TITULAR CURS: Conf. univ. dr. Ion-Ene Mircea
Universitatea Dunărea de Jos, GalațiF.E.F.S. – Kinetoterapie la DomiciliuMaster anul I (2011 – 2012)
INTRODUCERE
1. Importanța drenajului limfatic în ameliorarea stării patologice în cazul rupturii Ligamentului Încrucișat Anterior (L.I.A.)
Edemul constă în umplerea cavității afectate cu lichid, fapt ce dăuneaza zonei
anatomice împricinate. Știind că printre obiectivele primare ale kinetoterapiei în
sfera traumatismelor sportive se referă la tratarea spre dispariție a edemelor, este
lesne de înțeles necesitatea aplicării acestui procedeu terapeutic modern.
1.1. Motivarea alegerii temei
Am ales această metodă terapeutică în tratarea edemului la
genunchi,întrucât prin drenajul limfatic manual am posibilitatea de a acționa
direct pe cazul problemei, ajutând astfel sistemul limfatic al pacientului în
acțiunea sa fiziologică. Pe de altă parte, contactul direct îmi conferă posibilitatea
imediată de cunatificare a rezultatelor tratamentului.
1.2. Scopul și obiectivele lucrării
Scopul, în aplicarea drenajului limfatic manual, vizează reducerea în mod
semnificativ a edemului la nivelul genunchiului, până la dispariția lui totală, într-
un timp cât mai scurt, pentru a permite începerii unui tratament kinetoterapeutic
personalizat pe patologia genunchiului.
Ca o aserţiune pentru scopurile enunţate anterior prezint următoarele
obiective:
O1: Depistarea edemului (tumor) produs la nivelul genunchiului, prin
intermediul semnului clinic denumit godeu;
O2: Stabilirea unui tratament adecvat, având la bază drenajul limfatic
manual, penru tratarea rapidă și eficientă a edemului.
2. BAZELE TEORETICE ALE LUCRĂRII
2.1. Limfa. Sistemul limfatic.
Drenajul limfatic reprezintă o abordare holistică în vederea promovării
unui sistem limfatic sănătos. Pentru aplicarea acestei tehnici noi este nevoie să se
cunoască noțiuni importante despre limfă și implicit sistem limfatic.
Din perspectiva oamenilor de știință limfa se definește ca un lichid care se
află în spațiile intercelulare ale țesuturilor, care este absorbit de vase subțiri
denumite capilare limfatice. Mai departe, limfa ajunge în vasele limfatice și
odată ce au străbătut ganglionii limfatici, ea ajunge în două canale colectoare,
vărsându-se apoi în sistemul venos al marii circulații.
Sistemul limfatic constituie un important protector al organismului în fața
bolilor și a poluării. Dimensiunea ganglionilor limfatici poate varia de la
mărimea unui vârf de ac până la dimensiuni asemenea unei măsline. Trebuie
știut că sistemul limfatic găzduiește 60% din sistemul imunitar al organismului.
Tot despe acestă strunctură se poate menționa că este constituită din canale sau
vase cu sens unic de circulație a lichidului, proces pasiv ce depinde cu precădere
de contracția mușchilor.
2.2. Beneficii aduse de sistemul limfatic
Beneficii aduse de sistemul limfatic:
drenajul limfatic reprezintă soluția optimă în tratarea edemelor;
elimină blocajele de-a lungul vaselor și nodulilor;
elimină toxinele ;
stimulează sistemul imunitar ;
reduce durerea cronică ;
activează circulația limfatică, capilarele sangvine, venele, lichidul
interstițial, lichidul cerebro-spinal și lichidul sinovial.
2.3. Contraindicații
În ceea ce privește contraindicațiile acestea se referă la:
astm bronșic ;
eczeme ;
insuficiență cardiacă ;
hipertiroidism ;
tuberculoză ;
tumori maligne ;
tromboză și flebită.
3. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE LUCRĂRII
3.1. Ipoteza
Ipoteza are la bază ideea conform căreia mijloacele şi procedeele care compun
programul de drenaj limfatic manual reuşesc să reducă într-un timp scurt
edemul la nivelul genunchiului;
3.2. Organizare
Subiectul :
Subiectul, F. M., este o pacientă cu vârsta de 35 de ani. Aceasta a suferit
un accident la schii într-o stațiune montană din străinătate. În urma acidentului
aceasta a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la piciorul drept,
fapt ce a condus la edemațierea țesutului de la nivelul genunchiului urmat de
imposibilitatea utilizării acestui membru în deplasare.
