Zincul si rolul acestuia în organismul uman

Cuprins

1 Scurt istoric

2 Stare naturală

3 Proprietăți fizice caracteristice

4 Combinațiile chimice principale ale zincului

5 Rolul biologic al zincului

5.1 Deficit si toxicitate

5.2 Surse de zinc

6 Contaminarea cu zinc a mediului inconjurător

6.1 Contaminarea cu zinc a solurilor și plantelor

6.2 Contaminarea cu zinc a apelor

Scurt istoric

Zincul este un element chimic care are simbolul Zn şi numărul atomic 30 , este

primul element din grupa 12 a sistemului periodic , este al 24 –lea cel mai abundent element

chimic din scoarţa pământului şi prezintă 5 izotopi stabili . Zincul este un metal de culoare

albăstruie spre alb, care devine maleabil în jurul a 100°-150 °C. Se obține din minereuri și din

amestecuri ce conțin zinc, fiind folosit în aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora

împotriva oxidării (ruginirii).

Numele de zinc (Zinker) este dat pentru prima oară de alchimistul Paracelsus, fără a se

preciza dacă este vorba de un metal sau de un minereu.

În antichitate, înainte de a fi identificat ca element chimic, zincul era folosit pentru

obținerea alamei. Un aliaj conținând aproximativ 87% zinc s-a găsit în unele ruine preistorice

din Transilvania. Printre cele mai importante aliaje se numără alama, bronzul comercial,

aluminiu de sudura, nichel argintiu și argint German. Zincul nu e considerat toxic, totuși dacă

se inhalează oxid de zinc (ZnO) apare o tulburare cunoscută sub numele de "tremurat de zinc".

În 1780, Luigi Galvani a descoperit că muşchii broaştelor se contractau când le atingea

cu bisturiul său. Apoi din întâmplare el a descoperit că picioarele puteau fi făcute să se mişte

doar prin atingerea lor cu două metale diferite (Cu şi Fe), trăgând greşit concluzia că muşchiul

broaştei genera curent. Experimentele au fost continuate de Alessandro Volta, cu metale

diferite care a demonstrat că fluxul de curent este datorat contactului existent între metale

diferite.

În 1800, Volta a inventat prima pilă electrică pentru care a folosit un set de placi de

zinc şi argint ce alternau şi care erau scufundate într-o baie cu soluţie de sare.

Zincul este un mineral esenţial care este prezent natural în unele produse alimentare, şi

adăugat în alte scopuri şi disponibil ca un supliment alimentar. Zincul este implicat în

numeroase aspecte ale metabolismului celular. Este necesar pentru activitatea catalitică a

aproximativ 100 de enzime , şi joacă un rol important în sistemul imunitar , sinteza de proteine

, vindecarea rănilor , sinteza ADN-ului , şi diviziunea celulara .

Zincul susţine, de asemenea, creşterea şi dezvoltarea normală în timpul sarcinii,

copilăriei, adolescenţei şi este necesar pentru sensul propriu al gustului şi mirosului . Un aport

zilnic de zinc este necesar pentru a menţine o stare de echilibru, deoarece corpul nu are un

sistem de stocare de zinc .

Deficitul de zinc afectează aproximativ două miliarde de oameni din tările în curs de

dezvoltare şi este asociat cu multe boli. La copii , aceasta provoacă retard de creştere ,

maturizarea sexuală întârziată , contribuind la moartea a aproximativ 800.000 de copii în

întreaga lume pe an ; alte simptome : dermatita, diaree, alopatie, infecţii şi tulburări

neurologice.

Alte aplicaţii sunt în baterii şi aliaje , cum ar fi alama . O varietate de compuşi de zinc

sunt utilizaţi în mod obişnuit , cum ar fi carbonat de zinc şi gluconat de zinc (sub formă de

suplimente alimentare) , clorură de zinc (în deodorante) , piritiona zinc (anti-mătreaţă) , sulfura

de zinc (în vopsele luminescente) , şi zinc metil sau zinc dietil în laboratoarele organice.

