Acţiuni Posesorii
I. Noţiunea şi justificarea acţiunilor posesorie
Acţiunea posesorie reprezintă mijlocul procedural prin intermediul căruia posesorul (iar
în unele cazuri şi detentorul precar) poate solicita instanţei de judecată să-l oblige pe pârât să
inceteze orice act de tulburare ori să-l restituie bunul de care a fost deposedat în mod ilicit 1.
Acţiunile posesorii îşi au justificare datorită interesului de a menţine o stare de fapt existentă
şi de a reprima orice acte de tulburare a posesiunii ori de deposedare. Ceea ce este specific
acţiunii posesorii, şi trebuie subliniat şi în acest context, este tocmai împrejurarea că prin
intermediul se apără însuşi dreptul asupra lucrului.
În acelaşi timp, nu se poate face abstracţie de faptul că adeseori posesia corespunde
însuşi dreptului de proprietate asupra lucrului2
Prin urmare, o dată cu protecţia posesiei, ca stare de fapt, se realizează indirect şi
apărarea dreptului de proprietate. Există însă şi cazuri în care posesia asupra unui lucru este
despărţită de dreptul real asupra bunului. Apărarea posesiei ca stare de fapt se impune şi de
data aceasta, căci neglijenţa titularului face să creeze o aparenţă de drept în favoarea unei alte
persoane3.
Acţiunile posesorii îşi au justificarea tocmai în necesitatea apărării eficiente, suple şi
rapide a posesiei ca simplă stare de fapt. Posesorul poate beneficia de ocrotire chiar şi
împotriva titularului dreptului real. Aşa cum s-a apreciat şi de instanţa supremă, posesorul
poate să se plîngă chiar împotriva proprietarului, pe calea acţiunii posesorii, deoarece pentru
el nu prezintă importanţa cum şi de cine a fost tulburat în posesiune, ci doar faptul tulburării
în sine396.
II. Reglementarea acţiunilor posesorii
Actualmente dispoziţii ale art. 674-676 C. Proc. civ. conţin reglementare sumară a
acţiunilor posesorii. Textele menţionate enunţă doar condiţiile acţiunilor posesorii şi
determină unele reguli de procedură în materie. Indicînd condiţiile acţiunilor posesorii art.
674 C. proc. civ. Face trimitere, astfel cum este firesc, la dispoziţiile art. 1846-1847. Aceste
din urmă texte definesc posesia şi determină condiţiile necesare pentru a putea prescrie.
III. Obiectul protecţiei posesorii
1
Acţiunile posesorii sunt destinate să ocrotească posesiunea bunurilor imobile şi a
drepturilor reale imobiliare susceptibile de a fi dobîndite prin prescripţie achizitivă. În ce
priveşte bunurile mobile, art. 1909 alin. 1 C. Civ. Dispune că acestea „se prescriu prin faptul
posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo scurgere de timp”. Ocrotirea posesorie, în
condiţiile art. 674-676 C. Proc. Civ. Nu se poate extinde şi asupra bunurilor mobile, căci în
acest caz simplul fapt al posesiei de bună-credinţă valorează titlul de proprietate. Protecţia
juridică a bunurilor mobile se poate realiza însă pe cale petitorie.
Prin intermediul acţiunilor posesorii poate fi apărat, în principiu, orice drept real
imobiliar, cum este dreptul de proprietate, uzul, uzfructul, abitaţiaşi servitutea. Acţiunea
posesorie poate fi folosită de uzufructur chiar şi împotriva nudului proprietar, întrucît el este
cel dintâi îndatorat să respecte posesia uzufructuarului4.
Acţiunile posesorii pot fi folosite şi de către utilizatorul bunurilor ce formează obiectul
contractului de leasing. Intr-adevăr, potrivit art. 7 lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997
privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, modifică prin legea Legea nr. 99/1999
utilizatorul are şi „dreptul de a exercita însă, astfel cum o dispune în mod expres chiar textul
anterior citat, de către utilizator numai faţă de terţi, iar nu şi faţă de locătar (finanţatorului).
