DREPTUL AFACERILOR

Lector univ.dr. Monica IONAS-SALAGEAN Capitolul I Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti titulari ai unor intreprinderi care exploateaza activitati orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o asezare a materiei in curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a sintagmei. Notiunea de drept, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :

a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv, pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in limitele teritoriale ale unui stat;

b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt, fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de drept.

c) In sfarsit, spunand drept se poate avea in vedere stiinta dreptului ca ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)

1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale, dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;a) dreptului public ii sunt specifice raporturi de subordonare intre participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus, dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; ii sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese generale; apartin acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul constitutional, dreptul financiar, international public, penal, administrativ, procesual penal, etc.

b) dreptul privat se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand, deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie este dreptul civil, care cuprinde ponderea covarsitoare a reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este suplimentar si substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul comun in materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva particularilor ca indivizi si profesionistilor care exploateaza intreprideri in diverse domenii de interes si, deci, apartinand si altor ramuri ale dreptului privat. Noua reglementare revolutioneaza prin viziunea monista in materia raporturilor de drept privat, constand in pretentia de a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor categoriilor de raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva. Evident, desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu este insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile unor domenii sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor subramuri ale dreptului privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul familiei, etc, Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria autonomie. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el, insa, dreptului afacerilor ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei alte subramuri a dreptului privat si justificata de natura, complexitatea si specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului pe care acestia il exploateaza, cel economic, orientat spre profit. 1.3. Definitia dreptului afacerilor; Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in sensul ei cel mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci, subordonata unui scop profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de fiecare dintre participanti, ca sansa de castig sau posibilitate de pierdere.

Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut marcata de tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi, suplimentare fata de varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod Comercial, (in vigoare intre 1887 2011). identificam cu sintagma activitate comerciala.

Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu incidente in domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor, transporturilor, bancar, drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul pentru care, in planul stiintelor dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil profesionistilor specializati in exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate pentru producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in scopuri lucrative, profitabile. 1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilorDefinitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor : normele juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza intreprinderi organizate pentru a desfasura activitati economice, ( de productie, comert, prestari servicii) intelese in sensul lor complex, modern, de afacere. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.5. Scurt istoricInainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia studiata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva istorica, pana sa devina profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de existenta ale individului. Astfel;1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii, ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes, principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente si pentru domeniul comercial.

1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au fost coagulate in asa numite statute, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul reglementarilor proprii unei corporatii.

1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta, primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807. Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897, impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.

1.5.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp, comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului comercial la a carui dezvoltare a contribuit. Intrucat nu era in concordanta cu principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor. A impus principiile de baza in domeniul afacerilor insa pana in 2011, cand a fost abrogat prin Noul Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.

CAPITOLUL II Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor2.1.Denumirea traditionala de comerciant, consacrata de Codul comercial de la 1887, (in prezent, abrogat, asa cum deja am precizat mai sus), era atribuita, sub incidenta acestuia ;

a) persoanelor fizice care se calificau ca atare prin activitatea desfasurata, (acte de comert, operatiuni comerciale realizate pe proprie raspundere si cu continuitatea unei indeletniciri obisnuite) si care se inregistreaza in registrul comertului;

b) persoanelor juridice care, prin inmatriculare in registrul comertului dobandeau calitatea de comerciant : societati comerciale, regii autonome, organizatii cooperatiste, grupuri de interes economic,

Trasatura comuna a tuturor acestor comercianti, persoane fizice si juridice deopotriva, a fost reprezentata de natura comerciala, economica, deci speculativa, orientata spre profit, a activitatii lor. Sub vechea reglementare, acesta era criteriul obiectiv care impunea distinctia dintre domeniul comercial si necomercial, dintre comercianti si necomercianti, si, ca efect, delimita normele juridice ce le erau aplicabile de cele incidente altor domenii sau categorii prfesionale.

