FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORTSTUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

PROGRAM : KINETOTERAPIA IN AFECTIUNILE LOCOMOTORII

REFERAT LA DISCIPLINA

ATLETISM ADAPTAT IN KINETOTERAPIE

ANUL I 2010 – 2011

Masterand : CLIPICI OVIDIU

Mijloacele de refacere a capacităţii de efort

Refacerea de face în funcţie de:• vârstă, sex, nivel de pregătire• statusul persoanei ( pacient sau non-pacient)• obiectivele programului• condiţiile de mediu în care se desfăşoară activitatea• natura şi durata efortului• momentul de aplicare în cadrul pregătiriiMijloacele de refacere sunt naturale şi artificiale.Mijloacele de refacere naturale • în timpul efortului• pauze între repetări (exerciţii);• pauze (active sau pasive) între serii (reprize)• după efort • repaus activ: mişcări de relaxare • repaus pasiv: odihnă;• alimentaţia;• somnul - autorelaxareaMijloacele de refacere artificiale• sunt fixate de specialişti (medic, kinetoterapeut, fizioterapeut, psiholog etc.) Scop fundamental:• completează şi amplifică refacerea naturală ele pot fi specifice şi nespecifice.

Mijloace nespecifice:• condiţiile igienice – se referă la:•igiena individuală:• igiena echipamentului, • reguli de alimentaţie, regim de viaţă• la igiena bazelor sportive şi a instalaţiilor.• factorii naturali de călire (apă, aer, soare). Combinarea acestora cu exerciţiile fizice duce la obţinerea mult mai rapidă a efecteloracestora. Sunt utilizate atât în antrenamentul adaptat cât şi în activitățile independente,autonome. • mijloace preluate din alte ramuri recuperatorii sau ale educaţiei generale• Meloterapia;• Dansul;• Literatura;• Aromoterapia;• Meditația etc.

Cerințe metodologice privind aplicarea metodelor de dezvoltare a forțeiMultitudinea și varietatea metodelor, datorate diversității scopurilor urmărite îndezvoltarea și tonifierea grupelor musculare, respectiv:

• Executarea exercițiilor conform cerințelor de tehnicitate impuse de medic, kinetoterapeutsau profesor;• Executarea exercițiilor de forță-tonifiere respectând principiile fundamentale legate dedezvoltarea calităților motrice – ( definite ca norme, legități cu caracter general care dirijeazăactivitatea de pregătire fizică) :• Adaptarea efortului, a încărcăturii și a configurației exercițiilor la particularitățilecelor care sunt supuși pregătirii (aptitudinale sau de natură clinică) ;• Asigurarea continuității pregătirii;• Asigurarea multilateralității pregătirii ( dacă este cazul);• Asigurarea adaptării progresive a organismului la eforturi din ce în ce mai solicitante;• Asigurarea principiului compensării, supracompensării și restabilirii după eforturile dinsecvențele anterioare;• Asigurarea principiului alternanței și ciclicității eforturilor;• Microcicluri (ședințe de pregătire, ciclul săptămânal de pregătire)• Mezocicluri ( etapă, modul de pregătire ( 3-6 săptămâni)• Macrociclu (mai multe etape ) cu durata cuprinsă între 3-12 luni, sau mai multepentru recuperări după accidente sau traumatisme cu complicații mai grave;

Modificări funcționale ale organismului previzionate prin proiectarea și planificarea antrenamentului adaptatEfectele asupra aparatului cardio-vascular

• Concomitent cu modificările de frecvenţă, debit sistolic şi debit cardiac au loc şimodificări sanguine presionale. • Tensiunea arterială sistolică, admisă ca normală are valori între 100-145 mmHg,poate înregistra valori de până la 200 mmHg, prin mărirea forţei de contracţie şiprin creşterea volumului sanguin circulant, ca urmare a impulsurilor simpatice şi aeliberărilor de catecolamine circulante. Aceste valori scad relativ repede dupăoprirea efortului fizic, prin încetarea acţiunii de pompă a muşchilor scheletici, prindiminuarea cantităţii de adrenalină circulantă şi prin încetarea impulsurilor venite dela centrii cardio-acceleratori de la nivelul bulbului. • Semnificativă pentru aprecierea stării de sănătate şi a celei de antrenament esterevenirea post-efort, care în funcţie de proba standard aplicată trebuie să se încadrezeîn intervalul de timp:• de 1 minut pentru proba Ruffier-Dikson, • de 3 minute pentru proba Åstrand, • de 3-5 minute pentru proba Pachon-Martinet.

Revenirea post-efort,• La încetarea eforturilor, se înregistrează scăderi tensionale rapide, la persoanele cuhiper-vagotonie de repaus, valorile sistolice ajungând la valori inferioare celor deplecare.• Tensiunea arterială diastolică înregistrează valori normale sub cea de 90 mmHg. La cei

neantrenaţi pe durata efortului se menţine sub limita maximă admisă fără să prezinteparticularităţi deosebite. Prin adaptările sistematice la efort, la persoane antrenateîntâlnim valori de repaus între 60-90 mmHg, însă comportarea în efort este particulară. • În cazul eforturilor intense, care angrenează un număr mare de mase musculare, serealizează o vascularizaţie mai accentuată cu scăderea rezistenţei periferice totale, ceeace antrenează o scădere importantă a valorilor diastolice, imediat după efort, uneoriînregistrându-se valori în apropierea celei de 0 mmHg.!!? Situaţia este denumită „toninfinit" şi poate fi interpretată ca normală, adaptativă, dacă la sfârşitul primului minut dela încetarea efortului standard se obţin valori de măcar 20-30 mmHg. Astfel de situaţii nupot fi considerate totuşi adaptări la efort, ci sunt expresii de răspuns necorespunzător laantrenament, și el necorespunzător proiectat.