Stare naturala

a) Depozite de zinc

Depozitele de minereu de zinc sunt larg răspândite în întreaga lume. Minereuri de

zinc sunt extrase în mai mult de 50 de ţări cele mai importante fiind: China, Australia, Peru,

Europa şi Canada . Zincul este în mod normal asociat cu plumbul şi alte metale, inclusiv cupru,

aur şi argint. Există patru tipuri majore de depozite de zinc:

Sulfuri găzduite în masive vulcanice : Depozitele sunt polimetalice şi sunt o sursă

economică importantă de cupru şi zinc, de multe ori asociate cu concentraţii semnificative

de argint, aur, cadmiu, bismut sau staniu.

Carbonaţi: Calcar şi dolomită sunt cele mai comune pietre gazdă. Conţinutul de plumb şi

zinc variază de la 5% -10% , de obicei, predominând în plumb. Concentraţiile de cupru şi

argint pot fi, de asemenea, prezente.

Sedimente: Rocile gazdă sunt în principal bituminoase , siltstone ( roci sedimentare) , şi

gresie. Depozitele SedEx reprezintă unele dintre cele mai mari acumulări de zinc, plumb şi

argint. Minereul are un conţinut ridicat de argint iar conţinutul de plumb/zinc variază de la

10-20%.

Depozite de adâncime: Aceste depozite sunt de obicei găsite în roci sedimentare

carbonatice, în colaborare cu magmatice, hidrotermale şi se caracterizează prin asocieri cu

minerale de calciu şi de magneziu. În mod normal, minereul conţine mai mult plumb decât

zinc şi este asociat cu argint.

  b) Minerale de zinc

Cel mai intalnit minereu de zinc este sphalerite (ZnS), de asemenea, cunoscut sub numele

de blendă de zinc sau Black-Jack , care se găseşte în aproape toate depozitele de zinc .

Mineralul cristalizează din soluţia hidrotermală ca sulfură de zinc pura.

Un alt exemplu este complexul de zinc-fier sulfurat, care este frecvent întâlnit, dar rareori

exploatat, deoarece nu este uşor de topit.

Proprietăți fizice caracteristice

Zincul este un metal alb-albăstrui, strălucitor al cărui luciu metalic dispare repede în

contact cu aerul, datorită formării unui strat superficial de oxid care împiedică oxidarea lui în

continuare. Cristalizează în sistem hexagonal compact şi nu mai prezintă alte forme alotropice.

Se poate aprecia că posedă o bună conductivitate termică (61-64% faţă de argint) şi electrică

(28% faţă de argint).

La temperatura obişnuită zincul este fragil şi nu se poate prelucra prin laminare. Între

100 şi 150 grade celsius devine plastic putând fi forjat sau laminat în table subţiri până la 0,05

mm grosime. Datorită temperaturii de recristalizate destul de scăzute, încălzit la circa 250

grade, zincul ajunge să fie atât de casant încât poate fi sfărâmat, până în stare de pulbere

metalică.

Zincul posedă caracteristici mecanice reduse datorită, îndeosebi, structurii sale formată

din grăunţi grosolani, dar care poate fi îmbunătăţit după laminare. Astfel rezistenţa de rupere la

tracţiune creşte de la 2-7 daN/mm2 (în stare turnată) la 11-15 daN/mm2 (după laminare), iar

alungirea de la 0,3-0,5 % (în stare turnată) la 30-40 % (după laminare).

Tabel 1 Principaleleproprietăţi fizice ale zincului

Principalele proprietăţi fizice ale zincului

Raza atomică, nm 0.137

Raza ionică, M2+, nm 0.083

Potenţial de ionizare, eV, M-e-M+;

M+-eM2+

9.39

17.06

Potenţial standard de electrod, V, M2+/M -0.763

Masa atomică 65.37

Stare de oxidare 2+

Electronegativitate 1.6

Volum atomic 9.2

Reţea cristalină h.

Densitate, kg/dm3, 18°C 7.1

Duritate, scara Mohs 2.5

Temperatura de topire, °C 419

Temperatura de fierbere, °C 907

Conductibilitate electrică (Hg=1) 16.3

Combinațiile chimice ale zincului

Oxidul de zinc-ZnO, se obţine industrial sub forma unei pulberi albe prin arderea

zincului metalic. Se găseşte în natură ca zinchită, colorată roşiatic datorită unui conţinut de oxid

de mangan cu care este izomorf. Sub numele de alb de zinc, oxidul de zinc este cel mai utilizat

în vopselele cu ulei.

Hidroxidul de zinc – Zn (OH)2 – se depune ca un precipitat alb voluminos, din

soluţiile sărurilor de zinc prin tratarea cu hidroxizii alcalini.

