!

!

!CRSP Bucureşti - Compartiment PromoSan

ZIUA MONDIALĂ A APEI –ZMA 2012 Apa şi securitatea alimentară, vitale pentru sănătate

4. Comunicat de presă

A XX-a celebrare a Zilei Mondiale a Apei instituită de Adunarea Generală ONU în 1993 are drept temă însemnătatea apei ca resursă vitală pentru siguranţa alimentară şi este coordonată în parteneriat de UN Water şi FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură) – agenţii specializate ONU.

Sub sloganul “!! Omenirea este însetată din cauza nevoilor de hrană”.ZMA 2012 ţinteşte conştientizarea opiniei publice în privinţa risipei resurselor preţioase de apă, a importanţei acestor resurse pentru securitatea alimentară şi implicit pentru sănătatea populaţiei.!

Pornind de la realitatea că aproape un miliard de oameni trăiesc în condiţii de subnutriţie , în timp ce resursele de apă dulce sunt în scădere, obiectivele ZMA 2012 privesc:

! raţionalizarea consumului de apă în gospodării, agricultură şi industria alimentară; ! reducerea risipei de alimente: 30% dintre alimentele livrate la nivel mondial nu sunt

consumate, apa folosită pentru producerea acestora fiind definitiv pierdută; ! promovarea unor deprinderi nutriţionale sănătoase, cu accent pe alimente produse cu

consum mai mic de apă. Apa, un sine qua non al vieţii, reprezintă o resursă regenerabilă dar cu potenţial finit ce

trebuie protejat azi pentru a lăsa şanse la viaţă şi alimentaţie adecvată generaţiilor viitoare. Cantitatea uriaşă de apă necesară pentru producerea hranei, este cu trei ordine de mărime

mai mare faţă de necesarul pentru băut, susţine importanţa apei ca pilon esenţial al securitătii alimentare. Cum populaţia lumii este în continuă creştere iar 30% dintre alimentele produse pe plan mondial rămân nefolosite şi se risipesc (în pofida faptului, etic inadmisibil, că 1/6 din populaţia globului este subnutrită), resursele de apă ale omenirii, considerate în descreştere sau cel mult staţionare, vor deveni curând insuficiente pentru satisfacerea necesitătilor alimentare.

Deoarece pe plan mondial 70% (preponderent apă dulce) din resursele preţioase de apă ale lumii sunt absorbite de agricultură, este imperioasă îmbunătăţirea tehnologiilor de irigare şi mai ales găsirea unei alternative fezabilă economic la apa dulce; desalinizarea apelor marine oferă o speranţă. Reciclarea apelor uzate şi desalinizarea apelor marine reprezintă soluţii majore de compensare a scăderii resurselor de apă.

În ţara noastră, desalinizarea nu reprezintă deocamdată o sursă alternativă la apa de suprafaţă sau de adâncime în privinţa irigaţiilor, întrucât zonele afectate de ariditate sau deşertificare (Dobrogea, sudul Munteniei sau Oltenia) se învecinează cu surse sau rezervoare de apă ce par suficiente. În perspectivă situaţia se poate însă schimba şi pentru noi.

Întrucât agricultura irigată este un consumator major al resurselor preţioase de apă, în ţările dezvoltate se fac eforturi pentru perfecţionarea tehnologiilor de desalinizare a apelor marine în scopuri agricole.

În sfarsit, în planul stilului individual de viaţă, s-a documentat că orientarea către alimente care necesită mai putină apă pentru a fi produse serveşte în acelaşi timp unei nutriţii sănătoase; de exemplu, producerea unui kg de carne de vită implică consumul a peste 15 000 litri de apă. În timp ce bem în medie între 2 şi 4 litri de apă pe zi, producerea necesarului alimentar zilnic al unei persoane implică o cantitate de 1000 de ori mai mare: 2 – 4 000 de litri

În ţara noastră în ciuda procentajului global modest al irigaţiilor, sudul României reprezintă una din regiunile cel mai intens irigate din Europa şi un mare consumator de apă; de asemenea, România consumă prea multă apă în industria prelucrătoare faţă de volumul producţiei sale; risipa de alimente este încă pe alocuri prezentă, chiar dacă mai puţin pregnantă faţă de ţările bogate; în sfârşit infrastructura învechită de distribuţie a apei potabile lasă loc unor pierderi inacceptabile faţă de standardele UE.

