UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

ARHEOLOGIA ECLEZIASTICĂ MEDIEVALĂ ÎN

BAZINUL HÂRTIBACIULUI (SECOLELE XIII-XIV)

Rezumat al tezei de doctorat

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Zeno Karl PINTER

Doctorand:

Ioan-Cosmin IGNAT

SIBIU, 2013

2

CUPRINS

Abstract…3

Introducere…5

I. Metodologie și terminologie…7

I.1. Metodologie…7

I.2. Terminologie…8

I.2.1. Arhitectura romanică…8

I.2.2. Arhitectura gotică…13

I.2.3. Necropolă și cimitir…17

I.3. Delimitări cronologice…18

I.4. Delimitări geografice…20

II. Izvoare. Istoricul cercetărilor…25

II.1. Izvoare…25

II.2. Istoricul cercetărilor…26

III. Contextul istoric și politic…37

III.1. Contextul politic în Europa Centrală…38

III.1.1. Europa, biserica şi comunitatea…42

III.1.2. Premise ale mișcărilor de populație în secolele XII-XIII…44

III.2. Colonizarea germană în sudul Transilvaniei…46

III.2.1.Așezarea coloniștilor germani în bazinul Hârtibaciului…60

III.2.2. Organizarea politico-religioasă a coloniştilor…62

III.2.3. Rolul greavilor…67

III.2.4. Viața economică…70

III.3. Elemente de demografie…73

III.3.1. Situația în Europa…74

III.3.2. Situația din Transilvania…76

III.3.3. Însemnătatea năvălirii tătare de la 1241…91

3

IV. Arhitectură ecleziastică medievală romanică în bazinul Hârtibaciului…96

IV.1. Biserică și constructori…96

IV.2. Referiri cu privire la hramul bisericilor…99

IV.3. Planimetria bisericilor…102

IV.4. Dimensiuni şi volumetrie…106

IV.5. Elemente arhitectonice romanice cu funcție decorativă…112

IV.5.1. Influența șantierului cistercian de la Cârța asupra construcțiilor din bazinul

Hârtibaciului…114

IV.5.2. Decorația bisericilor din bazinul Hârtibaciului…122

V. Arheologia ecleziastică medievală în bazinul Hârtibaciului…125

V.1. Cercetări arheologice la monumentele ecleziastice din bazinul Hârtibaciului…125

V.2. Cimitire aparținând bisericilor…132

V.2.1. Legătura între localitate și biserică…133

V.2.2. Spațiul funerar…134

V.2.3. Curtea bisericii…134

VI. Repertoriul bisericilor din bazinul Hârtibaciului…138

Concluzii…163

Scurt glosar de termeni…166

Abrevieri bibliografice…178

Bibliografie…179

Planșe…187

Hărți…187

Fotografii…189

Elemente decorative…207

Planuri…210

Schițe…219

„Cercetări realizate în cadrul proiectului POSDRU/ CPP107/DMI1.5/S/76851 cofinanţat din

Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor

Umane 2007-2013”

4

Cuvinte cheie: Transilvania, colonizarea săsească, stil romanic, stil gotic, biserici

fortificate, cistercieni, demografie, planimetria și volumetria bisericilor.

Colonizarea germană în sudul Transilvaniei a însemnat, începând cu secolul al XII-

lea un imbold imens dat acestei zone din punct de vedere economic și religios, în special.

Am ales să vorbesc despre situația particulară a bazinului Hârtibaciului întrucât această

zonă a reprezentat un spațiu unde s-au așezat primii coloniști și unde s-au construit primele

bazilici romanice, multe dintre ele rămânând, din punct de vedere planimetric și

arhitectural, neschimbate. Bineînțeles că moda vremurilor trecute au impus modificări ori

adăugiri la aceste monumente însă, cele mai multe păstrează farmecul timpurilor și

stilurilor în care au fost construite.

Regiunea Hârtibaciului, traversată de râul care poartă același nume, a fost una

izolată, fapt care poate fi constatat și în zilele noastre. Aceasta, în ciuda faptului că se află

în vecinătatea unui oraș important, Sibiu. Cu o economie axată preponderent pe producția

agrară, localitățile din această zonă au reușit, surprinzător, să se înfrumusețeze cu

monumente de arhitectură splendide și, chiar mai mult, atunci când situația a necesitat, să

le fortifice cu ziduri puternice care să apere membrii comunităților.

