UNIVERSITATEA OVIDIUSFACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PSIHODIAGNOSTIC 2(Îndrumări privind participarea eficientă a studenţilor la cursuri şi seminarii)

LECTOR UNIV. DR. NICOLAE MARTIN

1

CUPRINSAPTITUDINILE ŞI EVALUAREA LOR-------------------------------------------------------------------------------------------4TESTELE DE ATENTIE------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 6TESTE SENZORIO-MOTORII---------------------------------------------------------------------------------------------------- 8TESTELE DE DEXTERITATE – vizează precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa, ritmul execuţiei.-----8TESTELE DE REPREZENTARI SPATIALE-----------------------------------------------------------------------------------9TESTUL DE COMBINAERE IN SPATIU.---------------------------------------------------------------------------------------9PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII----------------------------------------------------------------------------------------10

PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI PERSONALITATII---------------------------------------------------10Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă psihodiagnostică------------------------------------------------11Orientarea psihanalitică------------------------------------------------------------------------------------------------------- 11Orientarea fenomenologică--------------------------------------------------------------------------------------------------- 12Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă.--------------------------------------------------------13Structura ierarhică a personalităţii (După Guilford,1959,p.100)-----------------------------------------------------14Orientarea factorialistă--------------------------------------------------------------------------------------------------------- 15

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE----------------------------------------------------------16CHESTIONARELE DE ADAPTARE----------------------------------------------------------------------------------------16CHESTIONARUL WOODWORTH - MATHEWS------------------------------------------------------------------------17CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI ASPIRAŢII----------------------------------------------------------------------18CHESTIONARELE DE INTERESE-----------------------------------------------------------------------------------------18CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE------------------------------------------------------20

PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI NORMALE-------------------------------------------------------------------24CHESTIONARUL 16 P.F.----------------------------------------------------------------------------------------------------- 25CHESTIONARUL CATTELL PENTRU DETERMINAREA NIVELULUI DE ANXIETATE---------------------26CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU NIVEL SECUNDAR (H.S.P.Q.) (HIGH SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE)---------------------------------------------------------------------------------------28CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA PSYCHOLOGICAL INVENTORY)--------------------------------------29CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK)---------------------------------------------------------------------------------31INVENTARUL DE TEMPERAMENT GUILFORD ZIMMERMAN----------------------------------------------------33

Anexa 1------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 36FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie-----------------------------------------------------------------------------------36FACTORUL B - Inteligenţă--------------------------------------------------------------------------------------------------- 36FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări nevrotice în general------------------------------------------36FACTORUL E Supunere - dominanţă--------------------------------------------------------------------------------------36FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate-----------------------------------------------------------------------37FACTORUL G Suproeu slab - forţa supraeului.-------------------------------------------------------------------------37FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia)-----------------------------------------------------------37FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime, duritate)-----------------------------------------------------38FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă - încredere acceptabilă)-----------------------------38FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică - orientare boemă)------------------------------------------39FACTORUL N Naivitate - subtilitate----------------------------------------------------------------------------------------39FACTORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită-------------------------------------------------------------39FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism----------------------------------------------------------------------------39FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta personală---------------------------------------------------40FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab - sentiment de sine puternic--------------------------------------------40FACTORUL Q4 Tensiune ergică--------------------------------------------------------------------------------------------40

CHESTIONARE ŞI TEHNICI CONCEPUTE PENTRU A OPERA ÎN ZONA DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 40

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I)-----------------------------------41FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I.--------------------------------------------------------------------------------------41INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.)----------------------------------------------------------------------45CHESTIONARUL BERNREUTER------------------------------------------------------------------------------------------49CHESTIONARUL SMIESCHEK---------------------------------------------------------------------------------------------50TEHNICA PSYHORATER -ului----------------------------------------------------------------------------------------------51

Anexa 2.------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 54FIREA DEMONSTRATIVĂ---------------------------------------------------------------------------------------------------- 54

2

FIREA HIPEREXACTA-------------------------------------------------------------------------------------------------------- 54FIREA HIPERPERSEVERENTĂ--------------------------------------------------------------------------------------------55FIREA NESTĂPÂNITĂ-------------------------------------------------------------------------------------------------------- 56FIREA HIPERTIMICĂ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- 57FIREA DISTIMICĂ-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 57FIREA LABILĂ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 57FIREA EXALTATĂ-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 57FIREA ANXIOASĂ-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 58FIREA EMOTIVĂ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 58

TESTELE PROIECTIVE---------------------------------------------------------------------------------------------------------- 59TESTUL RORSCHACH------------------------------------------------------------------------------------------------------- 60TESTUL SZONDI--------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 72TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T. A. T.)------------------------------------------------------------------------79

DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL------------------------------87TESTUL LUSCHER------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 89

3

APTITUDINILE ŞI EVALUAREA LOR

Paragraf facultativ Aptus în latină înseamnă apt pentru ceva. Aptitudinile au fost definite ca fiind dispoziţii naturale sau

dobândite în efectuarea anumitor acţiuni.Termenul de capacitate, echivalent, subliniază importanţa aspectului dobândit al aptitudinii. Se manifestă spontan şi antrenează randamente crescute, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, în condiţii de egalitate, în ce priveşte învăţarea şi alte forme de activitate umană.

Aptitudinile nu pot fi explicate doar prin condiţii favorizante, subiective, ci trebuie avute în vedere aspectele dobândite prin învăţare, prin exerciţiu. Trebuie luaţi în considerare totodată şi factorii motivaţionali.

Ursula Şchiopu subliniază că există un fond uman aptitudinal foarte larg, iar la nivel individual, o structură limitată care se exprimă, de altfel, în conceptul de unicitate al personalităţii, acest concept implicâd şi aspectul că o persoană poate îndeplini cu succes o activitate sau un grup de activităţi şi cu mai puţin succes alte activităţi.

Unele dicţionare de psihologie definesc aptitudinea ca fiind o condiţie sau grup de caracteristici privite ca simptomatice pentru capacitatea unui individ de a câştiga prin exerciţiu unele cunoştinţe, îndemânări sau grup de deprinderi, cum ar fi de exemplu - deprinderea de a vorbi o limbă, de a compune muzică.

P.P.Neveanu priveşte aptitudinea ca pe un aliaj al ereditarului şi al dobânditului. Aptitudinea în sine nu este ereditară, spune el, ci se întemeiază pe anumite premise native. Deci, aptitudinea este rezultatul interacţiunii dintre ereditate şi mediu.

Teplov concepe aptitudinile ca pe nişte premise native care sunt generice, putând lua diverse configuraţii,în funcţie de solicitările mediului,în funcţie de exerciţiu. De asemenea, Teplov susţine existenţa unor relaţii compensatori între diferitele aptitudini la nivelul structurii personalităţii.

Aptitudine poate deveni orice proces psihic care prin stereotipizare, prin exerciţiu ajunge să se obiectiveze în personalitate.

Deci, conceptul de aptitudine implică 3 consecinţe: 1) Potenţialităţile unui subiect nu sunt dezvoltate la acelaşi nivel – de aceea, spune Teplov, între ele pot

să existe relaţii compensatori, adică deficitul unei aptitudini poate fi contrabalansat prin excesul alteia. De asemenea, subiectul poate învăţa să desfăşoare cu succes un grup de activităţi şi cu mai puţin succes alt grup de activităţi.

2) Aptitudinea are un caracter diferenţial, deci diferenţiază oamenii prin nivelul atins de fiecare individ. 3) Multe din aceste potenţialităţi sunt relativ stabile şi tind să persiste pe o perioadă îndelungată. Orice

schimbare în potenţialităţile unui individ se produce însă în limitele care ţin de constituţia sa prezentă. Vorbind despre inteligenţă, Plomin (autor care studiază baza ereditară a inteligenţei şi, în general, a

personalităţii) susţine că datul genetic este atât de important încât, orice mişcare în sus sau în jos de-a lungul potenţialităţilor unui individ ca urmare a învăţării, a exerciţiului, nu poate depăşi limitele care au fost circumscrise de datul ereditar.

Faţă de aptitudini trebuie să avem totuşi o atitudine mai generoasă, mai umanistă, în sensul că aceste limite date de baza biologică trebuie să le considerăm foarte largi, acestea doar configurând cadrul unde succesul va fi mai mare, dar nu şi magnitudinea lui. Nu putem accepta o perspectivă care limitează implacabil posibilităţile individului.

Există orientarea de a defini aptitudinile ca un complex de însuşiri relativ stabile care facilitează învăţarea, concepţie care porneşte de la faptul că există posibilitatea de a face predicţie privind desfăşurarea unei anumite activităţi pornind de la acest fond aptitudinal posibil de măsurat.

P.P.Neveanu obişnuia să definească aptitudinile ca pe nişte sisteme operaţionale stabilizate, superior dezvoltate, şi de mare eficienţă. La nivelul personalităţii, aptitudinile constituie latura instrumentală a acesteia, latură organizată ierarhic şi introdusă întotdeauna în mod original.

Aptitudinea este izvorul creativităţii. Interacţiunea aptitudinilor pe orizontală este posibilă prin compensarea lor reciprocă, pe când interacţiunea pe verticală este susţinută de concepţia lui Spearman, potrivit căreia în toate aptitudinile există un factor comun ''g'' şi există şi factori specifici care le diferenţiază. Spearman a ajuns să interpreteze corelaţiile ridicate dintre diversele variabile ca fiind expresia unui factor comun, factorul g, iar factorii care nu se suprapuneau prin corelaţie au fost consideraţi factori specifici.

Thurstone adoptă o poziţie diferită. El vorbeşte de factori de grup, aptitudinile corespunzătoare fiind valabile pentru o anumită clasă de activităţi. Cele care corespund factorilor de grup au fost numite aptitudini intelectuale primare. Ele sunt: înţelegerea, percepţia, gândirea inductivă şi deductivă, memoria, raţionamentul, spaţialitatea şi fluiditatea verbală. Lor le corespund teste deja consacrate.

4

Clasificarea aptitudinilor Cea mai generală clasificare este aceea care împarte aptitudinile în generale şi specifice. Anastasi face remarca, foarte interesantă şi pertinentă, că înaintea probelor psihologice care să

investigheze aptitudinile generale şi specifice au existat testele de inteligenţă. S-a constatat că s-au înregistrat diferenţe între scorurile la diferite subteste ale testelor psihologice. Astfel, un subiect nu obţine aceeşi cotă la toate subtestele unei baterii de inteligenţă. Acesta a constituit fundamentul dezvoltării bateriilor multiple de aptitudini de mai târziu.Testele de inteligenţă nu fuseseră destinate acestui scop, de a fi fragmentate pe subteste, ci de a fi folosite global. De aceea extragerea unui subtest contravenea conceptului care stătea la baza testului în ansamblu, fapt care altera consistenţa internă a bateriei respective. Curând a devenit evident că testele de inteligenţă lăsau deoparte anumite domenii ale structurii aptitudinale a unei persoane, ca de exemplu: abilităţile mecanice, abilităţile manuale, fapt care a constituit un impuls pentru dezvoltarea testelor de aptitudini. Bineînţles că toate acestea s-au întâmplat la comanda socială tot mai mare venită în psihologia selecţiei profesionale. Necesitatea de a face selecţie în diverse meserii, posturi, făcea tot mai presantă necesitatea unor probe destinate special acestui obiectiv al selecţiei profesionale. De aceea este oportun, în tratatarea problemelor teoretice ale aptitudinilor, să ne referim la teoria factorială a lui Spearman şi, în general, la factorii puşi în evidenţă printr-un astfel de procedeu statistic, unde ei au fost de la început asimilaţi aptitudinilor.

Aptitudinile simple sunt acelea care condiţionează succesul în activităţi de complexitate redusă, în meserii simple. Din acest punct de vedere sunt împărţite în aptitudini: senzorio-motori (simple) şi intelectuale (cu un caracter mai complex).

După domeniul de exercitare distingem: aptitudini ştiinţifice, tehnice artistice, sportive, manageriale, etc. Aptitudinile ştiinţifice reprezintă categoria cea mai înaltă de aptitudini. Ele sunt cele mai complexe datorită

complexităţi proceselor şi operaţiilor intelectuale care intervin în calitate de componente. Aptitudinile ştiinţifice reprezintă cea mai mare avere a unei naţiuni. Există programe experimentale pentru depistarea condiţiilor de formare timpurie a aptitudinilor ştiinţifice.

Aptitudinile tehnice au două componente: gândirea tehnică şi aptitudinea spaţială. Aptitudinea şcolară – este definită de Tiberiu Kulsar drept un ansamblu de însuşiri care asigură asimilarea

cu succes a programei şcolare. Are un caracter compozit incluzând, pe lângă inteligenţă şi gândire, şi aspecte motivaţionale.

Gândirea tehnică poate fi abordată din perspectiva rezolvării problemelor tehnice, ca un proces. Gândirea tehnică este o cunoaştere generalizată şi mijlocită a realităţii, la fel ca orice altă formă de gândire. Ea permite desprinderea relaţiilor esenţiale, generale şi necesare dintre diversele componente tehnice, facilitând înţelegerea funcţionării sistemelor tehnice.

Gândirea tehnică are următoarele particularităţi, mai ales în ceea ce priveşte conţinutul său: are un anumit grad de nedeterminare a domeniului de căutare, căci acolo unde domeniul este foarte determinat, rezolvarea de probleme se face prin mijlocirea unor niveluri mai scăzute ale cogniţiei, de asemenea implică mai multe posibilităţi de soluţionare a problemelor tehnice pe căi diferite.

Are trei componente structurale: 1) componenta noţională pentru că, în calitate de gândire, ea operează cu noţiuni, concepte, clasifică,

abstractizează, generalizează; 2) componenta imagistică, figurală este implicată în citirea desenelor tehnice în descifrarea schemelor; 3) componenta acţională, prin care se duce la bun sfârşit rezolvarea problemelor tehnice. Aptitudinea spaţială se referă la capacitatea de a opera în spaţiu, de a înţelege modificările pe care un

corp le poate înregistra prin mişcarea sau rotirea sa în spaţiu, în absenţa perceperii directe a acestor modificări.

Dintre aptitudinile artistice trebuie să amintim aptitudinile implicate în artele spaţiului – pictura, sculptura, gravura şi în artele timpului (în arta dramatică, muzică, coregrafie, literatură, cinema).

Aptitudinile sportive T. Kelley clasifică aptitudinile după următoarele criterii: a. după abilităţile de operare cu relaţii spaţiale; b. după abilităţile de operare cu relaţii numerice; c. după abilităţile de operare în plan mental; d. în funcţie de memorie; e. în funcţie de tempoul mişcărilor şi al percepţiilor. Un alt autor, Revers, clasifică aptitudinile după formele în care se manifestă înzestrările native, distingând:

5

- aptitudini reproductive; - aptitudini aplicative; - aptitudini interpretative; - aptitudini productive; - aptitudinea şcolară. Totodată, împarte aptitudinile în specifice (pentru matematică, muzică, etc.) şi complexe generale, aşa

cum ar fi talentul filosofic.

Clasificarea testelor pentru aptitudini Testele de aptitudini sunt instrumente consacrate depistării şi măsurării aptitudinilor. Ele se clasifică după tipurile de aptitudini măsurate sau după marile domenii de activitate în: generale,

tehnice, artistice, sportive. Inteligenţa este cea mai generală aptitudine. Una din probele cele mai des utilizate este bateria Wechsler pentru adulţi (WAIS). Foarte actuale sunt

Matricile Prograsive (standard şi avansate), Testele Domino, Bonnardel, testul Kohs – Goldstein (cu variantele sale), etc. Nu insistăm asupra lor deoarece vă sunt bine cunoscute de la cursul de psihodiagnostic.

Menţionăm totuşi: Differential Ability Scales (D.A.S.) este o baterie de aptitudini intelectuale elaborată de Collin D. Elliot. Este

destinată intervalului de vârstă 2ani 6luni – 17ani 11luni. Conţine 17 teste cognitive şi alte trei teste care evaluează aptitudinea numerică, pronunţia pe silabe şi pronunţia de cuvinte. Rezultatele la test sunt interpretate be baza unor scoruri parţiale privind aptitudinea verbală, raţionamentul nonverbal şi abilitatea spaţială. Se poate determina un scor general care s-a dovedit predictibil pentru reuşita şcolară şi academică.

Teste de investigare a aptitudinilor din domeniul activităţilor Ele s-au dezvoltat în legătură cu cunoaşterea factorilor care stimulează capacitatea de muncă sau care

conduc la oboseală. În legătură cu capacitatea de muncă şi oboseala testele pot fi clasificate în: teste de atenţie, teste de

dexteritate, teste de reprezentări spaţiale, teste de aptitudini tehnice speciale.

TESTELE DE ATENTIE Atenţia este unul din procesele psihice cele mai solicitate în defăşurarea activităţilor umane, indiferent de

gradul lor de complexitate. Orice profesiune care implică un anumit potenţial de risc nu poate să facă abstracţie de importanţa atenţiei sub diversele sale calităţi. De aceea s-a dezvoltat un fond considerabil de de probe de atenţie, dintre care amintim: proba Toulouse-Pieron(B4), Klazov, Praga, Kraepelin, Bourdon-Amfimov, tabelele Platonov, etc. Aceste probe vizează în primul rând capacitatea de concentrare, distributivitatea sau comutativitatea.

Este totuşi un fapt stiut că testele de atenţie nu corelează între ele. Atenţia este descompusă într-o multitudine de caracteristici care ţin de specificul activităţii. Rezolvarea acestei probleme o găsim în Neveanu (1976).

P.Neveanu defineşte atenţia ca fiind un proces reflectoriu, fără conţinut propriu (conţinutul propriu îl conferă activitatea care solicită atenţia). Atenţia este mai degrabă o calitate atribuibilă procesului psihic dominant.

Zlate (2000) încadrează atenţia în aspectele favorizante, facilitante ale activităţii. Există şi aparate de investigare a atenţiei care se bazează pe principiul antrenării subiectului în unele

activităţi simple, dar solicitante, fie prin necesitatea schimbării strategiei de lucru (flexibilitate), fie prin înregistrarea şi efectuarea răspunsului la apariţia/dispariţia succesivă în ritm susţinut a unor stimuli vizuali, auditivi (concentrare), fie schimbarea succesivă a planului apariţei stimulilor (distributivitate, comutativitate), etc. Aceste aparate înregistrează diferite aspecte ale performanţei. Cele mai relevante sunt măsurătorile efectuate prin simularea conduitei atente implicate în sarcini specifice de muncă.

Iată în continuare câteva exemplificări privitoare la probele de atenţie creion-hârtie. Proba Bourdon-Amfimov constă în a detecta anumite grupuri de litere, definite ca stimuli, pe o pagină care

conţine o mulţime de rînduri formate din litere dispuse aleator. Ex.-se dă instructajul să se bareze litera “c” ori de câte ori este precedat de “a” şi “a” ori de câte ori este precedat de “n”. Oriunde sunt întânlite aceste perechi se barează. Sunt propuse mai multe moduri de înregistrare a performanţei care iau în considerare durata îndeplinirii sarcinii test, numărul de erori, numărul de barări corecte.

6

Proba Pieron constă în rânduri cu pătrăţele cu codiţe orientate în diverse direcţii. Deasupra sunt date modelele care trebuie urmărite. Cu toate modelele (două, trei, sau patru) în minte se parcurge fiecare rând şi se barează stimulii semnificativi. Performanţa este exprimată într-un indice de exactitate. De ex.=corect barate/total de barat +greşit barate. Aceste probe, numite teste de baraj, se administrează cu timp impus, standardizat (3, 4...10minute, în funcţie de test.)

Tabelul Platonov. Este o tabelă pe care sunt înscrise, cu caractere mici, mijlocii şi mari, numere de la 11 la 50 (într-una dintre variante). Subiectului i se dă sarcina să caute şi să arate cu un indicator, în odine crescătoare, numerele de la 11 la 50. Cronometrăm timpii realizaţi pentru identificarea următoarelor intervale 11-15,16-20, 21-25, 26-30. Apoi determinăm o curbă a randamentului care ne poate releva eventualele blocaje sau fluctuaţii mari ale randamentului, conduite relevante pentru eventualele dificultăţi ale atenţiei.

Există proba adiţionărilor, a lui Kraepelin, care stă la baza testului de concentrare internă cu acelaşi nume. Testul prezintă şiruri de cifre şi numere, iar subiectul primeşte sarcina să treacă rezultatul operaţiei de scădere în intervalul dintre fiecare pereche. Atunci când scăderea nu poate fi efectuată, deoarece descăzutul este mai mic decât scăzătorul, se adună, deoarece operaţiile se desfăşoară în mulţimea numerelor întregi naturale. Rezultatele sunt numai numere cu o cifră. Acest test pune în evidenţă blocajele.

V. Ceauşu a realizat o variantă pe aparat a probei Kraepelin, aşa-zisa probă a microcurbei de lucru. Este vorba de secvenţionarea sarcinii de a aduna şi scădea numere din minut în minut, de-a lungul a 10 minute. Se măsoară mai mulţi parametri. Proba este implementată pe un aparat electronic care afişează subiectului secvenţe de câte două numere care trebuie adunate sau scăzute după procedeul menţionat. Pentru a face ca secvenţa următoare să apară pe ecranul aparatului, subiectul trebuie să tragă de o manetă. Această manetă este cuplată la un sistem sensibil care arată în N/m2 efortul depus de subiect la fiecare acţionare. Pe o diagramă este posibil să se stabilească o adevărată tipologie a subiecţilor, şi anume: forţa ne arată excitabilitatea la nivelul segmentului motor, în timp ce numărul operaţiilor reuşite de adunare sau scădere ne arată performanţa intelectuală. Este de dorit ca procesele intelectuale să le devanseze pe cele senzorio-motorii. Atunci când această curbă a performanţei intelectuale este deasupra celei senzorio-motorii (graţie mediilor pe fiecare minut mai mari la activitatea intelectuală) avem persoane al căror reglaj comportamental se efectuează pe baze raţionale. Persoanele la care curba psiho-motorie devansează curba intelectuală sunt persoane impulsive, care mai degrabă sunt dispuse să acţioneze decât să mediteze.

Testarea atenţiei susţinute se realizaează cu ajutorul aparatelor. Modelul experimental implicat are ca ipoteză posibilitatea stabilirii unei paralele între ritm şi atenţie.

Un astfel de test este proba psihomotorie Ricossay. Aceasta presupune un aparat dotat cu un panou orizontal care are dispuse pe câte un rând orizontal, respectiv verical, becuri electrice. În interiorul matricii formate, la intersecţia fiecărei linii cu fiecare coloană este dispus un buton sau, mai nou, un senzor. Becurile de pe linia orizontală şi de pe cea vericală se aprind aleator. La intersecţia liniilor şi coloanelor semnalizate de becuri, subiectul trebuie să atingă senzorul corespunzător. Aparatul este prevăzut cu ritmuri impuse, cu viteze diferite şi cu ritm liber, propriu subiectului. (Secvenţa următoare apare după ce a fost corect anulată precedenta.). Un panou cu contori electronici, cu afişaj numeric sau digidal, înregistrează următorii indici ai performanţei: timpul de execuţie, viteza de reacţie la fiecare stimul, numărul de atingeri corecte/greşite, omisini, etc.

Brief Test of Attention (BTA) Este elaborat de David Schretlen. Verifică severitatea deficitelor atenţiei la persoanele cu vârsta de 17-84

de ani. Cuprinde două forme parale, prezentate pe caste audio. În forma N, sunt citite 10 liste de litere şi nume care cresc în lungime de la 4 la 18 elemente. Sarcina subiectului este de ignora literele şi de a socoti câte numere au fost citite cu voce scăzută.

TESTE SENZORIO-MOTORII Investighează aptitudinile senzorio-motorii. Termeni ca perceptiv-motor sau psihomotricitate au un

conţinut asemănător. Senzorio-motricitatea implică, întotdeauna, o latură perceptivă şi una motorie (Pitariu, în Indrumar psihodiagnostic, 1978).

Probele care testează psihomotricitatea presupun, în general, o sarcină standardizată, care solicită subiectului unele activităţi musculare ce sunt măsurate.

Testele senzorio-motorii măsoară deci, aptitudinile musculare sau o combinaţie de aptitudini senzoriale şi musculare, cum sunt: dexteritatea, îndemânarea, coordonarea ochi-mână, etc.

WRAVMA (Wide Range Assessment of Vizual Motor Abilities) este un test de aptitudine vizual-motorie, destinat intervalului de vârstă 3-17 ani. Este realizat de W. Adams şi D. Sheslow. Se aplică individual, cu un timp de aplicare de 4-10 minute pentru fiecare subtest. Normele au fost realizate de autori pe un eşantion de

7

2600 de subiecţi. Are trei subteste care măsoară: mişcări fine (prin test de fixare a unor cuie în lăcaşurile lor), abilităţi vizual-spaţiale (prin test de îmbinare) şi abilităţi vizual-motorii (prin test de desen).

Aptitudinile senzorio-motorii sunt solicitate de o serie de profesiuni, cum sunt cele din domeniul transporturilor terestre, aeriene sau navale sau cele din domeniul industrial (lăcătuşi, sudori, electricieni, finisori, etc.).

Acesta este motivul pentru care aptitudinile senzorio-motorii sunt considerate aptitudini speciale. O serie de teste motorii au fost elaborate de Mira Stanbak, în 1965. Ea consideră că, prin motricitate, pot fi studiate diverse aspecte ale dezvoltării psihice la copii. A plecat de la cercetările de la începutul secolului asupra sindromului debilităţii motrice. Între 1920 şi 1940, s-au identificat mai mulţi factori specifici ai motricităţii: rapiditatea, precizia, organizarea în spaţiu. Se poate stabili pe baza testelor un anumit nivel de abilitate manuală.

TESTELE DE DEXTERITATE – vizează precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa, ritmul execuţiei. Aparate: 1) Sinusoida Bonnardel. Este utilizată în selecţia şi orientarea către toate activităţile care solicită mişcările

precise ale celor două mâini. Situaţia experimentală în care are loc administrarea probei permite observaţii asupra unor indici comportamentali privind răbdarea, perseverenţa, emotivitatea, etc.

Descriere Dispozitivul este format dintr-o placă metalică în care este practicat un traseu (decupaj) sinusoidal. Sub

sinusoidă evoluează un disc electroizolat, prevăzut cu 2 pinteni metalici. Prin rotirea succesivă cu ambele mâini a discului, subiectul trebuie să-l conducă de la un capăt la celălalt al traseului sinusoid. Subiectul are grijă să nu atingă marginile sinusoidei cu cei doi pinteni metalici, fapt considerat eroare şi care este semnalizat acustic. Performanţa, adică timpul de execuţie şi numărul de erori, se înregistrează de către un contor electronic, cuplat la dispozitiv.

Desfăşurarea probei Subiectul se află în poziţia aşezat în faţa mesei pe care se află sinusoida. El trebuie să manevreze

corespunzător discul pentru a-l deplasa de la un capăt la altul al sinosidei. Instructajul prezintă sarcina în mod clar şi standardizat. Examinatorul subliniază că proba trebuie

efectuată bine (corect) şi repede. Subiectul efectuează un exerciţiu parcurcurgând prima curbă a sinusoidei, exact cât a parcurs anterior, în mod. demonstrativ, examinatorul însuşi. Traseul se parcurge de trei ori.

Pentru interpretare se utilizează media pe cele trei administrări a timpului de execuţie şi a numărului de greşeli.

Alte probe de dexteritate: proba de evaluare a greutăţilor (mai multe greutăţi etalonate sunt date subiectului pentru evaluare); proba de evaluare a grosimii unor rondele, le cunoaşteţi de la cursul şi seminariile de psihologie experimentală.

2) Proba de coordonare manuală. În forma originară poartă denumirea ZWEIHANDPRUFER. Este o probă de disociere manuală, de aceea în laboratoarele din ţara noastră este cunoscut ca DM1.

Descriere Este format dintru-un cadru care poate fi deplasat înainte-înapoi şi stânga-dreapta prin rotirea în sens orar

şi invers a două manivele. Solidar cu cadrul mobil este montat un ac metalic care poate fi deplasat de-a lungul unui traseu electroizolat practicat într-o placă metalică fixă. Atingearea acului de marginile metalice ale traseului închide un circuit electric. Acest contact este sesizat de un contor electronic.

Desfăşurarea probei Constă în manevrarea cu ajutorul a două manivele în varianta DM1 sau două manete care se mişcă în

plan orizotal, în varianta DM2, a acului metalic de-a lungul traseului format din patru porţiuni lineare şi o de foră circulară cu rază variabilă.

Performanţa este dată de numărul de greşeli (de atingeri ale plăcii metalice), de timpul de parcurgere a traseului şi durata medie a erorii. Proba reprezintă un izvor de informaţii cu privire la foarte multe aspecte, cum sunt angajarea în sarcină, perseverenţa, stabilitatea emoţională, planificarea activităţii)

TESTELE DE REPREZENTARI SPATIALE De obicei sarcinile de reprezentare spaţială sunt incluse în testele de inteligenţă concretă. Excepţie fac o

serie de teste de inteligenţă cum sunt: Matricile Raven, care sunt saturate în factorul spaţial. Saturaţia în factorul spaţial este proprie testelor de aptitudine tehnică.

8

TESTUL DE COMBINAERE IN SPATIU. A fost elaborat de Friedrich Moede. Este utilizat ca subtest în bateriile pentru investigarea aptitudinii

mecanice. Se aplică şi în consilere vocaţională de la 13 ani în sus. Constă într-o foaie de hârtie pe care sunt reprezentate fâşii de material din care lipsesc unele bucăţi. Locurile lipsă sunt reprezentate prin cercuri. În jumătatea inferioară a paginii sunt date, în mod aleator, cele 18 bucăţi extrase din fâşiile reprezentate în jumătatea superioară a paginii. Subiectul înscrie în cercuri literele figurilor pe care le consideră că se potrivesc cel mai bine în spaţiile goale.

Proba a fost adaptată de G. Bontilă pe populaţie românescă şi figurează sub denumirea de “Test 13” în colecţia cuprinsă în '' Culegerea de teste psihologice de nivel şi aptitudini'' care însoţeşte cartea ''Aptitudinile şi măsurarea lor'' (Bontilă, 1971).

Testele de aptitudini tehnice speciale – sunt probe care includ factori spaţiali, înţelegerea şi judecata tehnică, identificarea unor principii de funcţionare.

O probă clasică de înţelegere tehnică este Testul 10, din culegerea menţionată (Bontilă, 1971), care solicită capacitatea de a intui modul de funcţionare al unui mecanism cu roţi dinţate.

Un alt test de aceeaşi factură este '' Proba de intuiţie tehnică'' a lui I. M. Nestor. Sunt date 68 de teme, în care vizează diverse probleme tehnice, a căror rezolvare antrenează capacitatea de a intui diverse principii, legi, care funcţionează în domeniul tehnicii.

În cele mai mai multe cazuri, testele de aptitudini sunt încorporate în baterii cu variate destinaţii.

Bateria factorială PMA (Primary mental aptitude – aptitudine mentală primară) a fost publicată în SUA, în 1947. Se adresează subiecţilor între 11 şi 17 ani şi este considerată ca fiind destinată evaluării aptitudinii şcolare.

Bateria cuprinde 5 teste destinate evaluării unor factori de inteligenţă:V – semnificaţie verbală, S – aptitudine spaţială, R - raţionament, N – aptitudine numerică, W – fluiditate verbală.

O serie de teste şi baterii sunt destinate măsurării aptitudinii tehnice. Discurile Bonnardel - descrie-le ! Bateria G.A.T.B a fost elaborată de către Beatrice Dvorsak. Investighează următorii factori: ''g'' (prin teste

de vocabular şi raţionament aritmetic), ''V'' (aptitudinea verbală – măsurată cu teste de vocabular şi sinonime-antonime), ''N'' (aptitudine numerică – prin calcule simple şi probleme practice aritmetice), ''F'' (percepţia formelor – asamblarea unor forme din elemente disparate), ''O'' (percepţia scrierii), ''F'' (dexteritate manuală), ''M'' (dexteritate digitală – demontare şi asamblare de rondele). Pentru diferite profesii sunt stabilite grupaje de factori implicaţi în reuşită împreună cu pragurile de admisibilitate pe fiecare probă în parte.

PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII

PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI PERSONALITATII Odată cu acest curs pătrundem în unul dintre cele mai pasionante domenii ale psihodiagnosticului, acela

care încearcă să descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca structură. Este în tradiţia limbilor anglo-saxone ca atunci când vorbim de psihodiagnosticul personalităţii să avem în

vedere sondarea trăsăturilor organizatoare ale acesteia, adică cele care ţin de caracater, temperament şI motivaţie.

Psihodiagnosticul personalităţii implică, mai mult decât în alte domenii, susţinerea sa de către teoria psihologică. Conceptele aparţinătoare diferitelor teorii ale personalităţii sunt singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo de factual, către determinaţii psihici ai comportamentului. Din păcate la ora actuală nu se poate vorbi de un test sau teorie care, singure, ne-ar putea releva personalitatea în atributele totalităţii, integralităţii şi unicităţii ei. Acest demers către structurile interne ale persoanei (Allport,1991) antrenează eşafodajul conceptual al teoriilor cărora le aparţin testele utilizate şi prin aceasta mijloceşte un “sentiment” al unei validităţi conceptuale relative la rezultatul final al examenului psihologic. Rezultă de aici importanţa teoriilor personalităţii în procesul psihodiagnozei nu numai ca un mijloc de a encultura intuiţia psihologică dar mai ales ca instrumente conceptuale prin care examenul psihologic al personalităţii accede la esenţă, la ceeace este durabil şi deci predictibil în manifestările ei. Este motivul căruia Anastasi (1976,1979) îi dă conotaţii etico-deontologice când afirmă că testele psihologice nu trebuie utilizate în afara contextului psihologiei, şi care determină orice discuţie despre teste să ia în considerare, teoriile personalităţii.

Rezultă că datorită complexitatii sale psihodiagnosticul personalităţii trebuie sa fie puternic sustinut de personologie – un sistem integrat de concepte care explică modul de functionare, dezvoltare, adaptare şi

9

integrare al persoanei in contextul cultural-social. Cunoaşterea lor şi operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competenţei psihodiagnosticianului. În afara lor simpla administrare de teste rămâne terenul de predilecţie al diletantismului. De aceea, parafrazând dictonul înscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic, accesului liber la testele de personalitate ar trebui să-i opunem averismentul '' Nu are ce căuta aici cel ce ce nu stăpâneşte cum se cuvine teoriile personalităţii !'' . Evident că dat fiind specificul cursului noi ne vom opri doar asupra conceptelor de bază ale unor teorii ale personalităţii care stau la baza interpreterii testelor de personalitate.

Abordarea psihodiagnostică a personalitatii se confruntă cu o serie de insuficiente ce izvorasc din teoriile ei. Există următoarele limite ale teoriilor personalitatii care se răsfrâng asupra psihodiagnosticului:

-lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta asupra personalitatii (P. Popescu Neveanu, 1992);

-imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie; -exista o dificultate aproape funciara datorita faptului ca normalitatea este mai greu de investigat decit

persona cu tulburări de personalitate; -diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule aspecte deodata: dinamice, motivationale,

instrumentale, valorice; -încă nu sunt elucidate mecanismele de bază (vointa, emotivitatea) după cum nu sunt elucidate nici

trasaturile substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate (Ursula Schiopu, 1978) -se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. După Allport caracteristicile de bază ale personalitatii sunt:

unicitatea, integralitatea, elanul spre viitor (= capacitatea de a formula scopuri si de a le urmari cu asiduitate) şI intrepatrunderea trasaturilor sale.

In psihodiagnosticul personalităţii se pleacă de la aspectele tipice dar oarecum exterioare ale personalitatii, se procedeează apoi la generalizarea lor într-un concept, după care ne întoarcem din nou la aspectele tipice care se îmbogăţesc prin deducerea pe baza conceptului a altor note specifice. Prin aceasta psihodiagnosticul personalităţii devine diferenţial şI accede la unicitate.

- Intotdeauna în planul psihic profund există conduite neantrenate in comportamentele curente dar care nu sunt mai puţin importante şI psihodiagnostice pentru ceeea ce persoana este în realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Jung, persoana este nu numai ceea ce determină orientarea sa fundamentală care poate fi introvertită sau introvertită ci si ceea ce determină orientarea inconstientă, care de obicei este reversul celei afirmate conştient. Nu doar Anima în stare manifestă, în cazul femeilor, dar şI Animus-ul latent are valoare explicativă pentru comportamentul real.

Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă psihodiagnostică Pieron consideră ca “personalitatea” desemnează modalităţile psihologice şi fiziologice ale individului.

Allport defineşte personalitatea ca fiind “organizarea dinamică în cadrul individual a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”(1991,p.40).

Guilford (1957,p.5) accentuează în definiţia sa unicitatea şi caracterul integrat al persoanei : “ Personalitatea unui individ este patternul său unic de trăsături. “

P.Popescu-Neveanu precizează dimensiunea socială în structura personalităţii - personalitatea este tributară socialului şi definită prin social (1978). Personalitatea este “un întreg individualizat, cu o completitudine concretă, unitară şi stabilă în structura şi dinamica sa” (Popescu-Neveanu,1994,p.87.).

Allport observă că personalitatea, din punct de vedere biologic, este cea mai convenabilă formă de supravieţuire a oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea ce specia este pentru tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adăugăm în consens cu P.P. Neveanu,1992) că, întrucât mediul de viaţă dominant al persoanei este cel social, personalitatea este un construct eminamente social. Teoria personaltăţii trebuie să acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a personalităţii, aşa cum Allport, de altfel, o face.

Tabloul multitudinii teoriilor personalităţii şi al definiţiilor asociate este prin, diversitatea şi eterogenitatea sa, oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990). Acest fapt are totuşi o implicaţie pozitivă: teoriile reprezintă tot atâtea perspective din care personalitatea este abordată, este adevărat fară a se fi ajuns la o teorie integrală a acesteia. Mai există un alt aspect pozitiv ce rezida din faptul că marea majoritate a teoriilor a fost transpusă in instrumente de evaluare. Incrucişând aceste instrumente, în procesul concret de psihodiagnoză, instrumente sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare validitate conceptuală.

V. Callan şi colaboratorii (1986) împart teoriile personalităţii în: teorii psihodinamice care accentuează rolul proceselor primare, inconştiente, teorii comportamentiste potrivit cărora comportamentul uman este învăţat prin condiţionare clasică, operantă, prin modelare sau întărire prin vicariere, teorii fenomenologice focalizate

10

pe modul individual de percepere a lumii şi teorii ale trăsăturilor (trait theory) ca determinanţi şi organizatori ai comportamentului. La acestea putem adăuga odată cu Atkinson (1993) direcţia metodologică.

Orientarea psihanalitică Impactul psihanalizei asupra psihologiei şi în general asupra culturii sec.al XX-lea este imens. În domeniul

psihodiagnosticului testele proiective îşi revendică baza teoretică în conceptele acestei psihologii. Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei direcţii sunt Sigmund Freud, Alfred Adler Adler şI Gustav

Jung. Ne limităm la a concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra psihodiagnosticului personalităţii. Freud nu a avut preocupări în domeniul psihodiagnosticului. El considera că analiza viselor reprezintă

calea regală către inconştient - depozitarul adevăratelor mobiluri ale comportamentului uman. După Adler evaluarea persoanei trebuie să se bizuie pe ceea ce el numea “das bewegungslinie”- linia

imaginară care uneşte evenimentele primilor ani de viaţă cu evenimentul sau simptomul prezent. Pentru psihanaliză libidoul este energia care susţine toate actele psihocomportamentale. Jung consideră

că energia psihică ,libidoul, este canalizată în două direcţii, atitudini fundamentale faţă de lume, extroversiunea şi introversiunea. Când una este conştientă şi dominantă, cealaltă acţionează în surdină în plan inconştient. Combinaţia introversiunii şi extraversiunii cu ceea ce el numeşte funcţii psihologice (manierele diferite de a percepe şi înţelege lumea; două sunt raţionale: gândirea, afectivitatea iar celelalte două sunt iraţionale: senzaţiile, intuiţia) se obţin următoarele opt tipuri psihologice: extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv, introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat fiind că asemeni oricărei tipologii, tipologia jungiană încorsetează varietatea aparent infinită a trăsăturilor psihologice omeneşti în nişte categorii înguste, ea “este cel mai bine utilizată când te serveşti de ea ca de o busolă”(Stevens,1996).

Impactul teoriei jungiene a personalităţii asupra domeniului psihodiagnozei a fost mai direct decât în cazul altor orientări aparţinând psihologiei profunzimilor. Jung însuşi este părintele metodei asociaţiei libere - metodă psihodiagnostică experimentală prin care pot fi evidenţiate cauzele complexuale ale unor manifestăru actuale.

Încă din 1920 două pasionate autoare, Katharine Briggs şi fiica sa Isabel Briggs Myers realizeză un chestionar pentru investigarea tipologiei iungiene numit M.B.T.I ( Myers, Briggs Tipe Indicator), care, în diverse variante, mai este utilizat şi astăzi inclusiv în consilierea vocaţională ( Minulescu,1996). Chestionarul încadrează subiectul în una din cele 16 tipuri care rezultă din corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalenţii lor care acţionează în mod secundar în plan inconştient.

Tipologia iungiană va constitui punctul de plecare al concepţiei lui Eysenck privind extraversia - introversia, concepţie asupra căreia vom reveni într-un alt context.

Consecinţele teoretice şi metodologice ale psihologiei abisale pentru psihodiagnoza personalităţii pot fi schiţate astfel:

-Sistemul freudian promovează o viziune sistemică, structurală şi dinamică asupra personalităţii Sistemul personalităţii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine, eu, supraeu, antrenate într-un determinism care explică şi face previzibilă fenomenologia subiectivă. Personalitatea poate fi înţeleasă numai ca totalitate ca structură globală mergînd pe firul invers al determinismului de la straturile superficilale constituite prin proiecţie şi raţionalizare către straturile sale profunde şi autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe baza acestei paradigme.

-Odată cu primii dizidenţi ai psihanalizei , Adler şi Jung se accentuează rolul eului, al structurilor conştiente în psihodiagnosticul personalităţii. Amplificarea rolului eului în sistemul personalităţii va pregăti terenul de consens cu neobehaviorismul.

-Adler şi Jung atrag atenţia asupra determinismului teleologic propriu fiinţei umane. Nu numai viaţa afectivă,inconştientul determină evoluţia persoanei dar şi scopurile sale de viaţă. Personalitatea tinde să-şi împlinească superioritatea, planul de viaţă (Adler) prin individuaţie, pentru a atinge stadiul sinelui ca unitate deplină a tendinţelor inconştiente şi conştiente (Jung). Psihodiagnoza personalităţii trebuie să ia în seamă nu doar determinarea proceselor secundare de către cele primare dar şI scopurile în virtutea cărora se fasonează planul de viaţă al omului. Este terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia umanistă .

Trebuie să menţionăm în continuare contribuţia lui H. Murray. Meritul său constă în faptul că, elaborându-şi propriul sistem de personalitate în imediata prelungire a modelului freudian el este foarte preocupat de instrumentele psihodiagnostice care pot măsura conceptele modelului său.

În sistemul său de personalitate onceptul de trebuinţă este central. Împreună cu colaboratorii săi de la Harvard, Murray dezvoltă chestionare pentru investigarea tuturor trebuinţelor. El are meritul de a fi abordat pe cale experimentală, cu instrumente, unele deja încorporate în arsenalul metodologic al psihologiei (testul

11

proiectiv, chestionarul, observaţia, experimentul de laborator, etc.) altele noi şi ingenioase (experimentul situaţional, consiliul de psihodiagnoză) concepte psihanalitice, demitîzându-le şi exprimându-le operaţional în noţiunile psihologiei academice, mai pretabile verificării empirice (trebuinţă, trăsătură, variabilă, factori, etc.).

În plan metodologic Murray realizeză Testul Tematic de Apercepţie şi conduce în calitate de director ştiinţific al Oficiului de Servicii Strategice ale armatei S.U.A. un complex program de selecţie bazat pe metoda ideografică constând în investigarea totală a personalităţii, care cuprindea probe proiective, interviuri şi teste situaţionale.Testele situaţionale modelau situaţii de viaţă reale care confruntau subiecţii cu sarcini de conducere pline de obstacole şi prilejuiau observaţii complexe asupra aptitudinilor de conducere şi capacităţii lor de a face faţă unor împrejurări frustrante. Metoda este astăzi larg utilizată în S.U.A. în selecţia managerilor (Schultz,1991).

Orientarea fenomenologică În acestă orientare personologică pot fi incluse direcţia umanistă - cea de-a treia forţă în psihologie -

reprezentată în principal de Carl Rogers şi Abraham Maslow şi într-o oarecare măsură ( Schultz,1991) de către Gordon Allport şi direcţia cognitivistă reprezentată de George Kelly. Ceeace uneşte aceste teorii este accentul comun pe experienţa subiectivă a persoanei, pe modul în care aceasta percepe şi interpretează lumea, deci pe fenomenologia sa (Atkinson,1993), precum şi o nouă filosofie a naturii umane, un Weltanschauung umanist (Maslow,1970).

Structura personalităţii, potrivit concepţiei lui Rogers cuprinde ca element central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian. După Rogers singura bază autentică pentru evaluarea personalităţii este accesarea experienţelor sale interioare. Eului îi este proprie tendinţa de actualizare de fapt o trebuinţă fundamentală, înnăscută de dezvoltare a tuturor capacităţlor fizice şi psihice ale persoanei. Sthepenson elaborează tehnica Q-sort care constă în selectarea de către subiect a unor propoziţii referitoare la self-conceptul său din punctul de vedere al gradului în care acestea i se potrivesc.

Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvoltă intre anii 1964 .-1974 un instrument de măsurare a atualizării self-ului, P.O.I. (Personal Orientation Inventory) format din 150 de perechi de propoziţii în care subiectul o alege pe aceea care i se potriveşete cel mai bine. Inventarul are două scale majore - Competenţa temporară (capacitatea de a trăi în prezent) , Direcţionare interioară (nivelul implicării propriului self în judecăţi logice şi valorice) precum şi alte 10 subscale.

După G. Kelley, autorul Teoriei constructelor personale, calea de acces către înţelegerea individului nu o mai constituie sondarea stratului inconştient al personalităţii prin analiza viselor sau prin asociaţia liberă ca în psihologia abisală, nici interpretarea pattrn-urilor de răspuns la stimuli sau modele ca în psihologia comportamentistă, nici evaluarea trăsăturilor sau încadrarea individului într-o tipologie cum procedează teoriile trăsăturilor ci racordarea la fenomenologia subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri cognitive de interpretare a mediului de viaţă), prin evaluarea comportamentului său raţional apelănd la interviu, la autocaracterizarea acestuia sau la “Testul repertoar al constructelor de rol”, tehnică elaborată de Kelley.

Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă. Behaviorismului îi este specifică, mai ales la începuturile sale, o orientare în studiul personalităţii diametral

opusă psihanalizei. Psihologia dacă doreşte să devină o ştiinţă trebuie să renunţe la preocuparea pentru omul interior (conştient, inconştient, eu, motivaţii, etc.), care nu este decât o deghizare a vechiului concept teologic la sufletului, şi să se limiteze la măsurarea faptelor observabile şi manipulabile, adică la comportament. Personalitatea este un ansamblu de comportamente învăţate în situaţii specifice.

Un exemplu sugestiv de construcţie al unor teste de personalitate pe principiile teoriei învăţării îl costituie “Inventarul de anxietate de tip S-R” elaborat de către Endler şi Hunt. Chestionarul se bazează pe descrierea a 11 situaţii generatoare de anxietate. Subiecţii evaluează în ceeace îi priveşte intensitatea celor 14 reacţii posibile. Analizând datele obţinute cu ajutorul chestionarului menţionat Endler si Hunt, citaţi de Anastasi (1976), constată că cea mai mare parte a varianţei se datorează nu atât situaţei sau diferenţelor individuale luate separat, cât interacţiunii dintre situaţii si indivizi.

Orientări metodologice în studiul personalităţii Atkinson (1993) distinge în cadrul acestei orientări psihologice, care consideră că trăsăturile sunt factorii

cauzali ai comportamentului, trei teorii reprezentative şi anume Teoriile tipurilor, Teoriile trăsăturilor (Trait Theories), Teoriile factorialiste.

12

Teoriile tipurilor Caracteristica lor comună este reducerea diversităţii comportamentului uman la căteva tipuri explicative,

sau dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell tipul psihologic este un model particular şi repetabil de însuşiri. Apartenenţa unui individ la un tip, odată stabilită, permite inferarea sau predicţia unor comportamente viitoare. Tipologiile operează cu categorii statistice, fapt care explică încadrarea doar parţială a indivizilor reali. Cei mai mulţi oameni aparţin mai multor categorii tipologice iar alţii nu pot fi încadraţi în nici un tip.

Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat,Viola, Pende, Kretschmer, Sigaud, Sheldon, ş.a. Tot aici sunt încadrabile tipologia freudiană bazată pe stadiile libidoului, sau tipologia adleriană privind nivelul de socializare.

Teoriile trăsăturilor Aceste teorii concep trăsăturile ca pe nişte unităţi fundamentale ale personalităţii, ca pe dispoziţii

constante de răspuns Pervin,1994). Sunt reprezentate de aproape toate teoriile personalităţii care sunt operaţionalizate în diverse instrumente de evaluare a personalităţii şi la care, într-o formă directă sau indirectă, conceptul de trăsătură este prezent. Tipurile jungiene operaţionalizate în chestionarul Mayers- Briggs devin categorii continui adică trăsături. La fel, factorii identificaţi în teoriile omonime sunt de fapt grupări (clusteri) de trăsături ,şi ei înşişi pot fi trataţi ca trăsături în măsura în care exprimă şi explică variabilitatea comportamentului.

Trăsăturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni continuui şi se bazează pe presupunerea că persoanele diferă simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau scale (inteligenţă, stabilitate emoţională, agresivitate, dominanţă, etc.). Persoana este recompusă pe baza poziţiei ocupată pe fiecare scală (Atkinson,1993) sau este concepută nomotetic drept locul de intersecţie al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).

