Capitolul 4
ANALIZA SISTEMICĂ A FUNCŢIILOR
4.1. Analiza sistemică a funcţiilor: obiectiv; cadrul
metodologic general
Obiectivul analizei sistemice a funcţiilor este identificarea
funcţiilor critice/supradimensionate din punct de vedere economic,
adică a funcţiilor ale căror costuri sunt mult mai mari decât valoarea
lor de întrebuinţare.
Pentru atingerea acestui obiectiv, se compară pentru fiecare
funcţie cele două categorii de ponderi determinate la etapele
anterioare: ponderea în valoarea de întrebuinţare (qj) cu ponderea în
costul de producţie (pj).
La un produs ideal, conceput, proiectat şi realizat perfect,
ierarhizarea funcţiilor după ponderile lor în valoarea de întrebuinţare
trebuie să coincidă cu ierarhizarea după ponderile lor în costul de
producţie, respectându-se astfel o condiţie fundamentală specifică
ingineriei valorii care arată perfecta proporţionalitate între cele două
categorii de ponderi, exprimată de relaţia următoare:
1
(4.1)
unde a = 1.
În raport cu un sistem de coordonate qjOpj, toate funcţiile unui
produs ideal vor fi localizate pe o dreaptă (1) înclinată la 45 , aspect
prezentat în fig .4.1.
Fig. 4.1. Analiza sistemică pentru un produs ideal
La un produs real, funcţiile sale pot fi localizate în planul q j0pj
atât pe o dreaptă de regresie (2), cât şi în vecinătatea ei, dreaptă care
nu va mai fi înclinată la 45o (fig. 4.2). Prin intermediul unei astfel de
reprezentări grafice putem evalua în ce măsură există disproporţii între
costurile funcţiilor şi contribuţia lor la valoarea produsului.
Ecuaţia dreptei (2) este pj = b·qj iar coeficientul unghiular (b)
se determină prin metoda celor mai mici pătrate. Pentru a reprezenta o
proporţionalitate medie, dreapta (2) trebuie să se abată cât mai puţin
posibil de la punctele reale, condiţie exprimată prin relaţia următoare:
(4.2)
Din condiţia:
2
(4.3)
rezultă:
(4.4)
(4.5)
unde:
S - entropia sistemului, arată gradul de împrăştiere a punctelor F j în
planul qj0pj.
Evident, cu cât S este mai mic, cu atât punctele F j se află mai
aproape de dreapta (2). Se poate considera că un obiect este bine
proiectat dacă S0,01 [52].
Din fig. 4.2 rezultă că funcţiile F3, F5 şi F1 sunt funcţii critice
pentru cazul prezentat, deoarece ponderile lor în valoarea de
întrebuinţare sunt mult mai mici decât ponderile în costul produsului
şi trebuie reproiectate
Fig. 4.2. Analiza sistemică pentru un produs real
3
În tabelul 4.1. se prezintă pentru exemplificare analiza sistemică
pentru produsul traductor magnetic pasiv de mişcare.
Analiza sistemică - traductor magnetic de
turaţie .Tabelul 4.1.
Fj qj pj qj2 qj pj bqj pj-bqj (pj-bqj)2
F1 15 24,43 225 3666,5 17,81 6,62 43,82
F2 10,8 5,9 116,64 63,72 12,83 - 6,93 48,02
F3 11,6 11,08 134,56 128,53 13,78 - 2,7 7,29
F4 6,9 1,67 47,61 11,52 8,19 - 6,52 42,51
F5 8,3 2,3 68,89 19,09 9,86 - 7,56 57,15
F6 5,5 1,13 30,25 6,22 6,53 - 5,4 29,16
F7 7,1 3,74 50,41 26,55 8,43 - 4,69 22
F8 15,8 40,56 249,64 640,85 18,76 21,8 475,24
F9 12,5 1,53 156,25 19,12 14,85 -13,32 177,42
F10 6,5 7,66 42,25 49,79 7,72 - 0,06 0
Total 100 100 1121,5 1331,8 902,61
Direcţiile de cercetare ce trebuie adoptate ulterior pentru
îmbunătăţirea unui obiect, pot fi identificate cu claritate având ca
reper obiectivul fundamental al ingineriei valorii exprimat prin relaţia
pe care o prezentăm din nou:
IV maxVIG/CP
Pentru maximizarea acestui raport se poate recurge la una sau la mai
multe dintre următoarele strategii, prezentate sugestiv şi în fig.5.1. re.