Lucrarea de față și-a propus să adune la un loc informațiile referitoare la bisericile

sașilor din bazinul Hârtibaciului și să aducă contribuții noi la cunoașterea istoriei acestora.

Există într-adevăr multe referiri, în special în istoriografia germană, la aceste monumente,

însă majoritatea abordează fenomenul bisericilor fortificate din sudul Transilvaniei per

ansamblu, fără a analiza strict această zonă.

Apoi, unul din țelurile mele a fost să arăt lacunele cercetării arheologice din

Transilvania, ai căror reprezentanți s-au ocupat prea puțin de aceste monumente. Îmi

exprim pe acestă cale convingerea că o atentă studiere din punct de vedere arheologic a

acestora coroborată cu analize stilistice și arhitecturale ar compensa, întrucâtva, lipsa

referirilor documentare pentru perioada de început a colonizării germane în acestă zonă,

dar, mai ales, ar aduce informații foarte valoroase despre faza inițială de construcție a

bisericilor.

Partea cea mai importantă a lucrării aduce în discuție aspecte legate de biserică și

constructori precum și de legătura dintre hramul bisericilor și orientarea acestora. Nu

5

lipsesc nici informații legate de dimensiuni și volumetrie, foarte importante în stabilirea

unor date aproximative cu privire la numărul membrilor comunităților care au folosit

bisericile.

Am încercat să adun, de asemenea, toate datele referitoare la cercetările arheologice

desfășurate în această zonă. Deși puține, acestea ajută la conturarea unei imagini care

reflectă stadiul inițial al costrucției monumentelor dar și modificările suferite ulterior de

acestea ca urmare a necesităților apărute din diverse motive: creșterea demografică ori

luptele pentru apărarea comunităților. Bisericile s-au bucurat de atenția istoricilor care au

facut cercetări minuțioase în zonă, însă, de cele mai multe ori investigațiile arheologice au

lipsit. Unul dintre obiectivele acestei lucrări este chiar tragerea unui semnal de alarmă cu

privire la acest aspect. Cercetările arheologice sunt, în viziunea mea, extrem de importante

pentru că pot scoate la lumină rămășițe palpabile ale unor etape de construcție diferite de

monumentele pe care noi le vedem astăzi. Multe dintre analizele istoricilor simpli ori ale

istoricilor de artă se bazează, lăsând la o parte partea documentară (extrem de sărăcăcioasă

pentru faza de început a construirii bisericilor), pe analogii care, cred, nu prezintă

întotdeauna o garanție indubitabilă pentru o cercetare care se dorește exactă.

Dar viitoarea, sper, cercetare arheologică trebuie să pornească de la niște analize

minuțioase privitoare la amplasamentul geografic, istoria comunității, stil arhitectonic,

măsurători preliminare etc. Cred că această lucrare poate să ofere o parte din informațiile

necesare demarării unei cercetări de natură arheologică. Aceste cercetări se impun cu

prisosință mai ales că în ultima perioadă, din fericire, mai multe monumente beneficiază de

lucrări de renovare. Am constatat că, spre deosebire de anii trecuți, unele biserici au

acoperișuri noi, altele sunt în plin proces de restaurare, iar altele își așteaptă rândul. Acest

proces poate fi completat de munca arheologilor care, cu siguranță, ar rescrie istoria

acestor monumente.

Pentru elaborarea acestei teze de doctorat a fost necesară o intensă muncă de teren,

materializată prin vizite la bisericile avute în atenție dar și consultarea unor documente și

lucrări de specialitate. Vizitele au depășit, cum îmi place să cred, elementul specific unui

turist și au constat în măsurători ale unor monumente, fotografii de ansamblu și de detaliu

precum și o observare atentă a elementelor constitutive care ar fi putut proveni din etape

mai vechi de construcție. De asemenea, am avut în vedere analiza terenului înconjurător

bisericii și, în special, a cimitirului aferent, unde a fost cazul.

