ANUL II.—Nr.23—24 1—15 O C T O M B R I E 1926
ÎNFRĂŢIREA ROMÂNEASCĂ Organ a l „Ligii A p ă r ă r i i N a ţ i o n a l e C r e ş t i n e "
Presa minoritară Adjectivul minoritar a putut pri-
cinui la unii din oamenii noştri politici o atitudine de rezervă şi sfială neexplicabilă; pe alţii, ajunşi la guvern, i-a împins la o serie de concesiuni dăunătoare poporului român, ca şi cum nu s'ar referi la o popu-laţiune, care trăeşte cu noi alături sub cupola măreaţă a aceluiaşi stat, fiind îndrituită şi ocrotită prin aceleaşi legi, în vigoare egală pentru toţi cetăţenii României.
Din această conlocuire rezultă în mod firesc necesitatea de a ne preciza limpede purtarea faţă de minoritari.
Liga Apărării Naţionale Creştine a decjarat prin programul ei, clar şi franc:
Facem o distincţiune ireductibilă între minorităţi creştine şi minoritate jidovească.
Cu minorităţile creştine avem drept bază comună religia creştină împăr-tăşindu-ne cu toţii din-acelaşi ideal moral, către a cărui realizare trebue să tindă ori-ce stat creştin prin funcţiunea normală a instituţiilor sale.
Cu minorităţile creştine vom lărgi baza comună de înţelegere, pe măsură ce ele se vor pătrunde de convingerea stăpânitoare, că soarta lor este indisolubil legată de soarta statului român şi că deci numai prin fidelitate şi lealitate îşi pot promova mai bine interesele lor specifice.
Minorităţilor creştine le spunem: noi nu ne gândim la desnaţionali-zarea voastră, pentru-că nici în firea noastră nu stă ascunsă atare patimă de dominaţiune brutală, nici nu ne împinge vre-o nevoie numerică, având o sdrobitoare majoritate faţă de toate minorităţile etnice laolaltă.
Stabilind astfel temelia de colaborare până la deplină identificare a intereselor minoritare cu mersul ascendent al puterii poporului român sub egida aceluiaşi stat, părinte o-crotitor de o potrivă pentru toţi, Liga Apărării Naţionale Creştine nu numai că nu poate fi ostilă minorităţilor creştine, dar crede cu tărie că va contribui la apropiere, întrebuin
ţând cu mult folos acel indestructibil element de legătură care se numeşte biserica lui Christos.
Aşa dar, svonul, că organizaţia noastră se îndreaptă contra minorităţilor creştine, fiind diametral opus programului nostru, este născocit de bârfitori.
Tot atât de limpede s'a fixat în acelaşi program atitudinea noastră şi faţă de minoritatea j/dovească, inasimilabilă, etern duşmănoasă ori cărei ordine de stat naţional şi creştin. Cu acest neam nu se poate concepe o bază cinstită de înţelegere. Toate popoarele, cári au încercat aşa ceva, s'au trezit după, iluzia începutului că au ajuns sub stăpânirea Jidanilor. Experienţa altora e suficientă pentru ca România întregită să tragă din ea învăţămintele necesare: De aceia L. A. N. C. în preambulul articolului 6 pune următoarea consideraţie generală spre a-şi întemeia măsurile ce şi-a fixat în program :
„Jidanii însă, prin numărul lot mare, prin mentalitatea lor specifică diametral opusă Urii noastre arice şi creştineşti, prin lipsa totală a sentimentului patriotic, prin neîntrerupta lor râvnă de acaparare a tuturor bunurilor şi de dominaţiune universală, prin subjugarea popoarelor creştine, constitue un pericol, care reclamă o imediată şi radicală soluţionare".
Atât de curajos şi limpede nu a vorbit nici un partid politic din România, de la unirea Principatelor până în zilele noastre.
Lumina cea nouă aruncată în a-rena politică nu convine nici Jidanilor nici jidoviţilor.
De aceia Jidanii caută să o întunece provocând confuzie cu profundă rea credinţă în rândurile populaţiei minoritare. Programul antisemit de apărare contra lor, ei îl prezintă ca hostii tuturor minorităţilor creştine.
Instrumentul de răspândire a svo-nurilor false, de strecurare a intrigilor şi denaturare perseverentă a a-
devărului, de inducere metodică în eroare a spiritelor este bine înţeles presa, căzută în mâna lor. Prin mijlocul gazetăriei ei mobilizează toate forţele centrifuge, sau cel puţin nemulţumite de aşezământul României mari, contra organizaţiei noastre de stat.
Dacă nu se poate demonstra negru pe alb că această presă este întreţinută de finanţa jidovească, pentru-că ascunse şi încâlcite sânt căile pe care băncile internaţionale îi trimete ajutoare băneşti; se poate însă desvălui marelui public românesc că Jidanii stau în fruntea presei minoritare.
A sta în frunte şi a conduce e~ fectiv nu exclude prezenţa câtorva sau chiar a multor redactori creştini în biroul unui jurnal, când totul ce se scrie porneşte din mentalitatea şi intenţia duşmănoasă a şefului semit; sau când articolele sânt de fapt cenzurate aşa ca să între în cadrul intereselor generale iudaice, pe care bieţii redactori creştini de multe ori nici nu le bănuesc.
Garanţie de curăţie sufletească nu prezintă nici faptul că redactorul de origină semită a trecut el sau părinţii Iui la o confesiune creştină. Dacă şi-a schimbat credinţa, a fă-cut'o de interes, nu din vre-o înaltă justificare morală. La Jidani puterea sângelui primează influenţa religiei. Mărturiseşte acest adevăr con-sângeanul lor Leo St. Levi, ajuns Preşedinte al ordinului francmasonic exclusiv jidovesc B'nai B'rith, în următoarele cuvinte: „Jiaanulde:naştere rămâne jidan, chiar dacă el s'a lepădat de credinţa părinţilor lui"1) Aşa încât, acelaşi spirit disolvant, aceiaşi pornire atavică subversivă, aceiaş substrat inconştient dar totuşi virulent de hostilitate şi exclusivism talmudic va picura stropi de venin în scrisul redactorului creştinat ; ca şi la consângeanul său rămas fidel tablelor lui Moise şi tradiţiilor Talmudului.
Se simte spiritul lui Iuda chiar
i) A. Ford, Jidanul internaţional, II pag. 152.
2
într'o redacţie creştină cu director creştin la acel jurnal, care poate a-vea atingere de interese cu pluto-craţia semită; spre exemplu, când nu are curajul să denunţe marelui public primejdia jidovească spre a nu risca să i se taie venitul de la pagina reclamelor cu firmele ovre-eşti, sau spre a nu nemulţumi a-genţia de ştiri telegrafice, telefonice, aeriene, cari agenţii astăzi sunt toate în mod făţiş sau ascuns acaparate de jidani. In atare situaţie, ziarul cu redactori şi director creştin se află de fapt într'o dependenţă servilă faţă de puterea jidovească, de care nu se poate rupe de câl printr'un efort de energie morală, ce l'ar costa grele sacrificii materiale. Iată de ce ziare bine intenţionate nu au curajul să păşească bărbăteşte în văzul tuturora la combaterea pericolului iudaic.
O publicaţie lucrează într'un spirit jidovit, fără să aibă redactori semiţi, atunci când arată complezenţă faţă de problemele rasei semite şi când neglijează chestiunile palpitante ale neamului, ale cărui interese pretinde că le reprezintă. In această ordine de idei constitue un document, ce ar trebui să deslege ochii întregii minorităţi maghiare, scrisoarea parohului romano-catolic, Dl Ludovic Kovács din Lăpuşul-românesc, datată din 25 Martie 1925 apărută în „Magyar Kisebbség" {„Minorité Hongroise") Anul IV No. 8 din 15 Aprilie 1925, din care scrisoare reproducem fragmentele ce luminează deplin chestiunea aici tratată. Invităm pe ori-ce Maghiar de sânge, nu de limbă, să mediteze asupra următorului text şi în conformitate cu sugestiunile unei conştiinţe oneste, ce s'a trezit la lumina adevărului, să-şi modifice ţinuta faţă de Jidanii, cari scriu ungureşte. Iată cum sună scrisoarea :
„Mult Stimate Domnule Redactor! „Cu părere de rău trebuie să vă
aduc la cunoştinţă, că nu mă mai pot abona la revista „Magyar Kisebbség." Cu poşta de azi am timiş lei 24, preţul celor două n-re din luna Martie, ce datoram. Mai multe numere nu doresc. Cauza hotărîrii mele este aceia, că în revista D-Voastră tindeţi să câştige tot mai mult teren ideia, că la lupta minorităţii maghiare să participe şi Evreimea ca tovarăşă de luptă.
„Sentimentele mele naţionale consideră aceasta ca ceva dezastruos, şi umilitor pentru noi. Catastrofa oribilă a naţiunei noastre a cauzat-o
două greşeli fatale : ataşarea noastră la dinastia Habsburgică şi răsfâţarea oarbă a Evreimii, duşmanul nostru de azi. Şi dacă înainte de 1918 s'a putut susţine punctul de vedere atât dinastic cât şi filosemit; azi înaintea mea, atât sforţărire Maghiarilor (din Ungaria) pentru întronarea lui Otto, cât şi prietenia cu Evreimea a Maghiarilor de pretutindeni constitue un fenomen anacronic. .
„Experienţa tristă din trecut ne învaţă, că viaţa noastră minoritară să fie clădită pe o bază curat maghiară, iar nu numai de limbă maghiară." Românii, Slovacii, Sârbii Ş'au organizat fără Jidani când erau minoritari. Noi, nu trebue să fim mai slabi şi să apărem mai puţin naţionali decât ei. Prin atracţiunea cătră Jidani, pe de o parte ne facem de ris în faţa naţiunii dominante, de vreme ce ştiu şi ei prea bine, ce datorim noi Jidanilor, şi în afară de aceasta râdeau şi până acum de noi din cauza jidovirii literaturii şi a vieţii noastre economice: — pe de altă parte ei văd în aceasta slăbiciunea noastră şi cu atât mai puţin vor ţine seamă de noi; în sfârşit justificăm învinuirea, că suntem bolşevici, fiindcă noţiunea de bolşevic şi Jidan au ajuns a fi noţiuni sinonime. Am putea să ne căim de lucrul acesta ca şi de prietenia noastră cu Nemţii. Evreii într'adevăr nu merită această prietenie.
„Faptul că o parte a lor vorbeşte ungureşte, aceasta nu este motiv de prietenie. Aceasta este forţa obiceiului. Nu din sentimente patriotice s'au hotărât ei la învăţarea limbei maghiare, care nu le poate ieşi din suflet, cum ne isvoreşte nouă.
„Răbdarea D-voastră filosemită, Domnule şef redactor, întrece pe aceia a hârtiei, pe care tipăriţi serii de articole jidoveşti fără nici o observaţie; pe când în coloana „Românii despre noi" aşa de mult des-minţiţi chiar lucruri adevărate.
