Conservarea biosferei

„Societatea zoologică din Londra a anunţat că, în urma compilării informaţiilor deţinute, din anul 1970 până în prezent s-au stins între un sfert şi o treime din speciile de animale care trăiesc în sălbăticie. Dintre speciile terestre, au dispărut aproximativ 25%, situaţia fiind însă şi mai dramatică în cazul speciilor marine, mai puţine cu 28% şi de apă dulce, al căror număr s-a diminuat cu 29%:” („Ziua”, 16 aprilie 2008). Astfel de informaţii apar destul de des în presa din toată lumea, preluate şi în cea din România. Nu numai speciile de animale dispar, ci şi cele de plante.

Numeroase specii de animale au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie din cauza vânătorii. Printre acestea se numără: zimbrul, bourul, leul asiatic, zăganul european, bizonul, porumbelul migrator din America de Nord. Cazuri celebre sunt mamutul (unii cercetători consideră că este prima specie ce a dispărut din cauza omului), pasărea moa din Noua Zeelandă şi dodo din Insulele Mauritius. Dar, vânătoarea este permisă şi chiar necesară în anumite medii în care au dispărut prădătorii naturali (ca de exemplu în unele parcuri naţionale din Africa). Pescuitul în scopuri comerciale a determinat reducerea drastică a efectivelor de peşti marini, dar şi de mamifere marine (unele specii de balene, rechini, somonul).

Farmacopeea populară, în special cea asiatică foloseşte diverse părţi ale animalelor pentru prepararea unor leacuri miraculoase. Astfel, tigrul şi toate speciile de rinocer (cinci la număr) sunt cele mai celebre cazuri aflate pe lista roşie. Bucătăria tradiţională, în special în E Asiei, utilizează părţi sau produse ale animalelor pentru prepararea unor feluri de mâncare scumpe, dar foarte căutate (de exemplu, supa din cuib de rândunică, din aripioare de rechin).

Într-o societate tehnologizată, unde individualismul este ridicat la rang de regulă, animalele, mai puţin pretenţioase, sunt transferate din mediul lor natural în casele oamenilor. Astfel, sunt utilizate ca animale de companie diverse specii de papagali, iguane sau maimuţe (celebrul urangutan). Pălăriile fistichii, evantaiele doamnelor din trecutul apropiat, hainele din blănuri scumpe, accesoriile şi încălţămintea din pieile unor animale exotice sunt tot atâtea motive ale presiunii asupra unor specii (pantera, pasărea paradis, chincilla, zibeline, vidra de mare).

Moda, bucătăria tradiţională, farmacopeea populară şi folosirea animalelor drept companioni ai oamenilor au potenţat braconajul şi formarea unei adevărate reţele mai mult sau mai puţin legale de comerţ internaţional, greu de controlat de către autorităţi.

Creşterea explozivă a populaţiei, de unde nevoia crescândă de hrană, cererea în creştere de biocombustibili sunt tot atâtea cauze ale presiunii imense asupra habitatelor naturale şi, implicit, asupra speciilor de pante şi animale. Astfel, numai în ultimii 30 de ani, 1,2 mil. km² de pădure au fost convertiţi în terenuri agricole. Pădurea ecuatorială braziliană a pierdut, în ultimii 20 de ani, 350000 km². Situaţia este la fel de gravă în Asia de SE, unde imense suprafeţe de pădure ecuatorială lasă loc plantaţiilor de palmieri de ulei, utilizat ca biocombustibil şi în industria alimentară.

Omul poate schimba echilibrul ecologic şi prin introducerea de specii străine în habitatele autohtone. Astfel, în Australia, prin introducerea mamiferelor europene (vulpi, iepuri, oi, pisici, şoareci) au fost eliminate total sau parţial 35 de specii de marsupiale. Şobolanii, câinii şi mangustele au eliminat soledonţii (insectivore), aguti şi papagalii din Insulele Antile.

1

Deşertificarea, defrişarea şi incendierea pădurilor tropicale, poluarea, prelevarea în scopuri farmaceutice, industria parfumurilor, turismul necontrolat sunt cauze ale dispariţiei speciilor de plante.

Pe glob au fost identificate cca 2 milioane de specii de vieţuitoare, din care 1500000 specii de animale şi cca 500000 specii de plante. Numeroase specii nu au fost încă identificate. Există estimări că pe Terra ar trăi cca 10 milioane de specii de plante şi animale.