Raporturile dintre locătar şi utilizator sunt supuse dispoziţiilor contractuale, raportuui care
sunt cîrmuite şi de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997.Legea acordată ocrotire, pe
calea acţiunilor posesorii, şi servituţilor continuie şi aparente (art. 675C.proc. civ.).
IV. Felurile acţiunilor posesorii
Codul de procedură civilă impune condiţii diferite de exercitare a acţiunilor posesorii,
după cum tulburarea sau deposedarea s-a făcut ori nu prin violenţă. Datorită acestui fapt s-a
apreciat că în dreptul nostru trebuie să fie recunoscute doar două categorii de acţiuni
posesorii: o acţiune posesorie în complîngerea şi o acţiune posesorie în reintegrare5.
Acţiunea în complîngere („complenda”), denumită adeseori şi acţiune posesorie
generală, urmăreşte să curme actele de tulburare sau deposedare care sunt de natură să
împiedice exerciţiul liber şi efectele juridice ale posesiei. Acţiunea în reîntegrare
(„reintegranda”), denumită şi acţiune posesorie specială, are ca finalitate apărarea posesiei
cînd tulburarea sau deposedarea s-a realizat prin violenţă.
V. Condiţiile acţiunilor posesorii
2
Precizări generale
Cercetarea instituţiei acţiunilor posesorii nu poate face abstracţie nici de condiţiile de
fond sunt studiate, astfel cum am mai precizat, la dreptul civil, dar şi Codul de procedură
civilă se referă la ele în mod expres. Intr-adevăr, potrivit art. 674 alin. 1.C. proc. civ.:
„Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:
1- nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2 - reclamantul dovedeşte că, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;
3 - posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846-1847 din Codul civil”.
Condiţiile enunţate mai sus sunt însă necesare numai în cazul acţiunii în complîngere.
Acţiunea în reintegrare este admisibilă dacă reclamantul face dovada primei condiţii:
întroducerea cererii înăuntrul termenului de un an.
1. Existenţa unui act de tulburare sau de deposedare
Problema ocrotirii posesorii nu se pune decît din momentul în care a intervenit un act de
tulburare sau de deposedare.
Tulburarea şi deposedarea se concretizează într-un fapt material sau intr-un act juridic
făcut cu intenţia de a se împotrivi posesiei unei persoane. Din punct de vedere etimologic
există totuşi o deosebire sesnţială între tuiburare şi deposedare. O atare delimitare are şi
semnificaţii juridice. Intr-adevăr, conceptul de tulburare exprimă ideea săvîrşirii unuia sau
mai multor acte ori fapte izolate prin care se contestă posesiunea titularului. În schimb,
deposedarea este mai energică , căci ea conduce la pierderea completă a posesiei6.
Tulburarea posesiei poate fi de fapt sau de drept . Tulburarea de fapt se manifestă prin acte
materiale vizibile, perceptibile, cum ar fi ridicarea unei construcţii pe terenul reclamantului,
strîngerea recoltei de pe acelaşi teren, plantarea unor pomi e.t.c. Tulburarea de drept se
manifestă prin acte juridice contrare posesiei, cum ar fi notificarea făcută locatarului cape
viitor să nu mai plătească chiria posesorului, ci autorului notificării.
Simplele acte de tulburare nu sunt suficiente pentru a da naştere la o acţiune posesorie.
Mai este necesar, astfel cum se remarcă şi în doctrină, că tulburarea să fie făcută cu intenţia de
a se împotrivi faptului posesiei7.
3
În cazul exercitării acţiunii în reintegrare, reclamantul trebuie să prezinte şi dovada
faptului că tulburarea sau depodedarea s-a făcut cu violenţă. Conceptul de violenţă evocă, de
regulă, săvîrşirea unor acte agresive sau arbitrare îndreptate împotriva persoanei sau
imobilului reclamantului8.
