INTEGRAREA EUROPEANA 

1.Conceptul integrarii economice.Integrarea economica este un proces de dezvoltare a relatiilor dintre statele lumii prin diferite forme si metode de aprofundare a schimburilor economice si de crestere a gradului de intrepatrundere a economiilor nationale.Aceasta forma de legatura a economiilor mai multor tari s-a dezvoltat abundent dupa al cel de al 2-lea razboi mondial. Integrarea economica poate fi constituita de catre 2 sau mai multe state care asigura: 1.Dezvoltarea schimburilor reciproce; 2.Interdependente reciproce; Procesul de integrare economica are la baza acorduri, intelegeri, care se fac intre tarile participante.IE este un proces determinat de mai multi factori economici, sociali, tehnici si politici:-Crearea conditiilor ce sa stimuleze schimburile reciproce;-Progresul tehnico-stiintific contemporan ce necesita investitii mari;-Posibilitati restrinse ale pietelor nationale;-Cresterea concurentei pe piata mondiala.2.Formele si tipurile de Integrare.Dupa specificul relatiilor economice pot fi evidentiate diferite forme de integrare economica.Aceste forme reprezinta si etape parcurse de procesul de integrare:1.zona libera de schimb;2.uniune vamala;3.piata comuna;4.piata unica (uniune economica si monetara); 5.integrare politica. Zona libera de schimb – 1.eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in schimburile reciproce. 2.promovarea politicii comerciale proprii fata de celelalte tari.Uniune vamala – 1.armonizarea legislatiilor vamale a tarilor membre. 2.tarif vamal comun fata de tarile neparticipante;Piata comuna – 1.uniune vamala;2.circulatia libera a marfurilor, serviciilor si a capitalului;Piata unica – 1.armonizarea politicilor economiilor nationale.2.armonizarea politicilor monetare.Integrare politica – 1.integrare economica totala,crearea unor institutii commune;2.reprezentarea uniunii ca un tot intreg pe plan mondial.3.Cauzele integrarii economice europene.Cauzele sunt de natura politica,economica si sociale care isi au originea in conditiile interne de dezvoltare a fiecarei tari sau din mediul international.Aceste cauze sunt:1.revolutia tehnico-stiintifica;2.concurenta acerba;3.dezvoltarea sau aparitia firmelor multinationale;4.dezvoltarea rapida a SUA;5.dorinta statelor europene de a largi si de a mentine relatii cu fostele economii;6.cauze politice.4.Avantajele si dezavantajele procesului de integrare.Avantajele integrarii:1.liberalizarea totala a comertului;2.asistenta financiara in proiectele comune;3.stimularea investitiilor straine;

4.aplicarea tehnicilor si standardelor privind calitatea si siguranta produselor;5.eliminarea statutului de tara in curs de dezvoltare;6.alinierea preturilor la cele din interiorul uniunii.Dezavantajele integrarii:1.suprimarea totala a protectiei productiei autohtone fata de concurenta furnizorilor din uniune;2.investitii straine directe;3.implementarea regulamentelor uniunii atrag dupa sine costuri mari;4.aliniere preturilor la cele europene;5.pierderea suveranitatii.5. Bazele istorice ale integrării europene.Miscarea pentru unificarea continentului european incepe dupa primul razboi mondial in 1922, cind contele Richard Nicholoas Callerge, om politic de origine austriaca infiinteaza Uniunea Paneuropeana, care este considerata prima organizatie nonguvernamentala europeista de pe continent si este considerata cea mai veche miscare avind ca obiectiv unitatea europeana.Primul congres al Unitatii Europene a avut loc la Viena in octombrie 1926 cu prevederi pentru o Europa unita, dar cu state suverane, se pleadeaza pentru federalitate.Numele acestei federalitati ar fi Statele Unite ale Europei prin care nici un stat nu-si sacrifica din suveranitate.Aceasta unitate ar trebui sa favorizeze cooperarea interguvermnamentala mai ales in domeniul politic, juridic si vamal.Aceasta miscare paneuropeana este destramata si interzisa de catre miscarea nazista.Promulgatorii acestei idei emigreaza in SUA inainte de cel de-al 2-lea razboi mondial.In perioada ce a urmat de dupa cel de-al 2-lea razboi mondial, diferiti oameni de stat din Europa au arata un interes sporit de prevenire a noilor conflicte pe continentul european si anume prin realizarea unei unitati intre statele europene.In 1946 la 19 septembrie la Zurich Winston Churchill rosteste un discurs prin care propune crearea repetata a Statelo Unite ale Europei.In1947 ianuarie, Churchill a infiintat Comitetul provizoriu pentru o Europa unita la Londra, format de catre conducatorii partidelor Regatului Unit (laburist, conservator,liberal).Oprima incercare de colaborare a organizatiilor a avut loc la Paris in iulie 1947, cind s-a format un comitet de coordonare in care participa toti reprezentantii acestor organizatii (comitetul international de cordonare a miscarilor pentru unitatea europeana).Acest comitet are rol de  a forma congresul Europei la care urmeaza sa participe personalitati ce pledau pentru o Europa unita. Acestea sunt tentativele de formare a unui stat federal. Dupa cel de-al 2-lea razboi mondial SUA acorda ajutor material in valoare de 13mlrd de dolari cu conditia conlucrarii statelor europene din vestul europei.6.Tratatul de la Paris (1950).Comitetul economic al carbunelui si otelului.Esecul proiectelor globale de constituire a unei Europe Unite la condus pe Jean Monet la implementarea unei metode noi ce va sta la baza crearii Comitetului European al Carbunelui si Otelului care serveste in inceput pentru rezolvarea problemelor de prima importanta si anume:1.Necesitatea de a permite Germaniei de a se integra in Europa;2.Reconsteuirea capacitatii economice a statelor europene;

