1
CURTEA DE APEL IAȘI
Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398
telefon 0232-235033, 0332-403827, fax 0232-255907, 0232-217808
e-mail [email protected], operator de date cu caracter personal nr. 3067
R O M Â N I A
SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. 1307/A/09 aprilie 2019
Minuta
întâlnirii trimestriale de practică neunitară în materie penală
care a avut loc la sediul Curții de Apel Iași
la data de 29 martie 2019, ora 1200
trimestrul I al anului 2019
Cuprins
1. Dacă, în situaţia în care, faţă de un minor, s-a dispus măsura educativă a asistării zilnice
pe durata sa maximă, de 6 luni, instanţa învestită cu judecarea unei infracţiuni
concurente este obligată, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c Cod penal,
să aplice o măsură educativă privativă de libertate sau poate menţine măsura
educativă a asistării zilnice pe 6 luni, astfel cum a fost aceasta dispusă anterior
(Judecătoria Iași) ................................................................................................................. 2
2. Este obligatorie, în cazul în care se dispune condamnarea inculpatului cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului obligaţia prevăzută
la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, să se indice numărul exact numărul programelor
care trebuie urmate de către condamnat? (JUDECĂTORIA IAȘI) .............................. 8
3. Soluţionarea cererii de studiere a dosarului de urmărire penală în cauzele având ca obiect
„contestaţie privind durata procesului penal” – art. 4881 Cod procedură penală, în
faza de urmărire penală. Organul judiciar care dispune: judecătorul de drepturi şi
libertăţi sau procurorul (JUDECĂTORIA IAȘI) .......................................................... 13
4. Cooperare judiciară internaţională în materie penală. Refuz de predare a unei persoane
condamnate în privinţa căreia este emis de către instanţele române un mandat
european de arestare în vederea executării pedepsei închisorii. Recunoaşterea de
către autorităţile străine a hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de
instanţele române şi preluarea executării pedepsei de statul străin. Necesitatea
retragerii mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române
(JUDECĂTORIA PAȘCANI) .......................................................................................... 18
2
1. Dacă, în situaţia în care, faţă de un minor, s-a dispus măsura educativă a asistării
zilnice pe durata sa maximă, de 6 luni, instanţa învestită cu judecarea unei
infracţiuni concurente este obligată, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin. 3
lit. c Cod penal, să aplice o măsură educativă privativă de libertate sau poate
menţine măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, astfel cum a fost aceasta
dispusă anterior (Judecătoria Iași)
Materia: Penal
Subcategoria: Infracţiuni
Obiectul din
ECRIS:
Actul normativ
incident: Codul penal: art. 114 , art. 123
Prezentarea
problemei
juridice, cu
arătarea situaţiei
de fapt:
Judecarea unui inculpat minor pentru o infracţiune concurentă
ulterior pronunţării unei hotărâri prin care i s-a aplicat măsura
educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe 6 luni
Legislaţie
incidentă:
Art. 114 Consecinţele răspunderii penale
(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta
cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de
libertate.
(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură
educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură
educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de
comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită
este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Art. 123 Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative
neprivative de libertate (1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a
măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut
de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de
libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în
cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate
cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această
dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau
a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuiește măsura educativă neprivativă
3
de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative
de libertate săvârșește o nouă infracţiune sau este judecat pentru o
infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi
maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă
neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă
de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin.
(3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina
minorului ori sporește condiţiile de executare a celor existente.
Doctrină: Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, ediția a 5-a, Ed. CH Beck,
București, p. 611.
Decizii ale
Curţii
Constituţionale,
CEDO, CJUE:
Practica ÎCCJ şi
a altor instanţe:
Practica
instanțelor
arondate:
1.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere
(JUDECĂTORIA IAŞI)
a) Într-o primă opinie, s-a apreciat că, într-o atare situaţie, instanţa este obligată ca,
independent de limita de pedeapsă pentru acea infracţiune, respectiv şi în cazul în care acea
infracţiune ar fi pedepsită cu o pedeapsă sub 7 ani închisoare (de exemplu, furt simplu), să aplice
o măsură educativă privativă de libertate, în baza art. 123 alin. 3 lit. c) Cod penal.
În motivarea acestui punct de vedere, s-a arătat că dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c) Cod
penal au un caracter special faţă de cele ale art. 114 Cod penal, astfel încât, într-o atare situaţie,
nu mai trebuie respectată condiţia din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal, relativă la limita de
pedeapsă.
b) Într-o a doua opinie, s-a arătat că instanţa care judecă o infracţiune concurentă,
comisă de către un minor căruia i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pentru o durată
de 6 luni, nu poate aplica o măsură educativă privativă de libertate, decât atunci când pedeapsa
4
pentru vreuna dintre cele doua infracţiuni, fie cea pentru care iniţial se aplicase măsura educativă
neprivativă de libertate, fie cea pe care o judecă instanţa, este mai mare de 7 ani închisoare, fiind
obligatorie respectarea condiţiei din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal relativă la limita de
pedeapsă.