6

Lucrarea conține, de asemenea, și un mic repertoriu al tuturor localităților din bazinul

Hârtibaciului. Stabilirea „granițelor” acestui teritoriu a provocat, adesea, dispute

istoriografice. Am încercat să țin cont de argumentele evocate de fiecare dintre părți în

conturarea propriei opinii. Detaliile legate de acest aspect pot fi consultate în teză. Totuși

amintesc că nu am considerat oportună, spre exemplu, includerea localității Șelimbăr în

arealul adus în discuție.

Complexitatea lucrării poate să fi generat, în mod inevitabil, și unele lipsuri pe care

le accept și mi le asum. Totuși sper ca informațiile conținute să ajute la lămurirea multor

aspecte referitoare arheologia ecleziastică din bazinul Hârtibaciului și a istoriei veacurilor

al XIII-lea și al XIV-lea în această parte a Transilvaniei.

Ținând cont de complexitatea lucrări, suntem conștienți că, în mod inevitabil, pot

apărea unele lacune care nu fac decât să ne ambiționeze în încercarea noastră de a contura

cât mai fidel evoluția acestei zone printr-un proces de cercetare susținut și neîntrerupt.

Capitolul I. Pentru o înțelegere clară a textului am adus în discuție câteva elemente

care se referă la părțile generale care au precedat demersul nostru științific. Astfel am

realizat un scurt rezumat a ceea ce se înțelege prin stil arhitectural romanic și stil

arhitectural gotic. Bineînțeles, în ambele cazuri am folosit comparațiile care se impuneau.

Nu am insistat pe exemplele oferite de alte teritorii ci pe cel particular, al Transilvaniei

(mai exact în partea sa sudică).

Noțiunile de natură cronologică sunt foarte importante deoarece trebuie realizată o

delimitare a părții superioare a intervalului de timp de care m-am ocupat. Pentru că, în

privința stadiului prim de construcție lucrurile sunt destul de clare: lucrările vor începe la

scurt timp după sosirea coloniștilor în sudul Transilvaniei și vor continua neîntrerupt multe

decenii, dacă nu chiar secole (am în vedere modificările ulterioare aduse monumentelor).

Nu am luat în discuție referirile cu privire la bisericile inițiale, care s-a presupus, au fost

construite din lemn, întrucât dovezile în acest sens nu sunt conclusive.

Apoi, delimitările geografice sunt poate cele mai importante. Există o confuzie și

poate o dispută între diferiți cercetători care au studiat zona bazinului Hârtibaciului. Unii

încadrează localități, cum este exemplul Șelimbărului, în acest areal alții, dimpotrivă,

consideră că așezarea menționată nu poate fi localizată în zona Hârtibaciului. Și exemplul

7

de mai sus nu este singular. Bazinul Hârtibaciului a fost colonizat timpuriu de către

oaspeții germani și cred că condițiile geografice din acest areal au fost poate cele mai

vitrege pentru locuire, dacă luăm în considerare o comparație cu celelalte teritorii.

Apropierea de granița Regatului maghiar a constituit un real dezavantaj pentru locuitorii

zonei. Aceștia erau printre primii expuși invaziilor străine. De aceea, este foarte posibil ca

distanța între localitățile din bazinul Hârtibaciului să nu fi fost calculată aleatoriu. Era

nevoie de sprijin reciproc și de o coordonare a eforturilor de apărare a comunităților.

Puținele documente păstrate, multe dintre ele în copie, vorbesc despre sosirea din

diferite părți ale Germaniei actuale a acestor coloniști. Se pare că acest aspect nu a contat

foarte mult atunci când s-a pus problema unității acestora într-un spațiu străin, instabil și

greu de apărat. Tocmai de aceea este surprinzător și de admirat efortul depus de primele

generații de coloniști. Foarte probabil că numărul acestora era foarte redus, totuși, au

reușit, într-un timp scurt, să edifice multe monumente de arhitectură care puteau rivaliza cu

cele din locurile de baștină.

Capitolul II. Acesta este dedicat exclusiv părții referitoare la izvoare și la istoricul

cercetărilor. Am propus, în acest capitol, o clasificare a lucrărilor din puctul de vedere al

perioadei de apariţie, ştiut fiind faptul că cercetarea istorică are o strânsă legătură cu timpul

în care aceasta este realizată, dar şi cu tipul de conducere (politică) care permite tratarea

unui subiect într-o mai mare sau mai mică măsură. Am ales evenimente aparţinând istoriei

contemporane pentru a delimita şi analiza perioadele când interesul pentru studiul

bisericilor fortificate era unul mai mult sau mai puţin intens: anul 1918 (sfârşitul primul

război mondial) şi anul 1989 (sfârşitul comunismului în România).