În prezent cca 18000 de specii sunt ameninţate, dar cca 5000 specii de animale şi 34000 specii de plante riscă să intre în aceeaşi categorie. Mai grav însă, multe specii de plante şi animale se sting fără a fi măcar cunoscute.

Iată o listă cu specii de animale aflate în mare pericol: vidra de mare, marmota Vancouver (sub 100 de exemplare), condorul american (140 de exemplare în captivitate), lupul roşu american, lamantinul din Florida (2700 exemplare), balena cenuşie, broasca ţestoasă uriaşă de Galapagos, jaguarul, furnicarul mare, tapirul lui Baird, ara galben roşiatic (3000 de exemplare), somonul din Atlantic, morsa din Atlantic, râsul iberic (300- 600 de exemplare), cimpanzeul, rinocerul alb, gorila de munte (400), zimbrul (3000), foca Monachus din Mediterana (300), câinele hienă, aye-aye din Madagascar, rinocerul indian (sub 2000), panterea zăpezilor, toate subspeciile de tigri, inclusiv cel bengalez, gavialul, panda, ibisul japonez, urangutanul, vaca de mare, varanul de Komodo, koala, şobolanul cangur de deşert, rechinul alb.

Dintre plantele aflate în pericol menţionăm: specii de orhidee, ginsengul, specii de arbori tropicali, tisa.

Pentru limitarea pierderilor şi protejarea speciilor de plante şi animale pot fi luate diverse măsuri, pe diverse paliere, de la cel local, chiar individual (ca de exemplu decizia de a nu achiziţiona un animal de companie, limitarea utilizării îngrăşămintelor chimice pe propriile terenuri agricole, practicarea vânătorii şi pescuitului în perioadele permise de lege) până la cel naţional (înfiinţarea de arii protejate, legi pentru protecţia mediului) şi internaţional.

La nivel internaţional au luat fiinţă o serie de organisme guvernamentale: F.A.O. (Organizaţia pentru Alimentaţie în Agricultură), PNUE (programul Naţiunilor Unite privind mediul înconjurător), UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, Ştiinţă şi Cultură), în cadrul căreia funcţionează Convenţia Ramsar (pentru protejarea zonelor umede), Convenţia privind protejarea patrimoniului mondial, cultural şi natural, precum şi neguvernamentale: UICN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii), cea care a elaborat Cartea Roşie în care sunt trecute speciile periclitate, WWF (World Wild Found).

Dar, poate cea mai importantă măsură este aceea a înfiinţării unor arii protejate, adică parcuri naţionale, naturale, rezervaţii naturale şi ale biosferei.

În prezent pe glob există peste 100000 de arii protejate, acoperind cca 12% din suprafaţa continentelor. Suprafaţa arealelor protejate a crescut de la 300 milioane hectare în 1970 la peste 1200 milioane hectare în 2000.

La nivel regional cele mai extinse areale protejate se regăsesc în regiunea Asia-Pacific (aproximativ 300 mil. ha), ceea ce reprezintă o treime din suprafaţa protejată la nivel mondial. Pe locul următor se situează America de Nord (264 mil. ha). În Africa 7% din teritoriu este protejat. Dintre arealele marine protejate, cele mai multe se regăsesc în regiunea Asia-Pacific (peste 500), urmată de America Latină şi Caraibe (peste 300).

2

UICN (înfiinţată în 1948) a stabilit 6 categorii de arii protejate: rezervaţii ştiinţifice integrale, parcuri naţionale, monumente ale naturii, peisaje terestre sau marine protejate, rezervaţii ale biosferei, rezervaţii naturale.

Parc naţional = „areal relativ întins unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt material alterate de exploatarea şi ocuparea umană, unde speciile de plante şi animale, aspectele geomorfologice şi habitatele sunt de interes ştiinţific, educativ, recreativ deosebit sau care deţine un peisaj natural de o mare frumuseţe, unde autoritatea cea mai competentă a ţării a luat măsuri de prevenire şi eliminare cât mai curând posibilă a oricărei exploatări sau locuri a întregului areal, să întărească efectiv respectul faţă de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui, unde vizitatorilor le este permisă intrarea în condiţii speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale şi recreative” (1969, UICN).

Activităţile umane sunt supuse unui regim special: este interzisă exploatarea minieră şi forestieră, vânătoarea şi pescuitul, păşunatul animalelor domestice, practicarea agriculturii, industriei şi comerţului, construcţia barajelor, locuinţelor, liniilor electrice de înaltă tensiune, este limitată construcţia căilor de comunicaţie. Sunt permise o serie de acţiuni legate de practicarea turismului: construcţia de hoteluri şi campinguri marginale, efectuarea unor trasee ghidate, participarea la filmări documentare, cercetarea ştiinţifică, practicarea unor sporturi (echitaţie, canotaj, schi).

