Transcript

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 1/7

INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE 

2.1. Evolu  ţie instituţională 

Cele 3 comunităţi (CECO, CEE, EURATOM), aşa cum s-a arătat, aveau, la început, instituţii proprii.

La înfiinţare, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului a fost prevăzută cu următoareastructură instituţională proprie: 

a) Înalta Autoritate  –  organism supranaţional;  b) Consiliul de Mini ştri  –  organism interguvernamental;c)  Adunarea Comună  –   constituită ca un Parlament al statelor membre. Începând cu anul

1979, membrii Adunării Comune au fost aleşi prin vot universal; d) Curtea de Justi ţie.Şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Ener giei Atomice

(CEEA sau EURATOM) au fost prevăzute la înfiinţare cu o Comisie (Înaltă Autoritate) şi un Consiliu

de Miniştri ca organ interguvernamental. Prin Convenţia de la Roma (Tratatele de la Roma), semnatăîn 1957, intrată în vigoare în 1958, cele 3 comunităţi au fost prevăzute cu o Adunare Parlamentarăcomună, devenită Parlamentul European de astăzi, şi o Curte de Justiţie. 

Prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, denumit şi Tratatul de fuziune, au fost unificateexecutivele celor 3 comunităţi, respectiv Consiliile de Miniştri şi Înalta Autoritate CECO, acestea fiindînlocuite cu un Consiliu de Miniştri şi o Comisie. Deci, Comunităţile aveau în final următoareleinstituţii: 

a) Comisia Comunităţilor Europene; b) Consiliul de Miniştri; c) Adunarea Comună, devenită mai târziu Parlamentul Europei; d) Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. Ulterior, şefii de stat sau de guvern ai statelor membre au decis să se reunească cu regularitate.

În acest mod a luat naştere Consiliul European (a se vedea secţiunea următoare). În prezent, instituţiile politice ale Uniunii Europene sunt: Consiliul European, Consiliul de

Miniştri al Uniunii Europene, denumit uzual Consiliul, Comisia Uniunii Europene  şi Curtea

Europeană de Justiţie. Particularităţile acestor instituţii nu permit încadrarea lor precisă, potrivitseparaţiei puterilor statului (legislativă, executivă şi judecătorească). Aceste aspecte vor fi prezentate, pe larg, la fiecare instituţie în parte.

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 2/7

 

2.2. Consil iu l Eu ropean. Preciz ări terminologice şi instituţionale 

  Prima distincţie: Consiliul European - Consiliul Europei

Consiliul European nu este, ca instituţie, aceeaşi cu Consiliul Europei.

Consiliul Europei este organizaţie internaţională de sine stătătoare şi a fost înfiinţat la 5 mai 1949, prin semnarea, la Londra, a statutului acestuia. La acea dată, la palatul St. James din Londra, 10 ţări: Belgia,Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Suedia au semnatTratatul de înfiinţare a Consiliului Europei. Ca sediu, a fost ales oraşul Strasbourg, capitala provincieiAlsacia, regiune franceză, oraş situat la graniţa franco-germană. Şi-a început activitatea la 8 august 1949, prin ţinerea primei sesiuni a Comitetului Miniştrilor la Primăria oraşului Strasbourg. Lucrările au fostdeschise de ministrul francez de externe Robert Schuman şi au fost prezidate de Paul-Henri Spaak,ministrul belgian de externe. La 18 septembrie 1959 a fost creată Curtea Europeană a Drepturilor Omului,cu sediul la Strasbourg. La 28 ianuarie 1977, Preşedintele Franţei, Valery Giscard d'Estaing, a inaugurat, laStrasbourg, Palatul Europei, noul sediu al Consiliului. În prezent, sunt 47 de state membre ale ConsiliuluiEuropei şi un stat candidat –  Belarus.

Scopul Consiliului Europei 

(art. 1 din Statut): realizarea unei mai mariunităţi între membrii săi pentru: –   salvgardarea şi realizareaidealurilor şi principiilor care suntmoştenirea lor comună;  –   facilitarea progresului economicşi social. 

acest scop va fi realizat prin: –   discutarea chestiunilor de

interes comun  prin organeleconsiliului;

 –    încheierea de acorduri şiadoptarea unor acţiuni comune în domeniile: economic, social,

Instituţiile politice aleUniunii Europene

Puterealegislativă,

alcătuită din:

Executivul

Uniunii

Europene,

alcătuit din:

Puterea

Judecătorească

a Uniunii Europene,

alcătuită din:

Curt ea Europeană de Justiţie

Consiliul European - reuniune periodică a şefilor de stat sau de Guvern. Instituţie cu caracter preponderent politic, dar şi interguvernamental

Parlamentul European - constituit euro-

parlamentar i aleşi prin vot egal şi

secret. Împarte atribuţiile legislative cuConsiliul

din

direct,

Miniştr ilor Uniunii Europene

Comisia Uniunii Europene este alcătuită dinreprezentanţi desemnaţi de statele mvalidată de Parlamentul

 Are dreptul la iniţiativă legis-lativă, dar are şi atribuţii de legiferare.

embre,

European. Este

executivul U.E.