Capitolul III. În cadrul acestui capitol am încercat să dezbat aspecte mai generale

care au privit contextul politic în Europa centrală între secolele XII-XIV, premise ale

mișcărilor de populație între secolele XII-XIII, colonizarea germană în sudul Transilvaniei

precum și să amintesc problemele legate de demografia din acesta perioadă. După secolul

al XI-lea vom asista, prima dată, în vestul și centrul Europei, la o explozie demografică

care se va generaliza apoi. Pe fondul acesta mișcările de populații se vor intensifica, dar nu

în maniera deja cunoscută datorită migrațiilor anterioare. Preferințele legate de habitat vor

8

avea o importanța tot mai mare, chiar dacă, tot acum, sunt „abordate” și unele teritorii

considerate anterior riscante din punct de vedere al locuirii.

Mișcările de populații din secolele XII-XIII se deosebesc clar de migrațiile

înregistrate în secolele anterioare. Cauzele au fost diverse dar cu totul diferite de cele care

au declanșat migrațiile popoarelor. Germanii au fost cei care au avut cea mai mare

mobilitate, aceștia deplasându-se, în special, spre estul Europei, unde șansele unei evoluții

rapide, din toate punctele de vedere, erau mai mari. Au existat diferite motive dar și etape

care au condus, în mod inevitabil, la aceste deslocări de populații.

Un motiv important al colonizării germanilor în scopul dezvoltării economiei agrare

pornește din sfera factorilor puterii politice. Conducătorii de state, învrăjbiți adesea între ei,

încercau să-și sporească veniturile prin intensificarea exploatării agrare a statului și în

același timp să-și întărească teritoriile împotriva vecinilor. Și din acest punct de vedere au

existat o multitudine de metode. Unii conducători de state i-au colonizat pe germani de la

bun început ca apărători ai hotarelor. În Silezia s-a elaborat un sistem bine gândit, în cadrul

căruia urmau să fie întemeiate noi așezări urbane și rurale; în schimb în Boemia și în

Moravia nu s-a facut niciun fel de planificare, astfel încât colonizarea a decurs mai mult

sau mai puțin la întâmplare. Alte regiuni de colonizare pot fi situate între cele două

extreme. Pentru sudul Transilvaniei situația este puțin cunoscută (și) din documente.

Scopul colonizării germanilor aici a fost acela de apărare și dezvoltare economică a

teritoriului.

Colonizarea săsească în bazinul Hârtibaciului a însemnat o nouă şansă dată acestei

zone. Este foarte probabilă o slabă populare a acestui areal, chiar dacă există dovezi scrise

ori arheologice care atestă o locuire mai mult sau mai puţin numeroasă a acestei zone.

Poate fi luat în calcul, desigur, exemplul oraşului Agnita, principala localitate din această

regiune, unde se vorbeşte chiar despre existenţa unei populaţii româneşti în momentul

venirii coloniştilor germani. Însă colonizarea a reprezentat un fenomen de masă care a

schimbat pentru câteva sute de ani destinul acestei regiuni.

După colonizarea din zona Alba Iulia și a Sibiului, următoarea fază de extindere a

zonei colonizate s-a găsit deja spre sud de prisaca protectoare de pe linia Hârtibaciului,

respectiv spre est de Alba Iulia, dincolo de zona dens împădurită spre est de Gârbova și

Câlnic și a completat, probabil, nucleul românesc (poate mai vechi, dar acum cuprins,

9

printr-o înțelegere, în structurile regatului maghiar) din zona localității Săliște, adică din

Mărginimea Sibiului, desemnat de Ștefan Pascu ca “district”.

Capitolul IV. Această parte a lucrării este dedicată arhitecturii ecleziastice

medievale din bazinul Hârtibaciului. Au fost dezbătute problematici legate de biserică și

constructori, planimetrii și volumetrii ale bisericilor dar și de elemente arhitectonice

romanice cu funcție decorativă.

