Download docx - Act Motrice Adaptate

Transcript

Activitati motrice adaptate

M. Epuran (1990) Sportul este competiie, ntrecere cu spaiul, timpul, gravitaia, cu natura, cu alii i cu sine.Sportul constituie o activitate social, ndreptat spre perfecionarea dezvoltrii fizice i a capacitii motrice, dezvoltndu-se ca urmare a Jocurilor Olimpice. Sportul este o activitate de ntrecere constituit dintr-un ansamblu de aciuni motrice, difereniate pe ramuri de sport prin care se caut perfecionarea posibilitilor morfo-funcionale i psihice, concretizate n performane ca: record, depire proprie sau a partenerului.Sportul reunete toate formele de activitate fizic menite, printr-o participare organizat sau nu, s exprime sau s amelioreze condiia fizic si confortul spiritual, s stabileasc relaii sociale sau s conduc la obinerea de rezultate n competiii de orice nivel.Sportul este o structur de activiti motrice codificate i regii instituionalizate corespunztoare practicrii diferitelor forme de competiii sportive, dup reguli oficiale, ntre doi sau mai muli protagoniti sau a unui individ cu sine nsui.Sportul desemneaz o activitate motric de loisir sau de ntrecere, desfurat ntr-un cadru instituionalizat sau independent, cu caracter mai mult sau mai puin spontan i competitiv.Sportul se prezint ca mediu propice pentru nsuirea atitudinilor, valorilor i comportamentelor social-personale apreciate n plan cultural.Educatia fizica si sportul adaptat incearca sa vina in intampinarea unei mari provocari si anume sa sprijine subiectii deficienti in a capata deprinderi care sa ii faca independenti, autonomi. Acest lucru se poate realiza daca respectam trei aspecte importante:conturarea unei strategii adecvate;crearea unor situatii de invatare stimulative;utilizarea unei abordari de instruire specifice si a unor modele ce faciliteaza (re)invatarea.1. Notiuni generele privind activitatea sportului adaptatDefinitia Sportului Adaptat Copiii si tinerii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe de reinsertie sociala ale caror obiective pot fi realizate si prin intermediul activitatilor sportive.Sportul adaptatconstituie o ramura a sportului care utilizeaza structuri motrice, reguli specific, conditii materiale si organizatorice modificate si adecvate cerintelor proprii diferitelor tipuri de deficiente. (Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002). Obiectivele acestuia sunt :maximizarea potentialului biometric existent;facilitarea exprimarii subiectilor deficienti conform propriilor abilitati si capacitati;realizarea unor efecte terapeutice, sanogenetice (terapie corectiva, recreationala, sport-terapie, programe de sanatate);adaptarea activitatii sportive in scop recreativ (timp liber);realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoana, a unei valorizari superioare a competentelor existente.Organizarea sportului adaptat este diferentiata in literatura de specialitate, dupa cum urmeaza (Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002). :1.Activitati sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, conditii organizatorice si material- de ramurile si probele sportive cunoscute;2.Activitati sportive care pastreaza structura si regulile obisnuite, dar beneficiaza de conditii materiale care compenseaza intr-o anumita masura deficienta competitorului (un nevazator care participa intr-o competitie de popice beneficiaza de odelimitare proeminenta a culoarului de lansare a bilei);3.Activitati sportive la care participa atat competitori cu deficiente, cat si competitori normali, subiectii deficienti avand unele facilitatiregulamentare (subiectii participanti la competitiile de tenis au dreptul sa returneze mingea dupa doua caderi succesiveale acesteia);4.Activitati sportive la care participa competitori cu si fara deficiente; toti se supun unei versiuni modificate a probei sau ramurii sportive respective (competitorii de orice tip participa in carucioare cu rotile la orice joc de baschet);5.Activitati sportive de tipul Special Olympics la care participa exclusiv subiectii cu deficiente de acelasi tip si grad.Pe plan international, sportul adaptat este organizat si condus de urmatoarele foruri superioare:-International Olympic Committee (IPC)- International Association for Sport for Intelectual Dizabled (INAS-FID)-Intenational Stoke Mandeville Weelchair Sport Federation (ISMWSF)- International Sport Federation for Dizabled (I.S.O.D.)-Cerebral Palsy International Sports and Recreation (CP-ISRA)- International Wheelchair Basketball Federation (I.W.B.F.)- International Wheelchair Tennis Federation(I.W.T.F.)-International Blind Sports Association (I.B.S.A.)-World Organisation Volleyball for Dizabled (W.O.V.D.)In Romania, institutiile care se ocupa cu organizarea sportului adaptat sunt:Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si SportuluiFederatia Romana Sportul pentru Persoanele cu HandicapSecretariatul de Stat pentru Persoanele cu HandicapAsociatiile si cluburile sportive pentru persoane cu handicapuri diferiteFundatiile specializate (Special Olympics)In sportul adaptat, in functie de obiectivele care se doresc a fi indeplinite, se utilizeaza diferite tipuri de programe:de recuperare, care cuprind exercitii si activitati specifice de corectare a deficientelor corporale si de alta natura;programe adaptate, care cuprind activitati motrice care maximizeaza potentialul existent siprogramele de dezvoltare, in cadrul carora activitatile individualizate bazate pe nevoile specifice urmaresc imbunatatirea capacitatii de miscare, a fitness-ului si integrarea socio-emotionala.De cele mai multe ori, acestea sunt aplicate in sistem, fiecare dintre ele aducandu-si aportul in rezolvarea diferitelor sarcini.Activitatile fizice adaptate se bazeaza pe adaptarea exercitiilor, activitatilor fizice la conditiile si posibilitatile individului. Se adreseaza:1.persoanelor cu dizabilitati (motorii, senzoriale, intelectuale);2.persoanelor cu boli cronice (afectiuni cardiovasculare, reumatism, afectiuni respiratorii-astm, epilepsie, afectiuni musculare, etc)3.pensionari (de varsta, de boala).Din punct de vedere al activitatilor fizice, aceste grupuri sunt unite de doi factori:1.dificultatea de a participa la activitati fizice prin cluburi si asociatii sportive; 2.componenta automotivanta a activitatii fizice - de o pronuntata importanta pentru viata.Pentru atingerea scopului final, de crestere a calitatii vietii, prin activitati fizice adaptate se urmareste: cresterea capacitatii fizice, cresterea fitness-ului, cresterea increderii in sine, cresterea placerii pentru activitatea fizica. Prin intermediul acestor activitati, persoanele trebuie sa gaseasca un loc unde: sa fie intelesi si respectati; sa se simta in siguranta in timp ce componentele motorii, senzoriale si afective sunt stimulate/activate; comunicarea verbala si nonverbala sa duca la adaptari specifice a sensurilor comunicarii; sa se imbunatateasca capacitatile motorii si intelectuale;activitatile sa aiba drept finalizare socializarea si reducerea dependentei. Rolul aplicarii activitatilor fizice adaptate vizeaza, fie implicarea in actiuni sociale cat mai diversificate, fie acordarea de asistenta grupurilor sociale, in vederea integrarii celor cu dificultati de adaptare sociala.Conceptul strategiei de lucru in cadrul activitatilor fizice adaptate pleaca de la urmatoarele 3 nivele:1. senzorial: vaz, auz, sensibilitate kinestezica, tactila;2.nivelul abilitatilor motorii:a. perceptia motorie: echilibru, integrarea corporala, directionarea miscarii;b. fitness-ul fizic: forta-rezistenta musculara si antrenament la efort (anduranta cardio-respiratorie);c. abilitatea motorie, coordonarea.3. nivelul indemanarilor:a. sportive (aruncarea mingii, lovirea unei mingi cu piciorul, cu racheta,etc);b. functionale (mersul, alergarea, urcarea sau coborarea scarilor sau a unei pante).Sport adaptat dezvoltarea sentimentului de plenitudine i mbuntirea imaginii de sine - reducerea handicapului social; mbuntirea condiiei fizice care s favorizeze obinerea de performane profesionale i sociale; favorizarea progresului prin activitile de petrecere a timpului liber; ncurajarea relaiilor sociale att ntre indivizii deficieni ct i ntre acetia i persoanele valide.Activitatile de educatie fizica si sport adaptat pun in valoare calitatile, deprinderile, atitudinile, valorile si comportamentele care abiliteaza subiectii deficienti sa participe in calitate de membri ai societatii in carea traiesc.(Anshel, 1991).Activitatile fizice adaptate favorizeaza pe de o parte, cresterea calitatii vietii, si pe de alta parte, contribuie la integrarea si coeziunea sociala.Incepand cu anii 1980, organismele comunitare europene au initiat o serie de proiecte legislative si programe adresate persoanelor cu dizabilitati, proiecte care au urmarit indeplinirea urmatoarelor obiective:-integrarea sociala la nivel comunitar(1983);-pregatirea vocationala a subiectilor cu dizabilitati(1988-1989);-includerea unor arii importante, cum ar fi recuperarea functionala, integrarea educationala si activitatile de timp liber pentru deficienti(1993-1996);-drepturi egale si oportunitati in ceea ce priveste educatia integrata, recreere si sport(1996);-capacitarea subiectilor cu comportamente valorizate la toate nivelele societatii(1997). Educatia fizica speciala sau adaptata, este o ramura a educatiei fizice ce urmareste recuperarea si integrarea sociala prin promovarea programelor adaptate diferitelor tipuri de deficiente. Se cunosctrei tipuri de asemenea programe:1.Programe adaptate care implica modificare activitatilor fizice traditionale, astfel incat sa ofere posibilitati de participare pentru toti deficientii;2.Programe corective care se adreseaza in special recuperarii functiei posturale si a deficientelor de biomecanica a miscarii;3.Programe de dezvoltare care urmaresc imbunatatirea nivelului calitatilor motrice si a posibilitatilor de realizare a deprinderilor si priceperilor motrice.