„Noi îndurăm ca Dl. şef redactor să numească ziar „bine redactat" ziarul „Keleti Újság," care ne ponegreşte ideile noastre cele mai sfinte şi tot de-odată publică imnuri evreeşti în revista susţinută de noi. Dacă faceţi aceasta din convingere, Domnule Redactor îmi sunteţi duşman. Dacă chestiunea noastră e pe bază atât de slabă, că numai cu ajutorul lor (al Jidanilor) o putem duce mai înainte, atunci nu lupt pentru ea mai departe. Dominaţi-
unea românească, dacă este dureroasă, este cel puţin naturală şi de înţeles. Cu ei, cu Românii, sau cel puţin cu o parte din ei ne leagă comunitatea acelui principiu general, pe care nu o „progenitură evreiască" ci Fiul lui Dumuezeu l'a dat Europei".
Astfel sună glasul onest, pornit din conştiinţa creştină, al unui slujitor al altarului, deşteptat la lumina realităţii. Preotul romano-catolic din Lăpuşul românesc, Dl Ludovic Kovács, face deosebirea clară între Maghiarii de limbă printre cari se numără şi Jidanii şi Maghiarii de sânge car, singuri trebue să repre-sint grupul etnic şi veritabil ungar, ce locueşte în România întregită. Jidanii de limbă maghiară nu fac de cât să falsifice, scoborând şi discreditând în ochii noştri, pe adevăraţii Maghiari, pe cari îi conduc astăzi prin faptul că au acaparat aproape în întregime toate publicaţiile ce a-par în ungureşte.
Pentru ca ori-ce cetitor de bună credinţă să se convingă de adevărul acestei afirmaţiuni, îi prezintăm mai jos situaţia presii minoritare din oraşele Cluj şi Timişoara, indicând tendinţa gazetelor jidoveşti sau jido-vite, desvăluind marelui public pe directorii şi redatorii jidani şi pe cât ne este posibil, destăinuind chiar numele lor original iudaic, înainte de a fi comis înşelătoria de a-şi fi luat un nume maghiar sau german.
începem cu Clujul: „KELETI UJSÁG"
Este editat de soc. „Lapkiadó" înfiinţată imediat după unire. Membrii în consiliul de Administraţie şi acţionarii sunt aproape exclusiv jidani.
Membrii în direcţiune la soc. „Lapkiadó": Dr. Farkas Mauriţiu (jidan) directorul general al fabricei de piele Renner, Dr. Hecht Richard (jidan) bogătaş cunoscut, Dr. Weiss Alexandru (jidan) fost advocat, Dr. Szántó Miklós (jidan) dela întreprinderile Bognár şi Szántó, Szana Sigismund (jidan) om cu o avere foarte mare, consulul Angliei Ia Timişoara, Dr. Janovici Eugen directorul Teatrului Maghiar.
Capitalul intreprinderei este 3 milioane lei.
Ziarul „Keleti Újság stă sub direcţia jidanului Dr". Weiss Alexandru care are un salar de vre-o 30.000 lei pe lună.
La început în redacţia acestui ziar au participat mai mulţi unguri din Ardal, ca Dr. Paál Árpád, Dr. Zá-
3
goni István, Nyirő etc. Ei au dat ziarului un caracter mai unguresc. Aceasta însă nu convenea stăpânilor jidani ai gazetei şi au făcut situaţia "gărzii ungureşti" dela ziar (redactorii unguri) imposibilă, aşa că Ia un moment dat toţi Maghiarii de sânge, nu de limbă, au plecat, rămânând numai „garda jidovească".
Azi membrii redacţiei ziarului „Keleti Újság" sunt următorii:
Dr. Cadar Imre (jidan ?) emigrant dela Budapesta, fost partizan al lui Iászi. După contrarevoluţia ungurească a trebuit să se refugieze. Colaborează la mai multe publicaţii ungureşti din ţară şi este co-respondet al mai multor ziare ungureşti din statele succesorale.*)
Zigeti Ernő (jidan) redactor politic, deasemenea emigrant dela Budapesta.
Dr. Darvas Simon (jidan) emigrant, secretar de redacţie al ziarului.
Győri Ernő reporter jidan. Nagy Lajos redactor economic şi
în ultimul timp a întrat în redacţie Szász Endre. Caracterul ziarului este democratic-filo-maghiar de o înfăţişare curat jidovească.
„UJSÁG" Acest ziar este înfiinţat dinainte
de unire şi era considerat ca un organ democratic cu oarecare trecere pe timpul oligarchiei maghiare. După unire ziarul a fost condus de un gazetar ungar Olajos Domokos, care îndrăzneţ ataca organizaţia nouă românească. Avea însă o parte bună: sinceritatea. Nu se împăca cu jidanii şi cu aristocraţia searbădă.
Nu peste multă vreme ziarul trecu însă în mâinile unei societăţi, care deşi nu se dădu pe faţă imediat, se putu observa că în dosul ei este c a pitalul jidovesc. Atuncia Olajos Domokos plecă. Câţiva ziarişti unguri dela Keleti Újság au avut naivitatea să creadă că trecând la ziarul „Újság" pot face din această gazetă un organ „săcuiesc." S'au înşelat. Stăpânii văzând că se inaugurează o politică ungurească, temându-şi afacerile şi negăsind nici ziarul prea bună afacere, au arendat întreprinderea de editură a ziarului „Újság" societăţii „Cultura," o altă întreprindere jidovească. Ziua aceasta a fost una dintre cele mai dureroase pentru presa şi ziariştii unguri de rasă din Ardeal. Cei ce au putut-o face,
*) Este singurul ziarist ungur sau jidan, care a avut atitudine loială faţă de Români. Are traduceri de poezii, de piese teatrele româneşti, cari s'au jucat pe scena Teatrului Maghiar ect.
au plecat dela „Újság", cei cu situaţia materială mai grea sunt însă siliţi, să rămână servind interesele capitalului jidovesc.
Să vedem ce este soc. „Cultura" care deţine azi ziarul „Újság"?
Membri în direcţiune sunt Pados Mauriţiu jidan, administrator la un ziar dela Budapesta, comunist pe vremea lui Bela Kuhn şi în urmă emigrant.
László Arnold jidan, fost comunist expus în Budapesta, fiind silit să emigreze.
Kelemen L. (jidan) asemenea emigrant.
Redactori la ziarul „Újság" sunt: Dr. Gaál Árpad, Dr. Zagoni István, Nyirő I, Mátrai István (plecat în ultimul timp), Dr. Ormos Ede, jidan Gyomai Imre, Török Imre, Koos Árpád.
UJ KELET organ jidovesc sionist
Membri în direcţiunea ziarului „Uj Kelet" sunt: Dr. Fischer Tivadar jidan, Bergner Mauriţiu jidan, Léb Ödön jidan.
Redactori bun înţeles sunt şi ei toţi jidani. Dr. Márton Ernő, Székely Béla, Szabó Imre, Dr. Giszkalai János, Sas László, Jámbor Ferenc, Diamand C.
ELLENZÉK Singurul ziar, pe care jidanii încă
nu au pus mâna este „Ellenzék". Este ziar vechiu înfiinţat încă pe vremea Ungurilor. El are la conducere pe contele Béldi, contele Bánffy, Groisz A. etc. Ziarul însă trece prin continue crize. Partidul maghiar azi are în mâinile lui majoritatea ziarului, dar se prevede că în viitorul apropiat se vor face schimbări şi nu este exclus că ziarul să devină şi el unealtă jidovească ca toate ziarele ungureşti din Ardeal.
Redactori sunt: Sulyok István, Indig Otto, Kuntz Aladár, Hunyadi Sándor jidan, Mátrai István, Váró Béni, Murányi Győző, Halász József.
Caracterul ziarului eredem că se cunoşte. Având la spate aristocraţii unguri şi clerul catolic, adesea atacă orice este român, cu o îndrăzneală uimitoare.
ALTE PUBLICAŢIUNI In Cluj mai există în afară de
aceste ziare zilnice mai multe publi-caţiuni periodice, cari cele mai multe sunt evreieşti. Publicaţiunile de specialitate şi ocazionale (almanachuri etc.) sunt redactate asemenea aproape numai de jidani.
CORESPONDENŢELE Corespondentele din streinătate
pentru ziarele ungureşti din Cluj se fac de gazetari evreo-maghiari cari au trăit un timp la Cluj spre ex. Farkas Lajos, Ben Ámi etc. Ziarele ungureşti plătesc sume foarte însemnate atât acestor corespondenţi, cât şi ziariştilor dela ziarele proprii, cari adesea pleacă luni dearândul în călătorii prin streinătate, informând de acolo publicul.
Corespondenţa din ţară pentru ziarele ungureşti din Cehoslovacia şi Jugoslavia asemenea o fac gazetari jidani dela ziarele ungureşti. Tot aşa „Die Börse" dela Viena este foarte bine informat din România prin jidani. Acesta este motivul că în ziarele streine adesea apar ştiri cari nu ne sunt favorabile, pentrucă suntem lăsaţi Ia discreţia unor corespondenţi jidani.
La Timişoara situaţia presei jidoveşti sau jidovite se prezintă astfel:
TEMESVÁRI HÍRLAP fondat 1900, 1. maghiară, democratic, apare zilnic.
Proprietară: Văd. Mihail Pogány, jidancă (fost Gang).
Redactor responzabil • Dr. Samui I Ligeti, jidan (fost Lichtenstein).
Gazetari: Iuliu Bach, creştin însă soţia e jidancă. Aleeandru Tőrök, jidan. Karol R o t h , jidan (fost Richt-mann). Ladislau Pogány, jidan (fost Gang). Pál György, creştin. Zoltán Finta acum s'a angajat şi se zice că e creştin. Alexandru Asztalos, jidan (fost Grünwald). 1)
*) Despre acest domn dăm următoarele informaţii: E de origine din Oradea-Mare unde în timpul războiului - mondial era ucenic la o librărie. In timpul comunismului, înainte de a ajunge trupele române la Oradea, Dl Asztalos ajunge să fie un personagiu însemnat printre comunişti; scrie articole aţâţătoare prin ziarul de-acolo „Népszava", şi caută să impună prin fapte cât mai comuniste. Venind armata română, el se refugiază în Ungaria unde ajunge „városparancsnok" comandant al oraşului {pieţii) în orăşelul Árokszállás. După căderea comuniştilor Ungurii îl urmăresc pentru a-1 trage la răspundere pentru faptele săvârşite în timpul comuniştilor. El încearcă să treacă în Austria, însă nu isbuteşte. Atunci trece în Cehoslpvacia şi de acolo — crezând că faptele lui săvârşite prin Oradea, au fost date uitării — trece în România. Aici însă poliţia pune mâna pe el şi pe urmă stă în închisoarea dela Jilava un an şi jumătate până la anul 1922, când liberalii în urma succesului avut la alegerile electorale şi a altor influenţe îl amnistiază. Astăzi, de fapt dânsul e redactorul susnumitului ziar însă fiindcă lumea îl cunoaşte bine după faptele sale, nu îndrăzneşte să figureze cu
4
DÉLI HÍRLAP ondat 1925, 1. maghiară, politico-economic, zilnic.
Proprietar: Dr. Elemér Várnay creştin.
Director responsabil: Dr. Andrei Vuchetich creştin.