Consiliul Minişt rilor Uniunii Europene,

instituţie politică interguvernamentală care reuneşte la nivel ministerial reprezentanţiistatelor membre. Împarte atribuţiile legisla-tive cu Parlamentul European.

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 3/7

cultural, ştiinţific, juridic şiadministrativ; –   participarea membrilor lalucr ările Consiliului Europei nu vaafecta activitatea lor în cadrulO.N.U. şi altor organizaţii sauuniuni internaţionale la care sunt părţi; 

  chestiunile referitoare laapărarea naţională nu ţin decompetenţa Consiliului Europei. 

Consiliul Europei are următoarele organe proprii: a) Comitetul de Miniştri; b)AdunareaConsultativă; c) Secretariatul.

România s-a alăturat Consiliului Europei, aderând la Statutul acestuia prin Legea nr. 64/1993. 

Organele

Consiliului Europei

art. 10 din Statut( ):

Comitetul Miniştr ilor  - organul competent

să acţioneze în numele Consiliului Europei(ar t. 13 din Statut)

Adunarea Consultat ivă (cunoscută şi ca

 Adunarea Parlamentară) - organul deliberativ

al Consiliului Europei (art. 22 din Statut)

Secretar iatul - asistă Comitetul Miniştrilor şi

 Adunarea Consultativă (art. 10 din Statut) 

Consiliul Europei a elaborat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschisă pentru

semnare la Roma, la 4 septembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. Instituţii ale ConsiliuluiEuropei cu competenţeprivind drepturile omului 

Comisia Europeană aDrepturilor Omului (înfiinţatăîn 1954, şi-a încetat activitateala 31 octombrie 1999);

Curtea Europeană aDrepturilor Omului (instituităîn 1959, cunoscută ca vechea

Curte,care şi-a încetat existenţala 31 octombrie 1998. La 1noiembrie 1998 şi-a început

activitatea noua Curte); Comitetul Miniştrilor al

Consiliului Europei. 

  A doua distincţie: Consiliul European - Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene 

Consiliul European este una dintre instituţiile politice ale Uniunii Europene. Reuneşte şefii destat sau de guvern ai statelor membre U.E. Consiliul de Miniştri al U.E. este tot o instituţie politică aU.E., are compoziţie interguvernamentală şi este principalul organ cu atribuţii decizionale al U.E. Deregulă, în documente oficiale din doctrină, pentru a desemna Consiliul de Miniştri, se foloseştedenumirea scurtă de Consiliul. Nu este o regulă stabilită oficial şi expres. Referirea la instituţie poatefi şi trebuie să fie înţeleasă şi prin raportare la context. 

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 4/7

Consiliul Europei -

organizaţie inter-

naţională a statelor 

din Europa- peste

47 de membri

Consiliul European -

instituţie politică U.E.

reunind şefii de stat

sau de guvern ai

statelor membre U.E.

Consiliul de Miniştri

al U.E.(Consiliul) -

instituţie politică U.E.

cu compoziţie inter-

guvernamentală.  

Consiliul European.

Apariţie –   Nu a fost prevăzut în tratateleinstitutive (CECO, CEE, Euratom).

Este rezultatul unui proces istoric. –  A apărut pe cale neconvenţională caurmare a întâlnirilor la nivel înalt aşefilor de stat sau de guvern.  –   Existenţa sa a fost reglementatăulterior prin Actul Unic European

(AUE) şi, mai târziu, prin Tratatul de laMaastricht (TUE).

Consiliul European.

Evoluţie –   Prima etapă - Întâlnirile  în cadrulconferinţelor (1961-1974) –   A doua etapă  –  Consiliul European

a fost înfiinţat în urma hotărâriiConferinţei la nivel înalt de la Paris dindecembrie 1974 (1974-1987) –    A treia etapă - Oficializarea

Consiliului European prin AUE

 –   A patra etapă - InstituţionalizareaConsiliului European prin TUE

Prima etapă. În perioada 1961-1974, şefii de stat sau de guvern ai statelor membre aleComunităţilor europene s-au întâlnit, cu caracter neregulat, în conferinţe la nivel înalt. Acesteîntâlniri au avut un caracter politic mai mult sau mai puţin evident. Natura juridică a instituţiei şiactelor pe care le adopta era incertă.

