Download pdf - D 4 Drept Comunitar European

8/16/2019 D 4 Drept Comunitar European

1/74

1

ROXANA MARIANA POPESCU

DREPT COMUNITAR -Manual de studiu individual -


2/74

2


3/74

3

ROXANA MARIANA POPESCU

DREPT COMUNITAR-Manual de studiu individual -


4/74

4

Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Editurii Pro Universitaria

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii ProUniversitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


5/74

5

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................... 8

Unitatea de învăţare 1 ................................................................................... 12

Consideraţii introductive cu privire la Comunităţile Europene şi la Uniunea Europeană 12

1.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.......... ........... ........... ......... .......... ...... 12 1.2. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................... 12


Dezvoltarea Comunităţilor Europene/Uniunii Europene .......................... 18 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.......... ........... ........... ......... .......... ...... 18

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................... 18 Unitatea de învăţare 3 ................................................................................... 23

Ordinea juridică a Uniunii Europene ............ ............. .............. ............. ...... 23

3.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.......... ........... ........... ......... .......... ...... 23

2.2. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................... 23 Unitatea de învăţare 4 ................................................................................... 31

Sistemul instituţional al Uniunii Europene ................................................. 31



Sistemul jurisdicţional al Uniunii Europene .............. ............. .............. ...... 54


TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE ............................................................................ 60 Bibliografie..................................................................................................... 72

I. Cursuri, tratate, monografii ........................................................................................... 72 II. Reviste de specialitate ................................................................................................. 73 III. Legislaţie ................................................................................................................... 73


6/74

6

Abrevieri

Art. - ArticolulAUE - Actul Unic European

BCE - Banca Centrală EuropeanăBEI - Banca Europeană de Investiţii

CAER (rom.)/COMECON (engl.)

CAEM (fr.)

- Consiliul de Ajutor Economic Reciproc

CE - Comunitatea EuropeanăCEA - Comunitatea Europeană de Apărare

CECA - La Communauté européene du charbon et de l’acierCECO - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

CEE - Comunitatea Economică EuropeanăCEEA/EURATOM

- Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice

CES - Comitetul Economic şi SocialCDE - Culegere de decizii europeneCIG - Conferinţă Interguvernamentală

CJ - Curtea de JustiţieCJCE - Curtea de Justiţie a Comunităţilor

Europene

CJUE - Curtea de Justiţie a Uniunii EuropeneCOREPER - Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi

CSCE/OSCE - Conferinţa/Organizaţia pentru securitate şi cooperare înEuropa

FED - Fondul European de DezvoltareFEDR - Fondul European de Dezvoltare Regională

FEOGA - Fondul European de Organizare şi Garantare AgricolăFSE - Fondul Social Europeanhot. - hotărârea

JAI - Justiţie şi Afaceri InterneJOCE - Jurnalul oficial al Comunităţilor

EuropeneJOUE - Jurnalul oficial al Uniunii Europene

NATO - North Atlantic Treaty Organization


7/74

7

OCED Organizaţia pentru Cooperare Economică şi DezvoltareONU - Organizaţia Naţiunilor Unite

op. cit. - opera citată

pag. - pagina

PESC - Politica Externă şi de Securitate ComunăSEE/EEE - Spaţiul Economic European

SME - Sistemul monetar europeanTCE - Tratatul constituind Comunitatea Europeană

TCEE - Tratatul constituind Comunitatea Economică EuropeanăTCECA/CECO - Tratatul constituind Comunitatea Europeană a

Cărbunelui şi OţeluluiTCEEA - Tratatul constituind Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice

TFUE - Tratatul privind funcţionarea Uniunii EuropeneTPI - Tribunalul de Primă Instanţă

TUE - Tratatul privind Uniunea EuropeanăUE - Uniunea Europeană

UEM - Uniunea economică şi monetarăUEO - Uniunea Europei Occidentale

v.n. - Vechea numerotare


8/74

8

INTRODUCERE

Cursul este structurat în mai multe teme, care fac trimitere, cu precădere, la:

- evoluţiile de natură istorică şi conceptuală înregistrate la nivel UniuniiEuropene;- izvoarele dreptului Uniunii Europene şi aplicabilitatea acestora;- sistemul instituţional al Uniunii Europene şi reforma realizată în acest

domeniu.Metoda de transmitere a problematicii ce face obiectul cursului Drept

comunitar (al Uniunii Europene) se realizează prin susţinerea de cursuri-prelegere, prin comunicarea de noi cunoştinţe pe baza instruirii programate, a pregătirii şidezbaterilor referatelor şi, nu în ultimul rând, a analizării unor speţe „clasice” din jurisprudenţa „istorică” a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Procesul de învăţare nu este orientat prioritar spre acumularea şi reproducerea

de informaţii, ci spre învăţarea-participativă, dezvoltarea gândirii logice, spre pragmatism şi motivaţie superioară ca argument pentru utilitatea cunoştinţelor, spreformarea de personalităţi creative, cu o mare capacitate rezolutivă, care să facă faţărapidei perisabilităţi a informaţiilor şi adaptabilă schimbărilor complexe ce sederulează la nivelul societăţii, în general, şi la nivelul Uniunii Europene, în special.

Obiectivele cursului

Cursul urmăreşte:- cunoaşterea, înţelegerea şi însuşirea problematicii sistemului instituţional al

Uniunii Europene;

-

studiul şi aprofundarea normelor juridice ale dreptului Uniunii Europene(raportul dintre normele juridice ale UE şi cele naţionale; jurisprudenţa Curţiide Justiţie a Uniunii Europene etc.);

- cunoaşterea şi înţelegerea istoricului, caracteristicilor şi mecanismelor specificeUniunii Europene – existenţa, organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea acestora;

- studiul jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi alreformei în materie instituţională la nivelul Uniunii Europene;

- orientarea profesională a studenţilor pentru ca, la absolvire, să poată contribui laactivităţile destinate procesului de integrare europeană, proces pe care, în prezent, România îl parcurge, dar şi înţelegerea statutului de membru, cudrepturi depline al UE;

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențegenerale și specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)


9/74

9

identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni

în cadrul disciplinelor economice; utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul economic; definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea de management

internaţional;

capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii demanagement internaţional2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,

procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice înmanagementul internaţional;

realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor managementuluiinternaţional;

argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, anagajaţilor; capacitatea de organizare şi planificare a activitatii de management; capactitatea de analiză şi sinteză îmn procesul de luare a deciziilor.

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi deaplicare)

relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile de management

internaţional; descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul

activităţii de management internaţional; capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul

cursului; abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul managementului internaţional; capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula activităţi de management

internaţional; capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrulunei organizaţii internaţionale.

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă dedomeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii

democratice / promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice /

valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /

implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice /

angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi

similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde

la întrebările clienţilor; implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina management

internaţional; acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc.

conform legislaţiei în vigoare; capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,

angajaţilor;


10/74

10

capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor; abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precumşi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii decaz, aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat.În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentruconceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se potdesfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei.

Bibliografie:

Bibliografie minimală obligatorie:

Doctrină:

- Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediţia a V-a, revăzută şi adăugitădupă Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;- Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2011;

Culegeri de jurisprudenţă:- Deleanu, Sergiu; Fabian, G.; Costaş, C.F.; Ioniţă, B., „Curtea de JustiţieEuropeană. Hotărâri comentate”, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007.

Site-uri:- www.europa.eu – Uniunea Europeană.

Bibliografie recomandată:Doctrină:- Fuerea, Augustin, „Drept comunitar al afacerilor”, ediţia a III-a, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2008;- Fuerea, Augustin, „Drept comunitar european. Partea generală”, Editura AllBeck,

2003;- Popescu, Roxana-Mariana; Dumitraşcu, Mihaela-Augustina, „Dreptul Uniunii

Europene. Sinteze şi aplicaţii”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;- Marcu, Viorel, “Drept instituţional comunitar”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2006;- Gavalda, Christian; Gilbert Parleani , „Droit des affaires de l’Union


11/74

11

Européenne”, Ed. Litec, Paris, 2010;- Rideau, Joël, „Droit institutionnel de I’Union et des Communautés européennes”,

3-e édition, L.G.D.J. Paris, 1999;

Reviste de specialitate:

- Revista Română de Drept Comunitar

Legislaţie:- Constituția României, republicată (2003);s- Tratatul de a Nisa (2001);- Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană (2005);- Tratatul de la Lisabona (2007).Site-uri:- www.curia.europa.eu – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;- www.ena.lu – European Navigatore.

Metoda de evaluare:

Studiul disciplinei Drept comunitar (al Uniunii Europene) se finalizează cususţinerea unui examen scris.

Sub conducerea tutorelui, în cadrul activităţilor tutoriale, studenţii au posibilitatea de a susţine, în cadrul grupei, referate şi de a participa activ la dezbaterileteoretico-aplicative. Activitatea studentului, din timpul anului (elaborarea de referate,susţinerea acestora, răspunsurile date în cadrul dezbaterilor, notele obţinute la lucrărilede control), este apreciată, de către cadrul didactic, cu note de la 10 la 5. Referatelesunt prezentate, în original, la examen de către cadrul didactic care a condus tutoratul.

Studentul care a obţinut la examen cel puţin nota-limită de promovare (notacinci), poate primi, pe notelor obţinute pe parcursul semestrului, până la 2 puncte.

