LP 9 Infecţia de spital. Prevenirea infecţiei de spital

Infecţia nosocomială (IN) este infecţia interioară, încrucişată, contractată în cursul actului

explorator sau therapeutic din ambientul specific unui spital, serviciu de urgenţe, ambulator.

orice boală infecţioasă ce poate fi recunoscută clinic şi/sau microbiologic pentru care există

dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării

este legată prin incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent

dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării.

Infectiile nosocomiale sunt de obicei polimicrobiene, infectia monomicrobiana fiind foarte

rara (de obicei infectiile plagilor operatorii cu stafilococ).

Etiologia infectiilor de spital este:

Virală: virusul respirator sinciţial, v. gripal, paragripal, adenovirusuri, rotavirusuri,

enterovirusuri, virusul citomegalic, varicelo-zosterian, herpes simplex, virusul

Epstein-Barr, rujeolic, rubeolic, virusul urlian, parvovirusul uman B 19, virusul

imundeficienţei umane, virusurile hepatitelor B respectiv C,

Bacteriană in 2/3 din cazuri: Escherichia coli, Staphylococcus aureus, stafilococi

coagulazo-negativi, bacterii din genurile: Pseudomonas, Klebsiella, Enterobacter,

Serratia, Moraxella, Enterococcus, Legionella, Acinetobacter, Proteus, Listeria;

Mycobacterium tuberculosis

Fungică: Cryptococcus neoformans, Histoplasma capsulatum, Aspergillus, Candida

spp., Fusarium , Pneumocystis carinii etc.

Parazitară: Cryptosporidium spp., Giardia intestinalis.

Infectiile intalnite in timpul nutritiei parenterale in patologia gastro-enterala sau oncologica

par sa fie dominate de stafilococ si Candida.

Infectiile induse de perfuziile intranoase in reanimarea medicala sau chirurgicala sunt

caracterizate printr-un polimorfism bacteriologic (Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Citrobacter,

Pseudomonas) dar dominat de stafilococi.

Staphylococcus aureus poate supravieţui pe suprafeţele uscate, ceea ce-i oferă şanse sporite

de transmitere şi are o rezistenţă instrinsecă la penicilină datorită structurii modificate a uneia sau

mai multor proteine implicate în sinteza peretelui bacterian (Eng. - PBP, penicillin-binding

proteins). Recent au fost identificate tulpini de S. aureus rezistente la meticilină (MRSA,

Methicillin-resistant Staphylococcus aureus), un derivat de penicilină cu structură modificată şi care

era în mod obişnuit eficient împotriva stafilococilor rezistenţi la penicilină. Aceste tulpini sunt

frecvent implicate în infecţiile nosocomiale sau intracomunitare. O varietate recentă este NT-MRSA

(non-typable MRSA).

Stafilococii coagulazo-negativi produc mai ales infectii asociate cu utilizarea dispozitivelor

medicale invazive; virulenta lor este mult mai redusa comparativ cu cea a tulpinilor de S. aureus,

fiind capabili de a produce si elibera diferite substante care favorizeaza aderenta bacteriana si

persistenta la suprafata materialelor medicale.

Staphylococcus epidermidis este un agent important responsabil de bacteriemia de cateter

intravenos sau de infectia materialului protetic chirurgical, ortopedic sau cardiovascular.

S. saprophyticus este o altă specie coagulazo-negativă care poate cauza infecţii ale căilor urinare.

În ultimii ani s-a observat implicarea în infecţii la oameni şi a altor specii de

Staphylococcus, cum sunt S. lugdunensis, S. schleiferi şi S. caprae.

Enterococii rezistenţi la Vancomicină

Escherichia coli sau Klebsiella producători de ESBL

Colita cu Clostridium difficile (Colita pseudomembranoasa) este o infectie intestinala

bacteriana care apare la persoanele care au abuzat de antibiotice sau au suportat terapii antibiotice

prelungite, bacteria fiind un comensal al tubului digestiv care devine patogena in anumite conditii

favorabile.

Prevenirea IN

Supravegherea epidemiologică

Igiena mediului de spital

Măsurile de precauţii standard

Măsuri de precauţii adiţionale: transmiterea prin contact, prin picături de

secreţii,aerogenă; izolarea strictă şi izolarea de protecţie.

Inregistrarea şi declararea infecţiilor nosocomiale se face pe Fişa cazului de infectie

nosocomială, de către asistenta desemnată (asistenta şefă) din fiecare secţie sau directorul de

ingrijiri din unitatea sanitară respectivă.

Fişa cazului de infectie nosocomială

Supravegherea epidemiologică

o frecvenţa IN

o măsurarea riscului pentru IN

o depistarea precoce a epidemiilor de IN

o sistem de alertă integrat în sistemul de supraveghere reprezentat de supravegherea

circulaţiei tulpinilor bacteriene, pentru controlul epidemiilor de IN

o supravegherea prescrierii de antibiotice si a rezistenţelor dezvoltate

Igiena mediului de spital

o dezinfecţia zilnică, periodică

o asigurarea sterilităţii

o circuite funcţionale

o igiena alimentaţiei, aer

Combaterea IN

o diagnosticarea cazului cu IN

o ancheta epidemiologică

o măsuri combative

o izolarea în secţie

o declararea nominală

Atribuţiile asistenţei/sorei medicale responsabile de un salon:

- implementeaza practicile de ingrijire a pacientilor in vederea controlului infectiilor;

- se familiarizeaza cu practicile de prevenire a apariţiei şi răspandirii infectiilor şi aplicarea

practicilor adecvate pe toată durata internării pacientilor;

- menţine igiena, conform politicilor spitalului şi practicilor de ingrijire adecvate din salon;

- monitorizează tehnicile aseptice, inclusiv spalarea pe maini şi utilizarea izolarii;

- informează cu promptitudine medicul de garda in legatura cu apariţia semnelor de infectie la unul

dintre pacientii aflaţi iningrijirea sa;

- iniţiază izolarea pacientului şi comanda obţinerea specimenelor de la toţi pacientii care prezintă

semne ale unei boli transmisibile, atunci cand medicul nu este momentan disponibil;

- limitează expunerea pacientului la infectii provenite de la vizitatori, personalul spitalului, alţi

pacienti sau echipamentul utilizat pentru diagnosticare;

- menţine o rezerva asigurata şi adecvată de materiale pentru salonul respectiv, medicamente şi alte

materiale necesare ingrijirii pacientului;

- identifica infectiile nosocomiale;

- investigheaza tipul de infectie şi agentul patogen împreună cu medicul curant;

- participa la pregătirea personalului;

- participa la investigarea epidemiilor;

- asigura comunicarea cu instituţiile de sănătate publica şi cu alte autorităţi, unde este cazul.

Ghid de precauţii universale Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 916/2006 privind aprobarea

Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare

(Anexa 5) defineşte conceptul de „precauţiunilor universale” şi stabileşte modalitatea de aplicare a

acestora.

Conceptul de precauţiuni universale se referă la sânge şi alte lichide organice (secreţii,

excreţii, drenaje) şi la mucoase şi tegument ca şi cum ar fi infectate cu agenţi patogeni.

Toate manevrele de îngrijiri ale pacienţilor trebuie efectuate ca şi cum toţi pacienţii ar fi potenţial

infectaţi cu HIV, HBV şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere sanguină.

Implementarea precauţiunilor universale se referă la:

1. Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, complet, corect

2. Spălarea mâinilor şi a altor părţi ale tegumentelor.

3. Prevenirea accidentelor şi a altor tipuri de expunere profesională.

4. Personal infectat cu HIV.

5. Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de personalul medical în

funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice.