Download pdf - 70238445 Farmacologie Ro

Transcript
Page 1: 70238445 Farmacologie Ro

CUPRINS

Capitolul 1..........................................................................................................11.1. Definiţia farmacologiei. Relaţii cu alte ştiinţe.........................................11.2. Istoricul farmacologiei..........................................................................2

Capitolul II. Aplicarea şi administrarea medicamentelor...................................42.1. Căile de introducere a medicamentelor în organism de introducere a

medicamentelor în organism................................................................42.1.1. Utilizarea medicamentelor la nivelul tubului digestiv..................52.1.2. Utilizarea medicamentelor la nivelul tegumentului

şi mucoaselor accesibile.........................................................122.1.3. Utilizarea medicamentelor pe căi parenterale...........................17

Capitolul III. Farmacocinetica medicamentelor...............................................203.1. Absorbţia medicamentelor..................................................................203.2. Transportul medicamentelor................................................................243.3. Distribuţia medicamentelor.................................................................273.4. Metabolizarea medicamentelor............................................................313.5. Eliminarea medicamentelor din organism.............................................36

3.5.1 Eliminarea medicamentelor pe cale renală................................363.5.2. Eliminarea medicamentelor pe cale digestivă...........................393.5.3. Eliminarea medicamentelor pe cale pulmonară........................393.5.4. Eliminarea medicamentelor pe cale cutanată............................393.5.5. Eliminarea medicamentelor prin secreţia lactată......................403.5.6. Eliminarea medicamentelor prin secreţia lacrimală..................403.5.7. Eliminarea medicamentelor pe cale plancetară.........................40

3.6. Efectele farmacodinamice ale medicamentelor.....................................403.7. Relaţia doză-efect. Factorii de care depind efectele farmacodinamice.... 42

3.7.1. Doza. Clasificarea dozelor......................................................423.7.2. Factorii care influenţează doza................................................443.7.3. Receptorii pentru medicament.................................................463.7.4. Fixarea medicamentelor pe receptori.......................................483.7.5. Reacţiile adverse la medicamente...........................................513.7.6. Fenomene consecutive administrării repetate

a medicamentelor..................................................................533.7.7. Mecanisme de acţiune ale medicamentelor..............................54

*.

Capitolul IV. Norme de fabricare a medicamentelor de uz veterinar.Reglementări actuale privind testarea acestora..........................57

Page 2: 70238445 Farmacologie Ro

VI Farmacologie veterinară

Capitolul V. Substanţe antiseptice şi dezinfectante.............■% ............................6 15.1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile...................................................63

5.1.1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante directe..............635.1.2. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante indirecte...........655.1.3. Substanţe reducătoare.............................................................70

5.2. Antiseptice şi dezinfectante stabile......................................................71• 5.2.1. Acizi......................................................................................71

5.2.2. Alcalii....................................................................................735.2.3. Detergenţi..............................................................................745.2.4. Săruri ale metalelor grele........................................................775.2.5. Antiseptice organice...............................................................805.2.6. Gudroanele............................................................................845.2.7. Clorhexidina (Biguanide)........................................................855.2.8. Săruri cuaternare de amoniu....................................................855.2.9. Substanţe colorante.................................................................86

Capitolul VI. Antibiotice...................................................................................8F6.1. Grupa peniciline.................................................................................916.2. Grupa cefalosporine............................................................................976.3. Alte antibiotice beta-Iactamice.............................................................996.4. Inhibitori ai sintezei de proteine.........................................................1006.5. Combinaţii ale streptomicinei cu penicilina........................................1066.6. Grupa cloramfenicolului....................................................................1076.7. Grupa tetraciclinelor..........................................................................1096.8. Grupa antibioticelor macrolide...........................................................1166.9. Grupa falselor macrolide...................................................................1186.10. Grupa antibioticelor polipeptidice....................................................1206.11. Grupa peptolidelor..........................................................................1216.12. Antibiotice furajere aparţinând unor grupe diverse...'.........................1226.13. Chimioterapice furajere...................................................................1246.14. Inhibitori ai ADN-girazei................................................................125

Capitolul VIL Sulfamidele..............................................................................1287.1. Preparate farmaceutice pe bază de sulfamide.......................................1317.2. Preparate farmaceutice pe bază de asocieri sulfamidice.......................1327.3. Sulfamide potenţate..........................................................................133

Capitolul VIII. Nitrofuranul şi derivaţii săi....................................................1358.1.Nitrofuranul.........................'............................................................1358.2. Furazolidona....................................................................................136

Capitolul IX. Medicaţia antiparazitară...........................................................1389.1. Substanţele antiprotozoarice..............................................................138

9.1.1. Substanţele utilizate în trichomonoză şi histomonoză.............1389.1.2. Substanţele utilizate în hemosporidioze.................................1409.1.3. Substanţele utilizate în coccidioze.........................................141.

Page 3: 70238445 Farmacologie Ro

Cuprins VU

9.1.4. Substanţele utilizate în spirochetoze.....................................1429.1.5. Substanţele utilizate în boli parazitare la albine......................143

9.2. Substanţe antihelmintice...................................................................1449.2.1. Cestodofuge (cestocide).......................................................1449.2.2. Trematodofuge (trematodocide)............................................1479.2.3. Nematocide (nematodofuge).................................................1489.2.4. Antihelmintice cu spectru larg..............................................149

9.3. Substanţe antiectoparazitare..............................................................1609.3.1. Substanţe minerale...............................................................1619.3.2. Substanţe organice...............................................................1629.3.3. Substanţe de origine vegetală................................................1629.3.4. Piretroide.............................................................................1639.3.5. Insecticide clorurate sintetice................................................1659.3.6. Insecticide organofosforice...................................................1669.3.7. Carbamaţii...........................................................................1689.3.8. Ivermectinele.......................................................................1699.3.9. Amitraz...............................................................................169

Capitolul X. Substanţe antimicotice................................................................17010.1. Antimicotice cu acţiune generală....................................................170

10.1.1. Derivaţi imidazolici............................................................17010.2. Antimicotice cu acţiune locală........................................................171

10.2.1. Antibiotice polienice..........................................................17110.2.2. Derivaţi 8-oxochinaldinici...................................................17210.2.3. Detergenţii cationici...........................................................173

Capitolul XI. Medicaţia hormonală................................................................17411.1. Hormonii sferei genitale..................................................................174

11.1.1. Gonadotrofine extrahipofizare............................................17411.1.2. Hormonul hipotalamic de eliberare a gonadotrofinelor.........17811.1.3. Hormonii sexuali................................................................17811.1.4. Prostaglandinele.................................................................18511.1.5. Substanţe utilizate pentru stabilirea diagnosticului gestaţiei.. 18811.1.6. Substanţe utilizate pentru sincronizarea căldurilor................18911.1.7. Hormonii neurohipofizari....................................................19011.1.8. Alte substanţe cu acţiune ocitocică......................................191

11.2. Glucocorticoizii şi ACTH-ul...........................................................19211.3. Mineralocorticoizii.........................................................................19711.4. Hormonii pancreatici.......................................................................198

Capitolul XII. Medicaţia antiinflamatoare sistemică......................................20112.1. Analgezice, antipiretice, antiinflamatoare nesteroidiene.....................201

12.1.1. Derivaţi ai acidului salicilic.................................................20212.1.2. Derivaţi ai pirazolonului.....................................................20312.1.3. Derivaţi de paraaminofenol.................................................20512.1.4. Derivaţi ai acidului arilacetic..............................................205

Page 4: 70238445 Farmacologie Ro

VIII Farmacologie veterinară

12.1.5. Derivaţi ai acidului acrilpropionic............,,.........................20512.1.6. Derivaţi ai acidului benzoilfenil propionic............................20612.1.7. Derivaţi ai acidului antranilic...............................................20612.1.8. Derivaţi ai isoxicamului......................................................206

Capitolul XIII. Medicaţia aparatului circulator.............................................207.13.1. Digitalicele........................,............................................................20713. 2. Medicaţia hemostatică....................................................................21013.3. Substanţe anticoagulante.................................................................21213.4. Substanţe antianemice.....................................................................214

Capitolul XIV. Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor...................................21814.1. Substanţe emoliente........................................................................218

14.1.1. Emoliente de natură animală...............................................21814.1.2. Emoliente de natură vegetală..............................................21914.1.3. Emoliente de natură minerală..............................................21914.1.4. Emoliente de natură alcoolică.............................................219

14.2. Substanţe adsorbante.......................................................................22014.3. Substanţe mucilaginoase..................................................................22114.4. Substanţe dulci................................................................................22214.5. Substanţe astringente.......................................................................222

14.5.1. Astringente metalice...........................................................22314.5.2. Astringente de origine vegetală...........................................225

14.6. Medicaţia proinflamatoare...............................................................22714.6.1. Substanţe rubefiante...........................................................22714.6.2. Substanţe vezicante............................................................228

14.7. Substanţe caustice...........................................................................229

Capitolul XV. Medicaţia sistemului nervos central.........................................23115.1. Substanţe narcotice.........................................................................231

15.1.1. Anestezice generale inhalatorii.............................................23415.1.2. Narcotice injectabile...........................................................237

15.2. Substanţe hipnotice.........................................................................24215.3. Substanţe analgezice........................................................................24315.4. Substanţe tranchilizante...................................................................250

15.4.1. Substanţe tranchilizante majore............................................25015.4.2. Substanţe tranchilizante minore...........................................258

15.5. Substanţe sedative...........................................................................26015.6. Substanţe miorelaxante centrale.......................................................26115.7. Medicaţia sistemului nervos vegetativ...............................................262

15.7.1. Substanţe parasimpaticomimetice........................................26315.7.2. Substanţe parasimpaticolitice..............................................26615.7.3. Substanţe ganglioplegice.....................................................26915.7.4. Medicaţia simpaticomimetică..............................................27215.7.5. Substanţe simpaticolitice.....................................................279

15.8. Substanţe cardioexcitante.................................................................282

Page 5: 70238445 Farmacologie Ro

Cuprins IX

15.8.1. Excitante corticale..............................................................28215.8.2. Analeptice bulbare..............................................................28415.8.3. Stimulentele reflectivităţii medulare....................................287

15.9. Substanţe anestezice locale..............................................................28815.10. Substanţe anticonvulsivante...........................................................292

Capitolul XVI. Medicaţia antialergică...................-........................................29516.1. Antialergice antihistaminice............................................................29516.2. Antialergice neantihistaminice........................................................298

Capitolul XVII. Alte grupe de medicamente...................................................30017.1. Terapia cu calciu............................................................................30017.2. Terapia cu preparate pe bază de fosfor.............................................30217.3. Terapia cu seleniu...........................................................................30317.4. Terapia cu magneziu.......................................................................304

Capitolul XVIII. Medicaţia aparatului digestiv.............................................. 30618.1. Substanţe digestive.........................................................................30618.2. Medicaţia timpanismului.................................................................31118.3. Medicaţia acidozei rumenale...........................................................31118.4. Medicaţia alcalozei rumenale..........................................................31218.5. Medicaţia pentru normalizarea microfaunei şi microflorei rumenale.. 31218.6. Substanţe vomitive (antiemetice).....................................................31218.7. Substanţe purgative.........................................................................31418.8. Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale......................318

18.8.1. Medicaţia antidiareică........................................................31818.8.2. Substanţe spasmolitice digestive.........................................320

18.9. Substanţe antivomitive....................................................................32218.10. Substanţe antiacide.......................................................................32318.11. Medicaţia hepato-biliară................................................................325

18.11.1. Substanţe colereticeşi colagoge.........................................32518.11.2. Substanţe lipotrope şi hepatoprotectoare.............................327

Capitolul XIX. Medicaţia aparatului respirator.............................................32919.1. Substanţe antitusive........................................................................32919.2. Substanţe bronhospasmolitice.........................................................33019.3. Substanţe expectorante...................................................................33119.4. Substanţele antisecretorii ale aparatului respirator............................333

Capitolul XX. Medicaţia aparatului urinar....................................................33520.1. Substanţe diuretice..........................................................................335

20.1.1. Diuretice ale ansei Henle....................................................33820.1.2. Inhibitori ai anhidrazei carbonice.........................................33920.1.3. Diuretice osmotice.............................................................33920.1.4. Diuretice antialdosteronice..................................................33920.1.5. Droguri vegetale diuretice..................................................340

Page 6: 70238445 Farmacologie Ro

X Farmacologie veterinară

20.1.6. Diuretice purinice.........................................?....................34020.1.7. Diuretice mercuriale...........................................................34120.1.8. Diuretice digitalice.............................................................34120.1.9. Diuretice saline...................................................................341

20.2. Antiseptice urinare..........................................................................342

Capitolul XXI. Substanţe cu acţiune asupra schimburilor nutritive...............34321.1. Substanţe plastice şi roburante.........................................................34321.2. Substanţe anabolizante....................................................................34421.3. Terapia stimulatoare nespecifică......................................................345

Capitolul XXII. Medicaţia vitaminică.............................................................349

Bibliografie380

Page 7: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL I

1.1. Definiţia farmacologiei. Relaţii cu alte ştiinţe

în sens etimologic, farmacologia este ştiinţa despre medicamente (pharmakon -medicament, logos - ştiinţă), adică despre substanţele utilizate cu scopul de a preveni şi mai ales de a vindeca bolile.

In sensul actual al cuvântului, farmacologia are un obiect mai limitat. Ea se ocupă de provenienţa medicamentelor, de efectele medicamentelor asupra organis-mului, de mecanismele acestor efecte, de transformările suferite de medicamente în organism, precum şi de indicaţiile terapeutice şi de modul de administrare a medicamentelor.

Farmacologia are următoarele componente:Farmacodinamica studiază efectele medicamentelor, mecanismele lor de acţiune

precum şi modificările suferite de medicamente în organism. Ea stabileşte corelaţiile dintre structura chimică şi acţiunea farmacodinamica. Farmacodinamica este în primul rând o disciplină experimentală. La un anumit stadiu de investigaţie se recurge la studiul acţiunilor asupra animalelor şi chiar asupra omului. Această disciplină se numeşte farmacologie clinică.■ Farmacognozia studiază provenienţa animală, vegetală sau minerală a medica-

mentelor. Farmacognozia prezintă pentru medici un interes redus, ea fiind însă extrem de importantă pentru farmacişti.

Farmacografia (arta de a formula) descrie modalităţile de prescriere a medica-mentelor pentru a putea fi folosite.

Farmacocinetica studiază ciclul biologic al unui medicament, respectiv fazele de eliberare, absorbţie, difuzare, metabolizare, eliminare.

Alte ramuri ale farmacologiei mai sunt:Tehnica farmaceutică se ocupă cu prepararea diferitelor forme medicamentoase.Farmacoterapia (terapia medicamentoasă) reprezintă aplicarea practică a

farmacologiei. în realitate, farmacoterapia reprezintă numai o formă de tratament, în unele cazuri cea mai importantă. Ea se completează prin tratamentul chirurgical, dietoterapie, balneoterapie şi fizioterapie.

Chimia farmaceutică studiază substanţele chimice din punctul de vedere al posibilităţii de utilizare a lor ca medicamente.

Toxicologia se ocupă cu studiul efectelor dăunătoare ale diferitelor substanţe ajunse în organism. Chiar şi medicamentele în anumite condiţii pot deveni toxice pentru organism. Intoxicaţiile acute şi cronice provocate de medicamente, precum şi prevenirea şi tratamentul acestora sunt studiate de către farmacotoxicologie.

în acelaşi timp a fost aprofundat şi studiul reacţiilor adverse, nefavorabile ale medicamentelor asupra organismului, în cadrul farmacovigilenţei.

în afară de ramurile mai mult sau mai puţin clasice ale farmacologiei mai pot fi menţionate şi alte specializări precum: placeboterapia, o modalitate de cură

Page 8: 70238445 Farmacologie Ro

^j^njggmi

Farmacologie veterinarăpsihologică; talasofarmacologia, o farmacologie marină sau biomedicină marină care îşi propune să valorifice teoretic şi practic tot ceea ce poate da oceanul planetar; /armacogenetica, ce studiază influenţa medicamentelor asupra eredităţii şi posibilităţile de corectare a maladiilor genetice pe cale medicamentoasă ; crono-farmacologia, o metodă de administrare a medicamentelor ţinându-se cont de bioritmurile existente; imunofarmacologia etc.

1.2. Istoricul farmacologiei

Una dintre necesităţile dezvoltării societăţii încă din cele mai vechi timpuri a fost vindecarea empirică. Oamenii au încercat să-şi înlăture durerea folosind leacuri de origine vegetală (fitoterapie), animală (opoterapie) şi în mai mică măsură de natură minerală (argilă, nămol, sarea, caolinul etc).

Experienţa colectivă s-a transmis de-a lungul vremurilor, din generaţie în generaţie. Primul document scris descoperit a fost tăbliţa de argilă sumeriană de la Nippur (2100 î.e.n.) ste considerată de specialişti "prima farmacopee din lume".

Egiptul antic este recunoscut pentru textele hieroglife pe papirusuri în care erau ;

menţionate numeroase droguri. Unul dintre acestea'este papirusul lui Georg Moritz Ebers descoperit de cercetător în anul şi datat la anul 1550 î.e.n., care cuprinde cunoştinţe despre de plante medicinale. Acesta se consideră cel mai vechi tratat de medicină. Cunoştinţele despre droguri de la egipteni au fost preluate de greci şi de romani.

Hipocrate din Kos (460-375 î.e.n.) este părintele allopatiei susţinând "contraria , contrariis curantur", principiu care şi-a păstrat valabilitatea şi astăzi. în acelaşi timp, Hipocrate a avut şi preocupări etice şi deontologice şi a elaborat jurământul medical hipocratic. Dioscoride, originar din Asia Mică în secolul I î.e.n., supranumit părintele farmacognoziei, a scris "De materia medica" în care descrie 600 de remedii care le cuprind şi pe cele exotice, precum şi efectul lor, lucrare care a fost tradusă şi în limba latină.

Galenus, grec de origine, dar care a trăit şi activat la Roma, a dezvoltat teoria lui Hipocrate, s-a preocupat de înlocuirea unui ingredient cu altul dând în acelaşi timp importanţă formelor medicamentoase.

în Evul Mediu, deşi în Europa ştiinţele sunt în declin, apar progrese remarcabile Ia arabi, ei elaborând cele dintâi codexuri de medicamente. în sec. IX-X1I în spaţiul locuit de populaţia arabă se descoperă medicamente ca: boraxul, alcoolul, unele săruri mercuriale, boabe de cafea. Un reprezentant de seamă al acestei perioade este medicul arab Avicena (sec. X î.e.n), cartea sa "Canonul medicinei" fiind o lucrare fundamentală pentru toată perioada Evului Mediu.

Renaşterea (sec. XIV-XVI) a determinat o înflorire uluitoare nu numai a artelor, ci şi a ştiinţelor. Un exponent de seamă al Renaşterii a fost Paracelsus (1493-1541), medic iatrochimist elveţian considerat iniţiatorul farmacologiei ştiinţifice; a studiat diferite droguri şi, astfel, a ajuns la concluzia că numai cantităţi reduse din acestea sunt responsabile de efectul terapeutic - "quinta esentia" anticipând astfel clar noţiunea de principii active.

In secolul al XV-lea se aminteşte documentar existenţa primei farmacii la noi în ţară Ia Sibiu (1494).în secolul al XVI-lea, cunoştinţele de farmacologie din ţara noastră sunt oglindite

într-un manuscris slavon, unde sunt descrise 13 plante medicinale şi întrebuinţarea

lor în terapeutfarmaco-istoricadministrarea isecolului al X\

în secolulPharmacopeeaParisiensis (16unui jurământ <

Cantemir fcantidot în înţeh

Legea sanitpregătirea proiUniversitate. Fau devenit oficIspilanti (1797farmacist în Ţa

Totuşi, pâriinfluenţele unutendinţă de micbolilor cu ajuţicăreia stă princi

Ştiinţele farAstfel, în anul1813 Faraday aobstetricianul ei

Un merit celucidând astfel

In România [In secolul al

realizări deosebdescoperit de cprontosilul la şchează descopepreparată în stastreptomicina iasunt descoperitetetraciclină, iar 1

Farmacopee;IX-a în 1968, ia

In ţara noasveterinare, dezvLieperta, Constzţară şi-au adus a

Page 9: 70238445 Farmacologie Ro

Capitolul I

3

lor în terapeutică. în acelaşi secol apare o lucrare preţioasă din punct de vedere farmaco-istoric, "Ars medica", ce conţine indicaţii referitoare la prepararea şi administrarea medicamentelor vegetale, animale şi minerale. în a doua jumătate a secolului al X Vl-lea apare la Cluj a doua farmacie (1573).

în secolul al XVII-lea apar o serie de farmacopei dintre care menţionăm: Pharmacopeea Londinensis (1618), Codex medicamentarius sive Pharmacopeea Parisiensis (1638). în acest secol, la instalarea unui farmacist i se cerea depunerea unui jurământ de profesie şi de credinţă.

Cantemir foloseşte termenul de "antifarmac" în sensul său clasic, ca şi cuvântul antidot în înţeles de medicament.

Legea sanitară apărută la noi în ţară în 1770 dă instrucţiuni clare cu privire la pregătirea profesională a farmaciştilor, pregătire ce trebuie ulterior atestată de o Universitate. Farmacopeea austriacă publicată în 1729 precum şi ediţiile ulterioare au devenit oficiale pentru farmaciile din Transilvania. Ordinul farmaceutic al lui Ispilanti (1797) a reglementat timp de două decenii exercitarea profesiunii de farmacist în Ţara Românească.

Totuşi, până după secolul al XVlII-lea încă se mai resimţeau în terapie influenţele unui empirism. Ca o reacţie faţă de-exagerările din acest timp a apărut o tendinţă de micşorare a dozelor şi Samuel Hahnemann a lansat principiul vindecării bolilor cu ajutorul unor doze infinitezimale punând bazele Homeopatiei la baza căreia stă principiul "Similia similibus carautur".

Ştiinţele farmaceutice s-au dezvoltat o dată cu dezvoltarea chimiei în general. Astfel, în anul 1803 farmacistul german Serturner izolează morfina din opiu, în anul 1813 Faraday a propus narcoza eterică pentru realizarea anesteziei generale, în 1847 obstetricianul englez James Simpson a introdus în practică cloroformul etc.

Un merit deosebit îl are Louis Pasteur care a fundamentat bacteriologia, elucidând astfel cauzele bolilor infecţioase.

în România prima farmacopee naţională a lui Constantin C. Hepites a apărut în 1862.în secolul al XX-lea, farmacia în ansamblu ei prezintă o evoluţie ascendentă cu

realizări deosebite. în anul 1908, Gelmo a obţinut prima sulfamidă, în anul 1909 este descoperit de către Ehrlich, salvarsanul. în anul 1953, Domagk a experimentat prontosilul la şoareci infectaţi cu streptococi, cu rezultate bune. Anul 1928 mar-chează descoperirea penicilinei de către Fleming în Anglia, care ulterior a fost preparată în stare pură de către Florey şi Chain. în anul 1944, Waksman izolează streptomicina iar în anul 1947 a fost izolat cloramfenicolul; în perioada 1947-1953 sunt descoperite succesiv cele 3 tetracicline clasice: aureomicina, oxitetraciclina şi tetraciclină, iar în 1966 este sintetizat furosemidul.

Farmacopeea Română ediţia a Vll-a a apărut în 1956, cea de a Vlll-a în 1965, a IX-a în 1968, iar a X-a ediţie în 1993.

în ţara noastră, Alexandru Lăcusteanu este considerat părintele Farmacologiei veterinare, dezvoltată ulterior de către Grigore Slavu, Francisc Popescu şi Emilian Lieperta, Constantin Stătescu de la Facultatea de Medicină Veterinară, Bucureşti. în ţară şi-au adus aportul Ingeborg Bogdan, Radu Tudorache, Aurel Gherdan.

Page 10: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL II APLICAREA ŞI ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

2.1. Căile de introducere a medicamentelor în organism

Utilizarea medicamentelor în medicina veterinară este o latură foarte importantă a terapeuticii, întrucât o substanţă oricât de valoroasă ar fi, dacă se întrebuinţează necorespunzător, aceasta nu produce efectele scontate şi ca o consecinţă, animalul sau animalele "tratate" nu se vindecă, ajungându-se astfel la eşecuri generatoare de pierderi economice.

Acţiunea medicamentelor, în afară de doză, formă medicamentoasă, concentraţie, specia şi vârsta animalelor, şi particularităţile individuale, depinde în mare măsură şi de calea de introducere în organism. Unele substanţe pot fi introduse pe mai multe căi, având acelaşi efect mai mult sau mai puţin intens, alteori acţiunea unui medicament variază în funcţie de calea de întrebuinţare.

înainte de toate, pentru înţelegerea corectă a modalităţilor de folosire a medicamentelor în tratamentul animalelor bolnave, trebuie precizate câteva noţiuni:

• prin aplicare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a substanţelor medicamentoase în scopul acţiunii lor predominant locale;

• prin administrare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a substan-ţelor medicamentoase în scopul acţiunii lor predominant generale;

• prin cale internă sau enterală de introducere a medicamentelor în organism se înţelege administrarea lor în tractul digestive (per os sau per rectum); în reţetă, la partea a cincea a acesteia - "Signatura" - se va nota: "Intern";

• prin cale externă se înţelege aplicarea medicamentelor, în diferite situaţii terapeutice, la nivelul pielii şi mucoaselor aparente ale animalului; în reţetă, la "Signatura", se va nota: "Extern";

• prin caleparenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe oricare altă cale decât cea enterală (subcutanată, intramusculară, intravenoasă etc); accepţiunea cea mai obişnuită a noţiunii respective se referă la introducerea medicamentelor în organism prin injecţii (la "Signatura" se va nota: "injec-ţii"), însă tot administrări parenterale sunt şi cele pe cale pulmonară, intra-mamară, intraarticulară etc, când se urmăreşte obţinerea nu numai a efectelor generale, ci şi a celor locale.

Securitatea personală a operatorului care aplică sau administrează medicamentele se realizează print-o abordare şi o contenţie adecvate, şi printr-o protecţie vestimen-tară completă: halat, calotă, cizme şi mănuşi de cauciuc.

Abordarea şi contenţia se fac diferenţiat pe specii, fiind determinate în ultimă instanţă de calea folosită pentru aplicarea sau administrarea medicamentelor.

, 2.1.1. Utilizai

De pe mucoas mai mulţi factori:

- stareafizio normală de substanţe c mucoasa ne

- starea de j. absorbţiei s

- forma meamult de foi acestuia fa substanţele administrat

- locul absoidigestiv.

Există unele si (de exemplu, nitre adrenalina, metilfc

Mucoasa stou (stricnina, alcooli însă, ca de altfel motorii, absorbţia

Pentru ca une macal în trecerea inatacabile la ac capsulele gelodur

Trebuie, însă, subţire, mai ales medicamente se a

Mucoasa intej absorbţiei mediez permeabilă pent comparaţie cu mi

Mai trebuie d digestivă în gen< iritante (de exerr după furajare sau cu mucoasa. De dacă se administi potasiu, progestei

Dacă medican adminstra după o

Efectul subst interval de timp factorii menţiona

Page 11: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 5

2.1.1. Utilizarea medicamentelor la nivelul tubului digestiv

De pe mucoasa digestivă, medicamentele se absorb în mod variat în funcţie de mai mulţi factori:

- starea fiziologică. în general, medicamentele se absorb mai bine prin mucoasanormală decât prin mucoasa inflamată (există şi excepţii când, de exemplu,substanţe ca saponinele se absorb mai bine prin mucoasa inflamată decât prinmucoasa normală);

-starea de plenitudine a tubului digestiv. Şi aceasta influenţează intensitatea absorbţiei substanţelor medicamentoase;

- forma medicamentoasă administrată. Intensitatea absorbţiei depinde foartemult de forma farmaceutică în care se găseşte un medicament, concentraţia acestuia faţă de vehicul şi proprietăţile substanţelor associate (de exemplu, substanţele active din soluţii se absorb mai uşor decât aceleaşi substanţe administrate sub formă de pulberi, pilule, comprimate etc);

- locul absorbţiei. Fenomenul absorbţiei nu este uniform de-a lungul tractuluidigestiv.

Există unele substanţe care pot pătrunde în organism pe la nivelul mucoasei bucale (de exemplu, nitroglicerina introdusă sublingual pentru efectul său vasodilatator, apoi adrenalina, metiltestosteronul etc), mai puţin pe calea mucoasei esofagiene.

Mucoasa stomacală se pretează foarte bine pentru absorbţia unor medicamente (stricnina, alcoolul, iodurile, soluţiile zaharate, apa etc). Pentru alte medicamente, însă, ca de altfel şi pentru o serie de alimente, datorită funcţiilor specifice secreto-motorii, absorbţia nu este posibilă sau se produce la o intensitate neglijabilă.

Pentru ca unele medicamente să nu aibă de suferit de pe urma pH-uIui acid sto-macal în trecerea lor spre intestin, ele se administrează în forme medicamentoase inatacabile la acest nivel (de exemplu, pilulele keratinizate, pilulele salolizate, capsulele gelodurate, capsulele glutoide, drajeurile enterosolubile etc).

Trebuie, însă, să se arate că cel mai bine absorbţia are loc Ia nivelul intestinului subţire, mai ales la nvelul duodenului şi jejunului; la animalele poligastrice, unele medicamente se absorb bine şi din prestomace.

Mucoasa intestinului gros nu este chiar atât de importantă din punct de vedere al absorbţiei medicamentelor. De remarcat, însă, că mucoasa rectală Ia iepure este mai permeabilă pentru substanţele medicamentoase introduse la acest nivel, în comparaţie cu mucoasa rectală a celorlalte animale.

Mai trebuie de reţinut, în legătura cu absorbţia medicamentelor de pe mucoasa digestivă în general, că substanţele medicamentoase care au oarecare proprietăţi iritante (de exemplu, derivaţii anorganici ai fierului) este bine să se administreze după furajare sau în timpul consumării tainului pentru a se evita contactul lor direct cu mucoasa. De asemenea, este important faptul că unele medicamente se distrug dacă se administrează intern (de exemplu, penicilina cristalină, sare de sodiu sau de potasiu, progesteronul, adrenalina, strofantinele etc).

Dacă medicamentele trebuie să acţioneze asupra mucoasei digestive, acestea se vor adminstra după o dietă alimentară sau numai înainte de consumarea raţiei furajere.

Efectul substanţelor^ administrate pe cale enterală sau internă apare într-un interval de timp destul de larg (de la 10-20 minute, la câteva ore) în funcţie de * factorii menţionaţi.

Page 12: 70238445 Farmacologie Ro

6 Farmacologie veterinară

Mijloace şi forme medicamentoase de aplicare şi administrare^ale acestora per os

Mucoasa cavităţii bucale, în caz de diferite afecţiuni (glosite, gnatite, gingivite, palatinite etc), se tratează prin aplicarea cu scop local a diferitelor medicamente.

Spălaturile bucale (gargarismele) se pot face atât la animalele mari, cât şi la cele mici, contenţionate adecvat. Soluţiile antiseptice, anstringente, antiflogistice (antiin-flamatorii) sau numai alcalinizante sunt proiectate la animalele mari cu ajutorul irigatorului cu sau fără canulă la capătul tubului, la animalele mici cu o pară de cauciuc, pe toată suprafaţa cavităţii bucale sau numai pe porţiunea afectată. La cabaline, gura se deschide cu mâna sau cu speculum bucal, apoi se introduce tubul irigatorului; acesta poate fi introdus şi fără deschiderea gurii, pe la comisuri în aşa fel ca să nu fie strivit între molari. La carnivore se deschide gura cu ajutorul a două benzi de tifon, una pentru maxilarul superior, iar cealaltă pentru mandibulă. Indiferent de modul în care se deschide gura, capul animalului se apleacă mult în jos pentru a se evita înghiţirea lichidului medicamentos.

Pensulaţiile se practică cu ajutorul unui băţ sau o pensă înfăşurate la capăt cu vată sau tifon, care se îmbibă cu soluţia medicamentoasă, de obicei mai vâscoasă, pentru a adera mai bine la mucoasa bolnavă. Lichidele aplicate sub forma de pensulaţii conţin de obicei, în afară de substanţe antiseptice solubilizate în apă, şi glicerina (soluţii antiseptice hidroglicerinate), glicerina făcându-le mai adezive; astfel de lichide se mai numesc şi colutorii.

Electuariile sau magiunurile sunt forme medicamentoase moi, de consistenţa mierii, cu ajutorul cărora se pot aplica sau administra medicamente pe mucoasa bucală pentru acţiunea lor locală, respectiv generală. Se folosesc în practică electua-riile cu sulfamide (ftalilsulfatiazol, sulfatiazol), cu antibiotice (tetraciclină) etc.

Ca mijloace de administrare a medicamentelor "per os" se pot aminti următoarele.Alimentele medicamentate (terapeutice) sunt mijloace de administrare pe cale

bucală a substanţelor fără gust, fără miros şi neiritante în amestec cu diferite furaje preferate de animale (uruieli, tărâţe pentru bovine, ovăz .pentru cabaline, carne pentru carnivore etc). Aceste furaje se pot îmbunătăţi în privinţa gustului, ţinând seama de exemplu că oile şi cabalinele preferă gustul sărat, rumegătoarele mari şi caprele pe cel amar, iar câinii şi porcii pe cel dulce etc. Animalele consumă obişnuit şi alimente care au fost colorate din cauza substanţelor medicamentoase.

La câini, medicamentele se administrează în carne, pâine, mămăligă. Câinii înghit fără să tritureze, deci fără să aprecieze pe îndelete gustul. De aceea, la această specie se pot administra şi medicamente ce nu îndeplinesc toate condiţiile arătate, respectiv substanţele pot avea gust şi chiar miros neplăcut. Ştiindu-se acest lucru, se înţelege că aceste animale se pot şi otrăvi cu uşurinţă, de exemplu cu stricnina (substanţă foarte amară) administrată în carne; pisicile însă nu, deoarece ele triturează bine hrana înainte de a o înghiţi şi când dau de gustul amar, refuză să mai mănânce.

Amestecurile de alimente cu medicamente trebuie să fie cât mai omogene, mai ales când se fac administrări la mai multe animale o dată, pentru a se evita supra-dozările şi, deci, eventualele intoxicaţii.

Administrarea medicamentelor în alimente nu este lipsită şi de unele incon-veniente, mai ales când se folosesc curativ în diferite boli care cauzează un apetit diminuat, iar la unii indivizi chiar abolit, de unde şi o anumită neuniformitate de rezultate în tratamentele de grup.

Page 13: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 7

în ultimul timp, amestecurile cu diferite substanţe medicamentoase folosite cura-tiv se prepară pe cale industrială (cu vitamine, cu amprolium etc.) şi poartă numele de "premixuri".

în general, tratamentele profilactice sau curative în masă (deci la grupuri mari de animale) se fac de predilecţie Ia păsări, ovine şi porci, ceva mai rar la alte specii; la animalele mari, în mod curent, administrările de alimente medicamentoase sunt individualizate.

în cazul îmbolnăvirilor cronice, ca şi în terapia şi profilaxia de lungă durată, medicaţia prin nutreţuri combinate este preferabilă deoarece se realizează o dozare exactă şi uniformă, se administrează pe termen lung, fără probleme deosebite, iar eforturile de administrare sunt minime.

Băuturile medicamentate sunt mijloace de administrare a medicamentelor o dată cu apa de băut. Sub formă de băuturi medicamentate se administrează acele substanţe care nu au gust, miros sau acţiune iritantă şi sunt uşor solubile în apă sau chiar în lapte. Se administrează sub această formă substanţe solide solubile în apă sau lichide miscibile sau solubile în apă. Suspensiile, emulsiile nu sunt consummate cu uşurinţă de majoritatea speciilor de animale, cu excepţia porcilor şi păsărilor la care acestea se pot administra (de exemplu, ftalilsulfatiazolul 5%, galisan pulbere suspendabilă în apă în momentul întrebuinţării etc).

în cazul în care animalele refuză să consume apa cu medicamentele, se supun la o dietă hidrică de 12-24 de ore. Trebuie avut în vedere însă faptul că în cursul unor boli setea este crescută (ca şi pe timp de caniculă); de aceea, pentru a se evita supradozările, băuturile medicamentate se vor administra, dacă este posibil, numai în cursul dimineţii (de altfel, ca şi alimentele medicamentoase care sunt de preferat a se folosi la primul tain).

Absorbţia medicamentelor administrate sub formă de băuturi medicamentate este mai rapidă comparativ cu a celor din medicamentele terapeutice.

Breuvajele sunt băuturi forţate. Ele se administrează numai la unele specii de animale. Ca vehicul se utilizează de obicei apa, uneori uleiurile (de diluat 30-33%) şi laptele. Medicamentele administrate sub formă de breuvaje pot acţiona ca şi în cazul alimentelor şi băuturilor medicamentoase la nivelul tractului digestiv sau se pot absorbi în circuitul sangvin, având efect asupra întregului organism.

Breuvajele sunt produse magistrale preparate ex tempore (în momentul întrebuin-ţării) şi se recomandă a fi administrate individual la bovine, ovine şi carnivore. Sunt mai puţin indicate la cabaline şi contraindicate Ia porci. Nu se vor administra sub formă de breuvaje uleiurile vâscoase care alunecă greu pe esofag şi substanţele astringente şi iritante care produc spasme ale farinxului încât nu pot fi înghiţite şi ajung în plămâni. De asemenea, nu se administrează breuvaje animalelor cu afecţiuni care îngreunează deglutiţia (faringite, tetanos etc).

Ca aparatură, pentru animalele mari - bovine şi cabaline - este nevoie de un recipient de material plastic sau chiar de sticlă cu gâtul mai gros (de şampanie). în privinţa tehnicii administrării breuvajelor, aceasta este caracteristică fiecărei specii de animale.

La bovine, operatorul se aşază obişnuit în dreapta (mai ales dacă animalul nu este prea mare şi nici retiv) şi apucă mai întâi septumul nazal cu degetele mare şi arătător de la mâna stângă, ridicând cât mai convenabil capul animalului; dacă subiectul este

Page 14: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

mai masiv şi manifestă chiar şi retivitate, atunci se recurge la muearniţă şi la ajutorul unui îngrijitor (sau doi) care vor face o contenţie suplimentară mai severă (prin aplicarea iavaşalei de gambă, strângerea pliului iei, ţinerea de coarne etc). O dată ce animalul a fost astfel imobilizat, persoana care administrează breuvajul introduce cu mâna dreaptă recipientul, deasupra limbii (care rămâne liberă, interzicându-se ţinerea ei ce ar duce la falsa deglutiţie), turnând lichidul puţin câte puţin, cu pauze fără a se retrage recipientul din gură, până când tot lichidul a fost înghiţit (după Constantin Stătescu, 1986).

La viţei, ca şi la oi, medicamentele lichide se administrează astăzi şi cu pistolul automat. Cu toate acestea se administrează o serie de substanţe antiparazitare (sus-pensia de tiabendazol, soluţiile de tetramisol - ca nematodofuge - suspensia de rafoxanid 2,5% - ca fasciolocid etc). Rezervorul pistolului se poate regla în aşa fel încât dozajul să fie adaptat la greutăţi corporale diferite. Tija, care se introduce în cavitatea bucală pe deasupra limbii, este făcută în aşa manieră încât să nu se producă lezionări ale mucoasei.

La cabaline se contenţionează animalul cu capul ridicat. I se pune eventual iavaşaua la buza superioară sau la o ureche şi se ridică şi un membru anterior (ca la potcovit). Cabalinele, ca de altfel şi bovinele, se aşază cu trenul posterior la un zid sau gard, persoana care administrează aşezându-se în faţă şi în partea stângă a animalului, sprijinindu-se cu mâna stângă şi împingând cât mai sus de regiunea ganaşelor; introduce cu dreapta recipientul pe la regiunea barelor (partea stângă) şi toarnă încet lichidul, ca şi la bovine. Desigur că se poate administra şi pe la nivelul regiunii barelor din dreapta cu mâna stângă, după preferinţa operatorului. Dacă animalul refuză să înghită, i se distrage atenţia lovindu-1 cu degetul pe pavilionul urechii, pe buza superioară, pe frunte etc.

în caz că în timpul administrării animalul tuşeşte, i se dă drumul şi se scoate recipientul; în felul acesta se înlătură pericolul pătrunderii lichidului pe cale traheală.

La ovine şi caprine, breuvajele se administrează uşor, după ce animalul se încalecă de către operator şi se orientează cu trenul posterior spre un obstacol (zid, gard etc.) în vederea imobilizării prin sprijinire de acesta. Cu ajutorul mâinii stângi se ridică în mod convenabil capul animalului şi cu mâna dreaptă se introduce o sticlă cu gâtul subţire, în care se găseşte medicamentul, pe la nivelul comisurii drepte a buzelor, deasupra limbii, urmând să se toarne încet şi cu precauţie lichidul ca şi la celelalte specii. Administrarea de breuvaje la aceste specii se poate face tot atât de bine şi pe la nivelul comisurii stângi dacă operatorul doreşte.

La câini şi pisici mai întâi se face o contenţie corectă. în cazul câinelui, animalul se leagă de bot cu o bandă de tifon, nu prea strâns, dar totuşi cât se poate de bine pentru a nu exista posibilitatea de a deschide gura. Un ajutor se aşează pe un scaun şi ţine câinele cu mâna stângă de membrele anterioare, iar cu dreapta de ceafă, îi ridică mult capul pentru a-1 prezenta cu botul în sus (cei mai bine acest lucru îl poate face stăpânul animalului). Operatorul prinde cu ajutorul primelor trei degete de la mâna stângă de comisura stângă a buzelor realizând un "buzunar", iar cu mâna dreaptă toarnă puţin câte puţin lichidul dintr-o sticluţă sau chiar cu linguriţa. Dacă lichidele sunt îndulcite, câinele le înghite destul de uşor (fapt observabil prin apariţia mai mult sau mai puţin frecventă a vârfului limbii printre incisivi). La pisică, băuturile forţate se administrează asemănător ca şi la câine, lichidele fiind turnate din sticluţe, cu linguriţa sau cu o seringă fără ac.

La i fiecare apoi prod prin năr scop, se înapoia ajutor, imobil' ajungând nazali şi

De prin nări

Penti bează la ţie. Pur fie în probleme pompei

Gavaj practica specia asemenea

La tub de de circa speculum scândură sondei; animalul bucală şi întins şi fixat şi deasup provocarea stomac capătul ruminal zgomote din nou specia adapteaz într-un

La un tub mm şi urmează

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 9

Page 15: 70238445 Farmacologie Ro

La porc, lichidele nu se pot administra prin breuvaj deoarece animalul, după fiecare guiţat, inspiră adânc şi o dată cu aerul aspiră şi medicamentul înecându-se şi apoi producându-se bronhopneumonia ab ingestis. Dar lichidele se pot introduce prin nări cu ajutorul unei seringi mai mari fără ac sau cu o pară de cauciuc. în acest scop, se contenţionează porcul cu ajutorul unei frânghii al cărei laţ se trece prin gură, înapoia caninilor şi deasupra maxilarului superior; frânghia este ţinută bine de un ajutor, ori se leagă de un par; contenţionat astfel, porcul trage înspre înapoi şi se imobilizează. Cu seringa sau cu para de cauciuc se introduce încet lichidul pe o nară, ajungând prin cavitatea nazală în faringe (datorită conformaţiei speciale a comeţilor nazali şi a farinxului) şi de aici prin esofag în stomac.

De reţinut că la celelalte specii de animale nu se administrează niciodată lichide prin nări pentru a ajunge în stomac.

Pentru purcei, astăzi se folosesc pompele dozatoare. Aceste pompe se înşurubează la capătul unui recipient de sticlă şi printr-o apăsare se vehiculează 1 ml soluţie. Purceii cărora Ii se administrează medicamente cu pompa dozatoare trebuie să fie în vârstă de 1-4 săptămâni (contenţia tineretului porcin respectiv nu creează probleme speciale). Pentru ca să se evite falsa deglutiţie, tubul flexibil din plastic ai pompei dozatoare se introduce profund în cavitatea bucală, pe deasupra limbii.

Gavajul sau administrarea cu sondă este un mijloc destul de des utilizat în practica veterinară. Sondele diferă atât ca lungime, cât şi ca grosime în funcţie de specia animalului la care se folosesc. Tehnica administrării cu sonda diferă, de asemenea, după animalul căruia i se introduc medicamente prin acest mijloc.

La bovine, pentru gavaj, se întrebuinţează sonda buco-esofagiană care este un tub de cauciuc mai rigid, cu diametrul interior de aproximativ 3 cm, iar cel exterior de circa 4 cm, lung de 2-2,5 m; după ce animalul a fost contenţionat, i se pune un speculum bucal special din metal (Gunther-Hepke) sau unul format dintr-o bucată de scândură mai groasă cu marginile rotunjite şi cu un orificiu central pentru dirijarea sondei; acest ultim fel de speculum - numit şi căluş - trebuie introdus în gura animalului cu marginea, se răsuceşte uşor cu 90° pentru a se deschide cavitatea bucală şi se fixează de coarne cu nişte frânghii. Se forţează animalul să stea cu gâtul întins şi cu capul cât mai orizontal (bineînţeles cu concursul a două ajutoare care ţin fixat şi căluşul). Operatorul introduce sonda prin orificiul central al speculumului, pe deasupra limbii, pe la baza ei, se iniţiază câteva mişcări de lateralitate pentru provocarea reflexului de înghiţire şi când acesta s-a produs, împinge uşor tubul până în stomac, urmărind înaintarea lui prin observarea atentă a esofagului; la urmă se ascultă capătul din afară constatându-se zgomote de crepitaţie caracteristice conţinutului ruminal; dacă sonda nu s-a introdus corect, atunci în afară de tuse se mai percep şi zgomote respiratorii (evident, într-o astfel de situaţie, se scoate tubul şi se introduce din nou corect). Trebuie precizat că din cauza salivaţiei abundente care se produce la specia bovină, nu este necesară ungerea cu un corp gras a sondei. în continuare, se adaptează o pâlnie la capătul exterior al sondei şi se toarnă lichidul de administrat, într-un mod asemănător, gavajul buco-esofagian se poate face şi la ovine.

La cabaline, se utilizează obişnuit sonda nazo-esofagiană care este de asemenea un tub de cauciuc, dar mai subţire şi mai flexibil, cu un diametru exterior de circa 15 mm şi lung de 1-2 m.*0 dată contenţia calului fiind făcută (iavaşa la o ureche), urmează introducerea sondei pe o nară (stângă mai ales), după ce în prealabil a fost

Page 16: 70238445 Farmacologie Ro

10 Farmacologie veterinară

unsă cu ulei de parafină sau de floarea soarelui; capătul sondei introduse trebuie să fie orientat numai prin meatul inferior şi spre septumul nazal, din care motiv, cu degetele de la o mână se controlează şi se dirijează corect sondajul (în caz contrar, se poate forţa şi rupe nara falsă); când tubul a ajuns în farinx, prin câteva mişcări uşoare de du-te-vino se produce reflexul de deglutiţie şi, astfel, sonda poate fi lesne împinsă'mai departe în esofag (care trebuie să se palpeze în regiunea jugulară stângă, simţindu-se corpul dur al tubului ce înaintează) şi la urmă în stomac. în rest, se procedează la fel ca la bovine.

La câine, gavajul se face cu o sondă de cauciuc relativ subţire (având diametrul exterior de 5-8 mm; şi cu o lungime de 50-70 cm. Obligatoriu, înainte de introducerea sondei, animalul se contenţionează de ceafă şi de Iombe de către două ajutoare, imobilizându-se şi membrele anterioare, după care i se introduce un speculum bucal de lemn (aproape identic ca formă cu cel al căluşului pentru bovine, numai că are dimensiuni mai reduse), în aceeaşi manieră care a fost descrisă la gavajul taurinelor, în plus fiind necesară legarea strânsă a botului deschis de căluş; ca şi la bovine, se introduce tubul de cauciuc prin orificiul central al sondei, deasupra limbii etc. şi se administrează medicamentul. într-un mod asemănător se pot introduce sonde de cauciuc în vederea administrării de lichide la iepuri, cobai etc.

La păsări se întebuinţează sonda ingluvială care este un tub flexibil subţire de cauciuc sau plastic adaptat la o seringă. Un ajutor contenţionează pasărea prin prinderea bazei aripilor cu mâna dreaptă, dinapoi spre înainte şi prin apucarea fermă a picioarelor cu mâna stângă. Un alt ajutor îi deschide ciocul trăgând cu o mână de creastă şi cu cealaltă de bărbiţe. în acest moment se introduce sonda în aşa fel încât să pătrundă în guşă oe deasupra fantei traheale.

Ca forme farmaceutice de administrare a medicamentelor per os se pot aminti următoarele:

Electuariile, car? în afară de utilizările lor cu scop local, se mai pot întrebuinţa şi pentru administrare;! de medicamente cu acţiune generală, ele introducându-se cu ajutorul unei spatule.

Bolurile, care sunt preparate magistrale solide, de formă sferică, destinate anima-lelor mari.

în vederea administrării lor, este nevoie de un speculum bucal special pentru cabaline sau pentru bovine (la cabaline, gura poate fi deschisă şi cu mâna) şi un aruncător de bol, flexibil, din oţel; bolul se introduce în aruncător când pistonul este retras; o dată introdus aruncătorul în gura deschisă a animalului, până la baza limbii, se acţionează brusc pistonul care proiectează bolul în fundul cavităţii bucale, astfel fiind imediat înghiţit dacă, desigur, operaţia respectivă a fost executată corect; bolurile nu trebuie mestecate de animale, deoarece, datorită gustului medicamen-telor, acestea le elim'-nă. în lipsa aruncătorului de bol se poate folosi o pensă cu braţe mai lungi în care se prinde bolul pentru a fi depus cum s-a mai arătat.

Pilulele sunt forme medicamentoase solide, sferice, cu greutăţi variabile (0,1-6 g), destinate animalelor mici. Cel mai uşor, pilulele se administrează \z păsări care se contenţionează cum s-a mai arătat, li se deschide ciocul, li se pune pilula în fundul gurii (chiar dacă este de dimensiuni destul de mari) şi li se lasă ciocul liber, deglutiţia producându-se imediat.

Page 17: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 11

La câine, după contenţie şi deschiderea gurii, se aruncă pilula la baza limbii pentru a provoca reflexul de deglutiţie. La această specie însă, pilulele se adminis-trează mult mai uşor în carne, pâine,.mămăligă (la fel ca în cazul alimentelor medi-camentate; tot în carne se administrează pilulele cu stricnina pentru stârpirea câinilor vagabonzi).

La pisică, atent contenţionată, se deschide gura cu ajutorul a două benzi de tifon şi cu o pensă subţire şi lungă se introduce pilula cât mai profund în cavitatea bucală, totodată scoţându-se rapid benzile pentru a se produce înghiţirea formei medi-camentoase.

Capsulele sunt nişte învelişuri cu substanţe medicamentoase lichide sau solide. Cel mai adesea se folosesc la oi, fiind lesne de administrat cu un aruncător de bol mai mic sau cu ajutorul unei pense cu braţe mai lungi sau chiar cu o pensă pentru limbă; şi capsulele trebuie corect introduse la baza limbii spre a fi înghiţite şi nu strivite între dinţii animalului.

La păsări, capsulele (de exemplu, avipar) se administrează ca şi pilulele.Comprimatele şi drajeurile, care sunt forme medicamentoase solide asemănă-

toare unor discuri mici, se pretează a fi administrate per se (ca atare), la păsăfi, tot aşa ca şi pilulele şi capsulele; la carnivore, comprimatele şi drajeurile se pun în carne (la câine) sau se administrează ca pilulele (la pisică); celorlalte specii de animale, comprimatele şi drajeurile se dau triturate în uruieli (alimente medicamentate), solubiiizate în apa de băut (băuturi medicamentate), ca breuvaje (suspensii sau soluţii), cu sonda etc.

O serie de forme medicamentoase destinate a fi administrate pe cale bucală -unele infuzii, decocturi, mixturi, extracte, tincturi etc. - se introduc prin tehnicile descrise mai înainte.

Mijloace fi forme medicamentoase de aplicare şi administrare ale acestora per rectum

Calea rectală este folosită mult mai rar în medicina veterinară. Totuşi, sunt situaţii când la nivelul mucoasei rectale se aplică medicamente în scop local (trata-mentul afecţiunilor rectale, eliminarea paraziţilor cu localizare la acest nivel etc). Uneori, calea rectală este folosită pentru administrarea medicamentelor care trebuie să acţioneze general, asupra întregului organism.

în ceea ce priveşte absorbţia substanţelor de pe mucoase rectală, se ştie că dacă fenomenul se realizează prin intermediul venelor hemoroidale superioare, principiile active ajung în ficat, efectul lor fiind acelaşi cu cel obţinut dacă s-ar administra pe cale bucală; când absorbţia are loc prin intermediul venelor hemoroidale mijlocii şi inferioare, atunci substanţele nu mai ajung la ficat, ci trec direct în circuitul sangvin.

De pe mucoasa rectală de iepure substanţele se absorb mai bine decât de pe restul mucoasei digestive; de aceea, dozele de medicamente administrate per rectum Ia această specie nu vor fi mai mari cu 25-50% decât dozele aceloraşi medicamente administrate per os; întrucât invers, absorbţia de pe mucoasa rectală a celorlalte specii de animale este mai scăzută în comparaţie cu absorbţia de pe restul mucoasei digestive, se vor adminisrra pe această cale doze de medicamente mai mari cu 50% faţă de dozele aceloraşi medicamente introduse pe cale orală.

Page 18: 70238445 Farmacologie Ro

12 Farmacologie veterinară

Datorită faptului că la suprafaţa mucoasei rectaie nu există secreţii deosebit de active, transformările medicamentelor sunt mai reduse; unele însă se pot descom-pune (de exemplu, penicilina); altele, dimpotrivă, se absorb mai bine de pe mucoasa rectală dând concentraţii mai mari în sânge (de exemplu, eritromicina).

Când se administrează medicamente pe cale rectală, fie cu scop local, fie pentru acţiune generală, este bine ca rectul să fie golit (evacuat) de conţinut. Evacuarea rectului se face cu ajutorul clismelor.cu apă glicerinată, apă cu săpun sau chiar cu mâna la animalele mari; introducerea a două sau trei degete provoacă obişnuit defecarea (nu însă şi golirea rectului).

Dintre mijloacele de aplicare şi administrare a medicamentelor per rectum, cele mai importante sunt clismele.

Clismele (lavmente) sunt preparate lichide pentru introdus în lumenul rectului. După scopul urmărit, clismele se împart în: evacuante (cu scop local), alimentare şi medicamentoase (cu acţiune locală sau generală).

Temperatura clismei trebuie să fie, pentru cele alimentare şi medicamentoase, apropiate de aceea a corpului, înjur de 25-35°C. Clismele reci pot fi şi anti termice şi evacuante. Substanţele iritante administrate sub formă de clisme vor fi înglobate în mucilagii.

La animalele mari, clismele se fac cu ajutorul irigatorului, iar la cele mici în mod obişnuit cu o pară decauciuc. Contentia la bovine se face cu mâna sau cu mucarnita ia nivelul septumului nazal, iar la cabaline se ridică un membru anterior şi se pune iavaşaua (la animalele retive se face obligatoriu contentia cu platlonje ca şi pentru examenul gestaţiei). La porc, contentia se face asemănător ca pentru administrarea lichidelor pe nări, iar la carnivore prin legarea botului cu o bandă de tifon. Canula irigatorului (sau para de cauciuc, porţiunea subţire) se unge mai întâi cu un corp gras (vaselină, ulei de parafină) şi apoi se introduce uşor în rect prin mişcări de înşurubare; se ridică în continuare irigatorul, lăsând să intre lichidul. Când se termină introducerea lichidului,, se aplică pe anus coada prin apăsare pentru a se evita pierderea substanţei. In mod asemănător se procedează şi cu para de cauciuc (din aceasta se va scoate în prealabil aerul). Cantitatea de lichid introdusă este determinată de scopul urmărit, fiind Ia animalele mari de 1-3 litri, iar la cele mici de 50-500 ml.

Dintre formele medicamentoase de aplicare şi administrare a medicamentelor/x?/-rectum amintim numai supozitoarele.

Supozitoarele sunt forme medicamentoase conice, mici, care se topesc la tempe-ratura corpului eliberând substanţa sau substanţele cu acţiune farmacodinamică. Se folosesc pentru scop local sau pentru acţiune generală. Se întrebuinţează la carnivore (câine şi pisică) într-un mod asemănător celui de la om. Aplicarea sau administrarea lor se realizează prin înşurubare în anus; la urmă se lasă coada ţinând-o apăsată, câteva secunde până la un minut, pentru a se evita eliminarea supozitorului din cauza tenesmelor.

2.1.2. Utilizarea medicamentelor la nivelul tegumentului şi mucoaselor accesibile

Tegumentul, prin rolul său fiziologic, este un organ de apărare a organismului împotriva germenilor, toxicelor, razelor solare etc, deci pielea, cu alte cuvinte, se opune pătrunderii substanţelor în organism. Prin piele se pot totuşi absorbi: derivaţii

Page 19: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 13

mercurului, ai acidului salicilic, unele gaze şi substanţe liposolubile etc. Prin tegu-ment mai pot pătrunde substanţele înglobate în grăsimi; dar şi aici este de remarcat că mai uşor traversează pielea cele încorporate în grăsimi animale (axungie, lanolină), ceva mai greu cele în amestec cu grăsimi vegetale-uleioase (unt de cacao) şi foarte greu trec prin tegument substanţele amestecate cu corpuri grase (vaselină, ulei de parafină). Mijloacele de aplicare sunt următoarele:

. Ungerea. Este un mijloc de aplicare a medicamentelor în eczeme, eroziuni, plăgi etc, sub forma de unguente, paste, linimente etc.

Masajul. Este un mijloc de aplicare a medicamentelor într-un mod ferm, dar ordonat. De exemplu, masajul în caz de tendinită cu un unguent cu iodură de potasiu care se aplică la nivelul regiunii tendonului (fluier), în aceeaşi direcţie, de jos în sus.

Fricţiunea. Este modul cel mai des folosit pentru aplicarea energică a medica-mentelor la suprafaţa tegumentului, fie pentru acţiune locală, fie pentru acţiune generală. Fricţiunile pot fi uscate, care se fac de obicei cu o bucată de postav pentru a stimula organismul şi a activa circulaţia, şi umede, care se fac cu substanţe medicamentoase înglobate în unele unguente, linimente sau soluţii.

Pensulaţiile. Sunt aplicări de medicamente care se fac cu ajutorul unui beţişor sau pensă la capătul cărora se înfăşoară vată sau tifon. Se înmoaie capătul astfel preparat în lichidul medicamentos şi se aplică uşor pe regiunea bolnavă.

Compresele. Sunt aplicaţii locale cu substanţe având acţiune antiinflamatorie (antiflogistică), cu scopul de a calma durerea, a diminua volumul unei inflamaţii etc.

Cataplasmele. Sunt preparate magistrale care constau din aplicarea unei paste de făină de in în strat gros de 2-3 cm pe o bucată de pânză, care se aplică apoi peste un abces pentru a-i grăbi maturarea. Cataplasmele se fac cu apă călduţă şi se stropesc din când în când pentru a le menţine căldura şi umezeala. Cataplasmele făcute din făină proaspătă de muştar negru şi cu apă călduţă se numesc sinapisme (de Ia denumirea de gen a plantei - Sinapis).

Spălaturile. Se mai numesc şi irigaţii şi sunt aplicări de soluţii medicamentose antiseptice (de exemplu rivanol \%o) în plăgi infectate şi cu mult puroi, în plăgi murdare sau după deschiderea abceselor. Spălaturile se fac în jet cu ajutorul perelor de cauciuc, a irigatoarelor etc. Se va avea grijă însă ca, după irigaţie, locul respectiv să fie bine uscat cu tifon curat procedându-se ulterior Ia aplicarea tratamentului corespunzător într-o afecţiune chirurgicală sau alta.

Aspersiunile. Sunt aplicaţii locale în plăgi cu soluţii medicamentoase antiseptice folosiridu-se o seringă cu ac din care se proiectează lichidul de la o oarecare distanţă. Cele mai cunoscute sunt aspersiunile cu eter iodoformat 10%.

Vaporizaţiile. Sunt tot proiectări de lichide în particule foarte fine, mai ales în plăgi, care se realizează cu ajutorul vaporizatoarelor. în ultimul timp se folosesc spray-urile; cu ajutorul lor se fac şi dezinfecţii ale adăposturilor (mai ales cele de păsări).

Băile. Pot fi generale, care se fac în special la oi, cu substanţe antiparazitare (de exemplu băile cu emulsie de Butox), Ia celelalte specii făcându-se doar cu scop igienic. Băile locale aplicate pe diferite regiuni corporale cu substanţe antiseptice sau antiparazitare şi-au pierdut astăzi din importanţă.

Pudrările. Sunt aplicări de substanţe medicamentoase sub formă de pulberi.Fumigaţiile. Sunt aplicări de medicamente sub formă de gaze sau vapori Ia nivelul

tegumentului. Dar şi aceste mijloace şi-au pierdut din importanţă. Se mai fac uneori, în caz de plăgi anfractuoase, fumigaţii cu vapori de iod prin arderea iodoformului.

Page 20: 70238445 Farmacologie Ro

14 Farmacologie veterinară

Mucoasa oculară din punct de vedere farmacologic interesează numai sub raportul aplicării medicamentelor. în scop local, medicamentele se aplică în vederea tratării unor afecţiuni oculare ca: blefarite, conjunctivite, cheratite, ulcere etc. Medicamentele care se aplică la nivelul ochiului se numesc colire.

Colirele, după Farmacopeea Română ediţia a X-a, sunt numai soluţiile oftalmice destinate tratamentului bolilor de ochi; dar, deoarece există medicamente şi cu o altă stare de agregare care se folosesc curent în terapeutica oftalmologică, în prezenta lucrare se vor considera şi acestea drept colire (după C. Stătescu,1986). Deci, colirele se vor clasifica în lichide, moi şi solide. în general, colirele se mai clasifică şi după acţiunea pe care o exercită acestea, după cum urmează: colire anestezice (de exemplu, cu cocaină), midriatice (de exemplu, cu atropină), miotice (de exemplu, cu ezerină), astringente (de exemplu, cu sulfat de zinc), antiseptice (de exemplu, cu diverse antibiotice), antiinflamatorii (de exemplu, cu glucocorticoizi) şi antipara-zitare (de exemplu, cu neguvon).

Colirele lichide (Oculogutte - Collyria) se aplică pe suprafaţa globului ocular prin instilaţii, comprese şi spălaturi.

Instilaţiile se fac cu ajutorul unui picător, cu o seringă fără ac, cu o pipetă sau numai cu tampoane de vată îmbibate în lichidul respectiv, picurând în ochi câteva gute, după contenţionarea animalului.

Spălaturile globului ocular se practică mai mult cu scop antiparazitar (de exemplu, în telazioza bovină). Acestea se fac cu irigatorul, cu o pară de cauciuc sau chiar cu o seringă fără ac; lichidul se proiectează oblic pe suprafaţa oculară cu suficientă presiune (pentru a interveni şi acţiunea mecanică).

Colirele moi se aplică la faţa internă a pleoapelor; se întrebuinţează în acest scop diferite unguente cu ajutorul unui tampon de vată, cu degetul sau chiar direct cu tubul în care se află unguentul. Colirele moi sunt cele mai utile pentru medicina veterinară, deoarece se aplică mai rar decât colirele lichide, doar de 1-2 ori pe zi.

Colirele solide se aplică prin insuflaţii. Se desfac pleoapele cu ajutorul a două degete'şi se insuflă pulberi fine, folosindu-se în acest scop un tub de sticlă sau de hârtie. Se întrebuinţează mai rar în practică (uneori pulberea fină de zahăr în tratamentul cheratitelor).

Mucoasa auriculară este destul de rar abordată în practică. Se fac câteodată aspersiuni cu eter iodoformat, apoi aplicări cu unguente antiseptice, astringente, cu unele pulberi sicative etc.

Mucoasa respiratorie. La acest nivel se pot administra medicamente, întrucât prin absorbţia lor se produc efecte generale şi, de asemenea, se pot şi aplica, pentru tratamentul unor afecţiuni localizate ale aparatului respirator.

Absorbţia medicamentelor se poate face pe toată suprafaţa mucoasei respiratorii, însă partea anterioară, având un epiteliu cu cili vibratili, este mai sensibilă, încât de cele mai multe ori, când vine în contact cu substanţele medicamentose, induce apa-riţia tusei şi strănutului. Partea profundă fiind mult mai vastă, acoperită cu un simplu endoteliu, puternic vascularizată, se pretează mai bine pentru absorbţia gazelor, a substanţelor medicamentose sub formă de vapori, a apei, a soluţiilor saline etc.

Efectul medicamentelor absorbite la nivelul mucoasei respiratorii apare imediat datorită rapidităţii cu care ele trec în circuitul sangvin, însă dispare într-un timp scurt deoarece eliminarea este rapidă. în scop local, medicamentele se aplică pe mucoasa respiratorie prin diferite procedee după cum urmează.

Page 21: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 15

Tamponarea sau badijonarea mucoasei nazale care se face cu ajutorul unui tampon de vată.

Spălaturile sau irigaţiile cavităţilor nazale prin intermediul cărora se pot introduce în aceste cavităţi substanţe antiseptice şi astringente. La animalele mari, irigaţiile cavităţilor nazale se fac cu ajutorul irigatorului. Se introduce destul de profund fără canulă pe o nară, apoi se apleacă mult în jos capul animalului şi se proiectează lichidul cu suficientă presiune. O spălătură este bine făcută atunci când lichidul introdus pe o nară se scurge pe cealaltă. La animalele mijlocii (porc, oaie), aceste spălaturi se fac cu ajutorul unei pere de cauciuc sau cu o seringă mai mare (de 200 ml) fără ac. Capul se apleacă şi în acest caz cât mai jos.

Instilaţiilc sunt folosite doar la animalele mici. Cu ajutorul unui instilator de sticlă, o pipetă sau chiar cu o seringă fără ac, se instilează câteva picături în fiecare nară. Câinii, legaţi la bot, în timpul instilării se ţin cu capul ridicat.

Insuflaţiile constau în proiectarea pe suprafaţa mucoasei nazale a unor pulberi fine antiseptice, astringente sau cu scopul de a elimina corpii străini (paraziţi). Se aplică cu ajutorul unui tub de sticlă sau de hârtie. Se depune pulberea la un capăt al tubului şi pe cealaltă parte se suflă.

Aplicarea unguentelor reprezintă un mijloc simplu de tratament al mucoasei na-zale. La cabaline, se desfac nările cu ajutorul a două degete şi se aplică cu o spatulă diferite unguente pe ulcere sau răni. La bovine, se aplică mai uşor, deoarece rănile nu trebuie desfăcute.

Fumigaţiile sunt mijloace de aplicare a vaporilor de diferite substanţe medica-mentoase, obţinuţi cu ajutorul căldurii. După cum se întrebuinţează căldura umedă sau uscată, fumigaţiile se împart şi ele mfumigaţii umede şi fumigaţii uscate. Se face uz de fumigaţii umede când este vorba de afecţiuni faringo-laringiene, ale bronhiilor etc; în acest scop se folosesc substanţe cu acţiune emolientă, calmantă sau antisep-tică. Cele mai des utilizate sunt: creolina, uleiul de terebentină, gudronul vegetal sau chiar numai vaporii de principii active obţinuţi din floarea de fân.

La animalele mari se procedează în felul următor: într-o traistă sau sac se pun paie sau fân peste care se toarnă apă în clocote şi apoi substanţa medicamentoasă. Se aplică apoi sacul la botul animalului, fără ca acesta să ajungă la paie sau fân. O dată cu aerul, animalul va inspira şi vaporii medicamentaşi degajaţi cu ajutorul căldurii. Sacul se menţine Ia botul animalului atât timp cât se degajă vaporii formaţi (de apă şi medicamente). Operaţia se poate repeta de 2-3 ori pe zi în funcţie de gravitatea afecţiunii. Iarna, fumigaţiile umede se fac în adăposturi cu temperatură nu prea scăzută. Animalele vor fi scutite de eforturi, mai ales pe timp rece.

Pentru animalele mici se utilizează un vas cu apă fierbinte, peste care s-a turnat medicamentul, apoi se forţează animalul să stea cu botul spre lichid şi i se acoperă capul cu o bucată de pânză pentru ca vaporii să nu se împrăştie în atmosferă, ci să fie inspiraţi de pacient.

Fumigaţiile uscate se practică obligând animalul să inspire vaporii degajaţi înurma turnării medicamentului peste o piatră sau cărămidă încălzită puternic la foc.Dacă în plus se aşază peste capul animalului o bucată de pânză se evită pierdereavaporilor. Se practică mai rar şi se folosesc de obicei aceleaşi substanţe ca şi pentrufumigaţiile umede. k

Page 22: 70238445 Farmacologie Ro

16 Farmacologie veterinară

Injecţiile intratraheale constau în injectarea unor substanţe între două inele traheale (după o antisepsie locală cu alcool, tinctură de iod etc), cât mai aproape de iarinx, lateral de linia mediană a marginii inferioare a gâtului; acul se introduce detaşat de seringă, perpendicular pe trahee; cel mai des se introduc soluţii de antibiotice sau soluţii antiparazitare.

în scop general, medicamentele se administrează pe mucoasa respiratorie prin următoarele procedee.

Inhalaţiile constau din obligarea animalului de a inspira vapori de substanţe medicamentose care se evaporă la temperatura camerei şi care acţionează pe cale generală. Sub forma de inhalaţii se administrează în special narcoticele generale volatile: eterul, cloroformul, fluotanul etc. Ca aparatură se întrebuinţează cornete de hârtie, măşti de piele sau aparate speciale folosite în narcoză. Animalele se conten-ţionează pe masa sau patul de operaţie şi li se adaptează masca la bot (în care s-a pus în prealabil vată, peste care s-a turnat puţin lichid volatil).

Aerosolii (Nebulae) se folosesc din ce în ce mai mult şi în medicina veterinară, atât la animalele mari, cât şi la cele mici sub formă de tratamente obişnuite în grup. Aerosolii sunt preparate farmaceutice lichide formate din soluţii sau pseudosoluţii dispersate fiind cu ajutorul unui atomisor. Prin folosirea aerosolilor se tratează mai ales afecţiunile localizate la nivelul căilor respiratorii. Dar aerosolii se utilizează şi pentru acţiune generală în urma pătrunderii lor prin alveolele pulmonare în circuitul sangvin. Particulele lichide trebuie însă să aibă o anumită dimensiune pentru a se evita spargerea acestora atunci când se lovesc de pereţii căilor aerofore anterioare. Diametrul lor trebuie să fie de 0,05-0,2-0,5 microni (cele mai mari de 10 microni sunt reţinute de mucoasa nazală, iar cele mai mici de 1 micron se absorb din alveole). Astăzi se folosesc şi aparate speciale de aerosoli în dezinfecţie.

Mucoasa genito-urinară. Prin mucoasa uterină se pot absorbi unele substanţe medicamentoase în soluţii, mai ales după parturiţie sau în caz de congestii; dar această absorbţie nu are decât importanţă ştiinţifică, toxicologică. Pentru tratarea diferitelor afecţiuni, medicamentele se aplică la nivelul vaginului, uterului, furoului şi, uneori, se introduc chiar în vezica urinară prin cateterism.

Contenţia la bovine se face cu mucarniţa sau cu mâna, apucându-se, cum s-a mai arătat, de septumul nazal, iar la cabaline de obicei, pe lângă iavaşa, se pun şi platlo-njele la membrele posterioare pentru a se evita lovirea operatorului. Animalele retive se contenţionează în travaliu.

Spălaturile vaginale se fac, la femelele animalelor mari, cu ajutorul irigatorului, tubul cu sau fără canulă introducându-se printre buzele vulvei şi proiectându-se după aceea soluţia medicamentoasă. La animalele mici, pentru spălaturi vaginale se pot folosi şi sondele cu dublu curent.

Spălaturile mucoasei penisului şi ale furoului, mai ales la taur, se pot face dacă mai întâi se exteriorizează penisul cu ajutorul anestezicelor locale sau al tranchili-zantelor. După ce această intervenţie s-a rezolvat, se face spălătura mucoasei peniene şi a furoului cu irigatorul.

Badijonările se fac după aceeaşi tehnică descrisă la mucoasa bucală, interesând mai ales cervixul (cu tinctură de iod sau cu soluţie de Lotagen).

Fumigaţiile se practică în special în unele vaginite necrotice cu ajutorul vaporilor de iod care se obţin prin arderea iodoformului.

Page 23: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 17

în legătură cu aplicarea medicamentelor în profunzimea tractului genital femei, trebuie avut în vedere faptul că introducerea cu uşurinţă a diferitelor forme farma-ceutice nu se poate face decât după fătare sau avort când cervixul, pentru câteva ore, este larg deschis. De asemenea, tot pentru uşurinţa aplicării unor substanţe medi-camentoase, se recomandă să se folosească un speculum vaginal.

Dintre cele mai cunoscute forme medicamentoase utilizate Ia acest nivel pentru tratarea multor boli se amintesc următoarele.

Bujiurile şi pesariile au largi întrebuinţări în patologia obstetricală; ele se introduc prin cervixul deschis sau numai întredeschis (în caz de diferite metrite) una câte una, exploraţia vaginală fiind făcută numai după ce s-au luat în mână 3-10 bucăţi. Tot aşa, se pot utiliza şi în tratamentul vaginitelor când se depun în vagin mai multe sau mai puţine bujiuri sau pesarii (după gravitatea bolii).

Ovulele se utilizează ca şi bujiurile şi pesariile, în patologia obstetricală, în special la animalele mici.

Pulberile se aplică ceva mai rar (de exemplu, pulberile cu sulfamide, cu tetra-ciclină, cu cărbune medicinal etc). Pentru a nu se leziona mucoasa afectată, pulbe-rile se pot introduce cu ajutorul unui tub de cauciuc mai gros. Dacă mucoasa nu este atât de lezionată, pulberile se pot aplica în tractul genital femei şi cu mâna.

Comprimatele şi drajeurile se aplică în vagin destul de uşor, în uter ceva mai greu, prin exploraţie vaginală (prin cervixul deschis, la fel ca şi bujiurile şi pesariile).

Unguentele se aplică în vagin destul de uşor cu mâna sau mai bine cu o spatulă. Aceste forme medicamentoase se aplică mai rar la nivelul mucoasei uterine (inter-venţia făcându-se cu mâna sau cu un dispozitiv asemănător unei seringi).

Emulsiile şi suspensiile se introduc cu ajutorul unui tub de cauciuc sau cu dispozitive asemănătoare seringilor. Cantitatea folosită la o introducere este cuprinsă între 20 ml şi 100 ml.

Bureţii cu hormoni se pot depozita în vagin (deocamdată este o metodă cu aplicaţii limitate).

2.1.3. Utilizarea medicamentelor pe căile parenterale

Foarte multe medicamente se administrează parenteral: subcutanat, intramuscu-lar, intravenos, intraperitoneal etc, deoarece absorbţia este mai sigură şi mai rapidă, efectul farmacodinamic este mai prompt, iar dozajul este mai riguros respectat.

Medicamentele se introduc în organism parenteral sub formă de soluţii, emulsii, suspensii, preparate în apă distilată, ser fiziologic, ser glucozat, alcool, uleiuri etc. Astfel introduse în organism, medicamentele pot exercita şi acţiune locală, nu numai generală. Efectul este imediat sau mai îndepărtat fiind în funcţie de calea de administrare şi de gradul de absorbţie a substanţelor medicamentoase. Locul de elec-ţie pentru administrarea medicamentelor parenteral depinde de acţiunea pe care se scontează (locală sau generală) sau de particularităţile anatomice ale fiecărei regiuni.

Administrarea medicamentelor parenteral se face cu ajutorul seringilor de diferite capacităţi: 1-2-5-10-20-50-100-150-200 ml, aparate de suflerie sau prin scurgere gravitaţională. Acele folosite sunt de mărimi diferite în ceea ce priveşte lungimea şi grosimea lor; un ac are las«-bază un ambou sau pavilion care este un bloc metalic de formă conică necesar adaptării perfecte la conul de ambutizare al seringii (pe care

Page 24: 70238445 Farmacologie Ro

18 Farmacologie veterinară

este înscris numărul de mărime al acului respectiv), un corp ca un tub (din oţel inoxidabil) şi un bizou, adică vârful teşit care pătrunde în ţesutul animal; în timpul păstrării sau când se sterilizează, acele sunt străbătute de un fir de sârmă numit mandren.

O seringa foarte modernă, folosită astăzi curent în medicina veterinară, este seringa automată în formă de pistol, cu ajutorul căreia se injectează rapid şi comod la animale, în masă o serie de medicamente în doze reglabile, care se completează automat din rezervorul portabil, după fiecare injectare, printr-un sistem aspirator.

Pentru antisepsia locului de elecţie se utilizează cel mai des alcoolul etilic de 70°, tinctura de iod, benzina iodată, apa fenolată etc.

Căile obişnuite de administrare a medicamentelor parenteral sunt: calea intra-dermică, calea hipodermică (subcutanată), calea intramusculară, calea intravenoasă, calea intraperitoneală, calea intramamară, calea intraarticulară etc.

Contenţia animalelor înainte de efectuarea injecţiilor este absolut necesară. Pregătirea locului unde se execută administrarea medicamentelor sub formă de injecţii se face prin tunderea părului şi antisepsia regiunii cu ajutorul unui tampon de vată îmbibat cu una din soluţiile amintite.

Calea intradermică. Este utilizată mai rar pentru introducerea de medicamente, mai mult folosindu-se pentru inocularea de substanţe revelatoare (maleină, tuber-culină). Se introduc uneori intradermic anestezice locale (procaină, xilină), substanţe desensibilizante (histamina) etc.

Calea hipodermică (subcutanată). Absorbţia pe această cale de administrare a medicamentelor este bună, însă trebuie ţinut seama că totuşi ţesutul conjunctiv subcutanat întârzie într-o oarecare măsură fenomenul. Efectul farmacodinamic apare în 5-15 minute (în funcţie de substanţa injectată). Subcutanat se administrează soluţii adevărate (preparate în apă distilată, soluţie clorurată izotonică, alcool, eter, uleiuri), soluţii coloidale, suspensii şi chiar emulsii. Acestea trebuie să fie sterile, neiritante şi izotonice. Soluţiile izo- sau hipotonice se absorb mai bine decât cele hipertonice. Se introduc subcutanat şi implante, în special cu produse hormonale (de exemplu, cele pentru sincronizarea căldurilor).

Administrările subcutanate se fac acolo unde pielea este mai mobilă, unde nu ajung harnaşamentele la animalele mari, unde se pot trata mai uşor eventualele complicaţii ce pot surveni. Local, se injectează hipodermic mai ales anestezice locale (în jurul unor plăgi, al unor abcese, la nivelul articulaţiilor, unde se fac incizii etc.).Pe cale subcutanată se administrează mai mult alcaloizii.

Pentru administrarea subcutanată a medicamentelor, în ultimul timp se folosesc seringile automate cu injectare continuă, a căror capacitate este de 10 ml sau mai mare. Măsurile de asepsie şi antisepsie trebuie riguros respectate.

Calea intramusculară. Comparativ cu calea subcutanată, calea intramusculară prezintă avantajul unei absorbţii mai bune datorită bogăţiei vaselor sangvine şi lipsei ţesutului conjunctiv. Ca dezavantaj, calea intramusculară (în medicina veterinară) este mai dureroasă.

Pe această cale se pot administra unele cantităţi mai mari de lichide (se fac astfel depozite medicamentoase care se absorb lent). Intramuscular se introduc obişnuit soluţii apoase, uleioase, soluţii coloidale şi suspensii. Tot intramuscular se folosesc şi substanţele care sunt mai iritante pentru calea subcutanată. Dintre medicamente,

Page 25: 70238445 Farmacologie Ro

Aplicarea şi administrarea medicamentelor 19

se administrează în mod curent antibioticele (penicilina şi formele ei retard, strepto-micina, soluţiile injectabile cu tetraciclină şi cloramfenicol), apoi soluţiile uleioase cu vitamine, unii hormoni, ulei camforat etc.

Pistoalele speciale care funcţionează cu aer comprimat sau cu arc se folosesc pentru a se introduce de la distanţă subcutanat sau intramuscular cartuşe cu substanţe narco-hipnotice sau paralizante-metodă eficientă pentru a se realiza contenţia chimică a animalelor sălbatice.

Calea intravenoasă. Pe această cale, acţiunea medicamentelor este rapidă şi inte-grală, deoarece substanţele sunt introduse direct în mediul intern. Eliminarea medi-camentelor din organism se face într-un interval mai scurt comparativ cu calea subcutanată sau intramusculară. Se recurge la administrările intravenoase în boli infec-ţioase acute, hemosporidioze, colaps, intoxicaţii etc. Tot intravenos se injectează şi soluţiile care sunt ineficace pe altă cale, sunt iritante sau se descompun (de exemplu, clorura de calciu, formolul, cloralhidratul, soluţiile sulfatiazol, cloraloza etc).

Consecutiv administrărilor intravenoase pot să apară şi o serie de inconveniente ca: şocul anafllactic, fenomenele de aglutinare şi hemoliză etc.

Când se întrebuinţează cantităţi mari de lichid (ser fiziologic, soluţie glucozată, clorură de calciu, cloralhidrat), se'folosesc aparatul de suflerie, seringile de 150-200 ml şi aparatul de perfuzii. Soluţiile se încălzesc în cazul acesta la temperatura corpului. Aparatul de perfuzie este astfel construit încât să se poată introduce în sânge soluţia medicamentoasă picătură cu picătură.

Calea intraperitoneală. Pe această cale absorbţia unor substanţe medicamen-toase lichide este bună şi suficient de rapidă. Se introduc de obicei lichide injectabile pentru acţiune locală (cu antibiotice) sau substanţe cu acţiune generală (soluţii cu cloralhidrat cu acţiune narcotică la porc şi câine, cu uretan la găini etc).

Calea intramamară. Se pot administra medicamente fie în parenchimul mamar prin traversul pielii, fie prin canalul papilar sau galactofor (în tratamentul mamitelor), după o prealabilă mulgere. Pe canalul galactofor se pot introduce şi unguente fluide sau soluţii mai vâscoase (de consistenţa unui liniment), cu seringi speciale din material plastic sau cu un dispozitiv (alonjă) în formă de ac de seringă care se adaptează laiubul cu unguent (Asocilin, Mibazon etc).

Calea intraarticularâ. Uneori se introduc substanţe medicamentoase şi în interiorul unei articulaţii (cortizon, hidrocortizon), în caz de artrite. După ce se puncţionează fundul sacului articular, se extrage o cantitate de lichid sinovial egală cu aceea de soluţie medicamentoasă care se injectează.

Celelalte căi de administrare parenterală (intraosoasă, intraoculară, intraarterială, intracardiacă etc.) nu sunt abordate în mod curent pentru administrarea medica-mentelor, ci mai mult pentru scopuri experimentale, din care motiv nu se vor descrie.

Page 26: 70238445 Farmacologie Ro

*

CAPITOLUL III FARMACOCINETICA MEDICAMENTELOR

3.1. Absorbţia medicamentelor

Absorbţia reprezintă transferul medicamentului de la nivelul situsului de admi-nistrare căt'e curentul circulator. Rata şi eficienţa absorbţiei depind de calea de administrare. în cazul administrării intravenoase, absorbţia este completă, ceea ce semnifică preluarea completă a dozei administate de către torentul circulator. Admi-nistrarea medicamentului pe alte căi poate conduce la absorbţia parţială şi, prin urmare, o biodisponibilitate mai mică. Spre exemplu, calea orală necesită dizolvarea medicamentului în fluidul gastrointestinal şi apoi pătrunderea în celulele epiteliale ale mucoasei intestinale; anumite stări de boală sau prezenţa alimentelor pot afecta acest proces.

Ingestia medicamentelor concomitent cu alimentele poate influenţa absorbţia. Prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică astfel încât medicamen-tele care sunt degradate de sucul gastric devin non-disponibiie pentru absorbţie. Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid, iar adminis-trarea lor poate preveni iritaţia gastrointestinală. în funcţie de forma farmaceutică, eliberarea medicamentului poate fi prelungită, efect ce se obţine în cazul prepara-telor cu eliberare susţinută.

Calea orală (enterală, bucală)

Calea orală reprezintă una din cele mai uzuale căi de administrare a medicamen-telor în medicina veterinară. Ea poate fi folosită la majoritatea speciilor de animale. Există modalităţi colective şi individuale de administrare per os:

- modalităţi colective sub formă de furaj sau apă medicamentate;- modalităţi individuale: comprimate, capsule, breuvaj etc.

în majoritatea cazurilor se preferă modalităţi colective, cu menţiunea că ames-tecul medicamentului cu furajul sau cu apa de băut trebuie realizat cât mai omogen.

Medicamentele se pot absorbi de-a lungul întregii mucoase digestive, dar canti-tatea cea mai mare se absoarbe din intestinul subţire. Efectul unui medicament administrat per os apare de obicei în decurs de 20 minute - 2 ore şi du[ează un timp variabil la I - 2 ore până la câteva zile.

Absorbţia prin mucoasa bucalăAre importanţă mai mare în medicina umană. La om se pot administra sublingual

comprimate (nitroglicerină, hormoni estrogeni). în regiunea sublinguală, mucoasa este mai subţire şi permite o absorbţie mai rapidă, medicamentele ajung în vena cavă superioară, la nivelul inimii, apoi în mica şi marea circulaţie ocolind ficatul.

Page 27: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 21

Absorbţia prin mucoasa gastricăAbsorbţia unor medicamente poate să înceapă în stomac, dar este mult mai redusă

decât la nivel intestinal. Se absorb mai bine medicamentele liposolubile, neionizate şi cu pH acid. Majoritatea medicamentelor însă sunt baze slabe, care se ionizează sub influenţa sucului gastric, absorbindu-se la acest nivel. Alcalinizarea mediului gastric prin administrarea de bicarbonat de sodiu face ca medicamentele bazice să fie mai puţin disociate şi să treacă mai uşor în sânge. In schimb, alcalinizarea mediului gastric în cazul medicamentelor acide duce la ionizarea acestora şi absorbţia devine greoaie. Nu se poate recomanda administrarea per os a unor substanţe iritante care pot provoca spasmul pilorului şi ca urmare declanşează voma, dar este posibilă administrarea lor sub formă de mucilag sau atunci când stomacul este plin.

Alte medicamente pot fi distruse de acidul clorhidric din stomac şi pentru a preveni acest fenomene se administrează sub formă de comprimate, capsule etc. acoperite cu un înveliş gastrorezistent. Alteori, însă, pH-ul din stomac este favorabil transformării sărurilor bivalente în săruri trivalente, formă sub care medicamentele respective pot fi absorbite. Dacă în furaje se înglobează o cantitate mare de grăsimi, mucoasa stomacală ca răspuns secretă enterogastron, care inhibă motilitatea gastrică şi întârzie absorbţia medicamentelor. La rumegătoare majoritatea medicamentelor trebuie înglobate în lapte, în soluţii dulci sau sărate, având loc o închidere reflexă a jgheabului esofagian din rumen, iar medicamentele trec direct în stomacul glandular.

Absorbţia la nivelul intestinului subţireMajoritatea medicamentelor se absorb preponderent în intestinul subţire, mucoasa

fiind specializată în acest scop. în urma absorbţiei la acest nivel, medicamentele ajung obligatoriu prin vena portă în ficat unde vor fi transformate şi depozitate.

Unele medicamente ajung în bilă, apoi în intestin o dată cu bila sunt reabsorbiteşi suferă un ciclu entero-hepato-enteric care le prelungeşte acţiunea (cloramfenicol,% digoxina). Alte medicamente se absorb din intestinul subţire, ajung în sânge şi apoi

sunt eliminate prin mucoasa intestinului subţire gros suferind un ciclu entero-hemato-enteric.

Absorbţia intestinală poate fi grăbită prin administrarea medicamentelor sub forma lichidă, respectiv soluţii călduţe. Dacă în raţie se află cantităţi mari de grăsimi, absorbţia la nivelul intestinului creşte, probabil datorită creşterii cantităţii de bilă.

Stările inflamatorii ale mucoasei digestive influenţează procesul de absorbţie astfel:- în prima fază de inflamaţie a mucoasei digestive, absorbţia este încetinită;- în faza a doua, când mucoasa este lezionată, absorbţia devine rapidă şi

neselectivă. în situaţiile unor atonii gastrointestinale însoţite adesea de consti-paţie, doza se va reduce din cauza absorbţiei intensificate.

De asemenea, flora intestinală poate interveni în activarea sau inactivarea unormedicamente în ceea ce priveşte absorbţia acestora. Absorbţia intestinală este influenţată şi de mărimea particulelor, astfel cu cât particulele de medicament sunt maifine, cu atât absorbţia acestora este mai intensă. Medicamentele care nu au fostabsorbite în intestinul subţire se pot absorbi în continuare în intestinul gros sau chiarla nivelul rectului. ».

i

Page 28: 70238445 Farmacologie Ro

22 Farmacologie veterinară

Calea sublinguală ,Administrarea sublinguală permite difuzia medicamentului în reţeaua capilară şi,

deci, pătrunderea directă în circulaţia sistemică. Administrarea unui agent terapeutic pe această cale are avantajul că medicamentul "şuntează" intestinul şi ficatul, şi nu este inactivat prin metabolizare.

Calea rectală ■ Substanţele medicamentoase care se administrează şi se absorb la nivelul mucoasei rectale, în proporţie de 50% "şuntează" circulaţia portală, în consecinţă biotrans-formarea hepatică a medicamentului este împiedicată. Ambele căi de administrare a medicamentelor, sublinguală şi rectală, au avantajul că previn degradarea substan-, ţelor de către pH-uI gastric acid. Calea rectală este de asemenea utilă dacă medicamentul induce voma în urma administrării orale sau dacă pacientul prezintă deja vomă.

Calea parenteralăAdministrarea parenterală a medicamentelor este utilizată pentru medicamentele

care sunt slab absorbite din tractul gastrointestinal, precum şi în situaţii ce necesită instalarea rapidă a acţiunii medicamentului. Administrarea parenterală furnizează cel mai bun control al dozei şi eliberării medicamentului în organism. Cele mai impor-tante căi parenterale sunt: cale intravenoasă, calea intramusculară şi calea subcu-tanată. Fiecare dintre aceste căi are propriile avantaje şi dezavantaje.

Calea intravenoasă este o alternativă demnă de urinat atât atunci când medica-mentele nu se absorb în urma administrării orale, cât şi pentru a obţine un efect mai rapid. Prin administrarea intravenoasă, medicamentul evită tractui gastrointestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. Această cale permite obţinerea unui efect rapid şi a unui grad maxim de control asupra nivelurilor circulante a;e medicamentului. Totuşi, spre deosebire de medicamentele prezente în tractul gastrointestinal, cele injectate nu pot fi eliminate prin emeză sau prin legarea de cărbune activat. Injec-tarea intravenoasă a anumitor medicamente poate conduce la contaminare bacte-riană, poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor de medicament în plasmă şi ţesuturi.

Calea intravenoasă se poate utiliza în două variante:- injecţiile intravenoase unice - în acest caz se administrează cu viteze diferite

cantităţi ce variază; este o modalitate destul de freventă şi uşor de executat;- perfuziile intravenoase - situaţie când cu o viteză constantă, variabilă, se

introduc cantităţi mari de lichid; acest procedeu necesită o supraveghere atentă a pacientului; are însă avantajul că permite realizarea unor concentraţii plas-matice uniforme, datorită acestui fapt se utilizează pe scară largă în studiile de farmacocinetică.

Pe cale intravenoasă nu se pot introduce suspensii sau emulsii, substanţe heino-lizante sau pecipitante ale proteinelor; de asemenea, nu se pot administra compuşi care lezează endoteliul sau sunt cardiotonice.

Calea subcutanată (hipodermică)De la acest nivel absorbţia se face relativ lent. De obicei, se administrează medi-

camente hidrosolubile. Soluţiile trebuie să fie neutre, izotone, iar cantitatea injectată să nu depăşească câţiva mililitri. în unele cazuri se administrează cantităţi relativ mari din soluţiile izotone. Astfel, se pot administra compuşi greu solubili; ei se

fie

Page 29: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 23

solubilizează lent în ţesutul interstiţial. Se pot administra fie sub formă de suspensii, fie sub formă de împlânte (de exemplu hormonii sexuali). Absorbţia subcutanată poate fi accelerată în urma masajului care activează circulaţia şi favorizează difu-ziunea, în cazul în care se urmăreşte întârzierea absorbţiei subcutanate a medica-mentelor, aceasta se realizează fie prin asocierea cu vasoconstrictoare, fie cu substanţe macromoleculare greu absorbabile (polivinil pirolidona)

Calea intramuscularăMedicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate

depot - frecvent o suspensie de medicament într-un vehicul non-apos (de exemplu etilen glycol, ulei de alune). Absorbţia medicamentelor în soluţie apoasă este rapidă în timp ce în cazul preparatelor depot este lentă. Absorbţia rapidă este datorată în primul rând irigaţiei sangvine de 4-6 ori mai abundentă decât la nivelul hipodermului şi spaţiilor interstiţiale de 2 - 3 ori mai mari decât a celor hipodermice.

Injecţiile intramusculare sunt mai puţin dureroase decât cele subcutanate. Intramuscular se pot administra soluţii, suspensii apoase şi uleioase. Soluţiile apoase trebuie să fie izotone sau hipotone, iar cantitatea administrată în general să nu depăşească 20 ml. Soluţiile uleioase se absorb prin căile limfatice. Substanţele cu o greutate moleculară sub 20000 se absorb preferenţial la nivelul capilarelor sangvine; cele ce depăşesc această mărime se absorb prin căile limfatice.

Calea intraperitonealăLa nivelul peritoneului se realizează o absorbţie bună şi rapidă. Această cale de

utilizare este rareori utilizată datorită dificultăţilor tehnice, a pericolului lezării vaselor şi a infecţiilor. Dacă se întrebuinţează, aceasta se face numai pentru tratamentul unor afecţiuni locale; se administrează antibiotice şi enzime proteolitice sau substanţe cu acţiune generală (soluţie de cloralhidrat cu acţiune narcotică la porc şi câine).

Calea intramamarăSe pot administra medicamente fie în parenchimul mamar prin traversul pielii, fie

' prin canalul papilar sau galactofor (în tratamentul mamitelor), după o prealabilămulgere. Pe canalul galactofor se pot introduce şi unguente fluide sau soluţii maivâscoase, cu seringi speciale din material plastic sau cu un dispozitiv (alonjă) înformă de ac de seringă, care se adaptează la tubul cu unguent.

Calea intraarticularăUneori se introduc substanţe medicamentoase (hidrocortizon) şi în interiorul unei

articulaţii, în caz de artrite. După ce se puncţionează fundul sacului articular, se extrage o cantitate de lichid sinovial egală cu cea de soluţie medicamentoasă care se injectează.

Calea inhalatorieEpiteliul alveolar îndeplineşte condiţiile necesare (suprafaţă foarte mare,

intensitate mare a circulaţiei, dimensiunile reduse ale celulelor epiteliale) în vederea absorbţiei medicamentelor administrate sub formă volatilă şi gazoasă, pecum şi a unor particule solide aflate sub formă de aerosoli. Trebuie reţinut că numai particu-lele cu un diametru sub 10 u. se absorb prin epiteliul alveolar. Particulele mai mari se opresc la nivelul bronhiilor. Tot pe cale alveolară se absorb şi pulberi foarte fine sau suspendate într-un mediu lichid cum este cazul aerosolilor. Această cale se foloseşte pentru administrarea narcoticelor volatile şi gazoase, pecum şi pentru admnistrarea unor medicamente sub formă de aerosoli (bronhodilatatoare, antibiotice, enzime). în

Page 30: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinarăaceastă ultimă circumstanţă, se urmăreşte un efect local Isupra bronhiilor şi a ramifi-caţiilor lor intrapulmonare. Calea conjunctivalăAbsorbţia medicamentelor este foarte rapidă, dar nu are importanţă din cauza

cantităţilor mici care pot fi administrate. De exemplu, s-a observat că în cazul unui iepure, căruia i se instilează în sacul conjunctival o soluţie de pilocarpină 1%, menţinând contactul ochiului cu soluţia timp de câteva minute, începe să saliveze şi să prezinte purgaţie (V. Nueleanu, 2000). După cum s-a arătat, calea conjunctivală se pretează numai pentru tratamentul local al afecţiunilor oculare. Medicamentele se depun sub formă de soluţii, unguente şi pulberi. Ele trebuie să fie sterile şi să aibă un pH alcalin şi să fie pe cât posibil izotone cu lacrimile. Izotonizarea se poate face cu soluţii de clorură de sodiu, acid boric, tetraborat de sodiu. Calea genito-urinară

Calea genito-urinară este utilizată de asemenea exclusiv pentru tratamentul local al unor afecţiuni localizate la nivelul aparatului genital sau urinar, cu toate că s-a demonstrat faptul că o serie de substanţe antibacteriene administrate intrauterin pot da concentraţii sangvine consecutiv absorbţiei la nivelul mucoasei uterine.

Calea cutanatăPoate fi considerată, în general, cu o absorbţie redusă. Prin piele se absorb: gaze

(hydrogen sulfurat, HCN), substanţe volatile (salicilat de metil), compuşi liposolu-bili şi solvenţi organici. Absorbţia poate fi mărită prin masaj întrucât se îndepărtează sebumul care împiedică pătrunderea medicamentelor, prin aplicare de căldură locală, prin degresarea prealabilă a pielii, precum şi prin înglobarea medicamentelor în excipienţi diadermici (de exemplu, axungie). Pătrunderea prin piele poate fi grăbită şi prin adăugarea de dimetil sulfoxid, un adjuvant care nu irită pielea.

Leziunile şi dermatitele grăbesc absorbţia, dar această situaţie devine periculoasă când se tratează animalele cu substanţe foarte active (de exemplu îmbăierile cu substanţe antiparazitare).

3.2. Transportul medicamentelor

Dependent de proprietăţile chimice, medicamentul poate fi absorbit din tractul gastrointestinal prin difuziune pasivă sau activă.

1. Difuziunea pasivăForţa motrice pentru absorbţia pasivă a unui medicament este gradientul de

concentraţie de-a lungul unei membrane ce separă două compartimente ale organis-mului, ceea ce semnifică deplasarea medicamentului dintr-o regiune cu concentraţie crescută către una cu concentraţie mai redusă. Difiziunea pasivă nu implică un transportor, nu este saturabilă şi prezintă specificitate structurală redusă. Marea ma-joritate a medicamentelor au acces către structurile organismului prin acest meca-nism. Medicamentele liposolubile se deplasează cu uşurinţă de-a lungul membra-nelor biologice, în timp ce medicamentele hidrosolubile penetrează membrana celulară prin canalele apoase.

Page 31: 70238445 Farmacologie Ro

9n

—------________ Farmacologie veterinară

2. Aria totală a suprafeţei disponibilă pentru absorbţie *Deoarece intestinul are o suprafaţă bogată în microvilozităţi, suprafaţa acestuia

de absorbţie este de 1000 de ori mai mare comparativ cu cea a stomacului; deci absorbţia medicamentului la nivel intestinal este mai eficientă.

3. Durata de contact la nivelul suprafeţei de absorbţieDacă un medicament se deplasează extrem de rapid prin tractul gastrointestinal

acesta nu poate fi absorbit. în contrast, întârzierea prin orice mijloace a transportului medicamentului din stomac către intestin realizează o mai bună absorbţie. Impui-• şurile parasimpatice cresc rata evacuării tubului digestiv, în timp ce impulsurile simpatice (declanşate de exemplu de efort sau de stresul emoţional) prelungesc evacuarea. De asemenea, prezenţa alimentelor în stomac diluează medicamentul şi întârzie golirea gastrică. De aceea, un medicament administrat o dată cu alimentele este absorbit în general mai lent.

4. BiodisponibiiitateaBiodisponibiiitatea este fracţia administrată de medicament care ajunge în

circulaţia sistemică. Este exprimată ca fracţie administrată de medicament care are acces la circulaţia sistemică sub formă nemodificată chimic. Spre exemplu, dacă se administrează oral 100 mg medicament, iar 70 mg din acest medicament sunt absorbite sub formă nemodificată, atunci biodisponibiiitatea este de 70%.

Biodisponibiiitatea este determinată prin compararea nivelurilor plasmatice ale unui medicament după administrarea pe o cale specifică cu nivelul plasmatic al medicamentului obţinut în urma administrării intravenoase, în care toată cantitatea administrată pătrunde în circulaţie. Dacă medicamentul este administrat oral, numai o parte din doza administrată apare în plasmă.

Factorii care influenţează biodisponibiiitatea sunt:1. Primul pasaj metabolic hepatic - în momentul în care un medicament este

absorbit din tractul gastrointestinal, acesta înainte de a pătrunde în circulaţia sistemică ajunge în circulaţia portală. Dacă medicamentul este rapid metabolizat de cătreficat, cantitatea de medicament neionizată care ajunge în circulaţia sistemică esteredusă. Multe medicamente suferă biotransformare semnificativă în cursul unuisingur pasaj hepatic.

2. Solubilitatea medicamentului - medicamentele extrem de hidrofilice sunt slab absorbite datorită incapacităţii acestora de a traversa membranele celulare bogate în lipide. De asemenea, medicamentele foarte hidrofobe sunt slab absorbite, deoarece sunt insolubile în fluidele apoase ale organismului şi, de aceea, nu pot avea acces la suprafaţa celulelor. Pentru ca un medicament să fie absorbit cu uşurinţă, acesta trebuie să fie înalt hidrofob, dar să prezinte o oarecare solubilitate în soluţii apoase.

3. Instabilitate chimică - anumite medicamente sunt instabile în mediul gastric acid. Altele sunt distruse în tractul gastrointestinal de către enzimele de degradare.

4. Natura formuleleor medicamentoase - absorbţia medicamentelor poate fi alterată de către factori ce nu sunt legaţi de compoziţia chimică a medicamentului, cum ar fi de exemplu dimensiunea particulelor, sărurile, polimorfismul cristalelor şi prezenţa excipienţilor.

Aceşti factori pot influenţa uşurinţa dizolvării şi, ca urmare, pot modifica rata absorbţiei.

Page 32: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 27

Două medicamente înrudite sunt bioechivalente dacă prezintă biodisponibilitate comparabilă şi aceeaşi durată de timp necesară atingerii concentraţiei sangvine maxime.

Eficacitatea clinică depinde frecvent atât de concentraţiile serice maxime ale medicamentului cât şi de durata necesară pentru a atinge concentraţia maximă după administrare. Datorită acestui fapt, două medicamente care sunt bioechivalente pot să nu fie echivalente terapeutic.

3.3. Distribuţia medicamentelor

Distribuţia medicamentului este procesul prin care acesta părăseşte reversibil curentul circulator şi pătrunde în interstiţiu (fluid extracelular) şi/sau celule sau ţesuturi. Eliberarea unui medicament din plasmă către lichidul extracelular depinde în principal de fluxul sangvin, permeabilitatea capilară, gradul de legare a medica-mentului de proteinele plasmatice şi tisulare, şi hidrofobicitatea relativă a medi-camentului.

a. Fhixul sangvin - rata fluxului sangvin către capilarele tisulare variază în funcţie de distribuţia inegală a -debitului cardiac către diferite organe. Astfel, fluxulsangvin către creier, ficat şi rinichi este mai mare decât cel către muşchii scheletici,iar la nivelul ţesutului adipos are o rată fixă mai redusă.

b. Permeabilitatea capilară - este determinată de structura peretelui capilarelor şide natura chimică a medicamentului.

c. Structura capilară - este diferită în ceea ce priveţte fracţia membranei bazalecare este expusă joncţiunilor în fantă (strânse) dintre celulele endoteliale. Legat deaceastă particularitate, de exemplu, la nivelul creierului, structura capilară este continuă, lipsind joncţiunile în fantă, spre deosebire de ficat şi splină, unde se întâlnesccapilare discontinue, şi ca urmare o mare parte a membranei bazale este expusă, şiastfel pot trece proteinele plasmatice mari.

d. Bariera hemato-encefalică - pentru a ajunge la nivelul creierului, medicamentele trebuie să treacă prin celulele endoteliale ale capilarelor sistemului nervoscentral sau să fie transportate activ. Medicamentele liposolubile pătrund cu uşurinţăîn sistemul nervos central, deoarece acestea se pot dizolva în membranele celulelorendoteliale. în general, medicamentele ionizate sau polare sunt incapabile săpătrundă la nivelul sistemului nervos central, deoarece nu pot pătrunde prin celuleleendoteliale ale capilarelor. Aceste celule strâns juxtapuse formează joncţiunilestrânse care constituie aşa numita barieră hemato-encefalică.

e. Structura chimică a medicamentelor - influenţează puternic capacitatea acestuia de a traversa membranele celulare. Medicamentele hidrofobe, care au o distribuţie uniformă a electronilor şi nu sunt încărcate electric, se deplasează cu uşurinţăde-a lungul celor mai multe membrane biologice. Aceste medicamente se potdizolva în membranele lipidice şi, de aceea, penetrează întreaga suprafaţă celulară.

Factorul major care influenţează distribuirea medicamentelor hidrofobe este fluxul sangvin către o anumită arie. In contrast cu acestea, medicamentele hidrofile, care au o distribuţie neuniformă a electronilor sau sarcină electrică pozitivă sau negativă, nu trec cu uşurinţă prin membranele celulare şi trebuie să se deplaseze prin joncţiunile în fantă. *

Page 33: 70238445 Farmacologie Ro

28 Farmacologie veterinară

/ Legarea medicamentelor de proteine. Legarea reversibilă de proteinele plasma-tice sechestrează medicamentul într-o formă non-difuzabilă şi încetineşte transferul acestuia în afara compartimentului vascular. Legarea este relativ non-selectivă în raport cu structura chimică şi se desfăşoară Ia nivelul situsurilor proteinelor la nivelul cărora se leagă în mod normal compuşii endogeni. Albumina plasmatică este proteina principală ce leagă medicamentele şi poate acţiona ca un rezervor, al medicamentului. Astfel, pe măsură ce concentraţia medicamentului liber scade datorită eliminării prin metabolism sau excreţie, medicamentul legat disociază de proteine. Aceasta menţine concentraţia formei libere a medicamentului ca o fracţie constantă a nivelului total plasmatic al medicamentului.

Volumul de distribuire

Volumul de distribuire este volumul ipotetic de fluid în care medicamentul este dispersat. Volumul de distribuire este util pentru a compara distribuirea medicamen-tului cu volumele compartimentelor ce conţin apă.

Indiferent de calea de administrare, după ce medicamentul pătrunde în organism, se distribuie în cele trei compartimente ale corpului sau este sechestrat în anumite situsuri celulare.

a. Compartimentul plasmatic - când un medicament are o greutate molecularămare sau când acesta se leagă într-un procent foarte mare de proteinele plasmatice,atunci acesta nu poate trece prin pereţii capilarelor şi ca urmare rămâne încompartimentul plasmatic. Consecinţa acestei situaţii este distribuirea medicamentului într-un volum ce reprezintă 6% din greutatea corporală. Unele antibioticeprecum aminoglicozidele manifestă acest tip de distribuire.

b. Fluidul extracelular -când medicamentul are o greutate moleculară mică, dareste hidrofil, acesta se poate deplasa prin peretele capilarelor către fluidul intersiţial.Aceste medicamente, însă, nu pot pătrunde în mediul apos intracelular. în acest caz,medicamentele se distribuie într-un volum ce reprezintă suma dintre apa plasmaticăşi fluidul intersiţial, care constituie împreună fluidul extracelular şi reprezintă circa20% din greutatea corpului.

c. Apa din organism - dacă medicamentul are o greutate moleculară redusă şieste hidrofob, se poate deplasa atât în spaţiul intercelular, cât şi în lichidulintracelular. în acest caz, medicamentul se distribuie într-un volum de aproximativ60% din greutatea corporală.

d. Alte situsuri - în perioada gestaţiei fetusul poate capta medicamentele, putândconduce la creşterea volumului de distribuire. De asemenea, unele medicamente sedepozitează în ţesutul adipos, prezentând astfel volume de distribuire mult mai mari.

Un medicament se distribuie rareori într-un singur compartiment al organismului ce conţine apă. Marea majoritate a medicamentelor se distribuie în mai multe compartimente, adesea legându-se de componentele celulare. Volumul în care se distribuie medicamentele este numit volum aparent de distribuţie - Vd.

1. Determinarea volumului aparent de distribuţiea) Distribuirea unui medicament în absenţa eliminăriiVolumul aparent în care se distribuie un medicament este determinat prin

injectarea unei doze standard de medicament, care este iniţial conţinută în întregime în sistemul vascular. Agentul se poate ulterior deplasa din plasmă în interstiţiu şi în

Page 34: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 29

celule, ceea ce conduce în timp la reducerea concentraţiilor plasmatice. Dacă se presupune că medicamentul nu este eliminat din organism el atinge o concentraţie uniformă care este susţinută în timp. Concentraţia din compartimentul vascular este cantitatea totală de medicament administrat divizată la volumul în care se distribuie.

C = D/Vd sau Vd = D/CC = concentraţia plasmatică a medicamentuluiD = cantitatea totală de medicamentb) Distribuirea medicamentului atunci când este prezentă eliminareaîn mod obişnuit medicamentele sunt eliminate din organism, iar reprezentarea

grafică a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp arată două faze. Reducerea iniţială a concentraţiei plasmatice se datorează fazei rapide de distribuţie în care medicamentul este transferat din plasmă în interstiţiu şi apa intracelulară. Aceasta este urmată de o fază de eliminare mai lentă în care medicamentul părăseşte compartimentul plasmatic şi este eliminat din organism pe cale renală, biliară etc. Rata eliminării medicamentului este în general proporţională cu concentraţia medicamentului, ceea ce semnifică faptul că rata celor mai multe medicamente este de rangul întâi şi prezintă o relaţie lineară cu timpul.

c) Calculul concentraţiei medicamentului dacă distribuiţia ar fi instantaneeSe presupune că procesul de eliminare începe în momentul injectării şi se continuă

în tot cursul fazei de distribuire. în această situaţie, concentraţia plasmatică a medicamentului C\ poate fi extrapolată înapoi către momentul zero (momentul injectării) pentru a determina Co, care este concentraţia medicamentului ce ar putea fi obţinută dacă faza de distribuire ar fi instantanee.

d) Distribuirea inegală între compartimenteVolumul aparent de distribuire presupune că medicamentul se distribuie uniform

într-un singur compartiment. Totuşi, cele mai multe medicamente se distribuie inegal în mai multe compartimente, iar volumul de distribuţie nu descrie un volum real, fizic, ci mai curând reflectă raportul medicamentului în spaţiile extraplasmatice cu spaţiul plasmatic. în ciuda acestui fapt, volumul de distribuire este util deoarece poate facilita calcularea cantităţii de medicament necesare pentru a obţine o anumită concentraţie plasmatică.

2. Efectul volumului de distribuire mare asupra timpului de înjumătăţire al medicamentului

Un volum de distribuire mare are o influenţă importantă asupra timpului de înjumătăţire al medicamentului, deoarece eliminarea medicamentului depinde de cantitatea de medicament ce ajunge la ficat sau rinichi per unitatea de timp. Ajungerea medicamentului la organele de eliminare depinde nu numai de fluxul sangvin ci şi de fracţia de medicament din plasmă. Dacă volumul de distribuire, pentru un medicament este mare, cea mai mare parte a medicamentului se află în spaţiul extraplasmatic şi nu este disponibilă pentru organele excretoare. De aceea, orice factor care creşte volumul de distribuire poate conduce la creşterea timpului de înjumătăţire şi extensia duratei de acţiune a medicamentului.

Legarea medicamentelor de proteinele plasmaticeMoleculele de medicament se pot lega de proteinele plasmatice (mai ales de

albumină). Medicamentele legate sunt farmacologic inactive; numai forma liberă nelegată a medicamentului poate acţiona asupra situsurilor tisulare şi poate declanşa

Page 35: 70238445 Farmacologie Ro

30Farmacologie veterinară

!■ un răspuns biologic. Prin urmare, prin legarea de proteinele plasmatice, medicamen-tele rămân inactive.

A. Capacitatea de legare a albumineiLegarea medicamentelor de albumină este reversibilă şi poate indica o capacitate"

redusă sau crescută (un număr de molecule de medicament se leagă de o singură moleculă de albumină). Afinitatea de legare a medicamentelor este diferită.

Albumină are cea mai puternică afinitate pentru medicamentele anionice (acizi slabi) şi pentru medicamentele hidrofobe. Cele mai multe medicamente sunt hidro-fobe prin fabricaţie, deoarece această proprietate permite absorbţia după adminis-trarea orală.

B. Competiţia între medicamente pentru situsurile de legareDacă se administrează în acelaşi timp două medicamente, fiecare cu afinitate

crescută pentru albumină, acestea intră în competiţie pentru situsurile de legare disponibile. Medicamentele cu afinitate crescută pentru albumină sunt grupate în două clase, dependent de doza de medicament cât şi de capacitatea de legare a albuminei.

1. Clasa I de medicamente. Dacă doza de medicament este mai mică decât capa-citatea de legare a albuminei, atunci raportul doză/capacitate este redus. Situsurile de legare sunt în exces faţă de medicamentul disponibil, iar fracţia de medicament legat este mare. Din această categorie fac parte majoritatea medicamentelor utilizate în terapie.

2. Clasa II de medicamente cuprinde medicamente care sunt administrate în doze care depăşesc cu mult numărul de situsuri de legare a albuminei. Raportul doză/ca-pacitate de legare este ridicat şi o proporţie relativ mare de medicament se află sub formă liberă nelegată de albumină.

3. Importanţa clinică a deplasării medicamentului. Această împărţire a medi- •

camentelor este importantă atunci când unui pacient i s-a administrat iniţial un medicament din clasa I, iar apoi un altul din clasa II.

Primul se leagă în proporţie de

Page 36: 70238445 Farmacologie Ro

95% de albumină şi numai 5% este sub formă liberă.A

ceasta semnifică faptul că cea mai mare parte a medicamentului este„seches-trată" la nivelul alb

uminei şi este inertă farmacologic. în cazul administrării unui medicament din clasa II aceasta deplasează pe primul de la nivelul albuminei şi conduce rapid la creşterea concentraţiei acestuia în plasmă deoarece aproape 100% devine liber.

C. Relaţia deplasării medicamentului cu volumul de distribuţieImpactul deplasării medicamentului de la nivelul albuminei depinde atât de

volumul de distribuţie cât şi de indexul terapeutic al medicamentului. Dacă volumul de distribuţie este mare, medicamentul deplasat de la nivelul albuminei se distribuie către periferie, iar modificarea concentraţiei medicamentului liber în plasmă nu este semnificativă. Dacă volumul de distribuţie este mic, medicamentul se deplasează la fel de mult către ţesuturi, iar creşterea concentraţiei medicamentului liber în plasmă este semnificativă. Dacă indexul terapeutic al medicamentului este mic, această creştere a concentraţiei medicamentului poate prezenta consecinţe clinice semnifi-cative. Din punct de vedere clinic, deplasarea medicamentului de la nivelul albuminei reprezintă una dintre cele mai importante surse pentru interacţiunile medicamentoase.

3.4

Maj varietate structural amine ţiona dintre enzimati

în mentelo convertit sunt

în consta căina, rezulte această marea paration radical

Mei lizamucoasa palul sed metabol în reticul

Căileîn

fază, î potenţial conjugate

nu sunt

m-

Page 37: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 31

3.4. Metabolizarea medicamentelor

Majoritatea medicamentelor suferă în organism transformări catalizate de o mare varietate de sisteme enzimatice. Un număr considerabil de medicamente sunt analogi structurali ai unor compuşi utilizaţi în mod normal în organism ca steroizi, analogi ai aminelor biogene, ai acizilor aminaţi, ai purinelor şi pirimidinelor care pot interac-ţiona cu sisteme de transport şi metabolizare specifice. Cu toate acestea, mare parte dintre medicamente nu au analogi endogeni şi sunt metabolizaţi de sisteme enzimatice nespecifice.

în urma metabolizării se modifică atât proprietăţile fizico-chimice ale medica-mentelor cât şi cele farmacodinamice. De exemplu, compuşii liposolubili sunt convertiţi la compuşi mai polari, hidrosolubili, care se elimină uşor prin urină şi nu sunt reabsorbiţi.

în ceea ce priveşte activitatea lor farmacodinamică, rezultatul metabolizării poate consta în: inactivare sau detoxifiere prin metabolizare (barbituricele, morfina, pro-caina, esterii colinei), posibilitate mai frecvent întâlnită, sau prin metabolizare să rezulte compusul activ, substanţa administrată reprezentând un pro-medicament. în această situaţie medicamentul este activ numai„in vivo". O altă situaţie este for-marea unor compuşi mai toxici în urma metabolizării, de exemplu prin desulfurarea parationului rezultă paraoxon, iar prin metabolizarea tetraclorurii de carbon rezultă radicali liberi toxici.

Metabolizarea medicamentelor poate avea loc chiar în plasmă (de exemplu hidro-liza procainei de către pseudocolinesteraza plasmatică) sau în unele ţesuturi ca: mucoasa intestinală, ţesut nervos, corticosuprarenală etc. Cu toate acestea, princi-palul sediu de transformare a compuşilor străini este ficatul. Enzimele hepatice de metabolizare a medicamentelor se găsesc în faza solubilă a citoplasmei, dar mai ales în reticulul endoplasmatic.

Căile generale de metabolizare a medicamentelorîn procesul de metabolizare a medicamentelor se pot distinge două faze. în prima

fază, în compuşii nepolari sunt introduse grupări polare sau sunt demascate grupări potenţial polare (de exemplu prin hidroliză). în a doua fază grupările polare sunt conjugate cu acid glucuronic, sulfat, glicol, acetat, metil.

Acelaşi medicament poate însă suferi reacţii de metabolizare variate şi care nu sunt totdeauna previzibile în funcţie de structura sa (Mendel, 1971).

Tabel 1 Căile generale de metabolizare a medicamentelor de către sistemele enzimatice nespecifice din ficat (Gilette şi colaboratorii 1971)

Reacţiile fazei I Localizarea enzimelor

Oxidări:- hidroxilări microsomi- dealchilări microsomi- formare de oxizi microsomi- desulfurări microsomi, fracţiune solubilă- dehalogenări

Page 38: 70238445 Farmacologie Ro

32 Farmacologie veterinară

- oxidarea alcoolilor- oxidarea

aldehidelorReduceri:-reducerea aldehidelor

-oxoreducere -nitroreducere Hidrolize: -dezesteritlcare -dezaminare

-------------------*t--------------------------------fracţiune insolubilăfracţiune solubilă microsomi microsomi, fracţiune solubilămicrosomi, fracţiune solubilă microsomi, fracţiune solubilă

Reacţiile fazei II Localizarea enzimelor

G lucuronoconj ugareAcilareMetilareFormare de acid mercapturicSulfo-conjugare

microsomimicrosomi, fracţiune solubilă fracţiune solubilă fracţiune solubilă fracţiune solubilă

citi

pe Ac Şi

Aceste reacţii pot fi simultane, competitive, rezultând de obicei un număr mare de metaboliţi (de exemplu în cazul clorpromazinei se elimină urinar peste 24 metaboliţi). Predominanţa uneia sau a alteia dintre căile de metabolizare variază în funcţie de specie, de afinitatea particulară a sistemelor enzimatice pentru medica-ment, disponibilitatea cofactorilor, particularităţi genetice etc. Pe de altă parte, ace-laşi medicament poate suferi biotransformări succesive ca: oxidări, reduceri, hidroliză, conjugare.

A. Reacţiile fazei IDupă cum rezultă din tabelul prezentat anterior, majoritatea reacţiilor "primei

faze" şi cu precădere reacţiile oxidative, cele mai importante în metabolismul medi-camentelor, au loc sub acţiunea unor sisteme enzimatice aparţinând unor fracţiuni microsomiale hepatice.

Enzimele microsomiale catalizează o gamă foarte variată de reacţii oxidative. în plus, aceste sisteme pot cataliza şi unele reacţii de reducere, ca de exemplu, redu-cerea compuşilor ozo- şi nitroaromatici la aminele respective sau scindarea reductivă a alcanilor halogenaţi în radicali liberi (Bradie şi colab., 1971, citat de Cuparencu). întrucât reacţiile catalizate de sistemele enzimatice microsomiale necesită cantităţi echivalente de substrat (medicament) şi oxigen precum şi NADPH (sau un sistem generator de NADPH), aceste enzime mai poartă denumirea de„oxidaze mixte microzomiale" . NADPH este necesar pentru reducerea unui component al microsomilor hepatici, citocromul P-450. Acesta reacţionează cu oxigenul molecular formând "oxigen activ" şi apoi cu medicamentul pe care îl hidrolizează cu partici-parea unui grup de enzime nespecifice. Celălalt atom de oxigen formează cu doi echivalenţi reducători o moleculă de apă. După Gillette citat de Cuparencu (1971), reacţia generală poate fi descrisă de următoarele relaţii:

1) NADPH +H + A -» AH2 + NADP+

2) AH2 + O2 -> complex cu "oxigen activ"3) Complex cu "oxigen activ" + M -> M hidroxilat + A + H20

Unde M = medicamentA = citocrom P-450

H|IN?

Page 39: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 33

Pe lângă citocrom P-450 în sistem mai participă şi alte enzime ca: NADPH citrocom c-reductaza şi o enzimă cu fier ce asigură reducerea citocrom P-450 oxidat.

Mai recent unii autori aduc dovezi asupra participării în transportul de electroni pe lângă NADPH şi a NADH prin intermediul unui alt component, citocrom b5. Aceasta poate media transportul de electroni la citocrom P-450 atât de la NADH cât şi de la NADPH:

1. Inducţia de enzime microsomialeExistă peste 200 substanţe care accelerează metabolismul unor medicamente sau

toxice, iar unele dintre ele chiar propriul metabolism. Atunci când efectul de stimu-lare se produce în vivo, în urma administrării la om sau animale, se consideră că substanţa acţionează ca un inductor enzimatic.

Substanţele cu astfel de însuşiri determină la nivelul ficatului creşterea în greutate şi dezvoltarea reticulului endoplasmatic hepatic, creşterea concentraţiei de proteine în celula hepatică, stimularea încorporării de aminoacizi. Alte substanţe cu rol inhibitor al sintezei proteice previn inducţia enzimatică prin medicamente. •, Mecanismul prin care se produce inducţia enzimatică nu este încă precizat. Ca şi în cazul inducţiei enzimatice la bacterii, sunt posibile mai multe mecanisme ca de exemplu: favorizarea sintezei de ARN mesager sau a legării acestuia de ribozomi, prin interacţiunea cu un represor sau prin încetinirea degradării enzimelor microso-miale (Conney, 1967, citat de Cuparencu). Oricare ar fi mecanismul inducţiei, se poate spune că nu toţi inductorii enzimelor de metabolizare a medicamentelor acţionează la fel. Fenomenul de inducţie enzimatică poate avea urmări variate asupra acţiunii medicamentelor. Dacă medicamentul se inactivează prin metabolizare, atunci administrarea cronică a unui inductor îi va scădea efectul. Dacă dimpotrivă, metabolitul este mai activ, atunci inductorul produce o creştere a efectelor farmaco-dinamice sau a toxicităţii. S-a încercat explicarea fenomenului de "toleranţă" prin inducţie enzimatică, la administrări repetate. Cu toate acestea în majoritatea cazurilor de toleranţă (de exemplu, morfinomaie) accelerarea metabolizării nu joacă un rol semnificativ.

Alte condiţii care influenţează metabolizarea microzomială a medicamentelor

Există diferenţe în funcţie de specie, în ceea ce priveşte viteza de metabolizare a medicamentelor.

La şobolan şi şoarece sunt evidente şi diferenţele de metabolizare între sexe. Astfel, la şobolanii masculi se constată o metabolizare mai rapidă a majorităţii medicamentelor. Se pare că diferenţa constă în afinitatea diferită a citocromului P-450 pentru substanţe. De asemenea, în viteza de metabolizare a unui medicament pot interveni diferiţi factori precum: fluxul sangvin hepatic, distribuţia medicamentului în ficat.

2. Oxidări nemicrosomialeOxidarea unor medicamente poate avea loc şi sub acţiunea altor sisteme enzima-

tice. Aşa sunt de exemplu: monoaminooxidaza, care catalizează dezaminarea oxida-tivă a histaminei; alcopldehidrogenaza, responsabilă de oxidarea alcoolului etilic la aldehidă formică.

Page 40: 70238445 Farmacologie Ro

34Farmacologie veterinară

2. Reacţiile de hidrogenare (reducere) x>Reducerea medicamentelor poate avea loc şi prin enzime ale fracţiunii solubile,

utilizând NADH şi FAD sau NADPH. în acest sens putem exemplifica prin: reducerea aldehidelor şi cetonelor la alcooli primari, respectiv secundari, a grupă-rilor nitro la amină şi hidroxilamină, a acizilor ticlorxamici la amine, a disulfidelor la grupări sulfidice, a grupelor ozo la amine etc. .

3. Reacţii de hidrolizăHidroliza unor medicamente poate avea loc chiar la nivelul sângelui (sub acţiunea colinesterazelor) sau sub acţiunea unor esteraze solubile (din ficat, rinichi) sau microsomiale. în majoritatea cazurilor, prin hidroliză rezultă compuşi inactivi. Exemple de racţii de hidroliză cu formare de compuşi inactivi: atropină-^ acid tropic + tropină procaina -^ acid paraaminobenzoic + dietil aminoetanol cocaina -> metilecgonin + acid benzoic petidina -> acid metil-fenil-izonipecotic + etanol Tot prin hidroliză se mai pot metaboliza unele amide precum şi unii glicozizi (cardiotonice, purgative), reacţia final catalizată de glucozidaze. B. Reacţiile fazei a II-a

1. Conjugarea cu acid glucuronic este una dintre cele mai întâlnite căi de metabolizare a medicamentelor. Reacţia constă în condensarea medicamentelor sau a metaboliţilor acestora cu acid glucuronic activat sub formă de acid uridin-difosfo-glucuronic (UDPG). Acesta, la rândul său, se formează din glucozo-1-fosfat.

Glucuronizii ce rezultă în urma reacţiei de conjugare sunt mai solubili în apă, ionizaţi la pH fiziologic, se secretă uşor şi nu se mai reabsorb în rinichi. în intestin însă, glucuronizii se pot scinda sub acţiunea B-glucuronidazei, iar gliconul se reabsoarbe fiind supus unui circuit enterohepatic.

2. Conjugarea cu sulfat. Reacţia de conjugare cu sulfatul necesită în prealabilactivarea sulfatului. Se pot sulfata: fenoli, alcooli alifatici, steroizi, amine aromatice.Sulfokinazele, enzime ce participă la aceste reacţii, sunt fparte diferite în funcţie deţesut şi specie, privind specialitatea de substrat. în acelaşi timp rezerva de sulfat estelimitată şi se epuizează uşor.

3. Sinteza de amide. Această reacţie poate consta în:a) condensarea unui acid carboxilic cu o amină sau acid aminat (formarea

acidului hipuric de la acid benzoic, prin condensarea de glicină);b) reacţia unui medicament-amină cu acid carboxilic (acetilarea sulfanil amidei).Acidul trebuie în prealabil convertit la forma activă prin sistemul comun de

activare a acizilor graşi în organism.Ca acizi aminaţi sau amine endogene, sunt utilizate glicina, respectiv glutamina,

iar dintre reacţiile de conjugare cu acizi, acetilarea este cea mai frecvent întâlnită. în organism se acetilează în mod obişnuit amine primare aromatice şi alifatice, hidra-zine şi hidrazide. Reacţia are loc cu precădere în celulele ţesutului reticulo-endotelial hepatic, plămâni, mucoasa intestinală sau splină. Acetilarea poate duce la scăderea solubilităţii, mai ales în mediu acid, şi poate creşte toxicitatea unor compuşi (sulfamidele acetilate precipită în urină).

4. Sinteza de acid mercapturic este mai frecventă la cobai, iepure, câine şi constă în interacţiunea medicamentelor cu glutationul.

5. MetilaMetilarea

FactoriPredom

factori:a. doza

reducerea ceb. specia

conjugare.

După Cupa

Tipul

1. Cu aci

2. Cu sulfat

3. Cu gl Cu glutamin

4. Acetilare

5. Sinteza mercaptui' -

6. Metil

c. dietade conjugai

d. vârsta:(glucuronil

e. sexulcare la femelei

f. calea deg.

intervenţih. starea

jugara este

Page 41: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 35

5. Metilarea este o cale întâlnită mai frecvent în cazul unor compuşi endogeni. Metilarea medicamentelor duce de obicei la formarea unor compuşi mai activi.

Factori care influenţează căile de conjugare a medicamentelorPredominanţa unei anumite căi de conjugare este condiţionată de numeroşi

factori:a. doza şi calea de administrare (de exemplu repetarea administrării duce la

reducerea conjugării cu sulfat, acesta fiind limitat şi epuizându-se rapid);b. specia: există deficite în funcţie de specie în ceea ce priveşte unele căi de

conjugare.Tabel 2

După Cuparencu:

Tipul de conjugare Grupările pe care se fixează

Deficite de specie

1. Cu acid glucuronic -OH, -COOH, -NH2, =NH, -SH

pisică, şobolan

2. Cu sulfat -aril-OH, -aril-NH2, unii alcooli

cobai

3. Cu glicină Cu glutamină

-aril-COOH, alchil-COOH -aril-CH2-COOH

unele reptile,majoritatea speciilor,

excepţie omul şimaimuţa

4. Acetilare amine primare aromatice şi alifatice, hidrazide-S02-NH2

câine

5. Sinteza de acid mercapturic

hidrocarburi aromatice, CI, Br, F, -N02

cobai, om

6. Metilare aril-OH, -NH2, =NH =N, -SH2

om

c. dieta sau statusul de nutriţie care pot reduce concentraţia enzimei sau grupăriide conjugare;

d. vârsta: la nou-născuţi sunt deficitare unele sisteme enzimatice de conjugare(glucuronil transferaza);

e. sexul: progesteronul şi pregnandiolul reduc glucuronoconjugarea, motiv pentrucare la femelele gestante această cale este deficitară;

f. calea de administrare poate ocoli sau nu organul de metabolizare;g. intervenţia altor medicamente, inhibitori sau inductori;h. starea organului de metabolizare (în cazul leziunilor hepatice glucuronocon-

jugara este redusă).

Page 42: 70238445 Farmacologie Ro

36 Farmacologie veterinară

3.5. Eliminarea medicamentelor din organism

Spre deosebire de administrarea medicamentelor, care se poate face atât pe căi naturale cât şi artificiale, eliminarea medicamentelor se realizează pe căi naturale, fiziologice. Calea de eliminare depinde mai ales de proprietăţile fizice ale medica-mentelor. Compuşii hidrosolubili se elimină prin plămâni. Un medicament se elimi-nă de cele mai multe ori pe mai multe căi, dar excreţia este preponderentă pe o anumită cale.

Viteza eliminării medicamentelor depinde de mai mulţi factori precum:- proprietăţile fizico-chimice ale medicamentului (de exemplu medicamentele

volatile şi gazoase se elimină mai rapid decât cele solide);- căile de administrare astfel încât cu cât absorbţia este mai rapidă, cu atât şi

eliminarea se face mai repede (de exemplu administrarea i.v. a unui medicament va duce la o excreţie mai rapidă decât administrarea per os);

- fixarea de proteinele plasmatice şi de ţesuturi astfel: cu cât legarea de proteine plasmatice şi ţesuturi este mai puternică, eliminarea este mai lentă;

- calea de eliminare. Viteza eliminării unui medicament este în ordine descrescândă următoarea: calea pulmonară > calea urinară > calea digestivă > calea cutanată;

- nivelul funcţional al căii de eliminare. Dacă rinichiul este lezat, eliminareamedicamentelor pe această cale se face mai lent. în anumite cazuri, în astfel decondiţii pot să apară intoxicaţii.

Dacă se administrează concomitent două sau mai multe medicamente, pot inter-veni interacţiuni importante în ceea ce priveşte excreţia acestora.

3.5.1. Eliminarea medicamentelor pe cale renală

Calea renală este cea mai importantă. Aproximativ 90% dintre medicamente se elimină preponderent prin rinichi. Pe această cale se excretă în primul rând medica-mentele hidrosolubile. Eliminarea se face prin ultrafjltrare glomerulară (cu sau fără reabsorbţie tubulară), fie prin secreţie tubulară. Unele medicamente se elimină prin mai multe mecanisme.

Uitrafiltrarea glomerulară se realizează cu ajutorul forţelor fizico-chimice, dife-renţa dintre presiunea hidrostatică şi presiunea coloidosmotică fiind factorul hotărâtor. Medicamentele hidrosolubile trec, prin acest proces, din sânge în urina primară.

Reabsorbţia tubulară se realizează în principal prin fenomenul de transport pasiv dependent de gradientul de concentraţie şi de potenţialul electro-chimic. Reabsorbţia depinde şi de gradul de liposolubilitate al medicamentelor, fiind direct proporţională cu aceasta. Ea este dependentă şi de gradientul de concentraţie urină-interstiţiu renal.

Reabsorbţia unor substanţe fiziologice (ionii de sodiu şi glucoza) este dependentă de procesele energetice tubulare (transport activ) în timp ce reabsorbţia altor substanţe (uree, substanţe străine fără rol fiziologic) este independentă de procesele energetice (transport pasiv).

Secreţia tubulară este un proces care se realizează prin consum de energie. Pe, această cale se elimină în special compuşi acizi precum salicilaţi, sulfamide, penici-lina, fenil butazona etc.

Mecanismele tubulare se pot clasifica după natura compusului excretat în:

a. mecar cu caracter de potenţial spaţiu perii independen b. meca alcaloizi, c< în unek catecolamir prin mecan: Viteza e a. struct '" b. coefn c. const; " d. pH-a e. mărir '',' f. conce '.' "g. inten: '' h. legan ;,i'"i. distrit j. mecai ' Mărime Compuşii < se reabsort Conclu: medicamer de ionizare pH-ul este este cresci acizi. Date medicamei Cu cât eliminarea în plasmă deşi legar foarte mul Medic; cele care care patru Prin se Elimir

numit "ti indice ex eliminat j până la c;

Farmacocinetica medicamentelor

Page 43: 70238445 Farmacologie Ro

37

Page 44: 70238445 Farmacologie Ro

a. mecanisme care asigură transportul anionilor; prin acesta se transferă substanţecu caracter acid (glucuronaţi şi sulfaţi); transportul este pasiv (datorită gradientuluide potenţial electro-chimic) între lumenul tubular şi celule, şi activ între celule şispaţiu peritubular. Transportul este dependent de ionii de sodiu şi calciu, şiindependent de ionii de potasiu.

b. mecanisme prin care se excretă compuşi bazici (cationici) ca de exemplu:alcaloizi, catecolamine, tiamina, N-metilnicotinamidă etc.

în unele cazuri, compuşii se transportă prin ambele mecanisme, de exemplu catecolaminele ca atare sunt excretate prin mecanism cationic, iar metaboliţii lor prin mecanism anionic.

Viteza eliminării renale este în funcţie de următorii fac următorii factori:a. structura chimică a medicamentuluib.coeficientul de partiţiec. constanta de disociere electroliticăd.pH-ul urineie. mărimea diurezeif. concentraţia plasmaticăg.intensitatea circulaţiei renaleh. legarea de proteine plasmaticei. distribuţia în sectoarele hidrice ale organismuluij. mecanismul de eliminareMărimea diurezei nu influenţează în mod deosebit eliminarea medicamentelor.

Compuşii care se solubilizează în urină şi au un grad mare de disociere electrolitică se reabsorb foarte greu în tubii uriniferi.

Concluzia care se trage în urma unui astfel de fenomen este aceea că cu cât un medicament este mai hidrosolubil şi mai disociat, el se va elimina mai rapid. Gradul de ionizare al medicamentelor depinde în mare măsură de pH-ul urinei. Astfel, dacă pH-ul este acid, disocierea medicamentelor alcaline este favorizată şi, în consecinţă, este crescută excreţia lor. La un pH alcalin este favorizată eliminarea compuşilor acizi. Datorită acestui fapt prin alcalinizarea urinei este favorizată eliminarea unor medicamente acide cum sunt de exemplu sulfamidele, fenobarbitalele, salicilaţii etc.

Cu cât medicamentele sunt mai strâns legate de proteinele plasmatice, cu atât eliminarea lor renală este mai redusă. Numai compuşii care se găsesc în stare liberă în plasmă pot fi eliminaţi prin ultrafiltrare glomerulară; în cazul secreţiei tubulare, deşi legarea de proteine nu împiedică cu desăvârşire excreţia renală, o diminua foarte mult.

Medicamentele care se distribuie exclusiv vascular, se elimină mai rapid decât cele care se distribuie în întreg spaţiul extracelular şi acestea mai rapid decât cele care pătrund în celule.

Prin secreţie tubulară, eliminarea medicamentelor este mai rapidă.Eliminarea unui medicament din organism poate fi caracterizată prin indicele

numit "timpul biologic de înjumătăţire" sau„semiviaţă biologică" sau T50. Acest indice exprimă timpul care trece de la administrarea medicamentului până ce s-a eliminat jumătate din doza administrată. El poate avea o durată de câteva minute până la câţiva ani şi se*calculează după formula:

Page 45: 70238445 Farmacologie Ro

38Farmacologie veterinar?

.(tl-t2)log,T5o =_A!logyl-logy2 unde yl

= concentraţia din sânge în momentul ti y2 = concentraţia din momentul t2

ti -12 = intervalul de timp (în minute) între cele două recoltări de sânge T50 este dependent de specie, de calea de administrare a medicamentului şi de vârstă. Uneori există diferenţe foarte mari între specii în ceea ce priveşte T50.

Astfel, la om T5o este în general mai mare decât Ia animalele de laborator şi, ca urmare, rezultatele obţinute în cercetarea farmacologică pe animalele de laborator nu pot fi extinse la alte specii decât în principiu.

De exemplu, T50 pentru hexobarbital este: la om 360 minute, la câine 259 minute, la şobolan 140 minute, la iepure 61 minute, la şoarece 18 minute (după Veturia Nueleanu).

în ceea ce priveşte dependenţa de calea de administrare, T5o este mai scurt în cazul administrării intravenoase şi mai lung în situaţia administrării per os.

De exemplu, Suzotrilul la cal în cazul administrării intravenoase are un T50 = 4-6 ore, iar în situaţia administrării per os 16-17 ore. Viteza de eliminare poate fi de ordinul minutelor, orelor sau chiar lunilor. Ea depinde de modul cum se distribuie medicamentul în organism şi de mecanismele de eliminare renală. La om s-a calculat următorul T5o (după Veturia Nueleanu):

- substanţe care se distribuie în toate compartimentele hidrice ale organismului şi suferă o reabsorbţie intensă la nivelul rinichiului cu un T3o=24 zile;

- substanţe care se distribuie în toate compartimentele, dar nu se reabsorb şi se elimină intens prin filtrare glomerulară cu un T50=4 ore;

- substanţe care se distribuie în toate compartimentele, nu se reabsorb şi se elimină intens prin secreţie tubulară cu un T5o=15 minute.

Rinichiul trebuie să fie într-o stare bună de funcţionare pentru a-şi îndeplini misiunea de organ de eliminare.

Pentru exprimarea eliminării pe cale renală se foloseşte noţiunea de clearance. Clearance-ul unui medicament este dat de volumul de plasmă debarasată de substan-ţa medicamentoasă - excretată prin rinichi într-un minut.

3.5.2.

Pe aceastăa. celeb. med

intestin;c. medicamîn unele

elimină priO parte se

comportă riorul stomacul de medicamen datorită li puternic aci

O parte nivelul co se produce fapt, presiunea trec în sânge

Dacă s excretă pn nării, ceea

O parte intestinului eliminarea

Prin sal grele (mei atropină), (stricnina, entero-hepat cline, salici

Altele ciu. Prin bismut) sau

3.5.3.

Pe această La nivelul medicamente care în ace şi fluidifică

3.5.4.

Medicamen sudoripară

Farmacocinetica medicamentelor

CI = clearance-ul (volumul de plasmă debarasată de substanţe), exprimat în ml Vu = volumul de urină eliminat într-un minut, exprimat în ml Cu = concentraţia urinară în mg% a substanţei medicamentoase Cp = concentraţia plasmatică în mg% a aceleiaşi substanţe Dintre medicamentele care se elimină prin rinichi se pot aminti alcaloizii şi glicozizii în marea lor majoritate, diferite săruri, uleiuri eterice, compuşi alifatici şi aromatici etc. Unele dintre aceste medicamente, deşi au o concentraţie mică în urină, totuşi pot produce efecte iritante şi chiar toxice, explicaţia constând în aceea că prin traversarea nefronului, urina se concentrează prin pierderea apei şi, astfel, concentraţia substanţei medicamentoase creşte.

Vu^L CpCI

Page 46: 70238445 Farmacologie Ro

39

Page 47: 70238445 Farmacologie Ro

3.5.2. Eliminarea medicamentelor pe cale digestivă

Pe această cale se elimină următoarele medicamente:a. cele insolubile în sucurile digestive, administrate per os;b. medicamentele administrate pe orice cale, eliminate prin bilă şi neabsorbite în

intestin;c. medicamentele ingerate, solubile dar neabsorbabile.în unele cazuri, medicamentele se resorb la nivelul intestinului subţire, dar se

elimină prin intestinul gros. Aşa sunt unele purgative antrachinonice.O parte dintre medicamente se elimină prin mucoasa gastrică. Mucoasa gastrică

se comportă ca o membrană semipermeabilă; medicamentele pot trece fie din inte-riorul stomacului spre sânge, fie invers. Prin mucoasa gastrică se pot elimina o serie de medicamente bazice care nu se ionizează în mediul uşor alcalin al plasmei; datorită liposolubilităţii lor, ele trec cu uşurinţă în sucul gastric, unde mediul este puternic acid. Invers, medicamentele nu se elimină prin stomac.

O parte dintre medicamente se elimină prin bilă. întrucât bila se concentrează la nivelul colecistului, medicamentele se concentrează la acest nivel. In situaţia în care se produce obstrucţie biliară, drenajul căilor biliare este împiedicat; în urma acestui fapt, presiunea în căile biliare creşte, medicamentele nu se mai elimină prin bilă, ci trec în sânge.

Dacă se administrează concomitent două sau mai multe medicamente care se excretă printr-un mecanism comun se poate produce inhibiţia competitivă a elimi-nării, ceea ce duce la diminuarea excreţiei medicamentelor.

O parte dintre medicamentele eliminate pe cale biliară se reabsorb la nivelul intestinului subţire; se realizează astfel o circulaţie entero-hepato-enterică şi, astfel, eliminarea este întârziată.

Prin salivă se elimină halogenurile (ioduri, cloruri, bromuri), săruri ale metalelor grele (mercur, bismut) putând provoca apariţia stomatitelor, alcaloizi (stricnina, atropină). La nivelul stomacului se elimină: halogenurile (ioduri, cloruri), alcaloizi (stricnina, morfină) etc. Unele medicamente se elimină prin bilă suferind un ciclu entero-hepato-enteric: ulei de ricin, vitamine liposolubile, cloramfenicol, tetraci-cline, salicilaţi.

Altele se elimină prin mucoasa intestinului gros: purgative drastice, săruri de cal-ciu. Prin fecale se elimină medicamente insolubile neabsorbabile (cărbune, săruri de bismut) sau solubile neabsorbabile (sulfat de magneziu, streptomicină).

3.5.3. Eliminarea medicamentelor pe cale pulmonară

Pe această cale se elimină gazele şi lichidele volatile administrate ca narcotice. La nivelul arborelui bronşic există şi glande care excretă diverşi compuşi, unele medicamente, cum sunt: uleiurile eterice, iodurile, camforul, clorura de amoniu etc, care în acelaşi timp produc şi o anumită iritare a glandelor, şi prin aceasta stimulează şi fluidifică secreţiile lor.

3.5.4. Eliminarea medicamentelor pe cale cutanată

Medicamentele care se excretă pe această cale, se elimină în special prin secreţia sudoripară şi în măsură mult mai redusă prin secreţia glandelor sebacee şi epiderm.

Page 48: 70238445 Farmacologie Ro

40 Farmacologie veterinară

Pe această cale se elimină: ioduri, bromuri, sulf, arsen, nwcur, plumb, cupru, unii acizi (mai ales acid iactic), compuşi volatili etc. Dacă eliminarea cutanată este masivă, pot apărea dermatite de eliminare (de exemplu în cazul intoxicaţiilor cronice cu bromuri).

3.5.5. Eliminarea medicamentelor prin secreţia lactată

Se elimină cantităţi reduse de ioduri, bromuri, arsen, mercur, plumb, bismut, sti-biu, morfină, etanol, fenazonă, chinină, barbiturice, antibiotice, sulfamide. Dacă sugarul ingerează lapte matern care conţine aceste substanţe, pot apărea intoxicaţii.

3.5.6. Eliminarea medicamentelor prin secreţia lacrimală

Pe această cale se elimină mici cantităţi de ioduri, mercur, arsen.

3.5.7. Eliminarea medicamentelor pe cale placentară

Pe această cale se excretă morfina, sulfamidele, mercurul, arsenul. Căile de eliminare prin secreţia lactată şi lacrimală, ca şi eliminarea prin placentă, reprezintă căi de eliminare accesorii.

3.6. Efectele farmacodinamice ale medicamentelor

Prin efect (răspuns sau acţiune) farmacodinamic se înţelege modificarea funcţiilor organismului, produsă în urma administrării medicamentelor. Efectul este datorat interacţiunii dintre medicament şi organism. Medicamentele, la nivelul organismului, nu creează funcţii noi, ele amplifică sau reduc funcţiile fiziologice ale organismului. Efectele farmacodinamice pot fi stimulente şi inhibitoare (deprimante).

1. Efectul stimulant se poate produce fie ca urmare a creşterii tonusului funcţio-nal al unui organ, aparat sau sistem, fie datorită deprimării unei funcţii inhibitoare. Astfel, de exemplu, adrenalina poate produce tahicardie prin stimularea p -receptorilor adrenergici cardiaci, iar atropină determină tot tahicardie, dar aceasta rezultă în urma blocării receptorilor M-colinergici cardiaci.

2. Efectul deprimant poate fi datorat stimulării unui sistem funcţional inhibitor, fie epuizării funcţionale a unui sistem funcţional stimulator. Astfel, de exemplu, acetilcolina produce bradicardie prin stimularea receptorilor M-colinergici cardiaci, care în mod fiziologic determină bradicardie; guanetidina şi alte simpaticolitice produc şi ele bradicardie prin depleţie de catecolamine, care, în mod normal, sunt substanţe cardioacceleratoare.

3. Efectul principal este efectul cel mai evident care se produce dupăadministrarea unui medicament. în funcţie de efectele principale, medicamentele seclasifică într-o clasă sau alta. De cele mai multe ori, efectul principal farmacodinamic stă la baza efectului principal terapeutic. De exemplu, morfina întrucât aredrept efect principal analgezic, se foloseşte în terapeutică în calitate de calmant îndurerile intense.

4. Efectul secundar are o intensitate mai slabă decât efectul principal. Unele efecte secundare ale medicamentelor se folosesc în terapeutică. De exemplu, acţiunea

Page 49: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 41

sedativă a antihistaminicelor este utilizată în practica medicală. în alte situaţii, efectele secundare pot fi nedorite purtând denumirea de reacţii adverse. De exemplu, acidul acetilsalicilic. pe lângă efectul principal antipiretic, antiinflamator, mai pose-dă şi efecte secundare nedorite cum ar fi cel iritant asupra mucoasei digestive.

5. Efectul general se produce după ce medicamentul s-a absorbit şi a ajuns Ia nivelul circulaţiei sangvine. In acest moment el interesează, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate ţesuturile şi organele. De exemplu, acţiunea excitantă asupra sistemului nervos central a cofeinei, acţiunea hipertensivă a adrenalinei, efectul antispasmodic al atropinei, nu se evidenţiază decât după ce aceste medicamente au ajuns în circulaţia generală.

6. Efectul local se observă la locul de aplicare a medicamentului înainte ca acesta să ajungă în sânge. Astfel acţionează o serie de substanţe cu aplicare pe tegument. Efectul nu este niciodată strict local, fiindcă de la locul de aplicare pleacă diverse reflexe care pot modifica funcţiile întregului organism; de asemenea, o dată cu efectul local, o parte din produsul respectiv se poate absorbi fie şi în cantităţi foarte mici.

7. Efectul etiotrop se referă la efectul distructiv al medicamentelor asupra agen-ţilor patogeni cauzali. Din această categorie fac parte sulfamidele, antibioticele şi alte chimioterapice de sinteză care acţionează asupra agenţilor bacterieni. Deşi medi-caţia etiotropă este cea mai raţională, nu totdeauna se poate utiliza întrucât există încă numeroase boli cu etiologie necunoscută.

S. Efectul patogenetic. Unele medicaemnte intervin în mecanismul patogenetic al unor boli şi ajută la restabilirea anumitor funcţii. Astfel, acţionează de exemplu substanţele digitalice în cazul insuficienţei cardiace. Un alt exemplu îl reprezintă carenţele vitaminice şi minerale care trebuie combătute cu preparate pe bază de vitamine, calciu, fier etc.

9. Efectul simptomatic. în acest caz, medicamentele uşurează sau înlătură simpto-mele bolii. Astfel acţionează analgezicele, antipireticele etc. De exemplu, cofeina,prin ridicarea presiunii coborâte a sângelui, previne instalarea colapsului circulator,morfina suprimă durera intensă în cazul unor afecţiuni neoplazice.

10. Efectul electiv . Multe medicamente au o acţiune electivă asupra unui organ, aparat sau sistem. Astfel, digitalicele acţionează electiv asupra cordului. în realitate, efectul nu este strict electiv, fiindcă şi alte organe sunt afectate în măsură mai mare sau mai mică. Astfel, digitalicele influenţează şi funcţiile renale, sistemul nervos.

11. Efecte directe şi indirecte. Unele medicamente acţionează direct asupra unor structuri tisulare, altele indirect. Astfel, dioxidul de carbon stimulează direct centrii respiratori bulbari, iar lobelina are o acţiune stimulatoare indirectă prin excitarea chemoreceptorilor sino-carotidieni. în unele cazuri, unul şi acelaşi medicament poate avea atât efecte directe cât şi indirecte. Astfel, cofeina are efecte directe asupra vaselor sangvine, dar şi indirecte prin stimularea centrilor bulbari.

Page 50: 70238445 Farmacologie Ro

42 Farmacologie veterinară

3.7. Relaţia doză-efect. Factorii de care depind efectele farmacodinamice

3.7.1. Doza. Clasificarea dozelor

Efectele farmacodinamice se manifestă diferenţiat în funcţie de doza medicamen-tului, de repetabilitatea administrărilor, de durata tratamentului, de forma medica-mentoasă, de calea de administrare, de asociere cu alte substanţe medicamentoase, de specia animalului, de particularităţile subiectului tratat, de starea organismului de vârsta şi sexul acestuia.

Doza este cantitatea de medicament administrată unui pacient. Doza pentru o singură administrare se desemnează prin expresiapro-dosi, iar doza pentru 24 de ore prin pro-die; sunt însă situaţii când medicamentele se administrează cu repetare la 24 de ore, respectiv pro-dosi este egală cu doza pro-die.

Aşadar, când o substanţă medicamentoasă se metabolizează sau se elimină mai repede din organism, ea va fi administrată de mai multe ori în decurs de o zi (antibiotice, cofeină etc). Dacă medicamentul se elimină mai greu din organism sau se cumulează, atunci administrările se repetă la 24 de ore sau chiar 2-3 zile (penicilinele retard, pilocarpina etc). Alteori, însă, tot tratamentul se reduce launa-două doze (de exemplu substanţele antihelmintice).

Clasificarea dozelor. Dozele pot fi clasificate după diferite criterii: după efect, cantitate, orar, unitatea de animal.

a. După efect se disting: doza terapeutică (utilă, eficace), doze toxice şi doze letale.

Doza terapeutică sau eficace la rândul ei poate fi împărţită în doză terapeutică minimă (DE2s), medie (DE50) şi maximă DEioo-

Dozele terapeutice minime determină un efect la un număr minim de pacienţi, respectiv 25% dintre aceştia. Dozele terapeutice medii sau optime duc la un efect scontat la 50% din pacienţi. Dozele terapeutice maxime sau tolerate sunt reprezen-tate de cantitatea maximă de substanţă medicamentoasă care nu determină efecte toxice.

Intervalul dintre doza eficace minimă şi maximă se numeşte "maneabilă" şi este un mijloc de apreciere a toxicităţii unei substanţe.

Dacă se depăşeşte doza terapeutică maximă se ajunge la doza toxică, apărând tulburări mai mult sau mai puţin grave. La unele medicamente, diferenţele valorice între doza terapeutică maximă şi cea toxică sunt mari (de de exemplu în cazul vitaminelor hidro-solubile, al penicilinei etc).

în cazul altor medicamente, diferenţele sunt foarte mici, existând posibilitatea instalării intoxicaţiilor medicamentoase (de exemplu unii alcaloizi); de aceea, pentru a preveni accidentele, doza terapeutică se recomandă a se fracţiona (de exemplu pilocarpina, atropină etc).

Medicamentele pot fi întrebuinţate pentru producerea unor anumite efecte în funcţie de administrarea lor în doze terapeutice minime, medii sau maxime. Astfel de exemplu, fenobarbitalul în doză minimă este sedativ, în doză medie este hipnotic, iar în doză maximă este narcotic.

Doza toxică (DT) este doza de medicament care produce semne de intoxicaţie la o anumită specie de animale. Se poate distinge o doză toxică ce produce semne de intoxicaţie la 25% din animalele speciei respective (DT25) şi în mod similar DT50 şi DT|00.

Page 51: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 43

Doza letală (DL) este cantitatea de medicament care produce moartea Ia animalele de experienţă. Se poate distinge o doză letală care produce moartea Ia 25% dintre animalele speciei respective (DL25) şi, în mod similar, DL50 şi DL100 (doză letală absolută).

b. După cantitatejt disting 3 categorii de doze: doza de atac, de întreţinere şi dedepozit.

Doza de atac se utilizează la începutul tratamentului, în special la sulfamide şi antibiotice, cu scopul de a se realiza în scurt timp concentraţii mari de medicament cu mult peste concentraţia optimă.

Doza de întreţinere este o doză terapeutică medie prin care se urmăreşte menţinerea unor concentraţii nu prea ridicate dar eficiente.

Doza de depozit se administrează în stări cronice sau subacute şi urmăreşte realizarea unor concentraţii sangvine la limită, dar eficiente un timp îndelungat. Doza de depozit se realizează cu ajutorul medicamentelor "retard" care au o absorbţie şi o eliminare lentă.

c. După orar se disting dozapro-dosi, pro-die ş\pro-cure.- Doza pro-dosi este cantitatea de medicament care se administrează o dată. .- Doza pro-die este cantitatea de medicament care se administrează într-o zi.- Doza pro-cura este cantitatea de medicament care se administrează în cursul

unui ciclu de tratament.d. După unitatea de animal se disting o doză per animal, o doză per kilocorp şi o

doză pe m" de suprafaţă corporală.Doza per animal se utilizează în cazul medicamentelor mai puţin toxice şi în

mod obişnuit se lucrează cu 4 categorii de animale:- animale mari - bovine şi cabaline şi tineretul lor peste 100-150 kg;- animale mijlocii - ovine şi caprine adulte şi tineret, suine peste- 15-20 kg;- animale mici - carnivore (câini, pisici), purcei, animale de blană;- păsări;

Doza per kilocorp se utilizează în cazul medicamentelor active. De exemplu, doza de penicilină este Ia animalele mari 1000 U.I./kg, pentru animale mijlocii este de 2000 - 5000 U.I./kg, la animalele mici 10000 -20000 U.I./kg, iar la păsări 20000 -30000 U.I./kg.

Dozele medicamentelor variază în funcţie de diferiţi factori: specia animalului, sexul şi vârsta, forma medicamentoasă, calea de administrare.

Dacă se ia ca etalon omul adult de aproximativ 70 kg, atunci doza de medicament care i se cuvine este aceeaşi cu doza ce se poate administra Ia un câine de 10 kg.

Indicele terapeutic este un indice de siguranţă care arată de câte ori este mai mare doza letală în comparaţie cu doza eficace. Aşadar, indicele terapeutic exprimă toxicitatea unui medicament. Se calculează după formula:

DE50

Cu cât indicele terapeutic este mai mare, cu atât intervalul dintre doza letală şi cea eficace este mai larg, *eu atât medicamentul este mai puţin toxic. Pentru ca un medicament să fie utilizat în terapeutică, indicele terapeutic trebuie să fie de cel

Page 52: 70238445 Farmacologie Ro

44 Farmacologie veterinarăpuţin 10. în cazul unui indice terapeutic mai mic de 1D, medicamentul prezintă o toxicitate mare şi nu poate fi utilizat fără riscuri în terapeutică.

Relaţii doză-efect. In mod teoretic, efectul unui medicament ar trebui să crească proporţional cu doza. De exemplu, dacă se dublează doza şi efectul ar trebui să fie dublu. în mod obişnuit, acest lucru nu este valabil decât în anumite cazuri şi în fapt relaţiile doză-efect pot avea trei aspecte:

a. Efectul creşte proporţional cu doza. Această relaţie corespunde unei funcţiiliniare şi este reprezentată de o linie dreaptă.

b. Efectul creşte disproporţional cu doza. Această relaţie este reprezentată de ohiperbolă.

c. Efectul creşte dispropoţional cu doza. în sensul că multiplicarea de câteva ori adozei nu produce decât un efect slab, apoi efectul creşte puternic şi din nou sereduce. Curba obţinută are forma literei S.

3.7.2. Factorii care influenţează dozaîn practica medicală există unele medicamente pentru care farmacologii şi

medicii au acceptat o doză fixă. De exemplu, doza pentru stricnina este de 0,1 mg/kg indiferent de specie sau de alţi factori. în majoritatea cazurilor însă, doza terapeutică are un interval mai larg şi medicul este acela care alege doza potrivită în funcţie de situaţie. De obicei, va alege o medie care se situează Ia jumătatea intervalului reco-mandat. De exemplu, doza pentru cloramfenicol este de 0,02-0,05 kg/zi; medicul va alege o doză de 0,04 kg/zi dacă nu intervin factori care să-1 determine să ridice doza sau să o coboare.

Există mai mulţi factori de care trebuie să se ţină seama în stabilirea dozei. 1. Speciaîn general, dozele per kilocorp la animalele de talie mică sunt mai mari decât

dozele per kilocorp Ia animalele mari. Acest fenomen se explică prin faptul că animalele mici au un metabolism mai activ şi descompun, respectiv elimină mai repede medicamentele. Datorită acestui fapt se pot administra doze per kilocorp de 2-4 ori mai mari la animalele mici comparativ cu animalele mari.

Legat de aceasta se poate utiliza un sistem de indicatori pentru calculul dozelor:

Cal (400 kg) doza 1Vacă (400 kg) doza 1 -1,5Oaie (50 kg) (1 /8 cal.) doza 115-1 /6Porc (50 kg) (1/8 cal.) doza 1/5-1/8Câine (10 kg) (1/40 cal) doza 1/10-1/16Pisică (2 kg) (1/200 cal) doza 1/20-1/32pasăre (1 kg) (1 /400 cal) doza 1 /20-1 /40

Aceşti indicatori nu sunt întotdeauna valabili întrucât există specii foarte sensibile la anumite medicamente, după cum există specii rezistente la unele medicamente, a, Specii sensibile

- bovinele sunt sensibile la derivaţii mercurici;- cabalinele sunt sensibile la fenotiazină şi procaină, întrucât nu dispun de

echipamentul enzimatic necesar descompunerii acestor substanţe;

Page 53: 70238445 Farmacologie Ro

mmtm

Farmacocinetica medicamentelor 45

- câinii sunt sensibili la sulfamide întrucât nu dispun de enzima acetiltrans-feraza necesară acetilării sulfamidelor;

- pisica este sensibilă la aspirină şi paracetamol întrucât nu dispune de enzima glucuroniltransferaza necesară conjugării acestor substanţe;

b. Specii rezistente- câinele şi calul descompun mult mai rapid fenilbutazona fiind necesare doze mai

mari;- iepurii sunt rezistenţi la atropină pentru că dispun de un echipament mai bogat în

tropinesterază;- şobolanii suportă doze de digoxin de 100 de ori mai mari decât cele de la om

fiind vorba de o insensibilitate a farmacoreceptorilor şi o eliminare mult mai rapidă;

2. Vârstaîntrucât tineretul are un metabolism mai intens se realizează o descompunere a

medicamentelor mai rapidă şi, ca urmare, doza per kilocorp va fi ceva mai mare comparativ cu animalele adulte. Sunt semnalate însă şi excepţii; la animalele bătrâne doza va trebui scăzută datorită unor modificări ce apar la nivelul organelor de transformare şi eliminare a medicamentelor.

3. Starea fiziologicăîn anumite perioade din viaţa unui animal se recurge la modificarea dozei. De

exemplu, anumite medicamente nu se administrează la animalele gestante sau în cazul altora se readuce doza cu 5-10% faţă de femelele negestante. De asemenea, la femelele în lactaţie se evită administrarea unor medicamente care imprimă miros şi gust neplăcut laptelui.

4. Starea de întreţinereîn cazul animalelor slabe, cahectice, carenţate, sau prost întreţinute, doza per

kilocorp trebuie redusă faţă de un animal în stare bună de întreţinere sau se pot fracţiona dozele obişnuite. La aceste animale enzimele microzomale hepatice care participă la transformarea medicamentelor au o activitate redusă, iar organismul este mai sensibil la medicamente. în cazul animalelor grase, depozitele de grăsime reprezintă un balast care nu participă la transformarea medicamentelor şi, ca urmare, doza se reduce.

5. Sexulîn general, doza la femele nu diferă faţă de doza la masculi decât în ceea ce privesc

diferenţele cu privire la greutatea corporală. în mod experimental s-a demonstrat că masculii sunt mai rezistenţi la medicamente şi deci doza va fi mai mare decât la femele (şobolani). Această diferenţă se pare că este legată de prezenţa hormonilor androgeni.

6. Evoluţia afecţiuniiîn afecţiunile acute se administrează doze mai mari de medicamente la intervale

scurte de timp, iar în afecţiunile subacute şi cronice se administrează doze mai mici la intervale de timp mai mari.

7. Calea de administrareDupă cum s-a prezentat în legătură cu absorbţia medicamentelor, în cazul

administrării medicamentelor pe cale enteralâ se vor utiliza doze mai mari decât în cazul administrării parenterale.

Page 54: 70238445 Farmacologie Ro

46 Farmacologie veterinară--------------------------------------------------------------------------------------------------------------ţ---------------------------------------------

8. Repetarea şi asocierea medicamentelorDacă în urma repetării administrării se constată fenomene de acumulare, doza va

fi diminuată. Dacă apar fenomene de intoleranţă se va întrerupe tratamentul şi invers. Dacă în terapie se asociază două medicamente cu efecte asemănătoare, doza va fi scăzută în funcţie de gradul de sinergism.

9. Temperatura ambiantăIn cazul temperaturilor crescute se produce o scădere a metabolismului, ca ur-

mare se produce o biotransformare încetinită a medicamentelor, efectul este prelun-git şi mai puternic, iar doza trebuie scăzută. . 10. Stresul

în condiţii de stres creşte cantitatea de adrenalină din organism, aceasta produce vasaconstricţie şi la nivelul rinichiului şi ca urmare scade debitul renal şi, o dată cu aceasta, şi eliminarea medicamentului din organism recurgându-se astfel Ia redu-cerea dozei.

11. IndividulFactorul individual este determinat de starea funcţională a organelor interne şi în

mod deosebit a celor care participă la biotransformarea şi eliminarea medicamentelor: rinichi, ficat, sistem nervos, glande endocrine. Legat de aceasta, Mozgor a injectat 120 de cai pe cale subcutantă cu medicamentul arecolina, parasimpaticomimetic cu acţiune purgativă. Efectele au fost următoarele: Ia 87 de cai reacţia a fost cea normală, la 27 de cai s-au observat fenomene de intoxicaţie, la 3 efectul a fost slab, iar la 2 cai au fost observate efecte paradoxale inverse decât cele normale. Uneori, aceste diferenţe individuale sunt explicate prin deficienţe de ordin genetic: de exemplu, prezenţa unei colinesteraze atipice sau deficienţei enzimatice (V. Nueleanu, 2000).

3.7.3. Receptorii pentru medicament

Receptorul pentru medicament este o macromoleculă specializată, ţintă, prezentă pe suprafaţa celulei sau intracelular, care leagă un medicament şi mediază acţiunile farmacologice consecutive. Medicamentele pot interacţiona cu enzime, acizi nucleici sau receptori membranari. In fiecare caz, formarea unui complex medicament-receptor conduce la un răspuns biologic a cărui magnitudine este proporţională cu numărul de complex medicament-receptor.

Medicament+Receptor -> Complex medicament-receptor -> EfectAcest concept este strâns legat de formarea de complexe între enzime şi substrat

sau antigen-anticorp; aceste interacţiuni au multe trăsături comune dintre care probabil cea mai notabilă este specificitatea. Totuşi, receptorul prezintă nu numai abilitatea de a recunoaşte medicamentul, ci şi capacitatea de legare şi transducţie a acestei legări într-un răspuns prin producerea unei modificări structurale a unui efect biochimic.

Pentru cele mai multe medicamente, natura moleculei ţintă este necunoscută. Acţiunile unor medicamente nu sunt mediate de către receptori specifici, dar depind de interacţiunile chimice sau fizice non-specifice.

A. Curba cloză-răspunsUn agonist este definit ca fiind un agent care are capacitatea de a se lega de un

receptor şi de a declanşa un răspuns. Magnitudinea efectului medicamentului de-pinde de concentraţia acestuia la nivelul receptorului care, la rândul ei, este

Page 55: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 47

determinată de doza de medicament administrată şi de factorii caracteristici medica-mentului precum rata de absorbţie, distribuţie şi metabolism. Efectul unui medica-ment este cel mai uşor analizat prin exprimarea grafică a magnitudinii răspunsului, adică prin obţinerea unei curbe doză-răspuns.

1. Eficacitatea este răspunsul maxim produs de un medicament. Aceasta depinde de numărul de complexe medicament-receptor formate şi de eficienţa cu care receptorul activat produce o acţiune celulară. Eficacitatea este analogul vitezei maxi-me pentru o reacţie catalizată enzimatic. Un compus se poate lega de receptor fără a. declanşa un răspuns. în această situaţie eficacitatea este zero, iar acţiunea sa poate fi de tip antogonist.

2. Potenţa, denumită de asemenea concentraţia dozei care produce efect, este o măsură a cantităţii de medicament necesară pentru a declanşa un anumit răspuns. Cu cât doza necesară obţinerii unui anumit răspuns este mică, cu atât medicamentul este mai potent. Potenţa este cel mai frecvent exprimată prin doza de medicament care produce 50% din răspunsul maxim (DE50). Un medicament cu DE5o mică este mai potent decât un medicament cu DE50 mare. Afinitatea unui receptor pentru un medi-cament este un factor important în determinarea potentei. Totuşi, eficacitatea este mai importantă decât potenţa deoarece aceasta este focalizată asupra efectului medicamentului.

3. Curba doză-răspuns. Panta porţiunii mijlocii a curbei doză-răspuns variază de la un medicament la altul. O pantă abruptă indică faptul că o creştere mică a dozei medicamentului produce o modificare importantă a răspunsului.

B. Antagonişti reversibili1. Competitivi. Aceşti agenţi interacţionează cu receptorii situaţi la nivelul

aceluiaşi situs ca şi agonistul şi, prin urmare, intră în competiţie cu legarea agonis-tului. Un antagonist competitiv deviază curba doză-răspuns spre dreapta conducândla un comportament al medicamentului corespunzător unei potente mai mici. Acestcomportament este analog unui inhibitor competititv pentru o reacţie de tipenzimatic.

2. Non-competitivi. Aceşti agenţi previn legarea agonistului sau previn activarea receptorului de către agonist. Un antagonist non-competitiv reduce răspunsul maxim şi este analog unui inhibitor non-competititv pentru o reacţie catalizată enzimatic.

3. Agonişti parţiali. Agoniştii parţiali blochează situsul de legare al agonistului, dar produc un răspuns mai redus comparativ cu un agonist complet. Un agonist parţial poate avea afinitate crescută pentru receptor, redusă sau echivalentă cu cea a unui agonist.

4. Antagonişti ireversibili. Aceştia antagonizează timp mai îndelungat efectul agoniştilor. Aceste substanţe se combină ireversibil cu receptorii.

C. Receptorii de rezervăDupă blocarea unor receptori cu blocanţi ireversibili, se constată că pentru

obţinerea unui răspuns maxim sunt necesari aproximativ numai 1% din numărul total de receptori. Restul formează "receptorii de rezervă". Ei sunt identici cu cei prin a căror stimulare s-a produs efectul maxim.

1. Receptorii de rezei-vă nu există pentru toţi agoniştii; în cazul medicamentelor care posedă receptori de rezervă, cantitatea de receptori este diferită. Existenţa recep-torilor de rezervă complică în oarecare măsură expresia matematică interacţiunii

Page 56: 70238445 Farmacologie Ro

48 Farmacologie veterinară_

agonist-receptori. Curba doză-efect, datorită prezenţei receptorilor de rezervă, are un aspect mai abrupt.

2. Receptorii silenţioşi. Un receptor silenţios are proprietatea de a fixa agoniştii, dar nu este capabil să genereze răspuns. Există numeroase exemple de astfel de receptori. Astfel, proteinele plasmatice leagă numeroase medicamente, ceea ce face ca efectul să fie mai redus, dar mai prelungit. Compuşii astfel adsorbiţi pot fi deplasaţi de către alte substanţe. Prin "receptori silenţioşi" se mai pot înţelege şi unele fracţiuni ale proteinelor tisulare. Receptorii silenţioşi au tendinţa să aplatizeze curba doză-efect, contracarând efectul receptorilor de rezervă.

3.7.4. Fixarea medicamentelor pe receptori

Termenul receptor a fost introdus în anul 1906 de Paul Erlick, dar noţiunea a fost definită mult mai târziu.

In concepţia actuală, receptorii farmacologici (farmacoreceptori) sunt "forma-ţiuni infrastructurale ale celulelor care au proprietatea de a lega mai mult sau mai puţin specific anumite molecule de medicamente, substanţe endogene şi toxice" (Pop şi colab., 1977).

Farmacoreceptorii se găsesc la nivelul celular, fiind situaţi pe membrana celulară sau în interiorul celulei, de aceea medicamentele pot acţiona pe suprafaţa celulelor sau în interiorul acestora. Receptorii au unul sau mai mulţi centri activi a substanţei medicamentoase, iar în urma interacţiunii dintre aceste două elemente se produce realizarea efectului farmaco-dinamic.

Teoria receptorilor

Teoria receptorilor pleacă de la principiul că o substanţă va deveni activă la nivel celular atunci când va fi prezent un anumit "partener molecular de reacţie". Acest receptor trebuie să posede calităţi specifice, astfel.încât o anumită substanţă sau grupe de substanţe să poată forma cu el o legătură chimică. Modificările fizico-chimice ale proprietăţilor biologice de Ia locul desfăşurării reacţiei vor constitui o "excitaţie" care va declanşa efectul.

In cadrul fixării substanţei pe receptor se formează următoarele tipuri de legături: punţi de hidrogen nepolare (Van der Walls), legături ionice şi legături covalente.

In procesul de legare a celor două componente există două etape:- o primă etapă de ordin farmacocinetic, în care medicamentul acumulat se

leagă de receptor formând complexul medicament - receptor. Reacţia este reversibilă şi depinde de afinitatea dintre substanţă şi farmacoreceptor.

- o a doua etapă este de ordin farmacodinamic, unde efectul medicamentului apare ca urmare a interacţiunii substanţă-receptor, respectiv în urma modificărilor biofizice, biochimice şi fiziologice ale substratului pe care sunt fixaţi receptorii.

Cercetările efectuate în ultimii ani au dus la identificarea unor receptori din mem-brana celulară, organite sau din citosol. Astfel, au fost studiaţi receptorii pentru media-torii chimici ca medicamente sau pentru hormoni polipeptidici şi hormoni steroidici.

Specificitatea medicamentului pentru receptor este de aşa natură încât de multe ori numele medicamentului este utilizat pentru a identifica populaţia de receptori din celulele în care acţionează.

Page 57: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 49

Ipoteza curentă este aceea că moleculele medicamentoase care se mişcă dezor-donat se cuplează cu receptorii lor atunci când se apropie suficient de mult de aceştia. Cea mai puternică asociere apare atunci când relaţia spaţială dintre grupările moleculei de medicament se potriveşte cu grupările de receptor. Legăturile prevă-zute de Erlick sunt de cele mai multe ori slabe: legături electrostatice reversibile, de tipul celor care stabilizează moleculele de dimensiuni mari şi care sunt implicate în interacţiunile dintre molecule.

Legăturile covalente sunt formate de unele medicamente, ca o caracteristică a modului lor de acţiune. Aceste legături sunt stabile şi caracterizează medicamentele care au o durată mai mare de acţiune.

Situsurile la care se cuplează medicamentele, dar nu produc nici un efect asociat sunt cunoscute ca„acceptori" de medicament sau receptori„muţi".

Molecula medicamentoasă se poate decupla de pe receptor. Când complexul se desface, molecula de medicament se va întoarce în biofază.

Unii autori susţin că afinitatea situsuriior de cuplare nu este constantă. în cazul membranei în stare de repaus, majoritatea situsuriior de cuplare se află în stare de repaus, care are o afinitate mică pentru agonist.

în prezenţa agonistului, conformaţia situsuriior de legare se modifică, în sensul creşterii afinităţii pentru agonist. Pe parcursul fazei activate, poarta ionică se va deschide tranzitoriu, iar răspunsul fiziologic sau farmacologic se va putea instala. Dacă agonistul este prezent în continuare, afinitatea de cuplare va atinge un nivel înalt, timp în care porţile ionice se vor închide. Diminuarea sau absenţa răspunsului, care urmează după aceasta poartă denumirea de desensibilizare. îndepărtarea agonis-tului permite situsuriior de cuplare să revină la statusul de repaus. Fenomenul de cuplare induce o modificare a receptorului membranar, iar ca urmare va avea Ioc deschiderea unui por din membrană, care va permite realizarea fluxului ionic.

Adesea, cu toate că un antagonist poate inhiba acţiunea unui grup de medica-mente prin blocarea receptorilor săi, ţesutul poate totuşi răspunde în maniera sa caracteristică, dacă se administrează un medicament care activează un alt tip de receptori.

Conform cunoştinţelor actuale receptorii pot fi încadraţi în patru superfamilii în funcţie de organizarea lor structurală şi de sistemele cu care sunt conectaţi. Recep-torii pot fi situaţi în membrana celulară sau intracelular. Receptorii membranari sunt proteine integrate în membrana celulară, cu o extremitate care proemină la exterior şi alta la interior. Receptorii intracelulari sunt proteine specifice situate în citoplasmă şi cromatina nucleară.

O primă categorie de receptori este reprezentată de receptorii-canal ionic. Aceştia sunt formaţi dintr-o proteină, care include sau mărgineşte un canal mem-branar ionic, astfel receptorii colinergici nicotinici includ un canal pentru ionii de sodiu şi potasiu, iar receptorii GABA includ un canal pentru ionii de clor. Acţio-narea unor asemenea structuri macromoleculare determină deschiderea (sau închide-rea) canalului respectiv cu modificarea încărcării electrice membranare, respectiv depolarizare şi fenomene de excitaţie sau hiperpolarizare şi inhibiţie.

O a doua categorie de receptori membranari sunt receptorii-enzime. Ei constau în proteine transmembranare, care au un sediu de legare pe suprafaţa extracelulară şi influenţează activitatea enzimatică dinspre interiorul celulei. Acţionarea acestor

1 'J>»Z

Page 58: 70238445 Farmacologie Ro

50 Farmacologie veterinară

receptori determină modificarea directă a activităţii enzimatice corespunzătoare, cu consecinţe metabolice şi funcţionale. Insulina şi anumiţi factori trofici activează receptori cu funcţie protein-kinazică.

A treia categorie de receptori de asemenea membranari - mai complecşi - sunt receptorii cuplaţi cu proteina G sau receptori în serpentină.

Ei cuprind o proteină prevăzută cu un sediu de legare, cuplată cu o altă proteină denumită proteină G şi, prin aceasta, cu o enzimă membranară importantă.

Receptorii aparţinând unei a patra categorii au o componentă citoplasmatică şi o alta la nivelul cromatinei nucleare - de unde denumirea de receptori nucleari.

Moleculele care acţionează la nivelul acestor receptori sunt steroizi hormonali, vitamine D, hormoni tiroidieni care sunt solubili în grăsimi şi pătrund cu uşurinţă în celulele ţintă. Aceste molecule ajunse în citoplasmă se fixează de o macromoleculă receptoare complexă. Prin pierderea consecutivă a unor proteine asociate acestei macromoleculare se formează un complex activ, care ajunge în nucleu unde se fixează de ADN la nivelul unui situs specifice. Ca urmare, sunt reglate pozitiv sau negativ anumite gene alăturate, receptorii nucleari având funcţie de factori de transcripţie. Modificarea sintezei unor proteine enzimatice sau de altă natură este responsabilă de efectul final.

Timpul în care se evidenţiază efectele acţionării receptorilor depinde de felul acestora. în cazul modificării directa a canalelor membranare sau a funcţiei unei enzime efectul apare foarte repede. Pentru receptorii cuplaţi cu proteine G efectele se instalează mai lent, deoarece implică sisteme mesagere secunde şi secvenţe metabolice multiple. Efectele acţionării receptorilor nucleari se dezvoltă după o perioadă de latenţă, deoarece ele presupun modificarea sintezei unor proteine.

Acţiunile medicamentelor asupra canalelor membranare si mecanismelor transportoare

Canalele membranare sunt pori opuşi incluşi în proteine membranare care permit trecerea prin difuziune controlată a ionilor de sodiu, calciu, potasiu, clor etc, conform gradicntului de concentraţie. De asemenea, pot fi traversate de anumite mo-lecule hidrosolubile de dimensiuni mici. Trecerea pasivă a ionilor de sodiu şi a celor de calciu determină depolarizare, respectiv generează potenţialul postsinaptic exci-tator şi potenţialul de acţiune, cu excitaţie consecutivă. Efluxul ionilor de potasiu şi fluxul ionilor de clor determină hiperpolarizare, respectiv potenţial postsinaptic inhibitor.

Canalele membranare sunt prevăzute cu mecanisme de poartă, care pot fi mane-vrate prin influenţe electrice sau chimice. Astfel, depolarizarea este recepţionată de un senzor de voltaj şi poate comanda deschiderea canalelor. De asemenea, canalele dispun de locusuri de legare specifice pentru anumite molecule, reprezentând senzori chimici.

Asemenea molecule pot determina, direct sau prin intermediul unor mecanisme receptoare, deschiderea sau închiderea, modificând procesele de translocare ionică cu consecinţe funcţionale.

Unii compuşi halogeni, medicamente, toxice, acţionează asupra canalelor mem-branare, astfel acetilcolina deschide canalele pentru Na+ şi K+ de la nivelul plăcii maiorii, ca urmare a acţionării receptorilor colinergici nicotinici; consecutiv este

Page 59: 70238445 Farmacologie Ro

£!?im zmaw&t&zifjasEHmtmiK

Farmacocinetica medicamentelor 51

stimulată musculatura striată. GABA acţionează receptorii GABA şi deschide cana-lele pentru CI" la nivelul unor neuroni din SNC, cu inhibiţie consecutivă; bezodia-zepinele favorizează acest fenomen, ceea ce explică efectul tranchilizant.

Mecanismele transportoare specifice sunt o altă modalitate care asigură trecerea prin membrane a ionilor şi a altor molecule. Din această categorie fac parte pompele ionice, care funcţionează specific pentru anumiţi ioni, transportându-i cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie.

3.7.5. Reacţiile adverse la medicamente

Reacţiile adverse se definesc ca fenomene nocive, care apar la dozele uzuale de medicament. După mecanismul lor, reacţiile adverse pot fi de tip toxic, de tip idiosincrazic şi de tip alergic.

Reacţiile adverse de tip toxic sunt dependente de doză şi se manifestă prin tulbu-rări funcţionale, eventual leziuni la nivelul unor aparate şi sisteme.

Factorii care fac ca dozele uzuale să provoace fenomene toxice ţin de individ şi de produsul farmaceutic. Dintre factorii dependenţi de pacient se pot aminti:

- reactivitatea biologică individuală, respectiv situarea unor indivizi în zona ce arată sensibilitatea crescută la medicamentul respectiv;

- insuficienţa organelor responsabile de epurare (ficat, rinichi) care împiedică procesul de inactivare metabolică şi de eliminare a unor medicamente;

- anumite stări patologice de organ sau metabolice, care cresc reactivitatea.Alţi factori favorizanţi ai reacţiilor adverse de tip toxic depind de medicament:- indicele terapeutic mic, respectiv distanţa mică între zona terapeutică şi cea

toxică (de exemplu antibiotice aminoglicozidice, adrenalină etc);- biodisponibilitatea variabilă a unor produse farmaceutice care semnifică

posibilitatea eficacităţii slabe, dar şi riscul crescut de reacţii adverse toxice pentru dozele uzuale (de exemplu preparatele cu digoxină);

- folosirea unor căi de administrare cu risc toxic mare (de exemplu injecţiile intravenoase cu adrenalină);

- schemele de administrare inadecvate, care pot favoriza reacţii adverse de tip toxic, mai ales în cazul medicamentelor cu potenţial cumulativ mare (de exemplu digitalicele, stricnina);

- anumite interacţiuni medicamentoase sunt semnificative prin riscul mare al reacţiilor adverse de tip toxic (de exemplu asociaţia anticoaguiante cu acid acetilsalicilic, antiinflamatorii nesteroidiene cu glucocorticoizi).

a. Efectele teratogene. Unele medicamente favorizează efecte de acest tip. Dintresubstanţele cu risc cert amintim citostaticele anticanceroase, antiepilepticele, anti-coagulantele cumarinice, hormonii sexuali androgeni.

b. Efectele mutagene au drept consecinţă modificări permanente ale fenotipuluicare în timp pot deveni boli genetice. Exemplele de medicamente cu risc mutagensunt: citostaticele anticanceroase şi imunodepresive, unele neuroleptice, metroni-dazolul. Reglementările actuale interzic introducerea în terapeutică a medicamentelor cu risc mutagen. Există riscul ca unele substanţe să iniţieze sau să promovezedezvoltarea cancerului. Uretanul, agenţii alkilanţi citostatici, DDT-ul sunt exemplede compuşi, care în anumfte condiţii au proprietăţi cancerigene.