4
4.2. Studiul funcţiilor auxiliare
O problemă analizată în literatura românească [53] este aceea a
funcţiilor secundare sau auxiliare care nu au utilitate dar costă. Cum le
considerăm în analiză? Există următoarele două posibilităţi:
10 Să fie reprezentate ca atare, pe axa ordonatei.
În această situaţie se naşte ideea ca în locul unei drepte de
regresie prin originea axelor să se folosească o dreaptă de forma:
Aplicând metoda celor mai mici pătrate obţinem expresiile
parametrilor a şi b.
(4.6)
unde: n - numărul de funcţii
20 Să se transfere costul funcţiilor auxiliare către funcţiile
principale pe care le condiţionează.
Aplicând acest procedeu, va trebui să corectăm ponderea în
cost a funcţiilor principale condiţionate/ajutate, prin adăugarea părţii
care revine acestora din costul şi din ponderea în cost a funcţiilor
auxiliare:
(4.7)
unde:
pj - ponderea iniţială a funcţiei principale Fj în costul produsului;
5
pj'- noua pondere în cost a funcţiei Fj;
pja'- partea din ponderea funcţiei auxiliare care revine funcţiei Fj.
Exemplu:
Becul cu incandescenţă are, printre altele, următoarele funcţii:
F1 - “transformă energia electrică în flux luminos”; F2 - “este fiabil”;
F3 - “transformă energia electrică în căldură”.
F1 şi F2 sunt principale. F3 este auxiliară pentru F1 şi F2.
Dacă, de exemplu, în urma dimensionării economice s-au
obţinut ponderile:
p1 0,25; p2 0,21; p3 0,08
şi dacă acceptăm că funcţia F3 le ajută pe primele două în mod egal,
vom obţine:
Considerăm că a doua variantă de analiză este mai corectă,
pentru că funcţiile auxiliare, nefiind sesizate de către utilizator, trebuie
să-şi transfere costul către funcţiile principale, adică acelora care au
utilitate şi sunt rezultatul direct al cerinţelor utilizatorului
4.3. Caracterul iterativ al ingineriei valorii
Pentru atingerea obiectivului urmărit, sunt situaţii în care
ingineria valorii trebuie aplicată de mai multe ori pentru unul şi
acelaşi obiect, restrâns sau mai dezvoltat în funcţie de direcţia de
cercetare adoptată.
Astfel, dacă perfecţionarea produsului se poate realiza numai
prin reproiectarea funcţiilor în vederea reducerii costurilor lor, fără a
6
se modifica dimensiunile tehnice ale funcţiilor, atunci ponderile
funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului rămân aceleaşi.
Dacă direcţia de cercetare a impus reproiectarea dimensiunilor
tehnice ale funcţiilor, implicit sunt modificate şi costurile funcţiilor
respective şi astfel studiul de IV se repetă în absolut toate etapele lui
cunoscute, deoarece nivelurile de importanţă a funcţiilor sunt
influenţate în mare măsură de valorile dimensiunilor tehnice şi teebuie
calculate din nou.
4.4. Analiza utilitate/cost sau utilitate/pondere în cost.
În literatura românescă se întâlneşte analiza sistemică între q j
şi pj .
În continuare încercăm să demonstrăm de ce acest mod de
analiză crează confuzie şi chiar erori.
10 Dacă analiza se efectuează pentru produsul etalon (în care
utilităţile intrinseci sunt egale cu unitatea) ponderile pj au semnificaţia
utilităţii funcţiilor.
O altă variantă a produsului va avea în mod necesar alte
utilităţi ale funcţiilor, a căror sumă va fi diferită de unitate.
Să presupunem de exemplu, că s-ar dubla utilitatea produsului.
Dacă ponderile în cost rămân determinate în raport cu costul
total, în noua variantă vom avea un dezechilibru prea mare între cele 2
dimensiuni care deformează în mod artificial
rezultatul.
20 Dacă produsul reproiectat face într-o fază ulterioară obiectul
IV, conform metodologiei expuse anterior se va considera produs de
referinţă, ceea ce va presupune reluarea calculelor de la zero[54] .