Aspectul etic, ce nu poate fi trecut cu vederea, se referă la risipa de apă reflectată de proportia inadmisibilă de alimente rămase neconsumate şi aruncate – 30% ca medie mondială, implicând procente de peste 50% în ţările dezvoltate – în timp ce 923 milioane de oameni din ţările sărace suferă cronic de foame. Apa înglobată în alimentele neconsumate este pierdută în cea mai mare parte, numai un procent modest fiind reciclat sub forma hranei pentru animale sau ca îngrăşământ agricol.

Ziua Mondială a Apei (ZMA)

22 martie 2012

Contextul celebrării !!!CRSP Bucureşti – Compartiment PromoSan

!

Scurt istoric ZMA

Ziua Mondială a Apei (ZMA) se celebrează anual pe 22 martie ca pledoarie pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă.

O zi internaţională consacrată apei a fost propusă în 1992 la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED). Adunarea generală ONU a răspuns prin desemnarea zilei de 22 martie 1993 ca prima Zi Mondială a Apei.

În fiecare an, sloganul ZMA evidenţiază un aspect specific al utilizării apei potabile. Decada 2005-2015 se desfăşoara sub deviza generică “Apă pentru viaţă”.

Campania ZMA este coordonată în 2012 de către UN Water şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) – agenţii specializate ale ONU. Informaţia ce urmează provine din site-urile UN Water şi FAO cu privire la ZMA2012 (vezi ref. bibliografice), dacă nu se specifică altfel.

!

!! !Tema ZMA 2012 Apa și securitatea alimentară, vitale pentru sănătate

!  Slogan ZMA 2012 Omenirea este însetată din cauza nevoilor de hrană.

!  Scop ZMA 2012 Conştientizarea opiniei publice în privinţa risipei resurselor preţioase de apă, a importanţei acestor resurse pentru securitatea alimentară şi implicit pentru sănătatea populaţiei.

Obiective ZMA 2012

Statisticile arată că la nivel global aproape un miliard de oameni trăiesc în condiţii de subnutriţie *, în timp ce resursele de apă sunt în scădere. Creşterea populaţiei lumii şi asigurarea accesului tuturor la nutriţie decentă necesită adoptarea unor măsuri urgente: !  raţionalizarea consumului de apă în agricultură şi industria alimentară;

!  reducerea risipei de alimente: 30% dintre alimentele livrate la nivel mondial nu sunt consumate, apa folosită pentru producerea acestora fiind definitiv pierdută;

!  o creştere a producţiei însoţită de creşterea calităţii alimentelor şi de reducerea consumului de apă;

!  cultivarea unor deprinderi nutriţionale sănătoase, cu accent pe alimente produse cu consum mai mic de apă.

*Numărul global al persoanelor subnutrite în 2007 este estimat la 923 milioane.

Consumul de apă pentru producerea alimentelor

!  Producerea necesarului zilnic de alimente implică o cantitate de apă uriaşă: 2 000 – 4 000 de litri de apă pentru fiecare persoană.

!  În medie bem între 2 şi 4 litri de apă

pe zi, dar este nevoie de 1 500 de litri pentru a obţine un singur kilogram de cereale şi de 15 000 de litri pentru a produce 1 kg de carne.

Consumul de apă necesar obţinerii hranei zilnice /persoană faţă de consumul

zilnic de apă/persoană. Sursa: FAO

http://www.unwater.org/statistics_sec.html

!Conţinutul virtual de apă* al unor produse alimentare:

!!!!!Produs Litri de apă/kg •  Grâu 1150

•  Orez 2656 •  Porumb 450 •  Cartofi 160 •  Soia 2300 •  Carne vită 15977 •  Carne porc 5906 •  Carne pasăre 2828 •  Ouă 4657 •  Lapte 865 •  Branză 5288

* Nota: Apa virtuală reprezintă cantitatea totală de apă folosită în obţinere şi prelucrare până la produsul finit.

