MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂLeziuni care apar pe fondul modificării condiţiilor de mediu intern şi extern
ATROFIA şi HIPOTREPSIAHIPERTROFIAHIPERPLAZIAMETAPLAZIA
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂATROFIA: reducerea volumului unui ţesut sau organ după ce acesta a atins maximum de
dezvoltare corespunzător speciei, vârstei, rasei, sexului.
Se poate confunda cu alte leziuni în care se constată volum mai mic decât normal: 1.INVOLUŢIA: reducerea volumului unui organ după ce acesta şi-a încheiat sau diminuat funcţia fiziologică (involuţia uterului după gestaţie, a glandei mamare după lactaţie, a timusului la intrarea în pubertate).2.HIPOPLAZIA (HIPOGENEZIA): formarea incompletă a unui organ în timpul perioadei intrauterine (hipoplazia renală, ovariană, testiculară etc.).3.AGENEZIA: lipsa unui organ, datorită nedezvoltării sale în perioada intrauterină (agenezia encefalului, agenezie renală, agenezie ovariană etc).
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂHIPOPLAZIE (HIPOGENEZIE): formare insuficientă a unui organ în timpul vieţii
intrauterine
Rinichiul stâng este subdezvoltat, la secţionare parenchimul este nomal.
PORC
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂATROFIA: reducerea volumului unui ţesut sau organ după ce acesta a atins maximum de
dezvoltare corespunzător speciei, vârstei, rasei, sexului.
Clasificare după criteriul etiologic:1. Atrofia de compresiune2. Atrofia de inactivitate 3. Atrofia neurogenă4. Atrofia actinică5. Atrofia toxică6. Atrofia hormonală7. Atrofia marasmatică8. Atrofia senilă
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂATROFIA: reducerea volumului unui ţesut sau organ după ce acesta a atins maximum de
dezvoltare corespunzător speciei, vârstei, rasei, sexului.
Clasificare după criteriul morfologic:1. Atrofia simplă2. Atrofia grasă3. Atrofia seroasă4. Atrofia fibroasă5. Atrofia brună
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia de compresiune: produsă de formaţiuni patologice care apasă un timp îndelungat
organele învecinate (calculi, concremente, chisturi, tumori, lichide acumulate excesiv)CAL
Atrofie de compresiune localizată în rinichi
consecutiv hidronefrozei. Bazinetul este mult extins,
volumul rinichiului atrofiat este mult diminuat
comparativ cu cel normal.
OAIE
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia de compresiune: produsă de formaţiuni patologice care apasă un timp îndelungat
organele învecinate (calculi, concremente, chisturi, tumori , lichide acumulate excesiv)
Atrofie de compresiune renală produsă consecutiv compresinii calculilor renali (se
observă reducerea considerabilă a corticalei). Din punct de vedere morfologic, atrofia de compresiune se exprimă ca atrofie fibroasă
(culoare alb-sidefie a zonelor atrofiate).
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia de compresiune: produsă de formaţiuni patologice care apasă un timp îndelungat
organele învecinate (calculi, concremente, chisturi, tumori , lichide acumulate excesiv)
Atrofia cerebrală de compresiune: este produsă de acumulare excesivă
de lichid cefalorahidian.
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia de inactivitate şi atrofia neurogenă: afectează frecvent musculatura scheletică.
Fibrele musculare alternează cu striuri albe, reprezentate de ţesut conjunctiv (morfologic, atrofia de inactivitate şi atrofia neurogenă
se exprimă morfologic ca atrofie fibroasă).
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia marasmatică (cahexia): specifică animalelor adulte datorită înfometării
(malnutriţie) sau în urma unor boli cronice exprimate ca maldigestie şi malabsorbţie.
Atrofia marasmatică se manifestă ca o atrofie generalizată: este mai puternic exprimată morfologic la muşchii scheletici (reducerea maselor musculare, cu evidenţierea
proeminenţelor osoase), ţesutul adipos (maniamente), organele implicate în protecţia imunitară a organismului.
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂ
Atrofia seroasă: specifică ţesutului adiposAtrofia seroasă este
asociată atrofiei marasmatice. Lipidele de rezervă stocate în ţesutul adipos sunt
folosite ca furnizor de suport energetic pentru metabolism. Epuizarea acestora va transforma ţesutul adipos într-o masă cu aspect seros,
gelatinoasă, translucidă, de culoare
gălbuie. Datorită aspectului gelatinos,
acest tip de atrofie mai este denumit şi edem de
foame (datorită înfometării).
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂAtrofia seroasă: specifică ţesutului adipos
Măduvă grasă de la nivelul canalelor
medulare ale oaselor conţine în principal
ţesut adipos care poate suferi atrofie seroasă în condiţii de inaniţie
(înfometare).
