Cuprins
1. Bursa, istoric şi evoluţie....................................................................................................................2
1.2. Bursele de mărfuri în România.....................................................................................................4
1.3.Scurt istoric al Bursei de valori Bucureşti………………………………………………………5
1.4. Bursa de Valori modernă...............................................................................................................6
1.5. Definiţia şi principiile bursei...........................................................................................................7
2. Crahul bursier – premize şi efecte...................................................................................................9
2.1. Legatura crah bursier - bula speculativă...................................................................................13
2.2. Psihologia investiţională şi efectele negative ale acesteia...............................................15
2.3. Concluzii privind crahurile bursiere............................................................................................16
3. Crahuri bursiere celebre..................................................................................................................17
3.1. “Crah” in România........................................................................................................................22
1
1. Bursa, istoric si evoluţie
Pornind de la limbajul comun, denumirea de bursă reprezintă o locaţie, iar din punct
de vedere etimologic această denumire provine din grecescul “bursa” semnificând săculeţ cu
bani. Din punct de vedere economic, bursa reprezintă o piaţă unde au loc tranzacţii bursiere
după o anumită procedură reglementată. Schimburile, tranzacţiile se cunosc din cele mai
vechi timpuri şi se efectuau, la început, sub formă de troc. Ulterior, regele Lidiei din Asia Mică
a înlocuit trocul tradiţional printr-un schimb de mărfuri contra unor piese din argint şi aur. În
Mesopotamia apare pentru prima dată sistemul de împrumut cu dobândă, la care apelau cei
ce doreau să dezvolte o activitate comercială. Câteva secole mai târziu, în Roma antică,
2
apare categoria de publicani reprezentând comercianţii abilitaţi de către senat ce aveau
exclusivitate în colectarea impozitelor, aprovizionarea armatei, etc1. Aceştia întemeiau
societăţi în comandită pe acţiuni numite societăţi publicanorum, iar acţiunile acestor societăţi
se negociau în bazilici construite special în acest scop. Cei ce se ocupau de vânzarea
acestor acţiuni se numeau argentari.
La aproximativ 1000 de ani după prăbuşirea Imperiului Roman, această activitate de
schimb apare la genovezi şi la armatorii şi comercianţii veneţieni care, pe durata unei
călătorii, constituiau societăţi pe acţiuni ce se dizolvau la sfârşit prin separarea părţilor cu
care fiecare a contribuit. Începând cu secolul XIV, în Franţa, printr-o ordonanţă a lui Filip cel
Frumos este dată prima reglementare cu privire la schimbul organizat într-un anumit loc bine
stabilit, schimbul realizându-se prin negocieri pe Podul cel Mare. Tot în secolul 14, la Brouge
negustorii veniţi din îndepărtatele Indii îşi negociau mărfurile într-un han la familiei Van der
Boursen care avea pe frontispiciu 3 săculeţi, de unde şi denumirea de “bursă”.
New York`s Wall Street este considerată a fi punctul de referinţă a înfiintarii bursei de
valori, însă adevarata fundatie o reprezintă prima bursă de valori ce a fost înfiinţată în 1790
în Philadephia. Imediat după, un grup de 24 de afaceristi newyorkezi au pus în aplicare
deschiderea unei burse de valori în New York pe Wall Street unde se află şi în zilele noastre2.
Bursele de valori au avut parte de un “bum” în anii 1800 dar nu au putut susţine acest tip de
activitate dupa trecerea în sec. XX3. La inceputul anilor 1900 cantităţi masive de bani erau
facuţi pe Wall Street, însă acest “bom” nu putea fi sustinut la infinit. Bursa a intrat în criză, în
1929, ducănd la pierderea a zeci de milioane de dolari şi interptarea S.U.A. spre “marea
criză”. Implicarea S.U.A. în cel de al II lea război mondial a dus la refacerea bursei. În anul
1987 bursa a suferit cea de-a doua criză ca intensitate ce a facut ca din acel moment
guvernul sa impuna reguli în speranţa de a evita astfel de crize in S.U.A. şi celelalte burse.
1 Microsoft Encarta 20062
3 Microsoft Encarta 2005
3
1.2. Bursele de marfuri în România
Dupa cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comertului"(1937), înca din 1839 apare
ideea organizarii unor burse în Bucuresti şi Braila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brailei"
este prezentat „Codul de Comerţ" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de
comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial
dupa unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie
1863. „Codul de Comerţ" din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez "
din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare
primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila
care cuprinde reglementarea organizarii şi funcţionarii acestor burse. „Legea asupra burselor
mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de marfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză,
punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai tarziu se deschidea
Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ" din 1904 a redefinit instituţia
bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilitatii instituţiei bursiere
din România.
Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operaţiunile la
termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, cand au fost lansate
în premiera la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scazut pe piaţa mărfurilor
fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România,
Bursa Monetar Financiară şi de Marfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în
lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea
cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a
fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Marfuri din Sibiu ca piaţa futures
financiară.
Prima initiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind
„Legea burselor de marfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de
mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.
4
1.3. Scurt istoric al Bursei de valori Bucureşti
Activitatea bursieră în ţara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor
de comerţ. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti
(BVB), iar peste o săptămână a aparut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a
lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale
vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada
primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de şapte ani de creşteri
spectaculoase, urmată de o perioadă tot de şapte ani de scădere accelerată. Activitatea
Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse
la cota bursei acţiunile a 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).
Bursa de Valori Bucureşti este constituită ca o instituţie publică non-profit,
desfăşurându-şi activitatea pe principiul autofinanţării, şi care are ca scop oferirea unui cadru
organizat şi legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu şi lung.
Bursa de Valori îndeplineste rolul preponderent pe care îl are pe piaţa de capital
românească prin respectarea unor cerinţe de transparenţă a pieţei bursiere, protecţia
investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficienţă şi lichiditate corespunzătoare pentru
titlurile tranzacţionate. Astfel, ea oferă investitorilor garanţie morală şi securitate financiară
prin măsurarea continuă a lichidităţii valorilor mobiliare înscrise la cotă.
Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în
piaţa de capital să poată ajunge în zonele productive, la societăţile comerciale emitente de
titluri, care le pot utiliza în mod eficient.
După o perioadă de întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori Bucureşti s-a redeschis
la 23 iunie 1995, prin fondarea Asociaţiei Bursei de către 24 de societăţi de valori mobiliare.
După aprobarea de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a Regulamentelor şi
Procedurilor de funcţionare şi operare, Bursa de Valori Bucureşti şi-a început activitatea în
mod efectiv, realizând primele tranzacţii la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la
dispozţie de Banca Naţională a României. În cadrul primei şedinţe de tranzacţionare,
5
societăţile de valori mobiliare membre ale Asociaţiei Bursei au putut negocia 905 acţiuni a 6
societăţi comerciale cotate.
Conform site-ului oficial a Bursei de Valori Bucureşti4, rolul pe care aceasta îl
îndeplineşte este:
de a furniza o piaţǎ organizatǎ pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare;
de a contribui la creşterea lichiditǎţii valorilor mobiliare prin concentrarea în piaţǎ a
unui volum cât mai mare de valori mobiliare,
de a contribui la formarea unor preţuri care sǎ reflecte în mod corespunzǎtor relaţia
cerere-ofertǎ;
de a disemina aceste preţuri cǎtre public
1.4. Bursa de Valori modernă
Wall Street este locul de unde totul a început, de asemenea locul unde a fost creată
cea mai mare piaţă financiară din lume. Odata cu Wall Street s-a creat o noua industrie cu un
limbaj şi terminologii proprii, bursa de valori devenind o parte integrantă a economiei
mondiale. În prezent, bursa de valori reprezintă 300 000 de computere, acestea fiind legate
într- o reţea ce foloseşte un protocol sofisticat.
Aceste 300 000 de computere sunt legate la alte 26 mil. computere pe plan
internaţional, acestea fiind localizate în bănci şi corporaţii. În final aceste computere sunt
conectate la alte 300 mil. ce se conecteaza şi deconecteaza de la bursa de valori în fiecare
zi.
Cele mai importante burse sunt – pe domenii de activitate:
• metale: Londra – “London Metallic Exchange” (cupru rafinat, cositor, plumb, zinc, aluminiu,
nichel, argint); New York – “Commodities Exchange” – COMEX (cupru, plumb, zinc, argint,
mercur); Phenan (cositor);
4 www.bvb.ro , “Rol şi Principii”
6
• cereale: Chicago – “Chicago Board of Trade” (grâu, porumb, ovăz); Londra – “Asociaţia de
Comerţ pentru cereale şi furaje” – GAFTA; Bangkok;
• cauciuc natural: Kuala Lumpur (15 sortimente de cauciuc natural); Singapore; Londra;
• zahăr: Londra – bursa la termen “London Terminal Sugar Market”; New York (zahăr şi
cafea) – “New York Coffee and Sugar Exchange”;
• seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale: Chicago – “Chicago Board of Trade”; Rotterdam –
bursă la termen pentru uleiuri comestibile; • bumbac: New York – “New York Cotton
Exchange” (tranzacţii la termen pentru bumbacul american cu fibră medie); Liverpool – bursa
pentru tranzacţii pe termen scurt unde sunt cotate 17 sortimente de bumbac din principalele
ţări exportatoare (India, Pakistan, etc.);
• piei brute: Chicago – “Chicago Board of Trade” (piei brute umede şi sărate de bovine, viţei,
cai, oi şi capre).