Sursa: Adaptare după Hoekstra, 2003; http://www.unwater.org/downloads/wwdr2_ch_7.pdf

!!

Resursele de apă !

!  Resursele totale de apă, staţionare între 2007 şi 2050, vor trebui să facă faţă unei populaţii sporite cu circa 50%.

!  Grupul inter-guvernamental privind schimbări le cl imatice (IPCC) , p rognozează un randament în agricultura dependentă de precipitaţii, scăzut cu 50% până în 2020.

!  Din cauza schimbărilor climatice cantităţile de zăpadă şi gheaţă din Himalaya, considerate a fi importante surse de apă pentru agricultură în Asia, sunt aşteptate să scadă cu 20% până în anul 2030.

!

Populaţia lumii şi resursele de apă globale,

prognozate pentru anul 2050 !

Sursa:!World!Water!Assessment!Programme!(WWAP) http://www.unwater.org/statistics_sec.html

Consumatori de apă (I) Marii consumatori şi natura surselor de apă în UE: agricultura şi apa de răcire din industria energetică (dominate de sursele de suprafaţă) sunt urmate de distribuţia publică (dominată de captările de profunzime) şi industrie.

Sursa: Agenţia europeană pentru mediu (EEA)2009; http://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe

!

! Consumatori de apa (II) Repartiţia în UE&EFTA a consumului industriei prelucrătoare (2000-2005):

Romania consumă prea multă apă faţă de volumul producţiei industriale Sursa: Agenţia Europeană pentru Mediu (EEA)/2009

!!

!!!

Consumatori de apă (III) – România !  La nivel naţional, apa potabilă distribuită consumatorilor însuma în

2009 o cantitate de 1065 mil mc, din care 681 mil mc au revenit uzului casnic din reţeaua publică. Restul de 384 mil – adică 36% din total - au revenit sectoarelor industrial şi terţiar (servicii).*

!  În 2009, consumul de apă pentru uzul casnic a înregistrat o creştere cu circa 10 mil mc faţă de 2007.*

!  Pentru orientare, potrivit EEA/2009 în UE consumul de apă din reţeaua publică se ridica la circa 60 mld mc/an faţă de consumul industrial cifrat la aprox. 25 mld mc/an – adică la 41% din consumul cumulat public & industrial.

*Sursa: Anuarul Statistic al României 2010.!

!

Consumul de apă în agricultură/irigaţii (I) !

FAO precizează că:

!  Irigaţiile cresc randamentele celor mai multe culturi cu 100 – 400%, iar în prezent agricultura irigată contribuie cu 40% din producţia globală de alimente.

!  La nivel global suprafaţa de teren irigată este de 277 milioane ha, reprezentând doar circa 20% din suprafaţa arabila totală.

!  Până în 2050 resursele de apă ale planetei vor trebui să facă faţă extinderii sistemelor de irigaţii agricole vitale pentru hrană, în condiţiile unui plus demografic estimat la 2,7 miliarde de oameni.

!  Conform Programului Mondial de Evaluare privind Apa (WWAP), tehnologiile inadecvate de irigare conduc la pierderi necuvenite în subteran şi transformarea în saline a circa10% din terenurile irigate din întreaga lume.

Consumul de apă în agricultură/irigaţii (II) !Distribuţia pe glob a zonelor irigate, 2000

Sursa: Siebert et al., 2005; FAO/AQUASTAT, 2005; http://www.unwater.org/downloads/wwdr2_ch_7.pdf

Comentariu: zone cel mai intens irigate se gasesc în sudul Europei, Peninsula Arabică, sud-vestul Asiei, America Centrală şi vestul Americii de sud

!!!

!

Consumul de apă în agricultură/irigaţii (III) – România în context european (vezi harta)*

În România suprafaţa totală arabilă totaliza 9422,5 mii ha, din care 296,8 mii ha reprezentau suprafaţa agricolă irigată. In ciuda procentajului global modest al irigatiilor, sudul României reprezintă una din regiunile cel mai intens irigate din Europa, unde 24% din totalul captării de apă merg la irigaţii (EEA/2009).