Halogenurile zincului – clorura de zinc – ZnCl2 – incoloră se prepară prin

dizolvarea zincului metalic, a oxidului sau a sulfurii de zinc, în acid clorhidric. Prin evaporarea

acestor soluţii se obţine clorura de zinc sub formă de granule albe, care se topesc la 262C şi se

solidifică la răcire dând o masă translucidă. Clorura de zinc se dizolvă uşor şi în alcool.

Bromura de zinc, ZnBr2 şi iodura de zinc ZnI2 se aseamănă mult cu clorura, iar

iodura este galbenă. Fluorura de zinc, ZnF2 este forte greu solubilă în apă.

Cianura de zinc – Zn(CN)2 – se precipită din soluţiile sărurilor de zinc prin

adăugarea de KCN, ca un precipitat alb.

Sulfura de zinc – ZnS – de culore albă se găseşte cristalizată în natură sub formă

de blendă, mult mai rar de wurt-sită. Sulfura de zinc proaspăt precipitată este uşor solubilă în

acizi minerali, cu timpul solubilitatea scade, probabil datorită cristalizării.

Rolul biologic al zincului în organismul uman și mediul înconjurător

Organismul uman contine aproximativ 25 de minerale esentiale, unele aflate în cantităti

relativ mari - minerale, altele în doze mult mai mici - oligoelemente, dar toate la fel de

importante pentru o bună functionare a organismului. În ciuda prezentei lor în cantitate redusă

în organism, oligoelementele (crom, cobalt, cupru, fluor, iod, seleniu, zinc etc.) sunt foarte

importante pentru viata. Printre rolurile acestora, se pot numara: protectia împotriva cancerului

(în cazul seleniului), combaterea cariei dentare (fluor), ajutorul în cazul curelor de slăbire

(crom) și altele.

Zincul este un oligoelement care intervine în numeroase reactii enzimatice, jucând un

rol important în metabolismul proteinelor, glucidelor și lipidelor. Activitatea a peste 100

enzime depinde de prezenta zincului, astfel încat acest mineral este vital în toate etapele vietii.

Una dintre cele mai importante functii ale zincului este contributia la creșterea normală a

individului, începând cu dezvoltarea fetală și continuând în copilarie și adolescentă.

Zincul are o activitate vastă și extrem de importantă în organismul nostru. Participă la

sinteza și metabolismul enzimelor, multiplică numărul lor în organism. Activeaza peste 200 de

enzime din sistemul enzimatic, care odată pus în functiune, actionează și asupra celorlalte

sisteme din organism, activându-le și mentinându-le în functiune, ceea ce îl face să fie un real

catalizator de vitalitate, iar dacă zincul ar disparea din organism, atunci organele nu ar mai

functiona.

Zincul intervine la transportul vitaminei A de la ficat și îndeplinește functia de

antioxidant, protejând celulele împotriva radicalilor liberi.

Zincul îmbunătătește vederea și crește capacitatea intelectuală. Cea mai mare cantitate

de zinc se află în retină, cornee și în protuberanta hipocampică a creierului. Deoarece

dezvoltarea neuronilor depinzand de zinc este de înteles de ce dezvoltarea înteligentei copiilor

noștrii depinde și de zinc. Zincul îmbunătătește foarte mult vederea, deoarece ajută nervii

optici.

Zincul întervine în unele precese hormonale, cum ar fi în cazul insulinei și al glandelor

sexuale. Astfel, după părerea unor oameni de știintă, insulina este stocată în pancreas (Insulele

lui Langerhans), sub formă de săruri de zinc. În practică, adaugarea de zinc la insulină

prelungește actiunea acesteia (protamin – zinc – insulina).

Preparatele cu zinc intervin cu succes în combaterea dermatitelor, a infectiilor cu fungi

(ciuperci), a leziunilor de psoriazis, în blefarite (infalmatiile pleoapelor) sau în alopecie

(căderea prematură a părului). S-a semnalat totodată, efectul său favorabil în cazul cirozei.