Un teoretician remarcabil al trăsăturilor este J.P. Guilford. Trăsăturile în calitate de determinanţi ai comportamentului nu pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil prin inferenţe fondate pe observarea unor “cue-şi” comportamentali- indicatorii trăsăturilor -care se referă la ce face, ce-i place, cât de bine face şi în ce maneiră cineva face un anumit lucru. Proprietăţile trăsăturilor se referă la scalaritate (semnifică faptul că fiecare individ ocupă pe continuumul trăsăturii o pozitie diferită - trait.positions, şi că poziţia zero este punctul zero al semnifi-caţiei psihologice), la consistenţă (indivizii diferă din punctul de vedere al variabilităţii trăsăturilor, cei mai predictivi fiind subiecţii situaţi la capetele scalei unde variabilitatea este mai mică,faţă de subiecţii situaţi la mijlocul ei unde variabilitatea este cea mai mare.), la universalitate (gradul de manifestare a trăsăturii în populaţia generală, unele instrumente fiind mai valabile pentru un segment al populaţiei cecât pentru altul), la generalitate (măsura în care trăsătura se manifestă în comportamentul persoanei, cum este cazul nervozităţii care vizează nivelul general al activităţii şi al autocontrolului), la nivelul de organizare , mai mic sau mai mare al trăsăturilor, şi in sfârşit, la patternurile de organizare ale trăsăturilor, diferite de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate manifesta în uşurinţa de a stabili prietenii, iar la altcineva prin uşurinţa de a stabili contacte de afaceri). Trăsăturile personalităţii atăt la nivel individual cât şi la nivelul populaţiei pot evolua independent sau în clusteri.

a b

S A I N O

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v

Structura ierarhică a personalităţii (După Guilford,1959,p.100) Guilford prezintă un interesant model structural al personalităţii, compus din trei niveluri care sunt

intercorelate printr-o ierarhie determinativă şi una predictivă. Conform figurii de mai sus primul nivel este numit hexis şi desemnează dispoziţiile de comportare (a,b,c,d,etc.) într-o manieră constantă, într-un număr limitat de situaţii . Acestea au drept indicatori actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul răspunsurilor unei scale a unui chestionar. La un nivel superior se află trăsăturile primare (S,A,I,N,O) obţinute prin analiza factorială a intercorelaţiilor dintre trăsăturile hexis pe care le au ca indicatori . În vârful piramidei se află sindroamele tipuri (a,b) care se obţin prin intercorelarea trăsăturilor primare. Ierarhiile determinative şi predictive funcţionează de sus în jos, de la nivelurile superioare către cele inferioare, iar inferenţele au loc în sens invers, adică indicatorii unei trăsături sunt reprezentaţi de nivelul inferior. Cu cât gradul de structurare al nivelului superior este mai mare cu atât creşte calitatea predicţiei . Astfel, cunoscând că o persoană are o înaltă trebuinţă de a se conduce după principii morale, ne putem aştepta să aibă o înaltă onestitate şi o mare

13

trebuinţă de a proceda cinstit în diverse situaţii. După Guilford practicienii sunt interesaţi de modelul ierarhic în măsura în care la unul dintre niveluri sau la altul va găsi informaţia cea mai utilă despre trăsătura investigată.

Potrivit lui Allport trăsăturile sunt carămizile organizării personalităţii şi reprezintă integrarea unei clase de stimuli cu o clasă de răspunsuri (Allport, 1991) adică rezultatul integrării a numeroase deprinderi care au acceaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. Allport distinge între trăsături comune (pe baza cărora oamenii pot fi comparaţi) şi dispoziţii persoanle( pattern-uri unice de trăsături la nivel individual, adevărate focare de organizare). Dispoziţiile personale pot fi identificate printr-o calitate nucleară. Din punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului dispoziţiile personale pot fi cardinale dacă influenţează în mod global toate aspectele personalităţii, centrale sau secundare. Numărul dispoziţiilor persoanle, la nivelul unui individ, este cuprins între cinci şi zece. Evaluarea personalităţii este în concepţia lui Allport o problemă de a găsi echilibrul între facorii comuni şi factorii morfogenetici, genotip şi fenotip, nomotetic şi ideografic şi este posibilă prin studierea dispoziţiilor personale care implică următorii paşi : 1. Decelarea trăsăturilor comune prin chestionare (etapa nomotetică,s.n.), 2. Studii de caz, 3. Analiza empirică a actelor persoanei investigate, 4. Abordarea clinică (etapa ideografică, s.n.).

Orientarea factorialistă R. Cattell în America şi H. J. Eysenck în Anglia sunt principalii reprezentatnţi ai acestei orientări în studiul

personalităţii. Raymond Cattell defineşte personalitatea ca pe ceva care ne permite să facem predicţii asupra

comportamentului viitor al unei persoane (Cattell,1957). Predicţia comportamentului este scopul central al studierii personalităţii. Nu putem însă face predicţii acceptabile asupra comportamentului unei persoane într-o situaţie dată decât în masura în care cunoaştem elementele de continuitate şi de constanţă în structura personalităţii- trăsăturile şi patten- urile acestora. Aşadar trăsăturile sunt unităţile structurale ale personalităţii şi reprezintă modalităţile constante ale unei persoane de a reacţiona la situaţiile stimul.

Trăsăturile de personalitate pot fi evidenţiate prin anliza factorială a unei mase uriaşe de date obţinute prin efectuarea unor multiple măsurători asupra personalităţii. Spre deosebire de Allport , Cattell nu este de părere că trăsăturile au o existenţă obiectivată în fiecare individ. El le concepe ca pe nişte constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului extern (Schultz,1990).

Cercetările lui Cattell privind factorii -trăsături ai personalităţii pleacă de la lista de termeni englezi referitori la personalitate extrasă din vocabular de către Allport şi Odbert. Această listă redusă, într-o primă etapă, la 171 de denumiri prin gruparea termenilor sinonimi este utilizată în evaluarea unui lot de subiecţi. Rezultatele evaluării, interpretate corelaţional conduc la o listă de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui nou lot este evaluat de doi cunoscători pe baza ultimei liste de termeni. Analiza factorială a acestor evaluări s-a concretizat intr-o listă finală de 12 factori, care reprezintă, potrivit concepţiei lui Cattell, trăsăturile primare ale personalităţii. La nivel individual , aceste trăsături identificate nomotetic, relizează patten-uri specifice prin poziţiile diferite ocupate de subiecţi pe continuumul fiecărui factor, pattern-uri pe care le aprofundăm prin anliză ideografică. În acest sens Cattel obişnuia să utilizeze metoda intensivă de studiu bazată pe date de observaţie, interviu, pe probe proiective (pe care impropriu le numea probe obiective) şi pe teste situaţionale care plasau subiecul în condiţiile poprii de viaţă şi de activitate (Schultz, 1990).

Cattell utilizează trei modalităţi de clasificare a trăsăturilor de personalitate. O primă distincţie împarte trăsăturile de personalitate , la fel ca Allport, în trăsături comune-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate bagajului ereditar similar şi pattern-urilor comune ale influenţelor sociale, şi trăsături unice manifestate cu precădere în domeniul intereselor şi atitudinilor specifice fiecărui individ. Inteligenţa, introversia, tendinţa gregară sunt exemple de trăsături comune. O altă clasificare distige trăsăturile abilităţi, trăsături temperamentale şi trăsături dinamice (motivaţionale). Cea mai interesantă clasificare deosebeşte trăsăturile de suprafaţă de trăsăturile sursă.

Trăsăturile de suprafaţă sunt grupări de caracteristici ale personalităţii care corelează între ele fără să fie determinate de o sursă unică. Echivalentul lor în personalitatea morbidă o constituie sindromul.

Trăsăturile sursă derivă din analizele factoriale şi sunt elementele de bază ale personalităţii. Ele pot fi constituţionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat în total 16 astfel de trăsături sursă care stau la baza predicţiei comportamentului în terapie învăţare, mediu ocupaţional, accidente. Ele sunt măsurate cu ajutorul chestionarului 16PF.

Organizarea dinamică a personalităţii cuprinde trei nivele : ergii, sentimentele şi atitudinile. Ergii desemnează trăsături sursă înnăscute, sursele primare de energie ale comportamentului, elemente

permanente în strucura personalităţii. Cattell preferă termenul erg (în gr. ergon=energie) celor de impuls sau instinct.

14

Sentimentele sunt trăsături sursă care ţin de mediu şi sunt rezultatul învăţării, deci nu au un caracter permanent. Elle sunt pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante din viaţa fiecăruia : patrie, soţie, profesie, religie, etc.

Atitudinile reprezintă nu doar opiniile ci şi interesele, emoţiile şi acţiunile unei persoane orientate către evenimente şi obiecte.

Imaginea interrelaţiilor dintre aceste nivele este numită de catre Cattell latice dinamică iar modelul relaţiilor de determinare al unui nivel de către altul se numeşte subsidiere. O atitudine este determinată (subsidiată) de unul sau mai multe sentimente care pot avea la origine unul sau mai mulţi ergi. Sentimentele unei persoane se organizeză în jurul unui sentiment master care este sentimentul de sine sau cum îi spune Cattell self- sentiment. El determină toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.

Concepţia lui Cattel despre personalitate şi despre evaluarea ei este operaţionalizată în mai multe chestionare. Cele mai cunoscute sunt Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru adolescenţi - HSPQ şi Chestionarul de anxietate “ C ”. În capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra instrumentului 16 PF.

Oricare abordare a teoriilor personalităţii nu poate face abstracţie de contribuţia teoretică şi metodologică a lui H.J.Eysenck, activitate care se întinde pe mai multe decenii şi cuprinde arii care depăşesc încadrarea ei în orientarea factorialistă.

Coordonatele esenţiale ale concepţiei lui Eysenck despre personalitate şi despre metodele de investigare ale acesteia vizează pe de o parte numeroasele sale studii privitoare la bazele biologice ale personalităţii şi la metodele neurofiziologice utilizate în investigarea lor, iar pe de altă parte, modelul său integrativ despre personalite. Aceasta este structurată pe trei dimensiuni fundamentale- extraverisie, nevrotism, psihoticism şi este ierarhizată pe patru nivele de generalitate, în multe privinţe asemănătoare nivelelor modelului ierarhic al lui Guilford. Enumerate de la bază către vârf cele patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele mentale habituale, trăsăturile obţinute prin corelarea actelor habituale şi constelaţiile de trăsături, adică sindroamele- trăsături sau tipurile psihologice.

Structura personalităţii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu poate fi decelată decăt prin intermediul analizei factoriale dar semnificaţiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu pot fi precizate decât prin coroborarea unor surse de informaţie cât mai divese cum sunt cele provenite din măsurători din domeniul neuroştiinţelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din testele obiective.

Dimensiunile fundamentale, axele personalităţii au o determinare ereditară manifestată în predispoziţii, iar influenţele mediului se mişcă între aceste coordonate biologice. Ceea ce apare în comportamentul observabil, în chestionare, sunt aspectele fenotipice care rezultă din interacţiunea ereditate-mediu. Plomin şi Bergman vor confirma în anii 1990 componenta ereditară a trăsăturilor, a cărei pondere o estimează a fi de 40%. Autorii citaţi de Pervin (1994) subliniază că ereditatea nu acţionează numai direct în formarea personalităţii dar şi indirect în măsura în care persoana selectează modifică şi crează ea însăşi evenimentele.

Operaţionalizarea modelului personalităţii al lui Eysenck îşi gaseşte concretizarea în chestionarele elaborate împreună cu colaboratorii săi timp de peste trei decenii. Ultima variantă a seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii şi nevrotismului este E.P.Q ( Eysenck Personality, Questionnaire) din 1975. În acest chestionar apare a treia dimensiune, introdusă ulterior în modelul său, psihoticismul.

Conţinutul comportamental al dimensiunilor introversie- extraversie şi stabilitate - neuroticism este asemănător accepţiei date de Jung : introversie = comportament retras, liniştit,autocontrolat, tinzând să dezvolte simptome de anxietate, depresie, nervozitate,etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate, preferinţă pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.; neuroticismul= labilitatea emoţiilor,tendinţe depresive, anxietate, etc. Psihoticismul se caracterizează prin agresivitate, impulsivitate , răceală, ostilitate, originalitate, potenţial creativ,etc.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE Cea mai generală clasificare a chestionarelor de personalitate împarte aceste instrumente, după cum

măsoară una sau mai multe trăsături ale personalităţii, în chestionare unifazice şi multifazice În funcţie de destinaţia lor, ele se clasifică în chestionare de: adaptare, atitudini, interese şi de

personalitate (U. Şchiopu, 1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE Urmăresc să evidentieze dificultăţile de adaptare în diverse medii ale activităţii umane: mediul şcolar,

universitar, mediul muncii. Ele surprind aspectele diferentiale ale adaptabilităţii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai puţin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activităţii umane .

15

Există trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului -prin acomodarea la cerinţele lui -prin deplasarea sau înlocuirea în caz de eşec. Acomodarea şi asimilarea funcţionează sistemic, orice asimilare este urmată, potrivit teoriei lui Piaget, de

acomodarea la noile achiziţii. Deplasarea se referă pe de o parte la o strategie a Eului, explicată de psihanaliză, când centrul de interes

se schimbă către un alt domeniu al activităţii, ca în cazul în care, înregistrând eşec în domeniul prezent (nu ne-am realizat ca psihologi) ne orientăm către domeniul afacerilor sau invers. Pe de altă parte, deplasarea se poate produce şi imaginar, în sensul că, ne compensăm eventualele răni ale stimei de sine, ale imaginii de sine, proiectandu-ne în diverse situaţii unde aceste caracteristici, aceste trebuinţe ale Eului sunt satisfăcute. Adaptarea la condiţiile activităţii este un proces foarte complex şi înglobează componente fiziologice, psihologice, sociale, angajând atât mecanisme de diminuare cât şi de compensare acordate la un nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.

Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în deceniile trecute, dar care mai sunt utilizate şi în prezent sunt Woodworth-Mathews şi Psychorater.

CHESTIONARUL WOODWORTH - MATHEWS Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare. În varianata originară a fost utilizat în

primul război mondial ca o modalitate de standardizare a interviului psihiatric. La elaborarea primei variante s-a utilizat un eşntion normativ de 2000 de subiecţi normali şi un grup de psihonevrotici. Se mai numeşte inventar psihonevrotic, deoarece poate decela unele accentuări spre patologic ale unor însuşiri psihocomportamentale, larg întâlnite în populaţie. Deşi operează cu concepte psihiatrice, el sesizează de fapt caracteristicile tipologice şi temperamentale atribuibile personalităţii normale. Unii autori îl consideră, pe bună dreptate, ca fiind un chestionar de temperament.

Descriere Conţine un număr de 76 de itemi la care subiecţii răspund prin sublinierea răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' .

Răspunsurile sunt tipărite în dreapta paginii, în continuarea fiecărui item. Testul mai poate fi administrat cu o foaie de răspuns.

Itemii sunt alocaţi unui număr de opt caracteristici temperamentale. Deşi acestea sunt denumite cu o terminologie clinică, semnificaţia lor poate deveni patologică doar prin depăşirea considerabilă a anumitor limite.

1. emotivitate simplă; 2. psihastenie, obsesiuni; 3. tendinţe schizoide; 4. tendinţe paranoide; 5. tendinţe depresive şi ipohondrice; 6. tendinţe impulsive şi epileptoide; 7. tendinţe instabile (instabilitate psihică); 8. tendinţe antisociale (egocentrice).

Administrare. În instructajul standardizat se insistă pe următoarele aspecte: Subiecţii trebuie să citească fiecare întrebare cu toată atenţia şi să cântărească foarte bine dacă

întrebarea se referă la o caracteristică ce se potriveşte felului lor de a fi şi de a acţiona, în condiţiile în care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotrivă, solicită subiecţilor să dea primul răspuns care îi vine în minte. Această schimbare de accent este explicabilă prin intenţia lui Woodworth de a realiza odată cu acest chestionar o prescurtare şi standardizare a interviului psihiatric, pentru a putea fi investigat un mare număr de combatanţi.

Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere în completarea chestionarului. Corectarea şi interpretarea testului Corectarea chestionarului se realizează trecând în revistă fiecare răspuns semnificativ şi alocându-i o

linie, la fel ca într-un tabel de frecvenţă, fiecărei trăsături sau tendinţe într-un tabel centralizator, tipărit de obicei pe ultima pagină a chestionarului, sau pe foaia de răspuns. De obicei, chestionarele conţin în stânga numărului de ordine al fiecărui item o cifră romană de la I la VIII care arată cărei tendinţe psihonevrotice îi este alocată întrebarea respectivă. De asemenea, mai sunt tipărite unele semne distinctive ( de ex. un ''+'') la acei itemi pentru care răspunsul semnificativ este ''Nu''. Numărul de răspunsuri pe fiecare tendinţă se înmulţeşte cu

16

un coefficient, care variază de la o trăsătură la alta, fiind cuprins între 20 şi 52. Va rezulta, pentru fiecare trăsătură psihonevrotică, un număr cuprins între 0 şi 360.

Interpretarea testului respectă următorii paşi: 1. Se evaluează gradul de normalitate al celor opt trăsături temperamentale. Dacă se situează sub

valoarea de 120 le vom considera ca fiind normale. Cu cât valorile vor fi mai mari de 120 şi se vor apropia de 360, cu atât va fi mai îndreptăţită supziţia unor tendinţe patologice.

2. Interpretarea profilurilor normale se face luând în considerare, ca dominante, acele trăsături mai evident conturate. Despre o persoană care a obţinut valori sub 120 la toate trăsăturile, dar la care caracteristica temperamentală cu nota cea mai mare este tendinţa paranoidă, vom emite ipoteza unei persoane bănuitoare, suspicioase, uşor de rănit, cu mult amor propriu, cu sete de prestigiu, etc. Aceeaşi trăsătură având o notă peste 300, într-un protocol cu toate celelate note depăşind pragul de 120, indică focalizarea morbidă a persoanei pe ideea de insecuritate socială, de grandoare sau de persecuţie, unilateralizarea trăsirilor sale sufleteşti pe ideea obsesivă de prejudiciu.

3. Astfel de profiluri cu tendinţe morbide trebuie confirmate de alte probe sau de examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI ASPIRAŢII Pieron defineşte atitudinile ca pe reacţii generalizate faţă de anumiţi stimuli. Ele sunt sisteme afectogene

care impică un sistem de valori, negative sau pozitive antrenate în sfera motivaţională a personalităţii (U. Şchiopu, 1976). Murray consideră că trebuinţa are o seferă mai largă decât atitudinea, pe care de altfel o implică.

Contribuţii consistente în domeniul chestionarelor de atitudini au adus Thurstone, Likert, Guttman Lazarsfeld, ş.a.

Thurstone a elaborat Scalele de atitudini generale (Generalized Attitude Scales), intrument care investighează atitudini referitoare la căsătorie, divorţ, libertatea negrilor şi alte chestiuni cu caracter social. Odată cu acest chestionar, Thurstone a elaborat un aparat matematic special, utilizat în valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.

Alain Sarton realizează un grupaj de chestionare care investighează o serie de atitiduni, cum sunt: atitudinea faţă de sănătate, atitudinea faţă de satisfacţiile imediate, faţă de bani, faţă de prestigiul social şi faţă de muncă. Fiecare tip de atitudine este evaluată pe trei dimensiuni, de exemplu: ca atitudine faţă de sănătatea proprie, faţă de sănătatea altora şi faţă de sănătatea în general (faţă de conceptul de sănătate).

Psihodiagnosticul aspiraţiilor s-a centrat pe modelarea unor situaţii experimentale. Este investigat de nivelul de aspiraţii, adică nivelul pînă la care individul este gata să-şi angajeze într-o sarcină propria sa stimă de sine. Nivelul de aspiraţii se defineşte prin comparaţia performanţei reale cu performanţa estimată de subiect. Diferenţa între cele două are valoare de feed- back pentru ajustarea aspiraţiilor viitoare.

Dembo, elev al lui Lewin a elaborat un interesant dizain experimental în acest domeniu. Subiecţii au de îndeplinit în mod repetat aceeaşi sarcină. Înaintea fiecărei etape, subiecţii comunică propriile expectaţii privind calitatea şi timpul de rezolvare. Se constată un proces constant de ajustare a expectanţelor în concordanţă cu performanţele reale.

Situaţii experimentale cu valoare de test, similare, au mai realizat Dellay şi Pichot precum şi J. B. Miller. Testul lui J. B. Miller constă din 20 de pagini de exerciţii aritmetice simple. Pe măsură ce rezolvă fiecare

pagină ( de la 2 la 13) cu timpul limită de un minut, subiectul o atribuie, alternativ, contului său sau clasei. Performanţele la paginile 14-19 le atribuie după bunul plac sieşi sau clasei. Comparaţia celor două conturi, personal şi al clasei, pune în evidenţă atitudini cum sunt cooperarea sau individualismul.

Pentru informaţii detaliate studenţii vor consulta U. Şchiopu, 1976 p.404-410, H. Murray, Exploration de la personalite (experimentele lui Frank privind nivelul de aspiraţie) şi Al. Roşca Metode şi tehnici experimentale în psihologie, p.280-282)

CHESTIONARELE DE INTERESE Sunt utilizate în special în domeniul orientarii şcolare şi profesionale a adolescenţilor, dar este utilizat şi în

reorientarea şi reconversia profesională. Fiind definit ca fixare şi manifestare a unei trebuinţe, interesul dinamizează activitatea psihică, focalizează

atenţia, efortul şi se obiectivizează în performanţe. Interesele prezintă aspecte diferenţiale atât structural, cât şi din punct de vedere al calităţilor, care sunt:

generalitatea, intensitatea, durata. U. Şchiopu (1976) identifică trei tipuri de chestionare pentru testarea intereselor:

17

1. Chestionarele cu structură cognitivă. Conţin sarcini (întrebări) de identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor profesii interesante, dificile, pe cale de dispariţie sau a altora noi.

2. Chestionare care conţin sarcini de identificare a unor profesii pe baza prezentării unor secvenţe de activităţi specifice.

3. Chestionare de interese profesionale, în care itemii conţin descripţiile unor actvităţi proprii mai multor profesii. La fiecare item subiecţii trebuie să aleagă acel tip de activitate care îi place cel mai mult.

În domeniul chestionarele de interese profesionale cele mai cunoscute sunt: Chestionarul de interese vocaţionale Strong, Chestionarul de interese Kuder, Lee-Thorpe, Lacerbeau şi Martin Irle.

Chestionarul lui Strong conţine un număr de 400 de itemi vocaţionali şi avocaţionali. Itemii vocaţionali sunt cei care identifică interese specifice unei anumite profesii; itemii avocaţionali se referă la interese care nu au legătură cu profesia respectivă. Departajarea lor pentru 24 de profesii feminine şi 47 de profesii masculine a fost realizată de Strong prin compararea unor loturi perechi de subiecţi. În unul din loturi toţi subiecţii aveau aceeaşi profesie, iar în celălalt aveau profesii diferite. Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului şi vârstei. Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat anumite modele (structuri) specifice de interese.

Chestionatul se adresează adolescenţilor. Familiile de interese au fost reprezentate pe un glob. O astfel de reprezentare permite consilierului vocaţional să indice subiectului locul său pe globul profesiilor şi distanţele dintre locul său şi alte profesii.

Chestionarul Kuder are itemii grupaţi pe 10 grupe de interese ocupaţionale, care au fost identificate prin analiză factorială, ca de exemplu: interese ocupaţionale, persuasive, artistice, literare, muzicale, servicii sociale, funcţionăreşti etc. Fiecare item este format din descripţia a trei tipuri de activităţi, fiecare evocând un interes specific. Subiectul trebuie să opteze pentru una dintre cele trei variante, astfel:

Ce crezi că este mai interesant ? a) Să realizezi noi tipuri de aparate electrice ? b) Să conduci un magazin de aparate electrice ? c) Să primeşti comenzi telefonice pentru aparate electrice ? Scorurile, în percentile, pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese, permit decelarea profesiei ale cărei

activităţi specifice au fost cele mai preferate. Consilierea subiectului în alegerea profesiei are în vedere atât profesia dominantă, cât şi configuraţia generală a intereselor subiectului.

Chestionarul Lee-Thorpe operează cu şase tipuri de profesii, descrise succint câte două în fiecare item. Subiectul trebuie să aleagă de fiecare dată profesia preferată. Profesiile sunt sociale, naturale, mecanice, afaceri, artă, ştiinţă.

Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactaţi câte 18 pe patru pagini diferite. Itemii se referă la diferite ocupaţii, cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale, sportive, legate de natură, din domeniul comerţului, artistice, manuale, imaginative. Din fiecare pagină, subiectul alege şase profesii preferate şi indică alte şase respinse. Se acordă un punctaj diferenţiat de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau respinse.

Chestionarul lui Martin Irle identifică interesele specifice a nouă tipuri de profesii din domeniul tehnic, ştiinţific, comercial etc. Este format din 162 de itemi. Fiecare item evocă patru tipuri activităţi diferite, fiecare aparţinând unei anumite profesii. Subiectul o alege de fiecare dată pe cea mai preferată. În partea stângă a paginii este indicat, printr-un symbol, tipul de profesiune evocat de ficare alternativă, ca în exemplu de mai jos:

65. (A) - A turna stâlpi de beton pentru poduri. (H) - A cultiva răsaduri de zarzavat. (D) - A lucra într-un laborator electronic. (E) - A prezenta în magazin noutăţi tehnice. Funcţie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaţii se pot stabili interesele ocupaţionale

dominante ale subiectului consiliat.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE Acestea se adresează atributelor caracteriale şi temperamentale. În domeniul psihodiagnozei sunt

preferate inventarele multifazice de personalitate, deoarece oferă o perspectivă mai amplă asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Unele inventare de personalitate, cum este cazul M.M.P.I., operează cu concepte din domeniul psihopatologiei, altele, cum este C.P.I. (Inventarul Psihologic California), operează cu concepte din domeniul normalităţii. Ambele pot fi utilizate atât în domeniul clinic, cât şi în domeniul normalităţii.

M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o diferenţiere mai riguroasă a diverselor tulburări psihice care pot apare ca fenomene dezadaptative.

18

Dintre chestionarele care au o largă utilizare în laboratoarele de psihologie din ţara noastră menţionăm: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I. (Inventarul Freiburg); chestionarele 16 P.F. şi de anxietate ale lui Cattell, inventarul de temperament al lui Guilford-Zimmerman etc.

Mai recent, sunt în curs de adaptare pe populaţia românească chestionarele NEO care au la bază modelul BIG-FIVE.

Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente psihodiagnostice infailibile. Ele comportă o serie de dificultăţi pe care este necesar să le cunoaştem pentru a avea o perspectivă cât mai realistă cu privire la valoarea de încredere pe care o atribuim rezultatelor obţinute prin administrarea lor. Menţionarea mai întâi a limitelor lor are rolul de a invita la prudenţă şi discernământ când le utilizăm. De asemenea, configurarea chiar şi numai succintă a evoluţiei ''filosofiei'' care ghidează construcţia acestor instrumente în ultimele decenii are drept scop relevarea complexităţii travaliului care stă la baza realizării lor.

Sursele de eroare întâlnite în utilizarea chestionarelor de personalitate Cele mai grave probleme cu care se confruntă chestionarele de personalitate sunt acelea ale denaturării

răspunsurilor. Spre deosebire de domeniul clinic şi de cel al consilierii, unde subiectul este interesat în mod direct să dea răspunsuri într-un mod cât mai adecvat, în alte domenii, ca de ex. în selecţia profesională apare tendinta de falsificare a răspunsurilor.

Ursula Schiopu clasifică sursele de eroare care ţin de subiectul respondent în: a. efectul de faţadă, b. efectul de reputaţie bună, c. efectul de originalitate, d. efectul de fraudă, e. efectul de convenienţă. (Pentru detalii vezi U. Şchiopu, 1976). Falsificarea răspunsurilor, după Bloom şi Naylor (1976), se referă la tendinţa subiecţilor de a alege acele

răspunsuri care îi prezintă într-o lumină cât mai favorabilă. Subiecţii, în mod conştient, doresc să îşi mărească şansele de success, fie atunci când chestionarul serveşte unor scopuri de selecţie, fie atunci când vor să beneficieze de un anumit regim preferenţial.

Există însă şi o motivaţie incoştientă de falsificare a răspunsurilor, care angajează mecanismele de aparare ale Eului. Posibilitatea falsificării, modificării răspunsurilor la chestionarele de personalitate a făcut obiectul unor experimrnte. Într-unul din experimente s-a cerut subiecţilor primului eşantion experimental să simuleze răspunsurile unor oameni fericiti, bine adaptaţi (subiecţii fiind studenţi). Subiectilor din al doilea eşantion experimental li s-a cerut să simuleze dezadaptarea universitară (nefericirea, stresul), iar celor din eşantionul de control, al 3-lea, li s-a cerut să se refere la propriul comportament. S-au obţinut diferenţe remarcabile, care dovedesc uşurinţa cu care pot fi generate profilurile dorite. În cele doua loturi experimrntale, subiectii au reusit să dea astfel răspunsuri încât, prin prelucrarea chestionarelor, s-au obţinut exact caracteristicile propuse de experimentator.

Un excelent avertisment în ce priveste fragilitatea chestionarelor de personalitate, şi respectiv tendinţa de falsificare a răspunsurilor, îl reprezintă cercetarile întreprinse de Weastman şi Green. Ei au cerut subiectilor să răspundă la un chestionar de personalitate, ca şi când ar candida pentru ocuparea postului de vânzator la o mare firma şi ar trebui să îşi mărească şansele de succes. După o săptămână, aceloraşi subiecţii li s-a cerut să răspundă la fel de înalt motivaţi pentru a fi angajati în postul de bibliotecari. Trăsătura măsurată, încrederea în sine, a înregistrat diferenţe notabile între cele două etape ale experimentului, ''vânzătorii'' având scoruri mai înalte decât bibliotecarii.

A doua sursă de eroare o reprezintă seturile sau montajele de răspuns. Este vorba de efectul de set (montaj, ustanoka). Aceşti termeni desemnează faptul că noi percepem şi reacţionăm în faţa evenimentelor în virtutea unor experienţe anterioare, stocate în adevarate matrici perceptive. Setul are rolul de a categoriza datele primare ale experientei, deci de a le raporta la ceva cunoscut şi, în felul acesta, de a le desprinde semnificaţia. Prin intermediul setului, subiecţii au tendinţa să interpreteze itemii în conformitate cu propria lor experienţă şi să dea răspunsuri mai mult sau mai puţin deformate de aceste aşteptări. Una din consecintele setului o reprezintă tendinţa de a răspunde într-o manieră dezirabilă social. Spre deosebire de tendinţa de falsificare conştientă, conformarea la modelele de răspuns acceptate social are la bază mecanisme mai profunde, mecanisme incoştiente, care sunt legate de nevoia de protecţie şi de apărare împotriva criticilor sau împotiva dezaprobării sociale.

O alta categorie de erori, legată de set, poate să apară datorită tendinţei de a răspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''. Incuviinţarea echivalează cu încercarea de a răspunde aşa cum credem că alţii s-ar aştepta să răspundem. Tot aici, în categoria setului, intră deviaţia sau tendinţa de a da răspunsuri necomune sau neobişnuite.

19

Diminuarea acestor surse de eroare se realizează prin următoarele metode. 1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat fiind că dezirabilitatea socială este sursa de

eroare . 2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicaţiilor privind importanţa unui comportament sincer, care

este în avantajul subiecţilor. 3.Incorporarea în chestionarele de personalitate a unor scări de control care detectează tendinţele de

falsificare. 4.Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, aşa cum este cazul, scării K din M.M.P.I. 5. Utilizarea tehnicii alegerii forţate a răspunsurilor prin care subiectul trebuie să aleagă între doi sau mai

mulţi termeni sau fraze, egal de acceptabile, dar diferite ca semnificatie (Exemplu . : Aş dori să am o casă : a) situată în mijlocul pădurii; b) situată în centrul oraşului; c) între A şi B).

6. Asigurarea unui număr egal de întrebări la care răspunsurile : Da –adevarat; Nu - fals sunt semnificative.

7. Intercalarea acestor două tipuri de întrebari astfel încât să nu se formeze setul, aşteptarea faţă de un anumit tip de răspuns.

Trebuie semnalat, odată cu Anastasi (1978), că experienţa acumulată de cercetători a produs o optică interesantă în legatură cu aceste erori: dacă la început ele erau considerate şi tratate ca o sursă de deformare, şi în consecinţă erau introduse măsuri de contracarare a lor, ca cele menţionate mai sus, ulterior a apărut o a doua tendinţă potrivit căreia aceste modalităţi de răspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de răspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici durabile de personalitate. (Chiar tendinţa de a minţi este o caracteristică de personalitate foarte importantă, pe care, în majoritatea profesiunulor este foarte important să o evaluăm).

Dificultăţi specifice evaluării psihologice cu ajutorul chestionarelor de personalitate O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi (Hofstee, Costa, Mc.Craye) au adus

următoarele reproşuri chestionarelor de personalitate şi anume: 1.Chestionarele înregistrează limite în operationalizarea dimensiunilor de evaluat. De exemplu, a

operaţionaliza sociabilitatea înseamnă a-i gasi acele faţete care pot fi uşor evaluate prin întrebări adecvate. A operationaliza un concept psihologic înseamnă a-l traduce în termeni uşor evaluabili. Aceleaşi limite sunt prezente şi în modul de utilizare a limbajului, în sensul că, uneori, limbajul ştiintific este impregnat de noţiuni ambigue provenite din limbajul comun, natural. Cattell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a propus pentru factorii de personalitate o simbolistică internaţională tocmai pentru a elimina ambiguităţile. De asemenea, chestionarul înregistrează limite în privinţa modului în care sunt transmise către subiect şi în care sunt receptate de către acesta informaţiile conţinute de itemi. Nu putem fi siguri că subiecţii vor obţine aceleaşi înţelesuri ca cele intenţionate de către cel care a redactat itemii.

2. O altă limită o reprezintă faptul că starea de intenţionalitate a subiectului se reflectă asupra modului în care el întelege sensul întrebărilor.

3. O altă limită este “vizibilitatea” itemilor, faptul că sensul lor favorabil poate fi intuit de subiect. Uneori este intuită însăşi trăsătura de personalitate care este ţintită.

4. O altă limită a chestionarelor e dată de faptul că există o mare variabilitate a comportamentelor pe care le măsurăm. Noi nu ajungem la trăsături psihice direct, ci prin intermediul comportamentelor, în speţă prin comportamentele de răspuns, şi aceasta în funcţie de dispoziţiile personale ale subiectului, de o serie de alte caracteristici care ţin atât de mediul extern cât şi de mediul intern. Subiectul poate să răspundă la un item într-un fel acum şi în alt fel peste o anumită perioadă de timp.

Datorită acestor limite, eforturile autorilor de chestionare s-au concentrat pe stabilirea unor principii şi metode clare care să stea la baza construcţiei acestor instrumente.

Principii (metode) de construcţie a chestionarelor de personalitate 1) Validitatea de conţinut. Ca metodă de construcţie a inventarelor de personalitate exprima exigenţa ca

esantionul de comportament desemnat prin itemi să acopere cât mai exact gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic măsurat.

Prin analiza de itemi se stabileşte gradul de reprezentativitate al fiecărui item pentru trăsătura măsurată. Analiza de conţinut se realizează, aşa cum am văzut în cursul 8, fie conceptual, prin consultarea unui lot de judecători (experţi), fie prin calcularea saturaţiei fiecărui item în factorul investigat.

2) Acordul empiric cu criteriul. Acest procedeu controlează dacă răspunsurile subiecţilor sunt diagnostice sau simptomatice pentru criteriul măsurat. Spre deosebire de validitatea de conţinut, acordul empiric cu criteriul se caracterizează prin faptul că se ia în considerare un anumit procentaj de răspunsuri semnificative la

20

chestionar pentru a respinge sau a reţine itemii acestuia. Astfel, dacă un procentaj mai mare de 25 % din eşantionul de persoane normale ar răspunde semnificativ la un chestionar cu destianţie psihopatologică, itemii acestuia nu ar putea fi reţinuţi, pentru că ei nu ar fi diagnostici pentru cazurile de anormalitate.

3. Rolul teoriilor personalităţii în constructia inventarelor de personalitate Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza teoria subiacentă drept fundament

conceptual în construcţia inventarelor de personalitate. Teoria şi instrumentul coexistă în conceptia unor autori: Cattell, Eysenck, Guilford-Zimmerman, Guilford.

Teoria poate conferi probei o puternică validitate conceptuală sau de construct. Este motivul care ne-a determinat să procedăm în cursul trecut la o incursiune în cele mai reprezentative teorii ale personalităţii.

Un alt principiu se referă la metoda intuitivă sau raţională. El subliniază importanţa culturii şi experienţei ştiinţifice a psihologului în alegerea acelor itemi care sunt cei mai adecvaţi pentru trăsătura psihică investigată. Uneori, alegerea itemilor poate avea la baza doar intuiţia psihologului sau poate să fie rezultatul operaţionalizării teoriei elaborate de psihologul respectiv.

Metoda empirică: aceasta este într-un fel asemănătoare cu acordul empiric cu criteriul, prin faptul că psihologul nu se interesează atât de conţinutul itemilor, cât de capacitatea itemilor de a diferenţia subiecţii din punctul de vedere considerat. În cadrul acestei metode exista urmatorii paşi:

*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atât pe bază raţională, prin operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin împrumutarea unor itemi de la alte chestionare consacrate.

*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecţi format din două grupuri asemănătoare din toate punctele de vedere, mai puţin din punct de vedere al trăsăturii măsurate.

*se determină frecvenţa răspunsurilor la itemi într-un eşantion sau altul şi prin metoda semnificaţiei diferenţelor se vede în ce măsură itemii diferentiază din punct de vedere al trăsăturii respective în cele două eşantioane (loturi).

Elaborarea chestionarelor de personalitate înregistrează o serie de etape: -se alege în primul rând tipul de chestionar potrivit scopului urmărit (consiliere, selecţie, orientare, etc.); -se construieşte un set de itemi după pricipiile şi metodele enunţate mai înainte. În aceasta etapă au loc

unele ajustari ale chestionarului (standardizarea instructajului, a tipului de răspuns, realizarea unor itemi sau scale de validare ale chesionarului);

-se realizează unele exemple introductive care preced itemii şi servesc pentru antrenamentul preliminar administrării chestionarului.

-are loc validarea statistică a chestionarului prin: analiza de itemi, prin validarea cu criteriul. În acesta fază are loc standardizarea interpretării chestionarului, etalonarea lui.

Trăsătura psihică măsurată poate fi definită ca un mod stabil de comportament, doar că ea are însuşirea scalarităţii, deci se prezintă ca un continuum între două extreme. Pentru a evalua persoana printr-o trăsătura sau alta trebuie să verificăm în ce măsură răspunsurile (frecvenţa, intensitatea lor) exprimă un un anumit grad de dezvoltare a trăsăturii pentru subiectul respectiv. Acest lucru nu ar fi posibil în lipsa tabelelor de norme.

In construcţia chestionarelor există o adevarată tendinţă evolutivă, care merge de la focalizarea cercetărilor din deceniile trecute pe unităţile molare, reprezentate de scalele chestionarelor, la atenţia specială acordată astăzi unor aspecte moleculare care ţin de construcţia itemilor. Această nouă direcţie este inaugurată de o serie de psihologi, realizatori de chestionare cum ar fi: De Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini, Ostehdorf ş.a., aparţinând şcolilor germană, olandeză , respectiv, italiană.

Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarată epocă de aur în cercetarile privind construcţia chestionarelor. Autorii de chestionare şi-au pus pentru prima dată o serie de probleme privind modul de construcţie a itemilor în această perioadă.(Pentru detalii vezi în M. Minulescu, 1996)

Problemele cercetate de autorii moderni în construcţia chestionarelor: Cum trebuie construit lotul iniţial de itemi şi cum trebuie ei scrişi, redactaţi? Cum influentează caracteristicile formale şi de conţinut ale formulării itemilor modul în care subiecţii vor

întelege aceşti itemi.? Aceste probleme vor să demonstreze implicaţiile extraordinare pe care limbajul utilizat în formularea

itemilor îl are asupra a ceea ce înteleg subiecţii şi asupra comportamentului lor de răspuns, implicit asupra validităţii chestionarului.

Ca urmare a acestor probleme, s-au elaborat strategii speciale de elaborare a itemilor, strategii care-şi pun probleme de limbaj.

Primul dintre cei care au elaborat o astfel de strategie este Jakson. Metoda lui este următoarea: 1. Se alege un grup de judecători (experţi). Ei vor fi solicitaţi să evalueze gradul de adecvare a itemilor la

trăsătura măsurată de chestionar. Li se furnizează alături de chestionarul ipotetic o descriere a unor persone

21

ţintă (de exemplu două personaje publice foarte bine cunoscute) care exemplifică prin comportamentul lor trăsătura care ne interesează.

2. Evaluarea de către experţi a probabilităţii ca persoanele ţintă să aprobe fiecare din itemii respectivi. Judecătorii mai trebuie să aprecieze relevanţa itemilor propuşi pentru trăsătura în cauză .

Mai exista o altă strategie elaborată în 1983 de Buss şi Craick. Ei au pus la punct următorul algoritm: - se realizează un set de trăsături, selectate în mod sistematic dintr-un model de comportament

interpersonal; - un eşantion larg de subiecţi identifică comportamente observabile care corespund trăsăturii respective,

respectiv acele comportamente care sunt manifestarea obiectivă a trăsăturii în cauză; - un alt lot de subiecţi apreciază prin stabilirea rangului gradul de reprezentativitate al acestor

comportamente pentru trăsătura dată. Se pune întrebarea de ce nu folosim judecători, ci folosim “oameni de pe stradă”. Răspunsul ar fi acela că

această metodă doreşte să capitalizeze experienţa socială privind cunoaştrea oamenilor, experienţă stocată în limbajele naturale.

Una din paradigmele fundamentale ale acestei direcţii în construcţia chestionarelor este larg întâlnită în construcţia instrumentelor care evaluează personalitatea din perspectiva modelului Big Five. Potrivit ei, limba encodează, adică stochează, experienţa socială de cunoaştere a persoanelor. Totuşi, folosirea limbajelor naturale naşte o serie de probleme privind imprecizia termenilor.

Angleitnerer şi Osterndoff propun trei modalităţi de contracarare a acestui inconvenient: 1) taxonomia tipurilor de personalitate care pot fi regăsite în limbajul natural. Acestă taxonomie cuprinde

următoarele categorii de conţinuturi pe care le-am putea întâlni mai frecvent în limbaj: (1) trăsături stabile, (2) stări şi dispoziţii psihice, (3) activităţi, roluri sociale, relaţii şi efecte sociale, (4) abilităţi şi calităţi, (5) caracteristici fizice;

2) specificarea unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu sunt diferenţiatori, cum ar fi cei care se referă la originea geografică ( clasificarea oamenilor în olteni, moldoveni, ardeleni nu conţine o experienţă tipologică demnă de a fi transferată ştiinţei)

Acesta este un filtru prin care reţinem termenii cu valoare de cunoaştere a personalităţii proveniţi din limbajul comun şi respingem termenii fără o astfel de valoare. Apelăm la o grilă de identificare , prin care se exclud termenii care nu intră în mod potrivit în propoziţii standard. Exemplu: pentru adjective : cât de ….este X?; adverbe: cât de …. s-a comportat X?

De Raad, în 1981, identifică o direcţie de valorificare a limbajului comun personalităţii pe baza distincţiei realizate cu ajutorul părţilor de vorbire (adjective, substanative, verbe). Substantivele, spune autorul, conduc la trăsături mai corecte şi mai bine definite şi cuprind cele mai extreme semnificaţii ale dimensiunii cercetate. Adverbele, în schimb, sunt mai puţin relevante pentru personalitate şi, în măsura în care considerăm că sunt determinate de anumite dispoziţii, captează aspectele temperamentale. Adjectivele captează cel mai bine caracteristicile de personalitate şi, nu întâmplător, unele chestionare funcţionează ca listă de adjective, de unde subiecţii trebuie să le alegă pe cele care li se potrivesc cel mai bine .

Exită şi o directie contrară în realizarea chestionarelor, pe care o vom întâlni la C.P.I., unde autorul a plecat de la itemi aparţinând altor chestionare. În acelaşi timp, H. Gugh, autorul CPI, a construit şi itemi proprii.

În construcţia chestionarelor s-a desprins următorul principiu privind validitatea scalelor: scalele care evaluează constructe similare, dar provin din chestionare diferite, tind să cuprindă aceiaşi itemi, sau itemi relativi asemănători, indiferent de metoda de construcţie şi de teoria subiacentă.

PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI NORMALE 1) Chestionarele elaborate de R.B. Cattell R. Cattel defineşte personalitatea ca pe ceva care ne permite să facem predicţii asupra comportamentului

viitor al unei persoane. Cattell (1957) adoptă o perspectiva operatională asupra personalităţii, proprie oricărui teoretician care îşi prelungeşte cercetările prin instrumente de psihodiagnostic.

Predicţia, în concepţia acestui autor, este scopul central al studierii personalităţii. Nu putem să facem predicţii acceptabile asupra unei persoane într-o situaţie dată decât în măsura în care cunoaştem elementele de continuitate şi de constanţă din structura personalitatii. Aceste elemente de constanţă sunt trăsăturile, precum şi patternurile acestora, care reprezintă constelaţii de trăsături. Prin urmare, trăsăturile sunt unităţile structurale ale personalităţii şi reprezintă modalităţile constante ale unei persoane de a reacţiona la situaţiile stimul.

22

Trăsăturile de personalitate, în concepţia lui Cattel, pot fi decelate prin analiză factorială, care este un procedeu statistic de valorificare a unei mase uriaşe de date obţinute prin efectuarea unor multiple măsurători asupra personalităţii.

Spre deopsebire de Allport, Cattell nu este de acord că trăsăturile ar avea o existenţă obiectivată în fiecare individ. El mai degrabă le concepe ca pe niste constructe ipotetice, deduse din observarea comportamentului extern.

Cercetarile lui Cattell privind factorii de personalitate se originează în cercetările lui Allport şi Odbert asupra vocabularului limbii engleze. Ei au extras iniţial aproape 17000 de cuvinte care aveau valoare de descriptori ai diferitelor caracteristici de personalitate. Intr-o prima etapă, Cattell reduce această listă la 171 de termini, după ce a eliminat cuvintele sinonime. Rezultatele evaluării, interpretate corelaţional, au condus la o alta listă mai scurtă, de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui lot de cercetare a fost evaluat de 2 cunoscători pe baza acestor 53 de grupuri. S-a efectuat analiza factoriala a acestor evaluări care s-a finalizat cu o lista de 12 factori. Ei reprezentau, conform conceptiilor lui Cattell, trăsăturile primare ale personalitatii. La nivel individual aceste trăsături se constelează în patternuri specifice, datorită poziţiilor diferite, ocupate de fiecare subiect pe continuumul bipolar al fiecărei trăsături.

Sunt mai multe modalităţi de clasificare al trăsăturilor. Allport le clasifica în trăsături comune şi unice. Cele comune aparţin tuturor oamenilor, iar cele unice se

manifestă, cu precadere, în domeniul intereselor şi atitudinilor specifice fiecărui subiect. Astfel, inteligenta, introversia, tendinţa gregară sunt exemple de trăsături comune.

Altă clasificare face distincţie între trăsături abilităţi, trăsături temperamentale şi trăsături dinamice, adică motivaţionale.

Cea mai importantă clasificare, din punct de vedere psihodiagnostic, împarte trăsăturile în: trăsături sursă şi trăsaturi de suprafaţă. Trăsăturile de suprafaţă sunt grupări de carecteristici ale persoanei, care corelează între ele, fără însă să fie determinate de o sursă unică. Ele sunt reprezentate de factori de ordin secundar, pe când trăsăturile sursă sunt factori primari. De asemenea, în virtutea acestui fapt, trăsăturile de suprafaţă sunt mai putin predictive, deci se manifestă cu o constanţa mai redusă în comportament. Trăsăturile sursă derivă din analizele factoriale şi sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele pot fi constitutionale sau modelate de mediu.

Cattell a identificat 16 trăsături care stau la baza predicţiei comportamentului. 1 Chestionarul 16 P.F. (Sixteen personality Factors) 2 H.S.P.Q. –conceput pentru subiecţii între 12-18 ani (High School Personality Questionnaire) 3. C.P.Q. –pt. copii între 8-12 ani (Cattell Personality Questionnaire). 4. E.S.P.Q. – pt. copii între 6-8 ani (Elem. School.....) 5. C.A.Q. (Clinical Analysis Questionnaire) compus din 16 trăsături primare şi 12 trăsături pentru

evaluarea anormalitatii.

CHESTIONARUL 16 P.F. A fost publicat în 1950 şi are ca scop măsurarea factorilor identificaţi prin analiză factorială şi anume, 12

factori primari şi 4 factori secundari. Factorii primari ţintesc, aşa cum am mai arătat, trăsăturile sursă. Cattel a propus un ''Index universal'', adică un sistem de codificare a factorilor, bazat la început pe litere, apoi pe cifre, pentru a stabili un mod de referire unic, în comunitatea ştiinţifică, cu privire la factorii investigaţi. Astfel, fiecare factor are alocat un cod U.I.

Construcţia testului Factorii se referă la următoarele aspecte ale personalităţii: inteligenţă, temperament şi caracter.

Chestionarul se administzrează individual sau colectiv de la 16 ani în sus. Vocabularul utilizat în construcţia itemilor implică un nivel şcolar secundar. Itemii au fost selectaţi pe baza saturaţiei lor în cei 16 factori şi sunt formulaţi fie ca aserţiuni referitoare la

subiectul evaluat, fie ca opinii sau atitudini generale, fie ca teme de rezolutivitate. Chestionarul 16PF este unul dintre cele mai cunoscute chestionare destinate investigarii în zona

normalităţii. Este format din 187 de itemi care sunt saturaţi în trăsăturile sursă şi sunt construiţi fie ca întrebări, fie ca afirmaţii. Obligatoriu, fiecare item este urmat de trei răspunsuri: a,b,c. Subiectul este antrenat să aleagă răspunsul care îl reprezintă cel mai bine, care este cel mai aproape de modul său de a fi, de a gândi, de a acţiona. Fiecare variantă de răspuns este cotată, are din start un anumit punctaj de 0 , 1 sau 2 puncte.

De obicei, chestionarul are aspectul unei broşuri (caiet). Se obişnuieşte ca răspunsurile să fie date pe pe foi de răspuns, pe care subiecţii îşi notează mai întâi datele de recunoaştere nume, prenume, vârstă etc.

23

Prima pagină a caietului conţine un instructaj în care subiecţilor li se precizează confidenţialitatea rezultatelor, necesitatea de a răspunde cât mai sincer şi de a zăbovi cât mai puţin în alegerea răspunsurilor. De asemenea, li se cere subiecţilor să utilizeze cât mai rar (de cel mult 3 - 4 ori răspunsul de mijloc). Instuctajul se termină cu patru exemple care au rolul de a-i familiariza pe subiecţi cu modalitatea corectă de lucru.