*Sursa: GMIA; Siebert et al., 2007; http://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe

Concluzii

!  Apa este o resursă regenerabilă, dar finită. !  Apa este indispensabilă omenirii, fie că este folosită pentru băut, igiena

personală, alimentaţie sau în producerea oricarui alt bun. !  Este nevoie de o cantitate considerabil mai mare de apă pentru a hrăni

populaţia decât pentru necesitatile de băut. !  Populaţia este în continuă creştere, ceea ce înseamnă că resursele de apă,

staţionare sau in descrestere, devin insuficiente pentru satisfacerea nevoilor alimentare.

!  În prezent, pe plan mondial 70% din consumul total de apă este absorbita de agricultura.

!  În perspectivă, rezolvarea durabilă a setei crescânde de apă a omenirii va trebui să apeleze la desalinizarea apelor marine.

Resurse bibliografice

!  http://www.unwater.org/statistics_sec.html !  http://www.unwater.org/downloads/wwdr2_ch_7.pdf !  http://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe !  Anuarul Statistic al României 2008 !  Anuarul Statistic al României 2010 !  Site-ul UN Water (privind WWD 2012):

http://www.unwater.org/worldwaterday/ !  Site-ul FAO (privind WWD 2012): http://www.fao.org/nr/water/

!

!

!CRSP Bucureşti - Compartiment PromoSan

ZIUA MONDIALĂ A APEI - WWD 2012 Apa: vitală pentru siguranţa alimentară

2. Analiza de situaţie

Radu Negoescu, Cristian Bălan, Doina Niţulescu Sumar:

1. Preambul 2. Consumul de apă la producerea alimentelor 3. Resurse de apă 4. Agricultura în contextul consumatorilor de apă 5. Perspective 6. Concluzii 7. Bibliografie

1. Preambul A XX-a celebrare a Zilei Mondiale a Apei, instituită de Adunarea Generală ONU în

1993, focalizează pe calitatea apei ca resursă vitală pentru siguranţa alimentară. Sub sloganul “ Omenirea este însetată din cauza nevoilor de hrană” WWD 2012

ţinteşte conştientizarea opiniei publice internaţionale în privinţa risipei resurselor preţioase de apă cauzată de proporţia inadmisibilă de nefolosire a alimentelor produse cu mare consum de apă.

Pornind de la premisa că aproape un miliard de oameni trăiesc în condiţii de subnutriţie [1], în timp ce resursele de apă sunt în scădere, obiectivele WWD 2012 se referă la:

- raţionalizarea consumului de apă în agricultură şi industria alimentară; - reducerea risipei de alimente: 30% dintre alimentele livrate la nivel mondial nu sunt

consumate, apa folosită pentru producerea acestora fiind definitiv pierdută; - o creştere a producţiei însoţită de creşterea calităţii alimentelor şi de reducerea

consumului de apă; - cultivarea unor deprinderi nutriţionale sănătoase, cu accent pe alimente produse cu

consum mai mic de apă. 2. Consumul de apă la producerea alimentelor

În timp ce bem în medie între 2 şi 4 litri de apă pe zi, producerea necesarului alimentar zilnic al unei persoane implică o cantitate de 1000 de ori mai mare: 2 – 4 000 de litri (L) [2].

Cantitatea totală de apă folosită în obţinere şi prelucrare până la produsul finit (apa virtuală) se găseşte în gama 160 (cartofi) -15 977 (carne de vită) L/kg. Informaţia detaliată privind apa virtuală (vezi 1. Contextul celebrării WWD 2012) pune în evidenţă faptul că, exceptând orezul – 2 656 L/kg şi soia – 2 300 L/kg, alimentele cele mai H2O-intensive sunt cele pentru care regulile nutriţiei sănătoase recomandă consum mic/moderat, de ex. carnea de vită şi

carnea de porc – 5 906 L/kg [Hoekstra, 2003, cf. 3]. Altfel spus, mâncând sănătos contribuim la conservarea unor resurse preţioase de apă.