3.Dizpozitia barierelor si controlului la frontiera, care limita circulatia productiei.Aceata Unitate era dorita de SUA care vedea un proiect de extindere a sferei de influenta contra URSS.In 1950 planul lui Monet este facut public.La 9 mai 1950 prin aceasta declaratie Franta propune Germaniei crearea in comun a productiei de carbune si otel, semnata in iunie 1950.Redactarea tratatului a avut loc la in aprilie 1951 cind a intrat in vigoare prevederile tratatului de la Paris.Sediul Comitetului European al carbunelui si otelului a fost fixat la Luxemburg.In componenta comitetului intra Franta,Germania,Italia+Tar-Ile Beneluxului (intre aceste tari exista deja o zona libera de schimb).Comunitatea economica a carbunelui si otelului are o structura institutionala inedita si anume un organ independent numit – Inalta Autoritate   (primul presedinte fiind Jean Monet) dotat cu principalele puteri de decizie, isi incepe activitatea in 1952, deasemenea un organ interguvernamental – Consiliul Special al Ministrilor, o Adunare Comuna si o Curte de Justitie.Deciziile Inaltei Autoritati se impun tuturor statelor membre.Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului este finantata prin varsarea directa a intreprinderilor ce activeaza in domeniu.Tratatul obliga intreprinderile din aceasta ramura sa respecte concurentii si realizarea unei piete comune in ramura respectiva.Comunitatea Europeana a Carbunelui si otelului sufera esec din cauza caracterului specializat si din cauza declinului puterii economice a carbunelui si otelului in favoarea petrolului.Tratatul respectiv este semnat pe o perioada de 50 ani si va disparea in 2014.7.Tratatul de la Roma(1957-1958).In cadrul sedintei de la Messina(Italia), cei 6 ministri de externe a tarilor membre CECO pun in discutie crearea unei uniuni vamale si largirea sistemului CECO spre alte domenii, semnat la Roma in martie 1957 (ratificat in 1958).Prin semnarea acestui tratatse infiinteaza o comunitate economica europeana si comunitatea economica a energiei atomului (EUROATOM).Tratatul de la Roma opteaza pentru realizarea uniunii vamale si stabilirea urmatoarelor actiuni:1.Inlaturarea completa,dar treptata a taxelor vamale (import,export);2.Inlaturareea completa dar treptata a restrictiilor cantitative si altor bariere netarifare;3.Instituirea unui regim fiscal comun, elaborarea si abordarea unor legi comune prin desfasurarea concurentii in cadrul uniunii;4.Instituirea unei politici comerciale comune fata de tarile terte;5.Implementarea politicilor comune agrare;6.Asigurarea liberei circulatii a persoanelor si a fortei de munca, libera a marfurilor si a capitalului.8.Obiectivele Comunitatii Economice Europene.1.Crearea unei piete comune interne;2.Lichidarea restrictiilor cantitative si a taxelor vamale;3.Atingerea celor 4 libertati;4.Asigurarea liberei concurente;5.Apropierea legislatiilor nationale;6.Politici comune, nu doar tarife comune fata de tarile terte;7.Constituirea Bancii Europene de Investitii, cu scopul dezvoltarii economiei societatii.

Realizarea acestor obiective au fost incredintate institutiilor formate: parlament, consiliu de ministri, comisia.Primele masuri in vederea lichidarii barierelor vamale intra in vigoare in 1959, fiind adoptat un calendar de realizare a reducerii succesive a taxelor vamale si a restrictiilor de ordin cantitativ.Taxele vamale la export au fost eliminate in 1969.In 1992 se pun bazele politicii agricole comune ce au obiectivul: pietei comune, preferinte asupra productiei comunitatii, solidaritate financiara.9.Obiectivele Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euroatom).Scopul  principal privind crearea acestei comunitati a fost crearea conditiilor de dezvoltare a unei puternice industrii nucleare, care a condus la urmatoarele actiuni:1.elaborarea cercetarilor stiintifice;2.stabilirea normelor comune a securitatii lucratorilor si a populatiei;3.stimularea investitiilor de capital si formarea intreprinderilor mixte;4.controlul tuturor consumatorilor de resurse energetice;5.crearea unei piete comune nucleare;6.colaborarea organizatiilor capabile sa asigure folosirea energiei nucleare pentru progres si in scopuri pasnice. *Pentru a lupta împotriva lipsei generalizate de energie „tradiţională” din anii cincizeci, cele şase state fondatoare (Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos) au încercat să găsească în energia nucleară o modalitate de a obţine independenţa energetică. Deoarece costurile investiţiilor în energia nucleară depăşeau posibilităţile statelor considerate în mod individual, statele fondatoare s-au unit şi au format Euratom.În linii generale, tratatul are drept obiectiv să contribuie la formarea şi la dezvoltarea industriilor nucleare europene, astfel încât toate statele membre să poată profita de dezvoltarea energiei atomice şi să garanteze securitatea aprovizionării. În acelaşi timp, tratatul asigură un nivel ridicat de securitate pentru populaţie şi împiedică deturnarea materiilor nucleare destinate unor scopuri civile către obiective de tip militar. Este important de reţinut faptul că Euratom nu are competenţe decât în domeniul energiei nucleare civile şi paşnice.10.De la uniune vamală la piaţă comună şi ulterior la piaţă unică(1970-1992).Actul Unic Eurpoean (1986).Consecutivitatea lichidarii taxelor vamale: Din 1959 taxele vamale sunt lichidate cu 9-10%.In 1960 cu 20%, urmatorii ani pina in 1968 anual se lichideaza cu 10%. 1970-1979- aceasta perioada este caracterizatta printr-o aprofundare a procesului de integrare, deasemenea este caracteristic criza economica 1973 -1979. Se caracterizeaza printr-o extindere geografica. Anglia,Danemarca,Germania Spania prin crearea unei piete comune menita sa asigure libera circulatie a persoanelor-fortei de munca,marfurilor,serviciilor si capitalului.Din 1968 incepe libera circulatie a fortei de munca, comertul cu servicii a fost partial realizat in perioada anilo ’70-’80, deasemenea se incearca liberalizarea circularii capitalului, care consta in transferurile financiare intre tarile membre.In perioada 1968, au fost facute tentative de instalare a unui sistem fix de schimb intre monedele tarilor membre.In 1979 a fost creat sistemul monetar european, functionarea caruia influenteaza pozitiv asupra stabilirii ratelor de schimb.Comunitatea europeana isi pune ca obiectiv sa duca pina la sfirsit crearea pietei unice, bazele caruia au fost puse prin tratatul de la Roma si ca rezultat in 1986 are loc