Deficit si toxicitate

Aproximativ 70% din zincul obtinut din alimentatie provine din produsele de origine

animala. Carnea macra, ficatul, ouale, cerealele imbogatite si fructele de mare (in special

stridiile) sunt adevarate resurse de zinc. Deoarece din multe diete vegetariene lipsesc aceste

alimente, la vegetarieni, absorbtia zincului se produce in general lent. Se apreciaza ca

vegetarienilor le este necesar un aport de doua ori mai mare decat celor care consuma alimente

nonvegetariene.

Dietele bogate in fibre contin si o cantitate crescuta de fitate, care pot scadea absorbtia

zincului in tractul digestiv. Persoanele care urmeaza un regim alimentar bogat in proteine si/sau

unul cu continut scazut in calorii ar putea de asemenea sa aiba nevoie de un aport mai mare de

zinc.Cercetarile de laborator au confirmat faptul ca fitatele blocheaza dezvoltarea cancerului

intestinului gros, iar in stadiile primare si a cancerului de san.

Deficienta de zinc a fost asociata cu pierderea apetitului, anormalitati ale sistemului

imunologic, vindecarea lenta a ranilor, retard la copii, defecte la nastere si probleme la nou-

nascuti.Carenta de zinc este intalnita si in cazul unor afectiuni precum alcoolismul,

degenerescenta maculara, diabet, tumori maligne si boli ale ficatului si rinichilor.

Deficitul de zinc este cel mai des intalnit la persoanele care sufera de sindrom de

malabsorbtie, boala Crohn, colite, diaree prelungita etc. De asemenea, este intalnit la

persoanele in varsta si la femeile aflate la premenopauza. Nivelul scazut de zinc poate fi cauzat

de stres, sepsis, diaree, sarcina, infarctul de miocard, hipoalbuminemie (marker de malnutritie

proteica).Necesarul zilnic recomandat de zinc: Bebelusi -- 5 mg, Copii (1 la 10 ani) -- 10 mg,

Barbati (peste 11 ani) -- 15 mg, Femei (11 la 50 ani) -- 12 mg, Femei (peste 51 ani) --15 mg,

Femei (insarcinate sau care alapteaza) -- 19mg.

Zincul este si un element foarte toxic. Excesul de zinc împiedică absorbtia cuprului,

necesar pentru functionarea normală a organismului, dar și pentru formarea globulelor roșii.

Supradozarea tabletelor sintetice de zinc produce greată, diaree, frisoane, astenie, greutate în

mișcări. Pe termen lung, supradozarea zincului duce la creșterea valorii colesterolului și

grăbește sclerozarea vaselor de sânge, adesea producând anemie și osteoporoză.

Surse de zinc

Necesarul de zinc al unui adult este de aproximativ 12-16 mg. Aceasta cantitate

variaza in functie de varsta sex, stare fiziologica. De exemplu, necesarul de zinc creste in

sarcina (16 – 21 mg) si in lactatie (18 – 22 mg). Principalele surse de zinc sunt alimentele

bogate in proteine animale cum ar fi carnea, pestele, fructele de mare, ouale, produsele lactate,

dar si drojdia de bere,fasolea.

Tabel 2 Principalelesurse de zinc

Contaminarea cu zinc a mediului inconjurător

Alimente bogate în zinc( mg/100 g)Stridii 16Ficat de vitel sau porc 9Germeni de grâu 7Pâine integrală 5Carne de vită 4Ficat de vită 4Soia 3Pește gras, crustacee 2,5Fasole, linte 2

Alimentele se pot încărca cu cantităţi suplimentare din numeroase surse: rezervoare

sau recipiente din tabla galvanizată , ţevi galvanizate, tăvi, forme pentru copt aluaturi şi alte

ustensile confecţionate confecţionate din tablă galvanizată şi substanţe pesticide cu zinc,

etc.Este cert că majoritatea surselor conţin zinc în cantitate teoretic optimă, dar nu în toate el nu

este disponibil biologic.În plante circa 80% din zinc există în fracţiunea care poate fi extrasă cu

etanol.

Suplimentarea raţiilor cu zinc se poate face fără teamă de o eventuală supradozare,

deoarece la majoritatea speciilor doza toxică este mult superioară celei biologice

active.Intoxicaţia cu zinc este în general rară care tolerează bine concentraţii mari în alimente.

O cauză „modernă” a intoxicaţiei cu zinc a cărei semnificaţie etiologică în această privinţă nu

trebuie subapreciată este poluarea industrială.