2. Principii didactice adaptate instruirii persoanelor cu cerinte educative speciale.Educatia integrata se refera laincluderea in structura invatamantului de masa a copiilor cu cerinte speciale in educatie(copii cu deficiente senzoriale, fizice, culturale, intelectuale sau de limbaj, devavorizati socio-economic si cultural, copii din centrele de asistenta si ocrotire, copii cu usoare tulburari psiho-afective si comportamentale, copii afectati cu HIV) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cit mai echilibrate a personalitatii acestora.Se considera ca scoala este principala instanta de socializare a copilului (familia fiind considerata prima instanta de socializare), integrarea scolara reprezinta o particularizare a procesului de integrare sociala a acestei categorii de copii, proces ce are o importanta majora in facilitarea integrarii ulterioare. In plus integrarea scolara a copiilor cu nevoi speciale, sub indrumarea atenta a cadrelor didactice, permite perceperea si intelegerea corecta de catre elevii normali a problematicii si potentialului de relationare si participare la viata comunitara a semenilor lor care din motive independente de vointa lor, au nevoie de o abordare diferentiata a procesului de instructie si educatie din scoala precum si de anumite facilitati pentru accesul si participarea lor la serviciile oferite in cadrul comunitatii.Actiunea de integrare conform Programului National din 2000, privind educatia si integrarea copilului cu nevoi speciale vizeaza doua aspecte:1.Integrarea copiilor in invatamantul public si pastrarea lor in familia naturala;2.Integrarea copiilor cu deficiente asociate, grave, severe, profunde din caminele spital in scolile speciale/de masa, cu mentinerea lor acolo unde este posibil in familie.Integrarea scolara a copiilor cu cerinte speciale in invatamantul de masa, presupune:A educa copii cu cerinte speciale alaturi de copiii normali;A asigura servicii de specialitate(recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;A acorda sprijinul necesar personalului didactic si managerului scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare;A permite accesul efectiv al copiilor cu nevoi speciale la programul si resursele scolii (biblioteca, terenuri de sport, etc);A incuraja relatiile de prietenie si comunicare intre copiii din clasa/scoala;A educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea diferentelor dintre ei;A tine cont de problemele si opiniile parintilor, incurajandu-I sa se implice in problemele scolii;A asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu nevoi speciale.Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului special propune urmatoarele structuri de sprijin si adaptare a organizarii scolare:-grupa/clasa de integrare includerea a 2-4 copii cu CES in grupe sau clase obisnuitecu reducerea corespunzatoare a numarului de copii/elevi si cu asigurarea sprijinului psihopedagogic necesar din partea unui cadru specializat (intinerant/de sprijin);-programul de integrare cuprinderea individuala a unui copil/elev cu CES intr-o grupa sau clasa obisnuita cu asigurarea suportului corespunzator din partea unui cadru specializat (intinerant/de sprijin).Profesorul de sprijineste persoana specializata in activitatile educative si recuperatorii adresate copiiilor cu CES. Acesta participa atat la activitatile din scoala cat si la cele desfasurate inafara scolii asigurand ajutorul necesar elevilor cu CES.Profesorul itinerantare un statut asemanator cu cel al profesorului de sprijin cu deosebirea ca acesta isi desfasoara activitatea in scoli obisnuite, unde frecventeaza un anumit numar de copii cu CES proveniti din diverse familii. In responsabilitatea profesorului intinerant intra si activitatea desfasurata cu elevii deficienti la domiciliul acestora atunci cand acestia nu se pot deplasa regulat la scoala sau cand nu sunt inclusi intr-un centru sau alta institutie de ocrotire.Competentele profesorului itinerant:-elaboreaza si propune echipei de lucru programe personalizate de servicii educationale;-propune elevii pentru interventie personalizata;-asigura programe curriculare adaptate posibilitatilor de invatare si dezvoltare ale copiilor;-colaboreaza cu profesorii claselor in care sunt integrati copiii cu deficiente, cu precizarea modalitatilor de lucru pentru fiecare capitol, tema, lectie;-preda in parteneriat intreaga activitate;-participa in clasain calitate de observator, consultant, coparticipant;-desfasoara activitati terapeutic-ocupationale individuale si de grup;-acorda asistenta psihopedagogica;-realizeaza activitatea de evaluare;-proiecteaza si realizeaza activitatea de invatare individualizata care vizeaza invatarea curriculara propriu-zisa, adaptata la un alt context, diferita de cel al clasei.Modele si forme de realizare a educatiei integrate pe plan mondial:-modelul cooperarii scolilor speciale cu scoala obisnuita in acest caz scoala obisnuita coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli;-modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita presupune integrarea copiilor deficienti in scolile obisnuite unde sa intre in relatie cu elevii normali,-modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unei camere de instruire si resurse pentru copiii cu deficiente, integrati individual in clasele obisnuite din scoala respectiva profesorul care se ocupa de elevii deficienti devine profesor de sprijin;-modelul intinerant favorizeaza integrarea intr-o scoala obisnuita a unui numar mic de copii cu CES (1-3 elevi), domiciliati la distanta mica de scoala;-modelul comun profesorul intinerant este responsabil pentru toti copiii cu deficiente si ofera servicii de sprijinire a copilului si familiei acestuia.Se intelege faptul ca nu pot exista modele care nu pot sa raspunda in totalitate la problemele si nevoile copiilor cu dizabilitati integrati in invatamantul de masa. Pe de alta parte pot aparea probleme care tin de contextul socio-economic, geografic, al sistemului de invatamant care trebuie luate in considerare. Integrarea unui copil cu CES in invatamantul de masa se ia in urma unei expertize complexe asupra copilului a consultarii factorilor direct implicati in acest proces si a evaluarii factorilor de risc. Integrarea nu poate fi un proces impus de anumite interese personale ale parintilor sau reprezentantii unor institutii, de sentimente sau atitudini umanitare, de politici educationale si sociale cu caracter propagandistic. Ea reprezinta un act responsabil asumat de personalul scolii, de familie, de comunitate si nu trebuie perceput ca un proces de subminare a scolilor obisnuite, ci ca un porces de normalizare a vietii persoanelor aflate in dificultate si ca o masura de constientizare a rolului de institutie publica a scolii unde in calitate de cetateni sa aiba drepturi egale.Educatia incluziva are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbita sau conditiile economice in care traiesc.

