Modernismul este o orientare  a  literaturii române  interbelice care ilustrează detaşarea de

tradiţionalism şi efortul de sincronizare  cu mişcarea literară europeană. Poezia interbelică are

în vedere esteticul prin forma artistică rafinată, caracteristicile  limbajului fiind reflexivitatea,

ambiguitatea. De asemenea, poeţii modernişti introduc noi categorii estetice, (precum urâtul,

grotescul), deseori poezia devenind o meditaţie asupra ei înseşi, specie lirică cel mai des

cultivată fiind arta poetică. 

Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu- poet dublat de matematician, a cărui

operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică. Poemul Riga Crypto şi

lapona Enigel a fost publicat în vol. Joc secund  şi face parte din etapa baladic-orientală. Potrivit

notaţiilor autorului, textul aparţine speciei baladei, însă având în vedere complexitatea textului,

ambiguizarea sensurilor în spirit modernist, se poate afirma că  Riga Crypto şi lapona Enigel este

un poem alegoric.

Tematica ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înţelegerea sensurilor lumii,

neputinţa depăşirii propriei condiţii.

Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu asemenea celui din

celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă atenţia asupra statutului social

al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt (lapona- locuitoare a Laponiei). Numele

Crypto face trimitere la caracterul ascuns al regelui, dar şi la natura sa vegetală, la specia de ciuperci

a criptogramelor. Enigel provine din englezescul angel (înger), subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa

personajului feminin.

Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii în povestire),

ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică (imposibilă). Partea întâi,

considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează câteva detalii spaţio-temporale,

substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu european. Este conturată o atmosferă

lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al  spartului nunţii, în cămară, când îndemnat de

nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste de dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi Crypto, regele

ciupearcă.

În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al întunericului,

simbolizând lipsa cunoaşterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui, o fire ciudată, închisă,

un neînţeles, ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume, că nu îşi împlineşte menirea: Şi răi

ghioci şi toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, / Sterp îl făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să

înflorească. În continuare, este conturat portretul laponei, care se remarcă prin gingăşie,

puritate Laponă mică, liniştită/ Cu piei, pe nume Enigel. Tânăra Enigel vine din ţinuturile arctice,

geroase şi se îndreaptă spre sud, în căutare de soare şi lumină – simbol al cunoaşterii. În drumul său,

ea poposeşte la Crypto, mirele poienii, ca să se odihnească şi să-şi adape renii. Întâlnirea celor două

fiinţe care provin din lumi diferite, dialogullor, povestea de dragoste au loc în vis, spaţiu oniric ce

aminteşte de Luceafărul eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu a fost considerat

un Luceafăr întors. Astfel, există un paralelism al celor două poeme, protagoniştii care aparţin unor

lumi inferioare aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia. Însă dacă în Luceafărul eminescian

principiul feminin era cel inferior, încercând să acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga

Crypto şi lapona Enigel regele ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând la

iubirea pentru o fiinţă umană. Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona presupune o

serie de chemări şi de refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al iubirii, fruct analog

mărului edenic, pentru a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat: Enigel, Enigel, / Ţi-am

adus dulceaţă, iacă/ Uite fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă. A doua oară, Crypto îşi oferă

întreaga fiinţă Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine, iar în final, întreaga sa împărăţie,somnul

fraged şi răcoarea. Există o anumită gradaţie în refuzul fetei: la început, verbul la indicativ mă

ducsugerează hotărârea de a-şi urma calea; a doua oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă

nehotărârea acesteia, iar în final, sintagma ca o lamă de blestem sugerează suferinţa tinerei care

înţelege că nu poate rămâne alături de rege. Pentru Enigel, somnul fraged şi răcoarea definesc

biologicul, materia aflate în opoziţie cu soarele-nţelept, simbol al devenirii spirituale – astfel

poemul poate fi interpretat ca o alegorie a raportului spirit-materie. Încercând a-şi depăşi condiţia

prin iubire, riga intră în spaţiul ucigător al soarelui şi înnebuneşte, devine o ciupercă otrăvitoare,

însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din propria lume.

Personajele poemului alegoric sunt prezentate în antiteză, pentru că reprezintă două lumi opuse. Cea

care trăieşte adevărata dramă este Enigel prin zbuciumul sufletesc, prin tentaţiile pe care le încearcă,

dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.Textul respectă canoanele prozodiei clasice prin

unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi conferă o muzicalitate aparte.

Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade alegorice  barbiene,

impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului