ANTIBIOTICE ŞI CHIMIOTERAPICE ANTIBACTERIENE

I. Definiţie

Chimioterapicele sunt substanţe capabile să distrugă sau să oprească multiplicarea diferitelor microorganisme patogene: bacterii, ricketsii, fungi, protozoare şi helmiţi.

Chimioterapicele bacteriene sunt de 2 tipuri : de origine naturală (antibiotice) şi de sinteză ( chimioterapice propriu-zise).

Există 3 condiţii pe care trebuie sa le îndeplinească un antibiotic: • microbul care produce boala trebuie sa fie în spectrul de

activitate al antibioticului.• antibioticul sa pătrundă în formă activă la locul infecţiei.• trebuie să se ţină seama şi de reacţiile adverse ale antibioticului

Din punct de vedere al acţiunii asupra microbilor, se împart în :

• Bactericide – cele care distrug microbii la concentrații minime inhibitorii(CMI) de chimioterapic.

• Bacteriostatice – împiedică multiplicarea (de ex. Eritromicina, Tetraciclinele, Cloramfenicolul, Sulfamidele, Trimetroprimul).

Bactericidele sunt de 2 feluri :- de tip degenerativ – omoară microbii dacă aceştia se află în faza de multiplicare (de ex. Penicilinele şi Cefalosporinele). Nu se asociază bactericide de tip degenerativ cu bacteriostatice.

- de tip absolut – omoară microbii indiferent de faza în care se află,atât în repaus, cât şi în multiplicare (de ex. Aminoglicozide). Acestea se pot asocia cu bacteriostaticele.

Există chimioterapice care au fie efect bacteriostatic, fie efect bactericid, în funcție de doză : la doze mici au efect bacteriostatic, iar la doze mari au efect bactericid.

II. Mecanism de acţiune

1. Inhibarea biosintezei peretelui celulei bacteriene• Bacteriile au la exterior un perete celular cu rol în menținerea

osmolarității bacteriene. Există chimioterapice care împiedică formarea acestui perete (Peniciline şi Cefalosporine). Datorită inhibării sintezei peretelui şi mediului hiperton din celula bacteriană, se produce un influx masiv de apă până când bacteria se sparge.

2. Inhibarea funcţiei membranei celulare bacteriene• Prin acest mecanism acţionează antibioticele polienice

(Amfotericina B, Nistatina) şi polipeptidice ; acestea pătrund în membrana celulară şi realizează nişte perforaţii prin care celula bacteriană pierde componente importante. Aceste antibiotice sunt bactericide de tip absolut.

3. Inhibarea sintezei proteice• Unele antibiotice se fixează reversibil de ribozomii bacterieni şi

inhibă activitatea acestora; pentru că nu mai este posibilă sinteza proteică bacteriană, bacteria nu se mai poate multiplica. Deci, efectul acestor antibiotice este bacteriostatic.

• Exemple : Tetraciclinele, Cloramfenicol, Lincomicina, Klindamicina.

Alte medicamente se fixează ireversibil de ribozomi, scot din funcţiune ribozomii respectivi şi microbii mor. Efectul este bactericid.

• Exemple : Aminoglicozidele (Gentamicina, Kanamicina, Neomicina).

4. Inhibarea sintezei acizilor nucleici

A. Există o enzimă numită girază care face ca genomul să

ocupe un spaţiu minim în bacterie. Există chimioterapice ce inhibă giraza, de ex. Chinolonele (Acidul nalidixic, Ciprofloxacina, Ofloxacina).

•

• Metabolismul proteic este tulburat, sinteza proteică este alterată.

• • La doze mici efectul este bacteriostatic, iar la doze mari

bactericid.

• B. Există chimioterapice care acționează specific asupra enzimelor legate de activitatea acidului nucleic, de ex. Rifampicina inhibă ARN polimeraza ADN-dependentă → nu se mai formează ARN mesager pe modelul ADN-ului cromozomial şi nu se mai sintetizează proteinele bacteriene. Specificitatea de acțiune este asigurată de faptul că ARN polimeraza AND- dependentă este diferită de cea umană.

• C. Sulfamidele au structură chimică asemănătoare cu aminoacidul paraanimobenzoic care este folosit de microbi pentru a-şi sintetiza acid folic. Prin administrarea acestor medicamente nu se mai sintetizează acid folic, ci un analog care este inactiv metabolic, şi nu mai este posibilă sinteza acizilor nucleici. Efectul este bacteriostatic.