Prin urmare, dacă nici una dintre infracțiunile concurente nu are o limită de pedeapsă mai
mare de 7 ani închisoare, instanța este obligată să mențină asistarea zilnică pe 6 luni, iar dacă
una dintre infracțiunile concurente este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 7 ani închisoare,
instanța poate fie să mențină măsura asistării zilnice pe 6 luni fie să aplice, în baza art. 123 alin. 3
lit. c Cod penal, o măsură educativă privativă de libertate.
S-au adus următoarele argumente:
- dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c) Cod penal nu se referă în mod expres (spre deosebire
de cele ale art. 123 alin. 1 lit. c Cod penal) la situaţia în care, faţă de acelaşi inculpat s-a dispus
anterior, măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă, pentru
că, în baza art. 123 alin. 3 lit. c Cod penal, instanţa poate dispune aplicarea unei măsuri educative
privative de libertate şi atunci când minorului îi fusese anterior stabilită o altă măsură educativă
neprivativă de libertate şi nu numai în situaţia în care i se stabilise măsura asistării zilnice pe o
durată 6 luni.
Prin urmare, această situație a aplicării anterioare, pentru o infracțiune concurentă, a
măsurii educative a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, nu a fost reglementată expres.
Or, în contextul în care nu există o reglementare expresă, s-a apreciat că minorul care este
judecat pentru două infracțiuni concurente, în dosare distincte, trebuie să se afle în aceeași
situație în care se află minorul care este judecat pentru doua infracțiuni concurente în cadrul
aceluiași dosar, pentru că situația sa, sub aspectul comiterii infracțiunilor este identică,
reclamând un tratament identic.
Nu există o justificare pentru care, în mod automat, obligatoriu, minorul care este judecat
ulterior, într-un dosar distinct, pentru o infracțiune concurentă, să fie exclus de la posibilitatea
ca, pentru întreaga activitate infracțională să îi fie aplicată o măsură educativă neprivativă de
libertate, posibilitate pe care ar avea-o dacă infracțiunile concurente ar fi făcut obiectul aceluiași
dosar penal;
- în ceea ce privește textele art. 114 alin. 2 Cod penal ţi art. 123 alin. 3 Cod penal, nu se
poate reține decât o succesiune a acestora, nu și un raport de la general la special. Astfel, în
dispozițiile art. 114 alin. 2 lit. a) Cod penal este reglementată situația minorului care a mai
5
săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a
cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, respectiv
”recidiva” minorului, care permite instanței să aplice o măsură educativă privativă de libertate.
Or, art. 123 alin. 3 lit. c) teză finală are în vedere situația în care minorul este judecat
pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior. Prin urmare, ambele texte au în vedere situația
pluralității de infracțiuni și nu poate fi decelat nici un gen proxim sau o diferență specifică,
pentru a permite stabilirea unui raport de la general la special între aceste norme.
- în art. 114 alin. 2 Cod penal, s-a stabilit că numai în situația ”recidivei” minorului se
poate (nefiind nici măcar într-o atare situație obligatoriu) aplica o măsură educativă privativă de
libertate, nu și în situația concursului de infracțiuni, pentru cazul în care minorul ar fi judecat
distinct în două dosare, pentru infracțiunile concurente. Or, a aprecia că în situația în care pentru
una dintre infracțiunile concurente s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării
zilnice pe o durată de 6 luni, instanța, judecând o infracțiune concurentă, în mod obligatoriu
trebuie să aplice o măsură educativă privativă de libertate, înseamnă a adăuga la lege, creând, pe
cale de consecință, o nouă situație de aplicare a unei măsuri educative privative de libertate, de
data aceasta, obligatorie. În concret, minorul care este judecat pentru infracțiuni concurente, în
două dosare distincte, ar avea o situație mai grea decât cel care ar fi comis o infracțiune în
condițiile art. 114 alin. 2 lit. a) Cod penal.
- ca și argument de doctrină, această opinie a fost promovată și în literatura de
specialitate, Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, ediția a 5-a, Edit. CH Beck, p. 611, în
care se precizează: „dacă măsura asistării zilnice a fost dispusă pe durata maximă de 6 luni
pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul
este judecat pentru o infracțiune concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune, înainte de majorat,
instanța va putea:
să înlocuiască măsura asistării zilnice cu măsura internării într-un centru educativ
sau într-un centru de detenție, dacă există vreuna din ipotezele art. 114 alin. 2 Cod
penal;
să mențină măsura asistării zilnice dispuse pe durata maximă dacă infracțiunile
sunt concurente și nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 114 alin. 2 lit. b
C:pen cu privire la limita de pedeapsă pentru cel puțin una dintre infracțiunile
concurente, iar în cauza pendinte legea prevede pentru infracțiunea care face
obiectul judecății pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani sau amenda.
6
1.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
a. Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei:
În cazul în care un minor, căruia i s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a
asistării zilnice pe durata maximă de 6 (şase) luni, este judecat ulterior pentru o infracțiune
concurentă, este obligatorie înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării
zilnice cu o măsură educativă privativă de libertate în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente este închisoarea de 7 ani sau mai mare
(condiţie prevăzută de art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal).
Caracterul obligatoriu decurge din folosirea sintagmei dispune (art. 123 alin. 3 Cod
penal) şi din imposibilitatea obiectivă de a dispune fie prelungirea duratei măsurii educative luate
iniţial fie înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate luate iniţial cu o altă măsură
educativă neprivativă de libertate mai severă, întrucât faţă de minor deja este dispusă măsura
educativă neprivativă de libertate cea mai severă pe durata sa maximă.
Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu închisoarea de 7 ani
sau mai mare
1.2. Argumente suplimentare aduse la şedinţa din 29 martie 2019 în privinţa
punctelor de vedere exprimate de instanţa de trimitere
În susţinerea punctului de vedere că măsura educativă a asistării zilnice pe durata
maximă poate fi menţinută şi în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunile concurente este închisoarea de 7 ani sau mai mare sau detențiunea pe viaţă, s-a
arătat că soluţiile prevăzute de art. 123 alin. 3 Cod penal sunt soluţiile care pot fi dispuse, nu sunt
obligatorii, limitative şi nu exclud menţinerea măsurii educative neprivative de libertate cea mai
severă pe durata sa maximă. Textul legal precitat este un text de orientare, de exprimare a
principiilor de agravare a răspunderii penale a minorului.
În plus, art. 114 Cod penal folosește sintagma „se poate lua o măsură educativă privativă
de libertate”, ceea ce imprimă un caracter facultativ soluţiei de luare a unei măsuri educative
privative de libertate.
7
Se poate reţine şi o lipsă de reglementare în conţinutul art. 123 alin. 3 Cod penal,
respectiv a situaţiei în care inculpatului minor i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe
durata sa maximă. Pe cale de consecinţă, nu trebuie adăugat la lege în defavoarea minorului (de
exemplu, art. 123 alin. 1 Cod penal impune o înlocuire a măsurii educative neprivative de
libertate cea mai severă pe durata sa maximă cu măsura educativă privativă de libertate a
internării într-un centru educativ).
Modalitatea de acţiune a organelor statului care conduce la judecarea inculpatului minor
în dosare distincte nu este imputabilă minorului şi nu poate impune un tratament sancționator
mai greu comparativ cu situaţia unui minor care ar fi judecat în acelaşi dosar pentru toate
infracţiunile concurente.
A accepta punctul de vedere contrar înseamnă şi a nu lăsa posibilitatea judecătorului de a
face o individualizare a măsurii educative pe care urmează a o aplica. Se impune a fi avut în
vedere şi scopul măsurilor educative.
În sens contrar, s-a invocat că potrivit concepției noului Cod penal fiecare infracţiune
săvârşită trebuie să îşi găsească reflectarea în cuantumul pedepsei (spor fix şi obligatoriu) sau al
măsurii educative, în situaţia în care acestea nu ating nivelul maxim prevăzut de lege (de
exemplu, este deja aplicată pentru una dintre infracţiunile concurente pedeapsa detențiunii pe
viaţă sau deja este aplicată, printr-o hotărâre anterioară, măsura educativă privativă de libertate
pe durata sa maximă).
1.3. Rezumatul soluţiei însuşite
Unanimitate: Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu
închisoarea de 7 ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6
luni va fi menținută.
Majoritate calificată: Dacă cel puţin una dintre infracțiunile concurente este pedepsită
cu închisoarea de 7 ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6
luni poate fi menținută sau poate fi înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate.
1.4. Argumentele soluţiei însuşite
a. Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu închisoarea de 7
ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6 luni va fi menținută,
8
fiind obligatorie respectarea condiţiei din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal relativă la limita de
pedeapsă (închisoare de 7 ani sau mai mare sau detenţiunea pe viaţă).
b. În sprijinul opiniei majoritare potrivit căreia dacă cel puţin una dintre
infracțiunile concurente este pedepsită cu închisoarea de 7 ani sau mai mare sau detenţiunea pe
viaţă, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6 luni poate fi menținută sau
poate fi înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate au fost însuşite argumentele
expuse în studiul întocmit la nivelul Judecătoriei Iaşi (a doua opinie).