Subiecţii citesc cu atenţie fiecare item şi la numărul de ordine corespunzator, pe foaia de răspuns, marchează cu o cruce căsuţa a, b, c, după cum aleg unul sau altul dintre cele trei răspunsuri. Chestionarul se administrează fără timp impus.

Există două forme paralele ale chestionarului. În a doua formă, itemii sunt reformulaţi, dar ţintesc acelaaşi trăsături. Putem administra fie o forma, fie alta sau pe amândouă pentru a efectua comparaţii. Fiecărui factor îi sunt alocaţi între 10 şi 13 itemi. Cei 16 factori sunt enunţaţi în cele ce urmează:

A. Schizotimie – ciclotimie B. Inteligenţă generală – deficit intelectual sau gândire greoaie. C. Stabilitate – instabilitate emoţională (forţa eului) E. Supunere – dominare (submisie/ascendenţă) F. Taciturn – expansiv G. Conştiinciozitate – lipsa conştiinciozităţii (nepăsător, indiferent- forţa supraeului) H. Timiditate – cutezanţă, îndrăzneală (Threctia- Parmia). I. Maturitate – imaturitate emoţională (Harria-Premsia) L. Încredere – suspiciune (Alexia-Protensia) M. Practic – imaginative (Praxernia- Autia) N. Naivitate – clarviziune O. Încredere – nelinişte Q1 Conservatorism – radicalism Q2 Dependenţă – independenţă Q3 Caracter controlat – necontrolat (capacitatea de integrare, conştiinţa de sine) Q4 Relaxat – frustat (tensiunea ergică) Literele cu care sunt notaţi factorii reprazintă ordinea lor de extragere prin analiză factorială. Descrierea detaliată a conţinutului factorilor, indispensabilă interpretării protocoalelor la test, se găseşte în

M. Minulescu (Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed. Carell Publishing House, Bucureşti, 1996, p.227-240.)

Prelucrarea protocolului Peste foaia de răspuns se aplică o grilă cu orificii corespunzatoare răspunsurilor semnificative.

Examinatorul însumează punctajele pentru fiecare factor şi le raportează la un etalon construit pe 11 clase normatizate.

Cotele brute, corespunzatoare primului factor, se transformă în note standard, aceste note sunt reprezentate pe un profil grafic marcând cu o cruce punctul corespunzator notei standard obţinute de subiect la fiecare factor.

Pe baza acestui profil se realizează interpretarea rezultatelor administrării chestionarului. Principii de interpretare Potrivit modului în care au fost elaboraţi, factorii sunt independenţi, deci oferă fiecare o informaţie

suplimentară. Se elimina din interpretare factorii care se situeaza în zona de semnificatie psihologică zero, adică în

intervalul de note 4, 5, 6, aceasta reprezentând media. Un alt pas în interpretarea protocolului unui subiect îl reprezintă interpretarea notelor extreme ale factorilor

cu cele mai mici, respectiv cele mai mari, note standard. Considerăm că acestea sunt trăsături care, cu o probabilitate mai mare decat celelalte, îl caracterizeză pe subiect în virtutea principiului extremitţăii propus de Paunonen şi Jackson (1985). Aşa cum am văzut în cursul trecut, potrivit acestui principiu, cu cât o trasătură este mai extremă, adică se situează mai aproape de unul sau altul din cele două capete ale continuumului bipolar, cu atât trăsătura respectivă este mai predictivă.

Pasul următor constă în a interpreta în conexiune diversele adjective care descriu factorii, fie prin augumentarea acelora, care se repetă în consonanţă, fie prin excluderea acelora care apar prin disonanţă (manualul chestionarului conţine descrieri ale acestor dimensiuni, realizate pe baza unor adjective).

Cattel precizează faptul că numai prin interpretarea în conexiune a semnificaţiilor tuturor factorilor se poate realiza o predicţie validă cu privire la o trăsătură primară sau alta din cadrul profilului psihologic rezultat.

24

De exemplu, ar trebui ca semnificaţia factorilor O şi Q4 să concorde în cazul unui subiect nevrotic, în sensul că, la ambii, factori subictul ar trebui să se situeze în zona defavorabilă, care semnifică o anxietate generală crescută.

Ultimul pas constă în desprinderea semnificaţiei unice a profilui individual prin interpretarea acestuia în lumina informaţiilor provenite din alte surse: alte chestionare, observaţie, date biografice, interviu etc.

Cattel funizează şi o altă modalitate, mai rapidă dar şi mai grosieră de valorificare şi de interpretare a datelor provenite din administrarea chestionarului 16PF. Este vorba de posibilitatea de a extrage patru factori secundari, care echivalează cu trăsăturile de suprafaţă. Aceştia sunt: Factorul I - Adaptare vs. anxietate; factorul II - Introversie vs. extraversie; factorul III - Emotivitate vs. dinamism; Factorul IV - Supunere vs. independenţă. Unii dintre cei 16 factori sunt repartizaţi pe cei patru factori de ordinul doi. Factorii de ordinul doi se obţin prin însumarea notelor standard, obţinute de subiect la acei factori primari alocaţi. Înainte de a fi adunate, notele standard se pondreză funcţie de contribuţia fiecărui factor primar la factorul secundar respectiv. Aceste ponderi sunt furnizate de manualul testului.

Pentru seminar, privitor la prelucrarea şi interpretarea testului, studenţii vor consulta Minulescu, op. cit., în special, p. 243-244.

CHESTIONARUL CATTELL PENTRU DETERMINAREA NIVELULUI DE ANXIETATE Se mai numeşte ''Foaie de auto-analiză''. Este un test care, deşi a fost validat pe cazuri de nevroze şi

psihoze, poate fi utilizat în selecţie şi orientare şcolară şi profesională pentru a despista subiecţii cu un nivel anormal de anxietate.

Câteva consideraţii despre anxietate Anxietatea este un simptom central în psihopatologie, iar aprecierea sa ridică probleme serioase. Exista o

relatie neliniară între anxietate şi capacitatea adaptativă a subiectului faţă de exigentele mediului. S-a constatat, în psihologia muncii, că persoanele cu un nivel moderat de anxietate sunt mai conştiincioase decât cele lipsite de anxietate sau decât cele cu grad înalt de anxietate. Un nivel de anxietate moderat, combinat cu un nivel peste mediu al capacităţii intelectuale reprezintă un bun temei pentru un prognostic favorabil în multe tipuri de activităţi umane.

Definită drept teamă fără obiect, anxietatea se distinge prin trei caracteristici: sentimentul iminenţei unui pericol, alertă psihică generalizată faţă de un pericol imaginar, sentimentul de neputinţă în faţa pericolului real sau imaginar.

Anxietatea, ca trăire subiectivă, este însoţită de o serie de semne somatice: dificultăţi respiratorii şi cardiace, contracţii, paloare, etc. Se deosebeşte de angoasă al cărei tablou simptomatic cuprinde o mai mare intensitate a semnelor somatice. Se deosebeşte de nevroză, la ultima incapacitatea adaptativă şi rigiditatea opţiunilor fiind mult mai manifestă. De altfel, cercetări bazate pe analiză factorială au relevat existenţa unui factor oblic (a cărui corelaţie este diferită de zero) în raport cu nevrotismul (UI23) care îmbrcă o simptomatologie specifică: tensiune psihică, lipsa încrederii în sine, teama de a nu greşi, instabilitate, semne psihosomatice, ca de ex. tremurul extremităţilor. Acest factor, anxietatea, are indexul universal UI24.

Nevrotismul este o trăsătură unitară, o trăsătură sursă, pe când anxietatea este mai degrabă efectul sumatoriu al unor factori sursă, ca cei care vor fi enumeraţi în continuare. Deci, factorul anxietate este secundar şi rezultă din combinarea următorilor cinci factori primari: Q3-conştiinţa de sine, C-forţa eului, L- suspiciune, tendinţă paranoidă, O-culpabilitate şi Q4-tensiune ergică.

În concepţia lui Cattell, anxietatea implică o stare tensională interioară, instabilitate, lipsa curajului în faţa vieţii, precum şi o componentă psihosomatică.

Prezentate în mod succint, conţinuturile factorilor sursă sunt următoarele: 1. Conştiinţa de sine (Q3), nivelul de integrare al comportamentului în jurul unui sentiment de sine

unificator. 2. Forţa eului (C) - exprimă capacitatea de control imediat şi de a exprima tensiunile într-un mod adaptat şi

realist. Un eu îngrijorat, apasat, încarcat este un eu anxios. Pe de altă parte, o anxietate ridicată împiedică maturizarea eului şi îl determină să regreseze.

3. Insecuritate sau tendinţe paranoide (L). Lipsa de securitate alimentează comportamentele compensatoare: idei de grandoare, de persecuţie, subiectul devine procesoman, extrem de orgolios.

4. Înclinaţie spre culpabilitate (O) Caracteristica centrală este un sentiment de nedemnitate. 5. Tensiunea ergica. Exprimă gradul în care anxietatea apare ca o presiune exercitată de pulsiunile

nesatisfacute; ea se manifesta printr-o înclinatie catre emotivitate, încordare, nervozitate. Descrierea probei

25

Chestionarul de anxietate este compus din 40 de itemi, dintre care primii 20 sunt destinaţi investigării formei manifeste (A), iar ultimii 20 sunt alocaţi formei voalate, indirecte a anxietăţii (B). Testul se prezintă ca un caiet cu patru pagini. Prima pagină conţine instrucţiuni şi exemple de itemi. Celelate două pagini conţin cele două grupări de itemi. Pe ultima pagină este tipărit un tabel de interpretare, unde se centralizează scorurile la test şi unde acestea sunt transformate în scoruri standard.

Modul de repartizare al itemilor pe factori, în cadrul fiecărei jumătăţi, ţine seama de ponderea fiecărui factor primar şi este următorul: Q3 - 4 itemi, C - 3 itemi, L - 2 itemi, O - 6 itemi, Q4- 5 itemi.

Administrarea, corectarea şi interpretarea testului Aplicarea testului nu necesită mai mult de 5-10 minute şi are loc individual sau colectiv. Examinatorul evită

termenul de anxietate şi îi prezintă subiectului testul ca pe o foaie de autoananliză. Corectarea testului se realizează cu ajurorul grilelor. Notelor brute pentru fiecare factor sursă li se aplică

corecţii de vârstă şi sex. În interpretarea testului se ţine seama atât de nota de anxietate globală, atât de aspectul direct sau de cel

manifest, cât mai ales de notele standard corectate pe fiecare factor, pentru a decela sursele de anxietate ale subiectului. Astfel, o astfel de sursă se poate origina în pulsiuni refulate (Q4), într-un eu slab (C) sau într-o lipsă de securitate socială (L) etc

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU NIVEL SECUNDAR (H.S.P.Q.) (HIGH SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE)

A fost elaborat de către R. B. Cattell şi H.B. Beloff. Se aplică subiecţilor între 12 şi 17 ani. Descrierea probei Investighează 14 factori de personalitate care s-au dovedit experimental a fi independenţi. Fiecăruia dintre

ei îi sunt alocaţi 10 itemi. Chestionarul are două forme paralele A şi B, amănător probei 16PF. Factorii de personalitate măsuraţi de chestionar sunt următorii: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, O, Q2, Q3, Q4.

Studiul corelaţional al acestor factori cu cei din 16 PF a relevat suprapunerea conţinutului lor, de aceea simbolurile alocate sunt cele din Indexul Universal.

Remarcăm că, în acest chestionar, nu se mai regăsesc următorii factori prezenţi în 16PF: L, M, N, O. De asemenea apar în plus faţă de 16 PF factorii: D (temperament flegmatic, greoi - excitabilitate) şi J (coasthenia-zeppia; partcipant-individualist).

Date despre caracteristicile psihometrice ale chestionarului Manualul testului furnizează date privitoare la relaţia dintre magnitudinea factorilor şi succesul şi/sau

interesul într-o serie de activităţi: şcolare, sportive. Alte studii se referă la relaţia factorilor HSPQ cu adaptarea şcolară, cu aptitudinile de conducere sau cu comportamentul delicvent. Rezultă că testul HSPQ are bune rezultate în psihodiagnosticul subiecţilor adolescenţi.

Validitatea conceptuală a probei rezidă într-o serie de studii întreprinse de Cattel şi Sealy (1966), Shaie (1966), Bernie (1968), ş.a. care au relevat că unele aspecte majore ale personalităţii se schimbă în cursul adolescenţei, pe măsură ce sex - rolurile se diferenţiază, cu o amplitudine care ţine de sex. Astfel, în cursul adolescenţei creşte nivelul de sociabilitate, de dominanţă şi de adaptare socială, dar acest progres are loc în intervale diferite şi cu o dinamică diferită pentru baieţi şi fete. Aceste modificări sunt menţionate de obicei la nivelul fiecărui factor.

Atfel, la nivelul factorului A (ciclotimie - schizotimie), s-a constatat ca de la 11-17ani are loc o creştere a sociabilităţii şi o reducere a sentimentului de însingurare. La băieţii peste 18 ani are loc o creştere a obiectivităţii şi, în general, a scepticismului. Fetele înregistrează în acelaşi interval un declin slab către ciclotimie (mai vorbăreţe, mai comunicative).

Privitor la factorul B, are loc o creştere stadială a inteligentei, mai remarcantă între 11-15 ani. Factorul C (forta eului) nu înregistrează nici o creştere semnificativă la nici unul dintre cele doua sexe. Factorul D (flegmatic - excitabil). S-a constatat ca între 11-17ani are loc o scădere a excitabilităţii şi

nesiguranţei, în paralel cu o creştere a identităţii personale. Factorul E (submisie - ascendenta sau supunere / dominanta). S-a constatat că la fete dominanţa creşte

între 11-17 ani, apoi 18-23 ani scade către submisie . Dimpotrivă, la băieţi această trăsătură sursă creşte între 18-23 de ani.

Factorul F (însuşirea de fi expansiv sau nonexpansiv, taciturn). Creşte constant în intervalul 11-17 ani, apoi între 17-19 ani urmează o fază de platou, după care urmează o scădere a expansivităţii. Adulţii nu mai sunt atât de exuberanţi.

Factorul G (forţa - slăbiciunea supraeului). Nu s-a consatat nici o tendinţă.

26

Factorul H (timiditate - îndrăzneală). Are loc un uşor declin al timidăţii odată cu vârsta. Factorul I (realismul - lipsa de realism) înregistrează o creştere a realismului în preadoloscenţă la băieţi,

iar la fete între 15-18 ani. Factorul J (coashenia-zeppia). Are loc o creştere a participării la grup, mai intensă la fete comparativ cu

băieţii. Factorul O (încredere în sine - îngrijorare). Sentimentul culpabil, temător este mai relevant la fete şi scade

mai semnificativ la băieţi.

Administrarea şi interpretarea testului Chestionarul se administrează individual sau colectiv sub forma unui caiet împreună cu o foiae de

răspuns. Vocabularul testului este la nivelul de înţelegere de 11 ani, totuşi, dacă subiecţii au dificultăţi de înţelegere, este recomandabil ca întrebările să fie citite. Pentru a evita rămânerile în urmă ale unor copii şi pentru a păstra un ritm convenabil de lucru, examinatorul face apeluri reînoite cu privire la momentul unde ar trebui să se găsească subiecţii. Scorurile brute la nivelul fiecărui factor sunt raportate la un etalon cu 11 clase normalizate. Se considera că intervalul 4-6 corespunzător sumei dintre medie plus sau minus abaterea standard egală cu 1 ar cuprinde varianţa normalităţii. Devin semnificative scorurile care depăşesc 7 sau sunt mai mici decât trei.

Interpretarea rezultatelor la test implică două direcţii care nu ar trebui să fie disjuncte, ci mai degrabă complementare:

a) interpretarea bazată pe descrierile factorilor furnizate de manual; b) predicţia unui anumit tip de comportament (scolar, sportiv) pe baza ecuaţiilor de predicţie. De asemenea, principiile precizate la 16PF sunt şi aici valabile. Redăm în anexa 1 după Minulescu (1996) descripţia factorilor

CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA PSYCHOLOGICAL INVENTORY) A fost realizat de directorul Deparatamentului de psihologie de la Universitatea Berkeley, Harrison, G.

Gough în 1965. Proba inaugurează în optica de realizare a chestionarelor o direcţie nouă. El este destinat în mod expres psihodiagnosticării personlităţii normale. Harrison Gough a avut intenţia de

construi un instrument destinat normalităţii psihice, pornind de la realităţile fiinţei normale, obişnute. C.P.I. diferă nu numai de MMPI (Inventarul Minnesota), dar şi de chestionarul 16 P.F, care, de asemenea, vizează structura personalităţii normale.

Spre deosebire de direcţia factorialistă, care pleaca de la un model conceptual al personalităţii pe baza căruia identifica trăsăturile, adică factorii de personalitate, pe cale statistică, H. GAUGH a preferat să utilizeze acei termeni discriptivi din limbajul natural pe care oameni îi utilizează în atribuirile lor reciproce. El le-a numit concepte populare.

Gough nu căuta o anumită tipologie sau o anumită dimensiune psihică la care persoana să fie raportată Deci, el nu adoptă o teorie formală, ci se sprijină pe aceste concepte populare, care apar în mod current în interrelaţionarea socială, care se pot găsi în toate culturile şi toate societăţile. Potrivit acestei poziţii, arată el, termenul dominant a fost utilizat de Plutarh pentru a-l caracteriza pe CEZAR, dar îl putem utiliza şi noi pentru a descrie comportamentul unei persoane dominante din viata publică contemporană. Pe de altă parte, termenul are aceeaşi conotaţie oriunde, la noi şi în Zanzibar.

Metodei de realizare a chestionarului şi chestionarului însuşi i s-au adus câteva critici, cărora Gaugh le-a răspuns cu promtitudine. Iată câteva dintre ele:

1) Termenii ''populari'', nefiind definiţi univoc (aşa cum a făcut Cattell), pot fii interpretaţi diferit de utilizatori, în virtutea propriilor lor ideosincrazii. Gaugh răspunde că, întradevăr, termenii nu sunt atât de precişi, dar utilizarea lor prezintă avantajul că prin ei se realizează dezideratul fundamental al chestionarului, şi anume acela de a facilita comunicarera între psihodiagnostician şi subiect. Ei pot comunica astfel într-un limbaj uzual. Studile interculturale au arătat ca instrumentul este relevant, indiferent că este utilizat în Japonia sau în România.

2) Lipsa de independenţă a scărilor. Întradevăr scarile, adică grupurile de itemi nu sunt prea independente, conţinuturile lor suprapunându-se parţial. Acest lucru a fost constatat prin anliza corelatională. Scările C.P.I. corelează foarte înalt, totuşi Gaugh subliniează că din cercetarile făcute pe datele rezultante din aplicarea chestionarului, a rezultat că totuşi chestionarul are o bună validitate de construct, deoarece operează cu concepte din zona normalităţii. El este un excelent instrument de investigare a persoanei aşa cum este ea, cum simte, cum gândeşte în împrejurările cele mai obişnuite ale vieţii, în primul rând în imprejurarile sociale, deoarece persoana trăieşte în contexte sociale.

27

Primele scari ale chestionarului sunt publicate de Gough în 1948. In 1951 apare prima ediţie cu 15 scale, iar 1972 apare ediţia cu 18 scale, alcătuită din 462 itemi, prima având 480. (Despre varianta din 1987 care are 20 scale şi 462 itemi găsiţi informaţii în Horia Pitaru şi Monica Albu, Inventarul psihologic California –prezentare si rezultate experimentale, Revista de psih. nr. 3-1993 Este vorba de modelul cuboid de interpretare a chestionarului unde se opereaza cu trei vectori).

Varianta 1972 este cea mai cunoscută şi mai uşor de administrat. Cele 18 dimensiuni de personalitate sunt grupate în 4 categorii mari:

Prima categorie include primele 6 dimensiuni (scale) care relevează, împreună, ceea ce se numeşte competenţa interpersonală, adică potenţialul de afirmare al persoanei în context social şi care angajează siguranţa de sine, imaginea de sine, adecvarea interpersonală etc. Deşi se foloseşte termenul de factor, acesta trebuie pus între ghilimele deoarece nu toate aceste trăsături sunt obţinute prin analiză factorială, marea majoritate fiind construite pe baze raţionale (metoda raţională intuitivă). Primii şase factori sunt: dominaţa-Do, capacitatea de statut-Cs, sociabilitate-Sy, prezenţa socială-Sp, acceptarea de sine-Sa, starea (sentimentul) de comfort sau de bine-Wb.

A doua categorie, în care sunt grupate următoarele şase scări, indică opţiunile valorice şi maturitatea, respectiv nivelul de integrare în sistemul valorilor, adică în ce măsura aceste reguli care functionează la nivelul societăţii sunt interiorizate ca fiind ale noastre. Scările incluse sunt: responsabilitatea-Re, socializarea –So, autocontrolul-Sc, toleranţa-To, tendinţa de a face impresie bună –Gi, alinierea, conformarea la modelul comun de comportare al celorlalţi oameni,comunalitatea- Cm.

A treia categorie cuprinde următoarele trei scale, în care potenţialul de realizare personală şi de focalizare pe valorile intelectuale se exprimă cu o anumită pregnanţă: realizarea prin conformism –Ac, realizarea prin independenţă-Ai, eficienţa intelectuală (eficacitate)-Ie.

A patra grupa are în componenţă scale care evaluaeză: stilul personal, şi anume înclinaţia sau intuiţia psihologică – Py, flexibilitatea – Px, feminitatea - Fe (această scară este pentru feminitate /masculinitate).

Administrare Mod de aplicare: chestionarul se compune din 462 itemi. Poate fi administrat în colectiv sau individual,

persoanele trebuie să aibă un nivel de instruire general, să înteleagă sensul întrebărilor. Modalitatea de răspuns este de a face o cruce pe o foaie de răspuns la adevarat sau fals în căsuţele A-F, după cum unul sau altul dintre răspunsuri este acela care se potriveşte subiectului. Subiecţii, printr-un instructaj prealabil care ocupă prima pagină a chestionarului, sunt atenţionaţi să răspundă cât mai sincer, alegând primul răspuns care le vine în minte, nezăbovind prea mult în alegerea răspunsului şi nelăsând itemi fără răspuns.

Prelucrarea foii de răspuns se face cu ajutorul calculatorului. Se citeşte foaia cu aj scanner-ului, o duce într-un interpretator şi fiecărei scale îi este alocată o cotă brută care reprezintă totalizarea punctelor corespunzatoare răspunsurilor semnificative întrunite de subiect. Răspunsurile la unii itemi sunt semnificative dacă au valoarea ''Nu'', iar la altele valoarea ''Da''.

Varianta clasică este de a utiliza grile de corecţie, ca şi la 16P.F. Cotele brute sunt transformate în note standard, de obicei în note T, care au media egala cu 50 şi abaterea standard egală cu 10. Prin unirea nivelurilor întrunite de subiect la fiecare scală se obţine un profil grafic pe baza căruia se face interpretarea.

Principii de interpretare Persoanele antrenate şi calificate în C.P.I., interpretează profilurile pe baza unor ipoteze care sunt

controlate parcurgând o serie de etape care conduc către o perspectivă structurală asupra subiectului. Intrepretarea unei scale se efectuează numai prin intercorelaţie cu profilul în ansamblu şi cu alte scale.

Etapele interpretării sunt următoarele: a) Validarea protocolului. Se procedează mai întâi la o validare simplă, controlând dacă subiecţii au

răspuns la toate întrebările, alegând pentru fiecare una dintre variantele de răspuns. Interpretarea unui protocol incomplet are o scăzută validitate. Se controlează de asemenea dacă există o predominanţă a răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' care ar reliefa un anumit montaj al subiectului, care de asemenea ar invalida protocolul.

Urmează apoi o validare prin scale specializate: Wb,Gi,Cm. De ex. dacă un protocol întruneşte la factorul Gi un scor sub 20 îl vom interpreta cu multă prudentă. La scara Wb tendinţa de falsificare se pune în evidenţă dacă se obţine un scor sub 29. În acest caz protocolul trebuie interpretat cu multă prudenţă. În general sunt două modalităţi de falsificare: exagerarea dificultăţilor sau negarea lor. Tendinţa de a falsifica inconştient răspunsurile mai poate fi evidenţiată de scorurile mici la: Sc (self control), To (toleranta), Ai (realizare prin independenta) şi Fx (flexibilitate). Scorurile mari la toate scalele, dar în special la Gi arată că falsificarea răspunsurilor a urmărit punerea într-o lumină favorabilă a subiectului.

28

b) Analiza globală a scorurilor T pentru fiecare scală. Prima impresie în interpretarea profilului ne-o dă modul în care scorurile subiectului se situază deasupra/dedesuptul liniei medii, reprezentată de T=50. Dacă toate scările se situează peste T=50, atunci putem emite ipoteza că avem o persoană (personalitate) pozitivă, care se adaptează la exigenţele mediului său de viaţă. În acest stadiu al interpretării se ţine cont de scorurile extreme, foarte mari şi foarte mici.

c) Se pleacă de la gruparea scalelor pe cei patru factori menţionaţi, prilej cu care vedem în ce măsura o grupă este mai dezvoltată decât cealaltă şi cât de sus, faţă de medie, se situează factorii respectivi. De exemplu, dacă la factorul I cu scalele de la Do la Wb, inclusiv, notele standard sunt superioare mediei putem emite ipoteza că subiectul este extrovert, cu motivaţie şi disponibilităţi de afirmare. Pentru cazul când notele sunt scăzute, în special la Sp şi Sy presupunem o orientare introvertită.

O serie de studii factoriale au relevat posibilitatea interpretării pe baza grupării scalelor după alţi factori decât cei amintiţi:

I. Factorul sănătate mentală, adaptare şi conformism social cuprinde scalele: Wb, Re, So, To, Gi, Ac. II. Factorul eficacitatea interpersonală: Do, Cs, Sy, Sp, Sa. III. Independenţă în gândire şi acţiune (opusă conformismului şi rigidităţii): Ai, Fx, To, Py. Trebuie să se ţină cont în interpretare de relaţia curbilineară între nivelul unor scale şi comportamentul în

virtutea căruia notele standard situate desupra mediei au o semnificaţie la fel de negativă ca şi cele situate dedesubtul mediei.

d) Analiza de pattern ţine cont în interpretarea unei scale de relaţia acesteia cu un alt grup de scale. Semnificaţia unei tendinţe se precizează prin aportul de semnificaţie al altor scale. Astfel, Do se interpretează în raport cu Gi şi Sy, So în raport cu Sc, Rs în relaţie cu Cs, etc.

Se procedează la analiza adjectivelor care sunt ataşate celor două niveluri (mare- mic) ale fiecărei scale extreme, procedeu prin care se obţine o primă descriere a persoanei.

Un alt pas în interpretare este apelul la ecuatiile de regresie, realizate pe anumite ocupaţii sau categorii de persoane. Numeroase studii corelaţionale efectuate cu CPI au arătat că anumite scale au o valoare predictivă pentru diverse comportamente: academic, delicvent, profesional. Dacă un subiect este delicvent, pentru a face diagnosticul personalităţii sale, după ce am parcurs paşii enumeraţi, apelăm la ecuaţia de regresie pentru a controla în ce măsură cele câteva scări care intra în ecuaţia de regresie sunt predictibile pentru comportamentul deviant ulterior.

Iată o serie de ecuaţii de regresie construite de Gough (1964): Reuşita şcolară pentru băieţi = 24.737 + .45 Cs - .344 Sp + .373 So - .31 Gi + .175 Ac. Reuşita şcolară pentru fete = 20.116 + .317 Re + .192So - .30Gi + .227Sc + .28 Ai + .24Ie. Evident că aceste ecuaţii predictive, fiind construite pe eşantioane normative străine, au o validitate

limitată pentru populaţia românească.

CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK) Eysenck are o originală concepţie despre personalitate, fundamentată pe un foarte mare număr de

cercetări ce se întind pe mai bine de o jumătate de secol. El a consacrat toate eforturile sale pentru a descifra bazele biologice ale personalităţii. Personalitatea, ca şi inteligenţa, în concepţia sa, au o situaţie comună, sunt configurate printr-un dat genetic care reprezintă aspectul lor genotipic, aspect care doar în limite foarte restânse poate fi modificat de condiţiile fenotipice, adică prin ansamblul factorilor sociali, educaţionali care determină istoria individuală.

Există tendinţa, în ultima vreme, în rândul unor cercetatori americani, de a continua aceste cercetari, în laborator, pentru a identifica anumiţi cromozomi responsabili de anumite trăsături tipologice. Există însă şi cealaltă persepectivă, care accentuează rolul social al educaţiei şi al învăţării, în dezvoltarea personalităţii.

Eysenck este autorul unui model tridimensional al personalităţii ce cuprinde: 1. extraversia / introversia 2. nevroticismul 3. psihotismul (personalitatea psihotică). La această a treia dimensiune ajunge în 1975, pâna atunci

operând doar cu primele două. Cercetarile lui experimentale au urmărit să descifreze bazele fiziologice ale acestor dimensiuni

fundamentale. Duă Eysenck, personalitatea este suma totala a modelelor comportamentale prezente sau potenţiale aşa cum sunt ele determinate de mediu şi ereditate, precum şi interacţiunea functională a patru mari modele comportamentale:

-cognitiv – se referă în special la inteligenţă, -conativ – se referă la caracter,

29

-afectiv – se referă la temperament, -constitutia somatică Pe de altă parte, personalitatea este, pentru Eysenck, rezultatul interacţiunii dinamice a 4 nivele: 1-nivelul bazal al actelor mentale care apar singular 2-nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale 3-trăsăturile care reprezintă corelaţii între actele mentale habituale 4-tipul de personalitate care rezultă din corelarea trăsăturilor de la punctul trei; trăsături care se consteleaz

în sindroame de trăsături. Cele 4 nivele corespund a patru tipuri de factori care au rezultat din analiza factorială: 1. factorul de eroare corespunde nivelului 1 2. factorii specifici corespunde nivelului 2 3. factorii de grup corespunde nivelului 3 4. factorii generali, primari - primii care se extrag prin analiza factorială. In concepţia lui Eysenck, factorii primari sunt niste trăsături continue, unde persoanele se situează într-un

capăt sau altul al acestui continuum. El crede în analiza factorială, considerând că cel puţin în această etapă este singura metodă care poate conduce la determinarea anumitor invarianţi şi trăsături constante ale firii pe baza cărora personalitatea să poată fi explicată în mod pertinent.

Eysenck completează că explorarea personalităţii nu se rezumă doar la aplicarea analizei factoriale, ci aceste date trebuie să fie completate cu informaţii din alte surse: evaluări, autoevaluări, informaţii anamnezice şi nu în ultimul rând cu rezultatul unor cercetari experimentale. Deci, deseori când descriem tabloul unuia sau altuia dintre aceşti factori, se atasează drept trăsături sau caracteristici ale personalităţii respective: modul cum îndeplineşte anumite sarcini, cum răspunde, timpul de reactie, desenul în oglindă etc.

In “Biological bases of personality” (1967), Eysenck semnalizează importanta bazei biologice a personalităţii şi a aportului limitat al influenţelor mediului, care reuşesc doar uşoare schimbări, un fel de poleială asupra personalităţii, deoarece când situaţiile de criză impun manifestarea forţată, acest înveliş dispare şi personalitatea se manifestă în toată ''goliciunea'' ei genotipică (acest lucru se întâmplă mai ales când personalitatea se îndreaptă spre patologie).

Eysenck leagă tipurile psihologice de nivelurile de activare ale diverselor părţi ale creierului. Astfel, rezultă o serie de date cu carater experimental:

- introversia / extraversia ar fi influenţată de sistemul reticulat activator ascendent - nervrotismul este influenţat de un grad mai mare de activare al sistemului limbic - psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe activitatea glandelor endocrine, care

determină caracterul masculin. Cauzalitatea genetică a personalităţii se manifestă prin carateristicile fiziologice, hormonale si neurologice.

Ereditatea se manifestă ca predispoziţie a organismului de a răspunde într-un anumit fel la stimulii mediului. Comportamentul observabil este ceea ce înregistrăm fie cu chestionare, fie prin observaţie directă, ceea ce reprezintă mai degrabă o sinteză a diferenţelor constituţionale în interacţiune cu mediul.

Descrierea celor 3 superfactori ai personalităţii (apud. Minulescu, op.cit.): 1. Extraversia / introversia - semnifică capacitatea de afirmare, sociabilitatea, energiea, dominanţa. Aceste

descrieri sunt manifestările fenotipice, deci nu genotipice, ale personalităţii. Personalităţii de tip extravert îi este proprie tendinţa de a dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendinţe ipohondrice. Ea are un trecut profesional defavorabil (schimbarea frecventa a locului de muncă, a instituţiei, absenteism etc), manifestă o mai mare probabilitate de accidentare, are dureri, neplăceri fizice. Din punct de vedere constitutional, dimensiunea orizontală prevalează în raport cu cea verticală, această persoană este mai degrabă picnică. Nivelul de performanta generală este scazut, dar aceasă persoană are tendinţa de a se supraevalua, de a-şi supraevalua rezultatele.

Eysenck încearcă să facă o conexiune între tipologia sa şi cea freudiană subliniind că extravertitul pare să aibă o predominanţă a Id-ului (corespondentul inconstientului).

Introvertitul pare să aibă o dominanţă a Superego-ului, cealaltă extremă a acelaşi continuum. El tratează aceste 2 concepte ca fiind capatele extreme ale aceleiaşi dimensiuni.

Introvertitul are ca intenţie fenotipică predispoziţia la anxietate, la depresie, preocupări obsesionale şi este apatic. Are sentimente de inferioritate, tulburări de somn şi în general o capacitate de afirmare redusă. Constituţional, predomină dezvoltarea pe verticală în detrimentul celei pe orizontală; este mai degrabă un leptosom. Are o inteligenţă bună, este persistent şi limpede în gândire, cu un nivel de aspiraţie înalt dar, în genera, se subestimează.

30

2. Nevrotismul = instabilitate emoţională. Se caracterizează prin anxietate, depresie, autoapreciere deficitară, timiditate, reacţii emoţionale puternice, capacitate de adaptare slabă iar aceasta este determinată de predispoziţia de a avea reacţii irationale, adică necumpănite sau rigiditate în comportament.

Combinarea cu dimensiunea introversiune/extraversiune furnizează informaţii utile, atunci când vom dori să interpretăm mai nuanţat rezultatele la chestionar:

- instabilul extravertit. În această instabilitate combinată cu extraversiune subiectul se caracterizează prin nelinişte, sensibilitate, excitabilitate, agresivitate

- instabilul introvertit are reacţii emotionale lente şi slabe, are capacitate de a-şi reveni rapid după anumite emoţii. Nevroticul este considerat de Eysenck o persoană cu inteligenţa sub medie şi tot sub medie se situează din punct de vedere al conţinutului emoţional, al acuităţii senzoriale şi al capacităţii de a se afirma. Nu este un tip cu inteligentă scazută, ci mai degrabă este vorba de un randament scăzut, datorat dificultăţilor persoanei de a se concentra, deoarece este instabilă emotional, îi este foarte greu să se concentreze un timp îndelungat asupra unei probleme, este sugestibilă, lipsită de persistenţă, lentă în acţiune şi gândire, nesociabilă. În general tinde să reprime faptele neplăcute. Deci, în loc să încerce să le caute rezolvarea subiectul mai degrabă le şterge din amintire, le refulează.

3. Psihoticismul – este cea mai complexă dimensiune, se caraterizează prin agresivitate, egocentrism, comportament antisocial, lipsă de empatie, impulsivitate, uneori chiar cruzime, solitudine, preferinţă pentru lucruri ciudate, neobişnuite.

Unele studii întreprinse de Eysenck şi colab. au arăta că, deşi această terminologie utilizează concepte patologice, poate foarte bine să descrie variaţia comportamentului uman între limitele normalităţii.

Concepţia lui Eysenck despre personalitate este materializată îm mai multe chestionare : - în 1952, elaborează MMQ – chestionar ce conţine o scară pentru nevrotism cu 40 de itemi. -în 1959, realizează MPI - chestionar ce conţine scale pentru nevrotism şi extraversie / introversie. Interpretarea scalelor trebuie să păşească dincolo de statistică, conectând aceste dimensiuni, factori la

conceptele teoretice, fapt ce ar echivala cu fundamentarea interpretării pe validitatea de coţinut, dar şi apelându-se la datele de laborator. Este esenţial să se treacă de la fenotip la nivelul constituţional temperamental, adică la genotip, deoarece, la Eysenck, valoarea explicativă cea mai mare în domeniul personalităţii o are baza biologică.

- În 1964, elaboreaza EPI - instrument ce conţine o scală de minciună (L) cu 9 itemi. El are 2 forme A şi B, fiecare cu 57 de itemi. Itemii au fost formulaţi special, într-o terminologie accesibilă pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil, unor subiecti cu nivel de instrucţie mai scăzut.

Interpretarea implică o mişcare a investigaţiei de la ceea ce subiectul afirmă în chestionar şi care este comportamentul său observabil, către aspectele, factorii rezultaţi din analiza factorială şi de la ei către bazele biologice ale personalităţii. Explicaţia merge în sens invers, bazele biologice ale personalităţii sunt cele cu valoarea explicativă cea mai mare, care explică factorii şi variabilitatea comportamentului uman.

Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este format din trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucţiunile de administrare, pe celelate două, itemii chestionarului. Corectarea se realizează pe bază de grile. Scorurile brute devin semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei formate din trei clase normatizate: pragul inferior, superior şi media.

Chestionarul va fi studiat amănunţit şi aplicat la seminar, respectiv în cadrul tutorialului.

INVENTARUL DE TEMPERAMENT GUILFORD ZIMMERMAN Pornind de la metoda interviului clinic şi anamnestic, Guilford construieşte, începând cu 1950, o serie de

chestionare, fie singur sau împreună cu alţi autori. Chestionarul reprezintă rezultatul unor cercetări atât în domeniul personalităţii, la care ne-am referit succint într-un curs anterior, cât şi în domeniul statistic, privind intercorelaţiile itemilor mai multor tipuri de chestionare.

În urma acestor cercetări Guilford identifică 13 factori: -factorul S-introversie socială -factorul T-introversie cognitivă -factorul D-depresie, tendinţă cicloidă -factorul R-rathimie, autocontrol, cenzura ,reţinere. -factorul G-activism general -factorul A-ascendenţă-submisie -factorul M-masculinitate,feminitate -factorul I-inferioritate

31

-factorul N-nervozitate -factorul O-obiectivitate -factorul CO-cooperare -factorul AG-agreabilitate Unul din inventarele de personalitate este cunoscut cu iniţialele STDCR, care acoperă primii 5 factori

enumeraţi, factori puşi în evidenţă prin analiza factorială, care a fost aplicată pe unele rezultate obţinute la un chestionar de introversie-extroversie.

Un alt chestionar este GAMIN. El măsoară 5 factori. Ultimii 3 fac obiectul GMPI. În 1949, Guilford publică instrumentul în discuţie care include 10 trăsături majore ale personalităţii, 9 dintre

ele identice cu unele din cele 13 deja enumerate. Pentru unele dintre ele s-a schimbat denumirea din considerenate de simplitate şi claritate.

Descrierea chestionarului Cuprinde 300 de itemi tipăriţi în forma unui caiet. În preambul se explică subiecţilor modalitatea de lucru şi

li se solicită colaborarea şi sinceritatea. Chestionarul este însoţit de o foaie de răspuns pe care, la numerele de ordine corespunzătoare itemilor, sunt tipărite cele trei modalităţi de răspuns: Da, ?, Nu.

Pe verso este configurat profilul în note T, separat pentru bărbaţi şi femei, având pe verticală notele T cu scorurile brute echivalente, iar pe abcisă cei 10 factori. În dreptul fiecărui factor pe verticală sunt trecute notele brute corespunzătoare notelor T.

Prin corectarea chestionarului cu două file, fiecare factor este reprezentat de un punctaj brut. Examinatorul încercuieşte punctajul brut pentru fiecare factor pe foaia de profil situat în dreptul notei T corespunzatoare, iar prin unirea acestor cerculeţe se obţine profilul subiectului.

Factorii chestionarului Guilford-Zimmerman sunt: “G”-activitate generală , 30 de itemi. Notelor mari T le corespunde: -plăcerea pentru viteză, grabă,

vitalitate, însuşirea de fi plin de viaţă, productivitate, eficienţă. Notelor mici T le corespund următoarele însuşiri: lentoare, tendinţa de a cumpăni mult, tendinţa fatigabilă. “R”-rathimie , autocontrolul , cenzura , reţinerea. Note mari T semnifică: seriozitate, deliberare , tendinţa

de a cumpăni mult, perseverenţă. Notele mici semnifică: indiferenţă, impulsivitate, excitabilitate. “A”- ascendenţă. Note mari semnifică: autoapărare (tendinţa de a nu-şi recunoaşte vina nici atunci când

greşesc, de a fi mereu în expectativă şi a nu admite nici un prejudiciu al propriului eu), tendinţa de a conduce, de a domina, capacitatea de a vorbi în public, de a nu se pierde, de a nu ezita, stăpânire de sine

Note mici înseamnă: supuşi, docili, ezitanţi, tendinţa de a evita cu multă precauţie să vorbească în public, să-şi asume conducerea.

“ S”-sociabilitatea. Notele mari semnifică: capacitate de a lega uşor prietenii, nevoia de contact social. Notele mici: sunt proprii subiecţilor care au puţini prieteni, sunt timizi, manifestă introversie socială. (De

aceea, în prima clasificare, cea cu 13 factori, acest factor se regăseşte şi sub denumirea de introversie socială).

“E”- echilibru, stabilitate emoţională. Note mari: subiecţi egali în dispoziţie, optimişti, calmi. Note mici semnifică: subiecţii au fluctuaţii în dispoziţii, când veseli când trişti, sar de la o extremă la alta,

mai degrabă pesimişti, balanţa înclinând în această direcţie; au câteodată stări de exaltare, reverie, excitabilitate, adică tendinţa de a se lăsa uşor antrenaţi de evenimente, susceptibilitate, sentimente de vinovăţie, nelinişte, singurătate, sănătate proastă.

“O”- obiectivitate . Note mari: subiecţi de tip “piele tăbăcită”; se lasă greu atinşi, au capacitatea să judece clar, obiectiv, acţiunile oamenilor.

Notele mici - specifice hipersensibililor (Hipersensibilii apreciază injust relaţiile lor, au tendinţa de a exagera semnificaţia evenimentelor, nu sunt obiectivi în aprecieri. Hiposensibilii – rezistă bine la ironii, glume grosolane); centraţi pe ei înşişi, suspicioşi, ghinionişti, totul li se întâmplă numai lor, tendinţa de victimizare -semn al imaturităţii emoţionale; persoane care vor să atragă atenţia, să câştige simpatia, mila celorlalţi(Poate să fie specifică tipului histrionic), slăbiciune interioară, ei sunt ca nişte clopote din acelea mari care rezonează la cea mai mică atingere a evenimentelor, sunt mai degrabă firi hipersensibile.

“F”- prietenie Notele mari : toleranţă la acţiuni ostile , pâna la acceptare, respectul pentru ceilalţi. Notele mici: proprii arţăgoşilor, beligeranţilor, persoanelor ostile, cu resentimente, cu dorinţa de a domina,

manifestă dispreţ faţă de alţii.

32

“T”- gândire, reflexivitate. Notele mari : specifice persoanelor cu bun simţ al observaţie, se observă pe sine şi pe alţii, au echilibru mental.

Notele mici : persoanelor care au gândirea ancorată în concret, se descumpănesc uşor şi nu au obisnuinţa de a reflecta îndelung asupra faptelor.

“P”-relaţii personale Notele mari : proprii persoanelor care tolerează oamenii, au încredere în instituţii sociale, nu bârfesc.

Notele mici : persoane care vânează greşelile, care critică instituţile, sunt suspicioase, manifestă un nivel scăzut.

“M”-masculinitate/feminitate Note mari: persoane care manifestă interes pentru activităţi masculine, nu se dezgustă uşor, sunt aspre, manifestă o doză de duritate, îşi pot controla şi reţine expresia emoţiilor, manifestă dezinteres pentru îmbrăcaminte şi o lipsă de stil.

Note mici: au interes şi preocupări pentru activităţi feminine, se dezgustă uşor, temătoare, romantice, îşi exprimă emoţiile prin mimică (persoane cu tendinţă histeroidă), tendinţa de a atrage atenţia, tendinţa de a-şi exprima printr-o mimică vie sentimentele, tendinţa de a falsifica realitatea (uneori într-o stare semiconştientă, nu neapărat conştientă, dintr-un viu interes de a face realitatea să semene cu propriile dorinţe, aşa face copilul), maturitate socială, exprimarea emoţiilor se face datorită unei propensiuni, nevoia de a comunica şi altora ceea ce simt

Interpretarea protocolului Mai întâi se validează protocolul. Dacă pentru un factor subiectul a încercuit mai mult de trei '' ? '', atunci

interpretarea scării respective trebuie efectuată cu prudenţă. În instrucţiuni este absolut necesar să se specifice subiecţilor că nu trebuie abuzat de semnele de întrebare, adică pe tot parcursul chestionarului , 2-3 cel mult.

În urma corectării cu cele două grile a foii de răspuns, fiecare factor va avea alocat un punctaj. Punctajul respectiv se transformă în foaia de răspuns în note T. Se unesc punctele corespunzătoare notelor T întrunite de fiecare factor şi se obţine profilul S.

Unul din principiile fundamentale în interpretarea profilului chestionarului Guilford-Zimmerman este acela că factorii nu se interpreteaza separat, ci în intercorelaţie. Prin această strategie, examinatorul are posibilitatea să desprindă semnificaţii mult mai specifice comportamentului persoanei examinate.

Exemplu: Nota ridicată la factorul G va augumenta toate celelalte semnificaţii pozitive ale celorlaltor factori. Dacă persoana are un mare nivel al activităţii generale, atunci, cu privire la un scor ridicat al ascendenţei, semnificaţia dominării va fi cu atât mai puternică. La fel valoarea de obiectivitate care semnifică posibilitatea de a aprecia faptele va fi mai bine potenţată de o notă ridicată la G.

O notă ridicată la G, dacă se asociază cu o notă scăzută de agreabilitate conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar, după cum, dacă un grad ridicat de stabilitate emoţională E, asociat unei activităţi scăzute G conduce la ipoteza unui om comod, leneş.

Al doilea principiu este că, notele T ridicate nu semnifică întotdeauna comportamente pozitive, după cum notele mici nu semnifică comportamente negative. O serie de studii au arătat că pentru persoanele de conducere anumiţi factori nu trebuie să fie situaţi prea mult în partea de sus, iar alţii prea mult în partea de jos. În principiu este de presupus că persoanele din conducere nu trebuie să manifeste, aşa cum ne-am aştepta, o prea mare deschidere şi bunăvoinţă, ci dimpotrivă nivelul lui P trebuie să fie mai scăzut. Se pot obţine astfel de profile, adică anumite marje optime privind fiecare factor, pentru diferite profesiuni.

Principala acuză adusă chestionarului este faptul că subiectul poate intui răspunsul favorabil, deci are itemii vizibili. Chestionarul este utilizat în selecţia profesională , consiliere profesională , selecţia managerilor.

Anexa 1 Descripţia celor 16 factori majori (informaţie preluată din M. Minulescu, 1996)

FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie Notele standard joase (de la 0 la 3) caracterizează un comportament prin aspectele: schizotimie, orgoliu,

spirit critic, opozanţă, răceală şi indiferentă, suspiciune, rigiditate. Polul opus, începând de la cota standard 7 spre 10, indică un comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun, amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalti, blând, încrezător, adaptabil şi cald. Datele de cercetare indică, pornind de la dihotomia clinicâ între psihozele schizoide şi dezordinea ciclică maniaco-depresiva, o dimensiune definită quasisimilar şi în zona de normalitate psihica, între răceala afectivă şi căldură afectivă.

Caracteristice ciclotimicului sunt: uşurinţa cu care trăieşte, se emoţionează, interesul marcat pentru semeni şi fiinţe în general, care nu rareori se exprimă şi în alegerea unei profesii careînseamnă contacte

33

interumane, şi o tendinţă de a se conforma convenientelor sociale. Un grup format din persoane de tip ciclotimic este activ, mai putin axat pe critică, cu indivizi mai generoşi în raporturile interpersonale.

Persoanele de la polul opus sunt mai puţin conciliante, preferă lucrurile, cuvintele, viaţa solitară; sunt introspectivi, apar serioşi, preferă o camaraderie intelectuală. In acelaşi timp, sunt mai profunzi în aprecierea altora, mai siguri într-o activitate care cere precizie, uneori mai inventivi, mai atenţi în a-şi respecta promisiunile şi obigaţiile ce le revin.

FACTORUL B - Inteligenţă Scala măsoară nivelul mental, dar altfel decât testele obişnuite cu care de altfel nu are corelatii

semnificative. Cotele standard scăzute indică o slabă abilitate mentală, care atrage după sine şi a moralitate inferioară,

tendinta de a abandona cu uşurintă, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, de la 7 la 10, în creştere, indică inteligenţă vie, conştiinciozitate şi perseverenţă în rezolvarea problemelor, tendinta de a fi cultivat şi de a gândi în plan abstract, logic. O notă ridicată la factorul B este incompatibilă cu deterioarea umană.

FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări nevrotice în general Instabilitate - stabilitate emoţională. Notele mici sugerează caracteristici ale unui eu slab: emotivitate,

imaturitate afectivä, instabilitate; individul reacţionează la frustratie într-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităţi, abandoneazä usor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat în accidente. La polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. Individul este stabil, constant în interese, calm, chiar flegmatic sau palcid; realist, se adaptează faptelor, nu se manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecä în conflicte.

Forţa eului, definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoţional, nu este pentru Cattell, o problemă care să ţină preponderent de formare şi mediu. Tendinţele constituţionale fac ca formarea controlului emotional sä fie mai dificilă pentru unele persoane. Diagnoza diferenţială a felului de a trăi frustrarea, de exemplu, trebuie să se raporteze la acest aspect constitutional.

Persoana cu note slabe la acest factor tinde să fie cu uşurintă contrariatä de lucruri şi omeni, trăind un sentiment de insatisfacţie în familie, şcoală sau profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului şi în a se bucura; se descurajează uşor. In acest sens, la acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de somn) sau temeri iraţionale şi comportamente obsesive. Pe de altă parte, în multe cazuri de tulburări de personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale factorului C.

