Bogdan I al Moldovei

Bogdan I sau Bogdan de Cuhea Maramureșanul (d. 1367)[1] a fost domnitor al Moldovei între 1359 și 1365. Este privit drept întemeitorul Principatului Moldova, stat de sine stătător, cu reședința la Baia.„Descălecătorul” Dragoș, reușise să înființeze, în partea de răsărit a Maramureșului, o nouă stătătoare țară numită Moldova, după numele râului cu același nume. Acest ținut a rămas însă temporar dependent de Ungaria.Bogdan, voievodul vlah (român) din Maramureș (1342 - 1345), care stăpânea aici o moșie întinsă numită Cuhea sau Cuhnea, aflându-se în ceartă cu regele Ungariei încă din 1343, ia hotărârea în 1359 să treacă munții în Moldova, unde tocmai murise Sas, fiul lui Dragoș. Însoțit de fiii săi, de rude și o oaste mică, Bogdan a învins oastea urmașilor lui Sas și l-a alungat pe fiul acestuia numit Balc sau Băliță, care era la conducere după trecerea în neființă a tatălui său. Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, iar Bogdan, învingător asupra oștilor maghiare trimise împotriva lui, se menține ca domn volnic, independent. După el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită și Bogdania. De la el s-a păstrat și întâia monedă moldovenească, cu înscriere: „Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)”.Bogdan a zidit o mănăstire la Rădăuți (în Bucovina), unde a fost și înmormântat. Îndepărtând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpușneanu, biserica lui Bogdan I, clădită din piatră grosolană și cioplită, și-a păstrat înfățișarea inițială de biserică potrivită (conformă) credinței ortodoxe. În această mănăstire a fost așezată episcopia înființată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Înscrisul de pe mormântul lui Bogdan I, ca și de pe mormintele celorlalți domni ce sunt înmormântați în acea biserică, a fost pusă de Ștefan cel Mare (Ștefan al III-lea).

BASARAB IINTEMEIETORUL

A fost primul domnitor al tarii Romanesti atestat de documente. El este cel care a reunit sub autoritatea sa toate teritoriile de la sud de Carpati, intemeind statul medieval tara Romaneasca, intr-un moment in care marile puteri vecine nu puteau interveni aici, deoarece se confruntau cu lupte pentru putere sau cu alte probleme interne.

In afara de Oltenia si de Muntenia, sub stapanirea lui Basarab I se gasea si teritoriul de la nord de gurile Dunarii si care va fi numit, dupa numele domnitorului, Basarabia (este vorba despre sudul Basarabiei de astazi), de unde i-a alungat pe tatari intre anii 1324 si 1328. B. I a fost intemeietorul dinastiei care se va afla la conducerea tarii Romanesti pana in secolul al XVI-lea. Noul stat s-a intarit deosebit de mult pe timpul lui, iar rolul politic al lui Bogdan I a crescut in aceasta zona a Europei.

O perioada de timp a avut relatii bune cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (13081324), si �cu papa de la Roma. Acest lucru rezulta si dintr-un document din anul 1327, cand papa l-a rugat sa-i ocroteasca pe dominicanii pe care ii trimisese impotriva ereticilor. Dar, in anul 1330 � �relatiile lui cu regele Carol Robert de Anjou s-au deteriorat. La 28 iulie 1330, domnul tarii Romanesti l-a sprijinit pe tarul bulgar Mihail Sisman in lupta impotriva sarbilor, incheiata cu victoria acestora din urma. Infrangerea a fost folosita de regele Carol Robert pentru a incerca sa-l inlature pe Basarab I de pe tron, deoarece acesta dorea sa aiba o autonomie din ce in ce mai mare fata de Ungaria si pentru ca stapanea teritorii in Transilvania, unde se amestecase si in luptele pentru tron.