Bisericile romanice se împart în următoarele tipuri: biserică sală, bazilică şi cele de

plan central, caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în

general mici şi ancadramentele cu arc semicircular. Spaţiile interioare sunt fie tăvănite, fie

acoperite cu bolţi în semicilindru.

În Transilvania, și în special în jurul Sibiului, există numeroase bazilici care

ilustrează preferința noilor sosiți pentru acest tip de construcție. Clădirile păstrate şi

cercetările arheologice au dus la concluzia că cele mai vechi biserici de piatră săseşti de pe

pământul regesc – şi în special din împrejurimile Sibiului s-au construit abia în cursul

primelor decenii ale secolului al XIII-lea şi, probabil, numai câteva comunităţi au reuşit să

termine curând clădirea. În părţile Sibiului coloniştii saşi au impus bazilica (scurtă) cu trei

nave despărţite de stâlpi dreptunghiulari legaţi cu puternice arce de zidărie. Spre răsărit

aceste bazilici sunt încheiate de regulă cu o absidă semicirculară precedată de un cor pătrat

în dreptul navei principale, dar nu lipsesc cazurile când şi navele laterale sunt prevăzute cu

absidiole.

Noua modă a construirii bisericilor, în stil gotic, a apărut în Transilvania la o

perioadă relativ scurtă de timp după terminarea construcților romanice. Tocmai de aceea

multe comunități nu au renunțat la edificile de cult avute la dispoziție pentru a construi

unele noi. Era de altfel un efort financiar mult prea mare pentru niște comunități restrânse,

de cele mai multe ori, chiar sărace. Numai coloniștii care au sosit mai târziu în

Transilvania au îmbrățișat acest nou stil arhitectonic pentru a-și construi noi biserici și nu

pentru a le modifica pe cele existente. Diferența dintre vechile ansamble religioase,

romanice, și cele noi, gotice este clară dacă avem în vedere chiar numai o comparație a

dimensiunilor acestora.

10

Este cunoscut faptul că pe teritoriul judeţului Sibiu se disting trei zone bogate în

monumente de arhitectură în stil romanic: zona Sibiului, valea Oltului şi bazinul

Hârtibaciului. În cea de-a treia zonă se află unele din cele mai vechi şi tipice monumente

ecleziastice romanice, care, asemenea celorlalte edificii din judeţul Sibiu aparţinătoare

acestui stil, se încadrează exclusiv în categoria bazilicilor.

Până la invazia tătară din anii 1241-1242, arhitectura din Transilvania se afla pe de-

a-ntregul sub influența stilului romanic colportat fie prin intermediul călugărilor

benedictini fondatori de mănăstiri, fie prin intermediul coloniștilor sași. Veniți din părțile

Rinului și Mosellei, coloniștii sași au păstrat lungă vreme nostalgia țării de baștină, în

perspectiva acestei nostalgii fiind de înțeles formele specifice ale celor mai vechi edificii

transilvănene din zona Sibiului.

Aprovizionarea cu materiale este una dintre cele mai mari griji financiare ale

constructorului. De aceea, se folosesc toate materialele disponibile din apropiere și se

refolosesc cele ale construcțiilor anterioare, în fundații sau în pereți. Se caută carierele cele

mai apropiate și se taie piatra pe loc, pentru a micșora volumul ce urmează să fie

transportat. Aceste practici nu sunt străine meșterilor care au activat în Transilvania.

Foarte puțini oameni de știință au avut în vedere, de-a lungul anilor, utilizarea

sistemelor proporționale de măsurare în cazul bisericilor fortificate săsești; mai puțini au

vorbit despre meșterii care au lucrat aici, despre proiectarea clădirilor, despre sistemele

adoptate, despre modul în care au fost realizate decorațiile. Majoritatea studiilor se bazează

doar pe presupuneri și analogii, cele din urmă, fiind destul de periculoase dacă avem în

vedere diversitatea tehnicilor folosite dar mai ales diversitatea monumentelor. Aceste studii

au totuși un alibi în lipsa documentelor care vorbesc despre aceste aspecte. Cercetările

arheologice sunt și ele puține, astfel încât doar studiul arhitectonic poate duce la rezultate

palpabile.