Praful şi fumul industrial cu conţinut de particule pulverulente ale diverselor substanţe

chimice ca: fluor, plumb, beriliu, zinc, cadmiu, cupru, magneziu, nichel, seleniu, stibiu, aerosoli

nitrici, aerosoli sulfurici, acid cianhidric, aerosoli mercurici, halogenici, compuşi aminici, oxid

de carbon, sulfat de arsen, etc., se consideră a fi periculoase.

În fiecare an atmosfera, poartă peste 30.000.000 tone de praf. De exemplu, în coşurile

fabricilor de superfosfaţi se ridică odată cu fumul, diferite gaze, vapori. Dintre aceste gaze, mai

importanţi sunt compuşii sulfului (SO2, SO3, SO4, H2S) şi compuşii fluorului (HFl3). Prin

zdrobirea şi măcinarea bulgărilor de apatită rezultă mult praf cu încărcătură mare de fluor (cca.

3,8%), iar din procesul de prăjire a piritelor rezultă o cantitate mare de cenuşă, metaliferă,

bogată în oxizi de Fe, Cu, Zn, Pb etc.

În majoritatea lor, aceste particule ale elementelor chimice toxice, au dimensiunile sub

1 micron (dispersie înaltă), formându-se în cursul volatilizării compuşilor chimici în prezenţa

aerului. Oxizii au încărcătură electrică pozitivă, iar hidroxizii, negativă. În aparatul respirator ar

fi reţinute numai particulele încărcate electric.

Sunt cazuri când în fumul industrial şi praful industrial nu predomină un singur

element toxic, ci există un amestec de mai multe elemente toxice, în afară de elementele

considerate inerte, dar care totuşi viciază aerul atmosferic prin prezenţa lor în dauna

conţinutului de oxigen.

Intoxicaţia mai poate apărea ca urmare a stocării alimentelor, mai ales acide (siloz,

lapte), în vase zincate, care prin coroziune îmbogăţesc concentraţia de zinc în conţinut.

O sursă o reprezintă şi tabla metalică folosită pentru cutii de diferite dimensiuni pentru

conservarea preparatelor alimentare (uleiuri, produse dulci), care trebuie cositorită uniform şi

continuu, fără puncte sau zone neacoperite de cositor, după care urmează lăcuirea. Lacul

trebuie să fie aderent atât la prelucrarea foilor cât şi în timpul procesului tehnic.Cedarea

vernisului impurifică conţinutul alimentar, afectând mult aspectul comercial şi sub raport

nutritiv, chiar dacă nu prezintă semnificaţie toxicologică.

Recomandări mai deosebite pentru tabla zincată se referă în primul rând la aderenţa,

uniformitatea şi continuitatea zincului şi în al doi-lea rând la menţinerea în stare curată şi

evitarea păstrării îndelungate a alimentelor în astfel de recipiente.

Materialele metalice folosite de obicei ca recipiente (cutii de diverse dimensiuni

pentru alimente conservate) pentru a rezista degradării se supun procesului de cositorire şi de

lăcuire cu amestecuri de răşini. Semnificaţia toxicologică prezintă staniul, zincul, plumbul

etc.Zincul este folosit sub formă de aliaj pentru fabricarea unor vase şi tacâmuri.

Multă importanţă în industria alimentară prezintă prezenţa zincului în alimentele

conservate în ambalajele metalice.

Înnegrirea (marmorarea) feţei interne a cutiilor metalice de conserve se explică prin

formarea de fier sau staniu, datorită acţiunii sulfului pus în libertate de unele alimente în timpul

sterilizării. Sulful este eliberat sub formă de hidrogen sulfurat sau de produse de degradare care

conţin grupe SH.Urmele de zinc ce vin în contact cu produsul alimentar (produse zaharoase şi

grăsimi) imprimă acestuia un gust metalic neplăcut şi totodată alterează culoaroarea.

S-au înregistrat cazuri de intoxicaţii cu mere fierte în vase zincate, lapte fiert în vase

zincate, alimente prelucrate pe masa acoperită cu tablă zincată preparate de cofetărie menţinute

în vase zincate, saramuri în vase zincate (galvanizate). Cu cât alimentele sau furajele se menţin

mai mult timp în vasele zincate, cu atât conţinutul de zinc va fi mai ridicat.