ţşî :-

Page 60: 70238445 Farmacologie Ro

52 Farmacologie veterinară

Reacţiile adverse idiosincraziceReacţiile adverse idiosincrazice sunt independente de doză. Ele se datoresc fie

modificării unor procese de biotransformare a medicamentelor, fie unei reactivităţi tisulare neobişnuite.

Determinismul este genetic şi se referă la modificări ale sintezei unor proteine specifice, de regulă proteine enzimatice.

Un exemplu de tulburare idiosincrazică datorită unei reactivităţi tisulare neobiş-nuite este hemoliza pe care o provoacă la om (la unele persoane dozele obişnuite de chinină, acid nalidixic, fenacetină). Substratul biochimic este deficitul hematiilor în glucozo-6-fosfat dehidrogenază care determină scădere marcată a glutationului, tiaminoacid indispensabil pentru menţinerea integrităţii membranei acestor celule.

Reacţiile adverse alergicePentru dezvoltarea alergiei este necesar ca un medicamentul - în general cu

moleculă mică- să formeze conjugaţi prin legarea covalentă de o polipeptidă sau proteină din organism. Uneori, determinantul antigenic este un metabolit al medica-mentului de exemplu derivaţi peniciloil pentru peniciline.

Organismul o dată sensibilizat, este capabil să răspundă prin simptome de alergie la cantităţi foarte mici de antigen. Există 4 tipuri de reacţii alergice care diferă prin mecanism şi prin manifestările clinice,

a. Reacţiile alergice de tip anafilactic (tip 1) sunt reacţii imediate provocate decuplarea antigenului cu Ig E, care acoperă suprafaţa mastocitelor sau leucocitelorbazofile. Consecutiv sunt eliberate din aceste celule substanţe precum histamina,prostaglandine, leucrotine responsabile de efectul alergic. Fenomenele alergice deacest tip au verigi comune cu inflamaţia. Ele se manifestă prin: vasodilataţie, per-meabilizare capilară, edeme, bronhospasm. Simptomele caracteristice se încadreazăîn câteva entităţi clinice: urticarie, edem, astm bronşic, şoc anafilactic care poate filetal. Penicilinele şi acidul acetilsalicic sunt exemple de medicamente cu risc marede reacţii alergice anafilactice.

b. Reacţiile alergice de tip citotoxic (tip II) se datoresc formării de anticorpi Ig Gşi Ig M direcţionafi specific asupra unor celule purtătoare ale haptenei medicamentoase. Aşa se explică anemiile hemolitice sau trombocitopeniile imune produsede sulfamide, granulocitopenia produsă de derivaţi pirazolonici.

c. Reacţiile alergice prin complexe imune (tip III) se datoresc unor complexesolubile formate de antigen şi anticorpi circulanţi. Aceştia se fixează pe pereţiivaselor mici şi membranele bazale, activând complementul şi generând proceseinflamatorii. Manifestările clinice mai frecvente sunt boala serului şi edemulQuincke. Printre medicamentele incriminate sunt penicilinele şi sulfamidele.

d. Reacţiile alergice întârziate, mediate celular (tip IV) se datoresc limfocitelorsensibilizate, care eliberează limfokine generatoare de infiltrate macrocelulare.Exemple sunt dermatita de contact la unele antibiotice, fotoalergia medicamentoasă.

Alergiile medicamentoase se tratează, după caz, cu antihistaminice, utile în for-mele uşoare, glucocorticoizi, utili în toate tipurile de alergie, dar în general rezervaţi manifestărilor severe, şi adrenalina, care este indispensabilă şocului anafilactic.

Page 61: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 53

3.7.6. Fenomene consecutive administrării repetate a medicamentelor

In practica medicală, repetarea administrării unui medicament este urmată de un efect asemănător cu cel al administrării precedente, dacă se respectă doza şi inter-valul de administrare. Uneori, însă, pot apărea situaţii precum: cumularea, toleranţa, intoleranţa.

Cumularea reprezintă creşterea concentraţiei unei substanţe, în sânge şi în ţesu-turi, peste valorile obişnuite pentru dozele terapeutice. Aceasta are drept consecinţă creşterea efectului farmacodinamic, cu apariţia unor efecte adverse.

Cauzele acestui fenomen sunt:- doze prea mari;- administrări prea frecvente;- absorbţie intensificată cum ar fi cazul atoniilor gastrointestinale sau enteritele

grave;- metabolizarea lentă. Există medicamente care se metabolizează foarte încet

având o adevărată tendinţă de cumulare: digitala, stricnina, arsenul, unele bar-biturice. Atunci când se administrează astfel de medicament, se recurge la: reducerea dozei, mărirea intervalului de administrare, seriile de tratamente sunt întrerupte de pauze.

în cazul unor afecţiuni la nivelul organelor de eliminare se prelungeşte timpul de eliminare şi se ajunge la concentraţii sangvine periculoase.

Toleranţa este însuşirea organismului de a suporta doze toxice fără să apară semne clinice de intoxicaţie.

Toleranţa înnăscută se referă la proprietatea unor specii de a suporta doze mari dintr-un medicament explicată prin particularităţi enzimatice ale acestor specii. De exemplu, iepurele este mai rezistent la atropină întrucât dispune de un echipament mai bogat în tropinesterază care descompune atropină. Pe lângă toleranţa înnăscută de specie există şi o toleranţă înnăscută de individ.

Toleranţa câştigată (obişnuinţă, mitridatism) este o toleranţă reversibilă care se instalează după mai multe administrări. Mecanismul ei poate fi diferit: saturarea farmacoreceptorilor (purgativ), scăderea sensibilităţii farmacoreceptorilor, (barbitu-rice), scăderea absorbţiei intestinale (arsen), inducţie enzimatică (barbiturice, stupefiante).

Toleranţa medicamentoasă face necesară administrarea unor doze crescânde pentru a obţine acelaşi efect terapeutic. Termenul de "mitridatism" derivă de la nu-mele regelui Mitridate care temându-se de otrăvire consuma doze crescânde de substanţe toxice pentru a deveni rezistent.

Tahifilaxia sau toleranţa acută se instalează după câteva administrări care s-au efectuat la intervale scurte de timp şi nu are importanţă practica medicală veterinară.

DependenţaDependenţa medicamentoasă, addicţia sau toxicomania este o stare de intoxicaţie

cronică caracterizată prin necesitatea de folosire a unor substanţe medicamentoase sau toxice. Ea se caracterizează, sub forma ei completă prin patru trăsături definitorii:

- dependenţa psihică, adică necesitatea de ordin psihologic de a fojosi unanumit medicament sau toxic;

a.

- toleranţa, adică diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării,respectiv necesitatea creşterii dozei pentru a obţine efectul scontat;

Page 62: 70238445 Farmacologie Ro

54 Farmacologie veterinară

- dependenţa fizică, care constă în necesitatea de a'continua folosirea substanţei respective pentru a evita tulburările, uneori grave, care apar la întreruperea administrării şi sunt cunoscute sub denumirea de sindrom de abstinenţă;

- psihotoxicitatea.Substanţele capabile să provoace dependenţă au de cele mai multe ori, acţiuni

psihofarmacologice: euforizantă, liniştitoare, stimulentă psiho-motorie, halucino-genă. Principalele substanţe cu potenţial de dependenţă sunt: morfina, heroina şi alte opioide, amfetaminele, cocaine, alcool etilic, barbituricele şi alte hipnotice, benzo-diazepinele şi alte tranchilizante, lisergida, canabinoidele (marijuana, haşiş) şi, în măsură mai mică, nicotină şi cofeina.

Dependenţa psihică este favorizată de beneficiul terapeutic -calmarea durerii, înlăturarea anxietăţii, de efectele psihice proprii substanţei respective. O anumită reactivitate individuală determinată genetic, ca şi intervenţia unor factori de ordin social, pot motiva de asemenea dependenţa.

Administrarea repetată a unor medicamente sau toxice poate dezvolta toleranţa şi dependenţa fizică (toleranţa poate apărea şi în absenţa dependenţei). Procesul este favorizat de prezenţa continuă a unei concentraţii mari de substanţă activă la nivelul ţesuturilor. Fenomenul prezintă specificitate chimică şi/sau farmacodinamică. Ca mecanism, toleranţa are obişnuit o semnificaţie farmacodinamică - se dezvoltă progresiv procese adaptative de sens contrar intervenţiei medicamentului sau toxicului respectiv.

Pacientul, în domeniul medicinei umane, care a folosit în mod repetat astfel de substanţe prezintă la întreruperea tratamentului sindromul de abstinenţă, care marchează dependenţa fizică, obligând la continuarea administrării. Aceasta suge-rează că în cursul administrării repetate se dezvoltă fenomene adaptative contrare, care rămân fără contrapondere la întreruperea administrării.

Dintre substanţele cu potenţial mare de toleranţă şi dependenţă fizică sunt: morfina şi analogii, barbituricele, benzodiazepinele şi alcoolul; potenţialul este mic pentru amphetamine, canabinoide, cafea.

Psihotoxicitatea, cea de-a patra caracteristică a-dependenţei, se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter psihotic. Acestea apar în condiţiile folosirii îndelungate şi abusive de doze mai.

3.7.7. Mecanismele de acţiune ale medicamentelor

1. Mecanisme chimice. Unele medicamente acţionează prin intermediul unor reacţii chimice care au loc în afara celulelor. De exemplu, citratul de sodiu are acţiu-ne anticoagulantă prin fixarea ionilor de calciu din sânge; antiacidele administrate per os neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric.

2. Mecanisme fizice şi fizico-chimice. Unele medicamente acţionează prin proce-sul de adsorbţie care este un fenomen de natură fizică ce constă în fixarea particu-lelor unei substanţe pe suprafaţa particulelor altei substanţe. Astfel acţionează cărbunele medicinal, Caolinul. Purgativele saline precum şi unele zaharuri acţio-nează prin mecanism osmotic. Detergenţii îşi manifestă efectul antibacterian prin diminuarea tensiunii superficiale, fenomen datorită căruia spumifică cu apa.

Substanţele astringente în concentraţii mici precipită reversibil proteinele celulare. Aceleaşi substanţe în concentraţii mari determină o precipitare ireversibilă

Page 63: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacocinetica medicamentelor 55

având acţiune caustică. Alte medicamente acţionează prin chelatarea unor ioni. De exemplu EDTA chelatează ionii de plumb şi, astfel, produce dezintoxicarea organismului.

3. Mecanisme biofizice. Conform unor ipoteze, narcoticele acţionează prin for-marea unor microcristale de apă, care produc diminuarea conductibilităţii electrice a ţesutului nervos.

4. Mecanisme biochimice au fost intens studiate. Acestea la rândul lor pot fi:- antienzimatice;- mecanisme la nivelul membranelor biologice;- mecanisme antimetaboliţi;- mecanisme la nivelul organitelor celulare;- mecanisme legate de mediatorii chimici ai organismului.

în unele cazuri, investigaţiile au elucidat mecanismele de acţiune; în alte cazuri, deşi s-au adus precizări importante, mecanismele intime de acţiune ale medica-mentelor continuă să rămână nelămurite.

a. Mecanismele enzimatice constau în acţiunea inhibantă pe care o au unelemedicamente asupra enzimelor. De exemplu, unele sulfamide diuretice inhibăenzima anhidraza carbonică din peretele tubului renal, reducând astfel reabsorbţiatubulară. într-un mod similar acţionează substanţele parasimpaticomimeticeindirecte care blochează enzima colinesteraza, astfel încât acetilcolina nu mai estedescompusă şi se acumulează organism.

b. La nivelul membranelor biologice pot avea loc de asemenea reacţii între medicament şi farmacoreceptori. Astfel, de exemplu, anestezicele locale blocheazătransportul pasiv de ioni prin membranele fibrelor nervoase.

c. Mecanismele antimetaboliţi. Un antimetabolit este o substanţă naturală sausintetică, cu structură asemănătoare cu cea a unui metabolit, pe care îl poate înlocui.Unele medicamente acţionează ca antimetaboliţi, compuşi cu structură apropiată decea a metaboliţilor normali, dar care nu pot îndeplini funcţiile acestora; se creeazăastfel lanţuri metabolice viciate. Prin acest mecanism acţionează de exemplusulfamidele care au o structură chimică asemănătoare acidului paraaminobezoic(APAB) necesar în lanţul de sinteză al acizilor nucleici microbieni. Sulfamidelesubstituie APAB şi astfel blocheză sinteza acizilor nucleici.

d. Efecte asupra organitelor celulare. Astfel hormonii tiroidieni favorizeazăumflarea mitocondrială; hormonii glucosteroizi au efect antiinflamator, probabildatorită stabilizării lizozomilor.

e. Efecte asupra mediatorilor chimici. Unele medicamente împiedică biosintezamediatorilor chimici, altele determină apariţia de falşi mediatori chimici, iar altelediminua catabolizarea lor, în timp ce alte medicamente modifică repartiţia intra-celulară a acestor compuşi. Din categoria acestor mediatori chimici menţionăm:acetilcolina, adrenalina, histamina, serotonina etc. Alte medicamente blocheazăreceptorii pentru anumiţi mediatori chimici. Un exemplu în acest sens îl reprezintăantihistaminicele care blochează receptorii histaminergici.

în afara mecanismelor de acţiune amintite mai pot fi menţionate şi altele care reprezintă particularităţi ale unora dintre cele menţionate. De exemplu, unele me-dicamente acţionează c* "modulatori" ai unor procese biochimice. în astfel de situaţii, medicamentele modifică viteza de reacţie, fie în sensul accelerării sale, fie,

Page 64: 70238445 Farmacologie Ro

56 Farmacologie veterinarămai des, în sensul diminuării sale. Sunt afectate în special reacţiile enzimatice. Inhibiţia reacţiilor enzimatice poate fi de două tipuri:

/. competitivă, în care caz se produce blocarea centrului sau centrilor activi ai enzimei, astfel acţionează enzimele ca inhibitoare a colinesterozelor;

2. necompetitivă, în acest caz inhibitorul se leagă de alte părţi ale enzimei.De aiîmenea, unele efecte se produc prin antagonizarea unor acţiuni sau ale

biosintezei polipeptidelor şi lipidelor biologic-active. De exemplu, antiinflama-toarele nesteroidiene ar acţiona prin diminuarea biosintezei prostaglandinelor.

î

i

In med' surse chimică acopere consecin destrăduit producţiei uman simi de rr

merciale rinar, a truselor clinică Comercial în 1990, a a devenit în anul şi multe medit şi se

De ducerea,

La Medicarr a iniţiat după

InregFurajericuprind

apoi

IU---- - -•,-„

Page 65: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL IVNORME DE FABRICARE A MEDICAMENTELORDE UZ VETERINAR. REGLEMENTĂRI ACTUALE

PRIVIND TESTAREA ACESTORA

în vederea apariţiei în ansamblul terapeutic veterinar a celor mai eficiente medicamente, oriunde în lume se practică o farmaceutică amănunţită a numeroase surse primare de natură biologică (plante, animale, materii derivate din acestea etc), chimică şi de altă natură, medicamente care toate se cer ca în ultima instanţă să acopere cerinţele legate de asigurarea sănătăţii animalelor şi implicit pe cale de consecinţă, a oamenilor. Cu mai bine de un deceniu în urmă, în ţara noastră, factorii de răspundere din domeniul afât al medicinei umane, cât şi al celei veterinare, s-au străduit şi au reuşit să îmbunătăţească substanţial o serie de reglementări în sfera producţiei de medicamente, astăzi existând un fond impresionant de produse de uz uman şi veterinar autohtone competitive din toate punctele de vedere cu cele similare realizate în ţările tradiţional recunoscute ca fiind furnizoare de medicamente de mare valoare.

Printr-o serie de Hotărâri Guvernamentale s-au înfiinţat mai multe societăţi co-merciale care au, între altele, şi sarcini de producţie a medicamentelor de uz veterinar, a formulelor şi premixurilor medicamentoase, a serurilor şi vaccinurilor, a truselor de diagnostic, de comercializare a acestora etc, care au revigorat activitatea clinică a specialiştilor veterinari. Se pot aminti înfiinţarea în 1990 a Societăţii Comerciale Romvac Company S.A. a Societăţii Comerciale pe acţiuni FARMAVET în 1990, a Institutului Naţional de Medicină Veterinară Pasteur, în 1991 care ulterior a devenit A&S Internaţional 2000, a Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală în anul 2000 (continuator al Laboratorului Central Sanitar Veterinar de Diagnostic) şi multe altele. Desigur că există posibilităţi legate de producere şi comercializare a medicamentelor de uz veterinar şi în cadrul altor societăţi ce se înfiinţează în prezent şi se vor înfiinţa în viitor.

De asemenea, au apărut - şi se respectă - numeroase reglementări cu privire la pro-ducerea, importul, controlul şi folosirea corectă a medicamentelor de uz veterinar.

La nivelul Laboratorului Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar şi al Facultăţilor de Medicină Veterinară din ţară s-a iniţiat o serie de măsuri organizatorice de constituire a unor organisme tehnice după cum urmează:

Direcţia de specialitate din Ministerul de resort a stabilit "Testarea, Autorizarea, înregistrarea, Controlul şi Supravegherea produselor de uz Veterinar şi Aditivilor Furajeri". In această normă se tratează pe capitole următoarele: "Generalităţi", care cuprind "Definiţii", "Principii generale de control al produselor biologice, al 'medicamentelor, dezinfectantelor, raticidelor, insecticidelor şi aditivilor furajeri", apoi "Metodologia de preparare şi control al produselor de uz veterinar specializate

Page 66: 70238445 Farmacologie Ro

58Farmacologie veterinară

prin norme tehnice de preparare şi control" care se revizuiesc o dată la 5 ani; "Verificarea în vederea testării şi autorizării produselor de uz veterinar" după care în final se aplică "şarja 0" aceasta fiind produsă la un cuantum suficient de mare pentru a se trece la etapa de verificare tehnologică urmată, dacă datele s-au constatat favorabile, de verificarea în practică (a viitoarelor medicamente, dezinfectante, raticide, insecticide şi aditivi furajeri), apelându-se la realizarea etapelor clasice practicate în toată lumea: "Cercetarea farmaceutică", "Cercetarea farmacologică preclinică", "Cercetarea toxicologică - preclinică", "Cercetarea clinică", "Cercetarea privind reziduurile de medicamente şi de metaboliţi ai acestora în produsele alimentare de origine animală şi în dejecţiile animalelor testate " şi "Studii de mutageneză şi carcinogeneză" (în vederea obţinerii unor rezultate cât mai obiective, se apelează la metoda "place" - prin administrarea la un lot a unei substanţe inerte, la alt lot a substanţei de verificat şi la un alt lot a unui medicament cu acţiune specifică, teste substanţiale având aceeaşi condiţionare farmaceutică,, rezultatele obţinute arătând clar dacă substanţa de verificat este sau nu valoroasă; de asemenea, la metoda "orb" - când numai conducătorul experienţelor cunoaşte ce primesc loturile, executanţii crezând că toate medicamentele sunt la fel, şi la metoda "dublu orb" - când nici conducătorul experienţelor nu cunoaşte ca şi executanţii medicamentele la fel condiţionate care se administrează loturilor primitoare; "Testarea biopreparatelor medicamentelor, dezinfectantelor, raticidelor, insecticidelor şi aditivilor furajeri sub raportul inocuităţii, eficacităţii etc. " (prin inocuitate înţelegându-se proprietatea agenţilor fizici, chimici, biologici etc. de a fi inofensivi pentru organismul care a luat contact cu aceştia), în final întocmindu-se un raport de către Laboratorul Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, care cu întreaga documentaţie se înaintează la Direcţia de Specialitate din Ministerul de resort în vederea producerii altei "şarje 0" în cadrul liniei tehnologice, care va asigura ulterior producţia de serie a noilor preparate; "Autorizarea fabricării produselor de uz veterinar şi aditivilor furajeri" când Laboratorul Central de Control Ştiinţific al produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar prezintă ultimile rapoarte finale Comisiei pentru Avizarea Produselor de Uz Veterinar, care în continuare propune, după caz, aprobarea sau respingerea autorizării noilor produse în primul caz eliberându-se "autorizaţia de fabricaţie "; "înregistrarea produselor biologice, medicamentelor, dezinfectantelor, raticidelor, insecticidelor, mediilor de cultură şi aditivilor furajeri", operaţie prin care se aprobă de către ministerul de resort introducerea în practică a acestora, în acelaşi timp întocmindu-se prospectele, descriindu-se ambalajele şi etichetele etc, după achitarea taxelor legale în vigoare, valabile pentru 5 ani; "Controlul şi -■ supravegherea produselor de uz veterinar", care presupun toate testările posibile, Laboratorul Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de uz veterinar eliberând "certificatul de calitate " al produsului în cauză; "Dispoziţii finale", în care se specifică faptul că pe teritoriul României pot fi fabricate numai produse autorizate ce se urmăresc ulterior îndeaproape de către toţi factorii de răspundere, inclusiv de către medicii veterinari practicieni. Ca o concluzie, schema acţiunilor descrise se prezintă astfel: 1. Verificarea în vederea testării şi autorizării. Aici este vorba de efectuarea de către producător a cercetărilor farmaceutice farmacologice şi toxicologice, preclinice şi a celor clinice, şi cu privire la reziduuri şi metaboliţi, în sfârşit trecându-se la studiile de mutageneză şi carcinogeneză.

2. Testarea ir Central de Contre rinar a probelor ş lor şi documentat pentru testarea ci învăţământ superi nică; raportul fina

3. Autorizarec telor finale şi a de Veterinar; avizare ministerului de re

4. înregistrări selor autorizate di elibereze certifica

5. ControlulLaboratorului Cementelor de Uz V

Numai parcur viitoarelor medic* obţinerea de rezu reţinut, de altfel, ş

Să nu se înţele orice viitor medii pentru circa 10 ar medicament nu se

în ţara noastră a metodelor de co

• metoda de• metoda de Pentru omoloj

ratelor de uz vetei gice şi Medicamei

- determinare- determinare- controlul in- controlul in- controlul in- controlul in

Page 67: 70238445 Farmacologie Ro

Norme de fabricare a medicamentelor de uz veterinar 59

dată Ia 5 ani; tar" după care îcient de mare :

s-au constatat dezinfectante, apelor clasice farmacologică rea clinică", 'cestora în pr-Xe " şi "Studii iltate cât mai -in iot a unei ii medicament farmaceutică, valoroasă; de r cunoaşte ce > Şi Ia metoda Şi executanţii ' primitoare; 'or, insectici-n'n inocuitate fi inofensivi un raport de e şi Medica-a Direcţia de 0" în cadrul >r preparate; ■ajeri" când licamentelor vrea Produ-■ sau respin-'orizaţia de ' fectantelor, peraţie prin acestora, în betele etc, "ontrolul şi le posibile, icamentelor "Dispoziţii cate numai factorii de

:ctuarea deprecliniceându-se Ia

2. Testarea include mai multe proceduri şi anume: prezentarea la Laboratorul Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Vete-rinar a probelor şi documentaţiei tehnice de preparare şi control; examinarea probelor şi documentaţiei, raportul laboratorului; aprobarea ministerului nostru de resort pentru testarea clinică; testarea clinică, la care participă institutele de cercetare şi învăţământ superior de specialitate şi acelaşi laborator; rapoarte privind testarea clinică; raportul final; întocmirea prospectului de utilizare şi al standardului de ramură.

3. Autorizarea fabricaţiei Presupune următoarele realizări: prezentarea rapoartelor finale şi a documentaţiei tehnice la Comisia pentru Avizarea Produselor de Uz Veterinar; avizarea şi propunerea autorizării de către comisia de mai sus; aprobarea ministerului de resort şi emiterea autorizaţiei de fabricare.

4. înregistrarea. Pentru aceasta este necesar să se prezinte documentele produselor autorizate de minister, să se achite taxele de înregistrare, iar după aceea să se elibereze certificatul de înregistrare.

5. Controlul şi supravegherea. Sunt activităţi obligatorii şi permanente aleLaboratorului Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar şi ale autorităţilor sanitar veterinare din ţara noastră.

Numai parcurgându-se toate etapele de testare a calităţilor farmaceutice ale viitoarelor medicamente de uz veterinar româneşti se asigură la parametrii superiori obţinerea de rezultate eficiente din punct de vedere farmacologic. Credem că s-a reţinut, de altfel, şi faptul că la fel se testează şi viitoarele medicamente de uz uman. '• Să nu se înţeleagă în mod greşit că etapele obligatorii prin care trebuie să treacă orice viitor medicament - timpul necesar atribuit fiind, evident destul de extins, pentru circa 10 ani - ar fi o manifestare a birocraţiei exagerate. Valoarea unui viitor medicament nu se poate stabili rapid, după numai câteva experimentări.

în ţara noastră s-a constituit şi un Comitet Tehnic pentru propuneri de omologare a metodelor de control al produselor de uz veterinar şi anume:

• metoda de control microbiologic al efectului bactericid şi al stabilizării;• metoda de control biologic al preparatelor de uz veterinar.Pentru omologarea metodelor şi metodologiilor de control biologic al preparatelor

de uz veterinar, Laboratorul Central de Control Ştiinţific al Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar a propus următoarele:

- determinarea indicelui de iritaţie tegumentară primară;- determinarea indicelui de saponificare a grăsimilor;- controlul impurităţilor pirogene la antibiotice;- controlul impurităţilor pirogene la tonice generale;- controlul impurităţilor pirogene la chimioterapice;- controlul impurităţilor pirogene la antiparazitare;

Page 68: 70238445 Farmacologie Ro

60 Farmacologie veterinară

- controlul impurităţilor pirogene la anticoccidiene;- controlul impurităţilor pirogene la vitamine; "*- controlul impurităţilor pirogene la produse hormonale;- controlul substanţelor hipotensive la antibiotice;- dozarea biologică a hormonilor gonadotropi prin cântărirea ovarelor;- dozarea biologică a hormonilor ocitocici pe şobolani;- dozarea hormonilor ocitocici pe cocoşi;- controlul toleranţei locale prin injectare intramusculară la iepure;- controlul inocuităţii nespecifice pe animale de laborator;- controlul inocuităţii Ia tonice generale;- controlul inocuităţii la chimioterapice;- controlul eficienţei toxice la raticide;- determinarea activităţii microbiologice a antibioticelor prin metoda difuzimetrică;- determinarea activităţii microbiologice a antibioticelor din comprimate;- determinarea activităţii microbiologice a antibioticelor din drajeuri;- determinarea activităţii microbiologice a pulberilor flaconate;- determinarea activităţii microbiologice a antibioticelor din pulberilor în vrac;- determinarea activităţii microbiologice a soluţiilor de uz extern;- determinarea activităţii microbiologice a soluţiilor injectabile;- determinarea activităţii microbiologice a suspensiilor;- determinarea activităţii microbiologice a unguentelor;- determinarea conţinutului în antibiotice din nutreţuri, premixuri şi zooforturi;- determinarea conţinutului în anticoccidiene din zooforturi;- determinarea conţinutului de vitamina B12 din Bevitex;- controlul efectului bactericid al dezinfectantului Septosol;- controlul sterilităţii medicamentelor de uz veterinar prin însămânţări directe în

medii de cultură;- controlul sterilităţii preparatelor injectabile uleioase fără acţiune antimicro-

biană şi perfuzabilelor;- controlul sterilităţii altor preparate injectabile uleioase;- controlul sterilităţii preparatelor injectabile cu conţinut în antibiotice şi

chimioterapice;- controlul sterilităţii preparatelor oftalmice şi a altor soluţii neinjectabile

Se mai poate aminti că există şi foarte multe metode de determinări ale furajelor medicamentate cu vitamine, săruri minerale şi alte substanţe active şi ale aditivilor furajeri. Sunt frecvent făcute, de asemenea, determinarea pierderii prin uscare a unor produse farmaceutice, determinarea pH-ului prin metoda potenţiometrică a soluţiilor injectabile, controlul impurităţilor pirogene din alte substanţe medicamentaose etc.

Toate cele specificate referitoare la controlul calităţii medicamentelor de uz veterinar sunt în perfect acord cu prevederile FR X (1993).

Page 69: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL V SUBSTANŢE ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE

Compuşii cu acţiune dezinfectantă sunt acele substanţe care au tendinţa de a dis-truge prin acţiunea lor bactericidă, puternică, formele de viaţă (bacterii şi ciuperci) aflate pe diferite obiecte, duşumele, pereţi, diverse ustensile etc. Substanţelor anti-septice li se atribuie o acţiune asupra ţesuturilor vii contaminate.

După felul administrării, antisepticele se pot împărţi în: antiseptice folosite extern şi intern.

Medicamentele antiseptice pentru uz extern, denumite dezinfectante, folosite pe scară largă în lupta împotriva microorganismelor, formează un grup omogen din punct de vedere farmacodinamic, dar destul de eterogen din punct de vedere chimic, înglobând o serie întreagă de compuşi aparţinând celor mai diferite grupe chimice.

Spre deosebire de medicamentele chimioterapice folosite intern, de obicei împo-triva unei anumite specii bacteriene, cele folosite extern, având acţiune bactericidă asupra unei game foarte variate de germeni, sunt utilizate şi pentru dezinfectarea diverselor obiecte. Din cauza toxicităţii ridicate, introducerea lor în organism este periculoasă şi numai unele dintre ele, cele cu toxicitate mai mică, pot fi administrate intern ca antiinfecţioase sistemice.

Unele dintre aceste substanţe sunt folosite de foarte mult timp, cu mult înaintea descoperirii microorganismelor de către Pasteur. Se foloseau cu totul empiric diferite dezinfectante pentru îmbălsămarea mumiilor. De asemenea, în scrierile vechi sunt citate diverse substanţe, printre care vinul, oţetul, unele uleiuri, utilizate în pansarea şi vindecarea rănilor.

După descoperirea epocală a lui Pasteur, cercetările întreprinse în grupa medica-mentelor antiseptice s-au înmulţit considerabil şi numărul lor a crescut foarte mult, ele devenind medicamente uzuale. De multe ori, erau utilizate fără discernământ, consîderându-se că sunt lipsite de nocivitate. Medicamentele antiseptice trebuie folosite cu atenţie şi numai atunci când este nevoie, pentru a nu distruge flora micro-biană banală, care are un rol deosebit în menţinerea unei rezistenţe a organismului în infecţii.

Până nu demult se făcea o diferenţă netă între dezinfectante şi antiseptice, în prima categorie fiind încadrate substanţele cu acţiune bactericidă folosite pentru distrugerea germenilor de pe diferite obiecte, încăperi etc, iar ca antiseptice substanţele care de cele mai multe ori posedau o acţiune antibacteriană şi erau folosite pentru sterilizarea pielii, a mucoaselor, a diferitelor cavităţi, a rănilor etc, şi care aveau o acţiune bacte-riostatică. în realitate, diferenţa dintre dezinfectante şi antiseptice este neesenţială; ea decurge numai din modul de utilizare şi nu din mecanismul de acţiune sau din structura chimică a compuşjlor respectivi. In plus, un medicament poate fi antiseptic sau dezinfectant, în spiritul definiţiilor expuse mai sus, în funcţie de condiţiile în care

Page 70: 70238445 Farmacologie Ro

62 Farmacologie veterinară

este pus să acţioneze, iar acţiunea bactericidă sau bacteriostatică este de cele mai multe ori dependentă de concentraţie şi nu numai de substanţa însăşi.

Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste medicamente este aceea de a fi bine suportate de organismul viu. Fiind aplicat pe suprafaţa pielii, a mucoaselor sau pe suprafaţa ţesuturilor, un bun medicament antiseptic nu trebuie să producă efecte nocive asupra ţesuturilor sau asupra organismului întreg, chiar prin eventuala Iui trecere în circulaţia generală. Această condiţie, valabilă de altfel pentru orice medicament, trebuie verificată înainte de introducerea lui în practica medicală. Oricât de evidentă ar fi acţiunea unui antiseptic asupra microorganismelor, el nu poate fi folosit dacă este iritant sau dacă are vreo altă acţiune nocivă asupra ţesuturilor pe care este aplicat. Aşadar, la obţinerea unui medicament antiseptic de valoare, trebuie să se ia în considerare atât toxicitatea asupra ţesuturilor, care trebuie să fie cât mai mică, cât şi acţiunea asupra microorganismelor, care trebuie să fie cât mai mare.

Determinarea toxicităţii se face pe culturi de diferite ţesuturi sau pe ţesut embrio-nar, care este foarte sensibil. Toxicitatea asupra microorgansimelor se cercetează în vitro, pe culturi de diverse microorgansime cum ar fi Staphylococcus aureus sau bacilul tific.

încă de la sfârşitul secolului trecut, Miguel a încercat să stabilească o metodă care să permită o evaluare cantitativă a acţiunii antisepticelor, iar mai târziu, în anul 1903, Rideal şi Walker propun pentru aceasta o altă metodă, cunoscută sub numele de metoda coeficientului fenolic, care, într-o formă modificată, este foarte mult folosită astăzi pentru evaluarea cantitativă a acţiunii antisepticelor. Metoda a fost mult studiată şi discutată, aducându-i-se unele modificări din punct de vedere prac-tic. Dintre dezavantajele ei se pot cita: termenul de referinţă, fenolul, este mult mai diferit ca structură chimică faţă de majoritatea antisepticelor; rezuliate obţinute pentru compuşii insolubili în apă nu pot fi reale; acţiunea antiseptică este dependentă de unii factori ca: temperatură, pH, concentraţie, natura microorganismului şi chiar de organismul gazdă, pe care metoda îl neglijează. Cu toate acestea, metoda Rideal şi Walker este cea mai folosită până în prezent pentru aprecierea cantitativă a acţiunii antiseptice a acestor substanţe.

Mecanismul de acţiune este mai puţin lămurit, cu toate străduinţele depuse în acest sens. Cunoscând însă că metabolismul microorganismelor este foarte complex, fără îndoială că aceste substanţe îşi exercită acţiunea, aşa cum s-a arătat, prin interferarea lor cu anumite reacţii biochimice, esenţiale pentru microorganism. Blo-carea unui lanţ enzimatic atrage după sine suspendarea unor funcţii de importanţă vitală pentru microorganisme, ceea ce determină acţiunea bacteriostatică sau bacteri-cidă. Fără îndoială că locul şi punctul de atac al fiecărei substanţe sunt variabile, întrucât structura chimică a compuşilor folosiţi este foarte diferită.După cum în cursul acţiunii lor substanţele se descompun repede sau în timp, antisepticele şi dezinfectantele se împart în nestabile şi stabile. Antisepticele şi dezinfectantele se clasifică astfel:

Antiseptice şi dezinfectante nestabile

oxidante - directe - peroxizi, permanganat de potasiu- indirecte - clorul şi derivaţii săi

- iodul şi derivaţii săi- reducătoare: formolul, metenamina

Page 71: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 63

B. Antiseptice şi dezinfectante stabile- acizii- alcalii

C. Detergenţi: anionici, cationici, neioniciD.Săruri ale metalelor grele

- derivaţi ai mercurului, argintului, cuprului etc.E. Antiseptice şi dezinfectante organice

- alcoolii, fenolii etc.F. Gudroanele, Ihtiolul, Clorhexidina G.

Substanţe colorante

5.1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile

5.1.1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante directe

/. Peroxizii şi alţi compuşi oxidanţi

Peroxizii şi compuşii care în contact cu ţesuturile eliberează oxigen în stare atomică au o bună acţiune antiseptică, fiind larg folosiţi în terapeutică. Ei sunt bine suportaţi de ţesuturi, neiritanţi şi netoxici. Acţiunea se îndreaptă asupra structurilor sensibile la oxigen, în special asupra grupărilor tiolice libere, blocând astfel o serie de procese metabolice esenţiale ale microorganismelor.

Peroxidul de hidrogen (Apa oxigenată). Lichid cu aspect siropos, incolor atunci când este privit în strat subţire, colorat în albastru în strat mai gros, cu miros caracteristic, asemănător cu cel al ozonului. Se solidifică la -0,89°C, formând o masă solidă cu densitatea 1,64. Cu apa formează un hidrat, cu punct de topire -51°C. Având tensiunea de vapori mai mică decât apa, punctul de fierbere este mai ridicat, 60°C, 7/28 mm Hg şi 150°C, 2/760 mm Hg, prin determinare indirectă, deoarece la 90 C peroxidul de oxigen începe să se descompună. Având constanta dielectrică (93,7) mai mare decât a apei (80,4), peroxidul de hidrogen are o bună putere de dizolvare şi ionizare. Apa oxigenetă apare spontan în toate reacţiile în care se eliberează hidrogen atomic: arderea hidrogenului în oxigen, electroliza soluţiilor diluate de acid sulfuric etc. De asemenea, se formează sub acţiunea descărcărilor electrice într-un amestec de 3 volume oxigen şi 97 volume hidrogen, precum şi în procesele de oxidare biologică sub acţiunea oxidazelor.

Descompunerea apei oxigenate este favorizată de prezenţa catalizatorilor. In sistem eterogen, catalizatorii de descompunere sunt metalele în particule foarte fine, particule de praf, combinaţii ale metalelor în stare coloidală, substanţe tensioactive. în general, descompunerea este cu atât mai accentuată, cu cât catalizatorul este mai fin dispersat. în sistem omogen, catalizatorii principali sunt: ionii de hidroxid, ionii * metalelor grele şi, în special, unii fermenţi din grupul catalazelor prezenţi în toate ţesuturile animale şi vegetale. Sub influenţa acestor catalaze din ţesuturi, apa oxi-genată se descompune, eliberând oxigen atomic, responsabil de acţiunea antiseptică a produsului.

Din punct de vedere ctn'mic, apa oxigenată se comportă atât ca oxidant, cât şi ca reducător, în funcţie de condiţii şi de partenerul de reacţie.

Page 72: 70238445 Farmacologie Ro

64 Farmacologie veterinară

Datorită caracterului acid, apa oxigenată poate f&rma săruri denumite hidro-peroxizi, de tipul Me^OOH sau peroxizi de tipul Me2

(I)02.Farmacopeea Română, ediţia a X-a, prevede numai monografia Soluţia hidrogeni

peroxydi concentrata, denumită şi perhidrol, care are o concentraţie de 30% peroxid de hidrogen, iar prin descompunere eliberează 100 volume oxigen; apa oxigenată este soluţia diluată, neoficinală, care conţine 3% peroxid hidrogen şi degajă prin descompunere 10 volume de oxigen.

întrucât apa oxigenată este un compus care se descompune uşor, conservarea ei trebuie făcută astfel încât să se elimine factorii care favorizează descompunerea. în primul rând, se vor evita influenţa luminii şi a temperaturii. De asemenea, se vor folosi recipiente de sticlă cu pereţii netezi, eventual parafinaţi, întrucât asperităţile favorizează descompunerea.

Peroxidul de hidrogen se foloseşte sub formă de soluţii diluate, de obicei 3%, ca antiseptic extern pentru plăgi. Este foarte bine tolerat de ţesuturi şi, în plus, are o slabă acţiune hemostatică locală.

Peroxidul de sodiu. Compus solid sau granule alb-gălbui, solubil 10% în apă Ia 20°C, formând soluţii puternic alcaline. Poate forma hidraţi cristalini, dintre care cel mai important este ostohidratul, care conţine 20,14% oxigen activ.

Peroxidul de sodiu, numit şi oxilită, este folosit la primenirea aerului în spaţii închise şi supraaglomerate, la reţinerea oxidului de carbon, precum şi la măştile antigaz.

2. Permanganatul de potasiu (Kalium permangaidcum, Kalii permanganas)

Este o substanţă oficinală cristalină, anhidră, formând cristale prismatice, izo-morfe cu ale percloratului de potasiu, de culoare violet închis, cu reflexe metalice, stabile în aer. Este solubil în apă, dând soluţii puternic colorate în violet. Este un oxidant, a cărui acţiune este dependentă de pH-ul mediului. în mediu puternic acid este un oxidant energic:

MnO"4 + 8H+ + 5e -♦ Mn2+ + 4H20

în mediu neutru, slab acid sau slab alcalin, acţiunea oxidantă este mai slabă, Mn+7 trecând în Mn+4 prin primirea a 3 electroni:

MnO'4 +3e + 2H20-*Mn02 + HHO" . >',In mediu puternic alcalin, primeşte un singur electron, trecând în ion manganic: |

MnO"4 + le ->Mn02"4 *Permanganatul de potasiu este un bun antiseptic în soluţii diluate (10'3 - IO"4). \

Este un antiseptic puternic, neiritant şi netoxic. Poate fi folosit sub formă de soluţii * diluate şi pentru antisepsia mucoaselor, fiind bine tolerat; colorează însă ţesuturile şi | îmbrăcămintea. în practică, se utilizează soluţiile 0,3 - 2%o ca antiseptice, dezo- | dorizante, astringente, mai ales sub formă de irigaţii (după rabotaj, în stomatite, | faringite, plăgi etc). Nu se foloseşte pentru dezinfecţia instrumentelor (care îşi pierd luciul în urma oxidării lor). în concentraţie de 2 - 4% se recomandă în arsuri, sub formă de comprese sau badijonări.

Intern, soluţiile 1 - 2% în doze de 100 - 300 ml Ia animalele mari şi 20 - 40 ml la animalele mici, se recomandă în intoxicaţii cu morfină; barbiturice, fosfor, iar în -' soluţie de \%o ca antiseptic gastrointestinal. Toxicitatea substanţei este redusă.

Page 73: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 65

3. Virkon S (Slovenia)Este un preparat ce conţine un amestec de compuşi peroxidici, surfactant, acizi

organici şi un tampon anorganic. Produsul are un puternic efect oxidant bazat pe sistemul tampon acid şi pe surfactant.

Datorită profilului său de înaltă siguranţă şi ariei foarte întinse de acţiunebiocidă, Virkon S se poate folosi:

- pentru igienizare şi dezinfectarea simultană în clinici, dispensare, laboratoare,pentru echipamente, sticlărie, instrumentar;

- pentru igenizarea şi dezinfecţia suprafeţelor echipamentului, accesoriilor, înfermele de animale.

în acest scop se folosesc concentraţiile de 1% - 2% constând în solubilizarea a 1 -2 plicuri (50 g) în 5 litri de apă călduţă. Dacă se respectă prescripţiile, produsul nu irită, nu corodează şi nu pătează, şi în acelaşi timp printr-o singură manoperă preîntâmpină răspândirea infecţiei.

5.1.2. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante indirecte în grupa halogenilor şi compuşilor halogenaţi sunt cuprinse substanţe cu puternică acţiune antiseptică, bactericidă, folosite pe scară largă pentru dezinfecţia apei, a locurilor aglomerate şi mai puţin la nivelul organismului. Faptul că se pot obţine relativ uşor şi în cantităţi industriale a contribuit la larga lor folosire în practică.

Acţiunea lor antiseptică se datorează unui dublu caracter chimic: oxidant şi halogenant. Oxigenul atomic eliberat acţionează asupra structurilor sensibile la acţiunea oxidantă, în special asupra grupărilor tiolice libere ale enzimelor şi ale altor grupări, producând perturbări în funcţionarea normală a organismului. Datorită celui de-al doilea caracter chimic, aceste substanţe denaturează proteinele protoplasmatice prin halogenarea legăturilor amidice prezente în molecula lor. Compuşii anorganici, în care halogenul are valenţă pozitivă, sunt nestabili fiind endotermici, ceea ce explică în bună parte caracterul oxidant şi halogenat şi, deci, acţiunea antiseptică.

Clorul şi derivaţii săi1. Clorul. Gaz gălbui-verzui, cu miros înţepător, sufocant, mai greu decât aerul,

având densitatea 1,57, solubil în apă (3:1), soluţia saturată fiind cunoscută sub numele de apă de clor. în soluţie apoasă formează hidraţi, care la răcire sub +8 C se depun sub formă de cristale ortorombice, incolore, cu constituţia C^nHiO. Se lichefiază uşor la temperatura obişnuită şi la presiunea de 6,6 atmosfere. Este folosit pentru sterilizarea apei potabile, mai ales în centrele aglomerate, întrucât este bactericid energic, având coeficientul fenolic 150 - 300. Acţiunea sa antiseptică cuprinde un spectru larg, fiind activ asupra bacteriilor, virusurilor, protozoarelor. Este toxic, producând edem pulmonar şi acidoză. Concentraţia maximă admisă în atmosferă este de 0,001 mg/litru aer. Sub formă de apă de clor (cu 0,3 - 0,5% halogen) s-ar putea întrebuinţa pentru acţiunea antiseptică şi dezodorizantă în chirurgie.

2. Hipocloritul de calciu (Calcii hypocloritis) se găseşte sub formă de var cloros sau clorură de var. Compusul neomogen din punct de vedere chimic, se admite că este un amestec de hipoclorit de calciu şi cantităţi mici de clorură de calciu. Formula admisă este CaOCU. Prin descompunere, eliberează repede clorul, fiind de aceea puternic alcalin, iritant, cu acţiune de scurtă durată. Este un produs solid, alb sau alb-

Page 74: 70238445 Farmacologie Ro

66 Farmacologie veterinară

cenuşiu, cu gust arzător şi miros puternic de clor. €onfine 25 - 35% clor activ. Produsul tehnic este parţial solubil în apă. Este higroscopic şi sub influenţa luminii se descompune. Pentru a acţiona, clorura de var are nevoie de umezeală şi lucrează ca oxidant şi clorurant mai ales în mediu acid. Se descompune în prezenţa dioxidului de carbon, eliberând clorgazos.

Este un dezinfectant puternic şi dezodorizant. Deşi pătrunde în substrat, totuşi trebuie să stea în contact cu suprafaţa de dezinfectat 1 - 3 ore. Se utilizează ca dezinfectant şi dezodorizant pentru curţi, grajduri, boxe, gunoi, vagoane, excrete etc. Se foloseşte sub formă de suspensii 20 - 25% sau per se 1 - 2,5 kg var cloros/m , locurile de aplicare umectându-se; de asemenea, se folosesc soluţiile 5%, 1 litru/m' (cu stropitoarea); pulberea se împrăştie cu lopata. S-au obţinut bune rezultate în bacterioze şi în unele viroze. Adăposturile dezinfectate se aerisesc bine câteva zile, după dezinfecţie, pentru a se evita apariţia iritafiei mucoaselor animalelor şi intoxicaţiile. Mirosul de clor se transmite cărnii.

3. Hipocloritul de sodiu. în stare cristalină se găseşte numai sub formă de hidraţi,dintre care cei mai stabili sunt penta- şi hexahidratul, compuşi alb-gălbui, cu mirosputernic de clor, puţin stabili, descompunându-se uşor; sunt solubili în apă. Prindescompunerea în prezenţa luminii eliberează oxigenul atomic, având astfel acţiuneoxidantă. Sub acţiunea acizilor eliberează clorul, astfel explicându-se acţiuneaclorurantă a hipocloritului de sodiu.

Se utilizează în soluţii diluate ca antiseptic al plăgilor. Hipocloritul de sodiu în concentraţie de 25% se diluează 1 ml/1000 ml apă cu care se face dezinfecţia lăptăriilor, a bidoanelor de lapte. Farmacopeea Română, ediţia a Vll-a prevedea soluţia de hipoclorit de sodiu (soluţie Dakin) care trebuie să conţină între 0,43-0,51% clor activ. Se obţine prin reacţia dintre clorura de var, carbonatul neutru şi carbonatul acid de sodiu. In afară de acţiunea antiseptică la nivelul plăgilor, hipocloritul de sodiu are şi o uşoară acţiune iritantă asupra ţesuturilor, lizează ţesutul necrozat şi cheagurile sangvine, curăţând plăgile.

4. Hipocloritul de potasiu (Kalii kypochloritis - KCIO). în soluţie 5 - 10% senumeşte apa de Javel. Se întrebuinţează ca dezinfectant.

5. Cloraminele. în această grupă, studiată şi sintetizată de Dakin, sunt cuprinşiderivaţii unor compuşi organici azotaţi, cum sunt aminele, amidele, sulfonamidele,imidele şi iminele, clorurate la azot. Clorul poate înlocui un singur atom dehidrogen, obţinându-se monocloraminele:

R-NH-C1; R-CO—NHC1; 3/R-S02NHCI

R. ^ NC1; R-CH = NC1

Atunci când clorul înlocuieşte ambii atomi de hidrogen, se obţin cloraminele:R-S02-NCI2

Datorită introducerii în moleculă a atomului de clor, cu caracter electronegativ şi deci cu efect -l, precum şi datorită prezenţei grupărilor atrăgătoare de electroni (-CO şi -SO2) Ia derivaţii cloruraţi ai amidelor, imidelor şi sulfonamidelor, se creează un deficit de electroni în jurul azotului, ceea ce face ca hidrogenul să devină labil. Din

Page 75: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 67

acest motiv poate fi înlocuit cu metale alcaline, ceea ce permite ca, în practică, să se utilizeze şi sărurile de sodiu, care au avantajul solubilităţii lor în apă. în soluţie apoasă, cloraminele hidrolizează cu formare de acid hipocloros sau hipoclorit alca-lin, responsabil de acţiunea antiseptică.

a. Cloramina B - Chloraminum B - Bezensulfon cloramide, care se foloseşte subformă de sare de sodiu, o pulbere cristalină, albă sau uşor gălbuie cu gust neplăcut şimiros puternic de clor. Produsul oficinal este cristalizat cu 1,5 molecule de apă şiconţine 25 - 29% clor activ. Sunt comprimate a 0,5 g care se utilizează extern însoluţii de 0,5 - 1% ca dezinfectante pentru lenjerie, ustensile de cauciuc, săli deoperaţie, în soluţie de 0,5% pentru mâini şi instrumentar chirurgical şi în soluţii 0,1- 0,3% pentru mucoase, plăgi, şi cavităţi naturale; pentru dezinfecţia apei - uncomprimat/100 litri.

b. Cloramina T - P- toluensulfoncloramida, o pulbere albă, solubilă în apă(1:10), destul de stabilă. P.t. = 150°C. Produsul tehnic conţine 13% clor activ. Areînsuşiri identice cu ale Cloraminei B, fiind un bun antiseptic, dar inferiorcompusului precedent, prezentând însă avantajul de a fi solubilă în apă.

c. Dicloramina T-P - toluensulfondicloramid, pulbere albă, bun antiseptic, cu outilizare mai restrânsă datorită insolubilităţii sale în apă.

d. Halazona - Acid p (N.N. diclorosulfamil), o substanţă cristalină, cu mirosputernic de clor, greu solubilă în apă. Este un foarte bun antiseptic, folosit în specialîn dezinfecţia apei de băut. Acţiunea sa este accentuată de funcţia carboxil, ştiutfiind că acţiunea antiseptică a cloraminelor este mai evidentă la pH acid. Adăugareade 4 mg halazona la 1 litru de apă produce sterilizarea acesteia în 30 minute. A fostutilizată în acest scop în timpul celui de-al doilea război mondial.

e. Azacloramida(D.C.L)- Cloroazodina — Azobuisclorformamidină, substanţă solidă de culoare galben-portocalie solubilă în apă. Este utilizată în soluţii apoase ca antiseptic, pentru spălarea rănilor şi pentru antisepsia mucoaselor, în special vezicale şiuretrale.

/ Doctimtl - 1,3 diclor - 5,5 - dimetilhidantoina, un produs solid de culoare albă, solubil în apă, obţinut prin clorurarea în soluţie apoasă a 5,5 - dimetilhidantoinei. Produsul are o bună acţiune antiseptică, fiind folosit ca înlocuitor al cloraminelor.

IodulCristale mari romboedrice, de culoare violacee cenuşie, cu luciu metalic, miros

caracteristic şi persistent. Sublimează chiar la temperatură obişnuită, emiţând vapori violeţi foarte grei şi iritanţi pentru mucoasele respiratorii. Solubilitatea în apă este foarte mică, formând soluţii colorate în galben - apa de iod. Este foarte solubil în solvenţii organici: alcool, cloroform, eter, sulfura de carbon, benzen; este oficinal. Soluţiile de iod în solvenţi organici sunt colorate în brun, atunci când solventul are oxigen în moleculă, şi în violet când solventul nu are oxigen în moleculă.

Iodul este un antimicrobian cu spectru larg. Distruge formele vegetative, mai lent sporii, apoi virusurile, multe forme de ciuperci, ectoparaziţi şi helminţi. Pătrunde în timp, dar bine, în profunzimea ţesuturilor, substanţele organice - în cazul concen-traţiilor uzuale de iod - nemodificându-i practic eficacitatea antiseptică; numai în exces poate determina arsuri, iar la alergici eventuale erupţii generalizate, cu febră. Se şi absoarbe, mai ales de la nivelul leziunilor, dând intoxicaţii numite iodistn.

Page 76: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

Iodul se foloseşte ca:1. Tinctura de iod- Solutio iodi spirituosa; întrucât este o soluţie alcoolică de

iod-iodurat, denumirea de tinctura fiind improprie. Oficinală este cea formată din iod2 g, iodură de potasiu 3 g şi q.s. ad. 100 ml alcool de 50c. Se prezintă ca o soluţiebrună, limpede, cu miros de iod şi alcool, care se păstrează în sticle incolore. Seutilizează pentru dezinfecţia câmpului operator, ca rubefiant în jurul plăgilor, caantivomitiv preventiv (câteva picături într-o lingură de apă la câine înainte deadministrare de Bromarec). Atacă instrumentele şi pătează textilele.

Mai există şi tinctura de iod concentrată, neoficinală, formată din 6,5 g iod, 2,5 g iodură de potasiu şi q.s. ad 100 ml alcool de 90c. Aceasta dă rezultate bune în tratamentul tricofiţiei sau favusului, a abceselor actinomicotice vidate, în urma pensulaţiilor.

Tincturii de iod i se poate adăuga gaiacol 5 - 10%, întrebuinţându-se ca revulsiv şi analgezic în laringo-faringite (pensulaţii aplicate extern, în regiunea laringo-faringiană), în tendinite.

Iodul este utilizat şi ca soluţie Lugol, o soluţie apoasă iod-iodurată preparată din iod 1 g, iodură de potasiu 2 g şi apă q.s. ad.100 ml; aceasta se diluează de zece ori şi se poate întrebuinţa fie ca antiseptic uterin, fie ca antihelmintic în dictiocauloză, metastrongiloză sau ca antiparazitar faţă de larvele dipterului Thelasia rhodesi.

în dictiocauloză se poate injecta intratraheal (soluţia diluată), călduţă, între două inele traheale, în doze de 10 - 20 ml la oi adulte, 10 ml la tineretul ovin de 1 an, 5 -8 ml la mieii sub 1 an, 50 - 70 ml la viţeii de 6 - 12 luni şi 20 - 50 ml la cei de 2 - 6 luni. în telazioză se fac irigaţii cu soluţie Lugol, având iod 0,5%o, de 2 - 3 ori pe zi.

Ca antidot în intoxicaţia cu alcaloizi se recomandă soluţia Lugol din 0,5 g iod, 1 g iodură de potasiu şi q.s. ad. 1000 ml apă.

Iodul se mai întrebuinţează şi ca benzină iodată 2 - 10%o pentru dezinfecţia câmpului operator şi degresarea pielii; glicerina io dată în stomatitele pseudo-membranoase; unguente iodate 20 - 40%, ca vezicători, sau 1 - 2% ca rezolutive.

2. Iodoformul (Triiodmetan). Pulbere cristalină de culoare galbenă, cu mirospătrunzător caracteristic, practic insolubilă în apă, solubilă în alcool, eter, sulfura decarbon, cloroform. Este un compus puţin stabil, descompunându-se uşor, mai alessub influenţa luminii.

Per se, in vitro, iodoformul nu are calităţi antimicrobiene, dar la nivelul plăgilor, ulcerelor etc, se descompune treptat şi lent în câteva zile, eliberând mici cantităţi de iod care acţionează ca antiseptic de durată. Asupra plăgilor, iodoformul' este şi stimulant al cicatrizării, dezodorizant, analgezic, sicativ şi astringent, nefiind iritant. Pentru aceste calităţi, medicamentul se întrebuinţează în chirurgie sub formă de eter iodoformat, în concentraţii de 10 - 15%; în urma aspersiunii, eterul se evaporă şi rămâne un strat subţire de iodoform depus prin toate anfractuozităţile leziunilor. De asemenea, intră în compoziţia unor preparate antiseptice, cum este pasta iodofor-mată, folosite în stomatologie. Are dezavantajul mirosului său neplăcut, pătrunzător şi persistent, pe care îl comunică cărnii şi laptelui.

Preparate cu iodoforma. Cicathsol - este o soluţie antiseptică şi dezinfectantă care are în compoziţie

fenol, tanin, iodoform şi violet de genţiană, în flacoane de 20, 50 şi 100 ml.b. Metroguard - este o soluţie cu acţiune dezinfectantă şi cicatrizantă care con

ţine: violet de genţiană 1%, fenol 2%, tanin 4%, iodoform 3% şi 5 ml glicerina în

100

î:. intrl 1 %•

t. puţr se l din

68

Page 77: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 69

100 ml alcool izopropilic. Se foloseşte sub formă de soluţie apoasă 10% pe cale intrauterină.

c. Pododermin - este un unguent ce conţine 10% iodoform, 3% oxitetraciclină, 1% nitrofuran, 1% acid salicilic, 6% bismut subnitric., 3. Iodura de potasiu (Kalii iodidum). Cristale albe, fără miros, cu gust sărat, puţin amar. Substanţa este solubilă în apă 1/0,7. Se conservă în vase colorate (astfel se colorează datorită eliberării iodului). Este medicament oficinal. Se absoarbe uşor din tubul digestiv, punând în libertate iodul, acidul iodhidric şi alţi compuşi la nivelul focarelor inflamatorii (unde există pH acid).

Iodura de potasiu are importanţă pentru prepararea soluţiilor de iod, dar şi pentru utilizarea ei în actinobaciloză (mai puţin în botriomicoză), per os, 2 g/100 kg pro die, zilnic, 8-14 zile, până la instalarea fenomenelor de iodism; după o întrerupere de câteva zile, tratamentul se reia; pe cale intravenoasă, mai puţin recomandată, se injectează în doză de 1 g/100 kg în soluţie de 10%. Se mai recomandă ca expectoram şi rezolutiv, în inflamaţiile cronice şi pentru permeabilizarea ţesuturilor sclerozate din jurul unor leziuni unde trebuie să ajungă alte medicamente (de exemplu, chimioterapice care altfel nu pot pătrunde), apoi în unele tulburări circulatorii, arterioscleroza etc, în doze de 2 - 10 g la animalele mari, 0,5 - 2-g Ia animalele mijlocii şi 0,2 - 1 g la câini.

4. Iodura de sodiu (Natrii iodidum). Substanţă oficinală asemănătoare cu precedenta. Este mai tolerabilă pe cale intravenoasă, de aceea fiind mai des folosită în tratamentul actinobacilozei, în soluţie 10%, în doze ceva mai mari decât cele de la iodura de potasiu. în comerţ se găsesc fiole a 10 ml 10%.

5. Mediodine solution: soluţie antiseptică ce conţine complex iod-nonifenol polietoxilat echivalent cu iod liber 0,5% folosită pentru pregătirea câmpului operator, antiseptic al plăgilor superficiale şi al mucoaselor, pentru prevenirea infecţiilor post-operatorii.

6. Mediodine scrunb: săpun lichid chirurgical ce conţine iod-nonifenol polietoxilat echivalent cu iod liber 0,75%.

7. Septorom, soluţie de iod şi agent neionic în flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml, 250 ml şi 1 1, folosită pentru dezinfecţia adăposturilor, incubatoarelor, mijloacelor de transport şi echipamentului de protecţie.

8. Iodoforii - sunt combinaţii ale iodului cu un detergent de unde şi numele de phoros - purtător, adică detergentul este purtător al iodului. Nu au acţiune iritantă şi nu pătează. Posedă un efect bactericid care se instealează rapid şi este de lungă durată, întrucât iodul există în iodofor atât sub formă liberă, cât şi legată. Iodoforii sunt derivaţi ai iodului cu acţiune dezinfectantă. Sunt reprezentaţi ca soluţii de iod în tensioactivi neionici de tipul polietilenglicolului, proprilenglicolului etc. Tensioac-tivii măresc solubilitatea iodului în apă până la 27%. Nu sunt iritanţi sau corosivi la concentraţiile uzuale. Posedă acţiune dezinfectantă şi penetrabilitate mai puternică decât a celorlalte soluţii de iod în aceiaşi concentraţie. Au acţiune bactericidă faţă de Gram pozitivi, Gram negativi şi chiar faţă de virusuri. Se cunosc mai multe preparate, dintre care se amintim Wescodyne, Decasept, Septozol.

Preparate comercialea. Septozol - este o Soluţie brună cu miros caracteristic care conţine iod, noni-fenol,

polietoxilat, alcool izopropilic, apă distilată. Se prezintă sub formă de flacoane

Page 78: 70238445 Farmacologie Ro

70Farmacologie veterinară

a 50 ml. Este activ faţă de bacterii, virusuri şi ciupefci. Se diluează în momentul utilizării şi se aplică prin pulverizare. Se foloseşte ca dezinfectant pentru adăposturi, vehicule, incubatoare.

b. Iod-Povidona 10%, soluţie apoasă de culoare bruni, echivalent cu 1% iod activ, este iodofor foarte activ şi cu mare putere de pătrundere având efect bactericid şi fungicid. Se utilizează sub formă de soluţie 10% pentru curăţarea rănilor şi a micozelor dermice, în tratamentul candidozei şi trichornonozei vaginale; soluţia 7,5% se utilizează pentru spălarea preoperatorie, iar soluţia 1% preventiv în infecţiile orale. în cantitate de 100 ml la 200 I apă se foloseşte pentru dezinfecţia apei de băut.

c. Sanajod (Italia) conţine pentru 1 kg: 23 g iod activ, eter polioxietilenic.de nonafenol şi polioxietilenpolioxipropilenglicol 190 g, acid fosforic 65 g şi adjuvanţi ad 1000 g. Este un iodofor cu acţiune dezinfectantă, dezodorizantă şi detergent folosit la dezinfecţia sălilor de operaţie, spitalelor, şcolilor, cantinelor, vagoanelor, sticlăriei, materialelor de laborator, apei din piscine în concentraţie de 0,05 - 1%. Se prezintă sub formă de canistre de 10 kg.

5.1.3. Substanţe reducătoare

1. Formaldehida (Formalde.yJnm, CH2O) se mai numeşte şi metanal, şi este un gaz incolor, cu miros înţep "or, solubil în apă şi alcool, în toate proporţiile. Soluţia apoasă 35 - 37%, oficii ală, se mai numeşte şi formol sau formalină, un lichid limpede, incolor, cu mi or caracteristic, înţepător, cu 10% metanol ca stabilizant, câteodată conţinând . acid formic. Nu se conservă sub 10°C, deoarece polimerizează şi devine mai puţin acav. Se păstrează la Separanda.

Formaldehida per se sau în sciuţie este puternic bactericidă, nu atacă textilele şi metalele, nu este decolorantă şi nici intens toxică. Se utilizează ca dezinfectant în soluţii 1-5% în febra aftoasă, pc.sta porcină, pesta aviară, turbare, rujet, variolă ovină, agalaxia contagioasă. în tuberculoză, pentru dezinfecţii, se foloseşte soluţia 3% de formaldehida cu adaos de 3% hidroxid de sodiu; se fac trei stropiri la un interval de 1 - 2 ore; se socoteşte 1 litru soluţie pentru 1 m . Se pot face şi soluţii mai concentrate, de 5% formaldehida. Pentru dezinfecţia părului, lânei şi rufelor, aceeaşi concentraţie, dar timp de 12-24 ore. Dezinfecţia încăperilor ermetic închise se realizează cu o concentraţie bactericidă de 5 - 10 ml/m3, timp de 12-24 ore, la 10 C. Pentru dezinfecţia incubatcerelor se poate apela la principiul acţiunii unui oxidant asupra formolului, eliberai ;du-se astfel formaldehida gazoasă. Pentru 1 m3 se calculează 50 ml formol care se toarnă peste 35 g permanganat de potasiu, la 37°C şi la 80 - 90% umiditate. în cazul florei sporulate se iau cel puţin 100 ml formol/m . Timpul de acţiune este de 3 - 4 orc. în soluţie diluată, formaldehida determină local acţiune iritantă, precedată însă de o acţiune astrigentă. Efectul astrigent se datorează deshidratării ţesuturilor şi a diminuării secreţiilor glandulare. în soluţii concentrate, formaldehida este un caustic profund. Perse, formolul are utilizări în podologie.

Pe cale internă, formolul se administrează per os în soluţii 1 - 2% ca antifer-mentescibil, în doze de 5 - 30 g la animalele mari şi 1 - 5 g la animalele mici. în colici şi toxiemii cu origine intestinală, formolul se injectează intravenos în concentraţie de 2/18 (tratament preconizat de N.R. Mihăiescu). Pentru conservarea pieselor de trimis la laborator se foloseşte soluţia de 10% formol.

2. Trioxin încălzirea lor necesare 3 co

3. Urotroj amoniac. Est mează prin îi ţesuturilor, d; activi). Admi compuşii ger descompune, acţionând ca

Metenami pielite, cistitt animalele m< păsări.

5.2. Ant

5.2.1. Ac

Intensităţi Unii acizi ar ocru (acidul Acizii pot f antifermente:

/. Acidui înţepător car păstrează la! miros de oţel 1% acidul eupeptică; e< acţionează ir utilizează ca antizimotic, 1%, dozele f

2.

AciduiHC1 gazos, iclorhidric di

Acidul ci gunoaielor ş sodiu 10% 1; Mai posedă animale mar

3. Aciduiavid de apă,în prezenţa

Substanţe antiseptice şi dezinfectante

Page 79: 70238445 Farmacologie Ro

71

Page 80: 70238445 Farmacologie Ro

2. Trioximetilenul (Parafonnaldehida). Produs livrat ca tablete a 1,1 g; prin încălzirea lor eliberează formaldehida cu acţiune dezinfectantă. Pentru 1 m" sunt necesare 3 comprimate, alături fiind necesar şi un recipient cu 30 ml apă de evaporat.

3. Urotropina (Metenamina, Methenaminwn). Se obţine din aldehida formică cu amoniac. Este o substanţă oficinală, pulbere albă, inodoră, dulce-amară, care subli-mează prin încălzire. Ca atare, nu are acţiune antimicrobiană şi nici iritantă asupra ţesuturilor, dar în mediu acid se descompune în formaldehida şi amoniac (metaboliţi activi). Adminsitrată per os se descompune în parte în stomac, pe care-1 irită prin compuşii generaţi. Din intestin se absoarbe şi, la nivelul mediilor acide, o parte se descompune, altă parte eliminându-se cam după o jumătate de oră prin rinichi, acţionând ca antiseptic, uşor iritant şi diuretic, timp de 6 - 12 ore.

Metenamina se recomandă per os, intramuscular, subcutanat, intravenos, în pielite, cistite, anazarcă, soluţiile folosite fiind de 20 - 40% în dozele: 5 - 20 g la animalele mari, 2 - 5 g la animalele mijlocii, 0,5 - 2 g la câini şi 0,4 - 1 g/kg la păsări.

5.2. Antiseptice şi dezinfectante stabile

5.2.1. Acizii

Intensitatea acţiunii lor dezinfectante este proporţională cu gradul de disociere. Unii acizi anorganici disociază mai bine (acidul azotic, acidul sulfuric), alţii medi-ocru (acidul fosforic, acidul fluorhidric), iar alţii slab (acidul boric, acidul carbonic). Acizii pot fi astrigenţi, iritanţi şi caustici. Mai sunt şi antifungici, iar per os antifermentescibili.

/. Acidul acetic {Acidum aceticum, CH3-COOH). Lichid limpede cu miros înţepător caracteristic. în concentraţie de 96% substanţă activă este oficinal şi se păstrează la Separanda. Oficinal este şi cel cu concentraţia de 28 - 32%, un lichid cu miros de oţet. Oţetul (Acetum) este neoficial şi conţine 6 - 9% acid acetic. în soluţie 1% acidul acetic posedă acţiune antiseptică, astrigentă, antifermentescibilă şi eupeptică; este bactericid, insecticid, iritant şi chiar agent antiinflamator, la 2 - 3% acţionează moderat cheratolitic, iar la concentraţii mai mari produce efect caustic. Se utilizează ca antiseptic, astrigent şi antiflogistic sub formă de comprese 0,5 - 2%, ca antizimotic, antiputrid, digestiv şi antidot în intoxicaţii cu alcalii, în soluţie de 0,5 -1%, dozele fiind de 200 - 1000 ml Ia animalele mari.

2. Acidul clorhidric (Acidum hydrocloricum, HC1). Lichid limpede cu 35-38%HC1 gazos, incolor, fumegând. Se păstrează la Separanda. Este oficinal, ca şi acidulclorhidric diluat 10%.

Acidul clorhidric este bactericid şi sporicid. Se întrebuinţează pentru dezinfecţia gunoaielor şi a pieilor brute infectate cu antrax, în soluţie 2% cu adaos de clorură de sodiu 10% la temperatura de 20 - 30° C, timp de 40 ore sau la 40° C timp de 9 ore. Mai posedă şi acţiune eupeptică în soluţii de 0,1 - 0,5%, în doze de 10 - 30 g la animale mari, 1 - 5 g Ia animale mijlocii şi 0,1 - 0,5 g la animalele mici.

3. Acidul sulfuric (Acidum sulfuricum, H2SO4). Lichid limpede, vârscos, foarteavid de apă, foarte corosiv. Este un reactiv oficinal. Substanţele organice se distrugîn prezenţa lui. Se păstrează Ia Separanda. Este util pentru dezinfecţia gunoaielor,

Page 81: 70238445 Farmacologie Ro

72 Farmacologie veterinarăpardoselilor, grajdurilor etc, în soluţii 4 - 5 %, uneori^) amestec cu fenol brut. Asupra sporilor de antrax acţionează mai slab decât HC1.

4. Acidul lactic (Acidum lacticum, CH3-CHOH-COOH). Substanţă oficinală, este de fapt un amestec de acid lactic cu acid lactil acetic. Este un lichid siropos, slab gălbui, acru, cu miros vag particular. în funcţie de concentraţie poate fi antiseptic, antifermentescibil, iritant. Se recomandă în gastroenterite la viţei şi mânji, diluat în mucilagii, 1 - 2% în doze de 4 - 8 g. Are electivitate pentru ţesuturile patologice, determinând asupra lor efect caustic.

5. Acidul benzoic (Acidum benzoicum, CGHS-COOH). Lamele albe, mătăsoase, uşor aromatice cu gust acrişor şi iute. Este oficinal. Posedă proprietăţi antiseptice, antifungice, antipruriginoase şi uşor antipiretice. Se recomandă mai ales ca substanţă conservantă pentru alimente şi medicamente.

6. Acidul boric - este o pulbere albă care în prezenţa alcoolului arde cu flacără verde. Se dizolvă în apă până la o concentraţie de 4%.

Se utilizează în:- oftalmologie - instilaţii 3 - 4% în conjunctivite, blefarite, ulcere corneene;- stomatite sub formă de glicerina boricată 20%;- afecţiuni cutanate - unguente 10%;- ginecologie - spălaturi 3 - 4%.

Nu se aplică pe suprafeţe mari şi nu se administrează per os întrucât este toxic. Lacrisept - este o soluţie oftalmică ce conţine acid boric şi care se utilizează în oftalmologie pentru igiena ochiului

7. Acidul salicilic - este o pulbere de culoare albă. Acţionează bactericid şi fungicid prin inhibarea sintezei acidului pantotenic. Se utilizează în dermatomicoze, afecţiuni podale, eczeme infectate sub formă de soluţii 1 - 5%, unguente 10%, pulberi compuse. Utilizat în concentraţii mari are acţiune caustică şi cheratolitică.

Preparatul Clavusin se utilizează în tratamentul bătăturilor la om şi conţine acid salicilic 19,3%, acid lactic 19,3% şi acetonă.

Un alt preparat este produsul Crezogal - unguent care posedă acţiune antiseptică .. şi cheratolitică şi se recomandă în pododermatită infecţioasă. Se îndepărtează ţesu-turile mortificate iar apoi se aplică unguentul pe toată unghia; animalele tratate vor fi mutate pe un aşternut curat.

• Otisept - este o soluţie ce conţine acid salicilic, acid benzoic şi acid lactic; seutilizează în profilaxia şi tratamentul otitelor bacteriene.

• Otto-cleans - este o soluţie în flacoane cu picurator ce conţine 2% acid salicilic şi posedă acţiune cheratolitică, cheratoplastică, slab antiseptică, uşor caustică,fiind utilizată la curăţarea conductului auditiv extern la câini şi pisici aplicându-se de2-3 ori pe zi.

• Ottosan soluţie otică - cu 3% acid salicilic în excipient, flacoane de 5 şi 10ml pentru igiena urechii. Preparatul, prin prezenţa acidului saiicilic, are acţiuneantiseptică şi antipruriginoasă, având şi uşoare proprietăţi cheratoh'tice care îi permitdesprinderea crustelor şi curăţarea cerumenului fără a irita mucoasa pavilionuluiurechii. Se pun câteva picături de soluţie în pavilionul urechii, pentru menţinereaigienei urechii la câini şi pisici sau pentru tratamentul eczemelor sau otitelor externe.După câteva minute, pavilionul urechii se curăţă.

Page 82: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 73

• Otosolv - este o soluţie cerumenolitică ce conţine 5% xilen, 0,2% timol, 0,1% mentol şi 0,1% acid salicilic folosită pentru igenizarea conductului auditiv intern şi extern la câini şi pisici, precum şi pentru prevenirea şi tratamentul otitelor. Se aplică 1 - 2 ml soluţie de 1 - 2 ori pe săptămână la nivelul conductului auditiv, apoi se face masaj uşor pentru uşurarea scoaterii cerumenului lichefiat.

• Mamosept - este un unguent ce conţine 0,4% acid malic, 0,1% acid salicilic şi 0,02% acid benzoic care are efect antiseptic şi se foloseşte în tratamentul infecţiilor pielii, ugerului. Se aplică în strat subţire pe zonele afectate de 2 - 3 ori/zi timp de 3 -5 zile.

8. Acidul picric - soluţia 1% are efect bactericid, cheratoplastic, astrigent şi cicatrizant; se foloseşte în tratamentul plăgilor mici, superficiale, precum şi în arsuri la nivelul tegumentului

9. Acidul tricloracetic - se prezintă sub formă de cristale incolore, cu miros înţepător, foarte caustice, solubile în apă şi alcool. Se diluează 1/3 şi devine un caustic blând ce coagulează proteinele tisulare. Se utilizează în plăgi purulente umede, ulcere, stomatite ulceroase, la cabaline în leziuni ale copitei, vaginite.

5.2.2. Alcaliile

Alcaliile au importanţă mult mai mare pentru medicina veterinară decât acizii, deoarece sunt dezinfectante puternice, inodore, uşor accesibile şi relativ ieftine. In-tensitatea acţiunii lor creşte o dată cu temperatura. Acţiunea dezinfectantă a alca-liilor asupra ţesuturilor trebuie legată de intensitatea disocierii. Alcaliile, în concen-traţii mici, de 0,3 - 1%, nu sunt iritante pentru cutis, dar îl curăţă de murdării, detritusuri etc; toto dată, epiderma se înmoaie şi devine permeabilă pentru alte medicamente. în concentraţii mărite, alcaliile devin iritante şi chiar caustice. Asupra mucoaselor, alcaliile lucrează mai intens, din care cauză se vor folosi numai soluţiile slabe în scopul fluidifierii mucusului din unele stări inflamatorii catarale. în general, alcaliile dezinfectante se utilizează prin stropire, spălare etc.

/. Hidroxidul de sodiu (Soda caustică, Natrii hydroxidum, NaOH) se livrează în butoaie de metal. Este o masă translucidă, delicvescentă, inodoră, foarte caustică, solubilă în apă 1/1, iar la 100°C, 1/0,3. Manifestă incompatibilitate faţă de acizi şi majoritatea sărurilor metalice. Se păstrează în locuri uscate, recipientele fiind ermetic închise, întrucât cu dioxidul de carbon din aer trece în carbonat de sodiu.

în concentraţie de l%o este bacteriostatic, 1-4% este bactericid şi sporicid, mai ales soluţiile fierbinţi, acţionând şi în profunzimea substratului, 1% este moderat iritant pentru ţesuturi, 3 - 5% este puternic iritant, iar 10% caustic.

Hidroxidul de sodiu posedă calităţi dezinfectante apreciabile în viroze şi în bacterioze. Se folosesc soluţiile fierbinţi 2 - 5%, iarna adăugându-se clorură de sodiu 5 - 10% (pentru scăderea punctului crioscopic). Se poate adăuga şi hidroxid de calciu 5% pentru mărirea capacităţii dezinfectante. Pentru 1 m" este necesar 1 litru soluţie. în vederea ecornării viţeilor în vârstă de 3 - 7 zile, se frictionează cepurile osoase timp de 20 - 30 secunde cu un creion special.

2. Hidroxidul de potasiu (Kalii hydroxidum, KOH). Substanţă asemănătoare cu precedenta. x

3. Hidroxidul de calciu (Calcii hydroxidum, Ca(OH)z) se mai numeşte şi var stins. Se prezintă sub formă de pulbere albă, amorfa, greu solubilă în apă, avidă de

Page 83: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară^ . . __—. UIMI M

dioxid de carbon şi apă, trecând în carbonat de calciu^lipsit de proprietăţi dezin-fectante). Hidroxidul de calciu sau varul stins este mai intens bactericid decât varul nestins, mai ales sub formă de suspensii apoase, mai puţin ca pulbere. Varul stins este un dezinfectant ieftin, uşor de manipulat, asigurând şi estetica prin văruire. Este de reţinut, însă, că hidroxidul de calciu se utilizează ca dezinfectant numai în bacte-rioze, fiind activ în special faţă de formele vegetative pentru un timp de mai mujte zile; sporii se distrug abia după 15-25 zile. Hidroxidul de calciu este şi antiparazitar extern faţă de căpuşe şi păduchi, în cazul scabiei exercitând o acţiune slabă. Se reco-mandă obişnuit pentru dezinfecţia pereţilor din grajduri, a pardoselilor, stănoagelor, vagoanelor, gunoaielor etc, rezultate obţinându-se cu suspensia 10%, 1 litru/m2; locurile stropite cu hidroxid de calciu se umectează ulterior de câteva ori cu apă.

4. Oxidul de calciu (Var nestins). Se foloseşte pentru obţinerea hidroxidului decalciu şi pentru distrugerea cadavrelor.5. Carbonului de sodiu (Natrii carbonas, Na2C03). Pulbere albă granuloasă sau

cristale incolore, eflorescente, care se solubilizează uşor în apă rece şi foarte uşor înapă fierbinte. Carbonatul de sodiu sau soda de rufe se utilizează ca dezinfectant subformă de soluţii fierbinţi, în concentraţii de 4 - 5%, pentru bidoane de lapte, sediullăptăriilor, sticlărie, cauciuc, mase plastice. Ulterior, este absolut necesară o spălareabundentă cu apă. în concentraţii de 0,3 - 1% soluţii calde la 40 - 50 C, este bunpentru curăţarea pielii de cruste. Soluţia 5% distruge agenţii scabiei, dizolvându-lechitina.

6. Carbonatul de potasiu (Kalii carbonas, K2CO3). Substanţă asemănătoare cuprecedenta, oficinală, având însă acţiune mai intensă. Pentru obiecte foarte murdarese foloseşte leşia din cenuşa de pinacee, betulacee etc, care este foarte bogată încarbonat de potasiu.

7. Tetraboratul de sodiu (Natrium tetraboricum, Natrii tetraboras, Borax,Biborat de sodiu). Produs cristalizat, oficinal, cu 10 molecule de apă, sub formă decristale mari, incolore, transparente, uşor eflorescente. Când cristalizarea produsului.,s-a făcut prin răcire bruscă a soluţiei apare ca pulbere cristalină albă. Este lipsit demiros, are gust sărat leşios, este solubil în apă rece în proporţie de 5%, mult maisolubil la cald.Boraxul are acţiune antiseptică, perfect comparabilă cu aceea a acidului boric, fiind

însă mai bine suportat de mucoase. în diverse preparate farmaceutice poate fi înlocuit unul prin celălalt printr-un calcul stoechiometric, în funcţie de pH-ul necesar, pentru a obţine un produs farmaceutic corespunzător. Soluţiile apoase se întrebuinţează şi pentru fierberea instrumentelor chirurgicale şi păstrarea lor mai mult timp în respectivele soluţii, deoarece boraxul nu atacă metalul. 5.2.3. Detergenţii

Prin agenţi detergenţi se înţeleg substanţele care conţin în moleculă o grupare polară hidrofilă şi o grupare nepolară hidrofobă care, datorită acestei structuri, au proprietatea de a cobora tensiunea superficială a apei, fiind agenţi de udare, emul-gatori şi dispersând valoroşi. Detergenţii pot fi grupaţi după structura lor astfel:

- agenţi anionici activi, în structura cărora intră ca grupare polară hidrofilă cu sarcina negativă ionul carboxilat sau ionul sulfonat, iar gruparea hidrofobă

Page 84: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 75

este un lanţ hidrocarbonat cu peste 8 atomi de carbon; în această grupă sunt cuprinse săpunurile obişnuite;

- agenţi cationici activi, în care gruparea polară hidrofilă are sarcină pozitivă, fiind un ion de amoniu cuaternar, iar gruparea hidrofobă este un lanţ polimetilenic;

- agenţi neionici, la care gruparea polară este neionizabilă şi este reprezentată de mai mulţi atomi de oxigen sub formă de grupare eter şi o grupare hidroxil alcoolic terminală.

Dintre aceste trei grupe de compuşi, au acţiune antiseptică şi sunt folosiţi în acest scop numai agenţii cationici activi, ceilalţi având o acţiune slabă şi limitată numai la bacteriile Gram pozitive.

Agenţii cationici, a căror cercetare a fost iniţiată de Domagk în anul 1935, sunt denumiţi şi săpunuri inverse pentru că, aşa cum s-a arătat, gruparea polară hidrofilă la săpunul obişnuit are sarcină negativă, în timp ce la săpunul invers are sarcină pozitivă. Agenţii cationici activi au acţiune bacteriostatică şi bactericidă puternică atât asupra germenilor Gram pozitivi, cât şi asupra celor Gram negativi, fiind în acelaşi timp lipsiţi de toxicitate faţă de organismele superioare.

Mecanismul de acţiune este puţin cunoscut. Fiind agenţi tensioactivi, este posibil ca ei să acţioneze asupra membranei microorganismelor, împiedicând o serie de procese metabolice care au loc la suprafaţa membranei. De asemenea, s-a dovedit că agenţii cationici activi denaturează proteinele prin legarea cationului de centrele cu sarcini negative ale acestora. Este posibil ca în acelaşi fel să se producă şi o inactivare a enzimelor prin blocarea centrilor activi ai acestora de către ionul pozitiv al sării cuaternare de amoniu.

Acţiunea antiseptică a compuşilor cuaternari de amoniu este maximă atunci când unul dintre substituenţii la atomul de azot este radicalul benzii, iar altul este un radical alifatic cu catenă conţinând 8-18 atomi de carbon.

1. Săpunurile sunt săruri de sodiu sau de potasiu ale acizilor graşi superiori. Se prepară din uleiuri şi grăsimi (esteri ai giicerinei) cu hidroxizi la peste 100°C. Dacă se foloseşte hidroxidul de sodiu, se obţin săpunuri tari, iar dacă se utilizează hidro-xidul de potasiu se prepară săpunuri moi. Dacă hidroxidul se găseşte în exces atunci săpunurile respective sunt alcaline, iar dacă grăsimile sunt în exces, săpunurile sunt neutre şi grase.

Săpunurile sunt de fapt detergenţi anionici, care cu apa şi alcoolul dau soluţii coloidale. Prin disociere, apar radicalii liposolubili anionici - R-COO - şi cationi hidrosolubili - Na+ sau K+. Săpunul se dispune între faze: radicalul carboxilic fiind hidrofil rămâne în apă, iar cel metilenic lipofil trece în grăsime: deci, o dată cu îndepărtarea apei, se îndepărtează şi grăsimea (murdăriile) datorită tocmai săpunului situat intermediar.

Deoarece scad tensiunea superficială, săpunurile determină spumificarea şi emul-sionarea (acţiune detergentă sau detersivă), fenomenul concurând la îndepărtarea murdăriilor şi microbilor.

Acţiunea antiseptică şi chiar dezinfectantă se datorează cationilor care produc efecte ca şi hidroxizii de bază. Desigur însă, că efectul bacteriostatic sau bactericid mai este dat şi de compoziţia săpunului, de concentraţie, de temperatură, de canti-tatea substanţelor organice, d.e felul germenilor etc.

Page 85: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

Interesează săpunul medicinal, o pulbere albă, unsBroasă, care mai conţine diverse alte dezinfectante, spre exemplu gudron vegetal 5%, fenol 2 -

5%, ihtiol 5 -10%, sulf 5 - 10%, acid boric 5 - 10% etc; sunt săpunuri tari; săpunul moale de potasiu care se prepară din ulei de in, cu hidroxid de potasiu şi adaos de alcool la începutul saponificării, este o masă moale, galben-brună, solubilă în apă rece 1/2 cu care spumifică la agitare, cu acţiune detergentă, antiseptică, dezinfectantă, iritantă,' favorizatoare a permeabilităţii epidermei şi a chitinei insectelor parazite (bun adjuvant Ia prepararea linimentelor şi unguentelor antiscabioase); acest săpun este foarte bun pentru spălarea mâinilor personalului veterinar, dar se subliniază că, dacă este prea des folosit, se produce adesea iritarea pielii.

Per os, soluţiile apoase sunt folosite ca antidoturi în intoxicaţiile cu fenoli, în doze de 25 - 50 g la cabaline, 10 - 15 g la rumegătoare mici şi 0,1 - 1,5 g la câini.

2. Detergenţii cationici sintetici au anumite avantaje faţă de săpunuri: se prepară sintetic, spumifică şi cu apele dure, nu au acţiune alcalină; au acţiune degresantă şi, prin aceasta, acţiune bactericidă mai intensă decât săpunurile. Acţiunea bactericidă este datorată denaturării proteinelor microbiene şi citolizei.

Preparate comercialea. Bromocet - este o soluţie hidro-glicero-alcoolică 20% de bromură de cetilpiri-

dină. Posedă acţiune antimicrobiană, antimicotică şi detergentă. Se utilizează pentruantisepsia mâinilor şi spălarea ugerului sub formă de soluţie l%o. Ca dezinfectantpentru aparatul de muls, pentru instrumentar, suprafeţe faianţate, se utilizează soluţia.%o. în tricofiţie se utilizează soluţia de concentraţie 1% şi 5%.

b. Clorodin - soluţie dezinfectantă, conţine 10% clorură de cetilpiridină învehicul hidroalcoolic, cu puternică acţiune bactericidă faţă de germenii Grampozitivi, Gram negativi, dermatofiţi şi fungi, şi care se utilizează pentru dezinfecţiapărului, pielii, plăgilor, instrumentarului, spaţiilor precum şi în dermatite bacteriene.

c. Clorodin t/este un unguent ce conţine clorură de cetilpiridină şi clorhexidină,şi care se utilizează în prevenirea inflamaţiilor ugerului şi în tratamentul infecţiilor'pirogene produse de Gram pozitivi şi Gram negativi. Unguentul se aplică după mulsşi se masează bine pentru a favoriza pătrunderea prin epiderm.

d. Longlife 250 S (Anglia) - conţine dodecyl benzen şi doi acizi (sulfonic şi lactic).Este activ faţă de bacterii, micoplasme, ciuperci, virusuri, bacilul tuberculozei. Sefoloseşte în diluţii de 1 1 la 200 1 apă.

e. Longlife 250 S (Germania) conţine acid dodecyl-benzensulfonic, acid lactic,xilenol, acizi gudronici. Are efect bactericid şi virulicid, şi se foloseşte pentrudezinfecţia adăposturilor, echipamentelor tehnologice la animale şi păsări.

/ Dezinfectant cationic (Benzalconiu, Zefirol) se prezintă sub formă de soluţie apoasă 40%. Se utilizează în concentraţie de 2,5% pentru dezinfecţia suprafeţelor netede şi în industria farmaceutică. Nu se aplică pe piele.

3. Detergenţii sintetici amfolitici. Se cunosc sub denumirea de Tego. Sunt sub-stanţe semisolide, onctuoase, solubile în apă. în soluţie apoasă 1% posedă efecte bactericide pentru 1 - 5 minute asupra majorităţii germenilor. Acţionează şi fungicid şi virulicid. Se utilizează ca antiseptice în plăgile infectate sub formă de comprese, băi calde de 10 - 15 minute şi ca dezinfectant pentru instrumente, lenjerie.

4. Detergenţii sintetici neionici sunt compuşi care conţin o grupare polară neio-nică formată din mai mulţi atomi de oxigen eterici şi o grupare OH alcoolică

m

I, oxiper

SC£

tio o

V .t;

76

Page 86: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 77

marginală. Nefiind încărcaţi electric, detergenţii sintetici neionici acţionează inde-pendent de pH sau de prezenţa diferiţilor ioni

Se folosesc ca agenţi emulgatori, solubilizanţi şi stabilizatori, numindu-se şi TWEEN-uri. De exemplu, TWEEN 80 (reactiv oficinal), care chimic este polietilen oxid sorbitan monooleat, se recomandă ca emulgator, solubilizant şi dispersant pentru unele medicamente ca fenobarbitalul, mentolul etc.

5.2.4. Săruri ale metalelor grele I.

Combinaţii ale mercurului

Derivaţii anorganici ai mercurului au fost printre primele antiseptice folosite pe scară largă în terapeutică datorită acţiunii lor bactericide foarte puternice. Cercetările întreprinse mai târziu au arătat, însă, că activitatea lor este mai degrabă bacterio-statică decât bactericidă. Având însă o toxicitate mare, întrebuinţările lor terapeutice sunt destul de limitate.

Mecanismul prin care compuşii mercurului produc efectele antiseptice a fost foarte mult studiat, dându-se următo'area explicaţie: metalul se fixează la grupările tiolice (SH) libere ale proteinelor şi enzimelor pe care le denaturează, blocând astfel o serie întreagă de procese metabolice esenţiale pentru microorganisme. Una din dovezile experimentale pe care se sprijină această concepţie este faptul că acţiunea toxică, deci şi dezinfectantă, a compuşilor mercurici este anihilată sau diminuată prin administrarea de compuşi cu grupări tiolice libere, cum este DMS (dimercapto-propanolul).

Alţi compuşi organici, cât şi cei anorganici ai mercurului nu arată însă o electivitate suficientă faţă de grupele SH libere ale diferitelor componente biologice existente la microorganisme şi organismul gazdă, de unde toxicitatea ridicată şi indicele chimioterapie foarte mic.

Combinaţii anorganice ale mercurului1. Clorura de mercur (Sublimat corosiv). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu

gust metalic astrigent. Este reactiv oficinal. Soluţiile apoase sunt acide; prin adaosde clorură de sodiu devin neutre.

Sublimatul corosiv acţionează atât prin precipitarea proteinelor, cât şi prin liposolubilitate. Acţiunea dezinfectantă este diminuată mult de prezenţa substanţelor organice, a murdăriilor. în practică, sublimatul se întrebuinţează ca dezinfectant sau câteodată ca antiseptic în soluţie 10%o; însă, antisepsia repetată poate să ducă la apariţia dermatitelor, eczemelor. în concentraţie de 1% este sigur iritant pentru piele, iar la peste 5% este caustic. Soluţiile l%o şi în concentraţii mai mari, de până la 1%, sunt acaricide şi insecticide.

2. Oxigenul galben de mercur (Hydrargyrum oxydatum). Pulbere grea, amorfă,foarte fină, de culoare galbenă, lipsită de miros şi gust. Substanţa este insolubilă înapă; este prevăzută în farmacopee (oficinală). în contact cu ţesuturile animale setransformă lent şi în cantităţi mici în derivaţi uşor iritanţi şi antiseptici. Se întrebuinţează în oftalmologie ca unguent, singur sau împreună cu abastru de metilen, înconcentraţii de 0,5 - 3%. *.

Oficinal este şi unguentul oftalmic 2%, comercializat în tuburi de 6 g; aceasta se reco-mandă şi în dermatologie, luându-se măsuri pentru împiedicarea animalelor de a se linge.

Page 87: 70238445 Farmacologie Ro

78 Farmacologie veterinară3. Cloramidura de mercur (Hydrargyrum amidochloratum, Precipitatul alb de

mercur). Pulbere albă, fără miros şi fără gusr, insolubilă în apă, solubilă la cald în acizi. Se foloseşte ca antiseptic extern în dermatologie, în special sub formă de unguente.

4. Oxicianura de mercur (Hydrargyrum oxycianatum). Pulbere microscopică, slab gălbuie, fără miros, solubilă în apă, insolubilă în alcool şi eter. Este un bun antiseptic utilizându-se sub formă de soluţii apoase şi unguente în oftalmologie şi obstetrică.

Combinaţii organice ale mercuruluiMercurul formează două tipuri de compuşi organici cu formulele generale R^Hg şi

RHgX. Ambele tipuri de compuşi sunt stabili şi neionici, legătura mercur-carbon fiind covalentă; compuşii cu formula generală RHgX disociază în soluţie, punând în libertate ionul R-Hg+, căruia i se atribuie activitatea terapeutică. Ca şi la compuşii anorganici, cantitatea de ioni eliberată este foarte mică, totuşi suficientă pentru a produce efectul antiseptic. Compuşii alifatici ai mercurului nu sunt folosiţi în tera-peutică din cauza toxicităţii lor mari. Compuşii aromatici au însă o utilizare destul de largă, toxicitatea fiind mai mică, fapt dovedit de indicele chimioterapie mai mare. /. Boratul de fenilmercur (Fenosept, Mercasept). Pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust astringent, metalic, foarte solubilă în apă şi alcool, oficinală. Se găseşte sub formă de soluţie 2%o. Se utilizează ca antiseptic şi dezinfectant, pentru antisepsia plăgilor se diluează de 20 - 40 ori; pentru instrumentar se diluează de 10 ori şi de adaugă 0,03 g nitrit de sodiu la 100 ml soluţie; pentru dezinfecţia din mediul exterior se diluează numai de 5 ori.

2. Nitratul de fenil mercur. Cristale sub formă de lamele solzoase, lucioase, fără miros şi lipsite de gust. Este un bun antiseptic, dotat cu acţiune bacteriostatică, însă

soluţiile sale sunt destul de iritante pentru ţesuturi

______^, ^ mumie pentru ţesuturi.3. Tiomersal (Mertiolat). Pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă dând

soluţii stabile. Conţine 40% mercur. Este utilizat pentru antisepsia pielii şi dezinfecţia instrumentarului. Soluţiile diluate IO"4 -2 x IO"4 sunt indicate pentru spălaturioculare, vezicale, uretrale. In plus, mertiolatul îşi găseşte utilizare şi pentru conservarea anumitor seruri.

4. Nitromersal (Metafen). Pulbere brună, practic insolubilă în apă, mai solubilă în alcool concentrat. Antiseptic bun, este folosit la sterilizarea instrumentelor chirurgicale, deşi acţiunea asupra sporilor bacteriilor este nesemnificativă.

5. Merbromin (Mercurocrom). Pulbere granuloasă roşie, lipsită de miros, uşor higroscopică. în timpul războiului a fost întrebuinţat ca antiseptic sub formă de de soluţii alcoolice, înlocuitoare a soluţiilor de iod oficinale.

//. Compuşi ai argintuluiDintre compuşii argintului, dotaţi cu acţiune antiseptică sunt oficinali azotatul de

argint şi compuşii oficinali coloidali. De altfel, metalul însuşi este înzestrat cu acţiune oligodinamică puternică, cunoscută încă de mult timp (Naegeli, 1893) şi studiată în scopul aplicării ei în practică.

/. Azotatul de argint (Argentum nitricum, Argenti nitras). Substanţă cristalină, oficinală, formând plăci sau cristale translucide, lucioase, cu gust metalic neplăcut şi caustic. Sub influenţa luminii şi a substanţelor organice capătă o culoare cenuşie datorită depunerii argintului metalic. Azotatul de argint trebuie conservat în absenţa

Page 88: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 79

luminii, iar asocierea lui în produsele farmaceutice trebuie făcută ţinând seama de însuşirile sale chimice. Nu se va asocia cu halogenuri alcaline, substanţe alcaline, substanţe organice şi substanţe reducătoare.

Este un foarte bun antiseptic în soluţii diluate şi un energic cauterizant, în soluţii concentrate sau în stare solidă. Este folosit sub formă de soluţii 1% în oftalmologie, iar în soluţii mai diluate, IO"3 - IO'5, este utilizat pentru antisepsia mucoaselor (uretrală, vezicală) sau a plăgilor. în anumite afecţiuni dermatologice se obţin rezultate bune prin aplicarea azotatului de argint sub formă de unguente. Pentru cauterizări sunt utilizate creioanele, obţinute prin turnarea în forme a azotatului de argint topit, în amestec cu azotatul de potasiu. Azotatul de argint se întrebuinţează nu numai în oftalmologie, ginecologie şi chirurgie ( soluţii l%o - 1%), ci şi în tratamentul eczemelor umede, diverselor dermatite, arsurilor etc. sub formă de soluţii 2 - 5% sau în tratamentul aftelor în soluţie 0,5%.

2. Protargolul (Proteinatul de argint, Argentum proteinicum, Argenti pro-teinas). Pulbere tină, aderentă, de culoare galbenă, galben brună, uşor higroscopică, fără miros şi gust metalic amărui. Se dispersează cu încetul în apă, formând o soluţie coloidală de culoare brună. Soluţiile apoase au reacţie alcalină; ele se prepară cu apă rece şi se conservă în sticle colorate. Conţine 7,8 - 8,3% argint. Substanţa este antiseptică, puţin astrigentă sau iritantă. în calitate de antiseptic, se foloseşte sub formă de soluţii 0,5 - 3% şi de unguente 5 — 10% în oftalmologie şi ginecologie.

3. Colargolul (Argintul coloidal, Argentum colloidale, Argenti colloidalis). Produs coloidal de argint, oficinal, în care coloidul protector este o albumină. Pul-bere granuloasă sau lamele, de culoare neagră-verzuie sau albastru închis, cu luciu metalic, cu miros caracteristic şi cu gust amărui-metalic. Se dispersează lent în apă şi alcool diluat, formând o soluţie coloidală de culoare brun închis. Se întrebuinţează ca antiseptic extern, aplicat în special pe mucoase, fiind neiritant şi netoxic. Formele de utilizare sunt: soluţii 1,5% pentru instilaţii oculare şi nazale, soluţii 0,1% pentru spălaturi, unguente 10 - 15%, ovule şi supozitoare conţinând de obicei 0,1 g colargol.

4. Vitelinatul de argint (Argentum vitellinatum, Argenti vitellinas, Argirol). Fragmente sau lamele de culoare albastră închis spre negru, cu luciu metalic, fără miros, cu gust caracteristic. Se obţine prin precipitare din vitelină, o fosfoproteină din gălbenuşul de ou şi azotat de argint. Ca sursă de proteină se mai pot întrebuinţa gelatina, serumalbumina sau cazeina. Se foloseşte ca antiseptic întocmai ca şi ceilalţi compuşi coloidali de argint. Este bun antiseptic, însă are şi o uşoară acţiune iritantă asupra ţesuturilor.

III. Compuşi ai cuprului

Dintre compuşii cuprului este folosit în terapeutică numai sulfatul de cupru.Sulfatul de cupru (Cuprum sulfuricum, Cuprii sulfas) produs cristalizat în

prisme albastre, cu gust metalic, astrigent, neplăcut. în aer este eflorescent, transformându-se în trihidrat; la 100°C formează monohidratul, iar la 230°C pierde complet apa de cristalizare devenind o pulbere albă, higroscopică.

în soluţii de 0,5 - 1%, sulfatul de cupru este bactericid faţă de formele vegetative (mai ales stafilococi), în aceleaşi concentraţii fiind şi astringent pentru plăgi şi mucoase. Peste 1 - 2% devine iritant, iar peste 10 - 20% sau per se acţionează

Page 89: 70238445 Farmacologie Ro

80 Farmacologie veterinară

caustic. Soluţiile cicatrizante pentru plăgi sunt soluţiile glicerinate. Este şi un bun antihelmintic în moniezioză, hemoncoză, trihostrongiloză ovină, dar cu condiţia administrării unui purgativ ulterior; aceeaşi soluţie 1% se recomandă în coccidioza bovină sau în intoxicaţiile cu fosfor (2-10 g/animal), cuprul, împiedicând absorbţia toxicului. în arsurile cu fosfor, se aplică soluţiile cu sulfat de cupru 3 - 5% sub formă de comprese. Unguentele 5 - 10% dau unele rezulate în tratamentul necro-bacilozei, panariţiului. Preparatul Tricofiţin conţine şi sulfat de cupru.

Pentru distrugerea gasteropodelor la păşuni, se folosesc soluţiile 1-2%, calculându-se 2 g sulfat de cupru pentru 1 m .

Creionul cu sulfat de cupru mai conţine şi alaun, camfor, azotat de potasiu, purtând şi denumirea de Lapis ophtalmicus sau Lapis divinus, este un caustic puţin energic, folosit per se în oftalmologie.

5.2.5. Antiseptice organice /.

Alcoolii şi derivaţii lor

în grupul mare al medicamentelor antiseptice, alcoolii ocupă un loc important. Deşi ei nu acţionează asupra formelor de rezistenţă ale microorganismelor, cum sunt sporii acestora, totuşi, fiind uşor accesibili, puţin iritanţi pentru ţesuturi în anumite concentraţii, precum şi datorită faptului că sunt buni dizolvanţi pentru alte medi-camente din această grupă farmacodinamică, alcolii sunt încă larg utilizaţi în acest scop.

Alcolii produc antisepsia prin precipitarea proteinelor protoplasmatice, denaturându-le şi împiedicând dezvoltarea microorganismelor. Sunt utilizaţi, de obicei, alcolii alifatici care au acţiunea antiseptică cea mai puternică. în această serie, acţiunea antiseptică creşte pe măsură ce creşte greutatea moleculară până la hexanol, după care începe să scadă.

1. Alcoolul etilic (Etanol, Spirt, Alcoholum, CHrCH2-OH). Lichid incolor, inflamabil, cu miros caracteristic particular, cu gust arzător, miscibil cu apa şi unii solvenţi organici. Este un foarte bun solvent pentru diverse substanţe: iod, brom, alcalii, diferite săruri. Farmacopeea Română, ediţia a X-a prevede alcoolul etilic cu o concentraţie de 95c, sub denumirea de Alcoholum, şi alcoolul etilic diluat, cu o concentraţie de 70 , sub denumirea Alcoholum dilutum.

Alcoolul etilic este un bun antiseptic, un bun revulsiv şi astringent. Ca antiseptic se foloseşte alcoolul diluat, acţiunea soluţiei fiind mai puternică decât a alcoolului anhidru sau de concentraţie 95,5C. Se foloseşte pentru antisepsia mâinilor, a diferitelor teritorii cutanate, a plăgilor. Aplicarea pe mucoase este contraindicată întrucât manifestă o acţiune iritantă evidentă. Aplicat pe arsuri previne formarea veziculelor. Intern, administrat în cantitate mică, este uşor stimulent al SNC, admi-nistrat în cantitate mare este un inhibitor central. întrucât este avid de apă, deshi-dratează protoplasma şi precipită proteinele; aşa se explică acţiunea sa iritantă şi antimicrobiană. în mediul exterior este bactericid pentru multe microorganisme; începând cu concentraţia de 70c, determină in vilro efecte bactericide, ca şi soluţiile dezinfectante cu sublimat, formol sau iod, dar care efecte scad sensibil în prezenţa substanţelor organice. Este inactiv faţă de spori şi virusuri şi aproape inactiv faţă de stafilococi şi bacilul tuberculozei. Local, la nivelul pielii, datorită evaporării sale,

Page 90: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 81

şi un buncu condiţiacoccidioza

îd absorbţia5 - 5% sub

necro-

"ile 1-2%,

de potasiu, caustic puţin

important.r, cum suntîn anumitealte medi-

îzaţi în acest

toplasmatice, s| utilizaţi, de în această culară până la

ichid incolor,apa şi uniiiod, brom,

ii etilic cu oliluat, cu o

Ca antiseptica alcoolului

mâinilor, acontraindicată

formareaSNC, admi-apă, deshi-a iritantă şi

croorganisme;şi soluţiile

în prezenţainactiv faţă de

'i sale.

produce mai întâi o senzaţie de răcire, apoi după absorbţie, o senzaţie de arsură, pentru că irită terminaţiile nervoase. Urmează depresiunea senzaţiilor dureroase şi apariţia vasodilataţiei locale. Compresele cu alcool, în afară de faptul că sunt antifiogistice, mai determină şi analgezie locală, fiind recomandate în tratamentul unor dermatite, inflamaţii ale tecilor tendinoase ale articulaţiilor.

Alcoolul sanitar este un lichid albăstrui cu 75% alcool etilic şi 25% alcool metilic. Concentraţia în alcool este de 80%. Alcoolul sanitar este denaturat cu piridină (pentru a-i conferi un gust greţos) şi cu albastru de metilen. Se foloseşte ca atare sau diluat cu apă în concentraţie de 50 - 70%.

2. Alcoolul metilic (Metanol, CHrOH). Lichid limpede, incolor, cu miroscaracteristic. Este un antiseptic asemănător alcoolului etilic, însă mai toxic (pentrunervul optic).

3. Etilenglicolul (Etandiolul). Lichid incolor cu aspect siropos, gust uşor dulce,lipsit de miros, solubil în apă. Este un foarte bun solvent şi reactiv oficinal. Estefolosit ca fixator în parfumerie şi ca antiseptic. Etilenglicolul pulverizat, în anumiteproporţii, în spaţii închise, produce sterilizarea atmosferei. Fiind toxic, se va utilizacu prudenţă. Monoclorhidrina etilenglicolului este raticidă.

4. Propilenglicolul (Propandiolul). în practică se foloseşte izomerul alfa,oficinal. Este un foarte bun antiseptic folosit sub formă de pulverizări în spaţiiînchise pentru prevenirea infecţiilor propagate prin atmosferă. Activitatea cea maibună este la 20-30% umiditate şi este diminuată mult, atunci când umiditatea depăşeşte 60%. Este mai puţin toxic decât etilenglicolul. Este un bun solvent, întrebuinţatla prepararea unor soluţii injectabile. Monosteratul de proprilenglicol, denumitmonolen, se foloseşte ca excipient pentru supozitoare.

//. Fenolii şi drivaţii lorFenolii au fost folosiţi în practica medicală pentru acţiunea lor antiseptică

puternică. în decurs de un secol de la introducerea fenolului în practica chirurgicală (Lister, 1867), numărul compuşilor din această grupă a crescut foarte mult prin sinteza unor derivaţi mai activi şi mai bine suportaţi de către organism.

1. Fenolul. Substanţă solidă, incoloră când este proaspăt distilată, colorată în roşu-brun după o conservare îndelungată, solubilă în apă 1:1,5. La lumină şi aer trece în chinonă care dă culoarea roz. Este reactiv oficinal. Se păstrează la Separanda. Fenolul a fost folosit prima oară de dr. Lister în anul 1867. Ulterior însă, treptat, a fost înlocuit cu antiseptice mai puţin toxice şi mai eficiente. Totuşi, şi astăzi se mai obişnuieşte să se facă apel la indicele fenolic ca să se exprime valoarea altor antiseptice şi dezinfectante.

în concentraţii de 2 - 3% fenolul este bacteriostatic, chiar bactericid faţă de multe forme vegetative ale microorganismelor. Rezistent este bacilul tuberculozei, iar formele sporulate sunt insensibile. Dintre virusuri, cel al anemiei infecţioase este foarte rezistent, iar cel al febrei aftoase foarte sensibil. Soluţiile de fenol încălzite sau cele cu clorură de sodiu şi acid clorhidric sunt mai active în sens antimicrobian. Tot aşa, şi adaosul de săpun 2 - 3% accentuează antisepsia, faptul datorându-se măririi posibilităţii de penetrare a fenolului. Soluţiile şi unguentele 2 - 4% împiedică granularea plăgilor, pentru care motiv formele medicamentoase se folosesc numai un timp limitat pentru acţiunea antiseptică. în concentraţii de 2 - 3% irită mucoasele şi

Page 91: 70238445 Farmacologie Ro

82 Farmacologie veterinară

apoi determină acţiune anestezică locală. La 5 - 7°/&, fenolul devine caustic pentru piele. Pentru calităţile caustice, fenolul se utilizează în crapod, plăgi infectate etc; pentru dezinfecţii, sunt utile soluţiile de fenol brut 3 - 5%, grajdurile dezinfectate cu fenol nu se populează cu animale de măcelărie.

2. Clorfenolul. Compus solid, cristalizat, greu solubil în apă, uşor solubil în alcool, glicerina, eter. Este reactiv oficinal. Se utilizează ca antiseptic extern sub formă de unguente în concentraţie de 2,5% sau sub formă de soluţii sau suspensii.

3. Diclorfenolul. Cristale albe, practic insolubile în apă, solubile în alcool metilic, eter şi în soluţii alcaline, datorită funcţiei fenol libere. Este dotat cu o foarte bună acţiune antiseptică, are însă dezavantajul că nu este solubil în apă. Având, de asemenea, acţiune fungicidă foarte bună, este folosit sub formă de unguente în tratamentul unor micoze cutanate.

Preparate comerciale cu derivaţi fenolicia. Decontaminol se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml, 1000 ml şi 3000 ml

soluţie dezinfectantă ce conţine clorură de alchil-fenol-dimetil-amoniu, glutoralaldehidâ,alcool izopropilic şi nonilfenolpolietoxilat. Se foloseşte soluţia 0,5% în cantitate de0,5 l/m2 pentru dezinfecţia suprafeţelor neabsorbante şi de 1 l/m" pentru suprafeţeleabsorbante. Pentru dezinfecţia instrumentarului se utilizează soluţia 1% care acţioneazăbactericid într-un timp de la 10 minute la 5 ore.

b. Micocid soluţie, prezintă acţiune bactericidă şi antimicotică şi este utilizată întratamentul tricofiţiei laviţei.

c. Prophyl (Franţa) soluţie ce conţine 4 cloro 3 metilfenol şi 2 benzii 4 clorofenol,dezinfectant cu efect bactericid, virulicid şi fungicid, se utilizează pentru adăposturilede animale şi păsări, incubatoare şi echipamente zootehnice de protecţie.

d. Hexaclorofen. Cristale albe, practic insolubile în apă, solubile în alcool,acetonă, uleiuri grase şi soluţii alcaline. Este un bun antiseptic, sarea monopotasicăavând coeficientul fenolic 125. Se foloseşte sub formă de suspensii sau soluţii îndiferiţi solvenţi organici în tratamentul afecţiunilor cutanate.

e. Crezolii. Din punct de vedere chimic suiit fenoli ai toluenului. Au acţiunebactericidă mai puternică decât cea a fenolilor.

/ Tricrezolul. Este un amestec de orto-, meta- şi paracrezol. Se obţine din gudroanele de huilă prin distilare. Lichid vâscos, incolor dacă este proaspăt, galben dacă este mai vechi, refringent, cu miros caracteristic, puternic, de fenol. Este solubil în apă 2%. Posedă acţiune antiseptică mai puternică decât fenolul, fiind mai puţin toxic şi mai bine suportat de ţesuturi. Se foloseşte ca antiseptic extern în diverse preparate dintre care cele mai frecvent folosite sunt lizolul (crezol saponat), soluţie de crezol şi săpun de potasiu şi creolina, emulsie apoasă de crezoli, fenoli şi hidrocarburi.

g. Lotagenul este un lichid rezultat din condensarea acidului metacrezol sulfonic cu aldehida formică, cu un pH foarte acid, în concentraţie de 36%. Medicamentul este antiseptic, dezinfectant, hemostatic, cicatrizant, antifungic, necrolitic specific, cu afinitate faţă de ţesuturile mortificate.

h. Racilinul este un produs românesc care se deosebeşte de Lotagen prin aceea că în locul metacrezol ui ui se găsesc cei trei izomeri; orto-, meta-, şi paracrezol. Concentraţia în substanţă activă este tot 36%. Medicamentul este necrolitic selectiv, coagulează exsudatele, secreţiile şi mucozităţile de la suprafaţa ţesuturilor, stimulând

i

I

Page 92: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 83

şi favorizând delimitarea părţilor mortificate de cele sănătoase. Stimulează epiteli-zarea, fiind toto dată şi hemostatic, în acelaşi timp fiind antiseptic, bacteriolitic şi fungicid. Se recomandă în soluţii 2 - 5%, în inflamaţiile tractului genital femei, în retenţii secundare, în pododermatite, furunculoză, plăgi, escoriaţii.

/. Naftalina (Naftalen, Naphtalinum). Foiţe incolore lucioase, cu miros carac-teristic, insolubile în apă, solubile în eter, cloroform şi alcool fierbinte. Posedă proprietăţi antiseptice, antiparazitare, insectifuge, cheratoplastice şi altele. Acţiunea antiseptică s-ar datora transformării naftalinei în naftol prin oxidare la nivelul ţesuturilor. Se utilizează extern, per se în amestec cu alte substanţe (de exemplu, cu sulfamide, iodoform, acid boric, alaun etc), sub formă de pulberi sau unguente 5 -10% în eczeme, ulcere, plăgi de castrare.

j. Betanaftolul (Betanaphtolum). Pulbere albă, cristalină, aproape insolubilă în apă rece, solubilă în alcool şi alţi solvenţi organici. Are acţiune antiseptică, anti-pruriginoasă şi antiparazitară. Extern se utilizează sub formă de soluţii alcoolice sau unguente 5 - 19% în eczeme, pitiriazis, tricofiţie.

k. Benzonqftolul (Benzoat de betanaftol, Naphtolum bezoicum). Pulbere cristalină albă, insolubilă în apă, puţin solubilă în alcool rece. Este un atiseptic al tractului digestiv, nefiind iritant, în intestin descompunându-se în betanaftol şi acid bezoic. Se administrează per os, 5 - 10 g la animalele mari şi 0,5 - 1 g la câini.

/. Rezorcina (Rezorcinum, 1 - 3 dihidroxibenzen). Cristale incolore sau colorate în roz, cu gust dulceag şi apoi amar arzător, solubile în apă, alcool, eter, benzen şi glicerina. Se foloseşte ca antiseptic extern, indicat în diferite afecţiuni dermatologice sub formă de unguente şi soluţii hidroalcoolice. Medicamentul nu poate fi admi-nistrat pe cale internă datorită acţiunii iritante asupra mucoasei tractului digestiv.

m. Hidrochinona (Hydrochinonum, 1 — 4 dihidroxibenzen). Substanţă solidă cristalizată, incoloră sau colorată în galben-brun, fără miros, cu gust dulce, astrin-gent. Se foloseşte ca antioxidant şi antiseptic extern.

n. Gaiacolul (Guajacolum). Chimic este 2-metoxifenol. Cristale incolore care se topesc la 30°C sau lichid uleios, roşiatic, cu miros puternic aromatic şi gust arzător. Substanţă oficinală. Determină efecte antiseptice, fiind însă iritant pentru mucoase. Se absoarbe destul de uşor, se distribuie în tot organismul, se oxidează şi se elimină prin rinichi combinat cu acidul glicuronic; prin plămâni se elimină partea nemodificată în organism, la acest nivel determinând acţiune antiseptică şi antisecretorie bronhică. Dozele sunt următoarele: 5 - 12 g la animalele mari, 1 - 2 g la animalele mijlocii şi 0,5 - 0,2 g la câini. Local, soluţia uleioasă de gaiacoi produce o răcire urmată de o analgezie notabilă; de aceea, se asociază cu substanţe care produc durere.

o. Thiocolul (Gaiacosulfonatul de potasiu, Kalii guajacosulfonas). Derivat al gaiacolului mai puţin activ, iritant, chimic fiind un amestec de săruri de potasiu ale acizilor meta- şi paragaiacosulfonici. Substanţa este oficinală. Este mai puţin activ decât gaiacolul.

p. Duotalul (Guajacolum carbonicum). Pulbere cristalină albă, cu vag miros de gaiacoi, insolubilă în apă, solubilă în soluţii alcaline. Ca şi thiocolul, duotalul se utilizează ca antiseptic intestinal şi pulmonar, şi ca antisecretor bronhie, în doze de 2 - 10 g la animalele mari, 0,2 - 1 g la animalele mijlocii şi 0,1 - 0,3 g Ia câini.

r. Creozotul (Creozotum). &te un amestec de derivaţi fenolici, cei mai impor-tanţi fiind creozoiul sau metil gaiacolul şi gaiacolul. Se obţine prin distilare din

S-

Page 93: 70238445 Farmacologie Ro

gudronul de fag. Este antibacterian, antiparazitar şi cu acţiune locală ca şi fenolul. Se recomandă în bronşite, bronhopneumonii, gastroenterite, în aceleaşi doze ca şi gaiacolul.

5.2.6. Gudroanele.-}■ ■ ■ ■

Gudroanele sunt substanţe semilichide, de culoare brună sau negricioasă, obţi-nute prin distilarea uscată a lemnului, în special de conifere, a huilei şi antracitului, a unor produse animale şi a rocilor bituminoase.

1. Gudronul de pin (Gudronul vegetal, Pix liquida) se obţine prin distilareauscată a lemnului de Abietacee. Este o substanţă semilichidă, brun-negricioasă, cumiros empireumatic, practic insolubilă în apă. Din punct de vedere chimic conţinefenol, derivaţi fenol ici, hidrocarburi aromatice (naftalen, antracen, fenantren), rezineşi acizi organici inferiori.

în concertraţii de 2 - 5%, gudronul vegetal este cheratoplastic şi antipruriginos, iar la 30 - 50% devine cheratolitic. Mai determină efecte bactericide şi antiparazitare externe. în concentraţii mai mari, iritante, dar în acelaşi timp cheratolitice, gudronul vegetal induce vasodilataţie locală, fapt care conduce la reacutizarea proceselor inflamatorii cronice ale cutisului, cu reale posibilităţi de vindecare. Nu se recomandă în concentraţii foarte mari, cheratolitice, în inflamaţiile acute ale cutisului, cum ar fi eczemele umede; în astfel de inflamaţii se foloseşte Zooderminul, produs farma-ceutic având la bază gudron vegetal, tanoform, talc, oxid de zinc şi vaselină.

în tratamentul plăgilor, ulcerelor etc, gudronul se foloseşte sub formă de un-guente şi soluţii 5 - 10%, iar ca antiscabios 15 - 20%. Unsorile de copite trebuie să conţină 10 - 15% gudron, apoi ceară, seu şi axungie.

2. Gudronul de huilă (Coaltar, Pix lithantracis). Are calităţi asemănătoare precedentului gudron, mirosul său aducând cu cel de naftalină. Conţine fenoli, naftalină, baze anilinice, piridină, chinoleină etc, pH-ul său fiind alcalin. Este un gudron mai iritant şi mai toxic. Se utilizează în eczeme şi în dermatite pruriginoase.

3. Gudronul de mesteacăn (Oleum Rusei, Pix betulina). Conţine cantităţi mari de gaiacol şi creozot, şi numai urme de fenoli şi creozoli. Este mai puţin activ, dar şi măi puţin iritant şi toxic. Se utilizează ca antiparazitar extern şi în dermatologie. ,

4. Uleiul de cad (Oleum cadinum, Pix cădi, Pix Juniperi). Este un lichid mai fluid decât gudroanele anterioare şi mai puţin toxic. Se recomandă ca şi celelalte gudroane. Substanţa este oficinală.

5. Ihtiolul (Ihtiosulfonatul de potasiu, Ichthammolum, Amonium ichtyosulfonicum). Se obţine prin distilarea uscată a gudroanelor din unele şisturi bituminoase, sulfonate şi neutralizate cu amoniac. Conţine hidrocarburi, 8 - 12% sulf total în diverse combinaţii, dintre cele mai importante fiind tiofenul şi omologii săi. Este un lichid vâscos, brun închis, cu miros caracteristic, solubil în apă (gudroanele, dimpotrivă, sunt insolubile). Se amestecă cu vaselina, lanolina, axungia, dar nu cu uleiul de vaselină şi cu cel gras. Substanţa este oficinală. Sulful din medicament asigură proprietăţi reducătoare, antisep-tice, antiparazitare, cheratoplastice, antipruriginoase; în concentraţii mai mari, ihtiolul devine iritant şi produce vasodilataţie locală. Se recomandă sub formă de unguent 10% în arsuri, degeraturi, eczeme, furunculoză, pododermatite etc, locurile bolnave ungându-se de mai multe ori. Local se foloseşte şi per se sau în soluţii alcoolice 10 -20%. în ginecologie sunt utile ovulele şi bujiurile cu ihtiol 5 - 10%.

Page 94: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antiseptice şi dezinfectante 85

Un produs românesc este Crezogalul, pastă ce conţine: ihtiol, sulfat de cupru deshidratat, acid salicilic, ulei de ricin, lanolină şi vaselină. Se utilizează în pododermatite, necrobaciloză, panariţii şi alte inflamaţii septice ale ongloanelor. Se aplică repetat la 3 - 4 zile, paralel cu o igienă locală adecvată.

5.2.7. Clorhexidina (Biguanide)

Este un derivat guanidinic, este o bază puternică, întâlnită sub formă de săruri. Este un antiseptic cu spectru larg activ faţă de Gram pozitivi, Gram negativi, numeroase virusuri, dermatofiţi. Se aplică în plăgi infectate sau se face antisepsia pielii înainte de injecţii sau operaţii având următoarele avantaje: efectul se instalează repede şi persistă mult timp, nu este inactivată de sânge şi puroi.

Preparate comercialea. Cloradin U - este un unguent cu efect antibacterian fiind utilizat în special

pentru tratarea plăgilor de pe uger şi mamelă.b. Germostop-antimastită - este o soluţie cu acţiune antibacteriană utilizată pen

tru prevenirea mastitelor. Conţine digluconat de clorhexidina, glicerina şi excipient.Se utilizează pentru spălarea ugerului şi mameloanelor după fiecare muls.

c. Germostop dermatologic - unguent emulsie ce conţine digluconat de clorhexidina şi care se utilizează ca efect antimicrobian pentru antisepsia plăgilorsuperficiale la cai, câini şi pisici.

d. Germostop L - este o soluţie dezinfectantă cu digluconat de clorhexidina utilizat pentru dezinfecţia suprafeţelor în industria alimentară, a ouălor pentru incubat, aincubatoarelor, a pielii, a apei de băut.

Se mai produc: Germostop hexasol chirurgical, Germostop hexasol scrumb, Germostop pentru instrumentar, Germostop pentru uger, Germostop şampon.

5.2.8.Săruri cuatemare de amoniu

/. Bromosept 50 (Israel) este un dezinfectant ce conţine bromură de dodecildi-metil amoniu şi se utilizează pentru dezinfecţia instalaţiilor zootehnice, alimentare şi a apei de băut.

2. Canivir T 48 este un antiseptic şi dezinfectant care conţine clorură de alchil-dimetil benzii amoniu 1,5 pentandial metanol şi se poate utiliza preventiv la câinii sănătoşi aflaţi în focare în care evoluează viroze digestive produse de parvovirusuri şi coronavirusuri. S-au obţinut rezultate şi în stadiul incipient al bolii dacă se utilizează şi terapia de susţinere a marilor funcţii (după Veturia Nueleanu, 2004).

3. Deo-Vet este un detergent cu acţiune dezinfectantă care conţine o substanţă tensioactivă cationică şi alte substanţe tensioactive neionice. Are proprietăţi bacte-ricide, fungicide şi virulicide, şi se utilizează sub formă de soluţii proaspete 2,5% pentru curăţarea şi dezinfecţia diferitelor suprafeţe: gresie, faianţă, materiale plastice, metal, sticlă, în vederea inhibării dezvoltării mucegaiurilor şi a mirosurilor specifice ale acestora. Nu se asociază cu alte substanţe tensioactive şi nici cu dezinfectanţi uzuali.

4. Catiorom 40% se prezintă sub formă de soluţie în flacoane a 100, 1000 şi 2000 ml şi conţine clorură de alchildimetil-benzil amoniac şi alcool izopropilic. Se utilizează pentru dezinfecţia profilactică sau de necesitate a suprafeţelor netede din

Page 95: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinarăunităţile zootehnice şi industria alimentară în concentraţie de 1% sau 0,2%, precum şi pentru spălarea mâinilor în concentraţie 0,2%. Timpul de contact este de 15 minute.

5. Fungisept este o soluţie de clorură de alchildimetilbenzilamoniu care se utili-zează pentru distrugerea mucegaiurilor de pe zidărie, pardoseli, faianţă în fermele zootehnice. Se prezintă sub formă de flacoane de 500 ml, 5 1, 20 I, şi 60 1.

6. Superactiv Biosept, soluţie dezinfectantă ce conţine clorură de alchildimetil-benzilamoniu, alcooli graşi etoxilaţi, nonil fenoli polietoxilaţi. Se utilizează pentru dezinfecţii în abatoare, în unităţi de prelucrare a cărnii, mijloace de transport, clinici veterinare. Se prezintă sub formă de bidoane de 1 1, 5 I, 60 I şi butoaie de 220 1.

7. Ewabo Aldekol DES 03 (Germania). Se prezintă sub formă de soluţie în flacoane de diferite mărimi şi conţine clorură de dialchildimetilamoniu şi formaldehidă, şi posedă efect bactericid, virulicid şi fungicid. Se utilizează pentru dezinfecţiaîn unităţi zootehnice, industria alimentară şi instituţii veterinare.

8. Ewabo-Aldekol DES Va se utilizează pentru dezinfecţia sălilor de creştere intensivă a animalelor.

9. Ewabo-Aldekol DES LB se utilizează în halele de creştere, utilaje, incu-batoare, mijloace de transport, în industria alimentară.

10. Fognet (Franţa) este o soluţie dezinfectantă ce conţine clorură de dimetil-amoniu, glutaraldehidă, formaldehidă şi posedă efect bactericid virulicid şi fungicid. Se foloseşte la dezinfecţia adăposturilor de animale, a mijloacelor de transport, în industria alimentară.

11. Misoseptol (Franţa) este o soluţie ce conţine camfor, terpineol, bromură de laurii şi dimetilbenzilamoniu. Se utilizează similar produsului Fognet.

12. Sintosept QR 15 este o soluţie de alchildimetilbenzilamoniu cu acţiune bactericidă şi fungicidă folosită pentru dezinfecţia în abatoare, industria alimentară, adăposturi pentru animale. Este sub formă de recipienţi de 1 I, 5 I, şi 60 I.

5.2.9. Substanţe colorante

- 1. Derivaţi acridiniciRivanolul (Etacridină lactică) este o pulbere de culoare galbenă cu gust amar.

Este o substanţă incompatibilă cu clorură de sodiu, cu cloramina, cu iodul, cu taninul, cu sărurile de argint. Acţionează bactericid mai ales faţă de cocii piogeni, streptococii fiind mai sensibili decât stafilococii. Nu tulbură fagocitoza şi nici nu este iritant, neprecipitând proteinele tisulare. Este indicat sub formă de soluţii apoase în concentraţie de l-2%o pentru spălarea plăgilor cu multă secreţie, murdărie, spălaturi ale mucoaselor şi intramamar în mamite streptococice. Se eliberează din farmacie sub formă de soluţie l%o în flacoane de 50 şi 100 ml.

2. Derivaţii trifenilmetanuluiPioctanina (Violet de genţiana) se prezintă sub formă de cristale de culoare

brună cu reflexe metalice, solubile în apă şi în alcool, dând soluţii bleu-violet. Posedă acţiune antibacteriană şi antifungică, astringentă şi antihelmintică (oxiuroză). Se utilizează sub formă de soluţii apoase sau alcoolice în concentraţie de 1 - 2% pentru spălarea plăgilor, în tratamentul eczemelor, decubitelor, rosăturilor de ham, dermatitelor şi vaginitelor micotice precum şi în stafilococii cutanate.

3.

Derivaţii iAlbastrul de pulbere cristalin tibilitate cu oxi

leucoderivat, iar Asupra tegur analgezică local calităţi se recom * se folosesc în t: *" arsurilor. Soluţi stimularea burje întrebuinţează îr profilactic în bol 1/4.000 - 1/5.00 cu acid cianhidr respiraţia celulai marea de methei reduce fierul tri\ rapidă a hemogk Soluţia se mg/kg (1 ml/20 eliberarea hidroj; rinichi, colorând al filtrabilităţii re de 50 - 300 mg flcoane de 50 ml

Substanţe antiseptice şi dezinfectante

86

Page 96: 70238445 Farmacologie Ro

87

3. Derivaţii tiaziniciAlbastrul de metilen (clorură de tetrametiltionină). Se prezintă sub formă de

pulbere cristalină, de culoare albastră închis, solubilă în apă. Manifestă incompa-tibilitate cu oxidantele şi reducătoarele; reducătoarele îl decolorează, trecând în leucoderivat, iar oxidantele îl recolorează.

Asupra tegumentului lezat, în caz de arsuri sau plăgi, determină o uşoară acţiune analgezică locală, o antisepsie moderată, dar durabilă, nefiind iritant. Pentru aceste calităţi se recomandă sub formă de soluţii l%o sau pulberi 1 - 3%. Soluţiile 0,1 - 1 % se folosesc în tratamentul plăgilor de vară, ulcerelor interdigitale, stomatitelor şi arsurilor. Soluţiile 1 - 2%o sunt indicate în oftalmologie, în ginecologie, pentru stimularea burjeonării plăgilor. Colutoriile cu 2 - 3% albastru de metilen se întrebuinţează în tratamentul ulcerelor bucale. La păsări se recomandă a se utiliza profilactic în bolile infecţioase, în apa de băut în concentraţie de 1/15.000 şi curativ 1/4.000 - 1/5.000. Albastrul de metilen fiole de 2 ml 2% se utilizează în intoxicaţii cu acid cianhidric, cianuri, nitriţi, sulfamide, stări de hipoxie, deoarece activează respiraţia celulară care este inhibată prin blocarea citocromoxidazei sau prin for-marea de methemoglobină. în cazul, intoxicaţiilor methemoglobinice, leucoderivatul reduce fierul trivalent al methemoglobinei, reoxidându-se, determinând o reactivare rapidă a hemoglobinei.

Soluţia se injectează intravenos, o dată pe zi, timp de 3 - 5 zile, în doză de 1 mg/kg (1 ml/20 kg). Se poate asocia cu glucoza care favorizează acceptarea şi eliberarea hidrogenului de către albastrul de metilen. Medicamentul se elimină prin rinichi, colorând urina în verde şi ulterior în albastru, putându-se utiliza şi ca un test al filtrabilităţii renale, având toto dată efect antiseptic urinar. Doza la om per os este de 50 - 300 mg pe zi. Soluţia 1% de albastru de metilen se prezintă sub formă de flcoane de 50 ml, 100 ml şi 1000 ml.

Page 97: 70238445 Farmacologie Ro

II. Reziste

CAPITOLUL VI ANTIBIOTICE

Medicamentele antibacteriene se clasifică în substanţe bacteriostatice şi substanţe bactericide. Medicamentele bacteriostatice stopează creşterea şi replicarea bacte-riană, la concentraţii serice uşor de obţinut, limitând astfel diseminarea infecţiei, în timp ce sistemul imun al organismului atacă, imobilizează şi elimină agentul patogen. Dacă medicamentul este eliminat înainte ca sistemul imun să îndepărteze microorganismul, se menţin cantităţi suficiente de agenţi patogeni pentru a iniţia un al doilea ciclu de infecţie. Deşi practică, această clasificare este prea simplă, deoa-rece este posibil ca un antibiotic să fie bacteriostatic pentru un anumit microor-ganism şi bactericid pentru altul (de exemplu, cloramfenicolul este bacteriostatic pentru bacilii Gram negativi şi bactericid pentru pneumococi).

I. Spectrul chimioterapie

Spectrul chimioterapie al unui medicament se referă la speciile de microorganisme afectate de acel medicament. Agenţii chimioterapici care acţionează asupra unui singur microorganism sau a unui grup limitat sunt consideraţi a avea un spectru îngust. Spre exemplu, isoniazida este activă numai împotriva micobacteriilor. , Spectrul intermediar este termenul utilizat pentru antibioticele eficiente împotriva . microorganismelor Gram-pozitive, precum şi împotriva unui număr semnificativ de bacterii Gram-negative. De exemplu, ampicilina are un spectru intermediar, deoarece este activă împotriva bacteriilor Gram-pozitive şi a unora dintre cele Gram-negative.

Medicamente precum tetraciclină şi cloramfenicolul afectează o largă varietate de specii microbiene şi sunt considerate antibiotice cu spectru larg. Administrarea antibioticelor cu spectru larg poate afecta drastic natura florei bacteriene normale şi poate precipita suprainfecţia cu un alt microorganism, precum Candida, a cărei dezvoltare este împiedicată în mod normal de prezenţa altor microorganisme.

Din punct de vedere terapeutic se recomandă tratarea cu un singur agent care prezintă cea mai mare specificitate pentru germenul infectant. Acesta strategie re-duce posibilitatea suprainfecţiei, reduce dezvoltarea tulpinilor rezistente şi minima-lizează toxicitatea. Există însă situaţii când este necesară combinarea unor medica-mente; de exemplu, tratarea micoplasmozei presupune combinaţii medicamentoase.

Anumite combinaţii antibiotice, precum antibiotice beta-lactamice şi aminogli-cozide, prezintă sinergism, astfel încât combinaţia este mult mai eficientă decât fiecare medicament administrat separat. în cadrul unor astfel de asocieri trebuie să se ţină seama de faptul că există antibiotice care acţionează numai asupra microor-ganismelor aflate în dezvoltare. Datorită acestui fapt, administrarea concomitentă a unui alt agent ce determină bacteriostază poate interfera cu acţiunea bactericidă a primului medicament.

*

!■

Bacteriile: concentraţia n sunt rezistente

Speciile n dezvolta tulpi sau rezistenţă unele sunt rez fost pusă pe s nu necesitau t

Alterări giRezistenţa

sau de a se cromozomial; mai multor ni

1. Mutaţi corectată sau poate replice rezistente ce;

2. Transf codificate de

!n celule prin important, pr Alterarea Rezistenţi cum absenţa medicamenti enzimelor ce

1. Modif rezistenţă, aş proteinelor o mai puţin sen

2. Scade croorganismi trunde la loc Gram-negati medicamenti

3. Inacti' crobian poat lactamazele converti clor

III. Com

Toxicitate protejează g< răspuns alerg

Page 98: 70238445 Farmacologie Ro

^^sms^sammmmmm

Antibiotice 89

II. Rezistenţa la medicamente

Bacteriile sunt considerate rezistente atunci când dezvoltarea lor nu este oprită de concentraţia maximă a antibioticului tolerată de către gazdă. Unele microorganisme sunt rezistente la anumite antibiotice.

Speciile microbiene care răspund în mod normal la un anumit medicament pot dezvolta tulpini rezistente. Multe microorganisme s-au adaptat, prin mutaţii spontane sau rezistenţă dobândită şi selecţie, şi au dezvoltat tulpini mai virulente, dintre care unele sunt rezistente la mai multe antibiotice. Dezvoltarea acestor tulpini rezistente a fost pusă pe seama utilizării imprudente şi inadecvate a antibioticelor în condiţii ce nu necesitau tratament antibiotic.

Alterări genetice ce conduc la apariţia rezistenţei la medicamenteRezistenţa se dezvoltă datorită capacităţii ADN-ului de a suferi mutaţii spontane sau de a se transfera dintr-un

microorganism în altul. In primul caz, alterarea cromozomială poate surveni ca urmare a inserţiei, deleţiei sau substituţiei uneia sau mai multor nucleotide în cadrul genomului.

1. Mutaţii spontane ale ADN-ului - mutaţia rezultată poate persista, poate fi corectată sau poate fi letală pentru celulă. Dacă celula supravieţuieşte, aceasta se poate replica şi transmite proprietăţile celulelor fiice, rezultând astfel tulpini rezistente ce pot prolifera în anumite condiţii.

2. Transferul rezistenţei la medicamente prin ADN - trăsăturile rezistenţei sunt codificate de obicei în factorii R extracromozomiali (plasmide). Aceştia pot pătrunde in celule prin procese de transducţie (mediate de macrofage), transformare sau, mai important, prin conjugare bacteriană.Alterarea expresiei proteinelor la organismele rezistente la medicamente Rezistenţa la medicamente poate fi mediată printr-o varietate de mecanisme, precum absenţa unui situs ţintă sau alterarea acestuia, scăderea penetrabilităţii medicamentului datorită scăderii permeabilităţii sau creşterii efluxului, sau prezenţei enzimelor ce inactivează antibioticul.

1. Modificarea situsurilor ţintă- alterarea situsului ţintă prin mutaţie poate conferi rezistenţă, aşa cum se întâmplă în cazul S. aureus rezistent la meticilină datorită proteinelor ce leagă penicilina sau datorită enzimei dihidrofolat reductază, care este mai puţin sensibilă la inhibiţie în microorganismele rezistente la trimethoprim.

2. Scăderea acumulării - scăderea penetrabilităţii unui agent poate proteja microorganismul de acţiunea antibioticului, deoarece acesta este incapabil de a pătrunde la locul de acţiune datorită prezenţei unui strat de lipopolizaharide (bacteriile Gram-negative), sau datorită unui sistem de eflux ce determină eliminarea medicamentului (tetracicline).

3. Inactivarea enzimatică - abilitatea de a distruge sau inactiva agentul antimi-crobian poate conferi de asemenea rezistenţă microorganismelor. De exemplu, P-lactamazele distrug multe peniciline şi cefalosporine, iar o acetiltransferază poate converti cloramfenicolul la un compus inactiv.

III. Complicaţiile terapiei antibiotice

Toxicitatea selectivă a antibioticului împotriva microorganismului infectant nu protejează gazda împotriva reacţiilor adverse, deoarece medicamentul poate produce un răspuns alergic sau poate fi toxic într-un mod neasociat cu activitatea antimicrobiană.

Page 99: 70238445 Farmacologie Ro

90 Farmacologie veterinară

A. Hipersensibilitatea *Reacţiile de hipersensibilitate la medicamentele antimicrobiene sau produşii

metabolici ai acestora sunt situaţii frecvent întâlnite. De exemplu, penicilinele, în ciuda toxicităţii microbiene selective, pot produce reacţii de hipersensibilitate severe, ce variază de la urticarie la şoc anafilactic.

B. Toxicitatea directăNivelurile crescute ale anumitor antibiotice pot produce toxicitate prin afectarea

directă a proceselor celulare la nivelul gazdei. De exemplu, aminoglicozidele pot cauza ototoxicitate prin interferarea cu funcţia membranară a celulelor de la nivelul organului lui Corti.

C. SuprainfecţiileTerapia medicamentoasă, în special cu agenţi antimicrobieni cu spectru larg sau

combinaţiile medicamentoase, pot conduce la alterări ale florei microbiene normale a tractului respirator superior, tractului intestinal şi genito-urinar, permiţând dezvoltarea excesivă a unor microorganisme oportuniste, mai ales fungi sau bacterii rezistente. Aceste infecţii sunt de obicei dificil de tratat.

IV. Clasificarea antibioticelor

I. Antibiotice betalactamice1. PenicilineA. Benzilpenicilina (penicilina cristalină G)B. Peniciline retard- Fenoximetilpenicilina (penicilina V)

C. Peniciline semisintetice- Isoxazolilpeniciline (oxacilina, meticilina, cloxacilina, carbenicilina)- Aminopeniciline (ampicilina, amoxicilina)

D. Peniciline retard. - Procain-benzilpenicilina

- Benzatin-benzipenicilina (Moldamin)2. Cefalosporine3. Alte antibiotice betalactamiceII. Antibiotice aminoglicozidice: streptomicina, negamicina, gentamicina,

kanamicina, spectinomicina, aminosidina, apramicinaIII. CloramfenicolIV. Tetracicline/. Tetracicline clasice: tetraciclină, oxitetraciclina, clortetraciclina, pirolidin-

metil tetraciclină2. Tetracicline moderne: doxiciclinaV. Antibiotice macrolide: eritromicina, tilocina, oleandomicina, spiramicinaVI. False macrolide (lincosamide): lincomicina, clindamicinaVII. Antibiotice polipeptidice: colistina, polimixina B, bacitracina, tirotricinaVIII. Antibiotice peptolide (sinergistine)IX. Antibiotice furajere: flavomicina, virginiamicina, zinc-bacitracina,

apramicina, tiamulin, monensinX. Chimioterapice furajereXI. Inhibitori ai ADN-girazei (Antibiomimctice)

Page 100: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 91

6.1. Grupa peniciline

Penicilinele au ca nucleu de bază acidul 6-aminopenicilanic, ce cuprinde un inel liazolidinic legat de un inel beta-lactamic, de unde denumirea de antibiotice beta-lactamice. Acidul 6-aminopenicilanic este responsabil de proprietăţile antibacteriene, iar diferitele catene laterale ataşate la grupul amino conferă variate particularităţi farmacocinetice şi farmacodinamice (în speţă acţiunea antibacteriană).

Penicilinele au efecte bactericid-degenerative cu acţiune distructivă numai asupra celulelor în diviziune, care sintetizează peptidoglicani.

Mecanismele acţiunii antibacteriene, care implică alterarea biosintezei peretelui celulei bacteriene sunt multiple:

- legarea de receptori specifici PBPS ("Penicilin Binding Proteins") situaţi pe membrana celulei bacteriene, cu capacităţi de legare diferite în funcţie de bacterie şi de tipul de compus beta-lactamic;

- inhibarea sintezei peretelui celulei bacteriene prin legarea de transpeptidaze, cu blocarea transpeptidării peptidoglicanului şi împiedicarea formării legătu-rilor transversale, care conferă soliditate peretelui;

- activarea unor enzime autolitice din peretele celular, prin legarea de PBPs, cu provocarea de leziuni ce produc moartea bacteriei în mediul izoton. în mediul hiperton, bacteriile se transformă în forme L (protoplaşti sau sferoplaşti) şi pot rezista mai mult timp.

A. Penicilina cristalinăPenicilina a fost descoperită în anul 1928 de către A. Fleming care, în mod

întâmplător, a observat apariţia unor hife de ciuperci pe o cultură în mediu solid de stafilococ, stafilococii fiind inhibaţi în jurul hifelor. Purificarea, respectiv extragerea penicilinei, a fost realizată abia în anii 1939-1940 de către H. Florey şi E.B. Chain. Fleming, Florey şi Chain sunt cunoscuţi sub numele de "grupa de la Oxford"; pentru descoperirea şi izolarea penicilinei li s-a decernat premiul Nobel pentru medicină în anul 1945.

Structura chimicăPenicilina se obţine din culturi de Penicillium notatum sau chrisogenum. în stare

nativă, este un amestec de 5 tipuri de peniciline (F, G, K, V, X), din carele izolează Penicilina G sare de potasiu sau sodiu.

Penicilina se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă, amară, inodoră, stabilă numai în mediu acid (pH = 4,5 - 7). Este instabilă în soluţie deoarece se hidrolizează; totuşi, soluţiile pot fi păstrate în frigider 48 ore.

Penicilina se dozează în unităţi internaţionale. O unitate internaţională este canti-tatea de penicilină care împiedică dezvoltarea stafilococului auriu tulpina Oxford, pe mediu solid, diametrul zonei de inhibiţie având 24 mm.

Mecanism de acţiunePenicilina acţionează bactericid. Având o structură asemănătoare cu D-alanil-D-

alanina, intră în competiţie cu această substanţă şi se cuplează cu murein-transpeptidaza, enzimă necesară pentru sinteza acidului N-acetil-muramic, care constituie scheletul de susţinere al membranei microbiene. Ca urmare, penicilina blochează sinteza mucopeptidelor din peretele microbian. Bacteriile devin gigante,

Page 101: 70238445 Farmacologie Ro

92 Farmacologie veterinară

presiunea în interiorul bacteriei creşte şi aceasta se dezintegrează. Bacteriile Gram-negative au o membrană dublă de protecţie şi, astfel, penicilina nu pătrunde prin ele.

întrucât în organismul homeotermelor, acidul muramic nu joacă un rol important în sinteza peretelui celular, penicilina nu este toxică faţă de aceste celule.

Rezistenţa bacteriană se înregistrează în următoarele situaţii:- bacili Gram negativi, deoarece posedă o membrană fosfolipidică suplimentară

la exteriorul peretelui celular care nu permite pătrunderea penicilinelor clasice la membrana citoplasmatică. Penicilinele cu spectru lărgit (ampicilina, carbe-nicilina) au moleculă hidrofilă şi pot traversa porii apoşi din membrana exterioară a acestor bacili;

- unele bacterii (80% din tulpinile de stafilococ, unele tulpini de Haemophylus influenzae, Neisseria gonorrhoeae, Klebsiella, majoritatea enterobacteria-ceelor) produc beta-lactamaze, enzime ce inactivează unele peniciline prin ruperea inelului beta-lactamic. Anumite peniciline de tipul meticilinei (oxa-cilina, cloxacilina, dicloxacilina, nafcilina), precum şi majoritatea cefalospo-rinelor au molecula invulnerabilă la penicilinază;

- unele bacterii precum Listeria sau câteva tulpini de stafilococi sau streptococi, asupra cărora penicilinele au doar activitate bacteriostatică inhibitorie şi nu bactericidă. în aceste cazuri, antibioticul nu poate activa enzimele autolitice din peretele celular bacterian;

- unele microorganisme care nu posedă perete celular (micoplasmele) sau altele care sunt inactive metabolic şi nu se divid.

Farmacocinetica penicilineiîn urma administrării pe căi parenterale, absorbţia penicilinei este rapidă şi

completă, cu excepţia preparatelor retard de tipul benzatin benzil-penicilinei. Penicilinele se distribuie bine tisular, realizând niveluri eficace în seroase (lichid pleural, peritoneal, sinovial). Se concentrază puţin în lichidul cefalorahidian, însă numai în condiţiile unui meninge inflamat (meningite bacteriene). Majoritatea peni-cilinelor se excretă rapid pe cale renală, 90% prin secreţie tubulară. Alte căi minore de excreţie sunt calea biliară şi prin lapte.

Toxicitatea directă a penicilinelor este minimă comparativ cu a altor antibiotice. Majoritatea efectelor adverse serioase sunt de natură alergică, cu o frecvenţă varia-bilă. Sensibilizarea estq încrucişată între peniciline şi este, în general, direct proporţională cu durata'tratamentului. Benzilpenicilina este foarte antigenică; în schimb, penicilinele semisintetice sunt mai puţin sensibilizante, cu excepţia ampi-cilinei, care produce frecvent erupţii cutanate.

Antigenitatea penicilinelor se datorează fie moleculelor de antibiotic nemo-dificate, dar mai ales unor metaboliţi ce acţionează ca haptene, prin legare covalentă de proteine. Peniciloilamida este o haptenă care se cuplează cu o proteină plasmatică şi determină cel mai frecvent sensibilizare. Ea este un "determinant antigenic major". Există şi "determinanţi minori", care sunt mai rar cauză de sensibilizare, cum ar fi benzilpenicilina, acidul penicilanic, acidul penicilinoic.

Reacţii adverse Iîn urma administrării penicilinei pe cale parenterală pot apărea dureri la locul

injecţiei şi infiltraţii,nodulare în cazul în care soluţiile sunt prea concentrate. Rareori la bovine pot apărea reacţii alergice caracterizate prin salivaţie, dispnee, edemul botului şi al pleoapelor, anusului şi vulvei.

Page 102: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice

93

Reacţiile alergice la om sunt relativ rare în urma administrării penicilinelor deoarece acestea au acţiune selectivă faţă de peretele celular bâcterian, absent în celulele umane.

Toate penicilinele au totuşi acţiune iritantă la nivelul SNC şi cresc excitabilitatea neuronală. In concentraţii mari şi după administrare parenterală, penicilinele au acţiune iritantă locală, putând determina durere la locul de injecţie, inflamaţie, chiar tromboflebită. Dozele mari administrate oral, în special penicilinele cu spectru larg -ampicilina sau amoxicilina - provoacă greaţă, vomă, diaree. De asemenea, pot dezvolta excesiv unele microorganisme rezistente: stafilococi, Pseudomonas, Proteus sau fungi, Candida.

IndicaţiiPenicilina se administrează în boli infecţioase nespecifice, dar şi specifice, pre-

cum: rujet, gurmă, antrax, cărbune emfizematos, gangrena gazoasă, spirochetoză. Local se poate utiliza în conjunctivite, mamite, artrite, peritonite.

ContraindicaţiiNu se administrează în boli provocate de germeni rezistenţi (colibaciloză,

salmoneloză, necrobaciloză etc.),-nu se administrează intrarahidian, nu se adminis-trează la cobai, hamsteri şi chinchila, care fac un dismicrobism grav. Penicilinele care pot fi administrate per os (penicilina V, ampicilina, amoxicilina) nu se admi-nistrează oral la iepure.

Căi de administrareîn mod obişnuit, benzilpenicilina se injectează intramuscular din 6 în 6 ore. Poate

fi administrată şi subcutanat, dar numai la animalele mici. La om, penicilina poate fi administrată şi intravenos sub formă de perfuzii lente.

O cale eficientă este cea intraperitoneală, atât în scop general, cât şi local. Penicilina G nu se administrează per os deoarece este descompusă de sucul stomacal şi de penicilinaza elaborată de flora intestinală coliformă. Rareori la viţei în bronhopneumonii poate fi injectată intratraheal asociată cu streptomicină şi tripsină. De asemenea, se poate utiliza sub formă de aerosoli în bronhopneumonii, dimen-siunea particulelor fiind de 0,1 - 10 microni. în cavităţile seroase (intraperitoneal, intrapieural), penicilina se injectează o dată la 12 sau 24 ore, la fel şi intraarticular. Se administrează şi intramamar, intrauterin, pe plăgi, pe mucoase, intraconjunctival, sub formă de soluţii sau unguente.

Dozele variază în funcţie de rezistenţa germenilor, gravitatea afecţiunii şi calea de administrare:

• Animale mari şi mijlocii: 2.000-5.000 U.l./kg de 4-6 ori pe zi;• Carnivore: 25.000-50.000 U.I./kg;• Păsări: 10.000-20.000 U.I./kg. ' Pentru acţiunea locală se utilizează următoarele doze:-intraperitoneal: 200.000 - 400.000 U.I./animal mare în 20 - 50 ml ser

fiziologic şi 50.000 - 200.000 U.I. la animalele mijlocii şi mici;- intraarticular: 200.000 U.I. la animalele mari în 3-5 ml ser fiziologic după

extragerea unei cantităţi similare de lichid sinovial; ' . "- pe piele şi mucoase se aplică unguente sau soluţii cu o concentraţie de 10.000_.- 20.000 U.I./ml (g)ţdupă Vetu'ria Nueleanu, 2004).

Page 103: 70238445 Farmacologie Ro

94Farmacologie veterinară

Mod de prezentare• Penicilina G, sare de potasiu, flacoane de 400.000 U.I., 1.000.000 U.I. (1

mega) şi 5.000.000 U.I.

• Penicilina G, sare de sodiu, aceleaşi flacoane ca şi în cazul sării de potasiu.

B. Penicilina V (Fenoximetilpenicilina, Isocilina)Spre deosebire de penicilina G, penicilina V rezistă la sucul gastric şi, de aceea,

poate fi administrată per os. Se absoarbe din intestin circa 60%. Are spectru de acţiune asemănător, dar este mai puţin activă faţă de streptococi, meningococi, gonococi. Se administrează în special la animalele mici pentru continuarea tratamentului început pe cale intram usc ui ară. Este indicată în faringite, laringite, bronşite, bronhopneumonii, infecţii cutanate, gastroenterite, mamite. Se administrează în doză de 50.000 U.IAg de 2 ori pe zi. Se prezintă sub formă de comprimate de 200.000 U.I. C. Peniciline semisintetice

în anul 1956, Batchelor şi col. (Anglia) au reuşit să izoleze pentru prima dată acidul 6-aminopenicilanic, nucleul activ al penicilinei şi prin diverse substituţii cu diverşi radicali sintetici s-au obţinut penicilinele semisintetice.

•Aceste peniciline prezintă următoarele avantaje comparativ cu penicilinele naturale:1. sunt active în urma administrării pe cale bucală, cu menţiunea că nu se admi-

nistrează pe această cale la rumegătoare şi cabaline pentru că produc un dis-microbism grav;

2. au un spectru larg de acţiune (de ex. ampicilina, amoxicilina); aceste peniciline au o penetrabilitate mai bună la nivelul peretelui bacterian şi astfel sunt activeşi faţă de germeni Gram negativi şi micoplasme;

3. sunt rezistente la penicilinaza stafilococică (oxacilina, meticilina, cloxacilina)Industria farmaceutică din ţara noastră produce 5 peniciline semisintetice de uz

veterinar (Ampicilina, Amoxicilina, Oxacilina, Meticilina, Cloxacilina).1. AMPICILINA - se prezintă sub formă de sare sodică pentru administrare

parenterală, în flacoane de 0,250 g şi 0,500 g, şi trihidrat, comprimate sau capsule de 0,250 şi 0,500 g.

în medicina veterinară se utilizează Ampicilina 10% pulbere hidrosolubilă care se administrează în apa de băut, lapte sau substituenţi de lapte, şi Ampicilina 10% suspensie injectabilă pentru administrare intramusculară.

Ampicilina este o penicilină cu spectru larg, asemănător tetraciclinelor, dar sensibilă la penicilinaza produsă de stafilococ, colibacil, piocianic. Se leagă de proteinele serice în proporţie de 20%.Dozele sunt următoarele: bovine, cabaline: 5-10 mg/kg; porcine: 5-15 mg/kg; câine:8 mg/kg; pisică: 20 mg/kg. Preparate comerciale:

a. Ampicilin 20% (Olanda) - soluţie injectabilă de ampicilina trihidrat;b. Albipen L.A. (Olanda) - suspensie uleioasă, injectabilă de ampicilina cu alu

miniu stearat, flacoane a 80 ml;c. Ampicol (Austria) - pulbere cu 10% ampicilina trihidrat şi colistină;d. Ampiwerfft (Austria) - soluţie uleioasă injectabilă cu 10% ampicilina trihidrat;

Page 104: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 95

e. Ampisur (Franţa) - flacoane cu 100 ml soluţie ce conţine ampicilina trihidrat şi colistină;

f.Ampiclox L.C. (SUA) - suspensie intramamară ce conţine ampicilina şi cloxa-cilină sodică;

g. Chinomast (Ungaria) - injectoare cu suspensie intramamară ce conţine ampicilina, sulfat de dihidrostreptomicină;

h. Ampistrepto - soluţie injectabilă ce conţine ampicilina trihidrat, streptomicină sulfat, dexametazonă şi procaină;

i, Colistin (Spania) - suspensie injectabilă ce conţine ampicilina şi colistină;j. Mamifort (Spania) - suspensie intramamară cu ampicilina şi cloxacilină.2. AMOXICILINA (AUGMENTIN) - are un spectru larg, este eficace şi în

urma administrării per os, este sensibilă la penicilinază, are biodisponibilitate mare.Se administrează în doză de 5-10 mg/kg la intervale de 12 ore.

Preparate comerciale: '. a. Amoxilrom - pulbere hidrosolubilă ce conţine amoxicilină trihidrat 25% în lactoză;

b. Animox - pulbere amoxicilină trihidrat;c. Amoxineovit - pulbere hidrosolubilă cu amoxicilină trihidrat, oxitetraciclină,

neomicină şi vitamine;d. Amoxcolistin - suspensie injectabilă cu amoxicilină şi colistină;e. Amoxiklav (Slovenia) - comprimate şi pulbere cu amoxicilină şi acid

clavulanic. Se utilizează în special în tulburări gastro-intestinale, dar şi respiratorii şiurogenitale;

f.Amoxi-Kel 15% (Belgia) - suspensie injectabilă cu amoxicilină trihidrat;g. Amoxi-Vet 500 (Egipt) - comprimate cu amoxicilină trihidrat;h. Clamoxyl (Anglia) - pulbere solubilă;/. Clamoxyl L.A. (Anglia) - suspensie injectabilă;/ Paracillin S.P. (Olanda) - pulbere solubilă 80% amoxicilină trihidrat;it. Rimox L.A. retard (Austria) - suspensie uleioasă cu amoxicilină trihidrat;/. Synulox - suspensie intramamară, suspensie injectabilă şi comprimate ce conţin

amoxicilină trihidrat şi clavulanat de potasiu;m. Vetrimoxin CPR (Franţa) - comprimate şi Vetrimoxin L.A. - suspensie

injectabilă.3. OXACILINA - este rezistentă la penicilinază, spre deosebire de ampicilina şi

amoxicilină, dar nu are spectru larg. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de90%. Rezistă la sucul gastric şi se poate administra per os. Dozele sunt: 5-10 mg/kg laanimalele mari; 10-20 mg/kg la animalele mijlocii şi 20-30 mg/kg la carnivore.

Un preparat existent şi la noi în ţară este Totocillin (Germania), suspensie cu ampicilina şi oxacilină care se administrează intramamar şi intrauterin.

4. METICILINA - este rezistentă la penicilinază stafilococică, dar nu are unspectru larg şi nu se poate administra per os. Activitatea antibacteriană este mai slabădecât cea a penicilinei G. Este indicată în infecţii cu stafilococi: abcese, flegmoane,pneumopatii, septicemii, osteomielite. Se administrează intramuscular, mai rarintravenos sau subcutanat în doză de 5-20 mg/kg la animalele mari, 10-20 mg/kg laanimalele mici de 3-4 ori pe zi.

Page 105: 70238445 Farmacologie Ro

96Farmacologie veterinară I

5. CLOXACILINA - este rezistentă la penicilinaza stafilococică, dar nu arespectru larg. Se prezintă sub formă de tuburi cu 12 g suspensie 8,3% şi seadministrează intramamar. Este activă în special faţa de streptococi, stafilococi,corinebacterii.

Preparate comercialea. Kloksafort (Slovenia) - seringi cu suspensie intramamară utilizate în profilaxia ;

şi tratamentul mamitelor;b. Orbenin Extra D.C. (S.U.A.) - seringi cu suspensie de cloxacilină care se

administrează în perioada de repaus mamar.c. Norclox D.C (Anglia) - suspensie intramamară utilizată în tratamentul

mamitelor în perioada de înţărcare;d. Mastivet (Iordania) - suspensie intramamară cu cloxacilină şi colistin sulfat

utilizată în tratamentul mamitelor acute, subacute şi cronice;e. Cloxa 1000 TS (Franţa) - suspensie intramamară;/ Cloxa-Coli - suspensie cu cloxacilină şi colistin recomandată pentru

tratamentul mamitelor în perioada de lactaţie.6. CARBENICILINA - este de uz uman, flacoane de 1 g şi 5 g, are un spectru

larg de acţiune şi se utilizează în infecţii produse de E. coli, Pseudomonas, Proteus.

D. Penicilinele retardExistă două săruri ale penicilinei cu acţiune retard: procainpenicilina şi benzatin-

penicilina.1. PROCAINPENICILINA - acţiunea retard a acestei peniciline este datorată

solubilităţii sale reduse şi absorbţiei lente. Dacă se utilizează doze terapeuticeobişnuite, nivelul sangvin eficace se menţine timp de 12-24 ore.

Dozele în care se administrează procainpenicilina sunt: animale mari: 6.000-12.000 U.I./kg; animale mijlocii: 10.000-20.000 U.I./kg; câine şi pisică: 15.000 U.IAg. Porcii prezintă o sensibilitate la această sare manifestată prin: tremurături, vomă şi chiar avort.

Preparate comercialea. Hypropen (Austria) - soluţie injectabilă;b. Ilcocilline-P (Elveţia) - soluţie injectabilă;c. Pangolamin (Grecia) - suspensie injectabilă apoasă, flacoane de 40 ml şi 100 ml.

Se administrează în doze de 5.000-25.000 U.I./kg pe cale intramusculară cu repetarela 24 ore. La bovine, ovine şi caprine, produsul poate fi administrat şi intramamar, lavaci 3-5 ml pe sfert, iar la oi şi capre 1,5 ml/mamelon;

d. Procillin 30 (Germania) - soluţie injectabilă;e. Pentard (Slovenia) - flacoane a 100 ml; conţine 150.000 U.I. procain

penicilina şi 150.000 U.I. benzatinpenicilină per mililitru;/ Neopen (Olanda) - suspensie apoasă injectabilă ce conţine procain-benzilpeni-

cilină şi sulfat de neomicină;g. Depomicine (Olanda) - suspensie injectabilă, flacoane a 100 ml cu dihidro-

streptomicină sulfat şi procain-benzilpenicilină;h. Duphapen (Olanda) - suspensie injectabilă cu procainpenicilina şi benza-

tinpenicilină G.2. BENZATINPENICILINĂ (MOLDAMIN, TARDOMYOCEL) - este un

produs de condensare a penicilinei în care două molecule de penicilină G sunt unite

Page 106: 70238445 Farmacologie Ro

m97

arese

xia

se

at

ru ru

ă :utice

000-000

5

ml.petare

,1a

n-

ni-

dro-

benza-

un unite

intr-o moleculă de dibenzil-etilen-diamină. Produsul este insolubil în apă. Acţiunea retard se datorează faptului că se descompune foarte lent în organism şi elibereazătreptat cantităţi mici de penicilină.

Aceste peniciline sunt indicate în: afecţiuni subacute şi cronice produse de germeni penicilinosensibili, continuarea tratamentului după penicilina cristalină G, profilaxia şi tratamentul complicaţiilor postoperatorii şi a complicaţiilor bacteriene ale virozelor.

a. Efîtard (Endocilin) - se prezintă sub formă de flacoane a 400.000 U.l. şi800.000 U.l. şi conţine sare procainică şi sare potasică. Se administrează intra-muscular suspensia în ser fiziologic în doză de 5.000-10.000 U.l./kg la 24 ore.

b. Moldamin (Dicilin) - este un produs de condensare a penicilinei, insolubil înapă. Se prezintă sub formă de flacoane de 600.000 U.l. şi 1.200.000 U.l. Suspensiase injectează intramuscular, o dată la 48 ore, în doză de: 10.000-15.000 U.I./kg laanimalele mari, 15.000-20.000 U.l./kg la animalele mijlocii şi 20.000-50.000 U.I./kgla animalele mici.

c. Tripedin - este sub formă de-flacoane cu benzatinpenicilină G 600.000 U.L, benzilpenicilină procainică 300.000 U.l. şi benzilpenicilină potasică 300.000 U.l. Se administrează similar'moldaminului.

0.4. ui upit ^^* v

Cefalosporinele au fost izolate în anul 1945 din culturi ale ciupercii Cephalosporium acremonium. Sunt derivaţi ai acidului 7-amino-cefalosporanic şi, pe lângă inelul betalac-tamic, conţin un heterociclu cu 6 laturi (un inel tiâzolic cu 5 laturi ca la peniciline).

Cefalosporinele acţionează bactericid, printr-un mecanism similar penicilinelor, prin fixarea pe proteine receptoare specifice (PBP). Este împiedicată sinteza peretelui celular, datorită blocării transpeptidazei peptidoglicanului şi activării enzimelor autolitice din peretele celular.

Clasificarea cefalosporinelor după criterii microbiologice şi clinice este urmă-

toarea:- cefalosporine parenterale, împărţite în 4 generaţii (1, II, III, IV);- cefalosporine orale, care pot avea spectru antibacterian similar celor dingeneraţia I, Uşi III. Cefalosporine din generaţia I: cefazolina, cefalotina,

cefapirina, cefazidina. Eficacitatea maximă o au asupra pneumococului, streptococului, meningococului,stafilococului auriu.

Cefalosporine din generaţia a Ii-a: cefamandol, cefoxitina, cefotetanul, cefa-clorul, cefuroxima. Sunt foarte active faţă de cocii Gram pozitivi, H. influenzae, E.coli, Klebsiella, Proteus.

Cefalosporine din generaţia a IlI-a - au un spectru ce include, în plus faţă de generaţia anterioară, şi în funcţie de produs, tulpini rezistente de enterobacteriacee. Reprezentanţi mai folosiţi ai acestei generaţii: cefotaxima, ceftriaxona, cefapera-zona, ceftazidima, cefixima, ceftibutenul.

Cefalosporine din generaţia a IV-a - sunt superioare celor din generaţia a IlI-a deoarece au un spectru foarte larg ce include enterobacteriacee şi bacterii Gram-pozitive. Dintre acestea, amintim: cefepima, cefpiroma, cefquinoma, active în spe-cial administrate pe cale parenterală.

6.2. Grupa cefalosporine

Page 107: 70238445 Farmacologie Ro

98

Farmacologie veterinară

Reacţiile adverse generate de cefalosporine smt fenomene alergice, cu mani-festări clinice diferite. Există riscul apariţiei unor fenomene alergice încrucişate cu penicilinele la 5% dintre indivizii alergici la peniciline. în plus, cefaloridina şi cefalotina sunt nefrotoxice, efect agravat de asocierea cu aminoglicozidele.

Cefalosporineie cu o catenă laterală metiltiotetrazolică, care au o structură asemănătoare anticoagulantelor cumarinice, prezintă acţiuni similare acestora, de scădere semnificativă a activităţii protrombinice.

O realizare importantă în cercetarea cefalosporinelor o reprezintă obţinerea compuşilor ce conţin în moleculă derivaţi de acid acetic complet substituit, de tip aril-cc-oxiimino-acetil cefalosporină. Efectele încorporării grupei ct-oxiimino în structura cefalosporinelor s-au manifestat prin creşterea impresionantă a rezistenţei la inactivare cu beta-lactamaze şi lărgirea spectaculoasă a spectrului şi intensităţii acţiunii antibacteriene.

Faţă de generaţia precedentă, cefalosporineie din generaţia a IV-a prezintă avantaje notabile. Ele au afinitate mai mare asupra unor PBPs (Penicillin Binding Proteins), penetrează mai rapid peretele celular al bacteriilor şi au un spectru mai larg de activitate.

Cefalosporineie care se administrează per os se utilizează în doză de 25 mg/kg de 2 ori pe zi (cefalexin, cefaclor, cefadrin, cefadroxil). Produsele care se administrează parenteral se utilizează la câine şi la pisică 10-20 mg/kg de 2-3 ori pe zi i.m. sau i.v.

Preparate comercialea. Cefa-cure (Olanda) - comprimate ce conţin cefadroxil, cefalosporină orală

eficientă în doză unică zilnică la câini şi pisici. Tot din Olanda se mai importă Cefa-tabs (comprimate) şi Cefa-drops (pulbere), indicate la câini şi pisici în tratamentulinfecţiilor genito-urinare, piodermite, dermatite.

b. Excenel T.M. (Belgia) - flacoane cu I g şi 4 g ceftiofur sodic, cefalosporinăinjectabilă pentru tratamentul bolilor respiratorii şi pododermatitelor la bovine, apneumoniei bacteriene la porcine şi pentru prevenirea mortalităţii timpurii a puilor degăină. Se administrează în următoarele doze: la bovine 1 mg/kg i.m., la suine 3-5 mg/kgi.m., iar la puii de o zi 0,08-0,2 mg/cap timp de 3 zile.

c. Pathazone (Belgia) - injectoare pentru uz intramamar. Conţine cefaperazonă,o cefalosporină rezistentă la beta-Iactamaza Gram negativilor. Este suficientă osingură administrare.

d. Cobactan (Olanda) - suspensie 2,5%; conţine cefquinoma, cefalosporină degeneraţia a IV-a. Această cefalosporină pătrunde rapid prin peretele bacteriilorGram-pozitive şi al celor Gram-negative, are o stabilitate crescută'la o serie defactori mediaţi plasmidic şi cromozomial, afinitate scăzută pentru beta-lactamază,afinitate mare pentru PBPs, rezultând elongaţia şi liza celulei bacteriene. Seutilizează în special în infecţii respiratorii 1 mg cefquinom/kg greutate vie(echivalent cu 2 ml per 50 kg greutate vie), intramuscular, o administrare pe zi timpde 5 zile.

6.3. Alte

Carbapene prin faptul că carbon.

■Imipenem Este în acest Medicamentul nismelor G Pseudomonas

b.

care inelul asemenea special împot tratament al

c.Hidroliza i

beta-antimicrob" tazobactam, ficativă. în sch antibioticele lactamazelor urmă de " amoxicilinei observă că

d. Alţi1. datorită

precum peretelui ce Iu localizat dezvoltarea acesteia la i lactamine.

Rezistenţa taţii faţă de de molecule

vancomicinei ■Metanol' Efectele febră, frisoane

Page 108: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 99

6.3. Alte antibiotice beta-lactamice

a. CarbapenemCarbapenemele sunt antibiotice beta-lactamice sintetice ce diferă de peniciline

prin faptul că atomui de sulf al inelului tiazolidinic a fost înlocuit cu un atom de carbon.

Imipenem - este singurul medicament din acest grup disponibil la ora actuală. Este preperatul antibiotic beta-lactamic cu cel mai mare spectru de acţiune disponibil în acest moment. Imipenemul rezistă la hidroliza celor mai multor beta-Iactamaze. Medicamentul are rol în terapia empirică, deoarece este activ împotriva microorga-nismelor Gram-pozitive, Gram-negative producătoare de penicilinază, anaerobi şi Pseudomonas aeruginosa.

b.MonobactamiMonobactamii, dintre care Aztreonamul este unicul agent disponibil comercial, în

care inelul beta-lactamic nu este condensat cu alt inel. Monobactamii inhibă de asemenea sinteza peretelui celular bacterian. Spectrul antimicrobian este îndreptat în special împotriva bacililor Gram negativi aerobi. Reprezintă o alternativă sigură de tratament al pacienţilor cu alergie la peniciline şi/sau cefalosporine.

c. Inhibitori ai beta-lactamazelorHidroliza inelului beta-lactamic, realizată prin clivaj enzimatic cu ajutorul unei

beta-Iactamaze sau prin intermediul sucului gastric, determină distrugerea activităţii antimicrobiene. Inhibitorii beta-lactamazelor, precum acidul clavulanic, sulbactam şi tazobactam, conţin un inel beta-lactamic, dar nu au activitate antimicrobiană semni-ficativă. In schimb, se leagă de beta-Iactamaze, pe care le inactivează, protejând astfel antibioticele ce reprezintă substraturi pentru acele enzime. Inhibitorii beta-lactamazelor sunt combinaţi cu derivaţi de peniciline pentru a-i proteja pe aceştia din urmă de inactivarea enzimatică. Un exemplu îl reprezintă efectul acidului clavulanic şi amoxicilinei asupra dezvoltării Escherichiei coli producătoare de beta-lactamază. Se observă că acidul clavulanic ca atare este aproape lipsit de activitate antibacteriană.

d.Alţi agenţi ce afectează peretele celular1. Vancomicina este un glicopeptid triciclic care a devenit tot mai important

datorită eficienţei sale asupra microorganismelor ce prezintă polichimiorezistenţă, precum stafllococii meticilino-rezistenţi. Vancomicina inhibă sinteza fosfolipidelor peretelui celular bacterian, ca şi polimerizarea peptidoglicanilor la nivelul unui situs localizat anterior celui inhibat de antibioticele beta-lactamice. Pentru a reduce dezvoltarea bacteriilor rezistente la vancomicina este importantă limitarea utilizării acesteia la infecţii cauzate de microorganisme Gram pozitive rezistente la beta-lactamine.

Rezistenţa la vancomicina, ce apare rar, se datorează modificărilor permeabili-tăţii, faţă de medicament mediate plasmidic, precum şi scăderea legării vancomicinei de molecule receptoare.

Tratamentul infecţiilor sistemice sau profilaxia acestora implică administrarea vancomicinei în perfuzii intravenoase lente.

Metabolizarea este minimji; 90-100% este excretată prin filtrare glomerulară. Efectele adverse constituie o problemă serioasă în cazul vancomicinei şi include febră, frisoane şi/sau flebită la locul perfuziei.

Page 109: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinarăAdministrarea rapidă poate conduce la apariţia şocului. Congestia vasculară şi

şocul rezultă ca urmare a eliberării de histamină datorită injectării rapide.2. Bacitracina este un amestec de polipeptide ce inhibă sinteza peretelui celular

bacterian. Este activă împotriva unei largi j varietăţi de microorganisme Gram-pozitive. Utilizarea sa este limitată lataplicaţii topice datorită potenţialului său denefrotoxicitate.}

6.4. Inhibitori ai sintezei de proteine

6.4.1. Aminoglicozidele

Antibioticele aminoglicozidice1 au reprezentat tratamentul de elecţie în anumite infecţii severe cauzate de bacili ănaerobi Gram negativi. Deoarece folosirea lor este limitată de efecte toxice severe, aminoglicozidele sunt uneori înlocuite într-o anumită măsură cu antibiotice mai sigure, precum cefalosporine din generaţia a Ill-a şi a IV-a, fluoroquinolone. Aminoglicozidele obţinute din culturi de Streptomyces au sufixul "mycin", în timp ce cele derivate din Micromonospora au sufixul "micin". Termenii "aminoglicozide" şi "aminociclitol" derivă din structură - două amino-zaharuri unite printr-o legătură glicozidică. la un nucleu hexozic (aminociclitol) central.

Mod de acţiune.Se consideră că toţi membrii acestei familii inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin mecanismul determinat pentru streptomicină. Microorga-nismele susceptibile au un sistem oxigen dependent care transportă antibioticul prin membrana celulară. Apoi, antibioticul se leagă de subunitatea ribozomală separată 30S, interferând cu asamblarea aparatului ribozomal funcţional, sau determină subunitatea 30S a ribozomului complet să interpreteze eronat codul genetic. Se pro-duce deleţia polizomilor deoarece aminoglicozidele întrerup procesul dezagregării şi ■asamblării polizomilor. Aminoglicozidele au efect sinergie cu antibioticele beta-' Iactamice datorită acţiunii acestora din urmă asupfa sintezei peretelui celular, care creşte difuziunea aminoglicozidului în bacterie.

Spectrul antibacterian. Toate aminoglicozidele sunt bactericide. Sunt eficiente în special faţă de Gram negativi, unii Gram pozitivi şi bacilul tuberculozei. în gene-ral, sunt sensibile microorganismele aerobe, deoarece anaerobii nu prezintă sistem transportor oxigeno-dependent.

Rezistenţa poate fi cauzată de:a) scăderea captării medicamentului când sistemul transportor oxigeno-depen-

dent pentru aminoglicozide este absent;b) mutaţii ribozomale care modifică locul de legare a aminoglicbzidelor, respec-

tiv împiedică fixarea de subunitatea ribozomală 30S;' c) sinteza mediată plasmidic a unor enzime (acetiltransferaza, nucleotidiltransfe-

raza, fosfotransferaza), care modifică şi inactivează antibioticele aminoglicozidice. Fiecare tip de enzimă are propria specificitate pentru antibiotic; de aceea, rezistenţa încrucişată nu este o regulă invariabilă. Netilmicina şi amikacina sunt mai puţin vulnerabile la aceste enzime decât celelalte antibiotice din acest grup.

Farmacocinetică. Structura cationică, cu polaritate înaltă, a aminoglicozidelor, îm-piedică absorbţia adecvată după administrarea orală. De aceea, toate aminoglicozidele

(cu.

excepţia serice adecv; terală, iar fol a reduce fior Toate am în majoritate mului este vr inflamaţiei n endolimfa şi ototoxic al z acumula în pi Aminogli< rulară. Acun modificarea d Efecte ad minime ale t concentraţii c avansată, exp predis-pună pa a) Ototoxi ■ tratamentului, risc particular aceste medica ,rb) Nefrotc proximale înti renală ce vâri poate fi i rever: c), Paralizii introducerea ii Mecanismul ii terminaţiile n postsinaptic. / poate avea efe< d) Reacţii aplicată topic.

1. Strepton

Streptomici (S.U.A.), din c fost decernat pi

Streptomici asemănător inc molecula întrea

Streptomicir mediu alcalin. îi

Antibiotice

100

Page 110: 70238445 Farmacologie Ro

101

Page 111: 70238445 Farmacologie Ro

(cu excepţia neomicinei) trebuie administrate parenteral pentru a obţine niveluri serice adecvate. Nefrotoxicitatea severă a neomicinei împiedică administrarea pâren-terală, iar folosirea sa este limitată actual la aplicaţii topice sau tratament oral pentru a reduce flora bacteriană intestinală.

Toate aminoglicozidele au proprietăţi farmacocinetice similare. Nivelurile atinse în majoritatea ţesuturilor sunt scăzute, iar penetrarea în diferite fluide ale organis-mului este variabilă. Concentraţia atinsă în LCR este insuficientă, chiar în prezenţa inflamaţiei meningelor. Concentraţii înalte se acumulează în cortexul renal şi în endolimfa şi perilimfa urechii interne, ceea ce explică potenţialul nefratdxic şi ototoxic al acestor medicamente. Toate traversează bariera placentară şi se pot acumula în plasma fetală şi fluidul amniotic.

Aminoglicozidele se elimină pe cale renală, predominant prin filtrare glome-rulară. Acumularea se produce la pacienţii cu insuficienţă renală şi necesitămodificarea dozei.

Efecte adverse. Este importantă monitorizarea nivelurilor plasmatice maxime şi minime ale gentamicinei, tobramicinei, netilmicinei şi amikacinei pentru a evita concentraţii ce pot produce toxicitate. Factorii specifici pacientului, precum vârsta avansată, expunerea anterioară la aminoglicozide, sexul, afecţiuni hepatice, tind să predispună pacienţii la reacţii adverse.' a) Ototoxicitatea este direct legată de nivelurile plasmatice maxime şi durata •

tratamentului. Pacienţii care primesc simultan un alt medicament ototoxid prezintărisc particular. Pot apărea, de asemenea, vertijul şi pierderea echilibrului, deoareceaceste medicamente afectează aparatul vestibular.

b) Nefrotoxicitatea - reţinerea aminoglicozidelor de către celulele tubulareproximale întrerupe procesele de transport mediate de calciu şi determină lezarerenală ce variază de la afectare renală uşoară la necroză tubulară acută,severă cepoate fi ireversibilă. i

c) Paralizia neuromusculară - acest efect advers apare cel mai frecvent dupăintroducerea intraperitoneală sau intrapleurală a unor doze mari de aminoglicozide.Mecanismul implicat este reprezentat atât de scăderea eliberării acetilcolinei dinterminaţiile nervoase prejoncţionale, cât şi de scăderea sensibilităţii la nivelpostsinaptic. Administrarea promptă a gluconatului de calciu sau a neostigmineipoate avea efect reversibil asupra blocării.

d) Reacţii alergice - dermatita de contact este o reacţie comună la neomicinaaplicată topic.

1. StreptomicinaStreptomicina a fost descoperită şi izolată în anii 1943-1944 de către Waksman

(S.U.A.), din culturi de Streptomyces griseus. Pentru descoperirea sa, autorului i-a fost decernat premiul Nobel pentru medicină în anul 1952.

Streptomicina este un trizaharid compus din 3 inele de bază, şi anume un inel asemănător inozitolului, o metilpentoză şi N-metilglucozamina. Acţionează prin molecula întreagă, componentele separate nefiind antibiotic active.

Streptomicina este o pulbere albă, amăruie, care acţionează cel mai' bine într-un mediu alcalin. în terapie, se folosesc sărurile streptomicinei, care sunt mai stabile decât

Page 112: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinarăsărurile penicilinei. Acestea sunt: sulfatul de strsptomicină şi dihidrostreptomicina sulfurică; se mai utilizează streptomicina clorhidrică şi streptomicina pantotenică.

Streptomicina se solubilizează 10-50% în ser fiziologic sau apă distilată, soluţiile putând fi păstrate 1-3 săptămâni la frigider. Se injectează intramuscular sau subcu-tanat la animalele mici, de două ori pe zi. Administrată per os, streptomicina nu se distruge în tradusul digestiv şi nu se absoarbe, medicamentul acţionând local; se elimină practic netransformată o dată cu materiile fecale.

Ajunsă în circulaţia sangvină, substanţa se distribuie în organism, cele mai mari concentraţii constatându-se în bilă, ficat, rinichi, ceva mai puţin în plămâni, creier, splină. Dacă se administrează intramuscular sau subcutanat, antibioticul se elimină mai mult prin urină (30-60%), parţial prin bilă, în aproape 24 ore; în urină se găseşte în concentraţie mai mare decât în sânge, fapt pentru care streptomicina şe recomandă în tratamentul afecţiunilor microbiene renale.

Streptomicina este mai toxică decât penicilina. La om produce neurotoxicitate. Ea atacă perechea a VllI-a de nervi cranieni (nervul acustico-vestibular) şi produce tulburări de echilibru, ameţeli, nistagmus, surzenie (cofoză) trecătoare sau definitivă. La animale nu au fost semnalate asemenea efecte toxice acustico-vestibulare în cazul dozelor terapeutice. în schimb, după administrarea de doze mari timp îndelungat s-a constatat la pisică ataxie, expresie a efectului ototoxic (după Veturia Nueleanu, 2004).

La bovine poate produce şoc alergic (nelinişte, salivaţie, cianozarea ugerului, edemul capului, vulvei, edem pulmonar). Alteori apare un şoc cu manifestări asemănătoare febrei vitulere (bloc neuromuscular).

La porumbel pot apărea ataxii. După injectarea subcutanată apar tumefieri dureroase care regresează în 2-3 zile.

La pisică poate avea şi efect nefrotoxic.Streptomicina este indicată în toate stările infecţioase nespecifice şi în unele boli

infecţioase specifice, ca de exemplu: colibaciloze, leptospiroze, pasteureloză, rnico-, plasmoză, enterite infecţioase - la toate speciile. La om se administrează şi în tuberculoză.

Streptomicina nu se administrează intravenos; de asemenea, nu se administrează în caz de leziuni renale însoţite de oligurie şi în unele boli în care este mai eficace penicilina.

Cel mai adesea, streptomicina se administrează intramuscular în doze de 0,01-0,02 g/kg/zi fracţionat în 2 reprize. La animalele mici, această doză se dublează sau se triplează. La păsări, doza este de 0,1 g/kg, o dată pe zi.

Streptomicina poate fi administrată şi per os, dar numai în scop local, deoarece nu se absoarbe din tubul digestiv. Dozele sunt aceleaşi. Există şi aplicări locale intramamar, în cavităţi seroase sau articulare, concentraţia soluţiei sau a unguentelor utilizate fiind 1-2%.

2. Negamicina (ncomicina, micerina)

A fost descoperită în anul 1949 de Waksman şi Lechevalier; se extrage din culturi de Streptomyces fradiae.

Administrată per os, neomicina nu se absoarbe, acţionând local, eliminându-se 97% o dată cu fecalele, nemodificată. Este eficace faţă de germenii Gram negativi,

faţă de stn

acţionează dar într-o r Se adiT bacitracina în gastroer Negam cilare şi : dismicrobi -.-.Negam placentare, Produs

a. Negeb. Neoic. Neoid. Micee. Neo,

cutanate, r/ Oculi g. Oto, bacteriană anestezină h. Baci i. Biosi în doză de / Ente, tratamenti k. Kao, l. Neoc mamitelor in. Nec mentul en n. Neo minele A respiratori o. Bîo, mentul in şi tratame p. Pesi

3. Ger

Rezull (M purpi Gram po; ototoxică

102

Page 113: 70238445 Farmacologie Ro

Antibioticefaţa de streptococi, stafilococi, chiar dacă au devenit rezistenţi la alte antibiotice; acţionează şi asupra micobacteriilor, actinomicetelor, şi chiar asupra clostridiilor,dar într-o măsură mai redusă.