3. Deficienta; dezabilitate; handicap (tipuri).Deficiena -pierderea de substan sau alterariea unei funcii sau a unei structuri psihologice, fiziologice sau anatomice.Toate aceste manifestri sunt pur fizice (amputi, paralizii etc), senzoriale (alterri din varii motive ale auzului, vazului etc) sau mintale (imposibilitatea de a funciona cognitiv conform vrstei cronologice).Dizabilitatea -reducerea (rezultat al unei deficiene) pariale sau totale, a capacitii de a ndeplini o activitate ntr-un mod sau n limitele considerate ca normale pentru o fiin uman.Dac un individ se confrunt cu o deficien de orice tip (lipsa unui membru, imposibilitatea de a vedea, de a auzi etc) ce nu i permite s ii continue stilul de via dorit, apare dizabilitatea. n ziua de astzi, mulumit tehnologiei avansate (medicale, n special) pentru unele situaii putem s nici nu mai aducem n discuie noiunea de dizabilitate. Protezrile, tehnologiile IT etc, pot oferi o viaa simpl oricui.Handicap -un dezavantaj social, un prejudiciu ce rezult din deficien sau dizabilitatea unui individ i care limiteaz ndeplinirea unui rol considerat ca normal, innd cont de vrst, de sex, de factori socio-culturali.Deficientelefizice sunt definite ca abateri de la normalitate, nforma si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modifica aspectul exterior, reduc aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic si diminueaza capacitatea de munca productiva a individului.DEFICIENELE MORFOLOGICE GLOBALEE. Verza clasifica deficientele morfologice globale n:deficiente decrestere(hiposomie - nanism, hipersomie - gigantism, ntre naltime sigreutate de exemplu, disproportionalitate - ntre cap si trunchi de exemplu),de nutritie(obezitate, debilitate fizica),de atitudine(atitudine global insuficienta, de exemplu: rigida sau global asimetrica),deficiente ale tegumentelor(palide sau vinetii, uscate sau umede, cu pete, cicatrici, 128 eczeme, cu hipertricoza - pilozitate pe tot corpul,),deficiente ale musculaturii(hipotonii sau hipertonii),deficiente ale oaselor, ale articulatiilor.DEFICIENELE FUNCIONALEA doua mare categorie de deficiente fizice este reprezentata dedeficientele functionale, n care includem:-deficiente ale aparatului neuromuscular(diferitele forme si gradede paralizii, tulburarile de mers, de echilibru, de ritm, de coordonare amiscarilor);-deficiente ale marilor aparate si functiuni ale organismului(aleaparatului respirator - ex.: insuficienta respiratorie, ale aparatuluicardiovascular - ex.: hipertensiune arteriala, ale aparatului digestiv sifunctiilor de nutritie - ex.: obezitate, ale sistemului endocrin - ex.:insuficienta sexuala, nanism, deficiente ale organelor de simt).

