură cu vorbirea lui Dumnezeu, Biblia conţine mai mult de două mii de afirmaţii de origine divină. Dacă Dumnezeu nu are nici o dorinţă de a comunica cu omul, putem să uităm de această carte. Dar dacă totuşi El comunică cu omul prin scriere, atunci această carte trebuieCUVÂNTUL LUI DUMNEZEU13aibă o valoare imensă. Puteţi găsi o altă carte în care Dumnezeu să fie revendicat de atât de multe ori ca autor al ei?Trebuie să vedem dacă Biblia îndeplineşte a treia condiţie. Să analizăm standardul ei moral. Oricine a studiat această carte mărturiseşte că ea are cel mai înalt standard moral. Chiar şi păcatele celor mai nobile persoane sunt consemnate şi condamnate fără milă. Odată, un puternic oponent al Bibliei a fost întrebat de către fiul său: „De ce eşti atât de înverşunat împotriva Bibliei?" El a răspuns: „Dacă nu o condamn eu, mă va condamna ea pe mine." Această carte nu ne lasă să trecem pe lângă ea cu uşurinţă. Concepţia omenească este aceea că toate actele sexuale comise în afara căsătoriei sunt considerate ca fiind curvie. Dar Biblia spune că chiar şi un gând rău înseamnă curvie. Moralitatea omenească consideră un act de ucidere ca fiind crimă, dar Biblia socoteşte o uşoară ură în inimă ca fiind crimă.Noi credem că un om care îşi lasă vrăjmaşul să scape fără să se răzbune pe el este iertător. Dar Biblia îi cere omului să-şi iubească vrăjmaşul. Cât de înalt este standardul ei moral şi cât de jos suntem noi în raport cu el! Nu poţi să nu recunoşti faptul că ea prezintă cel mai bun cod etic pentru umanitate.TRECUT ŞI VIITORMai mult, această carte descrie înmod detaliat trecutul şi viitorul universului. Odată, un prieten mi-a spus că el poate să creadă tot ce spune Biblia cu excepţia părţilor din Geneza şi Apocalipsa în care se vorbeşte despre originea şi destinul cerurilor şi al pământului. I-am spus că dacă Biblia este într-adevăr o carte de la Dumnezeu, atunci este obligatoriu ca ea să conţină aceste lucruri. Dacă Biblia nu ar conţine Geneza şi Apocalipsa, ea ar fi la fel ca oricare altă carte şi ar trebui să căutăm o altă carte; nu ar fi cea pe care o dorim. Dar trecutul lumii şi destinul ei sunt consemnate aici. Astfel, a treia condiţie este de asemenea satisfăcută.MAI MULT DE DOUĂ SUTE DE MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTECare este circulaţia unei asemenea cărţi? Anul trecut (1935), mai mult de două sute de milioane de exemplare au fost vândute. Puteţi26CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂnumi o altă carte care să aibă o circulaţie la fel de mare? Mai mult decât atât, această statistică nu se limitează doar la anul trecut; cifra a rămas aproximativ aceeaşi în fiecare an. într-un sens, această carte este foarte populară. într-un alt sens, ea este ca un ghimpe în mâna ta; te străpunge. Această carte îţi provoacă durere de cap. Ea creează o nelinişte nespusă înăuntrul omului. Ea chiar îl face pe om să i se împotrivească. în ciuda acestui lucru, anual încă se vând mai mult de două sute de milioane de exemplare.Mai mult, această carte este tradusă în mai mult de şapte sute douăzeci de limbi. în fiecare ţară şi în fiecare rasă există o traducere a acestei cărţi unice. Pentru oricine, oriunde în lume, este extrem de uşor să obţină o Biblie. Dacă Rig-Veda ar fi cartea lui Dumnezeu, atunci mai mult de o jumătate din lume ar pieri din cauza nereuşitei de a o obţine. Chiar dacă puneţi Rig-Veda în mâna mea, eu tot nu voi fi capabil s-o înţeleg. Dacă numai cei educaţi îl pot contacta pe Dumnezeu, atunci destinul meu este iadul. Dacă numai indienii au această posibilitate, atunci noi, chinezii, ca şi alte rase, suntem fără nădejde. Dacă Dumnezeu vorbeşte prin Rig-Veda, atunci unde putem găsi această carte?

Probabil putem găsi numai exemplarul original în Muzeul Londonez. Şi s-ar putea ca nici chiar acel exemplar să nu conţină înţelesul original al revelaţiei lui Dumnezeu pentru noi.O CARTE COMPLETĂAceasta nu este tot. Biblia conţine şaizeci şi şase de cărţi şi ea este împărţită în Vechiul şi Noul Testament. Ea a fost scrisă de nu mai puţin de treizeci de oameni. Intervalul de timp dintre perioada în care a fost scrisă prima carte şi perioada în care a fost terminată ultima carte este mai mare de o mie şase sute de ani. Locurile în care ele au fost scrise sunt de asemenea diferite. Unele au fost scrise în Babilon, altele în Italia, unele la un capăt al Asiei Mici, altele la celălalt capăt al Mediteranei. Mai mult, scriitorii înşişi au avut origini sociale diferite. Unii au fost avocaţi; alţii au fost pescari. Au fost prinţi şi au fost păstori (ciobani). Toate aceste cărţi scrise de oameni de diferite origini, limbi, medii şi în perioade de timp diferite sunt adunate împreună. Uimitor este faptul că ea este totuşi o carte completă.Toţi cei care au o anumită experienţă în munca de editare ştiu căCUVÂNTUL LUI DUMNEZEU14pentru a reuni câteva articole scrise de diferiţi autori este necesar ca autorii să aibă nivel academic comparabil şi puncte de vedere asemănătoare. Chiar şi atunci când standardele academice şi punctele de vedere sunt similare, încă vor exista conflicte şi contradicţii când reuneşti cinci sau şase articole. Dar Biblia, deşi complexă în conţinut, cuprinde istorie, poezie, legi, profeţii, biografii şi doctrine, şi a fost scrisă de persoane atât de diferite în perioade de timp diferite şi în împrejurări diferite; şi totuşi, când le aşezi împreună, în mod surprinzător ele alcătuiesc un singur volum continuu. Nu există nici un conflict şi nici o contradicţie. Ele sunt scrise dintr-o singură suflare.MÂNA LUI DUMNEZEUDacă citeşti cu atenţie această carte, trebuie să recunoşti că mâna lui Dumnezeu este în spatele tuturor acestor scrieri. Mai mult de treizeci de oameni cu origini şi idei diferite, în perioade de timp diferite şi în locuri diferite, au scris aceste şaizeci şi şase de cărţi. Când le grupezi, acestea se leagă unele de celelalte ca şi cum ar fi fost scrise de un singur individ. Geneza a fost scrisă cu aproximativ o mie cinci sute de ani înainte de Cristos, iar Apocalipsa a fost scrisă cu nouăzeci şi cinci de ani după Cristos. între perioadele în care aceste două cărţi au fost scrise există un interval de timp de o mie şase sute de ani. O carte vorbeşte despre începutul lumii, în timp ce cealaltă descrie sfârşitul ei. Cu toate acestea, tot ce începe în Geneza îşi are concluzia în Apocalipsa. Această trăsătură uimitoare nu poate fi explicată în termeni omeneşti. Fiecare cuvânt din ea trebuie să fi fost scris de Dumnezeu prin om. Dumnezeu este Motivatorul din spatele întregii compoziţii.SĂ MORI PENTRU BIBLIEExistă un alt lucru remarcabil în legătură cu această carte. In ea însăşi, este o carte care dă viaţă. Şi cu toate acestea, nenumăraţi oameni şi-au pierdut vieţile din cauza ei. A existat o vreme când oricine ţinea în mână această carte era condamnat la moarte imediat. Cel mai puternic imperiu din istorie a fost imperiul roman. A existat o vreme când acest imperiu şi-a concentrat toate forţele pentru a distruge această carte. Toţi cei care o posedau erau persecutaţi în mod inuman, şi în final erau omorâţi sau arşi. Au fost ucişi mii de14CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂoameni şi au fost arse nenumărate exemplare ale Bibliei. Chiar a fost înălţat un monument într-un loc unde au fost ucişi creştini. Pe el se afla inscripţia: „Creştinismul este îngropat aici." Aceşti oameni au crezut că dacă au ars toate Bibliile şi i-au ucis pe toţi creştinii vor vedea creştinismul stând acolo, sub picioarele lor. Dar nu după mult timp Biblia s-a întors. Chiar şi într-o ţară ca Anglia, care deja a acceptat creştinismul ca religie a ei de stat, dacă vizitaţi diferitele locuri de acolo, încă puteţi vedea mormintele martirilor pentru Cristos. Aici şi acolo puteţi vedea locuri unde Biblia a fost arsă odată. Sau puteţi vedea câte un mormânt care vă spune că o persoană sau alta s-a străduit şi a scris numeroase cărţi pentru a se opune Bibliei. Un loc poate să-ţi spună că odată Biblia a fost arsă acolo, iar un alt loc poate să-ţi spună că odată creştinii au fost omorâţi acolo. O inscripţie ar putea să-ţi arate o statuie reprezentând un martiraj, iar o alta poate să-ţi arate un loc unde a fost arsă Biblia.

Oare de ce atât de mulţi oameni s-au străduit atât de mult să se opună Bibliei? De ce mulţi oameni au trecut cu vederea alte cărţi, dar acesteia, fie că i s-au opus cu toată fiinţa lor, fie că şi-au pus viaţa în joc pentru ea? Trebuie să existe ceva ieşit din comun aici. Chiar dacă nu crezi că acesta este cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să recunoşti faptul că există ceva neobişnuit în legătură cu această carte.EA NU TE VA LĂSA ÎN PACEAceastă carte pare să fie foarte simplă şi uşoară. Dacă o analizezi din punct de vedere istoric, ea îţi spune care este originea universului, a pământului, a plantelor, a fiinţelor umane, felul în care şi-au instaurat împărăţiile şi cum în cele din urmă au murit. Aceasta este tot. Nu este nimic deosebit în asta. Dar ea a fost transmisă din generaţie în generaţie timp de secole. Astăzi ea încă este cu noi. Mai mult, dacă nu mărturiseşti că ea este adevărul, trebuie să decizi că este falsă. Poţi fi indiferent faţă de alte cărţi, dar nu poţi ignora această carte. Nici ea nu te va ignora pe tine. Ea nu te va lăsa în pace. Ea cere un verdict de la tine. Ea nu va trece pe lângă tine.ÎMPLINIREA PROFEŢIEIUn alt lucru remarcabil în legătură cu această carte este acelaCUVÂNTUL LUI DUMNEZEU29că aproape jumătate din ea este profeţie. Dintre toate profeţiile, aproape jumătate sunt împlinite. Cealaltă jumătate sunt pentru viitor şi îşi aşteaptă împlinirea. De exemplu, Biblia a prevestit soarta naţiunilor Moab şi Amon, precum şi a oraşelor Tir şi Sidon. Astăzi, când oamenii vorbesc de marile oraşe, ei menţionează Londra şi Shanghai. La vremea aceea Tirul şi Sidonul erau renumite. Ele au fost două oraşe importante ale lumii antice. Toate profeţiile cu privire la aceste două oraşe au fost împlinite. Odată am fost în Orientul Mijlociu. Din anumite motive nu am vizitat acele două locuri. Dar am cumpărat două ilustrate cu cele două oraşe. Am rămas uimit când am privit aceste ilustrate. Nu am putut decât să cred în Biblie. A fost profeţit că dacă aceste două metropole nu se vor pocăi, ele vor fi distruse şi devastate. Ţara lor va fi plină de grămezi de stânci şi de pietriş, unde pescarii vor veni să-şi usuce năvoadele. In ilustratele pe care le-am cumpărat nu erau altceva decât bărci de pescuit şi năvoade întinse pe ţărm. Acesta este numai un mic fapt care dovedeşte veridicitatea profeţiei biblice.Dacă comparaţi evenimentele trecute cu profeţiile din Biblie, veţi descoperi că toate corespund unele cu celelalte. Ca un alt exemplu, gândiţi-vă la naşterea lui Cristos. Isaia a profeţit cu privire la o fecioară cu un copil cu câteva sute de ani înainte ca Cristos să vină în realitate. Mai târziu, El a fost născut într-adevăr din fecioara Măria. Profeţia s-a împlinit cu exactitate. Aşa cum profeţiile cu privire la trecut s-au împlinit, tot astfel şi profeţiile cu privire la viitor trebuie să se împlinească.CARTEA GĂSITĂDacă Dumnezeu doreşte să comunice cu omul, El trebuie să facă acest lucru prin mijloace omeneşti obişnuite de comunicare. El trebuie să folosească limbajul omenesc sau scrierile omeneşti. Cu alte cuvinte, în lume trebuie să existe o carte care să fie o revelaţie directă de la Dumnezeu. Dacă o asemenea carte există, ea trebuie să satisfacă cele patru criterii pe care le-am menţionat. Acum putem spune că această carte este găsită. Această carte ne spune că Dumnezeu doreşte să aibă părtăşie cu noi. El ne vorbeşte prin această carte. Prin ea, Dumnezeu nu mai este o Fiinţă necunoscută. Acum noi 11 putem cunoaşte. Această carte este Biblia. Sper că voi toţi o veţi citi.CAPITOLUL 3DUMNEZEU DEVINE OM (I)LIMBA VORBITĂ ESTE UN MIJLOC MAI BUN DE COMUNICAREDumnezeu doreşte să ni Se reveleze. El o face prin mijloace accesibile omului, adică prin limba vorbită şi scrisă. Am văzut felul în care Dumnezeu ni Se revelează prin scriere. Acum dorim să ne oprim asupra revelării Sale prin vorbire.Să presupunem că ai corespondat cu o persoană timp de mai mulţi ani; cu toate acestea, nu ai văzut-o niciodată. Normal, ai vrea să o cunoşti mai mult, pentru a avea o relaţie directă cu ea. Nu poţi înţelege pe deplin o persoană doar prin scriere. Contactarea directă este o cale mai bună. Este ca şi cum comunicarea prin vorbire este mai intimă şi mai completă decât scrierea. Când limba vorbită este adăugată limbii scrise, comunicarea este intensificată. Dacă elimini oricare dintre ele, se creează un gol.

Desigur, dacă le elimini pe ambele, comunicarea este complet anulată. Comunicarea eficace are loc întotdeauna prin aceste două mijloace.Dacă intenţia lui Dumnezeu este aceea de a ni Se revela, atunci faptul ca El să o facă prin vorbire este o necesitate. Dar cum vorbeşte Dumnezeu? Oare El trâmbiţează din ceruri? Dacă ar face-o, atunci toţi ne-am speria foarte tare. Toţi am fugi. Nimeni nu ar îndrăzni să asculte. Intre El şi noi există un abis. Fiind atât de mare şi de înalt, Dumnezeu ne-ar alunga din sfinţenia Sa. Atunci, cum vorbeşte El?IARNA PE MUNTEPermiteţi-mi să vă povestesc o întâmplare. într-o iarnă stăteam pe muntele Lu-shan, pentru a mă restabili după o boală. Era imediat după război şi practic pe munte nu locuia nimeni. Cât era ziua de lungă, cu greu puteai vedea pe cineva în apropierea locuinţei mele. Eu sunt o persoană tăcută din fire. Acest mediu era foarte atrăgător32CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpentru mine. Acolo nu numai că era linişte, dar era şi frig. De dimineaţă până seara, singurul om pe care îl vedeam era un băiat care venea de trei ori pe zi ca să-mi aducă mâncarea. La început m-am simţit foarte în largul meu. Dar după un timp, chiar şi un om ca mine a început să se simtă singuratic.Odată, după masa de prânz, m-am dus să dorm puţin. La fereastra dormitorului meu era un balcon. Când m-am trezit, am văzut câteva mici creaturi care se strânseseră în jurul balconului. Acolo fuseseră puse firimituri de la masa mea, iar păsărelele ciripeau ocupate în jurul lor. In timp ce ţopăiau înjur, ele ciripeau şi scoteau o mulţime de sunete voioase. Mi-am spus: „Ei bine, din moment ce pe aici nu este nici o fiinţă umană, voi încerca să mă împrietenesc cu aceste păsărele."M-a ridicat şi am ieşit să le salut. Dar într-o clipă au zburat toate. Atunci mi-a venit o idee. Am luat puţin din orezul rămas de la masă şi am început să-1 aranjez în rânduri, punând numai câteva boabe în primul rând şi tot mai multe către pragul uşii. M-am ascuns în spatele uşii şi le-am urmărit venind. Curând s-au adunat din nou înjur. Mi-am spus: „Aceasta este şansa mea." Am ieşit şi am început să mă împrietenesc cu ele. Dar în clipa în care m-au văzut, toate s-au împrăştiat. Unele au zburat pe ramurile pomilor din jurul balconului meu şi se uitau ţintă la mine, ca să vadă ce intenţii am. De fiecare dată când mă apropiam, ele zburau; şi de fiecare dată când plecam, ele se întorceau. Aşa s-a întâmplat de câteva ori.REFUZUL DE A VENIVoiam să le vorbesc păsărilor. Voiam să le spun: „Păsărelelor, nu vreau să vă fac nici un rău. Este iarnă, suntem pe munte şi hrana este puţină. Dar eu am hrană destulă şi vreau s-o împart cu voi. Vă rog liniştiţi-vă şi coborâţi aici. Nu vă cer decât să stau cu voi cât timp mâncaţi. Vreau să vă ascult cântecele şi să vă privesc jucân-du-vă. Veniţi! Să devenim prieteni!..." Dar păsările nu veneau. Ele nu mă înţelegeau. Am fost nevoit să renunţ.Mai târziu am avut o anumită realizare lăuntrică. Am început să-mi vorbesc mie însumi. Am spus: „Acest trup al meu este prea mare. Dacă aş putea să mă micşorez de la 1,81 m până la mărimea unei păsări şi chiar să mă transform într-o pasăre, ele nu s-ar maiDUMNEZEU DEVINE OM (I)16speria de prezenţa mea. Atunci aş putea să le vorbesc despre intenţia inimii mele şi am putea petrece iarna împreună pe muntele Lu-shan."DUMNEZEU TREBUIE SĂ DEVINĂ LA FEL CA NOIAstăzi noi avem o problemă asemănătoare. Dacă Dumnezeu ar rămâne Dumnezeu, noi nu L-am putea înţelege niciodată. Dacă El ne-ar vorbi în limba Sa, am fi cu desăvârşire pierduţi. Dacă Dumnezeu ar vrea să Se reveleze pe Sine prin vorbire şi să aibă părtăşie cu omul, El ar trebui să Se micşoreze într-o asemenea măsură încât să fie la fel ca noi. Numai atunci El ne va putea vorbi şi ne va putea spune despre El însuşi şi despre tainele universului. Numai atunci noi am fi capabili să-L înţelegem.Oare Dumnezeu a devenit om pentru a Se revela pe Sine prin vorbire? Să folosim din nou metoda presupunerii. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu S-ar revela pe Sine prin limba omenească? Ce s-ar întâmpla dacă El ar deveni om şi ar avea părtăşie cu omul? Impli-caţia de aici este extraordinară! Ar însemna că, în această lume, dintre toate fiinţele umane care au trăit în istorie, o singură persoană a fost nu numai om, ci şi Dumnezeu!

Dacă admitem că Dumnezeu a devenit un om, atunci trebuie să fi existat vreun muritor care să fi fost şi divin. Trebuie să aflăm mai multe despre această Persoană.CALIFICĂRILE PE CARE TREBUIE SĂ LE AIBĂ UN OM PENTRU CA SĂ FIE DUMNEZEUAceasta este o sarcină dificilă. Dar vom folosi metoda eficace pe care am adoptat-o, şi anume vom stabili câteva principii. Apoi vom face unele cercetări având în vedere aceste calificări şi directive. Dorim să ne bazăm evaluarea pe modul de viaţă şi pe calificările pe care ar trebui să le aibă un om dacă ar fi vorba ca el să fie Dumnezeu.Prima condiţie pe care acest om trebuie să o îndeplinească este aceea că el trebuie să afirme că este Dumnezeu atunci când se află pe acest pământ. El nu poate să-şi ceară scuze pentru aceasta. El trebuie să declare cu îndrăzneală că este Dumnezeu. Numai atunci putem şti cine este el. Dacă nu declară aceste lucru, noi nu avem nici o posibilitate de a-i ghici identitatea. Deci, declaraţia este prima calificare necesară.în al doilea rând, felul în care această persoană a venit în lume17CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂtrebuie să fie diferit de felul în care noi înşine am venit în lume. Dacă eu aş spune că sunt Dumnezeu dar m-am născut la fel ca oricare alt muritor, atunci cuvintele mele nu ar avea nici o greutate. Pe de altă parte, dacă aş fi venit din cer, afirmaţia mea ar fi luată în serios. Felul în care acest om vine în fiinţă trebuie să fie extraordinar. El trebuie să vină într-un mod complet diferit; altfel cuvintele sale nu ar avea greutatea necesară.în al treilea rând, acest om trebuie să aibă un standard moral care să fie mult deasupra tuturor celorlalte fiinţe umane. El trebuie să aibă sfinţenia lui Dumnezeu, iar viaţa sa trebuie să poarte amprenta divinităţii lui Dumnezeu. De exemplu, dacă eu aş deveni o pasăre şi aş trăi exact la fel ca celelalte păsări, fără să le arăt nimic extraordinar, nu le-aş putea convinge că de fapt sunt un om. Dacă este vorba ca Dumnezeu să devină un om, comportarea Sa morală trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Acesta este singurul mod în care noi am putea să-L identificăm ca Dumnezeu.Mai mult, dacă un om este Dumnezeu, el trebuie ca neapărat să facă lucruri pe care nici un muritor nu le poate face. Dacă el poate realiza ceea ce noi nu putem realiza şi cunoaşte ceea ce noi nu cunoaştem, atunci putem spune că într-adevăr este Dumnezeu.în cele din urmă, această persoană trebuie să fie capabilă să ne spună scopul divin al existenţei omului. Care a fost scopul lui Dumnezeu în crearea universului şi a omului? Cum Se îngrijeşte El de durerile şi necazurile omeneşti? Care este originea şi soluţia finală a oricărui lucru din univers? Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de Dumnezeu? Acest om trebuie să ne reveleze toate aceste lucruri. Dacă această persoană nu ne arată ceea ce noi nu vedem, atunci nu putem spune că ea ne-a arătat vreo revelaţie.UN OM CARE ÎNDEPLINEŞTE TOATE CELE CINCI CONDIŢIIVom stabili toate aceste cinci condiţii şi vom pune toată omenirea la încercare. Să vedem dacă cineva împlineşte cele cinci cerinţe. O asemenea persoană cu siguranţă ar fi calificată să fie Dumnezeu.Prima persoană supusă testului ar trebui să fii tu însuţi. Cu siguranţă Tu nu eşti Dumnezeu, deoarece nu ai pretins niciodată că eşti Dumnezeu. Nici eu nu am afirmat vreodată că sunt. Deci această condiţie ne elimină pe mine şi pe tine. Foarte bine; acum îl vomDUMNEZEU DEVINE OM (I)35prezenta pe Confucius. Dacă-i citeşti cărţile, vei afla că într-adevăr a dus o viaţă foarte morală şi corectă. Dar nici el nu a afirmat vreodată că este Dumnezeu. Astfel, el cade la acest test chiar de la început.Dar ce se poate spune despre Sakya Muni, fondatorul budismului? în acest caz nu numai că acolo nu s-a afirmat divinitatea, dar filozofia sa în sine este lipsită de divinitate. El nu credea în existenţa lui Dumnezeu. Din moment ce el nu a avut nici un Dumnezeu, atunci nici el nu poate fi Dumnezeu.în continuare să-1 analizăm pe Mahomed. El a crezut în Dumnezeu. Dar el nu a afirmat niciodată că este Dumnezeu. El L-a numit pe Dumnezeu Alah, iar pe el însuşi s-a numit profetul lui Al ah. Dacă analizezi pe rând fiecare om din istorie, vei descoperi că nici unul nu a pretins vreodată că este Dumnezeu, în afară de Unul singur. Acela este Isus din

Nazaret. El a afirmat că este Dumnezeul cel viu. Nici o altă persoană nu a făcut o asemenea afirmaţie.AFIRMAŢIA DE A FI DUMNEZEU - O CHESTIUNE SERIOASĂCum poate Isus din Nazaret să afirme că este Dumnezeu? înainte de a continua, trebuie să ne oprim puţin pentru a analiza în mod serios această problemă. Nu este uşor să afirmi că eşti Dumnezeu. Un om care face o asemenea afirmaţie se încadrează în una din trei categorii. El trebuie să aparţină uneia dintre aceste trei categorii; nu poate aparţine tuturor celor trei. în primul rând, dacă pretinde că este Dumnezeu şi de fapt nu este, atunci el trebuie să fie nebun sau alienat mintal. în al doilea rând, dacă nu este nici Dumnezeu, nici alienat, atunci el trebuie să fie un mincinos care îi înşeală pe alţii cu minciuna sa. în al treilea rând, dacă nu este nici unul dintre aceştia, el trebuie să fie Dumnezeu. Nu poţi alege decât una dintre aceste trei variante. Dacă nu crezi că El este Dumnezeu, trebuie să-1 consideri nebun. Dacă nu-1 poţi considera nici Dumnezeu şi nici nebun, atunci trebuie să-1 socoteşti mincinos. Nu este nici o nevoie să dovedim că Isus din Nazaret este sau nu este Dumnezeu. Tot ce trebuie să facem este să aflăm dacă El este un nebun sau un mincinos. Dacă nu este nici unul, nici celălalt, atunci El trebuie să fie Fiul lui Dumnezeu. Acestea sunt cele trei opţiuni pe care le avem. Nu poate exista o a patra.36CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂTATĂL ŞI FIUL SUNT UNUL SINGURCe a spus Isus din Nazaret despre Sine însuşi? în loan 10:30 El a spus: „Eu şi Tatăl suntem unul singur." Avem nevoie de explicarea acestei afirmaţii. în Biblie, Dumnezeul invizibil este numit Tatăl. Fiul îl manifestă şi îl exprimă pe Tatăl. Ceea ce este ascuns este Tatăl, iar ceea ce este exprimat este Fiul. Fiul este Cel care poate fi văzut şi atins. în spate, îl ai pe Tatăl. în faţă, îl ai pe Fiul. Cei doi sunt de fapt unul singur. Ei sunt cele două aspecte ale aceleiaşi realităţi. Când vorbim despre doi, ne referim la faptul că unul este ascuns, iar celălalt este revelat. Când vorbim despre Ei, noi spunem că Cel revelat este pur şi simplu Cel ascuns în manifestare. Aceasta este interpretarea biblică a adevărului despre Tatăl şi Fiul.De aceea, atunci când într-o zi Isus din Nazaret a spus „Eu şi Tatăl suntem unul singur," aceasta a fost o afirmaţie pe care nimeni altul nu a putut s-o facă. Acest om spunea că, în realitate, El şi Dumnezeul invizibil sunt o singură entitate. El este Dumnezeu şi Dumnezeu este El. Dumnezeu este Tatăl cel invizibil, iar El este Fiul manifestat. Tatăl şi Fiul sunt unul singur! Cine poate fi Cel care a făcut o asemenea afirmaţie? Este El un nebun? Oare vrea El să ne înşele?După ce Isus a spus asemenea cuvinte, care a fost reacţia? „Iudeii au luat din nou pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu; pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?' " Iudeii au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu" (v. 31-33). Din cuvintele lui Isus, iudeii au înţeles foarte bine că El pretinde că este Dumnezeu. După ce au auzit aceste cuvinte ei au vrut să-L ucidă cu pietre. Isus făcuse o afirmaţie, iar iudeii au formulat la adresa Lui o acuzaţie; ambele erau în legătură cu divinitatea Sa. Oare Isus era alienat mintal? Oare pur şi simplu El vorbea prostii numai pentru a-i determina pe oameni să-L ucidă? Sau era un şarlatan care avea un plan? Dacă da, atunci ce încerca El să câştige? încerca El să câştige moartea?FIUL ÎL EXPRIMĂ PE TATĂLSă ne întoarcem puţin la începutul Evangheliei lui loan pentru a vedea ce scrie acolo. loan 1:18 spune: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu născut, care este în sânulDUMNEZEU DEVINE OM (I)18Tatălui, Acela L-a declarat." De ce nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu? Deoarece Dumnezeu este invizibil. Isus a spus că El este singurul Născut din Tatăl; El îl exprima pe Dumnezeul invizibil. Când îl vezi pe singurul Născut, îl vezi pe Tatăl.Din nou, cu privire la El însuşi a vorbit astfel: „Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer" (3:13). Aţi auzit vreodată pe cineva spunând asemenea cuvinte? Eu nu pot spune: „Nimeni nu a fost în Shanghai, în afară de cel care vine din Shanghai la Tientsin, adică eu, Watch-man Nee, care sunt în

Shanghai." Dacă aş vorbi în acest fel aş spune o prostie. Dar Isus vorbea o limbă cerească. El spunea că vine din cer şi că încă este în cer. Ce poate fi un om care poate exista simultan în două locuri? Fie este Dumnezeu, fie este un nebun sau un mincinos. Dacă încă nu ai crezut în Cristos, te rog să dai un verdict în legătură cu acest punct în litigiu. Cine este acest om?VORBIREA DIN CERURISă citim loan 3:31-32: „Cel ce vine de sus este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi nimeni nu primeşte mărturia Lui." El a spus că a venit din cer şi că este deasupra tuturor. După scurt timp El a spus din nou acelaşi lucru. Să vedem care este scopul din spatele acestor cuvinte. El a venit să predice lucrurile din ceruri dar nimeni nu a primit cuvintele Sale. El a folosit cuvinte cum ar fi „cer," „mai presus de toţi," „din cer," etc. Ce fel de om era El? Confucius nu a spus niciodată asemenea lucruri. Şi nici Sakya Muni sau Mahomed. Oare Isus a fost un nebun ori un mincinos, sau a fost Fiul lui Dumnezeu?loan 5:17 spune: „Dar Isus le-a răspuns: Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez.'" El Se punea întotdeauna pe acelaşi loc cu Tatăl. Versetul 18 spune: „Tocmai de aceea iudeii căutau şi mai mult să-L omoare, nu numai pentru că încălca ziua Sabatului, ci şi pentru că spunea că Dumnezeu este Tatăl Său şi astfel Se făcea pe Sine egal cu Dumnezeu." Acum, când noi citim cuvintele Sale, le-am putea considera ca fiind simple remarci. Dar iudeii ştiau ce spunea El. Ei ştiau că El să făcea pe Sine egal cu Dumnezeu. De fapt, cuvintele Sale însemnau că Dumnezeu este Tatăl Său şi că El a venit ca să-L19CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂexprime pe Dumnezeu. Cel invizibil este Dumnezeu, iar Cel vizibil este El. De aceea iudeii căutau să-L omoare. Ce ar trebui să facem noi cu o asemenea persoană neobişnuită?CUNOAŞTEREA FIULUI ÎNSEAMNĂ CUNOAŞTEREA TATĂLUIloan 6:46 spune: „Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela L-a văzut pe Tatăl." Aici totul este mai clar. El spunea că nimeni în afară de El însuşi nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Numai El ştia cum este Tatăl. Nu pot decât să spun cu sobrietate şi reverenţă că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu. Citiţi loan 8:18. Ce a spus El? „Deci, despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl care M-a trimis." întrebarea din versetul 19 este foarte interesantă: „Atunci ei l-au spus: ,Unde este Tatăl Tău?' Isus le-a răspuns: Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, L-aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.' "Vedeţi ce spunea El? Ei II văzuseră, dar nu L-au cunoscut. Cu singuranţă, ei nu-L cunoşteau nici pe Tatăl, pe care nu-L văzuseră. Dacă oamenii L-ar fi cunoscut pe El, L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Atunci cine este El? Dacă a-L cunoaşte pe El echivalează cu a-L cunoaşte pe Dumnezeu, oare nu este ca şi cum s-ar spune că El este Dumnezeu şi că Dumnezeu este El?Citiţi loan 8:23: „Şi El le-a zis: Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.'" în limba greacă, prepoziţia „din" este ek. Ea înseamnă „care vine din." Iată cum ar trebui tradus acest text: „Şi El le-a zis: Voi proveniţi din lumea aceasta, dar Eu nu provin din lumea aceasta.' " Acest om afirma că vine de sus; El nu venea din lumea aceasta. Cine poate fi El?MAI MARE DECÂT AVRAAMIudeii erau nedumeriţi. Ei erau complet zăpăciţi. Cine era acest om? Strămoşul iudeilor este Avraam. Ei se lăudau că sunt descendenţii lui Avraam în acelaşi mod în care chinezii se laudă că sunt sămânţa lui Hwang-ti. Numele Avraam era foarte venerat printre iudei. Acum ei l-au comparat cu Avraam. Vă rog să citiţi loan 8:53: „Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Proorocii au murit şi ei. Cine Te crezi Tu că eşti?" Cum le-a răspunsDUMNEZEU DEVINE OM (I)39Isus? Era El mai mare sau mai mic decât Avraam? în versetul 56 Isus a zis: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat." Ce înseamnă aceasta? Chiar şi Avraam trebuia să-L aştepte cu nerăbdare pe Isus! De aceea, versetul 57 spune: „Atunci iudeii l-au spus: .Nu ai nici cincizeci de ani, şi l-ai văzut pe Avraam?' "

Acum vă rog să fiţi atenţi la răspunsul lui Isus din versetul 58: „Adevărat, adevărat vă spun, înainte să se nască Avraam, sunt Eu." Spuneţi-mi cine este omul acesta? Dacă eu v-aş spune că înainte să fie Hwang-ti, eu, Watchman Nee, eram acolo, imediat m-aţi socoti nebun. Unii dintre voi ar spune că sunt un mincinos. Cuvintele pe care Domnul Isus le-a spus arătau că El este fie un nebun, fie un mincinos, fie Dumnezeu. Nu poate exista a patra alternativă.EL ESTE ÎN DUMNEZEUTrebuie să citim mai departe. în loan 10:37-38 Isus a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă Ie fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să continuaţi să cunoaşteţi..." Să cunoaşteţi ce? Clauza următoare este foarte importantă. Ea este o mare afirmaţie: „Că Tatăl este în Mine şi că Eu sunt în Tatăl." Atunci cine este omul acesta? El spunea că este în Dumnezeu şi că Dumnezeu este în El.în Biblie există multe pasaje asemenea celui de mai sus. Voi menţiona încă unul. Citiţi cu atenţie loan 14:6-7: „Isus i-a zis: ,Eu sunt calea, realitatea şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum înainte îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.'" Se spune clar că dacă L-ai fi cunoscut pe Isus din Nazaret, L-ai fi cunoscut pe Dumnezeul invizibil. De ce este aşa? Deoarece El este Dumnezeu.NU TREBUIE SĂ CEREM SĂ-L VEDEM PE TATĂLUnul dintre ucenici era nedumerit. loan 14:8 spune: „Filip I-a zis: ,Arată-ne pe Tatăl, şi ne va fi de ajuns.' " Filip cerea să i se arate Tatăl care mereu fusese menţionat de către Isus. Versetul 9 spune: „Isus i-a zis: ,De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl; de ce tu spui: Arată-ne20CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpe Tatăl?' " Aici Isus a lămurit foarte clar faptul că a-L vedea pe El înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu. El nu Şi-a cerut deloc scuze în legătură cu aceasta. El este Dumnezeu. Nu mai este nici o nevoie să-L vezi pe Tatăl. Dacă-L vezi pe El, îl vezi pe Dumnezeu!O JUDECATĂCine este Isus din Nazaret? Ce-ai spune tu? Este El numai fondatorul religiei creştine? Este El doar un exemplu al sacrificiului de sine şi al umanismului? Este El un reformator social? Este El un avocat al dragostei, al păcii şi al libertăţii universale? Ascultă ce spune El despre Sine însuşi. El a spus că El este Dumnezeu. Care este concluzia ta? Este EI un nebun sau un mincinos? Este El un farsor sau este Dumnezeu? Aceasta este o întrebare vitală.Poate El să fie un nebun? Dacă-i citeşti biografiile din Evanghelii şi-I observi viaţa şi felul Său de a fi, vei realiza faptul că El nu era numai sănătos şi în toate minţile, dar era şi foarte sobru şi ferm. Dacă a existat o persoană perfect sănătoasă în lumea aceasta, El trebuie să ii fost aceea. Mintea Sa era clară, iar mentalitatea Sa era alertă (trează). Dacă-I studiezi cu atenţie faptele şi cuvintele, va trebui să mărturiseşti că gândurile Sale sunt foarte logice şi consecvente, iar manierele Sale sunt plăcute şi cuviincioase. El nu trebuia decât să le răspundă cu câteva propoziţii Celor care I se împotriveau, şi argumentele lor împotriva Lui erau înfrânte. El nu avea nici o urmă de nebunie în El. Un nebun nu ar putea face niciodată ceea ce a făcut El.Atunci, este El un mincinos? Un mincinos întotdeauna minte pentru a obţine un profit. Dacă nu poţi câştiga nimic, ce rost are să minţi? De ce a fost răstignit Isus? Pentru nici un alt motiv decât acela de a fi declarat că El este Dumnezeu. La ultima judecată, când trebuia să fie hotărâtă eliberarea sau răstignirea Lui, Ei a fost interogat în legătură cu cine spune că este. Care a fost răspunsul Său? El a spus că Fiul Omului va sta la dreapta Măririi în ceruri, coborându-Se pe nori în glorie (Mat. 26:24). Chiar şi atunci El a declarat că este Dumnezeu. Ca rezultat, El a fost răstignit pe cruce. Există vreun mincinos care să-şi sacrifice viaţa pentru minciuna sa?CUVÂNTUL SĂU ESTE ADEVĂRAT Odată am întâlnit un om care dorea să discute cu mine despreDUMNEZEU DEVINE OM (I)41credinţa noastră. El citise unele cărţi despre Isus şi a recunoscut faptul că Isus avea un standard înalt de moralitate. El II putea considera pe Isus ca un om perfect, ca un model

pentru umanitate. Dar nu putea crede că Isus este Dumnezeu. I-am spus: „Dacă recunoşti că El a avut un standard înalt de moralitate, atunci cel puţin El nu este un mincinos. Dacă eşti de acord că nu este un mincinos, atunci trebuie să accepţi că afirmaţia Sa in legătură cu divinitatea Sa este adevărată. El a afirmat în mod repetat că este Dumnezeu. Dacă-I admiri moralitatea, trebuie să-I recunoşti şi divinitatea. Isus din Nazaret este Dumnezeu!"CUVÂNTUL A DEVENIT CARNEVă rog să citiţi loan 1:1. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu." Versetul 14 spune: „Şi Cuvântul a devenit carne, şi Şi-a făcut cortul printre noi (iar noi am contemplat gloria Sa, o glorie ca aceea a singurului născut din Tatăl), plin de har şi realitate." Ce este „Cuvântul" menţionat în versetele 1 şi 14? Versetul 1 vorbeşte despre relaţia Cuvântului cu Dumnezeu. în legătură cu timpul (când), Cuvântul era acolo de la început. în legătură cu locul (unde), Cuvântul era cu Dumnezeu, în legătură cu ce era, Cuvântul era Dumnezeu. Astăzi, Cuvântul a devenit carne; El a îmbrăcat un trup omenesc şi a locuit printre oameni. Cât despre felul în care locuieşte (cum), se spune că El este „plin de har şi realitate" şi că „noi am privit gloria Sa, glorie ca aceea a singurului născut din Tatăl." Cine este acesta? Este Isus din Nazaret.Aici am văzut numai una dintre cele cinci calificări menţionate anterior. Numai Isus din Nazaret satisface această primă condiţie. Aceasta dovedeşte că El este Dumnezeu. Vom continua pentru a vedea celelalte patru condiţii sau calificări. Isus din Nazaret trebuie să satisfacă şi celelalte patru calificări înainte ca noi să putem trage concluzia că El este Dumnezeu.iCAPITOLUL 4DUMNEZEU DEVINE OM (II)NAŞTEREA LUI ISUSDacă este vorba ca Dumnezeu să fie un om, El trebuie să vină în lume într-un mod foarte diferit de toţi ceilalţi muritori. Noi venim în lume piin părinţii noştri şi suntem concepuţi de mamele noastre. Pentru a stabili dacă Isus din Nazaret este o persoană obişnuită sau este Dumnezeul încarnat, trebuie să analizăm naşterea Sa. Dacă naşterea Sa nu a fost diferită de a noastră, atunci trebuie să desprindem concluzia că El nu este altceva decât un om. El nu trebuie să obţină doar prima calificare, ci şi pe cea de-a doua. Nu trebuie să ne grăbim să credem într-un om numai pentru că el declară că este Dumnezeu; trebuie să-1 testăm raportându-1 la un al doilea criteriu. Dacă într-adevăr este Dumnezeu, atunci el trebuie să se fi născut într-un mod ieşit din comun. Dacă studiem naşterea lui Isus, vom descoperi că ea a fost foarte diferită de a noastră. El S-a născut dintr-o fecioară.Atât Evanghelia lui Matei cât şi Evanghelia lui Luca din Noul Testament atestă acest fapt. Isus a fost născut dintr-o fecioară, Măria.NĂSCUT DINTR-O FECIOARĂînainte de a continua, trebuie să stabilim faptul că există două căi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: prin speculaţie naturală sau prin revelaţie. Conform speculaţiei naturale, omul meditează şi face diverse presupuneri în legătură cu Dumnezeu. în revelaţie, Dum-nezeu este Cel care îi vorbeşte omului. Vrem să analizăm revelaţia lui Dumnezeu. Vrem să ştim ce spune Dumnezeu.Evangheliile lui Matei şi Luca ne arată că Isus a fost născut dintr-o fecioară, Măria. Acest lucru important ne conduce la concluzia că El nu este o persoană obişnuită, şi în acelaşi timp justific;! faptul că suntem creştini.44CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂDUMNEZEU DEVINE OM (II)21Mentalitatea naturală nu poate accepta cu uşurinţă acest lucru. Cu câţiva ani în urmă, în Anglia a avut loc o mare dezbatere. De o parte se aflau lideri proeminenţi ai şcolilor teologice moderniste. De cealaltă parte era un renumit pastor-teolog prezbiterian. Au fost dezbătute patru teme majore. De două ori pe zi, timp de patru zile consecutive, fiecare parte ţinea alternativ câte o cuvântare lungă, deci în total au fost ţinute opt mesaje. Una dintre teme era legată de subiectul nostru — naşterea din fecioară. Teologii modernişti afirmau că un singur motiv era suficient pentru a respinge naşterea din

fecioară: evenimentul era imposibil din punct de vedere biologic. Conform legii biologiei, naşterea din fecioară este imposibilă.S-A ÎNTÂMPLAT SAU NU?In aceeaşi zi, adversarul lor a ripostat. Permiteţi-mi să menţionez numai câteva dintre argumentele sale. El a spus: „Prietenii noştri au negat posibilitatea unui asemenea eveniment pe baza legii biologiei. Mă aflu aici pentru a întreba dacă un asemenea eveniment a avut loc. Ei au întrebat: Se poate întâmpla aşa ceva? Ei v-au îndreptat atenţia spre principii academice. Eu întreb: S-a întâmplat acest lucru? Eu mă refer la un act istoric. Este un lucru ca un fapt să fie justificat din punct de vedere academic. Este un alt lucru ca un fapt să fie consemnat în istorie."în timp ce vorbea, a scos un ziar din buzunarul său. în ziar era un articol despre un accident care avusese loc cu câteva zile mai devreme. Un om conducea maşina pe un drum de munte în serpentină. Din cauza neatenţiei sale, maşina a alunecat şi s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă. Maşina a fost complet distrusă. Nici măcar o treime dintr-un metru pătrat din ea nu a rămas neatins. A fost complet deteriorată. Dar acolo jos, omul nu era deloc vătămat. Dupăun timp el s-a ridicat şi a plecat de acolo. Teologul a citit pasajul cu voce tare şi a spus: „Această maşină a căzut în prăpastie de la înălţimea de o mie de picioare (aprox. 300 de metri). Era imposibil de găsit măcar un metru pătrat de metal întreg şi totuşi omul a scăpat teafăr. Prietenii mei ar pune întrebarea: Este posibil ca acest om să trăiască? Dar întrebarea mea este: Acest om este viu? Este viu! Dacă analizaţi posibilităţile, nu există nici una. Dar dacă analizaţi faptul, el există!"Ceea ce noi avem este un fapt istoric. Dacă încercăm să studiem naşterea din fecioară din punct de vedere ştiinţific, am putea ajunge la concluzia că este ceva imposibil. Dar întrebarea mea este dacă un asemenea eveniment a avut loc. Evanghelia lui Matei spune că Isus S-a născut dintr-o fecioară. La fel spune şi Evanghelia lui Luca. Cel puţin trebuie să recunoşti că aceste consemnări au afirmat un asemenea lucru şi că un asemenea eveniment a fost înregistrat în istorie. Cel puţin trebuie să crezi că este un eveniment istoric.SCRISĂ DUPĂ O INVESTIGARE ATENTĂNu afirm că Matei şi Luca au fost inspiraţi de Duhul Sfânt atunci când şi-au scris cărţile. Pentru moment vom lăsa la o parte faptul dacă aceste cărţi au fost sau nu au fost inspirate in mod divin. Noi spunem că au existat câţiva oameni care L-au urmat pe Isus. Ei I-au scris biografia. Atât Matei cât şi Luca au fost contemporani cu Isus. Matei L-a urmat mai mult de trei ani. Luca nu a fost atât de apropiat, dar el a „investigat cu atenţie toate lucrurile" (Luca 1:3). Cred că atunci când el şi-a scris Evanghelia, mama lui Isus încă era în viaţă. Ce au spus ei despre naşterea lui Isus? Toţi au depus mărturie despre naşterea lui Isus din fecioara Măria. Naşterea Sa a fost complet diferită de a noastră. Astăzi, după aproape două mii de ani, unii oameni care nu L-au văzut niciodată pe Isus, nu au vorbit niciodată cu Măria mama Sa şi nu l-au întâlnit niciodată pe losif, tatăl Său, ajung la concluzia că El nu a fost născut dintr-o fecioară. Cum poţi spune că El nu S-a născut în acest mod? Elimini posibilitatea unui asemenea eveniment şi ajungi la concluzia că nu s-a întâmplat din cauza unor argumente pe care le-ai propus în camera ta de studiu sau a unor teorii pe care le-ai emis în laborator?NĂSCUT DIN MĂRIAPoate că ar trebui să citim genealogia lui Isus din Evanghelia lui Matei. Există patruzeci şi două de generaţii în genealogie, începând cu prima generaţie, se spune în mod repetat „Cutare a născut pe cutare." Această expresie este folosită până la versetul 15, care spune: „Şi Eliud a născut pe Eleazar, Eleazar a născut pe Matan, iar Matan l-a născut pe Iacov." Versetul 16 continuă: „Şi Iacov l-a născut pe losif." Surprinzător este faptul că următoarea parte46CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂa propoziţiei nu continuă cu „losif L-a născut pe Isus." în loc de aceasta se spune: „losif, bărbatul Măriei, din care S-a născut Isus, care este numit Cristos." Când linia ajunge la losif, şablonul este abandonat. Acest lucru se datorează faptului că Isus Cristos S-a născut din fecioara Măria. Modul în care El S-a născut a fost foarte diferit de modul în care ne-am născut noi.CUNOAŞTEREA ANTICIPATĂ A MORŢII SALE