Se administrează per os şi se aplică local. Adesea se asociază cu teramicina, bacitracina, în obstetrică, ginecologie, oftalmologie, dermatologie, sau cu sulfamidein gastroenterite.

Negamicina este indicată per os în enterite de natură microbiană (mai ales coliba-■ cilare şi salmonelice), în dizenterii cu etiologie necunoscută. Pentru evitarea dismicrobismului, se asociază în mod obligatoriu cu complex B, drojdie de bere etc. Negamicina se aplică extern, se utilizează în endometrite puerperale şi retenţii

placentare.Produse comercialea. Negamicina sulfat - comprimate a 0,5 g;b. Neomicinâ 20% s.a. - pulbere hidrosolubilă;c. Neobacitracin - pulbere cu neomicinâ 1% şi bacitracina 0,4%;d. Micodermin - unguent cu neomicinâ sulfat, nistatin şi hidrocortizon;e. Neohexidin - pulbere cu neomicinâ 2%, clorhexidină 2%, utilizată în plăgi

cutanate, musculare şi podale;/ Oculin - unguent oftalmic cu neomicinâ, hidrocortizon acetat, lidocaină clorhidrat;g. Otoguard - suspensie uleioasă pentru tratarea otitelor externe cu etiologie

bacteriană şi parazitară şi care are în compoziţie: rifampicină, neomicinâ, parasect şianestezină;

h. Bacterisin - pulbere cu neomicinâ, oxitetraciclină, vitamine B|, B2, B6, B^;i. Biosol T.M. 70% - pulbere 70% ce se administrează în furaj sau în apa de băut în

doză de 0,02 g/kg/zi în tratamentul enteritelor bacteriene;j. Enterosin - pulbere cu neomicinâ, oxitetraciclină şi ftalilsulfatiazol, folosită în

tratamentul enteritelor;k. Kaomycin - suspensie cu neomicinâ sulfat folosită în tratamentul enteritelor; /. Neodry - seringi cu sulfat de neomicinâ folosite în prevenirea şi tratamentul

mamitelor;

m. Neomycin sulfat - pulbere solubilă 66,6% neomicinâ sulfat, indicat în trata-

mentul enteritelor;n. Neo-mine vit P - pulbere cu neomicinâ sulfat, oxitetraciclină clorhidrat, vita-

minele A, D3, E, Bt) B2, B6, B12, C şi minerale, folosit în infecţii digestive şirespiratorii;

o. Biosol bolus - boluri 6 g cu sulfat de neomicinâ pentru prevenirea şi trata-mentul infecţiilor bacteriene la nivelul aparatului genital la vaci şi pentru prevenirea şi tratamentul enteritelor bacteriene;

p. Pesarii efervescente şi spumante cu neomicinâ şi oxitetraciclină.

3. Gentamicina•Rezultă în urma metabolismului microorganismelor din genul Micromonospora

(M purpurea sau M. echinbspora). Gentamicina are un spectru larg (coci şi bacili Gram pozitivi şi Gram negativi, inclusiv Proteus şi Pseudomonas). Este mai puţin ototoxică şi nefrotoxicâ decât celelalte aminoglicozide.

Page 114: 70238445 Farmacologie Ro

104 Farmacologie veterinară

Se injectează intramuscular soluţia 4% în doze d^e 0,003-0,004 g/kg pro die în 2-3 reprize, în infecţii ale aparatelor digestiv, respirator, urinar. Antibioticul este activ faţă de germeni rezistenţi la alte antibiotice.

Sub formă de soluţii sau unguente 0,3-1% se foloseşte local în dermatite, plăgi etc.Preparate comercialea. Gentamicină 10% - pulbere hidrosolubilă de gentamicină sulfat; ,b. Gentamicină 5% şi 10% - soluţie injectabilă;c. Gentavet- soluţie oftalmică cu gentamicină sulfat;d. Gentocin oftalmic - soluţie cu 3 mg gentamicină sulfat utilizată în tratamentul

infecţiilor oculare sau profilactic în traumatisme sau intervenţii oftalmochirurgicale;e. Gentocin otic - soluţie otică cu gentamicină sulfat şi dexametazonă;f. Vagisept - unguent antimicrobian şi antiparazitar ce conţine gentamicină

sulfurică, tripaflavină, iodoform, vaselină şi ulei vegetal;g. Dexoryl (Franţa) - suspensie pentru tratamentul etiologic al otitelor externe la

câini şi pisici; conţine gentamicină, tiabendazol şi dexametazonă;h. Gentadox 10/5 (Olanda) - pulbere cu gentamicină sulfat şi doxiciclină pentru

tratamentul infecţiilor digestive şi respiratorii;/. Gentagilfortius (Grecia) - soluţie injectabilă de gentamicină sulfat;/ Gentaject 10% (Olanda) - soluţie injectabilă de gentamicină sulfat;k. Gentamicin injectabil (Slovenia) - soluţie 8% gentamicină sulfat;/. Gentamicin pulbere hidrosolubilă (Slovenia) - pulbere cu 10% gentamicină

sulfat;m. Gentadiar (Olanda) - gel în dozator multidoză cu o bună eficienţă în diareea

neonatală a purceilor;n. Isomycin (Austria) -suspensie uleioasă injectabilă cu 5% gentamicină sulfat;o. Vetrigent 5 (Franţa) - soluţie injectabilă de gentamicină.

4. Kanamicina

- A fost obţinută în anul 1957 din culturi de Streptomyces kanamyceticus. Admi-nistrată per os, kanamicina se absoarbe foarte puţin, dar pe cale intramusculară se absoarbe bine, dând o concentraţie sangvină care se menţine Ia valori terapeutice 8-10 ore. în ţesuturile muscular, hepatic şi splenic persistă chiar 6-7 zile, iar în rinichi până la 2 săptămâni. Uneori, provoacă oto- şi nefrotoxicitate.

Determină efecte bactericide asupra germenilor Gram pozitivi, Gram negativi, micobacteriilor. Obişnuit, sunt rezistenţi streptococii şi Pseudomonas, la fel clostri-diile şi protozoarele. Rezistenţa germenilor apare mai greu decât la streptomicină, dar aceasta este câteodată încrucişată cu cea de la streptomicină. . Se utilizează în enteropatii, pneumopatii, afecţiuni puerperale, pe cale intramusculară, mai rar subcutanată, soluţii 10-50%, în doze de 0,01-0,02 g/kg la animalele mari, 0,02-0,05 g/kg la animalele mijlocii şi 0,06-0,15 g/kg la animalele mici fracţionată în 2 reprize.

Produse comercialea. Kanamicil (Olanda) - soluţie injectabilă de kanamicina sulfat şi acetilcisteină;b. Kanamicina (Franţa) - pulbere injectabilă în flacoane de 1 g şi 5 g kanamicina

bază, sub formă de sulfat;c. Kanamicin 25% - soluţie injectabilă kanamicina sulfat;

Page 115: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice

105

; d: Unguent oftalmic cu kanamicină 1%;e.Unguent oftalmic cu kanamicină şi hidrocortizon;f. Amfora! comprimate şi Amforol suspensie (Olanda) cu kanamicină sulfat;g. K.C.N.D. (Olanda) - amestec injectabil ce conţine kanamicină sulfat, colistină

sulfat, neomicină sulfat, dexametazonă;h. Mamexine (Austria) - pastă uleioasă în seringi ce conţine kanamicină sulfat şi cefalexină, indicată în tratamentul mamitelor la vaci în perioada de lactaţie; i. Niger (Grecia) - soluţie injectabilă cu kanamicină sulfat.

5. Spectinomicina (trobicina)

A fost obţinută în anul 1959 din culturi de Streptomyces spectabilis şi Streptomyces Jlavopersiciis. Spre deosebire de celelalte antibiotice din această grupă, nu posedă nuclee zaharidicc şi, de aceea, face parte din grupa Aminociclitoli.

Este un antibiotic bacteriostatic (bactericid ladoze mari) faţă de bacteriile Gram-negative, dar şi faţă de Gram-pozitive şi micoplasme (spectru larg). Nu se absoarbe din tractul digestiv, deci pentru acţiunea generală, spectinomicina se administrează numai intramuscular, mai rar subcutanat sau intravenos, fiind bine tolerată. Rezis-tenţa se instalează cu uşurinţă şi este încrucişată cu streptomicina, eritromicina,' tilozina. Are un potenţial ototoxic şi nefrotoxic redus.

Dozele sunt următoarele: 0,005-0,01 g/kg pro die la animalele mari şi 0,01-0,02 g/kg la animalele tinere timp de 2-3 zile.

Preparate comercialea. Spectam soluţie (Canada) - flacoane a 100 ml cu pompă dozatoare soluţie 5%,

folosit în gastroenterite timp de 3-5 zile;b. Spectam soluţie injectabilă (Canada) - soluţie 10%;c. Spectam G.A. (Franţa) - soluţie injectabilă de spectinomicina;d. Biseptil (Spania) ~ soluţie injectabilă de spectinomicina şi lincomicină;e. Linco-Spectin - soluţie injectabilă cu compoziţie asemănătoare precedentei.

. .6. Aminosidina

A fost obţinută din culturi de Streptomyces chrestomyceticus. Are spectru asemă-nător aminoglicozidelor în general, dar acţiune mai intensă şi efect mai rapid. Nu se absoarbe în urma administrării pe cale bucală şi este ototoxică şi nefrotoxică.

Produse comercialea. Gabrocol plus (Italia) - soluţie injectabilă 1% de aminosidina sulfat şi 1% 8-

hidroxichinolină (un chimioterapie cu acţiune antibacteriană, antiprotozoarică şi antifungîcă). Se utilizează în caz de rezistenţă faţă de alte antibiotice. Se face o singură administrare pe zi timp de 3-5 zile, dozele fiind: 6 ml/lOOkg la bovine, cabaline, suine; 4 ml / 50 kg la viţei mânji, purcei şi 0,1 ml/kg la câini şi pisici. Se poate administra şi intrauterin la vacă în endometrite - 8 ml Gabrocol diluaţi cu 50 ml ser fiziologic.

7, Apramicina

Este un antibiotic furajer. fc

Page 116: 70238445 Farmacologie Ro

106 Farmacologie veterinară

6.5. Combinaţii ale streptomicinei cu penicilina

în medicina umană, asemenea combinaţii nu se utilizează, fiind preferate antibio-ticele cu spectru larg, de tipul ampicilinei, cloramfenicolului sau tetraciclinelor, dar în medicina veterinară, combinaţiile streptomicină-penicilină dau rezultate bune.

1. Propamicina - este un Efitard la care s-au adăugat 0,5 g streptomicină bază;2. Hostamicina (Germania) - este un preparat similar celui de mai sus. Prin

această asociere se obţine un spectru lărgit şi niveluri sangvine tisulare prelungite. Preparatul este indicat în toate afecţiunile produse de germeni penicilino- şi streptomicinosensibili. Se administrează profund intramuscular, o dată pe zi, în doză de: 5.000-10.000 U.I./kg la animalele mari, 10.000-15.000 U.l./kg la animalele mijlocii şi 15.000-20.000 U.l./kg la carnivore.

3. Pen-Strep - suspensie injectabilă cu procain-benzilpenicilină şi dihidrostrep-tomicină sulfat;

4. Asocilin (Ascomicin) - unguent cu 20.000 U.l. penicilină cristalină şi 2 cg streptomicină. Se utilizează în mamite streptococice, stafilococice, colibacilare, precum şi pentru tratamentul afecţiunilor oculare (cheratite, blefarite), afecţiuni genitale (vaginite, balanopostite) şi afecţiuni cutanate (plăgi superficiale, furuncule, rosături);

5. Comprimate pentru aseptizarea materialului seminal care conţin dihidrostrep-tomicină sulfat şi penicilină potasică;

6. Interpen-vet (Austria) - flacoane cu soluţie injectabilă ce conţine procain-penicilină, dihidrostreptomicină şi procaină;

7. Intramicine (Franţa) - suspensie injectabilă ce conţine benzilpenicilinăprocainică, dihidrostreptomicină;

8. Omnamycin (Germania) - suspensie injectabilă ce conţine procainpenicilină şi dihidrostreptomicină;

9. Penstrep-ject (Olanda) - suspensie injectabilă;10. Pen-Strep-Werfft (Austria) - injectoare pentru uzul intramamar cu procain-

penicilină, dihidrostreptomicină, pantotenat de calciu şi vitamina A;11. Penbex (Spania) - soluţie injectabilă cu procainpenicilină, dihidrostrep-

tomicină, betametazonă, clorphenamin maleat, procaină;12. Pentard-Strep (Slovenia) - suspensie injectabilă ce conţine procainbenzil-

penicilină şi sulfat de dihidrostreptomicină;13. Penţard-Strep L.A. (Slovenia) - suspensie injectabilă cu procainbenzilpeni-

cilină, benzatinpenicilină şi dihidrostreptomicină;14. Siccovet (Austria) - injectoare pentru uz intramamar cu aceeaşi compoziţie ca

şi Pen-Strep-Werfft;15. Streptopen 20/20 dS (Olanda) - suspensie injectabilă cu procainbenzil-

penicilină şi dihidrostreptomicină sulfat;16. Tetra-Della (Anglia) - injectoare pentru uz intramamar ce conţin procainpeni-

cilină, dihidrostreptomicină, negamicină, novobiocină, prednisoloii. Există cu aceeaşi compoziţie şi un preparat din Belgia. Preparatul are efect antibacterian şi antiinfla-mator, fiind recomandat în mamite, dermatite, otite;

17. Vetramycin (Austria) - suspensie injectabilă cu procainpenicilină, dihidrostreptomicină, prednisolon;

Page 117: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 107

18. Vetramycin mamar (Austria) - are compoziţie şi utilizări asemănătoare preparatului Siccovet;

19. Young Animal suspensie (Olanda) - soluţie injectabilă ce conţine procain-penicilină, dihidrostreptomicină, negamicină, prednisolon acetat şi vitamine.

6.6. Grupa cloramfenicolului

1. Cloramfenicolul (leucomicina, cloromicetina, sintotnicina). A fost obţinut în anul 1947 de către P.R. Burkholder şi D. Gottlieb din culturi de Slreptomyces venezuelae. Din anul 1950 se obţine prin sinteză totală.

Este o pulbere albă, amară, optic activă, termostabilă, foarte slab solubilă în apă, solubilă sub formă de esteri.

Medicamentul se leagă de subunitatea 50S a ribozomului bacterian şi inhibă sinteza proteinelor. Datorită similarităţii ribozomilor mitocondriali de la mamifere cu cei bacterieni, sinteza proteinelor în aceste organite poate fi inhibată în prezenţa nivelurilor înalte de cloramfenicol circulant, producând toxicitate asupra măduvei osoase.

Cloramfenicolul, un antibiotic cu spectru larg, este activ nu numai împotriva bacteriilor, ci şi a altor microorganisme, precum rickettsiile. Este activ de asemenea faţă de anaerobi. Medicamentul este fie bactericid, fie bacteriostatic, în funcţie de microorganism.

Rezistenţa este conferită de prezenţa unui factor R care codifică acetil-coenzima A transferaza ce inactivează cloramfenicolul. Alt mecanism al rezistenţei este asociat cu incapacitatea antibioticului de a pătrunde în microorganism. Această modificare a permeabilităţii poate constitui baza polichimiorezistenţeif

Administrat pe cale orală, cloramfenicolul se absoarbe foarte bine în duoden, atingând concentraţii sangvine maxime după circa 2 ore la monogastrice. După injecţia intramusculară, absorbţia este înceată şi nivelurile sangvine se realizează tot după 2 ore. Traversează barierele organismului. Este singurul antibiotic care pătrunde prin umoarea apoasă a ochiului.

Aproximativ 90% se descompune la nivelul ficatului în nitroderivaţi inactivi. Partea rămasă activă se elimină predominant prin rinichi. Datorită ciclului entero-hepato-enteric, cloramfenicolul este activ şi în cazul infecţiilor intestinale şi biliare.

Ca reacţii adverse, după injecţia intramusculară sau subcutanată pot să apară inflamaţii şi necroze de coagulare la locul injecţiei. Datorită acestui fapt, la câini şi pisici se preferă administrarea pe cale orală. O altă reacţie adversă este dismicrobis-mul intestinal.

' La om, după administrarea îndelungată se pot instala tulburări foarte grave ale hematopoezei (agranulocitoză, trombocitopenie, pancitopenie).

La animale, astfel de fenomene au fost observate numai la pisică după adminis-trarea a 50 mg/kg timp de 3 săptămâni şi 225 mg/kg la câine.

Cloramfenicolul se utilizează în tratamentul enteritelor colibacirare şi salmone-lice, în pasteureloză, în holeră, în tifoză, în micopiasmoză, în pneumopatii, în infecţii puerperale, în mamite, în artrite.

Page 118: 70238445 Farmacologie Ro

M. m

108 Farmacologie veterinară

în situaţia administrării per os, doza este 0,02-0,05 g/kg pro die şi se scindează în 2-3 administrări. Pe cale parenterală, doza este 0,01^0,015 g/kg la animalele mari, 0,02-0,05 g/kg Ia animalele mijlocii, Ia carnivore 0,15 g/kg divizată în 3 reprize.

Cloramfenicolul nu se asociază cu penicilina şi streptomicina care au efect bactericid. Se poate asocia însă cu tetraciclină, eritromicina, neomicina.

Nu se administrează la nou-născuţi. Nu se asministrează la rumegătoare peste 2 luni.Nu se administrează concomitent cu.antianemice pe bază de fier, cu salicilaţi,

fenilbutazonă, barbiturice, tranchilizante fenotiazinice.Tratamentul nu trebuie să depăşească 8 zile datorită toxicităţii asupra organelor

hematoformatoare.Preparate comercialea. Cloramfenicol - drajeuri a 0,250 g;b. Cloramfenicol - soluţie injectabilă - fiole 10 ml 10%:c. Antistafdan spray - flacoane cu soluţie ce conţine cloramfenicol, saprosan,

anestezină şi colorant. Se utilizează în plăgi, afecţiuni cutanate, afecţiuni podale;d. Cloramfenicol hemisuccinat - flacoane cu 1 g pulbere care se dizolvă în ser

fiziologic;e. Clorostatic - soluţie otică ce conţine cloramfenicol şi fluocinolon. Are acţiune

antiinflamatoare, antialergică, bactericidă. Este indicat în otita externă şi medie.- câini: 4-6 picături de 2-3 ori pe zi,*- pisici: 2-4 picături de 2-3 ori pe zi;/ Opti-clor- soluţie oftalmică ce conţine cloramfenicol şi acid boric. Este indicat

în tratamentul conjunctivitei, cheratoconjunctivitei şi altor infecţii oculare, instilân-du-se în sacul conjunctiva! 2-3 picături de 2-3 ori pe zi, 5-7 zile;

g. Alfasan eye ointment (Olanda) - unguent oftalmic ce conţine cloramfenicol, vit. A;

h. Cepetyl soluţie injectabilă (Germania) - ce conţine cloramfenicol, tilocină, acetat de prednison;

/. Chloramugon (Austria) - suspensie uleioasă injectabilă ce conţine cloram-fenicol, sulfadimidină, acetat de prednisolon, vitaminele A, D3, E şi B.

2. Florfenicolul este un antibiotic cu spectru larg de activitate, acţionând asupra germenilor Gram negativi, Gram pozitivi, micoplasmelor. Are un mecanism de acţiune similar cloramfenicolului, acţionează bacteriostatic şi se elimină în special prin urină.

în tratamentul bolii respiratorii la bovine, florfenicolul poate fi considerat cu acţiune bactericidă faţă de Pasteurella haemolytica şi Pasteurella multocida.

Florfenicolul se administrează pe cale orală în afecţiuni cum sunt: gastroenterite, enterite salmonelice şi colibacilare, în pneumonii produse de pasteurele, micoplasme, actinobacili, în artrite, furunculoze, omfalite şi în alte afecţiuni produse de germeni rezistenţi la cloramfenicol.

Dozele sunt de 2-20 mg/kg greutate vie şi pe zi, timp de 3-5 zile.Florfenicolul nu este recomandat viţeilor mai mici de 2 luni şi vacilor în lactaţie.

Pot apărea reacţii de tip anafilactic în care se intervine cu Epinefrine şi medicamente de susţinere a aparatului cardiovascular şi respirator.

Page 119: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 109

3. TIAMFENICOLUL - faţă de cloramfenicol, tiamfenicolul se absoarbe mai lent, se elimină mai puţin repede, are o toxicitate mai mare şi acţionează mai puţin intens.

6.7. Grupa tetraciclinelor

Tetraciclinele sunt un grup de compuşi asemănători, constituiţi din 4 inele fuzionate cu un sistem de legături duble conjugate. Diferenţele mici în eficacitatea clinică reflectă o variaţie în farmacocinetica individuală datorită substituţiilor la nivelul acestor inele.

Prima tetraciclină (aureomicina) a fost izolată în anul 1947 de către CB. Duggar din culturi de Streptomyces aureofaciens. în anul 1949 a fost descoperită oxitetra-ciclina şi în anul 1953 tetraciclină.

Tetraciclinele sunt pulberi galbene, insolubile în apă, dar solubile sub formă de clorhidraţi, termostabile, sensibile la lumină. Soluţiile în schimb, sunt foarte puţin stabile, foarte sensibile la lumină şi au un pH pronunţat acid.

Pătrunderea acestor agenţi în microorganismele susceptibile este mediată de proteine transportoare unice pentru membrana citoplasmatică internă bacteriană. Legarea medicamentului de subunitatea 30S a ribozomului bacterian blochează probabil accesul aminoacil ARNt la complexul ARNm-ribozom la nivelul situsului acceptor, inhibând astfel sinteza proteinelor bacteriene.

Fiind antibiotice cu spectru larg, tetraciclinele sunt eficiente şi împotriva altor microorganisme, nu numai a bacteriilor. Tetraciclinele sunt în general agenţi bacteriostatici şi sunt medicamente de elecţie în diverse infecţii, spectrul de acţiune este asemănător cu al cloramfenicolului, cuprinzând însă toţi anaerobii şi proto-zoarele. Tetraciclinele nu sunt active faţă de bacilul tuberculozei, piocianic, Proteus, virusuri.

Rezistenţa întâlnită pe scară largă la tetracicline limitează utilizarea acestora. Cel mai frecvent întâlnit factor R ce apare natural conferă microorganismului incapa-citatea de a acumula medicamentul, ceea ce conduce la rezistenţă. Aceasta se realizează printr-un eflux activ al medicamentului dependent de Mg++ mediat de o anumită proteină ce conferă rezistenţă. Au fost raportate şi alte mecanisme, precum posibila modificare a locului de legare a tetraciclinei.

Orice microorganism rezistent la o tetraciclină este rezistent la toate celelalte. Actualmente, majoritatea stafilococilor producători de penicilinază sunt de asemenea rezistenţi la tetracicline.

Farmacocinetica. Toate tetraciclinele se absorb adecvat, dar incomplet, după ingestia orală. Administrarea acestor medicamente concomitent cu produse alimen-tare lactate scade absorbţia, datorită formării chelaţilor neabsorbabili ai tetraci-clinelor cu ionii de calciu. Acest efect este mai redus în cazul doxiciclinei. Chelaţii neabsorbabili se formează de asemenea cu alţi cationi divalenţi sau trivalenţi.

Tetraciclinele se concentrază în ficat, rinichi, splină şi tegumente, şi se leagă de ţesuturi, fiind supuse unui proces de calcificare (de exemplu, dinţi şi oase), sau de tumori cu conţinut ridicat de calcru.

Penetrarea în majoritatea fluidelor organismului este adecvată. Deşi toate tetra-ciclinele pătrund în lichidul cefalorahidian, nivelurile sunt insuficiente pentru a fi

Page 120: 70238445 Farmacologie Ro

110 Farmacologie veterinară

eficiente terapeutic, cu excepţia minociclinei. Minociclina pătrunde în lichidul cefalorahidian în absenţa inflamaţiei, fiind de asemenea prezentă în lacrimi şi salivă.

Deşi utilă în eradicarea stării de purtător al meningococului, minociclina nu este eficientă în infecţiile sistemului nervos central.

Toate tetraciclinele traversează bariera placentară şi se concentrează în oasele şi dentiţia fătului.

Toate tetraciclinele se concentrează în ficat, unde sunt parţial metabolizate şi conjugate pentru a forma glucuronizi solubili. Medicamentul în forma activă şi/sau metaboliţii săi sunt secretaţi în bilă; majoritatea tetraciclinelor sunt reabsorbite în intestin şi ajung în urină prin filtrare glomerulară. Doxiciclina este o excepţie, deoarece metabolitul acesteia este excretat preferenţial prin bilă în materiile fecale. Astfel, spre deosebire de alte tetracicline, doxiciclina poate fi folosită în tratarea infecţiilor la pacienţii cu funcţie renală alterată.

Reacţii adverse. Sunt multiple, atât la om, cât şi la animale. în primul rând este dismicrobismul intestinal, cu exacerbarea florei rezistente şi manifestări de enterită, colică, enterocolită, atonie rumenală, diaree letală la cal. Mai pot apărea stomatite, vaginite şi mamite de natură micotică. Pentru evitarea dismicrobismului, se asociază în mod obligatoriu cu drojdie de bere, vitamine din complexul B, bacterii lactice.

Depunerea tetraciclinelor la nivelul oaselor şi dentiţiei primare se realizează în cursul procesului de calcifîcare la tineretul în creştere; aceasta produce decolorarea şi hipoplazia dinţilor şi o oprire temporară a creşterii.

Fototoxicitatea, de exemplu fotodermatoza, apare când pacientul ce primeşte o tetraciclină este expus la soare sau la radiaţii ultraviolete. Acest tip de toxicitate este întâlnit mai frecvent în cazul tetraciclinei, doxiciclinei şi demeclociclinei.

Tulburările vestibulare apar în cazul minociclinei, care se concentrează în endolimfa de la nivelul urechii şi afectează funcţia acesteia.

Tetraciclinele au un efect imunosupresiv în cazul vaccinărilor cu vaccinuri vii. Nu influenţează în schimb imunizarea după vaccinuri inactivate.

Indicaţii terapeutice. Tetraciclinele se utilizează în boli infecţioase nespecifice şi boli specifice: antrax, pasteureloză, colibaciloză, cărbune emfizematos, gangrena gazoasă, tetanos, salmoneloză, micoplasmoză, difterovariolă, sinuzită, coriză infecţi-oasă, laringotraheită infecţioasă.

Ţinându-se seama de tulburările digestive produse de tetracicline la erbivore, se contraindică administrarea pe cale orală la aceste specii (bovine, cabaline, ovine, caprine).

Nu se administrează intraarticular, putând produce o reacţie inflamatorie timp de 5-6 zile.

Nu se asociază cu penicilina, nici cu bicarbonat de sodiu, nu se administrează în lapte.

Căi de administrare şi doze. Calea principală de administrare este calea orală. Preparatele injectabile se administrează intramuscular, subcutanat sau intravenos, după caz. Doza pentru administrarea per os este de 0,02-0,05 g/kg şi pe zi, fracţionată în 3-4 reprize. în cazul preparatelor injectabile se utilizează doze de 5-10 ori mai mici, în 2 reprize pe zi (0,002-0,01 g/kg/zi).

1 A. Te tracicii

k t

Ig, utilizează la b¥ infecţiilor aparefe b) Aureoim

| genţiana şi set~ intervenţii chir1 c) Ciortetr,H utilizează în af

E 2. OxitetraJfe, terapie'folosin■R*-' După ce se

t aureociclina ş1. ascitic. Se elifc activă, prin urwk Spectrul a■t Gram negativ

■§ este activă şi1|' Se recom

:K pododermatitK animale marjf 0,005-0,01 g

Rf- prolaps etc).■f' PreparatK • OxitetrK borcan

K uruieli■» • Oxitett■1 • Oxiteli

■| oxitettK • Oxitet

W • OxitetB • Oxico■L hidro<

|i • OxideK infectW • OximI oxite1 • Oxip

1 Pa n a

§ • OxirE • Oxir1 • Neo:*M în in

Page 121: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice UI: m lichidul i,T>i Şi salivă, clina nu este

in oasele şi

tabolizate şi activă şi/sau absorbite în 0

excepţie, -riiie fecale. i în tratarea

ui rând este de emerită, a stomatite, se asociază lactice. :alizează'în decolorarea

primeşte'b ^citate estev

intrează.în

^cinuri vil.

specifice şigangrena

iză infecţi-

"bivore, se ne, ovine,

ie timp de

streazâ în

lea orală, itravenos, Ş' pe zi, e de 5-10

f

I

A. Tetracicline clasiceClortetraciclina (Aureomicina) - cu următoarele preparate:a)Aureomicina J000 (Olanda) - pulbere ce conţine clortetraciclina clorhidrat.

Se utilizează la bovine, ovine, porcine, cabaline, păsări, în prevenirea şi tratarea ■nfecţiilor aparatului respirator, digestiv şi ca tratament antistres;

b) Aureomicyn G. V. spray - conţine clortetraciclina clorhidrat şi violet de ţsnţiana şi se utilizează la toate speciile în tratarea plăgilor accidentale sau după oiervenţii chirurgicale, pododermatite, abcese deschise;

c) Clortetracicline 10% (Grecia) - pulbere cu clortetraciclina clorhidrat; se v.tilizeaz& în afecţiuni respiratorii şi digestive produse de germeni sensibili.

2. Oxitetracicllna (Teramicina) se obţine din culturi de Strepiomyces rimosus, în terapie folosindu-se sarea clorhidrică.

După ce se absoarbe, oxitetraciclina dă o concentraţie sangvină mai ridicată decât aureociclina şi se distribuie destul de bine în organism, inclusiv în lichidul pleural, scitic. Se elimină mai lent decât aureociclina, respectiv 75% din doză sub formă sctivă, prin urină, bilă şi fecale.Spectrul antimicrobian este asemănător celui al aureociclinei (Gram pozitivi, Gram negativi, spirochete, unele rickettsii, protozoare patogene); în plus, teramicina este activă şi faţă de unele tulpini de Pseudomonas aeruginosa. Se recomandă în infecţii gastrointestinale, pulmonare, în micoplasmoză, în lodermatite, în actinobaciloză, în holeră, în leptospiroză, în următoarele doze: Imale mari 0,002-0,004 g/kg; animale mijlocii 0,003-0,005 g/kg; animale mici $05-0,01 g/kg; pesariile se folosesc în obstetrică (retenţii placentare, endometrite, laps etc). Preparate comerciale:

Oxitetraciclina clorhidrică pulbere (Oxirom) - se prezintă sub formă deborcane sau pungi. Fiind solubilă în apă, se administrează în apa de băut, înuruieli, în doză de 10-20 mg/kg/zi, fracţionat în 2 reprize;Oxitetraciclina 10% - soluţie injectabilă de oxitetraciclina hidroclorică;Oxitetraciclina suspensie pentru tratamentul mamitelor - conţineoxitetraciclina, tripsină şi ulei de parafină;Oxitetraciclina pesarii spumante;Oxitetraciclina 20% pulbere solubilă;Oxicor 5% soluţie injectabilă ce conţine oxitetraciclina hidroclorică şihidrocortizon;Oxiderm - soluţie cu oxitetraciclina şi violet de genţiana utilizată în plăgi şiinfecţii ale pielii;Oximanirom - pulbere cu efect antiinfecţios şi cicatrizarft ce conţineoxitetraciclina hidroclorică, nitrofuran, sulfat de magneziu, lactoză;Oxipan - unguent cu oxitetraciclina şi alfachimotripsină. Se recomandă înpanariţiu la ovine şi în infecţii piogene;Oxiret 20% - soluţie injectabilă;Oxirom - pulbere hidrosolubilă;Neoxigal - comprimate cu oxitetraciclina, neomicină şi acid ascorbic, indicatîn infecţii bacteriene, profilactic şi curativ la păsări;

Page 122: 70238445 Farmacologie Ro

112 Farmacologie veterinară

• Supozitoare vaginale cu 0,5 g oxitetraciclină, folosite în profilaxia şi terapţ infecţiilor puerperale la vaci, iepe, scroafe, ovine, carnasiere, retenj placentare, prolaps uterin şi vaginal, metrite, endometrite acute şi cronice;

• Supozitoare vaginale cu oxitetraciclină şi neomicină cu aceleaşi indicaţii ca; cele de mai sus;

• Adamycin (Italia) - soluţie 5% sau 10% de oxitetraciclină care, administrează o dată pe zi;

• Egocin 20% (Slovenia) - pulbere hidrosolubilă cu oxitetraciclină;• Egocin L.A. (Slovenia) - soluţie injectabilă de oxitetraciclină clorhidrat;• Engemicin 10% L.A. (Olanda) - soluţie apoasă injectabilă de oxitetraciclină\\

combinaţie cu magneziu şi polivinilpirolidonă;• Neointermycin (Austria) - pulbere care conţine oxitetraciclină clorhidric

negamicină, vitamine;• Neo-oxyvet (Grecia) - pulbere hidrosolubilă ce conţine oxitetraciclină şi>|

neomicină. Se administrează în apa de băut sau în furaj;• Oxitelra 200 L.A. (Olanda) - soluţie injectabilă folosită în tratamentul]

infecţiilor respiratorii, urinare, digestive, endometrite, mastite, pododermatite;• Oxitetravit (Olanda) - pulbere cu oxitetraciclină clorhidrat şi vitamine, indicată\

în hipovitaininoze, stres, diverse infecţii;• Teramicina (Belgia) - soluţie 20% de oxitetraciclină clorhidrică;• Terramycina pudră solubilă 5% (S.U.A.) - pulbere ce se administrează în

de băut sau în furaje;• Terramycina spray (S.U.A.);• Tetradur L.A. 300 (S.U.A.) - soluţie apoasă cu oxitetraciclină bază;• Tetrasol 20% L.A. retard (Austria) - soluţie injectabilă cu oxitetraciclină

dihidrat;• TetravetLA. (Franţa)-soluţie injectabilă;• Trierra (Ungaria) - amestec pulverulent cu oxitetraciclină, zinc-bacitracină, •

furazolidonă, vitamine, enzime, factori de creştere. Se administrează mai ales la porci şi păsări în boli infecţioase şi ca terapie antistres.

• Ursociclin (Germania) - soluţie 5% de oxitetraciclină în propilenglicol.

3. Tetraciclină (bază şi clorhidrat) se obţine din culturile de Streptomyces texasi ' (viridifaciens) sau prin declorurarea aureociclinei.

Tetraciclină se absoarbe bine şi dă o concentraţie sangvină mai ridicată decât alte tetracicline şi difuzează uşor în ţesuturi, inclusiv în lichidul cefalorahidian. Concentraţii mari se constată şi în urină şi bilă.

Toxicitatea tetraciclinei este mai mică decât cea a teramicinei şi aureociclinei.In tractusul digestiv dă chelaţi cu ionii metalici (Ca, Fe, Mg), compuşii rezultaţi

fiind greu absorbabili; de aceea, se contraindică administrarea simultană a antibio-ticului cu sărurile metalelor amintite.

Tetraciclină posedă spectru larg bacteriostatic, şi anume asupra germenilor Gram pozitivi, Gram negativi, rickettsiilor, spirochetelor, actinomicetelor, protozoarelor, virusurilor mari.

Se ut coriză ini nistrează Dozei 0,1 g/kg/: Prepa a)Clc conţine prednisol b)A/c clorhidric §njecteaz c) Ti Clorhidrc de băut ş preventi\ d)Tei tineret îr retenţii p ■ .1 e) Te excipienl sacul coi abcese, f f)Tei metil oxi • Tetra nutritive înainjed 4. Re semisint* injectabi o concei ciclina p pneumoţ în micop Doze 0,02 kg g/kg la i păsări.

a) Se metil-tet intramus

b) Se suspensi animalei

Page 123: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 113

Se utilizează în colibaciloză, tifoză, paratifoză, rickettsioză, micoplasrrloză, coriză infecţioasă, pe cale orală, 2-3 prize pe zi, timp de 3-5 zile; la păsări se admi-nistrează în uruieli, 5-7 zile.

Dozele sunt următoarele: animale mari 0,02-0,05 g/kg/zi; animale mijlocii 0,05-0,1 g/kg/zi; animale mici 0,1-0,15 g/kg/zi; păsări 200-400 ppm.

Preparate comercialea)Clortetrason ( Franţa), flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml şi 250 ml soluţie care

conţine 5% tetraciclină clorhidrică, 10% cloramfenicol şi 0,5% acetat de prednisolon. Se administrează i.m, s.c, i.p. o dată pe zi, la toate speciile.

b)Maximugon (Austria), flacoane a 100 ml cu soluţie uleioasă de 6% tetraciclină clorhidrică în amestec cu negamicină, streptomicină şi acetat de prednisolon. Se injectează intramuscular o dată pe zi la toate speciile.

c) Tetraciclină baza şi tetraciclină clorhidrică pulbere, borcane şi pungi.Clorhidratul este hidrosolubil şi se administrează mai uşor. Se administrează în apede băut şi în furaje în doză de 200 - 300 g la 100 litri apă sau la tona de furaje,preventiv şi 400 g/tonă furaj curativ, timp de 5-7 zile.

d) Tetraciclină drajeuri 0,250 g şi capsule gelatinoase. Se utilizează în special la tineret în afecţiuni gastrointestinale, precum şi intrauterin în distocii, cezariene, retenţii placentare, endometrite.

e) Tetraciclină T unguent conţine 5% tetraciclină clorhidrică, 0,3% tripsină şi excipient. Se prezintă sub formă de tuburi a 20 g. Se administrează intramamar, în sacul conjunctival (conjunctivite, cheratite, blefarite) şi pe piele (plăgi, furuncule, abcese, fistule).

0 Tetran (Ungaria) flacon a 0,5 g însoţit de o fiolă de solvent. Conţine pirolidin metil oxitetraciclină. Se administrează intravenos, intramuscular şi local o dată pe zi.

Tetraxin, pulbere, este un antibiotic furajer care stimulează absorbţia substanţelor nutritive şi creşte valorificarea furajelor. Administrarea se suspendă cu o săptămână înainte de sacrificare.

4. Rolitetraciclina (Pirolidin-metil-tetraciclina, Solvocilin, Reveriri) se obţine semisintetic prin condensarea tetraciclinei cu formaldehidă şi pirclidină. Soluţiile injectabile sunt mai eficace decât celelalte forme medicamentoase întrucât se asigură o concentraţie sangvină mare care durează aproximativ 24 ore. Per os, rolitetra-ciclina practic nu se absoarbe, şi din această cauză se recomandă numai parenteral în pneumopatii, în infecţii puerperale în colibaciloză, în salmoneloză, în leptospiroză, in micoplasmoză, în panariţiu.

Dozele în care se administrează sunt: 0,002 - 0,003/kg la animalele mari, 0,005 -0,02 kg Ia viţei şi mânji, 0,003 - 0,005 g/kg la la animalele mijlocii, 0,005 - 0,01 g/kg la purcei şi miei, 0,005 - 0,01 g/ kg la animalele mici şi 0,025 - 0,1 g/kg Ia păsări.

a) Solvocilin pulbere hidrosolubilă conţine ca substanţă activă N - pirolidin-metil-tetraciclină. Se dizolvă numai în apă distilată. Se administrează intravenos, intramuscular sau local (intramamar, intrauterin, intraarticular, intraperitoneal).

b) Solvocilin, suspensie uleioasă se prezintă sub formă de flacoane de 20 ml suspensie uleioasă 5,5,%. Se administrează intramuscular sau subcutanat 10 ml la animalele mari.

Page 124: 70238445 Farmacologie Ro

116Farmacologie veterinară

28. Intermycin (Austria) soluţie ce se administrează intramuscular. 929. Neointermycin (Austria) pulbere ce conţine oxitetraciclină clorhidrică^

neomicină, vitamine. Se administrează în apa de băut numai la păsări.30. Neo-oxyvet (Grecia) pulbere cu oxitetraciclină şi neomicină, ce se

administrează în apa de băut la păsări şi porci.

31. Nutrivet (Austria) pulbere ce conţine oxitetraciclină clorhidrică, vitamujL-microelemente, miceliu uscat.

32. Teramicina (Belgia) soluţie injectabilă de oxiteraciclină ce se administreazăintramuscular, subcutanat sau intravenos la toate speciile.

33. Teramycine pudră solubilă (SUA) cu oxitetraciclină ce se administrează în apa de băut sau în furaje la toate speciile. Există şi Teramycină spray.

34. Tetradur L.A. 300 (SUA) soluţie injectabilă cu oxitetraciclină. Similar există Tetrasol 20% L.A. (A ustria) şi Tetravet L.A. (Franţa).

35. Trierra (Ungaria) este o pulbere ce conţine oxitetraciclină, zinc-bacitracină, furazolidonă, vitamine, enzime, factori de creştere. Se utilizează mai ales la păsări şi porci, administrată în furaj.

36. Ursocilin (Germania) soluţie injectabilă cu oxitetraciclină.37. Solvocilinpulbere hidrosolubilă conţine pirolidin-metil-tetraciclină. Se admi-

nistrează după solubilizare cu apa distilată, intravenos, intramuscular, intramamar, intrauterin, intraarticular, intraperitoneal.

38. Solvocilin soluţie uleioasă se administrează intramuscular sau subcutanat.

6.8. Grupa antibioticelor macrolide

Macrolidele sunt antibiotice care au în molecula lor un macrociclu lactonic de care sunt prinse glucide bazice sau neutre. Această grupă cuprinde un număr de circa 40 antibiotice dintre care mai cunoscute sunt eritromicina, tilocina, oleandomicina şi spriramicina. Există două grupe: macrolide cu 14 "atomi de carbon (eritromicina, oleandomicina) şi macrolide cu 16 atomi de carbon (tilocina, spiramicina).

Acţionează bacteriostatic şi cu un mecanism de acţiune asemănător cloramfe-nicolului (inhibă sinteza proteică prin inhibarea transportului aminoacizilor actrivafi la locul sintezei proteice ribozonii). între macrolide există o rezistenţă încrucişată.

1. Eritromicina - a fost izolată în anul 1952 de către Mc Guire şi colab. din culturi de Streptomyces erithreus. în practica medicală se folosesc lactobionatul, propionatul, stearatul, estolatul, etilsuccinatul şi gluco-heptonatul de eritromicina, iar pentru medicina veterinară există şi eritromicina trocianat.

Administrată per os, difuzează bine dând o concentraţie terapeutică în sânge care durează circa 6-8 ore (în ţesuturi, eritromicina rămâne activă 12-24 ore), după acest timp eliminându-se prin urină şi prin bilă.

Spectrul antimicrobian este mai larg decât cel al penicilinei, fiind eficace şi faţăde unele clostridii, hemofili, pasteurele, brucele, rickettsii, vibrioni, spirochete, mi-coplasme, virusuri mari. Nu este activă faţă de Pseudomonas, Escherichia,Salmonella, Aerobacter, Proteus, Pseudomonas şi, în general, Gram negativi.

mEa este activă şi faţă de germeni intracelulari, realizând concentraţii mari în

marcrofage şi leucocitele polinucleare. Acţiunea sa este optimă la un pH alcalin,

când predomin 50S şi împiedî pentru eritromii

Rezistenţa b acest antibiotic penicilinorezistt

Indicaţiile t rezistenţi la pen ticemii, abcese, leptospiroze, m

Eritromicina testinale grave. majoritatea.

Eritromicina orală. Se elimin pleură, peritone lichidul cefalor gitelor. 50% se entero-hepato-ei

Doze şi moda.

Eritromidvenos. La bovirmg/kg. Se fac 2de 2 ori pe zi. 1pulbere injectab

b.

Eritromuintramuscular, Itiocianat pulbeicombaterea micde peste 14 zile,

• Eritromicc. Comacici

pudră. în acestspectru larg al te

d. Propionike. EritromiciGallimycin 5

ce conţine eritro

2. Tilocina afradiae. Este un bine din intestin< dau un nivel tera] la păsări, în gast mari, 0,01-0,02 apa de băut 0,5%, Durata tratan

Page 125: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice

115

■or tetraciclineior■nele clasice. De

alţi coci, decât

e ale aparatului 1

se utilizează Ja :I"ii oaselor). Se

'n lapte sau apă

colistină-sulfat

nă clorhidrat şi ram pozitivi şi

locaină care se ie

doxiciclină

;ât' conţinând i ale pielii.

sub formă deR administratviţei, mânji,300 g Ia 100

ca atare sau ene, retenţii

excipient în 'njunctivite, ■» furuncule,

ce conţine ministrează

I soluţie ce • Se poate

6. Tetran (Ungaria) se prezintă sub formă de flacon 0,5 g însoţit de o fiolă de solvent.Conţine pirolidin-metil-oxitetraciclină. Se poate administra intravenos lent, intramuscular, intraperitoneal şi intraarticular.

7. Tetraxin pulbere este un antibiotic furajer care se administrează în uruieli sau lapte, previne tulburările gastrointestinale şi ajută la o valorificare superioară a furajelor. Se suspendă administrarea cu o săptămână înainte de sacrificare.

8. Aureomicina 1000 (Olanda), pulbere în flacoane sau saci, care conţine clortetraciclină clorhidrat şi se utilizează pentru prevenţia şi tratarea infecţiilor aparatului respirator, digestiv, ca tratament antistres la bovine, ovine, cabaline, porcine şi păsări.

9. Clortetracicline 10% (Grecia) pulbere în saci, care se foloseşte la viţei, purcei, păsări în afecţiuni respiratorii şi digestive.

10. Oxitelraciclină clorhidrică pulbere (Oxirom) se prezintă sub formă de pulbere în borcane. întrucât este solubilă, se administrează în apa de băut, dar se poate administra şi în furaje şi sub formă de breuvaj la viţei, porci, miei, păsări.

11. Oxitetraciclina 10% soluţie injectabilă se prezintă sub formă de flacoane a 20, 50 şi 100 ml.

12. Oxitetraciclina suspensie pentru tratamentul mamitelor care conţineoxitetraciclina, tripsină şi ulei de parafină.

13. Oxitetraciclina pesarii spumante şi efervescente se prezintă sub formă de comprimate alungite care se administrează intrauterin în endometrite.

14. Oxitetraciclina 20% pulbere solubilă în pungi a 100 g, 500 g, 1 kg, 5 kg, 20 kg.15. Oxicor 5%) soluţie injectabilă ce conţine oxitetraciclina hidroclorică şi

hidrocortizon acetat.16. Oxiderm soluţie cu oxitetraciclina clorhidrat, violet de genţiană, folosită local

la nivelul plăgilor şi al pielii.17. Oximanirom pulbere conţine oxitetraciclina nitrofuran, sulfat de magneziu şi

lactoză18. Neoxigol, comprimate cu oxitetraciclina hidroclorică, neomicină sulfat, acid

ascorbic care se foloseşte mai des la păsări în micoplasmoză, coriză infecţioasă, salmoneloze, holeră, difterovariolă.

19. Supozitoare vaginale cu oxitetraciclina se folosesc în infecţii puerperale la vaci, iepe, scroafe, ovine, carnivore, în retenţii placentare, prolaps uterin, distocii, cervicite, metrite, endometrite.

20. Supozitoare vaginale cu oxitetraciclina şi neomicină. Cu aceleaşi indicaţii ca şi cele de mai sus.

21. Adamycin (Italia) soluţie injectabilă de oxitetraciclina clorhidrică ce seinjectează subcutanat.

22. Adamycin L.A. (Anglia) soluţie injectabilă şi aerosol.23. Azprociclina 200 pulbere hidrosolubilă care se administrează în apă de băut

sau în furaj la păsări, porci, viţei, iepuri şi peşti.24. Combymycin (Austria) pulbere ce conţine oxitetraciclina clorhidrică,

furaltadonă, negamicină şi vitamine.25. Egocin 20% pulbere hidrosolubilă de oxitetraciclina.26. Egocin L.A. (Slovenia) soluţie injectabilă cu oxitetraciclina clorhidrat.27. Engemycin 10% L.A. (Olanda) soluţie apoasă injectabilă cu oxitetraciclina.

114

Page 126: 70238445 Farmacologie Ro

114 Farmacologie veterinară

B. Tetracicline moderne1. Doxiciclina (Vibramicina). Are un spectru larg asemănător tetraciclinelor

clasice, fiind însă activă şi faţă de germenii rezistenţi la tetraciclinele clasice. Deasemenea este mult mai activă faţă de stafilococi, streptococi şi alţi coci, decâttetraciclinele clasice.

Se foloseşte la câini şi pisici în afecţiuni acute şi subacute ale aparatului respirator. Doza este de 10 mg/kg la 12 ore timp de 3 - 5 zile. Nu se utilizează Ja animalele gestante şi la cele tinere (efect negativ asupra creşterii oaselor). Se administrează per os.

Preparate comercialea) Doxiciclina - 10% pulbere hidrosolubilă ce se administrează în lapte sau apă

de băut conţinând doxiciclina clorhidrat.b) Colidox (Germania) - pulbere cu doxiciclina clorhidrat şi colistină sulfat

destinată afecţiunilor gastrointestinale şi respiratorii la păsări.c) Doxyral C (Olanda) - pulbere solubilă care conţine doxiciclina clorhidrat şi

colistinsulfat folosit la bovine, suine şi păsări în boli produse de Gram pozitivi şi Gram negativi.

d) Doxyvet inj. (Iordania) soluţie injectabilă de doxiciclina şi lidocaină care se utilizează la rumegătoare în infecţii respiratorii cu germeni sensibili.

e) DoxyvitlOO (Franţa) - pulbere hidrosolubilă care conţine doxiciclina hidroclorid şi acid ascorbic.

f) Ronaxan 20 (Franţa) - comprimate în blistere cu 10 bucăţi conţinând doxiciclina, indicată la câini în afecţiuni respirtatorii, urogenitale şi boli ale pielii.

g) Vibramicin (Belgia) capsule gelatinoase de uz uman.

Produse comerciale pe bază de tetracicline

'-■ 1. Tetracicilină bază şi tetraciclină clorhidricăpulbere. Se prezintă sub formă de pungi sau borcane cu pulbere. Clorhidratul este hidrosolubil şi poate fi administrat mai uşor. Ambele forme se administrează în apa de băut şi în furaj la viţei, mânji, miei, porci în dozele prezentate. La păsări doza preventivă este 200 - 300 g la 100 litri apă sau tona de furaj, iar curativ 400 g/tonă furaj timp de 5 - 7 zile.

2. Tetracicilină drajeuri a 250 g, precum şi capsule, se administrează ca atare sau zdrobite în furaj. Pot fi administrate şi intrauterin în distocii, cezariene, retenţii placentare, endometrite.

3. Tetracicilină T unguent conţine tetracicilină clorhidrică, tripsină şi excipient în tuburi de 20 g. Se aplică la nivelul sacului conjunctival în cheratite, conjunctivite, blefarite, intramamar, în mamite şi pe piele în cazul unor plăgi infectate, furuncule, abcese etc.

4. Maximugon (Austria), flacoane a 100 ml cu o soluţie uleioasă ce conţine tetracicilină, negamicină, streptomicină şi acetat de prednisolon. Se administrează sub formă de injecţii intramusculare.

5. Clortetrason (Franţa), flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml şi 250 ml soluţie ceconţine tetraciclină clorhidrică, cloramfenicol şi acetat de prednisolon. Se poateadministra intramuscular sau intraperitoneal.

6. Tetran solvent.Conţin< intram uscular

7. Tetr lapte, prc furajelor.

8. Autclortetraciiaparatuluiporcine ş'~

9.

Clopăsări în

10. pulbere poate ad

11. 20, 50 şi

12. oxitetrac

13.compri

14.15.

hidrocortizon16. la

nivelul17. lactoză 18. ascorb salmoneloze

19 vaci, cervicite20 şi cele 21 injectează 22 23 sau în 24furaltadonă

25 26 27

Page 127: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 117

clorhidrică,

se admi-

vitamine,

administrează

administrează în,

imilar există

bacitracină, la păsări şi

\ Se admi-intramamar,

subcutanat.

lactonic de imăr de circa oleandomicina şi | (eritromicina,

)•cloramfe-j

lor actrivaţi| rucişată.

colab. dinlactobipnatul,eritromicina,

sânge care ore), după

eficace şi faţă pirochete, mi-

Escherichia,ativi.■aţii mari în pH alcalin,

când predomină forma neionizată. Se fixează reversibil pe subunitatea ribozomală ' SOS şi împiedică sinteza proteinelor bacteriene. Procesul de fixare este competitiv pentru eritromicina, clindamicină şi cloramfenicol.

Rezistenţa bacteriană faţă de eritromicina se dezvoltă rapid şi, de aceea, se indică acest antibiotic numai în cazuri speciale, când este vorba de o infecţie cu germeni penicilinorezistenţi şi tetraciclinorezistenţi, sau în cazul în care antibrograma o indică.

Indicaţiile sunt în principiu cele ale penicilinei dar numai dacă germenii sunt rezistenţi la penicilină: pneumonii, bronhopneumonii, bronşite, mamite, metrite, sep-ticemii, abcese, flegmoane, artrite, retenţii placentare, antrax, gurmă, anaerobioze, leptospiroze, micoplasmoză aviară, coriză şi sinuzită infecţioasă).

Eritromicina nu se administrează la cabaline pentru că apar tulburări gastroin-testinale grave. Nu se asociază cu alte antibiotice întrucât este incompatibilă cumajoritatea.

Eritromicina are o biodisponibilitate relativ mică după administrarea pe cale orală. Se elimină prin bilă în concentraţii mari şi difuzează bine în ţesuturi, placentă, pleură, peritoneu, mai puţin prin articulaţii. Nu pătrunde aproape deloc în SNC şi în lichidul cefalorahidian, motiv pentru care nu este indicată în tratamentul menin-gitelor. 50% se metabolizează şi 50% se elimină netransformată. Suferă un ciclu entero-hepato-enteric.

Doze şi mod de administrarea. Eritromicina lactobionat se injectează intramuscular, iar în urgenţe chiar intra

venos. La bovine şi suine adulte, doza este de 3 - 5 mg/kg, la viţel, purcel 5-8mg/kg. Se fac 2 - 3 administrări pe zi. La carnivore, doza este de la 10 - 20 mg/kg ,de 2 ori pe zi. Eritromicina lactobionat se prezintă sub formă de flacoane a 0,30 gpulbere injectabilă.

b. Eritromicina tiocianat (Galimicina) soluţie injectabilă, se administreazăintramuscular, la mamifere, subcutanat la păsări în doze similare. Eritromicinatiocianat pulbere pentru păsări (Eritromvac) se administrează în profilaxia şicombaterea micoplasmozei în apa de băut 2,5%o la pui 1 - 14 zile şi l,25%o la puiide peste 14 zile, timp de mai multe zile şi pentru combaterea stresului.

• Eritromicina 20% (Italia) pulbere hidrosolubilă de eritromicina tiocionat.c. Comaciclina pulbere ce conţine eritromicina tiocionat, tetraciclină şi zahăr

pudră. în acest preparat este combinat efectul eritromicinei, faţă de micoplasme cuspectru larg al tetraciclinei.

d. Propionileritromicină comprimate de uz uman.e. Eritromicina etilsuccinat - flacoane cu pulbere suspendabilă.Gallimycin 5,5% (Franţa), Gallimicin WS 20%, Miramed (Germania) - pulbere

ce conţine eritromicina tiocionat, sulfadiazină şi trimethoprim.2. Tilocina a fost izolată în anul 1959 de către Mc Guire din culturi de Streptomyceâ

fradiae. Este un antibiotic care se foloseşte numai în medicina veterinară. Se absoarbe bine din intestin şi se distribuie acceptabil. Soluţiile în propilenglicol introduse parenteral dau un nivel terapeutic pentru circa 24 ore. Se întrebuinţează în micoplasmoză şi sinuzită la păsări, în gastroenterite, în pneumopatii dozele fiind 0,004 - 0,01 g/kg la animalele mari, 0,01 - 0,02 g/kg la viţei şi mânji şi la animalele mijlocii, 0,025 g/kg la păsări, iar în apa de băut 0,5%o. La câine şi pisică doza este de 0,01 g/kg i.m. sau pe cale orală.

Durata tratamentului este de 3 - 5 zile, iar nivelul sangvin 1 mcg/ml. ; j

H I!

H

Page 128: 70238445 Farmacologie Ro

118 Farmacologie veterinară

,«.: Preparate comerciale *

a. Avianprotect - formulă medicamentoasă indicată în combaterea micoplasmei,saimonelozei, colibacilozei şi altor infecţii secundare la păsări. Conţine tilosintartrat, eritromicin tiocianat, furazolidonă, vitaminele A, D3, E, K3, B|, acidpantotenic, biotină, vitamina C, zinc şi metionină.

b. Tylavei 20% - pulbere hidrosolubilă cu 5% tilocină tartrat.c. Tylarom - pulbere solubilă.d. Isolyl (Austria) - conţine 5% tilocină şi 6% eritromicină. Se utilizează în

micoplasmoză.e. Tyladin 20 (Italia) - pulbere cu 20% tilocină./ Tylazin (Olanda) - soluţie injectabilă cu tilosin tartrat.g. Tylovil 90 N (Germania) - pulbere cu tilozin tartrat neomicină sulfat, complex

vitaminich. Tylocin (SUA) - pulbere hidrosolubilă care se utilizează la păsări. /. Tylosin 20% (Austria) - soluţie apoasă injectabilă cu tilocină tartrat.3. Oleandomicina este produsă de Streptomyces antibioticus. A fost izolată în

anul 1955; se foloseşte sarea fosforică. Spectrul antimicrobian este asemănător cu cel al eritromicinei, dar antibioticul este mai puţin eficace faţă de micoplasme. Se absoarbe şi difuzează bine în organism dând o concentraţie terapeutică pentru circa 6 ore. Dozele sunt: 0,02 - 0,05 g/kg la animale şi 0,05 - 0,1 g/kg la păsări. Intră în componenţa preparatului Taociclin (Sigmamicină) alături de tetraciclină şi glucoza.

4. Spiramicina (Rovamicina). Antibiotic produs de Streptomyces ambofaciens. Spectrul antimicrobian este asemănător cu cel al eritromicinei. Doza parenterală este de 10 mg/kg şi realizează în lapte niveluri bacteriostatice.

Preparate comerciale

a. Belcospira injectabil (Franţa) este o asociere de spiramicina cu colistină. Seadministrează i.m. câte 0,25 ml/kg/zi divizat în 2 reprize timp de 3 zile, în afecţiuniproduse de bacterii Gram negative, Gram pozitive şi micoplasme.

b. Belcospira orale (Franţa) conţine adipat de spiramicina şi colistină. Se administrează în hrană şi în apa de băut 1 g/l timp de 2 - 5 zile la păsări, 1 - 2 g/10 kg larumegătoare, porci, cai, iepuri, timp de 2 - 5 zile.

c. Stomorgyl (Franţa) comprimate cu spiromicină şi metronidazol pentrucombaterea infecţiilor bucodentare (stomatite, gingivite, carii), osteomielite, metritela câini şi pisici.

d. Suanovile - soluţie injectabilă de spiramicina adipat.e. Rovamycina - comprimate şi sirop de uz uman.

6.9. Grupa falselor macrolide

Aceste antibiotice au acelaşi mecanism de acţiune ca şi macrolidele, iar spectrul de acţiune este asemănător. Rezistenţa se instalează foarte încet şi este încrucişată cu rezistenţa la macrolide.

Medicamentele din această grupă sunt: lincomicina şi clindamicina.

Page 129: 70238445 Farmacologie Ro

Q )> CQ

a T'

Antibiotice 119

a micoplasmei-onţine tilosi;

K3, B|, aci;■Ut"

~ utilizează îr"j'...

rat.'ost izolată în

semănător cu cbplasme. Se pentru circa 6 ăsări. Intră în i Şi glucoza. ambofaciem, renterală este

colistină. Se , în afecţiuni

nă. Se admi-2 g/10 kg !a

azol pentru îlite, metriteiar, spectrul :rucişată cu

Firmacocinetică. Lincomicina se absoarbe în urma administrării orale în pro-f|kde 25-50%, iar clindamicina 60-90%. Nivelul terapeutic sangvin se menţine 6îore. Se distribuie uniform în organism, pătrund în ţesuturi moi, piele, muşchi şi

j/e, fiind eficace în septicemie şi osteomielite. Se elimină din organism 50%izate şi 50% netransformate. ' IUvelul sangvin eficace este 0,5 - 2 mcg/ml. Nu

se administrează la cal, iepure şi rjster pentru că produc colite grave.

1, Lincomicina

A fost izolată în anul 1962 din mediul de fermentare al ciupercii Streptomyces ■iiolnensis. Se utilizează clorhidratul care este o pulbere albă, cristalină, uşor «Jubilă în apă şi alcool. Indicaţii - la porci în enterite, rujet, pneumonii, artrite, la bovine în enterite şi ■ feeumonii; la ovine şi caprine în pododermatite infecţioase, la păsări în coriza Wceţioasă, aerosaculita curcilor, sinovita infecţioasă, enterite şi artrite bacteriene, la ■mivoreîn laringite, dermatite stafilococice şi streptococice, parvoviroză, metrite. Prtparate comerciale8. Dizenter pulbere ce conţine lincomicina clorhidrat, spectinomicină sulfat, 'Jîetraciclină. Se utilizează la porcine în profilaxia şi tratamentul dizenteriei, fecţii pulmonare mai ales în perioada de înţărcare. Dozele sunt 1 kg dizenter/1 -J furaj o dată la 24 ore timp de 3 - 5 zile. b. Lincomicina 100 şi Lincomicina 200 comprimate cu lincomicina bază. C. Llncovet 10 soluţie injectabilă folosită 1 ml/10 kg timp de 3 - 7 zile la bovine, ovine, caprine, suine; 1 ml/5 kg la câini şi pisici, şi 0,5 ml/2,5 kg la păsări.

d. Lincocin Forte (Belgia) - seringi a 10 ml pentru tratamentul mastitelor acute li vaci în perioada de lactaţie şi conţine lincomicina, neomicină, metilprednisolon.

d. Linkomicin injectabil (Slovenia) - soluţie 10%.e. Linkomicin F intramamar (Slovenia) - injectoare ce conţin lincomicina,

neomicină sulfat, dexametazona.f. Linco-Spectim (Belgia) - combinaţia celor două antibiotice determină un

jpectru antimicrobian larg. Se administrează i.m. şi s.c. în următoarele doze: porci 1ml/10 kg o dată pe zi 3 - 7 zile; vaci 1 ml/10 kg, 2 - 4 zile; oi, capre 1 ml/kg, 3 zile;dini, pisici 1 ml/5 kg la fiecare 12-14 ore; păsări 0,5 ml/2,5 kg, 3 zile consecutiv.

g. Lincospectim (Germania) soluţie injectabilă cu 5% lincomicina şi 20%jpectinomicină.

h. Lincomycin - Spectinomycin 5/10 (Olanda) soluţie injectabilă cu 50 mg lincomicina şi 100 mg spectinomicină pe ml.

1.Lincomix - premix antibacterian cu lincomicina.j. Lincomicin - Spectinomicin Lek (Slovenia) soluţie injectabilă folosită în afecţiuni

gastrointestinale şi respiratorii produse de germeni sensibili.it Spectolin (Austria) soluţie injectabilă cu 50 mg lincomicina şi 100 mg

Spectomicină care se administrează i.m. 1 ml/10 kg, timp de 3 - 7 zile.

2.Clindamicina

Se obţine prin clorurarea lîhcomicinei. Modul de acţiune este similar cu cel al oitromicinei. Se absoarbe bine după administrarea orală, se distribuie bine cu excepţia

It'.

120

ulfat, complex

Page 130: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

lichidului cefalorahidian. Pătrunderea la nivelul oaselor se produce şi în absenţa inflamaţiei. Este metabolizată oxidativ până la produşi inactivi. Se elimină prin bilă şi urină. Se administrează la câine şi pisică per os în doză de 10 mg/kg de 2 ori pe zi. Din Olanda se importă Clinda Cure comprimate pentru tratarea afecţiunilor pielii, a ţesuturilor moi în toxoplasmoză, abcese, plăgi infectate, osteomielite. Preparatul de uz uman se numeşte Sobelin.

6.10. Grupa antibioticelor polipeptidice

l i

li

,t*

Antibioticele din această grupă se caracterizează printr-o mare omogenitate structurală. Posedă o structură ciclică datorită înlănţuirii unor aminoacizi din gruparea peptidică. Pe lângă structura proteică, în molecula lor conţin şi acizi graşi care le conferă o bună liposolubilitate. Aceste antibiotice interferează cu membrana microbiană, tulburându-i permeabilitatea. Au un mecanism bactericid, iar rezistenţa este rară. Prezintă neuro- şi nefrotoxiciate ridicată. Neurotoxicitatea se caracteri-zează prin ataxie, bloc neuromuscular, apnee, paralizie respiratorie. Nefrotoxicitatea se manifestă prin: proteinurie, hematurie, oligurie. Datorită toxicităţii se preferă administrarea per os (nu se absorb din tubul digestiv) sau local pe piele şi mucoase. Dacă se administrează parenteral apar frecvent puternice iritaţii locale.

Polimixinele (colistina, polimixina B) se folosesc împotriva germenilor Gram negativi, în timp ce gramicidinele (bacitracina, tirotricina) se folosesc împotriva celor Gram pozitivi.

1. Polimixina B este produsă de Bacillus polimixa şi Bacillus acrosporus. Se utilizează sarea sulfurică. Antibioticul este activ faţă de majoritatea Gram negativilor. Administrată timp îndelungat, poate da o serie de reacţii adverse (în principal nefro- şi neurotoxicitate), per os se absoarbe destul de puţin, din care cauză se recomandă intramuscular, pentru acţiunea generală doza fiind de 0,0015 g/kg în 3 - 4 reprize. La viţei în gastroenterite Polimixina.B sulfat se administrează per os, în doze de 0,001 - 0,003 g/kg în 2 - 3 prize, timp de 2 - 3 zile. Extern, se aplică sub formă de unguente sau soluţii 0,2 - 1%, uneori în asociere cu neomicina, în mamite, în plăgi, în afecţiuni oculare.

2. Colistina (Polimixina E) este produsă de Bacillus .colistinus. Este o pulbere albă, puţin solubilă în apă. Se utilizează în special la bovine, suine şi păsări, în infecţii intestinale cu Salmonella, E.coli. Se poate utiliza însă şi în enterite la câine şi pisică. Doza este de 2,5 mg/kg de 2 ori pe zi la bovine şi suine, şi de 3 ori pe zi la carnivore. La păsări, doza este 3 mg/kg la 12 ore.Nu se asociază cu cefalosporine, macrolide şi aminoglicozide; în schimb poate fi asociată cu penicilina, cloramfenicolul, tetraciclină. Preparate comerciale:

a. Colistirom pulbere hidrosolubilă de colistin sulfat ce se administrează în apade băut.

b. Colistin soluţie injectabilă flacoane de 50 şi 100 mlc. Colimicin comprimate.d. Belcomicina S (Franţa) soluţie injectabilă conţine colistin sulfat.e. Colivet - pulbere hidrosolubilă cu colistin sulfat.

O) «0

Page 131: 70238445 Farmacologie Ro

O» CQ

::.

Antibiotice

121

luce şi în absenţa 2 elimină prin bilă ?/kg de 2 ori pe zi. "ecfiunilor pielii, a ■ite. Preparatul de

iare omogenitate aminoacizi din nţin şi acizi graşi iză cu membrana cid, iar rezistenţa «"ea se caracteri-Nefrotoxicitatea citaţii se preferă 3'ele şi mucoase Ie.;ermenilor Gram losesc împotriva

acrosporus. Se îjoritatea Gram îcţii adverse (în 1, din care cauză 3,0015 g/kg în 3 trează per os, în n, se aplică sub :ina, în mamite,

Este o pulbere ne şi păsări, în terite la câine şi !e 3 ori pe zi la

schimb poate fi

n'strează în apa

f. Colisultrix (Franţa) - pulbere ce conţine colistin sulfat şi trimethoprim, utilizată în afecţiuni ale aparatului respirator şi digestiv la viţei, purcei, miei, iezi, pui şi iepuri.

Polimixina B - se utilizează sulfatul, pulbere gălbuie solubilă în apă. Se foloseşte mai ales intramamar, în mamite produse de Gram negativi în doză de 130-260 mg/sfert/zi timp de 3 - 5 zile.

3. Bacitracina este produsă de Bacillus subtilis. Este un amestec de mai mulţiconstituenţi (bacitracinele A, A , B, C, D, E, F, F2, F3 şi G3). Cel mai importantcomponent este bacitracina A care asigură aproape 90% din activitatea antibac-teriană a întregului complex. Deoarece aceste antibiotice dau efecte nefrotoxiceapreciabile, nu se folosesc în terapia sistemică ci numai local, în tratamentul plăgilorinfectate, în conjunctivite. Concentraţia preparatelor este de 500 Ui/ml sau g.

Preparate comercialea. Nubactrin pulbere 10% de zinc- bacitracina aditiv furajer.b. Oticure (Olanda) suspensie uleioasă pentru uz extern, flacoane a 15 ml cu

picurător, cu efect antiinflamator, antipruriginos, antibacterian, antifungic, acaricid,care se utilizează pentru tratamentul otitei externe. Preparatul conţine: monosulfirom,dexametazonă, bacitracina şi polimixina B sulfat.

4. Tirotricina este produsă de Bacillus brevis. Se utilizează numai extern, localsub formă de soluţii sau unguente 1%. Are şi efect antifungic.

6.11. Grupa peptolidelor (sinergistine)

în această grupă sunt cuprinse antibiotice sinergice clasate în două grupe: A şi B. Cele din grupa A sunt nu numai sinergice, ci şi potenţializatoare ale secundelor. Formulele lor chimice sunt foarte apropiate, conţinând o grupare lactonă şi una peptidă.

Rifampicinele sunt antibiotice cu structură şi proprietăţi particulare. Fiecare antibiotic este un sumum de componenţi, care se notează cu literele alfabetului latin.

Rifampicina este un antibiotic ce se obţine din culturile de Streptomyces medite-ranei. Se prezintă sub formă de pulbere cristalină, roşie cărămizie, fără miros, foarte greu solubilă în apă.

Mecanism de acţiune. Rifampicina blochează fenomenul de transcripţie prin interacţiunea cu subunitatea B a ARN polimerazei bacteriene ADN-dependente, inhibând astfel sinteza ARN bacterian prin suprimarea etapei iniţiale.

Spectrul antibacterian. Rifampicina este bactericidă atât pentru micobacteriile intracelulare cât şi cele extracelulare, inclusiv Mycobacterium tuberculosis, mico-bacterii atipice şi Mycobacterium leprae. Este eficientă împotriva numeroaselor microorganisme Gram pozitive şi Gram negative, şi este frecvent folosită profilactic la pacienţii expuşi la meningococi sau Haemophilus influenzae. Rezistenţa poate fi cauzată de o modificare în afinitatea ARN-'polimerazei ADN-dependente pentru medicament, sau de o scădere a permeabilităţii.

Farmacocinetică. Absorbţia rifampicinei este bună după administrarea pe cale orală. Se distribuie apoi în tot organismul (fluide şi organe). In lichidul cefalorahi-dian atinge niveluri*adecvate chiar şi în absenţa inflamaţiei. Medicamentul ajunge la ficat şi intră în ciclul enterohepatic.

Page 132: 70238445 Farmacologie Ro

122 Farmacologie veterinară

Rifampicina prin ea însăşi poate determina inducţia oxidazelor hepatice, deter-minând scurtarea timpului de înjumătăţire. Eliminarea se faci prin bilă, prin urină şi fecale sub formă de metaboliţi, precum şi sub formă nemetabolizată. Urina şi fecalele, ca şi alte secreţii, prezintă culoare roşu-orange.

Reacţii adverse. Rifampicina prezintă reacţii adverse puţine, care includ greaţă şi vomă. Medicamentul trebuie folosit judicios la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

întrucât rimfampicina poate determina inducţia enzimatică a citocromului P-450, poate reduce timpul de înjumătăţire al altor medicamente administrate concomitent şi metabolizate de acest sistem. Aceasta poate conduce la necesitatea unor doze mai mari a acestor agenţi terapeutici. Rifampicina este un medicament antituberculos remarcabil, fiind sinergie cu izoniazida şi streptomicina. Este, de asemenea, eficace faţă de cocii Gram pozitivi (mai ales stafilococi) acţionând însă mai moderat faţă de bacilii Gram negativi. Unguentele cu rifampicina sunt utilizate în tratamentul mamitelor stafilococice.

cu

Vib

submtim]

,,

l > - 1

6.12. Antibiotice furajere aparţinând unor grupe diverse

Antibioticele se folosesc şi în scop nutritiv. Acestea nu se găsesc în comerţul cu amănuntul pentru că ele sunt folosite de fabricile de nutreţuri pentru prepararea de premixuri sau nutreţuri medicamentate.

1. Flavomicina. Se obţine din lichidele de fermentaţie ale unui grup de Streptomyces (S. bambergiansis, S. ghanaensis, S. ederensis). Acţionează antibacterian prininhibarea biosintezelor de la nivelul peretelui celular bacterian. Este activă faţă debacteriile Gram pozitive şi mai puţin faţă de cele Gram negative.

Indicaţii: stimulator de creştere la viţei, purcei, pui de găină, pentru prevenirea şi combaterea enteritelor nespecifice, şi în micoplasmoza aviară în doză de 3 g/tona de furaj la viţei; 8 g/tonă de furaj la purcei, 5 g/tonă de furaj, la porcii de îngrăşat; pui de găină 2-7 g/tonă furaje.

2. Virginiamicina (Stafac) este un antibiotic din gfupa peptolidelor şi se obţinedin lichidele de fermentaţie ale speciei Streptomyces virginiae. Există sub formă depremix 5%. Acţionează prin inhibarea biosintezelor la nivelul peretelui celular.,microbian şi este activă faţă de germeni Gram pozitivi, micoplasme, Vibrio, E. coli,Treponema hyodisenteriae.

Indicaţii: stimulator de creştere la viţei, bovine la îngrăşat, porcine, pui de găină, găini ouătoare, curci.

Doze: 5 - 20 g substanţă activă la tona de furaj. Preparate comerciale:a. Stafavitarom pulbere ce se utilizează în tratamentul antistres şi ca promotor de

creştere la tineretul tuturor speciilor. Preparatul conţine virginiamicina, 8 vitamine,magneziu, zinc şi metionină.

b. Stafac 500 (Anglia) este virginiamicina 50% pe suport de carbonat de calciu.Se utilizează la bovine la îngrăşat 30 - 60 ppm, viţei 10-100 ppm similar la purcei,iar la păsări 10-40 ppm (după Veturia Nueleanu, 2004).

3. Apramicina este un antibiotic din grupa aminociclitolilor şi se obţine dinlichidele de fermentaţie ale speciei Streptomyces tenebrarius. Spectrul de acţiune

Page 133: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice

123

cuprinde stafilococi, germeni gram negativi, gram pozitivi, micoplasme, Treponemahyodisenteriae.

Indicaţii: la porci în prevenirea şi tratamentul enteritelor cauzate de E. coli, Vibrio coli sau salmonele, la porci în tratamentul bronhopneumoniilor complicate cu Pasteurella şi Corynebacterium, la viţei în enteritele cauzate de enterobacteriaceae.

Preparate comercialea.

Aprarom - pulbere solubilă ce conţine apramicină sulfat 70%. Se administreazăsub formă de soluţie apoasă 10% la purcei sugari 1 - 2 ml/cap, purcei înţărcaţi 3-5ml/cap, tineret suin 5-10 ml/cap timp de 5 - 7 zile. La taurine 20 - 40 mg s.c/kg

timp de 5 zile iar la păsări 0,250 - 0,500 g/l în apa de băut timp de 5 - 7 zile.b. Apratyl pulbere solubilă- conţine apramicină sulfat, tilozină tartrat; se

utilizează în prevenirea şi tratamentul sindromului respirator la păsări indiferent devârstă şi categorie. Se administrează în apa de băut 1 g la 1 - 2 1 timp de 5 -7 zilesau în furaj 1-2 kg/t.

c. Apratyl 100 premix cu apramicină sulfat şi tilosină tartrat, care se administrează 1 kg premix/tonă de furaj timp de 30 zile pentru purceii sugari şi tineret dupăînţărcare.

d. Apralan 100 - premix (SUA) pulbere 10% în doză de 1 kg/tonă de furaj timpde 21 -28 zile.

e. Apralan dozator oral conţine apramicină sulfat şi se utilizează în tratamentulcolibacilozei la purcei şi miei.

4. Tiamulin (Pleuromutilin, Dinamutilin) este un derivat semisintetic al anti-bioticului pleuromutilin produs de Pleurotus mutilus. Acţionează antibacterian prin reducerea sintezei proteice la nivelul membranelor celulare. Spectrul de acţiune cuprinde stafilococi, streptococi, Gram negativi, Gram pozitivi, micoplasme, lepto-spire, Treponema hyodisenteriae. Este indicat în tratamentul dizenteriei porcului produsă de Treponema hyodisenteriae, ca adjuvant în tratamentul complexului pneu-moniei enzootice la porc, iar la găini şi curci în micoplasmoze şi infecţii secundare cu E. coli.

Preparate comercialea. Tiamulin forte pulbere hidrosolubilă ce conţine tiamulin hidrogen fumarat,

acid hidroxifenil arsonic, vitamina C şi vitamina K3; este indicat în tratamentulinfecţiilor primare şi secundare cu Gram negativi, Gram pozitivi, micoplasme,leptospire, flagelate.

b. Tiamulin soluţie injectabilă - soluţie injectabilă ce conţine tiamulin hidrogenfumarat.

c. Tiamutin pulbere 2% şi 10% - conţine tiamulin hidrogen fumarat, utilizat lasuine în prevenirea şi tratamentul afecţiunilor respiratorii şi digestive.

d. Tetrametin pulbere cu tiamulin hidrogen fumarat şi oxitetraciclină utilizate lasuine şi la păsări în tratamentul infecţiilor respiratorii.

e. Tiamowet 45% (Polonia) pulbere granulată ce conţine tiamulin hidrogenfumarat care se foloseşte la păsări şi porci în tratamentul afecţiunilor cauzate degermeni sensibili la antibiotice.

/ Tiamulin 10% (Olanda) soluţie injectabilă folosită în tratamentul afecţiunilor respiratorii şi gastrointestinale produse de germeni sensibili la acest antibiotic.

Page 134: 70238445 Farmacologie Ro

124 Farmacologie veterinară

g. Econor 1%, Econor 10%, Econor 50% (Germania) - microgranulate ce conţin valnemulin clorhidrat, utilizate la suine în prevenirea şi tratamentul afecţiunilor digestive, enteropatiilor proliferative şi pneumoniei enzootice produsă de Mycoplasma hyopneumoniae.

5. Monensin sodic

Monensinul este un antibiotic monocarboxilic produs de Streplomyces cinna-monensis. Există preparatele Elancoban 100 (premix anticoccidian 10%) şi Ru-mensin (un aditiv furajer 10% pentru taurinele puse la îngrăşat.

Mecanismul de acţiune constă în perturbarea echilibrului ionic al micropopulaţiei ruminale, inhibând fermentaţia butirică şi acetică, mărind cantitatea de acid pro-pionic sursă de enrgie pentru rumegătoare. Astfel creşte cantitatea de energie din raţia ingerată, creşte digestibilitatea şi se obţin sporuri de 5 - 6% la taurinele puse la îngrăşat.

Rumensinul se administrează în furaje în doză de 120 - 250 mg substanţă activă/cap/zi. Se prezintă sub formă de saci de hârtie căptuşiţi cu polietilenă.

6.13. Chimioterapice furajere

Chimioterapicele furajere sunt substanţe chimice de sinteză care, similar antibio-ticelor furajere, inhibă microorganismele care provoacă îmbolnăviri specifice sau nespecifice, măresc absorbţia digestivă, au efect anabolizant prin retenţie de azot şi intensificarea sintezelor proteice. în acest mod, cresc digestibilitatea nutreţurilor şi ridică sporul de creştere la tineret.

1. Acidul arsanilic este un derivat al arsenului pentavalent şi conţine 34 - 34,8% arsen. Se poate utiliza ca stimulator de creştere la puii de carne, curci, porci ridicând sporul de greutate cu 3 - 4%, pentru creşterea producţiei de ouă la găini, pentru prevenirea rinitei atrofice la porc, pentru prevenirea şi tratamentul gastroenteritelor nespecifice la porci, precum şi a dizenteriei hemoragice complicate cu Vi brio şi Spirocheta. Se utilizează în doză de 100 ppm - 250 ppm la porci, iar în cazul dizenteriei hemoragice 400 ppm. Se prezintă ca preparate sub formă de Pro-Gen 90 şi Premix cu acid arsanilic.

2. Bajo-N-Ox (Olaquindox) are denumirea chimică 2 (N-(2-hidroxietil)-carbo-moil)-3 metil quinoxalina -2,4 dioxid. Se caracterizează printr-o bună toleranţă şi eliminare rapidă. Spectrul de acţiune cuprinde germeni Gram pozitivi şi unii Gram negativi {E. coli, Salmonella, Shigella, Proteus).Indicaţii: profilaxia şi combaterea enteritelor la porci, mai ales în perioada de înţărcare, şi ca stimulator de creştere la purceii sub 30 kg, dozele fiind 10-30 ppm la purcei şi 50-100 ppm la tineret porcin. Preparate comerciale:

a. Bayo-N-oxpremix 10% (Germania), folosit în doză de 0,5 - 1 kg/tonă de furaj.b. Calierquindox 10% premix (Spania) are în compoziţie olaquindox, carbonat de

calciu şi alţi aditivi. Este indicat în prevenirea dizenteriei la purcei în doză de 1kg/tonă de furaj timp de 5 - 7 zile.

3. Nitrovin (Galisuin). Nitrovinul are denumirea chimică 1,5 bis (5 nitro 2 furii) 1,4 pentadien-3-ona quanilhidrazona clorhidrat. Se absoarbe foarte puţin la nivelul

tubului în doze ppm 4 5preven prever

Forma1000grupăînaintesubstanfieNitrovin

anul fost tratai în or

detiinh desacestui bac

efect bacteri

estese

prc adi ga: ge:

tica bacteri tractuh rapidă

:=, "O

Page 135: 70238445 Farmacologie Ro

O) <ro

Page 136: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 125

tubului digestiv. Este indicat ca stimulator de creştere la porci, pui de carne, viţei, ovine în doze de: 10 - 30 ppm la purcei şi 50 ppm la porcii adulţi; 12 ppm la puii de carne, 80 ppm la viţei, 24 ppm la ovine. Se prezintă sub formă de pungi de 1 kg şi 5 kg.

4. Ronidazol este un derivat nitroimidazolic cu următoarea denumire chimică: 1 metil, 5 nitroimidazol-2-4-1 metil carbonat. Are un spectru de acţiune îngust şi se utilizează în prevenirea şi tratamentul dizenteriei cu Brachispira la porci, şi tratamentul şi prevenirea histomonozei la curci.

Se administrează un plic la 10 kg de apă timp de 5 zile atât la porci cât şi la curci. Forma de granule se administrează la porci preventiv 500 g/tonă furaj, iar curativ 1000 g/tonă de furaj şi ca stimulator al creşterii 500 g/tonă. Substanţele din această grupă se utilizează ca stimulatori de creştere la tineretul unor specii de animale, dar înainte de sacrificare se întrerupe administrarea pentru a se asigura eliminarea substanţei din organism. Intervalul dintre ultima administrare şi sacrificare trebuie să fie de cel puţin 5 zile la acidul arsanilic, 4 săptămâni la Bayo-N-ox, 4 zile pentru Nitrovin, 3 zile pentru Ronidazol (la porci), 7 zile pentru Ronidazol (la curci).

6.14. Inhibitori ai ADN-girazei (Antibiomimetice)

Quinolonelelntoducerea primei quinolone în practică medicală curentă datează din jurul

anului 1980. Acidul nalidixic (Negram), cel mai vechi reprezentant din acest grup, a fost sintetizat în anul 1962 prin purificarea cloroquinei - subtanţă folosită în tratamentul malariei. Aceşti derivaţi sunt compuşi total sintetici ce nu pot fi elaboraţi în organismele vii.

Mecanismul de acţiune constă în inhibarea enzimei ADN-girază. Această enzimă determină formarea spiralei de ADM şi, respectiv, structura specifică în spaţiu. Prin inhibarea acestei enzime, cromozomii cresc în lungime întrucât nu se mai produce desfacerea catenei duble a ADN şi, ca urmare, replicarea este vicioasă. Datorită acestui mecanism de acţiune, fluoroquinolonele sunt atât bacteriostatice cât şi bactericide.

Spectrul de acţiune cuprinde bacteriile Gram pozitive şi Gram negative, având un efect mai slab asupra streptococilor şi anaerobilor gram pozitivi. Rezistenţa bacteriană se poate instala mai ales ca urmare a folosirii unor doze mai mici.

Farmacocinetica. în urma administrării per os a quinolonelor, biodisponibilitatea este foarte bună, substanţele difuzează bine în majoritatea ţesuturilor, iar eliminarea se face predominant pe cale renală.

Reacţii adverse. Ca urmare a unor tratamente îndelungate cu quinolone se pot produce eroziuni ale cartilajelor de creştere, motiv pentru care aceste substanţe se administrează cu precauţie la tineretul în creştere. Pot apărea de asemenea, tulburări gastrointestinale (vomă, diaree). TMu se recomandă la căţele şi pisici în perioada de gestaţie şi lactaţie.

Quinolonele primare (acidul nalidixic, oxolinic, pipemidinic), introduse în prac-tica medicală în urmă cu 20 de ani, prezintă o activitate antibacteriană numai faţă de bacteriile Gram negative aerobe. Acestea se administrează pe cale orală în infecţiile tractului urinar la animalele monogastrice, folosirea lor fiind limitată de aparaţia rapidă a rezistenţei şi de o oarecare toxicitate.

Page 137: 70238445 Farmacologie Ro

126 Farmacologie veterinară

Unul din derivaţii sintetizaţi ulterior, flumequina, este utjlizat cu precădere în infecţiile enterice de natură alimentară. Relativ recent prin adiţionarea unui atom de fluor în poziţia 6 şi a grupării piperazonii sau pirolidinil în poziţia 7, se constată o creştere a eficacităţii şi a spectrului de activitate.

Fluoroquinolonele reprezintă în momentul actual un grup de substanţe farma-ceutice antimicrobiene în plină ascensiune şi diversificare, ce au fost introduse în practica medicală.

Fluoroquinolonele oferă avantajul administrării orale, eficacitate ridicată faţă de majoritatea bacteriilor Gram negative anaerobe şi activitate moderată faţă de bacterii Gram pozitive anaerobe, o distribuţie largă în organism inclusivla nivelul lichidului cefalorahidian şi, cu unele excepţii, toxicitate redusă.

Fluoroquiolonele prezintă eficacitate terapeutică superioară asociaţiei trimethoprim - sulfonamide în infecţiile tradusului urinar fiind deseori medicamente de elecţie.

Pe lângă aceste infecţii, ca urmare a proprietăţilor farmacocinetice şi a admi-nistrării orale, fluoroquinolonele dovedesc de asemenea o eficacitate ridicată în tra-tamentul infecţiilor cutanate şi a ţesuturilor moi cauzate de bacterii Gram negative, precum şi în unele infecţii respiratorii.

Dezavantajele acestei clase de substanţe antimicrobiene includ activitatea mode-rată faţă de bacterii Gram pzitive şi dezvoltarea de tulpini rezistente. Reacţiile adverse limitează utilizarea pentru anumiţi pacienţi datorită capacităţii de a deter-mina eroziuni ale cartilajelor de creştere la animalele tinere. '

Una din clasificările quinolonelor cuprinde următoarele grupe:Grupa acidului oxolinic cuprinde substanţe mai active decât acidul nalidixic, au

reacţii adverse mai puţine, rezistenţa la aceste chimioterapice instalându-se mai greu.

Grupa acidului pipemidinic are o activitate antibacteriană mai intensă având efect şi asupra bacteriilor Gram pozitive. Cinetica lor permite concentraţii active in vivo, mai ales în urină.

Grupa enrofloxacinei, perfloxacinei, ofloxacinei şi ciprofloxacinei au acţiune asupra bacteriilor Gram pozitive şi Gram negative, ating concentraţii serice şi tisulare active fiind indicate în infecţii cu localizare în toate ţesuturile organismului, în această grupă sunt cuprinse quinolonele şi fluoroquinolonele.

Preparate comerciale1. Flumequinul este un derivat quinolonic cu spectrul larg, fiind indicat în boli

ale tractusului digestiv şi respirator.2. Bioflumeq (Polonia) - pulbere de flumequina folosită la viţei şi păsări în boli

ale aparatului respirator, digestiv şi urinar.3. Imequil 10% (Franţa) - pulbere ce conţine flumequina care se utilizează la

păsări, miei, viţei, iezi, iepuri şi peşti în combaterea afecţiunilor respiratorii, digestive şi urinare cauzate de germeni Gram pozitivi şi Gram negativi.

4. Flumequine 10% (Olanda) - soluţie 10% în flacoane de 1000 ml ce se foloseşte la viţei, porci şi păsări în apa de băut, în diverse infecţii respiratorii, digestive şi urinare în doză de 12 mg/kg timp de 2-5 zile. Similar se importă Flumesol 1% soluţie orală.

5. Flumequinorom 10% - soluţie buvabilă ce conţine flumequine.

Page 138: 70238445 Farmacologie Ro

Antibiotice 127

6. Oxalrom 10% - soluţie buvabilă ce conţine acid oxolinic activ asupra germenilor Gram negativi şi asupra stafilococilor având o foarte bună absobţie în urma administrării per os.

7. Flubactin (Slovenia) se prezintă sub formă de soluţie orală Flubactin 20% sau pulbere ce conţine 10% Flumequină.

8. Flucine (Austria) este o pulbere 10% şi se administrează în apa de băut la viţei, mânji, miei şi păsări.

9. Norfloxacin este un produs sintetic, un prim reprezentant al quinolonelor'de generaţia a Ill-a. în urma administrării orale se absoarbe "foarte bine, difuzează rapid în organism putându-se folosi la tratarea infecţiilor cu diverse localizări.

\O.Norfloxarom - soluţie buvabilă ce conţine 10% norfloxacină.W.Norflox (Spania) soluţie orală 20% cu norfloxacină ce se administrează la

păsări în apa de băut 500 ml/1000 1 apă timp de 3-5 zile.Yl.Quin Abic 7% şi 14% (Israel) soluţii injectabile de norfloxacină ce se

utilizează la bovine, suine, ovine şi caprine în infecţii produse de germeni Gram pozitivi şi Gram negativi în pneumonii, salmoneloză, rinită atrofică, febră de transport. Se importă şi Quin Abic P pulbere.

\3.Enrofloxacinul face parte din grupul fluoroquinolonelor, are efect bactericid faţă de majoritatea bacteriilor Gram negative, Gram pozitive, micoplasme.

\A.Enrofloxarom 8% pulbere, soluţie buvabilă 10%, soluţie injectabilă 10%.\5.Baytril 5% (Germania) este o soluţie 5% ce se administrează subcutanat la

viţei şi câini, şi intramuscular la purcei în infecţii ale aparatului respirator, digestiv, urinar, pielii. Doza la viţei şi porci este 2,5 mg/kg, iar la câine 5 mg/kg timp de 5 zile o dată pe zi.,

\6.Datril 10% (Iordania) soluţie orală de enrofloxacină care se utilizează la păsări rumegătoare şi carnivore în diverse infecţii.

M.Enroxil (Slovenia) conţine enrofloxacină. Se prezintă sub formă de soluţie orală 2,5% şi 10%, pulbere pentru suine şi păsări 5%, comprimate pentru câini, soluţie injectabilă 5% şi 10% pentru bovine, suine, ovine, caprine, câini.

M.Enrovet (Spania) soluţie buvabilă de enrofloxacină.19. Uvetril 5% şi 10% (Iordania) soluţie injectabilă de enrofloxacină.20.Spectrama (Egipt) soluţie injectabilă de enrofloxacină.2\.Advocin (SUA) conţine danofloxacin care face parte tot din grupa

fluoroquinolonelor. Se administrează intramuscular 1 ml/20 kg o dată pe zi timp de 3 zile în afecţiuni respiratorii şi digestive produse de germeni sensibili.

22.Ibqfloxacin (Olanda) comprimate ce se indică în tratamentul infecţiilor bacteriene ale pielii, ţesuturilor moi, tractului respirator şi urogenital la câini. Doza este 15 mg/kg o dată pe zi timp de 3-5 zile.

V

Page 139: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL VII

SULFAMIDELE

Istoricul sulfamidelor. Sinteza sulfamidelor se poate spune că datează de la obţinerea colorantului textil crisoidina în anul 1877 de către Hoffman şi col. Pe baza structurii acesteia Gelmo, a sintetizat în anul 1908 sulfanilamida, prima sulfamidă dar care nu a fost utilizată terapeutic. în anul 1932, Klarer şi Mietzsch au sintetizat prontosilul sau sulfamidă roşie pe care mai târziu, în 1935, Domagk a utilizat-o în streptococia experimentală a şobaianilor. Pentru descoperirea acţiunii antibacteriene a sulfamidelor şi utilizarea lor în terapeutică Domogk a obţinut în anul 1936 premiul Nobel (după Veturia Nueleanu, 2004).

Numărul sulfamidelor descoperite ulterior se ridică Ia peste 25, pe baza cărora s-au preparat foarte multe produse comerciale.

Proprietăţi ftzico-chimice. Sulfamidele sunt în general pulberi albe sau gălbui, cu excepţia prontosilului care este roşu, inodore, mai mult sau mai puţin amare, greu sau foarte greu solubile în apă. Sunt uşor solubile în alcalii sau acizi diluaţi, precum şi sub formă de săruri de sodiu. Se recunosc prin încălzire la flacără, când se topesc devin brune şi degajă miros de hidrogen sulfurat sau amoniac. Astăzi se sintetizează chimic pornind de la anilină.

Compoziţia chimică. Sulfamidele conţin un nucleu benzoic pe care se grefează o grupare sulfonamidică (-SO2NH2) şi o grupare aminică în poziţia para (-NH2). înlocuind un atom de hidrogen din gruparea sulfonamidică cu diferiţi radicali se obţin diferite sulfamide. înlocuirea completă a grupării aminice sau plasarea ei în , poziţia orto sau meta face să dispară complet efectul bacteriostatic.

Mecanismul de acţiune antibacterian a fost elucidat în anul 1935 de către Trefanel. Sulfamidele posedă acţiune bacteriostatică. Ele substituie acidul paraamino-benzoic necesar sintezei acidului folie care participă la activitatea unor sisteme enzimatice bacteriene, cu rol în creşterea şi înmulţirea germenilor. Structura chimică a sulfamidelor se aseamănă cu cea a APAB (vit H|). Sulfamidă pătrunde în celula bacteriană în locul vit Hi, blochează metabolismul şi acţionează astfel bacteriostatic.

Rezistenţa germenilor faţă de sulfamide este posibilă şi are mai multe cauze (doze prea mici, pauze prea mari între administrări, întreruperea prea devreme a tratamentului.

Sensibilitatea bacteriilor la sulfamide este proporţională cu mărimea cerinţelor de APAB decât faţă de sulfamide; de aceea, se preconizează doze mari de atac iniţiale, iar în continuare doze mai mici, dar care totuşi asigură o sulfamidemie eficace din punct de vedere terapeutic.

Mecanismul rezistenţei câştigate poate fi: selecţie naturală, mutaţii spontane, adaptare enzimatică sau transmiterea rezistenţei prin plasmide.

Spectrul demeningococii, ; stafilococii, col: cum sunt de < acidorezistenţi,

Incompatibi sulfamide mai 5 benzoic (deriva de bere, metior greu solubile şi

Reacţii advi terapeutic la ca adverse s-au sei

- reacţii al<- modifică- tulburări- tulburări- la păsări

masive. 1 tarea coji

- în cazul mentos 1 comatoa:

Complicaţii întreruperea tr; cantitate mare, special a deriv£ de metilen 1%

Farmacocii per os, intraver

Administrai subţire. Excepl pletă după 3-6 gătoare. Unele absorb greu. D traţie. Curba ; minimă eficace - 15 mg%. î găsească în sâ aceasta este po

Distribuţia existând conce lichidul cefalo-patologice inc; două ori mai sulfamide poa sulfamidele pă

Page 140: 70238445 Farmacologie Ro

Sulfamidele

129

Spectrul de acţiune cuprinde streptococii (mai ales cei hemolitici), pneumococii, meningococii, gonococii, bacilul rujetului, bacilul antraxului, al morvei, uneori stafilococii, colibacilii, pasteurelele, unele pararickettsii, precum şi unele protozoare cum sunt de exemplu coccidiile. Sulfamidele sunt inactive faţă de leptospire, acidorezistenţi, micoplasme, rickettsii, virusuri.

Incompatibilităţi. în afară de acidul paraaminobenzoic, antagoniste faţă de sulfamide mai sunt şi unele substanţe care prin hidroliză eliberează acid paraamino-benzoic (derivaţii anilinei, anestezina, procaina), acidul folie, vitamina PP, drojdia de bere, metionina, acidul boric, urotropina (aceasta dă cu sulfamidele baze Schiff greu solubile şi care precipită în urină).

Reacţii adverse. Sulfamidele sunt substanţe cu toxicitate redusă. Astfel, indicele terapeutic la cal este 40 - 200, iar DL50 (per os) la om în jur de 4 g/kg. Ca reacţii adverse s-au semnalat:

- reacţii alergice: prurit, eritem, dermatite, alopecie, conjunctivite;- modificări sangvine: leucopenie cu agranulocitoză, trombo-citopenie;- tulburări renale: albuminurie, cristalurie, colici renale;- tulburări digestive în urma dismicrobismului la erbivore: inapetenţă, diaree;- la păsări, sulfamidele au acţiune anticoagulantă şi pot provoca hemoragii

masive. De asemenea, prin inhibarea anhidrazei carbonice, împiedică încrus-tarea cojii oului cu carbonat de calciu şi se obţin ouă cu coajă moale;

- în cazul injecţiilor intravenoase prea rapide se poate instala şocul medica-mentos manifestat prin tremurături musculare, mişcări necoordonate, stări comatoase.

Complicaţiile renale şi sangvine datorate sulfamidelor se combat nu numai prin întreruperea tratamentului, ci şi prin administrarea diureticelor şi a lichidelor în cantitate mare, cu adaos de bicarbonat de sodiu care favorizează eliminarea în special a derivaţilor acetilaţi. Cianoza şi methemo-globinemia se tratează cu albastru de metilen 1% intravenos, 1 mg/kg sau 1 ml/20 kg.

Farmacocinetica sulfamidelor. Sulfamidele pot fi administrate pe mai multe căi: per os, intravenos, intraperitoneal, intramuscular, subcutanat, pe piele şi pe mucoase.

Administrate per os, sulfamidele se absorb relativ uşor de la nivelul intestinului subţire. Excepţie fac sulfamidele cu acţiune locală. în general, absorbţia este com-pletă după 3-6 ore de la administrare la carnivore şi suine, şi ceva mai lentă la rume-gătoare. Unele sulfamide se absorb în cea. 2-3 ore. La nivelul mucoasei uterine se absorb greu. După absorbţie, sulfamidele se găsesc în sânge într-o anumită concen-traţie. Curba sulfamidemiei este caracteristică fiecărei sulfamide. Sulfamidemia minimă eficace este de 2 - 3 mg%, optimă este 5-6 mg%, dar poate ajunge şi la 14 - 15 mg%. în timpul tratamentului cu sulfamide, medicamentul trebuie să se găsească în sânge într-o concentraţie superioară minimei terapeutice pentru că sub aceasta este posibil să se instaleze sulfamidorezistenţa.

Distribuţia sulfamidelor în organele interne este bună, în spaţiile intercelulare existând concentraţii bacteriostatice la nivelul organelor ţintă. Difuzează bine şi în lichidul cefalo-rahidian, în cel sinovial, în transsudate şi exsudate, nu însă în focarele patologice încapsulate. Pătrund bine şi în ficat, sulfamidele concentrându-se aici de două ori mai mult defcât în sânge, şi foarte bine în rinichi, unde concentraţia de sulfamide poate fi de 100 ori mai mare decât în sânge. în caz de supradozări, sulfamidele pătrund şi în hematii instalându-se methemoglobinemia.

Page 141: 70238445 Farmacologie Ro

130 Farmacologie veterinară

O transformare deosebită a sulfamidelor în organism este combinarea lor, după disociere, cu proteinele serice (în proporţie de până la 90%). Complexele formate sunt labile şi cedează treptat sulfamide active (numai fracţiunea liberă este activă). Deoarece complexele sunt constituite din molecule mari, ele nu difuzează în ţesuturi.

O altă transformare a sulfamidelor o constituie acetilarea care are loc la nivelul ficatului, produşii acetilaţi acumulându-se în urină. Din punct de vedere chimic, acetilarea se realizează la nivelul grupării aminice. Derivaţii acetilaţi sunt practic inactivi şi, în caz de aciditate a urinei, pot produce cristalurie. Unele sulfamide se acetilează mai uşor, altele mai greu.

Sulfamidele se elimină cel mai mult prin urină, în decurs de 24 ore, apoi se mai elimină şi prin salivă, lapte, bilă şi fecale. Eliminarea rapidă a sulfamidelor este posibilă prin provocarea unei diureze intense şi prin administrarea de substanţe cu rol alcalinizant al urinei (bicarbonat de sodiu).

După administrarea pe cale orală sau parenterală, sulfamidele pot fi decelate în lapte timp de 21 - 86 ore, încât trebuie respectată o perioadă de carenţă (de exemplu, 6 zile la sulfametin, 5 zile la sulfadimidin).

Indicaţii terapeutice. Sulfamidele sunt indicate într-o serie de afecţiuni precum: pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii, peritonite, reticulite, pericardite, artrite, abcese, fiegmoane, gastroenterite, endometrite, retenţii plancentare, mamite, menin-goencefalite, precum şi în unele boli infecţioase ca: pasteureloza, colibaciloza, gurma, listerioza, morva şi în boli parazitare: coccidioza.

Schema de tratament Tratamentul se începe cu doză de atac şi va avea durată minimă 3 zile şi durată optimă 5 - 7 zile, continuându-se încă timp de 24 ore după dispariţia semnelor clinice de boală. Tratamentul de atac se face de obicei intravenos, continuându-se în celelalte zile cu administrarea pe alte căi (per os, i.m.). Nivelul dozei variază foarte mult în funcţie de specia de animal şi de gravitatea cazului. Datorită acestui fapt nu se pot recomanda scheme rigide, astfel încât la animalele mijlocii şi la tineretul animalelor mari se pot utiliza dozele iniţiale mai mari, iar la carnivore (care sunt mai sensibile deoarece nu pot transforma sulfa-midele prin acetilare) se administrează doze mai mici. Dozele zilnice se fracţionează în 2 - 4 reprize în cazul sulfamidelor cu acţiune scurtă şi în 1 - 2 reprize în cazul sulfamidelor serniretard şi retard. Unele sulfamide care sunt mai active se utilizează pe cale parenterală în doze mai mici. Astfel, sulfafenazolul şi sulfametinul se pot utiliza în doză de 0,03 - 0,04 g/kg/zi. La păsări sunt necesare doze ceva mai mari la kilocorp decât Ia mamifere.

Schema de tratament Ia sulfamide

Categoria de animale

Ziual ,^ Ziua II Ziua III, IV, V

Animale mari 0,12 , • 0,10 0,08Animale mijlocii şi tineret animale mari

0,15 0,12 0,10

Carnivore 0,10 0,08 0,06

> '». *

-*Î* «jhm*** ^rl* -4ft**gt»

Page 142: 70238445 Farmacologie Ro

Sulfamidele

131

7.1. Preparate farmaceutice pe bază de sulfamide

Sulfanilamida (Paraaminobenzen sulfonamida) este activă faţă de streptococi şi meningococi, mai puţin faţă de pneumococi, colibacili, clostridii şi este aproape inactivă faţă de stafilococi. Astăzi se utilizează în special local sub formă de unguente 10%.

Sulfatiazolul. Se prezintă sub formă de pulbere, comprimate a 0,5 g, fiole de 5 ml, 10 ml, flacoane de 50 ml şi 25 ml 20%. Soluţia se administrează strict intrave-nos, fiind puternic iritantă din cauza pH-ului alcalin. O altă utilizare este sub formă de hemopansament sulfamidat (un amestec în părţi egale de sulfatiazol 20% şi sânge din care se îmbibă o compresă sterilă şi se aplică în plăgi cu lipsă mare de ţesut).

Pe bază de sulfatiazol se pot prepara şi unguente 10 - 20%. în situaţia admi-nistrării per os, se începe cu doze de 0,15 g/kg la toate speciile. Medicamentul intră în componenţa preparatului "Pulbere epitelizantă" care conţine 1% sulfatiazol, 2% saprosan, 10% stearat de zinc şi 87% talc, şi se utilizează în tratamentul afecţiunilor locale.

Sulfatiazolul s-a utilizat pentru prepararea unui autovaccin în papilomatoză la viţei după următoarea reţetă (după Veturia Nueleanu) 1 - 2 papiloame excizate se mojarează şi se adaugă 20 - 40 ml sulfatiazol 20% (în condiţii sterile) şi 50 ml sânge de la acelaşi animal. Se amestecă şi se filtrează iar apoi se injectează subcutan 50 ml pe animal, cu un ac gros.

La câine, în urma administrării intravenoase a soluţiei 20% se obţine un efect vomitiv.

Sulfacetamida se foloseşte mai ales extern sub formă de pulberi, soluţii şi unguente 10 - 20%, se aplică pe plăgi, pe zonele cu dermatite infectate cu stafilococi şi streptococi, în arsuri, în oftalmologie. Există preparate comerciale, ca de exemplu colirul cu sulfacetamida 10% apoi preparatul Fedrocaină care, în afară de sulface-tamida sodică 2 g, mai conţine efedrina clorhidrică 1 g, clorură de sodiu 0,6 g, cloretonă 0,5 g şi apă distilată ad. 100 g; preparatul este bacteriostatic şi decongestiv, utilizat în rinite sub formă de instalaţii, de 3 - 4 ori pe zi.

Sulfametazina (Sulfadimidin, Sulfadimerazina). Se prezintă sub formă de pulbere. Se absoarbe rapid din intestin şi se elimină mai tardiv, dând o sulfamidemie mai îndelungată. Posedă proprietăţi antimicrobiene recunoscute. Se utilizează mai ales la păsări în unele boli precum: holeră, salmoneloză şi coccidioză, mai ales în apa de băut soluţie 0,2% sau în furajele concentrate 1%, 3-4 zile, cu reluări după pauze de 2 zile.

Sulfafurazol (Neoxazol) se prezintă sub formă de drajeuri 0,5 g şi fiole de 5 ml 40%. Marele avantaj al acestei sulfamide este acela că se administrează timp îndelungat şi nu determină leziuni renale datorate cristaluriei întrucât atât sulfamida cât şi produsul acetilat se solubilizează bine atât în urina.acidă cât şi în cea alcalină. Se absoarbe şi difuzează bine în ţesuturi. Se recomandă mai ales în infecţiile urinare cu E. coli, Klebsiella, Aerobacter şi Proteus.

Sulfametina (Dulana, Bayrena) se prezintă sub formă de pulbere, comprimate a 0,5 g, fiole de 20 ml şl^flacoane de 100 ml şi 250 ml soluţie

20%. Se absoarbe rapid şi se combină reversibil cu proteinele plasmatice 70 -80%, eliminarea făcându-se lent. Se acetilează în proporţie de 6 - 14%. Este o

Page 143: 70238445 Farmacologie Ro

132 Farmacologie veterinară

\s

M

sulfamidă puţin toxică, totodată bine tolerată de organism. Posedă un spectru de acţiune larg extins şi asupra a numeroase bacterii Gram negative: E. coli, Brucella, Shigella, Pseudomonas, Proteus.

Se utilizează în infecţiile aparatului respirator, urinar şi digestiv. Se adminis-trează intravenos şi chiar intramuscular, iar la păsări şi carnivore se poate administra şi per os. Dozele la animalele mari adulte sunt de 0,6 - 0,12 g/kg/zi la tineretul acestora 0,1 - 0,15 g/kg la carnivore 0,15 - 0,3 g/kg iar la păsări 0,2 - 0,5 g/kg administrându-se la interval de 24 ore.

Sulfadoxin (Sulfametoxin, Fanasil) se prezintă sub formă de pulbere şi fiole de 20 ml şi flacoane de 100 ml şi 250 ml soluţie 20%. Sulfamidă se absoarbe rapid, cu acetilare şi glicuronoconjugare redusă, eliminarea fiind lentă; de aceea, se admi-nistrează o dată la 48 ore. Posedă un spectru bacteriostatic larg (E. coli, Proteus, Staphylococcus). Se asociază uşor cu substanţele potentializatoare.

Sulfafenazolul (Orisul, Plisulfan). Se prezintă sub formă de pulbere, compri-mate a 0,5 g, fiole de 20 ml 20% şi flacoane de 100 ml şi 250 ml soluţie 20%. Asemănător neoxazolului, produsul acetilat este uşor solubil în urină fiind indicat şi în infecţii genito-urinare. Se întrebuinţează ca medicament antiinfecţios în diverse pneumopatii, enterite, metrite, mamite, panariţiu, gurmă, holeră. Soluţia injectabilă se administrează intravenos sau profund intramuscular, doza fiind mai mică decât în cazul altor sulfamide (30-40 mg/kg în prima zi şi 20 mg/kg în celelalte zile). Dacă se administrează per os, doza se aseamănă cu dozele utilizate în cazul celorlalte sulfamide. Se administrează o singură dată pe zi.

Sulfametoxipiridazina (Retamid, Kinex) difuzează bine în organism şi se leagă

de proteinele plasmatice aproximativ 95%. Se acetilează moderat, iar produsul rezultat nu determină cristalurie. Se solubilizează însă greu în urină şi, de aceea, trebuie o prudenţă deosebită când se administrează recurgându-se la alcalinizarea urinei. Spectrul de acţiune este cel al

Page 144: 70238445 Farmacologie Ro

sulfamidelor în general.

7.2. Preparate farmaceutice pe bază de asocieri sulfamidice

Suzotrilul (Plurisulfan) reprezintă un amestec în părţi egale de sulfacetamidă, sulfametazină şi sulfatiazol, care se comer

cializează sub formă de pulbere, comprimate a 0,5 g şi fiole 20 ml 30%. Scopul asocierii este de a se obţine o sulfamidemie ridicată, un spectru mai larg, o eliminare încetinită şi o reducere a fenomenului de cristalizare. Soluţia poate fi administrată pe cale intravenoasă sau intramuscular profund. Se face o singură administrare pe zi. Se recomandă în pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii, peritonite, pasteureloză etc, deci în boli produse de germeni sensibili la cele 3 sulfamide componente. Dozele sunt: la animalele mari 0,06 - 0,12 g/kg, la mânji şi viţei 0,10-0,15 g/kg, la oi şi porci 0,10 -0,15 g/kg, la câini 0,15 -0,30 g/kg, la pisici 0,25 - 0,50 g/kg, la păsări 0,20 - 0,50 g/kg.

Ametosulfinul este o soluţie injectabilă fiole de 20 ml 30%. Este un Suzotril în care sulfametazină a fost înlocuită cu sulfametinul. Se utilizează similar produsului Suzotril.

Supronalul este un preparat ce conţine sulfamerazină, sulfatiouree şi se foloseşte cu precădere profilactic împotriva infecţiilor puerperale cu Clostridium în doze de

0,10 - 0,15 g/kg ' diminuând cu 25% Sinenterul este acţiunea sa locală < tarală, bacteriostati

- Sinenter pult bismut, tanat de al se foloseşte sub fo

- Sinenter corn carbonat de calciu în doze de 200 - 4 se de 2 - 3 ori în 2 g, în 2 - 3 prize la - 4 comprimate la de 1 - 2 ori pe zi 1

Ganadyl sulf a 250 ml şi soluţie sulfadiazină şi car

7.3. Sulfami

începând cu (Thrimetoprim, dehidrofolic în a< Prin asociere cu delor, astfel încâ timp ce sulfamid; optim dintre sul] trimethoprimul, i preparate ce repr

1. Bigram (C thoprim care se i

2. Borgal (Gt trimethoprim, se 3 ml/50 kg la int

3. Cosumix -piridazină şi trin

4. Sulfatin (l5. Sultrim (F6. Optiprim

e thoprim folosit Doza zilnică es orală, precum şi

7. Trimoxin utilizează în trat

8. Triprim (A

Page 145: 70238445 Farmacologie Ro

Sulfamidele 133

0,10 - 0,15 g/kg în prima zi, o singură administrare, în zilele următoare dozele diminuând cu 25%. Suspensia se aplică la nivelul plăgilor, intrauterin şi în mamite.

Sinenterul este un preparat sub formă de pulbere şi comprimate utilizat pentru acţiunea sa locală complexă: emolientă, protectoare, adsorbantă, astringentă, antica-tarală, bacteriostatică. Se utilizează în gastroenterite la sugari şi tineret.

- Sinenter pulbere conţine talazol 6 g, gumă arabică 30 g, carbonat bazic debismut, tanat de albumină 3 g, caolin 55 g; este o pulbere omogenă, alb gălbuie carese foloseşte sub formă de suspensie apoasă 10%.

- Sinenter comprimate conţine talazol 1 g, carbonat de bazic de bismut 0,3 g,'carbonat de calciu 0,5 g şi excipienţi ad 4,45 g. Sinenterul pulbere se administreazăîn doze de 200 - 400 g/24 ore în 1 - 2 prize la animalele mari, 10 - 30 g repetându-se de 2 - 3 ori în 24 ore la viţei, 50 g la o administrare la animalele mijlocii şi 5-20 g, în 2 - 3 prize la 24 ore la animalele mici. Sinenter comprimate se administrează 2 - 4 comprimate la o administrare, care se repetă la 8 - 12 ore la viţei, Vi comprimat de 1 - 2 ori pe zi la purcei timp de 2 - 5 zile.

Ganadyl sulfa (Olanda) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă, flacoane de 250 ml şi soluţie orală flacoane de 1 1 şi 6 1 ce conţin sulfatiazol, sulfametazina şi sulfadiazină şi care se administrează în enterite, pneumonii, metrite.

7.3. Sulfamide potenţate

începând cu anul 1954, s-a descoperit faptul că derivaţii diaminopiridinici (Thrimetoprim, Diaveridină, Pyrimetamin) blochează transformarea acidului dehidrofolic în acid tetrahidrofolic, prin inhibarea reductazei acidului dehidrofolic. Prin asociere cu sulfamidele, acestea potenţează acţiunea antibacteriană a sulfami-delor, astfel încât combinaţia dintre potenţator şi sulfamidă devine bactericidă, în timp ce sulfamidă singură sau potenţatorul singur sunt doar bacteriostatice. Raportul optim dintre sulfamidă şi potenţator este de 5:1. Cel mai utilizat potenţator este trimethoprimul, care potenţează de 8 ori acţiunea sulfamidelor. Există numeroase preparate ce reprezintă combinaţii de trimethoprim şi sulfamide.

1. Bigram (Germania) soluţie injectabilă ce conţine sulfametoxazol şi trime-thoprim care se utilizează în infecţii respiratorii şi urogenitale.

2. Borgal (Germania) este o soluţie injectabilă ce conţine 20% sulfadoxin şi 4% trimethoprim, se administrează intravenos, intramuscular sau subcutanat în doză de 3 ml/50 kg la intervale de 48 ore.

3. Cosumix - plus (Elveţia) se prezintă sub formă de pulbere şi conţine sulfaclor-piridazinâ şi trimethoprim.

4. Sulfatin (Ungaria) este asemănător produsului anterior.5. Sullrim (Franţa) soluţie orală ce conţine sulfadimidină şi trimethoprim.6. Optiprime 40% (Grecia) suspensie injectabilă ce conţine sulfatiazină şi trime-

thoprim folosit în tratamentul bolilor bacteriene la ovine, suine, bovine şi cabaline. Doza zilnică este 1-1,5 ml/30 kg timp de 5 zile. Există şi Optiprime suspensie orală, precum şi Optiprime pulbere solubile şi boluri precum şi pesarii.

7. Trimoxin (Israel) soluţie injectabilă ce conţine sulfadoxină şi trimethoprim. Se utilizează în tratamentul afecţiunilor respiratorii şi gastrointestinale.

8. Triprim (Austria) soluţie injectabilă ce conţine Sulfametilpyroidină şi trimethoprim.

Page 146: 70238445 Farmacologie Ro

134 Farmacologie veterinară

9. Trisulmix (Franţa) pulbere cu sulfadimetoxină şi trimethoprim. Nu se utilizează la păsările ouătoare.

10. Thsulfan (Slovenia) conţine sulfamonometoxină şi trimethoprim. Se prezintă sub formă de pulbere şi soluţie injectabilă. Este activ faţă de Gram pozitivi, Gram negativi, protozoare şi richettsii. Pulberea se administrează în doză de 10 g/kg la mamifere şi 200 g/100 1 apă de băut la păsări, iar la iepuri 8 g/l apă. Produsul injectabil se administrează în doză de 1 - 2 ml/10 kg.

11. Trizol-vet (Austria) pulbere ce conţine sulfametaxazol şi trimethoprim.12. Tramexin (Spania) pulbere cu sulfametoxipiridazină, trimethoprim,

tetraciclină hidroclorică, fenilbutazonă şi bromhexin şi se utilizează în afecţiuni aleaparatului respirator şi digestiv.

13. Biseptol (Tagremin) Se prezintă sub formă de comprimate şi conţine sulfametaxazol şi trimethoprim.

14. Trisulfat N. (Germania) pulbere ce conţine sulfadimidină, sulfatiazol, trimethoprim, vitaminele A, B!; B6, B12, C şi E şi microelemente. Se utilizează în tulburări digestive, respiratorii, peritonite.

15. Tribrisen (Anglia), comprimate, boiuri, suspensie şi soluţie injectabilă şi conţine sulfadiazină şi trimethoprim.

Page 147: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL VIII NITROFURANUL ŞI DERIVAŢII SĂI

8.1. Nitrofuranul (Nitrofural, Furacin, Furacilin, Nitrofurazonă)

Proprietăţi. Nitrofuranul se prezintă sub formă de pulbere de culoare galben închis, insolubilă în apă rece, solubilă prin fierbere, termostabilă.

Compoziţie chimică şi mecanism antibacterian. Nitrofuranul posedă o structură chimică bazată pe un nucleu furanic şi o grupare nitro, care îi conferă acţiune antibacteriană. Acţionează bacteriostatic şi în doze de 10 ori mai mari bactericid, mecanismul bazându-se pe. producerea de reacţii metabolice anormale la nivelul microorganismelor cu apariţia de fracturi cromozomiale.

Nitrofuranul are spectru antibacterian larg ce cuprinde Gram pozitivi, Gram negativi acidorezistenţi şi chiar protozoare patogene. Rezistenţa germenilor faţă de nitrofuran este rară şi se instalează foarte încet.

Farmacocinetica. Nitrofuranul administrat per os se absoarbe în proporţie de 5 -10% şi, ca urmare, are numai acţiune locală digestivă. Când mucoasa digestivă este lezionată se poate absorbi şi poate produce intoxicaţii. Acţiunea antibacteriană există şi în prezenţa puroiului, a sângelui sau a unor secreţii.

Indicaţii terapeutice. Nitrofuranul se utilizează în salmoneloza purceilor, salmo-neloza iepurilor, enterite colibacilare la purcei şi viţei, balantidioză la porc, cocci-dioză la păsări. Nu se administrează la palmipede, nu se administrează la specii care nu au fost menţionate, nu se administrează la om per os întrucât poate produce fenomene neurotoxice.

Doze şi mod de administrare. La purcei se administrează în furaj, curativ 0,03 -0,035 g/kg/zi, iar profilactic 0,02 - 0,025 g/kg/zi. Se face o singură administrare pe zi timp de 8 zile. La viţei se administrează sub formă de suspensie 10-15 mg/kg/zi fără a depăşi 1 g/animal. Tratamentul durează 2 - 3 zile. La păsări se administrează curativ 0,22 g/kg în furaj, iar profilactic 0,11 g/kg.

în chirurgie şi dermatologie, nitrofuranul este recomandat deseori nefiind iritant şi neabsorbindu-se. Dă rezultate apreciabile în tratamentul arsurilor, eczemelor, dermatitelor în urma aplicării sub formă de pulbere compusă sau unguente 1/200 -1/300. Se asociază foarte bine cu sulfamidele.

Toxicitatea nitroftiranilor. Nitrofuranul este un medicament cu toxicitate ridicată, în cazul depăşirii dozelor pot apărea fenomene precum: la viţei - hipersalivaţie, tremurături, convulsii, stare comatoasă, leziuni hemoragice în organe şi ţesuturi, la purcei - vomă, diaree, opistotonus, convulsii, pareze ale trenului posterior, iar la păsări - abatere, diaree, crize convulsive (la curci cardiomiopatie şi insuficienţă renală). Derivaţii nitrofuranul&i posedă efect cangerigen cu excepţia nitrofurantoinei) motiv pentru care ei vor fi indicaţi în special în afecţiuni ale pielii şi mucoaselor.

Page 148: 70238445 Farmacologie Ro

136 Farmacologie veterinară

Preparate comercialea. Nitrofuran bujiuri-se utilizează intrauterin în endometrite şi retenţii plancentare.b. Manis pulbere este un amestec de nitrofuran 0,5 g, sulfat de magneziu 10 g şi

lactoză ad 100 g; se utilizează pentru pudrarea plăgilor.c. Enteroguard 20% pulbere ce conţine dimetridazol 10 g, oxitetraciclină 6 g,

nitrofuran 2 g, bismut subnitric 2 g. Este activ faţă de enterobacteriacee şi protozoareflagelate. Se foloseşte în enteropatii la viţei şi purcei, în histomonoză şi trichomonozăla păsări. La viţei se administrează o linguriţă pe viţel de 2 ori pe zi, timp de 3 - 5 zile,la purcei se administrează 1,5 - 2 g la tona de furaj timp de 5 - 6 zile.

d. Oxifuran pulbere cu un amestec de oxitetraciclină clorhidrat şi nitrofuran şi seadministrează în raţie în enteritele infecţioase la toate speciile.

e. Oxifuran comprimate este indicat în coccidioză la păsări, în colibaciloză, însalmoneloză la viţei, porci şi păsări, şi în micoplsmoză Ia păsări. La câine esteindicat în pneumopatii şi parvoviroză. Doza este în general, un comprimat pe zi,timp de 3 - 4 zile.

/ Metrosept L unguent conţine nitrofuran 5 g, iodoform 5 g, oxitetraciclină 5 g şi vaselină ad 100 g. Este indicat în vaginite, cervicite, intrauterin după remedierea retenţiilor placentare, de 2 ori pe zi timp de 4 zile.

g. Pododermin unguent conţine iodoform 10 g, oxitetraciclină 3 g, nitrofuran 1 g, acid salicilic 1 g, bismut subnitric 6 g, vaselină neutră ad

100 g. Are acţiune antibacteriană cheratoplastică şi insectifugă, şi se utilizează în pododermatite timp de 4 - 5 zile.

h. Dermoguard este un unguent cu acţiune antibacteriană şi cicatrizantă ce con-ţine 2% neomicină, 3% nitrofuran, 3% iodoform, 3% albastru de metilen, 3% oxid de zinc şi vaselină. Se aplică după curăţarea mecanică a plăgilor timp de 4 zile.

8.2. Furazolidona

Se prezintă ca şi nitrofuranul sub formă de pulbere de culoare galbenă, insolu-bilă. Are spectru şi mecanism de acţiune asemănător nitrofuranului. Se adminis-trează în doză de 10 mg/kg la viţei timp de 5 - 7 zile, 400 g/tonă de furaj la purcei şi păsări iar la iepuri 900 mg/3 litri de apă de băut.

în practică se folosesc preparate care alături de furazolidona mai conţin şi alte substanţe.

a. Clorovit este un complex chimioterapie ce conţine furazolidona 1,5 g,cloramfenicol 1,5 g, vitamina A şi E, şi lactoză ad 100 g; se utilizează sub diferite formela viţei în colibaciloză 20 - 25 g cu repetare la 12 ore timp de 2 - 4 zile; la purcei însalmoneloză în doze de 2 - 6 g la purceii neînţărcaţi şi 8 - 12g la cei înţărcaţi.

b. Pasersan pulbere ce conţine furazolidona şi drojdie de bere şi se recomandăpentru prevenirea colibacilozei şi tifozei aviare 100 p.p.m. timp de 3 - 4 zileprofilactic şi 400 - 800 p.p.m. curativ, timp de 3 - 4 zile.

c. Amfuridon este un preparat asemănător produsului Clorovit cu diferenţa că înloc de lactoză conţine glucoza. Se utilizează similar Clorovitului.

d. Azovit conţine furazolidona 200 mg, vitamina A 10.000 U.I., vitamina D3 150U.I., vitamina E 5 mg şi vitamina C 20 mg. Se administrează la suine şi păsări 200 gpentru 200 litri apă sau 3 kg/tonă de furaj timp de 4 - 6 zile.

Page 149: 70238445 Farmacologie Ro

J >*ffe

Nitrofuranul şi derivaţii săi

Page 150: 70238445 Farmacologie Ro

137

'i plancentare. magneziu lOgşi^

.......6 g,j:ee şi protozoi '

trichomono: P de 3 - 5 zile,

itrofuran şi se

colibaciloză, în La câine este comprimat pe zi,

itetraciclină 5 g şi după remedierea

nitrofuran 1 g,

se utilizează în

atrizantă ce con-len, 3% oxid ; 4 zile.

e. Nitrofurantoina este un derivat care se absoarbe bine în tractul digestiv, difuzează şi se elimină netransformată prin rinichi (urina se colorează brun). Este Indicată în medicina umană în infecţii urinare. Poate fi folosită şi la câine în infecţii urinare, per os 3 - 5 mg/kg de 1 - 2 ori/zi timp de 7 - 10 zile. Există sub formă de comprimate 0,1 g.

galbenă, insolu-Se adminis-iraj la purcei şi

conţin şi alte ifl

1,5 g, diferite forme ; la purcei în

recomandă 3 - 4. zile

ferenţa că în

itamina D3 ] 50 păsări 200 g

!IIWii«^!PP,^PBl»^**^W^WM"

Page 151: 70238445 Farmacologie Ro

iCAPITOLUL IX

MEDICAŢIA ANTIPARAZITARĂ

Bolile parazitare reprezintă o latură a patologiei animale deosebit de importantă şi, în acelaşi timp, produc pagube economice importante. Pentru combaterea acestor boli se utilizează medicaţia antiparazitară. Clasificarea substanţelor antiparazitare se face în funcţie de paraziţi:

- substanţe antiprotozoarice- substanţe antihelmintice- substanţe antiectoparazitare

9.1. Substanţele antiprotozoarice

încrengătura Protozoa cuprinde 5 clase:1.clasa Flagelată care cuprinde agenţii trichomonozei şi histomonozei;2.clasa Sporozoa din care fac parte agenţii coccidiozei, hemosporidiozelor,

microsporidiile;3.clasa Rhizopoda care cuprinde Amibele;4.clasa Infuzoria (Ciliata);5.clasa Incertae sedis din care fac parte agenţii spirochetozelor.

9.1.1. Substanţele utilizate în trichomonoză şi histomonoză

Trichomonoza este o boala mai mult sporadică la animale datorită utilizării însă-mânţărilor artificiale. Prezintă importanţă economică la:

- bovine - cu localizare la nivelul aparatului genital (vaginite, endometrite, avorturi), agentul cauzal fiind Trichomonas genitalis bovis;

- păsări - are localizare la nivelul tubului digestiv şi responsabili sunt următorii agenţii cauzali: Trichomonas galliarum, T. gallinae.

Histomonoză este, de asemenea, o boală păgubitoare întâlnită la curci.In trichomonoza bovină se utilizează un tratament local şi un tratament general.

Tratamentul local se efectuează prin aplicări intravaginaie sau intrauterine de unguente şi bujiuri la vacă, iar la taur aplicare de unguente pe mucoasa furoului şi a penisului. In acest scop, se pot utiliza Nitrofuran-bujiuri şi Tripaflavina unguent.

Tripaflavina este un derivat acridinic care se prezintă sub formă de pulbere brun-roşcată solubilă în apă şi acţionează prin inhibarea sintezei ARN şi ADN la nivelul celulelor parazitului, având în acelaşi timp şi efect antibacterian. Se utilizează pentru acţiunea locală sub formă de unguent 0,5%, care conţine ca substanţă adjuvantă Emulgin

Page 152: 70238445 Farmacologie Ro

O.S, care permite o pătrundere mai bună în mucoasa genitală lezională. Pentru prevenirea trichomonozei se face aplicarea unguentului la vaci intravaginal

înainte de montă. Lasoluţie Dimetridazol

Dimetridazolul (,apă. Este un medicainfecţii produse de tintestin, după care se

Din punct de vedbacterian şi antiprot.nitroreductaze se traîntr-o oarecare măsinoză zilnic timp de :cu tratamentul local.

La porc, în dizenadministrează în funnu se administreazăaşteptare de 30 zile.

La păsări, dimeticurci şi fazani timp ;800 p.p.m. Profilacadministrează 0,0 lg;

La porumbel se i litri apă, vara, iar < comprimatele 50 mţ. cu doza redusă la j uiLa porumbei se ţ dimetridazol, vitami creştere, preventiv 1 curativ, 1 comprimaMetronidazolul de pulbere albă grei ai omului (71 intesthLa taurine metro preparat ad hoc, în cLa păsări în tricl în apă sau 0,4%o în 1La porumbel în i 10 zile.în comerţ există dazol S, soluţie buv unele anaerobioze kDe asemenea, e; şi care conţine: met

Alte preparatea. Amprodazolo

utilizează în tratam< unor enterite produ:

ti

Page 153: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 139

înainte de montă. La taur se poate face tratamentul local cu tripaflavină unguent sau soluţie Dimetridazol 8%.

Dimetridazolul (Emtryt) este o pulberă cristalină albă, foarte puţin solubilă în apă. Este un medicament activ nu numai în trichomonoză şi histomonoză, ci şi în infecţii produse de stafilococi, streptococi etc. Administrat per os se absoarbe din intestin, după care se elimină timp de 1-2-3 zile.

Din punct de vedere chimic este un derivat nitroimidazolic care acţionează anti-bacterian şi antiprotozoaric prin intermediul grupării nitro care sub acţiunea unor nitroreductaze se transformă în grupări ce îi imprimă produsului efect toxic similar într-o oarecare măsură celui al nitrofuranului. Se utilizează la bovine în trichomo-noză zilnic timp de 5 zile, 50-70 mg/kg/zi, în furaje sau în apa de băut, concomitent cu tratamentul local.

La porc, în dizenteria produsă de Treponema hyodisenteriae, Balantidium coli se administrează în furaje sau în apa de băut, 13 mg/kg timp de 3 zile. Dimetridazolul nu se administrează la animale gestante, iar la cele tratate se respectă o perioadă de aşteptare de 30 zile. Se poate utiliza şi preparatul Enteroguard.

La păsări, dimetridazolul se utilizează în trichomonoză şi histomonoză la găini, curci şi fazani timp de 3-5 zile în apa de băut 0,05%o (500 p.p.m ) sau în furaje 400-800 p.p.m. Profilactic, dozele sunt mai mici, 100-150 p.p.m. La palmipede se administrează 0,0lg/ kg timp de 5 zile.

La porumbel se utilizează câte un pacheţel de 5 g la 5 litri de apă iarna sau la 10 litri apă, vara, iar după 8-10 zile doza se reduce la jumătate. Se pot utiliza şi comprimatele 50 mg/kg/zi timp de 3-5 zile, iar apoi se poate continua timp de 3 zile cu doza redusă la jumătate.

La porumbei se poate utiliza şi produsul Columboviofort comprimate, ce conţine: dimetridazol, vitamine, magneziu, zinc şi metionină, având şi rol de promotor de creştere, preventiv 1 comprimat la 400 g greutate vie şi zi, timp de 5-8 zile, iar cel curativ, 1 comprimat pe 200 g greutate vie timp de 3-5 zile.

Metronidazolul (Flagyl) este un derivat nitroimidazolic şi se prezintă sub formă de pulbere albă greu solubilă în apă şi comprimate. Este activ şi faţă de alţi paraziţi ai omului (T. intestinalis, Giardia intestinalis, Entamoeba histolitica, T. vaginalis).

La taurine metronidazolul se administrează per os sub formă de suspensii în apă, preparat ad hoc, în doze de 0,06-0,75g/kg, repetat de 3 ori la 12 ore.

La păsări în trichomonoză şi histomonoză se recomandă în concentraţie de 0,2%o în apă sau 0,4%o în furaje, 8 săptămâni profilactic şi 0,6%o în apă, 8-10 zile, curativ.

La porumbel în trichomonoză se administreză în doză de 25-50 mg/kg timp de 5-10 zile.

în comerţ există şi preparatele Rometronidazol I, pulbere insolubilă, şi Rometroni-dazol S, soluţie buvabilă; se utilizează în tratamentul gastroenteritelor hemoragice în unele anaerobioze la porc şi la bovine, în trichomonoză şi histomonoză la păsări.

De asemenea, există preparatul Enteroguard M pulbere insolubilă şi comprimate şi care conţine: metronidazol, oxitetraciclină, furazolidonă şi bismut subnitric.

Alte preparate comercialea. Amprodazolo 400^- se prezintă sub formă de pulbere 40% dimetridazol şi se

utilizează în tratamentul trichomonozei, histomonozei la păsări şi iepuri, precum şi a unor enterite produse de E. coli la porc.

Page 154: 70238445 Farmacologie Ro

140 Farmacologie veterinară

b. Spartix (Belgia) - se prezintă sub formă de comprimate ce conţin carnidazol. Seutilizează în trichomonoza porumbeilor, 1 comprimat/porumbel, o singură administrare.

c. Tinidazol (Fasygyn) a depăşit ca eficacitate terapeutică metronidazolul.d. Ronidazol. Produsul este activ faţă de Brachispira şi Histomonas. Este în

acelaşi timp un biostimulator prin creşterea indicelui de utilizare a hranei.e. Tricomicon. Se prezintă sub formă de comprimate vaginle ce conţin

metronidazol 0,225 g, stamicină 75 mg şi cloramfenicol 100 mg. Se utilizează înspecial în trichomonoza la om.

/ Meclozol, comprimate vaginale cu metronidazol 0,5 g, clotrimazol 0,15 g, negamicină sulfat 0,2 g, hexestrol diacetic 0,001 g şi azulenă. Se utilizează în trichomonoza la om.

9.1.2. Substanţe utilizate în hemosporidioze

Hemosporidiozele sunt reprezentate de babesioze la bovine, cabaline, ovine, porcine, câine, teilerioză la bovine, nutalioză la cal, anaplasmoză la bovine. Agenţii patogeni se localizează în globulele roşii, pe care le distrug, provocând febră, icter, hemoglobinurie.

Berenilul (Germania) este din punct de vedere chimic un derivat tiazinic sub formă de pulbere granuloasă, solubilă în apă, în ambalaje de 1,05 g şi 10,5 g. Preparatul conţine 44,5% diminazenaceturat şi 55,5% fenazor.ă. Suspensiile cu apă distilată rece sau caldă se prepară în momentul utilizării în concentraţie 7%o şi se administrează în doză de 3,5 mg/kg.

Este eficace în babesioze, teilerioză, nutalioză, anaplasmoză, precum şi în tripanomiaze. Nu sterilizează organismul, ci produce o stare de premuniţie.

Berenilul nu se administrează la câini şi cămile.Diminosan 2,36 g (Olanda) este o pulbere în pachete de 2,36 g ce conţin

diminozen diaceturat de 1,05 g, antipirină l,31g şi excipient. , Se solubilizează foarte uşor în apă, soluţiile pot fi păstrate la frigider 15 zile ferite de lumină şi se administrează intramuscular 1 ml/10 kg greutate corporală. Produsul este activ în tripanozoonoză şi babesioze, fiind sufbientă adesea o singură administrare.

Antibioticele cu spectru larg cum sunt tetraciclină sar oxitetraciclina se pot administra intravenos în anaplasmoză bovină şi în nutalio::a la cabaline, în faza incipientă a bolii. Mecanismul de acţiune al substanţelor folosite în hemosporidioze constă în adsorbţia acestor substanţe la nivelul celulei microorganismului producând tulburări de ordin fizic şi, apoi, după pătrunderea lor în interiorul celulei, în tulburarea metabolismului prin blocarea sistemelor enzimatice. în urma lizei care se instalează, produşii rezultaţi acţionează' ca nişte adevăraţi antigeni, mobilizând mecanismul imunogen al gazdei care fie că lichidează infestaţia sau infecţia, fie că procesul morbid trece în stare de latenţă; dacă substanţa medicamentoasă este metabolizată înainte de sterilizarea organismului, agenţii de invazie se înmulţesc din nou, dar numai până la o anumită limită tolerabilă, realizându-se un echilibru între gazdă şi agentul patogen (premuniţie); în această stare organismul este ferit de o nouă invazie cu acelaşi agent, chiar dacă este vorba despre un organism cu patogenitate mare; însă echilibrul poate fi oricând rupt, boala declanşându-se din nou.

Page 155: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 141

9.13. Substanţe utilizate în coccidioze

Coccidioză este protozooză întâlnită la bovine, ovine, dar mai ales la păsări şi iepuri unde produce importante pierderi economice.

în coccidioză se utilizează preparate foarte diferite aparţinând unor grupe diverse de medicamente, respectiv antibiotice, sulfamide simple, sulfamide potenţate, chimioterapice.

/. Galisanul se prezintă sub formă de pulbere ce conţine tetraciclină şi furadicil în cutie cu 100 doze sau 500 doze şi comprimate. Medicamentul nu acţionează asupra coccidiilor, ci asupra florei microbiene care se dezvoltă în leziunile produse.

In cazul galisanului pulbere, conţinutul unui ambalaj pentru 100 pui se amestecă cu 2,5 1 apă şi se administrează la 200 pui preventiv sau la 100 pui curativ; conţi-nutul ambalajului cu 500 doze se amestecă cu 10-12 1 apă şi se dă la 1000 pui pre-ventiv sau la 500 pui curativ; administrarea începe la vârsta de 5-6 zile şi durează 3 zile, în continuare instituindu-se pauze a câte 10 zile între tratamente de 3 zile; galisanul comprimate se administrează câte unul pe zi timp de 2 sau 3 zile la apariţia bolii, apoi continuându-se cu galisanul pulbere. Dacă după 2-4 zile de tratament nu «constată o ameliorare se va schimba medicaţia. Pentru corectarea florei intestinale se va administra în mod obligatoriu drojdie de bere. Se mai recomandă vitamina K3

în apa de băut.2. Galiprotect, preparat existent sub formă de pulbere şi comprimate, conţine

oxitetraciclină, furazolidonă, vitaminele A, C, D3, E, K, Bi, biotină, acid pantotenic, magneziu, zinc şi metionină cu efect antiinfecţios şi anticoccidian.

3. Furagal, comprimate, conţine oxitetraciclină clorhitirat, benzatinpenicilină G şi se foloseşte la păsări în profilaxia şi tratamentul coccidiozei şi a infecţiilor bacteriene secundare.

4. Sulfacoccidin se prezintă sub formă de soluţie 19,2% sulfaquinoxalină. Se recomandă preventiv la pui, de la vârsta de 5-6 zile până la 6-7 săptămâni, câte 2 zile consecutiv, intervale separate de pauze de 5 zile, administrându-se în apa de băut 1 lingură la 11 litri apă. De asemenea, se administrează curativ în doză de 3 linguri la 22 litri apă, timp de 3 zile urmate de o pauză de 3 zile după care se administrează diluţia 1 lingură la 11 litri apă, 2 zile, urmate de o pauză de 2 zile şi o nouă repriză de tratament. La iepuri dozele sunt de 125-250 p.p.m.

5. Sulfaveridin conţine 2,5% sulfaquinoxalină şi 2,2% etoxidiaveridin. Este o sulfamidă potenţată şi se poate administra şi păsărilor destinate reproducţiei. Nu este necesară administrarea concomitentă de vitamina K3. Se administrează în apa de băut timp de 3 zile întrerupte de o pauză de 2 zile, după care urmează o nouă repriză de 3 zile de tratament, în doză de 200 ml/100 1 apă.

6. Coccistop S, soluţie ce conţine sulfaquinoxalină 20%. Se utilizează atât în tratamentul coccidiozei cât şi al holerei şi tifozei la găini şi curci.

7. Sulfacoccirom se prezintă sub formă de comprimate ce conţin sulfaquino-xalină, vitamina K, vitamina C, şi se utilizează la păsări în coccidioză, tifoză şi holeră.

8. Dimerasolul este o soluţie 33% sulfametazină şi se foloseşte în doză de 6 ml/10 litri apă.

9. Sulfaclorpirazina (ESB3) (Elveţia). Se recomandă în concentraţie de 1,3 -0,6%o timp de 3 zile, apoi o pauză de 4 zile şi încă 2 zile de tratament preventiv, şi lg/ litru de apă, curativ, în coccidioză, holeră şi tifoză la păsări.

Page 156: 70238445 Farmacologie Ro

142 Farmacologie veterinară

10. Amprolium. Structura chimică a substanţei se aseamănă cu cea a vitaminei Bl . Este un bun coccidiostatic faţă de un număr mare de specii de coccidii. Acţio- . nează în faza a Ii-a de schizogonie, astfel neafectând instalarea imunităţii. Meca-nismul de acţiune constă în substituirea vitaminei B,, de aici urmând tulburarea metabolismului parazitului. O doză mai mare de 2-4 g la tona de furaj de vitamina Bi ar duce la inactivarea amproliumului.

11. Amprol-plus (SUA) este o pulbere ce conţine amprolium 25% şi ethopabat 1,6%.

12. Coccidiovit (Polonia), pulbere ce ce conţine amprolium 10%, vitamina A 10.000 Ui/g şi vitamina K 2 mg/g.

13. Amprol 250 (Italia), pulbere hidrosolubilă ce conţine amprolium 250 g în 1000 g suport, care se administrează în apa de băut 25-95 g/100 1 apă timp de 7 zile.

14. Clinacocx 0,5% (Elveţia) conţine alături de Diclazuril, benzenacetonitriţi. Se utilizează 1 g diclazuril/t furaj (200g Clinacox 0,5% se amestecă cu 20 kg premix la tona de furaj).

15. Aviax (SUA) face parte din familia ionoforilor. Se utilizează la puii broiler în doză de 0,5 kg la tona de furaj.

16. Baycox 2,5% (Germania) soluţie ce conţine toltrazuril folosit în coccidioză.17. Kokcisan (Slovenia) pulbere 6% şi 12% ce conţine salinomicină sodică. Se

utilizează la pui bine omogenizat în prima zi de viaţă 1 kg/tona de furaj. Perioada de carenţă pentru carne este de 5 zile.

18. Lerbek pulbere (SUA) este o combinaţie a 2 substanţe anticoccidiene: meti-clorpindol 20% şi metilbenzoquat 1,67%. Se foloseşte în coccidioze la mamifere, fazani, raţe 500 p.p.m.

19. Sacox (Germania) este un premix anticoccidian cu 6% salinomicină, un antibiotic obţinut din culturi de Streptomyces albuş. Acţionează prin perturbarea echilibrului ionic. Este eficace şi în unele infecţii cu Gram pozitiv, precum şi în dizenteria cu Brachispira la porc. De asemenea, este şi un stimulator de creştere la purcei, bovine, miei.

20. Elancoban (SUA) este un premix anticoccidian cu 10% monensin sodic, antibiotic ce se obţine din culturi de Streptomyces cinnamonensis. Acest ionofor mai acţionează şi asupra germenilor Gram pozitivi, fiind şi un biostimulator. Perturbă echilibrul ionic intracelular al paraziţilor.

21. Coxistac 12% (SUA) este un premix anticoccidian ce conţine salinomicină. Se administrează 500 g/tona de furaj.

22. Dimetan (Italia) conţine sulfaquinoxalină, sulfadimetoxină şi diaveridină. Se foloseşte în tratamentul coccidiozei şi a enteritelor bacteriene la păsări.

9.1.4. Substanţe utilizate în spirochetoze

Arsevin este un produs farmaceutic de uz veterinar care conţine substanţa activă stovarsol. Stovarsolul este un acid 3 acetilamoniu 4 hidroxifenilarsenic. Se prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină cu gust acrişor, inodoră, greu solubilă în apă; se solubilizează bine în alcalii. Conţine 27% arsen pentavalent; mai uşor solubilă în apă este sarea sodică.

Preparatul comercial Arsevin se prezintă sub două forme: - comprimate cu 0,25 g stovarsol;

Page 157: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 143

- pulbere cu 2 părţi stovarsol şi 1 parte bicarbonat de sodiu în cutii de 100 g.Medicamentul este eficace în spirochetoza păsărilor şi iepurilor, în unele boli

infecţioase cu localizări gastrointestinale în gastroenterita leptospirică a porcului. Dozele sunt următoarele: la viţei şi mânji 0,015-0,03g/kg, la câini 0,04-0,05g/kg, la păsări 0,02-0,03g/kg.

Acţiunea chimioterapică se bazează pe tulburarea proceselor de oxido-reducere la nivelul celulei microorganismului. Rezistenţa protozoarelor la acest produs se instalează relativ rapid şi, legat de aceasta, este indicată alternarea tratamentului cu un alt chimioterapie.

Stovarsolul în organism, în contact cu umorile, se activează prin apariţia grupării R-As=0 (arsenoxid) care are afinitate pentru grupările sulfhidrice ale diferitelor sisteme enzimatice pe care le blochează şi le inactivează. în urma acestui proces apar tulburări ale schimburilor nutritive care pot duce la distrugerea celulelor. Tot datorită grupării arsenoxidice, prin blocarea piruvioxidazei se diminua arderea hidrocarbo-* natelor, care se depun sub formă de grăsimi, aceasta fiind o depunere patologică. Aşadar Stovarsolul este toxic, atât pentru protozoare cât şi pentru organismul gazdă, care neutralizează însă prin glutation toxicitatea dozelor terapeutice.

La păsări se face tratament individual fie sub formă de comprimate fie soluţie 15%. în ambele cazuri doza este 0,4 g/kg.

9.1.5. Substanţe utilizate în boli parazitare la albine

Nosemoza este o boală la albine produsă de protozoarul Nosema apis care se localizează în intestinul mijlociu la albine şi provoacă o diaree gravă.

Fumagilina este un antibiotic ce se obţine din culturi de Aspergillus fumigatus şi există sub forma preparatelor Fumidil B (Germania ), Fumidil B (Franţa), Fumagilline (Ungaria). Medicamentul este eficace numai asupra formelor vegetative ale parazitului.

Tratamentul se face primăvara şi toamna. Se dizolvă conţinutul unui flacon în 25 1 sirop şi se administrează unei familii de albine 0,5 l pe zi, făcându-se administrări la intervale de 2 zile.

Nosemak este un compus organomercuric şi se utilizează 1 comprimat/litru sirop.Nosan conţine tricolaval 10% în zahăr şi se administrează similar produsului

Fumidil B.Protofîl este un preparat ce conţine uleiuri eterice din plante cu adaos de

microelemente şi vitamine sub formă de flacoane de 1 kg. Reprezintă un tratament de stimulare a familiilor de albine şi se administrează 17 ml/litru sirop până se ajunge la 50-80 ml pe familia de albine.

Varroa Jacobsoni este un păduche care atacă atât larvele cât şi albinele adulte.Varachet se prezintă sub formă de benzi de hârtie fumigenă şi o sticluţă cu 6,5

ml soluţie de amitraz 20%. Benzile fumigene conţin un generator de oxigen. Tratamentul se efectuează astfel: pe o bandă fumigenă se pun 2-4 picături soluţie, se aprinde banda şi se fixează de peretele stupului, iar stupul se închide timp'de 15 minute. Se repetă la 7 zile.

Folben V.A. (Elveţia) este produs asemănător Varacketului, dar conţine o substanţă activă - brompropilat. în ambele situaţii fumul distruge paraziţii şi nu albinele. In situaţia preparatului Folben, tratamentul se face seara când albinele se află în stup.

Page 158: 70238445 Farmacologie Ro

144 Farmacologie veterinară

9.2. Substanţe antilielmintice x'

întrebuinţate pentru a debarasa organismul de viermii paraziţi, cunoscuţi în general sub numele de helminţi, medicamentele din această grupă pot determina eliminarea paraziţilor - acţiune vermifugă, sau îi pot distruge - acţiune vermicidă. Deosebirea este însă arbitrară, deoarece multe dintre aceste medicamente pot acţiona, în funcţie de doza administrată, fie ca vermifuge, fie ca vermicide.

Majoritatea medicamentelor antilielmintice sunt relativ toxice şi pentru om, de aceea administrarea lor trebuie făcută în anumite condiţii şi trebuie în mod obliga-toriu precedată de diagnostic sigur.

Ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii:- medicamentul să nu se inactiveze rapid în organismul purtătorului şi în special

să rămână activ în prezenţa conţinutului intestinal al gazdei;- să pătrundă în corpul parazitului pentru a-1 distruge sau intoxica astfel încât să

fie expulzat;- să nu fie toxic pentru om, adică să aibă un coeficient chimioterapie cât mai

ridicat.Din punct de vedere al localizării lor în organism, paraziţii se fixează cel mai

frecvent în intestine, dar zs pot afla vehiculaţi în sânge, în organele cele mai diverse ale corpului; de asemenea, se pot localiza în ficat, splină, vezica biliară, muşchi, plămâni, creier, venele cavă şi portă. în intestin, paraziţii pot fi liberi {Ascaris), se pot fixa pe peretele intestinal {Trichinella) sau se pot înfige adânc în mucoasa intestinală cu o parte din corpul lor (Strongiloides). Atacul medicamentului asupra parazitului poate avea loc prin paralizia sau moartea agentului, ceea ce determină eliminarea lui, fie prin lezarea ţesutului helmintului sau prin modificarea şi dereglarea metabolismului său normal, determinând îndepărtarea lui de organism.

9.2.1. Cestodofuge (cestodocide)

Carbonatul bazic de cupru (Cuprum basicum carbonicum). Pulbere grea, fină, gri-verzuie, fără gust şi miros, insolubilă în apă, cu 57,4% cupru. Se administrează o dată cu furajele. Se recomandă în moniezioză la ovine 1% în furaje, pro dosi, 0,5 g la miei neînţărcaţi, 0,75 g la cei înţărcaţi şi 1 g la oi adulte; dozele se repetă la 24 ore. Nu se recomandă purgative. După caz, tratamentul poate fi reluat după 10-15 zile.

Niclosamidul (Yomesan, MansoniJ). Cristale galbene deschis, insipide, inodore şi insolubile în apă. Există pulbere solubilă în apă 75% substanţă activă şi 25% excipienţi care-i asigură solubilizarea, soluţia putând fi administrată cu pistolul automat. în afară de aceasta, în practică se foloseşte şi pulberea insolubilă sub formă de suspensii şi comprimate a 0,5 g (pentru păsări şi câini). Medicamentul se întrebuinţează în moniezioză, dozele fiind de 0,07-0,075 g/kg. Este puţin toxic (intoleranţa apare la 0,75-1-5 g/kg). Se administrează în concentraţie de 10% în doză de 0,05-0,10 g/kg, două zile, la 24 ore şi apoi la 3-4 săptămâni. La câini şi pisici, doza este tot 0,05-0,10 g/kg, la 2 zile. Compusul este bine tolerat de organism şi nu irită mucoasa gastrointestinală, ceea ce face din acesta un excelent medicament.

Arecolina bromhidrică este o soluţie apoasă injectabilă, 1% de bromhidrat de arecolină. Alcaloidul se extrage din nuca de arec, dar se obţine şi pe cale sintetică.

Page 159: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 145

Arecolina este un cestodofug care acţionează faţă de Taenia sp., Multiceps, Dipilidium caninium, şi parţial Echinococcus granulosus, recomandat la câine, păsări (raţe, gâşte), nu însă şi la pisici. La carnivore, ca tenifug, se administrează pe cale bucală, substanţa fiind diluată în sirop sau lapte, în concentraţie de 1%, în doză de 0,001-0,025 g/kg. La păsări, ca antihelmntic, se administrează cu sonda ingluvialăîn doze de 0,002 g/kg (concentraţie l%-2 ml) la gâşte şi 0,001 g/kg (1 ml concentraţie 1%) la raţe.

Pe bază de arecolina este şi preparatul Bromarec, comprimate a 0,04 g, care se administrează la câini după o dietă de 12-24 ore; doza pentru 1 kg greutate vie este de 4 mg, adică un comprimat pentru un câine de 10 kg. Cestodele încep să se eli-mine după 10-20 minute, acţiunea continuând câteva ore. Pentru evitarea împrăşti-erii materiilor fecale infestate pe păşuni, câinii se ţin legaţi sau închişi cel puţin 10 ore; apoi fecalele se adună şi se ard, iar locurile respective se sterilizează cu apă clocotită. Repetarea administrării Bromarecului se face după 2-4 săptămâni.

Bunamidina (Scoloban, Buban). Pulbere cristalină albă, greu solubilă în apă. Este un medicament cestodocid în moniezioză la oi, administrându-se pe cale orală (hidroxinaftoatul), în suspensie apoasă, 0,025-0,05 g/kg. Bunamidina este puţin toxică (intoleranţa apare la 0,2-0,4 g/kg). Tratamentul se repetă la 6 săptămâni. .

Resorantelul (Terenot). Pulbere incoloră, insolubilă în apă. Se utilizează în mo-niezioză, fiind activ şi în anaplocefaloză şi tenioză provocată de Taenia hydatygena şi T. pisiformis. La oi se dă per os, suspensia 9%, 1 ml/kg sau suspensia 18%, 0,5 ml/kg, iar la păsări 0,05 g/kg.

Sulfatul de cupru. Este activ în moniezioză, dar şi în trihostrongiloză şi alte parazitoze. La oi se administrează soluţiile 1-2% care se prepară adhoc, cu adaos de acid clorhidric 3 %o, în doze de 80-100 ml la oi, iar la miei 20-40-60 ml; la 2 ore de la administrare se dă un purgativ salin. In neoscaridoza viţeilor, aceeaşi soluţie se dă în doze de 60-80 ml, iar în cestodoze 120-150 ml. Se utilizează şi pentru distrugerea gasteropodelor gazde intermediare, 2 g pentru 1 m de biotop.

Uleiul de terebentină {Aetheroleum terebenthine). Ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă a terebentinei (provenită de la diferite specii ale genului Pinus). Lichid limpede, gălbui, cu miros caracteristic, insolubil în apă. Se poate folosi nu numai în tenioză, ci şi în strongiloză şi ascaridoză. La cabaline, dozele sunt de 50-100 ml în amestec cu ulei de ricin sau floarea soarelui.

Rizomul de ferigă {Filicis maris rhizome). Drogul este dat de tulpina subpă-mânteană a plantei Dryopteris fdix mas din familia Polypodiaceae, care se recol-tează toamna. Principiile active sunt derivaţi ai fluoroglucinei şi omologilor ei cu acidul butiric sau acidul izobutiric; aceste principii sunt acidul filicic, acidul filicinic (filicina), filmaron, albaspidina, aspidinolfilicina etc. Dintre toţi aceşti constituenţi, acidul filicic este considerat a fi principiul activ al oleorezinei din ferigă.

Extractul de ferigă este deosebit de activ asupra paraziţilor Taenia saginata şi T. solium, având acţiune paralizantă asupra altor cestode cum sunt Diphylobotrium latum (botriocefaloza), Dipylidium canium (dipilidioza), precum şi asupra unor trematode ca Fasciola hepatica şi Opistorchis felineus. In general, se preferă extractul cloroformat. Se administrează după o dietă de 16-18 ore, iar după 2-3 ore la animalele mici şi 8-10*ore la cele mari de la administrare, se dă un purgativ salin. Dozele de pulbere sunt de 50-250 g la animale mari, 20-60 la animale mijlocii, 5-10

M

Page 160: 70238445 Farmacologie Ro

146 Farmacologie veterinară

g la animale mici şi 1-5 g la păsări. Extractul cloroformat se dă sub formă de boluri, pilule, în doze de 10-20 g la animale mari, 2-5 g la cele mijlocii şi 0,2-0,5 g la câini şi găini. Extractul uscat se numeşte Filicină şi se comercializează sub formă de comprimate a 0,1 g; se recomandă în cestoze la păsări, 0,1 g/kg.

Buthyronatul. Chimic este n-butil laurat de sodiu. Se pare că este unul dintre cele mai bune cestodofuge la păsări. Medicamentul este lichid şi se dă în capsule gelatinoase, 0,5 ml/kg sau se administrează în amestec cu hrana, 250 - 500 ppm, 2 -4 zile, sau în apa de băut 4 %o, timp de 10 zile. Trebuie multă atenţie când este vorba de păsări cu întreţinere nesatisfăcătoare, butyronatul putând da accidente.

CetovexuL Chimic este bis - ciclohexan (isotiocianatoetil). Pulbere insolubilă în apă. Se recomandă în moniezioză ca suspensie 5% care se administrează cu pistolul automat, în doză de 0,025 g/kg. Medicamentul este bine tolerat de mieii de 3 săptămâni şi de oile gestante în stadiu avansat (DL5o = 0,6 - 0,7 g/kg).

Droncitul este un preparat eficace contra cestodelor din intestine la câine şi pisică folosit în acţiunile preventive şi în combaterea cestodelor în stadii neevoluate. Fiecare tabletă conţine 50 mg de substanţă activă (praziquantel). Aceasta se utilizează cu efecte salutare în cestodozele produse de Echinococcus granulosus, E. multilocularia, Dipylidium caninum, Taenia ovis, T. hydatigena, Multiceps mulţi- ■ ceps, Mesocestoides sp., Taenia pisiformes, Hydatigena (Taenia) taeniformis. Doza este de 5 mg/kg ceea ce corespunde la o tabletă pentru 10 kg greutate corporală. De aici, rezultă următoarea posologie:

- 1 tabletă până la 10 kg greutate corporală;- 2 tablete de la 11 până la 20 kg greutate corporală;- 3 tablete de la 21 la 30 kg greutate corporală;

Produsul este foarte bine tolerat. Se poate administra ca atare sau înglobat în hrană; principiul activ din componenţa sa este praziquantelul.

Alte preparate comerciale cu praziquantela.- Cestal cat (Franţa) comprimate ce conţin 20 mg praziquantel şi 230 mg

pyrantel pamoat, este un antihelmintic cu spectru larg utilizat în nematodoze şi cestodoze la pisici.

b. Cestal plus comprimate ce conţin 50 mg praziquantel, 144 mg pyrantel pamoatşi 200 mg fenbendazol utilizat în nematodoze şi cestodoze la câini.

c. Drontal (Germania) este o combinaţie de praziquantel 50 mg, pyrantel pamoat144 mg şi febantel 150 mg. Este un preparat activ faţă de o gamă largă de nematodeşi cestode la câine (Uncinaria, Ancilostoma, Trichuris). Se utilizează numai la câineîn doză de: la câinii până la 5 kg V2 comprimat, la câine de 5-10 kg 1 comprimat, lacâinii de 10-20 kg 2 comprimate, la câinii de 30-40 kg 4 comprimate, o singurăadministrare.

d. Drontal Plus (Germania) conţine praziquantel, pyrantel embonat şi febantel şise utilizează la câini în nematodoze şi cestodoze produse de Toxocara, Acilostoma,Dipilidium. Se prezintă sub formă de comprimate. Preparatul este activ şi faţă denematode precum: Toxocara caniş, Toxocara. leonina, Ancylostioma caninum,Dipylidium caninum şi Taenia spp.

e. PrazimecDşl Prazimec C sunt combinaţii ale praziquantelului cu Avermectină B./ Cuaniquantel Plus (Anglia) se prezintă sub formă de comprimate ce conţin

praziquantel şi fenbendazol; se foloseşte la câini şi pisici în prevenirea şi combaterea

Page 161: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 147

parazitozelor gastrointestinale şi pulmonare determinate de nematode şi cestode: Toxocara, Uncinaria, Ancilostoma, Echinococcus, Taenia.

g. Biheldon (Belgia) se prezintă sub formă de comprimate ce conţin praziquantel şi pyrantel pamoat; se foloseşte în prevenirea şi combaterea helmintozelor la câini şi pisici.

h. Docatel (Germania) se prezintă sub formă de comprimate ce conţin praziquantel, eficace în combaterea cestodelor la câini şi pisici.

9.2.2. Trematodofuge (trematodocide)

în combaterea fasciolozei la rumegătoarele mari şi mici se folosesc medicamente care acţionează, în general, prin forme active eliminate prin bilă, indiferent de calea de administrare. Pentru dicrocelioză ar fi cam aceleaşi substanţe, unele dintre ele având totuşi o anumită specificitate. în funcţie de importanţa lor pentru practică, medicamentele sunt următoarele:

Rafoxanidul (Ranid, Flukanid) se prezintă sub formă de suspensie apoasă stabilă de culoare gălbuie 2,5%, în bidoane din material plastic, conţinând 5 1.

Produsul este indicat în tratamentul fasciolozei acute şi cronice la ovine, bovine, având o eficacitate deosebită faţă de formele adulte şi imature ale speciei Fasciola hepatica. Se administrează cu ajutorul pistolului autodozator:

- la ovine: 3 ml suspensie/10 kg greutate corporală; în cazul infestaţiei deosebit de accentuate cu predominanţa formelor tinere de Fasciola hepatica, se vor utiliza 4 ml/10 kg;

- la bovine: 20 ml suspensie/50 kg greutate corporală.în situaţia tratamentului cu Rafoxanid nu este necesară dieta şi nu se impun alte

restricţii privind furajarea. Se pot trata animalele gestante, exceptând ultima lună, înainte de fătare, cu precauţii privind contenţionarea. De asemenea, pot fi tratate şi animalele într-o stare de întreţinere nesatisfăcătoare.

Există şi Rafoxanid comprimate eficace faţă de formele adulte şi imature de Fasciola hepatica, F. gigantica, Hemonochus contortus şi Oestrus ovis. Această formă este indicată în tratamentul fasciolozei ovine. Administrarea comprimatelor se face individual. Nu sunt necesare condiţii speciale de utilizare, dietă, stare de gestaţie, vârstă. Se poate asocia şi cu alte antihelmintice. Se administrează 7,5 mg/kg. Carnea animalelor tratate nu va fi dată în consum 28 zile de la administrare. Aceleaşi restricţii sunt şi pentru lapte.

Zanilul (Oxiclozanid, Diplin). Pulbere galbenă, foarte greu solubilă în apă. Se livrează ca suspensie 3,4%. Administrat per os, Zanilul se absoarbe şi apoi se elimină masiv sub formă activă pe cale biliară (aici ajunge la o concentraţie de cea 4 ori mai mare decât în sânge). Nu este suficient de activă faţă de formele tinere ale fasciolelor (de 6-7 săptămâni care provoacă fascioloza acută). Tratamentul trebuie să se repete la 6 săptămâni. Se administrează cu pistolul automat per os, la oi 0,01 -0,015 g/kg, iar la bovine 30 ml/100 kg.

Coribanul (Diamphenetide, Fluckicid). Medicamentul este activ şi asupra for-melor tinere de la a 3-a zi. în afară de aceasta, Coribanul este considerat medicament de bază în dicrocelioză. |nainte de administrare nu este necesară dieta. Tratamentul se repetă după 4 - 6 săptămâni. Nu este toxic şi nu produce accidente la femelele

Page 162: 70238445 Farmacologie Ro

148 Farmacologie veterinară

gestante. Dozele sunt următoarele: 0,08-0,10-0,12 g/kg, suspensie 18% per os cu pistolul automat; se repetă tratamentul la 4-6 săptămâni, dar cu doza de 0,06 g/kg.

în dicrocelioză, preparatul se administrează în doză de 0,25 g/kg.Bilevonul (Niclofolan, Meniclofolan, Dethl). Cristale sau pulbere insolubilă în apă.

Medicamentul este activ numai asupra fasciolelor adulte. Pulberea sau comprimatele se folosesc la bovine în doză de 0,004 g/kg.

Hilomidul. Medicamentul este fasciolocid, în doză de 0,04 g/kg care se repeată la 12 ore.

Brotianide (Dirian, Tiobenzamidă). Medicament activ faţă de larvele de 4-6 săptămâni, în doză de 0,012-0,015 g/kg, iar faţă de adulţi în doză de 0,010 g/kg.

Bitionolul (Actamer, Bitin, Tremanol). Pulbere cristalină albă, aproape insolubilă în apă. Este activ în moniezioză şi fascioloza; poate da însă fotosensibilizări. Se recomandă profilactic în fascioloza în doze de 0,03-0,05 g/kg, iar în cestodoze 0,75 g/kg.

Preparatul bitionol sulfoxid (Bitin D) este tolerat şi de animalele în lactaţie sau gestaţie. Se administrează în uruieli în aceleaşi doze.

Dovenix (Franţa) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă 25% de nitroxinil, flacoane a 50 ml şi 250 ml, şi este indicat în fascioloza, strongiloidoze gastrointesti-nale la rumegătoare, ankilostomoză şi uncinarioză la câini, singamoză la păsări şi oestroză la oi şi cămile.

Acedist (Olanda) se prezintă sub formă de comprimate şi mai este cunoscut şi sub denumirea de bromofenofos, iar din punct de vedere chimic este difenol halo-genet. Acţionează similar produsului rafoxanid fiind activ atât în fascioloza cronică cât şi acută. Nu este necesară dietă anterioară administrării şi nu se administrează animalelor aflate în gestaţie avansată.

9.2.3. Nematocide (Nematodofuge)

Substanţe antiascaridienePreparate româneşti: - Ascatrix -

FlorosilPreparate de import - din categoria antihelminticelor cu spectru larg: Nilverm,

Levamisol, Albendazol, Fenbendazol, Rintal, Neguvon, Ivomec, Pirantel, Lopatol.Ascatrix (Adipat de piperazina) se prezintă sub formă de cristale incolore, foarte uşor

solubile în apă şi comprimate a 0,3 g. Piperazina conţinută de ascatrix are însemnate proprietăţi antihelmintice faţă de viermii rotunzi nematuri şi adulţi aflaţi în intestine. Există rriai multe ipoteze cu privire la acţiunea piperazinei. O primă ipoteză susţine efectul anticolinergic asupra paraziţilor, iar astăzi se crede că are un, efect antagonist GABA (acid gamma aminobutiric). Nu acţionează aupra ouălor. Deşi piperazina se absoarbe în circulaţie, totuşi formele larvare migratorii ale ascarizilor sunt rezistente faţă de piperazina. Produce paralizia paraziţilor care apoi sunt eliminaţi uşor cu fecalele fără a fi necesară administrarea unui purgativ.

Adipatulse descompune în intestin şi eliberează piperazina care este absorbită în circulaţie. O parte se metabolizează, iar o parte se elimină netransformată prin rinichi.

Pot fi tratate şi animalele cahectice, cu afecţiuni gastrointestinale, pulmonare întrucât piperazina este bine tolerată. Nu se administrează la carnivore în cea de-a doua perioadă a gestaţiei. Dozele sunt următoarele:

- cabaline- viţei: 0,'- porci: p- carnivoi

ulei de t- păsări: 1

masive iîn furaje s

activ şi în heteIn medicin

comprimate a piperazina, în i

Florosil (S reflexe gălbui, ascaridoza por imediat după î folosesc doze corporală.

Calculul de kg şi 0,8 g/anii

în cazul ini perioada tratar dietă şi nu li se

Eliminarea de intensitate î curăţenie mec£ una din metod protocol.

9.2.4. Anti

Antihelminl de paraziţi (ter ectoparaziţi). S categorii, dar î larg spectru îl p Clasificare A. Benzimi

a. Albeb. Fenbc. Oxibd. Thiale. Flub*f.

Meb<g. Triclh. Feba

*-,40^m- ■

Page 163: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 149

- cabaline: 0,1-0,2 g/kg, o singură administrare fără a depăşi 80 g/animal;- viţei: 0,4 g/kg;- porci: peste 100 kg 0,15-0,20 g/kg repetat a doua zi, tineret 0,3 g/kg;- carnivore: 0,2 g/kg la pisici, 0,3 g/kg la câini iar după o oră se administrează

ulei de ricin;- păsări: tratamentul se face o singură zi în infestaţiile slabe 0,3 g/kg în cele

masive 0,6 g/kg.în furaje se poate administra medicamentul colectiv în concentraţie 2%o. Este

activ şi în heterakioză.în medicina umană se utilizează preparatul Nematocton, existent sub formă de

comprimate a 0,3 g adipat de piperazină şi soluţie de uz intern 20% cu hidrat de piperazină, în oxiuroză şi ascaridoză.

Florosil (Silicoflorura de sodiu) este o pulbere fină şi grea, de culoare albă cureflexe gălbui, cu gust acru persistent, puţin solubilă în apă. Se utilizează exclusiv înascaridoză porcului. Se pot trata şi scroafele în prima perioadă de gestaţie şi purceiiimediat după înţărcare. Doza de substanţă nu se calculează pe kg greutate vie, ci sefolosesc doze unice pentru-purceii sub 40 kg şi respectiv peste 40 kg greutatecorporală. •

Calculul dozei se face folosind 0,6 g Florosil pentru un animal, la purceii sub 40 kg şi 0,8 g/animal la purceii peste 40 kg. Tratamentul durează 2 zile de 3 ori/zi.

în cazul infestaţiilor masive, tratamentul se poate prelungi 3 zile consecutive. Pe perioada tratamentului se va administra apă la discreţie, porcii nu vor fi supuşi la dietă şi nu li se vor administra purgative.

Eliminarea de ascarizi începe a 2- a zi după începerea tratamentului cu maximum de intensitate în zilele 3-4. După 7 zile de la efectuarea tratamentului se va efectua o curăţenie mecanică riguroasă, după care boxele sau padocurile vor fi deparazitate cu una din metodele uzuale. Tratamentul se va repeta după 18-21 zile, după acelaşi protocol.

9.2.4. Antihelmintice cu spectru larg

Antiheiminticele cu spectru larg sunt substanţe eficace faţă de mai multe categorii de paraziţi (tenii, trematode, ascarizi, strongili gastrointestinali, strongili pulmonari, ectoparaziţi). Se pare că nu există o substanţă care să fie activă faţă de toate aceste categorii, dar nu este exclus ca viitorul să infirme acest lucru. La ora actuală cel mai larg spectru îl posedă ivermectina, dar este inactivă faţă de tenii şi trematode.

Clasificare (după Veturia Nueleanu, 2002):A. Benzimidazoli

a. Albendazolb. Fenbendazolc. Oxibendazold. Thiabendazole. Flubendazolf. Mebendazolg. TriclabendazoJh. Febantel

Page 164: 70238445 Farmacologie Ro

150 Farmacologie veterinară

B. Imidazotiazoli x

a. Tetramisolb. Levamisol

C. Tetrahidropirimidicea. Pirantelb. Morantel

D. Lactone macrociclice (endectocide)a. Avermectine

- Ivermectină- Doramectină- Abomectină- Eprinomectină- Selamectina

b. Mii bem ic ine- Nemadectin- Moxidectin- Milbemicine oxime

E. Esteri organofosforicia. Triclorfonb. Diclorvosc. Coumafos

F. Nitroscanat (Lopatol)G. Salicilanilide - Closantel (Flukiver)

A. Derivaţi benzimidazoliciAu fost descoperiţi în jurul anului 1965 când a apărut Thiabendazolul, care

ulterior^-a demonstrat că are un spectru prea îngust şi acţiune rapid;:, dar de scurtă durată. Ulterior, au fost descoperiţi alţi derivaţi cu spectru mai larg.

Mecanismul de acţiune constă în reducerea activităţii celulei parazitului la nivelul mitocondriilor prin inhibarea unor enzime, astfel încât rezervele energetice ale parazitului se reduc şi acesta moare fiind eliminat în decurs de 2-3 zile.

Acţiunea derivaţilor benzimidazolici este mai puternică la rumegătoare întrucât pasajul la nivelul tubului digestiv durează mai mult. In ceea ce priveşte rezistenţa paraziţilor, aceasta nu se întâlneşte pe scară largă.

Toleranţa este foarte bună putând fi administarţi şi la animalele tinere, bolnave şi slăbite. Dozele toxice sunt de 8-10 ori mai mari decât cele terapeutice. Uşoare feno-mene de intoleranţă se întâlnesc în cazul utilizării unor derivaţi imidazolici mai vechi şi se traduc prin: inapetenţă, vomă, diaree. Unii derivaţi benzimidazolici nu se combină cu alte antihelmintice eventual se fac tratamente successive.

1. Abendazolul - asemănător mebendazolului, are un spectru larg ue acţiune. La nivelul rumenului şi al ficatului se transformă într-un metabolit sulfonidic şi acesta activ. Se utilizează în doză de 7,5 mg/kg contra ascarizilor şi strongililor gastro-intestinali, şi 10-15 mg/kg în cestodoze şi trematodoze. Se absoarbe la nivelul tubului digestiv în proporţie de 45%. Nu se administrează în prima lună de gestaţie la oaie şi vacă.

Page 165: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 151

Preparate comercialea. Abendazol 4% pulbere în capsule gelatinoase - destinat tineretului ovin şi

caprin de 25-30 kg. Doza este de o capsulă gelatinoasă cu excepţia fasciolozei cândse administrează 2 capsule.

b. Ovizol 300 boluri se prezintă sub formă de capsule gelatinoase şi se administrează la tineretul ovin şi caprin de 35-40 kg, o capsulă gelatinoasă pe animal, cuexcepţia dicroceliozei când se administrează 2 capsule pe animal.

c. Equipast - ce conţine 16% albendazol şi care se administrează în doză de5 g/lOOkg. Preparatul există în seringi de plastic cu 60 ml pastă şi se foloseşte lacabaline în parascaridioză, trichostrongiloză, cestodoze, strongiloză.

d. Equipast N este o pasta cu 8% albendazol 35% neguvon şi se utilizează înhelmintoze produse de: Gastrophylus sp., Oxiurus equi, Paraascaris equorum,Strongylus equinus, Trichostrongylus axei şi Anaplocephala sp. Se administrază îndoză de 10 g/100 kg greutate vie. Se prezintă sub formă de cutii cu seringi dinmaterial plastic cu 30 g produs.

e. Pastazol 5% granule care conţine albendazol şi se utilizează la suine în infestaţiicu Ascaris suum, Trichocephalis suiş, Oesophagostomum sp., Metastrongylus sp. şiTrichinella spiralis, precum şi la păsări în infestaţii cu Syngamus trachea, Asâaridiagali, Heterakis gallinae, Capillaria sp. Produsul se administrează în furaje în dozăde 5 mg substanţă uscată/kg o singură administrare, în trichocefaloză 7,5 mg/kg, 2administrări la interval de 7-10 zile, în trichineloză doza este de 10 mg/kg. La păsăriîn funcţie de helmintoză doza este de 5-10 mg/kg, administrare unică în furaje (dupăVeturiaMueleanu, 2004).

/ Pastazol comprimate se utilizează similar preparatului anterior, respectiv 1 comprimat/2,5 kg.

g. Pastazol 10% şi Pastazol 15% - suspensii ce conţin albendazol şi care sunt indicate în unele helmintoze la bovine.

h. Rombendazolul este un preparat ce se prezintă sub formă de:- comprimate de 10 mg şi 100 mg- pulbere insolubilă 10%- suspensie 2,5%- suspensie 10%- capsule 400 mg

i. Rombendazol Plus suspensie cu albendazol şi levamisol. Preparatul este indicat la:

- bovine, ovine şi caprine în strongiloze gastrointestinale şi pulmonare, fascioloză şi dicrocelioză, cisticercoză;

- suine în ascaridoză, esofagostomoză, tricocefaloză şi trichineloză;- câini şi pisici în ascaridoză, ankilostomoză, tricocefaloză şi cestodoze;- păsări în ascaridoză, capilarioză, heterakioză, singamoză şi cestodoze.

Produsul se administrează în următoarele doze:- bovine: 15 mg/kg cu repetare la 48 ore şi 7 zile;- ovine şi caprine: 10-15 mg/kg;- suine: 10 mg/kg cu repetare după 7 zile;- câine şi pisică: 10-15 mg/kg timp de 2-3 zile;- păsări: 10-15 mg/kg cu repetare după 7 zile

Page 166: 70238445 Farmacologie Ro

152 Farmacologie veterinară

j. Valbazen 2,5% suspensie pentru administrarea orală \§ ovine în strongiloze gastrointestinale şi pulmonare, cestodoze, forme adulte de fasciola. Se administrează în doză de 5 mg/kg iar în fascioloză 7,5 mg/kg. Se prezintă sub formă de flacoane de 1 1 şi există şi suspensie 10%.

k. Vermitan se prezintă sub formă de suspensie 2,5%, în flacoane de 5 1. Se foloseşte la oi, capre şi bovine.

/. VermizolA 10 comprimate a 10 mg.m. VermizolA 50 comprimate a 50 mg.n. VermizolA 100 comprimate a 100 mg.o. Singalul se prezintă sub formă de comprimate şi se utilizează în singamoză 1

comprimat la puii până la 200 g, 2 comprimate la puii de peste 200 g cu repetare la 14 şi la 21 zile.

p. Albendazol 2500 holuri (Grecia) care se utilizează Ia bovine în doză de 1 bol / 250 kg.

r. Verminyl (Spania) suspensie orală cu albendazol 2,5%.5. Vermital (Germania) suspensie orală cu albendazol 2,5%.2. Fenbendazol este un antihelmintic activ în primul rând faţă de nematode, faţă

de unele cestode şi inactiv faţă de trematode. Se prezintă sub formă de pulbereinsolubilă în apă. Se administrează în următoarele doze:

- bovine 7,5 mg/kg;- ovine, caprine 5 mg/kg iar în moniezioză 10 mg/kg;- cabaline 7,5 mg/kg, în ascaridoză - 10 mg/kg în strongiloidoză - 50 mg/kg;- suine 5 mg/kg, iar în metastrongiloză şi trichuroză 25 mg/kg;- carnivore 50 mg/kg timp de 3 zile;- porumbei 100 mg/kg timp de 3 zile.După absorbţie, Fenbendazolul este metabolizaţ în ficat, principalul metabolit

fiind oxfendazolul. Produsul este bine tolerat, dar nu este recomandat în timpul perioadei de gestaţie la căţele şi pisici.

Preparate comercialea) Oxfendazolul fiind metabolitul principal al fenbendazoiului, se utilizează la

rumegătoare şi cabaline având acelaşi spectru ca şi fenbendazolul.b) Curantei (Germania) este o pulbere orală care e administrează în

nematodoze la cabaline, bovine, suine, păsări.c) Panacur (Germania) se prezintă sub formă de: comprimate, suspensie 10%,

pastă în seringi şi se utilizează la rumegătoare, cabaline, suine în nematodoze.d) Vermis - ex - comprimate ce conţin fenbendazol şi praziquantel ; se

administrează la câini şi pisici:- 1 comprimat la câinii până la 10 kg- 2 comprimate la câinii de 10-20 kg- 3 comprimate la câinii de 20-30 kg- pisici: Vi comprimat.e) Tyvert (SUA) suspensie 2,265% în bidoane de 1 1, folosit în nematodoze la

bovine şi ovine în doză de 4,5-5 mg/kg.3. Oxibendazolul. Este un derivat benzimidazolic la care nu s-a semnalat

rezistenţă. Are utilizări asemănătoare fenbendazoiului în doză de 15 mg/kg.

Page 167: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 153

Preparate comercialea. Oxihelmint se prezintă sub formă de comprimate şi se utilizează la ovine,

purcei, păsări.b. Oxibendazolul (Anglia) este o pulbere 100% şi se administrează numai la

suine amestecată cu furajele.c. Potyverkan (Franţa) se prezintă sub formă de cuburi de zahăr ce conţin

oxibendazol şi niclosamid; se utilizează în helmintoze intestinale la câini şi pisici.4. Thiabendazolul este cel mai vechi derivat benzimidazolic activ faţă de

strongilii gastrointestinali, iar în doze duble şi faţă de cei pulmonari. "Nu este activfaţă de ascarizi. Posedă şi efect antimicotic dând rezultate bune în tricofiţie. Dozelesunt: la bovine 75-100 mg/kg, rumegătoare mici, cabaline, suine 50-100 mg/kg,animale sălbatice 200 mg/kg.

Preparate comercialea) Thibenzol pulbere 75% folosită în singamoză 3 administrări la intervale de 2

zile.b) Terahelmint - comprimate 50 mg şi se utilizează în singamoză 1 comprimat

la puii sub 200 g, 2 comprimate la puii 200 - 500 mg, 3 comprimate la puii 500 -700 g.

5. Fenbendazol este un mebendazol florurat şi este tolerat numai de suine,carnivore şi păsări. Nu au fost constatate efecte teratogene, nu se absoarbe la nivelultubului digestiv, nu se utilizează la pisicile gestante şi în lactaţie.

Flubenal - premix (Belgia) conţine 5% flubendazol şi se utilizează la porci şi păsări în doză de 30-60 ppm.

6. Mebendazolul asemănător albendazolului, are un spectru larg şi se foloseşte latoate speciile în afară de bovine. Este foarte activ în parazitozele calului mai puţinfaţă de Habronema şi larvele de gastrofili de stadiul 3. Se administrează în doze de:9 mg/kg la cabaline, 20 mg/kg la ovine, 30 mg/kg la suine timp de 5-10 zile; la câini20 mg/kg timp de 3-5 zile. La rumegătoarele mici contra fasciolozei sunt necesaredoze de 5 ori mai mari decât cele obişnuite.

Preparate comercialea) Telmin - plus (Belgia) conţine mebendazol şi trichlorfon şi se utilizează la

cal, fiind activ şi faţă de larvele de gastrofili. Doza este 1 g pastă la 125 kg greutate vie.

b) Telmin KM comprimate 100 mg pentru câini şi pisici. Se administrează în ascaridoză Vi comprimat dimineaţa şi seara, şi 1 comprimat la adulţi. în alte helmintoze:

- câini şi pisici sub 2 kg - Vz comprimat dimineaţa şi seara;- câini şi pisici 2-20 kg - 1 comprimat timp de 5 zile.

c) Telmin pasta 20% pentru cabaline se administrează 5-10 mg/kg.d) Kuma-plusz (Ungaria) conţine mebendazol şi praziquantel; se utilizează în

tratamentul nematodozelor şi cestodozelor la câini şi pisici.e) Vermox - preparat ce conţine mebendazol care se prezintă sub formă de

comprimate şi se utilizează în oxiuroză, ascaridoză, ankiiostomoză şi tricocefaloză în doză de 1 comprimat dimineaţa şi seara timp de 3 zile.

7. Febantelul (Rintal) este un pro-benzimidazol. în prezenţa sucurilor digestivese descompune în fenbendazol şi oxfendazol. Are un spectru de acţiune îngust mai

Page 168: 70238445 Farmacologie Ro

154 Farmacologie veterinară

ales fiind slab activ faţă de cestode fî special faţă de Moniesia). Pentru a-i lărgi sfera de acţiune şi faţă de Habronema ,: larve de gastrofili se combină cu neguvonul sub formă de Rintal-plns (pasta). Se a J îinistrează în doză de 7,5 mg/kg la bovine, 5 mg/kg la ovine şi caprine, 6 mg/kg la cabaline, 5 mg/kg la suine, 10-25 mg/kg la câine, 25 mg/kg la păsări.