Studentul care nu a obţinut notă de promovare la examen, nu poate promova pe baza notelor primite în timpul anului de studiu.

Notarea finală se face cu note între 10 şi 1, potrivit actualului sistem de notareexistent în învăţământul universitar din România.


12/74

12

Unitatea de învăţare 1

Consideraţii introductive cu privire la Comunităţile

Europene şi la Uniunea Europeană

1.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare1.2. Conţinutul unităţii de învăţare1.3. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vor

reuşi: să identifice Tratatele constitutive aleComunităţilor Europene şi ale Uniunii Europene;

să descrie modul de constituire a ComunităţilorEuropene şi al Uniunii Europene;

să utilizeze, în mod corect, diferite conceptespecifice domeniului.

Timpul alocat unităţii de învățare:

Potrivit Programei analitice.

1.2. Conţinutul unităţii de învăţare

După unii autori, începuturile integrării europene s-arregăsi încă din Antichitate, iar alţii dau campaniilor lui Napoleon conotaţii integratoare. Aceştia din urmă, îşisprijină afirmaţia pe faptul că obiectivul principal al


13/74

13

campaniilor purtate era acela de a pune sub o comandăunică mai multe teritorii.

În fapt, începutul integrării în Europa Occidentalăse situează în prima jumătate a sec. XX, caracterizată prin desfăşurarea celor două războaie mondiale.

Pierderile materiale şi umane cauzate de cele 2conflagraţii mondiale au determinat şefii de state şi deguverne, în anii ‘45-’50, să caute soluţii pentru caobiectivele urmărite să poată fi realizate în comun şialtfel decât pe calea armelor.

Aceste deziderate au condus la înfiinţarea unororganizaţii internaţionale, precum:

’45 – ONU; ’49 – Consiliul Europei – pe plan politic; ’50 – NATO – pe plan militar; ’50 – Organizaţia de cooperare şi dezvoltare

(OCED) – pe plan economic; ’48 – Uniunea vamală a statelor unite ale

Benelux-ului, care a fost luată ca model de urmat pentruînfiinţarea Comunităţilor europene:

- Comunitatea europeană a cărbunelui şioţelului (CECA);

- Comunitatea economică europeană (CEE);- Comunitatea europeană a energiei atomice

(CEEA/Euratom).

Comunitatea europeană/Uniunea europeană – NU

SUNT SINONIME:Tratatul de la Maastricht (1993) – Modifică

denumirea Tratatului instituind CEE în Tratatulinstituind Comunitatea europeană, astfel încât, de acumînainte, CEE se va numi Comunitatea europeană.

Uniunea Europeană reprezintă: Comunităţileeuropene + PESC + JAI

În 1950 este lansată ideea punerii sub control a producţiei de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania.Această idee a fost fundamentată de preşedinteleOrganizaţiei naţionale a planificării din Franţa – JeanMonnet. La baza tezei stă conversia producţiei decărbune şi oţel din cele 2 state dintr-o producţie de războiîntr-o producţie de pace. Prin această teză s-a urmărit şirealizarea bunăstării materiale şi spirituale a popoarelorcelor 2 state şi nu numai. O altă idee urmărită era prevenirea unui nou război mondial.

Ideea lui Jean Monnet a fost lansată public, pentru


14/74

14

prima oară, la 9 mai 1950, de către Robert Schuman,care era Ministrul afacerilor externe din Franţa. Din acelmoment, data de 9 mai a fost aleasă ca fiind “ZiuaEuropei” şi sărbătorită atât în statele membre ale U.E.,cât şi în statele cu statut de asociat la U.E. Lansarea

acestei idei s-a realizat prin intermediul unui plan –Planul Schuman; acesta propunea înfiinţarea primeiComunităţi europene – C.E.C.A. La plan aderă, pe lângăFranţa şi Germania, încâ 4 state: Italia, Belgia, Olanda şiLuxemburg.

Cele 6 state aderante semnau la Paris, în 1951,Tratatul de la Paris, privind înfiinţarea C.E.C.A.;Tratatul, încheiat pentru o perioadă de 50 de ani, a intratîn vigoare 1 an mai târziu (1952). La 23 iulie 2002Tratatul instituind CECA a expirat, potrivit Protocoluluianexat Tratatului de la Nisa. Ceea ce este interesant este

faptul că, deşi la această dată Tratatul de la Nisa nici nufusese ratificat de către toate statele membre ale U.E. (deabia la 19 octombrie 2002, Irlanda – ultimul stat care nuratificase Tratatul – îl acceptă prin referendum),Protocolul cu privire la bunurile şi finanţele CECA,anexat Tratatului, se menţionează, va produce efecteîncepând cu data de 24 iulie 2002.

În 1956, politicianul belgian Paul Henry Spaakelaborează raportul privind înfiinţarea a încă 2Comunităţi europene: C.E.E. şi C.E.E.A. (Euratom).

Aceleaşi 6 state părţi la C.E.C.A. semnează, în

1957, la Roma, Tratatele privind înfiinţarea C.E.E. şiEuratom; tratatele intră în vigoare în 1958.Cele 3 Comunităţi, pentru a exista şi funcţiona, au

înfiinţat, fiecare, instituţii proprii în domeniile: 1)Decizional;

2) Executiv;3) Control politic;4) Control juridic.

Din motive de celeritate s-a propus trecerea,graduală, la fuzionarea instituţiilor similare.


15/74

15

1.3. Îndrumar pentru autoverificare

Întrebări, exerciţii

1. Care sunt elementele constitutive ale unei organizaţii internaţionaleinterguvernamentale?

2. Ce tip de organizaţie internaţională a fost CECO?3. Cine a fost primul preşedinte al Înaltei Autorităţi a Cărbunelui şi Oţelului ?4. Când se sărbătoreşte “Ziua Europei”. Argumentaţi răspunsul.5. Prezentaţi structura instituţională a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.6. Precizaţi care este diferenţa dintre conceptul de „instituţie comunitară” şi cel de

„organ comunitar”.

7.

Ce principii ale viitoarei colaborări se desprind din Planul Schuman?8. Ce soluţii prevede Tratatul de la Nisa, în Protocolul anexat, cu privire la ieşirea din

vigoare a TCECO?


16/74

16

Rezolvaţi următoarele teste-grilă:

1. Primul preşedinte al Înaltei Autorităţi a fost:a) Jean Monnet;

b)

Robert Schuman;c)

P. H. Spaak.

2. „Ziua Europei“ este sărbătorită la:a) 18 aprilie; b) 9 mai;c) 10 decembrie.

3. Tratatul instituind CECA a fost semnat la:a) Roma; b) Paris;

c)

Bruxelles.

4. Structura instituţională prevăzută în Tratatul de la Paris era:a) Înalta Autoritate, Consiliul de Miniştri, Adunarea, Curtea de Justiţie; b) Înalta Autoritate, Consiliul Special de Miniştri, Adunarea Comună, Curtea de

Justiţie;c) Înalta Autoritate, Consiliul Special de Miniştri, Adunarea, Curtea de Justiţie.

5. Instituţia interguvernamentală a Uniunii Europene poartă denumirea de:a) Consiliul European; b) Consiliu;

c)

Consiliul general.

6. Instituţiile Uniunii Europene:a) nu au personalitate juridică; b) au personalitate juridică;c) au personalitate juridică numai atunci când acţionează în nume propriu.

7. Uniunea Europeană are personalitate juridică.a) adevărat; b) fals.c) numai Comunitatea Europeană are personalitate juridică.


17/74

17

Bibliografie minimală obligatorie:Doctrină:- Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediţia a V-a, revăzută şi

adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2011;

- Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2011;

Culegeri de jurisprudenţă:- Deleanu, Sergiu; Fabian, G.; Costaş, C.F.; Ioniţă, B., „Curtea de Justiţie

Europeană. Hotărâri comentate”, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007.Site-uri:

- www.europa.eu – Uniunea Europeană.


18/74

18


Dezvoltarea Comunităţilor Europene/Uniunii Europene


2.2. Conţinutul unităţii de învăţare2.3. Îndrumător pentru autoverificare


La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vorreuşi: să cunoască principalele momente ale evoluţiei

UE; să utilizeze, în mod corect, diferite concepte

specifice domeniului;

să cunoască etapele şi caracteristicile dezvoltăriiconstrucţiei Uniunii Europene.




Dezvoltarea construcţiei comunitare este analizatădin 2 perspective:

- o perspectivă calitativă (perfecţionareainstituţiilor comunitare şi a construcţieicomunitare, în general)

-

o perspectivă cantitativă (extindereaComunităţilor europene prin cooptarea de noimembri)

I. Din perspectivă calitativă


19/74

19

Din punct de vedere calitativ, dezvoltareacontrucţiei comunitare cunoaşte 3 momente principale, şianume:

1. momentul crizelor şi al eşecurilor;2. reflecţii cu privire la posibilitatea depăşirii

crizelor şi eşecurilor;3. textele de drept pozitiv ce îşi propun sărevizuiască sau să dezvolte prevederile iniţialeale tratatelor institutive.

1. Momentul crizelor şi al eşecurilor

În evoluţia construcţiei comunitare au fostînregistrate mai multe crize şi eşecuri.

Doctrina se opreşte, aproape în majoritate, asuprauneia dintre crizele cu care s-au confruntat Comunităţile

europene: criza provocată de “politica scaunului gol” practicată de Franţa, în iulie ’65 – ian. ’66.Tratatele instituind Comunităţile europene au

prevăzut posibilitatea adoptării deciziilor la nivelcomunitar, în etapa de început (până în ’65), cuunanimitate de voturi. După 1965, conform aceloraşitratate, se face trecerea la votul cu majoritate.