Aceste principii sunt valabile în Europa, Australia, Canada, Oceania şi America de Nord. Parcurile naţionale africane, cu suprafeţe mari şi efective mari de animale, autorizează şi unele activităţi umane (păstorit, vânătoarea în anumite condiţii, safari). În Asia, unele parcuri naţionale includ mici aşezări de cult (Japonia) sau balneare (India, Pen. Indochina), permit turismul de tip safari. Parcurile naţionale nord-americane au un rol preponderent recreativ, susţinut de un turism intensiv.

Parcurile naţionale sunt structurate astfel:- parcul propriu-zis, care protejează global flora, fauna şi peisajele naturale, unde activităţile umane sunt supuse unui regim special şi unde se practică turismul organizat;- rezervaţiile integrale, unde circulaţia turistică este interzisă, cu rol de protecţie totală;- preparcul, un areal periferic ce cuprinde dotările turistice şi administrative.

Prima rezervaţie naturală a fost creată în anul 1864 (Yosemie, pentru protejarea arborelui sequoia), iar primul parc naţional a fost declarat Yellowstone (1872), ambele în SUA.

Alte exemple de parcuri naţionale: Altun (Altân-Tag, China, peisaj montan), Amazonia (statul Para, Brazilia, pădure ecuatorială), Ayers Rock (Australia), Badland (SUA), Bialowieza (Polonia / Belarus, unde este protejat zimbrul), Camargue (Franţa), Crater Lake (SUA), Etosha (Namibia), Everglades (Florida, mlaştini), Galapagos, Gir (India, singurul loc unde supravieţuieşte leul asiatic), Glacier Bay (Alaska), Groenlanda, Grand Canyon, Hortobagy (Ungaria, pustă), Iguacu (Brazilia / Argentina, pădure tropicală, cascade), Kakadu (Australia), Kalahari – Gensbok (Africa de Sud), Katmai (Alaska), Kruger (Africa de Sud, este permisă vânătoarea), Marea Barieră de Corali, Pecioara – Ilici (Rusia), Tatra (Slovacia), Wood Buffalo (Canada, unde trăieşte bizonul de pădure), Serengeti (Tanzania), Retezat (1939), Ceahlău, Rodnei, Valea Mureşului, Buila-Vânturariţa, Domogled- Valea Cernei, Cheile Nerei-Beuşniţa.

3

Parcurile naturale sunt areale cu un mediu natural puţin alterat, în care sunt prezente aşezări şi sunt permise anumite activităţi tradiţionale (păstoritul, prelucrarea lemnului). Ca exemple pot fi date cele din România (Bucegi, Apuseni, Cioclovina).

Rezervaţiile naturale sunt spaţii în care natura este protejată integral sau parţial pentru frumuseţea sau particularităţile peisajului natural, înconjurat de peisajul antropic.

Rezervaţiile naturale pot fi clasificate astfel:- ştiinţifice, ocrotesc suprafeţe naturale de teren sau acvatice destinate cercetărilor ştiinţifice şi conservării fondului genetic autohton (Peştera Cloşani);- peisagistice, ce cuprind asociaţii vegetale sau forme de relief cu mare valoare estetică, peisagistică (Codrii de Aramă, Dealul Cetăţii din Deva)- botanice (Valea lui David);- forestiere (Codrii Slătioarei);- geologice (Repedea);- paleontologice (Dealul cu Melci, judeţul Braşov);- speologice (Peştera Topolniţa);- faunistice (Popina, în Delta Dunării).

Rezervaţiile biosferei nu exclud prezenţa activităţilor umane, aşa cum este şi cazul Deltei Dunării.

Monumentele naturale sunt creaţii individualizate ale naturii, a căror conservare prezintă, din motive ştiinţifice, istorice sau folclorice un interes public (arbori, grupuri de arbori, aflorimente geologice).

Bibliografie:1.Bălteanu Dan, Şerban Mihaela – „Modificări globale ale mediului. O evaluare globală a incertitudinilor”, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2005;2. Ionescu Mariana, Condurăţeanu-Fesci Simona – „Parcuri şi rezervaţii naturale pe Glob”, Editura Albatros, Bucureşti, 1985;3. Sciama Yves – „Specii pe cale de dispariţie”, Editura RAO, Bucureşti, 2003;* National Geographic, ediţia în limba română

4