FACTORUL E Supunere - dominanţă Notele mici sunt specifice caracterului supus, blând indicând dependenţă dar şi o naturaleţe şi o

bunăvointă caracteristică, o persoană conformistă şi usor de dominat. PoIuI opus, indică un comportament agresiv, combativ, încăpătânat, sigur de sine, afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate afectată. Nonconformist, dar dornic să capteze atenţia.

Datele empirice indică faptul ca această dimensiune comportă o relativâ diferentiere în functie de sex: la femei se manifestă printr-o nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinţa de a atrage atenţia, dar şi de echilibru social, care diferă de comportamentul orientat mai agresiv la bărbaţi. La ambele sexe însă este specific faptul că o dominantă puternică poate conduce la acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un comportament antisocial, rebel.

Unele date de cercetare indică faptul că dominanţa tinde să coreleze cu statutul social, fiind mai ridicată la liderii recunoscuţi. Astfel de persoane se simt libere să participe, se angajează fără eforturi sau ezitări în problemele de grup, critică deschis imperfecţiunile.

Notele ridicate se asociază de asemenea cu comportamentele de tip delictual din perioada adolescenţei. Notele scăzute se întâlnesc adesea la nevrotici.

FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate Factorul F nu este un constituent important al extraversiei/ introversiei, ci un factor secundar. Polul nonexpansiv indică un comportament moderat, prudent, taciturn, introspective, cu tendinta spre

deprimare şi reverie. Subiectul cu note mici se prezintă în general necomunicativ, multumit de sine, legat de valori personale, lent, reflectant. Polul opus, al expansivităţii, indică un comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viată, guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacţii.

34

Nonexpansivii sunt în general crescuţi de mame mai severe, tind spre un plus de moderaţie, apar visători, îşi rod unghiile.

Expansivitatea corelează cu preferinţa pentru aglomerări urbane, dar şi cu poziţia în familie: cel mai în vârstă tinde spre nonexpansivitate, cel mai tânăr spre a fi cel mai expansiv. Dupä perioada adolescenţei, expansivitatea prezintă o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada între 17 şi 35 ani. De asemenea, sunt date care indică faptul că nonexpansivitatea este asociată cu creşterea nivelului de anxietate.

FACTORUL G Suproeu slab - forţa supraeului. Există doar o asemănare superficială cu factarul C, pentru că factorul G este legat în principal de energie

şi perseverenţă. Notele mici indică un supraeu slab, caracteristizat prin lipsa de toleranţă la frustrare. Este un individ

schimbător, influenţabil, cu a emotivitate generalizată, oboseală nervoasă, inconstant şi nesigur, care neglijeaza obligaţiile sociale; manifestă dezinteres faţă de normele morale colective.

Polul opus atrage după sine atitudini de conştiinciozitate, perseverenţă. responsabiliate personală; subiectul este ordonat, consecvent, atent la oamenii şi lucruriie din jur.

Conform denuminii, factorul corespunde, în viziunea lui Cattell, supraeului psihanalitic, prin accentul pus pe consideraţia faţă de normele morale, prin tendinta de a sustine eul şi a frâna impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emotională dată de factorul C, prin faptul că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.

Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasă, metodică, cu o bună capacitate de concentrare, reflectând înainte de a vorbi, preferând compania celor eficienti. Acest pol indică reuşita în activitaţi variate, dar care impun perseverenţă, regularitate şi a bună organizare mentală, fiind în genere un prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru rolurile de lider, popularitate.

Polul scăzut se asociază cu tendinta spre disimulare, vagabondaj, încălcarea legii, spre accese de furie nestăpânite.

FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia) Cele două denumiri provin din aglutinarea termenilor englezi corespunzători şi indică la un pol timiditatea,

sensibilitote la ameninţare , iar la polul opus curajul şi lipsa de sensibilitote. Polul threctia indică un comportament dominat de tendinta de repliere asupra propriei persoane, prudent, rezervat, distant, contemplativ, cu tendinta de a apare acru si rece, dezinteresat de sexul opus, moderat şi conştiincios, dar cu interese limitate, cu un redus interes artistic sau afectiv. Persoana are o susceptibilitate ridicată faţă de pericol.

Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană îndrăsneaţă, căreia îi place să întâlnească oameni, care este activă, curojoasă, cu interes pentru sexul opus, impulsivă, frivolă, neliniştită, care nu vede uşor semnele pericolului, cu interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională.

Este un factor puternic dominat de ereditate şi indică ceea ce Cattell considera a fi un temperament constitutional schizotim, leptosom (C scăzut). Replierea pe propria persoană, grija pentru o “bună conduită poate fi la schizoizi prepsihotici a trăsătură diferentială. Un astfel de comportoment poate fi considerat normal în circumstanţe traumatizante pentru individ. Subiectul este excesiv de temător, lent, cu greutăţi în exprimare, care fuge de profesiuni sau de situaţii care îi solicită contacte sociale, meticuios, evitând marile reuniuni, preferând un număr mic de prieteni intimi; îi este teamă de situaţiile noi sau de competitiile publice, este relativ maliţios dar atent la sentimentele altora, trăieşte un sentiment de relativă inadecvare faţă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Persoanele parmia se simt libere să participe, dar apar prolixe, insensibile, iar în grup tind spre remarcări de ordin personal, mai degrabă decât legate de problema în cauză.

Termenul de threctia vine de la englezescul threat, ameninţare, indicând o corelaţie cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom fată de ameninţare; opus temenului parmia, care indică predominanţa parasimpatică.

FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime, duritate) Note standard ridicate( harria) indică un comportament realist dar dur, tipul de persoană care nu se

aşteaptă la lucruri extraordinare de la ceilalti, se bazează pe sine, are spirit practic şi relativă insensibilitate fată de ceilalti, matur emotional, aspru, chiar cinic, fără simt artistic, reacţionează prea puţin la aspecte estetice (fără ca în mod necesar să fie lipsit de gust) şi nu ia în seamă incomoditătile fizice.

Polul premsia, indică un comportament sensibil la estetic, exigent dar nerăbddator, relativ imatur emotional; insul caută ajutorul si simpatia altora, este prietenos, blând, indulgent cu sine şi cu ceilalti, dificil de

35

satisfăcut în probleme de artă, introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă interioară, acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o relatvă frivolitate, dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar ipohondru.

Notele scăzute (polul premsia) corelează cu placerea pentru călătorii şi experiente noi, cu tendinta spre a imaginatie labilă, gustul pentru teatru şi cu o relativă incapacitate practică in modul de a-si conduce afacerile în general. Artiştii prezintă adesea cote rdicate la acest factor. Factorul este insä sensibil la modele culturale, normele europene fund mai ridicate decât cele americane. De asemenea, există o diferentiere sexuală: femeile şi fetele prezintä în genere cote mai ridicate decât bărbatii sau băietii. Există o relatie invers proportională intre rezultatele muncii in grup si nivelul cotei factorului I: rezultatele tind să fie cu atât mci scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicatä, membrii fund descrişi ca lenti in munca de grup, in decizii, actionând inutil, cu tendinta spre remarci de natură emotională si socială, negativisti.

Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii, masculinitătii şi a spiritului practic. Comportamentul este matur social, generează solidaritate de grup şi realism. Factorul este din categoria celor formati prin influenta mediului şi a culturii. Termenul de premsia vine de la expresia engleză protected emotional sensitivity, deci o sensibilitate emotională protejată, ceea ce echivalează cu a implica formarea in interiorul unei culturi rafinate, care protejeazâ sensiblitatea si gustul estetic.

Termenul harria vine de la hardness and realism, indicând aspectul de duritate şi realism in mediul de formare. Studii comparative şi longitudinale indică pentru cotele ridicate la acest factor, asemănări cu sindromul isteriei de conversie, angoasei si ipohondriei; de asemenea, indică o tendinţă mai marcată spre forme de angoasă la copiii cu cote inalte la acest factor. Specialistii în psihiatrie, artiştii şi femeile in genere tind să prezinte cote mai ridicate. La polul opus se situează oamenii politici, cei care conduc şi directionează, electricienii, mecanicii 5i contabilii.

FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă - încredere acceptabilă) Comportamentul specific notelor mici ( polul alexia) este caracterizat prin incredere, adaptabilitate,

cooperare, absenta geloziei sau invidiei, printr-o gravitate amabilă, dar plină de spirit, prin interesul fată de ceilalti. Polul protension (note mari) reprezintâ tesiunea: un mod neincrezător, inclinat spre gelozie, indărătnic, suspicios şi timid, relativ rigid, dur si indiferent fată de alţii.

Note joase caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, exceleaz în munca de echipa. In general suspicios, individul caracterizat printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid in interelatii, interes mai degrabă pentru viata sa interioară decât faţă de oameni. În general circumspect, este un element tensionant in cadrul unui echipe. Totuşi s-a constatat că nu există o corelaţie consistenă între L ridicat şi comportamentul paranoid.

FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică - orientare boemă) Notele scăzute sunt simptomatice pentru un comportament practic si constiincios. Persoana praxernia tine

la formă, este capabilă sa-si păstreze sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de imaginatie, este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu sânge rece in caz de urgenţă sau pericol. Polul autia defineşte ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric: imaginativ, boem, mai putin preocupat de constinciozitate, cu un aspect exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură isterică. Polul praxernia prezintă imaginea unei persoane preocupate de a face orice lucru “cum trebuie”, care acordă importanţă aspectelor practice, nu actioneozd hazardat, este atentă la detalii. Persoana autia este un imaginativ centrat in intregime pe instantele interioare, prea putin preocupat de contingenţe, adesea original si ignorând realitătile cotidiene isi urmează calea proprie. Este dotată cu cu imaginatie creatoare si este preocupată de marile idei. Dezinteresată de valorile materiale, motivatiile interioare o aduc uneori in posturi extravagante acompaniate de reacţii emolionale violente. Conştient de propria personalitate se poate intâmpla să ignore activitâţile colective.

FACTORUL N Naivitate - subtilitate Polul naivitătii, respectiv al cotelor joase, indicä un comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori

stângaci şi neindemánatec. Subiectul se interesează de alţii şi este uşor de satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate si luciditate în opinii, un mod de a fi în general rafinat, civilizat si subtil, dar rece, indiferent faţă de alţii, şi dificil de satifäcut; comportament politicos, experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic şi cel mai adesea rece, cu alură inteiectuală, cu o viziune nesentirnentală asupra lucrurilor si a vietii, uneori frizând cinismul.

Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare, naturaleţe şi spontaneietate, uneori stângăcie, bruschetea reactiilor. Trebuie menţionat că acest factor nu afectează decisiv comportamentul.

36

FACTORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere in sine, senin, liniştit, rezistent la stres,

eficient, viguros, uneori chiar brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi simple. Polul cotelor inalte indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta la existenţă,

fără incredere in ceilalti, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate. S-au obtinut date care indreptăţesc definirea sa ca tendinţă depresivă, sensibilitate emotionalä, depreciere

de sine, nevrotism. Persoana apare obosită de situatiile excitante, se simte incapabilă să infrunte exigentele existentiale cotidiene, se descurajează cu usurintă, este plină de remuşcări si este deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenti fată de aspectele importante; O astfel de persoasnă este este inclinată spre milă, lecturi, spre liniştea semenilor. Reactionează viu la dificultăti, se descurajează facil.

La copiii cu note ridicate (9 sau 1 0) apar temeri, sentimentul de solitudine si insuficienţă. Experimentele privind dinamica grupului demonstreazŕ că astfel de persoane nici nu se simt acceptati de grup sau liberi să pariticipe, sunt foarte sensibili la normele de grup. De aitfei nici nu sunt acceptati uşor de ceilalti, iar din punct de vedere social sunt prost adaptati. Clinic, O ridicat apare in toate formele de nevroză, psihoza, in tulburări de personalitate si infirmităti psihice.

Urmŕtorii 4 factori denumiţi Q, sunt mai putin exprimati si clarificati, dar au o contributie in comportament atunci când sunt activi. Au fast derivati din analiza factoriaiă realizată asupra celorlalţi factori. Mai ales validitatea prognostica, privind tendinte specifice de comportament, le-a asigurat locul in cadrul chestionarului.

FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism Polui conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a normelor; polul opus reprezintă un

comportament deschis spre nou, inovator, critic, cu un ascutit gust pentru analiză.

FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta personală Nu este un factor clar stabilit in variatiile comportamentale, manifestându-se mai ales Ia nivelul atitudinilor

interioare. De fapt mci unul dintre acesti factori Q2, 3, 4 nu au fost găsiti cu maxima certitudine in validările empirice, apărând mai ales in raspunsurile la chestionare. Factorul Q2 contribuie la factorul secund introversie.

Persoana cu cote Q2 ridicate este ratională, capabilă să se decidă singură. La polul opus, este tipul de individ care merge odatâ cu grupul, caută aproborea socială, urmeazâ moda. Datele de cercetare indică corelarea comportamentului Q2 scăzut cu profesii din sfera cercetării, cadrelor de conducere şi de decizie, in general indivizi care gândesc mult prin ei inşişi.

Cercetŕri privind dinamica grupului indicŕ de asemenea cŕ cei cu Q2 ridicat trŕiesc insatisfactii legate de integrarea in grup, fac remarci care cel mai adesea sunt solufii iar grupul tinde sŕ-i refuze. In colectivul scolar astfel de copii sunt tinuui Ia distantä, par sâ aibe interese mai mature decât ceilalti ~i ating usor succesul academic.

FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab - sentiment de sine puternic Notele mici corespund persoanelor caracterizate prin lipsa de control, conflicualiatate interioară, neglijarea

regulilor. Polul opus trimite la disciplina de sine, exigenţă, voinţă dezvoltată. Factorul se pare că exprimá gradul in care individul a acceptat o imagine de sine ideală prin care işi

dirijeazô comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu in sensul dependentei de incurajare, stimularea valorilor constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q3 ridicată prezintă un bun autocontrol, incearcă să aplice si şă aprobe normele etice acceptate, doreşte să facă bine, are consideratie pentru altţii, este prevăzotor si dispus să-şi controleze exprimarea emotiilor. Factorul prezintă empirc o corelatie substontială cu sentimentul de sine, cu integrarea pulsională care vizează mentinerea unei adecvate imagini de sine.

Q3 scăzut prezintă in principal a emotivitate necontrolată, care se aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca atare la vârsta adultá. O cotă scăzută la acest factor este asociată cu delincventa juvenilŕă Factorul Q3 contribuie semnificativ la factorul secund anxietate.

În cercetările privind dinamica de grup, Q3 ridicat caracterizează de obicei pe cei alesi ca lideri eficienti: sunt stäpáni pe sine, fac multe judecăti in legătură cu grupul, nu apar ca jenanti sau inoportuni. Q3 ridicat indică de asemenea reuşita in profesiuni mecanice, in matematică, in activităti de organizare, ca directori şi ca functionari in servicii publice. Unoori a fost numit şi factor “giroscopic” al personaiitatii, indicând stabilitatea şi orientarea acesteia.

37

FACTORUL Q4 Tensiune ergică Comportamentul Q4 la polul cotelor joase indică un mod destins, calm, nonsalant, satisfăcut de a trăi.

Polul opus este caracterizat prin incordare, tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare. Q4 caracterizează un comportament nelinistit fără motiv, incordat, iritabil, agitat.

Datele clinice indică pentru factorii O si Q4 capacitatea de a diferentia normalul de nevrotic, fiind unele dintre dimensiunile semnificative pentru contributia la indicele de anxietate generalä. In acelaşi timp, clinic, se întâlneşte Q4 ridicat in tulburările de personalitate, infirmitţtile fizice şi in psihoze. Cattell interpretează acest factor in sensul nivelului de excitatie şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustratiei.

CHESTIONARE ŞI TEHNICI CONCEPUTE PENTRU A OPERA ÎN ZONA DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE

Spre deosebire de chestionarele precedente următoarele sunt construite din perspectiva următoarei paradigme: trăsăturile personalităţii pot fi considerate ca un continuum bipolar în care un pol se originează în normal, pe când celalalt poate migra în patologic. Ambele manifestări având la origine acceaşi sursă, terenul predispozant, este posibil să utilizăm conceptele psihopatologice pentru a descrie atât personalitatea normală cât şi personalitatea morbidă. O serie de tipologii pentru care trăsătura este o dimensiune discontinuă operează din aceeaşi perspectivă.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I) Autorii acestui chestionar sunt SR. Hathway si Mc Kinley. În 1940 autorii publica primele studii privind

testul. In 1943, Universitatea din Minnesota publica acest test in mod oficial impreuna cu manualul insotitor. In decursul anilor el s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante instrumente ale clinicianului psiholog.

Editia revizuita din 1951 cuprinde toate instructiunile si indicatiile indispensabile folosirii M.M.P.I. - ului. Autorii avertizeaza ca utilizarea acestui instrument trebuie sa fie efectuata de catre persoane care au a

buna competenta in domeniul diagnosticului clinic si serioase cunostinte de teoria personalitatii si de psihometrie.

Punctul de vedere de la care au plecat autorii in constructia testului este un punct de vedere clinic. Aceasta inseamna ca autorii au incercat să realizeze un instrument care sa distinga trasaturile care sunt de obicei implicate in psihopatologie. Totuşi ei avertizeaza ca acest test nu este un instrument care sa se substituie diagnosticului clinic, care sa puna in evidenta sindroame clinice ci doar o metoda care ajuta intr-o astfel de activitate psihodiagnostica, raspunzind la unele ipoteze si generând alte ipoteze.

Testul cuprinde 550 de itemi care înglobează domenii ample de interes, de la comdiţia fizică a persoanei pina la atitudinile morale, conduita sociala a indivizilor examinati.

Subiectul este rugat sa clasifice aserţiunile în 3 categorii :Adevărat, Fals si Nu ştiu. În varianta din 1951 testul cuprinde 4 scari de validare si 9 sc ari clinice. La acestea se mai adauga si

altele, pentru ca in ultimii 20 - 30 de ani s-au elaborat mai multe sute de studii pe baza M.M.P.l.-ului, studii care au comunicat diverse alte scale. Dintre acestea menţionăm scala de introversiune socială.

TestuI poate fi administrat persoanelor de la 16 ani în sus, care au cunostinte generale, nivel de instructie general minim.

Administrarea testului dureaza intre 30 si 90 do minute. El poate fi administrat atit individual cit si colectiv. Caracteristicile personalitatii pot fi determinate dupa rezultatele obtinute de subiect la cele 9 scale clinice,

acestea fiind: 1. Ipohondria 2. Depresia 3. Isteria, 4. Personalitatea psihopată 6. Masculinitatea-Feminitatea 6. Paranoia 7. Psihastenia ( deviatia psihastenica), 8. Schizofrenia 9. Hipomania (mania). Desi denumirile scarilor se refera la un sindrom clinic, este un fapt demonstrat ca ele, toate, poseda o

semniflcatie si în domeniul normal. S-a dovedit ca cei 550 de itemi pot fi grupati in diferite scari, pe baza unor studii, existind posibilitatea să scoatem din cei 550 de itemi pe cei care nu sunt alocaţi, insa autorii nu recomanda aceasta pentru ca, la fel ca si la C.P.I., exista posibilitatea de a se realiza noi scari.

38

La baza elaborarii testului a stat un esantion de pacienti ai spitalului Universitatii din Minnesota precum si persoane normale, persoane care au declarat ca nu au nici un fel de tulburare psihică sau antecedent psihiatric.

Scarile au fost obtinute prin comparatia grupelor de normali cu cazurile patologice care au fost studiate cu grija in cadrul serviciului neuropsihiatric al spitalului universitatii.

Despre caracteristicile psihometrice ale testului: s-a dovedit prin diverse studii ca M.M.P.L-uI are o buna fidelitate la un interval între cele 2 aplicari de la 3 zile la mai mult de un an. De asemenea, in ceea ce priveste validarea, la fel, testul reuseste sa discrimineze cazurile patologice sau departate de normal, de cazurile normale.

FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I. Exista doua forme: o foma individuala si o forma colectiva Forma individuala nu consta într-un caiet ci in 550 do mici fise pe care sunt tiparite cele 550 de propozitii.

Fisele sunt colorate pe muchia superioara si pe o latura. Testul este compus din aceste 5500 de fise si din instructiunile de aplicare care sunt trecute pe capacul cutiei unde sunt păstrate.

Sarcina subiectului este simplă. El trebuie sa sorteze, citind, fiecare fisă intr-una din catogoriile Adevarat, Fals sau Nu Stiu ( de obicei Adevarat este la dreapta, Fals la stinga şi Nu Stiu la mijloc). Daca avem persoane mai putin inteligente sau batrâni care inteleg mai greu instructiunile, atunci le dam citeva exemple simple. Subiectul nu are voie sa vorboasca cu nimeni.

Dupa ce subiectul a sortat toate cele 550 de fise, avem grija, sa vedem, daca in categoria “Nu Stiu” sunt mai mult de o zecime (mai mult de 55 de fise). În acest caz trebuie să-l rugam sa plaseze cât mai multe dintre aceste fise in catogoriilo extreme (A sau F).

Extragerea si despuierea raspunsurilor Psihologul are de facut 3 paşi: 1) Mai întai trebuie sa extraga fisele care contin raspunsurile semnificative. Autorii inteleg prin raspunsuri

semniticative (fie ca e vorba de “adevarate”, fie ca e vorba de “false”) acele raspunsuri care sunt mai putin frecvente in rândul subiectilor normali.

2) Să le înscrie în foaia de despuiere. 3) Sa aplice pe această foaie de despuiere, grilele de corectare, prilej cu care numara coincidentele dintre

semnele de pe grila si semnele de pe foaie. Cu acest prilej transcrie pe foaia de extragene a rezultatelor, in dreptul scarii respective, punctajul obtinut.

Iata cum procedeaza psihologul: in privinta raspunsurilor clasate ca find “adevarate”, eI extrage acele fise din teanc care au coltul din dreapta jos taiat, acestea find raspunsurile “adevarate” mai putin frecvente in populatia normala. Cele care au coltul din stinga jos taiat si reprezinta raspunsurile cu mai mare frecventa, nu sunt valorificate.

Având pachetul cu raspunsuri semniflcative in mina incepem să luam fiecare lista si facem un “x” rosu pe foaia de despuiere, in casuta corespunzatoare fisei, identifiata pnintr-o litera si un numar. Asa procedăm cu toate raspunsurile “adevarate” putin frecvente. Apoi luam raspunsurile “false” si din teanc alegem pe ceIe care au coltul din stinga jos taiat, acestea fiind raspunsurile mai putin frecvente, deci semniflcative. In continuane, mergem iar pe foaia de despuiere si facem un “x” rosu acolo unde este cazul. Dupa aceea raspunsurile “Nu ştiu” sunt întabelate fara să le soatem marcând semnul intrebarii, cu negru, in casuţele corespunzatoare. Trebuie sa tinem cont ca “x”-unile nu inseamna neaparat raspunsuri patologice pentru ca desi testul a fost construit prin camparatia loturilor de oameni bolnavi cu oameni sanatosi, etalonarea a fast facuta numai pe oameni sanatosi, pe persoane normale ( controlul acestora a constat in faptul ca ei au declarat ca nu sunt inregistrati la nici un serviciu psihiatric cu vreo problema).

Urmatorul pas catre interpretare îl reprezinta obtinerea rezultatelor care valideaza testul. Testul are urmatoarele scari de validare (care ne spun cita incredere sa acordam atitudinii subiectilor fata

de chestionar): 1) Scara ? = scara îndoielnic 2) Scara L 3) Scara F 4) Scara K (pentru unele dintre cele 9 scari clinice aceasta scara are rolul de a augmenta

rezultatele ,adaugându-le un anumit punctaj). Obţinem rezultatele la scarile de validare asezind grilele corespunzatoare scarilor ?, L si “Nu stiu” pe foaia de despuiere. Întrebarile scarii L sunt ultimele 15 (de la 41- 56), deci nu este nevoie de grilă. Pentru scara F se utilizeaza o grila pe care sunt imprimate 64 de “x” -uri rosii

39

si acolo unde un “x” de pe grilă este suprapus pe un “x” rosu de pe foaia de despuiere acordam un punct. In felul acesta obtinem scorul pentru aceasta scară. La fel se procedeaza pentru scara K.

Rezultatele brute pentru celelalte scari sunt obtinute cu grile corespunzatoare, in acelasi fel ca si pentru scara F, cu deosobirea ca anumite grile au pe lânga “x” -ri si zerouri. Atunci când pe foaia de despuiere o casuta goaIa corespunde unui zero pe grilă se va socoti de asemenea un punct. Semnele de intrebare nu se socotesc indiferent daca sunt in fata unui zero sau a unui “x”. Cotele brute pentru fiecare sxară sunt raportate la tabele de norme. De aici încolo procedura de interpretare este identică cu accea utillizată pentru forma colectivă.

Forma colectiva a fast realizata pentru a fi administnata mai multor subiecti. Itemii sunt aceiasi dar cuprinsi intr-un caiet. Autorii fac observatia ca etaloanele obtinute la forma individuala nu sunt concludente pentru farma colectiva. Deci trebuie realizate etaloane separate.

Realizarea profilului psihologic Rezultatele fiecarei scari obtinute cu ajutorul grilelor sunt trecute pe foaia de despuiere in dreptul scarii

respective. Manualul testului contine pentru populatia americana si respectiv franceza un tabel care ne ajuta sa convertim rapid scorurile brute in note T. Dupa ce am transformat notele brute in note T le putem reprezenta intr-un profil pe verso-ul foii de despuiere. Dupa ce am transformat in note T, unele scari clinice sunt corectate cu anumite fractiuni de K, altfel spus, fractiuni din totalul obtinut de subiect la scara K. Astfel scara clinica Hs (ipohondrie) primeşte 0,5K, scara Pd = + 0,4K, scara Pt = +1,0K, scara Sc = + 1,0K, scara Ma = + 2K.

Descrierea scărilor A. Scarile de validare ( control) Scara indoielnic. Un rezultat mare la aceasta scară invalideaza toate celelalte scari (daca subiectul obtine

o nota foarte mare — adica note T peste 70. Rezultatele cu valoare mare au fost obtinute de psihastenici si de deprimatii inhibati. Nu întotdeauna o nota mare inseamna ca subiectul a avut o atitudine necorespunzatoare fata de test, adica situatia de nehotarâre poate uneori să insemne ca persoana este psihastenica sau depresiva.

Scara L — permite să se aprecieze în ce masura subiectul s-a străduit să falsifice rezultatete alegind raspunsurile care îl pun in lumina cea mai favorabila din punct de vedere social. O nota L ridicata nu invalideaza celelalte rezultate dar ne arata ca probabil notel reale sunt mai mari decit cele obtinute de subiect

Scara F - permite să se controleze validitatea ansamblului testului. Daca rezultatul F este mare celelalte scari, probabil, ca nu sunt valabile fie ca subiectul a fost neatent, fie ca s-au facut erori importante la despuiere. Un rezultat F mic este o excelenta indicatie asupna validitatii protocolului.

Scara K. Rezultatul sau este folosit ca factor de corectie pentru a sensibiliza puterea discniminatorie a altor scari. Scara K masoara atitudinea subiectulul fata de test; ea face de fapt acest lucru ca si scara L si scara F, dar mult mai subtil si atinge de asemenea si un ansamblu de factori de deformare diferiti. De exemplu un rezultat K ridicat indica o atitudine de aparare a subiectului impotriva slabiciunii sale psihologice. Un rezultat K slab arata ca subiectul este sincer, sensibil la autocritica şi capabil de a admite anumite simptome oricât de slabe ar fi. De asemenea poate sa insemne si dorinta subiectului de a obtine rezultate proaste.

B. Scarile clinice B1. Scara ipohondrie (Hs) - masoara cât de mare este interesul persoanei pentru functiile sale corporale.

Persoanele cu Hs mare sunt exagerat de neliniştite in legătură cu starea sanatatii lor. Ele se plâng in continuu de dureri si de tulburari greu de identificat pentru care de obicei nu se gaseste nici a cauza. Ceea ce frapeaza Ia aceste persoane este lipsa de maturitate in felul in care abordeaza problemele specifice adultului. Acuzele ipohondrului se deosebesc de cele ale istericului; cele ale istericului sunt mai detaliate pe când ale ipohondrului sunt mai vagi. Se mai deosebesc si prin faptul ca la ipohondru acuzele nu urmaresc obtinerea unor avantaje sau nu sunt determinate de intentia de a scapa de o situatie penibila gratie simptomelor sale.

B2. Depresia (D) - poate să fie anomalia principala a subiectului sau să fie factorul care insoteste sau care rezulta din alte probleme ale personalitatii. Un rezultat D ridicat indica un moral prost, un sentiment de inutilitate, incapacitatea de a privi viitorul cu optimism. Uneori in cazuri grave este unul dintre elementele de prognoza ale tendintei suicidare. In anumite cazuri depresia poate fi mascata in comportamentul subiectului adica poate să se manifeste sub forma a cee ce se cheama “depresie surâzătoare”: persoanele braveaza, tinind cumva depresia in surdina comportamentului. Acesti subiecti fac caz de realismul lor ( “eu doar sunt realist; cu toţii o să murim oricurm odataă şi odată”). Depresivul se caracterizeaza prin lipsa de incredere in

40

sine, prin tendinte spre neliniste, prin ingustarea intereselor sale, prin introversiune. Aceasta scară, asociata cu scara ipohondrie si isterie, detecteaza impreuna cea mai mare parte a indivizilor netratati medical numiţi “nevrozati”.

B3. Isteria (Hy) - masoara gradul in care unii subiecţi se aseamănă cu bolnavii care au manifestat simptome isterice de tipul conversiunii. Aceste sinptome pot fi tulburări functionale sau tulburări mai specifice: paralizii, contractii, crampe musculare, tulburări gastro-intestinale etc. Aceste categorii de subiecţi sunt predispusi la ameteli, lesinuri sau chiar la convulsii epileptiforme. De obicei criza de isterie se produce cu spectatori. Cazurile de isterie prezinta mai multa lipsa de maturitate psihologica decit orce alt grup. Acest grup răspunde foarte bine la psihoterapie dar simptomele pot reapărea daca apar din nou constrângerile.

B4. Personalitatea psihopata (Pd) - masoara gradul in care subiectul se aseamana cu persoanele avind diflcultati majore, care rezida in absenta reacţiilor emotionale profunde, in incapacitatea de a profita de experienta lor, si in dispretul lor pentru uzantele sociale. Aceasta scară echivaleaza cu aspectul defavorabil la scara “socializare” din testul C.P.I., adica aceste persoane introiecteaza foarte deficitar normele sociale; ele pot să le invete foarte bine daca traiesc într-o familie buna dar totdeauna ei vor iesi din aceste cadre pentru ca supraeu-uI lor nu este atit de puternic; ei nu au introiectat normele sociale ca pe propriile lor exigente; ei ramân totdeauna in afara lor. Iată deci că şi aspectul nommativ- valoric poate să fie afectat de o manieră mai mult sau mai puţin psihopatologica. Devierile cele mai frecvente ale acestor indivizi de la normele sociale sunt: minciuna, furtul, înclinarea spre abuz de alcool, de droguri, promiscuitatea sexuala etc. Ei difera de unele tipuri de criminali prin aceea ca nu sunt capabili de a profita de experienta capatata. De altfel ei nu sunt motivati de profit dar nici de precauţiile care ar duce la evitarea situatiilor dificile in care se plasează. Nici o terapeutică nu prea este efcienta pentru astfel de subiecti.

B5. Scara de interes (Mf) = Masculinitatea - feminitatea. Aceasta scara masoara tendinta spre sex-rolul feminin sau masculin. In fiecare caz, un rezultat nidicat ca valoare indica o deviere a structurii de interese in directia sexului opus. In legatura cu devierile barbatilor catre sex-rolul feminin se stie ca acestia pot fi invertiţi sexual, manifesti sau refulati, adica au schimbat turnura libidoului. Pentru femei lucrurile nu sunt prea clare in sensul ca rezultate ridicate ca valoare la aceasta scară nu pot fi considerate ca avind cu siguranta o semnificatie clinica analoaga situatiei la barbati. Rezultatul la aceasta scară este important nu numai din punct de vedere clinic ci si din punct de vedere al alegerii profesionale, al consilierii maritale, al cansilierii de viata etc.

B6. Paranoia (PA). Persoanele cu note nidicate la aceasta scară sunt caracterlzate prin insecuritate sociala, neincredere, gelozie, suspiciune, hipersensibilitate, sunt uşor de jignit, au “egodiastola” ( umflare a Eu-lui, a pretentiilor), se simt cu uşurinţă persecutati. În situatii patologice subiectul isi va sistemnatiza intreaga viata psihica pe citeva idei, ca de exemplu ideea de persecutie sau de grandoare. Daca pensoana are note nidicate si traieste intn-un context conciliant, care ii satisface propriile nevoi, nevoi deloc realiste, atunci ea se poate purta ca o persoana foarte cooperanta, rezonabila dar repede poate să -si schimbe comportamentul şi să devina razbunatoare fata de oricine incearca să o controleze. Daca o persoana obtine o nota de 80 sau mai mare esto vorba de o anomalie grava; intre 70 - 80 persoana respectiva trobuie indrumata la o clinica de specialitate.

B7. Psihastenia (Pt). - masoara asemanarea subiectului cu acele persoane care sunt chinuite de convulsii. Aceste persoane se caracterizeaza prin imposibilitatea de a scapa de un gând inutil sau do o idee obsedanta. Comportamentul lor este caractenizat ca find compulsiv, adica el trebuie sa-si satisfaca mereu o anumita trebuinta, o anumita fobie. Pensoanele se tem fie de microbi si se spală mereu pe maini. Aceste persoane au o anumita nesiguranta pe care o alimenteaza prin repetarea anumitor gesturi. Ele sunt dominate de o uşoară depresiune, de neincredere in sine, de incapacitatea de a se concentra. Aici putem incadra toate tipunile de teamă irationala, nejustificata care se mianifesta compulsiv.

B8. Schizofrenia (Sc). Ca boala, este o gravă psihoză.cea mai grava boala Persoanele cu aceasta boala se caracterizeaza prin ginduri sau comportari bizare. Aceasta scara detecteaza cca 60% din cazurile diagnosticate. Viata subiectiva a schizofrenicului este separata de realitate. Majoritatea profilurilor care au un rezultat “Sc” mare va avea obligatoriu rezultate ridicate si la alte scari, inclusiv la “Psihastenie” iar clasificarea clinica ulterioara, diagnosticul diferential va fi posibil numai pnintr-un studiu intens al cazului. In orice caz clinicianul va trebui să fie foarte circumspect in adaugarea la diagnostic a termenului de schizofrenie, din cauza implicatiiIor sale defavorabile dar si din punct de vedere al dificultatilor acestui diagnostic.

B9. Hipomania (Ma). - este aspectul mai atenuat al maniei. În timp ce maniacul se apropie de patologic, hipomaniacul deviaza doar de la normal. Aceste prsoane se caracterizeaza prin hiperactivitate in gindire si actiune. Principala greutate in punerea la punct a unei astfel de scari a fost dificultatea diferentierii persoanelor normale de persoanele cu tulburări clinice. Subiectii normali spre deosebire de hipomaniaci sunt doar

41

ambiţioşi, activi si plini de idei. Hipomaniacul ajunge să compromita scopurile pentru ca el vrea să faca mai mult şi uneori reuşeşte foarte putin. El este activ si entuziast intr-un mod foarte necritic si uneori poate să-i contrarieze pe ceilalti. Deseori el poate intra in conflict cu anturajul deoarece incearcă să reformeze uzantele sociale, dupa cum poate să imbratiseze proiecte de care se dezintereseaza dupa aceea. O buna parte dintre subiectii cu diagnosticul de personalitate psihopata (deviatie psihopata) ar putea tot atit de bine să fie denurnite persoane hipomaniace.

B10. Scara de introversiune sociala (Si) - este o scară care se ataseaza scarilor clinice. Ea poate fi aplicata atit cazurilor patologice cit si subiectilor normali.

Câteva principii generale de interpretare a profilului M.M.P.I.-ul are drept scop furnizarea unei aprecieri riguroase asupra subiecţilor care prezinta probleme

clinice. Testul insa nu demonstreaza in mod evident si sigur alienarea. Scanile M.M.P.I.-ului inregistreaza variatii considerabile de la o adrninistrare la alta si aceasta variabilitate

se manifesta la citeva ore. Acest lucru prezinta un avantaj: ne permite să urmărim evolutia unei boli sau efectele programelor terapeutice; dezavantaj-arunca o lumina nefavorabila aspra fidelităţii testului.

Ca un principiu in interpretarea protocolului este să nu se foloseasca scarile izolat ci in conexiune. H. Gough (autorul C.P.I.-ului) propune să se foloseasca diferenta: F - K, in note brute, drept indice de

deformare a protocolului, a raspunsurilor. Este important să subliniem ca marea majoritate a subiectilor care au profiluri ce deviaza de la normal nu sunt in sensul curent al cuvintului persoane bolnave mintal si nu au nevoie de tratament psihologic. Daca unica informaţie despre un subiect este profilul sau deviant la M.M.P.I. trebuie totdeauna să incepem interpretarea cu supozitia ca el este o persoana normala.

INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.) F.P.1.-ul a fost elaborat de 3 autori: J. Fahrenberg, H. Selg şI R. Hampell. F.P.I.-ul este un chestionar multifaziç de personalitate si a fost realizat prin imbinarea unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia psihiatrica. Se poate folosi atit in domeniul clinic

cit si in cel neclinic. El contine 212 itemi, grupati in 9 scale la care se mai adauga încă 3 scari suplimentare. Paralel cu forma completa a chestionarului au mai fost construite in scop de testare rapida diverse variante precum: F.P.I.-K (76 de itemi), F.P.I-HA (114 itemi) si F.P.I. — HB (114 itemi). Exista si o varianta recenta elaborata de Konig si Schimdt, care contine doar 54 de itemi.

F.P.I. se administreaza în grup sau individual, fara limita de timp. În mod obisnuit administrarea se încadreaza in 30—40 minute. Poate fi administrat persoanelor cu nivel de instruire mediu, adica capabile sa inteleaga semnificatia itemilor.

Pentru valorificarea chestionarului se utilizeaza o foaie de raspuns pe care este trasat (de obicei pe verso-ul foii duble) un profil grafic, asemănătoare celei de la C.P.I.

Corectarea foii de raspuns se face cu ajutorul unor grile, cartoane decupate in dreptul raspunsurilor semnificative “Da / Nu”. Foaia de raspuns se noteaza cu cite o cruce san un “x”, la fel ca si Ia C.P.I., in locul raspunsurilor “Da / Nu”.

Chestionarul utilizeaza terminologia clinica dar el se aplica foarte bine şI personalitatii normale. reusind sa surprindă dificultăţile de adaptare, de aceea el mai poate fi incadrat in categoria “chestionarelor de adaptare”.

Chestionarul este construit pe baza metodei clasice adica in elaborarea itemilor si a scarilor s-a utilizat metoda corelationala si factoriala. Prin metoda corelationala s-a putut stabili ca intre scari exista anumite corelatii de care trebuie sa se tina seama atunci cind sc face interpretarea chestionarului.

De asemenea chestionarul F.P.I se caracterizeaza prin faptul ca factorii (scarile) nu sunt complet independente.

Etalonarea şI trasarea profilului Autorii au lucrat cu 2 tipuri de etaloane: unul in stanine (9 clase normalizate), celalalt in note T (acest

sistem permite pe de o parte interpretarea pe baza etalonului de9 clase si pe urma efectuarea unor diferentieri mai fine, utilizund etalonul in note T)

In etalonul in stanine, dupa regula obisnuita, media se situeaza in clasa 5, considerind 4 media inferioara si 6 media superioara. Deci intervalul 4-6 îl consideram in cele din urma intervalul de semnificatie psihologica 0 (zero) si ca urmare vom considera clasele 2,3,4,7,8, ca semnificind ''tendinte catre...'' , iar clasele 1 si 9 le vom considera ca fiind note dominante specifice.

Deci, suprapunem grilele peste foaia de raspuns, apoi numaram in fiecare scala numarul de raspunsuri semnificafive “Da INu” dupa cum unul sau altul dintre răspunsuri este cel semnificativ. Numarul respectiv il

42

transformam dupa aceea pe baza etalonului in note T sau in clase normalizate si reprezentam nota respectiva in profil. Dupa aceca unim punctele corespunzatoare tutunor scarilor şi obtinem o linie frântă care este proflul grafic al persoanei investigate.

Aplicare Pentru a efectua o investigatie cu F.P.I.: - trebuie sa avem chestionarul propriu-zis, adica, caietul sau cartea cu colectia de itemi. - foaia de raspuns, - grilele sau mai modern un PC pe care am implementat chestionarul; cu un scanner putem sa citim foaia

de raspuns si s-o interpretam. Putem, de asemenea, sa introducem de la tastatura raspunsurile Ia chestionar, urmind sa obtinem la imprimantă sau pe monitor profilul final al subiectului investigat.

Instructiunile de aplicare sunt pe prima pagina a chestionarului. Câteva propozitii lamuresc subiectul in legatura cu o serie de principii care trebuie respectate: sa raspunda la toate intrebarile, sa nu zaboveasca prea mult asupra raspunsului, sa-l aleaga de prima data pe cel care i se pare cel mai reprezentattiv pentru persoana sa, să raspunda sincer. Este util ca subiecul sa stie ca intrebarile nu se valorifica fiecare in parte ci în ansamblu, in ansamblu, deci examinatorul nu se interesează de fiecarew răspuns în parte.

Ne putem confrunta in timpul administrarii cu diverse dificultati. Una dintre ele si cea mai frecventa este ca subiectul se poate arata nesatisfacut de numarul mic de alternative de raspuns, adica doua. Noi trebuie sa subliniem ca desi subiectul nu se situeaza pe nici unui dintre raspunsurile extreme, totuşi este foarte greu ca cineva sa se situeze complet la mijloc Si atunci trebuie sa aleaga acea varianta care este cea mai apropiata de feluI lui de a gindi, de a fi, de a actiona.

Dc asemenea unii subiecti se pot manifesta ca find dezamagiti, socati de numarul mare de intrebari. Trebuie cu calm sa-i incurajam sa raspunda la toate intrebarile specificind ca unui om normal nu îi ia mai mult de 30 de minute.

Tot ca o dificultate, cind observam ca unii subiecti au tendinta de a zabovi mult asupra fiecarei intrebari, că le cintaresc prea mult, trebuie sa incercam sa-i determinam sa depaseasca aceasta lentoare si sa ii stimulam cumva sa mearga mai repede.

Interpretare Trebuie sa facem un prim pas in interpretarea testului prin a verifica validitatea protocolului. Acest Iucru îl

facem astfel: fiecare scara (factor) are o anumita valoare preconizata, care este de fapt valoarea medie obtinuta in eşantionul normativ. Cel mai bine este sa avem notele in stanine sau in note T şi atunci vom sti ca valoarea expectata este valoarea 5 (clase normalizate) sau valoarea 50 (note T), adică valorile medii. În felul acesta nu trebuie sa mai calculam noi mediile dar se presupune sa fi transformat notele subiectului, notele brute, fie in lase normalizate fie in note T.

Putem sa procedam si mai elegant: stabilind intervalul de incredere pentru fecare scara, acesta calculindu-se ca fiind egal cu media ± (plus, minus) eroarea standard a mediei. (Amintesc că eroarea standard a mediei ne arata, in populatia respectiva, cu cât variaza media esantioanelor care compun esantionul general. De exempiu daca vreau sa vad inaltima tinerilor cu virstele cuprinse intre 15— 17 ani, merg la Liceul “Ovidius” unde constitui aleator 5 grupe; Determin inaltimea medie pe fiecare grupa. Merg apoi la Liceul “Mircea” şI determin alte cinci medii ş.t.a..m departe la alte licee constrănţene. Dacă voi calcula media mediilor voi constata că mediile grupelor variaza ca orice variabila în jurul mediei mediilor si că pot calcula abaterea standard a mediilor adica gradul lor de imprastiere. Aceasta este eroare standard a mediei (s).

Ideea este ca noi putem sa manifestam un grad de incredere diferentiat fata de un factor sau altul al chestionarului, functie de imprejurare, daca valoarea obtinuta de un subiect se incadreaza sau un in acest interval. Daca nu, atunci vom privi cu multa circumspectie acel factor.

De asemenea mai exista posibilitatea sa controlam validitatea chestionarului prin factorul FPI8, care masoara atitudinea sincera, deschisa a subiectnlui sau dimpotriva.

Descrierea scalelor

F.P.I.1 = nervozitate (tulburat psihosomatic — netulburat psihosomatic) Valoarea mare de testare semnifica tendinta spre acuze somatice, respectiv semnifca afectiuni de ordin vegetativ, adica probleme hemodinamice, de respiratie, tulburari motorii etc. Un scor nidicat inseamna disconfort psihosomatic, tulburari de somn, dureri, stare generala proasta, fatigabilitatc, senzatie de epuizare, neliniste, meteoropatie. Afectelc

43

sunt foarte puternic somatizate, adica starile de iritare afectivă sunt insotite de tulburari vegetative: roseata, tremur, transpiratii reci etc.

Valoarea mica, dimpotriva, arată că subiectul nu prezinta astfel de simptome, el este echilibrat, sanatos. Valoarea de testare mare coreleaza puternic cu FPI 3, FPI 8 si FPI 4. Interpretarea acestei dimensiuni “nervozitate” trebuie sa accentueze caracterul subiectiv al tulburarilor

psihosomatice, adica caracterul de traire penibila. FPI 2 = agresivitate (imaturitate emotionala. agresivitate — neagresivitate, matur) Valoarea mare de testare: subiectul prezinta spontan acte de agresivitate verbala, corporala sau doar

imaginara, reactioneaza agresiv la obiecte si animale. Subiectul poate fi impulsiv, face glume grosolane, se poate bucura de răul altuia, se amuza de glumele penibile, este nestapinit, nelinistit, cu pregnanta nevoie de schimbare, sete de aventura, are uneori tendinte spre exaltare. Reprezinta tabloul clar al imaturitatii emotionale.

Vaboarea mica de testare, dimpotriva, semnifica stapânire de sine, comportament stabil si constient. FPI 2 este independent de gradul de cultura, de sex dar nu si de virsta, adica daca la tinerete valorile sunt

mai ridicate, o data cu virsta ele diminueaza. Nu trebuie sa intelegem neaparat ca valorile mari conduc la note agresive ci mai degraba la o

disponibititate faţă de astfel de tendinţe. FPI 3 = depresie (indispus. nesigur de sine — multumit. sigur de sine) Valoarea mare de testare: subicctul are stari de indispozitie, fluctuanta mare in dispozitii, cu predominarea

notelor depresive. Subiectul se caracterizeaza prin iritabilitate, proasta dispozitie, anxietate, cu sentimentul unui pericol nedefinit, sentimente de singuratate gol launtric, apatie. Desi se simte singur prefera totusi singuratatea, are o putere de concentrare redusă, se lasa dus pe gânduri, viseaza cu ochii deschisi, nu sunt cxcluse complexele de inferioritate.

Valoarea mica semnifica dispozitie echilibrata, subiectul este relaxat, optimist fara griji, aflat in raportuni emotionale bune cu ceilalti, se simte in stare sa isi croiasca drum in viata.

FPI 3 este in general independent de virsta, sex si gradul de cultura. Valoarea mare la FPI 3 coreleaza cu valoarea mare la FPI I, FPI 2, FPI 4, FPI 8 si cu valorea mica la FPI

9. FPI 4 = emotivitate (iritabilitate.,frustratie — calrn, apatic) Valoarea mare de testare: subiectul prezinta stari de indispozitie, de iritabilitate, este tensionat, excitabil si

emotiv, cu redusa toleranta la frustratie, adica se simte deranjat de situatiile banale, este nerabdator, nelinistit si devine usor irascibil, furios, chiar agresiv, are putine inhibitii. Valoarea mica de testare arata ca subiectul este in general calm, apatic, flegmatic, stapinit emotional, rabdator, cu toleranta mare la frustrare. FPI 4 nu depinde de sex, virsta si instructie. Valorea mare la FPI 4 coreleaza puternic cu vaioarea maxima Ia FPI 3, FPI 2, FPI 1, FP1 7, FPI 9.

FPI 5 = sociabilitate (sociabil. vioi — nesociabil. retras) Valoarea mare de testarc arata ca subiectul prezinta dorinta si tendinta de a stabili contacte, este sociabil,

leaga repede prictenii, are un cerc mare de cunostinte, manifesta vioiciune, este intreprinzator, activ, comunicativ, vorbaret.

Valoarea mica de testare: subiectnl pnezinta o dorinta de contact social rcdusa, să multumeste cu propria persoana, stabileste greu prietenii, este o fire ciudata, retrasa, distanta rezervata, taciturna si putin intrepninzatoare.

FPI 5 nu depinde de sex, virsta si gradul de cultura. Valorile maxime ale lui FPI 5 coreleaza cu valori minime la FPI 8. Dimensiunea acestui factor este interpretata drept caracter sociabil. In acest caz este evidenta dorinta

subiectului de contact social, nevoia de a stabili contacte spre deosebire de FPI 8 unde este testata capacitatea efectivă de a stabili contacte.

FPI 6 = caracter calm (incredere in sine. buna dispozitie - iritabilitate, ezitare) Valoarea mica de testare: subiectul prezinta iritabilitate, este deceptionat sau poate fi deceptionat usor,

este susceptibil si descurajat pentru ca ia lucrunile prea in serios, poate fi usor deanjat si pus intr-o situatie penibila, se poate ingrijora usor, ezita, prefera sa astepte, nu-i plac situatiile si hotarârile impulsive, in general este pesimist.

VaIoarea mare de testare arata ca subiectul are incredere in sine, nu se abate de la drumul lui, greu poate fi enervat in general este rabdator, dârz si neclintit, enengic, actionind repede si eficient.

FPI 6 nu depinde de virsta, instructie dar depinde de sex. Valoarea mare de la FPI 6 coreleaza cu valorile negative ale lui FPI 8.

44

FPI 7 = tendinta de dominare (stie sa se impuna — fire care cedeaza) Valoarea mare de testare semnifica sete de putere, acte de agresiune fizice, verbale, imaginative,

persoana are conceptie egocentnica, are tendinte de suspiciune, de neincrederc fata de ceilalti, tinde catre o gindire autoritara, caracteristicile sale sunt agresivitatea reactiva, vina si pedeapsa.

Valoarea mica de testare arata ca subiectii prezinta tact si atitudine ponderata, este intelegator, maleabil, nu-i place agresivitatea, manifesta o atitudine de toleranta si incredere in judecati morale, diferentiatoare.

FPI 7 nu depinde de virsta dar depinde de sex si de gradul de cultura. Barbatii si subiectii cu un nivel mai scazut de instructie prezinta valori mai ridicate.