Capitolul V. Bisericile romanice, ridicate de coloniști în sudul Transilvaniei, au fost

datate de unii istorici de artă în a doua jumătate a secolului al XII-lea, iar de alții în prima

jumătate a secolului al XIII-lea. Puțini sunt cei care le datează după invazia tătarilor din

1241, adică în jurul anului 1260. Cauza acestor datări imprecise trebuie căutată în numărul

11

redus al documentelor vremii, transformările majore suferite de aceste monumente, precum

și faptului că doar de curând au fost întreprinse săpături arheologice.

Majoritatea fortificațiilor aparținătoare bisericilor sătești au inclus, între zidurile lor,

și cimitirul aferent localității, care era, de obicei, situat în jurul bisericii. Se mai întâlnesc și

în zilele noastre, cimitire care înconjoară biserica, un bun exemplu fiind cel din Daia. În

alte cazuri, cimitirul se găsește la o distanță mică de biserică prin extinderea acestuia, ori

pur și simplu prin mutarea lui, cum este cazul la Hosman. Sunt, de asemenea cazuri, când

cimitirul a fost mutat într-un loc mai îndepărtat față de biserică, aici putând aminti cazul

celui din Dealu Frumos.

Au existat de-a lungul timpurilor un interes deosebit din partea arheologilor pentru

punctele fierbinți de pe harta Transilvaniei care, prin investigație arheologică, ar fi rezolvat

mai multe probleme deodată. Bisericile din bazinul Hârtibaciului nu au constituit puncte

foarte importante de atracție pentru arheologi. Cele mai multe investigații arheologice s-au

realizat atunci când un monument a necesitat lucrări de restaurare. Problematic este și

stadiul publicării rezultatelor săpăturilor. În teză am ales să amintesc monumentele care au

beneficiat de săpături arheologice, în ordine alfabetică.

Capitolul VI. Acest capitol cuprinde un repertoriu al bisericilor din bazinul

Hârtibaciului. În cazul fiecărei localități / biserici am luat în calcul următoarele aspecte:

- Denumirea localității în limbile română, germană, maghiară și latină;

- Identificare administrativă în evul mediu;

- Identificare administrativă actuală;

- Tip planimetric;

- Prima atestare documentară a bisericii;

- Hramul bisericii;

- Scurtă bibliografie.

De asemnea, la final, am propus și un scurt glosar de termeni. Datorită faptului că am

ales să abordez un subiect care combină tematici legate de arheologie, dar și de arhitectură,

am considerat necesar a aduce câteva explicații cu privire la unii termeni de specialitate.

Bineînțeles, această parte a lucrării se adresează cititorilor mai puțin familiarizați cu

termenii specifici arhitecturii în general, și arhitecturii romanice și gotice, în special.

12

Lucrarea este însoțită de planșe conținând hărți, fotografii (personale și de colecție),

planuri și schițe. La realizarea planurilor bisericilor din Chirpăr, Hosman, Nou și Vurpăr

am folosit exclusiv măsurătorile proprii, studiind, de asemenea, și propunerile

predecesorilor.

Concluzii

La finalul a trei ani de cercetări a bisericilor fortificate săsești din bazinul

Hârtibaciului se cuvine a sintetiza unele elemente privitoare la demersul meu. În primul

rând, cred că lucrarea de față constituie o noutate în spectrul cercetărilor vizând acest

subiect datorită faptului că abordează o microregiune anume și încearcă să cuprindă toate

monumentele de arhitectură din acest spațiu. După cum am relevat în lucrare, bisericile

acestea au mai beneficiat în trecut de atenția specialiștilor însă, rezultatele cercetărilor au

fost disparate în articole de reviste ori lucrări mai mult sau mai puțin consistente. Era

așadar necesară strângerea acestor informații într-o lucrare cuprinzătoare care să se refere

doar la bazinul Hârtibaciului. Totuși, este posibil, să existe lacune de informații ori să nu fi

accesat toate lucrările valoroase de specialitate, fapt pe care mi-l asum la finalul acestei

etape a cercetării.

La această strângere de informații se adaugă mai multe elemente de noutate. În

primul rând este vorba despre abordarea din punct de vedere arheologic a subiectului.