• Concentrația plasmatică a chimioterapicelor antimicrobiene, care este strâns corelată cu eficacitatea lor terapeutică, poate fi măsurată şi exprimată prin 2 valori:

1. Concentrația minimă inhibitorie (CMI) care exprimă concentrația cea mai mică de medicament necesară pentru a inhiba creşterea microorganismului

2. Concentrația minimă bactericidă(CMB) care exprimă concentrația cea mai mică de medicament care omoară microorganismul

III. Clasificarea chimioterapicelor - după structura lor chimică de bază Antibiotice

1. Beta-Lactamicele - în această grupă sunt incluse: penicilinele, cefalosporinele, carbapenemii şi monobactamii.

a. Penicilinele pot fi clasificate în:• - Benzilpeniciline (Penicilina G)• - Phenoxipeniciline (Penicilina V)• - Peniciline antistafilococice (Oxacilina)• - Aminobenzilpeniciline (Ampicilina, Amoxicilina,

Pivampicilina).• - Amidinopeniciline (Mecilinam, Pivmecilinam)• - Carboxipeniciline (Carbenicilina, Ticarcilina)• - Ureidopeniciline (Azlocilina)

b. Cefalosporinele constituie în prezent cel mai larg şi mai frecvent folosit grup de antibiotice.

Sunt în mod obişnuit împarţite în trei generaţii: • - Generaţia I (Cefalotina, Cefazolina, Cefalexin)• - Generaţia II (Cefamandola, Cefuroxim, Cefaclor)• - Generaţia III (Cefotaxim, Ceftriaxon, Ceftazidim)

c. Carbapenemii reprezentati de Imipenem, Meropenem.

d. Monobactamii au ca principal exponent Aztreonamul.

2. Aminoglicozidele sunt împarţite în trei generaţii:• - Generaţia I (Streptomicina, Kanamicina, Neomicina)• - Generaţia II (Gentamicina, Tobramicina, Sisomicina)• - Generaţia III (Netilmicina, Amikacina)

3. Tetracicline• - Generaţia I cuprinde Tetraciclina, Oxitetraciclina,

Rolitetraciclina• - Generaţia II este reprezentată de Doxicilină

4. MacrolideIe: Eritromicina, Spiramicina, Claritromicina, Azitromicina,5. Cloramfenicolul

6. Lincosamidele: constituie o grupă redusă de antibiotice din care fac parte Lincomicina şi Clindamicina.

7. Glicopeptide: Vancomicina şi Targocid

8. Polipeptide ciclice: Polimixinele şi Bacitracina

9. Ansamicinele: Rifampicina

10. Griseofulvina

Chimioterapicele de sinteză

1. Antibacteriene: • - sulfamidele şi sulfonele• - trimetroprimul• - acidul aminosalicilic• - etambutolul• - nitrofurantoina• - izoniazida• - chinolonele

2. Antifungice:• - derivaţii imidazolici• - tolnaftatul

3. Antiprotozoare: Metronidazolul

1. β – LACTAMICELE• A. Penicilinele - sunt unele dintre primele antibiotice, fiind

descoperite înaintea lui Alexander Fleming, în anul 1870, de medicul englez John Scott Burdon-Sanderson, dar neputând fi purificată, a cauzat o serie de intoxicaţii. Ea acţionează în special asupra bacteriilor gram pozitive.

Structură:- o legatură lactamică, ce poate fi desfăcută de

unele enzime bacteriene numite lactamaze acidul penicilanic este inactivat.

- o legatura amidică, ce poate fi desfacuta de unele enzime bacteriene amidaze.

- radicalul R are importanţă farmacocinetică.

Nucleul comun explică proprietăţile comune ale penicilinelor, inclusiv mecanismul de acţiune.