4. Invatarea si reanvatarea motrica in educatia fizica si sportul adaptat. NVAREAI RENVAREA MOTRICN EDUCAIA FIZICI SPORTUL ADAPTATProblematica nvrii reprezintuna dintre temele constante abordate de psihologi,pedagogicare subliniaz, n esen, elementele conceptuale, etapele, modalitile de intervenie,condiiile favorizante ale nvrii, particulariti ale procesului la diverse etape de vrstetc. Unaspect mai puin investigat l reprezint caracteristicile (re)nvrii la copiii cu cerine educativespeciale care dei respectpattern-ul clasic al nvrii, mbracunele aspecte particulare nconcordancu tipologia deficienei, severitatea acesteia, condiii ambientale etc. Ca fenomen psiho-comportamental, nvarea trebuie abordatca unitatei interdependenntreelementele caracteristice subiectuluii cele ale aciunii sau situaiei educaionale condusdeprofesor.n cadrul strategiilor de lucru un loc privilegiat l ocupmetodele de instruirei stilurile depredare care se vor adapta n funcie de stadiul dezvoltrii motrice, nivelul nvrii motrice,capacitatea de a stpni complexitatea sarcinii i factorii limitani pe care tipuli severitatea deficienei i impun.Se poate aprecia cprincipalele metode de instruire sunt : metoda global, metoda analitic , metoda progresiv. Metodaglobalse utilizeazn cazul nvrii deprinderilor simple care pot fi abordateintegral, ncde la nceput sau n cazul subiecilor care au dificulti n legarea diferitelor pri ale deprinderii ntr-un tot. De asemenea este o metodutilatuncicndsubiecii au atenie de scurtduratsau cnd nvacel mai bine prin imitaie.Cu toate acestea, o cerina acestei metode este casubiectul sfie capabil s-i aminteascdeprinderea de nvatcutoateelementelesale componente. Exemple tipice de deprinderi care sunt nsuite rin metoda globalsunt : alegarea,prinderea, sritura, lovirea etc.Metodaanaliticse utilizeazn situaia n care deprinderea poate fi fragmentatpepri componente i apoi asamblate, pe msura nsuiri lor. Aceastmetoddrezultate la subiecii cu o buncapacitate de concentrare pe sarcini limitate. Nu se recomandnscelor care au dificulti n integrarea prilor componente ntr-un ansamblu, chiar i atunci cnd sunt orientai de profesor. Menionm clegarea elementelor se poate realiza n dublu sens, de la faza iniialspre cea finalsau de la sfrsitul aciunii spre faza de debut (de exemplu, n sritura n lungime cu elan se nvamai nti aterizarea). Subliniem faptul cfiecare parte a aciunii care se nvapoate constitui un16obiectiv de sine stttor n condiii speciale. De exemplu, prile componente ale procedeului spatedin not (plutire, alunecare pe spate, picioare spate, lucrul braelor) pot fi exersate cu succesiseparat, n condiile n care subiectul nu poate stpni sau mobiliza toate segmentele implicate nmicare.Metoda progresiveste o varianta metodei analitice n care se nvamai nti partea fundamental, apoi se trece la combinarea primelor pri nsuite, urmatde nvarea restului elementelor. Diferena constn faptul cprile componente ale micrii nu pot representa obiective de sine stttoare, ci trebuie totdeauna sse ia n calcul aciunea motricn ansamblu. De exemplu, n cazul triplu saltului se nvamai nti desprinderea de pe doupicioarei aterizarea peun singur picior, apoi se nvapasul srit i pas srit cu aterizare. Prezentm n continuare o sinteza cerinelor (re)nvrii motrice care se aplicla persoanele cunevoispeciale.nvarea poate fi mai eficientprin aplicarea acestor repere de instruire care se vor concretiza n atingerea unui potenial maxim al subiecilor.pentru a veni n ntmpinarea diferenelorinterindividualefolosii ct mai multe stiluriitehnici de instruire;sarcinile de nvat se vor introduce doar atunci cnd subiecii (copiii) au atins un anumit nivelde dezvoltare;pentru a motiva subiecii scontinue nvarea stimulaii ncurajai permanent eforturile lor;pentru a crete performana punei la dispoziia subiecilor toate oportunitile necesare;individualizarea este cheia rezolvrii ratelor individuale de progres;pentru ncurajarea subiecilor furnizai n permanenfeed-back-ul adecvat;pentru favorizarea transferului ntre deprinderi, identificai aspectele comune ale micrilor;pentru un progres rapid n nvare fixai obiective semnificativei realiste pentru subieci;pentru a favoriza reinerea durabila deprinderilor, selectai acele micri cu o anumitsemnificaie i utilitate(pentru autoservire, deplasare autonom, petrecerea timpului liber etc);Un aspect important n (re)nvarea i reeducarea motriceste analiza amnunit a activitii care este propusspre exersare. Astfel, profesorul trebuie sstabileasccum contribuie acea activitate la necesitile fizice, motrice, cognitive, affective i sociale ale individului. De exemplu, trebuie cunoscute poziiile corpului pe care activitatea le reclam, segmentele corporale implicate, aciunile diverselor segmente, pattern-urile fundamentale de micare ncorporate nactivitate, nivelul fitness-ului i sistemele senzoriale participante.n plan cognitiv trebuie evaluate: numruli complexitatea regulilor micrii, n ce msurintervine memoria subiectului, capacitatea deconcentrare, deprinderile perceptive.n plan afectiv factorii care trebuie cunoscui sunt: efectul emoional al participrii,nivelul controlului emoional pe care l presupune acea activitatei dacsarcina motricpresupune interaciuni ntre participani.