Bisericile fortificate au beneficiat, în majoritate, mai ales de analize stilistice și

arhitecturale fapt care nu oferă garanția unor informații complete. Cred că cercetarea

arheologică viitoare poate răsturna multe dintre ipotezele avansate de cercetători până la

momentul de față. Plasarea stadiilor diferite de construcții (și aici mă refer, în special, la

cele mai vechi lucrări de construcții, pentru care nu există o informare documentară) s-a

realizat doar în conexiune cu istoria locuitorilor acestui areal (colonizare, incursiuni tătare

și turcești etc.). Logica ne permite se admitem fără tăgadă că lucrările de construcție au

fost influențate, fără îndoială, de aceste evenimente. Totuși, trebuie să păstrăm o urmă de

reticență, atât de necesară istoricului, și să admitem că lucrurile pot să fi fost influențate și

de alte condiții.

Pentru viitor, cred că este foarte importantă realizarea planurilor tuturor bisericilor

din această zonă, în special a celor cu o vechime considerabilă. Ar fi foarte important să se

13

urmărească în realizarea acestor planuri diferitele etape de construcție prin care au trecut

monumentele de-a lungul veacurilor. Dar iarăși, pentru îndeplinirea acestui deziderat, va

trebui să se apeleze la cercetări arheologice deoarece unele elemente vechi ale unor biserici

nu se mai gasesc decât la nivel de fundații, așadar sub nivelul solului.

14

Abrevieri bibliografice

A.H.A. - Acta Historiae Artium

A.M.N. - Acta Musei Napocensis

A.T. - Ars Transisilvaniae

B.M.I. - Buletinul Monumentelor Istorice

D.I.R. - Documente privind istoria României

M.C.A. - Materiale și cercetări arheologice

R.I. - Revista istorică

R.M.M.I. - Revista monumentelor şi muzeelor de istorie

R.N. - Registrul Neicov

S.A.I. - Studii şi articole de istorie

Bibliografie selectivă:

ACHIM, Viorel, Politica sud-estică a regatului ungar sub ultimii Arpadieni, București,

2008;

ARION, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Cluj Napoca, 1974;

AVRAM, Alexandru, Câteva consideraţii cu privire la bazilicile scurte din bazinul

Hârtibaciului şi zona Sibiului, în RMMI, 2, 1981;

BARIŢIU, George, Monografiile cetăţilor Transilvaniei, în Transilvania, Sibiu, 17, nr. 11-

16, 1886;

BIELZ, Eduard Albert, Die burgen und ruinen in Siebenbürgen. Jahrbuch des

Siebenbürgischen Karpathenvereins, Hermannstadt, 1899;

BUSUIOC VON HASSELBACH, Dan Nicolae, Ţara Făgăraşului în secolul al XIII-lea.

Mănăstirea cisterciană Cârţa, Cluj-Napoca, 2001;

15

CURINSCHI VORONA, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, Bucureşti, 1981;

DANCU FABRITIUS, Juliana, Cetăţi ţărăneşti săseşti din Transilvania, în Revista

Transilvania, Sibiu, 1980; Sächsische Kirchenburgen in Siebenbürgen, Sibiu, 1983;

DRĂGUŢ, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti,

1976;

DRĂGUŢ, Vasile, Arta gotică în România, Bucureşti, 1979;

FABINI, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen,

Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al

III-lea 2002;

FABINI, Hermann, Universul cetăţilor bisericeşti din Transilvania, Sibiu, 2009;

GAUDIN, Philippe, Marile religii, București, 2007;

GHEORGHIU, Teodor Octavian, Arhitectura medievală de apărare din România,

Bucureşti, 1985;

GILBERT, Luigi, Arhitectura în Europa, Bucureşti, 2000;

GIMPEL, Jean, The Cathedral Builders, Bristol, 1983;

GÜNDISH, Gustav, Incursiunea turcească din anul 1493 în ţinutul Sibiului în Studii.