Aspectul etic, ce nu poate fi trecut cu vederea, se referă la risipa de apă reflectată de proportia inadmisibilă de alimente rămase neconsumate şi aruncate – 30% ca medie mondială, implicând procente de peste 50% în ţările dezvoltate – în timp ce 923 milioane de oameni din ţările sărace suferă cronic de foame. Apa înglobată în alimentele neconsumate este pierdută în cea mai mare parte, numai un procent modest fiind reciclat sub forma hranei pentru animale sau ca îngrăşământ agricol. 3. Resurse de apă

Resursele globale de apă sunt prognozate ca staţionare între 2007-2050 în jurul a 200 000 km cubi ce vor trebui să facă faţă nevoilor alimentare ale unei populaţii sporite cu aproape 50% [World Water Assessment Programme (WWAP) , cf. 2].

Precipitaţiile

Evoluţiile climatice prezic pentru viitor o creştere a precipitaţiilor în nordul Europei şi o scădere în Europa de sud. Astfel, dacă regiunea de nord încă va beneficia de cantităţi de precipitaţii substanţiale, multe alte părţi ale continentului vor avea parte de veri secetoase [EEA 2008 Report, cf. 4]. Acest fenomen este ilustrat în fig.1 prin numărul estimat de zile consecutive uscate, definite ca zile cu precipitaţii sub 1 mm. În sudul Europei, numărul maxim al unor astfel de zile se preconizează să crească substanţial în decursul sec. 21. Regiunile din Europa care acum suferă de secetă vor deveni extrem de uscate.

Fig. 1 Modificările precipitaţiilor anuale, observate între 1961- 2006 [cf.4]

Cu această prognoză globală mai degrabă pesimistă, se poate înţelege predicţia FAO conform căreia randamentul în agricultura dependentă de precipitaţii va scădea cu 50% până în 2020 [1].

În România, media anuală a precipitaţiilor înregistrate în 2009, stabilită în urma monitorizării a 18 judeţe din diferite regiuni ale ţării, a fost de 616,4 mm - mai mare decât media de 577,2 mm înregistrată în România în perioada 1901-2000, dar în descreştere faţă de grosimea de 671,55 mm a stratului de apă căzută în 2007 [5,6].

Zăpadă şi gheaţă

Şi aici prognoza este pesimistă. Ca un exemplu, cantităţile de zăpadă şi gheaţă din Himalaya, considerate a fi importante surse de apă pentru agricultură în Asia, sunt aşteptate să scadă din cauza schimbărilor climatice cu 20% până în anul 2030 [1].

Apa de suprafaţă

Râurile şi lacurile asigură în Europa circa 81% din volumul captărilor de apă. Practic toată apa folosită în energetică şi mai mult decât 75% din apa consumată în industrie şi agricultură provine din surse de suprafaţă [4, p.14].

Râuri Debitul mediu al râurilor este preconizat să scadă în sudul şi sud-estul Europei şi să

crească în nordul şi nord-estul continentului. Schimbări sezoniere puternice sunt de asemenea prognozate. Astfel, iarna şi primăvara cursurile de apă sunt aşteptate să crească în cele mai multe zone europene, cu excepţia regiunilor de sud şi sud-est. Vara şi toamna, se preconizează scăderi în cea mai mare parte din Europa, cu excepţia regiunilor din nord şi nord-est [ib.cit., p. 13]. Cele mai mari reduceri ale debitelor pe timp de vară sunt previzibile pentru sudul şi sud-estul Europei, în conformitate cu amplificarea fenomenului de secetă în această regiune.

Apa de profunzime.

Pânza freatică este sursa dominantă pentru distribuţia publică de apă (55%) datorită calităţii mai bune decât aceea a apei de suprafaţă. În plus este supusă unor variaţii sezoniere (scăderea debitelor vara) mai puţin importante [ib. cit. , p. 14].

Rezervoare

Rezervoarele create prin îndiguirea râurilor sau modificarea lacurilor naturale constituie mijlocul principal de conservare a apelor de suprafaţă. În ultimele două secole a avut loc o creştere marcată a numărului şi înălţimii barajelor construite pentru hidroenergie, controlul inundaţiilor, distribuţia publică de apă potabilă, alimentarea cu apă a industriilor şi a agriculturii.