Alte burse importante:
• New York Stock Exchange;
• American Stock Exchange;
• NASDAQ;
1.5. Definiţia şi principiile bursei
Bursa este o piaţă perfectă unde se întâlneşte cererea şi oferta de valori mobiliare, în
mod organizat şi oficial. Ea este o instituţie specifică economiei de piaţă unde se întâlnesc
micii şi marii investitori, intermediarii si societaţile publice în calitate de emitenţi. Această
piaţă organizată trebuie să funcţioneze după reguli bine determinate şi respectarea acestora
să fie menţinută de diverse organisme interne sau externe bursei.
7
Pentru funcţionarea unei instituţii bursiere şi pentru crearea pieţei bursiere propriu-zise, pe
lângă cadrul legislativ, trebuie să existe un cadru economic care să asigure funcţionarea
bursei respective. Astfel, trebuie îndeplinite următoarele principii5:
principiul atomicităţii – bursa ia fiinţă, în general, pe structura unei pieţe dezvoltate,
unde există deja subiecţii cererii şi ofertei, nefăcând altceva decât să dezvolte această
piaţă;
principiul omogenit ăţii – piaţa din zonă să asigure un climat economic, să coexiste un
număr cât mai mare de purtători ai cererii şi ofertei;
principiul fluidităţii – să existe un volum minim de tranzacţii care să asigure existenţa
acestei instituţii;
princpiul adaptabilităţii – atât prin regulamentele proprii, cât şi prin cele avizate de
organul de supraveghere, bursa trebuie să se adapteze noilor condiţii de evoluţie a
factorilor care au impus-o.
Astfel, de multe ori, viaţa economică a luat-o înaintea reglementărilor teoretice; au apărut
permanent pieţe noi, mecanisme şi instrumente noi de tranzacţii, etc;
principiul corectitudinii – prin regulamentele emise, bursa trebuie să impună anumite
sisteme de garantare, astfel încât să nu apară litigii între părţile care tranzacţionează.
De asemenea, bursa trebuie să asigure şi condiţiile pentru realizarea eficientă a
ordinelor pe care purtătorii cererii şi ofertei le transmit în piaţă;
princpiul neutralităţii – activitatea nu trebuie viciată de factori perturbatori (zvonuri,
concurenţă neloială, informaţii confidenţiale ş.a.m.d).
5 Suport Curs Burse internationale de valori si marfuri
8
2. Crahul bursier – premize şi efecte
Considerate de unii specialişti drept "una din cele mai mari sfidări la adresa teoriei
pieţei eficiente"6, crahurile bursiere au afectat dintotdeauna echilibrul economic al ţărilor şi au
condus la falimentul multor întreprinderi, deoarece au determinat contracţia volumului
creditelor şi au îngreunat circulaţia capitalurilor. Mecanismul crahului bursier este
clasic: el se caracterizează la început printr-o creştere susţinută a cursurilor şi a ratelor
dobânzii, creştere generată de o activitate economică febrilă şi de suprasaturarea
investiţiilor. Creşterea costurilor, care nu mai poate fi absorbită printr-o creştere a preţurilor,
conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale lirrnelor şi a perspectivelor de profit ale
acestora.
În aceste condiţii, retragerea de pe piaţă a operatorilor care presimt
crahul şi anticipează o corectare a cursurilor determină comprimarea cererii de iil luri şi
generează panică, aceasta din urmă amplificându-se singură, ca urmare a lipsei cumpărătorilor
de titluri. Istoria economică a consemnat de-a lungul timpului cazuri celebre de crahuri
bursiere, care au avut, în linii mari, aceeaşi dilemă de evoluţie.
Alţi autori consideră că la originea crahului bursier stau mai mulţi factori, şi anume:
factori de natură economică, monetară şi tehnică. Factorii de natură financiară au fost
reprezentaţi de efectul creşterii ratelor dobânzii pe termen lung asupra cursului acţiunilor,
acţiuni care au fost abandonate de gestionarii de portofolii în favoarea achiziţionării altor
active de pe piaţă. Cei de natură tehnică au fost determinaţi de utilizarea largă a
calculatoarelor, a programelor informatice, a sistemelor de comunicaţie şi de sporirea
volumului operaţiunilor şi a speculaţiilor pe aceste pieţe. "Raportul Deguen" a concluzionat
că iluzia unei lichidităţi infinite a pieţelor la termen este cauza blocării sistemului, deoarece
vine un moment în care devine imposibil să te acoperi, să te protejezi, cu alte
6 I.Popa - Bursa, voi I, Colecţia « Bursa », Bucureşti, 1993, pag. 211
9
cuvinte, să transferi riscul altora, deoarece nu mai sunt voluntari, iar orice crah bursier lasă în
urma sa şi pagube de natură psihologică, actorii bursei nemaifiind interesaţi de
investiţiile directe în acţiuni.
Astfel, una dintre recomandările "comisiei Brady"7, care a anchetat cauzele declanşării
crahului, este cea referitoare la instituirea unor reguli de suspendare a cotaţii lor în cazul în
care variaţia cursurilor depăşeşte anumite limite.