5. Organizarea activitatii de instruire in educatie fizica si sport adaptat.Structura programului de lucru pentru activitati motrice adaptate (speciale) n linii mari, un program special de lucru, indiferent de aria de ntrebuintare (recuperare, educatie, recreere, sport) ar trebui sa cuprinda:- Privirea de ansamblu definirea activitatii, instruire/reguli, echipament/materiale, relevanta/adecvare la participanti, usurinta adaptarii si aptitudinile necesare n prealabil.- Scopuri pe termen lung un enunt n legatura cu comportamentele asteptate de la participanti dupa experienta nvatarii.- Obiective pe termen scurt un enunt n legatura cu comportamentele specifice ale participantilor n vederea realizarii scopului. n general, criteriile 747e410h de performanta acceptabila trebuie omise din cadrul programului, astfel nct cel care lucreaza (Kinetoterapeut, profesor, antrenor) sa poata individualiza lucrul pentru fiecare participant, functie de:- capacitatea initiala a participantului- capacitatea potentiala a participantului- limitele comportamentale ale participantului- limitele mediului- Evaluarea activitatilor motrice teste desemnate sa determine nivelul de functionare ntr-o activitate specifica. Directiile sunt de raportare a nivelului actual, la capacitatile functionale specifice si punctele tari ale participantului. Testele sunt legate de predare, aptitudini si sarcini.- Secventa aptitudinala comportamentul secvential prin care participantul demonstreaza achizitionarea unei deprinderi sau cunostinte descrise n obiectiv. Cel care lucreaza trebuie sa determine criteriul de performanta acceptabila.- Analiza sarcinii mpartirea unei deprinderi n secvente detaliate, pe care participantii trebuie sa le parcurga n procesul dobndirii deprinderii respective.- Sugestii de predare sugestii pentru utilizarea unor metode, mijloace si materiale n vederea realizarii deprinderilor.- Tabelul de date utile activitatea si deprinderile sportive n raport cu patru domenii functionale: climatul social (comunitatea), microclimatul social (familia, locuinta), vocatia si activitatile recreative.- Evidenta zilnica a performantei nregistrarea performantei zilnice a participantului de-a lungul programului.- Terminologie si bibliografie glosar de termeni, bibliografie si surse. Organizarea si planificarea programelor generale si individuale de antrenament, o cheie a succesului n activitatea de antrenament pentru activitati motrice, ajuta la evitarea problemelor majore care ar putea sa apara pe parcursul programului. Componentele principale n pregatirea programului sunt planificarea prealabila si planificarea lucrului propriu-zis. n cadrul planificarii prealabile se asigura actualizarea cunostintelor teoretice si practice despre programul de antrenament pentru activitati motorii, datele despre practicanti si n special controlul medical, locul de desfasurare, echipamentul necesar, cooptarea si instruirea persoanelor de ajutor voluntare, necesare exercitiilor. Planificarea antrenamentului (lectiei) trebuie sa tina cont de urmatoarele: lucrul pentru captarea atentiei si ncalzirea; utilizarea grupelor de deprinderi (mobilitate, lovire, ndemnare; jocuri de grup, toate cu alocarea unui timp util, dar care sa nu determine oboseala practicantilor. n vederea unui lucru normal si a unei continuitati n antrenarea activitatilor motrice, se preconizeaza o planificare a temelor, de regula pe opt saptamni si cu trei zile de antrenament pe saptamna. La finele acestor opt saptamni, ca de fapt la fiecare lectie de antrenament, se evalueaza rezultatele muncii, se premiaza participantii, sau se ncurajeaza printr-o alta metoda. Este firesc ca persoanele cu handicap sever nu vor face progrese evidente la sfrsitul cilului de opt saptamni. Acestea trebuie incluse n mai multe cicluri de pregatire. Fiecare profesor (antrenor sau instructor) si concepe programul lui de pregatire n functie de cele mentionate mai sus. Ca ajutor, va prezentam mai jos un model de program de pregatire standard pentru opt saptamni, adaptat dupa programul lui Special Olympics International. Programul unui ciclu de pregatire motrica adaptata