Produsul nu se administrează la căi?ie gestante şi în lactaţie.Se prezintă sub forma preparatului Rintal (Germania) suspensie 2,5% şi 10%,

granule 1%, premix 0,6% şi 2,4%, comprimate de 10 mg, pasta 8,87%, pelete.Drontal puppy (Germania) este o suspensie ce conţine febantel şi praziquantel,

folosită la câine în nematodozele gastrointestinale.

B. Derivaţii imidazotiazoliciPrimul derivat obţinut a fost Tetramisolul care este un amestec de formă dextro-

giră şi levogiră respectiv Dexamisol şi Levamisol. Ulterior, s-a constatat că numai levamisolul este componenta activă, în acelaşi timp este mai bine suportat, şi se utilizează în doze mai mici. Levamisolul este foarte solubil, se poate administra pe cale orală, intramusculară şi subcutanată, precum şi la nivelul pielii (metode pour -on sau spot - on).

Mecanismul de acţiune constă într-un efect colinergic asupra paraziţilor încât la nivelul ganglionilor se produce un bloc de depolarizare şi o paralizie spastică care se instalează rapid.

în anul 1971 s-a descoperit faptul că Levamisolul are un important efect imuno-stimulant prin faptul că activează limfociteie T şi macrofageie, respectiv stimulează imunitatea celulară.

Levamisolul se absoarbe rapid la nivelul tubului digestiv, atinge un nivel maxim după circa o oră şi se elimină în 24 ore în proporţie de peste 90%.

Poate determina reacţii adverse în special la cabaline şi carnivore, mai ales reacţii de tip parasimpaticomimetic care se traduc prin: nelinişte, salivaţie, tremurături musculare, bradicardie, mioză, urinări şi defecări frecvente, vomă, iar ca antidot se foloseşte atropină. Se administrează în următoarele doze:

- 5 mg/kg pe cale intramusculară şi subcutanată;- 7,5 mg/kg pe cale orală;- 10 mg/kg numai la bovine prin metoda pour-on.

Preparate comercialea) Spartakon (Belgia) se prezintă sub formă de comprimate cu 20 mg levamisol.

Se administrează la porumbei în infestaţia cu Ascaridia columbae şi Capillaria absignata în doză de 1 comprimat pe porumbel, indiferent de mărimea acestuia.

b) Decaris (Ungaria) este un preparat de uz uman care se prezintă sub formă de comprimate de 50 mg şi 150 mg, şi este indicat în ascaridoză, ankilostomoză şi ca imunostimulator.

c) Dehelman (Slovenia) pulbere ce conţine 11,8 g% levamisol hidrocloric, eficient în nematodozele gastrointestinale şi pulmonare majore ale bovinelor, ovi-nelor, caprinelor, suinelor şi păsărilor. Preparatul se preziptă şi sub formă de fla-coane a 100 ml soluţie injectabilă 10% care se administrează la bovine, ovine, caprine şi suine.

d) Psyverm (Franţa) este o soluţi? injectabilă 10% în flacoane de 100 ml. Se administrează intramuscular 1 ml/20 kg o singură dată la bovine, ovine şi suine.

Page 169: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 155

e) Paglisol 8% (Franţa) este o soluţie buvabilă ce conţine Ievamisol şi care se utilizează în tratamentul strongilozelor pulmonare şi gastrointestinale la bovine, ovine, caprine, precum şi în tratamentul ascaridozelor, heterakiozei şi capilariozei la păsări.

f) Levaverm 10% (Olanda) se prezintă sub formă de soluţie buvabilă ce conţine Ievamisol şi care se utilizează în tratamentul strongilozelor pulmonare şi gastrointestinale.

g) Cytarin L 10% soluţie injectabilă de Ievamisol care se utilizează în tratamentul unor nematodoze gastrointestinale la bovine, ovine, caprine, suine.

h) Stazzon - L pulbere 20% (Grecia) se prezintă sub formă de pulbere care se utilizează în tratamentul nematodozelor gastrointestinale şi pulmonare astfel:

- rumegătoare 7,54 mg/kg doză unică;- suine 8,25 mg/kg doză unică;- păsări 20-30 mg/kg sau 175-250 g pulbere/100 1 apă administrare unică;- câini 10 mg/kg de 2 ori pe zi timp de 14 zile;- pisici 5-10 mg/kg doză unică.i) Vermisantel complex (Spania) este o soluţie injectabilă ce conţine Ievamisol

şi closantel; se utilizează la bovine şi ovine în: ascaridoză, dictiocauloză, fremato-doze, scabie, hipodermoză, oestroză.

C. TetrahidropirimidineAceastă grupă cuprinde substanţe de sinteză care acţionează asemănător leva-

misolului. Substanţele din această categorie se absorb mult mai greu decât levami-solul, urmarea fiind faptul că au o toleranţă mai bună în schimb nu au efect asupra viermilor extraintestinali, aceasta diferenţiindu-i de Ievamisol. In eventualitatea apariţiei unor reacţii adverse se intervine cu atropină. Tetrahidropirimidinele nu au efect asupra cestodelor şi trematodelor.

1. Pyrantel se utilizează sub diverse preparate care îl conţin sub formă de pamoat sau tartrat. Cele două săruri se administrează în următoarele doze: tartratul: bovine şi suine 25 mg/kg, ovine 50 mg/kg, păsări 25-60 mg/kg iar pamoatul mai ales la cabaline 19 mg/kg, la câine 14,5 mg/kg, iar la pisică 57,7 mg/kg.

Preparate comercialea. Pyratel CD este o suspensie antiparazitară pentru câini şi pisici ce se

utilizează în tratamentul nematodozelor gastrointestinale.b. Pyratel E.F se prezintă sub formă de pasta orală pentru cabaline şi se utili

zează contra nematodelor în doză de 660 mg/100 kg iar contra cestodelor, dozeduble. Mânjii de 2-8 luni se deparazitează lunar.

c. Prazytel se prezintă sub formă de comprimate ce conţin pamoat de pyrantel şipraziquantel. Este indicat a se utiliza în cestodoze şi nematodoze la câini şi pisici îndoză unică:

- câine 5-10 kg: 1 comprimat;- pisici tinere: % comprimat;- pisici adulte: Vi comprimat.

d. Triantelm (Olanda) este un preparat ce conţine pyrantel, oxantel şi praziquantel. Se administrează în cestodoze şi nematodoze şi la animalele gestante,slăbite, tineret, acţionează rapid şi nu are efecte secundare.

Page 170: 70238445 Farmacologie Ro

156 Farmacologie veterinară

e. Dosalid (SUA) se prezintă sub formă de comprimate ce conţin espirantel şi pyrantel. Espirantelul este activ faţă de cestode, iar pyrantelui pamoat este activ faţă de nematode. Se administrează per os la câine şi în următoarele doze:

- câini de 1-2 kg - 14 comprimat/doză- câini de 3-4 kg - 1 comprimat/doză- câini de 5-6 kg - 1- 2 comprimate/doză- câini de 7-9 kg - 2 comprimate/doză- câini de 10-15 kg-3 comprimate/doză

La modul general, căţeii ar trebui trataţi cu Dosalid din primele 2-4 săptămâni de viaţă, iar apoi la 4, 6, 8, 10 şi 12 săptămâni, iar apoi lunar până la vârsta de 6 luni, iar după 6 luni fie lunar (pentru cestodoze) fie la 6 luni.

/ Strongid P (SUA) este un preparat sub formă de granule ce conţine pamoat de pyrantel. Se administrează la cabaline contra ascarizilor, oxiurilor şi strongililor, fiind considerat un antihelmintic cu spectru larg. Doza este 19 mg/kg.

g. Banmith pasta (SUA) se foloseşte la pisici contra nematodelor şi conţine pamoat de pyrantel. Doza este de 0,5 g/kg. Se prezintă sub formă de injectoare cu pasta orală iar cu ajutorul conţinutului unui injector se poate trata o pisică de 4 kg. Există şi sub formă de pastă pentru câini care se administrează în nematodoze gastrointestinale în doză de 2 cm de produs (din injector) / kg.

2. Morantel se utilizează sub formă de tartrat, fiind mai activ în special faţă de formele tinere, în special la bovine în doză de 10 mg/kg.

D. Endectocide (Lactone macrociclice) 1. IvermectinaIvermectinele sunt antibiotice obţinute în urma fermentării microorganismului

teluric Streptomyces avermitilis, ulterior fiind hidrogenat pe cale chimică.Mecanismul de acţiune antiparazitar constă în stimularea eliberării presinaptice a

acidului gamma aminobutiric (GABA), cât şi în creşterea afinităţii receptorilor. GABA, întrerupând transmiterea influxului nervos. GABA este un neurotransmiţător inhibitor şi joacă un rol deosebit în desfăşurarea proceselor cerebrale la mamifere, precum şi în funcţionarea neuronilor periferici la nematode şi a sinapselor neuro-musculare la artropode. Ca urmare a acestei acţiuni la paraziţi ivermectina produce o paralizie flască.

întrucât la cestode şi trematode, GABA nu are nici un rol, ivermectinele nu sunt active faţă de aceşti paraziţi.

La mamifere, ivermectinele nu traversează bariera hematoencefalică şi, deci, nu pot pătrunde la nivelul sistemului nervos central.

Ivermectinele sunt active şi faţă de larvele unor miaze (Hypoderma, Gasirophylus, Oestrus), ca şi faţă de insectele care se hrănesc cu sânge şi detritusuri celulare (păduchi, căpuşe etc).

Ivermectinele realizează niveluri sangvine ridicate pentru o lungă perioadă de timp astfel că pot surprinde paraziţii în toate stadiile larvare, dar nu sunt active faţă de ouăle acestor paraziţi.

Nivelul sangvin maxim se înregistrează după circa 3-8 ore de la administrare, eliminarea din organism este lentă, astfel încât persistă în fecale circa 3 săptămâni în concentraţii antiparazitare.

Page 171: 70238445 Farmacologie Ro

\Medicaţia antiparazitară 157

*

întrucât eliminarea prin lapte a produsului durează circa 4 săptămâni de la admi-nistrare, nu se administrează la vacile în lactaţie şi, de asemenea, nu se sacrifică animalele circa 4 săptămâni de la administrarea produsului.

Nu se tratează bovinele cu hipodermoză în perioada decembrie - martie pentru că larvele migratoare din canalul vertebral pot muri şi, asfel, determină paralizii şi pareze.

La cabaline în urma injecţiei subcutanate pot să apară edeme, preferându-se calea de administrare orală sau intramusculară.

în general, datorită accidentelor pe care le-a produs uneori produsul la rasele de câini Collie şi Bobtail, ivermectinele sunt contraindicate la câini.

Nu au fost observate efecte embriotoxice, dar nu este indicată administrarea în primele 40 de zile la scroafele gestante şi 45 zile la iepe gestante. Dozele toxice sunt mai mari decât cele terapeutice de 10 ori şi de 30 de ori la cabaline (după Veturia Nueleanu, 2004).

Preparate comercialea) Ivomec (1%) soluţie injectabilă care se administrează subcutanat 1 ml/50 kg

la bovine de 1 ml/33 kg la suine.b) Avomec soluţie 1% ivermectină.c) Scabiver, soluţie injectabilă de ivermectină.d) Baymec 1% (Germania) soluţie injectabilă cu ivermectină flacoane 50 ml, 200

ml, 500 ml.e) Biomectin (Polonia) soluţie injectabilă 1% ivermectină;f) Cevamec (Franţa) soluţie injectabilă de ivermectină 1%;g) Ivomec (SUA) soluţie 1% injectabilă flacoane de 20 ml până la 500 ml.h) Ivomec F = Ivomec plus (SUA) soluţie injectabilă cu 1% ivermectină şi 10%

clorsulon care se administrează şi în fascioloză.i) Equalan injectabil (SUA), soluţie injectabilă 2% pentru cabaline. Se

administrează intramuscular în doză de lml / 100 kg la adulţi şi 2 ml/100 kg la tineret;

j) Equalan pastă se prezintă sub formă de injectoare cu 6,42 g pastă şi se pune la baza limbii animalului;

k) Ivotan L.A (Olanda) este ivermectină 1% retard pentru bovine, ovine, caprine şi suine. Se administrează s.c. sau i.m. şi provoacă paralizia şi moartea nematodelor şi artropodelor;

I) Eqvamec P - seringi din material plastic de 6 ml (1 ml conţine 20 mg ivermectină) cu pastă antiparazitară pentru cai;

m) Iver-Mite otic - flacoane cu picurător, soluţie otică ce conţine 0,003% ivermectină folosită în profilaxia şi tratamentul scabiei auriculare la câini şi pisici;

n) Iver-Mix - pulbere ce conţine invermectină în cutii de 50 g, 100 g, 200 g, 500 g, 1 kg şi 5 kg, care se foloseşte la porc contra helminţilor şi ectoparaziţilor;

o) Oramec (SUA) - boluri ce conţin ivermectină indicate la ovine pentru combaterea paraziţilor gastrointestinali şi pulmonari, precum şi în oestroză.

2. Doramectina face parte din categoria Avermectinelor şi a fost izolată din lichidul de fermentaţie a unei suşe modificate genetic de Streptomyces avermitilis. Doramectina aderă^la receptorii membranari şi determină mărirea permeabilităţii membranare a celulelor nervoase şi musculare pentru ioni de clor. Aceştia inhibă

i m

Page 172: 70238445 Farmacologie Ro

158 Farmacologie veterinară

activitatea celulelor nervoase şi musculare; determină astfel paralizia şi moartea nematodelor şi artropodelor. Doramectina nu pătrunde la nivelul sistemului nervos central al mamiferelor şi, astfel, are o marjă mare de siguranţă în utilizare la animale.

Preparate comerciale ■ a. Dectomax (SUA) este o soluţie injectabilă de dorarr.ectină pentru bovine, ovine, suine. Se recomandă la bovine pentru tratarea nematodozelor gastrointesti-nale, a strongilozelor pulmonare în telazioză, hipodermoză precum şi contra râiei, a păduchilor şi a căpuşelor. La ovine se utilizează în nematodoze gastrointestinale în strongiloze pulmonare, contra păduchilor şi a râiei. Se administrează intramuscular în următoarele doze:

- bovine 1 ml/50 kg- ovine 1 ml/50 kg- suine 1 ml/33 kg.

După administrarea medicamentului se impune o perioadă de carenţă pentru carne şi produse din carne de 35 zile la bovine şi ovine, şi 28 zile la suine; nu se administrează la animalele în lactaţi.e şi la vacile gestante cu 60 zile înainte de parturiţie.

b. Dectomax pour-on - soluţie cu 0,5% doramectina; se aplică 1 ml/10 kg prinmetoda pour-on de-a lungul liniei mediane de la ceafă la coadă. în acest mod secombate o gamă largă de paraziţi gastrointestinali, pulmonari, cutanaţi, oculari,păduchilor, ai râiei şi hipodermozei bovine. Se recomandă tratarea animalelor laieşirea din stabulaţie, iar apoi după 8 săptămâni. Acţiunea medicamentului nu estediminuată de aversele de ploaie. în general, nu se tratează cu dectomax animalele înlactaţie al căror lapte este dat în consum, iar perioada de carenţă pentru carne este de35 zile. Flacoanele goale se distrug.

c. Ivergen (Argentina) soluţie 1% asemănătoare soluţiei injectabile de Dectomax.d. Romavermectina Bl este o soluţie injectabilă 1% de avermectină, flacoane a

10, 20, 50 şi 100 ml.3. Abamectina este o mixtură între avermectină Bia 80% şi avermectină B]b

20%.Preparate comercialea. Abamitel LA (Slovenia) este o soluţie injectabilă de abamectina care se

utilizează în combaterea endo- şi ectoparazitozelor la bovine ia îngrăşat, ovine şisuine.

b. Prazimec D (SUA) comprimate pentru câini ce Cuabamectin. Cele două substanţe acţionează împreună faţă d..:artropode, scabie, preparatul având astfel un spectru antiparazcomprimat pe 10 kg.

c. Prazimec C (SUA) este un preparat similar celui antericse administrează 1 comprimat la 2,5 kg ca antihelmintic şi 2 comprimate la 2,5 kg caantiparazitar extern, eventual cu repetare după 7-10 zile.

d. Pratel (Slovenia) comprimate ce conţin praziquantel, pyrantel şi febantelutilizat în nematodoze şi cestodoze.

4. Eprinomectina se obţine din suşe modificate genetic d: Streptomyces aver-mitilis, se utilizează numai la bovine şi are o toxicitate recusă doza terapeuticăputând fi depăşită şi de 5 ori fără însă a se observa fenomene de natură toxică şi, deasemenea, nu este necesar timp de aşteptare pentru carne şi lapi;.

e) câinii

~mF* MP

nţin praziquantel şi : cestode, nematode, .ar larg. Doza este 1

dar pentru pisici şi

Page 173: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 159

Preparate comercialea. Eprinomecîina pour-on se utilizează la vaci pentru combaterea nematodozelor,

hipodermozelor, râiei.b. Ivomec eprinex pour-on (Franţa) soluţie de eprinomectină, folosită în pro

filaxia şi tratamentul nematodozelor gastrointestinale şi pulmonare, hipodermozei,râiei.

5. Selamectina se obţine din lichidele de fermentaţie a unei suşe modificategenetic de Streptomyces avermitilis.

Preparate comercialea. Stronghold (SUA) se prezintă sub formă de tuburi şi se utilizează la câini şi

pisici în vârstă de 6 săptămâni contra puricilor (împiedică şi eclozionarea ouălor), ainfestării auriculare cu Otodectes cynotis, a râiei sarcoptice în infestaţia cuDermacentor sp., cu Ancilostoma sp. şi Toxocara cati la pisici. Conţinutul tubului seaplică într-un singur loc fără a masa, numai pe pielea intactă şi pe păr uscat, iarspălarea animalului după două ore nu reduce eficienţa produsului. Tratamentul seefectuează lunar.

b. Stronghold 15 mg (SUA) soluţie de selamectina în tuburi, care se utilizează lacâini şi pisici cu o greutate mai mică de 2,5 kg.

c. Stronghold 30 mg soluţie externă pentru câini şi pisici de 2,5-5 kg.d. Stronghold 45 mg - pentru pisici de 2,6-7,5 kg.e. Stronghold 60 mg- pentru câini de 5,1-10 kg./ Stronghold 120 mg - pentru câini de 10,1-20 kg.g. Stronghold 240 mg - pentru câini cu greutate cuprinsă între 20,1 -40 kg.6. Milbemicine. Grupa milbemicine cuprinde antibiotice obţinute din Streptomyces

higroscopicus aureolacrimosus şi, în general, au ca substanţă activă maxidectina.Preparate comercialea) Nemadectin (Franţa) este un precursor al maxidectinei.b) Cydectin (SUA) produs ce se utilizează la rumegătoare şi pisici în doză de 0,2

mg/kg.c) Equest 2% (Olanda) - gel oral în seringi folosit la cai în infestaţii cu strongili

şi ascarizi.d) Ouest Gel (SUA) - folosit la cai şi porci.e) Mylbemicin oxime (SUA) se utilizează la câine în doză de 0,5 mg/kg pentru

câinii de peste 4 săptămâni, tratamentul efectuându-se în fiecare lună.

E. Esteri organofosforiciMecanismul de acţiune al acestor substanţe constă în inhibarea colinesterazei,

enzimă care descompune acetilcolina. Ca urmare, acetilcolina se cumulează provo-când un bloc de depolarizare musculară, respectiv paralizia spastică a paraziţilor. Inhibarea colinesterazei se produce în special la nivelul organismului paraziţilor şi mai puţin la nivelul organismului animal.

Esterii organofosforici nu sunt activi faţă de cestode, trematode, strongili pulmo-nari, dintre strongilii gastrointestinali numai Nematodirus şi Bunostomum sunt complet rezistenţi şi nu posedă efect ovicid. Sunt active însă faţă de căpuşe, insecte şi în raia sarcoptică a porcului.

Pe cale digestivă se absorb repede din intestin, se metabolizează la nivelul ficatului, eliminarea este rapidă dar ca urmare a acţiunii lor colinesteraza serică

Page 174: 70238445 Farmacologie Ro

160 Farmacologie veterinară

poate să rămână scăzută timp de câteva săptămâni. Nu s gestante, animalele slăbite, animalele foarte tinere, cu diaree

Trichlorfon (Neguvon) este o pulbere albă, solubilă în a per os la bovine, ovine, caprine, cabaline, porcine. Nu se ad. gestante întrucât produce leziuni la nivelul sistemului nervos

Animalele tratate vor fi supuse unei diete, respectiv cu după tratament se administrează numai furaje fibroase, iar vegheate pentru a depista cazurile de intoleranţă.

Ca antidot se administrează intramuscular sau intravenous ,doză de 2 - 5 ml/animal sau Toxogonin, care conţine un reaciivator al colinesterazei, în doză de 1 ml intravenos la 5 minute după atropină la un ani.nai mare. La animalele mijlocii, dozele se reduc la jumătate. Neguvonul se administrează în doze terapeutice de: bovine, ovine, caprine 50 - 70 mg/kg, cabaline 35 mg/kg, suine 50 mg/kg.

Dicltlorfos se administrează per os la cabaline, porcine, câini, pisici.Coumaphos este un antihelmintic oral pentru bovine şi păsări.

F. NitroscanatNitroscanatul este o substanţă antihelmintică ce se foloseş.e numai la câine. Este

eficace împotriva teniilor, ascarizilor şi ankilostomelor, ia; faţă de trichuri are acţiune variabilă.

Nu se absoarbe la nivelul intestinului decât în cantitate foarte mică, şi ca urmare, rar se întâlnesc fenomene de intoleranţă. La nivelul mucoase: digestive posedă acţi-une iritantă şi poate să determine vomă, inapetenţă, diaree. E e asemenea, se presu-pune că ar avea şi unele efecte cancerigene.

Lopatol (Elveţia) conţine nitroscanat şi se prezintă sub formă de drajeuri de 100 mg şi 500 mg. Se administrează pe nemâncate în doză de 50 mg/kg (1 drajeu/2 kg sau 1 drajeu/lOkg).

în echinococoză, doza trebuie să fie dublă. Medicamentul se administrează într-o cantitate mică de hrană, iar restul tainului se dă d-upă circa 3 ore întrucât altfel animalul vomită.

G. SalicilanilidaFlukiver (Belgia) este o soluţie injectabilă 5% closantel, care se administrează

subcutanat. Este un antihelmintic obţinut prin sinteză, activ faţă de trematode, nematode, insecte hematofage şi stadiile larvare ale unor artrcpode care parazitează la bovine şi ovine. Se prezintă sub formă de flacoane 250 ml closantel 5%.

9.3. Substanţe antiectoparazitare

Sunt substanţe care combat ectoparaziţii animalelor domestice (agenţii scabiei, căpuşele, păduchii, muştele, puricii, larvele parazite ale unor diptere, agenţii derma-tomicozelor), prin diferite mecanisme.

Ectoparaziţii animalelor fac parte din încrângătura Arthropoda, clasa Arahnida şi clasa Insecta. Ectoparazitozele produse de arahnide se numesc aralinoze, cele produse de insecte se numesc entomoze.

Cea mai folosită clasificare a substanţelor antiectoparazitare este în funcţie de structura lor chimică sau de originea substanţei (după Veturia Nueleanu):

9.

mare (are

Se 30% papa

în ajutătoai

(de

folosesc la animalele m cu constipaţie.1 Poate fi administrat . inistrează la scroafeleintrai al purceilor.3 ore înainte şi 2 zilenimalele vor fi supra-

iixopină sulfurică 1% în

Page 175: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 161

1.Substanţe minerale2.Substanţe organice3.Substanţe de origine vegetală4. Piretroide5. Insecticide clorurate sintetice6. Insecticide organofosforice7. Carbamaţi8. Ivermectina9. AmitrazMecanism de acţiune. Substanţele antiectoparazitare acţionează prin diverse

mecanisme ce diferă în funcţie de caracteristicile substanţelor şi după cele ale ectoparaziţilor.

Unele substanţe sunt toxice la nivelul sistemului nervos al paraziţilor, în urma pătrunderii prin stigmatele respiratorii (uleiuri volatile, hidrogenul sulfurat, bioxidul de sulf etc). Alte substanţe sunt toxice de indigestie, altele solubilizează chitina sau acţionează mecanic prin obstruarea orificiilor şi canalelor respiratorii. în afara acestor mecanisme, se mai cunosc şi acţiuni combinate, prin una sau mai multe căi.

Ivermectinele stimulează eliberarea de acid gamma aminobutiric (GABA). Alte substanţe antiectoparazitare (piretrine, piretrinoizi, insecticide clorurate, insecticide organofosforice, carbamaţii şi amitrazul) sunt toxice nervoase, numite şi insecticide "sistemice" sau insecticide de contact. Ele pătrund în organismul parazitului prin stigme, organe senzoriale, dar mai ales prin articulaţiile membrelor unde chitina este mai subţire. în continuare sunt vehiculate prin sistemul limfatic şi sunt toxice asupra sistemului nervos central. Datorită mecanismelor prezentate aceste substanţe nu au efect asupra ouălor de paraziţi, motiv pentru care tratamentele trebuie să se repete.

9.3.1. Substanţe minerale

Sulful se prezintă sub 3 forme: sulf sublimat sau floare de sulf, sulf sublimat purificat şi sulf precipitat. Este o pulbere galbenă, aproape fără miros, insolubil în apă. Prin ardere se transformă în dioxid de sulf.

Sulful are proprietăţi antiparazitare (antiscabioase), antiseptice, cheratolitice, cheratoplastice, antihelmintice, laxative şi expectorante. De altfel, nu sulful ca atare este activ, ci sulfurile care se formează în contact cu ţesuturile. Intră în componenţa unor aminoacizi cu sulf (cisteina, glutation) şi, astfel, contribuie la epitelizare şi la creşterea fanerelor. Dacă se administrează.per os, se transformă în sulfuri, apoi în hidrogen sulfurat şi acţionează ca purgativ şi bacteriostatic. Se elimină în cea mai mare parte prin materiile fecale, dar într-o cantitate mică se elimină prin pulmoni (are efect uşor expectorant), prin rinichi, prin piele.

Se recomandă mai ales în tratamentul râiei localizate sub formă de unguente 10-30%. Fiind bine tolerat, tratamentul se poate face şi la animalele sensibile (pisici, căţei, papagali). în afara râiei, sulful este activ şi în pediculoza, tricofiţie şi microsporoză.

în unguentele şi linimentele pe bază de sulf, se adaugă de obicei substanţe ajutătoare ca: săpun de potasiu, gudron vegetal, carbonat de sodiu şi de calciu.

Excipientul trebuie să fie diadermic, să aibă o putere bună de pătrundere în piele (de ex. axungie, lanolină).

Page 176: 70238445 Farmacologie Ro

162 Farmacologie veterinară

Se cunosc: unguentul sulfurat simplu, unguentul sulfurat compus, unguentul Helmerick (sulf 20 g, carbonat de potasiu 10 g, axungie 70 g), unguentul Wilkinson (sulf 5 g, gudron vegetal 15 g, carbonat de calciu 10 g, vaselină 30 g şi săpun de potasiu 30 g), liniment vienez (sulf 100 g, gudron vegetal 100 g, săpun de potasiu 200 g, alcool de 70°, 200 g).

Unguentele cu sulf au o concentraţie de 10-33%. In tratamentul eczemelor, concentraţia de sulf din formele medicamentoase nu trebuie să depăşească 1-5%.

în comerţ se găseşte preparatul de uz uman unguent cu sulf 'care conţine 10% sulf şi 10% carbonat de calciu, şi care se foloseşte în tratamentul râiei, aplicându-se timp de 3 zile.

9.3.2. Substanţe organice

Din această categorie de substanţe face parte petrolul care este un amestec de hidrocarburi saturate aciclice, saturate ciclice şi aromatice.

Este un lichid brun nemiscibil cu apa din care prin distilare fracţionată se obţin: benzina, petrolul iampant, motorina, păcura. Petrolul brut şi petrolul lampant au efecte antiseptice, dezinfectante şi antiparazitare.

Pentru uzul extern este folosit prin badijonarea plăgilor, precum şi în pediculoza situaţie în care acţionează atât asupra adulţilor cât şi asupra ouălor de paraziţi. Se fac 2-5 tratamente la 2-5 zile, diluându-se cu lapte sau apă de var în raport de 1:2 sau 1:5.

9.3.3. Substanţe de origine vegetală

Tutunul. Se folosesc frunzele sau părţile aeriene de la planta Nicotiana tabacum. în tutun se găseşte nicotină, un alcaloid volatil, în concentraţie de 0,5% până la 5%. Nicotină este un toxic de contact, de ingestie şi fumigant faţă de insecte şi acarieni. Se pot face aplicaţii locale sau chiar băi la ovine, în scabie, cu decocturi în concentraţie de 5%.

Rizomul de ştirigoaie. Se obţine de la planta Veratrum album. Conţine alcaloizi sterolici în concentraţie de 1-5%, respectiv protoveratrina A şi B, pseudojervina. Pulberea de rizom de ştirigoaie se recomandă pentru combaterea păduchilor sub formă de decocturi 3-3,5%, precum şi în scabie, aplicându-se prin fricţionare.

Se poate folosi şi în hipodermoză dar în concentraţie de 20% şi se aplică prin fricţionare în regiunea dorso-Iombară. Se poate folosi şi extractul de Veratrum.

Balsamul de Peru (balsamul Peruvian) este o oleorezină ce se obţine în urma unor incizii ce se practică în scoarţa arborelui exotic Myroxylon balsamum. Esete un lichid vâscos, brun-roşiatic, cu miros plăcut aromatic şi gust amar înţepător. Se foloseşte ca antiparazitar extern în scabie sub formă de unguente, soluţii alcoolice 10-20%. Are în acelaşi timp şi un efect cicatrizant la nivelul plăgilor, în eczeme, iar la om şi în ulcerul varicos. Există şi un balsam de Peru artificial.

Uleiul de anason. Se obţine prin distilare cu vapori de apă din fructele de la planta Pimpinella anisum. Este un lichid gălbui cu miros aromatic. Conţine 80-90% anetol, aldehidă anisică, cetonă anisică şi acid anisic. Uleiul se utilizează diluat cu alcool sau ulei vegetal în proporţie de 1:50 - 1:10 în ectoparazitozele păsărilor de colivie.

Page 177: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 163

->tnpus, unguentul ■ţuentul Wilkinson 30 g şi săpun de săpun de potasiu

lentul eczemelor, tşească 1-5%. conţine 10% sulf iplicându-se timp

:e un amestec de

cţionată se obţin: rolul lampant au

şi în pediculoza e paraziţi. Se fac tde 1:2 sau 1:5.

codana tabacum. ,5% până la 5%. secte şi acarieni. cu decocturi în

Conţine alcaloizi , pseudojervina.păduchilor sub

cţionare. ?i se aplică prin Veratrum.obţine în urma

amum. Esete un ar înţepător. Se soluţii alcoolice r, în eczeme, iar

n fructele de la :onţine 80-90% izează diluat cu ele păsărilor de

Piretrinele. Se întâlnesc în uleiurile eterice din pulberea numită Pyretrum care are culoare galben-cenuşie şi miros caracteristic aromatic. Această pulbere se obţine din florile uscate şi pulverizate ale mai multor specii de plante din genul Chrysantheum (Pyretrum) - Pyretri flores. în acelaşi timp, se pot utiliza şi părţile aeriene ale plantei Pyretri herba. Fiind scumpă, se întrebuinţează mai mult la ani-malele de apartament sub formă de pudrări, spray-uri, şampoane. Asupra paraziţilor are efect neurotonic ce se instalează foarte repede, dar este de scurtă durată. Este preferabil să se asocieze cu un potenţator cum este piperonilbutoxid. Mecanismul de acţiune constă în deschiderea de lungă durată a canalelor ionice (pentru Na+) de pe membrana neuronilor. Asupra animalelor gazdă nu are acţiune toxică întrucât nu se absoarbe prin piele şi, în acelaşi timp, se descompune destul de repede pruin hidroliză. Este însă toxică pentru peşti şi albine, netoxică pentru păsări. Este iritantă pentru mucoase. Nu produce poluare şi nu necesită timp de aşteptare pentru pro-dusele de origine animală.

a. Pet-spary este un antiparazitar extern cu piretrine şi se foloseşte la câini şipisici contra puricilor şi căpuşelor asigurând o protecţie de 2 luni pentru infestareacu purici şi o lună contra infestării cu căpuşe.

b. Pedigree exelpet spray, flacoane de 150 ml pentru câini.c. Pedigree exelpet insecticid shampoo flacoane 200 ml pentru câini.d. Wilkos exepet spray flacoane 150 ml pentru pisici.

9.3.4. Piretroide

Sunt substanţe de sinteză care au structură chimică asemănătoare cu piretrinele. în comparaţie cu acestea au o durată de acţiune mai lungă putându-se folosi în tratamentul râiei. Se folosesc extern şi au o remanentă a efectului de 2 săptămâni până la 5 luni. Pericolul unor intoxicaţii este redus, aceasta putându-se întâmpla atunci când există leziuni cutanate întinse.

întrucât în condiţii normale piretroidele nu se absorb prin piele, nu sunt necesare perioade de aşteptare la carne, lapte, ouă. Există mai multe piretroide din care menţio-năm: deltametrin, cypermetrin, permethrin, tetrametrin, flumethrin, alfametrin.

Unele preparate comerciale pe bază de piretroide se pot aplica şi sub formă de clipsuri care se introduc în ureche, mai ales la bovine în perioada păşunatului şi care au rolul de a îndepărta insectele (datorită mirosului)

Dintre preparatele comerciale care au în componenţa lor piretroide, amintim:- Deltrametrin: Butox, Decis, Scalibor.- Cypermetrin: Ectomin, Flectron, Fly tags, Parasect, Super Killer 25 EC.- Permetrin: Canovel Spot-on, Ex-spot, Petrin E.- Tetrametrin: Neostomosan, Pinavet, Exterminator, Desectin.- Alfametrin: Protaid.- Flumetrin: Bayvarol strips. Preparate comercialea. Butox este o soluţie ce conţine 5% deltametrin în ambalaje de la 50 ml la 1,5 1. Spectrul de acţiune al acestui produs este destul de larg şi include:- păduchi hema^ofagi şi malofagi;- căpuşe;- agenţi ai râielor;

Page 178: 70238445 Farmacologie Ro

164 Farmacologie veterinară

- insecte zburătoare înţepătoare;- insecte generatoare de miaze. *Preparatul poate fi aplicat, în funcţie de situaţie, fie prin pulverizare, fie prin

îmbăiere.

Concentraţiile de Butox 5% la 1000 ml apă(după prospect)

Ectoparazitoză Specia-gazdă

Cantitateainiţială delichid din baie

Completarea cu lichid a băii

Tratamentprin

pulverizareRâie preventiv Un singur trata-ment

Ovine-bovine 0,61 0,9 1 0,61

Râie curativ (2 tratamente la 8-10 zile)

Ovi ne-bovine

1 1 1,5 1 1 1

Râie curativ (2 tratamente la interval de 8-10 zile cu periajul animalelor

Porcine 1 1 31 21

Păduchi Bovine,ovine,porcinecarnivore,păsări

0,25 1 0,375 1 0,25 1

Căpuşe Bovine,carnivore,păsări

0,5 1 0,75 1 0,5 1

Muşte şi alte Insecte

- 0,5 1 0,75 1 0,5 1

îmbăierea animalelor se face în bazine speciale din beton prevăzute cu un culoar pentru intrarea animalelor şi unul pentru ieşire. Soluţia din bazin trebuie să aibă o înălţime de 90 cm la ovinele adulte şi 70 de cm la miei, iar în timpul trecerii animalului prin bazin (circa un minut) se scufundă capul de 2-3 ori. Există şi un preparat numit Butox-pour-on (Olanda), în care 100 ml soluţie conţine 0,75 g de deltametrin.

b. Scalibor (Olanda) este o zgardă pentru câini îmbibată cu deltametrin şi activăfaţă de căpuşe, purici, flebotomi. Au o valabilitate de circa 6 luni indiferent de taliacâinelui şi lungimea părului şi este stabilă la acţiunea apei.

c. Ectomin 10% (Elveţia) deltametrin şi se foloseşte sub formă de îmbăieri saupulverizări în următoarele concentraţii:

1 1 Ectomin la 1000 - 1333 1 apă 1 1 Ectomin la 1000 1 apă 1 1 Ectomin la 1000-1333 1 apă 1 1 Ectomin la 1000 Iapă

care se suprafaţ

e. că în loc

/ 9-tensioactivi

g-Spentru molii,

h.permethrinului pentru câini l1 formă mediana

i. Ex ectoparai

}■

folosit pentru

k. formă păianjeni

/. foloseşt

m. Romp acaricid

n. bicic terea

o.P-

pisici terea potenţator

r. piperonilb gânda emulsie

s. la bovine

Dtricloretan)

^_ ^_ . _- ■■§ Nfljbf Mi ■■ ■■ ■■ MB ■■ ■■ " " "

bovine pulverizareovine îmbăieriporci pulverizări sau periajpasan pulverizări

Page 179: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 165

d. Flectron crotalii este un insecticid folosit la rumegătoare. Conţine Cypermetrinăcare se eliberează uşor şi constant la suprafaţa crotaliului. împrăştirea pe toatăsuprafaţa corpului este favorizată de mişcările animalului.

e. Parasect 5% este un produs cu o concentraţie similară Butox-ului cu excepţiacă în loc de deltametrin conţine cypermetrin. Se aplică similar preparatului Butox.

/ Şampodect - este un şampon ce conţine 0,2 g% cypermetrin în solvenţi tensioactivi, folosit la câini şi pisici.

g. Super Killer 25 EC- este un insecticid concentrat cu 25% cypermetrină folosit pentru combaterea următorilor ectoparaziţi: ţânţari, gândaci, păduchi, furnici, purici, molii, viespi, căpuşe, ploşniţe.

h. Canovel Spot - On (SUA) - este un insecticid ce conţine izomerul cis al permethrinului care este mult mai activ decât izomerul trans. Se foloseşte la câini pentru combaterea puricilor astfel: câini până la 5 kg - 1 ml; câni 5 - 10 kg 2 x 1 ml; câini 10 - 25 kg - 5 ml; câini peste 25 de kg - 2 x 5 ml. Preparatul se prezintă sub formă de tuburi din plastic iar conţinutul se aplică pe pielea animalului pe linia mediană superioară.

i. Ex - Spot (Anglia) este o soluţie de permethrină în tub, pentru combaterea ectoparaziţilor la câine.

/ Defendog E (Franţa) se prezintă sub formă de spray cu 0,2% permethrină folosit contra căpuşelor şi a puricilor la câine, şi care are o valabilitate de o lună pentru căpuşe şi de 2 luni pentru purici. Se aplică 50 ml produs la un câine de 10 kg.

k. Petrin E (Italia) este un lichid emulsionabil ce conţine 5% permetrină sub formă de flacoane a 1 kg şi care este eficace faţă de: muşte, ţânţari, viespi, furnici, păianjeni, gândaci şi purici.

/. Şampon antiparasitical conţine permetrină într-o bază de şampon şi se foloseşte contra puricilor, păduchilor, este dezodorizant şi redă luciul blănii.

m. Romparasect 5% conţine cipermetrin şi permetrin; are efect insecticid şi acaricid.

n. Exterminator este o soluţie ce conţine tetrametrin clorpirifos, N - acetil biciclohapten dicarboxil di-ioide şi triclorfon, şi care se utilizează pentru comba-terea insectelor care generează disconfort animalelor şi oamenilor.

o. Neostomoson (Franţa) este un produs antiparazitar pe bază de tetrametrin.p. Pinavet (Slovacia) este un şampon folosit contra ectoparaziţilor la câini şi

pisici şi care conţine tetrametrin şi piperonilbutoxid. El se foloseşte pentru comba-terea puricilor, păduchilor, căpuşelor, scabiei, piperonilbutoxidul având rol de potenţator.

r. Desektin EC (Slovenia) este o emulsie ce conţine tetrametrin, permetrin, piperonilbutoxid şi care este activ faţă de muşte, purici, păduchi, ţânţari, furnici, gândaci, căpuşe. Se diluează cu apă în proporţie de 1:70 (100) şi se aplică 0,2 ml emulsie pentru 1 m" prin pulverizare sub presiune termonebulizare (ceaţa caldă).

s. Protaid (Olanda) este o soluţie ce conţine clorfenvinphos şi alfametrin folosită la bovine, ovine caprine pentru combaterea ectoparaziţilor.

9.3.5. Insecticide clorurate sintetice

Din această grupă fac parte HCH (hexaclorciclohexan) şi DDT (diclordifenil-tricloretan). Ele au fost folosite ca antiectoparazitare în ultimul secol al mileniului

Page 180: 70238445 Farmacologie Ro

166 Farmacologie veterinară

trecut. Astăzi nu se mai folosesc întrucât au o mare stabilitate, o liposolubilitate deosebită şi, ca urmare, o remanentă mare în produsele* alimentare de origine animală. în jurul anului 1970 a fost scos din uz DDT -ui iar mai apoi (în jurul anului 1990) HCH. Astăzi se mai utilizează în ţările Comunităţii Europene izomerul gamma al HCH-ului denumit lindan. Se incriminează că HCH-ul ar avea şi proprietăţi cancerigene.

La noi în ţară se mai folosesc unele preparate comerciale casnice ca de exemplu Furnitox, Deparatox etc, pentru combaterea furnicilor, a gândacilor de bucătărie. Mecanismul de acţiune al acestor insecticide constă în deschiderea de lungă durată a canalelor ionice pentru sodiu din membrana neuronilor şi, astfel, se tulbură procesul de repolazire. în medicina umană se foloseşte un unguent denumit Lindanest care conţine lindan, benzocaină (anestezină), hidrocortizon. Acesta se aplică timp de 3 zile consecutiv contra râiei prin ungerea corpului.

9.3.6. Insecticide organofosforice

Substanţele din această grupă au un spectru antiparazitar larg, fiind şi antihelmin-tice. Prezintă acelaşi mecanism de acţiune antiectoparazitar şi antihelmintic, respec-tiv inhibă colinestereza provocând astfel acumularea de acetilcolină care iniţial produce o stare de excitaţie urmată de paralizie. Ectoparaziţii nu dispun de posibi-lităţi de detoxifiere a organismului, comparativ cu homeotermele, de aceea aceste insecticide au o toxicitate selectivă.

Cele mai bune rezultate le dau în tratamentul contra miazelor {Hypoderma, Gastrophilus, Oestrus), dar unele dintre aceste substanţe (Neocidol Phoxim) se pretează şi pentru tratamentul râiei. Aplicarea insecticidelor organofosforice se face prin îmbăiere, prin pulverizare, spălări locale sau generale, coliere care se pun ia gâtul animalului, pudrări.

Unele substanţe organofosforice se absorb prin piele, ajung în circulaţie şi acţionează asupra paraziţilor de sub piele.

Metoda de aplicare pe piele se numeşte pour-on când se foloseşte o perie şi cu aceasta se fricţionează zona dorso-lombară, şi metoda spot-on, când aplicarea se face prin turnarea soluţiei pe aceeaşi regiune corporală.

în situaţia în care apar fenomene de intoxicaţie, se folosesc drept antidot Atropină şi Toxogonin. Există mai multe substanţe active organofosforice şi pe bazaacestora sunt diverse preparate comerciale: i

- Trichelorfon - Neguvon, Galifos, Antipoun- Diazinon - Ectocidol, Diazinol, Diacap, Neocidol, Scabizol, Faszin- Fention - Tiguvon- Phoxim - Sebacil- Azamehiphos - Alfacron 50 WP, Ectocanigal- Coumaphos - Perizin H » c&- Propetamphos - Blotic- Diclorvos - Vapona- Fenilpirazoli - Frontline r

Neguvonul (Dipterex, Clorofos, Mipadermin) se prezintă sub formă de cristalealbe, fără miros, solubile în apă 13-15%. _„ ,„.

Page 181: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antiparazitară 167

o liposolubilitate ntare de origine oi (în jurul anului iropene izomerul ui ar avea şi

ca de exemplude bucătărie.

lungă durată atulbură procesul

Lindanest careică timp de 3

şi antihelmin-nintic, respec-iă care iniţial

ispun de posibi-aceea aceste

(Hypoderma, Phoxim) se fosforice se face care se pun Ia

circulaţie şi

o perie şi cu icarea se face

antidot Atro-şi pe baza

" de cristale

JL Absorbit în organism, neguvonul se metabolizează sub influenţa esterazelor şifosfatazelor sangvine în D.D.V.P. (Diclorvos), mai puţin stabil, dar mai activ decât neguvonul şi mai toxic pentru homeoterme. Ulterior se transformă în dimetilfosfat şi dicloracetaldehidă. După ce acţionează ca anticolinesterazic se elimină prin urină,lapte.

Intoxicaţiile cu neguvon sunt de tip parasimpaticomimetic muscarinic, iar înr cazurile grave şi de tip nicotinic. Antidotul îl reprezintă atropină soluţie 1%, 4 - 5 ml3 /kg sau toxogoninul 25% intravenos 0,01 g/kg ca reactivator al colinesterzei. Se mai* pot folosi cardioexcitante, ser glucozat, dar nu se vor utiliza tranchilizante şi antihis-

taminice de sinteză fenotiazinice care ele însele au efecte anticolinesterazice.| Neguvonul se utilizează ca insecticid, acaricid, larvicid, antihelmintic; Efectul

apare rapid, iar în cazul administrării parenterale remanenta este scurtă datoritămetabolizării rapide.

Pentru combaterea muştelor, ţânţarilor, agenţilor scabiei, căpuşelor se folosescsoluţii de 0,15%.

în hipodermoza bovinelor, se fac tratamente profilactice (toamna) şi tratamentecurative (primăvara). Se foloseşte soluţia în concentraţie de 6% preparată în

« momentul utilizării, 60 'ml/100 kg. Nu se vor trata animalele în ultimele 3 luni degestaţie şi nici animalele tinere sub 3 luni. ;

Tratamentul se efectuează prin metoda pour-on. Tratamentul curativ se facei primăvara, atunci când deja au apărut nodulii hipodermici. Se foloseşte tot metoda

w pour-on, soluţie 2% în doză de 200 - 400 ml/animal.în estroză ovină, neguvonul se administează per os, în doze de 0,075 - 0,080 g/kg. în gastrofiloză la cabaline se administrează doza de 0,03 g/kg, soluţii de 1 - 5%

cu sonda nazoesofagiană.în telazioza bovinelor se folosesc 5 ml soluţie 1,5% care se aplică sub pleoapa a

treia a fiecărui ochi cu ajutorul unei seringi fără ac, cu repetare la 24 de ore.în ectoparazitozele păsărilor, se pudrează sub pene, neguvon 0,2 - 0,5% diluat cu

i talc. în acest sens se poate folosi produsul Romparatox care conţine 0,15% neguvonîn talc.

Pentru distrugerea muştelor din încăperi se foloseşte soluţie 1 - 2% îndulcită, cu care se pensulează suprafeţele pe care se aşază muştele, cu repetare după 10 zile (pentru încăperi închise) sau 3 - 4 zile (pentru încăperi deschise).

Clorofos se prezintă sub formă de masă solidă albă şi se foloseşte sub formă desoluţie 1% cu adaos de 10% zahăr, pentru combaterea muştelor, iar pentru combate-' rea ectoparaziţilor se folosesc soluţiile 0,2%.

Diazinol este un concentrat emulsionabil (50% diazinon). Este recomandat pen-tru combaterea căpuşelor, păduchilor, muştelor, agenţilor scabiei, la bovine, ovine, caprine, suine. Soluţiile se prepară în momentul folosirii, iar tratamentul se repetă după 14 zile iar în cazul scabiei, după 7-9 zile.

La bovine se pulverizează toată suprafaţa corpului, tratament general 20 ml/20 1apă şi local 5 ml/l apă.

La ovine şi caprine se fac îmbăieri cu soluţii (420 ml/1000 1 apă) asemănător cutratamentul cu butox.

::;..' La suine se fac pulverizări cu soluţii 10 ml/24 1 apă. în acelaşi timp se depara-zitează şi adăposturile cu soluţie formată din 200 ml produs la 5 1 apă pentru 100 m2.

v&mmmdzzsmGQ*'

Page 182: 70238445 Farmacologie Ro

168 Farmacologie veterinară

Biocidol 600 EC, este o emulsie ce conţine diazinon şi se foloseşte pentru comba-terea acarienilor, păduchilor hematofagi, malofagi, la bovine? ovine, caprine, suine.

Ectocidol 600 (Spania) este o soluţie emulsionabilă ce conţine diazinon, pentru combaterea scabiei, căpuşelor, păduchilor la ovine, bovine, cabaline, caprine, porcine sub formă de pulverizări sau îmbăieri.

Neocidol (Elveţia) este o soluţie ce conţine diazinon. Se foloseşte mai ales în tratamentul râiei. La bovine şi cabaline se folosesc soluţii cu 10 ml la 10 1 apă. La ovine concentraţia folosită este de 420 ml Neocidol la 1000 1 apă. La porcine concentraţia este de 4 ml Neocidol la 10 1 apă. în general, tratamentul se repetă la intervale de 7 - 10 zile.

Diacap 300 (Elveţia) este o suspensie ce conţine 30% diazinon pentru comba-terea puricilor, muştelor, ţânţarilor,- furnicilor în concentraţie de 1 ml produs comercial la 50 1 apă/m2.

Scabizol 30% este un concentrat emulsionabil conţinând diazinon 30% pentru combaterea acarienilor la bovine, ovine, caprine, suine.

Sebacil (Germania) este o soluţie ce conţine 50% phoxim. La cabaline se folo-sesc concentraţii de 10 ml Sebacil la 10 1 apă (tamponări cu un burete). La bovine şi porcine se pulverizează soluţii ce conţin 5 ml Sebacil la 10 1 apă, iar la ovine se fac îmbăieri cu soluţii ce conţin 1 litru Sebacil la 1000 1 apă. Există şi Sebacil-pour-on care se foloseşte la porcine pentru combaterea râiei şi păduchilor.

Alfacron 50 WP (Austria) este o pulbere ce conţine azametiphos folosită pentru combaterea păduchilor, acarienilor, căpuşelor, la păsări, precum şi a insectelor din adăposturi.

Tiguvon 10% Spot-on (Germania) soluţie ce conţine fention folosită pentru combaterea puricilor la pisică şi Tiguvon 20%> Spot-on pentru combaterea puricilor la câini.

Perizin (Germania) conţine coumaphos şi ss utilizează pentru combaterea unor paraziţi precum Varoa Jacobsoni şi Braula coeca la albine.

Blotic (Elveţia) este o soluţie 35% de propetamphos care se foloseşte la bovine, sub formă de pulverizări în concentraţie de 1 1 Blotic/1000 1 apă la porcine, pulverizări cu soluţii în concentraţie de 600 ml/1000 1 apă, iar la ovine sub formă de îmbăieri cu soluţie 300 ml/1000 1 apă.

Vapona (Germania) se prezintă sub formă de coliere pentru câini şi pisici. Acestea conţin diclorvos şi sunt active contra puricilor, iar în timpul îmbăierii, colierele se scot.

Frontline (Franţa) este un aniparazitar ce conţine fipronil (grupa fenilpirazoli) şi care se foloseşte contra puricilor şi căpuşelor pentru câini şi pisici. Există mai multe forme de Frontline: Frontline spray, Frontline Spot-on, Frontline Spot-on-dog S, Frontline Spot-on dog M, Frontline Spot-on dog L.

Aceste soluţii se aplică în regiunea dorsală a animalului cu o pipetă asigurând protecţie, pentru circa o lună.

9.3.7. Carbamaţii

Din punct de vedere chimic, carbamaţii sunt derivaţi ai acidului carbamic şi acţi-onează antiparazitar prin inhibarea colinesterazei şi, astfel, lasă liberă acetilcolina. întrucât inhibarea colinesterazei este reversibilă, aceste substanţe sunt mai puţin toxice pentru mamifere având avantajul că pot fi utilizate şi la căţei şi pisici.

Page 183: 70238445 Farmacologie Ro

^___ ___ ^__ _^_ _-__ ^_ _^_ ____ ^^_ ^^^ ijţwşşmx ^^^ ^^^

Medicaţia antiparazitară 169

Se folosesc sub formă de coliere, şampoane sau pulberi la câini şi pisici. Cei mai importanţi derivaţi sunt: carbarylul şi propoxanul. Preparate comerciale

a. Bolfo (Germania) este un preparat ce conferă o protecţie de lungă durată contrapuricilor, păduchilor şi căpuşelor.

b. Bolfo zgardă antiparazitară este folosită contra căpuşelor şi a puricilor,asigurând protecţie pe o perioadă de circa 10 săptămâni şi respectiv 5 luni.

c. Bolfo flea powder se prezintă sub formă de pulbere albă şi se foloseşte la câinişi pisici contra puricilor, păduchilor şi căpuşelor.

d. Bolfo flea shampoo se foloseşte înainte de a se aplica zgarda.e. Bolfo flea collarfor cats andsmal dogs, zgardă pentru câini de talie mare.

9.3.8. Ivermectinele

Au fost prezentate la Antihelmintice cu spectru larg.

9.3.9. Amitraz

Din punct de vedere chimic este o formamidă şi cuprinde insecticide.folosite în agricultură. Aceste insecticide au un mecanism de acţiune similar cu cel al piretroi-dele, dar în acelaşi timp inhibă şi un alt neurotransmiţător numit octopamina şi, ca urmare, produc bradicardie şi hipotensiune la animalele gazdă.

Amitrazul se absorbe rapid şi se metabolizează prin hidroliză şi oxidare elimi-nându-se aproximativ 85% din doză în circa 24 ore. Nu se dă în consum laptele circa 24 ore de la folosirea unor preparate pe bază de amitraz.

Preparate comercialea. Taktic (Germania) este o soluţie 12,5% amitraz folosit în combaterea căpu

şelor, păduchilor şi a râiei. Se foloseşte sub formă de pulverizări, îmbăieri, spălări labovine, ovine, caprine, suine.

b. Scabadox este un concentrat emulsionabil ce conţine 125 g amitraz/1. Sefoloseşte la bovine, ovine, caprine, suine şi câini contra căpuşelor, păduchilor şi ascabiei sub formă de îmbăieri şi tratamente locale. în acelaşi timp poate fi utilizat şipentru deparazitarea adăposturilor şi a ustensilelor.

La bovine se folosesc pulverizări cu soluţii obţinute din o parte Scabadox la 500 părţi apă.

La ovine, caprine se practică îmbăieri cu soluţie ce rezultă din 1 1 produs la 500 1 apă.La suine se fac pulverizări cu soluţie obţinută din 40 ml produs la 10 1 apă

respectiv o parte Scabadox la 250 părţi apă şi tratamentul se repetă la 14 zile.La carnivore se foloseşte 1 ml Scabadox la 500 ml apă o dată pe săptămână timp

de 3 -4 săptămâni.Pentru deparazitarea adăposturilor se folosesc 80 ml Scabadox la 10 1 apă. .c. Semcar (Anglia) este o soluţie 12,5% amitraz care se foloseşte contra pădu

chilor a căpuşelor şi râiei la bovine, ovine şi porcine. La ovine se fac îmbăieri cusoluţie 1 1 Semcar la 500 litri apă, la bovine şi porcine se fac pulverizări cu soluţie20 ml Semcar la 10 litri apă.

d. Canider S este o soluţie concentrată emulsionabilă, de culoare brun deschiscare conţine 12,5 ahiitraz.

e. Canider U unguent cu 0,2% amitraz şi 0,5% neomicină sulfat.

Page 184: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL X SUBSTANŢE ANTIMICOTICE

La animale se întâlnesc două tipuri de micoze: cutanate, cunoscute şi sub denu-mirea de dermatofiţii, şi viscerale.

Micozele cutanate sunt provocate de Tricophyton, Microsporum, Epidermophyton, iar cele viscerale sunt provocate de Candida, Aspergillus sau Cryptococcus.

Din punct de vedere al acţiunii lor, substanţele antimicotice se împart în: anti-micotice cu acţiune locală şi antimicotice cu acţiune generală (sistemică).

10.1. Antimicotice cu acţiune generală

Substanţele antimicotice cu acţiune generală cuprind: derivaţii imidozolici (Imaverol, Clinofarm, Surolan) şi antibioticul griseofulvina.

10.1.1. Derivaţii imidazolici

Substanţele din acesta grupă au un spectru larg de acţiune şi au fost descoperite în jurul anului 1960. Mecanismul lor de acţiune constă în inhibarea sintezei de ergosterol, substanţă componentă a membranei celulare a micetului şi, ca urmare, se produc perturbări în funcţionarea membranei celulare. în acelaşi timp, unii derivaţi imidozolici stimulează sistemul imunologic al organismului gazdă. Pe lângă acţiu-nea fungistatică, substanţele din această grupă sunt active şi faţă de bacteriile Gram pozitive. Din categoria derivaţilor imidozolici fac parte: Enilconazol (Imaverol, Clinofarm), Minconazol (Surolan, Mitex), Clotrimazol.

Imaverol (Belgia) este o soluţie 10% de enilconazol. Se aplică local în micoze produse de Trichophyton sp. (la bovine şi cabaline) şi Microsporum sp. (la câini). Pentru a se folosi, soluţia 10% se diluează de 50 ori cu apă călduţă.

Soluţia de Imaverol diluată se utilizează astfel: la bovine se pulverizează animalul de 3 - 4 ori la 3 - 4 zile, la cabaline se spală leziunile tricofitice la intervale de 3 - 4 zile, Ia câine se spală leziunile de 3 - 4 ori tot la intervale de 3 - 4 zile.

Clinofarm (Belgia) se prezintă sub formă de soluţie 15% şi pachete cu 6 genera-toare de fum. Se foloseşte pentru dezinfecţia grajdurilor, boxelor incubatoarelor, adăposturilor pentru bovine, ovine, iepuri, păsări, câini. în acest scop soluţia 15% se diluează de 100 ori după care se asperseaza 1 I Ia 300 m3' Generatoarele de fum se aprind şi se lasă în încăperea închisă timp de o zi, fiind suficient un generator pentru 50 m3.

Minconazol este un antimicotic care este în acelaşi timp activ şi faţă de germenii Gram pozitivi. Se foloseşte mai ales sub formă de unguent în asociere cu Polimixina B care este activă faţă de Gram negativi şi prednisolon ca antiinflamator. Este

utilizat picături

Mitex acetat, şi

Surolan polimixina

Clotri vaginal

Nizoral mate şi

UlVl

griseafulvumîn apăabsoarbeal fanerelorgriseofulvinaantibioticsinteza

Spectrul şi nu bovine, şi pisici

10.

Substanţ condiţi

Ca oxochinald

10.2

Aceste lactonic Aceste ce în partea

Această faptul care le citopl efect fu

Stai noursei foarte dabilă, acţionează

Page 185: 70238445 Farmacologie Ro

. ^M ^^™ ^^^ ^^H

Substanţe antimicotice CAplicarea şi administrarea medicamentelor 171

ite şi sub denu-

'pidermophyton, :cus.împart- în: anti-că).

ţii imidozolici

ost descoperite ea sintezei de , ca urmare, se 3, unii derivaţi 'e lângă acţiu-acteriile Gram zoi' (Imaverol,

'cal în micoze sp. (la câini).

pulverizează ce la intervale -4 zile. 3 cu 6 genera-icubatoarelor, oluţia 15% se ele de fum se ierator pentru

ă de germenii :u Polimixina lamator. Este

utilizat mai des la câini şi pisici în micoze ale pielii şi urechii aplicându-se câteva picături pe leziune după care se fricţionează bine de 2 ori până la vindecare.

Mitex (Austria) este o soluţie otică ce conţine minconazol nitrat, prednisolon acetat, şi polimixina B şi se foloseşte ca şi preparatul de mai sus.

Surolan (Belgia) se prezintă sub formă de soluţie ce conţine minconazol, polimixina B şi prednisolon.

Clotrimazol se prezintă sub formă de cremă, soluţie de uz extern, comprimate vaginale. In diverse micoze se fac 2 - 3 aplicări pe zi timp de 4 săptămâni.

Nizoral este un preparat ce conţine ketoconazol existent sub formă de compri-mate şi care se foloseşte atât pe cale internă cât şi externă ca antimicotic.

Griseofulvina (Likuden) este un antibiotic obţinut din culturi de Penicillium griseafidvum. Se prezintă sub formă de cristale gălbui, inodore, insipide, insolubile în apă iar din punct de vedere chimic este un derivat benzofuranic. Griseofulvina se absoarbe din intestin, fenomen favorizat de lipide şi se depozitează la nivelul pielii şi al fanerelor. La acest nivel chiar dacă straturile pielii se cheratinizează cu timpul, griseofulvina rămâne în cheratjnă şi împiedică astfel o invazie micotică. Mecanismul antibiotic constă în perturbarea metabolismului guaninei şi prin aceasta inhibă sinteza acizilor nucleici la nivelul celulei micetului.

Spectrul de acţiune cuprinde dermatofiţii: Trichophyton, Microsporum, Achorion şi nu acţionează faţă de Candida şi Aspergillus. Dozele de griseofulvina sunt: la bovine, cabaline 5-10 mg/kg, o dată pe zi timp de 3 - 6 - 12 săptămâni, iar la câini şi pisici 25 mg/kg o dată pe zi aceeaşi perioadă.

10.2. Antimicotice cu acţiune locală

Substanţele din această grupă nu se absorb în circulaţia generală şi chiar în condiţiile în care se administrează per os exercită doar un efect local.

Ca antimicotice cu acţiune locală pot fi folosite: antibiotice polienice, derivaţi 8 oxochinaldinici, sulf, detergenţi cationici.

10.2.1. Antibiotice polienice

Aceste antibiotice se obţin din diferite specii de Streptomyces şi conţin un inel lactonic macrociclic care are duble legături (= poliene) de unde şi denumirea grupei. Aceste duble legături se află în partea inflexibilă a nucleului, şi sunt lipofile, în timp ce în partea flexibilă se acumulează grupările hidroxilice hidrofile.

Această structură stă la baza mecanismului de acţiune antimicotic care constă în faptul că substanţa se ataşează de moleculele de steroli din membrana micetului pe care le dislocă şi, astfel, formează pori în membrană prin care ies componentele citoplasmotice. în acest mod integritatea micetului este afectată şi se produce un efect fungistatic care în doze mari poate deveni fungicid.

Stamicina {Mycostatina, Nistatina) este un antibiotic produs de Streptomyces noursei, S. aureus şi alte specii ale acestui gen. Este o pulbere galbenă-cafenie, foarte greu solubilă încapă. In comerţ există drajeuri 500.000 UI, pulbere suspen-dabilă, comprimate vaginale, ovule. Antibioticul este fungicid şi fungistatic, şi

acţionează prin fragilizarea peretelui celular al micetului.

Page 186: 70238445 Farmacologie Ro

H *

m

Page 187: 70238445 Farmacologie Ro

172 Farmacologie veterinară

Nu se absoarbe la nivelul intestinului şi, ca urmare, acţionează local în candidoză şi aspergiloză digestivă. Nu acţionează asupra lui Trichophyton.

Se foloseşte la câine, în candidoze gastrointestinale, în doză de 10.000 - 20.000 U.I./kg la intervale de 3 ore. în candidoză la purcei se administrează în prima zi 60.000 Ui/kg, iar în următoarele zile câte 40.000 U.I./kg de 2 ori pe zi.

Extern se foloseşte sub formă de unguente şi soluţii în concentraţie de 100.000 U.I./g sau ml. Sub formă de aerosoli este bine tolerată sarea sodică. Sarea sodică laurii Sulfat se foloseşte la pui, 75-125 p.p.m. pe zi

Preparate comercialea. Nidoflor este un unguent ce conţine stamicin, neomicină sulfat, triamcinolon

acetonid.b. Micovit este o pulbere ce conţine stamicin, ftalilsulfatiazol şi vitamine ale gru

pului B. Se recomandă la purceii sugari cu diaree micotică. Din pulberea de micovitse prepară o soluţie apoasă 20% din care se administrează 2-3 ml/zi timp de 3 - 5zile sau 1 kg/tonă furaj.

c. Nistarom este o pulbere insolubilă de stamicin.d. Otostatic este un unguent ce conţine stamicin, neomicină sulfat, bacitracină,

hidrocortizon acetat. Se recomandă Ia câine şi pisică în otita externă produsă degermeni sensibili. Se aplică de 2 - 3 ori pe zi pe zona afectată masând uşor.

e. Otostop "N" este o suspensie ce conţine neomicină sulfat, nistatin, hidrocortizon acetat. Se foloseşte pentru tratarea afecţiunilor externe ale urechii. Se aplicătimp de 3 - 5 zile, sub formă de instilaţii şi se masează baza urechii.

Amfotercina B (Fungizona, Amfostat) este un antibiotic produs de Streplomyces nodosua şi se prezintă sub formă de cristale aciforme, galbene, insolubile în apă; sarea sodică este solubilă. Este activă în micozele sistemice ale organelor, dar are o toxicitate mare. în medicina veterinară se întrebuinţează sub formă de soluţii apoase preparate "ex.tempore". Se administrează per os în doză de 0,0025 - 0,0015 g/kg. La păsări în aspergiloză în apă se foloseşte concentraţia de 0,02%, timp de câteva zile, iar în candidoză 0,03 96o timp de 4 - 5 zile. Local se recomandă unguentul l%o.

10.2.2. Derivaţi 8-oxochinuldinici

Din această grupă fac parte substanţe chimice de sinteză dintre care amintim Saprosanul (5,7-diclor-8-oxochinaIdină) care se prezintă sub formă de pulbere gal-benă insolubilă în apă, drajeuri, pulbere 3%, unguente. Este activ faţă de coci Gram pozitivi (streptococi, stafilococi), protozoare (Trichomonas), fungi (Candida). Este bine tolerat de către organism, nu creează rezistenţă şi nu atacă flora saprofită intestinală.

Se recomandă în gastroenteritele purceilor, în salmoneloză şi colibaciloză, în doze de 0,01 - 0,02 g/kg per os timp de 2 - 3 zile. Extern se foloseşte în derma-tologie, în tratamentul plăgilor infectate, în decubite sub formă de pulbere şi unguente 5%.

Preparatul Saprometin conţine sulfametazină glucoza, saprosan, clorură de cal-ciu, de sodiu, de potasiu, de magneziu, hidroxid de aluminiu. Este o suspensie care se foloseşte pentru rolul său protector pentru mucoase. în gastroenteritele purceilor se administrează per os, 1 ml la purceii de 0 - 7 zile, 2 ml la cei de 7 - 14 zile şi 3 ml la purceii de 14-21 zile, timp de 2 sau mai multe zile.

Page 188: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe antimicotice CAplicarea şi administrarea medicamentelor

173

Sulful. A fost prezentat la substanţele antiparazitare. în concentraţii mari are acţiune cheratolitică asupra paraziţilor şi fungilor, şi ca urmare, are efect fungicid.

S-a folosit preparatul Tricofiţin - unguent care conţine: sulf sublimat, sulfat decupru, ulei de peşte, parafină solidă şi vaselină, în tricofitia viţeilor. Mai întâi sespală corpul animalului cu 1% soluţie bromocet, iar apoi se fricţionează cu unguenttricofiţin din două în două zile de 2 - 3 ori, iar vindecarea se produce dupăaproximativ 3 săptămâni. ., . ,

10.2.3. Detergenţii cationici

Au efect fungicid prin citoliză.Bromocet - unguent, conţine bromură de cetilpiridină şi excipient. După o

spălare a leziunii tricofitice cu soluţie 1 % bromocet, la nevoie crustele se înmoaie cu soluţie 5% bromocet, apoi crustele se raclează şi se aplică unguent. Se fac astfel de tratamente de circa 3 ori la 7 - 8 zile.

*

Page 189: 70238445 Farmacologie Ro

•*

CAPITOLUL XI MEDICAŢIA HORMONALĂ

11.1. Hormonii sferei genitale '

I. Gonadotrofine extrahipofizare- gonadotrofina corionică- gonadotrofina sericăII. Hormonul hipotalamic de eliberare a gonadotrofînelorIII. Hormonii gonadici (sexuali)- hormoni estrogeni- hormoni gestageni- hormoni androgeniIV. ProstoglandineV. Ocitocina

11.1.1. Gonadotrofine extrahipofizare

încă în urmă cu 50 ani s-a constatat că în hipofiză, sânge, urină şi placentă Ia primate şi solipede există substanţe care stimulează funcţia de reproducţie. Izolarea acestor substanţe a fost dificilă, dar s-a reuşit ca ele să fie caracterizate riguros, atât în qeea ce priveşte structura, cât şi acţiunea fiziologică.

Toţi hormonii gonodotropi au două fracţiuni, alfa şi beta, care sunt cuplate la nivelul ribozomilor celulelor hipofizare. Cele două fracţiuni alfa şi beta se eliberează împreună, în urma acţiunii luliberinelor hipotalamice, dar în raporturi diferite, ce variază în funcţie de faza ciclului, ziua ciclului şi de etapa de funcţionalitate a gonadei.

FSH-ul la femele evită atrezia foliculară în primele stadii de dezvoltare, reglează activitatea endocrină a foliculilor, în ceea ce priveşte producţia de estrogeni şi androgeni; aduce estrogenii la nivelul foliculului în creştere, care la rândul lor, prin feedback negativ, opresc secreţia de FSH şi induc eliberarea LH-ului. Stimulează sinteza enzimelor, ce transformă androgenii prin aromatizare, în 17-beta estradiol. Singur nu poate produce ovulaţia, dar măreşte numărul de receptori ai granuloasei pentru LH şi stimulează maturarea foliculilor terţiari; creşte nivelul lichidului folicular şi dacă este administrat la monotocice, produce superovulaţie.

LH-ul este al doilea hormon gonodotrop hipofizar şi este produs de către celulele bazofile gamma din adenohipofizâ sau chiar de către celule cromofobe, concomitent cu FSH-ul. LH-ul pregăteşte foliculul ovarian pentru ovulaţie, produce luteinizarea celulelor granuloasei contribuind la organizarea corpului galben, stimulează secreţia de progesteron, favorizează maturarea ovocitei în folicul, iar la mascul, stimulează

Page 190: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 175

celulele interstiţiale şi producţia de testosteron, şi joacă un rol important în dezvol-tarea glandelor anexe ale aparatului genital.

LTH-ul sau Prolactina stimulează lactaţia. Eliberarea acestor trei gonadotrofine din adenohipofiză este controlată şi dirijată de două secreţii hipotalamice, hormonul de eliberare (luliberina, GnRH) şi factorul de inhibare a prolactinei (PIF = prolactine inhibiting factor).

1. Gonadotrofina corionică (HCG, Human Corion Gonadotrophin, Pregnancy Urine Hormon sau Prolan B)

A fost descoperită în urina femeilor gravide, are propietăţi luteinizante, iar locul secreţiei este citrofoblastul embrionar. Are o acţiune asemănătoare LH-ului, dar se deosebeşte de acesta prin cantitatea de hexoze din structura chimică.

Este dozabil începând cu ziua a 8-a de graviditate, atinge vârful în a 62-a zi după menstruaţie, ca apoi să scadă şi să crească din nou după ziua 200-a până la naşterea copilului. O producţie mărită de HCG s-a constatat la maimuţă.

Acţiune farmacoterapeutică. Gonadotrofina corionică are o acţiune asemănătoare LH-ului: pregătirea ovulaţiei. şi ovulaţie, formarea corpului galben, producerea de progesteron. Stimulează celulele Leydig în producerea de testosteron, iar la femele stimulează eliberarea LH-ului endogen, care contribuie la retroficizarea ovarelor.

Dozare. Gonadotrofina corionică se dozează în unităţi internaţionale prin mai multe metode: bioproba modificărilor aparatului genital la şoricioaice impubere, bioproba provocării spermatogenezei la broscoiul în repaus, bioproba greutăţii prostatei şi veziculelor seminale la şobolanii masculi impuberi.

Indicaţii terapeutice. Sunt asemănătoare LH-ului şi se foloseşte în terapia căl-durilor anovulatorii, a celor prelungite, ca şi în caz de ovulaţie întârziată. Se mai foloseşte în tratamentul chiştilor ovarieni, iar la animalele gestante în prevenirea avortului, atunci când se bănuieşte existenţa unei insuficienţe luteale.

De asemenea se foloseşte în tratamentul hipo- şi agalaxiei în asociere cu gesta-geni, corticosteroizi şi insulina. La masculi, în cazul criptorhidiei timpurii, în urma administrării acestui hormon se provoacă coborârea mezoului şi a testiculelor spre pungile testiculare.

La vacă şi iapă, înaintea tratamentului cu gonadotrofina corionică este necesar un examen transrectal amănunţit pentru precizarea diagnosticului şi excluderea animalelor cu afecţiuni lezionale ale aparatului genital.

Doze şi mod de administrare. în funcţie de preparat, gonadotrofina corionică se poate injecta subcutanat, intramuscular sau intravenos. Dozele în care se utilizează sunt diferite în fucţie de specie, afecţiune, scopul urmărit:

- chişti foliculari, nimfomanie: 2.500-5.000 U.I. intravenos sau 2.000-10.000 U.l. subcutanat;

- agalaxie: 500-1.500 U.l. subcutanat,3 zile sau 5.000 U.I. subcutanat cu repetare la 24 ore;

- călduri liniştite 1.000-2.000 U.I. intravenos, o singură administrare;- călduri prelungitcând dacă corpul galben este prea mic;- călduri repetate: 2.000 U.I. intravenos în ziua însămânţării (cu repetare la 11

zile sau 1.500-3.000 U.l. subcutanat săptămânal în primele 4 săptămâni după însămânţare. k.

La căţele doza este 20-50 U.L/kg.

Page 191: 70238445 Farmacologie Ro

, m m176 Farmacologie veterinară

La masculi se administrează 1.500-5.000 U.I. la taur şi armăsar, 500 U.I. la berbec şi vier, 100-500 U.I. la câine şi cotoi zilnic timp de 4 săptămâni. Preparate comerciale

a. Gonacor flacoane a 500 U.I. pulbere liofolizată.b. Gonaprorom, flacoane a 3000 U.I. gonadotrofină corionică şi 150 mg

progesteron pulbere liofilizată, flacoane 5 ml.c. Gonabion, flacoane cu 500 U.I. şi 2000 U.I.d. Prolan-Ol, flacoane 25 ml soluţie uleioasă cu 200 U.I./ml sau 500 U.I./ml.e. Prolan E-Ol este Prolan Ol plus vitamina E./ Chorionic gonadotrophin soluţie injectabilă flacoane cu 30000 U.I. şi 5 ml

solvent.g. Chorulon flacoane cu pulbere liofilizată sau soluţieuleioasă.h. Nimphalon, flacoane cu 3000 U.I. HCG şi 125 mg progesteron.2. Gonadotrofină serică (PMSG sau SID)A fost descoperită în anul 1930 de către Cole şi Hart, în plasma sangvină a

iepelor gestante. Este o glicoproteină cu propietăţi asemănătoare FSH-ului, cu o greutate moleculară de 53.000 şi are în structura chimică 46 aminoacizi.

Gonadotrofină serică ecvină este formată din molecule mari, ceea ce explică de ce nu trece prin filtrul renal. Este produsă de cupele endometrului iepei gestante începând cu ziua 30-40 de la instalarea gestaţiei, creşte între ziua 50-70, ca apoi să scadă spre ziua a 100-a de gestaţiei. Perioada optimă de recoltare a sângelui de la iepele gestante, este când titrul SIG-ului este cel mai ridicat (între ziua 50-120 de gestaţie). în cantităţi mici se găseşte în sângele măgăriţei, zebrei, girafei şi elefan-tului femei.

Acţiune farmacoterapeutică. Este asemănătoare FSH-ului şi mai puţin LH-ului.- stimulează activitatea secretorie a placentei;- protejează împreună cu alţi hormoni placentari, embrionul şi fătul, neutra-

lizând anticorpi anti-embrionari şi antifetali, menţinând gestaţia până la termenii caracteristici fiecărei specii;

- controlează dezvoltarea foliculilor ovarieni şi secreţia lor, fiind implicată în transformarea androgenilor în estrogeni;

- pregăteşte foliculul dominant sau foliculii dominanţi la politocice, pentru ovulaţie;

- dacă se administrează la monotocice produce poliovulaţia; utilizarea acestui hormon în terapie este foarte extinsă, deoarece faţă de FSH-ul extras din hi-pofiza naturală, care este foarte scump, SIG-ul este ieftin şi are titruri ridicate la iapă.

Momentul optim de administrare la vacă este în a 16-a, a 17-a zi a ciclului sexual.

La masculi, gonadotrofină serică stimulează dezvoltarea gonadelor accesorii ale aparatului genital, spermatogeneza, calitatea şi cantitatea spermei.

Dozarea. Gonadotrofină serică se dozează în unităţi internaţionale. Dozarea se face pe şobolance impubere, prin cântărirea ovarelor, iar lotului martor i se adminis-trează o substanţă etalon.

Factorii care influenţează concentraţia gonadotrofinei din sângele iepelor gestante sunt numeroşi. Un prim factor este mărimea iepei: iepele mici au titruri

Page 192: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 177

hormonale mai mari decât iepele de talie mare. Anotimpul influenţează titrul, astfel că primăvara nivelul hormonal creşte. Iepele de rasă pură au titruri mai mari decât iepele metis. Păstrat la temperatura camerei 3 zile poate să piardă jumătate din valoarea lui hormonală.

Prelucrarea serului se poate face astfel:- se adaugă 0,5% fenol şi se obţine„ser brut";- după fenolare se face precipitarea parţială a proteinelor şi se obţine ser

deproteinat;- după deproteinare se liofilizează.Indicaţii terapeutice:- în inducerea şi sincronizarea căldurilor;- în provocarea poliovulaţiei, în caz că se face experimental transferul embrionar;- în tratamentul inactivităţii ovariene, a hipotrofiei ovariene, a căldurilor

silenţioase şi a anestrului după fătare;- Ia masculi pentru îmbunătăţirea ejaculatului.

Doze şi mod de administrare. Se utilizează scheme terapeutice diferenţiate pe specii şi afecţiuni. De exemplu I-a vacă:

- în anestru după fătare: 1.500-3.000 U.I. subcutanat şi intramuscular ;

- în persistenţa corpului galben: 1.500-3.000 U.I. subcutanat, intramuscular şi intravenos

- în infantilism genital, lajuninci sub 18 luni injecţii a 500 U.I. Ia 48 oreMăsuri de precauţie. Când se utilizează serul brut la vacă, se efectuează iniţial o

probă de toleranţă desensibilizare, injectând subcutanat 1-2 ml şi aşteptând circa 2 ore timp în care se observă cu atenţie animalul. Dacă se observă edem local, neli-nişte, accelerarea pulsului şi a respiraţiei, colică, nu se mai face tratamentul. înainte de administrare, este bine să fim pregătiţi pentru a combate o eventuală reacţie de tip anafilactic având la îndemână substanţe antihistaminice, cortizon, adrenalină, calciu injectabil şi analeptice cardio-respiratorii.

Serul de iapă gestantăSe utilizează adesea pentru provocarea căldurilor în extrasezon la ^ie. O schemă

de tratament constă în administrarea subcutanată de 2 ori la intervale de 3 zile a câte 50 mg progesteron, urmată la 1-2 zile de 750 U.I. gonadotrofină serică subcutanat sau intramuscular.

La căţele şi pisici pentru provocarea căldurilor se administrează intramuscular zilnic 50 U.l./kg la căţele, 10 mg/kg la pisici timp de 8 zile. Ulterior pentru declanşarea ovulaţiei se face o singură injecţie cu gonadotrofină corionică.

Preparate comercialea. Ser gonadotrop (SIG) flacoane de 250 ml ser brut.b. Foliistim, soluţie injectabilă cu gonadotrofină serică.c. Poligon fiole a 1000 U.I. pulbere liofilizată.d. Gonadotrophine serique Roussel fiole a 800 şi 1000 U.I. pulbere liofilizată.e. Prolan A Ol soluţie uleioasă.

Combinaţii ale gonadotrofinei serice cu gonadotrofină corionică Gonadotrofină serică stimulează dezvoltarea foliculilor, iar gonadotrofină corionică determină ovulaţia şi formarea corpului galben.

Căldurile apar în decurs de 3-6 zile. Se utilizează în special în anestru la scroafă.

Page 193: 70238445 Farmacologie Ro

178 Farmacologie veterinară

Preparate comerciale *a. PG 600 conţine 400 U.I. gonadotrofmă serică şi 200 U.I. gonadotrofină

corionică (Olanda)b. Suidan cu aceeaşi compoziţie (Austria)

11.1.2. Hormonul hipotalamic de eliberare a gonadotrofinelor

Acest hormon se numeşte Gonodotropin - Releasing Hormon (Gn - Rh) sau Luliberin, este un decapeptid descoperit de Schally şi Yallow în 1971 la porc, iar în 1977, de către Guillemin, la oaie. Luliberin nu are specificitate de specie, circulă doar în sistemul hipotalamohipofizar, fiind reţinut de receptorii celulelor anterohipo-fizare ce sintetizează hormoni gonadotropi. în anul 1973 s-a reuşit să se sintetizeze acest hormon.

Administrat la animale are un efect asemănător LH-ului, deci şi asemănător gonadotrofinei corionice. Faţă de gonadotroflnele extrahipofizare are avantajul că nu este aşa de alergogen, având o greutate moleculară redusă.

Produsul este descompus prin hidroliză la nivelul ficatului şi rinichiuluiDecapeptidul sintetic se numeşte Gonadoreline şi, ulterior, a fost sintetizat şi un

nonapeptid cu efect de 100 ori mai puternic decât decapeptidul, denumit Buserelin.Indicaţii terapeutice şi cfoze.Gonadorelina se administrează cu scopul:- de a reduce frecvenţa apariţiei chiştilor ovarieni;- pentru a se reduce intervalul dintre parturiţie şi următoarea însămânţare

artificială;- pentru inducerea ovulaţiei la iepuroaice;

Se administrează la vacă în doză de 0,25 - 0,59 mg/kg, iar la iepuroaică 10 mcg/animal i.m sau i.v

Buserelina se administrează în:- chişti ovarieni şi anestru la vacă şi iapă;

• - creşterea numărului de fetuşi la iepuroaică;- întreruperea căldurilor la căţele în ziua a 10 --12 a căldurilor .

Dozele sum la vacă 10-20 mcg/animal, iapă 20 - 40 mcg/animal la iepuroaică şi căţea 0,8 mcg/animal, intramuscular, subcutanat sau intravenos. Preparate comerciale Cystoreiin (Gonadorelin), Fertagyl (Gonadorelin), Receptai (Buserelin).

11.1.3. Hormonii sexuali

Hormonii gonadici naturali, estrogeni, gestageni şi androgenii au structură steroi-dică şi derivă din colesterol.

Hormonii steroidici au la bază o structură chimică comună formată din 3 inele sau cicluri hexagonale şi unul pentagonal, respectiv sistemul inelar ciclopentanofenantrenic descris de Rosenheim în anul 1932.

A. Hormonii estrogeniDenumirea de estrogen vine de la„oestrus", care înseamnă călduri, şi „gennad",

care înseamnă a forma . Din punct de vedere chimic, au la bază un ciclu aromatic din care lipseşte gruparea metil de la carbonul 10, iar la carbonul 3 are o grupare OH.

Page 194: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 179

Primul estrogen animal extras în stare pură a fost Estrona sau Foliculina care are formula chimică CI 8 H22 02. Prin hidrogenarea acesteia s-a obţinut dihidrofoliculina sau 17 beta estradiolul care este cel mai activ hormon natural. Prin hidratarea estronei se obţine hidratul de foliculina sau Estriolul. -. La nivelul organismului femei, estrogenii sunt produşi în ovar de celulele granuloasei foliculului, prin aromatizarea androgenilor, de celulele interstiţiale ale corticalei şi medularei ovarului, de fostele celule tecale ale ale foliculului ovarian, după formarea corpului galben şi de către placentă .

La mascul, sunt produşi de către celulele Sertoli din testicul, iar la ambele sexe de corticosuprarenală în zona reticulată şi chiar de către tumori.

Estrogenii se clasifică în 3 grupe: estrogeni naturali (estradiolul cu sărurile sale), estrogeni semisintetici (etinilestradiol) şi estrogeni sintetici (sintofolin).

Estrogenii naturali şi semisintetici au următoarele efecte:- asupra căilor genitale au efecte importante datorită bogăţiei în receptori;- sub acţiunea lor, celulele endometrului proliferează, acumulează substanţe, se

balonizează şi secretă-în faza activă a ciclului mucusul translucid, filant. Vasele uterine se hiperemiază, producând edemul caracteristic fazei esţroge-nice şi care îngroaşă endometrul;

- asupra miometrului estrogenii au o acţiune de sensibilizare a celulelor muscu-lare netede, care devin excitabile şi pregătite pentru a răspunde prin contracţie la acţiunea prostaglandinelor F2 şi Ocitocinei;

- gâtul uterin, sub acţiunea estrogenilor, se infiltrează, se edemaţiează şi se deschide datorită contracţiei fibrelor longitudinale ale coarnelor uterine, ce au inserţia posterioară pe fibrele muşchiului cervical;

- la nivelul epiteliului vaginal estrogenii stimulează sinteza de ARM şi de pro-teine, cresc mitozele celulare, în aşa fel încât straturile celulare se multiplică, epiteliul devenind pluristratificat, iar celulele superficiale se cheratinizează;

- împreună cu alţi hormoni estrogenii stimulează creşterea şi dezvoltarea glan-dei mamare până la declanşarea lactaţiei pe care în doze mici o stimulează iar în doze mari o depresează;

- asupra metabolismului au o influenţă benefică, lucrând sinergie cu tiroxina stimulând absorbţia de substanţe nutritive şi minerale, şi au efect hipoinsulinic provocând hiperglicemie;

- stimulează fagocitoza, activitatea sistemului reticuloendotelial şi puterea de autoapărare locală;

- reglează sinergie cu testosteronul comportamentul sexual, iar lipsa lor duce la atrofia aparatului genital;

- stimulează creşterea în volum şi greutate a ovarelor;- stimulează producţia de ACTH, prolactina parathormon, dezvoltarea apara-

tului genital, grăbind maturitatea sexuală;- cresc libidoul printr-o acţiune directă asupra SNC;- dacă se administrează după fecundaţie, modifică motilitatea oviductului, încât

oul fecundat ajunge prea repede sau prea târziu în uter obţinându-se astfel un efect anticocepţiftnal;

- la masculi, estrogenii au un efect antiandrogenic, diminuând instinctul sexual (castrare hormonală);

Page 195: 70238445 Farmacologie Ro

180 Farmacologie veterinară

- stimulează formarea osului şi osificarea cartilajelor de creştere a oaselor lungi încetinind creşterea în înălţime;

- produc retenţie de apă şi sodiu în organism.Indicaţii terapeutice. Estrogemii naturali sunt indicaţi ori de câte ori se constată o

insuficienţă hormonală:- pentru intensificarea căldurilor la femele, în cazul căldurilor liniştite, la

inducerea eliberării gonadotrofinelor hipofizare şi la provocarea ovulaţiei cu doze mici;

- în inactivitatea ovariană (anestrus adevărat) în corpul galben persistent pentru provocarea luteolizei ca şi pentru deschiderea gâtului uterin în caz de făt macerat, făt mumificat;

- în endometrite se asociază terapiei cu antibiotice deoarece stimulează autoa-părarea locală;

- în combinaţie cu androgenii se folosesc în diagnosticul precoce al gestaţiei la vacă (r ecundan) şi la scroafă (Gravignost);

- la căţea se mai administrează pentru împiedicarea nidaţiei (avort hormonal), pentru suprimarea lactaţiei şi în afecţiunile cutanate pe bază endocrină;

- la câine şi cotoi se tratează libidoul exagerat;- la scroafe se obţine castrare hormonală;

Reacţii adverse se observă mai ales la căţele la care pot apare tulburări hemato-poetice mai ales la nivelul măduvei osoase (anemie, trombocitopenie).

Farmacocinetica. Hormonul nativ este Estradiolul, iar metaboliţii acestuia sunt eEstriolul şi estrona care se pot identifica în urină .

La cabaline metaboliţii se numesc equilenină şi hipulină.La nivelul foliculilor, estrogenii se cuplează cu acidul glucuronic şi acidul sulfu-

ric forme conjugate sub care circulă în organism . în organele ţintă sunt decuplaţi şi după ce îşi fac efectul sunt metabolizaţi rezultând metaboliţii.

Metabolizarea estradiolului se face rapid în ficat, iar metaboliţii urmează un ciciu entero-hepato-enteric, fiind eliminaţi o dată cu bila în vezica biliară de unde ajung în duoden, o parte fiind resorbiţi ca atare, nemodificaţi . Prin acest mecanism, ca şi prin esterificarea lor, organismul se apără împotriva creşterii peste limite a estrogenilor aflaţi în circulaţie -.

Transformările estradiolului şi estronei au loc în principal în ficat dar şi în placenta femelelor gestante, iar metaboliţii au efectele organice cele mai bune în producerea de feedback. Estrogenii se găsesc liberi sau legaţi în proporţie de 50% până la 70% de gammaglobuline, forma de vehiculare fiind complexele lipoproteice. Eliminarea lor se face în proporţie de 5-10% prin urină sub formă conjugată, ca esteri ai acidului sulfuric şi glucuronic.

în ţara noastră este legiferată o perioadă de aşteptare de 5 zile de la ultima administrare a estrogenilor până la sacrificare.

Doze şi mod de administrare. Unul dintre preparatele utilizate în mod curent este „ Sintofolin,,dQ uz veterinar soluţie uleioasă 4%o de hexestrol diacetic fiole 5 ml. Se administrează subcutanat sau intramuscular la vacă 20-25mg, la iapă 20-25mg, la scroafă 3-5mg, la oaie 2-3 mg . în vederea diagnosticului precoce al gestaţiei la iapă, se administrează 0,5-0,6 ml/animal subcutanat în ziua a 16-a sau a 17-a după montă .

Page 196: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 181

lepele gestante rămân liniştite iar la cele negestante după 1-6 zile apare un estru ovuiator şi inseminabil.

La oile sterpe, pentru provocarea lactaţiei, se administrează 0,5 - 0,8 ml de 5-6 ori la 3 zile.

La căţele, pentru provocarea avortului hormonal, se administrează 0,5-1 ml în prima zi, apoi 0,5-4 comprimate de uz uman, o dată pe zi, în următoarele 5-7 zile după monta nedorită. O altă schemă pentru provocarea avortului la căţea constă în administrarea intramuscular timp de 3 zile a câte o fiolă de Estradiol. O dată cu ultima administrare se administrează în punct separat o fiolă de Ergomet. Acest tratament trebuie însă efectuat în primele 12 ore de la monta nedorită.

Preparate comercialea. Estradiol soluţie uleioasă injectabilă ce conţine 2,5 mg de 17 beta estradiol,

fiole de lml.b. Ginosedol B soluţie uleioasă care conţine estradiol undecilat 10 mg sau 25 mg.c. Etinilestradiol comprimate care conţin etinil - estradiol 0,02 mg sau 0,5 mg pe

comprimat. Este un estrogen semisintetic, eficace pe cale orală, fiind mai activ caestradiolul.

Estrogenii sintetici sau artificiali se obţin prin sinteze chimice, fiind derivaţi ai stilbenului, aşa cum sunt Stilbestrolul şi Dietilstilbestrolul, sau derivaţi ai hidrocar-burilor aromatice, aşa cum sunt Dienestrolul, Hexestrolul sau Benzestrolul. Sunt utilizaţi sub formă de comprimate, soluţii uleioase injectabile sau implante.

Estrogenii sintetici, datorită efectului lor mai puternic decât ai celor naturali, se folosesc în doze mici deoarece ficatul nu-i metabolizează rapid şi au restricţii în terapie. Astfel, nu sunt indicaţi în blocarea axului hipotalamo-hipofizar, deoarece produc chistizarea ovarelor şi a glandelor endometrului, de asemenea, în sincronizarea căldurilor şi inducerea de feedbeck-uri.

Sunt utilizaţi la deschiderea gâtului uterin, în caz de făt mumificat sau macerat, în tratamentul inactivităţii ovariene şi a hipo- şi agalaxiei (dar în. doze mici), fiind deosebit de activi asupra ovarelor.

Estrogenii sintetici prezintă avantajul că au efecte de zeci de ori mai mari decât cei naturali, pot fi administraţi şi pe cale orală, rămân mai mult timp în organism, deoarece metabolizarea lor este lentă .

d. Sintofolin de uz uman, fiole a lml soluţie uleioasă ce conţine 1 mg diacetat dehexestrol şi de uz veterinar, fiole de 5 ml ce conţin 20 mg soluţie uleioasă de diacetatde hexestrol.

e. Dietilstilbestrolul sub formă de comprimate ce conţin 1 mg substanţă activă pecomprimat.

Preparate comerciale cu estrogeni din importa. Crestar soluţie injectabilă şi implant ce conţine norgestomet estradiol care se

utilzează în controlul estrului la bovine.b. Mesalin (Olanda) soluţie injectabilă ce conţine 0,2 mg estradiol benzoat.

B. Hormonii gestageniHormonii se pot clasifica în hormoni naturali (progesteronul) şi hormonii sintetici

(medroxiprogesteron, acetoxiprogesteron etc).

Page 197: 70238445 Farmacologie Ro

182 Farmacologie veterinară

Hormoni gestageni naturaliSunt substanţe hormonale secretate de corpul galBen, foliculii preovulatori,

glanda interstiţială a ovarului (la unele specii), placenta (la unele specii), placenta în ultimele două treimi ale gestaţiei, corticosuprarenala şi celulele Sertoli ale testiculului.

Efectele fiziologice şi funcţii biochimiceEfectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor specifică

asupra sistemului nervos central - hipotalamus, hipofiză, a tractului genital femei şi cu precădere a căilor genitale şi glandei mamare.

La nivelul Hipotalamusului, polarizează celulele neurosecretorii, care se desensi-bilizează şi blochează legătura între hipotalamus şi hipofiză, permiţând activitatea de acumulare şi sinteză a neurosecreţiilor şi hormonilor gonadotropi. Această blocadă se menţine atât timp cât nivelul progesteronului este ridicat.

La nivelul hipofizei există un mare număr de receptori pentru gestageni, care au şi un rol trofic. Ovarul este protejat de estrogeni, iar sub acţiunea progesteronului se formează corpii galbeni suplimentari şi se reglează activitatea ovarelor. Gestagenii pregătesc mucoasa uterină pentru nidaţie care este în prelabil pregătită de hormonii estrogeni.

Progesteronul scade numărul receptorilor pentru estrogeni specifici şi determină trecerea activităţii uterine din faza proliferativă, în cea secretorie.

Progesteronul intensifică secreţia oviductului şi uterului, care este bogată în mucosubstanţe, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal, căreia îi creşte vâsco-zitatea şi, astfel, îi dispare proprietatea de a fi penetrat de spermatozoizi. Cervixul se închide ermetic, orificiul vaginal se acoperă cu mucus vâscos.

Aşadar, asupra căilor genitale, gestagenii au efecte spectaculoase producând hipertrofie celulară, hipersecreţie şi liniştea uterină. Hormonii gestageni scad sensi-bilitatea miometrului faţă de ocitocină, adrenalină, histamină, excitaţii mecanice şi electrice.

Influenţează dezvoltarea glandei mamare, a sistemului canuliculo-alveolar şi lactogeneza, şi blochează eliberarea de hormoni gonadotropi adenohipofizari.

După suprimarea administrării de progesteron are loc„efectul de destindere" sau,.Rebound" cu eliberare masivă de hormoni gonadotropi (apar căldurile în,2-4 zile). Aceste efecte stau la baza sincronizării căldurilor în extrasezon la oaie.

Asupra glandei mamare, progesteronul acţionează sinergie cu estrogenii şi cu LTH-ul, concentraţiile mai mari produc un efect secretor şi apariţia de colostru, iar concentraţiile mici determină o dezvoltare a acinilor glandulari şi în mod deosebit a sistemului alveolar.

Acţionează asupra sistemului nervos central, scăzând excitabilitatea produsă de estrogeni. în general, produc hiperglicemie, provoacă retenţie de electroliţi şi favori-zează anabolismul proteic.

Hormonii gestageni sinteticiDenumiţi progestagene, progestive, gestagene, sunt substanţe de sinteză derivate

din progesteron, testosteron, stereoizomerii progesteronului, precum şi din compuşii nesteroizi, cu acţiune antigonadotropă şi antiovulatotie de 100 ori mai puternică decât progesteronul natural.

Page 198: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 183

Cu ajutorul progesteronilor se poate controla ciclul estral la animale, stând la baza biotehnicii reproducţiei. Administrate oral, parenteral şi vaginal sau sub formă de implante introduse subcutanat, progestinele blochează axul hipotalamo-hipofizo-ovarian şi, în consecinţă, eliberarea de FSH şi mai ales de LH şi, ca urmare, femela nu manifestă călduri şi nu are loc ovulaţia. în urma suprimării terapiei, are loc o descărcare masivă de hormoni gonadotropi antehipofizari, încât în decurs de 5-7 zile femelele vor manifesta călduri.

Indicaţiile terapeutice se bazează pe efectul antiestrogenic şi de menţinere a gestaţiei:

- mortalitate embrionară la vacă, iapă, scroafă, căţea;- iminenţă de avort la vacă şi iapă;- evitarea avortului în urma unor intervenţii traumatizante la femelele gestante;- stări de hiperfoliculinemie determinate de chişti ovarieni; *- la oaie pentru inducerea căldurilor în extrasezon;- la căţele şi pisici pentru prevenirea sau oprirea căldurilor, pentru menţinerea

gestaţiei.Farmacocinetica. Progesteronul nu poate fi administrat per os întrucât. este

distrus de sucurile digestive. Principala cale de metabolizare se realizează la nivelul ficatului, organ în care acest hormon este mai întâi hidrogenat în pregnadionă şi apoi în pregnenolonă; aceasta este transformată în hidrogenat de pregnandiol, care fie că trece în bilă, de unde este resorbit la nivelul intestinului, fie că este eliminat, sub formă legată de acid glucuronic.

Cea de a doua cale are loc în organele sexuale. Enzimele care participă la aceste procese de catabolizare au fost izolate din ţesuturile capabile să sintetizeze hormonul gestagen.

Din punct de vedere metabolic, progesteronul este vehiculat în organism sub două forme izomere (alfa şi beta), prin intermediul proteinelor plasmatice. Metabo-lizarea hormonilor progesteroni, ca de altfel şi a altor hormoni steroizi la nivelul organelor şi ţesuturilor receptoare, are un rol important în reglarea locală a concen-traţiei hormonilor activi şi a metaboliţilor activi. Astfel, convertirea pregesteronei în metaboliţi complet inactivi din punct de vedere hormonal prezintă o importanţă deosebită pentru animale, deoarece în acest mod organismele limitează concentraţia hormonilor activi.

Eliminarea din organism a hormonilor gestageni se realizează, în mare măsură sub formă de metaboliţi, prin fecale şi lapte, iar una dintre forme este acidul preg-nandiolglucuronic, care este solubil în apă.

Concentraţiile importante de progesteron constatate în lapte (de 2 ori mai mari decât în plasmă) sunt imaginea difuziunii progesteronului din sânge în materiile grase, locul de stocaj preferat al acestui hormon.

Preparate farmaceutice pe bază de hormoni gestageni sintetici sub formă de bureţi, spirale, implante, pentru calea orală sau injectabilă

1. Chrono-Gest - spongi vaginali impregnaţi cu chronolone şi acetat de fluorogeston.2. Agelin, SPOFA - spongi de 40, 20, 10 mg chorsuperlutin (derivat halogenat).3. Prid (Abbovestrol) - spirale cu benzoat de estradiol.4. Norgestomet - implante cu 6 mg norgestomet pentru vacă şi 3 mg pentru oaie.5. Clormadinon - comprimate cu 2 mg acetat de clormadinon.

Page 199: 70238445 Farmacologie Ro

184 Farmacologie veterinară

6. Bovisynchron - 1 ml soluţie uleioasă, conţine 10 mg acetat de clormadinon, flacoane 200 ml. ^

7. Suisynchwn, premix - pachet de 4 kg cu 80 g metalibure cu zinc în preamestec 1 %.8. Medroxiprogesteron - comprimate.9. Acetoxiprogesteronă - comprimate.10. Gestafortin, 1 ml soluţie uleioasă, conţine 10 mg acetat de clormadinon,

flacoane de 25 ml.11. Covinan (Olanda) suspensie injectabilă de proligeston 100 mg/ml utilizat la

carnivore pentru prevenirea estrului, întreruperea estrului, pseudogestaţie, hiper-sexualitate şi lactaţie nervoasă.

12. Comprimate de 5 mg şi 20 mg cu megestrol acetat, indicat la câini şi pisici în prevenirea estrului Ia femele, în dermatita granulomatoasă şi eoznofilică la pisică.

13. Pilkan 5 (Franţa) - zahăr medicamentat anticoncepţional ce conţine me-gestrol acetat (5 mg) cu acţiune asemănătoare progesteronului, antiestrogenic şi anti-ovulator folosit pentru prevenirea sau întreruperea ciclului estral la căţele şi pisici.

14. Progesteron plus Vitamina E - se utilitzează în chişti ovarieni şi pentru prevenirea avortului.

Există şi preparate care se utilizează în medicina umană precum: Progesteron retard, Linestrenol (Endometril, Orgamelril), Aliestrenol.

C. Hormonii androgeniHormonii androgeni sunt steroizi cu 19 atomi de carbon, gruparea metil legată la

C10 şi C13, o legătură cetonică în C3 şi o grupare OH la C17 (testosteronul): C19 H27 02.

Fiziologic, androgenii se produc atât la mascul, cât şi la femelă. Reprezentantul cel mai important al grupei este testosteronul, ceilalţi androgeni fiind consideraţi meta-boliţi: androstendion, 5 alfa dehidro testosterone, epitestosteron, androsteron etc.

Testosteronul ca atare nu are efect hormonal. Abia la nivelul receptorilor nucleari şi plasmatici ai celulelor ţintă se produc derivaţi cu efect testosteronic (5 alfa-dehi-drotestosteron). Se pare că acesta din urmă este forma intracelulară cea mai activă.

Sursa principală în sinteza şi elaborarea androgenilor este la mascul testiculul, respectiv celulele Leydig, de unde ei ajung în circulaţie. Androgenii produşi în celulele Sertoli susţin activitatea celulelor germinale. La femelă, stroma ovarului, foliculii şi ţesutul luteal produc androgeni.

Testosteronul a fost izolat pentru prima dată în stare pură din testicule de taur înanul 1935, în acelaşi an s-a obţinut şi pe cale sintetică. In comerţ există o serie dederivaţi ai testosteronului, din care propionatul şi metiltestosteronul au efect scurt(câteva zile), iar fenilpropionatul, isocaproatul, decanoatul, enantatul, valerianatul,undecilatul şi altele au efect de 2-4 săptămâni. ;,

Acţiune farmacologicăa. Asupra sferei genitale. Efectul androgenilor se traduce prin determinarea ca-

racterelor fenotipice specifice masculine, stimulează dezvoltarea organelor sexuale mascule, caracterele sexuale secundare.

La sexul femei, o producţie crescută de androgeni duce la virilizare.Androgenii pot avea un efect de feed-back pozitiv şi negativ, în eliberarea

gonadotropinelor. Efectul de feed-back pozitiv se manifestă prin eliberarea de FSH, făcând să crească numărul foliculilor maturi. în dezvoltarea timpurie a foliculilor

Page 200: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 185

cooperează cu estrogenii. în sinergism cu estrogenii reglează, la ambele sexe, com-portamentul sexual. Au un rol important în producerea de feromoni la reproducătorii masculi. în cantităţi mari opresc producerea de gonadotropine, fără însă a avea efect de castrare.

Androgenii au efect trofic, menţin şi reglează activitatea organelor anexe ale aparatului genital, eliminarea de acid citric şi fructoză la nivelul prostatei. La nivelul aparatului genital femei, androgenii au până la un moment dat, un efect sinergie cu estrogenii, dar se comportă mai mult ca progesteronul. în doze mici androgenii stimulează spermatogeneza, iar în doze mari o inhibă.

b. Asupra altor organe şi sisteme. Efectul anabolic al androgenilor naturali pro-vine din potenţarea efectului STH, tiroxinei şi insulinei, şi este în raport direct cu gradul activităţii neuro-endocrine. Acest efect este mult mai intens, dacă la nivelul sistemului neuro-endocrin intervin estrogenii. Sub influenţa androgenilor creşte nivelul ionilor de P+, Ca2+' K+, Fe +' scade cantitatea totală de proteină şi valoarea azotului, creşte producţia de colesterină la nivelul pielii, scade sinteza lipoidă. Se presupune că hormonii androgeni se fixează pe cromatina nucleară, stimulează sinteza ARN ribosomal şi prin aceasta sinteza de proteine.

Favorizează absorbţia calciului din intestine şi depunerea lui în oase, stimulând, astfel, creşterea periostului şi formarea tramei proteice a osului (efect anabolic osos).

Indicaţiile terapeutice ale testosteronului sunt destul de rare în medicina veterinară.- - la masculi în caz de epuizare sexuală, îmbătrânire prematură' şi debilitate după

castrare;- - latăuraş şi mânzîn criptorhidie; >|- - la vacă în vederea depistării vacilor în călduri prin androgenizare;- - la caii bătrâni în adipozitate şi alopecie;- - Ia căţele şi pisici pentru pregătirea animalului în vederea ablaţiei tumorilor

mamare, pentru suprimarea căldurilor, a pseudogestaţiei şi a lactaţiei;Nu se utilizează la masculii cu hipogonadism şi oligospermie, şi în caz de cancer

şi adenom de prostată.Doze şi mod de administrare. Testosteronul propionat se utilizează în urmă-

toarele doze: armăsar 100-300 mg, taur 100-300 mg, berbec, ţap, vier 25-50 mg, câine 5-30 mg, intramuscular de 3 ori pe săptămână.

Preparate comercialea. Testosterone propionate fiole de 1 ml cu 25 mg în soluţie uleioasă.b. Testolent (testosteron fen ii propionat fiole de 1 ml cu 100 mg).c. Metiltestosteron comprimate sublinguale cu 10 mg.d. Testosterone, implante BVC (Olanda), implant steril, tub închis a 25 mg, 60 mg,

100 mg.

11.1.4. Prostaglandinele

încă din anul 1930 s-a evidenţiat în lichidul seminal o substanţă care poate declanşa contracţii uterine şi poate diminua tensiunea arterială. Denumirea de prostaglandine a fost data de Von Guler. în anul 1957, se reuşeşte cristalizarea şi purificarea lor, precum şi separarea în două grupe E şi F. Astfel se realizează sinteza chimică completă, iar apoi sinteza analogului biologic.

Page 201: 70238445 Farmacologie Ro

186 Farmacologie veterinară

La baza structurii biochimice stă acidul prostanoic, cu 20 de^atomi de carbon în moleculă având un nucleu pentagonal şi două lanţuri colaterale nesaturate.

Cele 4 grupe de prostaglandine (A, B, E, F) se diferenţiază după poziţia şi natura grupărilor de la nivelul nucleului pentagonal şi după gradul de saturare al nucleului. Astfel, prostaglandinele grupei F se caracterizează prin prezenţa la C9 şi Cil din inelul pentagonal a unor grupări OH; grupul E printr-o grupare cetonică la C9 şi hidroxil la CI 1. Cifrele care urmează după litere (ex. F2) indică prezenţa uneia sau mai multor duble legături. Literele greceşti alfa sau beta precizează dacă, gruparea carboxil este situată deasupra sau dedesubtul planului median al inelului pentagonal.

Efectele prostaglandinelor

a. Asupra sferei genitale. Distribuţia prostaglandinelor în ţesuturi variază de Ia o specie la alta. Au fost găsite în: veziculele seminale, creier, măduva spinării, tiroidă, medulosuprarenală, rinichi, pulmon, cordonul ombilical, lichidul amniotic. Prostata este destul de săracă în prostaglandine, dar organele genitale sunt bogate în prosta-glandine, astfel încât la nivelul aparatului genital se întâlnesc într-o cantitate şi o concentraţie mai mare decât în alte ţesuturi. Acţionează în strânsă interrelaţie cu hormonii sexuali astfel că nu poate fi exclusă participarea lor la sintezele hormonale. De asemenea, bogăţia aparatului genital în fibre musculare netede permite să se presupună că prostaglandinele intervin şi în stimularea musculaturii netede, în aşa fel încât motilitatea şi contractilitatea organelor genitale este dependentă şi de prostaglandine.

în organism, prostaglandinele se formează la nivelul reticulului endoplasmatic din celulele endometriale, în veziculele seminale şi în pulmon.

Prostaglandinele ce prezintă importanţă din punct de vedere clinic sunt din grupele E2 şi F2 alfa, dar în reproducţie interesează în mod deosebit PGF2 alfa.

Prostaglandinele au fost puse în evidenţă la vacă, oaie la nivelul ovarelor, unde ele intervin în procesele de metabolism steroidic.

PGF2 alfa intervine şi în dehiscenţa foliculară, participând Ia' stimularea fibrelor musculare netede ale tecii externe.

PGF2 alfa acţionează asupra GnRH stimulând secreţia de LH, iar PGE are rol invers. PGF2 alfa stimulează secreţia de prolactină. Una din principalele acţiuni ale PGF2 alfa este luteoliza pentru majoritatea speciilor (iapă, vacă, bivoliţă, oaie, scroafă, iepure, cobai, hamster şi şobolan) cu excepţia primatelor.

Se consideră că PGF2 alfa are receptori specifici diferiţi de cei ai PGE, pe care se fixează, şi prin intermediul acestora ar acţiona asupra guanidine-fosfatului ciclic sau GMP al lui Golberg. în ceea ce priveşte calea de transport a PGF2 alfa, de la nivelul uterului ajunge în circulaţia venoasă, care o colectează din cornul uterin, probabil şi din oviduct.

La nivelul miometrului, efectul prostaglandinelor diferă în funcţie de starea fizio-logică a animalului. La femelele negestante, majoritatea prostaglandinelor E inhibă in vitro activitatea contractilă a miometrului. în schimb, prostaglandinele din grupa F stimulează această activitate.

PGF2 alfa manifestă efect ocitocic, acţionând aupra ionilor de calciu, sodiu şi potasiu de la nivelul membranei celulei musculare reglând depolarizarea şi polari-zarea membranei.

Page 202: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 187

PGE1 şi E2 determină contracţia in vitro a părţii anterioare şi a celei posterioare a uterului, şi relaxarea părţii mijlocii, acest efect fiind mai evident în faza secretorie (E. Pausescu, Mihaela Virgina Popescu 1981).

Sub influenţa PGF1 are loc o contracţie generalizată a oviductului, în timp ce PGE3 produce o relaxare a acestuia.

Efectul prostaglandinelor este de a declanşa spontan travaliul şi inducerea avortului, fără a fi urmat de retenţie placentară.

PGF2 alfa la femelele gestante are un efect avortiv, care se bazează pe luteoliză. Acest efect este mai facil în prima şi a treia treime a gestaţiei.

Sub influenţa PGF2 alfa scade nivelul de progesteron, dar nu are loc creşterea nivelului estrogenilor şi corticosteroizilor, aşa cum se întâmplă înainte de fătare.

Timpul de înjumătăţire a prostaglandinelor naturale este extrem de scurt (1-3 minute), pe când cel al prostaglandinelor sintetice este de cea 60 minute. Prostaglan-dinele sunt inactivate de către ficat în proporţie de 90%. Inactivarea prostaglandine-lor are loc pe calea 15-hidroxi-PG-dehidrogenazei, dar participă şi PG-reductaza, şi la câteva specii se elimină prin bilă, ficat şi urină.

Conţinutul ridicat în prostaglandine al spermei pune problema existenţei unui eventual raport între concentraţia spermei în prostaglandine şi fertilitatea masculului. De asemenea, observaţiile clinice au arătat existenţa unei corelaţii între prezenţa spermatozoizilor anormali şi concentraţia scăzută a spermei în prostaglandine. Pre-zenţa prostaglandinelor în spermă este corelată cu intervenţia lor în procesele de migrare a ovulelor în tractul genital.

b. Asupra altor organe şi ţesuturi. Spectrul acţiunii prostaglandinelor este foarte larg. Ele influenţează circulaţia sangvină, activitatea cardiacă, tensiunea arterială, activitatea peristaltică a stomacului şi intestinului.

Sub influenţa prostaglandinelor creşte nivelul insulinei plasmatice, este frânat metabolismul grăsimilor şi creşte activitatea corticosuprarenalei. Aşadar, prostaglan-dinele posedă acţiuni fiziologice în domeniul reproducţiei, cele naturale dar mai ales analogii acestora au o paletă extrem de largă de utilizare în controlul, dirijarea şi terapia tulburărilor de reproducţie.

Indicaţii terapeutice

PGF2 alfa este indicată pentru sincronizarea căldurilor la vacă, iapă, oaie. Nu este indicată la scroafă deoarece regresia corpului galben este tardivă

Se utilizează în anestru după fătare, de lactaţie, după moarte embrionară, din cauza unui corp galben persistent. Se administrează în sindromul de repetare a căldurilor la vacă.

Datorită faptului că posedă efect ocitocic, prostaglandinele sunt indicate în endo-metrite şi piometru, pentru declanşarea fătării la iapă, scroafă, căţea, pisică. Nu sunt indicate la vacă din cauza frecvenţei mari a distociilor, a retenţiilor placentare. De asemenea, se recomandă pentru întreruperea gestaţiei la carnivore, la căţea după ziua a 25-a, iar la pisică după ziua a 40-a.

Doze şi mod de administrare*. Prostaglandinele, ca şi alte produse hormonale, se

administrează după anumitescheme terapeutice în funcţie de afecţiunea în care se utilizează.

Page 203: 70238445 Farmacologie Ro

188 Farmacologie veterinară

Pentru sincronizarea căldurilor se administrează 2 doze la interval de 11 zile. Prima doză se administrează în orice fază a ciclului sexual, iar la 3 zile după adoua doză st face însămânţarea artificială, chiar dacă lipseşte simptomatologia căldurilor.

în endometrite cronice şi piometru se fac 2 administrări la 11 zile. Dacă aparcălduri ie se face însămânţarea. . , , , . -

în anestru după fătare se administrează o doză, dacă apar căldurile se face însămânţarea, dacă nu se repetă după 11 zile şi apoi se face însămânţarea.

Dozele utilizate sunt în funcţie de preparat. De exemplu, produsul Flavoliz se administrează intramuscular, la vacă 500 mcg (2 ml), iapă 250 mcg (1 ml), oaie 125 mcg (0,5 ml). Preparatul Enzaprost se administrează intramuscular, 20 mg la vacă şi scroafă, 5 mg la iapă (după Veturia Nucleanu 2002).

Reacţiile adverse nu pun probleme deosebite. în anumite situaţii la porc apar diverse fenomene precum: nelinişte, tahicardie, hipertermie, urinări, tulburări locomotorii; la cabaline: transpiraţie ; la câini: defecări frecvente şi vomă.

Preparate comercialea. Lutalyse, Upjohn (SUA) - soluţie injectabilă, lml conţine echivalentul a 5 mg

Dinoprost, 9 mg alcool benzilic şi apă q.s ad 1 ml, flacoane a 10 ml.b. Enzaprost ad U.V Chinoin (Ungaria) - soluţie uleioasă injectabilă, 1 ml

conţine 5 mg Dinoprost, 40,8 mg acetat de sodium cristalin, fenol 0,1 mg şi apădistilată q.s. ad lml fiole de 5 ml.

c. Prosolvin, Intervet (Olanda) - soluţie injectabilă, 1 ml conţine echivalentul a7,5 mg Prostenol (analog sintetic de PGF2 alfa).

d. Estrumate, Ici (Anglia) - soluţie sterilă injectabilă, 1 ml conţine echivalentul a250 mg Cloprostenol (analog sintetic de PGF2 alfa), flacoane de 10 ml.

e. Flavoliz Sicomed (România) - soluţie sterilă injectabilă, 2 ml conţinechivalentul a 150 mg Cloprostenol.

/ Oestrophan (Cehia) - conţine coprostenol fiole de 2 ml cu 250 mcg/ml. • g. Prostatar (Olanda) - soluţie injectabilă în flacoane de 20 ml de hiprostiol pentru inducerea parturiţiei la scroafe.

h. Iliren (Germania) - conţine tiaprost, fiole de 10 ml cu 0,196 mg/ml.;'. Proliz (România) preparat prostaglandinic sintetic cu acţiune luteolitică, analog

structural cu prostaglandina naturală F2 alfa./ Dinolytic (Olanda) - soluţie sterilă apoasă, flacoane a 5 ml ce conţin prosta-

glandina naturală F2 alfa sub formă de dinoprost trimethamine 5 mg/ml.

11.1.5. Substanţe utilizate pentru stabilirea diagnosticului gestaţiei

în vederea stabilirii diagnosticului de gestaţie se utilizează produsele Fecundau pentru bovine şi Gravignost pentru scroafe. Acestea conţin hormon estrogenic (vale-rianat de estradiol) şi hormon androgen de sinteză (enannat de testosteron). Hormo-nal estrogenic stimulează maturarea foliculară şi apariţia căldurilor, iar hormonul androgenic amplifică exteriorizarea căldurilor. După administrarea intram usc ui ară a unei singure doze, la femelele negestante apar călduri în decurs de 2-4 zile, la cele gestante nu apar căldurile. Produsele se administrează în doză de 2 ml.

Fecundanul (Elveţia) se administrează la vaci şi juniei la circa 10-15 zile după montă sau însămânţarea artificială.

Page 204: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 189

Gravignost (Germania) se administrează la scroafe la 15-18 zile după montă sau ,însămânţarea artificială.

Cele două produse se pot utiliza şi în tratamentul stărilor de anestru sau în călduriliniştite.

11.1.6. Substanţe utilizate pentru sincronizarea căldurilorSincronizarea căldurilor este o metodă de dirijare a funcţiei de reproducţie la

vacă, scroafă, oaie şi constă în provocarea căldurilor la un număr mai mare de femele în mod grupat, obţinându-se astfel o sincronizare a fătărilor. în urma acestui proces se poate face o planificare mai precisă a producţiei. Pentru obţinerea sincro-nizării căldurilor se utilizează substanţe medicamentoase din grupa:

- gestageni sintetici;- prostaglandine.Gestagenii sintetici au fost utilizaţi înaintea prostaglandinelor şi au un incon-

venient: tratamentul este de lungă durată neexistând preparate retard.Pe toată perioada administrării gestagenului este inhibată eliberarea gonadotro-

pinelor antehipofizare încât este suprimat şi ciclul sexual. în momentul întreruperii medicaţiei, se produce o eliberare masivă de gonadotropine ceea ce duce la maturare foliculară şi ovulaţie, astfel încât în decurs de câteva zile toate animalele intră în călduri. Nu se tratează animalele care se află deja în estrus sau în proestru.în medicina umană gestagenii sintetici se pot utiliza şi în scop anticoncepţional, în general, tabletele anticoncepţionale conţin un amestec de gestagen şi estrogen, cei doi hormoni produc o inhibare a hipofizei pe toată durata tratamentului, fiind suprimată ovulaţia. Se poate utiliza şi gestagenul singur, dar în absenţa estrogenului există o tendinţă de sângerare a endometrului.

Cei mai folosiţi hormoni sunt: gestagen = norgestralul, estrogen = etinilestradiolul. Cei mai utilizaţi gestageni sunt: cloracetoxiprogesteron, metilacetoxiprogesteron,

florogestone acetat.La vacă se utilizează în special produsul Gestafortin care se administrează timp

de 15 zile, în furaj, în doză zilnică de 20 mg la junică şi 40 mg la vacă în două reprize pe zi. Gestafortinul conţine cloracetoxiprogesteron.

La oaie pentru sincronizarea căldurilor se administrează Gestafortin zilnic timp de 20 de zile în furaj, câte 5 mg/animal. Pentru provocarea căldurilor în extrasezon la oaie se utilizează progesteronul intramuscular.La oaie se pot aplica şi intravaginal bureţi de Chrono-gest (Olanda) ce conţin

fluorogestone acetate. Bureţii aplicaţi intravaginal cu ajutorul unui aplicator se lasă . acolo timp de 12 zile (bureţii de 30 mg pentru oile în anestru) şi respectiv 14 zile (bureţii pentru oile în activitate sexuală şi mieluţe).

După scoaterea bureţilor se administrează intramuscular o gonadotrofină serică, iar monta sau însămânţarea artificială se face la 48 ore şi 60 ore după scoaterea bureţilor. în acelaşi scop, se mai pot folosi bureţi intravaginali cu medroxyproges-teron acetate, Veramix (Belgia) care se menţin 13 zile iar după 1-4 zile aparcăldurile.

La scroafă pentru sincronizarea căldurilor se poate administra Gestafortin, zilnicîn furaj timp de 20 zile în doză de 5 mg/cap/zi.

Page 205: 70238445 Farmacologie Ro

190 Farmacologie veterinară

La căţea, prin administrarea unui gestagen sintetic în perioada de anestru ca de exemplu Gestafortin intramuscular sau subcutanat* în doză de 1,5-3 mg/kg la intervale de 4-6 luni se realizează blocarea căldurilor.

Oestrus synchronizer (Spania) conţine cloprostenol soluţie injectabilă fiole de 2 ml şi se utilizează la vaci, scroafe în următoarele situaţii: călduri liniştite, corp gal-ben persistent, chişti ovarieni, endometrite cronice, sincronizarea parturiţiei la scroafe.

11.1.7. Hormonii neurobipoflzari

Sunt octapeptide care se produc în pericarionii nucleilor hipotalamusului ante-rior. Axonii acestor celule producătoare din nuclei amintiţi ajung în lobul posterior al hipofizei, unde cei doi hormoni sunt înmagazinaţi şi apoi eliberaţi.

Ocitocina (Oxitocina)

Este primul hormon octapeptidic sintetizat în octombrie 1953 de către Vincent du Vigneaud şi are greutatea moleculară înjur de 1000; este o moleculă în compoziţia căreia intră 8 aminoacizi plus 3 molecule de amoniac.

Ocitocina este eliberată aproximativ 10% sub formă tonică, deci eliberare continuă şi 90% sub formă de eliberare ciclică, perioada de înjumătăţire a ocitocinei este de 2-3 minute.

Enzimele care o inactivează sunt hemotripsina şi chemotripsina. Organele în care are loc această inactivare sunt: ficatul, rinichii şi glanda mamară. Eliberarea ocitoci-nei este stimulată de hormonii estrogeni, iar progesteronul se opune eliberării. Refle-xele ca mulsul şi suptul stimulează eliberarea ocitocinei; de asemenea, ocitocina stimulează eliberarea LH-ului în ovulaţie.

Ocitocina se prepară astăzi fie sintetic, fie se extrage din hipofiza de bovine. Se dozează în unităţi internaţionale; 590 UI corespund cu 1 mg de produs sintetic pur. " Efecte farmacologice. Principala acţiune a ocitocinei este asupra musculaturii netede a uterului pe care, în doze fiziologice, o" contractă ritmic. După contracţie, celula musculară este refractară ia ocitocina până când enzimele responsabile au descompus toată ocitocina. In acest nod, celula se repolarizează şi devine din nou sensibilă la ocitocina. Ritmicitatea este de 3-5 minute. Acţiunea este cu atât mai puternică cu cât uterul a fost sensibilizat în prealabil cu estrogeni iar la doze mari de ocitocina poate să apară contracţia spastică a uterului.

La nivelul glandei mamare, ocitocina determină o contracţie a celulelor mioepi-teliale şi, deci, o ejecţie de lapte.

Efectul ocitocinei depinde de perioada de gestaţie şi de calea de administrare. în timpul gestaţiei, ocitocina are un efect slab asupra uterului deoarece receptorii uterini sunt desensibilizaţi de către hormonul gestaţiei, progesteronul.

în apropierea fatării, când situaţia hormonală se schimbă în favoarea estrogenilor, uterul devine din nou sensibil la acţiunea ocitocinei. După fatare sensibilitatea maximă este în primele 8 ore postpartum. Ulterior, sensibilitatea scade repede şi după 3-4 zile de la fatare, uterul răspunde slab la administrări de ocitocina. Cel mai bun efect al ocitocinei se obţine după administrarea intramusculară urmată de administrarea subcutanată.

Page 206: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 191

Indicaţii terapeutice- stimulează contracţia uterului postpartum şi, prin aceasta, involuţia uterului în

primele 2-3 zile după parturiţie;- ocitocina administrată la animalele montate în primele 10-12 zile după montă

poate să provoace avort atât la animalele mici, cât şi la animalele mari;- hemoragii uterine postpartum;- retenţie placentară şi endometrite, pentru eliminarea conţinutului patologic

uterin;- prolaps uterin (administrare intramurală);- mamite pentru eliminarea laptelui rezidual, precum şi în retenţia laptelui în

asociere cu PGF2 alfa;- ovoretenţie la galinacee şi palmipede.

Doze şi mod de administrare. Ocitocina sintetică se administrează intramuscular sau intravenos. Ocitocina naturală, extrasă din hipofiză întrucât poate fi impurificată cu vasopresină, se administrează subcutanat şi epidural.

Produsul Presoxin este sub formă de fiole de 10 ml cu 50 UI şi se administrează la vacă 16-20 ml subcutanat sau 6-10 ml epidural, la iapă 10-13 ml subcutanat sau. 4 ml epidural, la oaie şi capră 4-5 ml subcutanat, la scroafă 4-10 ml intramuscular profund, la căţea 1-3 ml subcutanat, la pisică 1 ml subcutanat, la păsări 1 ml subcutanat. în prolapsul uterin se injectează intramural 10 ml în mai multe puncte şi se reduce volumul organului.

Romoxitocin se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în flacoane de 50 ml.Guanidil Pituit (Spania), soluţie injectabilă de ocitocina, flacoane a 10 ml, 50 ml,

100 ml, 250 ml.Oxitocin (Cehia), fiole de 10 ml şi flacoane de 50 ml.Ocytocine (Franţa) soluţie injectabilă cu ocitocina de sinteză.Oxytocin (Olanda) soluţie injectabilă cu ocitocina sintetică.Orasthin (Germania) soluţie injectabilă.Vasopresină sau Adiuretina are o structură asemănătoare ocitocinei. Principalele

efecte ale vasopresinei sunt:- hipertensive prin excitarea directă a fibrelor musculare netede de la nivelul

vaselor periferice şi musculare, mai ales a celor cu inervaţie mai redusă (cerebrale, coronare);

- antidiuretice care au origine triplă: renală, prin diminuarea permeabilităţii renale şi excitarea celulelor tubilor care reabsorb apa; tisulară prinţr-o inhibiţie mai mare a ţesuturilor; centrală prin inhibiţia centrului hipotalamic al diurezei.

Vasopresină se administrează sub formă de soluţie injectabilă, când se doreşte un efect vasoconstrictor în caz de hemoragii, în diabetul insipid este de neînlocuit datorită calmării setei şi reducerii diurezei prin efectul antidiuretic marcant.

11.1.8. Alte substanţe cu acţiune ocitocică

Alcaloizii din Cornul de secarăCornul de secară estg scleratul ciupercii Claviceps purpurea din familia

Hypocreaceae, care se dezvoltă în ovarul plantei Secale cereale. Acesta are formă cilindrică, culoare violacee închisă, lungime 1-3 cm şi grosime 2-4 mm.

Page 207: 70238445 Farmacologie Ro

192 Farmacologie veterinară

îl Principiile active sunt derivaţi ai acidului lisergic^ ergotoxina şi ergotamina, alcaloizi poiipeptidici care în doze mari sunt simpaticolitici şi crgometrina şi metilergometrina, alcaloizi amidici cu acţiune uterotonică.

Efectul ocitocic al celor doi alcaloizi este mai slab decât cel al ocitocinei, dar de durată mai lungă şi sunt indicaţi în hemoragii uterine şi hipotonie uterină.

Atât ocilocina cât şi aceşti alcaloizi prezintă avantajul că uterul rămâne sensibil la diferite uterotonice, încât efectul poate fi potenţat cu alte substanţe precum: glucoza, săruri de calciu, substanţe parasimpaticomimetice.

Ergometrina nu produce vasoconstrictie, dar prin stimularea contractării muscu-laturii uterine, vasele se presează (efect util în combaterea hemoragiilor uterine).

Cu cât gestaţia este mai avansată, cu atât efectul ocitocic este mai puternic.Sensibilitatea uterului la aceste medicamente, în ordine crescândă, la speciile de

animale domestice se prezintă astfel: cea mai sensibilă este vaca apoi scroafa, pisica, iepuroaica, aproape insensibilă fiind căţeaua.

Romergometrin se prezintă sub formă de fiole de 5 ml (10 ml) l%o şi se administrează numai la bovine şi suine.

La bovine este indicat în: hipotonie uterină, hemoragii postpartum şi după ceza-riană. Se administrează în doză de 5-10 ml i.m sau 2,5-5 ml i.v.

La porcine produsul este indicat în: grăbirea fătării, hemoragii uterine, endometrite purulente în doză de 2,5-5 ml i.m.

La căţele şi pisici se poate administra produsul de uz uman Ergomet (ergometrina maleat) fiole de 1 ml 0,2%o i.m, 0,4 ml/kg în hemoragii uterine după fătare şi involuţie întârziată.

Ergotamina şi ergotoxina produc vasodilataţie prin scoaterea din funcţiune a sistemelor biochimice adrenoreactive, însă în doze mici stimulează direct muscula-tura netedă vasculară şi uterină, determinând vasoconstrictie şi contractura puternică a uterului. Vasoconstricţia instalată este atât de intensă, încât se pot produce necroze, mai ales la extremităţi.

Ca preparate în medicina umană se utilizează Ergotamina şi Dihidroergotamina. Absorbţia gastrointestinală a alcaloiziior din cornul secarei este variabilă, dar poate fi crescută de cofeină. Se utilizează mai ales în cefaleea migrenoasă, iar ca reacţii adverse pot apărea diareea, greaţa şi voma.

re;se te;

Pi

irr

11.2. G lucocorticoizii şi A C TH -ul

Glucocorticoizii sunt hormoni corticosuprarenali sau analogi de sinteză cu efect antiinflamator marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic. Glucocorticoizii inhibă procesele imflamatorii indiferent de stimulul provocator.

Ei se acumulează în ţesutul inflamat, stabilizează capilarele şi le împiedică permeabilizarea prin histamine şi kinine, diminuează formarea edemului local şi menţin răspunsul vaselor la catecolamine, inhibă motilitatea şi capacitatea, de fagocitoză a leucocitelor. In fazele târzii ale inflamaţiei, procesul de regenerare este întârziat, fibroblaştii sunt în număr mic şi funcţionează necorespunzător, formarea colagenului este tulburată, sulfatarea mucopolizaharidelor este blocată.

Glucocorticoizii au proprietăţi antialergice marcate', datorită unei acţiuni de tip imunodepresiv şi efectului antiinflamator. Ei pot inhiba reacţii de tip anafilactic,

■■ ■■f-'-yMM ■■ ■■ ■■ BMI ^H ^H ■■ ^H ■■ ■■

Page 208: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia hormonală 193

reacţii prin complexe imunologice solubile ca şi reacţii de tip întârziat. Eficacitatea se datorează împiedicării producerii de către limfocitele T (responsabile de imunita-tea celulară), a interleukinei 2 şi a limfokinelor ceea ce determină micşorarea proli-ferării limfocitelor T şi inhibarea inflamaţiei generate de reacţia antigen-anticorp. în plus, intervine acţiunea antiinflamatorie nespecifică.

Glucocorticoizii sunt capabili să distrugă limfocitele - provoacă modificări importante ale metabolismului acestor celule, urmate de micşorarea şi dezintegrarea nucleului, o dată cu revărsarea citoplasmei.

Efectele antiinflamator, antialergic şi de deprimare a reacţiilor mezenchimale sunt larg utilizate terapeutic. Glucocorticoizii nu vindecă ci modifică reacţiile la agentul cauzal, evitând sau întârziind leziunile biochimice, prevenind complicaţiile fibrotice.

Eficacitatea, deşi uneori spectaculoasă, are caracter simptomatic. Tratamentul se face cu doze mari, care depăşesc valorile secreţiei fiziologice; uneori este necesară administrarea îndelungată de doze de întreţinere.

Glucocorticoizii pot fi utili în reumatismul poliarticular acut, poliartrită, astm bronşic, alergii grave diverse, afecţiuni inflamatorii sau alergice ale ochiului, diferite afecţiuni cutanate. Glucocorticoizii sunt eficace în toate tipurile de şocxirculator. Datorită deprimării generale a reacţiilor mezenchimale, glucocorticoizii scad apărarea organismului la infecţii.

Sub acţiunea glucocorticoizilor sunt inhibate răspunsul prin inflamaţie şi răspun-sul immunologic la agenţi infecţioşi, fagocitarea şi digestia intracelulară a microor-ganismelor, sinteza interferonului, reacţia febrilă. De asemenea, vindecarea ţesu-turilor lezate, cicatrizarea se face cu întârziere, deoarece proliferarea tisulară, forma-rea substanţei fundamentale şi a fibrelor de colagen, sunt deficitare.

Glucocorticoizii cresc secreţia gastrică de acid clorhidric şi favorizează stimularea acesteia prin histamină.

De asemenea, stimulează sistemul nervos central producând o stare de bine asupra pacienţilor.

Glucocorticoizii au acţiuni metabolice importante, care contribuie probabil la efectele farmacologice dorite terapeutic, dar sunt în principal cauză de reacţii ad-verse. Acţiunea principală constă în favorizarea gluconeogenezei pe seama proteine-lor: creşte catabolismul proteic, este inhibată sinteza proteinelor, este stimulată gluconeogeneza din aminoacizi în ficat. Glicemia tinde să crească, este mărită cantitatea de glicogen hepatic, creşte eliminarea urinară de azot.

Metabolismul osos este tulburat prin mecanisme diverse: diminuează matricea proteică osteoidă, scade absorbţia digestivă şi creşte eliminarea urinară a calciului, este diminuată secreţia hipofizară de hormon de creştere.

Metabolismul lipidic este influenţat în sensul favorizării eliberării acizilor graşi cu lanţ lung. Supradozarea glucocorticoizilor duce la creşterea anabolismului grăsimilor cu o repartiţie particulară a plusului de ţesut adipos.

Mecanismul de acţiune al glucocorticoizilor este numai parţial cunoscut. Ei pătrund în citoplasmă, unde se leagă de un receptor specific pe care îl activează şi pătrunde în nucleu, unde se leagă de o porţiune a ADN, reglând transcripţia unor gene specifice. De regulă, transcripţia este stimulată, rezultând mărirea cantităţii de ARN specific. Astfel, sunt sintetizate proteine enzimatice, care intervin în diferite

Page 209: 70238445 Farmacologie Ro

194 Farmacologie veterinară

procese metabolice importante pentru economia celulară. De asemenea, sunt sinte-tizate proteine cu proprietăţi antiinflamatorii, denumite leucotriene, care împiedică acţiunea fosfolipazei A2, inhibând consecutiv formarea de acid arahidonic, respectiv de prostaglandine şi leucotriene. Instalarea lentă a majorităţii efectelor glucocorti-coizilor se explică prin timpul necesar pentru sinteza proteinelor specifice. Acţiunile asupra metabolismului hidro-mineral, de tipul celor ale mineralocorticoizilor, sunt prezente la cortizon şi hidrocortizon şi mult mai puţin la analogii semisintetici moderni.

Hormonii glucocorticoizi naturali sunt hidrocortizonul şi corticosteronul. Produ-sele comerciale care se întrebuinţează în terapeutică se produc prin sinteză chimică din acizi biliari.

Glucocorticoizii posedă multiple efecte terapeutice (după Veturia Nucleanu, 2003):- antiinflamator-antireumatic;- antişoc-antistres;- antialergic;..- antitoxic;

- antitumoral.Contraindicaţii- Infecţii virale şi micoze sistemice.- Ulcere gastrointestinale.- Pareze şi hipocalcemie.- Ulcere şi alte răni care se vindecă greu.- Glaucom.- Artrite septice.- Administrare concomitentă de vaccinuri sau terapie imunostimulatoare, în

timpul glucocorticoterapiei şi 2 săptămâni după aceea.- Diabet zaharat.- Insuficienţă cardiacă congestivă.

•- Insuficienţă renală cronică.Glucocorticoizii pot fi împărţiţi în: clasici nefluoruraţi şi moderni fluoruraţi.

Comparativ cu hidrocortizonul, ceilalţi glucocorticoizi sintetici au efecte mai puter-nice pentru că se descompun mai lent în organism.

Indicaţii terapeutice- Pentru acţiunea antiinflamatoare-antireumatică glucocorticoizii se utilizează

în: artrite, artroze, miozite, arsuri, encefalite, mielite, hepatite, polinevrite, afecţiuni oculare (conjunctivite, cheratite).

- Pentru acţiunea antitoxică-antişoc glucocorticoizii se utilizează în: colaps circulator, toxiemie de gestaţie, toxiinfecţii alimentare.

- Pentru acţiunea antialergică glucocorticoizii se utilizează în: eczemă, astm.- Se mai pot utiliza pentru prevenirea parezei hipocalcemice la vacă şi în

sindromul MMA metrită-mamită-agalaxie la scroafe, obţinându-se rezultate bune în hipo- şi agalaxie.

Alţii sunt distruşi de fermenţii tubului digestiv şi nu pot fi administraţi per os. în sânge, se leagă în proporţie de 70% - 90% de o globulină plasmatică-transcortina.

Sunt metabolizaţi relativ repede în ficat, prin reducere, apoi glucuronoconjugare şi sunt eliminaţi pe cale renală. Timpul de înjumătăţire plasmatic este cuprins, în

Page 210: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia hormonală 195

funcţie de compus între 60 şi 200 minute. în ţesuturi se menţin concentraţii active timp mai îndelungat.

Hidrocortizon

Există sub formă de hidrocortizon acetat fiole de 1 ml cu suspensie apoasă 2,5% şi hidrocortizon hemisuccinat pulbere 25 mg.

Datorită spectrului larg de acţiune, de tip fiziologic, este de ales ca medicaţie de substituţie în insuficienţa suprarenală. Administrat pe cale orală, se absoarbe bine din intestin: concentraţia sangvină este maxima după o oră şi are un timp de înjumătăţire de 80 minute. Se leagă în proporţie de 90% de proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire în ţesuturi este de 8-12 ore. Efectul se instalează în circa 3 ore de la administrare şi durează circa 12 ore, fiind de durată relativă scurtă.

Injectat intramuscular sub formă de suspensie, se absoarbe treptat, efectul fiind lent şi durabil.

Pentru acţiune generală, acetatul se administrează intramuscular, la animalele mari 150-200 mg, la.animalele mici 25-50 mg. în funcţie de necesităţi se pot efectua mai multe administrări, la intervale de 4-5 zile.

Se poate injecta şi intraarticular, evacuând în prealabil o cantitate de lichid sinovial egală cu cea de hidrocortizon care urmează să fie introdusă: 3-5 ml la animalele mari şi 0,25-1 ml la animalele mici şi se poate repeta administrarea după 5-10 zile la animalele mari sau 4-5 zile la cele mici.

Numeroase preparate dermatologice sau oftalmologice conţin hidrocortizon ca atare sau acetat în concentraţii de 0,5-3%.

Hemisuccinatul de hidrocortizon este un ester hidrosolubil, care permite prepararea de soluţii injectabile intravenos. Poate fi introdus şi în perfuzie fiind indicat în toate situaţiile care impun un tratament glucocorticoid de urgenţă (şoc, rău asmatic etc).

Prednisonul este derivatul delta 1 al cortizonului şi se foloseşte ca atare sau ca acetat. Potenţa acţiunii antiinflamatorii, limfolitică şi de stimulare a glicogenezei hepatice este de circa 5 ori mai mare decât pentru hidrocortizon. Metabolismul hidromineral este puţin influenţat, tendinţa de reţinere de sare şi apă fiind slabă. Legarea de proteinele plasmatice este comparativ mică - 70%- difuzarea în ţesuturi fiind relativ bună. Prednisonul este transformat în ficat prin hidrogenare cu formarea unei grupări 11-hidroxi, în prednisolon, forma activă biologic. Are un timp de înjumătăţire în plasmă de 60 de minute, timpul de înjumătăţire al prednisolonului fiind de 200 de minute. Persistenţa în ţesuturi este relativ prelungită durata de acţiune fiind ceva mai mare decât pentru cortizonii naturali, ceea ce este avantajos în cazul tratamentului prelungit.

Prednisonul se prezintă sub formă de comprimate de 1 mg şi 5 mg, şi se utilizează ca antiinflamator, antialergic şi pentru toate celelalte indicaţii ale medica-ţiei glucocorticoide. Se administrează per os în doză de 5-20 mg timp de 3-5 zile.

Prednisolonul delta 1 reprezintă o formă activă biologic, de aceea este eficace nu numai pe cale generală, ci şi locală. Se foloseşte ca atare sau ca acetat, în admi-nistrare orală şub formă de comprimate. Prednisolonul sodium fosfat şi hemisuccinat se poate administra şi intravenos.

I

Page 211: 70238445 Farmacologie Ro

196 Farmacologie veterinară

Se prezintă şi sub formă de fiole de 1 ml suspensia apoasă 2,5% care se administrează subcutanat şi intramuscular, în doză de 50-200 mg la animalele mari, 20-50 mg la viţei, mânji şi porci, 10-30 mg la purcei, câini, pisici timp de 3-4 zile. Intraarticular se administrează la fel ca şi hidrocortizonul.

Metilprednisolonul (medrol) este asemănător prednisolonului.Metilprednisolonul acetal (depo-medrol), sub formă de suspensie, reprezintă un

preparat de depozit, injectabil intramuscular.Triamcinolona, un derivat fluorurat de prednisolon, este asemănătoare farmaco-

logic acestuia. Nu are practic acţiuni de tip mineralocorticoid.Triamcinolona acetonid, în suspensie apoasă se injectează intramuscular sau

intraarticular. Se poate aplica şi local în unguente sau loţiuni.Dexametazonă (Superprednol), alt derivat fluorurat de metilprednisolon, are o

potentă foarte mare. Nu provoacă retenţie hidrosalină, fiind lipsită de acţiuni de tip mineralocorticoid, de aceea nu trebuie folosită ca medicaţie de substituţie în insuficienţa suprarenală. Se leagă relativ puţin de proteinele plasmatice. Are un timp de înjumătăţire piasmatic de 200 de minute. Persistă timp îndelungat în ţesuturi, ceea ce determină o durată lungă de acţiune până la 72 ore.

Betametazona, izomer al dexametazonei, are proprietăţi şi potentă asemănătoare acesteia.

Flumetazona pivalat (locacorten), fluocinolona acetonid şi fluocortolona sunt preparate de tip delta, hidrocortizon fluorurate cu acţiune antiinflamatorie şi antipruriginoasă locală marcată, folosite în dermatologie.

Preparate comercialea. Hostacortin H (Germania) suspensie injectabilă în fiacoane de 50 ml cu

prednisolon acetat care se utilizează în afecţiuni inflamatorii, alergice sau toxice.b. Prednisolon 1% (Germania) suspensie injectabilă în flacoane de 50 ml cu

prednisolon acetat indicate la bovine, cabaline, ovine, suine şi caprine în acetonemie,artrite, tendinite, stări de şoc, stări alergice sau inflamatorii.

c. Prednisolon-Dexamethason (Germania) soluţie injectabilă în flacoane de 50ml cu prednisolon acetat şi dexametazonă. Se utilizează la toate speciile în: stări destress, boli metabolice, indigestii, afecţiuni cutanate însoţite de prurit.

d. Superprednol este un preparat de uz uman, comprimate a 0,5 mg care conţindexametazonă. Are acţiune anti inflamatoare de 25 ori mai puternică decâthidrocortizonul şi acţiune antiproliferativă de 104 ori mai mare.

e. Dexametarom soluţie injectabilă 1% în flacoane de 20 ml şi 50 ml ce conţinedexametazonă. Se foloseşte Ia bovine, ovine, cabaline, suine, caprine, câini şi pisiciîn: afecţiuni reumatismale, dermatologice, alergice, oftalmice, artrite, bursite,tendinite şi şoc anafilactic.

/ Dexafort (Olanda) suspensie injectabilă ce conţine dexametazonă sub formă de fenil propionate şi sub formă de fosfat disodic, componente care îi imprimă preparatului o acţiune rapidă şi de lungă durată.

g. Dexadreson (Olanda) corticosteroid de 30 ori mai intens decât cortizonul ce conţine dexametazonă ca ester fosfat disodic.

h. Dexamethason (Germania) soluţie injectabilă care conţine dexametazonă, ce se administrează intramuscular şi intravenous.

/'. Flwnetazon se prezintă sub forma preparatului Cortival (Austria) flacoane 50 ml 0,25%o care se administrează i.v, 5-10 ml la pisică o data pe zi timp de 3-4 zile. Intramuscular se administrează 3-8 ml la animale mari şi 0,5-2 ml la cele mici.

Page 212: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia hormonală 197

j. Colvasone (Anglia) soluţie injectabilă de dexametazonă în flacoane a 100 ml care se foloseşte la cabaline, bovine, câini şi pisici ca antiinflamator în artrite, dermatite, şchiopături, mastite acute, arsuri şi în acetonemie la vacă.

k. Oculoclean soluţie oftalmică conţine dexametazonă şi adrenalină, se utili-zează la toate speciile în tratamentul afecţiunilor iritative sau alergice ale ochiului produse prin congestie.

/. Aurikan (Franţa) se prezintă sub formă de picături în flacoane de 25 ml şi conţine prednisolon, hexamidină, tetracaină şi lindan ; se utilizează în otite externe exsudative microbiene, râie auriculară şi pentru igienizarea urechii la câini şi pisici.

m. Hexiderm (Olanda) soluţie de uz extern cu hexidină, prednisolon şi benzo-caină indicate la carnivore în afecţiuni bacteriene sau fungice ale pielii, în boli alergice, în eczemă.

ACTHAdrenocorticotrop hormonACTH (Corticotrofina) este un hormon secretat de hipofiza anterioară. Are o

structură polipeptidică, cuprinzând 39 de aminoacizi dintre care primii 24 sunt răspunzători de activitatea biologică, restul conferind proprietăţi antigenice. Efectele farmacologice se datorează stimulării secreţiei suprarenale de hidrocortizon. ACTH-ul este inactivat prin digestie, atunci când se administrează pe cale orală. Ajuns în sânge prin injectare, are un timp de înjumătăţire plasmatică de 5 minute la om. în amestec cu hidroxid de zinc, gelatină sau carboximetilceluloză, formează preparate retard, care se absorb lent de la locul injectării intramusculare, având efect durabil.

ACTH-ul are aceleaşi indicaţii ca şi glucocorticoizii în afecţiuni reumatismale, artrite, sinovite, dar mai ales în cetonemia vacilor.

Tetracosactidul (Cortrosyn, Synacten) este o polipeptidă de sinteză care cuprinde o parte dintre aminoacizii ACTH-ului natural responsabil de efectul corticostimu-lant. Are avantajul compoziţiei constante şi riscului mai mic de reacţii alergice.

Are aceleaşi indicaţii ca şi ACTH-ul.

11.3. Mineralocorticoizii

Mineralocorticoizii sunt hormoni corticosuprarenali sau substituenţi de sinteză cu acţiuni importante asupra metabolismului hidromineral. în principal, ei stimulează schimbul ionic Na+, K+, H+ la nivelul tubilor renali, favorizând reţinerea sodiului în organism, pierderea de potasiu şi de ioni de hidrogen. Administraţi la pacienţi cu insuficienţă renală, produc creşterea volumului plasmatic şi extracelular, corectând dezechilibrul hidroelectrolitic.

Aldosteronul, principalul mineralocorticoid, are acţiune intensă asupra balanţei hidroelectrolitice. Este indicat în următoarele afecţiuni:

- tulburări digestive însoţite de diaree;- stări de şoc (traumatic, obstetrical, prin arsură) ;- hepatice (asociat cu vitaminele A, C şi metionină);- adinamie şi slăbiciune musculară.

Se administrează intramuscular timp de 3-5 zile în doză de 100-200 mg la animalele mari,<£0-25 mg la animalele mijlocii şi 5-10 mg la animalele mici.

Ca preparat commercial există Mincortid (acetat de dezoxi-corticosteron, ADC, în fiole de 1 ml soluţie uleioasă 1%).

Page 213: 70238445 Farmacologie Ro

mu

1*

iri

li ,s

-

Farmacologie veterinară

11.4. Hormonii pancreatici

Pancreasul secretă doi hormoni: 1. hormonul hiperglicemiant, secretat de celu-lele alfa din insulele Langerhans - glucagonul; 2. hormonul hipoglicemiant, produs de celulele beta ale insulelor Langerhans - insulina.

Glucagonul este o polipeptidă formată dintr-un singur lanţ de resturi de aminoacizi. El produce o creştere rapidă a glicemiei. Efectul maxim se observă după aproximativ 10 minute; el rămâne în platou circa 60 minute, după care urmează o scădere treptată. Efectul durează aproximativ 90 de minute. Hiperglicemia se datoreşte activării fosforilazei. Glucagonul acţionează similar cu adrenalina. Spre deosebire de adrenalină, glucagonul activează numai glicogenoliza hepatică şi nu intensifică consumul de glucoza.

Dozele mai mari de glucagon, au un efect inotrop şi cronotrop pozitiv puternic, dar de scurtă durată.

Se utilizează în tratamentul hipoglicemiilor insulinice şi al comei hipoglicemice.Preparatul comercial cel mai cunoscut poartă denumirea de Glucagon. Se pre-

zintă sub formă de flacoane de 1 mg şi 10 mg care se solubilizează în solventul anexat. La câine, dozele sunt 0,5 - 1 mg.

Insulina este hormonul hipoglicemiant pancreatic. Este o polipeptidă formată din două lanţuri de resturi aminoacide legate între ele prin punţi disulfidice. Intre insulinele secretate de pancreasul diverselor specii există unele diferenţe care se referă la aminoacizi. Aceste diferenţe pot explica de ce în unele cazuri se formează anticorpi la administrarea sa îndelungată. Insulina provine dintr-o moleculă proteică mai mare (proinsulina).

Principala acţiune a insulinei este cea hipoglicemiantă. Ea se observă atât la omul şi animalul normal, cât şi la bolnavii de diabet. La diabetici, în urma administrării insulinei dispare glicozuria. Glucoza acumulată la nivelul tubilor uriniferi determină o diureză osmotică care este de asemenea corectată, de către insulina. Tot aşa, dispare polidipsia care este urmarea poliuriei.

Insulina creşte depozitele de glicogen din ficat, ca urmare a intensificării glico-genezei. De asemenea, stimulează metabolizarea glucozei în ţesuturi, diminua glucogeneza.

Din degradarea lipidelor, ca şi din metabolizarea unor acizi aminaţi rezultă corpi-cetonici. Ficatul în diabet este sărac în glicogen şi capacitatea lui funcţională este diminuată. Datorită acestui fapt, corpii cetonici se acumulează în exces şi se elimină prin urină. Administrarea insulinei corectează aceste defecte metabolice.

Metabolizarea acizilor aminaţi glucoformatori duce la emacierea bolnavilor; creşte ureea şi azotul rezidual seric.

Polifagia este consecinţa imposibilităţii utilizării glucozei ca sursă de energie.în lipsa insulinei, scade rezistenţa organismului la infecţii. S-a demonstrat că

activitatea fagocitară a leucocitelor provenite de Ia diabetici este scăzută; de ase-menea, cicatrizarea plăgilor este întârziată.

Insulina favorizează biosinteza proteinelor prin favorizarea penetrării aminoa-cizi lor în celule; de asemenea, asigură energia necesară sintezelor proteice; favori-zează încorporarea adeninei în ARN, activează sinteza ARN mesager ca urmare a deblocării unui represor; favorizează transportul de ARN mesager din nucleu spre citoplasmă.

f 7y _____________________^^^^^B ^^^^^B ÎHH^H ^»MIHI - - ii^^^^v ^^^^^™

198

Page 214: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia hormonală 199

Principala indicaţie terapeutică a insulinei este reprezentată de diabetul zaharat. Este indicată în toate formele de diabet care se acompaniază de cetonemie. Repre-zintă o indicaţie absolută în cazul comei diabetice.

Insulina nu vindecă toate simptomele diabetului. Astfel, ea nu influenţează degenerescenta grasă a ficatului care acompaniază unele cazuri de diabet. Puţin sau deloc influenţate sunt angiopatia diabetică şi leziunile retiniene. Cel mai de temut efect secundar al insulinei este hipoglicemia. în unele cazuri după un tratament îndelungat, insulina poate deveni ineficientă datorită formării anticorpilor antiin-sulinici. Această rezistenţă se întâlneşte mai ales în cazurile tratate cu insulina extrasă din pancreasul de bovine. în schimb bolnavii continuă să fie sensibili la insulina porcină.

în rare cazuri, preparatele de insulina, în special cele insuficient purificate, pot provoca reacţii alergice.

Preparatul comercial Insulin lente este format din insulina amorfă 30% şi insulina microcristalizată 70% şi 2 mg zinc/1000 UI.

Long-Insulin conţine 11 UI insulina porcină amorfă, 29 UI insulina porcină cristalizată şi 0,046 mg clorhidrat de bis 4 (amino chinaldin 6)- N, N1 uree pe 1 ml.

Antidiabetice care se administrează per osInsulina prezintă marele dezavantaj că trebuie administrată parenteral. Sulfani-

lureea şi biguanidele reprezintă două clase de hipoglicemiante care se administrează per os. S-au sintetizat compuşi înzestraţi cu proprietăţi hipoglicemiante.

Sulfanilureele sunt complet inactive la animalele complet pancreatectomizate(după Cuparencu, 1976). La examenul histologic, se observă după administrareaacestor compuşi o degranulare reversibilă a celulelor (3. Aceste date pledează pentruexistenţa unui efect de eliberare a insulinei endogene. Derivaţii de sulfanilureeacţionează şi prin alte mecanisme secundare. Astfel, se pare că ei reduc eliberarea deglucoza din ficat prin inhibiţia fosforilazei. ţ

Datorită faptului că sulfanilureele acţionează prin eliberare de insulina, ele se pot folosi numai în cazul în care diabetul nu este provocat de o epuizare a surselor (3 insulare.

Preparatele comercialea. Tolbutamida - se absoarbe bine la administrarea orală, concentraţia sangvină

maximă este atinsă după 3 - 4 ore şi scade la jumătate după 4-5 ore. Semetabolizează într-un acid inactiv, care se elimină prin urină. Efectul tolbutamideieste rapid, dar trecător.

b. Clorpropamide se caracterizează printr-o acţiune lentă şi prelungită. Nu setransformă în organism eliminându-se ca atare prin urină.

c. Glihexilamida are şi ea o durată lungă de acţiune.d. Acetohexamida are un efect asemănător cu cel al tolbutamidei, dar ceva mai

prelungit. 50% din doza administrată se elimină prin urină, în decurs de o zi, subforma unui metabolit care mai are încă acţiune hipoglicemiantă.

e. Gibenclamida (Maninil). După o administrare orală, concentraţia sangvinămaximă este atinsă după 4 ore. Timpul de înjumătăţire este de 5 - 7 ore.

/ Glipizida (GliQenese). Timpul de înjumătăţire este de cea. 6 ore, durata acţiunii este de aproximativ 12 ore. 75% dintr-o doză orală se excretă prin urină în primele 12 ore.

Page 215: 70238445 Farmacologie Ro

200 Farmacologie veterinară

Biguanidele. Derivaţii de guanidină au efecte hipoglicemiante. Aceste substanţe s-au dovedit însă toxice şi nu au intrat în practica medicală.

S-a descoperit însă o clasă de substanţe înrudite din punct de vedere chimic, biguanidele, care au efecte hipoglicemiante şi nu sunt atât de toxice. Efectul hipo-glicemiant al unei singure doze de biguanidă durează până la 12 ore. Nu stimulează secreţia de insulina, dar potenţează efectul acesteia asupra penetrării ozelor în celule. Potenţează, de asemenea, efectul sulfaailureelor.

Dintre preparatele comerciale de oiguanide menţionăm: Fenforminul (Dibotin), Metforminul (Meguan), Butilbiguanida (Buformin, Silubin).

Eşti

Page 216: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XII MEDICATIA ANTIINFLAMATOARE SISTEMICA

Este reprezentată de două grupe:• Hormonii glucocorticoizi (care au fost prezentaţi la Medicaţia hormonală)• Analgezice, antipiretice, antiinflamatoare nesteroidiene.

12.1. Analgezice, antipiretice, antiinflamatoare nesteroidiene

Medicamentele antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice cuprind un grup heterogen de compuşi, cu structură chimică diferită, dar cu efecte farmacologice şi reacţii adverse asemănătoare. Toate medicamentele din această grupă asociază, în proporţie variată, acţiunile analgezice, antiinflamatoare şi antipiretice, fiind folosite fie ca medicamente simptomatice pentru acţiunile analgezice şi antipiretice în diferite algii sau stări febrile, fie pentru acţiunea antiinflamatorie în boli reumatice.

Analgezia, acţiunea antipiretică şi antiinflamatoare sunt atribuite unei acţiuni metabolice comune de diminuare a sintezei prostaglandinelor ca urmare a inhibării ciclooxigenazei, enzimă ce catalizează ciclizarea oxidativă a acidului arahidonic cu formarea endoperoxizilor ciclici, substanţe precursoare a prostaglandinelor, trombo-xanilor şi prostaciclinei. Inhibarea ciclooxigenazei se face prin competiţia între antiinflamatorul nesteroidian şi acidul arahidonic pentru enzimă.

Date recente au precizat că ciclooxigenaza (Cox) - prostaglandin endoperoxid sintetaza - enzimă centrală în biosinteza prostanoizilor, există în două izoforme: Coxl, prezentă în ţesuturile normale, implicate în formarea prostanoizilor necesari proceselor fiziologice, şi Cox2, prezentă numai în ţesuturile inflamate, unde formarea ei este indusă de citokine (V. Stroescu, 1999).

Antiinflamatoarele nesteroidiene clasice inhibă ambele tipuri de ciclooxigenaza (inhibarea Cox2 justifică efectele farmacodinamice, în timp ce inhibarea Coxl induce majoritatea reacţiilor adverse). Recent s-au sintetizat antiinflamatoare nesteroidiene care inhibă selectiv Cox2, având efecte farmacodinamice cu reacţii adverse minime.

Efectul antiinflamator al acestor substanţe este direct proporţional cu capacitatea lor de inhibare a ciclooxigenazei.

Acţiunea antipiretică constă în scăderea temperaturii crescute. Febra este atribuită acţiunii la nivelul hipotalamusului a prostaglandinelor E şi F, care se formeazăsub influenţa pirogenilor, ca şi acţiunii interleukinei 1, produsă şi eliberată demacrofage. k

Acţiunea antipiretică s-ar datora inhibării formării de prostaglandine şi împie-dicării răspunsului sistemului nervos central la interleukina 1, cu normalizarea mecanismelor termoreglatoare.

m

Page 217: 70238445 Farmacologie Ro

202 Farmacologie veterinară

12.1.1. Derivaţi ai acidului salicilic y

Salicilatul de sodiu se prezintă sub formă de pulbere sau fiole de 10 ml 20%. Dacă se administrează per os, mai întâi se amestecă cu două părţi bicarbonat de sodiu pentru neutralizarea excesului de acid salicilic. Absorbţia digestivă este bună la câini, pisici, porci şi mai slabă la cal şi la rumegătoare.

Se administrează în apa de băut sub formă de breuvaj, sau cu sonde în urmă-toarele doze: animale mari 10-25 g, animale mijlocii 1-5 g, animale mici 0,2-2 g.

Bicarbonatul de sodiu, prin alcalinizarea urinei, grăbeşte eliminarea. Se preferă administrarea intravenoasă.

Acidul acetil salicilic (aspirina) este esterul acidului acetic cu acidul salicilic. Are acţiune analgezică, antipiretică şi antiinflamatoare de intensitate moderată. Acţiunea analgezică a aspirinei s-ar datora influenţei la nivelul hipotalamusului şi interferării unor mecanisme periferice care generează durerea (inhibarea sintezei prostaglandinelor în ţesutul inflamat). Utilizarea pe o perioadă mai lungă nu determină toleranţă sau dependenţă iar toxicitatea este redusă.

Acţiunea anti inflamatoare este evidentă în diferite boli reumatice, unde acidul acetil salicilic este, deseori, capabil să liniştească fenomenele exsudative acute. In poliartrita reumatoidă, aspirina administrată timp îndelungat linişteşte de multe ori durerea şi inflamaţia, şi poate întârzia dezvoltarea deformărilor. Acţiunea antiinfla-matoare se datorează în principal deprimării sintezei prostaglandinelor PGE1 şi PGE2 ca urmare a inhibării prostaglandin sintetazei.

Acţiunea antipiretică este datorată împiedicării dereglării centrului termoreglator sub influenţa pirogenilor. Este posibil ca, şi în acest caz, să intervină acţiunea de inhibare a formării de prostaglandine (pirogenii eliberaţi de leucocitele polinucleare ar stimula formarea prostaglandinei El în creier, influenţând centrul termoreglator prin intermediul acesteia).

De asemenea, acidul acetil salicilic are o serie de efecte metabolice şi endocrine. Favorizează eliberarea de ACTH, fără însă ca acţiunea antiinflamatoare să fie mediată de glucocorticoizi. Inhibă puternic sinteza hepatica de protrombină. Produce disfuncţie plachetară inhibând prelungit agregarea plachetară, datorită inhibării sintezei de prostaglandină ce favorizează acest proces şi prelungeşte timpul de sângerare. Durata lungă a efectului agregant se datorează inactivării ciclooxigenazei prin acetilare ireversibilă.

Acidul acetil salicilic se absoarbe rapid din stomac şi porţiunea iniţială a intesti-nului subţire. Alcalinizarea conţinutului gastric se pare că scade absorbţia substanţei favorizând ionizarea aspirinei şi creşterea proporţiei formei ionizate neliposolubile şi deci neabsorbabile. Practic, însă, alcalinizarea chiar creşte uneori absorbţia aspirinei datorită creşterii solubilităţii medicamentului, creştere de solubilitate care anihilează ionizarea.

Acidul acetil salicilic se leagă în proporţie de 50% de proteinele plasmatice. Se ■ repartizează în toate ţesuturile, dar inegal. Este în mică parte hidrolizat în mucoasa intestinală în primul pasaj hepatic. Majoritatea, însă, este metabolizată în ficat prin conjugare cu glicina, cu formarea acidului saliciluric. Se formează de asemenea derivaţi glucuronici şi mici cantităţi de acid gentizic - un metabolit activ. Eliminarea se face renal prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară.

Page 218: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antirnflamatoare sistemică 203

Ca reacţii adverse, acidul acetil salicilic produce: anorexie, arsuri gastrice, gre-ţuri, vomă. Cauza iritării mucoasei gastrice constă se pare în inhibarea formării unor prostaglandine, în special de tip E. Aceste prostaglandine micşorează secreţia de acid clorhidric şi măresc secreţia de mucus. în lipsa efectului citoprotector al prostaglandinelor, apar leziunile caracteristice.

Acidul acetil salicilic este mai rar întrebuinţat în medicina veterinară. Pot fi indicate doze orale zilnice de 200 mg/kg/zi la bovine, 60-100 mg/kg/zi la cabaline, scindate în 2 administrări, 40 mg/kg/zi la porcine scindată în 4 administrări şi 25 mg/kg/zi la câine în 3 administrări.

Nu se administrează la pisică pentru că această specie nu posedă enzimele necesare glucuronoconjugării.

Pentru reducerea efectului iritant asupra stomacului şi pentru a contracara hipo-protrombinemia, aspirina poate fi combinată cu săruri de calciu sub formă de aspirină tamponată.

Salicilamida, puţin eficace ca analgezic, antipiretic şi antiinflamator, intră în compoziţia preparatului Antinevralgic.

Acetilsalicilatul de Uzină este mai solubil în apă decât acidul acetil salicilic şi mai bine suportat gastric.

Benorilatul este derivat fluorurat al acidului salicilic cu potentă antiinflamatoare şi analgezică superioară aspirinei.

Metilsalicilatul este un lichid uleios cu miros aromatic. Are acţiune iritantă cu consecinţe revulsive. Este folosit sub formă de aplicaţii locale în afecţiuni cronice, mialgii, artralgii.

12.1.2. Derivaţi ai pirazolonului

Derivaţii de pirazolon, al căror prototip este aminofenazona, au proprietăţi anti-piretice şi analgezice medii şi antiinflamatorii slabe.

Fenazona (Antipirină, analgezină), analgezic şi antipiretic puţin activ, se folo-seşte mai ales în asociaţie cu alte substanţe similare. Este slab antispastică. Aplicată local, provoacă hipoestezia mucoaselor şi poate opri hemoragiile capilare.

Se absoarbe bine la nivelul intestinului, se distribuie uniform în lichidele organis-mului şi are tendinţă de acumulare în ţesuturile inflamate. Se metabolizează lent şi se elimină prin urină, pe care o poate colora în roşu (din cauza prezenţei acidului rubazonic, un produs de metabolism).

Fenazona se administrează pe cale orală şi poate fi introdusă în poţiuni calmante gastrice, supozitoare antihemoroidale.

Aminofenazona (Amidopirină, Piramidon) are proprietăţi analgezice, antipiretice asemănătoare acidului acetilsalicilic, dar efecte antiinflamatoare mai reduse. Reduce durerea somatică (tegument, muşchi, tendoane, oase), dar nu şi pe cea viscerală. Durata efectului este de aproximativ 3 ore.

Poate fi indicat mai ales la animalele mici ca analgezic, antipiretic, antispastic în stări febrile, nevralgii, mialgii, per os în doză de 0,05-0,4 g cu repetare la 8 ore dacă este nevoie.

Reacţiile alergice,' relativ rare, sunt de natură alergică traduse prin erupţii cuta-nate. Pericolul principal este agranulocitoza, accident rar, dar de mare gravitate, care poate apărea chiar la doze mici şi se datorează unei citolize alergice. în ultimul timp

Page 219: 70238445 Farmacologie Ro

204 Farmacologie veterinară

a fost semnalat şi un risc cancerigen mai crescut. PotenţiaTul cancerigen se corelează parţial cu faptul că prin metabolizare apar mici cantităţi de compuşi azotaţi, în special nitrozamina, substanţă cancerigenă.

Aminofenazona se absoarbe bine din intestine, este metabolizată repede în ficat şi se elimină urinar (poate colora urina în roşu).

Se prezintă sub formă de comprimate de 0,1 şi 0,3 g, şi supozitoare de 0,1 g în combinaţie cu 0,01 g fenobarbital (Aminofenazona L).

Se mai foloseşte sub forma preparatelor Codamin (aminofenazona, fenacetină, cafeina, codeină) şi Codamin P (aminofenazona, paracetamol, cafeina, codeină) care au acţiune analgezică şi antipiretică.

Metamizol (Algocalmin, Novalgin) este un derivat metasulfonic al piramidonului. Are în plus o acţiune spasmolitică asupra organelor cu musculatură netedă şi de aceea se foloseşte în colici spastice, intestinale, biliare, renale.

Preparatul Algocalmin se prezintă sub formă de comprimate de 0,5 g, supozitoare şi fiole de 2 ml 50%.

Un alt preparat, Novalgin, este o soluţie injectabilă 50% de metamizol şi se prezintă sub formă de flacoane. Se administrează intramuscular sau intravenos în stări dureroase, stări febrile, colici diverse în doză de 20-60 ml la rumegătoare mici, 10-30 ml la porcine, 1-5 ml la câine cu repetare, dacă este nevoie, Ia 8 ore.

Derivaţii de pirazolidindionă au ca reprezentant fenilbutazona cu efecte antiinfla-matoare marcate, fiind antireumatice cu lar^ă utilizare.

Fenilbutazona (Butazolidina) şi Oxifenbutazona (Tanderil) sunt derivaţi de pirazolidin 3-5 dionă, cu acţiune principal antiinflamatorie, antireumatică. Calmează durerea şi scad fenomenele inflamatoare.

Fenilbutazona se absoarbe bine şi repede din intestine. Se leagă în proporţie de 97-98% de proteinele plasmatice şi poate deplasa de pe proteine alte medicamente: anticoagulante orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene - cărora le creşte efectul şi toxicitatea.

Din metabolizarea fenilbutazonei, sub acţiunea enzimelor microzomale hepatice, rezultă doi metaboliţi activi: oxifenbutazona cu proprietăţi antiinflamatoare şi gamma-hidroxifenilbutazona. Se elimină foarte lent, ca atare şi adesea sub formă de metaboliţi; este filtrat glomerular, dar se reabsoarbe tubular în cea mai mare parte.

Fenilbutazona poate avea efecte nedorite cum ar fi iritaţia gastrică şi retenţia hidrosalină.

în comerţ există drajeuri, supozitoare, unguent 4%.Preparatul Fehinizon este o combinaţie de fenilbutazona şi nilfan. Se poate utiliza

la cal, câine, bovine şi porcine. Nu se administrează la pisică. Dozele sunt: la cal 0,2-0,4 g/50 kg (de 2-3 ori pe zi), 0,05-0,20 g pe animal la câine de 3-4 ori pe zi.

Unguentul 5% cu fenilbutazona de uz veterinar se poate administra la cal, vacă, oaie, capră, porc, câine, pisică; la cal pe piele după o prealabilă tundere a părului, de 2-3 ori pe zi.

Alte preparate comerciale• Phenilbutazon 20% (Germania), soluţie injectabilă în flacoane de 100 ml.• Artrivet forte (Spania) soluţie injectabilă ce conţine fenilbutazona şi dexa-

metazonă folosită în osteopatii, adenopatii şi pneumopatii.

Page 220: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia antiinflamatoare sistemică 205

• Prisantol (Olanda) soluţie injectabilă cu fenilbutazonă şi izopirin folosită în: artrite, bursite, tendinite, inflamaţii postoperatorii, mastite.

• Reopirin soluţie injectabilă ce conţine fenilbutazonă şi aminofenazonă.

12.1.3. Derivaţii de paraaminofenol

Această grupă cuprinde fenacetina şi paracetamolul, substanţe cu acţiune antipiretică şi analgezică medie, dar practic tară efecte antiinflamatorii.

Fenacetina, un derivat de anilină, are acţiune analgezică şi antipiretică moderată şi acţiune antiinflamatorie slabă, fiind folosită, mai ales sub formă de asociaţii anti-nevralgice. Acţionează predominant la nivelul sistemului nervos central, unde inhibă ciclooxigenaza.

Ca reacţii adverse, poate provoca erupţii cutanate şi leucopenie de natură aler-gică, dar în general este bine tolerată. Folosirea timp îndelungat poate duce la methemoglobinemie, anemie hemolitică şi nefrite interstiţiale.

Fenacetina se absoarbe' integral în intestine, în funcţie de preparat, se meta-bolizează rapid şi rezultă un derivat hidroxilat, activ ca analgezic şi antipiretic -paracetamolul, ceilalţi metaboliţi fiind responsabili de efectele methemoglobinizant şi hemolitic. Fenacetina face parte din compoziţia produselor tipizate de uz uman Antinevralgic (fenacetina, aspirină, cafeina, codeină, fenobarbital).

Paracetamolul (acetaminofen) are proprietăţi asemănătoare fenacetinei, dar provoacă mai puţin methemoglobinemie şi nu favorizează hemoliza; poate fi cauză a trombocitopeniei. Se găseşte sub formă de comprimate de 0,5 g şi supozitoare, şi se utilizează ca antifebril şi analgezic.

Aceste două produse se pot utiliza la câine, dar nu se folosesc la pisică.

12.1.4. Derivaţi ai acidului arilacetic <

Indometacina este foarte activă ca antiinflamator. Acţiunea antiinflamatoare a fost pusă pe seama inhibării sintezei prostaglandinelor atât în creier cât şi în ţesu-turile periferice. Are şi proprietăţi analgezice şi antipiretice. Eficacitatea indo-metacinei este superioară celei a acidului acetilsalicilic, dar riscul reacţiilor adverse este mare.

în sfera digestivă, pot apărea anorexie, greaţă, diaree. în cazul unui tratament îndelungat pot apărea şi neutropenie şi tulburări de vedere, precum şi cefalele şi trombocitopenie, şi alteori efecte nedorite cu caracter alergic (erupţii, urticarie).

Se prezintă sub formă de supozitoare. Se poate administra la câine câte un supo-zitor pe zi timp de 3-5 zile pentru acţiunea antiinflamatorie, antireumatismaiâ.

Ibuprofen (Brufen) este un compus de sinteză cu structură arilacetică şi acţiune asemănătoare celui anterior.

12.1.5. Derivaţi ai acidului acrilpropionic

Rimadyl (SUA) este un antiinflamator nesteroidian care are ca substanţă activă Carprofenul cu acţţyne antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică asemănătoare indometacinului, piroxicamului sau diclofenacului, şi mai mare decât cea a fenil-butazonei, ibuprofenului, acidului salicilic. Se prezintă sub formă de comprimate şi soluţie injectabilă, şi se poate utiliza la câine în doză de 2-4 mg/kg/zi.

Page 221: 70238445 Farmacologie Ro

206 Farmacologie veterinară

Quadrisol (Olanda) este un gel oral în seringi ce co/iţine vedaprofen folosit mai ales la câini în afecţiuni osteomusculare acute şi comice.

12.1.6. Derivaţi ai acidului benzoilfenii propionic

Ketoprofenul (Ketofen) şi Diclofenac (Voltaren) sunt derivaţi aril-acetici cu proprietăţi asemănătoare ibuprofenului, dar mai activi ca acesta.

Ketofenul se prezintă sub formă de comprimate şi soluţie injectabilă. Compri-matele se folosesc la câini şi pisici în tratamentul stărilor inflamatorii dureroase ale sistemului osteoarticular şi musculoscheletic. Soluţia injectabilă se utilizează la caii de curse în tratamentul afecţiunilor osteoarticulare, în afecţiuni respiratorii, edem mamar, postpartum în distocii, în artrite.

12.1.7. Derivaţi ai acidului antranilic

Finadyne (SUA) soluţie injectabilă ce conţine 5% flumixin meglumine. Efectul antiinfiamator al flumixinei este de 4 ori mai puternic decât al fenilbutazonei. Com-bate durerea şi colica ; se utilizează la cabaline 1,1 mg/kg, iar la bovine 2,2 mg/kg o data pe zi. Nu se utilizează la câine întrucât produce vomă şi diaree.

Nixyvet (Spania) soluţie injectabilă de flumixin folosită ca antiinfiamator.

12.1.8. Derivaţi ai isoxicamului

Piroxicam este un oxicam cu proprietăţi antiinflamatoare marcate şi toleranţă relativ bună.

Metacam (Germania) suspensie orală cu picurător ce conţine meloxicam. Se poate utiliza la câini în procese inflamatorii.

Page 222: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XIII MEDICAŢIA APARATULUI CIRCULATOR

Se disting următoarele grupe de medicamente cu acţiune la nivelul sistemului circulator:

- medicaţia inimii: - cardioexcitante- cardiotonice- antiaritmice

- medicaţia vaselor: - vasoconstrictoare- vasodilatatoare- trofice vasculare

- medicaţia sângelui; - hemostatice- anticoagulante- rehidratante, antianemice

Unele medicamente măresc forţa şi viteza contracţiei miocardice, adică au acţi-une inotrop pozitivă. Ele sunt utile terapeutic pentru corectarea tulburărilor hemo-dinamice prin deficit de pompă cardiacă, în special în insuficienţa cardiacă şi în insuficienţa circulatorie acută a şocului.

13.1. Digitalicele (cardiotonice, tonicardiace)

Sunt medicamente care stimulează contracţia miocardiacă şi deprimă conducerea atrioventriculară, efecte utile terapeutic în insuficienţa cardiacă. Preparatele digita-lice sunt de origine vegetală şi au o structură glicozidică.

Principalele medicamente sunt:- digitoxina obţinută din frunzele de Digitalis purpureea sau digitală;- digoxina, lanatozida C şi deslanozida obţinută din frunzele de Digitalis

lanata;- strofantina G sau ouabaina, obţinută din seminţele de Strophantus gratus.Structura glicozidică a digitalicelor cuprinde:- un aglicon steroidic cu un ciclu lactonic nesaturat substituit în poziţia 17 şi cu

1-5 grupări hidroxil în diferite poziţii;- o porţiune glucidică, compusă din 1-4 doze glucoza sau zaharuri specifice.

în planta proaspătă se găsesc glicozide cu o porţiune glucidică de dimensiuni mari, dar prin prelucare farmaceutică, aceste glicozide complexe pierd o parte din porţiunea glucidică, rezultând glicozide mai simple, de exemplu digitoxina sau digoxina.

Principala acţiune farmacodinamică a digitalicelor constă în stimularea contracţiei miocardului ventricular, fenomenul fiind mai evident în condiţii de insu-ficientă cardiacă. •:

Page 223: 70238445 Farmacologie Ro

208 Farmacologie veterinară

Musculatura netedă vasculară este de asemenea stimulată, dar pentru dozele obişnuite efectul vasoconstrictor este modest.

O altă acţiune importantă este cea bradicardizantă sau cronotrop negativă. In condiţiile unei inimi normale, digitalicele provoacă creşterea contracţiei miocardice, o uşoară bradicardie şi o uşoară vasoconstricţie. în insuficienţa cardiacă, digitalicele cresc debitul sistolic în condiţiile presiunii scăzute, ceea ce duce la ameliorarea situaţiei hemodinamice. Creşterea circulaţiei venoase şi îmbunătăţirea circulaţiei renale permit mobilizarea edemelor. Digitalicele încetinesc conducerea şi cresc funcţia de frână a nodulului atrioventricular - acţiune dromotrop negativă. Această acţiune este utilă în fibrilaţia şi fluterul atrial, determinând micşorarea numărului de impulsuri care trec de la atriu către ventricul.

Digitalicele favorizează automatismul ectopic - acţiune batmotropă pozitivă. Se produc creşterea excitabilităţii şi scăderea perioadei refractare la nivelul miocardului atrial şi ventricular. In cazul insuficienţei cardiace, ameliorarea muncii inimii şi ameliorarea circulaţiei pot determina indirect, scăderea excitabilităţii miocardice.

Farmacocinetica digitalicelor a cunoscut progrese mari în ultimii ani, datorită perfecţionării metodelor de dozare.

Gradul de liposolubilitate al moleculelor digitalice este important pentru compor-tarea farmacocinetica. Digitoxina, cu o singură grupare hidroxil substituită la nucleul sterolic, este liposolubilă, se absoarbe bine digestiv, se fixează în proporţie mare de proteinele piasmatice şi este metabolizată în mare măsură. Digoxina, cu două grupări hidroxil, este mai polară, mai puţin solubilă, de aceea se absoarbe limitat din intes-tine, se fixează mai puţin pe proteinele piasmatice, se metabolizează în măsură mai mică, eliminându-se predominant sub formă nemodificată, prin rinichi.

Strofantina G, cu 5 grupări hidroxil, este cea mai polară glicozidă cardiotonică, practic insolubilă în grăsimi, nu se absoarbe digestiv, se leagă de proteinele pias-matice în proporţie foarte mica şi se elimină ca atare.

•Tratamentul digitalic se începe obişnuit cu doze mari, de atac, care realizează repede concentraţii eficace. în continuare, se administrează doze de întreţinere, care corespund cantităţii zilnice.

Toxicitatea glicozidelor cardiace este relativ mare, corespunzând unui indice terapeutic mic (2,8-3). Dozele terapeutice sunt apropiate de cele toxice DE5o=DT!0 şi DE99=DT5o.

Principalele tulburări cu caracter toxic provocate de digitalice sunt: anorexie, greaţă, vomă, diaree, cefalee, tulburări de vedere, tulburări psihice, aritmii, tahicar-die. Tratamentul constă în micşorarea dozei de digitalic sau oprirea administrării acestuia.

Deşi cardiotonicele au proprietăţi farmacodinamice similare, ele se folosesc diferenţiat, în funcţie de comportarea farmacocinetica. Pot fi considerate două tipuri de digitalice:

- digitalice cu acţiune lentă şi durabilă - digitoxina - care sunt de ales pentru tratamentul cronic. Oprirea medicaţiei în mod ocazional, nu are consecinţe negative într-un timp scurt

- digitalice cu acţiune rapidă şi de scurtă durată - digoxina, Ianatozida C, strofantina G sunt indicate în urgenţe şi în toate situaţiile cu risc mare de acumulare.

Page 224: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului circulator 209

Digitoxină (Digitalină) este o glicozidă simplă din Digitalispurpureea. Este activă în urma administrării pe cale orală, are efect lent şi durabil. Efectul inotrop pozitiv începe după 2-5 ore şi este maximă la 6-10 ore de la administrarea unei doze unice.

Digitoxină se absoarbe intestinal în proporţie de peste 90%, se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 97%. Proporţia de epurare este de 7-10% pe zi, iar timpul mediu de înjumătăţire este de 6-8 zile. Epurarea se face în proporţie de 70% prin metabolizare; 30% se elimină pe cale renală ca atare; o mica parte se elimină netransformată prin bilă parcurgând un circuit entero-hepato-enteric. Preparatul românesc Digitalină se prezintă sub formă de soluţie alcoolică 1%, conţinând 1 mg digitoxină la 1 ml, respective la 50 picături.

Digitoxină este de ales pentru tratamentul de durată al insuficienţei cardiace cronice.

Digitala, sau pulberea de foi de Digitalis purpureea, este activă prin conţinutul în digitoxină şi este astfel dozată încât 1 g de pulbere titrată corespunde la 1 mg digitoxină. Se administrează sub formă de comprimate. Preparatele de digitală sunt mai iritante pentru mucoasa gastrică. Conservabilitatea pulberii este limitată, astfel că FR X prevede ca activitatea biologică să fie verificată anual; termenul de folosire al preparatelor este, de regulă, un an.

Digoxina este o glicozidă simplă din Digitalis lanata, acţionează rapid şi pentru un timp relativ scurt. Efectul apare după 1-2 ore şi este maxim la 6 ore după o doză unică orală; în cazul administrării intravenoase, efectul apare la 20 minute şi este maxim la 1-3 ore. Absorbţia intestinală a digoxinei este în proporţie de 40-90% din cantitatea administrate oral. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproxi-mativ 25%. Epurarea se face preponderent prin eliminare renală.

Digoxina se administrează oral sau intravenos şi se utilizează în situaţii de urgenţă, dar este avantajoasă şi în cazurile de insuficienţă cardiacă cronică.

Lanatozida C se comportă asemănător digoxinei, se administrează oral sau intravenous.