Locul desfășurării recuperării și durata acesteia :
Recuperarea kinetoterapeutică a pacientei a început la sfarsitul lunii
februarie la o clinică de profil și se află în plină desfășurare, cu termen de
finalizare în luna iulie a anului curent. Drenajul limfatic manual, ca și terapie
complementară s-a desfășurat în faza de debut a recuperării pe parcursul a câteva
zile.
3.3. Metodă de evaluare
Ca principală metodă de evaluare a edemului am folosit metrul.
3.4. Testarea inițială
În urma realizării testării inițiale s-au obținut următoarele rezultate:
diam. rotulian – 44 cm; diam. subrotulian – 40 cm: diam. suprarotulian – 46 cm.
3.5. Programul terapeutic pentru drenaj limfatic
Pacienta se află în decubit dorsal, membrul inderior ușor ridicat. Actul
terapeutic începe prin drenarea primară a ganglionilor inghinali. Una sau ambele
mâini așezate în contact cu pielea la început la nivelul ganglionilor superiori,
întorc limfa spre lanțurile iliace profunde. După câteva manevre lente și blânde
repetate de mai multe ori pe loc, similar se va proceda și pentru grupele
ganglionare inferioare.
Mâinile cuprind apoi rădăcina coapsei, pentru a putea realiza manevrele în
brățară. Presiunea transversală la începutul manevrelor devine oblică spre în sus,
pe măsura deplasării mâinilor spre genunchi.
Presiunile eșalonate pe toată lungimea coapsei urmăresc să adune limfa
spre calea principală. Presiunile sunt transversale la rădăcina coapsei și devin din
ce în ce mai oblice pe măsură ce coboară spre partea distală a coapsei.
Drenajul genunchiului începe prin drenarea ganglionilor din zona poplitee.
Vârfurile degetelor pătrund în spațiul popliteu, dispuse transversal față de axa
coapsei. Aceste se plaseaza totodată perpendicular pe colectoarele eferente.
Se începe drenarea feței interne a genunchiului la nivelul tegumentelor
care acoperă tendoanele de inserție a mușchilor labei de gâscă prin mișcări care
izolează regiunea între vârfurile degetelor. Manevra se finalizează cu întoarcere.
O altă zonă vizată este cea a inserției patelare a mușchiului cvadriceps,
care este drenată prin manevre combinate ale policelui și vârful degetelor unei
mâini, presiunile fiin orientate spre fața antero-internă a coapsei.
Fața externă a genunchiului este drenată prin cercuri cu degetele spre fața
antero-internă a coapsei unde căile de evacuare se îndreaptă spre ganglionii
inghinali inferiori. Partea proximală a gambei este drenată prin cercuri cu
degetele direct în profunzime spre ganglionii poplitei.
3.6. Testarea finală
Întrucât programul kinetoterapeutic este în plină desfășurare, rezultatele
finale ale acestuia nu pot fi puse la dispoziție. În schimb, în urma aplicării
drenajului limfatic manual, la sfârșitul terapiei s-a observat reducerea
considerabilă a edemului de la nivelul genunchiului, valorile inițiale ale evaluării
scăzând în medie cu 4 – 5 cm.
3.7. Concluzii
Aplicarea drenajului limfatic manual și-a dovedit eficiența în tratarea
edemului localizat la nivelul genunchiului drept, fapt ce a permis ulterior
continuarea tratamentului de recuperare a pacientei cu un program
kinetoterapeutic adecvat.
BIBLIOGRAFIE
1. A new approach to manual lymphatic drainage, Jose Maria Pereiro de
Godoy and Maria de Fatima Guerreiro Godoy, English translation, August
2001;
2. Atlas de anatomie umană, Ediția a III-a, EditorȘ Dr. Gh. P. Cuculici,
Frank H. Netter, M.D. ;
3. Lymph drainage massage, Ryan Hoyme, CMT, NCTMB, HS