Redactor: Andrei Kuban creştin. Dr. Alex. Bechnitz creştin. Dr. De-sideriu Grosz jidan.
Toţi aceştia au fost gazetari la Temesvári Hírlap; însă fiindcă nu mai puteau suferi direcţia luată de acest ziar, l-au părăsit şi au întemeiat ziarul „Déli Hirlap." Fiindcă însă au fost şi sunt încă boicotaţi de cei dela „T. H." şi de jidani au fost siliţi a lua printre ei pe jidanul ceva mai moderat Dr. D. Grosz. Astfel pot trăi mai uşor fiindcă primesc reclame şi publicaţii şi dela jidani.
TEMESVARER ZEITUNG independent, 1. germană, zilnic, fondat : 1875.
Proprietar: Anton Lovas jidan (fost Armin Láger).
Redactor respons.: Alex. Mangold creştin. Gavril Sárkány jidan (fost Salzberger) vesteşte lumii că sa în-creştinat, însă de fapt nu-i adevărat. Bela Schiff creştin. Victor Orich jidan. Dr. Béla Láng jidan creştinat. Carol Preisz jidan. M. Leipnik jidan.
Şvabii citesc acest ziar fără să ştie că e redactat de Jidani. Priveşte mult în spre Budapesta şi îi stă în ajutor canonicul Blaskovici cel ce a fost amestecat în complotul urzit la Timişoara înainte cu vr'o 5—6 ani. Faţă de partidele dela guvern e desgustător de linguşitor.
TEMESVARER VOLKSBLATT democrat, 1. germană, zilnic, fondat 1905.
numele în fruntea ziarului. Este văzut adesea în societăţi de ofiţeri
şi agenţi dela siguranţă a căror simpatie şi prietenie caută să o câştige, spre a-i putea spiona.
In ziar face propagandă pentru emigrarea muncitorilor şi a altora în America de Sud. In numărul ziarului din ziua de 6 Oct. 1925, pe când toate ziarele minoritare, ne mai vorbind de cele româneşti, înregistrau pe pagina primă în articole de fond şi cu litere mari deschiderea târgului sau expoziţiei de animale din Timişoara, de către M. S. Regele, Dl 4sztalos aminteşte despre M. S. numai în câteva şire în pagina treia, iar pa pagina primă cu- litere mari şi groase „despre Clcerin" scrie articole de Fond de umple pagina. Acest ziar e în strânsă legătură cu „Agenţia de publicaţie din Viena, a lui Paul Szemére jidan, de la care primeşte multe articole pentru ziar. Toţi informatorii de prin Pesta, Viena, Cluj etc. sunt jidani. Ziarul e cetit mult în Timişoara fiind publicul de bună credinţă că e redactat de creştini, iar nu de Jidani.
Dir. resp. şi proprietar: Arpad Weil jidan. • Samuil Kasztriner jidan. Zsadány creştin.
TOLL ÉS TŐR caracter critico-socia/, 1. maghiară, săptămânal.
Redactor si proprietar: Emil Brammer Brázay jidan.
La Timişoara, cu excepţia publicaţiilor „Arbeiter-Zeitung", „Banâter deutsche Zeitung" şi „Der Landbote", celelalte ziare sânt toate împănate de semiţi şi deci scrise în spirit iudaic.
Regretăm că secţia noastră de informaţii nu ne-a pus la dispoziţie datele necesare cu privire la presa din Oradea-Mare. Totuşi ori-cine, care cunoaşte cîtuşi de puţin situaţia din capitala Bihorului, ştie că acolo presa minoritară este exclusiv dominată de jid ni.
Astfel se prezintă, domnule cititor, presa minoritară în partea ţării dé dincoace de munţi. Pare că o fatalitate a legat la ochi pe concetăţenii noştri creştini, de altă limbă, împie-dicându-i să. vadă toată ţesătura de intrigi, de faisificare şi calomnie, pe care gazetarul semit cu bună ştiinţă o introduce între noi şi minoritari spre a şterge ceia ce uşor ne poate uni şi a spori ceia ce numai prin machinaţiuni iudaice ne poate despărţi
Aceasta fiind îndeletnicirea constantă a jidanului din toate timpurile şi ţările, este surprinzător cum minorităţile creştine au abdicat întru atât dela judecata lor proprie şi dela voinţa de a-şi apăra singure interesele lor specifice, în cât au ajuns să facă jocul Jidanului, care slăbind forţele, ce se ciocnesc numai prin intriga lui, caută să le stăpânească pe amândouă. Pe minoritari îi influenţează în atitudinea lor faţă de statul român în aşa măsură, în cât astăzi se poate afirma că i-a adus la matca politicii iudaice sub pretextul etern perfid că le reprezintă interesele. Pe noi Românii, elementul alcătuitor de stat, cred" că ne vor obosi în mărunte lupte zilnice în aşa grad, în cât vom ceda treptat până la o complectă abdicare.
Vă înşelaţi, d-lor jidani. Trebue să ştiţi un lucru: atacurile ce ni le daţi, sub diferite forme din direcţii deosebite în fiecare zi, nu fac decât să sporească combativitatea noastră tot mai vioaie şi mai perseverentă. Valul de antisemitism creşte în progresie geometrică faţa cu duşmănoasa voastră purtare, insuflând poporului nostru hotărârea de a-şi clădi sub ocrotirea puterii de stat un falnic aşezământ naţional şi creştinesc, în care nu mai aveţi ce căuta.
/. C. Cătuneanu,
Viaţa studenţească i.
Se apropie „CongresulStudenţesc". Centrele universitare se pregătesc, cu însufleţire, pentru acest mare eveniment. Căci, acum de aproape 4 ani nu s'au mai întrunit congresişti pentru a desbate problemele arzătoare ale vieţii academice, arătând doleanţele studenţeşti, schiţând planuri de realizări şi fixând atitudini precise faţă de situaţiile, născute din diferite împrejurări sociale, naţionale şi politice.
Vârtejul mişcării studenţeşti, care a isbucnit cu explozie şi a fost continuată cu tenacitate şi elan, a absorbit studenţimea dela preocupările ei profesionale. Singurul obiectiv al mişcării studenţeşti a fost salvarea neamului din ghiarele parazitismului strein şi a politicianismului indigen., întreaga curăţenie a sufletului tineresc, care tinde spre sferele înalte ale unui idealism viguros, s'a jertfit în interminabile serii de lupte, agitaţii, greve, protestări şi manifestaţii. Efectul nu a întârziat. Racheta înălţată de studenţimea luptătoare a
aprins larg orizontul. La această lumină înspăimântătoare: Ţara s'a trezit!
Studenţimea a avut astfel misiunea nobilă de-a fi precursoarea unei mari lupte naţionale, pentru a cărei ducere la isbândă s'au angajat toate elementele, sănătoase şi încă necorupte, ale neamului.
Deci din faza de propagandă, lupta a trecut în perioada realizărilor practice. Terenul acceptat, în vederea acestui scop, a fost lupta politică.
Oameni chibzuiţi, cu o cultură vastă şi cu un simţ politic apreciabil, au chemarea să continue lupta începută de studenţi.
* In schimb studenţii au datoria
de-a arunca o privire înapoi: înainte de mişcările studenţeşti. Căci firul evoluţiei organizării profesionale a Corpului Studenţesc a fost brusc tăiat la 10 Decembrie 1923.
Deci trebuie să revenim la vechea matcă. Asta nu însemnează că va
trebui să se renunţe la lupta începută. Din potrivă: fiecare are datoria ,aă-şi oţetească caracterul, slujind,-cu desinteresaré absoluta, binele suprem al Naţiunii. Insă ateasta se va face, de-acum înainte, în afară de organizaţiile strict profesionale studenţeşti. Aceste organizaţii trebuiesc urgent reorganizate. Utilajul trebuie refăcut. Situaţia materială trebuie întărită. Prestigiul moral, faţă de organizaţiile studenţeşti din străinătate, trebue ridicat. Şi aşa s'ar putea continua până la infinit cu acest banal, dar imperativ: „trebuie". Căci multe, foarte multe lucruri trebuiesc făcute.
Apropiatul congres va avea să zidească temelia acestei reorganizări generale. Deci trebuie să fie solid pregătit. Nu cu discursuri inaugurale, „Te deum"-uri la Mitropolii, banchete date de Primărie, matineuri festive şi alte solemnităţi patetice, — şi poate chiar agreabile, — ci printr'o muncă simplă, dar în schimb bine organizată, sistematizată şi repartizată unor comisiuni compuse din oameni pregătiţi, harnici şi pricepuţi: iată cum va tre îmi să fie întocmit programul congresului studenţesc. Cât se poate de puţină gălăgie, cât mai multă muncă lin ştită şi rodnică.
3lanurile, cari vor eşi din proiectele elaborate, vor trebui -să aibă conturul realităţii, servind posibilitatea realizării momentane, generale sau cel puţin parţiale.
* In vederea acestui congres credem
că nu este lipsit de interes dacă vom încerca, după modestele noastre puteri, să prindem câteva imagini din problema complexă a vieţii studenţeşti.
, Studentul este un tânăr, care tinde să cunoască tot ce e frumos şi înalt în literatură, artă, ştiinţă. El este crema intelectualităţii unui neam. In el germinează aspiraţiile latente ale unei generaţii viitoare, sub o formă cât se poate de pură. De aceia nădejdea unui neam se reazimă în tineretul său universitar. Naţiunile luminate, cari au recunoscut acest adevăr, privesc viaţa studenţească ca o problemă cardinală în programele lor de guvernământ.
Tocmai de aceia fie ne îngăduit să începem seria noastră de articole asupra vieţii studenţeşti, arătând istoria evolutivă a studenţimei apusene şi indicând câteva, din cele mai per-fecţionote organizaţii occidentale.
Vom începe cu studenţimea cea
mai veche şi destul de birte organizată, amimé cu studenţimea din
Franţa.*) începem cu Franţa, pentrucă or
ganizaţiile studenţeşti din România sunt copii, mai mult sau mai puţin fidele, ale organizaţiilor franceze.
Istoricul studenţimei franceze are rădăcini adânci în evul mediu. Cam pe la mijlocul acestui ev, existau numai două Universităţi mari şi anume una la Bologna, în Ita ia, — alta la Paris, străvechea Capitală a Franţei. Dela început, studenţii s'au prezentat într'un număr impunător la cursurile publice ale acestor Universităţi, dovedind astfel interesul şi dragostea, pe care o hrănea tineretul medieval, faţă de carte. Ei locuiau în anumite cartiere studenţeşti, unde duceau o viaţă destul de uşuratică, după ce se ridicau dela masa acoperită cu pergamente îngălbenite.
Cronicile contimporane vorbesc chiar despre nenumărate scandaluri, provocate de tinerii „écolier"-\, cum se numeau pe atunci studenţii.
Intre ei unii eiau foarte bogaţi. Mulţi dintre aceştia erau semidocţi, cari mergeau la cursuri numai din snobism. In drum spre Universitate erau însoţiţi de valeţi, cari purtau cărţi preţioase şi pe cari ei nici nu le ceteau.