Strofantina G sau ouabaina este o glicozidă cu acţiune intensă şi rapidă - se instalează în 3-10 minute şi este maximă la 1,5 ore după injectarea intravenoasă. Nu se absoarbe din intestine, nu se fixează de proteinele plasmatice, este epurată în proporţie de 40% pe zi. Se elimină rapid, în cea mai mare parte pe cale renală sub formă nemodificată. Este indicată în situaţii de urgenţă.

Schema de tratament

Glicozidele digitalice au o tendinţă netă de cumulare de care trebuie să se ţină cont în stabilirea dozelor. Cauzele cumulării nu sunt bine cunoscute (ciclu entero-hepato-enteric, legarea de anumiţi receptori cardiaci).

De obicei, se administrează în prima zi (la glicozidele cu efect rapid) sau primele 2-6 zile (la glicozidele cu acţiune lentă) o doză mare, iar apoi se continuă cu o doză mică ce se ajustează în funcţie de simptomele pacientului. Tratamentul este de durată (luni de zile).

Tine tură de digitalăDoze mari: cabaline 10-50g, câini 0,5-1 g, pisici 0,2-1 gDoze mici: junîătate din cele mari.

Page 225: 70238445 Farmacologie Ro

210 Farmacologie veterinară

DigoxinDoză mare la câine per os 45 mcg/kg/zi: 2 (în prima zi)Doză mica 7-30 mcg/kg/zi la cabaline, 9 mcg/kg/zi la bovine. 7-10 mcg/kg/zi la

porc, administrat i.v.La rumegătoare, glicozidele cardiotonice nu se pot administra per os pentru că se

descompun în rumen. Pisica nu poate metaboliza glicozidele şi, de aceea, eliminarea este mai lentă (pericol de cumulare).

Fosfobion 1% soluţie injectabilă de sare sodică adenozin 5 trifosfat se utilizează în tratamentul cardiomiopatiilor, miozite reumatismale, hepatită cronică, tahicardie paroxistică, la toate speciile.

Vetme (Germania), capsule gelatinoase ce conţin primobendan, este folosit în insuficienţa cardiacă congestivă şi în insuficienţa valvulară la câini.

13.2. Medicatia hemostatică

Hemostaticele sunt medicamente capabile să oprească sângerarea. Efectul lor se datorează fie influenţării vaselor sangvine - vasoconstricţie, creşterea rezistenţei capilare, fie favorizării procesului de coagulare. Unele hemostatice se aplică local, pe suprafeţele sângerânde, altele se administrează pe cale generală, pentru efectul lor sistemic.

Hemostaticele folosite localAdrenalina în soluţie 1/1000, 1/10000, aplicată pe suprafeţele sângerânde, poate

controla hemoragiile capilare datorită acţiunii vasoconstrictoare.Preparate cu acţiune tromboplastinică - pulbere sau soluţie de tromboplastină,

un venin de viperă - aplicate local, au efect hemostatic datorită activării protrom-binei, cu declanşarea consecutivă a procesului de coagulare.

Trombina, aplicată ca pulbere, în soluţie sau îmbibată în burete de fibrină, acţionează ca hemostatic local, favorizând formarea cheagului de fibrină.

Fibrină umană, sub formă de burete îmbibat cu soluţie de trombina, se aplică pe plăgile chirurgicale sângerânde. Sângele venit în contact cu trombina coagulează în matricea de fibrină. Buretele poate fi lăsat pe loc deoarece când se saturează plaga se absoarbe.

Gelatina, sub formă de burete, acţionează similar fibrinei.

Hemostaticele folosite sistemicHemostaticele active pe cale generală îşi datoreză efectul corectării unor defi-

cienţe ale procesului coagulării, împiedicării fîbrinolizei sau consolidării peretelui capilar.

Vitaminele K sunt derivaţi de 1,4 naftachinonă.Vitamina K/ sau fitomenadiona se găseşte în plante, vitamina K2 este sintetizată

de unele bacterii, vitamina K3 sau menadiona este un compus de sinteză.Vitamina K acţionează la nivelul ficatului activând unele glicoproteine, care

funcţionează ca factori ai coagulării: protrombina (factorul II), factorii VII, IX, X. Este probabil că intervin în calitate de coenzimă carboxilând .radicalii glutamici de pe suprafaţa acestor glicoproteine şi forma carboxilată permite interacţiunea cu ioni de calciu şi fosfolipide, cu formarea de complexe active asupra coagulării.

Page 226: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului circulator 211

în cadrul reacţiei de carboxilare, vitaminele K se oxidează, iar epoxidul rezultat se transformă din nou în formă redusă activă. Preparatele medicamentoase de vitamină K se folosesc pentru tratamentul şi profilaxia hemoragiilor provocate prin deficit de vitamină K, normalizând cantitatea de protrombină, factorii VII, IX, X în sânge.

Vitamina K are diverse indicaţii terapeutice. Stările de carenţă în vitamina K pot să apară în următoarele situaţii: când se administrează per os în timp îndelungat substanţe antibacteriene, în intoxicaţiile cu antivitamine K, în afecţiuni hepatice grave.

Vitamina K. este indicată în: hemoragii şi diateze hemoragice, insuficienţă hepatică, tratamente prelungite cu sulfamide, antibiotice cu spectru larg, coccidios-tatice, înainte şi după operaţii sângeroase, în intoxicaţii cu derivaţi cumarinici. Există mai multe forme de prezentare ale vitaminei K:

- Vitamina K fiole de 10 ml 1% care se injectează subcutanat sau intra-muscular, la animalele mari 0,1 - 0,3 g, la cele mici, 0,01 - 0,03 g cu repetare de 2 - 3 ori în cursul unei zile, dacă situaţia o impune.

- Vitamina K3 1% soluţie buvabilă în flacoane de 50 ml, 100 ml şi 1000 ml. Este destinată păsărilor şi se administrează în apa de băut o dată pe zi, timp de 3-5 zile câte 1 ml la 10 pui. Vitamina K.3 pulbere furajeră se administrează sub formă de breuvaj în doză de 0,1 - 0,3 g la animalele mari şi 0,01 - 0,03 g la cele mici. Se poate administra şi în furaje, mai ales la păsări alături de medicaţia coccidiostatică sulfamidică sau antibiotică, în doză de 3 - 6 g/tonă de furaj pe durata de 4 - 7 zile.

- Fitomenadiona, fiole de 1 ml, 1%, pentru uzul uman.Menadiolul sodiu fosfat (vitamina K3) este o sare a menadionei solubilă în apă.

Se poate administra oral şi parenteral.Protamin sulfat este o polipeptidă bazică din sperma de peşte, care neutralizează

specific moleculele de heparină, fiind indicată în hemoragiile prin supradozare a acestui anticuagulant.

Venostat (Reptilase) este un extract din veninul unui şarpe, care acţionează hemostatic prin acţiune de tip trombinic şi tromboplastinic.

Hemocoaguloza activează transformarea fibrinogenului în fibrină, astfel încât timpul de coagulare scade la 1/3 din valoarea sa iniţială. Produsul Venostat se pre-zintă sub formă de fiole de 1 ml care conţin 1 unitate hemocoagulază. Se admi-nistrează pe cale subcutanată sau intravenoasă înaintea unor intervenţii chirurgicale.

Acidul aminocaproic este un compus de sinteză înrudit cu Uzina, are proprietăţi antifibrinolitice. Acţiunea se datorează inhibării activatorilor plasminogenului cu împiedicarea formării plasminei şi, în măsură mai mică, inhibării directe a plasminei.

Aprotinina (Katrin, Trasylol) este o polipeptidă care inhibă plasmina şi alte enzime proteolitice. Este recomandată curativ şi profilactic într-o serie de afecţiuni provocate sau condiţionate de proteoliza patologică: sindroame hemoragice, stări de şoc.

Carbazocroma (Adrenostazin) este un compus înrudit cu adrenalina, care scurtează timpul de sângerare şi micşorează permeabilitatea capilară. Se foloseşte curativ şi profilactic, pentru combaterea sângerărilor din vasele mici, în diferite intervenţii chirurgicale şi în hemoragiile prin fragilitate capilară. Eficacitatea este slabă.

Rutozidul este o flavonoidă din grupa vitaminelor P. Creşte rezistenţa capilară,fiind folosit, cu «ezultate îndoielnice, în stările de fragilitate capilară şi în hemoragiile retiniene.

•;..

Page 227: 70238445 Farmacologie Ro

212 Farmacologie veterinară

Etamsilat, soluţie injectabilă ce se poate folosi la toate speciile ca antihemoragic prin menţinerea integrităţii peretelui capilar în intervenţii chirurgicale, diateze hemoragice, intoxicaţii cu anticoagulante. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml.

13.3. Substanţe anticoagulante

Substanţele anticoagulante sunt medicamente care împiedică procesul coagulării acţionând la nivelul sistemului plasmatic responsabil de formarea trombusului. Ele sunt utile în medicina umană în tromboza venoasă, unde fenomenul principal este formarea trombusului de fibrină determinată de staza sângelui. Sunt indicate atât pentru profilaxia primară, oprind generarea trombozei, cât şi pentru profilaxia secundară, oprind extinderea cheagului şi evitând accidentele embolice.

în medicina veterinară se utilizează in vitro, pentru hemoterapie şi analize de laborator. După mecanismul lor de acţiune pot fi clasifcate în (după Veturia Nueleanu, 2004):

I. Substanţe care fixează calciul în sânge (citratul de sodiu, oxalatul de sodiu, florura de sodiu, EDTA-ul)

II. Substanţe cu mecanism anticoagulant complex (heparina, heparinoide)III. Substanţe cu mecanism necunoscut (sulfatiazol)IV.Fibrinolitice (streptokinaze)

I. Substanţe care fixează calciul în sânge

a. Citratul de sodiu acţionează prin fixarea de calciu sub formă de citraţi insolubili. Se utilizează sub formă de soluţie 3,8% în amestec cu sânge 1:9, în vedereaexamenului morfologic al sângelui (determinarea VSH şi nu pentru examenebiochimice). Există şi soluţie injectabilă 10% cu citrat trisodic care se utilizează îngastralgii şi preventiv contra trombozelor după intervenţii chirurgicale.

b. Acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA) este un agent chelator care fixeazăionii de calciu, formând o structură ciclică în interiorul nucleului. Se foloseştesoluţia 1% în amestec 1:9 cu sânge şi are o putere anticoagulantă de 10 ori ma maredecât citratul de sodiu. Se pretează şi pentru unele examene biochimice (uremie,glicemie, proteinemie).

77. Substanţe cu mecanism anticoagulant complex

Heparina este un polizaharid anionic, care se găseşte în ţesuturi animale. Prepa-ratul medicamentos este un polimer format din 8-15 secvenţe a două dizaharide. Acţiunea anticoagulantă a heparinei se exercită direct asupra unor factori plasmatici ai coagulării, este imediată, de durata relativ scurtă şi se evidenţiază atât in vitro, cât şi in vivo. Heparina se cuplează cu o globulină plasmatică - antitrombina III -grăbind acţiunea acesteia de inactivare a trombinei, factorului X şi altor factori ai coagulării.

Heparina la om se administrează intravenos, mai rar intramuscular sau subcu-tanat, fiind indicată pentru tratamentul trombozelor venoase profunde, în caz de embolie pulmonară. Hemoragiile care pot apărea sub tratament heparinic sunt în general uşor de controlat deoarece efectul anticoagulant este de scurtă durată. în

Page 228: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului circulator 213

antihemoragic icale, diateze de 5 ml.

coagulării'. Ele

principal esteindicate atât

profilaxia

analize de upă Veturia

de sodiu,

inoide)

citraţi inso-*n vederea examene izează în

"e fixează foloseşte ma mare (uremie,

. Prepa-dizaharide.

asmaticivitro, câtbina III -factori ai

subcu-caz de sunt în durată. în

cazurile grave, se foloseşte ca antidot specific protamina. Heparinele cu masă mole-culară mică au efect anticoagulant prin inhibarea factorului X (nu inhibă trombina). Efectul este lent şi de lungă durată. Se folosesc pentru profilaxia trombozelor venoase şi a emboliilor.

Nadroparina [fraxiparina, enoxaparina (flexane)] şi Reviparina sunt exemple de heparine cu masă moleculară mică.

Heparinoidele sunt substanţe semisintetice cu formulă şi efect asemănător hepa-rinei. Un exemplu îl constituie unguentul Lasonil care conţine 5000 U.I. heparinoid şi 15.000 UI hialuronidază/100 g. Heparinoidul diminua coagulabilitatea sângelui, iar hialuronidaza creşte permeabilitatea ţesutului conjunctiv, astfel încât este favo-rizată resorbţia hematoamelor, edemelor, exsudarelor şi se utilizează în tratamentul varicelor, hematoamelor, contuziilor, tromboflebitelor, ulcerului varicos.

III. Derivaţii cumarinici

Anticoagulantele cumarinice, care includ Warfarina şi Dicumarolul, îşi datorează acţiunea abilităţii de a antagoniza funcţiile de cofactor ale vitaminei K. Iniţial utili-zată ca agent letal pentru eliminarea rozătoarelor, Warfarina este actual larg utilizată clinic ca anticoagulant oral.

Mecanismul de acţiune: mai mulţi factori proteici (inclusiv factorii II, VII, IX, X), care sunt implicaţi în reacţiile de coagulare, depind de vitamina K, care este cofactor în sinteza lor completă hepatică. Aceşti factori suferă modificări dependente de vitamina K.

Anticoagulantele cumarinice împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitamina K. Ele inhibă refacerea formei active a vitaminei, acţionând, probabil, competitiv cu aceasta (datorită analogiei structurale), asupra vitaminei K, epoxireductazei. Ca urmare a deficitului vitaminei K, în plasmă apar precursori ai factorilor coagulării interesaţi, inactivi din punct de vedere biologic, aşa numiţii PIVKA („Protein Induced by Vitamin K Absence").

Anticoagulantele cumarinice se absorb bine în intestin. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 90 - 99%. Sunt în majoritate metabolizate în ficat, cu va-riaţii individuale mari ale procesului de biotransformare. Trec prin bariera pla-centară şi în lapte.

Dozarea trebuie controlată riguros prin probe de laborator. Pentru aprecierea eficacităţii, se efectuează, ca şi în cazul hepariei, teste care măsoară coagulabilitatea globală. Ele sunt actualmente, recomandate limitat din cauza maniabilităţii dificile. Ele nu pot fi folosite ca medicaţie de urgenţă. Accidentele hemoragice sunt frecvente şi pot fi grave, luând în considerare durata lungă a efectului anticoagulant.

Efectul cumarinicelor poate fi modificat de o serie de stări patologice: deficitul de vitamina K, bolile hepatice, insuficienţă cardiacă cresc efectul anticoagulant; diabetul, hipotiroidismul îl scad.

Interacţiunile medicamentoase pot avea consecinţe nedorite, favorizând acciden-tele hemoragice sau crescând riscul trombozei. Exemplele cele mai importante sunt acidul acetil salicilic, fenilbutazona şi alte antiinflamatorii nesteroidiene care, aso-ciate cumarinicelor, pot declanşa accidente hemoragice intervenind prin mecanisme multiple. Invers, fenobarbitalul şi alte barbiturice micşorează efectul anticoagulant, datorită indicaţiei enzimelor metabolizante ale moleculelor cumarinice.

Actualmentea«.se folosesc câteva preparate cumarinice care diferă prin dozele active, timpul de instalare şi durata efectului.

Page 229: 70238445 Farmacologie Ro

214 Farmacologie veterinară

Acenocumarolul (Trombostop) este un anticoagulant cumarinic cu potentă mare, al cărui efect se instalează după 1 - 1 ,5 zile de la începerea tratamentului şi se menţine 2 - 3 zile după oprirea acestuia.

Warfarina are efect mai lent şi de mai lungă durată; se instalează în 1 - 2 zile şi se menţine 5-7 zile.

IV. Medicaţia fibrinolitică

Medicamentele fibrinolitice sunt capabile să lizeze cheagul de sânge. Ele favo-rizează formarea plasminei, fiind active îndeosebi în interiorul cheagului care protejează plasmina de antiplasminele circulante.

Sunt indicate în cazuri de tromboze venoase, tromboze arteriale la nivelul mem-brelor, embolii pulmonare. Pentru a asigura eficacitatea şi a evita accidentele hemo-ragice, tratamentul se face sub supraveghere clinică şi cu controlul timpului de trombină. Ca reacţii adverse, pot apărea hemoragii, reacţii alergice, febră.

Streptokinaza, o proteină streptococică, provoacă activarea indirectă a sistemului fibrinolitic. Se introduce în perfuzie intravenoasă.

Urokinaza o proteină enzimatică care se găseşte în urină, activează direct plasmi-nogenul. Este mai bine suportată decât streptokinaza.

Aîeplaza sau rt-PA (recombinat tissue-type plasminogen activator) este o serinprotează secretată de celulele endoteliale şi care a fost izolată din lichidul de cultură al unor celule de melanom uman. Are electivitate de acţiune asupra fibrinei.

13.4. Substanţe antianemice

Anemia cea mai întâlnită la animale este cea hipocromă, determinată de deficit de hemoglobina şi care se întâlneşte mai ales la tineretul în creştere, animalele gestante, animalele cu producţie mare de lapte, după evoluţia unor boli infecto-contagioase, după hemoragii sau în cazul unor parazitoze. Datorită acestui fapt, substanţele antianemice sunt reprezentate de preparatele pe bază de fier. Aceste produse pot fi administrate fie per os, fie parenteral. Medicamentele pe bază de fier au atât un rol plastic (întrucât ajută la formarea hemoglobinei), cât şi rol roburant (stimulează eritropoieza).

Absorbţia fierului bivalent este posibilă numai dacă stomacul funcţionează bine. în mediul gastric, se formează clorura feroasă, care se disociază parţial şi apoi se absoarbe.

Ionii feroşi disociaţi se combină cu apoferitina rezultând feritina. Fierul necom-binat, precum şi clorura feroasă nedisociată se elimină o dată cu fecalele. Din feritina fierul este eliberat treptat şi trece în circulaţie, de unde ajunge în organele formatoare de hemoglobina pentru a participa ca plastic la sinteza pigmentului respectiv. Feritina, debarasată de fier, trece din nou în apoferitina, în acest tel creându-se din nou o disponibilitate de absorbţie a ionului feros. Aşadar, fierul nedisociabil nu se absoarbe din tractul digestiv.

Pe cale sintetică, se folosesc preparatele farmaceutice cu fier trivalent.Terapia cu fier se recomandă în anemii, medicamentele asigurând producţia

necesară de hemoglobina, stimulând eritropoieza accelerând procesele oxido-reducătoare din ţesuturi şi, în general, îmbunătăţind schimburile nutritive. întrucât

Page 230: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului circulator 215

medicamentele cu fier acţionează lent, ele trebuie administrate un timp mai înde-lungat, în astfel de situaţii, este necesar să se ia măsuri de preîntâmpinare a constipaţiilor care pot să apară ca urmare a reducerii hidrogenului sulfurat din lumenul intestinal, întrucât acesta se combină cu fierul şi rezultă sulfura feroasă. In acelaşi timp, se contraindică asocierea la preparatele pe bază de fier a taninului (sau succedaneele acestuia) şi sulfului. Derivaţii anorganici ai fierului sunt mai uşor absorbabili şi mai activi, fiind însă mai iritanţi faţă de mucoasa digestivă, com-parativ cu derivaţii organici care, deşi mai puţin eficienţi, sunt în schimb mai puţin toxici. Derivaţii solubili se administrează în soluţii diluate, după tain, iar derivaţii insolubili atât înainte, cât şi după tain.

Tratamentul pe cale bucalăAdministrarea preparatelor cu fier pe cale orală prezintă următoarele avantaje:- este o modalitate uşoară de administrare, nefiind nevoie de instrumentar

special;- nu există pericolul supradozării deoarece o dată depozitele umplute, fierul se

elimină în cea mai mare parte prin fecale;- La om, se preferă această modalitate de administrare numai în anumite cazuri

recurgându-se la terapia parenterală. în acelaşi timp, însă, tratamentul pe cale orală are şi o serie de dezavantaje:

- efectul se instalează tardiv, respectiv hemoglobina începe să crească abia după o săptămână de la începerea tratamentului;

- durata tratamentului este lungă şi tratamentul trebuie continuat încă 2-3 săp-tămâni după normalizarea valorilor hemoglobinei;

- fierul introdus pe această cale, se absoarbe numai cea. 10% întrucât absorbţia depinde de mai mulţi factori precum: a) gradul de anemie a organismului; b) existenţa unor factori reducători care transformă fierul trivalent în fier bivalent; c) existenţa unor factori chelatori care înlesnesc absorbţia fierului.

Quadrex pulbere (Austria) este un produs ce conţine: citrat fero-amoniacal, sulfat de cupru, vitaminele A, D3, Bi, E, Bn, pantotenat de calciu, acid nicotinic, negamicină sulfat, glucoza. Se administrează în apa de băut la purcei de la naştere până la înţărcare.

Anemin P pulbere este un preparat ce conţine: oxalat de fier, sulfat de cupru, clorură de cobalt, glucoza. Este indicat în tratamentul anemiei la purcei, în unităţi în care există diagnosticul de anemie după tratamentul cu fier dextran. Se adminis-trează în amestec cu furajele (1:1) în doză de 1 g amestec/cap/zi. După 12 - 14 zile se administrează 2 - 5 g amestec/cap/zi până la vârsta de 30 - 32 zile. La tineretul porcin doza este de 7 g amestec/cap/zi, timp de 20 - 30 zile, iar la scroafe cu 20 zile înainte de fâtare şi după fatare, 40 g amestec/cap/zi.

Fierul redus este o pulbere oficinală care se obţine prin reducerea cu hidrogen a oxidului de fier. Este o pulbere grea, neagră-cenuşie, fără luciu, inodoră, insipidă, insolubilă în apă, în solvenţi organici, solubilă în unii acizi diluaţi, cu degajare de hidrogen. Administrat pe cale bucală, la nivelul stomacului trece în clorură feroasă. Dozele sunt 1 - 5 g la animalele mari şi 0,02 - 0,2 g la câini, de 2 - 3 ori pe zi.

Sulfatul feros. *A fost prezentat la substanţele astrimgente. Se recomandă a se administra pe cale orală în doză de 2 - 5 g la animalele mari şi 0,05 - 0,2 g la câini sub formă de soluţii 0,2 - 1%.

Page 231: 70238445 Farmacologie Ro

216 Farmacologie veterinară

Clorura feroasă. Se preferă forma de drajeuri, precum şi Siropul de clorură feroasă.Lactatul de fier este o pulbere cristalină galben-verzuie, cu miros caracteristic şi

gust dulceag metalic care conţine 19 - 20% fier. Se foloseşte la fel ca şi sulfatul feros.Fumarat feros este o pulbere granuloasă roşie-brună, greu solubilă în apă, care

conţine 33% fier. Se absoarbe bine după administrarea per os şi se administrează atât purceilor cât şi scroafelor înainte de ratare.

Ferronatul se prezintă sub fonnă de suspensie aromatizată cu fumarat feros 0,03 g/ml. Se utilizează ca şi preparatele anterioare.

Glubiferul se prezintă sub formă de drajeuri cu glutamat feros 0,1 g cores-punzător la 2 - 22 mg fier. Este recomandat în anemii feriprive şi după hemoragii. In organism se scindează eliberând acidul glutamic cu efect trofic asupra sistemului nervos central.

Alte preparate: Ferglurom, Ferro-Gradumet, Glutamat feros.Tratamentul pe cale parenteralăAdministrarea preparatelor pe bază de fier pe cale parenterală prezintă

următoarele avantaje:- efectul este rapid întrucât hemoglobina creşte începând din a doua zi după

administrare şi devine semnificativ mai ridicată după 7 zile;- este suficientă o singură administrare;- se absoarbe întreaga cantitate.

In acelaşi timp prezintă şi dezavantaje datorate toxicităţii produselor pe bază de fier. Astfel, în sânge, fierul circulă legat de o betaglobulină - transferina. Dacă este deoăşită capacitatea de legare a transferinei serice excesul de ioni nelegaţi poate să genereze fenomene toxice care pot fi agravate de carenţa în vitamina E şi seleniu. Antidotul utilizat în astfel de situaţii este produsul Desferal pe bază de desferoxa-mină, un chelator specific al fierului. Consecutiv administrării parenterale a acestor preparate, Ia nivelul ţesutului conjunctiv subcutanat pot să apară reacţii locale de intoLeranţă.

Fierdextranul, din punct de vedere chimic, este un complex de adiţie între hidroxidul feric coloidal şi dextran. Consecutiv administrării intramusculare, se absoarbe în decurs de 3 zile în proporţie de 80 - 90%. Preparatul farmaceutic se prezintă sub formă de lichid brun-roşcat vâscos. Administrarea preparatului la purcei trebuie făcută începând cu ziua a doua sau a treia de viaţă, 1 - 2 ml pe cale intramusculară. Se poate administra şi la viţei 5 - 8 ml, iar la miei 5 ml în prima săptămână de viaţă. Alte preparate care conţin fierdextran sunt:

Fierpolimaltozat fiole, 2 ml cu 100 mg Fe +/mlAbidex 100; fero-dex 100 (Israel)Fervetrin 20%; Ferro 200; Ferro 2000 (Franţa) 'Miofer 100; Ursoferan; Ferrodextran (Germania)Alfafer + Vit.B,2, Intrafer, 200, (Olanda)Dextrafer 200 (Spania) 'Conţinutul de fier trivalent/ml este reprezentat de cifra care însoţeşte denumirea.Alfafer + Vitamina B^ (Olanda) este un produs injectabil folosit pentru pre-

venirea anemiei feriprive. Este indicat la purcei în inapetenţă, întârzieri în creştere, diaree, anemie şi în cazuri de diminuare a rezistenţei la boli şi la variaţii bruşte ale factorilor de mediu. Produsul se administrează intramuscular în următoarele doze:

Page 232: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului circulator 217

purcei 1,5-2 ml; vaci 4-8 ml; viţei 3 - 6 ml; miei 1,5 ml timp de 2 zile cu repetare după 10 zile. Preparatul se prezintă sub formă de flacoane de 100 ml soluţieinjectabilă.

Fierul polimaltozat (Dexitriferon, Astrafer) se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie cu 0,308 g substanţă activă corespunzătoare la 0,1 g fier. Se administrează mtramuscular pentru aportul de fier necesar în anemiile feriprive, dar sub controlul hemoglobinei; 1 g hemoglobina se reface cu 0,15 g fier.

Intrafer 200 Bn (Franţa) este o soluţie injectabilă în flacoane de 100 ml ceconţine fier şi vitamina B]2, şi se recomandă în profilaxia şi tratamentul anemieiferiprive la viţei şi purcei. ■

Pig Iron ject 20% + B12 (Olanda) soluţie injectabilă în flacoane de 100 ml, 250 ml şi 500 ml ce conţine fier dextran şi vitamina Bi2 utilizată în tratamentul anemiilor la purcei, viţei şi câini.

Fervetrin 20% (Franţa) soluţie injectabilă de fierdextran 20 g, fenol 0,5 g şi excipient până la 100 g, se foloseşte la purcei şi viţei, fierdextranul asigurând o eliberare înceată şi de durată a flerului.

k

Page 233: 70238445 Farmacologie Ro

•*

CAPITOLUL XIV MEDICAŢIA TOPICĂ A PIELII ŞI MUCOASELOR

14.1. Substanţe emoliente

Substanţele emoliente au proprietatea de a diminua tonicitatea şi sensibilitatea pielii, îi suplinesc secreţiile sebacee existente în cantităţi insuficiente împiedicând, astfel, uscarea şi pierderea elasticităţii, o apără de factori externi de mediu (frig, acţiunea razelor solare etc), o protejează faţă de umiditate.

în cazul unor inflamaţii substanţele emoliente au acţiune favorabilă asupra tegu-mentului afectat, protejând pielea prin recăpătarea tonicităţii, prin reducerea pierderii exagerate de căldură. Câteva din substanţele emoliente au calitatea de a pătrunde prin piele (axungia, lanolina), altele nu, (vaselina, uleiul de parafină).

Administrate per os, unele emoliente au acţiune lubrefiantă, determinând insta-larea efectului laxativ. Cel mai des însă emolientele se folosesc per se sau ca vehi-cule pentru prepararea unor forme medicamentoase, aplicându-se prin ungere, badi-jonare şi chiar fricţionare.

14.1.1. Emoliente de natură animală

Untura de porc (Axungia, Adeps suillus) este insolubilă în apă, dar miscibilă cu aceasta. Rancezeşte şi de aceea, pentru a opri acest fenomen, se adaugă acid benzoic ;

1%, obţinându-se axungie benzoică. Untura de porc penetrează foarte bine pielea, de aceea se foloseşte ca vehicul pentru prepararea unguentelor (de exemplu cu sulf). Intră în compoziţia emplastrului cu plumb. Se conservă la loc răcoros, în recipiente bine închise.

Lanolina an hidră (adeps lanae anhidricus, cera lanae ovis, cera lanae) repre-zintă secreţia sebacee a ovinelor (usucul ), ce se obţine din apele de spălare indus-trială a lânii, după care se purifică. Este constituită din 95% esteri ai acizilor graşi cu alcooli alifatici superiori, steroidici şi triterpenici, apoi cantităţi mici de acizi graşi şi alcooli neeserificaţi. Se prezintă ca o masă galbenă vâscoasă, onctoasă, filarită, cu miros caracteristic, insolubilă în apă, dar putând încorpora 200-300% apă şi formând emulsii. Dacă încorporează 25% soluţie conservantă, trece în forma hidratată care este o masă alb-gălbuie, moale, onctoasă, filantă şi cu miros slab caracteristic.

Lanolina este grăsimea cea mai asemănătoare cu cea de la suprafaţa pielii, totuşi, puterea acesteia de a pătrunde prin piele este mai redusă decât în cazul axungiei. Este unguentul de bază în care trebuie să se încorporeze şi soluţii sau suspensii medicamentoase apoase. Intră în componenţa a numeroase unguente, se utilizează pentru acţiunea emolientă de refacere şi dezvoltare a ţesutului epidermic favorizând cicatrizarea. Are rol protector, împidicănd pătrunderea germenilor şi apariţia infec-ţiilor în plăgi şi arsuri.

Page 234: 70238445 Farmacologie Ro

m — »:■«.»■ — — ■■ /<—s* —■■-■■

Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor 219

Cetaceul (Spermacet, Cetaceum) este o substanţă purificată, cristalină oficinală provenită din cavităţile pericraniene ale caşalotului. Conţine în principal palmitat sau miristat de cetii. Cetaceul intră în compoziţia unor unguente sau a altor forme medicamentoase pentru a le ridica punctul de topire.

14.1.2. Emoliente de natură vegetalăCeara de albine (Cera). Ceara galbenă este produsă de albine şi este constituită

din 70-75% esteri ai alcoolilor superiori cu acizii palmitic, hidroxipalmitic, dehidro-palmitic şi cerotic, apoi 14% acizi graşi liberi, 12% hidrocarburi corespunzătoare alcoolilor de ceară şi mici cantităţi de sitosterină şi alcooli liberi.

Ca şi ceara galbenă, ceara albă se găseşte sub forma unei mase solide sau plăci subţiri onctoase, de culoare albă, cu miros caracteristic de miere, obţinută prin puri-ficarea şi înălbirea la soare sau cu peroxizi a cerei galbene. Se utilizează în diverse preparate cu rol protector la nivelul pielii.

Untul de cacao (butir cacao) se prezintă sub formă de bucăţi solide, uşor gălbui, cu miros de cacao şi gust plăcut. Se obţine prin presarea la cald a seminţelor decor-ticate ale arborelui Theobroma cacao. Este un amestec de acizi graşi superiori (oleic, stearic, palmitic). Are dezavantajul că râncezeşte dar are avantajul că se to-peşte repede la temperatura de 30-35°C. Supozitoarele rectale se prepară în mod obligatoriu cu unt de cacao. Supozitoarele vaginale (globulele) şi cele uterine (bujiurile) se prepară fie cu unt de cacao, fie cu glicerogelat.

Diferite uleiuri vegetale. Sunt uleiuri nesicative dintre care se remarcă uleiul de floarea soarelui, uleiul de arahide, uleiul de migdale, uleiul de susan şi uleiuri sicative ca: uleiul de in, uleiul de nucă, uleiul de dovleac, uleiul de cânepă. Uleiurile au utilizări în receptură, uleiul de floarea soarelui, cel de migdale, de piersici, de măsline, de susan, iar altele se utilizează.şi la prepararea soluţiilor injectabile.

14.1.3. Emoliente de natură mineralăVaselina albă este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate obţinute din

petrol, purificate şi înălbite. Nu râncezeşte, nefiind grăsime, este foarte bun excipient pentru unguente şi paste cu rol de protecţie a pielii, ea nepătrunzând prin piele. In comerţ se găsesc vaselină pură şi vaselină parfumată.

Parafina lichidă (uleiul de parafină) este un amestec de hidrocarburi saturate, lichide obţinute de la distilarea petrolului. Se amestecă cu uleiurile grase şi cu cele volatile. Intră în componenţa unor unguente cum este de exemplu Unguentul oftalmic, utilizat în conjunctivite cronice, blefarite, cheratite difuze, la toate speciile de animale.

Parafina solidă se foloseşte pentru mărirea consistenţei unguentelor, ea având punctul de topire de 50-57°C. Intră în compoziţia unor unguente cum este unguentulOsmatin.

Stearina este amestec de acizi graşi solizi (acid octodecanoic, stearic hexadecanoic sau palmitic şi alţi acizi graşi). Se utilizează pentru a mări consistenţa unguentelor.

14.1.4. Emoliente de natură alcoolicăGlicerina (glicerol). Lichid incolor, siropos, dulce, higroscopic, practic insolubil

în eter, cloroform şi uleiuri grase. Aplicată pe piele, nediluată cu apă, provoacă

Page 235: 70238445 Farmacologie Ro

220 Farmacologie veterinară

deshidratarea şi iritarea acesteia (se utilizează ca emoiient după ce se amestecă cu 25% apă). Intră în compoziţia glicerolatului de amidon care este indicat ca emoiient şi protector pentru tegument, şi a supozitoarelor cu glicerina folosite cu rol evacuant la nivelul rectului este utilizată la prepararea glicerinei iodate şi a glicerinei boricate. Glicerina iodată se utilizează sub formă de pensulaţii după detaşarea falselor mem-brane din cavitatea bucală în difterovariolă. Ca evacuant al rectului, se adaugă la 1 1 de apă 50-100 g glicerina la animalele mari şi 5-20 g glicerina la animalele mici. Glicerina se adaugă la vaccinuri şi preparate anatomice, ca un conservant.

14.2. Substanţe adsorbante

Adsorbţia este un fenomen de natură fizico-chimică prin care adsorbantul fixează pe suprafaţa lui substanţe solide, lichide sau gazoase. Este un fenomen reversibil în cadrul căruia se stabileşte un echilibru între adsorbant şi substanţa adsorbită conform legilor maselor.

Ca adsorbante şi protectoare ale mucoaselor gastrointestinale sunt folosite o serie de substanţe sub formă de pulberi inerte, cu suprafaţă mare, capabilă să reţină fizic sau chimic acidul clorhidric, sărurile biliare, toxinele, gazele sau alte produse nocive şi să acopere mucoasele cu un strat protector (pansamente gastrice şi intestinale).

Adsorbantele se recomandă intern în caz de gastroenterite, fermentaţii, into-xicaţii. Se utilizează suspensii apoase cu apa de băut sau sub formă de breuvaj. Din-tre medicamente, numai cărbunele medicinal, bentonita şi, rar, caolinul pot fi utilizate intern.

Adsorbantele se recomandă extern în afecţiuni umede ale pieiii, ulcere, fistule. Utilizarea externă se face sub formă de pulbere (în amestec cu alte pulberi sicative şi antiseptice) sau sub formă de unguente şi paste. Pentru uzul extern se pretează toate substaţele adsorbante.

Cărbunele medicinal se obţine prin arderea incompletă în cuptoare speciale a lemnului de tei, iar cel animal din oase calcinate. Activarea cărbunelui se face prin tratarea lui cu acid clorhidric. Se prezintă sub formă de pulbere neagră afânată, fină, fără miros, fără gust, insolubilă în apă şi în solvenţi organici, oficinală. Valoarea practică a produsului este dată de puterea sa de adsorbţie, care se verifică faţă de soluţia (0,15%) albastru de metilen. Are o putere apreciabilă faţă de gaze, toxine microbiene, aicaloizi şi alţi compuşi toxici, precum şi putere decolorantă. Este folosit ca adsorbant al gazelor rezultate din fermentaţiile şi putrefacţiile intestinale, în balonări, colite, diarei fetide şi, de asemenea, în intoxicaţiile cu metale grele, aicaloizi, glic^zide, ciuperci. Este incompatibil cu substanţele oxidante.

Există sub formă de comprimate a 0,5 g şi se administrează la animalele mari 50-250 g, iar la animalele mici 0,5-2 g. Intră în compoziţia unor preparate precum: Carbocif, Gast isan, Gastrosedol.

Caolinul (:rgila, Bolus alba) este un silicat de aluminiu hidratat şi se prezintă sub formă de pulbere cenuşie-deschisă. Poate fi întrebuinţat extern sau intern.

Bentonita este un trisilicat de aluminiu coloidal şi se prezintă sub formă de pulbere fină a jă, uşor cenuşie. Se foloseşte frecvent în amestec de medicamente, pentru a întârzia absorbţia intestinală a acestora.

Page 236: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor 221

14.3. Substanţele mucilaginoase

Sunt substanţe care dau cu apa soluţii coloidale ce se aseamănă cu mucusul fiziologic şi care protejează mucoasele. Ele atenuează acţiunea iritantă şi gustul altor medicamente. Se utilizează în tratamentul unor intoxicaţii întrucât îngreunează adsorbţia otrăvurilor pentru protejarea mucoasei în gastroenterite, în constipaţiile uşoare, iar extern sub formă de cataplasme pentru resorbţia exsudatelor. Nu se aplică la nivelul plăgilor, întrucât constituie medii bune de cultură pentru dezvoltareamicroorganismelor.

Guma arabică se prezintă sub formă de bucăţi galbene, solubile în apă şi se obţine prin exsudaţie naturală sau provocată prin traumatisme din tulpina şi ramurile de Acacia senegal (L) din familia Leguminosae. Există şi o formă de gumă arabică desenzimată. La nivelul tubului digestiv are rol protector al mucoasei şi nu se digeră. Se administrează simultan cu alte medicamente mai mult sau mai puţin iritante, în doze de 5 - 20 g la animalele mari şi 1 - 3 g la animalele mici.

Se folosesc: mucilagiul de gumă arabică 30% şi mucilagiul diluat de gumă ara-bică (Julep gumos, Porţiune gumoasă) care conţine 20 ml mucilag de gumă arabică şi ad. 100 ml sirop de coajă de portocale.

Guma tragacantă se obţine ca şi guma arabică, dar din arborele Astragalus gummifer, familia Leguminosae. Se foloseşte mucilagiul 10% ca şi cel de gumăarabică.

Seminţele de in (Lini semen). Sunt seminţele obţinute de la planta Linum ussitatissimum din familia Linaceae. Se foloseşte mucilagul în concentraţie de 4%.

Amidonul. Există mai multe tipuri de amidon în funcţie provenienţa sa: amidon de grâu, amidon de porumb, amidon de cartof. în general, amidonul se întrebuin-ţează ca mucilag cu 50 părţi de apă fierbinte, administrat per os, în gastroenterite. Extern se foloseşte ca sicativ, adsorbant, singur sau în asociere cu oxid de zinc sau acid boric. Se recomandă şi ca antidot în intoxicaţii cu iod, 50 - 200 mg la animalele mari şi 0,2 - 0,5 g la animalele mici. Are dezavantajul că fermentează uşor înprezenţa umidităţii.

în anumite situaţii, în absenţa amidonului se pot folosi decocturile mucilaginoase 2 - 3% preparate din fulgi de ovăz, din orz sau alte cereale.

Rădăcina de nalbă mare (Althaeae radix) se obţine de la planta Althaea officinalis din famlia Malvaceae. Din acest drog vegetal se prepară mucilagii 3 -10% folosite similar mucilagiilor anterioare. Pulberea din rădăcina de nalbă este întrebuinţată şi ca excipient în tehnologia farmaceutică.

Florile de lumânărică (Verbasci flores). Acest drog vegetal se foloseşte pentru proprietăţile lui emoliente şi mucilaginoase în doze de 20 - 60 g la animalele mari şi 5 - 10 g la animalele mici.

Frunzele de podbal (Farfarae folium). Se obţin de la planta Tusilago farfara din familia Compositae. Se utilizează pe cale internă ca decocturi mucilaginoase iar extern sub formă de cataplasme.

Gelatina se obţine prin hidroliza parţială a ţesuturilor animale ce conţin colagen. Se extrage cu apă fierbinte, se purifică şi se usucă. Se prezintă sub formă de foi flexibile, subţiri, care se solubilizează în apă caldă.

Page 237: 70238445 Farmacologie Ro

222 Farmacologie veterinară

14.4. Substanţe dulci ^

Aceste substanţe se recomandă ca plastice, excipiente, corective.Rădăcina de licviritie (Glycyhizae radix-lemnul dulce). Planta se numeşte

Glycyhiyza glabra şi face parte din familia Leguminosae. Drogul conţine glicirizină care spumifică cu apa, glucoza, zaharoză etc. Se foloseşte ca excipient, corrigens, laxativ, expectorant.

Zahărul, este o substanţă care se topeşte la 160°C, peste această temperatură caramelizându-se. Este solubil în apă, este higroscopic, dar se solubilizează greu în alcool. Aplicat extern sub formă de pulbere fină ajută la gramularea plăgilor (corneene); administrat pe cale internă este plastic, energetic, laxativ, expectorant, corrigens etc. Se foloseşte sub formă de sirop simplu format din 6-40 părţi de zahăr şi 360 părţi apă, în tehnologia farmaceutică.

Lactoza este o pulbere cristalină albă, inodoră, cu gust dulce, uşor solubilă în apă, dar nehigroscopică, practic insolubilă în alcool, eter şi cloroform. Se întrebuin-ţează ca excipient pentru pulberi şi în calitate de corector de gust şi diuretic. Se absoarbe greu din tractul digestiv şi acţionează defavorabil germenilor de putrefacţie existenţi în lumenul intestinal. Se foloseşte mai ales la tineret, dozele fiind la viţei şi mânji de 20 - 50 g, iar la purcei 10 - 15 g.

Glucoza (Dextroza) este o pulbere albă, cristalină, higroscopică, inodoră, cu gust dulce, solubilă în apă şi mai puţin în alcool. Se întrebuinţează cu rol diuretic şi corector de gust.

Fructoza este o pulbere albă cristalină, cu gust dulce intens. Este foarte uşor solubilă în apă, solubilă în alcool şi insolubilă în eter. Are aceleaşi întrebuinţări ca şi glucoza.

Melasa este un produs secundar rezultat în urma fabricării zahărului. Se prezintă sub formă de lichid siropos, închis la culoare, dulce şi se foloseşte ca laxativ, vehicul şi corector de gust.

Mierea de albine conţine glucoza, fructoza, uleiuri eterice, acid formic, diverse ' vitamine. Se foloseşte ca excipient, laxativ şi cu rol corector de gust.

Zaharina. Din punct de vedere chimic este 1,2 benzizotiazol - 3 (2H) -on 1,1 dioxid. Este o pulbere cristalină, albă, inodoră, cu gust dulce, foarte puţin solubilă în apă. Este de 3 - 50 de ori mai dulce decât zahărul. Există şi sub formă de compri-mate de 0,02 g şi se foloseşte drept corector de gust pentru medicamente şi ca îndulcitor pentru diabetici.

Ciclamatul de sodiu. Din punct de vedere chimic este ciclohexisulfamat de sodiu. Se prezintă sub formă de cristale albe sau pulbere cristalină albă, fără miros sau cu miros slab aromatic, cu gust dulce, solubilă în apă. Poate să înlocuiască zaharina, având un gust mai plăcut şi fiind termostabilă. Se prezintă sub formă de comprimate a 0,1 g, iar un comprimat îndulceşte cât o bucăţică de zahăr.

14.5. Substanţele astringente

în această grupă se încadrează medicamentele care au proprietatea de a precipita reversibil proteinele tisulare de suprafaţă, formându-se o peliculă insolubilă în apă, care se opune pătrunderii în profunzime a altor substanţe şi care nu permite

Page 238: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor 223

dezvolotarea microbilor. în urma precipitării proteinelor şi prin reducerea secreţiilor, astringentele posedă şi efect hemostatic de suprafaţă. în concentraţii mari, substan-ţele astringente devin iritante şi chiar caustice. Există şi o gradaţie de la acţiunea astringentă la cea caustică în funcţie de compoziţia chimică a substanţelor. în cazul cationilor, ordinea este următoarea: plumb, bismut, aluminiu, fier, zinc, cupru, argint, mercur; în privinţa anionilor se cunoaşte următoarea ordine: acizii organici, apoi cu cât o substanţă disociază mai bine va acţiona mai mult spre caustic şi invers. Din cele arătate, se înţelege că sărurile acizilor organici care se disociază mai greu vor fi predominant astringente, faţă de sărurile acizilor anorganici uşor disociabile, care tind să posede acţiune caustică.

Sărurile metalelor de la mijlocul seriei cu acizi cu putere de disociere medie vor avea proprietăţi intermediare- astringente, iritante sau caustice, în funcţie de concen-traţie (de exemplu alaunul care în soluţie 1% este astringent, în soluţie 5% devine irjtant, iar peste 5% caustic).

Sunstanţele astringente se folosesc ca antiflogiştice, hemostatice, calmante, bacte-riostatice (extern în arsuri) şi ca stiptice sau cu calităţi de antidot (în gastroenterite).

14.5.1. Astringente metalice

Sărurile de plumbAu acţiune predominant astringentă, însă prezintă dezavantajul că determină, în

urma absorbţiei din intestin sau de pe plăgi, intoxicaţii.Acetatul de plumb se prezintă sub formă de cristale incolore transparente,

eflorescente şi cu miros de oţet. Se foloseşte sub formă de soluţii 0,5 - 2% ca antiflogistic în contuzii, decubite, mai rar ca astringent în catarurile mucoaselor. Nu se utilizează pe cale internă.

Acetatul bazic de plumb. Se foloseşte soluţia ce conţine 14% Pb şi se prezintă sub formă de lichid limpede incolor cu gust dulceag, astringent. Prin amestecul a 2 ml soluţie cu 100 ml apă se obţine soluţia Goulard, care conţine 0,28% plumb. Se aplică sub formă de comprese antiflogiştice în contuzii.

Oxidul de plumb se prezintă sub formă de pulbere de culoare galbenă sau roşcată, insolubilă în apă. Se aplică extern sub formă de unguente şi emplastre antiflogiştice şi astringente.

Sărurile de bismut

Se prezintă sub formă de pulberi fine care iniţial sunt adsorbante, apoi se solubilizează în secreţii şi devin astringente. La nivelul tubului digestiv se combină cu hidrogenul sulfurat şi formează sulfura de bismut, reducând astfel hiperper-istaltismul declanşat de hidrogenul sulfurat. Au şi efect bacteriostatic moderat iar extern sărurile de bismut sunt recomandate în tratamentul eczemelor, ulcerelor şi arsurilor.

Azotatul bazic de bismut (subnitrat de bismut, bismut subnitric) se prezintă sub formă de pulbere albă, fină, inodoră, insipidă, aproape insolubilă în apă. Se foloseşte ca pansament gastrointestinal în doze de 10 - 25 g la animalele mari şi 0,5 - 2 g la animalele mici. Medicamentul este protector pentru mucoasa digestivă, dar nu are acţiune antiacidă.

Page 239: 70238445 Farmacologie Ro

224 Farmacologie veterinară

Carbonatul bazic de bismut se prezintă sub formă de pulbere albă, fină, inodură, insolubilă în apă. Se foloseşte ca şi azotatul bazic de bismut.

Galatul bazic de bismut (Dermalol) se prezintă sub formă de pulbere fină de culoare galbenă, inodoră, insipidă, insolubilă în apă. Se utilizează per os sau sub formă de unguente 5 - 20% în dermatologie, ca astringent şi antiseptic.

Sărurile de aluminiu

Acţionează predominant astringent, sicativ şi uşor bacteriostatic. în concentraţii mari pot deveni iritante. Indiferent de calea de aplicare sau administrare, aceste săruri nu se absorb.

Sulfatul de aluminiu şi potasiu (Alaun de potasiu) se prezintă sub formă de cristale incolore, fără miros, cu gust acru astringent. Se foloseşte sub formă de soluţii 1 - 2%, preparate ex tempore, în prolaps vaginal sau uterin pentru micşorarea volumului organului care trebuie repus. Fără apă de cristalizare sulfatul de aluminiu şi potasiu devine alaun calcinat care se poate folosi drept caustic şi hemostatic

Acetotartratul de aluminiu se foloseşie sub formă de soluţie limpede, cu miros de acid acetic. Această soluţie conţine sulfat de aluminiu 30 g, acid acetic diluat 36,5 g, carbonat de calciu 13,5 g, apă şi acid tartric q.s. Se foloseşte în amestec cu apa 1/4 -1/8 ca antiinflamator în contuzii, tendinite, etc.

Acetatul de aluminiu se foloseşte soluţia de acetat de aluminiu care conţine 8% acetat bazic de aluminiu sub denumirea de licoarea Burow. Este un lichid limpede incolor, cu miros de acid acetic şi cu gust dulceag acrişor. Se foloseşte ca şi sol' âa de acetotartrat de aluminiu.

In comerţ există comprimate Burowin, câte două într-un pacheţel, unul eonii ie sulfat de aluminiu şi amoniu 3 g şi acid tartric 0,02 g, iar celălalt acetat de calciu 2,2 g. Fiecare comprimat se soluţionează separat în câte 250 ml apă, apoi cele două soluţii se amestecă şi soluţia finală se aplică sub formă de comprese antiflogistice.

• Sărurile de fier

Substanţele din această grupă acţionează astringent, iritant sau caustic în funcţie de concentraţii. Derivaţii fierului trivalent sunt mai activi decât cei ai fierului bivalent.

Sulfatul feros se prezintă sub formă de cristale verzi eflorescente, fără miros, cu gust metalic astringent, uşor solubile în apă. Se poate administra per os sub formă de soluţie 0,5 - 1% în gastroenterite în doză de 10 - 25 g la animalele mari, 2 - 5 g la animalele mijlocii, 0,1 - 0,5 g la câini şi 0,01 - 0,2 g la păsări. Se poate utiliza şi extern cu rol astringent, sicativ şi caustic moderat mai ales în podologie. Soluţiile 1 - 2% pot fi folosite sub formă de gargarisme în stomatite.

Clorura ferică se prezintă sub formă de bucăţi de culoare galben portocalie, foarte uşor solubilă în apă, foarte higroscopică. Fiind un derivat trivalent, clorura ferică acţionează local mai rapid şi mai puternic decât sulfatul feros. în soluţie concentrată, clorura ferică este uşor caustică. în mod obişnuit se recomandă ca astringent, hemostatic şi dezinfectant sub formă de soluţii 1 - 5% prin badijonă. , comprese sau irigaţii.

Am pi

Page 240: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor 225

Sărurile de zinc >•

Sărurile de zinc pot fi astringente, iritante sau caustice în funcţie de concentraţie.Sulfatul de zinc se prezintă sub formă de pulbere microcristalină albă, inodoră,

uşor eflorescentă, cu gust metalic astringent, uşor solubilă în apă. Se recomandă sub formă de soluţie 0,1 - 1% ca antiseptic în oftalmologie. Efectul astringent apare prompt şi durează 1 - 2 ore. Soluţiile în concentraţie de 1 - 2% se administrează per os cu rol vomitiv. în soluţii cu concentraţie 20% devine iritant şi caustic.

Oxidul de zinc se prezintă sub formă de pulbere albă, fină, amorfă, inodoră, insipidă, insolubilă în apă. Se întrebuinţează numai extern per se sau sub formă de unguent 10% sau sub forma unor pulberi compuse în tratamentul eczemelor şi al arsurilor. După ce-şi exercită acţiunea adsorbantă se solubilizează lent în mediul acid al inflamaţiilor, devenind uşor astringent. Preparatele comerciale ce conţin oxid de zinc sunt:

- Jecozinc unguent ce conţine oxid de zinc 0,38 g, ulei de peşte 12 g, talc 4 g, lanolină 12 g şi vaselină ad 100 g.

- Cutaden unguent ce conţine 15% ocid de zinc.Cloritra de zinc se prezintă sub formă de masă cristalină albă, higroscopică, cu

gust arzător caustic, solubilă în apă. Substanţa este mai puţin astringent şi în special caustică.

Sărurile de cupru

Sunt antiseptice, astringente, iritante, caustice, după concentraţia lor, precum şi în funcţie de ţesuturile asupra cărora acţionează.

Sulfatul de cupru se prezintă sub formă de cristale albastre, eflorescente, solubile în apă. Prezintă proprietăţi astringente sub formă de soluţie 1 - 3%, mai ales pentru plăgi şi mucoase. Peste 3% este iritant, iar la concentraţia de 10 - 30% este caustic. Se poate folosi ca hemostatic local în concentraţie de 5 - 20%.

Sărurile de argint

Azotatul de argint. Sub formă de soluţii slabe 0,5 - 1% şi se utilizează în trata-mentul stomatitelor ulceroase şi în oftalmologie.

14.5.2. Astringente de origine vegetală

Principiile active astringente vegetale sunt substanţele tanice şi catechinele, structural caracterizate prin prezenţa mai multor cicluri aromatice (flavonoide).

Taninul {Acidul tanic) este componentul principal al drogurilor de origine vege-tală. Se extrage din gogoşile de ristic, formaţiuni patologice care apar pe frunzele de stejar în urma înţepăturii unor insecte (himenopterul Cynipos tinctorid). Se prezintă sub formă de pulbere gălbuie amorfă, greu solubilă în apă. Precipită cu uşurinţă pro-teinele, din care cauză se foloseşte pentru tratamentul arsurilor; determină tăbăcirea terminaţiilor nervoase, durerea diminua, iar toxinele precipitate la locul de formare nu se mai resorb.

Taninul sub formă de soluţie 2 - 5% se aplică sub formă de pensulaţii sau comprese. Datorită acţiunii astringente la nivelul mucoaselor la oameni se produce o senzaţie de „gură pungă". în acelaşi timp, tot datorită acţiunii de precipitare a

Page 241: 70238445 Farmacologie Ro

-tffe,

226 Farmacologie veterinară

proteinelor, taninul se foloseşte şi ca hemostatic în cazul unor hemoragii capilare. Pe cale orală taninul se administrează sub formă de mucilagii în cazul unor gastroen-terite saii ca antidot în intoxicaţii cu alcaloizi sau săruri metalice în doză de $' - 20 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la câini. Nu este admisă administrarea taninului sub formă de breuvaj întrucât acţionează asupra mucoasei faringiene şi poate să provace spasme.Succedaneele taninului. Spre deosebire de tanin, succedaneele sunt insolubile în apă, deci pot fi administrate şi sub formă de breuvaj întrucât nu produc spasm glotic. Tanalbina (tanat de albumină) conţine 50% tanin. Este o pulbere de culoare galben-brună. Acţionează la nivelul intestinului unde se descompune.

Tanoformul rezultă în urma condensării taninului cu formaldehida. Se prezintă sub formă de pulbere uşoară, brun roşcată. Acţionează moderat astringent şi antiseptic. Se poate utiliza şi extern în tratamentul eczemelor şi al plăgilor.

Tanigenul (Tanin diacetilat) este o pulbere alb gălbuie. Succedaneele taninului se administrează per os în doze de 5 - 20 g la animalele mari; 0,3 - 0,5 g la animalele mici în tulburări gastrointestinale cu rol stiptic (constipant).

Drogurile astringente. Sunt reprezenate de diverse părţi ale plantelor sau plante întregi care conţin tanin sau succedanee ale taninului. Dintre acestea menţionăm: gogoşile de ristic sau galele de stejar care conţin 35 - 60% tanin şi 2% acid galic; scoarţa de stejar (Quercurs cortex), care conţine 10 - 20% tanin din care se obţin

pulberi sau decocturi care se folosesc în tratamentul gastroenteritelor în doză de 15 -20 g la animalele mari; 5 - 10 g la animalele mijlocii şi 1 - 5 g la animalele mici cîe 2 - 3 ori pe zi. Apoi se mai pot folosi frunzele de salvie (Salviae folium) alese în

timpul antezei (înfloririi). Acestea se pot prepara sub formă de infuzii, în doze de 30 - 60 g la cal, 3 - 6 g la câini; frunzele de strugurii ursului (Uvae ursi folium) care conţin pe lângă arbutinină şi 30% tanin, şi se folosesc sub formă de decocturi;

rizomul de sclipeţi (Tormentillae rhizoma), utilizat sub formă de decocturi Î0 - 20% sau de pulberi; frunze de nuc (Juglandis folium) recoltate vara, din care se prepară decocturi astringente; sunătoarea (Hyperici herbă) care se utilizează sub formă de

infuzii astringente; scoarţa de salcie (Salicis contex); fructele de afin (Myrtilli fructus) care se recomandă sub formă de macerate alcoolice sau decocturi; rizomul de cerenţel (Gei rhizoma); rădăcina de sorbestrea {Sanguisorbae redix); rizomul de iarbă roşie (Bistortae rhizomas), care conţin 15% tanin. Toate aceste droguri pre-parate sub diverse forme farmaceutice se folosesc mai ales în tratamentul

gastroenteritelor.

Antiinflamatoare vegetale azulenice

Azulena este un principiu antiinflamator vegetal care nu acţionează prin astrin-genţă, ci probabil, inhibă eliminarea de histamină, fără însă a avea o acţiune antihis-taminică propriu-zisă. Se mai presupune, de asemenea, că stimulează eliberarea de ACTH şi glucocorticoizi.

Principalii reprezentanţi ai aceste grupe sunt muşeţelul şi coada şoricelului.Muşeţelul (Matricaria chamomilla, familia Compositae) este o plantă care înflo-

reşte din aprilie până la sfârşitul lui august. De la această plantă se folosesc florile care conţin un ulei volatil de culcare albastră în concentraţie de 0,4% şi care la rândul său conţine 10% azulenă. Pe lângă acest ulei volatil florile de muşeţel mai conţin flavone şi terpene care îi conferă drogului acţiune spasmolitică.

Page 242: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia topică a pielii şi mucoaselor 227

Coada şoricelului (Alchillea millefolium, familia Compositae) este o plantă ce creşte pe păşuni şi fâneţe. Se folosesc părţile aeriene ale plantei {Millefolii herba) care conţin ulei volatil ( 0,2%) ce conţine la rândul său cea. 30% azulenă. Pe lângă uleiul volatil, drogul mai conţine şi alte principii active precum acizii organici, alcooli, fitoncide, care îi conferă un efect cicatrizant, antibacterian, hemostatic.

Atât florile de muşeţel cât şi părţile aeriene ale plantei coada-şoricelului se folo-sesc sub formă de infuzii şi decocturi atât pe cale internă în gastrite, enterite, colite, cât şi extern pentru spălarea plăgilor, precum şi sub formă de comprese în conjunc-tivite, arsuri, eczeme, dermatite.

14.6. Medicaţia proinflamatoare r

14.6.1. Substanţe rubefiante (iritante, revulsive)

Denumirea grupei vine de la cuvîntul latin "rubor"= roşeaţă. Medicamentele din această grupă produc o inflamaţie de gradul 1 (cu vasodilataţie locală, roşeaţă, căldură, usturime, uşor edem). Pe baza acestei acţiuni, rubefiantele se indică pentru:

- reactivarea unor procese inflamatorii subacute sau cronice localizate la nivelul aparatului locomotor (miozite, tendinite, artrite, reumatism muscular şi articular);

- resorbţia hematoamelor şi a edemelor;- crearea unui aflux leucocitar în jurul plăgilor;- ca terapie derivativă a circulaţiei, aplicată pe torace în inflamaţii acute pulmo-

nare ( pneumonii, congestie pulmonară) sau pleurale (pleurite);- ca terapie derivativă a durerii în caz de colici şi nevralgii. Aceste substanţe se

aplică sub formă de fricţiuni, pensulaţii sau cataplasme.Tinctura de iod nu este o tinctură, ci o soluţie alcoolică de iod iodurat şi care

conţine 2 g iod, 3 g iodură de potasiu şi 95 g alcool etilic 50%. Se aplică sub formă de pensulaţii mai ales în jurul plăgilor şi pentru resorbţia hematoamelor şi a edemelor. Dacă se adaugă 10% guaiacol, se numeşte "tinctură de iod gaiacolată" şi se întrebuinţează extern, pe cutia toracică, sub formă de pensulaţii, în caz de pleuro-şi pneumopatii dureroase (terapie derivativă).

Uleiul de terebentină (esenţă de terebentină) este un ulei de culoare gălbuie, cu miros caracteristic de brad (terebentina se obţine din răşina de brad) şi inflamabil. Aplicat ca atare pe piele, produce o hiperemie intensă, urmată de căderea părului. Datorită acestui fapt este necesară diluarea lui în proporţie de 1:5 până la 1:20 cu ulei vegetal, lapte sau mucilag. Se absoarbe prin piele şi conferă miros laptelui şi cărnii. Se întrebuinţează sub formă de linimente, prin fricţionare, în inflamaţii ale aparatului locomotor, pneumonii, pleurite etc.

Injectat subcutanat, uleiul de terebentină produce abces de fixaţie. Se formează un puroi aseptic în urma hiperleucocitozei locale, consecinţă a hiperleucocitozei generale. Abcesul de fixaţie este şi un criteriu de prognostic (dacă se formează prognosticul este favorabil şi invers). Injecţia se face în zona pectorală la cal 3-5 ml, la bovine 5-6 ml, la câine 0,5-1 ml, la pisică şi iepure 0,02-0,25 ml, la porc 2-4 ml şi produce numai o tumefacţie fără abeedare. După 4-7 zile, abcesul se deschide în punctul cel mai decliv fără a se mai trata local. Asemănător acţionează şi spânzul (Helleboruspurpurascens). Pentru maturarea abceselor se recomandă unguentul 10-20%.

Page 243: 70238445 Farmacologie Ro

228 Farmacologie veterinară

Camforul este o pulbere cristalină albă cu miros pătfunzător, se volatilizează şi este inflamabil. Pentru a prepara amesrecuri apoase trebuie triturat iniţial cu o cantitate mică de alcool, acesta numindu-se "camfor trit". Se utilizează adesea sub formă de spirt camforat care este un amestec de 10 g camfor, 70 g alcool 50% şi 20 g apă, şi se aplică în afecţiuni ale aparatul ai locomotor, congestie pulmonară, nevral-gii etc. De asemenea, camforul se mai poate utiliza sub formă de unguent camforat 10%, camforul pulverizându-se cu ajutorul eterului, de asemenea sub formă de liniment camforat saponat (opodeldoc), ca alcool saponato-camforat şi ca ulei camforat.

Făina de muştar este o făină de culoare verde-brună, cu miros şi gust de muştar, şi se obţine prin măcinarea seminţelor de muştar negru (Brassica nigra, fam. Cruci-ferae). Conţine glicozidul sinigrină şi un ferment mirozina care în prezenţa apei calde se activează şi descompune sinigrină în sulfocianat de al ii ("esenţă de muş-tar"), cu proprietăţi iritante. Pasta de făină de muştar cu apă călduţă se numeşte sina-pism şi se aplică pe piele în inflamaţiile aparatului locomotor, în fazele incipiente ale pleuritelor şi ale congestiei pulmonare. Sinapismul sau cataplasmele cu taină de muştar se menţin pe piele un timp variabil, în funcţie de grosimea şi sensibilitatea pielii, şi de felul cum suportă animalul medicaţia.

Amoniacul diluat are o concentraţie de 10% şi se prepară din amoniac concentn:: în raport de 1:9 cu apa. Se utilizează la prepararea unor linimente cum sunt de exemplu linimentul amoniaco-camforat sau linimentul amoniacal (volatil). Lini-mentul volatil este o emulsie vâscoasă, r^e prepară din ulei de floarea soarelui 74 g stearină 1 g şi amoniac diluat 25 g, şi se u; Uzează ca revulsiv sub formă de fricţiuni în tendovaginite. Tot pentru fricţiuni se recomandă şi linimentul amoniaco-camforat, constituit din 2 părţi amoniac diluat, 3 părţi ulei camforat şi 5 părţi ulei de floarea soarelui, precum şi linimentul saponato amoniacal obţinut din alcool saponat, amoniac şi apă.

Rubefiante de uz uman sunt: Revulsin unguent şi soluţie (nicotinat de benzii ), Saliform unguent (salicilat de metil, cloroform ş.a.), Carmol soluţie de aldehidă cinamică, ulei de pinen etc), Fricţie Galer.ica soluţie(acid acetic, mentol etc).

14.6.2. Substanţe vezicante

Sunt substanţe utilizate numai în medicina veterinară şi în medicina experimen-tală. Produc o inflamaţie de gradul 2, cu apariţia de vezicule, care se sparg, exsudatul limfatic se crustizează, iar crusiele persistă până la epitelizare, respectiv timp de 2-3 săptămâni. Pe baza acestui efect, substanţele vezicante se folosesc în scopul reacutizării unor inflamaţii cronice ale aparatului locomotor (artrite, tendi-nite), precum şi în scopul stimulării locale a circulaţiei în cazul paraliziei faringelui, a unor exostoze, în jurul unor abcese sau flegmoane precum şi a plăgilor atone.

Vezicantele se folosesc sub formă de unguente care se mai numesc şi vezicători. Acestea se aplică în funcţie de afecţiune şi Je grosimea pielii, un timp mai lung sau mai scurt, astfel încât să nu se producă Iccal plăgi sub acţiunea acestor substanţe.' Dacă locul pe care urmează a se aplica vezicătoarea a fost tuns sau ras, durata aplicării acesteia se reduce la jumătate sau chiar mai puţin.

Cantarida este o pulbere cenuşie-bruna, cu particule verzui şi lucioase care se obţine prin triturarea coleopterului Litta vesicatoria (gândacul de frasin). Conţine un

Page 244: 70238445 Farmacologie Ro

f""".'l...............,h ••••lllll • MtH.I.................1. .l.o.MIHIIH........,- ,,11111 1111 ,|l I II I lllllhlllll ........ |.......||'l

voliiri/il. Oiiitiiriilii se tolosesie IIUUKIÎ oMorn sub loinw» ilo nnijiiotii»> t\o^lr<ilMin fn> fricţionează o singură dată, timp de 5 - 15 minute, în jurul plăgilor, fistulelor, deasupra abceselor, exostozelor. Nu se repetă aplicarea decât după 2 săptămâni. Efectul vezicant durează 4 - 6 zile, crustele formate desprinzându-se după 4 - 7 zile. Administrată pe cale internă în cantitate foarte mică, produce poliurie datorată unei substanţe estrogene.

Biiodura de mercur este o pulbere fină, grea, roşie, inodoră, insipidă, insolubilă în apă. Se conservă în vase colorate. Acţionează energic determinând supuraţii sau chiar efecte caustice. Unguentele se numesc vezicători roşii şi se prepară în concentraţi de 12,5 -25%. Se aplică la fel ca şi celelalte vezicători, mai ales la cabaline (mai puţin la bovine care sunt foarte sensibile la mercur). Acţionează în profunzime. Bulbul pilos nu este decât foarte puţin atacat, la locul de aplicare rămânând numai mici depilaţii. Pentru uzul veterinar există un unguent vezicant cu biiodura de mercur şi ulei de terebentină, constituit din biiodura de mercur 10 g, ulei de terebentină 5 g, Ianolină 10 g şi vaselină ad 75 g, în tuburi de 75 g.

Emetic este tartrat dublu de stibiu şi potasiu, o pulbere albă, solubilă în apă. Are avantajul că poate fi utilizat la toate speciile şi dezavantajul că după.căderea crustelor lasă zone depilate deoarece atacă bulbul pilos. Concentraţia unguentului este de 1:5 la bovine şi suine, 1:6 la cal şi 1:10- 1:20 la carnivore şi la animalele mici.

14.7. Substanţe caustice

Sunt substanţe care produc precipitarea ireversibilă a proteinelor şi consecutiv necrozarea ţesuturilor. Substanţele caustice (în special cele solide) nu pot acţiona asupra pielii decât dacă se umectează locul. Se aplică sub formă de pulberi, paste, soluţii concentrate sau creioane; cele lichide se depun cu ajutorul unei baghete de sticlă. Ca urmare, se formează escare uscate sau umede care se elimină după un timp variabil, ţesuturile din jur prezentând o reacţie inflamatorie. întrebuinţările substan-ţelor caustice sunt: în tratamentul fistulelor, al ulcerelor, al javartului cartilaginos, al crapodului, al plăgilor granulate patologic, pentru îndepărtarea ţesuturilor neofor-mate, pentru ecornare Ia viţei, ca hemostatice locale. Sunt trei grupe de caustice: acide, bazice şi saline.

14.7.1. Caustice acide

Unii acizi anorganici - clorhidric, azotic şi acizii organici inferiori - formic, acetic, lactic dau proteinaţi insolubili la nivelul ţesuturilor, apărând escare uscate, superficiale şi circumscrise. în chirurgie şi podologie se folosesc mai ales acidul azotic, acidul acetic, acidul tricloracetic, acidul lactic, acidul salicilic (cheratolitic) cu acţiune lentă în concentraţii de 10 - 20%) şi, mai rar, acidul sulfuric, acidul cromic, şi bicromatul de potasiu. Escarele produse de acizi sunt de culoare brun-gălbuie, dure, uscate şi profunde. Cauterizarea este dureroasă cu excepţia fenolului.

Acidul tricloracetic produce escare albe, iar durerea este mai mică decât în cazul hidroxidului de sodiu. Se utilizează sub formă de soluţii în concentraţie de 50%.

^B&Z.

Page 245: 70238445 Farmacologie Ro

230 Farmacologie veterinară

Fenolul se utilizează sub formă de soluţii apoase, alcoolice sau glicerinate, mai ales în stomatologie sub forma soluţiei Dentocalmin, care conţine 20% xiiină, 20% metanol şi 20% fenol sau soluţia Chlumski cu 60% camfor, 30% fenol şi 10% alcool.

14.7.2. Caustice bazice

Din această grupă face parte hidroxidul de sodiu, hidroxidul de potasiu, oxidul de calciu, amoniacul. Aceste substanţe dizolvă proteina tisulară care se transformă în proteinaţi alcalini solubili. Escarele sunt umede, difuze şi profunde. Hidroxizii se folosesc sub formă de soluţie 15%.

Substanţele alcaline au o putere de pătrundere şi provoacă necroze adânci, cu escare umede şi difuze, aplicarea lor fiind dureroasă.

Hidroxidul de sodiu se utilizează sub formă de soluţii în concentraţie de 15%, dar mai ales sub formă de "creioane pentru ecornarea viţeilor. în acest scop se tunde părul din regiunea cepilor osoşi, se excizează cu bisturiul un lambou de piele şi se fricţionează locul respectiv timp de 20 - 30 secunde cu creionul de hidroxid de sodiu.

14.7.3. Caustice saline

Aceste substanţe produc escare superficiale (sulfat de cupru, azotat de argint) sau mai profunde (sublimatul corosiv, clorura de zinc).

Sulfatul de cupru se aplică sub formă de creioane numite Lapis divinus ( sulfat de cupru + azotat de potasiu + camfor) sau soluţii 5 - 30%.

Azotatul de argint se aplică sub formă de creioane numite Lapis infernalis (azotat de argint + azotat de potasiu) sau soluţii concentiate 30 - 35%. Escarele sunt iniţial albe, dureroase, apoi se formează o crustă de culoare neagră formată din proteinat de argint. Crusta apără plaga de infecţii, iar ionii de argint au un efect anti-bacterian. Crustele cad după 10-15 zile.

Sublimatul corosiv (biclorura de mercur) produce escare albe şi umede şi se aplică sub formă de paste sau unguente 1:1-1:10.

Clorura de zinc produce escare profunde dar bine delimitate şi se utilizează mai rar, în soluţii 10-40%.

yc

Page 246: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XV MEDICATIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

15.1. Substanţe narcotice

Substanţele analgezice generale sau narcotice sunt preparate farmaceutice care provoacă deprimarea funcţiilor SNC, manifestată, pentru dozele terapeutice, prin somn, analgezie, suprimarea reflexelor viscerale şi relaxarea musculaturii striate.

Analgezia constă în lipsa recepţionării durerii, precum şi în blocarea reacţiilor motorii şi vegetative faţă de stimulii dureroşi. Se produc, de asemenea, diminuarea activităţii reflexe şi relaxarea musculaturii striate, necesare pentru majoritatea intervenţiilor chirurgicale.

Un narcotic ideal trebuie să producă aceste efecte la concentraţii care să permită o oxigenare bună a ţesuturilor, să fie stabil din punct de vedere chimic, neinflamabil, netoxic şi uşor de administrat, să producă o inducţie şi o trezire rapidă şi să nu influenţeze semnificativ funcţiile vitale (respiratorie şi cardiovasculară).

Instalarea şi aprofundarea anesteziei generale se face printr-o succesiune de peri-oade şi faze, consecinţă a deprimării combinate a unor formaţiuni centrale şi a căilor ascendente şi descendente, cu respectarea bulbului când dozele nu sunt prea mari.

Inducerea şi desfăşurarea acestor fenomene sunt, în oarecare măsură, influenţate de premedicaţie şi de intervenţia chirurgicală.

Trezirea din anestezie se face în general parcurgând în sens invers aceleaşi perioade şi faze.

în urma folosirii eterului etilic s-au putut descrie următoarele perioade şi faze:1. Perioada de inducţie a anesteziei generale, caracterizată prin: analgezie, am-

nezie, respiraţie neregulată şi fenomene de excitaţie care sunt datorate înlăturării unor mecanisme inhibitoare. Deprimarea centrală este slabă, circulaţia şi respiraţia nu sunt afectate, reflexul de clipire este prezent. Pregătirea preoperatorie prin hipnotice şi sedative reduce excitaţia, pe când stimularea externă o creşte.

în cadrul inducţiei pot fi separate două faze:a. faza de beţie (rausch) sau analgezie iniţială se manifestă prin deprimare pro

gresivă a conştientei. Pot apărea euforie (la om), halucinaţii. Percepţia senzorialăeste păstrată, dar sensibilitatea dureroasă este redusă. Această fază este bine suportată şi realizează o analgezie suficientă pentru mici intervenţii chirurgicale;

b. faza de excitaţie sau delir începe o dată cu pierderea cunoştinţei. Apar fenomene de excitaţie psihomotorie. Tonusul muscular este crescut şi uneori se produceagitaţie motorie. Respiraţia este rapidă şi neregulată, presiunea arterială este uşorcrescută, pulsul are o frecvenţă mai mare, pupilele pot fi dilatate. Durata acestei fazeeste bine să fie cât fhai scurtă. Prin premedicaţie corespunzătoare, această perioadăpoate fi scurtată.

Page 247: 70238445 Farmacologie Ro

232 Farmacologie veterinară

2. Perioada de anestezie generală propriu-zisă este caracterizată de somnulanestezic din care pacientul nu poate fi trezit prin stiimili externi. Analgezia estebună, iar percepţiile senzoriale sunt abolite. în fazele avansate, respiraţia este deprimată, presiunea arterială scade, mecanismele homeostaziei sunt deficitare.

Simptomele perioadei de anestezie generală evoluează în trei faze:a. faza de somn superficial, care se manifestă prin somn liniştit, analgezie,

reflexe spinale prezente, tonus normal al musculaturii. Dispare reflexul de clipire.Incizia pielii poate produce tahicardie şi/sau creşterea valorilor tensionale;

b. faza de somn profund se caracterizează prin dispariţia treptată a reflexelor,inclusiv a celor spinale, şi relaxare musculară. Amplitudinea mişcărilor respiratoriicreşte, dar frecvenţa scade, producându-se progresiv diminuarea minut-volumuluirespirator. Presiunea arterială poate scădea (halotan);

c. faza de alarmă se manifestă prin deprimarea progresivă a respiraţiei şi hipo-tensiune severă.

3. Perioada toxică se caracterizează prin deprimarea puternică, până la oprire arespiraţiei, colaps, oprirea inimii.

Evoluţia diferiţilor indici fiziologici este caracteristică şi defineşte gradul de anestezie. Indicatorii cei mai folosiţi sunt răspunsul la stimularea chirurgicală şi gradul de deprimare a respiraţiei şi circulaţiei.

Respiraţia este de obicei rapidă şi neregulată în perioada de inducţie, datorită îndepărtării unor mecanisme inhibitoare, excitării reflexe prin iritaţie locală a căilor respiratorii. In perioada de anestezie propriu-zisă, respiraţia devine regulată, apoi diminuează progresiv ca urmare a deprimării sensibilităţii centrului respirator la dioxidul de carbon şi a deprimării muşchilor respiratori.

Principalul accident respirator este apneea toxică şi, în acest caz, se impune oprirea imediată a administrării anestezicului şi asistarea respiraţiei.

în cazul utilizării unor substanţe cu acţiune iritantă, secreţiile traheobronşice pot fi crescute datorită deprimării mecanismelor de curăţare şi pot provoca obstrucţia căilor respiratorii. Premedicaţia cu atropină previne hipersecreţia.

Circulaţ,a este în general deprimată de către anestezicele generale. Iniţial ea poate fi însă stimulată de anumiţi factori (manevre Chirurgicale) care stimulează simpaticul, in anestezia profundă, deprimarea centrilor vasomotori duce la scăderea progresivă a presiunii arteriale, iar supradozarea produce colaps şi, în cele din urmă, oprirea inimii.

Anestezicele generale sunt substanţe cu toxicitate mare, indicele terapeutic fiind 2-4.în fazele de început ale anesteziei generale, reflexele vagale pot determina bradicar-

die şi chiar oprirea inimii. Aceste fenomene pot fi evitate prin atropinizarea prealabilă.Unele substanţe anestezice ca halotan, ciclopropan, favorizează apariţia de arit-

mii mergând până la fibrilaţie ventriculară; de aceea, este necesară o premedicaţie corectă.

Pupila este midriatică în perioada de inducţie, devine miotică sau normală în somnul superficial şi cel profund, apoi se dilată brusc în faza de alarmă. Preme-dicaţia cu atropină favorizează midriaza, iar cea cu morfină, mioza. Globii oculari prezintă mişcări automate în faza de excitaţie, care se reduc în somnul superficial, iar în timpul somnului profund, ochii rămân fixaţi cu privirea în afară.

Reflexele, foarte active în perioada de inducţie, dispar progresiv prin adâncirea anesteziei, iar reflexul de clipire dispare. Reflexele faringian, laringian, de înghiţire

Page 248: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 233

şi de vomă dispar în faza de somn superficial. Reflexul glotic dispare la limita dintre faza de somn profund şi faza de alarmă, iar reflexele peritoneale dispar în faza de somn profund.

Pentru diminuarea riscului toxic este recomandată realizarea anesteziei generale folosind concentraţii alveolare minime, ceea ce este posibil în condiţiile asociaţiilor medicamentoase moderne.

Musculatura extremităţilor este relaxată încă din faza de excitaţie, maseterii pot fi contractaţi în timpul somnului superficial, muşchii peretelui abdominal încep să se relaxeze către sfârşitul fazei de somn superficial.

în perioada de inducţie şi la trezire poate surveni voma declanşată reflex prin iritarea mucoasei gastrice. Pe măsură ce anestezia avansează, musculatura netedă gastrointestinală este relaxată, iar această stare poate persista şi în perioada posta-nestezică, traducându-se prin stază gastrică şi meteorism.

Metabolismul general este scăzut şi, alături de pierderea de căldură prin vaso-dilataţie, duce la hipotermie. In anestezia profundă, mecanismele termoreglării sunt suprimate.

Mecanismul de acţiune al substanţelor anestezice generale constă în deprimarea sistemului nervos central în mod diferenţiat în funcţie de anestezic şi de concentraţia acestuia, precum şi de căile neuronale.

In concentraţii ridicate, anestezicele generale deprimă neuronii centrilor respi-ratori şi vasomotori cu risc de colaps şi deprimare respiratorie progresivă. Se produce hiperpolarizare printr-un mecanism ionic care constă în activarea curenţilor K+ la nivelul membranelor neuronale. Anestezicele generale de tip barbituric şi benzodiazepinic favorizează deschiderea canalelor pentru CI" din receptorii GABA centrali cu hiperpolarizare şi inhibiţie consecutivă.

Mecanismul molecular al acţiunii anestezicelor generale se presupune că s-ar produce fie direct prin fixarea moleculei de anestezic pe partea hidrofobă a protei-nelor ce include porii apoşi, fie prin dizolvarea anestezicului în fosfolipidele mem-branare cu creşterea fluidităţii membranelor şi modificarea indirectă a funcţiei canalelor ionice.

Pentru realizarea unei anestezii generale optime, iar efectele secundare să fie minime, se pot administra anterior intervenţiei anumite medicamente care calmează pacientul, cum sunt tranchilizantele minore (diazepam, hidroxizin), care asigură preoperator un somn liniştit (hipnotice barbiturice şi nebarbiturice), completează analgezia indusă de anestezice (analgezice opioide, cum ar fi morfina), împiedică stimularea vagală şi consecinţele nedorite ale acesteia (atropină, scopolamina), pre-vin riscul aritmiilor induse prin descărcarea de catecolamine (propranololul). Aceste substanţe realizează aşa-numita medicaţie preanestezică.

Pentru obţinerea unei relaxări suficiente a musculaturii striate se folosesc sub-stanţe curarizante, iar pentru diminuarea reflexelor declanşate de tracţiunea visce-relor se utilizează anestezice locale.

Farmacocinetica anestezicelor generale variază în funcţie de proprietăţile fizico-chimice care imprimă anumite particularităţi privind calea de administrare, pătrun-derea în organism, captarea tisulară şi eliminarea.

Anestezicele generale inhalatorii sunt lichide foarte volatile sau gaze, care se administrează pe cale respiratorie, în circuit deschis (cu ajutorul măştilor) sau cu

Page 249: 70238445 Farmacologie Ro

234 Farmacologie veterinară

ajutorul aparatelor de anestezie în circuit semiînchis sau închis, cu refolosirea parţială sau totală a amestecului expirat, după reţinerea dioxidului de carbon.

Pentru lichidele volatile se folosesc vaporizatoare speciale care realizează con-centraţia dorită de vapori anestezici în amestec cu oxigen sau protoxid de azot.

Distribuirea se face în diverse compartimente: aer inspirat şi alveolar, sânge, creier şi alte ţesuturi. Stabilirea echilibrului între diverse compartimente traversate succesiv depinde de solubilitatea relativă a anestezicului în două compartimente vecine, ca şi de fluxul sangvin la nivelul acestora.

Pătrunderea anestezicelor inhalatorii în organism se face în funcţie de concen-traţia anestezicului în aerul inspirat, concentraţia anestezicului în aerul alveolar, de ritmul şi profunzimea respiraţiei, de concentraţia anestezicului în sângele arterial şi de debitul cardiac. Dintre aceşti factori, coeficientul de partiţie sânge/aer este deter-minant pentru inducţia anesteziei, aceasta fiind cu atât mai rapidă cu cât coeficientul este mai mic, respectiv anestezicul este mai puţin solubil în sânge. în cazul utilizării anestezicelor cu coeficient de partiţie mare, inducţia poate fi scurtată prin inhalarea iniţial a unor concentraţii mari de anestezic (cu condiţia să nu fie iritant), iar după instalarea anesteziei, prin reducerea concentraţiei de anestezic la valori ce asigură menţinerea acesteia.

O serie de factori pot influenţa realizarea unei concentraţii eficace, cum sunt de exemplu: deprimarea respiraţiei, apneea iritativă, volumul de aer rezidual care diminuează cantitatea de anestezic care ajunge la locul absorbţiei.

Difuziunea prin membrana alveolo-capilară este influenţată de mărimea mole-culei anestezicului. Anestezicele gazoase care au moleculă mică difuzează cu multă uşurinţă, contribuind la un efect mai rapid.

Captarea tisulară este în funcţie de raportul dintre solubilitatea în sânge şi solubilitatea în mediul tisular, ca şi de valoarea circulaţiei locale. Captarea tisulară este mare la început, determinând creşterea rapidă a presiunii parţiale în ţesuturi, dar, ulterior, creşterea devine mai lentă, până la echilibrare. Datorită afinităţii mari pentru grăsimi, anestezicele se acumulează iniţial în sistemul nervos, dar cantităţi relativ mari se distribuie şi în miocard, ficat, rinichi şi teritoriul splanhnic.

La oprirea administrării anestezicelor generale, eliminarea prin plămâni se face repede, în funcţie de vascularizaţia ţesutului, solubilitatea anestezicului şi ventilaţia pulmonară. Eliminarea pulmonară este în funcţie de coeficientul de partiţie sânge/ gaz, fiind mai rapidă când acesta este mic. Deprimarea respiratorie întârzie eliminarea pulmonară.

Metabolizarea are un rol minor în epurarea anestezicelor generale inhalatorii.Anestezicele generale intravenoase sunt în general electroliţi care pot fi

metabolizaţi în organism. Acţiunea lor este rapidă şi fără fenomene neplăcute, din cauza introducerii direct în circulaţie şi a acumulării iniţiale în creier. Revenirea din anestezie se face în timp scurt, datorită mai ales redistribuirii cu repeziciune de la creier către ţesutul muscular şi adipos.

15.1.1. Anestezicele generale inhalatorii

Anestezicele generale inhalatorii au structură chimică foarte variată. Se clasifică în:

a. lichide volatile: eter etilic, cloroform, halotan, kelen, penthran;b. gaze narcotice: protoxid de azot, ciclopropan.

Page 250: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 235

în medicina veterinară se întrebuinţează mai ales narcotice din prima categorie la speciile: porcine, carnasiere şi animale de laborator. Narcoza de inhalaţie nu se utilizează la bovine, cabaline, ovine, deoarece sub acţiunea vaporilor iritanţi se pro-duce hipersecreţie salivară şi bronşică intensă, iar faza de excitaţie aparentă este foarte puternică, încât animalele trebuie foarte bine contenţionate.

Porcii suportă bine cloroformul, câinele suportă mai bine eterul, iar la pisici şi animalele de laborator se recomandă numai eterul. Porcinele nu prezintă fază de excitaţie la cloroform. Păsările şi cobaiul nu fac fază de excitaţie nici la eter, nici la cloroform.

Perioada de inducţie are o durată de 2-5 minute la porcine, 5-60 minute la câini şi 0,5-1 minut Ia pisici.

Halotanul (Fluotan, Horotan) - este o hidrocarbură halogenată fluorurată, lichid volatil, neinflamabil. Are stabilitate mică, motiv pentru care trebuie conservat în sticle colorate, bine închise, cu adaos de timol. Este un anestezic inhalator cu potentă medie şi toxicitate relativ mică. Induce somnul anestezic superficial relativ repede (circa 10 minute), fără fenomene neplăcute. Analgezia este slabă, iar relaxarea musculară incompletă, fapt pentru care adesea este necesară asocierea.cu protoxid de azot, opiacee, curarizante. Reflexele viscerale sunt în parte păstrate. Pentru evitarea reflexelor cardioinhibitorii se poate administra atropină.

în timpul anesteziei, pupila rămâne miotică, iar mişcările oculare sunt slabe. Halotanul nu are efect iritant la nivelul mucoasei respiratorii, nu produce bronho-spasm, determină dilatarea vaselor cerebrale urmată de hipotensiune care poate fi utilă limitând sângerarea în plagă, dar deprimarea circulatorie marcantă poate fi periculoasă. Datorită vasodilataţiei periferice se pierde căldură, putând apărea frisoanele.

Revenirea din narcoză este relativ rapidă.Este indicat ca narcotic de inhalaţie la toate speciile de animale, prin orice sistem

de narcoză. La animalele mari se poate utiliza după o prenarcoză cu cloralhidrat sau barbiturice, la animalele mici se face iniţial o neuroleptanalgezie, întrucât halotanul are un efect analgezic slab.

Epurarea halotanului se face mai ales prin eliminare pe cale respiratorie. Meta-bolizarea interesează 15-20% din cantitatea administrată. Prin oxidare se formează acid trifluoracetic şi se eliberează ioni de brom şi clor. în condiţii de hipoxie se formează radicalul liber clortrifluoroetil ce poate reacţiona cu unele componente din membrana hepatocitelor.

în timpul sau imediat după anestezia cu halotan trebuie evitată folosirea adrena-linei (favorizează apariţia aritmiilor), a blocantelor beta-adrenergice, mai ales la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. Trebuie evitate, de asemenea, blocantele alfa-adre-nergice, clorpromazina, tubocurarina (favorizează hipotensiunea), morfina (creşte deprimarea respiratorie şi favorizează voma), aminoglicozidele (favorizează blocul neuromuscular).

Metoxifluranul (Pentran), un eter halogenat, este un anestezic foarte activ, ceea ce permite inhalarea de mari cantităţi de oxigen. Inducţia anesteziei este de lungă durată (10-15 minute), analgezia este de bună calitate, dar pentru relaxarea mus-culaturii sunt ne*besare doze relativ mari. Deprimarea respiratorie este mai puternică decât în cazul halotanului, efectul hipotensiv este ceva mai slab.

Page 251: 70238445 Farmacologie Ro

236 Farmacologie veterinară

Revenirea din anestezie se face lent, deoarece substanţa, fiind liposolubilă, se acumulează în ţesutul adipos. Anestezicul este nefrotoxic - probabil datorită fluo-rurii care 5e formează prin metabolizare. Efectul toxic la nivelul tubilor renali determină poliurie, creşterea ureei şi creatininei sangvine.

Enflurun (Ethran) - este un eter halogenat neinflamabil. Se aseamănă ca efect cu halotanul, producând în plus blocarea neuromusculară. Determină inducţie rapidă cu excitaţie minimă. Revenirea din anestezie este rapidă. Poate produce deprimare respiratorie, creşterea secreţiilor traheobronşice, deprimare cardiovasculară, excitaţie motorie, chiar convulsii. Nu este hepatotoxic.

Isofluran (Foran) - este un izomer al enfluranului cu potentă mai mică. Reali-zează o mai bună relaxare musculară, nu deprimă miocardul, produce vasodilataţie cu scăderea presiunii arteriale, nu este hepato- şi nefrotoxic. Tinde să înlocuiască halotanul, având inducţie şi revenire rapide şi nefiind toxic.

Eterul etilic - este un lichid cu miros pătrunzător, iritant, ceea ce face inhalarea neplăcută. Deşi puţin toxic, este tot mai puţin folosit deoarece are potentă relativ mică, induc'ia şi revenirea din anestezie sunt relativ lente şi neplăcute, este iritant, provoacă hipersecreţie traheobronşică, greţuri, vărsături, produce suprasolicitare car-diacă. Se poate utiliza Ia suine, câini, pisici şi animale de laborator, în sistem des-chis, dar s-ar putea utiliza şi la animalele mari, însă numai în sistem semiînchis sau închis, pentru a realiza rapid concentraţiile sangvine necesare.

Eterul an faţă de alte anestezice mai multe avantaje: este ieftin şi uşor de pro-curat, nu scade tensiunea arterială, nu diminua frecvenţa cardiacă, nu produce tulburări de ritm ventricular, produce o bună relaxare a musculaturii scheletice, nu are efect dău.iă'or asupra ficatului şi rinichilor.

Pe lângă avantajele enumerate, eterul etilic prezintă şi următoarele dezavantaje: perioada de excitaţie aparentă este mai lungă şi mai intensă decât Ia cloroform, întrucât etert 1 se dizolvă într-o proporţie mai mare în sânge, hipersecreţia salivară şi bronşică sun evidente, indicându-se administrarea de atropină, excită centrul vomei, datorită acţknii iritative poate provoca spasm laringian, tuse şi chiar apnee reflexă. Carnea nu se dă în consum timp de 2 zile.

Pe lângă cele menţionate, eterul etilic mai are" şi alte efecte farmacologice: administrat subcutanat, stimulează circulaţia şi respiraţia, având acţiune analeptică. Se poate folosi sub formă de eter camforat 10% subcutanat sau ulei eterat 10%, 20%, intramuscular în tratamentul bronşitelor, al bolilor febrile, boli infecţioase, în doză de 10-30 ml la animalele mari şi 0,5-2 ml la animalele mici.

Clorofori ui - este un narcotic ce produce o fază de excitaţie mai slabă şi mai scurtă decât cea a eterului, narcoza este de durată mai lungă şi mai profundă, cu o mai bună analgezie. în acelaşi timp însă, cloroformul poate produce mai multe accidente, şi mume: fibrilaţie ventriculară mortală, bradicardie puternică, hepatoză grasă, icter, n iocardoză, iar carnea este improprie pentru consum o săptămână.

Se poate i :iliza ca narcotic la: porci, păsări, animale de laborator (NU la pisică). Ca şi în căzu, eterului, se recomandă o premedicaţie cu atropină şi o prenarcoză cu cloralhidrat, barbiturice.

Cloroformul se mai poate utiliza ca: analgezic, antivomitiv, sub formă de unguente 1-2% sau apă cloroformată 0,5-1%.

Page 252: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 237

)lubilă, se orită fluo-ilor renali

;a efect cu ! rapidă cu deprimare i, excitaţie

ică. Reali-isodilataţie nlocuiască

2 inhalarea :nţă relativ ;ste iritant, icitare car-sistem des-iînchis sau

jor de pro-IU produce îeletice, nu

ezavantaje: cloroform, i salivară şi îtrul vomei, nee reflexă.

nacologice:analeptică.

eterat 10%,"ecţioase, în

ilabă şi mai fundă, cu o mai multe ă, hepatoză nană.J la pisică), înarcoză cu

i formă de

Kelenul (Clorura de etil) - este un lichid foarte volatil care fierbe la 12-13°C. Se păstrează în fiole cu închidere specială. Sub formă de inhalaţii se poate utiliza pentru o narcoză superficială sau se utilizează ca anestezic de suprafaţă prin refrigerarea pe care o produce.

Anestezice generale gazoaseProtoxidul de azot (Oxidul nitros) - este un gaz anestezic neinflamabil şi

neexplozibil cu potentă mică şi cu efect rapid. Produce analgezie rapidă şi profundă. Inducţia şi revenirea din anestezie sunt foarte rapide. Relaxarea muşchilor striaţi este medie, deprimarea respiratorie este slabă, nu irită mucoasa traheobronşică, are acţiune deprimantă asupra miocardului, iar la trezire poate produce vomă.

Ciclopropanul - este un gaz anestezic explozibil şi puţin toxic, poate genera aritmii şi suprasolicitarea inimii, uneori poate produce hipotensiune arterială. La trezire poate apărea voma.

15.1.2. Narcotice injectabile (nevolatile)în această grupă se încadrează barbiturice cu .acţiune de foarte scurtă durată şi

substanţe chimice cu structuri variate.Ele produc anestezie superficială, în general rapidă şi fără fenomene neplăcute.

Nu este necesară o aparatură specială şi o contenţie deosebită a animalului. Se utilizează pentru inducerea anesteziei sau pentru realizarea unei deprimări bazale a SNC care se completează prin analgezice, neuroleptice, curarizante sau anestezicegenerale inhalatorii. Pot fi

clasificate astfel:A. Narcotice barbituriceB. Narcotice nebarbiturice

- aldehide: cloralhidrat, cloraloză;- carbamaţi: uretanul; *- alcooli: alcoolul etilic;- derivaţi tiazinici: Rompun.

A. Barbituricele - anestezice generaleBarbituricele folosite pentru anestezia intravenoasă au efecte de scurtă durată.

Chimic, sunt derivaţi ai acidului barbituric, având caracteristic un atom de sulf la C2 (în locul atomului de oxigen), de unde şi denumirea de tiobarbiturice. Alte barbi-turice folosite au un radical metil la atomul de azot din poziţia 1 şi se numesc barbi-turice N-metilate. Aceste particularităţi structurale conferă o liposolubilitate mai bună, dar o stabilitate mai mică decât a analogilor lor. Sărurile de sodiu ale tiobar-bituricelor şi barbituricelor N-metilate sunt solubile în apă.

Barbituricele intravenoase induc repede (în 10-30 secunde) o stare de somn anestezic superficial. Ele nu produc analgezie iniţială. în faza de somn anestezic superficial, reflexele palpebral şi tendinoase sunt diminuate, tonusul muşchilor este păstrat, pupilele sunt normale sau uşor miotice, respiraţia şi circulaţia sunt moderat deprimate, iar trezirea este rapidă, fără fenomene secundare. Dozele mari deprimă reflexele respiratorii^ de asemenea, barbituricele traversează placenta, cu consecinţe deprimante respiratorii la făt.

r

Page 253: 70238445 Farmacologie Ro

238 Farmacologie veterinară

Din punct de vedere farmacocinetic, barbituricele intravenoase se fixează rapid şi în proporţie mare de proteinele plasmatice. Moleculele rămase libere difuzează repede în ţesuturile bine vascularizate: creier, ficat, rinichi, inimă. Creierul, fiind foarte bine vascularizat şi bogat în lipide, captează în primele 30-40 de secunde peste 10% din cantitatea injectată, ceea ce explică deprimarea centrală rapidă. Redis-tribuirea ulterioară, rapidă de la creier la muşchi şi ţesut adipos explică dispariţia efectelor anestezice. Repetarea injectării intravenoase de barbiturice duce la acumularea progresivă a anestezicului cu saturarea ţesuturilor de depozit, în special a ţesutului adipos şi, în consecinţă, la prelungirea şi intensificarea efectului depri-mant central.

Barbituricele intravenoase sunt epurate în special prin metabolizare hepatică, iar produşii rezultaţi, mai puţin activi, se elimină pe cale renală.

Aceste substanţe pot fi folosite ca anestezic unic pentru intervenţii minore, de scurtă durată, ca şi pentru controlul unor stări convulsive.

Ca reacţii adverse, barbituricele intravenoase prezintă risc de deprimare respira-torie şi circulatorie, laringospasm, iritaţia endovenei; sunt contraindicate în astm, afecţiuni cardiovasculare severe, hipotensiune arterială, şoc, insuficienţă renală şi hepatică.

Barbituricele narcotice sunt soluţii apoase ale sărurilor de sodiu, au pH foarte alcalin şi, de aceea, se injectează strict intravenos. în comerţ există sub formă de pulberi, care se dizolvă ad-hoc.

a. Barbiturice clasicePentobarbitalul sodic (Nembutal) - se prepară "ex-tempore", soluţie 2,5%.

Barbituricele sunt singurele medicamente admise pe plan mondial pentru eutanasia animalelor, întrucât produc o moarte liniştită, fără durere. De exemplu, pentobar-bitalul comercial (Eutha 77) se injectează intravenos la toate speciile în doză de 50-60 mg/kg.

Pentru prelungirea narcozei la câine, se injectează câte 5 mg/kg la intervale de o oră. După narcoză, urmează un somn postnarcotic lung. La bovine şi cabaline se poate utiliza pentobarbitalul sodic numai în combinaţie cu alte narcotice.

b. Derivaţii N-metilaţiAu efectul cel mai scurt pentru că se transformă repede. Cei mai folosiţi sunt:

Hexobarbitalul sodic (Evipan), Methohexital (Brevitai), Narcobarbital (Eunarcon).c. TiobarbituricelePrezintă fenomenul farmacologic de redistribuire.Tiopentalul sodic (Pentothal) este un barbituric larg folosit pentru anestezia

intravenoasă. Determină pierderea cunoştinţei în 10-20 de secunde, cu efect maxim la 40 de secunde şi trezire după circa 20 de minute.

Tiobarbituricele se distribuie rapid la nivelul creierului, iar apoi uniform în mus-culatură şi în ţesutul adipos, încât concentraţia din creier scade şi narcoza dispare. Datorită acestui fapt, somnul postnarcotic este mâi scurt la speciile cu ţesut adipos bogat şi mai lung la cele cu ţesut adipos puţin.

Page 254: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 239

Posologia unor narcotice(după Veturia Nueleanu)

Greutatea

Barbiturice clasice

Narcoticul

Pentobarbital sodic(Nembutal) sol. 3-8%

Specia

rumeg, miciporccăinepisica

Calea de administrare

l.V.

l.V.

l.V.

i.v. sau i.p.

Doza

2510-3025-3525-35

Duratanarcozei(minute)

15-3015-30

6030-40

Hexobarbital Derivaţi Isodic N-metilaţi JEvipan sodic

3-6%

bovineIporcineicame

pisica

i.v.i.v.i.v.i.v.

2020-3030-5030-4060-80

7-U

rumeg, mari i.v. 10-20

Tiopental sodic

rumeg, micicalporc

i.v.i.v.i.v.

9-175-1015-30

10-20

câine i.v. 10-30

Tio-barbiturice

Thiamylal (Surital) sol. 4%

Methitural (Thiogenal) sol. 10%

pisicabovinerumeg, micicalporccâine (pisică)bovinerumeg, micicalporccâine

pisică

_LEL

i.v.i.v.i.v.i.v.

i.v.

i.v.i.v.i.v.i.v.i.v.i.v.

lEi

60

7-9

15-20

10-15

12-1610-2010-15

2035-4035-4080-100

10-15

5-15

Rompental- se prezintă sub formă de pulbere liofilizată, flacoane a 20 ml soluţie injectabilă conţinând 0,5 g tiopental sodic. Flaconul se diluează cu 25 ml apă distilată, obţinându-se o concentraţie de 2,5%.

Se administrează în doză de: .- cabaline, bovine, ovine şi câini: 10-12 mg s.a./kg;- pisică: 15-20 mg s.aVkg, i.v. lent.

De asemenea, se importă produsul Penthotal fiole cu 0,5 g şi 1 g substanţă activă care poate fi administrat la toate speciile şi produce narcoză pentru 10-20 minute.

La cabaline se recomandă narcoza mixtă.Medicamentul poate produce aritmii cardiace, iar salivaţia sau laringospasmul pot fi

combătute cu atropină.

Page 255: 70238445 Farmacologie Ro

240 Farmacologie veterinară

B. Narcotice nebarbiturice ■*Cloralhidratul - este cel mai vechi narcotic folosit în medicina veterinară. Se

prezintă sub formă de cristale incolore, higroscopice, cu miros caracteristic, dulceag.Soluţiile se prepară în momentul utilizării, prin păstrare putând deveni toxice. Nu

se sterilizează prin fierbere, întrucât se inactivează. Se utilizează în special ca narcotic la cal şi la porc, şi mai rar la bovine, ovine şi câine.

întrucât produce o narcoză superficială, se preferă asocierea cu sulfat de magne-ziu sau cu un barbituric, fie se administrează iniţial un tranchilizant sau după cloralhidrat un narcotic volatil.

La cabaline se administrează intravenos 0,08-0,10 g/kg pentru sedare profundă sau 0,12-0,14 g/kg pentru narcoză profundă, soluţie 10%. Durata narcozei este de 60-90 minute, administrarea se face lent şi se întrerupe în momentul în care animalul începe să se clatine, chiar dacă nu s-a administrat toată doza. Se poate asocia cu sulfat de magneziu soluţie 20-25%, doza fiind de 0,07-0,08 g/kg pentru cloralhidrat şi 0,07-0,10 g/kg pentru sulfatul de magneziu.

Cloralhidratul poate fi administrat la cal şi pe alte căi: intraperitoneal, per os, per rect, dar aceste modalităţi sunt rar utilizate.

La porcine se administrează intraperitoneal 0,25 g/kg soluţie 5% sau intravenos 0,10-0,14 g/kg soluţie 20-40%, iar narcoza durează 90 minute în administrarea intraperitoneală şi 10-20 minute în cea intravenoasă.

La bovine se injectează intravenos lent 0,12-0,15 g/kg şi nu se depăşeşte această doză, chiar dacă nu se obţine narcoza dorită. în mod normal, narcoza durează 60-90 minute.

La ovine se injectează intravenos 0,1 g/kg, iar narcoza durează 30-60 minute.La câine se administrează tot intravenos 0,2-0,3 g/kg, iar durata narcozei este de

45-70 minute.Pe lângă narcoza bună pe care o produce la unele specii, cloralhidratul produce şi

numeroase accidente: • - injectat perivenos, produce periflebite grave;- analgezia este slabă şi datorită acestui fapt, s'e utilizează şi anestezice locale;- soluţiile au efect hemolitic şi vasodilatator şi, de aceea, se utilizează o soluţie

de glucoza 10-25% care diminua efectul hemolitic şi se adaugă 1% citrat de sodiu care diminua efectul vasodilatator;

- la cal diminua excitabilitatea şi conductibilitatea cardiacă, putând provoca accidente prin flutter şi stop cardiac;

- la bovine poate produce meteorizaţie, bradicardie, iar la porc bradicardie şi aderenţe peritoneale.

Pe lângă efectul său narcotic, cloralhidratul mai are şi alte întrebuinţări:- în intoxicaţii cu stricnina, tetanos, forme nervoase ale jigodiei, ca anticonvulsivant;- în stări de surescitare, meningite, encefalite, indigestii, ca sedativ şi hipnotic.

Cloraloza - este un produs de condensare între cloralhidrat şi glucoza, o pulbere albă greu solubilă în apă, dar solubilă în apă fierbinte. Se utilizează soluţii proaspete, în ser fiziologic sau ser glucozat 5% în concentraţie de 1% pentru rumegătoarele mici şi 2% pentru câini şi pisici. Pentru a grăbi dizolvarea, soluţia se agită şi se încălzeşte încet până la 60°C. se injectează intravenos 0,05 g/kg la rumegătoarele mici, 0,10-0,12 g/kg la câine şi 0,08 g/kg la pisică.

Page 256: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 241

Prezintă faţă de cloralhidrat avantajul că nu deprimă inima, nu produce stări de excitaţie, nu scade tensiunea arterială. Narcoza durează "4-6 ore la ovine şi 2-2,5 ore la câine.

Uretanul etilic - este un narcotic de lungă durată, utilizat exclusiv la animalele de laborator (câine, pisică, iepure, cobai, şobolan, şoarece, broască, păsări). Poate fi administrat pe toate căile, iar soluţiile trebuie să fie proaspete.

La câine se administrează per os şi per rectum 1,6 g/kg soluţie 10%, intra-muscular şi subcutanat 1,6 g/kg soluţie 20%, intravenos 1 g/kg soluţie 20%, iar narcoza durează 8-10 ore.

La iepure se administrează intraperitoneal 1,6 g/kg soluţie 25%, intravenos 1-1,5 g/kg soluţie 25%, iar durata narcozei este în funcţie de doza administrată. De exemplu, cu o doză de 1-1,1 g/kg intravenos, narcoza durează 40 minute, la 1,2 g/kg-60 minute, la 1,3 g/kg - 90 minute.

Poate fi utilizat şi ca anticonvulsivant în intoxicaţia cu stricnina.Uretanul nu influenţează în mod deosebit funcţiile vitale, creşte activitatea

reflexă şi este relativ netoxic.Ketamina - se întrebuinţează în practică sub formă de sare clorhidrică, uşor

solubilă în apă. Face parte din grupa phencyclidinelor.Nu produce narcoză, ci un somn superficial, cu analgezie puternică şi catalepsie. Această narcoză se aseamănă cu neuroleptanalgezia. La om provoacă halucinaţii. Nu deprimă circulaţia şi respiraţia.

Se administrează intramuscular, efectul se instalează în 3-10 minute şi durează 15-45 minute, iar pentru prelungirea efectului se poate reinjecta.

Se utilizează astfel:- la cal - numai în combinaţie cu Rompun: 2 mg/kg ketamina i.v. şi 1-2 mg/kg

Rompun i.v.;- la bovine: 2-5 mg/kg i.v.;- la rumegătoarele mici: 20 mg/kg i.v.;- la porcine: 10-20 mg/kg i.m. sau i.v.;- la câine: numai în combinaţie cu Rompun 1-2 mg/kg şi după 10 minute

ketamina 8-10 mg/kg i.m.La cal şi la câine, administrarea singură a ketaminei duce la apariţia unor stări de

excitaţie.Preparate comercialeKetalrom - 50 şi 100 mg s.a./ml, flacoane a 10 şi 20 ml.Vetased - soluţie injectabilă cu 100 mg ketamina clorhidrat/ml, flacoane cu 10

sau 20 ml.Calypsovet - flacoane de 10 ml cu 1000 mg ketamina clorhidrică. Se administrează

la toate speciile (şi cele din grădini zoologice şi cele de laborator), în afară de cal.Ketamine 10% - flacoane a 10 ml ketamina clorhidrică care se utilizează la câini

şi pisici pentru anestezie de scurtă durată.Ketaminol 5 şi Ketaminol 10 - soluţii injectabile în flacoane de 20 ml ketamina

hidroclorică care se poate folosi la toate speciile pentru anestezia de scurtă durată.Pentru uz uman există produsul Ketalar, flacoane de 20 ml, 10 ml şi 5 ml;

Ketamidor 10% flacoana.a 10 şi 50 ml; Narcomon, fiole de 10 ml şi 2 ml.

Page 257: 70238445 Farmacologie Ro

■Jak"

242 Farmacologie veterinară

15.2. Substanţe hipnotice *

Hipnoticele sau somniferele sunt substanţe deprimante ale sistemului nervos central care induc, produc sau prelungesc somnul.

Calitativ, somnul provocat de majoritatea hipnoticelor diferă de cel fiziologic prin creşterea duratei somnului lent, în detrimentul duratei totale şi a numărului peri-oadelor de somn rapid, ca şi prin posibilele efecte asupra respiraţiei, aparatului cardiovascular, temperaturii corpului.

Acţiunea hipnotică se datorează probabil deprimării transmisiei impulsurilor în sistemul activator ascendent cu diminuarea consecutivă a procesului de vigilenţă corticală. Aceasta ar fi o acţiune nespecifică . Au fost descrise, de asemenea, acţiuni la nivelul creierului limbic. Deşi mecanismul biochimic al acţiunii hipnotice nu este pe deplin lămurit, există date în sprijinul unor modificări la nivelul mecanismelor du transmisie sinaptică dependente de noradrenalină, dopamină, serotonină şi GABA.

Hipnoticele au efecte gradate în funcţie de doză. La animalele de laborator pro-voacă următoarea succesiune de fenomene: sedare (liniştea psihomotorie cu depri-marea performanţelor), somnul hipnotic, somn anestezic şi comă. Dozele mici pro-duc micşorarea activităţii spontane, modificări de postură şi tendinţă la închiderea ochilor în repaus. Dozele mari sunt urmate de pierdera stării de conştientă, relaxare musculară şi pierderea reflexelor de redresare. Această stare cunoscută sub numele de hipnoză farmacologică reprezintă, de fapt, o stare de somn anestezic.

După durata somnului produs, hipnoticele se clasifică în hipnotice cu durată de acţiune scurtă sau medie de 2-6 ore şi hipnotice cu durată de acţiune lungă de 8 ore sau chiar mai mult.

De asemenea, majoritatea hipnoticelor au proprietăţi anticonvulsivante, evidente clinic mai ales la compuşii cu acţiune de lungă durată utile în epilepsie. Deprimarea centrală poate avea efecte nedorite. Efectul deprimant al băuturilor alcoolice la om este aditiv. Alte fenomene nedorite sunt: starea de oboseală, ameţelile care survin uneori "mai ales după dozele mari de hipnotice cu acţiune prelungită. La unii indivizi hipnoticele pct provoca paradoxal fenomene de excitaţie, euforie şi iritabilitate.

Reacţiile alergice, relativ rare, se manifestă de obicei sub formă de erupţii cuta-nate. Ele impun oprirea medicaţiei şi contraindică repetarea administrării hipno-ticelor din grupa chimică respectivă.

Folosirea îndelungată a hipnoticelor în doze mari poate duce iu om la dependenţă asemănătoare celei produse de alcool. Sindromul de abstinenţă survine la mai puţin de 24 ore după întreruperea medicaţiei, în cazul hipnoticelor de scurtă durată şi după mai multe zile în cazul celor cu acţiune prelungită. Intensitatea este variabilă, iar simptomele constau în: anxietate, senzaţie de slăbiciune, tremoi convulsii, ceea ce impune reluarea tratamentului, apoi întreruperea lui treptată. L toxicaţia acută cu hipnotice se manifestă prin anestezie generală profundă cu aracter de comă. Tratamentul constă în favorizarea eliminării toxicului, susţinere; funcţiilor vitale şi evitarea complicaţiilor infecţioase.

în funcţie de structura chimică substanţele hipnotice se clasifică în hipnotice barbiturice şi nebarbiturice.

Page 258: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 243

Hipnotice barbituriceBarbituricele sunt derivaţi ai acidului barbituric. Primul barbituric folosit în cli-

nică a fost Barbitalul (Veronal) introdus în anul 1903 de către Fisher şi Von Mering. Barbituricele în care oxigenul de la carbonul-2 este înlocuit cu sulf se numesc tiobarbiturice. Ele sunt mai solubile în lipide decât oxibar-bituricele corespun-zătoare. Metilarea la poziţia N-1 creşte de asemenea liposolubilitatea şi scurtează durata acţiunii.

Tiobarbituricele şi compuşii N-metilaţi se folosesc ca anestezice intravenoase. în funcţie de doză, barbituricele au acţiune sedativă, hipnotică sau anestezică generală. Deprimarea sistemului nervos central are caracter nespecific şi se manifestă la nivelul scoarţei cerebrale, sistemului limbic, hipotalamusului, talamusului. Chiar la doze mici este deprimat sistemul reticular activator ascendent. Astfel, fenobarbitalul şi barbitalul produc somn de lungă durată de peste 8 ore, amobarbitalul şi ciclo-barbitalul produc somn de durată medie 2-7 ore, iar barbituricele intravenoase, pentobarbitalul produc somn de durată scurtă. Dozele foarte mari au acţiune anes-tezică generală.

■ Absorbţia barbituricelor este în general bună. Absorbţia gastrointestinală a barbi-turicelor depinde mai ales de capacitatea de dizolvare şi dispersare a acestora în conţinutul tubului digestiv. Compuşii uşor solubili se leagă parţial (35-45%) de proteinele plasmatice, iar cei rămaşi liberi în plasmă se distribuie repede la creier de unde ulterior vor fi relativ repede redistribuiţi către alte ţesuturi şi apoi epuraţi predominant prin metabolizarea hepatică. Compuşii cu liposolubilitate redusă se leagă puţin de proteinele plasmatice, se distribuie mai lent la creier, de unde redis-tribuirea către alte ţesuturi şi apoi epurarea sunt mai lente. Epurarea acestora se face prin metabolizare hepatică şi prin eliminare renală.

Barbituricele se elimină urinar, îndeosebi ca metaboliţi inactivi. Fenobarbitalul se elimină urinar 20-30% nemodificat. Proporţia eliminării barbituricelor creşte prin alcalinizarea urinei, fapt important practic în tratamentul intoxicaţiei acute cu barbiturice. Cantităţi mici de barbiturice se elimină prin bilă, fecale, secreţia lactată.

Barbituricele sunt indicate ca:- hipnotice- în stări de nelinişte şi ca premedicaţie în anesteziologie;- sedative- în stări de anxietate, agitaţie sau ca medicaţie adjuvantă în afecţiunile în

care se urmăreşte sedarea;- anticonvulsivante, antiepileptice sau în alte stări convulsive: intoxicaţii cu

excitante centrale, eclampsie.

15.3. Substanţe analgezice

Analgezicele opioide morfinice sau euforizante sunt medicamente cu acţiune analgezică intensă, însoţită adesea de calmarea anxietăţii, sedare şi euforie. Ele acţio-nează asupra sistemului nervos central favorizând procesele care controlează inhibitor durerea. Efectele sunt consecinţa acţionării asupra unor receptori specifici - receptori opioizi - care corespund peptidelor opioide endogene, ce reprezintă agoniştii fiziologici.

în funcţie de comportamentul faţă de receptorii opioizi, substanţele din această clasă sunt agonişti (morfina, petidina, metadona); agoniştii parţiali (buprenofina);

Page 259: 70238445 Farmacologie Ro

244 Farmacologie veterinară

agonişti-antagonişti (pentazocina, nalbufina) şi antagonişti (naloxona). Utilizarea substanţelor de acest tip este limitată de potenţialul lor crescut de a produce dependenţă.

Opiul şi morfinaOpiul este sucul uscat din capsulele de mac de grădină -Papaver somniferum.

Opiul oficinal folosit ca medicament se prepară prin uscarea, pulverizarea şi titrarea opiului brut. Opiul conţine circa 20 alcaloizi dintre care morfina 10% şi codeina 0,5% sunt cei mai importanţi. Ei au structură fenantrenică. Noscapina 6% şi papaverina 1% sunt alţi alcaloizi din opiu, au structură izochinoleinică, sunt lipsiţi de activitate analgezică şi nu produc dependenţă. Interesant este faptul că alcaloizii nu sunt prezenţi ca atare în planta proaspătă, ci se formează în urma reacţiilor de oxidare în sucul obţinut din capsule.

Morfina este cel mai important alcaloid din opiu, căruia îi determină principalele acţiuni farm'icologice asupra SNC şi tractului gastrointestinal. Acţiunea analgezică este intensă şi electivă. Analgezia se manifestă îndeosebi prin înlăturarea carac-terului de suferinţă a senzaţiei dureroase care devine suportabilă, creşterea pragului de durere este moderat. Durerea contiuă să fie percepută de pacient, dar implicaţiile emoţionale cu caracter de suferinţă - anxietate, panică, sindrom psiho-vegetativ- sunt atenuate.

Durerea prelungită, care are o componentă emoţională majoră, răspunde mai bine decît cea de scurtă durată. Morfina şi celelalte opioide acţionează la nivelul mecanis-melor fiziologice centrale care controlează senzaţia de suferinţă dureroasă, mecanisme ce implică sistemele peptidelor opioide serotoninergic şi noradrenergic. Sunt accen-tuate influenţele inhibitorii asupra mecanismelor neuronale ale durerii. Este foarte probabilă şi intervenţia la nivelul formaţiunilor cerebrale care integrează senzaţia dureroasă şi îi imprimă caracterul de suferinţă (corpii striaţi, talamus, hipotalamus, sistemul limbic).

■ Mecanismul analgeziei şi al altor efecte centrale ale morfinei şi opiaceelor, în ge-ne'ral, s-ar datora interacţiunii acestora cu receptorii specifici numiţi "receptori opioizi " care sunt receptori naturali ai unor substanţe endogene numite "morfin-like" sau opioizi. Endorfinele sunt peptide aparfinînd la trei grupe: enkefaline, endorfine şi dinorfine.

Proenkefalinele conţin în moleculă, în principal, două pentapeptide. Ele sunt localizate în substanţa gelatinoasă a măduvei, substanţa cenuşie din bulb, locus ceru-leus, amigdale, hipocamp, scoarţă cerebrală - formaţiuni ce participă Ia percepţia senzaţiei dureroase, reacţiile afective şi modificările vegetative ce însoţesc durerea.

Enkefalinele acţionează probabil ca neurotransmiţători, modulatori ai transmisiei sinaptice sau neurohormoni. S-au evidenţiat enkefaline şi în unele ţesuturi periferice: suprarenale, glomus carotidian, glande salivare, ţesut nervos şi celule glandulare din peretele tractului gastrointestinal.

Peptidele opioide reprezintă un mecanism fiziologic de protecţie faţă de durere. Ele deprimă transmiterea informaţiei senzitive asociate durerii şi emoţiilor acţionând probabil atât pre- cât şi postsinaptic. Peptidele opioide pot fi secretate şi de celule inflamatorii şi imune. Ele diminua excitabilitatea terminaţiilor nervoase pentru du-rere şi, probabil, eliberarea locală de neuropeptide proinflamatorii.

Page 260: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 245

Opioidele au afinitate pentru receptorii endorfinici, numiţi de aceea şi receptori opioizi. Mici modificări în structura opioidelor pot transforma agoniştii în antago-nişti care au afinitate dar nu activitate intrinsecă un exemplu în acest sens estenaloxona.

Mecanismul molecular al acţiunii opioidelor este incomplet cunoscut. Acţionarea receptorilor specifici determină scăderea concentraţiei de AMP-ciclic (consecutiv ' inhibării adenilatciclazei, prin intermediul unei proteine G), hiperpolarizare .membranară (consecutivă creşterii afinităţii pentru K. şi scăderii fluxului de calciu prin canalele voltaj dependente) şi diminuarea eliberării de neurotransmiţători, res-pectiv a procesului de transmitere a excitaţiei pe căile sensibilităţii dureroase(V. Stroescu, 2000).

Morfina deprimă centrul respirator prin stimularea unor receptori de la acest nivel. Pentru dozele terapeutice, debitul ventilator nu este practic modificat, deoa-rece micşorarea frecvenţei este compensată de creşterea amplitudinii mişcărilor res-piratorii. După doze mari, respiraţia devine rară şi superficială, iar debitul ventilator

.. scade marcant.Centrul tusei este deprimat şi sensibilitatea la aferentele vagale diminuează.

Efectul antitusiv este intens, dar rar utilizat din cauza pericolului dependenţei. Mor-fina, în doze terapeutice, provoacă uneori greaţă şi vomă. Efectul se datorează stimu-lării zonei chemoreceptoare specifice din bulb declanşatoare a vomei şi este favo-rizat de stimularea vestibulară. Dozele mari de morfină deprimă centrul vomei, deciau acţiune antivomitivă.

Efectele asupra tubului digestiv sunt complexe şi se datorează acţionării asupra unor receptori morfinici situaţi în plexurile nervoase intramurale.

Motilitatea stomacului scade, dar creşte tonusul porţiunii antrale şi al duodenului incipient. De asemenea, creşte tonusul intestinal, mai ales la nivelul sfincterelor, pot apărea spasme, urmate uneori de scurte perioade de hipotonicitate. Contracţiile rit-mice nepropulsive ale intestinului sunt favorizate, dar undele peristaltice propulsive diminuează. Sunt inhibate secreţiile gastrică, biliară, pancreatică. Ca rezultat al acestor acţiuni, tranzitul intestinal este întârziat, consistenţa fecalelor creşte şi se produce constipaţie, ce apare obişnuit, ca efect nedorit. Uneori, întârzierea tran-zitului poate fi utilă pentru combaterea diareii.

Morfina şi alte opioide provoacă vasodilataţie arterială şi venoasă, şi deprimă reflexele circulatorii, putând fi cauză de hipotensiune arterială cu caracter ortostatic. Dozele mari pot provoca deprimarea centrului termoreglator, influenţarea secreţiei adenohipofizare şi scăderea secreţiei de LH, FSH, ACTH şi tireotropină. Morfina se absoarbe puţin şi inegal din intestin, repede la locul injectării. Distribuţia se face în întregul organism, dar cantităţile ajunse în creier sunt relativ reduse. Morfina trece prin placentă şi poate provoca deprimare respiratorie la nou-născuţi. în organism se metabolizează prin glucuronoconjugare. Se elimină urinar şi în mică măsură ca atare, 90% în primele 24 ore, 7-10% se excretă biliar.

Morfina se foloseşte ca atare şi sub formă de preparate de opiu. Sulfatul de morfină se poate utiliza cu bune rezultate în colică la cal în doză de 0,3- 0,4g/animal. Pulberea de opiu este oficinală şi conţine morfină 10%. Tinctura de opiu conţine morfină 1%. Tinctura anticolerină sau tinctura Davilla conţine morfină 0,17% şi uleiuri volatile 6%.

Page 261: 70238445 Farmacologie Ro

Nii'246 Farmacologie veterinară

i Morfina, ca şi celelalte analgezice euforizante, este indicată pentru acţiunea analgezică, în toate afecţiunile însoţite de dureri intense care nu pot fi calmate prin medicaţia etiopatogenetică, prin analgezice antiinflamatorii. în colici este necesară asocierea unui antispatic, de obicei atropină, deoarece analgezicul linişteşte durerea dar accentuează spasmul.

Preparatele de opiu se folosesc mai ales pentru acţiunea la nivelul tubului digestiv - în colici intestinale şi uneori biliare .

Toxicitatea acută a morfinei este mare. Există posibilitatea apariţiei de fenomene toxice acute manifestate prin deprimarea profundă a sistemului nervos central, cu comă, relaxare musculară, mioză, respiraţie Cheyne-Stokes şi, în stadiul agonic, colaps, midriază, paralizia respiraţiei. Ca antidot se poate utiliza naloxona sau nalorfina care combat deprimarea respiratorie.

Sindromul de abstinenţă s-ar datora intervenţiei unor mecanisme "contraregla-toare" rămase fără contrapondere la oprirea bruscă a drogului.

Pentru tratamentul morfinomaniei sau al dependenţei de alte opioide este nece-sară, în primul rând oprirea administrării toxicului la om.

Morfina (şi ceilalţi opioizi) trebuie evitată în toate situaţiile în care riscul dependenţei depăşeşte beneficiul terapeutic.

Folosirea repetată a morfinei provoacă o dependenţă caracteristică - morfino-mania - încrucişată pentru toţi opioizii. Dependenţa psihică este favorizată de efectul euforizant şi de terenul psihic al bolnavului - persoane anxioase, cărora calmarea durerii şi/sau sedarea, de protejare contra agresiunilor, le conferă o stare de bine particulară. Aceasta dă naştere unui comportament dominat de preocuparea de a procura toxicul, pentru care morfinomanii, de obicei pasivi şi liniştiţi, sunt capabili să comită acte antisociale. Toleranţa şi dependenţa fizică se dezvoltă repede - la câteva zile, când se injectează doze terapeutice mari la intervale de 4-6 ore, în câteva săptămâni când se injectează două doze pe zi. Efectele susceptibile de a diminua progresi' sunt analgezia, sedarea şi fenomenele toxice. Sensibilitatea revine treptat, devenind normală la 8-10 zile după oprirea administrării drogului. Dependenţa fizică constrânge la folosirea în continuare a morfinei pentru a evita sindromul de abstinenţă. După 8-12 ore de la ultima doză apar rinoree, lacrimaţie, salivaţie, somn neliniştit, anxietate, iritabilitate, tremor, insomnie, slăbiciune, midriază, sudoraţie excesivă, frisoane, anorexie, vomă, colici, mialgii, dureri osoase, tahicardie, hiper-tensiune etc.

Toleranţa la morfină este în mică măsură de natură farmacocinetică, drogul fiind ceva mai repede metabolizat. Fenomenul este, însă, în principal, de ordin farma-codinamic, constând în adaptarea progresivă a celulelor neuronale şi altor structuri la acţiunea morfinei.

Pentru tratamentul morfinomaniei sau al dependenţei de alte opioide este necesară în primul rând oprirea administrării toxicului. Pentru a evita sindromul de abstinenţă grav, morfina se poate înlocui cu metadona, care, suprimată la rînciul ei, provoacă un sindrom de abstinenţă mult mai benign. După dezintoxicare se pot administra timp îndelungat antagonişti de tipul naloxonei sau ciclazocinei, care conferă protecţie faţă de eventuala reluare a toxicului, evitând dependenţa şi sindromul de abstinenţă, inclusiv elementele de condiţionare a acestora la om.

Page 262: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 247

în general, tratamentul dependenţei morfinice este foarte dificil, ţinând cont de caracterele farmacologice, supraadăugarea unor factori de condiţionare, terenul psihopatologic şi problemele de ordin social.

Codeina sau ntetilmorfîna, un ester al morfinei care se găseşte în cantităţi mici înopiu (0,5%), este preparată în mod obişnuit din morfină. Are acţiune analgezică maislabă decît morfina şi este un antitusiv eficace. Pericolul de dependenţă estecomparativ mic. ,

Alte analgezice opioideS-au studiat numeroşi derivaţi semisintetici ai morfinei şi multe analgezice

opioide sintetice (opioizi) pentru a găsi substituentul ideal al morfinei. Deşi mulţi din aceşti compuşi au efecte analgezice superioare morfinei la doze echivalente, toţi au efecte deprimante respiratorii şi prezintă risc crescut de dependenţă la om.

Petidina (dolantin, mialgin) este primul analgezic opioid complet sintetic. Are un nucleu fenilpiperidinic- structură intermediară între morfină şi atropină. Spre deosebire de morfina, are o durata de acţiune mai scurtă (2-4 ore), trebuie să se utilizeze o doza de 10 ori mai mare pentru a produce o analgezie echivalentă, iar la nivelul ochiului are efect midriatic. Produce o uşoară acţiune spastică, creşte uşor presiunea intrabiliară, efectul constipant este redus, nu modifică contracţiile uterine în timpul travaliului. Dozele mari de petidina pot provoca fenomene de excitaţie centrală. Există acelaşi risc de dependenţa ca pentru morfină, dar toleranţa se dez-voltă mai lent, sindromul de abstinenţă apare mai repede, este de durată mai scurtă, iar fenomenele vegetative sunt mai slabe. Petidina se utilizează ca analgezic mai ales în colici. Trebuie utilizată cu mare prudenţă sau evitată în toate cazurile în care morfina este contraindicată.

Metadona (sintalgon) este un opioid derivat de difenilmetan. Ca analgezic, are o acţiune asemănătoare cu cea a morfinei. Se absoarbe bine la nivelul intestinului, iar durata acţiunii terapeutice este de 3-5 ore. Administarea repetată duce la prelungirea efectului datorită acumulării lente în ţesuturi, iar efectele adverse sunt asemănătoare cu cele provocate de morfină. La om, potenţialul de dependenţă este comparabil cu cel produs de morfină, dar toleranţa se dezvoltă uneori ceva mai lent, iar sindromul de abstinenţă apare mai târziu după întreruperea administrării medicamentului (la 24 - 48 ore) şi este mai blând şi mai prelungit. Metadona este indicată ca analgezic sub formă de administări subcutanate şi orale, mai ales în durerile cronice şi, de ase-menea, previne sindromul de abstinenţă determinat de întreruperea administării heroinei, la om, datorită dependenţei încrucişate între aceste două substanţe.

Efectul analgezic este comparabil cu cel al morfinei, dar efectele secundare (depresia respiratorie, constipaţia, mioza şi acţiunea spastică asupra sfincterelor)sunt mult mai reduse.

Sintalgonul are aceleaşi indicaţii ca şi morfina în următoarele doze: 0,5 - 1,2mg/kg la câine, 0,1 - 0,5 mg/kg la cal.

La cal, administrarea intravenoasă se face cu prudenţă în perfuzie lentă.Tramadolul este un opioid cu efect analgezic comparabil cu cel al codeinei, util

în durerile acute sau cronice de intensitate medie, iar riscul de dependenţă este mic.Pe lângă acţiunea de tip opioid, sintetic, tramadolul se pare că este şi un agonist

noradrenergic. Se poate administra parenteral în doză de 1 mg/kg în afecţiuni dureroase medii sau severe.

Page 263: 70238445 Farmacologie Ro

248 Farmacologie veterinară

Pentazocina (talwin, fortral) este un opioid derivaţie bezomorfon al cărui efect se instalează lent şi durează 2-4 ore. în cazul administării orale, efectul este mai slab probabil datorită metabolizării parţiale în peretele intestinal şi la primul pasaj din ficat. Pentazocina are acţiune sedativă, deprimă respiraţia, dar mai puţin decât morfina; tranzitul intestinal este întârziat, dar acţiunea spastică este relativ slabă. Dozele mari provoacă creşterea presiunii arteriale şi tahicardie, posibilă datorită eli-berării de catecolamine. Riscul de dependenţă este relativ mic, iar ca reacţii adverse s-au semnalat: sedare, vertij, greaţă, vomă, congestie cutanată, transpiraţie, rareori deprimare respiratorie.

înrudit cu pentazocina este Butorfanolul, cu spectru de activitate farmacologic asemănător, dar cu moleculă analgezică net superioară, frecvenţă mai mică a efectelor adverse şi risc scăzut de dependenţă la om.

Butorfanolul se aseamănă cu pentazocina, dar nu are efectele adverse ale aces-teia. Este indicat în analgezia postoperatorie în doză de 0,1 - 0,2 mg/kg la câine şi 0,01 - 0,1 mg/kg la cal. Doza minimă este eficientă pentru neuroleptonalgezie prin administrare intravenoasă. Pe cale intramusculară, cantitatea se dublează. Este şi un bun inhibitor al tusei.

Nalbufina (Nubain) are acţiune analgezică şi deprimantă respiratorie asemănă-toare morfinei.

Fentanilul (Sublimate). Se prezintă în flacoane de 10 ml cu 0,5 mg fentanil citrat. Are efect analgezic puternic care se instalează rapid, are toxicitate redusă, nu produce constipaţie şi nici vomă. Consecutiv administrării intramusculare efectul se instalează în 3 - 5 minute şi durează 30 - 60 minute. Se aseamănă din aceste puncte de vedere cu Droperidolul cu care se asociază de obicei, în combinaţie, în cadrul neuroleptonalgeziei. în acest caz, neurolepticul se administrează cu 1 - 5 minute înainte. Pentru acţiune simultană, se pot amesteca în seringă şi se injectează intra-venos conţinutul ambelor flacoane fiind suficient pentru neuroleptonalgezie în scop chirurgical pentru un câine de 20 kg (Leau Traian, 2004). Dacă se injectează intra-musc.ular, doza se dublează. întrucât este lipsit de efectele secundare ale morfinei, Fentanilul se poate folosi la pisică, dar la animalele mari costul ridicat descurajează o asemenea indicaţie.

Etorfina este un analgezic foarte puternic, rapid şi de scurtă durată, comparabil cu Fentanilul. Unele efecte secundare (rigiditate musculară, depresie respiratorie) sunt mai intense, dar pericolul de accidente este mic, deoarece se livrează cu antidotul specific (Diprenorfina). Se foloseşte pentru imobilizarea de la distanţă cu seringi proiectil a animalelor retive sau sălbatice la care calcularea dozei este apro-ximativă. Prezenţa antidotului reduce riscul accidentelor prin supradozare în acest caz. Se livrează sub forma preparatului Immobilon (Acepromazina 10 mg + Etorfina 2,45 mg pe 1 ml) împreună cu antidotul. Fiind de 200 ori mai puternică decât morfina, are indicaţii în tratamentul durerii terminale din cancer la om.

Antagonista morfineiExistă anumite substanţe analoage din punct de vedere chimic cu morfina sau cu

alţi opioizi, care sunt capabile să împiedice deprimarea respiratorie şi alte efecte ale acestora, fiind utili în intoxicaţiile acute. Acţiunea antagonică este de tip competitiv.

Nalorflna antagonizează rapid şi evident deprimarea respiratorie şi sedarea excesivă care apar în intoxicaţia cu substanţe opioide. Efectul apare într-un interval

Page 264: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 249

de 1-4 ore. In afara efectului antagonist, nalorfina are şi acţiuni proprii, provoacă analgezie comparabilă cu cea morfinică, deprimă relativ slab respiraţia, produce sedare şi somnolenţă, însoţite uneori de anxietate şi tulburări psihice la om. Receptorii endorfinici sunt blocaţi competitiv, împiedicând acţiunile morfinei şi declanşând sindromul de abstinenţă la morfinomani.

Naloxona este complet lipsită de acţiuni de tip morfinic, antagonizează depri-marea respiratorie şi hipotensiunea provocată de dozele mari de analgezice euforizante, fiind antidotul de ales în intoxicaţia acută, iar antagonismul este datorat dislocării morfinei de pe receptorii endorfinici cu blocarea reversibilă a acestora pe parcursul a 2 ore.

Este un antagonist complet care blochează efectele opiaceelor în 1 - 2 minute după administrarea intravenoasă. Efectul durează 20 - 30 minute, după care se resta-bileşte depresia respiratorie şi hipotensiunea. Se recomandă dozele mici repetate i.v. în intoxicaţiile cu analgezice.

în scop terapeutic se foloseşte pentru combaterea durerii cronice centrale (tala-mice), greu de diagnosticat la animale.

Nalmegenul (Reven) este un produs de ultimă generaţie cu acţiune rapidă şi de Jungă durată. Acţionează ca un antagonist complet şi se foloseşte în intoxicaţii pro-duse de agonişti opioizi (supradozări), accidente sau intoxicaţii voluntare (la om).

Analgezice derivate din ciclohexaminăAnalgezia produsă de aceşti detivaţi este foarte puternică, dar efectul hipnotic

este slab, iar asupra musculaturii striate produc efect cataleptic.Sistemul nervos vegetativ este stimulat pe ambele componente, iar la doze anes-

tezice apar distonii frecvente, manifestate prin depresie respiratorie gravă, tahicardie şi hipersalivaţie. Aceste inconveninete, la care se adaugă fenomenele de agitaţie psi-homotorie, au determinat renunţarea la monoanestezie, optându-se pentru asocierea cu tranchilizante şi premedicaţia cu atropină.

Ketamina (Ketanest, Ketalar, Narkoman). Din punct de vedere chimic, este înrudită cu petidina (analgezic opioid). Se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în concentraţie de 5%, 10%, 20%.

Efectul analgezic este foarte puternic, se instalează repede la toate speciile de animale, inclusiv la reptile şi păsări. Analgezia profundă este precedată de o stare de agitaţie psihomotorie, manifestată prin surescitare, ataxie, frisoane care sunt anulate de o premedicaţie cu neuroleptice sau tranchilizante. La animalele epileptice sau speriate se pot declanşa crize exprimate prin contracturi tonico-clonice şi ţipete care cedează greu la tranchilizante sau prin suplimentarea dozei de ketamina, calea intravenoasă fiind cea mai promptă şi economică. Injecţia intramusculară este dureroasă şi se însoţeşte de reacţii puternice, mai ales la aceste animale dacă sunt luate prin surprindere.

Dozele sunt variate în funcţie de specie, talie, scop şi interacţiune cu celelalte medicamente administrate. în dozele uzuale este vizibilă o hiperreflectivitate farin-giană cu deglutiţii frecvente şi mobilitatea limbii. Aceasta dispare complet în neuro-leptanalgezia Rompun-Ketamină, dar protruzia limbii se menţine, permiţând obser-varea directă a gradului de oxigenare a sângelui prin culoarea acestuia. Abolirea deglutiţiei favorizează aspiraţia accidentală, urmată de complicaţii respiratorii (Leau Traian, 2004)

Page 265: 70238445 Farmacologie Ro

250 Farmacologie veterinară

Fenciclidina (Sernxvet) este un analgezic foarte putefhic şi cu un efect rapid. Produce imobilizarea animalelor prin catalepsie. Are efecte secundare similare Ketaminei şi se pretează la orice combinaţie anestezică în care asigură componenta analgezică. Dozele suplimentare sunt periculoase deoarece efectul analgezic este de scurtă durată, dar perioada de înjumătăţire farmacologică este dublă. Sunt posibile accidente în perioada de trezire care se manifestă prin dezorientare, nesiguranţă şi ataxie.

Tiletamina are efecte similare fenciclidinei, cu instalare rapidă după administra-rea intramusculară şi foarte rapidă după injecţia intravenoasă. Efectele secundare sunt anulate complet prin asocierea cu Zolazepam.

15.4. Substanţe tranchilizante

Substanţele tranchilizante exercită acţiune predominantă asupra sferei psihice, respectiv calmează stările emoţionale, tensiunea nervoasă, starea de nelinişte şi de teamă, producând liniştirea subiectului, indiferenţă şi somnolenţă. Se împart în tranchilizante minore (ataractice, anxiolitice) şi tranchilizante majore (neuroleptice, neuroplegice).

Tranchilizantele minore determină o depresiune, mai ales în ceea ce priveşte starea emoţională, se produce o linişte psihică, o diminuare a senzaţiei de frică, o in-diferenţă faţă de mediul extern. Folosite în doze terapeutice, tranchilizantele minore nu induc somnul, dar îl favorizează pe cel fiziologic. Unele dintre aceste substanţe sunt anticonvulsivante, miorelaxante, antihistaminice. Se recomandă pentru trata-mente de scurtă durată, deoarece în caz contrar pot să producă toleranţă şi fenomene de dependenţă. In general, tranchilizantele minore se folosesc în tratamentul stărilor de anxietate, tensiune psihică.

Tranchilizantele majore se caracterizează printr-un efect antispastic şi depresor al centrului vomei, al funcţiilor sistemului nervos vegetativ. La animale diminua activitatea spontană şi reacţiile emoţionale, temperând subiectele agitate şi retive.

15.4.1. Substanţe tranchilizante majore (neuroleptice)

Medicamentele neuroleptice produc o stare de linişte psihică (acţiune tranchili-zantă), scăderea reacţiilor emoţionale şi afective, şi diminuarea activităţii psihomo-torii. Ca urmare, se instalează o indiferenţă faţă de solicitările mediului exterior (acţiune ataractică; ataraxis = pacea minţii). în acelaşi timp diminuează senzaţia de frică. Creşterea dozelor şi administrarea lor îndelungată determină apariţia unor fenomene extrapiramidale (tremurături, rigiditate, hipokinezie).

Pe lângă efectul liniştitor, neurolepticele determină numeroase modificări ale funcţiilor sistemului nervos vegetativ.

Tranchilizantele majore potenţează acţiunea narcoticelor şi hipnoticelor. Majo-ritatea lor potenţează şi acţiunea analgezicelor.

In experienţe pe animale produc diminuarea activităţii spontane şi inhibiţia reac-ţiilor emoţionale. Au acţiune de„îmblânzire" şi reduc agresivitatea spontană a unor animale.

Page 266: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 251

Neurolepticele inhibă reflexele condiţionate de evitare, produc modificarea pra-gului de instalare a unor convulsii experimentale, unele substanţe având acţiune anticonvulsivă, altele dimpotrivă, având efect proconvulsivant.

Neurolepticele acţionează prin deprimarea unor formaţiuni ale sistemului nervos central (sistemul reticular activator, sistemul limbic, hipotalamus) blocând trans-miterea simpatică.

La nivelul hipotalamusului inhibă centrii simpatici vegetativi, mai ales centrul termogenezei, astfel încât adaptarea animalului la temperatura mediului ambiant devine deficitară. Acest efect este explicat prin reducerea respiraţiei mitocondriale a celulelor din formaţiunile nervoase menţionate.

în acelaşi timp, tranchilizantele majore mai provoacă: relaxarea musculaturii netede intestinale (acţiune antispastică), efect antihistaminic (antialergic), vasodi-lataţie periferică, acţiune antivomitivă.

Intensitatea, durata şi consecinţele efectului deprimant asupra componentei sim-patice şi parasimpatice, centrale şi periferice, variază cu preparatul folosit. Majo-ritatea substanţelor neuroleptice au proprietăţi blocante alfa-adrenergice periferice şi inhibitoare simpatice centrale manifestate clinic prin hipotensiune şi congestia mucoasei nazale.

Neurolepticele pot avea şi efecte anticolinergice periferice şi/sau centrale con-secutiv cărora pot apărea: uscăciunea gurii, tulburări de vedere, constipaţie, micţiune dificilă, tahicardie, uscăciunea pielii, tulburarea funcţiei sexuale.

Posibilitatea creşterii presiunii intraoculare contraindică substanţele cu acţiune pasimpaticolitică marcantă la pacienţii cu glaucom.

Neurolepticele, în majoritatea lor, inhibă centrii termoreglatori, ceea ce îm-preună cu vasodilataţia realizată prin mecanism vegetativo-litic, determină condiţii de hipotermie. Acest efect este folosit clinic pentru producerea„hipotermiei contro-late", metodă adjuvantâ în anumite intervenţii chirurgicale, când este necesară scăderea metabolismului şi a consumului tisular de oxigen.

Influenţa asupra activităţii endocrine constă în creşterea secreţiei de prolactină, diminuarea secreţiei de STH, ca şi deprimarea funcţiei corticosuprarenalei în condiţii de stres. Intensitatea acestor efecte ce apar ca nedorite variază cu preparatul utilizat.

Influenţa asupra activităţii extrapiramidale este mai pronunţată, în general pentru neurolepticele incisive, cu potentă mare, care se poate exterioriza prin: nelinişte, agi-taţie motorie, spasme. Efectele vegetative endocrine şi extrapiramidale se manifestă deseori ca reacţii adverse. Efectele psihice, motorii, vegetative şi endocrine ale neurolepticelor se datorează probabil acţiunii inhibitorii a unor sisteme dopaminergice din creier. S-a dovedit că nerolepticele se leagă specific de anumiţi receptori dopaminergici (receptori D2) a căror acţionare de către dopamină modifică funcţia altor sisteme efectorii. Capacitatea de blocare a acestor macromolecule este în corelaţie cu potenţa terapeutică. în funcţie de mărimea dozelor eficace, neurolepticele pot fi clasificate în: neuroleptice cu potentă mică de tipul clorpromazinei sau tiori-dazinei sau neuroleptice cu potentă mare de tipul flufenazinei sau haloperidolului.

Din punct de vedere farmacocinetic, deşi există variaţii mari în funcţie de substanţa folosită, neurolepticele se absorb inegal şi incomplet la nivelul tubului digestiv, mai bine in cadrul administrării intramusculare. Ele se leagă mult de proteinele plasmatice şi de structurile protido-lipidice membranare.

Page 267: 70238445 Farmacologie Ro

252 Farmacologie veterinară

Se acumulează în creier ceea ce explică efectele centrale marcate şi prelungite. Sunt epurate în special prin metabolizare hepatică. Unii metaboliţi sunt biologic activi. Există mari variaţii individuale ale parametrilor farmaceutici. Ca reacţii secundare, neurolepticele produc dezechilibre vegetative şi tulburări extrapirami-dale. Mai pot apărea accidente alergice, rareori ictere grave. Intensitatea şi durata reacţiilor adverse variază cu individul, preparatul şi doza folosită.

Din punct de vedere chimic, neurolepticele pot avea structuri: fenotiazinice, tioxantene, butirofenone, difenilbutilpiperidine, dibenzoxazepine, dibenzodiazepine, benzamide.

Substanţele tranchilizante majore au următoarele indicaţii terapeutice: preme-dicaţia narcozei, clinic (puncţii, drenări), tratamentul unor comportamente anormale (agresivitate, fetofagie), în colici şi enterite grave, pentru prevenirea stărilor de şoc, ca medicaţie antistress, în vederea relaxării musculaturii esofagului pentru înde-părtarea corpilor străini, pentru relaxarea cervixului în cazul endometritei cronice.

Se mai pot folosi neuroleptice cu scopul obişnuirii animalelor la muls, potcovit, în vederea primelor şedinţe de dresaj, pentru sedarea animalelor din grădinile zoologice şi în mod fraudulos în dopaj la cai.

în urma folosirii substanţelor neuroleptice pot să apară diverse reacţii adverse: scăderea temperaturii corporale cu 0,5-2 C, congestie pulmonară, atonie gastroin-testinală cu meteorizaţie, scăderea tensiunii arteriale şi consecutiv pericol de colaps vascular, diminuarea secreţiei de lapte, iar la unele specii pot apărea: creşterea tonusului muscular şi a stării de excitaţie.

1. Derivaţi fenotiaziniciRomtiazin (Promaz'mă, Delazin) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă

fiole 10 ml 5% cu promazină maleică. Se administrează intramuscular sau intra-venos în doză de 1,5-2 mg/kg la cabaline, 1-1,5 mg/kg la bovine, 2-3 mg/kg la porcine, 4 mg/kg la ovine, 1,5-2 mg/kg la câine. Efectul se instalează în 30 minute şi durează 1-2 ore. în situaţia administrării intravenoase, dozele se reduc la jumătate, efectul se instalează în 10 minute şi durează 1 oră.

• Pe măsura instalării efectului se observă: liniştirea animalului, relaxarea musculaturii scheletice, a sfinctelor, ptoza pleoapei superioare, evidenţierea pleoapei a treia, prolabarea penisului. Animalele rămân în picioare, rămân relativ vigilente cu toate că reactivitatea scade.

Propionilpromazina (Combelenul) se prezintă sub formă de flacoane de 25 ml 1%. Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă şi subcutanată. Dozele folosite intramuscular sunt: cal 0,5-1 ml/100 kg, bovine 1-2 ml/100 kg, porcine 0,3-0,5 ml/10 kg, câine 0,05 ml/kg. Durata efectului este de la 1 la 8 ore.

Efectele se instalează în 5 - 15 minute şi se manifestă prin următoarele semne clinice: prclabarea pleoapei a Ii-a, congestia mucoasei conjunctivale, ptoza pleoapei superioare, mărirea suprafeţei de sprijin. La atingerea pavilionului urechii, reacţia este minimă, iar după aşezarea în decubit, capul se sprijină cu bărbia pe sol. La,cal se produce transpiraţie abundentă, tremurături musculare şi dezorientare. Trezirea animalelor se face lent, uneori somnolenţa persistând 24 ore.

Combelenul este indicat în premedicaţie pentru anestezii locale regionale sau generale, contenţie chimică, calmarea animalelor agresive sau agitate, explorări funcţionale, examene chirurgicale, tratamentul plăgilor, schimbarea pansamentelor.

Page 268: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 253

ite şi prelungite, iţi sunt biologic utici. Ca reacţii rări extrapirami-isitatea şi durata

"i: fenotiazinice, ibenzodiazepine,

ipeutice: preme-tmente anormale a stărilor de şoc, ilui pentru înde-tritei cronice, i muls, potcovit, )r din grădinile

reacţii adverse: atonie gastroin-)ericol de colaps ipărea: creşterea

)Iuţie injectabilă scular sau intra-e, 2-3 mg/kg la ă în 30 minute şi duc la jumătate,

ilului, relaxarea mţierea pleoapei ativ vigilente cu

icoane de 25 ml :utanată. Dozele kg, porcine 0,3-

nătoarele semne '., ptoza pleoapei urechii, reacţia ia pe sol. La cal entare. Trezirea

le regionale sau gitate, explorări pansamentelor.

Clordelazin (Clorpromazina, Largactil, Plegomazin). Este o pulbere albă, ino-doră, solubilă în apă. Soluţiile păstrate la lumină capătă culoarea violetă-vişinie.

Se absoarbe bine din tubul digestiv şi de la locul injectării. Acţiunea sa începe la 30-60 minute după administrarea per os şi durează 4-6 ore. După administrarea parenterală se absoarbe în 5-15 minute. în organism se metabolizează mai ales în ficat, prin hidroxilare şi gVicuronoconjugare. Cea mai mare parte a ciorpromazinei se elimină din organism sub formă metabolizată. După administrare prelungită, în doze mari, eliminarea se face lent.

Clorpromazina se distribuie în diferite ţesuturi şi organe, găsindu-se în concentraţii ridicate în ficat, creier, plămâni, pancreas, piele. La nivelul creierului se concentrează în hipotalamus. în doze mici, clorpromazina are acţiune tranchilizantă fără a produce somn. La doze mari apare o stare de ataxie şi somnolenţă, indiferenţăla stimulii din mediu.

Sub acţiunea clorpromazinei este potenţat efectul hipnoticelor, narcoticelor, analgezicelor, curarizantelor. Clorpromazina are acţiune hipotermizantă, deprimă funcţiile hipotalamusului, inhibă eliberarea gonadotropinelor din hipofiză, are efect antiemetizant şi o redusă acţiune antihistaminică. Nu deprimă respiraţia şi are otoxicitate mică.

Se administrează în doze de: 0,001 g/kg la animalele mari, 0,001-0,002 g/kg la animalele mijlocii, 0,002-0,003 g/kg la animalele mici. în comerţ există drajeuri şi fiole de 5ml 5% şi soluţie 2,5%.

Neuroplegia este însoţită de hipertensiune, vasodilataţie, tahicardie.Clordelazinul se poate întrebuinţa pentru acţiunea sedativă, vagolitică, simpatico-

litică, antipiretică, antişoc.Neurotranq (Acepromazina) (Olanda) este soluţie injectabilă în flacoane a 50 ml

cu 10 mg acepromazina maleat/ml. Este indicat în diverse tulburări de compor-tament: canibalism, înţărcarea purceilor, în stări de stres, colici, animale retive, în vederea unor intervenţii chirurgicale, în preanestezie în combinaţie cu anestezicelocale.

Dozele recomandate sunt: pentru sedare uşoară şi preanestezie: la cai, vaci, porci i.v. 0,5-1 ml/100 kg sau i.m. 1 ml/100 kg, iar la câini şi pisici 0,02-0,03 ml/kg. Pentru o sedare puternică doza se dublează.

Este un foarte bun neuroleptic, sedativ şi potenţializator, comparabil cu Combelenul de care se deosebeşte printr-o mai bună toleranţă la toate speciile şi trezirea completă într-un timp mai scurt, 1 - 3 ore.

în cadrul neuroleptanalgeziei, durata acţiunii se sincronizează cu derivatele de ciclohexamină dacă se administrează cu circa 10 minute înaintea acestora.

Droperidolul este un neuroleptic puternic cu acţiune rapidă, constantă, cu trezire rapidă şi reversibilitate totală. Se foloseşte la câine în preanestezie sau combinat cu Fentanil pentru neuroleptanalgezie. Postoperator se recomandă la animalele agitate, care nu acceptă bandajele, la cele care prezintă excitaţie peritoneală după intervenţii pe cavitatea abdominală, ca antivomitiv.

Se prezintă sub formă de flacoane de 10 ml cu 2,5 mg/ml substanţă activă. Se administrează inţramuscular 1 - 2 mg/kg sau intravenos în doză de 0,3 - 0,5 mg/kg.

Vetranchil (Germania) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă de acepro-mazina maleat în flacoane a 100 ml care se poate utiliza la toate speciile de animale

Page 269: 70238445 Farmacologie Ro

254 Farmacologie veterinară

ca preanestezic sau tranchilizant pentru animalele supuse transplantului, controlului medical.

Levomepromazina (Nozinan). Pe lângă acţiunea tranchilizantă care este superi-oară faţă de cea a clorpromazinei, are şi proprietăţi anxiolitice şi antidepresive. După administrarea parenterală prezintă efecte analgezice. Este şi alfa-adrenalitic şi anti-histaminic puternic. Are acţiuni spasmolitice. Se utilizează ca adjuvant în narcoză, ca tranchilizant pentru animalele retive, ca antistres pe cale intramusculară, intra-venoasă, per os. Dozele sunt de 0,0001-0,0002 g/kg la animalele mari, 0,0002-0,0003 g/kg la animalele mijlocii şi 0,0002-0,0005 g/kg la carnivore. Pe cale intra-musculară dozele sunt de 3-5 ori mai mari. în comerţ există comprimate şi fiole 1 ml 2,5%.

Levomepromazina este un foarte bun tranchilizant pentru animalele mici, cu durată scurtă de acţiune şi o bună toleranţă locală şi generală.

în neuroleptanalgezie, se foloseşte numai după atropinizare şi asigurarea unei volemii coprespunzătoare intraoperator.

2. Derivaţi piperaziniciProclorperazina (Emetiral) se absoarbe bine din tubul digestiv. Are acţiune

tranchilizantă redusă, dar acţiunea sa antivomitivă este superioară faţă de cea a clorpromazinei. Aceasta se produce prin deprimarea zonei chemoreceptoare a centrului vomei din bulb, a reflexelor labirintice. Pe lângă acţiunea antivomitivă se adaugă şi un efect antispastic şi antivertiginos.

Acţiunea sa antimetizantă poate masca voma produsă în intoxicaţii sau voma care însoţeşte unele afecţiuni hepatorenale.

Preparatul Emetiral se prezintă sub formă de drajeuri şi supozitoare.Trifluperazina (Stelazin) prezintă acţiune neuroleptică şi antiemetizantă mai

intense şi mai durabile decât clorpromazina.Flufenazina (Permitil) are acţiune tranchilizantă superioară faţă de clorproma-

zina, fiind înzestrată şi cu însuşiri anxiolitice şi psihostimulatoare. Este antime-tizantă. Acţionează rapid după doze reduse.

*3. Derivaţi de butirofenonăMedicamentele din această grupă prezintă similitudine structurală cu acidul

gamma aminobutiric (GABA). Propietăţile lor neuroleptice sunt intense fiind comparabile cu ale celor mai activi derivaţi fenotiazinici. Pe lângă efectul antipsiho-tic mai au acţiune antiemetică şi proprietăţi analgezice.

Haloperidolul se absoarbe rapid din tubul digestiv şi se elimină lent pe cale renală. Se acumulează în ficat, în cantităţi mai mari decât în alte organe (rinichi, creier).

Proprietăţile antipsihotice ale haloperidolului sunt comparabile cu ale clorpro-mazinei. Haloperidolul posedă un efect antiemetizant puternic şi potenţează acţiunea barbituricelor, narcoticelor, alcoolului. Are acţiune analgezică intensă, care este atribuită similitudinii structurale cu petidina. Asupra cordului şi vaselor are efecte mai reduse decât fenotiozinele.

Mecanismul de acţiune antipsihotică este explicat în primul rând prin asemănarea de structură cu GABA. Haloperidolul acţionează şi asupra receptorilor dopaminergici din creier. Blocajul receptorilor dopaminergici explică atât acţiunea neuroleptică, cât şi apariţia fenomenelor secundare extrapiramidale.

Page 270: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 255

Efectul antivomitiv se produce printr-un mecanism central.Indicaţiile terapeutice sunt reprezentate de tulburări de comportament, stări de

anxietate, vomă.• Preparatul Haloperidol se prezintă sub formă de comprimate, soluţie buvabilă şi soluţie injectabilă.

Dehidrobenzperidolul (Droperidol). Acţiunea sa liniştitoare se instalează rapid după administrarea intravenoasă, este intensă şi durează 4-12 ore. Are acţiune antime-tizantă mai puternică decât haloperidolul. Poate produce hipotensiune arterială printr-un mecanism alfa-adrenolitic. Are acţiune arterială antiaritmică şi stimulează centrul respirator, crescând uşor frecvenţa respiraţiei. Asociat cu un analgezic puternic (peti-dină, fentanil), determină instalarea neuroleptanalgeziei. Aceasta se caracterizează printr-o indiferenţă psihică, liniştire motorie şi analgezie, iar sistemul vegetativ este puţin influenţat. Preparatul se prezintă sub formă de soluţie injectabilă.

4. Derivaţi tiaziniciXilazina (Rompun, Kylazine, Sedazine). Este un produs cu efect sedativ puter-

nic, analgezic şi relaxant muscular moderat. Acţiunile sedativă şi analgezică se produc prin inhibiţie centrală, iar efectuf miorelaxant se realizează prin întreruperea transmisiei intemeuronale a impulsurilor în sistemul nervos central, dar şi la nivel periferic prin inhibarea acetilcolinei.

La cal şi carnivore se poate administra intramuscular şi intravenos, iar la rume-gătoare numai intramuscular. Sedarea, a cărei profunzime este dependentă de doză, durează 60 - 120 minute, în timp ce analgezia se menţine numai 15-30 minute. Se-darea profundă produce depresie respiratorie, bradicardie şi chiar bloc atrioven-tricular parţial.

Xilazina este folosită în cazurile în care sunt necesare sedarea durabilă şi anal-gezie de scurtă durată: examene oculare, buco-faringien$! abdominale, exploraţii rectale, examene vaginale, examene radiologice, ecografice, tratamente ortopedice, toaleta plăgilor, deschiderea unor abcese, intervenţii chirurgicale în caz de fracturi, luxaţii, intervenţii chirurgicale majore. Ca efecte secundare la dozele uzuale se pot observa: tremurături musculare, bradicardie, bradipnee.

Stresnil (Azaperon, Suicalm) este un neuroleptic ideal pentru porcine, specie la care produce efecte gradate, proporţionale cu doza, de la o sedare superficială până la o imobilizare şi hipnoză profundă.

Stresnilul se prezintă sub formă de soluţie 1% şi poate fi administrat în doză de 2 - 8 mg/kg la porc şi 1,5 mg/kg la cal.

Produsul are o toxicitate foarte mică, are acţiune rapidă, intensă şi durabilă (5-8 ore) cu o perioadă de excitaţie redusă, este sedativ, potenţializator şi uşor hipotensiv.

La porc, doza de 2 mg/kg la adulţi şi 4 mg/kg la purcei se foloseşte pentru con-tenţie, transport, pentru intervenţii chirurgicale, în combinaţie cu anestezice locale.

4. Alcaloizi din RauwolfiaArbuştii din genul Rauwolfia cresc în India, Ceylon, Malaezia, Africa Centrală,

America Centrală şi de Sud, însumând peste 100 specii. Dintre acestea mai importante sunt Rauwolfia serpentina şi Rauwolfia vomitoria în ale căror rădăcini se găsesc alcaloizi utilizaţţjn terapeutică.

Se cunosc peste 50 alcaloizi de Rauwolfia, care din punct de vedere farmacodi-namic se împart în: alcaloizi cu acţiune preponderentă la nivelul sistemului nervos

Page 271: 70238445 Farmacologie Ro

256 Farmacologie veterinară

central, neuroleptică şi hipotensivă, şi alcaloizi cu, acţiune periferică neuro-simpaticolitică.

Rezerpina reprezintă 25-50% din conţinutul alcaloizilor aflaţi în rădăcinile plantei Rauwolfia serpentina. Se prezintă sub formă de pulbere cristalină, incoloră, insolubilă în apă. Prezintă solubilitate fosfatul care se poate administra pe cale parenterală.

Rezerpina se absoarbe bine la nivelul tubului digestiv. Metabolizarea ei se produce rapid în ficat, prin hidroliză şi ortometilare. Rezerpina se elimină prin urină, în cea mai mare parte sub formă metabolizată. în primele 3-4 ore se excretă aproximativ jumătate din cantitatea administrată, dar eliminarea continuă lent, timp de câteva zile.

Efectele sale liniştitoare încep după o perioadă de 40-60 minute de la adminis-trarea per os şi 30-50 minute după injectarea intramusculară. Acţiunea rezerpinei se aseamănă cu cea clorpromazinei, dar există şi unele deosebiri. Ca şi clorpromazina, determină o scădere a agresivităţii, reduce liiperactivitatea motorie produsă de substanţe precum cafeina, diminua sau blochează reflexele condiţionate, iar după doze mari, animalele nu mai consumă hrana. Rezerpina reduce atenţia şi reactivi-tatea la stimulii externi, produce somnolenţă şi favorizează instalarea somnului, dar individul poate fi trezit cu uşurinţă. Potenţează acţiunea narcoticelor şi a hipnoticelor.

Rezerpina acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, determinând aparent creşterea tonusului parasimpatic.

La animalele de experienţă apar fenomene parasimpaticomimetice ca: mioza, ptoza palpebrală, bradicardie, scăderea metabolismului şi hipotermie.

Dintre acţiunile periferice ale rezerpinei, cea mai importantă este cea hipotensivă, carp se datorează vasodilataţiei periferice. La unele specii de animale, la scurt timp de la administrare, apare un efect presor, care treptat face loc unui efect hipotensor. Rezerpina potenţează acţiunea medicamentelor hipotensoare.

Administrarea rezerpinei este urmată de hipersalivaţie, creşterea secreţiei gastrice, stimulează motilitatea tubului digestiv.

Mecanismele de acţiune ale rezerpinei au fost atribuite modificării concentraţiei monoaminelor. Sub acţiunea rezerpinei se modifică atât concentraţia catecolami-nelor cât şi a serotoninei cerebrale. Rezerpina împiedică depunerea acestor mono-amine în granulele de stocaj, iar în etapa următoare sunt inactivate.

în doze mici are o acţiune uşor stimulantă asupra sisemului activator ascendent, iar în doze mari îl inhibă. Scăderea pragului convulsivant se explică prin reducerea concentraţiei acidului gamma aminobutiric din creier.

Acţiunea hipotermizantă a rezerpinei se datoreşte deprimării centrilor termo-reglatori din hipotalamusul lateral şi creşterii termolizei datorată vasodilataţiei periferice.

Indicaţiile terapeutice ale rezerpinei sunt reprezentate de hipertensiunea arterială, unele tulburări vegetative.

Ca preparate pe bază de rezerpina menţionăm: Raunervil (Serpasil) soluţie injectabilă şi Hiposerpil comprimate.

Page 272: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 257

5. Alte substanţe neurolepticeDomitor (SUA) este o soluţie injectabilă de medetomidină ce acţionează inhi-

bitor central asupra influxurilor mediate de noradrenalină.Produsul Domitor se utilizează la câine şi la pisică. Fiind un sedativ central cu

proprietăţi analgezice, se foloseşte în premedicaţia narcozei. Se administrează pe cale intramusculară sau subcutanată, dozele fiind în funcţie de gradul de sedare dorit şi în funcţie de specie.

Preparatul se prezintă sub formă de flacoane a 10 ml l%o medetomidină hidroclorică.Domitorul poate fi asociat cu alte sedative şi/sau anestezice în scopul potenţării

efectelor. Ca exemple de astfel de asocieri menţionăm: Domitor-Halotan, Domitor-Ketamină, Domitor-Propofol, Domitor-Butorfanol etc.

Domosedan (SUA) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi conţine detomidină, care este un antagonist cu efect inhibitor asupra transmiterii influxurilor nervoase mediate de noradrenalină.

Domosedanul are proprietăţi analgezice şi este folosit în special la cabaline şi bovine pentru unele intervenţii chirurgicale minore.

în funcţie de nivelul de sedare, se administrează intramuscular sau intravenos în doze diferite. în vederea unei anestezii generale de scurtă durată, se poate asocia cu Ketamina.

Domosedanul se foloseşte pentru intervenţii chirurgicale minore: sutura plăgilor, potcovit, introducerea sondei nazoesofagiene, examene transrectale, castrarea mas-culilor, singur sau asociat cu analgezice locale, Ketamina sau barbiturice în funcţie de necesităţi.

Efectul începe să se instaleze în 1 - 5 minute de la administrare şi se poate repeta după 15 minute dacă este necesar.

Este contraindicată administrarea în asociere cu amine simpaticomimetice şi sulfamide. De asemenea, nu este recomandată administrarea în ultima treime a ges-taţiei şi la animalele cu insuficienţă cardio-respiratorie.

Domosedamul şi Ketamina nu se administrează niciodată simultan în aceeaşi seringă.

în cazul supradozării sau dacă se impune trezirea imediată se foloseşte un antidot specific - Antisedan (antipamezol) în doză de 2 - 5 ori mai mare decât cea de Domosedan.

Preparatul Antisedan soluţie injectabilă conţine principiul activ antipamezol hidrocloric, care acţionează ca agent blocant al alfa 2 receptorilor care accelerează eliberarea mediatorului noradrenalină atât la nivelul sistemului nervos central, cât şi periferic. El se foloseşte pentru îndepărtarea efectelor sedative şi analgezice ale medetomidinei.

întrucât neutralizează efectul Domitorului se foloseşte la câini şi pisici pe cale intramusculară în doză de 0,4 ml/10 kg la câini şi 0,2 ml/5 kg la pisici. Efectul specific al atipamezolului pe aparatul respirator şi cardiovascular este modest, dar administrat după un sedativ determină creşterea frecvenţei cardiace şi a presiunii sângelui.

Atipamezolul este absorbit rapid după injectarea intramusculară, concentraţia maximă în sistemul nervos central fiind atinsă în 10-15 minute.

Timpul de înjumătăţire în organism este de aproximativ o oră. Se metabolizează la nivelul ficatului şi s& elimină pe cale urinară. Se foloseşte pentru îndepărtarea efectelor sedative şi analgezice, şi a altor efecte ale medetomidinei la câini şi pisici.

Page 273: 70238445 Farmacologie Ro

258 Farmacologie veterinară

Nu trebuie administrat la câini când s-a folosit o combinaţie a Domitorului cu Butorfanolul şi Ketamină. Este, de asemenea, contraindicată folosirea pentru a eli-mina efectele altor sedative (acepromazina, diazepam sau opiacee).

15.4.2. Substanţe tranchilizante minore (anxiolitice, ataractice)

Aceste medicamente au acţiuni asupra indivizilor normali sau care prezintă stări de nelinişte, excitaţie sau tensiune psihică, putând înlătura anxietatea. în acelaşi timp, determină o stare de linişte psihică.

Administrarea acestor substanţe în doze terapeutice, în general, nu produce somn, dar favorizează instalarea somnului fiziologic. După folosirea unor doze mari, nu se produce narcoză. Dimpotrivă, în aceste cazuri, uneori pot apărea fenomene de excitaţie ale sistemului nervos central.

Produc efecte vegetative mai reduse decât tranchilizantele majore.Unele tranchilizante minore au proprietăţi anticonvulsivante şi miorelaxante.

Altele au acţiune antihistaminică. Tranchilizantele minore potenţează efectul medi-camentelor cu acţiune deprimantă aspra sistemului nervos central.

Există mai multe grupe din punct de vedere chimic: derivaţi de difenilmetan, derivaţi ai alcoolilor alifatici, derivaţi ai benzodiazepinei, medicamente cu structură chimică diversă.

Derivaţii difenilmetanuluiHidroxizin (Atarax) se absoarbe rapid din tubul digestiv, acţionând după 15-30

de minute. Efectul său durează până la 6 ore.Pe lângă efectele tranchilizante, are şi unele proprietăţi similare cu ale neurolep-

ticelor fenotiazinice, ca deprimarea centrului termoreglator, acţiunea antimetizantă, potenţarea efectelor narcoticelor, hipnoticelor şi analgezicelor narcotice. Posedă acţiune antiserotoninică, antihistaminică şi M-colinolitică. Are efecte antiaritmice de tip chinidinic şi potenţează anticoagulantele cumarinice.

La. om, acţiunea sa principală este cea anxiolitică, efectul său antipsihotic fiind redus. Acţiunea tranchilizantă se produce prin administrarea stimulilor care pornesc de la formaţia reticulată la hipotalamus.

Hidroxizinul este indicat în stări de anxietate, tulburări de emotivitate şi compor-tament, boli alergice, convulsii. Preparatul Hidroxizin se prezintă sub formă de comprimate şi soluţie injectabilă fiole 2 ml 5%. La câini se administrează în doză de 0,025-0,1 g/animal.

Derivaţii alcoolilor alifaticiMeprobamatul (Andaxin) se absoarbe bine la nivelul tubului digestiv. Acţiunea

sa durează 4-6 ore. In organism se metabolizează în ficat şi se elimină prin urină în cea mai mare parte sub formă de glucuronoconjugat, iar aproximativ 10% nemo-dificat. După administrarea îndelungată, procesul de detoxifiere enzimatică este stimulat. Acest fenomen este important pentru producerea toleranţei. Traversează placenta şi trece şi în laptele matern. Unele medicamente stimulează metabolizarea meprobamatului. Astfel acţionează fenobarbitalul, barbitalul, clorpromazina, fenil-butazona, aminopirina.

Meprobamatul poate favoriza instalarea somnului fiziologic în urma acţiunii sale liniştitoare. Determină relaxarea musculaturii scheletice.

Page 274: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 259

Acţiunea tranchilizantă a meprobamatului se produce prin blocarea circuitelor interneuronale talamo-corticale şi diminuarea activităţii neuronilor din sistemul lim-bic. De asemenea, inhibă sistemul reticular activator ascendent. Acţiunea miorela-xantă se datorează deprimării conexiunilor interneuronale din măduva spinării. Nu influenţează funcţiile vegetative.

Meprobamatul este indicat în stări de anxietate, tulburări emoţionale şi de comportament şi ca adjuvant al miorelaxantelor. Poate fi utilizat şi ca tranchilizant pre- şi postoperator.

Efectele secundare constau în somnolenţă, vertij, ataxie, greaţă, vomă, diaree, bronhospasm, fenomene alergice, deprimarea hematopoiezei. Dozele toxice deter-mină comă, stop respirator.

Preparatul Meprobamat se prezintă sub formă de comprimate de 400 mg. Se recomandă la suine în doză de 0,004 g/kg, de 1-3 ori pe zi, la câini şi pisici 0,01 g/kg şi la păsări 0,05 g/kg tot de 1-3 ori pe zi.

Derivaţii benzodiazepineiîn cadrul acestei clase se pot deosebi derivaţi de azepoxid şi de azepam.Clordiazepoxid (Napoton). Din punct de vedere chimic este oxid de 7-clor 2

metilamino-5-fenil 3H-1,4 benzodiazepină. Sub formă de clorhidrat este un produs foarte solubil în apă, dar soluţiile sunt instabile.

După administrarea per os, se absoarbe lent, concentraţia plasmatică maximă realizându-se după câteva ore. Metabolizarea se face încet prin demetilare, hidroxi-lare şi conjugare. Se elimină lent din organism şi poate determina cumulare. Traver-sează bariera placentară.

Sub influenţa clordiazepoxidului se reduce starea de anxietate, diminua acti-vitatea motorie spontană şi sunt inhibate reflexele condiţionate de evitare la animale. Relaxează musculatura scheletică şi posedă propietăti anticonvulsivante, care sunt superioare faţă de cele ale meprobamatului.

Clordiazepoxidul nu are acţiune hipnotică, dar favorizează instalarea somnului şi potenţează acţiunea hipnoticelor.

Indicaţiile terapeutice ale clordiazepoxidului sunt similare cu ale meproba-matului. Se poate utiliza în tratamentul unor forme de epilepsie sau stări spastice.

Efectele secundare apar la doze mari sau în caz de cumulare. In aceste situaţii apar: somnolenţă, vertij, ataxie, hipertensiune arterială ortostatică, creşterea apeti-tului, îngrăşare, constipaţie, erupţii cutanate, tulburări hepatice.

Preparatul Napoton se prezintă sub formă de drajeuri care conţin 10 mg şi 5 mg clordiazepoxid.

Diazepamul (Valium, Seduxen R) are proprietăţi farmacodinamice asemănătoare cu cele ale clordiazepoxidului, de care se deosebeşte printr-o activitate miorelaxantă şi anticonvulsivantă mult mai intense. Prin metabolizare dă naştere la oxazepam. Efectul său anxiolitic se instalează mai rapid şi este superior faţă de cel al clordia-zepoxidului. Nu are proprietăţi antidepresive, dar posedă un uşor efect euforizant. Asupra sistemului nervos organovegetativ are acţiuni reduse, totuşi poate induce hipotensiune printr-un mecanism simpaticolitic şi diminua contracţiile miometrului.

Indicaţiile terapeutice sunt aceleaşi ca şi în cazul clordiazepoxidului. Se poate folosi şi ca miorelaxant în stările spastice ale musculaturii scheletice şi ca antiepileptic.

Efectele secundare sunt similare cu cele descrise la clordiazepoxid.

Page 275: 70238445 Farmacologie Ro

260 Farmacologie veterinară

Preparate comerciale *Diazepamul se prezintă sub formă de comprimate de 2 sau 10 mg şi fiole care

conţin 10 mg în 2 ml. Este reprezentantul principal al derivaţilor benzodiazepinici. Mecanismul de acţiune al acestor derivaţi constă în stimularea efectului acidului gamma aminobutiric. GABA este un neurotransmiţător inhibitor. El permite un flux crescut de ioni de clor prin membrana postsinaptică, care suferă astfel o hiperpola-rizare şi o reducere a potenţialului. Benzodiazepinele amplifică deci această hiperpo-larizare la nivelul SNC.

La nivelul măduvei inhibă reflexele polisinaptice, având un efect miorelaxant'-central. De aceea, se pretează pentru tratamentul convulsiilor epileptice la câini şi pisici. Preparatul de uz veterinar se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi 10 ml soluţie 1,5%. Este eficace la bovine, ovine, porcine şi slab eficace la cal.

Se administrează fie intravenos, fie intramuscular. Dozele sunt de 0,5 mg/kg la animalele mari, 1-2 mg/kg la animalele mijlocii, 1-3 mg/kg la carnivore în cazul ad-ministrării intravenoase, şi duble pentru administrarea intramusculară. Durata efec-tului este de 60-70 minute la porc, 3-4 ore la bovine, 1-2 ore la câine şi de 4 ori mai mult la pisică.

Modificările vegetative sunt nesemnificative, în schimb scade temperatura corpo-rală cu 0,5-1 °C la porc sau 1-1,5°C Ia bovine.

Este remarcabilă creşterea poftei de mâncare, deşi animalul este sedat.La porc se observă ataxie, mers împleticit, animalele se culcă şi cad într-un somn

superficial. Bovinele, de asemenea, se culcă şi nu pot fî ridicate. La cal efectul este slab şi însoţit de ataxie, astazie, pierderea orientării în spaţiu. La câine se constată uneori ataxia trenului posterior.

Oxazepamul este considerat metabolitul activ al diazepamului, având aceleaşi acţiuni şi indicaţii terapeutice ca şi acesta. în tratamentul stărilor spastice ale muscu-laturii striate este mai puţin eficace decât diazepamul.

Medazepamul (Rudotel, Nobrium) are acţiune rapidă determinând linişte psihică şi reechilibrare vegetativă.

Nitrozepamul şi Flurozepamul au proprietăţi hipnotice.

15.5. Substanţe sedative

Sunt medicamente care deprimă excitabilitatea sistemului nervos central, în special în cazul în care aceasta este crescută patologic.

Starea de linişte este însoţită de o scădere a vigilenţei ; în doze mici sedativele determină numai o diminuare a excitabilităţii, în doze medii, cu efect hipnotic, iar în doze foarte mari posedă proprietăţi narcotice. Unii autori consideră că şi hipnoticele în doze mici au efect sedativ şi le-au grupat în sedativo-hipnotice.

BromurileSe folosesc sub forma sărurilor anorganice de brom: bromura de potasiu, de so-

diu, de calciu, de amoniu, de stronţiu. Bromurile se administrează în special per os. Se absorb bine şi rapid Ia nivelul tubului digestiv, trec în sânge şi se distribuie în spaţiul extracelular.

Page 276: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 261

In general, există o strânsă legătură între brom şi clor. Astfel, dacă se adminis-trează cantităţi mari de bromuri, acidul clorhidric gastric este parţial sau chiar total înlocuit prin acid bromhidric.

Bromurile încep să se elimine rapid, prin urină, după administrare, dar ritmul este lent. O cantitate mică de brom se elimină şi pe alte căi: fecale, bilă, secreţie lactată, lacrimi.

In urma administrării bromurilor se produce sedare, somnolenţă. Printr-un efect asupra centrilor cardiomoderatori bulbari, bromurile produc bradicardie. Ele irită pu-ternic mucoasele, producând vomă, bronhoree, lăcrimare, salivaţie. Bromurile sunt indicate în neurastenie, nevroze vegetative, insomnii.

Preparate comerciale: Bromosedin granule efervescente, Bromură de calciu soluţie injectabilă, Nervocalm soluţie de uz intern, Pasinal sirop.

Extracte vegetale !■ H şValeriana officinalis (valeriana). De Ia această plantă se folosesc rădăcina şi

rizomul. Drogul are o compoziţie foarte eterogenă: alcaloizi (valeriana), acid izovalerianic, 1 metil-piril cetonă, borneol etc. Preparatele din valeriana (tinctură de valeriana, tinctură eterată de valeriana) au o acţiune moderat sedativă.

Preparatul comercial românesc ce conţine valeriana se numeşte Extraveral. Un comprimat conţine extract de valeriana, extract de Crataegus, fenobarbital.

15.6. Substanţe miorelaxante centrale

Miorelaxantele centrale acţionează asupra sistemului nervos central, producând diminuarea tonusului musculaturii striate contractate.

Efectul lor se exercită asupra neuronilor de asociaţie din măduva spinării, din trunchiul cerebral şi unele formaţiuni subcorticale. Ca urmare, sunt inhibate reflexele polisinaptice la nivelul măduvei spinării, la nivelul formaţiei reticulate şi al talamusului. Refexele monosinaptice nu sunt influenţate decât după doze foarte ridicate. Miorelaxantele centrale se utilizează în tratamentul stărilor spastice ale musculaturii striate de diferite etiologii cum sunt cele determinate de iritaţii locale, leziuni nervoase ale măduvei spinării şi ale trunchiului cerebral. Se mai pot folosi ca relaxante musculare în chirurgie şi pentru prevenirea rupturilor musculare.

Mefenazina (Myanesin, Relaxil) este un ester al glicerolului cu orto-cresolul. Are acţiune miorelaxantă moderată şi de scurtă durată deoarece se oxidează rapid în ficat. Din cauza efectelor secundare numeroase şi grave are utilizare terapeutică redusă.

Meprobamatul este un tranchilizant minor cu proprietăţi miorelaxante care durează 4-6 ore.

Trecid (eterul gliceric al gaiacolului) acţionează prin deprimarea sinapselor inter-neuronale din măduva spinării şi trunchiul cerebral. Produce o relaxare musculară, fără a afecta activitatea centrilor vitali respiratori şi musculatura respiratorie. Se poate folosi la toate speciile (bovine, cabaline, porcine, ovine, carnivore), însă mai frecvent la bovine, întrucât acestea ridică probleme de contenţie. Dozele reco-mandate sunt de^0,06 g/kg la bovine, ovine, porcine, câine, pisică şi de 0,05 g/kg la cabaline pe cale intravenoasă sub formă de soluţii 10-20%.

Pentru a împiedica efectul hemolitic, dizolvarea se face în glucoza 5%.

Page 277: 70238445 Farmacologie Ro

262 Farmacologie veterinară

Preparatul produce la animale o rezoluţie musculară completă mai ales la nivelul membrelor şi al peretelui abdominal, astfel că animalul fără nici un fel de spaimă flexează picioarele şi se culcă liniştit. în acest timp nu sunt modificate pulsul, res-piraţia şi temperatura corporală. în acelaşi timp, preparatul are şi un efect anxiolitic. După 10-15 minute, efectul trece şi animalul se ridică. La nevoie preparatul poate fi reinjectat, doza folosită fiind mai mică decât doza iniţială.

'Cu acţiune asemănătoare există şi preparatele Myolaxin (soluţie 15%) şi My 301 (pulbere solubilă). Preparatul Trecid se foloseşte în medicina umană ca bronholitic şi expectoram în bronşite cu tuse spastică iritativă, bronşite asmatiforme, astm bronşic, precum şi ca un miorelaxant uşor şi în stări de tensiune psihică. Acţiunea secre-tolitică este datorată restului de gaiacol din structura chimică a substanţei. Preparatul Trecid conţine 100 mg gaiacolat de glicerol pe comprimat, există şi sub formă de sirop 2% şi soluţie de uz intern 10%.

Clorzoxazona (Paraflex, Neoflex) (5 clor-2 benzoxazolina) se absoarbe rapid pe cale digestivă. Efectele sale farmacodinamice sunt asemănătoare cu cele ale mefe-nazinei, dar au intensitate de durată mai mare. Clorzoxazona este eficace în spas-mele reflexe ale musculaturii striate de diferite etiologii. Determină diminuarea vitezei reacţiilor reflexe şi tulburări ale coordonării mişcărilor.

Tolperisonul (Mideton, Mydocalm) are acţiune intensă antinicotinică. La om, în afară de efectul miorelaxant, are şi proprietatea de a ameliora circulaţia periferică. Pe lângă utilizarea sa ca miorelexant, Midetonul poate fi aplicat şi în tratamentul tulburărilor de irigaţie periferică.

Preparatul Mydocalm se prezintă sub formă de drajeuri care conţin 50 de mg, şi fiole în care se află 100 mg substanţă activă, asociată cu 2,5 mg clorhidrat de lidocaină.

Baclofenul este uu derivat al acidului gamma aminobutiric. Se absoarbe bine şi rapid din tubul digestiv, în organism suferă puţine transformări şi se elimină prin rinichi în decurs de 24 ore.

Acţionează asupra măduvei spinării determinând inhibiţia reflexelor mono- şi polisinaptice. Deprimă activitatea motoneuronilor gamma. Este eficace în tratamentul spasmelor musculare consecutive unor leziuni medulare, hipertonie musculară spastică de origine cerebrală. Poate produce somnolenţă, vertij, depresie psihică, hipotensiune arterială, vomă, diaree.