Zincul este un constituent normal al alimentelor. Excesul poate proveni din numeroase

surse: supradozări medicamentoase sau nutriţionale, confuzii, fum şi vapori de zinc de pe lângă

fabricile prelucrătoare, vase, tăvi, mese şi băi de zinc sau galvanizate, insecticide şi fungicide

cu zinc, lipituri cu clorură de zinc ale cutiilor de conserve, din oxidul de zinc folosit ca pigment

la lacurile sulforezistente ale cutiilor, ambalajul de zinc al brânzeturilor, etc. Mai mult zinc se

va găsi în alimentele şi furajele acide.

Multe din materialele şi ambalajele de zinc s-au înlocuit cu tablă de oţel inoxidabil,

mase plastice, etc.

O altă sursă este fosfura de zinc (Zn3P2, Zintan, Zinc fosfid), se prezintă sub formă de

pulbere gri–închis, care conţine 15-18% fosfor activ şi 70-80% zinc şi este foarte solubil în apă.

Preparatele în comerţ conţin între 60-70% fosfură de zinc şi până la 7% fosfor activ.

Mirosul sulfurii de zinc, seamănă cu cel al carbidului sau al unei carburi. În contact cu

umezeala, aerul şi CO2, fosfura se descompune şi degajă hidrogen fosforat, astfel că în scurt

timp îi dispare toxicitatea.

Momelile din cereale au 30-35 ‰ fosfură de zinc, sunt colorate în roşu şi nu au miros

sau gust. Şoarecii, popândăii şi hârciogii mor în cuiburile lor şi nu transmit otrava, deoarece

sulfura de zinc se descompune în cadavre.

Momelile cu cel mult 20 ‰ fosfură de zinc se pot prepara şi din carne tocată cu pâine.

Nu se folosesc pentru momeli alimente care fermentează uşor, întrucât acestea descompun

fosfura de zinc. Asemănător este preparatul Hora (Zinc fosfid). Momelile se detoxifică cu

timpul.Pierderile provocate de rozătoare sunt aproape de 20 de ori mai mari decât pagubele

produse prin consum.

O altă sursă reprezintă insecticidele organofosforice. Sunt foarte toxice în doze de

ordinul miligramelor, iar evoluţia intoxicaţiei este uneori doar de câteva minute.Dintre

insecticidele organofosforice întâlnite în produsele zaharoase amintim Thionazin sau Zinophos

a cărei limită este 0,1ppm la sfeclă de zahăr.

Cel mai întâlnite produse alimentare contaminate cu zinc sunt: ouă, conserve, roşii,

produse de cofetărie, produse zaharoase, peşte, uleiuri, băuturi răcoritoare etc.

Contaminarea cu zinc a solurilor, a plantelor şi animalelor

Sub forma diverşilor compuşi, zincul se găseşte atât în scoarţa pământului cât şi în

celulele vegetale şi animale, fiind un constituent natural şi indispensabil vieţii. Fabricile de ulei

sunt mari consumatoare de apă. În general, fabricile au o alimentare dublă cu apă: din reţeaua

publică şi din surse proprii.Apa provine din surse de suprafaţă sau din surse de adâncime.

În cazul în care apa trece prin soluri contaminate cu pesticide de zinc sau alţi derivaţi

ai zincului, apa ajunsă la plantă (sfecla de zahăr trestia de zahăr etc,) duce la contaminarea

acesteia, iar aceasta în urma procesului tehnologic poate da naştere la produse contaminate.De

asemenea, animalele se pot contamina în urma consumului de plante furajere ce conţin zinc.

La fenomene de ordin toxic se poate ajunge şi când oligoelementele au fost introduse

în cantităţi normale, dar s-au inclus în raporturi necorespunzătoare ori în combinaţii fie cu

acţiune antagonistă (Cu şi Mo, I şi F, Ca şi Zn, Ca şi I, As şi Se, Mg şi Ca etc), fie sinergică (Ca

şi Fe, Mn şi Zn etc)

Macro şi microelementele minerale se vor suplimenta în hrana animalelor doar când

prin controlul periodic al raţiei se constată un deficit privind unul sau mai multe elemente.

Este necesar de cunoscut compoziţia solurilor şi posibilităţile de încărcătură a plantelor de pe

soluri în astfel de elemente chimice.

Este cunoscut că terenurile nisipoase, mlăştinoase, podzolice sunt în general sărace

în microelemente, iar Câmpia Dunării e săracă în cobalt. Chimizarea solului (îngrăşăminte

chimice, insectofungicide etc) schimbă şi compoziţia chimică a plantelor, faptul putând

uneori prezenta un pericol destul de serios. La fel pot interveni irigaţia, clima, timpul de

recoltare, modul de conservare.

Limite admise în sol şi plante

Zincul este esenţial pentru creşterea plantelor pentru că el controlează sinteza acidului

indoleacetic care reglează creşterea plantelor.Zincul este de asemenea activ în multe reacţii

enzimatice şi este necesar pentru sintetizarea clorofilei şi formarea carbohidratului.

Deficienţa zincului variază de la an la an. Umezeala, frigul, vremea rea din timpul

sezoanelor determină deficienţa. Deficienţa zincului în unele cereale este remarcată în iunie,

dar deficienţa dispare după uscarea solurilor.Câţiva compuşi ai zincului pot fi folosiţi pentru a-i

corecta deficienţa.

Sulfatul de zinc, oxidul de zinc, clorura de zinc, sulfitul şi carbonatul de zinc sunt

comune cu sărurile organice. Compuşii organici precum chelaţii de zinc (zinc EDTA şi zinc

NTA) sunt de cinci ori mai periculoşi decât sărurile echivalente de zinc. Câteva fungicide care

conţin zinc pot fi folosite în tratamente. Aceste fungicide pot corecta deficienţa zincului.

Cele mai importante elemente chimice poluante ale solului sunt însă substanţele

toxice, prezente aproape exclusiv în reziduurile industriale. Mai frecvente sunt întâlnite

metalele, metaloizii, pesticidele, coloranţii.

Conţinutul de zinc mai mic de 20 ppm. reprezintă o deficienţă. Valorile normale sunt

de 30-100 ppm.; valorile peste 300 ppm pot fi considerate excesive sau toxice. Limitele cele

mai ridicate în sol variază între 100 şi 300 ppm.

Pentru plante, deficitul de zinc este reprezentat de valori mai mici de 20 ppm, suficient

este între 25 şi 150 ppm, iar toxic este peste 300 ppm deoarece toleranţa toxicităţii zincului

variază, nivelele specifice solurilor extractive nu au fost stabilizate.

Contaminarea cu zinc a apelor

Poluarea se produce atunci cand, in urma introducerii unor substante determinate –

solide, lichide, gazoase, radioactive – apele sufera modificari fizice, chimice sau biologice,

susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sanatatea publica, pentru viata

acvatica, pentru pescuitul industrial, pentru industrie si turism.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează

surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o

dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile

şi cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel,

apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în

receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele

categorii de ape uzate:

- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,

provenite din satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a

nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi social- administrative ale diferitelor feluri de unităţi

industriale mici.

- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele

fiind de cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii industriilor respective.

Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie este de obicei restrâns, o apă industrială uzată

având în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în

procesul tehnologic.

Aplicatii

Zincul metalic se utilizează mult, mai ales sub formă de tablă. Cantităţi mari de zinc

servesc pentru acoperirea tablei, a sârmei şi a ţevilor de oţel, cu un strat protector împotriva

ruginii.

Deşi se numesc „galvanizate”, obiectele astfel tratate se obţin de obicei, prin

cufundare în zinc topit (după o prealabilă curăţire a suprafeţei de oxizi, prin cufundare în acid

sulfuric diluat, „decapare”).Se folosesc mult şi obiecte de zinc turnat. În laborator şi în

industrie, zincul se utilizează ca agent reducător.

O importantă cantitate de Zn este folosită în metalurgie, la extragerea Pb, Au si Ag,

precum şi la elaborarea unor aliaje, în special alama. Dintre aliajele cu baza de Zn se

menţionează aliajele: Zn-Al (cu 4% Al) sau Zn-Al-Cu (cu 4% Al şi 1-2,76% Cu) utilizate la

obţinerea pieselor turnate sub presiune (capace de ceasornice, aparate de ras, piese pentru

maşini de scris etc.) asigurând o mare stabilitate dimensională.

Cantităţi însemnate de Zn sunt folosite la fabricarea ZnO, cel mai uzual pigment

anorganic alb. În afară de industria coloranţilor ZnO este utilizat în industria cauciucului, în

industria ceramica, în medicină etc.