HONORE DE BALZAC

ILIJZIIPIERDIJTE

TRADUCERE DIN LIMBA FRANCEZADINU ALBULESCU

**

PARTEA A DOUA

UN GENIU PROVINCIAL LA PARIS

(continuare)

Masa de la Rocher-de-Cancale fu o desfbtare. Lucien ii in-tilni acolo pe invitalii Florinei, afari de ministru, afari de duce

gi de dansatoare, afarl de Camusot, inlocuifi de doi actori ce-

lebri gi de Hector Merlin inso{it de amanta lui, o femeie deli-

cioasi care igi zicea doamna du Val-Noble, cea mai frumoasigi mai eleganti dintre femeile ugoilre de pe atunci din Paris,

cirora astizi li se zice in mod cuviincios Lorete. Lucien, care

de patruzeci gi opt de ore trd:ia intr-un paradis, afli de succesul

articolului siu. Vizindu-se sirbltorit, invidiat, poetul igi regisisiguranla de sine: spiritul lui scdnteie, fu adeviratul Lucien de

Rubempr6, ce strdLluci cAteva luni in literaturi gi in lumea artis-

tici. Finot, om de o necontestati dibicie in a ghici talentul qi

a-l adulmeca a$a cum adulmeci un cipciun carnea fraged[, illinguqi pe Lucien incercAnd si-l atragi in tabira de ziarigti pe

care o comanda. Lucien se lisi ademenit. Coralie observi ur-zeala speculantului de spirit gi vru s6-l puni in gardi pe Lucien.

-Nu te invoi inc[ la nimic, puiule, ii zise ea poetului, ag-

teapti; vor si te exploateze, o si stim de vorbl diseari despre

asta.

- Ag! ii rdspunse Lucien, mi simt destul de tare ca sI fiu 9i

eu riu qi giret ca ei.

Finot, care bineinleles nu se certase cu Hector Merlin pen-

tru spa{iile neplitite, il prezenti pe Merlin lui Lucien gi pe Lu-

cien lui Merlin. Coralie qi doamna du Val-Noble se impicari

g Honor| de Balzac

de minune qi se coplegiri cu complimente qi aten{ii. Doamnadu Val-Noble ii pofti pe Lucien gi pe Coralie la masi la ddnsa.Hector Merlin, cel mai primejdios dintre tofi ziarigtii aflafiacolo, era un omule{ uscat, cu buzele strAnse, in care mocneao ambilie nemisurati, o gelozie frrI margini, bucurindu_se detoate rluti(ile ce se frceau in jurul lui, profitdnd de vrajba ce osemina intre ceila\i, avdnd mult spirit, dar pufini perseverentigi inlocuind voinla cu instinctul ce-i mini pe parvenifi inspreculmile bogifiei gi puterii. Lucien gi cu ddnsul.nu se plncurn.Nu e greu de inleles pentru ce Merlin avu nenorocul si spunltare ceea ce Lucien gandea in sine. La desert,legiturile cerei maiinduiogitoare prietenii pireau si-i uneasci pe acegti oameni,care toti se credeau superiori unii altora. Lucien, noul_venit,era (inta bunivoinfei lor glumefe. Toati lumea vorbea cu inimadeschisi. Numai Hector Merlin nu radea. Lucien il intrebi careeta ca:uza rezervei sale.

- Te vid intrdnd in lumea literari qi gazetireasci plin deiluzii. Crezi in prieteni. Noi to{i suntem prieteni sau duqmani,dupd lmprejurlri. Ne lovim unii pe alfii cu arma ce ar trebuis[ ne slujeascd si-i lovim pe ceilalli. O si-[i dai foarte curAndsearna ctr nu oblii nimic cu sentimente frumoase. Daci egti bun,fl-te riu. Fii colfos cu bunl-gtiinfi. Daci nimeni nu te-a invifatinci legea asta suprem6, (i-o spun eu gi nu te voi fi invi{at pu(inlucru. ca si fii iubit, nu pleca niciodati de la femeia iubite fbras-o fi ficut pu{in si pldngn; ca sI ajungi cineva in literaturi,jigneqte necontenit pe toati lumea, chiar pe prieteni, fh si sAn_gereze amorul propriu al tuturor: toat6lumea o si te risfele.

Hector Merlin fu fericit virzdndpe chipul lui Lucien ci vor_bele-i ii intrau ca un pumnal in inimi. Lumea se agezi la joc.Lucien iEi pierdu to(i banii. coralie il trase acasi qi plicerileiubirii 1l frcuri si uite de emofiile jocului de noroc, care, maitdrzit, avea si faci dintr-insul una dintre victimele sale. A douazi, plecdnd de la ea de acasi qi intorcindu-se in Cartierul Latin,gisi in pungd banii pe care ii pierduse. Aten{ia aceasta mai intaiil mdhni, vru si se inapoieze la actri{d gi s[-i dea indirit undar care il umilea; insi, fiindci ajunsese tocmai in strada de la

lluzii pierdute 9

Harpe, iqi urmi drumul spre hotelul Cluny. Pe drum, se gAn-

dea la grija Coraliei,vilzu in ea o dovadi a dragostei de mamipe care acest soi de femei il amesteci cu pasiunile lor. La ele,

pasiunea cuprinde toate sentimentele. Dintr-un gand intr-alfirl,Lucien ajunse si giseasci un motiv ca si primeasci, zicdndu-gi:

- O iubesc, triim ca so! gi sofie, gi n-o voi pirlsi niciodati!Numai un Diogene n-ar infelege ce simlea Lucien suind

scara murdari gi rlu mirositoare a hotelului, intorcind cheiain broasci, revlzind podeaua necurilati gi soba inghefati dinodaia hddi de atita mizerie gi goliciune! Pe masi gisi manus-

crisul romanului siu gi biletul acesta de la Daniel dArthez:

Prietenii no;tri sunt aproape mul;umifi de opera ta, draga po-ete. Pofi s-o prezinli acutn cu mai multd tncredere, spun ei, pri-etenilor ;i du;manilor. Am citit cu tofii fermecdtorul tdu articoldespre Panorama-Dramatique ;i suntem siguri cd stdrne;ti totpe atdta invidie printre literali, pe cdte pdreri de rdu printre noi.

Daniel

- Pireri de rlu! Ce wea si spuni? exclami Lucien, mirat de

tonul de politele al biletului. Ajunsese el oare un striin pentrucenaclu? Dupl ce mu$case din fructele pofticioase ce i le intin-sese Eva culiselot linea acum gi mai mult la prefuirea gi prie-tenia amicilor din strada des Quatre-Vents. Citeva momenterimase cufundat in meditalie, pun6nd in cumpind prezentuldin aceasti camerl Ei viitorul din aceea a Coraliei. Pradi unorqoviieli, pe rind inilfltoare gi injositoare, se agezi la masi qi

incepu si cerceteze starea in care prietenii ii diduseri inapoiopera. Ce mirare il cuprinse! Din capitol in capitol, condeiul di-baci gi devotat al acestor genii inci necunoscute ii schimbaserilipsurile in bogifii. Un dialog cu miez, viu, concis, nervos, inlo-cuia convorbirile plismuite de el gi despre care igi didu seama

atunci ci erau numai nigte piliwigeli in comparalie cu acestea

in care freamdti tot sufletul epocii. Portretele lui, cam neingrijitschilate, fuseser[ puternic conturate gi colorate; toate erau le-

gate de fenomenele curioase ale vielii omeneqti, prin observafii

l0 Honori de Balzac

fiziologice, datoriti fbri indoiali lui Bianchon, gi zugrlvite cu oiscusinfi care le fhcea parci si triiasci. Descrierile Iui, inecatein vorbirie goali, deveniseri pline de tAlc gi de viafd. Diduseo copili schiloadi, prost imbricatd, qi primea in schimb o fatiminunati, cu rochia albi gi podoabe gingage, o ftpturi incinti-toare. il apuci noaptea cu ochii in lacrimi, inmirmurit de at6tamirefie, simfind tot preful unei atare invifituri, admirind co-recturile care il invifau mai multe despre literaturi gi arti de-cit cei patru ani ai sii de lecturi, de comparalii gi de studii.O corecturi pe o schi15 prost conceputi, o linie trasi de mdnide maestru'pe viu spun oricAnd mai mult decAt toate teoriile gi

critici le din lume.

- Ce prieteni! Ce suflete! Ce noroc pe mine! exclami el strdn-gAnd manuscrisul la piept.

MAnat de inflicirarea proprie firilor poetice qi schimbi-toare, didu fuga la Daniel. Urcind scara, se socoti totuqi maipufin wednic de inimile acelea pe care nimic nu le abitea dindrumul cinstei. Un glas ii spunea ci, dacl Daniel ar fi iubit-o peCoralie, el n-ar fi impir{it-o cu Camusot. Mai cunostea, de ase-meni, qi adAnca scArbi a cenaclului pentru ziarigti, iar el acumaera oarecum ziarist. iqi gnsi prietenii, afari de Meyraux, caretocmai plecase, pradi unei deznidejdi zugrdvite pe toate fe[ele.

- Ce vi s-a intdmplat, prieteni? intrebi Lucien.

-Am aflat o nenorocire inspiimAntitoare; mintea cea maicuprinzitoare a vremii noastre, prietenul nostru cel mai iubit,acela care timp de doi ani a fost ficlia noastri...

- Louis Lambert, spuse Lucien.

- E lntr-o stare de catalepsie ce nu mai ingiduie nici o ni-dejde, zise Bianchon.

- O si moari cu trupul nesim(itor gi cu capul in ceruri, adi-ugi solemn Michel Chrestien.

- O si moari aqa cum a triit, zise dArthez- Dragostea ivit[ ca un foc in vastul imperiu al creierului siu

i l-a aprins, spuse L6on Qiraud.- Da, adiugi |oseph Bridau, l-a dus atAt de sus, incdt noi

nu-l mai putem urmiri cu ochii nogtri.

Iluzii pierdute ll- Cei mai de pl6ns suntem noi, spuse Fulgence Ridal.- Poate ci se va insdnitogi, exclami Lucien.- Din cAte spune Meyr.aux, vindecarea e cu neputinli, ris-

punse Bianchon. in creierul lui se petrec anumite fenomeneasupra cdrora medicina n,are nici o putere.

- Existi totugi remedii, zise dArthez.- Da, spuse Bianchon, acuma nu e decit cataleptic; l-am pu-

tea face imbecil.

- Daci geniul riului ar primi un alt cap in locul aceluia, eui l-ag da pe-al meu! exclami. Michel Chrestien.

- $i ce s-ar face atunci federalia europeani? intreb[ dArthez.-A! E adevirat, relud Michel Chrestien; inainte de a fi al

unui singur om, egti al omenirii intregi.-Venisem aici cu inima plini de mu{umiri pentru voi to(i,

zise Lucien. Ogorul meu plin de miricini l-a[i preschimbat in-tr-o gridinl cereasci.

-Mullumiri! Drept cine ne iei? spuse Bianchon.

- Plicerea a fost pentru noi, relui Fulgence.

- Hei, qi acum, iati-te ziarist! ii zise L6on Giraud. Zvonuldebutului tiu a ajuns pAn[ in Cartierul Latin.

-Nu-s inci, rlspunse Lucien.

-A! Cu atdt mai bine! adlugi Michel Chrestien.-VI spuneam eu, relui dArthez. Lucien e dintre aceia care

cunosc pre{ul unui cuget curat. Nu-i oare mare lucru s6 pofispune cAnd pui seara capul pe pernl: ,,N-am condamnat ope-rele altora, n-am mdhnit pe nimeni; spiritul meu n-a scormo-nit, ca un pumnal, sufletul nici unui nevinovat; gluma mea n-aucis nici o fericire, nici micar n-a tulburat prostia fericiti,n-a cicilit pe nedrept nici un geniu; am dispreluit triumful facilal epigramei; in sfArgit, nu mi-am cllcat niciodati in picioareconvingerile"?

- Pii, zise Lucien, eu cred ci po{i fi aqa gi lucrAnd la un ziar.Cind n-ai alt mijloc de trai, ce wei si faci? Ajungi la ziar.

-O! O! O! flcu Fulgence, urcind cu cAte un ton la fiecareexclamafie; capitulim, carevasizici.

12 Honord de Balzac

- Se face ziarist, zise grav L6on Giraud. Ah! Lucien, daci ai

vrea si fii ziarist alituri de noi, si lucrezi gi tu la ziarul ce-l vomscoate noi gi in care nicicdnd adevirul gi dreptatea nu vor fi bat-jocorite, ln care vom rispAndi inviliturile folositoare omenirii,poate ci...

- N-o si avefi nici un abonat, replici machiavelic Lucien in-trerupAndu-l pe L6on.

- O si avem cinci sute care vor face cAt cinci mii, rispunseMichel Chrestien.

- O s[ avefi nevoie de capital, relui Lucien.

-Nu, zise dArthez, numai de devotament.

- Parci ar fi o privilie de parfumuri, exclami Michel Chres-tien mirosind cu un gest comic capul lui Lucien. Te-a vizut lu-mea intr-o trisuri grozavi,, trasi de nigte cai de dandy, ctt ofemeie vrednici de un prinf, Coralie.

- Ei, gi? zise Lucien, e vreun riu intr-asta?

- Tu vorbegti de parci ar fi, ii strigi Bianchon.

-I-aq fi dorit lui Lucien, zise dArthez, o Beatrix, o femeieoribili care si-l fi sprijinit in viafi...

- Daniel, dar dragostea nu-i pretutindeni aceeaqi? spuse

poetul.

- A! rispunse republicanul, in privinla asta sunt aristocrat.N-aq putea iubi o femeie pe care un actor o slruti pe obrazin fala publicului, o femeie tutuiti in culise, care se injosegtein fa{a lumii din sall gi ii zimbegte, care danseazl ridicindu-gifusta gi se imbraci birbitegte ca si arate tuturor ceea ce lin sivid numai eu. Sau, daci ag iubi o asemenea femeie, ag scoate-odin teatru gi ag purifica-o prin dragostea mea.

- $i daci ea n-ar putea pleca din teatru?

- Ag muri de durere, de gelozie, de tot felul de boli. Ci doarinu-!i pofi smulge iubirea din suflet cum ili scofi o misea.

Lucien se intuneci la fafi gi cizu pe gAnduri.

,,CAnd vor mai afla cd' il accept gi pe Camusot, mi vor dis-pre!ui", igi zicea el.