4
MODERNIZARE COMPARTIMENT RADIOTERAPIE BACAU În fiecare an, peste 60.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer, iar cifrele sunt în creştere, potrivit Centrului de Statistică al Ministerului Sănătăţii. Aparatele performante reuşesc să trateze cancerele în faza de evoluţie, în condiţiile în care 46.000 de persoane mor anual din cauza acestei boli. Compartimentul de cobaltoterapie a Spitalului Judetean Bacau a fost construit in anul 1984, iar in anul 1985 a fost montat primul echipament de iradiere ROKUS si de atunci a functionat pana in anul 2008 cand, din cauza uzurii, nu a mai primit autorizatie de functionare. În regiunea de Nord-Est, singurul centru de radioterapie care funcționează este cel de la Iași, dar acesta nu face față nevoii de servicii medicale, în prezent bolnavii din zona Moldovei fiind puși pe liste de așteptare 5-7 luni. În toată această perioadă, boala pacienților care au indicații de ședințe de iradiere, devine din ce în ce mai precară. Autoritățile locale băcăuane au întreprins în repetate rânduri diligențe de a construi un centru nou de oncologie și radioterapie, (oncologie + radioterapie + spitalizare de zi), cu un buncăr de iradiere cu acceleratoare de particule, computer plan tratament, etc. Spitalul Județean de Urgență Bacău, împreună cu Consiliul Județean Bacău, au hotărât realizarea celui mai amplu proiect de investiții medicale din județul Bacău Modernizarea Compartimentului de Cobaltoterapie al Spitalului Județean de

 · Web viewCu ajutorul acestor aparate se pot realiza iradieri de mare precizie fara a afecta tesuturile sanatoase din jurul afectiunii tumorale, iar tehnica permite prelungirea

  • Upload
    others

  • View
    7

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1:  · Web viewCu ajutorul acestor aparate se pot realiza iradieri de mare precizie fara a afecta tesuturile sanatoase din jurul afectiunii tumorale, iar tehnica permite prelungirea

MODERNIZARE COMPARTIMENT RADIOTERAPIE BACAU

În fiecare an, peste 60.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer, iar cifrele sunt în creştere, potrivit Centrului de Statistică al Ministerului Sănătăţii. Aparatele performante reuşesc să trateze cancerele în faza de evoluţie, în condiţiile în care 46.000 de persoane mor anual din cauza acestei boli. Compartimentul de cobaltoterapie a Spitalului Judetean Bacau a fost construit in anul 1984, iar in anul 1985 a fost montat primul echipament de iradiere ROKUS si de atunci a functionat pana in anul 2008 cand, din cauza uzurii, nu a mai primit autorizatie de functionare. În regiunea de Nord-Est, singurul centru de radioterapie care funcționează este cel de la Iași, dar acesta nu face față nevoii de servicii medicale, în prezent bolnavii din zona Moldovei fiind puși pe liste de așteptare 5-7 luni.

În toată această perioadă, boala pacienților care au indicații de ședințe de iradiere, devine din ce în ce mai precară. Autoritățile locale băcăuane au întreprins în repetate rânduri diligențe de a construi un centru nou de oncologie și radioterapie, (oncologie + radioterapie + spitalizare de zi), cu un buncăr de iradiere cu acceleratoare de particule, computer plan tratament, etc.

Spitalul Județean de Urgență Bacău, împreună cu Consiliul Județean Bacău, au hotărât realizarea celui mai amplu proiect de investiții medicale din județul Bacău – Modernizarea Compartimentului de Cobaltoterapie al Spitalului Județean de Urgență Bacău prin care se are in vedere dotarea cu echipamentele prezentate mai sus. Aceasta reabilitare transforma Secția de oncolgie Bacău într-una din cele mai performante secții oncologice din țară. Valoarea totala a investitiei care include lucrarile de constructii, dar si dotarea cu echipamentele medicale de inalta performanta se ridica la aproximativ 6.500.000 euro.