Soluţiile prevăzute de art. 123 alin. 3 Cod penal nu sunt limitative şi nu este exclusă,
raportat şi la dispoziţiile art. 114 Cod penal, menţinerea măsurii educative neprivative de
libertate cea mai severă pe durata sa maximă.
2. Este obligatorie, în cazul în care se dispune condamnarea inculpatului cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului
obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, să se indice numărul exact
numărul programelor care trebuie urmate de către condamnat? (JUDECĂTORIA
IAȘI)
Materia: Penal
Subcategoria: Infracţiuni
Obiectul din
ECRIS:
Actul normativ
incident:
Codul penal: art. 85 alin. 2; art. 93 alin. 2;
Legea nr. 253/2013: art. 53 alin. 1
Prezentarea
problemei
juridice, cu
arătarea situaţiei
de fapt:
Ca urmare a desfiinţării unor sentinţe penale pronunţate de
Judecătoria Iaşi, s-a constatat că instanţa de apel, în cazul unora dintre
aceste condamnări cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, a dispus ca persoana condamnată să execute un singur
program de reintegrare socială. Practica Curţii de Apel Iaşi fiind
recentă, nu putem indica motivele desfiinţărilor, situaţia fiind
identificată ca urmare a comunicării extraselor deciziilor instanţei de
apel.
Legislaţie
incidentă:
Art. 85 alin. 2 Cod penal:
Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii:
…
9
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare
socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în
colaborare cu instituţii din comunitate.
Art. 93 alin. 2 Cod penal:
Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe
dintre următoarele obligaţii:
…
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare
socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în
colaborare cu instituţii din comunitate.
Art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013:
Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în
a cărui circumscripție locuieşte persoana care trebuie să frecventeze
unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia
hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei,
programul sau programele care trebuie urmate, precum şi, dacă este
cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în care urmează să
aibă loc acestea, comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul
hotărârii, precum şi decizia sa.
Doctrină:
Decizii ale
Curţii
Constituţionale,
CEDO, CJUE:
Practica Î.C.C.J.
şi a altor
instanţe:
Practica
instanțelor
arondate:
2.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere
(JUDECĂTORIA IAŞI)
a) Într-o primă opinie, majoritară, inclusiv sub aspectul soluţiilor pronunţate în
hotărârile Secţiei penale a Judecătoriei Iaşi, s-a apreciat că, în cazul în care se dispune
condamnarea inculpatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune
condamnatului obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, să nu se indice numărul
exact al programelor care trebuie urmate de condamnat (1, 2, 3, …), ci să se apeleze la formula
din Codul penal: „unul sau mai multe programe”.
10
Motivele care stau la baza soluţiilor pronunţate la Judecătoria Iaşi sunt cele prevăzute în
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Potrivit art. 57 cu referire la art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013: „Consilierul de
probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripție locuieşte persoana care
trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia
hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul sau programele
care trebuie urmate, precum şi, dacă este cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în
care urmează să aibă loc acestea, comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul hotărârii,
precum şi decizia sa”.
Întrucât pe parcursul procesului penal inculpatul nu este evaluat de către un consilier de
probaţiune, iar raportul de evaluare nu este obligatoriu (în unele cazuri fiind chiar imposibil de
efectuat dacă inculpatul este plecat şi a recunoscut învinuirea prin înscris autentic), instanţa nu
are posibilitatea obiectivă de a aprecia câte programe de reintegrare socială sunt necesare
atingerii scopului prevăzut la art. 3 din Legea nr. 253/2013 („asigurarea echilibrului dintre
protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi
menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea
penală”).
Consideră că evaluarea inițială a persoanei condamnate de către un consilier de
probaţiune, după rămânerea definitivă a hotărârii, poate identifica mai multe nevoi şi riscuri ale
persoanei condamnate şi, astfel, necesitatea includerii în mai multe programe de reintegrare
socială. Pe de altă parte, există posibilitatea ca unele programe de reintegrare să apară pe
parcursul termenului de încercare şi să corespundă unei nevoi de reintegrare a persoanei
condamnate, dar în care condamnatul să nu poată fi inclus dacă se limitează de către instanţă
numărul programelor pe care condamnatul este obligat să le urmeze.
b) Într-o a doua opinie, se apreciază că, în cazul în care se dispune condamnarea
inculpatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului
obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, este obligatoriu să se indice numărul exact
numărul programelor care trebuie urmate de către condamnat.