Valorile mari de la FPI 7 coreleaza cu vabori mari la FPI 4. FPI 8 = inhibitie (inhibat in tensiune — degajat. capabil de contacte) Valoarea mare de testare arata ca subiectul este timid, stingher, inhibat incapabil de contacte sociale, are

trac, neplaceri fizice înaintea anumitor evenimcnte:: tremuraturi, paloare, roseata, bâlbe, tulburari digestive. Persoanele se caracterizeaza pnintr-o putere scazuta de actiune, prin nesiguranta in luarea deciziilor, sunt persoane fricoase, speriate si foarte iritate cind se stiu supravegheate.

Valoarea mica este caracteristica subiectilor cu dezinvoltura, siguri pe ei, increzatori care prezinta putine fenomene fizice datorate tensiunii psihice, deci o slaba participare fizica la actiunea afectogena, au disponibilitate pentru actiuni sunt persoane eficiente.

Valoarea lui FPI 8 nu depinde de virsta, de cultură dar depinde de sex, femeile au valori mai mari, sunt mai timide.

Valorile mari la FPI 8 sunt in legatură cu valorile mari la FPI 3, FPI 1 si coreleaza cu valorile minime la FPI 5 si la FPI 6.

FPI 9 sinceritate (fire deschisa. autocritica — fire inchisa. fara simt autocritic) Valoarea mare de testare arata ca subiectul isi recunoaste micile defecte, este autocritic si poate avea in

anumite imprejurari o atitudine dezinvolta. Valoarea mica de testare este specifica subiectilor care tind sa disimuleze unele slabiciuni si defecte, ei

vor sa produca o impresie buna, se caracterizeaza pnin lipsa de sinceritate si de sirnt autocritic. FPI 9 nu depinde de gradul de cultura, dar depinde de sex si de virsta, tinerii prezinta valori mai scazute.

Valorile mari la FPI 9 corelaza cu valorile mari la FPI 2, FPI 3, FPI 4.

ScaIele suplimentare FPI - E = extroversiune — introversiune Valoarea mare de testare inseamna extroversiune, adica sociabilitate, nevoie de contact si capacitate de a

stabili contacte, de a lega usor prietenii; semnifica fire intreprinzatoare, capabila sa se impuna in anumite situatii si uneori nestapânita.

Valoarea mica de testare inseamna introversiune, adica persoane singuratice care se mulutmesc cu sine insasi, calme, rezervate; nu sunt intreprinzatoare, sunt pasive, necomunicative, evita sa fie in centrul atentiei si preferă mai degraba sa fie lasate in pace.

FPI-E nu depinde de sex si instructie dar depinde de virsta, tinerii au valori mai ridicate, sunt mai exuberanti.

FPI-N = labilitate emotionala (labilitate — stabilitate) Vaboarea mare de testare arata ca subiectul prezinta indispozitie sau in orice caz o dispozitie labila,

schimbatoare dar cu preponderenta depresiva, lipsit de vlaga, iritabil, usor de lezat, cu proasta dispozitie, suparacioase si mereu in tensiune, cu meditatii inutile. cu tendinta de a visa, cu sentimente culpabile, se simte adesea gresit înteles si nedreptatit.

Vaioarea mica de testare arata ca subiectul este stabil emotinonal, echilibrat, bine dispus, rabdator, calm, stapin pe sine.

Valoarea lui FPI-N nu depinde de virsta, sex, sau grad de cultura. Valorile la FPI-N si FPI-M sunt independente din punct de vedere matematic, dar din punct de vedere

ecologic sunt legate pentru ca valorile mici la FPI-N sunt concordante cu valorile mari la FFI-M. FPI-M = masculinitate — feminitate Valoarea mare de testare este proprie comportamentului masculin, adica subiectul se impune activ in

anumite situatii, este constient de sine, intreprinzator, gata de a actiona, cu dispozitie echilibrata, cu putine tulburari fizice sau trac si la fel cu putine tulburari somatice. Comportamentul feminin este invers.

M.M.P.I si F.P.I. şI Psychorater sunt incadrate in categoria instrumentelor elaborate din perspectiva clinica si opereaza cu conceptele personalitatii morbide. Totuşi sunt utilizate si in domeniul personalitatii normale.

45

CHESTIONARUL BERNREUTER A fost realizat de R. Bernreuter. De fapt primele 4 scari sunt scarile de tip B (elaborate de Berreuter),

ultimele 2 sunt F (elaborate de J. Flanagan). Acest chestionar reprezinta o incercare de masurare ale unor aspecte ale personalitatii dintr-o perspectiva

clinica. Cele 6 scari sunt: Scara B1 – N = scara tendintelor nevrotice. Persoana care obtine note mari la aceasta scara are tendinta

sa fie instabilă din punct de vedere emotional. Daca scorul depaseste 98 perceptile atunci trebuie sa consulte un psihiatru. Când cotele sunt reduse atunci este vorba de o persoana bine echilibrata emotional.

Scara B2 – S = scara de autosuficienta. Persoana face fata singură problemelor, isi este siesi suficienta, prefera sa fie singura, cauta rar simpatia si incurajarea. O nota mica la aceasta scara arata ca persoanei nu ii place singuratatea si cauta suportul celorlalti.

Scara B3 – I = scara introversiune – extroversiune. Nota mare arata ca persoanele au predispozitii catre introversiune, imaginative, retrase in ele insele. Persoanele care depasesc nota de 98 in percentile (2 dintr-o suta le sunt superioare) trebuie sa consulte un psihiatru. Nota mica arata extroversiune; aceste persoane isi fac putine griji, sufera in mod exceptional tulburari, firi practice. Rareori inlocuiesc actiunea cu visarea.

Scara B4 – D = factorul dominanta – submisivitate. Nota mare la aceasta scara arata tendinta de a-i domina pe altii; nota mica arata tendinta de a se supune, de a se lasa dominat.

Scara F1 – C = scara incredere in sine. Nota mare este proprie persoanelor timide, stangace, neajutorate, “handicapate”, care sufera sentimente de inferioritate. Daca persoana depaseste nota 98 percentile trebuie sa consulte un psihiatru. Nota mica denota o persoana increzatoare, bine adaptata, cu putine probleme.

Scara F2 – S = scara sociabilitate. Nota mare la aceasta scara este proprie firilor nesociabile, solitare sau in orice caz independente. Notele mici arata sociabilitate.

Acest chestionar poate fi aplicat cu succes elevilor, studentilor, adultilor si ambelor sexe.

Instructiuni de aplicare. Acestea se afla pe prima pagina si odata citite cu glas tare de către examinator se realizeaza aceasta

etapa preliminara de pregatire a subiectilor. Nu exista limita de timp in administrare si este important sa se obtina cooperarea cu subiectul. Examinatorul trebuie sa insiste asupra faptului ca valoarea rezultatului depinde de sinceritate. Trebuie de asemenea insistat si asupra faptului ca rezultatele sunt strict confidentiale.

Corectarea si notarea testului Fiecare raspuns este datator de seama pentru toate cele 6 scale. Fiecare raspuns se evalueaza de 6 ori

pentru a se obtine 6 estimari diferite. Se lucreaza cu grile potrivite care pentru fiecare scara in parte au notat pe ele punctajul care se acorda in contul fiecarei intrebari. Fiecare intrebare primeste 3 raspunsuri: Da, Nu, Nu stiu. Scarile B primesc un punctaj diferential de la +7 la –7, in functie de raspuns. Scarile de tip F primesc un punctaj de la +8 la –8. Nota totala pentru o trasatura este suma algebrica a coeficientilor care corespund raspunsurilor date de subiect asa cum sunt ele inscrise pe grila, pentru o trasatura sau alta. S-a convenit ca daca subiectul nu a raspuns la o intrebare se considera “Nu stiu”. Punctajele brute sunt cele raportate la tabelele de norme, care permit efectuarea interpretarii.

CHESTIONARUL SMIESCHEK Smieschek - medic psihiatru in clinica Humbold – Berlin (unde a functionat ca director K. Leonhard). În

cartea sa ''Personalităţi accentuate...'' Leonhard isi exprima conceptia sa despre personalitatea normala si accentuata dar şi unele rezerve privind psihdiagnosticul prin chestionarul discutat acum.

Prin trasatura accentuata se intelege aceea caracteristica a carei dezvoltare depaseste pragul normalitatii, fie in sens pozitiv, fie in sens negativ, determinind fie rezultate deosebite, creative, fie comportamente dezadaptative. Personalitatea accentuata este aceea structura de personalitate in care una dintre cele 10 trasaturi ale firii, pe care K. Leonhard le considera fundamentale, capata o dezvoltare care o indeparteaza de la comportamentul normal.

Chestionarul Smieschek este operational printr-un set de 88 itemi, repartizati intr-un numar inegal unor 10 grupe, care corespund celor 10 trasaturi ale firii.

I. Demonstrativitate, contine 12 intrebari II. Hiperexactitate, contine 12 intrebari III. Hiperperseverenta, contine 12 intrebari IV. Nestapinire – neinfrinare, contine 8 intrebari V. Hipertimie, contine 8 intrebari

46

VI. Distimie, contine 8 intrebari VII. Ciclotimie, contine 8 intrebari VIII. Exaltarea, contine 4 intrebari IX. Anxietatea, contine 8 intrebari X. Emotivitatea, contine 8 intrebari Pe populatia romaneasca, acest chestionar a fost adaptat de catre I.M. Nestor in 1975. In versiunea

romaneasca chestionarul are 4 pagini. In prima pagina sunt mentionate indicatiile care stau la baza administrarii testului, datele personale ale subiectului si o sinteza pentru a usura efortul psihologului in interpretarea testului.

Cei 88 de itemi, in afara de numerotarea obisnuita, au fiecare, lângă numărul de ordine o cifra romana de la I – X, corespunzatoare acelui tip de personalitate caruia ii apartine.

Tehnica de administrare a chestionarului implica mai multe variante. Intr-una dintre ele, fiecare subiect isi primeste exemplarul sau 4 pagini si lucreaza chiar pe el. In a doua varianta se utilizeaza foaia de raspuns dupa tehnica obisnuita. A treia varianta prevede ca examinatorul sa citeasca fiecare intrebare iar subiectul urmareste pe caiet continutul lui. Se faciliteaza astfel intelegerea mai exacta a sensului intrebarilor. Exista si posibilitatea ca subiectul sa redea verbal raspunsul iar examinatorul îl consemneaza intr-o foaie de raspuns.

Chestionarul se aplica individual,prilej cu care se pot face observatii suplimentare, (ezitari, tensiuni, miscari, gesturi semnificative) privind atitudinea subiectului fata de situatia pe care o invoca itemul respectiv. In instructajul iniţial trebuie sa precizam ca nu trebuie lasate intrebari fara raspuns si asteptam cooperarea sincera a subiectului.

Timpul de administrare , liber se incadreaza de obicei intre 30 – 60 minute. Corectarea este simpla, nu avem nevoie de o grila. La fel ca in tabelul de frecventa (sau la fel ca la

Woodworth), pe o foaie de protocol, pe verticala, I – X, se trage o liniuta pentru fiecare item la care subiectul a raspuns conform asteptarilor. Mai întâi se iau in consideratie intrebarile polarizate negative (nesemnificative) dupa care se parcurge de la itemul unu la 88 acolo unde raspunsurile sunt semnificative. Se tabeleaza dupa metoda precizata. Va rezulta o cota bruta pentru fiecare tip de personalitate in parte. Cum insa fiecare categorie are un numar variabil de intrebari pentru a face rezultatele comparabile se inmulteste fiecare notă brută maxim posibilă cu o constanta, astfel incit sa dea 24 (de exemplu 12x2 = 24 sau 8x3 = 24). Daca apoi 24 reprezinta procentajul de 100%,, este simplu de calculat prin regula de trei simplă, cât la sută reprezintă fiecare scor brut din scorul maxim posibil.. Procentul arata cit de semnificativ de indepartata de medie, este trasatura respectiva. Acolo unde cota trece de 50% sau mai mult, caracteristica respectiva de personalitate se accentueaza (aceasta doar in cazul procentajelor foarte mari).

Este posibil sa se calculeze numarul total de raspunsuri semnificative si sa se determine un coeficient de dezechilibru emotional global.

Cercetarile in legatura cu chestionarul Smieschek au aratat ca acesta are capacitatea de a depista anumite tipuri umane si ca, prin urmare, indica mai mult decât o tipologie de tip clinic. În anexă este prezentată o sinteză a celeor zece tipuri de personalitate descrise de K. Leonhard în cartea Personalităţi accentuate în artă şi literatură, Ed.Şt şi Encl. Bucureşti, 1979.

TEHNICA PSYHORATER -ului Intra in aceeasi categorie ca si M.M.P.I.-uI si F.P.I.-ul. A fost elaborat de F. Laurent, specialist in medicina

muncii, in colaborare cu alti specialişti neuropsihiatri, manageri s.a. Chestionarul provine dinspre o directie clinica si are ca menire depistarea anurnitor tulburări de

personalitate sau a unor stari marginale. Psyhorater-ul se vrea o tehnica de sprijin a diagnozei psihologice si medicale. În nici un caz nu este un

inventar de personalitate pentru ca nivelul sau de elaborare este mai redus şI pentru că nu are scari bazate pe analiza factoriala ci mai degraba pe grupari de intrebari care tintesc anurnite interese.

Chestionarul poate clasifica subiectii in 1. subiecti normali 2. sutbiecti fragili 3. subiecti cu tulburari de personalitate (persoane care necesita un examen psihiatric)

Normalul (N) In aceasta categorie intra subiectii cu constitutii psihologice stabile, armonioase, al caror echilibru explica

rezistenta lor pina acum la situatii neprevazute, la situatiile de nesinguranta. Daca persoanele, in urma examinarii cu psihorater-ul, se incadreaza in aceasta categorie este justificata predictia unui comportament

47

adaptativ la exigentele vietii. Aceasta predictie creste o data cu virsta. Cu alte cuvinte, daca persoana se incadreaza in aceasta situatie, inseamna ca toate achizitiile pe care ea le-a dobindit pina la virsta respectiva îi vor servi in continure la adaptare si cu atit mai mult daca este in virsta. Aceste achiziţii adaptative s-au stabilizat atit de mult incit persoana poate fi prognosticata pentru viitor ca se va incadra in zona normalitatii.

Fragilul (F) Persoanele din aceasta categorie, sunt persoane care au avut cel mai adesea, un traumatism psihologic,

care s-a petrecut in trecut. O astfel de persoana este echilibrată dar mai instabilă. Este vorba de o usoara dizarmonie care în prezent pare compensata, dar poate sa existe suspiciuni in vederea unei modificari nefavorabile in viitor, datorita unor modificari de structura a mediului. Deci daca se inrautateste mediul, cu siguranta aceasta persona din zona F sa va misca in zona patologicului.

Patologicul (P) Aceasta persoana manifesta simptome de dezadaptare fie din cauza unei afectiuni psihosomatice, a unei

nevrozc sau chiar a unei psihoze.

DESCRIEREA TESTULUI Psyhorater-ul cuprinde 236 de întrebări care explorează 3 mari domenii: a) mediul familial şi adaptarea la acest mediu.Este vorba de mediul familial din copilarie si de adaptarea la

acest mediu. Apoi este vorba de adaptarea matrimoniala si de adaptarea profesionala b) integrarea socială la virsta adulta. Adaptarea sociala constituie cel mai bun criteriu de normalitate al

unei persoane.Contextele sociale au o foarte mare importanta pentru ca ele invoca puterea de insertie a subiectului. In acest context pot fi depistate sentimentele

de inferioritate care ii diminueaza capacitatea de adaptare la mediul social. c) structura psihologică sau psihopatologică Partea cea mai importanta a chestionarului (numarul cel mai mare de întrebări ) este acordata decelării

structurii psihologice şi psihopatologice. Aici sunt incluse 169 intrebari şi sunt avute in vedere urmatoarele aspecte ale structurii personalitatii:

1. hiperemotivitatea 2. anxietatea 3. astenia sau ipohondria 4. tendintele schizotimice 5. tendintele paranoice 6. instabilitatea psihica 7. hipomania S. simptomele psihiatrice, sunt investigate de 18 intrebari 9. antecedentele neurologice si psihiatrice 10. tendintele histrionice (histeroidia)

La baza elaborarii chestionarului au stat 600 de subiecti care au permis evidentierea caracteristicilor personalitatii normale si morbide enuntate precum: astenia, tendintele paranoide, schizotimice, anxietatea etc.

Întrebarile ca şi raspunsurile sunt catalogate in 5 categonii dupa cum urmeaza: I. întrebari si raspunsuri necotabile, numite banale (B). Ele nu se coteaza dar au importanta pentru ca ne

lamuresc din punct de vederc clinic asupra unor aspecte pe care nu le-am putut lamuri pe deplin prin intrebarile cotabile. Ele figureaza pe grila de corecţie in culoarc alba.

II. întrebarile şi raspunsurile caracteriale slabe (K) cotate cu 1 punct. Vizeaza circumstantele care au putut influenta personalitatea sau care au determinat dezvoltarea anumitor atitudini caracteriale sau chiar constitutia psihologica. Ele sunt colorate pe grila in culoarea verde.

III. Intrebarile şi raspunsurile caracteriale puternice (K) sunt cotate cu 2 puncte si sunt semnificative la pragul de semnificatie de 0 la 10%, adică din 100 de cazuri luate la întâmplare vom găsi doar 10. Ele sunt colorate in culoarea portocaliu.

IV şi V. Sunt intrebarile si raspunsurile care după gradul lor patologic sunt clasificate fie P1 fie P2. P1 sunt cotate 4 puncte, sunt semnificative la pragul de semnificitate 0,05 şi sunt colorate în albastru pe grilă iar P2 sunt cotate cu 6 puncte şi sunt semnificative la pragul P =0,01; sunt colorate pe grila de corecţie în roşu.

Psychorater-ul este format dintr-un caiet format din 25 de pagini. Pe fiecare pagină sunt tipărite în jur de 10 itemi.

48

Tehnica de aplicare Trebuie sa insistam pe caracterul confidential al raspunsurilor. Exista 4 posibilitati de raspuns: - afirmativ. Subiectul colorează în negru căsuţa corespunzătoare pe foaia de răspuns. - negativ. Idem. - refuzul sau nerezolvarea. Subiectul taie cu o linie orizontala fiecare din cele 2 raspunsuri, - retinerea totala, atunci când întrebarea nu îl vizeaza pe subiect de exemplu cind exista întrebarea “Cind

ai ramas vaduv?” pentru un tânăr adolescent. Căsuţa rămâne albă. Trebuie sa ne asiguram ca subiecţii au inteles clar modalitatea de raspuns si in general modalitatea de

lucru cu chestionarul.

Interpretare Testul se valorifica in doua moduri: A. Prin nota globala, care claseaza subiectii intr-una din cele 3 categorii (normal, fragil, patologic). Deci

nota globala ne spune in care dintre aceste 3 categorii se incadreaza subiectul si anume: - daca nota globala este infenioara lui 63 rezulta ca subiectul se afla in zona “Normal” - daca nota este intre 63 si 130 atunci subiectul se afla in zona “Fragil” - daca el obtine o nota mai mare de 130, este vorba de necesitatea ca persoana respectiva sa fie

indrumata la un examen psihiatric complet. In acest caz este necesar sa luam in consideratie baremurile individuale la fiecare din caracteristicile psihopatologice. Daca una sau mai multe dintre astfel de caracteristici au depasit pragul F (patologic) atunci subiectul prezinta o tulburare a personalitatii si este justificat un examen complex.

B. Prin explorarea analitica a persoanei investigate, tinind cont de notele obtinute la fiecare dintre caracteristicile enuntate. De asemenea este important să numaram si refuzurile. La subiectii normali, refuzurile la clasele 6 — 9 (instabilitate psihica — antecedente neurologice si psihiatrice) nu trec peste 10. Daca trec de 10 atunci este clar ca acolo este o problerna. De asemenea daca la rubrica 9 (antecedente neurologice şi psihiatrice) apar casute innegrite, deci raspunsuri “Da / Nu” (căci unele raspunsuri semnificative sunt “Nu”), atunci si acolo este clar ca identificam diverse probleme pe care prin dialog, interviu pot fi clarificate.

Pe grila, autorii dau pentru populatia franceza, orientativ, unele baremuri, dincolo de care incepe zona semnificativa. Daca subiectii la scara “Tendinte paranoice” (5) obtin un prag anume, atunci inseamna ca acolo este vorba de anumite tendinte caracterizate prin: nesiguranta sociala, invidie, sentiment de prejudiciu etc.

Ceea ce trebuie menţionat in legatura cu acest chestionar este faptul ca el se constituie de abia intr-o premisa pentru un adevarat examen psihiatric. Mai trebuie spus sa nu ne asteptam ca dupa aplicarea unui astfel de instrument să elucidăm cazurile clinice. Astfel, o persoana care contine o cota de peste 230 nu inseamna ca este o personalitate bolnava ci doar ca este necesar un examen mai aprofundat pentru a vedea care circumstante au determinat respcctivele raspunsuri.

49

Anexa 2.

FIREA DEMONSTRATIVĂ Persoana se caracterizează printr-o mare capacitate de refulare. Aceasta o ajută să trăiască rolurile atât

de intens încât, în cazurile de accentuare a acestei trăsături, falsifiică realitatea fără să-şi dea seama. Dacă în limitele normalităţii demonstrativitatea se manifestă printr-o mare capacitate emapatică, prin imaginaţie, adaptabilitate, mobilitate a expresiei, în cazurile morbide se manifestă ca personalitate isterică cu însuşirile: minciună, inconsecvenţă, delicvenţă, etc.

Accentuarea acestei caracteristici poate să se exprime în comportamanete creative, cum este cazul actorilor talentaţi, dar la alte persoane poate să conducă la comportamente dezadaptative.

FIREA HIPEREXACTA Se manifesta gradual, de la tendinţe de hiperexactitate la psihopatia anancastă, nevroza anancastă

(nevroza obsesivă). Esenţa – lipsa capacităţii de refulare (contrariul firii demonstrative). Apare tendinţa de a chibzui totul pentru a înlătura orice posibilitate de greşeală, sau pentru că nu pot

înlătura din conduită ideea că poate există o soluţie mai bună. Nu sunt în stare să refuleze teama, se inhibă şi au greutăţi în activitate. Chestiunile de mica importanta nu îl determină însă să ia hotărâri. La anancaşti nu se pot lua hotărâri nici când există toate premisele de a le lua (contrar firii isterice).

Mod de manifestare a) Hiperexactitatea (când doar este accentuată) prezintă avantaje: hiperconştiinciozitate, meticulozitate,

exactitate, spirit de ordine, trăsături ale persoanei valoroase, poate ajunge la unele exagerări care îi complică viaţa; are – sens altruist, sens egoist (grija exagerată pentru propria-i bunăstare), care în limite moderate este pozitiv, manifestându-se prin: evitarea primejdiilor inutile, evitarea exceselor la băutură şi fumat

b) Psihopatia anancastă (hiperexactitatea are o intensitate mare, psihopatică) prezintă dezavantaje: -capacitatea de decizie este prejudiciată -munca nu se mai desfăşoară fluent (îndoieli continue, verificări permanente, rămâneri în urmă) -îi vine greu să plece de la lucru -întoarce pentru verificări -neliniştea persistă şi în timpul liber, al odihnei (nu se odihneşte) -minuţiozitate exagerată -grija excesivă de a evita accidente -pierde mult timp -o muncă de răspundere îi creează multe motive de teamă Pe fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza obsesivă. c)Nevroza anancastă (nevroza obsesivă) se caracterizează prin: luarea hotărârilor este o problemă chiar în lipsa pericolului primejdie minimă pare ameninţătoare datorită nehotărârii permanente asupra existenţei sau nu a motivului

de teamă. Oscilarea între cei doi poli ai frământării dă naştere fricii patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o consideră neîntemeiată fără a o putea învinge. Încearcă să lupte împotriva obsesiei încă din perioada dezvoltării afectului, dar deoarece capacitatea de refulare este insuficientă chiar lupta împotriva obsesiei creează obsesia, căci alternanţa sporeşte frica. Dezvoltarea obsesivă porneşte de la prima ezitare atunci când ar fi necesară o hotărâre. Următoarele ezitări în împrejurări similare fac să crească inhibiţia mult peste punctul de plecare. Se produc fixaţii, în unele domenii subiectul nu se mai comportă normal(nu face ce ar trebui,sau are o activitate pe care nu ar trebui să o aibă). Prin dezvoltări, obsesia se fixează unilateral. Cu cât nevroza obsesivă este mai înaintată cu atât e mai clară limitarea la un domeniu(individul nu mai are timp să stea în cumpănă lacelelalte domenii).

Exemple de nevroze anancaste (obsesivă). Nevroza hipocondrică(teama patologică de a avea o boală serioasă). E determinată de împrejurări ca

examenele medicale care ţin omul în indecizie. Nevrozele hipocondrice nu se pot delimita precis de nevrozele obsesive şi se pot însoţi una pe cealaltă. Exemple de nevroze hipocondrice :

cardiofobia(teama obsesivă de a avea o boală de inimă) nosofobia(teama de a fi bolnav)

50

Ablutomania(tendinţa obsesivă de a se spăla pe mâini pentru a înlătura urmele infime de murdărie, microbi).

La copii dezvoltarea anancastă presupune persistenţa afectului(ori copiii nu prea au afecte prea persistente) şi ca urmare ea nu are loc în copilărie. Doar în împrejurări prea persistente, ca nevroza obsesivă a părinţilor, are loc şi la copii.

TERAPIE. Prin terapie se înlătură nevroza obsesivă, nu şi hiperexactitatea. Terapia constă în sfătuirea persoanei de a lua măsurile cerute de impuls şi să nu mai lupte împotriva impulsului. Să nu mai mediteze prea mult când are îndoieli, ci să treacă la acţiune sau la alt gând. Cu timpul persoana anancastă renunţă singură la măsurile exagerate.

FIREA HIPERPERSEVERENTĂ Se manifestă gradual de la hiperperseverenţă la firea paranoidă. Esenţa—perseverenţa anormală a afectului. În general după ce a provocat reacţii (actul comportamental),

sau când gândul se îndreaptă în alte direcţii, dacă actul nu este posibil, afectul descreşte lent, dispărând după un timp. La hiperperseverent estomparea are loc mai lent. Când se gândeşte la cele întâmplate afectele reapar, putând să să nu dispară săptămâni, luni în şir, deşi a fost alimentat de noi evenimente. Se manifestă în mod anormal în special afectele egoiste, datorită intensităţii proprii. Firea hiperperseverentă se manifestă întotdeauna când sunt atinse interesele personale. Se formează afecte contra unor prejudicii sau acte de opresiune, chiar dacă obiectiv sunt neînsemnate. La prejudicii însemnate nu iartă poate niciodată, sunt ranchiunoşi.

MOD DE MANIFESTARE Firea hiperperseverentă: susceptibili, tendinţa de a se simţi jigniţi uşor setoşi de prestigiu, resimt acut sentimentul onoarei( de aceea se simt uşor jigniţi) suportă greu şi prejudiciul adus intereselor materiale sentimente egoiste mai intense au sentiment mai pronunţat al propriei valori ranchiunoşi, nu iartă, nu uită jignirile sensibilitatea mai puţin lezată în cazul sentimentului de dreptate(acest sentiment fiind mai puţin profund

decât sentimentele egoiste). Sub masca luptei pentru dreptate ei revendică de fapt un drept al lor, pe care îl generalizează pentru a-i

da mai multă forţă evoluează în sens pozitiv sau negativ în general nu ajung să se bucure de stimă, ambiţioşi, ambiţia îi îndeamnă la realizări pozitive, dar şi pentru realizări prin discreditarea altora, a eventualilor concurenţi, pentru combaterea a tot ce i se împotriveşte.

Firea paranoidă Perseverent, bănuitor, neîncrezător, neîncredere generalizată, fără motiv exterior, izvorâtă din psihicul lor

se simte mereu nedreptăţit îşi pierde încrederea în oameniidei fixe obsesive, vrea să aibă totdeauna dreptate, încăpăţânare, teama este prezentă ca şi la anancaşti (nu atât de frecvent apare şi dezvoltarea hipocondrică), afectul stă pe primul plan. Aruncat din succese în insuccese, ţelul devine izvor de desfătare, încât raţiunea critică nu mai ţine piept afectelor. Dorinţele sunt luate drept realităţi(ex.: se crede mare inventator), pierde din vedere alte ţeluri şi se formează ideile prevalente, cu influenţă dominantă se explică nu prin repetarea şi însumarea experienţelor de viaţă neplăcute, ci prin alternanţa dintre succes şi insucces.În aceste condiţii poate apare şi la cel care nu este hiperperseverent. Afectele care ating o intensitate mare persistă timp îndelungat, subjugă gândirea, ducând la idei prevalente, chiar idei fixe, obsesive (paranoid înseamnă tendinţa spre idei fixe).

Pot apărea dezvoltări paranoice cu caracter delirant(ca gelozia care derivă din oscilaţia dintre speranţaă şi teamă, ce conduce la intensitatea afectului)

FIREA NESTĂPÂNITĂ Se manifestă gradual de la firea nestăpânită la psihopatia epileptoidă(fără o adevărată legătură cu

epilepsia).

51

ESENŢA: Pentru comportament sunt hotărâtoare impulsurile, instinctele, sentimentele şi nu considerentele raţionale. Raţiunea e mai puţin luată în seamă. Se manifestă dorinţie de descărcare nervoasă, resimţită mai mult fizic decât psihic.

Manifestare: Reacţionează impulsiv. Când nu le convine ceva, îşi arată nemulţumirea prin mimică , cuvinte, formulează

pretenţii sau se retrag supăraţi. Se ceartă pentru nimicuri cu şefii şi colaboratorii, devin agresivi, trântesc lucrarea pe birou, îşi dau demisia, nu se gândesc la urmări. Au încăierări cu oamenii pentru că dacă mânia lor creşte, cuvintele sunt urmate de fapte. Sunt mai iuţi la fapte decât la vorbe.

Nu se poate spune că acţiunile lor sunt pripite, ci mai degrabă că iritaţia lor creşte aşa de mult în intensitate, încât presupune o descărcare.

Dominarea de către impulsuri se manifestă în faptul că : mănâncă şi beau ce le place. Devin alcoolic nestăpâniţi în domeniul sexual(au raporturi sexuale foarte

frecvente. Psihopatele epileptoide în tinereţe cedează foarte uşor, unele devenind prostituate). Înclinaţie deosebită pentru munca fizică, care nu li se pare grea şi în acest domeniu obţin rezultate mult

mai bune ca alţii. Îi supără mai degrabă perturbările din activitatea lor Nestatornicia în viaţa profesională se datorează stării de proastă dispoziţie şi iritabilitate. Îşi schimbă des serviciul.

Nu prea au tendinţa de a vorbi, căci a vorbi înseamnă a gândi, ceea ce nu le e caracteristic Fire greoaie, care nu permite o dezvoltare în ritm rapid a reacţiilor afective. Afectele se umflă excesiv, în

loc de a se intensifica exploziv. Au o predispoziţie spre ample manifestări de mânie şi mai puţin pentru explozii bruşte cum au colericii.

În timpul examenelor medicale sunt tăcuţi, morocănoşi şi nu răspund decât la strictul necesar. Examenele medicale sunt dezagreabile.

Nu prea au scrupul moral. Comit în împrejurări favorabile, cu uşurinţă, acte necinstite, furturi.Crima premeditată nu le e caracteristică, ci numai cea sub forma violenţei fizice. Adolescenţii atacă fetele. Nu au înţelegere pentru cerinţele sociale pentru că acestea reclamă o judecată mai profundă. Ei nu se gândesc decât prea puţin la ceea ce depăşeşte prezentul.

Manifestă fuga impulsivă, din dorinţa de a se depărta de locul supărării. Manifestă fuga nemotivată (la adolescenţi), fără un motiv de moment. Au efecte. Când sunt liniştiţi sunt grijulii cu copiii lor,I ubitori de animale, gata să ajute. Violenţa lor se

datorează marii tensiunimafective şi nu lipsei de afecte . Conformaţie atletică a corpului. Sunt foarte puternici(element de înrudire cu psihopatia epileptoidă şi

epilepsia). Nu totdeauna există o astfel de conformaţie a corpului. Gândire greoaie şi lentă. În unele cazuri capacitatae de înţelegere este mai scăzută(în special la psihopaţii

epileptoizi). Nu reuşesc la testul de productivitate Mobilitate lăuntrică mică dovedită de gândirea lentă şi greoaie şi dezvoltarea în ritm lent a afectelor. Pedanterie(ordonaţi, conştiincioşi, meticuloşi, exacţi) La epileptici este mai pronunţată. Amănunţire exagerată a naraţiei, dau detalii multe şi nu reuşesc decât cu greu să spună esenţialul. Stările depresive apar la unele personalităţi nestăpânite şi pot duce la sinucideri Epileptoizii faţă de actele săvârşite de ei manifestă insensibilitate pentru că nu le e specifică reflecţia. O bună inteligenţă mai poate să mai atenueze câte ceva, dar nu mult atunci când vine în contact cu

pornirile impulsive. Ceea ce isi propun in clipa de ratiune este răsturnat prin exploziile afective. Influentarea prin educaţie este dificilă pentru că educaţia se adresează personalitaţii conştiente ,nu şi

sferei impulsurilor. Cu maturizarea personalitaţii apare o ameliorare in autocontrolul impulsurilor si tentaţiilor. Cele trei trăsături: comportamentul greoi, insuficienţa stăpînire de sine şi exagerata detaliere a gîndirii pot

să nu fie prezente concomitent. La nestăpâpîniţi şi epileptoizi trăsăturile caracteristice se reliefează deosebit de puternic din copilărie

FIREA HIPERTIMICĂSe manifestă gradual de la hipertimie la hipomanie Manifestare: HIPERTIMICI

52

-Combinaţie între veselie (viaţa privită sub latura plăută, ca fiind plăcută, trecându-se uşor peste necazuri); dorinţa de acţiune(care poate duce la realizări de valoare, invenţii, inovaţii); nevoia de a vorbi(sociabili, de aceea apare înclinaţia de a bea ca urmare a numărului mare de prieteni. În reuniuni sunt antenanţi, cu umor, nu plictisesc,au teme noi de discuţie); digresiuni în gândire(însoţite de bogăţia de idei, stimulatoare pentru munca productivă,dar care pot duce şi la fuga de idei)

Componentele comportamentului hipertimic care se referă la afectivitate, gândire şi voinţă nu coexistă întitdeauna în acelaşi grad. În general trăsăturile sunt legate ca şi în cazul hipomaniei.

HIPOMANIACI: combinaţie între veselie (care constituie în acest caz o primejdie, căci lucrurile sunt tratate cu uşurinţă,superficialitate. Lipseşte simţul datoriei, lipsesc remuşcările, apar uşor abaterile de la estică). Îşi periclitează reputaţia şi situaţia materială.Veselia se transformă frecvent în iritabilitate, nevoia de acţiune(în măsură excesivă duce la activitate febrilă dar sterilă.Indivizii sunt împrăştiaţi).

Digresiuni în gândire(care conduc la fanteziecu idei nerealiste).

FIREA DISTIMICĂSe manifestă în grad înalt ca temperament subdepresiv. Gravitatea depresiunii psihice nu merge în

paralel cu gravitatea evenimentului, fiind accentuată de firea distimică.

Manifestare: Afectaţi în mai mare măsură de evenimentele triste de viaţă decât de cele vesele. Evenimentele

zguduitoare pot duce la depresiune reactive(când starea de depresiune este accentuată de lunga durată). Serioşi din fire, ţinută etică serioasă; imboldul spre acţiune este diminuat; gândirea este lentă; în reuniuni participă puţin la conversaţie. În prim plan apar sentimente contrare tendinţelor egoiste. Firea distimică este mai accentuată la adulţi.

FIREA LABILĂSe manifestă gradual de la firea labilă la cea ciclotimică,iar în gradul cel mai înalt sub forma bolii maniaco-

depresive.

ESENŢA: alternanţa stării hipertimice cu starea distimică. Gravitatea depresiunii nu merge paralel cu gravitatea evenimentului, fiind accentuată de fire. Atmosfera graduală a mediului poate duce la efecte oscilante. La ciclotimici, fărăa motive exterioare se

trece de la un pol la altul, dar se trece alte ori şi datorită evenimentelor exterioare. Manifestare: evenimentele fericite conduc la hipertimie cu întregul său tablou (veselie, dorinţa de a acţiona, de a vorbi,

digresiuni în gândire). evenimentele triste conduc la depresiune cu încetineală în gândire şi acţiune.

FIREA EXALTATĂSe manifestă gradual de la firea exaltată la temperamentul anxios-fericit(psihopatie). ESENŢA: exaltaţii reacţionează intens la evenimente. Evenimentele îmbucurătoare provoacă repede extazul, cele triste conduc la disperare.

Manifestare: Firea lor se asociază mai puţin cu egoismul şi mai mult cu altruismul; manifestă dragoste faţă de oameni,

bucurie pentru prosperitatea lor, care pot atinge o intensitate mare. Au sentimente nobile. Sunt mai puternice impulsurile din sfera aspiraţii-inclinaţii(dragostea pentru muzică, artă, natură, sport,f

ilozofie, religie). Se emoţionează pentru ele până la extaz. Din rândul lor fac parte in mai mare măsură artiştii, poeţii, căci raportul afectiv dintre indivizi şi artă e mai puternic, fiind prezentă sensibilitatea afectivă. Firile artistice se descurcă greu în viaţă pentru că nu sunt înarmate pentru a face faţă cerinţelor brutale ale vieţi.

Reacţia la celălalt pol e provocată de cauze baale. Pot fi profund nefericiţi din cauza unor banalităţi. Frica şi frica pentru propria lor persoană pot deveni excesive. Teama este deosebit de susceptibilă de accentuare devenind copleşitoare:pentru sentimente egoiste acest lucru nu este valabil. Disperarea profundă poate ajunge la sinucidere.

FIREA ANXIOASĂManifestare:

53

La copii frica se manifestă atât de intens încât domină întreaga personalitate. Copiilor anxioşi : -le e frică seara singuri în pat -le e frică de de întuneric -le e frică de câini -le e frică de furtună -le e frică de alţi copii şi de aceea sunt persecutaţi de aceştia -le e frică de profesori. La adulţi frica e mai puţin vizibilă sînt incapabili de a se afirma in cazul divergenţei de opinii cu alte

persoane cînd întîmpină atitudini mai energice dau înapoi, devin timizi manifestă docilitate şi timiditate, determinate de observarea anxioasă a mediului(teama), manifestă

timiditate anancastă, derivată din nesiguranţă lăuntrică ,provenită din faptul că propriul lor comportament şi-l ştiu sub observaţie (jenă), manifestă supracompensaţie prin atitudine sigură de sine sau aroganţă, dar acestea sunt voite,artificiale. Din timiditatea anxioasă poate să apară atitudinea de încredere in ceilalţi,prin care se încrarcă obţinerea comportamentului lor favorabil.

La femei timiditaţii ise adaugă tendinţa spre spaima, ori ca reflex a ceva ori ca frică resimţită subit. Tendinţa spre spaimă, pe masură ce e mai clară, conduce la certitudinea unei hiperiritabilităţi a sistemului

nervos vegetativ, şi care prin intermediul sistemului nervos al inimii poate să intensifice şi frica.

FIREA EMOTIVĂ

ESENŢA – reacţii de mare sensibilitate (cu prag scăzut de declanşare) şi profunzime în sfera sentimentelor subtile.

Numai evenimentul ca atare exercită influenţă asupra sentimentelor. Intensitatea sentimentelor merge mână în mână cu gravitatea evenimrntelor exterioare.

Manifestări: Sunt impresionaţi de sentimentele din domeniul spiritual, nu şi de cele grosolane Reacţiile afective nu sunt exagerate şi nu progresează atât de rapid ca la exaltaţi. Reacţionează mai puţin

vehement,mai sentimental. Cauze minore duc la sentimente profunde. Sentimente altruiste mai puternice decât cele egoiste. Simt mila mai repede,se înduioşează mai repede, sunt mai accesibile bucuriile produse de artă şi natură Mimica lor trădează firea afectivă

Le dau uşor lacrimile la filme, la povestiri triste. Le dau uşor lacrimile de bucurie sau înduioşare O traumă psihică poate produce depresiune reactivă(ca urmare a sensibilităţii afective) şi care poate duce

la tentativă de sinucidere. Gravitatea depresiunii merge paralel cu gravitatea evenimentelor exterioare. Nu are predispoziţie deosebită pentru depresiune. Se bucură mai repede şi mai intens decât alţii. COPIII sunt anxioşi

TESTELE PROIECTIVE Elemente introductive privind testele proiective O serie de autori printre care si C. Enachescu, autorul cartii “Elemente de psihologie proiectiva”(1963)

considera ca am putea defini un sector aparte al psihologiei, anume psihologia proiectivă Fie ca vorbim de un capitol al psihologiei, de un domeniu al psihologiei aplicate, psihologia proiectiva

reprezinta analiza globală a personalitatii din punctul de vedere structural si dinamic, ea apeland in scopul descifrarii mecanismelor profunde ale personalitatii la fenomenul proiectiv. Psihologia proiectiva este pe de o parte o conceptie teoretica privind personalitatea, iar pe de alta parte reprezinta un ansamblu de tehnici si de analiza psihodiagnostica si evaluarea a personalitatii. Aceste tehnici reprezinta, în unele situaţii, si o forma de psihoterapie, adeseori nonverbala pentru ca prin proiectie, deci de obiectivarea unor continuturi psihice interne, are loc fenomenul de catharsis de care vorbea Freud, de eliberare a tensiunilor psihice interne.

Instrumentul de psihodiagnostic proiectiv apeleaza la fenomenul proiectiei, care reprezinta maniera în care un continut psihic e pus in conjuctie cu fenomenele care se petrec în afara psihismului, cu stimulii obiectivi, care pot sa fie teste, sau situatii care stimuleaza fenomenul proiectiei.

Primul carea a utilizat termenul de test proiectiv a fost L.A .Frank desi fenomenul proiectiei, ca atare, a fost teoretizat de catre S. Freud si mai ales de Ana Freud (fiica acestuia) care s-a preocupat pe larg de mecanismele de aparare a Eului, proiectia fiind unul dintre ele.

In privinta testelor proiective primii care incearca sa elaboreze astfel de teste sunt RB Cattell in Anglia si Frank in America. De fapt, ei nu-si puneau problema legaturii dintre fenomenul proiectiei, asa cum a fost

54

teoretizat de Freud si probele proiective. Ei mai degraba au creat o serie de teste fie în forma frazelor fara final, fie în forma unor sarcini de desen, care permiteau exprimarea, obiectivarea unor continuturi psihice interne.

Frank insa teoretizeaza efectiv despre proiectie ca fenomen ce poate fi operationalizat sub forma probelor psihologice. In acest sens el vorbeste despre trei sensuri posibile ale proiectiei si anume: Primul sens fixeaza aspectul ei de descarcare pulsionala si emotionala. Al doilea sens stabileste conexiunea dintre structura de personaliate si productiile sale artistice, practice, in oricare alt domeniu de activitate umana. Al treilea sens leaga reprezentarile, tendintele pulsionale, tendintele ascunse de continuturile extrapsihice de lumea inconjuratoare.

Exista o varietate mare de probe cu acest nume, insa marea lor majoritate poarta o serie de caracteristici comune, in sensul ca se bazeaza pe aceleasi mecanisme psihologice: Proiectie naiva: potrivit acestui tip de obiectivare a continuturilor interne în diversele aspecte ale productiilor activitatii umane, daca, de exemplu, o persoana dominantă care ar intra in conflict cu cultura sa datorita acestei tendinte, ar proiecta un astfel de continut, ea ar gându astfel: “Oamenii sunt in general dominatori”.

Proiectie veritabila: aceeasi persoana intr-o astfel de modalitate de proiectie ar afirma: “Oamenii sunt dominatori”’

Proiectie de coerenta: aceeasi persoana ar incerca sa dea coerenta tendintei sale de dominare si ar afirma: “Oamenii sunt facuti sa fie supusi, dominati”

Proiectie de fantezie: persoana ar afirma: “O tema interesanta e aceea a dominarii” Proiectie de identificare: “Oamenii dominatori sunt admirabili” Proiectie de atitudine reactională: “O atitudine dominatoare este o trasatura care trebuie evitata” Proiectie de rationalizare: are o legatura directa cu mecanismul de aparare elaborat de A Freud prin care

persoana în cauză ar incerca sa gaseasca o justificare a atitudinii sale dominante: “Dominarea este uneori foarte necesară”.

Proiectie cu un anumit sens ce ţine de umor: “O dominare reusita asupra oamenilor mă amuza” Marile probe proiective sunt:-testul Rorschach, Testul Tematic de Aperceptie, Testul Szondi şi altele.

Clasificare: -Teste fundamenate pe imaginatie libera. Nu prezinta o situatie experimentala bine definita. Un exemplu il

reprezinta TAT. Este in acelasi timp o proba de imaginatie libera, dar si o proba proiectiva; se caracterizeaza printr-o slaba structurare a temelor sale pentru a stimula subiectul sa introducă el însuşi în interpretare o modalitate de structurare a materialului aperceptiv. Aperceptia, termen introdus de Herbart, desemnează fenomenul psihic prin care o experienta noua este interpretata prin prisma unor experiente trecute.

-Testele bazate pe introiectie si identificare. Introiectia, dintr-o perspectiva abisală este autoatribuirea acelorasi calitati ale unei persoane,valorizate ca model, de o altă persoană. Investigând din acest punct de vedere ce admira o persoana, aflam în mare parte ceea ce ea a introectat, doar în parte, deoarece nu tot ceea ce este admirat este şi introectat.

-Testele bazate pe atitudini reactionale. Atitudinile reactionale ca si mecanisme de aparare determina trasaturi de caracter, exact inversele celor care s-ar dezvolta daca nu ar fi blocata natura esentiala a individului, a persoanei. Atitudinile reactionale pot fi supracompensate sau pot sa reprezinte o inhibare excesiva a unor tendinte puternice. In astfel de teste se obisnuieste a fi incluse diverse aprecieri morale in raport cu sine si cu ceilalti, subiectului cerandu-i-se sa indice importanta unor inhibitii.

-Teste bazate pe rationalizare. Folosesc ca itemi inlocuirea unor legaturi logice cu altele iluzorii. O alta modalitate de clasificare, dupa materialul utilizat, ii aprtine lui John Bell. El utilizeaza asociatii de

cuvinte, stimuli vizuali, utilizarea miscarilor expresive, a jocurilor. Alţi autori utilizeaza o alta modalitate de clasificare si anume dupa natura reactiei subiectului fata de

stimulii proiectivi si disting din acest punct de vedere: -teste constitutive-subiectul aplica o structura la un material nestructurat; -teste constructive- subiectul realizeaza structuri mai largi pornind de la un material definit; -teste intepretative- subiectul da semnificatii unei experiente proprii, o interpreteaza; -teste catartice. Interiorizarea tensiunilor emotionale in fata stimulilor productivi produce reducerea

tensiunilor psihice si in general armonizarea trairilor subiectului cu fenomenele din viata interna, le pune in consonanta ( imaturitatea emotionala). Celelate aspecte care tin de dezechilibrul emotional se caracterizeaza prin acest baleiaj al emotiilor care nu insoteste semnificatia reala a evenimentelor, ele fiind mult mai puternice in raport cu evnimente minore, sau dimpotriva.

55

In sfarsit, un alt tip de clasificare facută de Eysesck este dupa natura sarcinii pe care subiectul o indeplineste deosebind astfel trei mari tipuri:

-teste de completare: Testul “Cine sunt eu?” -teste de productie: Testul arborelui, Satului, Omului s.a. -teste de observare: Testul Rorschach Privitor la tehnicile proiective care nu sunt prezentate în acest curs studenţii vor consulta M. Roşca,

Metode de psihodiagnostic şi A. Anastasi, Psychological Testing.

TESTUL RORSCHACH Acest test este mai mult decat o proba psihologică, este o instituţie, deoarece exista scoli, curente,

congrese unde periodic sunt dezbatute diverse aspecte teoretice, metodologice si ale practicii curente legate de acest test.

A fost elaborat de H. Rorschach, psihiatru elvetian, pasionat de desen, de unde si preocuparea de a gasi o forma grafica, de expresie, de obiectivare a unor continuturi emotionale inconstiente.

In 1921 cand apare lucrarea sa “Psichodiagnostic”, marile curente psihologice erau psihanaliza si gestaltismul. Ele isi vor pune pecetea asupra conceptiei testului pentru ca testul de-a lungul timpului si-a recrutat din diverse zone ale psihologiei diverse paradigme conceptuale, una dintre ele fiind cea holista din punctul de vedere al careia personalitatea este tratata ca un intreg.

Odata cu dezvoltarea psihanalizei, prin directiile ei culturologice, prin directia umanista, psihologia proiectiva si testul Rorschach isi recruteaza principiile de baza ale acestei noi orientari din punctul de vedere al careia persoana trebuie privita ca totalitate, ca sistem structurat si testul tocmai aceasta incearca, sa investigheze structura de profunzime a acesteia.

Materialul testului Testul se compune din 10 planse care au fost obtinute de Rorschach prin metoda realizarii desenelor

simetrice (pete de cerneala). Ulterior el a constatat ca petele de culoare au o mare importanta in relevarea aspectelor legate de afectivitate, si de aceea le-a introdus în unele planşe.

Mod de administrare Examenul este INDIVIDUAL, fara martori. Subiectului îi vine lumina din stanga, examinatorul este asezat

lateral fata de subiect. Psihologul trebuie sa faca tot posibilul pentru a incuraja participarea subiectului, sa stabileasca punti de comunicare si pentru acest lucru o serie de psihologi recomanda ca proba sa fie precedata de alte examinari care sa pregateasca cumva atmosfera fiind indicata tot o proba individuala cum ar fi proba cuburilor Kohs. Această proba nu angajeaza imaginea de sine, lucru care ar putea trezi suspiciunea subiectului, ci dimpotriva il stimulează ca el sa participe.

In continuarea conditiilor de examinare mai trebuie adăugat: camera bine luminata, ambianta placuta, liniste. Daca subiectul foloseşte ochelari, trebuie neaparat sa-i poarte. Ar fi util daca prin diferite probe s-ar descoperi diverse cecitati cromatice, iar daca exista le notam.