Stabilirea datei la care a intervenit tulburarea sau deposedarea urmează să fie făcută de
instanţă pe baza dovezilor administrate. O atare determinare este necesară şi în scopul
verificării celorlalte condiţii de admisibilitate a acţiunilor posesorii.
2. Promovarea acţiunii posesorii în termen de un an de la data tulburării sau
deposedării.
Potrivit art. 674 alin. 1C. proc. civ. posesiunea se bucură de ocrotirea doar dacă acţiunea este
promovată intr-un termen de un an de la tulburare sau deposedare. Termenul de un an se
socoteşte potrivit dispoziţiilor de art. 1887C. civ., respectiv fără a se lua în calcul ziua în
cursul căreia prescripţia a început să curgă. Un atare mod de calcul reprezintă o consecinţă
firească a naturii juridice a termenului enenţat.
Opinia dominantă este totuşi aceea potrivit căreia termenul de un an, prevăzut de textul la
care ne referim, este un termen de prescripţie.
Termenul de un an, prevăzut de art. 674. alin. 1C. proc. civ. mărgineşte în timp posibilitatea
de sesizare a organelor de justiţie , adică însăşi exerciţiul acţiunii posesorii. Iată de ce ne
alăturăm şi noi opiniei potrivit căreia termenul de exercitare a acţiunilor posesorii face parte
din categoria termenelor de prescripţie .
3. Posesiunea reclamantului să aibă o durată de cel puţin un an .
În sistemul legislaţiei noastre, posesiune ade un an apare ca o condiţiei esenţială a ocrotirii
acesteia pe calea acţiunilor posesorii, căci numai o posesie bine caracterizată trebuie să se
bucure de o atare protecţie; în cz contrar ocrotirea posesorie nu se justifică.
Termenul de un an se calculează din ziua tulburării sau deposedării în urmă , adică în sens
invers calculării termenului prescripţie. În toate cazurile reclamantul va trebui să producă
dovezi pertinente spre a stabili durata posesiei.
4
Dovada posesiei anuale nu trebuie să fie făcută pentru întreg intervalul ei, adică zi de zi.
Este suficient să se determine originea posesiei şi existenţa cîtorva fapte caracteristice; din
asemenea fapte se poate deduce continuităţii posesiei9.
Desigur că împotriva acestor prezumţii de continuitate pîrâtul are posibilitatea de a face
proba contrară.
Reclamantul are însă posibilitatea de a uza şi de dispoziţiile art. 1860 C. civ., spre a uni
posesiunea sa cu posesiunea autorului sau. Pentru a opera joncţiunea posesiilor este necesar să
fie întrunite în mod, cumulativ , trei condiţii.
O primă condiţie, implicită, este aceia ca joncţiunea posesiilor să vizeze unul şi acelaşi
imobil. În al doilea rînd, este necesar ca cele două posesii să fie una în continuarea
celeilalte:orice cauză de întrerupere face inadmisibilă joncţiunea posesiilor. In fine , ultima
condiţiie pretinde ca cel ce invocă joncţiunea să fie mai continuator al primului posesor, pe
baza unui raport juridic.
Condiţia posesiei anuale este cerută de lege numai în cazul acţiunii posesorii în
complîngere, nu şi în cei al acţiunii în reintegrare. Aceasta nu înseamnă însă că în cazul
reintegrării nu se cere ca posesorul să fi fost în posesie o anumită perioadă de timp, oricît de
scurtă ar fi ea.
4. Posesia reclamantului trebuie să fie utilă
Pentru admiterea acţiunilor posesorii art. 674 1.C. proc. civ. impune în mod expres şi
întrunirea cerinţelor anume arătate de art. 1846 şi 1847C. civ.
O primă condiţiei a posesiei vizează continuitatea acesteia. Opusul acestei calităţi este
discontinuitatea. Ea este definită de 1848C. civ. ca fiind situaţia în care posesia se exercită „in
mod neregulat , adică cu intermitenţe anormale. Continuitatea nu presupune un
contactpermanent posesorului cu lucru; exercitarea intermitenta a unor acte de folosirea a
lucrului ţine uneori de însăşi natura bunului respectiv. De aceea, discontinuitea o chestiune de
fapt pe care instanţa trebuie să o stabilească ţinînd seama mai ales de natura bunului posedat
(plantaţii, teren cultivat etc.)