7
30 În metodologia românească există o inconsecvenţă şi
anume: suma ponderii funcţiilor în utilitate nu trebuie neapărat să fie
egală cu unitatea, în timp ce suma ponderii în cost este întotdeauna
egală cu unitatea.
40 Faptul că în metodologie se utilizează pentru aprecierea
dimensiunii tehnice a funcţiei mărimea pj, chiar dacă aceasta se
modifică de la o variantă la alta de produs generează confuzie. De
exemplu, de cele mai multe ori se face greşeala că pentru varianta
reproiectată se stabilesc ponderile în utilitate printr-un raţionament
similar cu cel iniţial, ceea ce este total greşit.
Pentru eliminarea acestor confuzii şi imperfecţiuni, propunem
următoarele variante de analiză sistemică.
10 Dreapta de regresie se stabileşte între utilitatea şi ponderea
în cost a fiecărei funcţii:
pj = b.VIj (4.8)
cu VIj = qj.uj
unde:
qj - este unic determinat pentru varianta etalon a produsului;
uj - utilitatea intrinsecă a funcţiei pentru soluţia concretă analizată.
kj - ponderea funcţiei în cost, pentru varianta etalon, calculată prin
raportarea la costul acestei variante, astfel încât:
pj = 1 ;qj = 1
Dacă se adaugă o funcţie nouă, aceasta va primi o pondere prin
comparaţie directă cu cele existente, astfel căqj 1 . Această
diferenţă este perfect justificată prin faptul că este vorba despre alt
produs.
8
Modificarea costului faţă de varianta etalon va conduce ,de
asemenea, la modificarea ponderii în cost, implicit , ceea
ce sugerează consecvenţă în analiză.
20 După determinarea, pentru varianta reproiectată, a utilităţii
funcţiilor şi produsului, precum şi a costului se pot calcula ponderile
funcţiilor în utilitate şi în cost, folosind datele variantei reproiectate:
(4.9)
(4.10)
astfel încât, în orice variantă, atât în cea etalon, cât şi în cele
reproiectate, suma ponderilor în utilitate şi în cost rămâne egală cu
unitatea.
În opinia noastră, această relaţie este cea mai corectă,
respectând cel mai bine spiritul principiului proporţionalităţii; este
însă cea mai laborioasă şi poate încă să creeze confuzii.
4.5. Aspecte particulare ale ingineriei valorii
4.5.1. Ingineria valorii la produsele modulate
Concepţia modulară a unor obiecte se promovează din ce în ce
mai mult datorită avantajelor tehnico-economice. Prin modul vom
considera o componentă a produsului care are un set de funcţii ce o
individualizează de celelalte module, cu excepţia funcţiilor cu caracter
general (să fie fiabil, să fie mentenabil etc.).
9
În acest caz, IV se poate efectua pe fiecare modul în parte sau
numai pentru anumite module, alese după diferite criterii
(costul/durata studiului, importanţa funcţiilor, ponderea modulului în
costul produsului etc.).
4.5.2. Ingineria valorii pe subsisteme
Metodologia curentă a ingineriei valorii
preconizeaza direcţiile de modernizare a unui obiect, în
urma identificării funcţiilor critice prin analiza sistemică
generală, efectuată la nivelul întregului obiect.
Ingineria valorii pe subsisteme (ansamble,
subansamble) este recomandată pentru obiecte de
mare complexitate şi are urmatoarele obiective:
identificarea şi cuantificarea contribuţiei fiecărui
subsistem la generarea funcţiilor critice la nivelul
unui întreg produs;
identificarea funcţiilor critice la nivelul fiecărui
subsistem, funcţii ce nu au reieşit ca fiind critice prin
analiza sistemică globala 55, 56.
Aplicarea IV pe subsisteme implică
parcurgerea următoarelor etape:
a) Analiza sistemică globală.
Aceasta primă etapă de aplicare a IV pe
subsisteme coincide de fapt cu analiza sistemică
globala specifică metodologiei tradiţionale de IV şi are
ca obiectiv identificarea funcţiilor critice la nivelul
10
întregului produs studiat (P). În fig. 4.3. este prezentat
rezultatul unei astfel de analize pentru un produs virtual
format din patru subansamble.