Acesta consideră că fluctuaţiile cursurilor bursiere au drept cauze principale finanţarea
excesivă a operaţiunilor speculative cu mijloace de plată create "ex nihilo" prin mecanismul
creditării, insuficienţa marjelor de garanţie pentru toţi speculatorii la termen, cotarea continuă
a cursurilor, programele informatice folosite de gestionarii de portofolii, precum şi
operaţiunile speculative cu indici bursieri.
Criza de pe pieţele asiatice a scos încă odată în evidenţă faptul că pieţele
financiare sunt instabile, că atâta vreme cât vor exista pieţe financiare vor exista cicluri de
expansiune şi de recesiune ale acestora şi că evitarea (sau cel puţin diminuarea şocurilor)
acestora este condiţionată de respectarea unor condiţii esenţiale. Este vorba, în primul
rând, de necesitatea ameliorării calităţii informaţiilor pe aceste pieţe, pentru a se crea
7 Valeriu Dornescu, CRAHURILE BURSIERE: CAUZE SI TERAPIE, Sedcom Libris
10
posibilitatea operatorilor de a urmări în permanenţă evoluţia situaţiei şi a se acţiona în timp
optim.
De exemplu, în cazul acestei crize, cunoaşterea din vreme a fragilităţii sistemelor
financiare ale acestor ţări ar fi evitat ca ea să capete asemenea proporţii. O altă condiţie o
reprezintă diminuarea riscurilor la care se expun instituţiile financiare şi de credit (dată fiind
importanţa sectorului financiar în cadrul ciclurilor de expansiune-recesiune), deci sunt
necesare reglementari prudenţiale şi de control care să limiteze riscurile la care se expun
acestea. Este necesară, de asemenea, aplicarea de către ţările care atrag capitaluri a unv"
regim valutar capabil să reacţioneze în faţa unor fluxuri masive de capitali" străine. Şi nu în
ultimul rând, este necesar ca procesul de liberalizare financiră să se dezvolte în etape, pe
măsura întăririi sectorului financiar, care să fie capabil să dirijeze afluxurile de capital spre
investiţii productive.
Considerăm, de asemenea, că în lipsa unor măsuri de supraveghere la nivel
internaţional, pieţele bursiere vor fi şi mai instabile. Instabilitatea este o caracteristică
esenţială a pieţelor de capital, şi are la bază în prezent un nou factor de natură
monetară, şi anume fluctuaţia nestânjenită a cursurilor valutare, odată cu abandonarea
acordurilor de la Breton Woods. În condiţiile actuale, orice modificare a nivelului ratei
dobânzii pe diversele pieţe financiare internaţionale poate amplifica riscurile creditării în
11
activitatea bancară internaţională şi poate antrena deplasarea bruscă a unei mase
imense de capitaluri, care afectează în mod inevitabil nivelul cursurilor monedelor
naţionale. Recurgerea, în această situaţie, la pieţele derivate, nu poate acoperi în
întregime acest risc, iar ieşirea din criză nu se poate realiza fără intervenţia institutului de
emisiune.
Instabilitatea pieţelor de capital, creşterea fragilităţii acestora şi amplificarea
riscurilor bursiere se datorează, potrivit opiniilor exprimate de mulţi specialişti ai pieţei de
capital atât dereglementările survenite pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale cât
şi procesului tot mai acut de internaţionalizare şi globalizare a economiilor naţionale,
procese care au condus chiar la intrarea sistemului capitalist global într-o fază de
dezintegrare fără precedent, ale cărei simptome s-au manifestat cu violenţă odată cu
prăbuşirea pieţelor financiare din Asia (care a fost urmată de un colaps economic
deosebit de puternic) şi cu declanşarea crizei de pe pieţele financiare din Rusia.
Libertatea maximă de mişcare a capitalurilor internaţionale este, pe de o parte,
favorabilă capitalului financiar şi dezvoltării rapide a pieţelor financiare emergente, (în
ultimul deceniu, aportul net anual de capital în ţările în curs de dezvoltare s-a triplat, el
crescând de la cca. 50 mld. dolari în perioada 1987-1989 la peste 150 mld. dolari în anii
1995-1997 dar constituie în acelaşi timp un risc major pentru sistemul financiar în ansamblul
său: mişcările de capi lai dinspre pieţele financiare centrale spre periferie contribuie la
dezvoltarea pieţelor financiare ale acestor ţări şi asigură un amplu aport de capital pentru
acestea, dar inversarea bruscă a direcţiei acestui flux provoacă ravagii de natură financiară
şi economică atât în aceste ţări cât şi în ţara de origine a capitalurilor.