În sprijinul acestei opinii, s-a arătat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
este o măsură de individualizare judiciară a pedepsei, constând în suspendarea executării
pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere, termen în care persoana condamnată
11
este supusă unor măsuri de supraveghere şi trebuie să respecte unele obligaţii stabilite de instanţa
de judecată. Obligaţiile trebuie să aibă un caracter cert, numărul programelor de reintegrare
trebuie să fie stabilit de instanţa de judecată şi nu de serviciul de probaţiune, care nu se
circumscrie noţiunii de „instanţă” în accepţiunea Curţii E.D.O.
Atâta vreme cât individualizarea judiciară a pedepsei este în competenţa instanţei, din
perspectivă convenţională, numărul programelor de reintegrare nu poate fi lăsat la latitudinea
unui serviciu de probaţiune (în condiţiile în care diferenţa poate fi una semnificativă, nefiind
totuna ca o persoană condamnată să fie obligată să urmeze un program de reintegrare sau toate
programele de reintegrare, de exemplu, iar consecinţele sunt directe în planul răspunderii
penale, din perspectiva posibilităţii revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
în condiţiile art. 96 alin. 1 Cod penal. Numai instanţa care individualizează executarea pedepsei
prin aplicarea suspendării sub supraveghere poate să stabilească, în concret, faţă de situaţia
persoanei condamnate, dacă aceasta se poate îndrepta urmând unul sau, dimpotrivă, un număr
determinat de programe de reintegrare, analizând posibilităţile concrete ale beneficiarului
supravegherii de a urma aceste programe).
Este evident că nu se poate porni de la prezumţia de rea credinţă a unui consilier de
probaţiune, dar, pe de altă parte, nici nu se poate acorda o marjă atât de largă de apreciere unei
autorităţii care nu face parte din noţiune de „instanţă”. Chiar dacă se suspendă executarea
pedepsei, acest lucru nu echivalează cu o extragere a acestei faze din sfera „procesului penal
echitabil”, iar marja de apreciere care ar permite unui terţ care nu se circumscrie noţiunii de
instanţă să individualizeze pedeapsa ar contraveni acestei noţiuni şi ar conduce la o
individualizare administrativă a pedepsei.
În concluzie, se apreciază că individualizarea judiciară a executării pedepsei, sub
aspectul numărului de programe de reintegrare ce vor fi urmate, aparţine, în mod exclusiv,
instanţei de judecată. Consilierul de probaţiune va alege, în baza dispoziţiilor art. 57 cu referire la
art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, programul sau programele care trebuie urmate, dar,
aprioric, prin hotărârea judecătorească s-a stabilit dacă persoana condamnată va urma unul sau
mai multe programe. Această concluzie rezultă chiar din textul de lege care prevede următoarele:
„Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte
persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială,
primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul
sau programele care trebuie urmate”. Din interpretarea literală a textului rezultă că, la momentul
12
la care consilierul primeşte copia hotărârii judecătoreşti, există deja o persoană care trebuie să
frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, acest aspect fiind precizat în
hotărâre.
În această opinie, se apreciază că nu constituie un argument faptul că dispoziţiile art. 93
alin. 2 lit. b) Cod penal se referă la „unul sau mai multe programe”, fiind greu de imaginat o
altfel de formulare, care să precizeze, un număr determinat de programe. Pe de altă parte, şi în
cazul pedepselor principale sau a pedepselor complementare, individualizarea aparţine tot
instanţei, faptul că textul de lege precizează că, o anumită infracţiune se pedepsește cu
închisoarea de la un minim special la un maxim special şi interzicerea unor drepturi, nu înseamnă
că, judecătorul, aplicând pedeapsa principală sau complementară, nu le va individualiza, ci va
insera textul de lege în dispozitivul sentinţei.
Mai mult, dispunerea unei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere presupune,
ca şi condiţie de aplicare sine qua non, aprecierea instanţei în sensul că aplicarea pedepsei este
suficientă, iar această apreciere trebuie să fie una fondată pe aspecte referitoare la persoana
infractorului, conduita avută anterior, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea/diminuarea
consecinţelor infracţiunii, dar şi pe posibilităţile sale de îndreptare [art. 91 alin. 1 lit. d Cod
penal], fiind obligatorie motivarea suspendării executării pedepsei (art. 91 alin. 4 Cod penal).
Or, pentru a se putea aprecia motivat asupra oportunităţii suspendării, este necesară cunoaşterea
posibilităţilor de îndreptare, cel puţin de maniera care să permită stabilirea numărului de
programe de reintegrare de urmat.
2.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul
Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnire, a fost în sensul că în cazul pronunţării unei soluţii de
condamnare, cu acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu
este obligatorie precizarea numărului programelor care trebuie urmate conform art. 93 alin. 2 lit.
b) Cod penal, fiind la latitudinea instanței, în procesul de individualizare, dacă indică în mod
concret un număr de programe sau îl lasă la aprecierea consilierului de probațiune, prin preluarea
sintagmei „să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate”.