Există în Europa aproximativ 7000 rezervoare/baraje mari, grupate în gama 190/Suedia –1200/Spania. Capacitatea totală a rezervoarelor este de 1400 km cubi sau 20% din totalul resurselor de apă. Ţările cu resurse de apă relativ limitate - între care EEA enumeră România, Spania şi Turcia - pot stoca mai mult de 40% dintre resursele lor regenerabile de apă [EEA 2007, cf.4, p. 15]. Creşterea în continuare a rezervoarelor de baraj este limitată din cauza epuizării inevitabile a cursurilor fluviale amenajabile şi a limitărilor impuse de impactul ecologic.

Transferul suprafaţă – profunzime. Reîncărcarea artificială a pânzei freatice se face pe seama excesului de apă provenind din

precipitaţii extreme, umflarea apelor fluviale, apele reziduale tratate; tehnologiile includ infiltrarea de suprafaţă, puţuri de injecţie, iazuri artificiale şi tancuri de percolare.

Ca un exemplu, în Cipru 10% din apa de băut din 2008 provenea din reîncărcarea artificială a acviferelor pe seama apei eliberate controlat în avalul barajelor [ib. cit. , p. 16]. Reciclarea apelor reziduale

Reprezintă o resursă relativ neafectată de secetă sau precipitaţii reduse. În Europa volumul total al apelor reutilizate (964 Mmcubi/ an) reprezintă numai 2,4% din efluenţii urbani. Spania cu 347 Mmcubi/an şi Italia cu 233 Mmcubi/an se găsesc în frunte, destinaţia principală a acestor resurse de apă fiind agricultura [ib. cit. , p. 17].

România se găseşte din păcate printre ţările care încă nu valorifică această resursă.

Desalinizarea Desalinizarea a devenit o alternativă la sursele tradiţionale de apă, în special în regiunile

lumii unde există o criză cronica de apă. Cele două tehnologii utilizate de uzinele de desalinizare convenţionale - de evaporare şi de osmoză inversă (care implică împingerea apei printr-o membrană semi-permeabilă, care păstrează săruri dizolvate) - necesită din păcate o cantitate mare de energie. Cerinţele de energie la uzinele de desalinizare au scăzut totuşi semnificativ în ultimii ani şi scad în continuare ca urmare a dezvoltării nanotehnologiei şi noilor polimeri.

Spania este cel mai mare utilizator de tehnologii de desalinizare în lumea occidentala; la nivel global, se situează pe locul al patrulea în spatele Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite şi Kuweitului şi primul în utilizarea de apă desalinizată pentru agricultură. Cele 700 de instalaţii produc aproximativ 1 600 000 m cubi de apă pe zi (suficientă pentru 8 milioane de oameni). Alte ţări precum Cipru, Grecia, Italia, Malta şi Portugalia se bazează tot mai mult pe apă desalinizată ca o resursă suplimentară pentru alimentarea populaţiei [ib. cit. , p. 16].

În spaţiul extra-european desalinizarea asigură resurse notabile în Israel, Australia şi China. Supra-exploatarea resurselor de apă

Recentul raport al EEA descrie efectele îngrijorătoare ale consumului excesiv de apă. Supraexploatarea resurselor sporeşte probabilitatea unei penurii de apă severe în timpul perioadelor secetoase şi presupune o calitate scăzută a apei (întrucât poluanţii sunt mai puţin diluaţi), precum şi riscul de infiltrare a apei sărate în pânza freatică în regiunile de coastă. Ecosistemele râurilor şi lacurilor pot fi, de asemenea, afectate sever prin dispariţia plantelor şi animalelor când nivelul apei scade sau când râul sau lacul seacă în întregime.

Ca exemple, în Bazinul Konya din Turcia, captarea apei pentru irigaţii — mare parte din aceasta extrasă din puţuri forate ilegal — a redus considerabil suprafaţa celui de-al doilea lac ca mărime al ţării, lacul Tuz; în Cipru, deficitele severe de apă din 2008 au necesitat importarea apei cu ajutorul autocisternelor, reducerea cantităţilor furnizate consumatorilor casnici şi creşterea semnificativă a preţurilor [7].

4. Agricultura în contextul consumatorilor de apă

Irigaţiile cresc randamentele celor mai multe culturi cu 100 – 400%; în prezent agricultura irigată contribuie cu 40% din producţia globală de alimente [1].