A doua calitate a posesiei, indică ca atare de art.1847 C. civ., se referă la existenţa unei
posesii neîntrerupte. În realitate însă, întreruperea nu viciază posesia, ci determină chiar
pierderea ei.
5
Cele două vicii ale posesiei- discontinuitatea şi întreruperea-nu se pot totuşi confunda,
căci prima constă în intermitenţa cu care chiar posesorul foloseşte un lucru, în timp ce
întreruperea este determinată de faptul unui terţ.
O altă condiţie se referă la existenţa ueni posesii sub nume de proprietar. Opusul posesiei
sub nume de proprietar este reprezentat de viciul precarităţi. În cazul precarităţii, stăpînirea
lucrului este lipsită de animus sibi habeni, adică de elementul subiectiv al posesiei. De aceea,
se consideră, pe bună dreptate, că precaritatea nu se analizează ca un simplu viciu, ci ea
echivalează cu lipsa posesiei. În Codul civil român precaritatea are un caracter absolut şi
perpetuu; ea nu se poate interverţii în posesiunea utilă în cazurile anume prevăzute de lege
(art. 1858 C.civ.).
Un alt viciu al posesiei este violenţa. Referitor la acest viciu art. 1858 C.civ. precizează
că „posesiunea este tulburată cînd este fundată sau conservată prin acte de violenţă în contra
sau din partea adversarului . Pe de altă parte art. 1847 C.civ. formulează condiţia ca posesia să
nu fie netulburată. Din modul de redactare a acestui text s-ar putea trage concluzia ca violenţa
nu trebuie să provină de la terţe persoane. În realitate, violenţa nu trebuie să provină de la
posesor cu pîrlejul dobindirii posesiei şi pe parcursul exercitării actelor materiale de folosinţă
a bunului. De aceea, s-a spus că termenul ccel mai potrivit pentru a exprima această calitate-
posesie netulburată, în exprimarea Codului civil – este de posesie paşnică10.
Violenţa provenită de la un terţ nu reprezintă un viciu al posesiei; ea constituie doar o
încălcare a posesiei şi este sancţionată prin reglementarea acţiunilor posesorii.
Pentru aditerea acţiunii posesorii mai este necesar ca posesia reclamantului să fie publică.
Opusul acestei calităţi este clandestinitatea. Potrivit art. 1852 C.civ. „posesiunea este
clandestină cînd posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încît aceasta nu este în stare
de a putea să o cunoască”.
La condiţiile analizate mai sus doctrina adaugă şi cerinţa ca posesia să nu fie echivocă.
Această condiţie a fost prevăzută în mod expres de art. 2229 C.civ. francez, dar nu a mai fost
reluată în art. 1847 C.civ. român. Totuşi în doctrina noastră se remarcă că o posesie care
generează dubii cu privire la elementele sale esenţiale nu poate fi calificată ca utilă.
VI. Reguli procedurale privind soluţionarea acţiunilor posesorii
1. Sesizarea instanţei
6
În temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 1C. proc. civ. competenţa materială de soluţionare a
acţiunilor posesorii revine judecătorilor. Sub aspect teritorial, competenţa se determină în
considerarea faptului că acţiunilor reale imobiliare.
Legitimitatea procesuală activă aparţine, în mod evident, posesorului care invocă o
posesie utilă în favoarea sa. Legea nu distinge între posesia exercitantă pe bază de titlu şi ceia
exercitată spre a dobîndi proprietatea (fără titlu) prin efectul uzucapiunii. Aşa fiind, în primul
rînd, calitatea procesuală activă aparţine titularului dreptului de proprietate sau al altui drept
real. Dar, acţiunea posesorie poate fi exercitată şi de posesorul fără titlu.