13
2.3. Rezumatul soluţiei însuşite (CVASI-UNANIMITATE – un singur vot în sens
contrar)
În cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, cu acordarea beneficiului suspendării
sub supraveghere a executării pedepsei, nu este obligatorie precizarea numărului exact al
programelor care trebuie urmate conform art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal.
2.4. Argumentele soluţiei însuşite
Este la latitudinea instanței, în procesul de individualizare, dacă indică în mod concret un
număr de programe sau foloseşte sintagma „să frecventeze unul sau mai multe programe de
reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu
instituţii din comunitate”, consilierul de probaţiune urmând a stabili numărul exact al acestora în
funcţie de anumite criterii (de exemplu, conţinutul concret al acestora, inclusiv din perspectiva
duratei, sau posibilitatea de a accesa un anumit program la un moment dat).
S-a avut în vedere şi că pe parcursul procesului penal inculpatul nu este evaluat de către
un consilier de probaţiune, iar raportul de evaluare nu este obligatoriu, astfel încât instanţa nu are
posibilitatea obiectivă de a aprecia câte programe de reintegrare socială sunt necesare atingerii
scopului prevăzut la art. 3 din Legea nr. 253/2013
3. Soluţionarea cererii de studiere a dosarului de urmărire penală în cauzele având ca
obiect „contestaţie privind durata procesului penal” – art. 4881 Cod procedură
penală, în faza de urmărire penală. Organul judiciar care dispune: judecătorul de
drepturi şi libertăţi sau procurorul (JUDECĂTORIA IAȘI)
Materia: Drept penal; Drept procesual penal
Subcategoria:
Obiectul din
ECRIS:
Actul normativ
incident: Codul de procedură penală: art. 94, art. 488 indice 1
Prezentarea
problemei
Formularea unei cereri de consultare a dosarului de urmărire
penală în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea unei contestaţii
14
juridice, cu
arătarea situaţiei
de fapt:
privind durata procesului, în cursul urmăririi penale
Legislaţie
incidentă:
Art. 94 Cod procedură penală:
Consultarea dosarului
(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are
dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului
penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.
(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele
acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a
obţine fotocopii pe cheltuiala clientului.
(3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi
durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat
organului de cercetare penală.
(4) În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona
motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce
atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare
a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10
zile.
(5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra
confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat
cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului.
(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat
dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual
principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.
(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are
dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire
penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi
libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care
avocatul participă.
(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod
corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali
principali de a consulta dosarul.
Doctrină:
Decizii ale
Curţii
Constituţionale,
CEDO, CJUE:
Practica Î.C.C.J.
şi a altor
instanţe:
Practica
instanțelor
arondate:
15
3.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere
În practica judecătorilor de drepturi şi libertăţi s-au conturat două opinii.
a) Prima opinie, adoptată de toţi judecătorii de drepturi şi libertăţi până în luna februarie
2019, este în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi poate admite cererea de studiere a
dosarului de urmărire penală transmis de parchet, condiţionat, putând fi restricţionat accesul la
unele documente, în funcţie de aprecierea judecătorului.
b) Cea de-a doua opinie a fost exprimată recent, este în sensul că procurorul este cel care
trebuie să soluţioneze cererea de studiu a dosarului de urmărire penală.
Argumentele celei de-a doua opinii sunt următoarele:
Din analiza textelor de lege ce guvernează studiul dosarelor de urmărire penală în fazele
procesului penal, respectiv faza de urmărire penală, faza de cameră preliminară şi faza de
judecată, s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 3 Cod procedură penală,
procurorul este singurul în măsură, în cursul urmăririi penale, să se pronunţe asupra cererii de
studiu a dosarului de urmărire penală formulată de către părţi sau subiecţi procesuali principali.
Totodată, cererea care are ca obiect contestaţie durata proces nu presupune o acuzaţie în materie
penală, adusă vreunei părţi, în prezent, astfel încât nu se poate vorbi de egalitatea de arme între
apărare şi acuzare. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. 7 Cod procedură
penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi este obligat să pună la dispoziţia apărătorului
inculpatului dosarul de urmărire penală, în integralitatea sa, în vederea luării la cunoştinţă a
actelor de urmărire penală, în cauzele care presupun soluţionarea unor cereri privind măsuri
preventive privative sau neprivative de libertate, dispoziţie care nu se aplică şi altor cauze de
competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.
3.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia majoritară a judecătorilor prezenţi la întrunirea secţiei (majoritate simplă) a fost
în sensul că soluţionarea cererii de studiere/consultare a dosarului este în competenţa
procurorului, întrucât cauza se află în continuare în etapa de urmărire penală, iar potrivit art. 94
alin. 3 Cod procedură penală, competența de a decide asupra consultării dosarului revine
procurorului sau organului de cercetare penale prin delegare. Art. 94 alin. 7 Cod de procedură
penală stabilește cazurile în care judecătorul de drepturi și libertăți are competența de a acorda
dreptul de consultare a dosarului, competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți
16
fiind reglementată limitativ la cazurile prevăzute în mod expres de lege, după cum rezultă din
art. 53 Cod procedură penală. Totodată, art. 488 indice 4 lit. b) Cod de procedură penală prevede
inclusiv posibilitatea transmiterii de procuror a unei copii certificate a dosarului cauzei.
S-a mai argumentat că există posibilitatea ca în dosarul de urmărire penală să fie în
derulare metode de supraveghere tehnică sau alte necesități de restricționare în vederea asigurării
bunei desfăşurări a urmăririi penale, procurorul fiind cel abilitat a aprecia în acest sens.
Potrivit opiniei minoritare, contestația privind durata procesului reprezintă o procedură
specială, contradictorie - dată fiind obligația de a cita părțile în condițiile art. 488 ind. 4 alin. 5
Cod de procedură penală, în cadrul căreia se impune a fi garantat dreptul la apărare prin
asigurarea dreptului de a studia dosarul. Atât timp cât dosarul se află la judecătorul de drepturi și
libertăți în această procedură, cererea părții interesate, prezentă la judecarea contestației,
formulată în fața judecătorului de drepturi și libertăți nu ar putea fi redirecționată organului de
urmărire penală, ci se impune a fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți. În caz
contrar, partea care a formulat contestația s-ar afla în imposibilitatea de a-și motiva în concret
cererea.
3.2. Argumente suplimentare aduse la şedinţa din 29 martie 2019 în privinţa
punctelor de vedere exprimate de instanţa de trimitere
În favoarea opiniei că revine judecătorului de drepturi şi libertăţi, competenţa de
soluţionare a cererii de consultare a dosarului s-a arătat că în ipoteza în care sunt în derulare
metode de supraveghere tehnică, urmează să nu fie puse la dispoziţie volumele care conţin datele
în discuţie.
În favoarea opiniei că revine procurorului, competenţa de soluţionare a cererii de
consultare a dosarului s-a arătat că partea care a formulat contestaţia trebuie să o motiveze ab
initio în scris, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază (art. 488 indice 3
lit. e Cod de procedură penală).
Procurorul are obligaţia de a transmite în integralitate, în original sau în copie certificată
(conform art. 488 indice 4 lit. b Cod de procedură penală), dosarul cauzei pentru ca judecătorul
de drepturi şi libertăţi să aibă posibilitatea de a aprecia în concret dacă se poate reţine sau nu o
tergiversare a procedurilor. Faptul că dosarul se înaintează la judecătorul de drepturi şi libertăţi
nu echivalează cu imposibilitatea de a efectua în continuare acte de urmărire penală în dosar.
17
S-ar putea naşte suspiciuni de natură a afecta buna desfăşurare a urmăririi penale, în
condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi ar admite o cerere de consultare a dosarului
de urmărire penală, însă doar în parte, cu exceptarea volumelor conținând date privind metodele
de supraveghere tehnică.
S-a ridicat şi întrebarea ce soluţie ar avea la dispoziţie judecătorul de drepturi şi libertăţi,
în condiţiile în care accesul la dosar este deja restricţionat de procuror, în urma unei cereri
adresate acestuia.
3.4. Rezumatul soluţiei însuşite
Cu majoritate simplă (18 voturi pentru, 16 voturi împotrivă), s-a stabilit că revine
judecătorului de drepturi şi libertăţi competenţa de soluţionare a cererii procurorului de
consultare a dosarului de urmărire penală.
3.5. Argumentele soluţiei însuşite
În sprijinul opiniei că judecătorului de drepturi şi libertăţi îi revine competenţa de a se
pronunţa asupra cererii de consultare a dosarului, au fost exprimate următoarele argumente:
contestația privind durata procesului reprezintă o procedură specială, contradictorie - dată fiind
obligația de a cita părțile în condițiile art. 488 ind. 4 alin. 5 Cod de procedură penală - în cadrul
căreia se impune a fi garantat dreptul la apărare prin asigurarea dreptului de a consulta dosarul.
Atât timp cât dosarul de urmărire penală se află la judecătorul de drepturi și libertăți în
această procedură, cererea părții interesate, prezentă la judecarea contestației, formulată în fața
judecătorului de drepturi și libertăți nu ar putea fi redirecționată organului de urmărire penală, ci
se impune a fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți.