Mecanism de acţiune : împiedică formarea peretelui bacterian, avȃnd efect bactericid degenerativ.

a. BenzilpenicilineÎnlocuirea radicalului R1 , din structura acidului penicilanic, cu benzil

Benzilpenicilina = Penicilina G. Fl. 400.000 ui, 1 mil. ui• există în două forme: potasică şi sodică• este un antibiotic bactericid faţă de cocii gram-poziti şi gram-

negavi, unii bacili gram-pozitivi, spirochete şi actinomicete • sunt îndeosebi sensibili streptococii, pneumococii, gonococii,

meningococii, germenii gangrenei gazoase, bacilul carbunos, actinomicetele, spirochetele

• majoritatea tulpinilor de stafilococ au devenit rezistente (stafilococi penicilinazosecretori)

• efectul antibacterian este rapid şi de durată relativ scurtă

Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili: - angine streptococice - erizipel - pneumonie pneumococică - otite, sinuzite - meningita cu pneumococ - endocardita cu streptococ viridans (în asociaţie cu streptomicina

sau gentamicina) - meningita cu meningococ - sifilis - blenoragie Profilactic: - la bolnavi cu valvulopatii care suferă intervenţii dentare (se asociază

cu streptomicina) - cu ocazia intervenţiilor pe intestin sau tractul genito-urinar (se

asociaza cu streptomicina, kanamicina sau gentamicina)

Mod de administrare:

- injecţii intramusculare - injecţii intravenoase sau în perfuzii intravenoase

- soluţia se prepară prin dizolvarea în ser fiziologic - nu se asociază cu alte medicamente în aceiaşi seringă Doza: 1 .600. 000 - 4 .000 .000 u.i/zi la adulţi 400 .000 – 1.200 .000 u.i/zi la copii, fracţionat, la 4-6 ore

interval - în infectiile grave, injecţii sau perfuzii intravenoase cu 10-50 milioane u.i./zi

Reacţii adverse:

- reacţii alergice: urticarie (relativ frecvent), edem angioneurotic, febră, inflamaţii articulare (rar), dermatită exfoliativă, şoc anafilactic

- convulsii (la doze mari, intravenos)- anemie hemolitică - leucopenie

- trombocitopenie - nefropatii (la dozele mari)- durere la locul injecţiei intramusculare

Contraindicaţii:

- alergie la penicilină - folosirea în aplicaţii locale trebuie evitată (provoacă frecvent sensibilizare).

- prudenţă cȃnd se administrează doze mari la bolnavi cu insuficienţă cardiacă (aport de potasiu)

Benzatin Bezilpenicilina (Moldamin): fl. 600. 000 u.i, 1.200.000 ui• se absoarbe mai greu de la locul administrării realizează

concentraţii serice mici pe durată foarte lungă • este puţin activă în tratamentul infecţiilor acute• spectru şi mecanism de acţiune identic cu Penicilina G• se foloseşte în : - profilaxia infecţiilor streptococice la pacienţii ce au avut

reumatism articular acut - în tratamentul sifilisului, pentru că realizează concentraţii

constante pe termen lung de Penicilina G.• se administrează 1 dată pe săptămȃnă• Reacţii adverse: - local durere, noduli , induraţii - accidente grave în cazul administrării intravenoase

b. Phenoxipeniciline (Penicilina V, Ospen)

Farmacocinetica: • Absorbţie si distribuţie: Penicilina V este o penicilină

naturală acido-rezistentă, putȃnd fi administrată pe cale orală. După absorbţie, penicilina V se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 80 %.

• Metabolizare: Penicilina V nu suferă o biotransformare decȃt într-o proporţie foarte redusă.

• Excreţie: este excretată renal prin secreţie tubulară

Indicaţii: Terapeutice:

• tratamentul infecţiilor uşoare cauzate de microorganisme sensibile la penicilină

• nu se vor trata cu penicilina V urmatoarele afecţiuni pe durata fazei lor acute: pneumonia gravă, pericardita, meningita

Profilactice:

• prevenirea recăderilor în cazul reumatismului articular acut

• nu se va utiliza penicilina V la pacienţii cu risc crescut de endocardită( purtatori de valve cardiace )

Mod de administrare:

• Cp. 400.000 ui – PenicilinaV• Cp. 500.000 ui, 1 milion ui, 1,5 milioane ui - Ospen

• de preferință pe stomacul gol• adulți → 400.000 ui – 1milion ui la 4 – 6 ore• profilaxia RAA 800.000ui/zi în 2 prize

Contraindicaţii: • hipersensibilitate la peniciline

Reacţii adverse: • reacţii de hipersensibilitate de gravitate diversă,

incluzȃnd şi şocul anafilactic • greaţa, vărsăturile, diareea, durerile epigastrice

c. Peniciline antistafilococice

Oxacilina

• este o penicilină semisintetică• penicilinele aparţinând acestei grupe sunt eficace în infecţiile

provocate de majoritatea stafilococilor, fapt pentru care se mai numesc şi peniciline antistafilococice

• acţiunea bactericidă faţă de stafilococul auriu este sinergică cu cea a aminoglicozidelor

• spectrul antibacterian al oxacilinei este asemănător celui al penicilinei G, dar sensibilitatea germenilor este mai mică.