Plansele sunt administrate una cate una cu urmatorul instructaj: “Va voi arata cateva planse si dumneavoastra va trebui sa-mi spuneti ce credeţi că ar putea fi acolo. Aveti

dreptul sa intoarceti plansele dupa bunul dumneavoastra plac. Cand ati terminat imi inapoiati plansa”. Atentie asupra modului cum sugerati intoarcerea planselor, nu o faceti independent de instructaj, ci in

contextul acestuia, deoarece altfel poate funcţiona ca o sugestie. Veti intalni persoane ce vor invarti plansele de nenumarate ori. Acestia sunt nervosii care vor sa umple prin rotirea excesivă anumite goluri în productivitatea mentală. Si anxiosii, la randul lor, le vor roti.

Examinatorul noteaza cat mai discret spusele examinatului, pentru ca subiectului sa nu i se pară ostentativă notarea răspunsurilor sale. Poziţia examinatorului în unghi drept faţă de subiect facilitează caracterul discret al notaţiilor. Înregistrarea cuvînt cu cuvânt a verbalizărilor subiectului reprezintă faza de luare a protocolului.

Primul lucru pe care il notam este timpul de inceput. Cu un ceas cu secundar, dispus pe peretele din spatele subiectului, masuram timpul de interpretare al fiecări planse.

Exista doua mari scoli cu privire la testul Rorschach: -scoala elvetiana, careia ii este specific faptul ca merge pe o slaba standardizare a probei si pe o mai

mare larghete a interpretarii din partea examinatorului; -scoala americana ( J. Exner, Wiener) care merge pe sistematizarea protocolului si a rezultatelor.

56

Cotarea răspunsurilor Valorificarea raspunsurilor subiectului se face din perspectiva urmatoarelor mari aspecte: modul de

aprehensiune, determinanti, continutul, caracterul original sau banal al răspunsurilor. -originalitate/ banalitate se refera la frecventa raspunsurilor pe care le dau subiectii aceleiasi culturi; s-au

constatat prin studii antropologice diferente culturale. 1.Modul de aprehensiune se refera la aspectul global sau partial al imaginii interpretate de subiect. Prima

forma de raspuns este raspunsul global care ia in considerare intreaga imagine (G). Al doilea tip de raspuns este detaliul ordinar, caracterizat prin faptul ca are aspect de insula si pregnanta in raport cu celelalte detalii. Se noteaza cu (D). Alt tip de raspuns este cel de tip detaliu mic (Dd) care se caracterizeaza prin faptul ca rezulta din interpretarea unor detalii minuscule care pot fi degajate dupa ce din punct de vedere statistic au fost date la o parte detaliile ordinare. Ele insa nu mai au atributul pregnantei si nu mai pot fi interpretate ca insule. Din cauza acestui fapt raspunsurile detalii mici pot cuprinde zone mari deoarece nu mai au aspectul pregnantei.

Raspunsurile globale se impart in doua mari categorii: a) Primare, rezulta din interpretare dintr-o data, simultană a aspectului global al plansei. La randul lor,

aceste răspunsuri pot fi:-simple şi combinatorii succesive. Acestea din urma presupun faptul ca subiectul nu interpreteaza planşa, ca intreg de prima data. El are in vedere, la inceput, dintr-o perspectiva analitica, parti componente, dar imediat dupa aceea le interpreteaza ca un intreg. Ex: la planşa I ''Masca'' - raspuns global simplu. Răspunsul la aceeaşi planşă '' Doi vulturi care se lupta'' este combinatoriu succesiv pentru că subiectul a inceput prin a analiza plansa in doua elemente pe care apoi le-a combinat intr-un raspuns unic.

b)secundare Un alt tip de raspuns este detaliul oligofren (Do) - acea maniera de interpretare fragmentară a desenului in

timp ce marea majoritate vede un întreg. Nu numai oligofrenii dau astfel de raspunsuri, ci si oamenii normali care sunt preocupati de exactitatea raspunsului, psihastenicii care au aceasta grija a exactitatii, şi nervoşii.

La plansa V marea majoritatea persoanelor interpreteaza imaginea ori ca pe doua balerine, ori ca pe un liliac (raspuns global simultan). Daca spun « doua balerine in timpul unei reprezentatii», atunci avem un raspuns global combinatoriu succesiv. Insa alte persoane pot interpreta doar un fragment, ca pe un picior, de exemplu. Acolo unde subiectul vede doar un element al corpului uman in loc sa vada corpul uman in ansamblu, acela este considerat detaliu oligofren.

Modul de aprehensiune trebuie precizat printr-un interviu final cu subiectul. In acest interviu precizam si ceilalti determinanti nu numai modul de aprehensiune, precizam si chestiuni de originalitate/banalitate. Exista si autori care sustin ca ar fi oportun sa clarificăm chestiunile care ne sunt neclare chiar în timp ce subiectul protocolează, desi prin acest lucru s-ar parea ca-i sugeram raspunsurile. La sfarsit, acest lucru nu mai are importanta deoarece oricum noi ne-am notat raspunsul.

Un alt mod de notare a modului de aprehensiune este Dbl ( răspunsuri intermaculare = interpretarea unor pete albe sau nuante de alb mărginite de negru. Exemplu de Dbl tehnic: ''Napoleon'' - Planşa VIII, sau ''Rachetă , lampadar'' la planşa a II-a. Exista si situatii cand raspunsul intermacular poate fi un raspuns general G, atunci când in interpretarea raspunsului întraga pata alba joaca un anumit rol. Uneori pata alba este introdusă in mod secundar, ca în cazul plansei I (''Un portal''). Este un Dbl. Dar avem si Blg atunci cand pata alba a avut un rol primar in elaborarea raspunsului , ca in cazul plansei I - ''Masca cu ochi si gura.''

2.Determinantii - se refera la factorii care conditioneaza formarea raspunsurilor de catre subiect. Principalii determinanti sunt: forma, kinestezia, culoarea, nuanţele de clar-obscur.

Forma: La parima plansă un subiect poate să dea răspunsul '' Un bondar (gandac)'' Notam cu G modul de aprehensiune si ne intrebam ce anume a determinat raspunsul, repectiv faptul daccă gândacul, în adevăr, se aseamănă cumva cu aceasta forma. In cazul determinantului formal, subiectul ia in consideratie in mod evident si pregnant, pentru a-si formula raspunsul, forma petei. În exemplu nostru vom nota alături de G, simbolul F.

Raspunsul forma poate fi forma buna F(+) sau rea F(-). De exemplu : subiectul ar fi putut da raspunsul :”O combina care secera in Baragan”. Nu exista nici o legatura intre raspunsul subiectului si desen si atunci notaţia este F(-). Mai exista si raspunsuri cu forma nedeterminata., când nu putem sa precizam, fie datorita experientei noastre limitate cu Rorschach, fie datorita caracterului unic, am putea spune, al răspunsului, daca este vorba de un raspuns bun sau rau.

Toate raspunsurile anatomice sunt cotate ca forme rele (F-). Din punct de vedere tehnic ele sunt peninsule.

57

Raspunsurile kinestezice sunt cele unde interpretarea plansei are la baza actualizarea unor reprezentari ale subiectului despre miscari vazute sau traite.

In general raspunsurile kinestezice sunt raspunsuri care au in vedere fiinta umana. Exista insa si exceptii. Putem avea raspunsuri animale. Daca subiectul vede doua maimute care danseaza, este vorba un raspuns determinat de engramele kinestezice ale unor mişcări umane. În astfel de cazuri animalele sunt antropomorfizate, adica li se atribuie insusiri umane.

Una din conditiile pentru a nota un raspuns ca fiind kinestezic este sa evoce o miscare traita de subiect, nu doar observata. Chiar atunci cand interpreteaza miscarea animalului, el actualizeaza engrame kinestezice care s-au format din propriul lui contact activ cu lumea inconjuratoare.

Exista si unele raspunsuri kinestezice care sunt atribuite obiectelor minuscule (sau fiinte minuscule)= Kp. Kp sunt acei determinanti care, d.p.d.v. al modului de aprehensiune, sunt Dd. Informatia stocata in legatura cu miscarile respective a putut fi reactualizata si obiectivata ca raspuns la acest determinant minuscul.

Un alt determinant este culoarea. Răspunsul poate fi determinat de culoarea desenului. Atunci cand formuleaza raspunsul, subiectul are in vedere o nuanta. De exemplu la planşa a X-a răspunsul “ Cal de mare”, care este, d.p.d.v.al modului de aprehensiune, un detaliu ordinar, are ca determinanti forma şi culoarea, deci cotarea adecvată este FC.

Raspunsurile culoare se impart in: forma culoare (FC) unde forma joacă rolul principal in determiarea răspunsului, Culoare formă (CF) unde culoarea are rol de determinant principal şi răspunsul culoare (C) unde forma nu mai are nici un rol în construcţia răspunsului.

Uneori elementul kinestezic si elementul culoare sunt incluse in cadrul aceluiasi raspuns. Ele sunt foarte rare si au loc doar atunci cand ambii factori actioneaza simultan (la planşa IX: '' O patroana impodobita cu mii de culori patrude in sala de bal'').

Nota: În mod absolut nici unul dintre raspunsurile culoare nu reprezinta indiciul unei perturbari a echilbrului emoţional. Aceasta decizie o luam numai pe baza interpretarii ansamblului protocolului testului Rorschach si intotdeauna in conjuctie cu alte informatii de la alte teste, chestionare, convorbire s.a.m.d.

Un tip special de determinant il reprezinta raspunsurile clar-obsucre. Rorschach nu a vorbit despre ele. Raspunsurile clar- obscure (Binder este cel care le-a descoperit) rezulta din interpretarea nuantelor de gri ale planselor sau din interpretarea liniei care desparte o nuanta mai inchisa de una mai clara. Ele se impart in:

-raspunsuri clar-obscure detaliate F(C ) -raspunsuri clar-obscure difuze: Clob F=Clob(F) -raspunsuri clob, raspunsuri difuze sau clar-obscure pure, cotate Clob In primul tip este interpretata o nuanta din toate celelalte care-l impresioneaza puternic pe subiect (ex:

plansaIX-raspuns tipic- ''Coasta norvegiana tipica'' deoarece contururile petei sunt foarte abrupte si ondulate). In acest raspuns forma, momentul formal a jucat un anumit rol, dar impresia de difuz a fost si ea importanta. Este deci un F(C ).

În raspunsurile de tip Clob F momentul formal este secundar, iar impresia de clar- obscur are rol primar in formularea raspunsului : plansa VII- ''Imagine de furtuna'' este un răspuns clar-obscur pur Clob. (Persoanele care dau raspunsuri Colb sunt persoane care isi stapanesc greu pulsiunile, afectele si mai ales persoane care sunt dominate de propria lor anxietate).

Raspusurile de tip ClobF sunt de obicei referiri la radiografii de animale, nori, etc. Raspunsurile Clob pure sunt cele unde momentul formal lipseste cu desăvârşire. Ex: Plansa IV-''Atmosfera de furtuna''; Plansa I - ''Piscul vulturilor''.

N.B. Cand subiectul a înapoiat planşa terminat plansa V notam din nou timpul, (nu timpul fiecarei planse, ci), timpul total. Mai notam o data timpul la sfarsitul testului, deoarece se pot evidentia anumite modificari la nivelul ritmului de protocolare, respectiv a fluenţei proceselor psihice.

În protocol trebuie notata si pozitia plansei, precum şi eventualele rotiri efectuate de subiect în timpul asocierilor. Se utilizezază diferite coduri pentru poziţie. Rotirile planşelor sunt importante deoarece nervosii rotesc plansa de foarte multe ori.

3. Continutul se refera la aspectul uman, animal, antomic, vegetal care este invocat in raspunsurile subiectilor. Principalele moduri de abreviere: H- răspuns uman, Hd- detalii umane, A- răspuns animal, Ad- detaliu animal, Pl-plante, Geo- geografic, Arh- arhitectural, Peis- peisaj, Abstr-abstractiuni: cinste, datorie, iubire, Sex- raspunsuri sexuale, Obj- răspuns obiect, Orn- ornament. Anat- răspunsuri anatomice etc. Răspunsurile anatomice sunt considerate forme rele şi sunt cotate F(-) in cele mai multe cazur. Când sunt mai multe de 60% nu putem interpreta protocolul. Dacă sunt mai putin de 50% putem face totuşi o interpretare.

58

Aceste raspusuri sunt, potrivit lui Bohm, ''crucea testului Rorschach'', şi arata ca este vorba de o stereotipie în gândire, sterotipie cu temă anatomica.

4. Originalitatea răspunsurilor Raspunsuri originale sunt cele care apar cu o frecvenţă de 1-3 la 100 raspunsuri Raspunsuri banale au

frecven-a 1 la 3 raspunsuri din o sută. Originalitatea se poate manifesta ca originalitate in interpretare sau in cuprindere, privind modul in care

este abordată plansa. Mai sunt si raspunsuri individuale, autorii recomanda sa nu le notam ca fiind individuale chiar daca ele nu se repeta si la alti subiecti pentru ca aceasta notatie este proprie experţilor cu multa experienta in Rorschach. Noi trebuie sa le notam ca fiind originale.

Originalitatea in tema cuprinde acele raspunsuri care aduc in discutie un continut ideatic nou, pe cand cele care sunt originale din punct de vedere al elaborarii reprezinta infrumusetari aduse unor continuturi nu intotdeauna noi sau originale.

Valorile simptomatice ale elementelor formale 1.Modul de aprehensiune (modul de cuprindere al plansei). G-semnifica capacitate de sinteza, gandire

sistematica, energie asociativa, tensiuni psihice intelectuale, calităţi ce duc la productivitate intelectuala, interes fata de preocupari spirituale

G(+) Daca modul de aprehensiune este insotit si de o forma buna (F+), atunci vorbim de o buna capacitate intelectuala. G împreună cu originalitatea răspunsului(Orig) semnifică inteligenta creativă; G cu raspunsuri banale (Ban) = simt comun, gandire comuna.

G combinat cu răspunsuri forme bune şi rele (F+/F- ) semnifică o anumita pasiune pentru stiinta fara sa fie insotita de o capacitate pe masura. A fost numita pe scurt “dragoste nenorocita pentru stiinta”.

O specie aparte de raspunsuri globale (G) sunt raspunsurile DG- confabulatorii generale. Daca întâlnim răspunsuri DG(-) acestea sunt un indiciu pentru o gandire inexacta. Dimpotrivă, DG(+) =

gandire constructiva Raspunsurile detaliu ordinar (D) sunt (conf. Rausch de Trobemberg) din punct de vedere psihogenetic mai

dificile decat raspunsurile G si apar după 6-7 ani. Daca G-urile, raspunsurile globale, semnifică capacitatea de a globaliza, de a percepe ansamblurile, raspunsurile detaliu semnifica activitatea de analiza si diferentiere. D (detaliu ordinar) este interpretat ca un factor de bun simt, ca un simt comun.

Raspunsurile de detaliu mic (Dd) depind mai mult de subiect decat de structura perceptiva a plansei, pentru ca ele cuprind un element mult mai personal si mai proiectiv, unde subiectul mai mult crează decat percepe, pentru ca, intr-un detaliu mic, cum sunt “Stropii de noroi” la pl. I, se introduc în interpretare mai multe elemente personale decat are plansa însăşi. Deci detaliu mic (Dd): = activitate, rigoare, minuţie, capacitate de observare, imaginatie, spirit de observatie. Cand apare la inceputul plansei, este vorba de prudenta, circumspectie anxioasa. In orice caz, limitarea constienta a câmpului perceptiv la aceste mici detalii reprezinta mecanisme de aparare fata de reactiile provocate de stimulii plansei. In psihopatologie, raspunsurile detaliu mic semnifica: tulburari ale atentiei şi sau incoerenta in gandire.

Raspunsurile intermaculare au ca semnificatie: afirmare de sine, bogatie intelectuala, capacitate de combinare si plasticitate şi opozanţă daca este vorba de un Dbl tehnic. Daca este vorba de un Dbl format de contur, are semnificatia capacitatii de diferentiere perceptriva. Dbl-urile văzute ca intrari in grota, lacune, pun accent pe fantasma relatiei mama- copil (concept freudian). In determinarea comportamentului subiectului, in primii ani de viata, relatiile mama-copil sunt determinante in dezvoltarea caracteristicilor de personalitate. Simbolul sexual matern are o puternica incarcatura afectiva in filogeneză. Alti autori considera ca raspunsurile intermaculare ar reprezenta negativismul, a spune mereu nu, principiul negativ, distructiv, agresiv. Tot atât de adevarat este ca numai ansamblul protocolului poate preciza directia acestei agresivitati indiscutabile pe care o semnifica Dbl (expresie a agresivitatii).

Raspunsurile detaliu oligofren: semnifică o retragere psihica, o limitare perceptiva, in acelasi timp o limitare asociativa. Aceste limitari pot fi voluntare sau inconstiente. Cele voluntare au ca semnificatie grija constienta, exagerata pentru obiectivitate, vigilenta. Pe când daca este inconstienta, aceasta scotomizare perceptiva, mărunţire perceptiva, se datoreaza semnificatiei pe care subiectul o dă stimulului respectiv si semnificatia este legata de o incapacitate de a lega elementele intre ele intr-o sinteza, din varii cauze: deficitul intelectual, diminuarea energiei asociative, inhibitii afective, intrarea in actiune a unui mecanism de aparare a Eului care reprima un continut dezagreabil si limiteaza perceptia la un detaliu care pare mai dezirabil in raport cu cerintele Eului.

Un detaliu oligofren poate sa fie prezent in protocolul unui subiect foarte inteligent si atunci este vorba despre o inhibitie nevrotica a inteligentei, in orice caz de caracteristici nevrotice; intervin anumite elemente de

59

aparare ale subiectului in raport cu anumite continuturi psihice care sunt activate de anumite detalii ale desenului sau pot sa fie semnul unei reduceri a energiei asociative, adica a unei slabiri a capacitatii intelectuale, care poate fi congenitala si sa tina de nivelul intelectual al oligofrenului. Losli Usteri vorbeste de un Do, care este insotit de raspunsuri intermaculare şi care este indiciul unui sindrom de inceritudine.

Valori simptomatice ale determnanţilor Formele bune F(+) semnifica: buna capacitate de observare, capacitate de concentrare, atentie,

perseverenta. Formele rele F(-) semnifica: lipsa de inteligenta, capacitate de observare diminuata, tulburari ale atentiei

mai ales la nervosi. L. Usteri spune ca raspunsurile formale (F) semnifica aportul formei la stapanirea haosului.

Procentajul de raspunsuri forma F% semnifica: distanta mare fata de problemele afective, lipsa de spontaneitate sau teama de a se manifesta, dificultati in a manipula reactiile afective.

Rauch de Traubenberg aduce cateva precizari mai fine: F(+) semnifică: precizia perceptiei, vigilenta atentiei, bun control al proceselor mentale, putere reglatoare a

Eului, adica putere de organizare si planificare Semnificatia raspunsurilor kinestezice (K): viaţă mentală, adaptare realizată predominant prin gandire

decat prin afect, viata orientata spre interior- introspectie, stangacie, inhibare, stabilitate a afectivitatii, viata interioara creatoare. Raspunsurile K sunt in raport cu fortele creatoare ale personalitatii. O persoana creativa, trebuie că are răspunsuri originale (Orig), puţine raspunsuri banale (Ban), multe G si K.

Raspunsurile kinestezice mai pot fi impartite astfel: de flexie (retragere, detasare de lume) şi de extensie (deschidere catre lume, in afara).

Exista si cazuri de kinestezii rele K(-). Subiectul vede ceva in miscare dar nu corespunde cu imaginea. In elaborarea raspunsului, engrama kinestezica a jucat un rol foarte important in elaborarea raspunsului, dar forma a fost rea si atunci avem K(-). In cazul raspunsurilor kinestezice rele K(-) exista o semnificatie patologica. Este vorba, potrivit clasificarii psihiatrice din vremea lui Rorschach, de epileptici, boala maniaco-depresiva (boala circulara) sau de schizofrenie. Pentru persoanele normale este semnul productivitatii necontrolate si nefrânate de realitate. Mai exista raspunsuri kinestezice primare cand miscarea este sesizata dintr-o data si secundare unde subiectul incepe sa interpreteze si abia apoi sesizează miscarea. Acestea din urma au semnificatie patologica fie ca este vorba de stari delirante, acces maniacal sau derealizare schizofrena, rupere de realitate, slabire a contactului cu realitatea.

După L. Usteri kinesteziile au doua semnificatii majore: una intelectuala, alta proiectiva. Cea intelectuala ne sugereaza faptul ca raspunsul kinestezic este generat de nivelul intelctual, de imaginatie, de plasticitatea structurilor intelectuale sugerând capacitatea de amânare si integrare a functiilor Eului. Aspectul proiectiv se refera la un anumit element incostient profund. În aceste raspunsuri sunt proiectate propriile raspunsuri de miscare, trebuintele sunt subliniate pintr-o activitate motrica imaginativa. Trebuie sa notam nu numai prezenta raspunsurilor K intr-un protocol, ci si absenta, deoarece mai ales absenta lor este foarte diagnostica. In astfel de situaţii este vorba de o saracie ideativa, sărăcie a introspectiei, a capacitatii de autoanaliza; este vorba de o slabire a frânelor, care controlează pulsiunile inconştiente.

Semnificatia raspunsurilor culoare (C ) Raspunsurile culoare fac trimitere la afectivitate. Raspunsurile forma - culoare (FC) semnifica: capacitate de contact cu lumea si cu exigentele ei, lucru

posibil datorita faptului ca sentimentele tin cont de ratiune, sunt plasate sub controlul ratiunii. Raspunsurile forma- culoare negative FC(-): arata ca persoana face eforturi sa se adapteze afectiv, dar

datorita unei capacităţi intelectuale modeste nu reuseste sa faca acest lucru decat cu dificultate. Raspunsurile culoare- forma (CF)semnifica: labilitate afectiva, subiect care nu poate stabili o relatie

durabila cu obiectul pentru ca pulsiunile libidinale nefiind satisfacute, ii dau o stare de agitatie, nerabdare. Raspunsurile culoare C: descarcare afectiva pura, impulsivitate ce nu serveste decat la descarcarea

afectelor. Este expresia cea mai clara a impulsurilor de descarcare afectiva. Traubemberg subliniază: FC semnifică controlul rationalului asupra irationalului. Încercand o interpretare

freudiana am putea adăuga ca FC semnifica principiul realitatii caruia i se subordoneaza functionarea Eului. Răspunsurile C (= explozie afectiva) si partial raspunsurile CF exprima principiul placerii caruia I se

subordoneaza functionarea Sinelui. Deci Sinele spune “Vreau acum !”, Eul spune “Nu e vremea acum”. Supraeul, la fel de nerealist şi categoric în cerinţe ca sinele spune : ''Categoric, NU !''

60

C si CF- corespund comportamentului copilului precum si oamenilor imaturi, explozivi, pe cand FC exprima comportamentul matur, adult.

Culoarea pură dezorganizeaza comportamentul, pe cand in raspunsurile FC este vorba de de importanta aspectului formal care exprima aportul gandirii, inteligentei, aspect căruia i se adaugă simţirea, feeling-ul care dă poezie şi farmec vieţii.

Semnificatia psihodiagnostică a conţinutului Continutul semnifica orizontul subiectului. Orizontul copilului fiind mai ingust datorita experientei mai

reduse se regăseşte in raspunsurile sale care implică notiuni mai familiare cum sunt raspunsurile animale, plante etc.

Raspunsurile umane (H) reprezinta rolul intereselor sociale si omenesti din viata subiectului. Raspunsurile animale (A) sunt semnul stereotipiei gandirii. Raspunsurile anatomice (An), atunci cand abunda pot semnifica un sentiment de inferioritate intelectuala. Raspunsurile sex cand abunda semnifica atitudinea artificiala cu care aceste persoane iau in deradere

propriile lanturi. Sunt foarte normale, nu au nimic patologic in ele. Raspunsurile plante (Pl) sunt mai frecvente la copii de 6-8 ani. Daca le gasim la asubiectii adulţi sunt

necesare si alte investigatii. Raspunsurile tip arhitectura (Arh) –lipsa de siguranta interioara. Raspunsurile hrana (Hr)- puternica realitate.

Semnificaţia psihodiagnostică a originalităţii Raspunsurile originale (Orig) in tema: daca si forma este buna, atunci semnifica aptitudini pentru literatura,

persoane dotate pentru arta. Daca sunt Orig profesionale poate fi vorba de persoane al caror orizont se limiteaza doar la profesiune. Originalitateatea in cuprindere semnifica o slabire a simtului realitatii; persoana este originala in modul cum interpreteaza plansa, adica in actul perceptiv, dar cu cat este mai originala cu atat se indeparteaza de realitate, adica elementul proiectiv pe care il adauga interpretarii este cu atât mai mare. Ori cu cât este mai mare proiecţia cu atât este mai mică priza la realitate.

Daca răspunsurile Orig. sunt F(-) este vorba de tulburari nevrotice sau chiar psihotice ale contactului cu realitatea. Răspunsuri originale intanlim si la schizofrenici, insa nu şi la tipul maniaco-depresiv pentru ca el este prea grabit sa traiasca lumea si prea putin preocupat sa o inteleaga.

Semnificaţia psihodiagnostică a răspunsurileor clar - obscure Apar nuantari de la o scoala la alta. Un autor, interpret si comentator al operei lui Rorschach, Binder, a

dezvoltat o intreaga teorie legata de interpretarile clar-obscure. Potrivit lui în timp ce culorile avantajeaza, mobilizeaza, fac trimitere la sentimente izolate, culorile clar-obscure avantajeaza sentimentele globale centrale ale Eului, adica trairile cu aspect mai difuz ce tin de dispozitii de anxietate ( o teama fara obiect). El le numeste stimmungen.

Raspunsurile clar-obscure detaliate F(C) semnifica aproximativ ceea ce inseamna FC, adică predominanta intelectului, si de asemenea, o adaptare afectiva nuantata de realitate. În interpretarile FClob (difuze) subiectii reusesc sa-si controleze reactiile lor afective gratie aspectului formal, in spatele caruia stau ratiunea, judecata, amanarea. Răspunsurile F Clob (-) semnifică faptul că interpretarea nuantelor clar- obscure se face cu sesizarea incorecta a elementului formal. Aici este vorba de un efort de adaptare si control care este ineficace.

Clob F unde elementul formal joaca un rol secundar semnifică o tendinta insuficienta de a controla reactii profunde.

In cazul raspunsurilor Clob pure este vorba de absenta fortelor formatoare şi frenatoare ale eului: Anxietatea, afectele deslănţuite pot avea aici efecte devastatoare.

Traubemberg spune ca in general raspunsurile clar-obscure semnifica adaptabilitatea afectiva, prudenta anxioasa, sentimente de inferioritate, efort de autocontrol in relatiile cu altii. Binder face aceasta distinctie: culoarea avantajeaza sentimente izolate pe cand nuantele de clar-obscur angajeaza sentimente centrale .

Culoarea ne releveaza afectivitatea pe cand nuantele de clar-obscur relevează anxietatea. Clobfer arata ca reactiile clar-obscure exprima atitudinea subiectului fata de tendintele sale de securitate

si sentimentul de dragoste mai ales la copii.

Etalonarea testului Rorschach

61

Aceasta reprezinta munca psihologului pentru valorificarea protocolului. Există foi de protocol şi foi de etalonare special concepute. În lipsa lor, psihodiagnosticianul va utiliza o foaie de hârtie, având menţionate datele de recunoaştere ale subiectului unde va mai adăuga o serie de numere şi procentaje necesare interpretării.

Se notează mai întâi numărul total de răspunsuri date subiect. 1.Separat de planşele I-V, sau in paranteza, se noteaza numarul de raspunsuri pentru plansele VIII si X.

deoarece productivitatea de protocolare scade dramatic în cazul şocurilor culoare. Acestea din urmă au mare valoare diagnostică şi reprezintă starea de stupoare, de blocaj a subiectului în faţa culorii roşii (şoc la roşu) sau negre (şoc la negru). Nu este spaţiu suficient pentru a zăbovi asupra mecanismelor psihologice ale acestor fenomene, dar studentul interesat va putea consulta bibliografia Rorscach.. Media raspunsurilor la acest test este de 34 ( la subiectii normali).

Daca la planşele VIII-X sunt mai multe răspunsuri decât la primul set de planşe, este posibil să fi avut loc un soc la negru ( deseori este provocat de negrul masiv al planşelor IV, V, VI). Dupa socul la negru, culorile produc o adevarata eliberare, subiectul inmulteste numarul de raspunsuri, dar are si reactii vizibile, se relaxeaza.

Al doilea pas este notarea timpului de reactie. T = timp total/ nr de raspunsuri. Calculam apoi timpul mediu pentru fiecare plansa in parte. Putem calcula pentru fiecare plansa timpul de reactie deoarece socul culoare poate fi manifest sau larvat.

Daca este manifest il sesizăm prin intermediul unor reacţii tipice: subiectul zăboveşte mult în faţa planşei si astfel timpii de reactie se maresc.

2.Gruparea elementelor formale .Se face din urmatoarele puncte de vedere: -Modul de cuprindere. Prin aceasta stabilim tipul de aprehensiune ce semnifica proportia modurilor de

aprehensiune intr-un protocol ( câti de G, D, Dd, Do etc.). Modul de aprehensiune poate fi: a)de tip G, adica gandirea este orientata spre ansambluri, structuri informaţionale globale, fiind vorba de o

gandire sistematica, teoretica; b)de tip D- inteligenta practica sau mai rar Dd fiind vorba de ambitia cantitatii, de o modificare depresiva a

dispozitiei. În general depresivii au tendinta de a interpreta detaliile foarte mici. Tipul de aprehensiune ne ajuta sa evaluam inteligenta.

3.Stabilirea procentajelor si tipurilor: a)calculul procetajului de raspunsuri formale F%. F% reprezinta numarul de raspunsuri forma buna (F+) raportat la totalul raspunsurilor forma (F) totul

inmultit cu 100. Aici nu ne intereseaza raspunsurile de tip K, F(C), Clob(F). Fiecare raspuns formal este cotatl cu un punct. '' F+/-'' se noteaza cu 0.5 puncte.

Raspunsurile A%. A%= (raspunsuri A+ Ad/total raspunsuri)*100 Raspunsurile Ban. Ban%= numar raspunsuri Ban/ total raspunsuri Raspunsurile Orig. Orig%= numar raspunsuri Orig/ total raspunsuri Raspunsurile Orig se coteaza astfel: acolo unde consideram ca predomina aspectul pozitiv le luam ca (+)

si acolo unde consideram ca predomina aspectul negativ le luam ca (-). Nu există consens între autori cu privire la limitele potrivit cărora stabilim tipul de aprehensiune. Se

acceptă totuşi următoarea convenţie: Din totaluri de raspunsuri date de un subiect, ca sa fie vorba de tip aprehensiune G, ar trebui ca acestea să fie distribuite astfel: pentru fiecare G să existe 2 sau 3 răspunsuri detaliu ordinar D, un Dd şi pentru întreg protocolul un Dbl.

Un pas următor implică stabilirea succesiunii modurilor de aprehensiune care se refera la ordinea in care modurile de aprehensiune se gasesc intr-un protocol. Ordinea firească ar fi: G, D, Dd, Dbl.

Tipurile de succesiune sunt: normala, ordonata, relaxata., incoerenta (ordine complet dereglata), integrata (cand subiectul da un detaliu oligofren ca apoi sa ajunga să dea G sau D). In practica vom intalni hibrizi, tipuri intermediare de succesiune, adica succesiune usor relaxata, puternic relaxata, relaxata cu tendinta de incoerenta sau partial integrata, etc. Ordinea este dereglata dacă după o succesiune de răspunsuri G, D, Dd, la un moment dat apare D si după aceea G. Din punct de vedere psihogenetic este normal si mai usor ca mai intai sa vezi aspectul global si apoi detaliile. Sesizarea detaliilor implică dezvoltarea perceptiei.

Determinarea tipului de rezonanta intima este un următor pas al etalonării protocolului (Observaţi că etalonarea are aici un alt sens decât cel pe care l-am consacrat în cursul nr.7 !). Tipul de rezonanţă intimă reprezintă raportul dintre punctajul raspunsurilor miscare si punctajul raspunsurilor culoare. Punctajele alocate determinanţilor este următorul: K = 1punct; FC = 0.5puncte, CF=1punct; C = 1.5p

62

Exista cinci tipuri de rezonanta intima: coartat ( cele doua valori opuse sunt 0 si 1), cuartiv (maxim 3 din ambele parti), ambiegal (ambele superioare lui 3), introversiv (raspunsurile K sunt superioare), extratensiv (raspunsurile C sunt superioare). Exista si forme intermediare: introversiv fara extraversiune (de exempul 0/2) extratensiv egocentric (2/0).

Valoarea simptomatica a procentajelor si tipurilor Conţinut H > Hd - normal inteligent Hd > H -lipsa de inteligenta -inhibitie nevrotica -modificare depresiva a dispozitiei A > Ad -normal Ad > A -inteligenta inferioara -inhibitie -depresie Determinanţi F(+) -finete de observare -capacitate de concentrare F% -inteligenta slaba -la nervosi tulburarea capacitatii de concentrare A% -stereotipie daca este mai mare de 50% -capacitate de adaptare intre 20-30% Persoanele foarte inteligente si creative dau procentaje A% sub 30%, deoarece inteligenta lor este in

afara stereotipiei. Ban%- capacitate de adaptare si contact social Orig%- tulburare nervoasa sau mentala (daca este foarte crescut). Tipul de aprehensiune: G- gandire teoretica, sistematica D- inteligenta practica Succesiunea modurilor de aprehensiune: -normalii au succesiune ordonata -nervosii, artisti si persoane imaginative - succesiune ralaxata -schizofrenie, schizoidie- incoerenta Tipul de rezonanta intima ne arata atitudinea fundamentala a persoanei fata de sine si faţă de altii.

Introvesivii sunt inteligenti, orientati spre interior, afectivitate stabilizata, mica capacitate de adaptare la realitatile vietii, nu sunt facuti sa lupte.

Extraversivii manifesta stereotipie, viata orientata spre exterior, afectivitate mai labila, adaptabilitate sociala, abilitate.

Cuartivii si cuartatii sunt persoane seci, orientate spre pedanterie, au slaba capacitate de adaptare sociala.

INTERPRETAREA TESTULUI RORSCHACH Implică realizarea aşa-zisei psihograme. Psihograma, conform lui Bohm, cuprinde trei faze: 1) Dobindirea

unei impresii globale, intuitive care se degaja din protocolul brut. 2) Controlul ştiinţific al partilor. Princpiul esential al acestei faze este ca se pleca intotdeauna de la aspectul formal si numai dupa aceea se trece la continut.

3.) Această fază se refera la rezultatul intuitiv si critic al ansamblului. In aceasta etapă se reconstruieste profilul subiectului pe baza elementelor care au fost decelate in etapa a doua.

In principiu schema unei psihograme cuprinde urmatoarele mari capitole: 2) Evaluarea calitativa a inteligentei. Sunt considerate o serie de aptitudini particulare abstracte sau

artistice ori tehnice. Este evaluata inteligenta din punct de vedere calitativ dupa aceea si imaginatia. Notam daca persoana are caracter creator daca manifesta originalitate si excentricitate daca are tendinta de a fi cu capul in nori sau dacă are un simt diminuat al realului, daca persoana manifesta tendinte maniace, de infrumusetare a realităţii, sau de a o mistifica. Se evalueaza aspectul de fidelitate al relatiilor dintre produsul imaginativ si realitate.

63

2) Evaluarea cantitativa a inteligentei Se evalueaza eventualele inhibitii afective ale inteligentei bineinteles de natura nevrotica si /sau depresiva sau eventualele retarduri mentale de anumite nivele de gravitate.

3) Evaluarea afectivităţii. Se evalueaza: strutura afectivitatii, maniera de control a trairilor afective, respectiv maniera de frenaj si de inhibitie, atitudinile generale cum ar fi sentimentele de inferioritate agresivitate, opozitie, jena, ambitia cantitatii, calitatii, nevoia subiectului de a se face pretuit, dispozitia care poate fi neutra animata, deprimata, anxioasa

4) Evaluarea trăsăturilor nevrotice. Trasaturile nevrotice, tip de trasatura, caracteristici si structura. Eventualele particularitati constitutionale sunt puse in evidenta. Sunt luate in consideratie in vederea unei imagini cit mai corecte despre persoana informatiile de la alte teste. Sunt valorificate rezultatele anamnezei, obiceiurile de viata, conflictele majore.

Se incearca un prognostic in legatura cu persoana respectiva si eventual daca situatia ei implica eventuale dezordini se indica metode psihoterapeutice.

Se formuleaza indicatii de continuare a examenului intr-o anumita directie pentru aprofundare daca este cazul.

Evaluarea inteligentei Evaluarea cantitativa tine cont de urmatoarele aspecte pe care protocolul subiectului ar trebui să le

conţină. Pentru a putea fi considerata o persoana normala d.p.d.v.a al inteligenţei protocolul trebuie sa contina un procent ridicat de forme bune (F+) si anume intre 80 – 95%. Aceste raspunsuri F+ trebuie sa fie raspunsuri globale (G) si kinestezice bune (k+). Acest aspect vizeaza finetea de diferentiere specifica inteligentei si partial intensitatea tensiunii intelectuale. Succesiunea modurilor de aprehensiune sa fie ordonata. Daca este rigida in cazul inteligentei atunci este vorba de subiecti pedanti, obsesivi. Daca este puternic relaxata banuim anumite tendinte maniace, o inteligenţă de suprafaţă. Succesiunea depinde de stabilitatea atentiei. Subiectul trebuie sa dea cel putin 7 – 10 raspunsuri globale (G). Tipul de aprehensiune, o maniera relativ constanta in raspunsurile subictului de a cuprinde fie în mod global sau in detaliu imaginea interpretată, se refera la relatia dinte D, G si d. Este de dorit pentru un subiect normal sa aiba un tip de aprehensiune G, GD, GDd (adica sa aiba si rasunsuri globale detaliu si detaliu mic). Tipul de aprehensiune vizeaza sensibilitatea la factorii formali ai inteligentei

Dupa Meilli factorii formali ai inteligentei sunt: sensibilitatea sau finetea de discriminare, complexitatea, globalitatea, soliditatea structurii invers proportionala cu mobilitatea si originalitatea. Mai contează intensitatea tensiunilor interioare (rapiditatea gindirii).

In evaluarea inteligentei, Rorschach a tinut cont de acesti 5 factori. Succesiunea ordonata impreuna cu modul de cuprindere (G) vizeaza intensitatea, mai departe F+%, vizeaza finetea , solidaritatea structurilor inteligentei este evaluta cu urmatoarele aspecte, care sunt obligatoriu prezente in profilul inteligentei unui subiect normal: A% mai mic decit 50%; la persoanele depresive procentajul rapunsurilor animale este mai mare.

Ban% aproximativ de 20 – 25%; copii dau intre 10 – 15%. Răspunsurile Ban. au importanta lor psihidiagnostica pentru care ne dau informatii in legatura cu capacitatea de adapatare a persoanei la situatie si la anturaj. O persoana normala dă un procentaj de Ban = 50%. Daca procentajul e mai mare persoana pluteste cu capul in nori. Trebuie ca persoana sa dea si un anumit numar de raspunsri k+. Răspunsurile K+ reprezinta introversie, capacitate de autocontrol fundamentată raţional, raspunsurile k fiind semn al inteligentei. Ele ne arata aptitudinile creatoare, inspiratia artistica, productivitatea inteligentei deoarece unindu-le cu raspunsurile produc un puternic adaos proiectiv; persoana se proiecteaza, miscarea este inventata la fel ca si raspunsurile detalii mici care mai mult aduc in intereptare decit iau din plansa.

Etalon de k: intre 0 - 1k inteligenta este slab mijlocie 2 – 5k inteligenta este mijlocie, eventual buna 5k inteligenta buna si foarte buna. Nu neaparat daca o persona are k-uri are si o inteligenta buna, procentajul trebuind să fie interpetat

impreuna cu celelate elemente. Daca raspunsurile F+ ar fi 100% apare o personalitate rigida, prudenta axata pe aspectul formal. Lipsa de intelgenta (diversele tipuri de handicap mental) se caracterizeaza prin procentaj mic de raspunsuri F+ = 45 – 60%..

Daca avem un procentaj de F+ sub 45%, este vorba de un caz sever de deficit intelectual cu procentajul de raspunsuri animale ridicat, peste 65%. Raspunsurile G sunt putine (1-3). Ban este redus deoarece si capacitatea de insertie sociala este foarte scazuta. Tipul de aprehensiune D, Dd raspunsuri detaliu ordinare in care elementele detaliu mic (d) joaca un rol mai mult sau mai putin confabulator adica initiava , procesul de interpetare al detaliului ordinar (Do). Succesiune este ordonata citeodata tinzind la relaxare. Subiectul nu dă

64

nici un raspuns k sau cel mult un “k de tip Ban”. Tipul de rezonanta intima este extratensiv cu elemente de egocentricitate. Raspunsurile detaliu uman tind sa le depaseasca pe cele ale raspunsurilor umane (H). Un astfel de subiect are constiinta atitudinii intepretative diminuata, in fata plansei. Normalii stiu ca plansa nu este chiar realitatea, pe când persoanale care fie au handicap mental sau contact cu realitatea mai scazut mergind spre patolgic nu au constiinta interpetativa. Ele chiar se straduiesc sa descifreze, sa gasesca o anumita realitate in spatele acestor imagini.

Subiectii supradotati au o aprehensiune bogata, numar mare de rapsunsuri Orig. Rezonanta intima este ambiegala (câte puncte la k atitea de C) , G-uri multe, determinanti in care kinestezia se combina cu culoarea.

Diagnosticul calitativ = modul cum este structurata inteligenta. Un procent de F+ ridicat dar nu chiar 100% caci 100% poate inseamna sterilitatea gindirii proprie oamenilor preocupati de aspectul formal. Daca este sub 70% este vorba de scaderea capacitatii de concentrare sau a capacitatii de control al realitatii.

Persoanele normale sunt caraterizate printr-o succesiune usor relaxata (la artisti) iar daca este vorba de o mare capacitate de abstractizare este vorba de o persoana rigida. Raspunsurile G si F+ arata gustul pentru sistematizare stiintifica pentru pespectiva de ansamblu. Putem descifra prin intermediul raspunsurilor globale daca persona e lipsita de talent natural. În acest caz numarul mare de G se obtine prin suprasolicitare dovedită de forma ea (F-) a G-urilor. Persoanele din această categorie dau putine rapunsuri k+ si la fel de puţine Orig+.

Daca persoana exceleaza in raspunsuri ordinare bune (F+) inseamna ca are o imaginatie vie. Daca da rapsunsuri confabulatorii GD si F+ atunci este vorba de o orientare teoretica iar in cazul DG este vorba de o orientare practica. Procentajul de raspunsuri animale ne da posbibiltatea sa facem urmatoarea demarcaţie: artistii, deoarece lumea lor este in afara banalitatii, dau putine raspunsuri animale (25%). Muncitorii care lucreaza mult in domeniul practic, concret dau insa mai multe (35 – 50%).

Procentajul slab de raspusuri animale coexista cu un procentaj mare de rasunsuri originale. Raspunsurile Ban ne dau informatii in legatura cu capacitatea de contact a inteligentei deoarece joaca un

rol important. Daca lipsesc raspunsurile Ban este vorba de un autism schoizofrenic sau de o gindire autista care se orienteaza mai mult pe ea insăsi decit asupra realitatii. Daca Ban % este ridicat si insotit de un procentaj slab de raspunsuri Orig poate fi vorba de o persoana banala plictisitoare. Daca procentajul de raspnsuri Ban este insotit de putine raspunsuri animele dar de un procentaj ridicat de raspunsuri Orig atunci persoana respectiva fie este un politician, fie un functionar cu idei orginale , fie ca are aptitudini pentru cariera politica sau de funtionar.

Diagnosticarea afectivitatii Culorile ne dau indicii despre afectivitatea persoanei, rapunsurile forma culoare (FC) ne dau indicii despre

capacitatea de adaptare pe baza controlului ratiunii. Raspunsurile culoare-forma (CF) ne dau indicii in legatura cu afectivitatea inadaptata labila, agitata sau in orice caz o afectivitate fara obiect, dupa cum raspunsurile culoare pure C ne duc cu gândul la o afectivitate impulsiva. Daca descriem subiectul din punctul de vedere al raportului FC, CF si C am putea situa subiectii pe un continuum de la stinga la drepta.

FC CF multe C Adulti si FC putine C + FC inseamna copii tipic infantila, specific prescolari sinelui, functioneza (morala heteronoma: pe baza principiului “a zis mama, a zis tata”) placerii. Nu morala copilului determina comportamentul ci autoritatea. Traubemberg spune: impulsivitatea poate fi diagnostica prin urmatoarele semne: C+ putine sau deloc k, in

cazul acesta este vorba de o descarcare a impulsivitatii in salve frecvente, multe raspunsuri C si numerosi k este vorba de o descarcare ca de bomba. Daca avem multi C, k si Dbl atunci este vorba de o persona periculoasa. Raspunsurile C+ si k determina o descarcare de afectivitate ca de bomba, pentru ca in calitate de reprezentanti ai gindirii, raspunsurile k nu fac decit sa amâne descaracrea tensiunii care se acumuleaza si la un moment dat explodeaza.

Putem avea urmatoarele trei situatii: raspunsuri clar obscure detaliate F(C) si raspunsuri FC+ : este vorba de empatie, sensibilitate. Daca atunci cind raspunsurile FC sunt intr-un numar mai mic decit raspunsurile F(C) este vorba de o sensibiltate excesiva. Traubemberg spune: raspunsurile clar obscure detaliate sunt un fel de

65

“frisca adaugata prajiturii” FC+, adica raspusurile clar obscure detaliate adauga un plus de control al ratiunii, indicata de catre raspusurile FC.

Daca intinlim situatii cind raspunsurile FC sunt insotite de raspunsuri culoare pura, atunci este vorba de o lupta interioara dusa impotriva propriilor afecte; poate fi vorba de o disociatie. Traubmerberg afirma ca este vorba de o sensibilitate schizoida tipica. Stabilitatea afectivitatii se poate realiza din punct de vedere ai indicilor Rorschach din doua perspective: a indicilor k ce tempereaza afectivitatea subiectului indiferent daca este nevrozat, psihotic sau normal. Totuşi afectivitatea labila ramine labila chiar daca este instiota de k-uri. Reglajul afectivitatii poate fi realizat si prin procentajul de F+ care inseamna ratiune. De asemenea, o alta forma de autoreglaj al afectivitatii este G+ care reprezinta o privire de ansamblu asupra stiuatiei. Un frenaj insuficient al afectiviatii este caraterizat prin raspunsuri culolare numeroase, k putine, procentaj de forme bune slab si G rele. Un frenaj eficace se traduce prin C acoperit de k (C = k). Un tip de rezonanta intima ambiegal si un procentaj de raspunsuri forma semnificativ. In situatia in care dintr-u protocol lipsesc raspunsurile culoare ne putem gindi la tocirea afectiva de natura psihotica, debilitate mentala, inhibitie afectiva de natura depresiva/psihotica.

Contactul social (capacitatea de contact) se realizeaza functie de afectivitate. O persoana cuartiva, cuartata, relationeaza foarte greu în mediul social.

Sunt 6 factori care determina din punct de vedere al indicilor Rorschach capacitatea de contact: Ban si Ban% (pentru o inteligenta superioara trebuie sa se situeze intre limitele precizate). Cei doi indici dau masura contactului intelectual cu lumea. Pentru persoanele oligofrene un Ban% rezonabil ne da ă speranţă privind adapatabilitatea persoanei la mediul sau. Pentru depresivi, este un indiciu porivind gravitatea depresiei. Pentru psihotici in general prin Ban % apreciem egocentrismul, slabirea contactului cu realitatea sau chiar gravitatea maladiei.

Diagnosticul psihopatologic cu testul Rorschach Diagnosticarea nevrozelor se bazeaza pe urmatoarele elemente: soc culoare, lipsa raspunsurilor k ,

interpetari de figuri intermaculare, tip de rezonta intima cuartiv, cuartat. Cu ajutorul Rorschach diferiti indicatori pot fi pusi in evidenta: punctul de fixare in evolutia libidinala. Astfel, daca subiectul este fixat in stadiul oral putem afla acest lucru prin raspunsurile globale; daca este fixat in stadiul genital putem afla prin raspunsurile de

tip detaliu ordinar; raspunsurile detaliu mic ne dau indicii despre fixarea sa in stadiul anal, dupa cum Dbl-urile ne dau indicii despre agresivitatea anală a persoanei. Tulburarile de libidou se vad in tipul de raspuns culoare in care se incadreaza subiectul. Fenomenul de soc arata daca exista o refulare a energiilor libidinale. Socul la negru sau rosu ne confirma faptul ca este vorbe de o anxietate manifesta. Socul la negru este indicatorul cel mai general al anxietatii fobice. Cu ajutorul Rorschach pot fi puse in evidenta diferite tipuri de nevroze, poate fi facuta deosebirea dintre ele (daca este vorba de o nevroza de caracter, obsesiva, anxioasa sau de neurastenie). Astazi DSM4 recurge la alte clasificari.

Psihopatiile un alt domeniu de psihodiagnoza cu ajutorul Rorschach sunt evidentiate de soc negru-rosu. Exemplu: pentru simptomele suicidale: autocritica (referiri autocritice la sine în timpul protocolării de tipul: '' Eu nu prtea sunt bun la desene''), accentuari ale simetriei planselor, raspunsuri de tip “unde”, insistenta raspunsurilor pe mijolcul plansei, raspunsuri perspectiva, critica obiectelor si pedanteria formelor.

Pot fi decelate prin Rorschach diverse tipuri de psihopatii: de tip schizoid, labila, antisociala etc.

TESTUL SZONDI Testul intră in categoria testelor proiective. Asemenea celorlalte probe proiective, pe baza unui material–

stimul, mai mult sau mai putin ambiguu, este stimulata atitudinea subiectului de a-si exprima lumea sa interioara, in alegerile sale, fară ca el sa fie constient de acest lucru.

Testul este utilizat astazi, dupa citeva decenii de experienta, nu numai in domeniul clinic dar si in domeniul investigari personalitatii normale, cu scopul orientarii scolare, profesionale, in diverse studii de psihologie sociala, experimentala, etc. Este interesant sa remarcam, de la inceput, ca teoria testului (o teorie despre personalitate) este intrucâtva diferita de traditia scolilor personologice si anume aceasta teorie cuprinde două mari teorii: 1) teoria genotropismului (tropism = a alege in context social persoanele care ni se aseamana; genotropism = a alege persoanele care au aceleasi gene pulsionale ca si noi); 2) teoria destinului pulsional (cursul vieţii reprezintă îmlinirea unui plan de viaţă htârât de genele noastre pulsionale). În virturtea acestor două teorii Szondi si-a numit testul când “diagnostic experimental al pulsiunilor” cind “genotest” sau “analiza destinului”.