În acţiunile de prevenire şi combatere a unor asemenea cataclisme financiare, un rol
major revine băncilor centrale şi celorlalte instituţii de supraveghere a pieţelor la nivel
naţional. Băncile centrale au însă, sarcina cea mai dificilă, deoarece, ele sunt obligate să
asigure stabilitatea preţurilor, să prevină eventualele dezechilibre macroeconomice, dar şi să
asigure condiţiile unei bune funcţionări a pieţelor financiare. Se considera , de asemenea, că
este necesară o mai bună colaborare între organismele naţionale de supraveghere a
pieţelor, între acestea şi instituţiile financiare internaţionale, precum şi înfiinţarea unor
12
organisme supranaţionale, care să controleze mişcarea fluxurilor financiare la nivel
internaţional. Această colaborare este cu atât mai necesară cu cât noua "lume financiară"
în care trăim comportă riscuri care nu existau înainte şi care îmbracă forme
periculoase. Criza pieţelor bursiere din anul 1987 şi următoarele crize le-au scos cu claritate
în evidenţă: interconexiunea din ce în ce mai puternică dintre pieţele financiare naţionale şi
internaţionale, vigoarea integrării pieţelor financiare, predominanţa factorilor financiari
asupra factorilor reali, iluzia mecanismelor stabilizatoare ale acestora, internaţionalizarea
activităţii bancare, tendinţa de "mobiliarizare" a fluxurilor financiare internaţionale.
De asemenea prevenire şi combatere a unor asemenea cataclisme financiare se
realizeaza prin impunerea de catre puterea de guvernamânt a unor norme de informare a
publicului si a unor norme care sa stea la baza activitatii profesionale a agentiilor de brokeraj
si a societatilor financiare.
Sunt de remarcat urmatoarele atributii ale controlului guvernamental:
Înregistrarea agentilor bursieri si autorizarea lor;
Limitarea volumului de tranzactii pe agent si unitate de timp;
Controlul sumelor constituite în depozit;
Asigurarea concurentei loiale printr-o permanenta supraveghere;
Emiterea de autotizatii pentru dobândirea calitatii de membru al bursei sau al Casei de
compensatie.
2.1. Legatura crah bursier - bula speculativă
Bulele speculative8 sunt considerate stări temporare ale pieţei rezultate în urma unor
cereri excesive pe piaţă concomitent cu o creştere nefondată a nivelului preţurilor din piaţă.
Intuind un trend crescător al preţurilor, investitorii creează o presiune masivă de cumpărare
cu scopul de a participa la profitabilitatea pieţei. De regulă aceste bule sunt urmate de
vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile încep să decadă.
8 M. Frankel,Adaptive expectations and stock market crashes, aprilie 2005
13
În general o bulă speculativă se dezvoltă încet, îndreptându-se gradual către punctul
culminant de-a lungul unei perioade de câţiva ani. După ce bula speculativă a atins punctul
culminant preţurile încep să scadă iar investitorii cuprinşi de panică exercită presiuni masive
de vânzare ceea ce duce la o cădere şi mai accelerată a preţurilor din piaţă.În ceea ce
priveşte bursele de valori analiştii financiari consideră că bursa se află într-o bulă în
momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult decât economia afectează
cursurile bursiere.Aceasta poate fi considerată o caracteristică comună a tuturor bulelor din
istorie.
Bulele speculative reprezintă un tip de fenomen investiţional care demonstrează
fragilitatea psihologiei investitorilor. Investitorii îşi pun speranţe aşa de mari în cursurile
bursiere încât acestea depaşesc orice reflecţie raţională a valorii reale a valorilor mobiliare
respective. Devreme ce bulele nu au nici un fel de substanţă, la un moment dat acestea se
„sparg” iar banii investiţi în aceste acţiuni se disipă în vânt.
Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a pieţei bursiere
atribuită „spargerii” unei bule speculative. Se creează astfel situaţia în care investitorii
încearcă să părăsească piaţa, suportând în acelaşi timp pierderi masive. În încercarea de a
evita pierderi şi mai mari investitorii încearcă să transmită valorile mobiliare către ceilalţi
investitori. Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la decăderea bursei care în final
se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi. De regulă crahurile bursiere au fost urmate de
depresiune economică9. Legătura dintre o bulă speculativă şi crahul bursier este similară cu
legătura dintre nori şi ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie dar nu poate exista ploaie
fără nori, bulele sunt considerate a fi cauza iar crahurile bursiere efectul bulelor.
Este important să se facă distincţia dintre un crah şi o corecţie bursieră. Corecţia
bursieră poate fi considerată calea prin care piaţa domoleşte investitorii prea entuziaşti. Ca o
regulă generală o corecţie bursieră nu ar trebui să depaşească o pierdere mai mare de 20%
din valoarea pieţei. Surprinzător însă unele crahuri au fost etichetate ca fiind corecţii
incluzând aici crahul american din anul 1987. O corecţie nu ar trebui să fie considerată ca
atare până în momentul în care căderea abruptă a cursurilor se opreşte într-o perioadă de
timp rezonabilă.