Astfel, pentru exemplul abordat, funcţiile cele mai
critice la nivelul întregului produs P sunt în ordine Fx si
Fc. Deşi funcţiile Fa şi Fb sunt situate deasupra dreptei
de regresie, se poate accepta într-o prima instanţă că
nu sunt critice deoarece la fiecare dintre ele ambele
categorii de ponderi (în cost - pj şi în valoarea de
întrebuinţare - qj) sunt apropiate ca valoare.
b) Stabilirea nomenclatorului de funcţii pentru
fiecare subsistem.
Din nomenclatorul de functii al întregului produs
P, se identifica pentru fiecare subsistem Sk, doar
funcţiile Fjk la a căror materializare participă acest
subsistem.
11
Fig. 4.3. Analiza sistemică globală, la nivelul produsului
P.
c) Determinarea nivelurilor de importanţă pentru
funcţiile fiecărui subsistem.
Pentru fiecare funcţie Fjk se determină nivelul sau
de importanţă njk , astfel:
proporţional cu nivelul de importanţă nj stabilit initial
la nivelul întregului produs, sau
printr-o noua ordonare a funcţiilor Fjk prin aplicarea
unuia dintre procedeele consacrate.
d) Calculul ponderilor în valoarea de întrebuinţare
pentru funcţiile fiecărui subsistem.
Ponderile în valoarea de întrebuinţare a funcţiilor
Fjk se calculează cu relaţia următoare:
qn
njkjk
jkj
(4.11)
e) Dimensionarea economică a funcţiilor fiecărui
subsistem.
Dimensionarea economică a funcţiilor Fjk se
efectuează pe baza procedurii specifice IV traditionale
şi a aceloraşi date iniţiale, calculându-se astfel costurile
funcţiilor (Cjk).
Ponderile funcţiilor Fjk în costul fiecarui subsistem
Sk se determină cu relaţia următoare:
12
pC
Cjkjk
jkj
(4.12)
f) Analiza sistemică la nivelul fiecărui subsistem.
Pentru efectuarea analizei sistemice la nivelul
fiecărui subsistem, se calculează mai întâi coeficienţii
unghiulari ai dreptelor de regresie (k) pentru fiecare
subsistem Sk, folosind următoarea relaţie:
b
q p
qk
jk jkj
jkj
2 (4.13)
de unde rezultă:
k karctg b (4.14)
13
Fig. 2. Analiza sistemică la nivelul fiecărui subsistem Sk.
Pe baza reprezentărilor grafice prezentate în fig. 4.4. se
constată următoarele:
Contribuţia fiecărui subsistem la generarea
funcţiilor critice la nivelul întregului produs.
Astfel, funcţia Fx este determinată în ordinea
contribuţiei lor de subsistemele S3, S1 şi S2, iar funcţia
Fc este determinată în primul rând de către
susbsistemul S1 şi într-o mică măsură de către
subsistemele S2 si S3.
Funcţiile critice la nivel de subsisteme,
neidentificate iniţial ca funcţii critice la nivelul
întregului produs.
Astfel, la nivelul subsistemului S1 funcţia Fz este funcţia
cea mai critică, deşi la nivelul produsului P nu ridica
iniţial nici o problemă. Într-o situatie similară se mai
află: la nivelul subsistemului S2 funcţiile Fy si Fa, iar la
nivelul subsistemului S3 funcţiile Fa si Fb.
Referitor la funcţiile Fa si Fb se poate concluziona
ca într-o prima instanţă nu au fost considerate ca fiind
14
critice la nivelul întregului produs P datorită efectului de
compensare realizat de către subsistemul S4.
Studiul poate fi continuat şi aprofundat printr-o
analiză cu caracter iterativ specifică IV tradiţionale-
denumită şi IV în cascadă, cat şi prin IV în trepte.
4.5.3. Ingineria valorii în trepte
Ingineria valorii în trepte constituie o
dezvoltare a metodologiei tradiţionale de IV şi are ca
obiectiv aprofundarea studiului prin orientarea
cercetărilor către redimensionarea organologică sau
tehnologică. Pentru aceasta, analiza sistemică globală
poate fi realizată ulterior pe cele două elemente
fundamentale ale costurilor funcţiilor - cheltuielile
materiale (Cmj) şi cheltuielile salariale (Csj), parcurgând
următoarele etape:
a) Stabilirea cheltuielilor materiale şi salariale
pentru fiecare funcţie, ştiind că:
Cj = Cmj + Csj
(4.15)
unde:
Cj - costul total al unei funcţii Fj;
Cmj - cheltuielile materiale specifice funcţiei Fj;
Csj - cheltuielile salariale specifice funcţiei Fj.
15
b) Calculul ponderilor funcţiilor în costul
produsului, separat, pentru cheltuielile materiale şi
salariale, cu relaţiile:
pmj = Cmj / Σ Cmj (4.16)
psj = Csj / ΣCsj
(4.17)
c) Analiza sistemică pentru fiecare dintre cele
două categorii de cheltuieli.
Pentru efectuarea analizei sistemice se calculează
mai întâi coeficienţii unghiulari ai dreptelor de regresie
(m) si (s) folosind următoarele relaţii:
bm = Σqj.pjm / Σqj2 4.18)
bs = Σqj.pjs / Σqj2 (4.19)
unde:
qj - ponderea funcţiei Fj în valoarea de întrebuinţare a
produsului.
Din relatiile (4.18) si (4.19) rezulta:
αm = arctg bm
(4.20) αs = arctg bs
(4.21)
Considerând în continuare acelaşi exemplu, pe
baza reprezentărilor grafice prezentate în fig. 4.5. se
constată următoarele la nivelul întregului produs P:
funcţia Fx este critică datorită ambelor cauze: atât
cheltuielilor materiale cât şi celor salariale;
16
funcţia Fc este critică numai datorită cheltuielilor
materiale.
Studiul de IV în trepte poate fi aprofundat ulterior
prin IV pe subsisteme, cuantificându-se astfel
contribuţia fiecăruia dintre acestea la eventualele
supradimensionări ale cheltuielilor materiale sau/şi
salariale.
17
Fig.4.5. Analiza sistemica la nivelul cheltuielilor
materiale şi a cheltuielilor salariale.
4.5.4. Analiza sistemică pe elemente de cost.
Pornind de la sugestia făcută de şcoala românească de IV [57]
de a se efectua analiza sistemică atât pentru costul total cât şi pe cele
două componente ale sale, materialele şi manopera, autorul propune o
generalizare [58].
Astfel, dacă se notează cij costul cu care resursa Ri (materiale,
energie, manoperă, cheltuieli generale) participă la realizarea costului
funcţiei Fj se determină ponderea fiecărui tip de resursă în costul
funcţiei:
(4.22)
Costul funcţiei Fj este:
(4.23)
Ponderea funcţiei în costul total este:
(4.24)
Formula (79 ) a dreptei de regresie devine:
(4.25)
unde:
18
ak U
Uiij j
j
2 (4.26)
este panta dreptei de regresie a dependenţei dintre costul resursei R i şi
utilitatea funcţiei Fj:
k U aij j i (4.27)
În tabelul 4.2. sunt prezentate rezultatele unui exemplu-test.
19
Tabelul 4.2
Analiza sistemică pe elemente de cost
RESURSE COST F1 F2 F3 F4
MATERIALE 200 50 5O 25 75
MANOPERĂ 300 25 50 75 150
ENERGIE 250 50 25 100 75
CHELTUIELI
GENERALE
250 75 75 50 50
TOTAL 1000 200 200 250 350
PONDERE ÎN
UTILITATE
1 0,1 0,2 0,3 0,4
PREŢ 1500 150 300 450 600
PONDERE ÎN COST 1 0,2 0,2 0,25 0,35
k j1 0,2 0,05 0,05 0,025 0,075
k j2 0,3 0,025 0,05 0,075 0,15
k j3 0,25 0,05 0,025 0,1 0,075
k j4 0,25 0,075 0,075 0,05 0,05
Analiza rezultatelor din acest exemplu conduce la următoarele
concluzii cu valabilitate generală:
1o Încadrarea funcţiilor în funcţii supradimensionate sau bine
dimensionate din punct de vedere economic se poate realiza pentru
fiecare gen de resursă în parte.
2o O funcţie poate să fie bine dimensionată în ceea ce priveşte
o anume resursă, dar supradimensionată în privinţa altor resurse.
3o Analiza se poate limita la o singură resursă.