Calitatea procesuală activă îi este recunoscută de lege (art. 676 C.proc.civ.) şi
detentorului... „care deţine lucrul în interesul său propriu, în temeiul unui contract încheiat cu
posesorul , afară numai dacă tulburătorul este cel pentru care deţine”.
Calitaea procesuală îi este recunoscută de lege detentorului contractual dar numai dacă
acţiunea se îndreaptă împotriva unui terţ. Tetentorul nu se poate plînge împotriva
celuilaltcontractant, pe calea acţiunii posesorii, căci împotriva acestuia poate exercita acţiunile
ce rezultă din nerespectarea obligaţiilor asumate prin convenţie.
Dreptul la exercitarea acţiunile posesorii trebuie să fie recunosct titularilor celorlalte
drepturi reale, cum sunt uzul, uzufructul, habitaţia şi servitutea.
Calitatea procesuală pasivă revine, în acţiunile posesorii, persoanei care a săvîrşit pretinsul
act de tulburare sau deposedare. Dacă autorul faptului este lipsit de capacitate de exerciţiu,
acţiunea va fi îndreptată împotriva reprezentantului legal al acestuia. În schimb, dacă autorul
tulburării sau deposedării este un minor avînd capacitate de exerciţiu restînsă, acţiunea va fi
întrodusă împotriva acestuia, dar în instanţă va fi citat şi ocrotitorul său legal11.
Actele de tulburare sau deposedare pot proveni şi de la o persoană juridică, fie ea
privată, fie de drept public.Intr-o asemenea împrejurrarea acţiunea se va îndrepta împotriva
acestei persoane juridice, în conformitate cu regulile de drept comun privitoare la citarea
acestora.
2. Acţiunea reconvenţională şi participarea terţilor
Admisibilitatea acţiunii reconvenţionale, în cadrul procedării acţiunilor posesorii, nu
poate fi cercetată decît în considerarea condiţiilor speciale care ne-am referit deja şi a naturii
7
perticulare a acţiunilor posesorii. În principiu, nu există obstacole de ordin procedural pentru
admiterea acţiunii reconvenţionale şi în această materie.
Pretenţiile formulate pe cale a acţiunii reconvenţionale trebuie să fie însă în legătură cu
cererea reclamatului . Dar în cadrul acţiunilor posesorii se discută numai asupra posesiei ca
stare de fapt, nu şi asupra dreptului de proprietate. Astfel fiind, apreciem că acţiunea
reconvenţională trebuie să îndeplinească şi ea condiţiile art. 674-676 C. proc. civ. O ocţiune
reconvenţională prin care s-ar urmări valorificarea dreptului de proprietate este incompatibilă
cu scopul şi natura procedurii reglementate de art. 674-676 C. proc. civ. Totuşi trebuie să
remarcăm că dacă reclamantul din acţiunea principală primeşte discuţia asupra dreptului de
proprietate asistăm la o convertire a procesului posesoriu într-un proces potitoriu12.
3. Probele în procesul posesoriu
Legea nu cuprinde limitări cu privire la mijloacele de dovadă ce pot fi folosite în cadrul
acţiunilorr posesorii. De aceea, se poate reţine şi în această materie principiul admisibilităţii
tuturor mijloace de dovadă reglementate de legislaţia noastră.
Cu toate acestea, trebuie să se ţină seama şi de unele particularităţi ce sunt determinate de
natura acţiunilor posesorii şi de faptul că ele se soluţionează de urgenţă şi cu precădere faţă de
alte cauze. De asemenea, va trebui să se ţină seama de faptul că în cadrul acţiunilor posesorii
reclamantul nu urmăreşte stabilirea dreptului de proprietate, ci numai respectarea posesiei
sale.