Încetul însă se produce o apropiere între elev şi magistru. Ei încep să locuiască în case comune. Jar pentru a putea da posibilitatea şi celor săraci, ca să studieze, s'au creiat „collége"-urile, cari corespund câminurilor de azi. Aici locuiau bursieri („boursiers") şi solvenţi („pen-sionnaires") Bursierii erau întreţinuţi din fonduri de caritate. Disciplina, regulamentele interioare, prosperitatea materială, starea morală, variau la infinit, dela un colegiu la altul. In unele colegii disciplina vieţii morale era foarte severă; în schimb în altele era cu atât mai laxă. Iaques de Vitry scrie că erau „colegii" unde în etajul I. locuiau studenţi, iar în al Il-lea femeile depravate, cari şi azi încă poartă, în cartierul latin din Paris, numele de „femmes des étudiants."
In schimb ţinuta şi înfăţişarea în public erau strict reglementate. ~„Ecolier"-\\ nu purtau pălării („ga-leros"), ci nişte bonete rotunde („pi-leos"); nu aveau dreptul să poarte nici spadă, nici bastoane. Totdeauna
*) c. f. Ncuveau Larousse illustre. T. IV., p. 4 5 şi 343 .
trebuiau să aibă o purtare modestă şi cuvincioasă.
Repartizarea lor îri „colegii" şt organizarea lor profesională se făcea după naţiuni. Astfel, la Paris eraţi 4 naţiuni organizate, după Ţar i lordé origine: Franţa, Picardia, .Normandia şi Anglia. In sec. al XV-Ieá s'a mai adăugat şi Germania.
La sfârşitul evului mediu, odată cu întărirea regalităţii, se produce o diminuare progresivă a drepturilor şi privilegiilor vechei Universităţi. Abr soliitismul suprimă aproape total viaţa studenţească. Revoluţia frart* ceză nu a produs nici o schimbare
• în această situaţiurie. Studenţimea continuă să fie privită drept o cantitate neglijabilă până la întronarea prin»»» lui Imperiu. Odată cu restaurâţiunea, lui Louis Philipp studenţimea începe să se amestece în agitaţiile politice şi revoluţionare. Studenţii de pe atunci se numiau „liberali" şi „avansaţi." Prin aceste agitaţi wn-tinue şi perseverente, cari foarte ades degenerau în bătăi şi scandaluri, dar cari totdeauna erau călăuzite úem ideal luminos, bine precizat, - 4 stá* denţimea franceză începe să câştige suprafaţă După căderea celui al Il-lea Imperiu şi odată cu a IH-a restaurare a Republicii, studenţii se retrag pentru reorganizarea lor solidă, pe terenul profesional. Astfel se nasc primele „Associations", destinate de-a le procura avantagii morale şi mate-? riale (viaţă mai confortabilă, înfiinţare de biblioteci, înlesnirea -apro*-pierii intre studenţi şi profesori etc.)
Prima „Asociaţiune studenţească s'a creiat la Nancy (1876); pß urmă a venit înfiinţarea altora la Bordeaux (1881), Paris (1884, 1886, 1091), Montpellier, Lyon, Toulouse, Lille, Aix, Rennes, Nantes, Grenoble, Díjon, Calm et Besancon. — Céa mai importantă este „Association generale des étudiants de Paris." Aceasta este exemplar organizată, cu vm palat propriu, având o bibliotecă spaţioasă (12.000 volume, 200 reviste permanent abonate), săli de .fumat, dé conversaţie, de baluri, de scrimă, dé hidroterapie. Asociaţia acordă, din fondurile ei proprii, burse pentru studenţi.
Sunt alte societăţi studenţeşti ^organizate unitar pentru întreaga Ş şQi i , cum e „Cercle catholique des étudiants de Paris" şi „Cercle d e , Luxembourg".
Atât despre studenţimea din Franţa: Acum să vedem cum e organizată studenţimea
6
în alte ţări Să luăm întâiu: Germania . Pe
lângă Universităţile germane există puternice organizaţii studenţeşti. Ele aveau însă înainte de războiu un caracter, mai mult sau mai puţin pronunţat, aristocratic, feodal şi exclusivist. Din acest spirit au rămas bogate urme şi în epoca postbellică. — Studentul izolat numit „Obskurant" e dispreţuit, în Germania. Căci orice student, ce se respectă, se înscrie într'o corporaţiune ştiinţifică (numită : „Verbindung") sau într'una socială (numite „gesellige Vereine"). Acestea, din urmă mai ales, se numesc „Korps," „Burschenschaften", „Landsmannschaften." Aici atmosfera e colegială, însă apucăturile cam grosolane; membrii poartă uniforme obligatorii; iar duelurile con-stituesc sportul lor predilect.
In Anglia Universităţile din Oxford şi Cambridge au asociaţii generale ideal organizate, cari se numesc: „Union Society." In aceste asociaţii se cultivă, mai ales, toate ramurile sportului, pentru a întări •şi menţine, la înaltul ei nivel, vigoarea fizică a rasei anglo-saxone. Afară de acestea< mai sunt aşa numitele „debating societies" unde studenţii se pregătesc cu jocuri oratorice pentu viaţa parlamentară, întărind spiritul de combativitate intelectuală, ca o dovadă că englezul, — adecă „stăpânitorul lumii", — trebuie să fie nu numai tare, ci şi inteligent.
In Olanda studenţimea încă se bucură de organizaţii escelente. Aici studenţii sunt grupaţi în „club"-uri. In cadrul acestora se ţin conferinţe, se cultivă canotajul şi se fac excursii.
In Elveţia studenţii au organizaţii asemănătoare cu cele germane, însă penetrate de un spirit mai democratic.
Regretăm, că din cauza lipsei materialului informativ, nu avem posibilitatea să sondăm mai adânc felul de organizare a studenţimilor apusene. Am fi dorit, de asemenea, să ne ocupăm şi cu metoda de organizare a studenţimei americane, care e poate cea mai avansată pe toată suprafaţa pământului. Nu o putem face nici aceasta, tot din cauza motivului sus menţionat.
Rămâne acum să arătăm istoricul şi organizarea studenţimei române, precum şi raporturile ei faţă de organizaţiile similare din străinătate.
Caius Bardoşi
„Paneuropa", sau comunism deghizat Ce este — Cine a întrodus-o în România — Cum se face propaganda — Ce vrea „Paneuropa" — şi cine o sus
ţine
După ce comunismul şi-a văzut toate sforţările, de a se introduce, afară de Rusia, şi în celelalte ţări ale Europei, eşuate, fiindcă i-se a-runca în faţă că este anticreştin, acum îşi întoarce căciula şi invocând în propaganda sa, ca pe-un premergător, chiar 'pe Isus Christos (doar o fi mai bine primit), se furişează Ia noi în ţară sub o firmă nouă: „Paneuropa." Un obicei de altfel pur jidovesc, ca după câte-un faliment să nu se deie bătut, ci să-şi redeschidă prăvălia sub o altă firmă, — însă vânzătorii rămân tot cei vechi! In cazul de faţă e acelaş procedeu.
Comunismul luptă pentru republica democratică(?), iar Paneuropa pentru respublica cristiana(?) Cât de frumos sună, dar ce să-i faci, dacă miroase aşa de grozav a usturoi.
După atâtea ciuperci veninoase (de „ligi pentru drepturile omului şi contra teroarei") şi mai ştiu eu •ce, asta ne-a mai trebuit acum. Ar trebui să fie cineva nebun ca să-i urmeze. Suflete rătăcite de altfel se vor găsi, nu-i vorbă, dar prea puţine ca să le fie de vr'un folos. Par'că-i prevăd: începând cu presa democrată alui Honigman şi sfârşind, cu cei de teapa lui Costaforu.
•Tot oameni de-ai noştri, de cari ne vom aduce aminte!
Cine-a introdus „Paneuropa" în România ?
Elementele dubioase de peste Nistru şi de peste Tisa şi studenţii jidano-maghiari ardeleni, cari urmează cursurile la universităţile din Viena, Budapesta şi Seghedin. Mai cu seamă aceşti din urmă (Budapesta şi Seghedin) mai au un păcat: — fiind mai toţi înscrişi în societăţile secrete iredente din Ungaria, hrănesc pe lesne crezătorii lor conaţionali dela noi, cu nişte speranţe, ce nu vor fi realizabile niciodată!
Cum se face propaganda? La noi broşurile de propagandă
se tipăresc în oraşul dela graniţa Palestinei româneşti, la Târgu-Murăş. (De aci în sus pe valea Murăşului — a plângerii pentru ţăranul român — se întinde, cu toate aptitudinele parazitare, dominaţia jidovească.) Era deci firesc, ca „Paneuropa" să plece
de acolo. Prin agenţi dibaci broşurile sunt introduse în revistele streine („Panoráma" şi „Tolnai-Világlapja"), de unde, desigur, chioşcarii fiind mai toţi streini şi controlaţi de oamenii lui Moldován Gy. & Comp., ele sunt împrăştiate în mulţime. Iată deci o dovadă destul de grăitoare. Cine umblă pe căi furişe? Răufăcătorii!!!
Şi ce vrea? Egalitate (adecă, jidanii, cari au
în mâinile lor mai toate întreprinderile financiare, să-şi poată face de cap).
Siguranţă (gheşefturile se fie apărate de lege).
Uniunea vamală (să nu mai fie siliţi să facă contrabandă).
Cine susţine propaganda? Comuniştii englezi şi sovietele ruseşti.
Mai departe să aduc ca exemplu. Statele unite ale Americei. Şi îi înţeleg. Ei, cari în tot timpul războiului au stat, probabil, la partea sedentară şi au făcut milioane, nu ştiu că hotarele de azi ale României. Mari sunt un drept istoric câştigat cu mari şi nespuse jertfe de eroii neamului, pentru cari hotare avem o singură datorie: să le păzim cu ori ce preţ!
Nu, dlor propagandişti! Ori cât de umanitar aţi fi deghizaţi, mirosul de usturoi vă trădează. Şi să ştiţi, că dacă nu-1 vom mai putea suferi, vom deschide uşa şi-1 vom da afară!
Naţiunea română în mândria ori-ginei sale şi conştie de chemarea sa în viitor, — ca o santinelă neclintită a latinităţii în Orient, — va şti să sugrume in faşe această tendinţă de întronare a arginţilor lui Iuda. Căci ce este de altfel „Paneuropa" prin propaganda ei subversivă, decât, spuneţi-o pe faţă: „Paniudaism"!
Paneuropa . . . Paniudaism . . . Bolşevism . . . Comunism . . . Socialism .. . Fiind toate aceste doctrine unul şi acelaş caz patologic social a pretinsei democraţii, are o singură diagnoză precisă: „Sifilisul social," — pentru care naţiunile latine culte au la îndemânăjspre injectare, doza cuvenită de neosalvarsan (marca; ă la Mussolini)!
Duşmanii noştri, de ori ce fel, să ia aminte!
Coriolan Bărbat.
1
Conştiinţa naţională ca factor al desvoltării economice
MOTTO: Cumpărând numai dela
Români — întăriţi temeliile Ţărei Româneşti, căci întăriţi pe comercianţii şi pe meseriaşii români, şi daţi dovadă de Conştiinţă Naţională.