Am văzut că modul în care El a venit în lume a fost neobişnuit. Acum dorim să analizăm modul în care El a părăsit lumea. Aşa cum vom vedea, felul în care El a murit a fost de asemenea diferit de felul în care mor oamenii în mod obişnuit. Nimeni nu poate prezice vreodată locul, timpul şi modul în care el sau ea va muri. Peste0 sută de ani, noi toţi cei de aici vom fi morţi. Dar nimeni nu ştie cum vom muri. Dar Isus din Nazaret a prevăzut propria Sa moarte. El a ştiut exact când, unde şi cum urma să aibă loc.A MURIT PE CRUCEOdată, când cineva I-a spus că urma să fie omorât, El a spus că nu se poate ca un prooroc să moară în afara Ierusalimului (Luca 13:33). El a ştiut că urma să moară în Ierusalim. într-o zi El le-a spus ucenicilor Săi că venise ceasul. El nu numai că a simţit iminenţa morţii Sale; El le-a spus altora că a venit ceasul morţii Sale. De asemenea El ştia cum anume urma să moară. De câteva ori a menţionat faptul că va fi răstignit. Acest lucru este consemnat de cel puţin trei ori în Matei. Omul acesta nu a fost diferit doar prin modul în care a intrat în lume, ci chiar şi prin maniera plecării Sale din lume, care nu a fost mai puţin ieşită din comun. Atât naşterea cât şi moartea Sa au fost foarte neobişnuite. Oare aceste este Fiul lui Dumnezeu?FĂRĂ PĂCATSă analizăm a treia condiţie. Ce fel de moralitate a avut Isus din Nazaret? A fost la fel ca noi? A păcătuit vreodată?îmi place mult propoziţia pe care Isus a spus-o în loan 8. Mulţi1 s-au împotrivit în acea situaţie. Ei L-au înconjurat şi L-au supus unui interogatoriu încrucişat. La rândul Său, El i-a întrebat: „Cine dintre voi poate dovedi că am păcat?" (v. 46). Aceasta a fost o provocareDUMNEZEU DEVINE OM (II)23extraordinară! Cine dintre noi ar îndrăzni să stea în picioare înaintea tuturor şi să arunce provocarea de a fi dovedit vinovat de păcat? Oricine ar face un asemenea lucru ar fi dat de ruşine în clipa în care soţia lui s-ar ridica în picioare pentru a depune mărturie împotriva sa. Poate în mai puţin de cinci minute, şapte sau opt oameni s-ar ridica imediat pentru a-i demasca minciunile şi necredincioşia. Dar atunci când Isus a făcut o asemenea afirmaţie, nimeni nu a putut să-L dovedească vinovat de păcat. De-a lungul veacurilor au existat extrem de mulţi sfinţi şi înţelepţi, dar nici unul dintre ei nu a fost suficient de îndrăzneţ pentru a afirma că este perfect şi fără păcat. Oare de ce doar Isus a îndrăznit să facă o asemenea afirmaţie?Tot ceea ce pot să spun este că fie acest om este extrem de arogant, fie este sfânt în cel mai înalt grad. Un om mândru poate să vorbească într-un mod excentric deoarece nu se cunoaşte pe sine însuşi; el nu-şi dă seama ce fel de om este. Dar atunci când Isus a aruncat provocarea: „Cine dintre voi poate dovedi?", era imposibil ca El să fie umil sau politicos în legătură cu acest lucru. El este fără păcat şi El este sfânt în cel mai înalt grad.Isus din Nazaret nu este ca şi Confucius, care a spus că dacă i s-ar mai da un anumit timp el ar scăpa de defectele mari, morale. Isus este fără păcat. Când a declarat acest lucru, El a făcut-o înaintea vrăjmaşilor Săi. Dacă ar fi existat cea mai mică greşeală în conduita Sa, iudeii ar fi văzut-o imediat. Iudeii nu sunt scriitori prolifici; în afara Sfintei Scripturi ei nu au produs multe alte cărţi. Dar după timpul lui Isus iudeii au scris multe cărţi pentru a-L contrazice. Toate aceste cărţi au negat divinitatea Sa, dar nici una nu s-a atins de moralitatea Sa. Dintre toate scrierile împotri vito are, nici una nu dovedeşte că Isus a păcătuit vreodată.NU A AVUT NEVOIE SĂ SE POCĂI ASCĂLa un moment dat, fiecare filozof sau întemeietor de religie a spus: „Mă pocăiesc," sau „Regret cutare şi cutare lucru. De acum înainte voi face mai bine." Dar Isus din Nazaret nu S-a pocăit niciodată. Un păcătos trebuie să se pocăiască neapărat. Dar de ce anume ar trebui să se pocăiască un om fără păcat? Isus nu Şi-a cerut scuze niciodată nimănui; El nu a greşit niciodată nimănui.Când eram în Anglia, câţiva prieteni britanici mi-au cerut23CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpărerea în legătură cu poporul lor. Am spus: „Printre voi aud foarte des cuvintele Scuză-mă şi Te rog să mă ierţi." Pentru englezi, oricine nu ştie cum să folosescă aceste două

expresii trebuie să fie o persoană foarte nedemnă, pentru că ea nu-şi cunoaşte propriile greşeli. Oricine poate să greşească, dar atunci când cineva refuză să-şi recunoască greşelile, el se face pe sine vulgar. Din acest motiv trebuie să spunem mereu: „Scuză-mă" şi „Te rog să mă ierţi."Este uimitor faptul că Isus din Nazaret nu a spus niciodată cuiva: „îmi pare rău." El nu Şi-a cerut scuze niciodată. Oare El putea fi atât de rău încât să-Şi ignore total conştiinţa? Oare El îşi uita propriile Sale greşeli? Sau este El cu adevărat fără păcat? Dacă-i aşa, El nu putea să spună: „îmi pare rău." Pentru El nu este o problemă de umilinţă sau de politeţe, ci o problemă de menţinere a poziţiei Sale.ATINGEEE ŞI NU ÎMBULZIREîmi place foarte mult istorisirea în care Isus mergea pe un drum. Mulţi oameni erau adunaţi în jurul Lui, sperând să vadă învierea unui mort. El era atât de îmbulzit, încât pur şi simplu oamenii se călcau în picioare unii pe alţii. O femeie, care suferea de ani de zile de o scurgere de sânge, a avut credinţa că Isus, din moment ce făcuse tot felul de minuni, cu siguranţă va putea să o vindece. Ea nu a venit la Domnul în mod direct. Tot ceea ce a făcut a fost să atingă marginea veşmântului Său, şi boala ei a fost vindecată imediat (Marcu 5:25-29).Isus a simţit ceva, S-a întors înjur şi a întrebat: „Cine M-a atins?" Cum au răspuns ucenicii? Ei au spus: .Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi Tu spui: Cine M-a atins?" (v. 31). El ar fi trebuit să întrebe: „Cine M-a îmbulzit?" în loc de „Cine M-a atins?" Dacă aş fi fost Isus, eu aş fi spus într-o manieră de gentleman: „Scuzaţi-mă." Dar Isus nu trebuia să spună aceasta. Când a spus că acolo a fost o atingere, El a vrut să spună că a fost o atingere, nu o îmbulzire. Ucenicii ştiau doar că mulţi se îmbulzeau în jurul Lui. Dar El a ştiut că cineva L-a „atins." El ştia ce făcea. Nu era nevoie de nici o scuză. El nu cunoaşte nici un păcat, deoarece El este fără păcat.A TRECUT PRIN MIJLOCUL LORPermiteţi-mi să menţionez o altă istorisire despre Isus. într-o ziDUMNEZEU DEVINE OM (II)49El a venit la o sinagogă din oraşul său natal. Cineva I-a dat Scriptura şi El a început să citească pasajul cu privire la El însuşi. Dar oamenii de acolo L-au dispreţuit. El a remarcat faptul că întotdeauna un prooroc este dispreţuit de oamenii din locul său natal. Din acest motiv Dumnezeu nu-i va alege, ci în loc de aceasta va merge la altcineva. La auzul acestor cuvinte, ei au fost foarte indignaţi. L-au scos afară şi au încercat să-L arunce într-o prăpastie. îmi place foarte mult ce a făcut Isus atunci. El a trecut prin mijlocul lor (Luca 4:16-30). Dacă cineva ar încerca să ne arunce într-o prăpastie, noi ne-am lupta ca să scăpăm. Dar El nu era o persoană obişnuită. El pur şi simplu a trecut prin mijlocul persecutorilor Săi. Ei nu au putut face nimic altceva decât să-L lase să treacă! El este fără păcat.Din nou, acelaşi Isus i-a predicat unui fruntaş la miezul nopţii într-o casă (loan 3:2), în timp ce cu o femeie El a ales să converseze lângă o fântână în miezul zilei (4:5-7). Tot ce a făcut El a fost foarte corect. Nimeni nu poate spune nimic împotriva Sa. Nu poţi găsi nici o greşeală în El.NICIODATĂ NU A FĂCUT UN LUCRU GREŞITîntr-o altă situaţie, împotrivitorii Săi au venit să-L ispitească. Ei L-au întrebat dacă se cuvine să plătească bir Cezarului. După cum ştiţi, Ia acea vreme naţiunea iudee nu mai exista şi Cezar din Roma era împăratul lor. Dacă Isus ar fi răspuns „nu" la întrebare, El ar fi provocat o problemă politică, iar împotrivitorii Săi ar fi. avut un motiv pentru a-L condamna. Dacă ar fi spus „da," atunci toţi iudeii L-ar fi considerat ca fiind de partea romanilor şi L-ar fi urât. Oricum, rezultatul ar fi fost în favoarea împotrivitorilor. Aceasta era o întrebare care nu putea primi răspunsul „da" sau „nu."Cum a răspuns Isus? El a spus: „Arătaţi-Mi un ban al birului" (Mat. 22:19). El era înţelept. El chiar i-a făcut pe împotrivitori să scoată bani din propriile lor buzunare. Apoi El a întrebat: „Ale cui sunt această imagine şi inscripţia?" (v. 20). Ei au fost nevoiţi să recunoască faptul că erau ale Cezarului. Isus le-a dat un răspuns excelent: „Atunci daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" (v. 21). în acest mod El a încheiat discuţia. în aceasta constă măreţia Sa. El nu a greşit niciodată. Este imposibil să-L dovedeşti vinovat.24

CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂCALM ŞI MĂREŢIENu pot enumera toate faptele Sale. Tot ceea ce El a făcut poartă o marcă de mare nobleţe, încât nu există absolut nici o fisură în comportarea Sa. Ca un exemplu final voi menţiona pe scurt trădarea Sa. Era noaptea foarte târziu, când oameni înarmaţi cu torţe, suliţe şi săbii au venit să-L aresteze pe acest Isus care era cu mâinile goale. EI i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?" Ei au spus: „Pe Isus Nazarineanul" (loan 18:7). El a replicat: ,V-am spus că Eu sunt" (v. 8). Chiar la acel cuvânt, ceata de oameni de nimic care se gândeau să pună mâna pe El a căzut la pământ. Dacă Isus nu S-ar fi dat de bună voie în mâinile lor, ei nu ar fi putut să-L prindă niciodată. Un asemenea calm şi o asemenea măreţie nu pot fi văzute decât în El!Cât despre trădător, Isus i-a cunoscut intenţia încă din prima zi. Cu toate acestea, El i-a îngăduit să-L urmeze şi chiar l-a lăsat să fie cel care ţine banii. Isus a ştiut tot timpul că el fura banii. Cine poate manifesta o asemenea îngăduinţă şi integritate? Iată un om care este absolut diferit de toţi ceilalţi. El a fost dovedit că este Fiul lui Dumnezeu sub orice aspect.A SĂVÂRŞIT FAPTE IMPOSIBILEA patra calificare pe care am menţionat-o este aceea că un om care pretinde că este Dumnezeu încarnat trebuie să fie capabil să săvârşească fapte ce nu le poate săvârşi o persoană obişnuită. Oare Isus din Nazaret a săvârşit vreun act supranatural? Noi nu suntem contemporanii Săi; El a umblat pe pământ cu aproape două mii de ani în urmă. Evident, noi nu putem fi martorii Săi. Dar un lucru este sigur: apostolii care L-au urmat pe Isus au consemnat, au predicat şi au depus mărturie despre lucrurile privitoare la El. Toate cele patru Evanghelii au fost completate în primii treizeci de ani de după plecarea Sa. Cei mai mulţi dintre iudeii care erau atunci în viaţă II văzuseră pe Isus. Dacă mărturiile apostolilor ar fi false, ele ar fi fost repudiate cu mult timp în urmă. Dar iudeii nu au făcut altceva decât să nege faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Ei nu l-au tăgăduit niciodată minunile, căci toate minunile erau fapte.Astăzi, când citim cele patru Evanghelii, noi nu ne îndoim deloc de autenticitatea lor. Dacă atunci când au fost scrise s-ar fi strecurat cea mai mică eroare, ar fi existat probleme grave, deoarece mulţiDUMNEZEU DEVINE OM (II)51dintre contemporanii lui Isus îl văzuseră şi îl auziseră în realitate. Nu exista nici o şansă de falsificare. De aceea, aceste cărţi nu pot fi o farsă. Dacă iudeii nu au putut ataca aceste cărţi, atunci astăzi există cu atât mai puţin o bază pentru un atac.DOVEDIT PRIN MINUNISă analizăm câteva dintre faptele lui Isus din Nazaret. în Matei 11:2 şi 3 se spune: „Acum, când loan care se afla în temniţă a auzit despre lucrările lui Cristos, a trimis cuvânt prin ucenicii săi şi I-a spus: Tu eşti Cel care va veni, sau să aşteptăm pe un altul?" loan voia să se asigure că Isus era Cristosul trimis de Dumnezeu. Dacă nu era El, atunci loan ar fi aşteptat un altul.Versetele 4 şi 5 spun: „Şi Isus le-a răspuns şi le-a spus: Mergeţi şi raportaţi-i lui loan lucrurile pe care le auziţi şi le vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi şi surzii aud, morţii înviază iar săracilor li se propovăduieşte evanghelia." Isus nu a răspuns nici „da", nici „nu". El doar i-a cerut mesagerului să-i spună lui loan lucrurile auzite şi văzute. El voia ca loan să se gândească la ele şi să decidă pentru sine dacă Isus era Cristosul. Isus Şi-a dovedit divinitatea prin minunile pe care le-a săvârşit. Iată un om care a îndeplinit lucruri imposibile pentru fiinţele umane. Nu poţi decât să mărturiseşti că El este Dumnezeu.loan 7:31 spune: „Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Când va veni Cristosul, oare El va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?" Mulţi oameni au depus mărturie că El a săvârşit tot felul de minuni pe care nici un om nu le poate face.PRETENŢIA LA DIVINITATEloan 10:24 spune: „Iudeii L-au înconjurat şi l-au zis: ,Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne-o desluşit.' " Pe de o parte, iudeii şi-au împietrit inimile şi au refuzat să recunoască divinitatea Sa, iar pe de altă parte, ei erau uimiţi de numeroasele minuni pe care El le săvârşea. S-au adunat în jurul Lui şi insistau să primească un răspuns. Există un singur lucru la care Isus nu a renunţat niciodată:

pretenţia Sa la divinitate. El a săvârşit lucruri pe care muritorii nu le-ar putea săvârşi. Aceste fapte depun mărturie despre divinitatea Sa. El le-a spus oamenilor

26CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂîn mod clar: „Lucrările pe care Eu le fac în numele Tatălui Meu mărturisesc despre Mine" (v. 25). Pe de o parte El a afirmat un lucru, iar pe de altă parte a săvârşit minuni pentru a-Şi justifica afirmaţia.SĂ CREDEM ÎN EL PENTRU LUCRĂRILE SALEîn loan 14:11 El le-a spus ucenicilor Săi: „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine." Este acelaşi lucru cu a spune că El este Tatăl cel invizibil. „Dacă nu, credeţi măcar pentru lucrările acestea." Dacă El nu ar fi făcut nimic imposibil, acest cuvânt nu ar fi avut nici o valoare. Dacă El nu ar fi săvârşit nimic ieşit din comun, ei ar fi răspuns: „Ce lucrări ai făcut? Nu ştim despre ce vorbeşti." Dar ucenicii ştiau ce fapte făcuse El. Toate aceste fapte dovedeau că El este Fiul lui Dumnezeu.EL A ARĂTAT CE ESTE DUMNEZEUTrebuie să vedem dacă Isus din Nazaret se conformează celei de-a cincea calificări. Dacă este Dumnezeu, El trebuie să ne arate ce este El. El este bun sau este sever? Este blând sau este violent? Ce fel de Dumnezeu avem noi? De fapt, Isus ne-a arătat ce este Dumnezeu.Acesta este cel mai minunat lucru. Dumnezeul veşnic, invizibil, este văzut acum de către noi. Nu este nici o nevoie să invocăm un Dumnezeu intangibil şi mult deasupra noastră sau să ne imaginăm cum este El; El ni S-a revelat. El a locuit în mijlocul nostru şi a umblat printre noi. Isus din Nazaret este însuşi Dumnezeu locuind între oameni şi împreună cu ei. El ne-a manifestat natura şi atributele lui Dumnezeu. Nu este nici o nevoie să-L mai căutăm pe Dumnezeu, căci El S-a revelat. Mentalitatea noastră este prea limitată. Mâinile noastre sunt prea scurte, iar punctele noastre de vedere sunt prea înguste. Dacă am fi lăsaţi să-L studiem şi să-L căutăm pe cont propriu pe Dumnezeu, pur şi simplu am ajunge la concluzia că El este Cel necunoscut. Acum noi ştim că lucrul pe care Dumnezeu îl doreşte este acela de a Se revela pe Sine. De fapt, El ni S-a revelat deja.DUMNEZEU A VORBIT ÎN FIUL SĂUAm spus că cele două mijloace prin care Dumnezeu comunică cu noi sunt limba scrisă şi vorbită. Din acest motiv, Biblia şi Isus dinDUMNEZEU DEVINE OM (II)53Nazaret sunt cei doi factori indispensabili pentru credinţa noastră. Dacă înlături unul dintre ei, Dumnezeu devine cea mai gravă problemă din lume. Evrei 1:1 spune: „Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime în multe locuri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi..." Aceste vorbiri constituie Biblia. „...La sfârşitul acestor zile El ne-a vorbit în Fiul" (v. 2). Acesta este Isus din Nazaret, Acum, oricine este în Cristos poate să-L cunoască. A auzi cuvintele lui Isus din Nazaret înseamnă a auzi cuvintele lui Dumnezeu.Iubite cititor, care este atitudinea ta faţă de Isus din Nazaret? Toma a mărturisit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (loan 20:28). Petru a proclamat: „Tu eşti...Fiul Dumnezeului celui viu!" (Mat. 16:16). Marta a spus: „Eu am crezut că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu" (loan 11:27). Chiar şi un centurion roman, când L-a văzut pe Isus atârnând pe cruce a exclamat: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" (Mat. 27:54b). Sper că şi tu vei face aceeaşi mărturisire.PARTEA a Il-a CRISTOS ŞI CREŞTINISMULCAPITOLUL 5CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELECredinţa noastră creştină se bazează pe revelaţia lui Dumnezeu. Ea este diferită de toate celelalte religii care sunt atinse prin meditaţie, presupunere şi cercetare. Noi credem că Biblia este revelaţia lui Dumnezeu pentru noi. Cu alte cuvinte, ea este cuvântul Său pe care ni l-a vorbit. De asemenea, noi credem că Dumnezeu a devenit un om, care este însuşi Isus din Nazaret. Dumnezeu, Biblia şi Isus Cristos constituie baza credinţei noastre.POZIŢIA LUI CEISTOSSă începem analizând poziţia pe care Cristos o ocupă în credinţa noastră, sau, am putea spune, în creştinism. Dar creştinismul a fost deformat şi nu este ceea ce ar trebui să fie.

Pentru moment nu vom spune ce ar trebui să fie creştinismul. In loc de asta, vom compara creştinismul cu celelalte religii, pentru a vedea caracterul distinct al credinţei noastre. Nu vom încerca în mod intenţionat să înălţăm creştinismul şi să denigrăm celelalte religii. Vom face doar o comparaţie obiectivă între ele.în primul rând, să analizăm confucianismul. De fapt, adepţii lui Confucius nu au afirmat, niciodată în mod oficial că ei au o religie. Confucianismul doar exercită o mare influenţă asupra culturii, educaţiei, eticii şi filozofiei chineze. Totuşi, un singur lucru este sigur: învăţăturile şi doctrinele lui Confucius sunt de cea mai mare importanţă, în timp ce persoana lui Confucius nu este atât de crucială. Nu vreau să spun că confucianismul nu manifestă nici un interes pentru Confucius. Omul a fost într-adevăr o persoană extra-ordinară. Totuşi, pentru ca cineva să fie o parte a confucianismului trebuie doar să înţeleagă doctrinele lui Confucius, să urmeze învăţăturile sale şi să fie pe deplin familiarizat cu cărţile sale.27CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂNu contează dacă îl înţelege sau nu pe omul Confucius. Principiile, doctrinele şi învăţăturile lui Confucius sunt esenţa religiei.DOCTRINELE BUDISMULUIApoi să analizăm budismul. Fondatorul budismului este Sakya Muni. Odată el le-a predicat ucenicilor săi despre faptul că, după moarte, persoanele rele se reîncarnează prin Roata Renaşterilor. Aceasta este ceva ce atrage atenţia oamenilor. Dar în întreg budismul, accentul este pe doctrine şi teorii. Cu privire la Sakya Muni, deşi el are o istorie şi o biografie, ele sunt ceva în paranteză. Ele nu formează esenţa budismului. Centrul religiei nu este omul Sakya Muni. Faptul dacă a existat o astfel de persoană nu este important pentru budismul de astăzi. Numai doctrinele şi învăţăturile sunt necesare.FONDATORII AU LĂSAT ÎN URMA LOR NUMAI DOCTRINELEAlte religii, cum ar fi taoismul sau mahomedanismul, toate respectă acelaşi principiu. După ce fiecare fondator a format o religie şi şi-a lăsat învăţăturile, doctrinele şi regulamentele ca şi conţinut al religiei sale, fondatorul însuşi a fost disociat de religie şi a avut prea puţin de-a face cu ea.CREŞTINISMUL ESTE CONSTRUIT PE CRISTOSDar credinţa noastră este complet diferită. De la începutul lui, creştinismul este construit pe omul Cristos. El nu este construit pe doctrinele şi învăţăturile lui Cristos. Este uimitor faptul că atunci când deschizi Biblia nu găseşti prea multe capitole de doctrină. Pasajele în care sunt explicate chestiuni pur doctrinare sunt rare şi de un interes mai mic pentru oameni. Ceea ce contează cel mai mult este omul însuşi şi ce fel de persoană este El. Toţi cei care au citit Biblia ştiu că învăţăturile lui Isus din Nazaret nu sunt excepţional de voluminoase. Persoana Sa ne atrage atenţia. El singur este temelia credinţei noastre.Cuvântul Cristos provine din limba greacă şi înseamnă Unsul. La chinezi, atunci când un om îşi asumă o lucrare, el primeşte o scrisoare de angajare. Echivalentul iudaic al acestui lucru este ungerea. Atunci când Dumnezeu cheamă o persoană pentru o lucrare.CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE59El toarnă ulei (untdelemn) pe acea persoană, ca un sigiliu al învestiturii sale. Cristos este însuşi Dumnezeu care a fost separat pentru a veni pe pământ spre a fi un om pentru manifestarea lui Dumnezeu, pentru ca omul să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu. Cristos este Unsul. El este însărcinat cu o asemenea lucrare.CRISTOS LE CERE ALTORA SĂ CREADĂ ÎN ELDatorită acestei distincţii de bază, Cristos este diferit de fondatorii altor religii. Odată El Şi-a întrebat ucenicii: „Cine ziceţi voi că sunt Eu?" Iarăşi şi iarăşi, El le-a cerut ucenicilor Săi să creadă în El. El a spus că cine crede în Fiul are viaţa veşnică. Din nou, El a spus: „Cine-şi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine-şi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Mat. 10:37). Cât timp un om nu iubeşte în felul acesta, el nu este vrednic să fie ucenicul Său. Numai El a rostit asemenea cuvinte. Nici un alt lider religios nu a afirmat vreodată ceva asemănător Confucius nu i-a spus niciodată luiYen-weh sau lui Tze-lu: „Credeţi în mine," şi nici nu a spus vreodată: „Iubiţi-mă." Şi nici unul dintre ceilalţi lideri, cum ar fi Sakya Muni sau Mahomcd, nu le-au cerut ucenicilor lor credinţă în ei. Pentru a fi ucenicul lor, ţi se cere doar să crezi în doctrinele lor.

ÎNTREBAREA ESTE URMĂTOAREA: CINE ESTE ISUS?Deci, adevărata credinţă creştină este bazată pe o persoană. Ea este construită pe Cristos, nu pe câteva doctrine. Esenţa adevăratei credinţe creştine este răspunsul la întrebarea cine este Isus. Este El numai un iudeu? Este El numai un profet? Sau Isus este Fiul Dumnezeului celui viu? Totul depinde de cine este Isus din Nazaret. Diferenţa dintre un creştin autentic şi unul fals nu constă în cunoaşterea doctrinelor lui Cristos. Mai degrabă, ea constă în cunoaşterea a cine este Isus!RĂSPUNSUL SE GĂSEŞTE ÎN BIBLIECine este acest om din Nazaret? Din moment ce aceasta este o întrebare crucială legată de credinţa noastră de bază, trebuie să găsim răspunsul în Biblie. Vom acorda mai multă atenţie Evangheliei60CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂlui loan şi vom descoperi că numai Cristos însuşi este centrul Bibliei şi punctul focal al întregului creştinism.înainte de a ne ocupa de Evanghelia lui loan trebuie să ne îndreptăm puţin atenţia asupra originii cărţii. înainte de venirea lui Cristos, Dumnezeu a trimis un înainte-mergător care să pregătească o cale pentru Cristos, ca astfel oamenii să fie gata să-L recunoască pe Cristos. înainte-mergătorul a fost loan Botezătorul. Datorită predicării sale puternice, mulţi oameni au fost convinşi de vinovăţia lor. Ca rezultat, mulţi au crezut că el este Cristosul care trebuia să vină.Dar în loan 1:8 se spune: „Nu era el lumina, ci el a venit să depună mărturie despre lumină." Lumina înseamnă Cristos. El este numit lumina deoarece lumina revelează şi manifestă. loan nu era Cristosul. El numai depunea mărturie pentru Cristos.Cu privire la această lumină, versetul 9 spune: „Aceasta este adevărata lumină care, venind în lume, luminează pe orice om." în această lume întunecată, dacă o persoană îl are pe Cristos, ea va cunoaşte totul despre Dumnezeu. Atunci când această lumină va străluci, oamenii vor spune: „Iată-L pe Dumnezeu." Ei vor recunoaşte lumina ca fiind Dumnezeu.Până la versetul 9 noi încă nu ştim cine este lumina aceasta. Să citim în continuare, de la versetul 10 până la versetul 15: „El era în lume, şi lumea a venit în fiinţă prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, celor care cred în numele Lui, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul a devenit carne, şi Şi-a făcut cortul între noi (iar noi am contemplat gloria Sa, glorie ca a singurului Născut din Tatăl), plin de har şi realitate. loan a depus mărturie despre El şi a strigat spunând: .Acesta era Acela despre care spuneam eu: Cel ce vine după Mine este înaintea mea, deoarece era înainte de Mine.' " După ce aţi citit versetele de mai sus, aţi înţeles că tot ce este consemnat aici sunt fapte reale, nu multe doctrine?ISUS ESTECe a spus loan Botezătorul despre Cristos? El a spus: „El.. .este...CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE28după mine." Şi totuşi, cel ce era după loan era înaintea lui din cauză că Cristos era înaintea lui pe primul loc. Acesta este începutul mărturiei lui loan Botezătorul.loan 1:27: „Cel ce vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua sandalelor." Predicarea lui loan este începutul credinţei noastre. El a venit numai pentru a le spune altora cine este Isus din Nazaret. Cristos nu numai că era înainte de loan, dar El era şi mult mai mare decât loan, aşa încât acesta nu era vrednic să-I dezlege cureaua sandalelor şi să fie sclavul Său.loan 1:29: „A doua zi, el L-a văzut pe Isus venind şi a spus: ,Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!' "Versetul 30: „El este Acela despre care spuneam: ,După mine vine un om care este înaintea mea, deoarece era înainte de mine.' " Când loan L-a prezentat pe Isus, el a spus: „El este Acela!" (v. 30). Evanghelia începe arătându-ne cine este Isus!DOCTRINA REGENERĂRIIAcesta este cuvântul înainte-mergătoru lui. Dar Cristos? El ce a spus? Noi recunoaştem faptul că în Biblie există câteva doctrine de bază. De exemplu, regenerarea este unul

dintre adevărurile de bază. în budism şi în mahomedanism de asemenea se vorbeşte despre regenerare. In învăţăturile lor, aceste religii susţin că tot ce a fost în trecut este considerat ca fiind mort ieri, şi tot ce urmează de acum înainte este considerat ca fiind născut astăzi. Dar ce a spus Isus despre regenerare? Să citim mărturia din loan 3.„Era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea" (vs. l-2a).Nicodim era un fruntaş. De asemenea, el era o persoană învăţată şi înaintată în vârstă. El a venit la Isus pentru a discuta unele probleme cu El, iar Isus a vorbit despre regenerare.„Adevărat, adevărat îţi spun, dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia Iui Dumnezeu" (v. 3).Isus i-a prezentat lui Nicodim subiectul regenerării, spunându-i că trebuie să se nască din nou. După ce Nicodim a auzit aceste lucruri, a rămas nedumerit şi se întreba cum ar putea un om bătrân să se nască din nou. Oare aceasta însemna că el trebuia să intre în pântecele mamei sale şi să iasă afară din nou? Isus i-a spus că29CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂaceasta nu este o naştere din carne, ci o naştere din duh. Dacă un om nu se naşte din Duh, chiar dacă el ar putea să intre din nou în pântecele mamei sale, carnea ar naşte tot carne. Numai Duhul naşte duh. Aici puteţi vedea că, chiar şi într-o problemă atât de esenţială şi de fundamentală, Isus nu a expus multă doctrină. El nu a făcut altceva decât să menţioneze un fapt foarte simplu — nevoia de a fi născut din nou.REGENERAREA ÎNSEAMNĂ PUR ŞI SIMPLU A CREDENu este de mirare faptul că Nicodim a întrebat: „Cum se poate face aşa ceva?" Isus i-a spus că acesta nu este un lucru pământesc. Este ceva ceresc. Iată de ce el nu a putut crede. Cum se poate naşte din nou. un om? „Nimeni nu s-a suit în cer în afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot astfel trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El, să aibă viaţa veşnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este condamnat; dar cine nu crede a şi fost condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu" (vs. 13-18). Aţi văzut aceasta? Aceasta este regenerarea!Isus spunea că regenerarea nu este o doctrină. Ea înseamnă a crede în El. A fi născut din nou înseamnă a crede în El. Dacă omul nu crede în El, atunci nu poate fi regenerat. După ce s-au spus atât de multe lucruri, totul se întoarce la „El."Care este conceptul nostru despre regenerare? Noi credem că dacă un om ieri era un hoţ, iar astăzi îi înapoiază posesorului tot ce a furat, aceasta înseamnă regenerare. Sau, dacă ieri a avut gândul de a avea o amantă, dar astăzi renunţă la acea idee, aceasta înseamnă regenerare. Noi credem că atât timp cât ne lăsăm de lucrurile rele din trecut, considerând că acele lucruri sunt moarte, şi după aceea ne străduim să facem binele, noi suntem născuţi din nou. Dar acesta este conceptul omului. Nu este regenerarea pe care o dă Cristos.Calea lui Isus depinde de faptul dacă ai crezut în El sau nu. Cine crede în El are viaţa veşnică! Dumnezeu L-a dat pe singurulCRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE63Său Fiu născut pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Cine crede nu este condamnat, dar cine nu crede, este condamnat. Aceasta nu este o doctrină. Este ceva ce ţine de persoană. Este o relaţie între El şi om.SATISFACŢIA ÎN CONTRAST CU MULŢUMIREAPe lângă regenerare există o altă problemă crucială, pe care noi o numim satisfacţia creştină. Un creştin adevărat simte că speranţele sale sunt împlinite, că aspiraţiile sale sunt realizate; el nu mai are nici o nevoie; el este deplin satisfăcut. Dar această satisfacţie este complet diferită de mulţumirea despre care vorbesc de obicei oamenii. Mulţumirea înseamnă să vezi lucrurile într-un mod optimist, să laşi lucrurile să vină şi să plece aşa cum sunt, fără să insişti asupra vreunuia dintre ele. Poate nu ai multe bogăţii sau o bună poziţie. Poate nu ai parte de multă onoare sau de un bun renume. Dar cât timp poţi trăi în pace fără să fii tulburat, este suficient de bine! Aceasta este mulţumire.

Dar aceasta nu este satisfacţie. Atunci când o persoană este satisfăcută ea simte că are ceea ce vrea şi nu mai are alte dorinţe.CINE BEA DIN APA ACEASTA VA ÎNSETA IARĂŞI1 n loan 4 există o consemnare minunată. Ce i-a spus Isus femeii samaritence? „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi." (v. 13). Dacă doreşti glorie lumească, renume, bogăţie, poziţie, etc, nu vei fi satisfăcut niciodată. Dacă ai zece mii de dolari, vei vrea să ai o sută de mii, iar când ai dobândit o sută de mii, vei începe să visezi la un milion. Niciodată nu vei fi satisfăcut. Cine bea din această apă va înseta iarăşi.Cum potoleşti această sete? Domnul Isus a spus: „Dar oricine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta cu nici un chip vreodată" (v. 14). Un fapt uimitor este acela că nici Confucius, nici vreun alt lider religios, nu a afirmat vreodată un asemenea lucru, învăţăturile lui Confucius şi Mencius îţi spun doar să fii mulţumit şi să rămâi în sărăcia ta. Persoana lui Confucius sau Mencius nu are nimic de-a face cu mulţumirea ta. Dar persoana lui Isus are foarte mult de-a face cu potolirea setei tale.Natural, femeia a vrut să bea din această apă care potoleşte setea. Când I-a cerut lui Isus această apă vie, „Isus i-a răspuns şi i-a zis:30CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂXJacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi spune: Dă-Mi să beau, tu însuţi ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie' " (v. 10).Oare Isus predica o doctrină? Nu. Nu era nici o doctrină. Singurul lucru pe care El l-a făcut a fost să arate înspre Sine însuşi, ca şi cum ar fi spus: „Ei bine, dacă ştii cine este El, îi vei cere imediat, iar El îţi va da apă vie, ca să nu mai însetezi niciodată." Aţi văzut aceasta? Totul se reduce la următoarea întrebare: Cine este Isus din Nazaret?Femeia samariteancă nu era o femeie decentă. Faptul că avusese şase bărbaţi dovedea ce fel de femeie era. Cu siguranţă ea nu fusese satisfăcută de nici unul dintre ei. Un soţ nu a putut s-o facă fericită; un altul tot nu a putut s-o satisfacă. Ca rezultat, ea a schimbat un soţ după altul, şi apoi al treilea şi al patrulea, până când a ajuns la al şaselea. într-o zi ea a venit să scoată apă, ca un simbol al faptului că era o persoană care bea şi tot este însetată. Remarcabil este faptul că în ziua aceea viaţa ei a fost schimbată. Ea a devenit satisfăcută! Ce a făcut ea? Nu a făcut nimic! în ziua aceea ea a realizat cine este Isus din Nazaret şi a fost mântuită. Să analizăm din nou felul în care ea a ajuns să-L cunoască pe Isus şi să creadă în El.A CUNOAŞTE CINE ESTE EL„Femeia I-a spus: .Domnule, îmi dau seama că eşti profet'" (v. 19). Deoarece Cristos i-a spus tot ce făcuse, ea a înţeles că El nu este un om obişnuit. El trebuie să fie un profet. Isus i-a spus ceva mai mult pentru a-i arăta că El nu era numai un profet: „Crede-Mă" (v. 21). Femeia a spus: „Ştiu că va veni Mesia (care este numit Cristos); când va veni EI, ne va spune toate lucrurile" (v. 25). Ce i-a răspuns Isus? El i-a spus: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela" (v. 26). Primul lucru pe care trebuie să-1 facă un păcătos nu este acela de a se pocăi şi a-şi schimba comportarea, ci de a realiza cine este Isus. Dacă el înţelege cine este Isus, totul va fi bine.Mai târziu femeia s-a întors în cetate şi le-a spus oamenilor: ,Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva acesta este Cristosul?" (v. 29). Mie nu-mi plac cuvintele „Nu cumva acesta este?" Din moment ce ea ştia că El este Cristosul, oare de ce a spus: „Nu cumva acesta este?" în orice caz, ea a crezut şi a mers să le spună altora că Cristos venise. Puteţi observa clar că nu se pune problema de doctrine, ci de o persoană! Preocuparea noastrăCRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE65de bază nu sunt doctrinele. Mai degrabă, preocuparea noastră este să vedem cine este Isus! Odată ce îl avem pe Domnul Isus, vom avea satisfacţia reală; vom avea simţământul de a fi dobândit totul.Din loan 5 vom vedea ceva mai mult. Se pare că în capitolul 5 Domnul Isus a prezentat unele doctrine. Dar de fapt nu au fost date prea multe interpretări. Din nou a fost o invitaţie de a primi cunoştinţa a cine este Isus din Nazaret. El a spus nişte cuvinte, dar ele trebuiau să ne aducă la credinţa în El. Domnul Isus a spus că iudeii cercetau Scripturile. însă Scripturile, a arătat Domnul, sunt o mărturie despre El. Tot ce este scris acolo îl priveşte pe El. Este important să cunoaştem Scripturile. Dar mai important decât

aceasta este să cunoaştem cine este Isus din Nazaret. întrebarea nu este ce anume învaţă El, ci ce fel de persoană este El.EU SUNTCând ajungem la loan 6, problema este prezentată într-un mod mai clar. „Isus le-a spus: ,Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi cu nici un chip; şi cine crede în Mine nu va înseta cu nici un chip vreodată' " (v. 35). El nu a predicat nici o doctrină. El a spus doar atât: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi cu nici un chip." Aţi văzut ce implică acest lucru? Dacă eu v-aş spune că eu sunt pâinea voastră a vieţii şi că cine mă mănâncă pe mine nu va flămânzi niciodată, cu certitudine veţi spune că dl. Nee este un nebun din Shanghai. Liderii religioşi nu pot să le dea altora altceva decât doctrine. Ei nu se pot da pe ei înşişi altora. Dar Isus este altfel. El este pâinea vieţii. De asemenea, El este apa care stinge setea. Problema este că oamenii nu cred în El. Dacă cineva crede în El, totul va fi în regulă.„Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer, ca oricine să mănânce din ea şi să nu moară" (vs. 48-50). Acestea sunt cuvinte pe care nici un alt om nu le poate rosti. Numai Isus poate spune aşa ceva. El nu este nici nebun, nici mincinos. Şi tot ce spune El întotdeauna indică înapoi spre El însuşi. Acest om este pâinea vieţii. Cine îl mănâncă pe El nu va muri!Deci, credinţa noastră creştină se bazează pe răspunsul la întrebarea cine este Isus din Nazaret. Noi nu petrecem timp doar pentru66CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂa studia învăţăturile Sale. Nouă ni se cere să răspundem la o singură întrebare: Cine este El? Cristos nu a proclamat în mod constant pe pământ nu au fost doctrinele Sale, ci însăşi persoana Sa. Accentul nu este pe doctrine, ci pe persoană. Cât despre doctrine, cărţile lui Confucius şi Mencius sunt pline de filozofii, etică şi moralitate; ele le depăşesc mult pe cele din Biblie. Dar există o singură întrebare: Cine este Isus din Nazaret? Ştiţi voi? Cine este Isus din Nazaret?EL ESTE PÂINEA VIEŢIISă citim mai departe. loan 6:51 spune: „Eu sunt pâinea vie care s-a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi pentru totdeauna; şi pâinea pe care o voi da Eu este carnea Mea, pe care o voi da pentru viaţa lumii."Aici, cuvintele Sale devin tot mai ciudate. Este suficient de ciudat faptul că a spus că El este pâinea vieţii care s-a coborât din cer. Acum El spune că eine-L mănâncă pe El nu numai că nu va muri, ci va trăi pentru totdeauna. Acest lucru este extraordinar. Şi mai intrigante sunt cuvintele care spun că pâinea pe care o dă El este chiar carnea Sa. Nu este deloc de mirare faptul că iudeii de la acea vreme au spus că acesta este un cuvânt prea tare. Cine poate accepta aşa ceva? Aşa este! Noi nu am mai auzit asemenea cuvinte niciodată. Nu le-am auzit niciodată de la Confucius, de la Mencius, de la Lao-tze, de la Chuan-tze, sau de la oricare alt înţelept. Noi nu le-am auzit niciodată în China sau în vreo altă ţară. Nici un om nu a rostit vreodată asemenea cuvinte.După ce Cristos a rostit asemenea cuvinte, versetul 52 spune: „...Iudeii se certau între ei şi spuneau: ,Cum poate omul acesta să ne dea carnea Sa ca să o mâncăm?' " Ce doctrină a predicat Isus? Nici una. Tot ceea ce a spus El a fost să mâncăm carnea Sa. Versetele 55 şi 56 spun: „Căci carnea Mea este adevărata hrană şi sângele Meu este adevărata băutură. Cine mănâncă carnea Mea şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el." Puteţi observa că accentul din cuvintele Sale este doar asupra Lui însuşi. Acesta nu este un set de doctrine. Mai degrabă înseamnă a mânca carnea Sa şi a bea sângele Său. Cei care mănâncă şi beau vor trăi pentru totdeauna.CRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE31EL ESTE APA VIEŢIIAtunci când ajungem la loan 7, este vorba de ultima zi a unei mari sărbători. Isus a spus câteva cuvinte în faţa celor care participau la sărbătoare. „în ultima zi, marea zi a sărbătorii, Isus S-a ridicat în picioare şi a strigat: ,Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din fiinţa lui cea mai lăuntrică vor curge râuri de apă vie'" (vs. 37-38). Doar imaginaţi-vă: într-una din sărbătorile noastre festive agitate, eu, Watchman Nee, mă ridic în picioare în mijlocul unei mulţimi şi strig: „Dacă vă este sete, veniţi la mine şi beţi. Cine crede în mine, din fiinţa lui cea mai lăuntrică vor curge râuri de

apă vie." Ce-aţi spune? Cu certitudine aţi spune că sunt un nebun fără judecată, care vorbeşte nonsensuri. Dar aceasta este exact ceea ce Isus a făcut şi a spus. Cu adevărat nu era nici o doctrină; era numai persoana lui Cristos.în ziua în care Isus a spus aceste cuvinte, între iudei a apărut o dispută. Unii spuneau că Acesta trebuie să fie cu adevărat Cristosul. Alţii se gândeau cum era posibil ca Cristosul să vină din Galilea. încercând să afle cine era omul acesta, s-a stârnit o ceartă între iudei. Cearta s-a centrat în jurul unui singur lucru: cine era acest Isus din Nazaret? Creştin adevărat este cel care crede că Isus este Cristosul.EL ESTE LUMINA VIEŢIIîn continuare, în loan 8:12 Isus a spus mulţimii: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla nicidecum în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Puteţi observa din nou că cuvintele Sale nu erau doctrinare. Aici accentul este pe „lumină" şi pe „Eu." Nu faptul că punem în practică învăţăturile Sale ne califică să fim creştini, ci relaţia noastră cu Cristos ne acordă această calificare. Numai crezând în El primim lumina vieţii. Numai priinindu-L pe El nu vom umbla în întuneric.EL ESTE DE SUSîn loan 8:21-22 se spune: „Isus le-a mai spus: ,Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta, şi veţi muri în păcatul vostru. Acolo unde Mă duc Eu voi nu puteţi veni.' Atunci iudeii au spus: ,Doar nu are de gând să Se omoare din moment ce spune ,Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!' " Iudeii erau din nou nedumeriţi. Care este locul unde Se duce El şi32CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂnoi nu putem merge? Ei credeau că poate El avea de gând să Se sinucidă. De fapt, dacă în acel loc s-ar fi putut ajunge prin sinucidere, iudeii puteau să ajungă şi ei acolo dacă se sinucideau. Cum putea Domnul să meargă într-un loc în care ei nu puteau merge? Versetul 23 spune: „ Voi sunteţi de jos,' le-a spus El; ,Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.' " Iată motivul pentru care ei nu puteau merge acolo unde mergea Domnul.A CREDE SAU A NU CREDE CĂ EL ESTEMai mult decât atât, ei urmau să moară în păcatele lor nu pentru că erau ucigaşi sau curvari. Versetul 24 este crucial, în special ultima sa parte: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre." Versiunea King James a adăugat cuvântul „Acela" după „Eu sunt." Să cităm textul original. Domnul a spus: Veţi muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre." întrebarea este dacă tu crezi sau nu că El este. Ce înseamnă aceasta? înseamnă că dintre milioanele de oameni din omenire poţi să-1 alegi pe unul şi să spui: „Acesta este! Acesta este Dumnezeu!" Vrem să-L analizăm pe Isus din Nazaret pentru a vedea dacă într-adevăr El este! Dacă credem că El este, nu vom muri în păcatele noastre. Mulţi cred într-un creştinism deformat, dar noi vrem să credem conform cu ceea ce este creştinismul cu adevărat. Prima întrebare pe care trebuie să o punem e dacă Isus din Nazaret este sau nu este.Iudeii au ripostat încă o dată: „Cine eşti Tu?" (v. 25). Răspunsul lui Isus părea să spună: „Aceasta nu este prima dată când vă spun cine sunt, în legătură cu acest subiect, Eu nu am renunţat niciodată. V-am spus cine sunt; Eu sunt Acela." în repetate rânduri, El le-a dovedit altora că El este; El este Fiul lui Dumnezeu.ESENŢA CREDINŢEI NOASTRECare este scopul lucrării lui Cristos? Este acela de a-1 face pe om să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu. în loan 9 Cristos a redat vederea unui om care s-a născut orb. Fariseii au început o altă ceartă în legătură cu acest lucru. Ei l-au chemat pe cel care fusese vindecat şi i-au pus tot felul de întrebări. Pentru că nu au obţinut nimic din răspunsurile sale, ei l-au dat afară. Mai târziu, DomnulCRISTOS ÎN CONTRAST CU DOCTRINELE69l-a întâlnit. El i-a pus persoanei vindecate o singură întrebare: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" (v. 35). El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în El?" (v. 36). „Isus i-a spus: ,L-ai şi văzut, şi El este Cel care vorbeşte cu tine.' ,Cred, Doamne,' I-a spus el; şi I s-a închinat" (vs. 37-38). Nimic nu este mai clar decât atât. Aceasta este lucrarea lui Isus din Nazaret. Lucrarea Sa este pur şi simplu aceea de a-i face pe oameni să realizeze cine

este El. El nu a renunţat niciodată la afirmaţia că El este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este esenţa credinţei noastre. Ea declară că Isus este Fiul lui Dumnezeu.NUMAI ACEST UNIC FAPTDacă citim Evanghelia lui loan de la un capăt la celălalt, vom descoperi că fiecare pasaj este în legătură cu acest unic fapt: Isus este Cristosul. în loan 10, iudeii L-au înconjurat şi l-au spus: „Până când ne vei ţine sufletele în încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne clar." (v. 24). întrebarea încă gravita în jurul acestui unic fapt.Cum a răspuns Isus? El a spus: ,V-am spus, şi tot nu credeţi.. .Nu credeţi pentru că nu sunteţi dintre oile Mele" (vs. 25-26). Toţi cei care nu cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El este Dumnezeul încarnat ca om, nu sunt creştini. Cei care nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu nu au viaţa lui Cristos în ei; ei nu sunt oile Sale. Pe acest fapt se sprijină întreaga credinţă creştină.în loan 11, Isus a spus iarăşi: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi" (v. 25). Oare poate un muritor să rostească asemenea cuvinte?DUMNEZEU DEPINDE DE ELîn loan 12, Isus a strigat cu glas tare: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine; şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric" (vs. 44-46). Puteţi observa că Acela care L-a trimis pe El depinde de El. A crede în El înseamnă a crede în Cel care L-a trimis pe El. A-L vedea pe El înseamnă a-L vedea pe Cel care L-a trimis pe El. Lumina depinde şi ea de El. A fi în lumină înseamnă a crede în El. Totul depinde de El.Apoi, în loan 14, Domnul a spus: „Să nu vi se tulbure inima.70CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂAveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine" (v. 1). El vrea ca noi să credem în El în acelaşi mod în care credem în Dumnezeu. Singurul lucru asupra căruia El insistă mereu este cerinţa de a crede în EI.loan 15 vorbeşte despre unii care îl urăsc pe Domnul. El a spus: „Cine Mă urăşte pe Mine, îl urăşte şi pe Tatăl Meu" (v. 23). El revelează din nou faptul că El şi Tatăl sunt unul singur.A NU CREDE ÎN EL REPREZINTĂ UN PĂCAT GRAVIn loan 16 Domnul a spus că într-o zi Duhul Sfânt va veni şi va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata. De ce în ce priveşte păcatul? Explicaţia se găseşte în versetul 9: „în ce priveşte păcatul, pentru că ei nu cred în Mine," pentru că ei nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este un păcat, un păcat foarte grav. Când va veni Duhul Sfânt, El îi va convinge pe oameni de vinovăţia lor, şi ei vor înţelege cât de grav este păcatul de a nu crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu.Vom cita un alt pasaj din Evanghelia lui loan, şi cu acesta vom încheia. In 17:3 se spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu." Aici ni se arată ce este viaţa veşnică. Definiţia vieţii veşnice pe care a dat-o Domnul este aceasta: a-L cunoaşte pe Dumnezeu. A crede în Dumnezeul cel veşnic şi a crede în Trimisul Său — Isus Cristos — este viaţa veşnică. Viaţa veşnică depinde de această persoană.Sper că noi toţi vom realiza cine este Isus din Nazaret. Credinţa noastră nu conţine nici o doctrină goală. Ea se bazează pe faptul că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. A-L primi pe Isus Cristos înseamnă a-L primi pe Dumnezeu.CAPITOLUL 6CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂAm spus că religia creştină nu pune accent pe doctrine. în loc de aceasta, ea pune accentul pe persoana lui Cristos. Chiar şi atunci când sunt menţionate unele doctrine, ele sunt puţine la număr, iar când vrei să le interpretezi, întotdeauna ele te îndrumă spre o persoană. Dacă studiezi cele patru Evanghelii, vei fi uimit să descoperi că tot ce este scris acolo reprezintă pur şi simplu o descriere a lui Isus din Nazaret. întâi trebuie să ştim cine este El; doctrinele urmează după aceea. Noi am fost convinşi de persoana lui Isus Cristos. Acum dorim să ne ocupăm pe scurt de doctrinele credinţei noastre.COMPARAŢII ÎN DOCTRINENu găsim multe doctrine în cele patru Evanghelii. Şi nici în cartea Faptele Apostolilor nu sunt multe doctrine. Doctrinele le găsim abia când ajungem la Romani. Acest fapt

demonstrează exact ceea ce tocmai am spus: trebuie să ştii cine este Isus Cristos înainte de a putea înţelege despre ce este vorba în doctrinele Sale.De asemenea, în legătură cu doctrinele există o mare diferenţă între doctrinele din creştinism şi cele din alte religii. Aş vrea să menţionez din nou faptul că, dacă eu sunt creştin, aceasta nu înseamnă că voi trebuie să simţiţi şi să vedeţi lucrurile ca mine. Nu voi adopta o atitudine atât de încrezută. Nu voi face altceva decât să prezint din nou faptele, arătând diferenţa dintre creştinism şi alte religii. Nu voi decide ce este bun şi ce este rău. Vouă vi se cere numai să examinaţi faptele. Dacă credeţi că ceva este drept, atunci credeţi. Dacă nu, alegeţi. Cuvintele emoţionale nu sunt necesare aici. De aceea nu voi face nici o pledoarie şi nici o invitaţie.Observând toate religiile care există astăzi înaintea noastră, veţi vedea că toate accentuează pe doctrine, nu pe o persoană. Fie că este vorba de Confucius sau de Lao-tze, cine sunt ei şi ceea ce învaţă34CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂei sunt două lucruri diferite. Sunt două entităţi separate. Doctrinele nu au prea mult de-a face cu persoana lor. Puteţi înlătura persoana din religie, şi diferenţa nu va fi prea mare. Persoana doar a predicat doctrinele, dar ea a devenit separată de ceea ce a predicat.Dar nu tot aşa stau lucrurile şi cu credinţa noastră. Când au intrat în existenţă doctrinele creştine? Doctrinele au apărut după moartea, învierea şi plecarea din lume a persoanei lui Cristos. Toate doctrinele au apărut mai târziu. Mai mult, toate aceste doctrine sunt centrate pe Cristos. Doctrinele nu pot fi separate de Cristos. întâi II ai pe El, apoi ai doctrinele Sale.UNIREA DINTRE DUMNEZEU ŞI OMDe exemplu, în creştinism există o doctrină care vorbeşte despre unirea lui Dumnezeu cu omul. Aceasta este o doctrină foarte importantă. Dacă deschideţi Biblia pentru a vedea cum poate avea loc acest lucru, veţi vedea că sursa unei asemenea doctrine este faptul că Dumnezeu a devenit un om — Isus. El este Dumnezeu contopit cu omul.Biblia nu prezintă o doctrină conform căreia Dumnezeu devine una cu omul. în loc de aceasta, ea îl prezintă pe Isus din Nazaret, care este un exemplu al unităţii dintre Dumnezeu şi om. La început, Dumnezeu şi omul erau separaţi; între ei exista o prăpastie. Nu exista nici o posibilitate de unire. Dar Nazarineanul a venit. El a fost Dumnezeu venit ca să fie un om. El a fost puntea dintre om şi Dumnezeu, unindu-i pe cei doi într-unui singur. Aceasta nu este o doctrină care-i învaţă pe oameni să fie una cu Dumnezeu. Aici este vorba de un fapt: de acum înainte, atunci când un om este în Cristos, el poate fi una cu Dumnezeu.DOCTRINA MORŢIIO altă doctrină foarte importantă din Biblie este în legătură cu moartea. Biblia îl descrie pe om ca fiind total corupt, fără nici o posibilitate de a se îmbunătăţi. Singura soluţie este moartea. Omul este ca o bucată de lemn infestat de viermi, care nu are nici o şansă de a fi sculptat sau modelat. Singurul său destin este focul. Moartea este soluţia. Numai morţii nu se vor mândri dacă îi lauzi de o mie de ori. Numai morţii nu se vor supăra dacă îi mustri în mod repetat.CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ73Numai morţii nu vor fi ispitiţi de păcat şi nu vor păcătui. Moartea rezolvă toate problemele legate de păcat.Dar cum putem muri? Cum poate avea loc o asemenea moarte? O religie te va îndemna să mori. Fii mort! Dacă eşti mort, păcatul nu va mai avea asupra cui să lucreze! Dar cum poate cineva să moară? Comiţând sinucidere? Aruncându-se în mare? Sau, aşa cum au spus savanţii chinezi din vechime, considerând tot ceea ce este trecut ca fiind mort ieri? Nu! Toate acestea sunt metodele religiilor obişnuite. Ele nu fac parte din învăţătură creştină.NOI PUTEM MURI DATORITĂ LUI CRISTOSDoctrina morţii este legată de Cristos în mod absolut. Persoana Sa Ii determină doctrinele. Isus a murit. Ce spune Biblia despre acest lucru? Ea ne spune că lumea a murit împreună cu El (2 Cor. 5:14). Moartea Sa a fost faţă de păcat; astfel întreaga lume este moartă faţă de păcat. La început, întreaga lume se afla în păcat, moartă în păcat. Numai Isus nu a fost afectat de moarte. El nu a murit din cauza păcatului; El a murit faţă

de păcat (Rom. 6:10). Dacă suntem una cu El, şi noi suntem morţi faţă de păcat prin moartea Sa (v. 11). Păcatul nu va avea asupra cui să lucreze. Toate problemele păcatului din noi vor fi rezolvate.Aceasta este doctrina creştinismului. Este un fapt legat în mod absolut de persoana lui Cristos. Nu este un îndemn ca oamenii să ducă o viaţă morală şi să se pocăiască de relele lor. Acestea nu sunt deloc doctrine creştine. întrucât Cristos a murit, oricine se află în El este la rândul lui mort, complet mort faţă de păcat. Păcatul nu mai are nici un impact asupra noastră. Dacă Cristos nu ar fi murit, nu ar fi existat nici o doctrină. Toate experienţele şi doctrinele se bazează pe această persoană, Isus Cristos.DOCTRINA ÎNVIERIIUn alt fapt pe care îl avem este învierea lui Isus Cristos. El a murit şi a fost înviat. Astfel, de partea noastră, noi nu numai că suntem morţi faţă de păcat, disociaţi de el; noi suntem regeneraţi şi suntem o nouă creaţie în învierea lui Cristos. Toate acestea sunt legate de persoana lui Isus Cristos. Nici o realizare nu este obţinută prin noi înşine. Totul depinde de El.74CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂÎNVĂŢĂTURILE SUNT LEGATE DE CRISTOSBiblia nu este complet lipsită de învăţături. Dar toate învăţăturile depind de persoana lui Cristos Isus. Numai atunci când El are o anumită experienţă poate fi formulată o anumită doctrină sau o anumită învăţătură. Fiecare doctrină sau învăţătură în parte este legată de experienţa Sa personală. încarnarea Sa este baza unirii lui Dumnezeu cu omul. Moartea Sa este baza morţii noastre faţă de păcat şi sine, precum şi temelia unei vieţi de sfinţenie. învierea Sa este baza pentru primirea vieţii noastre noi. Tot ce am obţinut se bazează pe ceea ce El a realizat. Doctrinele sunt în mod absolut bazate pe persoană şi legate de persoană. Acesta este creştinismul autentic. Iată ce face credinţa noastră să fie diferită de toate celelalte religii.EL ESTE CALEA, REALITATEA ŞI VIAŢAOdată, când Cristos Isus era gata să părăsească lumea, El a vorbit despre o doctrină uimitoare. Desigur, această doctrină era din nou în strânsă legătură cu Persoana Sa. El a spus: „Eu sunt calea şi realitatea şi viaţa" (loan 14:6). Probabil i-aţi auzit pe alţii citând acest pasaj. Cristos a spus că El este calea. El este calea de a birui păcatul. El este calea de a birui ispitele lumii. El este propria Sa învăţătură! Toate căile spre biruinţă sunt El.De asemenea, Cristos a spus că El este realitatea. Deseori am auzit oameni care spuneau că în cuvintele anumitor oameni există realitate. Uneori, atunci când cineva emite o teorie, noi o numim realitate. în geometrie, atunci când am dovedit că ceva este egal cu altceva, spunem că am descoperit un adevăr. Dar realitatea despre care vorbeşte Cristos Isus este El însuşi. El este realitatea.Mai mult, El este viaţa. El nu doar predică o doctrină şi îţi cere să o aplici pe cont propriu; El este însăşi puterea-viaţă care îndeplineşte ceea ce El predică. Religia îţi spune să fii cinstit şi să nu minţi. Poate cineva a venit la tine şi ţi-a spus: „Străduieşte-te să nu minţi. De fiecare dată când minţi, muşcă-ţi limba." Cred că dacă am fi capabili să recunoaştem fiecare minciună pe care o spunem, limba noastră ar fi în două bucăţi înainte ca să se sfârşească o zi! Din moment ce viaţa noastră este o viaţă omenească, este imposibil ca noi să nu minţim sau să nu păcătuim. Viaţa omului este total neputincioasă în această privinţă. Dacă doar îţi sunt dateCRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ75nişte doctrine frumoase, înalte, şi eşti lăsat să le aplici tu singur, atunci aceasta nu este calea lui Cristos.Biblia spune că El te face capabil. Capacitatea este din Cristos. Cât timp eşti în El, El este viaţa ta. El te poate face să nu minţi, indiferent ce fel de persoană eşti!CEEA CE FONDATORII ALTOR RELIGII NU POT FACENici un alt fondator de religie nu este suficient de mare pentru a susţine aceste trei articole: calea, realitatea şi viaţa. Toate experienţele omului sunt incluse în aceste trei lucruri. De fiecare dată când faci un lucru, întotdeauna trebuie să decizi dacă merită să-1 faci. Această analiză reprezintă o cântărire a realităţii. După ce decizia este luată, trebuie să găseşti o cale. După ce găseşti calea, trebuie să ai puterea. De fiecare dată când te hotărăşti să realizezi ceva trebuie să parcurgi aceste trei etape: calea, realitatea şi viaţa.