MODIFICĂRI DE ADAPTARE MORFOLOGICĂ ŞI FUNCŢIONALĂ
Atrofia brună: frecvent observată macroscopic în ţesutul muscular
Atrofia brună se caracterizează prin asocierea procesului de
micşorare a volumului unui organ cu acumularea unui pigment de
uzură – lipofuscina (lipofuscinoză) . Organele afectate (cordul) va
prezenta un volum mai mic decât normal asociat cu pigmentaţia brună a musculaturii cardiace.
Acest tip de atrofie este repezentativ pentru animalele
bătrâne (atrofia senilă).
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Hipertrofia compensatorie (vicariantă) este evidentă în cazul organelor pereche. Dacă în unul dintre cele două organe au intervenit leziuni ce au dus în final la diminuarea sau
oprirea funcţiei , congenerul va prelua funcţia organului afectat, suferind în timp o mărire de volum.
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Hipertrofia de hiperactivitate: este caracteristică ţesutului muscular
(scheletic, cardiac, neted). Apare atunci când este necesar un efort susţinut, mai
mare decât cel obişnuit şi de lungă durată.
Hipertrofia de hiperactivitate a ţesutului muscular apare la
animalele de sport şi la cele din rasele combatante (păsări). Acest
fenomen nu este generat numai prin efort suţinut, ci şi prin selecţie
genetică.
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Hipertrofia de hiperactivitate a cordului
Hipertrofia cardiacă: se caracterizează printr-o mărire a cordului, manifestată prin îngroşarea evidentă a pereţilor; cea mai frecventă este hipertrofia cordului stâng; apare atunci ând intervin îngustări (stenoze) ale orificiilor cardiace.Dilataţia cardiacă (pseudohipertrofia): se produce o mărire a cordului caracterizată prin subţiere evidentă a pereţilor (mai ales cei ventriculari) şi mărirea volumului camerelor cardiace; fenomenul se constată cel mai des în ventriculul drept şi este generat de un volum prea mare de sânge care rămăne în cord după contracţie.
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Hipertrofia cordului
Hipertrofie cardiacă stângă, peretele ventricular stâng este puternic îngroşat, ducând la micşorarea
spaţiului ventricular.
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Dilataţia (pseudohipertrofia)cordului
Cordul are consistenţă flască (mai evidentă pe ventricului drept), la deschidere ventriculul drept este plin cu sânge
necoagulat sau coaguli cruorici.
Dilataţia cordului duce la schimbarea aspectului general al formei: cord cu dublu apex, apex
rotunjit, cord globulos).
HIPERTROFIA: mărirea volumului unui organ pe baza măririi volumului celululor constituente (numărul acestora rămâne constant).
Dilataţia (pseudohipertrofia)cordului
Dilataţie cardiacă, se remarcă aspectul globulos, cu apex rotunjit, lăţimea la bază este mai mare decât înălţimea cordului. La deschidere cavitatea ventriculară este largă, dilatată.
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente. Procesul de hiperplazie are la bază multiplicarea (diviziunea)
celulelor.
HIPERPLAZIE:1. Adaptativă2. Regenerativă3. Inflamatorie4. Tumorală
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente.
Hiperplazia regenerativă a măduvei osoase apare în
cazul unor hemoragii masive sau când are loc o distrucţie a unui număr
mare de eritrocite (hemoliză produsă de
bacterii, virusuri, paraziţi). Eritrocitele distruse nu pot fi înlocuite de teritoriile de
măduvă hematogenă existente, astfel că apare necesitatea formării unor
zone noi. În acest mod, zonele de măduvă grasă
existente în oasele lungi se vor transforma în măduvă
roşie hematogenă, denumite insule de
fetalizare . Denumirea provine de la asemănarea
cu măduva fetuşilor.
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente.
Hiperplazia inflamatorie este specifică tuturor tipurilor de inflamaţie cronică, în care are loc multiplicarea celulelor implicate în procesul inflamator. Procesul se caracterizează prin formarea unor noduli de
diferite dimensiuni, delimitaţi, albicioşi, lucioşi pe secţiune.
SPLINĂ
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente.
Hiperplazia tumorală este procesul care stă la baza formării tumorilor. Poate afecta orice organ, fiind rezultatul multiplicării unor celule normale (tumori benigne) sau a unor celule diferite de cele normale (tumori maligne). Hiperplazia tumorală poate manifesta un aspect
difuz, aspectul caracteritic fiind volumul exagerat (splenomegalie). De asemenea, se observă tendinţa de răsbuzare.
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente.
Hiperplazie tumorală difuză: volumul este exagerat, mult mărit, culoarea albicioasă, slăninoasă pe secţiune, asemănătoare cărnii de peşte.
Rinichi vacă Pulmon porc
HIPERPLAZIA: creşterea volumului unui ţesut sau organ pe baza creşterii numărului celulelor constituente.
Hiperplazia tumorală nodulară: nodulii pot fi unici sau multipli, în general bine delimitaţi, uneori sunt înconjuraţi de o capsulă de ţesut conjunctiv, au
culori şi dimensiuni variabile.
Rinichi Splină