Justificarea sistemului de până în 1965: diferenţeleexistente la nivelul celor 6 state din punct de vedereeconomic, politic şi social. S-a considerat că până în1965, aceste diferenţe pot fi estompate şi că s-ar putea

trece la un nou sistem de adoptare a deciziei, renunţându-se la unanimitate şi, implicit, la dreptul de veto ceaparţinea fiecărui stat, trecându-se la majoritatea simplăsau calificată.

Franţa, considerând că i se pun în pericol gravinteresele în domeniul agrar prin trecerea la votul cumajoritate, declară că va practica “politica scaunului gol” – deci, nu va mai participa la adoptarea deciziei în cadrulConsiliului de miniştri.

Compromisul de la Luxemburg a soluţionat criza.Compromisul constă în adoptarea deciziei conform

căreia, în continuare, hotărârile importante de la nivelulComunităţilor europene se adoptă cu unanimitate, iarhotărârile mai puţin importante, se vor adopta cumajoritate.

Un studiu al hotărârilor adoptate din ’66 până în prezent a dus la concluzia că toate hotărârile au fostfoarte importante, deci ele au fost adoptate cu


20/74

20

unanimitate.

2. Reflecţii cu privire la posibilitatea depăşiriicrizelor şi eşecurilor

Aceste reflecţii reprezintă acele propuneri cuvaloare orientativă pentru conduita statelor membre şi aComunităţilor europene, în ansamblul lor. Nu au valoarecoercitivă, sugerând doar posibile evoluţii într-o materie.

Exemplu: Planul Schuman, Raportul Spaak.

3. Textele de drept pozitiv ce îşi propun sărevizuiască sau să dezvolte prevederile iniţialeale Tratatelor institutive

Sunt foarte multe astfel de texte.

Exemplu: - modificările intervenite în materiefinanciară succesiv în anii ’70 – ’75;- Tratatul de la Bruxelles – ’65;- Actul unic european – ’87;- Tratatul de la Maastricht – ’93;- Tratatul de la Amsterdam – ’99;- Toate acordurile de asociere/aderare la U.E.

II.

Din perspectivă cantitativă

U.E a evoluat de la 6 state membre la 27 până în prezent. Ultima aderare a avut loc în 2007. Norvegia arefuzat aderarea, prin referendum, în 1994 (a doua oarăconsecutiv – 1994: compromisul de la Oslo; 51% - 49%respinge aderarea).



1. Argumentaţi următoarea afirmaţie: „Uniunea Europeană este organizaţie economică


21/74

21

integrată”; 2. În ce constă originalitatea sistemului instituţional al Uniunii Europene? Argumentaţirăspunsul;3. Care era situaţia Groenlandei în momentul aderării Danemarcei la ComunităţileEuropene şi după intrarea acesteia în Comunităţile Europene?

4. Explicaţi motivele refuzului Norvegiei de a adera la Comunităţile Europene;5. Explicaţi afirmaţia: extinderea din anul 1995 este prima extindere a UE şi ultimaextindere de tip clasic.

Rezolvaţi următoarele teste-grilă

1. Uniunea Europeană este:a) Organizaţie internaţională (OI); b) OI deschisă;c) OI închisă;

d)

OI regională.

2. Ca subiect de drept internaţional public, Uniunea Europeană este:a) asociaţie economică integrată; organizaţie internaţională; b) organizaţie internaţională; asociaţie de cooperare; organizaţie de sine

stătătoare;


22/74

22

c) organizaţie internaţională; organizaţie de cooperare politică;organizaţie liberală.

Bibliografie obligatorie

Bibliografie minimală obligatorie:

Doctrină:- Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediţia a V-a, revăzută şi adăugitădupă Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;- Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2011;


Europeană. Hotărâri comentate”, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007.Site-uri:- www.europa.eu – Uniunea Europeană.


23/74

23

Unitatea de învăţare 3Ordinea juridică a Uniunii Europene

3.1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare3.2. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3. Îndrumător pentru autoverificare


La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vorreuşi:

să cunoască izvoarele dreptului UE; să identifice elementele constitutive ale actelor

normative ale UE; să utilizeze, în mod corect, diferite concepte

specifice domeniului;

să cunoască principalele prevederi ale Tratatuluide aderare a României la UE;

să identifice actele normative ale UE şi principalele caracteristici ale acestora, în raport cuactele normative interne.




Ordine juridică = ansamblul de norme careguvernează raporturile stabilite de către Comunităţileeuropene cu:

o statele membre;o statele nemembre;o alte organizaţii internaţionale;o persoane fizice/juridice din statele


24/74

24

membre.

Principii:1. integrarea directă a ordinii juridice

comunitare în ordinea juridică internă a

statelor membre ale C

2

.E.;2. aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitarîn dreptul intern al statelor membre.

Ordinea juridică a C2.E., în ansamblul său, are încompunere 2 categorii de norme juridice:

- norme juridice cu valoare de legefundamentală, constituţională (tratateleinstitutive şi modificatoare):

- norme juridice cu valoare de legi ordinareelaborate de instituţii în existenţa şifuncţionarea lor.

IZVOARELE DREPTULUI UE

În doctrină au fost formulate mai multe propuneri cu privire la criteriile de clasificare a izvoarelor dreptuluicomunitar european.

Potrivit criteriului forţei juridice, izvoarele dreptuluicomunitar sunt:

1. izvoarele primare (principale);

2.

izvoarele derivate (secundare);3. normele juridice ce provin din angajamenteleexterne ale C2.E.;

4. izvoarele complementare;5. izvoarele nescrise.

1. Izvoarele primare (principale)

- tratatele institutive şi cele modificatoare:Tratatul de la Paris (1952) – instituind CECA,Tratatele de la Roma (1958) – instituind CEE

şi Euratom.Forţa juridică a acestor tratate este similară forţei

juridice pe care o au prevederile constituţionale dindreptul intern al fiecărui stat.

Ordinea juridică a C2.E. a parcurs 2 etape succesive:- la început au avut caracterul unei ordini


25/74

25

juridice internaţionale(drept internaţional public);

- ulterior, dobândesc caractere proprii dreptuluiinternaţional privat.

Astăzi asistăm la un drept internaţional al C2.E., cu

precădere, şi, în subsidiar, la un ansamblu de norme carese regăsesc în categoria ordinii juridice interne.Tratatele institutive reunesc caracterele proprii

fiecăruia dintre cele 2 sisteme de drept:- tratatele sunt guvernate de normele dreptului

internaţional public;- tratatele reunesc elementele constitutive al

legii fundamentale interne, fiind guvernate dedreptul intern existent în cadrul Comunităţiloreuropene.

Tratatele modificatoare dobândesc forţa juridică a

izvoarelor primare pe care le completează sau lerevizuiesc.

2. Izvoarele derivate (secundare)

a) regulamentul; b) directiva;c) decizia;d) recomandarea şi avizul.

a) Regulamentul are forţa juridică a legii din dreptul

intern. Se caracterizează prin maximă generalizare şiabstractizare; orice aplicare incompletă este interzisă.Regulamentul este obligatoriu pentru instituţiile dindreptul intern din toate statele membre ale C2.E.; areforţă juridică obligatorie cu privire la:

• scopul final de atins;• modul, forma prin care se poate ajunge la• îndeplinirea scopului final.

b) Directiva este izvorul care urmează tehnica legii-cadru, completată prin decretele de aplicare. În raport cu

regulamentul, directiva este mai flexibilă, ţinând cont derealitatea naţională existentă în fiecare stat membru. Spredeosebire de regulament, directiva se adreseazăinstituţiilor de drept intern numai din anumite state aleC2.E (regula); excepţia este dată de situaţia când ea poateavea drept destinatar subiecte de drept intern din toatestatele membre; când se întâmplă acest lucru, directiva


26/74

26

prevede expres în conţinutul său.Spre deosebire de regulament, directiva este

obligatorie numai cu privire la scopul final, aceastalăsând la dispoziţia statelor forma/mijloacele prin care seajunge la îndeplinirea scopului.

c) Decizia - Asemănător directivei şi spre deosebirede regulament, decizia se adresează subiectelor de dreptintern din anumite state memebre ale Comunităţiloreuropene (destinatari desemnaţi). Decizia, asemenearegulamentului şi spre deosebire de directivă, esteobligatorie în toate elementele ei, adică atât cu privire lascop, cât şi cu privire la forma/mijloacele de îndeplinirea scopului.

d) Recomandarea şi avizul nu sunt izvoare derivate

ale dreptului comunitar european în sensul celor de maisus. Acestea nu au forţă juridică obligatorie. Ele îşi propun să orienteze conduita statelor cu privire laevoluţia construcţiei comunitare.

3. Normele care provin din angajamenteleexterne ale Comunităţilor europene

Nivelul pe care-l ocupă normele care provin dinangajamentele externe în ordinea juridică comunitară:aceste norme ocupă un loc inferior izvoarelor primare,

dar se situează pe un loc superior faţă de izvoarelederivate în ansamblul ordinii juridice comunitare

4. Izvoarele complementare

Izvoarele complementare reprezintă normele care sesituează în sfera/câmpul de aplicare a izvoarelor primareale dreptului comunitar european. Uneori, acestea se potgăsi şi în prelungirea aspectelor reglementate decategoria izvoarelor primare.