Cele trei etape sunt inseparabile. Nu ţi se dă întâi realitatea, apoi calea, rămânând ca după aceea tu însuţi să afli viaţa. Toate aceste trei articole se află într-o singură persoană. Când II ai pe El, orice problemă va fi rezolvată. Acesta este Isus. Aceasta este credinţa noastră. Cât timp există o cale către El, restul va urma de la sine.DOAR SĂ FII ÎN CRISTOSDacă analizăm câteva pasaje din Biblie vom descoperi cu uşurinţă că atunci când Biblia menţionează o doctrină, ea întotdeauna spune că este „în Cristos." Cuvintele „în Cristos" sunt menţionate în mod constant. Alte pasaje spun „de către Cristos." Dar expresia „de către Cristos" nu este cea mai bună traducere. în aceste situaţii este mai bine să folosim expresia „prin Cristos." Dumnezeu nu ne dă aceste lucruri în mod direct; ele trebuie să treacă „prin Cristos." Pe lângă aceasta, există expresii cum ar fi „cu Cristos" şi „împreună cu Cristos." Ele indică poziţia pe care Cristos o ocupă în Biblie. Totul trebuie să fie prin El. A-L primi pe El înseamnă a primi doctrinele Sale. Fără El este inutil să avem vreuna dintre doctrinele Sale.NICI O LEGĂTURĂ ÎNTRE FONDATORII DE RELIGII ŞI CREZURILE LORCele menţionate mai sus nu se pot aplica la nici una dintre celelalte36CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂreligii. Poţi să fii devotat altor religii, conformându-te fiecăruia dintre crezurile lor, fără a avea nimic de-a face cu fondatorii înşişi.In aritmetică există o tablă numită tabla înmulţirii. în ea poţi găsi produsul a oricare două numere de la unu până la nouă. Totul este aranjat în ordine. Ştii cine a formulat această tablă? Mă tem că milioane dintre cei care folosesc tabla nu au ştiut niciodată cine a făcut-o. Dar poţi să foloseşti tabla fără a cunoaşte persoana care a făcut-o. Toate religiile obişnuite sunt astfel: nu este nevoie să ai vreo legătură cu fondatorii lor, dar poţi să le aplici doctrinele. Nu există nici o legătură între doctrine şi cei ce le-au predicat.In Kaifeng am întâlnit un misionar străin. El îmi auzise predicile. Am descoperit că el era legat de doctrinele lui Cristos dar nu de Cristos însuşi. El i-a spus unuia dintre foştii mei colegi de clasă, care acum este şi colaboratorul meu, cum să practice învăţăturile lui Cristos şi să explice doctrinele din Biblie. Colaboratorul meu 1-a întrebat: „Poţi să-i atingi pe oameni prin toate acestea? S-a pocăit cineva, şi-a părăsit păcatele şi şi-a schimbat viaţa prin predicarea ta? Ai tu o asemenea putere?" Cuvintele colaboratorului meu l-au redus la tăcere.PERLA DOCTRINELOR ESTE CRISTOSSursa credinţei noastre este Cristos. Dacă nu avem nici o relaţie cu Cristos, nu avem nici o putere. Doctrinele lui Cristos sunt în mod absolut legate de Cristos. Perla doctrinelor este Cristos. Este inutil doar să deduci şi să discuţi într-un mod exterior.Să ne oprim acum la cartea Romani din Noul Testament. Nu voi da multe explicaţii. în loc de aceasta vă voi prezenta numai faptele. Vrem să vedem ce spune Biblia.Romani 3:22, 24: „Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţa lui Isus Cristos pentru toţi cei care cred, căci nu este nici o deosebire; ...fiind justificaţi fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus." Aceste versete spun că omul primeşte iertarea păcatelor şi justificarea înaintea lui Dumnezeu prin răscumpărarea lui Cristos Isus. Acestea se bazează pe o relaţie cu Cristos. Fără răscumpărare, păcatele nu pot fi iertate.CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ77PRIN ISUS CRISTOSRomani 5:1: „Prin urmare, fiind justificaţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos."Versetul 2: „Prin care am şi obţinut acces prin credinţă în acest har în care stăm şi ne lăudam din cauza nădejdii slavei lui Dumnezeu."Versetul 10: „Căci dacă noi, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi în viaţa Sa."Versetul 11: „Şi nu numai atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit împăcarea."Tot ce am primit, cum ar fi justificarea, împăcarea, poziţia în har, mântuirea, bucuria în Dumnezeu, etc, am primit prin Isus Cristos. Pur şi simplu mergând prin El, noi moştenim toate acestea.PRIMIREA HARULUI PRIN EL

Romani 5:15: „Dar cu darul fără plată nu este cum a fost cu greşeala; căci dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul fără plată în har a singurului om Isus Cristos, au fost din belşug pentru mulţi."Versetul 17: „Căci dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei care primesc abundenţa harului şi a darului dreptăţii vor domni în viaţă prin acel Unul singur, Isus Cristos."Din cauza lui Isus Cristos, harul şi darul lui Dumnezeu pot fi revărsate asupra tuturor oamenilor. De asemenea, noi putem domni în viaţă datorită Lui. Versetul 21 spune: „Pentru ca după cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel şi harul să domnească prin dreptate spre viaţa veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru." Primirea vieţii veşnice este prin El; nu depinde de comportarea bună a omului.RĂSTIGNIŢI ÎMPREUNĂ CU ELRomani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie anulat, ca noi să nu mai slujim păcatului ca sclavi."Versetul 17: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că voi, deşi eraţi sclavi ai păcatului, aţi ascultat din inimă de forma de învăţătură pe care aţi primit-o."78CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂAceasta este o doctrină vitală a credinţei noastre: prin credinţă noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos, şi omul cel vechi este anulat. Eu nu mă răstignesc singur. Când Cristos a fost răstignit, eu am fost răstignit împreună cu El. Prin aceasta eu sunt eliberat de păcat, şi nu mai sunt un sclav al lui. în felul acesta eu mă pot socoti pe mine însumi ca fiind mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu în Cristos. Aceasta este o mare doctrină care depinde de persoana Cristos.ELIBERAŢI ÎN ELRomani 7:24-25: „Nenorocitul de mine! Cine mă va elibera de trupul acestei morţi? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos Domnul nostru! Aşa că, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu carnea, legii păcatului."Iată un om care era înfrânt de propriile sale pofte carnale în mod constant. Când se afla la capătul speranţelor sale, strigând după eliberare, el a văzut calea mântuirii: eliberarea prin Domnul Isus Cristos. Puterea eliberării se află tot în Domnul.NU MAI SUNTEM NEPUTINCIOŞI ÎN ELRomani 8:1: „Acum deci, nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus." Nu este nici o condamnare pentru cei din Cristos Isus. „Condamnarea" nu se referă la un gen obişnuit de condamnare. Potrivit cu anumite manuscrise vechi ale Bibliei, descoperite recent în Egipt, acest cuvânt are două înţelesuri. Primul este un termen legal; al doilea este o expresie zilnică obişnuită, în contextul legal, el înseamnă condamnare ca un verdict. Dar în uzajul său obişnuit, el înseamnă neputincios, lipsit de putere, legat, etc. Din acest motiv, eu voi traduce această porţiune astfel: „Acum deci, nu mai există nici o neputinţă..." Nu mai există nici o slăbiciune şi nici o incapacitate.Versetul 2: „Căci legea Duhului de viaţă m-a eliberat în Cristos Isus de legea păcatului şi a morţii." Aici este vorba de două legi. La început noi toţi eram legaţi de legea păcatului şi a morţii. Acum legea Duhului de viaţă ne-a eliberat; noi nu ne mai aflăm sub controlul legii păcatului şi a morţii. Legea Duhului de viaţă este în Cristos Isus. Aţi văzut acest lucru? Din nou, relaţia noastră cu El ne pune în libertate.CRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ79Versetul 10: „Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este mort din cauza păcatului, duhul este viaţă din cauza dreptăţii." Din moment ce Cristos este în mine, eu pot trăi.MAI MULT DECÂT BIRUITORI ÎN ELRomani 8:35, 37: „Cine ne va separa de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau sabia?...Dar în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit." Deşi există multe probleme la exterior, noi tot suntem mai mult decât biruitori. Puterea o obţinem mergând prin El. Nu că am fi capabili în noi înşine. Totul este prin El.în acelaşi mod, versetele 38 şi 39 spun: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici vreo altă creatură nu vor fi capabile să ne separe de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus Domnul nostru." De ce nimic nu ne

poate separa de dragostea Sa? Nu din cauza virtuţilor noastre, ci din cauză că această dragoste este „în Cristos Isus Domnul nostru!" Dragostea este legată de persoana lui Cristos. Când suntem în Cristos, suntem în această dragoste inseparabilă.CRISTOS DEVINE ÎNŢELEPCIUNEA NOASTRĂ Acum să analizăm 1 Corinteni.1 Corinteni 1:30: „Dar de la El voi sunteţi în Cristos Isus, care a devenit pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu: atât dreptate, cât şi sfinţire şi răscumpărare."Eu însumi am primit mult ajutor prin acest verset. De la Dumnezeu noi suntem în Cristos Isus. Nu numai atât, dar Dumnezeu L-a făcut pe Cristos înţelepciunea noastră,... etc. Noi credem că, deşi nu suntem prea străluciţi, dacă studiem mai multe cărţi, dacă citim mai mult din Biblie şi ascultăm mai multe predici, vom fi mai inteligenţi. Dar Dumnezeu nu spune asta. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos înţelepciunea noastră. înţelepciunea este din nou legată de Cristos. Eî devine înţelepciunea omului.Noi spunem că suntem nedrepţi şi că nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Dar ce spune acest verset? Dumnezeu L-a făcut pe Cristos80CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂCRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ38dreptatea noastră. Acum noi putem sta în faţa lui Dumnezeu ca şi cum am fi fără păcat.Noi credem că suntem prea corupţi; gândurile noastre sunt necurate; suntem mândri şi minţim mereu. Nu avem nici măcar o urmă de sfinţenie. Dar Dumnezeu L-a făcut pe Cristos sfinţenia noastră. El poate fi transmis în noi prin Cristos pentru a fi sfinţenia noastră. Mulţi au experimentat faptul că dacă nu ar fi fost Cristos, nu ar fi existat absolut nici o sfinţenie.Cu privire la mântuire, o parte a ei se referă la viitor. Nu o vom menţiona acum. în orice caz, putem vedea că Cristos este înţelepciunea noastră, dreptatea noastră, sfinţenia noastră precum şi mântuirea noastră de la început până la sfârşit.NĂSCUŢI ŞI CRESCÂND ÎN EL1 Corinteni 3:1: „Şi eu, fraţilor, nu am putut să vă vorbesc ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni carnali, ca unor prunci în Cristos." Potrivit Scripturii, nu contează care este vârsta ta fizică. Ceea ce contează este statura ta în Cristos. Din nou, această măsură este în Cristos.1 Corinteni 4:15: „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de călăuze în Cristos, totuşi nu aveţi mai mulţi taţi; căci în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie." Numai în Cristos poţi fi regenerat şi născut prin evanghelie.UMBLAŢI ÎN EL1 Corinteni 4:17: „Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul, care vă va aminti de căile mele care sunt în Cristos, aşa cum învăţ eu pretutindeni în fiecare biserică."Aici este vorba despre un om care umblă în Cristos. Veţi descoperi că nu doar aici, ci şi în alte numeroase pasaje, este menţionat faptul că umblarea creştină ar trebui să fie în Cristos.DOCTRINELE SALE SUNT CEEA CE ESTE ELAcum să ne concentrăm atenţia către ceva foarte important cu privire la credinţa noastră:1 Corinteni 15:12-14: „Dar dacă se vesteşte că Cristos a fost înviat din morţi, cum spun unii dintre voi că nu există nici o înviere din morţi? Dacă nu există nici o înviere din morţi, nici Cristos nu a fost înviat. Şi dacă Cristos nu a fost înviat, atunci vestirea noastră este zadarnică; credinţa voastră este şi ea zadarnică."Versetele 16-17: „Căci dacă morţii nu sunt înviaţi, nici Cristos nu a fost înviat. Iar dacă Cristos nu a fost înviat, atunci credinţa voastră este inutilă; încă sunteţi în păcatele voastre."Nu ni se spune ce vom căpăta pentru comportarea noastră bună sau rea. Totul din credinţa noastră se bazează pe persoana lui Cristos. Dacă El ar fi murit fără să fi fost înviat, doctrinele Sale ar fi lipsite de viaţă, şi totul s-ar termina. Credinţa noastră nu ar avea nici un efect. Doctrinele Sale sunt ceea ce El este. Dar slavă Domnului, El a fost înviat. De aceea predicarea noastră nu este în zadar. Totul este realitate. Totul din credinţa noastră este legat de Domnul cel înviat.DOCTRINELE AU PROVENIT DIN CRISTOSUL ÎNVIAT

Vom trece peste 2 Corinteni, deoarece nu este o carte care tratează doctrinele. Cărţile care se ocupă de doctrine sunt Galateni, Efeseni şi Coloseni. Dar nu le putem menţiona decât pe scurt. Vom arăta că toate doctrinele provin din persoana lui Cristos.Galateni 2:4: „Şi aceasta, din pricina fraţilor falşi, intraţi în secret, care s-au strecurat înăuntru pentru a spiona libertatea pe care o avem în Cristos Isus, ca să ne aducă în sclavie." Libertatea noastră este în Cristos.Versetele 16-17: „Şi ştiind că omul nu este justificat din lucrările legii, ci prin credinţa în Isus Cristos, am crezut şi noi în Cristos Isus pentru a putea fi justificaţi prin credinţa în Cristos şi nu prin lucrările legii, deoarece din lucrările legii nu va fi justificată nici o carne. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim justificaţi în Cristos, noi înşine am fi găsiţi păcătoşi, atunci Cristos este un slujitor al păcatului? Categoric nu!"Justificarea noastră este datorată faptului că noi suntem în El. Ea nu este un rezultat al conduitei noastre. Odată ce suntem uniţi cu Cristos, noi suntem justificaţi.EU ÎN ELGalateni 2:20 este un alt. verset preţios: „Sunt răstignit împreună39CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcu Cristos; şi nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine; iar viaţa pe care o trăiesc acum în carne o trăiesc în credinţă, credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."Eu nu m-am omorât pe mine însumi; am fost răstignit împreună cu El. Când El a murit pe cruce, am murit şi eu, pentru că sunt în El.TOATE BINECUVÂNTĂRILE SPIRITUALE SUNT DATE ÎN ELEfeseni 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Cristos." Toate binecuvântările spirituale ne sunt date în Cristos. Din acest motiv, tot ce urmează este primit în El.Versetele 4-7: „După cum El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii pentru a fi sfinţi şi fără prihană înaintea Lui în dragoste, predestinându-ne la starea de fiu prin Isus Cristos pentru Sine însuşi, potrivit cu buna plăcere a voii Sale, pentru lauda slavei harului Său, pe care El ni l-a dăruit în Cel Preaiubit; în care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor, potrivit cu bogăţiile harului Său."Să citim încă o dată Coloseni 1:14: „în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor." Răscumpărarea şi iertarea păcatelor sunt în Cel Preaiubit.Coloseni 3:1-3: „Dacă deci aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Fixaţi-vă mintea pe lucrurile care sunt sus, nu pe lucrurile care sunt pe pământ. Căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu." Din nou, numai prin Cristos putem primi o viaţă înviată. Relaţia pe care Dumnezeu o are cu noi se bazează pe relaţia pe care El o are cu Cristos.TOATE DOCTRINELE ŞI ÎNVĂŢĂTURILE SUNT LEGATE DE CRISTOSIn cartea Romani şi celelalte cărţi care urmează, am descoperit un adevăr: nici măcar o singură doctrină şi învăţătură cu privire la credinţa noastră nu este legată de lucrarea noastră. Mai curând, fiecare dintre ele este legată de persoana lui Cristos. Fie că esteCRISTOS - DOCTRINA NOASTRĂ83vorba de iertarea păcatelor, regenerare, sfinţenie sau libertate, etc, nu există nici o doctrină care să fie disociată de Cristos. Fără Cristos noi nu avem nici o credinţă. Fără Cristos noi nu avem ce să predicăm. Aceasta este diferenţa dintre credinţa noastră şi toate celelalte religii. Fără a trece prin Cristos, noi nu putem face nimic. Fără a fi legaţi de El, noi nu putem avea nici o doctrină. Totul depinde de El.Unii ar putea întreba: Oare în Biblie nu există şi unele îndemnuri? Oare creştinismul nu are nimic de-a face cu binele şi răul? Da, Biblia conţine îndemnuri; de asemenea, ea le spune oamenilor cum să se comporte şi cum să umble. De exemplu, cartea Romani conţine câteva îndemnuri şi învăţături. Dar ele apar după capitolul 12. Totuşi, înainte de capitolul 12 găsim toate doctrinele care sunt legate de Cristos şi de felul în care putem să fim uniţi cu El. Numai după aceea primim îndemnuri pentru conduita noastră.ACCENTUL ESTE PE RELAŢIA NOASTRĂ CU CRISTOSEfeseni rezolvă problema relaţiei dintre noi, Dumnezeu şi Cristos în capitolele 1—3. Apoi, capitolele 4—6 se ocupă de unele învăţături legate de conduită. Chiar şi când se vorbeşte

despre umblarea noastră, baza este relaţia noastră cu Cristos. Acelaşi principiu îl găsim în toate celelalte cărţi.Deci, creştinismul autentic nu ne îndeamnă în primul rând să facem ceva. Mai curând el ne spune să stabilim o relaţie cu Cristos. Practica urmează după ce relaţia este stabilită.CAPITOLUL 7CEI DOI OAMENI CORPORATIVIAm văzut că Cristos nu poate fi separat de adevăr sau de doctrine. Şi nici nu poate fi detaşat de credinţa creştină. Atunci care este relaţia pe care o are Cristos cu noi, fiinţele umane?TREI CONCEPTE IMPORTANTEînainte de a ajunge să analizăm relaţia pe care o are Cristos cu omul, trebuie să studiem puţin legea eredităţii. O viaţă care are o anumită trăsătură sau caracteristică particulară transmite aceeaşi trăsătură generaţiei următoare. Abordând acest lucru într-un alt mod, într-un copil putem descoperi temperamentul şi particularităţile tatălui. Dar tot ceea ce este dobândit prin învăţare nu este ereditar. De exemplu, un fierar poate dobândi braţe puternice prin antrenament, dar braţele copiilor săi pot rămâne mici şi subţiri. Tot ce este dobândit după naştere nu poate fi transmis generaţiei următoare. Acesta este un fapt şi un fenomen recunoscut de biologie.Unitatea oamenilor este un concept foarte important din Biblie. Potrivit Bibliei, separat de existenţa noastră individuală, întreaga lume, indiferent câte milioane de oameni există în ea, poate fi considerată ca fiind compusă din doi oameni. Aceşti doi oameni sunt corporativi, cuprinzând milioane de alţi oameni. întreaga umanitate este inclusă în aceşti doi oameni. Ei sunt două persoane juridice. Datorită acestei consideraţii a Bibliei, omul Isus a putut să moară pentru noi toţi şi a putut lua asupra Sa toate păcatele noastre. Acum noi toţi putem primi viaţa prin El.Un student la biologie ne poate spune că în biologie există un concept uimitor, care este exact contrar conceptului nostru: viaţa unui fiu este considerată ca fiind mai veche decât a tatălui, şi viaţa unui nepot este mult mai veche decât cea a bunicului. Acest lucru este perfect adevărat. Fiul moşteneşte viaţa tatălui şi o continuă.86CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂAstfel, viaţa fiului este mai veche decât cea a tatălui. Deci, în mod natural, noi suntem mai „bătrâni" decât Adam, căci viaţa lui s-a sfârşit la o vârstă puţin peste nouă sute de ani. Dar tu şi cu mine încă trăim şi vom continua să trăim.Acestea sunt trei concepte foarte importante de care trebuie să ţinem cont atunci când ne ocupăm de relaţia dintre Cristos şi om: ereditatea vieţii umane, unitatea oamenilor şi continuarea vieţii umane.UN URIAŞ OM CORPORATIVOmul nu este un simplu individ, care există de unul singur şi este responsabil numai de propria sa conduită şi comportare, ci în acelaşi timp el aparţine unui om corporativ. Fiecare persoană este o parte a unei vieţi uriaşe. El este o continuare, şi el continuă această viaţă uriaşă. Primul om din acest om corporativ a avut o viaţă care a cuprins orice altă viaţă omenească; conduita sa a devenit conduita oricărui om care a urmat, iar trăsăturile sale sunt transmise tuturor generaţiilor; toţi au trăsăturile pe care le-a avut el.Acesta este un subiect vast. Dar înainte de a putea vedea mântuirea lui Dumnezeu şi relaţia lui Cristos cu omul, trebuie să înţelegem aceste concepte.MELHISEDEC ŞI AVRAAMAcum ne putem îndrepta atenţia asupra capitolului şapte din cartea Evrei. Să citim câteva versete de la 1 la 10: „într-adevăr, Melhi-sedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea înalt, care 1-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care 1-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot; fiind socotit întâi ca împărat al dreptăţii, şi apoi ca împărat al Salemului, adică împărat al păcii; fiind fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne ca preot neîncetat. Şi gândiţi-vă cât de mare era el, căruia patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cea mai bună pradă. Şi cei dintre fiii lui Levi care au primit serviciul preoţesc au poruncă să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că ei au ieşit din coapsele lui Avraam. Dar cel a cărui genealogie nu este socotită din numărul lor, a luat zeciuieli de la Avraam şi 1-a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile. Dar, fără

CEI DOI OAMENI CORPORATIVI87nici o discuţie, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Şi aici, oameni care mor primesc zeciuială; dar acolo, unul despre care se dă mărturie că trăieşte. Iar Levi de asemenea, el care ia zeciuielile, a plătit zeciuială, ca să zicem aşa, prin Avraam, căci se afla încă în coapsele tatălui său când Melhisedec 1-a întâlnit."în acest pasaj, scriitorul cărţii le spunea evreilor că preoţia de care depindeau ei provenea din linia lui Levi. Dar Cristosul în care credem noi nu provine din leviţi. în loc de aceasta, El îşi are originea în Melhisedec (care de asemenea a fost un preot).MELHISEDEC MAI MARE DECÂT LEVICine este mai mare, Levi sau Melhisedec? Desigur, răspunsul este Melhisedec. Dar de ce? Aici scriitorul 1-a introdus pe Avraam. Avraam i-a oferit lui Melhisedec ca dar o zeciuială din ceea ce dobândise. Melhisedec nu numai că a acceptat, dar 1-a şi binecuvântat pe Avraam. Prin urmare, fără nici o discuţie, Melhisedec este mai mare decât Avraam.Dar ce legătură are aceasta cu Levi? Legătura constă în faptul că Levi „se afla încă în coapsele tatălui său când Melhisedec 1-a întâlnit." Deşi Levi s-a născut după alţi aproximativ o sută de ani, potrivit principiului unităţii, Levi i-a oferit zeciuială lui Melhisedec în timp ce se afla înăuntrul lui Avraam. El a fost binecuvântat de către Melhisedec înăuntrul lui Avraam în aceeaşi zi. Din acest motiv, Melhisedec este mai mare decât Levi.Credinţa noastră are un concept central: tot ce ar face un om sau modul în care ar acţiona el afectează generaţiile sale viitoare. Dacă strămoşii noştri au făcut un lucru sau altul, aşa am făcut şi noi. Nu contează dacă eram născuţi sau nu, căci am făcut acelaşi lucru în timp ce eram în ei.ÎNCEPUTUL CĂDERII ŞI MÂNTUIRII OMULUIAici a început căderea omului. De asemenea, tot aici începe mântuirea omului. Cristos recunoaşte natura unităţii vieţii umane. Când primul om a păcătuit, toţi cei care au urmat după el au păcătuit şi ei. Prin urmare, dacă un alt om poate fi stabilit ca sursă a vieţii şi ca şi cap al unei noi rase, atunci oricine urmează după el va putea să împărtăşească tot ceea ce este el şi tot ceea ce a făcut în el.88CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂAM PĂCĂTUIT ÎN ADAMCum abordează Biblia căderea omenirii? Ea ne arată că, datorită unităţii tuturor oamenilor, atunci când primul om Adam a păcătuit, toţi ceilalţi oameni au păcătuit în el, deşi nu se născuse nimeni încă.Noi abordăm problema punându-ne întrebarea dacă noi ca indivizi am păcătuit sau nu. Dumnezeu însă nu tratează problema în acelaşi fel. Chiar dacă eu nu aş fi păcătuit niciodată din ziua în care m-am născut, Dumnezeu ar întreba de unde am venit. Dacă am venit din Adam, atunci am fost cu el în grădina Edenului şi i-am fost părtaş atunci când a păcătuit, chiar dacă nu am păcătuit din ziua în care am fost născut. Conform legii biologice, viaţa mea îmi este transmisă prin Adam. Viaţa de mai târziu este la fel ca prima viaţă. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, orice om de Ia Adam încoace este un păcătos. Adam a păcătuit; deci, toţi oamenii au devenit păcătoşi în Adam.Să presupunem că un om nu a păcătuit niciodată (desigur, niciodată nu a existat o asemenea persoană). Dumnezeu tot l-ar consider-a un păcătos, deoarece viaţa sa este o viaţă care păcătuieşte; el este vlăstarul unei vieţi păcătoase. Chiar dacă noi nu simţim că avem aceeaşi experienţă ca şi Adam, viaţa sa este în om. Acesta este un adevăr. Noi purtăm această viaţă în noi până în ziua de astăzi.UN ALT OMBiblia ne prezintă şi un alt om, Cristos. Dumnezeu priveşte la Cristos în acelaşi fel în care priveşte la Adam. Dumnezeu îl socoteşte pe Adam şi pe oricine din el ca fiind un singur om. In acelaşi fel, Dumnezeu îl consideră pe Cristos ca fiind Capul şi îi consideră pe toţi cei care au ieşit din El ca un singur om. Viaţa pe care am primit-o din Adam este o viaţă a păcatului. Dacă noi am putea să ne tragem din Cristos şi să primim viaţa Sa, atunci am putea fi liberi de păcat în acelaşi mod în care a fost Isus.Deocamdată nu vom analiza felul în care putem primi această viaţă care vine din El. Vom explica aceasta mai târziu. Vrem să vedem cum anume viaţa care vine din Cristos este chiar viaţa lui Isus însuşi. Ea este o viaţă fără păcat, o viaţă care este plăcută lui

Dumnezeu, umplută cu Duhul Sfânt, dreaptă şi sfântă în mod absolut. Dacă noi am primi o asemenea viaţă, atunci am fi la fel ca Cristos, având aceleaşi experienţe pe care le-a avut El.CEI DOI OAMENI CORPORATIVI42NICI UN AL TREILEA OMDe aceea, în întreaga omenire nu există decât doi oameni. Fiinţa ta este fie în Adam, fie în Cristos. Dacă nu eşti una cu Adam, trebuie să fii una cu Cristos. Nu te poţi ataşa de un al treilea om. Odată cineva m-a întrebat: „Câţi oameni există în iad?" I-am spus că nu există decât unul singur, şi că de asemenea în cer există numai unul singur. Omul din Cristos este într-un loc, iar omul din Adam este într-un altul. Este extrem de simplu.DOI ADAMI, DOI OAMENIDeoarece Biblia tratează întreaga umanitate ca pe doi oameni, nu vom fi surprinşi atunci când vom citi 1 Corinteni 15:45 şi 47: „Căci după cum este scris: ,Omul întâi, Adam, a devenit un suflet viu'; ultimul Adam a devenit un Duh dătător de viaţă... Primul om este din pământ, pământesc; al doilea om este din cer."Biblia îl consideră pe Adam ca fiind primul om. De asemenea, ea îl consideră pe Cristos ca fiind un alt Adam, ultimul Adam. Aceasta înseamnă că nu va exista un al treilea Adam. Există numai doi Adami. Cum îi consideră Biblia? Ea îl consideră pe Adam ca fiind primul om şi pe Cristos ca fiind al doilea. De la Adam până la Cristos s-au născut milioane de oameni. Dar Biblia nu-i socoteşte ca indivizi. Adam a fost primul. Cristos este al doilea.Astfel, toţi cei care au ieşit din Adam sunt incluşi în el. Toţi sunt legaţi de păcat; toţi sunt păcătoşi şi toţi sunt pământeşti. în acelaşi mod, cei care primesc viaţa din ultimul Adam sunt incluşi în Cristos, având toate experienţele lui Isus. Păcatul nu are nici o putere asupra lor. Ei sunt din cer.DIN NOU LEGAŢI DE CRISTOSîncă o dată vedem că fiecare doctrină pe care o avem este legată de Cristos. Fiecare experienţă pe care un creştin o va avea este legată de Cristos. Tot ce ne cere Biblia este să credem în El, să-L ascultăm, să ascultăm de El şi să-L urmăm. Soluţia tuturor problemelor depinde de El şi se găseşte în El. Tot ce trebuie să facem este să-L avem pe Cristos Isus ca viaţă a noastră. Experienţele Sale vor deveni experienţele noastre. El este centrul credinţei noastre. Cât timp îi suntem ataşaţi Lui, totul va fi în regulă.42CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂAdam este un om corporativ, care ne include înăuntrul său pe mine, pe tine şi pe toţi ceilalţi. Experienţa sa din grădina Edenului a devenit a noastră. Sfârşitul său devine soarta noastră. In acelaşi mod, Cristos este un om corporativ. Fiecare persoană din Cristos are cu El aceeaşi relaţie ca şi cea pe care o avea odinioară cu Adam. Fiecare experienţă a lui Cristos devine experienţa celor din El. întreaga umanitate este închisă în interiorul acestor doi oameni şi este legată de ei în mod intim.RELAŢIA PE CARE CEI DOI OAMENI O AU CU UMANITATEAAcum vrem să analizăm relaţia crucială pe care cei doi oameni o au cu întreaga umanitate. Romani 5:12: „Prin urmare, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea; şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor pentru că toţi au păcătuit." Versetul 14: „Dar moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi asupra celor care nu păcătuiseră printr-o greşeală asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană a Celui ce urma să vină."De la Adam până la Moise au trecut aproximativ două mii cinci sute de ani. în această perioadă s-au născut nenumărate persoane şi au fost comise nenumărate feluri de păcate. Totuşi, conform felului de a calcula al lui Dumnezeu, păcatul a intrat în rasa umană printr-un singur om, Adam, care era prefigurarea Celui ce urma să vină. El era o miniatură a Cristosului care trebuia să vină. Dacă-1 vezi pe Adam, vei şti cum este Cristos.PRINTR-UN SINGUR OMRomani 5:15 continuă spunând: „Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul fără plată în har al unui singur om Isus Cristos au fost din belşug pentru cei mulţi." Dacă prin păcatul lui Adam toţi au devenit morţi, atunci când Isus Cristos a fost

făcut dreptate (neprihănire), harul a fost mult mai îmbelşugat pentru fiecare! Moartea este printr-un singur om. La fel este şi harul.Romani 5:16 până la 18 spune în mod repetat: printr-unul, aşa şi aşa, şi printr-un altul, aşa şi aşa. Versetul 19: „Căci după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost constituiţiCEI DOI OAMENI CORPORATIVI91păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi constituiţi drepţi."CONSTITUIŢI PĂCĂTOŞI SAU DREPŢIBiblia ne arată în mod constant faptul că noi nu comitem păcate de unii singuri. în loc de aceasta, noi suntem păcătoşi în Adam. în acelaşi mod, dreptatea (neprihănirea) nu este lucrată de către noi. In loc de aceasta, noi suntem drepţi în Cristos. Datorită neascultării unui singur om, Adam, păcatul a intrat în el, şi toţi oamenii au fost constituiţi păcătoşi. în acelaşi mod, prin actul de dreptate al unui singur om, Isus Cristos, care nu doar a fost fără păcat, ci a fost atât de ascultător încât a murit pe cruce, toţi cei din EI primesc viaţă şi sunt constituiţi drepţi.CELE DOUĂ SURSE PRINCIPALE ALE UMANITĂŢIIAcestea sunt cele două mari surse, cele două izvoare şi cele două curente ale umanităţii. Fiecare om se trage din una dintre aceste două surse. Dacă nu eşti în curgerea unei vieţi, atunci eşti în curgerea celeilalte vieţi. Nu există nici un curs de mijloc.Cei care cred în Cristos sunt în El. Pavel spunea că el era în Cristos. El se adresa celorlalţi creştini în acelaşi mod. Mai mult, cei care sunt în Cristos nu sunt indivizi; ei îl au pe Cristos ca viaţă a lor şi formează Trapul lui Cristos împreună cu toţi cei care au aceeaşi viaţă. Cristos este Capul. In El, toţi sunt legaţi împreună. Nimeni nu este izolat.BISERICA, NU CREŞTINISMULAcum trebuie să menţionăm cuvântul biserică. Biblia nu foloseşte niciodată termenul creştinism. Dar noi suntem forţaţi să-1 folosim uneori, pentru ca oamenii să-1 înţeleagă mai uşor. Dar multă vreme el a fost greşit înţeles şi şi-a pierdut sensul originar.Biblia numeşte biserică marele om corporativ care este în Cristos. în textul original, cuvântul biserică înseamnă un grup de oameni chemaţi de către Dumnezeu afară din Adam şi aduşi în Cristos. Acest grup de oameni era odată în Adam. Ei au răspuns chemării lui Dumnezeu şi au ieşit din Adam. Acum ei nu se mai află în sfera lui Adam. Ei au primit viaţa în Cristos şi sunt uniţi cu Cristos pentru a deveni biserica.92CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂMLĂDIŢELE ŞI VIŢACând se apropia timpul ca Cristos să plece din lume, El a vorbit despre relaţia Sa cu ucenicii Săi. El a spus: „Eu sunt viţa; voi sunteţi mlădiţele" (loan 15:5). „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi" (v. 4). El le-a spus că mlădiţele care rămân în El vor aduce multă roadă. Creştinii nu sunt indivizi. Ei sunt părţi ale unei singure viţe, Cristos. Mlădiţele şi viţa sunt unite ca o singură entitate. Viţa alimentează mlădiţele cu sevă, iar mlădiţele îşi trag viaţa din viţă.Din moment ce noi, creştinii, suntem complet identificaţi cu Cristos, ascultarea lui Cristos devine ascultarea noastră, moartea lui Cristos devine moartea noastră, trăirea lui Cristos devine trăirea noastră, iar slava lui Cristos devine slava noastră. Totul din Cristos este al nostru. Iată ce implică relaţia intimă dintre Cristos şi noi, creştinii.Creştinul este un om care a primit viaţă din Cristos şi care se află în Cristos. Dacă vrem să găsim un creştin în afara lui Cristos, să fim convinşi că nu există un asemenea om. Pavel spunea că el era o persoană în Cristos. El nu spunea că el, ca şi persoană, era în Cristos. Când suntem în Cristos, noi nu mai suntem persoane individuale.CAPITOLUL 8CRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂFiecare religie aduce o anumită contribuţie la bunăstarea societăţii. Toate religiile au o caracteristică în comun: îi oferă omului ceva sau îl conduc către un anumit ţel. Deşi metodele pe care religiile le folosesc pot să difere, iar ceea ce oferă ele poate să varieze, toate au ceva de oferit. Credinţa în Cristos implică desigur faptul de a primi ceva de la El. Acum dorim să vedem ce anume îi oferă Cristos omului.OMUL POATE SĂ PRIMEASCĂ REGENERAREA

Ceea ce vrem să vedem nu sunt contribuţiile pe care creştinismul le-a adus naţiunilor, guvernelor, lumii şi societăţii în general, ci vrem să studiem ceva esenţial, crucial şi practic. Ceea ce Cristos îi oferă omului este regenerarea. Atunci când credem în El, noi primim regenerarea. Trebuie să recunoaştem faptul că regenerarea este un subiect care ocupă un spaţiu vast în Biblie. Nu putem decât să aruncăm o privire generală asupra înţelesului ei.Dacă citiţi Biblia cu atenţie veţi descoperi că ea accentuează viaţa. în numeroase pasaje ea face aluzie la viaţă. Pe acest pământ există multe tipuri de viaţă cu multe expresii diferite. Fiecare viaţă îşi are expresia ei unică, şi de aceea poţi să o identifici cu ajutorul expresiei sale specifice.CARACTERISTICILE DIFERITELOR VIEŢISă analizăm de exemplu o pasăre. Ştiţi că are viaţă deoarece este vie. De asemenea, puteţi identifica caracteristica specifică a acestei păsări. Care este această caracteristică? Fiecare copil ştie că o pasăre poate zbura. Zborul unei păsări este caracteristica specifică a vieţii sale. Există ceva unic în viaţa păsării. Atunci când această uiii<;i trăsătură este pusă în evidenţă, ea se exprimă prin zbor.44CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂSă ne gândim şi la peşti. Nu numai că peştele are viaţă, dar în acelaşi timp el exprimă caracteristicile vieţii sale înotând în apă.Comparând peştele cu pasărea, putem vedea că, deşi ambele au viaţă, caracteristicile vieţilor lor individuale sunt diferite. O pasăre nu poate decât să zboare; ea nu poate înota. Pe de altă parte, un peşte poate înota, dar nu poate zbura. Este imposibil ca o pasăre să înoate, chiar dacă faci tot posibilul pentru a o învăţa. Tot aşa, este absolut imposibil să înveţi un peşte să zboare în aer. Vieţi diferite au expresii diferite. Caracteristicile pe care le exprimă fiecare ne permit să afirmăm că sunt vieţi diferite.Din moment ce modul de viaţă este determinat de viaţa respectivă, rezultă că viaţa nu are nimic comun cu învăţarea şi imitaţia. Dacă vieţile sunt diferite, nu există nici o cale de a schimba o viaţă într-o alta printr-un proces de învăţare. Singura posibilitate este aceea de a avea o schimbare de viaţă. Dacă viaţa este schimbată, atunci se va schimba şi caracteristica ei. Dacă viaţa rămâne aceeaşi, este imposibil să modifici caracteristica.SCHIMBAREA ÎN COMPORTARE ESTE REZULTATUL UNEI SCHIMBĂRI DE VIAŢĂSă presupunem că un om este foarte preocupat de studiul animalelor mici. El îşi doreşte foarte mult să vadă o pasăre înotând. Pentru el nimic nu ar fi mai palpitant decât să poată învăţa o pasăre să înoate. Aşa că el începe să înveţe o mică pasăre să se cufunde în apă, să respire în apă, să bată din aripi şi să-şi folosească ghearele aşa cum trebuie. Credeţi că va reuşi?Să presupunem că el îşi continuă experimentul schimbând dieta păsării sau modificându-i poziţia în timpul somnului, etc, pentru a o adapta la viaţa în apă. Oare va reuşi? Nu! Poate doctrinele sale funcţionează. Dar viaţa păsării este diferită. Această viaţă poate zbura confortabil în aer, dar nu poate fi făcută să înoate în apă.Tipul de viaţă determină tipul de expresie. Aceasta este o lege. Nu poţi să o schimbi. Dacă încerci să schimbi expresia fără să schimbi viaţa, vei suferi un eşec total. Pe baza principiului acestei legi, în credinţa noastră avem o doctrină vitală şi esenţială — regenerarea.CRISTOS CA VIAŢA A NOASTRĂ95REGENERAREA ESTE UN SCHIMB DE VIAŢĂFiecare expresie a trăirii noastre ca fiinţe umane se bazează pe tipul de viaţă pe care o posedăm. O trăire coruptă este cauzată de o viaţă coruptă. Pentru a schimba modul de trăire, întâi trebuie să schimbăm viaţa. Dacă viaţa este schimbată, se va schimba şi expresia ei. Dacă prima se rezolvă, atunci nu va exista nici o problemă cu cea de-a doua. Dacă nu, atunci orice efort va fi la fel de inutil ca şi în cazul în care înveţi o pasăre să înoate sau un peşte să zboare. Regenerarea este un schimb de viaţă. Ceea ce Cristos ne oferă nu este doar o schimbare de conduită, ci regenerarea bazată pe o schimbare de viaţă.Noi toţi suntem de acord cu un lucru: viaţa umană pe care o posedăm este coruptă şi rea. Pe de o parte noi blamăm răutatea din lume şi atmosfera demoralizatoare din jurul nostru, dar pe de altă parte trebuie să recunoaştem că în esenţă noi suntem răi şi întinaţi