Calitatea de Român se dovedeşte prin Fapte Româneşti, nu prin vorbe româneşti.
(Calendarul editat în 1926 de Firma Maiorul Aviator T.-Mureş şi Fratele Petroşani).
Aşa precum Socialismul s'a evidenţiat şi afirmat cu putere mare jjrin Revoluţia franceză din sec. al 18-lea — ca o urmare a subjugărei
-fatale, tot aşa Naţionalismul îşi fit un avânt mái impunător după bătălia popoarelor dela Lipsea 1809 în contra imperialismului împăratului Napoleon cel Mare. Acest crez nou, Naţionalismul a trezit ca dintr'un somn letargic rând pe rând toate popoarele lumei — sub vraja Naţionalismului — cele 42 State germane îndujmănite, se închiagă într'un singur stat de toţi temut — Imperiul german — asemenea închegărei germane urmează alcătuirea de azi a Italiei, apoi Unirea Principatelor Române, apoi independenţa Statelor Unite de sub suveranitatea Spaniei, însuşi războiul mondial din 1914— 1918 a fost lupta cea mai crân-
xenă ce s'a cunoscut vre-odată între imperialismul german secundat
,de Austro-Ungaria, de Turcia şi de Bulgaria pe de-oparte şi între naţionalismul Sârbilor, Românilor, Cehilor, Italienilor şi Polonilor subjugaţi, apărat şi sprijinit de Franţa, Belgia, Rusia, Anglia, (Italia, România) şi America pe de altă parte eşind învingător Naţionalismul şi frumosul
.crez Wilsonian. Trăim deci în epoca Naţionalismului. Şi dacă Dumnezeu a hotărât ca noi toţi Românii, — cu excepţia celor rămaşi afară de graniţe să trăim sub acelaşi acoperiş — Statul şi Dinastia română, — datori suntem să dăm caracter românesc întregei vieţi — culturale, artistice, comerciale, industriale, sportive, administrative, judecătoreşti etc. — ce pulsează între hotarele acestei
, de Dumnezeu binecuvântate ţări! — Şi această datorie o avem de împlinit cu atât mai mult, cu cât jertfa încă proaspătă a celor 800.000 de
,ostaşi prin sângele cărora s'a făurit ; integritatea Ţărei noastre, o pretinde
imperativ dela noi. — Sâ avem deci Conştiinţă Naţională! Mulţi dintre compatrioţii noştri nu ştiu ce va să zică Conştiinţa Naţională, alţii ii ştiu definiţia dar mi o pun în practică, şi foarte puţini sunt aceia, care având Conştiinţa Naţională îi urmează statornic şi cu fanatism porunca, de a-şi afirma calitatea de Român prin fapte româneşti, nu prin vorbe româneşti.
Un om are Conştiinţă Naţională românească, atunci, când este convins :
1. că este un factor constitutiv al Ţărei româneşti şi ca atare, trebue să fie muncitor, să cheltuiască mai puţin de cât agoniseşte, să înteme-eze familie, şi să crească copii sănătoşi, în iubirea, de tot ce este românesc, în iubirea de Biserică, de Ţară şi de Rege, să plătească regulat impozitele, să facă serviciul militar, să cumpere şi să-şi confecţioneze cele necesare numai dela români, să şprijinească şcolile bisericile şi societăţile de binefacere româneşti, să'şi îmbogăţească cunoştinţele cu învăţături frumoase, să respecte avutul şi cinstea altuia, să fie iubitor de ordine, de bună înţelegere de curăţenie şi de progres —
2. Să fie convins că Ţara Românească în hotarele ei de astăzi numai până atunci va exista, până când noi singuraticii cetăţeni români suntem hotărâţi să muncim să cruţăm, să ne cultivăm, să dăm contribuţii şi soldaţi gata să-şi dea viaţa pentru apărarea ei contra duşmanilor
3. când este chemat cetăţeanul să-şi dea votul pentru alegerea de Consilieri Comunali şi Judeţeni, sau pentru parlamentari să ştie şi să voiaşcă a da votul numai pentru acele persoane care îi cunoaşte greutăţile, care are voinţa şi priceperea să'i ajute, şi să'l ocritească — şi care odată ales într'o demnitate fie la primărie, fie la Judeţ sau în Parlament, nu se mulţumeşte a moţăi şi a incasşa diurnele ci este asemenea unei sentinele treze care controlează vecinie cum se chiverniseşte banul public şi cum se respectă legile —
4. şi în fine are conştiinţa naţională acela care respectă cu sfinţenie legile ţărei, şi pretinde ca aceste legi să fie deopotrivă de respectate
dela Vlădică până Ia opincă şi déla lucrător până la Ministru.
După această introducere, carii extinsă, să trec la adevărata temă: „Conştiinţa Naţională ca factor al consolidărei şi al desvoltărei vieţ# economice într'un stat".
Am spus mai sus, că Ia noi R o mânii preponderează aceia care nu ştiu ce este conştiinţa naţionali, şl aceia care ştiind ce este nu-i urmează punctele. Care este urmarea ? Urmarea se poate resuma în următoarele : până ce nu vom pune stăpânire românească pe comerţ şi pe industrie asemenea ca şi pe plugar ie; până atunci vom suferi jugul robiei economice streine — deşi jugul robiei politice l'am sfărâmat în 1918. E tristă această constatare, dar e adevărată. — Cine hrăneşte, ocroteşte şi îmbogăţeşte legiunile nesătule de jidovi în primul rând şi de alte neamuri în al doilea rând? Răspunsul este: Românul şi autorităţile româneşti,- lipsiţi de-opotrivă de Conştiinţa Naţională românească. Autorităţile le' dă brevete, licenţe, drept de domiciliu, şi adăpost, iar Românii inconştienţi le .duc bani de-i îmbogăţesc. Unde am fi noi azi, dacă, tot banul ce se dă pé mărfuri ar întră numai în pungi româneşti ? Foarte uşor de răspuns:
1. In locul sumedeniilor de firme cu nume şi suflet strein de neamul românesc, am avea tot atâtea rădăcini şi vlăstare viguroase de români.
2. Banul muncit şi câştigat eu trudă de Români nu ar mai trece hotarele ţărei în mod clandestini s şi valuta noastră nu ar fi de Jbatjocură în streinătaje. J :» r
3. şi în al treilea rând cu banii noştri nu am mai hrăni şerpii veninoşi, care dacă se încălzesc ne gâtuese.
Să trecem un moment în Cehoslovacia şi să vedem cum «tau vecinii noştri dela nord fti privinţa Conştiinţei Naţionale? — Acest popor, începând din 1872 s'a trezit cu conştiinţa naţională graţie aposfr> latului a doi bărbaţi mari. De atunci s'au întărit şi pregătit sistemele pentru desrobirea care a urmat în 1918. Prin ce mijloace s'au întărit? S'au făcut şi susţinut şcoli în care se pro-paga deşteptarea la conştiinţă naţională.
S'au trimis copii la şcoli înalte, şi au îmbrăţişat pe lângă carierele de profesori ^i advocaţi şi pe cele de comerţ, de meserii şi de industrîL.
S'a dat cuvânt de ordine: Cehal cumpără numai dela Cehi — şi vitide la toată lumea. Urmarea a fost că
comercianţii, meseriaşii şi industrialii cehi s'au sporit la număr şi s'au îmbogăţit — ajutând la rândul lor cu bani şi fonduri creşterea noilor generaţii cehe — sporirea şcoalelor, teatrelor şi muzeelor naţionale cehe.
Cehii n j vorbeau între ei decât liîhba maternă ori unde s'ar fi aflat, respectau legile, dar nu tolerau stă-pUnitorilor de atunci să îi nedreptăţească. Aveau atât la primării, cât şi la judeţe şi în Parlament oameni cu inimă pentru Naţiunea Cehă, care îi apărau cu îndârjire pe conaţionali şi vegheau ca banul public să fie bine chivernisit. Dacă Cehoslovacia este azi una dintre cele mai culte, dintre tele mar bogate şi dintre cele mai bine organizate ţări din lume, această împrejurare se datoreşte deşteptărei conştiinţei naţionale cehe, ale cărei percepte au fost urmate cu fanatism de fiecare cetăţean Ceh.
Revenind iarăş la poporul nostru românesc, unde conştiinţa naţională românească, este încă în amorţeală, sau ţinută încâtuşe, susţin prin aceste cuvinte, noi aceia care am avut posibilitatea să trecem prin oarecare
Iată o chestiune mult. tratată de valoroşi jurişti şi comentată prin jurnale, reviste şi diferite disertaţiuni. In viaţa noastră politică actuală şi între împrejurările diplomatice de cari se bucură ţara noastră, pe urmă din cauză că nu-s motive determinante de ordin politic, nu e greu a stabili inaportunitatea acestei măsuri extraordinare, dictatoriale în prezent, dupâ opt ani de guvernare românească, decând existăm într'o ţară întregită şi aşezată pe baze constituţionale, pe principiul libertăţii individuale.
Tratând chestiunea din interes naţional şi numai pentru actuala situafiune (de după opt ani), găsim de nimerit a ridica din nou cuvântul, alăturea de alţii, înţelegători ai vremurilor, împotriva stării de asediu dela graniţele noastre şi 'n deosebi contra înstăpânirii ei îu unele centre din interiorul ţării.
Incontestabil că o asemenea măsură e necesară când sunt mari tur-burări interne, când ordinea şi siguranţa Statului ar fi ameninţată de pericole de natură a produce desor-dine în viaţa noastră publică ce priveşte Statul ca unitate naţională. Intrebându-ne însă cari sunt acele pericole şi „mari" turburări şi pri-
şeoli ; şi. cáré ştim să legării câteva cuvinte în vorbit sau în scris, marc şi sfântă datorinţă avem să deşteptăm în poporul românesc Conştiinţa Naţionala românească, imitând pe Cehi şi observând că toate sfaturile ce vom da în această direcţiune poporului să fie urmate cu sfinţenie întâi de noi, cei care le propagăm şi apoi să pretindem să fie urmate şi de popor: să fim conduşi de spusele strămoşilor noştrii:
„Res publica suprema lex esto" şi „Dura tex sed lex" şi având înaintea ochilor în tot timpul şi în tot locul cuvintele din Motto: Cumpărând numai dela români întărim temeliile ţârei româneşti, căci întărim pe comercianţii şi pe meseriaşii români, şi dăm dovadă de Conştiinţă Naţională — căci calitatea de Român se dovedeşte prin fapte româneşti, nu prin vorbe româneşti — ne vom consolida şi vom ajunge cu un ceas mai de vreme la desvoltarea vieţei noastre economice româneşti, către care tindem şi pentru care ne-au sângerat şi moşii şi părinţii.
Şt. Peneş.
vind în interiorul şi în jurul ţării, aflăm cu satisfacţie că ele nu există ori chiar să existe alocurea Ia,graniţa ţării, nu-s de o gravitate care^ să ne facă să recurgem la cea mai puternică armă de prezervaţiune a intereselor naţionale şi de Stat. Libertăţile şi drepturile prevăzute în legea noastră fundamentală au fost consfinţite pentru a fi exercitate; pentru cazul unui abuz de una dintre aceste drepturi şi libertăţi avem sancţiuni destul de 'severe prevăzute în legile noastre penale. Orice depăşire a libertăţii prin urmare se pedepseşte, fără să fie nevoe de stare de asediu. De îngiă-dirile libertăţilor constituţionale, ca consecinţă a stării de asediu deci nici în principiu şi nici de fapt nu mai este nici o nevoe, acum după opt ani de regim românesc. Care să fie atunci motivul pentru care să se mai menţină starea de asediu? Iredentismul maghiarilor ? mişcarea studenţească ? comunismul ?
Cercetându-le dearândul vom rezuma următoarele fapte; iredentismul maghiar pentru noi nu înseamnă nici un pericol fie el afară ori în interiorul graniţelor noastre, căci în primul caz acela îi priveşte pe ei şi nu e decât rezultatul natural al sen
timentelor „pirrtenaté" dé dujMf război-Ar fi o utopie orice pornire diri rjárteá lor de a se reînstăpâni vreodată p'aceste plaiuri, căci la bază n'au nici forţa morală şi nici p'acea materială în acest scop. Ori în moment ce intenţiunea lor s'ar preface în fapte îndreptate în contra integrităţii ţării noastre, armata română şi a aliaţilor noştri vecini e suficientă garantă pentru curmarea încercărilor de asemenea natură. Presupunând existenţa iredentismului lor în interiorul ţării, aceasta şi mai puţin ar prezintă vre-un pericol pentru nov căci acei ce ascund asemenea sentimente, sunt de fapt supuşii legilor noastre şi justiţia română îşi va şti datoria retorslonând orice fapte cari ar tinde Ia subninarea integrităţii şi ordiriei statului nostru. Dar — fără a le lua apărarea — aceştia-s convinşi că scopul ce ar fi prepus în mişcarea for iredentistă nu poate fi realizat niciodată din cauză că statul nostru are la bază închie-garea unei naţiuni compacte, a românilor în număr covârşitor de mare cu trecut istoric indiscutabil, băştinaşi ai acestor plaiuri. Mişcarea lor pentru realisarea aspectativélor lor în privinţa întrebuinţării limbei şi a altor drepturi cuvenite unei minorităţi nu prezintă nici un pericol; aceasta se prezintă numai cá o luptă permisă în cadrele vieţii noastre politice interne.
Oare comunismul este şi el un pericol? Fără a da răspuns e destul să constatăm că marea parte din massa populaţiei României e compusă din ţăranii noştri, iubitori de Rege, Ţară şi Neam, cu a căror sânge s'a scris pagini de glorie şi izbândă în istoria noastră naţională. Cât despre massa muncitorească, această clasă de suferinzi şi lipsiţi, în moment ce vieţii lor li s'ar aduce o îmbunătăţire simţitoare, tratându-i ca oameni şi n u c a robi ai capitalurilor legate de interese personale, nu mai periclitează constituţionalismul ţării noastre. Principiile exagerate ale internaţionalei Hí, precum s'a dovedit în Rusia, sünt irealizabile şi vor trece mereu în uitare, născârid'u-se din nou convingerea că un stat şi fără ă-şi schimba forma sa de guvercământ poate să fie şi democrat şi mai puţin democrat. — Lupta întreprinsă' de' aderenţii internaţionalei III în privinţa principiului de comuriizare a tuturor bunurilor economice, aşa zicând a eşuat; căci ea voind să creeze o unitate de bunuri prin o intensificare a muncii a distrus şi bunurile ce existau şi din massa mare a
Starea de asediu Inoportunitatea ei din punctul nostru de vedere.
9
•muncitorilor în înţeles mai larg, a .creiat o masă aparte, una de trândavi, fără muncă, cari trăesc numai datorită întâmplărilor ce se petrec în Rusia, muncitorii propriu zişi cari au lucrat şi 'nainte, lucrează şi astăzi şi situaţia lor nu e cu nimic mai bună ca cea anterioară sub regimul ţarismului, care în prezent e înlocuit de clica „gospodarilor" bolşevici. Muncitorii noştri o ştiu foarte bine aceasta şi dacă s'ar găsi d'acei cari încă ar mai spera în reuşita acelor principii comuniste şi ar conspira cu adepţii lor, aceştia-s nişte elemente tulburătoare de cari există în toate statele şi cari urmărind interese personale voesc a produce turburaţiuni pentru a pescui în turbure, abuzând astfel de încrederea muncitorilor şi ca argument folosin-du-se de nevoile massei muncitoreşti. Aceste persoane n'au decât să fie descoperite, aduse la baza justiţiei, condamnate şi înfundate în puş-
.carii, căci ele subminează nu numai ordinea de stat dar şi situaţiunile muncitorilor în special.
Din cauza acestor elemente şi a câtor-va aderenţi în neştiinţă de ai lor nu poate suferi o întreagă societate prin suspendarea garanţiilor libertăţilor individuale. Cât despre evenimentele din Rusia şi atitudinea acesteia faţă de noi, trebuie să fim treji pentru a nu fi suprinşi vreodată.
Despre mişcarea studenţească nu e nevoe să vorbim, căci câtă vreme studenţimea e pătrunsă de sentimente naţionale şi luptă pentru interesele ţării, ca factor independent şi important precum s'a dovedit în toate timpurile grele când avu ie rol însemnat şi prin fapte a contribuit mult la înfrumuseţarea istoriei noastre, nu este element de dizordine. Mişcarea antisemită pornită în curând nu este un scop, ea este un mijloc pentru fericirea acestui neam românesc care până eri desbinăt, a fost robit de alte neamuri iar azi când ar trebui să se bucure de libertate şi să culeagă roadele câştigate cu riscul sângelui său, e călcat şi batjocorit de credincioşii pentagramelor mozaice. Nu este aceasta oare destul motiv pentru a se revolta orice suflet creştin? Cu atât mai mult e revoltător pentru un român liber! — Cum de se constată atunci justeţa acestei mişcări şi de ce se consideră ea ca pericol, când însuşi faptul existenţei aici în ţară a atâtor năpârci, parveniţi mozaici şi mozaicoşi contra
-cărora se îndreaptă mişcarea, constituie pericolul?
Nu există acea stare de asediu care să împedece manifestarea studentului curat, iar aceea ce ar îm-pedeca-o nu mai e stare de asediu ci însăşi sentinţa de moarte a sentimentului. Ar fi adecă să nu mai simţi cum îţi răneşte sufletul, îţi răpesc avuţia şi-ţi calcă drepturile veneticii răsvrătiţi: jidovii. Aici nu mai e nevoe de stare de asediu ci de măsuri autoritare de a înlătura din viaţa noastră socială pe aceşti imigraţi străini prin mijlocul emigrării forţate. Nici o convenţie internaţională şi nici un tratat nu poate avea puterea de a ne opri dela un asemenea act, căci o convenţie încheiată pe chestia minorităţilor şi 'ndeo-sebi a jidanilor ar fi însăşi starea de asediu înstăpânită în ţara noastră de către făuritorii păcii suspendân-du-ne astfel dreptul nostru de liberă guvernare într'o ţară care a fost şi este a noastră! .
„Toată lumea poate guverna cu stare de asediu" a zis Cavour; noi nu vrem să credem că starea de asediu a fost proclamată şi menţinută şi azi din interes de a putea guverna căci aceasta ar fi negaţiunea însăşi a puterei de guvernare şi a eficacităţii legilor noastre de ordine publică.
Ca încheiere concludem că starea de asediu între actualele împrejurări de loc nu e necesară. Şi pe baza celor susţinute de Giron că anume „declararea în stare de asediu a unui loc care în .reatmente nu ar fi atacat de către duşman, nu modifică întru nimic competinţa respectivă a tribunalelor civile — găsim că nu e potrivită nici măsura de a judeca autorităţile militare, căci câtă vreme — cum a declarat un jurist de seamă — magistraţii civili sunt la posturile lor, nu trebue să se dea populaţiu-nei justiţiabila magistratură militară.
„Atât mai rău — foarte bine o spune un profesor de drept renumit din ţară — pentru acei cari vor fi îndrăznit să proclame starea de asediu fără să fi fost necesitate de dânsa!"
Aşa e! Pompiliu Puticia,
rig. în drept
Cine este Di ta Laszlo? Cetim în „Szabad Szó" (A. V.,
No. 3, p. 2 ) : „In revista catolică „La Croix"
din Paris, scriitorul ungur Emil Horn publică un articol, în numărul din 2 Aug. 1925, despre „Bibliotecile
Ungariei sub domnia sovietică". Este o sinteză a activităţii de distrugere, întreprinsă de bolşevicii unguri, contra bibliotecilor.
In fruntea acestei opere culturale a stat Dienes László care a fost şeful „consiliului politic al bibliotecilo. i ' din Budapesta. Dienes László a creiat o şcoală specială pentru opera aceasta de distrugere. In faţa elevilor săi, el a pronunţat un lung discurs inaugural, din care extragem următoarele : „Cu un singur gest puternic putem priva burghezimea de toate lucrurile, pe cari le-a acaparat, pe nedrept".
Asta a apărut în revista „Le croix". Acum, nu de mult, a apărut însă
la Cluj primul număr al unei reviste întitulate „Korunk"(„Epoca noastră'). Pe redactorul acestei reviste ÎI chiamă tot Dienes László.
In primul său articol de fond găsim o îngrămădire de idei bolşevice voalate. Ofensiva o începe prin degradarea tuturor religiilor, în special a celei creştine. Scopul nouei reviste, este pregătirea omului pentru noua „sinteză culturală". Această nouă „sinteză" nu e altceva decât pregătirea terenului pentru bolşevism.
Dacă Dienes László e . identic cu şeful consiliului politic al bibliotecilor bolşevice, atunci ştim cu cine avem de lucru. Căci tot în revista „Le Croix" cetim cum individulZ)fe/ies pe timpul domniei bolşevice a înfiinţat o bibliotecă a „tineretului muncitor", cu sediul în loja francmazonă de unde a fost expulzată întreaga literatură creştină, pentru a fi înlocuită cu Anatole France, caie-şi bate joc de religia creştină, cu Zola, ce calcă în noroiu morala creştinească, cu jidanul bolşevic Barbusse, pentru a cita numai câteva nume alături de Marx şi Engels.
Tot acest individ Dienes, el singur, a furat 142.000 de cărţi dela particulari şi dela diferite societăţi. In ziua Domnului din 1917, la orele 7 dimineaţa, individul Dienes a ordonat devastarea celei mai mari tipografii şi case de editură creştină din Budapesta. — La protestarea directorului acestei instituţii, el a declarat: „trebuie să distrugem tot ce estf creştin".
Dar în acelaş timp consiliul bibliotecilor de sub şefia lui Dienes a hotărât înfiinţarea unei imense biblioteci panizraelite. Aceasta avea să propage ideile bolşevismului.