9 M. Frankel,Adaptive expectations and stock market crashes, aprilie 2005
14
2.2. Psihologia investiţională şi efectele negative ale acesteia
De multe ori economia înregistrează scăderi bruşte din cauze variate cum ar fi
instabilitatea politică sau economică, dezastre naturale,război, etc. Toate acestea nu pot fi
controlate de investitorul individual. Cu toate acestea turbulenţele de pe pieţele financiare
sunt adesea legate de psihologia investitorilor. În numeroase rânduri pierderile înregistrate de
investitori pe pieţele bursiere îşi găsesc cauza în deciziile subiective şi influenţate pe care le
iau aceştia10. Una din erorile comune făcute de investitorii de pretutindeni este legată de
faptul că deciziile investiţionale ale acestora sunt rodul aşa numitei „mentalităti de grup”, în
conformitate cu deciziile celorlalţi. Dependenţa de ceilalţi în ceea ce priveşte investiţiile
reprezintă de multe ori motivul pentru care apar probleme pe piaţa bursieră. Astfel de multe
ori investitorii încetează să mai investească conform unei strategii proprii bazate pe elemente
concrete şi exacte, şi preferă să urmeze calea impusă de ceilalţi investitori. Conform
finanţelor comportamentale cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor ca acesta
să fie afectat de „mentalitatea de grup”. Cu cât sunt mai ignoranţi investitorii cu atât intră mai
repede în panică creându-se astfel premisele unor adevărate prabuşiri bursiere.
Putem distinge două acţiuni provocate de „mentalitatea de grup”:
-panic buying: moment în care investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi fără
să mai aştepte cumpără şi ei acţiunea respectivă în speranţa obţinerii unor profituri
însemnate. Aceştia uită să mai studieze „dosarul” companiei respective şi îşi ghidează
strategia conform cu parerea generală a celorlalţi investitori. Capcana în care cad aceşti
investitori se rezumă însăşi la ideea că în măsura în care o investiţie pare a fi prea profitabilă
pentru a fi adevărat, probabil aşa şi este.
-panic selling: corespunde momentului în care bula speculativă care a produs creşterea
nefondată a pieţei se „sparge” iar investitorii încearcă să îşi diminueze pe cât posibil
pierderile prin vânzarea acţiunilor deţinute. Presiunea de vâzare a acţiunilor nu face decât să
conducă la prăbuşirea bursei.
Deşi este strict necesară,analiza oportunităţilor de investiţie nu poate pune investitorul
la adăpost de riscurile inerente acesteia.Companiile implicate în scandaluri sau cele care şi-
au „cosmetizat” situaţiile financiare pot dezamăgi şi cel mai prudent investitor. Chiar dacă o
10 Sornette Didier, Why Stock Markets Crash: Critical Events in Complex Financial Systems, EH.NET 2003
15
companie este corectă faţă de investitor, un posibil scandal în care este implicată nu face
decât să scadă preţul acţiunii respective la bursă.
2.3. Concluzii privind crahurile bursiere
Volatilitatea pieţei în cea mai mare parte a ei trebuie pusă pe seama psihologiei
investitorilor. În realitate deciziile iraţionale ale investitorilor produc cea mai mare parte din
risc datorită optimismului exagerat al acestora care măreste preţurile dincolo de valoarea
reală a companiilor în cauză. Atunci când cursurile bursiere înregistrează creşteri
exponenţiale de regulă vorbim de existenţa unei bule speculative. Aceasta nu însemnă însă
că preţurile nu pot înregistra un salt legitim de valoare dar acest salt ar trebui justificat în mod
raţional. Convingerea nefondată şi iraţională a investitorilor că se pot îmbogăţi rapid
reprezintă cauza primară a pierderilor suferite în urma crahurilor bursiere.Investitorii trebuie
să realizeze că în momentul în care îşi plasează resursele financiare într-o investiţie cu
potenţial ridicat de profitabilitate trebuie să fie constienţi de riscul la fel de mare de a pierde
sumele investite.
Un element important de care trebuie ţinut seama reprezintă reducerea perioadei
dintre crahurile bursiere, la început existând secole între crahuri apoi decade apoi ani. De
aceea orice investitor ar trebui să fie mereu informat, educat şi raţional în deciziile
investiţionale.
3. Crahuri bursiere celebre
16
Există numeroase exemple de crahuri de-a lungul istoriei nu numai pe pieţele bursiere
ci şi pe alte pieţe când preţurile au crescut continuu pe parcursul unei perioade după care s-
au prabuşit spectaculos.În cele ce urmează sunt prezentate cele mai importante şi
devastatoare crahuri bursiere ce au avut loc :
a)Crahul bursier din 1929
Anii 20’ au reprezentat o perioadă de pace şi prosperitate fiind caracterizat de
industrializare şi tehnologizare masivă. Economia americană a înregistrat beneficii
semnificative ca urmare a acestor modificări. Întrucât indicele Dow Jones Industrial Average
a luat avânt mulţi investitori au început să cumpere masiv acţiuni la bursa new-yorkeza.
Acţiunile erau considerate foarte sigure de către majoritatea economiştilor datorită boom-ului
economic pe care îl traversa economia americană.
Din 1921 pănă în anul 1929 Dow Jones a explodat de la 60 puncte la 400 puncte. În
curând tranzacţiile bursiere deveneau ocupaţia preferată a americanilor. Mulţi investitori au
17
gajat toate bunurile pentru a putea investi apoi totul la bursă. Pentru investitorul de rând
acţiunile erau considerate un lucru sigur.Investitorii nici nu considerau ca prăbuşirea
acţiunilor ar fi posibilă. Existând un număr mare de investitori fără cunoştinţe financiare piaţa
bursieră a devenit ţinta manipulării preţurilor de către grupuri de investitori sofisticaţi care
realizau tranzacţii de tip cross pentru creşterea preţurilor şi implicit a profiturilor
obţinute.Ulterior aceştia lichidau poziţiile deţinute obţinând beneficii însemnate. Pe parcursul
perioadei numeroşi academicieni au atras atenţia asupra posibilităţii unui crah bursier însă
investitorii continuau să creadă în creşterea eternă a pieţei bursiere.
Pe 24 octombrie 1929 ,zi care avea sa fie numită "Joia Neagra" investitorii cuprinşi de
panică au început să îşi lichideze deţinerile. 12 milioane de acţiuni au fost date spre vanzare
iar acesta era doar începutul11. Lucrurile au început să se schimbe, lumea grăbindu-se să
11 Valeriu Dornescu, CRAHURILE BURSIERE: CAUZE SI TERAPIE, Sedcom Libris
18
vândă acţiuni, micşorându-le preţurile, pentru a putea vinde mai mult. La sfârşitul lunii
noiembrie 1929 Dow Jones atinsese punctul critic de 145 puncte iar la sfârşitul anului se
putea constata o scădere a capitalizării bursiere de 16 miliarde de dolari. Cumpărătorii "on
the margin" nu au putut să-şi acopere pierderile şi au dat faliment. Până la sfârşitul anului,
"Prabuşirea" a ruinat multi indivizi şi multe instituţii ,subrezind încrederea naţiunii. Acesta nu
a fost sfărşitul, deşi panica vânzării acţiunilor încetase, preţurile au continuat să scadă timp
de încă aproape 3 ani.
Minele, fabricile şi magazinele erau afectate direct şi indirect de catre Criză,
deoarece companiile au dat faliment iar băncile şi intreprinderile solicitau înapoierea
împrumuturilor acordate. Prăbuşirea încrederii publice a afectat în special băncile, ale căror
depunători se grăbeau să-şi retragă economiile; prin urmare în jur de 5000 de bănci
americane au fost inchise.
Apoi s-a facut simţit un alt efect zguduitor. Închiderea unor fabrici şi intreprinderi a
dus la cresterea numărului de someri. Pe lângă aceasta, reducerea puterii de cumpărare a
oamenilor rămaşi fără locuri de muncă a atras după sine închiderea altor intreprinderi şi aşa
mai departe. Numărul şomerilor în SUA se ridică la 13 milioane sau mai mult, iar lipsa
adăposturilor şi sărăcia erau obişnuite. Scăderea a continuat până în iulie 1932 când
indicele Dow Jones scăzuse cu 90% faţă de maximul istoric înregistrat în 1929.12
12 Microsoft Encarta 2005
19
b)Crahul bursier din 1987
Acesta reprezintă cel mai mare crah înregistrat de o bursă într-o singură zi. Dow
Jones a pierdut 22.6% sau 500 miliarde dolari capitalizare bursieră într-o singură zi.
20
Între 1982 şi 1987 piaţa bursieră a înregistrat o creştere susţinută, caracterizată prin
preluări forţate, cumpărări pe credit şi formarea de conglomerate. Efectul scontat al acestor
operaţiuni era considerat ca fiind o creştere exponentială a companiilor prin simpla
cumpărare a altor companii. Adesea companiile procedau la emiterea de obligatiuni murdare
pentru a obţine sume importante în vederea preluării companiilor dorite. O altă metodă de
finanţare devine comună în acea perioadă şi anume ofertele publice iniţiale. De asemenea
industria computerelor personale îşi începea trendul ascendent.În aceste condiţii publicul
investitor a fost cuprins de o „euforie contagioasă”13 similară cu cea a oricărei bule
speculative sau prabuşiri bursiere din istorie. Această euforie a făcut investitorii să creadă
încă o dată că piaţa va creşte continuu şi la infinit.