Datorită particularităţilor de ja menţionate în litigiul posesoriu cea mai frecventivă probă
este cea testimonială. O atare dovadă poartă cel mai adesea asupra existenţei actelor de
tulburare sau deposedarea şi datei la care acestea s-au produs. Dacă însă reclamantul invocă
o tulburare de drept proba se va face, în mod frecventiv, prin prezentarea actului care este de
natură să conteste posesiunea acestuia. Pîrîtulare şi el posibilitatea de a combate, prin probe
testimoniale, susţinerea reclamantului.
Înscrisurile pot fi folosite, adeseori, pentru a proba calităţile posesiei şi pentru a justifica
dreptul reclamantului de a uni posesiunea sa cu posesiunea ,antecesorului. În cadrul acţiunilor
posesorii instanţa trebuie să recurgă însă la o cercetare sumară a înscrisurilor prezentate de
părţi, spre a nu ajunge la o venitabilă cercetarea a fondului dreptului, căci întru-un asemenea
cadru procesual nu se poate corecta decît aparenţa dreptului. Suntem aici în faţa unei situaţii
8
asemănătoare cu aceea privitoare la cercetarea aparenţei dreptului în cadrul procedurii
ordonanţelor preşedenţiale.
O probă frecvent folosită în practică şi adeseori concludentă pentru soluţionarea
litigiului este cercetarea la faţa locului. La pot fi audiaţi şi martori, dacă instanţa găseşte că
acest lucru este util. Cercetarea la faţa locului este deosebit de utilă mai ales pentru
identificarea imobilului şi a porţiunii asupra căreea s-au exercitat actele de tulburare sau de
deposedarea.
VII. Hotărîrea pronunţată în acţiunele posesorii
Asupra acţiunii posesorii instanţa se pronunţă printr-o sentinţă. Hotărîrea pronunţată ntrebuie
să cuprindă elementele prevăzute de art. 261 C.proc. civ. Soluţiile pronunţate de instanţă pot
fi de admitere sau de respingerea a acţiunii.
Hotărîrea de admitere a acţiunii posesorii produce efecte juridice multiplo. Principalul
efect pe care-l determină hotărîrea pronunţată în posesoriu vizează insă repunerea părţilor în
situaţia anterioară. Dacă reclamantul a solicitat şi despăgubiri, iar acestea sunt întemeiate,
instanţa va dispune obligarea pîrîtului la suportarea lor. Soluţia de admitere a acţiunii face ca
posesiunea reclamantului să-şi menţină toate calităţile necesare pentru dobîndirea dreptului de
proprietate prin intermediul prescripţiei achizitive.
Dacă condiţiile art. 674 C. proc. civ. nu sunt întrunite instanţa va dispune respingerea
acţiunii. O atare hotărîrea determină menţinerea stării de fapt din momentul investirii instanţei
de fond. De data aceasta, posesia reclamantului se consideră întreruptă şi nu poate conduce la
dobîndirea dreptului de proprietate ,prin uzucapiune. Reclamantul care a pierdut va putea
promova ulterior o acţiune în revendicare.
Într-adevăr, hotărîrea pronunţată în posesoriu nu are autoritate de lucru judecată faţă de
o acţiune ulterioară cu caracter petitoriu. Soluţia se întemeiază, în esenţa, pe faptul că acele
două acţiuni au onatură diferită şi un temei juridic distinct. Jurisprudenţa noastră a
evedenţiatşi ea că nu există identitatea de cauză între o acţiune petitorie şi o acţiune posesorie.
Menţionăm însă că şi pîrîtul care a pierdut în posesoriu areposibilitate de apromova o
acţiune ulterioară cu caracter petitoriu, fără a i se putea opune, cu succes, excepţia puterii
lucrului judecat.
9
Soluţia conform căreia autoritatea de lucru judecat de la posesoriu la petitoriu nu
funcţionează este constat promovată şi de doctrină.
Dar care este raportul dintre hotărîrea pronunţată în petitoriu şi acţiunea posesorie
promovată ulterior de către una dintre părţi? În această chestiune doctrina a decis că hotărîrea
pronunţată în petitoriu are autoritate de lucru judecat asupra problemei posesiei . Drept
urmare, cel care a pierdut acţiunea în revendicare nu mai poate promova, cu succes, o cerere
posesorie cu privire la aceleşi imobil şi între aceleaşi părţi.