Până în 2050 resursele de apă ale planetei vor trebui să facă faţă extinderii sistemelor de irigaţii agricole vitale pentru hrană, în condiţiile unui plus demografic estimat la 2,7 miliarde de oameni. Conform WWAP, tehnologiile inadecvate de irigare conduc la pierderi necuvenite în subteran şi transformarea în sărături a circa10% din terenurile irigate din întreaga lume [1].

La nivel global suprafaţa de teren irigată este de 277 milioane ha, reprezentând circa 20% din suprafaţa arabilă totală [1].

În România 296,8 mii ha erau irigate din cele 9422,5 mii ha suprafaţa totală arabilă [6]. În ciuda proportiei medii modeste a irigaţiilor, sudul României reprezintă una din regiunile cel mai intens irigate din Europa.

* Agricultura irigată „înghite” în medie circa 70% dintre resursele de apă pe plan mondial

[8]; acest consum este de numai 24% în Europa [4, p. 39] dar procente considerabil mai mari sunt documentate în Peninsula Arabică şi Asia de sud-vest (vezi distribuţia mondială a terenurilor agricole irigate în 1. Contextul celebrării WWD 2012).

Deşi proporţia de 24% din apa totală a Europei consumată în agricultură ar putea să nu pară mare în comparaţie cu cele 44% reprezentând apă de răcire în energetică, impactul său asupra rezervelor este mult mai însemnat: în timp ce apa de răcire se întoarce aproape în totalitate într-un bazin, în cazul agriculturii această cifră reprezintă, cel mai des, doar o treime.

În 1. Contextul celebrării WWD 2012 s-a documentat repartizarea apei dulci între marii consumatori şi natura surselor de captare în UE: apa utilizată în agricultura şi apa de răcire din energetică (provenind mai ales din sursele de suprafaţă: aproape 100% în energetică şi 70% în agricultură) sunt în frunte, urmate de distribuţia publică (provenind din captările de profunzime – circa 60%) reprezentând circa 2/3 din consumul în agricultură şi de industrie (cu circa 20% captare de profunzime) reprezentând circa 1/3 faţă de agricultură [4, p. 15].

În privinţa consumului de apă necesar în industria prelucrătoare, fig. 2 indică o descreştere moderată de volum (10–15%) în vestul şi sudul Europei faţă de o prăbuşire de circa 75% în estul Europei în 2002-2005 faţă de începutul anilor ’90 [4, p. 25]. Scăderea rezervelor de apă şi tehnologii industriale mai puţin H2O-intensive pot fi discutate pentru Europa de vest şi sud, în timp ce în est prăbuşirea industrială consecutivă căderii comunismului este desigur implicată.

În România se consumă mai multă apă în industria prelucrătoare comparativ cu vestul Europei (vezi 1. Contextul celebrării WWD 2012).

Fig. 2. Volumul captărilor de apă necesare industriei prelucrătoare (mil.mc/an) la începutul anilor 90 şi perioada 2002-2005

În privinţa raportului dintre consumul public şi industrial, potrivit EEA/2009 [4, p. 15] în UE consumul de apă din reţeaua publică se ridică la circa 60 mld mcubi/an faţă de consumul industrial cifrat la aprox. 25 mld mcubi/an – adică la 41% din consumul cumulat public & industrial. În România, apa potabilă distribuită consumatorilor însuma în 2009 o cantitate de 1065 mil mcubi, din care 681 mil mcubi au revenit uzului casnic din reţeaua publică. Restul de 384 mil – adică 36% din total - au revenit sectoarelor industrial şi terţiar (servicii). În 2009, consumul de apă pentru uzul casnic a înregistrat o creştere cu circa 10 mil mcubi faţă de 2007 [6].

În anexă se detaliază situaţia din 2007 pe macroregiuni şi judeţe subsidiare.