în noi înşine. Suntem conştienţi de faptul că pretutindeni în lume există o luptă josnică pentru putere şi poziţie, dar în acelaşi timp ne dăm seama că suntem plini de gelozie şi mândrie. Noi recunoaştem faptul că inima omului este încăpăţânată şi nechibzuită. Nu există nici un om blând sau iubitor. Noi nu suntem doar păcătoşi, ci şi extrem de răi. Ştim că păcatul este respingător şi că nu. dă pace conştiinţei noastre. De asemenea, noi dorim sau încercăm să tratăm păcatul şi să scăpăm de el. Dar caracteristica de bază a vieţii noastre este aceea că suntem uniţi cu păcatul în mod absolut.EXPRESIA TRĂIRII ESTE PĂCATULEu predic de mai mult de zece ani. Am întâlnit mulţi oameni. Dar încă nu am auzit pe nimeni care să pretindă că este fără păcat, în toate locurile pe unde am călătorit, nu am întâlnit încă nici măcar un singur individ care să se poată lăuda cu perfecţiunea sa. Fiecare om recunoaşte într-o măsură mai mică sau mai mare că există pete întunecate şi lipsuri în trăirea sa. Noi toţi trebuie să mărturisim că modul nostru de viaţă nu este aşa cum se cuvine.NU CORECTARE, CI REGENERARE Pe baza acestei recunoaşteri, omul începe să se gândească la96CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂdiferite căi de a-şi schimba modul de viaţă. Acesta este scopul atât de multor religii.Se poate schimba modul de viaţă? Este adevărat că omul ar trebui să fie curat, politicos şi. să respecte legea, şi că ar trebui să înveţe şi să cultive aceste virtuţi. Dar care este scopul acestei educaţii şi cultivări? Omul se poate îmbunătăţi puţin la exterior, dar poate să se schimbe în interior? Ştim foarte de bine că părţile lăuntrice sunt imposibil de schimbat. Noi nu vrem să contrazicem alte religii; noi nu facem altceva decât să prezentăm această caracteristică! Un articol foarte important al credinţei noastre este regenerarea, nu reformarea.O VIAŢĂ CORUPTĂ NU VA REZULTA ÎNTR-O TRĂIRE CURATĂNoi punem accentul pe următorul fapt: nu doar expresia trăirii omeneşti este coruptă şi păcătoasă, ci viaţa însăşi este corupţie (stricăciune) şi omul însuşi este păcat.Oamenilor nu le place să audă asemenea lucruri. Dar noi nu putem spune altceva decât adevărul. în esenţă omul este rău în viaţa sa. Natura sa este coruptă, şi ca rezultat al corupţiei sale, el păcătuieşte. Mulţi oameni recunosc faptul că purtarea lor este rea, dar nu vor să recunoască faptul că şinele lor este corupt. Unii recunosc şi acest lucru, dar nu-şi dau seama că şinele lor este corupt până în adâncuri. Fiind atât de corupt, este normal ca omul să nu poată avea o trăire curată.Odată, în timp ce mă aflam în Kaifeng, i-am vorbit unui om care recunoştea că a greşit într-un singur lucru. După puţin timp a mărturisit că a greşit într-un altul. I-am spus în mod deschis că problema nu consta în faptul că el făcea bine sau rău; problema era persoana. Dacă persoana nu este în regulă, atunci cu siguranţă lucrurile pe care ea Ie face sunt greşite. Dacă eşti peşte, cu siguranţă nu vei putea să zbori. Nu te pot blama pentru faptul că nu eşti capabil să zbori, din cauză că nu eşti decât un peşte. Dacă omul nu este aşa cum trebuie, atunci nici expresia trăirii sale nu va fi aşa cum trebuie. Aceasta este în întregime o chestiune de viaţă. Nu este vorba doar de un mod de comportare exterior. Corupţia se află înăuntrul omului.ESTE INUTIL SĂ NE SCHIMBĂM LA EXTERIOR Din moment ce omul este corupt înăuntru, nu are nici un rostCRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂ45să-1 corectăm la exterior. Un prieten de-al meu se întorcea acasă din Nanking. Atunci când trenul a trecut prin Wushih, el a cumpărat câteva păpuşi pentru fetiţa sa. Toate păpuşile erau făcute din lut. Ele erau pictate şi frumos decorate în culori strălucitoare. Fiica sa avea aproape şapte ani. Când a primit jucăriile, ea a fost copleşită de bucurie. Imediat şi-a luat rolul de mamă, strângând păpuşile la piept şi punându-le să doarmă. Când a venit vremea mesei, ea a început să le hrănească. Ea îndopa cu orez păpuşile, spunând: „De ce nu mâncaţi?" Vai, feţele păpuşilor au devenit murdare de grăsime şi orez! Fetiţa făcând aşa cum văzuse la mama ei, fetiţa a început să le şteargă feţele cu apă şi prosoape. Din nefericire, atunci când o parte a fost ştearsă, a apărut o pată neagră. Cu cât ştergea mai mult, cu atât pata neagră se mărea mai mult. După un timp,

nasul, ochii şi urechile au dispărut toate. Fetiţa a început să plângă. Nu se mai putea face nimic! Tatăl ei i-a zis: „Aruncă-le. Am să-ţi cumpăr altele noi. Păpuşile de lut nu se spală."SINGURA CALE - UN SCHIMB DE VIAŢĂEram de faţă când s-au întâmplat cele istorisite mai sus. Eu cred că încercarea de a ne îmbunătăţi comportarea este similară cu curăţarea feţelor acelor păpuşi. Noi credem că dacă am scăpa de atitudinea noastră mândră şi de toate minciunile noastre şi ne-am comporta într-un mod mai rafinat, vom fi persoane mai bune. Acesta este conceptul nostru omenesc. Dumnezeu spune că corupţia exterioară a omului are drept cauză corupţia lăuntrică. Singura soluţie este o schimbare fundamentală în viaţă. Recunoaşterea faptului că omul este fără speranţă şi plin de răutate precum şi înţelegerea faptului că este nevoie de un schimb de vieţi formează temelia credinţei noastre creştine.INIMA OMULUI ESTE PLINĂ DE RĂUîntr-o zi mă plimbam pe o stradă din Shanghai împreună cu unul dintre prietenii mei care are o minte foarte activă. El mi-a spus: „Ce păcat că nu putem vedea în inima altuia. Oare nu ar fi interesant dacă aş putea să spun dintr-o singură privire ce gândeşte cutare sau cutare persoană? Ce păcat că nu putem vedea în inimă!"Am spus: „Nu este deloc aşa. Eu mă simt foarte bine că nu sunt46CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcapabil să văd prin inima altuia. Nu încerca să ghiceşti ce gândesc alţii, deoarece toate gândurile oamenilor sunt rele. în minţile noastre nu există nimic altceva decât furt, înşelătorie şi perfidie. Nu există nici un gând bun. Toate gândurile trebuie să fie ţinute în secret. Este foarte bine că inima este ascunsă vederii noastre de câteva oase şi de piele. Dacă am putea vedea clar, ne-am scârbi de ea imediat."NEVOIA DE REGENERAREDeci, mântuirea omului nu poate începe de la exterior. Ea trebuie să înceapă dinăuntru. De aceea este nevoie de regenerare. Regenerarea înseamnă pur şi simplu a arunca viaţa murdară şi coruptă pe care o avem şi a o schimba cu o viaţă nouă. Este ceva similar cu schimbarea vieţii unui peşte cu viaţa unei păsări. Nu va mai fi nevoie să înveţi peştele să zboare; el va zbura în mod natural. Deocamdată nu vom menţiona cum are loc regenerarea. Vrem doar să ştim ce este regenerarea: abandonarea vieţii păcatului şi înlocuirea ei cu o viaţă sfântă. Aceasta este mântuirea noastră.CORUPTĂ DIN INTERIORCu câţiva ani în urmă mă aflam în Amoy. într-una din zile predicam în sate împreună cu un alt lucrător pe nume Wang. Când ne-am terminat vizitele era aproape miezul nopţii. Amândoi eram foarte însetaţi. Toate magazinele pe care le-am întâlnit în drum erau închise şi nicăieri nu puteam găsi apă. Apropiindu-ne de marginea unui orăşel am văzut o mică băcănie a cărei uşă încă era deschisă. Cu multă bucurie am cumpărat două pere mari. Cele pe care le-am ales erau cele mai mari şi cele mai curate. Nu exista nici o gaură şi nici o pată urâtă la exteriorul lor. Le-am luat cu noi şi le-am mâncat pe drum. După un timp am simţit un gust ciudat. Când am examinat perele sub o lampă, am descoperit că erau stricate pe dinăuntru. Tot ce-am putut face a fost să îndepărtăm viermii şi să mâncăm restul.I-am spus fratelui Wang: „Coaja acestor pere arăta atât de strălucitoare; nu exista nici o gaură nicăieri. Ştii cum au intrat aceşti viermi în pere? Să-ţi spun eu. Atunci când părul era încă în floare, viermii şi-au depus ouăle în florile părului. Când florile s-au vestejit şi s-au format perele, ouăle au fost clocite şi au crescut înăuntru. Pe dinafară aceste pere arătau frumos, dar pe dinăuntru erau plineCRISTOS CA VIAŢA A NOASTRĂ99de viermi." Exact aşa este şi cu omul. Râul omului nu se află doar în purtarea sa. Problema esenţială este aceea că el este corupt în viaţa sa. Mântuirea pe care o oferă creştinismul nu este o schimbare a purtării noastre exterioare, ci un schimb al vieţii noastre lăuntrice.FIERBEA PE DINĂUNTRUCunosc o doamnă care este foarte calmă; nu se supără niciodată, întotdeauna pe faţa ei nu poţi vedea decât zâmbet. într-o zi, în timp ce nepoata ei se afla în vizită la ea, o a treia persoană, cu care nu te puteai înţelege uşor, a mustrat-o pe doamnă timp

îndelungat. Ea a fost copleşită de multe cuvinte insuportabile, dar nu a spus nici un cuvânt; pe faţa ei încă se putea citi un zâmbet. După ce persoana a plecat, nepoata i-a spus pe un ton admirativ: „Mătuşico, faptul că nu ţi-ai pierdut cumpătul a fost o adevărată demonstraţie de răbdare din partea ta. Dacă aş fi fost în locul tău, mi-aş fi ieşit din fire. Cel puţin i-aş fi dat o replică." Mătuşa a spus: „Nu! Să nu crezi că nu eram supărată. Fierbeam pe dinăuntru! Dar am cultivat răbdarea şi mi-am reprimat sentimentele."Problema noastră nu este dacă explodăm sau nu în exterior. Problema este ce-i înăuntrul nostru. Vai! Este mult prea adevărat că înăuntru avem tot felul de probleme! Biblia ne arată că noi suntem păcătoşi din fire. Nu este nimic ciudat în. faptul că omul tinde să păcătuiască. Atunci când omul păcătuieşte, există o corespondenţă perfectă între interiorul şi exteriorul său. Pentru el aceasta este o consecinţă. Este imposibil ca viaţa noastră umană să nu fie manipulată de carne, lume şi păcat.SĂMÂNŢA PĂCATULUI DINĂUNTRUL OMULUIUnii oameni arată frumos pe dinafară. Ei au un simţ înalt al moralităţii şi un standard de purtare decentă. S-ar părea că ei posedă o viaţă mai bună. Dar rafinamentele exterioare sunt doar consecinţele reprimării de sine. Ei sunt ca un cal ţinut strâns în frâu. Cu prima ocazie el se va ridica în două picioare. Să vă spun cinstit, fiecare om poate deveni un tâlhar, şi fiecare gentleman poate deveni un criminal lipsit de scrupule. Doar să dai drumul frâielor, şi orice nelegiuire poate să izbucnească. Sămânţa păcatului există înăuntrul omului. Faptul că omul păcătuieşte nu este ceva ciudat.47CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂNimeni nu trebuie să se hotărască să-şi piardă cumpătul. în schimb trebuie doar să se hotărască să n-o facă. Nimeni nu a scris vreodată în jurnalul său: „Am luat hotărârea ca începând de astăzi să-mi pierd cumpătul cel puţin o singură dată pe zi. Dacă voi neglija să fac acest lucru, mă voi pedepsi!" Numai răbdarea necesită hotărâre. Comiterea răului este ceva firesc. Nu este necesar nici un efort conştient. O acţiune voluntară este necesară numai atunci când vrei să faci binele.PĂCATUL ESTE O NATURĂ ÎNNĂSCUTĂEu dorm în camera aceea mică pe care o găsiţi imediat după uşă. Dacă în această sală ar fi o lumină intensă, nu aş putea să dorm acolo. Dacă vreau să dorm, tot ceea ce trebuie să fac este să închid uşa, şi lumina nu va pătrunde până la mine. întunericul este trăsătura proprie acelei camere; lumina este un element străin. Tot ce pot să fac este să alung elementul străin. Nu pot alunga întunericul care deja este acolo. Tu poţi închide uşa aspiraţiilor tale de a nu păcătui, dar niciodată nu poţi închide uşa ispitelor păcătoase. Deoarece viaţa pe care o avem este coruptă, expresia ei din trăirea noastră este de asemenea rea.Mântuirea lui Dumnezeu constă în a ne regenera, aşa încât noi să experimentăm un schimb de vieţi. Viaţa cea nouă este viaţa lui Dumnezeu însuşi. Regenerarea înseamnă primirea vieţii lui Dumnezeu. Ea înseamnă că, de acum înainte, întreaga noastră fiinţă este lăsată deoparte şi Dumnezeu, trăieşte în noi. Noi nu ne mai trăim propria noastră viaţă. Dumnezeu devine trăirea noastră. Eu nu-i îndemn niciodată pe oameni să facă binele. Chiar dacă i-aş îndemna astfel zi şi noapte, tot nu ar avea nici un efect. Este imposibil ca omul să trăiască viaţa lui Dumnezeu. Numai intervenţia vieţii lui Dumnezeu poate să rezulte într-o trăire ca a lui Dumnezeu. Regenerarea înseamnă a primi viaţa lui Dumnezeu, şi numai regenerarea va determina schimbarea conduitei exterioare.UN OM REGENERATTrebuie să citim câteva pasaje din Scriptură pentru a înţelege regenerarea. în 1 Corinteni 2:14 se spune: „Dar omul sufletesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci ele sunt o nebunie pentru el, şi nici nu este capabil să le cunoască, deoarece se discernCRISTOS CA VIAŢĂ A NOASTRĂ101spiritual." O persoană ne-regenerată este o persoană carnală. Ea nu numai că este incapabilă să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu, dar le consideră ca fiind o nebunie. Ea nu le poate pricepe nici chiar dacă ar vrea, căci îi lipseşte capacitatea de a înţelege. Fără regenerare, ea nu are acea altă viaţă; ca rezultat, ea nu are puterea de a înţelege.Să citim din nou Romani 8:5-8: „Căci cei care sunt conform cărnii acordă atenţie lucrurilor cărnii; dar cei care sunt conform duhului, acordă atenţie lucrurilor Duhului. Căci

mintea fixată pe carne este moarte, dar mintea fixată pe duh este viaţă şi pace. Căci mintea fixată pe carne este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu; căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu se poate supune. Iar cei care sunt în carne nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu."Aceste versete ne arată clar faptul că unii oameni acordă atenţie cărnii şi trăiesc conform cărnii. Ei se află sub controlul cărnii şi sunt împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, ei nu se pot supune niciodată legilor lui Dumnezeu. Chiar dacă ar vrea, ei tot nu pot să se supună. Cu atât mai puţin pot ei să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu. Dar persoanele regenerate urmează Duhul Sfânt şi se bucură de viaţă şi pace. Diferenţa dintre cele două tipuri de persoane este aceea că viaţa persoanei regenerate a fost înlocuită, iar viaţa persoanei neregerate nu a fost înlocuită.NĂSCUŢI DIN DUHULloan 3:3: „Isus i-a răspuns şi i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun, dacă un om nu este născut din nou, el nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu." Dacă un om are doar viaţa sa naturală, adică viaţa pe care o are de la început ca om, el nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu! Ce este împărăţia lui Dumnezeu? Romani 14:17 spune: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt." împărăţia lui Dumnezeu este caracterizată de aceste lucruri spirituale: dreptate, pace şi bucurie. Şi toate acestea se află în Duhul Sfânt. Fără regenerare, aceste lucruri nu pot fi nici înţelese şi nici văzute. Dacă un om vrea să vadă aceste lucruri, el trebuie să fie regenerat.LINIA DE SEPARARE - VIAŢA în loan 3:6 se spune: „Ce este născut din carne este carne şi ce102CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂeste născut din Duh este duh." Cristos Isus ne-a dat o linie de separare clară. Ce este născut din Duhul este absolut diferit de ceea ce este născut din carne. El nu ar veni niciodată ca să îmbunătăţească carnea omului. Ce este născut din carne este tot carne. Indiferent cât de mult o corectezi, ea este tot carne. Nu există nici o altă cale decât aceea de a fi născut din Duh. Ce este născut din Duh este duh.Regenerarea nu înseamnă să socoteşti că „tot ceea ce este în trecut este mort ieri şi că tot ceea ce este în viitor se naşte astăzi." Nu este deloc aşa! Fără un schimb de viaţă, chiar dacă te-ai naşte iarăşi şi iarăşi, eşti tot carne. Nu eşti regenerat. între cele două linii există o prăpastie mare care nu poate fi trecută. Numai ce este născut din Duh este duh.Vreau, doar să-ţi pun câteva întrebări. Tu îţi corectezi viaţa, sau ai primit viaţa lui Dumnezeu? Te afli în procesul de auto-îmbună-tăţire, sau eşti gata să accepţi viaţa lui Dumnezeu? Adevărata credinţă a lui Isus Cristos îi dă omului viaţa Iui Dumnezeu. Aceasta este viaţa pe care Cristos i-o oferă omului. Dacă ai primit-o, atunci eşti o persoană regenerată şi vei putea trăi viaţa lui Dumnezeu pe pământ.Binecuvântaţi sunt cei care şi-au pierdut nădejdea în viaţa lor proprie. A fost pregătită o viaţă divină. Dacă eşti satisfăcut cu propria ta viaţă, atunci Cristos nu poate face nimic. El niciodată nu te ajută să-ţi îmbunătăţeşti propria ta viaţă. Dumnezeu vrea ca tu să fii născut din nou şi să-ţi schimbi viaţa cu o alta. Aceasta este mântuirea lui. Cristos.PARTEA a IlI-a CRISTOS ŞI VIAŢA CEA NOUĂCAPITOLUL 9IERTAREA PĂCATELORAtunci când îşi îndeplineşte lucrarea în om, Dumnezeu nu Se ocupă de indivizi. El include întreaga omenire în Cristos. Tot ceea ce El execută în Cristos este îndeplinit în noi. Doctrina mântuirii se găseşte în Cristos. Dumnezeu îi oferă omului şi o viaţă nouă în El.Dumnezeu nu are nici o dorinţă să ne schimbe conduita exterioară; El vrea să ne schimbe doar viaţa. Singura Sa intenţie este aceea de a ne înlocui viaţa noastră veche cu una nouă. El poate îndeplini acest lucru doar în Cristos Isus. Când suntem în Cristos, această lucrare de înlocuire ne este aplicată în mod automat.CÂTEVA CONDIŢII NECESARETotuşi, înainte ca Dumnezeu să poată distribui o viaţă nouă în noi trebuie reglate câteva lucruri. Dacă aceste lucruri nu sunt reglate, Dumnezeu nu ne poate da viaţă niciodată, iar noi nu vom avea niciodată dreptul de a primi ceva de la El. Ştim că cel mai important lucru din credinţa creştină este primirea unei vieţi noi de la Dumnezeu. Dar fără

îndeplinirea câtorva condiţii este imposibil să fim părtaşi acestei vieţi. Prin urmare, aceste articole ocupă o poziţie importantă şi pe drept cuvânt solicită atenţia noastră.IERTAREA PĂCATELORPrimul articol este iertarea păcatelor. Aceasta Ii asigură lui Dumnezeu poziţia corectă de pe care El ne poate împărţi viaţă.Aşa cum ştim toţi, conduita manifestată de viaţa noastră naturală este extrem de rea. Ea este complet lipsită de speranţă. Conduita noastră coruptă se manifestă prin păcatele pe care noi le comitem. Unii comit păcate grosolane şi urâte, în timp ce alţii se răsfaţă în păcate mai rafinate şi mai subtile. Oricum, toate aceste păcate trebuie să fie iertate. Ele trebuie să fie iertate în mod just şi corect înainte ca noi să putem primi viaţa lui Dumnezeu.106CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂSOLUŢIA PENTRU VIAŢA CEA VECHEIn al doilea rând, însăşi viaţa care activează păcatele trebuie să fie tratată complet. Cât timp această viaţă nu este înlăturată de la rădăcină, posibilitatea de a păcătui rămâne; vom continua să aducem roadă coruptă. Păcatul încă se va manifesta în gândurile şi acţiunile noastre. Dumnezeu trebuie să găsească o soluţie finală pentru viaţa noastră veche. Ea trebuie să fie terminată o dată pentru totdeauna.După ce aceste două lucruri sunt rezolvate, Dumnezeu este liber să ne distribuie o viaţă nouă în Cristos. Atunci noi vom putea umbla conform acestei vieţi zi de zi. De asemenea, noi vom fi capabili să trăim pe pământ o viaţă ca a lui Dumnezeu şi să împlinim scopul Său.A NE POCĂI NU ESTE SUFICIENTCum ne iartă Dumnezeu păcatele? Mulţi oameni au un concept eronat cu privire la acest lucru. Ei cred că deşi au comis multe păcate, păcatele lor pot fi iertate dacă ei se pocăiesc de comportarea lor rea.Dar pocăinţa nu poate ierta niciodată un păcat pe care tu l-ai comis. Indiferent cât de mult te pocăieşti, păcatele tale încă sunt acolo. Poţi să-ţi regreţi păcatele cât de mult vrei, dar ele nu vor fi înlăturate pur şi simplu prin pocăinţa ta.Când predicam în Kaifeng, acolo erau prezente câteva persoane oficiale din guvern. Le-am spus: „Să presupunem că un răufăcător a comis multe crime şi a ucis mulţi oameni, dar multă vreme nu a fost prins. Dar într-o zi el apare înaintea voastră spunând: ,Mă pocăiesc de toată purtarea mea rea din trecut. De astăzi înainte am de gând să mă corectez. M-am hotărât să devin un cetăţean care respectă legea şi să fie un om bun.' Spuneţi-mi vă rog, oare pocăinţa sa îi va anula crimele din trecut, acuzaţiile aduse împotriva sa de către victimele sale şi rechizitoriile legii împotriva sa? Vor fi ele anulate? Oare legea îl va lăsa în libertate?"DREPTATEA LUI DUMNEZEU TREBUIE MENŢINUTĂBiblia ne arată că toate păcatele atrag după ele anumite tipuri de judecăţi. Nimic din ceea ce facem nu este trecut uşor cu vederea. Manifestarea exterioară a vieţii noastre este păcătoasă. Noi nu numai că păcătuim împotriva noastră înşine, dar păcătuim şiIERTAREAPĂCATELOR49împotriva altora, şi mai presus de toate, împotriva lui Dumnezeu. El nu poate trece uşor cu vederea păcatele noastre. Dreptatea Sa nu-i permite să facă acest lucru.îmi amintesc o istorisire adevărată. Odată, un om a omorât pe cineva şi a furat o sumă de bani. Apoi el a fugit într-un alt oraş. Acolo s-a căsătorit şi a avut câţiva copii. Oamenii din locul acela nu ştiau nimic despre trecutul său.într-o zi au venit să-1 caute trei detectivi. Ei au găsit omul şi erau gata să-1 ia cu ei. Omul s-a întors către soţia sa şi a întrebat: „în toţi aceşti ani de când sunt cu tine, oare nu am fost un soţ bun?" Soţia a fost de acord. Apoi el s-a întors către copiii săi, spunând: „Oare nu sunt un tată bun pentru voi?" Copiii au aprobat şi ei. In cele din urmă, el s-a întors către vecinii săi: „în toţi aceşti ani, v-am tulburat proprietatea şi v-am făcut vreun rău? Nu puteţi spune voi că sunt un vecin bun?" Toţi au fost de acord cu faptul că era o persoană bună.Apoi el s-a întors către cei trei detectivi şi s-a apărat spunând: ,Vedeţi, în toţi aceşti ani am fost un om bun. Sunt de faţă toţi aceşti martori care depun mărturie despre bunătatea mea. Ar trebui să mă eliberaţi!" Cei trei au replicat: „Poţi să fii justificat

înaintea oricui, dar nu eşti justificat înaintea legii. Pocăinţa ta poate să garanteze inocenţa ta viitoare, dar ea niciodată nu-ţi poate înlătura vinovăţia trecută şi nici nu te poate elibera de judecata legii." In final, el a trebuit să apară în faţa instanţei.CONŞTIINŢA NU NE VA LĂSA ÎN PACEAtunci când păcătuim, conştiinţa noastră nu ne lasă nici ea în pace. Uneori, atunci când conştiinţa este amorţită, nu ne simţim prea vinovaţi. Dar deşi conştiinţa poate fi amorţită, ea nu moare niciodată! în clipa în care conştiinţa se trezeşte, ea ne dovedeşte vinovaţi de păcatele noastre şi ne face să ne simţim foarte neliniştiţi. Poate ea tace astăzi, dar nu va tăcea pentru totdeauna! Ea nu ne va lăsa niciodată în pace pentru ceea ce am făcut în trecut.IERTAREA BAZATĂ PE DREPTATEMai mult, Dumnezeu nu poate ierta cu uşurinţă păcatele noastre. Dacă noi păcătuim fără grijă, iar Dumnezeu ne iartă păcatele într-un mod iresponsabil, atunci, în iertarea Sa, Dumnezeu însuşi cade în50CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpăcat. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu are puterea de a ierta păcatele, ci înseamnă că Dumnezeu poate acorda iertarea numai atunci când ea se ridică la nivelul demnităţii Sale. în procesul iertării păcatelor noastre, El nu Se poate degrada pe Sine până la o stare de nedreptate. Dumnezeu este pe veci Dumnezeul cel drept.In Kaifeng am întâlnit un creştin pe nume Wen. El era ofiţerul şef al unui anumit departament din guvern. într-o zi el m-a invitat la masă şi mi-a vorbit despre situaţia dificilă cu care se confrunta. Câteva persoane din departamentul său erau implicate într-o fraudă evaluată la mai mult de zece mii de dolari. Fapta a fost descoperită, iar persoanele vinovate au fost arestate. Legea departamentului spunea că cine era implicat într-o fraudă care depăşea valoarea de cinci mii de dolari trebuie executat. Conform legii, astfel de oameni trebuiau să moară.Wen mi-a spus: „Ca şi creştin, am o mare repulsie faţă de faptul de a-i condamna pe oameni la moarte. Dacă-i iert, eu însumi mă fac vinovat de călcarea legii. Totuşi, nu pot să suport gândul de a-i executa pe oameni. Aceasta este dilema mea. Ce spui dumneata?" Nici eu nu am putut să găsesc un mod de a-i salva. Legea este absolută! Nu se poate trece pe lângă ea. Ca şi creştini, nu putem să încălcăm legea şi să comitem nedreptate. Totuşi, dacă ne susţinem dreptatea, sacrificăm vieţile altora.DUMNEZEU L-A JUDECAT PE CRISTOSAtunci cum ne-a iertat Dumnezeu păcatele? Biblia ne arată că noi nu numai că am obţinut iertare atunci când am fost mântuiţi, ci am obţinut şi îndreptăţire (justificare). De multe ori Biblia pune iertarea şi justificarea împreună. Ele reprezintă cele două etape iniţiale înspre primirea unei vieţi noi.Să analizăm mai amănunţit iertarea şi justificarea. Noi trebuie să ne întoarcem la Cristos, deoarece El este cheia tuturor acestor lucruri. Dumnezeu îl consideră pe Cristos ca fiind Capul unei noi rase. El este al doilea om. De asemenea, El este ultimul Adam. Primul Adam a fost un om imens care a încorporat întreaga omenire. Atunci când el a păcătuit, întreaga rasă umană a devenit coruptă. Dumnezeu Şi-a executat judecata asupra unei singure persoane, Cristos, deoarece Cristos este de asemenea un uriaş omIERTAREA PĂCATELOR109corporativ. Cei care sunt incluşi în El suportă toată judecata luiDumnezeu în El.Din acest motiv, Biblia spune că atunci când Cristos a murit, El a murit pentru noi. Noi nu murim ca indivizi; noi murim în Cristos. Moartea Sa ne-a inclus pe noi toţi. Odată cu această moarte, păcatele noastre pot fi iertate. Astfel, iertarea lui Dumnezeu este bazată pe judecata Sa în Cristos. Aceasta nu este o iertare iresponsabilă. Dimpotrivă, ea este foarte justă.PROCEDURA IERTĂRII LUI DUMNEZEUOdată, cineva a avut cu mine o controversă în legătură cu acest subiect. El mi-a spus: „Domnule Nee, dacă Dumnezeu vrea să ne ierte păcatele, de ce El nu afirmă acest lucru pur şi simplu? De ce a trebuit să-L trimită pe Fiul Său pentru a fi răstignit pe cruce? Este prea complicat!" El credea că Dumnezeu este o persoană drăguţă care ne anulează

păcatele în mod neprincipial, fără a ţine cont de lege! El nu înţelegea că a fost nevoie ca Dumnezeu să treacă prin multe etape înainte ca să poată acorda iertarea.Cu câţiva ani în urmă predicam despre acest lucru într-o şcoală de fete din Nanking. Dar studentele nu prea puteau să înţeleagă ideea. în faţa mea se afla o măsuţă, iar pe ea era o vază frumoasă. Am întrebat-o pe directoarea şcolii: „Să presupunem că cineva sparge această vază. Conform regulamentului şcolar, ce-aţi face?" Directoarea a replicat spunând că greşeala trebuia reparată. Am întrebat: „Ce s-ar întâmpla dacă una dintre studentele dumneavoastră favorite ar face-o?" Ea a răspuns că s-ar aplica aceeaşi regulă. Am mers mai departe şi am întrebat: „Dar dacă ea nu ar fi capabilă să plătească?" Directoarea a repetat că regula s-ar aplica şi în acest caz.A doua zi, în timpul întâlnirii, vaza nu mai era acolo. Fusese spartă de către una dintre studentele favorite ale directoarei, care s-a întâmplat să fie şi foarte săracă. M-am folosit de ocazie pentru a predica încă o dată doctrina mântuirii prin moartea lui Isus. Directoarea nu putea ca, pe baza dragostei, s-o absolve pe studenta de responsabilitatea ei. Dar studenta nu avea nici o posibilitate de a repara greşeala. în această dilemă, rămăsese doar o singura .ii ternativă: directoarea trebuie să-şi folosească proprii ei bani prul i <> a plăti în locul studentei. Pe de o parte, acest act a respectat110CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂregulamentul şcolar; pe de altă parte, el a demonstrat dragostea directoarei pentru studentele ei.Cristos a venit pe pământ pentru a purta judecata pentru păcatele noastre şi pentru a suferi consecinţele lor, ca astfel noi să fim iertaţi. Venirea lui Cristos a fost venirea lui Dumnezeu însuşi. El a venit să plătească pentru noi. Făcând astfel, El nu S-a degradat pe Sine în nedreptate; dimpotrivă, El S-a dovedit a fi just şi drept.IERTAREA ÎNSEAMNĂ A SUFERI PIERDERECred că trebuie săstudiemîncă un aspect al iertării. Iertarea implică suportarea pierderii, cauzată de cel care a făcut fărădelegea, de către cel împotriva căruia s-a înfăptuit fărădelegea. De exemplu, dacă cineva mi-a furat creionul iar eu l-am iertat, aceasta înseamnă că eu am suferit pierderea creionului. Atunci ce este ne-iertarea? Ea înseamnă pur şi simplu a lua înapoi creionul de Ia hoţ pentru a nu suferi o pierdere. Deci, a ierta înseamnă a suferi o pierdere.Atunci când studenta a spart acea vază, ea ar fi trebuit să fie cea care să repare greşeala. Ne-iertarea ar fi însemnat ca ea să sufere pierderea plătind. Pe de altă parte, iertarea ar fi însemnat ca persoana împotriva căreia se făcuse greşeala (directoarea) să ia asupra ei pierderea, plătind-o ea însăşi. Astfel, atunci când Dumnezeu ne iartă păcatele, aceasta înseamnă că El ia asupra Sa pierderea cauzată de păcatele noastre. Nici o a treia persoană nu ne poate ierta păcatele. Numai cel împotriva căruia s-a greşit poate suporta pierderea cauzată de cel care a greşit. Cristos este Dumnezeu, Cel împotriva Căruia noi am păcătuit. Iertarea Sa înseamnă suferirea pierderii cauzată de păcatele noastre.CRISTOS CA OMAceasta nu este tot. Trebuie să înţelegem că Cristos este un om. El a purtat păcatele noastre ca om. Dumnezeu a privit la Cristos ca la un om şi ne-a inclus pe toţi în El. Atunci când Dumnezeu L-a judecat pe Cristos, El ne-a judecat şi pe noi. Astfel Dumnezeu ne-a judecat în Cristos şi de asemenea ne-a iertat în Cristos. Această iertare este perfect justă.2 Corinteni 5:14 spune: „Pentru că am judecat aceasta, că Unul singur a murit pentru toţi; prin urmare, toţi au murit." Aici,IERTAREAPĂCATELOR51„Unul singur" se referă la Cristos, iar „toţi" se referă la noi. Atunci când Cristos a murit, noi toţi am murit împreună cu El deoarece toţi am fost incluşi in El. Se spune că toţi chinezii provin dinlr-un singur bărbat numit Hwang-ti. Dacă la început cineva l-ar fi omorât pe Hwang-ti, el ar fi ucis întreaga rasă chineză. în acelaşi mod, noi suntem în Cristos. Când Cristos a trecut prin judecată, am trecut şi noi prin ea. Moartea Sa a devenit sfârşitul nostru.Versetul 21: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat El L-a făcut păcat în numele nostru, ca noi să putem deveni dreptatea lui Dumnezeu în El." Cel „care nu a cunoscut păcat" este din. nou Cristos. El a fost făcut păcat pentru noi. Ce înseamnă a fi „făcut păcat"? înseamnă că

atunci când Cristos era atârnat pe cruce, Dumnezeu L-a privit pe El ca fiind păcatul tău şi al meu. El a privit la Cristos ca păcat, reprezentând întreaga rasă umană. Atunci când Cristos a murit, păcatul a fost terminat şi înlăturat într-un mod a-tot-inclusiv. Acum, pentru noi toţi care suntem în El, păcatele noastre sunt terminate; noi am devenit dreptatea lui Dumnezeu în Cristos.DREPTATEA LUI DUMNEZEU ESTE CEA CARE NE IARTĂ De ce se spune „am devenit dreptatea lui Dumnezeu," în loc de „am devenit drepţi"? Care este diferenţa dintre cele două noţiuni? A deveni drept implică faptul de a face o lucrare bună, în timp ce a fi făcuţi dreptatea lui Dumnezeu declară faptul că Dumnezeu însuşi este drept. Există o mare diferenţă între cele două noţiuni. Dumnezeu nu ne-a iertat păcatele într-un mod nedrept; El a iertat într-un mod foarte drept. El L-a pedepsit pe Cristos. Ca rezultat al acestei pedepsiri, El ne poate ierta în Cristos. Dumnezeu nu a „trecut pe deasupra noastră." Dumnezeu nu este un Dumnezeu evaziv. Atunci când acordă iertare, El o face într-un mod just.Odată călătoream cu un vapor spre Chiu-kang, împreună cu un prieten. Un musulman citea pe puntea aceluiaşi vapor. După ce am început o conversaţie cu el, i-am spus că vreau să ştiu dacă scriptura sa menţionează vreo cale de mântuire. El a spus: „Toi. Ce trebuie să facă omul este să se pocăiască de faptele sale rele din trecut. Atunci toate păcatele sale vor fi iertate. De ce este nevoie de mântuireAm replicat că, dacă Dumnezeu ar ierta în felul acesta,El Însuşi ar păcătui iertându-ne.112CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂEl a fost foarte surprins de ce i-am spus. Părea că niciodată înainte nu mai auzise un asemenea lucru. Am întrebat: „Crezi că este drept ca omul să fie iertat de păcatele sale dacă se pocăieşte de ele? De exemplu, atunci când un criminal este adus înaintea unui judecător, oare este drept ca judecătorul să-1 elibereze doar pe baza pocăinţei sale?" După ce s-a gândit puţin, el a recunoscut că acest lucru nu ar fi just. Din nefericire, nu am mai avut timp să-i explic moartea lui Cristos. Mântuirea lui Dumnezeu este bazată pe judecarea Fiului Său. Noi primim iertarea în Fiul.ISUS A FOST RÂNDUIT CA ŞI CAPAC AL ISPĂŞIRIIRomani 3:25-26: „Pe care Dumnezeu L-a rânduit ca loc de ispăşire prin credinţa în sângele Lui, pentru demonstrarea dreptăţii Sale, prin aceea că Dumnezeu în îngăduinţa Sa a trecut peste păcatele care avuseseră loc înainte, având în vedere demonstrarea dreptăţii Sale în timpul prezent, aşa încât El să fie drept şi în acelaşi timp Cel care-l justifică pe omul care este din credinţa lui Isus." Această porţiune din Scriptură nu este uşor de înţeles. Dar' trebuie să acordăm atenţie la două lucruri.Dumnezeu L-a rânduit pe Cristos ca un loc de ispăşire. în textul originar, cuvintele „loc de ispăşire" înseamnă capac al ispăşirii. În Vechiul Testament, chivotul legământului era acoperit cu un capac de aur numit capacul ispăşirii (tradus în Versiunea King James prin „scaunul îndurării"). Rugăciunea omului trecea prin acest capac pentru a ajunge la Dumnezeu, iar răspunsul lui Dumnezeu trecea prin acelaşi capac pentru a ajunge la om. Acela era locul de întâlnire dintre Dumnezeu şi om. Acum, Isus a devenit acest capac al ispăşirii. El este punctul focal al lui Dumnezeu şi al omului. Ambii se pot întâlni acum în El pe baza sângelui Său. Isus a murit pentru noi. El Şi-a vărsat sângele şi ne-a iertat păcatele. Acum El a devenit pentru noi capacul ispăşirii.înainte ca Isus să moară, „Dumnezeu a trecut peste păcatele care avuseseră loc înainte, având în vedere demonstrarea dreptăţii Sale în timpul prezent." Timp de mai mult de patru mii de ani, de la Adam până la Isus, omul a comis nenumărate păcate. Deşi Dum-nezeu a trecut peste ele, El nu le-a ignorat. Aceasta arată felul în care dreptatea Sa s-a manifestat odinioară. în timpul prezent, El L-aIERTAREA PĂCATELOR52trimis pe Fiul Său. Acum noi suntem justificaţi în El. In ea însăşi, această justificare este un act drept. Acest pasaj ne vorbeşte despre diferitele moduri in care Dumnezeu a rezolvat aceste două lucruri, în primul rând, El a trecut peste păcatele comise odinioară, luând în considerare faptul că Isus urmaşă vină; în aceasta El S-a dovedit pe Sine drept. în al doilea rând, El iartă toate păcatele comise acum, pe baza judecării lui Cristos; în acelaşi timp, prin aceasta El Se declară drept pe Sine însuşi. Prin moartea lui Isus,

Dumnezeu ne-a declarat pe noi fără păcat şi în acelaşi timp S-a declarat pe Sine însuşi drept.CUM ESTE POSIBIL CA DUMNEZEU SĂ FIE NEDREPT?Odată am întâlnit o soră în Domnul. Ea mi-a spus că fusese o persoană foarte rea şi că făcuse multe păcate. Ea se răsfăţase în tot ceea ce o femeie putea comite vreodată. Din această cauză ea credea că nu putea fi iertată niciodată. Am vrut să mă conving dacă ca credea că Domnul Isus Şi-a vărsat sângele pentru păcatele omului, adică pentru răscumpărarea omului. Ea mi-a spus că toate aceste doctrine îi erau familiare, clar pentru că era creştină de atâţia ani şi totuşi comisese atâtea păcate, era imposibil să mai fie iertată.Şedeam în faţa ei. în acel moment m-am ridicat în picioare şi am privit-o solemn în ochi, spunând răspicat: „Nu-mi pasă dacă păcatele tale sunt iertate sau nu! Dar felul în care vorbeşti implică faptul că Dumnezeu a păcătuit. De asta îmi pasă! Pe de o parte, tu crezi că eşti în Cristos. Totuşi, pe de altă parte, nu crezi că păcatele tale pot fi iertate. Dar dacă Dumnezeu nu te iartă, oare aceasta nu înseamnă că El este nedrept? Dacă El este nedrept, atunci El păcătuieşte. Cum ar putea Dumnezeu să păcătuiască vreodată? Mie nu-mi pasă dacă eşti condamnată şi vei pieri. Dar Dumnezeu te-a iubit şi L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru a plăti toate datoriile păcatelor tale. Moartea Fiului Său este acum moartea ta. Toate păcatele tale sunt pe umerii Săi. Dacă tot ceea ce spui tu este adevărat, înseamnă că Dumnezeu într-adevăr Şi-a retras cuvintele. El vine din nou pentru a colecta datoriile păcatelor tale! Tu spui că Dumnezeu nu poate să-ţi ierte păcatele şi că El a devenit un Dumnezeu nedrept! Ce fel de vorbire este aceasta? De aceea trebuie să mă ridic în pi cioare! Dumnezeul meu niciodată nu poate fi nedrept!"114CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂîn ziua aceea, din ochii ei au ţâşnit lacrimi. A exclamat: „Sunt păcătoasă, dar Dumnezeu este drept! El trebuie să mă ierte în Cristos. Deşi păcatele mele sunt numeroase, Ii mulţumesc Lui; El este obligat să mă ierte! El ar fi nedrept dacă n-ar face-o."MÂNTUIŢI CONFORM DREPTĂŢII LUI DUMNEZEU Este adevărat că Dumnezeu este plin de har, dar tu nu trebuie să fii mântuit prin harul Său. Poţi fi iertat prin dreptatea Sa. Harul lui Dumnezeu are ca bază dragostea Sa faţă de noi. Ea îl face doritor să ne mântuiască. Dar dreptatea Sa se bazează pe moartea Fiului Său pentru noi. Ea II face incapabil să nu ne mântuiască. înainte ca Isus să moară, Dumnezeu era liber să ne mântuiască sau să nu ne mântuiască. Dar odată ce Isus a murit, Dumnezeu este legat! El este obligat să mântuiască pe oricine vine la Dumnezeu prin sângele lui Isus! Am citit noi aşa ceva? Este imposibil ca El să nu. ne ierte!Aceasta este mântuirea conform dreptăţii Sale. înainte de moartea lui Cristos, dacă El ar fi iertat vreunul dintre păcatele noastre sau ne-ar fî achitat de pedeapsa pentru păcat, atunci S-ar fi făcut, pe Sine păcătos. Acum El a făcut ca Fiul Său să fie răstignit pe cruce. Judecata păcatelor a fost îndeplinită. Problema păcatului este rezolvată. Dumnezeu nu mai poate respinge pe nici unul dintre cei care vin la El prin sângele lui Isus. Acum, dacă nu iartă, El Se va face pe Sine păcătos şi nedrept.ESTE IMPOSIBIL CA DUMNEZEU SĂ NU NE MÂNTUIASCĂUnii s-ar putea gândi: „Oare este atât de uşor să fii mântuit? Mă tem că trebuie să mă rog mai mult. Trebuie să mă rog atât de mult încât Dumnezeu să-Şi înmoaie inima şi să obţin trecere înaintea Sa. Numai atunci voi fi mântuit!" Nu este aşa. Astăzi, chiar dacă Dumnezeu nu Şi-ar înmuia inima, El tot trebuie să-ţi ierte păcatele! Chiar dacă Dumnezeu este complet dezgustat de tine, El tot trebuie să-ţi acorde această iertare. Nu contează dacă te rogi mult timp sau nu. în loc de aceasta, totul depinde de faptul că răscumpărarea a fost îndeplinită. Chiar dacă Dumnezeu nu vrea să te mântuiască, este prea târziu ca El să Se răzgândească. Ar fi fost în regulă dacă acest lucru s-ar fi întâmplat cu două mii de ani în urmă. Dar Dumnezeu a acceptat jertfa lui Cristos; acum este imposibil ca ElIERTAREAPĂCATELOR53să nu te mântuiască. Un păcătos poate suferi judecata numai o singură dată! El nu poate fi judecat de două ori.Pentru a ne ierta păcatele, Dumnezeu a trebuit să-Şi dea toată osteneala pentru a îndeplini mântuirea în Cristos. Acum El ne-a însărcinat să mergem în întreaga lume

pentru a le arăta altora că Dumnezeu a îndeplinit această lucrare de mântuire. Acum El poate să ierte păcatele fără ca astfel să Se afle într-o poziţie nepotrivită.DUMNEZEU IARTĂ ÎN MOD DREPT Alţii ar putea spune: „De ce nu mă simt mântuit? De ce după ce am crezut nimic deosebit nu a părut să se întâmple? Nu simt pace înăuntru." Te rog să reţii faptul că nu contează deloc dacă ai sau nu ai pace. Faptul dacă ai sau nu ai pace are o foarte mică importanţă. Important este ca Dumnezeu să aibă pace. El trebuie să acorde o iertare justă şi cinstită. Atunci când Dumnezeu te iartă în Cristos, El o face într-un mod atât de drept, atât de just şi atât de deschis. Tot ce trebuie să faci este să primeşti această iertare.Marcu 10:35 este un pasaj deosebit de familiar multora: „Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească." Din nefericire, mulţi se opresc aici cu cititul. Ei elimină jumătatea cealaltă. Cuvântul „şi" care urmează după această expresie ar trebui tradus prin: „până acolo încât." Până unde a venit Domnul Isus ca să slujească? El a venit să slujească până acolo încât să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.In Matei 26:28 Domnul Isus a spus: „Căci acesta este sângele Meu al legământului, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor." Deci, vărsarea sângelui Său este pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru răscumpărarea noastră. Noi putem obţine răscumpărarea numai în Cristos. In afara Lui, orice fel de iertare ai avea, ea nu ar fi justă.CRISTOS A MURIT PENTRU PĂCATELE NOASTRE Vom mai selecta câteva pasaje pentru a vedea felul în care Cristos a îndeplinit răscumpărarea pentru noi.Romani 5:6-8: „Căci pe când eram noi încă slabi, la vremea cuvenită, Cristos a murit pentru cei ne-evlavioşi. Pentru un om drept, cu greu s-ar găsi cineva să moară, dar poate pentru un om 54CREDINŢA CREŞTINA NORMALAbun cineva ar îndrăzni chiar să moară. Dar Dumnezeu îşi recomandă propria Sa dragoste faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi."Romani 5:9-10: „Cu mult mai mult acum, fiind justificaţi în sângele Său, vom fi mântuiţi prin El de mânie. Căci dacă noi, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin. moartea Fiului Său, cu mult mai mult vom fi mântuiţi în viaţa Lui, fiind împăcaţi." Aceasta ne arată clar faptul că moartea lui Cristos nu a fost moartea unui martir. El nu a murit pentru un crez sau pentru o cauză. El a murit pentru păcat, pentru ca să fie deschisă o cale pentru păcătoşi, ca ei să fie declaraţi nevinovaţi! Astfel, 1 Corinteni 15:3 spune că Cristos „a murit pentru păcatele noastre."Evrei 9:22b: „Fără vărsare de sânge nu există nici o iertare." Păcatul poate fi iertat numai după judecată.1 Petru 2:24: „Care a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni aţi fost vindecaţi." Apoi, 3:18: „Căci Cristos a suferit o dată pentru păcate, El, Cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă aducă la Dumnezeu, pe de o parte fiind dat la moarte în carne, dar pe de altă parte făcut viu în duh,"1 loan 1:7: „Dar dacă umblăm în lumină după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii. cu alţii, şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat."TOATE PĂCATELE SUNT ASUPEA LUI ISUSIsaia 53:6: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi; fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor." Cuvintele „a cădea asupra" pot fi traduse aici şi prin: „a fi plasat asupra." Toate păcatele noastre au fost plasate asupra lui Isus. Un frate care este contabil a comparat acest lucru cu transferul unui cont. La început păcatul era în contul tău. Acum el a fost transferat în contul lui Isus Cristos.Odată, cineva i-a cerut unui creştin să-i vorbească despre calea iertării. Creştinul i-a citit acest pasaj din Isaia şi i-a spus că dacă el ar intra prin primul „toţi" şi ar ieşi prin al doilea „toţi (tuturor)" ar fi mântuit. Noi toţi suntem ca nişte oi rătăcite. Da, mă includ şi pe mine aici. Sunt un păcătos rătăcit. Domnul a făcut ca nelegiuireaIERTAREAPĂCATELOR117noastră a tuturor să fie plasată asupra Lui. Da, toate nelegiuirile mele sunt asupra Lui.Există un imn care descrie bine bucuria acestei mântuiri:De ce m-aş teme şi-ndoi, Când Fiul pentru min' muri, Păcatul meu purtând? Când tot ce datoram s-a şters, Mi-ar cere oare Dumnezeu Din nou ca să plătesc?

Răscumpărat de Domnul sunt,El datoria mi-a plătit,De lege-s izbăvit!Şi de mânie am scăpat,Căci cu-al Său sânge preţiosEl m-a acoperit!Iertare El mi-a câştigat, Şi. pe deplin sunt achitat, Dator eu nu mai sunt. Chezaş când e chiar Dumnezeu, Cum poate fi osânda Sa încă asupra mea?Odihnă, pace mi-a adus Cristos, Mântuitorul meu; El m-a eliberat! Prin sângele Său preţios De condamnare am scăpat, Prin cruce sunt iertat!CAPITOLUL 10RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOSScopul cel mai înalt al mântuirii lui Dumnezeu este dispensarea (împărţirea) vieţii Sale în om. Aceasta este dorinţa finală a Iui Dumnezeu. Numai fiind părtaşi ai vieţii divine putem avea o trăire divină. Cu viaţa noastră omenească este imposibil să avem o trăire asemănătoare cu a lui Dumnezeu. Manifestarea vieţii noastre nu este altceva decât păcat. In această privinţă, Dumnezeu ne-a tratat păcatele şi nelegiuirile astfel încât dreptatea Lui să fie satisfăcută. Am văzut că Fiul lui Dumnezeu a fost judecat pentru acest scop. Cei care sunt în El au fost iertaţi de păcatele lor.SURSA PĂCATULUIDar mântuirea lui Dumnezeu nu s-a oprit la iertarea păcatelor; ea este mult mai profundă şi tratează sursa păcatului. Am spus că păcatele omului nu au drept cauză mediul în care el se află. In loc de aceasta, ele îşi au originea în însăşi persoana sa. Trăirea noastră este pur şi simplu consecinţa naturală a tipului de viaţă pe care o posedăm. Din moment ce viaţa omului este coruptă, purtarea sa exterioară nu poate fi altfel decât rea.De exemplu, atunci când lovesc cu degetele amvonul din faţa mea se produce un anumit sunet. Poţi spune imediat că acesta este un sunet produs de lemn. Dacă lovesc o bucată de metal, ea va scoate un alt tip de sunet, şi vei putea spune cu uşurinţă care este diferenţa dintre cele două. Deosebirea dintre sunete este cauzată constituţia diferită. Oricum aş lovi cu degetele o bucată de lemn, nu o pot face să sune ca un metal. Şi nici invers.Acelaşi lucru este valabil şi în legătură cu comportarea omului. Mediul nostru nu poate determina apariţia a ceva ce nu există în interiorul nostru. O persoană lentă este lentă în orice împrejurare.120CREDINŢA CREŞTINA NORMALAIar un temperament aprig este detectat cu uşurinţă de cel mai mic stres din mediu. Orice comportare exterioară este rezultatul direct al vieţii noastre lăuntrice. De aceea, mediul nueste altceva decât catalizatorul care grăbeşte expunerea substanţei noastre lăuntrice. El nu poate produce nimic ce nu a existat în om până atunci.MEDIUL NOSTRU EXPUNE VIAŢA NOASTRĂ Un prieten mi-a spus odată că viaţa omenească este programată de mediul în care se află. Un mediu bun produce personalităţi rafinate, iar un mediu nesănătos cauzează apariţia tuturor viciilor. Tot ce trebuie să faci este să ţii mediul sub control, iar personalităţile bune vor fi un rezultat spontan.Am spus: „Conform afirmaţiilor tale, ar însemna că peştii de apă sărată au devenit ceea ce sunt din cauza vieţuirii în mare, iar peştii de apă dulce sunt produsul direct al apei de râu. Cu siguranţă acest lucru nu este adevărat. Mediul nu poate niciodată să guverneze ceea ce nu este în noi. Mediul nu poate face altceva decât să expună ceea ce se află în interiorul nostru în stare latentă!"în ce constă viaţa noastră omenească? Ea constă din tot felul de lucruri rele şi stricăciune. Dă-i o lovitură uşoară şi totul va deveni evident. Mulţi moralişti spun că tot ceea ce trebuie să facem este să ne reprimăm pe noi. înşine. Mulţi au încercat acest lucru. S-au înfrânat cu putere, temându-se că natura lor rea se va dezlănţui dacă ar lăsa-o liberă chiar şi pentru o clipă. O asemenea persoană este o persoană cu adevărat nenorocită. In fiecare zi ea îşi reprimă dorinţele. Dar noi ştim că acest lucru nu ţine niciodată prea mult.DUMNEZEU NU NE SCHIMBĂ NICIODATĂ VIEŢILE Putem să schimbăm viaţa omenească? Niciodată! Nu numai că noi nu suntem capabili să o schimbăm; nici chiar Dumnezeu nu o

poate schimba. Viaţa omului este ca o fabrică de păcat care manufacturează zilnic sute de produse. Prin urmare, pe lângă lucrarea de iertare Dumnezeu a trebuit să se ocupe de sursa păcatului. Din moment ce El nu ne va schimba viaţa, ce soluţie de bază a conceput El pentru a ne mântui? Trebuie să analizăm cel de-al doilea aspect al mântuirii Sale.Romani 6:7 spune: „Căci cine a murit este izbăvit de păcat." Dacă unRĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 56om vrea să fie eliberat de păcat, singura cale este aceea de a muri. Cel care a murit este eliberat de păcat; este imposibil ca el să păcătuiască.Aveam un prieten care avea un apetit nesăţios pentru jocurile de cărţi. Zi şi noapte era obsedat de ele. Când nu putea găsi parteneri de joc, se simţea chinuit peste măsură. Chiar şi atunci când nu avea cărţi în mână, el se simţea mai bine doar privind la ele. întreaga sa viaţă era guvernată de cărţi. Dar acum el este mort. După ce a murit, el nu a mai iubit cărţile. Chiar dacă i-ai umple mâinile cu cărţi, el nu le mai poate lua. Moartea l-a eliberat de cărţile sale.Să analizăm un alt exemplu: acela al unui om arogant. El se laudă cu orice lucru în legătură cu sine însuşi. Nu există nici o cale de a-i înlătura sau suprima mândria. într-o zi el moare. Dacă întreaga lume s-ar aduna în jurul lui pentru a elogia şi a lăuda faptele sale glorioase, ce-ar face ? Ar mai fi mândru de sine?MOARTEA NE ELIBEREAZĂ DE PĂCAT Mântuirea lui Dumnezeu pentru om este moartea! Cel care a murit este eliberat de păcat. Trebuie să vedem versetul care-1 precede pe cel pe care tocmai I-am citat.Romani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie anulat, iar noi să nu mai slujim păcatului ca sclavi." Trebuie să analizăm cu atenţie acest pasaj. Cuvântul grecesc „anulat" are două sensuri: unul este „neutilizat"; celălalt este „paralizat" sau „infirm." în acest pasaj este mai puternică ideea de neutilizare. De aceea putem traduce această propoziţie prin „pentru ca trupul păcatului să fie neutilizat."PĂCATUL, OMUL CEL VECHI ŞI TRUPUL în acest pasaj există trei agenţi importanţi. Primul este păcatul, al doilea este omul cel vechi, iar al treilea este trupul. Păcatul este personificat; el este un stăpân. Acest păcat nu se referă la păcatele individuale. Mai degrabă el este un domn puternic care îl leagă, îl seduce şi îl obligă pe om să comită toate păcatele specifice. Omul devine un sclav al păcatului, un supus al unui asemenea tiran care-i împlineşte toate poruncile.în împrejurări obişnuite, omul nu simte prea multă presiune din partea acestui stăpân. Dar în clipa în care se hotărăşte să-1122CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂînvingă, el va descoperi că, indiferent câtă energie ar consuma, niciodată nu va putea reuşi să-i învingă puterea. Cu cât încearcă mai mult să-şi controleze cumpătul, cu atât mai uşor şi-1 va pierde. Păcatul este stăpânul. El îl forţează pe om să se supună.Omul cel vecin menţionat în Biblie este propria noastră persoană. In adâncul omului există dragoste pentru păcat. Atunci când vine ispita, omul se bucură să-i audă chemarea şi cu bucurie se lasă dominat de ea. Este adevărat că păcatul este un agent puternic; dar atunci când se întâlneşte cu omul cel vechi, rezultatul este o colaborare instantanee.Intr-o asemenea situaţie, cei doi se duc să caute un instrument şi descoperă trupul. Astfel trupul este utilizat. Ei fie că le vor spune ochilor să privească, fie urechilor să audă, fie mâinilor să acţioneze. în felul acesta trupul execută ordinul dictat de păcat şi secondat de omul cel vechi. Păcatul este directorul, omul cel vechi se supune ordinelor sale, iar trupul le îndeplineşte în mod practic sub forma fărădelegilor. Aceştia trei sunt una. Ei sunt în armonie unul cu celălalt. Rezultatul acestei colaborări este mulţimea păcatelor pe care le comitem.ERADICAREA PĂCATELORMântuirea lui Dumnezeu este diferită de conceptele noastre omeneşti. Calea Sa este eliberarea de păcat. Noi credem că totul ar fi în regulă dacă păcatele ar fi dezrădăcinate din fiinţa noastră. Dar mântuirea lui Dumnezeu nu este eradicarea păcatelor. El nu ne scoate păcatele ca şi cum ai scoate pomii din rădăcină.