Farmacocinetică: • este relativ stabilă faţă de acidul clorhidric din stomac,

dar absorbţia intestinală este limitată, astfel că biodisponibilitatea sistemică, după administrare orală, este de numai 30%.

• oxacilina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 94,2%

• efectul este de scurtă durată, corespunzător unui timp de înjumătăţire de 30-40 minute

• se distribuie larg în ţesuturi şi în lichidele pleural, pericardic, peritoneal şi sinovial

• epurarea se face atât prin metabolizare (45% din doza administrată), cât şi prin eliminare renală (30%), în principal prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară

• oxacilina prezintă o inactivare destul de rapidă în organism

Indicaţii:• infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi: dermatite, furunculoze,

antrax, flegmoane, limfadenite, mastite, plăgi şi arsuri infectate

• infecţii ORL: abcese dentare, otite externe

• infecţii ale tractului urogenital : pielonefrite, pielocistite, endometrite

• alte infecţii: osteomielite, artrite purulente, enterocolite cu stafilococ.

• în cazul endocarditelor sau al septicemiilor stafilococice se va recurge la tratament parenteral

→Mod de administrare: Cps. 250 mg, 500 mg Fl. 250 mg, 500 mg, 1 g Durata tratamentului depinde de:– tipul şi gravitatea infecţiei– de răspunsul clinic al bolnavului la medicaţie

În infecţiile stafilococice severe, tratamentul va dura minimum 14 zile.

Doze

Adulţi

Infecţii uşoare Infecţii severe

500 mg la 6 h 1 g la 6 h

Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline şi cefalosporine

Reacţii adverse:

Reacţii alergice - au fost observate două tipuri de reacţii alergice: imediate şi întârziate

• Reacţiile imediate survin de obicei la 20 de minute de la administrare şi se manifestă prin urticarie şi prurit până la edem angioneurotic, laringospasm, bronhospasm, hipotensiune, colaps vascular şi exitus. Asemenea reacţii anafilactice sunt foarte rare.

Un alt tip de reacţie imediată poate să apară în intervalul 20 de minute - 48 de ore de la administrare şi se manifestă prin urticarie, prurit, febră.

Reacţiile întârziate la peniciline apar după 48 de ore de la ingestie, uneori chiar după 2-4 săptămâni de la debutul tratamentului- simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom de tip boala serului, urticarie, mialgii, febră, artralgii, dureri abdominale, erupţii cutanate - pot să apară şi simptomele unei tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree, stomatită

• Alte reacţii: agranulocitoză, neutropenie, depresie medulară

d. Aminobenzilpeniciline

Ampicilina cps. 250 mg, 500 mg, fl. inj. 500 mg, 1g Indicaţii:• infecţii cu germeni sensibili, manifestate la nivelul aparatului

respirator(coci gram pozitivi şi negativi, bacili Gram negativi)• infecţii ORL şi stomatologice • infecţii digestive şi biliare• infecţii renale şi urogenitale • infecţii ginecologice • infecţii ale meningelui• septicemii şi endocardite.

Contraindicaţii: • alergie la peniciline• infecţii cu virusuri din grupul herpetic

Reacţii adverse: • manifestări alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, dispnee, în

mod excepţional şoc anafilactic • manifestări cutanate: erupţii maculopapuloase • tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree, candidoze • manifestări hematologice: anemie, leucopenie, trombocitopenie • tulburări renale: nefrite interstiţiale acute

Mod de administrare: • Adulţi: - în infecţii grave, 6-12 g/zi i.m. sau i.v., în prize la 4-6 ore

- în infecţii uşoare şi medii 2 -4 g/zi la 6 ore, per os

• Pentru administrare i.m, conținutul flaconului se dizolvă în 2 ml apă distilată sterilă.