A doua etapă. La summit-ul din 1974 de la Paris, şefii de stat şi de guvern au stabilit că,împreună cu preşedintele Comisiei, ar trebui să se întâlnească periodic pentru a discuta problemelemajore ale Comunităţii într -o atmosferă mai puţin oficială decât la întâlnirile Consiliului de Miniştri1.

Iniţial, denumirea era Consiliul Comunităţilor Europene. Competenţele  Consiliului erau:

  impulsionarea şi relansarea politicilor comunitare generale;   orientarea construcţiei europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin general;

 

coordonarea politicilor comunitare;  definirea noilor sectoare de activitate adăugate după Consiliul de la Londra din 30.06.1977. A treia etapă. Actul Unic European, semnat la Luxemburg, la 14 februarie 1986, de 9 din cele

12 state membre, şi la Haga, la 28 februarie 1986, de celelalte trei (Italia, Danemarca şi Grecia), intratîn vigoare în 1987, a dat o bază juridică Consiliului European. Prin acest act s -a făcut oficializarea

Consiliului European. Potrivit art. 2 al AUE, Consiliul reunea şefii de stat sau de guvern, asistaţi deminiştrii afacerilor externe şi de un membru al Comisiei. Reuniunile aveau o periodicitate de două ori pe an.

Începutul celei de a patra etape,  cunoscută ca instituţionalizarea Consiliului European, fostmarcat de Tratatul de la Maastricht (TUE) din 1992.

Misiunile Consiliului

impulsioneaz ă dezvoltarea Uniunii ;

stabile şte orientările politice generale

1 Walter Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi, 2001, p. 36.

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 5/7

European: necesare dezvoltării Uniunii (art. D);

 prezintă  Parlamentului European   unraport , în urma fiecărei reuniuni, precum şi un raport scri s anual  privind progresele realizate de Uniune (art. D);

define şte principiile şi orientărilePESC (art. J 3(1));

stabile şte strategiile comune ce vor fiimplementate de Uniune în domeniileîn care statele membre au interesecomune (art. J 3(2));

stabile şte progresiv o politică deapărare comună, care ar putea duce lao apărare comună; 

decide cu privire la o posibil ă integrare

a Uniunii Europei Occidentale în

Uniune (art. J 7).

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, preşedinţia Consiliu lui European va fiexercitatăde preşedintele Consiliului European. 

 Pre şedinţia Consiliului European este asigurată în prezent prin rotaţie de către statele membre pe perioade de 6 luni, în ordinea adeziunii, schimbându-se odată cu conducerea Consiliului de Miniştri, regula fiind ca acelaşi stat U.E. să deţină, în acelaşi timp, conducerea celor două foruri. 

Lucr ările Consiliului European sunt găzduite de statul membru care asigură Preşedinţia şi au loc,de regulă, în lunile iunie şi decembrie. Din 2002, urmare a Tratatului de la Nisa, cel puţin o şedinţă aConsiliului European se ţine la Bruxelles. 

Preşedinţia consult ă Parlamentul European  asupra aspectelor principale şi în legătură cuopţiunile fundamentale de politică externă şi de securitate comună (PESC) şi se îngrijeşte ca punctelede vedere ale Parlamentului să fie luate în considerare. 

Preşedinţia este asistată de Secretarul General al Consiliului,  care exercită funcţia de  Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună.

  Natura juridică a Consiliului European

Au fost formulate mai multe opinii privind natura juridică a Consiliului European. Una dintre teorii susţine natura juridică a Consiliului European de organ interguvernamental

de cooperare. Acesta acţionează ca o instituţie politică, este un organ suplu şi informal, respectândcompetenţele şi responsabilităţile instituţiilor comunitare. O altă teorie susţine natura juridică aConsiliului European ca organ sui-generis. În ce priveşte acest aspect, susţinem atât natura de organinterguvernamental, prin alcătuirea şi competenţele sale, dar şi de organ  sui-generis, având în vederefaptul că este unicul organ de acest fel.Este o noutate prin el însuşi pentru că este instituţionalizat, darşi pentru argumentul că, prin competenţa sa, nu se încadrează, prin asemănare cu instituţiile naţionaleşi federale, nici în puterea legislativă, nici în celelalte două puteri (executivă sau judecătorească).Asupra acestui aspect vom reveni când vom examina natura juridică a tuturor instituţiilor politice aleUniunii Europene.

  Consiliul European după Tratatul de la Lisabona  

Sediul materiei îl constituie art.I-21 şi art. I-22 din Constituţie.  Misiune - dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării

acesteia;- defineşte orientările şi priorităţile politice

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 6/7

generale;- nu exercită funcţii legislative; - identifică interesele strategice ale Uniunii şistabileşte obiectivele politicii externe şi desecuritate comune. Înainte de a întreprinde oriceacţiune pe scena internaţională sau de a-şi asumaorice angajament care ar putea leza interesele

Uniunii, fiecare stat membru consultă celelaltestate în cadrul Consiliului European. 