2.2. Prin noul Cod Civil, renuntandu-se la dualitatea comercial - civil, sub pretextul unificarii regulilor de baza aplicabile in materia dreptului privat, in general, deci implicit celui economic, al afacerilor, termenul traditional de comerciant este integrat categoriei mult mai cuprinzatoare a profesionistilor. Potrivit art.3, al.2 din Cod, sunt profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere, adica, exercita sistematic o activitate organizata ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii indiferent daca are sau nu un scop lucrativ, (art,.3, al.3 din Cod). Definitia subsumeaza profesionistii, in general si, deci, inclusiv cei care performeaza in domeniul afacerilor, traditional numiti comercianti. In aceste conditii, devine necesara stabilirea elementelor de distinctie, de delimitare dintre diversele categorii de profesionisti, si, evident, a celor care activeaza in domeniul afacerilor. Codul nu ofera in terminis asemenea repere. Ele sunt mai degraba deduse decat formulate explicit. In determinarea reglementarilor de drept privat aplicabile unui domeniu sau altul accentul se pune pe subiect, respectiv pe calitatea de profesionist a titularului acestei activitati. Ce anume face insa diferenta intre diversele categorii de profesionisti ? Altfel spus, ce deosebeste profesionistii in domeniul afacerilor de alte categorii de profesionisti ? Unicul criteriu va trebui sa ramana tot activitatea desfasurata, respectiv, in cazul profesionistilor comercianti scopul lucrativ al acestei activitati, in sensul de activitati economice, (de productie, comert sau prestari de servicii efectuate in scop profitabil). 2.3. Delimitarea profesionistilor in domeniul afacerilor de alte categorii profesionale prezinta o importanta practica incontestabila. Statutul lor distinct este, definit de : a) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar fi: a.1) obligatia inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; a.2.) obligatia de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea desfasurata, sau, aceea a.3) de a respecta regulile unei concurente oneste, loiale;

b.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice, distincte, unele fata de cele aplicabile neprofesionistilor, altele, fata de cele aplicabile altor categorii de profesionisti

c.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila profesionistilor din domeniul afacerilor;

2.4. Categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti) In mod traditional, profesionisitii in domeniul afacerilor sunt clasificati in doua categorii :

a) persoane fizice;

b) persoane juridice.

Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a activitatilor economice. Astfel, art.1 al Legii nr.26/1990, privind registrul comertului enumera urmatoarele categorii de profesionisti care, activand in domeniul economic, au obligatia de a se inregistra in registrul comertului ;:

a) persoanele fizice autorizate

b) intreprinderile individuale

c) intreprinderile familiale

d) societatile comercialee) companiile nationale si societatile nationale

f) regiile autonome

g) grupurile de interes economic

h) societatile cooperative

i) organizatiile cooperatiste

j) societatile europene

k) societatile cooperative europene

l) grupurile europene de interes economic cu sediul principal in Romania

m) alte persoane fizice si juridice prevazute de lege

Enumerarea ofera un criteriu formal pentu distinctia profesionistilor in domeniul economic.

Categoriile enumerate la d)-l) fac parte din categoria profesionistilor (comercianti) persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.

Vom analiza in cele ce urmeaza principalele categorii, pentru o corecta determinare a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in realitatea economica. 2.5. Persoana fizicaSpre deosebire de societatea comerciala, care se naste comerciant, in sensul ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile economice determinate prin actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, daca intruneste cumulativ urmatoarele conditii:

a) realizeaza activitati economice la modul profesional, cu caracter de continuitate, in nume si pe risc propriu.b) solicita si obtine inregistrarea in registrul comertului si autorizarea desfasurarii activitatii In prezent, procedura de inregistrare si autorizare este reglementata de Ordonanta de Guvern nr.44 din 2008. Potrivit acestui act normativ, obtinerea de catre persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor economice se poate solicita astfel:

a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu abrevierea PFA)

b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale

c) ca membri ai unei intreprinderi familiale

Anterior inceperii activitatii, persoana fizica va solicita :

a) inregistrarea in registrul comertului

b) acordarea autorizatiei de functionare.

Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate mai sus, Oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator judetului in care persoana fizica ce urmeaza sa fie autorizata isi declara sediul social.

Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate, persoanele fizice care:

a) au implinit varsta de 18 ani, respectiv de 16 ani, in cazul membrilor intreprinderii familiale;

b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;

d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al persoanei fizice. Este documentul care atesta inregistrarea acesteia in registrul comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera legalitate activitatii economice realizate de o persoana fizica.

2.5.1. Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, (PFA); a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu

intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii activitatii pentru care a fost autorizat;

b) poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea

activitatii pentru care a fost autorizata;

c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al

unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;

d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata

in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca

aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este suficient, cu averea sa personala.

2.5.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate

colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte persoane juridice;

b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi

individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;

c) este asigurat in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in

sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta

a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.

2.5.3. Regimul juridic al intreprinderii familialea) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi

simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea fiecarui membru la ntreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;

b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si

si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;

d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari

ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)

e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;

prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la constituirea acestui patrimoniu;

f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru

datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de afectatiune sau, in completarea lui, raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.2.6. Patrimoniul de afectatiune;OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la subiectele dreptului afacerilor. El reprezinta ansamblul bunurilor, drepturilor si obligatiilor alocate de persoana fizica autorizata in oricare din cele trei forme permise de lege, desfasurarii activitatii sale economice. Ca urmare, creditorii personali ai persoanei fizice autorizate,(PFA), intreprinzatorului titular al unei intreprinderi individuale sau ai membrilor intreprinderii familiale nu vor putea sa urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din patrimoniul de afectatiune, ci doar pe cele personale ale respectivelor persoane. La fel, creditorii comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar in mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana fizica. Se face astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului persoana fizica, creditorii comertului si respectiv creditorii personali.

Se impune precizarea ca, ulterior acestei prime consacrari legale in maieria dreptului afacerilor a conceptului de patrimoniu de afectatiune, prin dispozitiile art. 31 din Codul civil, aplicarea lui este generalizata pentru toate categoriile de profesionisti, fiind afectat exercitarii profesiei acestora.

Capitolul III SUBIECTELE PERSOANE JURIDICE ALE DREPTULUI AFACERILOR

Societatile

3.1. Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii economice a persoanei fizice, in oricare din cele trei forme de organizare reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct raportate la persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile unui singur individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in schimb, societatea devine forma adecvata de derulare a operatiunilor economice atunci cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii omenesti. Din punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui singur individ a devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale, scopul convergent urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule de asociere restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor economice, s-a ajuns in timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au impus solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur, complexitatea acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a numarului persoanelor implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea ei. Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent, societatea (comerciala) a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu scopul de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti. Ea insasi si-a structurat si perfectionat formele de organizare in directa corelatie cu interesele activitatii economice aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce, in prezent, constituie ponderea subiectelor persoane juridice ce activeaza in domeniul afacerilor.

3.2. Scurt istoric. Inceputurile societatii (comerciale) dateaza inca din antichitate. La inceput

nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial francez de la 1807 o denumeste societate anonima si reglementeaza cele doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.3.3. Definitia.

Societatea (comerciala) poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica, constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati economice deci,cu scopul de a obtine profit.

3.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.Potrivit legii, societatea (comerciala) devine persoana juridica din momentul inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie, distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele elemente care o personalizeaza:

a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in functie de forma juridica;b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu continut economic, distinct si independent de patrimoniul oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor si afectat realizarii activitatii comerciale proprii; element specific al patrimoniului societatii (comerciale) este capitalul social;

c) are propriile elemente de identificare, decurgand din calitatea sa de subiect de drept distinct,(denumire, sediu );

d) are propria sa vointa, distincta de a asociatilor, (voina sociala), manifestata prin organele sale;

e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul social;

f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie, distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta specializata);

Societatea (comerciala) este comerciant, profesionist deci, din momentul

dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin comercianti, (inteprinzatori, operatori economici), ea se naste comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe toata durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate.

3.5. ReglementareActul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor

(comerciale), oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare, dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990, denumita in continuare, LS. Prin ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu reglementarile europene in materie.

Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990, devine complementar aplicabila. Sintagma drept societar isi absoarbe substanta cu prioritate din LS si, complementar, cum deja am precizat, din reglementarile speciale aplicabile anumitor categorii de societati (comerciale). Privite in ansamblu toate acestea configureaza statutul juridic al acestei categorii de profesionisti, distinct de cel reglementat prin normele de drept comun reprezentate de Codul Civil. Ideea este enuntata de textul art.192 din Cod, in conformitate cu care persoanele juridice legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse in prezentul cod, daca prin lege nu se prevede altfel.3.6. Formele de organizare a societatilor (comerciale)LS reglementeaza cinci forme juridice in care se poate constitui societatea

(comerciala) si anume:1.societatea in nume colectiv

2.societatea in comandita simpla,

3.societatea pe actiuni;

4.societatea in comandita pe actiuni

5.societatea cu raspundere limitata

Enumerarea pastreaza ordinea apartitiei lor istorice. Sunt, in principiu, formele juridice reglementate si in legislatia altor state, nefiind produse de laborator ci rezultatul experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de piata.

Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege; viitorii asociati au libertatea de a opta pentru oricare dintre ele, dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese; nu vor putea imagina forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate.

Pe de alta parte, dreptul de optiune este limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin acte normative speciale. Este cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.

Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in care acestia cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte, astfel incat alegerea sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza.

3.7. Clasificarea societatilor (comerciale)Cele cinci forme juridice de societati pot fi clasifiate in functie de mai multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele, considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel;

3.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri sunt:

a) societati de persoane; cele in care asocierea este consecinta relatiei

dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda; societatea este constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (intuitu personae). Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie de elemente specifice, cum ar ficele legate de atribuirea denumirii, numarul relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora, conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire sau incetare a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si societatea in comandita simpla. b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se

estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social; determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea in comandita pe actiuni.c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici

una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid, creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt, la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor, exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima din punct de vedere istoric.

3.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in numecolectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor comanditati.Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel: 1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde, pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel, caracteristica obligatiilor profesionale in general, spre deosebire de obligatiile dintre particulari unde divizibilitatea raspunderii constituie regula iar solidaritatea este exceptia. b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societateacu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta asociatilor comanditari.Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra patrimoniului personal al asociatilor.

De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se

identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii societatii sau incatarii calitatii lui de asociat. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii pentru obligatiile sale sociale.

Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara, (comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.3.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.Dupa ce la punctul 3.6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le trasaturile specifice.3.8.1.Societatea in nume colectiv Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor

desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru afaceri de mici dimensiuni, de familie.

Caracteristici:a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara; ca urmare,

creditorii societatii pot pretinde plata sumelor ce le sunt cuvenite si de la asociati, fiecare dintre ei fiind obligat sa plateasca intreaga suma datorata de societate. Raspunderea acestora este insa subsidiara celei a societatii, asa incat, poate fi antrenata numai dupa ce, cu prioritate, plata a fost pretinsa acesteia, dar fara rezultat. Neincasarea sumei, in termen de 15 zile de la formularea solicitatii, il indreptateste pe creditor sa se indrepte impotriva oricaruia dintre asociati, obligandu-l la plata intregii datorii a societatii sau, dupa caz, a diferentei ramase neacoperite.

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociati, insotit de sintagma societate in nume colectiv scrisa in intregime, nu abreviat. Regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru terti. Ca urmare, daca denumirea contine numele unei persoane straine de societate, aceasta va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la persoana asociatilor care o constituie.c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul desocietate, incheiat in forma autentica;

d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o

limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constituirii societatii si se compune din:

1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,

2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica, 3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii creanteiaportate de el;

e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social;

f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor.g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor administratori, exclusiv asociati, persoane fizice sau juridice. In cazul pluralitatii de administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati sa lucreze impreuna sau separat.

h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le

interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu obiect similar sau concurent; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator;

i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,

excluderii sau retragerii unuia dintre asociati, numarul acestora s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, daca in actul constituiv nu a fost reglementata posibilitatea de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze speciale de dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale. 3.8.2. Societatea in comandita simplaDenumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest context, solutia gasita de ei pentru valorificarea banilor de care dispuneau a devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate. Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite de raspundere proprii societatii: limitata, corespunzatoare capitalurilor investite, (asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti asociati comanditati). Angajarea raspunderii acestei din urma categorii opereaza dupa regulile valabile in cazul societatii in nume colectiv : caracterul ei subsidiar impune ca in mod prioritar, plata sa fie pretinsa societatii; numai dupa 15 zile de la notificarea acesteia fara rezultat, creditorii o vor putea pretinde asociatilor comanditati, respectiv unuia/unora dintre ei.