Există 3 situaţii:- domeniile/materiile care sunt reglementate

exclusiv la nivel comunitar; situaţie în careintervenţia statelor membre este considerată afi o încălcare a prevederilor tratatelorcomunitare (ex.: materia taxelor vamale);


27/74

27

- domeniile /materiile reglementate exclusiv destatele membre ale C2.E.; orice intervenţie ainstituţiilor comunitare este considerată oîncălcare a normelor de drept intern;

- domeniile/materiile reglementate de

Comunităţile europene şi statele membre aleacestora.Conflictul dintre norma comunitară şi cea internă se

soluţionează în favoarea celei dintâi (ex.: materiaconcurenţială).

Fac parte din această categorie de izvoare:- convenţia comunitară, încheiată de

Comunităţile europene cu alte organizaţiiinternaţionale sau cu state nemembre;

- acordurile încheiate între statele membre şialte organizaţii internaţionale sau cele

încheiate între statele membre şi statelenemembre.

5. Izvoarele nescrise

a) metoda de interpretare folosită de Curtea de justiţie a C.E.

b) principiile: - generale = principiilefundamentale ale dreptului internaţ. public

- cu caracter tehnic (ex.: neplata

zilelor de grevă).



1. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre izvoarele derivate obligatorii aledreptului Uniunii Europene?

2. Care este structura tehnico-legislativă a tratatelor constitutive ale ComunităţilorEuropene?

3. Precizaţi care sunt prevederile Constituţiei României, republicată, în legătură cuaplicarea dreptului Uniunii Europene.

4. Ce este „acquis-ul UE”?


28/74

28

Rezolvaţi următoarele teste-grilă

1. Dreptul primar al UE este constituit din:

a)

cele trei tratate care au pus bazele Comunităţilor Europene; b) cele trei tratate care au pus bazele Comunităţilor Europene, precum şi dinactele primare ale instituţiilor UE;

c) cele trei tratate care au pus bazele Comunităţilor Europene, precum şi dinactele care le modifică, completează şi adaptează.

2. Deciziile privind resursele proprii ale Comunităţilor Europene sunt:a) izvoare primare ale dreptului Uniunii Europene; b) izvoare secundare ale dreptului Uniunii Europene;c) izvoare complementare ale dreptului Uniunii Europene.

3.

Decizia şi Actul privind alegerile directe în Parlamentul European fac parte din:a) legislaţia primară a dreptului Uniunii Europene; b) legislaţia secundară a dreptului Uniunii Europene.

4. Termenul de „act juridic al UE” reprezintă:


29/74

29

a) orice act legislativ sau administrativ adoptat de autorităţileadministrative;

b) orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autorităţileadministrative;

c) orice hotărâre legislativă sau administrativă adoptată de autorităţile

administrative.

5. Regulamentele:a) sunt obligatorii pentru toţi destinatarii lor şi sunt direct aplicabile în toate

statele membre; b) sunt obligatorii în ceea ce priveşte scopul de atins pentru destinatarii lor

şi sunt direct aplicabile în toate statele membre;c) sunt obligatorii în toate elementele lor şi sunt direct aplicabile în toate

statele membre;d) sunt obligatorii în toate elementele lor şi sunt direct aplicabile în statele

membre destinatare.

6. Directivele:a) sunt aplicabile direct numai în măsura în care nu au fost transpuse

integral în legislaţia internă; b) sunt aplicabile direct numai în măsura în care nu au fost transpuse

integral în termenele prevăzute;c) sunt aplicabile direct numai în măsura în care nu au fost transpuse în

termenele prevăzute.

7. Deciziile:a) cuprind reguli generale care sunt valabile erga omnes;

b)

nu cuprind reguli generale care sunt valabile erga omnes;c) cuprind reguli generale care nu sunt valabile erga omnes.

Bibliografie minimală obligatorie:Doctrină:


30/74

30

- Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediţia a V-a, revăzută şi adăugitădupă Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;- Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2011;

Culegeri de jurisprudenţă:-

Deleanu, Sergiu; Fabian, G.; Costaş, C.F.; Ioniţă, B., „Curtea de JustiţieEuropeană. Hotărâri comentate”, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007.



31/74

31


Sistemul instituţional al Uniunii Europene




La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vorreuşi: să utilizeze, în mod corect, diferite concepte

specifice domeniului; să cunoască atribuţiile diferitelor instituţii ale UE; să cunoască principalele elemente ale modului de

organizare şi funcţionare a sistemului instituţionalal UE;

să identifice stările de fapt, respectiv să estimeze problemele viitoare referitoare la participarea ţăriinoastre, în calitate de stat membru cu drepturi şiobligaţii depline al UE, în cadrul instituţiilor şiorganelor UE.




CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul european a apărut pe caleneconvenţională, ca urmare a întâlnirilor la nivel înalt aleşefilor de stat şi de guvern. Existenţa sa a fost


32/74

32

reglementată, ulterior, prin Actul unic european (art. 2)şi, mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht (lit. D).

În evoluţia sa, Consiliul european cunoaşte 3 etape:1. Întâlnirile la vârf ale şefilor de stat şi de guvern –

în cadrul acestor întâlniri sunt analizate doar cu caracter

accidental aspecte ce ţin de construcţia comunitară.- 1964-1967;- 1967-1969 – nu s-au produs mutaţii

semnificative.2. 1969-1974 – în cadrul întâlnirilor la vârf ale

şefilor de stat şi de guvern se bucură de o consacrarespecială rezolvarea chestiunilor ce ţin de domeniulafacerilor comunitare.

3. 1975 – prezent – în această perioadă se observădezvoltări succesive în privinţa atribuţiilor/competenţelorasumate, precum şi în privinţa organelor înfiinţate în

acest sens.

Atribuţiile Consiliul European

Atribuţii cu rol politic:- orientarea evoluţiei construcţiei UE;- definirea noilor sectoare de activitate;- impulsionează şi relansează construcţia

comunitară;De asemenea, are un important rol în materie

legislativă cu privire la soluţionarea problemelor rămase

în aşteptare.

Actele Consiliului European

- Directive;- Declaraţii comune (pentru 2 sau mai mulţi şefi

de stat şi de guvern);- Decizii;- Recomandări/avize (rezoluţii).

CONSILIUL

Apariţie

Consiliul a apărut pe cale convenţională – Tratateleinstitutivve ale Comunităţilor europene. Iniţial s-a numitConsiliul special al miniştrilor (tratatul de la Paris) şi


33/74

33

Consiliu (tratatele de la Roma). Din 1993, în urmaTratatului de la Maastricht, instituţia îşi schimbădenumirea în Consiliul Uniunii europene.

Componenţă

- Consiliul general – miniştrii afacerilor externe- Consilii specializate –miniştrii de resort

Atribuţii

Există 2 categorii de atribuţii:A) Generale – coordonează politicile generale ale

statelor membre ale U.E. cu politica genrală aU.E. pentru acele domenii care suntreglementate la nivel comunitar;

- coordonează politicile statelor

membre pentru domeniile care excedcompetenţelor comunitare.B) Speciale – rolul de veritabil suprem legislativ

pe care Consiliul de miniştri îlîndeplineşte la nivelul U.E.;

- se materializează în activitateanormativă a instituţiei care este similarăcelei pe care Parlamentul, la nivel naţional,o desfăşoară în acest domeniu.

Funcţionare

Funcţionarea Consiliului de miniştri presupuneanaliza a 3 aspecte:

1. exercitarea preşedinţiei;2. organele auxiliare;3. regulile şi metodele de votare.

1. Exercitarea preşedinţiei

Preşedinţia Consiliului de miniştri se exercită timpde 6 luni, de fiecare stat membru, prin rotaţie. Ordinea

exercitării preşedinţiei este stabilită prin tratateleinstitutive, dar aceasta se schimbă, din 2 motive:

- statele nou aderante modifică periodicitateaexercitării preşedinţiei;

- statele care au exercitat preşedinţia într-oetapă în prima jumătate a anului, în continuarevor exercita această calitate în cea de a doua


34/74

34

jumătate a anului.Preşedintele Consiliului de miniştri stabileşte

ordinea de zi a reuniunilor; ordinea este provizorie şi esteînaintată membrilor Consiliului de miniştri cu suficienttimp înainte de desfăşurarea acestei reuniuni. Membrii

Consiliului pot propune pe ordinea de zi şi alte problemede analizat, dar pentru a fi acceptate se cere votulunanim. După ce ordinea de zi a fost stabilită, acesta esteaprobată cu unanimitate.

Astfel, se poate spune că se parcurg 3 etape:- preşedintele stabileşte ordinea de zi;- membrii Consiliului fac propuneri, care sunt

aprobate cu unanimitate;- ordinea de zi, astfel stabilită, este aprobată cu

votul unanim al membrilor Consiliului.Ordinea de zi cuprinde 2 părţi obligatorii:

1.

Partea A – cuprinde probleme asupra căroramembrii Consiliului de miniştri s-au pus deacord, fiind înscrise pe ordinea de zi numaidin considerente formale (asupra lor nu se poartă dezbateri);

2. Partea B – cuprinde probleme care necesitădezbateri de fond, după care acestea suntsupuse aprobării.

2. Organele auxiliare

Consiliul beneficiază de mai multe direcţii generale,direcţii şi servicii care asigură continuitatea activităţiiinstituţiei., pentru că instituţia nu are o funcţionare permanentă.