semnarea Actului Unic European, care contine cartea alba in care sunt inregistrate 300 de masuri ce presupun 3 tipuri de actiuni,si anume:1.suprimarea barierelor netarifare, unificarea normelor si regulamentelor nationale in domeniul tehnic si a protectiei consumatorului;2.reglementarea pietelor publice ce au ca efect excluderea in fiecare tara a intreprinderilor externe tarii;3.liberalizarea integrala a serviciilor financiare prin lichidarea controlului in miscarea capitalului si libera stabilire a bancilor din cadrul tarilor membre.11.De la piaţă unică la integrare politică şi monetară (1992-1998). Tratatulde la Maastricht (1992). Tratatul de la Amsterdam (1997).Realizarea pietii unice a luat sfirsit la 31 decembrie 1992, deasemenea in aceasta perioada se observa mari devieri la nivel decizional si se incep urmatoarele schimbari in cadrul institutiilor europene:1.recunoasterea existentei juridice a consiliului european.2.modificarea regulilor de vot in cadrul consiliului.3.comisia isi largeste spectrul de activitate.4.cooperarea parlamentului european cu consiliul de ministri.Integrarea politica si monetara(1993-1998).La 7 februarie 1992 la Maastricht a fost semnat tratatul de constituire al UE, acest tratat intra in vigoare in 1993.Ideea principala era crearea unui stat federal ce ar avea o politica externa si de securitate comuna,o moneda unica,o cooperare in domeniul justitiei si afacerilor interne.Tratatul prevede:1.modificari in domeniul legistaltiv;2.revizuirea si precizia competentei parlamentului european,consiliului de ministri si a comisiei;Parlamentul european isi largeste competenta in realizarea Itegrarii politice si monetare a transporturilor,invatamintului,relatiilor trans-europene, a mediului.3.cooperare interguvernamentala;instaurarea politicii externe si de securitate comuna,inclusiv crearea politicii comune de aparare.4.sfera economica, crearea unei uniuni monetare;5.sfera sociala.Tratatul de la Amsterdam, semnat in octombrie 1997, intra in vigoare in 1998.Obiectivele acestui tratat coincid cu cele de la Maastricht cu urmatoarele modificari:1.dreptul cetatenilor europeni;2.infiintarea monedei unice;3.extinderea sau largirea uniunii;Drepturile cetatenilor europeni:1.de a se deplasa liber pe teritoriul uniunii;2.dreptul la alegerile europene si la vot, orice cetatean al UE cu resedinta in orice stat membre are dreptul la vot si sa fie ales in parlamentul european indiferent de faptul unde el rezida in acel moment;3.dreptul la recurs nonjudicial(dreptul la aparare si dreptul la petitie in fata parlamentului european);4.dreptul la protectia diplomatica.Dupa semnarea tratatului de la Amsterdam s-a decis:1.presedintele comisiei, comisarii si echipa sa pot fi numiti numai dupa aprobarea candidaturilor de catre parlament, care capata functia de organ reprezentativ a intereselor cetatenilor europeni;

2.deciziile parlamentului sunt luate prin voturi cu majoritatea absoluta;3.se ia decizia de a marii nr. De reprezentanti a tarilor membre in parlament, nr. lor fiind in corespundere cu puterea economica a tarii si a nr. populatiei. La 13 decembrie 1997 la consiliu european de la Luxemburg a fost pusa in discutie extinderea UE spre est si sud, unde a fost elaborata o declaratie ce mentiona lansarea procesului de extindere si este pusa in discutie introducerea monedei euro(reforma institutionala.12.Sinteza Tratatului de la Nisa.Tratatele de la Maastricht si Amsterdam au prevazut prevezuirea sa cu scopul formarii reformei institutionale necesare procesului de extindere a UE. Prin tratatul de la Nisa se aproba un numar mare de reforme legat de procesul de extindere. Tratatul este semnat in februarie 2001, ratificat in 2003.Principalele obiective ale tratatului sunt:1.schimbari institutionale ce includ:-nr.de locuri in cadrulu parlamentului UE;-nr.de voturi alocate in cadrul Consiliului;-procesul de luare a deciziilor se face prin majoritatea calificata(fiecarei tari ii este alocota o pondere de voturi in functie de nr. Populatiei).2.Procesul de decizie:-extinderea ariei de utilizare a procesului de decizie prin vot cu majoritatea calificata prin cadrul consiliului.-cooperareea judiciara in problemele civile;-numarul minim de state membre pentru propunerea unei clauze (8 state);-cooperare strinsa in domeniile legistlativ,politica externa,politica economica si sociala.-dezvoltarea capacitatii militare a UE.Prin crearea unor structuri politice si militare si crearea comitetului politic si de aparare ce poate primi autorizarea din partea consiliului.-extinderea sprijinului comunitar in noi sectoare de activitate social,educational,comunitar.13.Prevederile Tratatului de la Lisabona.Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierelor intre statele membre intrunite in decembrie 2007, in cadrul unei conferinte interguvernamentale.Tratatul intra in vigoare in decembrie 2009.Acest tratat prevede modificari in tratatul de constituire a UE(cel de la Maastricht) si Tratatul de constituire a comunitatii europene(cel de la Roma) Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt:1.UE capata statut de persoana juridica;2.Functia de presedinte al consiliului UE este transformata in functia de presedinte al UE cu un mandat de 2.5 ani;3.Este infiintata functia de ministru de externe a UE;4.Numarul comisarilor este redus cu o treime;5.Se modifica modalitatea de vot in cadrul consiliului;6.Se extind functiile parlamentului european;7.Parlamentele nationale capata puteri sporite asupra reformelor UE;8.Parlamentul UE va constitui 731 membri, fiecare tara avind minim 6 si maxim 96 de membri in functi de nr. Populatiei. Dupa ratificarea tratatului in 2009 ,regulile tratatului de la