In aceste conditii, in toamna anului 1330, regele maghiar Carol Robert de Anjou a organizat o expeditie in tara Romaneasca, pentru a-l pedepsi pe Basarab I, considerat a fi necredincios, nesupus si razvratit. Oastea regala a cucerit Severinul, unde a fost numit ban Dionisie Szechy, castelanul de Mehadia, dupa care si-a continuat inaintarea spre Arges. Basarab I a facut propuneri de pace regelui Ungariei, oferindu-i o importanta despagubire, de 7 000 de marci de argint, dar care nu a fost acceptata. Carol a inaintat pe teritoriul tarii Romanesti, dar nu a putut sa se aprovizioneze, deoarece Basarab I a ordonat pustiirea a tot ce se gasea in calea ostilor maghiare.

Ajuns pana la Arges, Carol Robert a ordonat trupelor sale sa se retraga. Pe drumul de intoarcere spre Transilvania, in tara Lovistei, in locul numit Posada, s-a desfasurat, intre 9 si 12 noiembrie 1330, lupta dintre ostile romane si maghiare. Oastea lui Basarab I, aflata pe stanci, a rostogolit bolovani si copaci si a trimis o ploaie de sageti asupra celei maghiare, care a fost infranta. Carol Robert de Anjou a scapat cu viata numai prin fuga de pe campul de lupta. Victoria de la Posada a fost descrisa in Cronica pictata de la Viena si a marcat inceputul afirmarii statului medieval tara Romaneasca, in aceasta zona, ca stat de sine statator.

Trebuie mentionat si faptul ca Posada nu a fost identificata cu exactitate si ca nu este nici numele localitatii. Denumirea s-a pastrat datorita faptului ca posada inseamna loc intarit natural, � � �trecatoare ingusta in munti, iar cercetarile realizate de istorici i-au facut pe acestia sa considere �ca locul bataliei s-ar afla undeva in tara Lovistei.

Basarab I a fost si ctitorul Bisericii Domnesti de la Curtea de Arges. A fost inmormantat la resedinta domneasca de la Campulung.

GELU ROMANUL

In veacul al X-lea, a trait si ducele sau voievodul Gelu. Voievodatul lui se intindea pe valea Somesului. Resedinta acestui voievodat era cetatea Dabica. Gelu era prieten cu voievodul Menumorut din valea Crisurilor, cu Glad din Banat si, de buna seama si cu alti voievozi, juzi sau cnezi din Hateg, Fagaras, Nasaud, Dorne, Vrancea, Lovistea, Arges, Oltenia. Impreuna au luptat pentru libertate, impotriva invaziilor straine. Dar cei trei din Transilvania: Gelu, Menumorut si Glad au luptat mai ales cu ungurii lui Arpad. Acestia, dupa ce au trecut prin partea de miazanoapte a Carpatilor, s-au asezat in pusta panonica, in Ungaria de azi. Aici au oranduit un sat. Inca inainte de a se lepada de obiceiul pradaciunilor, au auzit ca la rasarit dr Tisa si dincolo de paduri, in “Transilvania”, se afla un tinut bogat si multi locuitori harnici. De aceea, capetenia lor, Arpad, a dat porunca lui Tuhutum sa le cucereasca. Dar Gelu si ai lui s-au aparat , multi luptatori au cazut ca “snopii”, si de o parte si de alta.Batalia cea mai grea s-a dat pe raul Almas. Gelu a rapus cei mai multi dusmani; sagetile lui nu au dat gres, iar spada lui a cosit in multimea atacatorilor, precum coasa in iarba. In timp ce incerca sa se retraga spre cetatea Dabica, o sageata l-a nimerit pe Gelu, i-a strabatut pieptul, dobarandu-l de pe cal. Legenda spune ca si calul lui Gelu s-a purtat ca un nazdravan; vazandu-si stapanul mort, i-a sapat cu copita o groapa, l-a prins cu dintii si l-a asezat in pamantul udat cu sangele lui si aparat pana la cea din ultima palpaire a vietii. Jertfa lui Gelu Romanul a ramas ca o pilda. Ea s-a inscris in istoria romana cu slove de lumina, ca si cea a lui Decebal.