Gândirea orientală crede că perfecţiunea este atinsă de îndată ce îţi reprimi păcatele. Dar persoanei noastre îi place să păcătuiască. Ea nici măcar nu vrea să reprime păcatul. Chiar şi atunci când încearcă în silă acest lucru, nu există nici un rezultat de durată. Calea lui Dumnezeu nu este nici subjugarea păcatului şi nici mortificarea trupului. Ea este un schimb de persoane. Omul cel vechi care a fost ataşat de păcat este dat la o parte, şi în locul său este pusă o nouă viaţă, o viaţă care urăşte păcatul. Când vine ispita, viaţa nouă o alungă în mod natural. în acest mod, trupul îşi pierde funcţia în ceea ce priveşte înfăptuirea păcatelor.DUMNEZEU NU TRATEAZĂ DECÂT OMUL CEL VECHI Deci, mântuirea lui Dumnezeu este în întregime diferită deRĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 57conceptele altor religii. Dumnezeu nu tratează păcatul şi nici nu atinge trupul. El nu face altceva decât să se ocupe de omul cel vechi din interior. Acest om vechi este pur şi simplu viaţa noastră. Atunci când omul cel vechi este dat la moarte, aceasta înseamnă că viaţa cea veche este terminată şi în locul ei este pusă o nouă viaţă. Cele două capete, păcatul şi trupul, rămân neatinse, dar agentul din mijloc este înlăturat. Păcatul nu mai poate comunica cu trupul.Omul care este constituit cu viaţa cea nouă este numit în Biblie omul cel nou. Atunci când vine ispita, omul cel nou reacţionează foarte diferit de cel vechi. El nu le mai dă ascultare amăgirilor. El nu secondează niciodată mişcarea păcatului şi nu activează nici-odată trupul ca să comită păcat. Omul cel nou este diametral opus păcatului. El este surd la sugestia păcatului.NEUTILIZAT ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PĂCATUL Dar cum rămâne cu trupul? în acest caz, deşi trupul încă doreşte să fie un sclav al păcatului, prin omul cel nou puterea acestuia din urmă este blocată şi nu mai poate fi transmisă trupului. Acest om nou nu mai ascultă de păcat şi nici nu mai este de acord cu propunerile lui. în această situaţie, trupul nu mai are nimic de făcut; el devine neutilizat. înainte gura mea blestema în mod constant. Acum ea nu mai. funcţionează în felul acesta; şi-a pierdut slujba. Mâinile mele, care altădată obişnuiau să se lupte cu alţii, au fost descurajate de către omul cel nou. Ele nu mai luptă; ele sunt de asemenea neutilizate. Ochii mei, urechile mele şi chiar întregul meu trup au devenit neutilizate în ceea ce priveşte păcatul.Acesta este sensul cuvintelor Bibliei din pasajul citat: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El." Biblia ne spune clar faptul că Dumnezeu tratează omul cel vechi. Rezultatul este acela că trupul păcatului este neutilizat, că noi nu ar mai trebui să slujim păcatului ca sclavi. Aceasta înseamnă că noi nu vom mai ajunge sub dominaţia păcatului. Noi nu mai avem nimic comun cu el.Strategia de bază în mântuirea lui Dumnezeu este înlăturarea vieţii noastre. Viaţa noastră este pur şi simplu omul cel vechi. In ochii lui Dumnezeu, ea trebuie să moară. Dacă nu moare, ea va produce milioane de vlăstare păcătoase. Ea va da naştere la gelozie, mândrie, crimă, adulter şi aşa mai departe. Ea are o dragoste inerentă57CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂşi nesăţioasă pentru păcat, şi indiferent cât de mult o reprimi, ea tot va alerga după păcat. Ea nu trebuie să se forţeze pentru a face răul, dar îi este imposibil să fie răbdătoare, iubitoare şi sfântă. Dumnezeu nu poate aplica nici o altă metodă decât aceea de a-i aplica acestei vieţi sentinţa morţii. Trebuie să-î fie luată ultima suflare. Trebuie să i se pună capăt complet. Când se întâmplă acest lucru, păcatul îşi va pierde partenerul pentru totdeauna.OMOAE-OOdată mă aflam acasă la unui dintre prietenii mei. El avea o servitoare care-i crea multe probleme. Nu numai că era leneşă, dar avea şi obiceiul de a fura. Ea avea toate viciile pe care le poate avea o servitoare. Prietenul meu mi-a cerut sfatul Intenţia lui era ca eu să-i predic ceva. servitoarei, cu speranţa că ea se va schimba. I-am dat un răspuns extrem de simplu: „Renunţă Ia ea şi angajează alta!" Acesta este exact modul în care Dumnezeu ne tratează pe noi. Viaţa omenească nu poate ii îmbunătăţită niciodată prin predi-care. Dumnezeu spune: „Nu mai am nevoie de tine." Astfel El pur şi simplu o omoară. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu.Aceasta este diferenţa dintre provizia lui Dumnezeu şi conceptul nostru. Noi sperăm să suprimăm, păcatul pentru a-i îmblânzi dorinţele sălbatice. Dar ce rezultat obţinem? Mulţi

necredincioşi îşi schimbă conduita în anumite împrejurări. Ei erau păcătoşi şi respin-gători; acum sunt calmi şi blânzi. Dar nu aceasta este mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea lui Dumnezeu nu depinde nici de numărul păcatelor pe care le-ai comis în trecut şi nici de măsura în care ţi-ai îmbunătăţit comportarea. Nu înseamnă că din violent devii blând. Dumnezeu vede păcatul ca fiind ceva legat de viaţa noastră. El tratează problema de la rădăcină, înlăturând viaţa. Cât timp această viaţă continuă, păcatul rămâne. Dar în ziua în care această viaţă este dată la moarte, păcatul dispare.NU O SOCOTIRE MINTALĂMai mult decât atât, această moarte nu este moartea despre care vorbesc unii oameni, care consideră că tot ceea ce s-a întâmplat odată pur şi simplu a trecut. Este uimitor faptul că poţi să socoteşti cât de mult vrei că temperamentul tău iritabil s-a dus şi este mort,RĂSTIGNIREA PĂCĂTOŞILOR ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 125căci în realitate el se manifestă întotdeauna. Nu poţi avea decâto socotire psihologică. în realitate, temperamentul tău încă este foarte viu. El te urmează oriunde mergi. Oriunde-ai merge, el este acolo. Oricât de mult ai încerca, nu te poţi debarasa niciodată de temperamentul tău iritabil.BĂ MORI ÎN CRISTOSCum putem muri? Răspunsul este din nou acest unic fapt:Dumnezeu ne-a pus în Cristos. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos să moară, iar atunci când suntem în EI am murit şi noi. Am spus că iertarea păcatului are loc deoarece noi suntem în Cristos. Dumnezeu ne-a pus în Cristos. Dumnezeu L-a făcut pe Cristos să moară, şi din moment ce suntem în El, am murit şi noi. Atunci când Dumnezeu L-a judecat pe Cristos, El ne-a judecat şi pe noi. Prin această judecată toate păcatele noastre sunt iertate. Noi nu ne putem da la moarte pe noi înşine. Moartea lui Cristos, în care Dumnezeu, ne-a inclus, ne face morţi împreună cu ELSă citim din nou Itomani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignii împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie anulat, ca noi să nu-i mai slujim păcatului ca sclavi." Pentru omul cel vechi nu există nici o altă alternativă decât moartea. El nu are nimic altceva de ales. Totuşi, a muri nu este un lucru atât de simplu. Dumnezeu a trebuit să ne includă în Cristos şi apoi să-L răstignească pe cruce. Atunci când Cristos a murit pe cruce, noi toţi eram incluşi în Ei. Din acel moment noi nu mai eram noi înşine; noi nu mai existam. Niciodată nu putem să ne răstignim pe noi înşine, si nici nu vom face acest lucru. Numai răstignirea noastră împreună cu El a rezolvat problema omului vechi. Aceasta este soluţia de bază ia problema păcatului.răstigniţi Împreună cu cristosNu doar în Romani, dar şi în alte locuri din Biblie se spune că noi suntem răstigniţi împreună cu Cristos. Galateni 2:20 spune: „Sunt răstignit împreună cu Cristos; şi nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine." Nu mai sunt eu cel care trăieşte, deoarece „eu"-l a fost răstignit împreună cu Cristos pe cruce.Citiţi din nou Galateni 5:24: „Dar cei ce sunt ai lui Cristos Isus126CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂşi-au răstignit carnea împreună cu poftele şi patimile ei." Nu noi facem răstignirea; noi deja suntem răstigniţi împreună cu Cristos.Am văzut că Cristos a purtat păcatele noastre pe cruce. Acum vedem că El a purtat pe cruce însăşi persoana noastră. El a devenit un înlocuitor atât al păcatelor noastre cât şi al persoanei noastre. In ziua aceea, pe cruce nu au fost numai păcatele noastre, ci şi per-soana noastră. Dumnezeu a inclus în Cristos atât păcatele noastre cât şi persoana noastră. Atunci când Cristos a fost răstignit, şi noi am fost răstigniţi. Dacă vedem acest unic aspect, restul va fi clar.Un imn descrie foarte bine acest fapt:Cu Cristos sunt răstignit, Crucea m-a eliberat; El ca Domn în min' trăieşte; Cu Cristos am înviat.Cu Cristos să mori, e dulce, Pentru lume, sine şi păcat; Cu Cristos ce dulce-i să trăieşti, Când în tine-i împărat.(Imnuri, #482, strofa 1 şi refrenul)CRISTOS ESTE UN OM CORPORATIV

Din Biblie putem vedea faptul că Cristos nu este o persoană individuală. El este un om corporativ. Acesta este ca un termen legal, o „persoană juridică." Toţi sunt încorporaţi într-o asemenea persoană corporativă. Orice face persoana juridică devine acţiunea fiecărei persoane incluse în ea. Folosindu-ne de analogia noastră anterioară, este exact ca şi cum am spune că dacă Hwang-ti ar fi murit, atunci toţi descendenţii săi ar fi murit; rasa chineză ar fi dispărut. Noi suntem incluşi în Cristos. Atunci când Cristos a murit pe cruce, noi, cei care suntem în El, am murit la rândul nostru. Prin judecata lui Cristos suntem iertaţi; prin moartea Sa suntem eliberaţi de noi înşine. De partea negativă, la exterior noi primim iertarea păcatelor, iar în interior terminarea vieţii vechi. De partea pozitivă avem un nou început în Cristos cu viaţa cea nouă obţinută de la Dumnezeu.CAPITOLUL 11CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHULAm văzut că, incluzându-ne în Cristos, Dumnezeu a îndeplinit răscumpărarea. Această identificare cu Cristos este în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Acum se pune următoarea întrebare: Cum poate fi Cristos introdus în noi? Cu alte cuvinte, cum poate fi legat de noi în mod personal şi subiectiv?Faptul de a-L avea pe Cristos introdus în noi şi faptul de a avea o relaţie vitală cu El constituie esenţa vieţii creştine. în Evanghelia lui loan, Cristos a repetat deseori expresia „voi în Mine şi Eu în voi." Faptul de a fi unul în interiorul celuilalt în mod reciproc cons-tituie realitatea şi esenţa unirii. Numai în această unire Dumnezeu poate îndeplini ce a plănuit pentru noi.UNIREA DEPLINĂDumnezeu ne-a inclus deja în Cristos. Acum trebuie să vedem modul în care Cristos poate fi introdus în noi. Numai atunci când Cristos este în noi unirea noastră poate fi reală şi completă, şi numai atunci tot ceea ce El are va fi introdus în noi. Această relaţie cu Cristos reprezintă unirea în sensul ei ultim şi deplin.într-o zi am privit îndelung un fierar care lucra. După ce a aprins focul, a aruncat o bucată mare de fier în foc şi a început să bată cu ciocanul metalul incandescent. Un ucenic care stătea lângă el încerca să obţină nişte foc. El folosea o bucată de hârtie pe care a făcut-o sul, şi în loc de a o introduce în foc a atins fierul incandescent cu unul dintre capete. Hârtia a luat foc într-o clipă. Am fost extrem de surprins să văd cum focul ieşea din fier. Acum această bucată de fier era diferită de toate celelalte bucăţi de fier. Puteai spune că era fier şi în acelaşi timp puteai s-o consideri o minge de foc. Focul era înăuntrul fierului şi fierul era înăuntrul focului. EI ave avea natura fierului şi aparenţa focului. Când îl atingeai cu o bucată de hârtie, hârtia ardea128 CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ Intenţia lui Dumnezeu este ca unirea noastră cu Cristos să fie Ia fel de intimă ea şi cea a fierului ea focul. Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a pus capăt omului nostru cel vechi în Cristos. Dar Si nu S-a oprit doar ia aceasta. Si vrea ca noi să fini una cu Cristos în mod absolut, exact la fel cum fierul era una cu focul. Fiecare moleculă de fier era contopită cu. focul şi fiecare caracteristică a iocuiui era manifestată în fier. Acesta este gradul în care Dumnezeu, vrea. să-L introducă pe Cristos în noi.Încă trebuie să ne ocupăm de partea lui Dumnezeu, din lucrare. Momentan nu vom spune care este partea noastră. Vrem să vedem modul în care Dumnezeu ue-a introdus pe noi şi pe Cristos într-o singură „bucată." Până acum ne-am ocupat de lucrarea lui Dumnezeu de a ne pune în Cristos precum şi de lucrarea Sa de răscumpărare. Pentru, ca Cristos să poată fi introdus în noi şi să rezulte o unire care să semene cu. cea dintre fier şi foc, Dumnezeu a trebuit să facă un. singur pas foarte important în Cristos. În acest capitol dorim să explicăm acest pas.ISUS CEL LIMTATNoi toţi ştim că Isus din Nazaret este Dumnezeu încarnat. Cu alte cuvinte, Ei este Dumnezeu îmbrăcat cu umanitatea. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi îmbrăcat cu carnea, niciodată nu ar îi putut îndeplini răscumpărarea. Acesta este motivul pentru care El a fost încarnat. Dar în clipa. în care S-a îmbrăcat cu carnea, El a fost limitat în două moduri. El a fost limitat în tim.p şi în spaţiu. Dacă El rămânea numai Dumnezeu, nu ar fi fost în limitele spaţiului şi timpului. Dar în clipa în care S-a îmbrăcat cu umanitatea, El a fost „prins în. cursă" de către aceşti doi factori. El a devenit la fel ca şi noi.

Cum este legată carnea de timp şi spaţiu? Dacă eşti în Tientsin, nu poţi fi şi în Peking în acelaşi timp. Dacă apari în China, nu poţi să apari simultan şi în Anglia. Câtă vreme ai un trup, eşti mărginit de distanţe. La un moment dat nu te poţi afia decât într-un singur loc. Fiinţele umane sunt legate de trup.Mai mult, eşti limitat şi de timp. Nu poţi exista în mod simultan în două momente de timp diferite. Eu. nu te pot cunoaşte decât aşa cum eşti. Nu pot să văd ce vei fi mâine sau anul viitor. Deseori se întâmpla să-i vorbesc unei persoane un singur minut. în clipa

CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL129următoare ea nu îmi mai era disponibilă. Persoana căreia îi vorbeam era limitată; ea nu putea să apară în faţa mea decât la un moment dat, dar nu într-altul. Aceasta este limita pe care timpul o pune cărnii noastre. Putem fi împreună, dar nu pentru totdeauna. Timpul pune capăt tuturor relaţiilor umane.Isus din Nazaret, Cristosul care S-a îmbrăcat cu carnea omenească, a fost şi El limitat de cele două condiţii ale timpului şi spaţiului. Tot ceea ce Dumnezeu a putut să facă atunci a fost să ne considere ataşaţi de Cristos şi să îndeplinească răscumpărarea în felul acesta. Pentru noi încă nu exista nici o cale de a fi în realitate în El, deoarece noi nu puteam intra într-un alt trup de carne. Pentru ca noi să fim în Cristos sau Cristos să fie în noi, era nevoie ca El să fie altceva decât numai în carne. El trebuia să vină într-o altă formă înainte de a putea fi una cu noi. Focul poate fi una cu fierul deoarece este ceva ce a „ieşit" din foc. Este imposibil să amesteci o bucată de lemn cu una de fier. El a trebuit să apară într-o altă formă înainte de a putea intra în noi.NU ÎN FELUL, CÂRNII2 Corinteni 5:16 spune: „Aşa că noi, de acum încolo, numai cunoaştem pe nimeni în felul cărnii; chiar dacă L-am cunoscut pe Cristos în felul cărnii, acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta." Aici apostolul a revelat una dintre cele mai elementare doctrine ale creştinismului. Cristosul pe care noi îl predicăm nu mai este Cristosul în carne. El este foarte diferit de Cel pe care cei doisprezece ucenici L-au cunoscut în Galileea. Atunci Cristos a umblat împreună cu ei, a mâncat împreună cu ei, a trăit împreună cu ei şi a călătorit împreună cu ei. Ei l-au văzut faţa şi l-au atins mâinile; ei l-au auzit vocea şi I-au privit minunile. Tot ceea ce ei cunoşteau despre El era potrivit cărnii. Dar acest pasaj uimitor ne spune că noi nu-L mai cunoaştem în felul cărnii. Relaţia carnală nu rnai este validă.De ce este nevoie de un asemenea verset? Există un motiv foarte puternic. Dacă Cristos încă ar fi în carne, El ar continua, să fie blocat de timp şi spaţiu. Noi am putea să-L contactăm numai o anumită perioadă de timp. El ar fi disponibil numai într-un singur loc. Oricine nu s-ar afia în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu EI nu L-ar putea atinge.Vă rog să acordaţi o atenţie deplină acestui apogeu al credinţei noastre.130CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂDacă Cristosul pe care noi îl predicăm astăzi ar fi încă in carne, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla! Dacă în acest moment El s-ar afla în Ierusalim, El nu ar mai putea fi disponibil în Tientsin. Dacă El ar veni în Tientsin, cei din Ierusalim nu L-ar putea vedea. Atunci El ar deveni un prizonier al spaţiului, exact ca şi noi.Dar dacă El ar voi să stea în permanenţă la Ierusalim? Cum L-am putea vedea? Poate că din când în când ar trebui să cheltuim ceva pentru a călători până la Ierusalim pentru a-L vizita. Ar trebui să facem acest pelerinaj cel puţin o dată pe an, pentru a-L contempla pe Dumnezeul încarnat. în Ierusalim ar fi posibil să stăm foarte aproape de El, dar în momentul în care am părăsi Ierusalimul, din nou am fi separaţi de El. Deci, dacă Cristos încă ar fi în carne, credinţa noastră ar fî o religie materialistă. Creştinismul ar avea pe pământ un centru universal de unde i-ar controla şi i-ar dirija pe toţi creştinii.Când cei doisprezece ucenici erau cu Cristos, El încă îşi avea carnea cu El. Când le vorbea celor trei ucenici, ceilalţi nouă nu erau de faţă. Când vorbea cu unsprezece dintre ei, unul nu era de faţă. Chiar şi când cinau toţi împreună, unii erau mai aproape de EI decât alţii. Nu toţi se puteau rezema pe pieptul Său aşa cum a făcut loan. El era limitat de timp şi spaţiu.CRISTOS TREBUIA SĂ SE DEZBRACE DE CARNEA SA

La întrebarea dacă mi-ar place să-L văd pe Cristos umblând astăzi în carne în felul în care L-au cunoscut cei doisprezece ucenici, v-aş răspunde cu un „nu" răspicat. Acest lucru mi-ar fi absolut inutil! Dacă Isus din Nazaret S-ar afla astăzi aici, El ar fi izolat. El nu ar putea intra în mine. Şi nici eu nu aş putea intra în El. El încă ar fi în carnea Sa. Carnea Sa nu ar putea fi o parte a cărnii mele şi nici carnea mea nu ar putea fi o parte a cărnii Sale. De aceea a existat o nevoie crucială! Cristos trebuia să Se dezbrace de carnea Sa.PRIN MOARTECristos S-a dezbrăcat de carnea Sa prin moarte! Vă rog să reţineţi faptul că moartea lui Cristos nu a fost numai pentru a trata păcatele noastre şi omul cel vechi. în acelaşi timp ea a fost o dezbrăcare de propria Sa carne. De acum înainte El nu mai este în carne. PrinCRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL61moarte El S-a dezbrăcat de carnea Sa şi acum este în Duhul. Nu spun că Cristosul înviat nu are un trup, ci spun că în înviere Cristos a devenit Duhul. El încă posedă un duh, un suflet şi un trup, dar toate sunt spirituale.ÎN DUHCare este diferenţa între a fi în carne şi a fi în duh? A fi în carne este ceva similar cu îmbrăcarea unei haine. Când Cristos era pe pământ, El avea haina cărnii pe El. La moartea Sa El S-a dezbrăcat de această haină, iar în înviere S-a îmbrăcat cu un trup nou cu o haină diferită — Duhul. Cristosul de acum a fost îmbrăcat cu Duhul exact în acelaşi sens ca şi atunci când a fost îmbrăcat cu carnea omenească.Deci, noi îl putem cunoaşte pe Cristos într-unui din cele două moduri posibile. îl putem cunoaşte pe Cristos în carne, sau II putem cunoaşte în Duh. Unii îl preţuiesc pe Cristos în carne. Dar Cristosul din Duh este mai preţios. Cristos din Duhul poate să vină acum în noi şi ne poate îngădui să fim în El. Acum noi putem avea o uniune indisolubilă cu El.ÎN NOIBiblia ne aminteşte mereu că Dumnezeu este triunic. La un anumit moment din timp Dumnezeu S-a îmbrăcat cu carnea pentru a deveni Cristos. Acum El S-a îmbrăcat cu Duhul. Dumnezeu, Cristos şi Duhul Sfânt sunt toţi o singură entitate. Cristosul care era îmbrăcat cu carnea era limitat în multe privinţe. Cristosul care este îmbrăcat cu Duhul este omniprezent. El poate locui chiar şi în tine. Oricine îl doreşte poate să-L obţină, şi oricine crede în El poate să-L primească. El nu mai este mărginit de timp şi spaţiu. Noi putem fi una cu El oriunde suntem şi oricând dorim.Dacă Cristos nu trăieşte în Duhul Sfânt, atunci credinţa noastră este moartă, iar creştinismul este o religie moartă. Dacă Cristos nu este în Duhul, atunci convingerile noastre sunt doar învăţături şi teorii, iar noi nu posedăm nimic în realitate, deoarece nimic din Cristosul în carne nu poate intra în noi.MÂNA CARE SCRIE Eu scriu foarte mult, dar scrisul meu de mână nu este foarte132CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂfrumos. Motivul este probabil eşecul pe care l-am avut în copilărie, când am învăţat această artă. Când eram copil, tatăl meu a angajat un profesor în vârstă care să mă înveţe să scriu. Cât era cu mine mă împotriveam lui tot timpul; niciodată nu şedeam cum trebuie pentru a învăţa. Aşa că reuşeam să-1 indispun foarte tare. Odată mi-a spus: „Uită-te la fraţii şi la surorile tale. Toţi scriu frumos. Tu eşti singurul care nu scrie bine. Aşa că lasă-mă să-ţi tin mâna şi să scriu împreună cu tine." Mâna sa mare a apucat-o strâns pe a mea şi a început să se deplaseze de-a lungul paginilor. încercam să fiu încăpăţânat şi să nu cooperez. Când el se oprea, în mod intenţionat făceam tot posibilul ca să nu mă opresc, iar când el încerca să traseze o linie dreaptă, mâna mea se răsucea la dreapta şi ia stânga. Niciodată nu a reuşit să obţină de la mine un scris de mână frumos.într-o zi el rai-a adresat nişte cuvinte usturătoare pe care nu le voi uita niciodată. A spus: „Aş vrea să mă pot strecura în tine ca să scriu pentru tine. Altfel nu ştiu cum ai putea să scrii bine."Calea de mântuire a lui Dumnezeu, este aceea de a intra în noi. Aceasta este soluţia eficace şi finală. Ea nu este o învăţătură exterioară. Nu. înseamnă că El ne ţine mâinile pentru a le mişca înainte şi înapoi. Nu este un set de reguli care îţi spun. ce să faci şi ce să nu faci. Când S-a dezbrăcat de carnea Sa El a intrat în Duhul şi acum El poate să intre

înăuntrul nostru pentru a fi viaţa noastră şi pentru a trăi prin noi. Ceea ce bătrânul profesor nu a putut face niciodată este realizat acum de către Dumnezeu în Duhul.MÂNGÂIETORULCum este Cristos în Duhul Sfânt? Trebuie să analizăm în mod detaliat un pasaj din Evanghelia lui loan. loan 14:16 spune: „Şi Eu II voi ruga pe Tatăl, şi Ei vă va da un alt Mângâietor, ca El să fie cuvoi pentru totdeauna."De aici se deduce faptul că Mângâietorul este Duhul Sfânt. Cuvântul folosit în textul original este parakletos. El este format din două rădăcini. Prima parte, para, înseamnă „alături." A doua parte, kletos, transmite ideea de ajutor şi sprijin. Deci, acest cuvânt înseamnă ajutor alături de tine. Numele Mângâietor descrie o persoană care este lângă tine, ajutându-te, veghindu-fe şi susţinându-te. Aici Domnul Se roagă Tatălui ca să trimită un Mângâietor pentru a te ajuta şi a te susţine.CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL62DUHUL REALITĂŢIIVersetul 17 spune: „Şi anume Duhul realităţii, pe care lumea nuli poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu~L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi." Acest Mângâietor este Duhul realităţii. 'Toata realităţile spirituale sunt în Duhul Sfânt. Dacă îl avem pe Duhul Sfânt, avem realitatea. Deci, Mângâietorul oste în acelaşi timp Duhul realităţii.Duhul realităţii are de-a face doar cu credincioşii. El nu are nici o legătură cu lumea. De ce nu-L primeşte lumea? în primul rând lumea im- Tj primeşte pentru că. nu-I. vede. Când oamenii din lume nu văd uin lucru, în mod natural ei nu-I primesc. în al doilea rând, ei nu-L emu)»»:. De regulă, este greu do acceptat ceva necunoscut. Totuşi Domnul spune: „Dar voi îl. cunoaşteţi." (.Veşlimi îl cunosc pe Duhul liiîmt deoarece „El rămâne ca voi."Chiar şi astăzi, Duhul Sfânt este cu credincioşii în mod constant. Acesta este un fapt. Dar vă rog să remarcaţi expresia care urmează: „Şi va fi îu voi." Va fi" indică un timp viitor. Domnul spunea: „Acest Duh Sfânt este în prexont cu voi. Dar va veni o vreme când El va mir» înăuntrul voM.ruiîii «iţim mai departe pentru a vedea ceva mai mult cu privire: la acest lucru.Versetul 18 itpima: „Mu vii voi lăsa orfani; vin la voi."* Ce este un orfan?'(ra orfan, este un copii care nu are parte de grija tatălui. întreaga existenţă a unui fiu, hi ana, cărţile, ete., sunt asigurate de către tatăl său. Tatăl pregăteşte totul şi face totul pentru el. Pe de altă parte, un copil fără tată -trebuie să pregătească totul de unul singur Domnul spune că nu ne va lăsa orfani pentru a ne ocupa singuri de toate problemele noastre spirituale. în. Ioc de aceasta, El va veni pentru a fi Tată! nostru, pentru a se îngriji de noi şi a ne proteja.DOUĂ PRONUMEVa rog să remarcaţi pronumele din versetele 17 şi 18. Versetul 17 spune că „El" va fi în voi, în timp ce versetul 18 spune că „Eu" vin ia voi. Care este relaţia dintre „El" din versetul 17 şi „Eu" din versetul 18? Se referă la două persoane sau la una singură? Cel mai bine este să citim din nou cele două versete, pentru a descoperi la cine se referă „El" şi „Eu" din versetele 17 şi 18.Dacă eu v-aş spune ceva de genul: „Un om tocmai a oprit un taxi62CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂlângă primărie. El a plătit cinci dolari şi şoferul l-a adus până aici. Când am ajuns, am alergat şi v-am văzut pe voi toţi şezând aici şi am început să predic." Spuneţi-mi vă rog, ce relaţie există între mine şi omul acela? Cu siguranţă, omul acela sunt eu, iar eu sunt omul acela. Nu am făcut altceva decât să folosesc un mod diferit de a menţiona aceeaşi persoană. Tot astfel, „Eu" din versetul 18 este acelaşi cu „El" din versetul 17. înţelesul acestui pasaj este clar; Domnul îl va ruga pe Tatăl, iar Tatăl va trimite un Mângâietor în mijlocul vostru. Acest Mângâietor, care este Duhul Sfânt, este tocmai Cristosul care va locui înăuntrul vostru. In felul acesta ucenicii nu vor mai fi orfani.EU ÎN ELAceasta este unul dintre cele mai preţioase pasaje din Biblie. Când Cristos era pe pământ, Duhul Sfânt, care este Mângâietorul, trăia înăuntrul Lui. După moartea, învierea şi înălţarea Sa, El trăieşte înăuntrul Duhului. Când Cristos era împreună cu ucenicii pe

pământ, Duhul Sfânt era deja cu ucenicii, căci Duhul era înăuntrul lui Cristos. Dar ce s-a întâmplat după acele zile? Prin moartea şi învierea Sa, Cristos este acum în Duhul. Deci, El vine la ucenici pe calea Duhului, prin Duhul şi în Duhul. Ai putea spune că Duhul Sfânt este acum în ucenici. Dar de fapt Cristos este în ucenici. Iată de ce în prima parte a acestei porţiuni se spune „EL..va fi în voi"; dar apoi ultima parte se schimbă în „Eu vin la voi." „Eu" este în „El."MÂNA DIN MĂNUŞĂOdată vorbeam cu un prieten de-al meu din Kaifeng cu privire la faptul că Cristos este în Duhul Sfânt. întâmplător, o doamnă străină a trecut pe acolo. Ea m-a salutat şi era pe punctul de a-şi scoate mănuşile pentru a-mi strânge mâna. M-am grăbit să-i spun: „Nu este nevoie să vă scoateţi mănuşile." Am ţinut mâna cu mănuşa şi m-am întors către prietenul meu spunând: „Acum eu îi ţin mâna sau mănuşa? Ai putea spune că îi ţin mănuşa, dar de fapt îi ţin mâna. Exact aceeaşi relaţie există între Cristos şi Duhul Sfânt. Când primeşti Duhul de fapt îl primeşti pe Cristos înăuntru. Primirea Duhului Sfânt este egală cu primirea lui Cristos." Prietenul meu a aprobat dând din cap şi a spus: „Acum înţeleg!"Acest lucru este similar cu ce am spus mai devreme despre diviniCRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUHUL135tatea lui Isus din Nazaret. Ai putea spune că El este Dumnezeu şi de asemenea ai putea spune că El este un om. Când atingi divinitatea Sa nu poţi evita să atingi şi umanitatea Sa. Când umanitatea Sa este manifestată, divinitatea Sa este manifestată şi ea în mod spontan. în acelaşi mod, Cristos şi Duhul sunt o singură entitate inseparabilă. Aceşti termeni sunt sinonimi. Duhul este în El, iar El este în Duhul.ÎN ZIUA ACEEASă citim versetele 19 şi 20: „încă puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi."Aici Domnul ne vorbeşte despre scopul dezbrăcării Sale de carne şi venirii Sale ca Duh. Domnul a spus acest lucru cu intenţia ca credincioşii să poată cunoaşte faptul că „Eu sunt în Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi," pentru ca să poată fi realizată o unire deplină şi perfectă. Acest fapt urma să aibă loc numai „în ziua aceea," ziua în care Cristos şi Duhul au venit în noi. Numai în ziua aceea vom cunoaşte unitatea de a-L avea pe Cristos în Tatăl, pe noi în Cristos şi pe Cristos în noi.Mai mult decât atât, această unire ne transmite tot ceea ce Dumnezeu a făcut în Cristos şi tot ceea ce Dumnezeu este prin Cristos. Totul al Său devine totul al nostru. Dumnezeu şi omul, omul şi Dumnezeu, devin contopiţi într-unui singur pe deplin.UN SINGUR DUH CU CRISTOSCristos a murit şi a înviat pentru noi. Dar dacă El nu ar fi venit la noi în Duhul Sfânt, mântuirea nu ar fi putut să fie îndeplinită. Cristos nu ar fi putut să fie unit cu noi. El ar fi ca bătrânul meu profesor, dorind ca într-un fel sau altul să intre înăuntrul meu.Dar acum Cristos a îmbrăcat o formă spirituală. El este liber să intre în noi. Noi putem să-L primim deoarece acum El este în Duhul. Biblia spune de asemenea că „cine este unit cu Domnul este un singur duh" (1 Cor. 6:17). Cristos este în Duhul. Noi toţi avem un duh. Când duhul nostru îl primeşte în noi pe acest Cristos care este în Duhul, cele două duhuri devin un singur duh. Acesta este mărgăritarul63CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcredinţei noastre. Fără acest lucru, credinţa noastră este o religie obişnuită, fără nici o legătură cu. viaţa noastră. Fără acest lucru, nu poate exista o mântuire lăuntrică.UN CRISTOS MAI APROPIATCitiţi din nou loan 16:7: „Dar vă spun adevărul, vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite." Aici Domnul ne vorbeşte despre adevărul morţii Sale. Cât timp El era în carne, Mângâietorul nu putea veni. Dacă exista Cristosul în carne, nu putea să existe niciodată Cristosul în Duh. Iată de ce moartea Sa este de folos pentru noi.Când mă aflam în Shanghai, un prieten mi-a spus: „Ah, ce rău îmi pare că Cristos S-a înălţat la ceruri! Dacă astăzi El ar fi îacă pe pământ, în mod cert m-aş duce să-L caut, oricât de departe ar fi. Ce mult aş vrea să fiu ca ucenicii din zilele Lui, care au avut privi-

legiul să umble, să trăiască şi să mănânce împreună cu învăţătorul." In timp ce ascultam, l-am privit în ochi şi. i-am spus: „Eu nu aş vrea să fiu ca Petru, loan şi ceilalţi!" El a întrebat: „Cc vrei să spui?" „Ştii tu. oare," i-am spus, „că Cristosul pe care-L cunosc ou este mult mai apropiat do mine decât Cel pe care Petru L-a cunoscut pe pământ? Oricine L-a primit pe Cristos ar trebui să fie capabil să spună că Cristosul! nostru nu este doar Cristosul în carne pe care L-a. atins Petru; Cristosul nostru este Cristosul din Duhul. Cristosul .lor putea fi separat de ei. El putea fi cu ei într-o zi dar putea fi plecat în următoarea zi. Dar Cristosul nostru rămâne ca noi pentru totdeauna. Oriunde suntem noi este şi El. Eu bk mă tem să. rnă duc nici chiar în iad, căci dacă mă duc, Dumnezeu din mine va merge si El acolo împreună cu mine."CRISTOSUL DIN DUHULCând a început Petru să-L cunoască pe Cristos într-un mod atât de clar? Nu în timpul celor trei ani când. L-a urmat pe Domnul dintr-un loc în altul. Cel pe care-L cunoştea el atunci nu era decât Isus din Nazaret. Numai după înviere şi în Duhul a început să-L cunoască pe Cristos în felul în care noi îl cunoaştem. Cât timp Cristos nu este în Duhul şi cât timp El nu intră în noi, nu-L putem cunoaşte niciodată într-un mod real.CRISTOS CA VIAŢĂ ÎN DUBIUL137Cu câţiva ani în urmă am trecut prin Egipt. In grupul nostru erau câţiva misionari care au încercat să mă convingă să fac un tur al Palestinei şi să stau acolo două luni. Ei mi-au spus: „Du-te şi vizitează Ierusalimul, Betleemul şi muntele Golgota. Contemplă toate locurile pe unde Isus a călcat cu picioarele. Aceasta îţi va întări credinţa."Aveam atât timpul cât şi banii necesari pentru călătorie. Dar le-am spus: „Nu am nici cea mai mică dorinţă să merg acolo. Asta nu-mi va întări credinţa şi nici nu mă va ajuta să-L cunosc mai bine pe Cristos. Cristosul în care cred eu nu va fi afectat de Ierusalim niciodată. Chiar dacă Ierusalimul, Galileea şi Nazaretul vor dispare, faptul că eu îl cunosc va rămâne. Eu sunt una cu El, iar experimentarea Sa de către mine nu. va putea fi afectată de vreun factor exterior. Nu am absolut, nici un interes pentru aşa-numita iesle, lemnul crucii şi cuiele, şi nici pentru alte relicve. Aceste lucruri mă pot ajuta cel mult să-L cunosc pe Cristosul în carne. Dar eu II preţuiesc mai. mult pe Cristosul în Duhul. El este mai real, iar pentru mine faptul de a-L cunoaşte este ceva mai solid decât prezenţa fizică a voastră şi a mea."CRISTOSUL CARE TRĂIEŞTE ÎN NOIUn pasaj pe care noi l-am citit mai devreme spune că nu-L mai cunoaştem pe Cristos potrivit cărnii. Dacă noi credem numai într-o religie exterioară, atunci vom avea nevoie de o ţară sfântă, o Mecca. sau o Roma care să ne fie centru, unde să ne ducem pentru închinare şi slujire. Dar noi credem într-un Cristos care este înăuntrul nostru. Noi ştim că EI este atât Dumnezeul din. ceruri cât şi Domnul din noi.El nu este doar însuşi Creatorul, ci şi Cristosul care S-a îmbrăcat cu carnea. Şi acum El este în n.oi ca Duh Sfânt. Cristosul în carne a încetat să mai existe! Cristos în Duhul locuieşte în noi pe veci.ÎN CARNE SAU ÎN DUHULIubiţi prieteni, permiteţi-mi să vă pun o întrebare. Cristosul pe care voi îl cunoaşteţi, este în carne sau este în Duhul? Cu alte cuvinte, Cristosul vostru este Cel din Evanghelii sau Cel din Epistole? Eu nu spun că nu ar trebui să credeţi în Cristosul din cele138CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpatru Evanghelii. Este corect să credem în El. Dar aceasta reprezintă numai o jumătate. A doua jumătate este aceea de a-L cunoaşte şi a-L experimenta pe Cristosul din Duhul.Am văzut care sunt cele trei aspecte ale lui Dumnezeu. în primul rând El este Dumnezeul din ceruri; în al doilea rând El este Dumnezeul care a venit pe pământ pentru a fi un om; şi în al treilea rând El este Dumnezeul din Duhul Sfânt. Aceste trei aspecte constituie cei trei paşi ai experimentării lui Dumnezeu de către noi.CAPITOLUL 12VIAŢA PRIN CREDINŢĂAcum ajungem la aspectul crucial al credinţei creştine; este apogeul mântuirii lui Dumnezeu. Vrem să vedem cum anume Cristos poate fi viaţa noastră într-un mod subiectiv.

Ca să-L putem cunoaşte şi contacta, Dumnezeu a fost încarnat pentru a fi un om. Prin acest om noi ajungem să înţelegem cum este Dumnezeu. Acest om nu a fost altul decât Isus din Nazaret. El a fost Dumnezeu îmbrăcat cu umanitatea.Fizic vorbind, trupul lui Isus nu era deloc diferit de al nostru. Dar viaţa dinăuntrul Său era complet diferită. Viaţa Sa era în mod pur viaţa lui Dumnezeu. Ea avea caracteristicile lui Dumnezeu. Celor care sunt în Cristos, Dumnezeu le împarte exact aceeaşi viaţă care a fost întrupată în Isus din Nazaret.MOARTEA A ELIBERAT VIAŢADar atunci când Isus umbla pe pământ, viaţa pe care El o poseda nu putea fi împărţită în noi. Viaţa Sa era legată de timp şi spaţiu. Ea era limitată la El însuşi. Ea nu putea intra în credincioşi pentru a fi noua lor sursă de existenţă. De aceea a fost nevoie ca Cristos să moară în carne. Când El a murit, cătuşele cărnii au fost zdrobite, şi viaţa Sa a fost eliberată.în loan 12:24 Domnul a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă." Domnul S-a comparat pe Sine cu un grăunte de grâu. In sămânţă este întrupată viaţa. Atunci când grăuntele de grâu cade în pământ şi moare, viaţa din interior este eliberată şi este produsă multă roadă.Deci Dumnezeu nu S-a oprit la încarnare. El a trecut prin moarte, pentru ca viaţa Sa să fie eliberată de carne şi să fie eliberaţii in Duhul Sfânt. El nu mai este limitat de timp şi spaţiu. Acum viaţa Sa140CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpoate fi împărţită fără rezerve tuturor celor ce cred. Moartea lui Cristos de pe cruce nu a fost doar pentru răscumpărare, ci şi pentru eliberarea vieţii divine. Acesta este scopul primordial; moartea pentru răscumpărare a fost necesară doar pentru a remedia situaţia.MOARTEA REZOLVĂ ŞI PROBLEMA PĂCATULUIDar înainte ca noi să fi putut primi această viaţă a fost nevoie ca Dumnezeu să rezolve pentru noi şi problema păcatului. De aceea, moartea lui Cristos a inclus şi aspectul răscumpărării. Acum Dumnezeu are un teren corect de pe care ne poate dispensa viaţa, iar noi la rândul nostru avem o poziţie corectă de pe care putem primi cu îndrăzneală această viaţă nouă de la Dumnezeu.In Biblie există un pasaj cu care noi suntem foarte familiari. Este vorba despre loan 3:16, care spune: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Din acest verset doresc să scot în evidenţă două lucruri.în primul rând, nu se spune că Dumnezeu iubeşte păcătoşii; se spune că Dumnezeu iubeşte lumea. Lumea reprezintă omenirea în general şi are un sens mai înalt decât păcătoşii. Nu vreau să spun că Dumnezeu nu-i iubeşte pe păcătoşi. Dar împărţirea vieţii veşnice, care este scopul lui Dumnezeu revelat în acest verset, nu este acordată păcătoşilor. Păcătoşii se află la un nivel inferior cerinţei de bază pe care Dumnezeu o are de la omenire. Există un standard de bază de pe care Dumnezeu poate să dispenseze viaţa în mod liber. Dar păcătoşii se află sub acest standard. De aceea, înainte de a se putea îndeplini ceva, a fost nevoie ca Dumnezeu să ne ierte şi să ne trateze păcatele. Moartea lui Cristos a plătit preţul de răscumpărare pentru păcat. Acum noi trebuie să nu mai fim păcătoşi.APOGEUL MÂNTUIRIIDar primirea iertării păcatelor nu face altceva decât să ne readucă la starea în care se afla omul înainte de căderea lui Adam. El era doar un om, iar viaţa sa nu era decât o viaţă omenească la nivelul corect. Dar Dumnezeu intenţionează să ni-L dea pe singurul Său Fiu născut pentru ca noi să primim viaţa veşnică. Acesta este apogeul mântuirii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că recâştigă ceea ce noi am pierdutVIAŢA PRIN CREDINŢĂ65în Adam; El împarte ceea ce Adam nu a avut niciodată. Adam nu a mâncat din pomul vieţii. Dacă el nu ar li păcătuit deloc, el ar fi rămas tot uman. El nu a avut nici o relaţie cu viaţa lui Dumnezeu. Dar în Cristos noi am moştenit ceva mult mai minunat. Pe lângă viaţa omenească noi avem o viaţă nouă, o viaţă din Dumnezeu, care este însuşi Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este viaţa veşnică.