Prima saptamnaZiua 11. Prezentarile antrenorilor si ale participantilor (15 min).2. Activitati motrice comune ale antrenorilor, terapeutilor, parintilor si participantilor (20 min).3. Joc de grup (10 min).

Ziua 21. Prezentarile membrilor grupului antrenori si practicanti (5 min).2. Incalzire (10 min).3. Evaluare initiala 15 min4. Joc (10 min).5. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min).

Ziua 31. Incalzire (10 min).2. Evaluare initiala completa (15 min).3. Introducere n antrenamentul senzorial si motric (15 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min).

Saptamna a douaZiua 11. Incalzire (10 min).2. Exercitii senzori-motrice, mobilitate (30 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 21. Incalzire (10 min).

2. Exercitii senzori-motrice, mobilitate (30 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min).

Ziua 31. Incalzire (5 min).2. Exercitii (15 min).3. Jocuri de grup (10 min).4. Evidentierea practicantului si a ajutorului saptamnii (5 min)

Saptamna a treiaZiua 11. Incalzire (10 min)2. Exercitii din saptamna anterioara (15 min)3. Exercitii pentru deprinderi motrice (10 min).4. Activitate de grup (5 min).5. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min).

Ziua 21. Incalzire (10 min)2. Exercitii senzori-motrice, mobilitate, ndemnare (30 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 3

1. Incalzire (10 min).2. Exercitii senzori-motrice, mobilitate, ndemnare (30 min).3. Jocuri de grup (10 min)4. Evidentierea practicantului si ajutorului saptamnii

Saptamna a patraZiua 1

1. Incalzire (10 min)2. Exercitii din saptamna anterioara (25 min)3. Exercitii pentru deprinderi motrice (de lovire) (10 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 21. Incalzire (10 min).2. Exercitii din saptamna anterioara (25 min).3. Exercitii noi de depinderi (lovire) (10 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 31. Incalzire (10 min).2. Exercitii (25 min).3. Jocuri de grup (10 min).4. Evidentierea participantului si ajutorului saptamnii ( 5min)

Saptamna a cinceaZiua 11. Incalzire (10 min).2. Exercitii senzori-motrice, mobilitate, ndemnare, (25 min).3. Exercitii pentru deprinderi (lovire) (10 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 21. Incalzire (10 min).2. Exercitii pentru calitati si deprinderi (35 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 31. Incalzire (10 min).2. Probe competitionale (sportive) (35 min).3. Evidentierea practicantului si al ajutorului saptamnii (5 min)

Saptamna a saseaZiua 11. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (35 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 2

1. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (35 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 31. Incalzire (10 min)2. Exercitii calitati si deprinderi(25 min).3. Jocuri de grup (10 min).4. Evidentierea practicantului si al ajutorului saptamnii (5 min)

Saptamna a sapteaZiua 11. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (35 min)3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 21. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (35 min).3. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 31. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (25 min).3. Jocuri de grup (10 min).4. Revenire dupa efort (5 min)5. Evidentierea practicantului si al ajutorului saptamnii (5 min)

Saptamna a optaZiua 11. Incalzire (10 min).2. Exercitii calitati si deprinderi (25 min).3. Evaluarea finala a deprinderilor (10 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 21. Incalzire (10 min).2. Evaluare finala deprinderi (20 min)3. Joc (15 min).4. Revenire dupa efort si ncheierea lectiei (5 min)

Ziua 3

- Program de antrenament bazat pe jocuri.- reevaluarea scopurilor si obiectivelor- luarea deciziilor n legatura cu programele viitoare- stabilirea practicantilor care trec n alt program si a celor care ramn la acelasi program