La nivelul Consiliului, un rol important revineSecretariatului general, care se găseşte sub autoritateaunui Secreatr general desemnat cu unanimitate de cătremembrii Consiliului de miniştri.

De asemenea, pe lângă Consiliul de miniştri îşidesfăşoară activitatea o serie de comitete:

a) Comitetul reprezentanţilor permanenţi

(COREPER) – este cel mai important; îşi are originea înorganul cu caracter tehnic înfiinţat imediat dupăaprobarea tratatului institutiv, în scopul punerii înaplicare a acestui tratat.

COREPER are în compunere câte o delegaţiedesemnată de către fiecare stat membru. La început, era


35/74

35

format numai din experţi pe domenii. În prezent,structura a fost îmbunătăţită, în sensul că la conducereafiecărei delegaţii se găseşte o persoană cu rang deambasador (din fiecare stat membru), ajutată de unministru plenipotenţial + grupurile de experţi pe domenii

(în funcţie de problemele analizate).a) Comitetul regiunilor b) Comitetul economic şi social

3. Reguli şi metode votare

Conform tratatelor institutive, până în 1965, la nivelcomunitar, era consacrat sistemul votului unanim. Din1965 urma să se treacă la sistemul votului majoritar, darcriza provocată de politica “scaunului gol”, practicată deFranţa şi soluţionată prin Compromisul de la

Luxemburg, a condus la o nuanţare cu privire la noulsistem de vot: deciziile importante se vor lua cuunanimitate, iar cele mai puţin importante cu votulmajoritar (de la 1 ianuarie 1966).

În doctrină există puncte de vedere diferite cu privire la această trecere. Compromisului de laLuxemburg i s-au atribuit doar conotaţii politice care nuar fi justificat păstrarea sistemului de vot unanim.

Consiliul hotărăşte cu votul majorităţii membrilorcare-l compun, mai puţin atunci când există dispoziţiicontrare.

De la început, hotărârile Consiliului au fost adoptatecu unanimitatea sau majoritate calificată.Unanimitatea este realizată în cazul în care nu există

nici un vot împotrivă. Abţinerea unui stat de la vot nueste de natură să impiedice votarea documentului încauză. Această regulă este considerată a fi o reflectare şirespectare a egalităţii şi a suveranităţii statelor la care seadaugă evidenţierea caracterului interguvernamental alComunităţilor.

Unanimitatea trebuie să fie realizată în problemelecele mai importante ale Comunităţilor vizând revizuirea

tratatelor, funcţionarea instituţiilor comunitare, admitereade noi state membre şi altele.

Tratatul de la Maastricht prevede, în fiecare caz,modul de adoptare a deciziilor, înlocuind în unele situaţiiregula unanimităţii cu majoritatea calificată.

În cazul adoptarea unei decizii cu majoritatecalificată se remarcă faptul că fiecare stat dispune de un


36/74

36

număr de voturi din totalul celor existente la nivelulConsiliului, iar deciziile se adoptă în funcţie de raportulvoturilor date din numărul total al acestora.

Dreptul de veto este în legătură cu Compromisul dela Luxemburg (1966), aici găsindu-şi singurul temei

pentru că nu este menţionat în nici un tratat comunitar.Dreptul de veto = expresia unei situaţii de fapt cenu-şi găseşte un fundament juridic; are doar o valoare politică, de natură să atragă atenţia celorlalte state asuprafaptului că un document, având o anumită formă sau unanumit conţinut, poate conduce la apariţia unor dificultăţigrave în existenţa Comunităţilor.

COMISIA EUROPEANĂ

Denumire

Comisia Europeană a apărut pe cale convenţională, prin tratatele de la Paris (Înalta Autoritate) şi Roma(Comisia). Din 1965 instituţia cu atribuţii executive aComunităţilor europene, poartă denumirea de Comisiaeuropeană, denumire dobândită prin Tratatul de laBruxelles, tratat cunoscut sub denumirea de “Tratatul defuziune a executivelor”.

Componenţă

În prezent, Comisia europeană este compusă din 27de membri.

Preşedintele Comisiei Europene este desemnat înurma negocierilor purtate de statele membre cuParlamentul european (Consiliul european – Parlamentuleuropean, mai exact). După desemnarea preşedintelui,acesta, pe baza acordului între preşedinte şi statelemembre numeşte şi ceilalţi membri ai Comisiei. După cemembrii Comisie au fost numiţi şi preşedintele ales,Comisia va fi supusă spre aprobare Parlamentului

european.

Atribuţiile preşedintelui:Atribuţiile preşedintelui nu se găsesc înscrise în

tratatele institutive. Din practică, rezultă că preşedinteleare responsabilităţi sporite care vizează coordonarea


37/74

37

activităţii celorlalţi membri ai Comisie. Preşedintele participă la lucrările Consiliului şi ale Parlamentuluieuropean, cu scopul de prezenta punctul de vedere alComisiei europene cu privire la punctele înscrise peordinea de zi.

Preşedintele Comisiei are un rol important în cadrulreprezentării internaţionale în raporturile Comunităţilorcu alte entităţi de drept internaţional.

Comisia, prin preşedintele acesteia, prezintăraporturi în cadrul Parlamentului european cu privire laactivitatea desfăşurată în cadrul sesiunilor deschise şitrebuie să răspundă la întrebările formulate de membriiParlametului european. Atunci când se apreciază că estenecesar, Parlamentul european poate decide chiardizolvarea Comisiei europene.

Mandatul unui comisar este de 5 ani, cu

posibilitatea prelungirii acestuia pentru mai multemandate.Pot fi desemnaţi membri ai Comisiei doar

persoanele care au cetăţenia statelor pe care le reprezintă.Exercitarea demnităţii de membru al Comisiei este

incompatibilă cu exercitarea altor funcţiiremunerate/neremunerate la nivel comunitar sauextracomunitar. La numirea în funcţie, membrii Comisieidepun jurământul de loialitate în faţa Curţii de justiţie,loialitate ce are în vedere, mai ales, aspectul ocupăriialtor funcţii ce ar aduce foloase pe timpul mandatului sau

după încetarea acestuia. Sancţiunile privesc, în specialdreptul la pensie.Mandatul de comisar poate înceta în unul din

următoarele cazuri:- ajungerea la termen;- decesul;- demisia voluntară;- demitere;- moţiune de cenzură.

Pe lângă Comisie îşi desfăşoară activitateaSecretariatul general, condus de un secretar general.

Funcţionarea Comisiei

Comisia Europeană funcţionează pe baza principiului colegialităţii.


38/74

38

Procedura adoptării deciziilorProcedura adoptării deciziilor este prevăzută în

Regulamentul interior cu privire la organizarea şifuncţionarea Comisiei. Aici este înscris şi cvorumul

necesar adoptării acestora. La nivelul Comisiei există posibilitatea exprimării poziţiei în scris.Aceste poziţii (puncte de vedere) se transmit prin

grija Secretariatului general.Regulamentul intern permite, de asemenea, şi

delegarea, potrivit căreia, Comisia poate, cu condiţiarespectării depline a principiului colegialităţii, săabiliteze pe membrii acesteia să ia în numele şi subcontrolul său măsuri de gestionare şi administrare clardefinite.

Delegarea a fost recunoscută şi de Curtea de justiţie

pentru că a fost frecvent utilizată în activitatea Comisiei.În funcţionarea sa, Comisia înfiinţează o serie deorgane subsidiare, cu toate că, în tratatele institutive, nuapare o asemenea posibilitate. Aceste organe îşidesfăşoară activitatea în domenii clar definite, fără arăspunde de puteri discreţionare.

Atribuţii

Între Parlamentul European şi Comisia Europeanăexistă aceleaşi raporturi ca între Guvernul şi Parlamentul

statelor membre.- iniţiativă legislativă;- urmăreşte modul de respectare şi aplicare a

dispoziţiilor tratatelor comunitare.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a apărut prin tratateleinstitutve, fiind denumit, la început, fie Adunareacomună (CECA), fie Adunare (CEE, Euratom); prinrezoluţia din 20 martie 1958, cel trei instituţii similare aufost reunite în Adunarea parlamentară europeană, numire


39/74

39

ce şi-a produs efectele începând cu 1960.Prin rezoluţia Adunării parlamentare europene din

30 martie 1962, s-a stabilit denumirea de Parlamentuleuropean, denumire pe care o poartă şi în prezent.

Componenţa Parlamentului EuropeanParlamentul european reuneşte reprezentanţii

desemnaţi de către statele membre potrivit criteriilordemografic şi democratic. Criteriul demografic are învedere repartizarea pentru fiecare stat membru în funcţiede populaţia care se găseşte pe teritoriul acestuia.Criteriul democratic face trimitere la modalitateadesemnării reprezentanţilor statelor membre prin votsecret direct potrivit procedurilor existente la nivelulfiecărui stat membru.

Procedura desemnării

La început, Adunarea a fost formată din delegaţidesemnaţi de către fiecare Parlament naţional înconcordanţă cu procedura proprie stabilită. S-a apreciatcă pentru a conferi o mai bună reprezentabilitate acesteiinstituţii, este necesară alegerea membrilor prin votuniversal, egal, direct şi secret, potrivit unei proceduriunitare pentru toate statele membre.