Nisa ramin pina in 2014.14.Institutiile Uniunii Europene.UE nu este un stat federal deoarece tarile membre isi pastreaza suveranitatea, nu este nici o organizatie interguvernamentala deoarece tarile membre isi unesc o parte din suveranitate si obtin o influenta si o putere colectiva.Prin reunirea suveranitatii se intelege ca statele membre delegheaza anumite puteri de decizie unor institutii comune pe care le-au creat impreuna, astfel incit deciziile cu privire la problemele specifice de interes comun sa poata fi adoptate in mod democratic la nivel European. Institutiile UE sunt:1.Parlamentul European-care reprezinta cetatenii UE si este ales de catre acestia;2.Consiliu UE-care repreprezinta statele membre;3.Comisi UE-care reprezinta interesele UE;Acest triunghi institutional elaboreaza politici si legi ce se aplica pe intreg teritoriu al uniunii.Comisia propune legi noi, iar parlamentul si consiliul le adopta.Statele membre aplica aceste legi, iar comisia asigura respectarea lor.Alte institutii:4.Curtea de Justitie-este arbitru final in litigiile din domeniul dreptului european;5.Curtea de Conturi-ce controleaza modul de finantare a activitatii UE.Puterile si responsabilitatile institutiilor sunt prevazute in tratatele ce stau la baza constituirii UE.Tratatele sunt aprobate de catre presedintii si priministrii tarilor UE si raatificate ulterior de parlamentul acestor tari.Institutiile complementare ale UE sunt:1.Comitetul economic si social European;2.Comitetul regiunilor;3.Banca Europeana de investitii;4.Banca Centrala Europeana;5.Ombudsmanul European;6.Controlul European pentru protectia datelor.Deasemenea mai sunt si numeroase agentii specializate ce indeplinesc anumite atributii de natura tehnica, administrativa.15.Parlamentul European.PE are mai multe competenţe, mai importante fiind cele consultative, de participare în elaborarea legislaţiei, de control asupra activităţii altor instituţii comunitare, pentru desemnare şi confirmare în funcţii, de gestionare şi monitorizare a executării bugetului. Exercitînd competenţele consultative, PE îşi poate exprima opinia (de obicei, sub formă de rezoluţii) cu privire la toate problemele ce vizează Uniunea Europeană, înaintînd-o instituţiilor comunitare. Pe de altă parte, şi propunerile Comisiei către Consiliu sunt înaintate Parlamentului European pentru o opinie consultativă. Parlamentul European poate sugera modificări, poate amîna adoptarea unei hotărîri pentru a-şi formula propriile opinii ori poate remite propunerile către comitetele sale specializate. PE este numit în mod neoficial «instituţie cu trei locuri de şedere». Şedinţele plenare se desfăşoară la Strasbourg, membrii Comitetelor parlamentare se întrunesc la Bruxelles, iar personalul administrativ, precum şi Secretariatul General au sediul la Luxembourg.16.Consiliul de ministri a UE.Consiliul UE este una dintre instituţiile decizionale centrale ale Uniunii Europene şi dispune de competenţe legislative şi executive importante. Consiliul, constituit în baza tratatelor adoptate în anii 50,  exercită o funcţie dublă în sistemul politic al UE: de instituţie a

Comunităţii şi de  forum pentru exprimarea intereselor naţionale. Consiliul Uniunii Europene nu are analogii în întreaga lume. Membri ai acestei instituţii sunt miniştrii guvernelor naţionale ale ţărilor UE.  Participarea miniştrilor se determină în baza problemelor discutate. De exemplu, dacă se discută o problemă ce ţine de mediul ambiant, se întrunesc miniştrii ecologiei, şi acest Consiliu este numit Consiliu al mediului.Problemele ce vizează relaţiile UE cu restul lumii sunt reglementate de către Consiliul pentru relaţii externe şi afaceri generale. Acest Consiliu are, însă,  responsabilităţi mult mai extinse pentru chestiuni de politica generală. Consiliul Uniunii Europene este instituţia în cadrul căreia miniştrii satelor membre decid asupra legilor europene. Sediile sale se află la Bruxelles şi la Strasbourg.17.Comisia UE.Comisia UE are un caracter supranaţional şi reprezintă organul executiv al Uniunii Europene. Comisia îndeplineşte şi rolul de secretariat al Uniunii Europene, angajînd pentru aceste activităţi funcţionari. Comisia Europeană a fost instituită prin tratatul de fuziune de la Bruxelles (1967), moment în care înalta autoritate a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, Comisia Comunităţii Economice Europene şi Comisia Europeana pentru Apărare au fost  substituite de o comisie unică. Comisia Europeană este calificată drept o forţă motrice a întregului sistem instituţional european, fiind organul executiv al Uniunii Europene şi avînd rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a  monitoriza aplicarea acestora. Sediul Comisiei este la Bruxelles.18.Curtea de Justitie.(CEJ) asigură interpretarea şi aplicarea conformă a TUE. CEJ oferă garanţii juridice, necesare funcţionării legii în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene, soluţionează divergenţele:  dintre statele membre; dintre statele membre şi Uniunea Europeană; dintre instituţiile Uniunii Europene; dintre Uniunea Europeană şi persoane fizice sau juridice, inclusiv colaboratorii ei. Curtea elaborează concluzii privitor la acordurile internaţionale, emite decizii preliminare pentru dosarele transmise ei de către instanţele naţionale, deşi acestea nu au nici o forţă juridică. Tratatul Uniunii Europene a conferit Curţii Europene de Justiţie autoritatea de a aplica amenzi guvernelor statelor,membre pentru neconformarea cu dreptul Uniunii Europene şi de a solicita guvernelor, care nu aplică dreptul european în mod corect, acoperirea daunelor provocate. În activitatea sa, CEJ îndeplineşte rolul de:-„curte constituţională”, care analizează încălcările şi implementează dreptul comunitar-„curte administrativă” în procesele intentate de persoane fizice sau juridice, care doresc anularea unei legi a Uniunii Europene;-„curte consultativă”, căreia instituţiile sau statele membre ale UE pot  adresa petiţii ce ţin de revizuirea juridică a acordurilor cu statele care nu sunt membre ale UE şi cu organizaţiile internaţionale. Sediul CEJ este la Luxemburg.19.Curtea de conturi a UE.(CEA), numită uneori şi Curtea de Conturi, este un organ al Uniunii Europene creat cu scopul de a realiza verificările de audit ale bugetului Uniunii Europene şi ale bugetului instituţiilor acesteia. Acest organ verifică legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor Uniunii Europene prin intermediul controlului de audit şi inspecţiilor. Scopul creării acestei instituţii a