Iată deci cine a fost Dienes László, ca „leader bolşevic"
10
Se deşteaptă Bihorul Lupta noastră, dusă cu atâta în
dârjire zi de zi, pentru luminarea ţăranului român în faţa pericolului jidovesc, îşi arată însfârşit roadele.
In ziarul „Libertatea" din Orăştie, cetim în fiecare număr scrisori, cari ne arată că ţăranii români se organizează pentru lupta pe care simt şi ei că vor trebui s'o ducă alăturea de noi, împotriva bandiţilor jidani.
Zi de zi bucuria noastră e tot mai mare, pentrucă zeci de scrisori ne vin din partea ţăranilor, cari ne cer sfaturi pentru organizare, dându-ne totodată putere de muncă şi curaj, printr'un „Dzeu să Vă ajute în lupta sfântă ce-o duceţi cu atâta însufleţire împotriva jidanilor şi jidoviţilor."
Ne bucurăm văzând că poporul ne înţelege lupta şi astfel suntem siguri într'o izbândă cât mai apropiată şi cât mai desăvârşită.
* In Nrul 42 din „Libertatea" (7
Oct. a. c.) cetim un articol reprodus m i n ziarul „Uj Kelet", dela Cluj, în
titulat: „Consiliul comunal al unei comune din Bihor a isgonit din ea oficios pe jidanul satului.'1
In acel articol, dupăce jidănaşii constată că „propaganda cea fără frâu antisemită" şi-a îndreptat paşii dela oraşe spre satele năpăstuite, zice: „Crucea încârligată, care la oraşe şi-a scris semnele ei grăitor numai pe ziduri — în sate de cele dela spatele lui Dzeu, s'a înfipt în căpăţinile oamenilor, „cari au pornit la fapte revoltătoare, şi ziarul„Uj Kelet", ţine să precizeze că s'a pus la cale „o adevărată vânătoare împotriva jidanului",' arătând că „în satul Nimăeşti de lângă Beiuş (jud. Bihor), sfatul comunal a hotărât, ca pe jidanul satului Reinitz . . . să-1 alunge afară din sat!"
Ziarul „Uj Kelet" publică această hotărâre, care a fost adusă la cunoştinţa jidanului prin următoarea scrisoare:
Negustorului Reinitz în Nimăeşti.
Sfetnicii comunali în înţelegere cu locuitorii, în şedinţa (adunarea) din 25 Iulie, nu ţi-au dat voe ca dta să te aşezi în satul nostru. Cu toate că în aceeaş zi ţi s'a adus la cunoştinţă hotărârea sfatului sătesc, totuşi te-ai aşezat în comună, şi nu ai părăsit-o în cele 8 zile ce s'au dat ca termin!
De nou şi pe urmă te provocăm, ca, în timp de două zile să părăseşti comuna, căci la din potrivă,
ne vom folosi de forţă (de putere) şi te vom scoate până afară din hotarul comunei, în aşa fel, cum nu ţi-a prea plăcea dumitale.
Pentru bună ştiinţă şi liniştire, îţi arătăm mai jos pricinile pentru cari nu putem suferi ca să te aşezi între noi ;
Comuna noastră e comună românească, şi încă din vremile, când numai cu mari jertfe a putut scoate din sînul său rămăşiţele păgâne ce sugeau pe locuitori, — a hotărît odată pentru totdeauna, că nu mai primeşte în comună nici un străin, fie el de ori-ce neam ori religie. Cu atât mai vârtos, că în oraşul Beiuş din nemijlocită apropiere, găsim toate cele ce ne trebuesc. E vădit dar, că dacă un strein cu astfel de ocupaţiune (meserie, deprindere) vrea să se aşeze între noi, o face cu gând de a ne sparge înfăţişarea noastră naţională.
„Comuna îşi are crâşma şi prăvălia (bolta) sa, care îi aduce nu venit curat anual, — nu poate dar suferi, nici chiar unui Român, — ca prin deschiderea unei alte prăvălii, venitul ei să fie scurtat. Cu atât mai puţin va îngădui-o asta unui jidan, care va avea să treacă din România mare în cel mai scurt timp» în ţara lui!
Pentru aceasta şi pentru alte cuvinte, te provocăm (recercăm) să părăseşti comuna, să nu ne aţîţi locuitorii, căci pentru urmări nu luăm răspundere!
Nimăeşti, 1 August 1926.
Ştefan Dingo Brad George
conzilieri.
Clef Gavril primar.
Am reprodus această scrisoare a Consiliului comunal din Nimăeşti, pentru a arăta vrednicia acelor Români, cari „au hotărât odată pentru totdeauna, că nu mai primesc în comună nici un străin, fie el de orice neam ori religie", şi pentru a servi drept pildă şi altor comune, cari zac încă în neştiinţa întunerecului.
Noi cerem Românilor conştienţi din consiliul comunal din Nimăeşti, să ducă lupta cu toată îndârjirea, trecând chiar peste orice ordine „oficioase," pentrucă lupta lor este pentru binele şi viitorul comunei, pentru care singuri ei au dreptul şi datoria să se îngrijească.
/. Ş. G.
P. S. La încheierea revistei, pri
mim Nrul 43 din ziarul „Libertatea" (14. X. a. c ) , în care găsim o scrisoare a vrednicului român Ioan Potra din Bologa, prin care ne arată că şi în susnumita comună s'a adus în 1920 o hotărâre Ia fel cu cea din Nimăeşti. Iată şi hotărârea Românilor din corn. Bologa:
Proces verbal Noi subsemnaţii locuitori din co
muna Bologa, fiind adunaţi cei mai mulţi din sat, şi având în vedere ordinul dlui Primpretor, ca să primim în comună pe jidanii alungaţi, având in vedere suferinţele ce ne-au pricinuit aceste lifte păgâne în trecutul de tristă pomenire, precum şi aceea că, în revoluţia Jin 1918—19, au asmuţat în contra noastră bandele evreo-maghiare dela Ciucia, cari ne-au omorit şapte locuitori şi ne-au jăfuit de tot ce am avut, cu toate glasurile noastre aducem următoarea
Hotărîre: Nici odată, cât timp vom fi în această comună nu vom mai suferi, ca jidanii să se aşeze în ea. Când vom muri, vom lăsa cu limbă de moarte aceasta copiilor noştri, iar ei la rândul lor s'o lase copiilor lor. Dacă totuşi jidanii ar cuteza să se mai aşeze, peste voia noastră, nu vom lua răspundere pentru cele ce vor urma.
Urmează 250 de iscălituri. Ne bucură aceste fapte pentrucă
ne vestesc noi vremuri, când conştiinţa naţională a Românilor se va trezi şi atunci călăii de azi vor zăcea în lanţurile cu cari ei ne-au încătuşat.
Ne bucură mai mult însă şi sfârşitul scrisorii, care sună astfel:
„Azi în locul celor trei familii jidoveşti, sunt trei Români, iar pe una dintre cele mai frumoase grădini de-â lor, se înalţă falnică noua biserică românească, care va fi singură 1 în felul ei la sate, în toată ţara. Biserica' aceasta e zidită din piatră cioplită de granit, de locuitorii comunei, care va rămânea piatră naturală pe din afară (nu va fi tenciu-ită, văcălită). Iar ca semn al des-robirii din jugul jidanilor, această biserică poartă pe turnul ei două Svastici mari cioplite din granit".
Iată deci, cum pe ruinele Sionului se ridică tot mai înălţătoare biserica lui Christos !
Citiţi şi răspândiţi:
„înfrăţirea Românească"
11
Agresiunea dela Cernăuţi Jidanii cer înlăturarea dlui profesor universitar Tr. Brăileanu, din comisia de bacalaureat. — Formarea unui comitet pentru organizarea manifestaţiei. • Membrii comisiei sunt huiduiţi şi loviţi.
— Urmări fatale
In fruntea Comisiei de bacalaureat din Cernăuţi a fost ales dl prof. univ. Tr. Brăileanu, preşed. L. A. N. C. din Bucovina,
împotriva dsale, parlamentarii ji-. dani din Cernăuţi au ţinut un sfat, Ia care a luat parte şi dl Dori Po-povici. .
Deputatul averescan Morifz Ebner, a cerut înlăturarea dlui Tr. Brăileanu din comisia de bacalaureat, „pentrucă nu va fi un judecător drept" (!) şi dl Ebner fiind în asentimentul tuturor celor din sfat a şi obţinut tot ce-a dorit din partea ministrului jidovit Petrovici, care s'a grăbit ca printr'o telegramă să înlăture pe distinsul prof. universitar, deşi examenele erau deja începute.
După terminarea examenului, zvo-nindu-se în oraş că 75°/° dintre candidaţi au căzut, jidanii prin un comitet în fruntea căruia se afla jupanul Ebner, au organizat o manifestaţie ostilă membrilor comisiei.
In seara când urma să se dea rezultatul examenului, în jurul liceului „Aron Pumnul" se îngrămădiseră o mulţime de jidani, părinţi şi iopii, intelectuali şi pungaşi, cari aşteptau eşirea profesorilor din liceu.
Pe la orele 7 şi jumătate, termi-nându-se conferinţa, profesorii au
.căutat să se îndrepte către locuinţele lor, însă la eşire au fost întâmpinaţi de huiduelile, fluerăturile şi pietrile aruncate de vagabonzii fără de ţară,
. cari nu mai contenuiau cu strigătele
. d e : Jos bandiţii din Regat, jos Românii !
Intre membrii Comisiei era şi dl
prof. Diaconescu, care, ca să scape s'a urcat într'o trăsură, însă fiind urmărit cu strigăte de „Prindeţi banditul", a fost înconjurat de toate părţile şi maltratat în modul cel mai sălbatec.
In aceea învălmăşeală i-s'a furat şi geanta cu actele dela examen şi abia târziu a putut scăpa intervenind poliţia, care a făcut primele arestări.
Intre cei dintâi cari s'au dus la poliţie pentru a lua apărarea circum-cişilor, a fost deputatul Ebner şi consilierul comunal Kabner.
Interesant e faptul, că între cei arestaţi este şi avocatul Hausknecht, secretarul lui Ebner.
Cu toate arestările făcute, jidanii au continuat să manifesteze, spărgând geamurile casei dlui Tr. Brăileanu.
Acestea sunt evenimentele întâmplate în ziua de 8 1. c. la Cernăuţi.
Vestea acestei sălbăticii jidoveşti a zguduit toate sufletele româneşti şi la câteva zile ţăranii din jurul Iaşilor, fiind strânşi într'o zi de târg, au pornit o adevărată prigoană împotriva jidanilor rănind pe mai mulţi şi distrugându-le gheretele.
Opinia publică românească să nu se mire dacă într'o zi dela un capăt la celalt al ţării, se va ridica întreg poporul şi luând biciul în mână va izgoni întreg neamul lui Izrael din ţara, care nu poate fi lăcaşul tuturor vagabonzilor.
Guvernanţii să ia aminte, pentrucă: „Vox populi, vox Dei."
/. Dp.
Mendel Wolf sau Gyulai Farkas? Scandalul dela Biblioteca Universităţii din Cluj
Ziarele „Patria" şi „Cuvântul", — dintr'o fericită inspiraţie, au pornit o campanie energică şi demnă pentru îndepărtarea jidanului maghiarizat Mendel Wolff, care se mai numeşte şi Gyalui Farkas, dela conducerea bibliotecii Universitare din Cluj.