Soluţiei enunţate mai sus i s-ar putea reproşa că face abstracţie de fapt că între cele
două acţiuni – acţiunea petitorie şi acţiunea posesorie – nu există identitate de cauză juridică.
Observaţia, în rigoarea principiilor privitoare la autoritatea lucrului judecat ar fi exactă, căci
temeiul juridic al celor două acţiuni diferă. Dar, în acelaşi timp.nu poate ignora faptul că
hotărîrea pronunţată asupra petitoriului conţine şi o statuare implicită asupra posesoriului477.
Iată de ce socotim că hotărîrea obţinută în petitoriu are autoritate de lucru judecat faţă de o
acţiune posesorie promovată ulterior .
O concluzie fundamentală se impune, anume aceea că hotărîrea pronunţată în petitoriu
are preponderenţă faţă de soluţia dată în posesoriu. Aceasta în sensul că hotărîrea dată în
posesoriu nu mai poate fe executată după rămînerea definitivă a soluţiei pronunţate în
petitoriu13. Soluţia se impune însă numai cu privire la măsura repunerii părţilor în situaţia
anterioară, adică a ordinului dat în posesoriu cu privire la respectarea posesiunii
reclamantului114.
De asemenea, se impune să mai arătăm că hotărîrea pronunţată în posesoriu se bucură de
autoritate de lucru judecat faţă de o nouă acţiune posesorie. Excepţia puterii de lucru judecat
va putea fi invocată de data aceasta, cu succes, dar numai dacă există tripla identitate de părţi,
obiect şi cauză. Aceasta impune însă ca actele sau faptele generatoare ale acţiunii să fie
identice în ambele procese479; dacă circumstanţele de fapt pe care se întemeiază cele două
acţiuni sunt diferite excepţia puterii lucrului judecat nu opereză15.
10
Concluzii
Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni în justiţie prin care posesorul tinde să restabilească situaţia
de fapt existentă anterior tulburării sau deposedării, fără a se pune în discuţie existenţa
dreptului de proprietate sau a altui drept real asupre bunului. Finalitatea acţiunilor posesorii
este aceea de a asigura protecţia unei situaţii de fapt preexistent, independent de sorgintea
juridică a acesteia, titularii acestor acţiuni fiind astfel dispensaţi de obligaţia deosebit de dificilă
de a face dovada dreptului de proprietate ori a altui drept real, pentru a-şi demonstra calitate
procesuală activă în promovarea unor asemenea acţiuni.
Raţiunea conservării acţiunilor posesorii, ca şi perenitatea lor, rezidă în aceea că, de
regulă, posesia, ca situaţie de fapt, dă expresie dreptului de proprietate sau altui
drept real, a căror prerogativă o constituie. Pentru raţiuni de ordin pragmatic,
constatînd în asigurea celerităţii soluţionării litigiilor cu un atare obiect şi evitarea
situaţiilor conflictuale prelungite, legiuitorul a înţeles ca, în această materie, să
restrîngă obiectul probaţiunii exclusiv la existenţa posesiei, ca stare de fapt.
11
NOTE BIBLIOGRAFICE
1A se vedea pentru definirea acţiunilor posesorii: C. Stănescu, Drept civil persoană fizică
2 C. Stănescu. Drept Civil . Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturile reale. p 796.
3 C. Stănescu. Drept Civil . Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturile reale. p 775-776.
4 G Hamangiu op.cit.p.162.
5 C. Stănescu, Drept civil. Persoană juridică. Drepturile rreale, p.796-798; V.M. Ciobanu, În tratat
Teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, p.534-535.
6 A se vedea Mic dicţionar enciclopedic, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.284.
7 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol II, p.456. V.Negru, D.Radu,
op.cit.p.380.
8 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol II, p.461. D. Gherosim
op.cit.p.162.