Această iniţiativă, ce datează din 1960, a fost

obstrucţionată de guvernul francez din motive care ţin detradiţionalismul existent în materie.Convenţia de la Haga a Consiliului european din 1

decembrie 1969 a reluat iniţiativa de a elabora şi adoptaun document unitar, iar cu prilejul întâlnirii de la Paris aşefilor de stat şi guvern din 1974 s-a decis aplicarea unor principii general acceptate cu prilejul alegerilor parlamentare din 1978. În acest sens, Consiliul europeana şi aprobat un document, la 20 septembrie 1976.Documentul adoptat în 1976 a fost supus unor procedurinaţionale de aprobare sau ratificare, proceduri specifice

tratatelor internaţionale importante. Această procedură acontribuit la întârzierea desfăşurărilor alegerilor programate pentru 1978, acestea replanificându-se pentru1979 (7-10 iunie). Nici până în prezent nu s-a reuşitadoptarea şi aplicarea unor norme unitare în temeiulcărora să se desfăşoare alegerile Parlamentului european.În prezent, actul din 1976 îşi găseşte aplicarea, dar numai


40/74

40

cu privire la unele aspecte ce ţin de organizarea,desfăşurarea alegerilor.

Reţin atenţia următoarele aspecte:- nimeni nu poate vota decât o singură dată;- deschiderea urnelor se face numai după

încheierea scrutinului în toate statele membre.Prin Actul din 1976 sunt reglementate şi alte aspectelegate de contestaţiile privind alegerile, situaţiaorganizării unui al 2-lea tur de scrutin.

Celelalte prevederi sunt reglementate de către legeainternă şi fac trimitere la vârsta candidatului, aelectoratului, la situaţiile de vacanţă a locurilor în cadrulParlamentului, rezolvarea contestaţiilor la nivel naţionalş.a.

Din considerente ce ţin de suprapunerea celor 2categorii de reglementări, apar probleme cu privire la

validitatea alegerilor pentru că, în mod practic, nu pot fiverificate decât acele probleme ce-şi găsescregelementarea la nivel comunitar.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, s-a instituitdreptul de vot, precum şi posibilitatea de a fi ales, pentrutoate persoanele care au cetăţenia unuia din statelemembre ale U.E., fapt care face să dispară efectulanumitor reglementări naţionale, rămânând, însă, alteleîn vigoare.

Tratatul de la Maastricht precizează faptul că partidele politice l-a nivel european au un rol important,

ca factor de integrare în cadrul U.E., precum şi pentruexprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Din aceastădispoziţie a tratatului rezultă respectarea concepţiilor politice ale cetăţenilor statelor membre şi, deopotrivă,recunoaşterea dreptului partidelor politice naţionale de adesfăşura campanii electorale şi de a-şi concentraefectele în plan comunitar în temeiul aceloraşi programeelectorale politice transnaţionale.

Statutul parlamentarilor

Durata mandatului parlamentarilor a fost stabilită prin Actul din 20 septembrie 1976 la 5 ani, cu începeredin prima sesiune ce a urmat alegerii noului Parlament.Prin Actul menţionat s-a statuat caracterul reprezentatival mandatului, astfel încât parlamentarii acţionează înmod individual, neprimind instrucţiuni pentru că nu sunt


41/74

41

legaţi în calitatea pe care o au de un mandat imperativ. Înacelaşi timp, există şi unele dispoziţii cu caracter naţionalcare se adaugă celor existente la nivel comunitar, făcândneuniform statutul parlamentarilor. Totodată, găsimregelementată incompatibilitatea dintre mandatul

parlamentarilor şi ocuparea altor demnităţi la nivelnaţional/comunitar. În acest sens, în cazul în care un parlamentar îndeplineşte şi o altă demnitate, dacă nurenunţă prin demisie la una dintre cele 2, intervineînlocuirea din oficiu a acestuia.

Incompatibilitatea are în vedere calitatea de membrual guvernului unui stat membru, cât şi calitatea de parlamentar naţional, aspect care este controversat înliteratura de specialitate, deoarece, până la stabilireavotului universal, parlamentarii europeni erau desemnaţidintre parlamentarii naţionali, practică care, în prezent,

nu a fost definitiv înlocuită.Cu toate că prin Actul din 1976 a fost introdusăaceastă incompatibilitate, ulterior practica statelor aconfirmat că aceeaşi persoană este greu să poatăîndeplini, la aceeaşi parametri, în acelaşi timp atribuţiilece-i revin la nivel naţional, cât şi la nivel comunitar.Această incompatibilitate apare şi cu privire la ocupareaanumitor activităţi la nivel comunitar; în doctrină seapreciază că există un aspect care nu este acoperitintegral, pentru că nu există nici o reglementare care săstabilească incompatibilitatea de parlamentar şi cea de

întreprinzător privat.În condiţiile actuale, există unele reglementăriinterne care diferă de la un stat la altul şi prin intermediulcărora s-au stabilit şi unele incompatibilităţi, dar şi unele privilegii şi imunităţi. Aceste privilegii şi imunităţi, lanivel comunitar, se regăsesc în Protocolul din 8 aprilie1965; aceste prevederi sunt reluate şi de Actul din 1976şi se referă, în principal, la:

- libera circulaţie, fără nici un fel de restricţieadministrativă sau de altă natură privinddeplasarea la şi de la locul reuniunilor

parlamentare;- imunitatea care funcţionează privind

cercetarea, reţinerea sau urmărirea pe motivede opinie sau cu privire la votul exprimat înexercitarea atribuţiilor;

- imunitate personală pe timpul mandatului careeste similară cu aceea de care beneficiază


42/74

42

parlamentarii pe plan naţional. Aceastăimunitate personală comportă unele diferenţeînregistrate de la o ţară la alta, fapt carereclamă necesitatea adoptării uneireglementări comunitare în materie.

Indemnizaţiile parlamentarilor europeni

Acestea nu sunt reglementate prin norme la nivelcomunitar şi, de aceea, sunt dependente dereglementările naţionale care, de regulă, sunt similarecelor cu trimitere la parlamentele naţionale. S-a instituit,însă, un sistem compensatoriu comunitar care urmăreşteo relativă egalizare a indemnizaţiilor parlamentarilor prinintermediul rambursărilor forfetare calculate dupănumărul de zile în care un parlamentar european a

desfăşurat activităţi la nivel comunitar. Acesterambursări forfetare nu sunt impozabile la nivel naţionaldacă se încadrează în limite rezonabile.

Funcţionarea Parlamentului European

Parlamentul european se conduce după modelul parlamentelor cu tradiţie democratică. Aşa cum esteînscris şi în Regulamentul interior adaptat funcţionării încadrul unor sesiuni ordinare şi extraordinare. Sesiunileordinare se ţin anual şi încep în a 2-a zi de marţi a lunii

martie sau pot începe în prima zi de marţi a luniiurmătoare datei alegerilor.Sesiunile extraordinare pot fi convocate la cererea

majorităţii membrilor Parlamentului european ori lainiţiativa Consiliului de miniştri sau a Consiliuluieuropean.

Potrivit Regulamentului interior, sesiunile nu suntlimitate în timp, fiind posibil ca acestea să se întindă peîntreaga perioadă a unui an calendaristic, fapt ce ledeosebeşte de sesiunile parlamentelor naţionale, dar,Parlamentul european poate decide, atunci când

consideră de cuviinţă, să întrerupă desfăşurareasesiunilor anuale. În practică, se întâlneşte situaţia în careParlamentul se reuneşte o dată pe lună, timp de osăptămână.

Organizarea internă a Parlamentului european


43/74

43

Cuprinde:• Biroul;• Conferinţa preşedinţilor, care a înlocuit Biroul

lărgit;

•

Comisiile;• Grupurile politice parlamentare.a) Biroul are în compunere 1 preşedinte şi mai mulţi

vicepreşedinţi (14) aleşi de Parlament pentru o perioadăde 2 ½, cu posibilitatea prelungirii mandatului.Preşedintele este ales cu majoritate calificată a voturilorexprimate la primele 3 tururi de scrutin. În cazul în carese ajunge la cel de al 4-lea tur de scrutin, ales va fi celcare a obţinut cele mai multe voturi. Vicepreşedinţii suntaleşi în 3 tururi de scrutin, fiind posibilă alegerea lor şidupă primele 2 tururi de scrutin, în cazul în care se

întruneşte majoritatea calificată. Cu prilejul celui de al 2-lea tur de scrutin este posibilă alegerea lor şi cumajoritate simplă.

Din Birou mai fac parte şi 5 chestori care suntmembri cu drept de vot consultativ.

b) Conferinţa preşedinţilor a înlocuit Biroul lărgit,din care făceau parte, pe lângă membrii Biroului şi preşedinţii grupurilor parlamentare.

Conferinţa preşedinţilor este formată din preşedintele Parlamentului european şi preşedinţiigrupurilor politice parlamentare.

c) Comisiile înfiinţate de Parlamentul european potfi:

- comisii permanente;- comisii temporare, care sunt înfiinţate pentru

max. 12 luni;- comisii de anchetă.

Acestea din urmă sunt reglementate de prevederileTratatului de a Maastricht şi se înfiinţează numai lacererea unei pătrimi din totalul membrilor Parlamentului.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, Parlamentul poate înfiinţa o comisie temporară de anchetă pentru a

examina, fără a prejudicia, atribuţiile conferite de tratataltor instituţii sau organe comunitare, acuzaţiile privindsăvârşirea de infracţiuni ori gestionarea defectuoasă aafacerilor comunitare, excepţie făcând cazurile în carefaptele acuzate sunt în atenţia unor organe jurisdicţionale, atâta timp cât procedura jurisdicţionalănu este începută.