• Pentru administrare i.v se utilizează 10 – 20 ml apă distilată sau ser fiziologic, injectare lentă sau în perfuzie

• Se evită asocierea cu alte substanțe, mai ales în flacoanele de perfuzie

Amoxicilina - absorbţie digestivă superioară faţă de ampicilină, neinfluențată de prezența alimentelor

Cps. 250 mg, 500 mg, f. 250mg, 500 mg, 1g

Indicaţii: • infecţii ale tractului respirator superior (sinuzite, tonsilite, otite medii) • infecţii ale tractului respirator inferior (bronşite acute şi cronice,

bronhopneumonii, empiene, abcese ale plămânilor) • infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: arsuri, abcese, celulite, răni

infectate• infecții biliare• infecţii ale tractului genito-urinar: cistite, pielonefrite, avort septic

Contraindicaţii: reacţie alergică faţă de orice tip de penicilină semnalate

Efecte secundare: alergii frecvente

Posologie: • Adulţi - infecţii uşoare şi medii, 250 mg la 8 ore

- infecţii grave, 2-4 g/zi

e) Peniciline în combinaţii

• Amoxicilină + Acid clavulanic ( inhibitor de betalactamază) – Augmentin, Amoksiklav → spectru lărgit (stafilococ auriu, unele specii de bacili gram negativi şi pe tulpinile de gonococ rezistente la penicilină

cps. 625 mg, 1 g fl. 1,2 g• Doza: 625 mg/12 ore, 1g/12 ore

• Ampicilină + Sulbactam ( inhibitor de betalactamază) – Ampiplus fl. 1,5g Doza: 1,5 g/12 ore

• Unasyn cp. 375 mg

• Ticarcilina + acid clavulanic → Timentin fl. 3,2 gIndicații: - infecții severe la bolnavi cu imunitate scăzută: septicemii,

peritonită, infecții post chirurgicale, infecții ale oaselor, aparatului respirator, urinar

Administrare: perfuzie i.v 3,2 g/6-8 ore

Piperacilina + tazobactamum →Tazocin fl. 2,25 gIndicații: - infecții severe abdominale , urinare Administrare: perfuzie i.v 2,25 g/6-8 ore

B. CEFALOSPORINELE

Cefalosporinele sunt :• antibiotice semisintetice, bactericide şi cu mecanism de acţiune

asemănătoare penicilinelor • sunt rezistente la penicilinaza stafilococilor şi la unele enzime ale

bacililor gram-negativi • sunt inactive faţă de piocianic şi proteus, dar active pe cocii gram-

pozitivi şi unele tulpini de germeni gram-negativi • nu se vor administra bolnavilor sensibilizaţi la cefalosporine, cât şi

la cei sensibilizaţi la penicilină• sunt considerate antibiotice de rezervă, utile în cazul în care

antibioticele clasice nu sunt eficiente terapeutic.

Indicaţiile terapeutice diferă în funcţie de generaţia din care fac parte:• Cefalosporinele de generaţia I sunt utile în infecţii cu bacterii Gram

pozitive rezistente la peniciline

• Cefalosporinele din generaţia a II-a sunt indicate în infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline şi la cefalosporine de generaţia I

• Cefalosporinele din generaţia a III-a se utilizează în cazuri grave cum ar fi infecţiile nosocomiale, septicemiile, meningite

• Cefalosporinele din generaţia a IV-a sunt rezervate exclusiv pentru tratamentul infecţiilor nosocomiale şi a infecţiilor grave, eventual în asociere cu aminoglicozidele

Reacţii adverse:• reacţii de hipersensibilitate - erupţiile cutanate maculo-papuloase,

urticarie, febră, bronhospasm, şoc anafilactic • reacţii hematologice - neutropenie şi trombocitopenie• nefrotoxicitate• hepatotoxicitate - se manifestă prin creşterea transaminazelor şi a

fosfatazei alcaline • reacţii gastro-intestinale - greţuri, vărsături, diaree• reacţii adverse locale pot aparea la locul administrării ( flebită,

durere).• în insuficienţa renală moderată şi severă, dozele de cefalosporine

trebuie reduse.

a. Cefalosporinele de generaţia I

Cefalexin cps. 250mg, 500 mgIndicaţii:

• infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare • infecţii ale căilor genitourinare (inclusiv gonoree) • infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi• infecţii ale ţesutului osos

Mod de administrare: • Adulţi: 1- 2 g/zi (în infecţii grave până la 4g/zi), împărţită în 3 prize. Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline sau cefalosporine