66

El pleaca de la urmatorul principiu: alegerile afective legate de simpatie/antipatie sunt caracteristice personalitatii. La aceste alegeri participa intregul sistem motivational-afectiv. În mod total eronat, Szondi reduce sfera conditionarilor, a alegerilor doar la citiva factori pulsionali. Astazi in psihologia americana exista tendinta de a reconsidera rolul factorilor ereditari in determinarea anumitor caracteristici sau capacităţi ale personalitatii. Cu toate acestea nu putem accepta pozitia biologizanta a lui Szondi, care considera ca noi ne alegem partenerul de viata, profesia, prietenii, in virtutea unor gene pulsionale, adica gene determinate de anumite trebuinte fundamentale, functionale ale individului.

Validitatea teoriei lui Szondi este discutabila, insa testul a capatat un destin diferit. Dacă teoria este infirmata, testul si-a dovedit validitatea prin faptul ca a fost confirmat în clinica, indiferent de cadrul său teoretic. De altfel unii dintre elevii săi, cum este cazul, Susanei Deri, au furnizat testului o nouă bază teoretică interpretativă apelând la conceptele psihologiei abisale.

Pe scurt, Szondi spune ca orice o alegere pe care o facem in viata ar fi dirijata de o rezonanta instinctuala care se cheama genotropism. Aceasta rezonanta instinctuala este caracterizata printr-un substrat biologic autonom. Prin actele nostre, spune autorul, noi implinim un destin, de unde si denumirea conceptiei sale de “analiza a destinului”, adica analiza acelor factori care determina evolutia (destinul) individului.

Teoria genotropismului se refera la atractia inerenta pe care o persoana o simte fata de alte persoane. El considera ca este vorba de o atractie instinctuala, determinata de gene (adica de factori ai ereditatii). Practic ar exista anumite gene latente care se manifesta pe cai indirecte in alegerile mentionate. Bineînteles ca persoanele care se simt atrase reciproc, dupa Szondi, sunt purtatoarele acelorasi gene. In perioada in care Szondi si-a elaborat teoria, in psihiatrie era recunoscuta baza ereditara a urmatoarelor grupe de tulburari mentale:

- grupul tulburarilor schizoforme, in care intrau paranoia si catatonia; - grupul tulburarilor circulare: depresia si mania - grupul tulburarilor paroxistice: isteria, epilepsia. Acestor 3 grupe Szondi le mai adauga categoria bolilor sexuale: homosexulaitatea si sadismul. Dupa Szondi am avea de a face cu 4 categorii de instincte. Instinctul, in conceptia sa, reprezinta tendinta

inconstienta, la nivelul organismului, de a reface starea trecuta. În acest punct Szondi adoptă poziţia lui Freud exprimată în « Dincolo de principiul plăcerii ». Aceste patru categorii de instincte, corespunzatoare celor 4 categorii de boli, sunt: instinctul sexual, instinctul paroxistic, instinctul schizoform, instinctul circular.

Fiecare dintre cele 4 instincte ar cuprinde la rindul lor cite 2 trebuinte sau factori instinctuali. La rindul lor aceste trebuinte inregistreaza 2 laturi complementare, adica 2 tendinte. Aceasta schema reprezinta nucleul teoriei lui Szondi.

Vectorul sexual cuprinde 2 trebuinte: homosexuala si sadica. Vectorul paroxistic, inseamna trebuinta instinctuala de a descarca tensiunea acumulată in salve si cuprinde: tendintele epileptoide si isterica. Vectorul schizoform cuprinde: trebuintele catatonica si paranoica Vectorul circular cuprinde: trebuintele depresiva si maniacala. Fiecare trebuinta la rindul ei cuprinde o tendinta pozitiva si una negativa manifestată ca simpatie, respectiv ca antipatie faţă de fizionomiile prezentate ca stimuli. Teoria testului operează deci cu 4 vectori, 8 trebuinte si 16 directii. Este vorba intr-un final de 8 categorii de tulburari psihice: Homosexualitatea (h), Sadismul (s), Epilepsia (e), Isteria (hy), Paranoia (p), Depresia (d), Mania (m), Catatonia (k). Aceste 8 categorii de boli au corespondent in testul lui Szondi in 8 categorii de trebuinte. In stadiul patologic aceste trebuinte imbraca formele morbide ale homosexualitatii, sadismului, epilepsiei etc, fiind totusi specifice si oamenilor normali. Din acesta cauza, cu acest test putem sa evaluam atit personalitatea mordida (mai ales stadiul ei, tabloul nosologic in care se incadreaza persoana) sau putem stabili diversele tendinte care determina comportamentul observabil al persoanei normale.

Utilitatea clinica a testului se datoreaza faptului ca rezultatele furnizate de acest test nu sunt expresii ale unor criterii biologice, cit mai degraba ale unor criterii socio-culturale.

Valorificarea clinica a testului Szondi nu se bazeza pe teoria genelor pulsionale recisive, latente, ci incearca sa recruteze in ultimă instanta o serie de concepte explicative pentru tendintele personalitatii evidentiate de cele 8 categorii de trebuinte si de cele 16 directii. Susan Dery (1999) incearcă sa puna testul pe baze psihanalitice ceea ce nu-l intriga pe maestrul ei, care dimpotriva, o lauda în prefaţa cărţii privitoare la test publicată de autoare.

Prezentarea testului Se compune din 48 de fotografii, ale unor persoane ce au fost pacienti ai serviciului de psihiatrie, bolnavi

incadrabili in cele 8 tipuri de boli psihice. Pe spatele fiecarei fotografii este indicată seria pozelor (sunt şase)

67

din care face parte portretul respectiv. Cu o litera, este indicata boala sau tabloul nosologic specific bolnavului respectiv.

Sunt 48 fotografii, deoarece sunt 6 serii a cite 8 tipuri de boli, fiecare tip de boala regasindu-se in setul de fotografii de 6 ori adica avem 6 fotografii de sadici, epileptici, etc.

Modul de administrare Fotografiile sunt etalate în faţa subiectului, pe serii, si in fiecare serie, intr-o ordine prestabilita, adică în

ordinea numerătării lor cu cifre arabe.

Examinatorul soune: ''Aveti in fata d-voastra niste fotografii. Va trebui sa alegeti două fotografii care va sunt foarte simpatice si 2 fotografii care va sunt foarte antipatice. Aici nu exista alegeri bune sau gresite'' (aceasta precizare o face S. Dery). Fotografiile simpatice se pun in dreapta, cele antipatice in stinga, cele care ramân le punem de-o parte (si avem grija sa nu amestecam simpaticele cu antipaticele)”. Acest lucru se face de 6 ori.

Este posibil ca unii subiecti sa spuna la un moment dat: ”Toate sunt la fel de simpatice” sau “Toate sunt la fel de antipatice”. Pentru a-i stimula să faca totusi diferente îi intrebam: “Daca ar fi sa intilniti aceste persoane intr-un compartiment, linga care ti-ar plăcea sa te asezi ?”.

Exista două variante fundamentale de administrare a testului: aceea originala, a lui Szondi, care consta în luarea a două protocoale. Intre cele două protocoale pot fi administrate alte probe, tot proiective ca testul Rochart, TAT s.a.m.d. Aceasta forma este doar o modalitate de a formula ipoteze sau de a gasi niste raspunsuri la ipotezele clinice pe care ni le-am formulat.

Varianta mai laborioasa, consta in a lua 6 – 10 protocoale la 1-2 zile distanta intre ele. Este mult mai diagnostica, ne da indicii despre evolutia tendintelor subiectului.

Este recomadat ca la sfirsitul testului, fie ca este vorba de varianta scurta sau cea lunga, sa se elaboreze ceea ce se numeste testul final, adica din cele 12 fotografii alese ca simpatice îi cerem subiectului s-a aleaga patru care ii sunt cele mai simpatice iar din cele 12 antipatice sa le aleaga alte patru care ii sunt cele mai antipatice.

Urmează realizara experimentului asociatiei factoriale, care consta in a cere subiectului sa construiasca o povestire in legatura cu fotografiile alese la testul final, sau daca avem timp e bine sa cerem subiectului, dupa metoda experimentului asociativ – verbal a lui Jung, pentru fiecare imagine, sa ne spuna ce ii evocă fiecare fotografie. Iata de ce este important experimentul asociativ – verbal: se poate întâmpla ca la fotografia “5h” subiectul sa spuna: ''Este tinar, este elev, locuieste inca cu parintii, toata lumea il iubeste, cind va ajunge la virsta mea ii va lipsi dragostea, poate ca este emotiv, dar daca este asa sunt singur ca se afla inca la inceput etc''. La fotografia “4e” subiectul spune: ''Este la fel de batrin ca mine, apare ca un om cu o profesie liberala, se pot spune multe despre acest subiect, are un aer amenintator dar nu este brutal « . Deci subiectul scoate la lumina, prin procesul identificarii si deplasarii, mecanismele psihice specifice pe care le teoretizeaza psihanaliza. În felul acesta putem intregi informatia despre subiectul respectiv.

Consemnarea si cotarea alegerilor În urma administrării testului rezultă două grupe de fotografii de: simpatice şi antipatice.

alegerile simpatice se simbolizează cu un ''x'' rosu iar cele antipatice cu albastru. Alegerile sunt cotate cu urmatorele 4 semne conventionale: reactie nula sau zero, pozitivă, negativă sau

ambivalentă.

Sistemul pulsional elaborat de Szondi Conform lui Leopold Szondi viata psihica se desfasoara in limitele a 4 vectori sau cercuri instinctuale

(vectorul sexual, paroxistic, schizofrenic si de contact). Fiecare vector cuprinde cite două tendinţe rezulta in total opt. Acesti 8 factori reprezinta 8 trebuinte fundamentale, care sunt comune tuturor oamenilor. Este adevarat ca in cazurile patologice ele inregistreaza un grad de tensiune mai ridicat.

Descrierea succinta a acestor factori: Vectorul sexual homosexualitatea (h) – reprezinta tendinta catre tandrete, feminitate, tendinta de a fi iubit, dezmierdat.

Este vorba de iubirea de tip feminin de a fi cucerit. Dery spune ca, dimpotriva, este o dorinta de contact pasiv, de abandonare fata de obiectul iubirii si exprima nostalgia iubirii materne.

68

Sadismul (s) dimpotriva, inseamna masculinitate, agresivitate, respectiv tendinta sado–masochista. In timp de factorul “h” reprezinta, dorinta de a fi obiectul tandretii, de a fi posedat, de a fi condus, factorul “s” reprezinta agresivitatea masculina , pofta de a ataca, de a stapini, de a conduce, de a cucerii.

Aceste 2 tendinte se gasesc la persoanele de ambele sexe iar in cazuri anormale tendinta catre masculinitate–sadism, respectiv feminitate-homosexualitate este intruchipata in sexul opus. Este anormală la barbatii care prezinta o tendinta homosexuala crescuta, o dorinta de afectiune, de a fi mingiiat, de a ceda, etc.

Daca tendinta feminina, de tandrete este exprimata in “h+”, dimpotriva “h-“ semnifica sublimarea acestei tendinte care se manifesta ca o tendinta culturala. Dupa cum “s+” inseamna tendinta agresiva iar “s-“ inseamna tendinte civilizatoare, combinatia “h+ si s+” inseamna oameni realisti iar combinatia “h- si s-“ oameni irealisti.

In cazul in care este vorba de o alegere puternica, de o relatie plina, “h+” care inglobeaza toate cele 6 alegeri posibile din factorul respectiv, poate sa insemne un veritabil comportament antisocial dar acest lucru este posibil numai in corelatie cu semnificatia celorlalti factori

Vectorul paroxistic cuprinde tendinta epileptioda (e) şi tendinta isterica (hy). Ceea ce este comun celor doi factori este faptul ca înregistreaza o izbucnire, o explozie, dupa o faza prealabila de incarcare: dupa descărcarea paroxistică urmeaza o noua faza de incarcare, apoi o noua faza de acces.

Acest lucru este intilnit si la oamenii normali însa, pentru Szondi modelul paroxistic, al descarcarilor de agresivitate si de afect, il reprezenta boala epileptica. De aceea a si numit unul dintre factori “tendinta epileptoida” (e).

S. Dery arată că cest vector paroximal este o structura de acomodare, periodic incarcata cu energie, care atinge un apogeu, apoi se descarca brusc. Ea mai spune, ca prototipul descarcarii paroximale este evolutia gradata si explozia brusca a unei crize epileptoide - aceasta fiind una din premisele teroetice ale lui Szondi.

Interpretarea factorului “e” este fondata pe ipoteza ca el se raporteaza la controlul si descarcarea energiei agresive si reflecta aspectele care sunt legate de dezvoltarea Supraeu-lui. Factorul “e+” ne arata un Supraeu dinamic, activ, puternic, deci “e+” este un semn de control etic. In copilarie se reduce la o seamă de interdicţii de tipul “nu e voie asta”, “nu face cealaltă''. Sunt mai mici sau mai mari exigentele care ni le impun parintii, dupa aceea, toata viata noastra, in societate, aceste interdicţii nu inseamna altceva decit acordul, autoreglajul in virtutea unor constrângeri pe care noi le introectam sub forma acestui aspect functional pe care il reprezinta Supraeul.

Factorul “e-“ inseamna, dimpotriva, autoncotrol, bunavointa, bunatate dar totodata “e-“ mai are si semnificatia tendintei la rautate, rea vointa, invidie, geloze, nervozitate si explozii agresive, intr-un cuvint un Supraeu slab.

Trebuie retinut ca “e-“ alaturi de “s+” este cel mai semnificativ aspect al “sindromului antisocial” sau “un sindrom de tendinte antisociale”.

Dimpotriva, factorul “hy” reprezinta vanitatea, tendinta de a se evidentia cu orice pret, orientarea catre imbracaminte mai batatoare la ochi, catre extravaganţă. S. Dery o denumeste “nevoia de a-si exprima emotiile intr-un mod mai perceptibil”. Ea dă o interpretare foarte interesanta si spune ca “exista o legatura intre “hy+” (adica intre isteria pozitiva) si orientarea motrica a personalitatii”. In schema personalitatii, o constelatie “hy+” indica o slabiciune a barierei fractionale dintre regiunea afectiva si regiunea motrica, adica persoana are tendinta de a-si exprima afectele la nivel motor, prin gesturi largi, prin exagerari. Factorul “hy+” inseamna tendinta la exhibitionism, de a fi in centrul publicului, de a fi teatral, de a arata mai mult decit este (ceea ce este la Karl Leonhard personalitatea demonstrativa).

Pe de alta parte factorul “hy-“ inseamna teama de exhibitionism, teama de manifestare, de a-si arata deschis sentimentele, teama de a se manifesta in public, fuga de ochii lumii, adica persoana care sta in spate, exact inversul sindromului “hy+”. Persoanele nu vor sa-si exprime sentimentele intr-o maniera perceptibila, ceea ce poate fi semnul unui Surpaeu care functioneaza bine si care domina aceasta nevoie infantila de a satisface narcisist, de o maniera exhibitionista anumite trebuinte. Aceste personae au o rezerva afectiva care nu exclude totusi nevoia unei vieti afective intense. Atit ca ele nu pot si nu vor sa exprime acest lucru, se retin datorita unui Surpaeu care functioneza bine, asa cum un supraeu care functioneza bine exista si la “s+” .

Vectorul schizoform Acest vector include, prin excelenţă, instinctele eului, fiind vorba de trebuinte. El este, dintr-un anumit punct de vedere, vectorul cu semnificatia cea mai bogata pentru ca atit in topica

freudiana cit si in sistemul personalitatii altor psihologi (care au urmat lui Freud) Eul reprezinta instanta care regleaza comportamentul si ne asigura priza cu realitatea, cu lumea inconjuratoare , ne ajuta sa ne integram în mediul nostru de viaţă.

69

Eului, nu ii este nimic strain din pulsiunile personalitatii. El le inglobeaza pe toate: si pe cea sadica si pe cea homosexuala, depresiva etc. In conceptia lui Szondi, constiinta si Eul au semnificatie diferita decit cea din psihologie. Dupa Szondi, vectorul schizoform, desi instinctiv, este unica instanta care intervine cu efect reglator, constient la nivelul personalitatii. Vectorul Eului (schizoform) exprima forma dinamica a pulsiunilor innascute, maniera in care intensitatea acestor pulsiuni le face fie sa devina constientizabile sau să se exprime intr-o forma simbolica - in constiinta - sub forma factoului p - sau să fie integrate intr-o organizare coerenta a vietii psihice, numita Eu - integrarea fiiind functia lui “k-“.

Factorul “p” (paranoiform), dupa Szondi, este partea care indica acea tendinta a personalitatii de a se exprima pe sine in toate actiunile in care este implicata. Se refera la nevoile de comunicare a sistemului personalitatii cu lumea. Functia lui “p” fiind de a largi lumea, facind eul sa inglobeze cit mai multe obiecte in el; el vrea sa desfiinteze pur si simplu limitele dintre subiect si lumea obiectelor de aceea inseamna “productie” in sensul cel mai larg psihanalitic. Adica tendinta de a atribui ceva care imi apartine in interiorul meu obiectelor din afara. Dimpotriva factorul “k” insemna tendinta de a ridica bariere intre sinele meu si structura intima a personalitatii pe de o parte, si lumea obiectelor pe de altă parte. De aceea el reprezinta mai degraba nu o structura proiectiva ci o tendinta narcisista de a mă delimita de obiecte.

“p+” inseamna delimitarea sferei Eului; individul se simte tare, puternic, atotstiutor, crede ca totul este posibil si admisibil, toata lumea este a lui. In cazurile patologice, aceasta tendinta duce la “megalomanie paranoida”: el este nu ştiu care geniu sau personalitate istorică, reformatorul lumii, reprezentantul binelui absolut. Szondi numeste aceasta “inflactie a eului”, adica tendinta de largire a eului pentru a deveni indistinct in raport cu obiectul.

“p-“ inseamna o restringere a sferei eului, persoana se simte si se apreciaza mica, slaba, ignoranta, in raport cu atotputernicia lumii, fiind un sentiment de inferioriate si, bineânteles, legat de aceasta, se dezvolta sentimentul de persecutie, de banuiala. In general subiecţii, cu astfel de sentimente, se considera mai valorosi decit sunt recunoscuti de catre ambianta.

Factorul “k” are tendinta de a mentine integritatea narcisista a Eului. Scopul lui este de a elimina tensiunea din factoul “p”, deci este o forta organizatoare care tinde sa conserve structura Eului. El este cu alte cuvinte “Eul care ia atitudine”, atitudine prin care permite satisfacerea sau refuza satisfacerea unor pulsiuni (exact functia Eului descrisa de Freud in cadrul celei de-a doua topici).

In timp de “p-“ actioneaza prin proiectie, factorul “k+” acapareaza in sine tendintele exterioare pe care le introecteaza, aceasta inseamna ca are loc o interiorizare (introiecţie) a unei insusiri, a unei idei din lumea exterioara, pe are persoana si-o face proprie. Trebuie retinut faptul ca “p-“ functioneaza prin introiectie incorporind lumea, ideile, obiectele din afara, considerindu-le ale sale. Este tendinta de a cuprinde idealul care poate fi formulat in aceste cuvinte: “Vreau sa fiu similar idealului meu”; pe când o alta modalitate de a opera a lui k+ o reprezinta opertropismul (termen inventat de Szondi după care “k+” determină alegerea partenerului de viata, a iubitului, a profesiunii, deci se exprima in alegeri sociale). De asemenea “k” se mai manifesta ca narcisism, autoiubire. El desemnează nu numai ca ma iubesc pe mine dar si faptul ca imi aleg ca prieteni persoanele care imi seamană.

O alta forma prin care se manifesta este egoismul: imi procur mai multe obiecte, valori din afara, pe care mi le insusesc. Egocentrismul: accept lumea numai in masura in care imi este conformă mie, eu fiind centrul universului la care se raporteaza toate celelalte. O alta forma este autismul care se manifesta prin adaptare, retragere, introversie. Aici “k+” se manifesta prin adaptare, adica prin renuntare la atitudinea proprie, persoana cere totdeauna parerea altora, nu ia atitudine in felul in care ar dori si se supune orbeste dorintei altora.

Factorul”k-“ se poate manifesta prin refulare, adica respingerea in subconstient a unor tendinte care nu sunt indezirabile.

Vectorul circular se mai numeste si vectorul de contact pentru ca semnifica contacul subiectului cu realitatea. Factorul “d” exprima raportul tipic anal, de relatie cu obiectele care fac obiectul investiei libidinale.

Trebuie amintit faptul ca potrivit lui Freud, libidoul, energia pulsionala sexuala, inregistreaza o dezvoltare stadiala. Copilul trece prin mai multe stadii in care libidoul este investit in anumite obiecte ale iubirii. Primul stadiu este stadiul oral si corespunde satisfacerii unor trebuinte fundamentale, acea de încorporare (hranire) a obiectului investirii libidinale, reprezentat de sinul matern. Nerezolvarea in cazul acestui stadiu sau mai precis frustrarile care pot exista in acest stadiu pot conduce mai tirziu, in existenta adulta, la unele caracteristici de personalitate care se pot manifesta in asa zisul tip depresiv. Al doilea stadiu este cel anal, de educare a sfincterelor. In aceasta perioada copilul are tendinta de a trata fecalele sale ca pe o valoare proprie de unde si

70

tendinta de retinere, care mai tirziu, viu pastrata, se va transforma in tendinta de a pastra, acumula obiecte, tendinta a carei tenta patologica este avaritia.

Deci simptomele depresive sunt: “d+”: semnifică obiectivitate si simtul realitatii, starea de multumire care se poate referi la situatia sociala;

“m+ exprima capacitatea de fericire echilibrata a unei persoane care se intereseaza de lumea inconjuratoare, care stie sa savureze viata sub toate aspectele ei. Teoretic este vorba de o persoana care se agata, care cauta sa parvina, insa nu intotdeauna aceasta tendinta este si satisfacuta.

“m-“: reprezinta o caracteristica a omului care se detaseaza voluntar de ambianta, se simte parasit, vitregit, solitar, se acomodeaza greu la cerintele sociale, nu are simtul realitatii si nu se misca lejer in sfera ideilor. Astfel de persoane se caracterizeaza prin lipsa unei orientari sigure in fata realitatii. Acest aspect ste in legatura cu frustrarile din stadiul oral al dezvoltarii; libidoului dupa stadiul oral îi urmeaza stadiul anal iar frustrarile din acest stadiu sunt semnificate pentru factorul depresie.

“d”': se caracterizeaza prin inalta pretuire care este acordata obiectelor si este insotit întotdeauna de tendinta de cautare, manipulare activa a obiectelor. Aceasta explica atit pulsiunea de colectionar cit si tendinta de acumulare care se poate exprima prin avaritie.

“d+”: inseamna tendinta de a risipi obiecte, valori, idei. Acestea sunt persoane neglijente, dezordonate, superficiale, cu un sentiment redus al responsabilităţii.

“d-“: inseamna atasament voluntar fata de un obiect, ideal, o profesiune. Subiectii din aceasta categorie sunt susceptibili sa fie extrem de fideli unui obiect odata ce l-au investit libidinal. Ei sunt conservatori, le repugna inovatiile si schimbarile pentru ca nu sunt capabili sa-si investeasca libidoul in noi obiecte. De asemenea, “d-“ inseamna grija fata de obiecte iar in planul ideilor inseamna un tip analitic, sceptic, mereu in indoiala pina la obsesie.

Clasificarea si interpretarea alegerilor Relatiile de alegere pot fi clasificate din punctul de vedere: al cantitatii si al directiei. Sub aspectul cantitatii

avem: reactii goale sau zero, reactii pline si reactii medii, adica acele reactii care implica de o parte si de cealalta 2-3 alegeri.

Trebuie precizat faptul ca reactia goala sau nula inseamna manifestarea pulsionala normala sau anormala, adica ne arata comportamentul observabil. Absenta aproape completa a alegerii reprezinta la factorul respectiv trebuinta pulsionala pe care subiectul o traieste din plin, trebuinta actualmente fiind satisfacuta.

Reactia plina, dimpotriva, reprezinta factorul pulsional cu actiunea cea mai dinamica, reprezinta asa cum spunea S. Dery baza pulsionala subiacenta a comportamentului, adica dupa limbaj szondian, tensiunea acumulata la nivelul factorului care o inregistreaza.

Reactia plina se va manifesta genotropic in alegerile sale, in atitudinile sale fata de viata, adica determina alegerile manifestarile, pe cind reactia nula arata cum procedeaza persoana, cum se dezvaluie modul ei de a proceda ( “p” inseamna proiectie, tendinta de a distruge bariera instituită de eu). In inflatia eului (egodiastolă) exista aceasta tendinta de a incorpora intreaga lume; eul se simte puternic, omnipotent, omniprezent, pe cind “k” reprezinta tendinta de introiectie adica de incorporare din afara in Eu, si de intarire, intr-o maniera narcisista, a acestei bariere).

S. Dery precizează că reactia goala ne arată factorul cu rezistenta cea mai mica, adica factorul care este mereu pe cale sa se descarce. De aceea el si arată maniera observabila in care procedeaza persoana iar reactia plina exprima factorul dinamic, cu incarcatura cea mai mare si care se manifesta genotropic.

Cel de-al treilea tip de reactie, reactia ambivalentă rezulta când subiectul dă cel putin 2 alegeri simpatice si antipatice (2/3; 3/2; 2/2; 3/3; 2/4; 4/2) astfel incit numaratorul si numitorul sa dea cel mult valoarea 6 (pentru ca sunt 6 fotografii din fiecare vector). Intr-un protocol nu pot fi la un loc mai mult de 6 alegeri, fie ca sunt pozitive, fie negative.

Reactiile ambivalente semnifica tendinta pulsionala pe cale de a se descarca. O reactie ambivalenta conduce la ideea unei tensiuni interne, a unei probleme interioare la nivelul persoanei dar in acelasi timp semnifica si o anumita tendinta de autocontrol a tensiunii pulsionale. De aceea raportul intre suma reactiilor zero si a reactiilor ambivalente, in cadrul unui protocol, ne da capacitatea de supracontrol sau autocontrol a comportamentului.

Valorificarea diagnostica a rezultatelor

71

Dupa ce rezultatele au fost inregistrare in foaia de protocol se interpreteaza profilul instinctual al subiectului.

O alegere oarecare din protocol nu se interpretează izolat ci numai in interdependenta cu factorul pereche din cadrul vectorului, si in conexiune cu toate grupele instinctuale. Deci interpretarea unei reactii se face in contextul celorlalte reactii.

Exista o tehnica cu doua profile si una cu 6 – 10 profile. Tehnica cu doua profile apartine chiar lui Szondi insa ea nu este de foarte mare ajutor.

Interpretarea profilului, dupa cum s-a vazut, nu se face din perspectiva teoriei lui Szondi - teoria genotropismului - care nu este valabila ci chiar naiva, reactionara prin presupunerea ei fundamentala că alegerile noastre de toate zilele ar putea fi influentate de un fundament pulsional, de catre asa zisele gene latente sau recisive, ci din perspectiva unor diverse teorii personologice, în special din perspectivă abisală.

Din cele 2 profile, obtinute la interval de 2-3 ore de experimentator psihologul extrage acele constelatii de reactii care sunt contante de la un profil la altul.

De retinut că niciodata nu se intimpla ca un subiect sa dea un protocol identic cu primul a doua oară. Daca se intimpla totusi, putem fii siguri ca este vorba de o tenta accentuat patologica, persoanei normale fiindu-i proprie aceea elasticitate a adaptarii la lumea obiectuala pentru că micile schimbari de fotografii, care au fost alese in acelasi numar pentru un factor, reprezintă un fapt normal. Aceste modificari nu indica probleme, ele sunt normale.

Psihologul pastreaza constelatiile ramase neschimbate de la un protocol la altul si interpretarea o face pe baza acestor invarianti.

Exista in vederea interpretarii protocolului o serie de sindroame tipice care functioneaza ca repere clinice ce au fost confirmate frecvent in practica psihodiagnostica. Aceasta ar insemna un fel de interpretare mecanica apelind la o experienţă clinică sedimentată. Totuşi nterpreatrea subtila se face pe baza semnificatie psihologice a constelatiilor, semnificatie prezentata pe larg in cartea lui S. Dery.

Exemplu: factorul sexual (constelatia “h0” – “h-“). “h0” = subiectul, a descarcat in mod curent, probabil acum, trebuinta de afectiune. Ea practic nu se mai manifesta , nu mai are valoare genotropica, adica nu influenteaza din inconstient alegerile noastre. “H0” repreztina modalitatea observabila de descarcare a unei pulsiuni. Ea arata ca persoana in momentul acesta are tensiunea reprezentata de nevoia de afectiune descarcata si nu se manifesta in plan inconstient ca o forta genotropica ce ar influenta alegerile noastre de toate zilele.

Dimpotriva factorul “s” reprezinta tendinta de a manipula mai curind conceptele, abstractiile decit obiectele caci “s+” inseamna pulsiunea agresiva de a manipula obiectele. Avem in cazul acesta mai degraba trairea ca sentiment axiogen, relatia cu obiectele exterioare, caci anxietatea este definita de catre Freud ca fiind aceea “teama fara obiect”. Anxietatea este in general caracterizata si printr-o anumita avizare sociala, persoana nu incalca regulile, dimpotriva, este grijulie. De exemplu, factorul paroxistic este tendinta epileptoida si se manifesta mai ales sub aspect etic ca Supraeu.

Exista varianta celor 10 protocoale care in conceptia lui Szondi este cea mai adecvata scopurilor diagnostice. În urma prelucrării celor 10 profile se calculeaza suma totala, intr-un tabel centralizat, a reactiilor zero si ambivalente deoarece stim ca raportul dintre reactiile zero si cele ambivalente ne dau un indiciu despre capacitatea de autocontrol a subiectului (raportul dintre suma de reactii zero 'supra suma de reactii ambivalente).

Reactiile zero si ambivalente sunt acelea care releva atit canalele de reducere a tensiunilor cit si supapele adecvate de formare a diverselor simptome.

In continuare se determina tensiunea intravectoriala, adica diferenta de tensiune dintre cei 2 factori ai vectorului dat. De exemplu, sa zicem ca la factorul “s” in urma celor 10 protocoale rezulta “8 hy” si “2 s”. Diferenta este 6. Factorul cu incarcatura dinamica cea mai mare este factorul “h”. În felul acesta aflam tensiunea intravectoriala. Cu cit aceasta diferenta este mai mare cu atit este mai probabil ca factorul cu indicele maxim, adica cu cele mai multe reactii zero sau ambivalente, sa fie relevant prin aspectul genotropic, adica sa determine in cea mai mare masura reactiile subiectului si prin aceasta sa fie cel mai relevant pentru caracterizeaza personalitatii.

Din punct de vedere al semnificatiei diagnostice factorii pulsionali se impart in 2 categori: factori simptomatici si factori radacina. Factori simptomatici sunt cei care genereaza simptomatologia si acestia sunt factorii zero si reactiile ambivalente. Alegerele constante sau aproape constant ambivalente, denota simptome interne. Simptomele externe sunt relevate, asa cum am spus, de reactiile zero.

72

Factorii radacina sunt determinatni ai caraterului sau ai patogenezei. Ei sunt evidentiati prin ansamblul factorilor constanti +/- (si pe baza reactiilor alegerilor constante pozitive sau negative).

In urma determinarii, pentru fiecare factor in parte, a sumei reactiilor pozitive si ambivalente, de-a lungul a 10 protocoale, se obtine o valoare in virtutea careia pot fi separati si factorii simptomatici de catre factorii radacina.

Suma reactiilor ambivalente si zero dă gradul de tensiune al tendintelor factorului in cauza, adica tendinta pozitiva sau negativa.

Factorii simptomatici, adica aceia incarcati predominant pozitiv sau negativ, poseda gradul cel mai ridicat de tensiune a tendintelor, in timp ce factorii radacina gradul cel mai scazut.

Ordonarea factorilor pulsionali dupa gradul de tensiune a tendintelor duce la decelarea factorilor simptomatici separat de factorii radacina. În felul acesta, se ajunge la formula pulsionala care este un raport, o fractie, in care la numarator se scrie initiala factorului simptomatic, adica cel mai incarcat in reactia ambivalenta.

Formula pulsionala completa cuprinde si factorii submanifesti adica factori cu grad mediu de incarcare. De-a lungul a doua protocoale, şi cu atât mai mult pe parcursul a 10 protocoale, se schimba aspectul de incarcare a factorilor.

Aceste aspecte ale variabilitatii le vom discuta pe scurt împreună cu semnificatia lor psihopatologica. “Semnificatia constelatiilor” sau “schimbarilor reactiilor factoriale”, cum numeste S. Dery reactia factoriala

de alegere sau de respingere a pozelor, din punct de vedere clinic, probabil ca este cel mai important aspect in interpretare. Autoarea citată clasifica aceste schimbari astfel:

1) Numarul absolut, respectiv directia alegerilor pozitive sau negative ale unui factor nu se schimba dar se schimba fotografiile care au fost alese, respectiv respinse. Acest tip de schimbari nu produce modificari in interpretare pentru ca reactia ramâne pozitiva/neagativa, indiferent de fotografiile alese sau respinse, avind aceeasi semnificatie psihologică.

2) Variatia in tensiuni sau in distributiia factorilor, in conditiile in care factorul ramine neschimbat. De exemplu: factorul “h” va avea prima oara 3 alegeri si o respingere apoi

patru alegeri si o respingere. Va fi tot o reactie pozitiva. Acesta este un caz dezirabil de suplete in raport cu atitudinea fata de pulsiunea respectiva si este un semn favorabil in psihodiagnoza. Dimpotriva absenta acestor alegeri de balans intr-unul sau altul din factori este o reactie carateristica psihoticilor, gradul maxim de constanta ne fiind carateristic sanatosilor ci, din contra, nevrozelor compulsive sau caracterelor compulsiv rigide.

3) Deplasarea de la pozitiv spre negativ. In aceasta categorie incadram modificarile care comporta o schimbare a directiei factorilor, de la pozitiv la negativ sau la ambivalent sau de la ambivalent la zero sau de la pozitiv la negativ. Aceasta schimbare este specifica populatiei normale.

4) Schimbari de deplasare de la pozitiv la negativ sau ambivalent spre nul si invers de la nul spre pozitiv-negativ spre negativ sau ambivalent. Ceea ce este comun acestor schimbari este o modificare in dinamica trebuintei respective, de o descarcare brusca de tensiune sau, in celalalt caz, de o formare de tensiune pulsionala. Cu cit este mai mare contrastul, cu atât este mai probabil ca eliminarea factorului tensioal sa se faca descarcind trebuinta respectiva intr-un simptom oarecare.; ca atunci cind un pozitiv tensionat trece intr-un negativ tensionat.

Autoarea citată comenteaza asa zisa reactie in oglinda a vectorului, fiind vorba de o schimbare. Iată exemplul factorului P unde configuraţia “e-“, “hy-“ schimbată in oglinda este : e+, hy+ (ceilalti factori capata directia exact inversa in protocolul al doilea). Este vorba de cel mai distinctiv semn al unui proces patologic care are loc in domeniul pulsional respectiv. Daca avem o inversare in oglinda la factorul schizoid “Sch” atunci este vorba intr-adevar de un veritabil proces schizoform, dupa cum o modificare in oglindă a factorului circular ne conduce la prezumtia tulburarii ciclotimice.

TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T. A. T.) Autorul acestui test este Henry Murray. La elaborarea lui a participat şi colaboratoarea sa Cr. Morgan.

Este un test proiectiv de personalitate. Henry Murray este autorul unei teorii originale despre personalitate. In vederea elaborarii acestei teorii el a

întreprins o serie de cercetari intensive, efectuate pe o serie de pacienti ai clinicii de psihologie de la Harvard. H. Murray isi propunea înca din perioada interbelica, 1930, sa elaboreze o teorie originala despre

personalitate, al carui fundament il constituie conceptul de trebuinta, dupa propria sa marturisire, efectuata intr-una din cele mai importante carti ale sale, si care reprezinta sinteza cercetarilor sale “Exploration in Personality”.

73

La baza teoriei sale personologice, asa numeste el teoria sa despre personalitate, stau conceptele lui McDougall despre impuls si teoria psihanalitica (Freud, Adler) si o serie de conceptii novatoare pe care le-a adus in psihologie Jung.

Conceptul fundamental al teoriei sale este conceptul de trebuinta. H. Murray este autorul celor mai originale clasificari a trebuintelor umane. El identifica un numar de 28 de

trebuinte dar opereaza in cadrul TAT-ului doar cu 8 dintre ele. Conceptul de trebuinta este potrivit opiniei sale sursa de dinamism a comportamentului uman, sursa de

energie care asigura atit declansarea activitatii si sustinerea ei dar reprezinta, in acelasi timp, si caracter de vector (directionare a comportamentului)

H. Murray considera biografia unei persoane, comportamentul sau de-a lungul tuturor etapelor importante de timp ca fiind o succesiune de teme complexe adica de episoade.

Ce inţelege Murray prin noţiunea de teme? Tema reprezinta o unitate dinamica intre o trebuinta si conditiile externe care se pot opune sau pot facilita satisfacerea acelei trebuinte. Dintr-o alta viziune, tema reprezinta modul in care persoana percepe influentele mediului. Asa cum trebuintele nu actioneaza izolat ci in interactiune unele cu altele, pe baza principiului subsidialitatii, la fel subsistemele in sistemul personalitatii trebuie privite in interrelatie. astfel incât mai multe teme simple formeaza o tema complexa si astfel succesiunea temelor reprezinta biografia personalitatii.

Conceptia despre personalitate a lui Murray exprima, intr-adevar, influenta psihanalitica in aceea ca autorul vorbeste despre procese primare si procese secundare. Procesele primare sunt reprezentate de catre procesele neuropsihice pe cind procesele secundare sunt procesele psihice. El concepe personalitatea ca un sistem integrat de trebuinte care se obiectiveaza in comportament prin actiunile pe care persoana le desfăşoară intr-o activitate. Actiunile sunt numite actoni care la rindul lor se impart in: verboni si motoni, dupa cum actele se impart in actiuni motorii si verbale. Trebuintele si procese secundare se exprima in comportament intr-un grad variabil in sensul ca doua persoane, manifestind o aceeasi trebuinta, cu aceeasi intensitate este posibil sa aibă comportamente diferite.

Dacă pentru H. Murray, psihanaliza reprezintă doar un punct de plecare în elaborarea teoriei sale personologice şi, ca atare, baza interpretativă a testului nu se limitează la psihologia abisală, în ultimele decenii, în Franţa, Vica Shentoub iar mai apoi elevii sai au fundamentat interpretarea TAT-ului aproape exclusiv pe teoria psihanalitică.

Testul Tematic de Aperceptie isi propune sa dezvaluie unui interpret antrenat anumite trasaturi fundamentale ale personalitatii, fiind vorba de impulsuri, emotii, sentimente, convingeri. Autorul său a intentionat sa elaboreze un instrument care sa evidentieze trebuintele fundamentale refulate pe care subiectul sau bolnavul refuza sa le recunoasca sau este incapabil sa le admita pentru ca pur si simplu nu isi da seama de ele. TAT isi gaseste de asemenea utilitatea in orice studiu aprofundat al personalitatii si in interpretareaa diverselor tipui de dezordini de comportament, in maladii psihologice, psihoze si nevroze.

Aceasta forma este administrabila subiectilor care au depasit virsta de 4 ani, iar intrebuintarea lui este recomadabilă in conjunctie cu alte probe proiective. Altfel poate fi utilizat impreuna cu Rorschach.

Materialul testului Se compune dintr-un set de 30 de planşe, cu ajutorul carora pot fi realizate 4 seturi de planse. Setul contine deci o serie de planse care sunt administrabile tuturor categoriilor de subiecti: barbati, femei,

baieti, fete. Barbatii si femeile sunt persoane care au depasit 14 ani, baietii si fetele sunt cei care au pina la 14 ani. De aceea unele planse sunt administrabile pentru toate categoriile de subiecti, altele au destinatie numai pentru fete, altele numai penru baieti, sau doar pentru barbati ori femei. Exista si o plansa alba.

Plansele infatiseaza diverse teme. Folosind limbajul lui Murray ele infatiseaza anumite conflicte intre trebuintele indivizilor si circumstantele exterioare, pe baza carora este posibil sa se realizeze o serie de povestioare.

Exemple de teme tratate in plansele TAT : Planşa I. Plansa realizarii de sine, infatiseaza un baiat care sta ingindurat in fata unei viori Plansa II. Planşa armoniei sau dezacordului – infatiseaza o scena la arat. Planşa III. Tema necazului, pedepsei , sinuciderii. (pentru baieţi). Nota: Este vorba de semnificatiile cele mai probabile ale planselor care au fost obtinute pe un esantion de

subiecti. Plansa nr. 3 (pentru fete) Fată nenorocita Plansa 4 - Un cuplu in dezacord; un barbat si o femeie care au o discutie Plansa 5 - Stapina sau menajera casei

74

Plansa 6 - Mamă si fiu, amenintarea cu o veste proasta (pentru baieti) etc.

Modul de administrare Testul in sine este un test proiectiv, care prin caracterul ambiguu al planselor stimuleaza proiectia. Subiectul are sarcina sa realizeze istorioare. In efortul de a da o interpretare planselor el ajunge, fara sa

stie, sa ne relateze foarte multe despre propria persoana: dorinte, sentimente, trebuinte, in cea mai mare parte inconstinete. Testul, dupa o frumoasa expresie a lui H. Murray, livreaza experimentatorului un fel de radiografie refuzata a Eului său profund.

Valoarea efectiva psihodiagnostica a primei planse a fost evaluata de Murray, impreuna cu colaboratorii sai pe baza testarii complexe a personalitatii subiectilor care au format esantionul experimental, si care a stat la baza elaborarii teoriei personalitatii. Ei au dat apoi o cota valorii imaginii, dupa calitatea informatiilor pe care T.A.T. A furnizat-o, bine-nteles prin intermediul povestirilor elaborate. Alte teste au participat la descrierea aceloraşi subiecţi cu ponderi diferite.

S-a obtinut pe baze experimentale principiul ca: validitatea interpretarilor este cu atit mai mare cu cit subiectul care interpreteaza plansa are sexul si aproximativ aceeasi virsta cu personajul din plansa (aceasta nu inseamna ca este obligatoriu ca subiectii sa aiba exact aceeasi virsta cu personajul din plansa, testul fiind valid si in celelate cazuri).

Administrarea Trebuie spus ca in functie de sexul şI virsta subiectilor se realizeza un set de 10 planse care este

administrat intr-o prima sedinta. Dupa cel putin o zi se administreaza al doilea set de planse care sunt mai ambigui si care suscita proiectarea unui nivel mai profund al personalitatii.

In cadrul primei sedinte subiectul este asezat confortabil, fie sezind, fie intins pe o canapea, obligatoriu cu spatele catre examinator, exceptie facind psihotocii si copii.

Subiectului i se spune: “Veti face o proba de imaginatie, imaginatia este o forma de inteligenta. Am sa va arat citeva imagini, una cite una, iar d-voastra veti inventa pentru fiecare din aceste imagini o povestioara, o istorie, cit mai bine cu putinta. (Se spune ce a provocat evenimentul reprezentat in imagine.) Veti descrie ce se intimpla in acest moment, ce simt, ce gindesc, personajele respective iar dupa aceea veti indica deznodamintul. Exprimati-va gindurile d-voastra asa cum va vin in minte. Dispuneti de 50 de minute, cite 5 minute pentru fiecare imagine”.

Exista si o alta forma de instructaj, care este aplicabila copiilor si adultilor cu intelect redus sau psihotocilor. In instructajul dat acestor persoane nu se mai precizeaza faptul ca este un test de imaginatie ci pur si simplu le cerem sa inventeze o poveste, intr-un mod asemenator cerut subiectilor din prima categorie.

Dupa ce subiectul a terminat prima poveste, trebuie felicitat bineânteles daca lucrul acesta este justificat, dupa care ii reamintim consemnele, in cazul in care el nu s-a conformat acestor consemne.

Exemplu: “Povestea d-voastra a fost foarte interesanta, insa ati uitat sa specificati cum personajul respectiv a ajuns sa se certe (daca este vorba de o cearta in imagine) cu mama lui, ce a determinat acest conflict si deznodamintul, cum se incheie aceasta poveste”.

In general insa daca lucrurile merg bine, este recomandabil ca examinatorul sa nu intervina pe parcursul desfasurarii probei.

In general validitatea unei istorioare este apreciata foarte rapid prin amploarea ei, lungimea medie a unei povestioare fiind de 300 de cuvinte. Daca povestea este sub 150 cuvinte ea nu este valida in sensul ca nu o putem interpreta.

In timpul cit subiectul povesteste este bine sa notam. Murray spune ca este bine sa avem o stenografa in alta camera care sa auda prin intermediul unui microfon sau printr-un perete subtire. Este acceptat sa se utilizeze si reportofonul, pentru a inregistra povestioara, sau orice alt mijloc cit mai discret.

La a doua sedinta, care poate fi peste o zi dar nu mai mult de 15 zile, nu trebui spus subiectului si nici lasat sa inteleaga ca i se cere din nou sa inventeze povesti. El se poate astepta la aceasta, dar in nici un caz sa nu aiba sentimentul sa se pregateasca, pentru ca el intre timp poate sa citesca ziare, carti si sa-si fixeze in minte anumite sabloane de raspuns, falsificind sau denaturind spontaneitatea obisnuita a povestioarelor si in felul acesta calitatea psihodognostica.

La a doua sedinta i se spune ca desfasurarea va fi aceeasi ca si la prima sedinta, doar ca de data aceasta subiectul va trebui sa dea friu liber imaginaţiei sau ii spunem: “Primele 10 povestioare au fost excelente. Am vrea acum sa vedem daca sunteti capabil sa va indepartati de realitatile banale si sa va lasati imaginatia sa vagabondeze, ca intr-o fictiune, ca intr-o nuvela . Iata prima imagine''.Şi aici exista mai multe serii diferenţiate

75

pe vîrstă şI sex: a, b, c. Cind se trece la a doua serie, functie de nivelul intelectual al subiectilor, de gradul lor de sanatate mentala, explicatia va fi mai speciala.

Dupa administrarea celei de-a doua serii de planse are loc convorbirea sau ancheta finala, este asemenatoare ca si la Rorschach si Szondi. Adica cu acest test noi incercam sa clarificam anumite aspecte legate de sursele ideilor pe care subiectii le-au transpus in povestile lor. Vrem sa stim daca tema dintr-o plansa a decurs din proprie experienta, daca nu cumva ea a decurs din experienta prietenilor, lecturilor, filmelor.

Analiza si interepetarea datelor Exista mai multe curente in interpretarea planselor lui Murray. Exista interpretarea originala a lui H.Murray,

exista interpretarea lui S.Tomkis, interpretarea dupa P.Aron, cea dupa Bella si Vika Schantoub. Noi ne vom axa pe interpretarea lui H. Murray.

Murray spune ca exista posibilitatea ca o persoana cu multa intuitie si cu un nivel de inteligenta deosebit, fara un antrenament special sa reuseasca sa traga o serie de concluzii valabile si importante, daca el ajunge prin tatonare sa patrunda in redutele gindirii subiectului, autorul istorioarelor.

Insa de obicei, in interpretarea datelor este nevoie de o intuitie antrenata. Se pare ca un prim pas in antrenamentul viitorului interpret trebuie sa cuprinda cel putin 50 de

povestioare, dupa acestea de abia se considera ca au fost dobindite unele deprinderi. O intuitie critic antrenata si in acelasi timp deprinderea de a observea, nu le putem dobindi decit prin mentorat, fiind asistati de un psiholog antrenat in interpretare si bine-nteles prin buna stapinire a teoriei psihanalitice, a conceptelor teoriilor ei fundamentale, din perspectiva carora se face interpretarea acestor rezultate.

De aceea H. Murray considera, cu citeva decenii bune in urma, ca viitorul TAT-ului va fi legat de posibilitatea de perfectionare a interpretului –''psihologul, acel instrument, de mult uitat al psihologie'' - cum scria Murray.

In interpretare trebuiesc luate in seama: - În primul rind o serie de date de baza: sex, virsta, daca parintii sunt morti sau divortati, virsta si sexul

rudelor apropiate, frati, surori, profesiunea sa, situatia materiala. - in al doilea rind analiza formala. In aceasta etapa se evalueaza: gradul de intelegere a instructiei de

catre persoana examinata b) gradul de cooperare c) exactitateapercetiei d) aspectul de: coerenta, precizare, concizie si de bogatie a detaliilor pe care le indeplinesc povestirile. e) tonul cu care abordeaza povestirea. f) absenta unor faze ale povestiri, daca lipseste introducerea, deznodamintul sau cuprinsul. Trebuie să insistăm în instructajul preliminar pe ideea: “Nu trebuie sa interpretati plansele ci inventati o

povestioara folosind elementele din cadrul planselor”. g) daca subiectul descrie sau interpreteaza. h) Facem notatii cu privire la limbaj, daca este bogat, sarac, daca lipsesc anumite categorii verbale. De

exemplu, unii se exprima numai prin substantive (tata, fiu, mama), altii pot sa uzeze de adjective, altii de verbe etc.

i) Facem notatii cu privire la lungimea povestioarelor. Se procedează la analiza de conţinut. In aceasta faza se identifica personajul, eroul povestirii cu care subiectul se confunda. Cine este eroul din

povestirea respectiva ? El poate sa fie: -Personajul de care subiectul se simte cel mai interesant, fie ca ii acorda punctul de vedere, fie ca il

descrie amanuntit din punctul de vedere al sentimentelor, actiunilor sale -Personajul cu care subiectul se aseamana cel mai mult, fie ca are acelasi sex, virsta, fie ca are acelasi

statut social, fie ca manifesta aceleasi sentimente -Persoana care apara in povestire de la inceput, joaca un rol principal si este implicat de la inceput in

povestioara. Pot exista si o serie de cazuri particulare de care trebuie sa tinem cont: Este posibil, si nu de putine ori se intimpla, ca subiectul sa se identifice cu mai multe personaje, cu mai

multi eroi, chiar in cazul aceleasi povestiri. Pot sa existe asa numitele “teme-endopsihice”, atunci cind sunt două personaje cu convingeri opuse iar aceasta dovedeste ambivalenta afectiva a subiectului.

Putem vorbi de un eroul principal si de un erou secundar - fapt care exprima tendinte inacceptate, inconstiente bineînteles, tendinte refulate, tendinte conflictule sau rau integrate.