Revistă de istorie, XIV, 6, 1961;

HENDERSON, George, Goticul, București, 1980;

HORWATH, Walter, Siebenbürghisch-sächsische Kirchenburgen, Sibiu, 1940;

IAMBOR, Petru, Aşezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005;

IONESCU, Grigore, Istoria arhitecturii în Romania, Bucureşti, 1963;

IONIŢĂ, Adrian, Date noi privind colonizarea germană în Ţara Bârsei şi graniţa de est a

regatului maghiar în cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, în RI, 5, 1994;

LETZ, Franz, Siebenbürghisch sächsische Kirchenbürghen, München, 1974;

16

LUCA, Sabin Adrian, PINTER, Zeno Karl, GEORGESCU, Repertoriul arheologic al

judeţului Sibiu, Sibiu, 2003;

MARCU ISTRATE, Daniela, ROMAN, Delia Maria, Dealul Frumos, comuna

Merghindeal, jud. Sibiu. Punct: Ansamblul bisericii fortificate, în CCA. Campania 2009,

119, Bucureşti, 2010; Archaeological Data Concerning the History of the Evangelical

Church in Dealul Frumos, Sibiu County, în MCA, VII, București, 2011;

NÄGLER, Thomas, Aşezarea saşilor în Transilvania, Bucureşti, 1992;

NÄGLER, Thomas, În legătură cu numele Siebenbürgen, în Muzeul Brukenthal. Studii și

comunicări, vol. 13, Sibiu, 1967;

NÄGLER, Thomas, Populaţia românească din sudul Transilvaniei şi caracterul

colonizării săseşti în secolele XII-XIII în SAI, XIII, 1969;

NIEDERMAIER Paul, Concepţia bisericilor romanice din Transilvania¸ în AT, Cluj-

Napoca, VI, 1996;

NIEDERMAIER, Paul, Habitatul medieval în Transilvania, București, 2012;

OPRESCU, George, Bisericile cetăţi ale saşilor din Ardeal, Bucureşti, 1956;

OPRESCU, George, Manual de istoria artei. Evul mediu, București, 1985;

PACAUT, Marcel, ROSSIAUD Jacques, Epoca romanică, București, 1982;

PASCU, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Cj-Napoca, 1979;

PINTER, Zeno Karl, Rotonda de la Orăştie, în vol. In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale

civilizaţiei româneşti în context european, Cluj-Napoca, 2003;

POP, Ioan Aurel, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în

Transilvania, Cluj-Napoca, 1996;

ROTH, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, Straßburg, 1905;

RUSU, Adrian Andrei, Bibliografia fortificațiilor medievale și premoderne din

Transilvania și Banat, Reșița, 1996;

RUSU Adrian Andrei, Castelarea carpatică, Cluj-Napoca, 2005;

17

SALONTAI, Mihaela Sanda, Portalul bisericii evanghelice din Hosman, în Artă, Istorie,

Cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003;

SEDLER, Irmgard, Zona etnografică Valea Hârtibaciului. Comuna Alţîna, studiu

monografic pentru ICCPDC, 5, Manuscris la Biblioteca Muzeului “Franz Binder”, Sibiu,

1988;

SIGERUS, Emil, Siebenbürgisch – sächsische Kirchenburgen, Sibiu, 1923;

SINIGALIA, Terezia ş.a., Dicţionar de artă, Bucureşti, 1995, 1998;

STREITFELD, Theobald, Über die sächsichen Gräfen des Unterwalds, în Forshungen zur

Volks- und Landeskunde, 23, 2, 1980;

SUCIU, Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Sibiu, 1988;

TREIBER, Gustav, Die Mittelterlichen Kirchen in Siebenbürgen, München, 1971;

ŢIPLIC CRÎNGACI, Maria Emilia, PINTER, Zeno Karl, ŢIPLIC, Ioan-Marian, Biserica

evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004;

ŢIPLIC, Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-

XIV), Bucureşti, 2006;

ŢIPLIC, Ioan Marian, Kirchenburgen der Siebenbürger Sachsen, Bucureşti, 2006;

ŢIPLIC, Ioan Marian, ŢIPLIC, Maria Emilia, CIUTĂ, Beatrice, ŞCHIOPU, Iulian, Caşolţ

(Hermány, Kastenholz, Kastnhults), com. Roşia, jud. Sibiu. Punct: Dealul Bisericii în

CCA. Campania 2008, 14, Târgovişte, 2009;

ŢIPLIC CRÎNGACI, Maria, „Oaspeţii germani” în sudul Transilvaniei. Istorie, arheologie

şi arhitectură (secolele XII-XIII), Bucureşti, 2011;

VĂTĂŞIANU, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Bucureşti, 1959;

VELESCU, Oliver, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Bucureşti, 1964;

VIEUX, Maurice, Lumea constructorilor medievali, București, 1981.