15.7. Medicaţia sistemului nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ - generalităţiDin punct de vedere morfologic, sistemul vegetativ se poate clasifica în două

mari segmente: simpatic şi parasimpatic. Din punct de vedere funcţional-biochimic, adică după natura medicamentului, a substanţei utilizate pentru transmiterea exci-taţiei de la nerv la organul terminal, sistemul vegetativ se împarte în:

a. sistemul colinergic;b. sistemul adrenergic;c. sistemul tiptaminergic;d. sistemul histaminergic;e. sistemul purinergic;

Page 278: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos-central 263

f. sisteme care au drept mediatori chimici: acidul gammaamino butiric, glicinaşi alte substanţe.

Trebuie menţionat faptul că un rol indubitabil de mediator la periferie îl joacă numai acetilcolina (sistemul colinergic) şi noradrenalina (sistemul adrenergic). Celelalte substanţe par să joace mai mult rol de modulatori ai excitaţiei sau inhi-biţiei. Prin modulatori se înţeleg compuşii care influenţează desfăşurarea proceselor reglate de mediatori, fără să joace acest rol.

Prin urmare, farmacologia sistemului vegetativ este farmacologia mediatorilor chimici şi a medicamentelor care acţionează asupra biosintezei şi a catabolismului acestor compuşi, din această clasă făcând parte şi compuşii care imită sau blochează efectul mediatorilor.

Farmacologia sistemului colinergicSistemul colinergic reprezintă totalitatea neuronilor care eliberează acetilcolina

cu rol de mediator.Sistemul colinergic cuprinde: fibre postganglionare parasimpatice, fibre pregan-

glionare parasimpatice şi simpatice, fibre care inervează medulosuprarenala şi for-maţiunile cromafine similare (paraganglionii, glomusul carotidian) şi joncţiuneaneuromusculară.

Majoritatea medicamentelor care intervin în transmiterea colinergică acţioneazăpostsinaptic asupra receptorului său, acetilcolina.

Dacă în urma interacţiunii cu receptorul rezultă efecte similare acetilcolinei sau stimulării sistemului colinergic, se vorbeşte de medicamente colinomimetice sau parasimpaticomimetice. în cazul în care medicamentul prezintă afinitate pentru receptor, dar nu prezintă activitate intrinsecă rezultând antagonizarea acetilcolionei şi blocarea transmiterii colinergice, poartă denumirea de medicamente colinolitice sau parasimpaticolitice.

15.7.1. Substanţe parasimpaticomimeticeAceste medicamente acţionează asupra elementelor biochimice colinreactive.

Sistemele colinreactive după sensibilitatea lor la anumiţi factori, se împart în: sisteme M-colinreactive (sensibile la muscarină şi blocate de atropină) şi sisteme N-colinreactive (sensibile la doze foarte mici de nicotină şi blocate de doze mari denicotină sau curara).

Sistemele M-colinreactive se găsesc în cord, intestine (organe inervate de fibre postganglionare colinergice), iar sistemele N-colinreactive în celulele ganglionare vegetative, în unele celule ale suprarenalei (medulosuprarenală), în muşchii striaţi scheletici, de asemenea în sinusul carotidian şi în lobul posthipofizar; însă, în cazul sistemelor N-colinreactive există unele deosebiri; cele din musculature striată sunt blocate de curara, iar cele din sinusul carotidian şi din lobul posthipofizat sunt blocate de substanţe din categoria tetraacetilamoniu.

Efectul farmacologic este identic cu cel produs prin excitarea electrică a nervilor parasimpatici. Se nroduc: bradicardie, hipotensiune, hiperperis-taltism intestinal şi gastric, stimularea contracţiilor musculaturii netede, mioză, hipotensiune oculară, hipersecreţii bronşice, gastrointestinale sau chiar sudorate.

Page 279: 70238445 Farmacologie Ro

264 Farmacologie veterinară

Acetilcolina este esterul acetic al colinei. Este instabilă în mediu alcalin. în sânge este rapid hidrolizată de către colinesteraze în colină şi acid acetic, astfel încât acţiunea sa este de scurtă durată.

Instilată în sacul conjunctival, acetilcolina determină mioză, spasm de acomodare şi scăderea presiunii intraoculare. Injectată intravenos produce scăderea bruscă a presiunii arteriale.

Acetilcolina contractă musculatura netedă a tractuiui gastrointestinal, a bronhiilor, a vezicii urinare, a uterului, a trompelor uterine. Secreţiile exocrine sunt de asemenea stimulate de acetilcolina, astfel creşte secreţia sudorală, salivară, lacrimală, gastrică, pancreatică, intestinală.

Deoarece în organism este o substanţă foarte instabilă, se foloseşte mai des în domeniul cercetării farmacologice.

în doze terapeutice, acetilcolina produce mai ales bradicardie, vasodilataţie peri-ferică şi hipotensiune.

Vasoperiful (Carbacol, Lentin, Doryl) este esterul carbonic al colinei, în medi-cină folosindu-se derivatul clorurat (carbaminoilcolina clorură). Este rezistent la acţiunea pseudocolinesterazei, prin urmare efectele sale sunt de durată mai lungă decât ale acetilcolinei.

Sub acţiunea Vasoperifului se produce vasodilataţie cu ameliorarea circulaţiei periferice, stimularea secreţiilor exocrine, stimularea motilităţii musculaturii netede gastrointestinale şi a vezicii urinare. Se recomandă în atoniile gastrointestinale ale prestomacelor, în anumite distocii, în retenţii placentare şi ca vasodilatator. Se va evita însă folosirea medicamentului în cazul supraîncărcărilor gastrice acute, la femelele gestante şi la animalele bătrâne şi epuizate.

în comerţ există fiole de 1 ml 0,25 %o şi fiole de 1 ml \%o. Dozele sunt: la ani-male mari între 3 - 6 ml l%o, la porc şi la câine 0,5 - 2 ml l%o prin administrarea subcutanată.

Pilocarpina este un alcaloid lichid care se extrage din frunzele speciilor Pilo-carpus jarboranali şi Pilocarpus microphyllus, arbori sau arbuşti care cresc în America Centrală şi de Sud şi în Indiile de Vest. Se folosesc sărurile clorhidrică.şi nitrică. Soluţiile apoase care se folosesc în practică pe cale subcutanată sunt instabile şi au o reacţie slab acidă.

Pilocarpina produce efecte caracteristice parasimpaticomimetice, dar cu predominanţă hipersecretorie (mai ales la nivelul glandelor salivare şi bronşice, mai puţin a celor gastrointestinale şi pancreatice). în urma hipersecreţiilor, sângele se concentrează, lipsa de lichid fiind completată prin atragerea apei din ţesuturi. Dato-rită acestui fapt se recomandă şi pentru combaterea edemelor, hidropiziilor, furburei acute etc. De asemenea, pilocarpina se foloseşte ca purgativ, ruminator sau vomitiv.

După administrarea subcutanată, efectul apare la câteva minute şi durează 1 - 3 ore. La rumegătoare mari, rumegătoare mici şi pisici, secreţiile bronşice pot deter-mina bronhopneumonie, "ab ingestis".

Asupra cordului, pilocarpina lucrează mai puţin nefavorabil decât arecolina şi ezerina, la fel în ceea ce priveşte vasodilataţia periferică.

La nivelul ochiului produce mioză, dar de o intensitate mai mică decât cea indusă de ezerină.

Page 280: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 265

Jiu alcalin. în sânge acetic, astfel încât

pasm de acomodare scăderea bruscă a

îstinal, a bronhiilor, e sunt de asemenea lacrimală, gastrică,

doseşte mai des în

, vasodilataţie peri-

il colinei, în medi-. Este rezistent Iadurată mai lungă

liorarea circulaţiei îusculaturii netede istrointestinale ale isodilatator. Se va gastrice acute, Ia

ozele sunt: la ani-prin administrarea

-le speciilor Pilo-işti care cresc în irile clorhidrică şi natăsunt instabile

imetice, dar cu e şi bronşice, mai îţiiîor, sângele se 'in ţesuturi. Dato-apiziilor, furburei itor sau vomitiv, şi durează 1 - 3 onşice pot deter-

ecât arecolina şi

decât cea indusă

Dozele mari de pilocarpină determină excitaţia sistemului nervos central şi pot provoca avort şi agravarea unor afecţiuni cardio-pulmonare.

în comerţ există fiole de 1 ml 1% şi 5 ml 1%.Dozele de pilocarpină sunt următoarele: la animalele mari 3-5 ml, la animalele

mijlocii 2-3 ml, la animalele mici 0,5 - 1 ml soluţie 1% ce se administrează subcutanat. Pentru combaterea sinechiilor oculare medicamentul se foloseşte ca miotic în alternanţă cu atropină ca midriatic, sub formă de instilaţii cu soluţii de 1 -2%; aceleaşi soluţii sunt recomandate şi în tratamentul glaucomului.

Ezerina (Fizostigmina) este un alcaloid ce se găseşte în seminţele lianei tropicale Physostigna venenosum. Conţine două grupări amoniu terţiar şi o grupare metil carbonică. Sărurile solubile utilizate sunt sulfatul şi salicilatul. Inhibă ambele tipuri de colinesteraze. în urma interacţiunii cu colinesteraza se hidrolizează.

Se elimină modificată prin urină. Durata de acţiune este de 2 - 4 ore. Produce mioză şi scăderea presiunii intraoculare, stimulează musculatura netedă gastrointes-tinală, a căilor biliare, a căilor urinare, stimulează secreţiile exocrine. Efectele car-diovasculare sunt variabile, în funcţie de doză. La unele specii, ezerina produce chiar în doze mici hipertensiune arterială. Hipersecreţia este mai redusă în intensitate decât cea produsă de pilocarpină şi arecolina, însă musculatura netedă se contractă mult mai greu decât în cazul substanţelor de referinţă de mai sus, în doze mari provocând chiar spasme intestinale, coronare, iar la animalele gestante ezerina produce avort.

Ezerina este cel mai bun miotic, sub formă de instilaţii în sacul conjunctival cu soluţii 0,5 - 1%, mioza durând 12 - 24 de ore. Se recomandă mai ales ca purgativ energic, pe cale subcutanată, sub formă de soluţii de 1 - 2%, 0,02 - 0,06 g la animalele mari şi 0,005 - 0,02 g la animalele mici. în alternanţă cu atropină se foloseşte în tratamentul sinechiilor globului ocular.

Neostigmina (Prostigmin, Miostin) este un compus de sinteză, ester al acidului dietilcarbonic. Conţine şi o grupare de amoniu cuaternar, care pe de o parte creşte afinitatea neostigminei pentru centrul activ al colinesterazei, iar pe de altă parte reduce capacitatea de penetrare. Astfel, neostigmina are efecte reduse asupra ochiu-lui şi asupra sistemului nervos central. Neostigmina se absoarbe bine la adminis-trarea parenterală, dar incomplet în urma administrării pe cale digestivă, în plus inactivându-se parţial în ficat.

Efectele neostigminei sunt de durată mai lungă decât ale ezerinei. Prezintă atât acţiuni muscarinice manifeste pe musculatură netedă, cât şi nicotinice, de stimulare a transmiterii neuromusculare.

Efectele cardiovasculare sunt mai reduse. Numai la doze mari se observă bradi-cardie şi hipotensiune.

Se utilizează în atoniile intestinale postoperatorii, ca decurarizant în tratamentul unor pareze şi paralizii, ca miotic (sub formă de colire 1 - 2%) în doze de 0,01 -0,02 g la animalele mari şi de 0,005 g la porc.

Arecolina este un alcaloid derivat tetrahidropiridinic, conţinut de planta Areca catechu ( nuca de betel). Indigenii din Indiile de Vest utilizau extractul preparat din această plantă pentru a stimula salivaţia sau ca eupeptic.

în practică se foloseşte sarea bromhidrică ce se prezintă sub formă de cristale aciforme mici, albe, uşor solubile în apă şi alcool, care se păstrează la Venena.

im

Page 281: 70238445 Farmacologie Ro

266 Farmacologie veterinară

Arecolina acţionează direct asupra elementelor morfo-funcţionale inervate de para-simpatic. Sub raportul efectelor pe care le produce, arecolina se găseşte într-o poziţie intermediară faţă de ezerină şi pilocarpină. Acţiunea arecolinei durează 30 minute şi se caracterizează prin defecări dese, bradicardie, mioză, transpiraţie. Se foloseşte sub formă de soluţii 1% în doze de 0,02 - 0,04 g la animalele mari şi de 0,1 - 0,25 ml 1% /kg la câini.

Paraoxonul (Mintacol) este un inhibitor puternic al colinesterazei. Analogul său tionic (Paration) este mai puţin toxic la om şi se utilizează ca insecticid.

Este un miotic puternic de lungă durată. Se utilizează în practica medicală în tratamentul glaucomului. Se aplică sub formă de instilaţii conjunctivale, câte 1 - 2 picături o dată/zi din soluţia apoasă 1/6000. După 30 - 60 minute se instalează o mioză care durează 24 ore. Mioza şi spasmul de acomodare pot da tulburări de vedere.

Fluostigtnina este un anticolinesterazic foarte puternic, cu afinitate mai mare pentru colinesteraza plasmatică. Este un compus liposolubil care pătrunde uşor prin mucoase şi tegumente, şi datorită acestui fapt, chiar la aplicaţii locale poate produce fenomene de tip muscarinic.

Acţiunea miotică se instalează în 10-20 minute şi durează până la 2 zile. Este recomandată în tratamentul glaucomului, se instilează 3 picături la 8 - 72 de ore în sacul conjuncţi val sub formă de col ir 0,01%.

Ecotiopatu este un compus organofosforic derivat de tiocolină. Este utilizat sub formă de aplicaţii locale în tratamentul glaucomului decongestiv.

Efectele secundare se pot limita la tulburări de vedere datorită spasmului de acomodare şi de mioze prelungite care se atenuează după 5-10 zile de tratament.

15.7.2. Substanţe parasimpaticolitice

Substanţele parasimpaticolitice au proprietatea de a bloca receptorii colinergici de tip muscarinic de la nivelul organelor efectoare, ganglionilor sau din sistemul nervos central.

Principalii reprezentanţi sunt alcaloizii extraşi din diverse specii de Solanaceae. Cu scopul de o obţine medicamente cu acţiune mai selectivă, cu durată mai lungă sau cu efecte secundare mai reduse, s-a sintetizat un număr mare de derivaţi.

Aceste medicamente sunt antagonistele parasimpaticomimeticelor, producând tahicardie, hipertensiune sangvină, hiposecreţii, hipoperistaltism, midriază pasivă, hipertensiune oculară.

Atropină se extrage din frunzele de Atropa belladonna, dar şi din alte specii de Solanaceae. în planta proaspătă se găseşte 1-hiosciamină, iar atropină este forma racemică. Scopalamina se extrage din Datura stramonium şi Scopolia japonica. Ambii alcaloizi sunt esteri ai acidului tropic.

Atropină se absoarbe rapid atât după administrarea per os cât şi parenterală şi dispare din sânge după o oră. Traversează bariera placentară. Se elimină prin urină, fecale şi bilă în primele 24 de ore. Din cantitatea eliminată jumătate se regăseşte ca atare, restul sub formă de metaboliţi, din care doar 2% acid tropic. La unele specii este prezentă în ser (iepuri) sau ficat o esterază, care hidrolizează esterul. Aceste specii sunt mai rezistente la acţiunea atropinei, iar eliminarea se face în mare parte

Page 282: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 267

sub formă de acid tropic. Atropină se regăseşte în concentraţii foarte mici în secreţia lactată sau în transpiraţie. Scopalamina are un metabolism asemănător cu atropină.

Mecanism de acţiune. Atropină şi celelalte M-colinolitice nu influenţează elibe-rarea de acetilcolină la nivelul sinapselor colinergice. Mecanismul de acţiune constă în blocarea receptorilor. Tipul de blocaj nu este pur competitiv, mai ales la con-centraţii mari de atropină.

Acţiunile farmacodinamice ale atropinei sunt variabile de la o specie la alta sau de la un individ la altul, în funcţie de intensitatea influxului nervos vagal sau a celui simpatic. Instilată în sacul conjunctiva! sau administrată pe cale generală în doze mari, atropină predacs midriaza. şi cicloplegie (paralizia acomodării), cu tulburări ale vederii de aproape. Midriaza se datoreşte relaxării elementelor musculare cir-culare şi predominanţei tonusului musculaturii iriene radiare. Cicloplegia se produce prin relaxarea muşchilor ctliari, canalele Schlerum sunt ocluzionate, se reduce drenarea umorii apoase şi creşte presiunea intraoculară.

Pe musculatura netedă, atropină are în general acţiune antispastică. Diferitele organe cu musculatură netedă au o sensibilitate diferită la atropină în funcţie de tipul de control nervos şi umoral sub care se găsesc.

Pe căile biliare, efectul antispastic al "atropinei este mai redus. Favorizează efectul colagog al colecistokininei. Reduce tonusul vezicii urinare şi al ureterelor. împiedică contracţiile uterine produse de anticolinesterazice sau de pilocarpină, dar nu afectează răspunsul uterului la stimularea nervoasă şi nu împiedică contracţiile uterine din travaliu.

Atropină reduce în general secreţiile exocrine. Inhibă secreţia lacrimală şi reduce secreţia sudorală.

Efectele atropinei asupra secreţiei gastrice sunt foarte complexe, în general do-zele mici stimulează secreţia gastrică, iar dozele mari o blochează. Atropină inhibă secreţia pancreatică stimulată de colinomimetice, previne efectul secretinei şi pancreoziminei. Inhibă şi secreţia bronşică.

Efectele cardiovasculare ale atropinei sunt dependente de doză şi de intensitatea tonusului vagal al individului. După administrarea unei doze de atropină apare întâi bradicardie, apoi tahicardie.

La nivelul sistemului nervos central, atropină are acţiune excitantă putând produce: polipnee, stare de agitaţie, convulsii (la om, confuzie mintală, halucinaţii), comă.

Scopolamina are efecte deprimante centrale nete, la doze mult mai mici decât cele de atropină. Dozele terapeutice au efect inhibitor asupra sistemului activator ascendent şi produc sedare şi somnolenţă.

Indicaţii terapeutice. Atropină este indicată în oftalmologie ca midriatic; midriaza se instalează după 30 de minute şi durează 5-7 zile.

Ca antispastic se utilizează în colici biliare, renale, intestinale, în constipaţia spastică sau împreună cu purgativele vegetale pentru a preîntâmpina colicile.

Atropină şi alte colinolitice se pot folosi în ulcerul gastric şi duodenal pentru a reduce secreţia la nivelul tubului digestiv, dar efectul asupra acidului clorhidric este mai redus şi inconstant. Atropină este principalul antidot în tratamentul intoxicaţiei cu anticolinesterazice sau cu pilocarpină.

Page 283: 70238445 Farmacologie Ro

268 Farmacologie veterinară

Preparate de Atropa belladonna

Denumirea Echivalent în alcaloizi totali

Alţi componenţi

Frunze de Belladonna 0,3 g%Tinctură de Belladonna 0,3_g%Extractul uscat de Belladonna

1,6 g%

Fobenal compr. (radix belladonnae)

0,25 mg Fenobarbital 30 mg

Bergonal compr. (alcaloizi totali radix belladonnae)

0, 25 mg Tartrat de ergotamină 0,5 mg, fenobarbital 0,03 g

Bergofen retard compr. (alcaloizi totali radix belladonnae)

0,25 mg Tartrat de ergotamină 0,5 mg, fenobarbital 40 mg

Distonocalm drajeuri (alcaloizi totali radix belladonnae)

0,25 mg Alcaloizi totali din secara cornută 0,3 mg, propranolol 15 mg, amital 25 mg

Sulfatul de atropină se găseşte sub formă de fiole de atropină. Pentru instilaţii oculare se utilizează soluţii 1% sau 0,2%. Sulfatul de atropină intră în compoziţia unor combinaţii antispastice ca de exemplu Lizadon.

Scopolantina se utilizează pentru acţiunile sale centrale. Preparate conţinând'-scopalamină sunt: Bromhidratul de scopalamină fiole de 1 ml 0,25% sau produsul Lauronil care conţine scopalamină bromhidrică şi fenobarbital.

Derivaţi ai atropinei şi scopolamineiHomatropina este esterul mandelic al atropinei. Are acţiuni asemănătoare cu

atropină, .dar mai reduse, este mai puţin toxic, iar durata de acţiune este mult mai scurtă (12-24 de ore). Este un bun midriatic, cicloplegic mai slab. Se instilează soluţii 1-2% de bromură sau clorură de homatropina.

Metilscopolamina (nitrat sau bromură). Spre deosebire de scopolamină, metilsco-polamina prezintă mai ales efecte periferice. Are acţiune antisecretorie gastrică puternică şi de lungă durată.

Butilscopolamina (Scobutil, Buscapan) este un derivat cuaternar al scopolaminei. Are acţiune mai redusă asupra secreţiei salivare şi sudorale, asupra cordului şi ochiului. Prezintă acţiune antisecretorie dar gastrointestinală. Se utilizează în ulcer, gastrite, stări spastice gastrointestinale, dischinezii biliare, spasme ale tractului urinar sau genital.

Preparatul Scobutil se prezintă sub formă de fiole, comprimate, supozitoare. Există, de asemenea, Scobutil compus fiole şi supozitoare de butilscopolamina şi noraminofenazonă.

Parasimpaticolitice de sintezăS-a sintetizat un număr foarte mare de compuşi, cu scopul de a obţine medica-

mente cu acţiune preponderent centrală, midriatică, antisecretorie sau antispastică

Page 284: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos centrai 269

miotropă şi cu acţiuni secundare de tipul atropinei cât mai reduse. Totuşi, nici unul dintre compuşii cunoscuţi nu este lipsit de efecte secundare caracteristice M-colinoliticelor, chiar dacă manifestă preponderent una din acţiunile atropinei.

M-colinoIitice cu acţiune preponderent antispasticăMetantelina (bromură) (Boutine). Efectele de inhibiţie a secreţiei şi motilităţii

gastrointestinale sunt mai exprimate decât în cazul atropinei.Propantelina (bromură) (Pro-Bantine). Acţiunile sunt similare cu cele ale

metantelinei, dar cele periferice sunt mai exprimate decât în cazul metantelinei. Are indicaţii asemănătoare cu cele ale metantelinei la care se adaugă spasme ale căilor genitale sau ale vezicii urinare, voma etc.

15.7.3. Substanţe ganglioplegice (gangliolitice, blocante ganglionare)

Ganglioplegicele reprezintă un grup de medicamente care blochează transmiterea ganglionară, fără a determina în prima fază stimularea celulelor ganglionare, aşa cum se produce sub acţiunea medicamentelor de tip nicotinic.

Blocajul ganglionar prin ganglioplegice se realizează pe ambele tipuri de gan-glioni simpatici şi parasimpatici, iar încercările de a obţine ganglioplegice cu acţiune selectivă pe un anumit tip de ganglioni nu au dus la rezultate pozitive.

Ganglioplegicele se clasifică după structura chimică în: derivaţi de amoniu cua-ternar, derivaţi de metoniu, derivaţi ai aminelor secundare sau terţiare, derivaţi sulfuraţi.

Derivaţii de amoniu cuaternarDin acest grup face parte Tetraetilul amoniu care are un efect ganglioplegic

puternic. Totuşi, din cauza efectului de durată scurtă, a fost scos din practica medicală.

Derivaţii de metoniuHexametoniul dibromură are efecte ganglioplegice puternice şi de lungă durată.

Se absoarbe bine şi se distribuie extracelular. Poate traversa bariera placentară dar nu străbate bariera hematoencefalică. Acţiunea durează aproximativ 3 ore. Eliminarea se face pe cale renală.

Hexametoniul nu modifică potenţialele de repaus ale sinapsei ganglionare, nu împiedică eliberarea de acetilcolină. Este un inhibitor competitiv al receptorului pentru acetilcolină, dar nu blochează totalitatea receptorilor pentru acetilcolină din celula ganglionară.

Consecinţele blocajului ganglionar se manifestă cel mai evident pe aparatul circulator. Rezultă întotdeauna o hipotensiune arterială datorată vasodilataţiei peri-ferice consecutivă blocării ganglionilor simpatici.

Hexametoniul se poate utiliza în tratamentul hipertensiunii arteriale şi în trata-mentul edemului pulmonar.

Derivaţii de amineMecamilamina clorhidrat este o amină secundară care se absoarbe bine digestiv,

se acumulează în rinichi, ficat, splină, străbate bariera placentară, pătrunde în siste-mul nervos central şi chiar intracelular. Se elimină pe cale renală, mai ales dacă urina este acidă.

Page 285: 70238445 Farmacologie Ro

270 Farmacologie veterinară

Efectele pe ganglionii simpatic sunt mai tardive, dar durabile, iar cele pe gan-glionii parasimpatici mai reduse. Mai are însă şi alte acfiuni: efect curarizant şi acţiune relaxantă miotropă, acţiune antihistaminică.

Blocanţi neuromusculariMedicamentele blocante neuromusculare produc, în doze mici, relaxarea

musculaturii scheletice, iar în doze mari, paralizia acesteia. Principala lor indicaţie este reprezentată de intervenţiile chirurgicale în care este necesară o bună relaxare musculară, permiţând utilizarea unor doze mai mici de narcotice.

Blocajul transmiterii neuromusculare se poate realiza prin mecanism de acţiune pre- sau postsinaptic. Prezintă importanţa terapeutică blocanţii neuromusculari care acţionează preponderent postsinaptic. La rândul său acest tip de blocaj se poate realiza prin mai multe mecanisme.

a. Blocaj competitiv. Se realizează prin ocuparea receptorilor şi împiedicareainteracţiunii acestora cu acetilcolina. în condiţiile blocajului antidepolarizant, stimulul unic determină un potenţial de acţiune mai redus. Stimuli repetaţi dau efecteprogresiv reduse.

b. Blocajul prin depolarizare. Se produc în urma unei depolarizări prelungite amembranei postsinaptice, care nu mai răspunde la mediator. Blocajul prin depolarizare este precedat de activarea transmiterii neuromusculare, care se manifestă fieprin contracţii musculare, fie prin fasciculaţii musculare.

c. Blocajul mixt. Se întâlneşte în cazul unor medicamente care acţionează laînceput prin blocaj depolarizant, la repetarea administrării sau la doze mari pot aparecu timpul caractere de blocaj antidepolarizant.

Clasificarea medicamentelor blocante neuromusculare se face după mecanismul lor de acţiune în:

a. Blocanţi antidepolarizanţib. Blocanţi prin depolarizare prelungităc. Blocanţi prin mecanism mixtDin speciile de plante Chododendron tomentosum şi Strichnos toxifera, din

America, se extrage un drog care se prezintă ca o masă brună de consistenţă gu-moasă, solubilă în apă şi păstrată în tub de bambus (tubocurara) sau calebassă (curara de calebassă). Din tubocurara se extrage d-tubocurarina, chondrocurarina, pseudocurarina, curarina. Dintre acestea, d-tubocurarina s-a dovedit a avea pro-prietăţi blocante neuromusculare puternice.

Din curara de calebassă s-au extras de asemenea alcaloizi, blocanţi puternici neuromusculari, toxiferinele.

Tubocurarina nu se absoarbe pe cale digestivă. în urma administrării intra-venoase, acţiunea sa se instalează după circa 3 minute şi durează 30-40 minute. For-ma de circulaţie a tubocurarinei este în mare parte cea legată de proteine plasmatice, metabolizarea are loc în ficat, iar eliminarea pe cale renală. Este un blocant com-petitiv al receptorilor din sinapsa neuromusculară. Poate bloca însă şi receptorii colinergici ai celulei ganglionare. Nu are afinitate pentru receptorii muscarinici.

Alte substanţe, ca de exemplu succinilcolina, au o acţiune asemănătoare acetiK colinei, se substituie acesteia, dar se descompun mult mai încet comparativ cu aceasta. Placa motorie rămâne depolarizată, adică în funcţiune (bloc de depolarizare)

Page 286: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 271

şi nu se poate repolariza. Acţiunea acestor^ubstanţe nu poate fi antagonizată de nici un medicament.

Substanţele curarizante paralizează musculatura în următoarea ordine: muşchii pleoapei, ai feţei, ai gâtului şi cefei, ai laringelui şi faringelui, ai extremităţilor, ai abdomenului, musculatura intercostală şi diafragma.

d-tubocurarina se utilizează în intervenţii chirurgicale de durată mai lungă, pe torace şi abdomen.

Galamina (Flaxedil, Relaxan) este un blocant neuromuscular, antidepolarizant, de sinteză. Acţiunea curarizantă este de aproximativ 3 ori mai slabă decât a d-tubocurarinei, dar toxicitatea este de 20 de ori mai redusă.

Acţiunea asupra ganglionilor este de asemenea mai redusă, cu excepţia ganglio-nilor parasimpatici cardiaci, asupra cărora are o acţiune mai intensă decât ceilalţi blocanti neuromusculari. Ca o consecinţă a acestui blocaj ganglionar pot apărea tahicardie şi o uşoară creştere a presiunii arteriale. Efectul de eliberare a histaminei este mult mai redus şi se observă rar. Se administrează în intervenţii chirurgicale de durată mai scurtă.

Pancuroniu dibromură (Pavulon) este un blocant neuromuscular de sinteză. Dispare rapid din circulaţie în primele 20 de minute şi se excretă în proporţie de 3-5% nemodificat în urină. Efectul se instalează în câteva minute şi durează 45-60 minute. Este un blocant de 10 ori mai puternic decât d-tubocurarina, dar nu produce fenomene de cumulare. Poate creşte uşor tensiunea arterială, probabil prin eliberarea de catecolamine.

Blocanţii prin depolarizare prelungităSuccinilcolina (Suxametoniu, Myorelaxin) este un diester al colinei cu acidul

succinic. Este puţin stabilă în soluţie apoasă, se inactivează prin hidroliză în mediu alcalin.

în urma administrării intravenoase a unei doze potrivite de succinilcolina, se instalează în 30 de secunde un blocaj neuromuscular care durează 5 minute.

Succinilcolina se utilizează în intervenţii chirurgicale de durată scurtă, cu scopul de a obţine o relaxare musculară bună pentru câteva minute.

Decametoniu iodură. Nu se absoarbe în urma administrării per os, nu se metabolizează, nu străbate bariera placentară. Se elimină prin rinichi.

Produce un blocaj neuromuscular prin depolarizare. Acţiunea se instalează în 2-3 minute şi se menţine timp de 10 minute.

Blocanţii neuromusculari cu mecanism mixt de acţiune Benzochinoniul (Mytolon)Blocajul neuromuscular la om prezintă un predominant caracter depolarizant. La

unele specii de animale, blocajul este predominant depolarizant sau prezintă carac-tere comune ambelor tipuri de blocaj. Aceste medicamente pot fi folosite în me-dicina veterinară în următoarele doze, care duc la inhibarea musculaturii respiratorii.

Tubocurarina - cal 0,3 mg/kg i.v., porc 0,2-0,3 mg/kg, câine şi pisică 0,3 mg/kg i.v.; durata de acţiune: 30-40 minute.

Pavulon - câine 0,02-0,03 mg/kg i.v.; durata de acţiune 40-50 minute.Galamin - «al 0,5-1 mg/kg i.v. ; rumegătoare 0,4 mg/kg i.v.; porc 3 mg/kg i.v.;

câine 1 mg/kg i.v.- durata de acţiune 15-20 minute.

Page 287: 70238445 Farmacologie Ro

272 Farmacologie veterinară

Myorelaxin - cal 0,1 mg/kg i.v. (10 minute); rumegătoare 0,01-0,02 mg/kg i.v. (15 minute); câine 0,1-0,3 mg/kg (10-30 minute); pisică 1 mg/kg i.v. (3 minute). Nu se foloseşte la porc.

15.7.4. Medicaţia simpaticomimetică

Sistemul adrenergic reprezintă totalitatea formaţiunilor care eliberează cateco-iamine: adrenalină, noradrenalină, dopamină. Dintre aceste formaţiuni menţionăm:

a. fibrele postganglionare sinaptice, care eliberează ca mediator noradrenalină;b. glanda medulosuprarenală, care eliberează un amestec de adrenalină şi nora

drenalină;c. formaţiuniunile similare medulosuprarenalei care secretă adrenalină şi nora

drenalină (ex. paraganglionii);d. celulele cromafine, dispuse difuz în diverse ţesuturi şi care secretă în special

adrenalină;e. unii neuroni adrenergici din sistemul nervos central, care eliberează fie adre

nalina, fie dopamină.

Rolul farmacologic şi terapeutic al sistemului adrenergicPrin explicarea efectelor şi a mecanismelor de acţiune ale unor medicamente

adrenergice, s-au obţinut medicamente valoroase în tratarea unor boli şi sindroame cum ar fi astmul bronşic, stările de şoc, insuficienţă coronariană şi aritmii le cardiace, hipertensiunea arterială.

După efectele lor, aceste medicamente se clasifică în:1. Adrenomimetice (amine simpaticomimetice) care imită efectele administrării

adrenalinei şi a catecolaminelor naturale. Adrenomimeticele nu acţionează prin intermediul stimulării fibrelor adrenergice, ci asupra receptorilor adrenergici. Aces-tea se clasifică la rândul lor în: adrenomimetice directe care acţionează direct asupra receptorilor adrenergici, adrenomimetice indirecte care acţionează prin eliberarea de noradrenalină din depozite şi adrenomimetice mixte care acţionează prin ambele mecanisme preponederentă fiind eliberarea de catecoiamine. După natura recepto-rilor stimulaţi, adrenomimeticele se impart: alfa-adrenomimetice, beta-adrenomi-metice şi alfa şi beta adrenomimetice.

2. Adrenolitice care blochează receptorii adrenergici. După natura receptorilor asupra cărora acţionează ele se impart în: alfa-adrenolitice, beta-adrenolitice.

3. Simpaticoplegice care produc o paralizie a sistemului adrenergic: a. prin îm-piedicarea eliberării de noradrenalină; b. prin mecanismul de "fals mediator chimic"; c. prin depleţia depozitelor de catecoiamine, în special noradrenalină; d. prin distrugerea neuronilor adrenergici.

4. Blocanţi ai biosintezei catecolaminelor: împiedică la diferite nivele biosinteza acestor compuşi provocând scăderea concentraţiei de catecoiamine a diferitelor ţesuturi.

5. Inhibitori ai catabolismului catecolaminelor.

Substanţe simpaticomimeticeSubstanţele simpaticomimetice sau adrenomimetice sunt medicamente care imită

efectele adrenalinei. Cele mai importante amine simpatico-mimetice sunt derivaţi de 2 feniletilamină. Există însă şi adrenomimetice care au o structură diferită.

Page 288: 70238445 Farmacologie Ro

'■ / . ..-,--m?mi,&rs-s ss /

'/.y/'i.;/S/,\\\\\K t?*»A>i V-#J J/ÎMH sui o «rîM^cwt «wt'iVHaîe alta, <lar nu posedaefectebeta. Prezenţa a două grupări OH în ciclul benzenic face ca aceşti compuşi să aibă efecte de durată mai lungă.

Cu cât substituenţii grupării -NH2 sunt mai voluminoşi. cu atât activitatea alfa este mai redusă, în schimb cea beta este mai accentuată. Astfel, noradrenalina care nu posedă nici un substituent al grupării -NH2 are efecte preponderant alfa; în schimb, izoprenalina şi butilnoradrenalina au efecte alfa reduse sau nule, iar acţiunile beta sunt puternice.

Structura ipotetică a receptorului adrenergicClasificarea adrenomimeticelor se poate face după mai multe criterii. Un prim

criteriu este acela al receptorilor asupra cărora acţionează.De la Ahlquist (1948), acţiunile aminelor simpaticomimetice se. divid în alfa şi

beta. De la clasificarea iniţială propusă de-Ahlquist s-au adus o serie de modificări.După cercetările mai noi, beta receptorii se impart la rândul lor în două subclase:

beta-1, responsabili pentru efectele cardiace, lipolitice şi o parte din efectele motorii intestinale, şi beta-2 pentru acţiunile asupra vaselor şi a organelor cu musculatură netedă, în special a celei bronşice. Tot ca efecte beta-2 se descriu şi efectele asupra musculaturii striate.

Referitor la natura receptorilor adrenergici din sistemul nervos central, existând opinii împărţite, unii autori neagă existenţa acestor receptori alfa şi beta în sistemul nervos central. Alţi autori admit existenţa acestor receptori, legaţi în special de funcţiile cardiovasculare. Astfel, alfa receptorii nervoşi centrali ar fi responsabili de efectul hipotensor şi bradicardizant al unor adrenomimetice; beta receptorii ar determina hipotensiune şi tahicardie.

Dopamina, precursor al noradrenalinei, are efect atât asupra alfa şi beta recepto-rilor, cât şi asupra unor receptori specifici dopaminergici. După Vane (citat de Lewis, 1970, Cuparencu, 1976), unele amine simpatico-mimetice ar avea efecte şi asupra receptorilor triptaminergici. După unele cercetări (Szentivanyi şi Kunos, 1969, citaţi de Cuparencu, 1976) ar exista un singur receptor adrenergic. Acesta, în funcţie de condiţiile metabolice, poate fi fie alfa fie beta.

Un alt criteriu de clasificare are în vedere mecanismele de acţiune ale adreno-mimeticelor. Aminele simpaticomimetice se divid în următoarele clase: a. directe -acţionează direct asupra receptorilor adrenergici, de exemplu adrenalina, noradre-nalina, izoprenadina; b. indirecte care au ca principal mecanism eliberarea de cateco-lamine, de exemplu amfetamina; c. mixte - acţionează prin ambele mecanisme, de exemplu efedrina.

Un alt criteriu de clasificare a adrenomimeticelor este cel farmacodinamic şi terapeutic. Conform acestui criteriu, după efectele lor preponderente şi aplicaţiile lor terapeutice, adrenomimeticele se divid în:

1. catecolamine naturale (adrenalina, noradrenalina, dopamina);2. adrenomimetice vasoconstrictoare (fenilefrina, nafazolina);

Page 289: 70238445 Farmacologie Ro

274 Farmacologie veterinară

3. adrenomimetice bronho- şi vasodilatatoare (Izoprenadina, orciprenalina, salbutamol);

4. adrenomimetice cu acţiuni preponderente asupra sistemului nervos central (efedrina, amfetaminele).

Adrenalina (Epinefrina) se găseşte în cea mai mare cantitate în medulosupra-renală. Se prezintă sub forma unei pulberi microcristaline, este foarte puţin solubilă în apă, dar este solubilă în apă acidifiată cu acid clorhidric. Acidul clorhidric se uneşte cu adrenalina bază, formând clorhidratul de adrenalină, formă sub care se utilizează în mod curent.

Farmacocinetica adrenalinei. Adrenalina se absoarbe foarte puţin dacă se admi-nistrează per os. Aceasta se datoreşte în cea mai mare parte inactivării hepatice. în urma administrării subcutanate, absorbţia este promptă, dar viteza absorbţiei este redusă de vasoconstricţia locală.

în urma administrării intramusculare, absorbţia este mai rapidă. Dacă se injec-tează intravenos, adrenalina determină un efect foarte rapid, puternic dar de durată mai scurtă. Dozele care se pot injecta intravenos reprezintă 1/25-1/50 din doza subcutanată.

Adrenalina se absoarbe rapid dacă se administrează sub formă de aerosoli.Efectele fiziologice şi farmacologice ale adrenalinei. La administrarea intrave-

noasă a unor doze medii de adrenalină se produce o creştere rapidă dar de scurtă durată a tensiunii arteriale. Cauzele acestei hipertensiuni sunt următoarele: creşterea debitului cardiac datorită efectului inotrop pozitiv, vasoconstricţia, tahicardia.

După terminarea acestui efect urmează o perioadă de diminuare mai îndelungată a presiunii arteriale.

La unele specii (în special pisică, şobolan), administrarea intravenoasă a unor doze mici de adrenalină produce o diminuare a presiunii arteriale. După adminis-trarea unor doze mici la câine, la om şi la alte specii se observă în unele cazuri o diminuare a presiunii diastolice, presiunea sistolică nu se modifică, în urma acestui fapt presiunea diferenţială creşte.

în alte cazuri, aceste presiuni nu se modifică. Rezistenţa vasculară periferică totală este de obicei nemodificată. Efectele adrenalinei asupra diverselor teritorii vasculare sunt diferite. Ea produce o vasoconstricţie a vaselor din teritoriul splan-hnic, cerebral şi vaselor renale (efect alfa). în schimb, dilată puternic vasele musculare (efect beta).

Adrenalina are un efect bifazic asupra vaselor coronare, la început produce o vasoconstricţie de scurtă durată, datorită intensificării proceselor metabolice miocardice.

Efectele adrenalinei sunt mai accentuate asupra arteriolelor şi sunt mai reduse asupra capilarelor şi venelor. Acţiunile adrenalinei asupra inimii: efect inotrop po-zitiv, care se manifestă chiar şi în absenţa unei întoarceri venoase crescute; efect cro-notrop pozitiv care la mamifere este mascat de intervenţia reflexelor bradicardizante cardiotonice şi sinocarotidiene declanşate de creşterea presiunii arteriale, în urma acestui fapt, bradicardia fiind preponderentă.

Adrenalina accelerează transmiterea impulsurilor prin sistemul specific de con-ducere şi împiedică instalarea blocurilor. De asemenea, augmentează metabolismul cardiac, în urma efectelor sale inotrope şi cronotrope.

Page 290: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 275

Adrenalina stimulează secreţia glandelor salivare. Se produce o salivă puţin abundentă, dar vâscoasă, bogată în substanţe solide. în acelaşi timp, însă, diminua secreţia altor glande exocrine probabil în urma vasoconstricţiei.O acţiune importantă din punct de vedere terapeutic este cea bronhodilatatoare. Injectarea intravenoasă a adrenalinei produce o încetare a mişcărilor intestinale şi gastrice, în schimb sfincterele se contractă. Adrenalina relaxează colecistul şi con-tractă căile biliare, evacuarea bilei fiind împiedicată.

în doze mici şi mijlocii, adrenalina augmentează diureza, în urma creşterii presiunii de filtrare.

La doze mari, diureza este redusă. Efectele adrenalinei asupra uterului variază în funcţie de specie şi de impregnarea hormonală a organismului.

Adrenalina stimulează glicogenoliza, atât la nivelul ficatului cât şi al muşchiului striat. Ca urmare poate să apară hiperglicemia.

Efectele adrenalinei asupra sistemului nervos central sunt atât excitatoare, cât şi inhibitoare, în funcţie de calea de administrare. Efectele adrenalinei asupra gan-glionilor vegetativi sunt diferite în funcţie de doză. La doze mici, transmiterea gan-glionară este facilitată, la doze mari îngreunată. După opiniile actuale, catecolaminele, printr-un efect beta, ar accelera transmiterea ganglionară, iar printr-o acţiune alfa ar deprima-o.

Un alt efect important al adrenalinei constă în intensificarea secreţiei de ACTH. Alte efecte ale adrenalinei şi, în general, ale catecolaminelor naturale sunt: acţiunea antiinflamatoare, antialergică. Aceste efecte se explică probabil prin diminuarea permeabilităţii şi vasoconstricţie.

Indicaţii terapeutice. Adrenalina se utilizează în tratamentul unor stări alergice: urticarie, boala serului, şoc anafilactic. La baza acţiunii antialergice stau vaso-constricţia şi diminuarea permeabilităţii capilare. Se administrează s.c. sau i.m. soluţie l%o, 3-10 ml la animalele mari şi 0,2-1 ml la animalele mici.

O altă utilizare a adrenalinei constă în tratamentul crizei de astm bronşic. Efectul este extrem de rapid, dar de scurtă durată. Se pot folosi fie aerosoli (soluţie l%o), fie injecţii subcutanate.

O altă întrebuinţare a adrenalinei este pentru decongestionarea mucoasei nazale, în vederea unor examinări sau a unei intervenţii chirurgicale. Tot în acest scop se poate folosi şi în caz de rinită, sinuzită sau rinită alergică. Acţiunea Vasoconstric-toare este indicată şi pentru oprirea hemoragiilor locale, în special a epistaxisului sub formă de soluţie l%o.

Preparatul comercial românesc se numeşte Adrenalină fiole de 1 ml l%o clorhidrat de adrenalină şi flacoane 20 ml soluţie \%o.

Adrenalina se asociază în concentraţie de 0,003% cu anestezicele locale vasodilatatoare şi lidocaina.

Noradrenalină (Arterenal, Noratrinal) este precursorul adrenalinei; în acelaşi timp ea are un rol funcţional independent, fiind mediatorul simpatic.

Proporţia în care se află în medulosuprarenală în raport cu adrenalina variază cu specia şi cu vârsta; animalele mai tinere au un procent mai mare de noradrenalină în secreţia medularei decât cele adulte.

în cantitate relativ mare, noradrenalină se întâlneşte în sistemul nervos central. O cantitate importantă de noradrenalină se află în hipotalamus, formaţia reticulată mezencefalică şibulb.

Page 291: 70238445 Farmacologie Ro

276 Farmacologie veterinară

Noradrenalina se prezintă sub forma a doi stereoizomeri. Izomerul levo este cel natural; el are o activitate farmacologică mult mai expriTnată decât a izomerului dex-tro. Forma racemică este înzestrată cu aproximativ jumătate din activitatea izome-rului natural. • Noradrenalina este practic insolubilă în apă. Sarea cea mai obişnuită este bitartratul.

Efectele farmacologice ale noradrenalinei sunt foarte asemănătoare cu cele ale adrenalinei. Creşterea consumului de oxigen sub influenţa noradrenalinei este mai redusă decât sub acţiunea adrenalinei.

Noradrenalina are aceleaşi efecte asupra diverselor teritorii vasculare ca şi adrenalina, cu excepţia vaselor musculare, care suferă un proces de constricţie. .

Presiunea diastolică şi rezistenţa periferică vasculară totală cresc simţitor. Efectul presor al noradrenalinei se explică în primul rând prin vasocontricţie şi numai în al doilea rând prin efecte cardiace. Activitatea bronhodilatoare a noradrenalinei este de 2,5-10 ori mei redusă decât a adrenalinei.

Pe musculatura netedă a tubului digestiv, a aparatului urinar şi a uterului, efectele noradrenalinei sunt similare cu cele ale adrenalinei, dar mai slabe. Aceeaşi este situaţia în legătură cu proprietăţile metabolice.

Principala utilizare terapeutică a noradrenalinei este în tratamentul stărilor de hipotensiune arterială care se produc în urma traumatismelor, hemoragiilor, depri-mării vasomotorii centrale. în astfel de situaţii, administrarea intravenoasă de nora-drenalina restabileşte într-o bună parte din cazuri presiunea arterială. Se foloseşte de asemenea în tratarea hemoragiilor locale şi se poate asocia cu anestezicele locale.

în ceea ce priveşte efectele secundare, unele sunt banale şi similare cu cele cauzate de adrenalină, cu diferenţa că sunt mai puţin intense.

Preparatul comercial românesc poartă denumirea de Noratrinol fiole de 1 ml ce conţin soluţii 2%o sau 4%o bitartat de noradrenalina. Noratrinolul se foloseşte pe cale intravenoasă, intramusculară sau local.

Fertile/rine (Mezeton, Usophrin) este un compus de sinteză. Este un alfa adreno-mimetic pur, acţionând direct. Efectele sale principale constau într-o vasoconstricţie care interesează practic toate teritoriile vasculare. Are efecte reduse la nivelul cordu-lui şi al sistemului nervos central. Produce vasoconstricţie pulmonară. Efectul vaso-constrictor este de aproximativ 5 ori mai slab decât cel al adrenalinei, dar de durată mai lungă. Se utilizează în practica medicală în special pentru menţinerea sau creş-terea presiunii arteriale, iar local se foloseşte ca decongestiv nazal. Se poate utiliza şi pentru diminuarea efectului vasodilator al anestezicelor locale. Se poate administra subcutan sau se aplică sub formă de soluţie 0,25% ca vasoconstrictor nazal.

Sinefrina (Sympatol, Parasympatol) este un izomer al fenilefrinei, are pro-prietăţi asemănătoare dar este mai puţin activ.

Nafazolina (Privine) este un adrenomimetic slab. Durata efectului este de 4 - 6 ori mai lungă decât a adrenalinei. Se utilizează exclusiv ca decongestiv nazal. Preparatul commercial românesc se numeşte Rinofug. Se prezintă sub formă de flacoane de 10 ml care conţin soluţie 1% clorhidrat de nafazolina. Se aplică la nivelul mucoasei nazale de 2 - 3 ori pe zi câte 3-4 picături, dar nu mai mult de 10 zile deoarece, datorită vasoconstricţiei îndelungate, poate provoca necroza mucoasei nazale.

Tuaminoheptanul (Tuamine) este una dintre puţinele amine simpaticomimetice cu o structură alifatică. Are efecte vasoconstrictoare generale, reduse. Se utilizează

Page 292: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 277

ca decongestiv local sub formă de soluţie 1%. Alte decongestive nazale sunt: hidro-xiamfetamina, fenilpropanolamina, propilhexadrina, ciclopentamina, metilxanamina.

Bronhodilataţia şi vasodilataţia sunt fenomene p2 - adrenomimetice. Medica-mentele cu astfel de acţiuni au şi acţiuni pIs influenţând cordul şi metabolismul. Aceşti compuşi se utilizează în tratamentul astmului bronşic, al sindromului de ischemie periferică.

Izoprenalina (Bronhodilatin, Isuprel, Alendrin) este un compus sintetic. Efectele izoprenalinei constau în esenţă în stimularea directă a receptorilor Pi şi p2

-adrenergiei. Astfel, ea determină o vasodilataţie puternică, dar efectul este de scurtă durată. Provoacă o vasodilataţie puternică cu scăderea rezistenţei vasculare peri-ferice totale. Cu toate acestea, presiunea arterială de obicei scade moderat. Produce tahicardie şi are efect batmotrop pozitiv intens.

Izoprenalina are efecte metabolice similare cu cele ale adrenalinei în majoritatea cazurilor şi la aproape toate speciile, acţiunile metabolice sunt mai intense, cu excepţia hiperglicemiei şi hiperlactacidemiei, care sunt mai reduse.

Principala utilizare este în tratamentul crizei de astm. Efectul este prompt, puternic, dar de scurtă durată. Acţiunea bronhodilatatoare este maximă după 10 minute şi durează 1 - 3 ore.

Efectele secundare sunt în general puţin accentuate şi constau în tahicardie, greaţă, tremurături, ameţeli, astenie.

Preparatul comercial românesc se numeşre Bronhodilatin şi se prezintă sub formă de comprimate de 10 mg şi soluţie pentru aerosoli. Alte preparate sunt: Norvdrin, Aludrin care se pot administra sublingual şi sub formă de aerosoli.

Orciprenalina (Alupent) este un izomer al izoprenalinei. Efectele orciprenalinei sunt similare cu cele ale izoprenalinei. Acţiunea bronhodilatatoare este mai puţin intensă, dar de durată mai lungă (3 - 5 ore). Frecvenţa cardiacă şi presiunea arterială sunt puţin modificate. Efectele secundare sunt mai puţin frecvente şi de intensitate mai redusă.

Preparatul comercial se numeşte Alupent. El se prezintă sub formă de compri-mate, soluţie pentru aerosoli şi soluţie injectabilă.

Salbutamolul (Ventoline, Glaxo 43) se absoarbe bine în urma administrării per os. Durata de acţiune este mai lungă decât cea orciprenalinei şi izoprenalinei. Acţiunile salbutamolului sunt similare cu cele ale izoprenalinei, spre deosebire însă, de aceasta, are efecte preponderente pe receptorii p2-adrenergici (bronhodilatatori, vasodilatatori). Astfel se explică de ce la o intensitate identică în ceea ce priveşte efectul bronhodilatator, frecvenţa cardiacă este mai puţin influenţată. Salbutamolul are doar a zecea parte din acţiunea vasodilatatoare a izoprenalinei.

Fenoterol (Berotec) are proprietăţi asemănătoare cu ale orciprenalinei, dar după unii autori efectele sale bronhodilatatoare sunt superioare ca durată şi intensitate. Efectele Pi adrenomimetice sunt neglijabile. Durata efectului bronhodilatator este de 4 ore. Efectele secundare sunt similare cu cele determinate de orciprenalina, dar mai reduse ca intensitate şi mai rare.

Bametan sulfat (Vasculat) este un vasodilatator puternic, hipotensor, are efect inotrop pozitiv, creşte minut volumul cardiac şi randamentul cordului. Este indicat în tratamentul sindromului de ischemie periferică, tulburări vasculare, renale, dege-raturi, tulburări vasculare postoperatorii. Se prezintă sub formă de comprimate de 25 mg şi fiole de 1 ml cu 50 mg.

Page 293: 70238445 Farmacologie Ro

278 Farmacologie veterinară

Efedrina este un alcaloid extras din diverse specTi de Ephedra. Drogul este cunoscut de mult timp în medicina chineză.

După cum se vede din formulă, diferă de adrenalină prin lipsa celor doi oxidrili din ciclul benzenic şi prin faptul că posedă o grupare metil la catena laterală. Dato-rită faptului că are doi atomi de carbon asimetrici, posedă 4-stereoizomeri: 1-efedrina, d-efedrina, 1-pseudoefedrina, d-pseu-doefedrina şi, bineînţeles, compuşii racemici respectivi. Cea mai pronunţată activitate farmacodinamică o au 1-efedrina şi d- pseudoefedrina. Se foloseşte clorhidratul formei recemice.

Efedrina se absoarbe din tubul digestiv. Se metabolizează şi se elimină în cea mai mare parte sub formă metabolizată. La câine, 80% dintr-o doză administrată intra-peritoneal se excretă sub formă de norefedrină, circa 1% se elimină sub formă de p-hidroxinorefedrină şi 0,3% p-hidroxiefedrină. Procesul de demetilare este foarte rapid, într-o oră se demetilează circa 60%. Se pare că o parte din efectele sale se datoresc norefedrinei.

Aplicată local, ca şi în urma administrării per os sau parenteral, se produce midriază. Efedrina are acţiune bronhodilatatoare, mai puţin promptă şi nu atât de intensă ca şi cea a adrenalinei, dar este de durată mai lungă. La administrarea intra-venoasă şi per os, efedrina determină o creştere a presiunii arteriale, dilată vasele coronare, nu afectează direct miocardul, stimulează sistemul nervos central, având efecte similare cu cele ale amfetaminelor, dar mai reduse.

Ca mecanism de acţiune, efedrina este o amină simpaticomimetică mixtă. Cea mai mare parte din efectele sale se datoresc componentei indirecte. Efedrina se foloseşte ca decongestiv nazal sub formă de soluţie 1-1,5%. O utilizare importantă este în tratamentul astmului. Se întrebuinţează ca succedaneu al adrenalinei, medicamentul fiind mai moderat ca acţiune, dar cu durată mai lungă şi fără pericole. Se recomandă şi în stările alergice în cazul tulburărilor respiratorii. Dozele sunt de 0,05-0,3 g la animalele mari şi de 0,01-0,05 g la animalele mici.

Amfetaminele reprezintă un grup de medicamente cu proprietăţi stimulante ale sistemului nervos central şi cu efecte periferice reduse.

Amfetaminele se absorb bine în tubul digestiv.'Se elimină în mare parte prin urină, urina acidă favorizând eliminarea. Acţiunile periferice ale amfetaminelor sunt similare cu cele ale efedrinei, dar mai reduse. Pe primul plan se situează efectele nervos centrale. Administrarea amfetaminelor înlătură senzaţia de oboseală psihică şi fizică, determină o senzaţie de euforie. Aceste efecte sunt similare cu cele produse de cafeina, amfetamina fiind de 10 ori mai puternică. La animalele de experienţă, administrarea de amfetamina determină apariţia unei hipermotilităţi, a unei reacţii hipertermizante. Un fenomen caracteristic pentru amfetamina este creşterea toxi-cităţii de grup. Dacă mai mulţi şoareci sunt plasaţi într-o cuşcă strâmtă, se observă o creştere de aproximativ 8-10 ori a toxicităţii.

Un efect important este diminuarea apetitului. La baza acestui fenomen stă excitarea centrului saţietăţii din hipotalamus. La această acţiune nervos centrală mai concură şi relaxarea musculaturii gastrice, precum şi diminuarea acuităţii pentru gustul dulce.

Amfetamina este o amină simpaticomimetică indirectă. Efectele sale centrale ar putea fi atribuite în parte accelerării turnoverului catecolaminelor cerebrale. Este indicată în cazul intoxicaţiilor cu deprimante ale sistemului nervos central şi în encefalomalacia calului.

Page 294: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 279

Abuzul de amfetamina în scopul de a creşte performanţele psihice sau fizice (doping), pe lângă faptul că este interzis este şi nociv şi uneori ineficace, fiindcă după faza de stimulare psihică care nu se acompaniază întotdeauna de ameliorarea performanţelor psihice urmează o fază de deprimare puternică. Această modalitate de tratament, dacă se repetă, poate duce la instalarea enfomaniei amfetaminice.

Enfomania (toxicomania) amfetaminică are în general aceeaşi simptomatologie ca cea a cocainomaniei. Enfomania amfetaminică nu duce la dependenţă fizică, ea este extrem de periculoasă datorită dependenţei psihice puternice care o dezvoltă. în urma consumului abuziv de amfetamina apar :>cte de violenţă. Toleranţa la amfetamina se dezvoltă rapid.

Preparate comerciale * < , , . ■ .:,Benzedrin comprimate. tt?Metamfetamine (Pervitin). , lsf„,Metilfenidatul (Centendrin). -•*.•'■-•• -.:>

15.7.5. Substanţe simpaticolitice

Sunt medicamente care blochează receptorii alfa-adrenergici şi, în consecinţă, efectele de acest tip ale adrenomimeticelor.

A. Efectele generale ale alfa adrenoliticelorAlfa-adrenoliticele nu au influenţă directă asupra cordului. Cu toate acestea, ele

produc unele modificări. Astfel, în unele cazuri determină tahicardie care este reflexă, fiind datorată diminuării presiunii arteriale. Unele alfa adrenolitice augmen-tează debitul cardiac. Alfa adrenoliticele posedă acţiuni antiaritmice. In parte, ele se datoresc diminuării presiunii arteriale, unele medicamente au efecte antiaritmice de tip chinidinic. într-una din cercetările sale, Cuparencu B. şi colab. (1973) au arătat că în aritmiile prin CaCl2 la câini, numai derivaţii de imidazolină au proprietăţi antiaritmice, în timp ce fenoxibenzamina este lipsită de efect protector.

Alfa adrenoliticele produc vasodilataţie cu hipotensiune, ele inversează efectul presor al adrenalinei şi reduc sau abolesc acţiunea hipertensivă a noradrenalinei. Este important de menţionat că nu toate alfa adrenolticele determină o scădere a presiunii arteriale. în unele cazuri se observă chiar o creştere.

Alfa adrenoliticele produc o oarecare mioză. La pisici, contracţia membranei nictitante este împiedicată de către alfa adrenoblocante. Aceste substanţe împiedică şi contracţia capsulei splenice, a duetului deferent şi a uterului (la specii la care catecolaminele produc un efect ocitocic). Alfa adrenoliticele blochează numai parţial efectele inhibitoare ale adrenomimeticelor pe musculatura netedă a tubului digestiv.

Alcaloizii din secara cornutăSecara cornută (ergotul) {Claviceps purpurea) este o ciupercă ce contaminează în

special secara. Ea conţine o serie de substanţe nespecifice ca acetilcolina, histamine, tiramina. Mai importanţi sunt compuşii specifici - alcaloizii care sunt derivaţi de acid lizergic. Alcaloizii din secara cornută se clasifică din punct de vedere chimic şi farmacologic în două grupe:

1. Alcaloizii aminoacizi (polipeptidici) insolubili în apă, cu proprietăţi adre-nosimpaticolitice şi miotonice.

2. Alcaloizii amidici (aminoalcoolicî) hidrosolubili, cu proprietăţi miotonice.

Page 295: 70238445 Farmacologie Ro

280 Farmacologie veterinară

Derivaţii dihidro (alcaloizi dihidrogenaţi) obţinuţi semisintetic, au proprietăţi similare cu cele ale primei grupe; ei se deosebesc de afcaloizii naturali prin faptul că au efecte miotonice mai reduse, păstrând proprietăţile alfa adrenolitice.

Alcaloizi adrenosimpaticolitici şi miotoniciErgotamina este cel mai utilizat alcaloid din clasa alcaloizilor aminoacizi.

Sărurile sale sunt hidrosolubile (mai ales tartratul). Se absoarbe puţin din tubul digestiv. Se degradează rapid în organism, prin urină se excretă cantităţi mici.

Este un a-adrenolitic puternic şi cu durată destul de lungă. Astfel, stimulează musculatura netedă, în urma acestui fapt apare vasoconstricţie cu creşterea presiunii arteriale, coronaroconstricţie, efect ocitocic. Are acţiuni importante asupra sistemu-lui nervos central. Dozele toxice determină sedare generală şi somnolenţă. Respiraţia este deprimată. Deprimă centrii vaso-motori, dar acest efect este contrabalansat de acţiunea vasoconstrictoare. Apare bradicardie care se datoreşte în primul rând stimu-lării centrilor vagali şi numai în al doilea rând inhibiţiei simpatice. Medicamentul blochează şi răspunsurile cardiovasculare la stimularea baroreceptorilor şi chemo-receptorilor prin inhibiţia centrilor corespunzători. Printr-o acţiune hipotalamică, blochează centrii termoreglatori.

Principala indicaţie terapeutică este în tratamentul crizei migrenoase. După majoritatea datelor, eficienţa sa se explică prin vasoconstricţia vaselor craniene. O altă indicaţie terapeutică este în tratamentul hemoragiilor postpartum. Datorită acţiunii sale ocitocice, ergotamina comprimă vasele uterine larg dilatate şi opreşte hemoragia.

în ceea ce priveşte efectele secundare, intoxicaţia cronică îmbracă două forme:a. gangrenoasă datorită vasoconstricţiei îndelungate;b. convulsivantă.Ergotoxina este un amestec de trei alcaloizi aminoacizi: ergocornina, ergo-

criptina şi ergocristina. Are proprietăţi similare cu ergotamina; efectul său vaso-constrictor este mai puţin exprimat.

Dihidroergotamina are efecte similare cu ergotamina, acţiunea sa miotbnică este mai redusă, practic nu are influenţă asupra uterului. Deşi acţiunea vaso-constrictoare este mai puţin exprimată, efectul său în tratamentul migrenei este aproape egal cu cel al ergotaminei.

Dihidroergotoxina se deosebeşte de precedentele prin faptul că posedă proprie-tăţi a-adrenolitice exprimate, iar efectele miotonice sunt practic nule. Se utilizează în tratamentul spasmelor vasculare şi al hipertensiunii arteriale paroxistice. Preparatele comerciale se numesc: Hydergin, Redergin, Redergam.

Ergometrina (Ergomet) are efecte ocitocice atât in vitro cât şi in vivo. Creşte tonusul şi frecvenţa contracţiilor uterine. Estrogenii sensibilizează uterul la acest compus, iar progesteronul îi diminua sensibilitatea. Este un vasoconstrictqr puternic şi hipertensiv. Principala indicaţie constă în tratamentul hemoragiilor postpartum, precum şi în cazul retenţiilor placentare.

Metilergotamina este un compus semisintetic. Are proprietăţi similare ergome-trinei, deosebindu-se de aceasta prin efectul ocitocic mai puternic, mai rapid şi mai durabil, acţiunea presoare mai puţin exprimată. Are aproximativ aceleaşi indicaţii ca şi ergometrina.

Page 296: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 281

B. Efectele generale ale (3-adrenoliticelorSunt medicamente care blochează selectiv receptorii P-adrenergici. Din punct de

vedere farmacologic se disting adrenoblocante atât pentru receptorii pi, cât şi pentru P2.în comparaţie cu a-adrenoliticele, care au structuri chimice diverse, P-adre-naliticele

prezintă o configuraţie mult mai strictă. Astfel, într-o măsură mai mare sau mai mică, p-adrenoliticele au o asemănare structurală cu izoprenalina, principalul p-adrenomimetic.

Unele p-adrenolitice în doze medii produc o bradicardie de repaus însemnată. Toate p-adrenoliticele antagonizează efectele tahicardizante ale izoprenalinei şi ale efortului fizic.

P-adrenoliticele au o activitate antiaritmică foarte importantă. Ele sunt eficace în aproape toate formele de aritmii, cu excepţia celor din infarctul miocardic. După unii autori, activitatea antiaritmică se datoreşte proprietăţilor p-adrenolitice, în special în cazul aritmiilor declanşate prin mecanism adrenergic, după alţii celor de tip chinidinic, iar după alţii ea s-ar datora celor două efecte asociate.

P-adrenoliticele antagonizează efectul de intensificare al metabolismului cardiac produs prin administrarea de P-adrenomimetice şi prin stimulare simpatică. Ele reduc lucrul mecanic al inimii şi, ca urmare, şi necesităţile de oxigen, putându-se utiliza cu succes în tratamentul insuficienţei coronariene.

P-adrenoliticele şi mai ales p2-adrenoliticele au proprietatea de a reduce sau chiar a aboli efectul vasodilatator al P-adrenomimeticelor.

Marmo si Di Mezza (1970) citaţi de Cuparencu B. (1976) clasifică P-adrenoliticele în 7 grupe. Exemple de p-adrenolitice sunt: pronetalolul, doberolul, oxprenololul, propranololul, butidrina, pindololul etc.

Simpaticoplegice (neurosimpaticolitice, blocante neuronale simpatice)

Din această grupă fac parte substanţe care au proprietatea de a paraliza activitatea sistemului adrenergic. Nu au efecte a sau p-adrenolitice, nu împiedică biosinteza catecolaminelor, nu accelerează catabolismul lor, nu au efecte ganglioplegice. După mecanismul lor de acţiune se împart în:

1. medicamente care împiedică eliberarea de catecolamine;2. compuşi care depletă depozitele de catecolamine;3. falşi mediatori chimici şi substanţe care distrug neuronii adrenergici.în realitate, majoritatea compuşilor acţionează prin mai multe mecanisme dar unul

este preponderant.Guanetidina se absoarbe parţial din tubul digestiv. Efectul său terapeutic principal,

hipotensor, se manifestă după 5-6 zile de la începerea tratamentului. La administrarea intravenoasă a guanetidinei la câinii narcotizaţi, se observă un răspuns trifazic caracteristic: o scădere brutală, rapidă, de scurtă durată, a presiunii arteriale, urmată de o creştere a presiunii arteriale, peste valorile iniţiale, cu durată de câteva minute, după care urmează o scădere treptată, de lungă durată a presiunii.

în urma administrării guanetidinei, concentraţia noradrenalinei scade mult în toate ţesuturile, cu excepţia creierului. Lipsa efectului medicamentului asupra noradrenalinei cerebrale se datoreşte structurii sale chimice. Fiind o bază de amoniu cuaternar, puternic ionizată, străbate greu bariera hemato-encefaiică. Guanetidina

Page 297: 70238445 Farmacologie Ro

282 Farmacologie veterinară

diminua captarea noradrenalinei şi, în general, a aminelor simpaticomimetice, de către fibrele adrenergice. Aşa se explică de ce pe fonduPguanetidinei, după adminis-trarea de amine simpaticomimetice, se observă accentuarea efectelor adrenomi-meticelor directe şi diminuarea efectelor adrenomimeticelor indirecte.

Guaneîidina este utilizată pe scară largă în tratamentul unor boli hipertonice şi a unor hipertensiuni secundare. Rezultatele sunt foarte bune, presiunea arterială putând fi menţinută la valori acceptabile timp îndelungat.

Alfa I Ictildopa (Aldomet, Presinol). Structura sa chimică este foarte apropiată de cea a DOPA. Singura deosebire constă în prezenţa grupării metil în catena laterală. Efectul hipotensor al alfa metildopa nu se poate explica prin diminuarea activităţii sistemului adrenergic, care ar fi foarte redusă. Alfa Metildopa are efecte hipotenscare nete, vizibile însă numai la animalele treze sau la administrarea intraventriculară.

15.8. Substanţe cardioexcitante (analeptice cardio-respiratorii)

Substanţele analeptice cardio-respiratorii, numite şi excitante ale sistemului nervos central, acţionează la acest nivel mărind consumul de oxigen la nivelul SNC. Prin acţiunea Jialeptică se înţelege restaurarea marilor funcţii (analepsis = restaurare). Se deosebesc două grupe:

1. excitante corticale în medicina umană numite şi stimulente psihomotorii: cafeina;

2. excitante bulbare: pentetrazolul şi camforul.

15.8.1. Excitante corticale

Cafeina, teofiiina şi teobromina sunt alcaloizi cu structură metilxantilică; se găsesc în'.r-o serie de plante, în principal Coffea arabica (cafea), Thea sinensis (ceai) şi Theob.-oma cacao (cacao). Au proprietăţi stimulante psihomotorii, stimulante miocardice, diuretice şi bronhodilatatoare diferite -ca intensitate în funcţie de compus. Prin demetilarea cafeinei se ajunge la teofilină şi la teobromină.Teofilina are şi ea efect analeptic, dar mai slab decât cafeina. Teobromina nu mai posedă efecte analeptice. Seminţele de cafea conţin numai cafeina, frunzele de ceai cafeina şi teofilină, iar seminţele de cacao numai teobromina. Cafeina acţionează prepon-derent as apra sistemului nervos central, pe care îl stimulează.

Teofi:ina şi teobromina au acţiuni reduse asupra sistemului nervos cental, dar posedă a;ţiuni periferice importante.

Efectele cafeinei se exercită mai ales asupra cortexului senzorial. In doze mari, efectul său se extinde şi asupra cortexului motor, precum şi asupra bulbului şi măduvei spinării. După administrarea unei doze reduse de cafeina, individul reacţio-nează m d prompt la excitaţii, percepţiile se fac mai rapid, asociaţiile de idei sunt facilitate (în medicina umană). Dispare senzaţia de oboseală fizică şi intelectuală. Stimular ;a psihică poate dura 6-8 ore.

în general, cafeina facilitează activitatea reflexă condiţionată, dar poate tulbura procesel; de diferenţiere în cadrul reflexelor condiţionate. După doze mari produce stimular a motilitaţii. Performanţele la om pot fi crescute, cu excepţia celor care

Page 298: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 283

necesită executarea unor mişcări de fineţe. Acestea diminua datorită stării de excitaţie psihică şi a tremurăturilor. Dozele excesive de cafeina produc o stare de excitaţie corticală, chiar senzaţie de anxietate.

Cafeina are acţiune antinarcotică, putând trezi individul din narcoză. în narcoza profundă efectul este redus. Potenţează acţiunea analgezicelor şi se poate asocia cu astfel de medicamente.

După administrarea unei doze obişnuite de cafeina pe cale orală nu se obţin modificări însemnate ale activităţii centrilor bulbari. Administrarea parenterală chiar în doze mici stimulează în special centrul respirator, apoi pe cel vasomotor şi vagal. Acţiunea stimulantă asupra respiraţiei este mai evidentă în cazurile în care respiraţia este deprimată. Sub acţiunea cafeinei creşte sensibilitatea centrului respirator la acţiunea C02.

După doze toxice de cafeina se produc convulsii tonico-clonice şi oprirea respiraţiei la animalele de experienţă.

Cafeina determină modificări variabile asupra presiunii arteriale. în urma excitării centrului vasomotor are loc creşterea presiunii arteriale, dar în acelaşi timp, datorită acţiunii periferice miotrope, se produce vasodilataţie. Aceasta se observă mai ales în teritoriul vaselor musculare, renale, coronariene şi pulmonare. Conco-mitent se produce vasoconstricţie splanhnică. Asupra vaselor cerebrale, cafeina are acţiune constrictoare, cu scăderea fluxului sangvin cerebral şi diminuarea presiunii lichidului cefalo-rahidian. Datorită fenomenelor menţionate, în doza terapeutice cafeina nu influenţează evident presiunea arterială. Uneori poate determina o creştere uşoară şi trecătoare a acesteia.

Cafeina poate avea efecte variabile asupra cordului, după predominanţa mecanis-mului de acţiune, central sau periferic. Prin mecanism central, în urma stimulării centrului vagal, poate determina bradicadie. în cazul predominării efectului periferic, apare tahicardie. După doze terapeutice predomină efectul de stimulare directă. Efectul inotrop pozitiv prin mecanism direct este mai evident în cazul teofilinei.

Derivaţii de xantină au efect coronaro-dilatator care este secundar creşterii consumului de oxigen al cordului. Efectul coronaro-dilatator este mai pronunţat în cazul teofilinei şi mai redus în cazul cafeinei. Metilxantinele relaxează musculatura netedă aflată în stare de spasm. Acest efect este mai intens în cazul teofilinei.

Cafeina stimulează secreţia de acid clorhidric şi pepsină. Teofilina, teobromina şi, în măsură mai redusă cafeina, au acţiune diuretică. Efectul teofilinei este mai intens, dar al teobrominei este de durată mai lungă. Acţiunea diuretică se datoreşte blocării retroresorbţiei tubulare renale. Pe lângă acest mecanism renal mai intervine şi creşterea hidremiei şi cloremiei în urma deplasării apei şi al clorului din ţesuturi. Efectul diuretic al cafeinei este inconstant sau redus, deoarece acţiunea renală este diminuată din cauza proprietăţilor sale excitante centrale, în urma cărora se secretă hormoni antidiuretici.

Cafeina stimulează musculatura striată printr-un mecanism nervos central şi printr-o acţiune directă. La concentraţii potrivite, creşte capacitatea de efort, iar la doze mari o reduce.

Metilxantinele*cresc metabolismul bazai şi pot ridica temperatura corpului. Pot produce hiperglicemie în urma acumulării de AMP-ciclic. Acest fenomen se explică

Page 299: 70238445 Farmacologie Ro

284 Farmacologie veterinară

prin faptul că metiixantinele inhibă fosfodiesteraza, enzima care catalizează transformarea adenilatului ciclic în acid adenozinmonofdsToric.

Cafeina măreşte glicogenoliza şi lipoliza, stimulează eliberarea de adrenalină şi noradrenalină. Astfel, creşte metabolismul bazai cu 10-20% şi temperatura corporală la om cu 0,2-0,5°C.

Indicaţii terapeutice, doze şi mod de administrare. Cafeina este indicată în stări de urgenţă (iminenţă de colaps vascular periferic sau de şoc, intoxicaţii cu depre-soare), ştiri de oboseală (după boli, după intervenţii chirurgicale sau obstetricale), edeme şi lidropizii. Se poate folosi şi fraudulos în dopajui cailor.

Se administrează de obicei intramuscular sau subcutanat, 5-10 ml la animalele mari, 2-5 ml la cele mijlocii şi 1-2 ml la carnivore. Aceste doze pot fi administrate de 2-3 ori pe zi deoarece durată efectului este în medie de 6-8 ore. în caz de colaps se administrează doze maxime, înglobate în ser gluconat izotonic, utilizând calea intravenoasă.

Contraindicaţii: cafeina nu se foloseşte în boli cardiace (miocardite, miocardoze, valvulopedi), stări de excitaţie. Nu se utilizează pentru trezirea din narcoză întrucât dozele mari de cafeina pot adânci efectele paralizante ale narcoticelor. Cafeina, mai ales în doze mari, determină nervozitate accentuată, tulburări vizuale, insomnie, tahicardie, extrasistole, tahipnee, hipertonia musculaturii striate, tremurături ale extremitailor, stimularea diurezei.

Toxicitatea cafeinei este redusă, iar fenomenele toxice determinate de cafeina pot fi antagonizate prin barbiturice.

Cafeina se foloseşte ca atare (cafeina bază) sau sub formă de săruri (cafeina na-triu benzoică şi cafeina citrică, ambele conţinând alcaloid activ în proporţie de 50%).

Teofilina este indicată în tratamentul astmului bronşic, al unor colici, de exem-plu cea biliară, şi ca vasodilatator coronarian. Se mai poate utiliza în insuficienţa cardiacă cu bradicardie şi edeme, boala hipertensivă, spaime vasculare şi tulburări de irigaţie periferică, edeme nefrotice. Teofilina se utilizează sub forma de amino-filina(Miofilin), Corfilin, Euphylin.

Teoglucinul se prezintă şi sub formă de fiole de 5 sau 10 ml, care conţin 100 sau 200 mg teofilina şi 500 sau 1000 mg glucoza. Acţionează ca diuretic, vasodilatator coronarian şi relaxează musculatura bronşică, fiind indicat in aceleaşi afecţiuni ca şi aminofilina.

15.8.2. Analepticele bulbare

Sunt medicamente care stimulează centrul respirator şi vasomotor din bulb. Această acţiune se produce la doze mici şi este evidentă în cazurile în care aceşti centri sunt deprimaţi în urma supradozării unor medicamente ca opiaceele, barbi-turicele, alcoolul. In aceste condiţii determină intensificarea respiraţiei şi creşterea tensiunii arteriale (analepsis = reparaţie, refacere, în lb. greacă). Analepticele sunt ineficace în caz de anoxie sau datorie de oxigen.

Efectul analepticelor se poate extinde şi asupra altor zone din sistemul nervos central. Majoritatea analepticelor determină reacţie de trezire la omul sau animalul care se află în somn narcotic.

Mecanismul de acţiune al analepticelor se bazează pe un antagonism fiziologic faţă de substanţele care deprimă centrii respectivi. Acţiunea lor este însă mai de

Page 300: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 285

scurtă durată decât cea a agenţilor deprimanţi. Pe de altă parte, stimularea celulelor bulbare deprimate poate avea ca urmare epuizarea lor şi accentuarea depresiei.

în urma introducerii unor mijloace moderne de reanimare (respiraţie artificială, administrare de oxigen, dializa peritoneală), valoarea terapeutică a unor analeptice s-a diminuat. în doze mari, analepticele pot produce convulsii.

în categoria analepticelor bulbare sunt cuprinse următoarele grupe:1. medicamente cu acţiune directă asupra centrilor bulbari;2. medicamente cu acţiune asupra măduvei şi a centrilor bulbari; 'I6

3. medicamente cu acţiune de stimulare reflexa a centrilor bulbari prin interme-diul sinusului carotidian;

4. antagonişti ai analgezicelor narcotice.Pentametilentetrazolul (Pentetrazol, Cardiazol, Leptazol, Metrazol, Tetracor)

este o substanţă solubilă în apă şi care se absoarbe rapid la nivelul tubului digestiv şi la locul injecţiei.

Acţionează asupra centrilor respiratori şi vasomotori din formaţia reticulară bulbară. în doze mici are efect redus asupra ventilaţiei. în doze terapeutice stimu-lează respiraţia, mai ales în cazurile în care aceasta este deprimată. Datorită excitării simpaticului şi eliberării de catecolamine poate produce hiperglicemie şi hiperten-siune, în unele cazuri prin stimularea centrului vagal pot apărea bradicardie şi uşoară hipotensiune. Stimulează de asemenea centrul vomei şi al tusei. Efectul analeptic durează 30 minute, deoarece substanţa se elimină rapid.

După doze care nu sunt cu mult mai mari decât cele analeptice, poate produce convulsii tonico-clonice, care au origine corticală şi subcorticală centroencefalică. Convulsiile pot apărea şi după injectarea unor doze mici de pentetrazol pe cale intravenoasă. Aceste convulsii au importanţă pentru medicina experimentală, deoarece servesc pentru testarea potenţialului terapeutic al anticonvulsivantelor pe animale.

Mecanismul prin care se declanşează convulsiile este incomplet elucidat. Se pare că sub influenţa sa, neuronii se pot descărca repetat, la acţiunea unui singur stimul.

Are acţiune antinarcotică faţă de diverse narcotice sau hipnotice. Acţiunea antinarcotică este mai redusă în narcoza cu barbiturice, în schimb barbituricele antagonizează mai bine efectul convulsivant al pentametilentetrazolului.

Pentetrazolul este indicat în stări de urgenţă, pentru trezirea din narcoză la animalele obosite sau după intervenţii chirurgicale şi obstetricale, în pneumopatii.

Se administrează de obicei subcutanat în doză de 4 - 6 ml la animalele mari, 0,6 -1,5 ml la animalele mijlocii şi 0,05 - 0,4 ml la animalele mici. Aceste doze pot fi repetate de 2-3 ori pe zi, iar în cazuri de urgenţă pot fi mărite. Pentetrazolul nu este indicat în cazul animalelor cahectice, precum şi în intoxicaţii cu tranchilizante fenotiazinice.

Nicetamida (Coramin,Cardiamin) prezintă asemănări structurale cu acidul nicotinic şi nicotinamida, fiind dietilamida acidului piridin p-carbonic. Este o substanţă foarte solubilă în apă, care se absoarbe rapid. în organism se metabo-lizează şi se elimină prin urină, mai ales sub formă de acid nicotinic. Acţiunea sa analeptică se instalează lent, este mai redusă decât în cazul pentametilentetrazolului, dar are durată mai lungă.

Page 301: 70238445 Farmacologie Ro

286 Farmacologie veterinară

Acţionează în primul rând pe cale reflexă prin stimularea chemoreceptorilor sinocarotidieni şi aortici. Are şi o acţiune de stimulare directă a centrului respirator, în doze mari prelungeşte narcoza, deosebindu-se de pentetrazol. Poate determina eliberarea de catecolamine, vomă, tuse, iar în doze mari convulsii.

Indicele său terapeutic este mult mai mare decât al pentetrazolului, raportul dintre o doză convulsivantă şi cea analeptica fiind 15/1. Nicetamida se administrează în insuficienţe respiratorii cronice consecutive unor afecţiuni bronhopulmonare, în insuficienţa respiratorie acută, în boli infecţioase, intoxicaţii.

Pretcamida (Coramin) este o asociaţie dintre dietilamidele unor acizi graşi aminaţi. Stimulează puternic centrul respirator. Determină creşterea amplitudinii respiraţiei, fiind eficace şi în caz de acidoză. Are acţiune redusă asupra circulaţiei. Este indicată în insuficienţa respiratorie acută si cronică. Se poate asocia cu efedrina.

Doxapramul (Doxapril) este un compus înrudit cu amfetamina. Acţionează direct asupra centrului respirator, fiind unul dintre cele mai puternice analeptice. Efectul său este însă de scurtă durată. Sub acţiunea sa se eliberează catecolamine, apare hipertensiunea şi creşte debitul cardiac. Este indicat în intoxicaţii cu substanţe deprimante ale sistemului nervos central, apnee postnarcotică.

Bemegridul (Ahypnon, Megimide) are structură chimică asemănătoare barbitu-ricelor. Acţionează stimulator asupra centrilor bulbari şi asupra sistemului reticular activator ascendent. Datorită efectului excitant antagonizează acţiunea deprimantelor centrale, în primul rând a barbituricelor. Se utilizează ca analeptic în intoxicaţia barbiturică, pentru accelerarea trezirii din narcoză, precum şi în tratamentul unor stări depresive.

Âminofenazolul (Daptazole) are acţiune analeptica mai redusă decât bemegridul. Antagonizează efectul deprimant al barbituricelor şi opiaceelor. Se poate asocia cu morfina în tratamentul durerilor cronice neoplazice pentru a reduce deprimarea respiratorie determinată de morfină. în doze mari antagonizează efectul analgezic ai acesteia.

Camforul este o substanţă cu miros specific, solubilă în solvenţi organici şi lipide, extrasă din arborele de camfor {Cinnamom camphora) care creşte în China şi în Japonia. Aplicat local are acţiune revulsivă. Camforul se absoarbe rapid de la locul injecţiei. La nivelul ficatului este oxidat şi conjugat cu acidul glicuronic. Se elimină prin urină şi parţial prin bronhii şi piele. Are un efect slab şi inconstant de stimulare a respiraţiei. Aceasta se produce printr-un mecanism central direct şi printr-un mecanism reflex, datorită durerii de la locul injectării. Are acţiune expecto-rantă şi bronhospasmolitică. Dilată coronarele şi posedă proprietăţi antiaritmice reduse. Este un antiseptic slab. Stimulează amplitudinea mişcărilor respiratorii şi mai puţin frecvenţa. Se produce şi un oarecare efect antifebril al camforului, prin vasodilataţie periferică. Transmite miros cărnii şi laptelui. Este indicat în stări de oboseală, intoxicaţii, în stări frebile, bronşite, pneumonii. Se prezintă sub formă de ulei comforat, fiole de 10 ml 10% şi 10 ml 20% . Se administrează subcutanat sau intramuscular, soluţie 20% câte 20 - 40 ml la animale mari, 3 - 6 ml la cele mijlocii şi 0,5 - 2 ml cele mici. Administrarea se repetă de 2-3 ori la interval de 24 ore. Ca preparate care conţin camfor există:

Pneumoguard emulsie injectabilă de uz veterinar, analeptic cardio-respirator, antiseptic pulmonar şi fluidifiant al secreţiei bronşice, ce conţine mentol, camfor, cafeina, benzoat de sodiu, ulei vegetal şi apă în flacoane de 10 şi 20 ml .

Page 302: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 287

Mamiseptol conţine camfor, metilsalicilat, unguent populeum, carbopol, hidroxid de sodiu, albastru patent, galben tartracin. Se aplică pe uger sau pe alte părţi ale corpului în cazul unor edeme ante- şi postpartum. Se pot face mai multe aplicări pe zi în funcţie de necesităţi.

Veyxat (Germania) gel în cutii de 1 kg, conţine camfor şi metilsalicilat. Este indicat în artrite, miozite, tendinite, abcese, panariţiu şi hematoame la toate speciile.

15.8.3. Stimulentele reflectivităţii medulare

Stricnina este un alcaloid care se extrage din seminţele de Strychnos nux vomica, plantă care creşte în India tropicală, Ceylon, Africa de Sud, Australia. Aceste seminţe conţin aproximativ 1,25% stricnina. în afara acesteia, se mai află şi alţi alcaloizi cu proprietăţi similare stricninei (brucina, pseudostricnina, nomicina).

Stricnina are o structură chimică complexă, conţinând un ciclu indolic. Este insolubilă în apă. Nitratul şi sulfatul de stricnina sunt solubile în apă.

Stricnina se absoarbe bine şi rapid din tubul digestiv şi de la locul injecţiei.. Din organism se elimină în cea mai mare parte sub formă metabolizată prin urină. Datorită eliminării lente, poate duce la cumulare chiar şi după administrarea unor doze reduse dar repetate.

Stricnina este un stimulant puternic al măduvei spinării. în doze mari, acţiunea ei se extinde şi asupra altor zone ale sistemului nervos central.

După injectarea sa la animale, produce la început creşterea excitabilităţii reflexe a măduvei. După doze mari, determină apariţia convulsiilor tonice. Acestea sunt favorizate de excitaţiile din mediul extern, dar pot să se producă şi în lipsa acestora. Convulsiile stricninice au un caracter special în sensul că în cursul lor se produce contracţia simultană a muşchilor agonişti şi antagonişti. De obicei, survin mai multe accese convulsive, la intervale scurte. De cele mai multe ori, accesele se termină prin moartea animalului, care se produce prin oprirea respiraţiei datorită epuizării sistemului nervos central.

Mecanismul de acţiune al stricninei se realizează prin diminuarea sau blocarea transmiterii inhibiţiei de la celulele lui Renshaw la motoneuroni. în felul acesta este favorizată difuzarea proceselor de excitaţie. Prin blocajul descris are loc antagoni-zare|i mediatorului inhibiţiei postsinaptice.

Stricnina produce creşterea activităţii centrilor respirator şi vasomotor bulbar, determinând polipnee şi hipertensiune arterială. Stimulează de asemenea cortexul senzitiv, crescând acuitatea simţurilor.

Stricnina stimulează plexul lui Auerbach, crescând tonusul intestinal. Din cauza gustului său amar, se poate utiliza ca eupeptic. Datorită acestui efect, în practică se folosesc diverse extracte din nuca vomica (tinctură de nucă vomică), pentru gustul amar. Stricnina nu se administrează în cazuri de urgenţă şi nici pentru trezirea din narcoză.

Indicaţiile terapeutice ale stricninei sunt următoarele: pareze şi paralizii motorii, pareza sfincterelor, pareze şi paraplegii postpartum, stări de adinamie şi astenie. Se admininistrează în doză terapeutică de 0,1 mg/kg pe cale subcutanată. Această doză se recomandă a. se fractiona la interval de 3 - 6 ore. întrucât se metabolizează lent, există pericolul cumulării; injecţiile nu se fac zilnic ci la intervale de 2 - 3 zile. Dozele toxice determină instalarea stadiului convulsiv caracterizat prin convulsii de

Page 303: 70238445 Farmacologie Ro

288 Farmacologie veterinară, . . . ,. . . ^ ...

tip clonic - sincrone şi generalizate - care se exteriorizează in urma unor excitauiexterne de intensitate redusă, convulsii care afectează un teritoriu restrâns; substanţaface ca impulsurile venite pe căi senzitive să se transmită la nivelul măduveispinării, nu numai neuronilor motorii din segmentul corespunzător, ci şi celorlai|idin sectoarele învecinate (neuronii intercalări sunt aproape scoşi din funcţie).Ulterior, contracţiile clonice devin contracţii tonice - tetaniforme - cu opistotonus,contracţii care cuprind şi muşchii respiratorii, în ultimă instanţă producându-se şimoartea. Contracţiile tetaniforme sunt consecinţa faptului că excitaţia este transmisăatât la flexori, cât şi la extensori, în urma suprimării totale a funcţiei neuronilorintercalări. Accesele convulsive alternează cu perioade de linişte, iar pe parcurs,perioadele de linişte devin din ce în ce mai scurte. Intoxicaţia cu stricnina secombate prin asigurarea liniştii animalului şi prin anihilarea contracţiilor care suntdureroase, antidotul de predilecţie este cloralhidratul administrat intraperitoneal şi încontinuare un barbituric sau un narcotic.

Morfina este contraindicată întrucât acţionează sinergie cu stricnina la nivelul măduvei spinării.

Atunci când stricnina s-a administrat pe cale orală se folosesc spălaturi gastrice cu suspensie apoasă de cărbune sau cu soluţie Lugol diluată.

15.9. Substanţe anestezice locale»

Prin anestezice locale se înţeleg substanţe medicamentoase care aplicate local, blochează conducerea nervoasă a impulsurilor senzoriale de la periferie către siste-, mul nervos central. Aceste medicamente acţionează prin abolirea senzaţiilor (în concentraţii mari determină şi abolirea activităţii motorii) într-o arie limitată a corpului fără a produce pierderea conştientei.

La administrarea unui anestezic local există o anumită succesiune în dispariţia sensibilităţii. Astfel, în primul rând dispare transmiterea impulsurilor în fibre vegetative, apoi sensibilitatea dureroasă a fibrelor care transmit impulsurile termice, a fibrelor tactile, de presiune şi vibratorii; numai la concentraţii mai mari dispare transmiterea prin fibrele motorii, ceea ce duce la paralizie.

Ordinea în care dispare sensibilitatea este în strânsă legătură cu grosimea fibrei nervoase. Fibrele amielinice (fibrele vegetative, cea mai mare parte a fibrelor pentru sensibilitatea dureroasă) sunt blocate la concentraţii mai mici de substanţă. Urmează apoi anestezierea fibrelor mielinice în funcţie de grosimea lor.

Pierderea sensibilităţii locale este rezultatul interferării procesului de excitaţie-conducere, ca urmare a diminuării permeabilităţii membranelor neuronale sau nervoase la ionii de sodiu, cu stabilizarea membranară consecutivă, urmată de creş-terea pragului de excitabilitate, împiedicarea depolarizării, respectiv a potenţialului de acţiune propagat şi în final blocarea impuls ului nervos. Mecanismul molecular al acestor efecte este corelat cu structura chimică generală a anestezicelor locale.

Anestezicele locale conţin în structura lor un rest aromatic şi o grupare amino separate arintr-o catena de 6-9 Â, respectiv 4-5 atomi. Restul aromatic conferă lipo-filia anestezicului şi determină capacitatea de legare de proteine, respectiv potenţa şi durata efectului anestezic. Restul amino terminal este hidrofil şi poate exista sub

Page 304: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia sistemului nervos central 289

două forme: neionizată, foarte liposolubilă, difuzând uşor prin membrane şi ionizată de amoniu cuaternar.

Ambele forme contribuie la închiderea canalelor de sodiu, moleculele neionizate blochează canalele de sodiu acţionând din grosimea membranei, moleculele ionizate închid orificiul intern, exoplasmic al acestor canale, fixându-se probabil pe recep-torii specifici ai suprafeţei interne membranare. După natura catenei de legătură a celor două resturi (aromatic şi aminic), anestezicele locale pot fi amide şi esteri.

Anestezicele locale sunt substanţe care se găsesc sub formă neionizată şi ionizată. La pH-ul fiziologic (aproximativ 7,4), anestezicele locale se hidrolizează şi pun în libertate o bază. Substanţa pătrunde în celule sub formă neionizată.

La pH acid, mai ales în cazul ţesuturilor inflamate, diminua proporţia formelor neionizate, liposolubile, întârziind instalarea anesteziei şi diminuând intensitatea ei. Există şi anestezice locale fără gruparea amino hidrofilă, respectiv fără forma cationică - de exemplu, benzocaina - cu acţiune anestezică locală independentă de pH. Acţiunea acesteia este consecinţa pătrunderii în membrana fibrelor nervoase cu blocarea consecutivă a canalelor de sodiu.

Intensitatea şi durata anesteziei locale depind de anestezicul utilizat, concentraţia şi volumul soluţiei, calea de administrare, respectiv tipul anesteziei. Anestezia locală poate fi de mai multe feluri:

1. Anestezia de suprafaţă. Prin acest procedeu se produce anestezia receptorilor senzitivi de Ia suprafaţa mucoaselor şi tegumentului. Anestezicul se aplică prin badijonare.

2. Anestezia prin infiltraţie. Anestezicul se introduce în grosimea ţesuturilor. El cuprinde ca o teacă unul sau mai multe trunchiuri nervoase, precum şi receptorii nervoşi, blocând transmiterea centripetă a impulsurilor.

3. Anestezia de conducere se poate clasifica în: anestezia tronculară, se blochează conducerea printr-un trunchi nervos; anestezia plexurală, peridurală, anestezicul se injectează în afara durei mater; rezultă anestezia rădăcinilor spinale.

4. Anestezia rahidiană. Se introduce anestezicul în spaţiul subarahnoidian. Transmiterea influxului nervos la nivelul rădăcinilor dorsale este blocată.

5. Anestezia osoasă se produce prin administrarea anestezicului în spongioasa osului.

6. Anestezia arterială şi venoasă. Anestezicul se introduce fie intraarterial, fie intravenos. în acest ultim caz, se aplică un manşon pe regiunea respectivă pentru a se împiedica răspândirea anestezicului în marea circulaţie.

7. Endoanestezia, substanţa se administrează intravenos lent, cu precauţie. Se foloseşte pentru anestezierea receptorilor vasculari.

Din punct de vedere farmacocinetic, anestezicele locale se absorb, în general, proporţional cu concentraţia soluţiilor folosite şi cu vascularizaţia locală. In sânge se leagă în proporţie variabilă de proteinele plasmatice, amidele mai mult decât esterii. Se distribuie preferenţial în ţesuturile bogat vascularizate - creier, plămâni, miocard, ficat, rinichi - de unde sunt treptat redistribuite spre ţesutul adipos şi muscular. Străbat uşor bariera hematoencefalică şi placenta. Compuşii esterici sunt meta-bolizaţi mai lent de enzimele microzomiale hepatice prin N-dezalchilare urmată de hidroliză şi eventual conjugare; aceasta contribuie la durata mai lungă a efectului şi explică toxicitatea mai mare ca şi riscul toxic sporit în bolile hepatice.

Page 305: 70238445 Farmacologie Ro

290 Farmacologie veterinară

în doze obişnuite, majoritatea anestezicelor locale nu produc efecte sistemice semnificative.

Efectul anestezicelor locale este potenţat de ionii de potasiu, magneziu, de narco-tice, hipnotice, analgezice. Indicaţiile terapeutice ale anestezicelor locale constau în anestezia pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale.

Clasificarea anestezicelor locale se face după criterii chimice, în următoarele grupe:

- esteri ai acidului benzoic;- esteri ai acidului paraaminobenzoic;- derivaţi ai acidului cinconinic;- derivaţi ai acetanilidei;- medicamente cu structură diversă.

a. Esterii acidului benzoicCocaina. în frunzele de Coca {Erytroxylon coca) se găseşte cocaina, care este

esterul acidului benzoic. Se foloseşte numai ca anestezic de suprafaţă. Principalul efect este cel anestezic local. După aplicarea pe pielea lezată, după 2-3 minute, apare o anestezie care durează 3-60 minute.

Pe pielea intactă, absorbţia anestezicului este foarte redusă, de aceea acţiunea sa anestezică este slabă. Pe limbă, cocaina aboleşte perceperea gustului amar. Instilaţiile nazale duc la dispariţia completă a mirosului. Dacă se instilează în sacul conjunctival, apare Ia început o senzaţie de răceală, ca după 2-4 minute să apară anestezia. Paralel se observă midriază, presiunea intraocuiară de obicei nu se modifică. Instilaţiile repetate pe cornee pot să ducă la distrugerea ţesuturilor datorită acţiunii toxice citoplasmatice. Datorită vasoconstricţiei, mucoasele şi pielea se albesc.

în afară de acţiunea anestezică locală, cocaina are şi acţiuni generale puternice. Medicamentul se absoarbe rapid pe cale nazală şi produce euforie, halucinaţii, dispariţia senzaţiei de sete, foame, oboseală. Pe lângă aceste fenomene psihice, se remarcă şi simptome vegetative ca: dispnee, tahicardie, hipertensiune. Vaso-constricţia se explică prin mai multe mecanisme de acţiune:

a. se inhibă recaptarea noradrenalinei în terminaţiile nervoase adrenergice;aceasta creează concentraţii crescute de noradrenalină circulantă;

b. eliberarea de catecolamine din depozite;c. o acţiune simpaticomimetică directă a cocainei. în afara acestor efecte adrener

gice, cocaina are şi o slabă activitate de inhibiţie a monoaminooxidazei.Metabolizarea are loc în special la nivelul ficatului. Eliminarea se face aproape

exclusiv prin urină, cea mai mare parte sub formă modificată. Numai 1-25% se elimină nemodificată.

Datorită toxicităţii sale ridicate, cocaina se utilizează exclusiv în anestezia de suprafaţă (anestezia timpanului, în concentraţie de 1-10%, anestezia corneei, în soluţii diluate 0,2-0,5% şi a părţilor profunde ale ochiului, în concentraţie de 2-5%).

Alte anestezice locale din clasa esterilor acidului benzoic sunt: tropococaina, piperococaina (Meticaina), amilocaina (Stovaina), hexilocaina. Sunt compuşi sintetici. Nu au efecte centrale asemănătoare cocainei.

Page 306: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 291

b. Esterii acidului paraaminobenzoicAnestezina (Nocaina, Etoformul) este o substanţă foarte greu solubilă în apă,

dar solubilă în grăsimi şi solvenţi organici. Puterea sa anestezică este redusă. Se foloseşte ca anestezic de suprafaţă încorporată în vehicule grăsoase, în concentraţie 5-10%, mai ales în tratamentul eczemelor pruriginoase. Se poate utiliza şi sub formă de supozitoare în rectite, tumori rectale sau vaginale.

Procaina (Novocaina) este esterul acidului paraaminobenzoic cu dietilaminoe-tanolul. Se foloseşte mai ales sub formă de sare clorhidrică. Este hidrosolubilă. Este unul dintre anestezicele cele mai folosite.

Procaina se metabolizează rapid. Ea se scindează sub influenţa catalitică a pseudocolinesterazei în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol. Cea mai mare parte se elimină prin urină sub formă modificată. Numai 3% se excretă ca atare.

Cu procaina nu se poate realiza anestezia de suprafaţă decât în concentraţii foarte mari (10-20%). Acţiunea anestezică a procainei este de 3-4 ori mai mica decât a cocainei, toxicitatea sa este mai redusă de 4-7 ori. Efectul vasodilatator poate fi corectat prin administrarea concomitentă de vasoconstrictoare. Datorită similitudinii de structură cu sulfamidele, acidul paraaminobenzoic care rezultă în urma hidrolizei procainei poate avea o acţiune antisulfamidică.-

în comerţ, procaina există sub formă de fiole cu soluţie 1%, 2%, 4% şi 8%. Pentru a prelungi efectul de anestezie locală, evitându-se absorbţia prea rapidă, se asociază cu adrenalină (fiole 2 ml cu procaina 2% şi adrenalină 0,003%). Amestecul procaina - adrenalină nu trebuie însă injectat intravenos. Procaina are următoarele indicaţii terapeutice:

a) ca anestezic local şi pentru diagnosticul sediului şchiopăturilor;b) ca antialergic în urticarie, stări pruriginoase, efectul datorându-se blocării

receptorilor histaminergici;c) ca analgezic general în colici gastrointestinale şi renale, crize vasculare,

nefrită acută, şoc traumatic;d) ca antiaritmic cardiac, întrucât produce scăderea excitabilităţii, conductibili-

tăţii şi contractilităţii inimii;e) ca geriatrie se foloseşte pentru tratamentul îmbătrânirii la om şi câine sub

forma produsului Gerovital.Procaina se foloseşte ca anestezic local; se utilizează în următoarele concentraţii:

pentru anestezia prin infiltraţie 0,5-1%, pentru anestezia de conducere 1-2-4%, pentru rahianestezie 5-8%, pentru anestezia epidurală joasă la vacă 5-10 ml 1-2%, iar pentru anestezia epidurală înaltă 20-40ml 2%.

Procaina se absoarbe rapid şi se metabolizează ca urmare a faptului că produce vasodilataţie şi astfel este slab eficace în anestezia de suprafaţă. în anestezia de conducere, efectul se instalează în circa 10 minute şi durează 30 de minute şi respectiv 60 de minute dacă se asociază cu adrenalina. Ca analgezic general, antialergic şi antiaritmic se injectează intravenos lent soluţie 0,5-1% în doză de 1-1,2 mg/kg.

Profesorul Ion Adameşteanu a preconizat un amestec pe care l-a folosit în tratamentul crampei intestinale la cal (nu în supraîncărcare) şi a sindromului de colici la taurine, care se injectează intravenos: 0,10-0,12 g procaina 2%/kg; 7 mg/cal şi 10-12 mg/taurină, atropină.

Pantocaina (t£tracaina, dicaina) este esterul dimetilaminoetilic al acidului parabutilaminobenzoic. Este de 10 ori mai puternică decât cocaina, ca anestezic local, dar de 10 ori mai toxică. Se utilizează în special în anestezia de suprafaţă în

Page 307: 70238445 Farmacologie Ro

292 Farmacologie veterinară

concentraţie de 1-2%. Anestezia începe după circa IO*mituite şi durează cu aproximativ 50% mai mult decât cea provocată de procaină.

c. Derivaţii acidului cinconinicCincocaina (Percaina, supercaina) este considerat ca fiind cel mai activ, dar şi

cel mai toxic anestezic local. Durata acţiunii sale este de 5-6 ore.Lidocaina (xilocaina, xilina) este un anestezic local mai acciv decât procaină,

dar şi mai toxic.Se poate utiliza ca anestezic de suprafaţă, este utilizat şi în anestezia de condu-

cere, de .infiltraţie, rahianestezie. Anestezia apare după 1-2 minute şi durează o oră şi jumătate când se administrează singură şi 3-4 ore când se asociază cu adrenalina. în anestezia de suprafaţă se foloseşte în concentraţii de 2-4%, în ce de infiltraţie 0,25-0,5%. Spre deosebire de procaină, lidocaina are efecte se:'ative, analgezice, anticonvulsivante. Este un foarte bun antiaritmic, fiind utilizat ci succes mai ales în aritmii.

Mepivacaina are o structură similară cu lidocaina. Are ei'xt vasoconstrictor local, fiind singurul anestezic local sintetic care nu produce vasedilataţie. Este ceva mai puţin toxică decât lidocaina. Se foloseşte în medicina unvnă în anestezia de infiltraţie 0,5%.

d. Anestezice locale cu structură diversăChinizocaina este un bun anestezic de suprafaţă fiind de î ) ori mai puternic

decât cincocaina. Intră în compoziţia unor loţiuni şi pomezi în coi centraţie de 5%.Alte medicamente anestezice locale. Există unele medican.;nte care pe lângă

alte efecte au şi acţiune anestezică locală, dar ele nu sunt util zate pentru aceste acţiuni. Aşa sunt: M-colinoIitice (atropină), neuroplegice majore si minore (clorpro-mazina, benactizina), simpaticolitice, beta-adrenolitice (propraroloiul). Anestezia locală se poate produce şi prin mijloace fizice cum ar fi răcirea prin clorura de etil.

15.10. Substanţe anticonvulsivante»

Medicamentele din această grupă se utilizează în tratamentul epilepsiei, precum şi în unele stări convulsive din alte boli.

In ceea ce priveşte mecanismul de acţiune al substanţelor anticonvulsivante, se presupune că inhibă sau diminua descărcările neuronale exagerate din focarul epileptic şi împiedică transmiterea descărcărilor patologice de-a lungul lanţurilor neuronale. Aceste efecte rezultă din ridicarea pragului convulsivant al celulelor din focar şi prin diminuarea capacităţii neuronilor de a răspunde la seimului patologic. De asemenea, ar putea fi vorba de reducerea transmiterii simpatice, scăderea conductibilităţii. Astfel se poate explica scăderea propagării impulsului din focarul patologic la organele efectoare.

In epilepsie, succesul terapeutic depinde de identificarea tipului convulsiei şi de cunoaşterea mecanismului de acţiune a medicaţiei anticonvulsivante. Uneori este necesară asocierea medicamentelor antiepileptice între ele. Deşi există numeroase medicamente antiepileptice încă nu s-a obţinut un anticonvulsivant ideal. Acesta ar fi necesar să aibă o durată lungă de acţiune, să posede un spectru larg de activitate şi să fie lipsit de toxicitate.

Page 308: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia sistemului nervos central 293

linute şi durează cu

d cel mai activ, dar şi e. activ decât procaina,

n anestezia de condu-ute şi durează o oră şi :iază cu adrenalina. în :ea de infiltraţie 0,25-sedative, analgezice, cu succes mai ales în

efect vasoconstrictor isodilataţie. Este ceva mană în anestezia de

s 10 ori mai puternic :oncentraţie de 5%. îtnente care pe lângă itilizate pentru aceste re şi minore (clorpro-ranololul). Anestezia prin clorura de etil.

ui epilepsiei, precum

anticonvulsivante, se <agerate din focarul e-a lungul lanţurilor ivant al celulelor din a stimulul patologic, simpatice, scăderea npulsului din focarul

>ului convulsiei şi de sivante. Uneori este ;şi există numeroase vânt ideal. Acesta ar u larg de activitate şi

Clasa barbituricelorUnii derivaţi se pot utiliza în tratamentul epilepsiei. Acţionează prin împiedicarea

transportului de membrană al sodiului şi potasiuiui, prin stabilizarea membranei neuronale, care devine hiperpolarizată. Din această cauză se produce o stare de inhibiţie care blochează transmiterea descărcărilor patologice din focarul de epilepsie spre alte regiuni ale creierului.

Acţiunile asupra membranei neuronale se realizează probabil printr-o denaturare reversibilă a sistemului enzimatic care intervine în transportul ionilor sau prin diminuarea canalelor prin care trec sodiul şi potasiul. Se presupune că barbituricele ar acţiona şi prin împiedicarea scăderii acidului giutamic şi a potasiuiui din celula nervoasă, factori incriminaţi în patogenia crizelor. Barbituricele ar putea acţiona de asemenea prin inhibarea eliberării acetilcolinei sub formă liberă din formele legate, cum se află în depozite. în felul acesta diminua propagarea influxului nervos prin sinapsele centrale.

Ca urmare a mecanismelor prezentate, barbituricele reduc excitabilitatea întregii celule nervoase. Sub acţiunea barbituricelor anticonvulsivante creşte pragul convulsiilor.

Fenobarbital (Luminai, Gardenal) este eficace în stările convulsive cu etio-logie diversă.

Tratamentul epilepsiei cu barbiturice este de durată lungă. Fenomenul cel mai neplăcut în cursul tratamentului îl constituie apariţia efectului hipnotic.

Clasa pirimidindioneiCuprinde medicamente care au structură şi mod de acţiune asemănătoare cu cele

ale barbituricelor, dar sunt mai puţin eficace. în doze terapeutice sunt bine tolerate. Efectele secundare sunt mai reduse decât în cazul barbituricelor.

Primidona (Primidon, Mysoline) este 5 etil-5 fenil-hexahidropirimidon-4,6 diona. Se absoarbe bine din tubul digestiv. Prin oxidare se transformă parţial în fenobarbital. Efectul său se instalează lent. Dacă după 2-3 săptămâni de tratament nu se observă vreo ameliorare, se va reduce doza treptat şi se va asocia cu un alt medicament antiepileptic.

Preparatul Primidon conţine 250 mg substanţă activă pe comprimat.

Clasa HidantoinelorSunt ureide ale acidului glicolic. Spre deosebire de barbiturice, nu posedă acţiune

sedativă-hipnotică, dar sunt mai toxice.Difenilhidantoina (Fenitoin, Diptenin)Se absoarbe bine din tubul digestiv şi se metabolizează în ficat. Din organism se

elimină lent, în cea mai mare parte pe cale digestivă, prin bilă, apoi este reabsorbită şi eliminată prin rinichi. O cantitate redusă se elimină nemodificată. în creier se fixează mai ales în substanţa cenuşie, pe componenta nelipidică. Difenilhidantoina trece prin placentă.

Inhibă faza tonică a convulsiilor fără a o modifica pe cea clonică, sau chiar o poten-ţează. Spre deosebire de barbiturice, nu ridică pragul convulsivant decât la doze mari.

Difenilhidantoina împiedică difuziunea impulsului patologic din focar (Lonis şi Kutt, 1972, citaţi de Cuparencu, 1976), prin stabilizarea membranei neuronale. De asemenea djminuă excitabilitatea nervilor periferici şi în doze mari reduce conductanta nervilor.

Page 309: 70238445 Farmacologie Ro

294 Farmacologie veterinară

Sub acţiunea difenilhidantoinei creşte concentraţia gluîaminei şi GABA în creier, scade eliberarea acetilcolinei şi diminua concentraţia sodiului intracelular. Deprima-rea cortexului motor nu este însoţită de o deprimare importantă a altor arii din creier. Fenitoina are drept indicaţii terapeutice epilepsia şi unele nevralgii.

Efectele secundare sunt numeroase. Din cauza alcalinităţii sale determină greaţă şi vomă.

S-au observat de asemenea tulburări ale sistemului nervos central, cum ar fi: agitaţie, insomnie, tulburări de vedere, ataxie. Uneori pot apărea erupţii cutanate, leucopenie, anemie megaloblastică, hepatită toxică, poliartrită, adenopatii.

Moartea se poate produce prin deprimarea respiraţiei.Preparate comercialeFenitoin conţine 100 mg difenilhidantoină pe comprimat.Dilantin se injectează strict intravenos .Difenilhidantoină poate fi asociată cu fenobarbital. Acesta determină stimularea

metabolismului fenitoinei şi reducerea toxicităţii. Suprimarea bruscă a administrării fenobarbitalului poate duce în această situaţie, la intoxicaţie în urma restabilirii metabolismului lent al difenilhidantoinei.

înlocuirea difenilhidantoinei cu fenobarbital se face treptat deoarece înlocuirea bruscă poate duce la agravarea stării pacientului.

Etatoina (Fenhidan) are acţiune antiepileptică mai redusă decât difenilhidan-toină, dar este mai puţin toxică şi este mai bine tolerată.

Mefenitoina (N-metil-5,5 fenil-etl hidantoina) poate provoca somnolenţă. Prezintă toxicitate mai mare decât difenilhidantoină. Determină toleranţă.

Clasa oxazoiidinelorDerivaţii de oxazolidin-2-4 dionă sunt eficace în epilepsie. Posedă proprietăţi

hipnotice. Prin substituţii s-au obţinut derivaţi cu acţiune hipnotică redusă, pe lângă o creştere a acţiunii anticonvulsivante. Posedă şi proprietăţi analgezice.

Trimetadiona se absoarbe bine şi rapid pe cale digestivă. în ficat este deme-tilată. Se elimină lent prin rinichi, putându-se cumula. La om, acţiunea anticonvul-sivantă se produce după o perioadă de latenţă. Se poate asocia şi cu fenobarbitalul.

Clasa succinimidelorSuccinimidele sunt imide ciclice ale acidului succinic. Ele deprimă reactivitatea

cortexului motor şi cresc pragul convuisivant al sistemului nervos central. în clinică sunt eficace în tratamentul epilepsiei, acţiunea lor se poate compara cu cea a oxa-zoiidinelor, dar toxicitatea este mai redusă.

Medicamente cu structură chimică diversăCarbamazepina (Tegretol) este un derivate cu proprietăţi antidepresive, antie-

pileptice şi analgezice. Se foloseşte în epilepsie iar ca analgezic în nevralgia trigeminală şi glosofaringiană. Poate avea şi efecte secundare precum somnolenţă, tulburări de acomodare vizuală, vertij, ataxie.

Derivaţii de benzodiazepineMecanismul lor de acţiune anticonvulsivant este insuficient cunoscut.Diazepamul împiedică producerea convulsiilor, ridică pragul convuisivant şi

limitează difuziunea stimulului patologic.Se mai pot folosi cu aceleaşi efecte: Nitrazepamul (Mogadon), Clorazepatul

hipotaxic (Tranxene).

•i-

Page 310: 70238445 Farmacologie Ro

•ti? ■ >•■

CAPITOLUL XVI MEDICATIA ANTIALERGICĂ

Sunt medicamente care se utilizează în tratamentul stărilor alergice şi se impart în:

- antialergice antihistaminice; «snrm- antialergice neantihistaminice.

16.1. Antialergice antihistaminice

Histamina este o amină biogenă prezentă în foarte multe ţesuturi vegetale şi animale. Histamina formează cu uşurinţă săruri, cele mai utilizate sunt diclorhidratul şi fosfatul acid de histamina.

Efectele histaminei. Unul dintre efectele histaminei este asupra musculaturii netede a arborelui bronşic, a tubului digestiv, a uterului, pe care o stimulează. La unele specii (şoarece şi şobolan), determină relaxarea uterului. Sub acţiunea hista-minei creşte cantitatea de suc gastric şi aciditatea sa; secreţia de pepsină este puţin modificată. Nu modifică secreţia sudorală şi a laptelui. Nu are influenţă asupra diurezei.

La om, histamina provoacă hipotensiune arterială, congestia feţei, ameţeli, uneori cefaiee; reacţia se acompaniază de o tahicardie compensatorie. în general, histamina dilată mai ales capilarele, mai puţin arteriolele, iar asupra venulelor şi venelor poate avea chiar o acţiune constrictoare. In doze mici, stimulează cordul, în doze mari îl deprimă.

Un alt efect însemnat al histaminei este reprezentat de creşterea permeabilităţii capilare. La om, acest fenomen poate fi pus în evidenţă. Histamina determină o eliberare de ACTH, fiind un factor stresant. Ea provoacă o eliberare moderată de catecolamine din medulosuprarenală. Asupra sistemului nervos central, histamina acţionează complex. Histamina intensifică activitatea elecrică a cerebelului, stimulează hipotalamusul. Are efect emetizant prin excitarea directă a centrului vomei. Aceste date pledează pentru o acţiune excitatoare la nivelul sistemului nervos central. Există şi rezultate experimentale care se pot interpreta în sensul unui efect inhibitor.

Astfel, pe animalul "in toto" produce sedare; aplicată microelectroforetic pe neu-ronii corticali de pisica narcotizată produce în 65% din cazuri, o inhibiţie (Cuparencu, 1976). La concentraţii mai mari se observă efecte stimulatoare.

Reacţiile la histamina se caracterizează prin brutalitatea lor şi prin durata lor scurtă. La administrarea unor doze mari de histamina, poate să apară moartea care se datoreşte fie bronhospasmului (cobai), fie stării de şoc (câine, pisică).

Page 311: 70238445 Farmacologie Ro

296 Farmacologie veterinară

Se cunoaşte faptul că antihistaminicele clasice nu blochează hipersecreţia gastrică produsă în urma administrării histaminei. Efectele histărninei se clasifică în efecte Hi, cele care pot fi antagonizate de antihistaminicele obişnuite, şi efecte H2. Receptorii responsabili pentru aceste efecte se clasifică la rândul lor în H| şi H2 (Turker 1973, Goadby şi Phillips, 1973).

O serie de substanţe au proprietatea de a elibera histamina, mai ales din piele. Acest fenomen explică unele din efectele secundare provocate de medicamente (bronhospasm, scăderea bruscă, brutală, dar de scurtă durată a presiunii arteriale). Aceste reacţii se numesc anafilactoide.

Dintre aceste substanţe amintim: clortretraciclina, apomorfina, codeina, morfina, pe-tidina, stricnina, atropină, papaverina, amfetamina, tiramina, enzimele proteolitice etc.

Agresiunile fizice sau chimice pot determina eliberarea de histamina cu fenomene patologice locale sau generale. Histamina este unul din principalii mediatori chimici ai alergiilor de tip I sau anafîlactice, fiind eliberată de mastocite prin reacţia antigen - anticorp. Manifestările clinice ale acestui tip de alergie (urticarie, edem angioneurotic, rinita seroasă, bronhospasm cu dispnee, şoc anafilactic) sunt datorate cel puţin în parte histaminei. Eliberarea histaminei prin reacţie antigen-anticorp este atribuită activării unor proteaze, micşorării sintezei de AMPc, creşterii concentraţiei ionilor de calciu din citoplsmă sau activării metabolismului acidului arahidonic.

Histamina este puţin folosită clinic. Ea poate fi utilă pentru testarea capacităţii secretorii acide a stomacului.

Antihistaminice HiReacţiile alergice şi alte stări alergice patologice înrudite, de felul bolilor auto-

imune, pot fi combătute printr-o serie de medicamente aparţinând diferitelor grupe farmocodinamice.

Substanţele citotoxice, din categoria chimioterapicelor antican-ceroase, deprimă procesul imun, ca urmare a inhibării pioliferării limfocitare determinate de stimulul antigenic. Ele au un potenţial toxic mare, fiind rezervate unor boli autoimune şi pentru profilaxia rejetului de grefă. Inhibitoarei degranulării mastocitelor de tipul cromogli-catului disodic şi al ketotifenului, împiedică eliberarea histaminei şi a altor antacoide din mastocite prin reacţia antigen-anticorp. Ele acţionează mai ales la nivelul plămânului şi sunt utile pentru profilaxia de durata a crizelor de astm bronşic alergic.

Antihistaminicele clasice sunt folosite în unele reacţii alergice de tip T, unde acţionează prin blocarea receptorilor histaminergici cu împiedicarea consecutivă acţiunilor H| ale histaminei eliberate pin reacţii antigen-anticorp.

Glucocorticoizii sunt foarte eficace faţă de un spectru larg de reacţii alergice autoimune. Efectul lor se datorează, în principal, combaterii efectelor alergice prin acţiunea antiinflamatorie şi antilimfokinică.

Antagoniştii fiziologici ai histaminei ocupă un loc însemnat în tratamentul reacţiilor alergice de tip I. Exemplul cel mai cunoscut este adrenalina, medicament esenţial în tratamentul şocului anafilactic, de asemenea indicată pentru combaterea crizelor de astm bronşic.

Antihistaminicele clasice, cunoscute sub denumirea de blocante H| sunt compuşi de sinteză care blochează receptorii histaminei. Ele trebuie deosebite de altă grupă de antihistaminice, introduse în terapeutica în ultimii ani - blocantele H^, de tipul cimetidinei şi ranitidinei care împiedică efectele excito-secretorii gastrice ale

Page 312: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia antialergică 297

histaminei, fiind indicate pentru tratamentul bolii ulceroase. Structura chimică a antihistaminicelor blocante Hi cuprinde o catenă etilenamino, prezentă şi în mole-cula histaminei. Antihistaminicele blocante Hi împiedică efectul bronhoconstrictor şi stimularea altor muşchi netezi de către histamină.

Efectele circulatorii - permeabilizarea capilalelor şi vasodilataţie la nivelul microcirculaţiei sunt de asemenea inhibate, ceea ce se traduce prin protejare parţială faţă de hipotensiunea histaminică. Efectul antihistaminic are drept urmare protecţia parţială sau totală faţă de unele simptome ale reacţiilor alergice de tip I care implică eliberarea de histamină.

Eficacitatea faţă de diferitele manifestări clinice ale acestui tip de alergie este variabilă, în funcţie de ponderea histaminei (comparativ cu alţi mediatori) în gene-rarea fenomenelor patologice respective, ca şi de măsura în care acţiunile histaminei sunt de tip H|. Majoritatea antihistaminicelor au proprietăţi sedative de intensitate variabilă în funcţie de medicament şi pacient. Antihistaminicele aparţinând celei de a doua generaţie sunt lipsite de efect sedativ. O parte dintre antihistaminice sunt antivomitive, active mai ales în răul de mişcare, iar altele au proprietăţi antitusive. Majoritatea au efecte anticolinergice periferice şi centrale. Efectul anestezic local este evident pentru unele din aceste medicamente.

Antihistaminicele se absorb bine din intestin, fiind eficace pe cale orală. Pro-prietăţile farmacocinetice variază cu compusul. în general, sunt epurate predominant prin metabolizare. Durata efectului, pentru dozele terapeutice, este obişnuit de 4 - 6 ore; pentru unele se prelungeşte până la 24 ore.

Indicaţii terapeutice. Principala indicaţie o constituie tratamentul diverselor stări alergice. Rezultate foarte bune se obţin în tratarea alergiilor cutanate. în alte forme de alergie, rezultatele terapeutice sunt mai puţin favorabile. în astmul bronşic, numai un procent redus de cazuri (20-30%) beneficiază în urma tratamentului cu antihistaminice.

Clasificarea antihistaminicelor se face în mod obişnuit după criterii chimice. Astfel există:

- derivaţi de etilendiamină precum Fenbenzamina (Antergan), Tripel-enamina (Piribenzamina), Mepiramina (Neoantergan), Cloropiramina (Nilfan)

- derivaţi de fenotiazină: dietazina, prometazina (Romergan);- derivaţi de piperazină: ciclizina, clorciclizina (Histidin), buclizin (Longifen);- alţi compuşi: clorpropamida, fenindamin, clorfenoxamina.

în comerţ există 2 antihistaminice de uz veterinar şi mai multe de uz uman.> Romergan (Phenergan, Prometazina) este un derivat fenotiazinic care se

prezintă sub formă de fiole de 5 ml soluţie apoasă 2,5% (uz veterinar) şi fiole de 2 ml 2,5% şi drajeuri de 30 mg (uz uman), precum şi sirop aromatizat. Are o acţiune de lungă durată, de 8-12 ore. Posedă şi efecte neuroleptice moderate (sedativ, antivomitiv, antitusiv, colinolitic, a-adrenolitic), precum şi uşor anestezic local. Este indicat în boala serului, dermatite alergice, furbură acută, ca antipruriginos, antivomitiv, pentru liniştirea şi contenţia animalelor şi premedicaţia narcozei. Se administrează sub formă de injecţie intramusculară sau intravenos lent, în doze de 0,2 - 0,6 g la animalele mari, 0,5-2 mg/kg la animalele mijlocii, 2-5-10 mg/kg la câine şi 1-3 mg/kg la pisică, doze ce se administrează timp de 2-4 zile.

Page 313: 70238445 Farmacologie Ro

298 Farmacologie veterinară

Pentru acţiunea antialergică se mai utilizează preparatele Alergotrat B, soluţie buvabilă ce conţine 5% clorură de calciu, 0,5% acid ascorbic, 0,3% prometazina în . sirop simplu, flacoane a 20 şi 50 ml, şi produsul Alergotrat_3%, soluţie injectabilă de promazina, flacoane a 10, 20 şi 50 ml.

> Tripelenamina 2% se prezintă sub formă de unguent în tuburi de 17 g şi are un efect antihistaminic la nivelul pielii, reduce vasodilatatia şi permeabilitatea capilară, calmează durerea şi pruritul. Se aplică în dermatite pruriginoase alergice, dermatite prin iritaţii clinice, arsuri, eczeme uscate şi umede timp de mai multe zile. Nu se aplică pe suprafeţe mari, întrucât poate genera tulburări circulatorii.

> Clorpiramina (Nil/an) are un efect care începe după 15-30 minute de la administrare şi durează 4-5 ore. Se găseşte sub formă de drajeuri de 25 mg de clorhidrat de clorpiramina.

> Feniramina (Feniramin) se prezintă sub formă de comprimate de 50 mg pentru adulţi, comprimate de lOmg pentru copii, fiole de 2 ml soluţie 2,5%.

> Clorfenoxamina este un derivat de difenilmetan, se găseşte sub formă de comprimate de 20 mg clorhidrat de clorfenoxamina.

> Meclastina (Tavegyl) se prezintă sub formă de comprimate de 1 mg.> Fenindamina (Teforin), spre deosebire de celelalte antihistaminice

stimulează sistemul nervos central.> Cetirizina, un compus cu structură piperazinică.> Astemizolul, Loratidina şi Terfenadina, cu structură piperazinică, sunt anti-

histaminice active, aparţinând unei a 2-a generaţii caracterizate prin efect de lungă durată (se administrează o data pe zi) şi prin lipsa efectelor sedativ şi anticolinergic.

Antihistaminice H2

Blocantele receptorilor H2 împiedică efectul excitosecretor gastric al histaminei.Q Cimetidina (Tagamet), un compus de sinteză cu nucleul imidazolic (ca şi

histamina), inhibă secreţia gastrică. Se administrează în ulcerul gastric şi duodenal.Q Ranitidina este un blocant H2-histaminergic, mai activ ca inhibitor al secre-

ţiei gastrice decât cimetidina.

16.2. Antialergice neantihistaminice

Sărurile de calciu. Calciul are o acţiune antialergică puternică. Foarte probabil că acest efect se datoreşte, în principal, diminuării permeabilităţii capilare. Calciul se administrează mai ales parenterai. Se foloseşte clorura de calciu fiole 10 ml 10% sau 20% şi gluconat de calciu soluţie 10%. La animalele mici se pot administra produse de uz uman precum:

- calciu granule (gluconat de calciu);- lactat de calciu comprimate de 0,5g;- cedecalcin, drajeuri ce conţin gluconat de calciu, glicerofosfat de calciu,

vitamina D2 şi vitamina C;- clorocalcin, soluţie cu clorură de calciu 18%, alcool 9%, restul apă. Preparatul

Clorocalcin este contraindicat în gastrite, în timpul tratamentului digitalic şi se recomandă prudenţă în insuficienţa renală acută.

Page 314: 70238445 Farmacologie Ro

'Medicaţia antialergică 299

Tiosulfatul de sodium {Hiposulfit de sodiu) se prezintă sub formă de fiole de 10 ml soluţie 10% si 20ml 20 %. Este desensibilizant şi antitoxic. Acţiunea desensi-bilizantă - antialergică se explică prin faptul că hiposulfitul în mediul acid se des-compune în sulf şi dioxid de sulf care au o acţiune reductoare asupra albuminelor. Acţiunea detoxifiantă se explică prin rolul pe care îl joacă hiposulfitul în reacţiile de oxidoreducere celulară prin faptul că el constituie o sursă de sulfaţi anorganici necesari în procesele de sulfoconjugare de la nivelul ficatului, ca şi prin creşterea glicogenului hepatic. Efectul de antidot se exercită mai ales faţă de ischemiante (acid cianhidric, cianuri, săruri ale metalelor grele etc).

,Hiposulfitul este indicat în boli alergice precum boala serului, accidente anafilactice, urticarie, eczeme, intoxicaţii. Se administrează intravenos, o dată pe zi în doze de 6-16 g la animalele mari, 2-6 g la cele mijlocii si 0,5-3 g la cele mici. Tratamentul durează 3-4 zile. în intoxicaţii, dozele pot fi mărite cu circa 30% şi se pot repeta 1-2 ori în 24 ore. Administrator os, hiposulfitul se foloseşte în doze de 25-50 g la animalele mari, 5-10 g la cele mijlocii şi 1-2 g la cele mici. Este foarte bine tolerat.

Sulfatul de magneziu. Administrat pe cale parenterală are un efect relaxant asupra musculaturii netede, mai ales la nivelul tubului digestiv şi al uterului, prin antagonizarea contracţiei produse de acetilcolină. Ca antialergic se poate utiliza la câine, în stări eczematoase şi urticarie sub forma injecţiilor intravenoase în doză de 2 ml soluţie 20%. Substanţa se prezintă sub formă de fiole de 10 ml 20% sau flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml şi 250 ml soluţie 25%.

fc.

Page 315: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XVII ALTE GRUPE DE MEDICAMENTE

17.1. Terapia cu calciu

în organism, 99% din calciu se găseşte în oase ca fosfat tricalcic, restul fiind sub formă ionică în sânge, 10-12 mg%, în general, calcemia nu are oscilaţii mari. Rolul ionilor de calciu în organism este în:

- mecanismul de contracţie musculară;- m

ărire stabi

Page 316: 70238445 Farmacologie Ro

lităţii membranelor biologice şi diminuarea permeabilităţii pereţilor vasculari (rol antiinflamator, antialergic);

- procesul de coagulare a sângelui ca hemostatic, participând la transformarea protrombinei în trombină;

- mărirea excitabilităţii cardiace.

în urma scăderii calciului din sânge sub limite normale se produce iniţial o stare de hiperexcitabilitate neuromusculară, manifestată clinic prin fenomene de tetanie, apoi excitabilitatea diminuează şi apar stări comatoase. Tetania are drept mecanism o permeabilitate exagerată a membranelor celulei musculare şi nervoase pentru ionii de sodiu şi potasiu, iar pareza apare ca urmare a insuficienţei calciului în realizarea contracţiei musculare.

în stările de hipocalcemie grave, calciul trebuie administrat parenteral, deoarece, administrat per os, absorbţia este lentă şi în cantităţi mici. Se poate efectua terapia cu calciu pe cale orală, dar numai profilactic sau în stări mai puţin grave.

Calciul se absoarbe bine din intestine, în funcţie mai ales de raportul P/Ca (care trebuie să fie cuprins între 1 şi 2). Acest raport asigură fixarea calciului în oase însă un rol important îl are vitamina D. în metabolismul

calciului, un rol important îl au paratiroidele şi hipofiza prin intermediul hormonilor pe care îi secretă (calcitonina şi parathormonul, respectiv hormonul de creştere).

Produse care se administrează pe cale bucalăCar

bonat de calciu furajer (cretă furajeră). Este o pulbere albă, fără gust, fără miros, insolubilă în apă. Se administrează în ameste

Page 317: 70238445 Farmacologie Ro

c cu furajele în stări de lactaţie, gestaţie, pentru prevenirea rahitismului, la tineretul în creştere, cu rol antidiareic, antiacid, la animalele hrănite cu nutreţuri însilozate, borhoturi. Se foloseşte în concentraţie de 1% în raţie sau 5% la păsări sau în următoarele doze: animale mari 30 - 50 g, animale mijlocii 5 - 20 g, animale mici 0,2 - 2 g. Există şi carbonat de calciu farmaceutic care se foloseşte în special ca antidiareic.

Calciu granulat - este un produs farmaceutic cu calciu gluconic şi excipient zaharat.

Lactatul de calciu - conţine 13% calciu. Se absoarbe bine în tubul digestiv şi spre deosebire de celelalte săruri de calciu hidrosolubile are proprietatea de a fi

Alte grupe de medicamente

301

antiseptic intestinal. Dozele sunt de 10 - 20 g la animalele mari şi de 0,5 - 2 g la animalele mici, de 2 - 3 ori pe zi. Se prezintă sub formă de comprimate de 0,5 g.

Cedecalcin - se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin 0,1 g gluconat de calciu, 0,15 g glicerofosfat de calciu, 0,1 g vitamina C şi 4000 UI vitamina D2.

Clorocalcin este o soluţie apoasă de uz intern ce conţine 0,18 g/ml clorură de calciu.

Calciu 200 se prezintă sub formă de comprimate efervescente ce conţin gluco-nolactat de calciu 1,8 g corespunzător la 0,2 g calciu.

Pro-cal, comprimate ce se folosesc cu rol promotor de creştere la câini şi pisici în primele 14 luni, precum şi în perioada de gestaţie şi lactaţie. Un comprimat conţine calciu 140 - 155 mg, fosfor 110 mg, vitamina D3, ioni sulfat de magneziu 1 mg, gluconat de cobalt 1 mg, sulfat de fier 1 mg. Se administrează în doză de: câini sub 5 kg - 1 comprimat/2,5 kg, câini peste 5 kg- 2 comprimate/10 kg, căţele în perioada de gestaţie sau alăptare, 1 comprimat pe 12 kg, pisici sub 5 kg - 1 comprimat/2,5 kg pisici peste 5 kg- Vi -1 comprimat/2,5 kg. (după VeturiaNueleanu).

Numai magneziul poate estompa acţiunea calciului, efectul magneziului fiind totuşi slab şi nesigur. Pentru evitarea efectului cardiotoxic se recomandă diluarea soluţiei de clorură de calciu la concentraţia 5 - 10%, administrare înceată, control cardiac permanent în timpul injecţiei şi încălzirea soluţiei la temperatura corpului.

în caz de supradozare se recomandă administrarea unor substanţe diuretice (Furosemid) sau EDTA intravenos 15-20 mg/kg.

Gluconatul de calciu conţine 9% calciu. Se prezintă sub formă de fiole de 10 ml 10%, flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml, 250 ml 10%, conţinând o soluţie apoasă de gluconat de calciu şi levulinat de calciu. Are aceleaşi indicaţii ca şi clorura de calciu, dar are acţiune mai puţin intensă, dar mai durabilă. Se injectează obişnuit

Page 318: 70238445 Farmacologie Ro

intravenos, dar la animalele mijlocii se poate injecta şi profund intramuscular în puncte separate. Se administrează în doză de 0,10 g/kg. Calcemia creşte după administrare la 24 - 25 mg%, scade la circa 4 ore la 13 - 14 mg%, iar după 12 ore ajunge la 5 - 6 mg%. Aceasta se datoreşte eliminării urinare masive a ionilor de calciu şi reducerii lente a mecanismelor care concură la menţinerea calcemiei în limite nziologice. Datorită acestei situaţii sunt necesare mai multe administrări cu respectarea dozei şi a intervalului dintre administrări.

Borogluconatul de calciu se prezintă sub formă de fiole de 10 ml 38%, precum şi flacoane a 20 ml, 50 ml, 200 ml şi 400 ml. Este o soluţie limpede, slab gălbuie ce conţine: gluconat de calciu 38 g, acid boric 6,5 g, clorură de magneziu 6g, EDTA sodic 0,05 g, metabisulfit de sodiu 0,05 g, hidroxid de sodiu până la pH = 4 - 5 şi apă distilată ad 100 ml. Acidul boric creşte solubilitatea gluconatului de calciu.

Prezintă avantajul faţă de celelalte produse că poate fi injectat şi intramuscular. Dozele sunt: la animalele mari 20 - 30 ml/100 kg, 10 - 30 ml la animalele mijlocii şi 1 - 2 ml la câini şi pisici, putându-se administra subcutanat, intramuscular sau intravenos. Se recomandă administrarea concomitentă de Vitamina D.

Calciu - magneziu se prezintă sub formă de fiole de 10 ml, flacoane de 50 ml, 100 ml, 250 ml şi 500 ml, şi conţine clorură de calciu 10 g, clorură de magneziu 2,5 g şi apă distilată ad 100 ml.

Ionul de magneziu are acţiune antagonistă faţă de ionul de calciu, deprimă sistemul nervos central, diminua excitabilitatea cardiacă şi tensiunea arterială. Medicamentul

Page 319: 70238445 Farmacologie Ro

302 Farmacologie veterinară

este tonic general, utilizat în tetanii, în spasmofilii, în febră vituleră, în paraliziaantepartum. x

Produsul se injectează strict şi acut intravenos în doză de 0,05 - 0,06 g/kg clorură de calciu sau 50 - 100 ml la animalele mari, 20 - 100 ml la animalele mijlocii şi respectiv 10 - 20 ml la animalele mici.

Calfoset (Slovenia) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă ce conţine 32,8% gluconat de calciu, 8,13% glicerofosfat de calciu, 4,18% clorură de magneziu. Este recomandat în: hipocalcemie, pareze puerperale, tetanii, perturbări ale metabolis-mului calciu - fosfor şi magneziu, gestaţie, rahitism, osteomalacie, alergii, toxicoze, urticarie, diateză hemoragică, terapie de asociaţie în unele intoxicaţii. Se adminis-trează în următoarele doze: animale mari 80-100 ml, animale mijlocii 15-25 ml, animale mici 2-3 ml.

Numai la cabaline se injectează strict intravenos, la celelalte specii putându-se administra şi intramuscular şi subcutan. Se prezintă sub formă de flacoane de 50 ml şi 100 ml.

Gluconoiactat de calciu şi magneziu se prezintă sub formă de flacoane de 250 ml şi 500 ml. Conţine 4 mg calciu şi 2 mg magneziu pe ml, concentraţia soluţiei fiind de 5%. Se administrează intramuscular.

Vetecalcin P.M. Forte 20% (Austria) - soluţie injectabilă în flacoane de 500 ml ce conţine gluconat de calciu, gluconat de magneziu. Sare de sodiu oxibenzil fosfi-nat şi cofeină. Preparatul se foloseşte în hipocalcemie, paraplegii, tetanii, precum şi în infecţii, inflamaţii, hemoragii şi alergii.

Calciveyxal 38 (Germania) - se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în flacoane de 500 ml ce conţine calciu gluconic şi clorhidrat de magneziu indicat în hipocalcemie, osteomalacie, acetonemie, urticarie, alergii.

Calciject 40 CH (Anglia) se prezintă sub formă de soluţie injectabil;' în flacoane de 400 ml şi conţine gluconat de calciu, acid boric şi hiposulfit de sodiu. Este indicat la bovine în tratamentul hipocalcemiei şi hipomagneziemiei.

17.2. Terapia cu preparate pe bază de fosfor

Fosforul se găseşte la nivelul scheletului sub formă de săruri minerale (fosfat tricalcic). Ionul fosforic din sânge are un titru foarte mic. împreună cu calciul, fosfo-rul are un rol important în procesul de osteogeneză. Excesul de fosfor în sânge împiedică absorbţia calciului. Vitamina D intervine în restabilirea echilibrului P/Ca.

Acidul fosforic se prezintă sub formă de soluţie 10 - 50%. Este folosit ca activator al osificării, ca digestiv şi ca acidifiant al urinei, 5 - 15 g la animalele mari şi 0,5 - 2 g la animalele mici, administrat per os.

Fosfotonicul se prezintă sub formă de soluţie apoasă 2% ce conţine acid 2 para-dimetir amino fenilfosfinigenic, în fiole de 20 ml. Acţionează ca stimulent al metabolismului, al hematopoiezei şi al proceselor de osificaţie. Se recomandă în tratamentul fracturilor şi osteopatiilor, la tineretul în creştere, în paraliziile ante- şi postpartum, în tetanii, stări de epuizare. Se administrează pe cale subcutanată în doze de 30 - 75 ml la animalele mari, 15-30 ml la animalele mijlocii şi 5 - 15 ml la animalele mici. Aceste doze se repetă de 3 - 5 ori la intervale de 2 -4 zile.

Page 320: 70238445 Farmacologie Ro

Alte grupe de medicamente 303

Glicerofosfatul de calciu este un amestec de săruri de calciu ale acizilor alfa şi beta- monoglicerofosforici diferit hidratate.

Hexafosfatul (Fitina) este un amestec de săruri de calciu şi magneziu ale acizilor inozitofosforici. Conţine 18% fosfor. Se poate folosi la animalele mici administrat per os în doză de 0,1 - 0,5 g.

Lecitina este un fosfatid component al diferitelor ţesuturi animale dar şi al celor vegetale, care conţine 3,5% fosfor. Se prezintă ca o masă ceroasă de culoare galben-brună, solubilă în alcool, eter şi uleiuri grase. Există sub diverse forme comerciale farmaceutice şi se recomandă ca sursă de energie în caz de surmenaj, convalescenţă, în doză de 0,1 - 0,5 g la animalele mici.

Ascolecitinul se prezintă sub formă de pulbere ce conţine lecitina vegetală şi acid ascorbic. Este o sursă de energie, intervenind în metabolism prin aport de fosfolipide şi vitamina C. Se utilizează în stări de surmenaj, în efort prelungit, astenie.

17.3. Terapia cu seleniu

Seleniu! este un element mineral de care organismul are nevoie în procesul decreştere şi regenerare. Seleniul are următoarele funcţii fiziologice: ;

- se cuplează cu radicalul peroxid şi protejează astfel celulele şi ţesuturile faţăde acţiunea distructivă a acestuia. Cuplarea se realizează sub acţiunea enzimei jglutationperoxidază (enzimă ce conţine seleniu) şi ca urmare rezultă alcooli jnenocivi; ,

r

- la rumegătoare, seleniul are rol în desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie, în situaţiile de carenţă în seleniu, căldurile, ovulaţia, fecundaţia şidezvoltarea produsului de concepţie în primele 4 luni de gestaţie decurgnormal, dar după aceea creşte mortalitatea fetală.

Seleniul acţionează sinergie cu vitamina E, dar indicaţiile terapeutice ale sele-niului'nu sunt identice cu cele ale vitaminei E. Astfel, există unele boli care se remit în urma administrării seleniului, ca de exemplu unele stări de hipotrepsie, tulburări de reproducţie la rumegătoare; există boli ce se vindecă numai ca urmare a admi-nistrării vitaminei E, ca de exemplu encefalomalacia puilor, şi există unele afecţiuni care se vindecă atât cu vitamina E cât şi cu seleniu, ca de exemplu miodistrofia rumegătoarelor, a porcinelor, a cabalinelor, diateza exsudativă a puilor, necroza he-patică la porc.

Preparatele pe bază de seleniu se administrează pe căi parenterale. Seleniul se absoarbe, iar la nivelul organismului se leagă de unii aminoacizi formând aminoacizi selenizaţi (Se-metionină, Se-cistină) care au o activitate biologică de câteva ori mai puternică decât seleniul anorganic. Această transformare se produce la nivelul ficatului, iar la rumegătoare şi în rumen. După această transformare, seleniul traver-sează placenta şi se depozitează în ficatul fătului.

Se elimină prin fecale, urină, lapte, aer expirat în circa 3 zile în proporţie de 8% din doza administrată. Seleniul are următoarele indicaţii terapeutice:

a. miodistrofia enzootică a ovinelor, cunoscută şi sub numele de „boala muşchilor albi"; miodistron^a carenţială în seleniu la viţel, mânz, purcel.

b. tulburări de reproducţie la rumegătoare; --- •' ■•

Page 321: 70238445 Farmacologie Ro

304 Farmacologie veterinară

c. necroza hepatică la porc, necroza şi atrofia pancreasului la pui, diateza exsudativă la porci şi păsări.

Există mai multe forme comerciale pe bază de seleniu precum: :'h •Romselenit ]%o se prezintă sub formă de fiole 10 ml soluţie l%o.Romselevit se prezintă sub formă de flacoane de 20, 50 şi 100 ml soluţie

injectabilă ce conţine l%o selenit de sodiu şi vitamina E.Selesol se prezintă sub formă de flacoane de 200 şi 400 ml soluţie injectabilă ce

conţine 1% selenit de sodiu şi 8,5% clorură de sodiu.Vitesel se prezintă sub formă de flacoane a 20, 50 şi 100 ml soluţie injectabilă ce

conţine l%o selenit de sodiu, 20%o vitamina E, 5%o clorură de sodiu şi 0,5%o EDTA.Zincosel 1 se prezintă sub formă de suspensie injectabilă pe bază de zinc şi

seleniu.Zincosel 2 se prezintă sub formă de suspensie injectabilă cu zinc şi seleniu sub

formă de săruri biodisponibile în soluţie fiziologică.Ursoselenit (Germania) conţine 5%o selenit de sodiu şi 3% vitamina E.Selen-E-Sol-Forte (Austria) - conţine 0,5% seleniu şi vitamina E.Seleniul sub formele comerciale amintite se foloseşte în următoarele situaţii:- la vacile gestante, pentru prevenirea miodistrofiei la viţei, în doză de 50 ml

subcutanat cu 3 săptămâni înainte de fătare;- la oile gestante pentru prevenirea miodistrofiei la miei, 5 ml subcutanat cu 2

-3 săptămâni înainte de fătare;- la miei profilactic 1 - 2 ml subcutanat în prima zi de viaţă cu repetare la 30

zile;- la miei în îngrăşătorii curativ şi profilactic la 1 - 2 ml subcutanat cu repetare

la 14 zile;- la viţei profilactic 8-10 ml/viţel de 40 kg.

In toate cazurile se asociază şi vitamina E. Seleniul, în afara indicaţiilor terapeu-tice menţionate, este un element cu potenţial toxic ridicat. Astfel, pot să apară uneori semne ale intoxicaţiei chiar şi la doze terapeutice. La locul injecţiei pot să apară edeme, dar acestea dispar în circa 3 - "- zile ca şi şchiopătura care apare uneori con-secutiv injecţiei. O raţie cu nivel piOteic crescut poate să prevină fenomenele nedorite.

Intoxicaţia acută se manifestă prin: hipertermie, dispnee, colici, poliurie, con-vulsii, cianoză. In forma supraacută, aceste manifestări sunt mult mai dramatice. în forma cronică a intoxicaţiei se constată slăbire, tulburări locomotorii, căderea păru-lui, crăpături la nivelul cornului copitei.

In intoxicaţia acută se poate interveni cu hiposulfit de sodiu intravenos şi uneori cu cafeina subcutanat, dar rezultatele sunt slabe. In intoxicaţia cronică se poate interveni cu preparate pe bază de sulf şi arsen, cum ar fi de exemplu acidul arsanilic 1,5 mg/kg timp de 3 - 5 zile apoi o dată la 2 zile până la 10 zile şi sulfat de sodiu.

17.4. Terapia cu magneziu

Sulfatul de magneziu se prezintă sub formă de soluţie injectabilă 25% în flacoane de 20, 50 şi 200 ml. Este recomandat în cazul unor carenţe în magneziu, precum şi tetania nutriţională.

Page 322: 70238445 Farmacologie Ro

Alte grupe de medicamente 305

Se foloseşte de asemenea în colici, precum şi asociat cu cloralhidratul în narcoză.în situaţia carenţelor şi a hipomagneziemiei se administrează intravenos şi

subcutanat în doză de 5o ml/kg.în colică, alergii, ca adjuvant în narcoză se administrează intravenos 6 - 7,5 g la

animale mari şi 1 - 2 g la animale mici.Ca adjuvant în narcoză alături de cloralhidrat doza este de 0,07 - 0,1 g/kg pe cale

intravenoasă. în caz de supradozare se administrează intravenos clorură de calciu.în afara sulfatului de magneziu, în hipomagneziemii se mai utilizează unele

preparate pe bază de calciu şi magneziu.

/WVî

Page 323: 70238445 Farmacologie Ro

■*

CAPITOLUL XVIII MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV

Medicamentele din acest grup îmbunătăţesc apetitul şi digestia prin stimularea funcţiilor secreto- motorii digestive, pe cale reflexă sau directă, cu urmări favorabile pentru întregul organism. Ca urmare a acestor acţiuni, se clasifică în mai multe grupe şi subgrupe (după VeturiaNueleanu, 2004):

- Activatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:- substanţe digestive;- înlocuitori ai secreţiilor digestive;- ruminatorii;- vomitive;- purgative.- Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- antidiareice;- spasmolitice;- antivomitive;- antiacide.

- Medicaţia hepatobiliară.

18.1. Substanţe digestive

Subsanţele digestive stimulează secreţiile digestive (salivară, gastrică, intestinală, pancreatică, biliară). Acestea acţionează prin impresionarea papilelor gustative ale limbii şi astfel declanşează pe cale reflexă stimularea secreţiilor digestive. Efectul acestor substanţe a fost demonstrat prin metoda prânzului fictiv la câine.

Pentru a se obţine această acţiune, substanţele digestive se administrează cu 15 -30 minute înaintea tainurilor principale având următoarele indicaţii terapeutice: ano-rexie, animale slăbite, stări de covalescenţă, hipoaciditate gastrică, dispepsii gastro-*. intestinale, meteorizaţii cronice. Se împart în digestive amare, digestive aromatice, digestive saline şi digestive fiziologice sau înlocuitori ai secreţiilor digestive.

Digestive amareSunt reprezentate de droguri vegetale ce conţin principii amare, fără acţiune ge-

nerală, care se folosesc pentru îmbunătăţirea apetitului şi digestiei. Mecanismul de acţiune este reflex: stimulul acţionează la nivelul papilelor gustative. Din plantele respective se prepară infuzii, decocturi, fineturi sau extracte care se administrează per os înaintea raţiei cu circa 30 minute în doze de 10 - 25 g la animalele mari, 2-5 g la animalele mijlocii şi 0,5 - 2 g la cele mici.

Rădăcina de genţiană (ghinţură). Planta, Gentiana lutea din fam. Gentianaceae conţine 1-3% gentiopicrină care prin păstrare trece în gentiogenină şi gentiamarină. Se folosesc tinctura şi extractul de genţiană.

Page 324: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 307

Rădăcina de păpădie. Drogul provine de la planta Taraxacum officinalis din fam. Compositae. Conţine taraxacină, tanin, inulină. Se recoltează toamna târziu, iar primăvara se recoltează frunzele.

Ţintaura (fierea pământului). Se recoltează părţile aeriene în timpul înfloririi de la Centaurium umbelatum din fam. Gentianaceae. Conţine centaurină, eritrocenta-urină, gentiopicrină.

Frunzele de trifoi de baltă (trifoi amar) se recoltează de la planta Menyanthes trifoliate din fam. Gentianaceae. Drogul conţine glicozidul amar meniantina care prin hidroliză trece în meniantol şi glucoza.

Schinelul. Se folosesc părţile aeriene de la planta Cnicus benedictus din fam. Compositae, care se recoltează în timpul antezei.

In medicina umană se utilizează o tinctură neoficinală numită Tinctura amară care conţine principii active din ghinţură, fierea pământului, păpădie, precum şi din părţi aeriene de la pelin şi coji de portocale. Se poate folosi la animalele mici, câte 10-15 picături de mai multe ori pe zi.

în F.R. X sunt trecute o serie de tincturi care se pot utiliza în acelaşi scop:tinctura de portocale, tinctura de genţiană, tinctura de nucă vomică. ' *;

Digestive aromaticeîn această grupă se încadrează drogurile vegetale care conţin uleiuri eterice,

adesea alături de principii amare. Acţiunea eupeptică se produce atât pe cale reflexă (datorită principiilor amare), cât şi direct prin stimularea receptorilor de la nivelul mucoasei stomacale (datorită uleiurilor eterice).

Uleiurile eterice conferă drogurilor un gust agreabil şi miros plăcut care de asemenea contribuie la îmbunătăţirea apetitului. Posedă şi proprietăţi antifermentes-cibile şi carminative. Drogurile aromatice se utilizează ca şi cele amare şi apro-ximativ în aceleaşi doze.

Pelinul. Planta se numeşte Artemisia absinthiun, din fam. Compositae. Se folosesc părţile aeriene care conţin absintină, anabsintină, un ulei eteric, o cetonă, azulen. Tinctura de pelin se administrează în doze de 1 - 8 g la animalele mari şi 0,1 - 0,3 g la animalele mici.

Ienuperul. Planta se numeşte Juniperus communis din fam. Cupressaceae. Se foloseşte fructul care este o pseudobacă. Se recoltează şi se usucă toamna. Drogul conţine cel puţin 0,8% ulei volatile. Se utilizează sub formă de infuzii, decocturi, electuarii.

Muşeţelul. Drogul este reprezentat de inflorescenţa de la planta Matricaria chamomilla din fam. Compositae. Conţine 0,15 - 0,5% ulei eteric bogat în azulen, apoi o substanţă amară - acidul antemic, mucilagii, taninuri. Se recomandă sub for-mă de infuzii sau decocturi ca antiinflamator, antiseptic, antifermentescibil, linişti-tor, antispasmodic, eupeptic.

Codiţa şoricelului. Drogul este reprezentat de părţile aeriene de la Achilea millefolium din fam. Compositae. Se recomandă ca şi muşeţelul.

Calamul aromatic (rizom de obligeană). Este un drog provenit de la planta Acorus calamus din fam. Acaceae. Conţine acorină (principiu amar) şi un ulei volatil 2,5%. Are aceleaşi utilizări ca şi muşeţelul şi codiţa şoricelului.

Anasonul. Drogul îl constituie fructul de la planta Pinpinella anisum din fam. Umbeliferae. în uleiul de anason există 80 - 90% anetol, apoi terpene, un ulei gras.

Page 325: 70238445 Farmacologie Ro

■MiMMMMfcilirl inimii in»

308 Farmacologie veterinară--------------------------------------------------------------------T

Are şi calităţi carminative, expectorante şi antiparazitare externe în special pentru păsările de colivie, ulei de anason 1% în alcool.

Feniculul (anason dulce, molură). Drogul este reprezentat de fructul de la planta Phoeniculum vulgare din fam. Umbelliferae. Se foloseşte ca şi anasonul.

Chimenul (chimion). Drogul este reprezentat de fructul de chimen (Carum carvi) din fam. Umbelliferae. Are aceleaşi utilizări ca şi anasonul.

Frunzele de mentă. Drogul provine de la planta Mentha piperita din fam. Labiatae. Conţine un ulei volatil (1%), în care predomină mentalul (50%). Frunzele de mentă mai conţin de asemenea tanin. Infuziile de mentă se recomandă ca remediu digestiv, carminativ şi antispasmodic intestinal.

Sămânţa de muştar negru (Sinapis nigra). Pe lângă proprietăţile iritante, posedă şi calităţi eupeptice.

Coaja de portocală. Este pericarpul de la Citrus aurantium din fam. Rutaceae. Drogul conţine 1% ulei eteric. Se folosesc tinctura de coji de portocală şi siropul de portocală.

Siropul de lămâie conţine 1% ulei eteric de lămâie (Citrus limon) din fam. Rutaceae, folosit ca eupeptic.

Usturoiul. Se folosesc bulbii plantei Allium saiivum din fam. Liliaceae pentru conţinutul lor în ulei eteric (0,5 - 2%) şi alicină (antibiotic).

Digestive salineDigestivele saline măresc secreţiile gastrice şi trezesc apetitul, fluidifică secre-

ţiile, exercitând astfel acţiune anticatarală. Acţionează atât direct asupra glandelor, cât şi reflex, datorită gustului lor care stimulează papilele gustative. Dozele sunt de câteva zeci de grame la animalele mari şi câteva grame la animalele mici.

Clorura de sodiu se întâlneşte sub formă de pulbere, ser fiziologic şi soluţie hipertonică 10 -20%. în urma administrării la animale se produc următoarele efecte:

a) este digestiv şi activator al peristaltismului gastrointestinal;b) este resalinizant şi ca urmare este indicată în situaţii de vomă intensă, diaree,

arsuri şi alte stări însoţite de pierderi de electroliţi. în astfel de situaţii se folosesc soluţiile izo- sau hipertone;

c) are rol antitoxic, fiind indicată în stări toxiinfecţioase de natură furajeră;d) este vomitiv la carnivore dacă se administrează per os sub formă de soluţie

hipertonă. Se administrează ca digestiv în apa de băut (10 - 25 g la cabaline, 20 - 50g la bovine, l- 3 g la rumegătoare mici, 0,1 - 0,3 g la câini; se evită folosirea laporci şi păsări care sunt sensibile la excese de sodiu). Se utilizează ca resalinizant şiantitoxic serul fiziologic intravenos sau subcutant, 500 - 2000 ml la animalele mari,50 - 300 ml la cele mijlocii şi 50-100 ml la animalele mici sau sub formă de soluţiihipertonice 10% - 20% intravenos, calculându-se 0,05 g NaCl/kg. Soluţia hipertonică se administrează intravenos şi provoacă hipertonie sangvină, atrage apa dinţesuturi, creşte tensiunea arterială şi tonusul organelor interne ale aparatului digestiv.Pentru a nu se produce intoxicaţie cu sare se face o singură administrare.

Bicarbonatul de sodiu se prezintă sub formă de pulbere fină albă cu gust uşor sărat. Se foloseşte ca digestiv, antiacid gastric (în gastrite hiperacide, ulcer gastroin-testinal, intoxicaţii cu acizi şi se administrează concomitent cu medicamente acide). Pe cale generală acţionează ca antiacid sistemic în acidoze metabolice, acidoză rumenală, intoxicaţii.

Page 326: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 309

întrucât se elimină parţial prin glandele bronşice, se foloseşte ca expectorant şi fluidifiant al secreţiilor bronşice în bronşite şi bronhopneumonii. Se poate folosi şi ca alcalizant al secreţiilor mucoaselor sub formă de spălaturi în soluţii 1 - 3% în stomatite, vaginite, endometrite, mamite.

Acţiunea farmacodinamică a bicarbonatului de sodiu la nivelul tubului digestiv este complexă: în primul rând neutralizează acidul clorhidric din stomac, apoi la 10 - 15 minute stimulează celulele glandulare, concentraţia de acid clorhidric creşte, în continuare trece în intestine de unde pe cale reflexă stopează secreţia de acid clorhidric şi a altor secreţii digestive.

Sulfatul de sodiu (sarea lui Glauber) se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente, eflorescente, inodore, cu gust sărat slab amar; la 33° C se dizolvă în apa de cristalizare; la aer pierde această apă, devenind pulbere amorfă. Se solubilizează în apă, soluţiile având pH neutru.

Medicamentul în doze mici este digestiv, iar în doze mari purgativ. Ca digestiv se administrează sub formă de breuvaj, în doze de 15 - 20 g la animalele mari, 3-10 g la animalele mijlocii şi 2 - 5 g la porc.

Sarea de Karlsbad - Sarea de Karlovy - Vary este un amestec pulverulent format din sulfat de sodiu 22 părţi, bicarbonat de sodiu 18 părţi, clorură de sodiu 9 părţi şi sulfat de potasiu 1 parte, soluţiile 0,6% sunt asemănătoare apelor minerale de Karlovy - Vary. Ca mecanism de acţiune, la început acţionează sulfatul de potasiu şi clorura de sodiu care stimulează terminaţiile senzitive digestive (gastrice şi intesti-nale şi ca urmare îmbunătăţesc funcţiile secreto-motorii), apoi la 30 - 60 minute intervin sulfatul de sodiu şi bicarbonatul de sodiu care acţionează în continuare în acelaşi sens. Medicamentul îmbunătăţeşte şi absorbţia pentru o durată de timp mai îndelungată, în plus fiind şi coleretic, expectorant şi diuretic. .

Sarea artificială de Karlsbad se prepară din sulfat de sodiu 3 părţi, bicarbonat de sodiu 2 părţi şi clorură de sodiu 1 parte. Dacă se depăşesc dozele digestive, sarea de Karlsbad nu se mai absoarbe din intestin, astfel provocându-se efect purgativ.

Digestive fiziologice (înlocuitori ai secreţiilor digestive)Acidul clorhidric este un lichid limpede, incolor, cu. miros înţepător, care se

amestecă cu apa şi alcoolul. Există în comerţ acid clorhidric concentrat (35%) şi acid clorhidric diluat 9 - 10%. Are un rol deosebit în digestia proteinelor. Pentru a activa pepsinogenul, trebuie o soluţie 0,2% de acid clorhidric; peste această concentraţie se produce contracţia pilorului. Acidul clorhidric diluat se administrează sub formă de breuvaj, de obicei în amestec cu pepsină, tincturi, siropuri în doze de: bovine 15-30 g, rumegătoare mici 2 - 5 g, cal 10 - 20 g, porc 1-2 g, carnivore 0,1-0,5 g. în hipo-şi anaciditate gastrică, precum şi în timpanism, se recomandă soluţie 0,1 - 0,5%, în doze de 1 -2 linguri acid clorhidric 10% la 1 litru de apă.

Pepsina este un produs enzimatic format din enzime proteolitice din mucoasa stomacală proaspătă de bovine sau porcine, purificată şi diluată cu lactoză la titrul indicat. Se prezintă sub formă de pulbere amorfă albă, uşor gălbuie, cu miros slab caracteristic, cu gust dulceag, solubilă în apă. Se utilizează în insuficienţele secretarii stomacale, 2 - 5 g la animalele mari şi 0,2 - 0,5 g la animalele mici. în mod obişnuit se asfrciază cu acid clorhidric.

Pepsina, sub forma produsului comercial Cheag comprimate, fiecare comprimat con-ţinând 1 g pepsină cu titrul 1:20000, se utilizează la prepararea produselor lactate acide.

Page 327: 70238445 Farmacologie Ro

310 Farmacologie veterinară

Tripsina este o enzimă proteolitică secretată de pancreas sub forma precurso-rului inactiv tripsinogen, activat de enterokinază sau de cantităţi mici de tripsina. Corectează dispepsia consecutivă insuficienţei secretorii pancreatice.

Produse comerciale de uz uman ■..-...- V;. ju m

Triferment se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsina, lipază şi ami-lază. Doza este de 3- 6 drajeuri pe zi la omul adult. Se administrează în timpul sau ' imediat după mesele principale. Produsul poate fi utilizat şi în medicina veterinară, la carnivore şi porcine în situaţie de anorexie, dispepsii.

Cotazym - forte se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsina, lipază, amilază, celulază şi extract uscat şi purificat de bilă.

Festal - preparat sub formă de drajeuri ce conţin lipază, amilază, proteaze pancreatice, hemicelulază şi bilă de bou uscată şi purificată.

Digestal, drajeuri cu pancreatină, extract de bilă de bou şi hemicelulaze.Panscebil, drajeuri cu enzime pancreatice, extract de bilă de bou şi hemicelulaze.Kreon, Mezym - aceste preparate sunt indicate în insuficienţă pancreatică, pan-

creatită cronică, dispepsii, exces alimentar, intoleranţă la grăsimi. Dozele la om sunt de 1- 2 comprimate după mesele principale.

Medicaţia rumenuluiSubstanţele cu acţiune la nivelul rumenului se împart în:a) medicaţia atoniei rumenale;b) medicaţia timpanismului;c) medicaţia acidozei rumenale;d) medicaţia alcalozei rumenale;e) medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale.

Medicaţia atoniei rumenaleDin această grupă fac parte medicamente care intensifică contracţiile şi secreţiile

prestomacelor şi care se utilizează în atonia prestomacelor, în indigestii prin împâs- \ tarea prestomacelor, în supraîncărcarea rumenului, în timpanism cronic. Aceleaşi medicamente administrate la monogastrice pot avea efect digestiv şi uneori chiar vomitiv în funcţie de doza în care se utilizează.

Digestim este o soluţie de uz veterinar care conţine extract de veratru, tinctură de pelin, tinctură de ienupăr, acid clorhidric concentrat şi excipient hidromineral.

Preparatul acţionează asupra mucoasei digestive (mai ales la nivelul presto-macelor) şi produce intensificarea sau reluarea mişcărilor compartimentelor gastrice şi în mod indirect stimulează rumegarea şi îmbunătăţirea digestiei.

Este indicat la rumegătoare mari şi mici în indigestii prin supraîncărcare, împâs-tarea foiosului, atonii cronice ale prestomacelor şi în dispepsii hiposecretorii. în vede-rea administrării pe cale orală, se diluează cu apă şi se folosesc următoarele doze: bovine adulte 25 - 50 ml într-un litru de apă de 2 - 3 ori pe zi; viţei, oi, capre - 25 ml în 500 ml apă de 1- 2 ori pe zi. Se prezintă sub formă de flacoane a 250 şi 500 ml.

Rumdigestin se prezintă sub formă de soluţie în flacoane de 0,5 1, 1 1, 20 1 şi 50 1 şi conţine extract de rizom de veratru, alcool etilic şi acid clorhidric, şi se foloseşte la bovine în indigestie acută prin supraîncărcare a prestomacelor, atonie şi pareză cronică a prestomacelor, meteorism cronic şi dispepsii.

Page 328: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 311

Ruminol se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi conţine: stricnina sulfat, veratrină sulfat, pilocarpină clorhidrat, acid clorhidric şi apă distilată. Are efect hiperperistaltic şi hipersecretor. Se administrează subcutant în doză de 5 - 10 ml.

18.2. Medicaţia timpanismului

Plantele furajere conţin, unele dintre ele, substanţe care favorizează formarea de spumă, iar altele substanţe care ajută la diminuarea spumei. Atunci când se creează anumite dezechilibre între cele două categorii de substanţe, precum şi când apar condiţii favorizante pentru indigestia spumantă, este necesară folosirea unor medi-camente antispumante.

Aceste substanţe fac parte din categoria polisiloxanilor, derivaţi ai siliciul ui.Aceste subsanţe reduc tensiunea superficială a bulelor mici de gaze încât bulele

confluează şi se separă de conţinutul rumenal care rămâne decliv; în felul acesta, gazele din stratul superior pot fi eliminate prin eructaţie sau prin trocarizare.

Dintre preparatele folosite în acest scop, amintim: Silibovon, Sicaden, Blotrol (Germania), Timpany 10% (Olanda), Tympasol (Austria). Primele două sunt poli-siloxani în emulsie apoasă, Blotrol este un acetiltributilcitrat. La bovine doza este de 20 - 50 ml diluată cu 1 - 5 litri apă, iar la rumegătoare mici 5-10 ml.

Timpany 10% este o emulsie ce conţine 100 mg demeticon pe mililitru, reco-mandată în timpanism gazos şi în indigestie. Se administrează în doză de 100 ml produs diluat cu 1 - 2 1 de apă. Se prezintă sub formă de flacoane de 250 şi 500 ml, şi ,se administrează cu sonda sau cu sticla.

Tympasol se prezintă sub formă de emulsie de dimeticonum, flacoane de 50 ml şi se administrează în timpanism. Dozele sunt: la bovine 25 ml în 3 - 5 1 apă, la oi 25 ml în 3 - 5 1 apă pentru 3-4 capete, iar la cal cu colică gazoasă se poate injecta în capul cecumului.

18.3. Medicaţia acidozei rumenale

în acidoza rumenală, pH-ul normal al rumenului care este de 6,2 - 7,0 scade sub 5. în aceste condiţii se dezvoltă lactobacili care produc acid lactic şi care produc astfel în continuare scăderea pH-ului.

Cauza principală a acestor fenomene este reprezentată de excesul de hidraţi de carbon în raţie. Ca urmare suferă microflora, microfauna şi motilitatea.

în situaţii de uşoară acidoză se remediază totul prin măsuri dietetice. în cazul unei acidoze puternice se poate face tratament cu antibiotice (omoară lactobacili), iar pe cale generală cu substanţe antihistaminice şi vitamina Bj sau se recurge la rumenotomie cu îndepărtarea conţinutului rumenal şi administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos. în vederea neutralizării acidităţii per os se administrează antiacide ca de exemplu bicarbonat de sodiu (după Veturia"Nueleanu, 2004).

k

Page 329: 70238445 Farmacologie Ro

18.4. Medicaţia alcalozei rumenale

Alcaloza rumenală este cauzată de un exces de proteine, uree, carbonat de amo-niu în raţie, consecutiv formându-se amoniac. De asemenea, cauza alcalozei rume-nale poate fi şi administrarea de furaje murdare sau prost însilozate. Pentru îndepăr-tarea conţinutului se recomandă iniţial un purgativ salin, apoi substanţe cu rol neutralizant şi chiar acidifiant, precum acid acetic sau acid clorhidric diluat, iar după circa 6 ore se administrează suc rumenal de la un animal sănătos.

18.5. Medicaţia pentru normalizarea microfauneişi microflorei rumenale ** ' * 1 w

în vederea creării unor condiţii corespunzătoare pentru normalizarea microfaunei şi microflorei rumenale, atunci când aceasta a fost afectată, se practică administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos în asociere, eventual, cu drojdie de bere şi . diluat cu mucilag de in. Se administrează o doză de 2000 - 5000 ml la rumegă-toarele mari şi 200 - 500 ml la rumegătoarele mici. Acesta reprezintă un remediu dietetic foarte eficace şi dozele se pot repeta până la ameliorarea stării animalului.

în unele pareze ale rumenului, când flora fiziologică nu mai produce acid pro-pionic (precursor al glucidelor) - se recomandă preparate pe bază de propionaţi. Aceste medicamente normalizează şi pH-ul conţinutului prestomaceior, creându-se astfel condiţii favorabile pentru refacerea microorganismelor simbionte care vor produce acid propionic.

Ursopronul este o soluţie 40% propionat de sodiu cu adaos de microelemente. Dozele sunt de 80 - 100 g la rumegătoare mari şi se repetă la 6 - 8 ore.

Prodigestanul conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, un antihistaminic şi dive.se microelemente. Propionatul de sodiu, în afară de acţiunea stimulantă asupra motricitatii compartimentelor prestomacale în caz de atonii, mai favorizează sinteza proteinelor şi măreşte rezerva alcalină.

Panscnstimulans (Germania) se prezintă sub formă de pachete cu 125 g pulbere. El conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, acetanilidă, metionină, molibden, cobalt, vitamina B6. Preparatul se amestecă cu apă şi se administrează sub formă de breuvaj, l pachet pe zi pentru un animal, cu repetare după 12 ore; la viţei Vz pach.;t, de 1 - 2 ori pe zi; la rumegătoare mici V* pachet o dată pe zi.

Ruminatorio H (Spania) se prezintă sub formă de pulbere ce conţine calciu carbonic, propionat de calciu, carbacol, floră din rumen şi care este indicat în indigestii, atonie rumenală, timpanism, pentru stimularea rumegării.

în general, medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale se administrează în atonii rumenale, supraîncărcări, împâstari, precum şi în cazul unor tratamente cu sulfamide sau antibiotice.

18.6. Substanţe vomitive (emetice)

Sunt medicamente care provoacă vomitarea la carnivore şi omnivore. în doze mici, unele dintre aceste substanţe produc expectoraţie, iar în doze moderate acţio-nează ca ruminatorii.

Page 330: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 313

Există:- vomitive centrale, cave, excită direct centrul vomei din bulb. Voma este uşoară,

se produce repede şi are o perioadă scurtă de greaţă.- vomitive periferice, care se administrează per os şi excită mucoasa gastrică, voma

se produce mai târziu, după o perioadă lungă de greaţă.Vomitivele se recomandă în cazurile în care este necesară golirea stomacului de

conţinut patologic, de alimente alterate, de toxine. Se evită administrarea la animalele slăbite, precum şi administrarea la pacienţi inconştienţi.

Vomitive centrale

Apomorfina este un alcaloid din opiu, pulbere cristalină albă sau uşor cenuşie, tară miros cu gust amar; se solubilizează greu în apă rece. Substanţa ca atare, ca şi soluţiile apoase, capătă culoarea verde sub influenţa aerului şi a luminii. Este un bun vomitiv la câine sub formă de soluţie 0,5% pe cale subcutantă în doză de 0,05% -0,08%/kg.

Veratrina este un complex de alcaloizi din seminţele de Sabadilla officinalis. Se poate folosi ca un bun vomitiv Ia porc, în doze de 0,01-0,03 g.

Sulfatiazolul 20% se administrează la câine pe cale intravenoasă 1-5 ml şi se obţine un efect vomitiv central, rapid, lipsit de perioada de greaţă.

Pilocarpina. Atât la.câine, cât şi la porc, medicamentul acţionează sigur vomitiv. Se administrează subcutanat soluţie 1% 0,5 - 1 ml la câine şi 1-3 ml la porc.

Rompun (xilazina) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi se administrează intramuscular la pisică 0,5 - 1 mg/kg, având însă un efect de scurtă durată ( 5 - l O m i n ) .

Vomitive periferice

Rizomul şi rădăcina de stirigoaie. Se foloseşte pulberea din drogul vegetal la porcine în doză de 0,5 - 2 g, la câine 0,05 - 0,3 g şi la pisici 0,05 g. Acţionează atât direct prin iritarea mucoasei stomacale, cât şi pe cale reflexă în urma excitării centrului vomei.

Rădăcina de Ipeca. Este un drog cu acţiune vomitivă care prezintă dezavantajul că induce o lungă perioadă de nausee. Se poate folosi în doză de 1-3 g la porci, 0,1 -1 g la câini şi 0,25 - 0,5 g la pisici.

Emeticul. Este vomitiv care acţionează atât pe cale directă, cât şi reflexă. Dozele sunt de 0,2 - 2 g la porc şi de 0,05 - 0,3 g la carnivore.

Sulfatul de cupru. Medicamentul posedă efecte multiple: antihelmintice, astrin-gente, caustice, antiseptice, dezinfectante. Administrat la porc în doză de 0,1 g soluţie 1 %, iar la câine din 10 în 10 minute câte o linguriţă, determină voma.

Sulfatul de zinc. Se poate folosi ca vomitiv la câine sub formă de soluţie 2% dat cu linguriţa din 10 în 10 minute până când animalul vomită.

Apa sărată caldă se poate administra la câine şi pisică 30 - 60 ml/animal, iar voma apare în 10-20 minute. Dacă animalul nu vomită, poate să apară intoxicaţia cu sare, ceea ce impune o spălătură stomacală.

m-

Page 331: 70238445 Farmacologie Ro

O 1 H I Ol IIIUVVH/bIV » vt-u. • >••— —

18.7. Substanţe purgative

Sunt i -ibstanţe care se folosesc în scopul evacuării conţinutului intestinal. După intensitat a lor, purgativele pot fi laxative sau lenitive, catartice sau propriu-zise şi drastice.

Purga 'vele se recomandă în cazul constipaţiilor, în scopul îndepărtării corpilor străini şi u paraziţilor etc. Nu se folosesc în situaţia unor gastroenterite grave, în caz de gestaţie avansată sau peritonite etc.

Mecar ismul de acţiune al substanţelor purgative se explică prin aceea că, prin fluidifier a şi creşterea cantităţii conţinutului intestinal, se întinde peretele organului, pe cale reflexă accentuându-se peristaltismul. Sărurile în soluţii hipertonice se absorb g eu, dau o stare de plenitudine, cu întinderea peretelui intestinal, are loc deplasare i calciului şi, ca o consecinţă, creşterea tonusului muscular. Efectul este sigur punativ când concentraţia este 5%, sub 3% sărurile se absorb şi nu mai induc efectul .orit, iar peste 5% soluţiile se diluează în intestin datorită hipersecreţiei şi afluxulu: de apă provenită din sânge care diluează conţinutul până la izotonizare, deci efectul întârzie; în plus, există şi fenomenul stagnării medicamentelor în stomac, ca urmare pilorul se închide. Efectul purgativ se poate produce şi prin inter-mediul p incipiilor active care pur şi simplu irită mucoasa intestinală, accentuându-se perisultismul. De asemenea, parasimpaticomimeticele stimulează elementele morfo-funcţionale digestive inervate de nervul vag şi exercită astfel efect purgativ. Unele substanţe purgative pot fi în acelaşi timp şi coleretice sau colagage.

în funcţie de mecanismul lor de acţiune substanţele purgative se clasifică în: - Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale:

o purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali; o purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali.

- Purgative care declanşează reflexul de evacuare.- Laxative uleioase.

' - Purgative speciale.

I. Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale

A. Pi rgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali.Aceste substanţe acţionează prin iritarea mucoasei intestinale şi ca urmare are loc

o secreţie intensificată de apă şi electroliţi. Se împart în substanţe care acţionează iritant la nivelul intestinului subţire şi care acţionează la nivelul intestinului gros.

• Ci acţiune la nivelul intestinului subţireUleiul de ricin. Se obţine prin presarea la rece şi tratarea cu vapori de apă a

seminţe 'or plantei Ricinus communis din fam. Euphorbiaceae. Este un lichid vâscos, limpede, uşor gălbui, cu gust greţos; la 0°C se tulbură, iar la -16°C devine o masă albicioasă. Este sicativ şi se întăreşte la aer; râncezeşte.

Uleiul conţine trigliceride ale acidului ricinoleic, cu efect iritant. Se presupune că acidul '•'.cinoleic determină eliberarea de histamină şi stimulează activitatea intestinală. La câine, efectul este mai slab din cauza activităţii mai reduse a lipazei pancreatice. Este un bun purgativ pentru om, carnivore şi omnivore, la care efectul apare d pă 2 - 16 ore. La erbivore, efectul apare după 16-18 ore. Fecalele au consistenţă făinoasă, iar evacuarea se face fără eforturi sau dureri.

Page 332: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 315

Pentru a-1 administra cu mai multă uşurinţă, întrucât este prea vâscos, se recomandă a fi amestecat, la o parte ulei de ricin 2 părţi apă caldă şi sărată. în uleiul de ricin nu există toxalbumina ricina, aceasta rămâne în reziduul de seminţe după extragerea la rece a uleiului. Dozele sunt: la animale mari 250-800 g, la animalele mijlocii 20 - 200g, la animalele mici 10-15 g.

Laxatone £SUA) este un laxativ şi lubrifiant pentru eliminarea ghemelor de păr la câine şi pisică. Se administrează la pisici VS - 1 linguriţă la 2-3 zile, apoi Vi - Vi linguriţă de 2 -3 ori pe săptămână pentru eliminarea ghemelor de păr, iar în scop laxativ Vi - Vi linguriţă de 2-3 ori pe săptămână.

La câini se administrează Vi - 1 linguriţă de 2 - 3 ori pe săptămână ca laxativ. Se prezintă sub formă de pastă în tuburi de 70,9 g.

• Cu acţiune asupra intestinului grosDin această grupă fac parte:- derivaţi antrochinonici denumiţi şi purgative emodinice - aloe, istizin, droguri

vegetale;- fenolftaleina.

Derivaţi antrochinoniciSunt sunstanţe care se absorb în intestinul subţire şi, după o fază de circulaţie

sangvină, se elimină din nou prin mucoasa intestinului gros în proporţie de 3%. în intestinul gros, datorită florei microbiene, suferă un proces de hidroliză, devenind iritante.

Efectul purgativ este drastic şi apare târziu, după 8-12 ore; defecarea durează 1- 2 ore şi este însoţită de colici şi tenesme, iar fecalele sunt lichide.

Aloe (Sabur) este un reziduu obţinut după evaporarea şi uscarea sucului din frunzele de Aloe ferox şi alte specii ale genului respectiv din familia- Liliaceae. Sunt fragmente brun închise cu reflexe verzui strălucitoare, cu margini transparente, cu miros neplăcut şi gust amar. Efectul purgativ apare după 18-24 ore de Ia admi-nistrare şi durează 1 - 2 zile. Poate să producă avort în urma stimulării musculaturii uterine, iar laptele capătă gust amar. Dozele sunt de 20 - 50 g la animalele mari, 10- 15 g la animalele mijlocii şi 0,5 - 4 g la câini.

Scoarţa de cruşin (Frangulae cortex). Este scoarţa uscată, după recoltare, de pe trunchiul şi ramurile arbustului Ramnus frangula din fam. Rhamnaceae, care conţine 2,5% hidroximetil antrachinone. în afară de antraglicozizi, emodină şi acid criso-fanic, drogul mai conţine taninuri. Dozele sunt 100 - 400 g la animalele mari, 5-50 g la animalele mijlocii şi 2 - 10 g la câini mai ales sub formă de decocturi 10%.

Fructele de verigariu (Boabele de nerprun). Sunt fructe mature şi uscate de la arbustul Rhamyus cathartica din fam. Rhamnnaceae. Se folosesc sub formă de sirpouri sau decocturi în doze de 10 - 40 g la animalele mici.

Rădăcina şi rizomul de revent (Rhei rhizoma). Sunt părţile subterane ale plantei Rheam palmatum din fam. Polygonaceae, care au un conţinut de cel puţin 2,5% hidroximetil antrachinone. în doze mici determină efecte digestive, iar în doze mari efecte purgative. Dozele în care se administrează sunt 30 - 80 g la animalele mijlocii, 15 - 30 g la câini şi 1 - 5 g la pisici.

Dintre preparatele pe bază de droguri vegetale amintim: Ceaiul laxativ care conţine scoarţă de cruşin, frunze de melisă, iarbă de volbură, rădăcină de lemn dulce), pulberea laxativă purgativă care conţine scoarţă de cruşin, fructe de fenicul,

i^ps».

Page 333: 70238445 Farmacologie Ro

316 Farmacologie veterinară

frunze de frasin, rădăcină de lemn dulce, rădăcină1 de cicoare, produsul Cortelax drajeuri cu extract uscat de cruşin. extract de revent, extract uscat de cicoare şi extract uscat de lemn dulce.

Istizin (Dioxiantrachinona) este o pulbere galben - portocalie, inodoră, inspidă, foarte greu solubilă în apă. Produce efect purgativ lent, medicamentul fiind mai puţin iritant decât aloe. A fost scos dir, uz oatorită efectelor mutagene şi canceringene.

Fenolftaleina este o pulbere de culoare albă, insolubilă în apă. Sub acţiunea su-cului intestinal se dizolvă lent, exercitând un efect iritant, mai ales la nivelul intesti-nului gros. Parcurge un circuit entero-hepato-enteric, având acţiune lentă. Are efect purgativ numai la om şi la porcine, intră în componenţa unor preparate de uz uman ca de exemplu Ciocolax (comprimate ce conţin fenolftaleina), Laxatin drajeuri, Carfocz/comprimate.

B. Purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinaliDin această grupă fac parte:- purgative osmotice;- coloizi vegetali. Purgative osmotice (saline)Purgativele osmotice nu se absorb din intestin, stagnează în tubul digestiv, atrag

apa din ţesuturi spre lumenul intestinr.l. Ca urmare, conţinutul intestinal se fluidifică, ansele intestinale se destind, determină excitaţia baroreceptorilor şi se produce un reflex neurovegetativ de evacuare. SJ recomandă folosirea soluţiilor hipertone, în-trucât izotonizarea se produce lent iai efectul apare tardiv, este puternic şi ca urmare se poate produce deshidratarea animalului. în funcţie de concentraţia soluţiilor folosite efectul poate să apară de la 2 - 3 ore la 12 - 18 ore.

Sulfatul de sodiu (Sarea lui Glauler). In doze mici produce acţiune eupeptică şi coleretică. în doze mari, 200 - 800 3 la animalele mari, 40 - 100 g la animalele mijlocii şi 10 - 25 g la animalele ir.ici, acţionează ca purgativ. Astfel spus, doza pentru toate speciile este 0,5 - 1 g/kg. La porci şi păsări nu se administrează, acestea fiind sensibile la sodiu. Se poate admi: istra în apă de băut sau sub formă de breuvaj.

Sulfatul de magneziu (Sarea ama, a) este un purgativ mai activ decât sulfatul de sodiu, folosindu-se aproximativ în ac leaşi doze; dozele reduse la jumătate sunt şi colagoge.

Purgativele osmotice sunt bine suportate (nu irită intestinul), de aceea se pot administra şi la femelele gestante şi în iactaţie.

Coloizii vegetali sunt reprezentaţi de seminţele de in, târâtele de grău sau se obţin din alge marine. Au proprietate.: de a se îmbiba cu apă, fără a se absorbi sau digera.