• În cazul eforturilor neuro-psihice se înregistrează cele mai mari valori ale tensiuniiarteriale diastolice, atribuite în special catecolaminelor. • În eforturile dinamice tensiunea arterială se modifică puţin, atât în efort, cât şi dupăîncetarea acestuia. Situaţia poate fi explicată prin modificările minime alerezistenţei generale rezultate din echilibrul balanţei dintre vasodilataţia din muşchi,miocard, plămâni şi vasoconstricţia din organele pasive din efort.• Ca o adaptare tardivă la efortul repetat o constituie şi realizarea unei vascularizațiicoronariene adecvate, prin îmbogăţirea echipamentului enzimatic al miocitelor, atât subaspectul cantitativ, cât mai ales pe seama celui calitativ, secundar deschiderii unoranastomoze nefuncţionale în condiţii de repaus. • În solicitările cu durată îndelungată (în situațiile în care proiectarea estenecorespunzătoare) inima nu reuşeşte să mai facă faţă cerinţelor musculare, ceea cereclamă o modificare de volum din partea acesteia (hipertrofia, uneori nefuncțională, aacesteia). • În condiţiile unei rezistenţe periferice scăzute are loc, iniţial, dilataţia reglatoare.

• Adaptarea tardivă la efortul repetat• Prin continuarea ritmului de antrenament se ajunge la instalarea etapei următoare,cea de hipertrofie ventriculară, dar fără tulburări circulatorii. În raport cuintensitatea, durata, caracteristicile efortului depus, aerob/anaerob, hipertrofiile potfi: • predominant stângi, instalate în eforturile de rezistenţă; • predominant drepte, în eforturile efectuate cu toracele blocat (în apnee); • hipertrofii globale, destul de rar întâlnite în eforturile mixte cu solicităricrescute (ex. jocuri sportive - Fletcher G.F. şi colab. 1992)• În repaus are loc creşterea perioadei de contracţie izometrică, a sistolei mecanicepropriu-zise, concomitent cu o scădere a vitezei iniţiale de contracţie cardiacă şiejecţie a ventriculului stâng. Prin acesta se creează rezerve funcţionale cardiace şio hipodinamie funcţională miocardică şi circulatorie.• În efort are loc o creştere a forţei de contracţie miocardică, concomitent cu mărireavitezei de expulzare a sângelui şi cu scurtarea sistolei. Parametrul cel mai fidel deapreciere a legăturii activităţii mecanice cu cea electrică este perioada de mulajsau de latenţă electromecanică, ce corespunde începutului unei „Q” de peelectrocardiogramă şi al primei vibraţii ample a zgomotului I pe fonocardiogramă.

• Necesităţile crescute de sânge din efort sunt asigurate şi pe baza creşterii vitezeide circulaţie a sângelui de până la trei ori, precum şi prin realizarea uneivasoconstricţii în teritoriile implicate mai puţin direct în efortul fizic: aparatul uro-genital, parţial, aparatul digestiv. • Realizarea modificărilor amintite este posibilă prin existenţa unor rezerve deadaptare de care dispune aparatul cardiovascular (Drăgan şi colab. 1994):• rezerva de frecvenţă cardiacă;• rezerva de debit sistolic, realizată fie printr-o golire sistolică aproapecompletă, fie prin umplere diastolică crescută;• rezerva de volum sistolic, realizată prin creşterea volumului cordului;• rezerva de volum diastolic, indusă de proprietăţile fibrei miocardice de a sealungi la presiuni de umplere crescute;• creşterea cantității de sânge ejectat în timpul efortului.În concluzie efectele antrenamentului asupra aparatului cardiovascular pot fi sistematizate

ConcluziiÎn concluzie efectele antrenamentului asupra aparatului cardiovascular pot fi sistematizateastfel:• producerea bradicardiei de repaus şi relativă de efort;• alungirea sistolei, ca economie de travaliu, cât şi a diastolei cu favorizarea fluxuluicoronarian;• scăderea consumului de O2 la 20-35 cm3 O2/minut faţă de 30-50 cm3 O2/minut laneantrenat;• îmbunătăţirea circulaţiei miocardice prin:• mărirea ostiumului (deschiderea lumenului vascular) coronarian, • creşterea în lungime şi diametru a capilarelor, • creşterea numărului de capilare funcţionale active;• hipertrofia miocardică cu creşterea în greutate a cordului de la 300 grame la 500grame, greutate critică;• dilataţia reglatoare a inimii prin mărirea cavităţilor acesteia; volumul mare alcavităţilor şi cantitatea mare de sânge rezidual conferă cordului antrenatposibilitatea de a expulza în efort un volum sistolic mai mare.• creşterea capilarizării muşchilor scheletici;• creşterea rezistenţei periferice în repaus şi scăderea considerabilă în efort prindeschiderea promptă a unui număr mai mare de capilare, care vor asigura un fluxsanguin corespunzător şi adaptat cerinţelor;• creşterea diferenţei arterio-venoase considerată ca un indicator al ameliorăriiindicelui de utilizare a oxigenului. Reversul acestei adaptări este capacitateamuşchilor de a funcţiona în repaus cu un flux sanguin scăzut.