5. Perspective Reciclarea apelor uzate şi desalinizarea apelor marine reprezintă soluţii majore de

compensare a scăderii resurselor de apă. Întrucât agricultura irigată este un consumator major al resurselor preţioase de apă, în

ţările dezvoltate se fac eforturi pentru perfecţionarea tehnologiilor de desalinizare a apelor marine în scopuri agricole. Astfel, state precum Israelul, China sau Australia folosesc intensiv apa desalinizată din mările şi oceanele cu care se învecinează, în timp ce Franţa şi Germania au lansat recent în Europa proiecte ambiţioase. În tehnologiile cele mai avansate apa sărată ajunge

potabilă în mai puţin de o oră, fiind apoi dirijată către consum agricol sau industrial şi, în mai mică măsură, către consumul populaţiei.

În ţara noastră, desalinizarea nu reprezintă deocamdată o sursă alternativă la apa de suprafaţă sau de adâncime în privinţa irigaţiilor, întrucât zonele afectate de ariditate sau deşertificare (Dobrogea, sudul Munteniei sau Oltenia) se învecinează cu surse sau rezervoare de apă ce par suficiente. În perspectivă situaţia se poate însă schimba şi pentru noi.

6. Concluzii

Apa, indispensabilă omenirii pentru alimentaţie, igienă personală, băut sau în producerea altor bunuri, este o resursă regenerabilă, dar are un potenţial finit - aşa cum a devenit evident în ultima decadă.

Faptul că volumul de apă necesar pentru a hrăni populaţia este considerabil mai mare decât necesarul pentru băut susţine importanţa apei ca resursă vitală şi pilon principal al siguranţei alimentare.

Cum populaţia lumii este în continuă creştere, iar 30% dintre alimentele produse pe plan mondial rămân nefolosite (în pofida faptului, etic inadmisibil, că 1/6 din populaţia globului este subnutrită), resursele de apă ale omenirii, în descreştere sau cel mult staţionare, vor deveni insuficiente pentru satisfacerea nevoilor alimentare.

Deoarece pe plan mondial 70din resursele preţioase de apă ale lumii sunt absorbite de agricultură, este absolut necesară îmbunătăţirea tehnologiilor de irigare şi mai ales găsirea unei alternative fezabile economic faţă de apa .

În această perspectivă, rezolvarea durabilă a setei crescânde de apă a omenirii va trebui să apeleze pe termen mediu la desalinizarea apelor marine.

În planul stilului individual de viaţă, orientarea către alimente mai puţin H2O-intensive serveşte în acelaşi timp unei nutriţii sănătoase.

7. Bibliografie

1. Site-ul FAO (cu privire la WWD 2012): http://www.fao.org/nr/water/ 2. http://www.unwater.org/statistics_sec.html 3. http://www.unwater.org/downloads/wwdr2_ch_7.pdf 4. *** Water resources across Europe — confronting water scarcity and drought EEA Report No 2/2009, p. 11. EEA, Copenhagen, 2009. http://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe 5. ***Anuarul Statistic al Romaniei 2008, INS, Bucureşti 2009 6. *** Anuarul Statistic al Romaniei 2010, INS, Bucureşti 2011 7. Site-ul EEA: http://www.eea.europa.eu/ro/articles/the-water-we-eat 8. Site-ul UN Water (privind WWD 2012): http://www.unwater.org/worldwaterday/

Anexă. Raporturi între consumul total şi cel casnic în macroregiunile din România. Macroregiunea 1: consumul a însumat 279695 mii mc din care 175068 mii mc au reprezentat uzul casnic. Sub-regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj) cu 125761 mii mc din care 80132 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) cu 153934 mii mc din care 94936 în uz casnic.

Macroregiunea 2: a însumat 243345 mii mc din care 159726 mii mc uz casnic. Sub-regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) cu 114 577 mii mc din care 70296 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constantă, Galaţi, Tulcea, Vrancea) cu 128 768 mc din care 89 430 mc uz casnic.

Macroregiunea 3: a însumat 327 134 mii mc din care 187 626 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Bucuresti-Ilfov 221 641 mii mc din care 115 163 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) cu 105 493 mii mc din care 72 463 mii mc uz casnic.

Macroregiunea 4: a însumat 215 000 mii mc din care 148 484 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) cu 120 438 mii mc din care 84 427 mii mc în uz casnic. Sub-regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş) cu 94 562 mii mc din care 64 057 mii mc în uz casnic.