6. Activitati de educatie fizica si sport adaptat pe ramuri sportive.(nevazatori;infirmitate).

Termenulhandicapse refera la dezavantajul social, la pierderea si limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti membri. El descrie interactiunea dintre persoana cu dizabilitati si mediu. Persoanele cu handicapsunt acele persoane crora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le mpiedic total sau le limiteaz accesul cu sanse egale la viata social, potrivit vrstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitnd msuri de protectie special n sprijinul integrrii lor sociale si profesionale.Caracteristici generale: copii cu deficiente de vedere cunosc o dezvoltare psihica relativ normala si se pot afirma ca personalitati in diferite domenii de activitate; pot prezenta o serie de tulburari de ordin somatic: expresie specifica a fetei, o dezvoltare fizica intarziata si mai putin armonioasa concretizata in atitudini rigide uneori cu deformari ale coloanei vertebrale, miscari imprecise,mers slab coordonat; imaginile pe care le percep lipsite de precizie, neclare, uneori fragmentate sau distorsionate; apar dificultati in actualizarea spontana, interpretarea si constientizarea imaginii ceea ce determina o scadere a randamentului mental sau actional; opereaza cu scheme mentale in mod excesiv; au o memorie foarte buna; incredere in sine mai putin dezvoltata.In procesul instructiv educativ, se intalnesc, la diferite nivele, anumite bariere in calea invatarii, cum ar fi: o anumita scadere a analizei si sintezei opticece poate fi corelata cu existenta unor intarzieri in planul gandirii si al achizitiei operatiilor instrumentale; un decalaj in ceea ce priveste cantitatea si calitatea reprezentarilor, volumul si forta acestora in raport cu cunostintele verbale, fapt reflectat in recunoasterea unor obiecte sau fenomene si in capacitatea redusa de actualizare a unor caracteristici definitorii; dificultati in intelegerea conceptelor spatiale (rotatie, revolutie, scheme spatiale); dorinta de explorarediminuata de sentimentul de teama; dificultati in coordonarea miscarilor; ritm mai lent in realizarea sarcinilor in clasa. In munca de recuperare si integrare a acestor copii cu deficiente si dizabilitati, un rol important il are atragerea lor in cadrul activitatilor sportive, integrarea in grupurile de copii in vederea redarii increderii de sine si a deprinderii de coordonare a miscarilor.Pentru realizarea acestor deziderate sunt necesare aplicarea unor strategii si interventii utile din partea cadrelor didactice de specialitate.Intr-o scurta enumerare aceste interventii ar putea fi: elevii cu deficienta de vedere trebuie sa fie asezati in prima banca, sa fie incurajatisa se miste prin clasa, pentru a intra in posesia unor materiale sau informatii, ceea ce ii ajuta si la aplicarea unor exercitii de comunicare; trebuie asigurat un spatiu suplimentar pentru unele materiale speciale adecvate, la care sa aiba acces usor, avand in vedere dificultatile cauzate de sindromul ambliopic; pot sa realizeze aceleasi sarcini ca si ceilalti elevi dar au nevoie de adaptari ale mijloacelor de invatamant; imbunatirea calitatii iluminarii este o cale eficienta pentru cresterea gradului de utilizare a vederii; elevii trebuie incurajati si instruiti sa-si foloseasca cat mai mult vederea; antrenarea si reeducarea perceptiei vizuale se realizeaza in corelatie cu valorificarea altor modalitati receptive si in primul rand cu cea tactil-kinestezica; alternarea activitatilor care solicita vederea cu altele care presupun repausul vizual; adecvarea materialelor didactice : folosirea celor cu caractere grafice mari si clare limbajul are un rol considerabil in compensarea deficientelor de vedere si este o forma principala de transmitere si imbogatire a experientei cognitive. incurajarea independentei si, in acelasi timp, a muncii in echipa, care sa-i dezvolte increderea in fortele si cunostintele sale; deoarece aprecierea vizuala nu este totdeauna accesibila elevului, se recomanda aprecierea verbala sau atingerea tactila. ( o bataie usoara pe umeri).Handicapul independentei fizicereprezinta capacitatea individului de asustine o existenta independenta obisnuita- 0 complet independent fizic;- 1 independent cu ajutor: carje, baston;- 2 independenta adaptata, amenajari speciale ale mediului de viata;- 3 dependenta situationala, este in incapacitatea severa pentru unele situatii dar posibila pentru altele fara ajutor;- 4 dependenta la intervale mai lungi o data in zi sau mai rar;- 5 dependenta la intervale scurte (la ore) nu se poate imbraca nu poate face baie;- 6 dependenta doar la intervale critice apar des sau ne clarificat;- 7 dependenta de ingrijire speciala zi si noapte continuu (batrani, gutosi, incontinenti, afectiuni motorii grave);- 8 dependenta de ingrijire intensiva;- 9 nespecificat.Handicap de mobilitate deficitul de abilitate de a se misca in ambientulsau se suprapune cu handicapul independentei fizice dar devine analitic prin raporturile de miscare- 0 nimic;- 1 restrictii variabile ale mobilitatii in diferite momente (sciatica, reumatism, astm, afectiuni cardiace);- 2 deficit de miscare in afara casei (mijloacele de transport) nu intra in 3 9;- 3 mobilitate redusa in afara casei datorat unor stari de boala severe (pulmonari, debili);- 4 restrictii de vecinatate;- 5 restrictii in interiorul locuintei cu limitari marcate de efort se pot mobiliza in casa greu;- 6 restrictii in camera (foarte greu);- 7 restrictii in scaun (sta in pat mai mult);- 8 restrictie totala de mobilitate (nu poate parasi patul);- 9 nespecificat. Apariia handicapului are variate cauze pot fi congenitale, accidentale, rezultate n urma unor tratamente greite i multealte cauze. Indiferent de natura cauzei, persoana cu handicap este o persoansensibiliar munca cu ia necesito specializare aparte, nai ales daceste inclusntr-o activitate sportiv. Dupcum s-a artat laun altcapitol, nfuncie de gravitatea handicapului sportivii sunt repartizai n trei clase sportive. n funcie de clasa sportivn care se aflsportivul responsabilul sportiv are un grad sporit de importan.Rolul responsabilului sportivn afara cunoaterii psihologiei nevztorului, responsabilul sportiv trebuie scunoascurmtoarele:1.Nevztorii frleziuni cerebrale pot practica uor sportul chiar la nivel decompetiie.2.Pe tot parcursul antrenamentului trebuie sdea dovadde un calm desvrit, sinsiste pentru a fi linite absolut, sinterzicstrigte, exclamaii, aplauze3.edinele, antrenamentele sunt de preferat a se desfura n aer liber dect n sli unde ecourile pot aduce neajunsuri, pot crea confuzii nevztorilor ceea ce ar conduce la accidente ntre ei sau alte obiecte.4.Nevztorii cu leziuni grave sau evolutive trebuie sfie educai, obinuiisse comporte canevztori.5.Posibilitile de practicare a activitilor fizice sunt n funcie de gradul de ambliopie i de riscurile agravrii leziunii oculare. Trebuie, deci, ca responsabilul sportiv selimine toate riscurile traumatismelor oculare directe i indirecte, toate cauzele hipertensiunii la nivelul feei pentru aceia care au globii oculari fragili, interzicnd orice fel de:exerciii fizice n care capul este nclinat ctre n jos;activiti apneice i n mod special alergrile de intensitate medie i maxim;repetri prea frecvente de srituri pentru a nva sau fixa amortizarea aterizrii n cazul sriturilor;plonjoane, de orice natur, (mai ales global) iar daceste absolut necesar trebuie sse asigure csportivii au ochelari de protecie. Organizarea i conducerea, activitilor de educaie fizici sport adaptat pentru personae cu deficiende vedere. Educaia fizici sportul adaptat trebuie scompenseze efectele deficitului vizual, n toatedomeniile (corporal, spaial, relaional)i la toate nivelurile (nsuire primar, rafinare, adecvare,perfecionare etc.). n general, activitile vor viza creterea eficienei deprinderilor de autoservire,cotidiene i perfecionarea rutinelor compensatorii, prin nsuirea unor tehnici particulare.Att ambliopii, ct i persoanele lipsite de vedere, sunt capabile sparticipe ta activitimotrice variate, mai ales atunci cnd sunt asigurate o serie ntreagde modificri ale echipamentelor i regulilor de desfurare ale activitilor respective.n proiectarea activitilor adaptate, profesorul trebuie sia n considerare urmtoarele aspecte:1.Este obligatoriecunoaterea nivelului de dezvoltare motrici a experienei motrice asubiecilor,lund n calcul "ce"i ct" vd acetia, dacpierderea vederii a avut loc ncopilria timpurie sau mai trziu, cum se poate maximiza restul de vedere (prin folosirea luminii difuze n cazul glaucomuluii albinismului, de exemplu, sau a luminii puternicepentru celelalte deficiene)i care sunt activitile contraindicate (n cazul dezlipirii de retinsunt interzise sriturileimicrile brute, sporturile de contact, scufundrile n apiar laglaucom nu se recomand micrile care vizeazpoziii rsturnate sau notsubacvatic).2.Se va urmriobinerea independenei subiectului prin:-atitudinea pozitiva profesorului fade subiecti problemele acestuia;stimularea atitudinii active a subiectului;-evitarea tendinei de hiperprotejare a copilului de ctre profesor sau de ctre prini,deoarece aceasta limiteazposibilitile de explorare a mediului i ntreine teama denecunoscut. Se recomandao asistensuplimentarlimitati intermitent(sntresinguri n sal,salerge fr sfie condus, sse joace frintervenia profesorului),facilitarea cunoaterii de ctre prini a abilitilor copiilor dat fiind c,de cele mai multe ori, familia nu ncurajeazcomportamente motrice noi, senzaii de micare deosebite, asumarea de riscuri controlate etc. n acestsens, profesorii vor ine la current prinii cu reuitele motrice ale copiilor, activitile fizice favorite i vor face recomandri pentru organizarea timpului liber.3. Se vor adapta metodele de predare, echipamentele i materialeleutilizate. Astfel, n utilizarea metodelor didactice se vor avea n vedere urmtoarele aspecte:ghidarea manualamicrii copilului spre poziiile corecte necesare formrii unei anumite deprinderi;utilizarea unui model (cum ar fi o ppucu articulaii mobile), astfel nct copiii sdistingcum se relaioneazsegmentele corpului ntr-o micare (de exemplu, rostogolire nainte, roatalateralsau alte elemente din gimnastic);ghidarea deplasrilor (schimbri de direcie, profil al terenului, prezenascrilor etc.) sau activitilor motrice ale copiilor nevztori de ctre cei cu resturi sau frprobleme de vedere;utilizarea reperelor auditive n condiiile diminurii celor vizuale (mingi cu clopoei ninterior, legarea de clopoei pe plasa coului de baschet, a porii etc.);n explicaiile profesorului se va utiliza un limbaj clar, concis i care vizeazrepere cunoscutede ctre nevztori;nfuncie de vederea reziduala copilului, profesorul va stabili msurile de maximizare a percepiei vizuale, utiliznd culori contrastante pentru perei, aparatura de specialitate, mingi, marcatori de teren, echipamentul colegilor, luminputernicetc.n organizarea i conducerea activitilor de educaie fizici sport va ine conti de urmtoareleindicatii metodice:se va folosi un fluier sau un indicator verbal prin care sse marcheze nceputul i sfritul unei aciunimotrice;sevorutilizadectre professor i nsui ctre elevi o serie de indicatori verbali care sle faciliteze orientarea spaial;se va utiliza muzic a (pentru motivare, relaxare);se vor evita activitile care presupun schimbri rapide de direcie, sens al deplasrii; acestea determinun anumit grad de incertitudine n micrii nesigurana nevztorilor;se vor alege acele mijloace (jocuri, ntreceri,exerciii analitice, etc.) care furnizeazsatisfaciei mediatcopiilor, faciliteaz contactele sociale i, n acelai timp, au efecte importante nplanfuncional.