fost de a îmbunătăţi angajamentul instituţional pentru o contabilizare mai sistematică. CEA examinează conturile tuturor încasărilor şi cheltuielilor comunitare şi ale oricărui organism creat de UE. La sfîrşitul fiecărui an financiar, Curtea de Auditori publică un raport anual cu privire la veniturile şi cheltuielile efectuate în mod legal şi regulamentar. Raportul este examinat de Parlamentul European înainte de a fi prezentat Comisiei. Sediul CEA se află la Luxemburg.20.Comitetul Economic si social european.Comitetul Economic si social european (CES) este un organ consultativ şi are calitatea de garant al diferitelor grupuri sociale şi economice (antreprenori, sindicate, fermieri, consumatori, etc.), interesele cărora sunt reprezentate în structura de conducere a Uniunii Europene. CES este şi un forum de discuţii esenţiale cu privire la  interesele comune în UE. Este, în acelaşi timp, o formă de introducere a dialogului şi o platformă instituţională, care oferă populaţiei implicate în viaţa economică şi socială a Europei posibilitatea de a participa la procesul de adoptare a deciziilor în Uniune. Comitetul Economic şi Social realizează  prezentarea opiniilor Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European, precum şi consultarea în diferite domenii ale politicii UE.21.Comitetul regiunilor.Comitetul rgiunilor (CoR) este un instrument instituţional independent, care reprezintă  interesele autorităţilor regionale şi locale ale Uniunii Europene. CoR are rol consultativ şi asigură conexiunea între autorităţile locale şi regionale şi instituţiile Uniunii Europene. Existenţa Comitetului Regiunilor oferă reprezentanţilor autorităţilor locale şi regionale posibilitatea de a-şi exprima opinia referitor la politica UE. CoR are dreptul de a prezenta din proprie iniţiativă rapoarte, oferind reprezentanţilor structurilor regionale şi locale posibilitatea să-şi expună opinia cu privire la orice aspect al integrării europene. Conform Tratatului de la Amsterdam, numărul domeniilor, în care este obligatorie consultarea CoR, a crescut. CoR are în atenţia sa problemele  referitoare la  angajarea forţei de muncă, politica socială şi cea de mediu. Sediul CoR este la Bruxelles.22.Banca europeana de investitii.Banca europeana de investitii (BEI) are menirea să ajute UE în realizarea obiectivelor ce şi le-a propus, prin finanţarea proiectelor de divers gen. Sunt selectate proiectele de interes public, care susţin integrarea europeană, asigură coeziunea dintre dezvoltare, politică, economie şi sfera socială, bazată pe o economie inovaţională. Activitatea BEI este non-profit, banca nu oferă sprijin financiar pentru salvarea sau menţinerea cursului valutar. Pentru propria activitate, BEI nu utilizează fonduri din bugetul UE. Aproximativ 90% din activităţile finanţate de BEI se desfăşoară în cadrul Uniunii Europene, dar o parte semnificativă este oferită şi viitoarelor state membre. În acest sens, BEI oferă un suport considerabil dezvoltării ţărilor din bazinul Mării Mediterane  şi Mării Caraibelor, Oceanului Pacific, Africii, precum şi Asiei şi Americii Latine. Sediul BEI este la Luxemburg.23.Banca centala europeana.Banca centala europeana (BCE) a înlocuit Institutul Monetar European (IME), care a pregătit calea către cea de-a doua etapă a UEM şi pentru introducerea valutei comune. BCE şi băncile centrale naţionale fac parte din Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). SEBC este

responsabil de politica monetară comună a ţărilor din zona euro, de conducerea operaţiunilor de schimb extern, de administrarea rezervelor oficiale de valută străină şi de promovarea operării corecte a sistemelor de plată. BCE poate emite, în mod independent, bancnotele „euro” cu scopul de a menţine stabilitatea sistemului financiar.Obiectivul de bază al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor economice generale ale comunităţii, fără a prejudicia obiectivul stabilităţii preţurilor. În acest mod, se păstrează un control strict asupra ratei inflaţiei. Scopul BCE este de a asigura, de la an la an, o creştere a preţurilor cu mai puţin de 2%. BCE dispune de propriul buget şi este verificată doar de Curtea Europeană de Auditori în ceea ce priveşte administrarea eficientă a fondurilor. Îşi are sediul în Frankfurt pe Main.24.Ombudsmanul European.Ombudsmanul European ca instituţie a fost creat conform prevederilor Tratatului Uniunii Europene de la  Maastricht. Ombudsmanul este un intermediar între cetăţean şi autorităţile UE. El are competenţa de a primi şi a investiga plîngerile cetăţenilor, întreprinderilor şi instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice cu domiciliu legal în ţările UE. Ombudsmanul ajută la eliminarea problemelor provocate de administrarea proastă în instituţiile europene, în alte structuri ale Uniunii, precum:-decizia incorectă a uneia dintre instituţiile europene sau a unora dintre organele structurii care afectează drepturile cetăţeanului, organizaţiei sau ale întreprinderii ;-discriminarea după gen, rasă, vîrstă sau viză de reşedinţă;-abuzul puterii;-refuzul informaţiei solicitate unei instituţii europene;-amînarea nemotivată a cercetării dosarului în instanţa europeană de justiţie;-procedura de examinare incorectă în instanţa europeană de justiţie.Ombudsmanul poate fi contactat de orice persoană, instituţie ori întreprindere amplasată pe teritoriul UE şi care consideră că a devenit o victimă a proastei administrări a unei instituţii sau organizaţii a Uniunii Europene. În fiecare an, ombudsmanii prezintă Parlamentului European un raport general cu toate cazurile investigate în această perioadă. Sediul acestuia se află la Strasbourg.25.Controlul European pentru protectia datelor.Controlorul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) este o autoritate independentă. Responsabilul European pentru Protecţia Datelor monitorizează procesele de colectare şi procesare a datelor cu caracter personal (spre exemplu, date medicale, adrese, numere de telefon). Orice persoană, care consideră că datele sale cu caracter personal care au fost colectate, prelucrate sau uilizate de o instituţie europeană sunt eronate sau au fost dobandite ilegal, poate inainta o plîngere Responsabilului European pentru Protecţia Datelor care este garantul european  al protecţiei datelor personale. În cazul în care plîngerea este întemeiată, Responsabilul European pentru Protecţia Datelor poate facilita trimiterea cazului la Curtea de Justitie. CEPD îşi are sediul la Bruxelles.Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi procedurile pe care trebuie să le urmeze sunt prevăzute în tratatele care stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate de preşedinţii şi prim-miniştrii tuturor ţărilor UE şi sunt ratificate ulterior de parlamentele