9 D. Lupulescu, Dreptul de proprietate personală, p.238. E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare,
Vol I,p.282.
10 A se vedea D. Lupulescu, Dreptul de proprietate personală, p.241.
11 Gr. Porumb, Codul de procedură civilă, vol II, p.463.
12 I. Leş. Proceduri civile speciale reglementate în Codul de procedură civilă, p.137;V.M. Ciobanu,
în Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol II.p.543.
13 E. Chele, Executarea hotărîrii pronunţate în posesoriu după judecarea acţiuni petitorii, p.57-58.
A se vedea în sens contrar D. Florescu. Executarea hotărîrii pronunţate în posesoriu după
judecărea acţiunii potitorii, R.R.D. nr. 8/1973, p.52-55.
14 I. Leş. Proceduri civile Speciale. Editura All. Beck. Bucureşti 2000.
15G. Boroi, D. Rădulescu, op. cit. p. 886; V. M. Ciobanu, în Tratat teoretic şi practic
de procedură civilă, vol II. p. 542 .
12
Bibliografie
1. C. Stănescu. Drept civil persoană fizică. Persoană juridică. Drepturi reale
Bucureşti. Editura Lumina Lex 1997.
2. M.N. Constantin Marile Instituţii ale dreptului civil. Editura Dacia .
Cluj-Napoca 1982.
3.Gr. Porumb. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. Editura Ştiinţifică.
Bucureşti 1962.
4. D. Gherasim. Teoria generală a posesiei în dreptul civil romîn, Editura
Academiei Romînă Bucureşti 1989.
5. V. M. Ciobani Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Editura Naţională
Bucureşti 1997.
6. F. Secrieru Acţiunile posesorii. Editura Lumina Lex 1999.
7. A. Colin H. Capitant. Cours elementaire de droit civil francais, tome I
neuvieme edition por I.J. De la Morandiere Paris, Librăria Dallor 1993.
8. Heravanu Principiile procedurii judiciare institutul de arte grafice „Lupta „
Bucureşti 1992.
9. I. Leş. Procedurile speciale. Editura ALL. BECK. Bucureşti 2000.
10.Mic Dicţionar enciclopedie. Ediţia II revăzută şi adăugată. Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1978.
13
Cuprins
I. Noţiunea şi justificarea acţiunilor posesorii ----------------------------------------------- 1
II. Reglementarea acţiunilor posesorii -------------------------------------------------------- 1
III. Obiectul protecţiei posesorii ----------------------------------------------------------------- 2
IV. Felurile acţiunilor posesorii ------------------------------------------------------------------ 2
V. Condiţiile acţiunilor posesorii ---------------------------------------------------------------- 3
1. Existenţa unui act de tulburare sau de deposedare ------------------------------------ 3
2. Promovarea acţiunii posesorii în termen de un an de
la data tulburării sau deposedării --------------------------------------------------------- 4
3. Posesiunea reclamantului să aibă o durată de cel puţin un an ------------------------ 5
4. Posesia reclamantului trebuie să fie utilă-------------------------------------------------- 5
VI. Reguli procedurale privind soluţionarea acţiunilor posesorii---------------------------- 7
1. Sesizarea instanţei ----------------------------------------------------------------------------------- 7
2. Acţiunea reconvenţională şi participarea terţilor---------------------------------------------- 8
3. Probele în procesul posesoriu --------------------------------------------------------------------- 8
VII. Hotărîrea pronunţată în acţiunele posesorii ------------------------------------------------ 9
VIII. Concluzii ------------------------------------------------------------------------------------------ 11
IX. Note Bibliografice -------------------------------------------------------------------------------- 12
X. Bibliografie ------------------------------------------------------------------------------------------ 13
14
Universitatea ,, Al.I. Cuza”
Facultatea de Drept
REFERAT
Disciplina: ,, Proceduri Civile Speciale”
TEMA: ,,Acţiuni posesorii”
Coordonator: Prof. Dr. Gh. Durac
Aefectuat:
15
-Iaşi 2005-
16