GRILĂ DE EVALUARE A UNUI MANUAL
Nr.crt.
Criterii de evaluare Da Nu Observații
1. Din punct de vedere grafic și structural poate fi considerat ca fiind interesant și atractiv?
2. Manualul abordează conținuturile din programa clasei astfel încât să poată fi atinse obiectivele de referință?
3. Abordarea conținuturilor are în vedere respectarea particularităților de vârstă ale elevilor clasei cărora manualul se adresează?
4. Fiecare nou capitol pornește de la cunoștințe-ancoră învățate anterior astfel încât elevii să pornească de la simplu spre complex sau de la concret spre abstract?
5. Dispune fiecare capitol, la final, de ore de recapitulare și eventual de teste de evaluare model pentru a asigura atât fixarea cât și evaluarea cunoștințelor dobândite?
6. Sarcinile didactice propuse sunt de diferite grade de dificultate pentru a asigura nu numai minimul ci și să ofere o extindere a cunoștințelor?
7. Există sarcini didactice care solicită gândirea critică, exprimarea propriilor opinii?
8. Manualul oferă oportunitatea unor activități trans-disciplinare?
9. Dispune de exerciții de evaluare alternativă?10. Se pot desprinde ușor (grafic, prin ilustrații sau
scheme) ideile esențiale?
Argumentarea criteriilor propuse
1. Atractivitatea din punct de vedere vizual este importantă, mai ales pentru manualele
destinate elevilor din ciclul primar, pentru că școlarul mic trebuie să poată face o distincție între
manualele pe care le are și după care lucrează.
Din punct de vedere structural nici nu se mai pune problema ca un manual să nu corespundă,
deoarece este necesară organizarea pe capitole și subcapitole atât pentru elevi cât și pentru cadre
didactice, in vederea organizării lucrului în mod ordonat, a respectării timpului necesar pentru
fiecare capitol după întindere, conținuturi, mod de abordare, tipuri de activități de învățare,
dificultate, exerciții, recapitulare, evaluare etc.
2. Fiecare cadru didactic acordă o importanță sporită atingerii obiectivelor de referință și
studierea manualului trebuie să aibă în vedere dacă ceea ce cuprinde ca și conținut facilitează
abordarea conținuturilor programelor școlare. Un manual care nu este în concordanță cu
conținuturile programei nu vine în sprijinul nici al elevilor, nici al cadrelor didactice.
3. Textele, exemplele, graficele, schemele etc. cuprinse în manual trebuie să fie accesibile,
pe înțelesul elevilor pentru că prea multe neologisme, regionalisme etc. ar împiedica înțelegerea
conținutului, desprinderea mesajului, a esențialului, ceea ce ar duce la îngreunarea actului învățării
și la eliminarea lucrului cu manualul.
4. Este demonstrat faptul că elevii învață mai ușor dacă se pornește de la ceea ce cunosc,
știu, dețin, fac. O astfel de abordare permite folosirea unor metode interactive, bineînțeles
combinate cu cele tradiționale.
5. Recapitularea de la sfârșitul fiecărui capitol este deosebit de importantă pentru că pe de o
parte permite fixarea cunoștințelor dobândite, dar ar trebui să ofere și acelor elevi care învață mai
greu (având nevoie de un număr mai mare de repetări sau de explicații suplimentare) încă puțin
timp de învățare. Modelele de teste pot veni în sprijinul elevilor, părinților, cadrelor didactice,
eliminând pentru elevi stresul provocat de sintagma ,,test de evaluare”, clarificând pentru părinți
calificativul obținut de copil (rezolvarea sarcinilor de suficient, bine, foarte bine).
6. Existența unor sarcini didactice de tipuri diferite și de grade de dificultate diferite permite
o tratare diferențiată și eliminarea unor timpi ,,morți” din cadrul lecției, acolo unde starea materială
a familiilor din care provin copiii nu permite achiziționarea unui auxiliar (caiet de lucru, caietul
elevului, culegeri etc.). Aprecierea manualelor care au și sarcini de lucru în vederea aprofundării ori
în vederea extinderii este de dorit.
7. Elevii trebuie să învețe să-și exprime propriile opinii, argumentat, să poată răspunde la
acele ,,de ce-uri” independent de colectiv, să poată experimenta, să se poată desprinde de voința de
grup dacă aceasta este una eronată, să se exprime verbal, gestual, prin muzică, prin culoare într-un
mod original.
8. Interdisciplinaritatea oferă șansa ca anumite noțiuni să fie învățate mai ușor și mai bine.
De multe ori nici nu știm ceea ce știm, dar o anumită discuție sau activitate, un anumit cadru oferă o
oportunitate fie în prezentarea a ceea ce știm, fie în invățarea a ceva nou, chiar dacă nu ne-am
propus acest lucru.
9. Deoarece există multe metode de evaluare alternativă, puține manuale și cuprind câteva
dintre acestea. A-l evalua pe elev numai scris sau oral nu reflectă adevărata pregătire a elevului.
Trebuie să existe oportunități ca fiecare elev să fie evaluat și prin alte metode, chiar dacă examenele
la nivel național sunt tradiționale (probe scrise, foarte puține orale).
10. Organizarea esențialului într-o schemă/grafic/tabel/hartă conceptuală antrenează și
memoria vizuală, aceasta spijinind memorarea, dar și facilitează învățarea.