Este o pată de ruşine pe frontispiciul culturii româneşti din Capitala Ardealului tolerarea acestui semit periculos, care încă şi azi,, în al 8-lea an al Unirii, se bâlbăie într'o românească imposibilă. Şi acestuia i s'a încredinţat „direcţiunea tehnică" a celei mai preţioase biblioteci, pe care
o posedă România. Rezultatul se vede clar. Personalul maghiar şi azi e atotputernic Ia toate serviciile bibliotecii. Grija cărţilor româneşti e trecută pe al doilea plan, precumpănitoare fiind îngrijirea vechei culturi, adică a celei maghiare.
Jidănaşul Wolff-Farkas a încercat, într'un articol zăpăcit, publicat în „Patria", să arete că el nu e jidan. Aici zice că strămoşii lui — vezi, Doamne: nobili unguri, — au fost creştini, Insă ei aparţineau unei secte, care serba ziua de Sâmbătă. Adică erau un fel de : Szombatişti. Pentru
a se scăpa însă de persecuţiile voe-vozilor unguri, tot aceşti strămoşi au trecut la mozaism, pentru ca să aibă toată libertatea de-a serba „Şa-băs"-ul, aşa cum ei voiau.
El însă, Mendel-Wolff alias Gyalui Farkas, a revenit din nou la străvechea matcă. In copilărie a- studiat religia reformată, la liceu. Deci el este creştin.
întrebăm acum, până unde merge acest creştinism neológ? Căci noi ştim că prima nevastă a lui Wolff-Farkas, care e îngropată în cimitirul jidovesc din Cluj, a fost o jidancă. A doua, adecă actuala lui consoartă e tot jidancă. Pe fata lui a măritat-o cu un jidan din Budapesta. Iar băiatul său adoptiv e tot jidan,, Prin urmare: întreaga sa familie e curat jidovească. — Iar el, cu impertinenţa specifică a rasei sale, a cărei stig<-mate sunt evidenţiate şi în înfăţişarea lui exterioară, — încearcă să ne convingă că ne este frate întru Cfcristos,
Dacă este în stare să creadă el însuşi tot ce a scris, atunci să fie fericit. Noi nu credem nici un cuvânt. Lupul îşi poate tot schimba pielea! Noi nu ne vom lăsa amăgiţi. Chiar dacă îşi va Schimba numele său de Wolff, — mai pe urmă Fari kas, în acela de Lupu, pentru a se numi dr. Ghiulescu-Lu/?u noi; tot nu ne vom lăsa amăgiţi.
Ci noi ne vom aşeza în 'gatdă. Nu vom conteni cu lupta, până când nu-1 vedem îndepărtat din fruntea Bibliotecii Universitare din Cluj. Dacă toate Ciinicile, Institutele, Laboratoarele şi Seminariilé Universităţii noastre şi-au putut găsi un personal ştiinţific românesc, atunci na ştim pentru ce ar forma o excepţie Biblioteca Universităţii?
Iar Românilor jidoviţi şi înstrăinaţi, cari încearcă să se facă paravan pentru a-1 apăra pe jidanul dela bibliotecă, Ie strigăm; „Daţi-vălao parte"!
Căci altfel studenţimea conştientă, — care nu tolerează nici o profanare în sanctuarul ei academic, — va şti să-şi facă datoria!
Memento!
Reintegrarea dlui prof. A. C. Cuza
înainte de încheierea revistei, ne soseşte vestea îmbucurătoare^ că dl. prof. A. C. Cuza a fost reintegrat la catedra dsalé d é economie politică dela Universitatea din Iaşi.
Insfârşit, dreptatea a înv ins !
« 12
INFORMAŢIUNI Primirea dlui prof. A. C. Cuza
în Capitală. La sosirea dlui prof. A. C. Cuza în Capitală, studenţii, cari au rămas cu toţii credincioşi preşedintelui L. A. N. C. împreună cu alti aderenţi ai mişcării, au ţinut să-i facă o frumoasă primire.
Cu toate că timpul era înaintat, fiind orele 12 -20 din noapte, când a sosit trenul, totuşi sute de studenţi şi ligişti cari erau pe peronul gării, au isbucnit în urale nesfârşite în momentul descinderii dlui profesor din tren. Dupăce s'au ţinut şi mici discursuri, studenţii s'au împrăştiat îndreptându-se către locuinţe.
S'a întâmplat numai un mic incident cu câţj-va „cetăţeni jidani", în urma căruia au fost arestaţi şi înaintaţi Consiliului de război 11 studenţi. Dl Cuza cu o delegaţie de studenţi, a intervenit pentru punerea lor în libertate.
Dl A. C. Cuzala Chişinău. — Aflăm cu bucurie, că dl prof. A. C. Cuza, preşedintele L. A. N. C , va ţinea în cursul lunei Octomvrie, un ciclu de conferinţe cu caracter naţional, în oraşul Chişinău. Aceste conferinţe erau şi necesare, pentru lămurirea opiniei publice fată de demagogia deşănţată a ţărăniştilor-jidovîţi.
* 'Petrovici—Wurmbrandt. Minis
terul Instrucţiunii a cumpărat un i-mobil de-al jupanului „Vierme prăjit", (dl Goga îi zice Wurmbrandt) cu suma de 9,000.000 lei.
Pentru aceasta jupanul senator a-verescan, trebuia să plătească către stat o taxă de 450.000 lei. Ministerul Instrucţiunii însă, a cerut scutirea jidanului de taxele cuvenite către Stat.
Iată deci cum dl Petrovici, păgubeşte statul cu V 2 milion lei, de dragul odraslei lui Izrael.
* Aducem viile noastre mulţimiri
dlui Gheorghe Ghili, vrednicul tipograf român, care editează şi revista, noastră, pentru inimoasa donaţie de 8000 (opt mii) lei, pe care ne-a fă-cut-o, ştergând restul unei datorii, ce a rămas din regia numărului trecut al revistei.
Acest exemplu frumos ar putea mişca şi pe acei, cari fiind într'o situaţie mai favorabilă decât dl Ghili, totuşi nu se prea arată atât de generoşi, cum ar putea să fie şi mai ales, cum ar trebui să fie!
Fapte vrednice. Mulţumim şi pe această cale vrednicului român ardelean Ion Onciu, aşezat în oraşul Detroit (America), care înţelegând sfoiţările noastre în fata pedecilor şi greutăţilor cari ni se pun în cale, a binevoit a netrimite un frumos ajutor de 4400 lei. Ajutorul dlui Onciu ne este cu atât mai de pret şi mai binevenit, cu cât unii, cari au primit revista timp de 2 ani de zile, refuză acum să-şi achite abonamentul, silindu-ne să procedăm cu ei pecale judiciară.
* O statistică a debitelor din
Tighina. In oraşul Tighina sunt 127 debite cu băuturi spirtuoase, dintre cari sunt 28 restaurante, 53 cârciumi, 18 debite cu tot felul de beuturi, 6 cu rachiuri monopolizate, 5 cu rachiuri speciale, 13 depozite cu vin, 1 depozit cu bere şi 3 debite cu bere în amănunt.
Din aceste 127 debite numai 22 sunt ţinute de creştini, iar restul de 105 sunt pe mâna jidanilor.
Să nu ne mirăm deci, dacă populaţia creştină şi mai ales cea românească din Basarabia, este pe punctul de-a pieri. Dar ar fi timpul ca să între odată în capul guvernanţilor noştri, această situaţie îngrijorătoare şi să o rezolve cât mai grabnic.
*
Unul s'a dus . . . mii au venit. Cetim în ziarul „Biruinţa" din 3 Oct. a. c„ că la moartea unui rabin din-tr'un orăşel dela graniţa din spre Polonia, Ministerul de Interne, în urma unei intervenţii a „credincioşilor întru Iehova", a dat drum liber câtorva mii de jidani polonezi să vie în ţară pentru 2—3 zile, ca să se bocească la înmormântarea hahamului.
„Numai că, odată evlavioasa slujbă sfârşită, nici unul din cei ce primiseră învoire să treacă hotarul nostru pentru a lua parte la înmormântare — nu s'a mai întors."
Pe noi nu ne miră acest fapt, pentrucă ştim că în 1921 sub trecuta guvernare averescană. ne-am Înmulţit populaţia ţării cu nu mai puţin de 400.000 jidani polonezi şi unguri.
STUDENŢEŞTI.
Congresul studenţesc. După nesfârşite promisiuni şi tot atâtea şovăieli, — în fine — Ministerul de Interne a aprobat convocarea unui
mare congres studenţesc. Data ace--stui congres s'a fixat pentru zilele* de 29 şi 30 Noembrie şi 1 Decembrie a. c. Localitatea aleasă este" Capitala Moldovei.
Toate centrele universitare din ţară muncesc, cu înfrigurare şi entu-siasm, pentru pregătirea acestui mare :
eveniment. Scopul congresului va fi de o
parte fixarea unei atitudini hotărâte faţă de evenimentele politico-naţio-nale, de alte parte reorganizarea pe teren profesional.
Centrului studenţesc din Cluj îi s'a încredinţat, spre studiere şi pregătire a unui anteproiect, problema reorganizării unitare a studenţimei din România. Printre numeroşii delegaţi şi congresişti, cari se vor duce din Cluj, va fi desemnat un delegat oficial, care va desfăşura şi va susţine, în calitate de raportor, punctul de vedere al Clujului. — Raportorul Cernăuţi lor va prezenta un proiect-pentru introducerea unei uniforme studenţeşti. In fine, fiecare centru academic din ţară va avea să prezinte câte un anteproiect,* bine pregătit, care va fi supus desbaterilor congresului.
Astfel numeroasele doleanţe ale studenţimei vor eşi din nou la suprafaţă. Să sperăm că ele vor obţine, şi din partea guvernanţilor, o soluţionare mai favorabilă şi în special mai reală, decât până acum!
BIBLIOGRAFIE
Sever Ispravnic: „Spre alte orizonturi". — Acum câteva zile a a-părut în vitrina librăriilor o carte, de un format elegant, care poartă titlul sugestiv: „Spre alte orizonturi". Răsfoindu-o am găsit în ea oglinda vie a generaţiei tinere, care tinde spre „noi orizonturi," mai largi şi mai spaţioase. Autorul ei, un^tânăr talentat şi erudit, se aprofundează în analiza situaţiei politice şi sociale contimporane, declarându-se aderent hotărât al mişcărilor de dreapta, care militează sub stindardul naţionalismului integral.
Pentru acei, cari nu au cunoştinţă" despre marile prefaceri ale revoluţiei fascisto-nationaliste din toată lumea, precum şi pentru acei, cari vor să cunoască aspiraţiile generaţiei tinere, mărturisim cu sinceritate şi o-biectivitate, — cetirea cărţii „Spre alte orizonturi" a dlui Ispravnic le va oferi o lectură instructivă şi agreabilă, în acelaş-timp.
O recomandăm, deci, cu toată? căldura, cercului larg al cetitorilo. noştri Í