Reacţii adverse: • reacţii anafilactice • tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături,

diaree • erupţii maculo-papulare, rash cutanat.• foarte rar s-au observat apariţia unor leucopenii

reversibile, neutropenii reversibile, trombocitopenii sau creşterea tranzitorie a transaminazelor

Cefadroxil cps. 250mg, 500 mg• are acţiune bactericidă prin supresia sintezei peretelui

celulei bacteriene• microorganisme extrem de sensibile la cefadroxil:

streptococii beta-hemolitici, pneumococii şi stafilococii

Indicaţii: • infecţii ale tractului respirator superior: otita medie

acută şi cronică, sinuzita, faringita, amigdalita, laringita• infecţii ale tractului respirator inferior: bronşita acută

şi cronică, bronhopneumonia, pneumonia bacteriană.

• infecţii ale tractului urogenital: cistita, pielonefrita, anexita, uretrita, prostatita, salpingita

• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi : abcese, furuncule,

impetigo, piodermie, erizipel, limfadenita, infecţii ale rănilor

• infecţii osteo-articulare: osteomielita

Mod de administrare: • la adulţii şi adolescenţii cu greutate peste 40 kg şi cu o funcţie

renală normală se administrează 1-2 g Cefadroxil pe zi în doză unică sau fracţionate în două administrări egale

Efecte secundare: • tulburările gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree, durere

abdominală, glosită) • simptome dermatologice (prurit, eritem, urticarie, febră

medicamentoasă, dureri articulare sau, rar, angioedem)• vertij, nervozitate, somnolenţă• eozinofilie, trombocitopenie, leucopenie şi neutropenie,

modificări reversibile la încetarea tratamentului

b. Cefalosporinele de generaţia a II-a

Cefuroxim (Axetine, Zinacef, Zinnat) - bactericid pe toţi bacilii gramnegativi; inactiv pe piocianic cp. 250 mg, 500 mg, fl. 750 mg, 1,5 g

Indicaţii: • infecţii ale tractului respirator inferior: bronşite acute şi cronice,

pneumonii • infecţii ale tractului respirator superior: otite medii, sinuzite,

amigdalite şi faringite• infecţii ale tractului genitourinar: pielonefrite, cistite şi uretrite;

gonoree acută, uretrită gonococică necomplicată şi cervicită• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: furunculoze, pilodermite şi impetigo

Contraindicaţii: - hipersensibilitate la antibiotice din clasa cefalosporinelor

Reacţii adverse: • tulburări digestive: diaree, vărsături, greţuri • reacţii alergice: erupţii maculo-papulare, urticarii, prurit, febră • manifestări hematologice (hipereozinofilie) • creşterea tranzitorie a transaminazelor • nefrotoxicitate

Mod de administrare:• se administrează după masă pentru obţinerea unei absorbţii

maxime • Doza→ 500 mg/zi, în 2 prize, în amigdalite, faringite, sinuzite, otite

acute ale urechii medii, bronşite acute sau cronice• în pneumopatii bacteriene: adulţi: 1,5g/zi, în 2 prize.

Cefaclor( Ceclor, Cefaklor, Ceclozone)• Cps. 250 mg, 500 mg, cpr. cu eliberare prelungită 375 mg, 750 mgFarmacodinamică: • bactericid• activ pe stafilococi penicilinazosecretori, streptococi, pneumococi, E.

Coli, Klebsiella, Proteus

Indicaţii: infecţii ORL, respiratorii, urinare, piele

Reacţii adverse: alergie, tulburări digestive, nefrotoxicitate

Mod de administrare:• oral→750 mg/zi, în 3 prize

c. Cefalosporinele de generaţia a III-a

Sunt indicate pentru infecţii grave. Pot fi împărţite în 3 grupe:• Cefalosporine “de extremă stȃngă’’ → active pe bacili

gramnegativi şi pe coci grampozitivi → cefotaxim, ceftriaxonă

• Cefalosporine “de centru’’→ active pe piocianic → ceftazidim, cefoperazonă

• Cefalosporine “de extremă dreaptă’’→ active pe Bacteroides fragilis → moxalactom

Cefotaxim ( fl. 1g ) Indicaţii:

Infecţii severe cu germeni sensibili la cefotaxim, avȃnd diferite localizari: – la nivelul tractului respirator – sistemului genito-urinar, inclusiv gonoree – infecţii ale ţesuturilor moi – infecţii ale sistemului osteo-articular– septicemii– endocardite– meningite

•

Contraindicaţii: • hipersensibilitate la cefalosporine• femei în cursul sarcinii sau care alăptează

Efecte adverse: • reacţii alergice • tulburări digestive (diaree, colită pseudomembranoasă)• hematologice (eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie tranzitorie)• tulburari hepatice (creşterea tranzitorie a transaminazelor şi fosfatazei

alcaline)• nefrotoxicitate • convulsii

Mod de administrare: tratamentul este individualizat în funcţie de starea şi evoluţia pacientului.

• Adulţi - intramuscular sau intravenos, 1 g la 6-8 ore

fără a se depăşi 12 g/24 ore

Ceftriaxon ( Cefort, Rocephin) fl. 500 mg, 1g, 2g

Farmacocinetică:• Ceftriaxon este destinat administrării parenterale. După

injectarea intravenoasă produsul trece rapid în fluidele sistemice. Legarea de proteinele plasmatice este de aproximativ 90%. Aproximativ 60% din doză este eliminată prin urină şi 40% prin bilă.

Farmacodinamică: - are un larg spectru antibacterian, incluzând bacterii

grampozitive, bacterii gramnegative şi multe anaerobe ca: Clostridium şi Bacteroidess.

- Ceftriaxon este destinat administrării parenterale.

Indicaţii:• infecţii ale tractului urinar, septicemii, meningite, infecţii abdominale

(peritonite, colangită, infecţii gastrointestinale), osteite şi artrite, infecţii ale pielii şi a ţesuturilor subcutanate, infecţii genitale, gonoree, infecţii O.R.L. şi stomatologice.

Contraindicaţii: hipersensibilitate faţă de cefalosporine

Efecte secundare: - simptome gastrointestinale: diaree, greaţă, vărsături, stomatite - reacţii locale alergice: eczeme, mâncărimi - modificări hematologice: eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie, anemie

hemolitică.

Mod de administrare: • Adulţi şi copii (peste 12 ani): 1-2 g ca doză unică i.m.sau i.v.

Ceftazidim (Fortum) fl. 1gFarmacodinamică:– activ pe Proteus, Klebsiella, E. Coli, Salmonella, Shigella, Stafilococ auriu

Indicaţii: infecţii grave cu germeni sensibili, meningite

Efecte secundare: – simptome gastrointestinale: diaree, greaţuri, vărsături– modificări hematologice: eozinofilie, limfocitoză, neutropenie,

trombocitopenie– nefrotoxicitate în asociere cu aminoglicozidele şi diureticele

Mod de administrare: – Adulţi : 3g/zi în 3 prize i.v. diluat în ser fiziologic, glucoză 5-10%

d. Cefalosporinele de generaţia a IV-a

Sunt similare cu cele de generaţia a III-a dar sunt mai rezistente, la hidroliză prin betalactamaze.

Foarte active asupra S. aureus, S. pneumonie, Enterobacter

Pătrund în SNC

Cefepimum ( Maxipime)fl. 1g,2gAdministrare i.v sau i.m 1g-2g/12 ore

C. CARBAPENEMII Au un nucleu beta lactamic cu câteva diferențe structurale

față de celelalte antibiotice din aceeaşi clasă, ceea ce le conferă un spectru antibacterian foarte larg

Imipemenul + cilastatin →Cilopen, Tienam fl. 1g (500mg/500mg) Cilastatinul este un inhibitor al dehidropeptidazei renale,

pentru diminuarea metabolizării. Este un bactericid pentru aproape toate bacteriile patogene

aerobe şi anaerobe Doze: 1-2 g/zi i.v în 3-4 doze în PEV lentă 20 -60 min.

• Meropenem (Meronem) fl. 500mg, 1g

- este mai stabil fata de dehidropeptidaza renala si nu necesita asocierea cu un inhibitor al enzimei

Doze: 0,5 – 1g la 8 ore

• D. MONOBACTAMII

• Sunt activi față de Pseudomonas aeruginosa

• Aztreonamul (Azactam)• - se administrează parenteral (i.v sau i.m)• - indicat în septicemii, infecții urinare • - infecții pelvine• - infecții intraabdominale