La începutul anului 1987 Securities and Exchange Comission a condus numeroase
investigaţii asupra investiţiilor ilegale făcute de aşa numiţii insideri. Aceasta a aruncat o
umbră de incertitudine asupra bursei, investitorii devenind circumspecţi. Datorită creşterii
economice susţinute, inflaţia începea să devină o preocupare. Banca Centrală a procedat la
creşterea ratei dobânzii pe termen scurt, aceasta având însă efecte negative asupra
preţurilor bursiere. Mulţi investitori instituţionali au început să apeleze la contractele futures
pentru a se proteja, piaţa futures absorbind miliarde de dolari într-o perioadă foarte scurtă,
creând instabilitate pe piaţa bursieră.Adiţional, majoritatea investitorilor obisnuiţi doreau să
13 M. Frankel,Adaptive expectations and stock market crashes, aprilie 2005
21
lichideze poziţiile deţinute, numărul mare de ordine de vânzare ajungând să blocheze
sistemele informatice ale bursei new-yorkeze. Majoritatea investitorilor chestionaţi ulterior
doreau să vândă doar pentru că toţi ceilalti o făceau.Această mentalitate iraţională a condus
însă la prabuşirea bursei new-yorkeze. Într-o singură zi piaţa a pierdut 500 miliarde de dolari
capitalizare bursieră. Spre deosebire de crahul bursier din 1929 piaţa şi-a revenit repede
transformându-se încă o dată într-o piaţă de tip bullish.
c) Crah-ul bursier din 1932 este considerat de multi experţi ca fiind cel mai mare crah
bursier deoarece investitorii au pierdut 86% din portofolii şi a fost întreţinută timp de 813 zile.
Aceasta, colaborată cu criza din 1929, reprezintă de fapt „marea criză”. Dacă un investitor ar
fi avut un portofoliu de 1000 de dolari, în 1929, acesta ar scazut până la suma de 108 dolari
până în 1932.
Această criză a început pe 16.04.1930, indicele Dow Jones fiind de 294,97 şi s-a încheiat pe
08.07.1932 indecele Dow Jones scazand cu 86%, ajungănd la suma de 41,22.
Unul din cel mai recent crah bursier are loc în anul 2000, ca urmare a atacului terorist
de la 11 septembrie ce a generat - pe langă pierderi materiale şi financiare imense şi o
adâncire a crizei economice care era deja în curs - o serie de probleme complicate care nu
şi-au găsit încă rezolvare. Această criză a fost cea mai longevivă, fiindu-i necesară bursei
pentru a-şi reveni un total de 999 de zile. Indicele Dow Jones a ajuns de la 11792,98 la 7286,
scăzând practic cu 37,8%. Societăţile listate la Bursa din New York au fost decapitalizate cu
8.000 de miliarde USD, cele listate pe Nasdaq, cu 6.000 de miliarde USD, iar
megacompaniile din categoria S&P 500 au pierdut peste 30% din valoarea acţiunilor.
22
3.1. “Crah” în Romănia
Miercurea roşie, aşa poate fi numită ziua de miercuri, 9 februarie 2005. În această zi
bursa a scazut, la un moment dat, cu aproape 11%. Mai era nevoie de o mică scădere, de
1% şi sistemul de tranzacţionare ar fi fost oprit automat. Toate cele 60 de companii listate la
bursă erau la un moment dat „pe rosu“. O imagine de thriller, o bursă înnecată în culoarea
sângelui, unde multe dintre companiile listate se apropiaseră de pragul maxim de scadere de
15%. Pe piaţă era o panică generală, nu mai erau cumpărători, iar vanzătorii încercau să
scape de acţiuni în orice condiţii. Cauzele acestei panici instaurate a fost anunţul Guvernului
român de creştere a impozitului de la 1% la 10%. La acest anunţ făcut marţi, 8 februarie,
piaţa a reacţionat imediat, provocând o scădere a indicelui BET (care caracterizează cele mai
tranzacţionate societăţi de la bursă) cu peste 4%. Scăderea a continuat şi a doua zi, mulţi
dintre investitori dorind să puncteze profitul marcat cât mai repede.
A urmat o poveste palpitantă, cu întorsături neaşteptate. La ora 13.15 sistemul de
tranzacţionare a fost oprit, cauza declarată de conducerea bursei fiind de natură tehnică.
Pauza a durat pană la ora 14.00, apoi bursa a repornit iar revenirile erau modeste. După
scurt timp, bursa a fost oprită din nou „pentru a lăsa timp pieţei să absoarbă noile informaţii“.
Ultima repornire a dus la o revenire a cotaţiilor, indicele BET scazând cu doar 5,64% pană la
finalul şedinţei. De multe ori, pe parcursul acestei zile, s-a pomenit cuvântul „crash bursier“,
dar acesta a fost evitat în ultimul moment, prin cateva manevre. Mulţi investitori au pierdut
bani grei pe piaţa în aceasta zi.
23