acestora din urmă.26.Scopurile şi realizările pieţii unice europene.Obiectivul principal urmărit de Comunitatea Economică Europeană a fost realizarea unei pieţe comune care presupunea libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă.Principiile formării pieţei unice au fost expuse în 76 articole ale Tratatului de la Roma, scopurile stabilite în Tratat necesitau realizarea progresivă într-o scurtă perioadă de timp, care este numită „perioadă de tranziţie” – 12 ani (1957 – 1969), către sfîrşitul acestei perioade au fost înregistrate următoarele rezultate:I.Libera circulaţie a mărfurilor – realizată către1 iulie 1968 – au reuşit să suprime taxele vamale, dar cele 6 ţări nu au reuşit să lichideze obstacolele de natură netarifară.II.Libera circulaţie a serviciilor – cunoaşte dificultăţi în domeniul serviciilor financiare şi cel al transporturilor.III.Libera circulaţie a forţei de muncă – din start au fost frînată prin nerecunoaşterea diplomelor şi existenţa unor limite în ceea ce priveşte funcţiile publice locale.Puţinele realizări obţinute în această perioadă şi obstacolele de diferită natură, împiedicau în perioada respectivă instaurarea pieţei interne unificate. În aceste condiţii apare Actul Unic European   (1986), ce stipulează: „Comunitatea va lua măsurile necesare realizării progresive a pieţei unice interne în cursul unei perioade ce va expira la 31 decembrie 1992”. Acest act fixează condiţiile juridice de executare a circa 300 de măsuri orientate spre:-Eliminarea frontierelor fizice – suprimarea controlului la frontieră-Eliminarea frontierelor tehnice – armonizarea normelor-Eliminarea frontierelor fiscale – libertatea totală a transferului de capital, taxelor pe valoarea adăugată, liberalizarea activităţilor bancare, echivalarea diplomelor, etc.27.Libera circulaţie a mărfurilor.Libera circulaţie a mărfurilor eate un obiectiv ce implică suprimarea frontierelor: 1).fizice, 2).fiscale, 3).tehnice, 4).bariere generate de pieţele publice.1). Desfiinţarea frontierelor fizice – după înfiinţarea la 1 iulie 1968 a Uniunii Vamale , ce presupunea eliminarea barierelor existente în schimburile dintre ţările membre şi realizarea unei politici comerciale unice faţă de terţi:-a fost elaborat un tarif vamal comun (TVC), taxele vamale fiind calculate în urma calculului mediei aritmetice a taxelor aplicate în cele 4 teritorii vamale pe care le cuprindea Comunitatea – Franţa, Italia, Germania, Benelux (Olanda, Belgia, Luxemburg).-suprimarea restricţiilor cantitative la export şi import-armonizarea legislaţiilor vamale naţionale, ce a dus la: aprobarea unui nou nomenculator de mărfuri aprobat la 23 iulie 1987; introducerea la 1 ianuarie 1988 „Documentului Administrativ Unic”; crearea sistemului statistic comunitar „Intrastat”; aprobarea Codului Vamal Comun în 1992; lichidarea tuturor frontierelor comerciale şi formalităţilor vamale către 1 ianuarie 1993.2). Desfiinţarea frontierelor fiscale – simplificarea regimului vamal nu a fost suficient pentru funcţionarea pieţei unice. Crearea unui spaţiu comercial competitiv presupune existenţa unui spaţiu de impunere fiscală, unde preţurile de piaţă să nu înregistreze diferenţe

importante la aceleaşi produse, din cauza taxelor naţionale. În acest context, se presupune necesitea armonizării nivelului TVA, a accizelor.Uniformizarea regimurilor impozitării a fost prevăzut din momentul creării Comunităţii Economice Europene în consecutivitatea următoare:-noiembrie 1962 aprobarea sistemului francez al taxei pe valoarea adăugată;-1987 se propun 2 posibilităţi de desfiinţare a frontierelor fiscale:a)aprobarea nivelurilor TVA,b)aplicarea taxării şi impozitării nu în ţara de distribuţie ci în cea de origine, se fixsează şi o perioadă de tranziţie (1 ianuarie 1993 – 1 ianuarie 1997)-19 octombrie 1992 – armonizarea nivelului TVA:a)suprimarea ratelor majorate (aplicabile la obiectele de lux;b)fixarea ratei normale la un nivel de cel puţin 15%.3). Suprimarea frontierelor tehniceObstacolele tehnice în libera circulate a mărfurilor decurg din legislaţia ţării importatoare, cuprinzînd reglementările cu privire la criteriile tehnice şi de calitate, aplicate pe acest teritoriu, existenţa lor are drept scop protecţia mediului consumatorului, respectarea cerinţelor privind fabricarea, securitatea, calitatea, etichetarea, marca, etc.Imposibilitatea eliminării acestei vast spectru de reglementări a condus la armonizarea lor. Astfel în 1969 Consiliu adoptă 2 programe ce vizeză lichidarea barierelor tehnice în schimburile dintre ţările membre. Principiul ales de aceste programe era „standatizarea totală”, care n-a ameliorat procesul de lichidare a barierelor tehnice.4). Eliminarea barierelor generate de existenţa pieţelor publicePiaţa publică – relaţiile existente între o persoană publică (stat, administraţii, securitatea socială) şi un terţ (forţă de muncă, servicii, etc.).Lichidarea barierelor generate de existenţa pieţelor publice s-a desfăşurat în mai multe etape:1971 – aprobarea unor reguli comune p/u pieţele publice, în cadrul cărora se depăşeşte o anumită limită în volumul tranzacţiilor efectuate.1988 – deschiderea tuturor sectoarelor spre concurenţă1990 – stabilirea procedurilor prin care unele sectoare excluse p/u concurenţă în 1971 să fie deschise concurenţei către 1 ianuarie 19931992 – introducerea principiului „preferinţei comunitare”28.Libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor.Libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor. Principiile asigurării liberei circulaţii a serviciilor şi capitalurilor au fost stabilite în Tratatul de la Roma şi Actul Unic European.Asigurarea liberei circulaţii a serviciilor şi capitalurilor se bazează pe principiile:-libertatea prestării serviciilor care oferă agenţilor economici ai unui stat membru posibilitatea de a avea parteneri într-o altă ţară membră şi presupune nedeplasare nici cumpărătorului, nici vînzătorului p/u serviciile financiare, mişcarea capitalurilor.-libertatea instalării într-un stat membru cu scopul de a crea o întreprindere prestatoare de servicii.Către 1 ianuarie 1993 libera circulaţie a capitalurilor în interiorul Comunităţii se consideră realizată. În ceea ce priveşte sectorul bancar, la 15 decembrie 1989 Consiliul adoptă o