44/74

44

Comisia de anchetă îşi încetează existenţa înmomentul în care depune raportul cu privire la cauzaexaminată.

Modalitatea de exercitare a dreptului de anchetă estedeterminată prin acordul comun intervenit între

Parlamentul european, Consiliul de miniştri şi Comisiaeuropeană.a) Grupurile politice parlamentare (GPP) suntformaţiuni organizatorice ale parlamentarilor,constituindu-se în temeiul criteriilor politcecare îi separă sau îi unesc pe parlamentari.

Orice grup politic parlamentar se înfiinţează prinintermediul unei declaraţii care se face în faţa preşedintelui Parlamentului, declaraţie care conţinedenumirea GPP, semnătura membrilor şi componenţa biroului.

Aceste GPP-uri se constituie potrivit convingerilor politice ale parlamentarilor şi nu după criteriulapartenenţei acestora la statele membre.

Pentru prima dată constituirea GPP-urilor a fostdecisă la 21 martie 1958, iar constituirea lor s-a realizatîn a 2-a parte a aceluiaşi an.

Potrivit Regulementului intern, mai pot fi infiinţatedelegaţii interparlamentare desemnate de către GPP-uri,având competenţa stabilită de către Parlament.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, ParlamentulEuropean numeşte un mediator care este împuternicit să

primească plângeri, sesizări de la orice cetăţean al U.E.,orice persoană fizică/morală care este rezidentă sau aresediul statutar pe teritoriul unui stat membru cu privire lasituaţiile de administrare defectuoasă a afacerilorcomunitare, excepţie făcând situaţiile în care se regăsescinstituţiile jurisdicţionale.

Mediatorul este cel care face anchete în cazuritemeinic justificate, din proprie iniţiativă sau atunci cândeste sesizat direct ori prin intermediul unui membru alParlamentului, mai puţin atunci când este, deja, iniţiată o procedură jurisdicţională.

În cazul în care mediatorul constată existenţa unorfapte de administrare defectuoasă a afacerilorcomunitare, sesizează instituţia respectivă, instituţie cetrebuie să răspundă la sesizare în termen de 3 luni.

Mediatorul prezintă Parlamentului şi instituţiei încauză un raport întocmit cu privire la constatările făcute.


45/74

45

Uneori, mediatorul informează cu privire laconcluziile la care s-a ajuns şi perosanele care au sesizatfaptele ce au făcut obiectul investigaţiei.

În fiecare an, mediatorul prezintă Parlamentului şiun raport final cu privire la rezultatul tuturor anchetelor

desfăşurate.Mandatul mediatorului este egal cu mandatul parlamentarilor, existând posibilitatea realegerii acestuia.El poate fi demis doar de Curtea de justiţie, pentru că înexercitarea atribuţiilor ce-i revin se apreciază că estetotal independent de orice altă instituţie. Pe perioadamandatului îi este interzisă desfăşurea oricărei activităţiremunerate sau nu.

Atribuţiile Parlamentului European

Tratatele instituind Comunităţile eUropene conferăinstituţiilor premergătoare Parlamentului Europeanatribuţii de control (Tratatul de la Paris) ori atribuţii dedeliberare şi control (Tratatele de la Roma). Modificărilecare au intervenit anterior adoptării Tratatului de laMaastricht nu au contribuit la mutaţii semnificative cu privire la creşterea competenţelor Parlamentuluieuropean, excepţie făcând domeniul financiar.

În literatura de specialitate se apreciază că, pe lângăatribuţiie de control politic, Parlamentul europeanrămâne şi o instituţie cu caracter preponderent

consultativ.Atribuţii de control politic se exercită în raport cuinstituţia Comisiei europene prin posibilitatea oferităParlamentului de a iniţia, când consideră că este necesar,o moţiune de cenzură şi de a demite Comisia.

Mai există şi posibilitatea interpelării Parlamentului,acesta fiind obligat să răspundă în scris sau oralîntrebărilor parlamentarilor.

Atribuţia consultativăRolul consultativ al Parlamentului se materializează

în elaborarea şi prezentarea avizelor care sunt obligatorii

în sensul solicitării, dar acestea nu întotdeauna trebuieaplicate, respectate.

Mai există şi procedura cooperării instituită prinintermediul AUE, procedură care dă posibilitateamembrilor Parlamantului de a respinge, la o a 2-alectură, punctul de vedere al Consiliului, adoptată cumajoritate calificată. În urma unei astfel de respingeri


46/74

46

intervenită din partea Parlametului, Consiliul nu mai poate statua în problema respectivă decât cu unanimitatede voturi.

Amendamentele propuse de membrii Parlamentuluicu majoritate calificată nu pot fi respinse de Consiliu de

miniştri decât cu unanimitate de voturi. Această măsurăse aplică în măsurile referitoare la Piaţa internă, liberacirculaţie a persoanelor, prestarea de servicii, domeniulcercetării şi dezvoltării tehnologice.

În timp, rolul Parlamnetului în raport cu Consiliulde miniştri a înregistrat o creştere considerabilă,materializată, inclusiv, prin declaraţia comună din 4martie 1975, prin intermediul căreia s-a instituit o procedură de conciliere ce a permis să aibă un rolimportant îndeosebi în fundamentarea şi elaborareadeciziilor privind resursele şi cheltuielile comunitare.

Prin AUE s-a solicitat Consiliului de miniştri şiParlamentului să instituie un dialog permanent în vedereaelaborării legislaţiei în anumite domenii de activitatecomunitare, conferindu-se Parlamentului posibilitatea dea da avize consultative în cazul aderării şi al acordurilorde asociere.

Atribuţii în materie decizionalăAceste atribuţii se referă atât la posibilitatea

Parlamentului de a demite Comisia, cât şi la competenţeParlamentului de adoptare a bugetului comunitar în urmaunui proces complex la care participă toate instituţiile

UE pentru elaborarea bugetului.Atunci când consideră că este necesar, Parlamentulare posibilitatea de a respinge bugetul comunitar.

Aceste prerogative ale Parlamentului au constituit,uneori, motiv de dispută între Parlamentul european şiConsiliul de miniştri, ajungându-se la litigii soluţionateîn faţa Curţii de justiţie.

De asemenea, Parlamentul are şi rolul de a controlaexecuţia bugetară, execuţie care este atribuţia Comisei.Acest control se efectuează la recomandarea Consiliului,în temeiul conturilor şi a bilanţului întocmit de Comisie

şi raportul Curţii de conturi.Parlamentul are dreptul să acorde sau să refuze

descărcarea Comisiei, considerată a fi echivalentuldreptului de a introduce o moţiune de cenzură, cu toatecă a nu da descărcare Comisiei de execuţia bugetară nuechivalează cu moţiunea de cenzură în sine.


47/74

47

Nedescărcarea este o cauză pentru introducerea moţiuniide cenzură.

Parlamentul mai este consultat şi cu privire laadoptarea deciziilor în materia utilizării resurselor propriiale Comunităţilor europene în domeniul numirii

membrilor Curţii de conturi şi în cazul adoptăriiRegulamentului financiar.În ceea ce priveşte raporturile Parlamentului cu

Comisia europeană, în mod aparent, s-ar putea aprecia căacestea ar fi raporturile de tip clasic dintre un legislativ şiun executiv la nivel naţional. Această situaţie nu estereală, având în vedere faptul că instituţia Consiliuluidesemnează membrii Comisiei la propunerea statelormembre şi nu Parlamentul european. De asemenea,Comisia răspunde politic în faţa Parlamentului şi nu înfaţa Consiliului, motiv pentru care Parlamentul este cel

care poate introduce moţiunea de cenzură.

CURTEA DE CONTURI

Curtea de conturi a fost introdusă în rândul instituţiilorcomunitare prin Tratatul de la Maastricht, din 1993, pânăatunci regăsindu-se printre organele cu caracter tehnicauxiliar.

Curtea de conturi a fost înfiinţată la iniţiativaParlamentului european, prin tratatul de revizuire a

dispoziţiilor bugetare de la Bruxelles, din 22 iulie 1975.Curtea de conturi a înlocuit Comisia de controlînfiinţată prin tratatele C.E.E.A. şi Euratom şi comisarii(delegaţii) pentru conturi prevăzuţi în Tratatul C.E.C.A.

Curtea de conturi este instituţia care, prin activitatea pe care o desfăşoară, urmăreşte scopuri financiare,realizând controlul în domeniu; nu este o instanţă jurisdicţională.

Componenţa, statutul membrilor şi funcţionareaCurţii de conturi

Ca organ colegial, Curtea de conturi are încompunere 27 membri numiţi pentru o perioadă de 6 ani,cu unanimitate de voturi, după consultarea Parlamentuluieuropean. Există şi posibilitate reînnoirii mandatuluimembrilor.

Persoanele propuse să facă parte din Curtea de


48/74

48

Conturi a UE trebuie ca în ţările trimiţătoare să fiaparţinut sau să fi exercitat atribuţii în cadrul instituţiilorde control financiar extern, având pregătire în domeniu.

Independenţa membrilor Curţii de conturi estesimilară celei care caracterizează judecătorii Curţii de

justiţie; această independenţă este asigurată şi garantată,în sensul că nu primesc şi nu acceptă ori solicităinstrucţiuni de la guvernele statelor trimiţătoare sau de laalte organisme internaţionale.