Compunere - şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedinteleComisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentruafaceri externe şi politică de securitate participă lalucrările Consiliului European. Fiecare membru poate decide să fie asistat de un ministru; -  preşedintele Parlamentului European poate fiinvitat de Consiliul European pentru a fi audiat, iar

 preşedintele Comisiei Europene poate fi asistat şide un membru al Comisiei. Lucr ările(reuniunile)

- se întruneşte de două ori pe semestru laconvocarea preşedintelui Consiliului European; - în cazul în care situaţia o impune, preşedinteleconvoacă o reuniune extraordinară a ConsiliuluiEuropean.

 Hot ărârile - Consiliul European se pronunţă prin consens, cuexcepţia cazului în care în Constituţie se prevedealtfel - majoritate calificată (art- I-25).În caz de vot fiecare membru al ConsiliuluiEuropean poate primi delegare din partea unui

singur alt membru. Abţinerile membrilor prezenţisau reprezentaţi nu împiedică deliberările carenecesită unanimitatea. 

 Pre şedinteleConsiliului European

- nu poate exercita un mandat naţional, deci nu poate fi unul dintre şefii de stat sau de guvern, aşacum este în prezent; - este ales de Consiliul European cu majoritatecalificată pentru un mandat de doi ani şi jumătate,care poate fi reînnoit o singură dată; - în caz de imposibilitate a exercitării mandatuluisau de culpă gravă, Consiliul European poate punecapăt mandatului prin majoritate calificată 

 Atribu ţiile PreşedinteluiConsiliului European

- prezidează şi impulsionează lucrările ConsiliuluiEuropean;- asigur ă pregătirea şi continuitatea lucrărilorConsiliului European, în cooperare cu preşedinteleComisiei şi pe baza Consiliului Afacerilor Generale;

- acţionează pentru facilitarea coeziunii şiconsensului, în cadrul Consiliului European; - prezintă Parlamentului European un raport dupăfiecare reuniune a Consiliului European;- asigur ă, la nivelul său şi în această calitate,reprezentarea externă a Uniunii în problemelereferitoare la politica externă şi de securitatecomună, fără să aducă atingere atribuţiilor ÎnaltuluiReprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi

7/18/2019 Drept Comunitar - lectia 2

http://slidepdf.com/reader/full/drept-comunitar-lectia-2 7/7

 politică de securitate. 

 Actele

Consiliului European

- sunt f ără caracter legislativ; - adoptă decizii europene în cazurile prevăzute deConstituţie; - poate adopta, în unanimitate, o decizie euro peană

care autorizează Consiliul Miniştrilor să hotărască,cu majoritate calificată, în alte cazuri decât cele prevăzute în partea a III-a a Constituţiei care priveşte politicile şi acţiunile interne; - actele sale pot să primească orice alt nume cuexcepţia celor prevăzute ca acte legislativeeuropene (orientări, declaraţii, rezoluţii ş.a.). 

Deşi Consiliul European nu are competenţe legislative, actele sale nu se limitează la cadrulgeneral de orientare al evoluţiei Uniunii. Consiliul European hotărăşte prin vot cu majoritate calificată,cu acordul preşedintelui Comisiei, numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate. Prin aceeaşi procedură, Consiliul European pune capăt mandatului acestuia. 

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate prezideazăConsiliul de Afaceri Externe, una dintre configuraţiile Consiliului Miniştrilor şi, în acelaşi timp, este şivicepreşedinte al Comisiei Europene.

Deşi Tratatul de la Lisabona nu prevede în dispoziţiile privind numirea, durata mandatuluiÎnaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, durata mandatului esteegală cu durata mandatului membrilor Comisiei. Deducem aceasta din dispoziţiile art. 215 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona, care prevede că, în cazde demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politicăde securitate este înlocuit, până la încheierea mandatului, în conformitate cu art. 9E, alineatul (1) dinTratatul privind Uniunea Europeană. 

Înaltul Reprezentantal Uniunii pentru

Afaceri Externe şiPolitica de Securitate

Este numit de Consiliul Europei, cumajoritate de voturi şi cu acordul preşedintelui Comisiei Europene.

Participă la şedinţele Consiliuluieuropean şi este împuternicitul acestuia pentru aducerea la îndeplinire a politiciiexterne.

Prezidează Consiliul de AfaceriExterne, una din configuraţiileConsiliului Miniştrilor  

Este vicepreşedintele Comisiei Europene 

Conduce politica externă şi contribuie, prin propuneri, la elaborarea acestei politici.Acţionează cu aceleaşi competenţe privind politica de apărare şi securitate

comună