20
4.5.5. Analiza energetică a valorii.
Notăm cu pij ponderea fiecărei categorii de cheltuieli (resurse)
în realizarea funcţiei [59], adică dimensiunea economică a funcţiei
pentru resursa respectivă:
(4.28)
Analiza proporţionalităţii dintre dimensiunea qij şi utilitatea
funcţiei conduce la dreapta de regresie:
(4.29)
unde:
(4.30)
Dar ak
U
c U
c Uiij
j
ij j
j
2 2 (4.31)
Rezultă:a
b
c
cri
i
ii (4.32)
unde: ri reprezintă ponderea resursei Ri în costul total al produsului.
Spre deosebire de prima analiză, în care panta dreptei de
regresie se obţine prin sumarea pantelor corespunzătoare fiecărei
resurse, a doua analiză este independentă, concluziile având însă un
grad mai redus de generalitate.
Aceasta a doua formă de analiză ne-a sugerat abordarea
concretă a unor resurse speciale, cum ar fi resursa energetică [60].
21
Argument:
Deciziile pe care la iau oamenii de la simpla alegere a
meniului, până la marile probleme strategice care privesc întreaga ţară
sunt direct sau indirect dictate şi de energie.
Conţinutul energetic al unui produs, proces, activitate include
energia înglobată în toate fazele de realizare şi utilizare a acestuia, de
la materia primă şi până la produsul aflat în exploatare. Astfel, putem
întâlni produse care se execută din materiale cu un conţinut energetic
redus, dar a căror realizare solicită un consum mare de energie; altele
se realizează cu un consum mic de energie dar necesită în exploatare
consumuri mari.
În general, conţinutul energetic al unui produs este dat de
relaţia:
E = EMP + EMF + EPT + EU (4.33)
unde:
EMP - energia încorporată în materiile prime; EMF - energia
încorporată în mijloacele fixe, participante la realizarea produsului;
EPT - energia primară, corespunzătoare energiei consumate în unitate
pentru realizarea produsului;EU - energia consumată de produs în
decursul exploatării sale.
Se observă că pentru determinarea conţinutului energetic al
unui produs sunt necesare informaţii complexe în legătură, atât cu
procesele energetice din amonte, cât şi din aval de producător. În
multe cazuri, însă, se constată o oarecare echivalenţă în privinţa unora
din cei patru termeni, astfel încât se poate simplifica procesul de
informare şi analiză.
22
Ideea ingineriei energetice a valorii este aceea de a pune faţă
în faţă utilitatea funcţiei şi a produsului, pe de o parte, cu conţinutul
energetic al lor pe de altă parte.
Dimensiunea energetică a funcţiei sau conţinutul energetic al
funcţiei reprezintă cantitatea de energie consumată pentru funcţie,
respectiv ponderea funcţiei în conţinutul energetic al produsului.
Dacă se cunosc ponderile kij, ale costului reperului (operaţiei)
Ri pentru funcţia Fj şi conţinutul energetic al reperului Ri (Wi) atunci
se poate determina participarea acestui reper la dimensiunea
energetică a funcţiei.
W W kij i ij (kwh/funcţie) (4.34)
Rezultă conţinutul energetic al funcţiei Fj:
W Wj iji
(Kwh/funcţie) (4.35)
respectiv ponderea funcţiei în conţinutul energetic al produsului:
wW
W
W k
W kjj
jj
ii
ij
i ijji
(4.36)
Analiza sistemică, utilizând dreapta de regresie:
(4.37)
conduce la următoarele concluzii:
1o Funcţiile supradimensionale din punct de vedere energetic
sunt acelea pentru care se consumă prea multă energie în raport cu
utilitatea lor.
Asupra acestor funcţii va fi necesară o acţiune de reducere a
consumului de energie. Acţiunile care decurg din această analiză nu
23
vor fi îndreptate în mod obligatoriu spre ieftinirea unor repere ci spre
reducerea energiei încorporate.
2o Este posibil ca o asemenea analiză să intre în contradicţie cu
analiza globală, pe costuri. In aceasta situaţie se pot utiliza metodele
analizei multicriteriale pentru determinarea priorităţilor în
îmbunătăţirea soluţiei constructive.
3o Dimensiunea energetică a funcţiei şi produsului are un
avantaj cert în raport cu dimensiunea economică şi anume, acela că nu
are ca intermediar preţul, care variază de la o etapă la alta, înglobând
şi alte elemente decât cele de substanţă.
24
Recommended