În perioada mandatului, membrii Curţii de conturinu mai pot exercita nici o altă activitate profesională,remunerată sau nu. Aceştia beneficiază de imunităţi şi privilegii similare funcţionarilor comunitari, demitereafiind în competenţa Curţii de justiţie, care declanşează procedura numai la solicitarea Curţii de conturi.

Din motive de rigoare, specifice domeniului

comunitar, fiecărui membru al Curţii de conturi îi esterepartizat un domeniu de activitate; de aici rezultândcaracterul de colegialitate al instituţiei. Curteadesemnează dintre membrii săi un preşedinte pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Eficacitatea şi credibilitatea Curţii de conturi suntcaracteristici dobândite în timp şi prin faptul că membriicare o compun sunt asistaţi de un număr mare decolaboratori. Curtea numără peste 300 de funcţionari cuun înalt nivel de calificare. 1/3 dintre aceştia sunt plasaţiîn categoria A.

Atribuţiile Curţii de conturi

Sediul materiei: - Tratatele institutive;- Regulamentul interior privind

organizarea şi funcţionarea Curţii deconturi.

Curtea de conturi se ocupă de examinarea aspectelorde legalitate şi regularitate a veniturilor şi cheltuielilorUE, indiferent dacă sunt bugetare sau nu.

Controlul nu se extinde şi asupra bunei gestiuni

financiare a operaţiunilor.Instituţia Curţii de conturi exercită controlul pe

domenii asupra instituţiilor şi statelor membre aleComunităţilor, în măsura în care acestea au beneficiat defonduri comunitare.

Curtea de conturi exercită şi o funcţie de asistenţă


49/74

49

pentru autorităţile bugetare (Consiliul şi Parlamentuleuropean) pentru materializarea dreptului de control politic în domeniul execuţiei bugetare (colaborează cuComisia).

Curtea are şi responsabilitatea executării controlului

permanent al conturilor. Această responsabilitate esterealizată în mod autonom, fapt ce deosebeşte Curtea decelelalte organe cu caracter tehnic auxiliar (Comitetuleconomic şi social).

Toate atribuţiile menţionate se materializează înrapoarte anuale elaborate după încheierea exerciţiuluifinanciar, rapoarte care sunt transmise spre informare şiexaminare şi altor instituţii comunitare, după care sunt publicate în JOUE.

Rolul consultativ al Curţii se materializează înavizele date de ea la solicitarea instituţiilor comunitare

pentru adoptarea unor acte cu caracter juridic financiar.Aceste avize sunt obligatorii de cerut, dar nu existăobligaţia respectării lor.


Întrebări de control şi teme de dezbatere


1. Precizaţi care sunt principalele modificări introduse prin Actul Unic European.2. Care este diferenţa dintre Consiliul Europei şi Consiliul European?3. Care este rolul Consiliului European în ansamblul instituţional al Uniunii

Europene?4. Menţionaţi diferenţa dintre Consiliul şi Consiliul European.5. Menţionaţi de ce COREPER mai este denumit şi „avocatul cu două feţe”.6. Menţionaţi motivele pentru care ordinea la exercitarea preşedinţiei UE se

modifică.7. În baza cărui principiu funcţionează Comisia Europeană?8. Care sunt regulile unice prevăzute în Actul din anul 1976, cu privire la

alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European?9. În ce constă „dreptul la petiţie” al cetăţenilor europeni?

10. Ce reprezintă „procedura opiniei separate” şi unde este întâlnită?11. În lipsa consensului, cum sunt adoptate deciziile în cadrul CJUE?


50/74

50

12. Menţionaţi care este legitimarea procesuală în cadrul recursurilor introduse înfaţa CJUE.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Din punctul de vedere al organizării, Parlamentul European cuprinde:a) un Birou; Conferinţa Preşedinţilor; Consilii; Grupuri politice parlamentare; b) un Birou; un Birou lărgit, Conferinţa Preşedinţilor; Grupuri politice

parlamentare;c) un Birou; Conferinţa Preşedinţilor; Comisii; Grupuri politice parlamentare.

2. Curtea de Conturi a UE îşi desfăşoară activitatea la:a) Luxembourg; b) Bruxelles;c) Strasbourg.

3. Parlamentul European poate înfiinţa:a) comisii de specialitate; b) comisii de angajare;c) comisii parlamentare mixte.

4. Rolul Consiliului European se concretizează în:


51/74

51

a) elaborarea Tratatelor internaţionale; b) adoptarea de regulamente în domeniul agricol;c) direcţionarea politică a construcţiei comunitare.

5. Preşedintele Curţii de Conturi a UE este ales dintre membrii acesteia

pentru o durată de:a)

2 ani; b) 3 ani;c) 5 ani.

6. Consiliul Uniunii Europene are rolul de a reprezenta:a) interesele Comunităţilor Europene; b) interesele statelor membre ale Uniunii Europene;c) interesele popoarelor Uniunii Europene.

7. Membrii Curţii de Conturi trebuie să-şi exercite funcţiile:

a)

în deplină independenţă, în interesul general al statelor membre; b) în deplină independenţă, în interesul general al popoarelor Uniunii Europene;c) în deplină independenţă, în interesul general al Comunităţii.

8. Preşedinţia Consiliului European este asigurată:a) de şeful de stat sau/şi de guvern al statului care asigură preşedinţia Comisiei

Europene, prin rotaţie, timp de şase luni; b) de şeful de stat sau/şi de guvern al statului care asigură preşedinţia

Parlamentului European, prin rotaţie, timp de şase luni;c) de şeful de stat sau/şi de guvern al statului care asigură preşedinţia Consiliului,

prin rotaţie, timp de şase luni.

9. Din Consiliul Uniunii Europene face/fac parte:a) orice funcţionar, indiferent de nivel, dacă sunt membri ai guvernelor statelor

membre; b) orice membru al guvernelor statelor membre, în urma discuţiilor dintre miniştrii

afacerilor externe ai statelor membre;c) numai persoanele având calitatea de membri ai guvernelor statelor membre.

10. Parlamentul European îşi îndeplineşte atribuţiile dacă este realizat uncvorum de:

a) 1/2 din membrii săi;

b)

1/3 din membrii săi;c) ¼ din membrii săi.

11. Statutul parlamentarilor este stabilit prin:a) Actul din 1976; b) Actul din 1976 şi Regulamentul interior al Parlamentului European;c) Actul unic european, din 1986.


52/74

52

12. Controlul bugetar se exercită, în prezent, prin:a) Comisia de control; b) Comisarii pentru conturi;c) Curtea de Conturi.

13. Consiliul Uniunii este una şi aceeaşi instituţie cu:a) Consiliul European; b) Consiliul de Miniştri;c) Consiliul Europei.

14. Abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi în cadrul ConsiliuluiUE:

a) constituie obstacol în adoptarea deliberărilor Consiliului care cere unanimitatea; b) nu constituie obstacol în adoptarea deliberărilor Consiliului care cere

unanimitatea;

c)

nu constituie obstacol în adoptarea deliberărilor Consiliului care cereunanimitatea, dacă hotărârea are ca obiect încheierea de tratate internaţionale îndomeniul mediului.

15. Mandatul Mediatorului European este de:a) 3 ani; b) 4 ani;c) 5 ani.

16. Deciziile Consiliului UE sunt pregătite de:a) reprezentanţii statelor membre, la nivel ministerial;

b)

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi;c) Comitetul pentru luarea deciziilor.

17. Consiliul UE poate modifica numărul membrilor colegiului ComisieiEuropene statuând cu:

a) majoritate simplă; b) majoritate calificată;c) unanimitate.

18. Comisia Europeană este convocată de:a) Secretariatul general;

b)

preşedintele său;c) reprezentantul statului care asigură preşedinţia Consiliului UE.

19. Preşedintele Parlamentului European este ales prin scrutin:a) direct; b) secret;


53/74

53

c) indirect.

20. Sesiunile Parlamentului European au loc la:a) Luxemburg; b) Bruxelles;

c)

Strasbourg.

Bibliografie minimală obligatorie:Doctrină:- Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediţia a V-a, revăzută şi adăugitădupă Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;- Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2011;


Europeană. Hotărâri comentate”, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007.



54/74

54


Sistemul jurisdicţional al Uniunii Europene







CURTEA DE JUSTIŢIE

Structura şi statutul membrilor

Curtea are în componenţă 27 judecători şi 8 avocaţigenerali. Acestora li se adaugă un grefier, un grefieradjunct, raportorii adjuncţi şi referenţii.

Preşedintele – este desemnat din cei 27 judecători.Judecătorii desemnează din rândul lor, prin vot secret, un preşedinte pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitateareînnoirii acestuia.

Preşedintele este cel care conduce lucrărileinstanţei, prezidează audierile acesteia şi deliberările înCamera de consiliu.

1 Decizia Consiliului 2004/752/CE, Euratom, din 2 noiembrie 2004.2 Fostul art. 179.


55/74

55

Competenţele jurisdicţionale proprii, preşedintele leexercită prin intermediul ordonanţelor.

Judecătorii – deşi în tratate nu este înscrisă condiţiade a avea cetăţenia/naţionalitatea statelor membre, din practică rezultă că fiecare stat membru desemnează câte

un reprezentant-judecător în cadrul Curţii de justiţie.Motivul principal ţine, îndeosebi, de cerinţa ce priveştecunoaşterea sistemului de drept existent în fiecare statmembru. Doctrinarii recunosc şi faptul că precumpănitoare au fost şi motivele de ordin politic, careau favorizat realizarea unui echilibru global penaţionalităţi, echilibru pe care