VIAŢA VEŞNICĂCe este viaţa veşnică? Ea este pur şi simplu o viaţă a veşniciei. Viaţa omului este trecătoare; ea nu va supravieţui în veşnicie. Numai viaţa Fiului lui Dumnezeu poate exista acolo. Dacă eu îmi aduc propria viaţă în veşnicie, ea se va „usca" imediat. Ea nu va dăinui! Ea va pieri ca un peşte în aer sau ca o pasăre în apă. Viaţa omului nu poate să-i ofere decât o existenţă temporară pe acest pământ. Ea nu va rezista în veşnicie. Numai o viaţă veşnică poate să supravieţuiască în veşnicie.1 loan 5:11-12 spune: „Şi mărturia este aceasta, că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine-L are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa." Aici ni se spune că această viaţă a veşniciei este în Fiul. Ea nu se află în nici un alt loc. Oricine nu are această viaţă din Fiul este doar o fiinţă umană; el poate exista doar pe pământ, dar nu poate supravieţui în veşnicie. El nu are acea viaţă care 1 califică pentru veşnicie.După ce Fiul lui Dumnezeu a trecut prin moarte şi înviere şi a devenit Duhul Sfânt, El nu mai este limitat de timp şi spaţiu. Acum noi îl putem primi în orice timp şi în orice loc. Până acum, oricine îl primea pe Fiul lui Dumnezeu îl primea pe Dumnezeu, în acelaşi mod, oricine primeşte Duhul Sfânt îl primeşte pe Fiul. 1 Corinteni 15:45b spune: „Ultimul Adam a devenit un Duh dătător de viaţă." Aceasta îi face în stare pe toţi cei care L-au primit pe Cristos să obţină o viaţă nouă. Nu numai că păcatele lor sunt iertate, dar ei moştenesc şi o viaţă veşnică de la Dumnezeu.REGENERAREAloan 3:7 spune: „Trebuie să fiţi născuţi din nou." Această viaţă nouă este o necesitate de bază. Ea este esenţa credinţei noastre creştine. în aceasta constă diferenţa dintre un creştin fals şi unul142CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂadevărat. 1 loan 5:12 spune: „Cine îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa." Versetul 13 continuă: ,y-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică." Nu este vorba de doctrine, fapte sau de o conduită morală, ci de a-L avea sau a nu-L avea pe Fiul lui Dumnezeu.Soluţia lui Dumnezeu pentru viaţa omenească nu este corectarea, ci răstignirea. Dumnezeu a răstignit pe cruce omul nostru cel vechi împreună cu Cristos; el este terminat. Acum noi suntem vii împreună cu Cristos; Cristos a devenit noua noastră viaţă. Noi suntem un om nou; avem un nou început şi putem avea un nou mod de viaţă. Toate acestea sunt lucrările pe care Dumnezeu le-a împlinit în Cristos.Omul nu poate face nimic în acest sens. Tot ce poate face este să creadă şi să accepte. Numai religia obişnuită îi cere omului să se îmbunătăţească pe sine, să lucreze (să facă fapte) şi să se dea la moarte pe sine însuşi. Dar Cristos este aici pentru a fi viaţa noastră.Prima dată când am predicat în sudul provinciei Fukien am ţinut întâlniri cu aproape o mie cinci sute de oameni. După trei întâlniri, pastorii întregului oraş au devenit îngrijoraţi. Ei m-au invitat la ei şi mi-au spus: „Domnule Nee, când v-am cerut să veniţi să predicaţi, ne-am aşteptat să îndemnaţi adunarea noastră să fie plină de râvnă, să lucreze mult şi să-L slujească pe Domnul cu mai multă sinceritate. Dar dumneavoastră spuneţi că nu trebuie să facem nimic; că tot ceea ce trebuie să facem este să-L primim pe Cristos. Ei deja sunt leneşi. După predicile dumneavoastră probabil vor avea o dorinţă şi mai mică de a lucra! Dumneavoastră vă aflaţi aici numai în vizită; veţi fi liber să plecaţi. Dar noi suntem aici tot timpul! Ce vom face după ce veţi pleca?"Le-am spus: „Aceasta nu este decât a doua zi a conferinţei. Mai sunt încă şaisprezece zile. Nu aţi vrea să aveţi încă puţină răbdare şi să aşteptaţi pentru a vedea ce se va întâmpla în cele din urmă? Lucrarea lăuntrică a lui Cristos poate să depăşească mult lucrarea exterioară a omului! Eu am încredinţarea că dacă vreun om acceptă evanghelia pe care o predic, în el va avea loc o schimbare evidentă."Ei nu prea au crezut cuvintele mele atunci. Dar din moment ce mă invitaseră, nu mă puteau opri. Deşi le-am spus că îmi asum răspunderea deplină a rezultatului, ei încă clătinau din capeteVIAŢA PRIN CREDINŢĂ66

spunând: „Este ceva prea primejdios!" Dar după aproximativ o săptămână, mulţi pastori au venit la mine şi s-au scuzat spunând: „Faptul de a accepta lucrarea lăuntrică a Fiului lui Dumnezeu este într-adevăr mult mai eficace decât propriile noastre eforturi."NU TREBUIE DECÂT SĂ PRIMEŞTIVersetul loan 3:16 ar trebui citit împreună cu versetul 1:12 din aceeaşi carte. loan 3:16 ne spune că Dumnezeu L-a dat omului pe singurul Său Fiu, iar 1:12 spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, celor care cred în numele Lui." Cum obţinem această viaţă? Este foarte simplu. Dumnezeu a dat, iar noi primim; asta este tot. Pur şi simplu primeşte şi acceptă, fără vreo îndoială sau teamă, ceea ce Dumnezeu a dat. Cu cât suntem mai simpli, cu atât este mai bine.D-l C.H. Spurgeon a fost un evanghelist britanic renumit. Odată le vorbea câtorva dintre studenţii săi despre rugăciune. Unul dintre ei a întrebat cum putea şti dacă rugăciunile sunt ascultate. Spurgeon a scos un ceas de aur din buzunarul său şi l-a pus pe masă. Apoi le-a spus studenţilor că oricine îl voia putea să-1 ia.Toţi studenţii au fost foarte surprinşi. Unii nu prea puteau crede că un ceas atât de frumos putea fi oferit cadou. Alţii se gândeau: „Dacă îmi întind mâna să-1 iau şi el decide să-1 ia înapoi, nu ar fi stânjenitor?" Un altul a spus: „Dar dacă se răzgândeşte brusc?" După un timp, o fetiţă a venit spre d-l Spurgeon şi a spus: „Eu îl vreau." Imediat el a pus ceasul în mâinile ei mici şi a instruit-o cum să aibă grijă de el. Când toţi ceilalţi studenţi au început să-şi regrete ezitarea, d-l Spurgeon le-a spus: „Când am spus că vreau să-1 dau, am vorbit serios. De ce n-aţi crezut? Dumnezeu ne-a dat ceva mult mai preţios decât ceasul; El ni L-a dat pe Fiul Său pentru a fi viaţa noastră. Când Dumnezeu este atât de doritor să dea, de ce încă ezităm să primim?" Pur şi simplu crede şi primeşte, şi atunci vei obţine viaţa veşnică.CA RESPIRAŢIAO altă persoană mult folosită de către Domnul a fost F. B. Meyer. La un moment dat el nu înţelegea cum poate fi Cristos viaţă pentru noi în Duhul Sfânt şi nici nu vedea cum era posibil să primească67CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂaceastă viaţă. într-o zi el se ruga pe un munte, sperând că îl va putea primi pe Fiul lui Dumnezeu ca viaţă. Deodată i-a venit gândul că tot ceea ce trebuia să facă era pur şi simplu să creadă. A respirat adânc şi s-a rugat: „Doamne, în acelaşi mod în care respir aerul acesta, îmi exersez credinţa pentru a Te lua pe Tine înăuntru." După ce a coborât de pe munte, el le-a spus altora: „Din ziua în care L-am inspirat în mine pe Fiul lui Dumnezeu, viaţa mea a cunoscut o schimbare totală." A-L primi pe Fiul lui Dumnezeu ca viaţă este ceva foarte simplu. Este la fel de simplu ca şi atunci când inspiri aerul.PRIN CREDINŢĂUn prieten mi-a spus odată: „D-le Nee, cu adevărat vreau să-L primesc pe Fiul lui Dumnezeu în viaţa mea. M-am rugat lui Dumnezeu şi I-am spus că doresc să-L am pe Cristos în mine. Mi s-a spus că atunci când Cristos intră în mine voi avea o senzaţie arzătoare înăuntru. Dar atunci când am îngenuncheat, inima mea era rece ca o stâncă. Iar după ce m-am rugat nu părea să se fi întâmplat ceva. Cum pot şti că L-am primit cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu în mine ca viaţă?"I-am spus: „Biblia nu spune că atunci când îl primeşti pe Fiul lui Dumnezeu vei avea o senzaţie arzătoare sau vei rămâne rece. Tot ceea ce se spune este să crezi. Este ceva prin credinţă, nu prin sentimente. Dacă te bizui pe sentimentul tău, atunci tu nu crezi ce spune Dumnezeu; îl faci mincinos pe Dumnezeu! Când Dumnezeu a spus că a dat, atunci El chiar a dat. Aceasta nu are nici o legătură cu sentimentele tale."SENTIMENTUL VINE DUPĂ CREDINŢĂOdată mă aflam în Chefoo. Un frate mi-a spus: „Am crezut în Fiul lui Dumnezeu pentru a fi viaţa mea. Dar nu am nici o senzaţie glorioasă când mă gândesc la acest lucru. Oare L-am primit cu adevărat?" I-am spus o pildă. Trei oameni merg pe un zid îngust. Cel din faţă reprezintă adevărul conform căruia Cristos este viaţa noastră. Cel din mijloc simbolizează credinţa noastră. Ea vine întotdeauna după faptele împlinite ale lui Dumnezeu. UltimaVIAŢA PRIN CREDINŢĂ145

persoană reprezintă simţământul nostru de glorie. Simţământul vine după ce omul crede. El este ultima dintre cele trei persoane.Când cei trei merg pe zid, persoana de la mijloc nu poate privi decât înainte. Credinţa noastră vine în fiinţă atunci când noi privim cu statornicie la lucrarea împlinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu ni L-a dat deja pe Fiul Său ca să fie viaţa noastră. Când vedem acest fapt, noi avem credinţă. Al doilea îl urmează întotdeauna pe primul.După credinţă vine simţământul gloriei. Al treilea om nu-1 poate vedea decât pe cel de-al doilea; însă dacă al doilea om încearcă să se întoarcă pentru a privi la al treilea, imediat va cădea de pe zid. Credinţa care nu este centrată pe adevăruri este o credinţă care se clatină. în clipa în care al doilea om cade, al treilea nu poate să nu-1 urmeze. Atunci se vor pierde toate simţămintele de glorie. Prin urmare, nu privi în urmă pentru a căuta senzaţia glorioasă. Urmează în mod simplu faptele divine.Dumnezeu a împlinit totul în Cristos. El a murit şi a fost înviat şi a fost transformat în Duhul Sfânt. Acum El este gata să intre în tine. Tot ce trebuie să faci este să crezi. Dacă Dumnezeu nu a făcut toate aceste lucruri, atunci, chiar dacă te simţi radiant şi plin de entuziasm, aceasta nu înseamnă absolut nimic.După ce Cristos intră în noi pentru a fi viaţa noastră, va exista o schimbare remarcabilă sub toate aspectele. Această schimbare nu poate fi activată niciodată de restricţia legii, de o educaţie morală, sau impunerea îmbunătăţirilor şi a disciplinării. Pot să vă dau repede treizeci sau patruzeci de exemple de păcătoşi extrem de răi care s-au schimbat radical de când L-au acceptat pe Cristos ca viaţă a lor. Dar există sute şi mii de alţi creştini care pot depune mărturie despre schimbarea minunată care s-a petrecut prin acceptarea lui Cristos, schimbare iniţiată nu de disciplină şi mortificare, ci de această viaţă minunată şi puternică a lui Cristos care lucrează în noi.Partea a iv-aCRISTOS ŞI CREŞTINIICAPITOLUL 13ÎNŢELESUL CREDINŢEICreştinul este o persoană care L-a primit pe Cristos şi marea Sa mântuire. Cum II poate primi cineva pe El şi lucrarea Sa împlinită? Această întrebare ar putea să pară dificilă, dar răspunsul este foarte simplu. Există numai un singur mod de a-L primi pe Cristos, şi acesta este prin credinţă. De fapt, a primi înseamnă tocmai a crede.DE O SUTĂ CINCIZECI DE ORICineva a numărat de câte ori apare cuvântul „credinţă" în Noul Testament. El apare de o sută cincizeci de ori. De treizeci şi cinci de ori, cuvântul este folosit ca substantiv; în rest este folosit ca verb. Atunci când este folosit ca verb, el este tradus prin „a crede." Motivul pentru care acest cuvânt este menţionat şi accentuat în mod repetat este acela că credinţa este calea unică şi crucială de a-L primi pe Cristos.Locul pe care credinţa îl ocupă în creştinism este de maximă importanţă. Nici o altă religie nu accentuează credinţa în felul în care o face creştinismul. Sakya Muni nu a spus niciodată: „Credeţi în mine." Nici de la Confucius nu s-a auzit această afirmaţie. Nu poţi găsi o asemenea afirmaţie nici în scrierile lui Lao-tze, Chuan-tze, sau ale vreunui alt înţelept. Dar pentru creştini, credinţa este un lucru repetat în mod constant. Biblia repetă de o sută cincizeci de ori faptul că trebuie să credem în Cristos. Nu există nici o altă cale decât credinţa. Noul Testament menţionează şi alte lucruri, cum ar fi pocăinţa, botezul, împărăţia cerurilor, comportamentul, etc. Dar ele apar mult mai rar decât credinţa. Biblia trebuie să repete şi să accentueze acest lucru deoarece el implică primirea de către noi a lui Cristos şi a mântuirii Sale. Atunci când cineva crede, el primeşte. Dacă nu crede, atunci el este gol.150CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂDEFINIŢIA CREDINŢEISă analizăm întâi înţelesul credinţei. Vom încerca să găsim o definiţie pentru acest cuvânt.Este remarcabil faptul că, deşi cuvântul „credinţă" a fost folosit de o sută cincizeci de ori în Noul Testament şi de mai multe ori în Vechiul Testament, definiţia sa apare numai o singură dată. Acest cuvânt este explicat într-un singur verset. Trebuie să analizăm cu atenţie acest unic verset. Să deschidem Biblia la Evrei 11:1. Aici găsim o definiţie unică a

credinţei. „Credinţa este asigurarea lucrurilor sperate, o convingere în legătură cu lucrurile nevăzute" (Versiunea Americană Standard, 1901).CE ESTE ASIGURAREADacă citim acest verset în grabă, am putea crede că înţelegem definiţia credinţei. Credinţa este asigurarea lucrurilor sperate, convingerea în legătură cu lucrurile nevăzute. Dar dacă ne gândim cu atenţie la această definiţie, vom descoperi că ea nu ne duce nicăieri. Trebuie să mărturisesc faptul că eu personal am petrecut câţiva ani gândindu-mă la cuvântul „asigurare." Am reflectat asupra lui mereu şi mereu. Nu am putut găsi nici o interpretare inteligentă.Am petrecut mult timp pentru a compara diferitele traduceri englezeşti ale acestui verset. După ce am analizat cel puţin o duzină de versiuni diferite, am ajuns la concluzia că acest cuvânt este tradus cel mai bine prin „substanţă." Atunci versetul s-ar citi astfel: „Credinţa este substanţa lucrurilor sperate." Dar această redare nu conţine forţa deplină a cuvântului.SUBSTANŢIEREApoi, am petrecut destul de mult timp studiind limba greacă, în cele din urmă am fost capabil să descopăr înţelesul deplin al cuvântului. Dar nu am putut găsi o traducere potrivită pentru el. înţelesul era clar pentru mine. Dar nu puteam găsi un cuvânt potrivit care să-1 exprime.în cele din urmă, am găsit cuvântul potrivit în traducerea lui J.N. Darby. D-l Darby a fost o autoritate britanică renumită în materie de interpretare biblică. El a tradus cuvântul prin „substanţiere." Cuvântul „substanţă" este uşor de înţeles. Noi toţi ştim că substanţaÎNŢELESUL CREDINŢEI69acestei mese este lemnul, iar substanţa acestui metal este fierul. Dar ce este substanţierea? Trebuie să petrecem ceva timp pentrua explica acest cuvânt.Eu cred că substanţierea este capacitatea care ne face în stare să realizăm o substanţă. De exemplu, atunci când vedem o masă avem realizarea (înţelegerea) că substanţa ei este lemnul. Sau gândiţi-vă la acoperitoarea mesei. După ce privim la ea putem spune că substanţa acestei acoperitori este metalul. Această capacitate în sine este însăşi puterea substanţiatoare.FUNCŢIA CELOR CINCI SIMŢURILumea din jurul nostru este compusă din nenumărate obiecte de culori şi forme diferite. De asemenea, există o mulţime de imagini şi obiecte înăuntrul nostru. Ele formează o lume a lor. între această lume lăuntrică şi cea exterioară există o comunicare constantă în ambele sensuri. Impulsurile lumii exterioare sunt transmise lumii interioare, iar lumea interioară reacţionează la lumea exterioară şi o proiectează. Organele intermediare care leagă cele două lumi sunt cunoscute în principal ca fiind cele cinci simţuri. Prin aceste cinci simţuri, impulsurile lumii exterioare sunt transmise în noi pentru a produce anumite percepţii, iar prin aceleaşi cinci facultăţi noi comunicăm lumii de afară tot ce se află înăuntrul nostru.Dacă un om ar fi deposedat de cele cinci simţuri ale sale, ar fi extrem de dificil ca vreun lucru din lumea de afară să intre în el. în lumea din jurul nostru există un spectru larg de culori. Dar dacă un om este orb, el nu poate primi aceste culori în el. El nu poate aprecia frumuseţea lor, căci îi lipseşte capacitatea de a substanţia culorile. Dacă-i spui că zăpada este frumoasă, el te va întreba: „De ce este atât de frumoasă?" Dacă îi răspunzi că albeaţa ei o face atât de atractivă, el va spune: „Ce este de fapt albul?" Iar dacă îi spui că albul este opusul negrului, el va spune: „Nu ştiu cum arată negrul." Există tot felul de culori în lume. Dar ele pot intra în noi numai prin capacitatea substanţiatoare a ochilor. Nevăzătorii nu au o asemenea capacitate. Lumea dinăuntrul lor este lipsită de orice culoare.Unele lucruri au nevoie de capacitatea noastră de a auzi. Noi primim acele lucruri cu ajutorul organului nostru pentru auz. Dacă suntem surzi, sunetul nu are nici un efect asupra noastră. Pentru unele lucruri69CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂeste nevoie de facultăţile gustului sau mirosului. Funcţia celor cinci simţuri este aceea de a transfera toate lucrurile obiective în noi, ca astfel ele să devină experienţa noastră

subiectivă. Dacă nu avem aceste cinci simţuri, atunci toate obiectele exterioare vor rămâne în afara noastră; ele nu vor putea intra în noi niciodată. întotdeauna vor constitui o barieră între cele două părţi. Lucrarea pe care o fac cele cinci simţuri este o lucrare de substanţiere.TRANSFER ÎNĂUNTRUPermiteţi-mi să vă explic încă puţin. Voi folosi din nou exemplul culorii. Albastrul este o substanţă. El se află acolo tot timpul. Dar atunci când te uiţi la el, ochii tăi încep să transfere albastrul în tine. Iată ce se înţelege prin substanţiere. Acum poţi spune că ai substanţiat albastrul în tine. Acum ştii că există o asemenea culoare numită albastra.De fapt, fiecare dintre noi substanţiază zilnic nenumărate lucruri. Acum îl pot vedea pe d-1 Chang şezând aici şi pe d-1 Lee acolo. Deasupra mea se află o lampă, iar în faţa mea este un drum. Toate acestea sunt substanţiate de către ochii mei. în fiecare zi substanţiez în mine milioane de obiecte cu ajutorul organelor mele substanţiatoare. în acest mod noi venim în contact cu lumea exterioară. în acelaşi sens noi spunem că credinţa este substanţierea lucrurilor sperate. Nu pot găsi o traducere mai bună decât acest cuvânt.CREDINŢA ÎN LUCRURILE SPIRITUALEDumnezeu foloseşte cuvântul „substanţiere" pentru a ne arăta ce înseamnă credinţa. Biblia ne vorbeşte despre multe lucruri, şi câteva dintre ele le-am menţionat anterior. înainte, aceste lucruri nu erau legate de noi; ele existau în afara noastră în mod independent. Noi le numim lucruri spirituale. Cum pot fi substanţiate în noi lucrurile spirituale? Aici intră în acţiune credinţa.Permiteţi-mi să spun ceva mai mult despre funcţiile celor cinci simţuri, după care ne vom ocupa de funcţia credinţei. în după-amia-za aceasta, câţiva dintre noi am făcut un tur de recunoaştere în Pali-tai. Era într-adevăr un loc pitoresc, şi am „absorbit" priveliştea. D-l Jan ne-a spus că, peste câteva zile, atunci când urmau să înflorească prunii, priveliştea va fi chiar mai frumoasă. Un altul a comentat faptul că zăpada care fusese prezentă cu câteva zile în urmă constituia de asemeÎNŢELESUL CREDINŢEI153nea o privelişte impresionantă. Toate aceste peisaje minunate pot fi transmise în noi numai prin capacitatea de a vedea. Toate aceste frumuseţi sunt inexistente pentru un om orb.Iată o floare foarte parfumată. Când îţi apropii nasul de ea îi poţi detecta parfumul, dar dacă nu ai avea nas sau dacă ai fi răcit, atunci nu ai avea capacitatea de a mirosi. Nu ai şti cât de parfumată este floarea. Mireasma ca şi substanţă ar fi inexistentă pentru tine. Iată aici un pian. El produce muzică frumoasă. Pianistul este priceput şi expresiv. Dar nici unul dintre aceste acorduri melodioase nu pot fi percepute de o persoană surdă. Pentru ea muzica este inexistentă, deoarece îi lipseşte capacitatea de a auzi.CREDINŢA SUBSTANŢIATOAREMotivul pentru care m-am străduit atât de mult să vă explic aceste lucruri este ca voi să înţelegeţi ce vrea să spună Biblia prin cuvântul „credinţă." Este ceva foarte important. Aşa cum ochiul este pentru vedere, urechea este pentru auzire, iar nasul este pentru mirosit, tot astfel credinţa este organul prin care noi substanţiem în noi orice lucru spiritual. Fără credinţă, orice lucru spiritual este o non-entitate pentru noi. Iată de ce Biblia numeşte credinţa substanţierea lucrurilor sperate.DINCOLO DE CELE CINCI SIMŢURILucrurile spirituale sunt reale, sau nu sunt? Nu te poţi convinge de existenţa lor prin cele cinci simţuri. Dumnezeu ne-a pus în Cristos; noi suntem răstigniţi împreună cu El. El a purtat asupra Sa toate păcatele noastre. Astăzi Cristos este înviat şi se află în Duhul Sfânt. Dar oare putem să substanţiem vreunul dintre aceste lucruri cu cele cinci simţuri ale noastre? Ele sunt inutile în această privinţă. Când este vorba de aceste lucruri, ochii sunt orbi, urechile sunt surde, nasul este fără miros, limba este fără gust şi toate simţurile sunt nule. Dacă ne folosim doar cele cinci simţuri, atunci vom ajunge la concluzia că Dumnezeu nu există, că nu este nici un Cristos şi că nici iertarea păcatelor, nici răscumpărarea păcătoşilor nu sunt lucruri reale, că nu există aşa ceva ca viaţa nouă şi că toate lucrurile spirituale sunt pure fantezii. Adevărul este că substanţa este prezentă acolo, dar capacitatea substanţiatoare este absentă.70

CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂSă presupunem că un om orb se ridică în picioare şi proclamă: „Nu există culoare. Toate panoramele şi priveliştile despre care vorbesc oamenii sunt iluzii. Toate aceste tablouri despre care voi spuneţi că sunt vii şi pline de viaţă nu sunt decât non-entităţi abstracte." Dacă aţi auzi o asemenea afirmaţie, probabil nu aţi fi surprinşi. Aţi înţelege că acelui om îi lipseşte capacitatea de a vedea. Pentru el, toate aceste lucruri sunt cu adevărat inexistente. Teoria sa este teoria orbului. Numai orbii o aprobă şi îi dau dreptate.LIPSA SIMŢULUI SUBSTANŢIERIIPoate credeţi că toate acestea sunt o glumă. Dar există oameni care îi critică pe alţii astfel: „Nu mai ascultaţi toate aceste discuţii despre lucrurile spirituale, despre iertarea păcatelor prin Cristos, despre înviere şi primirea vieţii noi. Ele nu sunt altceva decât o colecţie de cuvinte goale." Adevărul este că lucrurile spirituale există, dar acestor oameni le lipseşte ceva. Ei sunt orbi faţă de lucrurile spirituale. Ceea ce lor le lipseşte este ceea ce ar trebui să aibă, dar nu au; este vorba de acel simţ care substanţiază toate lucrurile spirituale. Fără acel simţ, tot ceea ce este spiritual este în întuneric pentru ei. Acest simţ este credinţa. Credinţa face totul real şi clar din punct de vedere spiritual.Universul material este real. La fel este şi lumea spirituală. Dar ai nevoie de o facultate specială pentru a vedea şi a auzi lumea spirituală. Această facultate sau acest simţ este credinţa pe care am menţionat-o. Credinţa este substanţierea lucrurilor sperate şi con-vingerea despre lucrurile care nu se văd. Deşi sunt nevăzute, pentru noi ele sunt manifestate într-un mod tangibil. Cum poate fi substan-ţiat în noi un lucru spiritual aparent abstract? în nici un alt fel decât prin credinţă. Avem noi această credinţă? Dacă o avem, atunci toate acestea vor deveni reale pentru noi.DE NETĂGĂDUIT ŞI SIGURECele cinci simţuri substanţiază pentru noi toate lucrurile din lumea fizică. Credinţa este facultatea care substanţiază pentru noi toate lucrurile din lumea spirituală. Ea este un simţ în plus pe lângă celelalte cinci simţuri ale noastre. întrebarea este dacă noi o folosim (exercităm) sau nu. D-l Chang stă în faţa mea. El devine real pentruÎNŢELESUL CREDINŢEI155mine prin ochii mei. Dar eu pot să depun mărturie că Cristosul dinăuntrul meu este mai real decât d-l Chang. Nu doar locuirea Sa lăuntrică este o realitate; ci răscumpărarea Lui, răstignirea omului meu vechi de către El, precum şi învierea mea împreună cu El, sunt lucruri la fel de reale. Sunt mai sigur de ele decât de d-l Chang. înăuntrul meu există un organ care mă face în stare să le percep pe toate acestea. Ele sunt de netăgăduit şi sigure. Nu doar eu, dar şi mii de alţi creştini le-au văzut. Ele sunt făcute reale prin unicul organ al credinţei.CREDINŢA ÎNSEAMNĂ A PRIMIDumnezeu a pregătit şi a îndeplinit totul în Cristos. De asemenea, El L-a pus pe Cristos în Duhul Sfânt pentru ca de acum înainte oricine să-L poată savura oriunde şi oricând. Tot ceea ce trebuie să facă omul este să-L primească. Dar cum are loc această primire? Prin credinţă. Credinţa înseamnă a primi. Când omul crede, el primeşte înăuntrul său tot ce este în Cristos.De fapt, cele cinci simţuri primesc şi ele. Urechile primesc sunetul prin a uzi re, iar ochii primesc culoarea prin vedere. Prin contactul constant cu lumea exterioară, cele cinci simţuri primesc totul în lumea interioară.Credinţa este actul primirii. Cristos Şi-a vărsat sângele pentru a ne înlătura păcatele. Când noi credem în acest lucru, noi primim acelaşi lucru în noi. Dumnezeu a pus în noi moartea lui Cristos. Prin credinţă, această tratare a omului vechi este primită în noi. Alte fapte, cum ar fi învierea Lui şi iniţierea unei vieţi noi, sunt primite prin credinţă. Eu nu ştiu cum intră în noi toate aceste lucruri. Dar ştiu că atunci când credem în cuvintele şi în lucrările lui Dumnezeu, ele intră în noi. Aceasta este funcţia credinţei.CREDINŢA NU ESTE O APROBAREAm menţionat un lucru important: credinţa şi aprobarea suni. două lucruri diferite. Credinţa este vie, în timp ce aprobarea este o exersare a minţii. Numai credinţa va moşteni toate lucrurile <lmlumea spirituală. Aprobarea mintală nu are nici un rol aici. A percepe lucrurile spirituale prin aprobare mintală este ca şi cum ţi-ai folosi71

CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂochii pentru a vedea sunete sau limba pentru a gusta culoarea, în felul acesta nu vei primi niciodată nimic.De exemplu, toată lumea este de acord că muntele Hwang este un loc foarte pitoresc. Aşa se spune în cărţi, iar noi îl vedem în fotografii. Noi ne dăm consimţământul şi suntem de acord cu faptul că este foarte pitoresc. Dar muntele Hwang nu a fost niciodată primit în noi. Nici una dintre frumuseţile de acolo nu sunt reale pentru noi. Primirea lucrurilor spirituale nu ţine de consimţământ, ci de credinţă. Avem nevoie de credinţă în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să amestecăm cuvintele Sale cu credinţa noastră. Să nu ne îndoim de cuvintele lui Dumnezeu şi să nu aducem argumente împotriva lor. Mai degrabă să ne identificăm cu ele şi să fim mântuiţi.Dacă ai această credinţă vie, atunci poţi fi mântuit, fie că eşti acasă sau în biserică, fie că eşti în deşert sau în orice alt loc. Astăzi Cristos este în Duhul Sfânt. El este omniprezent. Oriunde te-ai afla, poţi fi mântuit pur şi simplu atingându-L prin credinţă. Aşa cum electri-citatea din această cameră este complet instalată şi va răspândi lumină atunci când acţionezi întrerupătorul, tot astfel mântuirea va fi realizată de îndată ce îţi exerciţi credinţa pentru a-L primi pe El.MĂRTURISEŞTEPoate ai auzit despre doctrinele lui Cristos de mai mult de zece ani. Dar tot timpul nu ai făcut altceva decât să le aduni în mintea ta. Aceasta nu înseamnă decât pură aprobare mintală. Până în ziua de astăzi, tu încă eşti un om căzut. Aprobarea ta nu ţi-a făcut nici un bine. Trebuie să mărturiseşti faptul că crezi. Trebuie să proclami: „Cred că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu. Cred că El este acum în Duhul Sfânt. De asemenea cred că pe cruce El mi-a luat păcatele, mi-a răstignit omul meu vechi şi mi-a dat o viaţă nouă." Având această credinţă, vei fi adus faţă în faţă cu Dumnezeu. îl vei atinge şi în tine va fi realizată mântuirea. Este ceva ce ţine de credinţă, nu de aprobare.„BĂTRÂNUL ŞAPTEZECI"Cu câţiva ani în urmă, un vas de război italian era ancorat în Gibraltar. Seara toţi marinarii s-au dus pe ţărm ca să joace cărţi,ÎNŢELESUL CREDINŢEI157să bea şi să facă gălăgie. Printre ei se afla un om cu numele de „Bătrânul Şaptezeci." El era întotdeauna şeful grupului.în seara aceea, în timp ce rătăcea în jurul portului, a văzut o casă înăuntrul căreia câteva doamne cântau la pian, cântau imnuri şi predicau. Nu fusese niciodată într-un loc ca acesta. Aşa că, din curiozitate, a intrat înăuntru. O predicatoare s-a apropiat de el şi a început să-i predice. Ei nu i-a păsat dacă omul era beat sau nu, ci a început să-i spună despre moartea lui Cristos pentru păcătoşi, iertarea de păcate pe care o dă El şi faptul că El împarte o viaţă nouă. La sfârşit ea i-a spus că tot ceea ce trebuia el să facă pentru a fi mântuit era să creadă. Bătrânul Şaptezeci a fost foarte impresionat. El s-a rugat Domnului Isus, a crezut în El şi L-a acceptat ca Mântuitor al său.După aceea s-a întors pe vas. Era pe punctul de a se duce la culcare, dar a simţit că ar trebui să se roage din nou, aşa că a îngenuncheat în faţa patului său. în cameră se aflau mai mult de douăzeci de marinari. Când l-au văzut ce făcea, au început să strige: „Ura, ceva nou! Bătrânul Şaptezeci are un nou truc! O! Acţionează exact ca şi cum s-ar ruga. Grozav! Acum poţi să te ridici." Dar Bătrânul Şaptezeci se ruga în continuare.Marinarii au început să arunce cu cizme în el. Dar el nu le-a dat nici o atenţie. După rugăciune s-a ridicat în picioare şi în faţa tuturor a declarat cu solemnitate că crezuse în Cristos. La auzul acestor cuvinte, toţi au început să-1 ovaţioneze şi să-1 aplaude pentru spectacolul său excelent.NU MAI ERA ACELAŞIîn dimineaţa următoare, în timp ce freca puntea, un marinar mai în vârstă a venit la el şi i-a spus că şi el este creştin. El l-a întrebat pe Bătrânul Şaptezeci dacă simte în mod clar înăuntrul său pace şi bucurie. Dacă nu, el se temea că nu se întâmplase ceva autentic. Bătrânul Şaptezeci a replicat: „Americancele nu mi-au spus decât că atunci când cred în Cristos păcatele mele vor fi iertate. Ele nu mi-au spus nimic despre pace şi bucurie. Trebuie să aflu aceasta de la ele." Şi-a luat rămas bun şi a plecat pe ţărm ca să le întrebe pe doamne de ce după convertirea sa nu avea pace şi bucurie, şi dacă credinţa sa nu era cumva o înşelăciune.

73CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂO doamnă în vârstă i-a oferit un scaun şi i-a spus: „Nu te îngrijora în legătură cu ceea ce simţi. Permite-mi să-ţi pun o singură întrebare: Eşti altfel decât erai înainte?" Bătrânul Şaptezeci a răspuns: „Sunt cu totul altfel decât eram înainte." După o pauză, a repetat cu voce tare: „Nu, nu mai sunt acelaşi. Eram cel mai gălăgios şi mai răutăcios dintre tovarăşii mei. Când era vorba de răutate, eram primul întotdeauna. După noaptea trecută, nu am mai putut să rostesc cuvinte murdare. Când i-am auzit pe alţii folosind cuvinte obscene, nu numai că nu am mai putut să mă alătur lor, dar chiar mi-a fost ruşine de ei. în noaptea trecută au aruncat cu cizmele în mine. Altă dată m-aş fi ridicat şi i-aş fi bătut pe toţi. Dar m-am simţit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici măcar nu am simţit că vreau să-i bat. Cu certitudine nu mai sunt la fel ca înainte! Nu, nu pot să mai fiu la fel!" După ce a spus aceste cuvinte, el s-a întors şi alergat înapoi pe vas.EFECTUL LUI CRISTOSDacă un om nu a crezut în Cristos, nu se va întâmpla nimic cu el. Dar odată ce crede, tot ce se află în Cristos va intra în el. Chiar dacă nu se simte diferit, în realitate el nu mai este acelaşi. Unii spun că acesta este efectul emoţiei. Dar nu este efectul emoţiei. Este efectul lui Cristos!Când mă aflam în Kaifeng, l-am întâlnit pe şeful unui departament din guvern. Odinioară el era doar un aprobator al creştinismului. De data aceasta el crezuse în Cristos. Mi-a spus: „Obişnuiam să cred că nu există o diferenţă prea mare între a crede şi a aproba. Dar un incident recent mi-a arătat că nu mai sunt aşa cum obişnuiam să fiu înainte. Mi s-a încredinţat o clădire de club cu un teren de tenis unde persoane oficiale din guvern vin în mod regulat. Nu este ceva neobişnuit ca aceşti oameni să ofere clubului diverse sume de bani pentru achiziţionarea echipamentului necesar pentru tenis. Recent, printr-un ordin din partea guvernului, mulţi ofiţeri au fost transferaţi în altă parte. Ei au lăsat la club foarte mulţi bani şi bunuri.Din moment ce ei plecaseră şi nimeni nu ştia unde se aflau, în mod natural banii şi bunurile au intrat în posesia mea. Ei nu urmau să se întoarcă niciodată să le ia şi nimeni nu s-ar fi interesat vreodată de ele. Dar într-un fel simţeam că nu puteam să-mi însuşesc aceleÎNŢELESUL CREDINŢEI159lucruri. A trebuit să mă străduiesc să caut adresele lor şi să le trimit lucrurile înapoi. Aşa ceva nu mi s-ar fi întâmplat niciodată înainte. Cu certitudine sunt schimbat."PUTERE în credinţă Un om care L-a întâlnit pe Cristos în credinţă este diferit. Puterea lui Cristos se manifestă doar prin cei care L-au atins. Toate păcatele murdare şi păcatele care ne robesc sunt aruncate de pe noi atunci când 11 atingem pe Cristos. în clipa în care credem în El, viaţa Sa de înviere intră în noi. Prin credinţă toate acestea devin reale în noi.Nu numai că vieţile noastre sunt schimbate prin credinţă, dar în interiorul acestei credinţe există o mare putere care motivează mii de oameni să devină misionari şi martiri. Această mare putere dinăuntrul lor nu poate fi reprimată şi este nelimitată. Ea îi face gata să sufere pentru Domnul, să treacă prin pericole şi în cele din urmă să fie martirizaţi. Toate aceste capacităţi sunt rezultatul credinţei. Atunci când îl atingem pe Cristos, tot ce este în El va fi transmis în noi.CAPITOLUL 14O VIAŢĂ A CREDINŢEIAm vorbit despre învierea lui Cristos şi am arătat cum putem primi o viaţă nouă în această înviere. Dar există un alt lucru crucial care are o influenţă decisivă asupra vieţii noastre creştine. Trebuie să dedicăm capitolul de faţă studierii acestui lucru. Dacă-L ratăm, atunci vom rata un aspect vital al credinţei noastre. In plus, vrem să adăugăm la mesajele noastre anterioare câteva lucruri privitoare la credinţă. Le vom combina pe toate în capitolul de faţă.SCOPUL UNEI VIEŢI NOIîn primul rând, vrem să întrebăm de ce Dumnezeu ne dă o viaţă nouă. Trebuie să abordăm această problemă de la început. Voi considera că voi toţi sunteţi creştini şi ca urmare voi trata totul din punctul de vedere biblic. Vechiul Testament conţine legile şi toate rânduielile. Legile nu constau numai din cele zece porunci; ele cuprind sute de

rânduieli şi regulamente. Există legi care guvernează modul în care să te îmbraci. Există legi care le spun oamenilor când să planteze şi când să semene. Există legi cu privire la folosirea boilor sau a catârilor. Ţesutul şi gătitul îşi au aranjamentele lor. Totul este guvernat de legi stricte. Suma tuturor acestor coduri de conduită constituie legea. Vrem să aflăm de ce este nevoie de toate aceste legi. De ce Dumnezeu a stabilit toate aceste rânduieli în Vechiul Testament?A FOST DATĂ LEGEA PENTRU A FI PĂZITĂ?Dacă întrebi orice naţiune din lume de ce au instituit variatele lor legi, cu certitudine fiecare ar răspunde că legile sunt date pentru ca cetăţenii lor să le păzească (să le respecte). Oare acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu a instituit legile Sale? Oare Dumnezeu a stabilit legea interzicerii închinării la idoli deoarece vrea ca noi să nu ne74CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂînchinăm la idoli? Oare El ne-a dat legi pentru că vrea să ne onorăm părinţii sau să nu poftim, să nu ucidem sau să nu furăm? Oricui am pune această întrebare, răspunsul ar fi cu certitudine da. Toţi ar spune că Dumnezeu a dat legile, poruncile şi rânduielile pentru ca noi să le păzim şi să stăruim în ele, în acelaşi mod în care fiecare naţiune le cere cetăţenilor ei să fie supuşi legilor ei.Dar creştinii niciodată nu ar trebui să răspundă la această întrebare în felul acesta. Trebuie să-mi permiteţi să vă adresez un cuvânt foarte onest. Dacă voi credeţi că Dumnezeu a introdus aceste legi pentru ca să le respectaţi, atunci nu ştiţi nimic despre credinţa creştină, încă vă aflaţi afară.Fireşte, poate veţi întreba: „Dacă atunci când ne-a dat legile scopul lui Dumnezeu nu a fost ca noi să Ie păzim, atunci care a fost motivul pentru care El ni le-a dat?" Răspunsul meu este următorul: pentru ca noi să le încălcăm! Toate rânduielile scrise în legi sunt pentru ca noi să le încălcăm! Acesta este adevărul potrivit Bibliei. Cărţile Galateni şi Romani ne spun acest lucru într-un mod insistent.LEGEA IESTE PENTRU A-L EXPUNE PE OM Aici avem nevoie de o explicaţie. De ce Dumnezeu ne-a dat legea? Duhul lui Dumnezeu ne-a dat răspunsul prin cuvintele lui Pavel: „Legea a intervenit pentru ca păcatul să prisosească" (Rom. 5:20). Legea a fost adăugată din cauza prezenţei păcatului. Pavel ne-a mai spus şi că legea expune păcatele omului (Rom. 3:20). Cu alte cuvinte, scopul legii nu este acela de a ne îndepărta păcatele, ci mai degrabă de a le expune (a le demasca). Dacă legea este pentru îndepărtarea păcatelor, atunci trebuie s-o păzim. Dar legea nu este făcută pentru aceasta. Ea are rolul de a ne expune. „Legea a intervenit" cu scopul de a ne arăta păcatele.Dumnezeu ştie foarte bine ce fel de oameni suntem. El ne cunoaşte toate slăbiciunile şi corupţia. El înţelege faptul că conduita şi comportarea noastră sunt de o aşa manieră încât chiar dacă am vrea să facem binele, nu am putea. Pe dinăuntru suntem corupţi; pe dinafară suntem degradaţi. Rădăcina problemei este faptul că noi avem nu doar o conduită rea, ci şi o viaţă rea.Aici este problema: Dumnezeu ne cunoaşte răutatea, dar noi suntem ignoranţi în legătură cu ea. El este conştient de depravareaO VIAŢĂ A CREDINŢEI163noastră totală, dar noi nu am renunţat la orice nădejde în noi înşine. Noi credem că dacă am putea fi puţin mai puternici sau dacă am avea puţin mai multă voinţă, atunci am putea asculta cuvintele lui Dumnezeu. Sau poate credem că ceea ce ne lipseşte este mai mult efort, doctrine mai înalte, sau vreun alt fel de ajutor de la Dumnezeu. Noi credem că putem face ceva, dar Dumnezeu ştie că nu putem face nimic! De aceea Dumnezeu i-a dat omului o lungă listă de legi, nu pentru a le păzi, ci mai degrabă pentru a Ie încălca. în felul acesta omul va fi expus (demascat) de către răul din el şi va realiza faptul că mântuirea nu poate veni niciodată prin lege.Dumnezeu ne cunoaşte prea bine pe toţi. Dar noi nu ne cunoaştem pe noi înşine. Dumnezeu ştie că suntem doar nişte copilaşi, şi că, alergând în felul în care o facem, vom cădea. Dar noi nu realizăm acest lucru. în cele din urmă cădem, şi atunci credem că suntem supuşi greşelii. Nu ne cunoaştem pe noi înşine.Din acest motiv, Biblia spune că legea ne-a închis pe noi toţi sub păcat (Gal. 3:22). De-a lungul secolelor, Dumnezeu ne-a învăţat o singură lecţie, pentru ca noi să ştim că este

imposibil să păzim legea. Niciodată nu putem reuşi. Nici una dintre porunci nu este dată pentru ca noi să o păzim. Toate sunt date pentru ca noi să le încălcăm. Rezultatul este acela că noi vom ajunge să ne cunoaştem pe noi înşine. Când ne vom cunoaşte, vom spune: „O Dumnezeule, renunţ! Acum ştiu ce vrei Tu să faci cu mine!"CE ESTE DE FĂCUT?Când Cristos Se afla pe pământ, un tânăr israelit a venit la El. Era o persoană foarte nobilă şi rafinată. El a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" (Luca 18:18). în ziua aceea, Domnul nu i-a spus ceea ce noi suntem obişnuiţi să auzim, şi anume că, dacă crede în El va avea viaţa veşnică. în loc de aceasta, El i-a spus: „Cunoşti poruncile: ,Să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturie mincinoasă, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta' " (v. 20).După ce tânărul a auzit aceasta, el a răspuns cu încredere: „Toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea" (v. 21). Domnul ştia că el nu se cunoaşte pe sine însuşi. El a spus: „îţi lipseşte încă un singur lucru." Era ca şi cum El ar fi spus: „Deci crezi că eşti perfect. Să vedem dacă într-adevăr este aşa sau nu." El a continuat: ,Vinde tot ce ai şi dă164CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂla săraci, şi vei avea o comoară în cer; apoi vino, urmează-Mă" (v. 22). Cum a reacţionat tânărul la aceste cuvinte? El a început să înţeleagă faptul că nu va putea face niciodată ceea ce îi cere Dumnezeu. Lucrul pe care Domnul l-a adăugat era ceva ce el nu putea să facă. Aşa că a plecat plin de întristare. El trebuia să se cunoască pe sine însuşi; el trebuia să vadă faptul că era incapabil.LA OM ESTE CU NEPUTINŢĂCe a spus Cristos? El a spus: „Cât de dificil este ca aceia care au bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Este mai uşor pentru o cămilă să intre prin urechile unui ac, decât pentru un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (vs. 24-25). Iată ce a urmărit Cristos atunci când l-a umilit pe acel tânăr: El vrea ca noi să realizăm faptul că la oameni aceste lucruri sunt cu neputinţă. Eu nu spun că Domnul îi cere fiecăruia să-şi vândă toate posesiunile înainte de a putea fi mântuit. Pe toţi cei care credeau că sunt capabili, El îi făcea să-şi înţeleagă adevărata situaţie. Dumnezeu nu vrea altceva decât să-i arate omului că el este incapabil. Viaţa omului este o viaţă neputincioasă. Este imposibil ca el să devină capabil.Dacă omul şi-ar mărturisi incapacitatea şi ar capitula înaintea Iui Dumnezeu, totul ar fi în regulă. O, tinere! O, tinere fruntaş! De ce a trebuit să te îndepărtezi plin de întristare? Este normal să-ţi recunoşti incapacitatea. Dar este greşit să pleci întristat. Tu ai fi putut spune: „Doamne, nu pot s-o fac. Nu am nici o cale. Salvează-mă." Dacă ai fi spus aceasta, totul ar fi fost diferit. Scopul Domnului nu este ca tu să te întorci şi să pleci, ci să te facă să vezi că nu eşti capabil.Când un om spune: „Pot," Dumnezeu devine incapabil în el. Dar ori de câte ori omul devine incapabil, Dumnezeu devine capabil. Atunci când noi ne-am epuizat puterea, Dumnezeu îşi va manifesta puterea şi slava.ISTORIA ISRAELIŢILORSă analizăm puţin mai mult istoria israeliţilor. După ce Dumnezeu le-a dat legea, copiii lui Israel au răspuns într-un mod aparent bun. Ei au spus că vor face tot ceea ce Domnul le-a poruncit (Exod 19:8). Prima poruncă pe care Dumnezeu le-a dat-o era aceea că nu trebuia să existe nici un Dumnezeu în afară de El (20:3). MoiseO VIAŢĂ A CREDINŢEI165a primit această poruncă pe munte. Dar chiar înainte ca el să se coboare, copiii lui Israel deja făcuseră un viţel de aur, şi au spus: „Acesta este Dumnezeul nostru." Ei au promis cu uşurinţă că vor asculta poruncile lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu le-a arătat că ei erau incapabili s-o facă. Acest lucru li s-a întâmplat copiilor lui Israel. I s-a întâmplat tânărului fruntaş. Ni se întâmplă şi nouă. Mereu şi mereu, Dumnezeu ne arată că suntem incapabili.CINE POATE PĂZI LEGEA LUI DUMNEZEU?Ei bine, atunci cine poate păzi legea lui Dumnezeu? Aceasta este cea de-a doua întrebare crucială la care trebuie să răspundem. Vă rog să reţineţi faptul că fiecare poruncă din Biblie este o cerinţă nerezonabilă. Fiecare om bogat trebuie să-şi vândă toate posesiunile, să le dea săracilor, şi apoi să-L urmeze pe Isus din Nazaret. Ce este aceasta?