Agarul (Geloza) este un extract preparat din specii de alge marine din genul Gelidium (G. corucum, G. cartilagineun din fam. Gelidium) din genul Agarum - {A. gmelini) şi alte alge. Sunt mase transparente, albe gălbui, conţinând polimeri superi-ori, insolubili, ai galactozei, care absorb multă apă; astfel se măreşte conţinutul intestinal, pe cale reflexă producându-re hiperperistaltism şi purgaţie. La animalele mici dozele sunt 1-5 g.

Carageenul este un extract preparat din algele Gigartina mamillosa din fam. Gigartinaceae. în comerţ există un preparat de uz uman Galcorin sub formă de granule, care se administrează înglobat în lichide. Produsul poate fi utilizat şi ca

Page 334: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 317

pansament intestinal, având proprietăţi de mucilag în doză de 2-6 linguriţe pe zi, iar efectul se instalează după 12-24 ore.

Carboximetilceluloza sodică este sarea de sodiu a policarbonimetileterului celulozei, o pulbere granuloasă sau fibroasă albă, inodoră, higroscopică, cu apa dă o soluţie coloidală opalescentă.

Similar se utilizează metilceluloza.

II. Purgative uleioaseUleiul de parafină (Parafină lichidă, Ulei de vaselină) este un purgativ slab care

acţionează mecanic, fără a se absorbi şi transforma, prin lubrifierea conţinutului intestinal. Poate fi administrat şi în constipaţie spastică, precum şi în cazul fecaloamelor. Doza generală este de 0,5 - 1 ml/kg, la cabaline putând ajunge până la 2 ml/kg.

Uleiul de floarea soarelui poate fi folosit ca purgativ în doză de 1000-2000 g la animalele mari (la fel şi celelalte uleiuri comestibile).

Uleiul de croton. Se obţine din seminţele de Croton tiglium din fam. Euphorbiaceae. Este extrem de toxic, se poate folosi ca purgativ dar numai câteva picături în amestec cu un ulei vegetal.

III. Purgative care declanşează reflexul de evacuare

Glicerina (Propantriol) este un lichid siropos, dulce, incolor, inodor, higroscopic, care se amestecă în orice proporţie cu apa şi cu alcoolul. Ca purgativ se adminis-trează în doză de: la animalele mari 50-100 g, diluată cu 1 litru apă; la animalele mici se administrează 1 - 5 ml sau se pot folosi supozitoarele cu glicerina. întrucât este foarte higroscopică, glicerina irită mucoasele cu care vine în contact, declanşând reflexul de evacuare.

IV. Purgative specialeSubsanţele parasimpaticomimetice, prezentate la Medicaţia sistemului nervos

vegetativ, produc un tablou farmacodinamic numit„tablou muscarinic". Efectele musca-rinice, similare cu cele produse de ciuperca Amanita muscaria (pălăria şarpelui), sunt:

• contracţia musculaturii netede şi, ca urmare, stimularea peristaltismului gastro-intestinal, bronhoconstricţie, stimularea contracţiilor uterine;

• intensificarea secreţiilor: salivară, gastro-intestinală, bronşică, a glandelor sebacee şi sudori pare;

• mioză, prin contracţiile musculaturii circulare a irisului;• bradicardie;• vasodilataţie periferică.Efectele folosite în terapeutică sunt: vomitiv, purgativ, miotic. Aşadar, substan-

ţele parasimpaticomimetice se pot utiliza pentru stimularea rumegării în cazul unor atonii rumenale, ca purgativ sau ca vomitiv. Exemplificăm prin pilocarpină, vasoperif, arecolină, ezerină, miostin.

Page 335: 70238445 Farmacologie Ro

■i>u>,uiugic veterinara

18.8. Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii^astrointestinale

18.8.1. Medicaţia antidiareică (constipante, stiptice)

Aceste substanţe au efect invers faţă de purgative, acţionând prin diminuarea sensibilităţii crescute a mucoasei intestinale şi secreţiilor, reducerea peristaltismului exagerat, reducerea hipermiei şi inflamaţiei locale prin efectul lor astringent şi împiedicarea fermentaţiei şi putrefacţiei.

Substanţele medicamentoase antidiareice din diverse grupeSubstanţe antidiareice mucilaginoaseIn situaţia unor stări diareice grave se impune administrarea unor substanţe

mucilaginoase care au rolul de a înlocui mucusul fiziologic şi de a proteja mucoasa intestinală şi în acest mod să reducă absorbţia endotoxinelor. în acest mod se folosesc mucilagii care se prepară la cald, precum amidonul, metiiceluloza, sau mucilagii care se prepară la rece precum guma arabică, carboximetilceluloza şi mucilagii care se prepară prin metoda maceraţiei sau decocţiei: rădăcina de nalbă, seminţele de in, seminţele de orez.

Substanţe antidiareice adsorbanteCărbunele medicinal a fost prezentat la substanţele adsorbante. Datorită

proprietăţilor sale detoxifiante, antiputride şi chiar antiseptice, se utilizează în stări diareice. Nu este activ în intoxicaţiile cu substanţe ionizante şi nu trebuie administrat concomitent cu substanţe antibacteriene cărora le reduce acţiunea, întrucât manifestă fenomenul de adsorbţie şi faţă de acestea.

Se administrează per os fie în apă de băut, fie sub formă de breuvaj în următoa-rele doze: 20-200 g la animalele mari, 20-50 g la animalele mijlocii şi 0,5-10 g la animalele mici. In comerţ există comprimate de uz uman de 0,5 g sub diverse denumiri comerciale: Carbocif, Novurit, Eucarbon.

Substanţe antidiareice astringenteSubnitratul de bisnuit. Se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă. Din punct

de vedere chimic este un amestec de subnitrat (azotat bazic) de bismut, nitrat de bismut şi oxid de bismut. Pe lângă efectul astringent are şi efect adsorbant faţă de substanţele de fermentaţie, de putrefacţie, toxine şi germeni microbieni. Este un foarte bun pansament intestinal, se combină cu hidrogenul sulfurat din intestin şi astfel diminua motilitatea gastrointestinală. Poate fi administrat sub formă de breuvaj în următoarele doze: animale mari 5-25 g, animale mijlocii 1-5 g, animale mici 0,5-1 g.

Apa de var este o soluţie l,5-l,7%o (hidroxid de calciu) care se poate administra în următoarele doze: animale mari 1-5 1, animale mijlocii 0,25-1 1, animale mici 30-100 ml în diaree şi indigestii gazoase.

Clorura de calciu, sub formă de sirop 1%, se foloseşte în enterita hemoragică a câinelui.

Taninul şi succedaneele sale (tanalbina, tanoform, tanigen) au fost expuse în cadrul substanţelor astringente.

Drogurile vegetale care conţin tanin au fost de asemenea expuse în cadrul substanţelor astringente. Acestea se folosesc sub formă de infuzii şi decocturi, având acţiunea antidiareică. Ca exemplu putem menţiona:

Page 336: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 319

Ceaiul antidiareic care conţine: coajă de stejar, părţile aeriene de la planta turiţă mare, frunze de nuc, rădăcină de cerenţel, părţile aeriene de la răchitan şi de cimbrişor.

Farmataw este un produs antidiareic natural ce conţine extract de Castaneea sativa care conţine 5% tanin. Se poate administra atât în furaje cât şi în apa de băut, 3-10 g/tona de furaj sau 2,5 g/l apă.

Substanţe antibacterieneAceste substanţe se utilizează pentru combaterea germenilor patogeni din tubul

digestiv, având acţiune etiotropă.în acest sens putem exemplifica prin:- sulfamide care nu se absorb la nivelul tubului digestiv: ftalilsulfatiazol,

sulfaquinoxalină etc;- derivaţi oxochinoleinici neabsorbabili: saprosan;- nitrofurani: nitrofuran, furazolidonă;- antibiotice care nu se absorb la nivelul tubului digestiv având acţiune locală:

streptomicină, negamicină;- antibiotice care se absorb Ia nivelul tubului digestiv, acţionând pe cale ,

sistemică: tetracicline, cloramfemicol.Aceste substanţe se pot folosi ca atare sau sub forma unor preparate comerciale

complexe care pot conţine pe lângă substanţe antibacteriene şi diverse săruri mine-rale, vitamine etc.

B. Preparate comerciale antidiareice efUn produs comercial antidiareic conţine mai multe categorii de medicamente: Ş*J

- substanţă antibacteriană neabsorbabilă la nivelul tubului digestiv: saprosan,streptomicină, negamicină etc;

-' substanţă antibacteriană cu efect sistemic: sulfamidă, cloramfemicol, tetraciclină;- vitamine pentru stimularea florei normale şi pentru evitarea dismicrobismului;- săruri minerale pentru refacerea rezervei organismului;- substanţe astringente, adsorbante mucilaginoase cu rol adjuvant.1. Clorovit se prezintă sub formă de pulbere de culoare galbenă în pungi de 250 g

şi 500 g şi conţine: furazolidonă 1,5 g, cloramfenicol racemic 1,6 g, microvit A 0,7 g,microvit E 0,06 g, lactoză ad 100 g.

Furazolidonă şi cloramfenicolul sunt active faţă de enterobacteriacee patogene; vitamina A protejază epiteliile, vitamina E este un antioxidant iar lactoza este nu numai un excipient ci şi o sursă de energie. Produsul se administrează sub formă de breuvaj, precum şi în furaj în următoarele doze: viţei 25 g, purcei 2-12 g, la interval de 12 ore.

2. Antidezenter este o pulbere hidrosolubilă ce conţine: neomicină sulfat, oxite-traciclină clorhidrat, citrat feroamoniacal, sulfat de cupru, magneziu, zinc, vitaminele A, D3, E, K3, B,, B2, PP, B6, Bl2, C, pantotenat de calciu, biotină, metionină.Pe lângă efectul antidiareic mai posedă şi acţiune antianemică şi de fortifiere aorganismului.

3. Enteroguard - pulbere de culoare galbenă; conţine dimetridazol, oxitetra-ciclină, nitrofuran, subnitrat de bismut. Folosit mai ales în dizenterie la porc.

4. Antidiareic - se prezintă sub formă de pulbere în pungi de 500 g. Conţine cărbune medicinal, caolin, carbonat de calciu. Are următoarele indicaţii terapeutice:

Page 337: 70238445 Farmacologie Ro

320 Farmacologie veterinară

enterite acute, timpanism acut şi cronic în doze Tdentice cu cele ale cărbuneh medicinal.

5. Enterotrat - soluţie buvabilă ce conţine: neomicină sulfat, colistin sulfat, aci hidroxifenilarsonic, atropină sulfat, alcool benzilic şi excipient.

6. Ftalipeps comprimate pentru câini şi pisici care conţin 50 mg ftalilsulfatiazc şi 10 mg pepsină şi care se administrează în doză de 1 comprimat pe 5 kg greutat vie de 2 ori pe zi, timp de 3-5 zile. Există de asemenea şi comprimate .pentr tineretul animalelor mari care conţin 250 mg ftalilsulfatiazol şi 100 mg pepsinâ doza fiind tot 1 comprimat la 5 kg greutate vie.

7. Piglet protect - pulbere hidrosolubilă ce conţine neomicină sulfat, colistii sulfat, dimetridazol, furazolidonă, acid hidroxifenilarsonic, vitaminele K, C şi est indicat în dizenteria hemoragică a porcului.

8. Saprometin este o suspensie în flacoane de 100 ml, care conţine sulfadime razină, saprosan, glucoza, hidroxid de aluminiu, clorură de sodiu, clorură de potasiu clorură de magneziu, apă distilată. Sulfadimerazina realizează concentraţii sangvin* ridicate şi de lungă durată, iar saprosanul este activ faţă de unele bacterii rezistent la antibiotice, precum şi faţă de unele ciuperci şi protozoare patogene. Se adminis trează numai la purceii sugari cu ajutorul unor pompe dozatoare astfel: 1 ml h purceii până la 7 zile, 2 ml la purceii 7-14 zile şi 3 ml la purceii 14-21 zile ci repetare la 24 ore, timp de mai multe zile.

9. Sincnter se prezintă sub formă de comprimate alungite sau sub formă depulbere de culoare albă. Ambele forme farmaceutice conţin: ftalilsulfatiazol.tanalbină, carbonat bazic de bismut, carbonat de calciu, gumă arabică şi caolin. Laviţei se recomandă 2-4 comprimate de 2-3 ori pe zi timp de 3-5 zile. Pulberea seadministrează în următoarele doze: viţei 1-30 g, animalele mari 200-400 g pe zi,animale mijlocii 20-50 g, animale mici 5-10-20 g de 2-3 ori pe zi.

10. Eridiarom este un extract vegetal din fructe de afin cu adaos de glucoza, amidon,şi lactoză. Datorită componentelor sale extractul de fructe de afin posedă acţiuneastringentă, antibacteriană, antiprotozoarică, protecţie vasculară, hipoglicemiant. -.

11. Amfuridon este un produs de import (Germania) asemănător produsului Clorovit.

12. Diacin (Germania)-se prezintă sub formă de flacoane de 120 ml cu pompă dozatoare care conţine negamicină sulfat, scopolamină, vitamine şi substanţe minerale.

13. Azovit este un preparat ce conţine furazolidonă 200 mg, vitamina A 10000 U.I, vitamina D3 1500 U.I., vitamina E 5 mg, vitamina C 20 mg.

Se administrează la porcine şi păsări 200 g pentru 200 litri apă sau 3 kg la tona de furaj timp de 4-6 zile.

Acestea reprezintă o parte din preparatele comerciale cu acţiune antidiareică existente pe piaţa românească. Pe acelaşi principiu există o gamă foarte variată de astfel de substanţe.

-J4ii." - W|UK-

18.8.2. Substanţe spasmolitice digestiver ° scue ac m

Substanţele antispastice (spasmolitice) relaxează musculatura netedă a tubului digestiv şi sunt recomandate în colici digestive însoţite de dureri intense, în enterite spastice, în diverse afecţiuni ce se manifestă prin crampe, în obstrucţii esofagiene, precum şi diverse spasme.

Page 338: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 321

1. Atropină face parte din grupa substanţelor parasimpaticolitice şi a fost prezentată pe larg în capitolul substanţe parasimpaticolitice. Blochează receptorii coli-nergici şi astfel suprimă controlul vegetativ al sistemului parasimpatic.

Ca urmare, atropină are următoarele efecte:- reduce peristaltismul intestinal şi ca urmare diminua tonusul musculaturii

netede de la nivelul bronhiilor, uterului, vezicii urinare, tubului digestiv;- reduce secreţiile glandelor salivare, bronşice, sudorale;- produce tahicardie;- produce hipertensiune arterială;- produce midriază pasivă.

Datorită efectelor prezentate, atropină poate fi folosită în practică în următoarele situaţii:

- ca spasmolitic şi antidiareic;- în astmul bronşic, emfizem pulmonar, putând masca anumite afecţiuni resiratorii;- în premedicaţia narcozei pentru a înlătura efectele secundare ale unor narcotice

(hipersecreţia salivară şi bronşică, bradicardia);- în intoxicaţii cu substanţe organofosforice sau parasimpaticomimetice;- ca midriatic, pentru examenul fundului de ochi şi pentru prevenirea sinechiilor.Se administrează subcutant, în doze de 3-5 ml la animalele mari, 0,5-1 ml la cele

mijlocii şi 0,1-0,5 ml la animalele mici.2. Papaverina este un alcaloid din opiu. Se prezintă sub formă de pulbere albă şi

există ca preparat comercial sub formă de fiole de 1 ml 4% şi comprimate de 0,1 g.Este cel mai important derivat izochinoleinic al opiului (se poate obţine şi prinsinteză). Acţionează ca antispasmodic direct al musculaturii netede de la nivelul.tubului digestiv, vaselor, bronhiilor, căilor biliare, căilor urinare şi uterului. Are înacelaşi timp efect vasodilatator asupra vaselor cerebrale şi coronare şi este uşoranestezică a mucoaselor digestive.

în organism, substanţa se descompune destul de repede şi ca urmare administrarea se repetă la 24 ore. Se administrează pe cale subcutantă în doză de 0,2-0,5 g/animal la animalele mari şi 0,05 g/animal per os la animalele mici.

3. Formolul injectabil se prezintă sub formă de fiole de 10 ml şi 20 ml soluţie 10%. De altfel, formolul nu este un spasmolitic, ci din contră, are acţiune excitantă asupra parasimpaticului central. Ca urmare, are un efect favorabil în colică la cal şi se administrează pe cale intravenoasă în doză de 20 ml soluţie 10% cu repetare dacă se impune la 20-30 minute.

4. Sulfatul de magneziu. Dacă se administrează per os, sulfatul de magneziu are efect purgativ şi colagog, iar în urma administrării pe cale parenterală are urmă-toarele efecte:

- este miorelaxant, antispastic şi sedativ, şi ca urmare se foloseşte în tratamentul colicilor la cal, în narcoza combinată cu cloralhidrat la cal;

- s-a folosit în eutanasia animalelor mici, deşi nu produce moarte fără dureri;- s-a folosit cu oarecare rezultate în tratamentul papilomatozei cutanate.Efectul miorelaxant şi antiseptic este datorat deprimării plăcii motorii neuromusculare.Dozele folosite în narcoză paralizează centrii vegetativi şi ca urmare nu se pot

utiliza în practică.

*mmm w /m

Page 339: 70238445 Farmacologie Ro

Ca miorelaxant şi antispastic se administrează tti următoarele doze: 10-30 g la animalele mari şi 1-2 g la câine. In colici la cal se administrează intravenos 20-50 ml soluţie 64,6%. în papilomatoză acută se injectează intramuscular în doză de 5 cg/kg soluţie 25%, folosind ca solvent o soluţie 0,5% de procaină.

Spasmium (Austria) soluţia injectabilă ce conţine 20 mg caroverină şi 500 mg novamin sulfon per ml în flacoane de 100 ml, utilizat în cazul unor spasme gastroin-testinale, biliare, urogenitale, obstrucţii esofagiene, constipaţii, vomă, diaree.

NO-Spa se prezintă sub formă de drajeuri şi soluţie injectabilă şi conţine drotaverină. Are acţiune similară preparatului Spasmium.

Buscopan (Germania) soluţie injectabilă ce conţine bromură de butilscopolamină şi metamizol sodic, şi care este recomandat în colici spastice, timpanism şi diaree la toate speciile.

Oxifenoniul (Antrenyl) şi propantelina (probanthinc) sunt compuşi cuaternari de amoniu cu efecte antispastice şi antisecretorii mai elective decât atropină, datorate atât acţiunii parasimpaticolitice, cât şi slabei acţiuni inhibitoare la nivelul ganglionilor parasimpatici.

Imodium se prezintă sub formă de capsule ce conţin loperamidă hidroclorică. Are un mecanism opioid puternic şi de lungă durată; este indicat atât în diareea acută cât şi cronică.

Lizadon (Spasmoverin) se prezintă sub formă de comprimate (conţin papaverină, atropină luminai şi piramidon) şi supozitoare (cu papaverină, atropină, luminai). Este un antispastic musculatrop, sedativ, analgezic, antisecretor, antiinflamator.

Piafen este sub formă de comprimate, soluţie injectabilă şi supozitoare ce conţin clorhidrat de pitofenonă, fenpipramidă bromometilat şi metamizol sodic şi se folo-seşte în tratamentul colicilor spastice digestive, genito-urinare, hepatobiliare, precum şi în spasme ale musculaturii scheletice.

Bergonal şi Foladon drajeuri şi respectiv comprimate ce conţin alcaloizi totali din beladonă, indicate în tulburări neurovegetative.

18.9. Substanţe antivomitive

Voma este un act de reflex cu rol benefic în cazul unor intoxicaţii şi în supraîn-cărcarea stomacului, şi un simptom important în diagnosticul unor boli. în anumite situaţii totuşi voma trebuie combătută, ca de exemplu:

- voma de natură centrală din anumite boli nervoase şi infecţioase;- voma toxică;- voma metabolică;- voma consecutivă unor intervenţii chirurgicale;- voma datorată răului de voiaj (Kinetoza). ia>:

Antivomitivele sunt medicamente capabile să liniştească greaţa şi voma. Ele acţionează predominant la nivelul formaţiunilor centrale implicate în actul vomei: centrul vomei, zona chemoreceptoare declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari, interferând probabuil cu efectul unor mediatori chimici (dopamină, serotonină, histamină, acetilcolină).

Fenotiazinele neuroleptice - clorpromazina (clordelazin, plegomazin, largactil), proclorperazina (Emetiral), tietilperazina (Torecan), sunt antivo-mitive. Acestea

Page 340: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 323

acţionează predominant asupra zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb (probabil prin antagonizarea dopaminei), ceea ce explică eficacitatea faţă de voma mediată prin chemoreceptorii centrali - provocată de anestezice şi de alte medica-mente, în uremie, în boala de iradiaţie. Sunt în general bine suportate, în condiţiile folosirii ocazionale ca antiemetice. Uneori provoacă somnolenţă sau hipotensiune ortostatică.Cele mai folosite sunt produsele de uz uman, Emetiral (maleat de proclorpera-'•

zină) şi Torecan (maleat de tietilperazină) ambele de natură fenotiozinică. Emetiralul se prezintă sub formă de drajeuri a 5 mg şi supozitoare a 5 mg şi 25 mg, torecanul sub formă de drajeuri de 6,5 mg şi fiole 1 ml 6,5%.

Metoclopramida (primperan, reglan), o substanţă asemănătoare chimic proca-inamidei, este alt antivomitiv eficace. Deprimă zona chemoreceptoare declanşatoare, în plus, stimulează peristaltismul gastric şi relaxează sfincterul piloric, efect util în diferite stări diskinetice digestive. Se prezintă sub formă de comprimate de 10 mg şi supozitoare de 20 mg. Doza este pentru animalele mici de 0,1-0,3 mg/kg.

Scopolamina sau hioscina, alcaloid din Hyosciamus niger înrudit cu atropină, are proprietăţi anticolinergice şi este un sedativ psihomotor. Protejază faţă de voma din cadrul răului de mişcare (Kinetoză) datorită interferării unor mecanisme colinergice la nivelul centrilor vestibulari. Se întâlneşte şi sub formă preparatului Scobutil comprimate a 10 mg bromură de butilscopolamină, supozitoare a 7,5 mg şi 10 mg, fiole 1 ml 1%.

Antihistaminice Hi de tipul prometazinei (romergan, phenergan), difenhidrami-nei, feniraminei. Sunt eficace pentru profilaxia răului de mişcare şi în cazul vomei

-• produsă de medicamente. Acţiunea se datorează deprimării centrului vomei şi anucleilor vestibulari, probabil prin mecanism anticolinergic. Cu excepţia sedării şisomnolenţei, sunt bine suportate, putând fi administrate repetat.

Antivomitive perifericeApa doroformată 0,5-1%. Este un amestec de cloroform cu apă. Se foloseşte la

câine în doză de 5-10 ml şi are efect liniştitor la nivelul mucoasei digestive.Soluţia efervescentă Rivieri - se mai numeşte şi Poţiunea Rivieri. Se folosesc

două soluţii: o soluţie de bicarbonat de sodiu 4% în sirop simplu (soluţia B) şi o soluţie de acid citric 3,5% în sirop de lămâie (soluţia A). Se administrează alternativ câte o linguriţă, începând cu soluţia B. La nivelul stomacului se formează citrat de sodiu şi acid carbonic care se descompune în dioxid de carbon şi apă. Dioxidul de carbon are un efect de calmare a terminaţiilor senzitive din stomac.

18.10. Substanţe antiacide

Antiacidele sunt substanţe care conţin cationi bazici, capabili să neutralizeze acidul clorhidric. Secundar creşterii pH-ului la valori mai mari de 5, se produce o diminuare a activităţii proteolitice a pepsinei. Eficacitatea substanţelor antiacide de-pinde de capacitatea de neutralizare. Reacţia rapidă determină un efect intens şi trecător, reacţia lentă determină un efect durabil.

Antiacidele liniştesc durerea ulceroasă în mod caracteristic. Vindecarea ulcerului duodenal este grăbita datorită scăderii marcate a încărcăturii acide care ajunge în duoden. Ulcerul gastric este mai puţin influenţat (Stroescu V. 1993).

Page 341: 70238445 Farmacologie Ro

hzată creşte, datorită abolim procesu.ui de inhibare a secreţiei acide, prin însăşiaciditatea acesteia; mărirea pH-ului la nivelul antrului declanşează reflex eliberarea de gastrină, care stimulează secreţia şi motilitatea gastrică. Pentru unele antiacide, mai ales carbonatul de calciu, se produ;e un rebound al secreţiei acide.

Antiacidele se clasifică în sistemice şi nesistemice. Antiacidele nesistemice formează în intestin săruri insolubile, care nu se absorb; ele nu modifică echilibrul acidobazic. * Antiacidele sistemice determină absorbţia intestinală de bicarbonat de sodiu, putând fi cauză de alcaloză metabolică, atunci când sunt administrate în doze mari.

Antiacidele se administrează, obişnuit, asociate între ele sub formă de compri-mate, pulberi sau suspensii. Unele preparate antiacide conţin în plus săruri de bismut (protectoare pentru mucoase) şi beh.donă (sau alte anticolinergice), care inhibă secreţia şi întârzie golirea stomacului.

Compuşii de aluminiu

Hidroxidul de aluminiu este un antiacid nesistemic cu acţiune slabă şi lentă (1 g gel uscat de hidroxid de aluminiu neutralizează 7,5 m Eq de acid în 60 minute). Hidroxidul de aluminiu poate fi cauză de constipaţie, ionii de aluminiu trivalenţi inhibând motilitatea gastrointenstinalf. Sărurile insolubile de aluminiu pot forma concreţiuni obstructive. Deoarece îr. intestin se formează fosfaţi de aluminiu insolubili care se elimină, tratamentul îndelungat poate fi cauză de carenţă fosfatică.

în folosirea hidroxidului de aluminiu trebuie avut în vedere că acesta micşorează disponibilitatea pentru absorbţie a multor medicamente: unele sulfamide, tetraci-clină, indometacină, clorpromazină, digoxină, propranolol, anticolinergice (adminis-trarea acestora se face la distanţă de dcza de hidroxid de aluminiu).

Compuşii de magneziu

Hidroxidul de magneziu este un antiacid predominant nesistemic, cu acţiune relativ rapidă, intensă şi de durată medie; 1 g neutralizează 34 m Eq acid în decurs de 30 minute. Administrat în exces creşte pH-ul gastric la 8 - 9. Ionii de magneziu au proprietăţi laxative; de aceea uneori preparatele de magneziu se asociază obişnuit cu antiacide constipante. O mică parte din magneziu se absoarbe din intestin. Pentru acţiunea antiacidă, se foloseşte suspensia apoasă (laptele de magneziu).

Oxidul de magneziu sau magnezia usta formează în apă hidroxid de magneziu, acţionând ca atare; 1 g reacţionează cu 8 - 20 mEq acid în decurs de 30 minute.

Carbonatul de magneziu şi trisilkatul de magneziu cu efect antiacid mai slab, mai lent şi mai durabil.

Carbonatul de calciuCarbonatul de calciu este o sare foarte puţin solubilă ; are acţiune antiacidă

predominant nesistemică, relativ rapidă, intensă şi de durată medie: 1 g neutralizează 13 mEq în 30 minute. In stomac, ionii de calciu stimulează secreţia de gastrină, provocând un rebound al secreţiei acide; acest efect nedorit poate fi depăşit prin administrarea frecventă a antiacidului.

Calciul precipită în intestin, cu consecinţe constipante. O mică parte se absoarbe - tratamentul prelungit cu doze mari provoacă hi percal cern ie cronică, care poate fi periculoasă în prezenţa insuficienţei renale.

Page 342: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 325

în comerţ există două forme:- carbonat de calciu farmaceutic- carbonat de calciu furajerAmbele sunt pulberi, de culoare albă, fără gust şi miros. In stomac, sub acţiunea

acidului clorhidric, carbonatul de calciu se descompune în clorură de calciu şi acid carbonic. Astfel se reduce concentraţia de acid clorhidric din stomac.

Pe lângă efectele antiacide şi astringente, carbonatul de calciu reprezintă şi o medicaţie calcică ce se poate administra la tineretul în creştere, femele în lactaţie, pentru prevenirea rahitismului şi osteomalaciei.

Se poate administra în furaje sau în apa de băut în doze de 10 - 50 g la animalele mari, 2 - 10 g la cele mijlocii şi 0,2 - 2 g la cele mici.

Bicarbonatul de sodiuBicarbonatul de sodiu, o sare alcalină greu solubilă, este un antiacid sistemic cu

acţiune rapidă, intensă şi de scurtă durată; 1 g neutralizează 12 mEq acid clorhidric. în medicina umană administrat postprandial, creşte pH-ul gastric la 7 - 8, realizând la mulţi bolnavi un beneficiu terapeutic imediat. După încetarea efectului se pro-duce un rebound moderat al secreţiei. Dioxidul de carbon care se eliberează în reacţie cu acidul clorhidric provoacă distensie, uneori neplăcută, dar eructaţia care urinează poate da o senzaţie de bine (Stroescu V., 1993). Bicarbonatul de sodiu alcalinizează urina; riscul alcalozei este semnificativ când se administrează îndelung în doze mari. în medicina umană există diverse preparate antiacide ca de exemplu:

Ulcerotrat comprimate cu azotat bazic de bismut, carbonat bazic de magneziu, carbonat acid de sodiu, coajă de cruşin, rădăcină de calam.

Dicarbocalm comprimate cu carbonat de calciu, carbonat de-magneziu, trisilicat de magneziu

Calmogastrin comprimate cu hidroxid de aluminiu coloidal şi extract uscat de beladonă.

Almagel gel conţine hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu şi Almagel A care conţine în plus anestezină.

Trisilicalm comprimate cu trisilicat de magneziu. Alte preparate: Novalox, Malox, Gelusil, Phosfalugel.

18.11. Medicaţia hepato-biliară

Medicamentele cu acţiune asupra ficatului pot fi împărţite în 5 grupe:- substanţe coleretice- substanţe colagoge- factori lipotropi - ....- hepatoprotectoare- antiseptice biliare t ;a<

18.11.1. Substanţe coleretice şi colagoge

Medicamentele care intensifică procesul de secreţie a bilei se numesc coleretice; acelea care produc bila apoasă, cu o concentraţie redusă în substanţe solide, se numesc hidrocoleretice. Medicamentele care determină evacuarea bilei se numesc colagoge. După mecanismul de acţiune, ele se clasifică în: /. colecistokinetice (care

Page 343: 70238445 Farmacologie Ro

326 Farmacologie veterinară

contractă musculatura netedă a veziculei biliare); 2. colespasmolitice (relaxează sfincterul Oddi). Această clasificare este însă convenţională, fiindcă în realitate orice coleretic are, în măsură mai mare sau mai mică, şi efecte colagoge şi invers.

Substanţe colereticeMecanismul de acţiune al acestor medicamente este încă incomplet elucidat. Se

pare că acţionează prin mărirea circulaţiei hepatice şi creşterea permeabilităţii capilare.Bila are un rol important în absorbţia lipidelor şi a vitaminelor liposolubile.

Acizii biliari favorizează absorbţia lipidelor prin diminuarea tensioactivităţii lor, determinând emulsionarea lipidelor şi prin formarea complecşilor colenici, singurii care sunt capabili să se absoarbă.

Datorită acestor acţiuni, una din indicaţiile terapeutice ale colereticelor este tra-tarea stărilor de malabsorbtie a lipidelor şi a vitaminelor liposolubile. O altă indicaţie priveşte tratamentul colecistitelor cronice. în acest caz, drenarea bilei combate staza biliară, ceea ce diminua pericolul formării de calculi biliari şi previne eventualele infecţii ascendente.

Se pot întrebuinţa şi în tratamentul litiazei biliare şi al hepatitelor prelungite. Se mai pot folosi în tratarea unor constipaţii provocate de cantitatea insuficientă de bilă.

Principalele coleretice sunt:Sărurile biliare. Acizii biliari sunt formaţi din conjugarea acizilor colici cu

glicina sau taurina. Aceşti acizi se găsesc în bilă sub forma sărurilor lor de sodiu, solubile în apă. Sărurile biliare reprezintă excitantul fiziologic cel mai important al secreţiei de bilă. Ele se resorb la nivelul intestinului subţire, realizând o circulaţie enterohepatică. Numai o mică parte se elimină prin fecale.

Efectul coleretic este de fapt hidrocoleretic, deoarece bila este diluată; totuşi, datorită intensificării puternice a colerezei, eliminarea sărurilor biliare a colestero-lului şi a altor componenţi ai bilei creşte.

Sărurile biliare se administrează sub formă de extract de bilă de bou (bila de bou purificată uscată). Preparatul comercial românesc poartă denumirea de Colebil. Se mai utilizează preparate purificate formate din diferiţi acizi şi săruri biliare.

Acidul dehidrocolic are efecte coleretice puternice. Toxicitatea este mult mai redusă. Posedă oarecare proprietăţi diuretice. Preparatul comercial se numeşte Fiobilin. Datorită toxicităţii sale scăzute, acidul dehidrocolic a înlocuit aproape complet sărurile biliare naturale.

Colereticele vegetale. Anghinarea {Cynara scolimus) are drept principiu activ cinarina.

Cinarina este un hidrocoleretic; are şi efect diuretic, augmentând eliminarea apei şi a compuşilor azotaţi; datorită acestui fapt, uneori scade azotemia. Stimulează funcţia anti-toxică a ficatului, favorizează metabolizarea glucozei şi a colesterolului, având acţiune hipocolestero-lemiantă. în comerţ există preparatul Anghirol comprimate.

Pneumus boldo. Din frunzele acestui arbore care creşte în America de Sud se extrage un alcaloid, boldina, un glicozid, boldaglucona şi un ulei volatil.

Industria farmaceutică românească prepară Boldocolin.Berberis vulgaris acţionează prin alcaloidul berberina.Terpenele. Unele terpene au acţiuni coleretice. Aşa sunt alfa şi beta pinenul, men-

tolul, cineolul, camfenul. Aceste substanţe intră în compoziţia produsului Rowachol.Colereticele minerale au un efect hidrocoleretic. Astfel sunt sulfatul, fosfatul

monoacid şi bicarbonatul de sodiu. Se folosesc mai ales sub forma apelor minerale.

Page 344: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 327

Colereticele sintetice. S-a constatat că substanţele organice care conţin grupări ca: eter-oxid, etoxi, ceto, metoxi, carboxil, au efect coleretic. Asemenea acţiune au derivaţii acidului salicilic (Salicilatul de sodiu, de magneziu), oximetil amida aci-dului nicotinic, feniletilcarbicolul (Carbicol) etc.

Substanţe colagogeAceste medicamente acţionează fie prin contracţia musculaturii netede a colecis-

tului, fie prin relaxarea sfincterului Oddi, fie prin ambele mecanisme. Se folosesc în hipotonia şi hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiază biliară.

Colagogele alimentare sunt reprezentate de către gălbenuşul de ou, smântână, undelemnul şi în general grăsimile. Tot din această clasă fac parte şi peptonele (substanţe rezultate în urma hidrolizei parţiale a proteinelor.

Sulfatul de magneziu administrat pe cale bucală determină relaxarea sfincterului Oddi.

Dintre preparatele comerciale folosite drept coleretice şi colagoge amintim:- Anghirol, drajeuri cu extract de anghinare.- Boldocolin, flacoane de 200 ml soluţie ce conţine; extract de boldo, acid salicilic,

carbonat de magneziu, extract eterat de mentă, glicerina etanol, nipagin M.- Carbicol, capsule de 100 mg feniletilcarbicol.- Colebil, drajeuri ce conţin taurină, salicilat de sodiu, metenamină, oleu de

mentă.- Fiobilin, comprimate de 250 mg acid dehidrocolic- Peptocolin, flacoane care conţin granule compuse din peptonă, sulfat de magneziu.- Rowachol, capsule ce conţin mentol, pinen, borneol, camfen, cineol, ulei de

măsline.

18.11.2. Substanţe lipotrope şi hepatoprotectoare

Prin lipotrope se înţeleg medicamentele care împiedică degenerescenta grasă a ficatului. Hepatoprotectoarele sunt medicamente care au drept principal efect împie-dicarea ( sau cel puţin diminuarea) necrozelor hepatice. Nu se poate face o distincţie netă între lipotrope şi hepatoprotectoare.

LipotropeColina este o bază azotată, care intră în structura acetilcolinei şi a lecitinei.

Colina administrată per os se absoarbe bine din tubul digestiv.Lipsa colinei (sau a lecitinei care o conţine) duce la infiltraţia grasă a ficatului, la

necroze hepatice, la animalele de laborator deficitul său provoacă hipertensiune arterială şi hipertrofie cardiacă.

Efectele cele mai bune se obţin în cazurile de infiltraţie grasă a ficatului, produse prin deficienţe alimentare. Se foloseşte de asemenea în hepatitele cronice şi în ciroze cu rezultate modeste. Colina se administrează frecvent în asociaţie cu alte lipotrope. Un astfel de preparat complex este Mecopar forte.

Metionina este un acid aminat esenţial. în parte se poate sintetiza în organism. Are un rol lipotrop indirect (prin intermediul colinei). Aşa se explică de ce deficitul de proteine poate produce infiltraţia grasă hepatică. Metionina este indicată în infiltraţia grasă a ficatului, în special cea de natură alimentară. Este indicată şi în hepatitele cronfte şi în ciroze, cu rezultate inconstante; poate da unele rezultate şi în insuficienţa hepatică, cu condiţia că aceasta să nu fie gravă.

Page 345: 70238445 Farmacologie Ro

oiimiai uia vi-cgaion; esie coniieroi - polihidroxi-fenolcromona. Se extrage dinfructele de Sylibum marianus (armurar); e;te .in hepatoprotector într-adevăr eficace în steatoza hepatică. Acţionează probabil prin stabilizarea membranelor hepatocitelor. Este indicată şi în cazuri de hepatită cronică şi în ciroza hepatică. Se prezintă sub formă de drajeuri de 35 mg. Dozele uzuale la câine sunt 2 drajeuri de 3 ori pe zi, timp de 4 - 6 săptămâni. în cazurile mai uşoare, doza este de 3 ori câte un drajeu pe zi.

Hepatoprotectoareîn ultimii ani s-au descoperit medicamente eficiente în hepatitele cronice. S-a

observat de mai mult timp că extractele de ficat sunt relativ eficace în tratamentul hepatitelor cronice. Această eficienţă nu se datoreşte conţinutului în ciancobalamină, deşi şi această substanţă are un rol. S-a dovedit ulterior că extractele de ficat acţionează prin conţinutul lor bogat în nucleotide purinice şi pirimidinice. Aceste substanţe sunt precursori ai acizilor nucleici. După cum este binecunoscut, acizii nucleici au rol esenţial în biosinteza proteinelor. în hepatitele cronice, necrozele sunt mai mult sau mai puţin întinse. Administrarea de nucleotide împiedică extinderea lor şi stimulează procesele de regenerare. Dintre hepatoprotectoare amintim:

Purinor. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml care conţin acid orotic, xantină, adenină, hipoxantină, inozitol. Este indicat în hepatite cronice şi ciroze.

Acidul aspartic (Aspatofort). Cercetările experimentale ale lui Fodor şi colab. (1971) au demonstrat că acidul aspartic diminua foarte mult gravitatea leziunilor din hepatita experimentală, prelungeşte viaţa animalelor de experienţă şi ameliorează sindroamele biochimice hepatice. Astfel, roduce hepatocitoliza, evident: tă prin creşterea transaminazelor serice, îmbunătăţeşte sinteza proteică.

Cercetările clinice au confirmat observaţii'e experimentale. S-a arătat că după câ-teva zile de tratament, se reface starea generală, astenia cedează, se atenuează sin-dromul dispetic, revine apetitul. Se ameliorează şi indicatorii biochimici. Rezultatele cele mai bune s-au obţinut în formele inactive şi active; în cele progresive s-au des-cris de asemenea succese terapeutice, cu condiţia ca hepatita să nu fie prea avansată.

Acidul aspartic are mai multe puncte de atac farmacodinamic. Astfel, îi. primul rând participă Ia biosinteza nucleotidelor pirimidinice. Fiind un precursor mai timpuriu al acizilor nucleici, acidul aspartic are un efect de fed-back negativ mult mai redus decât al nucleotidelor. Datorită intensificării sintezei nucleotidelor piri-midinice, se accentuează biosinteza acizilor nucleici şi în consecinţă a proteirelor.

Acidul aspartic restabileşte fosforilarea exidativă şi prin aceasta metabolismul energetic.

Aspatofort se prezintă sub formă de fiole de 10 ml, soluţie de aspartat de sodiu. Se poate folosi şi asparagina (fiole de 10 ml soluţie 2,5%).

Factorul hepatotrop este o polipeptidă izolată în stare pură din ţesutul hepatic. Are efect profilactic şi terapeutic în leziunile hepatice; probabil că efectul său farmacodinamic principal constă în protecţia membranelor celulare

Arginine - Sorbitol este o soluţie alcătuită din monoclorhidrat de L-arginină, L-arginină bază. Acţionează prin conţinutul său în arginină, care este unul din elementele esenţiale ale ciclului ureopoetic. Sorbitolul serveşte la vehicularea argini-nei; el furnizează un aport energetic de 4 calorii/gram.

Preparatul este indicat în stările de hiperamoniemie cu diverse cauze.Acidul glutamic (Glutarom). Se prezimă sub formă de drajeuri de 400 mg

acidul glutamic şi fiole de 10 ml soluţie 10% glutamat de sodiu.

Page 346: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XIX MEDICAŢIA APARATULUI RESPIRATOR

Medicaţia aparatului respirator cuprinde 4 grupe de substanţe:- antitusive centrale (behice);- bronhospasmolitice;- expectorante, care se împart în secretolitice directe şi indirecte şi mucolitice;- substanţe antisecretorii.

19.1. Substanţe antitusive

Antitusive centrale (behice)Codeina este cel mai important behic. Inhibă puternic centrul tusei din bulb, fără

a modifica secreţiile bronhice şi mişcarea cililor vibratili. Este un alcaloid al opiului, având efecte analgezice de 10 ori mai slabe decât ale morfinei. Se prezintă sub trei forme: codeina pură, codeina clorhidrică şi codeină fosfat. Este indicată în tuse iritativă, seacă, dureroasă. Nu se indică în caz de tuse grasă cu expectoraţie. Diminua frecvenţa respiratorie.

în comerţ există: - Codeina fosfat, tablete 15 mg;- Codenal, tablete cu codeină pură si fenobarbital;- Sirop de codeina cu 2% codeină pură.

Pulberea Dover este un amestec compus din 1 parte rădăcină de ipeca, 1 parte opiu şi 8 părţi lactoză. Datorită opiului conţine 1% morfină care este un behic puternic. Rădăcina de ipeca fluidifică secreţia bronhică şi are totodată un efect antispastic asupra musculaturii bronhice. Aceste produse pot fi utilizate şi la animale. De exemplu, siropul se administrează în cantitate de 1-2,5 ml de 2-3 ori pe zi la câine.

Pulberea Dover este indicată în special la carnivore, doza fiind de 0,1- 0,5 g/animal de mai multe ori pe zi. Această pulbere se păstrează la Separanda şi este singurul produs pe bază de morfină care nu se eliberează pe bază de reţetă cu timbru sec.

Glaucina, produs de uz uman sub formă de drajeuri cu 25 mg glaucina bromhidrică, este un antitusiv central cu efect durabil, slab sedativ şi analgezic.

Bromoformul este un lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic şi gust dulceag arzător, solubil în apă 1/250. Se utilizează mai ales la câini, în tuşea spasmodică, 3 -4 picaturi în sirop.

Calmotusinul se foloseşte ca soluţie gliceroalcoolică aromatizată 5%, pe cale bucală. Acţionează ca şi codeina, dar nu produce efectele negative ale acesteia, în plus fiind şi un moderat anestezic local, parasimpaticolitic şi antihistaminic. Se recomanda la câini, 5-15 picături, de 3 ori pe zi.

Page 347: 70238445 Farmacologie Ro

UUH/.CIC ue aioa mare, nome de nalbă mică şi de lumănărică, rădăcina de nalbă mare şi de licviriţie şi fructele de anason. Principiile din acest drog complex determină liniştirea mucoasei congestionate şi uscate, astfel înlâturându-se baza pornirii reflexului tusîi.

Lichenul de Islanda. Drogul induce aceleaşi efecte ca şi speciile pectorale şi la fel se încadrează şi florile de tei, guma arabică.

Pe lângă substanţele menţionate, substanţele antisecretorii bronhice îndepărtează secreţiile bronhice, cauze ale tusei. Ele se utilizează mai ales sub formă de fumigaţii, ca şi substa iţele fluidifiante ale secreţiilor bronhice vâscoase şi aderente, care uşurează retaurarea mecanismului excretomotor şi expectoraţia, în asemenea condiţii secreţiile patologice fiind eliminate fără mari eforturi, iar tuşea diminua.

19.2. Substanţe bronhospasmolitice

în bronşj.e acute şi cronice, tusca este provocată de doi factori: bronhoconstricţia şi secreţia care se acumulează în bronhii. De aceea, administrarea de bronhospas-molitice şi c pectorante reprezintă o terapie cauzală şi face inutilă administrarea de antitusive centrale.

Bronhospt.smoliticele se clasifică astfel:a. beta-2 simpaticomimetice. Aceste substanţe stimulează receptorii beta-2 adre-

nergici din ţesutul bronşic, ceea ce duce la o sinteză intensificată de AMP-ciclic. Areloc o deplasare a calciului din fibra musculară netedă a bronhiilor, ceea ce duce labronhodilataţie. Ca exemplu de produse comerciale sunt: Clenbulerol, Salbutamol,Fenoterol.

b. beta-l+beta-2 simpaticomimetice. Din cauza stimulării pe lângă receptoriibeta -2 şi a receptorilor beta-1, aceste substanţe produc tahicardie nedorită. Deaceea, se folosesc mai rar, iar ca exemple menţionăm: adrenalina, efedrina, isopre-nalina (sub forma produsului de uz uman românesc Bronhodilatin tabletesublinguale).

c. Metilxantine. Mecanismul de acţiune constă de asemenea în creşterea AMP-ului ciclic, dar nu prin intermediul receptorilor beta -2 adrenergici, iar ca exemplemenţionam Teofilina, Miofilina (produse de uz uman: Miofilin tablete şi fiole şiAsmofug- soluţie).

d. Parasimpaticolitice care blochează receptorii colinergici din sistemul bronhial. Celmai folosit parasimpaticolitic este atropină care inhibă însă activitatea cililor vibratili şiprovoacă muc istază. De aceea atropină este mai rar folosită ca bronhodilatator.

e. Hormonii glucocorticoizi sunt hormoni antiinflamatori şi nu posedă un efectbronhodilatator propriu-zis. S-a constatat însă că intensifică efectul substanţelorsimpaticomimetice, probabil prin faptul că determină o creştere a receptorilor beta-1adrenergici.

Page 348: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului respirator 331

19.3. Substanţe expectorante

Sunt substanţe medicamentoase care favorizează expectoraţîa, crescând cantita-tea secreţiilor traheobronhice şi/sau fluidificându-le. Acţiunea fluidifiantă se dato-rează fie stimulării activităţii secretorii a glandelor mucoasei traheobronhice, fie fluidificării directe a secreţiilor mucoasei.

Diferitele preparate comerciale sau reţete magistrale asociază expectorante, antitusive, bronhodilatatoare, vasoconstrictoare-decongestive, antihistaminice anal-gezice-antipiretice etc. Asemenea medicamente, destinate tratamentului polisimpto-matic al unor afecţiuni catarale ale căilor respiratorii superioare, nu au de multe ori o fundamentare farmacodinamică, relaţiile de antagonism sau incompatibilitatile între diferitele componente sunt frecvente, iar dozele conţinute sunt de regulă prea mici.

1. Expectorante secretostimulante. Aceste expectorante îşi datoresc efectulstimulării activităţii glandelor seroase din mucoasa bronşică şi creşterii transsudăriiplasmatice la acest nivel. Unele, administrate oral, au acţiune iritantă slabă asupra

î mucoasei gastrice, declanşând reflex o hipersecreţie traheobronşică. Altele sei absorb, apoi se elimină în parte prin mucoasa căilor respiratorii, acţionând direct

asupra celulelor secretorii. în afara secreţiei, expectorantele pot stimula motilitatea• celulelor mucoasei şi peristaltismul bronşic, favorizând eliminarea secreţiilor.

i Eficacitatea terapeutică a acestor expectorante clasice este relativ slabă şi seadministrează obişnuit asociate, în poţiuni sau siropuri.

Clorura de amoniu şi alte săruri de amoniu, stimulează reflex secreţia bronşică, , având în acelaşi timp proprietăţi acidifiante şi diuretice slabe. Se recomandă în tratamentul bronşitelor, al pneumoniilor în doze de 8 - 1-5 g la cal, 10-20 g la rumegătoarele mari şi 0,2 - 1 g la câine.

Carbonatai de amoniu - în organism se descompune, eliberând amoniacul se administrează per os, 10 - 40 g la animalele mari şi 0,2 - 1 g la câine.

Iodura de potasiu şi iodura de sodiu stimulează direct şi reflex secreţia bronşică.! Sunt utilizate mai ales în bronşitele cronice.

în funcţie de mecanismul lor de acţiune, se disting expectorante secretolitice şi mucolitice. Cele secretolitice măresc cantitatea mucusului bronşic, cele mucolitice fluidifică doar secreţia, fără să o mărească cantitativ. Secretoliticele directe, după absorbţia lor în circulaţia generală, se elimină parţial prin glandele bronhice, provocând hiperemie şi hipersecreţie bronşică, iar restul se elimină pe căile cunoscute: renală, mamară, digestivă.

Bromhexinul (N-ciclohexil-N metil (2-amino 3-5 dibrom benzil)-amoniu clorat)J numit şi bisolvon, are o compoziţie chimică asemănătoare cu alcaloidul vegetal

vasicinaI care de fapt a servit ca model în sinteza chimică a bromhexinului. Pe lângă

efectulI secretolitic, s-a constatat că determină o creştere a gammaglobulinelor din mucusul

bronşic. Permeabilizarea ţesutului pulmonar este mai mare în cazul administrării debromhexin, care poate fi administrat pe cale bucală sau intramusculară. în cazul

administrării pe cale orală se poate ajunge la niveluri sangvine maxime în decurs de ooră, iar efectul durează 6 - 8 ore. Bromhexinul se transformă în organism în metabolitulsău activ ambroxoi. Eliminarea este predominant renală, sub formă de ambroxol activ şimetaboliţi inactivi. Dozele de bromhexin sunt următoarele: bovine - cabaline 0,3 mg/kgper os sau 0,15 mg/kg i.m., viţel 0,5 mg/kg pe ambele căi, câine şi pisica 1 mg/kg oral

Page 349: 70238445 Farmacologie Ro

332 Farmacologie veterinară

sau 0,5 mg/kg i.m. Aceste doze se fracţionează în trei*reprize. Există şi preparatul Brofimen, tablete de 8 mg şi soluţie de uz intern 0,2%.

Benzoatul de sodiu este o pulbere cristalină sau granuloasă albă, inodoră cu gust dulceag şi sărat, uşor solubilă în apă, oficinală. După absorbţie se elimină în mare parte prin rinichi, iar în mici cantităţi şi prin glandele bronhice, producând acţiune expectorantă şi uşor antiseptică. In acelaşi timp posedă o slabă acţiune coleretică, colagogă, antifermentescibilă şi antipiretică. Se administrează per os, 2 - 5 g la cal, 0,1 - 0,5 g la câine. în doze mari, în soluţie 10% pe cale intravenoasă, 20 - 25 g la cal şi în soluţie 30 - 40%, 3 - 4 g la câine se recomandă în tratamentul bronşitelor şi pneumoniilor

Eterul gliceric al gaiacolului. Efectul expectorant se datorează restului de gaiacol care intră în structura chimica a substanţei. Pe lângă efectul fluidifiant asupra secreţiei traheo-bronhice, are şi un efect bronholitic (relaxant al musculaturii bron-hice) în stările de tuse spastică şi iritativă. Efectul expectorant este însă rar utilizat în medicina animalelor. Este un produs de uz uman şi se prezintă sub formă de tablete de 0,1 g, sirop 2% şi soluţie pentru uz intern 10% (Trecid).

Uleiurile eterice se utilizează sub formă de fumigaţii umede, în doză de 14 -l linguriţă la animalele mari şi câteva picături la cele mici.

2. Secretoliticele indirecte au un efect iritativ asupra stomacului, provoacă o excitaţie a terminaţiilor senzitive din stomac şi prin aceasta produc în mod reflex o hipersecreţie bronşică. Dozele mari pot să producă greaţă şi vomă. Din această grupă fac parte: clorura de amoniu, rădăcina de ipeca şi plante care conţin principiu activ iritativ saponina. Sărurile de amoniu sunt substanţe care după absorbţie se elimină prin glandele bronhice, determinând fluidifierea secreţiilor, stimulează centrul respi-raror şi cilii vibratili şi diminua spasmele musculaturii bronhice, astfel normalizan-du-se tonusul acesteia.

Spirtul de amoniac anisat este un lichid care conţine 20 g amoniac, 3 g ulei de anason şi 77 g alcool. In stomac, amoniacul, sub influenţa acidului clorhidric, trece în cjorura de amoniu. Se administrează în special la câini, 5-15 picături de 3 -ii ori pe zi diluat cu apă. Soluţia de clorură cu amoniu anisată conţine ulei de anason 2 g, clorură de amoniu 6 g, alcool 52 g şi apă q.s ad 100 g; este oficinală şi are aceleaşi utilizări.

Rădăcina de Ipeca. în afară de calităţile sale vomitive, drogul este şi expectorant preţios. Produce efect îndelungat, deoarece principiile active se absorb şi se elimină lent. Emetina existentă în acest drog lizează spasmele musculaturii netede bronhice care împiedică eliminarea secreţiilor, mai ales dacă sunt şi aderente. în acelaşi timp, expectoraţia mai are la bază şi activarea cililor vibratili. Rădăcina de ipeca este utilă în tratamentul bronşitelor, pneumoniei catarale sub forma de pulbere, mixturi, boluri, infuzii, în doze de 0,5-2 g Ia cal, 2-5 g la rumegătoarele mari şi 0,01 - 0,05 g la câini de 2-3 ori pe zi. Drogul intră în compoziţia pulberii Dover care conţine 10 g opiu, 10 g ipeca şi 80 g lactoză. Acest preparat oficinal, care se păstrează la Venena, se recomandă în caz de bronşite la câine 0,1-0,5 g pe zi. Asocierea behicului cu expectorantul nu este paradoxală, dimpotrivă opiul şi ipeca se completează reciproc, tuşea extenuantă, chintoasă, devenind mai rară şi mai productivă.

Plante care conţin saponineRădăcina de Primula se referă la rizomii şi rădăcinile de la plantele Primula

officinalis şi Primula elatior. Drogul conţine 10% saponine şi se utilizează sub

Page 350: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului respirator 333

formă de decocturi 5-7% administrându-se la câini 1-2 linguriţe, de câteva ori pe zi. Se mai utilizează extractul şi tinctura de Primula, 10- 15 g la animalele mari, 10-20 picături la câini, de 3 ori pe zi.

Rădăcină de săpunăriţă (Saponaria officinalis) al cărui drog conţine între 8 şi 18% saponine. Se utilizează şi tinctura de săpunăriţă, iar dozele sunt similare cu cele de la ciuboţica cucului.

Rădăcina de senega provine de la planta Polygala senega. Conţine saponinele senegina şi acidul poligalic, salicilat de metil şi un ulei gras. Drogul este iritant pentru mucoase. Se prepară infuzii şi decocturi 3-10%, siropuri şi mixturi. Dozele sunt de 2-5 g la animalele mijlocii şi 0,5-1 g la câini în bronşite şi pneumonii.

Floarea de lumfmărică. Se utilizează corolele şi staminele florilor dezvoltate şi uscate, de la diverse specii de Verbascum. Drogul conţine nu numai saponine, ci şi substanţe mucilaginoase, glucide, urme de ulei eteric, prin care îşi exercita acţiunea expectorantă.

Rădăcina de licviriţie (Glyciriza glabra). Datorită conţinutului în glicirizină, asemănătoare saponinelor, drogul se poate folosi şi ca fluidifiant.

3. Substanţe mucolitice. Aceste substanţe nu influenţează volumul secreţiei bronhice, în schimb produc o depolimerizare a glicoproteinelor din mucusul bronşic şi astfel o reducere a vâscozităţii acestuia. Cel mai important medicament din această grupă este N-acetil-L-cisteina (Fluimucil). S-a folosit până acum numai la câine 3 mg/kg de 3 ori pe zi.

19.4. Substanţele antisecretorii ale aparatului respirator

în rinitele animalelor mici se pot utiliza intranazal, sub formă de instilaţii, unele preparate care în doze mici sunt fluidifiante iar în doze mari antisecretorii, micşo-rând secreţiile exagerate care determină accesele de tuse, dispneea şi chiar congestia pulmonară. Uleiurile volatile administrate per os sau sub formă de fumigaţii, în doze mici se elimină prin glandele bronhice şi determină hipersecreţie, dar în doze mari produc vasoconstricţie la nivelul vaselor glandelor bronhice şi deci hipersecreţie. Aceleaşi efecte produc şi atunci când se utilizează sub formă de fumigaţii.

Uleiul de eucalipt este un ulei volatil, care se obţine prin distilare din frunzele arborelui Eucaliptus globulus. Este un lichid incolor sau slab gălbui, limpede, cu miros de cineol şi gust arzător-răcoritor, insolubil în apă, solubil în uleiuri grase şi alcool etilic. Se mai numeşte şi eucaliptol şi se recomandă sub forma de fumigaţii în inflamaţia catarală a tractului aerofor sau se administrează intern şi chiar subcutanat la câini 0,2 - 0,5 g. Utilizări asemănătoare are şi tinctura de eucalipt.

Gomenolul este un ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă din frunzele de Melaleuca viridiflora. Este un lichid incolor sau slab gălbui cu miros de cineol, cu gust aromatic, răcoritor şi amar. Conţine 45% eucaliptol, 15% terpineol, pinen etc. Se utilizează ca şi eucaliptolul, dar se recomandă şi în tratamentul corizelor sub formă de instilaţii cu soluţii uleioase 1 - 2% gomenol.

Mentolul. Din punct de vedere chimic este 2-izopropil 5-meti-ciclohexanol. Se obţine din uleiiude mentă sau prin sinteză. Se prezintă sub forma de cristale acicu-lare sau pulbere cristalină, cu miros caracteristic, cu gust arzător-răcoritor, care se volatilizează la temperatura camerei şi se solubilizeaza foarte uşor în alcool şi eter,

Page 351: 70238445 Farmacologie Ro

334 Farmacologie veterinară

şi foarte greu în apă. Se foloseşte ca ulei mentolat 1%-sub formă de instilaţii nazale în tratamentul corizelor sau sub formă de fumigaţii (când se asociază cu eucaliptolul).

Terpinhidratul este o substanţă oficinală, care se prepară din ulei de terebentină, alcool şi acid azotic. Se prezintă sub formă de cristale incolore, strălucitoare sau pulbere cristalină albă, cu miros slab aromat şi gust amărui. în prezenţa aerului şi căldurii pierde apa de cristalizare. Se solubilizează în alcool 1/10, în eter 1/20, în cloroform 1/200, în apă rece 1/250. Se întrebuinţează ca fluidifiant la câine 0,1-0,2 g, iar ca antisecretor 0,25-0,8 g. Dozele la animalele mari sunt 10-15 g.

Balsamul de Tolu este o oleorezină obţinută din scoarţa traumatizată şi incizată de Ia arborele exotic Myroxilon balsamum. Este o masă moale (dacă este proaspătă), de culoare brun-roşiatică, având un miros aromatic plăcut şi un gust acru-amărui, se solubilizează în alcool, cloroform şi acetonă; este aproape insolubil în apă. Conţine acizi aromatici, esteri, rezine. După absorbţie se elimină în parte pe cale pulmonară, astfel favorizând expectoraţia şi diminuând secreţiile glandelor bronhice. Are şi acţiune antiseptică. La animalele mici se utilizează mai ales sub formă de sirop.

Trecidul (guaiafenazina, glicerilgaiacolat). Se prezintă sub formă de pulbere microcristalină albă, cu miros caracteristic şi gust amar, uşor solubilă în alcool şi cloroform, solubilă în apă şi greu solubilă în eter. Sunt comprimate a 0,1 g, sirop 2% şi soluţie gliceroalcoolică aromatizată de uz intern 10%. Medicamentul are calităţi expectorante, behice, sedative, miorelaxante, hemostatice. Se administrează per os, 1-2 comprimate, de 2-3 ori pe zi la animalele mici sau o linguriţă de sirop.

Ca preparate existente în farmacii şi utilizate mai ales Ia animalele mici, menţionăm următoarele:

1. Fedrocaina este o soluţie în flacoane de 20 ml şi conţine sulfacetamidă (antimicrobian) şi efedrina (vasoconstrictor). Se fac instilaţii nazale de mai multe ori pe zi.

2. Picnaz este o soluţie în flacoane de 10 ml şi conţine efedrina 1% şi sulfat de neomicina 0,5%.

3. Uvofed este o soluţie uleioasă în flacoane de 10 ml şi conţine efedrina, ulei de eucalipt, ulei de mentă, ulei de fenicul şi ulei de lămâie.4. Bixtonim este o soluţie în flacon pulverizator a 15 ml şi conţine efedrina (vasoconstrictor), hidrocortizon (antiinflamator) şi nafazolina (vasoconstrictor)

5. Fumigaţiile uscate care au scop antisecretor; se fac fie cu uleiuri volatile (de eucalipt, gomenol, terebentină, mentă), fie cu produse obţinute prin distilare (gaiacol, creozot, gudron, creolina), utilizându-se Ia un animal mare 1-3 linguri.

6. Pneumosept este un produs injectabil de uz veterinar în fiole de 10 ml care conţine: camfor 0,2 g, mentol 0,5 g, eucaliptol 2 g şi ulei vegetal 10 ml. Camforul are acţiune antiseptică, antitermică, antitoxică iar celelalte două substanţe diminua şi fluidifică secreţiile bronhice. Se recomandă în afecţiuni acute şi subacute ale căilor respiratorii, asociindu-se după caz cu antibiotice şi sulfamide. Nu se administrează la animalele destinate tăierii şi la cele în lactaţie, deoarece imprimă miros cărnii şi laptelui. Se injectează intramuscular sau subcutanat în doze de 10-20 ml la animalele mari, 4 - 6 ml la cele mijlocii şi 2 - 4 ml la cele mici. Tratamentul se repetă zilnic până Ia ameliorarea stării clinice.

Page 352: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XX MEDICATIA APARATULUI URINAR

20.1. Substanţe diuretice

Diureticele sunt substanţe care stimulează procesul de formare a urinei. în această categorie sunt încadrate obişnuit medicamentele care determină eliminarea unei urine abundente, bogată în sare, diuretice saluretice - larg folosite pentru eliminarea excesului de sare şi apă în stările edematoase. Ele acţionează predominant la nivelul rinichiului.

Acţiunea diureticelor saluretice se datorează în principal modificării funcţiei renale. Aceasta poate avea consecinţe favorabile terapeutic atunci când deplasarea se face de la o stare de dezechilibru către echilibru hemostatic, cum este cazul când diureticele se folosesc pentru tratamentul edemelor. Uneori însă, forţarea diurezei, cu eliminarea unei urine de compoziţie diferită de cea a lichidului extracelular, poate determina dezechilibre hidroelectrolitice şi/sau acido-bazice, ceea ce generează reacţii adverse şi poate autolimita efectul diuretic.

Cea mai mare parte a diureticelor îşi datorează efectul inhibării reabsorbţiei t'ubulare a clorurii de sodiu. Ele interfera, direct sau indirect, cu mecanismele de transport activ al ionilor de sodiu şi clor din urina conţinută în lumenul nefronilor, prin celule tubulare, către spaţiul peritubular. Având în vedere valoarea mare a procesului de reabsorbţie, modificări mici ale acestuia vor afecta considerabil volumul şi compoziţia urinei.

Diureticele foarte active - furosemidul, acidul etacrinic - diminuează reabsorbţia clorurii de sodiu pe întreaga porţiune ascendentă a ansei Henle, împidicând atât concentrarea, cât şi diluarea urinei. De asemenea, ele inhibă parţial reabsorbţia izoosmotică a sării în tubul proximal. Diureticele moderat active - hidroclortiazida şi alte tiazide, micşorează reabsorbţia sării din segmentul terminal, cortical al porţiunii ascendente a ansei Henle, inhibând procesul de diluţie. Aşa se explică de ce urina eliminată este concentrată.

Furosemidul, acidul etacrinic si tiazidele cresc kaliureza. Secreţia mărită de ioni de potasiu este consecutivă disponibilului ridicat de ioni de sodiu în urină care ajung în tubul contort, ca urmare a inhibării reabsorbţiei în porţiunile nefronului dinaintea acestuia. Plusul de ioni de sodiu stimulează schimbul cu ionii de potasiu. Eliminarea ionilor de clor prin urină este de asemenea crescută, uneori mai mult decât elimina-rea celor de sodiu. Pierderea anionilor de clor corespunde aproximativ sumei principalilor cationi eliminaţi (sodiu şi potasiu).

O grupă aparte de diuretice acţionează ca antagonişti ai aldosteronului, fie prin competiţie cu acesta, fie prin acţiune contrară. Astfel, spironolactona şi amiloridul împiedică reabsorbţia ionilor de sodiu şi secreţia de potasiu şi hidrogen în tubul

Page 353: 70238445 Farmacologie Ro

336 Farmacologie veterinară

distal, determinând eliminarea crescută de clorură de sodiu prin urină şi reţinerapotasiului în organism. ^

Efectul saluretic, relativ slab, devine evident în condiţii de hiperaldosteronism. Spre deosebire de furosemid şi tiazide, diureticele antialdosteronice economisesc potasiu.

Secreţia proximală a ionilor de hidrogen şi reabsorbţia simultană a ionilor de sodiu este interferată prin acetazolamidă şi alţi inhibitori de carboanhidrază. Micşorarea activităţii acestei enzime scade disponibilul de ioni de hidrogen şi ca o consecinţă indirectă, determină reţinerea sodiului în urină. Sub influenţa inhibitorilor carboanhidrazei se produce o creştere modestă a diurezei, urina devine alcalină şi poate apărea o acidoză metabolică. Este, de asemenea, stimulată secreţia distală de ioni de potasiu.

Diureticele osmotice, de tipul manitolului, filtrează glomerular, dar nu se resorb tubular, reţinând apa prin forţe osmotice şi provoacă o diureză predominant apoasă. Diureticele pot influenţa considerabil echilibrul apei din organism. Deoarece urina se formează din plasma care filtrează glomerular, creşterea diurezei tinde să scadă trecător volumul plasmatic, cu hemoconcentraţie, ridicarea valorii hematocritului, mărirea concentraţiei proteinelor plasmatice, respectiv a presiunii coloidosmotice şi scăderea presiunii hidrostatice intravasculare. Aceasta favorizează trecerea lichidelor dinspre interstiţiu înspre plasmă, cu refacerea volemiei, ceea ce permite în conti-nuare creşterea diurezei. Aşa se explică mobilizarea edemelor. Diureticele suni indicate pentru tratamentul edemelor, în insuficienţa cardiacă, ciroze, sindromul nefrotic, insuficienţa renală cronică. De asemenea, unele pot fi utile în faza precoce a insuficienţei renale acute şi în unele intoxicaţii medicamentoase. Diureticele ai proprietăţi antihipertensive, care sunt probabil consecinţa pierderii de apă dar ma ales de ioni de sodiu. Efectul antihipertensiv. larg folosit terapeutic, este utilizat ade seaîn tratamentul unor afecţiuni.

Majoritatea reacţiilor adverse produse de diuretice se datorează eliminări excesive de electroliţi şi apă. Urina abundentă eliminată cu o compoziţie diferită d< acea a lichidului extracelular, poate determina apariţia de dezechilibre ale homeosta ziei ionice, acidobazice şi lichidiene. Acestea pot fi evitate, în mare parte, prii folosirea judicioasă a medicaţiei diuretice, eventual prin administrarea intermitent; atunci ci nd tratamentul este prelungit. Pierderea acută de sodiu poate apărea în urm; unei sahireze abundente, provocată de diuretice cu acţiune intensă la pacienţi ci regim hiposodat. Ea se caracterizează prin somnolenţă, chiar letargie, hipotensiune natrienVî normală, uneori valori crescute ale ureei şi creatininei serice.

Pent u corectare, este necesară renunţarea la dietă şi eventual suplimentarea d clorură ,.e sodiu. Pierderea cronică de sodiu prin tratament diuretic prelungit duce 1 hiponatnemie, cu somnolenţă şi hipotensiune. în acest caz este necesară suplimentare clorurii de sodiu, în funcţie de valoarea deficitului de sodiu. Pierderea excesivă de ioi de potasiu şi hidrogen, sub influenţa tiazidelor, a furosemidului sau acidului etacrinii duce la nipokaliemie şi alcaloză. Aceasta se datorează în principal excesului de ioni c sodiu în urina tubulară, cu stimularea consecutivă a secreţiei de ioni de potasiu şi ioi de hidiogen. Ca factor favorizant poate interveni hiperaldosteronismul, secund; reducerii prin diuretice a volumului plasmatic. Hipokaliemia este mai frecventă început >1 tratamentului şi în cazul tratamentului diuretic prelungit. Ea este favoriza de mah;utriţie, de diareea cronică şi de administrarea concomitentă de purgative, c

Page 354: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 337

substanţe de tip mineralocorticoid, de diabet, de insuficienţă renală. Semnele clinice de slăbiciune musculară, parestezii, hiporeflexie, somnolenţă, anorexie, greaţă, constipaţie, mai rar afectarea rinichiului apar când se produce o scădere a potasiului total din organism. In prezenţa hipokaliemiei creşte toxicitatea cardiacă a digitali-celor, favorizează şocul postoperator şi accidentele toxice prin curarizante. Pentru prevenirea sau corectarea deficitului de potasiu este necesară creşterea aportului de săruri de potasiu. La nevoie se poate face suplimentarea medicamentoasă de clorură de potasiu. Uneori este avantajoasă asocierea diureticelor antialdosteronice care favorizează reţinerea de potasiu. Diureticele antialdosteronice pot fi cauză de hiperkaliemie. Riscul este mare când asemenea diuretice se asociază între ele, când se administrează concomitent clorură de potasiu şi în caz de insuficienţă renală. Simptomele de hiperkaliemie sunt slăbiciune, parestezii, hiporeflexie şi în cazurile severe bradicardie, hipotensiune, chiar şi fibrilaţie ventriculară şi oprirea inimii.

Tratamentul se face cu bicarbonat de sodiu, glucoza şi insulina, gluconat de calciu. Hipocloremia cu alcaloză, care apare uneori sub tratament diuretic, se explică prin pierderea în exces de ioni de clor. Hipocloremia reprezintă un factor de autolimitare a efectului diuretic. Pentru corectare se administrează clorură de amoniu sau clorură de calciu. Homeostazia calcică poate fi tulburată prin unele diuretice. Astfel, tiazidele diminuează calciuria, agravând manifestările de hiperparatiroidie. Invers, furosemidul, acidul etacrinic cresc eliminarea de calciu, putând provoca mai ales la animalele bătrâne negativarea balanţei calciului.

Deoarece mişcarea lichidiană provocată de diuretice nu este de tip fiziologic, ■folosirea abuzivă a acestora creează un dezechilibru manifest între cantitatea de apă mobilizată din ţesuturi şi cea eliminată urinar. Se produce deshidratare cu concen-trare excesivă a volumului plasmatic, scăderea presiunii arteriale şi venoase, tahicar-die, filtrarea glomerulară diminuează, azotemia şi creatininemia tind să crească. Această insuficienţă renală funcţională împiedică efectul diuretic şi poate agrava starea bolnavilor renali.

în cazul diureticelor osmotice, supradozarea provoacă mărirea excesivă a vole-miei, cu supraîncărcarea circulaţiei şi tulburări hemodinamice consecutive. Tiazi-dele, mai puţin furosemidul şi acidul etacrinic, favorizează reţinerea acidului uric în organism, împiedicând prin competiţie secreţia tubulară a acestui catabolit. Ele pot provoca hiperuricemie, chiar gută. O altă tulburare metabolică produsă de tiazide şi mai puţin de furosemid constă în scăderea toleranţei la glucoza şi hiperglicemie, de regulă reversibile. Diabetul latent poate deveni manifest, iar diabetul manifest se agravează. Mecanismul acestui efect nedorit nu este precizat, el a fost pus pe seama inhibării secreţiei de insulina, favorizării glicogenolizei hepatice şi împiedicării utilizării periferice a glucozei.

Principalele diuretice saluretice, utilizate actualmente pentru tratamentul edeme-lor, sunt tiazidele şi alţi compuşi asemănători, furosemidul şi acidul etacrinic, spiro-nolactona. Aminofilina, care acţionează în principal prin creşterea circulaţiei renale, este puţin activă şi limitat folosită. Manitolul, care acţionează ca diuretic osmotic, are indicaţii diferite de cele ale diureticelor saluretice.

Diureticele mercuriale, deşi foarte active, nu mai sunt practic folosite din cauza toxicităţii mari şi a ineficacităţii în administrarea orală. De asemenea, acetazolamida nu mai este utilizată ca diuretic, deoarece efectul este slab şi riscul dezechilibrelor electrolitice şi acidobazice este relativ mare.

Page 355: 70238445 Farmacologie Ro

338 Farmacologie veterinară

Diureza este mai mare atunci când creşte presiunea hidrostatică a sângelui, când creşte presiunea osmotică, în cazul acidozei şi hipărkaliemiei şi prin întinderea suprafeţei filtrante a glomerulilor renali activi. In medicina veterinară, substanţele diuretice au următoarele indicaţii: edeme neinflamatorii, hidropizii cavitare şi ascită, insuficienţă cardiacă şi hidropizii de origine cardiacă, edem pulmonar, congestie pulmonară şi cerebrală, intoxicaţii. în funcţie de concentraţia urinii obţinute, se deosebesc diuretice saluretice, când urina este hipertonă, mai concentrată faţă de normal, diuretice hidrurice, când urina este mai diluată faţă de normal şi diuretice hidrurice-saluretice, când urina îşi menţine izotonia faţă de plasma sangvină. O altă clasificare a diureticelor este (după Veturia Nucleanu, 2004):

1. Diuretice ale ansei Henle: furosemid.2. Hidroclorotiazide: nefrix.3. Inhibitori ai anhidrazei carbonice: acetazolamida.4. Diuretice osmotice: glucoza, manitol.5. Antialdosteronice: spironolactona.6. Droguri vegetale.7. Diuretice acidifiante: clorura de amoniu, clorura de calciu.

20.1.1. Diuretice ale ansei Henle (saluretice)

Furosemid (Lasix, Dimazon) este un diuretic cu structură sulfamidică şi are ur efect prompt şi puternic. Prezintă importanţă pentru efectul diuretic gruparea COOH- din structura compusului.

Mecanismul molecular de acţiune nu este cunoscut. Se ştie că influenţează ramu ra ascendentă a ansei Henle, inhibând reabsorbţia clorului şi implicit a sodiului ş apei. Se elimină deci o cantitate mare de clor şi de sodiu, dar şi de potasiu, magnezii şi calciu.

Indiferent de calea de administrare, se absoarbe foarte repede. La om şi la ani male, după injecţia intravenoasă, efectul diuretic apare în decurs de 1-2 ore 5 durează 5-6 ore.

In edemul ugerului la vacă efectul este maximum la 3 ore (după administrare intravenoasă) sau la 6 ore (după administrarea orală). Ugerul îşi revine la norm; după circa 48 ore de la administrare. Comparativ cu nefrixul, furosemidul este de ori mai eficace. Diureza maximă produsă de nefrix poate fi în continuare crescută c furosemid. Situaţia inversă nu este posibilă (după Veturia Nueleanu, 2004).

Furosemidul se administrează pe cale parenterală în doză de: la animalele ma 0,5 - 1 mg/kg, la porc 5 mg/kg, la câine şi pisică 1 - 2 mg/kg, iar în cazul adm nistrării per os doza este 2-5 mg/kg indiferent de specie. Se prezintă sub formă c fiole de 2 ml 1% şi comprimate a 0,04 g.

Ca reacţii adverse pot apărea următoarele fenomene: din cauza pierderii ir portante de lichide (până la 7% din greutatea corporală), se produce hemoco centraţie şi scade nivelul sangvin al clorului, sodiului, potasiului, magneziului calciului.

Nefrix (Hidroclorotiazidă) este de asemenea un diuretic cu structură sulfamidi şi are un mecanism de acţiune încă nelămurit. Se ştie că inhibă reabsorbţia sodiul din tubul contort distal şi în acest mod se elimină mult sodiu, dar şi clor şi potas: Efectul durează până la 20 ore. Dacă este necesar, se compensează pierderile

Page 356: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 339

potasiu per os. Se prezintă sub formă de comprimate de 25 mg şi se administrează la câine în doză de 1 mg/kg de 2 ori pe zi timp de 3 zile.

Ufrix (Butizide,Tliiabutizide). Este tot un derivat tiazidic, asemănător nefrixului, dar cu acţiune diuretică de circa 4 ori mai mare. Se administrează per os şi se comercializează sub formă de comprimate a 0,005 g.

20.1.2. Inhibitori ai anhidrazei carbonice (saluretice)

Aceste substanţe nu au o structură sulfamidică, dar posedă o grupare sulfonami-dică. Cel mai important medicament din această grupă este acetazolamida. Ca mecanism s-a demonstrat că acetazolamida inhibă anhidraza carbonică de la nivelul tubului contort proximal. Se reduce astfel sinteza de acid carbonic şi diminua concentraţia de ioni de hidrogen. în mod normal, ionii de hidrogen sunt eliminaţi în urină în schimbul ionilor de sodiu care sunt reabsobabili. Dacă acest proces nu are loc, sodiul rămâne în urină şi antrenează apa. în acelaşi timp, se elimină şi potasiul, dar nu se elimină clorul. întrucât efectul se exercită numai în tubul proximal până la formarea urinei secundare, intervin mecanisme de compensare, încât în final efectul diuretic este slab. Acetazolamida nu prezintă importanţă pentru medicina veterinară, în medicina umană se utilizează preparatul Ederen.

Acetazolamida inhibă şi anhidraza carbonică din stomac, ceea ce duce la scăderea acidităţii gastrice, obţinându-se un efect antiulceros. Acesta este principiul de bază al medicamentului Ulcosilvanil care mai conţine şi bicarbonat de potasiu, bicarbonat de sodiu, citrat de sodiu, oxid de magneziu şi hidroxid de aluminiu.

20.1.3. Diuretice osmotice (hidrurice)

Aceste medicamente, administrate în concentraţii hiperfonice, măresc presiunea osmotică a sângelui şi provoacă astfel un aflux de apă din ţesuturi spre patul vascular. în acest mod creşte volemia şi este depăşită capacitatea de reabsorbţie a rinichiului.

Glucoza hipertonică (20-40%) are pe lângă efectul osmotic şi un efect diuretic, acidifiant, datorită produselor sale de metabolizare (acid acetic, acid lactic, acid piruvic). Diureza produsă de glucoza este însă slabă, pentru că o parte se resoarbe în tubul renal.

Manitolul se prezintă sub formă de pungi de 250 ml. După filtrarea prin glo-merul nu se mai absoarbe din tubul renal, reţinând totodată şi apa. Se administrează în perfuzie venoasă lentă.

20.1.4. Diuretice antialdosteronice (hidrurice-sakiretice)

Spironolactona este un inhibitor al aldosteronului, hormon care stimulează reabsorbţia de sodiu şi apă la nivelul tubului contort distal şi al tubului colector, favorizând eliminarea de potasiu. Spironolactona creşte excreţia de sodiu şi clor şi reduce excreţia de potasiu. Efectul este moderat, apare în decurs de 24 ore şi devine maxim abia după câteva zile. Este întâlnit sub formă de drajeuri şi este indicat în insuficienţa cardiacă decompensată, ciroză hepatică cu ascită, la câine şi pisică, o dată pe zi, 2-4 mgTkg.

Page 357: 70238445 Farmacologie Ro

340 Farmacologie veterinară

20.1.5. Droguri vegetale diuretice

Sunt droguri care conţin uleiuri volatile iritante pentru nefron şi totodată vasodi-latatoare renale. Unele dintre drogurile diuretice conţin şi săruri de potasiu, glicozizi. Se utilizeaz; sub formă de infuzii sau decocturi 5-10%. Dintre drogurile diuretice amintim: ceda calului - Equiseti herba, mătasea de porumb - Maydis stigmata, frunzele de strugurii ursului - Uvae ursi folia, fructele de pătrunjel - Petroselimtm fructus, fior; e de albăstriţă - Centaurea flos, frunzele şi mugurii de mesteacăn -Betulae gem >.ae et folia, cozile de cireş - Cerasorum stipites, rădăcina de leuştean -Levistici rac ix, rădăcina de licviriţie - Glycirizae radix, fructul de ienuper - "• Juniperus fructus.

20.1.6. Diuretice purinice

Sunt acti e atât în hidropiziile consecutive insuficienţelor cardiace, cât şi în cele de origine hc jatică şi renală. Nu sunt periculoase dacă se administrază în doze terapeutice. Nu sânt nici iritante pentru căile renale. Se pot întrebuinţa timp îndelungat.

Cafeina. Este în principal substanţă cu acţiune excitantă la nivelul sistemului nervos centrii, în doze mici produce vasodilataţie renală şi deci diureză, dar în doze mari produce vasoconstricţie la nivelul rinichiului şi reduce diureza. De aceea, cafeina este considerată un diuretic infidel.

Teobromină este o pulbere microcristalină albă, inodoră, cu gust slab amar, foarte greu solubilă în apă, alcool, eter şi cloroform. Ca diuretc, dă rezultate apreciabile în caz de edeme. Mai posedă şi proprietăţi antispasmodice şi anorexigene. Se administrează per os, 4 - 5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele mici.

Diuretin. este un amestec de teobromină sodică şi salicilat de sodiu. Este o pulbere albă amorfă, higroscopică, inodoră, cu gust dulceag leşios, solubilă în apă, puţin solut ă în alcool. Ca dezavantaj, diuretina este mai iritantă pentru mucoasa digestivă. St administrează per os, dozele fiind de două ori mai mari decât cele de teobromină.

Teofilina Din punct de vedere chimic este 1-3 dimetilxantina. Este un alcaloid care se găse,;te alături de cafeina în frunzele de ceai, dar se obţine şi pe cale . sintetică. Es' i o pulbere albă, inodoră, slab amară şi un diuretic puternic, dar mai trecător ca a. ţiune decît teobromină şi diuretina. Faţă de medicamentele de referinţă, teofilina este mai toxică. Se administrează per os, 2-5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele nici.

Teogluci: - conţine 2% teofilina şi 10% glucoza. Este un bun diuretic, vaso-dilatator coronarian, excitant respirator şi relaxant bronhie. Se injectează lent intravenos, t: mp de 2-3 zile, 20-100 ml la animalele mari şi 2-5 ml la câine.

Aminofii ia (Miofilina, Eufilina) este o combinaţie labilă de teofilina şi etilen-diamină în părţi aproximativ egale. Este o pulbere amorfă albă sau gălbuie cu miros amoniacal, ci gust amar, solubilă în apă, practic insolubilă în alcool şi eter. Acţionează mai intens decât teofilina, nu numai per os, ci şi intravenos, administrată lent parenteral. Lxistă comprimate a 0,1 g şi fiole a 2 ml şi 10 ml, 2% şi 4%. Se recomandă ;n tratamentul edemelor, hidropiziilor, astmului la animalele mari intravenos 0,25-2 g iar la câini şi per os 0,05-0,1 g.

y.

Page 358: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 341

20.1.7. Diuretice mercuriale

în această categorie, se remarcă derivaţi organici ai mercurului care acţionează intens prin iritarea epiteliului renal, prin stimulare filtrării glomerulare şi prin inhibarea reabsorbţiei la nivelul tubilor contorţi. De asemenea, mobilizează apa şi clorura de sodiu din ţesuturi, producând hidremie. Aceste diuretice sunt contrain-dicate în cazul nefritelor. Astăzi, datorită toxicităţii crescute, aceste diuretice nu se mai utilizează.

Calomelul - clorura mercuroasă - are calităţi diuretice, acţionînd tardiv şi durabil. Poate produce efecte diareice şi chiar intoxicaţii.

Mercurofilina - Novurit - este un compus organic eficace ca diuretic şi puţin toxic. Diureza apare la 1 - 3 ore de la administrarea intramusculară sau intravenoasă, este optimă la 6 - 8 ore şi se reduce treptat până la dispariţie.

20.1.8. Diuretice digitalice

Sunt numite şi diuretice indirecte, deoarece efectul diuretic este urmarea stimu-lării cordului în principal, care determină îmbunătăţirea circulaţiei, inclusiv la nivel renal, unde presiunea sângelui capătă valori mari, producându-se vasodilataţie şi în asemenea condiţii se accentuează diureza. în această categorie se încadrează drogurile cardiotonice.

20.1.9. Diuretice saline

Sunt substanţe care acţionează ca diuretice prin inducerea unei hidremii ridicate şi prin creşterea presiunii osmotice a sângelui (care se opune reabsorbţiei la nivelul tubilor renali). Unele săruri - clorura de calciu sau clorura de amoniu sunt diuretice şi prin acidifierea ce o produc. Bune diuretice sunt şi sărurile de potasiu, întrucât facilitează eliminarea clorurii de sodiu care are un rol binecunoscut în reţinerea apei în ţesuturi.

Clorura de calciu este diuretică întrucât diminua permeabilitatea tisulară şi vasculară, împiedicând trecerea apei în ţesuturi şi de aceea este considerată ca un bun agent preventiv în cazul exsudatelor. Prin excreţia pe cale enterică a calciului, clorul rămas liber fixează sodiul, astfel că eliminarea clorurii de sodiu prin rinichi se dublează. Clorura de calciu intensifică şi sistola ventriculară, debitul sangvin crescând, iar ionul de calciu acţionează şi ca antispasmodic al vaselor renale, în consecinţă diureza accentuându-se. Se administrează pe cale intravenoasă sub formă de soluţii 2- 10%, 0,1 g/kg.

Clorura de amoniu este o substanţă care micşorează rezerva alcalină prin combi-narea clorului cu sodiul din bicarbonatul de sodiu, consecinţa fiind efectul acidifiant, favorizant al diurezei. în afară de aceasta, diureza se mai datorează şi apariţiei ureei din clorura de amoniu la nivelul ficatului, care este un metabolit activ. Dozele sunt de 8-25 g la animalele mari şi 0,2 -l g la animaleie mici. Substanţa intră în compoziţia preparatului Dhirocard, un drajeu conţinând 0,4 g clorura de amoniu şi 0,15 g acM benzoic; medicamentul este nu numai diuretic ci şi expectorant şi acidifiant, putând fi util, după unii autori, în tratamentul urolitiazei ovine.

Azotatul de potasiu se prezintă sub formă de prisme, cu gust amar şi răcoritor, solubile în apă. Produce efect intens, dar de scurtă durată, din cauza absorbţiei şi

^mx--^^..

Page 359: 70238445 Farmacologie Ro

342 Farmacologie veterinară

eliminării sale rapide. Poate provoca iritaţii gastrointestinale, hipotensiune şi depre-siune cardiacă prin ionul de potasiu. Ca diuretic se recomandă în doze de 5-15 g la animalele mari şi 0,2- 0,5 g la câini.

Acetatul de potasiu este o pulbere albă, foarte solubilă în apă. Spre deosebire de azotatul de potasiu, nu este atât de toxic. Se administrează per os, cu multă apă sau ca soluţie 33%, 20-30 g la animalele mari şi 0,5-1,5 g la câini.

20.2. Antiseptice urinare

Se utilizează în infecţii urinare: nefrite, cistite, uretrite.1. Antibiotice care se elimină sub formă activă prin rinichi şi pot fi întrebuinţate

şi în acest scop: penicilina, cloramfenicolul, tetraciclinele. Dozele sunt cele uzuale.2. Urotropina sau hexametilentetramina este un produs specific pentru tratamentul

infecţiilor urinare. Se prezintă sub formă de cristale albe foarte solubile în apă. în comerţ se găsesc comprimate de 0,5 g de uz uman şi veterinar. Urotropina este-un produs de condensare între formaldehidă şi amoniac, care în mediul acid al urinei se scindează, punând în libertate formaldehidă care are o acţiune bacteriostatică. Efectul antiseptic este mai slab decât al antibioticelor, dar are avantajul că este mai ieftină, bine tolerată şi nu dă rezistenţă. Nu se asociază cu sulfamidele. Compri-matele sunt indicate ca antiseptice urinare, precum şi în gastroenterite însoţite de fermentaţie, întrucât inhibă flora de fermentaţie intestinală. Dozele zilnice sunt de 5-30 g la animalele mari, 2-10 g la cele mijlocii şi 0,25-1 g la cele mici. Aceste doze se fracţionează în două reprize.

3. Acidul nalidixic (Negram) este un inhibitor al girazei şi se înrudeşte cu fluorochinolonele. Este un chimioterapie. Acţionează predominant asupra germe-nilor Gram negativi. Sunt sensibile cele mai multe tulpini de E. coli, Klebsiella, Enterobacter şi Proteus. Pseudomonas şi cocii gram pozitivi nu sunt sensibili. Rezistenţa se instalează repede. Se prezintă sub formă de tablete de 0,5 g de uz uman.

4. Terizidona (Urovalidin) este un produs de sinteză pe bază de cicloserină, activ faţă de Samonella, Klebsiella, bacilul tuberculozei, stafilococ şi streptococ, şi care are o absorbţie digestivă bună. Se prezintă sub formă de capsule gelatinoase a 0,3 g.

5. Quinolonele din ultimele generaţii care au fost prezentate la capitolul «Inhi-bitori ai ADN-girazei», care acţionează antibacterian prin blocarea sintezei acizilor nucleici, precum Enrofloxacina, Norfloxacina, Ciprofloxacina etc.

6. Sulfamidele care se elimină în mare parte netransformate prin rinichi,prezentate la capitolul respectiv, şi din care se pot da exemple precum sulfametin,sulfametazină, biseptol etc.

7. Diverse uleiuri volatile obţinute pe cale naturală sau sintetică, sub forma unorpreparate precum Rowatinex, Cistenal,. Urinex, existente sub formă de capsule sausoluţie de uz intern, administrate/?er os exercită, pe lângă efectul antiseptic urinar, şio uşoară acţiune antilitiazică.

Page 360: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XXISUBSTANŢE CU ACŢIUNE ASUPRA

SCHIMBURILOR NUTRITIVE

Aceste substanţe stimulează procesele anabolice, favorizând creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor sau chiar restaurarea lor, sau pe cele catabolice identificând astfel procesele energetice şi indirect regenerarea tisulară.

Substanţele care participă direct în structura ţesuturilor se mai numesc şi plastice (de la plasso-a. clădi), iar cele care doar stimulează schimburile nutritive se mai numesc şi roburante (de la robur-putere).

Fac parte din categoria substanţelor plastice proteinele, lipidele şi glucidele, de asemenea apa şi sărurile minerale. în acelaşi timp însă, aceste substanţe au rol şi în coordonarea unor procese fiziologice de bază. Un rol deosebit îl au şi biocatalizatorii (vitaminele), astfel încât dezechilibrarea raportului dintre plastice şi, biocatalizatori poate determina tulburarea schimburilor nutritive.

i

21.1. Substanţe plastice şi roburante

Din această grupă fac parte sărurile de arsen care se utilizează pentru îngrăşarea animalelor debile, cahectice, cu afecţiuni cronice. Cuvântul roburant provine de la re/w-putere, din limba latină.

Conform unor păreri mai vechi, sărurile pe bază de arsen îmbunătăţesc apetitul, cresc puterea musculară şi duc la îngrăşarea animalelor. Consecutiv eliminării, arsenului prin glandele pielii, se produce vasodilataţie la nivelul capilarelor, şi, ca urmare, o mai bună hrănire a pielii, astfel încât părul devine mai lucios. In-acelaşi timp, datorită hiperemiei la nivelul intestinului, se produce o îmbunătăţire a digestiei şi absorbţiei.

Arsenicalele blochează grupările tiol (-SH) ale unor enzime care intervin în metabolismul glucidelor, astfel încât glucidele nu se mai degradează până la dioxid de carbon şi apă; ci se transformă în grăsimi.

La păsări, sporurile ponderale sunt de 5% la puii broiler, precum şi la puii de gâscă şi de curcă, unde se înregistrează sporuri şi mai mari. în cazul găinilor ouătoare, creşte producţia de ouă cu 3-10%, iar procentul de ecloziune este mai bun.

Un produs românesc pe bază de arsen este Cacodilat de sodiu, derivat al arsenului pentavalent. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml şi 5 ml 10%. Conferă respiraţiei, transpiraţiei şi fecalelor miros specific de usturoi. La nivelul organismului, în urma administrării pe cale subcutanată, eliberează arsen organic în mod treptat. Produsul pozate fi folosit în emfizemul pulmonar cronic la cal, stări de debilitate, cahexie, stări de convalescenţă, inapetenţă, tulburări cronice de nutriţie. Dozele sunt: 1:3 g Ia bovine adulte, 1-2 g la cabaline adulte, 0,1-0,5 g la câini. Se

Page 361: 70238445 Farmacologie Ro

344 Farmacologie veterinară

administrează zilnic, timp de 10-15 zile, cu pauză de 10-15 zile, şi eventual reluarea tratamentului.

în general, alte preparate pe bază de arsen, ca de exemplu Arifen, Licoarea Fowler, Anhidrida arsenioasă, Arseniat disodic, roburante utilizate cu ani în urmă, au fost scoase din uz.

21.2. Substanţe anabolizante

Din această grupă fac parte substanţe hormonale de tip androgenic care au însuşirea de a fi mai puţin virilizante comparativ cu testosteronul. Putem exemplifica prin acetatul de clortestosteron, care are numai jumătate din activitatea androgenică a propionatului de testosteron, sau Naposim-ul, care are o acţiune virilizantă de 100-200 de ori mai redusă decât testosteronul.

Steroizii anabolizanţi induc un anabolism de tip proteic, prin retenţia de azot, fosfor, suif şi potasiu. Nu produc retenţia de apă şi nici depunere de lipide. Stimulează sinteza de proteine plasmatice musculare, osoase, hepatice şi renale. Favorizează glicogenogeneza hepatică şi musculară. La om se produce şi o îmbunătăţire a stării generale şi o senzaţie subiectivă psihotonă, iar ca urmare, pacientul se îngraşă.

In anumite ţări este admisă utilizarea anabolicelor în scopul îngrăşării tineretului. La noi în ţară folosirea acestor substanţe în scopul menţionat este interzisă.

La tineretul debil şi hipotrepsic, la animalele cahectice, în stări de convalescenţă, inapetenţâ, fracturi, este admisă folosirea anabolicelor în scop terapeutic. Dintre preparatele pe bază de hormoni cu rol anabolizant amintim: Anabolin forte, Sanabo-licum, Dianabol, Primobolan, Laurobolin.

Anabolin forte (Olanda) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă, care conţine 50 mg nandrolon decanoat/ml, flacoane de 10 ml sau 50 ml. Stimulează sinteza de proteine şi împiedică descompunerea acestora, creşte volumul, masa şi forţa musculară, favorizează reţinerea calciului şi recalcifierea oaselor, acţionează timp de 3-4 săptămâni şi are efect androgenic redus, putându-se folosi atât la femele, cât şi la masculi.

Se administrează pe cale i.m sau s.c. la câini şi pisici, 1 ml/kg o dată la 3-4 săptă-mâni; la cabaline şi bovine, maxim 4 ml; la viţei şi porci maxim 2 ml, la oi şi capre maxim 1 ml, în cazul animalelor slăbite, în perioada de convalescenţă, în stări de epuizare, fracturi, osteoporoză, rahitism, lactaţie prelungită.

Sanabolicum (Austria) se prezintă sub formă de soluţie uleioasă ce conţine 5% nandrolon ciclohexipropionat, în fiole de 10 ml. Acţiunea androgenică este practic inexistentă, iar acţiunea anabolizantă este puternică şi durează 2-3 săptămâni:- Se adminstrează în doză de: la animalele mari 2-3 ml, la tineret 0,5-0,6 ml, la animalele mici 0,2-0,6 ml, în fracturi, osteoporoză, rahitism, artroze, precum şi la animalele debile. în general, administrarea se repetă după 2-4 săptămâni.

Există şi unele preparate de uz uman care se pot folosi la animalele mici ca de exemplu Naposim (Dianabol) comprimate a 5 mg metandienonă, Norbetalon (Durabolin), fiole de 1 ml cu 25 mg nandrolonă fenilpropionat.

Decanofort (deca-durabolin), fiole de 1 ml cu 2 mg nandrolonă decanoat.Aceste preparate sunt indicate în: deficit ponderal, pierderi în greutate, nanism

hipofizar, stări de malnutriţie. Consecutiv administrării acestor preparate, pot apărea

Page 362: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe cu acţiune asupra schimburilor nutritive 345

fenomene secundare precum virilizări, modificări degenerative la nivelul tubilor seminiferi, osificări premature la copii.

în mod fraudulos, aceste substanţe se folosesc la animalele folosite la concursuri, precum şi la sportivi.

,,-, ,.rf

21.3. Terapia stimulatoare nespecifică

Se cunoaşte faptul că atât în ţesuturile animale, cât şi în cele vegetale izolate de organismul mamă au loc schimburi nutritive sub influenţa unor factori nefavorabili (temperatură scăzută, raze UV etc). în aceste ţesuturi apar nişte substanţe cu structură chimică nedefinită, cu posibil rol de apărare faţă de acţiunea unor factori externi.

Dacă aceste substanţe se introduc într-un organism animal, se constată că se îmbunătăţesc funcţiile fiziologice ale acestuia, se intensifică fenomenele imunologice de apărare, se prelungeşte efectul farmacodinamic al unor medicamente administrate simultan.

Aşadar, prin terapie stimulatoare nespecifică se înţelege utilizarea unor substanţe iritante, care solicită sistemul endocrin, sistemul reticulo-histiocitar şi mecanismele hematopoietice. Aceste efecte adesea apar în două faze: o fază scurtă negativă carac-terizată prin febră, hipotensiune, leucopenie, diaree, astenie, urmată de o a doua fază pozitivă caracterizată prin tonifierea SNC, activarea metabolismului, leucocitoză, activarea fagocitozei, creşterea gamaglobulinelor.

Ca urmare a efectelor benefice menţionate, aceste substanţe sunt indicate mai ales în boli cronice şi subacute ale aparatului respirator, oaselor, pielii, ochiului, afecţiuni chirurgicale (flegmoane, abcese, fistule), stări febrile, boli alergice, afecţiuni obstetricale.

în cadrul terapiei stimulatoare nespecifice se încadrează: hemoterapia, leucote-rapia, histoterapia, implantoterapia, terapia cu rădăcină de spânz şi diverse preparate.

HemoterapiaPrin hemoterapie se înţelege recoltarea de sânge de la un animal şi administrarea lui

la un alt animal, eventual chiar la acelaşi.1. Hemoterapia parenterală - este indicată mai ales la tineretul hipotrepsic, în

pneumopatii şi enteropatii la tineret, precum şi unele afecţiuni cronice şi subaciite. Sângele se administrează pe cale subcutanată sau intraperitoneală.

2. Hemoterapia intrauterină - se utilizează în special în endometrite acute şi cronice, când sângele se foloseşte pentru înglobarea de antibiotice, sulfamide şi alte substanţe.

3. Hemoterapia cutanată - mai ales sub forma hemopansamentului sulfamidat, respective în amestec de 1:1 sânge cu sulfatiazol 20%. Această modalitate de terapie se foloseşte mai ales în plăgi cu lipsă mare de ţesut.

Aceste modalităţi sunt astăzi abandonate, ele reprezentând mai ales importanţă istorică. Hemoterapia parenterală, în funcţie şi de provenienţa sângelui, poate fi: homohemoterapia şiheterohemoterapia.

Homohemoterapia la rândul său se subîmparte în: autohemoterapie şi materno-hemoterapie.

» -

Page 363: 70238445 Farmacologie Ro

346 Farmacologie veterinară

Autohemoterapia constă în recoltarea de sânge 4e la un animal şi administrarea lui la acelaşi animal, pe cale subcutanată. Dozele folosite sunt crescânde (de exemplu, animale mari: 10-20-30-40-50 ml, animale mijlocii: 5-10-15-20-25 ml), la interval de 2 zile.

Maternohemoterapia constă în recoltarea de sânge de la mamă şi administrarea lui la pui, sau de la un alt animal, dar bătrân, şi administrarea lui la tineret. Dozele folosite sunt de 2-10 ml/kg la viţei, 2-3 ml/kg la purcei, administrate subcutanat sau intraperitoneal Ia intervale de 2-4 zile, putându-se efectua 2-3-4 admninistrări.

în cazul donatorilor de sânge din categoria bovinelor şi suinelor, sunt obligatorii următoarele examene: examenul clinic, hemograma, constantele eritrocitare, leuco-grama. Se vor face de asemenea: tuberculi narea, reacţia de microaglutinare pentru leptospiroză şi reacţia de aglutinare lentă pentru bruceloză. Nu se folosesc donatori din efective în care au evoluat cazuri de leucoză bovină, tuberculoză, leptospiroză sau bruceloză.

Recoltarea sângelui se face pe un anticoagulant (exemplu 1:9 citrat de sodiu). De asemenea, se recomandă adăugarea unor antibiotice cum ar fi de exemplu penicilina cristalină 200.000 U.I/ml sânge şi streptomicina 1 g/litru sânge.

In urma hemoterapiei la viţei s-a constatat o creştere a numărului de eritrocite şi leucocite ia circa 12 ore de la administrare, efectul menţinându-se circa 14 zile. Nu se modifică esenţial proteinele totale şi nici fracţiile proteice. Formula leucocitară suferă o modificare în sensul creşterii neutrofilelor pe seama limfocitelor. Absorbţia sângelui se face într-un interval de 6-12 ore, sau chiar mai repede.

LeucoterapiaConstă în injectarea subcutanată a uleiului de terebentină, provocându-se un abces

steril, numit "abces de fixaţie". Administrarea se face subcutanat, la cabaline, bovine şi câine în regiunea pectorală anterioară, iar la porc la baza urechii. Dozele sunt la cabaline 3-5 ml, la bovine 5-8 ml, la porc 2-4 ml, la câine 0,5-1 ml.

Abcesul de fixaţie evoluează astfel: în decurs de 2-3 zile, regiunea se tumenază şi se instalează o febră uşoară. începe formarea secreţiei purulente care durează 3-6 zile. Când devine fluctuant, abcesul se deschide într-un punct decliv. La porc nu se formează abces de fixaţie, ci doar o reacţie inflamatorie.

în urma abcesului de fixaţie se obţine o hiperleucocitoză utilă în unele stăriinfecţioase, plăgi atone, fistule trenante, entorse, artrite. Cel mai bine reacţionează laabcesul de fixaţie calul şi câinele. :.f<-

HistoterapiaHistoterapia sau terapia cu ţesuturi este un procedeu terapeutic frecvent utilizat la

animale. în practică se folosesc ţesuturile recoltate aseptic şi păstrate la temperaturi de 2-3°C, timp de 6-10 zile, sterilizate la autoclav. Indicaţi ile histoterapiei în general sunt: tineret slab dezvoltat, tineret cu.entero şi pneumopatii, boli trenante chirurgicale, respiratorii, obstetricale, alergice, ale ochiului, oaselor, pieli i .

Extractul tisular de splină se prepară din spline de porcine şi bovine, păstrate timp de 6-10 zile la temperatura de 2-3°C şi prelucrate apoi după o tehnică specială. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml, 10 ml şi 30 ml. Este un lichid limpede de culoare galbenă. Se administrează subcutanat în doză de 20 ml la animalele mari şi de 2-5 ml la cele mijlocii şi mici la interval de 1-2 zile, timp de 8-10 zile, de

Page 364: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe cu acţiune asupra schimburilor nutritive 347

maximum 5 ori. La purcei mici şi viţei se poate administra şi intraperitoneal cu repetare după 50-60 zile. Mecanismul stimulator al ETS constă în îmbunătăţirea circulaţiei şi deci a schimburilor nutritive în toate ţesuturile. Se observă şi o creştere a leucocitelor.

Suspensia tisulară hepatică (STH). Se prepară din ficat de bovine tinere ţinut în prealabil la temperatura de -21°C până la +4°C timp de 5 zile şi prelucrat apoi după o tehnică specială. Se prezintă sub formă de fiole de 20 ml. Pe lângă celelalte indicaţii ale terapiei nespecifice, are şi indicaţii speciale în afecţiuni obstetricale la vaci, întrucât ar stimula secreţia de hormoni gonadotropi anterohipofizari. Preparatul este indicat în endometrite cronice, corp galben persistent, hipoplazii şi hipofuncţii utero-ovariene, precum şi în anafrodizii după fătare. în general nu se obţin rezultate în îngrăşarea tineretului. Se administrează subcutanat câte 2-3 injecţii la interval de 7-10 zile, doza fiind 20-25 ml la animalele mari şi 2-5 ml la cele mici. Unii autori recomandă acest preparat pentru combaterea sterilităţii la vacă în doză de 20-40 ml.

Terapia cu rădăcină de spânzRădăcina de spânz (Helleborus purpurascens, familia Ranunculaceae) se utilizează

în medicina populară sub formă de implant subcutanat pentru redresarea tineretului hipotrepsic sau la indivizii cu boli trenante. Rădăcina de spânz, prin substanţele iritante pe care le conţine, acţionează ca un abces de fixaţie, determinând o hiperleucocitoză atât locală, cât şi generală. In realitate apare o puternică reacţie inflamatorie, cu un bogat exsudat, tumefiere şi roşeaţă. Fragmentul de rădăcină se scoate după 1-2 zile. La porcine şi ovine plaga se închide repede şi fără complicaţii. Dacă rădăcina nu se scoate la timp, ţesutul din jur se necrozează iar apoi urechea se găureşte prin căderea rândului de piele necrozată. La cal, abcesul se drenează spontan după 5-9 zile, iar la bovine se vindecă după 1-2 luni după ce se complică prin transformare purulentă.

Fragmentul de rădăcină are o lungime de 3-5-10 cm iar locul de elecţie este regiunea pectorală la speciile mari, conchia auriculară la oi şi porci.

ImplantoterapiaPentru a obţine un efect iritativ şi ulterior stimulator de lungă durată, se pot implanta

subcutanat bucăţi de ţesuturi animale sau bucăţi de lemn moale. Implantul din ţesut se introduce subcutanat printr-o mică incizie a pielii care se închide ulterior cu un fir,de mătase. La fel se introduce şi implantul din lemn, eventual cu ajutorul unei seringi metalice.

Locul de elecţie pentru implant este diferit în funcţie de specie: la rumegătoare, înaintea spetei, la tineretul suin, după ureche, în timp ce la purceii foarte mici pe partea internă a coapsei, iar la câini pe laturile corpului.

Implantul din os se constituie din bucăţi de humerus sau femur, care se netezesc cu o pilă, se fierb de mai multe ori timp de 15 minute (apa se aruncă), până când apa rămâne curată.

Implantoterapia este indicată la tineretul hipotrepsic, la tineretul cu enterite, bronşite, bronhopneumonii cronice. Implantul poate să se resoarbă în decurs de 1-2 luni sau nu se resoarbe. Datorită tehnicii nesterile, uneori pot surveni complicaţii sub formă de supurau! şi hemoragii. Dacă se produce numai o reacţie inflamatorie timp de 6-12 zile de la introducerea implantului, aceasta este normală şi nu necesită

-<fe.

Page 365: 70238445 Farmacologie Ro

348 Farmacologie veterinară

îndepărtarea fragmentului. Dintre toate speciile, se pare cătmplantoterapia dă unele rezultate laviţei. Se pare că creşterea gammaglobulinelor s-ar datora acţiunii stimu-latoare asupra hipotalamusului, hipofizei, suprarenalelor.

Preparate stimulatoare diverseIodisept (Yatren) se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi 10 ml soluţie 3% de acid

7 iod 8-oxichinolein-5-sulfonic. în afară de acţiunea sa antiseptică, iodiseptul mai este amebicid şi stimulant nespecific, utilizat în medicaţia pneumopatiilor, a actinobaci-lozei, ca adjuvant medicamentos în bolile chirurgicale şi infecţioase, pe cale subcu-tanată sau intramusculară, zilnic sau o dată la 2-3 zile până la redresarea stării anima-lului. Dozele folosite sunt următoarele: animale mari 50-100 ml (viţei şi mânji 20-30 ml) la ovine şi porcine 10-30 ml, iar la câini 2-5 ml. în actinomicoză, botriomicoză,, iodiseptul se recomandă a fi injectat perifocal, 20-30 ml la animalele mari.

Colagen iodat este o soluţie injectabilă cu acid 7 iod 8 oxichinolein 5 sulfonic (iodisept) 2,25 g, bicarbonat de sodiu 0,75 g, citrat de sodiu bibazic 1,5 g. Medica-mentul acţionează ca stimulent nespecific şi se administrează intramuscular sau subcutanat, zilnic, mai ales laviţei în pneumopatii, în doze de 10-20 ml. Stimulează sistemul limfatic şi sistemul reticulo-endotelial, mărind astfel rezistenţa organis-mului. Perifocal se administrează 10-20 ml de 3-4 ori. Intrauterin înlocuieşte soluţia Lugol sau Racilinul, instilându-se 50-100 ml la 3-4 zile interval. Avantajele colage-nului iodat faţă de iodisept constau în leucocitoză mai bună şi doze mai mici.

Omnadinul este un preparat asemănător polidinului, constituit din amestec de pro-teine bacteriene apatogene, săruri biliare, lipoizi biliari în ser fiziologic. Injectat pe cale musculară sau subcutanată, omnadinul este considerat un adjuvant preţios al sulfa-midoterapiei şi antibioterapiei. Nu produce reacutizarea brutală a inflamaţiilor cronice. Stimulează apreciabil rezistenţa organismului în diferite afecţiuni. Dozele la animalele mari sunt de 10-30 ml, la animalele mijlocii de 4-6 ml, iar la câini de 0,5-4 ml.

Polidinul se prezintă sub formă de fiole de 2 ml şi conţine 13 tulpini de germeni (inactivate prin căldură), suspendate într-o soluţie izotonă, biliară şi fenolată 0,3%, de clorură de sodiu. Determină leucocitoză, cu creşterea procentuală a graniilocitelor şi scăderea limfocitelor. Se utilizează în doză de 4 ml la viţei şi 1-2 ml la purcei subcutanat sau intramuscular, în enterite, bronşite, bronhopneumonii în asociere cu substanţe antibacteriene. Polidinul scurtează perioada de tratament şi influenţează favorabil evoluţia bolii.

Zoodin B este un produs de uz veterinar ce se prezintă sub formă de fiole de 5 ml,' 10 ml, 20 ml sau flacoane de 50 ml. Conţine 8 specii microbiene, inactivate prin căldură în ser fiziologic biliat 1%, fenolat 0,3%. Se foloseşte la bovine în afecţiuni respiratorii şi digestive acute şi cronice, atât preventiv, cât şi curativ.-Se injectează subcutanat sau intramuscular o dată pe zi, timp de 3-4 zile, în doză de 0,05-0,15 ml/kg.

Novococ forteEste un produs de uz veterinar ce se administrează intravenos cu efect analgezic,

ântipiretic şi energizant, stimulator al circulaţiei sangvine, tonic general.

Page 366: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XXII MEDICAŢIA VITAMINICĂ

Vitaminele sunt biocatalizatori de origine exogenă, cu rol important în cadrul schimburilor nutritive.

Se formează mai ales în organismul plantelor şi mai rar în ţesuturile animale. Tratamentul cu vitamine urmăreşte mai multe obiective:a. vitaminoprevenţia care se recomandă atunci când furajele sunt sărace în vitamine;b. tratament cu rol de suplimentare care se recomandă în anumite stări

fiziologice cum ar fi: gestaţia, lactaţia, la animalele de creştere;c. tratament care însoţeşte tratamentul cu antibiotice. Se folosesc mai ales

vitamine ale complexului B pentru a preveni dismicrobismul intestinal. Vitaminote-rapia însoţeşte adesea medicaţia antialergică, antifebrilă, antitoxică.

d. vitaminoterapia propriu-zisă care se recomandă în cazul hipo- şi avitaminozelor.Administrate în hipo- şi avitaminoze, vitaminele corectează specific tulburările

metabolice prin participarea lor Ia procesele oxido-reducătoare, prin intervenţia lor în calitate de coenzime, prin acţiunea lor sinergică sau antagonică faţă de hormoni.

Obişnuit, vitaminele se denumesc după literele alfabetului latin, după acţiunea pe care o produc, după structura chimică. O clasificare a vitaminelor se bazează pe solnbilitatea lor. Astfel, există vitamine liposolubile care se absorb din intestin o dată cu grăsimile şi vitamine hidrosolubile.

Toxicitatea vitaminelor este scăzută respectiv rareori doar vitaminele liposolubile se pot cumula prin supradozare, în timp ce vitaminele hidrosolubile se elimină uşor şi ca urmare nu pot genera acţiuni nocive.

Vitaminele sunt substanţe organice sintetizate de plante şi de animale care în ultimii ani se obţin şi pe cale sintetică.

Se recomandă a se administra în hipo- şi avitaminoze întrucât corectează specific tulburările metabolice precum şi simptomele bolilor carenţiale. Se administrează ca medicamente în unele boli şi acţionează ca biocatalizatori având rol de coenzime.

în funcţie de structura lor chimică, de posibilităţile de absorbţie, de stocare în organism şi de eliminare, vitaminele se clasifică în liposolubile şi hidrosolubile.

Vitamina A (Retinol, Vitamina antixeroftalmică, Factor de creştere, Vitamina antiinfectioasă) se prezintă sub formă de vitamina A acetat, soluţie uleioasă sau un amestec de ulei cu cristale galbene sau portocalii, cu miros şi gust de peşte. Preparatele comerciale pe bază de vitamina A sunt:

- drajeuria 10 000U.I.;- fiole de 1 ml, 300 000 U.I.;- unguent cu vitamina A - 1 000 000 U.I./g;- soluţie uleiaasă de uz intern- 30 000 U.I./g;- vitamina A palmitat hidrosolubilă, capsule de 50 000 U.I.;

Page 367: 70238445 Farmacologie Ro

350 Farmacologie veterinară

- Fish liver oii - ulei de peşte + glucoza, flacoane ăS 250 ml;- Tung - Haiy fish liver oii, capsule.Vitamina A îndeplineşte următoarele roluri în organism:- participă la regenerarea pigmenţilor fotosensibili având un rol important în

procesul vizual;- asigură desfăşurarea normală a metabolismului epitelial;- stimulează creşterea staturală;- are rol în metabolismul steroizilor sexuali şi ai glucocorticoizilor.Precursorul vitaminei A, 8-carotenul în urma administrării per os, se absoarbe

bine din intestin în prezenţa grăsimilor, difuzează în organism ca ester palmitic şi, se depozitează în ficat ca vitamină A formă biologic activă.

Indicaţiile terapeutice ale vitaminei A sunt: stimularea creşterii tineretului, în gastroenterite, pneumopatii, coccidioză, la femelele gestante sau în lactaţie, la păsările ouătoare şi la pui, în boli infecţioase, precum şi în afecţiuni oculare.

Se administrează timp de 10-15 zile în următoarele doze: animalele mari 600 000- 2 000 000 U.I., animalele mijlocii 200 000 - 400 000 U.I., animalele mici 50 000- 200 000 U.I., iar la păsări 500 - 4 000 U.I. Adesea, vitamina A este asociată în cadrul unor preparate comerciale cu alte vitamine liposolubile.

Vitamina A + D2 se prezintă sub formă de drajeuri cu vitamina A 3 000 U.I. şi vitamina D2 1000 U.I., capsule gelatinoase cu vitamina A 2 500 U.I. şi vitamina D2 550 U.I., fiole soluţie injectabilă 3 ml şi 5 ml, soluţie uleioasă de uz intern.

Complexul vitaminic are rol în metabolismul calcic şi se utilizează în: rahitism, osteomalacie, osteoporoză, fracturi, spasmofilie, eczeme, boli infecţioase, boli parazitare. Se administrează zilnic, 15-30 zile, cu pauze de 10-15 zile şi reluări, în următoarele doze: animalele mari 10-30 ml, animalele mijlocii 5-15 ml, animalele mici 3-10 ml.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml soluţie injectabilă ce conţine 500 000 U.I. vitamina A şi 250 g vitamina E. Este un lichid limpede, uleios, galben - portocaliu, cu gust amar şi miros caracteristic. Se utilizează ca factor de protecţie şi stimulant general în tulburări ale organelor reproducătoare, afecţiuni cutanate, hepatice, boli infecţioase, pentru stimularea ouatului, encefalomalacia puilor, miodistrofia striată a miocardului la puii de găină, în sindroame hemora-gipare, pe cale subcutanată şi intramusculară la intervale de 3-4 zile, 2-3 reprize, în următoarele doze: 8-10 ml la animalele mari, 5-6 ml la animalele mijlocii şi 1-2 ml la animalele mici.

Vitamina A + D3 + E (Ursovit) se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml soluţie buvabilă sau injectabilă uleioasă şi hidrosolubilă. Este un lichid limpede incolor sau slab opalescent, cu miros caracteristic şi gust dulce amărui. Se administrează preventiv la tineret şi curativ, la toate animalele, în stări de stres, pentru stimularea creşterii şi a rezistenţei organismului, stimularea ouatului, în tulburări ale metabolismului calciului şi fosforului, afecţiuni cutanate, oculare, hepatice, gastroenterite, enteropatii, animale slăbite sau puse la îngrăşat.

La păsări, purcei, grăsuni se administrează în apa de băut, iar la viţei, mânji, miei în apă sau lapte ca breuvaj.

Dozele sunt următoarele: la păsări 1 ml/l 1 apă/100 pui sau 50 găini, iar la animalele mari 8-15 ml. Se administrează mai multe cure de 5-15 zile cu pauze.

Page 368: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 351

Vitamina AD3E 80/40 (soluţie injectabilă) conţine pe mililitru: -vitamina A 80 000U.I.;- vitamina D3 40 000 U.I.;- vitamina E 10 mg.Se administrează intramuscular sau subcutanat în doză unică: vaci 10 ml, cai 6-

10 ml, viţei 3,5-5 ml, iepe 5 ml, oi, berbeci 2,5 ml, porci 2,5-5 ml, purcei 0,5-1 ml, câini, pisici 1-3 ml.

Soluţia injectabilă se prezintă sub formă de flacoane de 100 ml.Vitamina AD3E + C (pulbere hidrosolubilă) este indicată la toate speciile şi la păsări

în stări de stres, convalescenţă, ca biostimulator, în intoxicaţii, diateze hemoragipare.Zingul AD3E (Grecia) este o soluţie injectabilă în flacoane a 50 ml care conţine

pe mililitru:- vitamina A - 50 000 U.I.- vitamina D3 - 25 000 U.I.- vitamina E - 50 mgSe administrează pe cale intramusculară sau subcutanată în următoarele doze:

bovine şi cabaline 7-15 ml, viţei 5-8 ml, porci 5-8 ml, purcei 1-2 ml, ovine şi caprine 3-7 ml, miei şi iezi 3-5 ml. Dacă este necesar dozele se repetă la 10-15 zile.

Kofovit AD3E este un preparat comercial sub formă de soluţie buvabilă care se utilizează în prevenirea şi tratamentul deficienţelor vitaminice, pentru stimularea apetitului, ca terapie de suport în gestaţia toxică, în boli parazitare, tulburări ale metabolismului mineral şi pentru preântâmpinarea stresului. Se administrează timp de 5-10 zile, la păsări 400 ml în 100 1 apă, 16 ml/zi la viţeii până la 50 kg, 24 ml/100 kg la animalele mari sau 8 ml/kg.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi conţine 100 000 U.I. şi 50 mg vitamina E per mililitru. Fiind o soluţie uleioasă, se administrează intramus-cular sau subcutanat în următoarele doze: animale mari 10 ml, tineret 5 ml de 3 ori la intervale de 3 zile. Este indicat în hipofuncţii ovariene, endometrite, oligospermie, dar şi la tineret în afecţiuni gastrointestinale şi pulmonare. în endometrita cronică purulentă a vacilor se instilează intrauterin 15 ml, în amestec cu antibiotice cu spectru larg (0,5 g tetraciclină sau cloramfenicol).

Vitamina B| (tiamină, vitamină antinevritică, vitamină anti beri-beri) este coenzima cetoacidcarboxilazelor care intervin în metabolismul gjucidic prin carboxilarea şi decarboxilarea acidului piruvic şi a alfacetoacizilor. în situaţii de carenţă, degradarea acestor acizi stagnează. Aceştia, consecutiv acumulării la nivelul sângelui, afectează organele cu metabolism intens (creier, miocard) provocând tulburări mai ales de natură nervoasă (oboseală, polinevrite, pareze, contracturi). Vitamina Bi favorizează depunerea de glicogen în ficat şi determină astfel o toleranţă la glucide. Activează fermenţii pancreatici, favorizând absorbţia grăsimilor la nivelul intestinului. Măreşte tonusul fibrei musculare netede din intestin, favorizând absorbţia şi digestia.

Carenţa în vitamina Bi nu este o problemă în general deoarece aceasta se sintetizează în prestomace la rumegătoare şi în intestinul gros la toate speciile de animale. Această carenţă poate să apară fie în urma excesului alimentar de hidraţi de carbon, fie datorită prezenţei enzimei „tiaminază" în furaje. Ca urmare apare inapetenţă, slăbiciune, tulburări nervoase, convulsii, la păsări horiplumaţie, opisto-tonus, diaree.

-aSir

Page 369: 70238445 Farmacologie Ro

352 . Farmacologie veterinară

Se recomandă în tulburări ale sistemului nervos (polinevrite, pareze, paralizii), stări reumatice, nevralgii, jigodie forma nervoasă. Apoi ?e administrează în afecţiuni hepatice, sindrom hepatoencefalic, acetonemie, atonii gatrointestinale.

Se prezintă sub formă de fiole a 2 ml cu 100 mg, flacoane a 20 ml 5% soluţie injectabilă şi comprimate a 10 mg.

Se administrează pe cale intramusculară sau subcutanată, în doze zilnice de: animale mari 100-1200 mg, animale mijlocii 100-200 mg, animale mici 25-100 mg şi păsări 2-5 mg. Tratamentul durează 3-4 zile. Comprimatele se administrează per os la animalele mici şi păsări în doză de Vi -l comprimat /zi.

Vitamina B2 (Riboflavina) este coenzima flavinenzimelor şi are rol în transportul de hidrogen. Datorită acestei funcţii, vitamina B2 are rol în procesele respiratorii celulare, mai ales în ţesuturile lipsite de vascularizaţie (cornee, cristalin, epitelii) şi în hematopoeză. Ca urmare este indicată în afecţiuni oculare (cheratite, conjunctivite, ulcere corneene), în stări de anemie şi în afecţiuni ale pielii (dermatite, eczeme).

Vitamina B2 se prezintă sub formă de fiole de 1 ml 0,5% şi fiole de 2 ml 0,5%. Se administrează intramuscular sau subcutanat în doze de 6-12 ml la animalele mari, 4-6 ml la cele mijlocii, 2-4 ml la cele mici şi 1 mg/pui. Tratamentul se efectuează zilnic sau o dată la 2-3 zile.

Vitamina B4 (Colina) nu este o vitamină propriu-zisă pentru că nu are rol de coenzima. Principala ei funcţie este de agent lipotrop. Intră în componenţa unor preparate folosite ca medicaţie hepato-biliară.

Vitamina B5 (acid pantotenic) intervine în sinteza acetilcolinei, a colesterolului, a hemoglobinei şi hormonilor steroizi. Se întâlneşte mai ales sub forma panto-tenatului de calciu în cadrul unor preparate (Electovit, Complex B forte).

Vitamina B6 (Piridoxina) este coenzima transaminazelor şi are rol în sinteza unor aminoacizi şi în procesul de hematopoleză. Este indicată în afecţiuni ale pielii, stări convulsivante, intoxicaţii medicamentoase. Se prezintă sub formă de flacoane a 10 ml şi 20 ml 5% soluţie injectabilă.

în medicina veterinară se foloseşte soluţia injectabilă, flacoane a 20 ml vitamina B| + B6 cu efect tonifiant, antinevritic, antitoxic şi antialergic.

Vitamina Bn (Ciancobalamina) se obţine pe cale naturală din reziduurile cul-turilor de Streptomyces griseus şi aureofaciens. La om, în carenţa în această vitamină apare anemia megaloplastică hipercromă numită anemie pernicioasă de tip Biermer.

La animale nu există acest tip de anemie, dar vitamina B12 are un rol antitoxic hepatic, trofic în unele afecţiuni nervoase şi se foloseşte ca factor de creştere la suine şi la păsări. în acest sens se foloseşte produsul de uz veterinar Bevitex sub formă de ţ

pulbere de culoare gri-gălbuie, obţinută din reziduuri de culturi de Sireptomyces.Se administrează în următoarele doze: tineretul porcin 15 mcg la 1 kg furaj, iar la

păsări 12 mcg/kg furaj şi asigură un spor în greutate de 10-14,5% la tineretul porcin şi de 5,5-9,2% la tineretul aviar.

în acelaşi timp, vitamina B12 există şi sub formă de soluţie injectabilă, fiole de 10 şi 20 ml 0,1%.

Vitamina Bc (acid folie) se prezintă sub formă de pulbere cristalină de culoare albă şi sub formă de drajeuri a 0,005 g. Stimulează eritropoleza corectând anemiile megaloblastice întrucât este indispensabilă sintezei acizilor nucleici.

Page 370: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 353

Sulfamidele, barbituricele şi substanţele antiepileptice sunt antagoniste cu acidul folie putându-se folosi în intoxicaţia cu aceste medicamente.

Tonozit, Inozitol, Mezoinozitol este o vitamină din complexul B cu acţiune lipotropă şi hepatoprotectoare. Se utilizează în hepatite cronice şi ciroză, ca adjuvant în tratamentul distrofiei musculare progresive.

Vitamina B15 (Acid pangamic) este o vitamină din complexul B cu acţiune antito-xică şi lipotropă care se administrează per os şi subcutanat în doză de 1 -3 mg/kg.

Vitamina H (Biotina, Murnil) este o vitamină din complexul B cu rol în metabo-lismul acizilor aminaţi, în sinteza proteinelor, stimulator al rezistenţei pielii şi fanerelor.

Vitamina Hi (Acid paraaminobenzoic, A.P.A.B., Romavit) Face parte din vita-minele complexului B. Este o pulbere cristalină alb-gălbuie sau cristale alb-gălbui, cu gust uşor acru şi amar. Se prezintă sub formă de comprimate a 0,5 g. Are acţiune trofică asupra părului (creşterea şi pigmentarea părului, acţiune antireumatismală şi antialergică.

Se recomandă în sindroame alergice, boli de piele, artrite reumatice, ca agent antifibrozant, în tulburări trofice ale părului, alopecii. Se administrează per os la carnivore timp de 10-15 zile, 3 g la câine şi 1 g la pisică. Este un antagonist al sulfamidelor.

Vitamina Bi + B2 se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în flacoane de 20 ml ce conţine tiamină clorhidrat şi piridoxină clorhidrat; este indicată la toate speciile în tulburări ale sistemului nervos în hipovitaminoze şi în intoxicaţii.

Drojdia furajeră se obţine din cultura ciupercii Sacharomyces cerevisiae. Pe lângă vitaminele complexului B, drojdia mai conţine proteine, aminoacizi şi oligo-elemente. Este o pulbere de culoare galben-brunâ, cu miros caracteristic. Se utili-zează ca excipient pentru diferite premixuri sau medicamente şi se utilizează ca atare în autointoxicaţii, furunculoză, endometrite, retenţii placentare.

Se administrează per os în următoarele doze: animale mari 0,25-0,5 g, animale mijlocii 0,1-1 g, animale mici 1-3 g, în mod obişnuit sub formă de furaj medi-camentat.

Complexul B drajeuri reprezintă un amestec de vitamine Bt, B2, B6, PP, pantotenat de calciu şi extract de drojdie de bere. Este indicat pentru protecţia florei intestinale în cazul tratamentului cu antibiotice, în afecţiuni gastrointestinale, dermatologice, hepatice, oculare, intoxicaţii. Tratamentul durează 5-8 zile, iar doza zilnică este de 3-6 drajeuri la purcei, 2-4 drajeuri la carnivore şi Vz -1 drajeu la pui.

Vita B-complex suspensie buvabilă în flacoane de 50 ml, 100 ml şi 1000 ml ce conţine vitaminele Bi, B2, B&, Bn, PP, pantotenat de calciu, biotină şi vitamina C.

Electovit drajeuri conţine vitaminele Bi, B2, B6, B]2, PP, pantotenat de calciu, fosfat de calciu tribazic.

Vitamina C (Acid ascorbic) se întâlneşte în majoritatea fructelor şi legumelor proaspete, în cantitate mai mare în fructele citrice şi măceşe. Se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust acru. In comerţ există sub formă de fiole de 10 ml 10% şi flacoane a 20 ml, 50 ml, 100 ml 10%, comprimate a 200 mg şi pulbere hidrosolubilă.

Toate speciile domestice îşi acoperă nevoile de vitamină C prin sinteză proprie, cu excepţia viţelului, la care este nevoie de un aport exogen prin lapte în primele 2 săptămâni de viaţă. în viaţa individului există o carenţă relativă, prin nevoie

»

Page 371: 70238445 Farmacologie Ro

354 Farmacologie veterinară

crescută, în anumite situaţii: gestaţie, lactaţie, stări febrile, stări infecţioase, stări de stres.

Ţinând seama de multiplele sale roluri în organism şi de participarea la funcţiile fiziologice, vitamina C are următoarele indicaţii terapeutice: ca supliment în gestaţie şi lactaţie, în boli infecto-contagioase, stări febrile, cetonemie, stări de stres, la animalele slăbite, epuizate, în boli ale oaselor (fracturi, osteoporoză), în boli ale pielii (eczeme, urticarie), în boli alergice, în intoxicaţii.

Soluţia injectabilă se administrează intravenos în următoarele doze: 0,5-5-10 g la animalele mari, 0,2-1 g la animalele mijlocii, 0,05-1 g la animalele mici şi 0,01-0,05 g la păsări. Aceste doze de administrează o dată pe zi, timp de 2-4 zile. Este bine ca vitamina C să fie administrată diluată cu ser glucozat sau cu ser fiziologic (după Veturia Nueleanu, 2004). Ţinând seama de faptul că vitamina C soluţie injectabilă este foarte sensibilă la factorii de mediu, se păstrează în condiţii foarte bune, la rece şi ferit de lumină.

Comprimatele se folosesc mai ales la animalele mici, 1-3 tablete pe zi, timp de 3-5 zile.

Vitamina P se mai numeşte şi vitamina C2, rutozid sau vitamina permeabilităţii capilare. Ea reduce permeabilitatea capilară, fiind sinergică cu vitamina C. Este un glicozid flavonic care este întâlnită alături de vitamina C în unele fructe (citrice, măceşe). în comerţ există Rutin comprimate, Rutozid fiole şi Tarosin comprimate ce conţin vitamina P şi C. Se administrează cu scopul de a preveni hemoragiile.

Vitamina D se prezintă sub formă de vitamina D2 (ergocalciferol) rezultată din iradierea ergosterolului cu raze ultraviolete şi vitamina D3 (colecalciferol) rezultată din iradierea 7-dehidrocolesteroluIui. Vitamina D3 este hidrosolubilă şi biologic mai activă decât vitamina D2; ea se sintetizează şi în piele, sub acţiunea razelor solare, din 7-clehidrocolesteroI, care la rândul lui este sintetizat în ficat din colesterol. Ambele vitamine pot fi administrate Ia mamifere cu aceeaşi valoare, dar la păsări vitamina D3 este de 2 ori mai eficientă. Carenţa în vitamina D se manifestă prin rahitism, osteomalacie, osteoporoză. Calcemia şi fosfatemia suferă o scădere înaintea apariţiei semnelor clinice.

Vitaminele D au următoarele indicaţii terapeutice: ca tratament de suplimentare Ia femele în gestaţie şi lactaţie şi la păsările ouătoare, în caz de fracturi, osteoartrite, tetanii, parazitoze, în rahitism şi osteomalacie, în prevenirea parezei postpartum şi a febrei vitulere la vaci.

In comerţ există fiole de 1 ml 600 000 U.I. vitamină D2 în soluţie uleioasă, fiole de 5 ml cu 150 000 U.I./ml vitamină D2 în soluţie uleioasă, fiole de 1 ml a 600 000 U.I. vitamină D3 emulsionabilă cu apa. Aceste soluţii se administrează intramuscular sau subcutanat, o dată pe lună, în doze de 600 000-1 200 000 U.I. la animalele mari, 300 000-600 000 U.I. Ia animalele mijlocii, 300 000 U.I. la animalele mici, 100-300 U.I. Ia păsări şi 25-100 U.I. la pui. Pentru a preveni pareza postpartum şi febra vituleră la vaci, se administrează cu o săptămână înaintea fătării 10 milioane U.I. pe cale intramusculară (după Veturia Nueleanu, 2004).

Vitamina E (Tocoferol, Fertilol, Antisterilică) este o vitamină liposolubilă şi se prezintă sub formă de soluţie vâscoasă de culoare galbenă, limpede, inodoră, insipidă, la lumină închizându-de la culoare. Se găseşte în plantele verzi, în produse animale şi în cantităţi mari în germenii de porumb şi în uleiul de arahide. Există mai

Page 372: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia vitaminică 355

mulţi tocoferoli, dar alfatocoferolul acetat este vitamina E. Vitamina E se absoarbe din tubul digestiv şi se distribuie în toate ţesuturile, mai ales în ţesutul adipos, glanda mamară, ficat, miocard, uter, testicule.

Carenţa în vitamina E este predominant o carenţă de aport şi se manifestă prin leziuni degenerative ale ţesutului muscular striat, mai ales la tineretul în creştere. De asemenea se produce insuficienţa muşchiului cardiac şi ca urmare apar tulburări locomotorii şi insuficienţă cardiacă. La păsări, în carenţa vitaminei E apare encefalomalacie şi diateză exudativă. Se produc, în general, tulburări de reproducţie, respectiv la masculi sterilitate, pierderea mobilităţii spermatozoizilor, modificări ale tubilor seminiferi, iar la femele modificări trofice ale uterului, moarte embrionară sau chiar fetală.

Vitamina E are următoarele indicaţii terapeutice: distrofie musculară la miei, viţei, purcei, mânji şi pui, în cazul scăderii producţiei de ouă şi a procentului de ecloziune, în profilaxia şi terapia encefalomalaciei şi a diatezei exudative la pui, în sterilitate cu etiologie necunoscută, pentru prevenirea mortalităţii embrionare şi fetale, la femele cu chişti ovarieni şi la masculi cu azoo- şi oligospermie.

Vitamina E se prezintă sub formă de fiole de 20 ml 5% cu vitamina E hidroso-lubilă, fiole de 5 ml şi 10 ml 10% cu vitamina E soluţie uleioasă. Aceste produse se administrează intramuscular şi subcutanat.

Există de asemenea vitamina E soluţie buvabilă, flacoane a 50 ml, 100 ml, 1000 ml cu 5% acetat de alfatocoferol.

Vitamina E + seleniu soluţie injectabilă, în flacoane de 100 ml ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu şi este indicată în tratamentul tulburărilor de repro-ducţie la masculi şi femele, miopatie şi distrofie musculară.

Nutrii Se este o pulbere cu vitamine, aminoacizi esenţiali şi seleniu pentru păsări, viţei, mânji, purcei, miei, iezi în hipovitaminoze, stres, convalescenţă şi stimularea creşterii.

Vitamina E + seleniu pubere ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu. Produsul se recomandă la păsări în hipovitaminoze E, întârzieri în creştere, în miopatie şi encefalomalacie.

Introvit E Selen soluţie injectabilă, în flacoane de 100 ml ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu; se utilizează în special la bovine, ovine şi suine. Dozele în care se administrează preparatele ce conţin vitamina E sunt următoarele: 30-200 mg la miei, 300-100 mg la viţei şi mânji, 10 mg la purcei, 1-3 mg la pui, timp de 3-5 zile în tratamentul miodistrofiei.

La păsări se poate administra şi în apa de băut 0,01-0,02%, iar în cazul scăderii producţiei de ouă sau a procentului de ecloziune 2,5-5 mg.

în cazurile de sterilitate la femelele animalelor mari se administrează 300 mg, 2 administrări la 3-6 zile interval, în cazul chiştilor ovarieni 300 mg de 3 ori la 3 zile interval; în anestru la scroafă 150-300 mg, 2 administrări la 3-6 zile; la oile gestante pentru prevenirea mortalităţii fetale şi a miodistrofiei mieilor 150-300-600 mg de 3 ori la 3 zile.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi care conţin vitamina A 100 000 U.I. şi vitamina E 50 mg per mililitru. Se administrează intramuscular fiind o soluţie uleioasă, în următoarele doze: animale mari 10 ml, tineret 5 ml, de 3 ori la

Page 373: 70238445 Farmacologie Ro

356 Farmacologie veterinară

interval de 3 zile în hipofuncţii ovariene, endometrit?, oligospermie, dar şi în afecţiuni gastrointestinale şi pulmonare.

Se poate instila şi intrauterin în endometrita purulentă a vacilor în doză de 15 ml în amestec cu antibiotice cu spectru larg.

Vitamina F (Linomag) se prezintă sub formă de capsule gelatinoase cu 0,27 g concentrat de esteri etilici ai acizilor graşi esenţiali nesaturaţi şi flacoane a 10 ml cu soluţie de uz intern ce conţine acelaşi concentrat. Se extrage din uleiul de floarea soarelui. Are rol în menţinerea trofîcităţii pielii, în metabolismul colesterolului şi al lipidelor, în mecanismele endocrine şi ale ovulaţiei, în creştere. Se recomandă în tratamentul eczemelor, arsurilor, plăgilor, în acnee şi seboree, în hipofoliculinemie.

Vitamina PP (Nicotinamida). Din punct de vedere chimic este amida acidului nicotinic. S-a constatat că şi acidul nicotinic are aceleaşi proprietăţi, respectiv joacă rol de provitamină PP. Se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă-gălbuie, fără miros şi cu gust amar. Se găseşte în drojdia de bere, în ciuperci, în roşii, în ficat şi în lapte.

Nicotinamida face parte din coenzimele transportoare de hidrogen şi anume NAD (nicotinamid-adenin-dinucleotid) şi NADP (NAD-fosfat). Aceste enzime catalizează numeroase reacţii de hidrogenare şi dehidrogenare în cadrul anabolis-mului şi cataboiismului lipidelor, hidraţilor de carbon şi aminoacizilor.

în situaţii de carenţă există o suferinţă vizibilă, mai ales la nivelul unor ţesuturi cu un metabolism intens, cum sunt: pielea, mucoasa tubului digestiv, aparatul urogenital, SNC. Carenţa în vitamina PP caracterizează pelagra la om, această boală întâlnindu-se uneori şi la câine, porc şi păsări; la câine se manifestă prin limbă neagră (black tongue), vomă etc; la porc prin tulburări gastrointestinale, iar la păsări prin dermatite.

Vitamina PP se foloseşte ca factor antipelagros şi ca medicament în eritrodermii, eczeme, stomatite etc. Se prezintă sub formă de fiole a 1 ml 3%, fiole a 2 ml 5% şi comprimate a 0,1 g. Se poate administra subcutanat, intramuscular, intravenos lent şi per os în doze de 0,1-0,5 g la animalele mari (mai puţin rumegătoarele care nu fac" această carenţă), 0,03-0,08 g la porci şi 0,005-0,05 la câini.întrucât nu există produse de uz veterinar, vitamina PP se administrează sub formă de complexe vitaminice B, în gastroenterite, boli ale pielii, ale ficatului, intoxicaţii cu sulfamide şi pentru stimularea animalelor tinere după înţărcare. Vitamina U contribuie la regenerarea mucoasei digestive.

Complexe vitaminice1. Polivitamine drajeuri de uz veterinar. Preparatul conţine vitaminele A, Bi,

B2, C şi PP şi este indicat la purcei, carnivore şi pui de găină, în reprize de 5-10 zile, doza zilnică fiind de 4-6 drajeuri la purcei şi carnivore şi 1-4 drajeuri la puii de găină. Se recomandă la tineretul slab dezvoltat, în convalescenţă sau după boli infecto-contagioase.

2. Biovit Plus se prezintă sub formă de comprimate de uz veterinar ce conţine mai multe vitamine, fiind recomandat ca biostimulator la toate speciile în perioada de creştere, pentru combaterea avitaminozelor care însoţesc bolile infecţioase şi parazitare, în stări de stres şi convalescenţă.

3. Complex polivitaminic buvabil suspensie de uz veterinar, conţine vitaminele A, D3, E, K3, B|, acid pantotenic, biotină, vitamina C, magneziu, zinc, metionină şi

Page 374: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 357

lactoză. Se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml, 300 ml şi 1000 ml şi se recomandă ca biostimulator şi antistres.

4. Oxivit S pulbere hidrosolubilă conţine oxitetraciclină hidroclorică, vitaminele A, D3, E, Bi, K, C, acid pantotenic, biotină, metionină, magneziu şi zinc. Se prezintă sub formă de pungi a 100 g şi 1000 g şi se recomandă la păsări pentru combaterea fenomenelor de stres.

5. Viplex - drajeuri ce conţin vitaminele A, D2, E, Bi, B2, B6, PP, C, P, lecitină şi sulfat feros.

6. Cavit 9 comprimate ce conţin vitaminele A, D2, E, B,, B2, Bâ, PP, C, pantotenat de calciu şi gluconat de calciu. Se administrează ca sursă de vitamine şi de calciu.

7. Pro-vite comprimate ce conţin vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B5, B6, B]2, sulfat feros anhidru, sulfat de cobalt, sulfat de mangan, sulfat de cupru, iodură de potasiu, fosfat de calciu, stearat de magneziu şi oxid de zinc. Se administrează în următoarele doze: câini sub 5 kg I/2 comprimat pe zi, câini peste 5 kg 1 comprimat pe zi, câini adulţi 1-2 comprimate pe zi, pisici Vi -l comprimat pe zi.

8. Polivitaminizant S drajeuri ce conţin vitaminele A, D2, E, B^ B2, B6, B]2, C, PP.

9. Multivit (Anglia) este o soluţie injectabilă ce conţine vitaminele A, D3, E, Bi_ B2, B(„ B]2, nicotinamidă şi pantotenat de calciu. Se recomandă la toate speciile de animale pentru tratamentul şi prevenirea avitaminozelor determinate de stres şi convalescenţă.

10. Nutribac (Austria) este un preparat ce conţine calciu, fosfor magneziu, sodiu, vitaminele A, D3, E, B2, B]2, C şi pantotenat de calciu. Se recomandă la viţei, miei, purcei, păsări, în prevenirea infecţiilor intestinale, reducerea condiţiilor de dezvoltare a florei patogene.

11. Nutriwerfft (Austria) este un supliment vitamino-mineral şi aminoacizi ce conţine vitaminele A, D3, E, B2, Bi2, C, acid nicotinic, pantotenat de calciu, minerale, precum fier, mangan, cupru, zinc, iod, cobalt, seleniu, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, sodiu, colină, aminoacizi esenţiali: lizină, cistină, arginină, tripto-fan, histidină, prolină, fenilalanină, leucină, isoleucină, valină, tirozină, treonină, serină, alanină, glicocol, acid glutamic şi acid aspartic.

12. Complex polivitaminic (Franţa) este o soluţie buvabilă pentru viţei, miei, porci, păsări, iepuri, care conţine vitaminele A, D3, E, Bi, K3, C, acid pantotenic, precum şi metionină, magneziu, zinc.

13. Tonivit (Egipt) este o pulbere cu vitamine hidrosolubile, liposolubile şi metionină în flacoane de 100 g, 500 g şi 1000 g.

14. Vitapanlia (Italia) este o soluţie buvabilă pentru toate speciile care se compune din 2 soluţii care se amestecă în momentul utilizării. într-o soluţie se află vitaminele A, D3, E, B|, B6, PP, iar în cealaltă unele minerale precum cupru, cobalt, magneziu, mangan, zinc.

15. Vitabic (Israel) este o soluţie injectabilă ce conţine vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B3, B5, B6, B|2, colină. Se recomandă la toate speciile pentru corectarea deficitului de aport vilgminic, îmbunătăţirea absorbţiei după enterite, pentru susţinerea organismelor convalescente şi debilitate.

Page 375: 70238445 Farmacologie Ro

358 Farmacologie veterinară

16. Multivitamins (Olanda) este o soluţie ce conţine vitaminele A, D3, E, B2, B6, Bi2> care se foloseşte la toate speciile în hipovitaminoze şi stări de stres.

17. Zoovit C (Slovenia) este un supliment vitamino-mineral pentru carnh care conţine vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B3, B12, K3, C, acid pantotenic, niac colină, acid folie, biotină, metionină, calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, cu; mangan, cobalt.

18. Nutrical (SUA) eate un supliment hipercaloric pentru câini şi pisici, în tul cu pastă ce conţine proteine, grăsimi, celuloză, calciu, fosfor, fier, iod, magne mangan, potasiu, vitamine şi acizi graşi. Se administrează 1 V2 linguriţă pe zi pe: fiecare 4,5 kg.

19. Vitavet Tabs (Austria) se prezintă sub formă de comprimate ce co substanţe minerale, vitaminele A, D3, E, Bi B2, Be, acid nicotinic, pantotena calciu şi biotină pentru câini şi pisici. Se recomandă pentru stimularea reziste organismului asigurând o blană lucioasă şi sănătoasă.

20. Concentrat vitatninic (Germania) se prezintă sub formă de pulbere conţine vitamine şi care se recomandă la viţei, mânji, miei, suine, bovine, cabal păsări în carenţe vitaminice, deficienţe de creştere, anemii şi ca tratament adju în boli infecţioase şi parazitare.

21. Eaton (Grecii;) pulbere ce conţine vitaminele A, D3, E, B^ B2, B6, B12 pantotenat de calciu, acid nicotinic şi care se recomandă la păsări, porci, viţei capre în tratamentul carenţelor vitaminice în stres şi în convalescenţă.

22. Phylasol (Ungaria) este o pulbere hidrosolubilă ce conţine vitaminele A, E, B|, B2, B3, B6, B12, K3, PP, H, C, acid folie.

b" B9

Page 376: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 359

FORMULA CHIMICA A PRINCIPALELOR SULFAMIDE FOLOSITE ÎN TERAPEUTICA VETERINARA

1. SULF ATI AZQL = Nursul fa zoi

H(Na)S0P-N-

Efect scurt

2. SULFADIAIINA = Svlfapirimidmă

■H

$0rN

Scurt

3.SULFAMETAZINA - Su/fadfm târnă

6\CH3

Semiretard

^NEOXAIOL =- Suifafuraiol - Sulfizof

5. SULFAFENAZQL *Plisolfan - Or/s

îty*

6Sa/n/retard

B.SULFAMETW ~ Sulfhmetoxiţiirimidină => SulfametoxidiaZinS xDuhna . = Bayrena

Ş0£-N^H

OCH3

Reterd

7 SULFÂMETOMPiRlfflZM -Ret am/d

li Y\-OCH*

8. SVLFACETAMIDA =Albucid

M,--M:CO-CH3

S.SUIFANILAMWA * Su/fam/da albă*Streptoc/d alb

• H

SD2-NH

NH:Retard

WH 2 Local NH: Loca/

W..SULFADQXIN . n.FTAULSULFATtAZOL *Talazot

12. SVLFACOCCWM s

Suifachmoxai/'n =■ Svff&benzpirazmâ

,y;,f"^

H3C0 0CH3

Semiretar

d

UH s

Entwotrvp

NH,Cocc'diostafic

"MM

NH;

.N:

HH2

Scurt

NH,

-HN

\

NHa

Page 377: 70238445 Farmacologie Ro

360 Farmacologie veterinară

9

Anilina

sa2-<

NH-

Sulfamida albă (suîfamida mama)

Ş02NH2

îl

i

coICH-

Suîfamidaacetilată

C00H

NH2

Acid paraaminobenzoic (APAB)

0,N

o

CH=N-NH-C

^NH2

%

Nitrofuran

Cn^NHg

S02NH2

Marfanil

\*-\ >-CH=N-N

0

Furazolidona

0

Page 378: 70238445 Farmacologie Ro

incipalelorsulfanud^

Radical^benzil Acidul 6-aminopenici/anic

0 H S /CH3

« VCHa-CfN-CH-C-CCCH3 CH—C-

O-Na (K)-

//JC/Peniciiin S R-lacta-*'**?'amidază n mic •

/ vPenicilinaza

.i'f,M

Penicilina G

CH3-

CHi OH

*. Eritromictna

Formula chimică a princi

\==/

Inel

Page 379: 70238445 Farmacologie Ro

362 Farmacologie veterinară

CH-CO-i Acid 6AP Oxacilina Acid 6 AP

NH2

Ampicili

na

___/0CH3

___

f\-^AAcid

6AP

^0CH3

<f~VcH-C0

Acid 6 AP

Meticilina

Carbenicilina

Cloxacilina

HOQC H3CH,C S

•icW 6-aminopenicilanic (Acid 6-AP)

0 NHz

\ X.W

O

N

Page 380: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 363

H-C-CH,-HgC H

H CH3

CO-NH-CH-CH-

OH /-0SCH3

OH OH

Lincomicina

MWNH-C'CH NH2

H0_cff "CH

—o—>9H

HN-CH1

^C 1/ OH

H2NStreptidind

N-metilglucozamina

HC-NK-CH3

o C H 0"?H

HC-OH; 1 CH

CH20H

Streptomicin?

H NHCOCHCI

°2N\ y--c-c-CH20H

HO H

Cloramfenicol (p-NitrofeniI*dicloracetil-aminopropandioI)

CH-QH/HC------------"Oo' HO-C-CHO

CH CH

.L-Streptozd

Page 381: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

«1 R2 R3 N(CH3)

O H O O H 0

Tetraciclină

S02-N / \Na

CI

Cloramina B

________i

CI-<g>-NH-C-NH-C-NH-(CH2)8-NH-C-NH-C-NH^0)-ONH NH

Clorhexidin

CO hJH

NH NH

Page 382: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 365

..*«»«*t.-<"S,»

OH

NO

Acidpicric (trinitro-2,4,6 fenol)

3)MO>-

*. Pioctanina

CH

CH3

Page 383: 70238445 Farmacologie Ro

366 Farmacologie veterinară

CIW

ICH

3\., ^JitU- ..+/CH

3

Albastru de metilen

H

Fenbendazol

(^VN\

TMabendazol

Page 384: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 367

0CH3

X X MH3c oy"n,_

H3C

w^».,^-

y

■•*$■ ■ ..»î*ţ£j,v

ţfi . '. [■ * ■ '

\*'

Page 385: 70238445 Farmacologie Ro

368 Farmacologie \ :terinară

OCH.

HtkA

H3C^o\

Ivermectiw

oca

Dorameciina

Anin 0CH3

HSC'YNL

H3C \\ gjs

Page 386: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 369

0C H3

H0-,X

VxogH

3

Abatnectina

€ft CHSeiamectina

Mite.

H3C

HaC^O 'X.

H 3C ''

Page 387: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

R-0

Moxldectma

O HMilbzmicina

Page 388: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 371

Ci OH G-CHoI I / '3

CI-C-CH-P=Qi \CI O^CHo

Neguvon

CHa-CH-CH-CH=CH2

.**■;■

H-C HoC-C^ C=0\ J i i

CH-C-O-C------------CH2

II i *C 0 H iCH H

H,C'CvCH,■ţ ' '■-

i i

Piretrina

i

Page 389: 70238445 Farmacologie Ro

572 Farmacologia veterinară

Griseojulvina

CH5

L—N

CI

Miconazo

l

CH.CI

CI

b H

HoC OH

Stamicim

-CI

Page 390: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 373

Saprosan

Estriol

-OH

CO C H, mProgesteron

Testosteron

Page 391: 70238445 Farmacologie Ro

374 Farmacologie veterinară

COOH

Prostaglandina F2a

o — XCiS 1

•Cis-1 - Pro — Leu — Gli

1 Tir

1

1 Asp

I

Cis =cisteină

iLeu - Tir =tironină Ileu = izoleucină Asp = asparagină

Oc/t ocină

(CE3H66N12012S2) Glu =glutamină.î'ro =prolină Gli = glicină Leu = leucină

NH,

Hidrocortison

Page 392: 70238445 Farmacologie Ro

Prednison

Page 393: 70238445 Farmacologie Ro

Supercortisol

Page 394: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 375

HCI

Rompun

CH2-0iCH-OH!

CH2-0H

OCH

^V

Trecid

Page 395: 70238445 Farmacologie Ro

376 Farmacologie veterinarăi»

f^K11

W > J\ /C«3

CH2-CHrN

CH-

Promazina

Diazepam

0 IC-0-C2H-5

Anestezina

\

Page 396: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 377

/C2H5NH~C-

CH2~N

C2H5^

Xiîina

H c

0 N-N

Acetazolamida

H2N02S .o

XX. s

H i

0' "0

JVe/Wx

0li

\

*C00

H

Page 397: 70238445 Farmacologie Ro

378 Farmacologie veterinară

Urotropina

H3C ^ N HC O O H

tzH sAcid naiidixic

Vitamina A

C-H-3 C H3

I ICH=CH-C-CH-CH=CH-C=CH-CH20H

Page 398: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 379

N

H3C- \-NH. (^/

y-CH*-CI

(-)

N />-CHo-------K- CH-

Vitamina B)

0 iic-

0 II

cC~0HI I ■ ■ ' C-OH

HC---------■

Oxidare«.-------------Reducere

C=0I c=oI

HC—

HO-C-H I CHgOH

HO-C-H ICH20H

Acid ascorbic

Acid dehidroascorbic

v-y* Vv

CH2-CHE0H•NH2 (+)

Page 399: 70238445 Farmacologie Ro

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Adameşteanu, I. (1974) - Iatropatiile în medicina veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti.

2. Anadon, A. (1992) - Les fluoroquinolones; aspects phannacologiques et toxicologiques. Bull. Acad. Vet. de France, 65, p. 207-216.

3. Angelescu, M. (1988) - Ghid practic de antibioterapie. Ed. Medicală, Bucureşti.

4. Bariu, I. (1970) - Fiziologie. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.5. Balaci, P. (1978) - Farmacoterapie veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti.6. Barraguy, T. (1992) -Antibiotics in veterinary practice.I. Barză, H., May,

L, Ghergariu, S., Hagiu, N. (1981) - Patologie şi clinicămedicală veterinară. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

8. Bayley, T. A., Silvanose, C, Wernery, J., Samour, J. H., Naldo, J. (1992) -Antimicrobial resistance and minimum inhibitory concentrations of bacteria isolated from bustads in the United Arab Emirates. Avian Diseases, 42, p. 690-697.

9. Bedeleanu, D., Kory, M. (1976) - Metabolismul medicamentelor. Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

10. Bogdan Ingeborg (1985) - Farmacodinamie pentru medici veterinari.Ed. Ceres, Bucureşti.

II. Boulois, H. J., Quintin-Colonna, F.

(1990) -L'antibiogramme en bacteriologicdes animaux de compagnie etde loisir. Rec. Med. Vet. 1966, 1990, p. 259-265.

12. Cernea, M. (2004) - Management şi marketing medicaUveterinar. Ed. Accent, Cluj-Napoca.

13. Chirilă, P. (1987) - Medicina naturistă. Ed. Medicală, Bucureşti.14. C

iocanelea, V. (1969) - Tehnica farmaceutică.

Page 400: 70238445 Farmacologie Ro

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

15. Cionga, E. G., Avram, L. C. (1988) - Medicamente chimioterapice. Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

16. Ciser, L., Galliano, C. (1995) - Indexul produselor de uz veterinar din import. Ed. Ceres, Bucureşti.

17. Constantin, N. (2001) - Tratat de Medicină Veterinară. Voi. I. Ed. Tehnică, Bucureşti.

18. Constantin, N. (2003) - Tratat de Medicină Veterinară. Voi. II, III. Ed. Tehnică, Bucureşti.

19. Cristina, T. R. (2000) - Bazele farmacologiei veterinare. Ed. Brumar, Timişoara.

20. Cristina, T. R. (2001) - Receptură, calcul şi interacţiuni medicamentoase în medicina veterinară. Ed. Sedona, Timişoara.

21. Crivineanu, Măria, Stătescu, C, Crivineanu, V. (1999) - Farmacoterapie, farmacotoxicologie.farmacovigilenţă. Ed. România de Mâine, Bucureşti.

i .

Alte grupe de medicamente

301

antiseptic intestinal. Dozele sunt de 10 - 20 g la animalele mari şi de 0,5 - 2 g la

Page 401: 70238445 Farmacologie Ro

animalele mici, de 2 - 3 ori pe zi. Se prezintă sub formă de comprimate de 0,5 g.Cedecalcin - se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin 0,1 g gluconat de calciu,

0,15 g glicerofosfat de calciu, 0,1 g vitamina C şi 4000 UI vitamina D2.Clorocalcin este o soluţie apoasă de uz intern ce conţine 0,18 g/ml clorură de

calciu.Calciu 200 se prezintă sub formă de comprimate efervescente ce conţin gluco-

nolactat de calciu 1,8 g corespunzător la 0,2 g calciu.Pro-cal, comprimate ce se folosesc cu rol promotor de creştere la câini şi pisici în

primele 14 luni, precum şi în perioada de gestaţie şi lactaţie. Un comprimat conţine calciu 140 - 155 mg, fosfor 110 mg, vitamina D3, ioni sulfat de magneziu 1 mg, gluconat de cobalt 1 mg, sulfat de fier 1 mg. Se administrează în doză de: câini sub 5 kg - 1 comprimat/2,5 kg, câini peste 5 kg- 2 comprimate/10 kg, căţele în perioada de gestaţie sau alăptare, 1 comprimat pe 12 kg, pisici sub 5 kg - 1 comprimat/2,5 kg pisici peste 5 kg- Vi -1 comprimat/2,5 kg. (după VeturiaNueleanu).

Numai magneziul poate estompa acţiunea calciului, efectul magneziului fiind totuşi slab şi nesigur. Pentru evitarea efectului cardiotoxic se recomandă diluarea soluţiei de clorură de calciu la concentraţia 5 - 10%, administrare înceată, control cardiac permanent în timpul injecţiei şi încălzirea soluţiei la temperatura corpului.

în caz de supradozare se recomandă administrarea unor substanţe diuretice (Furosemid) sau EDTA intravenos 15-20 mg/kg.

Gluconatul de calciu conţine 9% calciu. Se prezintă sub formă de fiole de 10 ml 10%, flacoane de 20 ml, 50 ml, 100 ml, 250 ml 10%, conţinând o soluţie apoasă de gluconat de calciu şi levulinat de calciu. Are aceleaşi indicaţii ca şi clorura de calciu, dar are acţiune mai puţin intensă, dar mai durabilă. Se injectează obişnuit intravenos, dar la animalele mijlocii se poate injecta şi profund intramuscular în puncte separate. Se administrează în doză de 0,10 g/kg. Calcemia creşte după administrare la 24 - 25 mg%, scade la circa 4 ore la 13 - 14 mg%, iar după 12 ore ajunge la 5 - 6 mg%. Aceasta se datoreşte eliminării urinare masive a ionilor de calciu şi reducerii lente a mecanismelor care concură la menţinerea calcemiei în limite nziologice. Datorită acestei situaţii sunt necesare mai multe administrări cu respectarea dozei şi a intervalului dintre administrări.

Borogluconatul de calciu se prezintă sub formă de fiole de 10 ml 38%, precum şi flacoane a 20 ml, 50 ml, 200 ml şi 400 ml. Este o soluţie limpede, slab gălbuie ce conţine: gluconat de calciu 38 g, acid boric 6,5 g, clorură de magneziu 6g, EDTA sodic 0,05 g, metabisulfit de sodiu 0,05 g, hidroxid de sodiu până la pH = 4 - 5 şi apă distilată ad 100 ml. Acidul boric creşte solubilitatea gluconatului de calciu.

Prezintă avantajul faţă de celelalte produse că poate fi injectat şi intramuscular. Dozele sunt: la animalele mari 20 - 30 ml/100 kg, 10 - 30 ml la animalele mijlocii şi 1 - 2 ml la câini şi pisici, putându-se administra subcutanat, intramuscular sau intravenos. Se recomandă administrarea concomitentă de Vitamina D.

Calciu - magneziu se prezintă sub formă de fiole de 10 ml, flacoane de 50 ml, 100 ml, 250 ml şi 500 ml, şi conţine clorură de calciu 10 g, clorură de magneziu 2,5 g şi apă distilată ad 100 ml.

Ionul de magneziu are acţiune antagonistă faţă de ionul de calciu, deprimă sistemul nervos central, diminua excitabilitatea cardiacă şi tensiunea arterială. Medicamentul

Page 402: 70238445 Farmacologie Ro

302 Farmacologie veterinară

este tonic general, utilizat în tetanii, în spasmofilii, în febră vituleră, în paraliziaantepartum. x

Produsul se injectează strict şi acut intravenos în doză de 0,05 - 0,06 g/kg clorură de calciu sau 50 - 100 ml la animalele mari, 20 - 100 ml la animalele mijlocii şi respectiv 10 - 20 ml la animalele mici.

Calfoset (Slovenia) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă ce conţine 32,8% gluconat de calciu, 8,13% glicerofosfat de calciu, 4,18% clorură de magneziu. Este recomandat în: hipocalcemie, pareze puerperale, tetanii, perturbări ale metabolis-mului calciu - fosfor şi magneziu, gestaţie, rahitism, osteomalacie, alergii, toxicoze, urticarie, diateză hemoragică, terapie de asociaţie în unele intoxicaţii. Se adminis-trează în următoarele doze: animale mari 80-100 ml, animale mijlocii 15-25 ml, animale mici 2-3 ml.

Numai la cabaline se injectează strict intravenos, la celelalte specii putându-se administra şi intramuscular şi subcutan. Se prezintă sub formă de flacoane de 50 ml şi 100 ml.

Gluconoiactat de calciu şi magneziu se prezintă sub formă de flacoane de 250 ml şi 500 ml. Conţine 4 mg calciu şi 2 mg magneziu pe ml, concentraţia soluţiei fiind de 5%. Se administrează intramuscular.

Vetecalcin P.M. Forte 20% (Austria) - soluţie injectabilă în flacoane de 500 ml ce conţine gluconat de calciu, gluconat de magneziu. Sare de sodiu oxibenzil fosfi-nat şi cofeină. Preparatul se foloseşte în hipocalcemie, paraplegii, tetanii, precum şi în infecţii, inflamaţii, hemoragii şi alergii.

Calciveyxal 38 (Germania) - se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în flacoane de 500 ml ce conţine calciu gluconic şi clorhidrat de magneziu indicat în hipocalcemie, osteomalacie, acetonemie, urticarie, alergii.

Calciject 40 CH (Anglia) se prezintă sub formă de soluţie injectabil;' în flacoane de 400 ml şi conţine gluconat de calciu, acid boric şi hiposulfit de sodiu. Este indicat la bovine în tratamentul hipocalcemiei şi hipomagneziemiei.

17.2. Terapia cu preparate pe bază de fosfor

Fosforul se găseşte la nivelul scheletului sub formă de săruri minerale (fosfat tricalcic). Ionul fosforic din sânge are un titru foarte mic. împreună cu calciul, fosfo-rul are un rol important în procesul de osteogeneză. Excesul de fosfor în sânge împiedică absorbţia calciului. Vitamina D intervine în restabilirea echilibrului P/Ca.

Acidul fosforic se prezintă sub formă de soluţie 10 - 50%. Este folosit ca activator al osificării, ca digestiv şi ca acidifiant al urinei, 5 - 15 g la animalele mari şi 0,5 - 2 g la animalele mici, administrat per os.

Fosfotonicul se prezintă sub formă de soluţie apoasă 2% ce conţine acid 2 para-dimetir amino fenilfosfinigenic, în fiole de 20 ml. Acţionează ca stimulent al metabolismului, al hematopoiezei şi al proceselor de osificaţie. Se recomandă în tratamentul fracturilor şi osteopatiilor, la tineretul în creştere, în paraliziile ante- şi postpartum, în tetanii, stări de epuizare. Se administrează pe cale subcutanată în doze de 30 - 75 ml la animalele mari, 15-30 ml la animalele mijlocii şi 5 - 15 ml la animalele mici. Aceste doze se repetă de 3 - 5 ori la intervale de 2 -4 zile.

Page 403: 70238445 Farmacologie Ro

Alte grupe de medicamente 303

Glicerofosfatul de calciu este un amestec de săruri de calciu ale acizilor alfa şi beta- monoglicerofosforici diferit hidratate.

Hexafosfatul (Fitina) este un amestec de săruri de calciu şi magneziu ale acizilor inozitofosforici. Conţine 18% fosfor. Se poate folosi la animalele mici administrat per os în doză de 0,1 - 0,5 g.

Lecitina este un fosfatid component al diferitelor ţesuturi animale dar şi al celor vegetale, care conţine 3,5% fosfor. Se prezintă ca o masă ceroasă de culoare galben-brună, solubilă în alcool, eter şi uleiuri grase. Există sub diverse forme comerciale farmaceutice şi se recomandă ca sursă de energie în caz de surmenaj, convalescenţă, în doză de 0,1 - 0,5 g la animalele mici.

Ascolecitinul se prezintă sub formă de pulbere ce conţine lecitina vegetală şi acid ascorbic. Este o sursă de energie, intervenind în metabolism prin aport de fosfolipide şi vitamina C. Se utilizează în stări de surmenaj, în efort prelungit, astenie.

17.3. Terapia cu seleniu

Seleniu! este un element mineral de care organismul are nevoie în procesul decreştere şi regenerare. Seleniul are următoarele funcţii fiziologice: ;

- se cuplează cu radicalul peroxid şi protejează astfel celulele şi ţesuturile faţăde acţiunea distructivă a acestuia. Cuplarea se realizează sub acţiunea enzimei jglutationperoxidază (enzimă ce conţine seleniu) şi ca urmare rezultă alcooli jnenocivi; ,

r

- la rumegătoare, seleniul are rol în desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie, în situaţiile de carenţă în seleniu, căldurile, ovulaţia, fecundaţia şidezvoltarea produsului de concepţie în primele 4 luni de gestaţie decurgnormal, dar după aceea creşte mortalitatea fetală.

Seleniul acţionează sinergie cu vitamina E, dar indicaţiile terapeutice ale sele-niului'nu sunt identice cu cele ale vitaminei E. Astfel, există unele boli care se remit în urma administrării seleniului, ca de exemplu unele stări de hipotrepsie, tulburări de reproducţie la rumegătoare; există boli ce se vindecă numai ca urmare a admi-nistrării vitaminei E, ca de exemplu encefalomalacia puilor, şi există unele afecţiuni care se vindecă atât cu vitamina E cât şi cu seleniu, ca de exemplu miodistrofia rumegătoarelor, a porcinelor, a cabalinelor, diateza exsudativă a puilor, necroza he-patică la porc.

Preparatele pe bază de seleniu se administrează pe căi parenterale. Seleniul se absoarbe, iar la nivelul organismului se leagă de unii aminoacizi formând aminoacizi selenizaţi (Se-metionină, Se-cistină) care au o activitate biologică de câteva ori mai puternică decât seleniul anorganic. Această transformare se produce la nivelul ficatului, iar la rumegătoare şi în rumen. După această transformare, seleniul traver-sează placenta şi se depozitează în ficatul fătului.

Se elimină prin fecale, urină, lapte, aer expirat în circa 3 zile în proporţie de 8% din doza administrată. Seleniul are următoarele indicaţii terapeutice:

a. miodistrofia enzootică a ovinelor, cunoscută şi sub numele de „boala muşchilor albi"; miodistron^a carenţială în seleniu la viţel, mânz, purcel.

b. tulburări de reproducţie la rumegătoare; --- •' ■•

Page 404: 70238445 Farmacologie Ro

304 Farmacologie veterinară

c. necroza hepatică la porc, necroza şi atrofia pancreasului la pui, diateza exsudativă la porci şi păsări.

Există mai multe forme comerciale pe bază de seleniu precum: :'h •Romselenit ]%o se prezintă sub formă de fiole 10 ml soluţie l%o.Romselevit se prezintă sub formă de flacoane de 20, 50 şi 100 ml soluţie

injectabilă ce conţine l%o selenit de sodiu şi vitamina E.Selesol se prezintă sub formă de flacoane de 200 şi 400 ml soluţie injectabilă ce

conţine 1% selenit de sodiu şi 8,5% clorură de sodiu.Vitesel se prezintă sub formă de flacoane a 20, 50 şi 100 ml soluţie injectabilă ce

conţine l%o selenit de sodiu, 20%o vitamina E, 5%o clorură de sodiu şi 0,5%o EDTA.Zincosel 1 se prezintă sub formă de suspensie injectabilă pe bază de zinc şi

seleniu.Zincosel 2 se prezintă sub formă de suspensie injectabilă cu zinc şi seleniu sub

formă de săruri biodisponibile în soluţie fiziologică.Ursoselenit (Germania) conţine 5%o selenit de sodiu şi 3% vitamina E.Selen-E-Sol-Forte (Austria) - conţine 0,5% seleniu şi vitamina E.Seleniul sub formele comerciale amintite se foloseşte în următoarele situaţii:- la vacile gestante, pentru prevenirea miodistrofiei la viţei, în doză de 50 ml

subcutanat cu 3 săptămâni înainte de fătare;- la oile gestante pentru prevenirea miodistrofiei la miei, 5 ml subcutanat cu 2

-3 săptămâni înainte de fătare;- la miei profilactic 1 - 2 ml subcutanat în prima zi de viaţă cu repetare la 30

zile;- la miei în îngrăşătorii curativ şi profilactic la 1 - 2 ml subcutanat cu repetare

la 14 zile;- la viţei profilactic 8-10 ml/viţel de 40 kg.

In toate cazurile se asociază şi vitamina E. Seleniul, în afara indicaţiilor terapeu-tice menţionate, este un element cu potenţial toxic ridicat. Astfel, pot să apară uneori semne ale intoxicaţiei chiar şi la doze terapeutice. La locul injecţiei pot să apară edeme, dar acestea dispar în circa 3 - "- zile ca şi şchiopătura care apare uneori con-secutiv injecţiei. O raţie cu nivel piOteic crescut poate să prevină fenomenele nedorite.

Intoxicaţia acută se manifestă prin: hipertermie, dispnee, colici, poliurie, con-vulsii, cianoză. In forma supraacută, aceste manifestări sunt mult mai dramatice. în forma cronică a intoxicaţiei se constată slăbire, tulburări locomotorii, căderea păru-lui, crăpături la nivelul cornului copitei.

In intoxicaţia acută se poate interveni cu hiposulfit de sodiu intravenos şi uneori cu cafeina subcutanat, dar rezultatele sunt slabe. In intoxicaţia cronică se poate interveni cu preparate pe bază de sulf şi arsen, cum ar fi de exemplu acidul arsanilic 1,5 mg/kg timp de 3 - 5 zile apoi o dată la 2 zile până la 10 zile şi sulfat de sodiu.

17.4. Terapia cu magneziu

Sulfatul de magneziu se prezintă sub formă de soluţie injectabilă 25% în flacoane de 20, 50 şi 200 ml. Este recomandat în cazul unor carenţe în magneziu, precum şi tetania nutriţională.

Page 405: 70238445 Farmacologie Ro

Alte grupe de medicamente 305

Se foloseşte de asemenea în colici, precum şi asociat cu cloralhidratul în narcoză.în situaţia carenţelor şi a hipomagneziemiei se administrează intravenos şi

subcutanat în doză de 5o ml/kg.în colică, alergii, ca adjuvant în narcoză se administrează intravenos 6 - 7,5 g la

animale mari şi 1 - 2 g la animale mici.Ca adjuvant în narcoză alături de cloralhidrat doza este de 0,07 - 0,1 g/kg pe cale

intravenoasă. în caz de supradozare se administrează intravenos clorură de calciu.în afara sulfatului de magneziu, în hipomagneziemii se mai utilizează unele

preparate pe bază de calciu şi magneziu.

/WVî

Page 406: 70238445 Farmacologie Ro

■*

CAPITOLUL XVIII MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV

Medicamentele din acest grup îmbunătăţesc apetitul şi digestia prin stimularea funcţiilor secreto- motorii digestive, pe cale reflexă sau directă, cu urmări favorabile pentru întregul organism. Ca urmare a acestor acţiuni, se clasifică în mai multe grupe şi subgrupe (după VeturiaNueleanu, 2004):

- Activatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:- substanţe digestive;- înlocuitori ai secreţiilor digestive;- ruminatorii;- vomitive;- purgative.- Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- antidiareice;- spasmolitice;- antivomitive;- antiacide.

- Medicaţia hepatobiliară.

18.1. Substanţe digestive

Subsanţele digestive stimulează secreţiile digestive (salivară, gastrică, intestinală, pancreatică, biliară). Acestea acţionează prin impresionarea papilelor gustative ale limbii şi astfel declanşează pe cale reflexă stimularea secreţiilor digestive. Efectul acestor substanţe a fost demonstrat prin metoda prânzului fictiv la câine.

Pentru a se obţine această acţiune, substanţele digestive se administrează cu 15 -30 minute înaintea tainurilor principale având următoarele indicaţii terapeutice: ano-rexie, animale slăbite, stări de covalescenţă, hipoaciditate gastrică, dispepsii gastro-*. intestinale, meteorizaţii cronice. Se împart în digestive amare, digestive aromatice, digestive saline şi digestive fiziologice sau înlocuitori ai secreţiilor digestive.

Digestive amareSunt reprezentate de droguri vegetale ce conţin principii amare, fără acţiune ge-

nerală, care se folosesc pentru îmbunătăţirea apetitului şi digestiei. Mecanismul de acţiune este reflex: stimulul acţionează la nivelul papilelor gustative. Din plantele respective se prepară infuzii, decocturi, fineturi sau extracte care se administrează per os înaintea raţiei cu circa 30 minute în doze de 10 - 25 g la animalele mari, 2-5 g la animalele mijlocii şi 0,5 - 2 g la cele mici.

Rădăcina de genţiană (ghinţură). Planta, Gentiana lutea din fam. Gentianaceae conţine 1-3% gentiopicrină care prin păstrare trece în gentiogenină şi gentiamarină. Se folosesc tinctura şi extractul de genţiană.

Page 407: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 307

Rădăcina de păpădie. Drogul provine de la planta Taraxacum officinalis din fam. Compositae. Conţine taraxacină, tanin, inulină. Se recoltează toamna târziu, iar primăvara se recoltează frunzele.

Ţintaura (fierea pământului). Se recoltează părţile aeriene în timpul înfloririi de la Centaurium umbelatum din fam. Gentianaceae. Conţine centaurină, eritrocenta-urină, gentiopicrină.

Frunzele de trifoi de baltă (trifoi amar) se recoltează de la planta Menyanthes trifoliate din fam. Gentianaceae. Drogul conţine glicozidul amar meniantina care prin hidroliză trece în meniantol şi glucoza.

Schinelul. Se folosesc părţile aeriene de la planta Cnicus benedictus din fam. Compositae, care se recoltează în timpul antezei.

In medicina umană se utilizează o tinctură neoficinală numită Tinctura amară care conţine principii active din ghinţură, fierea pământului, păpădie, precum şi din părţi aeriene de la pelin şi coji de portocale. Se poate folosi la animalele mici, câte 10-15 picături de mai multe ori pe zi.

în F.R. X sunt trecute o serie de tincturi care se pot utiliza în acelaşi scop:tinctura de portocale, tinctura de genţiană, tinctura de nucă vomică. ' *;

Digestive aromaticeîn această grupă se încadrează drogurile vegetale care conţin uleiuri eterice,

adesea alături de principii amare. Acţiunea eupeptică se produce atât pe cale reflexă (datorită principiilor amare), cât şi direct prin stimularea receptorilor de la nivelul mucoasei stomacale (datorită uleiurilor eterice).

Uleiurile eterice conferă drogurilor un gust agreabil şi miros plăcut care de asemenea contribuie la îmbunătăţirea apetitului. Posedă şi proprietăţi antifermentes-cibile şi carminative. Drogurile aromatice se utilizează ca şi cele amare şi apro-ximativ în aceleaşi doze.

Pelinul. Planta se numeşte Artemisia absinthiun, din fam. Compositae. Se folosesc părţile aeriene care conţin absintină, anabsintină, un ulei eteric, o cetonă, azulen. Tinctura de pelin se administrează în doze de 1 - 8 g la animalele mari şi 0,1 - 0,3 g la animalele mici.

Ienuperul. Planta se numeşte Juniperus communis din fam. Cupressaceae. Se foloseşte fructul care este o pseudobacă. Se recoltează şi se usucă toamna. Drogul conţine cel puţin 0,8% ulei volatile. Se utilizează sub formă de infuzii, decocturi, electuarii.

Muşeţelul. Drogul este reprezentat de inflorescenţa de la planta Matricaria chamomilla din fam. Compositae. Conţine 0,15 - 0,5% ulei eteric bogat în azulen, apoi o substanţă amară - acidul antemic, mucilagii, taninuri. Se recomandă sub for-mă de infuzii sau decocturi ca antiinflamator, antiseptic, antifermentescibil, linişti-tor, antispasmodic, eupeptic.

Codiţa şoricelului. Drogul este reprezentat de părţile aeriene de la Achilea millefolium din fam. Compositae. Se recomandă ca şi muşeţelul.

Calamul aromatic (rizom de obligeană). Este un drog provenit de la planta Acorus calamus din fam. Acaceae. Conţine acorină (principiu amar) şi un ulei volatil 2,5%. Are aceleaşi utilizări ca şi muşeţelul şi codiţa şoricelului.

Anasonul. Drogul îl constituie fructul de la planta Pinpinella anisum din fam. Umbeliferae. în uleiul de anason există 80 - 90% anetol, apoi terpene, un ulei gras.

Page 408: 70238445 Farmacologie Ro

■MiMMMMfcilirl inimii in»

308 Farmacologie veterinară--------------------------------------------------------------------T

Are şi calităţi carminative, expectorante şi antiparazitare externe în special pentru păsările de colivie, ulei de anason 1% în alcool.

Feniculul (anason dulce, molură). Drogul este reprezentat de fructul de la planta Phoeniculum vulgare din fam. Umbelliferae. Se foloseşte ca şi anasonul.

Chimenul (chimion). Drogul este reprezentat de fructul de chimen (Carum carvi) din fam. Umbelliferae. Are aceleaşi utilizări ca şi anasonul.

Frunzele de mentă. Drogul provine de la planta Mentha piperita din fam. Labiatae. Conţine un ulei volatil (1%), în care predomină mentalul (50%). Frunzele de mentă mai conţin de asemenea tanin. Infuziile de mentă se recomandă ca remediu digestiv, carminativ şi antispasmodic intestinal.

Sămânţa de muştar negru (Sinapis nigra). Pe lângă proprietăţile iritante, posedă şi calităţi eupeptice.

Coaja de portocală. Este pericarpul de la Citrus aurantium din fam. Rutaceae. Drogul conţine 1% ulei eteric. Se folosesc tinctura de coji de portocală şi siropul de portocală.

Siropul de lămâie conţine 1% ulei eteric de lămâie (Citrus limon) din fam. Rutaceae, folosit ca eupeptic.

Usturoiul. Se folosesc bulbii plantei Allium saiivum din fam. Liliaceae pentru conţinutul lor în ulei eteric (0,5 - 2%) şi alicină (antibiotic).

Digestive salineDigestivele saline măresc secreţiile gastrice şi trezesc apetitul, fluidifică secre-

ţiile, exercitând astfel acţiune anticatarală. Acţionează atât direct asupra glandelor, cât şi reflex, datorită gustului lor care stimulează papilele gustative. Dozele sunt de câteva zeci de grame la animalele mari şi câteva grame la animalele mici.

Clorura de sodiu se întâlneşte sub formă de pulbere, ser fiziologic şi soluţie hipertonică 10 -20%. în urma administrării la animale se produc următoarele efecte:

d) este digestiv şi activator al peristaltismului gastrointestinal;e) este resalinizant şi ca urmare este indicată în situaţii de vomă intensă, diaree,

arsuri şi alte stări însoţite de pierderi de electroliţi. în astfel de situaţii se folosesc soluţiile izo- sau hipertone;

f) are rol antitoxic, fiind indicată în stări toxiinfecţioase de natură furajeră;d) este vomitiv la carnivore dacă se administrează per os sub formă de soluţie

hipertonă. Se administrează ca digestiv în apa de băut (10 - 25 g la cabaline, 20 - 50g la bovine, l- 3 g la rumegătoare mici, 0,1 - 0,3 g la câini; se evită folosirea laporci şi păsări care sunt sensibile la excese de sodiu). Se utilizează ca resalinizant şiantitoxic serul fiziologic intravenos sau subcutant, 500 - 2000 ml la animalele mari,50 - 300 ml la cele mijlocii şi 50-100 ml la animalele mici sau sub formă de soluţiihipertonice 10% - 20% intravenos, calculându-se 0,05 g NaCl/kg. Soluţia hipertonică se administrează intravenos şi provoacă hipertonie sangvină, atrage apa dinţesuturi, creşte tensiunea arterială şi tonusul organelor interne ale aparatului digestiv.Pentru a nu se produce intoxicaţie cu sare se face o singură administrare.

Bicarbonatul de sodiu se prezintă sub formă de pulbere fină albă cu gust uşor sărat. Se foloseşte ca digestiv, antiacid gastric (în gastrite hiperacide, ulcer gastroin-testinal, intoxicaţii cu acizi şi se administrează concomitent cu medicamente acide). Pe cale generală acţionează ca antiacid sistemic în acidoze metabolice, acidoză rumenală, intoxicaţii.

Page 409: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 309

întrucât se elimină parţial prin glandele bronşice, se foloseşte ca expectorant şi fluidifiant al secreţiilor bronşice în bronşite şi bronhopneumonii. Se poate folosi şi ca alcalizant al secreţiilor mucoaselor sub formă de spălaturi în soluţii 1 - 3% în stomatite, vaginite, endometrite, mamite.

Acţiunea farmacodinamică a bicarbonatului de sodiu la nivelul tubului digestiv este complexă: în primul rând neutralizează acidul clorhidric din stomac, apoi la 10 - 15 minute stimulează celulele glandulare, concentraţia de acid clorhidric creşte, în continuare trece în intestine de unde pe cale reflexă stopează secreţia de acid clorhidric şi a altor secreţii digestive.

Sulfatul de sodiu (sarea lui Glauber) se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente, eflorescente, inodore, cu gust sărat slab amar; la 33° C se dizolvă în apa de cristalizare; la aer pierde această apă, devenind pulbere amorfă. Se solubilizează în apă, soluţiile având pH neutru.