76

Nu rareori se intimpl sa gasiti eroul cu sex opus subiectului si atunci este vorba de o prevalenta a tendintei animei (termen luat de la Jung), contrar sexului subiectului. Adica, mai direct exprimat, subiectul manifesta tendinte feminine sau subiectul fenimin manifesta tendinte masculine.

Eroul poate fi caracterizat, si este de obieci caracterizat, in povestirile subiectilor printr-o serie de criterii si anume: superioritate, care este data de puterea de autoritate, competenta. inferioritate, criminalitate, anormalitate mentala, izolare, dependenta, conflictualitatea.

Odata identificat eroul, in povestirea subiectilor, evaluam urmatoarele: mobilurile, tendintele, sentimentele, adica ce gindesc, ce simt, ce fac acesti eroi.

Trebuie sa notam, tot cu acest prilej: tipul de personalitate, de temperament, maladia mentala de care sufera personajul respectiv, daca subiectul face referire la acest aspect, de asemenea tot ce este exceptional in comportamentul si in manifestari subiectului. Exceptional insemnind aici ceva foarte rar, unic, puternic sau deosebit de slab.

În aceasta faza a investigatiei interpretarii luam in consideratie, pe linga mobiluri, sentimente, si urmatoarele variabile, care sunt evaluate pe o scala cu 5 grade, de la foarte slab la foarte puternic (aceste valori se raporteaza la un tabel de corectie ) : supunerea ( se evalueaza daca eroul este o persoana respectuoasa, admirativa, sau daca manifesta sugestibilitate). De asemenea se ia in consideratie orice acceptare a unei constringeri, a unei singhereli, a unei greutati, insulte sau injurii. Dominarea, se refera la capacitatea de a influenta pe altii, la capacitatea de a administra, conduce, reprima, guverna, constringe, a aresta sau la capacitatea de a seduce, sugestiona, argumenta (in scopul de a convinge pe altii). Acestia sunt indici ai dominatiei. In patologie, o tendinta dominatoare se exprima in idei delirante: de grandoare.

Trebuinta de realizare. In legatura cu aceasta exista foarte multe cercetari, atit cele realizate de Murray cu colab sai cit si cele realizate de unii continuatori, printre care un loc important il ocupa McLelland. Ce este trebuinta de realizare, in copncetia lui Murray ? Este trebuinta de

a muncii cu energie, perseverenta; ea inseamna efort straduinta, centrare pe scop. Semnele, indiciile, din comportamentul personajelor, pe baza carora identificam existenta acestei trebuinte sunt: ii convinge pe altii sa realizeze ceva, sa faca lucrurile cit mai bine posibil, orientarea spre performanta, depasirea obstacolelor, dobindirea unei pozitii privilegiate, zelul, ambitia, capacitatea de a-si invinge lenea, oboseala.

Daca in povestirile subiectilor identificam, la eroi, asemenea caracteristici atunci putem deduce ca aceasta trebuinta este prezenta.

Trebuinta de sprijin, insemana a acorda ajutorul, consolare, incurajare protectie, de asemenea, inseamna placerea de a primi simpatie, mijloace de subzistenta, cadouri utile etc

Trebuinta de solicitudine, capacitatea de a exprima simpatie si bunavointa pentru sentimentele cuiva, a incuraja, a plinge pe cineva, a consola, a ajuta, a proteja, a adora. Aceste aspecte sunt indici ale prezentei acestei trebuinte la eroul, care este figura centrala a povestirii.

Trebuinta de sexualitate, este identificata la eroul principal prin cautarea companiei sexului opus, daca personajul se indragosteste, daca se casatoreste;

Nota. Numai trebuintele aflate intr-un stadiu semnificativ de exprimare le luam in consideratie. Pasivitatea - preferinta pentru destindere, odihna, somn, de asemenea de a ceda altora, contemplare

pasiva, a se simti obosit dupa un mic efort, a fi lenes. Toate acestea ne duc la concluzia ca eroul actualizeaza in povestire o trebuinta activă subiectului, pe care il investigam in privinta pasivitatii.

Agresiunea, poate fi fizica sau verbala. Intr-o prima aproximatie o putem recunoaste dupa comportamentul combativ, revendicativ, distructiv, despotic. Agresivitatea poate sa imbrace: fie o forma emotionala sau verbala, si o identificam prin comportamentul eroului de a urî, de a se infuria, de a se certa, de a blestema, de a deprecia, reproba, critica, blama, a ironiza etc.

Daca agresivitatea este: materiala sau sociala decidem prin faptul ca personajul fie bate, omoara, razbuna, raspunde la insulta, sanctioneaza prin delict fie apara o cauza dreapta fie are o orientare antisociala de a aresta, a rani, a omori, a lupta impotriva propriei tari.

(Putem identifica astfel de indici pentru ca sunt si teme care d.p.d.v.tehnic declanseaza manifestarea unor astfel de aspecte). De asemenea, agresivitatea poate sa fie: distructiva: a ataca, a omori, a sparge, a rupe.

Autoagresivitate. O identificam prin urmatorii actoni: (care sunt actiuni – verbe, aici) a blama, a critica, a se autocritica, autodeprecia, autoblama, a se sinucide pentru o greseala anume ( mai sunt si alte trebuinte ale eroilor).

Emotiile si sentimentele

77

Conflictul - este vorba de indecizie, incertitudine, perplexitatea eroului sau eroilor, opozitia si lupta progresiva dintre impulsuri, conflicte morale, inhibitie.

Versatilitatea emotionala – este exprimata prin instabilitate in sentimente, dispozitii schimbatoare, entuziasm, depresiune, nesuportarea uniformitatii, slaba toleranta la frustrare. De exemplu, daca exista o propozitie in povestire de,forma “Personajul nu are rabdare”, putem sa inferam despre versatilitatea emotionala. Cautarea continua de oameni si experiente, schimbarea profesiunilor, a intereselor, apoi sentimentul de descurajare, daca este identificat un astfel de sentiment prin nemultumire, deziluzie, nenorocire, melancolie , toate sunt indicii ale versatilităţii emoţionale.

Anxietatea, neincrederea si gelozia sunt alte aspecte care trebuie evaluate cu privire la eroul principal.. Tot in aceasta categorie mai trebuie cotate de la -3 la +3 pe o scala urmatori factori interni: eul, idealul eului, narcisismul, cestea fiind instante psihice postulate de psihanaliza

ca intervinind alaturi de trebuinte in declasarea conflictelor. H.Murray mai vorbeste de un “Supraeu integrat”, aici fiind vorba de eul care se poate conforma si de

supraeul in conflict, care exprima criza de constiinta, sentimentul de vinovatie, culpabilitate, depresie. Se mai evalueaza si alte categorii de fenomene psihice si anume: Trasarurile generale, adica starile interne si alte emotii precum: angoasa, creativitatea, conjunctivitatea

respectiv disjunctivitatea (= capacitatea sau lipsa de coordonare a actiunilor sau gândirea. O persoana este conjunctiva atunci cind este concordanţă intre ceea ce supune si cea ce face.) emotivitatea, persistenta efortului, intensitatea acestuia, endocatexia si exocatexia (acestea sunt concepte introduse de H.Murray, şi desemneaza investirea energiei psihice in viata interioara.respectiv în comportamentul extern.

O altă dimensiune a eroului care trebuie evaluată este extraceptia si introceptia (exprima tendinta subiectului de a fi dominat, fie de catre fapte fie de catre sentimente, emotii, adica fie de fapte externe fie interne). Exocatexia si endocatexia se imbina cu introceptia si extroceptia, adica subiectul poate sa manifeste extraceptie si sa fie orientat, sa aiba endocatexie ca orientare fundamentala.

Alte însuşiri de evaluat sunt: Impulsivitataea, deliberarea, proiectivitatea, obiectivitatea ( tendinta de a exterioriza in povestiri, si in general, in comportament trairi profunde; a adauga de la noi, atunci cind observam ceva sau a ne limita la fapte observabile: De aceea unele persoane sunt mai obiective, altele mai subiective. O astfel de dimensiune o gasim si in chestionarul Guilford – Ziemermman. Este vorba de factorul O-obiectivitate.

Radicalismul si conservatorismul trebuie, de asemenea evaluate. Toate aceste variabile se evalueaza cu note de la 1 – 5 si se ia in consideratie modul in care

interactioneaza între ele. Pina acum, ne-am referit la evaluarea acelor aspecte care tin de persoana. Dar s-a spus ca destinul unui

individ (pulsiunile, trebuintele) nu depinde doar de energia interna ci depinde (intr-un limbaj pe care Murray il preia de la K.Lewin) si de presiune, adica de barierele, de opozitia pe care mediul o manifesta fata de indeplinirea, realizarea, trebuintelor noastre.

Exemplu: Eu vreau acum sa plec acasa dar d-voastra nu imi dati voie deci d-voastra reprezentati o presiune externa in raport cu trebuinta mea de a ma odihni, cu trebuinta mea de pasivitate. Deci, pentru a intelege persoana trebuie sa evaluam si exigentele mediului extern, cu alte cuvinte trebuie sa tinem cont si de situatie.

Presiunea externa reprezinta formele care provin din mediu si de cele mai multe ori ele sunt trebuintele altor indivizi care pot sa vina in conflict cu propriile noastre trebiunte.

Aceste presiuni externe le evaluam identificind care dintre elementele obisnuite ale mediului lipsesc.Uneori ele sunt semnificative prin lipsă.

Daca depasesc, sau sunt sub medie, din punctul de vedere al fortei sau al frecventei, se noteaza obiectele si fiintele care sunt introduse de subiect din imaginatie, fără ca ele să existe in imaginea interpretată.

De asemenea, se noteaza trasaturile personajelor cu care eroii vin in contact, adica daca personajele sunt binevoitoare sau ostile. Se noteaza de asemenea referirile la persoanele in virsta, masculine sau feniminine, pentru ca ele de obicei reprezinta imago-urile paterne si materne (adica imagini inconstiente, depozitate in inconstient).

Presiunele externe sunt trebuintele personajelor cu care eroii vin in contact sau lipsa, privarea, pierderea, deposedarea iar acestea sunt situatii care ne dau indicii despre presiunea externa pentru ca ele sunt rezultatul actiunii altor indivizi.

Suferintele corporale carora eroul trebuie sa le faca fata, de exemplu: suferinta fizica, desfigurarea, boala, toate sunt tot presiuniexterne pe care trebuie sa le evaluam pe o scara de la 1–5 din punct de vedere al :intensitatii, duratei, frecventei al gradului de semnificatie.

78

H. Murray identifica 30 de tipuri de presiuni exterioare insa el se refera in mod expres doar la 7 dintre ele, in renumita sa carte (“Exploration in personality”):

afiliatia – daca eroul are mai multi prieteni, daca se afilieaza emotional sau asociativ cu alte persoane. Afiliatia emotionala se refera in special daca eroul este iubit.

agresiunea – este o alta presiune exterioara si poate fi verbala sau emotionala, materiala si sociala. Aici este vorba de agresiunea celorlalte personaje sau ale mediului. Poate sa fie materiala si antisociala sau o agresiune prin care sint distruse bunuri.

dominarea, care se manifesta prin constringerea, restrictia, persuasiunea, seductia manifestata de personaje sau de mediul extern asupra eului.

solicitudinea, privatiunea, pierderea sau respingerea de ordin material sunt alte forme pe care H.Murray le comenteaza. In sfirsit, o chestiune foarte importanta pe care o evaluam este Deznodamintul povestirii. Cu privire la acesta se noteaza daca eroul provoaca sau sufera evenimentele. Intr-un limbaj modern (in

limbajul lui J. Rotter) faptul de a fi efectul sau cauza evenimentelor este exprimat in conceptul de locus of control (locul controlului). Persoana isi justifica reusita sau nereusita prin actiunea factorilor externi, de exemplu prin faptul ca a avut noroc. Cind persoana are un locus control inferior atunci cauzele efectelor sunt in propria persoana. Persoana îşi justifică nereuşita sau reuşita astfel: “Nu am fost destul de…” sau “am fost destul de…” (puternic, curajos, independent, perseverent).

De asemenea, este interesant sa notăm: cum se comporta eroul, prin: disimulare, agitatie, abandon sau triumf in fata greutatilor, cu ce vigoare lupta impotriva fortelor care ii sunt potrivnice, cum face el ca situatia sa evolueze spre deznodamintul, prin impulsivitate sau in mod controlat, dacă este el energic sau este slab, este tenace sau labil, suplu, felxibil, coordonat sau necoordonat, dacă procedeaza cu initiativa sau este inert. Se notează cum se produce deznodamintul: prin actiunea voluntara a eroului sau a anturajului sau lucrurile se aranjeaza de la sine.

Natura deznodamintului. Notăm daca el se produce in conformitate cu motivatia eroului sau dimpotriva, in opozitie, dacă deznodamintul este compormis, adica nu invinge nici mediul nici eroul sau

poate este un esec partial sau total, sau scopul este ratat pur si simplu. In interpretarea testului H.Murray propune 2 postulate fundamentale: 1) Atitudinile eroilor respectiv

trebuintele, starile emotionale si sentimentele reprezinta tendinte ale personalitatii subiectului investigat. Tendintele pot fi trecute, prezente sau viitoare deci ele exprima energia partiala, care temporal este in stare de latenta. Povestirile pot releva deci fortele elementare ale personalitatii subiectului, de care subiectul nu este intotdeauna pe deplin constient, si tocmai datorita fenomenului proiectiei el le scoate la lumina, le obiectiveaza. Toate aceste atitudini ale eroului le putem transfera asupra subiectului testat.

2) Presiunile exterioare trecute, prezente sau viitoare, ale mediului, asa cum sunt ele percepute de catre subiect, exprima viziunea pe care o are subiectul despre lumea

inconjuratoare. Dupa H.Murray, personalitatea este strucurata pe doua nivele si pe 3 straturi. 1. Primul nivel – functional, se exteriorizeaza fara dificultate in comportamentul observabil si reprezinta in

principiu atitudinea subiectului fata de proba si fata de examinator. Exemplu: faptul ca subiectul se uita la mine chiar cu ostilitate si intoarce plansele cu lehamite reprezintă un comportament observabil care se exprima in acest nivel functional.

2. Al doilea nivel functional exprima ideile, proiectele, fantasmele si reveriile subiectului. Aici este vorba mai degraba de un nivel mai profund al personalitatii.

Cele 3 straturi sunt: Primul este stratul profund, el contine tendintele inconstiente, refulate care nu se traduc sau se traduc

foarte rar in acte si la fel de rar se exprima in ginduri. H.Murray vorbeste de o obiectivare diferentiata a continuturilor psihice, adica nu toate ajung sa se exprime in actiuni. Actiunile pot fi calificate drept indicii ai trebuintelor si ale emotiilor interne. Deci o emotie, o trebuinta nu se poate consuma sau satisface decit printr-o actiune: interna (gând) sau externa (actiune)

Stratul intermediar conţine tendinte traductibile in: acte, ginduri, trebuinte cunoscute si afirmate public care dau subiectului nivele de comportament motor.

Continutul istorioarelor apartine nivelului 3 – functional, in timp ce stratul 1si 2 exprima proiecte fanteziste care se exprima rar.

79

Nu intotdeauna variabilele puternice sau slabe, deci cele care le-am notat fie cu 1 fie cu 5, exprimate in povestirile TAT, sunt la fel de slab sau puternic exprimate in comportamentul real al subiectului. In acest sens trebuie sa fim preveniti că adesea TAT-ul releva exact tendinta contrara. Adica uneori ceea ce este exprimat foarte subtil si cu intensitate foarte slaba poate sa aiba o semnificatie foarte puternica in comportamentul subiectului si invers.

Alte interpretari ale TAT-ului Interpretarea lui Tomkis: El propune ca interpretarea sa se faca pe o analiza a fiecarei propozitii

fundamentale. Deci instorioarele sunt impartite in propozitii fundamentale, compuse pe baza urmatoarelor elemente: vectorul, adica tendinta spre un comportament oarecare nivelul, adica functia psihica implicata, conditiile adica starile in care se gaseste eroul: starea psihica, sociala, fizica si functie de caracteristicile eroului.

Analiza povestirilor trebuie sa degaje zonele cu probleme ale subiectului. Aceste zone sunt: familiala, de dragoste, relatii sociale, relatii profesionale, atitudini fata de munca.

Interpretarea dupa P. Aron muta accentul de pe opozitia erou-presiune externa - opozitie pe care am intilnit-o la Murray - in opozitia dintre trebuintele si mecanismele de aparare ale eului care sunt proprii subietului.

Interpretarea dupa Bellak considera subiectul d.p.d.v. a cea ce eul accepta ca este sau ar dori sa fie, in timp ce personajele sunt alte tendinte ale subietului. Interpretarea are următoarele reguli:

-Actiunile contrare ale diverselor personaje sunt alternative ale dilemei interioare in care subiectul se gaseste.

-Fiecare personaj exprima un aspect al personalitatii subiectului. -Dorintele subiectului tind sa fie atribuite unor personaje ale caror caracteristici le justifica cel mai bine. - Cu cit motivatia este mai acceptabila pentru constiinta subiectului cu atit va fi mai mare asemanarea

dintre subiect si personajul din TAT caruia i se vor atribui aceste motivatii. Alte precizari se refara la atitudini stereotipe si superficiale din povestiri si la diversitatea si

incompatibilitatea motivatiilor din povestire, la frecventa de aparitie a temei. La interpretarea lui H. Murray mai trebuie adăugat faptul cheie că din povestirile respective, pe baza

analizelor efectuate privind sentimentele, emotiile, caracteristicile presiunii externe, motivatiile eroului este nevoie să decelam citeva teme fundamentale - teme complexe cu care, privindu-le in relatie, putem reface biografia potentiala a subiectului. Radiografia acelor trebuinte reprimate de catre subiect si care sunt responsabile de determinarea dintr-o zona inconstienta a comportametului sau observabil ne conduce la la adevăratele mobiluri ale conduitei.

80

DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Principii generale ale psihodiagnosticului

1. Diagnosticul psihologic trebuie sa se desfasoare pe baza unei scheme. O schema de diagnostic implica: - ipotezele legate de problema subiectului pe care il investigam, de starea lui trecuta, de cauzele

problemelor cu care se confrunta - precizarea metodologiei cu care abordam cazul respectiv, - pasii pe care ii urmam pentru a obtine o imagine cit mai corecta si mai precisa despre subiectul

investigat. De aceea psihodiagnoza poate fii impartita in : - psihodiagnoza provizorie, in cadrul careia noi formam o serie de ipoteze legate de situatia subiectului,

ipoteze care sunt alimentate de primul contact cu subiectul sau de o serie de date pe care le obtinem din documente (catalog, fisa scolara, fisa medicala), din discutiile dcu parintii, anturajul, colegii etc

- pshodignoza diferentiala

Ipotezele sunt adevarate instrumente de operare in domeniul realitatii psihice, si nu numai, ele sunt cu atit mai pertinente si cu atit mai utile cu cit se bazeaza pe un fond teoretic consistent (caci fondul teoretic in sine, bagajul de cunostinte, constituie un fond de ipoteze latente). De exemplu: un nepsiholog, in fata unei persoane dezorientate, care nu stie de unde vine – incotro se indreapta, este un om complet dezarmat, nu poate sa emita nici un fel de ipoteza dar daca avem cunostinte de psihopatologie ne putem gindi ca are o stare depresiva, la un episod de pierdere a memoriei, sau la alta afectiune, putem formula o ipoteza, dupa aceea prin contact cu subiectul, prin discutii, prin utilizarea altor mijloace putem sa ajungem la diagnosticare.

2. Al doilea principiu este acela al dezvoltarii, acesta este un principiu fundamantal al psihologiei. Persoana daca este copil sau adolescent este intr-o continua evolutie a structurilor sale cognitive, afective iar daca este de virsta a treia cu siguranta ca inregistreaza anumite procese de involutie. Din aceasta cauza diagnosticul este in sine provizoriu si valabil doar pentru o perioada scurta de timp, mai ales la copii. De asemenea el este provizoriu pentru persoanele aflate in tratament si in general pentru acele situatii si etape de virsta care sunt mai mobile in ce priveste starea psihica a subiectilor.

Diagnosticul psihologic provizoriu reprezinta doar o punere a problemei, urmind ca situatia subiectului sa fie clarificata prin ceea ce se cheama diagnosticul psihologic progresiv – adica o data cu administrarea unor probe psihologice are loc adincirea cunoasterii subiectului, pe diverse coordonate si anume:

- coordonate intelectuale, daca problema subiectului este una care are legatura cu capacitatea intelectuala (randament scolar scazut, incapacitatea de a tine pasul cu programa scolara, tendinta de a ramine in urma, incapacitatea de a asimila noile cunostinte pe care le implica schimbarile tehnologice, in cazul persoanelor incadrate in procesul muncii

- coordonate conative, legate de echilibrul emotional – afectiv (emotivitate excesiva, tendinta de a exagera semnificatia evenimentelor, instabilitatea atitudinilor si a sentimentelor fata de diversele aspecte ale realitatii, explozii afective bruste).

3. Cel de-al treilea principiu este acela ca: “Niciodata nu facem abuzuri de teste psihologice ; ele trebuie sa ramâna doar niste instrumente valide, bine minuite, ele nu sunt si solutia problemei, ele sunt calea, metoda”. Atunci cind avem posibilitatea sa cunoastem persoana, prin relatarile ei, prin datele de observatie, prin contactul nemijlocit trebuie sa adoptam o atitudine selectiva fata de probele psihologice. Este, de aceea, mai oportun, in loc sa bombardam subiectul cu tot felul de teste, sa facem o alegere, bine documentata, a metodelor si sa le folosim intensiunea lor, adica sa incercam sa obtinem maximul de informatie prin minim de probe.

4. Aici apare necesitatea unei noi cerinte cu valoare de principiu: “Intotdeauna rezultatele la o proba trebuiesc confruntate , printr-o verificare incrucisata, cu rezultatele la alte probe, cu acelasi specific”.

Ultima faza este faza diagnosticului diferential. Acesta se refera la acel proces de cunoastere psihodiagnostica prin care ajungem sa eliminam alternativele privind etiologia diferitelor

stari psihice, morbide sau dezadaptative, si sa marim gradul de certitudine privind etiologia efectiva a

81

perturbarii respective. De exemplu: pe baza informatiilor obtinute din discutia cu invatatoarea sau cu profesorul, pe baza consultarii documentelor (lucrarile de control, catalogul), pe baza discutiilor cu parintii, atit cit au putut sa fie ei sinceri si nu au denaturat adevarul, pe baza discutiilor cu copilul, a aplicarii probelor psihologice, ajungem la concluzia ca randamentul scolar scazut se datoreaza incapacitatii copilului de a asimila respectivele cunostinte din programa scolara. Atunci apar 2 alternative (ipoteze):

- copilul manifesta un retard mental - copilul prezinta o dificultate tranzitorie; Prin probele psihologice pe care le administram putem face o evaluare corecta a nivelului intelectual si

putem sa ne dam seama daca este vorba de o anumita retardare sau daca este vorba de o anumita situatie provizorie care s-ar putea datora unui anumit ritm propriu de dezvoltare. Pentru ca, atit evolutia proceselor psihice cit si involutia lor nu se produce la toti la fel, este stiut faptul ca functioneaza aici procesul potrivit caruia anumite procese psihice pot sa o ia inaintea altora.

Este chiar normal sa vedem ca inteligenta, in perioada studiului preoperational-operational (dupa 12 – 14 ani) cind se constituie operatiile formale, se dezvolta mai bine in comparatie cu gindirea formala si ipotetico-deductiva, care incepe sa se definitiveze dincolo de 15 – 16 ani.

Potrivit lui Erik Erikson apare criza de identitate care vizeaza, un alt aspect al personalitatii, capacitatea de insertie sociala, capacitatea Eu-lui de a se restructura si structura in conformitate cu exigentele mediului social, deci pe primul plan apare aspectul conativ – trebuinte, interese, motivatii etc.

Urmeaza perioada tineretii: perioada terminarii scolii, casatoria, primul copil – deja aici aspectul subiectivitatilor este acela solicitat si care se dezvolta.

Apoi urmeaza, potrivit lui Erik Erikson si nu numai lui ci si lui Jung, virsta adulta – 40 de ani – cu o criza, este vorba de criza existentiala (poate aparea si o criza sentimentala) care se datoreaza accentuarii perspectivei introvertite in raport cu atitudinea general extrovertita care a dominat pina la aceea virsta; fie ca sunt extrovertiti orientati cate achizitie de bunuri, de valori, de subidentitati. Dupa 40 de ani suntem orientati mai mult catre cele spirituale, incepem sa ne interiorizam, sa ne aplecam catre credinta, Dumnezeu, mergem mai des la biserica, daca suntem la necaz apelam mai des la ajutorul divin – fara sa se modifice locusul, adica fara ca El sa se externalizeze.

In sfirsit, la virstele mai inaintate apar interogatiile, un fel de evaluare a intregii existente, de unde poate sa apara si sentimentul de satisfactie sau dimpotriva de insatisfactie.

Asadar, evolutia personalitatii, a psihicului in general, nu este liniara pe tot parcursul vietii. Avem momente de ridicari si coboriri, cind suntem pe culmile inalte, cind suntem la pamint si in dragoste si in ceea ce priveste succesul profesional si in ceea ce priveste relatiile cu ceilalti dar exista si o calitate intrinseca care se refera la ritmurile proprii in care evolueaza si involueaza diverse procese psihice. La inceput ne lasa asa zisele procese mecanice, adica cele care sunt mai intens relationate cu zestrea biologica (acuitatea vizuala, auditiva, sensibilitatea pragurilor senzoriale s.a.), dupa aceea slabesc in intensitate memoria de scurta durata, apare sindromul amneziei retrograde, dupa aceea capacitatea de invatare (ea se focalizeaza, se specializeaza pe anumite domenii care au fost mai intens solicitate) si apoi, dupa 60 de ani, apare usor involutia intelectuala.

Concluzia. De aceea psihodiagnostica trebuie sa tina seama de toate aceste probleme, pentru un diagnostic corect

(U.Schopu). Trebuie sa cunoastem bine ce se intimpla in fiecare etapa de virsta, ce este specific ei – trebuie sa cunoastem bine “Psihologia virstelor”. De exemplu: daca vedem la un copil de 4 ani ca el nu pronunta corect anumite cuvinte, stiind ce se intimpla in aceasta perioada cu evolutia vorbirii copilului, putem sau nu sa ne ingrijoram intemeiat, in legatura cu aceste semne de dislalie. Dar daca copilul este de 6 – 7 ani si prezinta aceste probleme sau alte forme de tulburare a limbajului? Daca copilul pina in 7 ani este foarte credul–naiv nu trebuie neaparat sa-l suspectam de debilitate mintala ci probabil de o intelegere insuficienta a operatiilor intelectuale, daca insa se intimpla la un copil de 10 – 12 ani deja trebuie sa ne punem serioase semne de intrebare etc.

Diagnosticul diferential trebuie sa se conformeze principiului individualizarii examenului psihologic, principiu pe care l-a atins si “Psihologia muncii” atunci cind s-a vorbit despre sistemele de decizie (acele puncte peste care trec subiectii si dincolo de care decizia secventiala – testele moderatoare). Deci principiul individualizarii examenului psihologic se refera la necesitatea de a adinci cunoasterea subiectului, pe coordonatele care-i sunt specifice structurii sale psihologice, curiculumului sau educational, biografiei sale. El se conformeaza unui alt principiu si anume acela ca succesul intr-o activitate sau alta este multifactorial si la el nu conduce o singura linie, eventual vocationala, ci un ansamblu de posibilitati. Deci succesul la invatatura poate fi obtinut: fie gratie unui nivel intelectual deosebit, exceptie gratie unei supradotari, fie gratie unui nivel

82

intelectual mediu – asa cum se pare ca a avut si Einstein dar la care se adauga dupa cum spune Edison “99% transpiratie”. Deci efortul calitatii, care tine de palierul conativ (motivatia, interesul, capacitatea de mobilizare a energiei, temperamentul etc), deci vom cauta sa descifram persoana o dat functie de probleme, in virtutea problemelor pentru care ea ajunge in situatia de a fi examinata de psiholog, dar si functie de propriul ei specific.

TESTUL LUSCHER Autorul testului este Max Lusher. Pavel Muresan, in cartea sa intitulata “Culoarea in viata noastra”, prezinta destule referinte despre

importanta culorii in viata cotidiană, rezonanta ei afectiva, capacitatea ei de a proiecta prin alegere unele continuturi interne si de asemenea incarcatura social-istorica pe care aceasta o capata in existenta omului precum si semnificatia pe care omul o acorda diverselor culori.

Testul a fost utilizat atit si in domeniul clinic, de catre medicii psihologi, in scopul evidentierii rapide a unor dezordini psihosomatice precum si a altor tulburari ale caror tablou psihogen anticipează suferinţa fizică.

Testul a fost utilizat in Ungaria de catre Merey, in domeniul selectiei soferilor, in domeniul orientarii scolare si profesionale. In tara noastra testul este foarte mult utilizat atit in cabinetele de psihologie clinica, in psihologia industriala a muncii, in orientarea scolara si profesionala.

Este un test rapid, care ne dezvaluie unele tendinte fundamentale in structura persoanei dar si o serie de indepartari de la patternurile psihiofiziologice normale. Fiind un test rapid are si o serie de inconveniente: nu permite un sondaj profund si foarte complex al personalitati, motiv penru care autorul acestui test, dar si alti autori, recomanda recurgerea si la alte teste proiective, pentru aprofundarea unui caz, sau la varianta extinsa a testului, varianta originala. Trebuie adaugat si faptul ca, desi M. Lusher nu a intentionat, o serie de autori au dezvaluit mai tirziu posibilitatea ca acest test sa fie intrepretat dintr-o perspectiva psihanalitica. Asa se face ca testul este considerat un test proiectiv, de alegere a unor culori, la fel ca testul Szondi.

Instructiuni pentru administrare Se etaleaza in fata subiectului intreaga suita de 8 culori, cu un spatiu intre ele, pentru a putea fi distinse cu

usurinta si pe un fond de culoare mai inchis. Îi spunem subiectului astfel: ”In fata d-voastra sunt etalate 8 culori, am sa va rog sa alegeti pe aceea care

in acest moment va este cea mai simpatica, va place cel mai mult”. I se dă recomandarea sa nu se gindeasca la culorile care ii plac in viata de toate zilele ci sa se refere in mod special la culorile etalate in fata lui.

Dupa ce subiectul alege prima culoare, o intoarcem cu fata alba in sus si o asezam departe de suită. Pe urma îi vom spune in acelasi mod: “Acum am sa va rog dintre cele care au ramas sa o alegeti pe aceea care va place cel mai mult” si vom proceda tot asa, rind pe rind, pina cind subiectul alege toate culorile. Daca se intimpla ca subiectul sa manifesta o anumita rezistenta in, sensul ca fie toate culorile ii plac la fel de mult fie ca nici una nu ii place ii vom sugera sa aleaga totusi pe aceea care i se pare ca este mai simpatica decit celelalte.

La sfirsitul protocolării citim, pe spatele cartonaselor, cifrele cu care sunt inscriptionate, acestea reprezentând poziţia fiecărei culori în şirul standard, si le trecem pe o linie orizontala. Culorile sunt numerotate astfel :

1 – albastru 2 - verde albastru 3 – rosu portocaliu 4 – galben 5 – mov 6 – maro 7 – negru 0 – gri

La 2 – 3 minute, maxim, dupa ce subiectul a ales primul protocol, in aceesi maniera vom obtine cel de-al doilea protocol. La al doilea protocol vom avea grija sa precizam ca nu este vorba de un test al memoriei culorilor, ca subiectul poate sa aleaga fie in aceeasi ordine, ca in primul protocol, fie in alta ordine. Important este insa sa aleaga confom preferintelor sale.

Exemplu: 2 3 5 0 4 6 1 7 prima alegere 3 2 0 5 4 1 6 7 a doua alegere

83

Etape pregătitoare pentru interpretarea protocolului 1. Stabilirea grupurilor, de câte două culori, care se repetă de la prima la a doua alegere. 2. Determinarea grupurilor care primesc o interpretare standard din manualul testului : Într-un protocol standard (teoretic) aceste grupuri sunt: ++ culorile care ocupă poziţia 1 şi 2 în şir, numerotarea efectuându-se de la stânga la dreapta ;

Semnificaţia acestui grup este « Persoana doreste să fie sau sa aibă ceea ce semnifică grupul ++ » xx culorile care ocupă poziţia 3 şi 4. Semnificaţia acestui grup este “ Persoana simte că se află în situaţia

semnificată de culorile grupului xx“ . == culorile care ocupă poziţiile 5 şi 6. Semnificaţia acestui grup este “ Persoana considera ca nu este

oportun, nu este potrivit să fie sau să aibă cee ace semnifică culorile grupului ==” Acest grup este numit “situaţia actuală “ deoarece el semnifică, aşa cum deja am arătat, comportamentul pe care subiectul îl considera potrivit in acest moment.

- - culorile care ocupă poziţiile 7 şi 8. Semnificaţia acestui grup este “ Persoana nu vrea sau nu se simte capabilă sa fie sau sa aibă ceea ce semnifică culorile din grupul - -“

+- grupul plus – minus este format din culorile aflate pe primele două poziţii din şir combinate cu cele situate pe ultimele două poziţii. Se numeşte “Problema actuală“ deoarece culorile grupului semnifică combinaţia dintre sursele de anxietate (culorile respinse) şi compensaţiile echivalente (culorile preferate), adică ceea ce Murray a numit temă complexă, respectiv, maniera in care individul face faţă în prezent unor situaţii mai mult sau mai puţin stresante, modul în care trebuind să satisfacă anumite trebuinţe trebuie sa faca faţă unor oprelişti exterioare sau interne.

3. Odata stabilitate grupurile de culori, acestora li se vor ataşa semnificaţiile psihocomportamentale descrise în manualul testului.

4. Evaluarea nivelului anxietăţilor şi compensaţiilor (numărul de « ! ») 5. Evaluarea stabilităţii-instabilităţii sistemului nervos vegetativ ; Calculul indicelui psihoenergetic. 6. Evaluarea grupului muncă 7. Conturarea profilului psihologic de ansamblu.

Dintre cele 8 culori, 4 sunt fundamentale şi reprezinta sau sunt echivalente cu patru tipuri de trebuinte fundamentale (rosu-portocaliu, galben, verde, albastru). Celelate sunt culori derivate (violet, maro, gri, negru).

Prezentarea pe scurt a semnificatiei structurale a celor 4 culori fundamentale 1) Albastrul-întunecat reprezinta adincimea sentimentelor. Acestei culori ii pot fi asociate urmatoarele

carateristici: concentric, pasiv, heteronom, incorporant, sensibil, unificator. Aspectele sale afective: multumirea., linistirea, tandretea, dragostea, afectiunea.

2) Verdele reprezinta elasticitatea vointei; lui ii pot fi atasate urmatoarele semnificatii: concentric, pasiv, defensiv, autonom, posesiv, neschimbabil, retentiv (retinator). Semnificatia sa afectiva este data de urmatoarele adjective: persistenta, incapatinare, afimare de sine, apreciere de sine

3) Rosu-portocaliu=oranj reprezinta forta vointei. I se pot atasa urmatoarele adjective: excentric, activ, ofensiv-agresiv, autonom, locomotor, competitiv, operativ. Corelatele sale afective sunt: dorinta, excitabilitatea dominare, sexualitate.

4) Galben stralucitor reprezinta spontaneitate. Are atasate urmatoarele semnificatii adjectivale: excentric, activ, proiectiv, heteronom, expansiv, investigativ, aspiratii mari. Aspectele sale afective sunt: variabilitatea, expectanta, originalitatea, veselia.

Nota: concentric = preocupat, subiectiv, doar partial sfera se acopera cu cea a introversiei. A fi preocupat subiectiv insemana a fi interesat in mod prioritar de ceea ce reprezinta Eul si propria sa extindere. Excentric inseamna a fi interesat, obiectiv acest termen fiind mai apropiat de extroversiune decit primul de introversiune ; semnifica orientarea catre mediul, preocuparea faţă de oameni si lucruri. Autonomia – inseamna a fi cauza pe cind heteronomia efectul.

In protocoalele normale, ale subiectilor normali, lipsiti de tensiuni, echilibrati, fara conflicte si refulari, culorile fundamentale stau pe primele 4–5 pozitii. Orice indepartare a acestor culori de la pozitia lor normala este un indiciu de dezechilibru. Nu este vorba de un dezechilibru psihic, este vorba de anumite stari de tensiune, stari de stres. Culorile derivate, adică maro, violet, gri, negru sunt sunt considerate culori auxiliare.

84

Preferinta pentru una dintre aceste culori acromatice poate fi considerata ca indicind o atitudine negativa in fata vietii.

Daca culoarea de baza este respinsă, şi astfel situată către sfirsitul sirului, atunci trebuinţa reprezentată de aceea culoare a ramas nesatisfacută, datorita faptului ca circumstantele actuale sunt nefavorabile, iar Eul nu recunoaste oportunitatea acestei satisfaceri. O astfel de trebuinta nesatisfacuta reprezinta o sursa de anxietate, stres, o sursa de stres arata ca aceea persoana este incarcata intr-una din trebuintele fundamentale (semnificata de culoarea fundamentala respinsa). Aceasta trebuinta nesatisfacuta va da nastere unor tulburari psihice sau de natura functionala.

Cînd una din culorile fundamentale este respinsa ii acordam automat semnul minus, ei si tuturor celor care urmeaza (incepind cu pozitia 6). De asemenea, o data ce i-am dat semnul minus o si notam cu A, aceasta reprezentind sursa de anxietate. Sursele de anxietate sunt cu atit mai puternice cu cit avem mai multe culori fundamentale respinse. Daca pe primele pozitii avem una dintre culorile 6, 0, 7 atunci automat acestor culori le vom da semnul plus si le vom nota cu C (simbolul compensaţiilor):

0 7 0 1 5 4 3 2 1 + + + x x = - - - C C C A A A !!! !! ! ! !! !!! Total =12 !

Intr-o astfel de situatie 4, 3, 2 se noteaza cu A iar 6, 7, 0 se noteaza cu C, C reprezentind trebuinte care compenseaza nesatisfacerea trebuintelor fundamentale, respinse.

Deci ele (6, 7, 0) indica un comportament compensator si exprima o anumita atitudine compulsiva, excesiva care nu permite o alta alegere manifestindu-se ca o atitudine generalizata. De obicei pentru a masura intensitatea anxietatilor si compensatiilor culorilor fundamentale respinse (notate cu - ) li se acorda pentru pozitia 6 un semnul exclamarii, pentru pozitia 7 doi « ! » iar pentru pozitia 8 trei « ! ». La fel, se notează cu « C » sursele de compensatie (semnul exclamarii arata gradul de intensitate).

In manualul lui Luscher, pe 1000 de cazuri sunt date procentajele subiectilor care intrunesc de la unu la 12 semne ale exclamarii. Cînd o persoana intruneste maximum (12!) inseamna ca ea trebuie sa faca fata unor puternice surse de stres si ca atare compensatiile la care apeleaza sunt exagerate, indepartate de normal.

Atunci cind in primul protocol numarul de semnul exclamarii este mai mic decit numarul de semnul exclamarii din cel de-al doilea protocol prognoza in legatura cu persoana respectiva este favorabila, adica ea va raspunse in mod eficient la tehnicile psihoterapeutice. Cind in al doilea protocol numarul semnelor de exclamatie este mai mare decit in primul atunci prognoza este defavorabila, tulburarea este mult mai adinca, mai profunda si este posibil ca modificarile in conditiile de mediu sa nu aiba influentele asteptate.

Problema actuala

În conceptia lui Luscher problema actuală este data de grupul ( + -), adica culoarea de pe prima pozitie (marcata cu plus) si cea de pe ultima pozitie (marcata cu minus). Este vorba deci de sursa de anxietate cu care se confrunta persoana si de compensantia prin care ea

incearca sa faca fata acestei dificultati. Ea are o inalta semnificatie psihodiagnostica si la fel ca celelalte grupuri beneficiaza, in manualul lui

Luscher, de tabele interpretative. In legatura cu problema actula, intr-un protocol mediu, cea mai intensa va fi aceea data de prima culoare

si ultima. Functie de protocol mai poate fi interpretata prima cu penultima, a doua cu penultima etc.

Ambivalentele

In mod ocazional este posibil sa intilnim protocoale in care o culoare fundamentala ocupa in primul protocol prima pozitie sau a doua, iar in al doilea protocol (7, 8). De exemplu, rosu in primul protocol sa stea pe pozitia unu si in al doilea protocol pe pozitia 8.

3 1 5 0 6 7 4 2 2 4 1 6 0 4 7 3 Prin acest exemplu este sugerat faptul ca aceasta persoana are o ambivalenta in raport cu trebuinta -

semnificata de culoarea verde, acest lucru fiind o sursa de anxietate. Persoana manifesta ambivalenta si

85

pentru culoarea roşie ceea ce arata o oscilatie a persoanei intre dorinta de a avea propriul destin, de a fi activa, de a avea un efect determinant, cauzativ si intre a doua alegere tendinta de a fi lasata in pace, de a fi supusa cit mai putin solicitarii.

Instabilitatea sistemului nervos vegetativ

Indicii de instabilitate ai sistemului nervos vegetativ apar atunci cind la o extrema se situateaza culorile 3, 4 si la celalata extrema 1, 7; atunci cind 3, 4 se afla pe primele pozitii (3, 4, 2, 5, 0, 6, 1, 7) in acest caz instabilitatea este mai putin grava decit daca culorile 3, 4 ar fi pe ultimele pozitii (1, 7, 2, 5, 0, 6, 3, 4). În acest ultim exemplu există o prevalenta simpatica, deci persoana va consuma multa energie, mult zgomot pentru nimic se va irosi in obţinerea unor rezultate modeste. In cazul acesta, dimpotriva, a intervenit oboseala caci culorile care exprima activismul sunt respinse si pe prima pozitie apare dorinta de a fi lasata in pace, dorinţa de liniste si tendinta de a nega orice solicitare care îi este adresată În cazul acesta instabilitatea este mult mai puternica.

Scoala maghiara de psihologie a produs o extensiune a semnificatiei acestui dezechilibru, Merey este unul dintre autorii care s-au ocupat de aceasta problema dar si altii. El calculeaza asa numitul “indice neuro-vegetativ”.

Indicele neuro-vegetativ sau indicele psihoenergetic este egal cu raportul dintre poziţiile culorilor active (la numărător) si ale culorilor pasive (la numitor). Indicele neuro-vegetativ exprimă echilibrul sau dezechilibrul între latura simpatica si cea parasimatica a sistemului nervos vegetativ. Pentru calculul acestui raport culorile din şir vor fi numerotate de la dreapta la stânga, prima poziţie primind valoarea cea mai mare, adică cea mai favorabilă ,egală cu opt. Echilibrul ar fi semnificat, după unii autori de valoarea egală cu unitatea a raportului menţionat. Orice abatere in sus sau in jos de la cifra 1 ar reprezenta un dezechilibru care ar merge fie catre ergotropie, adica catre cheltuirea de energie prin implicare activă, dinamism, fie catre trofotropie adica apatie, lentoare, încetineală etc.

Rosu si galben exprima o conduita activa Verde si albastru conduita pasiva Verde si rosu, conduita autonoma Galben si albastru conduita heteronoma Rosu si galben exprima conduita de a fi excentric si activ, adica orientata catre lume in timp ce verde si

albastru exprima conduita pasiva si concentrica.

Grupul muncă Trei dintre culorile fundamentale: verde, galben si rosu au fost interpretate, pentru prima data de Max

Luscher apoi si de alti autori, ca reprezintind grupul munca. Verdele exprima elasticitatea vointei, capacitatea de a persevera in ciuda oprelistilor. Rosu - forta vointei adica actiune, eficacitate, energie, vitalitate. Galbenul - satisfactia in munca, capacitatea persoanei de a se proiecta si de a privi inainte spre rezultatele

viitoare ale actiunii. Intr-un protocol ideal acest trei culori ar trebui sa stea impreuna si sa fie situate la inceputul sirului. Daca in

primul protocol culorile sunt la inceptul sirului iar in al doilea protocol la fel, atunci pot putem face o buna prognoza despre modul in care persoana isi va desfasura munca in viitor. Daca in al doilea protocol, grupul respectiv se va destrama atunci prognoza va fi mai mult sau mai putin defavorabila, functie de gravitatea destructurarii grupului.

Prioritatile personale, prin prisma carora individul isi va aborda sarcina, sunt exprimate de culoarea care in acest caz va sta pe prima pozitie.

Daca este verdele atunci scopul muncii, efortului persoanei va fi indicarea aprecierii de sine in ochii sai si in ochii altora.

Daca este rosul atunci persoana simte satisfactie in insasi activitatea pe care o desfasoara adica in insusi efortul pe care il depune ; ea vede munca drept o incercare personala prin care are posibilitatea sa-si masoare propriile capacitati.

Daca va fi galben inseamna ca o persoana va inregistra o satisfactie, crescind pe masura ca va inainta in sarcina.

Epuizarea este semnificata in acest test atunci cind exista o deteriorare a grupului de munca, de la prima la a doua selectie, mai ales pentru rosu si verde. Acolo unde verdele da inapoi, perseverenta este cea care pune probleme, adica tenacitatea, capacitatea de a persevera vor ceda in fata obstacolelor.

86

Cind este rosu, inseamna ca rezistenta la suprasolicitare, la efort, este cea care impiedica performanta in munca.

Daca este galben inseamna ca persoana se descurajeaza repede si isi pierde repede satisfactia in ceea ce face.

Prezentarea pe scurt a intelesului culorilor Gri (0) – este o culoare neutra, este un fel de pamint al nimanui. Cei care aleg pe prima pozitie aceasta

culoare vor sa se separe de orice, sa ramina liberi si neimplicati adica persoana nu vrea sa participe la actiune, vrea sa stea deoparte, nu vrea sa fie implicata in nici un fel de actiune. In aceasta pozitie griul este in intregime compensator deci este vorba de a ameliora anxietatea traita ca urmare a nesatisfacerii trebuintelor fundamentale, semnificate de culorile fundamentale respinse - printr-o atitudine de neimplicare. Deci griul devine semnificativ (ca semnificatie psihologica) in momentul cind migreaza catre inceputul sirului.

Albastrul (1) – reprezinta calmul complet, linistitor asupra SNC, reprezinta granitele pe care persoanele le construiesc in jurul lor. Persoana care alege albastrul pe primul loc va tinde catre liniste catre o situatie relaxata, netulburare, unitate si siguranta. Deci liniste, pace, armonie, multumire, inseamna aceasta culoare pe pozitia intii. Daca este ales pe pozitiile 6, 7, 8 semnifica desfacerea legaturilor, tulburarea echilibrului, a linistii, subiectul va fi tentat sa evadeze in plan mental intr-o activitate compensatorie el va avea un comportament nelinistit fara pace si cu o oarecare agitatie mentala, se va concentra greu si va avea dificultati in invatare.

Verde (2) – este de fapt un amestec, in cazul testului, de albastru cu galben, el corespunde simbolic capacitatii de a persevera si cind este situat pe pozitiile 6, 7, 8 semnifica o slabire a rezistentei precum si o depreciere a statutului sentimente de inferioritate, persoana se simte depreciata si putem suspecta anumite disfunctii ale cordului si in general ale sistemului circulator. Daca verdele este respins si este compensat de rosu semnificatia va tinde catre o anumita stare de iritare, de nerabdare, pierderea controlului de sine. Aceasta combinatie va insemna o considerabila impetuozitate si tendinta la izbucniri intolerabile.

Rosu (3) – energie, activism. Daca este respins e vorba de epuizare, golire, suprasolicitare, tendinta la iritabilitate, lipsa de vitalitate, persoana percepe situatia ca insuportabila, se simpte cu alte cuvinte depasita.

Galben (4)– este cea mai stralucitoare culoare din test, poate fi asociata cu culoarea luminii zilei, de aceea inseamna activism, expansivitate, larghete. Pe prima pozitie poate sa insemne o anumita nota de superficialitate. Acolo unde galbenul este puternic subliniat, fiind pe prima pozitie, persoana are tendinta de a se proiecta in viitor, de a gasi o cale de salvare imaginara si de a cauta schimbarea de dragul schimbarii. Daca este respins atunci inseamna ca asteptarile persoanei au fost dezamagite, deci in afara de dezamagire sentimentul major este acela al descurajarii, neincrederii, suspiciunii fata de altii si fata de intentiile lor.

Violetul (5)– este un ameste ce albastru si rosu. Persoanele mature mental il vor situa catre mijlocul sirului si cu cit este situat catre sfirsit inseamna capacitatea de a judeca lucrurile la rece. Cu cit este catre inceputul sirului este vorba de o imaturitate atit comportamentala, afectiva cit si glandurala. Poate fi suspectata o disfunctie tiroidiana. Deci este firesc pentru copii si prima parte a adolescentei ca violetul sa se afle in primele pozitii, in cazul persoanelor tinere si adulte situarea pe prima pozitie inseamna imaturitate dar si homosexualitate, alcoolicii facind si ei aceasta alegere. Deci persoanele care intr-u fel sau altul sunt rezidente in stadiul oral exprima o anumita imaturitate a libidoului care se intoarce cu nostalgie mereu si mereu in stadiul oral.

Maro (6)- este un amestec de galben si rosu. Cind este ales pe primele pozitii poate sa semnifice fie dezradacinare fie faptul ca propriul corp a ajuns obiect de contemplatie deci el fizic ajunge prin egodiastolizare, folosind termenul lui Szondi, prin umflarea acestei dimenisuni ajunge sa domine viata psihica a persoanei. Fie ca este preocupata excesiv de trebuinta de confort, de relaxare, fie ingrijorata de propria sa sanatate, fie o excesiva trebuinta de confort. Atunci cind nu este compensatorie, cind culoarea maro este asezata in prima pozitie semnifica compensarea respingerii unor culori fundamentale atunci semnificatia ei de diagnostic este mult mai profunda.

Negrul (7) – este negarea culorii. Situat pe prima pozitie reprezinta negativism, tendinta de a se exalta impotriva vietii, a mediului, in orice caz extremism in comportament.

Ca o concluzie, putem sa spunem ca aceste culori neutre cind sunt impinse pe primele pozitii capata semnificatie psihologica mai accentuata. La fel si culorile fundamentale pe masura ce migreaza catre sfirsitul sirului capata o semnificatie psihopatologica mai acuta.

Exista modalitati de administrare a acestui test pe calculator, prin existenta unor programe care structureaza in forma algoritmica toate etapele administrarii si intrepretarii testului.

87

88