Caracteristici:a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor

doua categorii de asociati, comanditari si comanditati, reunind cele doua forme de raspundere, limitata comanditarii, nelimitata si solidara - comanditatii; suportul asocierii lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv; numarul minim de asociati este de doi; desi legea nu plafoneaza numarul maxim, de regula, acesta este mic;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea societate in comandita simpla, scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu societatea, figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devine raspunzatoare fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii. c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma

autentica;d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul

societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;

e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii

comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social;

f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul social.

g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;

restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor tertilor; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru societatea in nume colectiv.

De retinut: raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, 2) numai in cazul acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa in intregime, nu cu initiale; 3) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social; 4) legea nu impune o valoare minima a capitalului social pentru nici una din cele doua forme juridice de societate.

Argumente: credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar fundamentata pe persoana asociatilor; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe de alta parte, asociatii/o parte dintre ei, avand o raspundere nelimitata si solidara, tertii se vor putea raporta la acestia pentru a-si evalua riscurile de a contracta cu societatea.

3.8.3.Societatea pe actiuniEste forma reprezentativa a societatilor de capitaluri; ca urmare, in cazul

ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de societate anonima, pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.

Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate, adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile. Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta publica).

Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social, caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe principul separatiei puterilor.

Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat organizarii si functionarii societatilor comerciale.

Caracteristici:a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;

b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi

actionari, persoane fizice si/sau juridice; (dealtfel, acelasi numar este necesar in cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere limitata cu unic asociat).

c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor

societati si va insotita de mentiuneasocietate pe actiuni scrisa in intregime sau de initialele S.A;

d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub semnatura privata sau avand data certa; forma autentica devine necesara numai in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea s-a constituit prin subscriptie publica;

e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati

comerciale, aceasta se poate constitui: 1) prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv; procedura de infiintare, in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de societate; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat acestei teme.

In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,

concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis, cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila: societatile de tip deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise, urmand in acest scop procedura legala expres reglementata.

f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi

constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul celor in natura.

g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10

lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand nominalizeaza titularul actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul actiunilor emise de societate. Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom, independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul constitutiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.

Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci

actionar), sunt: a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale; b) dreptul de a incasa dividende. Nu sunt singurele drepturi dar sunt cele de baza. Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar; reprezinta o

categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediulorganelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale, ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar;

Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul

consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.

i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare,

proprie acestui tip de societate; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand nu poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila, poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni). Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator. De asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.3.8.4.Societatea in comandita pe actiuniFace parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de

actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar, diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe actiuni.

Caracteristici;a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari;e

necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii;

b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv; nu este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite, constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la capitalul social;

c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin

subscriptie publica);

d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor

societati existente, insotita de precizarea societate in comandita pe actiuni, scrisa in intregime;

e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu

privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor, emiterea de obligatiuni, adunarile generale, cenzori;

f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa

regulile sistemului unitar; administratorii pot fi desemnati numai din randul actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara;

Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

3.8.5. Societatea cu raspundere limitata A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta

imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate, personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.Caracteristici;a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati deafectio

societatis, ca si in cazul societatilor in nume colectiv si au raspundere limitata, asemeni actionarilor din societatile pe actiuni; este singura societate care se poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei numar maxim de asociati este limitat la 50;

b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si

statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv;

c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura

sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma societate cu raspundere limitata sau de initialele S.R.L.

d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni

numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute; este obligatorie varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul societatilor de persoane;

Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi: aporturi in

numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor sau prin expertiza;

Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile, nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si inregistrarea in registrul comertului;

e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de

adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati. Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane, ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul societatilor pe actiuni;

f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in

mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine obligatorie;

g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu

raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de societate ca efect al modificarii numarului de asociati; unicul act constituiv al societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale aplicabile societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume :

1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o singura societate comerciala;

2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata;

3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza, spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre asociati.