directivă ce introduce condiţiile:a).Principiul aprobării „paşaportului unic”  – o bancă autorizată în ţara sa de originebeneficiază de dubla libertate de stabilire şi prestare a serviciilor bancare în Comunitate fără autorizaţii suplimentare în ţara de primire sau de destiaţie a serviciilor.b).Controlul general referitor la activitatea bancară a agenţilor economici cu sediul într-un anumit stat membru se efectuează de către autorităţile acestui stat.Prin activitate bancară se subînţelege atît operaţiunea de gestionare a conturilor şi împrumuturilor, cît şi tranzacţiile cu valorile mobiliare, participarea la emiterea de titluri, gestionarea patrimoniului, avînd tangenţe şi cu sectorul valorilor mobiliare.Prin sectorul financiar de-asemenea se subînţelege liberalizarea sectorului asigurărilor (automobilelor, de viaţă, de credite, etc.) p/u care se stabileşte în 1992 regimul „dublei libertăţi” în baza unei licenţe unice.Liberalizarea sectoarelor de ţine de transportul aerian şi telecomunicaţii – întîmpină dificultăţi, deoarece acestea sunt domeniile rezervate monopolurilor publice si supuse unor reglementări statale, pentru care introducerea concurenţei necesită o realizare în 2 etape: la nivel naţional si la nivel european.În 1987 are loc debutul politicii europene de deschidere a pieţelor naţionale aeriene, se împart egal liniile între companiile naţionale, tarifele aeriene se stabilesc atît de adminstraţiile naţionale cît şi prin iniţiativa companiilor.În iunie 1992 Consiliul decide de a instaura începînd cu 1 ianuarie 1993:-liberatatea tarifului aerian;-licenţa comunitară, eliberată de către autorităţile naţionale în baza unor criterii comune;-deschiderea concurenţei în toate liniile intracomunitare.Telecomunicaţiile se declară deschise concurenţei europene începînd cu 1990.29.Libera circulaţie a forţei de muncă.Libera circulaţie a forţei de muncă presumpune:a).Libera circulaţie a persoanelor – se bazează pe asigurarea libertăţii circulaţiei şi a stabilirii p/u un timp în interiorul statelor membre (stipulat în art. 8A în Tratatul de la Maastricht), care ţine de suprimarea controlului efectuat de poliţie la frontieră (prevăzută în Acordul Schengen şi asigurată doar persoanelor ce fac  parte din cele 9 ţări membre, cu excepţia Irlandei, Danenmarcii şi M. Britaniei)b).Libera circulaţie a muncitorilor – în acest domeniu au fost înregistrate progrese chiar din momentul intrăruu în vigoare a Tratatului de la Roma prin atribuirea unor drepturi fundamentale ce ţin de:-beneficierea de locuri de muncă-deplasarea cu acest scop pe teritoriu statelor membre-de a sta în mod liber pe teritoriul unui stat membru în caz de angajare-de  a locui în această ţară după obţinerea locului de muncă.Ulterior au fost obţinute şi alte realizări aşa ca introducerea unui sistem de echivalare a diplomelor în spaţiul comunitar.30.Şarpele Moneatar EuropeanOdată cu intratrea în vigoare a Tratatului de la Roma (1957) ţările membre ale CEE ş-au

restabilit convertibiliatatea reciprocă a monedelor naţionale.Ideea creării Uniunii Economice şi Monetare a fost lansată încă în anii `60 de către prim-ministrul Luxemburgului Pierre Werner, ca rezultat al instabilităţii ratelor de schimb  a monedelor europene (deprecierea lirei sterline -1967, a francului – 1969, reevaluarea mărcii -1969) şi creşterii neîncrederii faţă de moneda americană pe plan internaţional.În 1971 în martie în baza deciziei sametului european de la Hage (1969 în decembrie) a fost elaboratplanul Werner, care prevedea instaurarea unei uniuni monetare complete într-o perioadă de 10 ani. În 1972 intră în vigoare „Şarpele monetar” (Acordul de la Bâle, martie 1972).Principalele măsuri şi mecanisme monetare:1.Marjele de fluctuaţie între monedele europene, a fost stabilită o marjă de fluctuaţie ± 2,25% pentru toate monedele europene. Marjele de fluctuaţie între monedele europene erau de 2,25% şi „şarpele” format se deplasa în tunelul, ce autoriza fluctuaţia de 4,5%;2.Crearea Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM), ce are ca scop dirijarea mecanismului de susţinere monetară pe termen scurt şi acordarea de asistenţă financiară pe termen mediu. Pentru asigurarea fluctuaţiei monedelor europene în limitele autorizate se presupunea intervenţia băncilor centrale europene. În cazul limitei stabilite de ± 2,25% faţă de moneda americană, băncile centrale pot interveni pe piaţa de schimb pentru a normaliza situaţia creată prin vînzarea/cumpărarea valutei respective.3.Crearea Comitetului de politică economică. Acest Comotet avea misiunea de a coordona politicele economice ale statelor membre şi asigurarea stabilităţii ratelor de schimb.„Şarpele monetar” în timpul crizei economice din anii `70, din motivul creşterii preţurilor la produsele petroliere, ceea ce a contribuit la stagnarea procesului de creştere economică.În aceste condiţii fiecare ţară membră a adoptat un şir de măsuri proprii. Din acest motiv „şarpele monetar” a fost supus unui eşec total, în această perioadă Marea Britanie, Irlanda şi Italia n-au participat la mecanismul de intervenţie propus de FECOM, iar Franţa în 1976 abandonează, în general, acest sistem.31. Sistemul Monetar European (SME).Treptat ţările participante au început să părăsească „Şarpele minetar”, motivele fiind criza SMI (deprecierea dolarului), criza petrolieră (1973), disimetria intervenţiilor pe piaţa de schimb.În urma propunerii Consiliului European de la Copenhaga (aprilie 1978) şi a deciziei de la Breme (iulie 1978) „Şarpele” a fost înlocuit cu Sistemul Monetar European, ce intră în vigoare în martie 1979 şi debutează prin crearea unei monede de cont, numită ECU (European Currency Unit)ECU servea pentru contabilizarea operaţiunilor realizate de FECOM şa ca bază de calcul al indicatorului de divergenţă  în operaţiunile de susţinere pe piaţa de schimb.SME se caracterizează prin elementele:1.SME – sistem de schimb comunitar bazat pe ECU2.Existenţa pentru fiecare monedă europeană a unui curs pivot corelat cu ECU, ce servea la stabilizarea grilei cursurilor pivot bilaterale între monedele europene3.Stabilirea unui indicator de divergenţă menit să prevină tensiunile din cadrul SME

4.Creşterea volumului şi duratei creditelor între băncile centrale5.Transferul resurselor destinate favorizării adaptărilor structurale ale ţărilor şi regiunilor defavorizateValoarea ECU rea definită printr-un „coş” al monedelor europene şi corespondea mediei ponderate a lor. Ponderea fiecărei monede în „coş” se calcula în funcţie de 2 criterii:a)Valoarea PIB;b)Volumul comerţului exterior intracomunitar al ţărilor respective;Ponderea fiecărei monede europene în componenţa ECU era revăzută la fiecare 5 ani sau dacă ponderea monedei a variat mai mult de 25%. Începînd cu  noiembrie 1993 componenţa ECU a fost îngheţată, ceea ce înseamnă că ratele fixe nu mai puteau fi modificate (conform tratatului de la Maastricht).Ţările participante la SME nu puteau modifica unilateral perităţile monedelor naţionale în raport cu ECU, doar în urma negocierilor şi votării unanime a ţărilor membre.Funcţiile ECU: 1.ECU – unitate de cont al SME;2.Instrument de rezervă pentru băncile central europene. ECU este dependentă de cursul aurului şi dolarului american;3.ECU – instrument de piaţă autorizat.Cea mai gravă criză mondială în cadrul SME se consideră cea din 1992, care a avut motivele:-efectele ce reies din intensificarea semnificativă a activităţilor financiare şi liberalizarea circulaţiei capitalurilor;-speculaţiile frecvente pe pieţele de schimb accentuiazăinsuficienţa rezervelor băncilor centrale pt. Susţinerea monedelor naţionale;-existenţa factorilor economici ca: diferenţierea ratelor;Pentru a restabili stabilitatea schimburilor între monedele naţionle se necesită unificarea monetară completă şi realizarea  Uniunii Economice şi Monetare.32.Uniunea Economică şi Monetară.Pe parcursul 1992-1993 SME a cunoscut mai multe crize, ceea ce a dus la realizarea planului Werner, adică instaurarea monedei unice şi constituirea Uniunii Economice şi Monetare. LA consiliul European de la Madrid din iunie 1989 a fost adoptat „raportul Delors” care este raportul dintre Uniunea Economică şi Financiară în Comunitatea Europeană.Raportul Delors presupunea realizarea unificării monetare în trei etape şi crearea sistemului european de bănci centrale pentru coordonarea politicii monetare naţionale.I etapă: (iulie 1990-decembrie 1993), cuprinde măsurile:1.liberaliazarea totală a circulaţiei capitalurilor intracomunitare;2.instaurarea unie convergenţe dure a politicilor economice şi a rezultatelor macroeconomice ale statelor membre;3.realizarea independenţei băncilor centrale faţă de guvernele lor;II etapă: (ianuarie 1994 – decembrie 1998) – este o fază de pregătire către UEM şi presupune:1.instaurarea Institutului Monetar European (IME), care preia funcţiile FECOM-ului, avea rol de cooperare între Băncile Centrale, coordonarea politicilor monetare

2.aprofundarea macroeconomică a candidaţilor la UEM.III etapă: (ianuarie 1999 – ianuarie 2002) – constituirea momentului abandonării SME şi intrarea în vigoare a UEM, adică:1.crearea Băncii Centrale Europene, transferul de la Băncile Central Europene la Banca Central Europeană, toate luate împreună constituind Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC)2.implimentarea politicii monetare unice3.substituirea către 1 ianuarie 2002 a monedelor cu moneda unică – „Euro”, la rata decisă de Consiliul Europei;La Summit-ul de la Madrid din 15-16 decembrie 1995 şefii statelor participante la UEM se decid asupramodalităţilor trecerii la moneda unică:-adoptarea denumirii „euro” pentru moneda unică-momentul stabilirii de către Consiliul Europei a listei de ţări ce vor participa la UEMprocesul de introducere progresivă a monedei unice se va realiza în perioada 1 ianuarie 1999 – 30 iunie 2002 după cum urmează:a). de la 1 ianuarie 1999 tranzacţiile intrabancare, operaţiunile de schimb externe, emisia obligaţiunilor de stat se vor realiza în „euro”b). De şla 1 ianuarie 2002 paralel cu monedele naţionale vor circula bancnotele de „euro” ce vor înlocui bancnotele naţionale cel tîrziu la 1 iulie 2002.33.Costurile, avantajele şi dezavantajele Uniunii Economice şi Monetare.Avantajele şi costurile creării UEM:1.Moneda unică – stimulant al pieţii unice europene. Eficacitatea microeconomică a creării unei monede unice pe lîngă piaţa unică constituie un avantaj ce va conduce la ameliorarea funcţiei de alocare a resurselor mecanismului preţurilor pentru întreaga comunitate.2. Lichidarea costurilor directe – ce reese din conversia valutelor europene în alte valute.-Economia la costurile interne – majoritatea întreprinderilor ce lucrau cu mai multe valute suportau cheltuieli enorme legate de: necesitatea angajării personalului competent în gestionarea valutelor respective.-Reducerea timpului şi costurilor plăţilor peste frontiere– crearea monedei unice şi a unui sistem de bănci centrale va simplifica gestionarea bancară;-Suprimarea riscului de schimb;-Efecte favorabile asupra ratelor dobînzii – diminuarea costurilor de intermediere, convergenţa ratelor dobînzii;-Creşterea rolului monetar şi financiar – crearea monedei unice duce la mărirea cotei de participare în operaţiunile financiare şi comerciale internaţionale în raport cu cele mai puternice valute mondiale – dolarul SUA, yen-ul japonez.Dezavantajele monedei unice:-Costul ridicat la conversie pentru funcţionarea EURO este nevoie de mari eforturi umane şi financiare-Abandonarea suveranităţii- monedele naţionale întotdeauna au constituit un simbol al statului respectiv.