A fost depusa, in luna septembrie 2014, o cerere de finantare la Compania Nationala de Investitii din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, urmand ca acest proiect sa fie preluat si finantat in totalitate de catre acestia. Dupa intocmirea documentatiilor tehnice si prezentarea lor in cadrul Comisiilor de lucru din cadrul Companiei Nationale de Investiții, lucrarea a fost acceptata si supusa procedurilor de licitație publica. In data de 28 august 2015 a fost semnat contractul de execuție între C.N.I. din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei

Page 2:  · Web viewCu ajutorul acestor aparate se pot realiza iradieri de mare precizie fara a afecta tesuturile sanatoase din jurul afectiunii tumorale, iar tehnica permite prelungirea

Publice și Consiliul Județean Bacău, in calitate de Ordonator principal de credite al Spitalului Județean de Urgenta. Contractul are o valoare de aproximativ 27 milioane lei si o durata de execuție de 8 luni. In data de 14 decembrie 2015, dupa intocmirea proiectului tehnic si predarea amplasamentului catre constructor, a fost dat ordinul de incepere a lucrarilor.

Structura contractului este prezentata astfel:• Lucrari de constructii montaj aproximativ 11 milioane lei (executie structura,

pereti despartitori, fortifiere buncar cu straturi de beton, lucrari de instalatii, etc)

• Dotari cu aparatura aproximativ 16 milioane leiAcceleratoarele de particule de noua generatie pot trata 70% dintre tipurile de

tumori, iar zilnic, pot beneficia de sedinte peste 20 de pacienti, respectand un program normal de lucru dar care ar putea fi prelungit pentru a acoperi un mai mare numar de sedinte de iradiere. Cu ajutorul acestor aparate se pot realiza iradieri de mare precizie fara a afecta tesuturile sanatoase din jurul afectiunii tumorale, iar tehnica permite prelungirea vieţii bolnavului cu pana la 70%.

Modernizarea compartimentului de Radioterapie a presupus reabilitarea integrală a clădirii, care are 24 de paturi şi dotare cu echipamente performante. Acceleratorul de particule este de ultimă generaţie, cu 2 energii de fotoni şi 5 grupe de electroni. În România, mai există un aparat similar la Institutul Oncologic din Cluj, dar de generaţie mai veche. Performanţele acestui aparat, care poate trata peste 70% dintre tipurile de cancer, determină o adresabilitate către o gamă mai largă de pacienţi, zilnic putând beneficia de şedinţe peste 20 de pacienţi. Anual, cu acest aparat se vor putea face până la 15.000 de şedinţe de iradiere.

In data de 13 iulie 2017, la Compartimentul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost tratat primul pacient pentru stabilirea planului de terapie cu ajutorul acceleratorului de particule. Momentul marchează inaugurarea de facto a Compartimentului de Radioterapie, la câteva luni de la momentul preluării investiției de la constructor. În tot acest timp, conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a preocupat de obținerea autorizațiilor de funcționare și de instruirea personalului laboratorului, iar pacienții care au nevoie de acest tip de tratament au urmat un program special de pregătire.

”Mai mult decât bucuria de a vedea un proiect de anvergură functional, sunt emoționat de aspectul uman al momentului de astăzi. Sunt sute de suferinzi oncologici în Bacău care vor putea beneficia, începând din acest moment, de tratamente cu cea mai performantă aparatură de radioterapie din țară, pe care, iată, o avem la Bacău. Am înțeles de la specialiști că sunt tratamente invazive care nu se pot face oricum. Vreau să asigur băcăuanii că sănătatea rămâne prioritatea numărul unu și sper din suflet ca eforturile noastre să contribuie la ameliorarea și tratarea unui număr cât mai mare de pacienți. Felicitări echipei care a făcut posibile toate aceste lucruri.”, a subliniat președintele Consiliului Județean Bacău,

Sorin Brașoveanu.

Page 3:  · Web viewCu ajutorul acestor aparate se pot realiza iradieri de mare precizie fara a afecta tesuturile sanatoase din jurul afectiunii tumorale, iar tehnica permite prelungirea