Medicamentul în doze mici este digestiv, iar în doze mari purgativ. Ca digestiv se administrează sub formă de breuvaj, în doze de 15 - 20 g la animalele mari, 3-10 g la animalele mijlocii şi 2 - 5 g la porc.

Sarea de Karlsbad - Sarea de Karlovy - Vary este un amestec pulverulent format din sulfat de sodiu 22 părţi, bicarbonat de sodiu 18 părţi, clorură de sodiu 9 părţi şi sulfat de potasiu 1 parte, soluţiile 0,6% sunt asemănătoare apelor minerale de Karlovy - Vary. Ca mecanism de acţiune, la început acţionează sulfatul de potasiu şi clorura de sodiu care stimulează terminaţiile senzitive digestive (gastrice şi intesti-nale şi ca urmare îmbunătăţesc funcţiile secreto-motorii), apoi la 30 - 60 minute intervin sulfatul de sodiu şi bicarbonatul de sodiu care acţionează în continuare în acelaşi sens. Medicamentul îmbunătăţeşte şi absorbţia pentru o durată de timp mai îndelungată, în plus fiind şi coleretic, expectorant şi diuretic. .

Sarea artificială de Karlsbad se prepară din sulfat de sodiu 3 părţi, bicarbonat de sodiu 2 părţi şi clorură de sodiu 1 parte. Dacă se depăşesc dozele digestive, sarea de Karlsbad nu se mai absoarbe din intestin, astfel provocându-se efect purgativ.

Digestive fiziologice (înlocuitori ai secreţiilor digestive)Acidul clorhidric este un lichid limpede, incolor, cu. miros înţepător, care se

amestecă cu apa şi alcoolul. Există în comerţ acid clorhidric concentrat (35%) şi acid clorhidric diluat 9 - 10%. Are un rol deosebit în digestia proteinelor. Pentru a activa pepsinogenul, trebuie o soluţie 0,2% de acid clorhidric; peste această concentraţie se produce contracţia pilorului. Acidul clorhidric diluat se administrează sub formă de breuvaj, de obicei în amestec cu pepsină, tincturi, siropuri în doze de: bovine 15-30 g, rumegătoare mici 2 - 5 g, cal 10 - 20 g, porc 1-2 g, carnivore 0,1-0,5 g. în hipo-şi anaciditate gastrică, precum şi în timpanism, se recomandă soluţie 0,1 - 0,5%, în doze de 1 -2 linguri acid clorhidric 10% la 1 litru de apă.

Pepsina este un produs enzimatic format din enzime proteolitice din mucoasa stomacală proaspătă de bovine sau porcine, purificată şi diluată cu lactoză la titrul indicat. Se prezintă sub formă de pulbere amorfă albă, uşor gălbuie, cu miros slab caracteristic, cu gust dulceag, solubilă în apă. Se utilizează în insuficienţele secretarii stomacale, 2 - 5 g la animalele mari şi 0,2 - 0,5 g la animalele mici. în mod obişnuit se asfrciază cu acid clorhidric.

Pepsina, sub forma produsului comercial Cheag comprimate, fiecare comprimat con-ţinând 1 g pepsină cu titrul 1:20000, se utilizează la prepararea produselor lactate acide.

Page 410: 70238445 Farmacologie Ro

310 Farmacologie veterinară

Tripsina este o enzimă proteolitică secretată de pancreas sub forma precurso-rului inactiv tripsinogen, activat de enterokinază sau de cantităţi mici de tripsina. Corectează dispepsia consecutivă insuficienţei secretorii pancreatice.

Produse comerciale de uz uman ■..-...- V;. ju m

Triferment se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsina, lipază şi ami-lază. Doza este de 3- 6 drajeuri pe zi la omul adult. Se administrează în timpul sau ' imediat după mesele principale. Produsul poate fi utilizat şi în medicina veterinară, la carnivore şi porcine în situaţie de anorexie, dispepsii.

Cotazym - forte se prezintă sub formă de drajeuri ce conţin tripsina, lipază, amilază, celulază şi extract uscat şi purificat de bilă.

Festal - preparat sub formă de drajeuri ce conţin lipază, amilază, proteaze pancreatice, hemicelulază şi bilă de bou uscată şi purificată.

Digestal, drajeuri cu pancreatină, extract de bilă de bou şi hemicelulaze.Panscebil, drajeuri cu enzime pancreatice, extract de bilă de bou şi hemicelulaze.Kreon, Mezym - aceste preparate sunt indicate în insuficienţă pancreatică, pan-

creatită cronică, dispepsii, exces alimentar, intoleranţă la grăsimi. Dozele la om sunt de 1- 2 comprimate după mesele principale.

Medicaţia rumenuluiSubstanţele cu acţiune la nivelul rumenului se împart în:f) medicaţia atoniei rumenale;g) medicaţia timpanismului;h) medicaţia acidozei rumenale;i) medicaţia alcalozei rumenale;j) medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale.

Medicaţia atoniei rumenaleDin această grupă fac parte medicamente care intensifică contracţiile şi secreţiile

prestomacelor şi care se utilizează în atonia prestomacelor, în indigestii prin împâs- \ tarea prestomacelor, în supraîncărcarea rumenului, în timpanism cronic. Aceleaşi medicamente administrate la monogastrice pot avea efect digestiv şi uneori chiar vomitiv în funcţie de doza în care se utilizează.

Digestim este o soluţie de uz veterinar care conţine extract de veratru, tinctură de pelin, tinctură de ienupăr, acid clorhidric concentrat şi excipient hidromineral.

Preparatul acţionează asupra mucoasei digestive (mai ales la nivelul presto-macelor) şi produce intensificarea sau reluarea mişcărilor compartimentelor gastrice şi în mod indirect stimulează rumegarea şi îmbunătăţirea digestiei.

Este indicat la rumegătoare mari şi mici în indigestii prin supraîncărcare, împâs-tarea foiosului, atonii cronice ale prestomacelor şi în dispepsii hiposecretorii. în vede-rea administrării pe cale orală, se diluează cu apă şi se folosesc următoarele doze: bovine adulte 25 - 50 ml într-un litru de apă de 2 - 3 ori pe zi; viţei, oi, capre - 25 ml în 500 ml apă de 1- 2 ori pe zi. Se prezintă sub formă de flacoane a 250 şi 500 ml.

Rumdigestin se prezintă sub formă de soluţie în flacoane de 0,5 1, 1 1, 20 1 şi 50 1 şi conţine extract de rizom de veratru, alcool etilic şi acid clorhidric, şi se foloseşte la bovine în indigestie acută prin supraîncărcare a prestomacelor, atonie şi pareză cronică a prestomacelor, meteorism cronic şi dispepsii.

Page 411: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 311

Ruminol se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi conţine: stricnina sulfat, veratrină sulfat, pilocarpină clorhidrat, acid clorhidric şi apă distilată. Are efect hiperperistaltic şi hipersecretor. Se administrează subcutant în doză de 5 - 10 ml.

18.2. Medicaţia timpanismului

Plantele furajere conţin, unele dintre ele, substanţe care favorizează formarea de spumă, iar altele substanţe care ajută la diminuarea spumei. Atunci când se creează anumite dezechilibre între cele două categorii de substanţe, precum şi când apar condiţii favorizante pentru indigestia spumantă, este necesară folosirea unor medi-camente antispumante.

Aceste substanţe fac parte din categoria polisiloxanilor, derivaţi ai siliciul ui.Aceste subsanţe reduc tensiunea superficială a bulelor mici de gaze încât bulele

confluează şi se separă de conţinutul rumenal care rămâne decliv; în felul acesta, gazele din stratul superior pot fi eliminate prin eructaţie sau prin trocarizare.

Dintre preparatele folosite în acest scop, amintim: Silibovon, Sicaden, Blotrol (Germania), Timpany 10% (Olanda), Tympasol (Austria). Primele două sunt poli-siloxani în emulsie apoasă, Blotrol este un acetiltributilcitrat. La bovine doza este de 20 - 50 ml diluată cu 1 - 5 litri apă, iar la rumegătoare mici 5-10 ml.

Timpany 10% este o emulsie ce conţine 100 mg demeticon pe mililitru, reco-mandată în timpanism gazos şi în indigestie. Se administrează în doză de 100 ml produs diluat cu 1 - 2 1 de apă. Se prezintă sub formă de flacoane de 250 şi 500 ml, şi ,se administrează cu sonda sau cu sticla.

Tympasol se prezintă sub formă de emulsie de dimeticonum, flacoane de 50 ml şi se administrează în timpanism. Dozele sunt: la bovine 25 ml în 3 - 5 1 apă, la oi 25 ml în 3 - 5 1 apă pentru 3-4 capete, iar la cal cu colică gazoasă se poate injecta în capul cecumului.

18.3. Medicaţia acidozei rumenale

în acidoza rumenală, pH-ul normal al rumenului care este de 6,2 - 7,0 scade sub 5. în aceste condiţii se dezvoltă lactobacili care produc acid lactic şi care produc astfel în continuare scăderea pH-ului.

Cauza principală a acestor fenomene este reprezentată de excesul de hidraţi de carbon în raţie. Ca urmare suferă microflora, microfauna şi motilitatea.

în situaţii de uşoară acidoză se remediază totul prin măsuri dietetice. în cazul unei acidoze puternice se poate face tratament cu antibiotice (omoară lactobacili), iar pe cale generală cu substanţe antihistaminice şi vitamina Bj sau se recurge la rumenotomie cu îndepărtarea conţinutului rumenal şi administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos. în vederea neutralizării acidităţii per os se administrează antiacide ca de exemplu bicarbonat de sodiu (după Veturia"Nueleanu, 2004).

k

Page 412: 70238445 Farmacologie Ro

18.4. Medicaţia alcalozei rumenale

Alcaloza rumenală este cauzată de un exces de proteine, uree, carbonat de amo-niu în raţie, consecutiv formându-se amoniac. De asemenea, cauza alcalozei rume-nale poate fi şi administrarea de furaje murdare sau prost însilozate. Pentru îndepăr-tarea conţinutului se recomandă iniţial un purgativ salin, apoi substanţe cu rol neutralizant şi chiar acidifiant, precum acid acetic sau acid clorhidric diluat, iar după circa 6 ore se administrează suc rumenal de la un animal sănătos.

18.5. Medicaţia pentru normalizarea microfauneişi microflorei rumenale ** ' * 1 w

în vederea creării unor condiţii corespunzătoare pentru normalizarea microfaunei şi microflorei rumenale, atunci când aceasta a fost afectată, se practică administrarea de suc rumenal de la un animal sănătos în asociere, eventual, cu drojdie de bere şi . diluat cu mucilag de in. Se administrează o doză de 2000 - 5000 ml la rumegă-toarele mari şi 200 - 500 ml la rumegătoarele mici. Acesta reprezintă un remediu dietetic foarte eficace şi dozele se pot repeta până la ameliorarea stării animalului.

în unele pareze ale rumenului, când flora fiziologică nu mai produce acid pro-pionic (precursor al glucidelor) - se recomandă preparate pe bază de propionaţi. Aceste medicamente normalizează şi pH-ul conţinutului prestomaceior, creându-se astfel condiţii favorabile pentru refacerea microorganismelor simbionte care vor produce acid propionic.

Ursopronul este o soluţie 40% propionat de sodiu cu adaos de microelemente. Dozele sunt de 80 - 100 g la rumegătoare mari şi se repetă la 6 - 8 ore.

Prodigestanul conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, un antihistaminic şi dive.se microelemente. Propionatul de sodiu, în afară de acţiunea stimulantă asupra motricitatii compartimentelor prestomacale în caz de atonii, mai favorizează sinteza proteinelor şi măreşte rezerva alcalină.

Panscnstimulans (Germania) se prezintă sub formă de pachete cu 125 g pulbere. El conţine propionat de sodiu, propionat de calciu, acetanilidă, metionină, molibden, cobalt, vitamina B6. Preparatul se amestecă cu apă şi se administrează sub formă de breuvaj, l pachet pe zi pentru un animal, cu repetare după 12 ore; la viţei Vz pach.;t, de 1 - 2 ori pe zi; la rumegătoare mici V* pachet o dată pe zi.

Ruminatorio H (Spania) se prezintă sub formă de pulbere ce conţine calciu carbonic, propionat de calciu, carbacol, floră din rumen şi care este indicat în indigestii, atonie rumenală, timpanism, pentru stimularea rumegării.

în general, medicaţia pentru normalizarea microflorei şi microfaunei rumenale se administrează în atonii rumenale, supraîncărcări, împâstari, precum şi în cazul unor tratamente cu sulfamide sau antibiotice.

18.6. Substanţe vomitive (emetice)

Sunt medicamente care provoacă vomitarea la carnivore şi omnivore. în doze mici, unele dintre aceste substanţe produc expectoraţie, iar în doze moderate acţio-nează ca ruminatorii.

Page 413: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 313

Există:- vomitive centrale, cave, excită direct centrul vomei din bulb. Voma este uşoară,

se produce repede şi are o perioadă scurtă de greaţă.- vomitive periferice, care se administrează per os şi excită mucoasa gastrică, voma

se produce mai târziu, după o perioadă lungă de greaţă.Vomitivele se recomandă în cazurile în care este necesară golirea stomacului de

conţinut patologic, de alimente alterate, de toxine. Se evită administrarea la animalele slăbite, precum şi administrarea la pacienţi inconştienţi.

Vomitive centrale

Apomorfina este un alcaloid din opiu, pulbere cristalină albă sau uşor cenuşie, tară miros cu gust amar; se solubilizează greu în apă rece. Substanţa ca atare, ca şi soluţiile apoase, capătă culoarea verde sub influenţa aerului şi a luminii. Este un bun vomitiv la câine sub formă de soluţie 0,5% pe cale subcutantă în doză de 0,05% -0,08%/kg.

Veratrina este un complex de alcaloizi din seminţele de Sabadilla officinalis. Se poate folosi ca un bun vomitiv Ia porc, în doze de 0,01-0,03 g.

Sulfatiazolul 20% se administrează la câine pe cale intravenoasă 1-5 ml şi se obţine un efect vomitiv central, rapid, lipsit de perioada de greaţă.

Pilocarpina. Atât la.câine, cât şi la porc, medicamentul acţionează sigur vomitiv. Se administrează subcutanat soluţie 1% 0,5 - 1 ml la câine şi 1-3 ml la porc.

Rompun (xilazina) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă şi se administrează intramuscular la pisică 0,5 - 1 mg/kg, având însă un efect de scurtă durată ( 5 - l O m i n ) .

Vomitive periferice

Rizomul şi rădăcina de stirigoaie. Se foloseşte pulberea din drogul vegetal la porcine în doză de 0,5 - 2 g, la câine 0,05 - 0,3 g şi la pisici 0,05 g. Acţionează atât direct prin iritarea mucoasei stomacale, cât şi pe cale reflexă în urma excitării centrului vomei.

Rădăcina de Ipeca. Este un drog cu acţiune vomitivă care prezintă dezavantajul că induce o lungă perioadă de nausee. Se poate folosi în doză de 1-3 g la porci, 0,1 -1 g la câini şi 0,25 - 0,5 g la pisici.

Emeticul. Este vomitiv care acţionează atât pe cale directă, cât şi reflexă. Dozele sunt de 0,2 - 2 g la porc şi de 0,05 - 0,3 g la carnivore.

Sulfatul de cupru. Medicamentul posedă efecte multiple: antihelmintice, astrin-gente, caustice, antiseptice, dezinfectante. Administrat la porc în doză de 0,1 g soluţie 1 %, iar la câine din 10 în 10 minute câte o linguriţă, determină voma.

Sulfatul de zinc. Se poate folosi ca vomitiv la câine sub formă de soluţie 2% dat cu linguriţa din 10 în 10 minute până când animalul vomită.

Apa sărată caldă se poate administra la câine şi pisică 30 - 60 ml/animal, iar voma apare în 10-20 minute. Dacă animalul nu vomită, poate să apară intoxicaţia cu sare, ceea ce impune o spălătură stomacală.

m-

Page 414: 70238445 Farmacologie Ro

O 1 H I Ol IIIUVVH/bIV » vt-u. • >••— —

18.7. Substanţe purgative

Sunt i -ibstanţe care se folosesc în scopul evacuării conţinutului intestinal. După intensitat a lor, purgativele pot fi laxative sau lenitive, catartice sau propriu-zise şi drastice.

Purga 'vele se recomandă în cazul constipaţiilor, în scopul îndepărtării corpilor străini şi u paraziţilor etc. Nu se folosesc în situaţia unor gastroenterite grave, în caz de gestaţie avansată sau peritonite etc.

Mecar ismul de acţiune al substanţelor purgative se explică prin aceea că, prin fluidifier a şi creşterea cantităţii conţinutului intestinal, se întinde peretele organului, pe cale reflexă accentuându-se peristaltismul. Sărurile în soluţii hipertonice se absorb g eu, dau o stare de plenitudine, cu întinderea peretelui intestinal, are loc deplasare i calciului şi, ca o consecinţă, creşterea tonusului muscular. Efectul este sigur punativ când concentraţia este 5%, sub 3% sărurile se absorb şi nu mai induc efectul .orit, iar peste 5% soluţiile se diluează în intestin datorită hipersecreţiei şi afluxulu: de apă provenită din sânge care diluează conţinutul până la izotonizare, deci efectul întârzie; în plus, există şi fenomenul stagnării medicamentelor în stomac, ca urmare pilorul se închide. Efectul purgativ se poate produce şi prin inter-mediul p incipiilor active care pur şi simplu irită mucoasa intestinală, accentuându-se perisultismul. De asemenea, parasimpaticomimeticele stimulează elementele morfo-funcţionale digestive inervate de nervul vag şi exercită astfel efect purgativ. Unele substanţe purgative pot fi în acelaşi timp şi coleretice sau colagage.

în funcţie de mecanismul lor de acţiune substanţele purgative se clasifică în: - Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale:

o purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali; o purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali.

- Purgative care declanşează reflexul de evacuare.- Laxative uleioase.

' - Purgative speciale.

I. Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale

A. Pi rgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali.Aceste substanţe acţionează prin iritarea mucoasei intestinale şi ca urmare are loc

o secreţie intensificată de apă şi electroliţi. Se împart în substanţe care acţionează iritant la nivelul intestinului subţire şi care acţionează la nivelul intestinului gros.

• Ci acţiune la nivelul intestinului subţireUleiul de ricin. Se obţine prin presarea la rece şi tratarea cu vapori de apă a

seminţe 'or plantei Ricinus communis din fam. Euphorbiaceae. Este un lichid vâscos, limpede, uşor gălbui, cu gust greţos; la 0°C se tulbură, iar la -16°C devine o masă albicioasă. Este sicativ şi se întăreşte la aer; râncezeşte.

Uleiul conţine trigliceride ale acidului ricinoleic, cu efect iritant. Se presupune că acidul '•'.cinoleic determină eliberarea de histamină şi stimulează activitatea intestinală. La câine, efectul este mai slab din cauza activităţii mai reduse a lipazei pancreatice. Este un bun purgativ pentru om, carnivore şi omnivore, la care efectul apare d pă 2 - 16 ore. La erbivore, efectul apare după 16-18 ore. Fecalele au consistenţă făinoasă, iar evacuarea se face fără eforturi sau dureri.

Page 415: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 315

Pentru a-1 administra cu mai multă uşurinţă, întrucât este prea vâscos, se recomandă a fi amestecat, la o parte ulei de ricin 2 părţi apă caldă şi sărată. în uleiul de ricin nu există toxalbumina ricina, aceasta rămâne în reziduul de seminţe după extragerea la rece a uleiului. Dozele sunt: la animale mari 250-800 g, la animalele mijlocii 20 - 200g, la animalele mici 10-15 g.

Laxatone £SUA) este un laxativ şi lubrifiant pentru eliminarea ghemelor de păr la câine şi pisică. Se administrează la pisici VS - 1 linguriţă la 2-3 zile, apoi Vi - Vi linguriţă de 2 -3 ori pe săptămână pentru eliminarea ghemelor de păr, iar în scop laxativ Vi - Vi linguriţă de 2-3 ori pe săptămână.

La câini se administrează Vi - 1 linguriţă de 2 - 3 ori pe săptămână ca laxativ. Se prezintă sub formă de pastă în tuburi de 70,9 g.

• Cu acţiune asupra intestinului grosDin această grupă fac parte:- derivaţi antrochinonici denumiţi şi purgative emodinice - aloe, istizin, droguri

vegetale;- fenolftaleina.

Derivaţi antrochinoniciSunt sunstanţe care se absorb în intestinul subţire şi, după o fază de circulaţie

sangvină, se elimină din nou prin mucoasa intestinului gros în proporţie de 3%. în intestinul gros, datorită florei microbiene, suferă un proces de hidroliză, devenind iritante.

Efectul purgativ este drastic şi apare târziu, după 8-12 ore; defecarea durează 1- 2 ore şi este însoţită de colici şi tenesme, iar fecalele sunt lichide.

Aloe (Sabur) este un reziduu obţinut după evaporarea şi uscarea sucului din frunzele de Aloe ferox şi alte specii ale genului respectiv din familia- Liliaceae. Sunt fragmente brun închise cu reflexe verzui strălucitoare, cu margini transparente, cu miros neplăcut şi gust amar. Efectul purgativ apare după 18-24 ore de Ia admi-nistrare şi durează 1 - 2 zile. Poate să producă avort în urma stimulării musculaturii uterine, iar laptele capătă gust amar. Dozele sunt de 20 - 50 g la animalele mari, 10- 15 g la animalele mijlocii şi 0,5 - 4 g la câini.

Scoarţa de cruşin (Frangulae cortex). Este scoarţa uscată, după recoltare, de pe trunchiul şi ramurile arbustului Ramnus frangula din fam. Rhamnaceae, care conţine 2,5% hidroximetil antrachinone. în afară de antraglicozizi, emodină şi acid criso-fanic, drogul mai conţine taninuri. Dozele sunt 100 - 400 g la animalele mari, 5-50 g la animalele mijlocii şi 2 - 10 g la câini mai ales sub formă de decocturi 10%.

Fructele de verigariu (Boabele de nerprun). Sunt fructe mature şi uscate de la arbustul Rhamyus cathartica din fam. Rhamnnaceae. Se folosesc sub formă de sirpouri sau decocturi în doze de 10 - 40 g la animalele mici.

Rădăcina şi rizomul de revent (Rhei rhizoma). Sunt părţile subterane ale plantei Rheam palmatum din fam. Polygonaceae, care au un conţinut de cel puţin 2,5% hidroximetil antrachinone. în doze mici determină efecte digestive, iar în doze mari efecte purgative. Dozele în care se administrează sunt 30 - 80 g la animalele mijlocii, 15 - 30 g la câini şi 1 - 5 g la pisici.

Dintre preparatele pe bază de droguri vegetale amintim: Ceaiul laxativ care conţine scoarţă de cruşin, frunze de melisă, iarbă de volbură, rădăcină de lemn dulce), pulberea laxativă purgativă care conţine scoarţă de cruşin, fructe de fenicul,

i^ps».

Page 416: 70238445 Farmacologie Ro

316 Farmacologie veterinară

frunze de frasin, rădăcină de lemn dulce, rădăcină1 de cicoare, produsul Cortelax drajeuri cu extract uscat de cruşin. extract de revent, extract uscat de cicoare şi extract uscat de lemn dulce.

Istizin (Dioxiantrachinona) este o pulbere galben - portocalie, inodoră, inspidă, foarte greu solubilă în apă. Produce efect purgativ lent, medicamentul fiind mai puţin iritant decât aloe. A fost scos dir, uz oatorită efectelor mutagene şi canceringene.

Fenolftaleina este o pulbere de culoare albă, insolubilă în apă. Sub acţiunea su-cului intestinal se dizolvă lent, exercitând un efect iritant, mai ales la nivelul intesti-nului gros. Parcurge un circuit entero-hepato-enteric, având acţiune lentă. Are efect purgativ numai la om şi la porcine, intră în componenţa unor preparate de uz uman ca de exemplu Ciocolax (comprimate ce conţin fenolftaleina), Laxatin drajeuri, Carfocz/comprimate.

B. Purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinaliDin această grupă fac parte:- purgative osmotice;- coloizi vegetali. Purgative osmotice (saline)Purgativele osmotice nu se absorb din intestin, stagnează în tubul digestiv, atrag

apa din ţesuturi spre lumenul intestinr.l. Ca urmare, conţinutul intestinal se fluidifică, ansele intestinale se destind, determină excitaţia baroreceptorilor şi se produce un reflex neurovegetativ de evacuare. SJ recomandă folosirea soluţiilor hipertone, în-trucât izotonizarea se produce lent iai efectul apare tardiv, este puternic şi ca urmare se poate produce deshidratarea animalului. în funcţie de concentraţia soluţiilor folosite efectul poate să apară de la 2 - 3 ore la 12 - 18 ore.

Sulfatul de sodiu (Sarea lui Glauler). In doze mici produce acţiune eupeptică şi coleretică. în doze mari, 200 - 800 3 la animalele mari, 40 - 100 g la animalele mijlocii şi 10 - 25 g la animalele ir.ici, acţionează ca purgativ. Astfel spus, doza pentru toate speciile este 0,5 - 1 g/kg. La porci şi păsări nu se administrează, acestea fiind sensibile la sodiu. Se poate admi: istra în apă de băut sau sub formă de breuvaj.

Sulfatul de magneziu (Sarea ama, a) este un purgativ mai activ decât sulfatul de sodiu, folosindu-se aproximativ în ac leaşi doze; dozele reduse la jumătate sunt şi colagoge.

Purgativele osmotice sunt bine suportate (nu irită intestinul), de aceea se pot administra şi la femelele gestante şi în iactaţie.

Coloizii vegetali sunt reprezentaţi de seminţele de in, târâtele de grău sau se obţin din alge marine. Au proprietate.: de a se îmbiba cu apă, fără a se absorbi sau digera.

Agarul (Geloza) este un extract preparat din specii de alge marine din genul Gelidium (G. corucum, G. cartilagineun din fam. Gelidium) din genul Agarum - {A. gmelini) şi alte alge. Sunt mase transparente, albe gălbui, conţinând polimeri superi-ori, insolubili, ai galactozei, care absorb multă apă; astfel se măreşte conţinutul intestinal, pe cale reflexă producându-re hiperperistaltism şi purgaţie. La animalele mici dozele sunt 1-5 g.

Carageenul este un extract preparat din algele Gigartina mamillosa din fam. Gigartinaceae. în comerţ există un preparat de uz uman Galcorin sub formă de granule, care se administrează înglobat în lichide. Produsul poate fi utilizat şi ca

Page 417: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 317

pansament intestinal, având proprietăţi de mucilag în doză de 2-6 linguriţe pe zi, iar efectul se instalează după 12-24 ore.

Carboximetilceluloza sodică este sarea de sodiu a policarbonimetileterului celulozei, o pulbere granuloasă sau fibroasă albă, inodoră, higroscopică, cu apa dă o soluţie coloidală opalescentă.

Similar se utilizează metilceluloza.

II. Purgative uleioaseUleiul de parafină (Parafină lichidă, Ulei de vaselină) este un purgativ slab care

acţionează mecanic, fără a se absorbi şi transforma, prin lubrifierea conţinutului intestinal. Poate fi administrat şi în constipaţie spastică, precum şi în cazul fecaloamelor. Doza generală este de 0,5 - 1 ml/kg, la cabaline putând ajunge până la 2 ml/kg.

Uleiul de floarea soarelui poate fi folosit ca purgativ în doză de 1000-2000 g la animalele mari (la fel şi celelalte uleiuri comestibile).

Uleiul de croton. Se obţine din seminţele de Croton tiglium din fam. Euphorbiaceae. Este extrem de toxic, se poate folosi ca purgativ dar numai câteva picături în amestec cu un ulei vegetal.

III. Purgative care declanşează reflexul de evacuare

Glicerina (Propantriol) este un lichid siropos, dulce, incolor, inodor, higroscopic, care se amestecă în orice proporţie cu apa şi cu alcoolul. Ca purgativ se adminis-trează în doză de: la animalele mari 50-100 g, diluată cu 1 litru apă; la animalele mici se administrează 1 - 5 ml sau se pot folosi supozitoarele cu glicerina. întrucât este foarte higroscopică, glicerina irită mucoasele cu care vine în contact, declanşând reflexul de evacuare.

IV. Purgative specialeSubsanţele parasimpaticomimetice, prezentate la Medicaţia sistemului nervos

vegetativ, produc un tablou farmacodinamic numit„tablou muscarinic". Efectele musca-rinice, similare cu cele produse de ciuperca Amanita muscaria (pălăria şarpelui), sunt:

• contracţia musculaturii netede şi, ca urmare, stimularea peristaltismului gastro-intestinal, bronhoconstricţie, stimularea contracţiilor uterine;

• intensificarea secreţiilor: salivară, gastro-intestinală, bronşică, a glandelor sebacee şi sudori pare;

• mioză, prin contracţiile musculaturii circulare a irisului;• bradicardie;• vasodilataţie periferică.Efectele folosite în terapeutică sunt: vomitiv, purgativ, miotic. Aşadar, substan-

ţele parasimpaticomimetice se pot utiliza pentru stimularea rumegării în cazul unor atonii rumenale, ca purgativ sau ca vomitiv. Exemplificăm prin pilocarpină, vasoperif, arecolină, ezerină, miostin.

Page 418: 70238445 Farmacologie Ro

■i>u>,uiugic veterinara

18.8. Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii^astrointestinale

18.8.1. Medicaţia antidiareică (constipante, stiptice)

Aceste substanţe au efect invers faţă de purgative, acţionând prin diminuarea sensibilităţii crescute a mucoasei intestinale şi secreţiilor, reducerea peristaltismului exagerat, reducerea hipermiei şi inflamaţiei locale prin efectul lor astringent şi împiedicarea fermentaţiei şi putrefacţiei.

Substanţele medicamentoase antidiareice din diverse grupeSubstanţe antidiareice mucilaginoaseIn situaţia unor stări diareice grave se impune administrarea unor substanţe

mucilaginoase care au rolul de a înlocui mucusul fiziologic şi de a proteja mucoasa intestinală şi în acest mod să reducă absorbţia endotoxinelor. în acest mod se folosesc mucilagii care se prepară la cald, precum amidonul, metiiceluloza, sau mucilagii care se prepară la rece precum guma arabică, carboximetilceluloza şi mucilagii care se prepară prin metoda maceraţiei sau decocţiei: rădăcina de nalbă, seminţele de in, seminţele de orez.

Substanţe antidiareice adsorbanteCărbunele medicinal a fost prezentat la substanţele adsorbante. Datorită

proprietăţilor sale detoxifiante, antiputride şi chiar antiseptice, se utilizează în stări diareice. Nu este activ în intoxicaţiile cu substanţe ionizante şi nu trebuie administrat concomitent cu substanţe antibacteriene cărora le reduce acţiunea, întrucât manifestă fenomenul de adsorbţie şi faţă de acestea.

Se administrează per os fie în apă de băut, fie sub formă de breuvaj în următoa-rele doze: 20-200 g la animalele mari, 20-50 g la animalele mijlocii şi 0,5-10 g la animalele mici. In comerţ există comprimate de uz uman de 0,5 g sub diverse denumiri comerciale: Carbocif, Novurit, Eucarbon.

Substanţe antidiareice astringenteSubnitratul de bisnuit. Se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă. Din punct

de vedere chimic este un amestec de subnitrat (azotat bazic) de bismut, nitrat de bismut şi oxid de bismut. Pe lângă efectul astringent are şi efect adsorbant faţă de substanţele de fermentaţie, de putrefacţie, toxine şi germeni microbieni. Este un foarte bun pansament intestinal, se combină cu hidrogenul sulfurat din intestin şi astfel diminua motilitatea gastrointestinală. Poate fi administrat sub formă de breuvaj în următoarele doze: animale mari 5-25 g, animale mijlocii 1-5 g, animale mici 0,5-1 g.

Apa de var este o soluţie l,5-l,7%o (hidroxid de calciu) care se poate administra în următoarele doze: animale mari 1-5 1, animale mijlocii 0,25-1 1, animale mici 30-100 ml în diaree şi indigestii gazoase.

Clorura de calciu, sub formă de sirop 1%, se foloseşte în enterita hemoragică a câinelui.

Taninul şi succedaneele sale (tanalbina, tanoform, tanigen) au fost expuse în cadrul substanţelor astringente.

Drogurile vegetale care conţin tanin au fost de asemenea expuse în cadrul substanţelor astringente. Acestea se folosesc sub formă de infuzii şi decocturi, având acţiunea antidiareică. Ca exemplu putem menţiona:

Page 419: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 319

Ceaiul antidiareic care conţine: coajă de stejar, părţile aeriene de la planta turiţă mare, frunze de nuc, rădăcină de cerenţel, părţile aeriene de la răchitan şi de cimbrişor.

Farmataw este un produs antidiareic natural ce conţine extract de Castaneea sativa care conţine 5% tanin. Se poate administra atât în furaje cât şi în apa de băut, 3-10 g/tona de furaj sau 2,5 g/l apă.

Substanţe antibacterieneAceste substanţe se utilizează pentru combaterea germenilor patogeni din tubul

digestiv, având acţiune etiotropă.în acest sens putem exemplifica prin:- sulfamide care nu se absorb la nivelul tubului digestiv: ftalilsulfatiazol,

sulfaquinoxalină etc;- derivaţi oxochinoleinici neabsorbabili: saprosan;- nitrofurani: nitrofuran, furazolidonă;- antibiotice care nu se absorb la nivelul tubului digestiv având acţiune locală:

streptomicină, negamicină;- antibiotice care se absorb Ia nivelul tubului digestiv, acţionând pe cale ,

sistemică: tetracicline, cloramfemicol.Aceste substanţe se pot folosi ca atare sau sub forma unor preparate comerciale

complexe care pot conţine pe lângă substanţe antibacteriene şi diverse săruri mine-rale, vitamine etc.

B. Preparate comerciale antidiareice efUn produs comercial antidiareic conţine mai multe categorii de medicamente: Ş*J

- substanţă antibacteriană neabsorbabilă la nivelul tubului digestiv: saprosan,streptomicină, negamicină etc;

-' substanţă antibacteriană cu efect sistemic: sulfamidă, cloramfemicol, tetraciclină;- vitamine pentru stimularea florei normale şi pentru evitarea dismicrobismului;- săruri minerale pentru refacerea rezervei organismului;- substanţe astringente, adsorbante mucilaginoase cu rol adjuvant.1. Clorovit se prezintă sub formă de pulbere de culoare galbenă în pungi de 250 g

şi 500 g şi conţine: furazolidonă 1,5 g, cloramfenicol racemic 1,6 g, microvit A 0,7 g,microvit E 0,06 g, lactoză ad 100 g.

Furazolidonă şi cloramfenicolul sunt active faţă de enterobacteriacee patogene; vitamina A protejază epiteliile, vitamina E este un antioxidant iar lactoza este nu numai un excipient ci şi o sursă de energie. Produsul se administrează sub formă de breuvaj, precum şi în furaj în următoarele doze: viţei 25 g, purcei 2-12 g, la interval de 12 ore.

2. Antidezenter este o pulbere hidrosolubilă ce conţine: neomicină sulfat, oxite-traciclină clorhidrat, citrat feroamoniacal, sulfat de cupru, magneziu, zinc, vitaminele A, D3, E, K3, B,, B2, PP, B6, Bl2, C, pantotenat de calciu, biotină, metionină.Pe lângă efectul antidiareic mai posedă şi acţiune antianemică şi de fortifiere aorganismului.

5. Enteroguard - pulbere de culoare galbenă; conţine dimetridazol, oxitetra-ciclină, nitrofuran, subnitrat de bismut. Folosit mai ales în dizenterie la porc.

6. Antidiareic - se prezintă sub formă de pulbere în pungi de 500 g. Conţine cărbune medicinal, caolin, carbonat de calciu. Are următoarele indicaţii terapeutice:

Page 420: 70238445 Farmacologie Ro

320 Farmacologie veterinară

enterite acute, timpanism acut şi cronic în doze Tdentice cu cele ale cărbuneh medicinal.

9. Enterotrat - soluţie buvabilă ce conţine: neomicină sulfat, colistin sulfat, aci hidroxifenilarsonic, atropină sulfat, alcool benzilic şi excipient.

10. Ftalipeps comprimate pentru câini şi pisici care conţin 50 mg ftalilsulfatiazc şi 10 mg pepsină şi care se administrează în doză de 1 comprimat pe 5 kg greutat vie de 2 ori pe zi, timp de 3-5 zile. Există de asemenea şi comprimate .pentr tineretul animalelor mari care conţin 250 mg ftalilsulfatiazol şi 100 mg pepsinâ doza fiind tot 1 comprimat la 5 kg greutate vie.

11. Piglet protect - pulbere hidrosolubilă ce conţine neomicină sulfat, colistii sulfat, dimetridazol, furazolidonă, acid hidroxifenilarsonic, vitaminele K, C şi est indicat în dizenteria hemoragică a porcului.

12. Saprometin este o suspensie în flacoane de 100 ml, care conţine sulfadime razină, saprosan, glucoza, hidroxid de aluminiu, clorură de sodiu, clorură de potasiu clorură de magneziu, apă distilată. Sulfadimerazina realizează concentraţii sangvin* ridicate şi de lungă durată, iar saprosanul este activ faţă de unele bacterii rezistent la antibiotice, precum şi faţă de unele ciuperci şi protozoare patogene. Se adminis trează numai la purceii sugari cu ajutorul unor pompe dozatoare astfel: 1 ml h purceii până la 7 zile, 2 ml la purceii 7-14 zile şi 3 ml la purceii 14-21 zile ci repetare la 24 ore, timp de mai multe zile.

9. Sincnter se prezintă sub formă de comprimate alungite sau sub formă depulbere de culoare albă. Ambele forme farmaceutice conţin: ftalilsulfatiazol.tanalbină, carbonat bazic de bismut, carbonat de calciu, gumă arabică şi caolin. Laviţei se recomandă 2-4 comprimate de 2-3 ori pe zi timp de 3-5 zile. Pulberea seadministrează în următoarele doze: viţei 1-30 g, animalele mari 200-400 g pe zi,animale mijlocii 20-50 g, animale mici 5-10-20 g de 2-3 ori pe zi.

10. Eridiarom este un extract vegetal din fructe de afin cu adaos de glucoza, amidon,şi lactoză. Datorită componentelor sale extractul de fructe de afin posedă acţiuneastringentă, antibacteriană, antiprotozoarică, protecţie vasculară, hipoglicemiant. -.

14. Amfuridon este un produs de import (Germania) asemănător produsului Clorovit.

15. Diacin (Germania)-se prezintă sub formă de flacoane de 120 ml cu pompă dozatoare care conţine negamicină sulfat, scopolamină, vitamine şi substanţe minerale.

16. Azovit este un preparat ce conţine furazolidonă 200 mg, vitamina A 10000 U.I, vitamina D3 1500 U.I., vitamina E 5 mg, vitamina C 20 mg.

Se administrează la porcine şi păsări 200 g pentru 200 litri apă sau 3 kg la tona de furaj timp de 4-6 zile.

Acestea reprezintă o parte din preparatele comerciale cu acţiune antidiareică existente pe piaţa românească. Pe acelaşi principiu există o gamă foarte variată de astfel de substanţe.

-J4ii." - W|UK-

18.8.2. Substanţe spasmolitice digestiver ° scue ac m

Substanţele antispastice (spasmolitice) relaxează musculatura netedă a tubului digestiv şi sunt recomandate în colici digestive însoţite de dureri intense, în enterite spastice, în diverse afecţiuni ce se manifestă prin crampe, în obstrucţii esofagiene, precum şi diverse spasme.

Page 421: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 321

1. Atropină face parte din grupa substanţelor parasimpaticolitice şi a fost prezentată pe larg în capitolul substanţe parasimpaticolitice. Blochează receptorii coli-nergici şi astfel suprimă controlul vegetativ al sistemului parasimpatic.

Ca urmare, atropină are următoarele efecte:- reduce peristaltismul intestinal şi ca urmare diminua tonusul musculaturii

netede de la nivelul bronhiilor, uterului, vezicii urinare, tubului digestiv;- reduce secreţiile glandelor salivare, bronşice, sudorale;- produce tahicardie;- produce hipertensiune arterială;- produce midriază pasivă.

Datorită efectelor prezentate, atropină poate fi folosită în practică în următoarele situaţii:

- ca spasmolitic şi antidiareic;- în astmul bronşic, emfizem pulmonar, putând masca anumite afecţiuni resiratorii;- în premedicaţia narcozei pentru a înlătura efectele secundare ale unor narcotice

(hipersecreţia salivară şi bronşică, bradicardia);- în intoxicaţii cu substanţe organofosforice sau parasimpaticomimetice;- ca midriatic, pentru examenul fundului de ochi şi pentru prevenirea sinechiilor.Se administrează subcutant, în doze de 3-5 ml la animalele mari, 0,5-1 ml la cele

mijlocii şi 0,1-0,5 ml la animalele mici.2. Papaverina este un alcaloid din opiu. Se prezintă sub formă de pulbere albă şi

există ca preparat comercial sub formă de fiole de 1 ml 4% şi comprimate de 0,1 g.Este cel mai important derivat izochinoleinic al opiului (se poate obţine şi prinsinteză). Acţionează ca antispasmodic direct al musculaturii netede de la nivelul.tubului digestiv, vaselor, bronhiilor, căilor biliare, căilor urinare şi uterului. Are înacelaşi timp efect vasodilatator asupra vaselor cerebrale şi coronare şi este uşoranestezică a mucoaselor digestive.

în organism, substanţa se descompune destul de repede şi ca urmare administrarea se repetă la 24 ore. Se administrează pe cale subcutantă în doză de 0,2-0,5 g/animal la animalele mari şi 0,05 g/animal per os la animalele mici.

5. Formolul injectabil se prezintă sub formă de fiole de 10 ml şi 20 ml soluţie 10%. De altfel, formolul nu este un spasmolitic, ci din contră, are acţiune excitantă asupra parasimpaticului central. Ca urmare, are un efect favorabil în colică la cal şi se administrează pe cale intravenoasă în doză de 20 ml soluţie 10% cu repetare dacă se impune la 20-30 minute.

6. Sulfatul de magneziu. Dacă se administrează per os, sulfatul de magneziu are efect purgativ şi colagog, iar în urma administrării pe cale parenterală are urmă-toarele efecte:

- este miorelaxant, antispastic şi sedativ, şi ca urmare se foloseşte în tratamentul colicilor la cal, în narcoza combinată cu cloralhidrat la cal;

- s-a folosit în eutanasia animalelor mici, deşi nu produce moarte fără dureri;- s-a folosit cu oarecare rezultate în tratamentul papilomatozei cutanate.Efectul miorelaxant şi antiseptic este datorat deprimării plăcii motorii neuromusculare.Dozele folosite în narcoză paralizează centrii vegetativi şi ca urmare nu se pot

utiliza în practică.

*mmm w /m

Page 422: 70238445 Farmacologie Ro

Ca miorelaxant şi antispastic se administrează tti următoarele doze: 10-30 g la animalele mari şi 1-2 g la câine. In colici la cal se administrează intravenos 20-50 ml soluţie 64,6%. în papilomatoză acută se injectează intramuscular în doză de 5 cg/kg soluţie 25%, folosind ca solvent o soluţie 0,5% de procaină.

Spasmium (Austria) soluţia injectabilă ce conţine 20 mg caroverină şi 500 mg novamin sulfon per ml în flacoane de 100 ml, utilizat în cazul unor spasme gastroin-testinale, biliare, urogenitale, obstrucţii esofagiene, constipaţii, vomă, diaree.

NO-Spa se prezintă sub formă de drajeuri şi soluţie injectabilă şi conţine drotaverină. Are acţiune similară preparatului Spasmium.

Buscopan (Germania) soluţie injectabilă ce conţine bromură de butilscopolamină şi metamizol sodic, şi care este recomandat în colici spastice, timpanism şi diaree la toate speciile.

Oxifenoniul (Antrenyl) şi propantelina (probanthinc) sunt compuşi cuaternari de amoniu cu efecte antispastice şi antisecretorii mai elective decât atropină, datorate atât acţiunii parasimpaticolitice, cât şi slabei acţiuni inhibitoare la nivelul ganglionilor parasimpatici.

Imodium se prezintă sub formă de capsule ce conţin loperamidă hidroclorică. Are un mecanism opioid puternic şi de lungă durată; este indicat atât în diareea acută cât şi cronică.

Lizadon (Spasmoverin) se prezintă sub formă de comprimate (conţin papaverină, atropină luminai şi piramidon) şi supozitoare (cu papaverină, atropină, luminai). Este un antispastic musculatrop, sedativ, analgezic, antisecretor, antiinflamator.

Piafen este sub formă de comprimate, soluţie injectabilă şi supozitoare ce conţin clorhidrat de pitofenonă, fenpipramidă bromometilat şi metamizol sodic şi se folo-seşte în tratamentul colicilor spastice digestive, genito-urinare, hepatobiliare, precum şi în spasme ale musculaturii scheletice.

Bergonal şi Foladon drajeuri şi respectiv comprimate ce conţin alcaloizi totali din beladonă, indicate în tulburări neurovegetative.

18.9. Substanţe antivomitive

Voma este un act de reflex cu rol benefic în cazul unor intoxicaţii şi în supraîn-cărcarea stomacului, şi un simptom important în diagnosticul unor boli. în anumite situaţii totuşi voma trebuie combătută, ca de exemplu:

- voma de natură centrală din anumite boli nervoase şi infecţioase;- voma toxică;- voma metabolică;- voma consecutivă unor intervenţii chirurgicale;- voma datorată răului de voiaj (Kinetoza). ia>:

Antivomitivele sunt medicamente capabile să liniştească greaţa şi voma. Ele acţionează predominant la nivelul formaţiunilor centrale implicate în actul vomei: centrul vomei, zona chemoreceptoare declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari, interferând probabuil cu efectul unor mediatori chimici (dopamină, serotonină, histamină, acetilcolină).

Fenotiazinele neuroleptice - clorpromazina (clordelazin, plegomazin, largactil), proclorperazina (Emetiral), tietilperazina (Torecan), sunt antivo-mitive. Acestea

Page 423: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 323

acţionează predominant asupra zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb (probabil prin antagonizarea dopaminei), ceea ce explică eficacitatea faţă de voma mediată prin chemoreceptorii centrali - provocată de anestezice şi de alte medica-mente, în uremie, în boala de iradiaţie. Sunt în general bine suportate, în condiţiile folosirii ocazionale ca antiemetice. Uneori provoacă somnolenţă sau hipotensiune ortostatică.Cele mai folosite sunt produsele de uz uman, Emetiral (maleat de proclorpera-'•

zină) şi Torecan (maleat de tietilperazină) ambele de natură fenotiozinică. Emetiralul se prezintă sub formă de drajeuri a 5 mg şi supozitoare a 5 mg şi 25 mg, torecanul sub formă de drajeuri de 6,5 mg şi fiole 1 ml 6,5%.

Metoclopramida (primperan, reglan), o substanţă asemănătoare chimic proca-inamidei, este alt antivomitiv eficace. Deprimă zona chemoreceptoare declanşatoare, în plus, stimulează peristaltismul gastric şi relaxează sfincterul piloric, efect util în diferite stări diskinetice digestive. Se prezintă sub formă de comprimate de 10 mg şi supozitoare de 20 mg. Doza este pentru animalele mici de 0,1-0,3 mg/kg.

Scopolamina sau hioscina, alcaloid din Hyosciamus niger înrudit cu atropină, are proprietăţi anticolinergice şi este un sedativ psihomotor. Protejază faţă de voma din cadrul răului de mişcare (Kinetoză) datorită interferării unor mecanisme colinergice la nivelul centrilor vestibulari. Se întâlneşte şi sub formă preparatului Scobutil comprimate a 10 mg bromură de butilscopolamină, supozitoare a 7,5 mg şi 10 mg, fiole 1 ml 1%.

Antihistaminice Hi de tipul prometazinei (romergan, phenergan), difenhidrami-nei, feniraminei. Sunt eficace pentru profilaxia răului de mişcare şi în cazul vomei

-• produsă de medicamente. Acţiunea se datorează deprimării centrului vomei şi anucleilor vestibulari, probabil prin mecanism anticolinergic. Cu excepţia sedării şisomnolenţei, sunt bine suportate, putând fi administrate repetat.

Antivomitive perifericeApa doroformată 0,5-1%. Este un amestec de cloroform cu apă. Se foloseşte la

câine în doză de 5-10 ml şi are efect liniştitor la nivelul mucoasei digestive.Soluţia efervescentă Rivieri - se mai numeşte şi Poţiunea Rivieri. Se folosesc

două soluţii: o soluţie de bicarbonat de sodiu 4% în sirop simplu (soluţia B) şi o soluţie de acid citric 3,5% în sirop de lămâie (soluţia A). Se administrează alternativ câte o linguriţă, începând cu soluţia B. La nivelul stomacului se formează citrat de sodiu şi acid carbonic care se descompune în dioxid de carbon şi apă. Dioxidul de carbon are un efect de calmare a terminaţiilor senzitive din stomac.

18.10. Substanţe antiacide

Antiacidele sunt substanţe care conţin cationi bazici, capabili să neutralizeze acidul clorhidric. Secundar creşterii pH-ului la valori mai mari de 5, se produce o diminuare a activităţii proteolitice a pepsinei. Eficacitatea substanţelor antiacide de-pinde de capacitatea de neutralizare. Reacţia rapidă determină un efect intens şi trecător, reacţia lentă determină un efect durabil.

Antiacidele liniştesc durerea ulceroasă în mod caracteristic. Vindecarea ulcerului duodenal este grăbita datorită scăderii marcate a încărcăturii acide care ajunge în duoden. Ulcerul gastric este mai puţin influenţat (Stroescu V. 1993).

Page 424: 70238445 Farmacologie Ro

hzată creşte, datorită abolim procesu.ui de inhibare a secreţiei acide, prin însăşiaciditatea acesteia; mărirea pH-ului la nivelul antrului declanşează reflex eliberarea de gastrină, care stimulează secreţia şi motilitatea gastrică. Pentru unele antiacide, mai ales carbonatul de calciu, se produ;e un rebound al secreţiei acide.

Antiacidele se clasifică în sistemice şi nesistemice. Antiacidele nesistemice formează în intestin săruri insolubile, care nu se absorb; ele nu modifică echilibrul acidobazic. * Antiacidele sistemice determină absorbţia intestinală de bicarbonat de sodiu, putând fi cauză de alcaloză metabolică, atunci când sunt administrate în doze mari.

Antiacidele se administrează, obişnuit, asociate între ele sub formă de compri-mate, pulberi sau suspensii. Unele preparate antiacide conţin în plus săruri de bismut (protectoare pentru mucoase) şi beh.donă (sau alte anticolinergice), care inhibă secreţia şi întârzie golirea stomacului.

Compuşii de aluminiu

Hidroxidul de aluminiu este un antiacid nesistemic cu acţiune slabă şi lentă (1 g gel uscat de hidroxid de aluminiu neutralizează 7,5 m Eq de acid în 60 minute). Hidroxidul de aluminiu poate fi cauză de constipaţie, ionii de aluminiu trivalenţi inhibând motilitatea gastrointenstinalf. Sărurile insolubile de aluminiu pot forma concreţiuni obstructive. Deoarece îr. intestin se formează fosfaţi de aluminiu insolubili care se elimină, tratamentul îndelungat poate fi cauză de carenţă fosfatică.

în folosirea hidroxidului de aluminiu trebuie avut în vedere că acesta micşorează disponibilitatea pentru absorbţie a multor medicamente: unele sulfamide, tetraci-clină, indometacină, clorpromazină, digoxină, propranolol, anticolinergice (adminis-trarea acestora se face la distanţă de dcza de hidroxid de aluminiu).

Compuşii de magneziu

Hidroxidul de magneziu este un antiacid predominant nesistemic, cu acţiune relativ rapidă, intensă şi de durată medie; 1 g neutralizează 34 m Eq acid în decurs de 30 minute. Administrat în exces creşte pH-ul gastric la 8 - 9. Ionii de magneziu au proprietăţi laxative; de aceea uneori preparatele de magneziu se asociază obişnuit cu antiacide constipante. O mică parte din magneziu se absoarbe din intestin. Pentru acţiunea antiacidă, se foloseşte suspensia apoasă (laptele de magneziu).

Oxidul de magneziu sau magnezia usta formează în apă hidroxid de magneziu, acţionând ca atare; 1 g reacţionează cu 8 - 20 mEq acid în decurs de 30 minute.

Carbonatul de magneziu şi trisilkatul de magneziu cu efect antiacid mai slab, mai lent şi mai durabil.

Carbonatul de calciuCarbonatul de calciu este o sare foarte puţin solubilă ; are acţiune antiacidă

predominant nesistemică, relativ rapidă, intensă şi de durată medie: 1 g neutralizează 13 mEq în 30 minute. In stomac, ionii de calciu stimulează secreţia de gastrină, provocând un rebound al secreţiei acide; acest efect nedorit poate fi depăşit prin administrarea frecventă a antiacidului.

Calciul precipită în intestin, cu consecinţe constipante. O mică parte se absoarbe - tratamentul prelungit cu doze mari provoacă hi percal cern ie cronică, care poate fi periculoasă în prezenţa insuficienţei renale.

Page 425: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 325

în comerţ există două forme:- carbonat de calciu farmaceutic- carbonat de calciu furajerAmbele sunt pulberi, de culoare albă, fără gust şi miros. In stomac, sub acţiunea

acidului clorhidric, carbonatul de calciu se descompune în clorură de calciu şi acid carbonic. Astfel se reduce concentraţia de acid clorhidric din stomac.

Pe lângă efectele antiacide şi astringente, carbonatul de calciu reprezintă şi o medicaţie calcică ce se poate administra la tineretul în creştere, femele în lactaţie, pentru prevenirea rahitismului şi osteomalaciei.

Se poate administra în furaje sau în apa de băut în doze de 10 - 50 g la animalele mari, 2 - 10 g la cele mijlocii şi 0,2 - 2 g la cele mici.

Bicarbonatul de sodiuBicarbonatul de sodiu, o sare alcalină greu solubilă, este un antiacid sistemic cu

acţiune rapidă, intensă şi de scurtă durată; 1 g neutralizează 12 mEq acid clorhidric. în medicina umană administrat postprandial, creşte pH-ul gastric la 7 - 8, realizând la mulţi bolnavi un beneficiu terapeutic imediat. După încetarea efectului se pro-duce un rebound moderat al secreţiei. Dioxidul de carbon care se eliberează în reacţie cu acidul clorhidric provoacă distensie, uneori neplăcută, dar eructaţia care urinează poate da o senzaţie de bine (Stroescu V., 1993). Bicarbonatul de sodiu alcalinizează urina; riscul alcalozei este semnificativ când se administrează îndelung în doze mari. în medicina umană există diverse preparate antiacide ca de exemplu:

Ulcerotrat comprimate cu azotat bazic de bismut, carbonat bazic de magneziu, carbonat acid de sodiu, coajă de cruşin, rădăcină de calam.

Dicarbocalm comprimate cu carbonat de calciu, carbonat de-magneziu, trisilicat de magneziu

Calmogastrin comprimate cu hidroxid de aluminiu coloidal şi extract uscat de beladonă.

Almagel gel conţine hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu şi Almagel A care conţine în plus anestezină.

Trisilicalm comprimate cu trisilicat de magneziu. Alte preparate: Novalox, Malox, Gelusil, Phosfalugel.

18.11. Medicaţia hepato-biliară

Medicamentele cu acţiune asupra ficatului pot fi împărţite în 5 grupe:- substanţe coleretice- substanţe colagoge- factori lipotropi - ....- hepatoprotectoare- antiseptice biliare t ;a<

18.11.1. Substanţe coleretice şi colagoge

Medicamentele care intensifică procesul de secreţie a bilei se numesc coleretice; acelea care produc bila apoasă, cu o concentraţie redusă în substanţe solide, se numesc hidrocoleretice. Medicamentele care determină evacuarea bilei se numesc colagoge. După mecanismul de acţiune, ele se clasifică în: /. colecistokinetice (care

Page 426: 70238445 Farmacologie Ro

326 Farmacologie veterinară

contractă musculatura netedă a veziculei biliare); 2. colespasmolitice (relaxează sfincterul Oddi). Această clasificare este însă convenţională, fiindcă în realitate orice coleretic are, în măsură mai mare sau mai mică, şi efecte colagoge şi invers.

Substanţe colereticeMecanismul de acţiune al acestor medicamente este încă incomplet elucidat. Se

pare că acţionează prin mărirea circulaţiei hepatice şi creşterea permeabilităţii capilare.Bila are un rol important în absorbţia lipidelor şi a vitaminelor liposolubile.

Acizii biliari favorizează absorbţia lipidelor prin diminuarea tensioactivităţii lor, determinând emulsionarea lipidelor şi prin formarea complecşilor colenici, singurii care sunt capabili să se absoarbă.

Datorită acestor acţiuni, una din indicaţiile terapeutice ale colereticelor este tra-tarea stărilor de malabsorbtie a lipidelor şi a vitaminelor liposolubile. O altă indicaţie priveşte tratamentul colecistitelor cronice. în acest caz, drenarea bilei combate staza biliară, ceea ce diminua pericolul formării de calculi biliari şi previne eventualele infecţii ascendente.

Se pot întrebuinţa şi în tratamentul litiazei biliare şi al hepatitelor prelungite. Se mai pot folosi în tratarea unor constipaţii provocate de cantitatea insuficientă de bilă.

Principalele coleretice sunt:Sărurile biliare. Acizii biliari sunt formaţi din conjugarea acizilor colici cu

glicina sau taurina. Aceşti acizi se găsesc în bilă sub forma sărurilor lor de sodiu, solubile în apă. Sărurile biliare reprezintă excitantul fiziologic cel mai important al secreţiei de bilă. Ele se resorb la nivelul intestinului subţire, realizând o circulaţie enterohepatică. Numai o mică parte se elimină prin fecale.

Efectul coleretic este de fapt hidrocoleretic, deoarece bila este diluată; totuşi, datorită intensificării puternice a colerezei, eliminarea sărurilor biliare a colestero-lului şi a altor componenţi ai bilei creşte.

Sărurile biliare se administrează sub formă de extract de bilă de bou (bila de bou purificată uscată). Preparatul comercial românesc poartă denumirea de Colebil. Se mai utilizează preparate purificate formate din diferiţi acizi şi săruri biliare.

Acidul dehidrocolic are efecte coleretice puternice. Toxicitatea este mult mai redusă. Posedă oarecare proprietăţi diuretice. Preparatul comercial se numeşte Fiobilin. Datorită toxicităţii sale scăzute, acidul dehidrocolic a înlocuit aproape complet sărurile biliare naturale.

Colereticele vegetale. Anghinarea {Cynara scolimus) are drept principiu activ cinarina.

Cinarina este un hidrocoleretic; are şi efect diuretic, augmentând eliminarea apei şi a compuşilor azotaţi; datorită acestui fapt, uneori scade azotemia. Stimulează funcţia anti-toxică a ficatului, favorizează metabolizarea glucozei şi a colesterolului, având acţiune hipocolestero-lemiantă. în comerţ există preparatul Anghirol comprimate.

Pneumus boldo. Din frunzele acestui arbore care creşte în America de Sud se extrage un alcaloid, boldina, un glicozid, boldaglucona şi un ulei volatil.

Industria farmaceutică românească prepară Boldocolin.Berberis vulgaris acţionează prin alcaloidul berberina.Terpenele. Unele terpene au acţiuni coleretice. Aşa sunt alfa şi beta pinenul, men-

tolul, cineolul, camfenul. Aceste substanţe intră în compoziţia produsului Rowachol.Colereticele minerale au un efect hidrocoleretic. Astfel sunt sulfatul, fosfatul

monoacid şi bicarbonatul de sodiu. Se folosesc mai ales sub forma apelor minerale.

Page 427: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului digestiv 327

Colereticele sintetice. S-a constatat că substanţele organice care conţin grupări ca: eter-oxid, etoxi, ceto, metoxi, carboxil, au efect coleretic. Asemenea acţiune au derivaţii acidului salicilic (Salicilatul de sodiu, de magneziu), oximetil amida aci-dului nicotinic, feniletilcarbicolul (Carbicol) etc.

Substanţe colagogeAceste medicamente acţionează fie prin contracţia musculaturii netede a colecis-

tului, fie prin relaxarea sfincterului Oddi, fie prin ambele mecanisme. Se folosesc în hipotonia şi hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiază biliară.

Colagogele alimentare sunt reprezentate de către gălbenuşul de ou, smântână, undelemnul şi în general grăsimile. Tot din această clasă fac parte şi peptonele (substanţe rezultate în urma hidrolizei parţiale a proteinelor.

Sulfatul de magneziu administrat pe cale bucală determină relaxarea sfincterului Oddi.

Dintre preparatele comerciale folosite drept coleretice şi colagoge amintim:- Anghirol, drajeuri cu extract de anghinare.- Boldocolin, flacoane de 200 ml soluţie ce conţine; extract de boldo, acid salicilic,

carbonat de magneziu, extract eterat de mentă, glicerina etanol, nipagin M.- Carbicol, capsule de 100 mg feniletilcarbicol.- Colebil, drajeuri ce conţin taurină, salicilat de sodiu, metenamină, oleu de

mentă.- Fiobilin, comprimate de 250 mg acid dehidrocolic- Peptocolin, flacoane care conţin granule compuse din peptonă, sulfat de magneziu.- Rowachol, capsule ce conţin mentol, pinen, borneol, camfen, cineol, ulei de

măsline.

18.11.2. Substanţe lipotrope şi hepatoprotectoare

Prin lipotrope se înţeleg medicamentele care împiedică degenerescenta grasă a ficatului. Hepatoprotectoarele sunt medicamente care au drept principal efect împie-dicarea ( sau cel puţin diminuarea) necrozelor hepatice. Nu se poate face o distincţie netă între lipotrope şi hepatoprotectoare.

LipotropeColina este o bază azotată, care intră în structura acetilcolinei şi a lecitinei.

Colina administrată per os se absoarbe bine din tubul digestiv.Lipsa colinei (sau a lecitinei care o conţine) duce la infiltraţia grasă a ficatului, la

necroze hepatice, la animalele de laborator deficitul său provoacă hipertensiune arterială şi hipertrofie cardiacă.

Efectele cele mai bune se obţin în cazurile de infiltraţie grasă a ficatului, produse prin deficienţe alimentare. Se foloseşte de asemenea în hepatitele cronice şi în ciroze cu rezultate modeste. Colina se administrează frecvent în asociaţie cu alte lipotrope. Un astfel de preparat complex este Mecopar forte.

Metionina este un acid aminat esenţial. în parte se poate sintetiza în organism. Are un rol lipotrop indirect (prin intermediul colinei). Aşa se explică de ce deficitul de proteine poate produce infiltraţia grasă hepatică. Metionina este indicată în infiltraţia grasă a ficatului, în special cea de natură alimentară. Este indicată şi în hepatitele cronfte şi în ciroze, cu rezultate inconstante; poate da unele rezultate şi în insuficienţa hepatică, cu condiţia că aceasta să nu fie gravă.

Page 428: 70238445 Farmacologie Ro

oiimiai uia vi-cgaion; esie coniieroi - polihidroxi-fenolcromona. Se extrage dinfructele de Sylibum marianus (armurar); e;te .in hepatoprotector într-adevăr eficace în steatoza hepatică. Acţionează probabil prin stabilizarea membranelor hepatocitelor. Este indicată şi în cazuri de hepatită cronică şi în ciroza hepatică. Se prezintă sub formă de drajeuri de 35 mg. Dozele uzuale la câine sunt 2 drajeuri de 3 ori pe zi, timp de 4 - 6 săptămâni. în cazurile mai uşoare, doza este de 3 ori câte un drajeu pe zi.

Hepatoprotectoareîn ultimii ani s-au descoperit medicamente eficiente în hepatitele cronice. S-a

observat de mai mult timp că extractele de ficat sunt relativ eficace în tratamentul hepatitelor cronice. Această eficienţă nu se datoreşte conţinutului în ciancobalamină, deşi şi această substanţă are un rol. S-a dovedit ulterior că extractele de ficat acţionează prin conţinutul lor bogat în nucleotide purinice şi pirimidinice. Aceste substanţe sunt precursori ai acizilor nucleici. După cum este binecunoscut, acizii nucleici au rol esenţial în biosinteza proteinelor. în hepatitele cronice, necrozele sunt mai mult sau mai puţin întinse. Administrarea de nucleotide împiedică extinderea lor şi stimulează procesele de regenerare. Dintre hepatoprotectoare amintim:

Purinor. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml care conţin acid orotic, xantină, adenină, hipoxantină, inozitol. Este indicat în hepatite cronice şi ciroze.

Acidul aspartic (Aspatofort). Cercetările experimentale ale lui Fodor şi colab. (1971) au demonstrat că acidul aspartic diminua foarte mult gravitatea leziunilor din hepatita experimentală, prelungeşte viaţa animalelor de experienţă şi ameliorează sindroamele biochimice hepatice. Astfel, roduce hepatocitoliza, evident: tă prin creşterea transaminazelor serice, îmbunătăţeşte sinteza proteică.

Cercetările clinice au confirmat observaţii'e experimentale. S-a arătat că după câ-teva zile de tratament, se reface starea generală, astenia cedează, se atenuează sin-dromul dispetic, revine apetitul. Se ameliorează şi indicatorii biochimici. Rezultatele cele mai bune s-au obţinut în formele inactive şi active; în cele progresive s-au des-cris de asemenea succese terapeutice, cu condiţia ca hepatita să nu fie prea avansată.

Acidul aspartic are mai multe puncte de atac farmacodinamic. Astfel, îi. primul rând participă Ia biosinteza nucleotidelor pirimidinice. Fiind un precursor mai timpuriu al acizilor nucleici, acidul aspartic are un efect de fed-back negativ mult mai redus decât al nucleotidelor. Datorită intensificării sintezei nucleotidelor piri-midinice, se accentuează biosinteza acizilor nucleici şi în consecinţă a proteirelor.

Acidul aspartic restabileşte fosforilarea exidativă şi prin aceasta metabolismul energetic.

Aspatofort se prezintă sub formă de fiole de 10 ml, soluţie de aspartat de sodiu. Se poate folosi şi asparagina (fiole de 10 ml soluţie 2,5%).

Factorul hepatotrop este o polipeptidă izolată în stare pură din ţesutul hepatic. Are efect profilactic şi terapeutic în leziunile hepatice; probabil că efectul său farmacodinamic principal constă în protecţia membranelor celulare

Arginine - Sorbitol este o soluţie alcătuită din monoclorhidrat de L-arginină, L-arginină bază. Acţionează prin conţinutul său în arginină, care este unul din elementele esenţiale ale ciclului ureopoetic. Sorbitolul serveşte la vehicularea argini-nei; el furnizează un aport energetic de 4 calorii/gram.

Preparatul este indicat în stările de hiperamoniemie cu diverse cauze.Acidul glutamic (Glutarom). Se prezimă sub formă de drajeuri de 400 mg

acidul glutamic şi fiole de 10 ml soluţie 10% glutamat de sodiu.

Page 429: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XIX MEDICAŢIA APARATULUI RESPIRATOR

Medicaţia aparatului respirator cuprinde 4 grupe de substanţe:- antitusive centrale (behice);- bronhospasmolitice;- expectorante, care se împart în secretolitice directe şi indirecte şi mucolitice;- substanţe antisecretorii.

19.1. Substanţe antitusive

Antitusive centrale (behice)Codeina este cel mai important behic. Inhibă puternic centrul tusei din bulb, fără

a modifica secreţiile bronhice şi mişcarea cililor vibratili. Este un alcaloid al opiului, având efecte analgezice de 10 ori mai slabe decât ale morfinei. Se prezintă sub trei forme: codeina pură, codeina clorhidrică şi codeină fosfat. Este indicată în tuse iritativă, seacă, dureroasă. Nu se indică în caz de tuse grasă cu expectoraţie. Diminua frecvenţa respiratorie.

în comerţ există: - Codeina fosfat, tablete 15 mg;- Codenal, tablete cu codeină pură si fenobarbital;- Sirop de codeina cu 2% codeină pură.

Pulberea Dover este un amestec compus din 1 parte rădăcină de ipeca, 1 parte opiu şi 8 părţi lactoză. Datorită opiului conţine 1% morfină care este un behic puternic. Rădăcina de ipeca fluidifică secreţia bronhică şi are totodată un efect antispastic asupra musculaturii bronhice. Aceste produse pot fi utilizate şi la animale. De exemplu, siropul se administrează în cantitate de 1-2,5 ml de 2-3 ori pe zi la câine.

Pulberea Dover este indicată în special la carnivore, doza fiind de 0,1- 0,5 g/animal de mai multe ori pe zi. Această pulbere se păstrează la Separanda şi este singurul produs pe bază de morfină care nu se eliberează pe bază de reţetă cu timbru sec.

Glaucina, produs de uz uman sub formă de drajeuri cu 25 mg glaucina bromhidrică, este un antitusiv central cu efect durabil, slab sedativ şi analgezic.

Bromoformul este un lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic şi gust dulceag arzător, solubil în apă 1/250. Se utilizează mai ales la câini, în tuşea spasmodică, 3 -4 picaturi în sirop.

Calmotusinul se foloseşte ca soluţie gliceroalcoolică aromatizată 5%, pe cale bucală. Acţionează ca şi codeina, dar nu produce efectele negative ale acesteia, în plus fiind şi un moderat anestezic local, parasimpaticolitic şi antihistaminic. Se recomanda la câini, 5-15 picături, de 3 ori pe zi.

Page 430: 70238445 Farmacologie Ro

UUH/.CIC ue aioa mare, nome de nalbă mică şi de lumănărică, rădăcina de nalbă mare şi de licviriţie şi fructele de anason. Principiile din acest drog complex determină liniştirea mucoasei congestionate şi uscate, astfel înlâturându-se baza pornirii reflexului tusîi.

Lichenul de Islanda. Drogul induce aceleaşi efecte ca şi speciile pectorale şi la fel se încadrează şi florile de tei, guma arabică.

Pe lângă substanţele menţionate, substanţele antisecretorii bronhice îndepărtează secreţiile bronhice, cauze ale tusei. Ele se utilizează mai ales sub formă de fumigaţii, ca şi substa iţele fluidifiante ale secreţiilor bronhice vâscoase şi aderente, care uşurează retaurarea mecanismului excretomotor şi expectoraţia, în asemenea condiţii secreţiile patologice fiind eliminate fără mari eforturi, iar tuşea diminua.

19.2. Substanţe bronhospasmolitice

în bronşj.e acute şi cronice, tusca este provocată de doi factori: bronhoconstricţia şi secreţia care se acumulează în bronhii. De aceea, administrarea de bronhospas-molitice şi c pectorante reprezintă o terapie cauzală şi face inutilă administrarea de antitusive centrale.

Bronhospt.smoliticele se clasifică astfel:a. beta-2 simpaticomimetice. Aceste substanţe stimulează receptorii beta-2 adre-

nergici din ţesutul bronşic, ceea ce duce la o sinteză intensificată de AMP-ciclic. Areloc o deplasare a calciului din fibra musculară netedă a bronhiilor, ceea ce duce labronhodilataţie. Ca exemplu de produse comerciale sunt: Clenbulerol, Salbutamol,Fenoterol.

b. beta-l+beta-2 simpaticomimetice. Din cauza stimulării pe lângă receptoriibeta -2 şi a receptorilor beta-1, aceste substanţe produc tahicardie nedorită. Deaceea, se folosesc mai rar, iar ca exemple menţionăm: adrenalina, efedrina, isopre-nalina (sub forma produsului de uz uman românesc Bronhodilatin tabletesublinguale).

c. Metilxantine. Mecanismul de acţiune constă de asemenea în creşterea AMP-ului ciclic, dar nu prin intermediul receptorilor beta -2 adrenergici, iar ca exemplemenţionam Teofilina, Miofilina (produse de uz uman: Miofilin tablete şi fiole şiAsmofug- soluţie).

d. Parasimpaticolitice care blochează receptorii colinergici din sistemul bronhial. Celmai folosit parasimpaticolitic este atropină care inhibă însă activitatea cililor vibratili şiprovoacă muc istază. De aceea atropină este mai rar folosită ca bronhodilatator.

e. Hormonii glucocorticoizi sunt hormoni antiinflamatori şi nu posedă un efectbronhodilatator propriu-zis. S-a constatat însă că intensifică efectul substanţelorsimpaticomimetice, probabil prin faptul că determină o creştere a receptorilor beta-1adrenergici.

Page 431: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului respirator 331

19.3. Substanţe expectorante

Sunt substanţe medicamentoase care favorizează expectoraţîa, crescând cantita-tea secreţiilor traheobronhice şi/sau fluidificându-le. Acţiunea fluidifiantă se dato-rează fie stimulării activităţii secretorii a glandelor mucoasei traheobronhice, fie fluidificării directe a secreţiilor mucoasei.

Diferitele preparate comerciale sau reţete magistrale asociază expectorante, antitusive, bronhodilatatoare, vasoconstrictoare-decongestive, antihistaminice anal-gezice-antipiretice etc. Asemenea medicamente, destinate tratamentului polisimpto-matic al unor afecţiuni catarale ale căilor respiratorii superioare, nu au de multe ori o fundamentare farmacodinamică, relaţiile de antagonism sau incompatibilitatile între diferitele componente sunt frecvente, iar dozele conţinute sunt de regulă prea mici.

1. Expectorante secretostimulante. Aceste expectorante îşi datoresc efectulstimulării activităţii glandelor seroase din mucoasa bronşică şi creşterii transsudăriiplasmatice la acest nivel. Unele, administrate oral, au acţiune iritantă slabă asupra

î mucoasei gastrice, declanşând reflex o hipersecreţie traheobronşică. Altele sei absorb, apoi se elimină în parte prin mucoasa căilor respiratorii, acţionând direct

asupra celulelor secretorii. în afara secreţiei, expectorantele pot stimula motilitatea• celulelor mucoasei şi peristaltismul bronşic, favorizând eliminarea secreţiilor.

i Eficacitatea terapeutică a acestor expectorante clasice este relativ slabă şi seadministrează obişnuit asociate, în poţiuni sau siropuri.

Clorura de amoniu şi alte săruri de amoniu, stimulează reflex secreţia bronşică, , având în acelaşi timp proprietăţi acidifiante şi diuretice slabe. Se recomandă în tratamentul bronşitelor, al pneumoniilor în doze de 8 - 1-5 g la cal, 10-20 g la rumegătoarele mari şi 0,2 - 1 g la câine.

Carbonatai de amoniu - în organism se descompune, eliberând amoniacul se administrează per os, 10 - 40 g la animalele mari şi 0,2 - 1 g la câine.

Iodura de potasiu şi iodura de sodiu stimulează direct şi reflex secreţia bronşică.! Sunt utilizate mai ales în bronşitele cronice.

în funcţie de mecanismul lor de acţiune, se disting expectorante secretolitice şi mucolitice. Cele secretolitice măresc cantitatea mucusului bronşic, cele mucolitice fluidifică doar secreţia, fără să o mărească cantitativ. Secretoliticele directe, după absorbţia lor în circulaţia generală, se elimină parţial prin glandele bronhice, provocând hiperemie şi hipersecreţie bronşică, iar restul se elimină pe căile cunoscute: renală, mamară, digestivă.

Bromhexinul (N-ciclohexil-N metil (2-amino 3-5 dibrom benzil)-amoniu clorat)J numit şi bisolvon, are o compoziţie chimică asemănătoare cu alcaloidul vegetal

vasicinaI care de fapt a servit ca model în sinteza chimică a bromhexinului. Pe lângă

efectulI secretolitic, s-a constatat că determină o creştere a gammaglobulinelor din mucusul

bronşic. Permeabilizarea ţesutului pulmonar este mai mare în cazul administrării debromhexin, care poate fi administrat pe cale bucală sau intramusculară. în cazul

administrării pe cale orală se poate ajunge la niveluri sangvine maxime în decurs de ooră, iar efectul durează 6 - 8 ore. Bromhexinul se transformă în organism în metabolitulsău activ ambroxoi. Eliminarea este predominant renală, sub formă de ambroxol activ şimetaboliţi inactivi. Dozele de bromhexin sunt următoarele: bovine - cabaline 0,3 mg/kgper os sau 0,15 mg/kg i.m., viţel 0,5 mg/kg pe ambele căi, câine şi pisica 1 mg/kg oral

Page 432: 70238445 Farmacologie Ro

332 Farmacologie veterinară

sau 0,5 mg/kg i.m. Aceste doze se fracţionează în trei*reprize. Există şi preparatul Brofimen, tablete de 8 mg şi soluţie de uz intern 0,2%.

Benzoatul de sodiu este o pulbere cristalină sau granuloasă albă, inodoră cu gust dulceag şi sărat, uşor solubilă în apă, oficinală. După absorbţie se elimină în mare parte prin rinichi, iar în mici cantităţi şi prin glandele bronhice, producând acţiune expectorantă şi uşor antiseptică. In acelaşi timp posedă o slabă acţiune coleretică, colagogă, antifermentescibilă şi antipiretică. Se administrează per os, 2 - 5 g la cal, 0,1 - 0,5 g la câine. în doze mari, în soluţie 10% pe cale intravenoasă, 20 - 25 g la cal şi în soluţie 30 - 40%, 3 - 4 g la câine se recomandă în tratamentul bronşitelor şi pneumoniilor

Eterul gliceric al gaiacolului. Efectul expectorant se datorează restului de gaiacol care intră în structura chimica a substanţei. Pe lângă efectul fluidifiant asupra secreţiei traheo-bronhice, are şi un efect bronholitic (relaxant al musculaturii bron-hice) în stările de tuse spastică şi iritativă. Efectul expectorant este însă rar utilizat în medicina animalelor. Este un produs de uz uman şi se prezintă sub formă de tablete de 0,1 g, sirop 2% şi soluţie pentru uz intern 10% (Trecid).

Uleiurile eterice se utilizează sub formă de fumigaţii umede, în doză de 14 -l linguriţă la animalele mari şi câteva picături la cele mici.

2. Secretoliticele indirecte au un efect iritativ asupra stomacului, provoacă o excitaţie a terminaţiilor senzitive din stomac şi prin aceasta produc în mod reflex o hipersecreţie bronşică. Dozele mari pot să producă greaţă şi vomă. Din această grupă fac parte: clorura de amoniu, rădăcina de ipeca şi plante care conţin principiu activ iritativ saponina. Sărurile de amoniu sunt substanţe care după absorbţie se elimină prin glandele bronhice, determinând fluidifierea secreţiilor, stimulează centrul respi-raror şi cilii vibratili şi diminua spasmele musculaturii bronhice, astfel normalizan-du-se tonusul acesteia.

Spirtul de amoniac anisat este un lichid care conţine 20 g amoniac, 3 g ulei de anason şi 77 g alcool. In stomac, amoniacul, sub influenţa acidului clorhidric, trece în cjorura de amoniu. Se administrează în special la câini, 5-15 picături de 3 -ii ori pe zi diluat cu apă. Soluţia de clorură cu amoniu anisată conţine ulei de anason 2 g, clorură de amoniu 6 g, alcool 52 g şi apă q.s ad 100 g; este oficinală şi are aceleaşi utilizări.

Rădăcina de Ipeca. în afară de calităţile sale vomitive, drogul este şi expectorant preţios. Produce efect îndelungat, deoarece principiile active se absorb şi se elimină lent. Emetina existentă în acest drog lizează spasmele musculaturii netede bronhice care împiedică eliminarea secreţiilor, mai ales dacă sunt şi aderente. în acelaşi timp, expectoraţia mai are la bază şi activarea cililor vibratili. Rădăcina de ipeca este utilă în tratamentul bronşitelor, pneumoniei catarale sub forma de pulbere, mixturi, boluri, infuzii, în doze de 0,5-2 g Ia cal, 2-5 g la rumegătoarele mari şi 0,01 - 0,05 g la câini de 2-3 ori pe zi. Drogul intră în compoziţia pulberii Dover care conţine 10 g opiu, 10 g ipeca şi 80 g lactoză. Acest preparat oficinal, care se păstrează la Venena, se recomandă în caz de bronşite la câine 0,1-0,5 g pe zi. Asocierea behicului cu expectorantul nu este paradoxală, dimpotrivă opiul şi ipeca se completează reciproc, tuşea extenuantă, chintoasă, devenind mai rară şi mai productivă.

Plante care conţin saponineRădăcina de Primula se referă la rizomii şi rădăcinile de la plantele Primula

officinalis şi Primula elatior. Drogul conţine 10% saponine şi se utilizează sub

Page 433: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului respirator 333

formă de decocturi 5-7% administrându-se la câini 1-2 linguriţe, de câteva ori pe zi. Se mai utilizează extractul şi tinctura de Primula, 10- 15 g la animalele mari, 10-20 picături la câini, de 3 ori pe zi.

Rădăcină de săpunăriţă (Saponaria officinalis) al cărui drog conţine între 8 şi 18% saponine. Se utilizează şi tinctura de săpunăriţă, iar dozele sunt similare cu cele de la ciuboţica cucului.

Rădăcina de senega provine de la planta Polygala senega. Conţine saponinele senegina şi acidul poligalic, salicilat de metil şi un ulei gras. Drogul este iritant pentru mucoase. Se prepară infuzii şi decocturi 3-10%, siropuri şi mixturi. Dozele sunt de 2-5 g la animalele mijlocii şi 0,5-1 g la câini în bronşite şi pneumonii.

Floarea de lumfmărică. Se utilizează corolele şi staminele florilor dezvoltate şi uscate, de la diverse specii de Verbascum. Drogul conţine nu numai saponine, ci şi substanţe mucilaginoase, glucide, urme de ulei eteric, prin care îşi exercita acţiunea expectorantă.

Rădăcina de licviriţie (Glyciriza glabra). Datorită conţinutului în glicirizină, asemănătoare saponinelor, drogul se poate folosi şi ca fluidifiant.

3. Substanţe mucolitice. Aceste substanţe nu influenţează volumul secreţiei bronhice, în schimb produc o depolimerizare a glicoproteinelor din mucusul bronşic şi astfel o reducere a vâscozităţii acestuia. Cel mai important medicament din această grupă este N-acetil-L-cisteina (Fluimucil). S-a folosit până acum numai la câine 3 mg/kg de 3 ori pe zi.

19.4. Substanţele antisecretorii ale aparatului respirator

în rinitele animalelor mici se pot utiliza intranazal, sub formă de instilaţii, unele preparate care în doze mici sunt fluidifiante iar în doze mari antisecretorii, micşo-rând secreţiile exagerate care determină accesele de tuse, dispneea şi chiar congestia pulmonară. Uleiurile volatile administrate per os sau sub formă de fumigaţii, în doze mici se elimină prin glandele bronhice şi determină hipersecreţie, dar în doze mari produc vasoconstricţie la nivelul vaselor glandelor bronhice şi deci hipersecreţie. Aceleaşi efecte produc şi atunci când se utilizează sub formă de fumigaţii.

Uleiul de eucalipt este un ulei volatil, care se obţine prin distilare din frunzele arborelui Eucaliptus globulus. Este un lichid incolor sau slab gălbui, limpede, cu miros de cineol şi gust arzător-răcoritor, insolubil în apă, solubil în uleiuri grase şi alcool etilic. Se mai numeşte şi eucaliptol şi se recomandă sub forma de fumigaţii în inflamaţia catarală a tractului aerofor sau se administrează intern şi chiar subcutanat la câini 0,2 - 0,5 g. Utilizări asemănătoare are şi tinctura de eucalipt.

Gomenolul este un ulei volatil obţinut prin distilare cu vapori de apă din frunzele de Melaleuca viridiflora. Este un lichid incolor sau slab gălbui cu miros de cineol, cu gust aromatic, răcoritor şi amar. Conţine 45% eucaliptol, 15% terpineol, pinen etc. Se utilizează ca şi eucaliptolul, dar se recomandă şi în tratamentul corizelor sub formă de instilaţii cu soluţii uleioase 1 - 2% gomenol.

Mentolul. Din punct de vedere chimic este 2-izopropil 5-meti-ciclohexanol. Se obţine din uleiiude mentă sau prin sinteză. Se prezintă sub forma de cristale acicu-lare sau pulbere cristalină, cu miros caracteristic, cu gust arzător-răcoritor, care se volatilizează la temperatura camerei şi se solubilizeaza foarte uşor în alcool şi eter,

Page 434: 70238445 Farmacologie Ro

334 Farmacologie veterinară

şi foarte greu în apă. Se foloseşte ca ulei mentolat 1%-sub formă de instilaţii nazale în tratamentul corizelor sau sub formă de fumigaţii (când se asociază cu eucaliptolul).

Terpinhidratul este o substanţă oficinală, care se prepară din ulei de terebentină, alcool şi acid azotic. Se prezintă sub formă de cristale incolore, strălucitoare sau pulbere cristalină albă, cu miros slab aromat şi gust amărui. în prezenţa aerului şi căldurii pierde apa de cristalizare. Se solubilizează în alcool 1/10, în eter 1/20, în cloroform 1/200, în apă rece 1/250. Se întrebuinţează ca fluidifiant la câine 0,1-0,2 g, iar ca antisecretor 0,25-0,8 g. Dozele la animalele mari sunt 10-15 g.

Balsamul de Tolu este o oleorezină obţinută din scoarţa traumatizată şi incizată de Ia arborele exotic Myroxilon balsamum. Este o masă moale (dacă este proaspătă), de culoare brun-roşiatică, având un miros aromatic plăcut şi un gust acru-amărui, se solubilizează în alcool, cloroform şi acetonă; este aproape insolubil în apă. Conţine acizi aromatici, esteri, rezine. După absorbţie se elimină în parte pe cale pulmonară, astfel favorizând expectoraţia şi diminuând secreţiile glandelor bronhice. Are şi acţiune antiseptică. La animalele mici se utilizează mai ales sub formă de sirop.

Trecidul (guaiafenazina, glicerilgaiacolat). Se prezintă sub formă de pulbere microcristalină albă, cu miros caracteristic şi gust amar, uşor solubilă în alcool şi cloroform, solubilă în apă şi greu solubilă în eter. Sunt comprimate a 0,1 g, sirop 2% şi soluţie gliceroalcoolică aromatizată de uz intern 10%. Medicamentul are calităţi expectorante, behice, sedative, miorelaxante, hemostatice. Se administrează per os, 1-2 comprimate, de 2-3 ori pe zi la animalele mici sau o linguriţă de sirop.

Ca preparate existente în farmacii şi utilizate mai ales Ia animalele mici, menţionăm următoarele:

4. Fedrocaina este o soluţie în flacoane de 20 ml şi conţine sulfacetamidă (antimicrobian) şi efedrina (vasoconstrictor). Se fac instilaţii nazale de mai multe ori pe zi.

5. Picnaz este o soluţie în flacoane de 10 ml şi conţine efedrina 1% şi sulfat de neomicina 0,5%.

6. Uvofed este o soluţie uleioasă în flacoane de 10 ml şi conţine efedrina, ulei de eucalipt, ulei de mentă, ulei de fenicul şi ulei de lămâie.4. Bixtonim este o soluţie în flacon pulverizator a 15 ml şi conţine efedrina (vasoconstrictor), hidrocortizon (antiinflamator) şi nafazolina (vasoconstrictor)

7. Fumigaţiile uscate care au scop antisecretor; se fac fie cu uleiuri volatile (de eucalipt, gomenol, terebentină, mentă), fie cu produse obţinute prin distilare (gaiacol, creozot, gudron, creolina), utilizându-se Ia un animal mare 1-3 linguri.

8. Pneumosept este un produs injectabil de uz veterinar în fiole de 10 ml care conţine: camfor 0,2 g, mentol 0,5 g, eucaliptol 2 g şi ulei vegetal 10 ml. Camforul are acţiune antiseptică, antitermică, antitoxică iar celelalte două substanţe diminua şi fluidifică secreţiile bronhice. Se recomandă în afecţiuni acute şi subacute ale căilor respiratorii, asociindu-se după caz cu antibiotice şi sulfamide. Nu se administrează la animalele destinate tăierii şi la cele în lactaţie, deoarece imprimă miros cărnii şi laptelui. Se injectează intramuscular sau subcutanat în doze de 10-20 ml la animalele mari, 4 - 6 ml la cele mijlocii şi 2 - 4 ml la cele mici. Tratamentul se repetă zilnic până Ia ameliorarea stării clinice.

Page 435: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XX MEDICATIA APARATULUI URINAR

20.1. Substanţe diuretice

Diureticele sunt substanţe care stimulează procesul de formare a urinei. în această categorie sunt încadrate obişnuit medicamentele care determină eliminarea unei urine abundente, bogată în sare, diuretice saluretice - larg folosite pentru eliminarea excesului de sare şi apă în stările edematoase. Ele acţionează predominant la nivelul rinichiului.

Acţiunea diureticelor saluretice se datorează în principal modificării funcţiei renale. Aceasta poate avea consecinţe favorabile terapeutic atunci când deplasarea se face de la o stare de dezechilibru către echilibru hemostatic, cum este cazul când diureticele se folosesc pentru tratamentul edemelor. Uneori însă, forţarea diurezei, cu eliminarea unei urine de compoziţie diferită de cea a lichidului extracelular, poate determina dezechilibre hidroelectrolitice şi/sau acido-bazice, ceea ce generează reacţii adverse şi poate autolimita efectul diuretic.

Cea mai mare parte a diureticelor îşi datorează efectul inhibării reabsorbţiei t'ubulare a clorurii de sodiu. Ele interfera, direct sau indirect, cu mecanismele de transport activ al ionilor de sodiu şi clor din urina conţinută în lumenul nefronilor, prin celule tubulare, către spaţiul peritubular. Având în vedere valoarea mare a procesului de reabsorbţie, modificări mici ale acestuia vor afecta considerabil volumul şi compoziţia urinei.

Diureticele foarte active - furosemidul, acidul etacrinic - diminuează reabsorbţia clorurii de sodiu pe întreaga porţiune ascendentă a ansei Henle, împidicând atât concentrarea, cât şi diluarea urinei. De asemenea, ele inhibă parţial reabsorbţia izoosmotică a sării în tubul proximal. Diureticele moderat active - hidroclortiazida şi alte tiazide, micşorează reabsorbţia sării din segmentul terminal, cortical al porţiunii ascendente a ansei Henle, inhibând procesul de diluţie. Aşa se explică de ce urina eliminată este concentrată.

Furosemidul, acidul etacrinic si tiazidele cresc kaliureza. Secreţia mărită de ioni de potasiu este consecutivă disponibilului ridicat de ioni de sodiu în urină care ajung în tubul contort, ca urmare a inhibării reabsorbţiei în porţiunile nefronului dinaintea acestuia. Plusul de ioni de sodiu stimulează schimbul cu ionii de potasiu. Eliminarea ionilor de clor prin urină este de asemenea crescută, uneori mai mult decât elimina-rea celor de sodiu. Pierderea anionilor de clor corespunde aproximativ sumei principalilor cationi eliminaţi (sodiu şi potasiu).

O grupă aparte de diuretice acţionează ca antagonişti ai aldosteronului, fie prin competiţie cu acesta, fie prin acţiune contrară. Astfel, spironolactona şi amiloridul împiedică reabsorbţia ionilor de sodiu şi secreţia de potasiu şi hidrogen în tubul

Page 436: 70238445 Farmacologie Ro

336 Farmacologie veterinară

distal, determinând eliminarea crescută de clorură de sodiu prin urină şi reţinerapotasiului în organism. ^

Efectul saluretic, relativ slab, devine evident în condiţii de hiperaldosteronism. Spre deosebire de furosemid şi tiazide, diureticele antialdosteronice economisesc potasiu.

Secreţia proximală a ionilor de hidrogen şi reabsorbţia simultană a ionilor de sodiu este interferată prin acetazolamidă şi alţi inhibitori de carboanhidrază. Micşorarea activităţii acestei enzime scade disponibilul de ioni de hidrogen şi ca o consecinţă indirectă, determină reţinerea sodiului în urină. Sub influenţa inhibitorilor carboanhidrazei se produce o creştere modestă a diurezei, urina devine alcalină şi poate apărea o acidoză metabolică. Este, de asemenea, stimulată secreţia distală de ioni de potasiu.

Diureticele osmotice, de tipul manitolului, filtrează glomerular, dar nu se resorb tubular, reţinând apa prin forţe osmotice şi provoacă o diureză predominant apoasă. Diureticele pot influenţa considerabil echilibrul apei din organism. Deoarece urina se formează din plasma care filtrează glomerular, creşterea diurezei tinde să scadă trecător volumul plasmatic, cu hemoconcentraţie, ridicarea valorii hematocritului, mărirea concentraţiei proteinelor plasmatice, respectiv a presiunii coloidosmotice şi scăderea presiunii hidrostatice intravasculare. Aceasta favorizează trecerea lichidelor dinspre interstiţiu înspre plasmă, cu refacerea volemiei, ceea ce permite în conti-nuare creşterea diurezei. Aşa se explică mobilizarea edemelor. Diureticele suni indicate pentru tratamentul edemelor, în insuficienţa cardiacă, ciroze, sindromul nefrotic, insuficienţa renală cronică. De asemenea, unele pot fi utile în faza precoce a insuficienţei renale acute şi în unele intoxicaţii medicamentoase. Diureticele ai proprietăţi antihipertensive, care sunt probabil consecinţa pierderii de apă dar ma ales de ioni de sodiu. Efectul antihipertensiv. larg folosit terapeutic, este utilizat ade seaîn tratamentul unor afecţiuni.

Majoritatea reacţiilor adverse produse de diuretice se datorează eliminări excesive de electroliţi şi apă. Urina abundentă eliminată cu o compoziţie diferită d< acea a lichidului extracelular, poate determina apariţia de dezechilibre ale homeosta ziei ionice, acidobazice şi lichidiene. Acestea pot fi evitate, în mare parte, prii folosirea judicioasă a medicaţiei diuretice, eventual prin administrarea intermitent; atunci ci nd tratamentul este prelungit. Pierderea acută de sodiu poate apărea în urm; unei sahireze abundente, provocată de diuretice cu acţiune intensă la pacienţi ci regim hiposodat. Ea se caracterizează prin somnolenţă, chiar letargie, hipotensiune natrienVî normală, uneori valori crescute ale ureei şi creatininei serice.

Pent u corectare, este necesară renunţarea la dietă şi eventual suplimentarea d clorură ,.e sodiu. Pierderea cronică de sodiu prin tratament diuretic prelungit duce 1 hiponatnemie, cu somnolenţă şi hipotensiune. în acest caz este necesară suplimentare clorurii de sodiu, în funcţie de valoarea deficitului de sodiu. Pierderea excesivă de ioi de potasiu şi hidrogen, sub influenţa tiazidelor, a furosemidului sau acidului etacrinii duce la nipokaliemie şi alcaloză. Aceasta se datorează în principal excesului de ioni c sodiu în urina tubulară, cu stimularea consecutivă a secreţiei de ioni de potasiu şi ioi de hidiogen. Ca factor favorizant poate interveni hiperaldosteronismul, secund; reducerii prin diuretice a volumului plasmatic. Hipokaliemia este mai frecventă început >1 tratamentului şi în cazul tratamentului diuretic prelungit. Ea este favoriza de mah;utriţie, de diareea cronică şi de administrarea concomitentă de purgative, c

Page 437: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 337

substanţe de tip mineralocorticoid, de diabet, de insuficienţă renală. Semnele clinice de slăbiciune musculară, parestezii, hiporeflexie, somnolenţă, anorexie, greaţă, constipaţie, mai rar afectarea rinichiului apar când se produce o scădere a potasiului total din organism. In prezenţa hipokaliemiei creşte toxicitatea cardiacă a digitali-celor, favorizează şocul postoperator şi accidentele toxice prin curarizante. Pentru prevenirea sau corectarea deficitului de potasiu este necesară creşterea aportului de săruri de potasiu. La nevoie se poate face suplimentarea medicamentoasă de clorură de potasiu. Uneori este avantajoasă asocierea diureticelor antialdosteronice care favorizează reţinerea de potasiu. Diureticele antialdosteronice pot fi cauză de hiperkaliemie. Riscul este mare când asemenea diuretice se asociază între ele, când se administrează concomitent clorură de potasiu şi în caz de insuficienţă renală. Simptomele de hiperkaliemie sunt slăbiciune, parestezii, hiporeflexie şi în cazurile severe bradicardie, hipotensiune, chiar şi fibrilaţie ventriculară şi oprirea inimii.

Tratamentul se face cu bicarbonat de sodiu, glucoza şi insulina, gluconat de calciu. Hipocloremia cu alcaloză, care apare uneori sub tratament diuretic, se explică prin pierderea în exces de ioni de clor. Hipocloremia reprezintă un factor de autolimitare a efectului diuretic. Pentru corectare se administrează clorură de amoniu sau clorură de calciu. Homeostazia calcică poate fi tulburată prin unele diuretice. Astfel, tiazidele diminuează calciuria, agravând manifestările de hiperparatiroidie. Invers, furosemidul, acidul etacrinic cresc eliminarea de calciu, putând provoca mai ales la animalele bătrâne negativarea balanţei calciului.

Deoarece mişcarea lichidiană provocată de diuretice nu este de tip fiziologic, ■folosirea abuzivă a acestora creează un dezechilibru manifest între cantitatea de apă mobilizată din ţesuturi şi cea eliminată urinar. Se produce deshidratare cu concen-trare excesivă a volumului plasmatic, scăderea presiunii arteriale şi venoase, tahicar-die, filtrarea glomerulară diminuează, azotemia şi creatininemia tind să crească. Această insuficienţă renală funcţională împiedică efectul diuretic şi poate agrava starea bolnavilor renali.

în cazul diureticelor osmotice, supradozarea provoacă mărirea excesivă a vole-miei, cu supraîncărcarea circulaţiei şi tulburări hemodinamice consecutive. Tiazi-dele, mai puţin furosemidul şi acidul etacrinic, favorizează reţinerea acidului uric în organism, împiedicând prin competiţie secreţia tubulară a acestui catabolit. Ele pot provoca hiperuricemie, chiar gută. O altă tulburare metabolică produsă de tiazide şi mai puţin de furosemid constă în scăderea toleranţei la glucoza şi hiperglicemie, de regulă reversibile. Diabetul latent poate deveni manifest, iar diabetul manifest se agravează. Mecanismul acestui efect nedorit nu este precizat, el a fost pus pe seama inhibării secreţiei de insulina, favorizării glicogenolizei hepatice şi împiedicării utilizării periferice a glucozei.

Principalele diuretice saluretice, utilizate actualmente pentru tratamentul edeme-lor, sunt tiazidele şi alţi compuşi asemănători, furosemidul şi acidul etacrinic, spiro-nolactona. Aminofilina, care acţionează în principal prin creşterea circulaţiei renale, este puţin activă şi limitat folosită. Manitolul, care acţionează ca diuretic osmotic, are indicaţii diferite de cele ale diureticelor saluretice.

Diureticele mercuriale, deşi foarte active, nu mai sunt practic folosite din cauza toxicităţii mari şi a ineficacităţii în administrarea orală. De asemenea, acetazolamida nu mai este utilizată ca diuretic, deoarece efectul este slab şi riscul dezechilibrelor electrolitice şi acidobazice este relativ mare.

Page 438: 70238445 Farmacologie Ro

338 Farmacologie veterinară

Diureza este mai mare atunci când creşte presiunea hidrostatică a sângelui, când creşte presiunea osmotică, în cazul acidozei şi hipărkaliemiei şi prin întinderea suprafeţei filtrante a glomerulilor renali activi. In medicina veterinară, substanţele diuretice au următoarele indicaţii: edeme neinflamatorii, hidropizii cavitare şi ascită, insuficienţă cardiacă şi hidropizii de origine cardiacă, edem pulmonar, congestie pulmonară şi cerebrală, intoxicaţii. în funcţie de concentraţia urinii obţinute, se deosebesc diuretice saluretice, când urina este hipertonă, mai concentrată faţă de normal, diuretice hidrurice, când urina este mai diluată faţă de normal şi diuretice hidrurice-saluretice, când urina îşi menţine izotonia faţă de plasma sangvină. O altă clasificare a diureticelor este (după Veturia Nucleanu, 2004):

8. Diuretice ale ansei Henle: furosemid.9. Hidroclorotiazide: nefrix.10. Inhibitori ai anhidrazei carbonice: acetazolamida.11. Diuretice osmotice: glucoza, manitol.12. Antialdosteronice: spironolactona.13. Droguri vegetale.14. Diuretice acidifiante: clorura de amoniu, clorura de calciu.

20.1.1. Diuretice ale ansei Henle (saluretice)

Furosemid (Lasix, Dimazon) este un diuretic cu structură sulfamidică şi are ur efect prompt şi puternic. Prezintă importanţă pentru efectul diuretic gruparea COOH- din structura compusului.

Mecanismul molecular de acţiune nu este cunoscut. Se ştie că influenţează ramu ra ascendentă a ansei Henle, inhibând reabsorbţia clorului şi implicit a sodiului ş apei. Se elimină deci o cantitate mare de clor şi de sodiu, dar şi de potasiu, magnezii şi calciu.

Indiferent de calea de administrare, se absoarbe foarte repede. La om şi la ani male, după injecţia intravenoasă, efectul diuretic apare în decurs de 1-2 ore 5 durează 5-6 ore.

In edemul ugerului la vacă efectul este maximum la 3 ore (după administrare intravenoasă) sau la 6 ore (după administrarea orală). Ugerul îşi revine la norm; după circa 48 ore de la administrare. Comparativ cu nefrixul, furosemidul este de ori mai eficace. Diureza maximă produsă de nefrix poate fi în continuare crescută c furosemid. Situaţia inversă nu este posibilă (după Veturia Nueleanu, 2004).

Furosemidul se administrează pe cale parenterală în doză de: la animalele ma 0,5 - 1 mg/kg, la porc 5 mg/kg, la câine şi pisică 1 - 2 mg/kg, iar în cazul adm nistrării per os doza este 2-5 mg/kg indiferent de specie. Se prezintă sub formă c fiole de 2 ml 1% şi comprimate a 0,04 g.

Ca reacţii adverse pot apărea următoarele fenomene: din cauza pierderii ir portante de lichide (până la 7% din greutatea corporală), se produce hemoco centraţie şi scade nivelul sangvin al clorului, sodiului, potasiului, magneziului calciului.

Nefrix (Hidroclorotiazidă) este de asemenea un diuretic cu structură sulfamidi şi are un mecanism de acţiune încă nelămurit. Se ştie că inhibă reabsorbţia sodiul din tubul contort distal şi în acest mod se elimină mult sodiu, dar şi clor şi potas: Efectul durează până la 20 ore. Dacă este necesar, se compensează pierderile

Page 439: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 339

potasiu per os. Se prezintă sub formă de comprimate de 25 mg şi se administrează la câine în doză de 1 mg/kg de 2 ori pe zi timp de 3 zile.

Ufrix (Butizide,Tliiabutizide). Este tot un derivat tiazidic, asemănător nefrixului, dar cu acţiune diuretică de circa 4 ori mai mare. Se administrează per os şi se comercializează sub formă de comprimate a 0,005 g.

20.1.2. Inhibitori ai anhidrazei carbonice (saluretice)

Aceste substanţe nu au o structură sulfamidică, dar posedă o grupare sulfonami-dică. Cel mai important medicament din această grupă este acetazolamida. Ca mecanism s-a demonstrat că acetazolamida inhibă anhidraza carbonică de la nivelul tubului contort proximal. Se reduce astfel sinteza de acid carbonic şi diminua concentraţia de ioni de hidrogen. în mod normal, ionii de hidrogen sunt eliminaţi în urină în schimbul ionilor de sodiu care sunt reabsobabili. Dacă acest proces nu are loc, sodiul rămâne în urină şi antrenează apa. în acelaşi timp, se elimină şi potasiul, dar nu se elimină clorul. întrucât efectul se exercită numai în tubul proximal până la formarea urinei secundare, intervin mecanisme de compensare, încât în final efectul diuretic este slab. Acetazolamida nu prezintă importanţă pentru medicina veterinară, în medicina umană se utilizează preparatul Ederen.

Acetazolamida inhibă şi anhidraza carbonică din stomac, ceea ce duce la scăderea acidităţii gastrice, obţinându-se un efect antiulceros. Acesta este principiul de bază al medicamentului Ulcosilvanil care mai conţine şi bicarbonat de potasiu, bicarbonat de sodiu, citrat de sodiu, oxid de magneziu şi hidroxid de aluminiu.

20.1.3. Diuretice osmotice (hidrurice)

Aceste medicamente, administrate în concentraţii hiperfonice, măresc presiunea osmotică a sângelui şi provoacă astfel un aflux de apă din ţesuturi spre patul vascular. în acest mod creşte volemia şi este depăşită capacitatea de reabsorbţie a rinichiului.

Glucoza hipertonică (20-40%) are pe lângă efectul osmotic şi un efect diuretic, acidifiant, datorită produselor sale de metabolizare (acid acetic, acid lactic, acid piruvic). Diureza produsă de glucoza este însă slabă, pentru că o parte se resoarbe în tubul renal.

Manitolul se prezintă sub formă de pungi de 250 ml. După filtrarea prin glo-merul nu se mai absoarbe din tubul renal, reţinând totodată şi apa. Se administrează în perfuzie venoasă lentă.

20.1.4. Diuretice antialdosteronice (hidrurice-sakiretice)

Spironolactona este un inhibitor al aldosteronului, hormon care stimulează reabsorbţia de sodiu şi apă la nivelul tubului contort distal şi al tubului colector, favorizând eliminarea de potasiu. Spironolactona creşte excreţia de sodiu şi clor şi reduce excreţia de potasiu. Efectul este moderat, apare în decurs de 24 ore şi devine maxim abia după câteva zile. Este întâlnit sub formă de drajeuri şi este indicat în insuficienţa cardiacă decompensată, ciroză hepatică cu ascită, la câine şi pisică, o dată pe zi, 2-4 mgTkg.

Page 440: 70238445 Farmacologie Ro

340 Farmacologie veterinară

20.1.5. Droguri vegetale diuretice

Sunt droguri care conţin uleiuri volatile iritante pentru nefron şi totodată vasodi-latatoare renale. Unele dintre drogurile diuretice conţin şi săruri de potasiu, glicozizi. Se utilizeaz; sub formă de infuzii sau decocturi 5-10%. Dintre drogurile diuretice amintim: ceda calului - Equiseti herba, mătasea de porumb - Maydis stigmata, frunzele de strugurii ursului - Uvae ursi folia, fructele de pătrunjel - Petroselimtm fructus, fior; e de albăstriţă - Centaurea flos, frunzele şi mugurii de mesteacăn -Betulae gem >.ae et folia, cozile de cireş - Cerasorum stipites, rădăcina de leuştean -Levistici rac ix, rădăcina de licviriţie - Glycirizae radix, fructul de ienuper - "• Juniperus fructus.

20.1.6. Diuretice purinice

Sunt acti e atât în hidropiziile consecutive insuficienţelor cardiace, cât şi în cele de origine hc jatică şi renală. Nu sunt periculoase dacă se administrază în doze terapeutice. Nu sânt nici iritante pentru căile renale. Se pot întrebuinţa timp îndelungat.

Cafeina. Este în principal substanţă cu acţiune excitantă la nivelul sistemului nervos centrii, în doze mici produce vasodilataţie renală şi deci diureză, dar în doze mari produce vasoconstricţie la nivelul rinichiului şi reduce diureza. De aceea, cafeina este considerată un diuretic infidel.

Teobromină este o pulbere microcristalină albă, inodoră, cu gust slab amar, foarte greu solubilă în apă, alcool, eter şi cloroform. Ca diuretc, dă rezultate apreciabile în caz de edeme. Mai posedă şi proprietăţi antispasmodice şi anorexigene. Se administrează per os, 4 - 5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele mici.

Diuretin. este un amestec de teobromină sodică şi salicilat de sodiu. Este o pulbere albă amorfă, higroscopică, inodoră, cu gust dulceag leşios, solubilă în apă, puţin solut ă în alcool. Ca dezavantaj, diuretina este mai iritantă pentru mucoasa digestivă. St administrează per os, dozele fiind de două ori mai mari decât cele de teobromină.

Teofilina Din punct de vedere chimic este 1-3 dimetilxantina. Este un alcaloid care se găse,;te alături de cafeina în frunzele de ceai, dar se obţine şi pe cale . sintetică. Es' i o pulbere albă, inodoră, slab amară şi un diuretic puternic, dar mai trecător ca a. ţiune decît teobromină şi diuretina. Faţă de medicamentele de referinţă, teofilina este mai toxică. Se administrează per os, 2-5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele nici.

Teogluci: - conţine 2% teofilina şi 10% glucoza. Este un bun diuretic, vaso-dilatator coronarian, excitant respirator şi relaxant bronhie. Se injectează lent intravenos, t: mp de 2-3 zile, 20-100 ml la animalele mari şi 2-5 ml la câine.

Aminofii ia (Miofilina, Eufilina) este o combinaţie labilă de teofilina şi etilen-diamină în părţi aproximativ egale. Este o pulbere amorfă albă sau gălbuie cu miros amoniacal, ci gust amar, solubilă în apă, practic insolubilă în alcool şi eter. Acţionează mai intens decât teofilina, nu numai per os, ci şi intravenos, administrată lent parenteral. Lxistă comprimate a 0,1 g şi fiole a 2 ml şi 10 ml, 2% şi 4%. Se recomandă ;n tratamentul edemelor, hidropiziilor, astmului la animalele mari intravenos 0,25-2 g iar la câini şi per os 0,05-0,1 g.

y.

Page 441: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia aparatului urinar 341

20.1.7. Diuretice mercuriale

în această categorie, se remarcă derivaţi organici ai mercurului care acţionează intens prin iritarea epiteliului renal, prin stimulare filtrării glomerulare şi prin inhibarea reabsorbţiei la nivelul tubilor contorţi. De asemenea, mobilizează apa şi clorura de sodiu din ţesuturi, producând hidremie. Aceste diuretice sunt contrain-dicate în cazul nefritelor. Astăzi, datorită toxicităţii crescute, aceste diuretice nu se mai utilizează.

Calomelul - clorura mercuroasă - are calităţi diuretice, acţionînd tardiv şi durabil. Poate produce efecte diareice şi chiar intoxicaţii.

Mercurofilina - Novurit - este un compus organic eficace ca diuretic şi puţin toxic. Diureza apare la 1 - 3 ore de la administrarea intramusculară sau intravenoasă, este optimă la 6 - 8 ore şi se reduce treptat până la dispariţie.

20.1.8. Diuretice digitalice

Sunt numite şi diuretice indirecte, deoarece efectul diuretic este urmarea stimu-lării cordului în principal, care determină îmbunătăţirea circulaţiei, inclusiv la nivel renal, unde presiunea sângelui capătă valori mari, producându-se vasodilataţie şi în asemenea condiţii se accentuează diureza. în această categorie se încadrează drogurile cardiotonice.

20.1.9. Diuretice saline

Sunt substanţe care acţionează ca diuretice prin inducerea unei hidremii ridicate şi prin creşterea presiunii osmotice a sângelui (care se opune reabsorbţiei la nivelul tubilor renali). Unele săruri - clorura de calciu sau clorura de amoniu sunt diuretice şi prin acidifierea ce o produc. Bune diuretice sunt şi sărurile de potasiu, întrucât facilitează eliminarea clorurii de sodiu care are un rol binecunoscut în reţinerea apei în ţesuturi.

Clorura de calciu este diuretică întrucât diminua permeabilitatea tisulară şi vasculară, împiedicând trecerea apei în ţesuturi şi de aceea este considerată ca un bun agent preventiv în cazul exsudatelor. Prin excreţia pe cale enterică a calciului, clorul rămas liber fixează sodiul, astfel că eliminarea clorurii de sodiu prin rinichi se dublează. Clorura de calciu intensifică şi sistola ventriculară, debitul sangvin crescând, iar ionul de calciu acţionează şi ca antispasmodic al vaselor renale, în consecinţă diureza accentuându-se. Se administrează pe cale intravenoasă sub formă de soluţii 2- 10%, 0,1 g/kg.

Clorura de amoniu este o substanţă care micşorează rezerva alcalină prin combi-narea clorului cu sodiul din bicarbonatul de sodiu, consecinţa fiind efectul acidifiant, favorizant al diurezei. în afară de aceasta, diureza se mai datorează şi apariţiei ureei din clorura de amoniu la nivelul ficatului, care este un metabolit activ. Dozele sunt de 8-25 g la animalele mari şi 0,2 -l g la animaleie mici. Substanţa intră în compoziţia preparatului Dhirocard, un drajeu conţinând 0,4 g clorura de amoniu şi 0,15 g acM benzoic; medicamentul este nu numai diuretic ci şi expectorant şi acidifiant, putând fi util, după unii autori, în tratamentul urolitiazei ovine.

Azotatul de potasiu se prezintă sub formă de prisme, cu gust amar şi răcoritor, solubile în apă. Produce efect intens, dar de scurtă durată, din cauza absorbţiei şi

^mx--^^..

Page 442: 70238445 Farmacologie Ro

342 Farmacologie veterinară

eliminării sale rapide. Poate provoca iritaţii gastrointestinale, hipotensiune şi depre-siune cardiacă prin ionul de potasiu. Ca diuretic se recomandă în doze de 5-15 g la animalele mari şi 0,2- 0,5 g la câini.

Acetatul de potasiu este o pulbere albă, foarte solubilă în apă. Spre deosebire de azotatul de potasiu, nu este atât de toxic. Se administrează per os, cu multă apă sau ca soluţie 33%, 20-30 g la animalele mari şi 0,5-1,5 g la câini.

20.2. Antiseptice urinare

Se utilizează în infecţii urinare: nefrite, cistite, uretrite.3. Antibiotice care se elimină sub formă activă prin rinichi şi pot fi întrebuinţate

şi în acest scop: penicilina, cloramfenicolul, tetraciclinele. Dozele sunt cele uzuale.4. Urotropina sau hexametilentetramina este un produs specific pentru tratamentul

infecţiilor urinare. Se prezintă sub formă de cristale albe foarte solubile în apă. în comerţ se găsesc comprimate de 0,5 g de uz uman şi veterinar. Urotropina este-un produs de condensare între formaldehidă şi amoniac, care în mediul acid al urinei se scindează, punând în libertate formaldehidă care are o acţiune bacteriostatică. Efectul antiseptic este mai slab decât al antibioticelor, dar are avantajul că este mai ieftină, bine tolerată şi nu dă rezistenţă. Nu se asociază cu sulfamidele. Compri-matele sunt indicate ca antiseptice urinare, precum şi în gastroenterite însoţite de fermentaţie, întrucât inhibă flora de fermentaţie intestinală. Dozele zilnice sunt de 5-30 g la animalele mari, 2-10 g la cele mijlocii şi 0,25-1 g la cele mici. Aceste doze se fracţionează în două reprize.

6. Acidul nalidixic (Negram) este un inhibitor al girazei şi se înrudeşte cu fluorochinolonele. Este un chimioterapie. Acţionează predominant asupra germe-nilor Gram negativi. Sunt sensibile cele mai multe tulpini de E. coli, Klebsiella, Enterobacter şi Proteus. Pseudomonas şi cocii gram pozitivi nu sunt sensibili. Rezistenţa se instalează repede. Se prezintă sub formă de tablete de 0,5 g de uz uman.

7. Terizidona (Urovalidin) este un produs de sinteză pe bază de cicloserină, activ faţă de Samonella, Klebsiella, bacilul tuberculozei, stafilococ şi streptococ, şi care are o absorbţie digestivă bună. Se prezintă sub formă de capsule gelatinoase a 0,3 g.

8. Quinolonele din ultimele generaţii care au fost prezentate la capitolul «Inhi-bitori ai ADN-girazei», care acţionează antibacterian prin blocarea sintezei acizilor nucleici, precum Enrofloxacina, Norfloxacina, Ciprofloxacina etc.

6. Sulfamidele care se elimină în mare parte netransformate prin rinichi,prezentate la capitolul respectiv, şi din care se pot da exemple precum sulfametin,sulfametazină, biseptol etc.

7. Diverse uleiuri volatile obţinute pe cale naturală sau sintetică, sub forma unorpreparate precum Rowatinex, Cistenal,. Urinex, existente sub formă de capsule sausoluţie de uz intern, administrate/?er os exercită, pe lângă efectul antiseptic urinar, şio uşoară acţiune antilitiazică.

Page 443: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XXISUBSTANŢE CU ACŢIUNE ASUPRA

SCHIMBURILOR NUTRITIVE

Aceste substanţe stimulează procesele anabolice, favorizând creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor sau chiar restaurarea lor, sau pe cele catabolice identificând astfel procesele energetice şi indirect regenerarea tisulară.

Substanţele care participă direct în structura ţesuturilor se mai numesc şi plastice (de la plasso-a. clădi), iar cele care doar stimulează schimburile nutritive se mai numesc şi roburante (de la robur-putere).

Fac parte din categoria substanţelor plastice proteinele, lipidele şi glucidele, de asemenea apa şi sărurile minerale. în acelaşi timp însă, aceste substanţe au rol şi în coordonarea unor procese fiziologice de bază. Un rol deosebit îl au şi biocatalizatorii (vitaminele), astfel încât dezechilibrarea raportului dintre plastice şi, biocatalizatori poate determina tulburarea schimburilor nutritive.

i

21.1. Substanţe plastice şi roburante

Din această grupă fac parte sărurile de arsen care se utilizează pentru îngrăşarea animalelor debile, cahectice, cu afecţiuni cronice. Cuvântul roburant provine de la re/w-putere, din limba latină.

Conform unor păreri mai vechi, sărurile pe bază de arsen îmbunătăţesc apetitul, cresc puterea musculară şi duc la îngrăşarea animalelor. Consecutiv eliminării, arsenului prin glandele pielii, se produce vasodilataţie la nivelul capilarelor, şi, ca urmare, o mai bună hrănire a pielii, astfel încât părul devine mai lucios. In-acelaşi timp, datorită hiperemiei la nivelul intestinului, se produce o îmbunătăţire a digestiei şi absorbţiei.

Arsenicalele blochează grupările tiol (-SH) ale unor enzime care intervin în metabolismul glucidelor, astfel încât glucidele nu se mai degradează până la dioxid de carbon şi apă; ci se transformă în grăsimi.

La păsări, sporurile ponderale sunt de 5% la puii broiler, precum şi la puii de gâscă şi de curcă, unde se înregistrează sporuri şi mai mari. în cazul găinilor ouătoare, creşte producţia de ouă cu 3-10%, iar procentul de ecloziune este mai bun.

Un produs românesc pe bază de arsen este Cacodilat de sodiu, derivat al arsenului pentavalent. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml şi 5 ml 10%. Conferă respiraţiei, transpiraţiei şi fecalelor miros specific de usturoi. La nivelul organismului, în urma administrării pe cale subcutanată, eliberează arsen organic în mod treptat. Produsul pozate fi folosit în emfizemul pulmonar cronic la cal, stări de debilitate, cahexie, stări de convalescenţă, inapetenţă, tulburări cronice de nutriţie. Dozele sunt: 1:3 g Ia bovine adulte, 1-2 g la cabaline adulte, 0,1-0,5 g la câini. Se

Page 444: 70238445 Farmacologie Ro

344 Farmacologie veterinară

administrează zilnic, timp de 10-15 zile, cu pauză de 10-15 zile, şi eventual reluarea tratamentului.

în general, alte preparate pe bază de arsen, ca de exemplu Arifen, Licoarea Fowler, Anhidrida arsenioasă, Arseniat disodic, roburante utilizate cu ani în urmă, au fost scoase din uz.

21.2. Substanţe anabolizante

Din această grupă fac parte substanţe hormonale de tip androgenic care au însuşirea de a fi mai puţin virilizante comparativ cu testosteronul. Putem exemplifica prin acetatul de clortestosteron, care are numai jumătate din activitatea androgenică a propionatului de testosteron, sau Naposim-ul, care are o acţiune virilizantă de 100-200 de ori mai redusă decât testosteronul.

Steroizii anabolizanţi induc un anabolism de tip proteic, prin retenţia de azot, fosfor, suif şi potasiu. Nu produc retenţia de apă şi nici depunere de lipide. Stimulează sinteza de proteine plasmatice musculare, osoase, hepatice şi renale. Favorizează glicogenogeneza hepatică şi musculară. La om se produce şi o îmbunătăţire a stării generale şi o senzaţie subiectivă psihotonă, iar ca urmare, pacientul se îngraşă.

In anumite ţări este admisă utilizarea anabolicelor în scopul îngrăşării tineretului. La noi în ţară folosirea acestor substanţe în scopul menţionat este interzisă.

La tineretul debil şi hipotrepsic, la animalele cahectice, în stări de convalescenţă, inapetenţâ, fracturi, este admisă folosirea anabolicelor în scop terapeutic. Dintre preparatele pe bază de hormoni cu rol anabolizant amintim: Anabolin forte, Sanabo-licum, Dianabol, Primobolan, Laurobolin.

Anabolin forte (Olanda) se prezintă sub formă de soluţie injectabilă, care conţine 50 mg nandrolon decanoat/ml, flacoane de 10 ml sau 50 ml. Stimulează sinteza de proteine şi împiedică descompunerea acestora, creşte volumul, masa şi forţa musculară, favorizează reţinerea calciului şi recalcifierea oaselor, acţionează timp de 3-4 săptămâni şi are efect androgenic redus, putându-se folosi atât la femele, cât şi la masculi.

Se administrează pe cale i.m sau s.c. la câini şi pisici, 1 ml/kg o dată la 3-4 săptă-mâni; la cabaline şi bovine, maxim 4 ml; la viţei şi porci maxim 2 ml, la oi şi capre maxim 1 ml, în cazul animalelor slăbite, în perioada de convalescenţă, în stări de epuizare, fracturi, osteoporoză, rahitism, lactaţie prelungită.

Sanabolicum (Austria) se prezintă sub formă de soluţie uleioasă ce conţine 5% nandrolon ciclohexipropionat, în fiole de 10 ml. Acţiunea androgenică este practic inexistentă, iar acţiunea anabolizantă este puternică şi durează 2-3 săptămâni:- Se adminstrează în doză de: la animalele mari 2-3 ml, la tineret 0,5-0,6 ml, la animalele mici 0,2-0,6 ml, în fracturi, osteoporoză, rahitism, artroze, precum şi la animalele debile. în general, administrarea se repetă după 2-4 săptămâni.

Există şi unele preparate de uz uman care se pot folosi la animalele mici ca de exemplu Naposim (Dianabol) comprimate a 5 mg metandienonă, Norbetalon (Durabolin), fiole de 1 ml cu 25 mg nandrolonă fenilpropionat.

Decanofort (deca-durabolin), fiole de 1 ml cu 2 mg nandrolonă decanoat.Aceste preparate sunt indicate în: deficit ponderal, pierderi în greutate, nanism

hipofizar, stări de malnutriţie. Consecutiv administrării acestor preparate, pot apărea

Page 445: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe cu acţiune asupra schimburilor nutritive 345

fenomene secundare precum virilizări, modificări degenerative la nivelul tubilor seminiferi, osificări premature la copii.

în mod fraudulos, aceste substanţe se folosesc la animalele folosite la concursuri, precum şi la sportivi.

,,-, ,.rf

21.3. Terapia stimulatoare nespecifică

Se cunoaşte faptul că atât în ţesuturile animale, cât şi în cele vegetale izolate de organismul mamă au loc schimburi nutritive sub influenţa unor factori nefavorabili (temperatură scăzută, raze UV etc). în aceste ţesuturi apar nişte substanţe cu structură chimică nedefinită, cu posibil rol de apărare faţă de acţiunea unor factori externi.

Dacă aceste substanţe se introduc într-un organism animal, se constată că se îmbunătăţesc funcţiile fiziologice ale acestuia, se intensifică fenomenele imunologice de apărare, se prelungeşte efectul farmacodinamic al unor medicamente administrate simultan.

Aşadar, prin terapie stimulatoare nespecifică se înţelege utilizarea unor substanţe iritante, care solicită sistemul endocrin, sistemul reticulo-histiocitar şi mecanismele hematopoietice. Aceste efecte adesea apar în două faze: o fază scurtă negativă carac-terizată prin febră, hipotensiune, leucopenie, diaree, astenie, urmată de o a doua fază pozitivă caracterizată prin tonifierea SNC, activarea metabolismului, leucocitoză, activarea fagocitozei, creşterea gamaglobulinelor.

Ca urmare a efectelor benefice menţionate, aceste substanţe sunt indicate mai ales în boli cronice şi subacute ale aparatului respirator, oaselor, pielii, ochiului, afecţiuni chirurgicale (flegmoane, abcese, fistule), stări febrile, boli alergice, afecţiuni obstetricale.

în cadrul terapiei stimulatoare nespecifice se încadrează: hemoterapia, leucote-rapia, histoterapia, implantoterapia, terapia cu rădăcină de spânz şi diverse preparate.

HemoterapiaPrin hemoterapie se înţelege recoltarea de sânge de la un animal şi administrarea lui

la un alt animal, eventual chiar la acelaşi.4. Hemoterapia parenterală - este indicată mai ales la tineretul hipotrepsic, în

pneumopatii şi enteropatii la tineret, precum şi unele afecţiuni cronice şi subaciite. Sângele se administrează pe cale subcutanată sau intraperitoneală.

5. Hemoterapia intrauterină - se utilizează în special în endometrite acute şi cronice, când sângele se foloseşte pentru înglobarea de antibiotice, sulfamide şi alte substanţe.

6. Hemoterapia cutanată - mai ales sub forma hemopansamentului sulfamidat, respective în amestec de 1:1 sânge cu sulfatiazol 20%. Această modalitate de terapie se foloseşte mai ales în plăgi cu lipsă mare de ţesut.

Aceste modalităţi sunt astăzi abandonate, ele reprezentând mai ales importanţă istorică. Hemoterapia parenterală, în funcţie şi de provenienţa sângelui, poate fi: homohemoterapia şiheterohemoterapia.

Homohemoterapia la rândul său se subîmparte în: autohemoterapie şi materno-hemoterapie.

» -

Page 446: 70238445 Farmacologie Ro

346 Farmacologie veterinară

Autohemoterapia constă în recoltarea de sânge 4e la un animal şi administrarea lui la acelaşi animal, pe cale subcutanată. Dozele folosite sunt crescânde (de exemplu, animale mari: 10-20-30-40-50 ml, animale mijlocii: 5-10-15-20-25 ml), la interval de 2 zile.

Maternohemoterapia constă în recoltarea de sânge de la mamă şi administrarea lui la pui, sau de la un alt animal, dar bătrân, şi administrarea lui la tineret. Dozele folosite sunt de 2-10 ml/kg la viţei, 2-3 ml/kg la purcei, administrate subcutanat sau intraperitoneal Ia intervale de 2-4 zile, putându-se efectua 2-3-4 admninistrări.

în cazul donatorilor de sânge din categoria bovinelor şi suinelor, sunt obligatorii următoarele examene: examenul clinic, hemograma, constantele eritrocitare, leuco-grama. Se vor face de asemenea: tuberculi narea, reacţia de microaglutinare pentru leptospiroză şi reacţia de aglutinare lentă pentru bruceloză. Nu se folosesc donatori din efective în care au evoluat cazuri de leucoză bovină, tuberculoză, leptospiroză sau bruceloză.

Recoltarea sângelui se face pe un anticoagulant (exemplu 1:9 citrat de sodiu). De asemenea, se recomandă adăugarea unor antibiotice cum ar fi de exemplu penicilina cristalină 200.000 U.I/ml sânge şi streptomicina 1 g/litru sânge.

In urma hemoterapiei la viţei s-a constatat o creştere a numărului de eritrocite şi leucocite ia circa 12 ore de la administrare, efectul menţinându-se circa 14 zile. Nu se modifică esenţial proteinele totale şi nici fracţiile proteice. Formula leucocitară suferă o modificare în sensul creşterii neutrofilelor pe seama limfocitelor. Absorbţia sângelui se face într-un interval de 6-12 ore, sau chiar mai repede.

LeucoterapiaConstă în injectarea subcutanată a uleiului de terebentină, provocându-se un abces

steril, numit "abces de fixaţie". Administrarea se face subcutanat, la cabaline, bovine şi câine în regiunea pectorală anterioară, iar la porc la baza urechii. Dozele sunt la cabaline 3-5 ml, la bovine 5-8 ml, la porc 2-4 ml, la câine 0,5-1 ml.

Abcesul de fixaţie evoluează astfel: în decurs de 2-3 zile, regiunea se tumenază şi se instalează o febră uşoară. începe formarea secreţiei purulente care durează 3-6 zile. Când devine fluctuant, abcesul se deschide într-un punct decliv. La porc nu se formează abces de fixaţie, ci doar o reacţie inflamatorie.

în urma abcesului de fixaţie se obţine o hiperleucocitoză utilă în unele stăriinfecţioase, plăgi atone, fistule trenante, entorse, artrite. Cel mai bine reacţionează laabcesul de fixaţie calul şi câinele. :.f<-

HistoterapiaHistoterapia sau terapia cu ţesuturi este un procedeu terapeutic frecvent utilizat la

animale. în practică se folosesc ţesuturile recoltate aseptic şi păstrate la temperaturi de 2-3°C, timp de 6-10 zile, sterilizate la autoclav. Indicaţi ile histoterapiei în general sunt: tineret slab dezvoltat, tineret cu.entero şi pneumopatii, boli trenante chirurgicale, respiratorii, obstetricale, alergice, ale ochiului, oaselor, pieli i .

Extractul tisular de splină se prepară din spline de porcine şi bovine, păstrate timp de 6-10 zile la temperatura de 2-3°C şi prelucrate apoi după o tehnică specială. Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml, 10 ml şi 30 ml. Este un lichid limpede de culoare galbenă. Se administrează subcutanat în doză de 20 ml la animalele mari şi de 2-5 ml la cele mijlocii şi mici la interval de 1-2 zile, timp de 8-10 zile, de

Page 447: 70238445 Farmacologie Ro

Substanţe cu acţiune asupra schimburilor nutritive 347

maximum 5 ori. La purcei mici şi viţei se poate administra şi intraperitoneal cu repetare după 50-60 zile. Mecanismul stimulator al ETS constă în îmbunătăţirea circulaţiei şi deci a schimburilor nutritive în toate ţesuturile. Se observă şi o creştere a leucocitelor.

Suspensia tisulară hepatică (STH). Se prepară din ficat de bovine tinere ţinut în prealabil la temperatura de -21°C până la +4°C timp de 5 zile şi prelucrat apoi după o tehnică specială. Se prezintă sub formă de fiole de 20 ml. Pe lângă celelalte indicaţii ale terapiei nespecifice, are şi indicaţii speciale în afecţiuni obstetricale la vaci, întrucât ar stimula secreţia de hormoni gonadotropi anterohipofizari. Preparatul este indicat în endometrite cronice, corp galben persistent, hipoplazii şi hipofuncţii utero-ovariene, precum şi în anafrodizii după fătare. în general nu se obţin rezultate în îngrăşarea tineretului. Se administrează subcutanat câte 2-3 injecţii la interval de 7-10 zile, doza fiind 20-25 ml la animalele mari şi 2-5 ml la cele mici. Unii autori recomandă acest preparat pentru combaterea sterilităţii la vacă în doză de 20-40 ml.

Terapia cu rădăcină de spânzRădăcina de spânz (Helleborus purpurascens, familia Ranunculaceae) se utilizează

în medicina populară sub formă de implant subcutanat pentru redresarea tineretului hipotrepsic sau la indivizii cu boli trenante. Rădăcina de spânz, prin substanţele iritante pe care le conţine, acţionează ca un abces de fixaţie, determinând o hiperleucocitoză atât locală, cât şi generală. In realitate apare o puternică reacţie inflamatorie, cu un bogat exsudat, tumefiere şi roşeaţă. Fragmentul de rădăcină se scoate după 1-2 zile. La porcine şi ovine plaga se închide repede şi fără complicaţii. Dacă rădăcina nu se scoate la timp, ţesutul din jur se necrozează iar apoi urechea se găureşte prin căderea rândului de piele necrozată. La cal, abcesul se drenează spontan după 5-9 zile, iar la bovine se vindecă după 1-2 luni după ce se complică prin transformare purulentă.

Fragmentul de rădăcină are o lungime de 3-5-10 cm iar locul de elecţie este regiunea pectorală la speciile mari, conchia auriculară la oi şi porci.

ImplantoterapiaPentru a obţine un efect iritativ şi ulterior stimulator de lungă durată, se pot implanta

subcutanat bucăţi de ţesuturi animale sau bucăţi de lemn moale. Implantul din ţesut se introduce subcutanat printr-o mică incizie a pielii care se închide ulterior cu un fir,de mătase. La fel se introduce şi implantul din lemn, eventual cu ajutorul unei seringi metalice.

Locul de elecţie pentru implant este diferit în funcţie de specie: la rumegătoare, înaintea spetei, la tineretul suin, după ureche, în timp ce la purceii foarte mici pe partea internă a coapsei, iar la câini pe laturile corpului.

Implantul din os se constituie din bucăţi de humerus sau femur, care se netezesc cu o pilă, se fierb de mai multe ori timp de 15 minute (apa se aruncă), până când apa rămâne curată.

Implantoterapia este indicată la tineretul hipotrepsic, la tineretul cu enterite, bronşite, bronhopneumonii cronice. Implantul poate să se resoarbă în decurs de 1-2 luni sau nu se resoarbe. Datorită tehnicii nesterile, uneori pot surveni complicaţii sub formă de supurau! şi hemoragii. Dacă se produce numai o reacţie inflamatorie timp de 6-12 zile de la introducerea implantului, aceasta este normală şi nu necesită

-<fe.

Page 448: 70238445 Farmacologie Ro

348 Farmacologie veterinară

îndepărtarea fragmentului. Dintre toate speciile, se pare cătmplantoterapia dă unele rezultate laviţei. Se pare că creşterea gammaglobulinelor s-ar datora acţiunii stimu-latoare asupra hipotalamusului, hipofizei, suprarenalelor.

Preparate stimulatoare diverseIodisept (Yatren) se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi 10 ml soluţie 3% de acid

7 iod 8-oxichinolein-5-sulfonic. în afară de acţiunea sa antiseptică, iodiseptul mai este amebicid şi stimulant nespecific, utilizat în medicaţia pneumopatiilor, a actinobaci-lozei, ca adjuvant medicamentos în bolile chirurgicale şi infecţioase, pe cale subcu-tanată sau intramusculară, zilnic sau o dată la 2-3 zile până la redresarea stării anima-lului. Dozele folosite sunt următoarele: animale mari 50-100 ml (viţei şi mânji 20-30 ml) la ovine şi porcine 10-30 ml, iar la câini 2-5 ml. în actinomicoză, botriomicoză,, iodiseptul se recomandă a fi injectat perifocal, 20-30 ml la animalele mari.

Colagen iodat este o soluţie injectabilă cu acid 7 iod 8 oxichinolein 5 sulfonic (iodisept) 2,25 g, bicarbonat de sodiu 0,75 g, citrat de sodiu bibazic 1,5 g. Medica-mentul acţionează ca stimulent nespecific şi se administrează intramuscular sau subcutanat, zilnic, mai ales laviţei în pneumopatii, în doze de 10-20 ml. Stimulează sistemul limfatic şi sistemul reticulo-endotelial, mărind astfel rezistenţa organis-mului. Perifocal se administrează 10-20 ml de 3-4 ori. Intrauterin înlocuieşte soluţia Lugol sau Racilinul, instilându-se 50-100 ml la 3-4 zile interval. Avantajele colage-nului iodat faţă de iodisept constau în leucocitoză mai bună şi doze mai mici.

Omnadinul este un preparat asemănător polidinului, constituit din amestec de pro-teine bacteriene apatogene, săruri biliare, lipoizi biliari în ser fiziologic. Injectat pe cale musculară sau subcutanată, omnadinul este considerat un adjuvant preţios al sulfa-midoterapiei şi antibioterapiei. Nu produce reacutizarea brutală a inflamaţiilor cronice. Stimulează apreciabil rezistenţa organismului în diferite afecţiuni. Dozele la animalele mari sunt de 10-30 ml, la animalele mijlocii de 4-6 ml, iar la câini de 0,5-4 ml.

Polidinul se prezintă sub formă de fiole de 2 ml şi conţine 13 tulpini de germeni (inactivate prin căldură), suspendate într-o soluţie izotonă, biliară şi fenolată 0,3%, de clorură de sodiu. Determină leucocitoză, cu creşterea procentuală a graniilocitelor şi scăderea limfocitelor. Se utilizează în doză de 4 ml la viţei şi 1-2 ml la purcei subcutanat sau intramuscular, în enterite, bronşite, bronhopneumonii în asociere cu substanţe antibacteriene. Polidinul scurtează perioada de tratament şi influenţează favorabil evoluţia bolii.

Zoodin B este un produs de uz veterinar ce se prezintă sub formă de fiole de 5 ml,' 10 ml, 20 ml sau flacoane de 50 ml. Conţine 8 specii microbiene, inactivate prin căldură în ser fiziologic biliat 1%, fenolat 0,3%. Se foloseşte la bovine în afecţiuni respiratorii şi digestive acute şi cronice, atât preventiv, cât şi curativ.-Se injectează subcutanat sau intramuscular o dată pe zi, timp de 3-4 zile, în doză de 0,05-0,15 ml/kg.

Novococ forteEste un produs de uz veterinar ce se administrează intravenos cu efect analgezic,

ântipiretic şi energizant, stimulator al circulaţiei sangvine, tonic general.

Page 449: 70238445 Farmacologie Ro

CAPITOLUL XXII MEDICAŢIA VITAMINICĂ

Vitaminele sunt biocatalizatori de origine exogenă, cu rol important în cadrul schimburilor nutritive.

Se formează mai ales în organismul plantelor şi mai rar în ţesuturile animale. Tratamentul cu vitamine urmăreşte mai multe obiective:a. vitaminoprevenţia care se recomandă atunci când furajele sunt sărace în vitamine;b. tratament cu rol de suplimentare care se recomandă în anumite stări

fiziologice cum ar fi: gestaţia, lactaţia, la animalele de creştere;c. tratament care însoţeşte tratamentul cu antibiotice. Se folosesc mai ales

vitamine ale complexului B pentru a preveni dismicrobismul intestinal. Vitaminote-rapia însoţeşte adesea medicaţia antialergică, antifebrilă, antitoxică.

d. vitaminoterapia propriu-zisă care se recomandă în cazul hipo- şi avitaminozelor.Administrate în hipo- şi avitaminoze, vitaminele corectează specific tulburările

metabolice prin participarea lor Ia procesele oxido-reducătoare, prin intervenţia lor în calitate de coenzime, prin acţiunea lor sinergică sau antagonică faţă de hormoni.

Obişnuit, vitaminele se denumesc după literele alfabetului latin, după acţiunea pe care o produc, după structura chimică. O clasificare a vitaminelor se bazează pe solnbilitatea lor. Astfel, există vitamine liposolubile care se absorb din intestin o dată cu grăsimile şi vitamine hidrosolubile.

Toxicitatea vitaminelor este scăzută respectiv rareori doar vitaminele liposolubile se pot cumula prin supradozare, în timp ce vitaminele hidrosolubile se elimină uşor şi ca urmare nu pot genera acţiuni nocive.

Vitaminele sunt substanţe organice sintetizate de plante şi de animale care în ultimii ani se obţin şi pe cale sintetică.

Se recomandă a se administra în hipo- şi avitaminoze întrucât corectează specific tulburările metabolice precum şi simptomele bolilor carenţiale. Se administrează ca medicamente în unele boli şi acţionează ca biocatalizatori având rol de coenzime.

în funcţie de structura lor chimică, de posibilităţile de absorbţie, de stocare în organism şi de eliminare, vitaminele se clasifică în liposolubile şi hidrosolubile.

Vitamina A (Retinol, Vitamina antixeroftalmică, Factor de creştere, Vitamina antiinfectioasă) se prezintă sub formă de vitamina A acetat, soluţie uleioasă sau un amestec de ulei cu cristale galbene sau portocalii, cu miros şi gust de peşte. Preparatele comerciale pe bază de vitamina A sunt:

- drajeuria 10 000U.I.;- fiole de 1 ml, 300 000 U.I.;- unguent cu vitamina A - 1 000 000 U.I./g;- soluţie uleiaasă de uz intern- 30 000 U.I./g;- vitamina A palmitat hidrosolubilă, capsule de 50 000 U.I.;

Page 450: 70238445 Farmacologie Ro

350 Farmacologie veterinară

- Fish liver oii - ulei de peşte + glucoza, flacoane ăS 250 ml;- Tung - Haiy fish liver oii, capsule.Vitamina A îndeplineşte următoarele roluri în organism:- participă la regenerarea pigmenţilor fotosensibili având un rol important în

procesul vizual;- asigură desfăşurarea normală a metabolismului epitelial;- stimulează creşterea staturală;- are rol în metabolismul steroizilor sexuali şi ai glucocorticoizilor.Precursorul vitaminei A, 8-carotenul în urma administrării per os, se absoarbe

bine din intestin în prezenţa grăsimilor, difuzează în organism ca ester palmitic şi, se depozitează în ficat ca vitamină A formă biologic activă.

Indicaţiile terapeutice ale vitaminei A sunt: stimularea creşterii tineretului, în gastroenterite, pneumopatii, coccidioză, la femelele gestante sau în lactaţie, la păsările ouătoare şi la pui, în boli infecţioase, precum şi în afecţiuni oculare.

Se administrează timp de 10-15 zile în următoarele doze: animalele mari 600 000- 2 000 000 U.I., animalele mijlocii 200 000 - 400 000 U.I., animalele mici 50 000- 200 000 U.I., iar la păsări 500 - 4 000 U.I. Adesea, vitamina A este asociată în cadrul unor preparate comerciale cu alte vitamine liposolubile.

Vitamina A + D2 se prezintă sub formă de drajeuri cu vitamina A 3 000 U.I. şi vitamina D2 1000 U.I., capsule gelatinoase cu vitamina A 2 500 U.I. şi vitamina D2 550 U.I., fiole soluţie injectabilă 3 ml şi 5 ml, soluţie uleioasă de uz intern.

Complexul vitaminic are rol în metabolismul calcic şi se utilizează în: rahitism, osteomalacie, osteoporoză, fracturi, spasmofilie, eczeme, boli infecţioase, boli parazitare. Se administrează zilnic, 15-30 zile, cu pauze de 10-15 zile şi reluări, în următoarele doze: animalele mari 10-30 ml, animalele mijlocii 5-15 ml, animalele mici 3-10 ml.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml soluţie injectabilă ce conţine 500 000 U.I. vitamina A şi 250 g vitamina E. Este un lichid limpede, uleios, galben - portocaliu, cu gust amar şi miros caracteristic. Se utilizează ca factor de protecţie şi stimulant general în tulburări ale organelor reproducătoare, afecţiuni cutanate, hepatice, boli infecţioase, pentru stimularea ouatului, encefalomalacia puilor, miodistrofia striată a miocardului la puii de găină, în sindroame hemora-gipare, pe cale subcutanată şi intramusculară la intervale de 3-4 zile, 2-3 reprize, în următoarele doze: 8-10 ml la animalele mari, 5-6 ml la animalele mijlocii şi 1-2 ml la animalele mici.

Vitamina A + D3 + E (Ursovit) se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml soluţie buvabilă sau injectabilă uleioasă şi hidrosolubilă. Este un lichid limpede incolor sau slab opalescent, cu miros caracteristic şi gust dulce amărui. Se administrează preventiv la tineret şi curativ, la toate animalele, în stări de stres, pentru stimularea creşterii şi a rezistenţei organismului, stimularea ouatului, în tulburări ale metabolismului calciului şi fosforului, afecţiuni cutanate, oculare, hepatice, gastroenterite, enteropatii, animale slăbite sau puse la îngrăşat.

La păsări, purcei, grăsuni se administrează în apa de băut, iar la viţei, mânji, miei în apă sau lapte ca breuvaj.

Dozele sunt următoarele: la păsări 1 ml/l 1 apă/100 pui sau 50 găini, iar la animalele mari 8-15 ml. Se administrează mai multe cure de 5-15 zile cu pauze.

Page 451: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 351

Vitamina AD3E 80/40 (soluţie injectabilă) conţine pe mililitru: -vitamina A 80 000U.I.;- vitamina D3 40 000 U.I.;- vitamina E 10 mg.Se administrează intramuscular sau subcutanat în doză unică: vaci 10 ml, cai 6-

10 ml, viţei 3,5-5 ml, iepe 5 ml, oi, berbeci 2,5 ml, porci 2,5-5 ml, purcei 0,5-1 ml, câini, pisici 1-3 ml.

Soluţia injectabilă se prezintă sub formă de flacoane de 100 ml.Vitamina AD3E + C (pulbere hidrosolubilă) este indicată la toate speciile şi la păsări

în stări de stres, convalescenţă, ca biostimulator, în intoxicaţii, diateze hemoragipare.Zingul AD3E (Grecia) este o soluţie injectabilă în flacoane a 50 ml care conţine

pe mililitru:- vitamina A - 50 000 U.I.- vitamina D3 - 25 000 U.I.- vitamina E - 50 mgSe administrează pe cale intramusculară sau subcutanată în următoarele doze:

bovine şi cabaline 7-15 ml, viţei 5-8 ml, porci 5-8 ml, purcei 1-2 ml, ovine şi caprine 3-7 ml, miei şi iezi 3-5 ml. Dacă este necesar dozele se repetă la 10-15 zile.

Kofovit AD3E este un preparat comercial sub formă de soluţie buvabilă care se utilizează în prevenirea şi tratamentul deficienţelor vitaminice, pentru stimularea apetitului, ca terapie de suport în gestaţia toxică, în boli parazitare, tulburări ale metabolismului mineral şi pentru preântâmpinarea stresului. Se administrează timp de 5-10 zile, la păsări 400 ml în 100 1 apă, 16 ml/zi la viţeii până la 50 kg, 24 ml/100 kg la animalele mari sau 8 ml/kg.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi conţine 100 000 U.I. şi 50 mg vitamina E per mililitru. Fiind o soluţie uleioasă, se administrează intramus-cular sau subcutanat în următoarele doze: animale mari 10 ml, tineret 5 ml de 3 ori la intervale de 3 zile. Este indicat în hipofuncţii ovariene, endometrite, oligospermie, dar şi la tineret în afecţiuni gastrointestinale şi pulmonare. în endometrita cronică purulentă a vacilor se instilează intrauterin 15 ml, în amestec cu antibiotice cu spectru larg (0,5 g tetraciclină sau cloramfenicol).

Vitamina B| (tiamină, vitamină antinevritică, vitamină anti beri-beri) este coenzima cetoacidcarboxilazelor care intervin în metabolismul gjucidic prin carboxilarea şi decarboxilarea acidului piruvic şi a alfacetoacizilor. în situaţii de carenţă, degradarea acestor acizi stagnează. Aceştia, consecutiv acumulării la nivelul sângelui, afectează organele cu metabolism intens (creier, miocard) provocând tulburări mai ales de natură nervoasă (oboseală, polinevrite, pareze, contracturi). Vitamina Bi favorizează depunerea de glicogen în ficat şi determină astfel o toleranţă la glucide. Activează fermenţii pancreatici, favorizând absorbţia grăsimilor la nivelul intestinului. Măreşte tonusul fibrei musculare netede din intestin, favorizând absorbţia şi digestia.

Carenţa în vitamina Bi nu este o problemă în general deoarece aceasta se sintetizează în prestomace la rumegătoare şi în intestinul gros la toate speciile de animale. Această carenţă poate să apară fie în urma excesului alimentar de hidraţi de carbon, fie datorită prezenţei enzimei „tiaminază" în furaje. Ca urmare apare inapetenţă, slăbiciune, tulburări nervoase, convulsii, la păsări horiplumaţie, opisto-tonus, diaree.

-aSir

Page 452: 70238445 Farmacologie Ro

352 . Farmacologie veterinară

Se recomandă în tulburări ale sistemului nervos (polinevrite, pareze, paralizii), stări reumatice, nevralgii, jigodie forma nervoasă. Apoi ?e administrează în afecţiuni hepatice, sindrom hepatoencefalic, acetonemie, atonii gatrointestinale.

Se prezintă sub formă de fiole a 2 ml cu 100 mg, flacoane a 20 ml 5% soluţie injectabilă şi comprimate a 10 mg.

Se administrează pe cale intramusculară sau subcutanată, în doze zilnice de: animale mari 100-1200 mg, animale mijlocii 100-200 mg, animale mici 25-100 mg şi păsări 2-5 mg. Tratamentul durează 3-4 zile. Comprimatele se administrează per os la animalele mici şi păsări în doză de Vi -l comprimat /zi.

Vitamina B2 (Riboflavina) este coenzima flavinenzimelor şi are rol în transportul de hidrogen. Datorită acestei funcţii, vitamina B2 are rol în procesele respiratorii celulare, mai ales în ţesuturile lipsite de vascularizaţie (cornee, cristalin, epitelii) şi în hematopoeză. Ca urmare este indicată în afecţiuni oculare (cheratite, conjunctivite, ulcere corneene), în stări de anemie şi în afecţiuni ale pielii (dermatite, eczeme).

Vitamina B2 se prezintă sub formă de fiole de 1 ml 0,5% şi fiole de 2 ml 0,5%. Se administrează intramuscular sau subcutanat în doze de 6-12 ml la animalele mari, 4-6 ml la cele mijlocii, 2-4 ml la cele mici şi 1 mg/pui. Tratamentul se efectuează zilnic sau o dată la 2-3 zile.

Vitamina B4 (Colina) nu este o vitamină propriu-zisă pentru că nu are rol de coenzima. Principala ei funcţie este de agent lipotrop. Intră în componenţa unor preparate folosite ca medicaţie hepato-biliară.

Vitamina B5 (acid pantotenic) intervine în sinteza acetilcolinei, a colesterolului, a hemoglobinei şi hormonilor steroizi. Se întâlneşte mai ales sub forma panto-tenatului de calciu în cadrul unor preparate (Electovit, Complex B forte).

Vitamina B6 (Piridoxina) este coenzima transaminazelor şi are rol în sinteza unor aminoacizi şi în procesul de hematopoleză. Este indicată în afecţiuni ale pielii, stări convulsivante, intoxicaţii medicamentoase. Se prezintă sub formă de flacoane a 10 ml şi 20 ml 5% soluţie injectabilă.

în medicina veterinară se foloseşte soluţia injectabilă, flacoane a 20 ml vitamina B| + B6 cu efect tonifiant, antinevritic, antitoxic şi antialergic.

Vitamina Bn (Ciancobalamina) se obţine pe cale naturală din reziduurile cul-turilor de Streptomyces griseus şi aureofaciens. La om, în carenţa în această vitamină apare anemia megaloplastică hipercromă numită anemie pernicioasă de tip Biermer.

La animale nu există acest tip de anemie, dar vitamina B12 are un rol antitoxic hepatic, trofic în unele afecţiuni nervoase şi se foloseşte ca factor de creştere la suine şi la păsări. în acest sens se foloseşte produsul de uz veterinar Bevitex sub formă de ţ

pulbere de culoare gri-gălbuie, obţinută din reziduuri de culturi de Sireptomyces.Se administrează în următoarele doze: tineretul porcin 15 mcg la 1 kg furaj, iar la

păsări 12 mcg/kg furaj şi asigură un spor în greutate de 10-14,5% la tineretul porcin şi de 5,5-9,2% la tineretul aviar.

în acelaşi timp, vitamina B12 există şi sub formă de soluţie injectabilă, fiole de 10 şi 20 ml 0,1%.

Vitamina Bc (acid folie) se prezintă sub formă de pulbere cristalină de culoare albă şi sub formă de drajeuri a 0,005 g. Stimulează eritropoleza corectând anemiile megaloblastice întrucât este indispensabilă sintezei acizilor nucleici.

Page 453: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 353

Sulfamidele, barbituricele şi substanţele antiepileptice sunt antagoniste cu acidul folie putându-se folosi în intoxicaţia cu aceste medicamente.

Tonozit, Inozitol, Mezoinozitol este o vitamină din complexul B cu acţiune lipotropă şi hepatoprotectoare. Se utilizează în hepatite cronice şi ciroză, ca adjuvant în tratamentul distrofiei musculare progresive.

Vitamina B15 (Acid pangamic) este o vitamină din complexul B cu acţiune antito-xică şi lipotropă care se administrează per os şi subcutanat în doză de 1 -3 mg/kg.

Vitamina H (Biotina, Murnil) este o vitamină din complexul B cu rol în metabo-lismul acizilor aminaţi, în sinteza proteinelor, stimulator al rezistenţei pielii şi fanerelor.

Vitamina Hi (Acid paraaminobenzoic, A.P.A.B., Romavit) Face parte din vita-minele complexului B. Este o pulbere cristalină alb-gălbuie sau cristale alb-gălbui, cu gust uşor acru şi amar. Se prezintă sub formă de comprimate a 0,5 g. Are acţiune trofică asupra părului (creşterea şi pigmentarea părului, acţiune antireumatismală şi antialergică.

Se recomandă în sindroame alergice, boli de piele, artrite reumatice, ca agent antifibrozant, în tulburări trofice ale părului, alopecii. Se administrează per os la carnivore timp de 10-15 zile, 3 g la câine şi 1 g la pisică. Este un antagonist al sulfamidelor.

Vitamina Bi + B2 se prezintă sub formă de soluţie injectabilă în flacoane de 20 ml ce conţine tiamină clorhidrat şi piridoxină clorhidrat; este indicată la toate speciile în tulburări ale sistemului nervos în hipovitaminoze şi în intoxicaţii.

Drojdia furajeră se obţine din cultura ciupercii Sacharomyces cerevisiae. Pe lângă vitaminele complexului B, drojdia mai conţine proteine, aminoacizi şi oligo-elemente. Este o pulbere de culoare galben-brunâ, cu miros caracteristic. Se utili-zează ca excipient pentru diferite premixuri sau medicamente şi se utilizează ca atare în autointoxicaţii, furunculoză, endometrite, retenţii placentare.

Se administrează per os în următoarele doze: animale mari 0,25-0,5 g, animale mijlocii 0,1-1 g, animale mici 1-3 g, în mod obişnuit sub formă de furaj medi-camentat.

Complexul B drajeuri reprezintă un amestec de vitamine Bt, B2, B6, PP, pantotenat de calciu şi extract de drojdie de bere. Este indicat pentru protecţia florei intestinale în cazul tratamentului cu antibiotice, în afecţiuni gastrointestinale, dermatologice, hepatice, oculare, intoxicaţii. Tratamentul durează 5-8 zile, iar doza zilnică este de 3-6 drajeuri la purcei, 2-4 drajeuri la carnivore şi Vz -1 drajeu la pui.

Vita B-complex suspensie buvabilă în flacoane de 50 ml, 100 ml şi 1000 ml ce conţine vitaminele Bi, B2, B&, Bn, PP, pantotenat de calciu, biotină şi vitamina C.

Electovit drajeuri conţine vitaminele Bi, B2, B6, B]2, PP, pantotenat de calciu, fosfat de calciu tribazic.

Vitamina C (Acid ascorbic) se întâlneşte în majoritatea fructelor şi legumelor proaspete, în cantitate mai mare în fructele citrice şi măceşe. Se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust acru. In comerţ există sub formă de fiole de 10 ml 10% şi flacoane a 20 ml, 50 ml, 100 ml 10%, comprimate a 200 mg şi pulbere hidrosolubilă.

Toate speciile domestice îşi acoperă nevoile de vitamină C prin sinteză proprie, cu excepţia viţelului, la care este nevoie de un aport exogen prin lapte în primele 2 săptămâni de viaţă. în viaţa individului există o carenţă relativă, prin nevoie

»

Page 454: 70238445 Farmacologie Ro

354 Farmacologie veterinară

crescută, în anumite situaţii: gestaţie, lactaţie, stări febrile, stări infecţioase, stări de stres.

Ţinând seama de multiplele sale roluri în organism şi de participarea la funcţiile fiziologice, vitamina C are următoarele indicaţii terapeutice: ca supliment în gestaţie şi lactaţie, în boli infecto-contagioase, stări febrile, cetonemie, stări de stres, la animalele slăbite, epuizate, în boli ale oaselor (fracturi, osteoporoză), în boli ale pielii (eczeme, urticarie), în boli alergice, în intoxicaţii.

Soluţia injectabilă se administrează intravenos în următoarele doze: 0,5-5-10 g la animalele mari, 0,2-1 g la animalele mijlocii, 0,05-1 g la animalele mici şi 0,01-0,05 g la păsări. Aceste doze de administrează o dată pe zi, timp de 2-4 zile. Este bine ca vitamina C să fie administrată diluată cu ser glucozat sau cu ser fiziologic (după Veturia Nueleanu, 2004). Ţinând seama de faptul că vitamina C soluţie injectabilă este foarte sensibilă la factorii de mediu, se păstrează în condiţii foarte bune, la rece şi ferit de lumină.

Comprimatele se folosesc mai ales la animalele mici, 1-3 tablete pe zi, timp de 3-5 zile.

Vitamina P se mai numeşte şi vitamina C2, rutozid sau vitamina permeabilităţii capilare. Ea reduce permeabilitatea capilară, fiind sinergică cu vitamina C. Este un glicozid flavonic care este întâlnită alături de vitamina C în unele fructe (citrice, măceşe). în comerţ există Rutin comprimate, Rutozid fiole şi Tarosin comprimate ce conţin vitamina P şi C. Se administrează cu scopul de a preveni hemoragiile.

Vitamina D se prezintă sub formă de vitamina D2 (ergocalciferol) rezultată din iradierea ergosterolului cu raze ultraviolete şi vitamina D3 (colecalciferol) rezultată din iradierea 7-dehidrocolesteroluIui. Vitamina D3 este hidrosolubilă şi biologic mai activă decât vitamina D2; ea se sintetizează şi în piele, sub acţiunea razelor solare, din 7-clehidrocolesteroI, care la rândul lui este sintetizat în ficat din colesterol. Ambele vitamine pot fi administrate Ia mamifere cu aceeaşi valoare, dar la păsări vitamina D3 este de 2 ori mai eficientă. Carenţa în vitamina D se manifestă prin rahitism, osteomalacie, osteoporoză. Calcemia şi fosfatemia suferă o scădere înaintea apariţiei semnelor clinice.

Vitaminele D au următoarele indicaţii terapeutice: ca tratament de suplimentare Ia femele în gestaţie şi lactaţie şi la păsările ouătoare, în caz de fracturi, osteoartrite, tetanii, parazitoze, în rahitism şi osteomalacie, în prevenirea parezei postpartum şi a febrei vitulere la vaci.

In comerţ există fiole de 1 ml 600 000 U.I. vitamină D2 în soluţie uleioasă, fiole de 5 ml cu 150 000 U.I./ml vitamină D2 în soluţie uleioasă, fiole de 1 ml a 600 000 U.I. vitamină D3 emulsionabilă cu apa. Aceste soluţii se administrează intramuscular sau subcutanat, o dată pe lună, în doze de 600 000-1 200 000 U.I. la animalele mari, 300 000-600 000 U.I. Ia animalele mijlocii, 300 000 U.I. la animalele mici, 100-300 U.I. Ia păsări şi 25-100 U.I. la pui. Pentru a preveni pareza postpartum şi febra vituleră la vaci, se administrează cu o săptămână înaintea fătării 10 milioane U.I. pe cale intramusculară (după Veturia Nueleanu, 2004).

Vitamina E (Tocoferol, Fertilol, Antisterilică) este o vitamină liposolubilă şi se prezintă sub formă de soluţie vâscoasă de culoare galbenă, limpede, inodoră, insipidă, la lumină închizându-de la culoare. Se găseşte în plantele verzi, în produse animale şi în cantităţi mari în germenii de porumb şi în uleiul de arahide. Există mai

Page 455: 70238445 Farmacologie Ro

Medicatia vitaminică 355

mulţi tocoferoli, dar alfatocoferolul acetat este vitamina E. Vitamina E se absoarbe din tubul digestiv şi se distribuie în toate ţesuturile, mai ales în ţesutul adipos, glanda mamară, ficat, miocard, uter, testicule.

Carenţa în vitamina E este predominant o carenţă de aport şi se manifestă prin leziuni degenerative ale ţesutului muscular striat, mai ales la tineretul în creştere. De asemenea se produce insuficienţa muşchiului cardiac şi ca urmare apar tulburări locomotorii şi insuficienţă cardiacă. La păsări, în carenţa vitaminei E apare encefalomalacie şi diateză exudativă. Se produc, în general, tulburări de reproducţie, respectiv la masculi sterilitate, pierderea mobilităţii spermatozoizilor, modificări ale tubilor seminiferi, iar la femele modificări trofice ale uterului, moarte embrionară sau chiar fetală.

Vitamina E are următoarele indicaţii terapeutice: distrofie musculară la miei, viţei, purcei, mânji şi pui, în cazul scăderii producţiei de ouă şi a procentului de ecloziune, în profilaxia şi terapia encefalomalaciei şi a diatezei exudative la pui, în sterilitate cu etiologie necunoscută, pentru prevenirea mortalităţii embrionare şi fetale, la femele cu chişti ovarieni şi la masculi cu azoo- şi oligospermie.

Vitamina E se prezintă sub formă de fiole de 20 ml 5% cu vitamina E hidroso-lubilă, fiole de 5 ml şi 10 ml 10% cu vitamina E soluţie uleioasă. Aceste produse se administrează intramuscular şi subcutanat.

Există de asemenea vitamina E soluţie buvabilă, flacoane a 50 ml, 100 ml, 1000 ml cu 5% acetat de alfatocoferol.

Vitamina E + seleniu soluţie injectabilă, în flacoane de 100 ml ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu şi este indicată în tratamentul tulburărilor de repro-ducţie la masculi şi femele, miopatie şi distrofie musculară.

Nutrii Se este o pulbere cu vitamine, aminoacizi esenţiali şi seleniu pentru păsări, viţei, mânji, purcei, miei, iezi în hipovitaminoze, stres, convalescenţă şi stimularea creşterii.

Vitamina E + seleniu pubere ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu. Produsul se recomandă la păsări în hipovitaminoze E, întârzieri în creştere, în miopatie şi encefalomalacie.

Introvit E Selen soluţie injectabilă, în flacoane de 100 ml ce conţine vitamina E şi selenit de sodiu; se utilizează în special la bovine, ovine şi suine. Dozele în care se administrează preparatele ce conţin vitamina E sunt următoarele: 30-200 mg la miei, 300-100 mg la viţei şi mânji, 10 mg la purcei, 1-3 mg la pui, timp de 3-5 zile în tratamentul miodistrofiei.

La păsări se poate administra şi în apa de băut 0,01-0,02%, iar în cazul scăderii producţiei de ouă sau a procentului de ecloziune 2,5-5 mg.

în cazurile de sterilitate la femelele animalelor mari se administrează 300 mg, 2 administrări la 3-6 zile interval, în cazul chiştilor ovarieni 300 mg de 3 ori la 3 zile interval; în anestru la scroafă 150-300 mg, 2 administrări la 3-6 zile; la oile gestante pentru prevenirea mortalităţii fetale şi a miodistrofiei mieilor 150-300-600 mg de 3 ori la 3 zile.

Vitamina A + E se prezintă sub formă de fiole de 5 ml şi care conţin vitamina A 100 000 U.I. şi vitamina E 50 mg per mililitru. Se administrează intramuscular fiind o soluţie uleioasă, în următoarele doze: animale mari 10 ml, tineret 5 ml, de 3 ori la

Page 456: 70238445 Farmacologie Ro

356 Farmacologie veterinară

interval de 3 zile în hipofuncţii ovariene, endometrit?, oligospermie, dar şi în afecţiuni gastrointestinale şi pulmonare.

Se poate instila şi intrauterin în endometrita purulentă a vacilor în doză de 15 ml în amestec cu antibiotice cu spectru larg.

Vitamina F (Linomag) se prezintă sub formă de capsule gelatinoase cu 0,27 g concentrat de esteri etilici ai acizilor graşi esenţiali nesaturaţi şi flacoane a 10 ml cu soluţie de uz intern ce conţine acelaşi concentrat. Se extrage din uleiul de floarea soarelui. Are rol în menţinerea trofîcităţii pielii, în metabolismul colesterolului şi al lipidelor, în mecanismele endocrine şi ale ovulaţiei, în creştere. Se recomandă în tratamentul eczemelor, arsurilor, plăgilor, în acnee şi seboree, în hipofoliculinemie.

Vitamina PP (Nicotinamida). Din punct de vedere chimic este amida acidului nicotinic. S-a constatat că şi acidul nicotinic are aceleaşi proprietăţi, respectiv joacă rol de provitamină PP. Se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă-gălbuie, fără miros şi cu gust amar. Se găseşte în drojdia de bere, în ciuperci, în roşii, în ficat şi în lapte.

Nicotinamida face parte din coenzimele transportoare de hidrogen şi anume NAD (nicotinamid-adenin-dinucleotid) şi NADP (NAD-fosfat). Aceste enzime catalizează numeroase reacţii de hidrogenare şi dehidrogenare în cadrul anabolis-mului şi cataboiismului lipidelor, hidraţilor de carbon şi aminoacizilor.

în situaţii de carenţă există o suferinţă vizibilă, mai ales la nivelul unor ţesuturi cu un metabolism intens, cum sunt: pielea, mucoasa tubului digestiv, aparatul urogenital, SNC. Carenţa în vitamina PP caracterizează pelagra la om, această boală întâlnindu-se uneori şi la câine, porc şi păsări; la câine se manifestă prin limbă neagră (black tongue), vomă etc; la porc prin tulburări gastrointestinale, iar la păsări prin dermatite.

Vitamina PP se foloseşte ca factor antipelagros şi ca medicament în eritrodermii, eczeme, stomatite etc. Se prezintă sub formă de fiole a 1 ml 3%, fiole a 2 ml 5% şi comprimate a 0,1 g. Se poate administra subcutanat, intramuscular, intravenos lent şi per os în doze de 0,1-0,5 g la animalele mari (mai puţin rumegătoarele care nu fac" această carenţă), 0,03-0,08 g la porci şi 0,005-0,05 la câini.întrucât nu există produse de uz veterinar, vitamina PP se administrează sub formă de complexe vitaminice B, în gastroenterite, boli ale pielii, ale ficatului, intoxicaţii cu sulfamide şi pentru stimularea animalelor tinere după înţărcare. Vitamina U contribuie la regenerarea mucoasei digestive.

Complexe vitaminice4. Polivitamine drajeuri de uz veterinar. Preparatul conţine vitaminele A, Bi,

B2, C şi PP şi este indicat la purcei, carnivore şi pui de găină, în reprize de 5-10 zile, doza zilnică fiind de 4-6 drajeuri la purcei şi carnivore şi 1-4 drajeuri la puii de găină. Se recomandă la tineretul slab dezvoltat, în convalescenţă sau după boli infecto-contagioase.

5. Biovit Plus se prezintă sub formă de comprimate de uz veterinar ce conţine mai multe vitamine, fiind recomandat ca biostimulator la toate speciile în perioada de creştere, pentru combaterea avitaminozelor care însoţesc bolile infecţioase şi parazitare, în stări de stres şi convalescenţă.

6. Complex polivitaminic buvabil suspensie de uz veterinar, conţine vitaminele A, D3, E, K3, B|, acid pantotenic, biotină, vitamina C, magneziu, zinc, metionină şi

Page 457: 70238445 Farmacologie Ro

Medicaţia vitaminică 357

lactoză. Se prezintă sub formă de flacoane a 100 ml, 300 ml şi 1000 ml şi se recomandă ca biostimulator şi antistres.

6. Oxivit S pulbere hidrosolubilă conţine oxitetraciclină hidroclorică, vitaminele A, D3, E, Bi, K, C, acid pantotenic, biotină, metionină, magneziu şi zinc. Se prezintă sub formă de pungi a 100 g şi 1000 g şi se recomandă la păsări pentru combaterea fenomenelor de stres.

7. Viplex - drajeuri ce conţin vitaminele A, D2, E, Bi, B2, B6, PP, C, P, lecitină şi sulfat feros.

10. Cavit 9 comprimate ce conţin vitaminele A, D2, E, B,, B2, Bâ, PP, C, pantotenat de calciu şi gluconat de calciu. Se administrează ca sursă de vitamine şi de calciu.

11. Pro-vite comprimate ce conţin vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B5, B6, B]2, sulfat feros anhidru, sulfat de cobalt, sulfat de mangan, sulfat de cupru, iodură de potasiu, fosfat de calciu, stearat de magneziu şi oxid de zinc. Se administrează în următoarele doze: câini sub 5 kg I/2 comprimat pe zi, câini peste 5 kg 1 comprimat pe zi, câini adulţi 1-2 comprimate pe zi, pisici Vi -l comprimat pe zi.

12. Polivitaminizant S drajeuri ce conţin vitaminele A, D2, E, B^ B2, B6, B]2, C, PP.

13. Multivit (Anglia) este o soluţie injectabilă ce conţine vitaminele A, D3, E, Bi_ B2, B(„ B]2, nicotinamidă şi pantotenat de calciu. Se recomandă la toate speciile de animale pentru tratamentul şi prevenirea avitaminozelor determinate de stres şi convalescenţă.

16. Nutribac (Austria) este un preparat ce conţine calciu, fosfor magneziu, sodiu, vitaminele A, D3, E, B2, B]2, C şi pantotenat de calciu. Se recomandă la viţei, miei, purcei, păsări, în prevenirea infecţiilor intestinale, reducerea condiţiilor de dezvoltare a florei patogene.

17. Nutriwerfft (Austria) este un supliment vitamino-mineral şi aminoacizi ce conţine vitaminele A, D3, E, B2, Bi2, C, acid nicotinic, pantotenat de calciu, minerale, precum fier, mangan, cupru, zinc, iod, cobalt, seleniu, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, sodiu, colină, aminoacizi esenţiali: lizină, cistină, arginină, tripto-fan, histidină, prolină, fenilalanină, leucină, isoleucină, valină, tirozină, treonină, serină, alanină, glicocol, acid glutamic şi acid aspartic.

18. Complex polivitaminic (Franţa) este o soluţie buvabilă pentru viţei, miei, porci, păsări, iepuri, care conţine vitaminele A, D3, E, Bi, K3, C, acid pantotenic, precum şi metionină, magneziu, zinc.

19. Tonivit (Egipt) este o pulbere cu vitamine hidrosolubile, liposolubile şi metionină în flacoane de 100 g, 500 g şi 1000 g.

20. Vitapanlia (Italia) este o soluţie buvabilă pentru toate speciile care se compune din 2 soluţii care se amestecă în momentul utilizării. într-o soluţie se află vitaminele A, D3, E, B|, B6, PP, iar în cealaltă unele minerale precum cupru, cobalt, magneziu, mangan, zinc.

21. Vitabic (Israel) este o soluţie injectabilă ce conţine vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B3, B5, B6, B|2, colină. Se recomandă la toate speciile pentru corectarea deficitului de aport vilgminic, îmbunătăţirea absorbţiei după enterite, pentru susţinerea organismelor convalescente şi debilitate.

Page 458: 70238445 Farmacologie Ro

358 Farmacologie veterinară

20. Multivitamins (Olanda) este o soluţie ce conţine vitaminele A, D3, E, B2, B6, Bi2> care se foloseşte la toate speciile în hipovitaminoze şi stări de stres.

21. Zoovit C (Slovenia) este un supliment vitamino-mineral pentru carnh care conţine vitaminele A, D3, E, Bi, B2, B3, B12, K3, C, acid pantotenic, niac colină, acid folie, biotină, metionină, calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, cu; mangan, cobalt.

22. Nutrical (SUA) eate un supliment hipercaloric pentru câini şi pisici, în tul cu pastă ce conţine proteine, grăsimi, celuloză, calciu, fosfor, fier, iod, magne mangan, potasiu, vitamine şi acizi graşi. Se administrează 1 V2 linguriţă pe zi pe: fiecare 4,5 kg.

23. Vitavet Tabs (Austria) se prezintă sub formă de comprimate ce co substanţe minerale, vitaminele A, D3, E, Bi B2, Be, acid nicotinic, pantotena calciu şi biotină pentru câini şi pisici. Se recomandă pentru stimularea reziste organismului asigurând o blană lucioasă şi sănătoasă.

23. Concentrat vitatninic (Germania) se prezintă sub formă de pulbere conţine vitamine şi care se recomandă la viţei, mânji, miei, suine, bovine, cabal păsări în carenţe vitaminice, deficienţe de creştere, anemii şi ca tratament adju în boli infecţioase şi parazitare.

24. Eaton (Grecii;) pulbere ce conţine vitaminele A, D3, E, B^ B2, B6, B12 pantotenat de calciu, acid nicotinic şi care se recomandă la păsări, porci, viţei capre în tratamentul carenţelor vitaminice în stres şi în convalescenţă.

25. Phylasol (Ungaria) este o pulbere hidrosolubilă ce conţine vitaminele A, E, B|, B2, B3, B6, B12, K3, PP, H, C, acid folie.

b" B9

Page 459: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 359

FORMULA CHIMICA A PRINCIPALELOR SULFAMIDE FOLOSITE ÎN TERAPEUTICA VETERINARA

1. SULF ATI AZQL = Nursul fa zoi

H(Na)S0P-N-

Efect scurt

2. SULFADIAIINA = Svlfapirimidmă

■H

$0rN

Scurt

3.SULFAMETAZINA - Su/fadfm târnă

6\CH3

Semiretard

^NEOXAIOL =- Suifafuraiol - Sulfizof

5. SULFAFENAZQL *Plisolfan - Or/s

îty*

6Sa/n/retard

B.SULFAMETW ~ Sulfhmetoxiţiirimidină => SulfametoxidiaZinS xDuhna . = Bayrena

Ş0£-N^H

OCH3

Reterd

7 SULFÂMETOMPiRlfflZM -Ret am/d

li Y\-OCH*

8. SVLFACETAMIDA =Albucid

M,--M:CO-CH3

S.SUIFANILAMWA * Su/fam/da albă*Streptoc/d alb

• H

SD2-NH

NH:Retard

WH 2 Local NH: Loca/

W..SULFADQXIN . n.FTAULSULFATtAZOL *Talazot

12. SVLFACOCCWM s

Suifachmoxai/'n =■ Svff&benzpirazmâ

,y;,f"^

H3C0 0CH3

Semiretar

d

UH s

Entwotrvp

NH,Cocc'diostafic

"MM

NH;

.N:

HH2

Scurt

NH,

-HN

\

NHa

Page 460: 70238445 Farmacologie Ro

360 Farmacologie veterinară

9

Anilina

sa2-<

NH-

Sulfamida albă (suîfamida mama)

Ş02NH2

îl

i

coICH-

Suîfamidaacetilată

C00H

NH2

Acid paraaminobenzoic (APAB)

0,N

o

CH=N-NH-C

^NH2

%

Nitrofuran

Cn^NHg

S02NH2

Marfanil

\*-\ >-CH=N-N

0

Furazolidona

0

Page 461: 70238445 Farmacologie Ro

incipalelorsulfanud^

Radical^benzil Acidul 6-aminopenici/anic

0 H S /CH3

« VCHa-CfN-CH-C-CCCH3 CH—C-

O-Na (K)-

//JC/Peniciiin S R-lacta-*'**?'amidază n mic •

/ vPenicilinaza

.i'f,M

Penicilina G

CH3-

CHi OH

*. Eritromictna

Formula chimică a princi

\==/

Inel

Page 462: 70238445 Farmacologie Ro

362 Farmacologie veterinară

CH-CO-i Acid 6AP Oxacilina Acid 6 AP

NH2

Ampicili

na

___/0CH3

___

f\-^AAcid

6AP

^0CH3

<f~VcH-C0

Acid 6 AP

Meticilina

Carbenicilina

Cloxacilina

HOQC H3CH,C S

•icW 6-aminopenicilanic (Acid 6-AP)

0 NHz

\ X.W

O

N

Page 463: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 363

H-C-CH,-HgC H

H CH3

CO-NH-CH-CH-

OH /-0SCH3

OH OH

Lincomicina

MWNH-C'CH NH2

H0_cff "CH

—o—>9H

HN-CH1

^C 1/ OH

H2NStreptidind

N-metilglucozamina

HC-NK-CH3

o C H 0"?H

HC-OH; 1 CH

CH20H

Streptomicin?

H NHCOCHCI

°2N\ y--c-c-CH20H

HO H

Cloramfenicol (p-NitrofeniI*dicloracetil-aminopropandioI)

CH-QH/HC------------"Oo' HO-C-CHO

CH CH

.L-Streptozd

Page 464: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

«1 R2 R3 N(CH3)

O H O O H 0

Tetraciclină

S02-N / \Na

CI

Cloramina B

________i

CI-<g>-NH-C-NH-C-NH-(CH2)8-NH-C-NH-C-NH^0)-ONH NH

Clorhexidin

CO hJH

NH NH

Page 465: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 365

..*«»«*t.-<"S,»

OH

NO

Acidpicric (trinitro-2,4,6 fenol)

3)MO>-

*. Pioctanina

CH

CH3

Page 466: 70238445 Farmacologie Ro

366 Farmacologie veterinară

CIW

ICH

3\., ^JitU- ..+/CH

3

Albastru de metilen

H

Fenbendazol

(^VN\

TMabendazol

Page 467: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 367

0CH3

X X MH3c oy"n,_

H3C

w^».,^-

y

■•*$■ ■ ..»î*ţ£j,v

ţfi . '. [■ * ■ '

\*'

Page 468: 70238445 Farmacologie Ro

368 Farmacologie \ :terinară

OCH.

HtkA

H3C^o\

Ivermectiw

oca

Dorameciina

Anin 0CH3

HSC'YNL

H3C \\ gjs

Page 469: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 369

0C H3

H0-,X

VxogH

3

Abatnectina

€ft CHSeiamectina

Mite.

H3C

HaC^O 'X.

H 3C ''

Page 470: 70238445 Farmacologie Ro

Farmacologie veterinară

R-0

Moxldectma

O HMilbzmicina

Page 471: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 371

Ci OH G-CHoI I / '3

CI-C-CH-P=Qi \CI O^CHo

Neguvon

CHa-CH-CH-CH=CH2

.**■;■

H-C HoC-C^ C=0\ J i i

CH-C-O-C------------CH2

II i *C 0 H iCH H

H,C'CvCH,■ţ ' '■-

i i

Piretrina

i

Page 472: 70238445 Farmacologie Ro

572 Farmacologia veterinară

Griseojulvina

CH5

L—N

CI

Miconazo

l

CH.CI

CI

b H

HoC OH

Stamicim

-CI

Page 473: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 373

Saprosan

Estriol

-OH

CO C H, mProgesteron

Testosteron

Page 474: 70238445 Farmacologie Ro

374 Farmacologie veterinară

COOH

Prostaglandina F2a

o — XCiS 1

•Cis-1 - Pro — Leu — Gli

1 Tir

1

1 Asp

I

Cis =cisteină

iLeu - Tir =tironină Ileu = izoleucină Asp = asparagină

Oc/t ocină

(CE3H66N12012S2) Glu =glutamină.î'ro =prolină Gli = glicină Leu = leucină

NH,

Hidrocortison

Page 475: 70238445 Farmacologie Ro

Prednison

Page 476: 70238445 Farmacologie Ro

Supercortisol

Page 477: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 375

HCI

Rompun

CH2-0iCH-OH!

CH2-0H

OCH

^V

Trecid

Page 478: 70238445 Farmacologie Ro

376 Farmacologie veterinarăi»

f^K11

W > J\ /C«3

CH2-CHrN

CH-

Promazina

Diazepam

0 IC-0-C2H-5

Anestezina

\

Page 479: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 377

/C2H5NH~C-

CH2~N

C2H5^

Xiîina

H c

0 N-N

Acetazolamida

H2N02S .o

XX. s

H i

0' "0

JVe/Wx

0li

\

*C00

H

Page 480: 70238445 Farmacologie Ro

378 Farmacologie veterinară

Urotropina

H3C ^ N HC O O H

tzH sAcid naiidixic

Vitamina A

C-H-3 C H3

I ICH=CH-C-CH-CH=CH-C=CH-CH20H

Page 481: 70238445 Farmacologie Ro

Formula chimică a principalelor sulfamide folosite în terapeutica veterinară 379

N

H3C- \-NH. (^/

y-CH*-CI

(-)

N />-CHo-------K- CH-

Vitamina B)

0 iic-

0 II

cC~0HI I ■ ■ ' C-OH

HC---------■

Oxidare«.-------------Reducere

C=0I c=oI

HC—

HO-C-H I CHgOH

HO-C-H ICH20H

Acid ascorbic

Acid dehidroascorbic

v-y* Vv

CH2-CHE0H•NH2 (+)

Page 482: 70238445 Farmacologie Ro

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

7. Adameşteanu, I. (1974) - Iatropatiile în medicina veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti.

8. Anadon, A. (1992) - Les fluoroquinolones; aspects phannacologiques et toxicologiques. Bull. Acad. Vet. de France, 65, p. 207-216.

9. Angelescu, M. (1988) - Ghid practic de antibioterapie. Ed. Medicală, Bucureşti.10. Bariu, I. (1970) - Fiziologie. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.11. Balaci, P. (1978) - Farmacoterapie veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti.12. Barraguy, T. (1992) -Antibiotics in veterinary practice.I. Barză, H., May, L, Ghergariu, S., Hagiu, N. (1981) - Patologie şi clinică

medicală veterinară. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.10. Bayley, T. A., Silvanose, C, Wernery, J., Samour, J. H., Naldo, J. (1992)

-Antimicrobial resistance and minimum inhibitory concentrations of bacteria isolated from bustads in the United Arab Emirates. Avian Diseases, 42, p. 690-697.

11. Bedeleanu, D., Kory, M. (1976) - Metabolismul medicamentelor. Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

10. Bogdan Ingeborg (1985) - Farmacodinamie pentru medici veterinari.Ed. Ceres, Bucureşti.

II. Boulois, H. J., Quintin-Colonna, F. (1990) -L'antibiogramme en bacteriologicdes animaux de compagnie etde loisir. Rec. Med. Vet. 1966, 1990, p. 259-265.

22. Cernea, M. (2004) - Management şi marketing medicaUveterinar. Ed. Accent, Cluj-Napoca.

23. Chirilă, P. (1987) - Medicina naturistă. Ed. Medicală, Bucureşti.24. Ciocanelea, V. (1969) - Tehnica farmaceutică. Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.25. Cionga, E. G., Avram, L. C. (1988) - Medicamente chimioterapice. Ed. Dacia,

Cluj-Napoca.26. Ciser, L., Galliano, C. (1995) - Indexul produselor de uz veterinar din import.

Ed. Ceres, Bucureşti.27. Constantin, N. (2001) - Tratat de Medicină Veterinară. Voi. I. Ed. Tehnică,

Bucureşti.28. Constantin, N. (2003) - Tratat de Medicină Veterinară. Voi. II, III. Ed. Tehnică,

Bucureşti.29. Cristina, T. R. (2000) - Bazele farmacologiei veterinare. Ed. Brumar, Timişoara.30. Cristina, T. R. (2001) - Receptură, calcul şi interacţiuni medicamentoase în

medicina veterinară. Ed. Sedona, Timişoara.31. Crivineanu, Măria, Stătescu, C, Crivineanu, V. (1999) - Farmacoterapie,

farmacotoxicologie.farmacovigilenţă. Ed. România de Mâine, Bucureşti.

i .