3.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale societatii comerciale

Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic. 3.9.1. Filiala. Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea (mama) care a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive. Dependenta sa fata de societatea-mama, legatura de filiatie dintre ele este asigurata prin controlul pe care mama il exercita in virtutea cotei majoritare de participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala, comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si, intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca asociat unic). Postura mamei de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in societatea filiala este singura care defineste relatia sa cu filiala. Alte forme posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi persoane, nu definesc relatia juridica filiala - societate-mama.Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i se va atasa mentiunea de filiala, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei. 3.9.2. SucursalaSpre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de societatea-mama care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara operatiunile comerciale. Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social proprii. Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in activitate apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict in numele societatii mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.

Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante, puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.

8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL IV Constituirea societatilor Infiintarea societatii (comerciale), in oricare din cele cinci forme juridice reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.

4.1. Actele constitutive ale societatii Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati comerciale, instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de asociere.

In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.

In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi asociati, contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act constitutiv.

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii ambelor si denumit generic act constitutiv.

Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv.

In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul, ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat atribuita de lege). 4.2. Forma actelor constitutiveLa capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor am precizat deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social, cand forma autentica devine obligatorie. Actele constitutive realizate sub semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care, data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris redactat de un functionar public.

Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin subscriptie publica.

4.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor acestora. Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice, derivand din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale comune fac parte:a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia, domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz);b) clauze privind identificarea viitoarei societati, si anume, cele care stabilesc:

b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;

b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia. Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de activitatea comeriala a societatii comerciale.

In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1) structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin unuia dintre asociati. b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a respecta prevederile legale proprii formei juridice alese;

c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,

cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului. Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate. Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica, nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert.

Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale

precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa principala a profitului societatii.

Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni

comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare. Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati.

d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va

preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine necesara respectarea acesteia.

In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate, dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica.

In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la 70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar, respectiv 2 ani pentru cele in natura). La acelasi tip de societati devine necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la purtator). e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va

indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare. Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.

Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile

privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii, durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta activitatii societatii.

In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora. Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati acest control revine asociatilor.

f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata

pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii, daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.

g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea

lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta, finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, ca organizatii nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital. Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze leonine, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al societatii.

h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie deschise.

j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele.

4.4. Formalitati procedurale necesare constituiriiPentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului. Dovada eliberata probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.

In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau, dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :

a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;

b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit de judecatorul delegat;

c) dovada sediului declarat si al disponibilitatii firmei;

d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si, dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si consiliului de supraveghere, a primilor cenzori, privind indeplinirea condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati;

e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor

de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru societatile comerciale bancare, etc.)

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate, cererea de inmatriculare este solutionata de catre directorul oficiului comertului de pe langa tribunal si/sau persoanele desemnate de catre directorul Oficiului National al Registrului Comertului care, daca sunt intrunite conditiile legale, va autoriza, prin rezolutie, constituirea societatii si inregistrarea ei in registrul comertului. Tehnic, rezolutia este comunicata in format electronic Ministerului Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare a societatii. Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare, Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea dobandeste personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul unic, denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala, numarul de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz. Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile sau avizele necesare. 4.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publicaEste cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana), comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in doctrina si sub denumirea de constituire continuata, ea reprezinta o modalitate proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului, in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de emisiune va fi realizate in forma autentica.b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului, in vederea vizarii lui de catre persoanele autorizate din cadrul oficiului registrului comertului, in scopul publicarii in presa;c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in continutul prospectului. d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementate de lege in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.

e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.

Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive, efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in favoarea lor.

In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor mobiliare.

Capitolul V

Organizarea si functionarea societatilor comerciale

5.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum bunurile din patrimoniul soc