În caz contrar, partea care a formulat contestația privind durata procesului s-ar afla în
imposibilitatea de a își motiva în concret cererea.
S-a indicat şi că în ipoteza în care sunt în derulare metode de supraveghere tehnică,
urmează să nu fie puse la dispoziţie volumele care conţin datele în discuţie.
18
4. Cooperare judiciară internaţională în materie penală. Refuz de predare a unei
persoane condamnate în privinţa căreia este emis de către instanţele române un
mandat european de arestare în vederea executării pedepsei închisorii.
Recunoaşterea de către autorităţile străine a hotărârii judecătoreşti de condamnare
pronunţate de instanţele române şi preluarea executării pedepsei de statul străin.
Necesitatea retragerii mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de
autorităţile române (JUDECĂTORIA PAȘCANI)
Materia: Penal
Subcategoria: Cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal
Obiectul din
ECRIS:
Contestaţie la executare (art. 598 Cod de procedură penală)
Actul normativ
incident:
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală: art. 94; art. 65 alin. 4
Codul de procedură penală: art. 597, art. 598 alin. 1 lit. c)
Prezentarea
problemei
juridice, cu
arătarea situaţiei
de fapt:
În cazul refuzului predării persoanei condamnate şi preluării din
oficiu a executării pedepsei de către autorităţile statului care au
identificat persoana căutată (Italia), s-a solicitat, totodată, de către
statul italian verificarea de către instanţa română a oportunității
retragerii formelor de executare a pedepsei închisorii
Legislaţie
incidentă:
Doctrină:
Decizii ale
Curţii
Constituţionale,
CEDO, CJUE:
Practica Î.C.C.J.
şi a altor
instanţe:
19
Practica
instanțelor
arondate:
4.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere
a) Într-o primă opinie, s-a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 94 din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul european de
arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori
dacă persoana solicitată a decedat sau, în cazul prevăzut la art. 65 alin. (4) din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dacă persoana urmărită
internaţional a fost extrădată sau predată în România.
Astfel, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus menţionate, în speţa de faţă nu se
regăseşte niciunul dintre cazurile expres prevăzute de lege, mai sus menţionate, care să impună
retragerea mandatului de executare emis de către instanţa română, valabilitatea acestui mandat de
executare a pedepsei închisorii fiind o condiţie esenţială pentru emiterea şi, implicit, pentru
valabilitatea mandatului european de arestare emis ulterior. Astfel, refuzul autorităţilor italiene
de a dispune extrădarea persoanei condamnate şi preluarea executării pedepsei nu conduc, în
mod automat, la retragerea formelor de executare emise de către autorităţile române, valabil pe
teritoriul României.
b) Într-o a doua opinie, se consideră că odată preluată executarea pedepsei de către
autorităţile străine, executarea pedepsei închisorii se va realiza în baza formelor de executare
emise de statul străin potrivit legii statului care a preluat executarea pedepsei închisorii. Astfel,
nu îşi mai justifică existenţa formele de executare a pedepsei închisorii emise de autorităţile
judiciare române, urmând a fi retrase pe calea contestaţiei la executare în baza art. 597 Cod de
procedură penală – art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod de procedură penală. Se evită situaţia
executării de două ori a pedepsei închisorii - în statul străin şi pe teritoriul României.
4.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel
Iaşi
Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții
de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că după recunoașterea hotărârii de condamnare
pronunţate de autorităţile române și preluarea executării pedepsei închisorii de către statul străin
20
(posibil chiar cu o adaptare a pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea
formelor de executare ale pedepsei închisorii emise de statul român.
4.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)
După recunoașterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile române și
preluarea executării pedepsei închisorii de către statul străin (posibil chiar cu o adaptare a
pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea formelor de executare ale
pedepsei închisorii emise de statul român.
4.4. Argumentele soluţiei însuşite
După preluarea executării pedepsei de către autorităţile străine în urma recunoaşterii
hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de autorităţile române (posibil chiar cu o
adaptare a pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea formelor de executare
ale pedepsei închisorii emise de autorităţile judiciare române.
Executarea pedepsei închisorii se va realiza în baza formelor de executare emise de statul
străin şi potrivit legii statului care a preluat executarea pedepsei închisorii (de exemplu, liberarea
condiţionată va fi acordată conform legislaţiei statului străin, dacă o astfel de instituţie este
reglementată).
Astfel, nu îşi mai justifică existenţa formele de executare a pedepsei închisorii emise de
autorităţile judiciare române, urmând a fi retrase pe calea contestaţiei la executare în baza
art. 597 Cod de procedură penală – art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod de procedură penală.
Se evită situaţia executării de două ori a pedepsei închisorii - în statul străin şi pe
teritoriul României.
Preşedinte Secţia penală şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel IAȘI,
Judecător