Oare nu este ceva nerezonabil? Cerinţele lui Cristos sunt extrem de severe; ele îţi iau viaţa! El spune că oricine îşi iubeşte tatăl, mama, sau copiii mai mult decât pe El nu este vrednic să fie ucenicul Său. Şi de asemenea, că oricine nu-şi ia crucea pentru a-L urma nu este vrednic de El (Mat. 10:37-38). Oare nu înseamnă aceasta să ţi se ceară viaţa? Clauza privitoare la purtarea crucii implică în special acest lucru. Echivalentul modern al crucii este de a duce un criminal la locul de execuţie cu mâinile şi picioarele legate şi apoi de a-1 târî pe străzi pentru a primi ruşinea publică. Dacă nu poţi fi ca acel criminal, nu eşti vrednic să fii ucenicul Său! Oare aceasta nu înseamnă să ţi se ceară viaţa?Din nou, El spune: „lubeşte-ţi vrăjmaşii" (5:44). Simpla iertare este aproape imposibilă pentru noi. Şi totuşi El vorbeşte despre dragoste. De aceea, trebuie să realizăm faptul că toate poruncile lui Dumnezeu sunt imposibil de păzit.NUMAI DUMNEZEU ÎNSUŞIDumnezeu însuşi este singurul capabil. Poruncile lui Cristos nu pot fi împlinite decât de Cristos însuşi. Nici tu şi nici eu nu putem face nimic. Astfel, răspunsul la cea de-a doua întrebare este acela că numai Fiul lui Dumnezeu poate să împlinească cerinţele lui Dumnezeu. Noi toţi suntem incapabili. Numai Dumnezeu este capabil.De aceea, de fiecare dată când un frate în Domnul îmi spune că166CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂeste fără speranţă, că e! cade de îndată ce se ridică şi că, cu cât încearcă, cu atât falimentează mai mult, eu mă bucur mult. Cu cât el plânge mai mult pentru fărădelegile şi căderile sale, cu atât eu râd mai mult înăuntru. Eu voi spune: „Astăzi ai văzut că eşti un faliment total. Trebuie să fii felicitat pentru asta. Deşi ar fi trebuit să ştii asta mai devreme, nu este prea târziu s-o afli nici acum." Noi nu putem asculta de voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu poate fi împlinită numai de Dumnezeu însuşi, iar poruncile lui Cristos nu pot fi împlinite de nimeni altul decât de Cristos.VESTEA BUNĂEvanghelia noastră este numită şi vestea cea bună. De ce este numită vestea cea bună? Oare din cauză că Biblia conţine porunci care au un standard mai înalt decât toate celelalte religii? Dacă este aşa, atunci noi predicăm vestea cea tristă. într-un test de edu-caţie fizică, dacă cerinţa este să sari numai un metru, atunci toată lumea poate trece testul cu uşurinţă. Dar dacă cerinţa este de zece metri, atunci avem o veste tristă.Care este vestea bună pe care Dumnezeu ne-a dat-o? Ea este aceea că El ni L-a dat pe Fiul Său. Prin învierea Sa, noi suntem înviaţi. Acum El trăieşte înăuntrul nostru pentru a fi. viaţa noastră, pentru ca noi să-L trăim şi să-I împlinim, cerinţele. Aceasta este vestea cea bună. Vestea cea bună este aceea că Dumnezeu îşi împlineşte propriile Sale cerinţe înăuntrul nostru! Evanghelia nu este un set de „să faci" şi „să. nu faci." Nu este nevoie să te târăşti înjurai pământului zi şi noapte, ca şi crabul, spunându-ţi mereu şi mereu că nu trebuie să păcătuieşti. Aceasta nu este o veste bună. Aceasta este o veste tristă. Evanghelia este faptul că Dumnezeu intră în noi pentru a trăi şi a asculta pentru noi.EL NE FACE CAPABILINu numai că trebuie să vedem că suntem incapabili; trebuie să realizăm faptul că Dumnezeu este capabil! (Luca 18:27). Tânărul fruntaş a văzut numai că el este incapabil şi a dedus că Dumnezeu era la fel, şi a plecat întristat. Dar Dumnezeu este capabil! Să nu crezi că atunci când nu eşti în stare s-a terminat cu tine. Incapacitatea omului este începutul capacităţii lui Dumnezeu. Este timpulO VIAŢĂ A CREDINŢEI167în care Dumnezeu să-Şi arate puterea. Nu că noi suntem capabili, ci faptul că El face o lucrare pentru noi ne face capabili.înţelesul faptului că Cristos este viaţa noastră este acesta: odinioară, omul trăia prin viaţa sa proprie, dar viaţa naturală este „evacuată" de către intrarea vieţii de înviere a lui Cristos. „Eu"-1 care trăia odinioară este eliminat, iar viaţa lui Cristos intervine pentru a-i lua locul. Apoi nu mai sunt eu cel ce trăieşte. Când viaţa din interior este dată la schimb, comportarea de la exterior nu poate rămâne aceeaşi. Deoarece viaţa noastră este Cristos, noi putem împlini poruncile lui Cristos. Nu înseamnă că Cristos ne ajută să ne conformăm rânduielilor Sale. în loc de aceasta, viaţa lui Cristos o înlocuieşte pe a noastră pentru a-I împlini poruncile. Când viaţa Sa dinăuntru lucrează, noi putem păzi legile Sale.VECHIUL LEGĂMÂNT - UN EŞEC

Trebuie să analizăm cu atenţie un pasaj. Evrei 8:8-9 spune: „Căci ca o mustrare Dumnezeu a zis lui Israel: ,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care I-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, pentru că nu au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.' "Cum a stabilit Dumnezeu legământul Său cu copiii lui Israel? El a făcut-o luându-i de mână. A fost ceva exterior. Legile erau scrise pe table de piatră. Erau exterioare. Rezultatul a fost acela că copiii lui Israel nu au stăruit în legământul lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu I-a păsat de ei. Poruncile lui Dumnezeu sunt un lucru. Ascultarea noastră este un alt lucru. Rezultatul întregului experiment a fost un eşec.NOUL LEGĂMÂNT LĂUNTRICAcum să analizăm noul legământ. Evrei 8:10 şi 11 spun: „Căci acesta este legământul pe care-1 voi face cu casa lui Israel după acele zile. zice Domnul: voi împărţi legile Mele în mintea lor şi le voi înscrie pe inimile lor; şi Eu voi fi Dumnezeu pentru ei, iar ei vor fi un popor pentru Mine. Şi nu vor mai învăţa nicidecum fiecare pe concetăţeanul lui, spunând: ,Cunoaşte-L pe Domnul!' Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei."Acum legea este pusă înăuntrul omului. Ea nu mai este înscrisă168CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂpe pietre şi nici nu este doar consemnat în Biblie; ea este scrisă pe inimile noastre. Care este avantajul faptului de a avea legea înăuntrul nostru? Ezechiel 36:27 spune: „Şi voi pune Duhul Meu înăuntrul vostru şi vă voi face să umblaţi în statutele Mele, şi veţi păzi judecăţile Mele, şi le veţi face." Vă rog să remarcaţi cuvintele „vă voi face." Este o expresie puternică în limba ebraică. Rezultatul faptului că Dumnezeu a pus Duhul Său în noi este acela că noi devenim capabili să ascultăm de rânduielile Sale şi să umblăm în statutele Sale.Sub vechiul legământ, omul trebuia să lupte să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Acum Duhul lui Dumnezeu este în noi. El ne face să ascultăm. Până acum, Dumnezeu a dat poruncile, iar noi contribui am cu propria noastră putere pentru a le împlini. Acum, Cel care porunceşte este Dumnezeu, dar Cel care contribuie este tot Dumnezeu. După înviere, Cristos a intrat în noi pentru a deveni viaţa noastră. Rezultatul este acela că noi suntem făcuţi în stare să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Aceasta este evanghelia. Suficienţa lui Cristos a devenit capacitatea noastră. Deoarece Cristos trăieşte pentru noi, toate problemele sunt rezolvate.SUNT RĂSTIGNIT ÎMPREUNĂ CU CRISTOSAcum vă pun o întrebare. V-aţi abandonat orice nădejde în voi înşivă? încă încerci să te îmbunătăţeşti pe tine însuţi şi să te corectezi pentru a ajunge la o stare mai bună? Eu unul am abandonat orice nădejde în mine însumi! Eu sunt răstignit pe cruce. Bunătatea şi răutatea mea deopotrivă sunt terminate. Acum totul este Cristos. Aceasta este singura cale. Pavel spunea: „Sunt răstignit împreună cu Cristos; şi nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Cristos este Cel ce trăieşte în mine; şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit, şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Gal. 2:20).Credeţi voi că Dumnezeii v-a răstignit? Credeţi voi că omul vostru cel vechi este anulat şi că Cristos este în voi? Dacă da, atunci trebuie să substanţiaţi aceste lucruri. Atunci veţi ti capabili să spuneţi că de acum încolo Cristos este Cel ce trăieşte în voi.NU ESTE NICI O NEVOIE SĂ AŞTEPŢI Odată am fost invitat la cină în casa unui misionar. Ne-am aşezatO VIAŢĂ A CREDINŢEI169şi am discutat multă vreme în legătură cu acest lucru. L-am întrebat: „Poţi spune că ţi-ai biruit toate păcatele?" El a răspuns: „Trebuie să aştept să văd dacă [ceea ce spui] va merge sau nu." Iată ce voia el să spună de fapt: „Pavel a spus că murise şi că a fost înviat. Dar eu nu pot spune la fel, deoarece dacă spun acest lucru şi apoi îmi pierd cumpătul, ce mă voi face? Oare nu sunt încă viu? De aceea, trebuie să aştept câteva zile pentru a vedea dacă merge sau nu."I-am spus: „Dumnezeu te-a pus în Fiul Său; acum tu eşti mort împreună cu El. Dumnezeu te-a pus şi în învierea Sa pentru ca El să fie viaţa ta înăuntru. Ceea ce tu ar trebui să faci

este să crezi, în loc de aceasta, tu nu faci altceva decât să aştepţi. Crezi tu cu adevărat? Nu crezi, căci dacă ai crede, L-ai lăuda pe Dumnezeu pentru faptul că Cristos este viaţa ta. Nici măcar nu te-ai îngrijora dacă acest lucru va merge sau nu. Dumnezeu este răspunzător şi El nu greşeşte niciodată. Toate lucrările Sale împlinite devin reale atunci când tu îţi exerciţi credinţa. Ce aştepţi? Te îndoieşti de Cuvântul lui Dumnezeu?"CREDINŢA ÎN FAPTEîncă o dată, totul ţine de credinţă. Credinţa este întotdeauna în legătură cu faptele împlinite. Orice lucru care este pentru mâine nu este credinţă. Nici nu este ceva în nădejde. După ce aud asemenea mesaje, mulţi spun că ei au credinţă. Dar faptul că ei o posedă în realitate sau nu o posedă, rămâne sub semnul întrebării.Permiteţi-mi să ilustrez ceea ce vreau să spun printr-o istorisire adevărată. Eu am doi colaboratori. Unul este un frate pe nume Nee. Celălalt este o soră pe nume Lee. Ambii şi-au început recent lucrarea creştină şi ambii sunt miopi. în cele din urmă, ambii şi-au luat câte o pereche de ochelari. D-ra Lee a mers înaintea Domnului şi s-a rugat: „Doamne, Tu i-ai vindecat pe orbi. Oare nu poţi să faci acelaşi lucru pentru mine? îmi este foarte greu să merg şi să predic prin sate cu această pereche de ochelari. Doamne, vindecă-mă." Ea a rostit această rugăciune în timp ce se afla pe o mică ambarcaţiune cu aburi în drumul său spre un sat. După rugăciune, ea a ştiut că Dumnezeu îi răspunsese la cerere. Ea a avut înăuntrul ei credinţa să-şi arunce ochelarii în râu. în consecinţă ochii ei au fost vindecaţi.170CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂCREDINŢA NU ESTE PENTRU "VIITORVestea a ajuns la urechile d-lui Nee. într-o zi, el a venit la mine şi mi-a spus: „Domnul a vindecat ochii d-rei Lee. Eu cred că El va face acelaşi lucru şi pentru mine." Am răspuns: „Ai. spus că Dumnezeu te va vindeca. Aceasta dovedeşte că încă nu ai credinţa. Nu vei fi vindecat." Cu toate acestea, el a insistat că Dumnezeu va face o minune şi că el avea o asemenea credinţă.După două zile se afla pe un vapor cu aburi. Şi-a scos ochelarii şi i-a aruncat în apă. L-am văzut la o lună după aceea, şi mi-a spus că ochii săi nu se îmbunătăţiseră deloc. Se părea că Dumnezeu nu-1 vindecase încă. Am spus: „Dacă eşti înţelept, mai bine ai cheltui douăzeci de dolari ca să-ţi cumperi o altă pereche de ochelari." El a spus că avea de gând să predice în Ku-tien şi că se va întoarce după patru luni. El avea credinţa că până atunci va fi vindecat. Am spus: „Dacă crezi că după patru luni. Dumnezeu te va vindeca, îţi pui credinţa în viitor. Aceasta nu este o credinţă autentică."ADEVĂRATA CREDINŢĂînţelegeţi acum? D-ra Lee a avut credinţa autentică. Ea a spus: „Doamne, îţi mulţumesc că nu mai sunt mioapă. Pentru, acest motiv îmi arunc ochelarii." Dar d-l Nee spunea: „Când îmi voi arunca ochelarii, voi fi vindecat." Ea credea că Dumnezeu îndeplinise deja vindecarea ei. Pentru asta este nevoie de adevărata credinţă. Este o credinţă care crede că Dumnezeu a îndeplinit şi a împlinit voia Sa în întregime.Acelaşi principiu se aplică la mântuirea noastră şi la trăirea unei vieţi biruitoare. Noi nu sperăm că Dumnezeu ne va mântui. Mă tem că unii vor continua să spere chiar şi după ce vor ajunge în iad. Nici nu credem că biruinţa va veni în următoarele două zile. Iată ce ar trebui să spunem: „Doamne, îţi mulţumesc. Păcatele mele sunt iertate. îţi mulţumesc, Doamne, că nu mai sunt eu cel ce trăieşte, ci Tu trăieşti înăuntrul meu." Trebuie să credem în ceea ce este şi în ceea ce a fost. Când facem aceasta, vom fi mântuiţi.PRIMIT PRIN CREDINŢĂîn Biblie există un alt pasaj cu privire la credinţă. Marcu 11:24 ar trebui citit cu atenţie: „De aceea vă spun că toate lucrurile pentru care vă rugaţi şi le cereţi, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea."O VIAŢĂ A CREDINŢEI171Cuvântul cheie din acest verset este „primit." Eu am subliniat acest cuvânt în Biblia mea. „Să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea." Prima clauză este la timpul trecut, în timp ce a doua este în viitor. Biblia menţionează numai acest gen de credinţă. Este credinţa care crede că a primit, nu una care speră să primească. Numai primirea care este prin credinţă este adevărata primire. Fără primirea în credinţă, nu există nici o primire în realitate.

Uneori, colaboratorii mei sau eu, îi ungem cu untdelemn pe oamenii bolnavi şi ne rugăm pentru ei. Adesea îl întreb pe cel bolnav: „Ţi-a răspuns Dumnezeu Ia rugăciuni?" Cei care au credinţă spun: „Da, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor. Boala mea a dispărut." Un asemenea pacient poate să aibă încă febră mare şi să nu arate prea bine, dar în cele din urmă se va face bine. Alţii spun: „Dumnezeu mă va vindeca," sau ,Voi fi vindecat." Trebuie să ne rugăm din nou pentru aceştia, deoarece nu detectăm nici o credinţă în ei. Ceea ce au ei nu este credinţă, ci numai nădejde. A spera să fii vindecat şi a crede că eşti vindecat sunt două lucruri foarte diferite. Cei care cred că au primit vor primi.BIRUINŢĂAcelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte trăirea biruitoare. Dacă crezi că eşti deja biruitor, atunci vei experimenta biruinţă după biruinţă. Dar dacă îţi pui nădejdea în viitor, poţi experimenta biruinţă numai în viitor. Timpul trecut ocupă o poziţie vitală în rugăciunile noastre. Este ceea ce am, nu ceea ce vreau. A vrea ceva este un semn al necredinţei. Cuvântul vreau deseori blochează răspunsul la rugăciunile noastre. Cuvântul Domnului este clar: cine crede că a primit, va primi.CAPITOLUL 15 FAŢĂ DE LUMEUn prieten m-a întrebat odată: „Am crezut în Isus Cristos şi am primit iertarea păcatelor prin răscumpărarea Sa. Acum, din moment ce sunt mântuit, care ar trebui să fie atitudinea mea faţă de ţara mea, faţă de societate şi faţă de problemele internaţionale? Ar trebui să adopt o atitudine pasivă şi să-mi închid ochii la tot ce se petrece, sau să particip în mod activ la soluţionarea tuturor problemelor?"Trebuie să recunosc că aceasta nu este o întrebare uşoară, ci constituie o mare problemă. Nu putem răspunde în două sau trei propoziţii. Totuşi, această problemă se află într-o relaţie strânsă cu credinţa noastră. Pentru a o clarifica, doresc să folosesc acest capitol pentru a trata pe scurt atitudinea creştină corectă faţă de problemele sociale şi politice.CELE DOUĂ VENIRI ALE LUI CRISTOSîn primul rând, Biblia ne arată în mod clar faptul că Cristos trebuie să vină pe pământ de două ori. Prima Sa venire a avut loc în trecut. A doua nu a avut loc încă. în timpul primei Sale veniri, El a îndeplinit anumite lucruri. In a doua Sa venire, El va îndeplini mai multe lucruri. Sperăm că El va veni în curând şi că nu va trebui să aşteptăm prea mult. Dar EI are timpul Său. Cristos nu este indiferent faţă de toate problemele sociale şi politice. Dar El are timpul Său.Din Biblie putem vedea că in prima Sa venire El a tratat în principal păcatul, i-a eliberat pe păcătoşi şi le-a distribuit o viaţă nouă. în a doua Sa venire, El Se va îngriji de problemele sociale şi va înnoi sistemul politic. Mântuirea noastră personală a fost rezol-vată în mod clar la prima Sa venire. Naţiunea, societatea şi sistemele existente vor fi tratate în mod eficace la a doua Sa venire.NUMEROASELE PROBLEME DIN ACEASTĂ LUME Ceea ce Cristos a rezolvat în prima Sa venire a fost menţionat în174CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcapitolele precedente. Nu este nevoie să repetăm. Vrem să tratăm problemele din situaţia noastră prezentă, din ţara noastră şi din sistemele noastre sociale.Ca şi creştini, avem anumite poziţii şi atitudini faţă de aceste lucruri. Totuşi, noi nu încercăm să rezolvăm toate problemele. Aceste probleme vor fi definitiv rezolvate numai atunci când Cristos va veni a doua oară.Recunoaştem că societatea noastră are multe defecte. Nu putem nega faptul că ţara noastră are multe nevoi. Sistemul este în esenţă nesănătos; există numeroase contradicţii în structura noastră politică. In mod constant apar tensiuni la scară internaţională, iar viitorul este neclar. In special tineretul modern este preocupat de aceste probleme. Cu cât reflectă mai mult asupra acestor lucruri, cu atât devin mai confuzi. Pretutindeni există oameni inteligenţi care încearcă să rezolve aceste probleme şi pretutindeni poţi întâlni şi mai multe probleme. Unii se întreabă cum va putea omul să supravieţuiască pe această planetă în generaţia următoare. Alţii studiază impactul global al lipsei de hrană. Apoi există problema mediului şi a transportului. Oamenii se întreabă de ce trebuie să existe crimă şi nedreptate şi de ce închisorile sunt mereu pline de deţinuţi. Alţii contestă validitatea existenţei de clasă, prin faptul că unii membri ai societăţii sunt bine hrăniţi fără să facă nimic, în timp ce alţii muncesc de dimineaţă până

seara numai pentru a descoperi că se cufundă într-o sărăcie tot mai adâncă. Pretutindeni există crize: între naţiuni, între rase şi între culori.Recunosc faptul că pretutindeni există probleme. Pe de o parte, omul decretează în mod continuu legi care să prevină izbucnirea catastrofelor. Pe de altă parte, cu cât omul adoptă mai multe legi, cu atât fărădelegea devine mai violentă. Multe lucruri sunt atacate şi susţinute cu egală vehemenţă. Unii oameni ucid mii de animale zilnic pentru a satisface stomacul. Alţii cred că este respingător să maltrateze chiar şi cea mai mică creatură. Deoarece toate aceste probleme apar în lumea noastră, un şir nesfârşit de întrebări se nasc în minţile noastre zilnic.ATITUDINEA CREŞTINĂ Ca şi creştini, care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă deFAŢĂ DE LUME175toate aceste probleme? în mijlocul tuturor acestor controverse şi argumente, unde ar trebui să se situeze creştinii?în primul rând, trebuie să ştim că Dumnezeu deja a pregătit soluţia pentru toate aceste probleme. El deja a stabilit programul pentru executarea soluţiei. Toate aceste probleme îi sunt clare lui Dumnezeu. Din Biblie puteţi vedea faptul că nimănui nu-i sunt atât de clare aceste lucruri cum îi sunt lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să vă agitaţi, să vă îngrijoraţi sau să propuneţi în grabă propriile voastre sugestii.Când Cristos a venit pentru prima oară, El ne-a mântuit în mod individual. El nu S-a ocupat de lume sau de sistemele ei. El nu a atins nici una dintre problemele sociale. Prima Sa venire a avut ca scop rezolvarea problemelor spirituale, nu a celor materiale. Dar aceasta nu înseamnă că El le ignoră pe cele din urmă. Cristos Se va ocupa de aceste probleme; El le va trata pe fiecare într-un mod detaliat. Dar ca şi creştini, lucrarea şi responsabilitatea noastră este de a ne concentra numai asupra a ceea ce Dumnezeu însuşi Se concentrează. Noi facem numai ceea ce face Cristos. Acesta este principiul nostru de bază.TOATE PROBLEMELE ÎŞI AU ORIGINEA ÎN PĂCATNu este nici o îndoială că în societatea şi în lumea noastră există multe probleme. Fiecare dintre ele reprezintă un punct major în litigiu. Fiecare necesită o soluţie imediată. Dar noi trebuie să vedem că singurul factor care se află la originea tuturor acestor probleme este păcatul. Toate aceste probleme au apărut deoarece omul a devenit căzut şi înstrăinat de Dumnezeu. Ordinea în care Dumnezeu îşi lucrează mântuirea este aceea că întâi ne mântuieşte pe noi şi rezolvă problema păcatului nostru. Aceasta este regenerarea noastră. După ce omul este mântuit, în consecinţă sunt rezolvate toate problemele în legătură cu el.să ne ocupăm de interesul lui dumnezeuAstfel, cei răscumpăraţi trebuie ca înainte de toate să cunoască lucrarea lui Dumnezeu şi să se concentreze asupra intereselor Sale. Ceea ce-L preocupă cel mai mult pe Dumnezeu este problema păcatului. Noi trebuie să fim preocupaţi de aceeaşi problemă. Din moment176CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂce Dumnezeu Se ocupă de mântuirea personală şi de sfinţire, noi nu avem nici o altă alternativă decât aceea de a acorda atenţie aceluiaşi lucru. Soluţia la aceste probleme este lucrarea lui Dumnezeu astăzi. Ea ar trebui să fie lucrarea fiecărui om care îi aparţine. Astăzi, Cristos îi distribuie omului viaţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să facem la fel la rândul nostru. Aceasta este lucrarea Sa. Ea este şi lucrarea noastră.Deoarece astăzi lucrarea rânduită de Dumnezeu pentru creştin este mântuirea de păcate a păcătoşilor şi dispensarea vieţii lui Dumnezeu, indiferent de clasa socială în care ne aflăm, noi trebuie să facem lucrarea de a-i mântui pe oameni de păcate. Fie că suntem regi sau sclavi, misiunea noastră este aceeaşi: să distribuim altora viaţa lui Dumnezeu.INFLUENŢĂ INDIRECTĂPoate că vei riposta imediat spunând: „Să ne ignorăm societatea şi să ne trădăm ţara? Să trecem lucrurile cu vederea când rasele sunt oprimate, naţiunile sunt hărţuite, iar clasele sunt exploatate?"La aceste întrebări nu pot să dau decât un răspuns simplu: trebuie să ne concentrăm atenţia asupra unui singur lucru. Biblia ne arată care este acest unic lucru. Restul nu este

responsabilitatea noastră. Când un. om este mântuit, în mod natural el va avea o influenţă benefică asupra societăţii. în mod natural el va fi o comoară pentru comunitatea şi naţiunea în care trăieşte, şi nu va face nici un rău nici celorlalţi oameni şi nici animalelor. Nu este nici o îndoială cu privire la acest lucru. Noi trebuie să facem o singură lucrare directă, şi anume aceea de a evangheliza. Rezultatul va fi în mod automat transmis comunităţii şi naţiunii. Totuşi, acest rezultat nu este decât o roadă indirectă. Noi suntem preocupaţi în primul rând de consecinţa spirituală; cea fizică va fi în mod categoric rezolvată. Dacă noi ne îngrijim de indivizi, atunci societatea ca întreg va primi beneficiile.să-i mântuim PE ALŢIISlujba noastră nu este aceea de a trata în mod direct problemele naţiunilor, de a reorganiza instituţiile noastre, sau de a revoluţiona sistemul nostru politic. Noi nu ne aflăm aici pentru a rezolva în mod direct problemele dintre rase. Nu găsim asemenea porunci înFAŢĂ DE LUME177Biblie. Ceea ce Biblia ne arată este faptul că noi ar trebui să facem tot ce putem pentru a-i mântui pe alţii şi pentru a rezolva problemele individuale ale păcatului şi sfinţirii. Atunci când păcătoşii sunt mântuiţi, în mod automat ei vor afecta comunitatea lor, naţiunea lor şi instituţiile omeneşti. Dar tot acest ajutor este acordat în mod indirect. Noi nu tratăm aceste lucruri în mod direct.LUMINĂ ŞI SAREDomnul Isus a spus: .Voi sunteţi sarea pământului...Voi sunteţi lumina lumii." Unii interpretează în mod greşit aceste cuvinte şi se ridică pentru a propune faptul că noi ar trebui să facem din lumea noastră un loc mai strălucitor şi mai curat.Dar trebuie să înţelegem ce sunt lumina şi sarea. Biblia ne arată ce este lumina numai într-un singur loc. Efeseni 5:13 spune: „Ceea ce dă totul la iveală este lumina." Lumina este cea care expune. Ca şi creştin, a fi lumina lumii înseamnă că tu îi demaşti pe oamenii din jurul tău. De exemplu, dacă toţi oamenii din jurul tău sunt alcoolici, şi nici unul dintre ei nu s-a simţit neliniştit din această cauză până acum, prezenţa ta îi va convinge de vinovăţia lor. Sau poate sunt jucători de jocuri de noroc şi sunt insensibili la păcătoşenia lor. Prezenţa ta îi va face să se simtă ruşinaţi. Toţi cei din jurul tău sunt certăreţi şi provocatori. Dar tu nu faci altceva decât să le zâmbeşti, fără să participa la activităţile lor. Prezenţa ta îi va dovedi vinovaţi de stricăciunea lor. Iată ce înseamnă a fi o lumină. Când le expui răul în mijlocul lor, tu eşti o lumină pentru ei.Noi nu suntem decât lumini. Rolul nostru nu este acela de pune foc cazinourilor, de a-i pune la zid pe nelegiuiţi şi de a reforma societatea. A fi o lumină înseamnă că altă dată alţii nu ştiau ce este rău, dar prezenţa ta ca şi creştin îi dovedeşte vinovaţi de viciile lor. Lumina este cea care scoate totul la iveală.conservantDar sarea pământului? Rolul sării este aceea de a împiedica obiectele moarte să se strice sau să devină urât mirositoare. Dacă pui sare pe ceva deja mort, atunci stricarea şi putrezirea acelui lucru va fi oprită. Există multe obiecte moarte în lumea aceasta. Dacă priveşti în jurul tău, vei găsi tot felul de obiecte care se află în178CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂprocesul descompunerii. Ele zac putrezind. Prezenţa ta ca şi creştin va opri deteriorarea acestor lucruri.Slujba noastră nu este aceea de a face curăţenie în casă, spălând lumea de toată murdăria ei. Domnul nu ne-a însărcinat niciodată să reformăm societatea sau să schimbăm instituţiile. El doar ne-a dat autoritatea de a-i mântui pe alţii. Noi suntem sarea pământului. Noi nu facem altceva decât să prevenim stricarea continuă a sistemelor moarte. Noi nu avem nici o responsabilitate de a le reforma.să-i MÂNTUI M pe oameniLumea este ca un vapor mare şi vechi care este construit din diferite materiale. Există lemn şi metal. Dar nici unul dintre aceste materiale nu este întreg; fiecare piesă este stricată. Cârma s-a rupt şi vaporul se duce la fund. Este o gaură mare şi s-ar putea scufunda în orice moment. Timpul se scurge. Trebuie să decideţi dacă vreţi să salvaţi

vaporul sau pe oamenii de pe el. Dacă ar fi suficient timp, poate că aţi fi capabili să salvaţi şi vaporul, şi oamenii. Dar nu este timp. Ce aţi salva voi?Atitudinea noastră creştină califică vaporul ca fiind inutil. El este prea vechi. Chiar dacă ar fi salvat, el nu este altceva decât o epavă. Motorul nu este decât o masă de fier vechi. Nici o parte nu poate fi recuperată. Noi renunţăm la vapor şi salvăm numai oamenii. Scoateţi-i afară pe oameni şi lipsiţi-vă de recipient. Pe lângă aceasta, Proprietarul vaporului construieşte un vapor mai mare, unul nou-nouţ. Pe acesta noi îl aşteptăm cu nerăbdare. Aceasta este atitudinea noastră faţă de lume.cerul nou şi un pământ nouNoi credem că nu există absolut nici o soluţie pentru problemele sistemului prezent, ale guvernelor şi societăţii. Singura cale este aceea de a le ignora. Problemele vor fi rezolvate. Atunci când vor fi inaugurate cerul nou şi pământul nou, vechea ordine împreună cu toate problemele vor dispare. Astăzi, nouă nu ne pasă de aceste probleme. Noi nu facem altceva decât să-i salvăm pe oameni. Chiar dacă în mare, societatea va fi într-o oarecare măsură afectată de mântuirea oamenilor, misiunea noastră nu este aceea de a salva lumea.FAŢĂ DE lume179isus ca mântuitorSă privim din nou la Domnul Isus. El nu a atins niciodată politica. Au existat mulţi israeliţi care I-ar fi jurat credinţă dacă El S-ar fi proclamat pe Sine împărat. Dar El a refuzat să-Şi asume acea poziţie. Oare nu avea El puterea de a revoluţiona sistemul? Oare nu putea El să-Şi salveze ţara? Cu certitudine putea. Dar El nu a făcut-o. El a venit să-i mântuiască pe indivizi de păcate. El a murit pe cruce şi a înviat numai pentru a ne elibera de păcate şi a ne da o viaţă nouă.Prima venire a lui Cristos a avut ca scop îndeplinirea lucrării de mântuire. Ea ne mântuieşte de păcat şi ne distribuie viaţă. El nu a participat la reformele sociale. Dar chiar şi astăzi, mulţi II consideră ca un reformator social. Totuşi, El nici măcar o singură dată nu i-a instigat pe oameni să reorganizeze guvernul sau să pună la cale o revoluţie.nici un interes în politicăOdată, nişte iudei au venit să-L ispitească. Ei au întrebat dacă se cuvine să plătească bir Cezarului sau nu. Romanii erau o naţiune războinică, iar împăratul lor era un tiran. Cum le-a răspuns Isus? El a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu." El voia să spună că El nu era preocupat de politică. El a lăsat la o parte toate lucrurile lumeşti. Acesta este Domnul nostru. Dacă ar fi vrut să răstoarne domnia Romei, nu ar fi fost dificil. Dar El nu avea ochi pentru aceste lucruri. El a accentuat numai un singur lucru — credinţa in El. Noi trebuie să credem în El.El a spus că El este Păstorul cel bun care a lăsat nouăzeci şi nouă de oi în staul şi a mers să caute oaia pierdută. El este ca o femeie care are zece monede de argint, dar pierde una. Ea aprinde un sfeşnic şi îşi mătură casa până când o găseşte. El a spus că El este şi ca un tată, care nu poate avea odihnă până când fiul său mai tânăr, fiul risipitor, nu vine acasă. Scopul Său este să-i mântuiască pe oameni. El nu are nici o altă intenţie. El nu a atins niciodată problemele sociale. Obiectivul Său este omul. Tot ceea ce vrea El să facă este să-1 mântuiască şi să-1 ţină în siguranţă.180CREDINŢA CREŞTINA NORMALĂpreocuparea lui PavelApoi, să ne întoarcem la apostolul Pavel. Ce fel de lucrare făcea el? El nu a încercat să schimbe ordinea socială nici măcar o singură dată. El a venit numai pentru a acoperi nevoile spirituale ale oamenilor şi pentru a pune la punct problemele spirituale ale bisericii. El nu a manifestat nici un interes faţă de chestiunile politice ale zilei.în zilele acelea, Roma domnea peste imperiul ei cu o mână de fier. Istoria ne spune că romanii aveau instituţia inumană a sclaviei. Nu numai că legea permitea comerţul public cu fiinţe umane, dar de asemenea era îngăduit ca sclavii să fie bătuţi sau răstigniţi, după voie. Ce Ie-a poruncit Pavel creştinilor să facă? El a spus că sclavii (robii) trebuie să fie supuşi stăpânilor lor, şi nu doar celor buni, dar şi celor indispuşi sau cruzi. Oare lui Pavel îi lipsea curajul de a se ridica împotriva sistemului sclaviei? Toţi cei care au citit epistolele lui Pavel vor fi de acord cu faptul că dacă în lumea aceasta a existat o persoană bravă în afară de Isus din Nazaret, aceea trebuie că a fost Pavel.

soluţia la toate problemeleAstăzi, Dumnezeu mântuieşte oameni individuali. Când ei sunt mântuiţi, multe alte probleme vor fi rezolvate în mod spontan şi natural. Printre creştini, nu există nici o diferenţă între iudei şi greci. Nici nu se face distincţie între oameni liberi şi sclavi, sau între bogaţi şi săraci. Printre ei chiar şi vrăjmăşiile adânc înrădăcinate dintre rase şi naţiuni sunt dizolvate. Iudeii au cea mai puternică mândrie naţională. Ei îi consideră pe păgâni ca fiind câini. Ei sunt poporul cel mai separatist. Dar de îndată ce se întorc la Domnul, ei sunt aduşi împreună cu creştinii de alte culturi. Toate tensiunile şi conflictele dispar.persoana greşităDacă un creştin nu cunoaşte ordinea lucrării lui Dumnezeu şi dacă renunţă la lucrarea de evanghelizare pentru a se angaja în reforme politice şi sociale, rezultatul nu este doar o chestiune de bine sau rău; este o linie moartă.Cauza tuturor problemele de astăzi este faptul că oamenii sunt în afara ordinii. Sistemul devine rău pentru că omul este rău.FAŢĂ DE LUME181Deoarece omul este rău, nici un sistem nu poate fi bun. Chiar dacă el este capabil să instituie un sistem bun, natura sa rea tot nu se schimbă şi omul nu poate face nimic. Există filozofii măreţe şi logice, dar sub mâna coruptă a omului, nu se poate realiza nimic. Totuşi, dacă omul este corect, nu contează dacă sistemul este puţin greşit. Dar dacă omul este greşit, un sistem bun este inutil. Prima venire a lui Cristos a fost pentru a-Şi asigura oameni. Fără oameni, El nu are nici o cale.pilda lumiiTrebuie să analizăm un pasaj din Scriptură pentru a vedea modul în care Cristos tratează lumea. întâi vom analiza pilda şi apoi explicaţia.Matei 13:24-30 spune: „Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ogorul lui. Dar, în timp ce dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi a rodit, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, nu ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De unde a apărut deci neghină?" El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta." Şi robii i-au zis: ,Vrei deci să mergem s-o smulgem?" „Nu," le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la recoltă; şi, la vremea recoltei, le voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-1 în hambarul meu."Citiţi şi versetele 36 până la 40 din acelaşi capitol: „Atunci Isus le-a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ogor." El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa este Fiul Omului. Ogorul este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău; vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul epocii; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul epocii."sfârşitul lumii Domnul a spus cava exista un sfârşit, al lumii acesteia. Ce se va182CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂîntâmpla la sfârşitul lumii? Vă rog să remarcaţi versetele 41 până la 43. „Fiul Omului îşi va trimite îngerii şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de poticnire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă."LUCRURILE CARE SUNT PRICINĂ DE POTICNIRELa sfârşitul lumii, Domnul va aduna afară din împărăţia Sa toate lucrurile care cauzează poticnire şi pe cele care cauzează nelegiuiri. Acesta este un cuvânt minunat. El va desfiinţa tot ceea ce cauzează poticnire. Problema rasială cauzează poticnire. Ea va fi anihilată. Lupta pentru putere pe plan internaţional este de asemenea un element de poticnire. Va fi înlăturată şi ea. Va exista numai o singură împărăţie: împărăţia lui Cristos, Nu vor mai exista conflicte internaţionale. Toate problemele care cauzează poticnire, cum ar fi exploatarea de clasă şi lupta ideologică, vor dispare.LUCRURILE CARE CAUZEAZĂ NELEGIUIRI

Aceasta nu este totul. Toate lucrurile care cauzează nelegiuiri vor fi de asemenea înlăturate. Nu vei mai găsi mese de jocuri de noroc sau baruri. Toate canalele care conduc la păcat vor fi anulate. Chiar dacă vei vrea să păcătuieşti, nu vei fi capabil s-o faci, căci toate mijloacele fărădelegii vor dispare. Dar aceasta se va întâmpla numai la a doua venire a lui Cristos. Toate problemele vor fi rezolvate atunci.CEI NEPRIHĂNIŢI VOR STRĂLUCILa acea vreme, împărăţia lui Dumnezeu va fi inaugurată pe pământ. Toţi cei mântuiţi vor deveni cei neprihăniţi deoarece toate păcatele lor vor fi fost distruse. Toţi aceşti neprihăniţi vor străluci în împărăţia Sa. Ei vor domni peste împărăţia Sa. Prezenţa lor va fi ca soarele, ale cărui raze ajung până in cel mai îndepărtat colţ şi a cărui putere cuprinde întregul pământ. Dar toate acestea se vor întâmpla numai la cea de-a doua venire a lui Cristos.Nu este nici o mirare că veţi falimenta dacă vreţi să lucraţi pentru Cristos astăzi. Numai în ziua aceea împărăţia pământului va deveni împărăţia lui Cristos şi a sfinţilor Săi. Când va veni acea zi, nu numaiFAŢĂ DE LUME183că toate defectele sociale vor dispare, dar cartea Isaia ne spune că chiar şi vrăjmăşiile din cadrul regnului animal vor fi înlăturate. Copiii vor putea să se joace cu şerpii, iar leii vor paşte iarbă ca vitele. Chiar şi natura de fiară din interiorul animalelor va fi transformată. Toate acestea vor fi realizate la cea de-a doua venire a lui Cristos.ISTORIA UNEI POLITICIENE BRITANICEîn secolul trecut, a existat o politiciană britanică pe nume Cristobel Pankhurst. Ea era conducătoarea mişcării pentru acordarea dreptului de vot femeilor. înainte de primul război mondial, ea a încercat tot posibilul pentru a opri războiul. Dar viclenia şi răutatea politicienilor zilei au declanşat în curând catastrofa. Atunci ea şi-a dat toate silinţele pentru a pune capăt războiului. Dar eforturile ei au fost zadarnice; războiul a luat sfârşit numai după patru ani grei. Ea a crezut că dacă ar putea ajunge la putere, ar fi capabilă să îndeplinească reforme politice. Dar în cele din urmă, ea a fost convinsă că nu există onestitate în politică. Faptul de a fi onest nu te va ajuta să ai succes în arena politică. Ea a început să-şi piardă încrederea în sistemele lumeşti.într-o zi, ea căuta nişte cărţi într-o librărie veche din Londra. Dintr-o grămadă a scos o mică broşură scrisă de un creştin. Ea spunea că situaţia lumii se va înrăutăţi şi că nu există nici o şansă de îmbunătăţire. Soluţia finală va veni numai atunci când Cristos Se va întoarce din nou. Femeia a fost capturată complet de mesaj. A vrut să ştie preţul cărţii. Proprietarul, recunoscând-o pe renumita politiciană, i-a dat-o în dar.Cartea fusese publicată cu câteva decenii mai înainte, iar autorul decedase de mult timp. Dar ea şi-a dat seama că ceea ce menţiona cartea în legătură cu situaţia lumii este absolut corect. Alte cărţi nu discutau decât despre aparenţele exterioare; aceasta dădea la iveală rădăcina situaţiei. Ea spunea că Isus Cristos a venit prima dată pentru a-i mântui pe păcătoşi. Când va veni a doua oară, El va schimba sistemele politice. Broşura menţiona de asemenea câteva profeţii din Biblie cu privire la sfârşitul lumii. Datorită acestei cărţi, ea a început să citească Biblia şi L-a acceptat pe Isus Cristos ca Mântuitor şi împărat al ei. Mai târziu a renunţat la cariera politică184CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂşi a scris câteva cărţi bune cu privire la lucrarea lui Cristos şi la a doua Sa venire.SĂ AŞTEPTĂM VENIREA DOMNULUIAstăzi trebuie să fim creştini adevăraţi. Nu trebuie să încercăm să schimbăm instituţiile sau să reformăm societatea. Toată nădejdea noastră este în venirea Domnului nostru. Când va veni El, toate problemele vor fi rezolvate. Astăzi noi nu facem nimic altceva decât să-L căutăm pe Dumnezeu. Noi aşteptăm venirea Fiului Său, şi avem încrederea că în acea zi vom domni împreună cu El în gloria Sa.APENDICE 1CĂTRE BISERICĂUnii oameni cred că, atât timp cineva este creştin, este suficient de bine; nu este nevoie ca el să fie o parte a unei biserici. Cu alte cuvinte, ei II vor pe Cristos, dar nu vor biserica. Este în regulă să aibă rugăciuni individuale şi studii biblice, dar e prea complicat să fie legaţi de alţi oameni. Din acest motiv, mulţi oameni refuză să se alăture vreunei biserici.

Acesta este un concept nesănătos şi eronat care există printre creştini. Atunci când o persoană a crezut în Cristos, nu numai că, din punct de vedere negativ, ea a respins lumea, dar, din punct de vedere pozitiv, ea trebuie să fie o parte a bisericii.PARTE DINTR-UN ÎNTREGConform Cuvântului lui Dumnezeu, există un aspect corporativ (colectiv) al credinţei creştine. In primul rând, noi suntem născuţi în familia lui Dumnezeu. Suntem copii în această familie. Familia lui Dumnezeu este o familie mare şi noi trebuie să fim copii împreună cu mulţi alţii. în al doilea rând, toţi răscumpăraţii lui Dumnezeu sunt, în mod corporativ, o casă pentru locuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi face locaşul aici. în al treilea rând, noi constituim împreună Trupul lui Cristos. Sub aspect individual, noi suntem mădulare ale acestui unic Trup şi suntem legaţi unii de ceilalţi.Astfel, indiferent din ce unghi priveşti, creştinii individuali sunt numai părţi ale unui întreg. Nu eset corect ca noi, creştinii, să trăim în mod individual fără a fi legaţi de alţii. O astfel de atitudine nu poate dura mult timp şi este dăunătoare creşterii. Creştinul care adoptă o asemenea poziţie nu va fi niciodată capabil să atingă bogăţiile lui Dumnezeu sau să manifeste gloria luminii vieţii.NĂSCUŢI ÎN CEA MAI MARE FAMILIEAvând în minte acest punct de vedere, trebuie să înţelegem că188CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂnoi nu suntem singurul fiu născut în această familie. Dacă tatăl meu m-a născut numai pe mine, atunci nu trebuie să-mi pese de nimeni altcineva, deoarece nu am nici un frate. Dar dacă mai am cinci fraţi şi surori în familia mea, atunci nu pot spune: ,yreau să fiu doar fiul tatălui meu. Nu vreau să am nimic comun cu ceilalţi cinci fraţi şi surori. Ei nu mă interesează." Nu pot să spun aşa ceva.Acum, pentru că suntem regeneraţi şi am devenit creştini, trebuie să realizăm faptul că suntem născuţi în cea mai mare familie din lume. In această mare familie, noi avem sute şi mii de fraţi şi de surori. Viaţa pe care o posedăm ne cere să avem părtăşie cu ei. Dacă înăuntrul tău nu există nici dorinţă o de a-i vizita pe alţi fraţi şi surori sau de a le strânge mâinile, mă îndoiesc că regenerarea ta este autentică.Dorinţa de a-i considera pe copiii lui Dumnezeu ca pe fraţii şi surorile tale este ceva care îşi are sursa în viaţa lui Dumnezeu. Este ceva dulce şi plin de dragoste. Natura vieţii lui Dumnezeu ne interzice să fim creştini individuali. Nu putem să urmărim doar propriul nostru câştig. Trebuie să avem părtăşie cu toţi copiii lui Dumnezeu şi să trăim în această familie a dragostei, care este biserica lui Dumnezeu.PIETRE VIÎ PENTRU CLĂDIREExistă multe revelaţii importante în cartea Efeseni care sunt în legătură cu biserica. In capitolul 2 vedem una dintre ele — biserica este locaşul lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a dorit de multă vreme este un locaş, sau o locuinţă. Capitolul doi revelează faptul că locaşul lui Dumnezeu este biserica.Biserica poate fi locaşul lui Dumnezeu deoarece noi, ca şi creştini individuali, suntem pietre vii (1 Petru 2:5). Dar dacă pietrele vii nu sunt zidite împreună, tot nu există nici un locaş. Poate un creştin individual este o piatră moartă; poate el este foarte viu. Dar el este doar o piatră izolată. El nu este de nici un folos in locaşul lui Dumnezeu; Dumnezeu nu poate locui niciodată acolo.Aceasta nu este totul. Viaţa cea nouă dinăuntrul nostru ne îndeamnă in mod constant să fim zidiţi împreună cu alte pietre. Ea nu va fi niciodată în largul ei şi nu se va simţi folositoare până când noi nu suntem zidiţi într-o casă spirituală în care să locuiascăCĂTRE BISERICĂ189Dumnezeu. Dacă noi nu facem aceasta, vom simţi că suntem un rebut. Eu trebuie să mă pun pe mine însumi în clădirea lui Dumnezeu. Prin mine, este umplut un gol. Când sunt zidit, eu devin o parte a gloriei şi maiestăţii acestei case.MĂDULARE ALE TRUPULUIEfeseni 4 ne spune că creştinii sunt Trupul lui Cristos. Ne spune de asemenea că nu există decât „un singur Trup." In acest univers există doar o singură biserică. 1 Corinteni 12 spune că „trupul este unul şi are mai multe mădulare." Aceasta ne arată şi mai clar că faptul nu putem rămâne izolaţi sau independenţi.

Eu sunt un creştin. Am fost pe deplin răscumpărat de Domnul şi am primit harul complet al lui Dumnezeu. Nu este nici o îndoială că sunt un copil al lui Dumnezeu. Dar în acest Trup uriaş, eu nu sunt decât un mădular. Chiar dacă aş fi un mădular mare, unul foarte folositor, cu toate acestea nu sunt decât un singur mădular. Nu sunt decât o parte a Trupului. Trebuie să depind de celelalte mădulare. împreună noi devenim Trupul.De exemplu, trupul meu are ochi, o gură, mâini şi picioare. Toate acestea sunt mădulare individuale. Ochii mei sunt folositori numai atunci când sunt în capul meu. Dacă-i las acasă, ei vor deveni inutili. Mâinile mele pot funcţiona numai atunci când sunt ataşate de braţele mele. Dacă sunt încuiate într-un seif, ele sunt nefolositoare. Mădularele nu pot fi detaşate de trup niciodată. Dacă sunt detaşate, ele devin nefolositoare. Aceasta este o relaţie foarte crucială.Nu numai că mădularele detaşate sunt inutile, dar ele sunt şi urâte. Dacă pe această masă ar zace un picior omenesc, sau dacă ai ridica un braţ de pe stradă, cum te-ai simţi? Este imposibil să fii detaşat de Trup. Mădularele nu pot fi independente. Ele trebuie să fie ataşate împreună.O VIAŢĂ RECIPROCĂTrebuie să vedem faptul că viaţa pe care am primit-o este perfectă, dar nu completă. Dumnezeu nu ne-a dat o viaţă completă. Viaţa noastră depinde de alte vieţi. Viaţa pe care am primit-o de la Cristos este o viaţă reciprocă. Ea nu este independentă. Eu trebuie190CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂsă depind de tine, iar tu trebuie să depinzi de mine. Nu putem trăi unul fără celălalt. De aceea, avem nevoie de biserică.Unele instituţii din lume au departamente ataşate, iar unele colegii au şcoli ataşate. în acelaşi fel, noi, creştinii, suntem ataşaţi unii de alţii. Noi trăim ataşându-ne unii de alţii. începând din prima zi, noi trebuie să învăţăm să nu fim independenţi. Trebuie să fim o parte a bisericii şi să trăim împreună cu alţi copii ai lui Dumnezeu.Astfel, a veni în biserică nu înseamnă a fi convertit dintr-un necredincios într-un credincios. înseamnă că cei care sunt deja creştini ar trebui să nu fie independenţi; mai degrabă, ei ar trebui să fie legaţi de alţii în biserică.NU ESTE O CHESTIUNE SIMPLĂAtunci cărei biserici ar trebui să-i aparţinem?La început acest lucru nu constituia o mare problemă deoarece în întreaga lume nu exista decât o singură biserică. Dar astăzi, lucrurile s-au complicat foarte mult. în prezent, numai denominaţiile organizate şi de mărime considerabilă sunt în număr de cel puţin o mie cinci sute. în unele oraşe poţi enumera cu uşurinţă o sută de organizaţii care se auto-numesc biserică. Ca şi creştin, nu este uşor să alegi una dintre cele o mie cinci sute fără a fi oarecum afectat de influenţa celorlalte.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU REVELEAZĂ CALEADin cauza confuziei, identificarea cuiva cu o biserică este o problemă foarte dificilă. Totuşi, dacă urmezi Cuvântul lui Dumnezeu şi abordezi problema din punct de vedere biblic, există totuşi o cale. Cuvântul lui Dumnezeu conţine o revelaţie clară cu privire la această chestiune. El ne arată foarte clar cărei biserici ar trebui să-i aparţinem.Totuşi, trebuie să ştim ceva mai mult despre diviziunile din biserică. Numai atunci vom şti ce urmăreşte Dumnezeu. Când vom avea discernământul, vom şti care biserică este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.CAUZELE DIVIZIUNILORCauzele confuziei şi diviziunilor de astăzi între biserici pot fi rezumate la următoarele categorii:CĂTRE BISERICĂ191(1) Grupurile sunt denominate pe baza unor raţiuni geografice. Biserica Anglicană sau Biserica Episcopală constituie un exemplu în această privinţă. Anglican înseamnă că aparţine Englezilor. Este Biserica Angliei. Când ea a fost adusă în America, a fost numită Biserica Episcopală. Dar în realitate încă era Biserica Angliei. Când a fost adusă în China, a devenit Biserica Angliei din China. Iar când Biserica Episcopală a ajuns şi ea în China, ea a devenit Biserica Angliei din America în China!Un alt exemplu este Biserica Catolică. în realitate, ea este Biserica Romei. Atunci când a venit în China, ea a întemeiat biserici în Shanghai şi Foochow. Acum, Roma este

amestecată cu Foochow. Multe denominaţii, care îşi datorează originea unor raţiuni geografice, pun în confuzie bisericile din toată lumea.(2) Confuzia poate să apară datorită diferenţelor în timp. De exemplu, atunci când catolicismul a fost introdus în China în timpul dinastiei Tang, el s-a numit Nestorianism. Apoi, în timpul dinastiei Min, a venit un nou val, care a fost diferit de vechii nestorieni. în timpul dinastiei Ching, tot felul de secte şi denominaţii au început să apară. Nici una dintre ele nu era legată în vreun fel de cele două grupuri anterioare. Când toate au ajuns în Shanghai, timpul scurs între întemeierile lor produsese o mulţime de biserici diferite.(3) Bisericile pot fi divizate după oameni. Grupul pe care d-l John Wesley l-a iniţiat a devenit în cele din urmă Biserica Metodistă. Ea are organizaţia şi administraţia ei independentă, şi are filiale în toată lumea. Apoi, există denominaţia luterană, care a fost formată după moartea lui Martin Luther. Acum, bisericile luterane sunt răspândite de asemenea în întreaga lume. Toate aceste diviziuni sunt împărţite după oameni. Există multe alte organizaţii care se denominează în felul acesta.(4) Ar putea să existe o diferenţă legată de accentuarea adevărurilor. Cei care accentuează justificarea prin credinţă instituie Biserica Luterană. Cei care caută experienţe penticostale au început bisericile Penticostale. Iar cei care cred în cufundare, opusă stropirii pentru botez, au format Biserica Baptistă.Unele grupuri accentuează administraţia bisericii. Cei care cred în independenţa de jurisdicţie' au format bisericile Congrega ţioniste. Cei care au propus clasa prezbiteriului, au început Biserica192CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂPrezbiteriană. Cei care accentuează succesiunea apostolică au început Biserica Apostolică.Astfel, au fost formate toate aceste o mie cinci sute de denominaţii. Fiecare grup îşi are istoria şi doctrinele sale. Dacă asculţi numai istoria sau doctrinele lor, este foarte dificil să găseşti calea pe care s-o urmezi. Astăzi, dacă te afli în Shanghai sau în Foochow, este greu să decizi cărei biserici ar trebui să i te alături.O SINGURĂ BISERICĂ, UN SINGUR ORAŞDar Biblia vorbeşte în mod clar şi simplu cu privire la chestiunea bisericii. Ea nu este deloc confuză. Dacă citeşti Faptele Apostolilor, sau începutul tuturor epistolelor, sau primul capitol din Apocalipsa, poţi vedea cum numeşte Biblia bisericile. Ele sunt numite „biserica din Roma," „biserica din Ierusalim," „biserica din Corint," „biserica din Colo.se," etc. In Apocalipsa 1, se vorbeşte despre şapte biserici din şapte localităţi. Putem vedea că Biblia denumeşte bisericile într-un singur mod. Nu există nici un alt mod. Roma este numele unui oraş. La fel şi Corintul, Efesul, Colose sau Filipi. Toate sunt nume de oraşe. Bisericile sunt identificate potrivit după numele oraşelor. In afară de diferenţa de localităţi, nu există nici un alt mod de a diferenţia bisericile. Biserica îşi are ca unitate localitatea ei. In afară de împărţirea după această unitate, Biblia nu mai menţionează nici o altă ramificaţie.NICI MAI MICĂ, NICI MAI MAREAstfel, indiferent dacă o biserică este mică sau mare, unitatea ei este localitatea. Orice este mai mic decât o localitate şi orice este mai mare decât o localitate nu poate fi unitatea bisericii. Ce înseamnă să avem ceva mai mic decât o localitate?Primul capitol din 1 Corinteni ne arată clar că în Corint nu exista decât o singură biserică. Dacă unii dintre ei ar spune: „Eu sunt al lui Pavel," în timp ce alţii ar spune: „Eu sunt al lui Apolo," un al treilea grup ar spune: „Eu sunt al lui Chila" iar un al patrulea ar proclama: „Eu sunt al lui Cristos," atunci biserica ar fi divizată în patru părţi. Fiecare dintre aceste părţi ar fi mai mică decât graniţele localităţii. Biblia numeşte aceasta diviziune şi umblare potrivit cărnii. Acest gen de diviziune produce sectele pe care Dumnezeu le urăşte.Dar biserica nu poate fi nici mai mare decât o localitate. Biblia neCĂTRE BISERICĂ193arată că Galatia, o provincie care conţinea mai multe oraşe, avea mai multe biserici. Ea le numeşte „bisericile Galatiei" (Gal. 1:2).

Din nou, Asia este o regiune. Ea constă din diferite zone. Biblia spune că în Asia existau şapte biserici. Remarcaţi faptul că nu se menţionează o organizaţie unificată. In loc de aceasta se menţionează şapte biserici locale individuale.în Foochow, Dumnezeu a rânduit să existe numai o singură biserică: biserica din Foochow. Nu putem avea mai multe biserici într-un singur oraş. Totuşi, Fukien este o provincie care cuprinde mai multe oraşe. în această provincie, Dumnezeu nu a aprobat o biserică a Fukien-ului. Tot ce este mai mare sau mai mic decât o localitate nu poate constitui baza pentru biserică.NICI UN ALT NUMEAceasta nu este totul. O biserică nu poate fi numită decât după localitatea ei. Ea nu poate avea nici un alt nume. Acest lucru de asemenea este foarte clar în Biblie. Biserica nu ar trebui să fie prefixată de numele vreunei persoane, sistem, ţară, origine sau doctrină. Ea trebuie să conţină doar numele localităţii.De aceea, nu poţi avea o biserică a Romei în Shanghai sau Biserica Angliei în Foochow. Chiar şi Biserica lui Cristos din China este ceva ce nu găsim în Biblie. Oriunde v-aţi afla, sunteţi biserica din acea localitate. Dacă vreţi să schimbaţi bisericile, trebuie să vă mutaţi într-o altă localitate.NĂSCUŢI ÎN BISERICĂDupă ce a crezut în Isus Cristos prin îndurarea lui Dumnezeu, orice om trebuie să realizeze faptul că Dumnezeu l-a pus în biserică. El este născut în biserică în acelaşi mod în care un mădular este născut ca o parte a trupului. Nu este nici o nevoie ca el să se alăture bisericii, deoarece el este o parte din ea. Totuşi, de dragul cunoaşterii altor fraţi şi surori şi a părtăşiei cu ei, el ar trebui să caute o biserică ce se află pe terenul localităţii. Ar trebui să meargă la ei şi să le spună: „Sunt creştin. Haideţi să avem părtăşie împreună." în felul acesta el va fi capabil să funcţioneze împreună cu alte mădulare din Trupul lui Cristos şi va fi capabil să alerge în alergarea cea dreaptă şi să experimenteze un progres rapid în viaţa sa creştină.APENDICE 2EXISTĂ UN DUMNEZEULectură biblică: Ps. 14:1; Evr. 11:6; Rom. 3:19-20In după amiaza aceasta, vom aborda un subiect dificil. De fapt, s-ar putea să fie foarte greu să vorbeşti din acest subiect. Trebuie să recunosc faptul că aceasta este a doua oară în viaţa mea când am vorbit despre acest subiect. Care este acest subiect? Este ceea ce spune Evrei 11:6: „Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este." De asemenea este ceea ce spune Psalmul 14:1: „Nebunul spune în inima lui: Nu este Dumnezeu." De fapt, nu este nici o nevoie să vorbim despre existenţa lui Dumnezeu. Biblia nu dezbate acest subiect; ea porneşte de pe premisa că omul crede că există un Dumnezeu. Omul nu are nici un motiv să spună că nu există Dumnezeu. Este ca şi cum acest lucru este stabilit odată pentru totdeauna. Totuşi, în lume există oameni care se consideră pe ei înşişi atei. Ei spun că nu există nici un Dumnezeu, şi că ei nu recunosc existenţa unui Dumnezeu care domneşte peste orice lucru. Această filozofie pare să fie foarte la modă şi atrăgătoare pentru oameni. Cei care susţin o asemenea filozofie par să fie mai progresivi decât alţii în mentalitatea lor şi mai capabili decât alţii. De aceea, ei îndrăznesc să vorbească în felul acesta. Dar înainte de a vă arăta erorile lor, aş vrea să vă arăt că există mai multe tipuri diferite de atei. Câte tipuri de atei există? Unii dintre ei nu sunt vrednici de discuţia noastră; ei nu sunt vrednici nici măcar de salutul nostru. Alţii sunt mai nobili şi merită să discuţi cu ei. S-ar putea ca astăzi printre noi să fie prezenţi câţiva atei. Trebuie să vă spun că merită să le vorbeşti numai unor anumite tipuri de atei. Permite-mi să te întreb: „Ce fel de ateu eşti?" Deşi ateii nu recunosc faptul că sunt de diferite categorii, noi, cei de afară, suntem mai obiectivi şi-i putem clasifica.196CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂATEII imoraliNu este nevoie să vorbim cu acest gen de atei sau să ne contrazicem cu ei. Tot ceea ce trebuie să facem este să privim la conduita lor. Deşi mulţi oameni nu vor recunoaşte faptul că sunt atei, conduita lor ne spune că sunt atei. Nu este nevoie ca ei să spună ceva; de fapt, ei nu au poziţia de a spune ceva, deoarece imoralitatea lor vorbeşte mai tare şi mai. clar decât cuvintele lor. Ei au devenit atei deoarece conduita lor le cere să fie atei, nu pentru că au motive serioase pentru a-şi susţine punctul de vedere. Imoralitatea

lor îi împiedică să recunoască faptul că există un Dumnezeu în univers. Un hoţ ar vrea să creadă că nu există nici un poliţist, un student rău că nu există nici un profesor, un angajat dificil că nu există nici un patron, şi o persoană rea că nu există, nici o lege. Nu înseamnă că ei cred cu adevărat că aceştia nu există. înseamnă numai că, felul lor de a se comporta îi forţează să spună că aceste lucruri nu există. Dacă o persoană spune: „Eu nu cred în Dumnezeu; în mintea mea nu există loc pentru aşa ceva," atunci poţi să-1 prinzi de mână şi să-1 întrebi: „Prietene, eşti un om moral?" Nu trebuie să spui nimic altceva; trebuie doar să întrebi el este moral. Un om poate să creadă că nu există Dumnezeu, dar este imposibil să creadă că nu există nici o moralitate. Deşi nu sunt un om în vârstă, nouăzeci şi nouă la sută dintre ateii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor aveau un caracter moral îndoielnic. Nu. am văzut niciodată, un. ateu al cărui caracter moral să fie vrednic de încredere. Unii dintre voi cei care vă aflaţi aici sunteţi mai în vârstă decât mine. Nu ştiu dacă aţi întâlnit vreun ateu al cărui caracter moral să fie vrednic de încredere. Colegii noştri de clasă, de la serviciu şi prietenii noştri care sunt atei nu cred în Dumnezeu deoarece ei sunt foarte răi din punct de vedere moral. Trebuie să vă spun un adevăr: ori de câte ori Dumnezeu iese din viaţa unui om, imoralitatea are cale liberă.în America exista un predicator renumit pe nume R. A. Torrey. Odată el predica într-un anumit loc, şi un student de colegiu a venit la el şi i-a spus: „Qbişnuiam să cred că există un Dumnezeu. Dar acum nu mai cred." Atunci când d-l Torrey l-a întrebat care este motivul, el a spus: „Atunci când am început colegiul, am dobândit mai multă cunoştinţă şi nu am mai vrut să cred în Dumnezeu. După ce am citit diferite cărţi, Dumnezeu nu mai putea fiEXISTĂ UN DUMNEZEU197găsit nicăieri." D-l Torrey a spus: „Nu. Nu mă înşela. Am terminat şi eu un colegiu şi am citit multe cărţi. Am obţinut chiar şi un titlu de doctor. Dar nu L-am alungat pe Dumnezeu prin studiile mele. Trebuie să existe un alt motiv. Dealtfel, ar fi imposibil să-L alungi pe Dumnezeu prin studiile tale. Permite-mi să-ţi pun o întrebare: De când negi existenţa lui Dumnezeu, cum a devenit caracterul tău moral?" Studentul a răspuns cu onestitate: „Nu pot decât să recunosc faptul că din punct de vedere moral nu mai sunt ca înainte." Atunci D-l Torrey i-a dat un răspuns minunat: „Nu este nici o nevoie să mai discutăm în contradictoriu şi nici nu mai este nevoie să-ţi aduc argumentele mele în favoarea existenţei Iui Dumnezeu. Dacă încetezi să faci faptele tale rele şi caracterul tău moral devine mai nobil, atunci Dumnezeu se va întoarce la tine imediat." Acesta este un adevăr. Mulţi oameni nu cred în Dumnezeu deoarece au mii de păcate care-i împiedică să creadă, nu pentru că au multe motive. Ei sunt forţaţi să devină atei.ATEII EMOŢIONALICe este emoţia? Ea este partea structurii psihologice a omului care îi controlează dorinţele, simpatiile şi antipatiile, preferinţele şi aversiunile, plăcerile şi neplăcerile. Unii oameni nu-L vor pe Dumnezeu; lor nu le place de Dumnezeu. Din moment ce ei preferă să nu-L aibă pe Dumnezeu, ei spun că nu există nici un Dumnezeu. Permiteţi-i să vă relatez o istorie. Există o pasăre numită struţ. Ea are un trup mare şi este înaltă. Omul poate chiar să călărească pe ea. Dar este foarte stupidă. Pentru a o prinde, câţiva oameni o înconjoară şi o gonesc până oboseşte. Struţul are un corp mare, dar capul lui este foarte mic. Când vede că mulţi oameni îl gonesc şi sunt în jurul lui, el va săpa cu picioarele o mică groapă în pământ şi îşi va îngropa capul său mic în groapă. Struţul crede că va fi în siguranţă dacă nu mai vede pe nimeni. El nu-şi dă seama că chiar dacă capul său este în groapă, oamenii continuă să fie prezenţi. Trupul său mare continuă să fie expus şi nu ascuns. Unii oameni vor să nu existe nici un Dumnezeu. Ei doresc să nu existe un astfel de lucru ca Dumnezeu. Oare dorinţa lor poate să însemne ceva? Oare Dumnezeu nu există numai pentru că ei nu doresc să aibă un Dumnezeu?198CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂOdată predicam evanghelia într-un loc şi o persoană foarte rea a venit direct la mine şi mi-a spus: „Mie să nu-mi spui nimic despre Isus, despre Biblie sau despre evanghelie. Nu trebuie să vorbeşti despre aceste lucruri, deoarece o problemă fundamentală nu a fost încă rezolvată. Cum poţi vorbi despre evanghelie, când cea mai crucială problemă, şi anume dacă există sau nu Dumnezeu, nu este rezolvată?." Arunci l-am întrebat:

„Prietene, nu crezi că există un Dumnezeu?" El a spus: „Ţi-am spus deja că nu există nici un Dumnezeu. Ce te face să crezi că Dumnezeu există? Explică-mi te rog." I-am spus: „Desigur, tu nu crezi că există un Dumnezeu." El a întrebat: „De ce insişti că există un Dumnezeu când eu spun că nu există nici un Dumnezeu?" I-am spus: „Ştii tu însuţi răspunsul." A părut stânjenit şi a spus: „Cum ştiu?" I-am spus: „Ştii înăuntrul tău." El a fost puţin încurcat şi a spus: „Ce înseamnă că ştiu înăuntrul meu?" Am spus: „Tu ai vrea să nu existe nici un Dumnezeu. Nu mai e nevoie să spun altceva. Ştii înăuntrul tău." El a părut să înţeleagă puţin şi a plecat tulburat. Nu este nici o nevoie să le spui ceva unor asemenea oameni sau să discuţi cu ei. De fapt, ei nu pot fi consideraţi atei; ei nu fac decât să încerce să-L respingă pe Dumnezeu în sentimentele lor.ATEII „VERBALI"Aceşti oameni nu aduc argumente raţionale; ei doar afirmă cu gura lor că nu există nici un Dumnezeu. Ei sunt foarte încăpăţânaţi şi nu există nici o cale de a discuta cu ei. Dacă-i întrebi de ce nu cred în Dumnezeu, ei nu-ţi pot spune nici un motiv. Ei îţi spun doar că nu cred. Poţi să le enumeri o sută de motive care dovedesc că există un Dumnezeu şi ei se vor întoarce de o sută şi una de ori pentru a-ţi spune că nu există nici un Dumnezeu. Chiar dacă le aduci o mie de argumente, ei ţi se vor împotrivi cu o mie şi unu de argumente. Nu poţi face nimic cu aceşti oameni. Ei sunt numai încăpăţânaţi. Ei nu vor schimba ceea ce au spus. Chiar dacă discuţi cu ei trei zile şi trei nopţi, şi chiar dacă ştiu că greşesc, ei tot vor insista şi se vor certa cu tine. Deşi poate că aduc multe argumente, toate argumentele lor sunt pline de prejudecăţi şi încrezute. Ei sunt foarte insistenţi în legătură cu ceea ce spun şi nimeni nu poate face nimic cu ei. Minţile lor sunt goale şi lipsite de judecată. Dar gurileEXISTĂ UN DUMNEZEU199lor sunt. pline de un vocabular ateist. Iată de ce eu îi numesc atei „verbali."Este imposibil să convingi pe cale raţională cele trei grupuri de oameni menţionaţi până acum. Dar există un alt grup de atei. Pentru acest grup există mai multă speranţă, dar numărul lor este foarte mic. Ce fel de atei sunt aceştia?ATEII INTELECTUALICine sunt ateii intelectuali? Aceştia sunt cei care vor să argumenteze. Dacă le poţi da argumentele potrivite, ei vor accepta ceea ce le spui. Există o oarecare măsură de justificare şi valoare în a discuta cu acest gen de atei. Dar câţi atei din lume sunt ca aceştia? Mi-e teamă că sunt foarte puţini. Nu spun că nu există absolut nici unul. Dar există foarte puţini; numărul lor nu este mare. Astăzi nu voi avea o dispută cu aceştia şi nici nu voi aduce multe argumente pentru a dovedi că există un Dumnezeu în univers. Biblia nu pune întrebări pe marginea existenţei lui Dumnezeu; ea îl menţionează numai pe Isus Cristos, pe Duhul Sfânt, etc. Aceasta înseamnă că problema existenţei lui Dumnezeu nu este esenţială, deoarece toţi deja cunosc răspunsul. Existenţa lui Dumnezeu este un adevăr de nezguduit; prin urmare, ea este presupusă în mod implicit.CUM ÎNDRĂZNEŞTE CINEVA SĂ SPUNĂ CĂ NU EXISTĂ DUMNEZEU?Dacă unul dintre prietenii atei (pe care îi întâlnim adesea atunci când predicăm evanghelia) vine astăzi şi vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu, cu siguranţă el va spune că nu există Dumnezeu. Dacă-1 întrebi de ce nu crede el în existenţa lui Dumnezeu, s-ar putea să-ţi spună că are una sau două motive. De fiecare dată când întâlnesc, asemenea oameni, eu nu le dau ocazia să termine ce au de spus. în loc de aceasta, îi întreb: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că. nu există Dumnezeu?" S-ar putea ca ei să mai aibă unul sau două motive, dar eu îi întrerup din nou, spunând: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că nu există Dumnezeu?" S-ar putea ca el să mai aibă unul sau două argumente, dar eu îi spun acelaşi lucru: „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că nu există Dumnezeu?" S-ar putea ca el să se mire de ce întreb200CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂacelaşi lucru. Atunci îi spun că întâi trebuie să rezolvăm problema calificării sale înainte de a putea discuta ceea ce spune el. „Cum îndrăzneşte o persoană ca dumneata să spună că nu există Dumnezeu?" Unii ar putea crede că este o impertinenţă să răspunzi în felul acesta. într-adevăr, un asemenea răspuns ar putea să-i jignească pe oameni. Dar contează foarte mult ce fel de persoană eşti tu. Tu nu eşti calificat să pui în discuţie

existenţa lui Dumnezeu. Pentru a spune acelaşi lucru într-un mod mai deschis, te-am putea întreba ce cunoşti tu de ai îndrăzneala de a spune că nu există Dumnezeu? Pe acest pământ există 1.900.000.000 de creaturi ca tine. Cine eşti tu? Nici măcar nu-ţi poţi cunoaşte trupul sau lucrurile care se întâmplă în jurul tău zi de zi. Cum poţi spune că nu există Dumnezeu? Ştii tu cum îţi cresc unghiile şi cum îţi bate inima? Tu nu ştii dacă va ploua mâine sau dacă vei mai. mânca mâine. Nu poţi cunoaşte nici măcar un lucru atât de mic. Cum îndrăzneşti, să spui că nu există Dumnezeu? Eu nu am studiat chimia decât timp de doi ani. Iată de ce nu îndrăznesc să spun. prea multe despre chimie; dacă aş face-o, atunci cei care cunosc mai multe despre acest subiect vor râde de mine. Tu nu eşti decât unul dintre cei 1.900.000.000 de oameni de pe acest pământ şi totuşi îndrăzneşti să spui că nu există nici un Dumnezeu! Iată de ce spun că o persoană sau o creatură aşa mică precum eşti tu, nu este calificată să spună că nu există Dumnezeu. Ştii tu cât de mic eşti? La momentul de faţă există 1.900.000.000 de „lucruri" ca tine pe acest pământ. Ştii tu cât este de mare pământul acesta? S-ar putea să fii isteţ şi să spui că pământul acesta nu este atât de mare. Atunci cât de mare este sistemul solar? S-ar putea ca încă să crezi că nu. este chiar atât de mare. Poţi să aduci soarele şi să-1 masori? Dacă ar fi posibil să goleşti interiorul soarelui, câte planete ca pământul ai putea să pui înăuntrul lui? Un singur „pământ" nu l-ar umple. Două nu l-ar umple. Ai putea să continui şi să pui mai multe planete ca pământul în el, o sută, o mie, zece mii, chiar un milion, şi soarele încă ar fi foarte gol. Câte planete ca pământul poate să conţină soarele? Cel puţin un milion şi jumătate! Există nenumărate sisteme solare în ceruri care sunt la fel de mari ca sistemul nostru solar. Un astronom a spus că în univers există cinci sute de milioane de stele la fel de mari ca soarele nostru. Cât de mare eşti tu? Cum poţi spune că nu există Dumnezeu?EXISTĂ UN DUMNEZEU91Permiteţi-mi să vă relatez o istorisire. Eu am un frate mai mic. Când avea şase ani, el a terminat grădiniţa şi a adus un certificat. El era foarte mândru de sine şi credea că realizase ceva extraordinar. El a venit la mine plin de mândrie şi mi-a spus: „Am absolvit astăzi!" L-am întrebat la ce anume absolvise. El a răspuns: „La Universitatea grădiniţei." Astăzi există prea mulţi oameni care au absolvit universităţile grădiniţei! Există prea multe doctorate de grădiniţă!Să ne întoarcem la astronomie. Astronomii ne spun că viteza, luminii este de o sută optzeci şi şase de mii de mile pe secundă. O milă este egală cu aproximativ trei mile chinezeşti (1,609 km), într-o singură secundă, lumina străbate o sută optzeci şi şase de mii de mile. Câte mile străbate ea într-un minut? într-o oră? într-o zi? într-un an? Nu este uşor să ne imaginăm această viteză. Deşi lumina călătoreşte cu o asemenea viteză fantastică, astronomii ne spun că lumina unor stele călătoreşte de peste două mii de ani şi totuşi lumina lor încă nu a atins pământul. Cât de vast este universul! Un om are numai şase picioare înălţime şi el ocupă numai un picior pătrat de pământ. Ar cu toate acestea, el îndrăzneşte să spună că nu există Dumnezeu! Acesta trebuie să fie cel mai înfumurat şi mai comic lucru pe care cineva l-ar putea spune vreodată. Oare este drept ca un asemenea om minuscul să se ridice şi să declare cu mândrie, cu solemnitate şi în mod dogmatic că nu există Dumnezeu? Nu am nimic de spus; voi toţi cunoaşteţi răspunsul.CINE GUVERNEAZĂ UNIVERSUL?Nu ştiu dacă cineva poate fi atât de îndrăzneţ încât să spună că nu există nici un Dumnezeu în univers. Dar pentru moment să lăsăm la o parte această problemă. Gândiţi-vă din nou la univers. Este foarte mare, dar în acelaşi timp este foarte mic. Obiecte care nu sunt detectabile nici chiar sub microscop au o ordine, structuri şi legi definite. Acest lucru este valabil pentru orice micro-obiect ai analiza. Oamenii obişnuiau să spună că atomii sunt cele mai mici obiecte. Mai târziu ei au descoperit că electronii sunt şi mai mici. Recent, oamenii au descoperit că există particule care sunt chiar mai mici decât electronii. Deşi aceste particule sunt mici, ele au o anumită ordine, principii şi legi definite care le guvernează. Dacă nu există Dumnezeu, atunci cine organizează aceste lucruri?91CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂ

Cum poate fi o coincidenţă? Trebuie să existe un Dumnezeu care guvernează şi aranjează totul. Altfel cum am putea avea o ordine atât de minunată cum este ce actuală? Ordinea lucrurilor pune în evidenţă numai două posibilităţi. Este vorba fie de o întâmplare, sau cineva le-a pus la locul lor. Poate fi întâmplător sau prin aranjament. Fie cineva a aranjat aceste lucruri, fie ele au apărut prin accident. Una dintre cele două posibilităţi trebuie să fie cea adevărată.ÎNTÂMPLĂTOR?Tot ce se petrece întâmplător nu are nici un motiv; tot ce este rezultatul unui aranjament este o mărturie a faptului că în culise există cineva care plănuieşte şi execută. Dacă nimeni din acest univers nu aranjează totul şi dacă totul are loc întâmplător, atunci suntem pierduţi şi ne aflăm într-o mare confuzie. Unii prieteni au spus că universul a fost format atunci când un obiect s-a ciocnit de un altul şi astfel a fost produs un al treilea obiect. Eu nu pot să înţeleg această logică. Eu nu am văzut niciodată vreun obiect din lumea aceasta care să fie rezultatul ciocnirii (coliziunii) la întâmplare a două lucruri. Batista mea nu a fost produsă în urma ciocnirii câtorva ramuri una de alta pentru a produce bumbac, în urma ciocnirii bumbacului cu bumbacul pentru a produce fire şi în urma ciocnirii firelor unele de celelalte pentru a produce o batistă. Pur şi simplu nu pot să înţeleg această logică. Nimic din acest univers nu a fost produs prin coliziune întâmplătoare.Permiteţi-mi să vă relatez o istorisire adevărată care ilustrează această idee a producerii lucrurilor într-un mod întâmplător. Cineva a vizitat o fabrică din America ce producea maşini de tocat carne, şi a discutat cu directorul fabricii. Maşinile de tocat carne pot fi găsite aproape pretutindeni în Shanghai, în special la măcelari şi la negustorii de carne; sunt maşini mici care taie carnea de vită în bucăţi mărunte. In timpul vizitei, omul discuta cu directorul despre originea universului. Directorul spunea că trebuie să existe un Dum-nezeu înţelept şi puternic care a pus în ordine totul din acest univers. Se afla acolo şi o altă persoană, care a spus: „Nu există Dumnezeu în univers şi totul s-a format din întâmplare." Directorul nu s-a certat cu el, ci l-a condus în locul unde se fabricau maşinile de tocat carne.EXISTĂ UN DUMNEZEU203El i-a spus omului: „Mica mea maşină este alcătuită din numai opt părţi. întrucât dumneata ai spus că universul s-a produs din întâmplare, încearcă te rog şi asamblează această maşină folosindu-te de întâmplare. Eu voi pune cele opt părţi şi câteva şuruburi într-o cutie. Te rog agită cutia şi vezi dacă poţi să faci o maşină de tocat carne din ele. Eu am câteva sute de muncitori în această fabrică. Cei mai capabili pot să asambleze două sute de maşini pe zi. Dacă aş angaja o fată simplă de la ţară care nu a văzut niciodată o asemenea maşină, ea ar putea să asambleze maşina în câteva zile, oricât de înceată ar fi. Dar dacă dumneata ai agita cutia aşa cum am spus, nu ai putea obţine o maşină nici într-o lună şi nici chiar într-un an. Este imposibil!" O mică maşină care valorează numai 3,70 de dolari nu poate fi produsă prin întâmplare. Oare este posibil ca acest vast univers să fi fost produs prin întâmplare? Un tâmplar poate să facă un scaun asemănător cu cel pe care stau eu într-o jumătate de oră. Dar dacă am aştepta ca el să fie produs prin întâmplare, mi-e teamă că astăzi nu am avea un scaun pe care să stăm. Este prea incredibil ca numeroasele lucruri din acest univers să fi fost produse prin întâmplare. Trebuie să existe cineva care să fi plănuit acest univers, pentru ca acesta să fie atât de ordonat şi logic cum este. Chiar şi cea mai stupidă şi mai needucată persoană din această lume poate ajunge la această concluzie. Cât timp un om nu este nebun, el trebuie să creadă că există un Dumnezeu. Dacă el nu crede aceasta, înseamnă că ceva este în neregulă cu mintea sa. în orice caz, există un Dumnezeu. Este ilogic ca omul să creadă că nu există Dumnezeu. Ceva nu este în regulă în mintea celor care nu cred în Dumnezeu.MĂRTURIA CONŞTIINŢEIExemplele de mai sus sunt numai dovezi obiective ale existenţei lui Dumnezeu. Să analizăm chestiunea existenţei lui Dumnezeu dintr-un alt unghi: structura psihologică a omului. în America există o mare organizaţie numită Societatea Geografică Naţională. Ea investighează culturile şi geografia diferitelor părţi ale lumii. în urma numeroaselor investigaţii ale membrilor ei, această societate a obţinut o singură concluzie — fiecare

rasă de pe pământ, oricât de cultivată sau de sălbatică, avansată sauînapoiată este, are în comun un singur lucru — credinţa în Dumnezeu. Oriunde merge nnev.-i,93CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂchiar şi printre băştinaşii Miao necivilizaţi, oamenii cred în Dumnezeu. Un om poate să fie neinteligent şi incapabil de a gândi logic; el poate să nu fie capabil de a aduce multe argumente. Dar dacă îşi cercetează inima, el ştie că există un Dumnezeu. Mulţi oameni sunt încăpăţânaţi numai în vorbirea lor; în conştiinţa lor ei ştiu că există Dumnezeu.Li 1925, exista un predicator care trecea printr-o junglă din America de sud. Deodată el a auzit un strigăt de ajutor şi a alergat spre locul de unde se auzea sunetul. Când s-a apropiat de un râu, el a văzut un om pe un canoe care era purtat la vale de apă. Curentul râului era puternic şi nu departe de el era o cascadă. Dacă nimeni nu venea să-1 salveze, omul ar fi căzut în cascadă şi ar fi murit, în acel moment, omul striga cu toată puterea: „O Dumnezeule, O Dumnezeule, salvează-mă, salvează-mă!" Când predicatorul l-a văzut, a făcut tot ce i-a stat în putere şi l-a salvat pe om.A doua zi predicatorul a trecut din nou prin aceeaşi junglă şi a văzut câteva sute de oameni adunaţi în jurul unui om care vorbea, şi s-a apropiat ca să audă ce spunea. Omul vorbea despre Dumnezeu şi aducea multe argumente împotriva existenţei Sale. După ce a terminat, el a provocat audienţa: V'-am dat multe argumente care dovedesc inexistenţa lui Dumnezeu. Dacă cineva nu este mulţumit de aceste argumente, acum îşi poate aduce argumentele sale." Predicatorul s-a urcat pe platformă şi a spus: „Eu nu ştiu să discut în contradictoriu şi nu pot aduce multe argumente. Dar vă pot spune o istorisire. Ieri, în timp ce mă plimbam prin junglă, am auzit pe cineva strigând: „O Dumnezeule, o Dumnezeule, salvează-mă, salvează-mă!" Am alergat către râu, de unde venea strigătul, şi am văzut un om şezând într-un canoe. Apa era repede, iar barca se îndrepta spre o cascadă. Viaţa sa era în primejdie, iar eu l-am salvat şi l-am dus acasă. Aş vrea să vi-1 prezint acum pe omul acesta. Cel care striga la Dumnezeu pentru ajutor ieri este domnul de aici care astăzi vă aduce multe argumente împotriva existenţei Sale. îl puteţi întreba pe el dacă am sau nu dreptate."într-adevăr, conştiinţa multor oameni este acoperită. înainte de a le fi trezită conştiinţa, ei pot aduce multe argumente pentru a dovedi că nu există Dumnezeu. Dar atunci când au ajuns la propriul lor capăt, când sunt pe punctul de a muri şi atunci când seEXISTĂ UN DUMNEZEU205gândesc la viitorul lor, conştiinţa lor le poate spune că există un Dumnezeu. Astăzi, ei pot lăsa la o parte chestiunea. Ei pot spune că sunt tineri şi că asemenea lucruri nu contează. Dar va veni ziua în care ei vor păşi în veşnicie, iar conştiinţa lor adormită va vorbi. Am spus de multe ori: conştiinţa poate dormi, dar ea nu va muri niciodată. Când vine vremea, ea va vorbi. Dar atunci s-ar putea să fie prea târziu ca să-L cunoască pe Dumnezeu.în Anglia trăiau un tată şi un fiu, şi amândoi erau atei puternici şi zeloşi. într-o zi, tatăl era pe patul de moarte şi se răsucea în patul său. Părea să fie foarte neliniştit. Când fiul a văzut aceasta, i-a fost teamă că bătrânul se va clătina în convingerea sa şi l-a încurajat spunând: „Tată, ţine-te tare." Tatăl său s-a întors către el în lacrimi şi a întrebat: „Să mă ţin tare de ce anume?" Din moment ce nu-L aveau pe Dumnezeu, de ce anume se puteau ei ţine strâns? Dar noi trebuie să-I mulţumim Domnului că există ceva de care noi ne putem ţine. Există ceva de care ne putem sprijini. Noi ştim în cine credem.Prieteni, vă rog ascultaţi de vocea lăuntrică. De multe ori mintea noastră ne va da idei greşite; ea este afectată de influenţe exterioare. Dar vocea lăuntrică este demnă de încredere; ea reprezintă adevăratul nostru sine. Vă rog să ascultaţi îndemnul lăuntric.Am cercetat chestiunea şi am ajuns la concluzia că nimeni nu este născut ateu; toţi ateii au devenit astfel din cauza influenţei mediului. Iată de ce conştiinţa noastră este cel mai valoros ghid, iar noi ar trebui să-i urmăm călăuzirea tot timpul.O MĂRTURIE A RUGĂCIUNIIAm văzut mărimea şi micimea universului, ordinea universului, şi psihologia omului, şi am arătat că toate dovedesc existenţa lui Dumnezeu în univers. Acum vom analiza un alt aspect, şi anume experimentarea lui Dumnezeu de către creştin. în lumea aceasta, creştinii îl cunosc cel mai bine pe Dumnezeu. Putem dovedi existenţa lui Dumnezeu prin experienţele creştinilor. îl cunoaştem pe Dumnezeu din răspunsurile Sale la rugăciuni, din

harul iertării şi din protecţia specială a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu ar exista nici un credincios.Vă voi relata o mică parte din experienţa mea proprie în rugăciune. De obicei nu Ie spun altora despre experienţa mea în rugăciune, dar206CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂastăzi voi spune puţin. în timpul Anului Nou Chinezesc 1928, lucram în sate. Pe atunci, câţiva fraţi, cum ar fi fratele Wang Lien-chun, Simon Blândul şi Luca Credinciosul, se aflau în Foochow, pregătindu-se pentru o întâlnire de evanghelizare. Ei m-au invitat să mă alătur lor, dar eu m-am gândit că deja erau mulţi, şi că nu era nevoie să merg şi eu. M-am gândit ca în loc de aceasta să mă duc să predic la ţară. Ulterior am invitat şase fraţi să vină cu mine. Doi dintre ei îlajută acum pe d-î_în grădina Kun-shan din Shanghai. Unuleste în Pai-ya-tan în Fukien, doi învaţă să piloteze avioane în Amoy, iar unul se află în Lien-jiang. îi menţionez pe nume deoarece toţi au fost implicaţi în incidentul pe care urmează să-1 relatez şi pot da mărturie în legătură cu cele întâmplate. Am luat o barcă şi am mers într-un sat care se numea Satul Florii de Prun. în acel loc sunt mulţi peşti, iar pescarii de acolo câştigau mulţi bani din pescuit. Dintre cei şase fraţi, unul avea doar şaisprezece sau şaptesprezece ani. El fusese exmatriculat de către şcoala sa. Mama sa nu putea face nimic cu el, aşa că î-a adus la noi. în timpul primei luni, practic am pierdut orice nădejde pentru el. Dar în a doua lună a fost mântuit. După ce a fost mântuit, a început să-i placă foarte mult să lucreze, în luna a treia a mers împreună cu noi să predice în Satul Florii de Prun. Aranjasem dinainte cu un învăţător pe care-1 cunoşteam din acel sat, ca în timp ce ne aflam acolo să stăm la şcoală. Dar atunci când am sosit acolo, învăţătorul ne-a respins şi n-a vrut să ne îngăduie să stăm acolo, deoarece aflase că venisem acolo pentru a predica evanghelia. Ne-am plimbat încoace şi încolo până seara şi tot nu am găsit un loc unde să stăm. în cele din urmă am găsit un magazin de plante medicinale, al cărui proprietar a fost dispus să ne găzduiască şi am stat în mansarda lui.Prima dată am ieşit în seara zilei de 7. Era ceva special în legătură cu oamenii de acolo: toţi erau foarte politico.şi. Dar erau şi foarte reţinuţi. înainte ca noi să putem termina o propoziţie, ei plecau. După ce vorbeam puţin cu ei, ne cereau să ne oprim. Dacă îi întrebam care este motivul, ei nu spuneau nimic. Eram foarte nedumeriţi. Seara, când am venit acasă, ne-am dat seama că toţi am simţit la fel şi am avut aceeaşi experienţă. L-am întrebat pe proprietarul magazinului de plante medicinale, cu care deveniserăm mai familiari, în legătură cu experienţa noastră. El ne-a spus să nu fim tulburaţiEXISTĂ UN DUMNEZEU207de aceste lucruri. A doua zi am ieşit să vindem literatură de evanghelizare şi să predicăm din nou evanghelia. în cele din urmă fratele tânăr a intrat în încurcătură. în ziua aceea nu s-a mai putut reţine şi l-a silit pe un sătean să-i spună ce se întâmplă. Săteanul a spus: ,yoi nu ştiţi cât de mulţi zei avem aici deja. Nu mai putem avea alţi zei. Avem un Mare împărat (Dah-wang-shen) aici, care în fiecare an iese afară pentru paradă şi carnaval. Nu aţi ales momentul potrivit deoarece pe data de 11 noi vom fi la carnaval şi fiecare este prea ocupat pentru a asculta despre Isus al vostru. Acest mare zeu a fost credincios încă din timpul dinastiei Ming. Din timpul dinastiei Ching au trecut două sute de ani, şi de fiecare dată când este carnaval, avem parte de o zi senină. Niciodată nu a plouat." Fratele tânăr s-a supărat când a auzit toate acestea şi a spus: „Anul acesta va ploua în timpul carnavalului." Acolo se aflau mulţi tineri când el a spus aceste cuvinte. Când le-au auzit ei, au început să se agite şi să strige: „Aceşti predicatori spun că anul acesta va ploua atunci când marele zeu iese pentru parada sa." în mai puţin de două ore, întregul Sat al Florii de Prun aflase de acest lucru. Ei au răspândit vestea că predicatorii au afirmat că va ploua în ziua în care Marele împărat va ieşi pentru paradă. Unii au început un zvon, spunând: „Dacă plouă, atunci Dumnezeul lor este adevărat; dacă nu plouă, Marele împărat este adevărat." După ce ne-am întors acasă, am ştiut că ceea ce spusese fratele tânăr nu era un lucru uşor. Am spus fratelui tânăr: „Nimeni nu poate controla vremea. Cum ai putut să spui aşa ceva?" El a răspuns: „Putem să mergem să ne rugăm." Am spus: „Da, ne putem ruga. Dar oare Dumnezeu ne va răspunde la rugăciune? Este ceva după voia Sa?" Totuşi, toţi am mers şi ne-am rugat. Fusese

pregătită o masă, dar nimeni dintre noi nu a vrut să mănânce. Toţi am mers şi ne-am rugat până când ne-a dispărut îngrijorarea şi am fost plini de pace şi de încredere. Apoi ne-am întors să mâncăm. în timp ce mâneam, i-am spus proprietarului magazinului: „Noi ştim că va ploua pe data de 11, atunci când Marele împărat va ieşi pentru paradă." Proprietarul a spus: „Nu cred. Nu încercaţi să mai vorbiţi absurdităţi, în primul rând, în Satul Florii de Prun există mai mult de două mii de case şi toţi bărbaţii depind de pescuit pentru existenţa lor. Credeţi că ei sunt ignoranţi în legătură cu vremea? Ei vă pot spune cum va fi vremea cu câteva zile înainte. în al doilea rând, vă rog să aveţi208CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂgrijă de micul meu magazin. Existenţa mea depinde de acest magazin. Să nu puneţi în pericol micul meu magazin." Cu toate acestea, noi toţi eram foarte plini de pace şi de încredere, şi eram siguri că Dumnezeu ne ascultase rugăciunea. A doua zi, pe data de 10, nu numai fratele tânăr ie spunea altora că va ploua pe data de 11, ci noi toţi spuneam acelaşi lucru. Noi toţi am spus că va ploua a doua zi. Când am încercat să le vindem literatura de evanghelizare, ei nu au vrut s-o cumpere şi nu au primit cuvântul pe care noi I-am predicat. Toţi spuneau: „Să aşteptăm şi să vedem ce se va întâmpla mâine. Dacă plouă, Isus este Dumnezeu. Dacă nu plouă, Marele nostru împărat este adevărat".A fost atât de ciudat că în noaptea de 9, am primit o promisiune care spunea: „Unde este Dumnezeul lui Ilie?" Era un lucru de care era legată gloria lui Dumnezeu. în ajunul zilei de 11, adică în noaptea zilei de 10, ne-am rugat din nou. Dacă a doua zi nu ploua, era imposibil, să predicăm din nou evanghelia celor peste zece mii de oameni din Satul Fiorii de Prun, iar uşa pentru evanghelie ar fi fost închisă acolo. Nimeni nu ar mai fi mers acolo iarăşi. Unul sau doi dintre noi, care erau mai slabi în credinţă, s-au gândit că ar trebui să-i ceară lui Dumnezeu să trimită ploaia chiar atunci. Li se părea că era mai bine să plouă chiar în noaptea aceea. Am mers la culcare şi ne-am trezit a doua zi dimineaţa foarte târziu. Eu am dormit lângă o fereastră, şi când m-am trezit, soarele strălucea în ochii mei. M-am gândit: „Este rău! Soarele a ieşit. Ce vom face?" Nu m-am străduit nici măcar să-mi pun hainele şi am îngenuncheat ca să mă rog. Mai târziu, toţi fraţii s-au sculat unu! câte unul şi toţi au îngenuncheat ca să se roage spunând: „O Dumnezeule, astăzi este ziua în. care Tu trebuie să-Ţi manifeşti gloria. Te rugăm trimite ploaia şi dovedeşte că Tu eşti Dumnezeu." Ne-am rugat toţi cu intensitate. Mai târziu, ne-am reproşat nouă înşine că ne rugasem cu atâta disperare (îndârjire), din moment ce ştiam că Dumnezeu deja ne ascultase rugăciunea. Am coborât pentru a ne servi micul dejun. Eu eram conducătorul în mijlocul lor, şi, pentru a le ridica moralul, i-am spus fratelui care se ocupa de mâncare: „Nu este nevoie să pregăteşti hrană la pachet astăzi; astăzi nu vom putea ieşi, deoarece va ploua." Am binecuvântat hrana. După ce ne-am binecuvântat hrana, un frate a continuat şi s-a rugat astfel:EXISTĂ UN DUMNEZEU95„Doamne, fie ca Tu să ne păstrezi credinţa şi să dovedeşti că Tu eşti Dumnezeu." Desigur aceasta a fost o rugăciune spontană. După aceasta, am mers să ne umplem farfuriile cu porridge. Eu stăteam în faţa geamului. La scurt timp după ce ne-am terminat primul castron, am auzit sunetul, stropilor de ploaie care cădeau pe acoperiş. Am privit unii la ceilalţi şi am început să înţelegem, ce se petrecea. Am continuat cu al doilea castron de porridge. Am întrebat: „Să ne rugăm?" n frate a spus: „De ce nu? Ploaia aceasta pare prea slabă. Trebuie să plouă foarte tare pentru ca alţii să vadă că acesta este un act clar al lui Dumnezeu şi nu un. accident." Atunci, am început să ne rugăm din nou. După rugăciunea noastră, cerul s-a înnegrit şi ploaia s-a. înteţit. Sunetul ploii pe acoperiş a devenit mai puternic. Ploaia cădea tot mai des. După micul dejun, am mers în faţa magazinului pentru a-I privi pe Marele împărat ieşind pentru parada sa. Marele împărat era. programat să iasă Ia ora nouă dimineaţa. Dar de la ora nouă până la ora unsprezece a plouat fără încetare. întrucât parada nu putea avea loc mai târziu de o anumită oră, şovăitori, sătenii l-au scos afară pe marele zeu. în ziua aceea ploaia a fost într-adevăr un torent şi peste tot pe drum erau bălţi de două sau trei picioare (60-90 cm). Când Marele împărat a ieşit afară din. templu, el nu a reuşit să se deplaseze mai mult de câţiva paşi. Unul dintre purtători a alunecat şi a căzut în apă, iar marele zeu a căzut şi el. Trei dintre degetele sale şi un braţ au fost rupte, iar capul său a fost răsucit. Sătenii l-au ridicat din nou pe Marele împărat, i-au aşezat capul în poziţia iui iniţială şi au încercat să meargă în

continuare. Cam atunci mulţi tineri au început să strige în spate: „Marele împărat a intrat în încurcătură anul acesta. Este în încurcătură anul acesta". Ei strigau în timp ce mărşăluiau înainte. Ploua din ce în ce mai tare şi a devenit evident faptul că ei nu mai puteau merge mai departe. L-au adus pe Marele împărat într-o sală antică ce aparţinea clanului Chan. Unii bătrâni din sat au intrat înăuntru şi l-au întrebat pe Marele împărat de ce plouase anul acela. Şi în cele din urmă au găsit un tertip! Ei au reuşit să le spună tuturor: „Iniţial, Marele împărat nu a intenţionat să iasă pentru paradă în ziua aceasta. Voi, oamenii, aţi făcut o greşeală. Marele împărat a spus că intenţionase să iasă la ora 8 seara pe data de 14. Astăzi suntem abia pe 11." Bătrânii au propus ca parada să210CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂaibă loc pe data de 14. Dar tinerii au întrebat: „Atunci de ce Marele împărat a făcut călătoria, şi de ce i s-au frânt braţul şi degetele?"La prânz, ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea o zi senină pentru ca să putem ieşi din nou în lucrare. Am devenit puternici în credinţa noastră şi de asemenea ne-am rugat ca Dumnezeu să trimită o altă ploaie pe data de 14. După ce am mâncat, am ieşit să predicăm din nou. în după amiaza aceea, cerul a fost senin iar cantitatea de cărţi pe care am luat-o cu noi nu a fost suficientă pentru a acoperi nevoia, într-un minut au fost vândute toate.Trebuia să părăsim satul şi să ne întoarcem acasă pe data de 15. De aceea, ne-am rugat pentru un cer senin pentru zilele de 12, 13, şi 14, pentru a putea lucra. De asemenea, ne-am rugat să plouă în seara de 14, pentru ca toată lumea să ştie că Marele împărat nu este Dumnezeu. Zilele de 12, 13 şi 14 au fost toate zile senine. Hotărâsem să ţinem o întâlnire de evanghelizare în magazinul de plante medicinale în seara de paisprezece. Proprietarul deja crezuse. Astăzi el încă este un frate bun. In seara zilei de 14 a început să plouă, şi mulţi oameni aşteptau în afara magazinului. Ne-am urcat la mansardă şi ne-am rugat ca Dumnezeu să trimită mai multă ploaie. Slavă Domnului, ploaia a devenit tot mai puternică. în timp ce sătenii II urmau pe Marele împărat afară din templu, şapte-sprezece sau optsprezece oameni mergeau în urma lui. Dar ei s-au împiedicat de cinci sau şase ori. în spatele lui erau mulţi tineri, care strigau: „Există Dumnezeu. Nu există nici un Mare împărat." Am putut să terminăm lucrarea acolo. în dimineaţa zilei de 15 am plecat înainte ca să se lumineze de ziuă. Slavă Domnului!Am primit multe răspunsuri la rugăciuni. Aceste răspunsuri dovedesc că există Dumnezeu. Experienţele noastre spirituale ne dovedesc că Dumnezeul nostru este viu.cum îl poate întâlni omul pe dumnezeu?Nu putem abandona cu uşurinţă acest subiect. Trebuie să întrebăm: „Dacă există Dumnezeu, ce ar trebui să facem?" Nu este suficient să credem că există Dumnezeu. Vă rog citiţi Amos 4:12: „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău." Prieteni, sunteţi pregătiţi să-L întâlniţi pe Dumnezeul vostru? Dacă ştiţi că există Dumnezeu, nu puteţi să trăiţi în mod nesăbuit sau să staţi nepăsăEXISTĂ UN DUMNEZEU96tori. în primul rând, trebuie să fiţi pregătiţi să-L întâlniţi pe Dumnezeul vostru. Prieteni, sunteţi gata să-L întâlniţi pe Dumnezeu? Sper că nimeni dintre noi nu va mai fi înşelat de atei.Dacă există Dumnezeu, atunci ce trebuie să facem pentru a-L întâlni? Trebuie să facem un singur lucru: să credem în Domnul Isus. Aceasta este singura cale de a-L întâlni pe Dumnezeu deoarece El ne dă har prin Cristos. Separat de Cristos, toţi sunt condamnaţi.Efeseni 2:16-18 spune: „Şi să-i împace pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur Trup prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. Şi venind, El a anunţat pacea ca evanghelie pentru voi cei care eraţi departe şi pace pentru cei ce erau aproape, căci prin El avem acces, şi unii şi alţii, într-un singur Duh la Tatăl." Vă rog să acordaţi o atenţie specială versetului 3:12: „în care avem îndrăzneala şi accesul în încredere prin credinţa în El." Cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Biblia ne spune că numai crezând în Isus, vom avea îndrăzneala de a veni la El.Un singur lucru ne împiedică să-L întâlnim pe Dumnezeu — păcatul. Odată ce păcatul există, noi nu putem vedea faţa lui Dumnezeu. Păcatul ne depărtează de Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit pentru noi o cale de a ne trata păcatele, iar această cale este răstignirea Domnului pe cruce. Prin cruce, El ne-a luat păcatele. El a murit pentru

păcatele noastre şi El a fost bătut pentru noi. El a fost atârnat pe cruce pentru păcatele noastre. Domnul Isus a murit şi a fost înviat. Acum, oricine crede în El poate veni cu îndrăzneală la Dumnezeu, deoarece zidul despărţitor de la mijloc a fost înlăturat. Problema păcatului este rezolvată, iar noi putem veni la Dumnezeu fără nici o frică. într-o zi, noi toţi îl vom vedea pe Dumnezeu. Fie vom fi acceptaţi ca popor al lui Dumnezeu, fie vom fi respinşi ca vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Domnul a murit şi toate problemele păcatului au fost rezolvate. Să venim la Dumnezeu şi să-L primim. Nimeni nu poate veni la Dumnezeu dacă există vreo piedică în calea sa. Cine sunt cei care nu pot veni la Dumnezeu? Prieteni, sunteţi creştini? Sunteţi atei? Eu vă implor să credeţi în Domnul Isus. Este astăzi cineva aici care vrea să-L primească pe Isus Cristos ca Mântuitor?Prieteni, nu uitaţi că într-o zi îl veţi vedea pe Dumnezeu. Nu vă veţi putea ascunde; în cele din urmă va trebui să veniţi faţă în faţă97CREDINŢA CREŞTINĂ NORMALĂcu Dumnezeu. Singurul loc în care vă puteţi ascunde este în Domnul; nu există nici un alt loc. într-o zi, când veţi vedea faţa lui Dumnezeu şi veţi vrea să vă ascundeţi, s-ar putea să fie prea târziu. De aceea, toţi cei care doresc să-L primească pe Domnul ar trebui să-L primească acum. Nu amânaţi.Unii ar putea spune că ei nu prea înţeleg răscumpărarea Domnului. S-ar părea că ei nu pot înţelege modul în care sângele Domnului ne-ar putea aduce la Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie este să ne verificăm conştiinţa. Există un proces înaintea noastră — păcatele noastre. De asemenea există un martor înăuntrul nostru — conştiinţa noastră. Conştiinţa preţioasă aduce mărturie împotriva păcatelor noastre. Mulţi oameni se tem să se gândească la Dumnezeu; ei încearcă să-L evite pe Dumnezeu deoarece au un mare proces în conştiinţa lor. Ei încearcă să-L respingă pe Dumnezeu. Prieteni, nu trebuie să vă temeţi, deoarece Domnul Isus este Mediatorul nostru.Domnul nostru a părăsit cerurile splendide şi glorioase pentru a ne aduce pe noi acolo. El a suferit pedeapsa pentru ca noi să putem avea pacea. El a murit pentru noi ca să putem avea viaţa. El a fost respins pentru ca noi să fim acceptaţi. Ne putem lăsa jos povara de păcate, deoarece Dumnezeu L-a judecat pe Domnul. Tot ce trebuie să facem este să credem în El şi să ne apropiem de Dumnezeu. Dacă nu credem că Domnul ne-a luat păcatele, viitorul nostru este într-adevăr sumbru. Am speranţa că noi toţi ne vom deschide inimile pentru a-L primi pe Domnul. Dacă facem aceasta, vom vedea că Dumnezeu nu mai este Judecătorul nostru, ci Tatăl nostru iubitor.Mulţi dintre noi ştiu că în Italia există cutremure frecvente. Odată a fost un mare cutremur şi multe case au fost dărâmate iar copacii au fost doborâţi la pământ. Mulţi oameni şi-au luat posesiunile şi au fugit cu copiii lor în braţe. Toţi erau foarte înspăimântaţi. Dar o bătrână nu alerga cu febrilitate ca alţii; ea stătea sprijinită de canatul uşii şi râdea. Ea nu a luat nimic cu ea şi nu a încercat să caute un loc sigur în care să se ascundă. Tot ceea ce făcea ea era să râdă de cei care fugeau să-şi scape vieţile. Unii oameni curioşi i-au spus: „Bătrânico, eşti nebună? Cutremurul te-a făcut să-ţi pierzi minţile? Dragă bătrânico, împachetează-ţi repede bunurile şi fugi." Bătrâna n-a făcut altceva decât să continue să râdă şi le-a spus: ,V-am vorbit despre lucrurile care au să vină şi v-am sfătuit să credeţi în IsusEXISTĂ UN DUMNEZEU213Cristos. V-am spus că dacă nu credeţi în Isus veţi merge în iad şi veţi suferi focul şi pucioasa. Dar voi nu m-aţi băgat în seamă şi nu m-aţi ascultat, crezând că eu glumesc. Astăzi, Dumnezeu nu face altceva decât să mişte un singur deget mic şi voi toţi sunteţi atât de înspăimântaţi. Nu ştiţi ce să faceţi şi fugiţi încoace şi încolo neajutoraţi. Aceasta este o privelişte foarte nostimă pentru mine." Prieteni, v-aţi gândit vreodată la viitorul vostru? Când va veni ziua aceea, oare veţi fi ca oamenii aceia care fugeau ca să-şi scape vieţile şi care erau atât de neajutoraţi? Toţi cei care au crezut în Domnul Isus nu vor fi clătinaţi; ei vor fi în pace. Vă temeţi de cutremure? Dacă da, cu cât mai rău este iadul? Vă temeţi de iad? Un cutremur este teribil şi înspăimântător, dar el nu se poate compara cu iadul. Prieteni, nu există nici o comparaţie între iad şi cutremure. Gândiţi-vă la iad când vă gândiţi la un cutremur. Vreţi să suferiţi durerea iadului? Prieteni, vă rog veniţi şi credeţi în Domnul Isus ca să puteţi scăpa de durerea iadului şi să vă bucuraţi de binecuvântarea cerului.